Sunteți pe pagina 1din 7

Rezervația științifică

„Pădurea Domnească”
Rezervația științifică „Pădurea domnească” a fost fondată prin hotărîrea Guvernul
Republicii Moldova în anul 1993. Scopul fondării sale a fost de a păstra pădurile cu
lunci inundabile, speciile rare și pe cale de dispariție de animale și plante. Cu o
suprafață de 6032 hectare, dintre care suprafețele împădurite ocupă 3054 ha, rezervația
naturală Pădurea Domnească este cea mai mare rezervație naturală de pe teritoriul
Moldovei. Reprezentând un tezaur național și o „perlă a plaiului”, rezervația are
menirea de a proteja una dintre cele mai bătrâne păduri din lunca Prutului, și una
dintre cele mai vechi din Europa, o pădure de zăvoi în care pot fi întâlnite specii de
plante și animale pe cale de dispariție.
Unică prin biodiversitate, soluri și relief, rezervația adăpostește în jur de 80 de specii
de plante rare și un număr de 159 de specii de păsări, printre care barza neagră,
viesparul, acvila, egreta mare, lopătarul și multe altele.
Amplasat în zona localităților Cobani, Balatina, Bisericani, Cuhnești, Moara-
Domnească, raionul Glodeni și Chetriș, Călinești, Hîncești, Drujeni și Pruteni raionul
Fălești, acest spațiu unic este vizitat anual de cca. 6-7 mii de turiști și este inclus în tot
mai multe itinerare turistice.
Lumea plantelor în rezervaţie este foarte bogată şi reprezentativă, multe dintre ele se întîlnesc doar aici și sînt rare.
Unele dintre ele cresc în zonele inundabile ale luncii. Printre acestea se numără: stuful sau trestia, păpurica, mana de
apă, rogozul sau ţipirigul, papura, iarba-fiarelor sau laptele-cîinelui-de-baltă, sînzienele de apă, răchitanul, rogozul,
iarba cîmpului, raigrasul englezesc, pirul tîrîtor, iarba de sărătură, pirul gros sau iarba-cîinelui. Alte plante preferă mai
mult colinele și locurile uscate, printre acestea se numără: firuţa sau rourica, golomăţul, fragul de pădure, iarba-
şarpelui, scrîntitoarea, sulfina, izma de pădure, sovîrful, salbia, talpa gîştei sau asprişoara, creţişorul sau vindeceaua,
timoftica.
În rezervaţie pot fi întîlnite, de asemenea, 49 de specii de mamifere, dintre care vom numi: zimbrul, mistrețul sălbatic,
căpriorul, pisica sălbatică, nurca europeană, jderul de pădure, chițcanul cu abdomen alb.
Deosebit de bogată este, însă, fauna rezervaţiei datorită păsărilor. Aici se întîlnesc 159 de specii de păsări, dintre
care 52 de specii sînt călătoare, iar 107 sedentare. Cele mai rare dintre ele sînt: lebăda cucuiată, ciocănitoarea
neagră, lopătarul, barza neagră și 3 specii de stîrci: stîrcul cenuşiu, stîrcul de noapte şi stîrcul alb sau egreta mică.
Pădurile din toată lumea aduc numeroase beneficii importante. Pădurile adăpostesc peste jumătate
din speciile care trăiesc pe pământ, ajută, de asemenea, la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea şi
reţinerea carbonului, sunt surse de produse lemnoase ajută la reglarea căderilor de precipitaţii, sunt
surse esenţiale de hrană şi apă şi aduc în acelaşi timp enorme avantaje estetice, spirituale şi de
agrement pentru milioane de oameni.

Ca depozite globale importante de carbon, pădurile joacă un rol fundamental în influenţarea climei
Pământului. Plantele şi solurile din păduri conduc ciclul global al carbonului prin reţinerea dioxidului de
carbon în fotosinteza şi eliberarea lui în respiraţie. Deşi reţinerea de carbon prin fotosinteză descreşte la
un moment dat pe măsură ce copacii îmbătrânesc, multe păduri mature continuă să reţină carbonul în
sol.

Cu toate acestea, în multe părţi ale lumii, pădurile sunt defrişate rapid în scopuri agricole sau pentru
păşuni, utilizate şi exploatate în mod abuziv, şi degradate de incendiile produse de oameni. Când
pădurile sunt degradate sau defrişate, carbonul stocat de acestea este eliberat înapoi în atmosferă prin
respiraţie, ajungând astfel să contribuie în mod clar la carbonul din atmosferă. Defrişările pădurilor
tropicale sunt responsabile pentru aproximativ 20% din emisiile totale de dioxid de carbon cauzate de
om şi sunt o cauză esenţială care duce la dispariţia speciilor care trăiesc în aceste păduri.

S-ar putea să vă placă și