UNIVERSITATEA BUCUREsTI - FACULTATEA DE ISTORIE CATEDRA DE ISTORIE VECHE sI ARHEOLOGIE CURS INTRODUCTIV DE PREISTORIE Pachetul general

Cuprins 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Introducere Definitii, concepte si termeni Metode de lucru n cercetarea preistoriei Antropogeneza Structuri economice (1) Vnatoarea si culesul Structuri economice (2) Economia productiva Structuri sociale Religia Arta

10. Bibliografie 11. Anexe Bucuresti 2004

1 Introducere Pachetul de fata reprezinta un set de texte care au ca obiectiv faci-litarea activitatii independente a studentilor din anul I. Acesta nu are ca intentie - nici nu poate - epuizarea domeniului sau suplinirea lecturii bi-bliografiei anexate. Dimpotriva, pachetul general vrea doar sa stimuleze studentii sa atace probleme-le controversate ale domeniului, sa-si exer-seze capacitatile de analiza, n acelasi timp cu cresterea autonomiei inte-lectuale. Acumularea de informatii si de date se face pe baza bibliografiei. Acest pachet este necesar, dar nu suficient pentru promovarea examenu-lui. Pentru a facilita lectura, autorul a ncercat sa limiteze ct mai mult notele de subsol si celelalte elemente ale aparatului critic. Constient de faptul ca informatia relevanta pentru acest domeniu este, pe de o parte, n continua schimbare cantitativa (pe masura ce noi informatii sunt ada-ugate prin cercetare) si, pe de alta parte, n permanenta redefinire (dato-rita noilor teorii si interpretari date unor informatii vechi), autorul nu n-cearca sa-si impuna punctele de vedere, ci doar sa ridice semne de ntre-bare legate de o serie de probleme din domeniu. O atentie speciala trebu-ie acordata noilor ipoteze care apar n literatura de specialitate si n mass-media. Noile descoperiri pot mereu aduce schimbari dramatice a ceea ce este considerat a fi un bun cstigat n domeniu; problema este ca acestea sa fie bazate pe elemente care sa-i asigure "rezistenta" n fata u-nei analize n profunzime. Altfel spus, descoperirile trebuiesc interpretate n concordanta cu regulile logicii (consecventa si coerenta criteriilor de a-naliza, coroborarea cu alte surse, caracterul inevitabil al concluziilor). Graficele si ilustratiile ce nsotesc textul sunt orientative. Ilustratii de calitate sunt disponibile n bibliografie. n ceea ce priveste bibliografia, lucrarile recomandate sunt indicate pentru o lectura integrala sau macar extinsa - logica din spatele argu-mentatiei se dezvaluie dupa o lectura atenta a ntregului text. O posibilitate de extindere a bazei de informatie o ofera internetul; studen-tii sunt ncurajati sa utilizeze aceasta noua sursa, dar cu mult discernamnt - alaturi de multe informatii utile se afla n aceasta sursa deschisa si multe informatii cel putin discutabile. n orice caz, autorul multumeste n avans pentru criticile si co-mentariile pe care cititorii le vor exprima pe marginea acestui material. Carol Capita

2 Definitii, concepte si termeni 1. Criterii de definire a preistoriei

0 definitie a preistoriei presupune ctva elemente: raportarea la ceea ce nu este preistorie; delimitarea trasaturilor caracteristice, proprii numai preistoriei; identificarea elementelor care sunt comune cu celelalte stiinte; stabilirea realitatilor pe care preistoria le subntinde.

Criteriile de definire a preistoriei pot fi urmatoarele: . criterii de ordin metodologic (metodele utilizate) analiza arheologica (arheologie); studii cu privire primitivii contemporani (antropologie, etnogra-fie, etnologie); studii asupra resturilor osteologice (antropologie fizica, paleon-tologie); studii asupra resturilor organice (palinologie, C14, dendrocrono-logie, paleobotanica etc.); studii asupra straturilor geologice si asupra conditiilor de paleo-climat si micro-geografie (sedimentologie, studiul carotelor ma-rine etc.);

. criterii de ordin conceptual (domeniul conceptual) termenii de "preistorie" sau "primitiv" sunt nselatori; n general, utilizarea termenului de "primitiv" are conotatii peiorative, la fel cum cel de "preistorie" are conotatii cronologice care 737d32h nu sunt neaparat valide (cel putin nu mereu); poate cei mai neutri ter-meni sunt cei de societate "arhaica" si/sau "traditionala" (chiar daca etnografii ar avea ce sa comenteze) sau, mai bine, de socie-tati "pre-literate"; termenul de "cultura" pare sa fie cel mai stabil din punct de ve-dere conceptual; orice societate poseda o cultura, doar o parte a acesteia este acoperita de ceea ce se numeste "cultura arheolo-gica" (totalitatea resturilor materiale, anorganice si/sau organi-ce, recuperate prin intermediul investigatiei arheologice); o par-te aresturilor materiale (n general cele perisabile) si cea mai mare parte a fenomenelor spirituale ne scapa; termenul de societate este, la rndul sau, folosit frecvent si re-prezinta, ntr-o oarecare masura, principiul organizatoric al u-nei culturi; societatea ca atare este constituita din indivizi si re-latiile dintre acestia, relatii care se manifesta prin institutii; in-divizii interactioneaza conform unor reguli prin intermediul sta-tutelor (mostenite sau dobndite) si a rolurilor (asumate sau a-tribuite);

. criterii de ordin cronologic criteriile de ordin cronologic sunt cele mai n primul rnd, metodele de datare utilizate (n general, apartinnd stiin-telor naturii), nu au precizia cu care suntem obisnuiti n cazul epocilor mai apropiate; erori de cteva mii sau sute de ani sunt obisnuite pentru perioadele mai ndepartate de noi;

n al doilea rnd, durata epocilor este foarte ndelunata; chiar daca ritmul schimbarii se accelereaza pe masura ce ne apropi-em de perioade mai recente, n termeni istorici, duratele sunt extrem de lungi; mai mult de 99 % din traseul urmat de uma-nitate se desfasoara n preistorie; n sfrsit, absenta unei serii cronologice unice; diversitatea evo-lutiilor locale face ca o cronologie generala sa fie aplicabila doar pentru primele faze ale preistoriei, atunci cnd uniformitatea culturala se explica prin dimensmnea culturala.

2. Definitia preistoriei Ceea ce putem spune de la nceput este ca preistoria nu este istorie pur si simplii. In primul rnd, preistoria face parte din ansamblul stiintelor socio-umane, dar si pastreaza individualitatea datorita ctorva elemente: ansamblul instrumentelor de investigatie este particular; chiar daca metodele - luate individual - sunt utilizate si de alte domenii ale cu-noasterii, combinatia dintre acestea este proprie preistoriei; trasatura fundamentala ramne, nca, absenta surselor scrise; reconstructia "realitatii" pre-istorice implica o participare ridicata a ipotezelor de lucru.

Din acest punct de vedere, studiul preistoriei are n vedere att ana-liza evolutiei speciei umane (desprinderea din lumea animala), ct si studiul societatilor umane preliterate care si-au dezvoltat o cultura adaptata nevoilor si conditiilor n care si desfasoara existenta. Aceasta analiza nu tine cont dect n regim secund de problemele de cro-nologie; discutia despre preistorie va include si analiza societatilor arhai-ce contemporane (chiar daca este nca n dezbatere daca sunt "autentice" - deci reproduc un mod de viata "preistoric" sau reprezinta fenomene de aculturatie datorate mpingerii lor n zone defavrizate ecologic (cazurile bosiman, vedda, etc.). 3. Conditiile climatice n preistorie De la nceput trebuie sa subliniem cteva elemente care vor ghida discu-tia noastra asupra preistoriei: asemeni scarii cronologice, nu exista o uniformitate climatica pe arii extinse; clima ramne un factor important n preistorie, dar nu poate fi consi-derat decisiv n procesul de antropogeneza tocmai datorita labilitatii adaptative a speciei umane; fluctuatiile climatice sunt de durata lunga si afecteaza un sir mare de generatii; ritmul si durata acestora par sa se modifice n ultimele faze ale preistoriei; sistemul cronologic bazat pe secventele glaciare: descoperit la sfrsitul secolului al XVIII-lea si dezvoltat la nceputul secolului al XX-lea, a-cesta ramne un fenomen al emisferei nordice (n emisfera sudica este nlocuit de perioade pluviale), cu fenomene glaciare pandante n Ame-rica de Nord; perioada glaciara: marcata de racire n termeni statistici (scaderea temperaturilor medii n lunile de vrf, iunie si ianuarie); se reflecta prin durata diferita a anotimpurilor, cu reflex direct n fauna si ve-getatie; zona interesanta este cea periglaciara (zona de loess); mar-caje geologice: sediment de tip loessoid, relief glaciar (vai cu sectiu-nea n "U", morene, lacuri glaciare etc.); influenta faunei (marile rumegatoare); Pliocen (pna catre 1,8 -1,6 mil. ani): Biber - Donau - nceputul in-terglaciarului Gnz-Donau; Pleistocen (1.8/1.6 mil. ani - 11.000/10.000 ani): inferior (pna la 750.000), cu Gnz-Donau si Gnz; mijlociu (pana la 120.000), cu Gnz-MindeI. Mindel (Elster inferior, mijlociu, superior), Mindel-Riss (Holstein), Riss (Saale inferior, mijlociu, superior); superior (pna la 11/10.000), cu Riss-Wrm (Eem, Mikulino), Wrm (Vistula, Weichsel, Valdai) n patru faze (I, II, III si tardiglaciar); Holocen: pre-boreal, boreal, atlantic, sub-atlantic

De notat este ca sistemele de datare si identificare a fazelor climatice sunt cu doza lor de relativitate (n special palinologia). n multe situatii (mai ales atunci cnd acestea sunt aplicate situatiilor dintr-o asezare, datarea absoluta si relativa a straturilor presupune combinarea metode-lor de datare (de exemplu, C14 cu palinologia). 4. Concepte si termeni preistorie : perioada a istoriei umane n care are loc procesul de aparitie a speciei umane, marcata de absenta surselor scrise si a valorii n expresie monetara, de absenta statului si a structurilor birocratice ; antropologie : stiinta despre om , reprezinta un domeniu integrat de cunoastere, axat pe analiza functionarii societatilor (trecute si moderne), pe modul de interactiune dintre indivizi n cadrul institutiilor (de ex., casatoria) ; scopul antropologiei este de a analiza raporturile si interactiunile umane, ncercnd sa reconstituie societati si prin aceasta moduri de viata ; glaciatiune : perioada climatica marcata de scaderea temperaturilor medii, de coborrea limitei gheturilor permanente; se submparte n faze glaciare mai reci (stadii) si faze mai calde (interstadii); glaciatiunile sunt separate de faze de clima calduroasa (interglaciare) ; diferitele etape (n special stadiile glaciare) pot fi reci si umede (cu extinderea padurilor) sau reci si uscate (marcate de o vegetatie de savana) ; cultura : ansamblul de elemente materiale si spirituale care caracterizeaza un grup uman ntr-un moment dat al evolutiei sale ; are componente materiale (identificate arheologic) si spirituale (la care se ajunge mediat, prin intermediul analizei resturilor materiale, sau prin analiza comparativa cu comportamente si fenomene spirituale nregistrate etnografic) ; cultura cuprinde att obiectele materiale, ct si tezaurul de credinte, idei, institutii care particularizeaza un grup uman n raport cu alte grupe. 3 Metode de lucru n cercetarea preistoriei 1. Introducere

Cercetarea preistoriei presupune, poate mai mult dect alte domenii ale stiintelor istorice, combinarea ct mai multor metode de lucru. Desi tra-ditia afirma ca preistoria este prin excelenta domeniul arheologiei, situa-tia s-a schimbat radical n ultimele decenii. Tot mai mult, cercetare pre-istorica presupune studii realizate de colective de cercetatori - de la arhe-ologul de teren la specialistul n dezvoltarea bazelor de date, de la geologi la biologi specializati pe diverse aspecte legate de resturile organice, iar lista poate continua. 2. Cercetarea arheologica

Cercetarea de tip arheologic ramne, incontestabil, principala forma de analiza a preistoriei. Dincolo de traditia veche de aproape doua sute de ani, ctiva sunt factorii care contribuie la aceasta situatie: absenta textelor scrise face ca cea mai mare parte din istoria umani-tatii sa depinda de persistenta n timp a resturilor materiale lasate n urma de activitatile comunita]ilor umane; distanta n timp permite nenumarate speculatii - asa cum a fost cazul curentului protocronist din timpul comunismului - care pot fi mai mult sau mai putin eliminate cu ajutorul cercetarii arheologice; cercetarea arheologica nu se reduce doar la analiza societatilor preis-torice; dimpotriva, arheologia ca domeniu se extinde permanent; a-ceasta extindere se manifesta prin cresterea gradului de complexitate a cercetarii si prin expansiunea ariilor n care arheologia devine o me-toda de cercetare; pentru a da doar doua exemple: ultimele trei dece-nii au statuat aparitia a doua noi subramuri ale arheologiei, cea in-dustriala (dedicata analizei urmelor lasate de procesul de industriali-zare din secolele XIX-XX) si etno-arheologia (un demers comparativ

care pune n discutie asemanarile sau deosebirile dintre urmele lasate de comunitatile preistorice si cele traditionale contemporane); ca si antropologia, arheologia reprezinta un domeniu integrat de stu-diu, ultimele decenii atestnd capacitatea acesteia de a asimila evolu-tii din domeniul stiintelor naturii, dar si al stiintelor fizico-chimice si al stiintelor exacte. Fara a intra n detalii suplimentare si care vor fi abordate altcndva si de colegi de departe mai competenti dect mine, elementele fundamentale ale arheologiei ca metoda de cercetare pot fi rezumate astfel: arheologia este o disciplina destructiva - sapatura arheologica odata realizata, ea nu mai poate fi corectata; primul postulat fundamental este cel care afirma ca obiectele gasite de catre arheologi n straturile de pamnt (sedimente) se ordoneaza de jos n sus: un obiect aflat ntr-un strat inferior este mai vechi dect un obiect aflat ntr-un strat superior (aflat, deci, mai aproape de nive-lul actual al solului, numit si nivel actual de calcare); al doilea postulat este ca, desi n unele situatii exista o evolutie a o-biectelor de-a lungul timpului de la simplu la complex, aceasta situa-tie nu poate fi generalizata; factorii care pot influenta evolutia formei obiectelor sunt foarte multi, astfel ca se impune o permanenta prudenta; al treilea element central este acela ca obiectele, desi aflate n centrul analizei arheologice, nu raspund la toate semnele de ntrebare care sunt iscate de o situatie arheologica sau alta; "puterea argumentativa" a obiectului arheologic tine de contextele n care acesta se afla (cu alte obiecte din aceiasi asezare sau din altele, din acelasi strat sau din straturi/niveluri diferite); ca urmare, nregistrarea cu maxima fidelitate a tuturor detaliilor este o obligatie a arheologului; n sfrsit, ramne o ultima problema: cea a tipului de demers intelec-tual; n mod fundamental, sunt doua demersuri posibile: unul deduc-tiv (care porneste de la situatia arheologica concreta si care doreste sa fie o descriere ct mai precisa a acesteia, fara a avansa ipoteze care sa o depaseasca), respectiv unul inductiv (analiza situatiei arheologice n cadrele unei teorii interpretative, a unui model teoretic formulat an-terior cercetarii de teren); tot ceea ce poate fi spus este ca acceptarea unei abordari sau a alteia tine de traditia de cercetare careia i aparti-ne cercetatorul si situatia concreta din teren, precum si de evolutia n timp a cercetarii. Etapele cercetarii arheologice sunt, n functie de "stilul personal" al cer-cetatorului, diferite, dar n linii mari se poate stabili urmatoarea succe-siune: identificarea sitului;

 stabilirea demersului practic de cercetare (sapatura); efectuarea excavatiei si nregistrarea situatiei arheologice si a inventa-rului arheologic (a obiectelor si a constructiilor, amenajarilor, modifi-carilor de relief de origine antropica etc.); publicarea rezultatelor. Identificarea sitului este, de multe ori, accidentala. Siturile sunt identifi-cate ca urmare a lucrarilor de amenajare a teritoriului (terasari, con-structia de drumuri etc.), a unor modificari naturale a peisajului (retra-gerea apelor, prabusirea malurilor rurilor, alunecari de teren), sau ca urmare a unor descoperiri ntmplatoare facute de amatori. n alte ca-zuri, nsa, identificarea este rezultatul unor cercetari intentionale ale ar-heologului. O prima sursa o constituie textele antice cazul cel mai cu-noscut este cel al descoperirii Troiei de catre H. Schliemann. O alta sursa este reprezentata de sursele cartografice - exemplul cel mai cunoscut este Tabula Peutingeriana. Alteori cercetarea de teren este cea care indi-ca arheologului locul n care sa declanseze cercetarea arheologica. Identificarea locurilor n care resturi arheologice se afla la suprafata ca urmare a lucrarilor agricole sau a actiunii factorilor naturali (periegheza) ramne principala modalitate de identificare a siturilor si n orice caz de verificare a informatiilor obtinute din alte surse. Ultimii cincizeci de ani au adus n arsenalul arheologului noi mijloace de identificare a siturilor n teren. Aerofotogrametria (identificarea si analiza structurii asezarilor pe baza fotografiilor aeriene) este una din aceste noi metode; ei i se adauga analiza fotografiilor luate cu ajutorul satelitilor (pentru identificarea relatiei dintre asezari si mediu sau resurse. O serie de metode au fost preluate din domeniul geologiei, cum ar fi magnetode-tectia si rezistivitatea magnetica (care ajuta la identificarea obiectelor de metal sau a posibilelor urme de locuire aflate n straturile aflate la adn-cime. Stabilirea demersului practic de sapatura este, n buna masura, o pro-blema de optiune individuala. Criteriul fundamental ramne, totusi, a-daptarea unor modele generale la o situatie concreta si care este deter-minata de cteva elemente: relieful, tipul de sediment, factorii de eroziu-ne (pasivi si activi), eventualele urme de activitate umana care au afectat situl dupa ncheierea locuirii (amenajari ale teritoriului, cum ar fi tera-sari, drumuri etc.). Exista si o serie de elemente pe care arheologul trebuie sa le respecte. n primul rnd, nregistrarea precisa a pozitiei fiecarui obiect (pozitia pe verticala si cea pe orizontala) si a relatiei acestuia cu alte obiecte sau structuri. Apoi, actiunea de decopertare a straturilor arheologice trebuie sa fie executata cu mare atentie caci, asa cum s-a mai afirmat, ele nu pot fi puse la loc - excavatia este irepetabila. Identificarea unui complex (aso-ciere de obiecte si sau structuri construite) este urmata de nregistrarea speciala a acestuia n documentele de santier. Frecvent, un complex (sa spunem, un bordei) poate cuprinde la rndul sau mai multe complexe (o vatra cu cioburi, o lavita construita n masa caruia se regasesc obiecte a-bandonate fiindca nu mai erau folositoare). Ele capata indicative separa-te. Observatiile cu privire la obiectele si sau complexele capata sens doar n asociere cu stratigrafia. nregistrarea acesteia cuprinde, alaturi de mar-carea acesteia n format grafic, identificarea

caracteristicilor fiecarui strat pna la cel mai mic detaliu posibil (culoare, granulatie, compozitie chimi-ca). Dupa realizarea sapaturii si nregistrarea detaliilor de stratigrafie vertica-la (succesiunea straturilor pe profilul sectiunii) si orizontala (pozitia si a-dncimea obiectelor pe fundul sectiunii sau al stratului - grund), conser-varea si depozitarea obiectelor se face n asa fel nct identificarea si re-luarea acestora pentru studiu sa fie facila. Publicarea rezultatelor (sub forma studiilor sau a monografiilor) reprezin-ta ncheierea cercetarilor. Sisteme cronologice Doua sunt sistemele de cronologie utilizate n cercetarea preistorica. Primul este sistemul de cronologie absoluta, bazat pe metodele fizico-chimice de datare si care este exprimat n ani (nainte sau dupa Hristos, sau BP/bp[1]). Cel de-al doilea sistem este cel de cronologie relativa si se exprima n raporturi cronologice ntre straturi sau situri/complexe etc. Ambele sisteme sunt folosite si - daca Metodele de datare Cercetarea arheologica presupune, ca disciplina intelectuala, o serie de norme de lucru; acestea tin, n egala masura, de o disciplina a oricarei activitati intelectuale. Desi par a fi de la sine ntelese, este util sa le reluam: - arheologia presupune o dimensiune comparativa accentuata - dincolo de comparatia
3. Cercetarea antropologica

Desi antropologia este un domeniu deja de traditie n majoritatea tarilor occidentale, n Romnia acesta are o situatie mai complexa. n ciuda traditiei instaurate, printre altii, de Tzigara Samurcas si de D. Gusti, antropologia (n sens larg) a fost respinsa, interzisa n perioada comunista. Cu exceptia unor lucrari - cum ar fi "Antropologia artistica" a lui G. Oprescu sau unele studii de filosofie - chiar si termenul era privit cu nencredere. Desigur, cercetari n domeniu au existat, dar ele au apartinut fie cercetatorilor straini care erau interesati de societatile balcanice sau sud-est europene n general, fie au fost realizate de cercetatori romni, dar termenul tehnic utilizat fiind cel de "etnografie" (este cazul, de exemplu, al scolii create de D. Gusti si, mai recent, al lui Paul Henri Stahl). De aici si confuzia care mai exista cu privire la antropologie ca domeniu de cunoastere si ca instrument de lucru. Antropologia ("anthropos" - om - si "logos" - discurs) reprezinta studiul integrat al omului. Schema propusa de Hoebel este una din variantele de definitii date acestui domeniu.Cum un astfel de studiu ar fi astazi imposibil datorita complexitatii demersurilor generale de analiza si a numarului foarte mare de societati si civilizatii care pot fi luate n considerare de catre cercetator, au aparut ramurile specializate ale antropologiei. Foarte pe scurt, aceste domenii sunt:

 antropologia fizica (analiza evolutiei anatomice a fiintei umane, variatiile si legitatile care stau la baza adaptarilor biologice ale fiintei umane); antropologia economica (cercetarea mecanismelor economice, de obtinere a hranei, a bunurilor si serviciilor necesare functionarii societatilor); antropologia politica (preocupata de structura relatiilor de putere si de modul n care societatile structureaza lanturile de decizie); antropologia sociala (analiza relatiilor si a structurilor sociale); antropologia religiei (analiza fenomenului religios). Din aceasta perspectiva, antropologia lumii materiale create de catre om de-a lungul timpului este domeniul arheologiei. Frecvent apare si termenul de antropologie culturala, menit sa acopere analizele care combina aspecte din toate aceste subdomenii. Dar poate mai semnificativ este faptul ca acest termen trimite mai degraba la antropologie ca metoda de analiza a societatilor trecute si prezente. Rationamentul care pare sa se afle n spatele unui comparatism care de multe ori a fost acuzat ca ar fi "sans rivages"[2] este acela ca n orice parte a globului societatile umane au trebuit sa raspunda la cteva ntrebari, mereu aceleasi: cum ne hranim, cum locuim, cum interactionam n interiorul grupului si/sau cu cei din afara, cum ne explicam lumea. Analiza elementelor profunde, structurale ale grupurilor umane releva similaritati uneori surprinzatoare la distante foarte mari. Casatoria, de exemplu, este un fenomen general; la fel, nenumaratele feluri de a socoti descendenta pot fi regrupate n cteva categorii mari. Situatia este valabila si n cazul obtinerii hranei, a formelor religioase sau a felului n care sunt construite casele. Similaritati, dar nu identitati. Nu vom regasi exact aceleasi unelte sau aceleasi locuinte - ceea ce se aseamana sunt principiile, limitele stabilite de medii naturale similare (ca atare, sau ca numar si/sau cantitate de resurse, ca relief etc.) si modul n care oamenii raspund ntrebarilor formulate mai sus. Totul se rezuma, deci, la identificarea elementelor comune si a factorilor care asigura diversitatea culturala a civilizatiei umane. Parafraznd o definitie clasica a antropologiei, aceasta reprezinta studiul diversitatii culturale si a elementelor care stau la baza unor trasaturi comune. Desigur, antropologia ridica problema cronologiei. Spre deosebire de cercetarea arheologica, n care dimensiunea cronologica este fundamentala, cercetarea antropologica pune ntre paranteze cronologia. n primul rnd, datorita faptului ca domeniul se ocupa de societati pentru care curgerea timpului are alte valente. Succesiunea ntre generatii, de pilda, este perceputa altfel pentru majoritatea membrilor societatilor traditionale, generatiile mai ndepartate nu sunt separate cronologic; ele fac parte, toate, din categoria stramosilor, indiferent ct de ndepartate n timp ar fi ele. Ideea lui Eliade cu privire la "illo tempore", timp mitic al strabunilor (asemanator cu dreamtime-ul australian) pare sa se aplice si aici. n al doilea rnd, pentru ca stabilirea unei cronologii tinde sa plaseze n clarobscur problema mecanismelor fundamentale care asigura functionarea unui grup uman. Pna la urma, grupurile umane, indiferent de epoca n care au existat, sunt constituite din indivizi care, fundamental, ne sunt asemanatori.

