Filosofie pentru viață și alte

situații periculoase
JULES EVANS
INTRODUCERE

În Filosofie pentru viață și alte situații periculoase, Jules Evans

explică cum filosofia antică i-a schimbat viața și cum fiecare dintre noi
am putea să ne ajutăm de ea pentru a devenii mai fericiți, înțelepți și în
general să ducem o viață mai bună.
 1. CONTEXTUL ÎN CARE A FOST SCRISĂ CARTEA

În ciuda faptului că Jules a dus o copilărie destul de fericită și că

provenea dintr-o familie iubitoare, la vârsta de doar 17 ani a intrat în contact cu
drogurile, lucru ce avea să îl determine ca la 21 de ani să sufere de stres post-
traumatic și anxietate socială.

„[…] am descoperit că universitatea seamănă mai degrabă cu o uzină: pontam

la intrare, predam eseurile, pontam la ieșire, după care eram lăsați de capul
nostru, ca și cum am fi fost niște adulți responsabili, pe deplin formați.”
Fondatorii TCC și metoda socratică
După ce a intrat în contact cu TCC, Jules, acum jurnalist, a căutat
cei doi fondatori ai TCC, Aaron Beck și Albert Ellis de la care voia să
descopere influența pe care a avut-o filosofia greacă asupra terapiei
cognitive. De la cei doi a aflat, spre exemplu, faptul că Albert Ellis a
fost profund impresionat de filosoful stoic, Epictet, care le spunea
studenților lui că: „Nu lucrurile îi tulbura pe oameni, ci părerile pe care
și le fac ei asupra lor”.
 Aaron Beck numește această tehnică de examinare a opiniilor noastre
“metoda socratică”, deoarece, fără îndoială a fost inspirat de Socrate. Acesta a
trăit între anii 469 și 399 Î.Hr și a fost primul folosof care a susținut că filosofia ar
trebui să se adreseze preocupărilor de zi cu zi ale oamenilor de rând. Socrate
susținea că există o legatură puternică între felul în care interpretăm lumea și
sănătatea noastră mintală. Opinii diferite duc la stări emoționale diferite. Spre
exemplu, Jules, a acordat prea multă importanță părerilor altora despre el și căuta
o aprobare constantă din partea lor dar, cu ajutorul terapiei cognitive a putut
aduce în sfera conștientului aceste maladii afective și a putut să le corecteze.
Cei patru pași ai tradiției socratice:
1. Oamenii se pot cunoaște pe ei înșiși. Ne putem folosi rațiunea ca să ne
examinăm opiniile și valorile noastre inconștiente.
2. Oamenii se pot schimba pe ei înșiși. Ne putem folosi rațiunea ca să ne
modificăm opiniile, pentru că emoțiile urmează opiniile.
3. Oamenii pot să creeze în mod conștient noi deprinderi de gândire, simțire
si acțiune.
4. Dacă urmăm filosofia ca pe un mod de viață, putem să trăim niște vieți mai
înfloritoare.
2. EPICTET SI ARTA STĂPÂNIRII DE SINE
Una dintre personale de rând care a folosit stoicismul în viața lor
este Rhonda Cornum care lucra ca infirmieră de zbor în cadrul diviziei
aeropurtate 101 în timpul primului război din Golf.
„(Atunci) Când eşti prizonier de război, cei care te ţin în
captivitate îţi controlează viaţa aproape integral: când te trezeşti, când
te culci, ce mănânci, dacă ţi se dă ceva de mâncare. Mi-am dat seama
că singurul lucru pe care îl mai puteam controla era ceea ce gândesc.
Asupra gândurilor mele aveam un control absolut şi în nici un caz nu
aveam să-i las să-mi răpească şi asta. Am decis că înainte fusese
misiunea de a salva pilotul de pe avionul de vânătoare, dar acum,
împrejurările erau altele şi aveam o nouă misiune, să trec prin aceste
încercări”
 Epictet, s-a inspirat din viața lui traumatică lipsita de libertate
pentru a îi învăța pe studenții lui cum să învingă în fața încercărilor
vieții. Întrebarea este, cum poate un stoic precum Rhonda sau Epictet să
rămână calm și plin de forță mintala când este înconjurat de atâta
incertitudine și opresiune, când puterea lui de a se auto guverna este atât
de limitată? Epictet își reamintea constant ce depinde și ce nu de el,
acesta face o lista despre unele din aceste lucruri la care Jules adaugă și
el câteva:
 Ce nu putem controla

1. Corpul nostru 6. Prietenii noștri 11. Trecutul

4. Jobul nostru 9. Vremea

2. Proprietatea
7. Colegii noștri 12. Viitorul
noastră
5. Părinții noștri 10. Economia
13. Faptul că vom
3. Reputația noastră 8. Șeful nostru
muri

Ce putem controla

Opiniile noastre
Să nu ne învinovățim pentru ceea ce nu stă în
puterile noaste

Lucrul acesta este foarte evident în rândul copiilor și

adolescenților al căror viața stă mai mult sau mai puțin în mâinile
părinților lor sau a oamenilor din jur. În acest sens vreau să prezint un
exemplu de un copil care a trăit o experiență traumatică dar care, cu
ajutorul lecțiilor lui Epictet și a terapiei cognitive a reușit să depășească
adversitățile din viața ei.
 Anna era o fetiță de cinci ani care trăia într-un orfelinat și care, după
spusele terapeutului ei: „ Era un copil hiperactiv, nu putea să stea locului,
iar IQ-ul ei se situa sub limita normalității”. Bill, terapeutul ei, a început să
îi analizeze copilăria și a aflat că mama fetei, abia trecută de 20 de ani
consuma în mod regular droguri și avea o nevoie constantă de bani pentru a-
și satisface viciul iar tatăl ei, un om trecut de 50 de ani era un alcoolic și o
abuza sexual. La vârsta de trei ani, tatăl său a dus-o într-un studio unde el și
alți bărbați s-au înregistrat violând-o.

