Sunteți pe pagina 1din 110

LP 25.05 .

2021
ANTIBIOTICE 2
TAUS NICOLETA
CEFALOSPORINELE
 o clasă de antibiotice beta-lactamice care au fost
izolate inițial din specii de fungi din
genul Acremonium, denumit în trecut
"Cephalosporium".
 impreună cu cefamicinele, alcătuiesc
clasa cefemelor.
 descoperite în 1945 și au fost comercializate
pentru prima dată în anul 1964.
CEFALOSPORINELE
 = antibiotice beta-lactamice avand ca nucleu de
baza acidul 7 amino cefalosporanic
 au actiune bactericidă, ca urmare a actiunii pe
proteine receptoare specifice - PBP3 de la
suprafata celulei bacteriene, cu impiedicarea
formarii puntilor transversale la nivelul
polimerului peptoglicanic din structura peretelui
bacterian şi activarea autolizinelor acestuia.
CEFALOSPORINELE -CLASIFICARE
 Cefalosporine de generaţia I:
 Cefazolin, Cefalexin, Cefalotin ,Cefadroxil,
Cefaloridina, Cefapirina, Cefradina

 Cefalosporine de generaţia a II-a:


 Cefuroxim, Cefoxitina, Cefotetan, Cefonicid,
Cefaclor, Cefamandol, Cefprozil, Loracarbef
CEFALOSPORINELE
 Cefalosporine de generaţia a III-a: Ceftazidim, Ceftriaxon,
Cefotaxim,
 Cefiximă
 Cefoperazonă
 Ceftizoximă
 Cefditoren
 Ceftizoximă
 Cefotiam
 Cefdinir
 Cefpodoximă
 Latamoxef, Flomoxef (oxacefeme)
CEFALOSPORINELE
 Cefalosporine de generaţia a IV-a:
 Cefepim, Cefpirom
 Cefchinomă
 Cefozopran

 Cefalosporine de generaţia a V-a


 (antiMRSA): Ceftobiprol, Ceftarolin ,
 Ceftolozan

 Cefalosporine cu activitate anti_stafilococ auriu meticilinorezistent


CEFALOSPORINELE
 Prima generație de cefalosporine conține compuși
cu activitate mai slabă,
 generațiile următoare conțin antibiotice cu
spectru de activitate cât mai larg -crește
activitatea pe bacerii Gram -negative, dar scade
cea pe bacterii Gram -pozitive.
 din generația a patra, antibioticele prezintă
spectru larg de activitate.
CEFALOSPORINELE
 Indicatii terapeutice
 -in infectii ORL
 -in infectii bronsice
 -in infectii cutanate
 -in tratament profilactic dupa interventii
chirurgicale din sfera abdominala
 Caz clinic
 Prescrieti tratament cu cefuroxim - zinnat la un
pacient de 43 ani cu otita acuta.
CARBAPENEMII
 sunt antibiotice beta-Iactamice, cu spectru
antibacterian larg, in general rezistente la beta-
Iactamaze
 reprezentanti -imipenemul, biapenemul şi
meropenemul

 Imipenemul -actiune bactericida intensa fata de


majoritatea germenilor patogeni cu perete celular
-gram negativi, gram pozitivi şi anaerobi,
MONOBACTAMII
 antibiotice beta-Iactamice, monociclice, rezistente la
actiunea beta-Iactamazelor, active fata de bacilii
gram negativ aerobi, inclusiv fata de Pseudomonas.
 actiunea este de tip bactericid, secundara impiedicarii
sintezei peretelui bacterian.
 reprezentanti
 aztreonamul,
 carumonamul
 tigemonamul.
2.AMINOGLICOZIDELE

 antibiotice bactericide
 obtinute, la origine, din variate specii de Streptomyces,
 In functie de specia din care au fost sintetizate, exista 4 familii:

1. -familia streptomicinei, extrasa din Streptomyces griseus, care este


capul de serie al clasei aminoglicozidelor, find prima descoperita (in
1944),
2. -familia neomicinei, extrasa din Streptomyces fradiae,
3. -familia kanamicinei, extrasa din Streptomyces kanamyceticus si
4. -familia gentamicinei, secretata de specia de actinomicete
Micromonospora, izolata in 1969.
 antibiotice - inrudite din punct de vedere chimic, formate din doua sau
mai multe zaharuri (glicozide) aminate, = se mai numesc aminoglicozide.
 Din familia streptomicinei a ramas in uz doar streptomicina, care este

cea mai veche si mai bine studiata aminoglicozida.


 Din familia kanamicinei -fac parte kanamicina, amikacina si

tobramicina,
 -din familia gentamicinei fac parte gentamicina, sisomicina netilmicina,
 -din familia neomicinei, fac parte neomicina, paromomicina,

spectinomicina, ribostamicina lividomicina.


