2 februarie - Ziua Mondială a Zonelor Umede

Ziua Mondială a Zonelor Umede celebrează data semnării „Convenţiei asupra

zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor
acvatice”, în 1971, în localitatea Ramsar (Iran), situată pe coasta Mării Caspice.
Convenţia Ramsar este un tratat interguvernamental care stabileşte cadrul
acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea
raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă.

Documentul se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea

patrimoniului natural. Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi,
mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este
stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror
adîncime la reflux nu depăşeşte şase metri.

Obiectivul major al Convenţiei Ramsar este:

Conservarea zonelor umede, a faunei şi florei care servesc ca habitat al păsărilor

acvatice, iar pe de altă parte constituie cele mai importante resurse de valoare
economica, naturala, ştiinţifica si recreativa, a căror pierdere ar fi ireparabila.
 Alegerea acestor zone, conform Convenţiei, se bazează pe rolul internaţional din
punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic, hidrologic, ţinînd seama
de importanţa lor internaţională pentru păsările acvatice în toate anotimpurile.
Convenţia stabileşte pentru statele părţi, în primul rînd, cerinţa de a elabora şi
aplica planurile de amenajare, astfel încît să se favorizeze conservarea acestor zone
prin crearea de rezervaţii si utilizarea raţionala a rezervelor lor.
Pînă în prezent au fost înscrise pe lista Uniunii Internaţionale pentru Conservarea
Naturii si a Resurselor Naturale peste 300 zone umede.

Astfel, prin Convenţia semnata la Ramsar se urmareşte evitarea degradării

zonelor umede, condiţie necesară supravieţuirii şi păstrarii relaţiilor între speciile
de animale si plante care alcatuiesc mediul de viata al pasarilor acvatice.
Numeroase plante si animale îşi găsesc condiţiile optime de supravieţuire si
dezvoltare în aceste zone, facilitînd existenţa păsărilor de apă. Zonele umede
constituie importante resurse cu valoare economica, naturala, stiintifica si
recreativa, a caror pierdere ar fi ireparabila.

Printre cele mai importante zone umede din Republica Moldova putem enumera:
rezervaţiile ştiinţifice naturale: “Prutul de Jos”, “Pădurea Domnească”, “Iagorlîc”,
Rezervaţia naturală “Lebăda albă”.

Rezervaţia "Prutul de Jos"

Rezervaţia Prutul de jos a fost înfiinţată în anul 1991, avînd menirea de a ocroti
flora şi fauna lacului Beleu şi lunca lui. Suprafaţa rezervaţiei este de 1691 de ha.
Prin Acordul tripartid, semnat la 5 iunie 2000, la reuniunea miniştrilor de mediu
de la Bucuresti, rezervaţia ştiintifică "Prutul de Jos" de la sudul Moldovei devine
parte component a rezervaţiei transfrontaliere Delta Dunarii - Prutul de Jos -
Dunarea de Jos, fapt ce-i conferă o importanţă

Rezervaţia naturală de stat "Prutul de Jos" este creată pe baza lacului Beleu, care e
un relief al limanului dunărean de apa dulce, format într-o depresiune din lunca
rîului Prut, aflat la vest de satul Slobozia Mare. Lacul Beleu prezintă un mare
interes ca monument al naturii de o mare valoare ştiintifică, culturală şi estetică.
În prezent nivelul apei în lacul Beleu, în mare măsură, depinde de nivelul apei din
Dunare şi, respectiv, din rîul Prut, şi variază în dependenţă de inundaţiile de
primăvară şi vară.Lacul Beleu are o suprafaţă de 150 ha, 5 km lungime, 2 km
lăţime, 2,5 km adîncime, 8,39 mln/m3.

Flora şi fauna rezervaţiei este foarte variată. Aici întîlnim plante şi animale rare,
cum ar fi: cornaci, peştişoara, nufărul, hermelina, nurca sălbatică, cormoranul
mic, pelicanul comun, stîrcul galben, egreta mare, raţa cu ochi albi, păstruga,
lostriţa, libelula lui Linden ş.a.
Rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească”

Rezervaţia ştiinţifică "Pădurea Domnească" reprezintă un tezaur naţional, care

urmeaza sa fie imbogăţit, valorificat şi extins in tot arealul Prutului de Mijloc, de
la Criva pana la Pruteni.

Padurea din lunca Prutului, luată sub protecţia statului din anul 1993, este una
dintre cele mai valoroase şi bătrîne păduri de luncă din Europa.

Suprafaţa - 6039 ha, din care 3054 ha sunt păduri. Rezervaţia se întinde pe o
suprafaţă de 40 km.

Rezervaţia include ocolurile silvice Călineşti şi Balatina (gospodăriile silvice

Făleşti şi Glodeni).

Suprafaţa pădurilor naturale constituie 3054 ha (52,1% din tot teritoriul), dintre
care stejarişuri (Quercus robur) - 1017,7 ha (17,4%), plopişuri (Populus alba,
P.nigra) - 1046 ha (17,8%), salcişuri (Salix alba) - 371,5 ha (6,3%) si de
rachitişuri (S.triandra, S.viminalis) - 52,6 ha (0,9%). Plantaţiile artificiale ocupă
circa 32%, pajiştile - 3,3%, mlaştinile ocupă circa 7,1%.

Pe teritoriul rezervaţiei au fost înregistrate cca 600 specii de plante vasculare, 12

dintre care au fost incluse în CR a RM: arinul alb, arinul negru, voinicerul pitic,
verigariul, viţa de pădure, iarba ciutei, , laleua pestriţă, colţişorul glandulos,
mlăştiniţa palustră, limba şarpelui, cornaciul, peştişoara.

De asemenea în această rezervaţie putem întîlni o varietate mare de animale rare:

pisica sălbatică, jderul- de – pădure, chiţacanul- cu -abdomen –alb, vidra, nurca-
europeană, lebăda-cucuiată, lopătarul, barza – neagră.
Rezervaţia “Iagorlîc”

Rezervaţia naturală "Iagorlîc" este primită în componenţa rezervaţiilor naturale

ale Uniunii Euroasiatice şi este inclusă în Registrul Fondului Internaţional al
Rezervaţiilor naturale.

Este situată la gura rîului Iagorlîc, pe malul stîng al Nistrului. Teritoriul

rezervaţiei ocupă 877 ha de teren uscat si 270 ha suprafaţă acvatică. Rezervaţia a
fost organizată cu scopul păstrării şi studierii condiţiilor ecologice caracteristice
bazinelor de apă din apropierea Nistrului. Rezervaţia cuprinde sisteme ecologice
acvatice şi terestre, în care au fost create condiţii favorabile pentru reproducerea
animalelor si plantelor.Dintre plantele şi animalele rare, întîlnite pe teritoriul
rezervaţiei putem enumera: popîndăul european , hermelina, şarpele- de- alun,
şarpele- cu- abdomen- galben, broasca- ţestoasa –de- apă, lebăda vulturul- pescar
, eretele vînăt , drobişorul- tetragonal, dediţelul măşcat, coşacii părosi, cheleria
moldovenească, iarba osului, viţa –de pădure, şofranelul reticulat, negara penată
ş.a.
Rezervaţia naturală “Lebăda albă”

Rezervaţia a fost creată în iunie 1998, prin adoptarea Legii privind fondul ariilor
protejate de stat.Rezervaţia este situată în partea de sud-vest a oraşului Leova , în
lunca cursului inferior a rîului Prut. Suprafaţa totală a Rezervaţiei este de 30 ha.
Scopul rezervaţiei este de a păstra biodiiversitatea prin ameliorarea condiţiilor de
habitat şşii asigurarea integrităţii şi continiutăţii speciilor floristice şi faunistice
din zonă. Flora şi vegetaţia rezervaţiei este considerată drept primară . Prin
investigaţiile floristice efectuate s-au înregistrat 111 specii de plante vasculare
ierboase şi 4 esenţe de de arbooro carractteristici pentru luncile inundabile.
Sectorul cercetat nu este populat de specii rare sau pe cale de dispariţie. Fauna
este reprezentată prin aşa specii de animale rrare pe teritoriul Moldovei: stîrcul
cenuşiu, egreta mică, lebăda cucuiată, egreta mare, ţigănuşul, etc.

21 martie Ziua Mondială a Pădurii

Ziua mondială a Pădurii este sărbătorită în înreaga lume de peste 30 de ani pentru
a reaminti comunităţilor de importanţa şi numeroasele beneficii aduse de pădure.
Ideea îşi are originea la cea dea XXIII Adunare Generală a Confederaţiei
Europene pentru Agricultură din 1971, sprijinită apoi şi de ONU.
Pădurile constituie una dintre principalele bogăţii naturale regenerabile şi au
importanţă strategică deosebită, fiind o parte componentă a patrimoniului natural
naţional. Pădurile, de asemenea sunt un factor stabilizator important pentru mediul
înconjurător, contribuind la conservarea diversităţii biologice,stabilizarea
terenurilor ameninţate de eroziune şi alunecări de teren şi protejarea resurselor de
apă.