Dimensiunea comparativa si relativa "atemporalitate" par sa defineasca antropologia ca domeniu si ca demers stiintific. Mai exista nca un aspect care diferentiaza antropologia de arheologie, anume categoriile relativ diferite de surse pe care le utilizeaza. n principal, categoria cea mai mare de surse o reprezinta observarea directa a societatilor traditionale actuale; de aici si asemanarea importanta cu sociologia[3]. Aceasta observatie directa are n centrul atentiei att acctivitatile umane, ct si felul n care elementele lumii materiale - de la locuinte la unelte si la sisteme de producere sau conservare/depozitare a hranei sau la haine sunt produse si folosite; prin aceasta, antropologia se apropie de arheologie. n sfrsit, prin analiza fenomenului artistic, antropologia se apropie de istoria artei. Mai exista o categorie aparte de surse pe care antropologia le mparte cu istoria si cu istoria imaginarului, de pilda. Este vorba de jurnalele de calatorie, notele exploratorilor sau nsemnarile misionarilor crestini aflati n Africa, cele doua Americi sau n Asia si Pacific. Ele reprezinta, de multe ori, accesul la populatii care au disparut sau care sunt att de mult afectate de catre contactul cu societatile industriale nct nu mai sunt relevante pentru preistorie, ci pentru sociologie sau etnografie. Aceasta explica si de ce unele texte, scrise uneori cu sute de ani nainte, si pastreaza prospetimea si acum. Evolutiile intelectuale din cadrul acestui domeniu au fost diverse si, n buna masura, contradictorii. Motivele sunt, credem noi, cteva. n primul rnd,faptul ca Dar pna la urma la ce foloseste demersul antropologic unui cercetator al preistoriei?
4. 5. Metode de cercetare din domeniul stiintelor fizice si chimice Metode din domeniul stiintelor biologice

4 Antropogeneza

1. Teorii ale antropogenezei

Conceptia sacra (inclusiv cea biblica) asupra aparitiei omului

Pentru perioade lungi ale istoriei, conceptia biblica asupra istoriei a avut rangul de teorie stiintifica, fiind n unele cazuri dezvoltata asemeni unei teorii si argumentatii de ordin pragmatic (vezi cazul Newton); utilizarea concluziilor ca argument de autoritate este elementul care a creat problemele legate de aceasta ipoteza. Conceptia sacra asupra aparitiei omului (antropogonia) este n majoritatea cazurilor legata de aparitia universului (cosmogonia); omul este parte a universului si ca atare are o geneza asemanatoare acestuia. Interventia divina este explicata n mai multe feluri: singuratatea divinitatii, dorinta acestuia de a avea supusi care sa preia partile dure ale existentei, instinctd ludic. Actul propriu-zis al genezei variaza destul de mult, dar si aici se pot stabili cteva pattern-uri: (a) interventia asupra unui element al lumii materiale deja create (cel mai frecvent); (b) actiune asupra propriului corp (n sens mistic); (c) sacrificiu. Semnificativa ni se pare distinctia care se poate face ntre mitiurile antropogonice ale societatilor complexe si clasice (frecvent cu ierarhizarea divinitatilor si existenta unui lant de comanda n cadrul actiunii divine) si miturile societatilor traditionale (unicitatea divinitatii si, mai important, existenta unei participari umane - prin straimosii sau generatiile arhetipale). n ultimul caz , frecvente sunt trecerile dintr-un univers n altul (Polinezia, Austrolia, Africa sud-sahariana, sud-vestul american), incestul sau paricidul si fratricidul fondator.
Mitul "vrstei de aur"

Diferit de problematica genezei umane, mitul "vrstei de aur" trimite nu att la actiunea creatoare, ct la starea primordiala a fiintei umane. Cu o ascendenta importanta - "vrsta de aur" ca o caracteristica a illo tempore - acest mecanism explicativ apare pe arii destul de largi (Gradina Edenului, poemul lui Hesiod "Munci si zile", Lucretius"De rerum naturae") si este preluat, sub o forma rafinata, de gndirea iluminista. Problematica ridicata de ideea contractului social utilizeaza ideea timpului paradisiac pentru a scoate n evidenta tarele societatii moderne. Evident, acest timp idilic este materializat prin "bunul salbatic" - personaj abstract, dar cu o cariera impresionanta pna n secolul XX. Acesta, neinfluentat de proprietate si de ierarhiile rezultate n urma contractului social initial, este imaginea ideala a fiintei umane. Aceasta ipoteza a influentat si pe primi didacticieni (D'Holbach, Voltaire, Jean-Jaques Rousseau etc.). "Vrsta de aur" se caracterizeaza prin starea paradisiaca a indivizilor. De fapt, este o lume a rebours; lumea vrstei de aur este ceea ce nu este lumea moderna si, asemeni utopiilor create n Europa ncepnd cu sec. XVI, este un instrument de critica sociala mai mult dect o concluzie stiintifica. Ceea ce ne intereseaza pe noi este faptul ca acest construct abstract si european a gasit ecouri n dezbaterea asupra preistoriei si asupra societatilor traditionale contemporane. n plus, recursul la origini a avut importanta sa n geneza natiunilor moderne.
Geneza teoriilor stiintifice ale secolelor XVIII-XX; factorii care au contribuft la elaborarea teoriilor stiintifice

0 discutie asupra primelor teorii elaborate cu privire la originea omului trebuie sa tina cont de ntreaga evolutie intelectuala din epoca. Fara a intra n amanunte, cteva sunt elementele care pot fi luate n considerare: (a) expansiunea cunoasterii si punerea sub semnul ntrebarii a unor "adevaruri" considerate pna atunci a fi (b) contactele europenilor cu lumi - deci, culturi - diferite de presupozitiile lor; (c) aparitia unor noi domenii de cunoastere care au permis abordari noi.
Teoriile asupra antropogenezei

Principalele teorii formulate n secolele XVIII-XIX sunt teoria catastrofica si teoria evolutionista. Teoria catastrofica: elaborata de Jean-Baptiste Lamarck, unul din fondatorii paleontologiei ca stiinta; el presupune existenta mai multor catastrofe (32 la numar), fiecare nsotita de o noua geneza (evident, divina), cu acumulare progresiva de caracteristici transmise ereditar (1809 "Filosofia zoologica"). Sursa acestei teorii o constituie observatiile facute de Lamarck cu privire la evolutia fosilelor n succesiunea straturilor geologice; el a observat ca straturile inferioare au fosile directoare mai primitive (n sensul de mai departate de speciile contemporane) dect cele din straturile geoloqice mai recente. Evident, Lamarck ncerca sa puna de acord creationismul cu noile date aparute odata cu nasterea geologiei ca stiinta. Teoria este rafinata si mbogatita de Georges Cuvier (1812 - "Cercetari asupra osemintelor fosile"). Teoria evolutionista (darwinism): aparuta dupa mijlocul secolului al XIX-lea, ramne cea mai importanta si disputata teorie cu privire la evolutia si originea omului (doua fatete ale aceleiasi probleme). La baza teoriei se afla datele acumulate de tnarul Charles Darwin n timpul calatoriei efectuate n jurul lumii cu nava "Beagle" n anii 1833-1835. Scopul calatoriei era acela de a aduna date care sa confirme creatia divina. Mult mai trziu si la insistentele prietenilor sai, va publica lucrarea sa fundamentala, "Originea speciilor prin selectie naturala sau pastrarea raselor favorizate n lupta pentru existenta" (1859). Rezultatul a fost, nsa, altul. Confruntat cu varietatea deosebita a speciilor de animale (n special cazul sturzilor din Galapagos), Ch. Darwin a fost obligat sa accepte ideea ca teoriile creationiste nu reusesc sa explice varietatea speciilor. Rezumnd, teoria lui Darwin propune urmatoarea interpretare: speciile evolueaza nu att datorita mutatiilor, care sunt rezultatul hazardului, ci datorita adaptarii la mediu. Altfel spus, presiunea mediului duce la selectie naturala; speciile care nu pot sa se adapteze la noile conditii pot dispare, lasnd loc celor care au, n parte datorita mutatiilor acest potential adaptativ. Evident, ca multe alte teorii, conceptia darwinista are unele merite certe: punerea n discutie a unui factor semnificativ (mediul), stabilirea unui raport ntre mediu si speciile zoologice. Important de retinut este faptul ca, cel putin initial, aceasta teorie nu se aplica fiintelor umane. Darwin niciodata nu aincercat sa explice aparitia omului n termenii propriei sale teorii. ntr-o scrisoare adresata unui prieten si redactata dupa publicarea lucrarii sale (care nu a strnit imediat pasiuni academice), el remarca faptul ca ar fi interesant de aplicat teoria selectiei naturale si problemei aparitiei omului (o va face, dar mult mai trziu). Contemporanii sunt cei care au adus n centrul dezbaterilor teoria sa. Nuantari si evolutii ale teoriei evolutioniste: odata cu aparitia geneticii si identificarea mecanismelor ascunse ale evolutiei speciilor, teoria darwinista a selectiei naturale a intrat sub atacul celor care, din motive uneori foarte diferite, puneau sub semnul ntrebarii ipoteza unei evolutii graduale a fiintei umane. Adevarat, existenta unei "verigi lipsa" (rezultatul firesc al

limitelor instrumentelor de lucru) a fost si este exploatata n aceasta dezbatere. n acelasi timp, sau adus unele nuantari la teoria si formularile initiale. Neodarwinismul (Weismann; Dobzhonski, Mayr, Simpson) subliniaza rolul mutatiilor si evita sa implice presiunile ecologice; punctul central l constituie preadaptarea genetica (existenta latenta a unor schimbari) si polimorfismul genetic (mentinerea unor mutatii defavorabile); concluzia la care ajung acestia este ca scopul selectiei naturale este transmiterea unui set de posibiltati. Au fost aduse o serie de retuse si acestei noi orientari (Vandel, Ruffie, Zucker-kandl), subliniindu-se faptul ca evolutia ca specialzare reprezinta cresterea cantitatii informationale. Neolamarckismul ncearca sa demonstreze ca mutatia genetica se datoreaza stimulilor ecologici, genele noi reprezentnd raspunsul adaptativ. Neutralismul (Kimura) - hazardul este mai puternic dect presiunea ecologica. "Arca lui Noe": teoria elaborata de W.W. Howell propune un mecanism diferit si are ca obiectiv doar decelarea mecanismelor care au dus la aparitia umanitatii moderne (unul din punctele majore de disputa). Conform acestei teorii, care se bazeaza si pe particularitatile transmiterii informatei genetice n raport cu sexul, variantele moderne de umanitate ar fi aparut de la un stramos comun de sex feminin pe la 200.000 BP, cu variabilitate genetica redusa (la nivelul ADN-ului) si cu raspndire relativ rapida (prin grupul de femei descendente si nrudite). "Gradina Edenului": teoria reprezinta o dezvoltare a teoriei "arcei lui Noe"; ea presupune existenta a doua ramuri moderne, separate si fara contacte ntre ele; una dintre acestea, prezinta n timpul deplasarii sale, o "gtuitura" (bottleneck), nlocuind-o pe cealalta fara a avea schimb/flux genetic (speciatia) pe la 200.000 BP. Policentrismul: toate teoriile anterioare pornesc de la premisa ca specia umana a aparut ntr-un singur loc (Africa); Weidenreich respinge aceasta ipoteza initiala (1949) si propune existenta a cel putin doua centre de geneza, anume Africa si China sau Strmtoarea Sunda. Argumentele sale sunt continuitatea regionala n Africa si China(n ultima regiune, par sa existe legaturi ntre Homo erectus si Homo sapiens recens, demonstrate de dentitia Sinanthropului); transferul genetic intre cele doua grupuri ar demonstra faptul ca cele doua grupe apartin aceleiasi specii. 2. Factori care influenteaza antropogeneza; criteriile antropogenice Factorii care par sa fi jucat un rol n procesul de antropogeneza pot fi rezumati astfel: mediul nconjurator: att varietatea acestuia, ct si sursele de alimentatie, concurenta cu alte specii pentru habitat au avut un rol nu in supravietuirea speciei, ct n precizarea unor amanunte anatomice; comportamentul general al primatelor: studiile efectuate de De Vore au demonstrat rolul adaptativ al comportamentului social (protectia femelelor si a puilor, identificarea surselor de hrana etc.);

 gradul de izolore/contact ntre populatii: precizarea speciei (definita ca un grup de organisme separat de alte grupe similare prin bagajul genetic si imposibilitatea de metisaj) se realizeaza prin absenta/prezenta fluxului genetic dintre populatii (cu influenta directa asupra transmiterii variatiilor intraspecifice si a mutatiilor). Criteriile care atesta evolutia spre umanitate demonstreaza complexitatea problematicii. nca din secolul al XIX-lea, criteriile care indica umanitatea erau stabilite macar n linii generale: "Conditiile pentru mersul erect, asa cum sunt ele manifestate n scheletul uman, sunt cele care urmeaza: 1. Craniul trebuie sa fie ntr-o pozitie echilibrata, sau aproape, pe atlas; 2. Curburile si orientarea generala a coloanei vertebrale trebuie sa fie astfel nct centrul de greutate al trunchiului sa fie peste planul pelvis-ului si trecnd prin capetele oaselor coapsei; 3. exremitatile inferioare pe care este plasat pelvisul sa aiba axele coapselor si ale piciorului n unul si acelasi plan vertical; 4. Labele picioarelor trebuie sa fie orientate n unghiuri drepte pe axa picioarelor, cu talpa sprijinita de sol" (T. S. Savage & J. Wyman, 1847; apud J. C. Burnham 1971) Evident, schimbarile anatomice indica modificari comportamentale si la nivelul psihismului; problema este identificarea schimbarilor care au o relatie directa cu psihismul si, mai mult, daca relatia este unilaterala sau nu. La nivel anatomic, schimbarile care indica evolutia spre umanitate sunt: pozitia n mers ("knuckle-walking", bipedie si pozitie erecta), modificarea membrelor (pierderea opozabilitatii degetului mare, evolutia comisurii talpii piciorului, alungirea membrelor) si a coloanei, largirea bazinului si adncirea acestuia (modifica durata de sarcina si mecanica nasterilor), modificarea cutiei craniene. La nivel cerebral, schimbarile pot fi identificate pe baza modificarilor cutiei craniene. Aceasta indica cresterea ariilor anterioare (lobii frontali) dupa evolutia occipitalului/precizarea ariilor corticale (specializare), dezvoltarea creierului prin aparitia circumvolutiunilor. La nivel comportamental, schimbarile par mai dramatice. Ele vizeaza comportamentul legat de obtinerea hranei (vnatoarea diurna si cooperativa, prezenta uneltelor, repartitia sarcinilor pe sexe), comportamentul de grup (raportul dintre adulti, raportul dintre adulti si copii, tipul de comunicare), abilitatile de comunicare (limbajul/aparitia elementelor de gndire abstracta). 3. Primatele Primatele sunt mamifere placentare, aparute n urma cu 60-70 mil. ani n urma. Majoritar arboricole, acestea prezinta cteva elemente interesante n raport cu problema pe care o discutam. Strict rezumativ, aceste trasaturi sunt: reducerea volumului fetei n raport cu scheletul cranian, dezvoltarea regiunii corticale anterioare (psihism ridicat), orbite frontale, pozitie verticala a trunchiului n pozitie seznda, 5 degete, mini prehensile (si cu picior prehensil, dar nu la om si tarsieni), degete cu unghii plate (deci nu sub forma ghearelor, care au o sectiune semicirculara), 2 mamele n pozitie pectorala, dimorfism sexual limitat.

Prosimienii reprezinta primul grup care se individualizeaza n cadrul primatelor (altfel spus, care capata o anumita coerenta n dosarul fosil). Se caracterizeaza prin bot alungit, creier relativ mic, perioada activa nocturna. Familiile grupului sunt: n Madagascar: Lemurieni, Indridieni, Daubentonieni; n Africa si Asia: Lorisidiene; n Indonezia si Filipine: Tarsidieni. Simienii, a doua clasa de primate aparuta, se segmenteaza n doua mari grupe: platirhinieni (cu narinele spre exterior, coada prehensila, 36 de dinti (2/2 incisivi, 1/1 canini, 3/3 premolari, 3/3 molari); aceasta grupa este prezenta in America de Sud; catarhinieni (cu narinele n jos, coada neprehensila sau absenta, 32 de dinti (2/2 incisivi, 1/1 canini, 2/2 premolari, 3/3 molari) si sunt prezenti n restul lumii. Acest ultim grup se mparte in Cynomorphae, Pongidae (Hylobates, Pongidae) si grupul Hominidae. Primele exemplare ale acestei familii sunt Aegyptopithecus Zeuxi (Fayoum) la 30 mil. ani (Oligocen Inf.), Dryopithecus n Europa, Proconsul n Africa, Sivapithecus nIndia. n Miocen ncepe diferentierea n interiorul acestor mari familii, iar evolutia spre umanitate este mai pronuntata: Dryopithecus Fontani, Proconsul (Maior/Africanus, Nyanze), Uranopithecus, Giganthopithecus (Blacki, identificat doar pe baza denititiei, dintii acestuia fiind "dintii de dragon" din farmacopeea traditionala chineza, Bilaspurensis), n fine Sivapithecus gracilis. Grupul Hominidae-lor apare pe la 14-12 mil. ani cu Ramapithecus, primul exemplar cu o clara pozitie bipeda, chiar daca accidental sau de scurta durata.
4. Clasificarile existente si problemele lor

Cteva sunt problemele principale ridicate de clasificarile existente n acest moment. O parte a acestora se datoreaza istoricului cercetarii, o alta parte este rezultatul evolutiei fiintei umane ca organism biologic. n primul rnd, variatia genetica mai marcata la nivelul populatiilor umane preistorice n raport cu populatiile actuale (diferentele dintre indivizii de acum, sa spunem, un milion de ani sunt mai mari dect diferentele dintre indivizii actuali) a dus la aparitia unor fosile destul de diferite unele de altele pentru a crea o varietate de clasficari si de determinari ale filogeniei pornind de la un singur exemplar, de unde si diferitele denumiri date unor exemplare identificate pna acum. Apoi, conditiile de descoperire au creat, cel putin n unele situatii, confuzii temporare legate de definirea cronologica si, mai ales, de achizitiile culturale (este cazul lui Zinjanthropus boisei, pe care sotii Leakey l-au considerat initial ca fiind producator de unelte). n alte situatii, absenta contextului stratigrafic a dus la ncadrari cronologice relative (este cazul unor descoperiri din Australia sau din America de Nord). O categorie aparte de descoperiri sunt cele pierdute (de la Chou-Kou-Tien nu mai avem dect mulaje, piesele originale s-au pierdut n timpul celui de-al doilea razboi mondial). O discutie separata o reprezinta criteriile legate de identificarea "marcajelor" evolutive. Altfel spus, este greu de stabilit care trasatura anatomica - asa cum apare aceasta n dosarul fosil - este cea mai relevanta. Evolutia cutiei craniene, evolutia membrelor si a coloanei, evolutia minilor sau a bazinului, toate acestea au fost luate n considerare si postulate ca fiind determinante. Trebuie tinut, nsa, cont de faptul ca organismul uman evolueaza ca un ntreg; modificarile la nivelul pozitiei n deplasare a corpului duc la schimbarea modului de insertie a maduvii spinarii n creierul mic; bipedia elibereaza minile de rolul lor n deplasare si le face apte pentru activitati delicate (posibile si datorita evolutiei si specializarii ariilor corticale). si asa mai departe. n plus, evolutia psihica este sesizabila indirect - prin aparitia si caracteristicile culturii materiale, prin elementele legate de dimensiunea omului ca fiinta sociala (existenta grupului, tipurile de locuinta, aparitia comportamentelor simbolice etc.). O alta problema o constituie mecanismele prin care fiintele umane au evoluat. Mecanismele ipotetice trebuie sa respecte cteva criterii sa explice diversitatea anatomica a acestor specii (asa cum apare aceasta n dosarul antropologic), sa justifice coexistenta uneori ndelungata a diferitelor specii, n sfrsit, sa ofere posibile interpretari legate de sansele de supravietuire. Chiar daca, uneori, denumirile sunt diferente, n buna masura aceste teorii se refera la doua mari mecanisme :

- procesul de speciatie: definitia "genetica" a speciei este cea de grup de fiinte care se afla n incapacitate de metisaj cu alte grupe similare si care transmit de-a lungul generatiilor un set relativ coerent (dar nu constant, caci mutatii apar aleatoriu, dar pe termen lung au tendinta de a aparea cu o anumita regularitate) de trasaturi genetice, manifestat la toti indivizii grupului; din aceasta perspectiva, problema o reprezinta modul n care apar specii noi. O posibila explicatie este izolarea geografica a unui grup de indivizi de grupul principal; ca urmare, de-a lungul timpului mutatiile genetice din cele doua grupe tind sa duca la incompatibilitate genetica ntre cele doua grupe (mutatiile dintr-un grup nu se pot raspndi si la celalalt). Un astfel de mecanism a fost presupus n cazul separarii grupului de australopithecine n Africa de Est ("East Side Story") de restul primatelor, dar si la nivelul separarii altor tipuri umane ("Gradina Edenului" si "Prima Eva"). n ultimele doua cazuri, este subliniat faptul ca mutatia genetica a aparut la nivelul unui grup foarte restrns de indivizi, astfel ca n fazele initiale noua specie a fost reprezentata de un numar foarte mic de indivizi. 5. Australopitecinele

Australopithecus sp. (1O mil. ani) Precizarea genului are loc ntre 6,5 -3,7 mil. ani; definirea genului este ngreunata de raritatea fragmentelor identificate: Lukeino (Kenia) - 1 molar, Lothagam (Kenia, la SE de Turkana) - 1 fragment de mandibula, Chewerou (Kenia, la N de Marele Rift) - 1 fragment de os temporal dreapta, Konapoi (Kenia, la S de Turkana) - 1 fragment de humerus, Garusi (Tanzania, la N de lacul Eyasi) - 1 fragment de maxilar. Australopithecus afarensis Specia se precizeaza dupa 3,7 mil. ani. Are o talie redusa (1.10 - 1,30 m) si un volum cranian redus (3-400 cm3). Principalele caracteristici sunt pozitia bipeda (brahiatie sau knuckle-walking, utilizarea membrele superioare ca balsnsier), verticala tinde spre centrul de greutate n centrul de sustentatie. Modificarile scheletale sunt relativ ample la nivelul craniului (scheletul facial este mai gracil si tinde spre reducerea prognatismului, orificiul occipital tinde spre orizontala), al centurii pelviene (osul sacru si iliac) si bazinului (scurtare, adncire, alungire) datorita modificarii centrului de greutate, al coloanei vertebrale (curbura accentuata pentru amortizare si echilibru), al labei piciorului (curbura talpii) si minii (evolutia degetului opozabil). Semnificativ este faptul ca o serie de schimbari - n special la nivelul membrelor - par sa indice si schimbari neuronale (la nivelul sistemului nervos central). Principalele puncte n care au fost identificate resturi fosile ale lui A. afarensis sunt Hadar [Afar), Etiopia (exemplarul denumit "Lucy", unul dintre cele mai complete schelete identificate pna acum), Laetoli (Tanzania, la 40 km S de Olduway). A. afarensis nu are habitat amenajat (adaposturi sub forma paravanelor sau al platformelor amenajate) sau unelte; probabil avea comportamentul unui vnator de talie redusa, cu o puternica nclinatie spre vnatoarea cooperativa si exploatarea carcaselor abandonate de marii carnasieri.
Australopithecus robustus

Specia se precizeaza pe la 3 mil ani, iar durata de existenta se ntinde ntre 3 si 1 mil. ani. Cu o talie net superioara (1,50 m si un volum cranian de 500-550 cm3), A. robustus reprezinta o evolutie spre specializare n parte datorata si alimentatiei (orientarea spre vegetale de savana, cu un procent ridicat de silice si celuloza). Amanuntele anatomice sunt urmatoarele: bipedie perfecta, craniu rotunjit mult peste arcada supraorbitala,unghi nchis la baza craniului, creasta sagittala, orificiu occipital care evolueaza spre orizontala, arcada dentara diastemica (I + C < M); probabil poseda un encefal mult mai complex. Exemplarele identificate sunt raspndite pe o arie mult mai larga, iar influenta niselor ecologice variate poate explica unele diferente care apar ntre diferitele exemplare. Descoperirile cele mai importante sunt urmatoarele: Omo/Shungura (Etiopia) - 2,2/1,8 mil. ani; Olduway/Bed 1 (Tanzania) - 1,8 mil. ani, denumit initial

Zinjanthropus boisei, cu un volum cranian de 500 cm3, fata foarte dezvoltata, cutie craniana tesita, creasta sagittala, torus supraorbital, torus (coc) occipital puternic); Swartkrans (Africa de Sud) - 1,8 mil. ani, denumit initial Paranthropus cressidens, mult mai masiv, creasta sagittala, torus supraorbital, dentitie moderna la nivelul molarilor; Chessowanja (Kenia) - 1,8 mil. ani, foarte asemanator cu Swartkrans; Kromdraai (Africa de Sud) - 1.8 mil. Ani, denumit initial Paranthropus robustus, fata larga, fosa subtemporala profunda; East Turkana (Ileret, Koobi Fora) (Kenia) -1,8/1,5 mil. ani, cu un volum cranian de aprox. 500 cm3, craniu foarte robust, dimorfism sexual (creasta sagittala la masculi), prognatism accentuat si molari foarte accentuati n raport cu caninii si premolarii, oase exceptional de groase. Este sub semnul ntrebarii daca acestia au produs unelte (la Olduway, resturi de A. robustus au fost identificate n acelasi nivel cu H. habilis).
Australopithecus africanus

