Romanii si religia lor

Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta sub forma primitiva a
animismului.Forte misterioase , obscure divinitati sau spirite , malefice sau binefacatoare , erau
banuite ca impregneaza intreaga natura , ca rezida in fiecare vietuitoare si in fiecare obiect –
stanca , rau , padure , izvor , arbore – prezidand fiecare moment si orice act din viata omului si a
Universului.Romanii primelor timpuri credeau ca totul e dominat de puteri divine – si vatra , si usa
casei , si pragul , si balamalele portii.

Fiecare om isi avea semidivinitatea , spiritul sau protector.Fiecare act al vietii lui statea , inca de
la nastere , sub puterea unei vointe divine individuale.De asemenea , fiecare moment din
activitatea sa practica: aratul , semanatul , secerisul , imblatitul , ficare isi avea semidivinitatea sa
protectoare.Fiecare om isi avea si isi cinstea „geniul” sau – cum era numit spiritul originar , forta
divina care tutea fiecare persoana.Acestei infinitati de forte misterioase , amorfe , omniprezente
(numina) le adresau romanii numeroasele lor acte de cult.

Jupiter

Stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia

greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor; are ca
simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă,
dătătoare de viața și de lumină, care cârmuia cerul și pământul,
stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Legate de
aceste atribute, Jupiter purta o serie de epitete, ca: Fulgurator,
Fulminator, Tonans. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de
aici, el a mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai
cunoscută care îl desemna era Optimus Maximus ("cel mai bun și
cel mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special,
Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de
generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile
sportive, de cei care împărțeau dreptatea. El era venerat și avea
câte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor

Junona / Juno

Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță a Lunii, ea s-a
contopit cu Diana, zeița vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a
logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa logodnicului ș.a. O are drept
corespondentă în mitologia greacă pe Hera.Era „patroana protectoare” a orașului
Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma.
 Venus

Venus este numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și
fertilității. Inițial o veche divinitate de origine latină, protectoare a vegetației și a
fertilității, ea a fost identificată apoi cu Afrodita. Era consoarta lui Vulcan. Era
considerată strămoașa romanilor datorită întemeietorului legendar, Aeneas, și
juca un rol important în multe mituri și festivități romane.

Legenda spune ca “Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei Cipru,

pe locul unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate
organul masculin de reproducere a zeului Uranus, amputat de Cronos. Aici s-ar
fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus. Marele
pictor italian renascentist Sandro Botticelli s-a inspirat din această legendă,
pictând tabloul „Nașterea lui Venus“.

Vulcan (Vulcanus)

Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos

din mitologia greacă. Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul
focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că fusese
aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre
părintele zeilor si Iuno, el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse
infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de
Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării, după care
a fost readus în Olimp. Reședința sa de predilecție a rămas însă vulcanul Etna
din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii - prelucrau
fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieșit tot felul de
obiecte și fenomene minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile,
lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele lui Jupiter, faimosul colier al
Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei, înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei
tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a țintuit și pe
Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era considerat soțul unei grații, dar de
cele mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt atribuiți mulți copii.
Saturn
Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole și roadele
pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greacă.În evul mediu el era
cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiției și dreptății; în mâna stângă avea o seceră, iar in mâna
dreaptă avea spice de grâu. Numele mamei sale era Helen sau Hel. Soția lui Saturn era Ops (echivalenta
română a lui Rhea). Saturn a fost tatăl lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre alții. Saturn avea templul pe Forum
Romanum, care conținea trezoreria regală.

Minerva

Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. Minerva era patroana înțelepciunii.

Împreună cu Jupiter și cu Junona formau o triadă divină. O are corespondentă în
mitologia greacă pe Athena (spre deosebire de Ares, zeul războiului nedrept și
al violenței). S-a născut din capul lui Jupiter / Zeus după ce mama ei a fost
înghițită de către acesta și a ales să rămână pe veci fecioară. Este de asemenea
zeița artelor și a meșteșugurilor patronând deopotrivă mobilitatea minții, era
pentru romani și inventatoarea construcțiilor navale.
 Mercurius

Mercurius (sau Mercur) este un zeu în mitologia romană.