Republica Moldova face parte din categoria statelor cu un grad redus de

împădurire. În prezent, suprafaţa acoperită cu păduri de pe teritoriul ţării constituie
cca 10,7 %, ceea ce este foarte puţin în comparaţie cu media europeană- 29 % sau
cu ţările situate în aceeaşi zonă biogeografică- România (28%), Bulgaria (35%),
Ungaria (19,5%).

Pe vremuri, Moldova era o regiune mult mai împădurită. Aproximativ cu două

secole în urmă, acest teritoriu era ocupat de păduri în proporţie de peste 30 %. În
sec. XIX zone întinse au fost defrişate şi introduse în circuitul agricol. De atunci şi
pînă la mijlocul secolului XX suprafaţa pădurilor a fost în descreştere continuă.
Suprafeţe de păduri au început să sporească din nou în perioada postbelică, cînd
zeci de mii de ha- în temei terenuri degradate inutilizabile în agricultură au fost
alocate pentru împădurire.

Dinamica suprafeţei pădurilor în Republica Moldova

Anul 1848 1918 1945 1966 1973 1983 1993 2003 2006

Suprafaţa 366,2 230,0 222,0 247,6 271,2 301,2 333,9 355,1 362,7
(ha)

În Moldova, pădurile nu formează un spaţiu continuu care să străbată întreaga

ţară. Ele sunt grupate în circa 800 trupuri de pădure cu suprafaţa de la 5-1500 ha.
Gradul de împădurire variază între zonele geografice ale Republicii Moldovei :
8,1în nordul ţării, 14,5 % în centru şi 7,7 % în zona de sud. Majoritatea terenurilor
fondului forestier 84,1 % se află în proprietatea statului, restul fiind deţinute de
primării (15,7 %) şi doar 0,2 % de proprietarii privaţi. Teritorii întinse de pădure
de pe întinsul ţării sunt luate sub ocrotirea statului, fiind transformate în rezervaţii
ştiinţifice.

Rezervaţia ştiinţifică forestieră „Codrii”

Rezervaţia ştiinţifică „Codrii” prezintă rezervaţie forestieră. Ea a fost organizată în

anul 1971, în baza ocolului silvic Lozova, raionul Străşeni. Se află la 49 km de
Chişinău. Scopul rezervaţiei este păstrarea pădurilor de tipul celor din Europa
Centrală. Suprafaţa totală a rezervaţiei este de 5177 ha. Suprafaţa de păduri
naturale de pe teritoriul rezervaţiei este de 90,1 %. Predomină gorunetele, şi
arboreturile din frasin. Se întîlneşte carpen, fag.

Odată cu organizarea rezervaţiei au fost puse bazele unor vaste cercetări ştiinţifice.

În flora rezervaţiei „Codrii” întîlnim un şir de plante rare: bumbăcăriţa, papucul-

doamnei, crinul-de-pădure, untul-vacii, poroinicul, păducelul pentagin, specii de
ferigi ş.a.

Printre animalele rare găsim: cerbul-nobil, pisica- sălbatică, bursucul, etc.

Rezervaţia ştiinţifică forestieră „Plaiul Fagului”

Rezervaţia „Plaiul Fagului „ a fost organizată în anul 1976 cu scopul ocrotiri
făgetelor de unicat. Suprafaţa totală a rezervaţiei este de 5642 ha. Rezervaţia
ocupă partea de nord-vest a Codrilor (r-nele Ungheni, Călăraşi, Nisporeni.)
Suprafaţa pădurilor naturale este de 83,3 %, iar cele artificiale constituie 11,6 %.
Pe teritoriul rezervaţiei se întîlnesc 77 specii de plante rare şi pe cale de dispariţie,
ceea ce constituie 32,4 % din totalitatea de specii rare din flora Moldovei:
mălinul, perişorul, pana-zburătorului, ferigile, etc.

Dintre animale rare se întîlnesc: pisica-sălbatică, nevăstuica, jderul-de-pădure, 4

specii de lilieci, 7 specii de ciocănitoare, lebăda, broasca –ţestoasă-de-baltă,
şarpele-de-alun, şarpele-cu-abdomen –galben, etc.

23 martie- Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei a fost declarată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite,

prin rezoluţia A-RES-47-193, în 1992, la iniţiativa Programului de Mediu al
Naţiunilor Unite, prin încurajarea unei înţelegeri globale, mai eficiente şi mai
responsabile, a necesităţii de utilizare, protecţie, economisire şi conservare a apei.
Această zi este un prilej de a readuce în atenţia opiniei publice a problemelor
legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor. Statele sunt
invitate să dedice această zi , ţinînd cont de specificul şi contextul naţional, unor
activităţi concrete care să atragă atenţia publicului prin publicarea şi desiminarea
de documente, organizarea de conferinţe, , mese rotunde, seminarii şi expoziţii,
avînd ca subiect conservarea şi dezvoltarea resurselor de apă.

Apa este considerată cel mai surprinzător miracol al naturii. Nici unul dintre
organismele vii ale planetei nu poate exista fără apă. Organismul uman conţine
cca 70 % apă,peştii- 75 %, meduzele- 99 %, tomatele- 90 %, merele- 85 %,
castraveţii- 95 % . Pentru menţinerea activităţii vitale normale un om matur
trebuie să consume 2,5 l de apă pe zi.

Deşi, 2/3 din suprafaţa Pămîntului sunt acoperite de ape şi s-ar părea că rezervele
de apă sunt imense, partea cea mai mare o prezintă apa sărată, ce nu poate fi
utilizată direct. Apei dulci îi revin doar 2,85 % din suprafaţa totală de apă.
Cantitatea cea mai mare de apă dulce este înglobată în gheaţa polară şi pe
altitudine (77,4%), o mică parte în rîuri şi fluvii (0,003 %), în lacuri cu apă dulce
(0,32%), în ape subterane (peste 20% ), în atmosferă (0,034%) şi în umiditatea
solului(0,175%). Dintre cei trei factori de mediu: apă, aer, sol- apa este cea mai
afectată de poluare. Poluarea se produce pe cele mai diverse căi:

 Prin produse menajere

 Prin activităţile industriale şi agricole
 Prin produsele petroliere
 Prin reziduurile de la abatoare
 Prin detergenţi

Resursele medii de apă de pe teritoriul Republicii Moldova se estimează la 7, 21

Km 3: rîuri interioare- 1,31 km 3; rîuri transfrontaliere: Prutul- 4,1 km3 şi Nistrul-
0,7 km 3; ape subterane- 1,1 km 3.
Din resursele de apă ce se formează pe teritoriul ţării , unui locuitor îi revine cca
0,33 mii m3 pe an, pentru comparaţie , în ţările vecine unui locuitor îi revine :
Ucraina – 1,01 mii m3 pe an, în România- 1,68 mii m3 pe an.

Potrivit analizelor de laborator, calitatea apei din rîurile Nistru şi Prut este
calificată ca poluată moderat, deci potabilizabilă, iar din rîurile interne – poluată şi
degradată. Calitatea apelor subterane continuă să rămînă nesatisfăcătoare, în unele
cazuri din cauza poluării, iar în alte – din cauza condiţiilor geologice.

Moldova dispune de cca 3000 de rezervoare de apă. Deşi nu toate pot fi folosite ca
sursă de apă potabilă, totuşi ele joacă un rol important pentru natura
înconjurătoare şi economia ţării.

1 aprilie Ziua păsărilor

De peste o sută de ani atît ornitologii, cît şi oamenii de rînd din întreaga lume
sărbătoresc Ziua păsărilor. Marcarea acestei date s-a început de la 1 aprilie 1906,
după semnarea „Convenţiei pentru Protecţia Păsărilor”

Păsările au apărut acum cca 150-170mil.de ani , în jurasic, a doua perioadă a

mezozoicului. Ele au evoluat de la reptile, păstrînd unele caractere
morfofiziologice ale acestora, dar căpătînd şi unele noi, ce le-a permis să se
adapteze la diverse medii de viaţă. Păsările au o vastă răspîndire pe glob, populînd
toate tipurile de ecosisteme: terestre, acvatice şi spaţiu aerian.

Clasa Păsări sau Aves cuprins aproximativ 8600 de specii.

Cele mai tinere aripate din istoria atît de zbuciumată a păsărilor fac parte din
ordinul Passeriformes, care numără 5100 specii.
Cel mai lung coic din lume în raport cu lungimea corpului îl are Pasărea cu spadă
(Ensifera ensifera) Lungimea coicului o depăşeşte pe cea a corpului.

Cel mai dezvoltat simţ al mirosului îl are pasărea Kiwi din Noua Zeelandă. Cu
ajutărullui (nările sînt situate în vîrful ciocului) îşi detectează hrana, obicei unic în
rîndul păsărilor.

Cel mai perfecţionat organ de transformare a apei marine în apă dulce îl posedă
albatrosul prin intermediul unui organ sitiat în nări. Savanţii studiază acest proces,
pentru a izbuti pe cale artificială să transforme apa salină în apă dulce

În junglele Mexicului locuieşte o pasăre – cangur. Ea are sub aripă un un fel de

„cuib” natural, întocmai ca marsupiul cangurilor, în care îşi adăposteşte şi îşi
transportă puii.

Cea mai lungă distanţă parcursă fără oprire în 24 ore o realizează nagîţul. S-a
înregistrat că în 1927, un stol de nagîţ a zburat din Anglia în America de Nord,
parcurgînd în 24 ore , fără oprire 3500 km.