Datat ntre 3 - 1 mil. ani si cu o talie cuprinsa ntre 1,30 - 1,40 m, A. africanus are un volum cranian de 4-500 cm3. Este mai putin specializat, deci cu o capacitate evolutiva mai mare. n conditiile n care savana era domeniul marilor rumegatoare si a carnasierelor, iar padurea era apanajul primatelor (n special a celor adaptate la mediul arboricol sau care continuau sa aibe minile prehensile), singura nisa disponibila era cea dintre savana si padure - sau o zona de tip parkland. Este tipul de nisa care se extinde n Africa cam n aceiasi perioada (3 - 1 mil. ani). Spre deosebire de A. robustus, perfect adaptat unei diete vegetale, A. africanus are un comportament alimentar omnivor (comportamentul ooportunistic este mai accentuat) si, probabil, face primii pasi spre vnatoarea cooperativa. De notat este faptul ca A. africanus este primul tip de australopithec identificat; n 1925, doctorul sud-african Raymond Dart descoperea la Taung, n Africa de Sud, calota craniana a unui copil de aproximativ 6 ani (cu un posibil volum cranian la maturitate de aprox. 600 cm3) pe care l-a numit Pleisanthropus transvaalensis. Tot Dart este cel care considera ca acesti indivizi ar fi creat asa-numita cultura osteodontokeratica (unelte produse din oase, fildes/dinti de animal si lemn); ipoteza este discutabila, mai ales ca este nevoie de conditii speciale pentru conservarea resturilor organice pe o perioada asa de lunga. Alte exemplare identificate: Makapansgaat, Africa de Sud (435 cm3); Sterkfontein, Africa de Sud (500 cm3, cu un numar de asemanari cu omul contemporan la nivelul orbitelor, al orificiului nazal si al osului iliac). 6. Homo sp.
Homo habilis

Homo habilis este primul palier al omenirii care face parte din genul uman propriu-zis. Acum separatia dintre fiinta umana si "verii" ei este clar marcata. Cronologic, H. habilis ocupa parti importante din teritoriul Africii ntre 2,5 - 1,3 mil. ani; are o talie de 1,40 - 1,50 m, iar volumul cranian este de 650 - 750 cm3, semnificativ mai mare dect la stramosii imediati. Cteva sunt amanuntele anatomice specifice: o bipedie perfecta, fata nalta (desi se mentine prognatismul) si fruntea mai bombata, calota craniana mult mai nalta, spatele craniului mai rotunjit (encefalizare), minile si labele piciorului ncep sa fie foarte apropiate de cele moderne (dispare treptat opozabilitatea degetului mare, se contureaza comisura talpii). O serie de modificari sunt, nsa mult mai greu perceptibile direct n dosarul antropologic; ele pot fi intuite pe baza achizitiilor culturale. Acestea din urma sunt utilajul, spatiul amenajat (platforme de locuit din pietre de

dimensiuni relativ mici sau, cel mult, paravane de vnt din crengi) si rudimentele unui limbaj articulat. Prima achizitie presupune capacitatea de vedere stereoscopica, o minima abilitate de a constitui un lant tehnologic (relatia cauza - efect dintre lovirea unui bloc de roca cu un percutor si posibila despriendere de aschii), dar si un control mai mare asupra membrelor (eliberate de ultimele "sarcini" legate de deplasarea pe sol); toate acestea atesta dezvoltarea encefalului. A doua achizitie este legata mai mult de dimensiunea sociala. Spre deosebire de primate, omul construieste adaposturi pe care le foloseste (macar) mai multe nopti la rnd si se rentoarce la asezare/tabara pentru a consuma alimentele culese sau vnate. n plus, adaposturile sunt constructii artificiale (contrar opiniei comune, omul nu a folosit pesterile dect trziu, iar aceasta nu a nsemnat ca privea totalitatea pesterii ca o locuinta - exista argumente care sa sustina ipoteza ca spatiul considerat "umanizat" nu se confunda cu ntreaga pestera). Ultima achizitie - limbajul articulat - este, poate, cea mai importanta. Desi imposibil de demonstrat direct, putem sa acceptam ca ipoteza de lucru aparitia rudimentelor de limbaj articulat (legat de dezvoltarea ariei 44 corticale, asa-numita "arie a lui Broca"); n absenta acestuia este greu de explicat persistenta n timp a elementelor tipologice ale uneltelor litice - daca n interiorul unei generatii informatia referitoare la producerea uneltelor putea fi asimilata prin mimetism, la nivelul transferului de la o generatie la alta lucrurile sunt mai complicate si presupun un cod de comunicare mai complex. Principalele descoperiri apartin, n continuare, spatiului african: Koobi Fora, East Turkana (Kenia) - 2,44 - 1,6 mil. ani, craniul KNMER 1470, cu un volum cranian de 775 cm3, insertii musculare atenuate, prognatism facial, fata mai nalta, torus supraorbital atenuat, orbite si orificiu nazal foarte umane, aria lui Broca foarte dezvoltata; Olduway/Bed I si II (Tanzania) - craniul OH 7, datat la 1,7 mil. ani, volumul cranian de 650 cm3, curbura calotei craniene asemanatoare celei de Homo sapiens, mandibula mai putin robusta (dinti cu un diametru mai mic dect la Australopithecus); craniul OH 24, datat la 2 mil. ani, 1,40 m, biped, orbite rotunjite, torus supraorbital asemanator lui Homo erectus, contemporan cu Zinjanthropus boisei; craniile OH 13 + OH 16 = (1,6 - 1,4 mil. ani); Omo (Etiopia): fragment de craniu asemanator cu cele de la Olduway si 24 de dinti, toate fragmentele datate la 2 - 1,5 mil. ani; aria KBS (2,5 mil. ani), resturi osteologice si utilaj pe o arie aprox. circulara de 12 -15 m; aria DK 1 (baza Bed I), cerc de pietre (paravan); aria HAS, resturile de la 1 hipopotam si utilaj pe o arie de aprox. 7 m (activitate specializata ?); Sterkfontein/nivel 5 (Africa de Sud): craniu datat la 2 - 1,5 mil. ani, asemanator cu cele din Africa de Est; Swartkrans/nivel 1 (Africa de Sud): craniu datat la 2 - 1,5 mil. ani; Omo/Shungura (Etiopia): craniul Omo 71, datat la 2,3 mil. ani si asociat cu galete sparte, 1 chopper lateral cu 5 desprinderi; craniul Omo 123 (2 mil. ani), asociat cu resturi de debitaj, nuclee, aschii fasonate, lame, lamele etc. Melka-Kuntur (Etiopia): Gombor I (abri), datat la 1,7 mil. ani, sunt prezente choppere, poliedre, aschii retusate; situl Garba IV (1,5 mil. ani), cu galete, bifaciale, hachereaux;

Homo erectus

Acest palier al antropogenezei reprezinta, la rndul sau, un moment crucial. Chiar daca, strict anatomic, exista unele trasaturi care pot fi considerate "primitive", n ansamblu evolutia lui H. erectus se nscrie pe directia acumularilor, att anatomice, ct mai ales culturale. Are o talie de peste 1,50 m si un volum cranian de 1000 cm3 n medie; craniul este alungit si aplatizat, fruntea relativ tesita si torus supraorbital, retractie post-orbitala, cutia craniana are pereti masivi si (cel putin la unele exemplare) creasta sagittala, barbie redusa. Dar dentitia si membrele (n special minile) sunt asemanatoare celor lui H. sapiens. Poate cea mai importanta achizitie la nivel anatomic este cresterea cutiei craniene, astfel ca s-a si formulat ipoteza unui "Rubicon cerebral", a unui nivel de crestere a masei cerebrale (undeva peste 750-800 cm3) la care schimbarile sunt mai degraba calitative dect pur si simplu cantitative - cum ar fi cresterea numarului de conexiuni neuronale si dezvoltarea sistemului de circumvolutiuni, precizare ariilor corticale. Sunt, nsa, cteva elemente care trebuiesc a fi luate n considerare. n primul rnd, variabilitatea deosebita a speciei si potentialul evolutiv deosebit. Acoperind o perioada foarte lunga de timp, diferentele dintre primele exemplare si ultimele cunoscute sunt destul de mari. Mai mult, exista si diferente regionale. Apoi, este de presupus ca achizitiile culturale au acum un rol mult mai mare n adaptare si supravietuirea indivizilor. Fenomenul principal este expansiunea speciei umane n afara Africii. Chiar daca exista si ipoteza policentrica (din pacate prea politizata n ultima vreme), directiile de expansiune par sa indice, totusi, o origine africana pentru populatia umana de pe glob. innd cont de faptul ca cele mai timpurii exemplare de H. erectus din afara Africii se afla n zone care si astazi sunt tropicale sau sub-tropicale, este mai usor de sustinut o raspndire a speciei pe nise ecologice (deci o raspndire n zonele mai apropiate de habitatul originar). n ceea ce priveste raspndirea omului n zonele temperate, aceasta a fost posibila dupa aparitia focului. Focul reprezinta o achizitie culturala si biologica n acelasi timp. Prepararea carnii a nsemnat o reductie a aparatului masticator, ceea ce a nlesnit naltarea fetei si a calotei craniene (deci o crestere a volumului cranian), dar si o modificare a obiceiurilor alimentare. Influenta la nivelul comportamentelor este mai dificil de sesizat; ea poate fi doar intuita. Nu este chiar imposibil de sustinut faptul ca tipul de interactiune dintre membrii grupului s-a schimbat. n primul rnd, se accentueaza diferenta fata de restul primatelor - spre deosebire de acestea, care si schimba locul de tabara n fiecare seara, taberele si asezarile umane, chiar si n cazul grupelor umane cu un grad ridicat de mobilitate, au o persistenta mai lunga n timp. Apoi, durata de activitate n fiecare zi este mult crescuta, la fel ca si capacitatea omului de a ocupa noi spatii geografice si de a utiliza, pentru prima data, pesterile. Dar schimbarea cea mai importanta o reprezinta modificarea comportamentului n interiorul grupului ; n majoritatea asezarilor exista o singura vatra, ceea ce ne trimite cu gndul la faptul ca rezultatul vnatorii si sau al culesului era consumat n comun sau, cel putin, public. Foarte probabil aceasta a crescut importanta mecanismelor de ntr-ajutorare dintre membrii grupului (vezi cap. referitoare la economie). n sfrsit, amenajarea spatiului interior. De la acest nivel, n asezarile umane par sa existe doua spatii, unul "privat" (dedicat somnului) si unul "public" (dedicat activitatilor cotidiene).
O achizitie care a strnit discutii ndelungate este cea legata de posibila aparitie a comportamentelor simbolice (practic, a fenomenelor legate de lumea abstracta). Desi capacitatea de gndire abstracta este, n general, legata de Homo sapiens (prin aparitia artei si a nmormntarilor), credem ca este cazul sa coborm nivelul cronologic la care are loc aceasta mbogatire a bagajului cultural uman. Cteva sunt argumentele n favoarea acestei asertiuni. n primul rnd, faptul ca prelucrarea uneltelor este, deja, foarte elaborata ; aparitia uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare parte a suprafetei rocii (nucleului) din care au fost prelucrate si care atesta schimbarea unghiului de lovire de mai multe ori pentru a se conforma ct mai mult unei forme eficiente indica, n opinia noastra, capacitate de abstractizare (n sensul ca H. erectus este capabil sa stabileasca un lant operator complex, care sa-l duca de la materia prima la o forma

prestabilita). Cel de-al doilea argument este ceva mai solid. De la acest nivel (Ngandong n Indonezia si Chou-Kou-Tien n China, dar si Cauna del Arago n Franta) avem atestat consumul de carne umana. Este de discutat daca avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic ; daca la Chou-Kou-Tien ne este foarte greu sa ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate n acelasi loc cu cele de animale vnate), la Ngandong n Indonezia situatia este mai limpede. Acolo, au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violenta. O parte din aceste cranii au fata smulsa, iar o alta parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (largit). Aceasta presupune ca, probabil, consumul de materie cerebrala era un consum ritualic - un astfel de stigmat putea fi realizat doar n urma unei operatii complicate (desprinderea craniului de pe trunchi, eliminarea primei vertebre si a tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului, largirea orificiului occipital cu un bat) efectuata doar cu ajutorul uneltelor de piatra si n momentul decesului victimei (calitatile plastice ale oaselor umane se pierd relativ repede dupa deces). Oricum, comportamentul acesta implica si existenta unui univers de idei abstracte, legate de transferul de abilitati de la victima la cel ce consuma carnea acestuia - cu astfel de fenomene ne ntlnim pna n epoca istorica. Un ultim element legat de viata spirituala a H. erectus o reprezinta posibila utilizare a colorantilor (anume ocrul). Lista exemplarelor identificate nu este exhaustiva; ea da doar un ordin de marime al distributiei speciei umane pe glob. Remarcabila este si ndelunga supravietuire n timp a acestei specii ; sper sfrsitul existentei sale, el pare sa fie contemporan cu H. sapiens fossilis si H. sapiens sapiens. Africa

Koobi-Foora (craniul KNM-ER 3733), zona Turkana, Etiopia (1,8 -1,5 mil. ani): aprox. 850 cm3, bolta craniana joasa, pereti grosi, torus occipital si supraorbital, retractie postorbitala, depresiune supraorbitala, prognatism lejer, dinti anteriori mari si molari mici, afinitati cu exemplarele din NE Chinei; Olduvai (Bed II/aria FLK II, craniul OH 9), Tanzania (1,1 mil. ani): aprox. 1000 cm3, bolta craniana lunga si joasa, torus occipital accentuat, frunte foarte fuginda (tesita), torus supraorbital foarte gros, depresiune supraorbitala, asociat cu utilaj acheulean tipic (numeroase bifaciale); Ternifine, Algeria (0,7 mil. ani): initial denumit Atlantropus mauritanicus, are mandibule masive, cu dimorfism sexual pronuntat, asemanari cu Sinanthropus;
Sal, Maroc (0,35 mil. ani): cu un volum cranian de aprox. 950 cm3;

Rabat, Maroc (aprox. 0,12 mil. ani): prezinta asemanari cu Sinanthropus; Broken Hill, Zambia (0,15 mil. ani): singurul craniu paleolitic cu carii, asociat cu utilaj;
Hopefield, Zambia (0,15 mil. ani): asemanator cu Broken Hill, acheulean

Bodo, Etiopia (0,125 mil. ani): craniul prezinta un torus supraorbital, pereti foarte grosi, asemanator cu exemplarul de la Broken Hill, utilaj pe aschii Levallois; Laetoli (strat Ngaloba), Tanzania (0,120 mil. ani): are un volum cranian de 1200-1300 cm3, poate fi considerat un H. erectus recent, asemanator cu Broken Hill si Elandsfontein
Asia

Trinil, Indonezia: este una din cele mai vechi descoperiri (facuta la sfrsitul secolului XIX de doctorul belgian Eugene Dubois, care i-a dat numele de Pithecanthropus erectus), are un volum

cranian de 900 cm3, bolta craniana puternic aplatizata, frunte tesita, torus supraorbital foarte accentuat, retractie postorbitala foarte puternica; Sangiran (craniul 31) (1,1 mil. ani): denumit initial Pithecanthropus robustus, are peste 900 cm 3, torus occipital foarte puternic, a fost gasit cu o mandibula de 1,8 mil. ani (asemanatoare cu cea de Australopithecus robustus si denumita Meganthropus paleojavanicus); Sangiran (craniul Pithecanthropus VIII), (0,25 mil. ani): are un volum cranian de 1100 cm3, o fata nalta si larga, orificiu nazal si orbite mari, dentitie mare, dar cu un aspect modern; Modjokerto: tot o descoperire relativ timpurie, denumit intial Pithecanthropus modjokertensis, are un volum cranian de 700 cm3 (este un copil la vrsta infans, 6-7 ani, dar la maturitate putea atinge aprox. 1000 cm3); Sanbungmachan: volumul cranian de 1100 cm3, este un individ cu aspect arhaic (se apropie de exemplarele de la Ngandong); Ngandong (11 indivizi): media volumelor craniene de1100 - 1300 cm3, craniile sunt foarte aplatizat, iar torus-urile foarte groase, pare sa repezinte legatura dintre H. erectus si H. sapiens, posibile urme de canibalism (orificiu occipital distrus largit), fara foc si structuri de habitat, n zona de preerie, dar cu utilaj asemanator celui de la Quina (sit european);
China

Eyuan (1,7 mil. ani) Lantian (0,5 mil. ani): denumit si H.e. Lantian, are un volum cranian de 770 cm3, pare mai arhaic dect Sinanthropus, prezinta retractie supraorbitala si postorbitala, o calota craniana foarte groasa, iar mandibula este asemanatoare celei de Sinanthropus; Chou-Kou-Tien: are mai multe denumiri (H.e.Pekinensis, Sinanthropus Pekinensis), (0,5 - 0,25 mil. ani): mai multi indivizi, cu unvolum cranian de 850 -1300 cm3 si o naltime de aprox. 1,56 m, latime maxima a craniului este la baza acestuia si nu sus, torus supraorbital gros si continuu (deci nu este mai redus deasupra fosei nazale), dinti largi cu relief mult mai complicat dect la alte exemplare de H. erectus, asociat cu un inventar compus din 2000 unelte, urme clare de utilizare a focului, posibile urme de canibalism, o problema o reprezinta faptul ca aceste cranii au fost pierdute n timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, astfel ca astazi orice comparatie se bazeaza pe o serie de mulaje realizate n perioada interbelica; Dali (Shanxi), (0,2 - 0,15 mil. ani): volum cranian de aprox. 1120 cm3, torus foarte gros;
Europa

Mauer (0,65 mil. ani): mandibula Tautavel (Cauna de l'Arago), Franta, individul Arago XXI: volum cranian de 1150 cm 3, orbite joase, largi si adnci, torus supraorbital puternic, curbura joasa a calotei, frunte tesita;

Vertesszlls, (sfarsit Mindel): 1100-1200 ccm, utilizarea focului, asociat cu utilaj bazat pe piese foliacee; Swanscombe, (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. 0,28 mil. ani): volum cranian de aprox. 1300 cm3; Steinheim, (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. 0,25 mil. ani): torus supraorbital, bolta craniana joasa, dentitie asemanatoare celei moderne; Petralona, (0,2 mil. ani): volum cranian de aprox. 1200 cm3; Biache St. Vaast (0,12 mil. ani): volum cranian de aprox. 1200 cm3, asociat cu utilaj de tip acheulean; Ehringsdorf (90.000 mii ani): volum cranian de aprox. 1400 cm3, torus supraorbital masiv, convexitate accentuata a fruntii (bolta lunga, torus occipital), practic ultimul exemplar de H. erectus din Europa; Alte situri relevante: Montmaurin, Orgnac, Fontechevade, Soleihac, Grotte du Prince, Vallonet, Chillac, Lazaret, La Chaise, Terra Amata, Bilzingsleben, Stromska-Skala, Cueva Negra, Baolas, Atapuerca, Azich.
Homo sapiens

Homo sapiens fossilis (Neanderthal) Aparitia speciei umane n varianta sa moderna are o datare nesigura; momentul aparitiei sale a fost plasat, n general, ntre 240.000 si 100.000 ani, dar au fost propuse date mergnd pna la 450.000 .Hr. Oricum, acesta rezista pna catre 35.000-25.000 .Hr. Cteva sunt problemele majore care nsotesc aparitia speciei moderne. n primul rnd, problemele climatice; perioada aceasta este marcata de fluctuatii climatice destul de puternice, n primul rnd de glaciatiunea Wrm (una din cele mai dure faze glaciare) - climatul glaciar pare sa fi influentat o serie de atribute biologice (n special masivitatea trunchiului, existenta unui torus supraorbital foarte marcat), dar si sansele de supravietuire ale speciei. n al doilea rnd, raportul dintre H. s. fossilis si H. erectus. Daca filiatia dintre cele doua specii pare sa fie sigura, trebuie lamurita diversitatea tipurilor antropologice, att la nivelul H. erectus, ct mai ales la nivelul H.s. fossilis. Aceasta cu att mai mult cu ct specia care evolueaza din H. erectus nu este H. s. fossilis, ci un tip generic de H. sapiens. Varianta clasica de H. s. fossilis, anume cea europeana (neandrethalienii) reprezinta o adaptare speciala la un climat periglaciar. Altfel spus, din H. erectus evolueaza o specie noua, H. sapiens, care tinde sa se specializeze anatomic si n functie de conditiile climatice, un fenomen prezent si la nivelul populatiilor actuale. Locul de aparitie a noului tip de umanitate pare sa fie tot Africa de Est, de unde noile grupe se extind spre Orientul Apropiat, Asia si Europa, iar mai apoi, cndva ntre 60.000 si 20.000 .Hr., patrund ntre cele doua Americi, simultan cu ocuparea Australiei. Pacificul va fi colonizat mult mai trziu, n mileniile I si II ale erei noastre. Mecanismul propriu-zis de aparitie a noului tip uman este nca dezbatut, dar ipoteza care pare sa ofere o solutie este cea intitulata "prima Eva". Conform acestei

ipoteze, noul tip de umanitate a aparut ca un grup restrns de femei nrudite si care au transmis numai pe linie feminina - noile trasaturi genetice. Aceasta ar explica si lunga supravietuire a lui H. erectus si lunga perioada de contemporaneitate dintre cele doua tipuri umane. La nivelul evolutiilor culturale, apar cteva elemente semnificative. n primul rnd, aparitia diversitatii culturale - la nivelul uneltelor, apar cele 5 tipuri de traditii industriale musteriene (clasic, de tip Ferrassie, de tip Quina, de tip Levallois, cu denticulate), care delimiteaza o serie de "provincii" culturale. Elementul important l reprezinta complexitatea debitajului de tip levallois, care presupune o fparte mare doza de gndire abstracta si de planificare. n plus, exista dovezi din ce n ce mai clare pentru utilizarea ocrului (colorant mineral) si primele elemente de arta. Cresterea variantei culturale reprezinta si trecerea la adaptarea pe baze culturale la mediu si la resurse. Continua evolutia specializarii habitatului (distinctia dintre asezari principale si halte de vnatoare este mult mai clara, apar mai multe vetre n asezari, pesterilencep sa fie utilizate cu regularitate). Acum apar si dovezi clare de cult al mortilor (la Teshik-Tash, Monte-Circeo - cu occipital largit, La Ferrasssie); continua sa apara dovezi de canibalism (Monte-Circeo, Hortus, Krapina). Principalele tipuri neanderthaliene sunt: ) Engis, Neanderthal, Trou de la Naulette (oasele lungi foarte groase, dar moderne, craniu jos si arcade pronuntate), Spy; ) Gibraltar, Spy, Monte Circeo; ) Saccopastore (interglaciarul Riss-Wrm = 120.000 - 80.000): aprox. 1200 cm3, varianta arhaica (talie mai mica); ) Cariguela (doar fragmente parietale si frontale), Krapina, La Chapelle-aux-Saints (aprox. 1625 cm3); ) Qafzeh (aprox. 1550 cm3), Amud I (1740 cm3, o talie de 1,77 m, craniu lung si relativ nalt, arcade pronuntate, fata si orbite mari, torus occipital), El Tabun & Skhul (1500 cm3, arcade mai putin marcate, barbie redusa), Mugharet el Zultyeh (aprox 1400 cm3, bolta craniana mai nalta, frunte mai putin fuginda). Aceste exemplare reprezinta grupul cel mai timpuriu de H. s. fossilis, adaptat nsa unui mediu cald (alungirea membrelor pentru a nlesni schimbul termic); volumul cranian este, cel putin n unele cazuri, mai mare dect media actuala a volumului cranian. Aceasta pare sa ateste faptul ca adaptarea bilogica ramne, nca, importanta. Homo sapiens sapiens (recens) Umanitatea moderna (nu cea contemporana) este, macar n parte, contemporana cu H.s. fossilis. Ipoteza unei succesiuni cronologice ntre cele doua specii s-a nascut din situatia speciala europeana. ntr-adevar, H. s. sapiens patrunde n Europa cndva n jurul datei de 40.000 .Hr. Dar originile sale se plaseaza n grupul din Orientul Apropiat (Qafzeh, Tabun, Skhul etc.), aflat mai aproape de H. s. sapiens dect de neanderthalienii europeni. Evolutia n timp a oamenilor moderni este cea care duce la aparitia raselor moderne - un fenomen relativ recent, poate chiar de

la sfrsitul paleoliticului si reprezentnd ultima forma de adaptare biologica a fiintei umane la mediu. Adevarat, rasele actuale sunt deosebite anatomic, uneori foarte evidentCeea ce trebuie subliniat cu tarie este faptul ca doar amanuntele biologice cu rol adaptativ sunt cele care dau un aspect diferit raselor (de ex., tendinta corpurilor umane de compactare n zonele reci pentru a limita piederea de caldura, respectiv alungirea membrelor pentru un efect invers, accentuarea tesuturilor adipoase pentru mentinerea umiditatii, aparitia pliului ocular pentru protejarea globului ocular etc.). Potentialul intelectual este identic, iar apartenenta raselor la o singura specie este demonstrata de posibilitatea metisajului. La nivel anatomic nregistram evolutii n parte paralele ale diferitelor tipuri; n general, au talie mare (Cro-Magnon = 1,80 m, Grimaldi = 1,80 1,95 m) sau mica (Combe-Capelle = 1,63 m, Chancelade = 1,60 m), dar n ambele cazuri capacitatea craniana este mare (Cro-Magnon = 1600 cm3, Chancelade = 1710 cm3).
Succesiunea tipurilor pare sa fie Combe-Capelle (perigordian inferior) -> Cro-Magnon (aurignacian) -> Chancelade (magdalenian). Alte exemple relevante sunt Paviland, Solutr, Laugerie-Basse, Grimaldi, Predmosti, Obercassel. Dar practic fiecare regiune a lumii a dat la iveala resturi ale lui H. s. sapiens. Principalele achizitii culturale (si aici ne referim la paleolitic) pot fi ordonate pe mai multe paliere. La nivel tehnologic, asistam la diversificarea traditiilor tehnologice si a tipologiilor; de la nivelul paleoliticului superior, evolutia uneltelor ncepe sa fie n buna masura regionalizata. Alaturi de utilajul litic, capata o pondere deosebita utilajul din os si corn sau fildes; din aceste materiale (foarte probabil utilizate si nainte, dar n proportie mai mica) se produc unelte mai eficiente (de tipul harpoanelor, al vrfurilor de sulita). Dar poate ceea ce este mai important este faptul ca apare prima unealta care multiplica forta umana - propulsorul. Acesta practic mareste distanta loviturii eficace de sulita, ceea ce se traduce ntr-o vnatoare mai eficienta. La nivel cultural, principala achizitie este arta (vezi infra). Complexitatea aceasteia reprezinta separarea clara a omului modern de toti predecesorii sai.

