Sunteți pe pagina 1din 899

1

Un copil, la grdini, ncearc s i ncale cizmuliele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si mpinsul, cizmuli ele nu vroiau nicidecum sa intre. Pana cnd a reuit totui s l ncale, educatoarei i-au aprut broboane de transpiraie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cnd copilul i-a zis: - Doamna, dar sunt puse invels... Intr-adevr, erau puse greit... Nu a fost cu nimic mai uor sa i scoat cizmuliele dect s i le pun, totui a reuit s i pstreze calmul pn cnd cizmuliele au fost iar ncl ate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aa cum trebuia. ns atunci bie elul a zis: - Cizmuliele astea nu sunt ale mele!!! In loc sa tipe la el "De ce nu mi-ai spus?", educatoarea i-a mucat buza i nc o dat s-a chinuit s l descale. Cnd s-a terminat chinul descl atului, bie elul i-a spus: - Sunt cizmuliele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le ncal pe astea azi. Acum ea nu mai tia ce s fac... S plng sau s rd? A reuit totui s strng suficient rbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliele. Cnd, in sfr it, l-a nclat, nainte de a-l trimite afara la joaca, l-a ntrebat: - i acum, unde i sunt mnuile? Trebuie sa ti le pun in mini ca sa poi pleca afara! - Le-am bgat n cizmulie ca s nu le pield... Un pescar mergea iarna pe un lac ngheat, cutnd un loc nou sa fac o copca. La un moment dat, n timp ce se afla pe la mijlocul lacului gheaa se rupe i acesta cade n ap pierzndu-i cunotina. Cnd i revine vede lng el un brbat necunoscut. -Mulumesc din suflet c m-ai salvat! - ii zice pescarul brbatului. -Pot sa stiu care e numele tau? - continua pescarul. La care brbatul necunoscut spuse:Numele meu e Sf. Petru Gheorghe l ntlnete pe Ion si ii spune: -tii ca ti-a murit soacra? - !!! - Ioane, tii ca ti-a murit soacra? - !!! - Ioane, nu ai auzit, ti-a murit soacra! - Nu m face sa rad ca am buzele crpate! O familie de crocodili tria pe malul unui ru din Angola si avea doi pui. Crocodiloaica ii nva sa noate, iar crocodilul le aducea hrana. Intr-o noapte, cei doi pui tresar din somn si ncep sa strige: "Jos segregaia rasiala !", "Triasc libertatea negrilor !", "Triasc Patrice Lumumba !" Dup ce i-au potolit si i-au culcat din nou, crocodiloaica l cearta pe crocodil: - Ti-am spus sa nu le mai dai copiilor sa mnnce partizani, ca vezi ce efecte secundare au! Un american si un roman stau de vorba. Americanul spune mndru: - We have George W. Bush, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash ! Romanul spune si el: - We have John Iliescu, no wonder, no hope, and no cash! Ardeleanul se ntoarce de la spitalul unde bunica familiei fusese internat n stare grav. - Ei, care-i baiul? l ntreab cei de-acas, nerbdtori s afle vetile. - No, bine, rspunde ardeleanul. Doctorii spun c a ieit din criz... - Asta-i fain! exclam cineva din familie. - ... i a intrat n com. Ce-o fi asta numai doctorii tiu Un bancher discuta cu prietenul: - i nchipui, m-am ndrgostit! Ea are 20, dar eu 65, ns eu sunt foarte bogat! 2

- Cum crezi, ansele mele vor creste daca ii voi spune ca am 50? - ansele tale vor creste, daca ii vei spune ca ai 80! Un tip mergea prin desert de cteva zile, echipat cu ochelari si labe de scafandru. Si cum mergea el aa, sfrit de sete si de foame, de-abia se mai tira, se ntlnete cu un beduin pe o cmil. l ntreab: - Nu va suprai, cit mai e pn la ocean? - Pai, sa mai tot fie vreo 200 de kilometri... La care omul rbufnete cu nduf: - Sa va ia naiba cu plaja voastr cu tot! Mistreul i cumpr o biciclet i se plimb cu ea prin pdure, iar iepurele, invidios, tot alerga pe lng el, i tot striga: - O sa cazi, o sa cazi! Mistre ul, furios, spune: - N-o sa cad, n-o sa cad! Deodat cade intr-o groapa, iar iepurele bucuros ca a avut dreptate ii spune: - Vezi? Ti-am spus eu ca o sa cazi! Dar mistre ul furios ii spune iepurelui: - Parchez unde vreau eu, da?! Doi golani ptrund noaptea in dormitorul clugrielor de la un schit. Din ntuneric se aude vocea uneia dintre ele: - Iart-i, Doamne, ca nu stiu ce fac! - Taci din gura, zise cealalt, al meu tie! Fiul discuta cu tatl su: - Tat, s tii c totui mama conduce automobilul mai bine dect tine! - Eti sigur? Eu n-a spune aa ceva! - Dar tu singur ai afirmat c n-ai putea s faci nici 10 metri cu frna de mn tras, pe cnd mama a reuit s parcurg aa 12 km! Tata, cum am aprut eu pe lume? Tata zice: -Baah, fiule, cred c ntr-o zi tot ai s afli! Pai, eu si cu maica-ta intr-o zi am intrat intr-o camera de chat a Yahoo-ului. Am aranjat apoi o ntlnire via e-mail cu maic-ta i ne-am ntlnit ntr-un internet cafe virtual. Ne-am strecurat ntr-o camer privat, unde maic-ta a fost de acord cu un download din hard-ul meu. Imediat ce eram gata de upload, am descoperit c nici unul dintre noi nu folosise firewall-ul i fiindc deja era prea trziu s dm delete, noua luni mai trziu a aprut un mic pop-up binecuvntat, care a ipat din toi rrunchii: - You've got male!!! Intr-o grdini din America, Educatoarea le promite copiilor 2 $ daca vor rspunde exact la ntrebarea:"Cine a fost persoana cea mai importanta din istoria omenirii ?" Se scoal Sean, irlandezul, si zice ca st. Patrick. - Greit, urmtorul la rnd! Se scoal Mc. Queen, sco ianul, i zice c st. Andrew. - Greit, urmtorul... Se scoal Shlomo, evreul, i zice c Isus Cristos. Educatoarea i d cei 2 $ pentru rspunsul exact, i-l ntreab, totui, cum se face c evreii l recunosc pe Isus ca cel mai important om din istorie. Rspunsul lui: - Eu tiu de fapt c cel mai tare din istoria umanitii a fost Moise, dar BUSINESS IS BUSINESS! Eu cnd m nasc sunt negru, cnd m sperii sunt negru, cnd mi-e frig sunt negru, cnd m 3

nfurii sunt negru, cnd mor sunt negru. Tu cnd te nati eti albicios, cnd te sperii te faci glbui, cnd ti-e frig eti movuliu spre albastru, cnd te nfurii eti ro u, cnd mori eti vnt-verzui. Cu toate astea, m faci pe mine de culoare? Un trib de 100 canibali negri prind petiorul de aur ... Petiorul: -Dac-mi dai drumul v ndeplinesc cte o dorin la fiecare.. Ii dau drumul Petiorul: -Alinierea ... zicei! Negrul 1: -F-m alb. l face. Ultimul negru se crcna de rs... Petiorul: -De ce rzi, b? Ala ... nimic. Rdea de murea ... Negrul 2: -F-m alb. l face. Ala din coada iar -... "HAHAHA!" Petiorul: -Ce-ai, b? Ala nimic ... rdea de se sprgea ... Tot aa pn la ultimul ... toi vroiau s se fac albi ... Ajunge la asta ... Petiorul: -Bi, tu sta care te-ai spart de rs, ce vrei? Negrul 100: -Ia f-i pe Michael Jacksonii tia dinaintea mea negri! In sala de operaie (chirurgul ctre asistent: - Anestezie. - De-a noastr sau de import? - De import. - De import s-a terminat. - Atunci de-a noastr. - Nani, nani! Iliescu se ntlnete cu Bush, ca ntre efi de state. Din una din alta ajung sa vorbeasc de pregtirea soldailor lor. Bush: - Eu m mndresc cu soldaii mei; ei mai nti gndesc i apoi execut. Iliescu: - i eu m mndresc cu ai mei da ei mai nti execut i apoi gndesc. - Pi hai s-i punem la ncercare; ne alegem fiecare cte unul i vedem de ce sunt n stare. - Foarte bine. - Mike, vino aici i d-i o palm lui Iliescu. St acesta, se gndete, pn la urm spune: - Nu pot efu, e preedinte, e la noi n vizit, nu pot. Iliescu: - Da, mi place, da hai s vezi i tu acum. Gheorghe, vino m ncoa`. - S trii; ordonai! - D-i o palm lui Bush! sta se conformeaz, i i trage una de mai s cad pe jos. Bush: - Bravo, m, da acum la ce se gnde te? Iliescu: - La ce te gndeti, m? - Pi, m gndeam c la palma aia mai mergeau doi pumni... 4

Sttea Ion pe deal cu un bumerang n mn i cu faa plin de snge. Se apropie Vasile: - Ce faci, Ioane? - Stau - Da ce ii n mn? - Nu tiu - Pi, i de ce l ii? Arunc-l! - Arunc-l tu, c eu m-am saturat... -Tat, vreau s-i spun un banc despre poliiti. - Fiule, dar i eu sunt poliist! - Bine, ti-l spun mai rar... Un preot catolic, unul ortodox i un rabin discut despre gestionarea banilor primii de la credincio i. Preotul catolic: - Eu am o metod foarte eficient: trag o linie cu creta pe jos i arunc banii n aer. Ce cade n stnga e pentru Dumnezeu i Biseric, ce cade n dreapta e pentru mine. Preotul ortodox: - Eu desenez pe jos un cerc. Banii i arunc n sus; ce cade n cerc e pentru Dumnezeu i Biseric, ce cade n afar e pentru mine. Rabi: - La mine e cel mai simplu. Eu arunc banii n sus. Dumnezeu oprete ce-i trebuie, ce cade napoi e pentru rabi... Nite reporteri de la TVR merg ntr-un sat, pentru a face un reportaj, cum i petrece ziua badea Ion. l roag s povesteasc ce face n cursul zilei . - D'apoi, dimineaa m scol, i trag un pahar de palinc... - Stai, bade Ion. Nu va fi bine sa afla toat ara c deja la prima or bei; Spune, c citeti ziarul... - No, atunce... dimineaa m scol, cetesc ziaru'. Dup aia dau la porc s mnce, dup care mai cetesc nc' un ziar. Pn la prnz lucrez n atelier, n care timp cetesc vreo doi-tri cri. La mas mai citesc vreo dou reviste, iar sara adun iosagul de pe cmp, dup care urmeaz presa de sar. Dup cin m duc la biblioteca satului cu pretenii, iar la 10 cnd nchide biblioteca merem cu toata trupa la Costel, c el are tipografie!... Un tip se uita la televizor si se trezeste cu o tigaie in cap de la nevasta-sa: - Asta pentru ce este, draga? - Ce e cu numele Laura Johnson, scris pe biletul ala? - A, este numele unui cal pe care am pariat la cursele de cai! Pleac tipa linitit ... A doua zi, iari se trezete tipul cu o tigaie i mai zdravn n cap. - Asta pentru ce mai e, drag? - Te-a sunat calul!... Cnd s se aeze n pat, canibalul ncepe s cugete: oare de ce trim noi pe lumea asta? ce am fcut noi sa meritam asta? -Taci din gur dragule, zise so ia lui...... i-am zis s nu mai mnnci intelectuali la cin!!!! -Nu te neleg, i spune judectorul lui Badea Gheorghe. Doamna care te reclam i-a dat o prjitur, iar tu drept recuno tin i spargi geamurile cu o piatr? -Nu era piatra, se apr Badea Gheorghe, era chiar prjitura... n faa unei grdinie se plimba un domn de vreun sfert de or. 5

O educatoare , vzndu-l , l ntreab: - Ateptai un copil , domnule? - Nu, aa sunt eu gras! Sun un client la Hotline la Microsoft: - Am instalat versiunea beta de Windows Vista i de atunci nu mai funcioneaz Office 2003! - i noi am avut aceeai problem... - i ce ai fcut? - Am mai instalat o data Windows Vista! Dup o or sun din nou clientul: - Acum nu mai funcioneaz nimic!!!! - Nici la noi.... Un tip pescuia ntr-un loc interzis. Un paznic se apropie i-i zice: - Trebuie s-i dau amend, pescuitul e interzis! - Dar nu pescuiesc, doar fac baie rmei steia! zice pescarul, scond bul din ap. - Tot trebuie s plteti amenda. Rma nu are slip i asta nu e plaj de nuditi... I:- Cte pedale are un Logan? R:- Patru: acceleraie, frn, ambreiaj i una cu care umfli airbag-urile... Un negru se duce la oficiul forelor de munc din Africa de Sud. - Buna ziua! A dori un loc de munc. - Sigur, cum s nu, se poate, zise albul. Dar s tii c nu mai avem dect un post de director la minele de diamante, dac v convine. - Binen eles. - Salariul, din pcate a mai sczut. Nu mai este 150.000 $/an, ci numai 120.000 $/an. - Excelent, spuse contrariat negrul. - Iar vila unde o s locuii nu are dect trei etaje, ne pare ru i pentru piscin, care este deocamdat n construcie. Ct despre limuzin, trebuie s v mulumii cu un Lincoln, pentru c Mercedes-ul s-a stricat . - Chiar aa, domnule, nu-mi vine s cred. Dumneata i bai joc de mine ? - Pi cine a nceput primul? Un arab scutura un covor de la etajul 4. Un trector l ntreab: - "Ce are, nu pornete?" -Ce film se ruleaz n America ? - "Om srac om bogat". -Ce film se ruleaz n Rusia ? -"Om srac, om srac ". -Ce film se ruleaz n Romnia ? - "Om' tri i om' vedea ". ntr-o sear, la mas, Alinua plngea, dar toi fraii Alinuei rdeau. Tatl Alinuei o ntreab: -De ce plngi, Alinuo? -Fraii mei au aruncat-o pe mama de la balcon!! -Aa, i de ce plngi? -C nu am vzut faza!! Un preot explica la ora de religie: - Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coasta din Adam a creat-o pe Eva. - Printe, l ntrerupe un elev, tata spune c ne tragem din maimue. - Ascult, zise preotul plictisit, cazul familiei tale nu m intereseaz. Eu vorbesc in general. 6

