FAT PIG

De Neil LaBute

1. “Prima întâlnire cu ea”

O FEMEIE stă așezată într-un restaurant plin la una din mesele alea înalte. O grămadă de
mâncare în fața ei din care ea mănâncă în liniște. Apropos, e durdulie. Tare.

După o clipă intra un BARBAT cu o tava in mana. Se uită in jur si se indreaptă spre ea.

BARBATUL: …Mare, nenică...

FEMEIA: Poftim?
BARBATUL: Scuze, ziceam, adică, gândeam cu voce tare. E mare locul ăsta, asta spuneam…
FEMEIA: A, ok.
BARBATUL: Să-ncapă cât mai mulţi.
FEMEIA: Da, e plin.

Barbatul se uita in jur sa vada daca s-a eliberat vreun loc.

FEMEIA: Poti să te așezi aici, dacă vrei.

BARBATUL: Nu, n-aș vrea să…ăăă…
FEMEIA: Ce?
BARBATUL: Nu știu. N-am gândit toata fraza, de fapt! Ăă, “să deranjez”, cred.
FEMEIA: Nu deranjezi. Îți fac loc.
BARBATUL: Sigur?
FEMEIA: Normal.
BARBATUL: Merci.

Se uită la el o clipa, apoi împinge o parte din mâncarea ei intr-o parte ca ii facă loc.

FEMEIA: Credeam că de mine zici. Înainte.

BARBATUL: Poftim?
FEMEIA: Când ai zis aia cu “mare, nenică”, am crezut că mie-mi spui. Despre mine.
BARBATUL: A, nu, Doamne, nu! N-aș… Așa ai crezut?
FEMEIA: O clipă...
BARBATUL: Nu, ar fi…mă rog, o mârlănie.
FEMEIA: Da, dar…
BARBATUL: Adică, cum să fac așa ceva? Nu sunt…
FEMEIA: Habar n-ai. Auzi o grămadă de chestii pe aici.
BARBATUL: Aici?
FEMEIA: Nu, nu aici, în restaurant sau așa, în general.
BARBATUL: Adică… vrei să zici că lumea chiar…ce? Iți zice chestii așa în față?
FEMEIA: Da. Tot timpul.
BARBATUL: Despre ce?

Se uită la el fără să spună nimic. Liniște.

1
FEMEIA: …despre culoarea părului. (pauza) Tu ce crezi?
BARBATUL: A, am înțeles. (zambeste). Sigur…
FEMEIA: Nu-i așa mare chestie – ziceam și eu…
BARBATUL: Da, dar…
FEMEIA: Te obișnuiești. Bănuiesc că oamenii cred că, nu știu, de la o anumită greutate în sus
sau asa…
BARBATUL: Doamne, e așa greu să…
FEMEIA: Oricum n-ar trebui să mănânc toate astea la prânz. Da’ nu pot să mă abțin. Mi-e
foame.
BARBATUL: Normal. Hei, e prânz, nu?
FEMEIA: Da.
BARBATUL: Adică, uite-te la mine…ia uite cât pui mi-au pus în salată!
FEMEIA: Asta nu sună încurajator.
BARBATUL: Voiam sa zic…în fine. Scuze.
FEMEIA: Am mâncat trei felii de pizza, și pâine cu usturoi și salată. Plus desert...uri.
BARBATUL: E, știi tu… corpu’ tău…[pauza]
FEMEIA: Și cum se termină propoziția?
BARBATUL:Rău, cu siguranță. Ce dracu, e corpu tău! Faci ce vrei. Eu așa gândesc.
FEMEIA: Pe bune?
BARBATUL: Normal. Adică…
FEMEIA: Deci, ție chiar iți plac “răsadurile” alea sau asta e valabil doar pentru mine? Teoria
ta…
BARBATUL: Nu, eu… Am mâncat enorm la micu-dejun așa că sunt...
FEMEIA: Aici minți.
BARBATUL: Ăăă, da. Așa e. Te-ai prins. Căcat, ești bună la chestiile astea.
FEMEIA: La ce? La minciuni?
BARBATUL: A, da, la asta.
FEMEIA: Nu sunt rea…de fapt sunt chiar bună.

Un moment de tacere,apoi el se uita la ce are ea pe cap.

FEMEIA:Am fost la un interviu, pentru o altă sucursală…Lucrez la biblioteca. De-aia am in păr
asta “a la Miss Kitty” azi. De păpușică. Nici nu-mi place...
BARBATUL: Iți stă bine. (zambeste)
FEMEIA: Da? Mersi.
BARBATUL: Astea le-ai luat tu de la biblioteca?
FEMEIA: Da. “Nu sunt doar președintele, sunt și client…” (pauza) reclama aia la peruci? “Hair
Club for Men”, sau așa…
BARBATUL: A, exact…exact. (rade) Drăguț (funny). Da. Pe cine or crede că fraieresc cu
prostia aia?
FEMEIA: Nu știu, întotdeauna arată așa de gay la bărbați…oamenii ar trebui sa accepte chestia
asta, nu-i așa? Adică indiferent de cum arată. E…
BARBATUL: Da, sunt de acord. (arata cu degetul) Da’ ți-ai luat.
FEMEIA: A fost un week-end lung…
BARBATUL: Pot să…
FEMEIA: Da, uite-te.

2
Femeia zambeste in timp ce el arunca o privire in sacosa. Scoate unele afara. Eticheta
bibliotecii pe fiecare dintre ele.

BARBATUL: Wow. Nu mă înțelege greșit, mie-mi place genul ăsta dar…nu e prea “feminin”
din partea ta.
FEMEIA: Ştiu eu cu ce fete te-ai întâlnit până acum?

Iși zâmbesc. Barbatul se uită la ea cu alți ochi.

BARBATUL: Corect. Nici măcar nu le pot numi fete fără să nu mă dea în judecată așa că… ești
bibliotecară?
FEMEIA: Da, Pai, nu prea mai folosim termenul ăsta, dar, da…
BARBATUL: Da, sigur. Bănuiesc că e ceva de genul “specialist în lucrări tipărite” sau așa,
acum…
FEMEIA: Exact. (pauza) Vin tot timpul cu denumiri noi, ceva care să te facă să te simți mai
bine…femeii de serviciu îi spui agent de curățenie sau aşa.
BARBATUL: Foarte adevărat.
FEMEIA: Nu-i așa? Problema e că indiferent de cum iti zic ei,tu tot căcatul ăla îl strângi de pe
stradă.

Barbatul rade si incepe si ea sa rada. Barbatul o studiaza.

BARBATUL: Ai un râs minunat.

FEMEIA: Merci.
BARBATUL: Cu plăcere. O gura spurcata, dar un râs minunat.
FEMEIA: Ești drăguț, mulțumesc. (rade) Acum că mi-ai atras atenția n-o să se mai repete.
BARBATUL: Exact.

Isi zambesc unul altuia si nu stiu ce sa mai spuna. Se decide sa manance in schimb.

FEMEIA: Cum merge cu spanacu’ ăla?

BARBATUL: Mmmmm…e al dracu’ de bun.
FEMEIA: Pun pariu!
BARBATUL: Da, mmmmm,mmmm.
FEMEIA: Pizza e extraordinara aici. Mereu vin aici pentru pizza.
BARBATUL: Pun pariu. (se uita la ea) nu, am vrut sa zic…știi tu. Dacă-i așa de bună,.. (pauza)
te rog, ajută-mă.
FEMEIA: Am înțeles ce-ai vrut sa zici.
BARBATUL: Bun.
FEMEIA: N-ar trebui sa fii așa de stresat dacă tot începem o relație.
FEMEIA: Glumesc.
BARBATUL: A, da. M-am prins. Putin cam greu!

FEMEIA: Imi pare rău, să fi văzut ce fața aveai…

BARBATUL: Ce? A, nu…
FEMEIA: Am crezut că o să te îneci cu spanacul ala.
BARBATUL: Nu-i adevărat, haide…
3
FEMEIA: Aproape.
BARBATUL: Nu, nu la asta…de ce zici așa? M-ai prins pe picior greșit, atâta tot. Pe bune.
FEMEIA: Oricum, glumeam. Grasii sunt joviali, nu-i așa?
BARBATUL: Ummm,mmm.
FEMEIA: E una dintre marile noastre calități.
BARBATUL: E, măcar tu ai una [pauza] Ziceam...spre deosebire de mine.
FEMEIA: Da’ ce, tu n-ai?
BARBATUL: Eh…Rămâne de discutat.
FEMEIA: De ce?
BARBATUL: Păi…dacă chiar ar trebui să inventez vreuna pentru, mă rog, Al’ Mare de Sus,
probabil c-ar ieși ceva de genul “nu aleargă cu foarfeca în mână”, sau una d-aia “Se joacă frumos
cu ceilalți copii”.
FEMEIA: Serios? Un tip așa de cool ca tine și nu ești bun de nimic?
BARBATUL: Cam nu.
FEMEIA: Bine că știu. (deschide o budinca) Vrei și tu una?
BARBATUL: Neah, n-ar fi bine…
FEMEIA: De ce?
BARBATUL: Foarte bună întrebarea. OK.

Ia o budinca de orez de la ea si incepe sa manance.

BARBATUL: Mmmm.
FEMEIA: Bună?
BARBATUL: Minunata. N-am mai făcut așa ceva de secole…
FEMEIA: Ce?
BARBATUL: Să mă simt bine. Așa. Să bag ceva în gură fără să citesc eticheta de pe spate ca
maniacii.

Ii da un exemplu – tinand budinca in lumina ca pe un obiect vechi si o scruteaza. O examineaza

din toate unghiurile. Ea incepe din nou sa rada. Tare.

BARBATUL: Ok, va trebui sa va rugăm să plecați… Dumneavoastră chiar vă simțiții bine in

timpul zilelor de lucru.
FEMEIA: Așa e, scuze…
BARBATUL: Nu-nu, ți-am spus, îmi place mult râsul tău.
FEMEIA: Mulțumesc, din nou.
BARBATUL: Cu plăcere.
FEMEIA: Deci… nicio altă calitate?
BARBATUL: Aaa, mă gândesc că... Prieten și coleg de nădejde, lucrează bine în echipă.
FEMEIA: Dar bun la pat? Nu e pe listă?

Barbatul se holbeaza la ea, arunca o privire in jur. Ea se uita in continuare direct la el.

BARBATUL: Asta e foarte direct…

FEMEIA: Bibliotecarii sunt directi.
BARBATUL: Așa se pare… trebuia sa-mi fi refăcut abonamentul.
FEMEIA: Uite ce-ai pierdut.
4
BARBATUL: Da.
FEMEIA: Deci?
BARBATUL: Aaa, sunt OK, adică n-am primit plângeri dar nu cred că sunt vre-un Valentino sau
așa.
FEMEIA: Adică tipu’ ala din filme? Șeicul sau ceva de genu ăsta?
BARBATUL: Da, nu era el marele Latin Lover sau asa?
FEMEIA: Ba cred ca asta era povestea… a murit tare nefericit, totuși. I-am citit biografia.
BARBATUL: Unul dintre avantajele meseriei…
FEMEIA: Exact. Am citit aproape toate biografiile pe care le-am găsit. Mă interesează oamenii
adevărați. Nu prea am timp de romane. “Romanele sunt pentru cei slabi de înger” A zis cineva
asta. Un francez, cred.
BARBATUL: Mișto.
FEMEIA: In orice caz nu trebuie să răspunzi la întrebare, a fost nepoliticos.
BARBATUL: Nu, ad…adică am cam răspuns.
FEMEIA: Si cum ești? OK și atât?
BARBATUL: Cam așa ceva… Mă descurc. Mamă! N-am fost niciodată…întrebat așa ceva. La
modu’ asta.
FEMEIA: Nu?
BARBATUL: Nu la prânz, în orice caz. (pauza) Te scoate puțin din ale tale. Pari o persoană
foarte… nu știu.
FEMEIA: Cum?
BARBATUL: O persoană interesantă cred.

Rad din nou. Se simt foarte bine.

FEMEIA: Ar trebui sa treci pe la biblioteca odată. Să vezi ce pierzi…

BARBATUL: Da… (pauza) Uite, eu…trebuie să mă întorc la birou. In centru. Așa că ar cam
trebui să termin…ăăă…
FEMEIA: Sigur, scuze daca am…
BARBATUL: Nu, nu a fost…dar am putea…nu știu ce întreb eu aici. Am putea să ne mai
vedem?
FEMEIA: De ce?
BARBATUL: Nu știu…Adică, zic, ar fi drăguț, cred. Pari foarte drăguță și eu…ce să zic, întreb,
întreb…cam așa, din senin. Deci am putea? (pauza) Nu încerc să te agăț, sau așa, doar că…
FEMEIA: Păcat. (zambeste) Da. Am putea.
BARBATUL: La prânz? Sau, ăăă, cină?
FEMEIA: Mai fac și alte lucruri în afară de mâncat. Pot fi cooptată și în alte activități.
BARBATUL: Normal! N-am zis că…
FEMEIA: Știu. Era o glumă.
BARBATUL: Exact, sigur…cam las de dorit la partea cu umorul.
FEMEIA: Te descurci… Deci când?
BARBATUL: Oricând.
FEMEIA: Ce zici de vineri? Imi convine vinerea că e ziua mea liberă.
BARBATUL: Aaa,da. Seara.
FEMEIA: Perfect.

