[MA I] Mecanica analitica Introducere

Mecanica analitica reprezinta o parte a mecanicii clasice care

studiaza deplasarea sistemelor, folosind distante, viteze si
impulsuri generalizate, pe baza unor principii mecanice
variationale :
formalismul Lagrange;
formalismul Hamilton.
Vom compara metodele mecanicii analitice cu metodele mecanicii
newtoniene (mecanica vectoriala) :
Mecanica analitica Mecanica clasica
(newtoniana)
Element central : Energiile cinetice si
potententiale ale
sistemelor;
Conceptul de
interactie si forta;
La ce se face apel : Rigoarea ecuatiilor
matematice;
Intuitie (care poate
da usor gres);
Numar legi de
miscare :
N legi de miscare
temporala a
coordonatei
generalizate qi
(corespunzatoare celor
N grade de libertate )
;
3n legi de miscare (n
= numarul de puncte
materiale din sistem),
care vor tine cont de
legaturi prin
intermediul unei forte
de interactie;
Marimi ale mecanicii analitice :
grade de libertate ale sistemului mecanic : toate miscarile
independente posibile ale componentelor sistemului;
Exemple :
Un corp in miscare libera in 3D are 3 grade de libertate : pe
axele Ox, Oy, Oz;
doua bile pe masa de biliard au 4 grade de libertate;
un tren pe sina sa are un grad de libertate ;
doua puncte materiale in miscare libera, legate printr-o tija
rigida au 5 grade de libertate ;
legatura a sistemului : orice limitare impusa miscarii
componentelor sale, exprimabila matematic astfel : f(x,y,z) = 0;
Observatie : daca sistemul mecanic are n puncte materiale si l
legaturi => numarul gradelor de libertate N = 3*n l;
Legaturile pot fi :
stationare, daca ecuatiile corespunzatoare f(x,y,z) = 0 nu
contin explicit coordonata timp ;
nestationare, in caz contrar ;
olonome, daca impun restrictii doar asupra coordonatelor ;
neolonome, daca impun constrangeri atat asupra coordonatelor,
cat si derivatelor lor temporale (vitezelor generalizate) ;
Fiecarui grad de libertate i se asociaza o coordonata
generalizata q
i
si o viteza generalizata q
i
' = dq
i
/ dt, i = 1:N
=> in mecanica analitica, miscarea sistemului va fi descrisa de
N legi de evolutie temporala a coordonatei generalizate qi;
spatiu de configuratie : un spatiu N-dimensional, dimensiunile
fiind descrise de coordonatele generalizate qi ;
punct reprezentativ in spatiul de configuratie la momentul t :
punctul de coordonate P(q1(t),q2(t) qN(t)) ;
In cursul evolutiei sistemului mecanic, punctul reprezentativ
descrie o traiectorie in spatiul de configuratie :
traiectorie virtuala : orice evolutie compatibila cu legaturile
sistemului ;
Dintre acestea, distingem traiectoriile reale : o evolutie in
spatiul de configuratie, compatibila atat cu legaturile, cat si
cu interactiile fizice din sistem ;
deplasare virtuala : orice modificare a coordonatelor in spatiul
de configuratie, compatibila cu legaturile ;
deplasare reala : orice modificare in spatiul de configuratie,
compatibila atat cu legaturile, cat si cu interactiile fizice
din sistem ;
Operatorii de variatie izocrona si derivare temporala sunt
comutativi :
[MA L] Mecanica analitica Ecuatiile lui Lagrange
- sunt ecuatii diferentiale de ordin 2, satisfacute de coordonatele
generalizate ;
- o problema se rezolva cu ajutorul unui sistem de N ecuatii
Lagrange ;
- functiile de energie cinetica si potentiala ale sistemului :
T(qi,qi') => Ec (energie de miscare) ;
U(qi) => Ep (energie de pozitie) ;
- deducerea acestor ecuatii se bazeaza pe un principiu variational,
formulat de Hamilton, numit principiul minimei actiuni : dintre
toate traiectoriile virtuale care unesc in spatiul de configuratie
pozitiile initiala P1(qi(t1)) si finala P2(qi(t2)), se va realiza in
mod real doar traiectoria (traiectoria reala din spatiul de
configuratie) pentru care marimea S (actiune intre momentele t1 si
t2) atinge un extrem, adica S = 0 :
S =

t1
t2
[T (qi , qi ' )U(qi )] dt [S]SI = Js
- marimea S depinde de traiectorie, si nu de timp, in spatiul de
configuratie ;
In general, extremul actiunii este un minim.
Ecuatiile lui Lagrange sunt ecuatii diferentiale de ordin 2,
deoarece, in general, L/qi' sunt functii de coordonate si viteze
generalizate.
