Sunteți pe pagina 1din 15

,,INSULA MISTERIOASA”

JULES VERNE
Jules Verne
Jules Verne s-a născut la Nantes,
fiu al unui procuror, Pierre Verne
şi al soţiei sale, Sofia. Fiind cel mai
mare din cei cinci copii ai familiei,
el şi-a petrecut copilăria acasă cu
părinţii săi, pe o insulă vecină cu
Râul Loara. La vârsta de 9 ani, a
fost trimis la şcoală, la Liceul
Nantes. După ce a terminat studiile
de la liceu, Verne a plecat la Paris
pentru a studia. In 1848, impreună
cu Michael Carre, a inceput să
lucreze la operetele muzicale, din
punct de vedere literar. Când tatăl
lui a aflat că fiul sau compunea şi
scria mai mult decât invăţa pentru
Drept, acesta i-a stopat suportul
financiar. In perioada aceasta, s-a
intâlnit cu autori de reputaţie cum
ar fi Alexandre Dumas şi Victor
Hugo care i-au dat nişte sfaturi
foarte bune.
Jules Verne a publicat între 1866-1868
Copiii căpitanului Grant, apoi a scris
Douăzeci de mii de leghe sub mări, publicată în 1869. Ideea
de a trata cazul unui grup de oameni abandonați pe o insulă
pustie avea să îl preocupe multă vreme, după cum reiese din
scrisorile trimise editorului său între 1869-1870 [4]. Așa se
face că, în 1871, i-a propus lui Jules Hetzel romanul
L'Oncle Robinson, care descrie supraviețuirea unui grup de
oameni ajutat de un marinar supranumit unchiul Robinson.
Editorul i-a respins manuscrisul, considerând acțiunea prea
lentă și i-a cerut să-l rescrie. Jules Verne a abandonat pentru
o vreme ideea și, după publicarea romanelor În jurul Lunii,
Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă,
Un oraș plutitor, Ținutul blănurilor și
Ocolul Pământului în optzeci de zile, a început lucrul
la Insula misterioasă.
 Povestea lui se inspiră în mod evident din romanul simbol al
genului, Robinson Crusoe a lui Daniel Defoe, și din romanul Le
Robinson suisse a lui Johann David Wyss. Verne revendică această
filiație în partea de început a romanului[5], precum și într-o scrisoare
adresată editorului său[6]. Se pare însă că Jules Verne a fost
puterninc influențat de o poveste autobiografică publicată de
francezul François Édouard Raynal în ianuarie 1864, Les naufragés
ou Vingt mois sur un récif des Îles Auckland, care relatează modul
în care Raynal și patru tovarăși englezi (Thomas Musgrave, Mac-
Larren, George Harris și Henri Forges) au supraviețuit pe
Insulele Auckland după naufragiul vasului lor, Grafton. Christiane
Mortelier a analizat cele două povești și a identificat numeroase
asemănări, printre care insula, numărul naufragiaților,
comportamentul lor și chiar și titlul primei părți[7].
 Povestea lui se inspiră în mod evident din romanul simbol al genului, Robinson Crusoe a lui
Daniel Defoe, și din romanul Le Robinson suisse a lui Johann David Wyss. Verne revendică
această filiație în partea de început a romanului [5], precum și într-o scrisoare adresată editorului său
[6]
. Se pare însă că Jules Verne a fost puterninc influențat de o poveste autobiografică publicată de
francezul François Édouard Raynal în ianuarie 1864, Les naufragés ou Vingt mois sur un récif des
Îles Auckland, care relatează modul în care Raynal și patru tovarăși englezi (Thomas Musgrave,
Mac-Larren, George Harris și Henri Forges) au supraviețuit pe Insulele Auckland după naufragiul
vasului lor, Grafton. Christiane Mortelier a analizat cele două povești și a identificat numeroase
asemănări, printre care insula, numărul naufragiaților, comportamentul lor și chiar și titlul primei
părți[7].
 O diferență majoră a romanului vernian o reprezintă faptul că personajele ajung pe insulă fără a
avea nimic la dispoziție, iar lada care sosește ulterior se dovedește mai mult o recompensă care le
ameliorează viața de zi cu zi, decât un aport salvator al unor instrumente vitale. Apar și teme
obișnuite în alte opere ale lui Jules Verne, cum ar fi Doi ani de vacanță, printre acestea numărându-
se ținerea unui jurnal. Jules Verne crede că Defoe a greșit considerând că Robinson ar mai fi putut
rămâne uman după 25 de ani de izolare față de omenire, oferind o contra-analiză prin intermediul
personajului Ayrton: omul rupt de omenire se transformă în animal.
 Pe de altă parte, Jules Verne prezintă o insulă nerealistă, cu o bogăție inimaginabilă atât din punct
de vedere botanic, cât și mineral. În același timp, această natură este și un dușman mereu pregătit
să își ia revanșa[8]. Nu sunt rare ocaziile în care Verne prezintă neputința personajelor în fața
răbufnirilor naturii (furtuni, inundații [9], cutremure de pământ[10], erupții vulcanice[11], etc.) În Insula
misterioasă, Jules Verne și-a imaginat inițial că erupția finală îi înghite și pe coloniști, dar
editorul Jules Hetzel a respins un asemenea final[8]. Așa se face că ei găsesc in extremis refugiu pe
o stâncă, dar Verne nu uită să precizeze că
 „Toată știința lor, întreaga lor inteligență nu puteau face nimic în această situație.”

