UNIVERSITATEA ‘’STEFAN CEL MARE’’

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARA

PROIECT

BIOREMEDIERI

MASTERAND, PROF.UNIV.DR.
 Circuitul apei în natură
Apa se găseseşte sub diverse forme în natură: vapori de apa şi
nori in atmosfera, aisberguri in oceane, gheţari la latitudini mici
sau altitudini mari, acvifere sub pământ, râuri sau lacuri.
Circuitul apei în natură este fenomentul prin care apa este
transferată dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitaţii şi
scurgeri de suprafaţă.
Apa de la suprafaţa globului joaca roluri importante in evoluţia
umană . O apă cu insuficienţi nutrienţi se numeşte oligotrofă
 Pesticidele
În ultimii ani se discută tot mai mult despre raţionalitatea folosirii pesticidelor în
gospodăriile săteşti şi în silvicultură. Pesticidele (peptis - contagiune, caedo - a nimici)
reprezintă denumirea acceptată de toţi a amijloacelor chimice de apărare a plantelor. Ele
se folosesc în lupta cu buruienile, cu insectele dăunătoare, cu multe boli ale plantelor
agricole şi pomilor. În momentul actual, în lume se folosesc circa 700 de substanţe din
care se obţin cîteva mii de preparate pesticide ce posedă o înaltă activitate biologică. De
obicei pesticidele se clasifică în funcţie de scopul utilizării lor. Mai frecvent sunt folosite:
erbicidele -în lupta cu plantele buruienoase,
insecticidele -în lupta cu insectele dăunătoare,
algidele - pentru nimicirea algelor şi a vegetaţiei
buruienoase din bazinele acvatice,
fungicidele - în lupta cu mucegaiurile plantelor şi cu diferite ciuperci,
defolianţi - pentru căderea frunzelor, bactericidele - în lupta cu bacteriile şi bolile
bacteriene ale plantelor,
acaricidele - în lupta contra acarienilor,
zoocidele - în lupta cu rozătoarele ş.a.
După indicele lor chimic, pesticidele pot fi clasificate astfel :
pesticide clororganice - derivaţii halogenaţi ai hidrocarburilor alifatice şi aromatice;
pesticide fosfororganice - eteri complecşi ai acizilor fosforici;
carbamaţi - derivaţii acizilor carbamic, tio- şi ditiocarmamic;
pesticide cu azot - derivaţi ai ureei, fenolului, guanidinei.
 Procese de bioremediere

Substanţele organice pot fi îndepărtate din apă de către microorganismele

care le utilizează ca hrană, respectiv drept sursă de carbon. O parte din
materiile organice utilizate de către microorganisme servesc la producerea
energiei necesare pentru mişcare sau pentru desfăşurarea altor reacţii
consumatoare de energie, legate de sinteza de materie vie, respectiv de
reproducerea (înmulţirea) microorganismelor.
Epurarea realizată cu ajutorul microorganismelor este numită biologică. Ea
se desfăşoară prin reacţii de descompunere şi de sinteză, mijlocite de enzime,
catalizatori biologici generaţi de către celulele vii. Se presupune că reacţiile
enzimatice se desfăşoară în mai multe etape. Într-o primă fază, între
moleculele de enzimă şi de substanţă utilizată ca hrană (substrat) se formează
complecşi care, într-o fază următoare, se descompun eliberând produsul (sau
produşii) de reacţie şi enzima regenerată, care poate acţiona succesiv asupra
unor noi molecule de substrat [4].
 Tehnologie de realizare a unui senzor capacitiv pentru detecţia de
pesticide