„Când privești oceanul și vezi valurile spărgând-se de țărm, le poți

spune sa se oprească? Nu, nimeni nu poate sa oprească valurile. Poți să
hotărăști ce să desenezi sau despre ce să scrii? Da, de obicei. Și la ce te
gândești? Da, de obicei.”
3. FILOSOFIA CA ANTRENAMENT

În lumea modernă tindem să credem că filosofia este o activitate

pur intelectuală, pe care o putem cultiva doar citind într-un loc
confortabil. Pentru filosofii antici povestea era diferită, ei o considerau
un antrenament al întregului corp, care era atât practicat pe terenul de
sport cât și în sala de clasă. Spre exemplu Platon era un celebru
practicant al luptelor, Socrate era considerat unul dintre cei mai
puternici soldați atenieni iar Diogene era perfect mulțumit sa trăiască
într-un butoi. Rezistența lor fizică ne arată faptul că ei nu doar vorbeau
despre filosofie ci o și trăiau.
 „să îndure frigul, arșița, foamea, hrana frugală, un pat tare,
abținerea de la plăceri si rezistența la muncă grea. Căci prin acestea
și prin alte lucruri, trupul se călește și devine insensibil, robust și
folositor pentru orice sarcină, iar sufletul se întărește, capătă
bărbăție obișnuind-se să îndure truda și autocontrolul prin abținerea
de la plăcere”
Cum ne putem da seama că facem
progres?

Nu putem spune că am progresat realmente în pregătirea fizică

dacă nu ne măsurăm cu regularitate. Același concept se aplică și
filosofiei, așa că, prin ținerea unui jurnal în care, la sfârșitul zilei, ne
notăm gândurile, acțiunile, reacțiile noastre, ce considerăm că am făcut
bine și ce nu de-a lungul zilei, ne putem măsura progresul.
Meditațiile lui Marcus Aurelius
Marcus a fost împăratul Romei între anii 161 și 180 Î.Hr. și este
considerat ultimul dintre cei „cinci împărați buni”, domnia lor fiind
considerată ca fiind cea mai fericită și prosperă perioadă din toată istoria
omenirii. În realitate, domnia lui Aurelius nu a fost deloc una ușoară. În
timpul domniei sale Roma a fost lovită de inundații, cutremure, ciumă și
multiple răscoale împotriva imperiului din părțile de nord ale acestuia.
Aurelius și-a petrecut ultimul deceniu din viață în campanii militare,
luptând cu popoarele germane.
 Psihosociologul James Pennebaker a studiat scrisul către sine și a
observat că oamenii primesc adeseori un ajutor foarte puternic scriind
despre experiențele lor traumatizante. A observat de asemenea că pe
parcurs ce scriem ne detașăm oarecum de evenimente și ajungem să
vedem lucrurile din perspective noi, fapt care ne pot ajuta să trecem
peste momentele dificile din viață.
4. SENECA ȘI ARTA DE A STRUNI
SPERANȚELE
Capitolul 4 începe cu prezentarea lui Jesse, un ofițer de
poliție
„Însă violența şi stresul mediului său originar au rămas în
el, sub forma unui temperament permanent volatil, cu care se
luptă și astăzi.”
La 30 de ani s-a intersectat cu stoicismul.
Şi-a perfecționat practica în cadrul unui curs de antrenament
stoic
Treptat, a început să facă progrese în stăpânirea furiei sale.
Seneca - politician, bancher, guru al
dezvoltării personale
Una dintre primele lucrări despre controlul furiei - Lucius
Annaeus Seneca
Seneca s-a îndreptat către filosofia stoică pentru a primi tărie şi
consolare.
Stoicismul lui a reprezentat principala influență asupra viziunii
despre lume a lui Shakespeare şi veți auzi ecouri din Seneca în unele
dintre cele mai bune discursuri shakespeariene.
 Sfaturile lui Seneca privind controlul furiei
Seneca a scris una dintre primele lucrări despre stăpânirea furiei,
numită „Despre mânie”
Furia este o judecată, și nu un fapt obiectiv, o judecată pe care o
emitem asupra unei situații.
Seneca nu a fost doar un mare scriitor - el a fost, de asemenea, un
excelent psiholog, și intuițiile sale privind emoțiile și îndeosebi furia au,
după cum vom vedea, o mare influență asupra domeniului modem
numit „anger management”
Optimismul stoic

