Sunteți pe pagina 1din 1

Ghidul nesimţitului

(După: Ghidul nesimţitului - Radu Paraschivescu)

Fii strident. Fii zgomotos. Fii ostentativ. Luptă prin toate mijloacele
împotriva discreţiei.

Nu te gândi la ceilalţi. Fii nepăsător. Fii egocentric. Fii irascibil.


Fii vulgar. Fii scârbos. Deranjează-i şi scandalizează-i pe ceilalţi
(fonic, verbal, vizual, olfactiv, fizic, comportamental). Loveşte,
împinge, murdăreşte, jigneşte - pe ceilalţi. Ocupă locurile publice,
distruge şi şterpeleşte orice bun public.

Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat. Arată-ţi muşchii. Dă


buzna. Bagă-te în faţă. Fii obraznic. Fii lacom. Fii libidinos.

Fă prozeliţi. O să vezi că nu este greu.

Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea, mai ales când nu


este cazul.

Arată-te opac la argumentele celorlalţi. Eventual refuză-le de plano.

Caută mereu prim planul. Ieşi în faţă. Fii epatant. Încearcă să fii
contaminant.

Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău este unul al certitudinilor.

Convinge lumea să se plieze pe setul tău de (non)valori. Impune-te.


Nu accepta compromisuri. Fii intolerant. Fii autoritar. Fii imperativ.
Fii sfidător. Fii răzbunător măcar verbal.

Nu uita că marele tău duşman este bunul simţ. Combate-l cu fiecare


gest şi cuvânt.

S-ar putea să vă placă și