Se intinde si ia un pix din buzunarul lui de la camasa si scrie nr de tel pe un servetel.

5
FEMEIA: Acum, cand o sa te ștergi la gură o să gândești la mine…
BARBATUL: Bun plan (pauza) deci, ok, domnișoară bibliotecară, pardon specialistă în lucrări
tipizate, o sa vă sun…
FEMEIA: Helen. Mă cheamă Helen.
BARBATUL: Ca aia “din Troia”? A sunat așa de jalnic…
HELEN: Exact,exact ca aia din Troia...cu cele o mie de corăbii și toate alea. Dar astea erau doar
ca să mă poată căra înapoi.

HELEN: Pentru că de atâtea ar fi nevoie ca sa mă ridice… Las-o baltă.

BARBATUL: A, am înțeles. (rade) Am prins-o.
HELEN Da, încercam sa fiu drăguță.
BARBATUL:Nu, da, am înțeles-o acum…da’ n-ar trebui sa faci asta. Sa faci mișto de tine la
modul asta.
HELEN: De ce?
BARBATUL: Aaaa, sunt convins că există un motiv întemeiat…revin eu.
HELEN: Așa să faci. Ai numărul acolo.
BARBATUL: Să... te sun eu. A, si eu sunt Tom, apropos.
HELEN: La revedere, Tom.

Femeia dispare cu geanta si cu tava. Tom ramane singur. Dupa un moment se intoarce. Se
apropie de el.

HELEN: Uite, m-am gandit că sunt o mie de motive pentru care probabil că n-o sa mai dai nici
un semn niciodată, așa că d-aia m-am întors, să-ți spun că nu fac asta prea des, să mă întorc după
bărbați, adică nu e-un obicei, așa că m-am gândit că ar trebui să știi. Cred că ești drăguț și
simpatic și așa mai departe…poate ai deja o prietenă sau nu te atrag, înțeleg perfect dacă e așa,
pe bune. Dar chiar sper că o să mă suni. Chiar și numai ca să stăm de vorbă la telefon, fiindcă
mi-ar plăcea, să fim „prieteni de telefon”. Cred că mi-ar plăcea. Adică, să nu-ți fie frică, Tom,
cred că de aia m-am întors, să-ți zic asta. Te rog să nu-ți fie frică de mine sau frică să-ți asumi
vreun risc, sau de ce o să creadă lumea. Pentru că ar putea fi o chestie frumoasă.

Zambeste si pleaca. Cand e aproape de iesire Tom ii face cu mana.

Se intoarce la budinca lui. Ia servetelul il impatureste si il baga cu grija in buzunar.

2. “Colegii de serviciu încep să se prindă”

Tom la locul de munca. Foarte ocupat cu ceva. Intra alt tip cu o ceasca de cafea si niste hartii in
mana. Se arunca pe un scaun. Il cheama Carter.

CARTER: …Deci nu-mi spui, așa-i? Nimic – nimic, ha?.

TOM: Nu…o să…înţelegi…
CARTER: Ă-ă! N-o să-mi zici nimic. Te cunosc eu.
TOM: Nu-i adevărat, iți spun toate căcaturile. Știi orice rahat despre mine.
CARTER: Da, da’ nu partea aia mișto pe care vreau s-o aud. Chestiile alea murdare.
6
TOM: N-am nicio chestie murdară…
CARTER: Toți avem chestiile noastre murdare. Noi ăștia suntem murdari,. Foarte murdari.
TOM: Care “noi ăștia”?
CARTER: Oamenii. Ăștia, ca mine și ca tine.
TOM: Da’ nu-i… nu e nimic aiurea pe care să vreau să-l ascund. Pe bune.
CARTER: Ok, atunci – deci?
TOM: Doar că…e la început, atâta tot. Nici nu știu ce e măcar, așa că…
CARTER: Așa că, după cum spuneam, o să-mi zici un căcat.
TOM: Cam, da…
CARTER: In fine, nici nu mă interesează.
TOM: Căcat’… mori sa afli!
CARTER: Da, dar aștept. O să angajez un detectiv particular sau ceva de genul ăsta dacă-i
nevoie ca sa aflu ce mai e nou. Fac tot ce e nevoie.
TOM: Hai, mă, vreau doar să văd despre ce e vorba înainte. Dacă merită să povestesc cuiva sau
nu. (pauza) Ce pot sa spun e că sunt foarte fericit acuma…
CARTER: OK, acu’ chiar mă sperii…
TOM: Ce?
CARTER: Nu-mi place când devii serios. Pare așa gen, „orașul – iubirea mea” și asta mă cam
sperie.
TOM: N-are de ce sa te sperie…
CARTER: Aici intervine partea aia în care te pierdem vreo câteva săptămâni. Tom își găsește o
iubită și dispare de pe hartă, știu cum merg astea…
TOM: Nu fac așa!
CARTER: Ba fix așa faci.
TOM: Nu, a-a. Tu ești ăla care face așa, nu eu.
CARTER: Da, da’ dintr-un motiv întemeiat. Eu chiar mă culc cu ele.
TOM: Foarte haios.
CARTER: Pe bune.
TOM: Hai las-o! Şi eu mă culc cu ele.
CARTER: A-ha. “Oralu” nu se pune. Sau în orice caz nu de la unu’ care crede că oralu' înseamnă
să-i vorbești până o lași lată.
TOM: Hoooo…mișto! (pauza) Ai venit aici cu vreun motiv?
CARTER: In principiu. Nu-mi aduc aminte exact ce era dar sigur aveam unu’ când am ieșit pe
culoar.
TOM: Super.
CARTER: A, da, mi-am adus aminte. Mă plictiseam la mine în birou...(pauza) Și tu ai ferestre
mai mari și mai frumoase.
TOM: Nu te sfii să deschizi una și să sari.
CARTER: Ce COMIC ești tu.
TOM: Pe bune, acuma, am de lucru.
CARTER: Si eu am de lucru. Toți avem de lucru. D-aia venim noi aici. La “lucru”; pentru că
asta facem, lucrăm.
TOM: Sunt de acord. Și aș cam vrea să mă întorc la lucru’ meu.
CARTER: Bine. (ia o minge) Un dolar punctu’?

Tom da din cap si incepe un joc de “Nerf” pig. Cosul e deasupra usii lui Tom.

7
O colega de serviciu intra cu un vraf de rapoarte – le stica jocul. Se opreste langa biroul lui
Tom si lasa niste dosare. Zambeste. Carter se uita la ea si pe urma vorbeste.

CARTER: Ia ghici?
COLEGA: Ce?
CARTER: Am zis “ghici”.
Colega: Aaaa…ești un bou?

Tom chicoteste. Carter roseste si se replieaza. Fata ii zambeste lui Tom.

TOM: Aa, ai trisat! Ți-a suflat cineva...

COLEGA: Exact. Bună dimineața, Tom.
CARTER: Băi, băieți, ce haioși sunteți.
COLEGA: Ce e? Trebuie să mă întorc.
CARTER: Ok, atunci lasă.
COLEGA: Zi-mi odată, ce?
CARTER: Tom are o gagică.
TOM: Mai taci!
CARTER: Circulă zvonu’…
TOM: Carter, pe bune…
COLEGA: Pe bune? (lui Tom) Nu-i adevărat, nu?
TOM: Nu…e măgar.
CARTER: Nu sunt! Adică, da, sunt câteodată, da’ nu de data asta.
COLEGA: Tom…?
CARTER: Pe bune că are!
TOM: N-am! (fetei) Jeannie, vrea sa fie…
CARTER: Eu așa am auzit.

Jeannie ramane putin in picioare, uitandu-se cand la unu cand la altu.Iese.

TOM: Bulangiule.
CARTER: Ce-i?
TOM: Nu-i amuzant.
CARTER: E al dracu’ de amuzant de aicea…
TOM: Vorbesc serios.
CARTER: Si eu. Stai aici pe canapea si ia vezi daca nu-i mai funny. (se da la o parte) E loc.
TOM: Știai că am fost împreună…mă rog.
CARTER: Normal. Eu știu tot.
TOM: Pe bune. Vezi cum o ia.
CARTER: Da, văd…(pauza) De ce crezi c-am zis? N-o sa-i zic ăluia de la fast-food-ul din față…
adică de ce căcat i-ar păsa?
TOM: Ești extraordinar, știai?
CARTER: Incerc. (pauza) Oricum, poți să te aștepți la d-astea, la rahaturi d-astea până-mi spui
cine e.
TOM: Acum chiar că nu-ți mai spun nimic.
CARTER: Tu alegi. Dar voi afla, promit…
TOM: Da, da.
8
CARTER: Și pe urmă - pac - apare poza ei la fumoar.
TOM: Ți-o iei!
CARTER: Poate. După ce termini tu cu ea, bineînțeles…
TOM: Piei în văgăuna ta, Satană!
CARTER: Just. (pauza) Hei, serios vorbind acuma… nu ți se pare că s-a cam pufoșit Jeannie?
TOM: Poftim?
CARTER: Adineauri. Nu ți s-a părut mai moluț? De cur, zic. Fleșcăit.
TOM: Nu…
CARTER: Hai, mă, ziceam și eu. Nu mă mai iau de tine.
TOM: Știu da’ eu nu-s așa obsedat de forme ca tine.
CARTER: Nu știu ce-o fi, dar am observat de ieri. A venit până la mine în birou fără sacou și
avea o bluză d-aia, știi tu, fără mâneci și mi s-a părut, fără mișto, ca i s-au mărit mâinile. In
ultimele luni.
TOM: Moșule, ești distrus.
CARTER: Ce-i? E o observație, atâta tot…la mâini. La fund…ce sa fac dacă-mi sare în ochi?
TOM: Poți s-o ții pentru tine, și psihologul tău la care sper că te mai duci.
CARTER: Nee…scumpe fițele astea. Plus că era o nenorocită.
TOM: Mișto.
CARTER: Nu zic asta ca să fac mișto de ea – nu de pizda aia de psiholoagă, de Jeannie zic –Mi-
a trecut așa un gând. Mi se pare că pune pe ea. Asta-i problema iarna – gagicile nu prea ies pe
afara și se rotunjesc…
TOM: Ok, chiar nu mai pot să-ți fac fața acum – cară-te.
CARTER: Mă rog. Rămâne vineri cu baschetu’? Chad nu poate decât atunci…
TOM: Da, da’ după 9, am o cină…(peste privirea lui Carter) de serviciu, boule.
CARTER: Sigur.
TOM: Da, mă, vin ăia din…aaa…știi tu…
CARTER: Nu, cine?
TOM: Vin ăia de la Chicago. (pauza) Sunt…
CARTER: Perfect, le dau un mail celorlalți și ne vedem la Y. Ciao.

In sfarsit Carter se ridica si se indreapta spre iesire. Un High5 si Carter iese. Carter baga iar
capul inauntru.

CARTER: O să trec pe la restaurant să verific, așa că sper că n-ai mințit.

TOM: Boule.
CARTER: Da, eu sunt.

Iese in sfarsit. Tom se uita pe niste dosare pe care le-a lasat Jeannie. Ridica capul si o vede
stand in usa.

JEANNIE: Hei! (zambeste) Ai un minut?

TOM: O, bună!
JEANNIE: Am uitat niște… uite. (ii mai da un dosar) Am uitat de ăsta.
TOM: Aha, merci…Aaa

Tom se ridica, vine spre ea sa ia dosarul. Ea il tine un timp si amandoi trag de el.