Un poliist trecut n rezerv, care se cam plictisea, a hotrt s se ocupe cu pescuitul. i-a cumprat manuale, undie, i-a fcut rost de momeal i s-a dus la balt. Dup 4 ore de ateptare, el reuete s prind un pete mic. Furios, poliistul l scoate din crlig, l apuc de coad i ncepe s-i trag palme: - Spune unde sunt ceilali! Spune unde sunt ceilali La u sun un igan i ntreab: - Nu avei cumva vreo vechitur de care v-ai putea lipsi? - Stai puin s-o chem pe soacr-mea! O femeie se plnge unui poliist: - Domnule poliist, tipul acela m urmrete. Cred ca e beat! Poliistul o msoar de sus pn jos i spune: - Avei dreptate. Cu siguran este beat! Intr-o noapte, pe la ora 2, vine Gheo' la Ion si ncepe sa bata de nebun la geam. Dup vreo jumtate de ora iese Ion adormit si ntreab: - Cine-i? - Io, Gheo'! - Ce vrei m, la ora asta? - Ioane, ai vopsea verde? - Nu! - Bine. Si pleac. Dup vreo doua ore, cnd tocmai aipise Ion, iar bti n geam. - Cine-i? - Tot eu, Gheo'! - Si acum ce mai vrei? - i-am adus vopsea verde! ntr-o zi Adam ntreab pe Dumnezeu: - Doamne de ce ai fcut femeia aa de frumoasa? Dumnezeu raspunde: - Ca s o iubeti s o preuieti tu mai, Adame! Dup un timp Adam ntreab din nou: - Doamne, da de ce ai fcut femeia aa de proast? Dumnezeu rspunde: - Ca s stea cu tine mi Adame! Mama are trei fiice i le mrit pe rnd. Apoi le scrie i le ntreab cum se neleg cu soul. Prima zice: Bergenbier. Mama nu nelege la ce se refer, dar apoi vede reclama la TV: satisfacie pn la ultima pictur .Mama se linitete, fiica e ok.. A doua fata rspunde tot codat: Kent. Mama nu nelege, dar vede reclama cu "ultra long, ultra strong " i se linitete. A treia fata scrie: British Airlines .Mama se uita la TV sa vad reclama... si cnd o vede, lein: 7 zile din 7, de trei ori pe zi, n toate direciile. Un american viziteaz Bucuretiul cu un taximetrist. Trec pe lng guvern: -Ce este cldirea asta aa mare? - Este palatul guvernului, domnule! - Si in cat timp a fost construita? - Cam in 10 ani! - Mult timp! La noi era gata in 2 ani! tii c noi avem o tehnologie mai avansat!! Taximetristul nu zice nimic. Mai merg ei ce mai merg i americanul iar ntreab: - Cldirea asta ce e? - Este sediul primriei, domnule! 7

- Si in cat timp a fost construita? - Cam in juma' de an! - Mult....la noi era gata in 2-3 luni! Taximetristul nu mai poate de nervi. Ajung i la Casa Poporului: - Ooooooo, dar ce e cldirea asta? La care taximetristul: - Nu tiu, ca azi diminea nu era aici!!! Soia, suprat c soul e plecat cu zilele de acas la vntoare, i cere insistent acestuia s o ia i pe ea s vad ce pasiuni poate nate acest sport sngeros. Soul o a eaz la locul de pnd i-i face instructajul: - Cnd vezi vnatul, ridici puca, iei linia de ochire si tragi.. Atenie, ns, s fugi repede la vnat, s nu i-o ia alt vntor nainte i s-i fure trofeul. Zis i fcut. Se pune femeia la pnd. Nu dup mult timp, so ul aude o mpuscatur i, apoi, zgomot mare i ceart. Fuge repede in direcia respectiv i o vede pe soie certndu-se aprig cu un domn: - Da... Daa... doamna.. Am neles! Cerbul, dar mcar las-m s-i scot aua!... Medicul iese transpirat i dezorientat din sala se operaii. Se ntlnete cu un alt medic care l ntreab ce s-a ntmplat. La care acesta rspunde: "Am avut o operaie foarte grea. Pacientul, un poliist, nu prezenta activitate cerebral. I-am deschis calota cranian i nu mi venea s cred ochilor.: era gol. Doar un fir de a. Timp de 4 ore m-am gndit daca s tai aa sau nu. Pana la urma am tiat-o. i ce crezi c s-a ntmplat?" -"Ce s-a ntmplat?" -"I-au czut urechile." CREZUL PARTIDELOR POLITICE DIN ROMANIA Citit de sus in jos, e discursul pentru alegatori, citit de jos in sus, este ceea ce gndesc ei cu adevrat - in partidul nostru politic, - ne respectam promisiunile - doar imbecilii pot crede ca - noi nu vom lupta mpotriva coruptei - pentru ca, un lucru e sigur pentru noi: - cinstea si transparenta sunt fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre - vom demonstra ca e o mare prostie sa crezi ca - mafia va continua sa fac parte din guvern ca in trecut - va asiguram, fr umbr de ndoial, c - dreptatea sociala va fi scopul principal al mandatului nostru - cu toate acestea, exista nc oameni pro ti care i imagineaz c - guvernarea sa fie posibila in continuare - cu aceleai vechi mecherii politice - cnd ne asumam puterea, facem totul pentru ca - sa se termine cu situaiile privilegiate i cu traficul de influen - nu suportam in nici un fel ideea ca - poporul va flamnzi - ne vom ndeplini misiunea chiar daca - rezervele economice vor fi complet epuizate - vom exersa puterea pana ce - vei nelege c ncepnd de acum - noi suntem partidul xxxxxxxxxxx, noua politica. Un terorist arab ii scrie sefului: "Salam Aleikum, salutam cu rezbect la jefu'! Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns bine; dragu fara problem control aerobort, fiinca mai gasit un bagaj pierdut pe drum. 8

Pastrat dolar american blestemat, pentru construit aigea bomba noua; dat jumadate la daxi, jumatate furat tigan din buzunar. Indalnit frate Ahmed, patron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler proaspat, intoxicat zalmonel, noi ajuns spital, doctor roman durut la curu lor. Asta zalmonel bun pentru bomba biologica este. Jefu', gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania , Deci ingergat plan bomba cu bum-bum! ... Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde tara mia, fara apa la robinet. Urmarit emiziuni explozie camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma! Trebuie recrutati, jefu, si facut teroristi! Bomba cu azotat mare efect aveam! ... Inderesat pilotat avion pentru lovit gladire la roman; vazut delevizor aparat zbor MIG prabusit singur in ogorul taranului, plus altu roman stricat singur gladire, adormit beat, tigara aprinsa, murit. Zoagra, facut chef mare la ei.... Draga jefu', gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gand eu iesit cumparat baglava, exblodat budelie la parter si apartamentu frate Ahmed s-a ales brafu' si bulberea de el. Aicia la Romania , mult cretin este! Zberiat, zguibat la zin, cacat mult pe mine de frica! Jefu, ma indorg agaza, daca mai scap viu! Astia romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba noastra!!! Cu respect, Ali. Cu plapuma la reparat O doamna a dat plapuma la reparat si, vazind ca se apropie sezonul rece si lucrarea nu este gata, a trimis urmatoarea scrisoare: "Stimate Domnule Plapumar, va rog sa executati lucrarea asa cum ne-a fost intelegerea. Eu pun la dispozitia dvs. fata si dosul si, pe deasupra lna mea, pe care va rog sa o scarmanati bine si sa o bagati toata, pentru ca imi place sa fie cit mai groasa si cit se poate de lunga, cind intind picioarele, sa nu iasa afara. Daca faceti lucrarea ca lumea, v-o recomand si pe soacramea.. Dnsei ii este rusine sa vina, ca nu stie ce sa faca cu dosul pna spala fata, care-i mult mai uzata. Va rog sa-i desfaceti toate incretiturile, ca sa nu se lase la lucru. A ei poate sa fie si mai scurta, dar sa fie groasa, ca baba e batrna si se incalzeste greu! Un tip se duce la preot : - Parinte am pacate mari. - Spune fiule, D-zeu e mare si iarta. - Parinte in timpul razboiului am ascuns un evreu in beci. - Fiule, asta nu e pacat i-ai salvat viata. Mergi cu Domnul linistit acasa. - Da, Parinte, dar i-am cerut 20 de dolari pe zi. - Fiule, asta nu este bine. Ai profitat de necazul lui. Dar totusi i-ai salvat viata. Mergi acasa tine post 2 saptamani si fa rugaciuni. Omul pleaca, nu prea convins, si dupa 5 minute bate la usa preotului din nou. Intra si il intreaba pe preot: - Parinte, crezi ca ar fi bine sa-i spun ca s-a termninat razboiul? - Parinte, mi-e rusine, am pacatuit... - Spune, fata mea, Dumnezeu iarta. - A venit asear?Ion la mine, mama era plecata... - Spune, spune, taica. - Si Ion m-a luat in brate... - Si, si? - Si mi-a spus sa ma dezbrac... - Si? - Si m-a trantit pe pat... 9

- Spune, si? - Si mi-a dat chilotii jos... - Si, si, mai departe? - Si-a venit mama. - Fi-ti-ar ma-ta a dracului! La poarta Raiului ajunge un inginer. Sf. Petru Il intreaba: - Tu cine esti? - Sint inginer si vreau sa intru. - Nu aici, locul tau e JOS. Ajunge inginerul in Iad. Cum se plictisea, incepe sa mestereasca: scari rulante, aer conditionat, piscine, pune la punct o retea Internet. Peste o vreme Cel de Sus discuta cu Talpa Iadului la telefon. -Si ce mai e nou? -E exceptional. Am un inginer care a facut minuni (si-i povesteste inventiile). Dumnezeu evident agasat ii raspunde: Dar ce cauta acolo un inginer, locul lui e aici la Mine. Sa stii ca te dau in judecata! La care Talpa Iadului ii raspunde: - Si unde crezi ca vei gasi un avocat!! Intra un popa intr-un restaurant,se aseaza la masa. Cheama ospatarul si il intreaba: - Fiule, balena aveti? - Nu, parinte. - Casalot aveti? - Nu, parinte. - Rechin aveti? - Nu, parinte. - Atunci da-mi o costita de porc afumata si Dumnezeu mi-e martor ca am vrut sa mananc peste! Un pusti intra in farmacie si intreaba: - Aveti prezervative? -In primul rand, ii raspunde farmacista enervata, prezervativele nu sunt pentru copii si in al doilea rand sa-i spui tatalui tau sa vina singur sa si le cumpere pentru ca sunt de diferite marimi! La care pustiul raspunde: - In primul rand prezervativele nu sunt pentru copii, ci sunt impotriva copiilor, iar in al doilea rand nu o sa-i spun nimic lui tata pentru ca sunt pentru mama, care pleaca in delegatie si nu are cum sa stie marimea...inca! Un ascultator suna la un post de radio. - Buna ziua! - Buna ziua! Va ascultam. - Am gasit un portofel care contine 15.000 de dolari si un buletin de identitate pe numele Popovici Mihai. As vrea sa-i ofer o dedicatie muzicala. Vecinii lui Bula au un nou-nascut. Dina nefericire acesta s-a nascut fara urechi. Cand familia lui Bula este invitata la vecini pentru a vedea copilul, tatal lui Bula ii explica: -Copilul asta este marea lor bucurie, il doresc mult! Daca spui ceva despre urechile lui, te bat de te rup! -Am inteles, zice Bula. Cand ajung in casa vecinilor si dau cu ochii de copil, Bula zice entuziasmat: -Vai ce copil frumos! Mama rasufla usurata, Bula continua: -Ce maute dragalase, ce picioruse frumoase si ce ochi frumosi1 -Ce-a zis doctorul, vede bine? -Da vede, de ce intrebi? 10

-Pentru ca, daca va trebui sa poarte ochelari, a belit-o! Copilul il intreaba pe tatal lui, ce inseamna politica. Tatal il pune pe genunchi si incepe sa-i explice aratand exemple: - Fii atent, copilas, eu aduc banul in casa, deci eu sunt CAPITALISMUL. Mama are grija de bani, deci ea este GUVERNUL. Bunicul tau are grija ca totul sa fie in regula, deci el este SINDICATUL. Babysitterul nostru este CLASA MUNCITOARE si cu totii lucram ca tu, POPORUL sa te simti bine si sa nu-ti lipseasca nimic. Iar fratiorul tau de cateva luni este VIITORUL nostru comun. Copilasul retine tot ce a auzit si merge la culcare. In timpul noptii se trezeste ca fratiorul lui a facut in scutec si plange. Se ridica si vrea sa-i zica mamei ce se intimpla, dar ea doarme atat de adanc incat nu reuseste s-o trezeasca. Intra sa-i spuna babysitterului, dar tatal lui tocmai se hirjonea cu ea in pat, in timp ce bunicul tragea cu ochiul prin fereastra. Nimeni nu-l observa, asa ca merge inapoi in pat. Ziua urmatoare tatal lui intreaba daca poate sa spuna cu propriile cuvinte ce inseamna politica. Copilasul isi aminteste de cele vazute noaptea si raspunde: - Politica este cand CAPITALISMUL profita de CLASA MUNCITOARE in timp ce SINDICATUL priveste neputincios, GUVERNUL doarme, nimeni nu baga in seama POPORUL, iar VIITORUL nostru este in rahat. Un tip care vindea aspiratoare, suna la usile oamenilor cu intentia de a vinde. La un momentdat ii deschide o batranica simpatica,dornica de a-i asculta textele prin care facea ,cu patos, reclama aspiratorului. Pentru a fi mai convingator, ii arunca in mijlocul sufrageriei, o balega, spunandu-i ca daca aspiratorul nu va curata tot, o va mnca el. Batranica,privindu-l amuzata,zice: Atunci, dragul meu, sa ai pofta, ca n-am curent de azi dimineata! Bula la scoala in clasa intai. Invatatoare le zice:-Copii,stiti ca pe voi v-a adus barza.....la care Bula se ridica in picioare si zice:_Care doamna,pasarea aia cu ciocul ala lung, subtire si rosu?Invatatoarea:-Da!Si cu picioarele alea lungi,lungi si subtiri?Da Bula....Si cu aripile alea mari si albe?Da mai Bula...La care Bula zice:-Nu f...e doamna tata asa ceva!!! La hotel... - Tariful nostru este urmatorul: douazeci de dolari pe noapte, pat si micul dejun, sau cinci dolari daca va faceti singur patul. - Foarte bine, imi fac singur patul. - Poftiti fierastraul si ciocanul, ramane doar sa faceti rost de cuie. Trimit rusii o bomba nucleara spre americani. Exact in acelasi moment, si americanii trimit o bomba nucleara spre rusi. Pe drum, bombele se intalnesc: - Hei, ceau! spune bomba americana; - Ceau! zice bomba ruseasca. - Ce faci? - Merg la voi. Tu? - Eu mergeam la voi. - Hai sa intram la un bar sa povestim. - Hai. Stau bombele la bar, cea americana o da pe whisky, cea ruseasca pe vodca. La un moment dat, bomba americana se ridica tinandu-se de masa si zice: - Ba, eu nu ma mai pot tine pe picioare. - Hai ca te conduc eu pana acasa! zice bomba ruseasca. Cum enervezi un poponar? Il arunci intr-o groapa fara fund. O mama isi dojeneste fiul: - Aha, deci in Spania nu vrei sa te duci, in Italia nu vrei sa te duci, fotbal nu stii sa joci... ...mai