Spectacolul tragic era, pentru Seneca, la fel ca și pentru Aristotel,

o formă de terapie în masă, un memento adresat spectatorilor a ceea ce
se poate întâmpla mai rău pe lume, astfel încât, atunci când ies de la
teatru și se întorc la viețile lor pline de răsfăț
Stoicism pentru societate
O comunitate stoică a început să se extindă în ultimii ani, online
și offline.
Un obstacol în calea construirii unei comunități stoice era acela că
unii stoici erau teiști, pe când alții erau atei
Ei preferă poziția aristotelică potrivit căreia unele lucruri
exterioare sunt de obicei necesare pentru o viață fericită, precum o
familie iubitoare, un cerc de prieteni, un cămin decent, o carieră
satisfăcătoare și o societate liberă.
5. EPICUR ȘI ARTA DE A SAVURA
CLIPA
„Academia Idler” și fondatorul acesteia, Tom Hodgkison.
La 26 de ani să înființeze o revistă alternativă „The Idler”. Scopul
lui fiind de a arăta generației x un mod de viață plin de plăceri,
creativitate
Tom s-a hotărât astfel să întemeieze în 2010 propria academie.
Acolo se predă un curriculum în trei părți: „filosofie, gospodărie şi
veselie”.
EPICUR ȘI FILOSOFIA PLĂCERII

Pentru Epicur, plăcerea, era „alfa și omega” existenței.

„Cât timp suntem aici, nu există nimic ce trebuie să facem. Nu
există nimeni căruia trebuie să-i fim pe plac. Nu există porunci pe care
trebuie să le respectăm. Putem să alegem, pur și simplu, să ne simțim
bine, în loc să găsim motive de a fi nefericiți.”
HEDONISMUL RAȚIONAL

Epicur explică cum trebuie să ne măsurăm plăcerea în comparație

cu suferința. Astfel nu trebuie să lăsăm plăcerile să pună control asupra
noastră.
BUCURIA CLIPEI PREZENTE

Trăim spunându-ne că la un moment dat în viitor vom fi fericiți

Psihanaliza ne încurajează să ne scufundăm în trecut ca să-i
descoperim pe cei vinovați de nefericirea noastră, pe când la fel ca
stoicismul sau budismul, epicurianismul ne reduce în clipa prezentă și
opiniile noastre sunt analizate aici și acum.
ACȚIUNEA FERICIRII
În sec XXI, 2011, Richard Layard a inițiat mișcarea sa politică
numită „Acțiunea pentru fericire”
Fixația asupra fericirii ca scop suprem al vieții poate, în mod
paradoxal, să ne facă mai puțin fericiți și mai nevrotici.
El crede că trebuie să fim convinși că modul cel mai bun de a ne
afla fericirea personală este cel al angajării civice. Spune Layard: „Toate
dovezile arată că modul cel mai bun de a fi fericit este să acționezi
pentru fericirea altor oameni”
6.Heraclit şi arta contemplaţiei cosmice

Heraclit din Efes (în greacă: Ηρακλειτος Herakleitos; n. 535

î.Hr. - d. anii 470 î.Hr), cunoscut ca „Obscurul” (Skoteinos), a fost un
filosof grecpresocratic. El nu a fost de acord cu Thales, Anaximandru și
Pitagora în legătură cu substanța fundamentală și considera că elementul
fundamental din care derivă toate celalalte este focul, în locul apei,
aerului sau pământului, cum considerau filozofii care l-au precedat.
Şcoala ioniană şi naşterea fizicii

Filozofia ioniană a fost cel mai vechi grup de orientări filozofice

materialiste din Grecia antică. A apărut în secolele VII - VI î.e.n. pe
coasta de apus a Asiei Mici. Trei reprezentanți ai filozofiei ioniene au
fost în Școala din orașul Milet, respectiv Thales, Anaximandru și
Anaximene. Heraclit, al patrulea reprezentant de seamă al filozofiei
ioniene, a activat separat în orașul Efes.
Heraclit şi cosmosul conştient

Heraclit din Efes este una dintre cele mai interesante figuri din
istoria culturii antice grecești. Caracterul și puternica lui individualitate
ni se descoperă în stilul său clar în expresii și adânc de sens. Scrisul lui
are ceva profetic și mistic, el este bogat în imagini grandioase și nespus
de îndrăzneț în comparații, căci acest spirit mare nu gândește în
abstracții, ci în intuiții concrete și în imagini plastice.
 Logosul
Logosul (în greacă: λόγος, din λέγω, "lego", eu spun) este un
termen folosit în filozofia antică pentru a denumi „ordinea” sau
„rațiunea cosmică”, altfel spus, realitatea preexistentă a lucrurilor.
Ulterior, noțiunea a fost utilizată pentru a descrie facultatea rațiunii
umane și cunoștințele pe care oamenii le dețineau cu privire la lume și la
ei înșiși.
Scrierea greacă a cuvântului logos
Ulterior, semnificația termenului s-a îmbogățit, astfel că la Heraclit
devine principiul ordinii și al cunoașterii. La Aristotel, logosul era acel
discurs rațional, acel argument din zona retoricii.
7. Pitagora și arta memorării și incantației

Pitagora sau Pythagoras a fost un filosof și matematician grec,

originar din insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la
baza întregii realități, teoria numerelor și a armoniei. A fost și
conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile
sale nu s-au păstrat. Tradiția îi atribuie descoperirea teoremei
geometrice și a tablei de înmulțire, care îi poartă numele. Ideile și
descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale
discipolilor apropiați.
Pitagora, magicianul-filosof

