ZEI ROMANI SI ZEI

GRECI

Prezentare
 Zeii și zeițe ale romanilor

Jupiter
Stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor;
are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viața și de lumină, care
cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Legate de aceste atribute, Jupiter
purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a
mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care îl desemna era Optimus Maximus ("cel mai
bun și cel mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care
intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau
dreptatea. El era venerat și avea câte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
   Junona / Juno

 Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță

a  Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeița vânătorii. Este cunoscută
cu  atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la
casa logodnicului ș.a. O are drept corespondentă în mitologia greacă
pe Hera.
Era „patroana protectoare” a orașului Roma fiind venerată pe Capitoliul
din Roma
Venus

Venus este numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și fertilității.

Inițial o veche divinitate de origine latină, protectoare a vegetației și a fertilității, ea a fost
identificată apoi cu Afrodita. Era consoarta lui Vulcan. Era considerată
strămoașa romanilor datorită întemeietorului legendar, Aeneas, și juca un rol important în
multe mituri și festivități romane.

Legenda spune ca “Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei Cipru, pe locul

unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de
reproducere a  zeului Uranus, amputat de Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării
învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus. Marele pictor italian renascentist Sandro Botticelli
 s-a inspirat din această legendă, pictând tabloul „Nașterea lui Venus“.
Vulcan (Vulcanus)

Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă. Vulcan, fiul
lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că fusese
aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno, el luase apărarea
mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut
de Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olimp. Reședința sa
de predilecție a rămas însă vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii -
prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieșit tot felul de obiecte și fenomene
minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele lui Jupiter, faimosul
colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei, înlesnind ca zeița să iasă din capul
divinului ei tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a țintuit și
pe Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era considerat soțul unei grații, dar de cele
mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt atribuiți mulți copii.
 Saturn

Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile

agricole și roadele pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos,
din mitologia greacă.În evul mediu el era cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiției
și dreptății; în mâna stângă avea o seceră, iar in mâna dreaptă avea spice de grâu. Numele
mamei sale era Helen sau Hel. Soția lui Saturn era Ops (echivalenta română a
lui Rhea). Saturn a fost tatăl lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre alții. Saturn avea templul pe
Forum Romanum, care conținea trezoreria regală.

Minerva

Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. Minerva era patroana înțelepciunii. Împreună

cu Jupiter și cu Junona formau o triadă divină. O are corespondentă în mitologia
greacă pe Athena (spre deosebire de Ares, zeul războiului nedrept și al violenței). S-
a născut din capul lui Jupiter / Zeus după ce mama ei a fost înghițită de către acesta
și a ales să rămână pe veci fecioară. Este de asemenea zeița artelor și a
meșteșugurilor patronând deopotrivă mobilitatea minții, era pentru romani și
inventatoarea construcțiilor navale.
Mercurius

Mercurius (sau Mercur) este un zeu în mitologia romană. Corespondentul

său din mitologia greacă este Hermes (ambii mesageri/soli ai zeilor).Primul
său templu la Roma (pe colina Aventin) a fost clădit în anul 495 î.C. La fel ca
și Hermes, Mercur era și zeul comerțului/negustorilor.În Imperiul
Roman Mercur era în provinciile celților și germanilor un zeu adorat, probabil
prin identificarea lui cu un zeu autohton cu un nume asemănător, dovadă
fiind diferitele nume acordate zeului.După numele Mercur a fost denumită
ziua a treia a săptămânii Mercurii (miercuri). Carateristicile zeului: toiag, coif
și încălțăminte cu aripi.
 Asclepios