Cea mai mare viteză de zbor o realizează pasărea fregata- 400 km /oră, pe locul doi
se situiază lăstunul –cu- coada –ascuţită, care î zbor normal atinge viteza de 140-
170 km/oră, iar în picaj- 300 km /oră. Al treilea în clasament este şoimul cu 120
km/oră, iar cînd atacă- 300 km/oră .

Cea mai mare acuitate vizuală o are şoimul- de 2,6 ori mai mare decît a omului
(poate distinge un semnalizator rutier de la 800 m distanţă)

Cei mai iuţi zburători din lumea păsărilor se consideră şoimul-vînător, care
dezvoltă o viteză record de 290 km-oră.
Cei mai iscusiţi zburători sunt păsările colibri şi nectaridele. Aceste păsări pot
zbura atît înainte cît şi înapoi, pot să-şi menţină poziţia neschimbată în aer un timp
îndelungat.

Tot colibri este considerată cea mai mică pasăre, avînd dimensiunea unei cutii de
chibrituri şi cîntărind cîteva grame.

Cea mai mare pasăre din lume este considerată struţul african, ce are masa de pînă
la150 kg.

Cea mai mare specie de păsări din Moldova este dropia, în prezent o specie rară şi
introdusă în Cartea Roşie a Moldovei.

Cea mai mică specie de păsări din Moldova şi în întreaga Europă este auşelul. El
cîntăreşte cca 4-8 g.

În general, în Moldova se întîlnesc cca 285 specii, dintre care 39 specii sunt
incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova (ed. II)

.
Pelican- comun – specie critic periclitată

Pasăre acvatică, de talie mare, 140 cm lungime, anvergura aripilor de 300 cm şi

masa corporală de cca 10 kg. Are gît lung, cioc masiv şi puternic, ventral prelungit
de sac gular galben, unde îşi adună temporar hrana. Penaj alb, cu reflexe roz în
perioada nupţială.Picioare scurte, roze, cu membrană înotătoare.
Habitatează în ecosistemele palustre, prin maluri bogate în stufărişuri, în bazine
acvatice.Pasăre colonială, călătoare, ce nu cuibăreşte pe teritoriul Republicii
Moldova. Locurile mai apropiate de cuibărit ale speciei sunt înregistrate în Delta
Dunării.

PELICANUL-CREŢ

Pasăre acvatică, de talie mare, în lungime atinge 180 cm, anvergura aripilor pînă la
350 cm şi masa corporală de pînă la 12 kg. Asemănătoare cu Pelicanul comun, de
care se deosebeşte prin penajul alb-cenuşiu, cu tectricele, de pe ceafă şi gîtul
posterior creţe. Habitatează în ecosistemele palustre, prin maluri bogate în
stufărişuri, în bazine acvatice cu o bogată bază trofică, nu prea adînci.
Este înregistrată în bălţile din cursul inferior al Prutului.

Stîrc- galben
Pasăre acvatică, în lungime atinge 45 cm, anvergura aripilor pînă la 87 cm şi masa
corporală pînă la 350 g. Capul, gîtul şi spatele de culoare galbenă. Cioc albăstrui-
negru; picioare galbene. În perioada nupţială pe cap cu un smoc de pene lungi.
Habitatează în ecosistemele palustre, prin bazinele acvatice de mică adîncime, prin
stufărişurile compacte, prin zăvoaie.Stîrcul galben în trecut era înregistrat pe întreg
teritoriul ţării, dar în prezent populează bălţile din cursul inferior al Prutului.
Pasăre colonială, călătoare, ce soseşte în aprilie. Îşi asamblează cuibul pe ramurile
de la baza arborilor. Ponta constă din 4-5 ouă, care sunt clocite predominant de
către femelă. Puii eclozează la început de iulie şi sunt hrăniţi de ambii părinţi.

Egreta albă
Pasăre acvatică, în lungime atinge 90 cm, anvergura aripilor pînă la 150 cm şi
masa corporală de pînă la 1600 g. Penaj alb imaculat. Cioc negru, lung, la bază
gelben. Dispune de penaj ornamental. Gît şi picioare lungi. Populează lacurile de
luncă şi de baltă cu apă mică şi cu vegetaţie palustră bogată.
A fost înregistrată în bălţile din cursul inferior al Prutului.
Pasăre călătoare, ce soseşte în martie-aprilie. Cuibul este construit de ambii
parteneri. Ponta este formată de 3-4 ouă. Clocesc alternativ ambii părinţi. Puii
eclozează la început de mai şi sunt hrăniţi de ambii părinţi. În jumătatea a doua
a lunii august are loc fromarea stolurilor de migraţie.

Barza neagră

Pasăre acvatică, de talie mare, în lungime atinge 105 cm, anvergura aripilor pînă la
175 cm şi masa corporală pînă la 3000 g. Capul, gîtul şi spatele de culoare neagră
cu luciu metalic, iar partea ventrală şi picioarele albicioase. Cioc şi picioare de
culoare roşie. Ciocul, gîtul şi picioarele lungi. Habitează în ecosistemele palustre,
prin bazinele acvatice de mică adîncime, prin pădurile de luncă. Pasăre
monogamă, nu formează colonii, călătoare. Atinge maturizarea sexuală la 3 ani.
Ponta enumeră 2-5 ouă.
Dropia

În trecut, dropia era o pasăre obişnuită şi cuibărea regulat pe teritoriul Moldovei.

De obicei, cuibăreşte în stepă , semănăturile cerealiere sau în iarba deasă de pe
terenurile necultivate. Îşi construieşte cuibul pe sol.Ponta se compune din 2-3 ouă.
Clocitul începe din jumătatea lui aprilie şi durează ca o lună. Dropia se hrăneşte cu
diverse plante verzi, insecte. Precum şi cu şoareci, şopîrle, broaşte. În ultimii zece
ani numărul dropiilor s-a redus considerabil. Actualmente este întîlnită doar ca
specie de pasaj în sudul Moldovei

Ciocănitoarea neagră
Este o pasăre ce se întîlneşte în păduriel de foioase de vîrstă medie cu arbori
seculari . A fost semnalată în pădurile Arioneşti, Caracuşeni, rezervaţiile „Plaiul
Fagului”, „Pădurea Domnească”, „Prutul de Jos”, „Codru”. Pe teritoriul Moldovei
ciubăresc circa 15 perechi de ciocănitori negre.

22 aprilie – Ziua Pămîntului

Ziua Pămîntului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în anul

1970, cu scopul de trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată faţă de
mediu. Această zi a fost celebrată în primul an de circa 20 mln. De oameni, în
marea lor majoritate tineri şi foarte tineri. După două decenii , în anul 1990 , peste
200 mln. de oameni din 141 de ţări au transformat ziua Pămîntului într-o
manifestare de amploare. În acelaşi an, a fost fondată organizaţia
nonguvernamentală “Earth Day USA”, care din anul 1991 coordonează pe plan
internaţional ceea ce pornise ca eveniment strict american.

Ziua Pămîntului- eveniment simbol al responsabilităţii civice în protecţia

mediului- are ca scop de a conştientiza populaţia şi factorii de decizie privind
necesitatea conservării resurselor natural ale lumii. Protejînd resursele natural e
protejăm biosfera, dar mai ales protejăm viaţa şi sănătatea oamenilor
24 aprilie- ziua Animalelor de Laborator

Animale de laborator- animale supuse unor experimente , cu scopuri medicale sau

testării unor produse .

Marile descoperiri ale medicinei şi ale altor domenii au fost făcute în baza
experientelor efectuate pe animalele de laborator.

Vaccinul antirabic al lui Louis Pasteur, în 1885 a fost testat prin infectarea unui
număr mare de cîini şi iepuri cu această boală.

Obţinerea antitoxinei difterice, în 1891, s-a făcut după injectarea porcilor de

Guineea cu toxina difterică .

În secolul XX, utilizarea animalelor în scop experimental se extinde , depăşind

domeniile farmacologiei şi fiziologiei, fiind folosite şi în domenii cum ar fi
psihologia , testarea produselor cosmetic, testarea diferitor produse
medicamentoase şi a altor produse de larg consum.

În cazul experimentelor militare au fost irradiate maimuţele pentru a observa care

sînt efectele expunerii la radiaţii şi care sînt modificările comportamentale
induse de radiaţii. În Texas au fost realizate experienţe care utilizează maimuţe cu
scopul de a urmări capacitatea de a utilize un simulator de zbor ante- şi postradiere
a sistemului nervos central (Pence, 1990).
În centrele universitare, în special facultăţile de biologie şi medicină veterinară,
sînt folosite adesea animale cu scopul de a învăţa studenţii diverse structuri
antomice, procese fiziologice şi proceduri chirurgicale.

