Obiectul de studiu a

psihologiei
 Activitatea psihica

Proces Procese cu nivel de

psihice:cognitive activitate subconstient Trasaturi psihice
affective volitive ,constient
Coleric

• reacții emoționale putenice și reactivitate motorie accentuată;

• impulsiv și uneori chiar violent, agresiv;
• face risipă de energie, reușind insă să-și dovedească rapid
capacitățile;
• inconstant în relațiile cu ceilalți; vorbire inegală, înclinație spre
exagerare, etc
Sangvinic

• vioi, vesel, bine dispus, trece totuși rapid de la o traire afectivă la

alta;
• se adapteaza rapid, reușind să se stăpanească relativ ușor, ceea
ce ii permite stabilirea rapidiă de relații sociale;
• abundentă a expresiei verbale și fire comunicativa;
• ia ușor decizii, simțind nevoia variatiei situațiilor, etc.
Flegmatic

• calm, imperturbabil, chiar lent;

• echilibru emotional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere,
dar cu sentimente durabile;
• caracterizat de riăbdare și toleranță;
• se adaptează mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o
activitate la alta;
• meticulos, înclinat spre rutiniă, etc
Melancolic

• emotiv și sensibil, are dificultăți de adaptare;

• capacitate de lucru redusă, dar obține un randament progresiv;
• inclinat spre reverie și interiorizare;
• putenic afectat de insuccese, compensează insuccesele prin
închiderea în sine;
• capabil de activități de migală, etc
1. Teoria lui I.P. Pavlov care a găsit o corespondență între 4 tipuri de activitate
nervoasă superioară și 4 tipuri de temperamente:

• tipul puternic, neechilibrat, excitabill/ colericul;

• tipul puternic, echilibrat, mobil/ sangvinicul;
• tipul puternic, echilibrat, lent/ flegmaticul
• tipul slab/ melancolicul
2. Teoria lui C.G. Jung - oamenii sunt orientați preponderant fie spre lunea externă,
fie spre cea internă.

Pe baza acestor constatări

a fost precizata diferența între extraversiune (caracteristica persoanelor deschise, cu mulți prieteni,
orientate spre activități practice)
și introversiune (caracteristiciă persoanelor cu o fire închisă, retrase, liniștite, distante și rezervate
față de semenii lor, stăpâne pe sine).
Teoria lui H. Eysenck
Teoria lui H. Eysenck care a construit 4 tipuri temperamentale:
• extravertul instabil/ colericul;
• extravertul stabil/ sangvinicul;
• introvertul stabil/ flegmaticul;
• introvertul instabil/ melancolicul.
Teoria lui G. Heymans și E. D. Wiersma
• Teoria lui G. Heymans și E. D. Wiersma, fiind teorie mai nuanțată decât
precedentele, tipologia temperamentala fiind delimitată în funcție de
trei parametri: emotivitatea, activismul și ecoul, unde acesta din urmă,
reprezintă „amprenta” lăsată asupra noastră de evenimentele vieții. Ei
obțin și adaugă astfel, în baza acestor parametri, încă 4 tipuri de
temperament:
• Pasionații;
• Apaticii;
• Nervoșii;
• Amorfii
• 1 Emotivitatea. Orice eveniment provoaca în viata noastra organic sau
psihologic o stare mai mult sau mai putin puternica. A fi mai mult
emotiv înseamna a fi tulburat. Emotiiile difera dupa: obiectul ce le
provoaca, intensitate, durata, etc. Estte emotiv cel care se tulbura în
situatii când cea mai mare parte a oamenilor nu sunt miscati sau cel
care, în anumite circumstante esste mai violent-emotionat
decât media semenilor.
• Nonemotivul este cel ce cu greu poate fi miscat, iar emotiile lui sunt
putin violente.
• 2. Activitatea. Activul se manifesta "de la sine" si nu sub comanda
impulsurilor din afara. Evenimentele exterioare nu sunt decât ocazii sau
pretexte pentru actiune, iar în cazul ca asemenea evenimente sau ocazii
n-ar exista, activul le-ar cauta, deoarece el nu poate concepe viata fara
actiune.
• Nonactivul actioneaza mereu impotriva tendintei sale, opunad rezistenta
si plângându-se mereu de efortul pe care este nevoit sa-l depuna.
• Activul Se caracterizeaza prin faptul ca el reia munca cu o forta deosebita
chiar dupa o munca epuizanta, totul petrecându-se ca si cum actiunea iar
consuma foarte putina energie, pe când nonactivul, dupa o actiune
intensa, pare prabusit, având nevoie de mult timp pentru a-si reveni.
• 3. Rezonanta (sau rasunet). Toate impresiile pe care le suferim, toate reprezentarile pe
care le avem exercita asupra noastra, atunci când sunt prezente, o actiune imediata, pe
care o numim "functiunea lor primara" (primaritate ). Dar dupa ce au disparut din
câmpul constiintei, ele continua "sa rasune " în noi, influentînd astfel maniera noastra
de a gândi si a actiona. Aceasta actiune prelungita de "rumegare" este functia lor
secundara (secundaritate).
• Viata tipului primar este sub dependenta directa a evenimentelor prezente si actioneaza
sub influenta prezentului, pe când tipul secundar se orienteaza dupa trecut, dupa ceea
ce s-a întâmplat. Fiind atent la ceea ce este dat, primarul este orientat spre în afara, iar
secundarul fiind orientat spre trecut, este interiorizat. Primarul este capabil de adaptari
rapide, are reactii vii, dar superficiale, pe când secundarul se angajeaza profund în tot ce
face, înlocuieste spontaneitatea prin reflexiv, este omul întoarcerii spre sine. El se
adapteaza mai greu circumstantelor noi, dar face fata surprizelor prin prevederea sa.