Memoria apei In spatele aparentei simplitati a apei, reflectata in cea mai faimoasa dintre formulele chimice, se afla o molecula

uimitor de sofisticata, responsabila de, poate, cea mai istovitoare "batalie" din istoria stiintei. La peste 150 de ani de la inceperea "ostilitatilor", controversa cu privire la memoria apei a revenit in actualitate. Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, atunci inseamna ca apa isi poate cumva aminti de insusirile compusilor dizolvati in ea chiar si atunci cand din acestia nu a mai ramas nici macar o molecula. Iar a demonstra ca apa are memorie inseamna a confirma principiile homeopatiei, deoarece remediile ultradiluate reprezinta unul dintre elementele decisive ale acestei terapii, bazandu-se tocmai pe capacitatea apei de a retine in matricea sa structurala amprenta energetica sau semnatura vibrationala a substantei fizice. Descoperit in urma cu mai bine de 150 de ani de catre medicul si chimistul german Samuel Hahneman (1755-1843), principiul homeopatic de vindecare pleaca de la premisa ca o substanta care, luata in doze mari, imbolnaveste un om sanatos este in masura, in doze mici, sa vindece un bolnav; un fel de cui pe cui se scoate sau ce nu omoara te face sanatos care pare a nu lasa pe nimeni indiferent, avand in vedere ca, de-a lungul timpului, nici o alta practica medicala nu a starnit atatea controverse, critici si pasiuni. In ultima vreme, in intreaga lume, numeroase experimente stiintifice au confirmat credintele traditionale si intuitiile care atribuie apei rolul de mediator intre lumea energetica si cea materiala, adica functia de acumulator, traductor si transmitator de tipare energetice si informatie. Insa potrivit cercetatorului Jared Smith, de la Lawrence Berkeley National Laboratory, California, apa nu poate stoca informatii, pentru ca acest lucru ar contrazice aproape tot ceea ce stiu savantii despre ultradinamica structura a lichidelor, in fapt structura apei evoluand mai rapid decat a oricarui alt lichid cunoscut. Un argument simplu si aparent convingator, dar complet fals, riposteaza Martin Chaplin, profesor de specialitate la London South Bank University. Nu exista nici un dubiu ca la scara temporala legaturile de hidrogen se fac si se desfac cu rapiditate, dar asta nu inseamna ca nu pot avea efecte pe termen lung. De mai multa vreme, cercetatorii au constatat ca, in anumite conditii, o configuratie de atomi actioneaza precum un sablon, provocand aparitia unei randuiri similare la o alta substanta chimica. De altfel, acest fenomen, numit epitaxie, este antrenat de mult timp in realizarea complexelor microcipuri din materiale semiconductoare si, potrivit lui Rustum Roy de la Pennsylvania State University, ar putea explica si efectul memoriei apei. Intr-o lucrare publicata la inceputul acestui an intr-o revista americana de specialitate, profesorul Roy si colegii sai au readus in discutie capacitatea apei de a genera efecte epitaxice atunci cand este inghetata. Experimentele de a chema ploaia prin asa-numita insamantare a norilor cu chimicale (colodiu iodat, de exemplu) au relevat abilitatea cristalelor de gheata de a lua forma moleculei din compusii chimicalei respective, sugerand ca un astfel de fenomen s-ar putea petrece si cu apa lichida. Lionel Milgrom,

