Subiectul 9 – Aspiratia spre absolut a personajelor lui Camil Petrescu –

Jocul ielelor, Suflete tari, Act venetian

Date despre autor si opera : Camil petrescu s-a nascut la 22 aprilie1894 la
Bucuresti. Fiul lui Camil Petrescu (mort se pare inainte de nasterea scriitorului)
si al Anei Cheler. A fost crescut de familia subcomisarului de politie Tudor
Popescu din mahalaua Obor. Dupa gimnaziu continua studiile la colegiul Sf
Sava si la liceul Gh Lazardin Bucuresti, iar in 1913 urmeaza cursurile Facultatii
de filozofie si litere de la Universitatea din Bucuresti. Debuteaza in revista
Flacara 1914 cu articolul "Femeile si fetele de azi" sub pseudonimul Raul D.
Intre 1916 si 1918 participa la primul razboi mondial, iar experienta traita acum
se regaseste in romanul "Ultima noapte de dragoste prima noapte de razboi".
Debuteaza cu dramaturgie intre 1916 si 1957 printre care "Jocul Ielelor", "Act
Venetial", "Suflete tari", "Danton", "Mitica Popescu".

Suflete tari de Camil Petrescu

Personaje : Andrei Pietraru (30ani) - înalt,delicat,faţa palidă,ochi verzi-

albastri, pătrunzători,frămîntat de o viaţă internă. Matei Boiu Dorcani (70ani) -
palid,trăind parcă într-o altă lume, obosit,parcă suferind. Culai Darie - costum
de silvicultor,coleg de liceu cu Andrei Şerban Saru Sineşti Prinţul Bazil -
elegant,blazat Ioana (29 ani) - înaltă,faţa alba,elegantă,mişcări feminine,
pierdută. Elena - statură mijlocie,ofilită,cam fară vîrsta Maria Saru Sineşti
Deciu - ziarist la “Seara” şi “Lumea ilustrată”

Rezumatul operei literare

Actiunea se petrece în casa lui Matei-Boiu Dorcani,in toamna lui 1913,o cladire
veche,cu ziduri groase,cu o biblioteca imensa,o casa simpla,dar cu iz batranesc.
Andrei cerceteaza cu atentie un model vechi de revolver,apoi cade pe ganduri.
Bazil si Matei vorbesc,primul ii povesteste ca Andrei l-a provocat la duel. Ioana
intervine marturisindu-le ca-l iubeste pe Andrei,dar el o iubeste pe nepoata lui
S.Sinesti.Printul ii atrage atentia lui Matei ca-si va da fata dupa un taran,dar
acesta ii raspunde ca il intereseaza mai mult valoarea,curajul moral,decat ca n-
are o diploma (pentru ca nu si-a terminat facultatea).

Andrei discuta cu S.S despre fosta logodnica (d-soara Marculescu). S.S. ii

reproseaza ca a rupt logodna,desi ar fi avut un viitor stralucit, pentru a fi
bibliotecar la M.B.D. Apare Deciu (reporter la "Seara" si "Lumea ilustrata") si o
cauta pe d-soara Boiu,dar le citeste si celor doi portretul pe care i l-a facut: 30
ani,se plimba la sosea,avere considerabila,pasiune pt. arta bizantina,pentru
literatura franceza, Stendhal. Ziaristul ii marturiseste lui S.S. ca articolul a fost
doar un pretext pentru a putea sta de vorba cu el si pentru a-i propune sa faca
parte din noul guvern,S.S refuza,apare si Maria S. care e suparata,inspaimantata
cand il vede acolo pe sotul ei. Acesta ii marturiseste ca a venit sa-i aduca flori de
la expozitie Ioanei.Apare Ioana cu un tablou al matusii ei.S.S. o intreaba cine era
ea de fapt,Ioana scoate mandra o provila si citeste povestea Suzanei B. care s-a
casatorit cu un haiduc pentru a-l scapa de la moarte.Maria observa ca seamana
cu ea,are aceeasi expresie a ochilor ,apoi vorbesc despre Andrei,Maria o acuza
ca se poarta prea urat cu el.