Neomicina si kanamicina
se folosesc in special in aplicatii topice sau
pe cale orala,
datorita toxicitatii lor sistemice ridicate.
Spectru antimicrobian

 in special bacili Gram-negativ (E. coli, Klebsiella,


Salmonella, Shigella, Yersinia, Proteus, Haemophilus),
 bacilul tuberculozei (bacilul Koch),

 coci si bacili Gram-pozitiv.

 !!! Ulterior, prin folosirea abuziva a unora dintre ele, in


special a streptomicinei, multe specii microbiene au devenit
rezistente.
MECANISM DE ACTIUNE
 inhiba ireversibil sinteza proteica bacteriana,
 au actiune de tip bactericid absolut.
 cu inhibarea sintezei proteinei bacteriene si moarte celulara.

 Dupa difuziunea prin canalele membranei externe, sunt


transportate activ transmembranar printr-un proces
dependent de oxigen
MECANISM DE ACTIUNE
 transport ul activ
 este inhibat in conditii de scadere a pH-ului intracelular sau de
anaerobioza si
 crescut de catre antibioticele care inhiba formarea peretelui
celular, asa cum sunt penicilinele, cefalosporinele si
vancomicina.

 asa se explica relatiile de sinergism dintre aceste antibiotice si


aminoglicozid, precum si ineficacitatea acestora din urma pe
bacteriile anaerobe.
MECANISM DE ACTIUNE

Rezistenta este incrucisata intre aminoglicozidele din


aceesi familie,

de regula, nu este incrucisata intre familii.

 exemplu, un microb rezistent la kanamicina este


rezistent si la amikacina, dar poate sa fie sensibil la
gentamicina.
Mecanismele principale prin care bacteriile dezvoltd rezistenta la
aminoglicozide

=productia de enzime care inactiveaza aminoglicozidele


=reducerea capacitatii de patrundere intracelulara a

antibioticului prin modificari genetice ale proteinelor


implicate in transportul acestuia, precum si in mentinerea
gradientului electrochimic,
= alterarea proteinei receptoare de pe subunitatea

ribozomala 30S.
INDICATII

Datoritamoleculei polare, aminoglicozidele nu se


absorb din tubul digestiv,

nici nu sunt distruse local.

nu se administreaza niciodata oral daca se


urmareste tratamentul unei infectii sistemice.
INDICATII

oral, dar numai pentru tratament local, in diareele


infectioase, cu atat mai mult cu cat de regula microbii
care determina astfel de boli sunt sensibili la
aminoglicozide.
se prefera pentru tratamentul diareelor neomicina,

aminoglicozid care nu poate fi folosit sistemic din cauza


toxicitatii sale foarte mari.
ADMINISTRARE

Pentru efecte sistemice se administreaza pe cale


intramusculara sau intravenoasa.

nu traverseaza bariera hematoencefalica, nu sunt


active in meningite.

pentru a realiza nivele bactericide in LCR se


administreaza intratecal sau intraventricular.
ADMINISTRARE

Pentru efecte sistemice se administreaza pe cale


intramusculara sau intravenoasa.
Deoarece nu traverseaza bariera hematoencefalica, nu

sunt active in meningite. Pentru a realiza nivele bactericide


in LCR se administreaza intratecal sau intraventricular. Se
concentreaza in cortexul renal, motiv pentru care pe langa
eficacitatea crescuta in pielonefrite cu germeni sensibili au
si o nefrotoxicitate ridicata.
ADMINISTRARE

Pentru familiile streptomicinei si kanamicinei, dozele


medii sunt de 1 g la 12 ore,
pentru familia gentamicinei, 40-80 mg la 12 ore,
pentru neomicina 2-4 g pe zi (oral in 4 prize, una la 6

ore).
In caz de insuficienta renala este necesara o ajustare a

dozajului pentru evitarea acumularii lor si deci a toxicitatii.


TOXICITATE
In caz de insuficienta renala este necesara o ajustare a
dozajului pentru evitarea acumularii lor si deci a toxicitatii.
Toate aminoglicozidele sunt toxice, in principal ototoxice

si nefrotoxice.

Toxicitatea apare mai ales in cazul terapiilor cu o durata


de peste 5 zile, in doze mari, la varstnici, la bolnavi cu
afectare renala sau otica preexistenta.
Ototoxicitatea

 Unele aminoglicozide afecteaza in primul rand


ramura vestibulara = streptomicina si gentamicina.
 neomicina, kanamicina si amikacina afecteaza in

primul rand ramura acustica.

tobramicina nu are preferinte: afecteaza ambele


ramuri la fel.
Ototoxicitatea

 la inceput prin tiuituri in urechi, care sunt foarte ascutite


si foarte suparatoare.
 daca se opreste tratamentul, fenomenul dispare lent, intr-

un interval de timp cuprins intre cateva zile si doua


saptamani, dar fara urmari.
 daca se continua tratamentul, apar modificari de perceptie

a sunetelor, la inceput sesizabile numai prin audiometrie,


dar care pot merge pana la surditate avansata.
Ototoxicitatea

 Manifestarilevestibulare debuteaza cu o puternicd durere


de cap, care dureaza 1-2 zile si este urmata imediat de
un stadiu de labirintita acute, resimtita prin greturi,
varsaturi, ameteli, care persista 1-2 saptamani.
 daca se continua tratamentul, urmeaza o liniste aparenta

in cursul careia au loc distrugeri lent progresive ale functiei


vestibulare, care determina aparitia de tulburari ale
mersului, ale echilibrului, ale miscarilor in general.
Ototoxicitatea