Se pare că el este şi cel care a inventat cuvântul „filosofie”,

răspunzând, atunci când un rege l-a auzit vorbind cu multă elocinţă, că
el este „filosof “ („iubitor de înţelepciune”, din „phylos”/ „iubire (de)” şi
„sophia”/ „înţelepciune”).
Concepţia lui Pitagora despre Univers este caracterizată de o
perspectivă profundă și spirituală asupra naturii și a ordinii lumii, iar
numerele și relațiile matematice au jucat un rol central în înțelegerea
structurii și armoniei Universului.
 Pitagora și legea atracției
Tehnicile de memorare și incantație ale lui Pitagora au cunoscut o
renaștere pitorească în dezvoltarea personală modernă. Tehnicile sale de
incantație au fost redescoperite de către Emile Coué, un psiholog
francez de la începutul secolului XX, contemporan cu Sigmund Freud,
care a realizat proprille descoperiri și teorii privind hipnoza și
autosugestia.
Coué a declarat că mintea poate face ca gândurile sale să devină
realitate, se poate gândi pe sine întru sănatate, bogăție și fericire ori se
poate gândi întru nefericire, boală și sărăcie, prin simpla repetare în
gând a unor fraze.
Păstrarea maximelor la îndemână

Filosofia antică era concepută să fie memorată, așa că putea fi „la

îndemână” atunci când oamenii se confruntau cu situații tumultuoase,
precum aceea în care s-a găsit Stockdale.
 8. SCEPTICII ȘI ARTA CULTIVĂRII
ÎNDOIELII
Acțiunea se petrece în mijlocul Las Vegasului, un oraș cu jocuri
de noroc și distracții extravagante, o conferință a scepticilor atrage
1,600 de participanți din întreaga lume, și sunt pregătiți să discute arta
gândirii raționale și să exprime antipatia lor față de religie. În contextul
mișcării globale a scepticilor, ce include reviste, posturi de radio, chat
rooms, bloguri și evenimente, ei pot discuta și critica credințele
religioase. Richard Dawkins, un reprezentant notoriu al mișcării
sceptice, este aici pentru a-și prezenta discursul și este întâmpinat cu
ovații entuziaste. Această mișcare sceptică devine tot mai populară și
reprezintă o comunitate cu propriile sale celebrități și evenimente.
ECHIPA LUI RANDI

James „The Amazing” Randi, o figură emblematică numită ,,

inima fierbinte “ a familiei sceptice , este omagiat de adepții săi într-o
conferință de la Las Vegas. Cu o barbă albă lungă, Randi a fost un copil-
minune și din marea sa dorință a ajuns și un magician talentat care a
devenit cunoscut pentru demascarea șarlatanilor care pretindeau că au
puteri paranormale sau religioase .Printre celebrele sale dezvăluiri se
numără ajutorul acordat lui Johnny Carson în demascarea lui Uri Geller,
care susținea că putea îndoi lingurițe sau citi gândurile.
SCEPTICII ANTICI

Scepticismul a existat vreme de câteva secole și a avut origini în

gândirea lui Socrate, subliniind incertitudinea cunoașterii. Pyrrhon din
Elis a fost unul dintre primii sceptici, susținând că nu putem ști
niciodată dacă ceva este sau nu adevărat .Scepticismul a oferit o formă
de terapie pentru suferința emoțională generată de dogmatism.
Abordarea moderată a scepticismului a influențat filosofia modernă,
promovând ipoteze bazate pe observație și critica dogmelor religioase.
Cu toate acestea, în secolele ulterioare, filozofi precum Kierkegaard și
Nietzsche au susținut idei mai radicale, subliniind importanța voinței și
credinței în fața incertitudinii.
INVENTAREA LUI WERNER ERHARD ȘI LANDMARK
FORUM