Un moment Andrei a ramas singur necajindu-se din cauza stangaciilor lui.Apare

Culai Darie, imbracat in costum de silvicultor si Andrei i-o prezinta pe Ioana.
Culai vine sa-l ia la tara,ademenindu-l cu vorbe despre aer curat,mancare
buna.Andrei il refuza,ii marturiseste ca e legat de d-soara si de casa ei,Darie ii
reproseaza ca prea s-a infundat in acea casa.Apare Elena care vine sa-l intrebe
de duel,incercind sa-l faca sa renunte.Andrei spune ca nu mai poate.Elena ii
marturiseste lui Culai ca l-a mintit pe Andrei ca d-soara B. ii acorda atentie.
Apare M.B. care-i spune lui Andrei ca a vorbit pentru a-i gasi o catedra.L-ar
trimite cu bursa la Dresde,dar Andrei refuza.Boiu ramane singur si apare M.S.
care-i reproseaza ca l-a primit pe sotul ei care o ameninta ca-i ia copiii(Maria e
ruda cu Boiu),vorbesc despre Ioana.Apare Ioana care-i spune tatalui ei de
duel.Acesta nu stia nimic.Vine si printul si vrea sa vorbeasca cu Ioana.Aceasta ii
raspunde politicos,dar cu raceala ,o invita la bal,dar ea refuza ,vorbesc de duel.

Ioana incearca sa-l faca sa-si dea seama ca nu are cu cine sa se bata,il roaga sa-si
ceara scuze in fata lui Andrei.Andrei le accepta spunand ca nici el nu l-a
recunoscut aseara.Lucrurile se rezolva.Printul ii spune ca pleaca la Paris,ea ii
marturiseste ca nu i-a placut nici ei acolo,desi chiar fusese logodita.O enervau
luxul si arta prost facuta. Culai incearca sa-l convinga inca o data sa
plece,spunandu-i ca nu merita sa se sinucida pentru ea.Andrei refuza si-i promite
ca-i va saruta mana la ea in iatac in acea seara,dar in acest timp ii marturiseste ca
vrea sa se sinucida cu revolverul.Culai il face nebun.

In iatacul jupanitei,deasupra bibliotecii,obiecte scumpe(carti,tablouri),Elena il

vede pe Andrei in camera la Ioana, il cearta pentru ca nu are nimeni voie
acolo.El ii spune ca vrea sa-i vorbeasca si o roaga sa il cheme cand Ioana va fi
singura. Ioana si tatal ei au venit de la teatru(opera) si isi continua discutia la un
ceai;se inteleg foarte bine,el o rasfata si ii marturiseste ca printul i-a cerut
mana.Ioana nu e de acord,tatal o rasfata facand-o Suzana Boiu.Ioana se
retrage,Andrei merge la ea, e timid,pierdut,ea ii raspunde rece,intrebandu-l ce
cauta la ea.El vrea sa-i spuna ceva:ca nu mai poate dormi,lucra,ca o iubeste,ii
face declaratii de dragoste,ii spune cat de singur e fara ea,dar ea ii reproseaza ca
glumeste: "Ei bine,d-le, cu zabaricale de acestea vrei sa ma cuceresti d-ta pe
mine?" (anterior:"nu am recunoscut decat cateva pasaje de teatru prost,de roman
ieftin si nici o figura stilistica sau vreo 2 învechite").El e revoltat,ia hotararea sa
fie tare,ii marturiseste ca se va sinucide daca nu realizeaza ce-a promis (sa-i
sarute mana). Ea ii intinde mîna ,dar el nu e multumit.Ioana gaseste o situatie
asemanatoare in Rosu si negru a lui Stendhal si ea e mirata cand el ii
marturiseste ca n-a citit cartea si ii mai spune ca a anulat iertarea si ca maine se
va duela cu printul.

