Sunteți pe pagina 1din 5

ACT ADITIONAL LA REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARA AL ASOCIATIEI DE PROPRIETARI PARCUL CU SALCAMI REGULI GENERALE Scopul principal al regulilor instituite

prin Regulament este acela de a menine gradul de confort i calitate existente n Condominiu . Intrucat, de la crearea regulamentului de Ordine interioara si pana la momentul prezent au aparut o multime de incalcari a prezentului regulament in vigoare, este imperios necesar crearea unor noi reguli care vor intra in vigoare prin adoptarea prezentului act aditional la ROI in adunarea generala din 01.04.2013. Regulamentul va fi obligatoriu pentru fiecare dintre proprietarii imobilelor , nregistrai n Registrul de Cartea Funciar a mun. PLOIESTI (Proprietarii), pentru succesorii legali ai acestora, precum i pentru toate persoanele care utilizeaz apartamentele, parcarile i/sau Spaiile Comune ori pri din acestea, indiferent de titlul n baza cruia ocup apartamentele, parcarile (chiriai, comodatari, tolerai etc.) sau de durata ederii lor n Condominiu 1. Este strict interzis introducerea, abandonarea i/sau depozitarea n cadrul Condominiului a unor substane chimice, a explozibililor sau a substanelor poluante, a deeurilor, precum i a oricror materiale i/sau bunuri care, prin natura lor sau printr-o greit ntrebuinare, pot conduce la apariia unor situaii periculoase, punnd astfel n primejdie viaa Proprietarilor i/sau integritatea Ansamblului Rezidenial Este strict interzis deversarea sau depozitarea deeurilor menajere n alte locuri dect cele special amenajate. Este interzis (inclusiv pe Proprietatea Exclusiv) efectuarea oricror experime nte (fizice, chimice etc.). Este interzis creterea sau deinerea ori accesul n interiorul Condominiului a oricror animale care pot afecta linitea celorlali Proprietari sau care pot pune n pericol viaa sau sntatea persoanelor care locuiesc n Condominiu. n particular, este interzis creterea sau deinerea ori accesul n interiorul Condominiului a animalelor periculoase (de ex. cini de lupt sau a cror ras este recunoscut ca violent), veninoase sau incontrolabile precum i a animalelor domestice destinate consumului (gini, iepuri etc.). Plimbarea cainilor in bloc, precum si pe spatiul verde proprietate comuna este strict interzisa. Plimbarea cainilor este permisa in interiorul curtii condominiului, cu conditia ca animalul sa aiba carnetul de sanatate completat la zi cu vaccinurile obligatorii, sa fie tinut in lesa si sa aiba botnita.Transportul animalelor de companie cu liftul este permisa cu exceptia perioadelor de naparlire sau cand sunt bolnavi si pot pune in pericol sanatatea locatarilor. Transportul cainilor de companie de talie mica se va face obligatoriu cu lesa, iar a celor de talie medie si de talie mare numai cu lesa si botnita. Proprietarii de animale de companie sunt obligati sa depuna bianual la administrator o copie dupa carnetul de sanatate al animalului care sa ateste ca este controlat periodic, vaccinat etc. In cazul refuzului de a depune copia, animalul nu va putea fi tinut in condominiu. Proprietarul este obligat sa adune eventualele mizerii produse de animal in tranzitul pe spatiul comun. Este strict interzisa schimbarea destinatiei initiale a camerelor din spatiile comune fara acordul tuturor proprietarilor in cadrul Adunarii Generale (ex. depozitarea de anvelope, butoaie cu muraturi, articole de gradinarit etc in camera de biciclete sau camera de gunoi sau instalarea de uscatoare de rufe in camera de gunoi, pe casa scarii sau pe caile de acces , spatiile verzi sau de joaca. De asemeni este interzisa utilizarea terasei de pe bloc

2. 3. 4.

5.