7. Concluzii Fenomenul de antropogeneza ramne un proces complex, care are nca multe lacune. sansele de supravietuire a fosilelor, sansele ca un antropolog sa le descopere sunt mici. Aceasta a dus la gauri majore n "dosarul" antropologic si a dus la speculatii, unele dintre acestea rizibile. n plus, elementul politic nu poate fi uitat. Discutiile despre primii locuitori ai celor doua Americi, de pilda, sunt astazi foarte afectate de dimensiunea politica - daca s-ar demonstra ca primele fiinte umane de pe cele doua continente nu au fost nativii americani, ci un alt grup (vezi supra), o buna parte a argumentelor politice ale organizatiilor acestora ar fi eliminate. Desigur, nici dezbaterea legata de creatia divina nu poate fi ignorata. Dar un cercetator trebuie sa faca o separare ntre propriile sale credinte (care reprezinta sfera intima) si dezbaterea academica (sfera "publica"). n ultima instanta, de mai bine de doua sute de ani sunt scoase la iveala resturi antropologice, care ar trebui explicate (macar) nti pe cale pragmatica. Specia umana continua sa evolueze si astazi. Diferentele de durata dintre evolutie si viata indivizilor face ca acest proces sa nu fie perceptibil, chiar daca avem dovezi ale unor schimbari anatomice dramatice petrecute ntr-un timp relativ scurt (cazul "izolatelor geografice", cel mai reprezentativ este cel al pigmeilor).

5 Structuri economice (1) Vnatoarea si culesul Elemente structurale ale vietii economice Oamenii Structurile sociale Concluzii 1. Generalitati Importanta si semnificatia temei Tema propusa este a doua tema majora a cursului. Evident, ea poate fi abordata din multe puncte de vedere si poate avea multe semnificatii. O interpretare marxista ar presupune o pozitie dominanta a aceastei dezbateri despre structurile economice primitive si ar enunta primatul acestora asupra ansamblului societal. n schimb, o interpretare clasicizanta a acestui segment al cercetarii preistorice ar lua n considerare mai degraba analiza obiectelor, a tehnicilor si tehnologiei, circulatia si rolul jucat de acestea n evolutia colectivitatilor preistorice. Am optat, nsa, pentru un demers structuralist. Altel spus, ne vom ocupa de structurile economice mai degraba ca instrumente de adaptare a grupurilor umane la mediu si la resurse, n conditiile unei tehnologii date. Vom ncerca sa exploram raportul care exista ntre grupurile umane, (structura lor) si modul de obtinere a hranei si a luxului. Interpretarea marxista sustine ca luxul este un produs al suprastructurii, nascut din aproprierea de catre unii a muncii multora; prin urmare, luxul este o realitate a istoriei, iar nu a preistoriei. n spatele acestei afirmatii se ascunde ideea ca luxul - exprimat n cantitate sau n calitate, deci n numar sau n raritate - este produsul claselor sociale. Aceasta asertiune poate fi sustinuta doar n conditiile n care analizam nvelisul material al obiectelor, iar aceasta pe baza unor definitii rigide ale preistoriei, valorii etc. O definitie si o ntelegere mai elastica a nsasi conceptului de preistorie duce, nsa, la alte rezultate.

Alimentatia si modul de locuire sunt, poate, domeniile cele mai bine delimitate n cadrul antropologiei economice. Sunt, la limita, cele mai vizibile elemente constitutive ale unei societati si clasificarea societatilor umane a fost multa vreme (n parte nca este) determinata de modalitatile specifice de obtinere a subzistentei. Dezbaterea legata de "modul de productie" nu sa ncheiat odata cu reculul statelor cu ideologie marxista si - chiar daca se poate vorbi de "sisteme de productie" - rolul analizei economiilor societatilor non-literate ramne un domeniu important de analiza a elementelor generice ale vietii economice. Ceea ce ridica o problema suplimentara este dimensiunea ideologica a analizei sistemelor economice. Discutia despre modurile de productie (primitiv, asiatic, sclavagist etc.) din teoria clasica marxista indica, de exemplu, cteva inadvertente: fluctuatia criteriilor de clasificare (tipul de obtinere a hranei, localizarea geografica, rolul unei categorii sociale), ierarhia dubioasa a criteriilor (rolul obtinerii bunurilor materiale, ignorarea dimensiunii sociale a obiectelor), extrapolarea unor elemente legate de analiza societatilor industriale asupra societatilor pre- sau non-industriale. La fel, antropologia evolutionista (Firth si Service) pare sa ignore elementele de constanta din economia primitiva. n mod fundamental, ne putem orienta spre cteva definitii ale economiei. Beals si Hoijer (1966:451-452) rezuma discutia n trei ntrebari:

"(1) How are the goods and services wanted or needed by human societies produced? [.] (2) How are the goods and services that are produced distributed or allocated among the members of fuman societies? [.] (3) How are the goods and services that are produced and distributed in human societies eventually put to use and and consumed, and what patterns of behaviour governs this process?" Kottak (1994: 308) adauga o noua ntrebare: "What motivates people in different cultures to produce, distribute or consume?"
Definitia economiei si a institutiilor economice la nivelul societatii primitive Termenul de "economie" aplicat preistoriei a fost si ramne sursa unor controverse acerbe ntre specialisti. Se confrunta doua mari scoli de gndire, ambele cu partizani dinamici si argumente extrem de credibile. O prima scoala considera ca preistoria reprezinta o perioada speciala n evolutia societatii umane, cu reguli si mecanisme speciale, care nu se mai rentlnesc n alte perioade. Adversarii acestui punct de vedere atrag atentia asupra faptului ca exista dovezi care par sa demonstreze existenta unor mecanisme economice complexe; ca urmare, sustin acestia, analiza societatilor primitive poate utiliza concepte economice care, n general, sunt aplicate altor epoci. Termenul fundamental este cel de "economie de subzistenta". n termeni simpli, este vorba de obtinerea hranei, deci a resurselor necesare sustinerii vietii. Factorii care influenteaza obtinerea subzistentei sunt: mediul fizic (nu determina comportamentul, dar limitarea optiunilor determina pattern-urile culturale); limitarile induse sunt legate de materiile prime disponibile, resursele alimentare si permanenta/ciclicitatea acestora; activitatile economice si organizarea acestora depind de raportul dintre resursele ce pot fi culese si cele ce sunt vnate (n cazul celor vnate este vorba de dimensiunea vnatului, dificultatea vnatorii si a transportului vnatului etc., n timp ce la nivelul resurselor culese ne putem gndi la caracterul sezonier al acestora, durata pna la care pot fi stocate, gradul de concentrare ntr-o singura zona sau mai multe etc.); distantele n raport cu alte grupe (stabileste nivelul concurentei pentru un set dat de resurse), diversitatea/uniformitatea acestora (posibilitatea de suplimentare a resurselor prin reciprocitate); dimensiunea populatiei (stabileste raporturile dintre indivizi, dintre acestia si resurse; n sfrsit, raporturile dintre societati); tehnologia disponibila (precizeaza gradul de eficienta al exploatarii resurselor, raportul cu mediul etc.);

exchange, and

Rezultatele acestor factori sunt multiple. n primul rnd, stabilirea strategiilor de subzistenta. n general, sunt acceptate trei mari strategii: vnatoare si cules (assault, trapping, snaring, pitfall, poisoning); "intensive foraging" (domesticire si agricultura incipienta); agricultura intensiva si pastoralism. Este evident faptul ca termenul de "strategii" corespunde, n fapt, celui de nivel tehnologic (incluznd aici nu numai uneltele, ci si modul de utilizare al acestora si ocupatiile). Mai corect ni se pare termenul de "sisteme economice". Ele cuprind indivizii, tehnologia pe care o poseda si relatiile pe care acestia le au ntre ei si cu mediul (resursele etc.). Pentru a da un exemplu, vnatoarea cooperativa implica att cunostinte legate de comportamentul animal, de mediul nconjurator si de producerea uneltelor de vnatoare, cat si stabilirea anumitor relatii ntre indivizii participanti (sprijin reciproc, reguli de mpartire a prazii, reguli ale vnatorii etc.). Rezumnd discutia de pna acum, putem considera, macar ipotetic, ca elementele structurale ale economiei primitive sunt: tehnologia, institutiile economice si relatiile sociale cu impact direct asupra economiei. 2. Elementele structurale ale vietii economice Tehnologia si utilajul litic Partea cea mai cunoscuta a economiilor primitive este cea legata de unelte. Faptul ca n sapaturile arheologice, acestea reprezinta zdrobitoarea majoritate a obiectelor recoltate, ca multe grupe primitive contemporane produc si utilizeaza si astazi astfel de unelte le face categoria cea mai sigura de obiecte pe care sa se bazeze analiza comportamentelor economice primitive. Istoricul cercetarii

Uneltele de piatra sunt cunoscute de multa vreme. Unii autori antici (cum ar fi Lucretius) asociaza uneltele de lemn si de piatra cu salbaticia, idee pastrata pna n secolul XX. n perioada Renasterii, vrfurile de sageti (mai ales cele cu o forma asemanatoare celor din metal) erau denumite ceraunii si erau folosite ca amulete mpotriva traznetelor; se considera ca "cerauniile" sunt rezultatul coagularii vrfulului fulgerului - acesta patrunde 6 m n pamnt, apoi urca spre suprafata cu un metru pe secol. Mult mai trziu, la sfrsitul secolului XVIII, doctorul belgian Schmelling (primul care a afirmat ca oasele neobisnuite gasite n unele pesteri din arile de Jos ar putea proveni de la oameni preistorici) se va ntreba daca nu cumva aceste ceraunii nu sunt, de fapt, dect unelte preistorice. n prima jumatate a secolului XIX, Boucher de Perthes va redacta o carte n trei volume, n care afirma caracterul intentional al acestor piese litice si le va da primele denumiri, inspirate din denumirile de unelte contemporane lui. Din acest moment se poate discuta de nceputul analizei stiintifice a inventarului litic preistoric. Dar adevaratul nceput este realizat de fratii de Mortillet (Gabriel si Andr), care realizeaza, n 1983, prima tipologie a uneltelor cioplite. O buna parte a acesteia este si astazi n vigoare. Cercetarile ulterioare au adaugat la numarul de tipuri de unelte, au rafinat tipologia acestora, au stabilit variante si particularitati regionale ; dar, n linii mari, ideile celor doi sunt la baza analizelor tipologice. Contributii majore la acest domeniu vor apare de-abia dupa al doilea Razboi Mondial. Franois Bordes realizeaza o tipologie a paleoliticului inferior si mijlociu, iar Denise de Sonneville-Bordes si Jean Perrot tipologia paleoliticului superior. ncepnd cu anii '60, noi abordari sunt ncercate si n acest domeniu, n parte datorate utilizarii calculatorului, dar si faptului ca numarul detaliilor care erau luate n considerare a crescut foarte mult. Alaturi de detaliile tehnice (modul de cioplire, tipurile de retuse etc.) au nceput sa fie luate n considerare si lanturile de operatii care aveau Elemente de tipologie si tehnologie a. Partile componente ale uneltei

Vocabularul descriptiv al utilajului cioplit cuprinde cteva categorii de termeni care au importanta speciala atunci cnd se ncearca atribuirea culturala a unui inventar. Principalii termeni sunt urmatorii : piese pe nucleu si pe produse de debitaj: piese realizate dintr-o bucata de materie prima (nucleu) sau piese realizate din parti desprinse din nucleu (aschii sau lame, primele avnd latimea apropiata de lungime, iar ultimele fiind mai degraba lungi); detaliile tehnice sunt analizate si n functie de locul n care acestea se afla pe piesa si de pozitia fata de cel ce analizeaza piesa; exista o parte proximala (partea mai groasa a piesei pe nucleu sau partea cu bulbul de percutie la aschii si lame), o parte mesiala (la mijlocul uneltei) si una distala (la capatul acesteia, cuprinznd de regula vrful si sau partea activa); n cazul pieselor pe produse de debitaj, exista o suprafata ventrala (cu bulb de percutie si stigmate de desprindere, rezultata din desprinderea de nucleu) si una dorsala (care cuprinde suprafata exterioara a nucleului); partea activa a piesei este constituita de muchia sau vrful (acesta din urma prelucrat special) ; dupa desprinderea aschiei sau lamei din nucleu, aceasta prezinta o parte activa "a vif" (sau naturala), foarte taioasa dar foarte fragila; retusele care se aplica pe aceste muchii sunt menite sa creeze un unghi obtuz care sa mareasca rezistenta acesteia; n cazul burin-ului, partea activa este realizata prin retezare; la fel, unele microlite (si probabil si lamele neolitice) erau folosite fara retusare; partea pasiva a piesei este folosita pentru prindere cu mna sau pentru nmanusare (ntr-un mner de lemn, de corn sau de os, cu ajutorul unor sfori vegetale sau animale sau cu ajutorul rasinilor); n unele cazuri, prinderea se facea doar prin presiune (cazul unor piese de tipul topoarelor epipaleolitice). Principalele categorii de material (unelte, produse de debitaj) litic cioplit

b.

Tipurile de unelte, pentru toata perioada paleoliticului, sunt peste 150. Aceasta nu nseamna ca nu se pot regrupa n categorii mari. Criteriile de regrupare pot fi strict tipologice (n functie de forma) sau legate de posibila utilizare a acestora. Mai pot fi grupate n functie de materia prima (de regula n opozitia roci - materii prime organice), sau daca sunt piese simple, duble, multiple (mai trziu si compozite). Totusi, principalele categorii ramn nca cele tipologice. Fara pretentia exhaustivitatii, o clasificiare sumara ar putea fi urmatoarea: materie prima: nuclee - primare, preparate; primele sunt de regula galete, celelalte sunt nuclee prelucrate pentru a usura desprinderea pieselor de debitaj (aschii, lame, vrfuri); piese pe nucleu: toate piesele masive (de tipul chopper, chopping tool, vrfuri, pic-uri, racloare, unele gratoare carenate);

piese pe produse de debitaj: toate uneltele care au ca suport lame si sau aschii (n general grattoir-e, piese denticulate, unele vrfuri cum sunt cele de tip levallois sau cele din fazele finale ale paleoliticului, burin-e, unelte duble, o serie de asa-numite couteaux dos, toata gama de microlite - aceste fiind realizate pe lamele).

Evident, sunt si situatii mai complexe, care nu pot fi strict clasificate (cum ar fi vrfurile de tip levallois, unele unelte realizate n tehnica bifaciala pe aschii masive sau piese microlitice considerate initial unelte, dar care la o analiza mai atenta s-au dovedit a fi resturi de prelucrare). O alta problema o reprezinta raportul dintre piesele de calitate si piesele realizate ntr-o tehnica mai putin sofisticata. n multe ocazii, populatiile paleolitice realizau un set limitat de piese de calitate (deci cu toate detaliile tehnice), n timp ce majoritatea pieselor - n special cele masive - erau realizate rapid. Aceasta situatie poate avea mai multe explicatii. O prima motivatie ar fi aceea a comoditatii - nu ai nevoie de o piesa masiva perfecta atunci cnd ea foloseste doar la spargerea oaselor pentru a extrage maduva; chiar daca pentru realizarea unui vrf nu este nevoie de mai mult de 15 minute, s-ar putea ca termenul de "randament" sa nu aibe sens pentru primitivi. Un alt motiv poate fi acela al ndemnarii diferite - la Baume-Bonne s-a putut observa cum piesele de calitate sunt mai aproape de vatra (loc mai avantajos, poate "controlat" de indivizii mai ndemnateci), iar piesele mai grosolane se afla la o distanta mai mare de sursa de lumina si de caldura. Dar explicatiile cu un grad mai ridicat de probabilitate sunt legate de materia prima si de mobilitatea acestor grupe umane. nca de la nivelul paleoliticului inferior trziu s-a observat (la Bilzingsleben, de exemplu) ca grupele umane prefera - cel putin pentru piesele de dimensiuni mari - materia prima locala, chiar daca aceasta este de calitate mai slaba; materia prima de calitate este folosita pentru piesele care sunt bine prelucrate, iar acestea au tendinta de a se conforma dimensiunilor materiei prime (n general de micsorare). Mobilitatea grupelor impune si alte restrictii asupra inventarului litic. Chiar daca primitivii contemporani au mijloace care sa faciliteze transportul (cosuri si plase, travois, mai trziu sanii si barci, diferite specii de animale de tractiune), principala forta motrica ramne cea umana. n consecinta, rezultatul este nevoia de reducere la maxim a obiectelor ce trebuiesc transportate. La nivelul inventarului litic, aceasta se traduce prin existenta unui set minimal de unelte foarte bine realizate si care ncorporeaza toate elementele tehnologice din traditia grupului ("basic tool-kit", un fel de modele la scara 1:1) ; pornind de la acesta, membrii grupului pot reface ntregul inventar obisnuit. c. Tehnici de producere a uneltelor cioplite

Tehnicile de producere a utilajului litic sunt cele care ajuta (alaturi de diferiti indici statistici) la datarea relativa si la ncadrarea culturala a inventarelor litice. Tipuri de percutie Principalele tipuri de percutie sunt percutia cu percutor dur (o bucata de roca, de obicei o galeta, cu o duritate egala sau mai mare decat a materiei prime), cu percutor moale (o bucata de roca mai moale dect materia prima sau, mai frecvent, un os mare, o bucata de corn de animal), percutia prin presiune (desprinderile nu se fac prin lovire, ci prin apasare), percutia "pe nicovala" (desprinderile se realizeaza cu ajutorul att al loviturii percutorului, ct si al contra-loviturii bucatii de roca sau de os folosita ca nicovala). Fiecare tip de percutie lasa stigmate specifice pe partea ventrala (piesele realizate cu percutor dur au, de regula, un bulb de percutie pronuntat, aschieri numeroase, suprafata valurita) sau n aspectul general (lamele, de exemplu, au un profil curbat). Percutia cu percutor moale are ca rezultat alungirea lamelor si a aschiilor, reducerea bulbului de percutie; desprinderile prin presiune permit obtinerea unor lame foarte lungi si drepte. n cazul pieselor pe nucleu, cea mai raspndita combinatie este percutia dura pentru realizarea degrosarii si a principalelor desprinderi, retusate apoi cu ajutorul desprinderilor cu percutor moale. Tipuri de debitaje Cteva sunt debitajele (tehnicile de producere a uneltelor) care sunt reprezentative. Literatura de specialitate face referiri la debitaje de tip clactonian, la debitaj de tip levallois si la o serie de debitaje determinate spatial (pe diferite regiuni geografice). Cel mai interesant ramne, nsa, cel de tip levallois.Acesta presupune o serie ntreaga de operatiuni nainte de extragerea pieselor levallois (vrfuri si lame). Tipuri de retuse Retusele au ca principal scop facilitarea mnuirii pieselor sau a nmanusarii acestora. Ele apar fie pe partile active (au ca scop realizarea unui unghi mai obtuz al muchiilor vif pentru a mari rezistenta la uzura a acestora), fie pe partile distale sau proximale(subtierea sau retezarea acestora pentru a facilita nmanusarea, cu sau rasini, cu sau fara fibre vegetale sau tendoane de animal). Principalele tipuri de retuse sunt cele ecailleuses (n solzi) cele envahissantes (invadatoare, patrunznd de pe margini pe partea centrala a piesei), aurignaciene (limitate la partile active). Unelte din materii organice

Existenta uneltelor din materii organice a fost presupusa de foarte timpuriu, att de catre autorii antici, ct si de cercetatorii secolului XX. Problema este legata de faptul ca materiile organice, n special lemnul, mpletiturile si textilele, supravietuiesc n conditii cu totul speciale. Este nevoie ca mediul de depunere al obiectului respectiv sa fie constant, att ca temperatura, ct si ca nivel de umiditate. n plus, este nevoie ca oxigenul (principalul agent de descompunere) sa lipseasca. Astfel de conditii se ntlnesc n climate extreme (cum ar fi zonele alpine sau polare, zonele desertice) sau n conditii speciale (turbariile din nordul Europei, unele cimitire sau n straturile foarte marnoase). O situatie mai buna o au piesele din os si corn, care intra ntr-un proces de fosilizare, deci au sanse mai mari de supravietuire. Principalele tipuri de unelte sunt vrfurile de sulita si harpoanele, sulitele, percutoarele si propulsoarele. La acestea se pot adauga categoria mijloacelor de transport (sanii, schiuri, patine, rachete, barci, travois). 3. Ocupatiile si randamentul Uneltele reprezinta doar o parte a sferei economice. Ele asigura un anume potential al activitatii economice. Raportul dintre unelte ca expresie a tehnologiei si resurse da randamentul acestor culturi. Principalele activitati ramn vnatoarea si culesul. S-a speculat foarte mult cu privire la rolul celor doua ocupatii n procesul de antropogeneza. Este foarte adevarat faptul ca o concluzie definitiva cu privire la regimul alimentar al anthropoidelor (n primele etape de evolutie) nu a putut fi stabilita - talia si dentitia sugereaza o alimentatie vegetala sau omnivora (incapacitatea de a concura marile carnasiere, de a vna rumegatoarele din savana), bazata pe exploatarea carcaselor animalelor ucise de carnasiere (scavenging) sau vnatoarea animalelor de talie foarte mica, alaturi de culesul plantelor si a tuberculilor. n fazele ulterioare, dupa nivelul H. habilis, rolul vnatorii pare sa ia amploare. Ceea ce este greu de decis este importanta celor doua activitati (vnatoarea si culesul) n asigurarea subzistentei comunitatilor palelolitice si mezolitice. De fapt, un raspuns la aceasta ntrebare reprezinta raspunsul la ntrebarea daca aceste societati reprezentau o lume a afluentei sau nu. Vnatoarea umana este diurna si cooperativa; se bazeaza pe colaborarea grupului de barbati adulti care exploateaza n comun teritoriul de vnatoare (la unele populatii dinCanada, nsa, exista "loturi" individuale/familiale de vnatoare). Fie ca este vorba de animale de talie mare (asa cum pare sa fie cazul n paleolitic), fie ca este vorba de vnat de dimensiuni mici (asa cum o atesta comunitatile primitive actuale), cooperarea dintre adultii grupului este necesara pentru a asigura un randament acceptabil, asigurat si de dimensiunea animalelor (mamut, ren, cervidee, rinocer lnos, cai salbatici etc.). Trecerea la climatul contemporan de-a lungul epipaleoliticului a schimbat vnatoarea, n sensul ca - odata cu disparitia sau retragerea animalelor mari spre nordul Europei - rolul vnatului mic si al pescuitului cresc semnificativ. Este de presupus ca rolul plantelor si al fructelor (n special al celor care pot fi conservate mai mult timp) creste si el. Vnatoarea pare sa asigure un procent important din caloriile necesare ntretinerii corpului uman. Cu toate acestea, trebuie sa tinem cont de caracterul sezonier al resurselor obtinute din vnatoare. Altfel spus, chiar daca asigura un belsug alimentar, vnatoarea este mult mai nesigura dect culesul, ceea ce nseamna ca resursele vegetale (n special nucile, radacinile etc.) sunt cele care asigura supravietuirea grupului ntre perioadele de belsug datorate vnatorii. Caracterul sezonier al resurselor duce si la o caracteristica fundamentala a comportamentului uman paleolitic (si care pare sa se accentueze n mezolitic), anume nomadismul accentuat, asa cum pare sa fie demonstrat de situatia de la Terra Amata (revenirea unui grup pe acelasi loc timp de 11 ani). Nu este vorba de o deplasare pe teritorii foarte ntinse, ci pe teritorii relativ bine delimitate ("granitele" fiind precizate cu ajutorul unor elemente de relief cu valoare simbolica) si care sunt caracterizate prin caracterul sezonier al resurselor. Deplasarea dintr-un punct n altul se face ca urmare a abundentei resurselor, nu a epuizarii acestora (grupele abandoneaza un teritoriu nu fiindca nu mai sunt resurse, ci fiindca exista o abundenta de resurse n alta parte). La nivelul mezoliticului, pattern-ul de deplasare pare sa se modifice, n sensul ca grupele umane nsotesc animalele care se retrag spre nordul Europei (renul si mamutul), iar apoi dezvolta mecanisme de obtinere a subzistentei bazate exclusiv pe aceste animale. Aceasta deplasare sezoniera a grupelor umane nlesneste si contactul cu celelalte grupe nvecinate. Caracterul afluent al societatii paleolitice trebuie nteles n relativitatea sa - perioade scurte, n care exista o abundenta de calorii de origine animala, urmate de perioade la limita subzistentei. De altfel, o serie de institutii si mecanisme sociale au aparut ca urmare a nevoii de a suplini prin adaptare sociala ceea ce tehnologia nu putea asigura.