Landmark Forum a fost creat de John Paul Rosenberg, un

vânzător de mașini uzate care și-a studiat intens unii dintre maeștrii
dezvoltării personale și a dezvoltat o tehnică numită „est” (Erhard
Seminars Training). Acesta susținea că suferința nu provine din
evenimente, ci din opiniile noastre despre aceste evenimente. În esență,
el respingea toate narațiunile etice ca fiind „povești” și promova ideea
că ,,toate aceste construcții pot fi eliminate, lăsând libertatea de a ne
recrea sinele”. Ulterior, Werner Erhard și-a vândut afacerea familiei și a
continuat sub numele de Landmark Education Forum, atrăgând mulți
participanți la cursurile sale, avânt centre în toată lumea. Acesta a rămas
o prezență puternică în dezvoltarea personală.
 FILOSOFIE SOCRATICA ȘOC
Landmark Forum este o sesiune de trei zile de antrenament
intensiv pentru viață care se desfășoară în fața a peste 200 de
participanți. Sesiunile sunt conduse de un Lider și implică un dialog
socratic cu acesta, unde membrii trebuie să împărtășească experiențele
lor și să fie autentici. Participanții își dezvăluie dramele și secretele
personale, urmând să fie apoi criticați și deconstruiți brutal în public de
către Lider. Cu toate acestea, această umilire publică este urmată de un
moment de admirație și iubire pentru Lider. Tehnica Landmark are un
impact uimitor asupra participanților, care sunt încurajați să devină
agenți de vânzare ai acestei experiențe, răspândind mesajul printre
prieteni și familie. Landmark înțelege nevoia umană de libertate,
aprobare și supunere față de autoritate, lucrând cu aceste aspecte pentru
a atrage participanții.
 POVESTEA LUI JOE
Povestea lui Joe ne prezintă o experiență negativă cu Landmark
Forum. Landmark cere participanților să renunțe la drepturile lor legale,
având avertismente clare că unele persoane ar putea experimenta
"comportament ușor psihotic". Joe a îndurat o experiență traum­atizantă în
cadrul programului, în care liderul minimaliza trauma participanților,
cerându-le să-și asume responsabilitatea pentru aceasta. Când Joe a
contestat liderul, a fost umilit, provocându-i o deteriorare psihică severă.
Joe devenise incapabil sa ,, vadă vreun sens in lume “a trecut printr-o
perioadă de psihoticoză și a ajuns internat intr un azil . In cele din urma a
reușit sa își revină .
Această poveste evidențiază potențialele riscuri ale unor programe
intense de dezvoltare personală și necesitatea unei atenții mai mari asupra
stării mentale a participanților înainte de a se înscrie. Este important să fie
oferite avertismente și să se asigure un mediu de siguranță pentru cei care
participă.
 POATE STA SCEPTICISMUL LA BAZA
UNEI COMUNITĂȚI ?
Scepticismul modern a evoluat într-o mișcare cu adevărat populară și
organizată, concentrată pe promovarea gândirii critice și științifice. În ciuda
diversității de opinii și convingeri printre sceptici, aceștia au reușit să formeze
o comunitate solidă. Asemenea mișcării religioase, mișcarea sceptică are o
misiune, organizează evenimente și campanii pentru promovarea valorilor sale,
cu accent pe promovarea științei.
Cu toate acestea, paradoxal, această mișcare care promovează toleranța
și gândirea critică se găsește, în multe cazuri, într-un război cu religia. Există o
nevoie de a găsi echilibru între promovarea unor valori pozitive, precum știința
și gândirea critică, și confruntarea cu opiniile iraționale, fără a deveni intolerați
sau dogmatici. Mișcarea sceptică se află într-un paradox al misiunii sale,
luptând pentru toleranță, dar și pentru combaterea a ceea ce consideră a fi
iraționalități.
SCEPTICI FAȚĂ DE ȘTIINȚĂ?

Scepticii moderni pot fi atât critici ai religiilor cât și ai încrederii

excesive în știință și autoritate. Aceștia susțin că știința nu este în mod
intrinsec bună și arată că ea poate fi folosită în scopuri nefaste. Mai
mult, această mișcare se întreabă de ce nu atacă toate exemplele de
știință rea și ignoranță voită, cum ar fi schimbările climatice. Scepticii
pot oscila între dogmatismul lor legat de ateism și ideea că universul ar
putea avea o formă de inteligență sau conectare. Acest text discută
complexitatea rolului scepticilor în societate și necesitatea unei
perspective echilibrate într-o lume laică, recunoscând totodată
beneficiile tradițiilor religioase.
9. DIOGENE ȘI ARTA ANARHIEI
POVESTEA LUI KALLE
Kalle Lasn, liderul mișcării Occupy, a început această mișcare în
2011, îndemnând oamenii să protesteze pe Wall Street împotriva
capitalismului global. Kalle, care și-a început cariera în publicitate, a
fondat revista anticonsumeristă Adbusters și a promovat campanii de
pseudoreclame pentru a dezvălui aspectele negative ale
consumerismului. Mișcarea sa promovează renunțarea la consumism și
adoptarea unei vieți simple și creatoare, recunoscând însă că
transformarea ar putea implica violență și provocări. El crede că suntem
în fața unei revoluții culturale majore, dar că este important să câștigăm
bătălia și să ne preocupăm mai târziu de consecințele ei.
O VIAȚA DE CÂINE

Textul explorează diferite reacții filosofice la societatea și valorile

toxice ale civilizației. Se discută școala cinică, cu Diogene Cinicul ca
figură reprezentativă, care promova renunțarea la civilizație și adoptarea
unui stil de viață natural, dezvăluind falsitatea valorilor civile. Cinicii
susțineau că preocuparea excesivă pentru a face o impresie bună asupra
altora conduce la nefericire și anxietate. Ei pledau pentru o viață
autentică și lipsită de rușine față de comportamentele naturale. Calea lor
era să atace și să depășească temerile legate de dezaprobarea publică.
Această reacție filosofică implică o revoluție în moralitatea personală,
mutând accentul de la aparențe la un cod moral personal autentic.
ATACUL RUȘINII

Tehnica „atacului ruşinii” este o metodă de reantrenare a

sentimentului de ruşine, aplicată și în psihoterapia modernă. Albert
Ellis, pionierul terapiei cognitive, a folosit această tehnică, care implică
confruntarea cu temerile și rușinea prin acțiuni intenționate în situații
sociale, pentru a ajuta persoanele să depășească anxietatea socială și
timiditatea. Prin transformarea umilinței exterioare într-o victorie
interioară, oamenii pot câștiga încredere și reducerea anxietății sociale.
Exemple precum exerciții cu haine ciudate sau interacțiuni sociale
neobișnuite demonstrează cum această tehnică a ajutat oamenii să
depășească anxietatea și să dobândească încredere.
 EVOLUȚIA CINISMULUI
Filosofia cinică, exemplificată de Diogene, nu se limita la o
terapie personală, ci cuprindea o critică radicală a civilizației și a
valorilor sociale, morale și economice. Diogene, trăind o viață de
sărăcie și renunțând la statutul social, evidenția că nevoile noastre de
aprobare și conformare la societate ne fac nefericiți. În opoziție cu
„visul american” al bogăției și succesului, Diogene demonstra că o viață
simplă și mai puțin complicată poate fi mai liberă și mai sinceră. Acest
stil de viață cinic respingea minciuna și convențiile sociale, abordând-o
în mod deschis și onest. Cu toate acestea, cinicii nu au propus un plan
politic clar pentru schimbarea societății sau desființarea statului și au
continuat să se bucure de atenție publică, cu Diogene făcându-și
remarcată prezența în viața de stradă a Atenei prin acte excentrice și
provocatoare.
RENAȘTEREA CINISMULUI

