Sunteți pe pagina 1din 14

Edvard Grieg

01 Cine este Edvard Grieg?


Cine este Edvard Grieg?
Edvard Grieg este cel mai de seamă muzician
din școala națională norvegiană și unul din
reprezentanții de frunte ai muzicii romantice
europene. Muzica lui a fost influențată de
romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de
asemenea de muzica populară a poporului său,
uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine.
Grieg a activat și ca pianist de concert până la
sfârșitul vieții sale. El a scris multe suite.
02 Familia și copilăria
Familia și copilăria
Edvard Grieg s-a născut în orașul Bergen din vestul Norvegiei ca al
patrulea dintre cinci copii ai lui Alexander Grieg , comerciant înstărit și
consul al Marii Britanii în localitate.
Grieg a crescut într-o familie cu tradiții muzicale. Și renumitul pianist
canadian Glenn Gould era înrudit cu Grieg, bunicul mamei sale fiind
văr primar cu compozitorul norvegian. Bunicii din partea mamei lui
Grieg erau membri în «Musikkselskapet Harmonien», una din
orchestrele cele mai vechi din lume, întemeiată în anul 1765.
Mama sa Gesine Judith, născută Hagerup era de asemenea descendenta
unei familii onorabile din Bergen, în rândurile cărora s-au numărat mai
mulți înalți prelați și notabili. Înzestrată fiind cu talent muzical, Gesine
Hagerup a fost trimisă în copilărie, de părinții ei, la Altona, pe atunci în
Danemarca, pentru a lua lecții de pian și canto cu renumitul pedagog
Familia și copilăria
După ce s-a perfecționat la Londra, Gesine Grieg a devenit cunoscută
la Bergen ca pianistă și ca poetă și mai ales ca o mult apreciată
profesoară de pian.
În aceste împrejurări, Edvard a avut ocazia, de mic copil, să se
familiarizeze cu muzica unor compozitori clasici ca Mozart și
Beethoven, dar și cu cea a romanticilor ca Weber, Chopin sau
Mendelssohn. Începând din 1849 mama i-a fost și cea dintâi profesoară
de pian.
03 Anii de studii și
debuturile muzicale
Anii de studii și debuturile muzicale
În 1858, la îndemnul unei rude prin alianță, celebrul violonist Ole Bull
care vizitase familia Grieg la reședința ei de la Landaas, lângă Bergen,
și care i-a remarcat talentul, Edvard s-a înscris, la vârsta de 15 ani, la
Conservatorul din Leipzig, condus în acei ani de renumitul pianist Ignaz
Moscheles. În afara de Moscheles, i-a avut ca profesori, între alții și pe
Ernst F. Wenzel și pe Carl Reineke.
Nici la conservator Grieg nu a fost printre studenții cei mai disciplinați,
dar a obținut note bune în majoritatea materiilor, o excepție fiind cursul
de orgă. Și-a concentrat eforturile mai ales pe studiul pianului, și s-a
delectat cu bogata viață muzicală a Leipzigului, cu numeroasele
concerte și recitaluri.
Anii de studii și debuturile muzicale
Acolo a fost expus mai ales influenței creației școlii romantice germane,
în primul rând a lucrărilor lui Schumann și Mendelssohn. În primăvara
anului 1860, la 17 ani, a contractat din nefericire o tuberculoză
pulmonară care i-a pricinuit greutăți în tot cursul vieții. În 1861 și-a
făcut debutul ca pianist de concert, la Karlshamn, în Suedia. După ce în
anul următor, 1862 a absolvit Conservatorul din Leipzig, Grieg a dat
primul său concert în orașul său natal Bergen, interpretând,între altele,
Sonata Patetică de Beethoven. (O înregistrare, mai târziu în viață, a
compozitorului, interpretându-și propria sonată pentru pian, a rămas
dovada vie a virtuților sale de pianist).
04 Anii de tinerețe la
Copenhaga
Anii de tinerețe la Copenhaga
În continuare și-a îndreptat pașii spre Copenhaga, în Danemarca vecină,
unde a rămas circa trei ani. A făcut cunoștință acolo cu compozitorii
danezi J.P.E.Hartman și Niels Gade. De asemenea în 1864 s-a
împrietenit cu conaționalul sau, compozitorul Rikard Nordraak, autorul
muzicii imnului național norvegian. Acesta din urma, cu ideile sale de
rebeliune contra influenței muzicii germane, a stilului lui Gade si
Mendelssohn, a exercitat asupra lui Grieg o mare influență și cei doi au
întemeiat la Copenhaga societatea Euterpe, destinată promovării muzicii
scandinave originale. La decesul prematur de tuberculoză al tânărului
Nordraak în anul 1866, Grieg a compus un marș funebru pentru a-i
onora amintirea.
Anii de tinerețe la Copenhaga
Multă vreme a avut mustrări de conștiință pentru faptul că în acel an
plecase în Italia în vreme ce starea sănătății lui Nordraak se agravase.
În Italia Grieg a avut prilejul de a întâlni un alt compatriot ilustru,
dramaturgul Ibsen. Anii de la Copenhaga au marcat profund viața
muzicianului. In 1862 a făcut cunoștință cu viitoarea lui soție Nina
Hagerup (1845 - 1935), verișoară primară,născută în Norvegia dar
stabilită în Danemarca, cântăreață de concert care a devenit pe urmă
interpreta privilegiată a liedurilor sale. La Copenhaga, Grieg a compus
creațiile sale opus 6,7 și 8. După ce s-a logodit cu Nina în 1864, în
ciuda împotrivirii ambelor familii, cei doi s-au căsătorit la 11 iunie 1867
și s-au stabilit în capitala Norvegiei (numită pe atunci Cristiania astăzi
Oslo)
Grieg a avut legături strânse cu Orchestra Filarmonicii din Bergen
05 Activitatea
Activitatea
În 1867 a devenit dirijor la societatea filarmonică din Oslo,iar la 11
iunie s-a căsătorit cu o verișoară a sa, Nina Hagerup. În 1869 Concertul
său pentru pian și orchestră în La minor, opus 16, a fost interpretat
pentru prima oară la Copenhaga. Din 1875 a început să lucreze la
muzica de scenă pentru drama lui Ibsen 'Peer Gynt'. A întreprins o serie
de turnee în Danemarca, Germania și Olanda. În 1888 'Suita Peer Gynt
I' a fost prezentată prima dată la Leipzig, aici Grieg i-a întâlnit pe
Brahms și pe Ceaikovski. În anii următori Grieg va întreprinde turnee
de concerte în toată Europa, cu orchestre renumite ca Filarmonica din
Berlin sau orchestra Concertgebouw din Olanda. A fost ales membru al
academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din
Cambridge și Oxford. În 1904 a avut o întâlnire cu împăratul german
Wilhelm al II-lea. În anul morții sale 1907 Edvard Grieg a mai susținut

S-ar putea să vă placă și