Manifestarile acestea se instaleaza in aproximativ 2


luni si sunt greu reversibile. La oprirea tratamentului
functiile se refac in 12-18 luni, dar nu complet; pot
persista ametelile, mai ales cu ochii inchisi si
dificultati in efectuarea unor miscari.
REACTII ADVERSE

afectarea renala -comuna tuturor aminoglicozidelor.


 patologia rinichiului este mai lipsita de simptome

evidente si suparatoare pentru pacient.


 in cursul unui tratament indelungat cu
aminoglicozide este nevoie de controlul periodic
al ureei si
creatininei sanguine, indicatori fideli ai functiei

rinichiului.
REACTII ADVERSE
 La doze mari aminoglicozidele pot provoca bloc
neuromuscular (efect de tip curarizant) cu risc de
paralizie respiratorie (apnee). Accidentul apare in
special dupa aplicarea pe peritoneu, in timpul
interventiilor chirurgicale
INDICATII TERAPEUTICE
 bacilul Koch = foarte sensibil la streptomicina- antibioticul
este in continuare un foarte bun antituberculos.
 Amikacina, gentamicina si tobramicina = active asupra

multor tulpini microbiene, in special Gram-negativ, si sunt


indicate in infectii cu astfel de germeni. Se folosesc frecvent
in asociere cu antibiotice beta-lactamice, pentru extinderea
spectrului antibacterian si pentru sinergismul farmacodinamic
dintre ele, discutat anterior.
.
INDICATII TERAPEUTICE

Neomicina este cea mai toxica dintre


aminoglicozide

 se foloseste oral, in diareea infectioasa cu


germeni sensibili

 in aplicatii locale pe tegumente si mucoase.


 Caz clinic
3.Antibiotice care inhiba sinteza proteica

 cuprinde o serie de antibiotice care se fixează


reversibil pe ribozomii bacterieni, fie de
subunitatea 30S, fie de subunitatea 50S şi inhibă
astfel sinteza proteică,
 Au în general efect bacteriostatic,
 şi o serie de antibiotice care inhibă sinteza
proteică prin inhibarea ARN-polimerazei ADN
dependente
Antibiotice care inhiba sinteza proteica
3.1.Tetraciclinele

 Primul compus din aceasta grupa a fost clortetraciclina produsa


de Streptomyces aureofaciens introdusd in terapeutica in 1948.
 1950 a fost introdusa oxitetraciclina produsd de Streptomyces

rimosus.
 tetracicline din generatia a II-a: demeclociclina aparuta in 1959,
 metaciclina in 1961,

 doxiciclina in 1966,

 minociclina si rolitetraciclina in 1972.


MECANISM DE ACTIUNE
 Toate tetraciclinele actioneaza bacteriostatic, inhiband
sinteza proteinelor bacteriene prin legare reversibild
de subunitatea ribozomala 30S a bacteriilor.

 Tetraciclinele pot inhiba sinteza proteica si la nivelul


celulelor organismului gazda, dar existenta unui
mecanism de eflux activ al antibioticului previne
acumularea sa intracelulara.
Spectrul de activitate antibacteriana

 Initial era larg, = active pe bacterii Gram-pozitiv,


Gram-negativ, aerobe si anaerobe, precum pe
germeni de tranzitie (chlamydii, mycoplasme,
rickettsii, spirochete).
 Prin folosirea abuziva, s-au selectionat multe tulpini
microbiene rezistente la aceste antibiotice.
 Chlamydiile, rickettsiile si mycoplasmele au ramas
in continuare sensibile.
Spectrul de activitate antibacteriana

 Rezistenta la tetracicline este incrucisata

 — un microb rezistent la o tetraciclind este rezistent


si la celelalte, chiar din generatia a II-a.
Spectrul de activitate antibacteriana

 au o buna penetratie intracelulara, =sunt de ales in


infectiile cu bacterii intracelulare (Chlamydia,
Mycoplasma, Rickettsia).
 sunt eficiente in bruceloza (Brucella), febra recurenta
(Borelia recurrentis),
 holera (Vibrio cholerae),
 tularemie (Francisella tularensis).
 avantajoase in pneumoniile atipice produse de
Chlamydia, Coxiella, Francisella, Mycoplasina, Legionella.
INDICATII
 utilizate cu succes in tratamentul diferitelor forme
de acnee.
 utile in episoadele acute ale bronsitelor cronice,
 in sifilis (ca alternative a penicilinelor la bolnavii
alergici la acestea),
 actinomicoza, antrax,
 infectii cu Yersinina, Listeria, in nocardioza,
dizenterie, angina Vincent.
INDICATII
 Pot fi utilizate in asociatie cu alte antibiotice pentru
eradicarea purtatorilor de Helicobacter pylori, care
asociazd frecvent ulcer gastric sau duodenal.
Rezistenta bacteriana la tetracicline

 se instaleaza lent
 este mediata plasmidic.
 mecanismul cel mai important de aparitie este cresterea

activitatii unei pompe care transporta activ tetraciclina in


exteriorul celulei bacteriene, cu reducerea astfel a
concentratiei sale intracelulare.
 pompa proteica este codificata la nivelul unei plasmide si

se transmite interbacterian prin transductie sau conjugare.


