Pr. prof. dr.

Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 1

DUMINICA ORBULUI1

Hristos a înviat!
Binecuvântaþi ºi dreptmãritori creºtini ai Sfintei Biserici a
Domnului nostru Iisus Hristos!

Sã ne împãrtãºim din cuvântul vieþii, cuvântul lui Hristos Cel

rãstignit ºi înviat – dumnezeiasca Evanghelie rânduitã de Pãrinþii
Bisericii, inspiraþi de Duhul Sfânt, pentru astãzi:

“În vremea aceea, trecând Iisus, a vãzut un om orb din naºtere.

ªi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învãþãtorule, cine a pãcãtuit:
acesta sau pãrinþii lui, de s-a nãscut orb? Iisus a rãspuns: Nici el n-a
pãcãtuit, nici pãrinþii lui, ci ca sã se arate în el lucrãrile lui
Dumnezeu. Trebuie sã fac, pânã este ziuã, lucrãrile Celui ce M-a
trimis pe Mine; cã vine noaptea, când nimeni nu poate sã lucreze.
Atât cât sunt în lume, Luminã a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat
jos ºi a fãcut tinã din scuipat ºi a uns cu tinã ochii orbului. ªi i-a zis:
Mergi de te spalã în scãldãtoarea Siloamului (care se tâlcuieºte:
trimis). Deci s-a dus ºi s-a spãlat ºi a venit vãzând. Iar vecinii ºi cei
ce-l vãzuserã mai înainte cã era orb ziceau: Nu este acesta cel ce
ºedea ºi cerºea? Unii ziceau: El este. Alþii ziceau: Nu este el, ci
seamãnã cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum þi s-au
deschis ochii? Acela a rãspuns: Omul Care Se numeºte Iisus a fãcut
tinã ºi a uns ochii mei; ºi mi-a zis: Mergi la scãldãtoarea Siloamului ºi
te spalã. Deci, ducându-mã ºi spãlându-mã, am vãzut. Zis-au lui:
Unde este Acela? ªi el a zis: Nu ºtiu. L-au dus la farisei pe cel care
fusese oarecând orb. ªi era sâmbãtã în ziua în care Iisus a fãcut tinã
ºi i-a deschis ochii. Deci iarãºi îl întrebau ºi fariseii cum a vãzut. Iar el
le-a zis: Tinã a pus pe ochii mei, ºi m-am spãlat ºi vãd. Deci ziceau
unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu fiindcã nu þine
sâmbãta. Iar alþii ziceau: Cum poate un om pãcãtos sã facã
asemenea minuni? ªi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarãºi:
Dar tu ce zici despre El, cã þi-a deschis ochii? Iar el a zis cã prooroc
este. Dar iudeii n-au crezut despre el cã era orb ºi a vãzut, pânã ce
n-au chemat pe pãrinþii celui ce vedea. ªi i-au întrebat, zicând:
Acesta este fiul vostru, despre care ziceþi cã s-a nãscut orb? Deci
cum vede el acum? Au rãspuns deci pãrinþii lui ºi au zis: ªtim cã
acesta este fiul nostru ºi cã s-a nãscut orb. Dar cum vede el acum,
noi nu ºtim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ºtim. Întrebaþi-l pe
el; este în vârstã; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus
pãrinþii lui, pentru cã se temeau de iudei. Cãci iudeii puseserã acum
116 mai 1999. Duminica a VI-a dupã Paºti
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 2