Proprietati :
functia lui Lagrange L este aditiva => sistemele se pot separa
in oricate subsisteme independente ( CONDITIE : intre acestea sa
nu existe interactiune ) :
L=

j=1
p
L
j
, Lj = functia lui Lagrange a subsistemului j.
multiplicarea functiei Lagrange cu o constanta nu modifica
functiile de miscare ;
functia Lagrange este determinata pana la un termen aditiv care
reprezinta derivata temporala a unei functii generalizate de
coordonate si timp :
L' = L + d/dt f(qi,t) => forma ecuatiei de miscare este const.
Se introduc impulsurile generalizate :
pi = L/qi' ;
Se introduc fortele generalizate :
Fi = L/qi ;
a.i. Ecuatiile Lagrange devin Fi = dpi/dt, i = 1:N.
Observatie : Aceste forme sunt similare expresiilor de variatie a
impulsului din mecanica newtoniana (principiul II al mecanicii
clasice F = ma = dv/dt * m, pentru masa constanta).
In mecanica analitica, coordonatele generalizate pot fi distante,
unghiuri, sarcini electrice, etc., deci fortele generalizate nu sunt
mereu masurate in N.
[MA R] Functia de disipare Rayleigh
Forta disipativa = orice actiune exterioara care contribuie la
scaderea energiei totale a sistemului mecanic. Pentru a include
efectul fortelor disipative in ecuatiile lui Lagrange, se introduce o
functie ce depinde de patratele vitezelor, numita functie disipativa
Rayleigh :
[MA H] Ecuatiile canonice ale lui Hamilton. Functia lui Hamilton
In formalismul Lagrange am introdus spatiul de configuratie cu N
dimensiuni, corespunzator coordonatelor generalizate qi, i = 1:N. In
formalismul Hamilton, se introduce spatiul fazelor, 2N dimensional,
ale carui dimensiuni corespund atat impulsurilor, cat si
coordonatelor generalizate => Un punct in spatiul fazelor determina
complet starea sistemului la un moment de timp dat (viteza si
pozitie) => Evolutia sistemului se poate descrie printr-o curba sau
traiectorie in spatiul fazelor. Punctul caracteristic al unei stari
este faza, iar procesul reprezinta schimbarea de faza mecanica.
Se defineste astfel functia lui Hamilton : (functia este egala cu
energia mecanica totala)
[MA P] Parantezele Poisson
O marime fizica f depinde in general de coordonatele si impulsurile
generalizate, qi si pi si, eventual, explicit de timp :
f = f(qi,pi,t), i = 1:N => f are 2n + 1 variabile.
Relatia de definitie a parantezelor Poisson pentru functiile f si H:
{f,H} =(def)

i=1
N
(f /qi H/ pif / pi H/ qi)
df / dt = {f,H} + f/t ;
Daca functia f nu are dependenta explicita de timp (f/t = 0) si
{f,H} = 0, adica f este constanta in timp => f reprezinta integrala
prima a miscarii.
In formalismul Poisson, a rezolva o problema inseamna a identifica un
set complet de integrale prime ale miscarii.
Proprietati ale parantezelor Poisson :
{f,const} = 0;
{f,f} = 0;
{f,g} = {g,f} autocomutativitate ;
{f,g+h} = {f,g} + {f,h} ;
{f+g,h} = {f,h} + {g,h} ;
Conditie necesara si suficienta ca hamiltoniana sistemului sa fie
intefgrala prima a miscarii este ca functia Hamilton sa nu depinda
explicit de timp. Demonstratie :
H/t = 0; {H,H} = 0 => dH/dt = 0 => H const in timp => H integrala
prima a miscarii
Observatie :
P.A.M Dirac a introdus in mecanica cuantica ideea operatorilor
asociati variabilelor canonice pe baza formalismului Poisson. Intr-o
problema de fizica cuantica, se identifica toate observabilele
sistemului, adica toate marimile ce pot fi masurate) si caroro li se
asociaza operatori algebrici pe baza expresiilor clasice dependente
de variabilele conjugate canonic.
Exista si observabile fara corespondent clasic (spinul
electronului), pentru care operatorii nu se pot introduce prin
aceasta regula.
[FS] Fizica statistica
[FS I] Introducere
[FS I G] Generalitati
Fizica statistica reprezinta un domeniu al fizicii ce isi propune sa
obtina estimari cantitative privind starea si evolutia sistemelor
macroscopice, pornind de la comportarea la scara microscopica a
moleculelor / atomilor sistemului. Aceste deductii (estimari) se
bazeaza pe formule si rezultate din teoria probabilitatilor si
statistica matematica. Obtinerea acestor estimari este posibila
tocmai datorita numarului urias de constituenti microscopici ce
alcatuiesc sistemele macroscopice. Astfel, teoria nu functia
satisfacator pentru studiul unor sisteme cu numar mic de elemente
(cum se intampla in fizica nucleului).
