Sunteți pe pagina 1din 9

Curs 2

2008

Principiile dreptului internaţional al drepturilor omului şi obligaţiile internaţionale ale statului

I. Principiile dreptului internaţional al drepturilor omului *

1.1. Drepturile omului sunt universale

1.2. Drepturile omului sunt inalienabile

1.3. Drepturile omului sunt indivizibile şi interdependente

II. Obligaţiile Statului reglementate de dreptul internaţional al drepturilor omului *

2.1. Obligaţia de a respecta drepturile omului

2.2. Obligaţia de a proteja drepturile omului

2.3. Obligaţia de a garanta exercitarea drepturilor omului

2.4. Obligaţia de a asigura remedii la nivel naţional pentru încălcarea drepturilor omului

*Aceste capitole cuprind informaţii esenţiale pentru promovarea disciplinei S.E.P.D.O.

1

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

I. Principiile dreptului internaţional al drepturilor omului *

Dreptul internaţional al drepturilor omului este fundamentat pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, având la bază filosofia dreptului natural conform căreia omul se naşte liber şi egal în demnitate şi în drepturi cu toţi semenii săi. Prin urmare, individul este pretutindeni acelaşi, iar identitatea universală a fiinţei umane generează universalitatea drepturilor omului. Aceste drepturi sunt inerente individului prin simpla calitate de persoană. Principii de bază:

- drepturile omului sunt universale;

- drepturile omului sunt inalienabile;

- drepturile omului sunt indivizibile şi interdependente.

1.1. Drepturile omului sunt universale deoarece au ca fundament demnitatea fiecărei fiinţe umane, indiferent de rasă, culoare, sex, origine etnică sau socială, religie, limbă, naţionalitate, vârstă sau oricare altă situaţie. Drepturile omului, fiind acceptate de toate statele şi populaţiile lumii, sunt aplicate în mod egal fiecărei persoane fizice deoarece sunt aceleaşi pentru oricine de/şi oriunde. Universalitatea drepturilor omului reprezintă un subiect controversat în literatura de specialitate. S-a invocat adesea faptul că „drepturile omului” este un concept occidental, ce nu-şi găseşte aplicabilitate în toate regiunile lumii. Totuşi, studiul publicat de UNESCO în 1968 arată că aspiraţiile ce decurg din respectarea drepturilor omului corespund conceptelor asupra justiţiei, integrităţii şi demnităţii persoanei, precum şi libertăţilor individuale aşa cum acestea au fost conturate de toate civilizaţiile din toate timpurile.

2

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

Drepturile omului sunt străine de orice cultură şi aparţin tuturor naţiunilor; ele sunt universale.

* Kofi A. Annan, fostul Secretar General al O.N.U., discursul ţinut la Universitatea din Teheran, 10 decembrie 1997.

Drepturile omului sunt inalienabile astfel încât nicio fiinţă umană nu poate fi privată

niciodată de drepturile sale; unele dintre ele pot fi doar limitate 1 , suspendate sau restricţionate 2 în baza unui temei legal.

1.2.

Este remarcabil faptul că atât documentele naţionale, cât şi cele internaţionale referitoare la drepturile omului apar ca „recunoaşteri”…, ca „declaraţii” de drepturi (…). Formularea drepturilor… nu este o activitate de creare, ci de recunoaştere a „dreptului de a fi om”, valoare permanentă şi anterioară oricărui act politic.

* F. Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Editura Polirom, 2006, p. 46.

Statul are posibilitatea de a lua măsuri de derogare de la obligaţiile asumate în baza tratatelor internaţionale privind protecţia drepturilor omului numai în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii. Totuşi, chair şi în aceste situaţii, statul este obligat să respecte anumite drepturi, precum dreptul la viaţă, la nediscriminare; să interzică tortura, sclavia, munca forţată etc. 3

1 De ex.: Art. 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede limitarea exerciţiului acestor drepturi „în cazul în care un pericol public excepţional ameninţă existenţa naţiunii şi este proclamat printr-un act oficial…”

2 De ex.: Drepturile unei persoane pot fi restricţionate în baza unei hotărâri judecătoreşti ca urmare a încălcării prevederilor legale în vigoare.

3 A se vedea art. 4(2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi art. 15 din Cv.E.D.O.

3

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

1.3. Drepturile omului sunt indivizibile şi interdependente. Ele depind unele de altele şi nu pot

fi exercitate izolat; încălcarea unui drept afectează exercitarea altor drepturi fundamentale.

De exemplu, dreptul la viaţă presupune respectarea dreptului la hrană şi a dreptului la un nivel de trai adecvat, dreptul de a fi ales în funcţii publice presupune respectarea dreptului de a alege, precum şi a dreptului la educaţie. Prin urmare, aşa-numitele drepturi civile şi politice - pe de-o parte, şi drepturile economice, sociale şi culturale - pe de altă parte, sunt drepturi complementare şi, în egală măsură, necesare pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii oricărei persoane. Amartya Sen, laureat al premiului Nobel pentru economie, a demonstrat pe baza unor date empirice că toate drepturile sunt indivizibile şi interdependente. În studiul său de cercetare în domeniul foametei 4 , Amartya Sen a demonstrat că nicio societate democratică funcţională nu a suferit vreodată de un asemenea fenomen deoarece în aceste state, inter alia, mass-media are libertatea de a atrage atenţia asupra riscului de a se ajunge într-o situaţie de foamete, iar partidele politice, comunitatea internaţională şi publicul larg au intervint întotdeauna pentru remedierea unui asemenea risc. Democraţia face ca Statul şi alţi factori de decizie să conştientizeze pericolul ignorării unor riscuri determinate de nerespectarea drepturilor individuale.