9
JEANNIE: Deci…e adevărat, ce zicea?
TOM: Cine, Carter?
JEANNIE: Da.
TOM: Eee…
JEANNIE: Oh! (pauza) Și cu noi cum rămâne? Am crezut –
TOM: Nu, n-am spus că…e un idiot, deci, înțelegi, trebuie sa fim indulgenți.
JEANNIE: Sigur. Asta așa e.
TOM: Dar…nu știu ce fac – tu știi asta. Sunt –
JEANNIE: Da, stiu. De când ieșeam împreuna – mi-am dat seama. Ti-am dat un milion de șanse,
dar hei! Nu contează.
TOM: Știu asta, Jeannie, știu, sunt…e complicat.
JEANNIE: Nu zic ca aș fii Miss Univers, da’ mă plac bărbații, să știi.
TOM: Știu, haide, te rog. Și eu te plac. Nu zice așa.
JEANNIE: Da? Ai putea s-o mai arăți din când în când. Ar ajuta, să știi.
TOM: Sorry. Imi place de tine.
JEANNIE: Nu prea pare. Adică am încercat să te iau și cu drăguțu’ și cu forța, și, mă rog,
nonșalant…de toate. Nu înțeleg. Ce vrei să mai fac?
TOM: Nimic...eu...
JEANNIE: Ce? (pauza) Deci zi-mi pe bune: minte sau nu?
TOM: Carter e… Adică, e mitoman din fire. Știi asta. Ii place să provoace oamenii. Să-i înfurie.
JEANNIE: Ceea ce nu răspunde la întrebare.
TOM: Jeannie, haide…
JEANNIE: Deci ești.
TOM: Nu sunt…nu. Nu sunt cu altcineva, întelegi? Pe cuvânt.
JEANNIE: Ascultă, întrebam și eu, așa că n-o face să pară că mă dau de ceasu’ morții sau așa.
Dacă nu vrei nu-mi spui.
TOM: Ba tocmai ti-am spus.
JEANNIE: Da, dar…
TOM: Carter e un bou. E…
JEANNIE: Si atunci de ce stați așa de mult cu el? Ă? Tu și toți ăia de la “dezvoltare”. (pauza) De
ce?
TOM: Pentru că n-am un orizont prea larg.(zambeste) Căcat, chiar nu știu. Pentru că…suntem cu
toții de la început aici, și știi tu, e mai ușor să mergi cu gașca decât să stârnești tu vreun tsunami
sau așa. Știu că-i un tâmpit dar…e mișto (haios). Și nu mă enervează așa de tare.
JEANNIE: Asta-i clar.
TOM: Jeannie, haide, nu fii…face mișto.
JEANNIE: Deci nimeni?
TOM: N-am zis…nu zic…Ce?
JEANNIE: Termină cu vrăjeala, OK? Las-o baltă.
TOM: Totuși despre ce...?
JEANNIE: Despre toate balivernele astea, de astea vorbeam. Urăsc chestiile astea. TE
INTALNESTI CU CINEVA?
TOM: Nu. Aproape. Căcat, nu știu! Sunt…Nu-i mare scofală.
JEANNIE: Am înțeles.
TOM: Ascultă, am zis că puteam…nu fac nimic, gen, rău.
JEANNIE: Da’ ești în defensivă.
TOM: Da, pentru că…pentru că…faci atâta…știi și tu cum ești.
10
JEANNIE: Eu nu sunt în niciun fel. Sunt băgată în ceață. De-un tip care îmi spune că mă place.
“Tare”, de fapt ăsta era cuvântul pe care l-a folosit. “Te plac foarte tare” Și ieșim împreună și pe
urmă pauză; și pe urmă îmi trimite tot felul de chestii, gen flori și mail-uri și mă tot sună și zice
că vrea s-o luam de la capăt, să mai încercăm o data, așa zice…da’ uite că nu mai apucăm să
ieșim; ne vedem la birou și de fiecare dată amână următoarea întâlnire dintr-o…Doamne, n-aș
putea să încep să fac o listă cu toate scuzele pentru că e luni după-masa și probabil că n-aș
termina până în week-end. Dar acu’ aflu că a întâlnit pe cineva, cineva pe care a reușit – cu toate
obligațiile lui multiple de la muncă și cu toate serile cu băieții și toate căcaturile alea infantile – a
reușit miraculos să mai înghesuie o persoană în agenda lui.

Jeannie se apropie spre final de Tom, Tom se retrage.

TOM: Vezi, despre asta ziceam.

JEANNIE: Nu, despre asta zic eu acum! Tot căcatu’ ăsta pe care mi-l servești și te aștepți să vin
cumințică înapoi și să-l înghit.
TOM: Nu…vreau să vii…
JEANNIE: A, nici nu vrei să mai vin pe aici? Asta e? Hai, zi!
TOM: Nu, Jeannie, Doamne, n-am putea…aș vrea să vorbim despre chestia asta, da’ nu în
public. OK? Adică, n-am putea…poate…
JEANNIE: Ai putea “poate” sa mă pupi in cur. Și asta nu cu poate. Sigur. Am putea să-l trecem
chiar acu’ în agenda, OK?

Jeannie iese val-vartej. Pana sa apuce Tom sa reactioneza intra din nou.

TOM: Jeannie, te rog. Hai să…

JEANNIE: De-abia astept s-o cunosc. Pe bune. De-abia aștept. (are un dosar in mana) Am uitat
să-ți dau ăsta.

Tom se indreapta spre usa, Jeannie lasa dosarul să-i scape jos si iese.

3. “O Seară Surprinzătoare Impreună”

Tom si Helen stau la o masa intr-un restaurant intim. Cina e in fata lor. Tom mananca un fel
exotic; Helen ezita.

TOM: …Hai, atacă-l. Curaj.

HELEN: Ești sută la sută convins că e mort, da? Pentru că dacă doar își ține respirația, atunci
eu…
TOM: Da. (rade) De tot.
HELEN: Ok. (se mai uita o data) Sigur-sigur?
TOM: Pai, n-am fost în spate să văd cum l-au preparat dar, da [pauza] teoretic…
HELEN: Adica, imi place aventura și așa dar…
TOM: Da, și eu sunt la fel. Nici eu nu mă dau în vânt să bag în gură tot ce-am văzut pe
Discovery, crede-mă. (zambeste) E bun. Pe cuvânt.

11
Helen zambeste si da din cap. Apuca ceva cu ochii inchisi. E multumita de rezultat. Tom
zambeste si mananca si el ceva. Moment de tacere.

TOM: Pot să te întreb ceva?

HELEN: Sigur, ce?
TOM: Am vrut să te întreb de data trecută când am fost în barul ăla, când am băut martini…
HELEN: Aha.
TOM: Îți plac filmele de razboi?

Helen zambeste si da din cap. Nu zice nimic.

TOM: Ok. Evident, prima întrebare: de ce?

HELEN: D-aia.
TOM: A-ha, nu, nu-i cinstit. Ăsta nu-i un răspuns.
HELEN: Ba da.
TOM: Da’ nu unu’ OK. Unu’ din care să aflu ceva despre tine.
HELEN: A, m-am prins. Sapi adânc acum, nu?
TOM: Ceva de genu’ ăsta…
HELEN: Ok, bine. (pauza) îmi plac filmele de război pentru că…au toate exploziile alea drăguțe.

Asta il face pe Tom sa rada. Si ii apuca mana lui Helen. O strange. Ea observa.

TOM: Hai mă,…pe bune…

HELEN: OK, OK. Imi… (pauza) Tu mă ții de mână, știi?
TOM: Da, am…te dera…?
HELEN: Nu-nu, e-n regula. Am vrut să vad dacă e din întâmplare sau nu.
TOM: Ă, nu. Nu era. Dar acu’ dacă-mi atragi atenția...

Tom se uita in jur, Helen vede.

TOM: Nu fi fraieră, vreau să te țin, adică dacă mă lași.

Stau si se uita unu’ la altu’. Tacere.

HELEN: O să vreau să mai mănânc puțin din... mai încolo…nu-i grabă.

TOM: Scuze. Căcat…
HELEN: Glumesc.

Tom se uita la ea si se retrage, incurcat. Arata spre mancarea ei.

TOM: Nu, n-ar trebui…e in regula. Te țin mai târziu, în drum spre mașină sau așa. Hai să
mâncăm. Da.
HELEN: Tom, glumeam, pe bune.
12
TOM: Stiu da’…(mananca) Și mie mi-e foame.
HELEN: Bine. (se uita in farfurie) Mi se pare mie sau îmi zâmbește…?
TOM: Nu…(se uita intr-acolo) Ăla e un ochi. Iți face cu ochiu’, fi drăguță…

Amandoi mananca cate ceva, razand.

TOM: Deci, pe bune… care-i faza cu filmele de război?

HELEN: Am crescut cu ele. Asta-i tot. Am trei frați, plus tata. Erau tot timpul la televizor așa că
am văzut o grămadă, sau bucăți din ele, în orice caz. Toate în copilărie.
TOM: Da, și eu, vreau să zic, același scenariu. Care-i faza cu tații și cu filmele astea?
HELEN: Păi… majoritatea au luptat în războaie sau au vrut, sau au avut rude care să fi luptat, mă
rog. Sau le place să se uite cum se împușcă alții.
TOM: Probabil! Asta s-ar putea.
HELEN: Nu glumesc. Cred că tipii din ziua de azi se simt dați la o parte, cum ar veni, vinovați
că nu mai au de ce să omoare chestii ca să asigure hrana. Toata faza cu “omul primitiv” (pauza)
Dar mie…mie-mi plăcea că eram cu ai mei. Să stai pe canapea – un castron mare cu popcorn.
Era mișto.
TOM: Da…
JEANNIE: Și mă şi salva de penibilul de a sta ca proasta să aștept să mă sune băieții.
TOM: Cum adică?
HELEN: Hmmm, poate că nu ți-ai dat seama dar nu prea făceau coadă la ușa mea, în liceu.
TOM: Oh.
HELEN: (sopteste) Mă lăsam greu.

Helen chicoteste. Tom rade si el cu jumatate de gura si se opreste.

TOM: A-ha. Și e Ok să vorbim despre asta? De greutate și așa, sau…?

HELEN: Nu, zi. Nu-i o chestie de care să-mi fie rușine. Nu mai e.
TOM: Nu mai e?
HELEN: Păi…când ești mic ţi-e ruşine de toate, nu? Nu-ți place nici cum arăți, nici cum
vorbești, nici, mă rog, toate fazele prin care treci. Cât suntem mici. Dar acum sunt cât se poate
de mulțumită de mine. Problema e cum îi faci pe ceilalți să se poarte normal, asta e.
TOM: Exact. Și deci…tot timpul ai fost așa…înțelegi?
HELEN: Nu, ce?
TOM: Aaaa…mai…bine făcută, sau mă rog...

Helen rade in gura mare la asta. Inca o chestie misto care il face pe Tom sa chicoteasca si el.
Ea ii ia mana de data asta.

HELEN: Asta a fost minunată. Una dintre cele mai frumoase, de fapt.
TOM: Ce?
HELEN: “Bine-făcută”? Mama mai zicea din când în când așa.
TOM: Păi, încercam să fiu…
HELEN: Nu mai încerca. Nu pentru mine. Vreau sa fii sincer, atât. Bine? Pe bune.
TOM: OK.
HELEN: Oricum s-o sfârși treaba asta – și eu am speranțe mari, dar – (zambeste) vreau să fii
sincer cu mine.
13
TOM: S-a făcut. Promit.
HELEN: Bun, perfect. Mi se pare cinstit.
TOM: Deci, așa, ăăă…nu știu ce să zic aici dar…(pauza) Helen, mie-mi place corpul tău…cum
mi-l imaginez. E…
HELEN: Tom, E OK… nu-mi fac griji de asta. Adică n-ai fii aici lângă mine dacă nu ți-ai dori,
nu-i așa?
TOM: Sigur, da.
HELEN: Așa că… sunt Ok. Sigură pe mine. Sinceră. Știu că ești aici pentru că mă placi. Un pic
măcar?
TOM: Așa e. Da. Te plac.
HELEN: Hai sa ne terminăm...Cum se chemau astea?
TOM: Ahh…m-ai prins, ăăă, Cașalot Tartar și eu aveam, nu-mi aduc acum aminte. Kimchi
picant? Parcă? Cu crabi…
HELEN: Da, asta era.

TOM: Cum e? Bună?

HELEN: Colosala chiar. Cu bucățele de ghimbir și ceapă verde, îmi place…
TOM: Bine. (asteapta) Știi, cașalotul se spune că e cel mai “bine-făcut” din familia tonului…
HELEN: Oh, serios? (chicoteste) Mai spune-mi.
TOM: Serios – are o aromă tare și greoaie.

TOM: Hei…
CARTER: Păi, salutare.
TOM: Carter, ea e…Helen ti-l prezint pe… el e Carter, un coleg de-al nostru. Adică de-l meu.

Helen zambeste si intinde mana, Carter ii strange mana. Se uita in jur.

CARTER: Da’ ceilalți unde sunt? Intârzie?

Un moment jenant pluteste. Helen se ridica.

HELEN: Mă duc să-mi pudrez nasul. Deși nu-mi place expresia.

TOM: Ă-hă, (incearca sa rada) nici mie.
CARTER: Pai, e mai bine decât să zici că te duci să te piși.
HELEN: Foarte adevărat. (pauza) Mi-a părut bine, Carter.
CARTER: Da, și mie.

Iese si Carter o urmareste cu privirea pana la iesire. Apoi se intoarce spre Tom si gesticuleaza.

CARTER: Sper că are gemeni. (zambeste) Pun pariu că te bucuri că ai zis că joci baschet azi.
Ha?
TOM: A-ha.
CARTER: Cine naiba-i aia?
TOM: Tocmai ți-am spus. O cheamă Helen și e…știi tu…
CARTER: Și cum de nu-s ăilați pe aici?
TOM: Pentru că suntem…adică…

14
Carter se intinde si pune mana pe camasa lui Tom. Chicoteste.

CARTER: Doamne…mișto camașa, frate. O să creadă că vindem stroboscoape.

