Seminar FIZICĂ

12.05.2020
Starea lichidă
Umezeala aerului şi plantele
Apa şi dezvoltarea plantelor

Șef lucr. dr. Neagu Cecilia

 Starea lichidă
 Lichidele, ca sisteme fizice prezente în natură sunt
caracterizate printr-o serie de proprietăți ce le
deosebesc net de gaze și solide, dar care totodată
le situează ca stare tranzitorie între acestea.
 Particulele constituente ale stării lichide, nu au
poziții fixe, putându-se deplasa unele față de altele.
 Între moleculele sistemului în stare lichidă se
manifestă forțe de interacțiune mai mari decât între
moleculele sistemului în starea gazoasă:
 fatr.G < fatr.L < fatr.S
 Starea lichidă
 Distanța dintre molecule este mult mai mică decât la
gaze, de aceea lichidele sunt foarte puțin compresibile.
 Forțele de coeziune (de atracție între molecule) sunt
destul de mari si ca urmare lichidele au un volum
propriu, bine determinat.
 Deși forțele de coeziune sunt mult mai mari decât la
gaze, totuși ele nu sunt suficient de puternice ca să
asigure lichidelor o formă proprie.
 Prin urmare, lichidele nu au formă proprie, ele iau
forma vasului în care sunt puse.
 Starea lichidă
 Existența volumului propriu, evidențiază faptul că densitatea
sistemelor în stare lichidă este mai mare decât densitatea
sistemelor în starea gazoasă.
 De asemenea, existența volumului propriu face posibilă o
mișcare a unei părți a corpului față de altă parte a aceluiași
corp, prin lunecarea unui strat de lichid față de straturile
învecinate.
 Acest fenomen se numește curgere. Lichidele se împart în
două categorii: lichide ideale și lichide reale.
 • Un lichid ideal, este, prin definiție, un lichid absolut
incompresibil și de vâscozitate nulă, (alunecarea straturilor de
fluid unele peste altele în procesul de curgere are loc f ără
frecare).
 • Lichidele reale sunt vâscoase și compresibile.
 Starea lichidă
 Proprietățile sistemelor în stare lichidă, se modifică în
special cu temperatura și foarte puțin cu presiunea.
 Agitația termică la lichide este mai slabă decât la gaze,
dar ea se intensifică cu creșterea temperaturii. (ea
este mai puțin haotică decât la gaze deoarece distanța
dintre molecule este mult mai mică).
 Moleculele exercită mișcări de vibrație în jurul pozițiilor
de echilibru, peste care se suprapune o mișcare de
translație dezordonată (pusă în evidență prin mișcarea
browniană).
 Starea lichidă
 Moleculele unui lichid sunt grupate, formând structuri
a căror formă depinde de natura lichidului și de
condițiile în care se află.
 Aceste structuri nu sunt definite deoarece orice
moleculă poate să părăsească, prin efectul agitației
termice, grupul din care face parte trecând la grupul
vecin și invers.
 Apa constituie cel mai important lichid pentru viață,
luând parte atât la organizarea structurală a
sistemelor vii, cât și la activitatea metabolică a
acestora.
 Umezeala aerului şi plantele

 Vaporii de apă influenţează în mod direct

procesele vitale din cadrul organismelor
vegetale. În cazul:
 umezelii scăzute a aerului:
 se intensifică transpiraţia plantelor şi
consumul lor de apă creşte;
 dacă apa pierdută nu poate fi compensată
integral de apa din sol, celulele plantelor se
deshidratează şi plantele se ofilesc;
 umezelii atmosferice ridicate: este
împiedicată transpiraţia, precum şi alte
procese:
 polenizarea,
 înflorirea,
 fructificarea;
 atacurile agenţilor patogeni sunt şi ele
influenţate de umezeala atmosferică (de ex.:
majoritatea insectelor se dezvoltă bine atunci
când umezeala relativă este cuprinsă între 45
şi 85%).
 Apa şi dezvoltarea plantelor
 1. În câteva cazuri, o anumită “nevoie
de uscăciune” favorizează începutul
înfloririi.
 Este cazul, de ex., lucernei, al arborior
fructiferi: seceta favorizează inducţia florală.
Un exces de apă în perioada de înflorire
se traduce şi printr-o pierdere de polen, sau
prin proasta fecundare a florilor.
 2) Adesea, lipsa de apă acţionează
defavorabil asupra începutului înfloririi ,
limitând numărul de buchete florale formate,
sau numărul de flori fecundate.
 Perioada în care seceta poate perturba cel mai
mult începutul înfloririi, fecundarea, deci
randamentul, este numită“perioadă critică”.
 Ea este mai scurtă dacă planta nu emite decât
o singură inflorescenţă sau spic (cazul
porumbului) şi, cu atât mai lungă, cu cât
înflorirea este mai etajată (sorg, soia…).
 Incidenţa secetei este în mod evident mai
gravă în primul caz decât în al doilea:
 o plantă cu o singură inflorescenţă sau
spic nu poate prinde fecundarea sa dacă
este perturbată de secetă, în timp ce
 o plantă cu înflorire etalată poate beneficia
de o perioadă mai umedă care să
succeadă secetei pentru a emite şi fecunda
noi flori, şi a compensa astfel (mai mult
sau mai puţin) efectul secetei.