FARMACOCINETICA
 tetraciclinele clasice (tetraciclina, oxitetraciclina) se
absorb in proportie de 70% in stomac, duoden si in
prima parte a intestinului subtire.
 Absorbtia este scazuta
 in caz de hipoaciditate gastrica,
 in prezenta alimentelor (mai ales a produselor lactate),
 in prezenta medicamentelor ce contin cationi bivalenti

si trivalenti (calciu, magneziu, fier, aluminiu).


FARMACOCINETICA

Cu aceste substante tetraciclinele formeaza chelati


neabsorbabili.

O parte din cantitatea de tetraciclina administrata


oral ramane in lumenul intestinal si modifica flora
bacteriana saprofita, fapt ce poate determina frecvent
dismicrobisme intestinale.
FARMACOCINETICA
 Doxiciclina si minociclina, tetracicline de generatia
a II-a, au o biodisponibilitate superioara, de
aproximativ 95%, dupa administrare orala.
 nu perturba atat de accentuat flora intestinala,

 nu sunt utile in diareea infectioasa, cum este


uneori tetraciclina.
FARMACOCINETICA
 Tetraciclinele se acumuleaza in oase si in
dinti

 realizeaza concentratii mari in lapte, datorita


proprietatii lor de chelare a calciului.
FARMACOCINETICA
 realizeaza in bila concentratii de 10 ori mai
mari decat cele serice
 O parte din substanta activa ajunsa in bila este
reabsorbita intestinal (circuit entero—hepatic),

 fapt ce contribuie la mentinerea pentru o


perioada mai lunga de timp a unor niveluri
plasmatice crescute
FARMACOCINETICA
 tetraciclinele realizeaza concentratii mari
 in organele genitale masculine si feminine,
 in plamani,
 sputa si saliva,
 minociclina difuzeaza bine in lichidul
cefalorahidian, fapt ce o poate face utila
pentru eradicarea statusului de purtator cronic
de meningococ.
FARMACOCINETICA
 Tetraciclinele clasice se elimina
 in proportie de 50% pe cale renala si
 40% prin fecale.
 doxiciclina nu se elimina nici pe cale hepatica
nici renala, ci se elimind lent prin
retrodifuzie la nivelul colonului sub forma de
chelati inactivi, fara sa influenteze
semnificativ flora bacteriand intestinala.
FARMACOCINETICA
 doxiciclina nu se acumuleaza semnificativ in
insuficienta hepatica si renala.

 Durata de actiune este


 relativ scurta pentru tetraciclinele clasice (T1/2 -
8 ore) si
 mai lunga pentru doxiciclina si minociclina (T1/2
- 18 ore) ceea ce permite administrarea acestora
din urma intr-o singura doza zilnica.
REACTII ADVERSE
 acumularea in dinti si in oase, datorita afinitatii lor
remarcabile pentru ionul de calciu.
 este foarte important la copii, putand produce
colorarea dintilor in galben-brun.
 acumularea in oase poate conduce la inhibarea
cresterii in lungime.
 nu se vor administra tetracicline la copiii sub 7 ani
sau la gravide, mai ales in ultimul trimestru de
sarcina, cand incepe formarea mugurilor dentari si a
oaselor.
REACTII ADVERSE
 Tetracliclinele administrate oral sunt iritante
ale tubului digestiv,
 jena sau
 durere epigastrica, greata, varsaturi.
 se recomanda in aceste cazuri administrarea
de lapte, iaurt sau medicamente antiacide
gastrice
 !!! atat preparatele din lapte cat si toate
antiacidele contin ioni metalici care vor
inactiva tetraciclina, deci ingestia de produse
lactate sau administrarea de antiacide se va
face la distanta de priza de tetraciclina fara
sa se modifice insa ritmul corect de
administrare a tetraciclinei, din 6 in 6 ore.
REACTII ADVERSE
 Tetraciclinele distrug flora microbiana normala
si in locul ei intestinul este populat cu un
microb patogen, rezistent la tetracicline dar si
la alte antibiotice, numit Clostridium difficile.
 pot prolifera colonii de Candida albicans
precum si alti germeni saprofiti.
REACTII ADVERSE
 pot fi toxice pentru ficat, mai ales daca sunt
administrate in doze mari.
 prudenta la bolnavii hepatici si renali, atat din
cauza toxicitatii asupra unui organ deja
bolnav, cat si din cauza riscului de acumulare,
deoarece tetraciclinele (cu exceptia
doxiciclinei) se elimind din organism atat pe
cale renala cat si prin metabolizare hepatica.
REACTII ADVERSE
 Preparatele vechi de tetraciclina trebuie aruncate, pot induce o
boala grava de rinichi, = sindrom Fanconi (tubulopatie
proximala) cu:
 greata, varsaturi,
 eliminarea unor mari cantitati de apa prin urina si
 sete intensa, cu ingerarea unor cantitati de apa
corespunzatoare celor eliminate.
 La examenul de laborator al urinii = pierderi mari de
aminoacizi, proteine si glucoza
 La oprirea tratamentului simptomatologia dispare in
aproximativ o luna.
REACTII ADVERSE
 tetraciclinele de generatia a Il-a pot provoca
reactii fototoxice,