pentru activitati de agrement, plaja etc) sau de montare a unor antene sau echipamente in scop privat. Este interzisa montarea de dispozitive pentru joaca , agrement (gratare etc) sau intretinere (aparate de fitness, aparate de spalat masina etc) proprietate privata pe spatiile comune sau de joaca. In cazul in care acest lucru se va produce in mod abuziv de catre unul dintre locatari aparatul sau dispozitivul devine bun comun si va putea fi folosit de catre toti locatarii in mod egal si fara pretentii din partea proprietarului. Pastrarea acelui bun se va face cu aprobarea adunarii generale iar administratorul va incheia cu proprietarul un act de donatie, bunul intrand astfel in patrimoniul asociatiei de proprietari. 6. Toti membrii Asociatiei de Proprietari au obligatia de comunica Administratiei o adresa de corespondenta (domiciliu, rezidenta, e-mail) si un numar de telefon valid. In cazul mandatarilor, acestia au obligatia de a-i prezenta administratorului documentul legal si de a depune o copie in arhiva Asociatiei de Proprietari. In cazul revocarii mandatului, proprietarii au obligatia de a anunta in scris administratorul in functie. UTILIZAREA LOCURILOR DE PARCARE I REGULI PRIVIND AUTOVEHICULELE 7. 8. Proprietarii vor parca autovehiculele exclusiv pe Locurile de Parcare detinute in proprietatea lor, fiind interzis staionarea Autovehicolelor n afara acestor spaii. In cazul organizarii unor evenimente in familie si nu numai nu este permis accesul unui numar de autovehicule mai mare decat numarul de locuri de parcare detinute de proprietarul in cauza. Este strict interzis accesul in condominiu de catre proprietar a unui numar de autoturisme mai mare decat numarul de parcari pe care le detine in proprietate. Viteza maxim admis n cadrul Condominiului este de 5 - 10 km/h avand in vedere ca exista locuri cu vizibilitate redusa si pot aparea accidente. Este interzisa patrunderea in condominiu a masinilor straine ex. Taxi, masini de catering, auto scoala etc. In acest sens, proprietarii se vor deplasa la bariera de la intrarea in condominiu fara a permite accesul acestor vehicule in condominiu. Exceptie fac autovehiculele cu destinatie speciala (salvare, pompieri, politie), precum si autovehiculele care transporta mobila/electrocasnice, cu conditia ca proprietarul sa poata deschide bariera acestora atat la sosire cat si la plecare si sa nu blocheze caile de acces. Acestea vor stationa doar pe perioada descarcarii mobilei/electrocasnicelor, si imediat dupa terminarea operatiunii, autovehiculul paraseste locul. Proprietarul nu va permite stationarea autovehiculului si pe durata manipularii obiectelor pana la apartament si a montarii lor. SPAIILE COMUNE. DESTINAIE I NTREINERE 11. Cu excepia Proprietilor Exclusive, toate i oricare dintre bunurile ce deservesc Spaiile Comune sunt ncorporate n acestea i devin imobile prin destinaie. Nu este permisa renuntarea la dreptul de proprietate comuna in intregime sau partial (ex. Renuntarea la cota indiviza a centralei termice a blocului in vederea montarii unei central termice de apartament). Proprietarii vor utiliza Spaiile Comune numai potrivit destinaiei acestora, fr ca prin exercitarea acestui drept s aduc atingere drepturilor celorlali Proprietari, s contravin legislaiei romne sau s pun n pericol sigurana Condominiului sau a persoanelor din Condominiu. Este interzis folosirea unui anumit Spaiu Comun n alt scop dect cel prevzut prin proiectele arhitecturale sau ocuparea permanent ori mai mult dect este necesar potrivit destinaiei acestora.

9. 10.

12.

13.

14.

Este interzis organizarea de petreceri n aer liber sau n cadrul Spaiilor Comune. Evenimentele pentru copii vor fi organizate n spaiile special stabilite si numai cu acordul Administratorului care va informa biroul executiv al asociatiei despre un asemenea eveniment . Sunt interzise accesul auto n afara Cilor de Acces ori staionarea sau parcarea bicicletelor, autovehiculelor sau a oricrui alt mijloc de transport n afara Locurilor de Parcare , pe caile de acces din fata blocului sau trotuarul ( acostamentul) proprietarului . Exceptie poate face situatia in care proprietarul are multe bagaje si pentru maxim 5 minute. In cazul bagajelor grele/voluminoase, stationarea poate dura maxim 30 minute, cu conditia neblocarii caii de acces in bloc pentru ceilalti locatari. Transportul cu liftul al obiectelor voluminoase este permis doar in cazuri exceptionale si doar in prezenta proprietarului si cu instiintarea prealabila a Administratorului. Protejarea interiorului elevatorului este obligatorie. Proprietarii nu vor desfura n Spaiile Comune, nici o activitate generatoare de poluare fonic (muzica data foarte tare, boxe scoase pe terase etc), poluare prin emisii de noxe sau poluare de orice alt natur, care ar putea conduce la deteriorarea acestor spaii i/sau la tulburarea linitii celorlali Proprietari. Constituirea de fonduri speciale n scopul asigurrii fondurilor necesare pentru pli curente, asociatia de proprietari , prin grija Administratorului va stabili cuantumul i cota de participare a Proprietarilor la constituirea fondului de rulment dupa ce a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli al asociatiei intr-un an de exercitiu financiar . Fondul de rulment se va dimensiona astfel nct s poat acoperi cheltuielile curente ale Condominiului la nivelul unei luni sau 2 calendaristice. ( se va hotari in Adunarea generala ) Pentru nceput, stabilirea cuantumului se face prin constatarea i nsuirea experienei n domeniu a unor condominii echivalente ca mrime, urmnd ca, ulterior, aceast determinare s se efectueze prin echivalare cu suma care a fost necesar pentru acoperirea, la nivel de Condominiu, a cheltuielilor lunare nregistrate n anul expirat, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaiei. Fondul de rulment se constituie prin plata anticipat a cotei-pri ce revine fiecrui Proprietar, potrivit hotrrii Asociatiei de proprietari . Rentregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afiate pe lista de plat. Fondul de rulment deja ncasat se restituie numai n situaiile de schimbare a domiciliului sau a dreptului de proprietate, dac prin actele de transmitere a dreptului de proprietate sau a folosinei Imobilului nu se stipuleaz altfel. De asemenea se vor constitui cu acordul Adunarii Generale fondurile de reparatii sumele fiind destinate reparatiilor urgente cu cheltuieli mari ex. remediere acoperis, fatada, inlocuire conducte comune de alimentare cu apa rece/calda, conducte de evacuare ape menajere etc si Fondurile Speciale cu destinatie precisa ex. repararea si intretinerea centralei termice de bloc. PENALITATI 22. Se vor aplica penalitati pentru folosirea neadecvata a spatiilor comune (interioare si