Asclepios a fost fiul lui Apollo provenit din uniunea cu Coronis (sau Arsinoe). În timp ce Coronis era însărcinată cu
Asclepios, ea s-a îndrăgostit de Ischis, fiul lui Elatus. Conform tradiției, s-a căsătorit cu Epiona, de unde au
rezultat: Higia, Meditrina, Panaceea, Aceso, Iaso, Aglaia și trei fii: Machaon, Telesphoros și Podalirius. De
asemenea, a mai avut un fiu, Aratus, cu Aristodama.
Asclepios este un premergător al medicinii. Tatăl său l-a dat în grija Centaurului Chiron care i-a împărtășit
secretele taumaturgiei cu ajutorul cărora, mai târziu, Asclepios avea să anihileze durerile pacienților săi sau să
izbutească regenerarea părților afectate de boală. Totodată Centaurul l-a inițiat în sistemul de utilizare a plantelor
medicinale.
Își practica sistemul de vindecare noaptea, în Epidaur folosind câine, grăsime și șarpe izbutind și vindecări
mirculoase. Succesele lui medicale l-au făcut de la o vreme să învie și morții ceea ce l-a supărat pe Zeus, care l-a
omorât fulgerându-l. În cele din urmă, Zeus l-ar fi readus la viață făcându-l zeu pentru a preveni o dispută cu
Apollo, dar l-a instruit pe Asclepios să nu mai învie pe nimeni fără aprobarea sa.
În Iliada Asclepios nu era venerat ca zeu al medicinei ci era considerat un medic care își învățase arta de la
centaurul Chiron și care era tatăl celor doi vestiți vindecători Podaleirios și Mahaon.
Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau niște clinici medicale, toți preoții slujitori fiind și medici. Sanctuarul
principal se afla în Epidaur. Imaginile plastice îl înfățișează ca un bărbat blajin cu barbă, având întotdeauna alături
un șarpe.
Apollo sau Apolo

 Este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul al zilei, al luminii și al artelor,

al profeției, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor,
personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.
Apollo este reprezentat ca un tânăr atletic cu părul lung. El cântă la liră,
intrument făurit de zeul Hermes. Printre simbolurile sale se numără arcul
 cu săgeți, dafinul, Pythonul și lira. Alături de sora sa Artemis, cei doi
înfățișează cuplul Soare-Lună. Apollon este fondatorul Oracolului din Delfi.

Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui
Leto un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile
mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a
adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis.
Bacchus sau Bacus, a fost un zeu roman de importanță secundară, al vinului, viței-
de-vie și al beției, formă sărăcită a zeului grec Dionis.

Mai era numit:

•Bimater - întrucât Semele l-a purtat în pântec, iar Jupiter în coapsă;
•Nyctelius (Nocturnul) - deoarece orgiile sau nycteliile ținute în cinstea lui se
desfășurau noaptea.
Imaginea lui culturală era însoțită de preotesele bacante (Bacchantes) la
sărbătorile Bacchanalia, desfășurate toamna, la culesul viilor. Bacantele - îmbrăcate în
piei de cerb, purtând torțe aprinse și agitând un thyrs - în timpul orgiilor scoteau
strigătul evoe!, fiind poreclite evantes (cele care răcnesc). Bacanaliile au fost interzise
de Senat în 186 î.Hr.
În varianta greacă, Bakhos, născut în Teba, a fost crescut de nimfe pe muntele Nysa (
India). La maturitate, a cutreierat lumea până a poposit în Paphlagonia, unde și-a
celebrat întâia oară misterele.
 Bona Dea este o zeiță autohtonă din mitologia romană, protectoare
a femeilor și având atribuții oraculare. Misterele ei se celebrau
anual într-o pădure sacră de pe colina Aventinus, într-un sanctuar
ferit de ochii bărbaților, ritualul fiind oficiat doar de femei și fete.
Ceres este zeița romană a recoltei și grâului.
Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară și zeița greacă 
Demeter. În epoca imperială patronează simbolic pâinea albă. După izvoarele latine,
sabinii numeau ceres pâinea și grânele. Romanii o serbau în festivalurile Ludi
Cereris sau Cerealia, între 12-19 aprilie, venerând-o drept creatoarea recoltelor; în
acest sens, era invocată de Frații Arvali, fiind cea care-i învață pe oameni detaliile
tehnice ale agriculturii: semănatul, secerișul etc. Astfel devine zeița întregii lumi
vegetale, dar și divinitatea htonică a morților. La ceremoniile consacrate zeiței, femeile
nu puteau asista decât dacă erau curate. Mai târziu, Ceres face parte dintr-o triadă a
plebei, împreună cu Liber Pater și Libera.
Diana este zeița vânătorii din mitologia romană, fiind echivalenta romană a
zeiței Artemis din mitologia greacă.
Diana era adeseori asociată cu animalele sălbatice, pădurile, fiind zeița vânătorii, și
cu Luna. Era faimoasă pentru puterea, grația atletică și frumusețea sa.
Era fiica lui Jupiter și a Latonei. S-a născut în insula Delos și era soră geamănă cu 
Apollo. La început a avut aceleași caracteristici cu fratele ei: era o divinitate
răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre muritori. Diana își secondează
fratele în numeroase acțiuni: îl însoțește în exil atunci când Apollo ispășește
omorârea Pythonului, este alături de el în războiul troian, participă împreună cu el
la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios
 (Soarele), Diana este identificată cu Selene (Luna).
Mai târziu, Diana capătă calități de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă,
considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor și a vindecărilor miraculoase. În
calitatea sa de zeiță a vânătorii, era înfățișată ca o fecioară sălbatică, singuratică și
care cutreiera pădurile însoțită de o haită de câini, dăruiți de Pan, ucigând
animalele cu arcul și cu săgețile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi
pedepsea pe toți cei care încercau să se apropie de ea, iar dacă la rândul său
încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece și stranie.
Heracle (în greacă veche Ἡρακλῆς, Hēraklēs), cunoscut și sub numele de Hercule în 
limba română (din latină Hercules), născut Alcaeus sau Alcide, este cel mai cunoscut
erou din mitologia greacă, neîntrecut în forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în
rândul zeilor devenind astfel nemuritor. Grecii antici sărbătoreau festivalul Heracleea, care
comemora moartea lui Heracle, în a doua zi a lunii Metageitnion (sfârșitul lunii iulie sau
începutul lui august).
Heracle - numit de către romani Hercules - era fiul lui Zeus și al Alcmenei. Pentru a se uni
cu Alcmena, Zeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amfitrion, plecat să lupte împotriva
teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracle, iar din unirea Alcmenei cu 
Amfitrion, sosit imediat după aceea, s-a născut Ificles, frate geamăn cu Heracle.