TOM: Foarte haios. Nu sunt…Nu-mi place să merg tot timpul în costum. Toată ziua cu cravată.
CARTER: A-ha. OK. (pauza) Nu au trimis-o singură, nu? Nu că n-ar putea să mănânce cât
cinci…
TOM: Carter, nu mai zice așa. Nu-i frumos.
CARTER: Știu. Nici nu încercam să zic ceva frumos. Incercam să zic ceva adevărat.
TOM: Serios acuma…
CARTER: Hei, nu-i de fața, OK, așa că las-o mai moale cu căcaturile astea gen, cavalerii mesei
rotunde? E la budă…(pauza) cu un coș de cornulețe sub fustă, dacă nu mă inșel…
TOM: Poți, te rog...? Doamne.
CARTER: Bine, bine. Doamne, nu ești deloc amuzant când ieși cu o femeie, știai? Nici când e
vorba de vreun monstru de la serviciu.
TOM: Nu e…Las-o în pace.
CARTER: Bine. (pauza) Ajungi la 9! Adam tre’ s-o taie la 11 jumate.
TOM: Da, ti-am zis, da. (se uita in jur) De ce ai venit?
CARTER: Ti-am spus că vin.
TOM: Da, da’ cum ai știut unde?
CARTER: Tot timpul vii aici. Da’, Tom? Imi pare rău că tre’ să-ți mărturisesc dar locul ăsta a
ieșit din circuit, cam de...ăăă, trei ani.
TOM: Da? Ei, mie-mi place. (pauza) Așa că aș vrea să termin și …nu te supăra…
CARTER: Nu. Oricum, te verificam doar.
TOM: Bine.
CARTER: Credeam că te prind cu…mă rog, cu EA.
TOM: Chiar ești măgar.
CARTER: Cam da, eu sunt.
TOM: Vrei să pleci, te rog?
CARTER: Bine-bine. Ne vedem la 9.
TOM: Da, pa.

Carter mai trage o inghititura din bautura si se indeparteaza apoi se apropie si mai tare de
Tom.

CARTER: Frate, și cât mi-aș fi dorit să te prind cu ea. Băga-mi-aș! În orice caz…

In acel moment intra Helen si se opreste langa Carter. Acesta ii trage scaunul si ea sa aseaza.

HELEN: Mulțumesc.
TOM: Ne vedem mai târziu,Carter.
HELEN: Pa-pa, mi-a părut bine.
CARTER: Și mie, ăăă, cum ai zis că te cheamă?
TOM: Helen.
CARTER: Așa. (peste umar) Salutări la Chicago din partea mea.

Carter iese. Tom se uita dupa el si pe urma se intoarce la Helen, incearca un zambet.

15
HELEN: Ce-a vrut să spună?
TOM: E…a…
HELEN: De ce-a crezut că-s din Chicago?
TOM: N-a crezut. Nu. Mie mi-a spus. De mine. Eu…mă duc acolo cu serviciul.
HELEN: Da?
TOM: Pentru o..., da, doar o zi sau doua, săptamâna viitoare. Business.
HELEN: A, înțeleg…
TOM: Voiam să-ți spun da’ pe urmă ne-am luat cu vorba.
HELEN: Aha. Pare draguț. Simpatic. Lucrează cu tine?
TOM: A-ha, la capătul culoarului. Adică, nu chiar cu mine, dar ne vedem pe acolo.
HELEN: Am înțeles. (pauza) Ți-am spus că am luat și al doilea interviu? Era pentru...
TOM: Bravo,mai...
HELEN:…ți-am spus, nu-i așa? Da.

Reincep sa manance. Tacere. Una lunga. In sfarsit Tom se opreste si se uita la ea.

TOM: Știu că te-ai prins. Adică îmi dau seama. Că știi. Am făcut o…credea că e o întâlnire de
afaceri și eu n-am zis nimic. Așa că voiam să știi că-mi pare rău. Sincer. M-a luat prin
surprindere și m-am…am vrut să zic ceva, dar…n-am făcut-o.
HELEN: E OK. Avem ceva la care trebuie să mai lucrăm, nu?
TOM: Da, așa-i.

Tom se apleaca si o saruta pe gura.

4. “Înapoi la Treabă”

Tom la birou, lucreaza. Carter sta tolanit pe canapea si citeste o revista. Ii arata o fotografie lui
Tom. Zambesc amandoi.

CARTER: Hei, Jeannie. Ce mai e nou?

JEANNIE: Hei. (lui Carter) Wow, ești la lucru și nu lucrezi! Ăsta da șoc!
CARTER: Da, e marele meu talent.
JEANNIE: Nu, pe bune.

Jeannie a terminat cu Carter si continua cu Tom. Se uita la el.

TOM: Ce-i? Bună dimineața, apropos…

JEANNIE: Bună dimineața, Tom. Cum merge?
TOM: Merge OK.
JEANNIE: Pun pariu. Pot să pun pariu. (pauza) Carter ne lași un minut, te rog?
CARTER: Dacă se încinge atmosfera nu…(lui Tom) vrei sa plec?
JEANNIE: Te rog…
TOM: Nu… Nu-mi e frică să vorbim de față cu el. Oricum o să afle.
CARTER: Exact. Promit să nu scot niciun cuvânt.
JEANNIE: Da, dai tu o circulară…
CARTER: Păi, trebuie să mă descarc și eu într-un fel.
16
Carter râde singur. Pufnește si se aseaza.

JEANNIE: Bine. Nu contează.

TOM: Serios acuma…Jeannie, dacă ai ceva să-mi spui, spune. (se ridica) E în regulă.
JEANNIE: Dar de ce te-ai ridicat?
TOM: Poftim? A, mă rog…Am simțit nevoia să mă întind.

Carter rade. Jeannie ii arunca o privire. Zambeste si mimeaza ca-si inchide gura cu fermoarul.
Ea isi intoarce privirea catre Tom.

JEANNIE: Știi că lucrez la contabilitate, nu? Știi asta.

TOM: Normal.
JEANNIE: Deci tot ce decontezi trece pe la mine, adică ajunge la mine pe birou. Corect?
TOM: Bănuiesc…
JEANNIE: Ba nu. Știi! Știu că știi pentru că ai mai venit la mine în birou să cauți chestii. O
chitanță mai veche sau vreun vraf de dosare. Adică, așa ne-am și…
TOM: Nu, ai dreptate. Așa e…
JEANNIE: Așa ne-am cunoscut, deci sunt sigură că înțelegi cum merg treburile. Care-i circuitul.
Tu predai raportul de cheltuieli, atașezi chitanța, scrii o mică explicație și noi facem restul. Știi
toate astea.
TOM: Da, Jeannie, am priceput. Știu cum se fac astea. Și…?
JEANNIE: Am așteptat să apară cina cu ăia de la Chicago, ca să văd și eu. L-am auzit pe Carter
făcând mișto pe tema asta, așa că am vrut, mă rog, să verific cu cine ai fost. (pauza) Dar încă nu
a apărut nimic. Oare de ce? Pentru că tu tot timpul ai fost de-a dreptu’ – cum să zic - paranoic cu
chestiile astea.

Tom ii arunca o privire lui Carter, nu zice nimic.

CARTER: O interjecție scurta? Nu-i vina mea acuma. Mi-a scăpat, ce vrei?
JEANNIE: Tu taci!
CARTER: Am tăcut.
JEANNIE: Bun. (se intoarce) Tom, care-i faza?
TOM: Nicio fază, Doamne, pe bune…
JEANNIE: Sunt doar curioasă. Dar ține și de serviciu, așa că, înțelegi…
TOM: Ce, să mă urmărești?
JEANNIE: Te rog, ai vrea tu… Să țin socoteala cheltuielilor pe care le faceți, rahaturi de-astea.
TOM: Și ce? Te iei de mine că nu mi-am cerut banii înapoi?
JEANNIE: Nu, doar pun lucrurile în ordine! OK? Asta-i meseria mea.
TOM: Da, da’ pun pariu că nu te duci, mă rog, pe la toți prin birouri, să le cotrobăi prin…
JEANNIE: Ba da, de fapt chiar așa fac. Stau până noaptea târziu să răscolesc prin munți de
rahaturi pe care voi le cheltuiți pe drumuri sau la restaurante sau la hotelașe de lux, așa că nu-i
vorba doar de tine. OK? Te rog, nu te flata singur…
TOM: Căcat…
JEANNIE: Da, “căcat”. Exact așa mă întrebam și eu. Ce căcat s-o fi întâmplat cu cina cu aia de
la Chicago la care se presupune că a fost Tom?

17
Jeannie termina de vorbit si asteapta. Carter se ridică in picioare interesat.

TOM: Cred că…probabil că am uitat.

JEANNIE: Să ce?
TOM: Să dau raportul. Chitanța și toate alea. O să…pot s-o depun și luna viitoare, nu?
JEANNIE: Poți. Sau pot să ți-o iau eu acum, dacă vrei.
TOM: Nu, am…le-am lăsat pe toate acasă așa că…mai bine mai încolo.
JEANNIE: A fost o cină de afaceri, nu? Cu ăia din Chicago.
TOM: Da.
CARTER: Mie așa mi-a spus. (ridica o mana) Scuze.
TOM: Adică nu cu “ăia”, ad literam, cu o femeie. O femeie care a venit de la…da, o femeie.
CARTER: Helen parcă. (se uita la Tom) Ce-i? Voiam să ajut…
TOM: Da, merci. (lui Jeannie) Era în oraș și am luat masa împreună și-am discutat despre
niște…treburi de-ale lor. Gen Amtel și…d-astea.
JEANNIE: Am înțeles. Bun.
TOM: In regulă? Putem să o lăsăm mai moale, sau mai sunt și alte chestii pe care vrei să…?

Tom incearca sa rada, si Carter incepe si el. Jeannie se uita.

JEANNIE: Carter, poti să ne lași o clipă? Te rog.

CARTER: Dar e chiar mișto. Tom?
TOM: Nu, Jeannie, căcat…asta-i birou’ meu și poate să…ce dracu e cu tine?
JEANNIE: Doamne, bine. Cum vrei tu... Ți-e frică sau ce?
TOM: Aaa…poate. Da. N-aș prea vrea să ai în mână vreun cuțit în clipa asta…

Carter iar pufneste in ras ceea ce il face pe Tom sa chicoteasca si el, un pic.

JEANNIE: Ăia de la Chicago nu au înregistrată nicio deplasare încoace luna trecută. Nimeni.
Niciun angajat. Bărbat, femeie. Balenă. Nimic. Am verificat.
TOM: Ai sunat la Chicago?
JEANNIE: Da, am sunat.
TOM: Jeannie, adică, căcat…asta…intră în…
JEANNIE: In fișa postului?
TOM: Nu, asta întrece…adică hai să fim serioși, ești…un pic dusă la faza asta!
JEANNIE: Dacă sunt, sunt din cauza ta.
TOM: Din cauza mea? (se uita la Carter) Frate, ajută-mă puțin.
JEANNIE: Deci mi s-a părut ciudat – mai ales când a trebuit să insist pe partea cu corpolența,
încercând s-o descriu din ce mi-a povestit Carter – și nu primesc decât blancuri de la femeia de la
telefon, care probabil crede că-s vreo țicnită dar eu am toate informațiile corecte și-i dau toate
lămuririle așa că intră în fișierele de la personal, dar, o-o, nimic. Niciun zbor înregistrat de peste
două luni. Deci…mi-am lipit un post-it și am venit până aici să te întreb pe tine. Poate mă
lămurești tu.

Tom se uita la Carter care a ridicat un deget.

CARTER: N-am zis niciodată “grasă”.

JEANNIE: Carter, mi-ai spus că era uriașă.
18
CARTER: Da…ceea ce e cu totul altceva. Shaquille O’Neill e uriaș, dar nimeni nu zice că tipu’ e
gras.
JEANNIE: Ai zis că-i cât o scroafă.
CARTER: Nu cred că ar trebui să divagam acuma… (lui Tom) Adică, Tom, tu ai zis că-i de la
Chicago.
TOM: Nu…
CARTER: N-ai zis?
TOM: N-am zis. Tu ai presupus…
CARTER: Da, fiindcă mi-ai zis că iei masa cu ăia…deci era sau nu era?
JEANNIE: Asta-i întrebarea?
TOM: Era…da, am luat masa cu una dintre..., e colega noastră de la Chicago, dar de la unul din
furnizorii subsidiari…ar fi trebuit să fiu mai clar cu…
CARTER: O chema Helen, daca nu mă înșel.
TOM: Exact, Helen. Cu venirea lui Helen să…ne…vadă. Cu…chestia asta.
JEANNIE: Tom, ascultă-te un pic. Gata. Ești cel mai jalnic mincinos din lume. Pe bune. Din
istorie!
TOM: Bine, cum zici tu.

