Muzeul virtual al personajului Cantemir Bei

din romanul „Neamul ȘoimăreȘtilor”

de Mihail Sadoveanu

Realizat de eleva clasei a VII „A”

Vîrlan Ana
Personajul Cantemir Bei
din romanul
„Neamul Șoimăreștilor”
de Mihail Sadoveanu
 Date generale despre Cantemir Bei
Nume, Prenume: Cantemir-Bei, cunoscut sub numele de Han Temir, în poloneză Kantymir
Murza, poreclit Sabie sângeroasă: ,,călăreţul tatar, sosi ca adus de vânt pe calu-i scurt și
încordat tare și strigă înălţând în sus, braţul drept”
Naționalitatea: tătar
Ocupația: conducător al hoardelor tătare de la Cetatea Albă, Bugeac și Dobrogea
Lupte: 1612 - a învins trupele conduse de generalul polonez Ștefan Potoki și
Constantin Movilă în lupta de la Cornul lui Sas;
1620 - a luat parte la Bătălia de la Țuțora, unde a contribuit masiv la victoria
zdrobitoare a otomanilor asupra oștirilor polono-lituaniene;
1621 - a luptat în Bătălia de la Hotin.
Caracteristici: hanul tătarilor din Bugeac: „călăreț tânăr și mândru, palid la obraz, cu
ochii foarte mici și foarte negri”
Vestimentația lui Cantemir-Bei

„Tatarul era un războinic de vârsta lor, trecut de

treizeci de ani. Nu purta strai turcesc. Ca bei,
umblat printre limbile Apusului, îndrăznise să
puie pe el haină sprintenă de atlas, strânsă pe
șolduri. Un brâu albastru de matasă îi încingea
mijlocul numai o dată, și de subt el ieșeau
lanțugurile de argint ale pumnalului și
istaganului. În cap purta căciulă rotundă ca un
ceaun, de vulpe albastră de la mările înghețate,
c-o piatră de almaz în frunte. Avea pe el numai
lucru scump, ca adevărat fiu al hanilor crâmleni.”
 Baza costumului tradițional al tătarilor este
alcătuită din pantaloni largi (yyshtan) și o rochie de
cămașă (kulmek). Deasupra cămășii se purta în mod
tradițional un caftan sau un halat. Mai mult, cuvântul
„halat” în sine are rădăcini arabe și este foarte
consonant cu un element similar de îmbrăcăminte
arabă - khilgat.
De asemenea, tătarii purtau adesea choba, care
era o haină exterioară ușoară, fără căptușeală, care
atingea o lungime chiar sub genunchi. De obicei, era
cusut din țesături de in sau cânepă.
 Fraze frumoase spuse de Cantemir-Bei
 ,,Omul trebuie să fie ca pasărea văzduhului și ochiul lui nu trebuie să
încremenească asupra unei pietre.”
 „Atuncea om face un drum frățesc într-acolo și înapoi... Zise cu voie bună
tatarul. Merg cu tine, nu ne putem despărți așa de curând. Îmi iești drag,
ai un suflet ciudat și o limbă dulce... Un drum până la nistru îl facem ca
vântu.”
 „Nu vă miră prietenia noastră, doar nu suntem de-o lege.”
 „- Femeile nu m-au oprit mult în viață! Răspunse Șoimaru. Mie mi-i dor
să văd apa Răutului și moprmintele părintești...
- Asta-i boală moldovenească, zise isr tatarul râzând.”
 Arme / Bijuterii folosite de Cantemir-Bei

Arc cu săgeți
Sabie
Buzdugan

Suliță Scut
Sabie - armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-
un mâner;

Scut - armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din
Antichitate și Evul Mediu își apărau pieptul de lovituri;

Sulița - armă albă de atac formată dintr-o prăjină de lemn lungă de circa 1,50-2 metri, terminată cu un
vârf de fier ascuțit de diferite forme, folosită în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales de
infanteriști, la aruncat;

Săgeată - vergea de lemn, cu un vârf ascuțit la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste,
folosite în trecut ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat;

Arc - armă de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de
extremitățile verigii;

Buzdugan - armă albă folosită în Evul Mediu, formată dintr-o ghiulea de fier de circa 10-15 kg, așezată
în capul unei cozi de lemn sau legată de coadă cu un lanț. La o coadă de lemn se atașa, cu
un lanț, o ghioagă metalică, cu sau fără țepi.
 Colier - șirag, salbă, colan de
mărgele, de pietre scumpe etc.
Care se poartă în jurul gaătului

Inele - cerc mic de metal ( prețios,

cu pietre scumpe ) care se poartă
ca podoabă pe deget.
 Camera prietenilor

Cantemir-Bei
Tudor Șoimaru Simion Bârnovă
 „Sub mustața-i rară, buzele subțiri zâmbeau cu bunătate. Bârnovă și Șoimaru
întinseră mâinile, și tatarul, făcând un pas, căzu între ei, cuprinzându-i pe
amândoi cu brațele. Apoi, în fierbințeala tinereții și a începutului lor de prietenie,
tatarul trase jungherul de la coapsă și se crestă la braț; cu cuțitele lor se
sângerară și moldovenii, și-și atinseră pe rând buzele de picăturile rubinii de
sânge. Se priviră apoi cu voie-bună, ca și cum sa-r fi întâmplat ceva mare și
deosebit, ca și cum lumina lui cireșar se datora prieteniei lor legată într-o clipă; și
tatarul apucandu-i de mâini le zise:
- Haideți cu mine !
Cantemir îi duse în cortul lui de matasă de coloarea cerului. Se așezase pe
covoare de Samarcand, se rezimară cu coatele de coltuce vișinii, între arme
înflorite cu argint și între stofe scumpe.
Beiul îi privea cu prietenie, începea să-i întrebe despre viața lor; apoi întinse
mâna și trase dintr-un colț două junghiuri cu mănunchiurile frumos lucrate,
păreche cu cel care îi purta el la coapsă.
- Primiți darul acesta zise el, pentru frăția noastră... ”
 Casa părintească
„Cei doi moldoveni ascultau cum le povestește Cantemir despre
tainicele seraiuri din Crâm, despre bogățiile hanilor cu bărbi mari,
în mijlocul cărora crescuse el. Le spunea și despre tinereță și
despre dorurile lui de vitejie, și despre moliciuneabătrânilor.
Privind ariile Măriii Negre, avea dorința să plutească ca și paserile
vântului spre vestitul Stambul, ori spre Caucazul cel întunecos. Și
ca să-și poată face și el un nume ș-un drum în lumea aceasta,
ceruse învoire de la hanul cel mare al nohailor să se strămute c-o
samă de războinici în Bugeac mai în calea războaielor, mai
aproape de prăzi, de cazaci și de leși.
Mulțumesc pentru
atenție