 Jules Verne nu pierde nici ocazia de a reflecta asupra rolului grupului în procesul
umanizării, folosindu-se pentru asta de urangutanul Jup, de Ayrton și de căpitanul
Nemo. Jup este transformat de contactul cu civilizația, ajungând să fie nu doar
îmblânzit, ci de-a dreptul umanizat și considerat membru cu drepturi depline al
coloniei. Cazul lui Ayrton este interesant pentru că a constituit obiectul unei dispute
între Jules Verne și editorul Hetzel. Jules Verne era convins că un om nu poate
rămâne "uman" după mai mult de zece ani de izolare, lucru pe care i-l și reproșa lui
Robinson Crusoé. Editorul său considera că sălbăticirea lui Ayrton a durat mai mult
și i-a prezentat opinia unor psihiatri care afirmau că doisprezece ani de singurătate nu
pot transforma un om într-un animal. Jules Verne avea nevoie de Ayrton pentru a
arăta cum redevine om[12], umanizarea sa trecând prin aceleași faze ca și aceea a lui
Jup. E nevoie de răbdarea întregului grup pentru a-i reda calitățile umane, căci pe
Ayrton - un om fără credință și lege - nu îl schimbă solitudinea, ci contactul plin de
iubire cu grupul de coloniști. Ultimul personaj evocat, căpitanul Nemo, mizantrop
înveninat care își petrece ultimele zile din viață pe Nautilus și a cărui retragere de
lume este deranjată de sosirea coloniștilot. Energia acestora, solidaritatea dintre ei îl
conving în cele din urmă să se împace cu omenirea. Jules Verne dezvoltă astfel ideea
că a face parte din omenire înseamnă a deveni om.
 În scrierea acestei cărți, Jules Verne s-a inspirat și din propriul univers,
făcând să reapară personajele Ayrton și Nemo. Însă aventurile lui Cyrus
Smith și ale însoțitorilor săi se petrec între 1865 (asediul Richmondului) și
1869, în timp ce Copiii căpitanului Grant stabilește naufragiul
vasului Britannia în 1862 și salvarea căpitanului în 1864. Astfel, perioada
petrecută în izolare de către Ayrton pe insula Tabor diferă în cronolgiile
celor două romane, ceea ce l-a determinat pe Verne să modifice datele
aventurii anterioare (salvarea s-ar fi petrecut, de fapt, în 1855), iar pe Jules
Hetzel să avertizeze cititorul printr-o notă în subsolul paginii. În același
mod, acțiunea din Douăzeci de mii de leghe sub mări se petrece între anii
1866-1867, iar povestea lui Pierre Arronax ar fi fost publicată abia în 1869,
ceea ce face imposibilă recunoașterea căpitanului Nemo de către Cyrus
Smith pornind de la povestea lui Pierre Arronax. Ca și în primul caz, o notă
de subsol a editorului precizează acest anacronism.
Personajele romanului ,,Insula misterioasă”:
 Cyrus Smith : inginer, savant, capabil să facă foc, ceramică sau
explozivi. Persoană la care grupul se raportează când are de luat o
decizie .
 Gédéon Spilett : reporter de război.
 Pencroff: marinar, tâmplar priceput, dar şi croitor bun .
 Harbert Brown : 15 ani, orfan, luat in ingrijire de Pencroff. Dornic
de a invăta, el oferă grupului cunoştinţele sale de botanică.
 Nab : sclav eliberat de către fostul său stăpân Harding , căruia îi
rămâne credincios prin recunoştinţă şi admiraţie.

 Ei sunt însoţiţi de Top, câinele lui Cyrus Smith, care nu şi-a părăsit
stăpânul , şi de urangutanul îmblânzit, Jup, care va deveni aproape
uman . Acestora li se va alătura Ayrton, un bandit care s-a pocăit de
faptele sale.
Desfăşurarea acţiunii

În timpul războiului de independenţă au fost capturaţi


mai mulţi oameni, dintre care : Cyrus Smith, Nab, Gedeon
Spillet, Pencroff şi Harbert . Într-o noapte aceşti oameni au
evadat cu ajutorul unui balon . Au călătorit cinci zile
plutind în aer şi au ajuns pe o insulă necunoscută (această
insula nu se afla pe harta lumii ). Când au ajuns erau
numai patru, în mare se scufundase Cyrus Smith, care a
fost salvat mai târziu de către o anume persoană care avea
să le facă numai bine în timpul şederii lor pe acea insulă
necunoscută , pe care au numit-o Insula Lincoln ( lacul,
muntele, pârâurile etc. au fost numite de către ei ).
 In timpul şederii lor pe Insula Lincoln s-au petrecut
intâmplări misterioase, o anume fiinţă ii ajuta la nevoie,
dar aceasta rămânea necunoscută.
 Cât au stat pe insulă au salvat un fost tâlhar pe nume
Ayrton, care acum era cinstit şi ii ajuta pe colonişti.
 Când fiinţa misterioasa care ii ajutaseră de atâtea ori era
pe moarte, le-a dat indicii şi au venit la el intr-o peşteră
subterană, acea fiinta fiind insuşi căpitanul Nemo care
se afla in submarinul sau, “Nautilus”.
Capitanul Nemo era pe moarte şi i-a chemat
pe colonişti pentru ai ruga să ii
indeplinească ultima dorinţă. Aceasta a fost
să il lase pe căpitan in "Nautilus“, iar
coloniştii să pornească robinetele pentru a
scufunda submarinul . Mai târziu Insula
Lincoln a fost distrusă de o explozie şi
coloniştii care incă mai trăiau pe o stâncă ,
au văzut vasul "Duncan" cel care trebuia să
vina intr-o zi să il repatrieze pe Ayrton.
Coloniştii au fost ajutati de capitanul Nemo,
care,inainte de a muri a lăsat un mesaj pe
insula Tabor cu coordonate Insulei Lincoln ,
astfel coloniştii au fost salvati.

S-ar putea să vă placă și