Regnul Ciuperci (Mycota)

sau fungi
 Introducere

• Ciupercile au apărut acum 400 de milioane de ani. Ele ocupă un loc aparte în
sistemul lumii vii, întrunind trăsături de animale şi de plante. De animale le
apropie modul heterotrof de nutriţie, prezenţa chitinei în structura peretelui
celular, formarea ureei ca deşeu metabolic şi a glicogenului în calitate de
substanţă de rezervă. Imobilitatea, creşterea pe toată durata vieţii,
absorbţia hranei, capacitatea de sinteză a vitaminelor, prezenţa peretelui
celular sunt trăsături comune cu ale plantelor.
 Structura corpului

• . Corpul vegetativ al ciupercilor, miceliul, constă din hife – fire subţiri puternic ramificate. Hifele
asigură fixarea de substrat, absorbţia şi transportarea apei şi a substanţelor dizolvate în ea.
Miceliul poate fi neseptat, prezentând o celulă gigantică puternic ramificată cu mai multe nuclee, şi
septat, segmentat prin pereţi despărţitori (septuri) în celule cu unul sau mai multe nuclee.
• Celulele comunică prin orificiul din centrul septelor. Miceliul septat, ale cărui celule conţin un
nucleu haploid (n), este numit primar, iar cel în care nucleele haploide sunt grupate câte două –
secundar sau dicarionic. La unele ciuperci (drojdii), miceliul lipseşte, corpul lor vegetativ
reprezentând celule solitare. La unele specii (ascomicete, bazidiomicete), pe miceliu se dezvoltă
corpuri de fructificaţie, ce adăpostesc organele în care se formează sporii sexuali. Spre deosebire
de miceliu, care poate trăi zeci de ani, corpurile de fructificaţie au o viaţă scurtă.
 Nutriția

• . După tipul de nutriţie ciupercile sunt organisme heterotrofe. Digestia lor

este extracelulară: secretă fermenţi hidrolitici ce descompun substanţele
organice complexe din substrat şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul
hifelor. În funcţie de substratul nutritiv, ciupercile se împart în saprofite,
parazite şi simbionți.
 Tipuri de ciuperci în funcție de Nutriție

• Ciupercile saprofite se hrănesc cu substanţe organice moarte, jucând un rol

important în circuitul substanţelor în natură: asigură mineralizarea resturilor
organice, eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi de resturi vegetale şi
completând rezervele de săruri minerale din sol. Ciupercile parazite îşi duc viaţa pe/în
corpul altor organisme vii. Simbioții participă la formarea a două tipuri de forme
simbiotice: lichenii şi micoriza. Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci,
prezentând un organism unic. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi
hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plantă substanţe organice, aprovizionând, la
rândul său, planta cu vitamine, stimulatori de creştere.
 Înmulțirea

• Înmulţirea ciupercilor se realizează pe cale asexuată (vegetativ, prin

fragmente de miceliu şi cu ajutorul sporilor) şi sexuată. Înmulţirea asexuată
predomină în perioada de vegetaţie a ciupercii şi face posibilă răspândirea
ei, iar cea sexuată are loc la sfârşitul perioadei de vegetaţie sau după iernare
 Rolul ciupercilor în natură și în viața omului

• Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură, la formarea humusului

în sol. În activitatea economică, unele ciuperci au rol pozitiv. Drojdiile sunt
utilizate pentru obţinerea alcoolului, vinului, berii, cvasului şi la prepararea
pâinii, în scopuri curative şi ca supliment în hrana animalelor. În alimentaţie
sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. Însă importanţa alimentară a
acestora este supraestimată, valoarea nutritivă fiind similară cu cea a
legumelor. Multe ciuperci sunt periculoase pentru sănătatea plantelor,
animalelor şi omului.