Suflete tari Subiectul operei

In prologul piesei, Andrei Pietraru, un tanar de treizeci de ani, bibliotecar de sase

ani in casa aristocratului Matei Boiu-Dorcani, se imagineaza admirat si iubit de
fiica acestuia, Ioana. Actul I prezinta realitatea: el este cel care o iubeste fara a
indrazni sa-i marturiseasca, sufocat de distanta sociala si de gandul ca s-a ratat.
Astfel, Pietraru renuntase la o logodna avantajoasa, cu fiica unui profesor
universitar, isi abandonase studiile si se multumise doar cu simplul statut de
bibliotecar pentru a fi in preajma femeii iubite. Prietenul sau, Culai, incearca sa-l
readuca la realitate, sa spulbere iluzia in care eroul traieste de sase ani,
propunandu-i sa se intoarca impreuna in locurile natale.
Mai mult decat atat, Culai ii demonstreaza ca Ioana Boiu nu-l considera decat un
simplu servitor, pe care nu merita sa-l ia in seama. in finalul actului I, Andrei
Pietraru isi propune o solutie extrema si promite ca se va sinucide daca pana la
miezul noptii nu va reusi sa sarute mana femeii iubite.
In actul al II-lea, el ii marturiseste Ioanei sentimentele tainuite atata vreme.
Confruntarea celor doi se incheie cu victoria lui Andrei care castiga iubirea si
pretuirea Ioanei. In actul al III-lea, Andrei se dueleaza cu printul Bazil Serban din
cauza unui incident minor petrecut la teatru, Pietraru ranindu-l grav pe print. Pe de
alta parte, Ioana refuza sa se ascunda si ii cere lui Andrei sa-i marturiseasca tatalui
relatia lor. Dupa indelungate ezitari si dupa ce Culai il acuza de lipsa de onestitate
fata de protectorul sau, Pietraru se hotaraste sa-i marturiseasca adevarul lui Matei
Boiu-Dorcani.
Se va confrunta insa cu prejudecatile aristocratului, care il crede un simplu vanator
de zestre. Andrei infrunta jignirile lui Matei Boiu-Dorcani, devenind violent,
acuzator; in aceasta confruntare, aristocratul este cel invins.
Intr-un gest de duiosie si recunostinta, Andrei o saruta pe Elena, fata din casa, care,
dandu-si seama ca dragostea ei pentru acesta este imposibila, decide sa se retraga

la mosia Dorcani, pentru a-i tine de urat lui Matei. Scena este surprinsa de Ioana,
care se arata implacabila fata de Andrei, crezandu-se inselata. Pentru a-si dovedi
nevinovatia, Andrei incearca sa se sinucida, dar reuseste doar sa se raneasca. In
final, Pietraru se va retrage la tara, la Valeni, alaturi de Elena si de Culai.

Caracterizarea personajelor
Andrei Pietraru este personajul central al dramei "Suflete tari" de Camil Petrescu. Fiu de tarani,
cu studii stralucite, fusese de mic foarte harnic, talentat, inteligent, speranta generatiei sale pentru
orice cariera ar fi dorit sa imbratiseze.
Andrei Pietraru este un personaj tipic camilpetrescian, insetat de dragoste absoluta si traind in
lumea ideilor pure. Se indragostise, in taina de Ioana Boiu-Dorcani si, ca sa poata sta in preajma
ei, isi intrerupsese studiile si facuse eforturi sa ocupe postul de bibliotecar din casa boierului
Boiu. Aceasta functie este sub demnitatea si sub calitatile sale, de aceea decizia ii uimise pe loti
cei care credeau in el. Cinstit si corect, Andrei rupsese logodna cu bogata nepoata a lui Sinesti,
insa "jupanita" este, in toti cei sase ani, indiferenta, rece, distanta, inaccesibila, de o distinctie
strivitoare, dezarmanta pentru tanarul indragostit de conditie sociala modesta. Afland intamplator
despre posibila logodna a Ioanei cu printul Bazil Serban, Andrei se hotaraste sa-si marturiseasca,
dupa sase ani, iubirea. El intra, asemenea lui Julien Sorel, in iatacul Ioanei si-i declara, cu
delicatete, ca-si sacrificase studiile, cariera numai din dragoste pentru ea. Tanara il respinge
dispretuitoare, considerandu-1 un ratat, atitudine care-i starneste orgoliul si-l face sa devina
categoric, amenintand ca, daca pana la 12 noaptea n-o cucereste, se sinucide. Impresionata de
forta iubirii lui, Ioana cedeaza exploziei pasionale si timp de o saptamana ei tainuiesc relatia,
apoi ea il constrange sa-i marturiseasca adevarul tatalui ei. Surprinzandu-I pe cand isi lua ramas
bun de la Elena, care pleca pentru totdeauna si Andrei a sarutat-o. Ioana redevine aristocrata
dispretuitoare, vazand in iubitul ei, un arivist marunt, "un suflet de sluga" si nu-l mai crede in
stare sa se sinucida, asa cum el o ameninta din nou. injosit, jignit in demnitatea lui si mai ales in
sentimentele lui de dragoste pentru care sacrificase tot, Andrei Pietraru se sinucide. Spirit
absolutizant, Andrei marturiseste, insa, ca dorise sa ucida in el iubirea - "Pe dumneata te-am ucis
in mine Esti moarta mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata" - ceea ce argumenteaza
faptul ca eroul este insetat de o "dragoste in stare pura". Pentru Andrei, Ioana este iubirea
absoluta, unica lui ratiune de a fi, "un exemplar unic", asa cum Gelu Ruscanu (din "Jocul
ielelor") gasise unul in ideea de dreptate absoluta. Asemanarea celor doi eroi camilpetrescieni
consta in faptul ca distanta dintre constiinta si obiect este absoluta, la Andrei intre iubirea
absoluta si aristocrata inaccesibila, iar la Gelu intre dreptatea sociala si justitia absoluta.
Andrei Pietraru este dominat de un hybris (orgoliu nemasurat - n.n.) care ii determina destinul
dramatic. Aceasta constanta a constiintei eroului este observata de fostul coleg de scoala si