Tom se aseaza iar, frustrat. Jeannie se apropie de el.

TOM: Ce-i?
JEANNIE: Aaa…o întrebare evidentă. CINE ERA?
TOM: E…o fată.
JEANNIE: “O fată”?
TOM: O femeie atunci. Habar n-am. O femeie pe care am cunoscut-o. E cineva cu care…am
ieșit o dată, am iesit să stăm de vorbă la prânz într-o zi și am…da.

Jeannie a pierdut sirul. Carter aduna puzzle-ul.

JEANNIE: Ințeleg. Și, deci, e…?

CARTER: O, căcat. Pizda mă-sii! Faci mișto de mine?! Căca-m-aș.

Carter isi da seama ca vorbeste tare. Se ridica se duce si inchide usa ranjind.

CARTER: Frate…nu e ea. Zi-mi că nu-i așa, măcar atât. Nu-i ea…”ea”. Nu-i așa?
TOM: Ba da. (pauza) Da, Carter.
Carter: Doamne – Dumne…
TOM: Gata, OK?
CARTER: Adica. DUMNEZEULE. Asta e…Măiculiță. Ea e…
TOM: Vreti sa ieșiți odată! Pe bune! Amândoi.
JEANNIE: Bine, Tom, plec.
CARTER: Da, trebuie să-mi găsesc camera de filmat… „Tommy pleacă cu circu...”
TOM: Boule.
CARTER: Hai, mă, frate, și tu ai face la fel în locul meu…
TOM: Căcat.
CARTER: Minți. Și știi și tu, știi că așa ai face.
TOM: Nu, n-as face așa, nu, nu, nu! (pauza). Facem mişto, dar eu n-aş face de...mă rog.
19
JEANNIE: Deci…e prietena ta.
TOM: Nu e, nu. Dar de ce trebuie să vorbim de chestia asta? Avem de lucru. Pe bune…
JEANNIE: Sigur, bine. Dacă tu te oprești să vorbești cu baieții despre ăia de la Celtics doua ore,
asta e în regulă, nu? Da, e perfect… Dar dacă eu vin aici pentru că încerc să înțeleg ce căcat se
întamplă cu relația mea, păi, asta mai bine discutăm mai târziu. Să lăsăm pe altă dată. Da, foarte
cinstit!
TOM: Da’ noi nu avem nicio relație.
JEANNIE: A, serios?
TOM: Nu, n-avem…îmi pare rău, tot îmi zici chestia asta și eu…știi?… tot încerc să-ți spun că
nu suntem…că n-avem…
JEANNIE: Ai zis că vrei să mai încercăm o dată. TU ai zis-o.
TOM: Ca sa nu mă mai fuți la cap! Ca să te fac să nu mă mai suni și să vorbim iar și iar și iar
despre același lucru. D-aia!
JEANNIE: Oh.
TOM: OK? Adică, mamă Doamne…
JEANNIE: Ințeleg.
TOM: Imi pare rău, dar…Pur și simplu nu…
JEANNIE: Perfect. Bun.

Dintr-o data Jeannie se duce spre Tom si-i trage o plama. Zdravana. Tom da doi pasi inapoi si
se loveste de scaun care cade rostogolindu-se.

Jeannie se indreapta spre usa dar in drum se opreste in dreptul lui Carter si il impinge si pe el
pe canapea. Iese trantind usa.

Tom se duce la usa si o deschide. Se uita afara. Face cu mana cuiva apoi inchide iar usa.

CARTER: Cred c-a făcut faţă cu brio.

TOM: Bulangiule.
CARTER: Hei, nu mă scoate pe mine vinovat de povestea asta.
TOM: Nu, doar…căcat. De ce-o trebui să ni se întâmple toate chestiile astea? Ne încurcăm cu
oameni și…?
CARTER: Fiindcă…ne atașăm. Asta e diferența dintre noi și celelalte animale.
TOM: Merci, asta chiar ajută.
CARTER: Fac și eu ce pot…

Tom se aseaza la birou si Carter iar pe canpea. Un timp tac.

CARTER: Auzi…
TOM: Ce?
CARTER: Asta nu ca să…să te împac pentru ce-am zis sau n-am zis, dar…maică-mea era grasa.
E.
TOM: Super.
CARTER: Nu, voiam doar să zic…știu cum e, de ce ți-era rușine sau…
TOM: Nu-mi era, doar că…dracu’ nu știu, am înghețat și, și atunci…
CARTER: Moșule, eu te înțeleg. Perfect. (pauza) Mergeam în fața ei la mall sau, gen, nu-i
ziceam de chestii de la școală ca să nu trebuiască să..., în fine. Propria mea mama. Adică…Am
20
15 ani și îmi fac probleme din orice și am un luptător de sumo, în pula mea, care se târâie după
mine în halat. Mai rău de-așa nu se poate. Nu fac mișto. Și problema era că-mi ziceam că ea e de
vină. Adică nu era vorba de vreo boală sau cum au unii tiroida sau faze d-astea…băga în ea la
căcaturi în continuu, a pus de cațiva copii, și pac... 120, cel puţin. Mă scotea din minți. Pe bune.
Tata tot timpu’ muncea pînă târziu…în week-end-uri juca golf și eu știam că din cauza ei. Sigur
din cauza ei. Cum să iubească ceva care arăta așa? Să i-o și tragă? Eram copil pe vremea aia, da’
țin minte că așa gândeam.
TOM: Doamne, asta e…
CARTER: Da, e cum e, dar… odată la băcanie, eram la un magazin d-ala Albertsons și împingea
patru cărucioare – vrei să-ți zic cât de umilitor este? – și eu trebuia să fiu la un meci la 7. Eu sunt
în super grabă și ea se flendură pe la raionul de dulciuri cu tot felul de pungi de snickers, adică
câte calorii au. Da, adică, bă, care-i faza? Normal îmi sare țandăra, eram puștan, printr-a 10-a și-i
urlu în față… „Nu te mai uita la pungă, uite-te în oglindă în pula mea, vacă ce ești! LASĂ-LE
DRACU’!” Căcat – pe-acolo, băieții cu aprovizionarea, unii pe care îi și cunosc, se îmbulzeau.
Paznicul a ieşit din cabina lui. (pauza) Da’ știi ceva? Nu mi-a zis nimic. Niciodată. Nici de
înjurături, nici de cum am facut-o, nimic. Doar așa, o lacrimă, pe care eu am văzut-o… când
stăteam la semafor, în drum spre casă. Atât.
TOM: Wow, sunt, adică…
CARTER: Dar chiar simțeam chestiile alea. Poate nu trebuia să urlu…dar era adevarat, ce i-am
zis. Daca nu-ți place că ești gras există niște remedii destul de ușoare, de cele mai multe ori. În
primul rând nu mai băga atâta-n tine, în pula mea! (pauza) Nu-i așa de greu.
TOM: Da, cred că ai dreptate. (pauza) E ciudat totuși…
CARTER: Ce?
TOM: Nu știu, sunt cam…adică, în seara aia, când ne-ai văzut? De ce n-am lămurit lucrurile,
măcar să zic că iau cina cu o prietenă, în loc să inventez toate rahaturile astea?
CARTER: Pentru că ești laș.
TOM: Hai, mă…
CARTER: Nu, o zic în sensul bun. Toți suntem așa – barbații, adică – dacă e să pui degetu' pe...
Foarte rar un tip să-şi apere căcaturile în care crede…
TOM: Știu! Mi-aș dori să fiu mai bun la chestii d-astea, dar cel mai des sunt…da. Un mare laș și
urăsc chestia asta. Mă disprețuiesc, dar Doamne, e…nu. O să lucrez la asta. O să…o să…
CARTER: Moșule, relaxează-te, ia o gura de aer, nu mai da singur în tine…nu suntem toți
Thomas More. Și apropos, uite ce-a pățit. Săracu’.
TOM: Corect. (pauza) Nu vreau să te jignesc, dar cum dracu’ de știi tu de Thomas More?
CARTER: Hei, n-am copiat decât la ultimele două grile la examen.

Tom da din cap si lasa subiectul. Carter face acelasi lucru. Tacere.

TOM: Doamne, aș vrea ca Jeannie să nu fie așa de, mă rog. A dracu’.

CARTER: E şi ea ofticată. Adică, cui îi place să i se tragă clapa…
TOM: Da’ nu i-am... Crezi ca am vrut să se termine așa? Ha?
CARTER: Nu…Dar așa se întamplă de obicei.
TOM: Probabil.
CARTER: Așa e. Tipu’ care a înventat faza cu “sper că o să rămânem prieteni” râde de se cacă
pe el.
TOM: Probabil. (pauza) Crezi ca ar trebui să mă duc până acolo să vorbesc cu ea? Ca să…

21
CARTER: Da, asta-i o idée bună. Du-te pe teritoriul ei… cu toate gagicile de la contabilitate în
jur. Perfect.
TOM: Nu vreau să se supere. Poate dacă-i dau un mail?...
CARTER: Da, și trimite-i și un smiley sau așa. Hai, mă, fii serios.
TOM: Ce?
CARTER: S-a terminat. Sunteți super despărțiți.
TOM: Știu. Nu zic că încerc să mai salvez ceva dar, așa, ca să putem…căcat, nu știu! Trebuie să
lucrăm împreună.
CARTER: Asta-i lumea. Desparțirile sunt nașpa. Adică, asta dacă nu ți-e dat să le urmărești de
aici. (rade) Ţi-a tras-o!
TOM: Hai, Carter, termină!
CARTER: Imi pare rău dar a fost colosal. Adică, am văzut ditamai malacii care au încercat să te
scoată din circuit și nici nu te-ai clintit – și vine mititica asta mică și te scoate din joc ca Mike
Tyson…Bum! Foarte tare!
TOM: Da, mă prăpădesc de râs. (pauza) Poate îi trimit totuși unu’ scurt…

Carter face cu mana si mai ia o revista. Tom scrie repede ceva si apasa send.

TOM: N-are ce să facă rău.

Stau si se uita unul la altul.

CARTER: Ai o poza cu ea?

TOM: Nu pupi nicio poza. Nici s-arunci un ochi.
CARTER: Nu ți-o iau, promit.
TOM: A-ha, sigur.
CARTER: Nu ţi-o iau, vreau doar s-o mai văd o data.
TOM: Frate, ești așa de…nu știu ce-am găsit la tine.
CARTER: Ești fix ca mine.
TOM: Nu, nu sunt.
CARTER: Ești fix ca mine.
TOM: Nu-i adevărat. (ranjeste) Nu.
CARTER: Sigur. (pauza) Faci tu fazele alea de băiețel, trucul ăla gen “sunt așa de neștiutor” pe
care-l înghit femeile dar de fapt suntem atât de la fel că nici nu mai e comic. Serios…
TOM: Carter, nu-i deloc așa…
CARTER: Căcat! Râzi fix la aceleași glume și întorci capul fix după aceleași cururi ca mine, te
întâlnești cu toate gagicile și faci pe Domnu’ Sensibil, dar cum se termină? Exact cum se termină
și la mine… ori te plictisești, ori te simți încolțit ori te agasează și le arunci ca pe un mezel
expirat. De fiecare data. Moșule nu-s orb...
TOM: Da, dar asta pentru că…adică, cu Jeannie a fost…înţelegi.
CARTER: Nu vorbesc de ea. Vorbesc de oricare. De când te știu. Nu-i nicio rușine…nu-i prea
frumos, dar eu nu cred că noi am fost trimiși aici jos ca să facem frumos. Nu numai frumos, în
orice caz. Din când în când mai “asezonăm” cu câte ceva “frumos” ca să le ațâțăm curiozitatea
dar cam atâta tot.
TOM: Mă sperii…pe bune.
22
CARTER: A, e marți, marțea e nașpa…

Se intind si contempla un pic. Carter casca si se intoarce catre Tom.

CARTER: Pe bune, pot s-o vad?

TOM: Nu.
CARTER: Tom, nu-i deloc…am zis niște chestii și-mi pare rău. Nu știam că sunteți împreună.
TOM: Nu suntem. Am ieșit cu ea de câteva ori…e draguță. OK?
CARTER: E-n regulă. (pauza) Deci lasă-mă s-o văd.
TOM: Doamne. (scoate o poza din portofel) Eu o țin.
CARTER: Foarte matur. (se duce sa se uite) O, super, e o poză d-aia “glamour”, nu?
TOM: Cred că. Da.
CARTER: Foarte draguță. Mișto boa-ul.
TOM: Nu fii nesimțit că ți-o –
CARTER: Glumesc! E dulcică. Adică de cum ne-am întâlnit.
TOM: Merci.
CARTER: Și greutatea…crește, scade sau…? Intreb pentru că are o față frumoasă și sunt curios.
TOM: Nu e obsedata de d-astea, să se uite pe pungă. Ceea ce e mișto.
CARTER: Normal, ziceam şi eu… nu poți să te mai uiți pe CNN fără să apară vreun doctor…
TOM: Pentru că…da, și eu cred că-i frumoasă, dar nu vorbim despre asta niciodata. ‘Ce-ar fi
dacă?” sau rahaturi d-astea. E fericită așa cum e. Așa că…e…
CARTER: Atunci perfect. (se mai uita o data) poți să mă lași, te rog… n-am șase ani. Pe cuvânt
că n-o iau.
TOM: Bine.