Democraţia are ca scop esenţial respectarea şi promovarea demnităţii şi a drepturilor fundamentale ale individului…, precum şi crearea unui climat favorabil menţinerii păcii la nivel internaţional. Ca formă de guvernare, democraţia … este singurul sistem politic care are capacitatea de a se auto-corecta.

* Uniunea Inter-parlamentară, Declaraţia Universală pentru Democraţie, Cairo, 1997, para. 3.

Comunitatea internaţională a statuat la Conferinţa mondială cu privire la drepturile omului care

a avut loc la Viena în 1993 faptul că „toate drepturile omului sunt universale, indivizibile,

interdependente şi inter-relaţionate. Aceasta şi-a asumat responsabilitatea de a trata drepturile

4 Amartya Sen, Poverty and Famines: An Essay on Entitlements and Deprivation, Oxford University Press, 1982.

4

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

omului ca subiect global, într-un mod just şi echitabil, pe picior de egalitate şi cu aceeaşi importanţă. În timp ce specificul particularităţilor naţionale şi regionale, precum şi cele referitoare la trecutul istoric, cultural şi religios trebuie avute în vedere, statele indiferent de sistemele politice, economice şi culturale pe care le au, se obligă să promoveze şi să protejeze toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale, în egală măsură.” 5 Respectarea drepturilor omului este o precondiţie a democraţiei, dezvoltării durabile şi păcii mondiale.

II. Obligaţiile statului reglementate de dreptul internaţional al drepturilor omului *

Statele sunt sigurele entităţi responsabile pentru încălcarea drepturilor omului. Deşi normele de drept internaţional al drepturilor omului pot fi încălcate de orice persoană sau grup de persoane, iar în contextul globalizării, de actori nestatali 6 , în prezent numai statele îşi asumă obligaţii internaţionale în legătură cu drepturile omului. În baza tratatelor internaţionale cu privire la drepturile omului, statele au 3 obligaţii principale:

- obligaţia de a respecta;

- obligaţia de a proteja;

- obligaţia de a garanta,

şi una subsidiară:

- obligaţia de a asigura remedii la nivel naţional pentru încălcarea drepturilor omului. 2.1. Obligaţia de a respecta drepturile omului reprezintă obligaţia Statului de a se abţine de la orice intervenţie nejustificată, interzicând acele acte ale Guvernului care aduc sau pot aduce

5 Conferinţa mondială cu privire la drepturile omului – Declaraţia şi Programul de acţiune de la Viena, 14-25 iunie 1993, para. 5.

6 Actori nestatali pot fi: corporaţiile multinaţionale, grupările teroriste, guerrilla, forţele para-militare şi chiar organizaţiile interguvernamentale.

5

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

atingere exercitării drepturilor omului. Obligaţia de a respecta drepturile omului este obligaţia negativă de abţinere a Statului, de a nu face ceva care poate aduce atingere drepturilor individuale, lăsând titularilor libertatea deplină de exercitare a acestor drepturi. De exemplu, referitor la dreptul la educaţie, Statul este obligat să respecte libertatea părinţilor de

a alege şcoala pentru copiii lor şi de a le oferi educaţia religioasă şi morală conform propriilor convingeri.

2.2. Obligaţia de a proteja drepturile omului reprezintă obligaţia Statului de protecţie a

oricărei persoane fizice împotriva abuzurilor comise de alte persoane sau grupuri de persoane, precum şi de orice alt actor nestatal. De exemplu, referitor la dreptul la educaţie al copiilor, Statul trebuie să intervină atunci când există pericolul îndoctrinării acestora de către părinţi sau familie, profesori sau instituţia educaţională, secte religioase, clanuri etc. Statul se bucură de o largă marjă de apreciere cu privire la îndeplinirea acestei obligaţii. De exemplu, dreptul la integritate şi securitate personală impune Statului obligaţia de a combate violenţa domestică împotriva femeilor şi a copiilor. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că nu orice simplu act de violenţă al soţului împotriva soţiei sau al părinţilor împotriva copilului reprezintă o încălcare a drepturilor omului care ar atrage după sine obligaţia Statului de a interveni şi proteja.