chimist la Imperial College din Londra, afirma ca isi poate imagina un asemenea proces. Este dificil de vizualizat pentru ca apa este un fluid, dar moleculele de apa individuale sunt conectate in retea prin intermediul legaturilor intermoleculare de hidrogen. Este de presupus ca asta ar putea produce un efect dinamic de ciorchine al trilioanelor de molecule de apa, toate raspunzandu-si una alteia intr-un mod coerent. La randul lui, chimistul elvetian Louis Rey s-a folosit de un procedeu numit termoluminiscenta pentru a analiza lumina emisa de solutii foarte diluate de compusi in apa. Unele dintre mostrele de apa erau atat de diluate, incat nu mai contineau nici macar un singur atom din compusul original, dar, chiar si asa, amprenta lor termoluminiscenta era omogena, compusii fiind intr-un fel sau altul memorati de apa. Recent, la Stanford University, Statele Unite, pentru a studia legaturile chimice din molecula de apa, o echipa de cercetatori a utilizat razele X produse de un soi de generator de particule pe nume synchrotron si a ajuns la concluzia ca apa lichida are o structura in total dezacord cu ceea ce s-a crezut vreme de peste un secol. In loc sa fie o mare de mici piramide cu baza triunghiulara (tetrahedrons), formate atunci cand fiecare molecula de apa se conecteaza cu alte patru, se pare ca este mai curand un ocean alcatuit din inele si lanturi, majoritatea moleculelor cuplandu-se doar cu alte doua. Ideea cercetatorilor de la Stanford nu a reusit sa convinga nici pe departe intreaga lume stiintifica, dar acest fapt nu a impiedicat o companie din Los Angeles sa lanseze in urma cu cateva luni prima apa imbuteliata incarcata vibrational din lume. Desi H2Om nu este altceva decat ceea ce numim in mod normal apa chioara, pare-se ca expunerea la cuvintele de pe eticheta este capabila sa-i induca celui ceo bea, dupa caz, starea de love sau de perfect health, primele doua varietati de H2Om lansate pe piata transmitand fiecare frecventa vibrationala absorbita de apa. William Tiller, specialist in tehnologia materialelor la Stanford University, pledeaza si el intr-un articol de ultima ora pentru ideea ca apa isi poate schimba cu adevarat proprietatile si structura. Verificand mai bine de 100 de studii, el a ajuns la concluzia ca apa este un fel de gradina zoologica, in care animalele sunt molecule de diferite marimi. Lumea a ignorat posibilitatea ca apa lichida sa aiba structuri multiple, este de parere Rustum Roy de la Pennsylvania State University, dar exista probe valide ca in ea se afla nanostructuri; ca atare, intr-un tub ce masoara intre unu si doi nanometri, continand intre 60 si 80 de molecule de apa, interactiunile cu peretele recipientului ar putea schimba structura apei. Si totusi, lasand la o parte apa cu infuzie de dragoste, putini oameni de stiinta pariaza pe homeopatie. Insa surprizele pe care le rezerva cea mai abundenta substanta de pe Pamant inca nu s-au terminat. Anomaliile apei la dlatare Sunt lucruri simple in viata, care ne surprind prin complexitatea lor, iar ceea ce constituia o certitudine in secolul trecut sau chiar in ultimele decenii, necesita o noua verificare, o reevaluare, al carei raport se schimba comparativ cu precedentele. De-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului 20, de exemplu, celula (structura fundamentala a vietii) s-a constatat ca nu este doar un simplu glob de protoplasma, ci