Obtinerea hranei este elementul fundamental al aproape oricarei societati umane. Ca atare, el tine de esenta biologicului si nu si-ar gasi locul ntr-o discutie despre societatea umana daca nu ar exista distinctii fundamentale ntre satisfacerea acestei nevoi de completare a caloriilor pierdute. Discutia poate fi plasata pe doua mari coordonate: obiectele si comportamentele. Obiectele - mai bine zis - grupurile de obiecte - care compun aspectele materiale ale obtinerii hranei, pot fi la rndul lor mpartite n mai multe categorii (unelte propriu-zise, unelte pentru produs unelte, unelte pentru multiplicarea energiei aplicate). Luarea n considerare a unei singure

categorii n clasificarea sau stabilirea "nivelului tehnologic" (ca sa nu ne mai referim la conceptul de "dezvoltare culturala") este riscanta, la fel ca si extinderea nepermisa a categoriilor legate de resursele energetice disponibile. Sa dam cteva exemple si sa ne gndim si la dimensiunea arheologica, deci la raportul dintre comportamentele umane si comportamentele care sunt sesizabile prin cercetarea arheologica. Progresul realizat la trecerea de la paleoliticul mijlociu la cel superior este de cele mai multe ori echivalat cu aspectele legate de un debitaj mai complex, de diversificarea tipurilor formale de unelte, de cresterea complexitatii tehnologice si de definirea unor "provincii culturale". Mult mai putina atentie s-a acordat inovatiilor pe care le presupune includerea pe scara larga a unor noi materii prime (os, corn, fildes) si aparitia propulsorului si a harponului. Aceste noi elemente, nsa, sunt cel putin la fel de importante. Materiile organice dure au cteva avantaje: ele permit o prelucrare mai precisa, sunt mai rezistente (prin flexibilitate), cresc complexitatea lantului tehnologic (folosirea apei sau a aburului pentru prelucrare), maresc gradul de folosire a animalelor vnate. n ceea ce priveste harponul si propulsorul, acestea permit intensificarea vnatorii prin cresterea numarului de animale vnate pe aceiasi suprafata si prin utilizarea mai multor nise ecologice. n esenta, avem de-a face cu o modificare a ierarhiei obiectivelor economice, pe masura ce se schimba si tehnologia. Altfel spus, schimbarea se propaga pe o linie: resurse limitate (nisa ecologica limitata) -> inovatie (intensificare la nivelul resurselor existente) > expansiunea resurselor (de regula asociata cu un spor demografic peste nivelul absorbtiei naturale) - > nou ciclu de inovatie. La fel, trecerea la economia productiva este de cele mai multe ori analizata din perspectiva utilajului litic si, n general, din perspectiva instrumentarului material (ceramica, locuinte etc.). n ceea ce priveste subzistenta, analizele sunt axate mai degraba pe schimbari dect pe continuitate. Tipica este asocierea cultivarii plantelor cu cresterea animalelor si cu ceramica, toate fiind, la rndul lor, cauze ale sedentarizarii. O analiza a comportamentelor asociate diferitelor paliere poate lamuri cteva dintre aspectele ramase n suspensie. Un prim text poate indica o atitudine mai degajata dect goana continua dupa hrana. Cu exceptia a unu sau doi barbati - fara putere reala, dar dornici sa coopereze si sa primeasca rasplati ocazionale -, pasivitatea grupei este ntr-un contrast puternic cu dinamicul ei sef. Este ca si cum grupa, dupa ce a renuntat la unele avantaje n favoarea sefului, s-ar fi bazat n schimb pe acesta pentru [asigurarea] intereselor si a sigurantei ei [.] Trupa de bastinasi si propriul meu grup au pornit mpreuna ntro calatorie presupusa a fi scurta;dar din cauza animalelor pe care le luasem cu mine, seful a decisca drumul obisnuit printr-o padure densa nu putea fi folosit. El ne-a dus prin teren deschis, a ratacit caleade mai multe ori, astfel ca nu ne-am atins tinta la data planificata. Proviziile erau epuizate si nu se vedea nici un vnat. Perspectiva deloc straina a unei zile fara mncare s-a insinuat morocanoasa ntre bastinasi. Dar de data aceasta era responsabilitatea sefului. ntregul plan fuses al sau, la fel ca si ncercarea de a gasi o cale mai usoara. Asa ca, n loc sa ncerce sa gaseasca mncare, bastinasii flamnzi s-au asezat la umbra arbustilor si au asteptat ca liderul lor sa-i scoata din aceasta situatie foarte neplacuta. El nu a asteptat sau a comentat; din contra, lund incidentul asa cum era, el pur si simplu a parasit tabara acompaniat de una dintre nevestele

sale. n tabara, ziua a fost petrecuta cu somn, brfa si lamentari. Dar trziu,la apus, seful si sotia lui au reaparut ncarcati din greu cu cosuri umplute pna la refuz. Vnasera toata ziua lacuste [.] Aceste alimente au fost primite cu entuziasm, mpartite si consumate n mijlocul bunei dispozitii recstigate. A doua zi dimineata, toata lumea s-a narmat cu o creanga desfrunzita si a plecat la vnatoare de lacuste. Cl. Levi-Strauss, 1944, referitor la Nambikwara (apud Cohen & Middleton).

Al doilea text, referitor la alte spatii, indica un comportament similar; important este si faptul ca cele doua situatii privesc populatii care nu traiesc n zone optime din punctul de vedere al resurselor. Obiceiurile de vnatoare ale !Kung nu cer ca vnatorii sa se limiteze la propriul lor teritoriu, iar proprietatea asupra animalelor vnate nu se bazeaza pe teritorii. Animalele nu apartin cuiva pna n momentul n care sunt vnate [.] Micile lor sageti ucid mai degraba prin otrava dect prin perforare adnca si, atunci cnd au lovit un animal, daca acesta este mare, el poate sa rataceasca pentru nca 3-4 zile pna cnd moare din cauza otravii [.] Odata ce o sageata a nimerit un animal, acesta aprtine proprietarului sagetii. Prima sageata care loveste animalul astfel nct ramne nfipta este cea care, teoretic, stabileste cine este proprietarul. Proprietarul poate sa fie unul dintre vnatori sau nu, poate sa fie un barbat sau o femeie [.] Indiferent unde moare animalul, carnea este dusa la grupul proprietarului sagetii. Daca animalul moare ntr-un teritoriu altul dect al acestuia, vnatorii vor face un dar din carne proprietarilor teritoriului daca i ntlnesc, dar nu este obligatoriu plata vreunui tribut. Mici creaturi cum sunt broastele testoase apartin celui care le prinde pe teritoriul sau. Persoana care poseda aceste terenuri le poate mparti cu propria sa familie nucleara si dependentii acesteia, sau cu altii carora vrea sa le dea. Animalele mari, nsa, sunt mpartite cu toata lumea din grup. si vizitatorilor li se poate da carne. L. Marshall, 1960, referitor la !Kung La nivelul populatiilor horticole, situatia se prezinta oarecum asemanator. Kunbun este un barbat tnar, casatorit, plin de energie, de aproximativ 23 de ani. Sotia lui Kunbun, Rameka, are un copil, un baiat. n iunie 1965, Kunbun avea doua gradini n cultivare. Trezindu-se n zori, [Rameka] si ncepe ziua treptatdnd de mncare fiului ei si punnd lemne pe jarul din vatra. Ea mannca fie ceva deja gatit si pastrat peste noapte n frunze sau tuberculi copti dimineata pe vatra. Dupa ce a mncat si daca este nsorit, Rameka se alatura grupului de femei care se afla n apropierea casei ei sau a celei din apropiere si care brfesc, fac sfoara sau saci din plasa si care se cauta de paduchi una pe cealalta. Dupa o ora si ceva de stat n soare, ea se pregateste sa paraseasca gospodaria cu plantatorul ei si doi saci de plasa, unul fiind un leagan pentru copilul ei iar celalalt o sacosa pentru produsele gradinii. Drumul pna la gradina 1 dureaza o jumatate de ora, cel pna la gradina a doua aproape o ora. n gradini, ea lucreaza la recoltare si la plivit. Ea scoate buruienile mici cu radacinile si le pune sa se usuce pe buturugi, pietre sau busteni; buruienile mai puternice sunt scoase cu batul sau taiate cu macheta pe care o poarta uneori cu ea. Ea culege n acelasi timp cu plivitul; pe masura ce se plimba prin

gradina, ea culege un cartof dulce aici, o mna de pastai dincolo. Frecvent, ea se opreste sa se joace cu bebelusul sau sa-l alapteze. Atunci cnd Kunbun este n gradina, si el pliveste si recolteaza, dar arareori pentru o perioada de timp att de ndelungata ct Rameka. ntre doua si trei dupa amiaza, Rameka porneste spre casa cu copilul ei si cu sacul din plasa, acum plin cu tuberculi, pastai si alte produse cntarind cel putin 10-15 kilograme. Pe drumul spre casa ea ar putea sa culeaga ceva lemn de foc din copacii taiati mai devreme de Kunbun astfel nct sa se usuce. Atunci cnd ajunge la gospodarie, ea si depune poverile si aduce apa daca este nevoie sau trimite un copil dupa apa. Apoi, mpreuna cu Kunbun si cu altii ncepe prepararea mesei zilnice. Zilele lui Kunbun sunt mult mai putin regulate. El poate sa realizeze lucrari de gradinarit pentru sine sau membrii clanului. Poate sa plece ntr-o expeditie de cules. Sau poate sa leneveasca. El poate sa nceapa un lucru si sa ajunga sa faca cu totul altceva, cum ar fi ntlnirea cu un porc feral [salbatic] si plecatul la vnatoare. Pe drumul spre casa, el adesea aduna lemne de foc, sau frunze de feriga, banane si trestie de zahar pentru a le aduce acasa. W. Clark, 1971, referitor la Bomagai-Angoiang, apud Cohen & Eames

Nici activitatile direct legate de subzistenta nu par sa aibe o urgenta deosebita. Calendarul activitatilor legate de gradinarit pare sa fie foarte liber stabilit. 10 ianuarie. ncepe defrisarea unui lot ntr-o zona de padure secundara (cel putin 40 de ani), afirmnd astfel drepturi asupra acestui lot. Defrisarea nseamna, acum, taierea vegetatiei si smulgerea lastarisului. 24 ianuarie. Continua eliminarea vegetatiei spontanee. Luminisul este acum de cteva mii de picioare patrate. 9 februarie. Prima data cnd sunt taiati copaci mari. Cei doi proprietari (al treilea nici nu apare n zona) sunt ajutati de un prieten si de unii trecatori. Dupa doua ore de taiat copaci (au cazut zece), munca continua cu aranjarea resturilor pentru a se usca. Unul din cei doi planteaza primii butasi de bananier. 1-15 martie. Continua defrisarea vegetatiei spontanee; mai sunt de zahar si manioc. plantate cteva trestii

16 martie - 12 mai. Continua defrisarea, dar ntr-un ritm aleatoriu; suprafata ajunge la doi acri, mpartita ntre cei trei "proprietari", care marcheaza partile lor de gradina. Continua plantatul (trestie de zahar, manioc, taro, bananieri). 17 mai. ncepe arderea ierburilor (gramezile de iarba sunt incendiate, apoi jarul este mprastiat pe sol), simultan cu plantarea altor plante. 19-28 mai. Continua plantarea si arderea ierburilor uscate.

Dupa W. Clarke, 1971 Desigur, nu ntotdeauna vnatoarea este simpla. Fie ca este vorba de duritatea implicata de actul vnatorii n sine, fie ca este vorba de elementele ritualice asociate, aceasta activitate este mai complexa dect se crede. Vnarea caprioarei consista n haituirea acestuia pentru doua zile niciodata mai putin de o zi. Tarahumara tin constant animalul n miscare. Doar ocazional vnatorul vede cu coada ochiului vnatul, dar l urmareste neabatut datorita abilitatii sale neobisnuite de a citi urmele. Indianul vneaza caprioara pna cnd aceasta se prabuseste de epuizare, adesea cu copitele tocite cu totul. C. Bennett & R. M. Zingg, 1935, referitor la Tarahuara din Mexic (apud E. A. Hoebel, 1968) Nici distributia animalelor vnate se desfasoara asa pasnic, mai ales atunci cnd exista o criza de carne. [.] Toti au descalecat si au alergat mpingndu-se unul pe celalalt asemeni unor cini hamesiti; fiecare tragea de partea pe care a putut sa o prinda ncepnd imediat sa mannce din aceasta; unii aveau ficatul, altii rinichii; pe scurt, nici o parte din cele la care noi ne uitam cu desgust nu le-a scapat. Unul dintre ei, care apucasevreo doi metri de maruntaie, mesteca de unul dintre capete, n timp ce le curata abil cu minile, golind continutul [acestora] prin capatul opus. M. Lewis & W. Clark, 1804-1805, referitor la indienii Shoshone 1968). n acest din urma caz, foamea tine si de nisa ecologica n care se afla acesti indieni: "n functie de sezon, ei migreaza dintr-un loc n altul pentru a cauta saracacioase care constituie singura lor hrana; chiar si animale se gasesc rar aici" E. Domenech, 1860, I,242, apud E. A. Hoebel 1968. Rezultatul exprimat n calorii ridica unele probleme. Regiune Anbarra (N Australia) Aliment Peste (vnat) Wallaby Nuca de cicada Yams salbatic Scoici Porc pecari Armadillo Calorii/ora de munca 14.000 12.500 1.300 1.170 1.000 65.000 5.909 radacini (apud E. A. Hoebel,

Ache (Paraguay)

Padure boreala (Canada)

Portocale Pasari Miere Fructe de palmier Fibra si miez de palmier Elan si caribu Iepure Pescuit la plasa Afine

5.051 4.769 3.266 946 810 95.600-98.200 8.260 34.000-31.790 650

Ceea ce ni se pare a fi semnificativ este faptul ca aceste descrieri se refera la populatii aflate ntrun climat post-glaciar. Daca evidenta arheologica este relevanta, atunci trecerea de la climatul glaciar la cel post-glaciar s-a tradus prin scaderea dramatica a rolului vnatorii - exprimata prin cresterea consumului de timp si energie pe unitate calorica si prin cersterea gradului de nesiguranta cu privire la aceasta sursa alimentara. Rezultatul l constituie o strategie de obtinere a subzistentei care mbina elemente de vnatoare si cules cu cele de pastoralism incipient (cazul grupelor din Papua-Noua Guinee, dar si al unor populatii din America de Nord). Revenind la horticultura - definita de Beals si Hoijer ca "the cultivation of domesticated plants for food and other purposes without the use of the plow" (1966, 385) - ea este forma cea mai raspndita astazi la nivelul societatilor non-industriale. Credem ca principalele motive sunt flexibilitatea sistemului economic (data de mentinerea mobilitatii sezoniere a grupurilor si de posibilitatea utilizarii mai multor resurse), mentinerea numarului de indivizi la dimensiunea grupurilor de vnatori-culegatori, adaptarea acestui tip de agricultura la conditiile de sol, raportul foarte bun dintre nivelul tehnologiei si factorii anteriori. S-a discutat foarte mult de "complexul maniocului", tipic pentru lumea amazoniana. Grupele din jungla au dezvoltat metode de eliminare a acidului prusic, dar nu au dezvoltat productia datorita absentei unei piete care sa justifice cersterea productiei. Un factor secundar este cel legat de aculturatie. Populatiile non-industriale s-au aflat n contact cu grupe mai avansate, prelund selectiv unele elemente culturale. Pastoralii Grupele pastorale reprezinta, n opinia noastra, o problema speciala. Nu exista pastoralism pur grupele, chiar si cele sesizabile doar arheologic, considerate strict pastorale sunt mai degraba un construct ipotetic. Trebuie, de la nceput, facuta diferenta dintre nomadism pastoral (Rendille, Dinka), transhumanta si agro-pastoralism (Jie Uganda). Cateva sunt problemele pe care le ridica aceste texte. n primul rnd, ct de relevante sunt situatiile prezentate mai sus? Hoebel considera ca situatiile sunt destul de frecvente si ofera n sprijinul acestei afirmatii o serie de detalii grupate n trei tabele care au la baza catalogul lui Murdoch.

Frecventa strategiilor de subzistenta n 565 culturi Tip de subzistenta Agricultura cu plug Pastoralism Agricultura dezvoltata Foraging Vnatoriculegatori Africa 0 23 82 2 9 Mediterana 49 27 2 0 0 Asia 54 16 5 0 10 Pacific America America Total de Nord de Sud 14 0 0 117 0 58 15 12 8 42 5 55 5 46 11 15 79 235 33 101

(A. D. Coult & R. W. Habenstein, apud E. A. Hoebel, 1966: 238, fig. 15-1) Frecventa grupelor cu si fara sclavaj Tip de subzistenta Agricultura cu plug Pastoralism dezvoltat Agricultura dezvoltata Agricultura incipienta Vnatori-culegatori Sclavaj prezent Culturi % 59 53 27 55 103 47 6 20 27 27 Sclavaj absent Culturi % 52 47 22 45 115 53 25 80 74 73 Total 111 49 218 31 101

(A. D. Coult & R. W. Habenstein, apud E. A. Hoebel, 1966: 410, fig. 27-3) Frecventa culturilor cu sclavaj n functie de aria geografica Aria geografica Africa Mediterana Eurasia Pacific America de Nord America de Sud Total Culturi cu sclavaj 111 73 78 98 108 72 540 Culturi fara sclavaj 77 38 42 30 32 29 248 Procentaj culturi cu sclavaj 69 52 53 30 29 30

(A. D. Coult & R. W. Habenstein, apud E. A. Hoebel, 1966: 411, fig. 27-4) O prima concluzie este aceea ca complexitatea sociala nu se dezvolta strict ca urmare a trecerii la agricultura intensiva. Mai degraba, avem de-a face cu cresterea complexitatii sociale ca urmare a intensificarii tuturor strategiilor economice; altfel spus, doar agricultura sau doar pastoralismul nu sunt argumente suficiente. Nevoia de coordonare care apare ca urmare a mbinarii diferitelor activitati pentru eliminarea riscurilor duce la cresterea complexitatii sociale. Pentru alte epoci si alte spatii, cercetatorii au ajuns la concluzia ca evolutia complexitatii sociale este rezultatul complexitatii strategiilor de subzistenta. Aceasta impune, mai ales daca este dublata de o retea de schimb ampla, o crestere a gradului de coordonare (diacronica si sincrona) care duce la

permanentizarea unor institutii la nivelul aceleiasi familii (e.g., regalitatea) si la aparitia scrisului (ca forma de contabilizare a resurselor, distributiilor etc.). "Divortul" dintre grupul uman si formele materiale ale autoritatii sunt doar rezultatul si nu cauza acestor schimbari.
4. Institutiile economice (reciprocitatea, proprietatea, schimbul)

Toate elementele de mai sus sunt dublate de dimensiunea "institutionala" a societatilor primitive. Ele sunt cele care dau consistenta grupelor umane si traduc "solidaritatea" indivizilor. Departe de a fi vorba de o "comuna primitiva", grupele paleolitice - iar aici luam n considerare o echivalenta ntre aceste societati si cele contemporane - au o serie de mecanisme sociale si economice care pornesc de la un set de elemente care apar si n economiile considerate "moderne", cum ar fi proprietatea, dimensiunea contractuala a obligatiilor economice, valoarea. Aceste elemente, care se ntrepatrund cu institutiile sociale pot fi analizate aproape la fel ca si cele moderne. Aproape, caci - spre deosebire de societatile industriale - tocmai absenta separarii dintre economic (producerea si distributia de bunuri) si social (institutii care normeaza comportamente umane si interactiunile dintre indivizi) este ceea ce obtureaza aspectele economice ale acestor societati. Asemanarea comportamentelor economice nu aduce cu sine si asemanare la nivelul conceptelor, ceea ce nseamna ca problema utilizarii unor concepte curente pentru economiile moderne ramne deschisa. Este de discutat daca unele concepte (cum ar fi plusvaloare, rentabilitate, piata etc.) sunt aplicabile si la economiile societatilor primitive. La urma urmelor, relatiile de rudenie sunt nlocuite astazi de contracte. Dar, totul se reduce la acceptarea faptului ca daca astazi dimensiunea contractuala are n spate coercitia legii ca principiu abstract si logica economicului, n societatile traditionale aceasta este nlocuita de coercitia cutumei si a traditiei si logica sociala ca producatoare de subzistenta. Principalele "instrumente" sunt reciprocitatea, proprietatea si schimbul. Reciprocitatea - analizata de Mauss si Sahlins - presupune schimbul de bunuri si servicii ntre indivizii din aceiasi comunitate, schimb normat de rudenie (intensitatea si ritmicitatea sunt n functie de gradul de rudenie) si de teama de a nu fi exclus. Regulile reciprocitatii sunt : obligativitatea de a da - semn al disponibilitatii de a ajuta, dar si masura de prevedere (elimina posibilele agresiuni si constituie o "masura de siguranta" pentru timpuri de limitare alimentara); obligativitatea de a primi - arata disponibilitatea de a ajuta si absenta intentiilor agresive; obligativitatea de a da napoi - exprima ndeplinirea obligatiilor, dar este si o posibilitate de concurenta cu ceilalti membri; capacitatea de a da mai mult este n masura sa ridice prestigiul celui care arata ca poseda suficiente resurse pentru a da si celorlalti mai mult dect a primit;

Argumentul moral, invocat n special de M. Mauss, este acela ca obiectul tranzactionat contine si o parte din personalitatea celui care face darul si care ncearca sa ajunga napoi la proprietar. M. Sahlins adauga la aceasta interpretare si dimensiunea de obligativitate economica. Altfel spus, n conditiile n care ntr-ajutorarea (mai ales la nivelul bunurilor de subzistenta) este o conditie a supravietuirii, nerespectarea angajamentelor poate fi fatala pentru cel ce nu respecta regulile jocului. Excluderea indivizilor din lanturile de reciprocitate poate nsemna disparitia prin nfometare. Sahlins ajunge si la concluzia ca rudenia mparte reciprocitatea n trei mari segmente: reciprocitatea generalizata (ntre rude de snge), nivel la care calculele economice sunt umbrite de proximitatea sociologica ajutorul nu este cuantificat exact si nu se asteapta un retur egal si rapid; reciprocitatea echilibrata (ntre rude simbolice, de clan sau trib), n care partenerii stiu cu precizie ce au primit, ce urmeaza sa dea si cnd; reciprocitatea negativa - este zona negatiei, a indivizilor care sunt straini prin excelenta.

