Sunteți pe pagina 1din 18

CAPITOLUL I NOTIUNEA SI FUNDAMENTELE CONSTITUTIONALE ALE CONTENCIOSULUI ADMINISTATIV Obiectivele temei: insusirea cunostintelor referitoare la urmatoarele aspecte: Contenciosul

administrativ; aspecte etimologice si abordari conceptuale; Evolutia contenciosului administrativ in dreptul european; Evolutia doctrinei si legislatiei romanesti in materia contenciosului administrativ; Definitii ale contenciosului Fundamente administrativ; constitutionale Tipuri ale de contencios administrativ; administrativ; contenciosului

1) Contenciosul administrativ; aspecte etimologice si abordari conceptuale Etimologic, termenul de contencios provine din latinescul contentiosus, care inseamna certre, adjectiv al substantivului contentio, care, la randul lui are semnificatia conflict, disput, confruntare, si a fost preluat si introdus in sistemul institutional juridic prin filier francez (contentieux = contencios).Astfel, rezulta ca sub aspect strict lingvistic, termenul contencios semnifica o confruntare, iar in sens juridic semnifica o actiune contradictorie intre doua parti aflate intr-un litigiu si situate pe pozitii convergente. In aceste conditii noiunea de contencios a devenit o noiune tradiional a dreptului, fiind utilizat pentru a defini, in principal, activitatea de solutionare, de catre autoritatile competente, a unui conflict juridic, in special in domeniui care vizeaza apararea unui drept pretins.Atunci cand dreptul incalct este consecinta unei conduite (actiune sau inactiune) din partea unei autoritati

administrative sau a unei entitati care actioneaza cu girulunei astfel de autoritati, litigiul care se naste se solutioneaza printr-o actiune in contencios administrativ. Din aceasta perspectiva, contencios administrativ semnifica activitatile jurisdictionale mpotriva actelor i operaiunilor administrative . Un recurs impotriva unui act administrativ, deci o cale de atac, dobndeste caracter jurisdicional (contencios) ori de cte ori autoritatea care-l soluioneza are calitatea de judector. In felul acesta s-a ajuns att n doctrin, ct i n legislaie s se utilizeze n mod curent termenii: contencios administrativ; aciuni de contencios administrativ; instan (organ) de contencios administrativ, hotrri de contencios administrativ, legea contenciosului administrativ, etc. Rezulta, din cele expuse, ca, in raport de competenta, pot exista atat organe de contencios judiciar, in general, care solutioneaza , in principiu, litigiile izvorate in circuitul civil ca urmare a unor acte sau fapte juridice dintre entitati diverse , cat si organe de contencios administrativ, a caror competenta este aceea de a solutiona conflictele de natura juridica izvorate in exercitarea activitatii administrative, in care cel putin una din parti (de regula, paratul) este organ al administratiei publice sau infaptuieste un serviciu public. In dreptul administrativ, termenul de contencios administrativ este utilizat si pentru a delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite.Un recurs, deci o cale de atac , dobindeste caracter jurisdictional (contencios) ori de cate ori autoritatea care il solutioneaza are calitatea de judecator.1 Constituirea instantelor de contencios administrativ a devenit la un moment dat necesara deoarece s-a constatat ca, in practica, autoritatea publica emitenta a actului administrativ sau cea ierarhic superioara nu inlaturau, pe calea

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol II., ed. a IV-a , Ed.All Beck, Bucuresti, 2005,