prietenul sau, Culai Darie: "Omule, toate drumurile pe care puteai sa le apuci in viata duc pana la
capatul lumii. Cum naiba de l-ai ales tocmai pe asta, de te-ai infundat tocmai aici?". inclinatia lui
Andrei spre absolut, il face sa-si explice hotararea: "Ei, Culai, si intr-o iubire poti sa ajungi pana
la capatul lumii!". Orgolios, ca si Gelu Ruscanu, Andrei este rupt de realitatea concreta,
deoarece, insetat de absolut, crede ca poate trece peste barierele sociale si poate sa capete
demnitatea umana de care fusese lipsit atata vreme, din cauza conditiei sociale umile. Eroarea
este constientizata atunci cand ii destainuie lui Matei relatia amoroasa cu fiica lui si acesta
reactioneaza cu indignare si furie nestapanite. Conflictul de constiinta se manifesta intre orgoliile
celor doua personaje ale cuplului antitetic, la Ioana este evident orgoliul de casta, de clasa
aristocratica, iar la Andrei este vorba de un orgoliu determinat de egdlatrie (adorare de sine,
divinizare a propriei persoane - n.n.). Andrei n-o iubea pe Ioana pentru calitatile ei umane, ci mai
ales ca sa-si dovedeasca siesi ca are puterea de a iubi, dar mai ales orgoliul ca are forta de a
infrunta obstacolele care-i stau in cale pentru dobandirea acestei iubiri. Atunci cand Culai il
intreaba de ce el, fiu de tarani, iubeste o boieroaica, Andrei este foarte incurcat, insa tot colegul
sau gaseste raspunsul, deoarece isi cunostea bine prietenul: "E ceva in tine, nemasuratul tau
orgoliu, care ar fi iubit-o si fara s-o fi vazut vreodata".
Andrei are onoare, fapt pentru care provoaca la duel pe printul Bazil Serban si nu renunta la
confruntarea cu acesta, cu toate ca Ioana il determinase pe boier sa-si ceara scuze. Daca ar fi fost
de acord cu anularea duelului, el n-ar mai fi putut dovedi ca este, la randul lui, inzestrat cu simtul
onoarei, calitate proprie clasei aristocrate si n-ar mai fi impresionat-o pe domnisoara Boiu.
Totusi, din iubire, renunta la studii, desi conditia de servitor in casa Boiu aproape ca i-au anulat
sansele de a fi iubit de tanara aristocrata. Simtul onoarei se supune, asadar, iubirii absolute.
Iubirea in sine este un act irational, Pietraru se rupe de realitatea concreta, traieste in lumea
ideilor pure, din care cauza devine, dintr-un intelectual in devenire, cu o cariera stralucita, un
ratat, fapt ce determina si destinul sau dramatic: chiar si dragostea se falsifica daca este privita in
absolut, lipsita de orice determinari obiective, reale.
Ioana Boiu-Dorcani este fiica boierului Matei Boiu-Dorcani, descendenta "a trei logofeti si
patru spatari". Tanara de 29-30 de ani este pasionata de literatura veche bisericeasca, nu este
deloc mondena, dispretuieste balurile si pe snobii a caror superficialitate este caracteristica
"omului de lume". Ea este alintata de prieteni "jupanita", datorita mandriei reci si distante pentru
stramosii sai, boieri de vita veche, a caror genealogie era riguros cercetata, din care cauza fusese
angajat un tanar pasionat de istorie, Andrei Pietraru.
Portretul fizic al Ioanei Boiu-Dorcani este relevat printr-un articol aparut in revista "Lumea
ilustrata": "ovalul chipului prea fin, ochii prea mari, gura prea expresiva, degetele subtiri".
Orgoliul de casta aristocratici se desprinde din privirea plina de "o reverie cu viziuni medievale"
si echipajul elegant care se distinge intre toate trasurile ce se plimba la sosea. "Jupanita", cum o