 bolnavul trebuie sa evite expunerea la soare


in timpul tratamentului.
3.3. FENICOLII

 sunt incluse cloramfenicolul si tiamfenicolul.


 Cloramfenicolul este un antibiotic
 produs de Streptomyces venezuelae,
 realizat actualmente prin sinteza.

 Structura chimica cuprinde gruparea 2-


dicloroacetamido, grupare care este esentiala
pentru activitatea antibacteriana.
FENICOLII - SPECTRUL ANTIBACTERIAN

 este larg, asemanator tetraciclinelor, cuprinde


germeni Gram-pozitiv, Gram-negativ,
mycoplasme, rickettsii.
 este foarte activ fata de germenii anaerobi,
inclusiv B. fragilis.

 Cloramfenicolul nu este eficace in conditii clinice


pe Chlamydii si pe Pseudomonas aeruginosa.
CLORAMFENICOLUL MECANISM DE ACTIUNE

 bacteriostastic prin inhibarea sintezei


proteinelor microbiene datorita fixarii pe
subunitatea 50S a ribozomilor bacterieni,
 cu interferarea formarii de noi lanturi
peptidice.
 fata de H. influenzae, N. meningitides si
Bacteroides cloramfenicolul poate avea efect
bactericid.
CLORAMFENICOLUL MECANISM DE ACTIUNE

 Rezistenta la cloramfenicol,
 a aparut prin folosire indelungata,
 este mediata plasmidic
 si se datoreaza in principal productiei de
acetiltransferaza, o enzima bacteriana ce
inactiveaza antibioticul.
FARMACOCINETICA-CLORAMFENICOL
 o cinetica avantajoasa, absorbindu-se rapid dupa
administrarea orala, in proportie de 75-90%.
 Spre deosebire de majoritatea medicamentelor, care in
urma absorbtiei trec in sange, cloramfenicolul trece mai
intai in limfa si se concentreaza foarte mult in vasele
limfatice si in ganglionii limfatici si abia dupa aceea
ajunge in sange.
 faptul este de o mare importanta in febra tifoida. Boala
este produsa de o bacterie numita Salmonella typhi, care
se multiplica tocmai in ganglionii limfatici, locul in care
cloramfenicolul se concentreaza bine.
FARMACOCINETICA -CLORAMFENICOL
 Distributia tisulara este foarte buna datorita
liposolubilitatii moleculei sale. Trece usor in
sistemul nervos central si in lichidul
cefalorahidian (LCR), unde realizeaza
concentratii comparabile cu cele plasmatice.
 Este inactivat prin glucuronoconjugare
hepatica, cu riscul cresterii nivelului sau
plasmatic in afectiunile hepatice grave precum
si la bolnavi cu imaturitate hepatica.
FARMACOCINETICA -CLORAMFENICOL
 Prin urina se elimina in proportie de 90%
sub forma inactiva si doar un procent mic
sub forma activa. Deci cloramfenicolul este
inactiv in infectiile urinare chiar daca acestea
sunt produse de microbi asupra carora este
activ pe antibiograma
CLORAMFENICOL -ADMINISTRARE
 se administreaza in principal pe cale orala, in
doze fractionate, pe o durata maxima de 14 zile.
 Cloramfenicolul palmitat, un ester insolubil care
este hidrolizat la nivel intestinal in forma activa,
este avantajos la copii.
 Cloramfenicolul sodiu succinat se introduce
intravenos.
 preparate topice, pentru tegumente si mucoase,
care contin cloramfenicol 1%.
REZISTENTA
 rezistenta la cloramfenicol
 nu este de tip incrucisat,
 nici cu tetraciclinele,
 nici cu alte antibiotice.
INDICATII
 asupra unor germeni rezistenti la alte antibiotice
 penetratie bune in multe tesuturi, in special in meninge si creier.
 in infectii grave, in care sensibilitatea agentului cauzal si/sau
localizarea sa nu permit alte optiuni terapeutice.
 de ales in febra tifoida si in alte salmoneloze, in meningitele cu
Haemophyllus influenzae,
 in abcesele cerebrale si
 encefalitele bacteriene, in special cu bacterii anaerobe (pentru ca
patrunde foarte bine in LCR),
 in septicemiile de origine abdominala sau genitala (in special cu
bacterii anaerobe Gram-negativ).
REACTIILE ADVERSE -CLORAMFENICOL
 1.cele mai importante si de temut sunt cele
hematologice.
 complicatia cea mai grava este anemia
aplastica, cu leucopenie si agranulocitoza, cu
evolutie frecvent ireversibila.
 patogenia sa este idiosincrazica, fenomenele
independente de doza si putandu-se dezvolta
chiar dupa un timp de la terminarea
tratamentului.
REACTIILE ADVERSE -CLORAMFENICOL
 2.accidente hematopoietice benigne,
 de natura toxica,
 dependente de doza,
 manifestate prin anemie, leucopenie si
trombocitopenie,
 probabil datorita inhibarii sintezei proteinelor
mitocondriale la nivelul celulelor
hematopoietice.
REACTIILE ADVERSE -CLORAMFENICOL
 3. foarte grava, frecvent mortala, este
„sindromul cenusiu",
 apare la nou-nascuti,
 cel mai adesea dupa 4 zile de tratament, in
conditiile administrarii unor doze mari de
cloramfenicol.
 se manifesta prin anorexie, voma, diaree,
deshidratare, cianoza, letargie.
REACTIILE ADVERSE -CLORAMFENICOL
 Cauza este legata
 pe de o parte de incapacitatea ficatului nou-
nascutului de a inactiva cloramfenicolul prin
glururonoconjugare,
 pe de alta parte datorita eliminarii renale
reduse a formei neconjugate.
REACTIILE ADVERSE -CLORAMFENICOL
 reactii adverse de la nivel digestiv
manifestate prin greata, voma, diaree.