Intre timp,se aude zgomot,apare tatal ei,dar Andrei nu vrea sa iasa din camera.Se
ascunde in umbra.Tatal vine sa-i ceara cheia de la biblioteca.Andrei vrea sa iasa
sa i-o dea,dar Ioana reactioneaza si ia cheia de la Andrei si i-o da tatalui.Ramasi
din nou singuri,ea parca are o revelatie,se simte invinsa,incearca sa-l faca sa
plece din casa,sa-si vada de viata lui.El ii vorbeste din nou de sacrificiile pe care
le-a facut pentru a ramane bibliotecar.Ii marturiseste ca nu e o sentimentala,dar
ar vrea sa-l stie realizat. Desi ea protesteaza,el o strange in brate si cand vrea sa-i
dea o palma o saruta apasat pe gura. Cneazul si alte 2 persoane discuta despre
duel si citesc un proces verbal din care aflam ca Andrei l-a ranit pe print,desi se
pare ca l-a atacat dupa ce s-a strigat "Halt!".

Andrei discuta cu prietenul sau si ii marturiseste ca de o saptamana traieste ca

intr-un vis fericit,seara alaturi de Ioana.E hotarat sa-i spuna tatalui,dar Culai il
avertizeaza ca nu cumva boierul sa creada ca-i vrea averea si ii spune ca Elena e
topita dupa el.Ioana vine la el ii cere sa-i spuna totul tatalui ei,spunand ca nu
poate trai în minciuna.El la inceput ezita,apoi e de acord. Intre timp vine
servitoarea care aduce o scrisoare de la Elena. Ioana se mira ,la fel si
Andrei.Andrei merge la Boiu care se pregatea de plecare si ii spune ca o iubeste
cerandu-i mana ei. Boierul crede ca glumeste,dar atunci cand vine si Ioana si-I
spune ca Andrei e sotul ei,Boiu o da afara si pe Andrei il face vanator de
avere.Cei doi se cearta,Andrei ii spune tot ce are de spus,il jigneste,ii spune ca
poate sa o dezmosteneasca,dar boierul spune ca nu va face acest lucru.Boierul
pleaca,apare Elena care începe sa-I stranga lucrurile,pentru ca boierul se va muta
la Dorcani pentru totdeauna,ea va pleca cu el.Ii ureaza multa fericire si înainte
de a pleca,Andrei o imbratiseaza si o saruta prieteneste.

In acel moment vine Ioana care vede scena.Elena se sperie si scoate un tipat care
compromite intreaga scena.Desi încearca sa se disculpe,ea nu-l crede,ii spune
cuvinte jignitoare. Singura solutie pe care el o gaseste:sinuciderea.Ia pistolul si
intre ea, trage.Imediat vin si apare si doctorul,cu care trebuia sa plece Culai,care
constata ca nu e mortal ranit,ca nu i-a atins inima,iar Culai ii spune: "Andrei al
d-voastra a murit,iar Elenei ii spune sa-si adune lucrurile pentru ca va pleca cu ei
la Valeni.  

Ca in toate operele camilpetresciene sinuciderea este finalul si nu ca un

simbolism stupefiant ci ca un exemplu de rigoare funebra caracterizata de
pesimismul autorului. Impus tuturor personajelor cu care se joaca asemenea
destinului care la randul sau s-a jucat candva si cu el.Andrei nu gaseste alta
solutie decat regresia caracteristica timpului modern luandu-si adio de la o lume
amestecata cu un rigorism macabru ce forteaza spre extremele mortii.Desi
iubirea neimplinita din cauza unei singure scene ramasa adanc intiparita in
imaginatia bolnava a unei iubite patetica si adultera, Andrei celebreaza cultul
mortii printr-o puternica expansiune spirituala in propria constiinta bolnava
impacand asadar destinul umil al sau si moartea esentei celorlalte personaje.

Conflictul

Conflictul personajelor se deruleaza pe o banda manjita de propria

drama.Personaje marcante si marcate devenite umbre reflectate in
semintunericul propriilor constiinte se amesteca intre ele sperand astfel sa
detaseze daca nu fiinta lor de destin "carcasa materiala" de focul pesimismului
ce i-a adus in astfel de situatii.Deci cele doua planuri existentiale pe care se
manifesta conflictul interior are ca rezultat efectul conflictului exterior.