Ianus (sau Ianus bifrons) a fost una dintre cele mai vechi divinități din 
mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca
de aur. După moarte a fost divinizat fiindcă sădise în supușii săi evlavia și puritatea
morală. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o
invazie a sabinilor: în timp ce dușmanii se pregăteau să treacă peste zidurile 
Capitoliului, Ianus a făcut să țâșnească în fața lor un șuvoi fierbinte, care i-a silit să se
retragă. În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război
porțile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibilitate zeului să vină în ajutorul
romanilor. În timp de pace ele se închideau. Ianus era înfățișat cu două fețe opuse:
una privea înainte, cealaltă, înapoi. Era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere
și al fenomenelor de tranziție.
 Marte (în latină Mars) era zeul roman al războiului.
Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar și războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu
zeul etrusc Maris și cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizarea acestui sincretism
 caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului și chiar
mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca
ocrotitoare a activităților agricole, personificând totodată renașterea periodică a naturii.
Problemele de delimitare a terenurilor agricole și de apărare a gospodăriilor și recoltelor contra
incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului,
dar inițial aceste atribute se înrudeau strâns: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau
pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase
odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi.

Marte era considerat tatăl gemenilor Romulus și Remus, fondatorii tradiționali ai Romei.

Neptun (în latină Neptūnus [nɛpˈtuːnʊs]) a fost zeul apelor și mărilor[1] în religia romană. El
este omologul zeului grec Poseidon.[2] Potrivit tradiției de influență grecească, Neptun era
fratele lui Jupiter și Pluto; frații stăpâneau Cerul, lumea pământească și lumea subterană.
[3]
 Salacia a fost soția lui.
Reprezentările lui Neptun în mozaicurile romane, mai ales cele din Africa de Nord, sunt
influențate de convențiile elenistice.[4] Neptun a fost probabil asociat inițial cu izvoarele de
apă dulce.[5] La fel ca și Poseidon, Neptun a fost venerat de romani ca un zeu al cailor, sub
numele de Neptunus Equester, fiind considerat un patron al curselor hipice.
Pluton (în greacă veche Πλούτων, Ploutōn) era conducătorul lumii subterane în mitologia
clasică. Primul nume al acestuia era Hades, care a și devenit apoi numele pentru Lumea
subterană.
În mitologia antică greco-romană, Pluton reprezenta conceptul pozitiv al unui zeu care
prezidează peste lumea „de dincolo”. Ploutōn era deseori confundat cu Ploutos (Πλοῦτος,
Plutus), zeul bogățiilor, deoarece bogățiile minerale au o natură subterană și din cauză că se
credea că unii factori necesari pentru o recoltă reușită proveneau din subteran.[2] Numele
Ploutōn a devenit răspândit odată cu Misterele Eleusiene, un festival religios bienal din Grecia
antică, în care Pluton era venerat ca un conducător sever, dar soț iubitor al Persefonei. Hades,
pe de altă parte, avea mai puține temple și practici asociate cultului său și era reprezentat ca un
conducător crud și violent și răpitor al Persefonei.
Pluton și Hades au un caracter diferit, dar nu complet distinct. În cosmogonia greacă, zeul era
conducător al Lumii subterane, unul din cele trei tărâmuri ale existenței, iar frații săi Zeus și 
