NECUMPĂTAREA, UN PĂCAT

[43] Niciunul dintre cei care mărturisesc

evlavia să nu privească în mod
indiferent sănătatea corporală şi să nu se
amăgească în credinţa că
necumpătarea nu este deloc un păcat şi că nu
le va afecta spiritualitatea.
Există o relaţie strânsă între natura fizică şi cea
morală. – [RH 25 ianuarie
1881] CH, p. 67
În cazul primilor noştri părinţi, dorinţa
necumpătată a avut ca rezultat
pierderea Edenului. Cumpătarea în toate
lucrurile are mai mult de-a face cu
reintegrarea noastră în Eden decât îşi pot da
seama oamenii. – MH, p. 129
(1905)
Încălcarea legii fizice este încălcarea Legii lui Dumnezeu.
Creatorul nostru
este Isus Hristos. El este autorul făpturii noastre. El a
creat structura
omenească. El este autorul legilor fizice, tot aşa cum
este autorul Legii
morale. Iar ființa umană care este nepăsătoare şi
nesăbuită în privinţa
obiceiurilor şi practicilor legate de sănătatea şi viaţa sa
fizică păcătuieşte
împotriva lui Dumnezeu. Mulţi care mărturisesc că Îl
iubesc pe Isus Hristos nu
Îi arată dragostea pioasă şi respectul cuvenit Aceluia
care Şi-a dat viaţa pentru
a-i salva de la moarte veşnică. El nu este nici respectat,
nici adorat, nici
recunoscut. Acest lucru este arătat de răul adus asupra
propriilor trupuri, prin
violarea legilor făpturii lor. – MS, p. 49, 1897
O încălcare continuă a legilor firii este încălcarea
permanentă a Legii lui
Dumnezeu. Suferinţa şi chinul sufletesc pe care le
vedem astăzi peste tot,
diformitatea, senilitatea, boala şi deficienţa mintală
care au cuprins întregul
pământ fac din lumea de azi, comparativ cu ceea ce ar
putea fi şi cu ce a
intenţionat Dumnezeu ca ea să fie, un spital imens. Cei
din generaţia actuală
sunt slabi în ce priveşte puterea mintală, morală şi
fizică. Toată această
nenorocire s-a acumulat din generaţie în generaţie,
pentru că omul căzut a
vrut să calce Legea lui Dumnezeu. Păcate duse la
extrem sunt comise prin
îngăduirea unui apetit pervertit. [44] – 4T, p. 30 (1876)
Îngăduinţa excesivă în ceea ce mâncăm, ceea ce bem,
cât şi cum dormim
sau în ceea ce privim este un păcat. Acţiunea
armonioasă, sănătoasă, a
tuturor puterilor corpului şi a minţii are ca rezultat
fericirea. Cu cât aceste
puteri sunt mai înălţate şi mai bine şlefuite, cu atât
fericirea este mai curată şi
neumbrită. – 4T, p. 417 (1880)
CÂND SFINŢIREA ESTE IMPOSIBILĂ
O mare parte dintre toate neputinţele care afectează familia omenească
constituie rezultatul propriilor obiceiuri greşite, din cauza ignoranţei lor voite
sau a nesocotirii luminii pe care a dat-o Dumnezeu în legătură cu legile ființei
lor. Este imposibil să-I dăm slavă lui Dumnezeu în timp ce trăim încălcând
legile vieţii. Inimii nu-i este posibil să-şi păstreze consacrarea faţă de
Dumnezeu în timp ce este îngăduită pofta desfrânată. Un trup bolnav şi un
intelect tulburat – din cauza îngăduirii permanente a poftei vătămătoare – fac
imposibilă sfinţirea trupului şi a spiritului. Apostolul a înţeles importanţa stării
de sănătate a trupului pentru desăvârşirea cu succes a caracterului creştin. El
spune: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după
ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27). El
menţionează care sunt roadele Duhului, cumpătarea aflându-se printre
acestea. „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească
împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24). – Health Reformer, martie
1878
NEŞTIINŢA VOITĂ SPOREŞTE PĂCATUL
Este datoria noastră de a şti cum să ne păstrăm trupul în cea mai bună
stare de sănătate şi de a trăi la nivelul luminii pe care a dat-o Dumnezeu,
în
îndurarea Sa. Dacă închidem ochii la lumină de teamă că o să ne vedem
greşelile pe care nu suntem dispuşi să le părăsim, păcatele noastre nu sunt
micşorate, ci devin mai mari. Dacă într-o situaţie ne întoarcem de la
lumină,
vom face la fel şi în alta. Este un păcat tot atât de mare să încălcăm [45]
legile
fiinţei noastre ca şi acela de a încălca una dintre Cele Zece Porunci, căci nu
putem face una sau alta fără să încălcăm Legea lui Dumnezeu. Nu-L putem
iubi pe Domnul cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea noastră în
vreme
ce iubim poftele şi gusturile noastre cu mult mai mult decât Îl iubim pe
Domnul. Ne micşorăm zilnic puterile de a-I da slavă lui Dumnezeu, când El
pretinde toată puterea noastră, mintea noastră în întregime. Prin obiceiuri
greşite, diminuăm controlul pe care trebuie să îl avem asupra vieţii şi
mărturisim, cu toate acestea, că suntem urmaşii lui Hristos, pregătindu-ne
pentru ultima lucrare a desăvârşirii – nemurirea
Fratele meu, sora mea, aveţi de făcut o lucrare pe care nimeni
nu o poate
face în locul vostru. Treziţi-vă din letargie şi Hristos vă va da
viaţă. Schimbaţivă stilul de viaţă în privinţa alimentaţiei şi a
muncii pe care o efectuaţi. Câtă
vreme umblaţi pe calea pe care aţi urmat-o atâţia ani, nu
puteţi discerne cu
claritate lucrurile sacre şi veşnice. Simţurile vă sunt tocite şi
intelectul vi s-a
înceţoşat. Nu aţi crescut în har şi în cunoaşterea adevărului,
după cum aţi fost
privilegiaţi. Nu aţi crescut în spiritualitate, ci aceasta s-a
întunecat din ce în ce
mai mult. – 2T, pp. 70, 71 (1868)
Omul a fost lucrarea care a încununat creaţia lui
Dumnezeu, făcut după
chipul lui Dumnezeu şi gândit anume să fie o
reprezentare a lui Dumnezeu.
[...] Omul Îi este foarte drag lui Dumnezeu, pentru că a
fost făcut după „chipul
şi asemănarea Sa”. Acest lucru ar trebui să ne
întipărească în minte cât este
de important să-i învăţăm pe alţii, prin precept şi
exemplu personal, despre
păcatul întinării trupului, prin îngăduirea apetitului sau
prin oricare altă
practică păcătoasă, trup care a fost conceput pentru a-L
reprezenta pe
Dumnezeu în faţa lumii. – RH, 18 iunie 1895
Folosirea stimulentelor artificiale este distrugătoare pentru sănătate şi are
asupra creierului un efect de amorţire, aducându-l în imposibilitatea de a
aprecia lucrurile veşnice. Cei care îşi cultivă aceşti idoli nu pot preţui corect
mântuirea pe care Hristos a înfăptuit-o pentru ei printr-o viaţă de lepădare de
sine, prin suferinţă şi prin acuzare continuă şi, în final, prin dăruirea propriei
vieţi fără păcat, pentru a salva de la moarte pe omul care pierea. – 1T, pp.
548, 549 (1867)
Untul şi carnea stimulează. Acestea au rănit stomacul şi au pervertit
gustul. Nervii sensibili ai creierului au fost desensibilizaţi, iar pofta exclusiv
fiziologică a fost întărită în defavoarea acurateţei facultăţilor morale şi
intelectuale. Aceste puteri superioare, care ar trebui să deţină controlul, au
slăbit treptat, astfel încât discernerea lucrurilor veşnice nu a mai fost posibilă.