11

ramane sa dai la facultate... sa ajungem de rasul blocului... De ce au blondele scris un A deasupra patului? Raspuns: Sa nu uite textul in timpul orgasmului! Doi politisti stateau la panda sa prinda niste homosexuali intr-o padurice. In timp ce stateau ei, primesc un control din partea comandantului. Acesta ii gaseste pe amandoi cu fundurile goale, in sus. Ce faceti?, intreaba comandantul. Sa traiti, dom` capitan! Uite am intins niste capcane. Bula se plimba cu taica-su prin munti.Deodata,taica-su dispare.Bula,agitat,intreaba: -Tata,ai cazut in prapastie? -Daaaa. -Si ai patit ceva? -Nuuuu,se aude din prapastie. -Dar e adanca prapastia? -Inca n-am ajuns... Uite unul, adaptat la realitatile rom(m)anesti: "In autobuz, stateau doi tipi. Unul dintre ei, calm, citea ziarul, al doilea nervos, isi freca mainile, si tot spunea: "Doamne Dumnezeule, de ce mi se intampla asta ?". La un moment dat, cel cu ziarul, il intreaba: "Ce-ai, dom'le de esti asa nervos ?" "Dom'le", raspunde tipul, "firma la care lucrez si-a mutat sediul din centru in Ferentari, ca era mai ieftina chiria. Va dati seama prin ce o sa trec in fiecare dimineata, prin cartierul ala plin de tigani ?". Cel cu ziarul "Hai, dom'le, nu te mai lua dupa ProTV si altii, cu Stirile de la ora 5, cu tot. Uite, eu lucrez de zece ani in cartierul ala, pe un camion al unei firme de distributie, si n-am patit nimic, si, vorba aia, am mers si noaptea pe la non-stopuri". "Sunteti sofer de camion la o firma de distributie, domnule, si intrati noaptea in Ferentari ? Atunci chiar ca inseamna ca tot ceea ce am auzit sunt legende !". "Exact, domnule ! Cu o mica (dar importanta -n.n.) corectura: lucrez pe un camion al unei firme de distributie dar nu sunt sofer, sunt mitralior !" Intr-o firma de contabilitate, 4 femei in birou: sefa (nu se specifica ce culoare de par) si 3 contabile, una bruneta, una roscata, si cealalt blonda. De la o vreme, sefa pleca totdeauna mai devreme de la serviciu,sub diverse pretexte. Intr-o zi, se gandesc fetele ca daca sefa pleaca, pleaca si ele. Zis si facut, si cum a iesit sefa pe usa , hop si ele, sa profite de 2 ore libere Bruneta, merge direct la sala de fitness, profitand de faptul ca are timp mai mult sa fie in forma. Roscata merge la cumparaturi. Blonda, ca o sotie cuminte si iubitoare, merge acasa, sa profite de 2 ore in plus langa sotul ei iubit. Acasa, insa, dupa ce intra, aude zgomote din dormitor, si cand se uita pe furis pe usa , ii vede pe barbatu-sau si pe sefa ei. Tiptil, se strecoara afara din casa fara sa zica nimic si se duce in parc, asteptand sa treaca timpul... A doua zi, sefa iar dispare cu doua ore inainte de terminarea programului. Celelalte vor si ele sa plece, numai blonda statea la birou. - Haide, tu nu pleci? - Nu, nu plec, c ieri era cat pe ce sa ma prinda efa! M Gheo, ai fost vreodata la oper ? - Neam de neamul meu n-o fost ! - Nici eu ! Hai sa ne tzipm nuntru ! ... Cumpr ei bilete, intr i iau loc. La un moment dat, Toader: - M Gheo, m, da' pe mine m taie, m ! M duc la bud! - Du-te mi ! Toader dispare i se ntoarce exact la terminarea actului nti. i ntreab amicul: - No, cum o fost pn amu ? - Api s vezi : S-o deschis cortina i acolo pe scen era un pom, o pajite i o banc... Iar pe banc, o femeie, care, la un moment dat a nceput s zbiere la noi! Da' zbiera de mama focului! Apoi a venit un brbat mndru, care urla i el ct l inea gura... Apoi ei au plecat, ai aparut tu, te-ai kkt la umbra pomului, pe urm s-o nchis cortina i-amu, iaca, ateptam sa vedem ce-o mai fi ... Merge unu cu nevasta s ia cina la resturant. Farfuria de sup se vars pe rochia ei cea noua. Suprat i ateptnd s fie consolat de soul romantic zice: - Uite cum art, ca o scroaf ! El raspunde: - i te-ai mai i murdrit pe deasupra !!! 12

De curand un barbat a fost nevoit s se duc la spital pentru a-i fi nlturat verghieta de pe penis, verigheta pe care i-a ``pus-o`` amanta cnd dormea i pe care i-a gsit-o n buzunarul pantalonilor. M ntreb ce este mai rau: 1).- s descopere amanta c eti cstorit? 2).- s i explici nevestei cum a ajuns verigheta pe penis? 3).- ori s descoperi c penisul tu are loc prin verigheta ta? Dracu isi cauta o sotie cuminte, frumoasa, desteapta, devreme acasa, etc etc, femeia perfecta. Si o cauta, si o cauta... si nimic. Se gandeste sa apeleze la Dumnezeu: - Doamne, ajuta-ma si pe mine s-o gasesc ca de ani de zile o caut. - Du-te si pune in cea mai populata zona de pe pamant o oglinda, cea care nu se va uita in ea, pe aia sa o iei de nevasta. Zis si facut. Pune Dracu oglinda si se insoara. MORALA 1 (pt barbati): "Baieti, nu mai cautati femei cuminti, ca una a fost si a luat-o dracu'." MORALA 2 (pt femei): "Fetelor nu mai fiti cuminti, ca va ia dracu'. La ora de gramatic, se analizeaz propoziia "Iat, vaca are coad". Cum analizeaza Bul: - Iat este subiect pentru c este scris cu liter mare si este nceput de propozitie. Vaca este atribut pentru c asa i zice mama fiicei ei. Are este conjunctie pentru c leag cuvntul vac de coad. Coada este predicat pentru c se mic.

Mioria la Euro 2008 Pe-un picior de plai Unde habar n-ai Iat vin cu tot La aeroport Juctori vedete Cu cercei i plete, Ghiuluri, celulare, 13

i cu girofare Se vor mbarca Cu to i vor pleca Spre un campionat De to i ateptat Cam de vreo opt ani Sperane i bani, Ni s-a mplinit Pohta ce-am pohtit Ne-au aruncat sorii ntr-o grup-a morii, Cu drzi olandezi, Cu coco i francezi i italieni Lupi i cam vicleni. Cu to i am crezut De la nceput, Biata Miori Va fi chisli, Vom fi nite miei n groapa cu lei, Cu to i ne gndeam i ne plnuiam De la nceput Nu-i nimic pierdut, S jucm frumos i spectaculos, Orice gol marcat Sau punct ctigat Va fi preuit i srbtorit... Umplui de emoii, Am nfruntat sorii Jucnd primul meci C-o echip terci, De coco i francezi Ce ai no tri iezi De se-nvrtoau, Sigur o bteau. Dar am remizat C-un zero barat ntr-un meci nchis De mare plictis... Apoi a urmat, Meciul ateptat, Mare tevatur Cu echip-azur, Ce fusese-ncins, Umilit-nvins, De nite batavi 14

Aprigi ru i bravi. Dumnezeu din cer i c-un tuier Mult ne-au ajutat, Gol le-au anulat, i-un italian Puin cam plvan, S-a cam blbit, Direct l-a servit Pe al nostru Mutu, Care a dat cu utu Le-a bgat-o-n plas i mortul n cas. Dar nu a inut Dect un minut, C ne-au egalat Dintr-un gol ciudat, Cci un brav funda Zis Gabi Tama, D pe lng minge i meciul se-ncinge. Nenea fluera Cu capul gola, Ne face cadou, Ca la anul nou, Un pinalti mare De calificare, Numa gol s dai, Dac prost tu stai, C noroc tot ai... Intr iar n scen, Vedeta etern Tot Mutu uteaz i normal, rateaz! n toat splendoarea i calificarea... Acum olandezii Au btut francezii, Fcnd cu ei bor Zeam de coco. Bieii notri iezi Spun la olandezi S-o lase mai moale, Capul nu-i mai doare Sunt calificai i-ar fi ctigai, Meciul lor s-l dea, Atunci ar scpa De italieni Care sunt vicleni, 15

Srmanii francezi Vd doar stele verzi, Sunt mprtiai, Descalificai. n al treilea joc, Nu mai era loc S se speculeze, S se parieze, Mioria laie Iese la btaie, C e favorit De lume iubit, Temuii batavi Nu mai sunt chiar bravi, Vor s se conserve Au bgat rezerve, Sunt buni de btut De la nceput. Joac relaxat, Rateaz distrat, Ai no tri stresai Cad ca secerai, Cu fundul pe jos i joac fricos. Dic parc doarme, Mutu are toane, Contra are treab Tot cade prin iarb, Bnel tot alearg Mingea s-o culeag, i face marcaj La kilometraj, Iar bietul Piurc E stul de urc, Schimb disperat Dar s-a terminat! Meciul s-a sfrit, Ru ne-au umilit, Jucnd cu rezerve Iar noi cu conserve. Vor veni n ar, Pentru a cta oar? Spunnd rspicat: IARI AM RATAT! Se duce un politist la librarie si discuta cu vanzatoarea: - Aveti caiete cu cerculete ? - Domnule nu exista caiete cu cerculete, nu se fabrica asa ceva, daca doriti avem de matematica, cu patratele, sau dictando, cu liniute, dar cu cerculete nu avem... - Eu vreau caiete cu cerculete... - Domnule, sunteti tampit... 16

Apare un sef al politistului si vanzatoarea Ii explica ce se intampla. Seful politistului il trimite pe subaltern la plimbare: - Pleaca dom'le, nu vezi ca esti tampit, cum naiba caiete cu cerculete, nu exista asa ceva... Seful politistului Ii cere vanzatoarei: - Doamna, eu vreau cerneala pentru clasa a IV-a si globul Romaniei... - Sunteti tampit, cum naiba cerneala pentru clasa a IV-a si globul Romaniei? Apare seful si mai mare si-i spune subalternului: - Pleaca, mai, nu vezi ca esti tampit, cum naiba cerneala pentru clasa a IV-a si globul Romaniei... Pleaca subalternul. - Doamna, mie dati-mi niste plicuri rotunde, ca am de trimis niste circulare... O zi buna incepe cu un zambet ! Legile lui Murphy: Daca e verde si se agita, e biologie. Daca miroase urat, e chimie. Daca nu functioneaza, e fizica. Daca e de neinteles, e matematica. Daca nu are sens, e ori economie, ori psihologie. Logica e totul: Bea Suc de portocale! Pentru c sucul de portocale inseamna sntate Sanatate inseamna Sport! Sport inseamna via ! Viaa nseamna Bani! Bani nseamn Femei! Femei nseamna Sex! Sex nseamna S.I.D.A ! S.I.D.A nseamna Moarte ! Nu mai bea SUC DE PORTOCALE ! Vrei s mori? Mai bine bea O BERE! La Radio Erevan , un ascultator intreab: - Dac dragostea este vinul vieii, atunci ce este cstoria ? Radio Erevan raspunde: - Mahmureala de a doua zi dimineaa ! Cum s-i pui pe candidai n posturile potrivite : Luati candidatii pe care vreti s-i plasai i punei-i ntr-o camer n care se afl o mas i doua scaune. Lsai-i singuri dou ore, fr s le dai nici o instruciune. ntoarcei-v dup ce s-a scurs timpul, s vedei ce fac: - daca au demontat masa, punei-i la departamentul Inginerie - dac numr mucurile de igri din scrumier, trimitei-i la Financiar - dac ip i dau din mini, sunt buni la Producie - dac vorbesc cu scaunele, un loc potrivit pentru ei ar fi la Personal - dac nici mcar nu ridic privirea cnd intrai n camer, plasai-i la Serviciul Securitate - dac ncearc s v spun c situaia nu este att de proast pe ct pare, trimitei-i la marketing - dac au plecat devreme, punei-i la Vnzri - dac dorm, au stofa de manageri. Horoscopul pe luna urmatoare : Sanatate: astrele i surd. Bani: astrele i surd i mai tare. Dragoste: astrele deja se cac pe ele de rs. - Cum poi face fericit un brbat n pat? 17

- Mutnd televizorul n dormitor. - Care este deosebirea dintre un elveian bogat i unul srac? - Cel srac i conduce singur Mercedesul. O igar scurteaz viaa cu 2 minute. O sticl de bere scurteaz viaa cu 4 minute. Dar o zi de munc scurteaz viaa cu 8 ore !!! Definiia fidelitii: lipsa ocaziilor favorabile. Dumnezeu a fcut lumea, a vzut c este bun i s-a odihnit. Dumnezeu a fcut brbatul. A vzut c era un lucru bun i s-a odihnit. Dumnezeu a facut femeia... De atunci nimeni nu mai are odihn. De curnd, s-a constatat tiintific c berea conine hormoni feminini. Demonstraia cercettorilor care au lucrat la acest proiect a fost urmatoarea: 1. Am nceput s ne ngrm vizibil; 2. Vorbeam prea mult fr s spunem nimic; 3. Am ntmpinat dificulti n a conduce corect; 4.. Ne era imposibil s efectum chiar cel mai simplu raionament; 5. Refuzam cu ncpnare s recunoatem c nu avem dreptate, chiar dac era evident; 6. Ca s fie complet, mergeam la toalet la fiecare 5 minute, i, n plus, mpreun! O ZI BUNA !!!! Un stol de pasari zboara in forma de V catre tarile calde. La un moment dat un pui isi intreaba mama: - Mama, chiar trebuie sa-l urmam toti pe cretinul ala din fata? - Ce sa facem, mama, daca el are harta!? Iacob care locuieste la Tel Aviv ii telefoneaza fiului sau Samuel care a emigrat la New Yorksi-i spune : - Regret ca-ti stric ziua, dar trebuie sa-ti spun ca eu si maica-ta suntem pe cale sa divortam. 45 de ani de suferinta sunt de ajuns. - Tata, cum poti sa spui asta ?? Si chiar acum inainte de sarbatori !!! striga fiul sau . - Nu mai pot s-o vad in fata ochilor, raspunde tatal, ne-am plictisit unul de celalalt si sunt satul de toata povestea asta, asa ca fa-mi un serviciu si sun-o pe sora-ta Anna la Chicago. Si inchide rapid telefonul. Disperat, fiul o suna pe sora-sa care ramane masca. - Cum vor sa divorteze ? ... La varsta lor ??? Am eu grija de asta. Si-l suna direct pe tatal ei si-i spune: - N-O SA DIVORTATI ! Nu faceti nimic pana cand eu si frate-meu venim la voi. M-ai inteles. NIMIC!!! Tatal inchide si se intoarce spre sotia lui spunandu-i : - Foarte bine Rebecca, totul e perfect, copiii vin sa-si petreaca sarbatorile cu noi si in plus o sa-si plateasca singuri biletele de avion! Samuel, evreul, se duce la Banca Israeliana. - Buna ziua, Samuel, il saluta respectuos angajatul bancii. - Buna ziua. Am venit sa solicit un credit de 1 dolar. - 1 dolar?? Dar, Samuel, iti retarg aceasta suma din oricare cont de-al tau, fara nici o problema. - Nu, eu vreau un credit de 1 dolar, suma pe care o rambursez intr-o luna. Daca nu-mi dai creditul, Samuel retrage de la voi toti banii, toate bijuteriile, retag totul. - Dar, Samuel... Bine, daca vrei acest credit, ti-l dam. Uite hartiile pe care trebuie sa le semnezi. - Care este dobanda? - 3% pe luna. 18