Act veneţian
de Camil Petrescu

Drama, specie dramatica tipica pentru perioada moderna, isi contureaza

individualitatea intr-un proces indelungat, de renuntare treptata la sistemul
normativ provenit din antichitate care prescria regulile creatiei teatrale. Atat
drama, cat si comedia sunt specii ale genului dramatic, dar se deosebesc prin
mai multe aspecte. Comedia e menita sa-i inveseleasca pe cititori sau pe
spectatori, pe cand drama expune momente de maxima intensitate din viata
personajelor. Spre deosebire de drama, in derularea careia un moment decisiv il
constituie Renastarea engleza, in special opera lui William Shakespeare,
comedia a aparut inca din antichitate si a fost analizata in opozitie cu tragedia.
Experienta traita de catre Camil Petrescu in primul razboi mondial il constituie
momentul aparitiei primelor variante ale dramelor "Jocul ielelor" si "Act
venetian". "In poezie, in drama, in roman, in eseuri, d. Camil Petrescu a pus
aceeasi febrila pasiune de a smulge din sufletul sau o lume noua, lumea sa."
(Liviu Rbreanu, "Patul lui Procust", in "Romania literara", 1983)
Piesa "Act venetian" a fost publicata, in prima varianta (cea intr-un act) in 1929,
in volumul "Teatru.Mioara.Act venetian", in "Caietele Cetatii literare", iar in
varianta definitiva (ca piesa in trei acte), in "Teatru", vol.II, aparut la Editura
Fundatiilor in 1946.
Actiunea se petrece in Venetia in secolul al XVIII-lea, intr-o vreme in care
cetatea, odinioara mare putere maritima, se afla in decadere. Pietro Gralla, fost
corsar, ajuns comandant al flotei venetiene prin fapte de vitejie si iscusinta
militara, trebuie sa organizeze o lupta navala. In incordarea dinaintea bataliei,
Gralla o are alaturi pe Alta, sotia sa, fosta actrita. Pietro are o intrevedere cu
Cellino, tanar nobil venetian "inzorzonat cu maniere de curte", numit, datorita
originii sale, capitan al unei nave de razboi. Gralla e dezgustat de frivolitatea si
lasitatea tanarului.
In vreme ce Gralla urma sa plece pe mare, Alta il cheama pe Cellino intr-un turn
de la marginea orasului. Din dialogul celor doi reiese ca Cellino o sedusese pe
Alta si o parasise fara sa se mai intereseze de ea. Alta il sechestreaza in incapere
si ii azvarle pumnalul pe fereastra. Vorbindu-i apoi despre suferintele si
umilintele prin care trecuse dupa ce fusese parasita, Alta devine pasionala,
marturisindu-i ca, totusi, nu a incetat sa-l iubeasca. Se aude sosind gondola lui
Grala ce fusese destituit din functia de comandant, in urma protestelor lui
violente privind proasta administrare a flotei. Alta il scoate pe Cellino pe
fereastra, in afara zidului. Lovit de esecul incercat in cariera lui militara, Gralla
cauta refugiu in iubire, dar isi da seama ca sotia sa ii ascunde ceva. Alta
tagaduieste. Pentru un timp, Alta reuseste sa-l abata pe Pietro de la banuielile lui,
vorbindu-i de iubire. Gralla e ranit grav de catre Alta cu un pumnal. Apoi, ea il
ingrijeste cu devotament, dar nici o apropiere intre cei doi nu mai pare a fi cu
putinta. Gralla se inchide complet in sine. O ancheta a inchizitiei asupra ranirii
lui Gralla il pune pe acesta in situatia de a-si ruga sotia sa-si tainuiasca