Un caz celebru de abuz asupra animalelor de laborator este experimentul efectuat

pe primate cu scopul de a simula leziunile cerebrale de la oameni. Acest
experiment s-a desfăşurat la Facultatea de Medicină a Universităţii din
Pennsylvania. În anul 1984, cinci membri ai grupului ALF-Animal Liberation
Front- au reuşit să sustragă din laboratoarele facultăţii o serie de casete video care
reprezentau experimentele efectuate pe babuini. Aceste casete au fost distribuite în
toată presa americană şi înfăţişau diferite metode de producere a leziunilor
cerebrale la maimuţe. Deşi, ulterior conducerea facultăţii a încercat să dezmintă că
ar fi existat un abuz asupra animalelor , sub presiunea opiniei publice
experimentele au încetat , iar laboratorul a fost închis. Ceea ce s-a ripostat mai
mult cercetătorilor a fost lipsa anesteziei la animale , efectuarea de leziuni
multiple la maimuţe fără un scop ştiinţific bine determinat, întreţinerea animalelor
în condiţii improprii, lipsa unui personal veterinar care să asigure întreţinerea
corespunzătoare a animalelor.

Primele semnale de alarmă iva experimentării pe animale au apărut în anul 1600,

dar au exprimat doar nişte păreri personale ale unor oameni de ştiinţă,
neconstituindu-se în curente filozofice, care să condamne utilizarea animalelor
pentru experienţe.

După cel de al II-lea război mondial , guvernele a multor ţări împotralocă fonduri
imense în scopul efectuării cercetărilor medicale. În această perioadă se remarcă
o creştere a numărului de animale folosite în laboratoare. Totuşi, între anii 1970-
1980 izbucnesc cîteva scandaluri mari legate de abuzurile la care sînt supuse
animalele de laborator. În anul 1975 Peter Singer public lucrarea Animal
Liberation care susţine idea drepturilor animalelor .

În present , oponenţii experimentelor pe animale condamnă cel mai mult utilizarea

acestora în testele LD-50, în testele Draize (utilizînduţse iepurii, se măsoară gradul
de iritare a mucoasei ochilor de către diferite produse cosmetic) şi în cazul
experimentelor psihologice (instinctual matern studiat pe puii de maimuţă)

22 mai - Ziua Internaţională a Biodiversităţii

Ziua Internaţională a Biodiversităţii a fost iniţiată în anul 1993 la Adunarea

Generală a Naţiunilor Unite pentru promovarea aspectelor legate de
biodiversitate. Pînă în anul 2000 Ziua Internaţională a Biodiversităţii se sărbătorea
pe 29 decembrie, celebrînd ziua intrării în vigoare a Convenţiei asupra Diversităţii
Biologice. În decembrie 2000 data a fost schimbată (22 mai 1992, fiind data
adoptării Convenţiei). Schimbarea s-a realizat în mare parte pentru a evita
suprapunerea cu alte sărbători ce au loc la sfîrşit de decembrie.

Principalul scop urmărit este creşterea conştientizării publicului faţă de importanţa

conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice precum şi faţă de împărţirea
echitabilă a resurselor ce derivă din utilizarea acesteia.
Celebrarea în fiecare an a acestei zile constituie o ocazie de a reflecta la
responsibilităţile pe care le avem în conservarea acestei preţioase moşteniri şi
transmiterea ei generaţiilor viitoare.

Prin biodiversitate se înţelege varietatea formelor de viaţă din ecosistemele terestre

şi acvatice şi e complexele ecologice din care fac parte.
Transformarea profundă a mediului înconjurător şi acumularea în timp a unor stări
de degradare a acestuia au condus la eroziunea şi sărăcirea biodiversităţii, cu efect
pe termen lung pentru natură: distrugerea multor păduri, reducerea efectivelor
populaţiilor sălbatice şi a genofondului lor, creşterea ratei, vitezei de extincţie a
speciilor, care a depăşit cu mult rata procesului natural de formare a noi specii. În
acelaşi timp, s-a exercitat o presiune selectivă asupra speciilor, fiind favorizate cele
utile direct populaţiei umane, ceea ce a determinat modificarea structurii
ecosistemelor şi le-a influenţat evoluţia.

Pierderea biodiversităţii este la fel de importantă ca modificările climaterice,

aflându-se în strânsă legătură. În acest sens sunt urgent necesare eforturi
coordonate şi intense pentru oprirea acestei tendinţe, în special având în vedere
scurtul timp rămas pentru îndeplinirea angajamentelor pentru 2010. În
conformitate cu evaluarea ecosistemelor pentru mileniu realizată de O.N.U. în
2005, de la începutul anilor 1960 s-a produs un declin în 2/3 din ecosisteme.
Eroziunea biodiversităţii este un fenomen global, care nu poate fi mascat. Ea este
influenţată de creşterea exponenţială demografică şi de formele şi ritmul
dezvoltării sistemelor socio-economice. Abordarea ei la nivel global este însă
subminată de decalajele şi inechităţile economice şi sociale existente în lume, care
împiedică implementarea Convenţiei asupra biodiversităţii. Convenţia pentru
conservarea biodiversităţii de la Rio de Janeiro (1992) a promovat o serie de
principii bazate pe valenţa economică, socială, ecologică, genetică, ştiinţifică,
culturală, estetică şi recreativă a biodiversităţii şi a recunoscut dreptul suveran al
fiecărei naţiuni de a ocroti şi conserva speciile existente în propria ţară şi de a-şi
stabili reţeaua de arii protejate.
Eficienţa măsurilor de conservare este periclitată de unele procese şi fenomene
globale, practic ieşite de sub control: ploile acide, efectul de seră, diminuarea
startului de ozon, eutrofizarea apelor, nitrificarea şi acidifierea solurilor,
deşertificarea. Biodiversitatea joacă un rol esenţial în susţinerea vieţii şi a
mijloacelor de existenţă, a dezvoltării economice şi sociale şi a bunăstării
oamenilor, precum şi în atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului până în
2015.

5 iunie – Ziua Mediului

Marcarea în fiecare an, pe data de 5 iunie, a zilei Mondiale a Mediului, instituită în 1972 de
către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, reprezintă un binevenit semnal asupra
necesităţii de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului natural pe care avem datoria de
a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.

Ziua Mediului este o sărbătoare a tuturor cetăţenilor, indiferent de ţara sau rasă.

Faptul că mediul înconjurător aparţine tuturor, iar eforturile de a-l proteja şi reabilita au ca
obiectiv suprem menţinerea unui mediu nealterat pentru generaţiile viitoare, trebuie să ne
apropie în misiunea comună de a transforma protecţia mediului într-o componentă
competitivă a dezvoltării durabile.

Principalele măsuri care se pot adopta pentru reducerea impactului asupra mediului sînt
următoarele:

 Aplicarea unui management ecologic al deşeurilor : minimalizarea cantităţilor de

deşeuri generate, aplicarea colectării selective, reciclarea şi

valorificarea deşeurilor, depozitarea controlata ;

 Depoluarea industrială, in principal prin aplicarea de tehnologii nepoluante;

 Construcţia de motoare cu grad redus de emisii poluante sau utilizarea vehiculelor
cu motoare electrice, fluidizarea traficului,
  Extinderea zonelor verzi ;
 Reducerea consumurilor de apa,
 Evitarea pierderilor pe traseele de alimentare cu apa ;
 Asigurarea spaţiului urban cu reţele de colectare a apelor uzate, epurarea

corespunzatoare a apelor uzate înainte de evacuarea in mediu;

8 iunie – Ziua Mondială a Oceanelor

Ziua Oceanelor, sarbatorită la 8 iunie în fiecare an, are rolul de a reaminti

importanţa pe care o are oceanul în dezvoltarea unei vieţi echilibrate. Data de 8
iunie, în care se marchează această zi, a fost declarata sărbătoare internaţională în
1992, fiind stabilită la “Summit-ul Pămîntului” care a avut loc în acel an la Rio-
de – Janeiro, la care au participat reprezentanţii a 170 de state.

Volumul total al apei existente pe Pământ este apreciată la 1400 milioane

km3, din care doar 2,7% reprezintă apa dulce. Se ştie că 70% din suprafaţa
Pământului este acoperită de „Oceanul Planetar”, care însumează aproape 97%
din volumul total al hidrosferei şi este alcătuit din 4 bazine oceanice: Pacific,
Atlantic, Indian şi Arctic. În Antartica se găseşte 90% din volumul total de
gheaţă de pe glob, cantitatea fiind echivalentă cu debitul tuturor rîurilor
planetei pe o perioadă de 650 ani.

Ecosistemele marine prezintă importanţă din mai multe puncte de vedere:

 au un rol determinant în definirea climatului şi a manifestărilor
meteorologice;
absorb bioxidul de carbon emanat în atmosferă ca urmare a activităţilor
umane;
mările şi oceanele sunt şi o sursă majoră de hrană, un pilon al
prosperităţii economice, prin pescuit, turism, pentru sănătatea şi pentru
bunăstarea noastră.

Într-un studiu publicat de Societatea „Viitorul Oceanului” se arată că mai mult de

un miliard de oameni nu au acces la apa potabilă, iar peste 60% dintre speciile
corali vor dispărea în următorii 30 de ani. Numai în SUA mai mult de 40% dintre
estuare reprezintă un pericol pentru pescuit , apa mărilor şi oceanelor este
murdară, iar sute de specii de peşti se află în pericol.

Problemele legate de resursele de apă s-au accentuat astel că s-au pus restricţii
serioase cu privire la utilizarea apei şi s-a ajuns chiar la importarea unor mari

cantităţi de apă pentru consum. S-a constatat că 1,5 miliarde de locuitori ai

planetei, adică un sfert din total, n-au acces la apa potabilă, iar 2,6 miliarde, adică
peste două cincimi, n-au acces la salubritate.

