Jupiter, cunoscut și sub numele de Jove, este zeul cerului și al tunetului,

precum și regele zeilor din mitologia romană antică. Jupiter este zeul de
vârf al panteonului roman. Jupiter a fost considerat divinitatea
principală a religiei de stat romane în perioada republicană și imperială
până când creștinismul a devenit religia dominanta.

Zeus este echivalentul lui Jupiter în mitologia greacă.

Datorită popularității lui Jupiter, romanii au numit după el cea mai

mare planetă din sistemul solar.

Simbolurile acestuia sunt sceptrul, vulturul, cornucopia, egida, berbecul

și leul. El este descris cu par lung si barba.

Iuno (sau Iunona) este echivalentul roman al zeiței grecești Hera.

Părinții zeiței sunt Saturn (zeu) și Ops, ea fiind sora mai mică și soția lui
Jupiter.

Este numită „Lucina”, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie

„Juga”, pentru că patrona căsătoriile.

Este de asemenea „patroana protectoare” a orașului Roma fiind

venerată pe Capitoliul din Roma. Denumirea lunii iunie provine de la
această zeiță.

Minerva este numele roman al zeiței numite de greci Pallas Athena.

Aceasta era zeița înțelepciunii și a războiului drept (spre deosebire de
Ares, zeul războiului nedrept și al violenței).

S-a născut din capul lui Jupiter după ce mama ei a fost înghițită de
către acesta și a ales să rămână pe veci fecioară.

Este de asemenea zeița artelor și a meșteșugurilor patronând deopotrivă

mobilitatea minții, era pentru romani și inventatoarea construcțiilor
navale.
Marte era considerat tatăl gemenilor Romulus și Remus, fondatorii
tradiționali ai Romei.

Venus a fost repudiată de soțul său Vulcan, după ce acesta a surprins-o

în brațele lui Marte. Din unirea celor doi (Venus și Marte) a rezultat
nestatornicul Cupidon (Amor). Mai mulți pictori au abordat tema
momentului în care zeul Vulcan îi surprinde pe Venus și Marte
(Hendrick de Clerck, Jacopo Tintoretto[1], Paris Bordone și Willem
Key).

Inițial o veche divinitate de origine latină, protectoare a vegetației și a

fertilității, ea a fost identificată apoi cu Afrodita. Era consoarta lui
Vulcan. A fost repudiată de soțul său, după ce acesta a surprins-o în
brațele zeului războiului Marte. Din unirea celor doi (Venus și Marte) a
rezultat nestatornicul Cupidon (Amor).

Mai mulți pictori au abordat tema momentului în care Vulcan îi

surprinde pe Venus și Marte (Hendrick de Clerck, Jacopo Tintoretto[1],
Paris Bordone și Willem Key).

Era considerată strămoașa romanilor datorită întemeietorului legendar,

Aeneas, și juca un rol important în multe mituri și festivități romane.

Neptun (în latină Neptūnus,Poseidon [nɛpˈtuːnʊs]) a fost zeul apelor și

mărilor[2] în religia romană. El este omologul zeului grec Poseidon.[3]
Potrivit tradiției de influență grecească, Neptun era fratele lui Jupiter și
Pluto; frații stăpâneau Cerul, lumea pământească și lumea subterană.
[4] Salacia a fost soția lui.

Reprezentările lui Neptun în mozaicurile romane, mai ales cele din

Africa de Nord, sunt influențate de convențiile elenistice.[5] Neptun a
fost probabil asociat inițial cu izvoarele de apă dulce.[6] La fel ca și
Poseidon, Neptun a fost venerat de romani ca un zeu al cailor, sub
numele de Neptunus Equester, fiind considerat un patron al curselor
hipice.[7]

Diana era adeseori asociată cu animalele sălbatice, pădurile, fiind zeița

vânătorii, și cu Luna. Era faimoasă pentru puterea, grația atletică și
frumusețea sa.

