Sunteți pe pagina 1din 5

GĂURILE DE VIERME

Proiect realizat de Andrei Ramona


Ce sunt însă găurile de vierme și vom putea vreodată să creăm o
astfel de scurtătură în spaţiu-timp?
Numele de gaură de vierme reprezintă o analogie
cu drumul urmat de un vierme care, în loc să se
deplaseze la suprafața unui măr, se deplasează prin
măr, adică pe o scurtătură. Găurile de vierme,
cunoscute şi drept „poduri” Einstein-Rosen, sunt
soluții teoretice ale ecuațiilor teoriei generale a
relativității care descriu spațiul-timp. Ele reprezintă
o metodă teoretică prin care două zone îndepărtate
din Univers sunt unite între ele printr-o scurtătură.
În consecinţă, din punct de vedere teoretic, am
putea călători aproape instantaneu dintr-un loc în
altul.
Teoria relativității generale a lui Einstein prezice, din punct de vedere matematic, existența găurilor de
vierme, dar până în prezent nu s-a descoperit niciuna. O gaură de vierme cu masă negativă ar putea fi
identificată pe baza efectelor sale gravitaţionale.Anumite soluții ale ecuaţiilor relativității generale permit
existența găurilor de vierme, dacă la capetele lor se află câte o gaură neagră. Cu toate acestea, formarea
unei găuri negre, care rezultă prin colapsul unei stele muribunde, nu conduce la apariţia unei găuri de
vierme.Există însă o serie de probleme privind călătoria printr-o gaură de vierme. Prima problemă o
reprezintă mărimea acesteia. Fizicienii estimează că la nivel microscopic (aproximativ 10 -33 cm) pot exista
găuri de vierme primordiale formate în momentul Big Bang. Cu toate acestea, pe măsură ce Universul s-a
extins, este posibil ca unele dintre acestea să se fi mărit.
O altă problemă o reprezintă stabilitatea găurilor de vierme. „Podurile” Einstein-Rosen nu pot fi
utilizate pentru o eventuală călătorie prin spaţiu, deoarece acestea ar colapsa rapid. Unele
cercetări recente au arătat că o gaură de vierme care conține materie „exotică” ar putea rămâne
deschisă și stabilă pentru o perioadă mai lungă de timp.Materia exotică, care nu trebuie
confundată cu materia întunecată sau cu antimateria, conține o densitate de energie negativă.
Aceasta este prevăzută de teoria câmpului cuantic.Dacă o gaură de vierme conține suficientă
materie exotică, indiferent dacă aceasta apare în mod natural sau este adăugată în mod artificial,
atunci ea ar putea fi folosită, teoretic, ca un mijloc de transmitere a informațiilor sau pentru o
călătorie în spațiu.Mai mult, unii oameni de știință au sugerat că găurile de vierme ar putea
conecta, de asemenea, două universuri diferite sau chiar că ar putea permite călătoria în timp.
Toate acestea sunt însă numai ipoteze controversate.Tehnologia de azi nu ne permite să mărim
sau să stabilizăm găurile de vierme, chiar dacă acestea există într-adevăr în Univers. Oamenii de
știință continuă însă să exploreze acest concept cu speranța că tehnologia, în cele din urmă, ne va
permite într-o zi să utilizăm găurile de vierme ca pe o metodă de a călători în spaţiul cosmic.

S-ar putea să vă placă și