Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6
Capitol 1. METODE NUMERICE PENTRU REZOLVAREA ECUAŢIILOR
ALGEBRICE NELINIARE ŞI TRANSCENDENTE
Sub noţiunea de ecuaţii algebrice neliniare se înţelege acele ecuaţii care conţin
necunoscută la puterea diferită de unu, de exemplu:
n
y = a0 + a1 ⋅ x + a2 ⋅ x + ... + an ⋅ x = ∑ ai ⋅ x i , unde n≠1.
2 n
i =0
Sub noţiunea de ecuaţii algebrice transcendente se înţeleg acele ecuaţii din care
nu poate fi obţinută soluţie analitică în mod evident,de exemplu:
8 ⋅ (1 − x )
y=
ecuaţiile iraţionale de tipul
(1 + 1− x ) ,
n
ecuaţiile exponenţiale y = a0 ⋅ e b0 ⋅ x
+ a1 ⋅ e b1 ⋅ x
+ ... + an ⋅ e bn ⋅ x
= ∑ ai ⋅ e bi ⋅x ,
i =0
n
ecuaţiile logaritmice y = ∑ ai ⋅ log bi x (unde i= 0,1,...,n) ,
i =0
n
sau cele trigonometrice y = a0 + ∑ (ak ⋅ cos kx + bk ⋅ sin kx) ( la care k=0,1,...,n),
k =1
7
convergenţă, care cere un număr mare de operaţii matematice. Metoda are ca baza
teorema valorii intermediare din analiza matematică şi are ca o idee reducerea
progresivă a intervalului de examinare a funcţiei date prin înjumătăţirea pentru a localiza
rădăcina căutată.
Deci , fie o funcţie f(x) continuă pe un interval finit a ≤ x ≤ b , care are două
valori f(a) şi f(b) definite astfel că produsul f ( a ) ⋅ f ( b ) < 0 . În acest caz a funcţia f(x)
trebuie să aibă cel puţin o rădăcina, iar metoda localizării poate fi prezentată grafic în
felul următor (fig. 1.1). Cum se vede reducerea progresivă a intervalului se face prin
înjumătăţirea lui şi utilizarea punctului de mijloc drept limita noua pentru intervalul
ulterior.
8
Fig. 1.1. Schema obţinerii soluţiei prin metoda înjumătăţirii intervalului
Aşadar cum rezultă din prezentarea grafică – cu cât intervalul final [an , bn ] va fi
a n + bn
mai mic, cu atât abscisa punctului de mijloc x n = să fie cât mai aproape de
2
rădăcina căutată α .
La pasul k se obţine intervalul [ak , bk ] , astfel că f ( a k ) ⋅ f ( bk ) < 0 ,
a k + bk
rezultă xk = şi f ( xk ) (1.1)
2
9
Dacă f ( a k ) ⋅ f ( x k ) < 0 , atunci se atribuie ak+1=ak şi bk+1=xk . Dacă
la care nad, fad şi εad reprezintă respectiv numărul de paşi, valoarea funcţiei şi eroarea
de calcul (cu indicele “ad” s-a notat valoarea lor admisibilă, stabilită de la inceput ca
fiind satisfăcătoare). Ca regulă, se aplică ultimile doua condiţii (formula 1.3 b,c).
10
Fig. 1.2. Schema obţinerii soluţiei prin metoda coardei
a ⋅ f (b) − b ⋅ f ( a )
x= (1.5)
f (b) − f ( a )
11
Punctul de intersecţie corespunzător pasului k
a k ⋅ f (bk ) − bk ⋅ f ( a k )
xk = , (1.6)
f (bk ) − f ( a k )
Fie o ecuaţie neliniara sau trascendentă de forma f(x)=0 şi fie ca functia f(x) are pe
intervalul [a,b] o singură rădăcina reala, iar prima derivata f /(x) si cea a două f //(x) sunt
continuie şi nu menţin semnul constant în intervalul dat.