la cale cã, dacã cineva va mãrturisi cã El este Hristos, sã fie dat

afarã din sinagogã. De aceea au zis pãrinþii lui: Este în vârstã;
întrebaþi-l pe el. Deci au chemat a doua oarã pe omul care fusese
orb ºi i-au zis: Dã slavã lui Dumnezeu. Noi ºtim cã Omul Acesta e
pãcãtos. A rãspuns deci acela: Dacã este pãcãtos, nu ºtiu. Un lucru
ºtiu: cã fiind orb, acum vãd. Deci i-au zis: Ce þi-a fãcut? Cum þi-a
deschis ochii? Le-a rãspuns: V-am spus acum ºi n-aþi auzit? De ce
voiþi sã auziþi iarãºi? Nu cumva voiþi ºi voi sã vã faceþi ucenici ai
Lui? ªi l-au ocãrât ºi i-au zis: Tu eºti ucenic al Aceluia, iar noi suntem
ucenici ai lui Moise. Noi ºtim cã Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe
Acesta nu-L ºtim de unde este. A rãspuns omul ºi le-a zis: Tocmai în
aceasta stã minunea: cã voi nu ºtiþi de unde este ºi El mi-a deschis
ochii. ªi noi ºtim cã Dumnezeu nu-i ascultã pe pãcãtoºi; dar de este
cineva cinstitor de Dumnezeu ºi face voia Lui, pe acesta îl ascultã.
Din veac nu s-a auzit sã fi deschis cineva ochii unui orb din naºtere.
De n-a fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea sã facã nimic. Au
rãspuns ºi i-au zis: În pãcate te-ai nãscut tot, ºi tu ne înveþi pe noi? ªi
l-au dat afarã. ªi a auzit Iisus cã l-au dat afarã. ªi, gãsindu-l, i-a zis:
Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a rãspuns ºi a zis: Dar cine este,
Doamne, ca sã cred în El? ªi a zis Iisus: L-ai ºi vãzut! ªi Cel ce
vorbeºte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. ªi s-a închinat
Lui. ªi a zis Iisus: Spre judecatã am venit în lumea aceasta, ca cei
care nu vãd sã vadã, iar cei care vãd sã fie orbi. ªi au auzit acestea
unii dintre farisei, care erau cu El, ºi I-au zis: oare ºi noi suntem orbi?
Iisus le-a zis: Dacã aþi fi orbi n-aþi avea pãcat. Dar acum ziceþi: Noi
vedem. De aceea pãcatul rãmâne asupra voastrã” (Ioan 9, 1-41).
Preaiubiþilor, dumneziasca Evanghelie este o minune; dar
parcã sporeºte citind-o, din minune în minune. Ascultând-o,
primeascã dragostea dumneavoastrã dintru început aceste trei
gânduri pentru care rugãm pe Duhul Sfânt ºi-I mulþumim cã ni le
lumineazã: Mai întâi: Iisus se adreseazã unui orb; al doilea: unui orb
din naºtere; ºi al treilea: de-a lungul întregii Evanghelii se reveleazã
taina luminii, a deschiderii vederii; a vederii întregi, depline, cu
trupul, cu sufletul, cu duhul.
Am ascultat: Trecând, Iisus a vãzut un orb din naºtere. L-a
vãzut, s-a apropiat de el... Mulþi orbi a vindecat Iisus, dar, dupã cum
cunoaºtem din dumnezeieºtile evanghelii, ceilalþi orbi Îl cãutau ei pe
Iisus ºi strigau ei ºi cereau sã vadã. De data aceasta Iisus îl cautã pe
orb. Cum tâlcuia Sfântul Ioan Gurã de Aur: El Se îndreaptã spre orb,
El te cautã... Fiecare, în clipa aceasta, sã simtã cã Iisus ne cautã. De
aceea a ºi coborât din cer: cãutându-ne. Aºa sã ascultãm ºi astãzi ºi
mereu, cuvântul; sã simþim. Iar Duhul Sfânt ne va da putere ca sã
simþim cã Iisus ne cautã. Iatã-L, deci, în faþa orbului. Ucenicii, de
bunã seamã îl vãzuserã ºi mai înainte; aflaserã cã este orb din
naºtere. Era un cerºetor la uºa templului. “Învãþãtorule – întreabã
ucenicii –, cine a pãcãtuit: el, sau pãrinþii lui, de s-a nãscut orb?”.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 3

Era în Vechiul Testament, ºi pe bunã dreptate, cugetul acesta:

cã tot cortegiul de rele ce se abat asupra omului, deci ºi orbirea, este
urmare a rãului, a pãcatului. Rãul produce rãu; binele e izvorul
binelui. De aceea au întrebat ucenicii cine e vinovat de orbirea lui. El
nu putea fi. Psalmistul spune, într-adevãr: “Întru fãrãdelegi m-am
zãmislit; întru pãcate m-a nãscut maica mea”; dar el însuºi, în sânul
mamei cum avea sã pãcãtuiascã?! Nu ne dirijãm noi înºine în sânul
mamei noastre. Luãm cunoºtinþã dupã aceea. Numai în Hristos Iisus,
Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului, e de-o datã existenþa ºi cunoºtinþa.
În noi cunoºtinþa este ulterioarã. Iar în cunoºtinþã ºi în libertate
putem asculta sau greºi (neascultând). Este o vorbã chiar în
Scripturã, pe care o rostim ºi noi adesea: Pãrinþii au mâncat aguridã,
copiilor li se strepezesc dinþii. Mântuitorul însã altfel rãspunde: “Nici
el, nici pãrinþii lui; ci ca sã se arate în el lucrãrile lui Dumnezeu” –
altfel spus, mai adânc, sã se arate actul creator ºi de-bine-fãcãtor al
lui Dumnezeu. Sã nu uitãm: Mântuitorul îl cãutase pe el. Iar lucrarea
lui Dumnezeu o sãvârºeºte acum Iisus, precum am auzit, adãugând
cuvântul: “Trebuie sã fac, pânã este ziuã, lucrãrile Celui ce M-a trimis
pe Mine. Vine noaptea, când nimeni nu poate sã lucreze. Atât cât
sunt în lume, Luminã sunt lumii”. De aceea venise Iisus – Lumina –,
sã fie Luminã lumii; ºi fãrã El e noapte. O, Doamne! Dacã oricine ar
cugeta cã fãrã Dumnezeu ºi fãrã Hristos (Dumnezeu Tatãl, Care L-a
trimis pe Fiul în Duhul Sfânt, e Luminã) nu e luminã în nimeni... ªi
acesta este adevãr, dovadã, certitudine; cãci El e Lumina lumii ºi
întreaga Luminã. Oricine – învãþaþi sau simpli, ca noi – dacã ar
cugeta cinstit ºi adânc, ar vedea lumina în întregul ei în Hristos; ar
afla rãspuns la toate întrebãrile – ale vieþii, ale morþii ºi ale învierii.
ªi Tu ai fãgãduit, Doamne, înainte de a Te înãlþa la cer: “Cu voi sunt
în toate zilele, pânã la sfârºitul veacurilor”; dar, totodatã, ne laºi în
libertatea noastrã, ca sã plecãm adesea, asemenea fiului risipitor,
departe de Tine. ªi ajungem într-o þarã strãinã, unde îngrijim
purceluºii... Sau, precum în parabola lucrãtorilor viei, ne dai via
(adicã viaþa) sã o lucrãm, sã o sãvârºim; iar Tu te retragi deoparte. ªi
totuºi eºti cu noi. De noi þine ca “ori de mâncãm, ori de bem, ori
altceva de facem, toate în numele Tãu sã le facem”; ºi în faþa Ta sã
simþim cã ne aflãm. Doar Tu eºti Lumina.
Atunci înþelegem de ce a spus Iisus: “Câtã vreme sunt în lume,
Luminã sunt lumii” – pentru cã apoi Se va retrage; Se va înãlþa de-a
dreapta Tatãlui ºi ne va lãsa sã lucrãm via2.
ªi a lucrat ºi atunci Iisus, cãci lucreazã mereu. Tot El a spus:
“Tatãl Meu pânã acum lucreazã ºi Eu lucrez”. Iatã cum a lucrat
atunci: “Acestea zicând, a scuipat jos, a fãcut tinã din scuipat ºi a uns
2 “via aceasta” – aºa cum se roagã arhiereul când face Sfânta Liturghie:
“Doamne, Doamne, cautã din cer ºi vezi ºi cerceteazã via aceasta, pe
care a sãdit-o dreapta Ta, ºi o desãvârºeºte pe ea!”. “Via aceasta” sãditã
de dreapta Lui noi o lucrãm.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 4

