Pisica (Felix catus) a ajuns in Australia cu primii colonizatori.

Se banuieste ca ar fi fost introdusa chiar de expeditiile olandeze din secolul 17. Exista dovezi ale pisicii salbaticite inca de la jumatatea secolului 19. Eliberarea in salbaticie s-a facut pe toata durata primei jumatati a secolului 19 cu scopul de a controla soarecii, sobolanii si iepurii. Pisica In prezent pisica se gaseste pe intreg continentul si pe toate insulele invecinate, mai putin in padurile tropicale umede. Cu scopul unui management mai eficient, pisicile sunt impartite in 3 categorii: pisici domestice (cele pe post de pet), pisicile hoinare (pisici vagaboande din jurul asezarilor umane) si pisici salbatice (pisici care au pierdut contactul cu omul si traiesc in salbaticie, idependente de om). Acestea din urma sunt principala tinta in programele de control. Pisicile salbatice sunt solitare si predominant nocturne, in timpul zilei preferand sa dormiteze in vizuini, pe busteni sau stanci. Iepurii au ajutat la raspandirea pisicilor, oferindu-le hrana si viziuni pentru adapost. Sunt carnivore si se adapteaza bine regiunilor cu surse sarace de apa, supravietuind cu lichidele survenite din prada. Consuma mamifere mici, pasari, reptile, amfibieni, pesti, insecte. De la varsta de 1 an se pot reproduce, avand in jur de 4 pui pe an. Cainii Dingo si vulpile limiteaza oarecum numarul pisicilor prin ucidere sau competitie pentru hrana. Un alt pradator ar fi vulturul cu coada despicata (Aquila audax). Impactul pisicilor este mai important pe insule. Un exemplu ar fi disparitia unei subspecii de papagal cu fruntea rosie de pe Insula Macquarie. Pe continent, sunt cauza probabila a disparitiei multor mamifere mici si medii, pasari etc. Dintre speciile amenintate cu disparitia, unde cauza primara ar fi pisica salbatica, amintesc: bilby (omnivore marsupial, aspect de sobolan cu urechi mari), mala (cangur pitic paros), numbat (furnicar marsupial), unele specii de broaste (green and golden bell frog), papagalul nocturn, papagalul cu burta oranj, ultimul pe cale de disparitie si din ultimul refugiu fiind Tasmania, malee fowl (galinacee australiana, marimea unui curcan) si multe altele. In total sunt 35 de specii de pasari periclitate sau vulnerabile, 36 specii de mamifere, 7 de reptile si 3 de amfibieni (broaste). Astfel daunele produse de aceste pisici sunt catalogate drept: Proces cheie de amenintare in cadrul Actului de Protectia Mediului si Conservarea Biodiversitatii din 1999. Pisicile sunt vectori pentru diferite boli dintre care: toxoplasmoza (parazitoza transmisibila si la om, produce avort), microsporidioza etc, boli ce pot afecta puternic speciile endemice. Pisica este si un vector pentru rabie, dar Australia este indemna de rabie (oficial nu au inregistrat nici un caz de rabie). Masurile de control conventionale au avut success in eradicarea pisicilor salbatice de pe cateva insule, cel mai importanta exemplu fiind Insula Macqurie. Acest fapt ajuta la protectia pe termen lung a coloniilor de pasari marine, printre care si albatrosii. Recent, Petrelul gri (sau Petrelul brun, Procellaria cinerea, ruda cu albatrosul) a inceput din nou sa cuibareasca pe insula, dupa peste 100 de ani. Pe continent, managementul este mult mai dificil, deoarece pisicile salbatice se feresc de capcane, evita momelile otravite si apar foarte rar in bataia pustii, evitand contactul cu omul. De asemenea trebuie avut in considerare si riscul afectarii pisicilor domestice. Gardurile, asociate cu eradicarea in interiorul imprejmuirii s-a dovedit a fi eficace in protejarea speciilor native reintroduse in anumite arealuri. Un exemplu ar fi utilizarea gardurilor pentru protejarea coloniilor de bilby din Queensland de pisici si alti pradatori. Se studiaza intens impactul pisicilor salbatice asupra mediului, cu scopul de a le intelege mai bine, pentru eficientizarea

otravurilor si celorlalte metode de eradicare. IA CRC (Invasive Animals Cooperative Research Centre) in colaborare cu Departamentul de Conservare a Mediului din statul Victoria (Australia) desfasoara un proiect prin care studiaza efectele managementului doar a unei specii invazive. De exemplu, reducerea populatiei de vulpi dintr-o regiune duce la cresterea populatiei de pisici, fenomen numit meso-predator response. Astfel se incearca managementul regional al speciilor invazive pentru un mai bun control al efectelor secundare. In Australia sunt 2,65 milioane de pisici domestice, iar numarul celor salbaticite este de 6 ori mai mare. Un pas important trebuie facut in stoparea pisicilor domestice si vagaboande de a ajunge in salbaticie. Astfel proprietarii sunt incurajati sa isi sterilizeze pisicile, sa le introduca microcip pentru identificare si sa le tina in casa mai ales pe durata noptii. Trebuie evitata hranirea pisicilor hoinare si daca e posibil ajutarea RSPCA in capturarea acestora.