Tom da drumul fotografiei incet. In trepte. In sfarsit e in mana lui Carter, o studiaza.

CARTER: Nu, că se vede că-i de treabă și din poză. Foarte mişto răsăritul din fundal. (zambeste)
Asta a fost o glumă.
TOM: Hai, dă-mi-o inapoi.
CARTER: Stai, vorbesc serios, dacă ar slabi vreo 40 de kile ar fi belea. Ar putea să intre într-un
reality-show d-ăla.
TOM: Știu, dar ţi-am zis…haide.
CARTER: Adică, eu vorbesc dar nu-s expert. Poate ar trebui să-i întrebam și pe ăia de la cantină
ce cred…
TOM: Carter! CARTER! JAPITA!!!

Tom e prins in spatele biroului si Carter a iesit ca din pusca. Tom da sa-l urmaresca dar se
razgandeste si se intoarce la birou.

TOM: Nenorocitu’! E, dă-o-n mă-sa. Nu-mi pasa. N-o sa fiu acuma…oricum.

Se aude un clopotel. Ding! Tom se uita la computer si vede ca i-a venit un mail. Da click si
citeste.

TOM: “DU-TE-N PIZDA MĂ-TII CU GRASANA TA CU TOT. BOULE. LOL.” (pauza)

Super.
23
Tom incepe sa scrie un raspuns si bate din ce in ce mai energic in taste. Se opreste epuizat.
Impinge tastatura. Se aseaza.

5. “Teritoriu vechi, cuplu nou”

Un dormitor. Tom si Helen stau pe paturi. Se uita la un film – Helen incearca sa fie atenta, Tom
o saruta.

TOM: Mmmmm. Doamne, ești așa de…

Tom o saruta in continuare – Helen se uita la film.

HELEN: Tom, stai așa…uite-te si tu...

TOM: Mă uit. La tine…
HELEN: Ții minte partea asta? (arata cu degetul) Acum o sa…

Impuscaturi, tipete. Helen rade. Tom se uita la ea.

TOM: Foarte amuzant. L-au împușcat.

HELEN: Da, dar așa trebuie…mă rog. E comedie. Mai mult sau mai puțin.
TOM: A-ha. (o saruta) Mmmm…
HELEN: Stai…
TOM: Nu vreau să stau…vreau să…multe chestii…să te pup…Si să te pup din nou, sau…
HELEN: Dar…p-asta trebuie s-o ducem mâine înapoi.
TOM: Oh, OK…(rade) Imi place gura ta. Fiecare buză. Amândouă.
HELEN: Mulțumesc. (il saruta) Merci.
TOM: Imi place mult cum săruți. Mult-mult.
HELEN: Și mie. Adică îmi place. Mult. Serios. Ne potrivim...Buzele... E important.
TOM: De acord.

Incep sa se sarute – au uitat de film. El se intinde dupa telecomanda si opreste sonorul.

HELEN: Ţi-e bine cu mine? Vreau să zic…

TOM: Da…mi-e bine. Pe bune îți spun nu m-am simțit mai...în largul meu cu nimeni. (pauza)
Ma rog, cu mama, dar acum intrăm pe un teritoriu…
TOM: Doamne, ce bine mă simt. Știi? Adică…doar să stăm așa noi doi. Singuri.
HELEN: Stiu.
TOM: E ca…parca am fi pe o pluta sau așa. Vaslind incet – tot timpul din lume…nimeni in jur
care să ne bată la cap. (mimeaza vaslitul) Ahhh, asta-i viața!
HELEN: Ca începutul de la „Heavan knows, Mr Allison”. Mai știi?
TOM: Exact! Da… (zambeste) Si tu eşti Deborah Kerr. Ai fi o calugăriță super sexy…

HELEN: Suna bine. (pauza) In fine.

TOM: Ce?
HELEN: Nu știu, doar că…simt ceva, câteodată. Un fel de... izolare. Câteodată.
24
TOM: Helen, nu ne-am văzut în fiecare zi? Adică, prietenii mei au început să comenteze.
Aproape ca nu mă mai vad deloc cu ei .
HELEN: Da…asta zic si eu.
TOM: Ce?
HELEN: Nici eu. Înţelegi? Adică ieșim împreună de vreo…de nu știu cât timp, și nu l-am
cunoscut decât pe tipul ăla...la restaurant.Carter.
TOM: E adevărat, dar…adică, am așteptat momentul potrivit...
HELEN:Tom,e doar ca...mă simt de parcă, nu știu, ne-am ascunde, sau așa. De oameni.
TOM: Nu…
HELEN: Nu ți se pare?
TOM: Nu, Helen, chiar nu mi se pare. Deloc. (pauza) Adică nu poţi să zici că stăm toată ziua cu
prietenii tai. Aproape că…
HELEN: Nu-i adevărat. Tot timpul te-am întrebat dacă nu vrei, sau dacă să nu ne…
TOM: Da, dar…
HELEN: Ei mor de nerăbdare să te cunoască, Tom, dacă m-ai lăsa…ți-am propus să mă iei de la
serviciu, tot felu’ de...!
TOM: Stiu, dar…e bibliotecă... Nu-i voie sa vorbești înăuntru…
HELEN: Tom…te rog (asteapta) Uite, mi s-a propus o chestie… Mai știi de interviul ăla pe
care…
TOM: Ăla...
HELEN: Da. Ăla. Nu e foarte departe, dar e destul de departe ca să…în fine. Chestia e că, e o
super ofertă și mă gândesc tot mai mult – de fiecare dată ajungem într-un fund de cafenea, sau ne
strecurăm la un film, când deja a început – și e ceva în capul meu, un fel de beculeț care zice:
”Fii atentă!”
TOM: Helen…
HELEN: Sper că măcar nu ți-e rușine cu mine în vreun fel, vreau să zic…Nu știu ce să…
TOM: Nu. De ce zici așa? Nu-mi e deloc…ce vrei să…?
HELEN: Nimic, nu zic nimic, decât că vreau să fii cinstit cu mine. Acum dacă se poate.
TOM: Şi eu ce să zic acum? La asta?
HELEN: Adevărul. Atât.
TOM: Da. Nu se poate ceva mai uşor?

TOM: Helen nu poți să te muți din oraș, am nevoie de tine. Ești ca soarele pentru mine. Ca
vitamina C sau... Ca oxigenul. (pauza) Am nevoie de tine.
HELEN: Nu vreau povesti... cu zâne sau ceva nemaivăzut…Vreau doar pe cineva care să țină la
mine așa cum țin şi eu la el. Simplu.
TOM: …Dragostea nu-i simplă. Dragostea e...

HELEN: Nu fă pe deşteptul acum. Fără glume. Sau replici din filme… doar fii cinstit.

TOM: Bine, uite…încerc să fiu cinstit acum așa că lasă-mă să…mă rog, să mă bâlbâi. Da?
HELEN: Te rog, bâlbâie-te.

TOM: Helen, te vreau. Și sufletește și fizic. Fiecare curbă, fiecare centimetru…(o saruta)
Credeam că ţi-ai dat seama până acum…

25
TOM: Deci… nu știu cum să fac. Ca să zic exact ce simt, pentru că, înţelegi, eu sunt băiat și pe
noi ne-au învățat cum să tragem şuturi sau cum să smulgem aripile de la tot felu’ de...căcat! –
Uite, …văd că e ceva aici, nu sunt prost, da? – nu răspunde la asta – și vreau să știi. Că eu știu.
Sunt doar puțin…depășit de... de asta. De noi. Nu o iau deloc în glumă sau fără să mă implic. Nu,
Helen, ești, doar, foarte importantă pentru mine…foarte…(pauza) mă îndrăgostesc de tine. Rău
și…da, așa e, și sper să-mi dai ocazia s-o și demonstrez în viitorul apropiat la o petrecere cu volei
pe plajă sau la orice adunare publică care s-o ivi. (pauza) Si dacă accepți slujba aia, chiar dacă nu
e aşa departe, o sa fie...nasol. (ranjeste) Ok, n-a sunat prea bine dar majoritatea ingredientelor
erau acolo…
HELEN: Da…și a fost delicios.
TOM: Atunci, bine, merci.
HELEN: Nu, eu iți mulțumesc, Tom Sullivan.
TOM: Cu plăcere, Helen…care era numele de familie?

TOM: Era ceva cu “B”…

HELEN: Bond. (rade) Nesimțitule…
TOM: Exact, Bond, scuze. Bond. (o saruta) Ești minunată.
HELEN: Si tu, Tom, ești un om bun. (il saruta) bun și tare si curajos si...multe chestii
frumoase…
TOM: Mmmm….Imi place când vorbești murdar.

6. “Suişuri şi Coborâşuri la Birou”

Tom e la birou, lucreaza ceva, Jeannie langa el cu un dosar in mana. Asteapta.

JEANNIE: …Deci o iei și pe ea la party-ul de luna viitoare?

TOM: Ha? (se uita in sus) Ă, da, cred că da.
JEANNIE: Nu ești sigur?
TOM: Ămmm, mă rog…să vada dacă poate să-și ia liber.
JEANNIE: A, am înțeles. Și cu ce se ocupă?
TOM: E…specialist în lucrări tipărite.
JEANNIE: Ah…(pentru ea) Perfect.
TOM: Ce-ai zis?
JEANNIE: Nimic. (arata cu degetul) Termini odată? Trebuie să le trimit până la 5…
TOM: Da, stai așa.

Tom se reapuca de lucru si Jeannie se uita prin birou.

JEANNIE: N-ai pus nicio poză cu ea.

TOM: Nu…
JEANNIE: Cum de?

Tom frustrat lasa pixul si se uita la ea.

26
TOM: Nu ți-a ajuns aia care a apărut azi-dimineață pe toate desktop-urile? (intoarce monitorul
inspre ea) Vrei să râzi și mai tare?
JEANNIE: Nu m-ar deranja.
TOM: Super.
JEANNIE: Pe bune, chiar aș mai vrea.
TOM: Doamne, chiar ești îngrozitoare, știai? Pe bune.
JEANNIE: Semnează acolo, da? N-am nevoie de predicile tale.
TOM: Dar nu-ți…în fine.
JEANNIE: Exact. În fine.
TOM: Jeannie, n-am putea pur și simplu…?
JEANNIE: Nu te chinui. Semnează.

Tom e gata sa urmeze instructiunile dar ia foile de pe birou si le baga in sertar. Il inchide. Se
relaxeaza si se uita la ceas.

TOM: Nu, ă-ă, mai e timp. Și aș vrea să-mi spui și mie… ia zi – Ce dracu’ ți-am făcut așa de
rău? Zi.
JEANNIE: Tom, nu fii muist. Trebuie să le trimit.
TOM: O să le trimiți, dar –
JEANNIE: Nu! Nu sunt obligată să discut cu tine despre niciun căcat…suntem colegi de
serviciu. Lucrăm împreună. Asta-i tot. Dă-mi dosarele.
TOM: Nu.
JEANNIE: Ești nesimţit.
TOM: Poate. Habar n-am – poate că sunt. Sau poate am fost cu tine. Asta zic. Daca am fost, zi-
mi. Spune-mi cu ce…

Un moment nesigur. Jeannie face un pas catre Tom dar Tom ramane pe pozitie. Jeannie se
retrage intr-o parte cu mainile in solduri.

JEANNIE: Nici nu vreau să discut despre batoza aia a ta, ok? E…

TOM: Termină!
JEANNIE: Deci las-o baltă. Eu vorbesc doar despre noi, adică de ce-a fost…
TOM: Nu, hai să luăm toată…
JEANNIE: Du-te-n pizda mă-tii. Nu-mi zici mie ce să facem. Niciodată.
TOM: Nu-ți zic. Ziceam doar că ar trebui, probabil, să…
JEANNIE: Ar fi trebuit probabil să facem multe lucruri. Ar fi trebuit probabil să fim logodiți
până acum. Dacă nu erai așa de de căcat și fără coloană vertebrală ca toți barbații. Deci…
TOM: Ai o gură,…nu știu…Wow.
JEANNIE: Da, exact așa. “Wow”. Am 28 de ani și-mi iese numai lozu’ ăla cu „mai trage o dată”
și știi ceva? După un timp chiar începe…să ţi se aplece...
TOM: Dar eu n-am…nu-i…
JEANNIE: Treaba ta? N-am zis asta. Nu-i treaba nimănui, nici măcar a mea…doar că e nașpa.
Treaba asta vreau să zic. (pauza) Am crezut că poate tu ești altfel dar uite că, până la urmă, ești
la fel de jalnic ca toți ăia cu care am ieşit. Și asta mă cam sperie. Că poate nu există altfel de
bărbați. Nişte băieţei super-dichisiţi, dar care nu vor decât să fie alăptaţi până la adânci bătrâneţi.
TOM: Dar eu nu vreau…nu vorbesc decât pentru mine acuma, dar…
JEANNIE: Nu-mi mai pasă. Pe bune.
27
TOM: Ziceam doar că… între noi n-a fost să fie, dar asta nu înseamnă că… te plac. Intotdeauna
te-am plăcut…dar nu suntem…
JEANNIE: Tom, știu că tu crezi că asta înseamnă ceva pentru mine, dar nu sunt decât texte. OK?
Aceeași placă...
TOM: Bine, îmi pare rau.
JEANNIE: Și asta e tot un căcat.

