Sunteți pe pagina 1din 16

Bioetica cercetării ştiinţifice, pe

animale de experienţă

Principii de bioetică
Principii generale

1. Experimentele asupra animalelor – numai după


analiza exactă a relevanţei lor pentru sănătatea
umană sau animală şi pentru dezvoltarea cunoaşterii.

2. Animalele selectate – asemănătoare din punct de


vedere al speciei şi calităţii. Se va folosi numărul
minim pentru obţinerea unor rezultate ştiinţific şi
statistic corecte.
Principii generale

3. Cercetătorii şi personalul auxiliar trebuie să trateze


animalele cu blândeţe şi să ia toate măsurile pentru
evitarea sau reducerea disconfortului, durerii sau
oricărui alt factor de stres.

4. Conştientizarea faptului că toate procedurile care ar


putea cauza durere fiinţei umane, pot cauza durere şi
altor specii vertebrate.
Principii generale

5. Procedurile cauzatoare de durere sau de suferinţe de


durată mai lungă – efectuate sub sedare, analgezie sau
anestezie. Tehnicile chirurgicale sau alte proceduri
dureroase nu vor fi efectuate asupra animalelor
neanesteziate.

6. Animalele trebuie eutanasiate, dacă lăsate în viaţă ar


manifesta dureri severe sau cronice, suferinţă, disconfort
sau orice infirmitate, care nu ar putea fi înlăturate.
Principii generale

7. Animalele folosite în scop de cercetare trebuie să


beneficieze de cele mai bune condiţii de viaţă. Îngrijirea
– sub supravegherea unui veterinar sau a unei persoane
cu experienţă adecvată.

8. Investigatorul trebuie să se asigure că personalul implicat


în desfăşurarea experimentului are calificarea necesară.
Instituţia trebuie să asigure cursuri şi alte facilităţi pentru
învăţarea personalului ştiinţific sau tehnic.
Principii generale

9. Atunci când este posibil, trebuie folosite metodele


alternative, cu scopul înlocuirii sau reducerii numărului
de animale folosit în cercetare.

N.B. Indian National Science Academy – Guidelines for care and use
of animals in scientific research, 2000, New Delhi
Alte principii de bioetică
(extrase din legislaţia americană şi franceză în vigoare)
I. Contenţionarea (constrângerea fizică)
 folosirea mijloacelor manuale sau mecanice, în scopul
examinării, colectării de probe, administrării
medicamentelor sau manipulării experimentale;
 timp cât mai scurt;
 dispozitive potrivite ca mărime, model, mod de operare.

Atenţie! Contenţionarea nu trebuie considerată ca metodă


normală de menţinere a animalului şi nu trebuie folosită
strict ca un avantaj al cercetătorului în manipularea
animalelor.
II. Intervenţiile chirurgicale majore multiple

- chirurgia majoră – tehnică invazivă.

- intervenţiile repetate asupra aceluiaşi animal sunt


descurajate. Pot fi permise dacă sunt justificate ştiinţific
şi aprobate de către Comitetul de Etică de la nivelul
instituţiei.

Atenţie! Reducerea costurilor nu reprezintă un motiv


adecvat pentru folosirea repetată a intervenţiilor
chirurgicale asupra aceluiaşi animal.
III. Restricţiile de hrană sau lichide

- trebuie justificate din punct de vedere ştiinţific;


- trebuie stabilit un protocol pentru monitorizarea
indicilor fiziologici sau de comportament, incluzând
criterii pentru îndepărtarea temporară sau permanentă a
unui animal din lotul de cercetare.

Atenţie! Trebuie asigurate cantităţile minime de hrană şi


lichide, care să permită dezvoltarea animalelor tinere sau
să menţină bunăstarea animalelor pe termen lung.
IV. Analgezia, anestezia, eutanasia

Procedurile considerate dureroase – se vor efectua sub


anestezia sau analgezia cea mai potrivită fiecărei specii
în parte.

Foarte importantă – abilitatea cercetătorilor de a


recunoaşte semnele clinice ale durerii la diversele specii.