Poseidon ce conduceau Cerul și Mările . Tema centrală a mitologiei sale se învârte în jurul
răpirii Persefonei pentru a-i deveni soție și regină peste lumea subterană.[3] Plouton ca nume de
conducător al Lumii subterane apare în literatura greacă în perioada Clasică în operele
dramaturgilor atenieni și a filosofului Platon. Sub numele Pluton zeul apare în alte mituri în rol
secundar, în special ca posesor al unui obiect râvnit de altcineva, sau în cadrul coborârii lui 
Orfeu și al altor eroi în Lumea subterană.
Persephone, numită în mitologia romană Proserpina, era fiica lui Zeus și a lui Demeter.
O dată, în timp ce culegea flori la marginea unui câmp împreună cu Artemis și Atena, pământul
s-a deschis și a înghițit-o pe Persephone. Îndurerată, zeița Demeter a cutreierat pământul în
lung și-n lat în căutarea fiicei sale. În cele din urmă a aflat că Persephone a fost răpită cu buna
știre a lui Zeus, de către unchiul ei, Pluto care era îndrăgostit de ea și luat-o cu el în împărăția
umbrelor. Pluto știa că Demeter, mama Persephonei, se împotrivea ca fiica ei să-i devină soție.
Deși Demeter îl convinge în cele din urmă pe Zeus să-i înapoieze fiica, Persephone nu se mai
poate întoarce pe pământ. Ea apucase să mănânce un sâmbure de rodie (vezi și Ascalaphus) și
se legase în felul acesta o dată pentru totdeauna de lăcașul umbrelor. Ulterior, ea devine soția
lui Pluto și stăpâna Infernului. Persephone primește încuviințarea de a petrece jumătate din an
alături de Demeter, urmând ca cealaltă jumătate să o petreacă alături de soțul ei. Persephone
(Proserpina) devine zeița prosperității și a primăverii.
Quirinus a fost un zeu roman războinic. A fost preluat din mitologia sabină, identificat ulterior fie
cu Marte (a cărui dublură a fost inițial), fie cu Ianus, iar după moartea lui Romulus, supranume
acordat acestui rege legendar. Mai târziu a fost inclus în marea triadă supremă romană (alături
de Jupiter și Marte). La origine, quirinus a însemnat „mânuitor de lance”, deși romanii arhaici îl
adoraseră ca geniu al vegetației de primăvară. După ce este suprapus cultural lui Romulus, i se
consacră sărbătorile anuale Quirinalia.
Tellus sau Terra Mater a fost o zeiță care personifica Pământul în mitologia romană.
Numele Terra Mater și Tellus Mater înseamnă ambele Mama Pământ în latină. Mater
este un titlu onorific care era acordat și altor zeițe. Elementul chimic Telur a fost numit
dupa Tellus de către Martin Heinrich Klaproth în 1798.
O divinitate de sex masculin de pe Pământ, Tellumo, a fost invocată uneori, împreună
cu Tellus în timpul ritualurilor în cinstea ei.
Uranus (Οὐρανός, în greaca veche, Ouranos însemnând cer sau rai), a fost unul
dintre zeii primordiali în mitologia greacă, reprezentând personificarea cerurilor,
considerat zeul cerului. Corespondentul său în mitologia romană a fost Caelus.
Vesta era o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din
cămin și a căminului în general. Ea era prima fiică a lui Saturn. Vesta este adesea
identificată cu Hestia din mitologia greacă. Prezența Vestei era simbolizată prin focul
sacru care ardea în templele sale. Focul zeiței Vesta era păzit în temple de
preotesele ei, vestalele. Acest foc sacru era înnoit în fiecare an la fiecare 1 martie și
a ars încontinuu în Roma antică până la 1 martie 391 d.Hr., când împăratul 
Teodosiu I a interzis slujbele păgâne în public. Vesta era considerată protectoare a
poporului roman.
Vestalele proveneau din familii romane nobile de patricieni și erau obligate să-și
păstreze virginitatea timp de 30 de ani, fără dreptul de a se căsători sau de a da
naștere unor copii.
ZEII GRECI