Renașterea cinismului a avut loc în contextul pierderii

credibilității Uniunii Sovietice. Filosofia situaționistă și protestele din
1968, și mișcări precum Yippies și anticapitaliștii anilor 1990 și 2000 au
îmbrățișat aspecte ale cinismului. Aceste mișcări au promovat proteste
ironice și subversive, asemănătoare lui Diogene, pentru a contesta
valorile capitalismului. În contextul disfuncționalității sistemului
financiar și politic actual, ideea de a trăi în cort și alte forme de
contestare au revenit în prim-plan.
CLIMATE CAMP

În 2009, după eșuarea încercărilor guvernelor de a ajunge la un acord

asupra schimbărilor climatice, autorul a vizitat Climate Camp, o tabără
anarho-primitivistă în sudul Londrei. Tabăra era un loc de adunare în
mijlocul comunei Blackheath, unde activiști protestau împotriva
capitalismului și a schimbărilor climatice. Autorul descrie atmosfera
taberei, inclusiv persoanele numite „crusties” care păzeau poarta și
modalitățile de înscriere în diferite activități. În timpul vizitei, a discutat cu
activiști și a aflat despre motivațiile lor pentru a lupta împotriva sistemului
și schimbărilor climatice. Deși tabăra nu a avut un impact semnificativ
asupra acordului climatic global, a reprezentat un experiment interesant în
crearea unei comunități anarhiste în inima Londrei.
LIMITELE ANARHISMULUI

La Occupy London, autorul a asistat la o dezbatere despre

păstrarea ordinii în tabără și puterile Centrului de Apărare a Liniștii,
care aveau dreptul de a expulza pe cei care amenințau bunăstarea
comunității. Dezbaterea reflecta o tranziție de la un anarhism mai strict
către un sistem mai regulat, subliniat de votul majoritar. Autorul
remarcă aspecte utopice și emoționale ale mișcării Occupy, cu
participanți care frecventau cursuri de dezvoltare personală și subliniază
importanța sentimentelor în revoluții. El sugerează că revoluțiile aduc
scurte momente de trăire colectivă intensă, dar politica se reîntoarce în
final, aducând birocrație și tehnologie de control.
LASĂ TOT ȘI DU-TE

Autorul sugerează că nu trebuie să demolăm capitalismul,

deoarece acesta pare că se distruge singur. Neil Ansell, care a trăit izolat,
apoi a avut o familie, exemplifică, faptul că viața anarhică poate fi
dificilă. Cynics ne învață să ne pregătim pentru posibilul colaps, dar
anarhia totală nu pare o opțiune practică.
10. Platon și arta dreptății
În capitolele legate de Platon, autorul explorează conceptul de
justiție ca armonie și echilibru social, subliniind importanța acesteia
atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru funcționarea sănătoasă
a societății. Cartea oferă o analiză detaliată a teoriilor și argumentelor
lui Platon, ilustrând conceptul său de justiție prin exemple concrete.
Platon susține că justiția reprezintă armonia și echilibrul în societate,
în care fiecare individ își îndeplinește rolul și contribuie la binele
comun. Acest concept profund ne face să reflectăm asupra naturii
umane și a societății în care trăim.
 Pe parcursul cărții, Platon este prezentat ca un călător spiritual care
explorează adâncurile conștiinței sale. În „Platon, ultimul șaman” el se
află în fața ultimei etape a acestei călătorii, cunoscută sub numele de
„Ascensiunea sufletului” Pentru a atinge acest stadiu înalt al iluminării,
Platon se angajează în practici spirituale profunde și introspecție intensă. El
pătrunde în adâncurile conștiinței sale, descoperind puterile și înțelepciunea
interioară pe care le deține.
Prin meditație, rugăciune și alte tehnici spirituale, Platon se conectează
cu esența sa divină și se deschide către înțelegerea universală. Ascensiunea
sufletului reprezintă momentul în care Platon se ridică deasupra limitărilor
umane, unindu-se cu energia cosmică. Această experiență profundă și
transformatoare îl marchează pe filosof.
 Cu toate acestea, în „Respingerea filosofului de către
societate” Platon se confruntă cu respingerea și incomprehensiunea
din partea societății. Oamenii nu reușesc să aprecieze înțelepciunea și
cunoașterea pe care el le deține, și îl resping. Acest moment reprezintă
o critică profundă la adresa societății și la lipsa de apreciere pentru
gândirea filosofică. Cu toate acestea, în loc să se descurajeze, Platon
găsește în această respingere o sursă de motivație pentru a continua să
caute adevărul și pentru a împărtăși înțelepciunea sa.
 În „Visul utopic” Platon își imaginează o societate ideală, în
care filosofii ocupă roluri de lideri, iar valorile filosofice precum
armonia, justiția și înțelepciunea sunt profund apreciate. Această
viziune inspirațională prezintă o lume în care oamenii trăiesc într-o
comunitate echitabilă și înțeleaptă.
În continuare, în „Școala științei economice” cartea explorează
modul în care economia poate fi înțeleasă și gestionată într-un mod
rațional și eficient. Se pune accentul pe importanța cunoașterii și
înțelegerii proceselor economice pentru a crea o societate prosperă și
echilibrată.
 În final, în „Gardienii platonicieni fără voie” Platon abordează
ideea că uneori cei mai potriviți să conducă nu doresc să fie lideri, iar
cei care doresc să fie lideri nu sunt întotdeauna cei mai potriviți. El
sugerează că gardienii, care ar trebui să fie liderii în societate, ar trebui
să fie aleși în mod obiectiv și să nu aibă dorința personală de putere.
Această idee subliniază importanța alegerii responsabile a liderilor și
necesitatea evitării corupției și a egoismului în guvernare. În
ansamblu, aceste elemente alcătuiesc o imagine complexă și bogată a
gândirii filosofului Platon prezentată în cadrul cărții.
11. Plutarh și arta eroismului

