Zei romani principali: Marte, Jupiter și Quirinus

La începuturile sale, mitologia romană se baza în principal pe mituri legate de istoria Romei . Odată cu
asimilarea culturii elene, majoritatea zeităților locale foarte abstracte au fost uitate sau altfel confundate cu zeii
greci cu un caracter mai uman, evocând omul și acțiunile sale. De fapt, panteonul zeităților romane este ocupat
în principal cu zei din Grecia antică. Doar câțiva zei
„locali” au supraviețuit, precum Janus , Dumnezeul deschiderilor și protector al porților Romei. Saturn a
fost asimilat lui Cronos . Quirinus , protectorul fermierilor care a format cu Marte și Jupiter triada primitivă a
mitologiei romane.
Aceasta triada a lui Jupiter, Marte, Quirinus cunoscută si sub numele de triada pre-capitolină
simbolizează in parte un aspect al societății. Jupiter, conducătorul, zeul-rege, simbolizează comanda, puterea.
Marte, zeul războiului, îndeplinește funcția de războinic, iar functia lui Quirinus nutritive-protectoare este de a
asigura fertilitatea.
JUPITER
În mitologia romană, Jupiter deţinea acelaşi rol precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit
Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman, având în
grijă legile şi ordinea socială. Jupiter este o derivaţie a lui Jove şi pater (latină: tată).Numele zeului a fost adoptat
drept numele planetei Jupiter şi a fost punctul de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii (rădăcina
etimologică este mai vizibilă în limba franceză jeudi, de la Jovis Dies). Iupiter se afla în fruntea atât a vechii triade
divine romane (Jupiter, Marte , Quirinus ), cât și a noii triade capitoliene (Jupiter, Juno , Minerva). El a fost cel
mai mare și suprem zeu al romanilor și regele zeilor. El a fost patronul Legii, al Fidelității și al Adevărului. El era,
de asemenea, un zeu al jurământului. El era zeul luminii și stăpânul naturii, și anume fulgerul, tunetul sau ploaia.
El a fost Dumnezeul înălțimilor și al cerului, cea mai înaltă sursă a tuturor revelațiilor prin semnele sale cerești, tot
ca cea a oricărei ordine de pe pământ, a tuturor biruințelor, a ultimului ajutor și a mântuirii.
Ca zeu al vremii, fulgerele și tunetele au devenit simbolul său; vulturul animalul său sacru. Culoarea lui
Iuppiter era roșu, deoarece primele statui erau făcute din lut roșiatic. Acest lucru a fost transferat către zeu. În timp
ce ține fulgerul în mâna dreaptă și îl aruncă, el poartă un sceptru în stânga, părul său este atât de uriaș, încât
scutură pământul, marea și cerul înstelat, doar scuturându-l. De obicei, este descris cu barbă și îmbrăcat într-o
tunică aurie, care este modelul tunicii triumfătorilor romani.
Imaginea de cult din templul din Capitol ar fi trebuit să arate astfel: Iuppiter stă pe un tron și ține un
sceptru în mâna stângă ridicată. Mâna dreaptă se sprijină pe coapsă și îmbrățișează fulgerele caracteristice. Capătul
hainei îi cade peste coapsa stângă în valuri largi. Un vultur se așează în fața sau sub tronul său și privește în
direcția lui Jupiter. A dat fericire tuturor copiilor născuți sub semnul său. Datorită poziției sale ridicate, este
capabil să vadă lumea și să-i pedepsească pe toți cei răi. Jupiter avea numeroase alte titluri:1. Jupiter Caelestis
(„cerescul”)2. Jupiter Fulgurator („al fulgerului”)3. Jupiter Latarius („Zeu al Latiumului”)4. Jupiter Lucetius („al
luminii”), Jupiter Pluvius („trimiţătorul de ploaie”), Jupiter Victor (conduce armatele romane către victorie),
Juptier Optimus Maximus (cel mai bun şi cel mai mare). Jupiter era in fruntea Triadei Arhaice (asa cum am spus) a
lui Jupiter, Marte şi Quirinus. Această grupare a fost văzută drept o reprezentaţie religioasă a societăţii romane
timpurii,în care:
- Jupiter susţine autoritatea rituală şi augurală a Flamen Dialis (înaltul preot al lui Jupiter) şi şeful
colegiilor preoteşti.
- Marte, cu funcţiile sale războinice şi agriculturale, susţine puterea regelui şi a tinerilor nobili de a
aduce prosperitate şi victorie prin magie compătimitoare în ritualuri precum Calul din octombrie şi Lupercalia.
