Sunteți pe pagina 1din 4

FECUNDAREA FLORILOR LA ANGYOSPERMAE Grunciorul de polen, purtat de vnt, de insecte sau n mod direct, n urma procesului de polenizare, ajunge

pe stigmatul pistilului. Reinerea grunciorului este posibil datorit unor substane papiloase sau lipicioase existente att la exteriorul stigmatului ct i la suprafaa polenului. Dup un timp de la aderare, prin aciunea unor compui stimulatori (fitohormoni), grunciorii de polen germineaz. Printr-un por al exinei, intina ias afar formnd o prelungire care strbate ovarul, i care poart denumirea de tub polinic. Tubul polinic se orienteaz i se ndreapt spre ovul, strbtnd stigmatul i stilul, prin micri chimiotrope pozitive (vezi tropisme). Prin intermediul captului tubului polinic, cei doi gameii masculi din polen (ei rezult din transformarea celulei generative), ptrund n ovul, unul unindu-se cu cu gametul femel (oosfera), iar cellalt cu celula secundar a ovulului. Aceast dubl fecundare poart denumirea de amfimixtie. n urma amfimixtiei se nate un zigot diploid principal diploid (din care se va diferenia embrionul seminei) i unul accesoriu, triploid (din care se va diferenia ensospermul secundar albumenul). La angiosperme, n urma procesului de fecundaie, se formeaz fructul, care nchide semine. Embriogeneza, carpogeneza i seminogeneza n urma fecundaiei florilor, au loc transformri complexe, care au ca rezultat, formarea (geneza) embrionului, fructului i seminelor. Embriogeneza Procesele prin care trece zigotul principal, avnd ca rezultat formarea embrionului, sunt reunite n cadrul embriogenezei. Carogeneza Transformarea ovarului n fruct dup fecundare, poart numele de carpogenez. Uneori, n carpogenez sunt implicate i alte componente ale florii: receplaculul (mr, pr, gutui, cpuni, etc.), stilul (curpen de pdure), stigmatul (mac de grdin, mac rou de cmp, etc.). Seminogeneza Transformarea ovulelor n semine, n urma fecundrii, poart numele deseminogenez.

ANDROCEUL, GINECEUL SI FECUNDAREA DUBLA LA PLANTE


1. ANDROCEUL (STAMINELE) SI POLENUL 2. Explicatii: 3.

Totalitatea staminelor unei flori, formeaz androceul, care pentru plant reprezint partea masculin implicat n reproducere (mai multe despre androceu). 2. GINECEUL (PISTILUL) GINECEU (PISTIL) Info, cuprins Comenteaz

4.

n mijlocul unei flori, se gsete organul feminin de nmulire sexuat, care poart denumirea de gineceu sau pistil. Alctuirea gineceului Gineceul este alctuit din una sau mai multe carpele. Pistilul, aa cum se poate observa din imaginea de mai jos, se compune din: - ovar, care nchide n interiorul ei, unul sau mai multe ovule; - stil, care poate fi de diferite forme i mrimi(lung, scurt, globulos, gunos, etc.); - stigmat, care variaz mult n funcie de specie, att ca form (plat, globuloas, stelat, penat, filiform, etc.) ct i ca numr (stigmat bifid, stigmat trifid). Numrul carpelelor Ovarul poate fi format din una sau mai multe carpele. Dup numrul acestora, gineceul poate fi: - monocarpelar (format dintr-o singur carpel), ca lapstaie; - bicarpelar (alctuit din 2 carpele), aa cum se poate vedea, n imagine, la micunelele ruginite (Cheiranthus cheiri); - tricarpelar (cu 3 carpele), ca i la lalea (Tulipa gesneriana), dup cum se poate vedea n imaginea alturat; - tetracarpelar (cu 4 carpele); - pentacarpelar (format din 5 carpele); - policarpelar (alctuit din numeroase carpele). Dup L. Popovici , C. Moruzi, I. Toma Poziia ovarului Ovarul, n funcie de celelalte componente ale florii, depinznd, n primul rnd, de dispunerea ei pe receptacul, poate avea diverse poziii. Atunci cnd de la baza ovarului pornesc i staminele, ovarul este superior, iar dac baza staminelor se afl deasupra ovarului, se vorbete despre un ovar inferior. Ovarul inferior este cufundat