contine masinarii moleculare foarte complicate (ex: flagelul) ce inca sunt analizate astazi pentru a intelege rolul pe care il au in evolutia si perpetuarea vietii. Apa este un alt compus chimic simplu, doar aparent insa. In realitate, structura, proprietatile fizice sau cele chimice dar si numarul mare de abateri de la ceea ce se cheama lege in natura, maresc at at de mult complexitatea acesteia, incat lista intrebarilor fara raspuns se largeste odata cu perfectionarea tehnologiilor folosite in cercetare. Cu totii am fost invatati ca apa ingheata la 0C si fierbe la 100C, insa in realitate lucrurile nu exista tocmai in forma asta. Sunt multe abateri de la aceasta regula, abateri ce n-ar trebui sa existe teoretic intr-o natura guvernata de legi bine conturate. Un experiment recent, realizat pe 23.11.2011 de catre o echipa de cercetatori ai Universitatii din Utah, SUA, a dovedit ca in anumite conditii, apa se mentine in forma lichida pana la temperaturi de -48C. Apa ingheata in mod normal la temperatura de 0C, fie de la margine, atunci cand se afla in contact cu alt material, fie din jurul unui mic nucleu de gheata format din lichid. Dar, in continutul norilor, a fost gasita apa in stare lichida inregistrand o temperatura de -40C. In apa cu o puritate extrema, care nu contine nimic care sa declanseze cristalizarea, singurul mod in care apa poate forma un nucleu este prin schimbarea instantanee a structurii lichidului. Acest produs, numit nuclearizare omogena, se intampla extrem de rapid. Apa super-racita a fost studiata experimental pana la -41C. Aceasta este o temperatura foarte apropiata de cea la care se petrece nuclearizarea omogena, adica cea mai joasa temperatura la care rata de cristalizare a apei poate fi masurata. Mecanismul complet de cristalizare a apei nu a putut fi insa inteles pe deplin pana acum, gheata cristalizandu-se mult prea repede pentru ca proprietatile ramase ale lichidului sa mai poata fi masurate. Utilizand unele modele computerizate care sa simuleze procesul de inghetare al apei pure, cercetatorii au descoperit ca la temperatura de -48C (mult sub temperatura de nuclearizare omogena), structura moleculara a apei se schimba, capatand o forma tetraedrica, in care fiecare molecula de apa se leaga strans de alte patru molecule adiacente. Conducatorul experimentului sustine ca apa se transforma in altceva, foarte apropiat de gheata aceasta forma intermediara de gheata are o structura situata intre structura completa a ghetii solide si cea a lichidului. Forma solida a apei are o densitate mai mica dect a apei lichide, datorita geometriei puntilor de hidrogen care se formeaza doar la temperaturi mai joase. Pentru aproape toate substantele si pentru toate celelalte 11 stari neobisnuite ale apei, cu exceptia ghetii, starea solida este mai densa dect cea lichida. Titanicul a fost victima unei anomalii a apei. Icebergurile, desi cantaresc mii de tone, plutesc la suprafata apei, deoarece gheata este mai usoara decat apa lichida. Apa proaspata este cea mai densa la 4C si se va scufunda prin convectie, pe masura ce se raceste la acea temperatura, iar daca se raceste in continuare se va ridica. Datorita acestei proprietati, apa de adancime va fi mai calda decat apa

inghetata, de suprafata, astfel incat gheata se va forma incepand de la suprafata si se va extinde in jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va ramane constanta la 4C. Astfel, fundul unui lac, mare sau ocean este practic izolat de frig, permitand supravietuirea speciilor de animale. Desi acest comportament poate parea banal, trebuie subliniat ca aproape toate celelalte substante chimice sunt mai dense in stare solida si ingheata de la fund spre suprafata. Dupa cum se stie, prin racire toate substantele se contracta, numai apa se dilata. Daca apa s-ar contracta, gheata ar fi mai grea decat apa si s-ar scufunda. Treptat, intreaga cantitate de apa s-ar solidifica, iar Pamantul ar capata un invelis subtire de gheata. Dintre toate proprietatile uimitoare pe care le are apa, cea mai putin cunoscuta este, probabil, capacitatea ei de a forma o pelicula superficiala rezistenta, care apare ca urmare a unei atractii reciproce extrem de puternice dintre moleculele straturilor ei superficiale. Forta de tensiune superficiala a apei este atat de puternica, incat poate mentine la suprafata obiecte care s-ar parea ca nu pot pluti. Daca se aseaza cu precautii infinite pe suprafata apei un ac de otel sau o lama de brici, in asa fel incat printr-o miscare neindemanatica sa nu se rupa pelicula, aceste obiecte nu se vor cufunda. Oamenii de stiinta au observat de multa vreme ca, cu cat apa este mai curata, cu atat sunt necesare eforturi mai mari pentru a-i sparge suprafata. Moleculele substantelor dizolvate in apa (in special gazele), intercalandu-se printre moleculele apei, o fac mai putin rezistenta. O apa purificata, chiar daca nu total (in ea ramane intotdeauna o anumita cantitate de molecule ale diferitelor adaosuri secundare), poseda o rezistenta surprinzatoare. Pentru a sparge o coloana de apa cu diametrul de 2,5 cm trebuie exercitata o forta de aproximativ 900 kg. O asemenea rezistenta este proprie unor tipuri de oteluri. Si aceasta nu este inca o limita. Oamenii de stiinta au stabilit de mult ca pentru spargerea unei asemenea coloane de apa absolut pura este necesara o forta egala cu 95 tone. Daca pe Pamant ar exista un lac cu apa absolut pura, pe suprafata lui s-ar putea merge si patina ca pe gheata. Poluarea apei