- OK, dar vreau sa-mi las BMW-ul garantie. - Nu, Samuel, nu este nevoie. Conturile pe care le ai sunt garantia suficienta. - Daca nu-mi luati drept garantie BMW-ul, eu retrag toti banii de la voi, toate inversiunile, bijuteriile, tot. - OK, Samuel, puteti lasa BMW-ul personal drept garantie, timp de 30 de zile, in parcarea subterana a Bancii. - Perfect! Samuel se duce fericit acasa si-i spune sotiei sale: - Ruth, Ruth, putem pleca linistiti in concediu, am facut rost de parcare cu 1,03 $ o luna intreaga! In centrul Ierusalimului, la 12 noaptea, unul striga cat il tinea gura: -Heil Hitler, Heil Hitler! S-au scandalizat cativa trecatori si-l intreaba surprinsi: -Ce-ai patit omule? Cum poti sa strigi asa ceva? -Am castigat la loterie... -Bine, si? Totusi, nu esti evreu? -Ba da, sunt evreu, dar (isi ridica maneca de pa mana stanga) ... el mi-a dat numerele. Ion si Gheorghe isi fac vacantele separat. Ion se intoarce din vacanta de iarna multumit. - Ei, pe unde ai umblat, Ioane? - Prin Suedia, mai! - Si cum sunt scandinavele? Ion da din colt in colt, nu da un raspuns clar. Acasa, cauta in dictionar. "Aha, scandinave, adica femeile de acolo! Cum de nu am stiut, sa ma fi laudat, ca aveam cu ce!" Anul urmator, Ion se intoarce din vacanta bronzat. - Ei, Ioane, pe unde ai mai fost? - Grecia, tarafrumoasa, mai! - Ei, dar elenele? Ion ramane iar mut. Nervos, acasa, cauta din nou in dictionar: "Aha, femeile de acolo!" Un an mai tarziu, Ion se intoarce iar bronzat. - Si cum a fost in Egipt, Ioane? - Frumos, cald, camile, alea, alea... - Si piramidele? - Niste curve! Satul era amenintat de viitura. Toata lumea alerga disperata sa-si salveze bunurile si pe ei insisi din calea prapadului, numai Ion, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui il intreaba: - Ce faci, Ioane? Nu vezi ca vin apele peste noi?!? Fugi, salveaza-te! - Nici nu ma gandesc! Eu stau aici cuminte, ca ma salveaza Dumnezeu... Zis si facut. Vin suvoaiele peste sat. Ion, se urca pe acoperisul casei si sta si asteapta. Un grup de oameni trece pe langa casa lui intr-o barca. - Ce faci, Ioane, acolo sus? Sari in barca, ca ai sa te ineci! - Nu, raman aici! Dumnezeu e mare si puternic si ma va salva! - Treaba ta! Mai sta ce mai sta, ii ajunge apa pana la genunchi; trece si cea de-a doua barca pe langa el. - Hai, Ioane, sari in barca si salveaza-te! - Nu, nu! Dumnezeu e mare si ma va salva! - Ma, Ioane, esti nebun, hai odata, ca te ia apa! - Nu! Pleac i a doua barc i apa i ajunse pn la gt. La cea de a treia barc, povestea se repet. Apoi, Ion moare necat i ajunge n Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere si cere sa fie lasat sa vorbeasca cu Dumnezeu. - Pai bine, Doamne! Eu ma rog atata la tine... iti dau toata increderea mea si tu ma lasi sa mor?!? - Cum ziceai ca te cheama? intreaba Dumnezeu. - Ion. Cauta Dumnezeu in registrul lui si gaseste numele lui Ion. 19

- Mai, Ioane, nu stiu cum sa-ti spun... dar la mine aici figureaza ca ti-am trimis trei barci! Un beiv incerca s ajung acas. i mergnd el observ o domnioar n faa lui. -Ce faci donoar aici? -Fac trotoarul, rspunse ea. -Da f-l i tu cu 2 metri mai lat, nu vezi c n-am loc pe el? Francezii au facut niste sapaturi arheologice i au gasit la vreo 50 m adncime resturi de fire de cupru. - Dupa ce au fost cercetate cu atentie de oameni de stiinta, s-a tras concluzia ca stramosii francezilor, Galii, pusesera la punct o retea de telefonie subterana. - La aceasta neasteptata veste, nemtii, ca sa nu ramana mai prejos, au inceput si ei sa sape si pe la 70 m adancime au gasit niste resturi de sticla de unde, dupa alte cercetari, au ajuns la concluzia ca stramosii lor, Gotii, pusesera la punct o retea subterana de fibre optice. - Cercetatorii romani au inceput si ei sa sape, si cum pana la 100 m nu au gasit nimic, au ajuns si ei la concluzia ca dacii comunicau wireless. Clasa de maghiari la ora de limba romana. - Gyury, spune, te rog, o propozitie! - Duminica me duc la pedure. - Gyury draga, dar nu-i bine. - Atunci nu me duc. Glum sadic: Gigel vine acasa zgiriat tot pe fata, pe git, pe miini. - Doamne sfinte, ce s-a intimplat ?? - Am facut hora in jurul bradului. - Pai, si de ce esti zgiriat in halul asta? - Eram putini! Cele cinci porunci ale vietii (valabile la serviciu): 1. Sa nu gandesti. 2. Daca gandesti, sa nu spui. 3. Daca spui, sa nu scrii. 4. Daca scrii, sa nu semnezi. 5. Daca semnezi, sa nu te miri. Ultimul proverb: 'Oricat de jos ar cadea dolarul, apleaca-te si ia-l!' Un jucator la bursa pierduse multi bani intr-o zi. A doua zi un cunoscut il intreaba: Am aflat ca ai pierdut multi bani ieri. Esti ok? Cum te descurci? - 'Sunt foarte bine. Am dormit aseara ca un bebelus.' - 'Da? Cum adica?!' - ' Ma trezeam din doua in doua ore si plangeam...' Psihiatrul intreaba. - Au mai existat in familia dumneavoastra cazuri cu boli mintale? - Da, acum trei ani sora mea a refuzat sa se casatoreasca cu un american miliardar... Un taran se ocupa de cultivatul pepenilor. La un moment dat niste copii au inceput sa intre noaptea pe plantatie si sa fure din pepeni. Omul se gandeste si se gandeste pana ii vine o idee, care in mod sigur ii va speria pe copii. Asa ca pune pe camp o placuta pe care scria 'Un pepene de pe acest camp a fost injectat cu cianura'. Ziua urmatoare taranul vine pe camp si vede ca nu lipseste nici un pepene, dar gaseste o alta placuta langa cea pusa de el: 'Acum sunt doi!' 20

Ce face o blonda in desert?: R: Sterge praful. Un sofer ajunge cu masina pe malul unui riu si-l intreaba pe un politist care pescuia, daca-i adinca apa: Acesta-i raspunde ca nu este. Soferul intra cu masina-n rau, se scufunda, abandoneaza automobilul, iese cu chiu cu vai din apa si-ncepe sa tipe la politai: - Ai zis ca apa-i mica si uite ca era sa ma inec! - Pe onoarea mea, acum 10 minute, era mica, au trecut niste rate si le ajungea abia pina la piept ! Vechi proverb tibetan: Daca femeia ar fi buna, si Dumnezeu ar avea una. O femeie cauta o carte in bibloteca. Sotul o intreaba: - Ce cauti draga? - Stii unde-i cartea aia 'Cum sa traim pana la 140 de ani' ? - Da, tocmai am aruncat-o... - De ce ? - Incepuse ma-ta s-o citeasca ! - Ioane, cumparatu-ti-ai masina? - Cumparat, Vasile! - Ce culoare? - Pai ma Vasile, ai vazut ceriul la apusu' soarelui? - Vazut-am! - E, tot ase ni, numa' ca verde. Parintii vin acasa, intra in camera copilului si vad iesind de sub perna un colt de revista. Curiosi, scot revista si vad cu stupoare ca e pentru sado-masochisti. Dupa un timp lung de gandire, tatal spune, incet: - Eu zic sa nu-l batem... Soacra isi invita ginerele la masa. Ginerele foarte suspicios, accepta invitatia. Pe masa, diferite salate, preparate din carne de pui, porc, cartofi vreo 3 feluri, deserturi, bere rece, vin, ... La un moment dat soacra iese la bucatarie. Ginerele apuca o bucatica de carne si i-o da pisicii. Asta dupa 2, 3 crampe cade inerta sub masa. Nervos tare, apuca o cratita goala si cand intra soacra ii trage una de o lasa lata pe jos. La care pisica de sub masa: -YEESSSSSSS!!!!!! Intrebare: Cand va incepe Foametea Mondiala? Raspuns: Cand vor incepe chinezii sa manance cu lingura. Cteva ghicitori (ntrebri) romneti: 1. O broasca fara carapace este fara locuinta sau dezbracata. Explicatie: In primul rand e moarta. Pe urma... depinde de orientarea sexuala... 2. Unde gasesti un caine fara picioare? Explicatie: unde l-ai las 3. Unde au femeile parul negru si cre? Explicatie: In Africa 4. Ce intra de 3 ori in Femeie? Explicatie: Litera E (f E m E i E) 5. O pisica alba se urca in pom. Cum se da jos? Explicatie: alba 6. Cum iese un cal alb, care intra in Marea Neagra? Explicatie: ud 7. Care este diferenta intre 1000 ursi albi si un urs alb? Explicatie: 999 ursi albi 8. Ce se afla intre Soare si Pamant? Explicatie: si 21

9. Cum se cheama un barbat inteligent in America ? Explicatie: turist 10. Ce facea Mesterul Manole cand o zidea pe sotia lui, Ana? Explicatie: body building 11. Care este cel mai periculos loc din lume? Explicatie: patul, aici mor 80% din oameni 12. Ce fac pestii cand sunt multi? Explicatie: bancuri 13. Care e femininul la tren? Explicatie: tunel 14. Cum gaseste un cioban o oaie la munte? Explicatie: acceptabil 15. Cum se numesc dacii care gandesc? Explicatie: gandaci 16. Care este antidotul la Viagra? Explicatie: cocolino, o face moale si pufoasa 17. Cum o cheama pe nevasta lui Florin Salam? Explicatie: Salam Victoria 18. cum se numesc rudele Papei? Explicatie: paparude 19. Cum se numesc nasii Papei? Explicatie: papanasi 20. Ce-i alba si are 30 cm? Explicatie: nimic, toata lumea stie ca, daca are 30 cm, este neagra! 21. Cum se cheama un caine fara picioare? Explicatie: nu se cheama, oricum nu vine 22.Un american care traieste in Florida poate fi inmormantat la New York ? Explicatie: nu, pentru ca traieste, doar daca vrei sa-l inmormantezi de viu. 23. Care a fost primul barbat care a spus: "E nevoie de o femeie in casa!"? Explicatie: Mesterul Manole. Bancuri vechi (de la tati-tataie): 1.- Iic i trul la rzboi (Iic trgtor, trul servant): trul: Bre, Iicl, a ce miroase sngele, bre? Iicl: Taci dracu, din gur i-ncarc, nu vezi c vin arabii peste noi? trul, dup un timp: Hai, bre, Iicl, spune-mi i mie, a ce miroase sngele? Iic, i mai nervos, i rspunde la mito: A ccat i-ncarc dracu, mai repede! trul: Bre Iicl, simt c sunt rnit! 2.- Iic i trul, n al II-lea rzboi mondial, evadeaz de la Auschwitz: Fac prea mult zgomot i se sesizeaz o santinel: Halt, cine-i acolo? Iic: - Miaouuuuuuuuuuuuu! Sentinela se linitete. Trece i trul, face zgomot, sentinela: Halt, cine-i acolo? trul: Tot o pisic! 3.- Iic mprumutase o sum mare de bani, de la Iic. Cu o zi nainte de scaden, se frmnta cumplit, din cauz c nu avea de unde s-i restituie. Soia sa Raela, n pat, seara, l ntreab: ce-ai, m de nu adormi? tii c aveam s-i restitui lui trul 100.000 de euro? Da, i ce-i cu asta? Pi, nu am de unde s-i dau! - Da de ce nu-i spui, s scapi de grij? - Tu ai dreptate. Se scoal din pat, se duce la fereastr, o deschide i strig ctre casa lu-i trul, situat vis-a-vis: - trul, mi, trul, scoal m, scoal-te mai repede. i a strigat s scoale tot cartierul, pn deschise trul, foarte somnoros: - Ce dracu ai, m, de strigi aa la miezul nopii, de scoli tot cartierul? - Pi, tii c mine trebuie s-i restitui cei 100.000 de euro? - Da, i ce-i cu asta? - Nu-i am! 22