p.486

recursului administrativ gratios ori a recursului ierarhic, actele prin care se aducea atingere drepturilor sau intereselor legitime ale celor vatamati. Noiunea de contencios administrativ are mai multe acceptiuni, astfel: a) Intr-o prima acceptiune, prin contencios administrativ se intelege activitatea de solutionare a litigiilor, in care, cel putin una din parti este un organ sau un reprezent al al administratiei publice.Acesta este sensul functional al contenciosului administrativ. b) Intr-o alta acceptiune, prin contencios administrativ se intelege categoria de organe abilitate sa solutioneze litigiile izvorite din activitatea de administratie publica. Aceasta este semnificatia organizatorica a contenciosului administrativ. c) O alta acceptiune a contenciosului administrativ este aceea de institutie juridica ce include ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce apar in activitatea de solutionare a litigiilor nascute in activitatea de administratie publica, institutie juridica ce se regaseste in cadrul dreptului administrativ ca ramura de drept . Asadar, din analiza acceptiunilor expuse, rezulta ca sfera si continutul contenciosului administrativ ii confera acestuia un sens formal, organic si unul material. Sensul formal (organic) se refer la organele de jurisdicie care sunt competente s soluioneze respectivele litigii, iar sensul material privete natura si obiectul litigiilor juridice care se circumscriu activitatii judiciare i regimul juridic aplicabil (dreptului comun sau dreptului administrativ). Sensul formal, organic, definea contenciosul administrativ prin raportare la autoritatile competente sa solutioneze litigiile dintre administratie si administrati, in special in doctrina franceza a secolului al XIX-lea2. Astfel, conform definitiei lui Ducrocq, contenciosul administrativ apare ca fiind

A. Iorgovan, op.cit., p.485

constituit din totalitatea litigiilor de competenta tribunalelor sau a justitiei administrative.3 Sensul material al contenciosului administrativ are in vedere, pe de o parte, obiectul si natura litigiilor, iar pe de alta parte, calitatea subiectelor intre care are loc litigiul si regulile juridice aplicabile in speta pentru solutionarea acestuia.Din aceasta perspectiva, doctrina franceza defineste contenciosul administrativ ca fiind ansamblul de reguli aplicabile solutionarii jurisdictionale a litigiilor ridicate de activitatea administrativa, care pot fi aduse in fata unui judecator administrativsau ca ansamblul problemelor legate de existenta unui litigiu survenit cu ocazia unei activitati administrative, in sensul larg al termenului4 1. Evolutia institutiei contenciosului administrativ n dreptul european

Coninutul i sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, i implicit a noiunii respective, au gasit rezolvari diverse, care variaza de la o ar la alta, n aceeai ar de la o perioad la alta, in functie de conditionarile filosofice, politice si sociale predominante la un moment dat. . Aceste orientri diferite ale doctrinei ce au avut, firesc, ecou n legislaie, precum i n jurispruden sunt determinate, n principal, de interrelaiile care au fost fundamentate ntre sensul material i sensul formal-organic al contenciosului administrativ. Din punct de vedere formal-organic se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ: sistemul francez al sistemul administratorului judector si al jurisdiciei speciale administrative (tribunale administrative i Consiliul de Stat);
3 4

A.Iorgovan, I.Vida, Constitutionalizarea Dreptului administrativ roman, in Revista Dreptul nr. 5-6/1994, p.3 Iuliana Riciu, Procedura contenciosului administrativ, ed. Hamangiu, 2009, p.7

sistemul anglo-saxon al instanelor de drept comun, competente i n materia contenciosului administrativ. Sistemul controlului administratiei de catre instante ale puterii judecatoresti specializate in problematica administratiei publice; Dup cum se arat constant n literatura de specialitate, sistemul administratorului judector era dominant n majoritatea statelor pn la revoluia burghez din Frana, deoarece jurisdicia administrativ se identifica cu administraia activ: a judeca administraia este tot a administra. Acest sistem este caracterizat prin aceea ca solutionarea litigiilor particularilor cu administratia se solutiona de autoritati situate tot in sfera administratiei, dar care erau investite cu atributii jurisdictionale. Odat cu victoria Marii Revoluii Franceze, ncepnd cu Frana, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor statului potrivit cerinelor principiului separaiei puterilor n stat i anume n: organe ale puterii legislative, ale puterii executive i ale puterii judectoreti. Cu toate acestea chiar Frana a fost primul stat care a ncredinat contenciosul administrativ administraiei, astfel nct s-a instituit de la nceput dualitatea jurisdiciei, o jurisdicie de ordin judiciar i alta de ordin administrativ.5 n doctrina francez din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente a soluiona litigiile dintre administraie i administrai. Cum n Frana s-au nfiinat, nc din perioada revoluiei, tribunale administrative, n sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la coincidena ntre sensul organic (formal) i cel material i la urmtoarea definiie dat de autorii francezi: contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competena tribunalelor administrative. Sistemul francez se bazeaz pe dou principii fundamentale: 1. Principiul separrii activitilor administrative de activitile judiciare;