Daca toata apa de pe pamant ar fi turnata in 16 pahare cu apa, 15 si jumatate dintre ele ar contine apa sarata a oceanelor si marilor. Din jumatatea de pahar ramasa, mare parte este inglobata fie in gheturile polare, fie este prea poloata pentru a fi folosita drept apa potabila si astfel, ceea ce a mai ramane pentru consumul omenirii reprezinta continutul unei lingurite. Din consumul mondial de apa, 69% este repartizat agricultirii, 23% industriei si numai 8% in domeniul casnic. 1. Cauzele poluarii apei: Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar si deversari deliberate a unor poluanti;

Scurgeri de la rezervoare de depozitare si conducte de transport subterane, mai ales produse petroliere;

 Pesticidele si ierbicidele administrate in lucrarile agricole care se deplaseaza prin sol fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigatii pana la panza freatica; Ingrasamintele chimice si scurgerile provenite de la combinatele zootehnice; Deseurile si reziduurile menajere;

Sarea presarata in timpul iernii pe sosele, care este purtata prin sol de apa de ploaie si zapada topita; Depunerile de poluanti din atmosfera, ploile acide.

Poluantii apei sunt produsele de orice natura care contin substante in stare solida, lichida sau gazoasa, in conditii si in concentratii ce pot schimba caracteristicile apei, facand-o daunatoare sanatatii. 2. Clasificarea poluantilor: 2.1. Poluanti de natura fizica: depunerile radioactive; ape folosite in uzine atomice; deseuri radioactive; ape termale;

lichide calde provenite de la racirea instalatiilor industriale sau a centelor termoelectrice si atomo electrice. 2.2. Poluanti de natura chimica: Mercurul provenit din: deseuri industriale;

inhalarea vaporilor ca urmare a unor scapari accidentale determinate de deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente; ingerarea accidentala de compusi anorganici; deversarile unor uzine producatoare de fungicide organomercurice.

Azotatii proveniti din: ingrasaminte chimice;

detergenti; pesticide organofosforice.

Cadminiul provenit din: ape in care sau deversat reziduuri de cadminiu; aerosoli.

Plumbul provenit din: evacuarile uzinelor industriale; gazele de esapament ale autovehiculelor; manipularea gresita a tetraetilplumbului folosit ca activ antidetonant la benzina.

Zincul provenit din: apa sau bauturi cu continut de zinc;

ingerarea accidentala a unor saruri sau oxizi ai acestuia (vopsele); dizolvarea de catre solutii acide a zincului din vase, din deseuri sau scapari industriale

Hidrocarburile provenite din: gazele de esapament ale autovehiculelor; scurgerile de titei; arderea incompleta a combustibililor fosili (carbuni, petrol si gaze naturale); arderea incompleta a biomasei (lemnul, tutunul); fumul de tigara.

Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din: apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare; pulverizarile aeriene; spalarea acestor substante de catre apa de ploaie de pe terenurile agricole tratate; detergenti.

2.1. Poluanti de natura biologica: microorganismele patogene; substantele organice fermentescibile.

3. Consecintele poluarii: 3.1. Asupra mediului: posibilitatea contaminarii sau poluarii chimice a animalelor acvatice;

contaminarea bacteriologica sau poluarea chimica si radioactiva a legumelor, fructelor sau a zarzavaturilor; Distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determina micsorarea capacitatii de debarasare fata de diversi poluanti prezenti la un moment dat. 3.2. Asupra sanatati: Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul ca oamenii nu beau suficienta apa sau apa bauta nu are cele mai bune calitati. I. Boli infectioase: boli microbiene: febra tifoida, dizenteria, holeria; boli virotive: poliomielita, hepatita epidemica; boli parazitare:dizenteria, giardiaza.

II. Boli neinfectioase: determinate de contaminarea apei cu substante chimice cu potential toxic: Intoxicatia cu plumb (saturnism), se manifesta prin: oboseala nejustificata; afecteaza globulele rosii, vasele sanguine;

afecteaza sistemul nervis central, provocand ecefalopatia saturnina si cel perifieric cu dereglari motorii. Intoxicatia cu mercur: dureri de cap, ameteli, insomnie, oboseala; tulburari vizuale; afectiuni ale sistemului nervos;

afectiuni ale rinichilor; malformatii congenitale ale fatului in cazul femeilor insarcinate.