- Dumnezeule i acum mi spui, eu cum mai dorm acum, de-sta m-ai sculat acum? - Nu, ca s pot eu s dorm! 4.- Iic nsurat cu Raela. trul nsurat cu Rifca. ntr-o zi, venind acas mult mai devreme dect de obicei, trul o surprinde n patul conjugal pe Rifca, cu... Iic, prietenul su. Bine, bre, Iicl, aa prieten mi eti tu, te culci cu nevasta mea? Nu, bre, trul, doar ascultam puin muzic, de pe posturi strine, rspunse Iic aplecndu-i urechea pe snul Rifci. i dac am s ascult i eu posturi strine de la pieptul Raselei tale, n-o s te superi? Nu, desigur, rspunse Iic (tiindu-l pe trul cam tntntlu). trul se duse ntins la Raela lui Iic i-i spuse acesteia toat ntmplarea. Furioas, Raela decise s se rzbune imediat: - Dezbrac-te imediat i hai s ascultm i noi posturile strine. trul se conform, puse o ureche pe snul Raelei, ascult i-i spune: - Dar eu n-aud nimic! Raela:Prostule, ai uitat s bagi antena!. 5.- Bul, la orele de tiine naturale (pe vremea lui Ceac). Profa le arat un fruct uria, de vreun kg, rou: - Copii, ce este acest fruct? Ionel: - spun eu, spun eu, spun eu..., aceasta este o ptlgic roie, sau tomat. Profa: Vai copii, aceasta este o ceriea, crescut n condiii agro-zootehine naintate... bla, bla, bla... Apoi le arat alt fruct, mare, 1 kg, vnt: - Copii ce este acest fruct? Costel: - Spun eu... Zi-i Costel. Aceasta este o ptlgic vnt. Profa: - Vai, copii, iar v nelai. Aceasta este o prun... bla, bla, bla... Le arat un animlu, de vreu 2 kg, cu carapace, verzui-maroniu: - Copii, ce este acesta? Vznd c ceilali doi dinainte au luat plas, copiii se codeau i singurul care a ridicat mna este Bul! Profa: - Bul, spune tu, dar s nu spui iar prostii, c-i scad nota la purtare! Bul: Aceasta este o plo nit crescutn condiii agro-zootehnice naintate... 6.- Bul, clasa I, mereu repetent, ajuns la 20 de ani, cu o nvtoare nou de 19-20 de ani. Bul: Dr nvttoare, nu vrei s facem puin dragoste amndoi? Ea: Obraznicule, am s-i scad nota la purtare, o s te exmatriculez! EL: Hai, dr, c te pltesc! Ea: Porcule te spun directorului! El: Hai domnioar, c-i dau 1.000 de euro! Ea: Mgarule, crezi c m vnd pe bani? El: Hai domnioar, ultimul pre pe care l ofer este de 10.000 de euro! Ea: S m mai gndesc! El: Dr eu aceti bani nu-i am, dar am vrut s vd ct de curv eti! 7.- Bul o convinge pe nvtoare s se culce cu el. Fac dragoste intens, pe ntuneric bezn. La un moment dat, Bul se se scoal din pat i pleac, scuzndu-se c se duce la toalet. Dup numai un minut, iar dragoste fierbinte, ca la nceput. Scuze... Toalet ... 1 min.... Dragoste fierbinte...Scuze... Toalet... i iar...i iar, de vreo 20 de ori... Ea: Drag Bul, ce-i cu tine de mergi att de des la toalet? El: Dr, eu nu sunt Bul, el vinde bilete la u! 8.- Bul la orele de naturale: Profa: copii, da-i-mi exemple de alimente. Bul: spun eu, spun eu... Profa: Bine, Bul, dar fr prostii! Bul: Lampa! Profa:Bul eti tmpit? Ti-am spus s nu spui iar idioenii! Unde ai auzit tu c lampa-i un aliment? Bul: La tata, cnd i-a spus asear mamei, stinge lampa i ia-o n gur... 9.- James Bond 1: Marele super-spay James Bond este antrenat, vreme de 2-3 ani, cu misiunea Soviet Union. nva rusa perfect, nva s bea votc mult i s reziste la ea, s se comporte ca un rus autentic, etc., etc... n noapte, parautat n plin taiga, deasupra Uniunii Sovietice, mbrcat ntr-o pufoaic rusesac, bocanci, cciul ruseasc... Aterizeaz, ngroap parauta, merge prin taiga, ajunge la marginea unui ctun rusesc amrt, bate n ua unui tran localnic. Dup un timp, gazda se scoal i-i deschide. JB: sunt Ivan Ivanovici Ivanov, m-am rtcit prin taiga, mi-e frig, mi-e foame, mi-e sete, mi-e somn, v rog s ma gzduii pn mine, v pltesc, am bani... Rusul: Bine intr, da tu nu eti rus! Intr, mnnc, cu poft ce-i d tranul, inclusiv pinea neagr cu cartofi i sfecl, bea zravn votca tranului, se terge la bot cu mneca pufoaicei. -Ah, kakaia stuaia! Ce bine-i la noi n Rasia! Tranul: Da, kakaia stuaia, c tu nu eti rus, bre... JB: cum s nu fiu, vorbesc mai neao ca tine rusa, sunt mbrcat ca tine, mnnc tot ce mnnci i tu, beau ca tine votca... Apoi se culc i adoarme butean. Dup un tmp se trezete buimac: cineva l scutura zdravn, era KGB ul. Este arestat, interogat. Anchetatorii: tim precis c eti spion, spune-ne numele dumitale, scopul misiunii, etc. JB: De unde dracu suntei att de siguri, sunt uimit, c i tranul care m-a gzduit mi-a spus c nu sunt rus? Ei: tii, la noi n uniune nu sunt negri nplin taiga! 10.- James bond 2: Marele James Bond este parautat n noapte, deasupra teritoriului 23

sovietic, n plin taiga, dar la marginea autostrzii Moscova-Vladivostok. La locul aterizrii ngroap parauta, se duce la marginea autostrzii, unde l atepta o main (pregtit de organizatori): era o Volg neagr, mare, lat, pur i simplu uria, cu motor special (de Ford, 16 cilindri n V, 700 CP, etc). Se urc la volanul Volgii negre (cu motor de Ford!), ntoarce cheile aflate deja n contact, pornete la fert i ncepe s alerge, cu 300 la or, pe autostrad. Dup 30 de min. ajunge la o parcare, dotat cu un bar. Parcheaz Volga neagr (nu uitai, cu motor de Ford), se duce la bar, cere o votc mare (n limbaj autentic rusescc), clamp, o bea scurt (rusete). l apuc o cramp la stomac. Se duce la WC. Salt capacul de la vasul WC-ului. i scoate ceasul de la mn, i potrivete alarma peste jumtate de or. Arunc ceasul n WC i trage apa. i acum, marele adevr: barul era intrarea secret n cea mai mare baz sovietic de rachete atomive balistice intercontonentale, cu sute de rachete, dotate cu cte 10 ogive fiecare, cu o singur int: Statele Unite ale Americii! Misiunea lui JB era de a o arunca n aer (deci cesuleul de la mna lui era deci o mini-bomb atomic atomic). JB iese din bar, se duce n parcare, se urc la volanul Volgii negre (cu motor de Ford, nu uitai, are o importan capital n aceast poveste!), pornete n noapte, cu 300 la or. Se oprete dup 25 min., se arunc pe burt, cu capul n direcia barulu i ncepe s cronometreze timpul rmas pn la marea explozie. Fix la zero nchide ochii i-i astup urechile: nimic! Trec 5 min., trec 10 min, trec 15 min... Marele super-spay, se hotrte: cu preul vieii sale, se va ntoarce la locul sabotajului, s verifice, s pun n aplicare alt plan (atenie, urmeaz planul B!). JB se urc la volanul Volgii negre (nu uitai, este capital!, cu motor de Ford), nvrte cheia n contact, la fert, 300 la or, noapte, parcare...Intr n bar, ultra-calm, cere (in rus autentic) o votc, o bea scurt, rusete, ah, o cramp la stomac! Se duce la WC... Ridic blestematul de capac al WC-ului...Surprise: din vasul WC-ului l priveau ochii inteligeni ai locotenentului Popov, de la KGB. Morala: Locotenentul Popov de la KGB era un rahat cu ochii... 11.- Ivan Ivanovici Ivanov era un tran srac rus. Tria pe malul Volgii i tria de pe o zi pe alta, pescuind. ntr-o zi, marele noroc ddu peste el: prinse petisorul de aur, regele petilor! Vru s-l frig imediat i s-i astmpere astfel foamea. Petiorul i zise: Ivan Ivanovici, d-mi drumul i am s-i ndeplinesc trei dorine, orice i vei dori tu, numai s nu m omori i s-mi dai drumul. Bine, zise Ivan, dar mai nti ndeplinete-mi dorinele. Atunci spune tu, zise petiorul, care i-e prima dorin. Pi, d-mi o butelc de vreo 10 kile de votc. Petiorul se ddu de trei ori peste cap i lng Ivan apru vasul de 10 litri cu votc. O prinse Ivan de toarte, o duse la gt i n-a lsat-o jos pn n-a golit-o. Zise a doua dorin: vreau 100 de butoaie mari, de cte 100 de vedre fiecare, pline cu votc. Petiorul de aur se ddu peste cap de trei ori i lng Ivan au aprut cele 100 de butoaie cerute de el. Le lu Ivan pe rnd i n scurt timp le goli. Apoi zise a treia dorin: f Volga s curg votc. Petiorul de aur se ddu de trei ori peste cap. Ivan se uit la el: unde-i votca? Gust, bea, zise petiorul. Ivan , gust , i plcu votca Volgi, puse Volga la gt i n cteva clipe o sec pn la izvor. Petiorul: acum d-mi drumul Ivane, doar ai promis! Ivan: Hai, bre petiorule, dac am but i noi puin votc mpreun, nu suntem prieteni i nu dai i tu ceva de but? 12.- La grania sovieto-chinez a izbucnit rzboiul: - URSS- TASS transmite: Ieri, n apropierea graniei sovieto-chineze 1.000 de avioane rusete mprtiau n mod panic ngrminte pe ogoarele ruseti. O armat chinez compus din cca 10.000 de tancuri au trecut n acest tinp grania, invadnd teritoriul sovietic. Avioanele ruseti au ripostat promp i i-au alungat pe atacatori. - China- Jin-Min-JinBao transmite: Ieri, lng grania chino-sovietic, 1000 de tractoare chineze arau n mod panic. O armat uria, de cca 10.000 de avioane sovietice au invadat spaiul aerian chinez, dar tractoarele noastre au ripostat n mod panic, alungndu-i pe atacatori. - Romnia AGERPRESS: Ieri, la grania chino-sovietic a avut loc un interesant schimb de experien pe teme de agricultur. Not: nu tim dac nu era cumva grania ruso-giorgian. 13.- Bul viziteas Uniunea Sovietic. Cu trenul. Dup ce vede Moscova, se urc n tren s mearg la Vladivostok, cu vagonul de dormit (are 2 sptmni de mers). Constat c a fost repartizat n compartiment cu trei rui. Se prezint scurt: Bul de Romnia! Afl i cum i cheam pe rui: Alioa, Gria i Ivan. Deosebit de prietenos, cum este orice romn, Bul, care avea geamantanul plin, pe lng oale, cu coniac pur romnesc i plinc de 6o de grade, scoate cte o fiol din fiecare i le puse la btaie. Dup un timp, pus pe glume, ncepe s le spun bancuri ruilor. De, romnul este regele bancurilor! Constat ns, cu uimire, c el rdea n hohote, la fiecare banc spus de el nsui, n timp ce ruii abia schiau cte un zmbet. Curios din fire i ntreab ce se ntmpl cu ei, de ce nu rd, ce-i reine... I se rspunde: KGB-ul este omniprezent i le este team, 24

nu vor s ncalce legea... Bul, uimit, nu-i crede, doar sunt ntr-n tren, la 2 sptmni distan de civilizaie! Pus pe otii, se hotrte s-i pedepseasc: i-a scrumiera de pe msu i strig: Alo, KGB-ule, dac ne asculi, te rog trimite-ne la compartimentul X din vagonul Y 4 cafele mari i 4 wiskiuri Balantine de 12 ani. Apoi, dup cca 5 min., sub pretextul c se duce la WC, ia legtura cu nso itorul vagonului, i d 200 de dolari i-l roag s i se aduc cele 4 cafele i 4 wiskiuri la vagonul de dormit, pstrndu-i restul, cu meiunea ca Oberul s spun c sunt comandate de KGB. Bucuros de ciubuc, nso itorul pleac, iar Bul se ntoarce n compartiment. Dup 10 min. vine un chelner, cu tava: domnule Bul, cele 4 cafele i 4 wiskiuri pe care le-ai coman la KGB sunt servite. Ruii lein toi trei! Cu chiu cu vai, Bul i trezete n simiri, le spune c a fost o glum, aduce i pe nso itor s confirme povestea, n fine, atmosfera este stricat. Aa c pn la urm fiecare se retrage n cueta sa. O nou zi, Bul se trezete, se uit la celelalte cuete i strig ncetior: Alioa, Gria, Ivan... Nimic... ip... Iese pe culoar i d nas n nas cu nsoitorul: Unde sunt prietenii mei Alioa, Gria i Ivan, domnule? A, i-a arestat noaptea KGB-ul. De ce, ce-au avut cu ei? Pentru bancuri! Bine, bine, ei au ascultat, dar eu le-am spus, pe mine de ce nu m-au arestat? A, le-a plcut grozav poanta cu scrumiera! 1.Intrebare: Cand te uiti cu un singur ochi la soacra ta? Raspuns: Cand apesi pe tragaci.... 2. Gica face poze pe malul lacului. La un moment dat, nevasta-sa il striga disperata : - Gicaaaa! Vino repede ca se ineaca maica-mea! - Imi pare rau, dar mi s-a terminat filmul din aparat! 3. Ginerele aduce acasa doi pepeni si spune catre soacra-sa: -Mama soacra, te-am auzit ieri spunand ca ai da jumatate din viata pentru un pepene. Uite ti-am adus doi!... 4. Se intalneste Bula cu un prieten. Bula il intreaba: - Ce faci maine ? - Pai merg cu fiul meu sa lansam un zmeu. Dar tu? - Ceva asemanator. Facem o excursie la munte cu soacra-mea... 5. Unul zice la o masa privind la soacra-sa: - Eu cred si in vrajitoare, si in duhuri rele si in stafii... 6. Examen la drept: - Care este pedeapsa pentru bigamie? - Doua soacre... 7. Un vanator si-a invitat prietenii sa le arate colectia sa de animale impaiate. - Uite, aici este un leu pe care l-am impuscat in Africa . Langa el, o veverita, iar acolo in spate este soacra-mea. - Dar ce zambitoare este! - remarca unul dintre musafiri. - Da, pentru ca pusca avea luneta si pana-n ultima clipa a crezut ca vreau sa o fotografiez... 8. Un vanator pleaca intr-un safari cu soacra-sa si su sotia. Intr-o seara prin jungla soacra se rataceste si vanatorul si sotia pleaca sa o caute. Intr-un tufis o gasesc impietrita de groaza in fata unui leu care ragea din toti rarunchii. Vazand asta sotia zice vanatorului: - Ce facem acuma? - Nimic, raspunde vanatorul, leul s-a bagat singur in treaba asta lasa-l sa se descurce... Intr-o seara, saptamana trecuta, eu si sotia mea eram in pat. Dupa ceva timp eu am inceput sa devin infocat .... cand ea a zis: - Nu pot acuma, nu sunt dispusa ... as fi vrut numai sa ma tii in brate. Am intrebat: - CUM ?!?! Ce ai acum ? Iar ea a zis cuvinte de care fiecarui barbat de pe planeta ii este teama sa le auda: - Tu, pur si simplu nu intelegi nevoile mele emotionale pe care le am eu ca femeie, ca sa pot sa-ti indeplinesc nevoile tale fizice ca barbat. La privirea mea nelamurita, ea a raspuns: - Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt, ci nu numai din cauza celor ce fac cu tine in pat? Intelegand ca in seara acea nu va fi nimic, m-am intors si am adormit. In ziua urmatoare l-am sunat pe seful meu si mi-am luat o zi libera, ca sa petrec timpul cu ea. Am luat masa afara, iar apoi am dus-o intr-un centru comercial mare la sectiunea cu haine de 25

