Sunteți pe pagina 1din 10

CURS 9

Definiţii, clasificare şi indicaţii ale psihoterapiei.


Psihanaliza (definiţie, baze teoretice, indicaţii,
eficienţă)
Terapia cognitiv-comportamentală (definiţie,
baze teoretice, indicaţii şi eficienţă)
Tehnici de relaxare şi hipnoză (definiţie, baze
teoretice, indicaţii şi eficienţă) – vezi LP durere
Definiţia psihoterapiei
• Note comune tuturor terapiilor
• Prezenţa unei descărcări emoţionale (catharsis)
din partea pacientului
• Existenţa raţionalizărilor în cadrul interacţiunii
medic-pacient (pacientul înţelege superficial sau
mai profund, în funcţie de abilităţile sale de
înţelegere, dar şi de tehnica terapeutică, ceea ce i
se întâmplă
• “iluminarea pacientului (“insight”) – pacientul
descoperă singur anumite elemente, anumite
conexiuni generatoare de simptome
Obiective comune tuturor
psihoterapiilor (Holdevici, 1996)
• Scoaterea pacientului din criza existenţială în care se
află
• Reducerea sau eliminarea simptomelor recurente
• Întărirea Eului şi a integrităţii personalităţii pacientului
• Rezolvarea sau reducerea conflictelor sale intrapsihice
• Reducerea/înlăturarea condiţiilor de mediu care produc
sau întreţin comportamentele de tip dezadaptativ
• Modificarea opiniilor, credinţelor, prejudecăţilor,
automatismelor de gândire eronate pe care pacientul le
are asupra lui însuşi şi asupra lumii înconjurătoare
• Obţinerea unei funcţionări mai mature şi a unie adaptări
mai flexibile şi mai nuanţate la mediu
• Înarmarea pacientului cu instrumentele necesare pentru
a face faţă cu succes acestui gen de situaţii şi în viitor.
Psihanaliza – principii şi
caracteristici de bază
• Psihanaliza – triplă ipostază: teorie, metodă de explorare a psihismului şi
tehnică psihoterapeutică
• Reprezentat – Sigmund Freud
• Teoria psihanlitică – postulează structura tripartită a psihismului uman, trei
instanţe: Sine (Id), Eu (Ego) şi Supraeu (Superego)
• Sinele – rezervorul predispoziţiilor ereditare şi al energiei pulsionale, se
gidează după “principiul plăcerii”, conţine instincte, impăulsuri, dorinţe,
pulsiuni care corespund “părţii animalice” a fiinţei umane. Existenţa Sinelui
este indispensabilă pentru echilibrul psihic, deoarece la acest nivel bogat
înzestrat cu enrgie, se recoltează tendinţele, impulsurile şi motivaţiile care
devin materia primă de lucru pentru celelalte instanţe ale psihiosmului.
• Supraeul reprezintă rezultattul interiorizării tuturor normelor, regulilor,
exigenţelor, ierahiilor de valori şi interdicţiilor sociale, cu care individul ia
contact pe parcursul procesului educaţional. Supraeul se supune
“principiului datoriei”, iar forma concretă pe care o îmbracă este conştiinţa
morală.
• Sinele şi Supraeul se află într-o opoziţie funciară, care ar putea ameninţa
integritatea şi unitatea psihismului uman, dacă nu ar exista Eul (Ego) care
să medieze tendinţele de sens contrara ale acestora. Eul reprezintă nstanţa
centrală a psihismului, se conduce după “principiul realităţii”
• Metoda centrală în psihanaliză – metoda asociaţiei
libere, ideală pentru expunerea dezechilibrelor între
instanţele psihismului, pentru că permite “spovedania
nesfârşită şi total decenzurată “ a pacientului.
• Pacientul se lasă purtat de torentul propriilor sale
gânduri, pe care le exteriorizează sub formă de
monolog, în scop cathartic şi de expunere la lumină a
complexelor nevrotice, ceea ce facilitează raţionalizarea
acestora, înţelegerea lor (insight) şi canalizarea
comportamentului către obiective mai realiste şi mai
adaptative la realitatea de zi cu zi a pacientului.
• O etapă preliminară necesară este constituirea
transferului pozitiv (sentimente pozitive, de simpatie, de
încredere pe care le dezvoltă pacientul faţă de analist şi
care permit iniţierea şi defăşurarea catharsisului prin
cuvânt)
• Atitudinea recomandată analistului este cea de
neutralitate binevoitoare, o implicare de tip empatic,
până la punctul în care catharsis-ul şi insight-ul sunt
asigurate.
Terapia psihanalitică
• Faze:
• Constituirea şi consolidarea transferului
• Catharsis-ul (abreacţia), eliberarea pacientului de tensiunile sale
emoţionale prin metoda asociaţiei libere
• Insight-ul (iluminarea) pacientului asupra resorturilor intime
(autobiografice) ale propriilor simptome
• Consolidarea înţelegerii şi exersarea abilităţăilor de a face faţă altor
situaţii psihotraumatizante
• Creşterea autonomiei pacientului şi lichidarea transferului