- Quirinus, din co-viri „oameni alături”, susţine forţa combinată a populusului roman.
Mai târziu, în timpul perioadei imperiale, împăraţii Claudius şi Domiţian au adoptat trăsături ale lui
Jupiter în portretele lor, pentru a sublinia suveranitatea lor asupra întregii lumi.
Flamandul Dialis , cel mai înalt dintre toate flamandii, a servit Juppiter . El a fost o figură arhaică în cultul
roman. Numeroase lucruri de făcut și de făcut nu se bazau pe persoana sa. De exemplu, el a fost indisolubil legat
de soția sa și și-a pierdut poziția când a murit. Multe dintre aceste reglementări indică vârsta cultului Iuppiter. De
exemplu, părul preotului nu avea voie să intre în contact cu fierul și nu avea voie să mănânce pâine din aluat.
Funcțiile atotcuprinzătoare ale lui Iuppiter ca cel mai înalt dintre toți zeii sunt legate de o multitudine de
acte de cult diferite.
1
 Iuppiter era în general considerat un tată ceresc. Deci , îi plăcea să fie poreclit Lucetius sau
Luceriusfurnizate, care pot fi descrise aproximativ ca sursa de lumină. Aici se deschide deja conexiunea cu Iuno
Lucina. Ca zeu al luminii, Iuppiter nu este doar autorul strălucirii zilnice a zilei (aceasta), ci și zeul aparițiilor
luminoase ale cerului în general, precum și al razei strălucitoare a vremii și a lunii pline nocturne, ceea ce aduce
zilele sfinte ale lui Iuppiter, în care lumina zilei și strălucirea nocturnă s-au unit pentru a forma o revelație
neîntreruptă a Tatălui ceresc, motiv pentru care fiecare zi de lună plină a fost numită Iovis fiducia cu o expresie
împrumutată de la etrusci, adică o garanție de la Iuppiter, o promisiune recurentă a prezenței sale cerești și a
binecuvântării sale divine.
Toate schimbările din aer, ploaie și furtuni, fulgere și tunete au fost supuse Iuppiterului. Ca zeu fertilizant
al ploii, el este numit Imbricitor și Pluvius și, ca atare, are un efect hrănitor asupra pășunii și câmpului. În special,
vânturile și furtunile sunt supuse domniei sale. Dintre toate celelalte fenomene din aer, totuși, au fost fulgere și
tunete în care s-a recunoscut puterea celui mai înalt Dumnezeu din ceruri. O serie de nume se referă la această
violență, cum ar fi Fulgurator sau Fulgur pentru razele strălucitoare, precum și Fulminaris sau Fulminatorunde
fulgerul descendent (fulmen) se alătură fulgerelor fulgerătoare (fulgur). El a fost, de asemenea, numit Tonans sau
Tonitrualis a făcut referire la o perioadă a lui Augustus Cultus popular în care tunetul zdrobitor a devenit
principalul lucru.
În Roma, acele fulgere au fost întotdeauna considerate a fi cele mai dubioase, care au lovit locuri sacre
sau locuri importante pentru viața publică, cum ar fi pădurile antice ale zeilor sau templele lor, monumentele
consacrate ale vieții burgheze ale orașului sau probabil Capitolul și propriul templu al lui Iuppiter.
A existat un ars fulguritorum separat , o instrucțiune tehnică pentru consacrarea locurilor și obiectelor
lovite de fulgere, care a fost luată ca o inspirație a nimfei etrusce Begoe și din moment ce Augustus a fost păstrat
cu alte scrieri în templul lui Apollo palatin . Obiectele lovite de fulgere au fost considerate sacre deoarece erau
posedate de Juppiter. Dacă fulgerul a lovit pământul, pământul atins de focul ceresc a fost mai întâi strâns cu grijă
și îngropat, apoi locul a fost sfințit prin jertfa unui miel și în cele din urmă acoperit și zidit sub forma unei guri de
fântână (puteal). Astfel de „morminte de trăsnet” par să fi fost ceva foarte comun în Roma și Italia.
Dacă arborii dintr-un boschet au fost loviți, au fost îndepărtați după ispășire atentă și am replantat cu
aceeași grijă. Chiar și persoanele care au fost lovite de fulgere au fost considerate consacrate conform legii lui
Numa , conform căreia cadavrul nu avea voie să fie dus sau îngropat, ci trebuia lăsat pe loc și zgâriat. Dar dacă
oamenii de înaltă calitate erau atinși doar de fulgere fără să fie uciși, ar putea lua acest lucru ca un semn sigur al
celei mai înalte onoare pentru descendenții lor.