 la bolnavii cu deficit de glucozo-6-fosfat-


dehidrogenaza cloramfenicolul poate produce
anemie hemolitica severa.

 complicatii neuro-psihice de ordin toxic.


TIAMFENICOLUL
 analog al cloramfenicolului,

 realizeaza concentratii superioare la nivel biliar


urinar.

 se administreaza parenteral.
3.4.MACROLIDELE ANTIBACTERIENE
 „cap de serie" eritromicina, produsa de
Streptomyces erythreus.
 Poseda un inel lactonic alifatic de dimensiuni
mari, de aceea se numesc macrolide.
MACROLIDELE
 Unele macrolide au proprietati antibacteriene,
 altele antifungice (macrolide polienice).

 macrolide de semisinteza ca roxitromicina,


claritromicina, josamicina.
MACROLIDELE

Compusii inruditi chimic cu macrolidele sunt


 azalidele =azitromicina, care contine un grup

aminometil la inelul lactonic si


sinergistinele =pristinamicina - alcatuite din doua

molecule, fiecare cu activitate antibacteriana proprie


de tip bacteriostatic, asocierea lor find sinergica, cu
efect bactericid.
Spectrul antibacterian

 ingust, de tip penicilinic, cuprinzand


 bacterii Gram-pozitiv aerobe (streptococ, pneumococ, bacilul
tetanic, bacilul carbunos, Treponema pallidum),
 coci Gram-negativ aerobi,
 bacterii anaerobe.
 In plus, macrolidele sunt active si pe microbi rezistenti la

peniciline (Chlamydia, Mycoplasma pneumoniae, Helicobacter pylori).

 active si pe stafilococi, deoarece nu sunt distruse de


penicilinaza.
MECANISM DE ACTIUNE MACROLIDE-ERITROMICINA

 au proprietati bacteriostatice sau bactericide, in functie de


concentratia antibioticului si de specia microbiana.
 activa si fata de germenii intracelulari, realizand concentratii maxi

in macrofage leucocitele polinucleare.


 actiunea este optima la un pH alcalin, cand predomina forma

neionizata. Se fixeaza reversibil pe subunitatea ribozomiala 50S


impiedica sinteza proteinelor bacteriene.
 !!!Procesul de fixare este competitiv pentru eritromicina,
clindamicina, cloramfenicol, fapt ce poate determina interactiuni
antagonice.
FARMACOCINETICA

Eritromicina are o biodisponibilitate relativ mica


dupa administrarea orala,
 este redusa de prezenta alimentelor.
Eritromicina stearat, propionat si estolat sunt
preparate stabile fata de acidul clorhidric din stomac.
Eritromicina se elimina prin bila si fecale, in

concentratii mari.
ADMINISTRARE
 Eritromicina se administreaza oral, sub forma de drajeuri
enterosolubile, intr-o doza variabila,
 la adult, intre 1 si 2 g pe zi, fractionat la 6 ore.