Tom da din cap, scoate dosarele din sertar si le semneaza. I le intinde. Jeannie se apropie si le
ia. Jeannie ezita.

TOM: Ce?
JEANNIE: Știu că am zis că n-o să…dar chiar trebuie să știu.
TOM: Ce?
JEANNIE: Ea. (arata computerul) Care-i faza cu ea?
TOM: Jeannie…
JEANNIE: Adică, sper că e o chestie d-asta freudiană sau așa, pentru că dacă nu, e așa de sărită,
că nu știu ce să zic.
TOM: E cazul să încheiem discuția.
JEANNIE: Adică, știi cam ce zice lumea pe-aicea, da? Știu că știi. Și nu te atinge deloc? Deloc-
deloc?
TOM: Mă...nu vreau să vorbesc despre asta.
JEANNIE: Nu-i ca și când…Tom, e grasă! E cât casa și știi și tu! Imi dau seama că știi din felul
cum te porți. Și asta mă bagă în ceață.
TOM: Imi place de ea. Punct.
JEANNIE: Da, da’ ce căcat? Ai făcut ceva rău în altă viață și ispășești acuma? Zi-mi și mie,
pentru că e…mă rog, tu știi mai bine ca noi cum e…adică…gătește bine,sau…?
TOM: GATA! Jeannie încetează. Ințeleg că ești ofticată pe mine și că trebuie să te descarci, și d-
aia…d-aia ți-am permis să zici unele lucruri, dar…
JEANNIE: Nu mi-ai permis tu nimc,Tom! Pot să zic ce vreau eu, când vreau eu! Toată firma
poate, eu de ce nu?
TOM: Atunci, bagă, dacă asta vrei. MA DOARE-N CUR! Mă simt bine cu ea pentru că nu-i ca
tine. E total diferită…nu-i obsedata de cum arată și de bani și de țoale si de toate căcaturile astea
inutile. OK? (pauza) Imi place cum sunt când sunt cu ea…mă fut, lăsați-ne în pace.
JEANNIE: A, “lasați-ne”. Deci e “ne” acuma, ha?
TOM: Da, e.
JEANNIE: Și, iartă-mă că-ți spun dar și ea pare obsedată de anumite chestii, gen de chipsuri.

Tom da sa iasa de dupa birou, hotarat sa incheie discutia. Jeannie il tintuieste cu privirea.

TOM: Serios acuma, e cazu’ să pleci.

JEANNIE: Plec. Eu! Dar nu că-mi zici tu. Că vreau eu! Vreau să fiu cât mai departe de tine.
TOM: Bun.
JEANNIE: Da, “bun” mișto replică!
TOM: Hai...
JEANNIE: Ce căcăcios. (pauza) Sunt sigură că te-ai gândit că asta o să mă doară, nu? Gen:
”Care-i cel mai nașpa lucru pe care i l-aș putea face?” Și asta ți-a venit în cap, ceva care să mă
28
destabilizeze complet. Tom mi-a dat papucii ca să și-o tragă cu Mama Dolores. Buu-huu, vai de
mine! E grasă, asta ce înseamnă? – că Tom are o afinitate ascunsă pentru balabuste, înseamnă că
și eu sunt grasă? De-asta tot circu ăsta? Să te răzbuni pe mine?
TOM: Jeannie, ieși afara. ACUM!
JEANNIE: Nu mă doare! DELOC! Pe tine te face să pari un pervers...AHHHH! Mă doare-n cur!
Te urăsc! TE URĂSC! Foarte-foarte tare!

Jeannie navaleste pe usa afara. Lasa usa deschisa la perete, Tom n-are forta s-o inchida. Se
pravaleste pe canapea. Se freaca la ochi.

Cand ii deschide il vede pe Carter stand in usa.

TOM: Ieși afară. Pe bune.

CARTER: Asta da primire prietenoasă.
TOM: Prietenii nu fac așa ceva. Poate că nici dușmanii…
CARTER: Mosule, e-o glumă. (pauza) ia-o ca pe o răsplată pentru faza aia când ai forward-at
mailul de la mine cu gagica aia cu care ieșisem. Și chiar îi atârna aţa de la O.B. când și-a
încrucișat picioarele, apropos. (tremura)
TOM: Carter, nu glumesc…
CARTER: Mie mi se pare că Helen arătă bine așa explodată! Câțiva chiar au zis c-o păstrează…
TOM: Hai, frate, pe bune. Lasă-mă în pace. Măcar azi.
CARTER: Bine.

Dar inloc sa plece Carter se aseaza pe scaunul lui Tom si incepe sa se joace cu el – se invarte, il
lasa mai jos, il ridica…

TOM: Dacă Moise ar avea nevoie de...gen, altă epidemie îi dau numărul tău.
CARTER: O zi proastă?
TOM: Încep să mă obișnuiesc.
CARTER: D-aia sunt aici, sunt ca un balsam.
TOM: Super. Dacă asta-i tot ce poți, atunci...
CARTER: Nee, totu’ o să fie bine, prietene, promit io.
TOM: Ok. (pauză) nu trebuie să te întreb de ce ai venit…
CARTER: Să mă relaxez.
TOM: A-ha, m-am gândit eu.

Cei doi stau la locurile lor si se uita la tavan. In sfarsit Tom vorbeste.

TOM: Vreau să te întreb ceva.

CARTER: Baga.
TOM: Pe bune acu’…o părere, nu-i mare chestie.
CARTER: Sunt gata.
TOM: Ce părere ai, pe bune, despre ea? De Helen, adică.
CARTER: Aaaaa.
TOM: Nu dacă ai vrea s-o... sau dacă ți-o închipui pe plajă în Jamaica sau…ca om.
CARTER: A, așa.
29
TOM: Da.

Carter se da aseaza mai comod in scaun, gandindu-se.

CARTER: O cam cauți cu lumânarea…

TOM: Asta e…de ce te-oi fi întrebat?
CARTER: Nu. Iți zic de ce. Iți zic. Știu că n-o cunosc super bine, gen, nu-i știu calitățile – care
pot să fie o grămadă…
TOM: Sunt…
CARTER: …și asta e minunat. Super. Dar eu mă întreb atât: “e o afacere bună pentru prietenul
meu?”
TOM: Bine. Și?
CARTER: Și...o să ai multe de înghițit. Pe bune.
TOM: Bine.
CARTER: Nu zic că nu te admir – chiar te admir, pe bune, fiindcă sunt convins că eu n-aș fi în
stare – dar o să ajungă ca o greutate de gâtul tău. Scuză-mi eufe…
TOM: Zici asta gândindu-te numai la partea fizică…Ceea ce e...
CARTER: Normal! Căcat, la ce să mă mai gândesc? (pauza) Nu vreau să sune gen Elton John
acuma, da’ tu ești un tip mișto. Ai succes, ești binișor cotat în branșă…nu înțeleg, să iei harurile
pe care ți le-a dat Dumnezeu și să te piși așa pe ele…
TOM: Carter…
CARTER: Moșule, tu ai venit cu pilde din Biblie mai devreme… ia gândeşte-te tu la Noe și la
căcatu’ ăla de potop. N-a împerecheat maimuța cu antilopa, nu? E una dintre legile naturii. ”Cin’
se-aseamănă se-aduna”
TOM: Asta-i așa…o aberaţie, că m-ai pierdut complet…
CARTER: Ei, e o tară liberă așa că dacă asta simți cu adevarat, atunci ești Hakuna Matata, în
pula mea. “Ești mai bun decât mine”, alea-alea. Doar să nu fii surprins când o să se întoarcă niște
capete după voi pe la Mall...Multe.
TOM: Da’ de ce nu putem…adică, căcat. Nu știu, frate, îmi place de ea. Tare. Mă face fericit și
vreau s-o fac și eu pe ea fericită…
CARTER: Nu zic că ea nu merită să fie fericită sau că nu poate să întâlnească și ea pe cineva.
Dar un cineva ăsta trebuie să fie gras. Sau chel. Ceva. Ca ea. Un cineva cu care să se potrivească.
TOM: E-o prostie. Nu e totul cum arăți.
CARTER: Poate ar trebui să mai dai și tu drumu’ la televizor din când în când. (pauza) Nu
vorbesc de ce ar merita oamenii ci de ce primesc. Arăți într-un fel ai acces la toate alea. Arăți
altfel tot ce pupi e asta. Sorry, da’ e adevarat.
TOM: Da, e de căcat.
CARTER: E cum e. Da’ ăsta-i adevărul. Nu te simţi în largul tău când e vorba de extreme.
Înțelegi? Poponari, retardați, schilozi. Grași. Nici cu bătrânii. Te cam sperie.
TOM: Nu cred că-i adevărat. Adică, pe mine nu mă…nu, Carter, nu cred așa ceva. Toți
suntem…
CARTER: Hai, fi cinstit! C-am putea fi noi, d-aia ni se pare horror. Că iți arată cât suntem de
vulnerabili. Oricare dintre noi. O îmbârligătură aiurea la cromozomi, o sucitură la legăturile
alea…prea mulți biscuiți. Suntem la un pas să devenim ce ne sperie. Ceea ce dispreţuim. Așa că
dispreţuim chestia asta când o vedem la alţii.
TOM: Dar, bătrânii? Hai,mă... toți o să îmbătrânim. E…
CARTER: Eu nu. Sper să n-apuc. Mi-e greață de bătrâni...
30
TOM: Asta-i…nu mă ajuți, Carter! Ăsta-i cel mai deprimant căcat, pe care l-am auzit vreodată.
Pe bune.

Carter ridica mainile. Tom se ridica pe canapea, se gandeste. E putin confuz.

CARTER: Io atât îţi zic… Tu fă ce vrei. Dacă-ți place fata asta, atunci nu-ţi pleca urechea la gura
lumii. (pauza) Dar ai toată viața înainte să fii bun, nu? Să faci bine comunității sau să ai o inima
mare sau asa. Să ierți greșelile altora și să plantezi puieți și alte căcaturi. Dar doar o dată ești
tânăr. Frumos și tânăr şi plin de viață. Așa că n-o irosi, asta e tot ce încerc să zic. Nu te căca în
singurul moment în care ești pe val… (pauza) Nu pentru una ca ea.
TOM: Carter, ești…Doamne…

Carter asteapta sfarsitul propozitiei.

TOM: Nu trebuie să zici întotdeauna ceva. Înțelegi? Gen, chiar tot ce-ți trece prin cap.

Liniste. Dupa un minut Carter casca si se ridica.

CARTER: Da, am de trimis o scrisoare sau două. (rade) Deci uite…te întreb eu primul, adică,
înainte să auzi de la…vin cu Jeannie la party-ul ăla de pe plajă…E în regulă?
TOM: Ammm, sigur. Nu, normal.
CARTER: Adică nu se schimbă nimic între noi, da?
TOM: Nu, cred că sunteți... vă potriviți perfect.
CARTER: Da, și eu. (pauza) Am auzit că a început să se duca la sală sau așa.
TOM: A-ha.
CARTER: Adică, tu știi ce corp are, nu? Potențial clar.
TOM: Sigur.
CARTER: In orice caz…dacă suntem…
TOM: Sigur. Cred că o să rămânem exact cum suntem acum. Noi doi.
CARTER: Prieteni, da?
TOM: Un fel de.. (gesticuleaza cu degetele) Cam atât…
CARTER: Pentru mine e suficient.

Carter se apropie de usa. Tom se ridica, o strangere de mana ciudata. O bataie pe umar. Carter
baga mana in buzunar si-i da inapoi poza lui Helen pe care i-o luase.

CARTER: Sunt convins c-o să faci ce trebuie.

Carter iese. Tom se apropie de fereastra si inchide storurile unul cate unul. Se intuneca. Se
aseaza pe canapea si se uita la poza. O apropie. Se holbeaza la ea. Tare.

7. “Una din zilele alea cu vânt pe plajă”

Un morman de nisip. Tom e in costum de baie inflorat si sta singur pe un prosop.

31
Dupa o clipa se apropie Jeannie. Arata bine si poarte un bikini decoltat.

JEANNIE: Mi s-a părut mie că tu ești.