cu tinã ochii orbului ºi i-a zis: Mergi de te spalã în scãldãtoarea

Siloamului (care se tâlcuieºte: trimis). Deci s-a dus orbul, s-a spãlat ºi
a venit vãzând”.
Sã facem o legãturã: Mai întâi, am auzit adineaori cum a rostit
Iisus: “Trebuie sã fac, pânã este ziuã (luminã) lucrãrile Celui ce M-a
trimis”. Mereu, în Sfânta Evanghelie, îndeosebi în cea dupã Sfântul
Ioan, Mântuitorul Se descoperã pe Sine trimis. Mereu zice: “Nu caut
voia Mea, ci voia Tatãlui Meu, Care M-a trimis”; “Cuvintele Mele nu
sunt doar ale Mele, ci cuvintele Celui ce M-a trimis”. Iar acum ce face
Mântuitorul? Observaþi? Ia tinã (pãmânt), scuipã din El asupra tinei,
cu ea unge ochii orbului ºi apoi îl trimite la scãldãtoarea Siloamului,
care înseamnã pe româneºte trimis; ºi îi spune sã se spele. Orbul se
duce, se spalã ºi vede; trimis. Cel ce este trimis – Fiul – trimite pe orb
la locul trimiterii. ªi, observaþi, aºa cum a sãvârºit la facerea omului,
când a luat þãrânã (tinã) din pãmânt, l-a plãmãdit pe om ºi apoi a
suflat în el suflare de viaþã ºi s-a fãcut Adam cu suflet viu, dupã
chipul Dumnezeului Celui viu (iar a fi viu înseamnã a vedea; vom
vedea, în încheiere, ce înseamnã a vedea deplin), aºa acum, Iisus ia
tinã (cum a luat atunci þãrânã din pãmânt), a dãruit scuipire din El
(atunci a suflat), pentru cã acum Fiul lui Dumnezeu este întrupat; ºi
pregãteºte tina cu scuipirea3 din El, unge ochii orbului ºi-l trimite sã
se spele (ca la un botez) în scãldãtoarea Siloamului. Se spalã ºi vede;
cu suflet viu acum, cu adevãrat.
Înþelegem atunci cum Ziditorul a lucrat cu orbul ca în ziua cea
dintâi cu Adam, zidind din nou ochiul în el; ochiul trupesc (pentru cã
sunt ºi alþi ochi, cum ne ºi rugãm: “Lumineazã-mi, Doamne, ochii
gândului!”). ªi orbul crede. Vecinii îl privesc (el se miºca acum), se
uimesc, se minuneazã, cum mai spunem noi, ºi stãteau de vorbã, se
întrebau între ei: “Oare nu este acesta cel ce ºedea ºi cerºea?”. Unii
ziceau: “El este”; alþii: “Parcã seamãnã cu el”. Atunci, el, ascultându-
i cum se întrebau, se mirau ºi nu se dumireau, le rãspunde: “Eu sunt;
nu vã îndoiþi!”. Oamenii din jurul lui l-au întrebat, din curiozitate
cinstitã: “Cum þi s-au deschis ochii tãi?”. Iar fostul orb, acum
vãzãtor, spune: “Omul Care se numeºte Iisus a fãcut tinã, a uns ochii
mei, mi-a zis: Mergi la scãldãtoarea Siloamului (a trimiterii sfinte); ºi
eu, ducându-mã ºi spãlându-mã, am vãzut”. I-au zis lui: “Unde este
Acela?”. El a rãspuns: “Nu ºtiu”. Atunci, l-au dus la farisei.

3N-am spus “scuipat”, ci “scuipire”. Noi toate le-am întinat, iar saliva din
noi devine “scuipat”. Dar în Hristos totul e sfânt. Cum zice Sfântul Vasile
cel Mare în molitfele de exorcizare, de eliberare de demoni: “Ceartã-te pe
tine Domnul, demone, Cela ce cu preacurata scuipire a fãcut tinã ºi
partea cea lipsitã a orbului celui din naºtere o a zidit ºi luminã i-a dãruit”.
Iar noi am prihãnit totul; am prihãnit ºi apa ºi vãzduhul ºi trupul nostru.
Iar Dumnezeu toate le sfinþeºte: apa devine aghiasmã, lemnul devine
cruce ºi icoanã pe lemn întipãritã, pâinea ºi vinul devin trup ºi sânge
dumnezeiesc.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 5

Era sâmbãtã în ziua aceea – nici aceasta sã nu o uitãm o clipã.