Viaţa spirituală a fost, practic, paralizată. Satana a triumfat când a văzut cât
de uşor poate câştiga teren printr-un apetit nestăvilit şi cum poate stăpâni
bărbaţi şi femei dotaţi cu inteligenţă, concepuţi de către Creator pentru o
bună şi mare lucrare. – 2T, p. 486 (1870)
Abuzurile asupra stomacului prin satisfacerea apetitului sunt izvorul
prolific al celor mai multe încercări din biserică. Cei care mănâncă şi lucrează
necumpătat vorbesc şi acţionează iraţional. Un om necumpătat nu poate fi
un om răbdător. Nu este neapărat nevoie să consumi băuturi alcoolice pentru
a fi necumpătat. Păcatul de a mânca fără cumpătare, de a mânca prea des,
prea mult şi încă alimente bogate, dăunătoare, afectează acţiunea sănătoasă
a organelor digestive, afectează creierul şi perverteşte judecata, împiedicând
o gândire şi o acţiune raţională, calmă, sănătoasă. Şi aceasta este o sursă
rodnică de încercări în biserică. De aceea, pentru ca cei din poporul Său să se
afle într-o stare în care pot fi aprobaţi de El, în care pot să-I dea slavă în
trupurile şi duhurile lor, care sunt de fapt ale Sale, trebuie să-şi tăgăduiască
poftele cu interes şi abnegaţie şi să practice cumpătarea în toate lucrurile.
Atunci, ei pot să înţeleagă adevărul în frumuseţea şi limpezimea sa, să-l aplice
în vieţile lor şi, printr-o umblare prudentă, înţeleaptă, cinstită, să nu dea
vrăjmaşilor credinţei noastre nicio ocazie de a aduce ruşine cauzei adevărului.
– 1T, pp. 618, 619 (1867)
„SĂ FACEŢI TOTUL PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU”
Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, apostolul Pavel scrie că „orice faceţi”,
chiar şi actul natural de a mânca sau a bea ar trebui înfăptuit nu pentru a
satisface apetitul unei persoane, ci cu un sentiment de responsabilitate – „să
faceţi pentru slava lui Dumnezeu”. Este necesar ca fiecare parte a omului să
fie păzită; trebuie să veghem ca nu cumva ceea ce este introdus în stomac să
izgonească din minte gândurile înalte şi sfinte. „Nu am voie să fac ce poftesc
cu mine însumi?” întreabă unii ca şi când am încerca să-i lipsim de un mare
bine când le prezentăm necesitatea de a mânca sănătos şi cumpătat,
conformându-şi toate obiceiurile alimentare legilor pe care le-a stabilit
Dumnezeu.
Există drepturi pe care le are fiecare individ. Avem o individualitate şi o
identitate proprii. Nimeni nu trebuie să-şi modeleze identitatea după aceea a
vreunui alt om. Toţi trebuie să acţioneze personal, conform propriei
conştiinţe. Cât priveşte responsabilitatea şi influenţa noastră, suntem
răspunzători faţă de Dumnezeu pentru că ne tragem viaţa de la El. Pe aceasta
n-o obţinem din fiinţa umană, ci numai de la Dumnezeu. Suntem ai Lui prin
creaţie şi prin răscumpărare. Nici măcar trupurile noastre nu ne aparţin şi
deci nu putem să le tratăm cum ne place şi să le deteriorăm prin obiceiuri
care duc la degradare, făcând imposibilă slujirea desăvârşită faţă de
Dumnezeu. Viaţa şi toate capacităţile noastre Îi aparţin. El are grijă de noi în
fiecare moment; El păstrează mecanismul viu în acţiune. Dacă am fi lăsaţi o
singură secundă să îl ţinem singuri în funcţiune, am muri. Depindem în
totalitate de Dumnezeu.