TOM: Da, Hei. (sare in picioare) Ce bine arăți! Adică ești drăguță.
JEANNIE: Merci. Da, m-am apucat de Pilates acuma. (pauza) De ce stați așa departe?
TOM: A, stăteam…puțină intimitate, cred. Puțin mai retrași, atâta tot.
JEANNIE: A! Cool.
TOM: Deci, tu si Carter, ha?
JEANNIE: Da! Cum ți se pare?
TOM: E bine.
JEANNIE: Sper. E chiar OK după ce iese de la birou…
TOM: Ca mai toată lumea. Nu-i cel mai propice mediu pentru un om. Cutiile alea de chibrituri…
JEANNIE: Probabil că nu. (zambeste) În fine…
TOM: Exact. În fine. Sper să fiți…
JEANNIE: Merci. Și voi, cred.

Jeannie se apropie de el si Tom ii da un pupic pe obraz.

JEANNIE: Păi…să veniți să facem un volei sau așa, mai încolo.

TOM: Venim. Poate.
JEANNIE: Bine. (pauza) Văd că tot mai ai slipul pe care ți l-am luat…
TOM: Imi place.
JEANNIE: Îți stă bine. (pauza) OK, deci ne vedem mai târziu…
TOM: OK, ai grijă!
JEANNIE: Și tu. Și, despre chestiile alea…

Helen ajunge pe scena, jongland cu o ditamai tava intesata de mancare. Poarta costum de baie
intreg si are o chestie infasurata peste fund.

JEANNIE: Hei, ți-ai luat tot ce-ți trebuie?

HELEN: Da, merci. (lui Jeannie) Salut.
JEANNIE: Bună, eu sunt Jeannie, Tom și cu mine…suntem colegi.
HELEN: A, mișto. Eu sunt Helen.
JEANNIE: Da, mi-am imaginat. (pauza) Vreau să zic că Tom ne-a zis despre tine mai demult.
HELEN: O,(se intoarce spre Tom) Ce drăguț.
TOM: Hei.
JEANNIE: In orice caz, am venit pe-aici să vă salut și să vă invit la un meci mai încolo…
TOM: Super. O să…aa…
HELEN: Nu sunt genul sportiv…nu că s-ar vedea, dar…!

Cele 2 femei zambesc. Jeannie se uita la Tom care incearca sa zambeasca dar nu-i iese decat un
ranjet.

TOM: Mai vedem. Merci, oricum.

HELEN: Da, merci. Și mă bucur că te-am cunoscut…
JEANNIE: Și eu. Pa-pa, Tom.
32
TOM: Ok, pa. Jeannie.

Jeannie se mai uita o data la Tom si pe urma se indreapta spre ceilalti. Tom se aseaza pe patura
cu mancarea. Helen se aseaza si ea imediat. Nu mai are suflu.

TOM: Deci, ea e Jeannie, e la contabilitate…

HELEN: Mișto costum. Pentru o contabilă. (revine) oricum pare drăguță.
TOM: Da, mai mult sau mai puțin…
HELEN: Adică?
TOM: A, mă rog…mai avem divergențe la locul de muncă, din când în când, atâta tot.
HELEN: A-ha.

Se aseaza mai bine pe patura si incep sa imparta mancarea in doua.

TOM: O, chips-uri, ce tare…(se uita intr-o parte) A, uite-l pe Carter.

HELEN: Da, ne-am salutat când am trecut pe acolo.
TOM: Bravo, e…(tipa) Hei, moșule!
HELEN: Poți să te duci până acolo dacă vrei.
TOM: Ha? Nu, vreau să stau aici cu tine. Să…mă rog…
HELEN: Bine. (se uita in sus) Ce zi frumoasă.
TOM: A-ha. Dap. Super.

Stau un pic la soare.

HELEN: Cât durează chestiile astea, ai idee?

TOM: Aaa, nu dar, nu trebuie să stăm mult. Trebuie doar să, mă rog, să fac act de prezență.
HELEN: Nu, mie-mi place. Să stau aici cu tine și cu toți…e super.

Helen il atinge pe mana. Tom reactioneaza si se da pe spate. Ea il vede cum se trage.

HELEN: Ciudate energii pe aici.[TOM se foieste de 3 ori] Ești sigur că te…

TOM: Ce? Da, normal. (pauza) Pare bună mâncarea. Merci că te-ai dus până acolo…
HELEN: M-am gândit c-ar trebui să apucăm ceva până se termină…
TOM: Scuze, trebuia să…
HELEN: Nu, a fost mișto. Să fac slalom printre toți. Tare.
TOM: Bun. Mă bucur că te-ai descurcat…
HELEN: N-a fost chiar atât de departe.
HELEN: Eşti sigur că te...?
TOM: Sigur, normal, de ce?
HELEN: Mi se…nimic. Hai să mâncăm.
TOM: Nu, Helen, ce-i?
HELEN: Vechea poveste. Nu contează.
TOM: Ba conteaza, normal…Zi-mi.
HELEN: Tom, uite unde stăm. Adică e…las-o balta. (ia un hot-dog) Ketch-up?
TOM: Helen, nu e…Ne-am aşezat aici ca să fim protejaţi de vânt. Atâta tot.
HELEN: Tom…
TOM: Pe bune!
33
HELEN: Da nici măcar…de-abia dacă am vorbit cu –
TOM: Te-am prezentat…
HELEN: In parcare. Când scoteam chestiile din mașină. Asta nu e prezentare.
TOM: Căcat! Știam că așa o sa fie.
HELEN: Știai că așa o să fie pentru că te cunoști. Eu cred că nu ești pregătit pentru chestia asta.
TOM: Haide, n-aș vrea să…Mănâncă și tu ceva, da? De ce ne certăm?
HELEN: Nu-i o ceartă, Tom, când vorbim ceva, nu e ceartă, e o discuție. Așa fac oamenii.
TOM: În sfârşit.
HELEN: Tom…ce e?
TOM: Nimic.
HELEN: Ti-am mai zis…ți-am spus că vreau să fi sincer. Mai mult decât orice.
TOM: Știu. Știu asta…
HELEN: Dar ești…chestia asta nu e –
TOM: Helen, hai, gata! Căcat…suntem la un picnic dat de firma mea, OK? Ar trebui să ne
distram.
HELEN: “Să ne distrăm”. OK. ..(se ridica incet) Hai să mergem și noi să ne jucăm cu ei.

Helen sare in sus de cateva ori, mimand aruncaturi de volei. Tom se uita la ea. Apoi se uita
inspre unde sunt prietenii lui.

HELEN: Uuuuu! Carter!!!!!!

TOM: Termină. Gata. (o apuca de mana) Helen, te rog, termină.
HELEN: Bine. Atunci hai să vorbim, OK? (se reaseaza) Pentru că mi-e destul de greu să stau
aici cu zâmbetul ăsta lipit pe față.
TOM: Bine.

Stau un timp in tacere. Pe urma Helen se intinde si ia un hot-dog. Incepe sa-l manance

HELEN: Nu pot să mă abțin. Când sunt nervoasă mănânc...

TOM: E-n regulă. Și eu. Un pic.

Tom sta si se uita la Helen cum mananca. Incet devoreaza un hot-dog. Bucata cu bucata.

TOM: ...Haide, mai fă o pauză, iubito...

HELEN: Da. OK... (pauza) Tom, știi că țin la tine. Știi, nu? Dar am senzația... Adica, acum e
destul de clar, că avem niște probleme. Dificultăți, în fine. Și trebuie să le depășim sau...mă rog,
înțelegi. Chestii la care nici nu vreau să mă gândesc....Te rog, trebuie să-ţi asumi şi tu... Nu mai
fugi așa. Te iubesc enorm, pe bune, Tom. Simt că e o legătură între noi la care nici n-am avut
curajul să visez, darămite s-o fi simțit, de foarte mult timp. Poate niciodata. Dar nu pot să fiu cu
tine dacă tu nu simți același lucru ca mine...să fii complet deschis în fața celuilalt. Nu știu ce să
zic acum, Tom...mi-e super teamă...Uite-te la mine. Ăsta e cel mai norocos hot-dog care m-a
întâlnit! (incearca sa rada) Știu că nu-ți plac glumele astea, scuze, dar sunt...Tom, vorbește cu
mine. Știu că te gândești la ceva, așa că mai bine...a, și încă ceva. Un singur lucru. Si n-am mai
spus asta la nimeni. Nimănui pe lumea asta. Niciodata. Nici alor mei nici vreunui...nimănui. M-
aș schimba pentru tine. Pe bune. Nu zic de Slim-fast sau dieta aia de-a ținut-o ăla de la TV cu
sandwich-uri. Tipu ăla...
TOM: Helen...nu...nu asta...
34
HELEN: Mi-aș face ceva radical dacă ai vrea. Gen să-mi lege stomacu’ sau vreo operație - orice-
ar fi nevoie – inele d-alea – pentru că nu vreau să se termine. Sunt gata să fac asta tot ce mi-ai
dat: fericirea asta...asa ca voiam doar să știi asta.

Tom sta si incaseaza. Se uita in alta parte. Il atinge cu umarul.

HELEN: Asta ar fi cel mai bun moment să-mi zici ceva drăguț. Dacă-ti pasă cât de cât de...
sentimentele mele.
TOM: Știu, mă...(pauza) Helen, a fost un gest foarte frumos din partea ta.
HELEN: Doamne- Dumnezeule!
TOM: Ce-i?
HELEN: Nu, nimic...cum ai zis așa la trecut. M-am speriat.
TOM: Nu, adică...”este”, pe bune. Și apreciez foarte tare.
HELEN: Dar...ce? (pauza) Doamne, ce n-aș da să apară acuma alea o mie de corăbii...
TOM: Da...(incearca sa zambeasca) Uite, Helen...m-am gandit...
HELEN: OK...
TOM: Cred ca esti o femeia extraordinara, chiar cred asta. Și îmi place mult ce se intâmplă între
noi. Cum stăm noi împreună...dar mă gândesc că, poate, nu știu, nu ne-ar prinde rău să ne dăm
puțin timp, nu știu...poate dacă ai accepta slujba aia. Ne-am putea da seama dacă suntem...habar
n-am.
HELEN: Wow, asta-i un pic cam...de ce să fac asta?

Helen incearca sa continue dar Tom o opreste.

TOM: Ascultă. Daca am trăi în altă epocă sau într-un loc în care să nu fie nimeni în jur...ca pe
insula aia din film – ăla cu Sinatra – atunci totul ar fi ok. N-aș mai fi așa de paranoic cu tot ce zic
oamenii din jur. Sau chiar cu ce gândesc. Atunci am fi doar noi doi. Și-ar fi minunat. Perfect.
Dar...se pare că mă atinge ce zic ăilalți despre mine. Sau ce părere au despre alegerile mele, și da,
poate că asta nu mă face o persoană prea profundă sau curajoasă sau, alt cuvant, habar n-am. E
călcâiul lui Achile pentru mine sau așa. Sunt...

Tom se opreste. Helen incearca sa vorbeasca.

HELEN: Tom, nu face asta. Te rog, nu! Putem să...habar n-am...

TOM: Nu, trebuie...dacă mă opresc acum n-o să mai pot să...termin așa că...(pauza)
Helen...lucrurile sunt complicate, așa-i viața. Știu că nu te merit cu tot ce ai tu de oferit. Îmi dau
seama de asta. Aș vrea să fiu mai bun, să fac bine, să iau decizia bună, decizia care trebuie
da...nu pot. Nu pot. Adică, de-abia am condus până aici, că mi-au tremurat mâinile tot drumu’.
Pe bune. Imi săreau de pe volan. Si pe oamenii ăștia ii cunosc. Ăștia sunt...n-o să fiu în stare să
trec prin asta, în fiecare zi. (incepe sa planga) Doamne, uite-te la mine. Imi pare groazanic de rau
si mi-aș dori sa spun ce voiai tu să auzi. Pe bune. Aș fi tare bucuros să fac pe cineva fericit
acuma. Adică pe cineva pentru care simt atâta...dragoste. Da, dragoste. Dar câteodată nu-i de-
ajuns. Ințelegi? Toată dragostea asta nu-i de-ajuns să nu-ți mai pese că lumea se holbeaza la
tine... ma simt de parcă mă inec – căcat – si nu cred că pot...nu mai vreau să lupt. Nu sunt destul
de puternic, așa că o să fac pluta o vreme. Să văd dacă pot să-mi țin capul deasupra apei. (pauza)
Cred că asta simțeam nevoia să-ți spun acum. Că nu sunt curajos...tot timpul am crezut că pot să
fiu, dar sunt slab și fricos, Helen. Si nu mă fac mai bun. Nu in viitorul apropiat, în orice caz...
35
Stau in liniste, nu se ating. Tom e inca in lacrimi.

HELEN: Dar asta...e ceva la care putem să lucrăm, nu...nu-i așa, Tom? Nu?
TOM: Nu, nu cred că pot.

Helen incepe sa planga. Si Tom continua sa planga. Le curg lacrimi mari pe obraz si ei se uita
la mare.
Liniste. intuneric

36