Pe lângă conjurarea fulgerului , romanii au cunoscut și conjurarea norului și ploii, care a fost numită
aquilicium . A fost folosit în timpul unei secete mari, când poporul roman, bărbații și femeile, probabil cu
picioarele goale, s-au repezit la Capitoliu și au implorat să susțină descântecul cu rugăciuni către Iuppiter. Dacă
seceta a continuat, probabil că i-au sacrificat și lui Pluvius lui Iuppiter . La sud de Roma, în afara Porta Capena, se
afla un lapis manalisnumită piatră, care a fost purtată prin oraș într-o procesiune când seceta a continuat. Proceduri
similare, deși cu ceainicele de cupru, erau deja cunoscute în cultura urnfield în jurul anului 1000 î.Hr. La sfârșit a
existat întotdeauna rugăciunea ploii de la zeitatea cerească. În beneficiul ploii, Iuppiter se mai numește și Almus și
Frugiferus .
Ca zeu hrănitor al ploii, fermierul a pregătit o masă pentru Iuppiter înainte de însămânțare în toamnă sau
primăvară, împreună cu vinul, și s- a rugat lui Iuppiter Dapalis pentru ploaie pentru câmpuri și vite. El și Iuno au
fost rugați și înainte de recoltare, înainte ca Ceres, scroafa convențională, să fie sacrificată. Aici aparține și cultul
lui Iuppiter Liber, răspândit în Italia . Liber înseamnă ceva precum abundența sau binecuvântarea abundentă.
Mai mult, observarea cerului a avut o importanță centrală pentru cultul lui Iuppiter. Păsările erau
considerate a fi intermediarii înălțimii Iuppiter, care era cunoscut și sub numele de Prodigialis pentru că l-au
chemat să evite semnele rele. Se credea că el a condus afacerile pământești și umane și a prevăzut viitorul. De
aceea avea obiceiul să-l întâmpine cu fiecare început, fie că este vorba de un act profan sau sacru, împreună cu
Ianus, care a dat începutul să înflorească.
Prințul cerului, care deține arma tunetului, este cel mai înalt dintre zei și cel mai puternic în direcția
afacerilor umane. Prin urmare, este numit cel mai bun și cel mai înalt ( Optimus Maximus ) și templul său este
construit pe dealul castelului (Capitolium). La fel ca Zeus, Iuppiter preferă să fie întronat pe munți. El este
patronul principal al orașului și al țării. De aceea, toți oficialii și reprezentanții poporului au trebuit să se închine
lui, consulii care vizitează templul său când își asumă funcția pentru a face un sacrificiu acolo.
Cultul lui Iuppiter Optimus Maxmimus a fost considerat cel mai prestigios și cel mai celebrat în toate
2
afacerile publice. Jertfele, mesele și festivalurile sale au fost cele mai impunătoare pentru viața politică romană,
amintirile și premiile sale, cele mai semnificative, jocurile și festivalurile sale cele mai mari. Acestea includ ludi
Romani, Magni, Plebeji și Capitolini.
Generalii își sărbătoresc triumfurile în cinstea lui Iuppiter și sacrifică hecatombele pentru Iuppiter. Căci
Iuppiter avea și numele Victor ( Victorul ), Invictus (Cel neînvins), Stator (Cel care a împiedicat evadarea),
Feretrius (Prietenul bătător ), Praedator ( Câștigătorul prăzii), Triumphator ( Triumful ) și Urbis custos (Cel care
protejează orașul).
Proprietățile lui Iuppiter ca zeu al războiului au apărut mai ales în cele mai vechi timpuri, astfel încât
Iuppiter a fost venerat lângă Marte ca adevăratul hotărâtor al luptelor și zeul victoriei. Cele mai importante culte
ale acestei zeități războinice sunt cele ale lui Stator, Feretrius și Victor. Se spune că Iuppiter Feretrius a fost în
mod specific zeul victoriei Spolia opima , adică acei Spolia care au fost luați de la un lider al armatei romane, un
rege inamic sau un lider militar într-un duel. Numele Feretrius este derivat din feretrum , adică acel cadru realizat
din trunchiuri de copaci pe care prada, adică bucățile de armură scoase de la inamic, erau folosite pentru a fi
purtate și așezate.
Ca Iuppiter Latiaris sau Latialis , Iuppiter este cel mai înalt șef al Ligii Latine în același sens în care
Capitolul Iuppiter reprezintă cel mai înalt șef al statului roman și al cultului de stat. Templul său era pe Mons
Albanus lângă Alba Longa.