A. Iorgovan, op.cit. 2005, p.488.

2. Principiul separrii administraiei active de justiia administrativ, care constituie un ordin de jurisdicie paralel i separat de puterea judiciara. Specificul sistemului francez const tocmai n faptul ca justiia administrativ are propriul su organ suprem, anume secia de contencios a Consiliului de Stat, care, n ansamblu, apare ca o autoritate a puterii executive i nu a puterii judiciare. Aa se explic de ce jurisdiciile administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului i ai administraiilor) i nu din magistrai. Sistemul francez al tribunalelor administrative, care functioneaza in sistemul administratiei publice, separat de sistemul instantelor judecatoresti de drept comun, a fost preluat, cu unele particularizari, de majoritatea statelor europene, printre care menionm: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc.6 In sistemul anglo-saxon, dreptul de a controla legalitatea actelor adoptate sau emise de organele administraiei publice este, in integralitatea sa , de competenta instantelor de drept comun. Sistemul anglo-saxon este adoptat i n unele ri europene, cum sunt Danemarca, Islanda i Norvegia. Conform acestui sistem, in tarile anglo-saxone administratia se plaseaza in fata instantelor judiciare ordinare pe aceeasi pozitie de egalitate cu particularii, cetateanul si administratia fiind, in principiu, egali in fata judecatorului (de drept comun) Sistemul instantelor judiciare, apartinand puterii judecatoresti, specializate in contencios administrativ se caracterizeaza prin existenta a doua principii fundamentale; -solutionarea situatiei litigioase dintre particulari si administratie de catre autoritati apartinand puterii judecatoresti, fara nici o legatura cu sistemul de organe aprtinand administratiei publice;

E. Riciu, op.cit., p. 53

- specializarea, in cadrul instantelor apartinand puterii judecatoresti, a unor instante specializate sa solutioneze actiunile in contencios administrativ. Prin urmare, se observa ca aceste instante, desi judeca litigii izvorate din activitatea administratiei publice, sunt total independente de administratie, ele facand parte din sistemul puterii judecatoresti. Sistemul, ca atare, se regaseste, in prezent, in Germania unde, la 19 martie 1991, imediat dupa unificare, a fost adoptat Codul Jurisdictiei Administrative. In acest Cod este reglementata, in art. 1, independenta tribunalelor administrative fata de autoritatea executiva, conditie esentiala pentru orice organ cu atributii judiciare. In insasi Constitutia Germaniei justitia administrativa este consacrata ca fiind una din cele cinci ramuri ale puterii judiciare, respectiv alaturi de: justitia ordinara, justitia sociala, justitia muncii, justitia fiscala , toate acestea avand grade de jurisdictie ierarhice.7 Fr a critica sau a elogia unul sau altul din aceste sisteme, considerm c cea mai bun soluie pentru realizarea finalitii acestei instituii controlul legalitii actelor administrative de autoritate emise de organele administraiei publice o constituie controlul acestei legaliti de ctre organele puterii judectoreti i, n cadrul acestora, de organe specializate ale puterii judectoreti, aa cum sunt seciile de contencios administrativ.

3. Evolutia doctrinei si legislatiei romanesti in materia contenciosului administrativ Institutia contenciosului administrativ din ara noastr este, in mare parte, rezultatul unor acumulari de ordin doctrinar si legislativ, determinate de evolutia ideilor si orientarilor politice, filozofice si juridice care s-au succedad in timp. Fr a aprofunda, n cele ce urmeaz vom nfia principalele perioade ale evoluiei istorice a contenciosului administrativ n Romnia:

Dana Apostol- Tofan, Institutii administrative europene, Ed.C.H.Beck,Bucuresti, 2006, p.222

