2 – Aspecte teoretice privind apa

Proprietăți fizice ale apei

Apa este una dintre puținele substanțe anorganice care se găsesc pe Terra în trei stări
de agregare (solidă, lichidă și gazoasă) în condiții normale de temperatură și presiune.
Masa solidă a substanței se concentrează la cei doi poli ai planetei, consistând în
ghețari și calotele glaciare. De asemenea, pe măsură ce urcăm în atmosferă, odată cu
scăderea temperaturii se constată o consistență solidă pe lanțurile montane.

Temperatura de solidificare a apei este de 0 grade Celsius. Este punctul la care

îngheață apa „dulce“, care nu conține alte substanțe, cum ar fi clorura de sodiu
(NaCl), binecunoscuta sare de bucătărie.

Datorită faptului că majoritatea apelor prezente pe planetă sunt sărate (apa dulce
reprezintă doar 3% din volumul de apă la nivel planetar) se constată o scădere a
punctului de solidificare al apei sărate, acesta variind între -3 și -22 grade Celsius 1.

Cu alte cuvinte, cu cât soluția de apă sărată este mai saturată, cu atât scade punctul de
solidificare. Punctul maxim de saturație al unei soluții de apă sărată este atins atunci
când clorura de sodiu ajunge să atingă 23,3% din masa amestecului.

Acesta este unul dintre principalele motive, alături de mișcarea perpetuă, pentru care
apele oceanelor nu îngheață în zonele temperate și arctice, chiar dacă temperatura
scade sub zero grade și determină solidificarea apelor dulci.

Pînă nu demult s-a crezut că în sistemul nostru solar Pământul este cel mai mare
depozitar de apă. Cercetările efectuate însă în a doua jumătate a secolului trecut,
lansarea unor sateliți-sonde care au captat imagini ale marilor planete gazoase și ale
sateliților naturali ai acestora au relevat faptul că apa există atât la periferia sistemului
solar (în stare solidă), cât și pe exoplanetele mai apropiate de Soare decât Pământul
(de exemplu, Venus). Cea mai interesantă situație o prezintă unul dintre sateliții
naturali ai planetei Jupiter, Europa2, despre care savanții consideră că ar fi acoperită în
întregime de apă sărată, iar calotele glaciare, cu dimensiuni de câțiva kilometri
grosime probabil adăpostesc un ocean cu apă lichidă.
1
https://van.physics.illinois.edu/ask/listing/1722
2
https://science.nasa.gov/jupiter/moons/europa/facts/
La presiunea de 1 bar (o atmosferă), regăsită pe planetă la nivelul mării, punctul de
fierbere al apei este de 100 grade Celsius. Este momentul la care apa trece din stare
lichidă în stare gazoasă.
Odată ce urcăm în atmosferă punctul de fierbere al apei scade. În misiunile de
exploare ale vârfului Chomolungma (8848 metri) din masivul Everest situat în Nepal,
cercetătorii au obținut un punct de fierebere al apei de 68-72 grade Celsius3. Este
motivul demonstrat științific pentru care se spune că nu poți fierbe un ou pe muntele
Everest, deoarece apa nu atinge o temperatură suficient de mare înainte de a se
evapora pentru a coagula proteinele din interiorul oului.
De asemenea, s-a constatat faptul că în gropile abisale din adâncul oceanelor (de
exemplu Groapa Marianelor din Oceanul Pacific), în condiții de presiune extremă apa
rămâne în stare lichidă chiar și la temperaturi de 400 grade Celsius.

Figura xxx: Variația punctului de fierbere în funcție de altitudine.

O caracteristică foarte interesantă a apei se constată când aceasta atinge temperatura

de 4 grade Celsius. Este punctul la care apa înregistrează cea mai mare densitate.
Această caracteristică este considerată de oamenii de știință „motorul“ care face

3
https://www.engineeringtoolbox.com/boiling-points-water-altitude-d_1344.html
posibilă existența curenților oceanici, fără de care viața, cel puțin cea marină, nu ar
putea exista în varietatea pe care o întâlnim în prezent.
La nivelul oceanului planetar există mai multe circuite de curenți oceanici. Cel mai
cunoscut dintre aceștia este cel din Atlanticul de Nord, denumit Gulf Stream, care
pemite schimbul de ape în intervalul atlantic situat între Europa și America de Nord 4.

Figura xxx: Modul în care funcționează Gulf Stream (curentul golfului) permițtând
circulația apelor bogate în nutrienți între continentul european și cel nord american.