incercarea de amor. Drept urmare, cei doi soti reincep sa vorbeasca unul cu
celalalt. Gralla isi marturiseste framantarile. Apare Cellino, complet
preschimbat: demn, curajos, avandu-l pe Pietro drept pilda si rugandu-l pe acesta
sa-l accepte ca invatacel. Rolurile sunt insa de data aceasta inversate. "Dar mai
intai te rog eu sa fii maestrul meu si sa-mi dezvalui cum se cunosc femeile…"- ii
cere Gralla lui Cellino. Alta, de fata, e nevoita sa suporte dispretul amandurora.
Gralla pleaca, lasand in urma Venetia si parasind-o pe Alta, in speranta ca,
undeva departe, se va putea regasi pe sine insusi.
Drama "Act venetian" de Camil Petrescu aduce in scena secvente distantate in
timp si spatiu de momentul si locul desfasurarii actiunii principale (Pietro Gralla
isi aminteste de cuceririle lui din tinerete cand era un pirat iscusit, Alta isi aduce
aminte de dragostea dintre ea si Cellino si de amagirile provocate de acesta,
Nicola isi aminteste de tragica poveste dintre el si sotia sa). Actiunea propriu-
zisa a dramei "Act venetian" este destul de simpla. Accentul nu cade pe faptele
exterioare, ci pe universul launtric al protagonistilor, pe motivatiile, credintele,
reactiile si justificarile personajelor. Camil Petrescu reuseste insa, tocmai prin
concentrarea subiectului, sa creeze pe parcursul piesei o tensiune dramatica
puternica, stari conflictuale deosebit de intense. In "Act venetian" avem de-a
face cu personaje dinamice, care sufera transformari sufletesti profunde pe
parcursul piesei. Declansarea acestor metamorfoze launtrice extrem de abrupte
reprezinta principalul focar de interes al dramei. In caracterizarea personajelor
lui Camil Petrescu s-au folosit adesea o serie de clisee precum "omul
absolutului"- Pietro Gralla sau "eternul feminin"- Alta. Pietro Gralla este numit
"omul absolutului" deoarece este puternic, autoritar si doreste ca totul sa se afle
sub controlul lui, desi acest lucru se dovedeste ca nu este posibil. Om priceput,
viteaz, curajos, el ajunge comandant al flotei venetiene si primeste importanta si
dificila misiune de a organiza o lupta navala, de unde rezulta respectul si
increderea enorma ce i se acordau. Dorind ca totul sa iasa perfect, vrea sa fie
inconjurat de oameni cu caracter, puternici, ce nu se tem de lupte; tocmai de
aceea e dezgustat de lasitatea si frivolitatea tanarului Cellino. Lovit de esecul
incercat in cariera lui militara, Pietro cauta refugiu in iubire, dezvaluind astfel,
pe langa severitatea si omul inflexibil, forma sub care era cunoscut in timpul
razboaielor, o latura sensibila, ce era punctul lui slab. Dovada a faptului ca nu
poate stapani tot, cat timp el este plecat, Alta, sotia sa, il inseala cu Cellino,
patandu-i astfel onoarea si reputatia sa de om respectat de toata lumea. El stie
cel mai bine cum s-o umileasca pe sotia lui, privind-o cu un zambet plin de
dispret. Observam ca dragostea, in cazul eroului nostru a fost un factor ce l-a
transformat intr-o persoana aproape ucisa de o femeie. In final, Pietro Gralla da
dovada ca stie si sa piarda, sa se resemneze in fata soartei si nu se jeneaza sa
ceara sfaturi unuia mai tanar decat el, rugandu-l pe Cellino sa-i fie profesor in