Numarul lui Avogadro : NA =(aprox.) 10
26
kmol
-1
Ordinul de marime al numarului moleculelor unui obiect macroscopic de
interes practic : N =(aprox.) 10
25
Exemplu :
O persoana ia din apa unui rau oarecare o cana de apa si marcheaza
intr-un anumit fel toate moleculele de apa din cana (un exemplu pur
teoretic). In cana sunt aprox. 10
25
molecule de apa marcate.
Persoana varsa la loc in rau cana de apa si asteapta ca apa sa
parcurga tot circuitul specific.
adancimea medie a oceanului planetar : h = 3*10^3 m
raza medie a Pamanatului : Rm = 6*10^6 m
=> volumul oceanului planetar V = 4piR^2*h
V =(aprox.)10^18 m^3 = 10^21 l
volumul unei cani de apa v =(aprox.) 1 l
=> proportia dintre moleculele marcate si moleculele totale de pe
planeta p = v/V = 10^(-21)
numar molecule din cana N = 10^25
=> numar molecule marcate regasite in cana dupa experimentn=N*p= 10^4
Evolutia unui sistem macroscopic in timp este strans legata de
conceptul de dezordine:
sensul temporal = sensul cresterii dezordinii in sistem
TIMP
ordine --------------------------> dezordine
Fenomene de producere spontana a ordinii exista, dar sunt incredibil
de improbabile. Fizica nu le interzice existenta.
Exemplu stupid :
Sa luam, de exemplu un rezervor de gaz, impartit in doua printr-un
perete despartitor, intr-o parte o molecula de faz, in cealalta parte
vid. Se elimina peretele :
probabilitatea ca o molecula sa se afle in dreapta sau in stanga este
de
pentru mai multe molecule, probabilitatea ca tot gazul sa ramana
spontan in dreapta dupa anularea peretelui este 1/2^(10^25)
Daca ar fi sa asteptam sa se intample acest lucru, ne-ar fi necesara
o perioada >>> decat perioada de viata a Universului.
Fizica statistica permite calculul unor valori medii ale marimilor
macroscopice, pe baza observarii comportamentului la nivel molecular
al sistemului => nu se lucreaza cu pozitii generalizate si impulsuri,
ci cu sistemul ca ansamblu.
[FS I T] Terminologie
microstarea unui sistem descrierea cuantica cea mai completa a
sistemului. Din punct de vedere clasic, microstarea reprezinta
cunoasterea tuturor pozitiilor si vitezelor din sistem la un
moment de timp dat ;
macrostare descrierea sistemului prin parametrii macroscopici
la un moment de timp dat ;
stare accesibila orice microstare care nu contrazice
macrostarea sistemului (compatibila cu macrostarea sistemului) ;
numarul gradelor de libertate este dat de numarul numerelor
cuantice ce caracterizeaza complet sistemul. In fizica clasica,
reprezinta numarul pozitiilor si vitezelor tuturor
constituentilor ;
energia totala a sistemului suma tuturor energiilor cinetice
si potententiale din sistem ;
energia interna a sistemului energia totala inreferentialul
centrului de masa ;
contact termic interactie termica prin care se schimba energie
la nivel microscopic (prin ciocniri de molecule) ;
echilibru acea stare a sistemului pentru care probabilitatea
ca sistemul sa se gaseasca intr-o stare accesibila este
constanta in timp. Valorile medii ale parametrilor macroscopici
sunt invariante in timp ;
constrangere orice conditionare a sistemului ;
proces reversibil proces ce poate avea loc cu variatie inversa
a parametrilor macroscopici datorita unei constrangeri ;
proces ireversibil proces in care o stare din trecut nu poate
fi reaccesata, oricare ar fi constrangerile sistemului ;
interactie termica procesul de schimb de energie, in cursul
caruia parametrii externi macroscopici nu se modifica ;
proces adiabatic schimb de energie cu modificarea parametrilor
macroscopici, dar fara schimb de energie la nivel microscopic ;
lucrul mecanic schimb de energie cu variatia parametrilor
macroscopici, ce poate fi insotit si de schimb de caldura.
[FS I P] Postulate statistice
1) Urmatoarele afirmatii sunt echivalente :
a) un sistem izolat este in echilibru ;
b) un sistem se poate gasi cu egala probabilitate in oricare
dintre starile sale accesibile ;
2) Daca un sistem se poate gasi cu egala probabilitate in oricare
dintre starile sale accesibile, atunci el va tinde in timp spre o
stare de echilibru.