Domnul Cerului și Regele Suprem este, de asemenea, administratorul justiției și protector al dreptății și
virtuții. El susține sfințenia jurământului și ia în grijă toate relațiile bazate pe fidelitate. Cei fetials au luat din
sanctuarul său simbolurile utilizate în prestidigitație legăminte; prin urmare, conform unei legi a celor Doisprezece
Mese, trădătorii din patrie și cei care dăduseră mărturii false au fost aruncați de pe Stânca Tarpe.
Un silex (piatră de silex) păstrat în templul lui Iuppiter Feretrius , care a fost ascuțit la un cuțit , reprezintă
funcția lui Iuppiter ca cel mai înalt zeu al jurământului. Se obișnuia să jurăm
„ per Iovem lapidem ” (cu Iuppiter piatra). O victimă a jurământului a fost ucisă cu un cuțit de piatră, iar
dacă jurământul a fost încălcat, una a fost supusă pedepsei lui Iuppiter. Până în antichitatea târzie, Iuppiter a rămas
zeul suprem al jurământului, care a pedepsit minciunile cu fulgerul. În această formă (cu fulgerul în mâna stângă)
apare, de exemplu, în reprezentarea unui tratat între romani și teutoni. În general, se spune că toate documentele și
contractele au fost păstrate la Templul Capitolin.
Pe Capitol era o a doua piatră legată de Iuppiter, care se numea terminus (piatră de hotar). Și aici, zeul
apare ca gardian al acordurilor legale. În țară existau juri de teren care știau exact locația pietrelor de hotar. În
Roma însăși, Iuppiter a supravegheat granițele, deoarece legenda spune că a distribuit pământul oamenilor. Când a
fost construit Templul Capitolin, exista această piatră de hotar care nu putea fi mutată. Soluția problemei a fost să
lase piatra și să facă o gaură în clădire, astfel încât piatra de hotar să poată sta oficial în exterior.
Alături de soția sa Iuno apare ca protector al legământului căsătoriei. Cel mai sacru tip de căsătorie a fost
săvârșit de Iuppiterii flamande în comuniune cu pontiful suprem. Primul a sacrificat o oaie pentru sacrificiu.
Iuppiter a fost, de asemenea, un multiplu al tinerilor, prin urmare, de asemenea, ca Iuvenis , Iuventus și
Adultus, iar în templul său zeița Iuventas era venerată ca o personificare proprie. El a fost, de asemenea, venerat în
multe case ca Deus Penetralis , cel mai înalt zeu al fericirii și binecuvântărilor din familie și ca hospitalis ca zeul
ospitalității. El a fost Dumnezeul general al ajutorului, al binecuvântărilor, Dumnezeul binevoitor și milostiv prin
excelență. În acest sens, el este numit Opitulus și Opitulator , de asemenea, Praestes , adică Dumnezeul anumitor
împliniri și ca Obsequens , adică Dumnezeul oricărei înălțări și ajutoare pline de har.
Alte epitete corespund în mare parte Zeusului grecesc, al cărui cult la Roma a fost foarte popular în
vremurile ulterioare. Așadar, Iuppiter a fost venerat ca conservator și custode în afacerile publice și private . Când
crimele au fost pedepsite, el a fost numit Vindex și Ultor . Ca Saluaris, el este zeul mântuirii și răscumpărării de
relele fizice și spirituale, cu care a fost invocat în vremuri de suferință. Ca Iuppiter Valens, el a fost în general
sărbătorit alături de alți zei vindecători. Iuppiter Depulsor este chemat atunci când semnele și prodigiile amenință
.Cel mai mare și mai important templu al lui Jupiter Optimus Maximus Capitolinus se afla pe Capitol.
Tradiția antică urmărește aproape în unanimitate construcția templului până la dinastia Tarquin. Tarquinius
Priscusse spune că l-a lăudat într-un război cu sabinii și a creat deja locul potrivit pentru complex. Construcția a
început și a fost finalizată sub tânărul Tarquinius. Dedicarea solemnă a căzut în anul 509 î.Hr. Și a fost realizat de
consulul Marcus Horatius. Conform opiniei unanime a cercetării, dedicarea Templului Capitolin este primul fapt
determinabil cronologic din istoria romană, punctul fix al datării evenimentelor anterioare și ulterioare. De aici a
început înregistrarea numelor consulilor, fapt care a dat naștere anului 509 î.Hr. Pentru a desemna ca anul de
3
început al republicii. Templul însuși a ars de mai multe ori și a fost reconstruit mai splendid de fiecare dată. Ultima
dată a fost reconstruită în 69 d.Hr. sub conducerea împăratului Tit în conformitate cu instrucțiunile zeilor.Marmura
rară de la mansardă de la Pentelikon a fost folosită recent ca material de construcție. Structura sa dovedit a fi atât
de robustă încât a supraviețuit până în antichitatea târzie.