În Europa problema cu privire la apă este legată de calitatea ei. Câteva cifre şi
statistici: cca 35% din apa din Europa provine din ape de suprafaţă -lacuri şi râuri -
care sunt afectate de poluare. Restul de 65% provine din ape freatice, apa de ploaie
infiltrată în sol, care formează bazine subterane de apă. Apa dulce contaminată şi
rezervele de apă ţinute în condiţii neigenice sunt cauza a 10% din totalul
îmbolnăvirilor din ţările sărace. În statele arabe apa este foarte importantă
,scumpă şi se foloseste până la ultima picătură, fiind importată la schimb cu
petrolul.

Pentru ca apa de la robinet să fie potabilă trebuie să fie tratată, deoarece poate fi

contaminată de îngrăşăminte, de pesticide, de substante chimice industriale

sau de germeni de la deşeurile rezultate din activităţile umane sau provenite
de la animale.

Principalii poluanţi sunt îngrăşămintele şi pesticidele. În contact cu apa, ele

sunt transportate spre râuri, fluvii şi de acolo în mare.

Întreg procedeul de tratare presupune însă costuri foarte mari. La nivelul UE s-au
luat măsuri multiple în ultimii 30 de ani, de reducere a poluării, mai sunt multe de
făcut însă şi toate aceste eforturi materiale şi umane sunt zadarnice, dacă fiecare
dintre noi nu ne schimbăm atitudinea, conduita faţă de mediu.

17 iunie – Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării

 
Zonele aride acoperă mai mult de 40% din suprafaţa Terrei. Aceste ecosisteme
reprezintă casa pentru o treime din populaţia Terrei. Peste 2 miliarde de oameni
trăiesc în condiţii precare, uneori de subzistenţă, iar viaţa lor depinde de aceste
habitate fragile.    

Pe întrega planetă, sărăcia, supraexploatarea terenurilor şi schimbările climatice

determină transformarea zonelor afectate de ariditate în deşerturi, şi implicit
creşterea gradului de sărăcie. Se estimează că între 10-20% din zonele afectate de
ariditate sunt deja degradate. Această problemă este acută în special în Afica sub-
Sahariană şi Asia de Sud, unde deteriorarea acestor zone este un adevărat obstacol
în eradicarea sărăciei extreme şi a foametei. Angajamentele asumate de guvernele
din întreaga lume, cu privire la protejarea acestor habitate, trebuie atinse până în
2015.

Fenomenul de deşertificare este greu de combătut, în schimb poate fi prevenit.

Protejarea şi restaurarea acestor zone afectate de ariditate vor ajuta la conservarea
peisajelor şi culturii care aparţin unor populaţii străvechi şi care sunt parte esenţială
a moştenirii noastre culturale.

21 iunie – Ziua Soarelui

Ziua Soarelui a fost lansată de Societatea Internaţională pentru Energie Solară şi
are drept scop popularizarea posibilităţilor de utilizare a energiei solare. Soarele
este un reactor termo-nuclear natural, care produce o energie comparabilă cu cea

a unui miliard de centrale nucleare terestre. Această energie este supusa unor

fluctuaţii, mai ales în momentul erupţiilor care agită suprafaţa globului solar.

Soarele a asigurat permanent şi va asigura pe toată durata existenţei sale un flux cu

densitate relativ constantă de energie şi care a inclus, respectiv va include, o

componentă semnificativă de energie utilizabilă ce a constituit şi ar putea să

constituie o sursă majora de energie pentru dezvoltarea şi evoluţia sistemelor
ecologice.

Istoric al utilizării energiei solare:

1839 - Bequerel descoperă efectul fotovoltaic

1954 – Prima celulă solară cu siliciu obţinută în Laboratoarele Bell

1958 – Primul satelit artificial alimentat cu energie fotovoltaică

1966 – Celula cu peliculă de film subţire CdS/Cu2O

1974 – Primele celule cu siliciu amorf

1983 – Prima instalaţie fotovoltaica cu o putere mai mare de 1MW

1985 – Primele celule cu siliciu cu efi cienţă mai mare de 20%

1989 – Primele tandemuri de celule solare cu o efi cienţă mai mare de 30%

în condiţii de concentrare a luminii

Astronomii consider Soarele ca o sferă gigantică şi vastă , cu vîrsta de 4 mlrd. Şi

jumătate de ani. Diametrul Soarelui este de 1,4 mln. km. În compoziţia Soarelui
sînt incluse: hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul şi alţi
atomi grei. Temperatura la suprafaţa Soarelui este aproximativ de 5500 grade C,
iar în central lui- 15 mln. grade C.
9 august – Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor

Instituirea de către Organismele specializate a Zilei Internaţionale a

Grădinilor Zoologice şi Parcurilor este o dovadă a interesului pe care
comunitatea internaţională îl acordă problematicii ample a conservării
biodiversităţii.

Grădina Botanică din Chişinău

Grădina Botanică din Chişinău este una relativ tînără. Ea a fost înfiinţată în
1950, la 1 septembrie de către Tatiana Gheideman (director al acesteia 1950-
1964), V. Rabin , V. Andreev, A. Negru. Pentru construcţia Grădinii Botanice
acestei grădini , a fost repartizat iniţial un teren de 76 ha de pe valea rîului
Durleşti. (actualmente aici este situată parcul-dendrariu) Însă după 5 ani de la
construcţia iniţială au dat de ştire un şir de factori negativi, iar în 1964 urma
alegerii lui A. Ciubotaru ca director , Grădina Botanică a fost transferată în S-E
Chişinăului , în noua locaţie fiindu-i repartizate 104 ha. Acest teritoriu nou include
24 tipuri de soluri cu ape subterane.

Direcţiile de cercetare ştiinţifice ale Grădinii Botanice sunt:

1. Introducerea grupelor de plante

2. Cercetarea vegetaţiei şi florei Moldovei
3. Înverzirea satelor şi oraşelor Republicii
4. Crearea Grădinii Botanice la nivel înalt ştiinţific, arhitectural-peisager

Sectoarele şi laboratoarele Grădinii Botanice

Sectoarele Anul fondării Suprafaţa, ha Taxonomie
Grădinii Botanice
Alpinarium 1982 0,6 50 specii
Dendrarium 1972 24 40 familii, 106
genuri, 560 specii
Flora Moldovei 1972 10,7 30 specii arbori, 18
specii arbuşti, 110
specii plante
ierboase
Pinarium 1972 10 4 familii, 10
genuri, 90 specii
Rozarium 1980 3 10 specii
Floricultură 1972 3,5 3000 specii
Siringarium 1982 1 16 specii
Plante tropicale şi 1975 0,003 2550 specii
subtropicale
Fructuarium - - -
Lianarium - - -
Iridarium - - -

În Grădina Botanică funcţionează următoarele laboratoarele:

 Laboratorul Dendrologie
 Laboratorul Embriologie şi Biotehnologie
 Laboratorul Floră spontană
 Laboratorul Silvicultură şi Geobotanică
 Laborator Plante aromatice şi medicinale
 Laborator Plante netradiţionale
 Laborator Floricultură
Grădina Zoologică din Chişinău

Grădina Zoologică din Chişinău a fost înfiinţată la 9 mai 1978. Se află în sudul
oraşului Chişinău, nu departe de Grădina Botanică.
Grădina Zoologică are peste 21 ha. Animalele sunt împărţite în 5 secţiuni:
 Animale răpitoare
 Paricopitate şi imparicopitate
 Ornitologie
 Primate
 Acvaterarium
În total sunt 720 de vieţuitoare , cuprinse 125 specii. Sunt 373 de păsări , cuprinse
în 65 specii şi 245 mamifere, cuprinse în 46 specii.
Parcul de la Ţaul
Parcul de la Ţaul a fost creat în anul 1901-1904 de către I.V. Vladislavschi-Padalco
în satul Ţaul, r-nu Donduşeni.
Suprafaţa torală 46 h. Realizat în calitate de reşedinţă pentru A. Pommer şi este
compartimentat în patru zone - două de silvoparc, una peisageră şi ultima formată
din pomi fructiferi. În cadrul parcului peisager este amplasat conacul şi anexele
gospodăreşti, care posedă amprentele stilului unei arhitecturi eclectice.
Planificarea şi amplasarea zonelor a fost dictată de relieful cadrului natural şi are
un caracter asimetric. Pe teritoriul parcului peisager din Ţaul se află cateva lacuri.
Parcului este împărţit în câteva parcele, care se deosebesc după specificul
landşaftului. În stânga intrării principale se află câteva construcţii ce formează un
ansamblu arhitectural deosebit. Cuprinde faimoasă colecţie de foioase, de fagi,
copaci cu frunzişul de diferite culori, de frasini, 19 specii de conifere şi 4 forme
decorative de plopi.

Imagini din Parcul de la Ţaul.