dama. Am insotit-o pana ce ea a probat cateva costume scumpe. Nu a putut sa se hotareasca ce sa aleaga, astfel ca am zis sa le luam pe toate. A vrut si pantofi, care sa se asorteaza cu costumele, astfel ca i-am zis sa aleaga cate o pereche pentru fiecare costum. Am ajuns si la sectiune cu bijuterii, unde i-am luat cercei cu briliante. Ce sa va zic ... era tare entuziazmata. Precis s-a gandit ca sunt la un pas faliment. Am crezut ca ma pune la proba cand a cerut sa-i iau si o fustita de tenis desi nu a jucat tenis niciodata... - Da, sigur, iubita. Aproape ca era in extaz. Zambindu-mi, in sfarsit a zis: - Cred ca asta ar fi totul... Putem merge sa platim la casa. Eu, abia m-am abtinut cand i-am zis: - Nu pot acuma, nu sunt dispus. Fata i-a devenit palida, falca i-a "cazut" si a zis: - Cum ?!?! - Am vrut numai sa tii aceste lucrurile in brate ceva timp ... Tu pur si simplu nu intelegi problemele mele financiare pe care le am ca barbat, ca sa fiu in stare sa indeplinesc nevoile tale pe care le ai ca femeie sa faci cumparaturi. Si tocmai atunci cand a avut privirea ca si cum ar fi vrut sa ma omoare, am adaugat: - Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt, ci numai din cauza lucrurilor pe care ti le cumpar? Intr-o zi se duce soacra in vizita la nora. Nora ii iese in intampinare si o intreaba : - Mama soacra cat ai de gand sa stai pe la noi ? Soacra raspunde : - Atat cat voi fi bine primita! Nora : - Nici la o cafea nu stai? Rabinul din Haifa era un jucator de golf patimas. Peste saptamana fiind innourat, rabinul nu a putut sa joace golf. Sambata dimineata se insenineaza, dar nici atunci nu putea juca golf, din cauza Sabatului. Gandindu-se ca nu-l vede nimeni, rabinul s-a furisat totusi pe terenul de golf. Insa tatal sau il vede din Rai si i se adreseaza Domnului: - Fiul meu incalca sabatul. - Asteapta, il pedepsesc indata pentru asta! Rabinul ridica crosa si loveste mingea, care intra in gaura de la 250 m. - Asta numesti pedeapsa? intreba batranul evreu. - Sigur! rade Dumnezeu. Ce lovitura! Si nu poate spune nimanui!! Dou oltence, colege de banc, n timpul tezei la fizic. Una opteste, uor agitat, ctre cealalt: - Auzi, nu mi-e clar la problema asta cu vitezele, ct fu T1 la tine? - Pi cam zece minute, cred Chuck Norris : tii de ce doarme Chuck Norris cu lumina aprins? ntunericului i e fric de el. Elodia a fost ultima persoan care a dat ochii cu Chuck Norris. Chuck Norris nu face flotri - el mpinge pmntul. Muli oameni au pijamale cu Superman. Superman are pijamale cu Chuck Norris. Chuck Norris a lovit o singur dat pe lng - de atunci cerul e albastru. Pe Chuck Norris nu-l intereseaz ct e ceasul - el decide timpul. Chuck Norris a numrat pn la infinit. De dou ori. Chuck Norris nu folosete prezervativ pentru c nu e nevoie de protecie pentru Chuck Norris. Chuck Norris poate s dea foc la furnici cu lupa, noaptea! Chuck Norris a lovit odat un cal n barb - descendenii acelui cal se numesc acum girafe. Chuck Norris a nghiit odat un borcan de somnifere. L-au fcut s clipeasc. Cnd vrea Chuck Norris s doneze snge, el nu cere seringa, el cere un shotgun i cteva zeci de buchete de flori. Boogieman nainte s doarm, se uit n dulap dup Chuck Norris. 26

Zmbetul lui Chuck Norris a readus odat un caelu la via. Chuck Norris a mers pe strad odat, avnd o erecie masiv - nu au fost supravieuitori. Casa lui Chuck Norris nu are ui sau ferestre, are numai ziduri prin care acesta trece. Un jurnalist a fost ucis azi de Chuck Norris. Nimeni nu i ia nimic lui Chuck Norris, nici mcar un interviu. Chuck Norris nu va face niciodat infarct. Inima nu e att de tampit ca s-l atace. Chuck Norris joac ruleta ruseasca cu pistolul plin. i ctig mereu. n loc de picturi de ochi, Chuck Norris folosete sos picant. Nu exist lesbiene, ci doar femei care nu l-au cunoscut nc pe Chuck Norris. Chuck Norris doarme cu perna sub pistol. Chuck Norris strnut cu ochii deschii. Chuck Norris nu ascult muzic, muzica l ascult pe Chuck Norris. De ce purtau pilotii kamikaze casca? Le era frica de Chuck Norris! Chuck Norris nu are frunte. Ala e doar al treilea sau pumn. tii de ce plng copiii la natere? Pentru c tiu c vor tri ntr-o lume cu Chuck Norris. Chuck Norris nu are pr acolo jos... prul nu crete pe o el!! Cnd Chuck Norris i arat degetul, nu o face ca s te njure... doar i arat cte secunde mai ai de trait! O piatr poate crpa n dou... Chuck Norris a fost singurul care a crpat dou pietre ntr-una una. Chuck Norris s-a btut cu Superman. Nu se tie cine a ctigat, dar perdantul a trebuit s poarte chilo ii pe deasupra pantalonilor. Un rechin a vrut s l atace pe Chuck Norris - a murit necat. Nu exista bomb atomic... E doar Chuck Norris cnd se arunc din avion fr paraut. Mai eti... sau ai dat ochii cu Chuck Norris? Mori de rs? Atunci e Chuck Norris. Banc cu/pentru/impotriva stelitilor (e amuzant pentru toi) Sfaturile lui Lacatus pentru Bnel Nicoli: 1) Nu te ntorci in jumtatea noastr de teren dect cnd e absolut necesar. 2) E obligatoriu s te ntorci n jumtatea noastr de teren, n momentuln care schimbm porile. 3) Porile se schimb ntr-un meci, cel puin o dat, nu te lsa pclit! 4) Nu ai cum s-i dai seama care e poarta adversarului, deci trebuie s ntrebi. 5) Nu-l ntreba pe Neu c se tne de glume. 6) Nu lovi mingea cazul care adversarul face pressing sau tribunele cnt. 7) Alearg tot meciul i intr n teren doar cnd/dac i spun eu. Poi s deschizi i ochii. 8) Dac e necesar s atingi mingea, roag-i pe Goian i Ghionea s fac zid. 9) Tu vei antrena portarii n seciunea de "Atenie distributiv i capcane de joc". Judecatorul ntreab martora: - Sunteti cstorit? Ea ofteaz. Judectorul dicteaz grefierei: - Nu e cstorit. Apoi ntreab martorul: - Suntei cstorit? Martorul ofteaz. Judectorul dicteaz: - Cstorit. Un preot locuia langa o manastire si avea 10 gaini si un cocos. Cocosul din cand in cand disparea, dar aparea pana seara. Ultima data cand a zburat nu s-a mai intors si preotul, primul lucru duminica in biserica, a intrebat lumea: - As vrea sa stiu daca cineva are un cocos?... si toti barbatii s-au sculat in picioare... - Nu, nu, nu, am vrut sa intreb daca cineva a vazut un cocos?...si toate femeile s-au sculat in picioare... - Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva de aici a vazut un cocos care nu-i apartine?... si jumatate din femei s-au sculat in picioare... - Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva a vazut cocosul meu?... si toate 27

maicutele s-au sculat in picioare. Un om a intrat intr-un bar si a cerut o bere. "sigur domnule, un cent!" a zis barmanul. "Doar 1 cent??!?!?! a intrebat clientul. "Si cat costa o friptura mare si gustoasa si o sticla cu vin?" "Cinci centi! " spuse barmanul. "Cinci centi?!?!?!" "Unde e patronul acestui local?"intreba clientul. "Sus cu nevasta-mea!" zise barmanul. " Ce naiba face sus cu nevasta- ta?" intreba clientul, iar barmanul raspunse: "Acelasi lucru pe care l fac eu cu afacerea lui , aici jos n bar!" Iepuraul iste 1).- Un iepura vine la aprozar: - protocale aveti? - nu se zice protocale ci portocale si nu, nu avem. A doua zi se intoarce la aprozar - protocale aveti? - ti-am zis ca se zice portocale nu protocale si nu nu avem iar daca mai vii odata sa ceri acelasi lucru iti bat urechile-n cui A treia zi vine inapoi - cuie-aveti? - nu - ciocan aveti? - nu - dar protocale?" 2).- Un iepura vine la farmacie: - mocovi avei? - nu se zice mocovi, ci morcovi i nu, nu avem. A doua zi, la farmacie: - mocovi avei? - i-am zis, iepuraule, c nu se zice mocovi, ci morcovi i n-avem. A treia zi, la farmacie: - mocovi avei? - da, avem mocovi ecologici i cost o mie de lei kilogramul! - da-i-mi i mie un kg. - reet avei? Americanii inventeaz un robot superviril. Se iau prin tragere la sori trei femei pentru testare: o franuzoaic, o spanioloaic i-o romnc. Intr franuzoaic. Dup o or iese din camer: - Oui, c'est superb !!!!! Dup alte 2 ore iese spanioloaica: - OLEEEE !!!!. Intr romnca: dupa ase ore specialitii sparg ua creznd c robotul a omort femeia; o gsesc pe romnc fugrind roboelul prin camer: - Fi-r-ai al dracu, m mini c nu mai ai baterii, da de fugit cum poi s fugi !? 1. Sotul si sotia in pat...momente toride... ea: ia-ma salbatic, arata-mi ca esti barbat adevarat ! el: da! da! da! ea: spune-mi lucruri murdare ! el: baia, bucataria, covorul din sufragerie... 2. n autobuz, inghesuiala mare. o tipa se adreseaza unuia care o impingea: - ce te impingi asa dom'le, vrei sa te culci cu mine? - nu, vai de mine, cum puteti sa credeti asa ceva? 28

- atunci da-te la o parte, poate vrea altu'... 3. Un vanator cedeaza cicalelilor nevesti-si si o duce la vanatoare. Acolo ii explica cum se tine pusca, cum se tinteste, cum se apasa pe tragaci. ii mai spune, de asemeni, ca atunci cand a impuscat un animal sa se grabeasca spre el, ca nu cumva un alt vanator sasi insuseasca trofeul. Dupa putin timp aude dinspre nevasta-sa o impuscatura si vociferari. porneste intr-acolo si o vede pe nevasta-sa certandu-se zdravan cu un alt vanator asupra unui les de animal. Apropiindu-se, il aude pe vanator strigand: - bine duduie, bine, e-n ordine, ne-am ineles, cerbul e al dumitale, dar lasa-ma cel putin sa scot saua de pe el... 4. Femeia de serviciu, proaspat violata, la interogatoriu, descrie cum s-a trezit fata in fata cu faptasul, pe coridor... - bine, dar de ce nu ai incercat sa fugi?!? - pai unde sa fug, maica? in stanga perete, in dreapta perete, in spate d'abia spalasem... 5. - Doamna, stiti ca sotul dv. va inseala? - Bineinteles, stiu cu cine, stiu unde si cind, dar inca nu mi-am dat seama cu ce... 6. - Mi femeie, administratorul blocului se lauda ca s-a culcat cu toate femeile din bloc, cu exceptia uneia... - o fi aia grasa si batrina de la parter. 7. Un cuplu in varsta sta ca intotdeauna pentru micul dejun pe terasa. Deodata sotia se apleaca peste masa si ii trage sotului una de-l lipeste cu spatele de scaun. O vreme e liniste, apoi intreaba batranul mirat: - pentru ce dracu' a fost asta? - pentru 45 ani de sex nereusit. El sta pe ganduri afundat in scaun. dupa o vreme, se ridica si ii trage femeii una peste cap de zboara cu tot cu scaun. - da' tu de ce ai facut asta? zbiara ea la el. - de unde dracu stii tu diferenta dintre un sex reusit si unul nereusit? 8. Sotul vine acasa si-o prinde pe sotie cu amantul in pat... socat intreaba: - ce se intampla aici? sotia se uita la amant si zice: - ti-am spus ca-i prost?!! 9. Lucrare scrisa intr-o clasa de fete, cu subiectul: abordati intr-o maniera concisa, urmatoarele trei teme: 1) religie. 2) sexualitate. 3) mister. urmatoarea lucrare a obtinut nota maxima, 10 cu felicitari: - Dumnezeule! Sunt insarcinata! Cu cine? 10. Nasterile sunt de trei tipuri: 1) spontane - cand nevasta naste la o luna dupa casatorie. 2) tardive - cand naste nevasta la doi ani de la moartea sotului. 3) extrauterine - cand naste servitoarea Cine-a mai rmas n Bucuresti! Zugravul. Are o igar n colul gurii i chef de munc n colul ndeprtat al vieii. Tricoul rupt de pe el nu-i d nici o idee despre onorariul pe care l va cere la captul unei zile de spoit n lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui snt alea din reclama de la bere. Nevoile snt cele naturale, i n multe dintre ele apare i un copac, exact ca n cazul cinilor. Viaa lui e i ea o reclam: la societatea modern, care a reuit cumva s elimine selecia natural. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, dup primul cerb desenat strmb n peter, la Lascaux . Baba urban . Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urban a vzut multe i tie tot. i urte, n ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraul. Paradoxal, i iubete ns ara , chiar dac nu-i poate gsi alte caliti dect acelea cu care a rmas din cartea de romn, 1955. Baba urban bnuiete c totul n jurul ei e fcut s-o fure: administraia blocului, compania de gaze, strinul care tocmai a intrat n hol i se uit suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face n nici un fel viaa mai bun. Destinul babei e s moar, iar ea accept asta i nu se mai ocup cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desvrire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din 29