În calitate de stator al lui Iuppiter, Romulus i-a dedicat templul de pe ascensiunea Via Sacra de pe dealul
Palatin, unde romanii s-au adunat din nou pentru a lupta împotriva sabinilor. Mai târziu, consulul Marcus Atilius
Regulus a jurat într-o mare bătălie cu samniții în 294 î.Hr. Un al doilea templu, care a fost construit probabil în
zona Circus Flaminius .
Iuppiter Victor pare să fi găsit primul său templu la Roma prin celebrul învingător al războaielor samnite,
Quintus Fabius Maximus Rullianus, la instigarea unei bătălii în 297 î.Hr. Să fi primit. Mai târziu au existat alte
temple ale lui Victor. Unul a cărui zi de întemeiere a căzut pe Idurile lunii aprilie și un altul care a fost donat lui
Iuppiter Invictus pe Idurile lunii iunie. Unul dintre aceste temple se afla pe sau pe Dealul Palatin, probabil lângă
statorul Iuppiter, altul pe Capitoliu, unde Iuppiter Victor avea propriul său templu, cel puțin în vremuri ulterioare,
în care o coroană de stejar i se întindea pe cap și Victoria pe dreapta lui stătea în picioare. Sanctuarul lui Iuppiter
Feretrius a fost cel mai vechi capitolian și unul dintre cele mai vechi de pe pământul roman. Conform legendei, a
fost donat de Romulus când, imediat după jaful femeilor sabine, într-o luptă cu latinii sau sabinii din Caenina, el l-
a ucis pe regele lor Acron, un fiu al lui Hercule, și a cucerit orașul de lângă Roma. La întoarcerea cu armata
victorioasă, el însuși a purtat prada împăratului inamic pe standul pregătit pentru el, a urcat triumfător cu ei pe
Capitol și i-a așezat acolo sub un stejar sfânt. Se spune că Romulus ar fi întemeiat sanctuarul lui Iuppiter Feretrius
lângă acest stejar. Vechiul templu, de obicei închis, devenise atât de dărăpănat încât Augustus îl restaurase.
Pe Capitoliu, un templu magnific a fost donat de Domițian sub numele de Iuppiter Conservator sau
Custos.
O zeitate cu o asemenea putere și importanță nu putea fi venerată numai în anumite zile de sărbătoare, ci
mai multe zile pe an și pe lună trebuiau să fie dedicate slujirii sale. La început acestea au fost zilele care au format
mijlocul lunilor, Idus. Un berbec a fost sacrificat lui Iuppiter de către poporul său flamand.
În cinstea lui Iuppiter Feretrius și Capitolinus, dar și a celor trei zeități capitoliene, au fost sărbătorite
Jocurile Tarpei sau Capitoline, despre care se spune că Romulus le-a ordonat deja. Numele lor comun era jocuri
romane (Ludi Romani) sau jocuri grozave (Ludi Magni). Plebeii (Ludi Plebeii) erau fie aceia, fie o parte din ei. În
fiecare zi a Jocurilor, se țineau mese la Capitol și preoții speciali, numiți epuloni, erau numiți să le asiste.
Un festival de un fel similar a fost sărbătorit pe dealurile Alban pentru patronul Asociației Latine, Iuppiter
Latialis sau Latiaris. La acest festival, cunoscut sub numele de feria Latinae sau Latiar, toate autoritățile trebuiau
să fie prezente și consulul însuși trebuia să efectueze sacrificiul, care consta din tauri albi, în asociere cu
reprezentanții celor treizeci de popoare albaneze. Festivalul a fost organizat în mod arbitrar și a fost inițial
comandat de Tarquinius Superbus pentru o singură zi, dar ulterior a fost extins treptat la patru, timp în care nu s-a
putut începe niciun război și nici o luptă.
Poplifugia, care a fost sărbătorită pe 5 iulie, aparține și festivalurilor Iuppiter. Conform diferitelor puncte
de vedere, se spune că acestea au fost folosite după o înfrângere a romanilor de către fidenate, toscani,
galii sau după dispariția lui Romulus. Cu toate acestea, adevărata origine nu este cunoscută. Nu se pot afla multe
altele despre acest festival, cu excepția faptului că au avut loc mai multe ritualuri de lustrație și au fost mai strâns
legate de festivalul nonae Caprotinae din Juno.