numeau prietenii, "are treizeci de ani, zece milioane si nu s-a maritat inca". Ioana il admira pe
Stendhal si reporterul sustine ca ea vrea "sa semene neaparat cu domnisoara de la Mole".
O admiratie deosebita are Ioana pentru Suzana Boiu, care cu cateva secole in urma, in timpul
epocii fanariote, ea avusese indrazneala sa ceara in casatorie un haiduc condamnat la moarte,
salvandu-i astfel viata. Ioana Boiu o considera de stramoasa ei "patroana mea" si marturiseste ca
ea este "idealul meu in trecut o simt in sangele meu mai mult ca pe oricare dintre stramosi".
Copia portretului pe care o face dupa tabloul original aflat la manastirea ctitorita de aceasta
cutezatoare predecesoare seamana, de altfel, foarte bine cu Ioana nu numai ca trasaturi fizice, ci
si ca fire: "ochii mari, ficsi, arzatori, ocolesc parca tot ce e uraciune pamanteasca; fruntea inaltata
si limpede dispretuieste bucuriile de pret marunt, ale celor din jurul ei". Ioana Boiu, indiferenta,
rece, distanta, mandra, inaccesibila, il striveste cu distinctia ei pe indragostitul Andrei Pietraru,
care se simte incapabil de a stabili o comunicare cu ea timp de peste sase ani, de cand era
bibliotecar in casa boiereasca. Cand el intra in iatacul printesei intocmai ca Julien Sorel, ca sa o
cucereasca, Ioana este stapanita de dilema intre a-1 alunga cu dispret pe umilul servitor sau de a
avea cutezanta predecesoarei sale de a-i accepta iubirea. Orgoliul clasei sale aristocratice trebuie
insa sa fie satisfacut de firea puternica, autoritara si poruncitoare a barbatului si, in cele din urma,
ii cedeaza, fiind impresionata de curajul cu care intrase in iatacul ei, de faptul ca se batuse in duel
cu printul Bazil, fara sa tina seama de porunca ei, precum si ca acesta repeta gestul lui Julien
Sorel, personajul lui Stendhal, din romanul ei preferat.
Ioana fusese logodita cu un francez din inalta societate, dar rupsese logodna, deoarece se simtise
jignita de atitudinea superioara a viitoarei soacre, avand o prima dezamagire din partea clasei
sociale careia ii apartinea. Despre printul Serban, care ii ceruse mana, are o parere dispretuitoare,
deoarece, cu toate ca el crede ca este "sportman, om de lume, donjuan, poet, pictor si cantaret",
nu este in fond nimic, e numai un diletant mediocru. Poate ca si din cauza acestor dezamagiri
fata de barbatii apartinand clasei ei sociale ii cedeaza lui Andrei.
Cu o educatie solida in distinctie si eleganta comportamentala, Ioana se autodispretuieste pentru
ca se iubeau in taina de o saptamana si comportamentul acesta s-ar fi potrivit servitorilor, nu
boierilor de stirpe: "De o saptamana, viata mea nu e decat o prefacatorie dezgustatoare".
Atunci cand Andrei sovaie sa-i destainuie tatalui ei legatura lor amoroasa, Ioana redevine
dispretuitoare si vede, ca si tatal ei, in modestul bibliotecar, un arivist marunt. Ambitioasa, voind
totusi sa-i verifice sentimentele, dupa ce il surprinsese sarutand de despartire pe Elena, Ioana il
trateaza cu superioritate si raceala, spunandu-i ca acum nu mai crede amenintarea lui cu
sinuciderea, impingandu-si cu cruzime iubitul la moarte. Finalul piesei sugereaza ideea ca
dragostea dintre cele doua persoane ce apartin a doua clase sociale diferite este imposibila, avand
finalitate in moarte.