Personalul – familiarizat cu indicatorii fiziologici,


biochimici şi comportamentali ai animalelor.
IV. Analgezia, anestezia, eutanasia

Alegerea analgezicului sau anestezicului – factori:


- specia şi vârsta;
- tipul şi intensitatea durerii;
- efectele probabile asupra organelor;
- durata intervenţiei chirurgicale;
- siguranţa substanţei pentru animal.
Anestezicele folosite uzual la animalele de laborator

Anestezic Şoarece Şobolan Hamster Porc de Iepure


(mg/kg) Guineea
Ketamina 75 (i.p.) 90 (i.p.) 40 (i.p.)
100 (i.p.) 22-24 (i.m.)
Ketamina (i.m.) + 200 125 70
Diazepam (i.m.) 5 5 2
Pentobarbital 35 (i.v.)
25 (i.v.) 30 (i.v.) 30 (i.v.)
50 (i.p.)
50 (i.p.) 35 (i.p.) 40 (i.p.)
Tiopental (i.v.) 30-40
20-30 20 20 20
Uretan 1-2 (i.m.) 1-2 (i.m.) 0,5 (i.m.) 1 (i.p., i.m.)
1,5 (i.p.)
Atropină (toate speciile), administrată înaintea anesteziei – în doză de
0,02-0,05 mg/kg corp – s.c., i.m., i.v. – pentru reducerea secreţiilor
bronşice/salivare şi pentru protejarea cordului.

i.p. = intraperitoneal; i.m. = intramuscular; i.v. = intravenos; s.c. = subcutanat


Anestezicele folosite uzual la animalele de laborator

Anestezic Şoarece Şobolan Hamste Porc de Iepure


r Guineea
N 2O + O 2 Inducţie 1:1 1:1 1:1, 3:2
Menţinere
Halotan (%) Inducţie 4 4-5 4 1-2,5
Menţinere 1,25 1-2 1-2 1-2,5
Isofluran (%) Inducţie 3-4 4 3-4
Menţinere 1,5 1,5-3 1,5
Metoxifluran Inducţie 4
(%) Menţinere 1,5-3
Eutanasia – în caz de leziuni ireparabile.

Alegerea metodei depinde de natura studiului, de specie


şi de numărul de animale ce urmează a fi sacrificate.
Cerinţele metodei:
- moarte fără anxietate, durere sau suferinţă;
- minim efect emoţional asupra operatorului;
- să se efectueze în loc separat de încăperile cu animale;
- să fie rapidă, eficientă, simplă şi economică.
Eutanasia animalelor de laborator
Legenda tabelului
 1. După caz, se utilizează după sedarea prealabilă.
 2. Se utilizează exclusiv pentru reptilele mari.
 3. Se utilizează numai cu umplere gradată. Nu se utilizează pentru rozătoarele în formă de făt sau nou-
născute.
 4. Se utilizează numai pentru păsările mai mici de 1 kg. Păsările de peste 250 g sunt sedate.
 5. Se utilizează numai pentru rozătoarele mai mici de 1 kg. Rozătoarele de peste 150 g sunt sedate.
 6. Se utilizează numai pentru iepurii mai mici de 1 kg. Iepurii de peste 150 g sunt sedați.
 7. Se utilizează numai pentru păsări mai mici de 5 kg.
 8. Se utilizează numai pentru rozătoare mai mici de 1 kg.
 9. Se utilizează numai pentru iepuri mai mici de 5 kg.
 10. Se utilizează numai pentru nou-născuți.
 11. Se utilizează numai pentru păsări mai mici de 250 g.
 12. Se utilizează numai dacă alte metode nu sunt posibile.
 13. Este necesar un echipament special.
 14. Se utilizează numai pentru porcine.
 15. Se utilizează numai de către trăgători experimentați în condiții de teren.
 16. Se utilizează numai în condiții de teren, de către trăgători experimentați, atunci când alte metode nu
sunt posibile.

S-ar putea să vă placă și