Iuppiter deținea în principal sărbătorile recoltei strugurilor, ceea ce poate fi explicat prin faptul că era cel
mai nobil produs al solului și cel mai dependent de favoarea cerească. vinaliarustica pe 19 august este, de
asemenea, o zi de sărbătoare pentru Iuppiter. În acest moment, când recolta de struguri ar eșua, oamenii au pledat
pentru ca strugurii să se înflorească. Începutul recoltei de struguri în sine, în funcție de condițiile meteorologice,
nu putea fi bineînțeles determinat cu precizie, astfel încât ceremoniile religioase introductive au fost plasate în ziua
Vinalienului. Executarea sfințirii a fost în mâinile flamandului Dialis. Tăind câțiva struguri, a cerut să înceapă
recoltarea. A urmat sacrificiul unui miel către Iuppiter, în timpul căruia pregătirea a fost repetată de el actul de
cules al strângerii strugurilor.
Când recolta s-a terminat și mustul a fost gata , noul vin încă neclar a fost degustat la meditrinalia din 11
octombrie și, spre comparație, vinul vechi din anul precedent a fost băut. Înainte de aceasta, pentru Iuppiter era o
libație, o libație.
Priorul Vinalia din 23 aprilie, primăvara următoare a marcat sfârșitul sărbătorii; Abia în această zi, vinul
complet fermentat a fost permis să fie condus în oraș. Butoaiele au fost deschise acum pentru prima dată. Înainte
4
ca noul vin să fie degustat, a fost făcută o donație de mulțumire către zeul cerului pentru ca cel mai bun fruct să
înflorească.

MARS (MARTE)
Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar şi războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu zeul
etrusc Maris şi cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizare a acestui sincretism caracteristic mitologiei
romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului şi chiar mai târziu, când se consolidează cultul lui
Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca ocrotitoare a activităţilor agricole, personificând totodată
renaşterea periodică a naturii. Problemele de delimitare a terenurilor agricole şi de apărare a gospodăriilor şi
recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe acelaşi zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar
iniţial aceste atribute se înrudeau strâns: preoţii zeiţei agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor
şi pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale
lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: Rusticus şi
Silvanus. Când Marte devine, în epoca imperială, un zeu mai complex şi în primul rând simbolul forţei militare
romane, începe să fie considerat fiul cuplului Jupiter-Juno. Numit Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) şi Marspiter
(Mars Pater, Tatăl), e inclus în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter şi Quirinus. Sunt tatal lui Romulus
si Remus si sot cu Rhea Silva. Numele planetei Marte provine de la acest zeu roman.
Marte, zeul roman al războiului, a aparținut alături de Jupiter și Quirinus triadei arhaice a zeilor și, astfel,
celor mai importanți zei ai romanilor. În plus față de caracterul său esențial războinic, există și alte trăsături care
indică un zeu agrar sau chiar un zeu al vegetației. Luna lui martie (prima conform celui mai vechi conte) a fost
numită după el. Festivalurile care au avut loc în onoarea sa în această lună pot fi văzute, pe de o parte, ca o primire
în primăvară. O altă posibilitate, totuși, este de a considera aceste festivități drept riturile de deschidere ale
campaniei, care au fost contrastate cu riturile de închidere corespunzătoare din octombrie. Astfel, potrivit lui
Marbach, „paralelismul foarte probabil între perioada festivalului din martie și octombrie ar fi stabilit”. 1
Sărbătorile individuale au fost structurate după cum urmează: primul martie a fost considerat sărbătoarea națională
a lui Marte, pe care salienii purtau scuturi arhaice și făceau dansuri de război purtând căști și mantii de războinic
roșu. Tradițiile ulterioare leagă această dată de festivalul lui Juno, mama lui Marte, despre care se spune că l-a
născut în această zi. 14 martie a fost ocupată cu două festivități. Pe de o parte cu Mamuralia, al cărui obicei era să
bată un bărbat îmbrăcat în blănuri ca reprezentant al fierarului ancilia . Pe de altă parte, festivalul Equirria, care a
fost sărbătorit cu o mare cursă de cai pe Marsfeld. Festivalul de pe Marte din 19 martie, quinquatrus, a fost
considerat un festival al curățării armelor, la care saliștii de pe Comitium au dansat cu ancilia . Sărbătoarea
tubilustrului din 23 martie a servit la sfințirea coarnelor de sacrificare. Quinquatrus martie corespunde cu sfârșitul
războiului la 19 octombrie și ispășirea ulterioară a armilustrium . A fost festivalul purificării armelor, care a fost
simbolizat de către salieni care dansau și purtau scuturi.