De remarcat este faptul ca n interiorul unui grup aceste tipuri se suprapun si se ntrepatrund, uneori de o maniera curioasa. La australieni, de pilda, desi produsele obtinute pe cale traditionala se subordoneaza reciprocitatii, cele obtinute din sprijinul material al guvernului australian (zahar, tutun, faina etc.) sunt mai susceptibile de a fi ascunse (adevarat, daca cineva este suspectat ca a ascuns ceva, ceilalti membri ai comunitatii cauta produdele ascunse - daca sunt gasite, posesorul acestora nu poate sa se opuna distributiei). Dimensiunea contractuala este mai marcata la nivelul unei institutii particulare, potlach-ul. Forma clasica este ntlnita la indienii haida. n esnta, este vorba de distributia, dincolo de limitele normalului economic, de bunuri alimentare si obiecte sau de distrugerea acestora n public (ceea ce M. Mauss numea consum agonistic). 5. Relatiile sociale (descendenta)

Una din diferentele majore dintre economia primitiva si economiile moderne o constituie valoarea economica a relatiilor sociale. Adevarat, si astazi exista relatii sociale care au semnificatie economica (n primulr rnd relatiile de rudenie). Dar, spre deosebire de ceea ce constituie astazi aspecte reglementate, de exemplu, n codul familiei, situatiile ntlnite n comunitatile arhaice contemporane sunt diferite. Printre elementele de diferentiere putem enumera perspectiva particulara asupra socotirii descendentei, distributia specifica a proprietatii ntre sexe, rolul fundamental al rudeniei n accesul la proprietate. 6. Vocabular

Agricultura: cresterea si recoltarea deliberata a plantelor; prin extensie - abuziva, n opinia noastra - include si cresterea animalelor; uneori se face distinctia ntre "agriculturalists" (sau "farmers", "cultivators") si "peasants" (agricultori sub controlul unei institutii politice complexe); exista mai multe tipuri de agricultura, definite n functie de mai multe criterii (plante cultivate, regimul proprietatii, tipul de utilizare/prelucrare a solului, sursele de apa, tip de asolament etc.); se pare ca promoveaza o diviziune mai mare a rolurilor economice pe sexe dect se credea; intensificarea nu trebuie nteleasa, mai ales la nivelul agriculturii la scara mica, drept doar efortul de crestere (maximizare) a rezultatelor muncii investite - o alta forma de intensificare este legata de eliminarea riscurilor (prin nivelarea sincopelor de la o medie optima), care implica si optiuni economice dezavantajoase strict economic (vnzare n pierdere, cumparare la suprapret), dar care au conotatii sociale mai accentuate. Barter: schimbul direct si simultan de bunuri si servicii, fara utilizarea conceptului (sau a formei materiale) de moneda; se deosebeste de schimbul de daruri prin absenta datoriei (obligatiile post schimb); se deosebeste de schimbul de marfa prin faptul ca nu se ajunge la stabilirea unui pret. Big-man: din pidgin melanezian bikpela (big fellow), traduce statutul dobndit al unui individ care exceleaza n activitatile masculine tipice culturii din care face parte; diferenta dintre acesta si sef este data de caracterul ereditar sau nu al autoritatii, dar si de gradul de centralizare a deciziei, de strtaificare economica etc.; forma clasica de manifestare a competentei big-man este capacitatea de redistributie si de mobilizare a resurselor comunitatii. Brideprice: transferul de bunuri semnificative la nivel simbolic de la rudele mirelui la rudele miresei ca parte a casatoriei; ajuta la validarea schimbarilor de statut si pozitie sociala; poate fi nlocuit de munca n familia/gospodaria miresei (pe o durata determinata) si reprezinta o compensatie pentru pierderea suferita de familia miresei (potential reproductiv, de forta de munca etc.), uneori folosita de fratele miresei pentru aducerea altei mirese n familie; n plan diacronic, asigura unele drepturi ale familiei mirelui asupra copiiilor nascuti de sotie (n alte cazuri, "childwealth" este negociat separat); poate fi utilizat si ca mecanism de stratificare sau de ntarire a diviziunilor dintre clasele de vrsta (mai ales acolo unde "bridewealth" este de amploare). Capitalism: sistem de organizare a vietii economice centrat pe schimb si pe maximizarea profitului (mai ales n expresie materiala), iar mecanismul de reglare este piata; n viziunea lui Marx, capitalismul este un sistem axat pe productia de marfa si pe existenta muncii ca marfa (v. salariul/retributia) - muncitorul trebuie sa fie liber ca sa poata sa-si vnda capitalul (capacitatea de munca); Weber considera ca elementele definitorii ale capitalismului sunt "spiritul capitalist", sisteme de evaluare rationala (excluderea simbolicului) si un sistem institutional (bunurile de productie ca proprietate ce poate fi nstrainata, piata libera, tehnologie "rationala", legislatie

scrisa, forta de munca libera), rezultatul fiind crearea unui sistem unic de referinta (disparitia diferentelor dintre rude, n sensul larg, si straini) prin anularea diferitelor paliere de reciprocitate. Cargo-cult: cult centrat pe achizitia de bunuri materiale prin actiuni rituale (ceremonii foarte asemanatoare cu cele dedicate stramosilor); viziunea milenarista (harul unui lider de a readuce belsugul material, exprimat n bunuri "occidentale", prin intermediul ceremonialului) este si un instrument de afirmare a celor ce vor statutul de big-man. Conversie: schimbul dintre diferitele sfere ale unei economii multicentrice (transformarea unei categorii de bunuri uzuale n bunuri de prestigiu, schimbarea valorii sociale a bunurilor); un exemplu l reprezinta transformarea bunurilor agricole n bunuri dezirabile n retelele de schimb, un altul este dat de rolul pe care l capata bunuri uzuale (alimente, metale n stare bruta etc.) n cadrul ceremonialului. Diviziunea muncii: Economizare: alocarea rationala a resurselor/mijloacelor pentru scopuri alternative (implica procesul de selectie si ierarhizare a scopurilor economice); este altceva dect simpla formula "making means meet ends", fiindca presupune optiuni care uneori sunt determinate cultural (cum ar fi investitia n lucrari de amploare care nu au un reflex direct n economie). Familie: Fond ceremonial: resurse investite n activitati ceremoniale (v. potlatch); este foarte apropiat de fondul social (v. infra); spre deosebire de acesta, nsa, el presupune cheltuieli publice ale si n numele comunitatii, iar scopul este - si el - public. Fond de nlocuire: resursele investite n tehnologie si alte elemente necesare productiei. Fond de renta: resursele pe care un individ aflat pe o treapta sociala inferioara trebuie sa le dea unui individ sau institutii aflate pe o pozitie superioara. Fond de subzistenta: resursele investite n n procurarea hranei si care compenseaza caloriile pierdute n activitatile cotidiene (timp, unelte, efort). Fond social: resursele investite n asistenta data rudelor, vecinilor, prietenilor; reprezinta o parte a sistemului de reciprocitate (v. infra). Intensificare: proces de crestere economica prin modificare calitativa a sistemului economic; intensificarea are n vedere att inovatia tehnica, ct si pe cea la nivelul organizarii (economizare, distributie, control etc.). Kula: schimb de bunuri de prestigiu; kula a devenit celebru datorita lucrarilor lui B. Malinowski (n special "Argonauts of the Western Pacific"); implica schimbul ritualizat a doua categorii de bunuri (coliere din discuri stantate din cochilii de scoici si bratari din sidef) ntre

posesorii acestora; cele doua categorii de bunuri nu sunt interschimbabile si sunt tranzactionate n cicluri separate si pe directii diferite (colierele sunt schimbate pe coliere si de la V la E, bratarile sunt schimbate pe bratari si de la E la V); scopurile finale ale acestui schimb sunt sublinierea statutului participantilor (sefi ai comunitatilor sau big-meni) si "mascarea" schimbului cu finalitate practica (gimwali) care este realizat de catre persoanele cu statut inferior. Loc central: Mijloace de productie: pamnt, forta de munca, tehnologie, capital; reprezinta forma instrumentalizata a proprietatii; n ciuda teoriilor marxiste, care aveau n vedere existenta unei etape n care acestea erau un bun al comunitatii, exista serioase argumente n favoarea includerii acestora n cadrul proprietatii (terenurile de vnatoare si loturile de gradina apartin indivizilor ca bunuri uzufructuare, singura forma de bunuri care are sens ntr-o economie de subzistenta sau agricola); confuzia dintre conceptul modern de proprietate si cel din societatile pre-industriale este cauza Moneda cu functie generica: unitate monetara care functioneaza ca mijloc de schimb, modalitate de plata si etalon al valorii Pastorali: Piata: sistem de schimb Potlatch: forma clasica a consumului public si ritualizat de resurse, diferit de expunerea de bunuri ("conspicuous display"); exemplul clasic l constituie potlatch-ul populatiilor din zona de vest a Canadei si a Statelor Unite; desi aparent are forma darului si a consumului disproportionat de resurse alimentare, scopul concurential este chiar mai pregnant dect n cazul simplei dispense de daruri de ospetie sau a reciprocitatii; incapacitatea de a returna potlatch-ul este semnul inferioritatii celui care-l primeste. Proprietate: totalitatea obiectelor materiale, a cunostintelor si a serviciilor la care are acces legitim o persoana juridica; Reciprocitate: sistem de schimb de bunuri si servicii ntre persoane care au pozitie sociala similara (nu neaparat un statut similar); caracteristic pentru societatile egalitare (mai bine, stratificate); Mauss a privit reciprocitatea ca desfasurndu-se doar pe un singur palier si a subliniat dimensiunea diacronica si morala (deci, ideologica) a acesteia; Sahlins a atras atentia asupra existentei a trei tipuri generice de reciprocitate (generalizata, echilibrata, negativa) si a diversitatii elementelor care sunt "tranzactionate" cu ajutorul reciprocitatii. Redistributie: sistem de schimb de bunuri si servicii ntre persoane care au pozitie sociala inegala; ca regula, redistributia implica activitatea unui big-man, care concentreza resursele de care dispune la nivelul reciprocitatii generalizate si le canalizeaza la nivelul reciprocitatii echilibrate; returul bunurilor si serviciilor se face nu direct catre big-man, cu catre rudele care au sustinut actiunea initiala a acestuia. Un exemplu clasic l constituie expeditiile comerciale din Pacific (Sandwich), n cadrul carora seful comunitatii distribuie bunuri alimentare (rudele l ajuta,

caci calitatea ospatului are o influenta directa asupra imaginii acestuia), apoi cere sfatul batrnilor cu privire la utilitatea unei expeditii; acordul odata dat, toata comunitatea contribuie la aceasta (constructia corabiei, provizii, bunuri pentru schimb, participare la calatorie). La ntoarcere, un nou ospat este dat ntregii comunitati. Comunitatea primeste o parte a bunurilor dobndite ca urmare a initierii de catre sef a schimbului, rudele primesc, sub forma bunurilor si a serviciilor, returul "investitiei" initiale, iar seful si vede confirmata pozitia.

6 Structuri economice (2) Economia productiva

Economia productiva reprezinta un punct central n analiza lumii preistorice. Nu numai faptul ca societatea umana de astazi este majoritar tributara modelelor de existenta subordonate producerii hranei si celor necesare traiului, sau ca peste 90 % din comunitatile umane sunt producatoare de hrana, bunuri si servicii au transformat tranzitia de la vnatoare si cules la agricultura ntr-o tema de continua dezbatere. La fel de important este faptul ca acest proces de tranzitie are o complexitate deosebita, are puternice conotatii ideologice si ridica problema modelului pe baza caruia comunitatile umane si schimba radical modul de viata si structura. Teorii cu privire la tranzitia spre economia productiva Termenul de teorie este, poate, exagerat; conceptul de "model" (cu sensul de construct abstract, realizat pe baza unor date mai mult sau mai putin disparate, care sa sintetizeze fapte si evolutii regionale uneori foarte diferite) este mai aplicabil. n esenta, doua sunt modelele dominante. Ambele, nsa, pornesc de la premisa ca schimbarile de la sfrsitul perioadei glaciare (pleistocen) si nceputul etapei climatice actuale (holocenul) au marcat o rupere dramatica n modul de viata bazat pe vnatoare si cules. Stepele - dominate n egala masura de rumegatoare mari si de carnasiere - au fost nlocuite de paduri populate de vnat de talie mai mica, ceea ce facea vnatoarea mult mai putin eficienta[4], de unde si conditiile de stress mai accentuate n care trebuie sa traiasca aceste comunitati. Grupurile umane, cele care supravietuiesc schimbarii, au mai multe solutii: (a) sa se deplaseze pe urma turmelor de animale mari, aflate n retragere spre nordul Europei, perpetund astfel un mod de viata traditional; (b) sa inoveze la nivelul ocupatiilor si al inventarului litic si din materii organice, marinf gradul de mobilitate. Schimbarile acestea sunt evidente la nivelul dosarului arheologic. Comunitatile mezolitice sunt mai sarace din punctul de vedere a ceea ce constituia "bogatia" predecesorilor lor paleolitici. Asezarile par a fi de scurta durata, iar inventarul, microlitic si realizat din roci locale, pare sa indice o pierdere de traditii tehnologice. Dar "scaderea" cea mai sesizabila este, n majoritatea situatiilor, la nivelul artei. Cu cteva exceptii notabile (Levantul spaniol si nordul Africii, printre altele), arta parietala dispare. n schimb, arta mobiliara nfloreste - de la piesele timpurii (n termeni cronologici) aziliene la piesele de podoaba care se asociaza cu o simbolistica mai noua, totul pare sa indice orientarea spre un tip de expresie artistica care sa fie, nainte de toate, usor de purtat. n plus, se pare ca este o perioada violenta. Aceasta perioada este cea care cunoaste primele dovezi clare de moarte violenta - un caz mai cunoscut este cel de la Schela Cladovei (la periferia orasului Drobeta Turnu Severin), unde mai multi indivizi au murit n urma unor lovituri de

sageata. n sfrsit, continentul european pare sa fie depopulat, n acelasi timp cu primele prezente umane n zona nordului Germaniei si a Scandinaviei (cercul cultural Kunda). Dar deplasarea grupelor este, macar n prima faza, o solutie. Dovada o constituie persistenta n timp a grupelor paleolitice din nordul Europei si evolutia lor lenta spre un tip de societate care combina elementele economiei de subzistenta cu cele ale economiei productive. Pentru a rezuma, tranzitia la climatul contemporan (mai cald si mai umed) a dus la schimbarea cantitatii si a frecventei resurselor necesare pentru a mentine un mod de viata bazat pe vnatoare si cules. Grupele umane au aplicat doua strategii de eliminare a riscurilor crescute: anume retragerea n zonele unde animalele mari - eficiente din punctul de vedere al vnatorii paleolitice - se refugiaza si respectiv inovatia. Inovatia s-a manifestat la nivelul inventarului litic (aparitia microlitelor si a uneltelor compozite, care mbina osul, cornul sau fildesul cu silexul sau obsidiana) si la nivelul unor noi ocupatii (cum ar fi pescuitul[5]). Aceasta din urma strategie este cea care pare a fi de succes. Succesiunea probabila a procesului este, n opinia noastra, urmatoarea: schimbare ecologica, urmata de deplasare pe vaile rurilor; modificarea modului de obtinere a hranei prin multiplicarea surselor luate n considerare; eficientizarea obtinerii hranei prin aparitia utilajelor specializate; cresterea gradului de dependenta de noile resurse, odata ce acestea ajung sa produca mai mult (n termeni calorici) dect vnatoarea si culesul; schimbarea tipului de societate (de la nomadism limitat la sedentarism, de la diversitate ocupationala la specializare); aparitia structurilor sociale complexe, determinate de marirea numarului de indivizi din comunitati. Dimensiunea ideologica pare a fi mai putin evidenta. Dar sensul acordat si motivatiile identificate pentru un proces sau altul sunt ideologice. Friedrich Engels, considernd ca aparitia economiei productive a nsemnat - odata cu aparitia bunurilor care pot fi stocate - tranzitia spre diferentele de avere si spre nsusirea fortei de munca a unora de catre altii, ignora faptul ca solidaritatea reprezinta o dimensiune fundamentala si ca "plusprodusul" nu se exprima, n societati preindustriale, cu necesitate n forma materiala. Opozitia dintre cei ce au si cei ce nu au este un fenomen mult mai recent. Antinomia presupusa de Engels ar trebui reformulata (vezi si supra) n termenii "cei ce au dreptul sa participe/au acces n opozitie cu cei ce nu au dreptul sa participe/nu au acces". Dar aceasta antinomie tine de structurile sociale si nu de economie, chiar daca determina n buna masura manifestarile legate de obtinerea bunurilor materiale. Intensificarea

Intensificarea reprezinta un concept vehiculat n literatura antropologica si arheo-logica de relativ putina vreme. El este formulat n studii semnate de Michael Rowlands (n legatura cu societati pastorale) si Colin Renfrew (pentru societati agrare si insulare). De la studiile lor din anii '60, o literatura ampla s-a adunat cu privire la acest termen, mai ales ca el a fost folosit n legatura cu arii si paliere cronologice foarte diverse (de la pale-olitic la Renasterea europeana). Conceptul de intensificare are un rol explicativ ingrat, anume acela de a explica ceea ce este, n buna masura, cunoscut; altfel spus, reprezinta o reasezare conceptuala pe care literatura de specialitate nca o dezbate. De altfel, conceptul s-a nascut din nevoia de a argumenta (mai bine, de a da nu-me) unor evolutii plasate n momente cheie - cele de tranzitie. Sa dam nainte de toate o definitie de lucru. Intensificarea, dupa Rowlands, de pil-da, reprezinta fenomenul prin care societatile avanseaza de la un palier cultural la altul. Teoria sa este aceea ca societatile nu se modifica strict pe baza unui algoritm de traditie marxista (acumularile cantitative duc la salturi calitative), ci pe baza unor modificari cu caracter endogen. Intensificare este fenomenul prin care agricultura sau pastoralismul pot duce la aparitia structurilor sociale complexe. stiut fiind faptul ca complexitatea sociala constituie, poate mai mult dect progresul tehnologic, pasul esential n schimbarea cultu-rala, avem aici chea mecanismelor de tranzitie. Situatia s-ar prezenta astfel: stare de echilibru factori externi care modifica echilibrul identificarea de noi ocupatii echilibru ntre vechile si noile ocupatii progres the-nologic intensificare cresterea complexitatii sociale schimbare culturala. Toate bune si frumoase, numai ca realitatea din teren nu se potriveste cu teoria. Ori schimbam realitatea, ori schimbam teoria. Cteva puncte trebuiesc lamurite, macar pentru a vedea ce are de spus realitatea n favoa-rea sa. n primul rnd, trebuie explicat motivul pentru care apare intensificarea - nevoia nu pare sa fie un motiv sensibil: dieta de la nivelul vnatorilor-culegatori este suficienta pentru a nu fi nevoie de efortul suplimentar de inventa lucruri. Bosimanii !Kung au o die-ta, fara mari eforturi, la fel de buna dect cea a clasei mijlocii americane, ba chiar cu un surplus de 165 de calorii si 33 de grame de proteine[6]; n zona arctica a Canadei, o ora de munca poate aduce cteva mii de calori sub forma de carne de elan sau caribou sau peste prins cu plasa. La nivelul alimentatiei, deci, nu pare sa existe o motivatie clara pentru a inventa ceva asa de complicat cum este agricultura sau cresterea animalelor - mai ales daca ne gndim la schimbarea dramatica de comportament pe care aceasta o presupune. Nici dorinta de acumulareca mijloc de consolidare a bazei de autoritate nu este un motiv plauzibil. Fenomenul clasic al potlatch-ului este nregistrat la nivelul unor societati care nu sunt agricole sau pastorale; unele din acestea nu sunt nici macar la nivelul de hor-ticultori sau de pastorali transhumanti (asa cum este cazul unor societati polineziene sau a laponilor). Cantitatile de alimente consumate atunci sunt, pastrnd scara, aproape imposibil de atins de societatile industriale. Schimbarea climatica nu pare sa fie, nici ea, o motivatie solida. O buna parte a fenomenelor de intensificare au avut loc n situatii de echilibru ecologic. Dimpotriva, inten-

sificarea pare sa fie cauza modificarilor ecologice (este cazul disparitiei calului n Ameri-ca de Nord datorita vnatorii intense, aridizarea Orientului Apropiat ca urmare a irigati-ilor si a defrisarilor, caracterul de spatiu ostil acordat unor insule mediteraneene prin in-troducerea unor animale de tipul caprelor etc.). Daca ar fi sa rezumam situatia concreta, putem spune ca nu par sa existe motivatii perti-nente pentru intensificare. Viata poate merge nainte si fara sa descoperim lucruri ciudate si nefiresti precum agricultura sau pastoritul, ca sa nu mai vorbim de ciudatenii precum ceramica sau, mai grav, scrisul. Realitatea are, nsa, prostul obicei sa aduca n fata cercetatorului o serie de fapte pe care acesta trebuie sa le explice. Agricultura a fost inventata, la fel si cresterea anima-lelor si, din pacate, scrisul. De aceea trebuie sa gasim o explicatie pentru toate acestea si, pe ct posibil, sa vedem ce-i cu intensificarea. Ipoteza mea de lucru pe care o supun atentiei voastre este aceea ca fenomenul intensificarii este rezultatul presiunii sociale. n esenta, sporul demografic si concurenta dintre comunitati sunt factorii care trebuiesc luati n considerare. Sa explicam mai pe larg. Factorul care este n general ignorat, poate fiindca este att de banal nct este subnteles, este sporul demografic. Datorita concentrarii cercetarii asupra sperantei de viata foarte redusa ca medie statistica, exista tendinta de a ignora (fara intentie, desigur), numarul mare de adulti de vrsta naintata pe care i ntlnim n necropole[7]. S-ar putea ca numarul mare de copii morti sa indice un pattern cultural n care numarul mare de morti la nastere a copiilor este un fapt de viata care se lasa contrabalansat tocmai de numarul mare al acestor nasteri (pe vechea ntelepciune populara "facem mai multi ca sa supravie-tuiasca ctiva"). Altfel spus, s-ar putea sa supravealuam numarul de morti la aceasta vr-sta n raport cu dinamica generala a populatiei. Doua exemple par sa sustina acest argu-ment. Un prim argument este, sau a devenit, banal: neanderthalul a devenit un tip uman ex-tinct datorita unei diferente minime de natalitate (sau speranta de viata la nastere) fata de tipul Sapiens. Al doilea exemplu este mai discutabil, cel al difuziunii neoliticului n Europa. Cercetarea a cazut de multa vreme de acord ca neolitizarea Europei este, n ter-menii cronologici ai preistoriei, un fenomen rapid, de aproximativ un mileniu. Ceea ce presupune nsa aceasta asertiune este o rata a natalitatii n conditii n care nu pare sa existe un spor de resurse semnificativ - populatia creste pe baza unor resurse care au crescut mai putin. Saracul Malthus[8] .. Intensificarea nregistrata la acest palier tine mai degraba de comportament dect de economic. O privire la schema rezultata din teoria lui Ammermann si Cavalli-Sforza ne arata ca rata de difuziune este una n progresie geome-trica, n total defazaj cu rata progresului tehnic de la acea data[9]. Ceea ce poate suplini ino-vatia (sau, mai bine, schimbarea la nivelul tehnicii) este comportamentul de grup, pattern-ul social. Altfel spus, redistributia (sau alt mecanism social) n interiorul comunitatilor suplineste ramnerea n urma a tehnicilor si utilizeaza mai eficient surplusul existent. De-abia cnd resursele acestui tip de ajustare sunt epuizate exista motivatiile pentru inovatie tehnica. Ipoteza ca epuizarea resurselor de adecvare/ajustare sociala este cea care da ghes inventatorului este interesanta si ar merita o analiza mai n amanunt. Oricum, aceasta ar explica unele surprinzatoare constante si fenomenul, relativ rar, al adaptarii prin pierderea de bagaj cultural.