Frana, care merg la mitinguri, cnd nu citesc literatur de stnga. Babele noastre doar voteaza, maninca mult, birfesc toata lumea si circula gratis cu RATB. oferul manelist. E rapid, pentru c nu poate fi nimic altceva, n afar de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viaa lui e motorul, fcut de un neam cu mult mai detept, ns oferul nostru nu pare s sesizeze ironia. i place s mpart: pumni, muzic, opinii. tie despre tine c eti prost. tie c el e detept, iar viaa, n felul sta, devine foarte simpl. De-aia oferul manelist e cel mai relaxat dintre romnii care au rmas n ar . Cnd te ntrebi de ce Mazre a pus palmieri la Constana , rspunsul e limpede pe osea: pentru c maimuele erau deja acolo. i nici n-aveau dumani naturali. Inginerul. A lucrat cndva n cercetare. Revoluia l-a prins la planet, desennd cldiri urte, cu sperana c ntr-o bun zi va fi lsat s fie genial. Cnd a fost lsat, a continuat s fie el nsui, cu program clar. Dimineaa la 8 la serviciu, la 5 acas, la 8 la a doua sticl de vin. nuntrul lui snt o mulime de bagaje desfcute i lsate aa, n lips de o nou destinaie: literatur SF, poei optzeciti, dou-trei iubiri, neaprat consumate la Costineti, cu Radiovacana undeva n surdin. Se mic greu printre ele i de-aia e deprimat. Sper s vin vremuri mai bune, chiar i cnd apar la orizont, el sper c o s-i bat la u, s-l ia de mn pn n Germania, unde sigur cineva tie de lucrarea lui de diplom, o revoluie la vremea ei. Bogatul. n ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaii nu plng. Nu au de ce, nu au cnd, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai muli nu tiu c snt bogai pentru c nu se mai msoar n raport cu tine, ci n raport cu ali bogai. Chestia asta aduce cu sine o situaie pe care nici psihologul pltit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: snt bogai cu Mercedes care sufer c n-au Bugatti. Bogatul romn are i o alt problem: nu e bogat dect aici. Cnd iese din ar , e doar ostentativ. Biatul de club. El e n general fiul celui de mai sus. Ziua lui de munc e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseal. Exemplarele cele mai robuste rezist fr mncare o sptmn i pn la dou zile fr paparazzi. Ideile lui snt simple: moule, du-te tu la coal, dac n-ai bani de distracie! Zilele lui snt numrate: le numr presa de scandal i poporul odat cu ea, cnd scoate din frigider brnza, la o salat de ro ii t iate repede, pn nu ncepe Magda la OTV. Toi tia au rmas n ar . Restul au plecat, i nu n concediu. Or mai fi i alii, nu tiu, e treaba institutelor s ne zic. Ce vreau eu s v spun e altceva: uitai-v la ei i ncercai apoi s v nchipuii c, din marfa asta, trebuie s facem o naiune. Un brbat la epilat Doamnelor i domnioarelor, s nu v mai aud c zicei voi nu tii prin ce trecem c eu acum tiu! Scurt istoric: M rad sub bra de vreo 12-13 ani. Firesc, firul se fcea tot mai trainic si mai frumos, ncepuse sa o ia in jos, spre coate. Deci aa nu se mai putea. Fr mngierea lamei, axilele mele ar fi artat in curnd ca ZZ Top (cutai pe Google cei care nu-i tii) n mizerie. Aa c am luat suprema decizie de a trece la epilat. Am cobort la salon curios de ce mi se poate ntmpla. M-a ntmpinat domnioara care m-a tuns cu guri cu ceva vreme in urma. Va tundei? I-am zmbit mulumit de rspunsul ce urma sa i-l dau:NU! M epilez sub bra A zmbit, ca la o glum bun:Glumii? NU! Ce-i de glumit in asta?! A mai zmbit o data si a zis Nimic, plecnd. ntre timp a venit epilatoarea, Buna ziua, pofii in cabinet. Am intrat n cabinetul care arta ca o sal de operaii.. i am fost invitat s m ntind pe un pat la fel de medical. ncepusem sa fiu intimidat. Mi-am dat tricoul jos, mi-am supt un pic burta, am ridicat braele. Doamna a proptit deasupra mea un bec extrem de puternic, fix ca alea de la chirurgie, i a nceput sa m studieze:Mdanu-i ru, totui v va durea un picmda, n fine, s ncepem. Eu zmbeam. Durere, zici?! Durere eram poreclit n copilrie, eu am inventat durerea, mnnc durere pe pine! Doamna amesteca maglavaisul ntr-o oal. M-a informat c fiind prima oara, folosim ceara clasic. Ok, cum zici tu, mare scofala! Apoi cu o spatul mi-a ntins sub brae mecheria. O crem cald i galben, mai c-mi era poft s gust un pic. V arde? Nici pomeneal, domnioar - am rspuns zmbind la fel de mecher. A nceput s apese ceara care se ntrea i, pe neateptate, JBANG!!! Ochii au dat sa-mi ias un pic din cap. Smulsese ceara ntrit cu tot cu firioarele mele. Domnioara m-a studiat din priviri si m-a ntrebat:V-a durut? Un pic, asta-i tot?! am provocat-o eu viteaz. Nu, nu-i tot. - a venit replica pe care nu o doream i nu o ateptam. Mai dm un strat, c au mai rmas firioare. i din nou m-a uns cu cear fierbinte. Adevrul e ca m ateptam s fie mai dureros. C att de mult va plngei, domnioarelor i doamnelor, nct m-am ateptat la ceva similar cu luatul unui ut n coae. Zona tocmai epilat mi era ns deja sensibila i cea de-a doua 30

extragere a fost mai dureroas. Ochii mi-au ieit cam jumate din cap. i cu toat vitejia mea, am recunoscut: Nu-i teribil de plcut Domnioara mi-a zmbit si a spus:nc o dat i gata! nc o dat ?!?!?! Pai de ce? Tot v-au mai rmas nite firioare".A putea s le smulg cu penseta. Cum dorii? Eram nvins. Cu cear, domnioar, cu cear Mi-a aplicat cel de-al treilea strat. Nu mai mi era bine, nu mai zmbeam, vroiam s se termine dracu o dat, mi era dor de lama mea i de usturimea after shave-ului aplicat dup ras. i JBANG!!!!! + a treia oar!!! Mi-am mucat buzele. Mi-a venit s o iau pe domnioar de frez i s o dau cu capul de lamp, de dulapuri de perei. tu-i gura ta de cear i epilare, mai bine mi las crlioni ca evreii! Chiar m duruse. Domnioara i cerceta opera. M ntreab:Avei Baneocin acas? Nu tiu ce-i la, i de ce ar trebui s am? Pentru ca v-a dat un pic sngele. Vaaaaaaaaaaiiiii, tu-i ceara m-tii care te-a fcut de cear i de epilare njuram n gnd ca birjarul. Mi-a dat sngele? Da, un pic, se oprete repede. M-a dat cu nite creme calmatoare, cu o pudr, i mi-a zis c-s gata. Da, eram gata, la propriu. ineam minile pe lng corp de parc aveam sub bra dou becuri fierbini. i acum simt tot aa. n plus am nceput s transpir. i cic nu am voie s fac dus vreo dou-trei ore. i nici s m dau cu after-shave. Deci da, tiu prin ce trecei. i da, tiu c se poate i mai ru. Nu vreau s-mi nchipui ce s-ar fi ntmplat dac ceara mi-ar fi fost aplicat i apoi smuls din zone, s zicem, mai sensibile. Aferim! CIA caut sa angajeze un agent-asasin. La sfrit, rmn 3 finaliti: doua femei i 1 brbat. Testul final: prima femeie este dusa lng o u , i se da un pistol i i se spune c dincolo de aceast u , pe un scaun, se afl so ul ei. - Ucide-l! - Glumii!? Nu-mi pot ucide so ul! - Atunci nu este o slujb pentru tine! A doua femeie primete aceleai instruciuni, intr n camer i dup 5 min de linite, iese afar plngnd: - Am ncercat, dar mi-e imposibil... Vine rndul brbatului. I se spune c trebuie s-i ucid soia. Ia pistolul, intr n camer i se aud mai multe mpucturi, apoi strigte, troznete, lovituri n perei. Dup 10 min, se face linite, iese brbatul obosit i transpirat: Pistolul avea gloane oarbe. A trebuit s o omor cu scaunul! O blond conducea pe autostrad, cnd deodat e oprit de alt blond poliist, pentru depirea vitezei. Permisul la control , zice poliista blond. Pi cum arat? ntreab blonda de la volan. E o chestie mic, dreptunghiular cu poza ta pe ea. Caut blonda de la volan prin po et i i scoate oglinda de machiaj pe care i-o d poliistei. Aaaa, pi dac mi-ai fi zis c eti poliist nu te mai opream !! I: Cum ii o blond ocupat toat ziua ? R1: O pui ntr-o camer rotund i-i spui s stea n col. R2: Scrii pe ambele fee ale unei coli "Citete pe verso". I: De ce pe ecranul calculatorului sunt dou urme de picioare? R: O blond a ncercat s intre pe internet. Sun o blond la Poliie: - Mi-au spart maina, mi-au furat totul...i volanul i pedalele i schimbtorul de viteze, totul...... Peste 5 min. i d cu palma peste cap i sun iar la poliie: - V rog s m scuzai, m-am urcat n spate! Bula i inspectorii scolari Bula statea in penultima banca. Inspectorii se aseaza in spatele lui, in ultima banca. Profesoara pune intrebari, Bula tot cu mana pe sus. Intr-un sfarsit, il pune si pe el sa raspunda. 31

- Ia raspunde si tu Bula! - Doamna, sa mor io ce picioare si tatze misto haveti. - Nesimtitule, cum iti permiti? Ai nota 2 si iesi afara magarule! In timp ce se ridica din banca, Bula se intoarce la inspectori: - Ba, astia cu inspectia, nu mai optii mnca-v-a, dac nu tii! Un domn grbit d buzna ntr-un non-stop la miezul nopii i cere grbit o cutie de Chappi. "Avei cine?" ntreab vnzatoarea. "Da, e acas", rspunde ceteanul. "mi pare ru, nu v pot servi fr s vd cinele, politica firmei!", rspunde vnztoarea. Ceteanul njur i pleac. Noaptea urmtoare, acelai non-stop, ceteanul vrea o cutie de Whiskas. "Avei pisic?"intreab vnztoarea. "Da, e acas", rspunde ceteanul. "mi pare ru, nu v pot servi fr s vd pisica, politica firmei!", rspunde vnztoarea. A treia noapte, cet eanul d buzna n non stop i ntinde o saco vnztoarei. "Bag mna nauntru i spune ce simi!" se rstete el. "Aaa... e ceva moale, cald...", zice vnztoarea. "Bun!" rage ceteanul. "Acu adu-mi nite hrtie igienic!" Un tip l sun pe prietenul su cel mai bun: - Scuz-m c te deranjez chiar n luna de miere, dar am nevoie de sfatul tu pentru o decizie crucial. Suspectez de ceva timp c sotia m nseal. Semnele obisnuite... sun telefonul si, dac rspund eu, cel care sun nchide. Sotia iese foarte mult cu 'prietenele' ei si cnd o ntreb cine sunt acestea ntotdeauna mi rspunde 'Doar niste prietene de la serviciu, nu le cunosti.' Stau ntotdeauna treaz si m uit pe geam, ca s vd masina din care coboar cnd se ntoarce acas, dar intotdeauna vine pe jos, pe alee; desi aud o masin care pleac de la coltul strzii. Odat am luat telefonul ei doar pentru a vedea ct e ceasul si a nceput s tipe s nu mai pun mna pe telefonul ei. n fine, niciodat nu am deschis acest subiect cu ea. Cred c n adncul sufletului meu pur si simplu nu vreau s aflu adevrul, dar asear a iesit iar si m-am hotrt s-o pndesc. Am parcat motocicleta mea Kawasaki aproape de garaj si m-am ascuns dup ea. Chiar n acel moment, cnd eram culcat dup Kawasaki-ul meu, am observat c prin nvelisul de la supapa motorului prea c se scurge putin ulei. E ceva ce pot repara singur sau trebuie s o aduc la service? Un ardelean intra intr-un bar la New York . Barmanul l ia tare, din prima si ii spune ca in acest bar se bea numai pe pariu. - Domnule, pun pariu cu tine ca nu poti sa bei o sticla de Whisky in 30 de minute. Ardeleanul isi cere scuze, iese din bar si apare peste 10 minute inapoi, pune banu pe tejghea si accepta provocarea. Barman-ul ii da sticla, ardeleanul o termina in 10 minute. Barmanul, stupefiat. - Domnule, dar n-am crezut ca asa ceva e posibil. N-am crezut ca sunteti instare de asa ceva. Nimeni nu a mai reusit! Ardeleanul: - Nici io n-am crezut, da' m-am dus la baru de vis-a-vis sa verific! La ginecologie o tanara se dezbraca... -Domnu' doctor da' chilotii unde-i pun? -Aici, langa ai mei... raspunde doctoru' Suna telefonul si o voce de femeie spune: - Alo? - Cu doamna Ward, va rog. - Eu sunt. - Doamna Ward, sunt doctorul Jones de la laboratorul de teste. Cand doctorul a trimis biopsia sotului dvs ieri la laborator, o biopsie a unui alt domn Ward a ajuns concomitent, iar acum nu stim sigur care este cea a sotului dvs. Sincer rezultatul poate fi rau sau groaznic. - Ce vreti sa spuneti? A intrebat doamna Ward agitata. - Pai unul din rezultate indica Alzheimer iar celalalt Sida. Nu putem spune care este al sotului dvs. - Groaznic! Nu puteti repeta testul?! a intrebat doamna Ward. - Putem, dar clinica plateste cheltuielile pentru aceste teste scumpe o singura data. - Pai si ce ar trebui sa fac? - Personalul de la clinica va recomanda sa va lasati sotul undeva in mijlocul orasului. Daca 32

gaseste drumul inapoi spre casa nu va mai culcati cu el! Doua calugarite mergeau cu masina la plimbare. In drum, un vampir se izbeste de parbriz, se prinde de masina si incepe sa tipe, zbiare, isi arata coltii. Soferita speriata, nu stie ce sa faca, la care pasagera: -Da-i cu stergatoarele!! da drumul la stergatoare, il loveste pe vampir, dar acesta nu cade. Pasagera: -Stropeste-l cu apa sfintinta!! soferita, da drumul la jetul de apa, urla vampirul, dar tot nu cade. Disperare, aproape ca vampirul intra in masina. Pasagera: -Incearca si cu crucea!! la care soferita, da geamul jos si striga:-Date-n crucea matii jos de pe masina!!!' Doamnelor si domnilor, avionul nostru se va prabusi in ocean si in jur e plin de rechini. Luati de sub scaune vestele de salvare si cutiuta cu crema. Trebuie sa va ungeti pe corp, impotriva rechinilor. - Si nu ne mai mananca?? - Ba da, dar in scarba Doua prietene blonde stau de vorba la birou... -Mai nu stiu ce sa mai fac, am o durere cumplita de gat. -Ah, nici o problema, iti recomand un remediu sigur. Eu de cate ori ma doare gatul, fac sex oral cu sotul meu si a doua zi nu mai am nimic. -Serios? -Da. A doua zi, la birou... prietena cea bolnava apare foarte zambitaoare... -Ei, cum te mai simti? intreaba prietena -Extraordinar... ai avut dreptate, remediul recomandat de tine functioneaza perfect... doar ca sotului tau nu-i venea sa creada ca a fost ideea ta... Un om in varsta doreste sa emigreze. La completarea formalitatilor este intrebat de catre oficialitati de ce. - Datorita homosexualitatii... - ?????? - Pai, in timpul nazistilor se pedepsea chiar cu moartea, dupa aceea cu carantina, apoi cu inchisoarea, iar acum este permisa prin lege. As dori sa emigrez pana nu devine obligatorie Se intalnesc 2 babe pe ulita: - Ce faci ao? - Vin de la posta. - Ai luat pensia? - Eee, am luat o p..a. - Si eu ca proasta am luat pensia!! Trei surori batrane stateau impreuna in aceeasi casa. Intr-o seara, una din ele isi pregateste o baie ca lumea, baga un picior in apa, se opreste si tipa la celelalte: - Heeei, io intram acuma in baie sau ieseam? Una din celelalte doua surori, aflate la parter, raspunde: - Nu stiu, stai sa vin sus sa vad. Incepe sa urce scarile, dar pe la jumatate se opreste si intreaba: - Heeei, io urcam scarile acuma sau coboram? A treia isi zice in sinea ei 'Doamne fereste, ce v-ati prostit amindoua!' - si bate de trei ori in lemn. Apoi, cu voce tare: - Stati sa vad intai cine-i la usa si apoi vin io sa v-ajut. Un mos de 119 si nevasta de 109 merg la tribunal sa divorteze. Judecatorul: - Da' de cati ani sunteti casatoriti? - Apoi au trecut 80, raspunde mosul 33