Era sâmbãtã, iar fariseii hotãrâserã în sinedriu cã dacã Îl vor vedea
pe Iisus fãcând ceva sâmbãta, sã-L pârascã. Sâmbãta devenise, la
farisei îndeosebi, faptul hotãrâtor al pãzirii Legii.
Îngãduiþi sã fac cunoscut un fapt: În legea veche, datã de
Moisi, porunca a IV-a aceasta era: “Cinsteºte ziua Domnului! ªase zile
sã lucrezi, a ºaptea sã o serbezi”. Propriu-zis, dacã în Cartea Ieºirii la
cap. 20 este înscrisã Legea – cele zece porunci –, este repetatã, de
asemeni, în Cartea Deuteronom – a V-a carte a lui Moisi – la cap. 5,
iar tot în Deuteronom, la cap. 16 versetul 8 este repetatã porunca:
“ªase zile sã lucrezi! Ziua a ºaptea e ziua Domnului”. Iar aici, o
deosebire: În ediþia neortodoxã a Sfintei Scripturi scrie: “Sã nu faci în
acele zile nimic!”; în ediþia ortodoxã scrie: “Sã nu faci în acele zile
nimic în afarã de cele pentru suflet!”. Nu uitaþi! Când am stat de
vorbã cu cineva în acest domeniu, care nu era ortodox, l-am rugat:
Deschide Scriptura! A citit în Scriptura din ediþia lui: “Sã nu faci în
acele zile nimic!”; i-am arãtat ce scrie în Scriptura ortodoxã: “Sã nu
faci în acele zile nimic în afarã de cele pentru suflet”. Doar atât i-am
spus: E cu putinþã acest nihilism absolut? Nimic? ªi a rãmas uimit.
Pãrintele Stãniloae observa de unde vine aceastã deosebire între
cele douã ediþii: una e traducerea Sfintei Scripturi dupã textul vechi,
masoretic, alta e traducerea dupã Septuaginta4. Iar dacã masoreþii
au mai corectat ici-colo, cei ºaptezeci de bãrbaþi trimiºi de la
Ierusalim la Alexandria în vederea traducerii, au tradus corect. Iar în
Noul Testament toate citatele din Vechiul Testament sunt dupã
Septuaginta; aici este deosebirea.
Deci aceasta era porunca Vechiului Testament: Sã nu faci în
acele zile nimic în afarã de cele pentru suflet ºi pentru salvarea
omului. Iar când Mântuitorul l-a avut în faþã pe cel cu mâna uscatã,
fariseii priveau. El a fãcut minunea, vindecându-l, dupã care s-a
adresat fariseilor: “Rãspundeþi: Bine se cade a face în zi de sabat,
sau rãu?”. ªi a poruncit celui cu mâna uscatã: “Întinde mâna ta!”. Iar
el a întins-o ºi s-a fãcut sãnãtoasã, ca ºi cealaltã.
Acum aºa porunciserã fariseii: Sã-L urmãreascã pe Iisus ºi, dacã
Îl vor vedea sãvârºind ceva, sã-L pârascã lor. Acum îl întreabã fariseii
pe fostul orb: “Cum ai vãzut tu?”. El le-a zis: “Tinã a pus pe ochii mei
ºi m-am spãlat ºi vãd”. Ziceau unii dintre farisei: “Acest Om nu este
de la Dumnezeu fiindcã nu þine sâmbãta”. Alþii ziceau: “Cum poate
un om pãcãtos sã facã asemenea minuni?”. ªi era dezbinare între ei
pe tema acestui fapt. Cum au zis Pãrinþii: “Orice cuvânt este
contrazis de alt cuvânt; dar aratã-mi cuvântul care poate contrazice
4Cei ºaptezeci de bãrbaþi care au tradus Sfânta Scripturã din porunca lui
Ptolomeu Filadelful, la circa douã sute patruzeci de ani înainte de Hristos,
pentru evreii din Alexandria, care mai uitaserã limba pãrinþilor. Având
legea lor ºi în limba greceascã, autoritãþile aºa îi cunoºteau ºi aºa se
justificau cu rânduielile lor, cu aºezãmântul lor în faþa legilor statului.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 6