• Criterii care ţin de pacient, pentru a se putea vorbi de o
reuşită a terapiei
• Dobândeşte abilităţi suplimentare de adaptare socială
• Este capabil să îşi explice şi să înţeleagă resorturile intime care au
alimentat simptomele sale
• Îşi acceptă sexualitatea
• Nu este anxios, nu are tendinţe de izolare sau de regresiune
• Are o toleranţă şi solicititudine crescute în raporturile cu semenii săi.
Psihoterapia cognitiv-
comportamentală (PCC)
• PCC priveşte modul în care o persoană se comportă ca
fiind rezultatul situaţiilor imediate pe care le trăieşte şi
mai ales a modului în care el le interpretează.
• Principiul de bază – tulburările psihice pot fi ameliorate şi
chiar vindecate, ca urmare a modificării modului nerealist
de gândire, care la rândul său a fost învăţat (condiţionat)
în timp de către pacient
• Etapele de principiu ale PCC includ:
• Formularea problemei de fond
• Separarea problemei iniţiale de problemele emoţionale mai mici şi
conştientizarea legăturii acestora cu anumite gânduri negative
• Testarea gradului de veridicitate a convingerilor şi gânduriloe
negative
• Substituirea modului negativ de gândire cu unul mai realist
• Exersarea în comportamnete alternative a noului mod de gândire
• Fundamentul teoretic al PCC – teoria disonanţei
cognitive alui Festinger – între gândire, afect şi
comportament există o strânsă legătură,
exprimată în nevoia de a minimiza diferenţa
dintre ele, în situaţia în care există o discrepanţă
între aceste trei componente
• G+A C – anumite gânduri (G) negative, respectiv
asumarea unor afecte (A) negative ne pot duce la un
comportament inadecvat
• C+A G – punerea cuiva într-o situaţie care se
dovedeşte, în timop, neplăcută (A) şi pe care trebuie să o
îndure nemijlocit (C) îi va influenţa modul în care va evalua în
timp acea situaţie (G)
• G+C A – îndoctrinarea unei persoane (G),
concomitent cu forţarea unui anume tip de comportament (C)
îi pot influenaţ în mod real raportarea subiectivă la o anumită
idee (A).
• Secvenţa după care operează PCC a fost elaborată de către Ellis
(1970), sub forma unui model denumit generic “modelul ABC”, şi
care cuprinde:
• Componenta A – evenimentul activator extern
• Componenta B – gândurile negative automate sau
convingerile negative, iraţionale ( exemplu: “trebuie să fac
ântodeauna bine şi să câştig abrobarea celorlalţi”)
• Componenta C – consecinţele în plan emoţional şi
comportamental – geneza simptomului urmăreşte secvenţa
A – B –C, de exemplu:
» A – un coleg nu îţi răspude la salut
» B – gânduri negative, de tipul inferenţe, presupuneri
nerealiste – “probabil e supărat pe mine” şi evaluări
– “este îngrozitor că nu mă salută”
» C – dispoziţie tristă, stimă de sine redusă şi evitarea
colegului în viitor
• Pentru managementul unei astfel de situaţii PCC propune
identificarea evenimentului A, apoi a gândurilor negative (B) şi apoi
a legăturii dintre B şi C (consecinţele emoţionale şi
comportamentale)
• Într-o etapă ulterioară B vor fi înlocuite cu gânduri alternative, mai
realiste iar C cu comportamente mai adecvate.
• Obiectivul final este acela ca în acest proces şi afectul pacientului
să evolueze în sens pozitiv, iar simptomele iniţiale să dispară.
• Un exemplu este reprezentat de testarea B, cu ajutorul gândirii critice.
Pentru a obţine acest lucru, terapeutul îkl încurajează în această etapă pe
pacient să formuleze întrebări de genul : “ ce dovadă am că acest gând este
adevărat?”. “ nu cumva există şi altă alternativă la expicaţia pe care am
gasit-o?”. Ca alternative, pentru pacienţii mai puţin dipiuşi spre acest gen de
analiză, se pot folosi tehnici precum jocul de rol, imaginaţia, obseravarea
comportamentelor altor persoane, furnizarea de informaţii ajutătoare, etc.
• Un moment critic al terapiei este performarea, în virtutea acestor noi gânduri
şi a unor alte comportamente decât cele anterioare, dezadaptatative
• În scopul facilitării înlocurii gândurilor negative şi a comportamentelor
dezadaptative pacientul poate beneficia, pe tot parcursul terapiei, de
suportul şi de empatia psihologului.
• Ca şi în psihanaliză, scopul final al PCC este creşterea şi menţinerea
autonomiei pacientului în a face faţă singur provocărilor realităţii
• Se accentuază motivarea pacientului în a se descurca singur
• Indicaţiile PCC
– Tulburările anxioase
– Tulburări fobice
– Tulburări ipohondriace
– Depresie
– Comportamente autodistructive ( consum de alcool, de droguri)