Sunteți pe pagina 1din 3

PLANTE DIN DELTA DUNĂRII

Delta s-a format de-a lungul a  10 000 de ani  și continuă să crească încă și astăzi, fiind
considerată  cel mai tânăr pământ românesc. Este cea mai bine conservată deltă din Europa, iar din anul
1990 este parte a  Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind considerată  rezervație a biosferei. Este un
labirint de lacuri și canale, ce șerpuiesc prin  cea mai mare suprafață compactă de stuf  din lume și este
una dintre zonele cu  cea mai mare biodiversitate de pe planetă.

 FLORA

Delta are o biodiversitate uimitoare, aproape 5 500 de specii, dintre care 1839 de
plante. Vegetația Deltei Dunării este preponderent specifică zonelor umede, 78% fiind reprezentată de
stuf, rogoz, papură, pipirig, salcie pitică. Este de menționat faptul că, în Deltă se găsește cea mai întinsă
zonă compactă de stuf din lume, având o suprafață de 1 750 km². Pe grindurile fluviale speciile cele mai
întâlnite sunt arbori și arbuști, plopul alb, plopul negru, cătină, tufe de mure, etc. Pe marginea canalelor
putem întâlni o varietate de nuferi, albi sau galbeni, care sunt spectaculoși în perioada de înflorire, între
lunile iunie și septembrie. Tot în arealul rezervației se găsesc și două plante carnivore, aldrovanda și
otrățelul de baltă.

  Un loc aparte în flora Deltei îl ocupă Pădurea Letea, una dintre cele mai vechi rezervații naturale
din România și cea mai nordică pădure subtropicală din lume. Peisajul de aici este unul deosebit, unde
pâlcurile de pădure alternează cu dunele de nisip, formate cândva pe fundul mării. Predomină stejarii,
unii dintre ei cu vârste de peste 300 de ani. În pădure se mai pot întâlni și peste 10 specii de orhidee, dar
și o specie de liană ce poate ajunge până la 25m.

METODE DE PREDARE-INVAȚARE APLICATE

În predarea-învățarea acestui concept am ales îmbinarea metodei explicației cu metoda observației.


Desfășurarea ativității a constat în prezentarea unui material power point cu tema „Plante din Delta
Dunării”. Elevilor li se proiectează sliduri cu informații despre flora Deltei Dunării, se explică acest
concept apoi se dau exemple de plante care se întâlnesc în această zonă: arbori, arbuști, plopul alb,
nuferi, plante carnivore. Elevii observă imagini cu aceste plante, pe care trebuie să le recunoască și apoi
să le denumească.

S-ar putea să vă placă și