ceea ce priveste cunoasterea femeilor: "mai intai te rog sa fii maestrul meu si sa-
mi dezvalui cum se cunosc femeile". Pietro Gralla este un om cu un caracter
complex, un adevarat exemplu de vitejie, curaj si bun comportament pentru
urmasii sai. Alta, simbol al feminitatii, fosta actrita de mare succes, este sotia
comandantului flotei venetiene, Pietro Gralla. Pe cand sotul ei este plecat, ea se
reintalneste cu mare ei dragoste din tinerete, cu un tanar pe nume Cellino, care o
parasise fara sa se mai intereseze de ea. Fiind o mare diplomata si avand o mare
putere de convingere, ea reuseste sa-l abata de la subiect pe sotul sau, care
banuia ceva in legatura cu aventura ei. Intr-un moment de slabiciune a sotului,
ea il injunghie, dar apoi isi asuma responsabilitatea si ramane sa-l ingrijeasca,
indurand cu seninatate si resemnare umilintele sotului si ale amantului. In final,
Alta isi recunoaste faptele, dar regreta ca nu a stiut sa aleaga si vrea sa I se
recunoasca meritele. In cele din urma ea se dovedeste superioara barbatilor,
facandu-I sa se simta niste lasi pentru ca nu au curajul sa loveasca o femeie.
Tanar nobil venetian, "inzorzonat cu maniere de curte", Cellino este numit
datorita originii sale capitan al unei nave de razboi, insa da dovada de lasitate,
frivolitate, ceea ce-l enerveaza pe Gralla. Fiind sechestrat de Alta, el afla ca, desi
i-a provocat multe suferinte acesteia, ea inca il mai iubeste. Auzind pasii lui
Pietro Gralla, Cellino da din nou dovada de lasitate si iese pe fereastra, in afara
zidului, de unde priveste discutia dintre cei doi soti. Dupa un timp, Cellino apare
complet preschimbat, demn, curajos, avandu-l drept pilda pe Gralla si nesfiindu-
se sa ii ceara sfatul. Din postura de invatacel se transforma in maestru pentru
Pietro Gralla, care vrea sa cunoasca mai bine femeile. In final, Cellino renunta la
Alta si se imprieteneste cu Gralla.
      Structura fundamentala a spectacolului dramatic este dialogica, bazata pe
schimbul de replici, in teatru monologul avand un caracter de exceptie.
Monologul poate fi adresat unui destinatar din afara scenei. In Renastere apareau
frecvent adresari catre spectatori in deschiderea sau in inchiderea piesei, sub
forma de prolog sau epilog. Prin extensie se considera monolog si o replica
prelungita in care unul dintre personaje monopolizeaza pentru moment
discursul. In drama "Act venetian" Pietro Gralla tine un monolog la inceputul
scenei 3, actul II, care intensifica tensiunea dramatica.
      Camil Petrescu a fost nu numai un dramaturg, ci si om de teatru, interesat de
tehnicile regizorale si actoricesti, de folosirea diverselor limbaje scenice in arta
spectacolului. Limbajele scenice sunt modalitatile de expresie folosite in arta
spectacolului.
      "Monologand rareori, de nu chiar niciodata, personajele dramaturgiei lui
Camil Petrescu nu reusesc totusi vreodata sa dialogheze cu adevarat. <> lor par
sa nu fie auzite de cei carora le sunt destinate ori sunt inregistrate si interpretate
aiurea, infidel, alterat. Sunt personaje care nu comunica." (Mircea Iorgulescu,
"Postfata", la Camil Petrescu, "Danton.Act venetian", Bucuresti, Editura
Minerva, 1983)