12
Altfel spus, arcul de curbă f(x) se inlocuieşte cu o tangentă la curba intr-un punct
k care se deplaseaza in direcţia rădăcini α (fig 1.3):
13
Procesul de calcul genereaza un şir de aproximări succesive x1,x2,x3,...,xn ,
Notă. Metoda această area viteza de convergenţă mai superioara decât celelalte
metode. Principalul dezavantaj constă in faptul ca metoda Newton nu poate fi aplicată
la orice funcţie sau pentru orice domeniu [a,b].
Daca punctul iniţial x0 nu este ales in mod corespunzator,atunci nu va avea loc
convergenţa spre rădăcina α. De aceea in practică se recomandă să inceapa cautarea
rădăcini folosind metoda înjumătaţirii intervalului, iar după un anumit număr de paşi
pentru accelerarea convergenţei se trece la metoda Newton ( tangentei ).
14
Fie dată o ecuaţie neliniara sau trascendentă de forma f(x)=0; functia f(x) este
continuă pe un interval finit [a,b] şi are pe intervalul dat o singură rădăcina reala. Se cere
determinarea rădăcinii a ecuaţiei date.
Pentru această ecuaţia originală f(x)=0 se înlocuieşte cu ecuaţia echivalentă de
forma:
x = ϕ (x) , (1.10)
care se obţine prin eliminarea parţială a variabilei x. Aceasta ecuaţie se numeşte
iterativă.
Din intervalul dat [a,b] se alege printr-o metodă cunoscută (metoda înjumătăţirii
intervalului, metoda coardei, metoda tangentei ) sau chiar arbitrar o valoarea iniţială
x0 ∈ [a , b].
Valoarea aleasă x0 , care reprezintă aproximarea nulă a rădacinii căutate, se
substituie în partea dreaptă a ecuaţiei iterative (1.13) şi după evaluarea se obţine prima
15
-divergentă , dacă nu există limita succesiunii {x}=x0, x1, x2 ,…,xn şi atunci ecuaţia
f(x)=0 nu se rezolvă.
Vom formula fără demonstraţie o teoremă, care exprimă anumite condiţii
necesare obţinerii convergenţei spre rădacina căutată a procesului de calcul iterativ.
φ(x) şi ca in toate punctele din acest interval prima derivată funcţiei ϕ ′( x) ≤ q < 1 , iar
funcţia aparţine intervalului dat a ≤ ϕ ( x) ≤ b , atunci procesul iterativ este convergent ,
şi ca o aproximaţie iniţială x0 poate fi luată orice valoarea x din intervalul [a,b] .
Aceasta înseamnă că toate valorile de aproximare x0, x1, x2 ,…,xn se află în
domeniul dat [a,b] şi că cu cât valoarea derivatei |φ/(x)| este mai mică, cu atât
convergenţa iteraţiilor este mai rapidă.
Notă. Ecuaţia echivalentă x = ϕ (x) obţinută din ecuaţia iniţială f(x)= 0 poate să aibă
diferite forme. Metoda iteraţiilor poate fi aplicată numai la aceea formă a ecuaţiei x= ϕ
(x) pentru care se îndeplinesc condiţiile teoremei de convergenţă.
Acum vom discuta problema de precizie şi de alegerea numărul iteraţiilor care este
necesar pentru obţinerea preciziei date de calcul.
Fie α este rădăcina precisă a ecuaţiei x = ϕ(x), iar numărul q se determină din
16
Dacă se va introduce eroarea de calcul dată ε şi considerând α − x n ≤ ε , atunci pentru
asigurarea preciziei necesare de calcul , procesul iterativ trebuie sa fie efectuat pâna
când va fi indeplinită inegalitatea:
q ε ⋅ (1 − q )
⋅ x n − x n −1 ≤ ε sau x n − x n −1 ≤ (1.13)
1− q q
Ca un exemplu vom examina rezolvarea unei ecuaţiei neliniare prin metoda
iteratiilor .
Soluţia.