Intoxicatia cu zinc: dureri epigastrice, diaree, tremuraturi, pareze; afectiuni ale sistemului nervos central, muschilor si sistemului cardiovascular.

Intoxicatia cu cadminiu: cefalee; scaderea tensiuni arteriale; afectiuni hepato-renale.

Intoxicatia cu azotati si fosfati: invinetirea buzelor, narilor, fetei; agitatia pana la convulsii; cefalee, greata.

Intoxicatia cu pesticide: alterarea functiilor ficatului pana la formarea hepatitei cronice; encefalopatii; malformatii congenitale.

3.3. Asupra calitatii apelor: In viata colectivitatilor umane, apele sunt utilizate zilnic atat ca aliment cat si in asigurarea igienei personale. In medie, in 24 de ore, un om adult consuma in scopuri alimentare 2-10L de apa. Mirosul apei provine de la substantele volatile pe care le contine ca rezultat al incarcarii cu substante organice in descompunere, al poluarii cu substante chimice sau ape reziduale. Cu cat apa contine mai multe substante organice, chimice sau ape reziduale cu atat mirosul este mai usor de perceput. Culoarea apei poate da indicatii asupra modificarii calitatii astfel: apele de culoare aramie sau bruna provin de la distilarile de carbune amestecate cu ape industriale care contin fier;

apele de culoare brun inchis sunt apele de la fabricile de celuloza;cele provenite de la tabacarii si au culoarea verde inchis sau neagra; ionii de fier dau apelor o culoare galbena; ionii de cupru confera apei o culoare albastra; apele care contin argila coloidala au o culoare galben-bruna.

apele bogate in fier sunt

4. Protectia apelor: I. Autopurificarea apelor: Se realizeaza prin procese fizice si fizico-chomice precum si prin procese biologice si biochimice. Acestea constau in: sedimentarea materilor mai grele, sedimentare, care este influentata de temperatura, viteza de scurgere a apei etc.; prin actiunea radiatilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;

prin reactii chimice de oxidare, reducere, neutralizare care au loc intre substantele chimice din apa si cele din apa poluata; prin reactii chimice chiar numai intre substantele chimice din apa poluata.

Procesele biologice si biochimice constau in primul rand in concurenta dintre flora propriei ape si flora poluanta patrunsa in apa. Astfel, germenii propii apei elibereaza in apa o serie de metaboliti cu actiune antibiotica fata de germenii poluanti, ducand in cele din urma la disparitia suportului nutritiv de hrana al germenilor patogeni patrunsi prin poluare. II. Protectia apelor si a ecosistemelor acvatice: Protectia apelor de suprafata si subterane si a ecosistemelor acvatice are ca obiect, mentinerea si ameliorarea calitatii si productivitatii naturale ale acestora in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale: - Interzicerea evacuarii la intamplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa si, in primul rand, a apelor reziduale, comunale si industriale. Acestea trebuie colectate si indepartate prin sisteme de canalizare sau instalatii locale de coloectare; - Construirea de statii de epurare pentru retinerea si degradarea substantelor organice poluante continute in apele reziduale ale localitatilor si unitatilor zootehnice inainte de eliminarea lor in apa; Distrugerea prin dezimfectie a germenilor patogeni continuti in ape reziduale ale unor institutii (spitale), abatoarele, unitatile industriei carnii; Inzestrarea cu sisteme de retinere si colectare a substantelor radioactive din ape reziduale;