Prezentare
Zeus (în greacă veche Ζεύς, Zeus) este „Tatăl zeilor și al oamenilor” (πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν
τε, patḕr andrōn te theōn te) și conducătorul zeilor de pe Muntele Olimp. El este zeul cerului și
fulgerelor în mitologia greacă. Omologul său roman este Jupiter, omologul hindus este Indra și
omologul etrusc este Tinia.
Zeus este copilul lui Cronos și Rhea, și cel mai mic dintre frații lui. În cele mai multe tradiții el
este căsătorit cu Hera, deși, la oracolul Dodona, consoarta lui este Dione . În conformitate cu 
Iliada, el este tatăl Afroditei de Dione. El este cunoscut pentru escapadele sale extraconjugale
de pe urma cărora au rezultat urmași evlavioși și eroi, inclusiv Atena, Apollo și Artemis, Hermes
, Persefona , Dionysos, Perseu, Hercule, Elena din Troia, Minos, Muzele, Ares, Hebe și 
Hefaistos.
Walter Burkert subliniază în cartea sa, Religie greacă: "Chiar și pe zeii care nu sunt copiii lui
naturali îi crește ca un Tată " Pentru greci, el a fost regele zeilor și al universului. Pausanias a
observat că "Zeus-regele cerului este comun tuturor oamenilor". În Theogonia lui Hesiod, Zeus
atribuie diferite roluri zeilor. În Imnurile lui Homer el este menționat ca șef al zeilor.
Simbolurile sale sunt fulgerul, vulturul, taurul și stejarul. În plus, față de moștenirea indo-
europeană, are anumite trăsături iconografice din culturile Orientului Mijlociu, cum ar fi sceptrul.
Zeus este frecvent descris de artiștii greci astfel: în picioare, cu pași mari înainte, cu un fulger
nivelat în mâna dreaptă ridicată, sau așezat pe un tron în măreție.
Hera (în greacă veche Ήρα, Hēra) este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a
căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este
identificată cu Iunona.
Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general,
a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și de putere, Hera
este adesea înfățișată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu
pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.
Hera împărtășește multe atribute cu o zeitate feminină dominantă al cărui cult apare răspândit
în multe forme în continentul European. Cultul aceleia s-a diversificat în perioada neolitică, fiind
probabil la rădăcina multor zeități din diverse panteonuri. Hera, alături de restul zeităților
feminine grecești, prin poziția lor în orașele lor, cultul lor, atributele lor și epitetele lor reprezintă
funcții similare ca divinități protectoare și dominante asupra sacrificiilor și ale animalelor.[5]
 Cultul Herei, cel puțin la Olimpia, este mai vechi decât cel al lui Zeus. Se știe că a fost o
zeitate importantă în Grecia antică, posibil o variantă a acelei zeități materne supreme a lumii
Egee.[6]
O teorie susține că miturile și cultul Herei își au rădăcina într-o civilizație pre-elenistică 
matriarhală, așadar Hera are un sistem de valori mai vechi bazat pe loialitate între femei, de
aceea prigonește consoartele lui Zeus. Burkert consideră teoria ingenioasă, dar fantezistă, și o
dezmințește această teorie, afirmând că un matriarhat n-ar fi fost posibil nici în societățile de
vânători-culegători din Paleoliticul târziu nici în civilizațiile neolitice de fermieri. Mai degrabă,
acea „Mare Zeiță” este întruchiparea datoriei și necesității vânătorului de a ucide pentru
femeile pentru care e responsabil.
În mitologia greacă, Poseidon (greacă Ποσειδῶν) era zeul mării[1], fiul lui Cronos și al 
Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl
său și apoi dat afară.
În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun.
Poseidon a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a
făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea
subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării
 împreună cu soția sa, Amfitrita, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu
marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule
la iveală sau le scufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri
sau să se închege lacuri. Odată el a încercat împreună cu Hera și cu Atena să-l pună
în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături
de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.
Dionis (în greacă Διόνυσος Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii,
al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. Era de asemenea
poreclit Bromius, Lyaeus (la orfici etc). Dionis era una dintre cele mai importante divinități
cunoscute în antichitate.
Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmos și a Harmoniei. Se
număra, deci, din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi sfârșitul datorită
geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus
i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit
totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli
apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și
ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino.
Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit
de Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl
încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai
târziu lui Silen.
O altă variantă afirmă că Hera i-ar fi convins pe titani să-l ademenească cu jucării, să-l sfâșie și
să-i ardă corpul. Numai inima i-a rămas, păstrată de Demetra, Rhea sau Artemis, și din ea
acesta a renăscut.
Apollo sau Apolo (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină Apollō) este, în mitologia greacă
 și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, al profeției, protector al poeziei și al
muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.

