Paleoliticul in spatiul actual al Romaniei 

INTRODUCERE ÎN STUDIUL   PALEOLITICULUI.

PERIODIZAREA GEOLOGICA

CARACTERISTICI ALE MEDIULUI NATURAL

 Geologia, stiinta care studiaza, printre altele, istoria pamântului, a împartit evolutia pamântului în mai
multe etape: paleozoicul sau era primara, mezozoicul sau era secundara si neozoicul care corespunde erei
tertiare si cuaternarului. Dintre aceste etape, face obiectul interesului nostru doar ultima, respectiv
cuaternarul, pentru ca la nivelul acestei etape este semnalata apartia omului, motiv pentru care etapa se
mai numeste si  perioada homozoica sau antropogena. La rândul lui, cuaternarul are doua mari
subdiviziuni: pleistocenul sau diluvium si holocenul sau actualul, care se diferentiaza net una de alta prin
caracteristicile climei. Pleistocenul se caracterizeaza prin mari variatii climatice, iar holocenul prin
stabilizarea climei. Începuturile cuaternarului, implicit ale pleistocenului, sunt greu de stabilit, neexistând
o concordanta  între pareri. Cea mai optimista cifra este de 5 milioane de ani, cea mai pesimista de 1, 8
milioane de ani.

Pleistocenul (pleistos= cel mai si kainos= vechi), din punct de vedere climatic, se caracterizeaza printr-o
succesiune de perioade glaciare, caracterizate printr-o clima foarte rece, care se numesc stadii si perioade
de usoara  încalzire a climei, perioadele interglaciare sau interstadii, per ansamblu clima ramânând  rece
pe întreg parcursul pleistocenului. Fara îndoiala ca schimbarile climatice au fost urmate automat de
modificari ale faunei si florei, care, la rândul lor, au influentat in chip semnificativ evolutia demografica.

În Muntii Alpi au fost puse in evidenta, initial,  4, mai nou 6 perioade glaciare, care au primit, de cele mai
multe ori, numele unor afluenti ai Dunarii din sudul Germaniei:

1. Biber

2. Donau

3. Günz- 1.200.000-700.000

4. Mindel- 650.000-350.000

5. Riss- 300.000-120.000

6. Würm- 80.000-15.000

urmate de  Tardiglaciar- 15.000-10.000

Desi initial a existat tendinta de-a generaliza pentru tot spatiul Europei aceste stadii glaciare, s-a dovedit
ca ele au doar o relevanta stratigrafica locala, valabila doar în centrul Europei.

Pentru zona nordica  a Europei (Germania, Polonia, Pen. Scandinavica) s-au stabilit trei stadii glaciare,
care poarta denumirea unor râuri din aceasta zona:

1. Elster
2. Saale

3. Vistula

Azi exista mai multe scari geocronologice regionale care desemneaza variatiile climei. Pentru spatiul
nostru este notabila, în cuaternarul de început, modificarea reliefului prin înaltarea arcului carpatic
cu 1000 m, care are drept urmare retragerea apelor Lacului Getic din Oltenia, sudul Moldovei, Muntenia
si Câmpia Pannonica. Pe teritoriul tarii noastre, se pare ca au existat doua glaciatiuni care corespund în
linii mari cu glaciatiunile Riss si Würm din Europa Centrala. Urmele acestor doua glaciatiuni sunt
morenele si circurile glaciare în care, mai apoi, au aparut lacurile glaciare din Retezat, Parâng, Bucegi,
Fagaras, Muntii Rodnei. Pentru România o  încercare de schema geocronologica de evolutie a climei,
corelata cu alte zone ale Europei,  a facut Marin Cârciumaru, care are în vedere, insa, doar perioada post
120.000 (deci este post Riss ).

Studiile asupra climei din pleistocen au dus la concluzia ca, în timpul stadiilor glaciare, pe teritoriul
Romaniei de azi, temperatura medie a lunii iulie era de 8,7 grade. Interstadiile sunt perioade de ameliorare
a climei care se caracterizeaza prin peisaj silvestru, iar stadiile glaciare sunt caracterizate de un peisaj de
stepa-tundra.

PALEOLITICUL (1.400.000/1.200.000-15.000)

Pleistocenul din periodizarea geologica corespunde în linii mari cu ceea ce arheologii numesc paleoliticul.
Pentru reconstituirea primei epoci istorice din evolutia omului, paleoliticul, arheologia are neaparata
nevoie de sprijinul altor stiinte, precum:

1. paleoontologia- care studiaza organismele vegetale si animale care au populat pamântul de-a lungul
erelor geologice (ea are mai multe stiinte componente : paleobotanica, paleozoologia, paleoantropologia,
paleoecologia)

2. palinologia- are drept obiect de studiu polenul si sporii fosili si actuali, pe baza carora se poate
reconstitui flora de la un anumit moment dat. La baza acestei reconstituiri stau diagramele polinice. Ele
nu duc doar la reconstituirea florei ci si la reconstituirea climei.