În ceea ce privește lăcașurile sale de cult, se poate spune că Marte nu avea niciun sanctuar propriu-zis în
orașul roman. Deoarece a fost considerat patronul armatei, acest lucru nu mai este surprinzător. Sacrarium Martis
pe Dealul Palatin, în care au fost ținute scuturile sacre, nu poate fi privit ca un templu. Mai degrabă, a îndeplinit
sarcinile unei clădiri de ședințe a salienilor, preoția sa. Principalele sanctuare ale lui Marte în epoca republicană
erau la sud și la nord de oraș. Există, de asemenea, cel mai vechi templu cunoscut, care a fost sfințit în 388 și se
află în fața portei Capena . În sanctuarul de pe Via Appia, a apărut caracterul războinic al persoanei poreclite
Gradivuscinstit pe Dumnezeu, în fața cărui templu armata s-a adunat în anul 350 pentru a defila și a început marea
paradă anuală a cavalerilor. În nord, pe Marsfeld, se afla un altar al lui Marte, la care erau oferite diverse sacrificii
în mare parte suovetauril, unele dintre ele în scop de lustrație. Aici au avut loc și cursele de cai menționate mai
sus. Alte două temple au fost construite pe Marte Ultor în timpurile augustene. În anul 20, Octavian a construit un
mic templu rotund pe Capitol, iar în anul 2, după finalizarea forumului, templul mai mare a fost inaugurat acolo.
Acest templu a fost înzestrat cu privilegii foarte specifice și a fost probabil împodobit cu imagini ale templului pe
care Marte și Venus erau reprezentate împreună. În legătură cu înființarea celor două temple,care sunt descrise pe
niște monede, au fost înființate jocuri, care au fost sărbătorite pe 12 mai și 1 august în fiecare an.
Animalele care simbolizează Marte sunt în principal lupul, ciocănitoarea și taurul. Atât taurul, cât și
porcul erau animalele de sacrificiu preferate. Unele dintre acestea au fost sacrificate individual, dar și împreună cu
o oaie. Lupul și ciocănitoarea ca animale simbolice pot fi explicate prin mitologie. Marte a fost considerat tatăl lui
Romulus, fondatorul Romei. Ciocănitul, pe de altă parte, simbolizează trăsăturile de caracter războinice ale lui
Marte. În cele din urmă, taurul întruchipează puterea și puterea masculină. Restul mitologiei despre Marte, în afară
5
de legenda fondatoare menționată recent, este foarte rar. Marte a fost din ce în ce mai asociat cu Venus la sfârșitul
perioadei republicane, deși a fost posibil să se recădească la mitologia greacă. Mai găsim o legătură în
Nerio.Se spune că Marte a curtat-o mult timp degeaba până când în cele din urmă i-a devenit soție. Se spune că
Marte a mai avut o căsătorie cu Anna Perenna. Potrivit lui Wissowa, există doar o legătură între cei doi, deoarece
festivalul lor din 15 martie a fost în mijlocul sărbătorilor marțiene.2
Stratificarea socială și profesională a urmașilor lui Dumnezeu este destul de variată. Desigur, militarii l-au
admirat în special datorită caracterului său războinic. Cu toate acestea, acest grup de populație nu se afla în prim-
plan. Populația locală predomină printre venerații, așa cum se poate recunoaște din numele așezate pe pietre.
Femeile vin foarte des, eliberați și sclavi de câteva ori. Cultul lui Marte a continuat să înflorească în primele
decenii ale secolului al IV-lea d.Hr. Numeroase pietre de consacrare datează din perioada ulterioară, în perioada de
aproximativ 150- 300 d.Hr. Apoi, cultul de pe Marte a fost aproape complet exterminat pe o perioadă de 60 până
la 80 de ani, din cauza atacului creștinismului, la fel ca aproape tot restul religiei păgâne. Numai în numeroase
nume de locuri sau persoane,ca B. Marcus, numele acestei zeități este inclus și astăzi.