- Construirea de statii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale unitatii industriale in vederea retinerii si neutralizarii substantelor chimice potential toxice; - Controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat acestea sa nu fie antrenate sau purtate in sursele de apa de suprafata sau subterane. Topirea si solidificarea Din punct de vedere al modului in care are loc topirea distingem douatipuri:- topirea corpurilor amorfe care se produce printr-o nmuiere treptata acorpului pna se ajunge la faza lichida: sticla, ceara, smoala etc.- topirea corpurilor cristaline (topirea neta) se produce prin trecerea brusca n faza lichida la o temperatura bine precizata: metalele, gheata etc. Topirea neta respecta urmatoarele legi:a) La o presiune data, topirea are loc ntotdeauna la aceeasi temperatura,numita temperatura de topire, care este o caracteristica a substantei.b) n tot timpul topirii temperatura substantei ramne constanta.c) Temperatura de topire este influentata de presiunea la care estesupusa substanta. Topirea si solidificareaTopirea si solidificarea in natura si tehnica. n timpul topirii volumulsubstantei se modifica. Exista substante al caror volum scade n urma topirii:apa, fonta, argintul, bismutul, dar majoritatea substantelor si marescvolumul prin topire. Se cunoaste foarte bine ca apa care ngheata ntr-osticla o sparge deoarece n timpul solidificarii apei volumul acesteia creste.Daca se toarna ntr-o eprubeta parafina topita, dupa solidificare se constataca nivelul acesteia a scazut. n industrie trebuie sa se ia n consideratievariatia volumului la solidificare pentru a nu se obtine piese mai mici n urma Norii Un nor este o masa vizibila de picaturi de lichid condensat (apa pe planeta Pamnt) sau de cristale de ghea?a condensate care se gase?te n atmosfera deasupra suprafe?ei Pamntului sau deasupra unei alte planete ce poseda atmosfera. Exista o ramura speciala a meteorologiei care studiaza norii, nefologia. Pe planeta Pamnt, substan?a care se condenseaza este apa, care formeaza picaturi foarte mici de apa sau de cristale de ghea?a (de obicei de 0,01 mm n diametru), care fiind nconjurate de un numar imens de alte picaturi asemanatoare, produc efectul vizibil de nori avnd culori variind de la albul pur (cnd propor?ia de cristale de ghea?a este mare) pna la nuan?e foarte nchise de gri (pentru norii ce con?in picaturi de apa n propor?ie majoritara). O alta cauza a culorii norilor variind ntre alb ?i negru, trecnd prin nenumarate nuan?e intermediare de gri, este grosimea acestora, deoarece norii reflecta la fel toate lungimile de unda ale luminii solare albe. Totu?i, cu ct norul este mai gros ?i mai dens, cu att culoarea este mai nchisa, din cauza absorb?iei luminii produsa n interiorul norului. Formarea ?i proprieta?ile norilor Nori cumulus mediocris Norii se formeaza cnd vaporii invizibili de apa din aer se condenseaza n picaturi de apa vizibile sau n cristale de ghea?a. Acest fenomen se produce n trei modalita?i distincte.

1) Aerul este racit sub punctul de satura?ie. Aceasta se ntmpla cnd aerul intra n contact cu o suprafa?a rece sau cu o suprafa?a care se race?te prin iradiere, sau n cazul n care aerul este racit de expansiunea adiabatica, care este datorata cre?terii n altitudine. Aceasta se poate ntmpla: de-a lungul fronturilor calde ?i reci, a?a numita ridicare frontala; cnd aerul se ridica n susul versantului unui munte ?i se race?te n timp ce se nal?a n atmosfera (ridicare orografica); prin convec?ia cauzata de ncalzirea unei suprafe?e prin expunere la soare, numita ncalzire diurna; atunci cnd aerul cald trece pe de-asupra unei suprafe?e mai reci cum ar fi o suprafa?a de apa rece sau o platforma de eroziune, alpina sau nu. 2) Norii se pot forma atunci cnd se amesteca doua mase de aer care sunt ambele sub punctul de satura?ie. De exemplu respira?ia ntr-o zi rece, evaporarea apei Oceanului Arctic, etc. 3) Aerul ramne la aceea?i temperatura dar absoarbe mai mul?i vapori de apa, pna cnd ajunge la satura?ie. Apa dintr-un nor obi?nuit poate avea o masa de cteva milioane de tone. n orice caz, volumul unui nor este corespunzator de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scazuta nct curen?ii de aer de desubtul ?i din interiorul norului sa fie capabili sa sus?ina picaturile suspendate n aer. De asemenea, condi?iile din interiorul unui nor nu sunt statice: picaturile de apa se formeaza ?i se evapora n mod constant. O picatura de apa obi?nuita are o raza de 1 x 0.00001 m ?i o viteza terminala de circa 1-2 cm/s. Aceasta ofera picaturilor de apa destul timp sa se reevapore cnd cad n aerul mai cald de sub nor. Majoritatea picaturilor se formeaza cnd vaporii de apa se condenseaza n jurul unui nucleu de condensare, o particula minuscula de fum, praf, cenu?a sau sare. n condi?ii de suprasaturare, picaturile de apa se pot comporta ca nuclee de condensare. Picaturile de apa care sunt destul de mari pentru a cadea pe pamnt sunt produse n doua feluri. Cel mai important se presupune a fi Procesul Bergeron, descoperit de catre Tor Bergeron, care afirma[necesita citare] ca picaturile de apa supraracite, mpreuna cu cristalele de ghea?a dintr-un nor, interac?ioneaza ?i duc la cre?terea rapida a cristalelor de ghea?a, care precipita din nor ?i se topesc n timp ce cad. Acest proces are loc de obicei n nori ai caror vrfuri au temperaturi de mai pu?in de -15 C. Al doilea proces important este acela de coliziune ?i captare, care are loc n nori cu vrfuri mai calde, n care coliziunea picaturilor de apa care se ridica ?i coboara, produce picaturi din ce n ce mai mari, care sunt n final destul de grele pentru a cadea pe pamnt sub forma de ploaie. n timp ce o picatura cade printre alte picaturi mai mici care o nconjoara, ea produce o trezire care atrage cteva dintre picaturile cele mici n coliziuni, ajutnd astfel la raspndirea procesului. Aceasta metoda de producere a picaturilor de ploaie reprezinta mecanismul primar n norii stratiformi jo?i, ?i n micii nori de tip Cumulus. Pompa de caldura