 Eritromicina lactobionat si eritromicina gluceptat se pot


introduce pe cale intravenoasa
INDICATII TERAPEUTICE

Eritromicina reprezinta antibioticul de prima alegere


in pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae,
 in tratamentul bolii legionarilor (legionelloza),
 pneumonia cu Chlamydia trachonzatis la sugar,
formele grave de enterocolita cu Campylobacter

jejuni,
in difterie, tuse convulsiva,
 eritrasma
INDICATII TERAPEUTICE
Este indicata ca o alternativa a penicilinei, la pacientii alergici la
aceasta din urma, care sufera de infectii streptococice, pneumococice,
stafilococice usoare, antrax, actinomicoza, sifilis recent, infectii cu
Listeria monocytogenes.

Daca se poate administra o penicilina, aceasta este de preferat


eritromicinei deoarece penicilinele sunt bactericide, iar eritromicina poate
fi mai frecvent cauza de reactii adverse. Este eficace topic in terapia
acneei vulgare.
Reactiile adverse
 cele mai frecvente = fenomenele iritative digestive.
 preparatele orale - disconfort epigastric, care poate merge

pana la dureri foarte intense.


 se administreaza intramuscular, injectia este foarte dureroasa

si durerea la locul injectiei poate persista cateva ore.


 Cand se administreaza intravenos poate fi cauza de

tromboze.
 Administrarea intravenoasa de doze mari de eritromicina

poate afecta tranzitoriu auzul.


 Cea mai severa reactie adversa pe care o poate produce eritromicina
este hepatita colestatica,
 apare foarte rar.
 incepe in general dupa 10-20 de zile de tratament si debuteaza cu

greturi, varsaturi, crampe abdominale.


 poate mima o colecistita acuta si au fost semnalate cazuri cand bolnavii

au fost operati din greseala de diagnostic. Dace se efectueaza un


examen radiologic al colecistului (colecistografie) nu se evidentiaza nimic
patologic.
 oprirea tratamentului conduce la disparitia completa a simptomatologiei in

numai cateva zile.


Reactiile adverse
 poate produce uneori fenomene alergice.
 acestea apar mult mai rar decat la peniciline sunt mult mai putin severe find

manifestate prin febra, eruptii cutanate, care dispar repede dupa oprirea
tratamentului.
 Eritromicina poate prezenta interactiuni medicamentoase semnificative clinic prin

faptul ca inhiba citocromul P450 si diminua procesul de metabolizare al unor


medicamente asociate, cu cresterea concentratiei lor plasmatice (teofilina, cafeina,
anticoagulante orale, digoxina, ergotamina, carbamazepina, triazolam).
 in asociere cu ergotamina cu alte substance vasoconstrictoare, poate provoca

ischemii grave.
 asocierea cu terfenadina sau astemizolul (antihistaminice anti-H1) poate cauza

uneori aritmii grave, in special torsada varfurilor.


Roxitromicina si claritromicina

au un profil farmacologic superior datorita


penetrabilitatii ridicate in macrofage leucocite, - le
creste eficacitatea in infectiile cu Legionella sau
Chlainydia.
avantajul unei biodisponibilitati superioare eritromicinei

dupa administrarea orala si a unui timp de


injumatatire mai lung, fapt ce le permite administrarea
in doua doze zilnice.
Roxitromicina si claritromicina
. sunt mai putin iritante gastric in comparatie cu eritromicina.
!! speciile de streptococi si stafilococi rezistente la eritromicina

sunt rezistente si la aceste doua macrolide de sinteza.


 indicatie a claritromicinei o reprezinta terapia de eradicare a

infectiilor cu Helicobacter pylori la bolnavii cu ulcer gastric sau


duodenal
 Josamicina este asemanatoare eritromicinei, cu o
biodisponibilitate superioard dupa administrare orala.
 Azitromicina este mai activa decat eritromicina fata de

chlamydii
 in uretrita cu Chlamydia poate fi suficienta o doza unica de 1 g

 fata de H.influenzae, Legionella, Neisseria, Bordetella,


Salmonella.
 mai putin activa fata de stafilococi streptococi.

 o biodisponibilitate buna dupa administrarea orala, redusa insa

de alimentele administrate concomitent.


Azitromicina

 Reactiile adverse
 cefalee, ameteli,
 cresterea enzimelor hepatice,
 icter colestatic,
 eritem cutanat sau angioedem
3.5.Lincosamidele

reprezentate de lincomicina si clindamicina.


 lincomicina - sintetizat de Streptomyces lincolnensis
 clindamicina este un derivat al acesteia.
au activitate similara eritromicinei, actionand
bacteriostatic prin inhibarea sintezei proteice
bacteriene dupa legare pe subunitatea ribozomala
50S pe un situs comun cu eritromicina.
Lincomicina are o toxicitate crescuta, - utilizarea ei
este limitata

Clindamicina este indicate pe cale orala /


injectabila, in special in tratamentul infectiilor severe
cu germeni anaerobi, Gram-pozitiv si Gram-negativ, in
special cu Bacteroides fragilis..
Clindamicina

Desi este activa pe majoritatea bacteriilor Gram-pozitiv,


clindamicina trebuie considerata un antibiotic de rezerva

favorizeaza suprainfectia cu tulpini de Clostridium difficile,


dezvoltand o colita pseudo-membranoasa grava.