1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima dat n ara noastr prin Legea nr.167 din 11 februarie 1864 pentru nfiinarea Consiliului de Stat, fiind deci organizat dup modelul francez si regasindu-se printre reformele administrative realizate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Consiliul de Stat facea parte din puterea executiva si avea rolul de a initia proiectele de lege ce urmau a fi prezentate de Guvern in Adunarea Electiva ( Parlamentul din vremea respectiva), de a elabora instructiunile de aplicare a legilor dar si, ceea ce este important in context, avea prerogativa de solutionare, in contencios, a litigiilor in materie administrativa. Pe fondul acestei prerogative, Consiliul de Stat putea solutiona litigii referitoare la hotararile ministrilor sau la acte emise de prefecti ori alte entitati administrative date cu exces de putere sau cu incalcarea legilor ori a altor acte normative in vigoare. Totodata, art.26 din Legea susmentionata, abilita Consiliul de Stat sa solutioneze, in cazuri expres prevazute de lege, reclamatii ale persoanelor particulare (fizice sau juridice), in cazul in care, un ministru sesizat anterior, nu a raspuns petitiei in termenul de 15 zile. Legea instituie si reguli procedurale privind dreptul la aparare , admisibilitatea cererii (intre care, o conditie este parcurgerea procedurii prealabile), caile de atac, etc. Contenciosul administrativ era unul de interpretare, in sensul ca hotararea viza interpretarea aplicabila unui text de lege, pe fondul caruia s-a declansat litigiul, urmand ca autoritatea administrativa vizata sa tina cont de interpretarea data de Consiliul de Stat. 2. n perioada 12 iulie 1866 l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiinat prin Legea pentru mprirea diferitelor atribuiuni ale Consiliului de Stat iar atribuiunile de contencios administrativ au fost ncredinate autoritilor judectoreti (curi de apel i instane judectoreti de drept comun), trecndu-se deci la modelul anglo-saxon.Competenta instantelor judecatoresti s-a format pe

cale jurisprudentiala, dar, in aceasta perioada capata dimensiuni practice institutia exceptiei de ilegalitate8 3. n perioada l iulie 1905 25 martie 1910, dup adoptarea Legii pentru reorganizarea naltei Curi de Casaie i Justiie, Seciunea a III-a a naltei Curi de Casaie i Justiie a devenit competent s judece recursurile n contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdicie precum si recursurile impotriva regulamentelor si ordonntelor adoptate cu incalcarea legii, inclusiv recursurile impotriva actelor administrative adoptate de prefecti si de autoritatile publice locale. 4. n perioada 25 martie 1910 17 februarie 1912, prin Legea Curii de Casaie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiinat, iar pricinile de aceast natur se soluionau de ctre tribunalele de jude. In baza acestei legi a fost recunoscut particularilor dreptul de a ataca in justitie actele administrative emise cu incalcarea legii, autoritatile judiciare de drept comun fiind investite cu prerogativele contenciosului in anulare. Este instituit principiul judecarii cu precadere si de urgenta, in complet de 2 judecatori 5. Competena stabilit prin Legea Curii de Casaie din 25 martie 1910 nu a durat dect doi ani pentru c prin Legea de reorganizare a Curii de Casaie i Justiie din 17 februarie 1912 cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Seciunii a III-a a Curii de Casaie, situaie care a durat pn n 1925. 6. Dup adoptarea Constituiei din 1923, una din cele mai moderne constituii europene din epoc, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competena de soluionare a litigiilor de acest gen a fost ncredinat instanelor judectoreti de contencios administrativ, care aveau deplin jurisdicie, putnd chiar s anuleze actele administrative constatate ca
8

G.C. Rarincescu, Contenciosul administrativ roman, ed a 2-a, Ed. Universala Alcalay & Co., Bucuresti, 1936, p.78