3. etnografia si etnologia au o mare importanta pentru reconstituirea relatiilor interumane si a practicilor

magico-religioase.

In 1837 Christian Thomsen a folosit pentru prima data termenii de epoca a pietrei, epoca bronzului si
epoca fierului, punând bazele unei periodizari care avea în vedere materia prima dominanta a unei epoci.
Termenul de paleolitic, ca si cel de neolitic,  se foloseste din 1865, deoarece  s-a facut remarca ca,  în
evolutia uneltelor de piatra, se pot distinge, dupa tehnica de confectionare, doua etape distincte: a pietrei
prelucrata prin cioplire, denumita paleolitic si a pietrei slefuite, neoliticul. Deci, criteriul de definire
al epocii este materia prima folosita pentru confectionarea uneltelor (piatra) ca si tehnica de prelucrare
utilizata. Azi se admite ca aceasta epoca ar cuprinde, în linii mari , intervalul cuprins între
1.800.000/1.200. 000-15.000, deci ar corespunde pleistocenului din geologie, fara a-l acoperi integral.
Data de început nu trebuie absolutizata, deoarece paleoliticul nu a început concomitent în toate zonele
lumii, dar si pentru ca exista controverse cu privire la momentul în care se poate vorbi de om.
Raspunsurile la întrebarea ce este omul ? sunt destul de diferite. Creatorul teoriei evolutioniste, Darwin,
credea ca locul omului este în regnul animal si ca el este supus legilor evolutiei, la fel ca si restul
animlelor. Azi teoria evolutionista, care sustinea evolutia hominidelor din primatele pongide, este în mare
criza nu numai pentru ca nu s-au gasit verigile de legatura care sa ateste evolutia neîntrerupta, dar si
pentru ca analizele moderne pe baza de ADN nu reusesc sa surprinda o filiatie neîntrerupta nici macar
între homo sapiens si hominidele care i-au premers.   Hominidele, spre desebire de primate, au unele
caracteristici care le individualizeaza: dentitia redusa, mai ales incisivii, statiune bipeda, o mai mare
capacitate a cutiei craniene si a encefalului. Se admite ca se poate numi om acel individ care-si produce
intentionat, repetat si cu anticipare de forma, în functie de utilitate, uneltele. Altii adauga acestei conditii
si aparitia graiului articulat si a unor manifestari de sensibilitate umana. Desigur ca, în functie de
raspunsul la aceaste întrebare, difera si momentul considerat a fi începutul paleoliticului.

1. Cel mai vechi hominid este considerat a fi Australopithecul care apare sub 3 forme diferite. Ultima,
Australopithecus Robustus este chiar contemporan cu Homo habilis.

 2. Homo habilis avea o capacitate craniana de 650-750 cm3 si avea zona Broca (zona 44), unde se
localizeaza functia limbajului, destul de bine dezvoltata. Nu se deosebeste de Australopithec doar prin
encefalizare ci si prin microdentitie si talia mult mai lunga. El are o viata sociala complexa, cunoaste deja
focul si face progrese notabile în preprarea hranei. Encefalizarea se datoreaza, cel mai probabil,
masticatiei mai usoare care a avut drept consecinta schimbarea dentitiei si a scheletului facial.

3.Contemporan cu Australopthecus Robustus si homo habilis este si homo erectus care nu este sigur ca
evolueaza din homo habilis desi, dupa o perioada de contemporaneitate, îi supravietuieste acestuia. El are
un început de grai articulat, dar, pentru a se face înteles, se completeaza cu gesturi.

4. Neanderthalul urmeaza lui Homo erectus si este inrudit cu acesta. Are un prognatism dezvoltat, oase si
articulatii masive si este destul de scund, in jur de 1,60 m. Prezenta azotului in procente mari in oase,
indica o alimentatie bazata pe carne. Se stie despre el ca vorbeste, dar are unele deficiente: nazalizeaza si
are dificultati de pronuntie a unor vocale precum i si u. Nu se stie daca foloseste sintaxa si daca poate
transmite gânduri complexe. Neanderthalul are comportamente complexe si o sensibilitate evidenta caci
practica înmormântarile, se exprima simbolic prin folosirea culorilor, este preocupat de adunarea unor
piese exotice: scoici, pietre colorate, flori. 