Jocul ielelor de Camil Petrescu

-este una dintre cele mai tulburătoare drame interbelice româneşti;

-prezintă realitatea anilor de dinaintea Primului Război Mondial;
-piesa are puternice vederi socialiste – se ştie că şi autorul a avut convingeri
socialiste;
-tema piesei este una mult cunoscută şi folosită în literatura română – aceea a
intelectualului neînţeles şi care nu se poate integra în societatea lipsită de
rafinament şi dură;
-de asemenea, se prezintă relaţiile tensionate dintre politicieni şi presă,
scandalurile în care sunt implicate diverse figuri importante ale societăţii române
şi, în general, relaţiile dintre bărbat şi femeie – iată de ce piesa a rămas, după
atâţia ani, atât de actuală şi apreciată;

Gelu Ruscanu
-ziarist şi director la ziarul „Dreptatea Socială”;
-este tipul intelectualului neînţeles de societate – ideile şi convingerile nu sunt
înţelese şi acceptate nici măcar de prieteni sau de familie;
-autorul, într-una dintre didascalii îi face o scurtă caracterizare şi spune că are în
privire un anumit grad de melancolie, ceea ce scoate în evidenţă şi mai mult
latura sa de visător, de idealist; descrierea pe care i-o face Petrescu pară să
aparţină unui poet sau pictor, nicidecum unui ziarist şi unui luptător social;
-convingerile sale par ridicole pentru colegii săi de redacţie; până şi limbajul pe
care îl foloseşte pare desprins dintr-un alt secol;
-este pornit împotriva lui Şerban Saru-Sineşti, ministrul Justiţiei, considerând
acţiunile sale de corupţie şi şantaj drept cele mai grave josnicii şi acte de trădare
a meseriei alese şi a jurămintelor depuse;
-Ruscanu pare a fi judecătorul perfect – convngerile lui sunt pure, drepte şi, în
încercarea sa de a-l demasca pe Sineşti, nu apelează la escrocherii;
-socialismul în care crede şi pe care îl „propovăduieşte” Gelu este unul utopic,
perfect, lipsit de orice defecte; este contrar tuturor aşteptărilor oamenilor (după
cum se vede şi din dialogul său cu Nacianu);
-îi uimeşte pe toţi cu sinceritatea sa şi cu dorinţa reală de a face dreptate acolo
unde nimeni nu a reuşit;
-poate şi această îndârjire în a demosntra nişte fapte grave, dar care sunt
acoperite de politicieni corupţi, îl împinge pe Gelu către destinul său fatal;
-un alt motiv pentru care Ruscanu este atât de pornit împotriva lui Şerban este şi
relaţia pe care o are ziaristul cu Maria Saru-Sineşti, soţia politicianului;
-Gelu doreşte să o scape pe Maria de nenorocirile pe care le îndură alături de
soţul ei şi, pentru asta, apelează la orice mijloace;
-este batojocoritor faţă de mătuşa sa, Irena Romescu, sora tatălui său;
-se poartă cu ea ca şi cum nu i-ar fi rudă ci o persoană străină;
-cu toate că până şi Irena îl apostrofează şi îi atrage atenţia asupra pericolului în
care se pune, Gelu nu renunţă la activitatea sa împotriva ministrului Justiţiei,
considerând că este, în sfârşit, vremea în care şi politicienii trebuie să plătească
pentru greşelile lor;
-relaţia cu Maria se răceşte pe parcursul acţiunii – Gelu începe să o respingă,
ajunge chiar să nu o mai primească singur, ci cu martori, un act nepoliticos şi
foarte periculos ţinând cont de relaţia intimă dintre ei şi de faptul că ea este
măritată cu duşmanul lui;
-întâlnirea cu Şerban Saru-Sineşti este, întrucâtva, iminentă şi foarte violentă –
are accente ironice;
-Gelu se poartă din ce în ce mai violent faţă de Sineşti, ajungând la ameninţări;
-pe parcursul acţiunilor împotriva lui Sineşti începe să îşi aducă aminte de tatăl
său şi de sinuciderea acestuia;
-începe să se intereseze din ce în ce mai mult de condiţiile în care a murit tatăl
său şi de motivaţia care l-a împins la un act sinucigaş; în acelaşi timp, continuă
cu acuzaţiil
e la adresa lui Sineşti;
-în cele din urmă, realizează că nu are cum să facă dreptate acolo unde îi este
interzis accesul şi, dându-şi seama de insuccesul său ca legiuitor, ca ziarist şi ca
bărbat, hotărăşte să se împuşte, asemenea tatălui său.

Şerban Saru-Sineşti
-ministrul Justiţiei, soţul Mariei Saru-Sineşti;
-asemenea oricărui politician, şi Sineşti este un om fără niciun scrupul, fără
morală şi hotărăt să obţină întotdeauna ceea ce îşi doreşte, indiferent de preţ –
este un egoist;
-cu toate că se vede acuzat de Gelu Ruscanu în presă, nu i se face frică şi nu
capitulează;
-se foloseşte de orice mijloace pentru a îşi ascunde faptele josnice şi corupte;
-Ruscanu dă în vileag fapta cea mai groaznică comisă de Sineşti – pentru a
moşteni averea unei bătrâne pe care o găzduise, ministrul a sufocat-o, ştiind că
bătrâna lăsase moştenire toată averea soţiei sale şi lui;
-aceasta faptă evidenţiază ironia sorţii în cazul lui Şerban – tocmai ministrul
Justiţiei, care ar trebui sa fie corect, omoară un om pentru a moşteni o avere (un
fapt foarte actual, de altfel);
-relaţia cu soţia sa, Maria, este una foarte tensionată – nu se înţeleg, el se răsteşte
la ea, o acuză de infidelitate, nu poate avea încredere în ea;
-când îşi dă seama cine este amantul Mariei, devine şi mai furios şi mai
determinat în a-l distruge pe Ruscanu;
-nu se foloseşte de violenţă împotriva ziaristului, ci de vorbe, care sunt în stare
să îl dezechilibreze mintal pe Gelu, împingându-l chiar la un act extrem de
disperare;
-la întâlnirea cu Ruscanu, ministrul dă dovadă de o foarte bună stăpânire de sine,
în timp ce colocutorul său dă semne de irascibilitate extremă;
-Sineşti îl tratează pe ziarist cu ironie, vorbindu-i batjocoritor şi pe un ton
superior;
-în final, Sineşti obţine ceea ce vrea, ca şi până atunci – imunitatea politică îi
rămâne neatinsă şi reuşeşte şi în planu său diabolic de a-l vedea pe Gelu distrus
şi chiar mort.