Al doilea element este cel al concurentei dintre comunitati. Fenomenul este, ia-rasi, bine documentat etnografic; din punct de vedere arheologic, acesta poate fi presu-pus, dar pentru orizonturi culturale care nu ne privesc acum. Concurenta dintre comuni-tati poate fi una de tipul potlatch-ului (structura care mai degraba se axeaza pe rudenie) sau de tipul consumului public de resurse pentru ceea ce s-a numit "proiecte comunitare". Cea de a doua categorie reprezinta de departe aspectul cel mai spectaculos. Cteva lu-cruri, nsa, surprind. n primul rnd, densitatea acestor monumente n anumite arii. n al doilea rnd, faptul ca investitia este simbolica pentru comunitate (sunt morminte colec-tive sau locuri de cult). Dar elementul cel mai interesant l constituie investitia pe care a-cestea o reprezinta - n resurse care solicita alte resurse: lucratorii trebuiesc hraniti. Poate ca aici se gaseste una din motivatiile intensificarii de la sfrsitul epocii bronzului (aici a-vem de discutat ipoteza lui Sherratt cu privire la "revolutia produselor secundare"). Pentru a trage o concluzie foarte scurta - gratie motanului meu bolnav - credem ca nevoia sociala si nu cea economica duce la intensificare. n ciuda a ceea ce afirma n-telepciunea colectiva a antropologiei, intensificarea este mai putin un fenomen economic ct unul social. Starea de echilibru este rasturnata de expansiunea socialului asupra eco-nomicului, iar solutiile fac parte, cel putin la nivelul primei reactii, din acelasi orizont. Altfel spus, inovatia tehnologica si tehnica att de indispensabila si deci draga arheolo-gului este rezultatul unor fenomene care tin de alt domeniu de investigare. Modelul oriental/agricol Poate cel mai bine cunoscut, tranzitia la economia productiva din Semiluna Fertila a devenit un fel de standard pentru evaluarea altor spatii si culturi. Desigur, exista argumente serioase n favoarea acestei situatii - caracterul dramatic al schimbarilor, excelenta civilizatiilor aparute (ca amploare si ca rezistenta n timp), existenta arhivelor care sa lamureasca a posteriori geneza acestor societati, prezervarea unui corpus semnificativ de mituri si legende care sa permita analiza momentelor de geneza ale acestor societati. n sfrsit, pentru unele segmente ale lumii europene, impulsul initial de trecere de la o economie de subzistenta la una productiva pare sa se fi realizat sub impulsul unor migratii de populatii dinspre Orient care, trecnd peste Egeea si prin Balcani sau peste Caucaz prin vestul stepelor rusesti, au ocupat teritorii n Europa de Est sau au influentat populatiile locale. Procesul prin care s-a realizat aceasta trecere este relativ simplu de urmarit. Trecerea la climatul contemporan s-a manifestat n zona prin aridizare (un fenomen similar s-a petrecut si n nordul Africii, dar cteva milenii mai trziu), oblignd grupurile umane si turmele de animale sa se concentreze pe vaile rurilor. Aceasta situatie a mentinut pentru un anumit timp o relativa stabilitate grupelor de vnatori-culegatori epipaleolitici. Fenomenul de aridizare a continuat, oblignd aceste grupe sa caute noi solutii adaptative. O prima solutie a fost culesul preferential, dar acesta a vizat nu neaparat plantele cu un randament ridicat ci, pur si simplu, plantele care puteau fi recoltate mai usor. Sa nu uitam ca dependenta oamenilor de atunci de o anumita planta nu se manifesta nca. Aceasta explica de ce principalele plante de civilizatie au fost grul, orezul, meiul, sorghul si porumbul - trasatura comuna a acestora este faptul ca, dincolo de randamentul caloric ridicat, presupun o investitie sezoniera limitata (ca efort si ca timp) si pot fi culese relativ simplu. Culesul preferential (axarea calendarului activitatilor pe datele de recolta ale unei plante) nu a constituit dect prima etapa care, probabil, a cuprins o faza de selectie artificiala a plantelor

si de aparitie a unor noi unelte (cum ar fi secera cu tais din microlite). Randamentul initial a fost mic - suprafetele erau reduse, iar randamentul plantelor era mic (dupa unele estimari, n jur de cteva sute de kg la hectar[10]), astfel ca vechile ocupatii au continuat sa joace un rol important. n ceea ce priveste domesticirea animalelor, cea de-a doua solutie, situatia este mai complicata. Unele dovezi par sa indice faptul ca, ntr-adevar, cinele a fost primul animal domesticit. Chiar daca la Star Carr (n Anglia), cinii gasiti n nivelurile datate pe la 10.000/9.000 .Hr. au talie mare, este greu de spus daca erau folositi la vnatoare sau ca resursa de proteine. Succesiunea domesticirii animalelor este, cel putin pentru Orient, urmatoarea: oi si capre, vaci, cai si magari, porci[11]. Datarea de detaliu este, de multe ori, nca dificila, datorita faptului ca schimbarile la nivelul anatomiei (talie, robustete, modificari ale oaselor etc.) acestor animale au loc pe o durata de un mileniu sau nu se pot trasa distinctii clare ntre diferitele specii (de unde, de exemplu, denumirea de ovicaprine, sau dezbaterea cu privire la domesticirea magarului si a calului). Oricum, animalele domestice ajung la o talie apropiata de cea de astazi doar n epoca bronzului sau chiar mai trziu, iar aceasta evolutie este legata de ceea ce Sherratt numea "secondary products revolution". Modul n care s-a realizat aceasta domesticire este neclar datorita, printre altele, si diversitatii speciilor implicate. O ipoteza afirma ca procesul de aridizare a avut ca urmare apropierea topografica dintre diferite specii si grupele umane. Apoi, fie ca turmele au fost mnate n zone care pot fi usor nchise si controlate (vai cu o singura iesire, canioane) si n care animalele erau usor de ucis, fie ca acestea s-au apropiat de asezarile umane fiindca deseurile acestora (n special paiele de la recolta) constituiau o resursa importanta, cert este ca se ajunge la un control al oamenilor asupra unor specii care mai au, n prima faza, trasaturile speciilor salbatice. Doar n timp, prin selectie artificiala si prin aparitia unor noi elemente de cultura materiala (cum ar fi carul sau plugul) se ajunge ca aceste animale sa ofere un randament semnificativ. Aceasta intensificare a economiei a asigurat caracterul sedentar al comunitatilor si tot ceea ce decurge din aceasta - specializarea activitatilor productive, aparitia structurilor sociale complexe (ierarhizate), inventarea scrisului. Problema "revolutiei neolitice" Formula de "revolutie neolitica" propusa de Vere Gordon Childe este una din formulele cele mai longevive din cercetarea preistorica. Conform acesteia, tranzitia mezolitica odata ncheiata, comunitatile umane au realizat, odata cu inventarea "triadei neolitice", un salt cultural care a echivalat cu o revolutie. Argumentele oferite de Childe au puterea lor argumentativa de netagaduit. Neoliticul a reprezentat o etapa dincolo de care singura optiune/strategie ramasa comunitatilor umane este cea a intensificarii - altfel spus, nu se putea merge napoi[12]. Amploarea schimbarilor si viteza cu care s-au raspndit elementele definitorii ale "triadei" (agricultura, cresterea animalelor, ceramica) l-au facut pe Childe sa foloseasca termenul de "revolutie". ntr-adevar, continentul european pare sa se "neolitizeze" n aproximativ un mileniu, iar viteza cu care noile comunitati par sa ocupe noile teritorii indica faptul ca producerea hranei este o strategie adaptativa de succes. Cu toate acestea, o serie de nuantari sunt necesare: "triada neolitica" are de multe ori o prezenta mai degraba discreta; cele trei elemente apar uneori izolat si nu exista o relatie de determinare reciproca ntre agricultura, ceramica si cresterea animalelor; la Ierichon, de exemplu, primele faze neolitice sunt aceramice (faza PPNA - Pre-Potterry Neolithic A), chiar daca asezarea este sedentara iar comunitatea are suficiente resurse pentru a ntretine un numar semnificativ de indivizi ocupati cu altceva dect producerea de hrana;

 ritmul pare, n comparatie cu epocile anterioare, extrem de rapid; dar sa nu uitam faptul ca un mileniu reprezinta 30 de generatii; difuziunea neoliticului s-a realizat n prima faza prin migratie, apoi prin contact si prin difuziune de trasaturi culturale; dar viteza se datoreaza si faptului ca aceste comunitati erau extrem de selective n ceea ce priveste locul de stabilire a unei noi asezari - locul trebuia sa fie aproape de surse de apa, usor de izolat (boturi de deal care puteau fi nchise pe partea de acces - nu att de teama atacurilor, ct de a feri animalele de pradatori), iar pamntul agricol trebuia sa fie n apropiere si, cel putin n prima faza (agricultura cu sapaliga), usor de lucrat (cum ar fi solurile nisipoase); rezultatul este ca aceste comunitati se deplaseaza pe distante mari ignornd regiuni care sunt mai putin interesante si care ramn, macar pentru scurt timp, teritorii n care vnatori si culegatori mezolitici si continua existenta; doar inventarea unui instrumentar care sa permita exploatarea unor soluri mai conmplicate, grele, de tipul cernoziomului si reducerea teritoriilor libere duce la un al doilea fenomen de colonizare n interiorul regiunilor "neolitizate" n prima faza; trebuie sa tinem cont de faptul ca asezarile neolitice au, de multe ori, o durata relativ scurta de existenta (aproximativ o generatie); spre deosebire de modelul oriental, unde domina asezari de tip tell iar agricultura este sustinuta de structuri sociale complexe care sustin un sistem de irigatii, n Europa nord-alpina colectivitatile se muta foarte des, ca urmare a epuizarii relativ rapide a solurilor (agricultura cu sapaliga utilizeaza doar straturile superficiale de sol, ceea ce duce la saracirea, n ctiva ani, a loturilor de pamnt); n consecinta, raspndirea n spatiu a acestor comunitati a avut loc foarte repede - nu are sens, ca agricultor, sa ai lotul de pamnt la o zi distanta de locuinta, mai degraba ti muti locuinta; randamentul noului tip de economie a fost suficient de redus pentru a obliga comunitatile neolitice sa-si mentina solutii de rezerva - vnatoarea si culesul probabil au ramas ocupatii importante; prezenta gropilor de provizii implica existenta unor resurse care sa asigure Modelul stepic/de savana/pastoral n opozitie cu cele prezentate mai sus, culturile pastorale nu par sa fi produs civilizatii majore. Desigur, ca atare par sa fie exclusi din "filiatia" culturilor majore care au realizat tranzitia la istorie. Cu toate acestea, culturile pastorale au produs cultura si au avut capacitatea sa realizeze structuri politice de amploare. Ceea ce nuau fost capabili sa produca au fost asezari sedentare, structuri administrative si sa devina societati mai mult sau mai putin literate. Procesul de intensificare s-a realizat altfel, dar a reprezentat o adaptare de succes a acestor populatii la conditii de multe ori mai dure dect cele carora au trebuit sa le faca fata populatiile sedentare. Aceste societati non-sedentare sunt societati care contrazic, de cele mai multe ori, ecuatia agricultura + cresterea animalelor + ceramica = civilizatie avansata. Sa revenim la o serie de argumente care au fost formulate n capitolele anterioare. Ceea ce diferentiaza cel mai mult societatile pastorale sau non-sedentare de cele agricole este contextul ecologic. Spre deosebire de agricultori, pastoralii sunt, de cele mai multe ori, localizati n areale care permit, cel mult, o agricultura de curatura, menita sa suplimenteze doar resursele alimentare de origine animala. Zonele de stepa sau cele muntoase, la fel ca cele semi-aride, ofera putine soluri care sa fie

eficiente din perspectiva exploatarii pe termen lung. Aportul redus de minerale, tipul pedologic si eroziunea eoliana sau fluviatila mpiedica o agricultura intensiva. Rezultatul l constituie focalizarea colectivitatilor pe mecanisme de obtinere a subzistentei adaptate zonei si care au ca trasatura fundamentala mobilitatea. Evident, este vorba de pastorit si de schimb, asociate unei agriculturi de curatura. Dar aceasta nu nseamna ca rezultatul este - din punct de vedere al satisfacerii nevoilor comunitatilor umane - mai slab, mai nesigur. Dimpotriva, chiar si o privire superficiala asupra unor fenomene culturale largi (cum ar fi procesul de indo-europenizare) atesta viabilitatea acestui tip de adaptare. Problema este ca absenta structurilor administrative si a scrisului, a asezarilor stabile si a acumularilor de bunuri sub o anumita forma este un esec doar din perspectiva agricultorilor, deci a celuilalt model. n loc de concluzii. Tranzitia la societatile complexe

7 Structuri sociale

Structurile sociale sunt prezentate, n majoritatea lucrarilor de specialitate, mai degraba "mpartite" n trei mari categorii: casatoria, familia, descendenta. Aceasta segmentare mai degraba scolastica este, nsa, utila atunci cnd vrei sa prezinti o serie de mecanisme actionale si simbolice mult mai complicate. Casatoria este actul simbolic care duce la formarea unei familii care, conform multor cercetatori, constituie baza descendentei. Aceasta din urma este cea care legitimeaza relatii evidente prin intermediul comportamentelor (reale sau simbolice). Situatia se complica si mai mult daca luam n considerare functiile fiecareia din aceste elemente, mai ales la nivelul stabilirii distinctiilor dintre rude si non-rude. Fiind perfect constienti de faptul ca pentru fiecare comportament social ntlnit pe teren exista informatii din alte culturi care demonstreaza comportamente opuse, trebuie totusi sa luam n considerare o dimensiune comparativa. n plus, dezbaterea cu privire la familie si la structurile si institutiile asociate constituie un exemplu clasic de dezbatere axata pe terminologie si de distanta a antropologiei culturale de arheologie. Casatoria Familia Primele definitii erau simple si nenuantate: "Familia este un grup caracterizat prin rezidenta comuna, cooperare economica si reproducere. Aceasta include adulti de ambele sexe, dintre care cel putin doi mentin o relatie sexuala acceptata social, si unul sau mai multi copii, proprii sau adoptati, ai adultilor care se afla n relatie sexuala" (G. P. Murdock, 1949:1; apud John Terrell n Barfield 1997). Dar, datorita diversitatii formelor ntlnite de catre antropologi n teren, definitia de mai sus - limitativa si rigida - a fost mai degraba abandonata n favoarea unor definitii mai nuantate sau mai abstracte. Pentru Hoebel, familia este "un grup constituit din soti casatoriti si urmasii acestora. Ea defineste un set de statute, roluri asociate si asteptari care guverneaza relatiile [membrilor] grupului nuclear ca soti, parinti, urmasi si frati. Ea defineste statutele si rolurile lor n relatie cu grupe mai largi de rude si cu lumea mai ampla a nonrudelor" (E. A. Hoebel, 1966: 356). ntr-adevar, o definitie mai larga si mai abstracta data familiei este n masura safie mai aplicabila diversitatii formelor ntlnite. Functiile familiei sunt, n unele opinii, urmatoarele: sexuale, reproductive, economice, educationale. Altfel spus, familia are ca scop normalizarea relatiilor sexuale prin stabilirea "monopolului" sexual reciproc al partenerilor; asigurarea cresterii copiiilor si a enculturatiei; cresterea sanselor de supravietuire prin cumularea resurselor (obiecte, drepturi uzufructuare, acces la resurse etc.); transferul de cunostinte de la o generatie la alta pentru a asigura persistenta n timp a grupului si a culturii proprii (deci, a identitatii acestuia). Dar, la o analiza mai atenta, situatiile concrete nu par sa sustina ntrutotul aceste consideratii. Diversitatea situatiilor pare sa eludeze orice ncercare de sistematizare. Astfel, rolul de regulator sexual al familiei este negat de cteva institutii si comportamente validate social. Un prim exemplu este cel al ghotul-ului (Cohen

& Eames); un al doilea este legat de faptul ca exista dovezi clare cu privire la "casatorii de proba" (care apar si la popoarele germanice). Dar trei sunt exemplele pe care le consideram a fi clasice. nti o observatie facuta de B. Malinowski cu privire la distinctia pe care o fac trobriandezii ntre incestul real si cel fictiv (primul practic nentlnit, cel de-al doilea foarte raspndit). Ceea ce pare sa indice aceasta situatie este ca aceste grupuri stiu sa faca distinctia dintre rudenia reala si clasificatorie. Apoi, inexistenta la unele grupuri australiene, a relatiei dintre actul sexual si conceptia copilului; acesta din urma pare sa fie mai degraba rezultatul unui act de vopinta al spiritelor ce populeaza teritoriul aflat n posesia grupului. n sfrsit, existenta n Africa de Vest, a casatoriei dintre doua femei, dintre care una si asuma statutul masculin (plateste zestrea si emite pretentii asupra urmasilor femeii cu care este "casatorita"). Acest exemplu indica si altceva, anume distinctia marcata pe care o fac aceste grupe umane ntre sex si gen (cazul berdache-ului este la fel de semnificativ). A doua trasatura este la fel de discutabila. De multe ori, enculturatia este realizata de rudele pe linia care da descendenta (unchiul matern, de pilda) sau de familia adoptiva. Mai mult, exista societati n care clasele de vrsta sunt izolate (satele generationale si, iarasi, ghotul) si deprind principalele elemente de insertie culturala cu ajutorul unui membru adult al grupului care nu este ruda cu ei. Uneori, enculturatia ia forme extreme (vezi andamanii). Cu toate acestea, enculturatia este un element care este prezent la cel mai mare numar de cazuri nregistrate. Functia economica, nsa, este mult mai discutabila. n ciuda celor afirmate de adeptii unei abordari marxiste sau neo-marxiste, aceasta trasatura nu este att de prezenta pe ct se pare. Exista, de pilda, cazul sotilor vizitatori si, chiar mai evident, cazul mostenirii trobriandeze (pe linia unchiului matern). Adevarat, criteriile economice sunt prezente - fie sub forma aliantei ntre doua grupuri similare pe care o presupune casatoria (cu accesul reciproc si precis determinat la resursele celuilalt), fie sub forma descendentei (dreptul familiei mamei - n grupurile cu descendenta matriliniara - la copiii rezultati si/sau eludarea acesteia prin plata "pretului sotiei"), sau, n sfrsit, sub forma tipului nsusi de familie (nucleara sau extinsa) si al modului de acces la statutul de casatorit/a. Dar exemplele de mai sus atesta ca dimensiunea economica trebuie luata cu multa rezerva n calcul. Ultimul criteriu, cel al educatiei, este, credem noi, poate cel mai nesigur, caci transferul de cunostinte pe care l realizeaza familia este foarte limitat. Statutuele sunt extrem de diferite si transferul cunostintelor legate de informatia culturala centrala pentru grup este de resortul ntregii comunitati, de unde si implicarea acesteia n riturile de trecere. Ca situatia este aceasta este demonstrat de existenta, la arunta australieni, a miturilor false. Problema rezida, credem noi, n ncercarea de a gasi una si aceiasi explicatie pentru toate tipurile de familie. Dar o distinctie fundamentala trebuie facuta ntre familia nucleara (fie doua generatii, fie doua generatii cu afinalii respectivi) si cea extinsa, ntre rudenia reala si cea fictiva. Relatia dintre familia nucleara si cea extinsa. Descendenta n loc de concluzii

8 Religia 1. Definitii ale religiei De-a lungul ultimelor doua secole, definitiile date religiei au cuprins un cadru foarte larg de elemente. Doua par sa fie principalele teorii. Prima (pornita de la Tylor), "intelectualista", considera ca religia reprezinta un sistem explicativ - credintele sunt un mijloc creat de oameni pentru a explica ordinea naturala si lumea din jurul lor. Cea de-a doua (cu sursa n textele lui Durkheim), "simbolista", considera ca religia reprezinta un sistem explicatoriu al lumii sociale si nu al ordinii naturale. De fapt, cele doua interpretari sunt, n opinia noastra, legate. ntr-adevar, magia si religia, pe de o parte, stiinta pe de alta parte reprezinta forme de cunoastere, deci modalitati de luare la cunostinta, de ordonare si de explicare a lumii nconjuratoare. Diferite sunt mijloacele si mecanismele de explicare, dar aceasta nu poate fi un criteriu de negare a unuia dintre domenii de catre celalalt. Altfel spus, religia ca forma de cunoastere este la fel de valida ca si stiinta cta vreme analiza se face n limitele si paradigmele impuse de catre aceasta; situatia este identica si n cazul stiintei. Religia nu are de ce sa demonstreze existenta materiala a divinitatii, fiindca religia nu porneste de la postulatul materialitatii; cel mult, poate discuta modalitatile de manifestare ale divinitatii. La fel, stiinta nu are de ce sa se preocupe de problema credintei, cta vreme are altceva de demonstrat. Adevarat, o buna parte a confuziei se datoreaza si evolutiei stiintelor naturale n ultimele doua secole. Un exemplu clasic este cel legat de problema aparitiei speciei umane - dincolo de problema nivelului de cunostinte dintr-un moment sau altul, Discutia de mai sus ridica o mare problema. Daca att religia, ct si stiinta sunt valide, care este relatia primei cu societatea? Aici se afla, poate, cele mai importante contributii ale lui Claude Levi Strauss si Clifford Geertz. Discutnd modalitatile de ordonare a lumii naturale, primul ajunge la concluzia ca relatiile dintre speciile animale sunt indicative pentru relatiile dintre grupele umane - relatia mitica dintre doua specii este similara cu cea dintre grupele umane care le au ca indicativ sociologic (totemuri). Geertz, mai preocupat de aspectele functionale, afirma ca religia este un mecanism de adaptare a fiintei umane la conditii speciale, de limita. Astfel, el considera ca credinta (latura personala a religiei) ajuta individul aflat la limita cunoasterii, a rezistentei fizice si n criza a valorilor. Limitele cunoasterii si spaima de necunoscut duc la "inventarea" de explicatii; ritualurile de nsanatosire sunt foarte dureroase, dar au efect, n timp ce lipsa reperelor morale clare duce la construirea de ierarhii axiologice capabile sa sutina decizia umana. Pentru a rezuma, religia n societatile preindustriale are rolul de instrument intelectual de ordonare a lumii cunoscute si prin mimetism a celei umane. Manifestarile materiale ale acesteia sunt doar modalitati de vizualizare si de participare a grupului la un adevar considerat evident. 2. Religia si arta 3. samanismul

Fenomenul samanic ocupa un loc aparte n analiza religiei preistorice. Mai multi factori au dus la aceasta situatie. n primul rnd, preocuparea foarte timpurie a cercetatorilor de teren cu acest fenomen, o situatie care s-a reflectat si n amploarea bibliografiei dedicate samanismului. n al doilea rnd, datorita faptului ca toti marii analisti ai religiei preistorice s-au ocupat de acest fenomen; este greu de gasit un autor important care sa nu se fi ocupat, macar n treacat, de samanism. Dimpotriva, sunt cteva mari personalitati care au dedicat studii foarte ample (cele mai accesibile n Romnia sunt studiile lui A. van Gennep, Cl. Levi-Strauss si M. Eliade). n al treilea rnd, datorita faptului ca samanismul - spre deosebire de alte fenomene spirituale din preistorie - poate fi relativ bine sesizat si arheologic, fie ca este vorba de obiecte din "arsenalul" samanului (tobe, bastoane, piese de podoaba), fie ca este vorba de reprezentari din arta parietala. Principalele caracteristici ale samanismului sunt, pe scurt, urmatoarele: recrutarea samanilor tine de demonstrarea de catre potentialul saman a "harului" si numai n rare cazuri de descendenta; cel ce va deveni saman are un comportament aparte: este retras, vorbeste singur, are perioade de afazie etc.; chiar daca noi putem da un diagnostic medical si putem identifica si cauzele fiziologice si/sau psihologice ale acestui

comportament (carente n alimentatie, schizofrenie etc.), lucrul nu este valabil pentru membrii comunitatii din care prezumtivul saman face parte; oricum, relatia dintre samanism si psihoze pare sa confirme relatia speciala dintre zonele circumpolare si acest tip de comportament sacru, iar labilitatea psihica este un element care nlesneste starile de transa; initierea tnarului saman se face de catre un saman n vrsta; alaturi de transferul de cunostinte, samanul n vrsta capata si rolul de tata spiritual (manifestat si prin rolul acestuia n "renasterea" viitorului saman); tnarul devine saman n cadrul unei ceremonii care implica o moarte simbolica - tnarul intra n transa si devine "mncat" de un monstru care apoi l regurgiteaza ca saman; n alte traditii, cel ce l-a initiat l "diseaca" si i recompune scheletul, tranformndu-l pe tnar ntr-o noua fiinta; oricum, ceea ce este semnificativ este trecerea printr-o faza de "moarte" - samanul este, n proprii sai ochi si n cei ai comunitatii, o fiinta cu totul diferita de personajul laic; samanul si asociaza o serie de specii biologice cu rol simbolic sau practic, de regula specii cu o simbolistica psihopompa (de cele mai multe ori pasari, dar si lupi, cerbi, rar cai); speciile acestea au rolul de a nsoti samanul n activitatile sale de vindecator sau reprezinta vehicolul pentru calatoriile spirituale ale acestuia; costumul samanului poarta nsemnele acestor specii (fie ca este vorba de piese de costum realizate din blana sau din penele speciilor luate ca "emblema", fie ca sunt accesorii, cum ar fi bastonul pentru lovirea tobei samanice sau pielea din care este aceasta realizata); locuinta samanului este izolata de restul asezarii; n unele traditii, acoperisul acesteia este perforat de un copac care reprezinta un axis mundi si un punct de legatura dintre diferitele planuri ale lumii (la limita, cel subteran, cel al oamenilor si cel celest); totodata, acest copac este si "traseul" care nlesneste calatoria in spiritu a samanului; activitatea fundamentala a samanului este cea de vindecator; de aici porneste si distinctia fundamentala dintre acesta si categoria vrajitorilor; spre deosebire de acestia din urma, samanul este mult mai specializat si - chiar daca este detinatorul traditiilor grupului si nu are interdictii majore legate de viata laica - este nainte de toate un mijloc de dialogare cu lumea spiritelor (sub toate formele pe care acestea le pot lua); spre deosebire de medicina moderna, samanismul se bazeaza pe credinta ca sursa raului este dezechilibrul creat de comportamentul uman, de transgresia unor reguli; ceea ce conteaza n eliminarea bolii (care reprezinta doar simptomul dezechilibrului) este nlaturarea cauzei de ordin spiritual (identificarea transgresiei si repunerea n echilibru a lumii umane cu cea spirituala); "tratamentul" propriu-zis are mai multe faze, dar ele sunt, fundamental, doua: calatoria in spiritu a samanului pentru a identifica originea maladiei si tratamentul; "calatoria" samanica reprezinta elementul cheie al ceremonialului"; samanul se abtine de la consumul de alimente, efectueaza ritualuri complicate si obositoare (dansuri de mai

multe ore acompaniate de batai de toba) asociate cu consumul de narcotice (sub forma fumului emis de plante aruncate n foc sau fumate); stresul, abstinenta alimentara si narcoticele faciliteaza intrarea n transa, pe parcursul careia samanul efectueaza o calatorie (de multe ori, sub forma unei pasari) n lumea spiritelor si unde investigheaza cauzele bolii; "rentors" din aceasta calatorie cu cunoasterea cauzelor, samanul efectueaza ceremonialul propriu-zis de vindecare (de multe ori, acesta se rezuma la mimarea actului de extirpare a unui obiect din corpul pacientului); vindecarea se bazeaza pe credinta pacientului si a comunitatii deopotriva n eficacitatea ritualui (efectul placebo); eficacitatea este si o functie a corectitudinii cu care se efectueaza ritualul; spre deosebire de religiile avansate, n care relatia dintre divinitate si comunitate este mediata strict de sacerdot si ierarhica, n societatile preindustriale relatia dintre individ si divinitate este directa, iar "specialistul" (samanul, vrajitorul) este capabil - prin acuratetea ceremonialului - sa oblige divinitatea sa ndeplineasca doleantele suplicantului.