5. Homo sapiens s-a dovedit, prin analize de ADN,  ca nu are legaturi genetice cu Neanderthalul, dar are
legaturi cu homo erectus.  Cei doi au fost contemporani o vreme pe la 40.000-34.000, dupa care
Neanderthalul a disparut fara urmasi. S-a crezut initial ca a fost exterminat de Homo sapiens. Azi se crede
ca Neanderthalul a murit de moarte buna, datorita imposibilitatii de hibridizare cu Homo sapiens  si, mai
ales, datorita slabei dotari din p.d.v. biologic, mai precis datorita faptului ca avea o  natalitate foarte
scazuta si un procent ridicat de mortalitate. Ca urmare, ar fi disparut în decursul a 30 de generatii,
aproximativ 1000 de ani. Avantajul biologic al lui Homo sapiens l-a facut învingator. La acesta se adauga
si avantaje de alta natura: este mult mai abil, se adapteaza mai usor, este mai mobil, are putere de
anticipare si de planificare. Are o infatisare mai placuta decat Neanderthalul, o inaltime de 1,75-1,80 m,
oase lungi si articulatii mai fine. La baza alimentatiei sale sta in continuare carnea, la care se adauga
pestele, dar si tuberculii si alte vegetale, avand o alimentate mai variata si mai sanatoasa decat inaintasul
sau.

Patria initiala a omului a fost Africa de Est si Sud, mai precis Etiopia (Valea Omo si Hadar), Kenya si
Tanzania (Oldoway). Pentru Africa,  data de început a paleoliticului trebuie împinsa spre 2.300.000. De
aici a început ocuparea unui spatiu din ce în ce mai mare, în masura în care conditiile climatice si de
mediul o permiteau.

PALEOLITICUL INFERIOR (1800.000/1.200.000-120.000) Paleoliticul a fost împartit în trei etape

distincte: inferior, mijlociu si superior. Prima etapa este si cea mai lunga, ea fiind contemporana cu
glaciatiunile Biber, Donau, Günz, Mindel si Riss.
Ce se întîmpla insa în Europa? Desi exista unelte comparabile cu cele descoperite în Africa, nu se gasesc
resturi osoase. Homo habilis apare aici mai târziu decât în Africa, pe la 1.700.000-1.500.000. Se crede ca
originea lui este e cautat în Africa. Cele mai vechi fosile umane au fost descoperite în Spania, Franta si
Italia.O mare parte a continentului european, zona centrala si estica, este înca acoperita de ghetari si este
nepopulata deocamdata. S-au descoperit doar foarte putine urme fosile în Ungaria, Cehia  si Slovacia.
Aceasta zona este mai bine populata doar începând cu paleoliticul mijlociu. Pentru începuturile
paleoliticului în Europa se vehiculeaza cifre optimiste care-l plaseaza începând cu 1.800.000. În general,
paleoliticul din România a fost aliniat la cel european, mai ales la cel francez, asa se face ca nomenclatura
culturilor a fost preluata cvasi-total. Ca data de început a epocii, noul tratat de Istoria romanilor alege
1.400.000.  Cercetarea paleoliticului din România, din pacate,  nu a ajuns la performantele înregistrate în
Franta. Au fost studiate tipologic uneltele si tehnicile de debitaj, dar sunt putine studiile care au drept
obiect întelegerea comportamentului uman. Tratatul de istorie nou aparut nu aduce noutati mari, iar epoca
în general este mai schematic tratata decât în vechiul tratat, cel aparut în 1960.

 In România exista o descoperire considerata de unii cercetatori ca fiind cea mai timpurie, dar care a
deschis o serie de discutii în contradictoriu. Descoperirea a fost facuta la Bugiulesti, pe valea Oltetului
(azi Tetoiu-jud. Vâlcea). S-au descoperit resturi osteologice provenite de la peste 20 de specii de animale,
atât ierbivore, cât si carnivore. Oasele nu s-au gasit în conexiune anatomica, deci nu este vorba de
animale sucombate si ramase pe loc, mai mult, ele erau zdrobite, drept pentru care C-tin si Dardu
Nicolaescu Plopsor s-au grabit sa le denumeasca maciuci, strapungatoare, racloare, deci unelte, piese 
care poarta interventie umana. Unele oase ar fi fost zdrobite doar pentru a se extrage din ele maduva.
Speciile respective, printre care se numara cai, maimute (primate cercopitece), cervide, girafa, rinocer,
antilopa, urs, linx caracterizeaza o etapa foarte timpurie în Franta, villafranchianul, databila in jur de
1.800.000-1400.000 (datare pe baza de paleomagnetism), drept pentru care s-a admis un început al
paleoliticului in Romania foarte timpuriu. Argumentatia se bazeaza pe descoperirea unor hominizi (homo
erectus sau homo habilis) în spatii apropiate României, în Georgia (databil la 1.700.000) sau în Ungaria-la
Verteszölös. Alte exemplare se cunosc de la Terra Amata din Franta, Torre in Pietro din Italia. Totusi,
descoperirea este mai mult decât discutabila, am zice dubioasa si nu constituie nici pe departe un
argument solid pentru o datare timpurie a paleoliticului în România. Problema nu este ca la 1.400.000 nu 
este atestat la noi nici un hominid, ci ca oasele nu sunt asociate cu unelte din piatra cioplita de tipul celor
care caracterizeaza etapa veche a paleoliticului in alte spatii. Este, drept urmare, mult mai probabil ca
aceste oase sa fi fost sparte de carnasiere, asa cum cred o parte dintre specialistii epocii.