Parcul din satul Rediul Mare
Parcul şi conacul a fost creat în anii 1912-1914 la comanda generalului V.
Dombrovschi. Arhitectorul I.V. Vladislavschi-Padalko. Suprafaţa totală 10 h.
Este format din patru poiene, orientările cărora sunt îndreptate spre extremitatea
sudică, unde se află conacul. Legătura tradiţională cu parcul se face prin
intermediul unei terase acoperite. Ansamblul parcului a fost format din diverse
specii de foioase. Plantaţiile acestui landşaft numără 26 specii şi forme de arbori şi
arbuşti, printre care este şi castanul porcesc forma coroanei căruia este sferică,
arţari argintii, stejari pendunculaţi, plopi albi etc. Amplasaţi asimetric faţă de
conac, pâlcurile de copaci crează o impreie romantică. Centrul compoziţional al
parcului este determinat de conac, fiecare faţadă a căruia crează racursiuri diverse,
accentuate de careurile deschise sau întunecate ale brazilor, care înconjoară
clădirea.

Imagini ale Parcului din satul Rediul Mare

Parcul din satul Ivancea, r-nul Orhei
Parcul din satul Ivancea a fost creat în 1880. Parcul cu conac din Ivancea
(suprafaţa totală 4 h.) este creat în anul 1880 la comanda lui K. Balioz, include mai
multe havuzuri şi dealuri artificiale, are planul neregulat, asimetric, fiind dominat
de prezenţa unor specii de foioase exotice (40 de specii). Conacul construit în anul
1852 are un plan dreptunghiular. Parcul reprezintă un model caracteristic liniei
„rustice” în arhitectura peisagistică a Moldovei. Asemănător parcului din satul
Ţaul, aici este întâlnită o combinaţie spectaculoasă a pomilor fructiferi cu cei de
pădure. Este un monument de importanţă locală. Restaurat în anii 1980, arhitect V.
Dubelari.

Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfînt” din Chişinău.

Acest parc a fost creat în 1818. Este unul dintre cele mai vechi modele de
arhitectură peisajeră din Basarabia. Apariţia sa a fost posibilă datorită iniţiativei
soţiei gubernatorului A. Behmetiev. În anii 1840-50 pe teritoriul parcului sunt
construite o oranjerie şi o seră. A fost reconstruit de mai multe ori: în 1865 (după
furtună); în 1861-1868 - când teritoriul parcului este înconjurat cu un grilaj de
fontă turnat la Odesă după proiectul lui A. Bernardazzi.
Posedă 3 arbori de dud vărsta cărora este estimată circa la 185 de ani. Grădina
are 7 intrări, patru havuzuri şi un ansamblu de sculptură (Aleia Clasicilor, 1958),
secundată de imaginile a doi lei, sculptaţi în marmură. La intersecţia aleielor, lângă
havuzul central se află bustul lui Puşkin (autor  A. Opekuşin, 1885). Intrarea
principală este flancată de doi piloni din piatră albă situată în spatele
monumentului lui Ştefan cel Mare (arhitect A. Plămădeală, 1927).

Parcul “Valea Morilor” din Chişinău

Parcul „Valea Morilor” şi lacul din această zonă au fost construite în anul
1952. Suprafaţa întregii zone este de 102 hectare.  Proiectul parcului a fost
elaborat de catre colectivul de autori sub conducerea arhitectului R. Curt. Parcul
este situat pe un teren de o suprafata cu un relief interesant si neobisnuit. Are 4
intrări. Lacul de o suprafaţa de 34 hectare reprezintă centrul compoziţiei
peisajului. In jurul lacului este o alee circulara de o lungime de 2,5 kilometri.
Aproape o jumatate de teritoriu este acoperit de zone verzi. Speciile
predominante: plopi piramidali canadieni, salcie alba, castan, cîteva specii de
arţar, tei, scoruşe, pini negri, sofora japonez. Parcul este de profil larg. Aici se
afla Teatrul de vara cu 5 mii locuri, cinematograful "De zi", pavilionul de sah si
joc de dame, oraselul pentru copii "Andries", plaja, atractiuni. Pe teritoriul
parcului este situata zona libera de antreprenoriat "Moldexpo". La moment se află
în faza de reconstrucţie.
16 septembrie- Ziua Internaţională a Stratului de Ozon

Ziua de 16 septembrie a fost declarată de către Programul Naţiunilor Unite pentru

Mediu (UNEP), Ziua Internaţională a Stratului de Ozon, în vederea sărbătoririi
zilei de 16 septembrie 1987, când a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind
substanţele care epuizează stratul de ozon.
Deciderea semnării Protocolului de la Montreal s-a produs în urma descoperirii
găurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii în 1985. Atunci, guvernele a 120
de ţări au înţeles că protejarea stratului de ozon este o urgenţă.

Protocolul a făcut posibilă reducerea cu 95% a substanţelor, asigurând protecţie

stratului de ozon pentru generaţiile viitoare; a demonstrat că statele lumii pot fi
unite sub un ţel comun ajungînd la înţelegere şi pot avea acţiuni simultane cu
beneficii globale; a contribuit la dezvoltarea consensului ştiinţific şi mobilizării
economice şi tehnologice în context sinergic cu Protocolul de la Kyoto, participând
semnificativ la protejarea sistemului climatic global.

Deşi Protocolul stabileşte eliminarea finală a substanţelor, pentru ţările dezvoltate

până în 2030 , iar pentru ţările în curs de dezvoltare până în 2040, cercetătorii
apreciază conform studiilor, că durata va fi redusă cu aproximativ 10 ani, fapt care
va aduce beneficii stratului de ozon şi sănătăţii umane. Accelerându-se procesul de
eliminare, nivelul de protecţie a ozonului pentru sănătătate poate ajunge la cel de
din-nainte de 1980, cu câţiva ani mai devreme decât termenul prevăzut. Beneficiile
vor include reducerea cancerului de piele, a cataractelor, a pericolelor pentru
culturi agricole şi a ecosistemelor naturale.
Se poate spune că îndeplinirea obiectivului general al Protocolului de la Montreal,
acela de eliminare a substanţelor care depreciază stratuil de ozon, trebuie să ofere
guvernelor statelor un exemplu de consolidare a încrederii şi pentru noul regim
internaţional privind emisiile gazelor cu efect de seră.

Ozonul este o formă alotropică a oxigenului, ceea ce înseamnă că este aceeaşi

substanţă sub forme moleculare diferite şi cu diverse proprietăţi. În atmosfera
superioară, sub influenţa radiaţiilor ultraviolete, o parte din moleculele de oxigen
(O2) se disociază în oxigen atomic (O). Aceşti atomi, combinaţi cu moleculele de
oxigen formează molecule de ozon (O3), care absorb eficient razele ultraviolete.
Ozonul are proprietăţi oxidante puternice. Este un gaz instabil, în funcţie de
temperatura şi presiunea aerului. Se descompune rapid în oxigen la temperaturi
mai mari de 350C.

Stratul de ozon este localizat în stratosferă şi constituie un filtru natural care

absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolete, periculoase pentru
organismele vii. În cantităţi mici, radiaţiile ultraviolete sunt benefice pentru
organism (sintetizarea vitaminei D, vindecarea rănilor superficiale) însă în cantităţi
mari provoacă îmbătrânire prematură, arsuri ale pielii, cancer de piele, cataractă,
boli infecţioase, slăbirea sistemului imunitar etc. De asemenea, acţionează asupra
structurii ADN, ducând la modificări în ecosistemele acvatice şi terestre cu
implicaţii majore în echilibrul trofic.

Odată cu accelerarea dezvoltării industriale, stratul de ozon a început să se

degradeze, prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la suprafaţa
terestră, care ajunse în atmosferă au produs dereglări consistente în stratul de ozon.

Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon:

De la descoperirea găurii în stratul de ozon şi până în prezent, oamenii de ştiinţă au
încercat să găsească răspunsuri la întrebările ridicate de această problemă globală.
În primul rând s-a descoperit că degradarea stratului de ozon este cauzată de
intervenţia unor produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi, folosite ca
refrigerenţi şi în spray-urile cu aerosoli. Eliberate în atmosferă, aceste substanţe se
descompun, clorul reacţionând cu moleculele de ozon, distrugându-le.

23 septembrie – Ziua mondială a Curăţeniei

 În 1989, un simplu australian a preluat iniţiativa de a face curat în propriul
oraş, fiind ajutat de peste 40 000 de voluntari. O dată cu sprijinul oferit de
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, Ziua Mondială a
Curăţeniei a fost sărbătorită pentru prima oară în 1993. Actualmente, peste 35 de
milioane de voluntari din peste 100 de ţări, mobilizaţi în acţiuni de curăţenie,
reconstrucţie şi conservare a mediului, au demonstrat că o simplă idee locală poate
avea un ecou universal şi că sănătatea mediului înconjurător reprezintă o
preocupare a populaţiei din întreaga lume.

26 septembrie- Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi

Munţii Carpaţi reprezintă un lanţ muntos, aparţinînd marelui sistem muntos

central al Europei. Carpaţi cuprinşi între bazinul Vienei şi defileul Dunării
formează un arc cu o lungime de 1500 km în Austria, Cehia, Slovacia, Polonia,
Ungaria, Ucraina, Romania şi Serbia.

Numele provine de la tribul dacic al Carpaţilor , care trăia în Moldova , pe

pantele Carpaţilor Orientali, nume care, la rîndul său, probbail provenea de la
cuvîntul indo-european , însemnînd „piatră”.