Maria Saru-Sineşti
-soţia lui Şerban Saru-Sineşti şi amanta lui Gelu Ruscanu;
-îşi urăste soţul din cauza faptelor sale groaznice şi corupte pe care ea le
cunoaşte;
-nu îndrăzneşte, însă, să îl înfrunte în public, fiind speriată de el şi de
ameninţările lui;
-singura ei speranţă a rămas în iubirea lui Gelu Ruscanu;
-până şi acesta o respinge cu violenţă;
-Maria, aflând de intenţia de lui Gelu de a publica o scrisoare a ei în cotidian, se
hotărăşte să îi facă o vizită, pentru a îl determina să renunţe la un astfel de gest
de şantaj, care ar fi putu ei să îi cauzeze foarte mult rău, ca şi lui, de altfel;
-este uimită de răceala cu care o primeşte Gelu la biroul ei, ba încă şi mai uimită
de faptul că nu o primeşte singur, ci însoţit de colegul său, Praida;
-resemnată, Maria îi înapoiază toate semnele lor de dragoste şi pleacă;
-în final, când se reîntoarce la Gelu şi îl vede într-o stare de deprimare extremă,
îi declară că ea niciodată nu a încetat să îl iubească şi îi propune să rămână în
continuare împreună;
-nici ea, asemenea celorlalţi, nu înţelege motivul pentru care Ruscanu s-a
sinucis.

Irena Romescu
-mătuşa lui Gelu Ruscanu;
-este singura femeie care are curajul de a îl înfrunta şi de a încerca să îl trezească
la realitate;
-este o femeie trecută de a doua tinereţe, o doamnă din înalta societate, hotărâtă
să îşi salveze nepotul de la pierzanie;
-întâlnirea cu Gelu, însă, nu dă roade, el rămânând la fel de neînduplecat în
hotărârea sa de a-l urmări în continuare pe Sineşti;
-cu toate că îi evocă amintirea tatălui lui, Irena nu reuşeşte să îl mişte din ideea
sa de a face dreptate;
-Irena este uimită de şantajul pe care Gelu l-a pus la cale împotriva Mariei
Sineşti, ea ştiind că nepotul ei nu ar apela niciodată la un astfel de gest;
-pleacă de la biroul lui Ruscanu uimită într-un mod neplăcut şi tristă, în acelaşi
timp, pentru că nu a reuşit să îl salveze pe Gelu din „ghearele” obsesiei.

-drama „Jocul ielelor” a rămas încă de la premiera sa una dintre cele mai
apreciate şi jucate piese interbelice;
-poate tocmai subiectul ei, care poate fi actual în orice eră şi perioadă şi, mai
ales în perioada contemporană, a făcut ca drama să rămână în galeria
capodoperelor dramatice româneşti;
-piesa ar putea fi considerată asemănătoare cu comediile caragialeşti, însă cu
implicaţii mult mai grave şi cu un final tragic;
-după Petrescu, şi alţi scriitori au prezentat tema intelectualului neînţeles de
societate şi de lume, care ajunge să moară desprins de toţi; printre aceştia s-a
numărat şi Mircea Eliade.