Sunteți pe pagina 1din 7

CUM SA ITI DESCHIZI O

AFACERE

Nechifor Alexandra
Există o mulțime de etape de urmat, de a veni cu o idee solidă de a
face bani  și a ajunge la profit, crearea unui brand, publicitate, și o
mulțime de alte lucruri. Desigur, fiecare afacere este diferită. În funcție
de tipul de companie cu care vrei să incepi, este posibil să sari peste
unele etape (de exemplu, în cazul în care este o afacere la domiciliu, pe
o platformă online, nu vei avea nevoie de un sediu și nu va  fi nevoie să
angajezi personal). De asemenea, s-ar putea să decizi finalizarea unor
etape, într-o ordine diferită.
1.Găsește o Idee

Primul lucru de care ai nevoie pentru începerea unei


afaceri este o idee bună. Chiar dacă ai deja ceva în
minte, nu sări peste această parte:nu ai nevoie doar
de  idee, ai nevoie de  idee bună. Până la urmă,
studiile din U.S.A si Marea Britanie arată că
jumătate din afacerile noi devin falimentere în
primii cinci ani. Sunt foarte multe motive, dar cea
mai împortantă, este că mulți fondatori nu găsesc
idea potrivită.
2. Crează un Plan de Afaceri
Următorul pas este să iei cercetarea efectuată până acum
și să  o utilizezi, pentru a crea un plan de afaceri. Acest
plan îți va oferi claritate, despre drumul spre care
afacerea ta se îndreaptă și de unde vor veni banii și
clienții, și va fi util, dacă vei avea  nevoie să strângi bani
sau să atragi investitori. Vei găsi câteva articole care
sugerează asta, în special în lumea rapidă mișcătoare a
startupurilor technologice, că nu  ai nevoie de  un plan de
afaceri. Principalul argument explicativ este că lucrurile
fiind rapid schimbătoare, este mai important să inovezi şi
să experimentezi, decât să te legi de un plan fix.
3. Alege un Nume

Primul pas este găsirea unui nume. Acest lucru poate


părea simplu, dar multe lucruri trebuie luate în
considerare, de la cum va suna acesta, la cât de bine
funcţionează online şi modul în care va reflecta
imaginea  pe care dorești să o transmită.
Pentru  o privire completă a procesului, verifică seria
mea  numirea afacerii tale, care se referă la procesul
de a găsi un nume, verificarea sa pentru duplicitate,
testarea lui, şi a decide bazat pe o listă de factori-
cheie.
4. Crează un Brand
 Ai putea fi surprins că am ajuns la acest pas atât de
devreme. Multe persoane confundă brandingul cu
marketingul, şi cred că este vorba despre
comunicare. Brand-ul, pur şi simplu, este promisiunea pe
care o faci clientilor tăi. Este valoarea după care vei
acționa, tipul de experienţă pe care îl vei dărui oamenilor,
şi reputaţia pe care dorești să o ai.

S-ar putea să vă placă și