fapta”. ªi aici se dezbinau, totuºi, nu doar pentru cuvânt, ci pentru

faptã. Aici e tragismul mai adânc: a nu recunoaºte fapta. Credinþa
însãºi prin faptã se întãreºte, altfel e moartã. Dar de data aceasta ºi
credinþa ºi fapta pun ºi în uimire ºi în dezbinare. Atunci, þine de
aºezãmântul tãu lãuntric sã deosebeºti. Reþinem cuvântul acesta pe
care parcã-l simt de o adâncime negrãitã: Credinþa ºi fapta sunt
realitãþi fundamentale, ºi numai aºezãmântul meu, subiectivitatea
mea, eul meu, mã pot face sã mã îndoiesc, dacã mã aflu în orgoliu.
Fapta e o realitate; credinþa este adevãr fundamental, putere divinã,
har dumnezeiesc, dar nefericita mea stare... – acolo e taina cãderii,
în subiectivitatea tragicã.
Atunci, în nedumerirea lor (cãci unii dintre farisei mãrturiseau,
credeau – cum au fost Nicodim ºi Iosif din Arimateea – iar alþii nu
credeau în El pentru cã ziceau cã nu þine sâmbãta) îl întreabã din
nou pe fostul orb: “Tu ce zici despre tine, cã þi-a deschis ochii?”.
Observaþi întrebarea? cum o sesizeazã Sfântul Ioan Gurã de Aur: Nu
i-a zis: “Ce zici despre tine cã tu vezi?”, ci “... cã þi-a deschis ochii” –
deci accentul cade pe lucrul pe care-l fãcuse Iisus, ca sã-L atace cã a
sãvârºit lucru în zi în care socoteau ei cã nici bine mãcar nu ai voie
sã faci (ºi sã rãmâi în nimic; în nimicnicie). El a rãspuns: “Este
prooroc” (cuvântul prooroc, de la pro - orato, înseamnã a vedea de
mai înainte) – adicã El vede; ºi m-a fãcut ºi pe mine sã vãd. Dar n-au
crezut. Se întrebau dacã într-adevãr el a fost orb ºi a început sã vadã.
Atunci au chemat pe pãrinþii lui ºi i-au întrebat: “Acesta este fiul
vostru despre care voi ziceþi cã s-a nãscut orb. Cum de vede el
acum?” – tot pieziº pusã întrebarea. Pãrinþii au rãspuns cu smerenie,
cu oarecare temere: “ªtim cã este fiul nostru, cã s-a nãscut orb; dar
cum vede el acum nu ºtim. Sau cine este Cel care i-a deschis ochii nu
ºtim”. ªi le-au dat acest cuvânt: “Vârstã are. Întrebaþi-l pe el; sã
vorbeascã el despre sine”. Aceasta au spus-o pentru cã se temeau
de farisei, cãci porunciserã ca dacã va mãrturisi cineva cã Iisus este
Hristosul, Trimisul lui Dumnezeu, sã fie dat afarã din sinagogã
(anatematizat, blestemat, cum am zice în ziua de astãzi; sã fie
aruncatã anatema asupra lui). ªi l-au chemat a doua oarã.
Începe acum dialogul mai viu, mai intens: “Dã slavã lui
Dumnezeu! Noi ºtim cã Omul acesta este pãcãtos”. Observaþi cum îl
iau: Dã slavã lui Dumnezeu aºa cum credem noi ºi mãrturisim! Îi
pune la încercare mãrturia credinþei. ªi adaugã: “Noi ºtim cã Acesta
este pãcãtos”. Dar auziþi rãspuns luminat: “Dacã este pãcãtos nu
ºtiu (rãspuns cinstit al unui suflet cinstit) însã un lucru îl ºtiu: Fiind
orb, acum vãd”. La aceastã mãrturie, care arãta cã el e în luminã
(cãci orice cuvânt al lui, dupã ce a cãpãtat lumina, e un neîncetat
suiº în lumina înþelegerii legãturii lui cu Dumnezeu), ei se minuneazã
de rãspunsul lui ºi îl întreabã din nou: “Ce þi-a fãcut, cum þi-a
deschis ochii?” (tot pieziº; nu “cum de vezi?”, ci “cum þi-a deschis
ochii”). Iar el rãspunde cu tâlc (îngãduie Dumnezeu din partea
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 7