Cele mai vechi unelte din piatra cunoscute pâna în prezent provin din zona cuprinsa între Olt si Arges.
Cea mai cunoscuta statiune este cea de pe Valea Dârjovului, un afluent al Oltului. Aici, începînd cu 1954,
au fost descoperite în jur de 200 de unelte din silex si cuartit, unele unifaciale, altele bifaciale, care par a
fi foarte timpurii, încadrabile în ceea ce se numeste cultura de prund, cea mai veche cultura paleolitica.
Tot de aici provin, însa, si piese care sunt încadrabile în paleoliticul mijlociu. Cultura de prund sau a
galetelor prelucrate se dateaza, în mare, în paralel cu glaciatiunea Günz, deci in intervalul 1.200.000-
700.000 (galetul este un fragment de roca rotunjit si slefuit datorita rularii lui de catre apele râurilor).  Din
pacate, uneltele de pe Valea Dârjovului nu provin dintr-un strat de cultura, ci au fost adunate din aluviuni,
deci sunt în pozitie secundara sau remaniate. Ele nu sunt asociate cu resturi de fauna care ar putea facilita
o datare corecta.  Tipologic, aceste unelte par a apartine culturii de prund, adica sunt realizate prin
percutie directa, care are drept urmare desprinderea unor aschii de pe nucleu. Unealta propriu-zisa este
cea ce ramâne din nucleu.        

Cultura de prund este urmata, în Europa,  de abbevillian, acheulean si clactonian. A doua jumatate a
paleoliticului inferior din Romnia prezinta analogii de dezvoltare, în mare vorbind, cu restul Europei care
se caracterizeaza prin aparitia uneltelor bifaciale care sunt folosite în paralel cu cele unifaciale.
Descoperirile toate se maseaza în sudul Romaniei pe V. Dârjovului, Oltului si Valea Oboga (jud. Olt).
Cea mai importanta descoperire a fost facuta  în Pestera Liliecilor de la Gura Dobrogei, unde uneltele se
aflau in situ, în asociere cu resturi de fauna. Dupa o perioada care s-ar putea caracteriza prin
conservatorism si stagnare, spre sfârsitul paleoliticului inferior se constata diversificarea, standardizarea si
specializarea uneltelor, ca si aparitia unor noi tehnici de cioplire: bloc contra bloc (sau pe nicovala) si
tehnica Levallois. Ultima dintre tehnici este considerata a  reprezenta chiar o revolutie in materie de
prelucrare a pietrei. Ea consta în prelucrarea nucleului înainte de a se trece la desprinderea de aschii,
prelucrarea nucleului tinînd seama seama de forma dorita pentru aschie. Avem deci de-a face cu o
preconcepere  a formei uneltei.  În fapt preconceperea formei nu este o revolutie caci si anterior nucleul
de silex expus prelucrarii era ales în functie de unealta dorita. Elementul de noutate este doar prelucrarea
prealabila a nucleului. Important este si faptul ca, daca  initial s-au folosit o serie de roci ca materii prime,
cum ar fi galetele, tuful vulcanic, jaspul, cuartitul, silexul, acum începe o selectie riguroasa a rocilor, fiind
preferate acelea care  cliveaza usor si care au un clivaj controlat, silexul în special, care prezenta si
avantajul ca are o duritate destul de mare. Drept urmare, în vecinatatea depozitelor de roci, apar ateliere
sau asezari sezoniere de unde se colecteaza si unde se prelucreaza materia prima. Uneori aceste ateliere se
afla la destul de mare distanta de asezarea de origine, deci trebuie remarcat efortul depus de omul
paleolitic pentru depistarea depozitelor de  roci si procurarea materiei prime. Sunt cazuri, în Franta de
exemplu, când atelierul se gasea la 80 de km distanta de asezare. Descoperirile tarzii din România  au fost
încadrate în cultura numita premusteriana.  Premusterianul este atestat la Ripiceni-Izvor, Mitoc pe Prut,
Valea Lupului. Multimea descoperirilor de pe Prut este usor explicabila: aici omul paleolitic avea la
dispozitie o mare cantitate de materie prima, de buna calitate, silexul de Prut.