Corespondentul său din mitologia greacă este Hermes (ambii
mesageri/soli ai zeilor).Primul său templu la Roma (pe colina
Aventin) a fost clădit în anul 495 î.C. La fel ca și Hermes,
Mercur era și zeul comerțului/negustorilor.În Imperiul Roman
Mercur era în provinciile celților și germanilor un zeu adorat,
probabil prin identificarea lui cu un zeu autohton cu un nume
asemănător, dovadă fiind diferitele nume acordate zeului.După
numele Mercur a fost denumită ziua a treia a săptămânii Mercurii (miercuri). Carateristicile zeului: toiag, coif și
încălțăminte cu aripi.

Lipsit de sensibilitate metafizica , spirit prin excelenta pozitiv si practic , romanul nu era
preocupat sa cugete asupra natura zeilor , asupra originii lumii , asupra mortii , a lumii de dincolo ,
sau a destinului dupa moartea sufletului.Ca urmare , zeii nu trezeau in sufletele romanilor nici
sentimente nici emotii.

Practicile lor cultice urmareau sa castige bunavointa divinitatilor si a spiritelor – sau sa le tina
departe pe cele malefice.Romanii considerau ca zeii nu cereau sa fie iubiti - ci numai sa li se dea ,
prin actele de cult , ceea ce li se cuvenea.Religia romana – careia ii era straina si devotiunea si
entuziasmul mistic – se caracteriza printr-o organizare pur rationala , rece , indeplinita ca o datorie
civica , a cultului.

Religia avea mai degraba caracterul unui contract care reglementa precis raporturile dintre om si
divinitate.Sa traiasca in pace si in relatii bune cu zeii – aceasta era tot ce urmareau romanii.O
religie grava , solemna , sever organizata – dar formala , fara poezie , fara zboruri metafizice si
fara elanuri mistice : o religie pur utilitara.

Centrul vietii religioase era situat chiar in casa fiecarui roman.Capul familiei era cel care oficia
cultul domestic:pe un mic altar langa vatra el aducea zeilor casei ofrande – flori , fructe , oua , vin
– si foarte rar miei sau iezi.Zeii casei erau : Vesta , zeita focului caminului; Ianus , pazitorul usii si
pragului casei; cei doi Penati , care protejau bucatele si proviziile din casa; si cei doi Lari ,
aparatorii Intregii familii si a proprietatii familiei.

În perioada monarhica, regele este acela care, ca preot suprem, conduce cultul civic. Dupa
disparitia institutiei regale, se creeaza o noua demnitate, cea de “rege al sacrificiilor” al carui rol
este de a-si asuma unele din functiile religioase ale suveranilor detronati. Paralel s-au constituit
colegii sacerdotale care-si împart marile manifestari religioase.

Flaminii sunt preotii legati de cultul unei zeitati deosebite. Primii trei îi servesc pe zeii romani:
Jupiter – flamen dialis -, Marte si Quirinus (protector al cetatenilor) si sunt depozitarii puterii
divine. Ei trebuie sa fie în orice moment “puri” din punct de vedere religios si, astfel, sunt obligati
la unele constrangeri foarte stricte (flamen dialis nu poate manca nimic fermentat; îi este interzis
sa urce pe cal, sa doarma departe de casa mai mult de trei zile etc.).

Pontifii sunt administratorii alesi si pastratorii religiei, lucru care face din ei atat magistrati, cat si
preoti . La sfarsitul Republicii, acestia formeaza un colegiu constituit din 15 membri, prezidat de
pontifex maximus, stapan peste toate cultele. Acestia vegheaza ca traditia sacra sa fie respectata
si pastreaza marturiile scrise ale tuturor evenimentelor importante din cetate.