fiind ilegale. Aratam, fie si numai pentru similitudinea cu legislatia actuala, cateva prevederi din legea respectiva:oricine se pretinde vatamat in drepturile sale printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, sau prin reaua vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere pentru recunoasterea dreptului sau la instantele judecatoresti competente. Instantele competente erau Curtile de apel de la domiciliul reclamantului. Ca si in legislatia actuala, erau exceptate controlului judiciar actele de comandament cu caracter militar, dar si actele de guvernamant. 7. n perioada 9 iulie 1948 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale direct, a fost redus doar la cteva categorii de acte administrative, lsnduse astfel cetenii la discreia organelor administraiei de stat. Initial, prin Decretul nr.128/1948 Contenciosul administrativ a fost desfiintat, astfel incat instantele judecatoresti au pierdut dreptul de a controla activitatea organelor administratiei de stat (organe care, in timp, si din ce in ce mai pregnant, se suprapuneau, pana la identitate, cu organele partidului unic). In insasi expunerea de motive a Decretului nr. 128/1948 se mentioneaza, fara echivoc intentia legiuitorului:sa se impiedice ca actele autoritatii sa fie puse in discutie de particulari, iar acestia sa mai aiba dreptul sa cheme statul in judecata pentru ca actele lui sa fie cenzurate de o autoritate subordonata 8. n perioada 26 iulie 1967 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ n ara noastr a fost nfptuit de instanele judectoreti, n condiiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de ctre tribunale a cererilor celor vtmai n drepturile lor prin acte administrative ilegale. Dei, n general, aceast lege inspirat din Legea din 1925 era bine redactat, partea negativ a acesteia rezulta din aceea c, de regul, cererile celor vtmai n drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru c judectorii care soluionau aceste conflicte juridice erau alei de ctre consiliile populare, adic de organele ale cror acte ar fi trebuit s le

cenzureze. Fa de aceast practic, cei vtmai n drepturile lor, prin acte administrative ilegale, renunau la introducerea unor cereri la instanele judectoreti, ceea ce a dus la reducerea, an de an, a numrului cauzelor soluionate de instanele judectoreti de contencios administrativ. 9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptat la scurt timp dup evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un mijloc efectiv de control al legalitii activitii organelor administraiei publice organe ale puterii executive de ctre instanele judectoreti organe ale puterii judectoreti. Dei cu unele imperfeciuni sesizate de diveri autori, aceast lege a asigurat, cu succes, vreme de peste un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor fa de abuzurile administraiei. 10. n baza experienei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum i ca urmare a noilor reglementri cuprinse n Constituia Romniei adoptat n anul 2003 n perspectiva viitoarei aderri la Uniunea European, Parlamentul Romniei a adoptat la 2 decembrie 2004, Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, in vigoare la data redactarii prezentului curs, lege ale carei trasaturi si continut urmeaza afi detaliate.

2. Definitii ale contenciosului administrativ: Desi institutia contenciosului administrativ si-a dobandit locul binemeritat in sistemul judiciar, incepand cu anul 1864, in timpul marii reformarii a dreptului din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, totusi o definitie legala a acestei institutii nu a existat pana la aparitia Legii nr. 554/2004. Dar, in baza abordarilor doctrinare, noiunea de contencios administrativ a fost utilizat fie ntr-un sens larg material, evocnd totalitatea litigiilor dintre administraie i particulari (indiferent cine soluiona litigiul, un organ judectoresc sau un organ administrativ), fie ntr-un sens mai restrans, evocnd litigiile soluionate numai de instanele judectoreti. Dreptul comun al contenciosului administrativ era

dat de normele juridice care reglementau atribuiile n aceast materie ale instanelor judectoreti (instanele obinuite, uneori s-au creat i instane speciale). Din aceast perspectiva, prof. C. Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind totalitatea litigiilor nscute ntre particulari i Administraiunile publice, cu ocaziunea organizrii i funcionrii serviciilor publice i n care sunt puse n cauz reguli, principii i situaiuni juridice aparinnd dreptului public.9 Raportndu-se la cadrul juridic instituit n ara noastr dup 1989, respectiv la reglementrile cuprinse n Constituia Romniei din 1991, Legea Contenciosului administrativ nr. 29/1990 precum i la alte acte normative, prof. V.I. Prisacaru d urmtoarea definiie: prin contencios administrativ nelegem activitatea de soluionare, cu putere de adevr legal, de ctre instanele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice n care cel puin una din pri este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a nscut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.10 O alt definiie, mai nuanat, o d prof. Antonie Iorgovan: Legislaia n vigoare ne oblig sa privim noiunea de contencios administrativ ntr-un sens strict i ntr-un sens larg. n sens larg, vom nelege prin contencios administrativ litigiile de competena instanelor judectoreti, dintre un organ al administraiei publice, respectiv, un funcionar public sau, dup caz, o structur autorizat sa presteze un serviciu public, pe de o parte, i alt subiect de drept, pe de alt parte, n care organul public sau funcionarul public apare ca purttor al autoritii publice. ntr-un sens mai restrns (cel mai frecvent),