OMUL IN PALEOLITICUL INFERIOR

          Pentru paleoliticul inferior, sunt atestati prin descoperiri osteologice Australopithecul si Homo
habilis în Africa,  pithecantropul în Asia si homo habilis în Europa.

          Homo habilis cunoaste focul de pe la 600.000-400.000, dar nu stie sa-l produca, îl ia direct din
natura. Faptul este dovedit de descoperirea unor vetre de foc la Chou Kou Tian (China). Formele de
organizare sociala sunt mai mult banuite decât cunoscute. Omul traieste în grupuri nu foarte mari, pentru
care s-a folosit initial termenul de hoarda sau turma, ulterior cel de ceata. El este incapabil sa traiasca
solitar, datorita faptului ca mediul natural îi este destul de ostil (animale periculoase), iar el cunoaste
tehnici de vânatoare destul de rudimentare, care-i pun viata în pericol. Vânatoarea este o activitatea
colectiva bazata mult pe haituirea animalelor, foarte probabil cu foc, împingerea vânatului spre prapastii
sau locuri mlastinoase. Este posibil sa se fi folosit si capcanele.Adesea erau alese ca victime animalele
batrâne, ranite sau puii, care erau mai usor de capturat.Se evita contactul direct cu animalul de mari
dimensiuni. El este atacat doar dupa ce a devenit inofensiv. În timp ce în vestul Europei se prefera dintre
animale renul, în estul Europei si la noi se vâneaza, mai ales, mamutul si ursul de pestera. În cautarea
vânatului, aveau loc pendulari sezoniere dictate de migratia vânatului.

Activitatile umane cele mai importante sunt vânatoarea, culesul si prelucrarea pietrei. Vânatoarea este
apanajul barbatilor, iar culesul fructelor, semintelor si tuberculilor al femeilor, deci functioneaza
diviziunea pe sexe a muncii. Este greu de stiut care este raportul exact între vânatoare si cules. Ponderea
celor doua activitati  este variabila de la o zona la alta. Este logic si foarte probabil ca, în timpul
perioadelor glaciare, culesul avea o pondere neglijabila în asigurarea subzistentei. Si la populatiile azi
pimitive, în zonele arctice, vânatoarea asigura subzistenta, în timp ce populatiile din zonele cu clima calda
au un regim alimentar în care predomina sau au o pondere nare vegetalele. Animalele vânate erau
consumate integral, fara a se face rezerve de hrana. Economia este considerata a fi de tip pradalnic (sau
ocupativ), dar nu trebuie înteleasa a fi fost fara discernamânt, animalica. Timpul afectat muncii pare a fi
destul de redus, doar de 2-4 ore zilnic, exact atât cât era necesar pentru asigurarea hranei. Functioneaza
deci legea efortului minim. Natura pare a fi fost destul de darnica, motiv pentru care paleoliticul este
adesea considerat a fi un Paradis terestru.Probabil ca o mare parte din timpul liber era afectat unor
activitati cultice. Pentru compensarea insuccesului la vânatoare se pescuia sau se adunau scoici, dar ele
asigura în foarte mica masura subzistenta. Ca activitati adiacente, trebuiesc enumerate culegerea
rocilor de pe  terase sau din albiile râurilor, depistarea unor substante colorate, ocru spre exemplu, folosit
în activitati magico-religioase, prelucrarea pieilor, sugerata de existanta unor unelte specializate (racloare
si razuitoare), confectionarea îmbracamintii si încaltamintei. Densitatea de locuire este mica, ca urmare
comunitatiele au acces liber la resursele naturale: vânat, roci, radacini. Omul este foarte mobil în spatiu
datorita faptului ca economia de tip pradalnic duce la epuizarea potentialului cinegetic al zonei. Însasi
clima, anotimpurile, pot provoca deplasari dintr-o zona într-alta. Nu se deplaseaza pe spatii foarte largi,
ci, în general, pe raze ce nu depasesc 20-30 km, rar 80 km. Ei revin ciclic în locurile ce le sunt prielnice.
Locuiesc atât în aer liber, cât si în pesteri.  S-a facut adesea presupunerea ca pesterile au fost accesibile
doar dupa cunoasterea focului care permitea luminatul cavernelor si alungarea animalelor care salasuiau
în interior. De fapt, oamenii n-au locuit niciodata adânc în interiorul pesterilor, ci doar în gura lor,
preferându-le pe acelea cu gura expusa spre soare. Interiorul pesterilor a fost utilizat mai ales  pentru
activitati ritualice sau pentru înmormântari.Unele asezari sunt cât de cât stabile, altele sunt sezoniere, fie
ca sunt  de vânatoare, fie de exploatare si prelucrare a pietrei. Se alegeau pentru asezari cursurile de apa
(pentru aprovizionarea cu apa potabila) si terenurie nisipoase care absorbeau usor apa pluviala. În cadrul
asezarii, un loc important îl detine vatra care este fie simpla, usor adâncita în sol,  fie înconjurata de
pietre. În imediata ei apropiere se afla un spatiu rezervat activitatilor domestice si depozitarii uneltelor, iar
separat un spatiu de dormit.