9 Arta 1. Geneza artei

Dezbaterea cu privire la originea artei este foarte lunga. Pornind de la premisa ca arta reprezinta un fenomen spiritual superior, bazat pe un limbaj abstract, mult timp s-a negat faptul ca grupurile paleolitice ar fi putut avea o forma de manifestare a vietii spirituale care sa fie numita arta. Au contribuit la aceasta si conceptiile, raspndite n secolul al XIX-lea, ca popoarele din colonii (si, prin extensie, si primitivii) nu sunt capabile de gndire abstracta.De aceea s-a si negat la nceput autenticitatea artei parietale (descoperitorul picturilor din pestera Altamira din Spania a fost chiar acuzat ca el ar fi pictat peretii). Cresterea numarului de descoperiri si identificarea elementelor care autentifica aceste picturi a dus pna la urma la acceptarea acestui fenomen ca fiind autentic. Dar, spre sfrsitul secolului al XIX-lea, interpretarea data acestei arte a fost aceea a unei arte ludice, nascuta din spiritul infantil al primitivului; altfel spus, arta este rezultatul jocului, al lipsei de griji fata de ziua de mine (de unde si superioritatea civilizatiei moderne, interpretata ca si civilizatie europeana industriala) - se fundamenta, astfel, politica coloniala dusa de marile puteri europene n special n Africa. Au existat si ncercari de a compara aceasta arta cu desenele facute de copii de 5-7 ani. Este meritul lui S. Reinach si a abatelui H. Breuil de a fi sustinut si argumentat caracterul profund religios al acestei arte. Ei au demonstrat (iar interpretarea lor a fost dominanta pna dupa anii 50' ai secolului XX) ca aceasta arta este o forma de magie a vnatorii - figurarea animalului pe peretii pesterii ar duce la capturarea spiritului (si, deci, si a corpului) animalului. De aceea multe figuri ar fi avut reprezentate pe ele sageti sau sulite si urme de rani. Dupa anii 50' nsa, perspectiva s-a schimbat din nou. Pornind de la textele lui M. Raphal si A. Laming-Emperaire, A. Leroi-Gourhan a dus o noua viziune. El considera ca aceasta este o arta simbolica, menita sa reprezinte fertilitatea si fecunditatea lumii naturale. Ideea nu este cu totul noua, dar era luata n considerare doar cu privire la statuetele feminine care aveau atributele sexuale foarte pronuntate. Pe scurt, A. Leroi-Gourhan postuleaza existenta unei perechi masculinfeminin (identificata n asocierea bizon-cal, extrem de frecventa) si care reprezinta principiul fertilitatii. n jurul acestei perechi se organizeaza, asemeni picturilor dintr-o biserica, toate celelalte figuri, iar pestera ar trebui sa fie "citita" ca un ansamblu compus din panouri care reproduc n mic discursul general. Figura umana nu ar avea dect un rol subordonat. Evident, aceasta teorie si are meritele sale si este foarte convingatoare, chiar daca asociatia cal-bizon nu este att de raspndita. Ideea unei viziuni foarte complexa despre natura si despre ciclurile naturale este realista.
2. Elementele constitutive ale artei paleolitice

Elementele constitutive ale artei paleolitice pot fi rezumate astfel: n functie de suport: a - arta parietala, b - arta rupestra, c- arta mobiliara, d - plachete, e altele;

n functie de tehnica: gravuri, picturi, tehnica mixta, mulaje, ronde-bosse, plastica propriu-zisa si "traces"; n functie de tipul de reprezentari: zoomorfe, antropomorfe, abstracte, reprezentari compozite, fantastice sau prefigurative.

Suportul Arta paleolitica este reprezentata de creatii pe mai multe categorii de suporturi. Cele mai spectaculoase -sunt si cele mai cercetate si majoritatea interpretarilor pornesc de la analiza acestei categorii de reprezentari - sunt cele realizate pe peretii pesterilor, de unde si calificativul de "parietala". De la doua-trei reprezentari la cteva sute sau mii, reprezentarile parietale constituie majoritatea reprezentarilor. Evident, avem de-a face cu un corpus de imagini cu o valoare speciala pentru colectivitatile paleolitice. Arta rupestra, deci obiectele gasite n pesteri, constituie o categorie mai degraba redusa numeric, dar cu o semnificatie, probabil speciala. Aceasta categorie este compusa n principal din blocuri de mari dimensiuni pe care au fost realizate reprezentari n relief adnc sau ronde-bosse si care, dupa cum sugereaza situatia arheologica n care au fost gasite, erau asezate asemeni unei frize n zona locuita a pesterii. Spre deosebire de categoria anterioara, ascunsa din punct de vedere topografic (cea mai mare parte a ansamblurilor pictate se afla n zona interioara a pesterilor, uneori la sute de metri de intrare), reprezentarile rupestre sunt mai legate de viata cotidiana a colectivitatilor. De notat este faptul ca acestea amintesc de reprezentarile parietale care utilizeaza denivelarile peretilor pesterii pentru a da impresia de tridimensionalitate (uneori, autorul picturilor a creat imaginea animalului astfel nct corpul sa fie plasat pe un segment convex al peretelui - ca si cum trupul animalului ar fi fost material - sau ca ochiul sa fie reprezentat de o denivelare nodulara). Arta mobiliara este compusa din piesele de podoaba (discuri din os sau corn perforate si gravate, imitatii de dinti de animal -n special de cerb), plachete ornamentate, "propulsoare" numite si "bastoane de comandament", statuete din fildes, corn, os sau, mai rar din roci, chihlimbar sau lut uscat amestecat cu cenusa. Ele au o distributie geografica imensa, din Spania pna n Siberia si sunt n general realizate prin gravura si decupaj, uneori fiind si pictate cu ocru. Categoria pare sa se mparta n doua grupe distincte: obiectele de podoaba corporala (plachete perforate, pandantive si elemente de colier), respectiv obiectele care sunt plasate la vedere dar a caror utilizare este mai putin evidenta. Desigur, se pot imagina modalitati de prindere a unora dintre statuete, de exemplu, pentru a putea fi purtate asemeni pandantivelor, dar cu siguranta aceasta nu este cazul pentru toate statuetele si cu att mai putin pentru "propulsoare". Plachetele sunt o categorie destul de circumscrisa geografic. Cea mai mare parte a acestora apare n zona La Marche din Franta si sunt pachete din sist gravate cu reprezentari mult mai realiste. Cu privire la ele s-a si formulat ipoteza ca ar constitui un fel de "caiete de schite" care ar fi circulat n epoca. ntr-adevar, un astfel de mecanism este posibil (obiectele circula n preistorie pe distante surprinzator de mari) si ar explica uniformitatea de stil si de program iconografic. Dar, distributia foarte limitata n spatiu contrazice aceasta ipoteza.

Ultima categorie este reprezentata de descoperiri cu caracter foarte limitat ca numar. Este cazul mulajelor de bizoni din Tuc d'Audubert (din lut) sau al statuetelor de lut uscat (nu este o ardere propriu-zisa a lutului) si de chihlimbar de la Vogelherd (Germania). Tot aici pot fi incluse si "pietrele aziliene", chiar daca la nivelul datarii ele se plaseaza dincolo de limitele cronologice ale paleoliticului. Identificate n Elvetia si Franta, foarte rar n alte parti ale Europei, ele sunt pietre de ru plate care au fost ornamentate cu simboluri abstracte sau figuri antropomorfe schematizate. Ele au fost prima data identificate n pestera Mas d'Azil; aici toate exemplarele erau sparte intentionat. Evident, aceste categorii nu sunt stricte; exista situatii n care un tip de suport este folosit si pentru alte tehnici artistice. Tehnica Cteva sunt tehnicile de realizare a acestor reprezentari. Gravura era realizata cu ajutorul burin-ului (o unealta tipica paleoliticului superior, realizata pentru a avea capatul unei muchii cu un vrf obtuz), att pe peretii pesterilor, ct si pe suport moale (os, corn, fildes). Foarte probabil, aceste unelte de dimensiuni mici erau nmanusate n mnere de os sau de lemn. Pictura era realizata cu ajutorul ocrului, un oxid de fier sau de magneziu. "Pictorul" framnta n gura acest ocru, apoi l amesteca ntr-un recipient realizat din stalagmite retezate cu grasimi sau cu apa. Pictura propriu-zisa era realizata cu ajutorul unui pamatuf din plante si care ndeplinea rolul de pensula sau, mult mai frecvent, utiliza un tub de trestie cu ajutorul caruia sufla ocrul aflat n gura; dupa unele cercetari, unele reprezentari (cele realizate ntr-o tehnica asemanatoare cu pointille) au fost realizate prin suflarea direct din gura a pigmentului. Operatiunea trebuie sa fi fost destul de laborioasa, caci sunt multe reprezentari care combina doua-trei culori, iar ocrul are calitati astringente. Originea utilizarii ocrului trebuie cautata n tehnica tatuajului (mai precis, a vopsirii corpului); desi nu exista dovezi clare, ipoteza este verosimila, caci ocrul este un mijloc de a preveni ntepaturile de insecte (nchide porii si constituie un strat protector pentru piele). Ca si n cazul gravurilor parietale, situatia concreta n care au fost gasite aceste picturi ridica o serie de probleme. nti, absenta urmelor de torte (sunt doar cteva identificate, prea putine) sau de lampi (realizate tot din stalagmite), desi este de presupus ca era nevoie de lumina. n al doilea rnd, unele reprezentari se afla la ctiva metri de solul pesterii - modul de realizare al acestor figuri ramne n discutie. O buna parte a reprezentarilor combina cele doua tehnici; probabil gravura avea rolul de "crochiu" care sa realizeze conturul figurii ce urma sa fie pictata. Mulajele sunt doar cteva, poate si datorita sanselor mai mici de a fi conservate. Exemplul clasic l constituie bizonii de la Tuc d'Audubert. O posibila varianta o reprezinta piesele realizate din lut uscat din nordul Germaniei. Piesele realizate n ronde-bosse sunt, n principal, piesele incluse n categoria artei rupestre. Raportate la arta parietala saul la cea mobiliara, acestea sunt realizate ntr-o tehnica mai degraba rudimentara; dar acest rezultat poate fi rezultatul utilajului folosit, care trebuia sa fie mai

rezistent si nu mai precis. Cteva piese au devenit elemente esentiale n interpretarile date artei paleolitice - la Laussel (unde au fost gasite majoritatea acestor piese), doua dintre aceste obiecte nfatiseaza un personaj feminin tinnd n mna un corn (interpretat ca fiind un corn al abundentei), respectiv un barbat care, foarte probabil, trage cu arcul. n categoria plasticii am inclus asa-numitele "venus aurignaciene". Este vorba de statuetele de dimensiuni relativ mici, steatopige (corpul reprezentat poate fi nscris ntr-un romb, partea mediana - cu atributele sexuale si snii - fiind exagerata, n timp ce extremitatile - capul si picioarele - sunt schematizate. Repartitia lor geografica este mai larga dect cea a picturilor parietale si par sa existe mult mai multe stiluri de reprezentare. De la figuri cu o steatopigie accentuata la figuri suple, de la reprezentari n care capul este doar indicat sau fata este acoperita de coafura sugerata la reprezentari extrem de realiste ale chipului, aceste statuete au fost si ramn un argument frecvent utilizat n analiza globala a artei paleolitice. Categoria numita "traces" este circumscrisa foarte precis geografic (Franta) si cronologic (nceputul artei paleolitice, n aurignacian). Artistul preistoric a utilizat mondmilch-ul (calcarul dizolvat din roca si care se depune pe peretii pesterilor sub forma unei paste albicioase si umede) pentru a trasa cu degetul figuri abstracte ("maccaronis") sau reprezentari zoomorfe (ntr-un stil foarte primitiv, atestnd nceputurile artei). Ea dispare pe masura ce utilizarea burin-ului si a picturii devine norma tehnica de realizare a reprezentarilor artistice. Reprezentarile Reprezentarile sunt, n ciuda numarului foarte mare, destul de uniforme. Principalele categorii sunt urmatoarele: (a) reprezentari zoomorfe: acestea cuprind peste 80 % din totalul reprezentarilor si se pot identifica cteva regrupari semnificative; exista o prima categorie de reprezentari care domina numeric - cal, bizon, mamut, ren si cervidee, apoi o categorie de reprezentari semnificativ mai rare - o serie de animale periculoase (rinocer, urs, feline), pesti, pasari si insecte; dar, toate reprezentarile par sa fie asociate n mod voit (perechea cal - bovideu, asocierea acestei perechi cu mamutul si cu cervideele etc.); reprezentarile zoomorfe sunt, facnd abstractie de evolutia stilistica, n general mai realiste, dar nu se poate spune ca reprezinta o copie fidela a speciilor naturale - n unele cazuri, atribute semnificative ale speciei sunt exagerate (n special masivitatea corpului, accentuarea trenului anterior etc.); (b) reprezentari antropomorfe: considerate initial ca fiind reduse numeric (sub o suta), reprezentarile umane sunt, la o analiza mai atenta, mai raspndite dect s-a presupus; subcategoriile pe care le luam n considerare sunt urmatoarele: reprezentari naturaliste (corpul uman este redat cu trasaturile sale fundamentale, fara distorsiuni notabile), reprezentari schematice (doar trasaturile esentiale ale corpului uman sunt redate - trunchiul si membrele, capul si sexul), reprezentari simbolice (reprezentari ale organelor genitale, mergnd de la cele mai realiste la cele mai schematice); o categorie aparte (majoritatea reprezentarilor provin de la Gargas) o reprezinta "minile", un grup de reprezentari de mini umane, unele cu falange lipsa, realizate prin pulverizare (peste mna plasata pe perete, rezultnd un

"negativ" al acesteia) sau prin plasarea minii vopsite pe perete (exist un singur exemplu de reprezentare de mna pictata uzual); (c) reprezentari abstracte: n aceasta categorie intra o serie de desene abstracte, de forma geometrica sau nu - linii, siruri de puncte (pictate sau adncite n peretele pesterii sau pe plachete de os) sau de crestaturi, forme complexe (denumite "tectiforme" si "piepteni"), unele semne care pot fi si figuri umane extrem de stilizate, linii si sageti sau reprezentari lentiloide (interpretate si ca simboluri sexuale); aceasta categorie este foarte raspndita si apare nca de la nceputuri (s-a formulat ipoteza ca primele forme de arta - siruri de puncte si de linii - sunt legate de reprezentarea ritmurilor naturale (ciclul lunar si/sau cel menstrual); (d) reprezentari compozite: desi redusa numeric, este o categorie spectaculoasa n care sunt incluse reprezentari composite, de animale cu elemente umane sau de fiinte umane cu trasaturi zoomorfe (categoria "vrajitorilor"); cele mai spectaculoase exemple sunt de la Trois-Frres, Gabillou, Lascaux si Marsoulas; de regula sunt figuri care combina trasaturi de bovidee (n special capul si trunchiul) cu cele umane (pozitia bipeda si membrele superioare si inferioare); uneori sunt asociate si obiecte (comparate cu instrumente muzicale); tot aici ar putea fi incluse si reprezentarile de animale (n special bizonii) al caror chip este "umanizat" (fata este modificata pentru a semana, din profil, cu un chip uman); (e) reprezentari fantastice: categoria include un numar foarte limitat de reprezentari; este vorba de figuri care redau posibile animale fantastice ("licorna" de la Lascaux, asa-numitele "fantome") sau animale care sunt prea vag reprezentate pentru a fi identificate speciile naturale; (f) reprezentari prefigurative: n aceasta categorie intra reprezentarile de tipul "maccaroni" realizate n mondmilch-ul de pe peretii pesterilor.
3. Interpretarea artei paleolitice

Este greu de dat un raspuns definitiv la ntrebarea despre sensul acestei arte. Desigur ca aceasta arta transmite ceva din bagajul spiritual si conceptual al comunitatilor paleolitice care au produs aceste reprezentari. Ceea ce este de retinut este ca ceea ce difera este absenta bagajului de forme abstracte de care beneficiaza societatea moderna; absenta limbajului artificial (scrierea este un limbaj artificial, valoarea semnelor fiind data prin conventie culturala) nu nseamna absenta comunicarii, ci doar ca aceasta foloseste reprezentari naturaliste pentru a transmite concepte care pot fi abstracte. Problema este complicata si de alte elemente. Exista dovezi care documenteaza situatia paradoxala n care realizarea acestor picturi a nsemnat un efort considerabil, pentru ca apoi toate ansamblurile picturale sa nu fie "utilizate" - zonele cu picturi rupestre nu au fost vizitate dect extrem de rar. n plus, uniformitatea stilurilor pe arii foarte ntinse implica mecanisme de comunicare si o problematica spirituala comuna pentru foarte multe comunitati. O solutie vine

din partea antropologiei culturale. Exista nenumarate comunitati (cele mai cunoscute sunt cele australiene si polineziene) n care miturile sunt destinate doar celor care fac parte din grup si sunt initiati; strainilor si celor neinitiati (cei care nu au trecut prin ritualurile de trecere la statutul de adulti) li se ofera variante false ale miturilor, caci a cunoaste traditiile sacre ale unui grup nseamna sa detii o putere asupra acestuia. "Ascunderea" picturilor n adncurile pesterilor este n acord cu acest comportament atestat etnografic. Sunt si cteva elemente figurative care trimit la valoarea de discurs mitic a acestei arte - vrajitorii (interpretati ca samani ai grupului), repertoriul de animale bune de mncat (dar nu numai acestea sunt reprezentate si nu exista o relatie directa ntre speciile consumate si cele pictate), scene care trimit la ritualuri samanice (personaje umane sau compozite care par sa danseze). O solutie partiala este aceea ca arta paleolitica reprezinta "bagajul" mitic al acestor colectivitati, o forma de nregistrare a relatiei dintre elementele naturale care organizeaza nu numai lumea naturala, ci reprezinta modelul de organizare a sferei umane; relatii - grafice, de asta data - dintre specii pot fi similare cu relatiile dintre grupele umane (clanuri sau familii). Relatia dintre semnificat, referent si semnificat - deci, dintre imagine, specia naturala si ideea pentru care stau cele doua - pare sa functioneze n structurile intelectuale obisnuite ale gndirii umane. Aceasta arta este o arta a vnatorii n masura n care utilizeaza elemente naturale. Sensul dat acestor specii reprezentate, nsa, poate fi foarte abstract. Arta neolitica Tranzitia la economia productiva a avut un impact dramatic asupra artei preistorice. Unele dintre aceste schimbari sunt evidente: schimbarea formelor artistice; arta paleolitica dispare, practic, din zonele pe care le-a dominat, fiind nlocuita de o arta mobliara sau de ceea ce astazi s-ar numi "arta aplicata"; desigur, exista si exceptii - cum ar fi zona nordului Africii (Tassili, etc.); modificarea materialelor (suport, unelte etc.); suportul predilect devine ceramica, lutul ars; el este un material care presupune un set mai elaborat de cunostinte si care impune o serie de limite asupra artistului; modificarea inventarului de simboluri; este evidenta evolutia spre simboluri abstracte si spre geometrizare; figurile devin mai schematice, n parte si datorita tehnicilor si al suportului (este cazul reprezentarilor de pe ceramica pictata); la fel de adevarat, un set de elemente continua sa fie prezente - la urma urmelor, sfera simbolurilor utilizabile este mai mult sau mai putin asemanatoare; modificarea raportului dintre opera de arta si grup; arta devine, macar n parte, o activitate a unor experti tehnici mai mult dect a unor experti ai sacrului (de pilda).

Exista si continuitati ce ar putea parea, la prima vedere, surpirnzatoare. Aceste schimbari sunt nsotite de o serie de schimbari mai discrete, care tin de "utilizarea" artei ntr-un anumit context social. Elementele legate de perioada de tranzitie par sa indice o serie de

schimbari care atesta o noua utilizare a artei. Att arta din Levantul spaniol, ct si o serie de reprezentari rupestre din Italia sunt foarte departe de caracterul static al artei palelolitice. O analiza a acestei arte indica un alt set de reprezentari: activitati economice (vnatoare, culesul mierii), conflicte, ceremonii. Spre deosebire de arta perioadei anterioare, figura umana este centrala, iar animalele sunt n pozitie secundara. Aceasta trasatura devine clara n perioada care ne preocupa acum. Trecnd peste arta aplicata ceramicii, discutiile referitoare la aceasta arta par sa se concentreze pe statuetele feminine. Ele au capatat o pondere speciala atunci cnd s-a luat n considerare viziunea cu privire la societatile neolitice.

10 Bibliografie Nota - lucrarile subliniate sunt obligatorii

*** - A la recherche de la mentalite prehistorique (BFI)

Brzu, L. - Paradisul pierdut (BFI) Brzu, L. - Preistorie generala (BFI)

Boas, Fr. - Primitive Art (BFI) Bourdier, Fr. - Prehistoire de France (BFI) Briard, J. - L'Age du bronze en Europe barbare; des megalithes aux Celtes (BFI) Clark, Gr. - Mesolithic Prelude (BFI) Clarke, Gr. - World Prehistory. A New Outline (BN) Courtin, J. - Le neolithique de la Provence (BFI) Frobenius, L. - Paideuma (BFI) Gimbutas, M. - Civilizatie si cultura (BFI) Godelier, M. - Horizon. Trajets marxistes en anthropologie (BFI) Guilaine, J. - La Balma de Montbole et le neolithique de l'Occident mediterraneen (BFI) Herseni, Tr. - Sociologie generala (BFI) Kozlowski, J.K. & Machnik, J. (ed.) - Problemes de la neolithisation dans certaines regions de l'Europe (BFI) Kozlowsky, St. K. (ed.) - The Mesolithic in Europe (BFI) Leakey, R. & Lewin, R. - Les origines de l'homme (BFI)
Leroi- Gourhan, A. - Gestul si cuvntul, vol. 2 (BFI)

Leroi-Gourhan, A. - La prehistoire de l'art occidental (BFI) Leroi-Gourhan, A. - Les chasseurs de la prehistoire (BN/BFI) Leroi-Gourhan, A. - Les religions de la prehistoire (BN/BFI)

Levi-Strauss, Cl. - Antropologia structurala (BFI) Levi-Strauss, Cl. - Gndirea salbatica (BFI) Levi-Strauss, Cl. - Mitologice I (?)
Levi-Strauss, Cl. - Tropice triste (?)

Mandics, Gy. - Civilizatia Africii vechi, capitolele introductive (?) Mauss, M. - Eseu despre dar (BFI/?) Mellars, P. & Stringer, Chr. (eds.) - The Human Revolution (BFI) Murray, H.A. - Myth and Mythmaking (BN) Oakley, K.P. - Man the Tool-Maker (BFI) Sahlins, M. - Age de pierre, age d'abondance (BFI)
Service, E.R. -The Hunters (BFI)

Sonneville-Bordes, D. de - La prehistoire moderne (BFI) Tringham, R. - Hunters, Fishers and Farmers of Eastern Europe, 6000-3000 B.C. (BFI)

11 Anexe Lista siturilor mentionate Lista ilustratiilor Lista de termeni si concepte

[1] BP/bp: before present; acest tip de indicare a datei unui obiect sau sit este folosit pentru datarile 14C; grafia cu majuscule
indica o data necalibrata (vezi infra).

[2] Unul din adversarii importanti ai dimensiunii comparative este A. Leroi-Gourhan care, dincolo de lucrarile sale dedicate
artei preistorice, a avut si cteva contributii importante la analiza resturilor materiale ale societatilor traditionale contemporane. Este vorba de "Archologie du Pacifique Nord", aparuta n anii 50' ai secolului XX.

[3][3] De altfel, fondatorii sociologiei moderne, de la Tylor trecnd prin Mauss, Durkheim si Malinowski sunt n egala masura
si fondatori ai antropologiei.

[4] Raportul dintre timpul destinat vnatorii si cantitatea de calorii rezultate s-a modificat n sens negativ. [5] Avem motive sa credem ca pestele facea parte si din dieta vnatorilor paleolitici, dar modul de obtinere a acestui tip de
aliment pare sa fi fost vnatoarea marina. Doar de la nivelul mezoliticului avem dovezi de utilizare a crligelor din os si a vrselor pentru prins pesti. Tot acum avem si dovezi de consum pe scara larga a scoicilor.

[6] n raport cu necesarul de 1.965 de calorii si 60 g de proteine pe zi.

[7] Evident, trebuie sa tinem cont si de faptul ca oasele de copiii se conserva foarte greu, astfel ca, n functie si de ritualul funerar, aceasta categorie de defuncti poate fi altminteri reprezentata dect n realitate statistica. [8] La fel de adevarat este faptul ca cunostintele despre masurile contraceptive si/sau modalitatile de inducere a unui avort sunt foarte raspndite la nivelul "popoarelor naturale"; uneori, acestea intra n categoria ideologicului. [9] Schema a fost elaborata pentru +/-150 de ani, timp n care se ajunge de la o singura comunitate la 16. Chiar daca une-le din aceste comunitati dispar, diferenta dintre punctul zero si cel terminus este foarte mare. Inutil sa mai insistam asu-pra faptului ca arheologia nu poate decela schimbari de o asemenea scala temporala.

[10] Grul primitiv (triticum monococcum), de exemplu, avea un singur sir de boabe n spic. La fel, stiuletele de porumb avea
dimensiuni de ctiva centimetri.

[11] Au existat si ncercari nereusite, cum a fost cea a ncercarii de domesticire a antilopelor. [12] Cu, iarasi, cteva exceptii notabile, cum ar fi pigmeii si bosimanii !Kung.