Biosensorii pentru detecţia pesticidelor se bazează pe inhibarea activităţii

enzimatice a unor enzime de tipul colinesteraselor imobilizate, utilizând detectori de
tip electrochimic, precum şi detectori optici. Aceştia, au o sensibilitate destul de
ridicată, dar prezintă anumite dezavantaje: selectivitate scăzută, determinare
indirectă ce necesită mai multe etape, inhibiţie reversibilă în cazul multor compuşi
determinaţi.
Aceste dezavantaje pot fi înlăturate prin utilizarea unui traductor cu detecţie
capacitivă, realizat pe siliciu macroporos. În lucrare sunt prezentate etapele
importante care stau la baza dezvoltării tehnologiei de realizare a acestui tip de
biosenzor, precum şi rezultatele generate de validarea modelului experimental, pe
aplicaţii specifice.
Metoda folosită pentru obţinerea stratului de siliciu poros se bazează pe
oxidarea anodică a Si, folosind un electrolit ce conţine 4% HF în DMF, la
temperatura camerei şi la o intensitate a curentului de anodizare, stabilită
experimental, optimă pentru obţinerea unei denităţi şi distributii uniforme a porilor.
Caracterizarea morfologică a straturilor obţinute se face prin SEM, iar determinarea
porozităţii se face gravimetric. Etapa următoare este reprezentată de procesul de
stabilizare a stratului porozificat pentru secvenţa de imobilizare a membranei
enzimatice.
 Metoda utilizată pentru imobilizarea enzimei în matricea de siliciu
macroporos este reticularea cu glutaraldehidă, deoarece permite menţinerea
cât mai multora dintre proprietăţile specifice ale enzimei, menţinând disponibile
situsurile active ale acesteia. Activitatea specifică a enzimei a fost determinată
spectrofotometric la 412 nm, conform metodei Ellman.
Capacitatea acestui tip de senzor este direct proporţională cu suprafaţa
dintre armături (electrozi), cu constanta dielectrică (permitivitatea) mediului/
materialului dintre cele două armături şi invers proporţională cu distanţa dintre
electrozi. Deoarece, din proiectare, traductorul are suprafaţa armăturilor şi
distanţa dintre electrozi fixe, capacitatea este modificată de permitivitatea
mediului/materialului dintre cele două armături.
protecţia mediului
O cauză principală a poluării chimice o constituie pesticidele adesea
numite “otrăvuri chimice”. Termenul cuprinde toate preparatele
destinate a fi folosite ca insecticide, fungicide, ierbicide, rodenticide,
regulatori pentru creşterea plantelor, defoliante, etc
Lucrarea realizează o clasificare a pesticidelor şi analizează
proprietăţile fizico-chimice ale acestora. Au fost trasate spectre
pentru Atrazin, Propazin şi Simazin la diferite concentraţii din care
rezultă că clor-triazinele prezintă în soluţie apoasă, neprelucrate,
spectre de absorbţie în UV caracterizate de unul sau două maxime.
De asemenea se studiază şi spectrele unor amestecuri. Din analiza
acestor curbe rezultă că nu se pot identifica separat aceşti poluanţi,
ci numai cantitatea totală, cumulată a acestora. Această concluzie se
bazează pe faptul că maximele de absorbţie ale soluţiilor apoase ce
conţin pesticidele respective sunt largi şi nu se poate face în nici un
caz o separare spectrală a lor.
Pesticidele sunt greu biodegradabile. În mediul înconjurător pot
exista deversate pesticide al căror timp de viaţă mediu să
depăşească 10 ani. Au fost făcute măsurători şi pe probe mai vechi
de 14 ani. Pentru a ridica spectrele în domeniul vizibil este necesară
o tratare chimică a pesticidelor. Maximul de absorbţie din vizibil nu
este influenţat de conţinutul cuvei de referinţă, el apărând la aceeaţi
Spectrele de absorbţie pot fi ridicate şi prin utilizarea unei
surse laser acordabile.
S-au trasat şi spectrele de fluorescenţă prin metoda clasică şi
prin folosirea radiaţiei laserului cu colorant pompat cu un laser
cu azot. Pentru studiul spectrelor de fluorescenţă cele trei
clor-triazine au fost dizolvate în soluţii conţinând 2 ml
Dimetilformamida (DMFA), deoarece acestea sunt insolubile în
apă. S-a observat că spectrul solventului (apa+DMFA) este
asemănător celor trei triazine.
Deci pentru detectarea pesticidelor pot fi folosite atât metoda
spectroscopiei de absorbţie cât şi cea a
spectrofotofluorimetriei [5].
Poluarea cu nitrat şi bioremedierea lui