 Domeniul relatiilor sociale este putin cunoscut, mai mult intuit. Grupurile umane erau solidare caci tipul
de economie o cerea (periculozitatea vânatorii, imperfectiunea uneltelor). Functiona egalitarismul, iar
membrii inactivi (copii, batrâni, infirmi) erau sustinuti de grup. S-a banuit o promiscuitate a relatiilor
sexuale. Morgan credea ca, initial, sexul a fost întîmplator, dupa care s-a trecut la casatoria pe grupe. Un
pas înainte s-ar fi facut când a aparut interdictia relatiilor sexuale între parinti si copii si între frati, în fine,
mai tarziu, s-ar fi ajuns la familia pereche. Este la fel de probabil ca în cadrul grupului sa fi existat deja
familiile monogame. Orice discutie pe aceasta tema este inutila si presupunerile nu se bazeaza pe
argumente solide.

Viata spirituala este aproape necunoscuta. Sunt banuite practici magico-religioase, dar nu prea sunt
documentate. Este atestat în unele zone canibalismul- la Chou- Kou Tian-, dar nu se poate preciza daca
are scop alimentar sau ritual. Ulterior pare a deveni o practica ritualica, legata de cultul stramosilor si al
craniului.

  PALEOLITICUL MIJLOCIU (120.000/100.000-35/30.000)

Este o epoca mult mai scurta decât cea anterioara, care acopera interstadiul Riss-Würm si o mare parte a
glaciatiunii Würm. Principala cultura din spatiul actual al României este musterianul (denumirea vine de
la Le Moustier - o pestera din Franta).In România exista mai multe faciesuri musteriene:

 1. Un facies caracteristic Moldovei, reprezentat prin statiunile de la Mitoc-Valea Lupului si Ripiceni-
Izvor, care are analogii cu musterianul cunoscut de pe Valea Nistrului. Asezarile au straturi groase de
cultura (5 m la Ripiceni, 12 nivele) fapt datorat bogatiei de materii prime (roca în principal, mai precis
silex de Prut). Se cunosc complexe de locuire caracterizate prin adaposturi- paravan  în forma de arc,
construite pentru protectia împotriva vânturilor de E-NE. Au avut circa 2 m în înaltime si erau construite
din oase lungi,  defense de mamut si crengi, sprijinite la baza de pietre. Ele erau acoperite de piei de
animale si nu aveau acoperis. În interiorul lor au fost descoperite vetre de foc. Paravane asemantoare se
cunosc de la Molodova si Chetrosu, din Basarabia. Uneltele sunt realizate, cum era si firesc, din silex de
Prut.
 2.Un facies tipic zonei Carpatice, caracterizat prin locuirea pesterilor: Nandru- Pestera Curata si Pestera
Spurcata, Ohaba Ponor-Pestera Bordu Mare, Baile Herculane-Pestera Hotilor, Borosteni- Pestera Cioarei,
Baia de Fier- Pestera Muierii. Pesterile au depuneri groase de 1,5-2 m, semn ca au fost locuite foarte
multa vreme, uneori cu întreruperi. Este posibil ca locuirea frecventa în pesteri sa fie semnul unei raciri a
climei. Se foloseste pentru unelte mai mult cuartitul, o materie prima de mai proasta calitate, dar care este
mai frecventa în zona decât silexul.

 3. Un facies tipic Dobrogei, reprezentat  prin descoperirile de la Mamaia-sat, Castelu, Nazarcea, Poarta
Alba, Pestera, Ovidiu. El prezinta asemanari cu faciesul musterian din Bulgaria. 

CARACTERISTICI ALE PALEOLITICULUI MIJLOCIU

Creatorul musterianului este Neanderthalul, atestat si la noi prin descoperirea a trei falange de la un