Se transformă ecuaţia dată f(x)=0 în forma x=ϕ(x). În cazul dat eliminarea lui x
poate fi realizată dupa trei modalităţi:
1) se adaugă la partea stangă şi dreaptă a ecuaţiei date câte un x: x = x+(5·x3 - 20·x + 3),
atunci prima formă a funcţiei echivalente va fi
ϕ1 ( x) = 5 ⋅ x 3 − 19 ⋅ x + 3 ;
2) se elimină din ecuaţia dată primul termen 5x3 şi să ia radical de puterea a treia,
atunci rezultă a două formă a funcţiei echivalente
20 ⋅ x + 3
ϕ 2 ( x) = 3 ;
5
17
3)se elimină din ecuaţia dată al doilea termen 20·x, atunci se obţine a treia formă a
funcţiei echivalente
5 ⋅ x3 + 3
ϕ 3 ( x) =
20
Vom analiza care din funcţii echivalente ϕ1(x), ϕ2(x) sau ϕ3(x) corespunde în
2
1 20 ⋅ x + 3 3 20 4 25
2) ϕ 2/ ( x) = ⋅ ⋅ = ⋅3 > 1 pentru x ∈ [0 , 1];
3 5 5 3 ( 20 ⋅ x + 3) 2
15 ⋅ x 2 3
3) ϕ ( x) = = ⋅ x 2 < 1 pentru x ∈ [0 , 1].
/
3
20 4
Cum reiese din analiza, numai a treia funcţia echivalenta ϕ3(x), având derivata după
modul mai mică de unu, corespunde condiţiei de convergenţă.
Astfel, pentru rezolvarea ecuaţiei date prin metoda iteraţiilor putem utiliza funcţia
ϕ3(x). Deci formula de calcul pentru iteraţia n va fi:
5 ⋅ x n3−1 + 3
xn = .
20
3 2
[0 , 1] , adică x0 = q = ⋅ 1 = 0,75 .
4
18
Pentru determinarea diferenţei xn - xn-1dintre două aproximaţii succesive la
care procesul iterativ trebuie să fie oprit se utilizează formula (1.16), introducând
eroarea admisibilă dată ε =10-4 şi parametrul q obţinut mai sus:
ε ⋅ (1 − q) 10 −4 (1 − 0,75) 1
x n − x n −1 ≤ = = 10 − 4 ⋅ = 10 − 4 ⋅ 0,333...
q 0,75 3
Tabelul 1.1
3
Număr de xn xn 5 ⋅ x n3 + 3
ϕ ( x n ) = x n +1 =
iteraţii n 20
Răspuns: x = 0,15136
19
Metode numerice de rezolvare a ecuaţiilor neliniare examinate mai sus pot fi
aplicate dacă în domeniul dat există numai o singură rădăcină. În cazul când nu se ştie
câte rădăcini se află în intevalul dat [a,b] se utilizează procedura de separare.
De a separa rădăcini înseamnă de a împărţi intervalul dat [a,b] în mai multe
segmente [ai ,bi], i = 1,2,3,…,n în care există numai o singură rădăcina.
Separarea rădăcinilor se bazează pe cunoştinţele de bază din analiza
matematică. Pentru aceasta se recomandă următoarele:
- se determină prima derivată f /(x) din funcţia dată;
- se alcătuieşte un tabel cu indicarea semnelor ale funcţiei date
f(x) în care pentru x să ia drept valorile: a) valorile critice ale primei derivate din
funcţia dată sau cele vecine , b) valorile de limită a funcţiei f(x)determinate după
capetele intervalului a,b a variabilei independente x;
- se aleg intervalele în care funcţia f(x)schimbă semnul , in interiorul cărora se află una
şi numai una singură rădăcina.
Rezolvare:
20
lg 5 − lg ln 2
x= = 2,85
lg 2
Tabelul 1.2
x -∞ 2 3 +∞
Sign f(x) + — — +
Cum se vede din tabel are loc două schimbări a semnelor funcţiei sign f(x)→ (+ -‚ - + ),
ceea ce arată că funcţia are numai două rădăcini.
Tabelul 1.3
x -1 0 1 2 3 4 5 6
Sign f(x) + — — — — — + +
1.6. Probleme
21
Elaboraţi programele de calcul pentru rezolvarea numerică după una din metodele
studiate a ecuaţiilor:
Problema 1.6. x2+3x - 3=0, x ∈ [-3; -2], x ∈ [-2; -1], x ∈ [0; 1] , ε =10-3
22