O altă caracteristică a apei care permite existența vieții pe pământ este faptul că în
stare solidă este mai puțin densă decât în cea lichidă. Acest fapt face ca gheața (apa în
stare solidă) să se ridice la suprafață și să plutească (în conformitate cu principiul lui
Arhimede – un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forță egală
cu masa de lichid dislocată), formând un strat protector împotriva temperaturilor joase
pentru acvafloră și acvafaună5.

4
https://scijinks.gov/gulf-stream/
5
https://www.sciencefocus.com/science/why-does-ice-float-on-water
Figura xxx: Ghețar (iceberg) plutind în apele Antarcticii6

Proprietăți chimice ale apei

Din punct de vedere chimic, apa poate fi caracterizată drept „monoxid de dihidrogen“,
având în vedere componența sa chimică: doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen
(H2O). Denumirea științifică acceptată la nivel internațional conform UIAPC 7
(Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată, în engleză abreviată IUPAC), pe
lângă aceea de „apă“ este “oxidan“.

Apa este totodată definită drept un calcogen, având în vedere poziția oxigenului în
grupa 16 a sistemului periodic al elementelor.

Principalul motiv pentru care apa joacă un rol atât de important în existența vieții și
este practic, omniprezentă în viața noastră cotidiană este caracterul amfoter al
acesteia8. Apa poate funcționa în reacțiile chimice în egală măsură ca acid sau ca bază,
fapt care îi conferă o versatilitate extrem de crescută. Acest aspect poate fi văzut în
figurile următoare:

6
https://education.nationalgeographic.org/resource/iceberg/
7
https://old.iupac.org/publications/books/principles/principles_of_nomenclature.pdf,
Pag. 34
8
https://www.fizichim.ro/docs/chimie/clasa12/capitolul7-reactii-acido-bazice/VII-4-amfoliti-acido-
bazici-caracter-amfoter/
Figura xxx: Caracterul amfoter al apei

Din punct de vedere molecular, structura apei se prezintă astfel9:

Figura xxx: Structura moleculară a apei

Datorită caracterului amfoter, apa este considerată pe bună dreptate unul dintre cei
mai eficienți solvenți atât pentru acizi cât și pentru baze.
Proprietățile sale chimice îi conferă un caracter aparent aberant, care poate fi însă
explicat din punct de vedere științific.

Faptul că în stare pură prezintă un Ph neutru (7), determină folosirea substanței în

practic toate domeniile de activitate ale civilizației umane. Apa este elementul neutru
în aparență cu ajutorul căruia se produc și se dezvoltă majoritatea proceselor chimice
care susțin viața cotidiană a speciei umane.
9
https://www.usgs.gov/media/images/strong-polar-bond-between-water-molecules-creates-water-
cohesion-0
Caracteristicile legăturilor dintre atomul de oxigen și cei doi atomi de hiderogen sunt
extrem de complexe și de variabile.
Astfel, O moleculă de apă este o moleculă în formă de V formată dintr-un atom de
oxigen în centru cu un atom de hidrogen pe fiecare parte. Molecula este ținută
împreună prin legături covalente, adică atunci când doi atomi împart o pereche de
electroni.

Cu toate acestea, nucleul de oxigen trage acești electroni încărcați negativ mult mai
puternic decât pot nucleele de hidrogen. Ca rezultat, electronii tind să plutească mai
aproape de atomul de oxigen decât oricare dintre atomii de hidrogen. Acest lucru lasă
molecula ca un întreg cu o ușoară sarcină negativă în jurul capătului de oxigen și o
ușoară sarcină pozitivă în jurul capătului de hidrogen.

Deoarece contrariile se atrag, sarcinile ușoare ale diferitelor molecule interacționează

între ele. Aceste interacțiuni se numesc legături de hidrogen (care, din punct de vedere
tehnic, nu sunt deloc legături).

În formă lichidă, pe măsură ce moleculele se mișcă, legăturile de hidrogen se

formează și se rup iar și iar, iar moleculele pot aluneca unele pe lângă altele.

Cu toate acestea, pe măsură ce apa se răcește, începe să se formeze în structura sa o

rețea cristalină. În timp ce moleculele doresc să formeze legături de hidrogen între
sarcinile ușoare pozitive și negative, aceleași sarcini se resping reciproc, împiedicând
moleculele să se apropie prea mult. Rezultatul este o structură care este mai puțin
densă decât apa lichidă10.

10
https://www.sciencefocus.com/science/why-does-ice-float-on-water