picior  în Pestera Bordu Mare de la Ohaba Ponor. Spre sfârsitul perioadei apare si homo sapiens care vine
de undeva din Africa subsahariana.  Cei doi au trait o vreme în paralel (40.000-33.000), fara a avea
conflicte caci populatia era scazuta numeric (dupa unele estimari cam 10-12.000 de indivizi în întreaga
Europa). Neanderthalul nu a progresat foarte mult din punct de vedere al uneltelor si a fost mai static. A
disparut in jur de 35.000-33.000 fara a avea urmasi.  În aceasta etapa sunt atestate primele unelte din os.
Fiind mai usor de prelucrat,  osul ofera o mai mare libertate de creatie, drept urmare se diversifica si se
specializeaza mult uneltele. Desigur ca cele mai multe unelte sunt, în continuare, din piatra. Tipice acestei
epoci sunt vârfurile musteriene ( care pot fi folosite drept cutite de mâna, dar si ca vârfuri de lance),
piesele denticulate si gratoarele de forma literei D. Tehnica de confectionare cea mai raspândita este
Levallois. Aparitia unor unelte monofunctionale sugereaza ca au loc fenomene de diviziune a muncii
(altele decât diviziunea pe sexe). Probabil ca apar fenomene de calificare a unor indivizi pentru anumite
operatii. Creste randamentul la vânatoare prin folosirea lancii  si sulitei, a bolasului si a curselor. În
general se evita contactul direct cu vânatul. Se vâneaza mai ales ierbivore: mistret, mamut, cal, rinocer,
cervide, mai rar ren sau antilope. Exista multe carnivore: urs, hiena, leu, pantera, dar nu par a fi vânate.
Exceptie fac doar  ursii. Se constata o specializare zonala: este vânat mamutul la Ripiceni, calul la Ohaba
Ponor si ursul în Pestera Muierii de la Baia de Fier (183 exemplare). Se crede ca specializarea zonala este
urmarea delimitarii stricte a teritoriului locuit de grupurile umane. Unii cercetatori vorbesc chiar de
aparitia triburilor la acest nivel. Fenomenul de  teritorializare a grupurilor umane este consecinta cresterii
demografice si are drept urmare aparitia faciesurilor culturale mai sus amintite, dupa o lunga perioada de
timp în care cultura materiala a fost destul de unitara. Faciesurile culturale dovedesc ca între grupele
umane apar granite, iar ideile circula pe spatii limitate. Este greu de spus daca teritoriul era într-un fel
marcat sau cu ce era marcat. Cele mai probabile par a fi fost limitele naturale (râuri, munti, vai). Este clar
ca vânatoarea selectiva (a unui anumit animal) este dictata de potentialul faunistic al zonei, dar si de
tehnicile si armele de care dispune un anumit grup uman. În timp, apare un fel de dependenta a grupurilor
de o anumita specie. Fenomenul de teritorializare duce si la un grad mai avansat de sedentarizare decât în
epoca anterioara sau macar de micsorare a razei spatiului în care grupurile umane penduleaza. Un aport
din ce în ce mai are în asigurarea subzistentei încep a-l avea pestele si scoicile. Culesul semintelor,
fructelor si radacinilor are, în continuare, un rol neglijabil, complementar.  Acum se ajunge la producerea
artificiala a focului prin frecare sau percutie, ca urmare sunt ocupate masiv si zonele cu clima mai rece. In
unele zone ale lumii, cadavrele defunctilor nu mai  sunt abandonate, apar primele morminte. In spatiul
nostru ele nu sunt inca atestate la acest nivel cronologic. Mortii sunt acoperiti cu pietre sau cu flori (la
Shanidar). Este momentul în care omul constientizeaza moartea. Ca si în epoca anterioara, exista forme
de canibalism, de aceasta data si în Europa (Bavaria). Unii cercetatori cred ca ginta bazata pe legaturi de
rudenie constituie forma de agregare sociala a acestei epoci.

 
     PALEOLITICUL SUPERIOR (35/30.000-15.000)

Aceasta etapa corespunde cu o parte din glaciatiunea Würm (etapa mijlocie si finala). În spatiul actual al
Romaniei evolueaza doua culturi: aurignacianul si gravettianul oriental.

AURIGNACIANUL (35/30.000-24/23.000)

Denumirea culturii vine de la Aurignac (pestera din sudul Frantei). Cultura nu începe în acelasi timp
peste tot. Aurignacianul exista în Moldova într-o vreme în care în pesterile carpatice mai exista un
musterian tardiv. Se dezvolta pe fond local, musterian. Cele mai importante statiuni din aurignacianul
timpuriu sunt Mitoc-Malu Galben, Ripiceni -Izvor si Ceahlau- Cetatica I, toate din Moldova. Piesele
tipice sunt uneltele pe aschii: lame denticulate, racloare, burine. Începând cu aurignacianul mijlociu
creste  numarul siturilor adaugandu-se: Dârtu (in Muntii Ceahlau), Cremenea- Sita Buzaului (in Tara
Bârsei), Ciumesti si Remetea (în NV Romaniei). În faza finala apar statiuni si în sudul tarii, la Cernica,
Lapos, Giurgiu-Malu Rosu, Vadastra, Ciuperceni. Din Banat se cunosc statiunile de la Cosava, Românesti
si Tincova. În aceasta din urma zona se simte o influenta central-europeana prin filiera austriaca (grupul
Krems-Willendorf). Este vorba de unele unelte tipice Europei Centrale, cum sunt lamele Dufour  si
vârfurile Krems si Font Yves. Aurignacianul se termina mai repede în Moldova, unde este urmat de
gravettianul oriental, dar dureaza mai mult în sudul tarii, unde nu exista gravettian. În Europa, epoca se
caracterizeaza mai ales prin dezvoltarea industriei osului. La noi se cunosc mai ales varfuri de sulita din
os.