Cel mai înalt vîrf al întregului lanţ Carpatic este Vîrful Gerlachovsky,
2655m, care se află în Slovacia, iar în România este Vîrful Moldoveanu, avînd
2544 m, situat în Munţiii Făgăraşi din Carpaţii Meridionali.
 Carpaţilor le aparţine cel mai mare lanţ vulcanic din Europa. Alături de
rocile cristaline şi eruptive o mare răspîndire o au rocile sedimentare, care conferă
Munţilor Carpaţi un relief cu pante domoale.

Clima Carpaţilor este continentală, precipitaţiile cresc odată cu creşterea

altitudinii . Vegetaţia este dispusă în etaje: pajişti alpine – la înălţimi mai mari şi
păduri de coniferenşi făget de pante şi pe înălţimi mai mici.

Din munţii Carpaţi izvorăsc: Vistula, Tisa, Nistrul, Prutul, Siretul, Mureşul,
Oltul.
Întinzându-se pe o lungime de 1500 km în 9 ţări, Munţii Carpaţi reprezintă una din
priorităţile autorităţilor europene, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii
populaţiilor locale şi conservării valorilor naturale şi culturale. Izvor al unora
dintre cele mai mari râuri din Europa, spaţiu de convieţuire pentru 2 milioane de
oameni şi monument al civilizaţiei europene, munţii Carpaţi necesită recunoaşterea
deplină în rândul ecologiei mondiale.
 Harta subdiviziunilor Munţilor Carpaţi

1- Carpaţii vestici exteriori

2- Carpaţii vestici interiori
3- Carpaţii estici exteriori
4- Carpaţii estici interiori
5- Carpaţii sudici
6- Carpaţii Occidentali români
7- Platoul Transilvan
8- Carpaţii Sîrbi

Carpaţii sunt popualţi de diverse animale , unele foarte rare. Cel mai renumit
animal dintre cei carpatieni este Capra neagră.

Capra neagră ( Rupicapra rupicapra)

Capra neagră este unul dintre cele mai vechi mamifere din Europa
(contemporamna mamutului şi rinocerului lînos, în perioada glaciunii cuaternare).
Capra neagră mai este numită “Antilopa carpaţilor”. Coutier, un apreciat biolog
francez , afirma că specia capra neagră este “cea mai mare, cea mai grea dintre
toatele rasele geografice” . Zonele preferate de capra neagră sînt stîncile
inaccesibile altor vieţuitoare, situate peste limita superioară a pădurilor.
Culoarea blănii acestui mamifer este gălbui-cenuşie pe timpul verii şi brun-închis-
pe timpul iernii. Denumirea speciei provine, probabil de la culoarea coamei cu
păr lung şi mai închis care se întinde de la ceafă, pe coloana vertebrală, pînă la
coadă.
 “Antilopa Carpaţilor “ trăieşte în mediu 15 ani, în grupuri de cîteva
exemplare, doar ţapii bătrîni preferă singurătatea de pe crestele munţilor.

Ambele sexe au coarne mici, care cresc toată viaţa . Animalele nu sînt
pretenţioase faţă de hrană. În perioada caldă a anului capra neagră se nutrşte cu
plante ierboase sau muguri de arbuşti, iarna se alimentează cu licheni, tulpini de
afin, muguri de jjneapăn sau molid.

După împerechere apra neagră naşte, de obicei, un singur pui, foarte rar.-
doi, care imediat îşi urmează mama pe crestele munţilor.

Principalele cauze , care duc la dispariţia acestor animale sînt: naturale-

căderile în avene, avalanşul sau atacul prădătorilor ş.a; antropice- braconajulk

1 octombrie – Ziua Mondială a Habitatului

Pe data de de 17 decembrie 1985 adunarea Generală a Naţiunilor Unite a

desemnat prima zi de luni din octombrie Ziua Mondială a Habitatului, sărbătorită
pentru prima dată în octombrie 1986.
Ziua Mondială a Habitatului reflectă necesitatea armonizării aşezămintelor umane
cu mediul natural, deoarece Pămîntul este nu numai casa oamenilor ci şi a altor
vieţuitoare. Această zi ne reaminteşte şi de cei fără de casă , de cei ce au
adăposturi neadecvate, inclusiv de cei ce locuiesc în condiţii incompatibile
conduitei umane .

Totodată , distrugerea habitatelor de către activităţile umane este cauza primră a

dispariţiei unor specii de plante şi de animale . Pe măsură ce animalele evoluează
ele se adaptează unor haabitate specifice, care le asigură condiţii optime de viaţă
de care au nevoie. Poluarea, drenarea mlaştinilor, defrişarea pădurilor , urbanizarea
şi construcţia dendrumuri duc la distrugerea sau fragmentarea acestor medii de
viaţă. Astfel, unele specii pierd contactul cu celelate populaţii, reducîndu-se astfel,
diversitatea genetică şi adaptîndu-se mai greu la condişiile climaterice
schimbătoare. În unele cazuri, habitatul fragmentat devine o zonă prea restrănsă
pentru a suporta o populaţie mare.

Speciile aclimatizate introduse într-un nou ecosistem au cauzat , de multe ori

declinul speciilor native. De exemplu, în anul 1959, coloniştii britanici au introdus
bibanul de Nil în lacul Victoria în Africa de Est. Acest peşte de pradă a reus
drastic populaţiile native de peşti şi a cauzat dispariţia a nu mai puţin de 200
specii endemice, care se hrăneau cu alge.Astfel, vegetaţia acvatică din lacul
Victoria a crescut extrem de mult şi echilibrul natural a fost dereglat ireversibil
pînă în ziua de astăzi.
 4 octombrie - Ziua Mondială a Animalelor
În anul 1929, Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor a decretat
la Viena Ziua Internaţionala a Animalelor la 4 octombrie, în memoria Sfîntului
Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul
animalelor. Dupa 1945, Ziua Internationala a Animalelor, a fost proclamată oficial
şi de atunci se sarbatoreşte în fiecare an pe întreg mapamondul.
Fondatorul ordinului Franciscanilor şi Sfîntul Patron al Animalelor considera
că animalele sînt creaţii vii ale lui Dumnezeu, ridicîndu-le la rangul de semeni ai
omului.
Rolul acestei zile este de a-i face pe oameni să conştientizeze rolul
animalelelor în vieţile noastre, de la cei mai buni prieteni, care ne ajută şi ne iubesc
fără limite pînă la menţinerea echilibrului ecologic.
Totalitatea speciilor de animale constituite istoric pe un anumit teritoriu de uscat
sau acvatic alcătuiesc fauna unei regiuni. Estimările contemporane confirmă că
fauna mondială actuală numără peste 3 mln de specii, dintre care 60 % sînt
insectele. Raportul dintre fauna uscatului şi fauna oceanului planetar este de 9:1.
În fauna uscatului , insectele alcătuiesc circa 80 % din numărul total de specii.
Dintre toate animalele, cel mai bine, din punct de vedere sistematic şi biogeografic
sînt studiate mamiferele. (4100 specii), păsările (9000 specii), reptilele (6000
specii), amfibienii(2300 specii), peştii (25000 specii).

Fauna Republicii Moldova constituie cca 15000 specii de animale, dintre care
peste 460 specii de vertebrate, restul - nevertebrate. Vertebratele includ 72 specii
de mamifere, 281 specii de păsări, 14 specii de reptile, 13 specii de amfibii şi 80
specii de peşti.
16 octombrie – Ziua Internaţională a Alimentaţiei

Toate organismele vii au nevoie de hrană . Un om consumă într-un an 1 tonă

de apă şi alimente, iar zilnic se hrăneşte cu a 30-a parte din greutate corpului său.
Fără o aprovizionare regulată şi corespunzătoare cu hrană, corpul omenesc şi-ar
încetini rapid funcţionarea.

Alimentele sînt totalitatea substanţelor organice şi neorganice , ce le primeşte

organismul omului din mediul ambiant pentru a le folosi în nutriţie.

Pentru lucrul normal al organismului e necesară o alimentare raţională, adică

pimirea produselor alimentare în cantităţi şi proporţii optimale. Raţionul alimentar
al omului trebuie să includă hrană care va conţine: proteine, lipide. glucide,
substanţe minerale şi vitamine. Fiecare dintre substanţele numite mai sus aduc un
aport pozitiv în creşterea şi dezvoltarea organismului uman.

Produsele alimentare şi vitaminele/microelementele ce se conţin în ele

Denumirea produselor alimentare Vitaminele/microelementele

Pîinea de grîu Grupa vitaminelor B, E, PP

Caliu, calciu, natriu, fosfor, sulf, clor, fier, cupru,
iod, fluor,
Pîinea de secară Grupa vitaminelor B, E
Porumbul B1, B2, B6, vit. K, C
Soia B1, B2, C, D1,D3, E, K

Mazărea C, B1, B2, caliu, fosfor

Fasolea Vit. Gr. B, C, săruri de calciu, Fe, Zn, Cu
Cartoful Bogat în amidon, A, B1, B”, B6, P, PP, C, D, caliu
Sfecla C, PP, B1, B2, P, U azot, betain – substanţă
depistată pînă la moment doar în sfeclă care ajută
la o mai bună asimilare a proteinelor şi
îmbunătăţeşte lucrul ficatului
Morcovul Conţine carotină, care în organismul uman se
transformă în vitamina A. Vitamina A se asimilează
doar în prezenţa lipidelor , este de dorit ca
morcovul să fie în trebuinţat în alimentaţie
împreună cu smîntîna sau cu uleiul.