n receptaculul florii. Ovarul superior i ovarul inferior la plante Pentru ca fecundarea florii s aib loc, este nevoie ca polenul ajuns pe stigmat, s vin n contact cu ovulele din interiorul ovarului FECUNDAREA FLORILOR LA ANGYOSPERMAE Grunciorul de polen, purtat de vnt, de insecte sau n mod direct, n urma procesului de polenizare, ajunge pe stigmatul pistilului. Reinerea grunciorului este posibil datorit unor substane papiloase sau lipicioase existente att la exteriorul stigmatului ct i la suprafaa polenului. Dup un timp de la aderare, prin aciunea unor compui stimulatori (fitohormoni), grunciorii de polen germineaz. Printr-un por al exinei, intina ias afar formnd o prelungire care strbate ovarul, i care poart denumirea de tub polinic. Tubul polinic se orienteaz i se ndreapt spre ovul, strbtnd stigmatul i stilul, prin micri chimiotrope pozitive (vezi tropisme). Prin intermediul captului tubului polinic, cei doi gameii masculi din polen (ei rezult din transformarea celulei generative), ptrund n ovul, unul unindu-se cu cu gametul femel (oosfera), iar cellalt cu celula secundar a ovulului.

Aceast dubl fecundare poart denumirea de amfimixtie. n urma amfimixtiei se nate un zigot diploid principal diploid (din care se va diferenia embrionul seminei) i unul accesoriu, triploid (din care se va diferenia ensospermul secundar albumenul). La angiosperme, n urma procesului de fecundaie, se formeaz fructul, care nchide semine. Embriogeneza, carpogeneza i seminogeneza n urma fecundaiei florilor, au loc transformri complexe, care au ca rezultat, formarea (geneza) embrionului, fructului i seminelor. Embriogeneza Procesele prin care trece zigotul principal, avnd ca rezultat formarea embrionului, sunt reunite n cadrul embriogenezei. Carogeneza Transformarea ovarului n fruct dup fecundare, poart numele de carpogenez. Uneori, n carpogenez sunt implicate i alte componente ale florii: receplaculul (mr, pr, gutui, cpuni, etc.), stilul (curpen de pdure), stigmatul (mac de grdin, mac rou de cmp, etc.). Seminogeneza Transformarea ovulelor n semine, n urma fecundrii, poart numele deseminogenez.

Termenul de fruct apare la angiosperme si desemneaza ceea ce rezulta dupa fecundarea si maturarea ovulului. La unele specii, la formarea fructului alaturi de ovar mai pot participa si alte parti ale florii: receptaculul, stilul si invelisurile florale. Transformarea ovarului in fruct este asociata cu modificari histologice in urma carora peretele ovarului devine peretele fructului, numit pericarp. Pericarpul este alcatuit din trei zone distincte: epicarpul (situat la exterior),mezocarpul (mult mai dezvoltat, situat in zona de mijloc) si endocarpul (situat la interior). Dupa consistenta, pericarpul poate fi carnos sau uscat. Fructele carnoase mai frecvente sunt drupa (pruna) si baca(tomate). Fructele uscate pot fi: achena(ghinda la stejar, jir), cariopsa (graminee),samara (ulm), disamara (frasin), pastaia(salcam), capsula (liliac). Dupa momentul in care se deschide pericarpul fructele pot fi: -dehiscente: atunci cand pericarpul se deschide la maturitate; -indehiscente: atunci cand pericarpul se deschide inainte de a deveni matur. Exista trei mari tipuri de fructe: Fructele simple: pot fi uscate sau carnoase. Cele uscate pot fi dehiscente sau indehiscente. In categoria celor uscate putem incadra: achena (ghinda la stejar), cariopsa (graminee), samara (ulm), disamara (frasin), capsula (liliac), etc. In categoria celor carnoase se incadreaza: baca (tomate, avocado), drupa (pruna, piersica, cirese, masline). Fructele compuse: rezulta fie dintr-o floare cu mai multe pistile (zmeura, mure), fie din inflorescente (ananas). Multe dintre fructe sunt considerate nutritive pentru om. Ele se consuma in stare proaspata, uscate sau in preparate precum: compot, ceai, dulceturi, gemuri, marmelada, etc. Din fructe se obtin sucurile, fructele confiate, inghetata sau diversele sortimente de iaurturi, lichioruri sau prajituri. Maslinele sunt presate in vederea obtinerii uleiului de masline. Condimente precum vanilia, paprika, piperul sunt obtinute tot din fructele corespunzatoare. Majoritatea fructelor sunt bogate in fibre, apa si vitamina C. Consumul regulat al acestora reduce riscul de cancer, boli cardiovasculare, cataracta, boala Alzheimer si intarzie efectele imbatranirii celualare. Unele fructe cum ar fi de exemplu fructele de Opium sunt folosite pentru obtinerea codeinei si morfinei folosite in medicina. Incercand sa-si protejeje samanta, creaindu-i conditiile favorabile germinarii, fructele devin rasplata consumatorilor (animale, pasari, om) care asigura raspandirea semintelor continute in acestea.

S-ar putea să vă placă și