10

C. G. Rarincescu, op. cit. p.33 Valentin Prisecaru, Tratat de drept administrativ roman, partea generala, ed. a 3-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.58

noiunea de contencios administrativ evoc totalitatea litigiilor de competena seciilor de contencios administrativ.11 De asemenea,o definitie interesanta apartine profesorului Tudor Draganu conform caruia contenciosul administrativ reprezinta totalitatea mijloacelor juridice puse la dispozitia cetatenilor pentru a putea lupta pentru restabilirea ordinii de drept tulburate de actele juridice si faptele materiale ale organelor administratiei de stat intervenite inaplicarea legilor si in functionarea serviciilor publice.12 Legea contenciosului administrativ, nr. 544/2004, cu modificarile si completarile aduse de Legea nr.262/2007, in vigoare, definete, in art.2 alin.(1) lit. f), contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluionare, de ctre instanele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor n care cel puin una dintre pri este o autoritate public, iar conflictul s-a nscut fie din emiterea sau ncheierea, dup caz, a unui act administrativ, n sensul prezentei legi, fie din nesoluionarea n termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim

Tipuri de contencios administrativ Avand in vadere complexitatea institutiei contenciosului administrativ, acesta poate fi analizat din mai multe perspective. In primul rand se impune remarca faptului ca in realitatea juridica exista contencios (judiciar) de drept comun si contencios administrativ. Primul este alcatuit din totalitatea litigiilor deduse judecatii, indiferent de natura lor si indiferent de instanta investita, pe cand contenciosul administrativ este cel prin care se solutioneaza litigiile create in sfera administratiei publice, in care cel putin una din parti este o autoritate publica si se solutioneaza de catre o instanta
11 12

A.Iorgovan, op. cit.2005, p.488 si urm. T.Draganu, Introducere in teoria si practica statului de drept, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p. 168

cu o anumita specializare .Profesorul Constantin G Rarincescu definea, din aceasta perspectiva, contenciosul administrativ ca fiind totalitatea litigiilor nascute intre particulari si Administratiunile publice, cu ocaziunea organizarii si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli, principii si situatiuni juridice apartinand dreptului public.13 Rezulta ca ambele tipuri de contencios ae solutioneaza in sistemul judiciar, de catre magistrati, dupa aceleasi reguli de procedura, diferenta fiind facuta da obiectul concret al litigiului, de calitatea subiectelor si de faptul ca , in contencios administrativ instantele sunt specializate. Contenciosul administrativ poate fi privit atat in sens formal, organic, cat si in sens material-functional. Sensul formal, organic, are in vedere autoritatile judiciare investite sa judece litigiile dintre administratie si administrati, respectiv tipul de instante si ierarhizarea lor in sistem, pe cand sensul material are in vedere categoria de litigii dedusa judecatii, calitatea subiectilor si regulile aplicabile in solutionarea litigiilor. De asemenea, este util distingem ntre contenciosul administrativ obiectiv i cel subiectiv, primul fiind un proces contra actului administrativ, raportat la regulile (legi, alte acte normative) care-i guverneaz emiterea, pe cnd al doilea are n centrul su preocuparea fa de drepturile subiective ale persoanelor fizice sau juridice, fr a se preocupa de legalitatea obiectiv a actului administrativ. De asemenea, amintim faptul exista o distincie ntre contenciosul n anulare, care d dreptul judectorului s anuleze actul atacat i contenciosul de plin jurisdicie, care autorizeaz judecatorul s se substituie administraiei, decizia sa nlocuind actul administrativ anulat. n doctrina romn contenciosul de plin jurisdicie este caracterizat prin faptul c puterile judectorului sunt mai largi, i decizia lui nu se limiteaz numai la anularea actului, ci poate dispune i

13

C.G.Rarincescu op. cit.,1936, p. 33.

alte msuri, cum ar fi recunoaterea unui drept subiectiv, restituiri, reintegrri, despgubiri i chiar eventual reformarea unui act administrativ cu alte cuvinte ne aflm n prezena unui contencios de plin jurisdicie cnd puterile judectorului sunt ct mai depline. De asemenea, se apreciaz c n cazul contenciosului subiectiv suntem n prezena unui contencios de plin jurisdicie, iar contenciosul obiectiv este un contencios n anulare. Prima calificare are, ntotdeauna, n vedere obiectul constatrilor instanei, iar cea dea doua, decizia acesteia.