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

exterioare) astfel: depozitarea pe spatiile comune: 50RON/zi; din a treia zi se vor rechiziona bunurile, intrand in proprietatea Asociatiei.

23. - Parcajul pe alei, trotuare, in fata blocului, in zona inscriptionata nu parcati sau pe

proprietatea altor locatari fara acceptul acestora 100 RON/foto. Acceasi amenda de 100 de ron, se aplica in cazul in care proprietarul permite accesul cu ajutorul telecomenzii proprii a unor masini apartinand rudelor/prietenilor avand in proprietate un numar mai mic de parcari decat numarul masinilor introduse in condominium simultan, inclusive auto propriu. Exceptie cazul in care exista o autorizatie din partea Asociatiei (transport de mobilier etc), cu conditia sa nu impiedice ceilalti locatari sa foloseasca partea carosabila sau trotuarele; Daca proprietarul autoturismului nu va putea fi identificat dar va fi identificata persoana care a permis accesul in condominium cu telecomanda de la bariera , aceasta va suporta integral penalitatea. 24. - Distrugerea spatiilor comune personal sau prin terti (musafiri, colaboratori, chiriasi etc). Daca fapta este recunoscuta, costul penalizarii este egal cu cel al reparatiei / Daca fapta nu este recunoscuta costul reparatiei + 500 RON amenda. 25. - Nerespectarea orelor de odihna fara aprobarea majoritatii 100 RON/h. Exceptie vor constitui lucrarile de interes comun. 26. - Murdarirea spatiilor comune de catre proprietari, chiriasi, musafiri, muncitori care vin pe proprietatea private a unei locuinte 40RON (echivalentul unei zile de munca a personalului de curatenie) 27. - Accesul pe terasa cladirii (exceptii: reprezentantii Romtelecom si echipele autorizate de Administrator ) Penalizare - 500 RON/abatere. 28. - Accesul animalelor de companie in lift - in perioada de naparlire sau de boala, in situatia cand boala poate pune in pericol sanatatea locatarilor 100 RON; scoaterea acestora la plimbare fara lesa sau/si botnita dupa caz vezi art. 39 ( in baza foto - 100 RON/fiecare abatere) 29. - Interventia altor persoane decat a celor autorizate de administratorul in functie la instalatiile su echipamentele din spatiile commune va duce la plata defectiunilor ulterioare aparute la instalatiile respective . 30. - Prima abatere va fi sanctionata cu avertisment. Administratorul va aduce la cunostinta in scris (sms, mail, scrisoare recomandata) si/sau prin afisaj la panoul de la parter, avertismentul care va include o perioada de timp pentru a lua masuri si consecintele in caz contrar. Dupa expirarea perioadei se vor aplica penalitatile prevazute in ROI. Costurile vor fi afisate in urmatoarea lista de intretinere, pe o coloana distincta. 31. -Daca abaterea va fi facuta de un chirias, penalizarea va fi aplicata proprietarului, acesta avand dreptul legal de a face regres impotriva chiriasului vinovat, in cazul in care va putea face dovada ca in momentul abaterii era in deplina cunostinta de cauza asupra prezentului regulament. 32. -Fiecare fotografie (dovada) care sa cuprinda o abatere, depusa la administratie in spiritul respectarii acestui regulament va fi recompensata cu 10% din contravaloarea penalizarii aplicate, care va fi adaugata sumei convenite ca penalizare. In cazul avertismentului pentru prima abatere nu se vor percepe niciun fel de sume dar nerespectarea termenelor communicate va duce la plata cumulata a dovezilor prezentate (un numar de fotografii efectuate la intervalele de timp stabilite prin ROI. Suma respectiva va fi evidentiata in lista de plata si dedusa din total valoare de intretinere, intr-un cuantum cel mult egal cu contravaloarea lunara a intretinerii.

S-ar putea să vă placă și