Explorăm povestea captivantă a lui Pluthart, un erou curajos care

se confruntă cu diverse provocări și demonstrează abilități extraordinare
în lupta sa pentru bine. Acest capitol se concentrează pe temele
eroismului, curajului și determinării în fața adversităților.
Ești cel pe care îl imiți

Se subliniază importanța de a avea modele și eroi pozitivi în

viața noastră. Aceștia ne servesc ca sursă de inspirație, ghidându-ne în
dezvoltarea personală și îndemnându-ne să ne modelăm
comportamentul după ei pentru a ne îmbunătăți și a deveni cea mai
bună versiune a noastră.
Învățătorul Europei

Autorul discută despre figura unui învățător remarcabil care a

avut un impact semnificativ în Europa prin educația sa. Acest învățător
a fost o sursă de inspirație și a contribuit la dezvoltarea și progresul
societății, demonstrând influența semnificativă pe care o poate avea un
individ asupra comunității și a regiunii.
Viețile paralele

Este explorat conceptul intrigant al vieților paralele și al

posibilității existenței unor realități alternative. Acest concept ne
provoacă să reflectăm asupra alegerilor pe care le facem și asupra
impactului pe care acestea îl pot avea asupra vieților noastre și ale
celor din jurul nostru, oferind o incursiune fascinantă în lumea
posibilităților infinite.
Cultul Eroului

Aduce în discuție fenomenul fascinant al venerării și adorării

eroilor în societate. Autorul examinează cum eroii devin figuri de
referință și modele pentru comunități, fiind adorați și sărbătoriți pentru
faptele lor remarcabile. Această parte explorează impactul puternic al
Cultului Eroului asupra identității și valorilor societății, analizând
implicațiile și semnificațiile acestui fenomen. Toate aceste elemente
creează o poveste complexă și captivantă despre eroism, inspirație și
influență asupra comunității și individului.
12. Aristotel și arta împlinirii

Autorul explorează filosofia lui Aristotel legată de conceptul de

fericire și împlinire în viață. Aristotel susține că fericirea nu constă în
succesul material sau plăcerile trecătoare, ci în cultivarea virtuților și
trăirea unei vieți echilibrate și înțelepte. Prin înțelegerea și aplicarea
principiilor aristotelice, putem căuta să atingem o stare de împlinire și
sens autentic în viața noastră.
Aristotel și Viața bună
Autorul explorează filosofia lui Aristotel privind ceea ce
înseamnă o viață bună și cum putem atinge această stare de împlinire
și fericire. Aristotel consideră că o viață bună este una în care trăim în
conformitate cu virtuțile și căutăm să atingem potențialul nostru
maxim. El subliniază importanța echilibrului și a moderării în toate
aspectele vieții noastre și ne îndeamnă să căutăm o viață plină de
înțelepciune, virtute și realizare personală.
Politica împlinirii

Analizează relația dintre politica și împlinirea personală. Se

examinează cum structurile politice și sociale pot influența
posibilitatea noastră de a atinge o viață împlinită și fericită. Se
explorează modul în care guvernele și legile pot crea sau împiedica
condițiile necesare pentru ca indivizii să-și dezvolte potențialul și să
trăiască o viață autentică și satisfăcătoare.
Dincolo de dezvoltarea personală, la
ajutorul grupului

Subliniază importanța colaborării și susținerii reciproce în

atingerea succesului și împlinirii personale. Autorul evidențiază că
grupurile și comunitățile pot juca un rol crucial în sprijinirea și
încurajarea fiecărui membru să-și atingă obiectivele și să-și
împlinească potențialul. Prin colaborare, împărtășirea resurselor și
încurajarea reciprocă, putem construi un mediu propice pentru
creșterea și dezvoltarea noastră personală.
Ascensiunea Relativismului