Apollo este reprezentat ca un tânăr atletic cu părul lung. El cântă la liră, intrument făurit de zeul 
Hermes. Printre simbolurile sale se numără arcul cu săgeți, dafinul, Pythonul și lira. Alături de sora sa 
Artemis, cei doi înfățișează cuplul Soare-Lună. Apollon este fondatorul Oracolului din Delfi.

Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată
naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți
de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis
Artemis (în greacă veche Ἄρτεμις) este zeița vânătorii în mitologia greacă.
Artemis se numără printre cei doisprezece zei olimpieni. A fost una dintre cele mai vechi și
venerate zeități ale Greciei Antice.[2] În perioada clasică a mitologiei elene, Artemis era
descrisă ca fiind fiica lui Zeus și a lui Leto, și sora geamănă a lui Apollo. Artemis mai era
asimilată ca zeița pădurilor, nașterii copiilor, virginității, fertilității, a vânătorii și era
reprezentată mereu cu arc și săgeți.[3] În perioadele eleniste târzii, și-a asumat rolul
Eileithiei în ajutorul nașterilor.
Artemis este asociată cu zeița romană Diana.
Hermes (în greaca veche: Ἑρμῆς) este zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă
, fiind mesagerul zeilor. Hermes avea și rolul de a călăuzi umbrele celor morți către Infern.
Hermes este fiul lui Zeus și al Maiei. Având atribute variabile, cu o etimologie onomastică
incertă și cel mai vechi centru cultural, Hermes este venerat și ca un zeu al fertilității, în Arcadia,
sau ca solul zeilor.
În religia romană Hermes este sincretizat cu zeul Mercur.

