o DIFUZORUL

LUCHIAN GABRIELA-MARIA
 Definiție

 Difuzorul este un traductor electroacustic care transformă semnalele audio electrice în vibrații pe
care le percepem ca sunete. Această transformare se face prin mai multe sisteme și
anume : electromagnetic, electrodinamic, piezoelectric și electrostatic.

 Constructiv, difuzorul are o parte fixă, carcasa, care susține partea mobilă. Descriu mai jos cum
funcționează fiecare sistem de difuzor.
 Tipuri de difuzoare
1. Sistemul piezoelectric: Principiul de funcționare: pe armăturile elementului piezoelectric se
aplică tensiunea alternativă de audiofrecvență. Elementul începe să oscileze mecanic în aceeași
frecvență. Oscilațiile sunt transmise membranei fixate rigid de elementul piezoelectric, care
produce vibrații sonore. Acest tip de difuzoare se pretează pentru redarea frecvențelor audio
superioare peste 8000 Hz. Puterea lor este oarecum limitată de rezistența mecanică a elementului
piezoelectric

2. Sistemul electrostatic: Acest tip de difuzor se poate compara cu un condensator. Este

constructiv compus dintr-un electrod fix și un electrod mobil (se pot numi fiecare și armătură).
Sunt confecționați dintr-o peliculă dielectrică foarte subțire, metalizată pe una din părți. Între cei
doi electrozi se aplică o tensiune continuă care creează câmpul electric inițial. La aplicarea
tensiunii alternative de audiofrecvență, armătura mobilă va vibra, producând sunete. Calitatea
redării în domeniul frecvențelor înalte este mult mai bună față de sistemul electrodinamic,
ajungând să redea sunete până la 20 kHz.
3. Sistemul electrodynamic: În acest sistem găsim două tipuri constructive : cu magnet permanent și
cu electromagnet sau cu excitație (necesită un montaj care să asigure o tensiune de c.c. pentru bobina
electromagnetului). Magnetul permanent sau electromagnetul dezvoltă un câmp magnetic circular în
care se montează o bobină legată rigid de o membrană fixată în parte de sus a carcasei metalice, iar la
nivelul legăturii cu bobina de un element numit fluture, care stopează ieșire completă din câmp a
bobinei.
Acest tip de difuzor se caracterizează printr-o caracteristică de frecvență bună și largă și o
gamă largă a puterilor radiate. Puterea lor este de la câteva fracțiuni de watt și zeci și sute de
wați. Astfel, difuzoarele pentru sunete inalte se numesc tweetere, cele pentru medii se numesc
difuzoare mid-bas, iar cele pentru sunete grave se numesc woofere
 Istoricul difuzorului
 În anul 1876, Alexander Graham Bell patentează primul difuzor electric (care reproduce sunetul clar) ca
parte din telefonul său, urmat la scurt timp de Ernst Siemens cu o versiune îmbunătăţită în anul 1877.
Primul difuzor modern cu bobină dinamică a fost realizat de Peter L. Jensen şi Edwin Pridham, dar
brevetarea a fost obţinută de Chester W. Rice şi Edward W. Kellogg în 1924, deoarece au adus îmbunătăţiri
tehnice esenţiale ceea ce a dus la principiul de funcţionare utilizat şi în zilele noastre.

 În zilele noastre difuzoarele au evoluat foarte mult, calitatea sunetului fiind tot mai bună. În 2008
cercetătorii realizează un difuzor termoacustic fabricat din film subţire de nanotuburi din carbon.

 În 2013 o echipă de cercetători realizează un difuzor transparent cu conducţie ionică, având două straturi
de gel conductor transparent şi un strat de cauciuc transparent, pentru a putea trece curent de înaltă
tensiune, calitatea sunetului fiind superioară.
Principiu de functionare