Dar Marte a fost venerat și ca o zeitate în afara Romei. În multe orașe italiene, o lună a fost numită după
zeu, iar în mai multe instituții Salian era acasă. Cultul a fost aparent deosebit de important în Umbia. Acest lucru
este evident mai ales din inscripțiile în care zeul apare sub numele de familie Grabovius, Hodius, Ahtus și
Cyprius . Dar Marte a fost venerat și în Larinum, Alba și Tiora Matiene. De la Präneste vin imagini, mai ales pe
oglinzi etrusce, ale unui mic Marte înconjurat de alți zei. La urma urmei, popoare întregi susțin, de ex. B. Hirpiner
, Samniter , Mamertiner și, de asemenea, Sacranică ajunseseră la casele lor prin direcția sau protecția zeului Marte.
Cultul lui Marte s-a extins pe părți mari în afara Imperiului Roman. Cu toate acestea, unele epitete permit
concluzia că acestea sunt culte care se întorc la cultul roman de pe Marte. Cu toate acestea, există și o serie de
nume de familie, în special printre nenumăratele nume de familie celtice, care nu pot fi numărate printre ele. Deci
z. B. numele de familie Alator în Marea Britanie, Leucetius sau Loncetius . Zeii locali sunt adesea ascunși în
spatele acestor nume de familie, în special de credincioșii individuali civili.

QUIRINUS
Quirinus era un vechi zeu italian și era venerat ca un zeu tribal războinic de către cei mai vechi coloniști
chiar înainte de înființarea orașului. Cultul său a coincis foarte strâns cu cel al lui Marte . Quirinus a fost
probabil inițial o zeitate a sabinilor , deoarece cultul său din Roma este legat de locuitorii dealului Quirinal numit
după el, despre care se spune că ar fi fost coloniști sabini. Quirinus a fost probabil zeul războiului de acolo, similar
cu Marte, care l-a înlocuit ulterior aproape complet în această calitate. Prin urmare, s-a propus teza că numele
Quirinus poate reprezenta doar forma sabină a lui Marte. Mai târziu a fost considerat Romulus zeificat.
Trăsăturile speciale caracteristice și funcțiile individuale în natura Quirinusului nu sunt dezvăluite.
Probabil că acest lucru se datorează faptului că el a fost exponentul divin al tuturor dorințelor și intereselor
bisericii sale din biserica Quirinală anterioară. Abilitățile marțiale și succesele militare au avut o mare importanță
pentru aceste comunități latine, motiv pentru care calitățile lui Quirinus ca zeu al războiului apar cel mai probabil.
Dovezi mai vechi îl vedeau deja ca pe o zeitate paralelă cu Marte. Există câteva indicații că Quirinus a reprezentat
mai mult partea liniștită a zeului războiului Marte, un zeu al păcii armate, ca să spunem așa, a cetățenilor care sunt
întotdeauna gata să lupte chiar și în pace. Acesta este motivul pentru care templul său, ca zeu pașnic al războiului,
era situat în interiorul primelor ziduri ale orașului, cel al lui Marte afară.Participarea la Consualia desFlamen
Quirinalis sugerează că, la fel ca Marte, Quirinus avea o semnificație ca zeitate a agriculturii, precum și a naturii și
fertilității. Quirinus a fost, de asemenea, una dintre acele zeități care au fost onorate când Augustus a organizat un
sacrificiu colectiv pentru a alunga focurile în ziua Vulcanaliei . Nu se știe cum s-a întâmplat acest lucru. Este
posibil să fi avut efect gândul fondatorului orașului Romulus, care, în asociere cu zeitățile implicate special, ar fi
trebuit să-și protejeze orașul de riscul de incendiu.
Monedele republicane târzii îl arată pe zeu ca un aspect bărbos, asemănător bunicului.
Lăcașul de cult al lui Quirinus a fost situat pe colisul Quirinalis numit după el din cele mai vechi timpuri.
Inițial doar un sacell nepretențios, a fost înlocuit de sau în imediata vecinătate în 293 î.Hr. A fost construit un
templu bogat mobilat, care a fost o donație de la consulul Lucius Papirius Cursorcare a răscumpărat astfel un
jurământ făcut de tatăl său ca dictator cu 32 de ani mai devreme. Se spune că templul a fost decorat cu spolia
samniților și cu un ceas solar, primul din Roma. Din cauza unei conflagrații din 49 î.Hr. S-a născut în 16 î.Hr.
Înlocuit de o nouă clădire magnifică de Augustus. Până la noua clădire a fost însă restaurată temporar. Templul era
un Dipteros doric cu 8 coloane în pozițiile din față și coloane duble pe laturile lungi și se afla în același loc cu
6
clădirea anterioară. Ziua Fundației, care anterior cădea pe 29 iunie, a fost mutată acum în ziua Quirinaliei din 17
februarie cu noul templu.