noastrã ºi un anumit stil de gândire ºi de expresie, de mãrturie mai

tâlcuroasã – cu o vorbã din popor): “V-am spus... De ce voiþi sã
auziþi iarãºi? Nu cumva voiþi ºi voi sã vã faceþi ucenici ai Lui?”. În ce
duh a grãit el! noi credem cã sincer: Iatã, voi vedeþi acum un semn
unic: Eu, care-s orb din naºtere, vãd. N-a sosit vremea sã vã treziþi,
sã vã faceþi ucenici ai Lui? Doamne, parcã îþi vine sã strigi oricui:
Faþã de semnele ºi minunile lui Dumnezeu nu toþi ar trebui sã-I fim
ucenici?! ªi, loviþi în inimã, replica lor nu se lasã aºteptatã, ci vine,
acidã de-a dreptul, ocãrându-l: “Tu eºti ucenic al Aceluia. Noi suntem
ucenici ai lui Moise. Noi ºtim cã Dumnezeu prin Moise a vorbit, iar pe
Acesta nu-L ºtim de unde este”. Cuvintele fostului orb, ale
vãzãtorului, devin tot mai luminate. Aºa cum la rugãciunile de la
botez noi spunem: “...ºi înmulþind aºezãmântul harului”, simþim cum
se înmulþeºte în el harul; pentru cã harul lui Dumnezeu este
neîncetat. Bea cineva sau nu, izvorul curge mereu. Iar rãspunsurile
lui sunt tot mai uimitoare. El rãspunde cu o minune de cuvânt:
“Tocmai în aceasta stã minunea: cã voi nu ºtiþi de unde este El, iar El
mi-a deschis ochii mei”. “Voi nu ºtiþi...” ºi, dureros, poate cã nici nu
vreþi sã ºtiþi; dar cãutaþi! Cãci El a spus: “Cãutaþi ºi veþi afla!”. Cãci
nu vine credinþa în El decât din descoperirea Lui ºi cãutarea ta; iar
descoperirea Lui strigã la cãutarea ta ºi cheamã cãutarea ta. Aceasta
e minunea. “ªi noi ºtim, a adãugat fostul orb, cã Dumnezeu nu-i
ascultã pe pãcãtoºi. Dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu ºi face
voia Lui, pe acela îl ascultã Dumnezeu. Din veac nu s-a auzit sã fi
deschis cineva ochii unui orb din naºtere. De n-ar fi Acesta de la
Dumnezeu, n-ar putea sã facã nimic”. Doamne, ce mãrturie!
Dumnezeiascã. În mijlocul sinedriului. De s-ar fi deschis inimile ºi
ochii inimilor lor în acel ceas! S-a deschis un alt ochi, din nefericire,
de la altcineva. Cãci n-au deschis ochii celui trimis.
ªi, auziþi finalul! Sã fim adânc pãtrunºi de acest final uimitor,
negativ, grav. Au rãspuns ºi i-au zis: “În pãcate te-ai nãscut tot (adicã
în întregime; cã iatã, ai fost orb din naºtere) ºi tu ne înveþi pe noi?”
(tu, cerºetorule, ne înveþi pe noi?). O, nefericit orgoliu! Din gura
pruncilor ºi a celor ce sug vei sãvârºi lauda. ªi “Fericiþi cei sãraci cu
duhul, cãci a lor este împãrãþia cerurilor” – cei ce simt ºi se vãd
sãraci. Ei sunt deschiºi Împãrãþiei, în smerenia lor. Or, dimpotrivã,
fariseii rãspund cu orgoliu: Tu ne înveþi pe noi? ªi soluþia finalã: L-au
dat afarã; rãspunsul final, tragic. Sãrmana “soluþie”. Se poate
petrece un asemenea fapt cu mulþi. Ca dovadã, cuvântul ultim: Dacã
nu cauþi nu poþi suporta adevãrul. Spunea Sfântul Isaac Sirul: ªi în
iad Dumnezeu este luminã ºi iubire; dar demonii nu pot suporta
lumina ºi iubirea; lumina divinã. Iar Sfântul Grigorie de Nyssa spunea
cã Adam, când a fost dat afarã din rai, a rãmas fãrã casã; casa era
raiul; iar raiul e a fi cu Dumnezeu. Ei l-au dat afarã. Întrebarea mai
adâncã este: Cine era acum afarã? Fostul orb, sau cei care au rãmas
cu ei înºiºi? Afarã l-a aflat Iisus.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 8