Mai conţine B1, B2, PP, E, K, C. Săruru de fosfor,

caliu, calciu, natriu, cobalt
Varza C,P, B1, B2, D, K, U
Tomatele B1, B2, K
Caliu, calciu, Fe, fosfor, clor, mangan, sulf,
molibden
Vinetele C, B1, B2, B5

Harbuzul carotin, B9, cobalt, fier

Bostanul B1, B2, PP, C
Castravetele Săruri de caliu, Mg, natriu, cromul, Fluor, Iod, vit. C,
B1, B2, PP, A
Ceapa Fitoncide, care distrug microbii, vit. C, B2, B3, B6,
PP
Usturoil Vit. C, B1, PP, calciu, fosfor, sulf, iod
Pătrunjelul E, B6

Produsele alimentare moderne conţin zeci de aditivi alimentari (coloranţi,

emulgatori, aromatizaatori, conservanţi, stabilizatori ş.a.)

Potrivit unor rapoarte , mortalitatea în rîndul populaţiei globului , cauzată de

consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale , se fală pe locul al III-lea
, după consumul de droguri şi accidente de circulaţie.

Alimentele cu cele mai multe toxine sînt: guma de mestecat, margarina,

supele concentrate, uleiul de muştar, mezelurile, băuturile răcoritoare.
 Adaosuri suspecte: E125, E 141, E150, E 171, E 173, E 240, E 241, E 477

Adaosuri periculoase: E 102, E110, E 120, E 124 ş.a

Adaosuri toxice: E 220, E 221, E222, E 223, E 224 ş.a.

Adaosuri cancerigene: E311, E 312 Ş.a.

Guma de mestecat este o “bombă” cu acţiune întîrziată pentru organismul

uman. Fiind un produs integral chimic, o singură pastiluţă de gumă conţine: E
171, E 320, E 330, E 420, E 421, E 422, E 950, E 951, E 967 . Gustul dulce se
datorează substituenţilor chimici ai zahărului , ca aspartamul (E 950, 951) care
provoacă 70 tipuri de boli mortale.

Băuturile răcoritoare mustesc de aditivi alimentari , cel mai frecvent fiind

acidul citric (E 330). Coloranţii folosiţi , E 102 şi E 110 sînt declaraţi periculoşi.

Băuturile alcoolice, cum ar fi berea , vinul sînt saturate de metabisulfiţi,

care dă limpezime dar atacă sistemul digestiv.

Margarina este un produs cu structura moleculară identică cu cea a

plasticului. Mirosul de lapte şi culoarea untului se obţine pe cale chimică.
Grăsimile ce intră în componenţa ei sînt greu asimilate de organism.

Mezelurile – 40 % din compoziţie este constituită din produşi chimici

artificiali. Ele sînt îmbogăţite cu grăsimi obţinute prin aceleaşi metode ca şi
margarina

31 octombrie- Ziua Internaţională a Mării Negre

Ziua de 31 octombrie a fost desemnată ca “Ziua Internaţională a Mării Negre” în
anul 1996, cînd cele 6 ţări riverane au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru
Marea Neagră. Acest plan conţine cel mai cuprinzător set de strategii şi politici
iniţiale pentru salvarea şi reabilitarea uneia dintre cele mai populate mări ale
lumii. Poluarea marină nu ţine cont de graniţe. Marea Neagră poate fi salvată doar
dacă cele 6 ţări vor conlucra pentru acest scop comun.
Prin poziţia sa, Marea Neagră este o mare tipic continentală, comunicînd
prin Strîmtoarea Bosfor cu Marea Marmara şi prin Strîmtoarea Dardanele cu
Marea Egee. Suprafaţa Mării Negre este de 411.540 km patraţi şi are o adîncime
maximă, situată în centrul ei geometric, de 2245 m.
Salinitatea Mării Negre este mai redusă ca a altor mări şi oceane, deoarece în
această mare se varsă multe ape curgătoare: Dunărea, Nistrul, Niprul, Donul ş.a.
Marea Neagră este una dintre mările cu cel mai aglomerat trafic marin din
lume. Din această cauză, biodiversitatea Mării Negre este puternic ameninţată de
poluarea marină şi deşeurile revărsate din zona costieră şi din navele maritime care
tranzitează marea. Din cauza poluării care ameninţă habitatul acvatic, zeci de
delfini mor sufocaţi în fiecare an, fiind prinşi în plasele pescăreşti.

Biodiversitatea Mării Negre este ameninţată de asemenea de poluarea solului, a

apei şi a aerului, cei mai importanţi factori poluatori fiind fluviile Nipru, Don şi
Dunărea.

Fenomenul eutrofizării (formarea în exces a algelor din cauza cantităţilor prea

mari de azot şi fosfor ) este o altă cauză care afectează biodiversitatea Mării
Neagre.

Astfel pentru protejarea Mării Negre se trage un semnal de alarmă, avertizând că

aceasta îşi pierde vigoarea din cauza poluării masive iar populaţiile de peşti
sunt în scădere. Din acest motiv, statele riverane trebuie să accelereze
măsurile comune asupra cărora au convenit în 1996, privind protecţia şi refacerea
biodiversităţii acestei ape. Dunărea varsă în Marea Neagră anual 60.000 de tone de
fosfor şi 340 de tone de azot anorganic. Alte motive ale poluării excesive sunt,
pescuitul excesiv şi necontrolat, urbanizarea neregulată, turismul în masă şi
deşeurile revarsate în apă.

În cadrul planului de acţiune convenit in 1996, ţările din regiunea Mării Negre s-

au pus de acord asupra unor măsuri critice privind refacerea şi dezvoltarea

ecosistemului însă, în ciuda eforturilor, au eşuat în demersul lor şi trebuie

acum să conlucreze pentru a contracara efectele poluării.

8 noiembrie – Ziua Internaţională a Zonelor Urbane

Urbanizarea este un proces continuu, dinamic, care are loc si astăzi pe glob.
Urbanizarea a apărut prin concentrarea unei populaţii pe un loc geografic şi s-a extins prin
procese de migrare, sporul natural al populaţiei şi prin transformarea unor zone rurale în
oraşe. Rata ridicată a dezvoltăii urbane în întreaga lume va continua în ritm ascendent.
Oraşul este considerat un ecosistem complex, dezechilibrat, care consumă mult şi
reciclează puţin. Oraşele, însa, trebuie să contribuie la asigurarea unei dezvoltări durabile,
care presupune păstrarea
condiţ iilor de mediu fundamentale necesare dezvoltării (ameliorarea sau

conservarea stării factorilor de mediu,resurselor, protecţia stratului de ozon,

prevenirea schimbărilor climatice precum efectul de seră, deşertificarea, etc.).

Gradul de dezvoltare economică este un factor determinant în stabilirea condiţiilor de mediu

ale unui oraş. În oraşele prospere, supraaglomerate, cu economie dezvoltată, problemele
de mediu sunt preponderent cele legate de asigurarea resurselor materiale şi energetice,
emisiile de poluanţi în mediu, gestionarea defectuoasa a deşeurilor.

Astfel, oraşul produce impact asupra mediului în principal prin:

 Consum de energie ;
 Consum de resurse (consum de apă, combustibili), de materii prime si produse finite;
 Emisii de poluanţi în atmosferă (emisii de la eşapament, din surse industriale) ;
 Emisii de poluanţi în apă (poluarea apei generată de reziduurile industriale şi
menajere) ;
 Generarea de deşeuri industriale, stradale, menajere ş.a.

Implicarea autorităţilor locale în domeniul dezvoltării durabile a localitatilor urbane pot fi

diverse:

 Funcţia de producere de bunuri şi servicii publice: managementul alimentării cu

apă, salubritate, epurarea apelor uzate, managementul spaţiilor verzi şi a zonelor de
recreere, transport public;
 Funcţia economică şi de reglementare: autorităţile locale stabilesc orientările şi
reglementările locale în probleme de mediu, urmăresc implementarea la nivel local a
politicilor de mediu formulate la
nivel naţional; emit permise, licenţe, autorizaţii, supravegheaza aplicarea

regulamentelor aprobate la nivel naţional, dar pot propune regulamente

pe plan local;

 Functia de planificare: elaborează planurile de urbanizare şi dezvoltare

urbană în condiţii de integrare a cerinţelor protectiei mediului în politicile urbane

(planificarea urbană, transportul, comunicaţiile);

 Funcţia democratica, care presupune consultarea populaţiei la luarea deciziei

privind mediul. Promovarea unor politici urbane, în consens

cu principiile dezvoltarii durabile, poate fi cheia rezolvării problematicii poluării urbane, prin
masuri menite să economisească energia, sa iniţieze sisteme de transport nepoluante, să
asigure metode eficiente de management a deşeurilor şi de epurare a apelor
uzate,infrastructuri urbane mai atractive, folosirea raţionala a terenurilor, corelarea extinderii
mediului urban cu extinderea serviciilor, evitarea urbanizării excesive, conservarea naturii şi
a biodiversitatii.