GRAVETTIANUL (24/23.000-15.000)

          Este bine atestat, mai ales în  în Moldova la: 1. Mitoc-Malu Galben; 2. Ceahlau-Dârtu; 3. 
Bistricioara-Lutarie; 4.  Cotu Miculinti. În cea din urma statiune a fost descoperit un atelier de prelucrare
a osului si a coarnelor de cerb, folosite pentru producerea de harpoane si de ciocane- târnacop. Sunt tipice
locuirile în aer liber, pesterile fiind doar accidental locuite. Sunt atestate colibe prevazute cu vetre de foc.
Pentru prima data se constata un interes sporit pentru preocupari extraeconomice. Apar primele obiecte de
podoaba ca si obiecte ce fac obiectul artei preistorice.Cele mai vechi amulete sunt cele de la Mitoc-Malu
Galben (una din silex, alta din os). Se cunosc pandantive din canini de lup si vulpe si din incisivi de cerb.
De la Lapos se cunoaste o statueta. Europa de vest se caracterizeaza printr-o explozie a artei rupestre. De
la noi se cunoaste o singura pestera cu peretii pictati,  Pestera de la Cuciulat, de pe Valea Somesului, jud.
Salaj , unde,  într-o sala (3,70 x 2,50),  a fost descoperit un perete pictat pe care erau reprezentate un cal si
o felina. Atribuirea culturala, deci si datarea (în jur de 10.000) nu sunt foarte sigure pentru ca nu s-a gasit
si o depunere arheologica. Apar îndoieli si datorita realismului reprezentarilor de la Cuciulat caci, în
epoca, în vestul Europei,  sunt tipice reprezentarile foarte schematice. În restul Europei,  arta este deja
bine reprezentata prin figurinele de fildes de la Vogelherd-Germania (cal) si Geißsen Klösterle (elefant,
om). Gravettianul din Moldova prezinta asemanari cu cel de pe Nistru si Ucraina de vest, cel din
Maramures si Oas cu cel din Ucraina transcarpatica si Slovacia. În Europa sunt tipice vârfurile La
Gravette.

În Banat exista si un facies local numit paleolitic cuartitic care caracterizeaza zonele înalte, cu pesteri:
Herculane- Pestera Hotilor si Climente I. Populatia acestui facies este interesata de vanarea ursului de
pestera.

OMUL ÎN PALEOLITICUL SUPERIOR

          Tipic paleoliticului superior este homo sapiens-sapiens (omul de Cromagnon), urmasul direct al lui
homo sapiens. De aceasta data el este atestat si la noi, prin câteva descoperiri de resturi fosile:
1. Baia de Fier-Pestera Muierii- craniu, mandibula de femeie de 40-45 ani

2. Giurgiu-Ostrovu Mocanu- frontal descoperit în aluviuni, deci fara context

3. Pestera Cioclovina- craniu de femeie de 30-40 ani

4. Pestera La Adam- mugure dentar al unui copil de 6 ani

5. Pestera Ciurului de la Izbuc, în Muntii Padurea Craiului- amprente de picioare: femeie, barbat si copil,
peste care s-au suprapus amprente de urs.

Daca în epocile anterioare pescuitul era o activitate ocazionala, în paleoliticul superior creste importanta
lui. Acum apare si o unealta specializata: harponul. Desigur ca se folosesc si alte metode  de pescuit: cu
mâna, cu maciuca sau cu sulita. Pasarile,  de asemenea, ocupa o pondere mai mare în asigurarea
subzistentei. Frecvent vânatoarea este de tip manipulativ. Ea nu are ca scop uciderea animalului, ci
capturarea lui si stocarea în tarcuri. Un indiciu în acest sens ar fi unele picturi rupestre din Franta care
indica folosirea lassoului pentru capturarea cailor. Apar, asadar, primele forme de stocaj, în ideea ca
animalele respective sa fie consumate în perioade când lipseste vânatul. Este, în fapt, un pas important  pe
drumul domesticirii animalelor, pas care a fost facut, probabil, ca urmare a teritorializarii grupurilor
umane si a îngustarii arealului de vânatoare, care se reduce la  spatiul restrâns din jurul asezarilor. Ca
forma de organizare sociala, se crede ca este indubitabila existenta tribului care are în proprietate un
teritoriu strict delimitat.