Evanghelia aºa încheie: “A auzit Iisus cã l-au dat afarã. ªi,

gãsindu-l, i-a zis: “Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. “Cine este,
Doamne, ca sã cred în El?”. O, iubiþilor, omul rãmâne copil ºi tânãr
câtã vreme se întreabã. ªi poþi ajunge bãtrân, dar cu inima tânãrã,
sã te întrebi mereu. Când nu te mai întrebi, când nu mai cauþi,
sufleteºte, spiritual ai murit. El întreabã: “Cine este, Doamne?” (Cine
eºti, Doamne?). Iar Iisus îi rãspunde, aºa cum rãspunde mereu,
dumnezeieºte; nu de-a dreptul “Eu sunt”, ci: “Cel ce vorbeºte cu tine,
Acela este”. Iar el a zis: “Cred, Doamne”; ºi s-a închinat Lui. ªi,
iubiþilor, îngãduiþi sã mai adaug un cuvânt din Evanghelie: “A zis
Iisus: Spre judecatã am venit în lumea aceasta, pentru ca cei care nu
vãd sã vadã, iar cei care vãd sã fie orbi. Auzind acestea unii dintre
fariseii care erau cu El au zis: Oare ºi noi suntem orbi? ªi Iisus le-a
zis: Dacã aþi fi orbi n-aþi avea pãcat. Dar acum ziceþi: Noi vedem.
De aceea, pãcatul rãmâne asupra voastrã”.
Iubiþilor, mereu în zilele acestea pascale v-am spus cuvintele
Sfântului Grigorie Palama: Sunt trepte de vedere ºi feluri de vedere.
Fariseii vedeau cu ochii fireºti. Orbul, deºi n-avea ochi din naºtere,
ochii minþii lui erau vii. El L-a auzit pe Iisus vorbind cu ucenicii ºi cu
lumea, i-a auzit pe pãrinþi vorbind despre El. ªi atunci, deodatã se
descoperã aici cele douã vederi – vederea cu ochii trupului ºi vederea
cu ochii minþii – amândouã pentru lumea aceasta, creatã. Dar mai
important este un alt ochi, cel de-al treilea, al luminii necreate, ochiul
duhovnicesc, ochiul credinþei, ochiul inimii curate, pentru care a
spus Mântuitorul: “Fericiþi cei curaþi cu inima, cãci aceia Îl vor vedea
pe Dumnezeu”. ªi atunci Iisus, observaþi, cât de limpede deschide
aici înþelesul: “Dacã voi aþi fi orbi (ºi aþi recunoaºte cã sunteþi orbi)
pãcat nu aþi avea. Dar pentru cã spuneþi cã vedeþi, pãcatul
rãmâne”. Ei vedeau cu ochii aceºtia; dar nu vedeau cu ochiul harului,
ochiul luminii divine. Lipsa vederii trupeºti nu este cel mai mare rãu.
Cel mai mare ºi tragic rãu e pãcatul, care te desparte de Dumnezeu.
A nu-L vedea pe Dumnezeu, aceasta este marea durere.
Gândiþi-vã, este logic, iubiþilor: Lumea aceasta, cu luminile ei,
ni se adreseazã, ºi Dumnezeu ne-a dat pentru aceastã luminã ochiul
trupesc (pentru cã întâi este lumina, pe urmã s-au fãcut ochii; întâi
intru în sânul mamei ºi pe urmã iau cunoºtinþã de mine), de asemeni
toate fãpturile având rosturile lor, tainele, darurile lor, pentru a
vedea aceastã luminã a lor ne-a dãurit Dumnezeu ochiul inteligenþei,
ochiul minþii. Dar nu m-a lãsat Dumnezeu sãrac de El, ci, ca sã-L
cunosc, îmi dã luminã din lumina Lui necreatã, pentru cã El este
necreat. Psalmistul a vãzut ºi a spus, iar noi cântãm la fiecare
doxologie: “La Tine este izvorul vieþii. Întru Lumina Ta vom vedea
luminã”. Din lumina Lui ne dãruieºte luminã, ca sã-L putem cunoaºte
pe El. ªi acestui orb din naºtere i-a zidit ochi ºi a dãruit minþii ºi inimii
lui luminã divinã; iar el L-a vãzut ºi L-a recunoscut pe Hristos.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA ORBULUI 9

Iatã, ºi noi am primit aceastã luminã divinã, lumina credinþei,

lumina harului. Aceastã luminã a primit-o Adam când s-a zidit, dar,
sãrmanul, cãzând, a întors spatele feþei lui Dumnezeu ºi a pierdut-o.
A venit însã Hristos ºi ne-a dãruit din nou aceastã luminã – lumina
învierii.
Închei cu acest cuvânt de la Sfântul Maxim Mãrturisitorul, care
spune: “Fãptura existã în trei trepte: prima – cã existã (minerale,
plante, animale); a doua – cã existãm în har (în lumina datã lui
Adam, iar nouã prin botez ºi Sfintele Taine); iar a treia treaptã – a
învierii, a înveºnicirii”. Cu aceastã luminã a Învierii ne hrãnim în zilele
pascale ºi în toate evangheliile. O, iubiþilor, sã ne rugãm! Doamne,
deschide-ne ochii credinþei, ca din lumina Învierii Tale ºi noi sã
vedem luminã, Doamne! Ochii credinþei prin care noi Te preamãrim
pe Tine, Pãrinte, Fiule ºi Duhule Sfinte, cum ni Te-ai descoperit,
Doamne. Te preamãrim pe Tine, Doamne Iisuse Hristoase, Care
pentru noi oamenii ºi pentru a noastrã mântuire ai primit rãstignire ºi
moarte ºi ai înviat; ºi ai semãnat ºi în noi harul învierii, harul luminii
celei fãrã de ani, harul luminii celei pururea fiitoare. ªi atunci, în
credinþa noastrã noi simþim ochiul harului, prin care Te cãutãm pe
Tine ºi simþim cum creºte în toþi în înviere. Cãci de la Învierea Ta în
lume, învierea lucreazã. Doamne Iisuse învredniceºte-ne sã simþim
odatã cu credinþa cã trãim în Învierea Ta. ªi mãrturisim: Hristos a
înviat!
Adevãrat a înviat!
ªi nouã viaþã veºnicã ne-a dãruit. Amin.