[FS IT] Interactie termica (procesul de schimb de energie pentru
care parametrii macroscopici nu se modifica in timp)
[FS IT DE] Distributia energiei intre sistemele macroscopice
Fie un sistem A* compus din subsistemele A si A' :
A* =
A A'
A* = A + A'
A si A' se afla in contact (interactie termica) ;
A si A' pot schimba energie prin ciocniri intermoleculare ;
E* = E + E'
E* - energia totala a sistemului
A* este in echilibru, daca A si A' sunt in echilibru
* - numarul starilor accesibile sistemului A*
daca A* este izolat => E* constanta in timp
vrem sa calculam probabilitatea ca sistemul A sa aiba energia E
(P(E)) :
P(E) = *(E) / *
= starea accesibila sistemului global atunci cand
subsistemul A are energia E
daca A* este la echilibru, toate microstarile sale sunt egal
probabile => P(E) = C * *(E)
C constanta ce nu depinde de energia E
*(E) = (E)*'(E') = (E) * '(E*-E) =>
=> P(E) = C * (E) * '(E*-E)
Observatie: este extrem de rapid crescatoare, deci se prefera
calculul logaritmic :
lnP(E) = lnC + ln(E) + ln'(E*-E)
lnP(E)/E = 0 + ln(E)/E + ln'(E')/E' * dE'/dE
dE'/dE = d(E*-E)/dE = -1
daca probabilitatea P isi atinge maximul in raport cu energia
sistemului A*, lnP(E)/E = 0 =>
=> ln(E)/E = ln'(E')/E'
Fie urmatoarele notatii si concepte :
= ln(E)/E factorul de temperatura. Se observa ca <> =
1/<E>
= 1/(kB*T) = 1/(kt), k constanta lui Boltzmann
k unitate de energie asociata unei anumite alegeri a unitatii de
temperatura kB =(aprox.) 1.38*10^-23 J/K
=> 1/kT = ln(E)/E => 1/T = (kln(E))/E
S = kln(E) => 1/T = S/E
S entropia sistemului, functie crescatoare cu energia sistemului
<S> = J/K
P = max <=> S = max
Sistemul A* are o entropie maxima in raport cu energia subsistemului
A, daca temperaturile T si T' sunt egale. Intrucat S masoara
dezordinea din sistem, A si A' se intreapta spre atingerea de
temperaturi egale.
Idei esentiale :
1. Sistemul evolueaza mereu spre dezordine maxima (entropie maxima)
2. Doua subsiteme aflate in interactie termica vor tinde sa se
apropie de acceasi marime temperatura.
[FS IT DC] Distributia canonica
Fie un sistem A in interactie termica cu un alt sistem, A', numit
rezervor termic (termostat) (presupunem ca numarul gradelor de
libertate >>> ale lui A).
Se pune problema de a determina care este probabilitatea ca sistemul
A sa se gaseasca intr-o stare particulara r, in care sa E = Er, o
valoare particulara.
Folosind calculul de mai sus => P(Er) = Pr =(aprox.) (E* - Er)
In cazul in care am precizat starea r, exista o singura stare
accesibila sistemului A.
Presupunem ca E(A) <<< E(A*) <=> Er <<< E* <=> E' =aprox. E*
Pr = c*e^(-Er) formula distributiei lui Ludwig Boltzmann
Un ansamblu de sisteme A aflat in contact termin cu rezervorul A' se
numeste ansamblu canonic. Distributia canonica arata faptul ca in
cazul contactului cu un rezervor termic, starile de energie mare ale
unui sistem sunt din ce in ce mai putin probabile.
[FS DM] Distributia Maxwell
Folosind distributia canonica, dorim sa determinam probabilitatea ca
o molecula a unui gaz ideal sa aiba o viteza data.
Gaz ideal
N molecule o->
o-> o->
<-o
N = aprox.10^25
n = N/V concentratia gazului
v diferite ca orientare si module, variabile in timp
Pentru o viteza v0 data, care este probabilitatea ca o molecula sa
aiba v = v0 ?
In fizica, expresia o molecula are viteza v se intelege faptul ca o
molecula are o viteza cuprinsa intre v si (v+d3v), d3v 0. De
asemenea, o molecula are pozitia r se traduce prin o molecula are
pozitia cuprina intre r si (r+d3r)
d3v = dvxdvydvz
d3r = dxdydz
Fiecare molecula a gazului are 6 coordonate generalizate (3 pozitii
si 3 viteze), iar starea gazului este descrisa de un punct
caracteristic in spatiul fazelor.
Pentru o molecula, P(r,v)d3rd3v = (cf.distr.Boltzmann)
c*e^(/kT)d3rd3v, = energia unei molecule
P(r,v)d3rd3v reprezinta probabilitatea ca o molecula sa aiba
pozitia r si viteza v ;
P densitate de probabilitate ;
d3rd3v element de volum din spatiul fazelor ;