Fundamente administrativ

constitutionale

in

materia

contenciosului

In general, in statul de drept, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor sunt consacrate in Constitutie si sunt garantate/aduse la indeplinire, in concret, prin reglementari detaliate stipulate in legi. In aceasta ordine juridica se inscrie si protectia cetatenilor fata de posibilele incalcari ale drepturilor si intereselor legitime prin acte ale administratiei publice. Drept urmare si in mod firesc, legislatia care reglementeaza activitatea de contencios administrativ, are suport constitutional, nefiind altceva decat transpunerea in lege o principiilor constitutionale. Astfel, in Constitutia Romaniei, adoptata la data de 29 martie 1923, considerata una din cele mai progresiste la vremea respectiva, se consacra, in art.99 alin. 1) caorice persoana vatamata printr-un decret sau printr-o dispozitie semnata sau contrasemnata de un ministru, care violeaza un text expres al Constitutiei sau al unei legi, poate cere statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat, iar in art. 107 alin.4) din acelasi act fundamental a consacrat dreptul persoanelor vatamate prin acte administrative nelegale de a cere instantelor judecatoresti anularea actului ilegal si obligarea la plata daunelor pana la repararea prejudiciului cauzat.

Dispozitiile astfel consacrate au constituit temeiul adoptarii Legii contencios administrativ din 23 decembrie 1925, lege care s-a remarcat prin abordari realmente democratice si progresiste, fapt ce a facut mentinerea sa in activitate, fara modificari semnificative, pana la 1 iulie 1948 cand a fost abrogata ca urmare a instaurarii regimului comunist. Astfel, in art. 1) din aceasta lege, oricine se pretinde vatamat in drepturile sale printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, sau prin reaua vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere pentru recunoasterea dreptului sau la instantele judecatoresti competente. Valorile juridice si democratice ale acestei legi au facut ca spiritul si multe din textele ei sa fie preluate imediat dupa schimbarile social politice din Decembrie 1989, in Legea contenciosului administrativ nr. 20 din 8 noiembrie 1990. Cum sistemul legislativ a cunoscut transformari radicale, cel mai semnificativ moment fiind, din aceasta perspectiva, adoptarea Constitutiei din 1991, si Legea nr 20/1990 afost semnificativ modificata, configurand conceptia si trasaturile contenciosului administrativ. Astfel, Constituia din 1991, chiar dac nu folosete expres noiunea de contencios administrativ, descrie esena acestei instituii juridice: persoana vtmat ntr-un drept al su de o autoritate public, printr-un act administrativ sau prin nesoluionarea n termenul legal a unei cereri, este ndreptit s obin recunoaterea dreptului pretins, anularea actului i repararea pagubei. n textul constituional se precizeaz c prin lege organic vor fi stabilite condiiile i limitele exercitrii acestui drept. Constitutia Romaniei, revizuita in anul 2003, consacra numeroase dispozitii care fundamenteaza si configureaza institutia contenciosului administrativ, intr-o forma drept, astfel: mai cuprinzatoare, consolidand suportul constitutional si rolul acestei institutii juridice in structura juridica a statului de

- art.1 alin 3). Consacra faptul ca Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, (....),dreptatea ( ...), sunt garantate iar alin. (5) stipuleaza ca respectarea legilor este obligatorie, desigur si de autoritatile publice, in caz contrar intervenind instantele judiciare, conform competentei si procedurilor stabilite de lege. - art. 51 consacra dreptul cetatenilor si al organizatiilor legal constituite sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii si, corelativ acestui drept, obligatia autoritatilor sa raspunda la petitii in termene si in conditiile stabilite potrivit legii; - art. 52 al.1) stipuleaza ca persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autotitate publica, printrun act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea cauzei. - art.123 alin.5): prefectul poate ataca, n fata instanei de contencios administrativ, un act al consiliului judeean, al celui local sau al primarului, n cazul n care consider actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept - art 126 alin.6) reglementeaza controlul judecatoresc asupra actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, stipuland ca acesta este garantat. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.