Explorează fenomenul creșterii relativismului în societate și

impactul său asupra percepției noastre asupra adevărului și valorilor.
Autorul analizează cum ideea că adevărul și valorile sunt subiective și
relative poate influența modul în care ne raportăm la lume și la ceilalți.
Se aduc în discuție și posibilele consecințe ale acestei tendințe, precum
pierderea unui cadru moral comun și dificultatea în comunicare și
înțelegere reciprocă.
Reîntoarcerea lui Aristotel
Explorează relevanța și influența în continuare a filosofiei lui
Aristotel în lumea modernă. Autorul examinează conceptele și ideile
aristotelice și le aplică în contextul actual. Se subliniază importanța
gândirii lui Aristotel în domenii precum etica, politica, știința și
filosofia morală, și se argumentează că înțelegerea și aplicarea
principiilor aristotelice pot contribui la o mai bună înțelegere a lumii și
la o viață mai împlinită.
Psihologia împlinirii
Explorează studiul și înțelegerea procesului de atingere a
împlinirii și satisfacției personale. Autorul analizează factorii
psihologici care contribuie la o viață împlinită, cum ar fi identificarea și
urmărirea scopurilor personale, dezvoltarea relațiilor sănătoase și
cultivarea stării de bine emoțională. Se subliniază importanța
autocunoașterii și autenticității în căutarea împlinirii și se oferă strategii
și sfaturi practice pentru a ne îmbunătăți bunăstarea și a ne atinge
potențialul.
Ceremonia de absolvire:
Socrate și arta plecării din lume
Socrate se pregătește să-și ia rămas bun de la discipolii săi într-
un discurs profund și emoționant. El vorbește despre arta plecării din
lume și despre căutarea adevărului și sensului în viață.
Acesta împărtășește cu discipolii săi călătoria sa interioară de
autodescoperire și cum aceasta poate fi considerată o formă de artă. El
explorează ideea că adevărul și sensul există în interiorul nostru și că
trebuie să ne căutăm propriile răspunsuri. Socrate îi încurajează pe
discipoli să nu se bazeze doar pe cunoștințele externe, ci să-și exploreze
și să-și exprime propriile gânduri și idei.
 Prin arta plecării din lume, Socrate se referă la capacitatea noastră de a
ne elibera de constrângerile și convențiile sociale pentru a căuta adevărul și
sensul autentic. El subliniază importanța introspecției și reflecției asupra
propriei noastre existențe.
Această parte a cărții explorează, de asemenea, modul în care arta poate
fi un mijloc de exprimare și explorare a călătoriei noastre interioare. Prin
creație artistică, putem transmite și explora emoțiile, gândurile și întrebările
noastre profunde.
Astfel, „Ceremonia de absolvire: Socrate și arta plecării din lume” este
o parte esențială în care Socrate își împărtășește înțelepciunea și încurajează
discipolii săi să continue călătoria lor de autodescoperire și căutare a sensului
în viață.
Există moarte bună?
Autorul explorează filosofia epicuriană și perspectiva asupra
morții. Epicur susține că moartea nu trebuie să fie privită ca un motiv de
frică sau anxietate, deoarece nu există nimic după moarte. El afirmă că
moartea este pur și simplu absența vieții și, prin urmare, nu poate fi
experimentată ca un rău. Epicur susține că cel mai important lucru este
să ne trăim viața în mod plin și să ne bucurăm de plăcerile simple și
autentice. Astfel, perspectiva epicuriană asupra morții ne îndeamnă să
ne eliberăm de frica și anxietatea legate de acest subiect și să ne
concentrăm asupra trăirii prezentului și a bucuriei vieții.
Moartea după epicurieni
Autorul continuă să exploreze filosofia epicuriană în ceea ce
privește moartea. Epicur considera că moartea nu trebuie să fie privită
ca un rău sau o suferință, deoarece nu există nimic după moarte. El
credea că moartea este pur și simplu absența vieții și, prin urmare, nu
poate fi experimentată ca un rău. Epicur susținea că cel mai important
lucru este să ne trăim viața în mod plin și să ne bucurăm de plăcerile
simple și autentice. Astfel, perspectiva epicuriană asupra morții ne
îndeamnă să ne eliberăm de frica și anxietatea legate de acest subiect
și să ne concentrăm asupra trăirii prezentului și a bucuriei vieții.
Morți mai bune și mai rele
Se explorează ideea că există diferențe între modurile în care
oamenii mor și că unele moarte pot fi considerate mai bune sau mai
rele decât altele. Autorul analizează diverse aspecte, cum ar fi durata
suferinței, impactul asupra celor dragi și modul în care moartea poate
fi percepută de cei rămași în urmă. În esență, autorul sugerează că
există unele circumstanțe în care o moarte poate fi considerată mai
puțin suferință și mai puțin tragică decât altele.
Alegerea unei morți
Are ideea că oamenii ar trebui să aibă dreptul de a-și alege
modul în care doresc să moară. Autorul subliniază importanța
autonomiei individuale și a luării deciziilor personale în ceea ce
privește sfârșitul vieții. Se discută despre dreptul la moarte asistată și
dreptul la eutanasiere, argumentând că oamenii ar trebui să aibă
control asupra propriului lor destin și să poată decide atunci când și
cum doresc să încheie viața lor.
Este sinuciderea un păcat?
Autorul explorează complexitatea și subiectivitatea acestei
chestiuni sensibile. Se analizează diverse perspective religioase și
interpretări cu privire la sinucidere. Deși există diferențe de opinie, se
subliniază importanța înțelegerii și respectului față de credințele și
valorile individuale. În final, este concluzionat că fiecare persoană
poate avea propria sa perspectivă asupra păcatului și că aceasta poate
fi influențată de credință și context cultural. Este important să abordăm
subiectul cu empatie și să oferim sprijin celor care se confruntă cu
gânduri suicidare.