O pompa de caldura este o instala?ie care, consumnd lucru mecanic, transfera caldura de la un mediu de temperatura mai joasa (mai rece) la altul de temperatura mai nalta (mai cald). Cantitatea de caldura transmisa mediului cald este mai mare dect lucrul mecanic consumat. Aceste instala?ii se folosesc n general pentru ncalzire.[1] n Romnia, aproximativ 160 de sisteme de ncalzire ?i racire pe baza de pompe de caldura au fost comercializate n anul 2008[2]. Costul unui astfel de sistem de ncalzire ?i racire este de circa 25.000 de euro pentru o casa de 100.000 de euro cu o suprafa?a de pna la 120-150 de metri patra?i Pompa de caldura este un dispozitiv cu ajutorul caruia se poate transporta caldura de la o loca?ie ("sursa") la o alta loca?ie ("radiator" sau "schimbator de caldura") folosind lucru mecanic, de obicei n sens invers direc?iei naturale de mi?care a caldurii. Majoritatea pompelor de caldura sunt folosite pentru a muta caldura de la o sursa cu temperatura mai mica la un radiator cu temperatura mai mare.[3] Cele mai comune exemple de astfel de pompe se regasesc n frigidere, congelatoare, aparate de aer condi?ionat ?i invertoare de caldura. Func?ionarea pompelor de caldura se bazeaza pe proprieta?ile unui fluid la schimbarea starii de agregare, mai precis la lichefiere si evaporare. Cel mai adesea pompele de caldura extrag caldura din aer sau pamnt, motiv pentru care unele din ele nu mai lucreaza eficient cnd temperatura mediului scade sub -5 C. Frigiderul n frigider este un aparat sau o instala?ie pentru producerea ?i men?inerea frigului, adica a temperaturii mai joase dect a mediului ambiant, principiu descoperit de Carl von Linde. Se compune de obicei dintro incinta izolata termic (un dulap) ?i racita de o instala?ie producatoare de frig, o pompa de caldura care scoate caldura din interior, aducnd incinta la temperatura mai mica dect cea a mediului ambiant. .[1] Folosirea frigiderelor este larg raspndita n domeniul casnic, fiind folosite n bucatarie pentru conservarea alimentelor. Instala?iile mai mari, folosite n industrie ?i n alimenta?ia publica sunt cunoscute ca instala?ii frigorifice. Racirea frigiderelor se poate face: cu un rezervor care con?ine un material cu punct de topire scazut (ghea?a, zapada carbonica); cu o ma?ina frigorifica, care poate fi cu absorb?ie sau cu compresor.