SALAU Bonne famme E o reteta cronofaga: merge spre o ora si ceva. Nu-i nici ieftina - dar obrazul subtire...

.. Un articol al lui Radu Cosasu m-a facut sa traiesc un atac de panica: in revista Dilema veche din luna mai a.c., cunoscutul scriitor adresa "o rugaminte catre documentaristii Serviciilor multilateral specializate sa i se comunice reteta salaului bonne femme". Radu Cosasu a marturisit ca a mincat minunatia asta de trei ori in viata, dar ca, vai!, nu are reteta . Nu m-as fi apucat sa o comentez, daca nu as fi si eu, vorba lui, "un caragialean care se complica enorm in restaurante". Si daca nu mi s-ar fi parut suspect ca reteta cu pricina nu apare-n cartile de bucate. Am intrat in vitrina in care-mi tin cartile de arta culinara: am luat volum cu volum. Nu-i! (cum zicea si Lefter Popescu). Am luat cele doua volume scrise de mine: nici aici nu e! Am luat revistele de specialitate ni'ca! (cum conchid prostovanii). Si am apelat la memorie, la cea de caragialean respirind prin restaurante, dar si la cea de bucatar ocazional prin cuhniile oraselor patriei (si nu numai). Dau raportul: am mincat sublimul fel de mincare doar de doua ori - o data prin 1980, la Gradina Cina, in compania unei actrite-doamne (m-a socat atunci ca pestele costa cam cit sosul whisky adus separat!); a doua oara, preparat chiar de mine, in bucataria unei alte actrite, la Constanta, prin 1995, cind eram membru in juriul festivalului teatrelor de revista - un om rafinat ca Victor Parhon a apreciat preparatul, dindu-mi 10 plus... (...plus, adica o sticla de whisky). Alta paranteza: frantuzismul din titlu nu are acceptia de ...dama bine, ci unul prozaic, ceva in genul gospodina priceputa. La ora cind scriu aceste rinduri, desigur, domnul Cosasu, foiletonist rasfatat de cititori, sigur a aflat reteta. O rescriu pentru mine, dupa ce m-am documentat serios, caci arta culinara e si stiinta, nu doar arta... E o reteta cronofaga: merge spre o ora si ceva. Nu-i nici ieftina - dar obrazul subtire... Luind-o pe scurtatura: se curata ceapa si se toaca marunt, alaturi de patrunjel. Se pun intr-o tava de ceramica, mare, tapetata cu unt. Separat, se dau prin faina si sare fileurile de salau. Se prajesc in ulei bun, doua-trei minute pe fiecare parte. Se scot cu grija pe servet, sa nu se rupa si sa se scurga excesul de grasime. Sosul se face din faina si unt, amestecate bine, stins cu supa de peste, apoi cu vin alb. Se poate pune un virf de cutit de nucsoara si un strop de coniac bun. Cine vrea, poate pune in sos si ciupercute marunte, calite - scurse si ele bine. Fileurile se aseaza in tava tapetata cu unt, se toarna peste ele sosul si ciupercutele, apoi se da un praf de piper alb . La urma, se toarna smintina, acoperind intreaga suprafata a vasului. Se dau la cuptor. Se scoate cind e rumenita suprafata deliciosului produs . Personal, nu cred ca mai e nevoie de garnitura: salaul bonne femme e atit de rafinat, ca nu-i mai trebuie alaturi cartofi - fie ei si duchesse. Se zice ca, initial, reteta avea limba de mare: prefer salaul. Am mincat recent la Mamaia o limba de mare... pe care n-am mincat-o (am dat-o inapoi, pe motiv de gust imposibil!). Se serveste cald. Apoi, se bea un vin sec si rece, cam pina spre dimineata.

P.S. Multumesc celor de la Ceva bun pentru precizari si rememorare.