Oamenii au un impact major asupra rezervelor de apă de pe

glob: râuri, lacuri, oceane dar şi apele subterane. Nitratul este
al doilea poluant al apelor subterane după pesticide. În ultimii
50 de ani, s-au făcut paşi mari utilizând procese fizico-chimice
sau biologice pentru restaurarea zonelor sau îndepărtarea
acestui poluant din sol şi apă. Realitatea este că unele metode
sunt extreme de costisitoare sau complet ne-etice, mai puţin
costisitoare, şi o mai bună alternativă a mediului poate fi
fitoremedierea [6].
Avantajul principal al tratamentului in situ este că permite ca apa să
fie tratată fără să fie adusă la suprafaţă, rezultând astfel ecomonie la
costuri. Tehnicile bioremedierii sunt tehnice distrugătoare stimulând
creşterea microorganismelor şi utilizarea contaminaţilor ca sursă de
hrană şi energie creându-se astfel un mediu favorabil pentru
microorganisme. În general, ele cer combinaţii de oxygen, nutrienţi,
şi umezială, şi controlul temperaturii şi al pH-ului.
Totuşi, nu toţi componenţii organici sunt răspunzători la
biodegradare, tehnicile de bioremediere au fost utilizate cu success
pentru remedierea apelor subterane contaminate de petrol,
hidrocarburi, solvenţi, pesticide, subtanţe conservante ale lemnului, şi
ale chimicale organice. Bioremedierea nu se poate aplica în cazul
contaminanţilor anorganici.
Rata la care microorganismele degradează contaminanţii este
influenţată de contaminanţii prezenţi; temperature; rezerva de
oxygen; suplimentul nutritive; pH-ul; accesibilitatea
microorganismelor asupra contaminanţilor; concentraţia
contaminanţilor; prezenţa substanţelor toxice pentru
microorganisme.
Condiţiile anaerobe pot fi utilizate pentru degradarea contaminaţilor
clorinaţi. Poate fi urmat de tratamentul aerob pentru a completa
Nutrienţii ceruţi pentru dezvoltarea celulelor sunt azotul, fosforul,
potasiu, sulf, magneziu, calciu, mangan, fier, zinc, şi cupru. Dacă
nutrienţii nu sunt disponibili în cantităţi suficiente, activitatea
microbiană se va opri.
Tratarea şi studiile disponibile pot duce la performanţa determinării
efectului bioremedierii în diferite cazuri. Extinderea sudiului poate
depinde de natura contaminanţilor şi de caracterisiticile zonei
respective.
Tehnologiile biologice disponibile in situ include procese co-
metabolice, biodegradarea sporită (mărirea nitratului şi a oxigenului
prin stropirea cu aer sau cu peroxide de hidrogen), atenuarea naturii,
şi fitoremedierea organică. Implementarea tratamentului biologic în
zone cu soluri vadoase, unde se utilizează materii suplinitoare, ca
oxygen şi nutrienţi. Pentru solurile saturate, nutrienţii pot fi adăugaţi
şi extraşi prin reinjectarea apei subterane. Oxigenul poate fi introdus
prin stropire sau prin adăugarea surselor de consum chimic de oxygen
cum este peroxidul de hidrogen. Irigarea suprafeţelor poate fi utilizată
în cazul solurilor din zonele vadoase. Bioventilarea oxigenatelor din
solurile vadoase se realizează prin aerarea solului utilizând o reţea din
sonde verticale [7].
Tratamentul biologic

Denitrificarea biologică este un process prin care bacteria transformă

nitratul în nitrogen-gaz în condiţii anoxice (fără oxigen). Nitrogenul-
gaz şi bacteria sunt după aceea îndepărtaţi din apă înaintea intrării
sistemului de ditribuţie. Etanol, methanol, acetate şi alte chimicale
sunt utilizate pentru facilitarea procesului biologic de denitrificare.
Denitrificarea biologică a subsolului este un process natural în care
nitratul este transformat în nitrogen-gaz. Nitrogenul este după aceea
extras din soluri în aer, care este în mare parte nitrogen-gaz.
Denitrificarea apare la o rată rezonabilă când condiţiile sunt
adecvate.: temperature peste 5ºC (41ºF), o sursă de carbon organic,
pH de 7,0 şi lipsa oxigenului dizolvat [8].
Biliografie

[1].http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83
[2].
http://www.emeraldinsight.com/Insight/viewContentItem.do?conte
ntType=Article&hdAction=lnkhtml&contentId=871282

[3].
http://www.referatele.com/referate/geografie/online17/Deteriorare
a-prin-eroziune--prin-supraexploatarea-resurselor-biologice--prin-co
nstructia-de-baraje-s.php

[4].www.hydrop.pub.ro/pu5.pdf
[5].www.icechim.ro/simpozion/Rezumate2.pdf
[6].
http://www.springerlink.com/content/l0368205g27jk725/?p=b71fd
87fc9a1417d9524083a707cfacc&pi=11

[7].
http://www.environmental-expert.com/articles/article259/article25
9.htm