Aceasta se poate trata cu vancomicina sau metronidazol.


4. Antibiotice cu structura peptidica

Cuprinde antibiotice cu structura peptidica,

actioneaza pe peretele celular, sau pe membrane


citoplasmatica
au efect bactericid.
4.1. Antibioticele glicopeptidice

Glicopeptidele sunt reprezentate de


vancomicina,
 teicoplanina, televancina,
bleomicina,
ramoplanina si
decaplanina.
Vancomicina este un antibiotic produs de
Streptococcus orientalis.
4.1. Antibioticele glicopeptidice
 Au un spectru antibacterian ingust fiind active fata de
bacteriile Gram-pozitiv.
 Au efect bactericid de tip degenerativ, printr-un mecanism
asemanator antibioticelor beta-lactamice.
 inhiba sinteza peptidoglicanilor si a fosfolipidelor, impiedicand
consolidarea peretelui celulelor bacteriene.
 active si fata de protoplasti, carora le altereaza membrana
citoplasmatica
4.1. Antibioticele glicopeptidice

Sunt indicate in infectiile grave


cu stafilococi rezistenti la alte antibiotice,
cu pneumococi rezistenti la peniciline si
cefalosporine,
 si in asociere cu aminoglicozidele in infectiile cu

enterococi.
 de ales in infectiile grave cu germeni Gram-pozitiv

la bolnavii cu alergie la antibioticele beta-lactamice.


Vancomicina

este o glicopeptida cu masa moleculara mare.


spectrul de actiune cuprinde numai bacterii Gram-

pozitiv aerobe.
se poate administra fie oral fie se injecteaza

intravenos (pentru efectele sistemice).


 poate fi administrata oral in colita pseudo-

membranoasa cu Clostridium difficile.


Vancomicina

considerata ca un antibiotic de rezerva, cu indicatii


stricte, datorita riscului dezvoltarii de tulpini rezistente.

!! enterococii rezistenti la vancomicina sunt frecvent


rezistenti si la multe alte antibiotice, fapt ce
reprezinta o problema grava de terapie a acestor
infectii.
Vancomicina

efect iritant local, = determina flebite la locul


injectarii

injectarea prea rapida a vancomicinei poate provoca


o reactie anafilactica trecatoare, denumita „sindromul
omului rosu" datorita eliberarii de histamina printr-un
mecanism non-alergic.
ototoxica si nefrotoxica.
Teicoplanina

este un glicopeptid cu actiune similara vancomicinei dar cu o


potenta ceva mai mare.

se administreaza doar injectabil.

are un timp de injumatatire lung (45-70 ore) ceea ce ii


permite administrarea intr-o doze unica zilnica.
4.2. Antibiotice lipopeptidice

Din clasa antibiotice lipopeptidice fac parte


daptomicina si surfactin.
 
4.3. Antibioticele polipeptidice

Sunt polipeptide ciclice produse de diferiti bacili


(Bacillus polymyxa, respectiv Bacillus subtilis).

Datorita toxicitatii mari este limitata mult folosirea


lor pe cale generala, polipeptidele fiind destinate in
principal uzului topic.
Polimixinele
sunt active pe bacili Gram-negativ pe
care actioneaza bactericid absolut prin alterarea
marcata a membranei lor citoplasmatice printr-un
mecanism asemanator detergentilor cationici.
Polimixina B sulfat

se poate administra oral (in care caz absorbtia este


limitata), local in solutii sau unguente, in concentratii
de 10000 — 100000 U.I./ml sau injectabil.
pentru aplicatii locale este conditionata, de obicei,

in forme farmaceutice in asociere cu bacitracina si/sau


neomicina, fiind indicate pentru tratamentul diferitelor
infectii oculare sau cutanate.
Polimixina E (colistina)

 actioneaza similar cu polimixina B, avand aceleasi


indicatii in general, aceleasi reactii adverse de tip toxic.
 ceva mai bine suportata decat polimixina B.
 se administreaza oral daca se urmaresc efecte locale

la nivel intestinal.
 se poate administra injectabil i.m. sau i.v., dar cel mai

frecvent se aplica local pe tegumente sau pe mucoase.


Bacitracina si gramicidina

 sunt antibiotice polipeptidice active pe majoritatea bacteriilor


Gram—pozitiv (inclusiv bacilii tetanic si difteric), precum si pe
Treponema pallidum, pe gonococ, meningococ si coci anaerobi.
 au actiune de tip bactericid degenerativ, prin impiedicarea

formarii peretelui bacterian.


 nu se folosesc pe cale sistemica, datorita nefrotoxiciatii mari,

 doar in aplicatii locale pentru afectiuni oftalmologice sau

cutanate, in asociere cu neomicina si/sau cu polimixina.


 pot provoca reactii alergice locale.