2.3. Obligaţia de a garanta exercitarea drepturilor omului impune Statului luarea unor

măsuri pozitive care să permită oricărei persoane aflată pe teritoriul său să se bucure de toate

drepturile legale ce-i revin. De exemplu, referitor la dreptul la educaţie al copiilor, Statul trebuie să

ia măsurile necesare pentru existenţa educaţiei primare gratuite şi obligatorii, a educaţiei secundare

gratuite etc. Referitor la combaterea violenţei domestice, Statul trebuie să ia măsurile de natură legislativă (existenţa unor norme de drept penal, civil, al familiei sau norme administrative) şi informativă (pregătirea poliţiştilor şi a judecătorilor, precum şi informarea opiniei publice cu

privire la aceste măsuri de combatere a violenţei domestice) necesare în acest sens.

6

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

EXEMPLE privind obligaţiile Statului de a respecta, proteja şi garanta exercitarea drepturilor omului:

1. Dreptul la viaţă

Obligaţia de a respecta: Poliţiştii nu pot lua viaţa unui deţinut pentru o infracţiune minoră în vederea prevenirii evadării sale. Obligaţia de a proteja: Orice atac al unei persoane sau al unui grup de persoane ce ameninţa viaţa altor persoane trebuie să fie incriminat de legislaţia penală naţională. Poliţia şi Parchetul au obligaţia de a investiga aceste infracţiuni şi de a trimite în judecată persoanele vinovate. Obligaţia de a garanta: Guvernul trebuie să ia măsuri legislative şi administrative în vederea reducerii mortalităţii în rândul copiilor şi alte forme de mortalitate ale căror cauze pot fi combătute.

2. Interzicerea torturii, tratamentelor inumane

Obligaţia de a respecta: Poliţia/Parchetul nu are dreptul să folosească tortura în timpul interogatoriilor.

Obligaţia de a proteja: Guvernul trebuie să ia măsuri legislative pentru combaterea violenţei domestice. Obligaţia de a garanta: Guvernul trebuie să se asigure că poliţiştii şi procurorii sunt pregătiţi şi informaţi a nu recurge la tortură în timpul interogatoriilor.

3.4. Obligaţia subsidiară a statului de a asigura căi de recurs efective la nivel naţional

Orice drept subiectiv presupune existenţa posibilităţii legale a titularului dreptului de a apela la o autoritate judiciară (administrativă, legală etc.) atunci când acesta a fost încălcat. Persoana care pretinde că nu i-au fost respectate drepturile trebuie să aibă posibilitatea unei căi de recurs efective în faţa unei autorităţi naţionale competente a remedia situaţia şi ale cărei decizii să poată fi executate. Statele trebuie:

să garanteze că autoritatea competentă a hotărî asupra drepturilor persoanei în cauză, potrivit legislaţiei statului, este independentă şi imparţială;

-

-

asigure posibilitatea unui recurs jurisdicţional (căi de atac);

7

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

- să garanteze că autorităţile competente vor da curs oricărei căi de atac care a fost recunoscută prin lege. Art. 2 alin.3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale reglementează obligaţia statelor părţi de a garanta că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi au fost încălcate dispune, la nivel naţional, de o cale de recurs efectivă, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea funcţiilor lor oficiale.

A. Dreptul la reparaţii. Dreptul la o cale de recurs efectivă presupune ca orice victimă a încălcării drepturilor omului să beneficieze de reparaţii pentru prejudiciile aduse. Obligaţiile statului includ, inter alia, aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili de aceste încălcări ale drepturilor omului, inclusiv funcţionari publici, magistraţi sau agenţi guvernamentali, precum şi luarea măsurilor necesare pentru prevenirea repetării acestor situaţii de fapt. Măsuri reparatorii pot fi: restituirea, reabilitarea, compensaţia, satisfacţia - scuze publice. Dreptul la reparaţii este reglementat numai pentru încălcarea drepturilor civile şi politice, în timp ce documentele referitoare la drepturile economice, sociale şi culturale – Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi Carta socială europeană - nu conţin prevederi similare. Distincţia între cele două categorii de drepturi îşi are originile în conţinutul dezbaterilor ideologice din timpul războiului rece. Drepturile civile şi politice, susţinute de doctrina vestică, sunt percepute ca drepturi negative – cu obligaţia corelativă a statului de a nu interveni, în timp ce drepturile economice, sociale şi culturale, susţinute de blocul statelor estice, sunt considerate drepturi program deoarece implică acţiuni pozitive ale Statului de implementare a unor programe sociale.

8

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @

Curs 2

2008

B. Dreptul la recurs în faţa unei “instanţe” internaţionale. Dreptul la recurs în faţa unei instanţe internaţionale de protecţie a drepturilor omului poate fi exercitat numai după ce au fost utilizate toate remediile juridice la nivel naţional. Sistemul european de protecţie a drepturilor omului permite individului să se adreseze direct Curţii (C.E.D.O.) ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru statele membre. În cadrul celorlalte sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului situaţia este diferită: sistemul inter-american şi sistemul african nu permit individului să se adreseze direct curţilor regionale de protecţie a drepturilor omului, ci numai comisiilor regionale pentru drepturile omului organisme interguvernamentale. Organele competente ale sistemului onusian de protecţie a drepturilor omului nu au capacitatea de a emite decizii cu forţă juridică obligatorie pentru statele membre, ci numai recomandări, comentarii şi observaţii.

9

Lect. drd. Silvia M. Martis, LL.M. @