Sunteți pe pagina 1din 2

La data de 18 mai 1804, s-a proclamat imparat al francezilor, sub numele de Napoleon I, si a fost incoronat, in prezenta papei Pius

al VII-lea, la data de 2 decembrie 1804. In perioada imperiului, in conditiile dificile ale razboiului, au continuat eforturile de reorganizare si de intarire a statului. Economia Frantei a fost adaptata cerintelor razboiului. Pe plan politic, N. isi exercita autoritatea in toate domeniile. S-a format si o nobilime care ii era supusa imparatului. Pe plan militar, a actionat pentru reorganizarea armatei. Generalii cei mai priceputi au fost avansati la gradul de maresal. Reorganizarea armatei a facut ca, in anii 1805-1806, ea sa aiba aproximativ 600 000 de soldati (Marea Armata). Vazut ca principalul pericol pentru ei, monarhii Angliei, Rusiei, Austriei, Suediei si Neapolelui au format o coalitie impotriva lui N. (coalitia a III-a). De altfel, perioada imperiului (1804-1815) a fost una in care politica externa a fost marcata de lupta lui N. impotriva coalitiilor unor state europene create impotriva Frantei (coalitiile III-VII) si in care a considerat ca Anglia reprezenta adversarul cel mai important, mai ales ca aceasta detinea suprematia maritima. Pentru a lovi in interesele comerciale ale englezilor si pentru a proteja economia franceza, a instituit, in anul 1806, blocada continentala, orice comert cu britanicii fiind interzis. Dar blocada continentala nu a putut functiona, desi N. a facut eforturi pentru aplicarea ei, incercand sa-si impuna controlul asupra intregului continent. Daca pe mare Anglia detinea suprematia (ea distrusese flota franceza la Trafalgar, in 1805), pe uscat francezii erau cei mai puternici de pe continent. In aceste conditii, armatele franceze au obtinut victorii importante. In anul 1805, la Austerlitz, N. a obtinut o victorie stralucita asupra armatelor ruso-austriece, iar prin tratatul de pace francoaustriac de la Pressburg, Venetia revenea Frantei, iar imparatul francezilor devenea arbitrul situatiei politice din teritoriul german. In 1806, a creat Confederatia Rinului, din 16 state germane, sub protectoratul sau. Anul 1806 a inregistrat si alte succese ale lui N.: armata franceza a ocupat Regatul Neapole, unde l-a instalat pe tron pe fratele sau, Joseph Bonaparte, iar Republica Batava a fost transformata in Regatul Olandei, care il avea in frunte pe Ludovic Bonaparte, cel de-al treilea frate al lui N. Prezenta unor membri ai familiei sale in fruntea unor state (au mai fost instalati Jrme Bonaparte, in anul 1807, in Westfalia, si Joseph Bonaparte, in Spania, in 1808) avea menirea sa intareasca pozitia lui N. in Europa. De asemenea, in anul 1806, imparatul francezilor a infrant armatele prusace la Jena si la Auerstaedt si a ocupat Berlinul, de unde a decretat blocada continentala. Succesele au continuat si in anul 1807, cand, dupa victoria de la Friedland asupra armatelor ruse, a incheiat tratatele de pace cu rusii si cu prusacii la Tilsit, cu prevederi avantajoase pentru Franta: Rusia adera la blocada continentala, iar Prusia era dezmembrata (pierdea jumatate din teritoriu, formandu-se Regatul Westfaliei). Intre anii 1808 si 1810, N. a obtinut alte succese, precum incheierea, la Erfurt, a aliantei franco-ruse, victoria de la Wagram asupra armatelor austriece (1809), includerea Olandei in Imperiul Francez (1810) si incheierea tratatului de alianta cu Prusia, impotriva Rusiei, care nu mai respecta blocada continentala. Dar in perioada imperiului au fost inregistrate si esecuri ale lui N. In Peninsula Iberica, unde a actionat impotriva Spaniei si Portugaliei, nu a inregistrat succese, spaniolii declansand indelungatul razboi pentru inlaturarea lui Joseph Bonaparte de pe tron si izgonirea francezilor la nord de Pirinei (1808-1814),

iar portughezii, ajutati de englezi, luptand pentru eliberare (1808). A urmat dezastruoasa campanie din Rusia (1812), de unde a fost nevoit sa se retraga in conditii dificile (ger si lovituri ale armatelor ruse), dupa ce intrase in Moscova, parasita de locuitori. Au urmat alte infrangeri, precum cea de la Leipzig (batalia natiunilor), din anul 1813, cand armata franceza a fost infranta de cele rusesti, prusace si austriece, fiind silita sa se retraga la vest de Rin. In anul 1814, armatele straine au intrat in Franta, ajungand la 31 martie 1814 in Paris. Regimul lui N. nu se mai bucura de sustinere in interior din mai multe cauze, precum: cresterea impozitelor indirecte, decaderea porturilor franceze si cresterea somajului in urma aplicarii blocadei continentale, moartea a aproximativ 1 milion de soldati francezi in timpul campaniilor, epuizarea militarilor in numeroasele batalii, dorinta unor comandanti militari de a incheia campaniile militare. La acestea se adauga si trezirea sentimentului national in teritoriile in care a actionat, ceea ce a facut posibila izgonirea armatei imperiale in interiorul granitelor Frantei si patrunderea armatelor aliate in Paris. La 6 aprilie 1814, N. I a abdicat si a fost exilat in insula Elba. A revenit, la 1 martie 1815, in fruntea Frantei, a intrat in Paris, i-a izgonit pe Bourboni si a semanat din nou panica in randul monarhilor europeni. Nu a reusit sa conduca decat 100 de zile, fiind inlaturat in urma actiunilor coalitiei a VII-a, formata din Rusia, Anglia, Austria si Prusia. Ultima batalie a lui N. a fost cea de la Waterloo, de la 18 iunie 1815, cand a fost infrant de armatele anglo-prusace conduse de ducele de Wellington si de maresalul Blcher. N. a abdicat si a fost exilat pe insula Sfanta Elena, posesiune britanica din Oceanul Atlantic, unde a murit, la data de 5 mai 1821.