Hermes este reprezentat ca un tânăr atletic și uneori, ca un bărbat bărbos. El poartă o pălărie,
sandale cu aripi și o mantie scurtă. În mână ține mereu caduceul. În rolul său de psihopomp,
Hermes este descris ca fiind „păstorul” celor morți. Hermes este menționat ca aducător de
noroc și dătător de har. Printre animalele sale simbol se numără șarpele, cocoșul, maimuța și
broasca țestoasă, ucisă pentru crearea lirei.
Atena (greacă: Αθήνα) era una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, zeița
înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Ea
personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost
zeița tutelară a cetății Atena.
La romani apare sub numele de Minerva.
Atena este asociată cu orașul Atena (în greaca antică: Ἀθῆναι Athênai), care reprezintă pluralul numelui zeiței.
Acesta este locul unde - conform mitului - aceasta a prezidat peste o sororitate închinată ei, Athenai. De fapt,
mărturiile din diferite orașe din Grecia antică atestă existența zeitelor orașului, al căror nume este forma
singulară a numelor respective de orașe. De exemplu, în Micene (în greacă: Μυκῆναι, Mykēnai) era o zeiță
numită Mykene cu sororitatea ei, în timp ce la Teba (în greaca antică: Θῆβαι, Thēbai) o divinitate asemănătoare
numită Thebe. Relația dintre Athena și orașul ei pare să fi fost una similară.[
Ares (în greacă veche Ἄρης, însemnând, literalmente, „bătălie”) este zeul războiului în 
mitologia greacă asociat cu Tracia.[5] De asemenea, orașul Areopolis din sudul Greciei este
închinat zeului războiului.
Afrodita (în greacă veche Ἀφροδίτη) este în mitologia greacă zeița frumuseții și a iubirii. În 
mitologia romană îi corespunde zeița Venus.
Hesiod derivă Afrodita de la ἀφρός (afrós, „spumă de mare”), interpretând numele ca fiind
„înălțat din spumă”[3], dar cercetătorii moderni consideră acest lucru ca o 
etimologie populară falsă. Cercetătorii moderni ai mitologiei clasice au încercat să susțină că
numele Afroditei era de origine greacă sau indo-europeană, dar aceste eforturi au fost acum în
cea mai mare parte abandonate. Numele Afroditei este în general acceptat a fi de origine non-
greacă, probabil semită, dar derivarea exactă a acesteia nu poate fi determinată.
Hefaistos (greacă Ἥφαιστος Hêphaistos) reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al
metalelor și al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor și artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan.
Fiul șchiop al Herei, meșter fierar neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i chiar și pe
zei: făurește arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure (un fel de roboți
superperfecționați), sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului în cele
trei ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi
folosit în diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul atmosferic.
Hefaistos, divinul întemeietor al artelor metalurgice, era reprezentat de cele mai multe ori, cu
înfățișarea unui fierar puternic, cu brațele musculoase și cu pieptul acoperit de păr. Avea părul
lung și vâlvoi; o barbă ascuțită îi împlinea fața ce exprima atât bonomie cât și răutate.Purta pe
cap o bonetă de piele rotunjită și ascuțită. Haina-i de muncitor era scurtă și fără mâneci; era
despicată în partea dreaptă și lasă descoperite umărul, brațul și o jumătate din piept. În mâna
dreaptă ținea un ciocan, iar în stânga cleștele. Deși era șchiop, artiștii nu înfățișau acest lucru
sau îl făceau abia vizibil.
Demetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeița agriculturii,[1] fiind adesea
reprezentată cu grâne sau o torță, printre altele.[2] Semnificația numelui acesteia pare să se
tragă dintr-un cuvânt pentru „mamă”, dar orice altă semnificație este disputată.[3] Se presupune
că aceasta a fost venerată încă din 1200-1400 î.Hr.[4][5] În alte reprezentări este venerată ca 
Demetra Thesmosforia „cea care dă legi”[6] și în conjuncție cu fiica ei, Persefona, are un rol
matern[necesită citare].
Demetra este o zeitate importanta, a avut un cult semnificativ în Grecia antică; efectiv,
legendele Demetrei și lăcașele sale de cult erau răpândite prin toată civilizația elenistică (vezi
secțiunea Răspândire geografică) evoluând într-un personaj complex în percepția elenistică,
după cum reiese din lista epitetelor asociate acesteia. Totuși, rolul ei în mitologie este secundar.
Este fiica lui Cronos și a Rheei; face parte din cei a doua generație divină, cea a zeilor olimpieni
.[1] Cel mai cunoscut mit al acesteia este răpirea fiicei ei și a lui Zeus, Persefona, de către 
Hades, fratele Demetrei, zeul lumii morților.[1][7] Acest mit oferă o explicație mitologică pentru
anotimpuri[1] și stă la baza sărbătorii principale a Demetrei, numită Misterele din Eleusis.[8]
În artă și ficțiune, Demetra a apărut adesea relativ la episodul răpirii Persefonei pe vase de
ceramică și în pictură.[7] În ultimul secol, a apărut în benzi desenate Marvel[9] și DC Comics,[10]
 cărți și filme, precum seriile Percy Jackson și Olimpienii și Eroii Olimpului de Rick Riordan.[11]
 Printre alte lucruri asociate cu zeița se află asteroidul 1108 Demeter,[12] organizația de
certificare a agriculturii biodinamice Demeter[13] și legea vizualizării cuplajelor în informatică.[14]
În mitologia romană Demetra este asociată cu Ceres.[1]