Era fiica lui Jupiter și a Latonei. S-a născut în insula Delos și era soră
geamănă cu Apollo. La început a avut aceleași caracteristici cu fratele ei:
era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre
muritori. Diana își secondează fratele în numeroase acțiuni: îl însoțește
în exil atunci când Apollo ispășește omorârea Pythonului, este alături de
el în războiul troian, participă împreună cu el la uciderea copiilor Niobei
etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Diana este
identificată cu Selene (Luna).

Mai târziu, Diana capătă calități de zeitate binefăcătoare: ea era, de

pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor și a
vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vânătorii, era
înfățișată ca o fecioară sălbatică, singuratică și care cutreiera pădurile
însoțită de o haită de câini, dăruiți de Pan, ucigând animalele cu arcul și
cu săgețile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe
toți cei care încercau să se apropie de ea, iar dacă la rândul său încerca
să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece și stranie.

Bacchus sau Bacus, a fost un zeu roman de importanță secundară, al

vinului, viței-de-vie și al beției, formă îmbunătățită a zeului grec
Dionis[necesită citare]. Mai era numit:

Bimater - întrucât Semele l-a purtat în pântec, iar Jupiter în coapsă;

Nyctelius (Nocturnul) - deoarece orgiile sau nycteliile ținute în cinstea

lui se desfășurau noaptea.
Imaginea lui culturală era însoțită de preotesele bacante (Bacchantes) la
sărbătorile Bacchanalia, desfășurate toamna, la culesul viilor. Bacantele
- îmbrăcate în piei de cerb, purtând torțe aprinse și agitând un thyrs - în
timpul orgiilor scoteau strigătul evoe!, fiind poreclite evantes (cele care
răcnesc). Bacanaliile au fost interzise de Senat în 186 î.Hr.

În varianta greacă, Bakhos, născut în Teba, a fost crescut de nimfe pe

muntele Nysa (India). La maturitate, a cutreierat lumea până a poposit
în Paphlagonia, unde și-a celebrat întâia oară misterele.

Apollo sau Apolo (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină Apollō) este,
în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al
artelor, al profeției, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul
corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.

Apollo este reprezentat ca un tânăr atletic cu părul lung. El cântă la liră,

intrument făurit de zeul Hermes. Printre simbolurile sale se numără
arcul cu săgeți, dafinul, Pythonul și lira. Alături de sora sa, Artemis, cei
doi înfățișează cuplul Soare-Lună. Apollon este fondatorul Oracolului
din Delphi.

Mercurius (sau Mercur) este un zeu în mitologia romană.

Corespondentul său din mitologia greacă este Hermes (ambii
mesageri/soli ai zeilor).

Primul său templu la Roma (pe colina Aventin) a fost clădit în anul 495
î.C. La fel ca și Hermes, Mercur era și zeul comerțului/negustorilor.

În Imperiul Roman Mercur era în provinciile celților și germanilor un

zeu adorat, probabil prin identificarea lui cu un zeu autohton cu un
nume asemănător, dovadă fiind diferitele nume acordate zeului.
După numele Mercur a fost denumită ziua a treia a săptămânii Mercurii
(miercuri).

Carateristicile zeului: toiag, coif și încălțăminte cu aripi.

Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu

Hefaistos din mitologia greacă.

Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan
era șchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că fusese aruncat de
Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele
zeilor si Iuno, el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse
infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și
crescut de Tethys.

Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării, după care
a fost readus în Olimp.

Ceres sau Demetra este zeița romană a recoltei și grâului.

Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară și

zeița greacă Demeter. În epoca imperială patronează simbolic pâinea
albă. După izvoarele latine, sabinii numeau ceres pâinea și grânele.

Romanii o serbau în festivalurile Ludi Cereris sau Cerealia, între 12-19

aprilie, venerând-o drept creatoarea recoltelor; în acest sens, era
invocată de Frații Arvali, fiind cea care-i învață pe oameni detaliile
tehnice ale agriculturii: semănatul, secerișul etc. Astfel devine zeița
întregii lumi vegetale, dar și divinitatea htonică a morților.

La ceremoniile consacrate zeiței, femeile nu puteau asista decât dacă

erau curate. Mai târziu, Ceres face parte dintr-o triadă a plebei,
împreună cu Liber Pater și Libera.