Judecatorul: - Da de cati ani nu va mai intelegeti? - Pai de 50, domn' judecator Judecatorul: - Si atunci ce ati asteptat pana acu'? - Sa moara copiii si sa nu sufere, raspunse mosul. O baba merge la farmacie: - Dati-mi va rog un Acid Acetilsalicilic. - Vreti o aspirina, nu? - Asa-i zice maica. Ca tot ii uit numele Se duce un tip la macelarie si intreaba: - Picioare de porc aveti? - Da! - Si capatana? - Da! La care tipul zice: - Doamne, da'urat trebuie sa aratati! Ce fac zodiile dupa ce au facut dragoste: Berbec: 'S-o facem din nou!' Taur: 'Mi-e foame!' Gemeni: 'Ai vazut telecomanda?!?' Rac: 'Cind ziceai ca ne casatorim?' Leu: 'Fantastic! !!' Fecioara: 'Acuma trebuie sa spal cearceafurile!' Balanta: 'Mi-a placut, pentru ca ti-a placut si tie.' Scorpion: 'Ar trebui sa te dezleg mai intii...' Sagetator: 'Te sun eu!' Capricorn: 'Ai vreo carte de vizita?!?' Varsator: 'Hai s-o facem si fara haine pe noi.' Pesti: 'Cum te cheama?!?' Noile simboluri ale muncii sunt inghetata si porumbelul - 'Cine nu linge, zboara!' Un angajat intra in biroul sefului, smulge cablul telefonului din perete, ii arunca laptopul pe jos si-l calca in picioare, ii toarna cafeaua pe cap si da sa-l bata, cand colegii din birou striga: - 'Opreste-te Ghita, am glumit,, nu ai castigat la loto...' La un fotograf au venit mai multi chinezi pentru a se fotografia.Fotograful isi zice: 'De ce sa-i mai fotografiez, daca seamana leit unul cu altul? O sa le dau aceeasi fotografie...' Cand primesc fotografiile, un chinez ia fotografia, se uita> lung la ea si spune: - Nu e fotografia mea. - Cum nu e a ta? - intreaba fotograful. - Nu e faa ta? - Faa e a mea, dar camaa nu. Caut locuinta. Sa fie suficient de mare, ca sotia mea sa nu se mute la maica-sa si suficient de mica ca soacra sa nu se mute la noi. La usa suna un tigan si intreaba: - Nu aveti cumva vreo vechitura de care v-ati putea lipsi? - Stai putin s-o chem pe soacra-mea! Psihiatrul intreaba. 34

- Au mai existat in familia dumneavoastra cazuri cu boli mintale? - Da, acum trei ani sora mea a refuzat sa se casatoreasca cu un american miliardar... A fost odata un mare hot de buzunare si ca sa-si extinda afacerile s-a insurat cu cea mai mare hoata de buzunare. Dupa un timp ce si-au zis ei ca meseria asta trebuie dusa mai departe. Si au facut un copil, dar la nastere au observat ca micutul avea pumni stransi. Tocmai de asta erau suparati cum o sa devina odrasla lor cel mai mare hot din lume, cum o sa opereze la buzunare daca are pumni stransi. Si au facut o incercare. Au luat un ceas si l-au plimbat prin fata copilului. In momentul acela,harst! Copilul a smuls ceasul si din pumn ia cazut verigheta moasei... Tipuri de femei pt. internet 1. Femeia Virus : Cand te astepti cel mai putin, se instaleaza in apartamentul tau si se face stapana. Dac incerci sa o dezinstalezi, pierzi multe lucruri. Daca nu, o sa pierzi totul. 2. Femeia Internet : Trebuie sa platesti ca sa ai acces la ea. 3. Femeia Server : Intotdeauna e ocupata cand ai nevoie de ea. 4. Femeia Windows: Stii ca are multe defecte, dar nu poti trai fara ea. 5. Femeia Apple Macintosh : Atragatoare, fara cusur, destul de scumpa, dar nu prea compatibila cu altele; doar 5 la suta dintre barbati cunosc placerea de a o avea. 6. Femeia PowerPoint: Ideala pt a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc. 7. Femeia Excel: Se zice ca stie sa faca multe lucruri, dar tu o folosesti doar pt functia bazica. 8. Femeia Word: Intotdeauna te asteapta cu surprize si nu exista nimeni in lume care sa o inteleaga pe deplin. 9. Femeia DOS : Toti au avut-o o data, dar nimeni n-o mai vrea acum. 10. Femeia Backup : Crezi ca are destul, dar la ora de 'sa vedem' ii lipseste ceva... 11. Femeia Scandisk : Stim ca e buna si ca vrea sa ajute, dar in realitate nimeni nu stie ce face. 12. Femeia Screensaver : Nu foloseste la nimic, dar te amuza. 13. Femeia Paintbrush : Toata machiaj si nimic de fond... 14. Femeia Harddisk : Isi aminteste de toate, tot timpul. 15. Femeia End-User: Nu face nimic bine si vesnic te intreaba cate ceva. 16. Femeia E-mail : Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tampenii. Directorul unui internat i previne pe biei : - Dac d dracu' i-l prind pe unul din voi n dormitorul fetelor, l amendez cu 10 Euro ; a doua oara l ard cu 20 de Euro i a treia oara cu 40 Euro ! Din spate, o voce timid : - Dom' director, da' un abonament ct cost? BEBE DESPRE SEX Fcui fl s vleau o constatale La gldini ieli, cnd am picat, (Cu toate c-s de-un an n glupa male) S mol dac glumesc, pe omoplat ; Ne-a esplicat doamna educatoale Amnunit, chial ne-a i desenat, Cum am ajuns s ezigstm sub soale, Cum fiecale a fost plocleat, Elam ochi i ulechi de culios S aflu cum pe lume am venit, i chipe i iste, da' i flumos, Da' nu te mint, mai mult m-a plictisit, C-al fi o balz, cale-n noptiic, Ne-adue-n pliscu' ei, mpachetai,

35

Cnd scap i mmica de bultic Fcut de la ou i clnai Ancutza: Cum zboal balza asta-net, agale, Vleo nou luni, s ias luclu bun i cum agiungem n ptu i-n oale Pe co ul casei, ca i Mos Clciun.. S vezi mi flate, e educatoale (!) Fl misto, chial m-a lsat pelplex, La vlsta ei, (ce cul, e e, ce piioale !) S nu tie nimica desple sex !? Care-i diferenta intre curaj si tupeu? Curajul inseamna sa te intorci acasa la miezul noptii, sa-ti vezi nevasta asteptandu-te cu un maturoi in mana si sa o intrebi: - Inca mai faci curat, sau tocmai te pregateai sa decolezi? Tupeul inseamna sa te intorci acasa la miezul noptii, invaluit intr-un nor de parfum, cu urme de ruj pe haine, sa-ti vezi nevasta asteptandu-te cu un maturoi in mana, si sa-i spui: - Nu te enerva, tu urmezi. Sa nu se mai spuna ca inginerii n-au simtul umorului. Mai jos sunt niste probleme notate de piloti de la Qantas (compania aeriana australiana) si solutiile inginerilor de la service.(P=Problema semnalata de pilot, S=raspunsul inginerilor.) P: Cauciucul principal de pe stanga aproape ca trebuie schimbat. S: Aproape schimbat cauciucul principal de pe stanga. P: Zborul ok, doar "aterizarea automata" cam dura. S: "Aterizarea automata" nu este instalata pe acest avion. P: Joaca ceva la bord. S: Strans ceva la bord. P: Gaze moarte pe parbriz. S: Comandat gaze vii. P: Semn de o scurgere la echipament aterizare dreapta. S: Semn inlaturat. P: Franele de frecare blocheaza valvele de viteza. S: Asta le este scopul. P: Sistemul IFF inoperabil. S: Sistemul IFF intotdeauna inoperabil daca este OFF. P: Suspectez crapatura in parbriz. S: Suspectez ca ai dreptate. P: Motor 3 lipsa. S: Gasit motor 3 pe aripa dreapta dupa ce l-am cautat putin. P: Avionul merge caraghios. S: Avertizat avionul sa stea drept, sa zboare cum trebuie, si sa ia lucrurile in serios. P: "Radarul tinta" bazaie. S: Reprogramat "radarul tinta" sa cante cum trebuie. P: Soricel la bord. S: Instalat pisica. P: Zgomot de sub bord. Suna ca un pitic care bate ceva cu ciocanul. S: Confiscat ciocanul de la pitic. Cu o ocazie oarecare, vizitind Anglia , George W. Bush a fost invitat la un ceai cu regina . Zambitor, dar cu o> netrucata curiozitate, Bush jr. o intreaba: - La capatul unei asa frumoase cariere, stimata doamna, mi-ati putea raspunde la o intrebare ? - Desigur, - spuse regina . - Ei bine cuteza Bush -, care credeti ca este esenta leadership -ului? Care este secretul unei bune conduceri? Cu un zimbet suav, regina raspunse: - In opinia mea, filozofia minimala a conducerii 36

cere sa fii inconjurat de oameni inteligenti. - Si cum iti dai seama cine este inteligent si cine nu? insista presedintele. - Foarte simplu, spuse regina ridicindu-se, permiteti-mi sa va arat. Imediat ea il suna pe Tony Blair, pune telefonul pe speakerphone si spune: -Domnule prim-ministru, va rog raspundeti-mi la o intrebare: Mama dvs. are un copil, tatal dvs. are un copil, iar acest copil nu este nici fratele si nici sora dvs. Cine este el? Blair raspunde imediat: - Sunt exact eu, ma'am. -Corect spune regina . Multumesc si la revedere, sir Blair. Iar apoi, privindu-l pe Bush: - Ati inteles, domnule presedinte?. - Da, doamna! Foarte interesant! Fiti sigura ca o sa folosesc aceasta lectie! spuse presedintele SUA. Odata intors la Washington , Bush jr. se hotari sa-l puna la test pe Jesse Helms, presedintele Comitetului pentru Relatii Externe din Senat. Convocat, senatorul vine. Draga Helms, ma intreb daca ai fi capabil sa-mi raspunzi la o intrebare. - Desigur, dle presedinte. Ei bine - incepu Bush -, mama ta are un copil, tatal tau are un copil copilul asta nu este nici fratele si nici sora ta. Cine este el? Helms roti cateva clipe ochii intre tavan si podea si finalmente intreba pe sef daca i-ar putea da raspunsul dupa o usoara meditatie. Intors la Senat, el convoaca pe data cativa republicani, alaturi de care zaboveste cateva ore asupra problemei, fara sa ajunga la o solutie. Prada disperarii, Helms il suna pe Colin Powell, la Departamentul de Stat: - Asculta, fiule, maica-ta are un copil, taica-tau are un copil, si acest copil nu este nici frate-tau si nici sora-ta. Cine este el? Powell raspunse pe data: - E simplu, sint eu. Mult mai usurat, Helms fuge sageata inapoi la Casa Alba, trece in zbor pe langa secretariat si intra gafaind in Biroul Oval. - Stiu> raspunsul, domnule! Stiu cine este blestematul asta de tip! E Colin Powell! De peste birou, mangaind usor spatarul fotoliului, gandind probabil la ce noroc are regina cu asa oameni inteligenti pe langa ea - englezii astia! - cu o nemascata grimasa de dezgust pe fata, Bush ii raspunde: - Oh, God! Gresit, cretinule! E Tony Blair! Viagra, o solutie? Un brbat vine la doctor i i mrturisete c are probleme cu potena. Doctorul i zice: - Asta nu mai e n zilele noastre o problem! Tocmai s-a scos pe pia un nou medicament, Viagra, care pune capt tuturor problemelor de acest gen. Doctorul i prescrie pilula i omul nostru pleac. Dup cteva luni, doctorul se ntlnete pe strad cu pacientul: - Domnule doctor, medicamentul dv. e o minune! V mulumesc din suflet! E minunat! - M bucur s aud asta, zice doctorul. Ce prere are soia dv. despre asta? - Soia?! ntreab uimit omul nostru. Pi de atunci n-am mai dat pe acas Doua blonde:Prima o intreaba ce cea de-a doua: -Auzi fata,care crezi tu ca e mai departe Luna sau Londra? -Heloooooooooo fata......vezi tu Londra de aici? DIN LEGILE LUI MURPHY DESPRE SEX Sexul ocupa cel mai scurt timp dar genereaza cea mai lunga bataie de cap. 2. Sexul este "murdar" doar daca este facut cum trebuie. 3. Virginitatea poate fi vindecata. 4. "N-o sa doara, promit!" 5. Sexul nu ingrasa. 6. Nimic nu se imbunatateste cu varsta. 7. Nu te duce in pat suparat. Ramai in picioare si lupta. 8. Nu conteaza de cate ori ai facut-o, daca iti este oferita... ia-o! Niciodata n-o sa fie la fel. 9. Nu exista alt remediu pentru sex decat mai mult sex. 10. Sex-appeal este 50% ce ai si 50% ce cred altii ca ai. 11. Sexul e ca zapada: nu stii nicioadata cati centimetri o sa ai si nici cat o sa tina. 12. Un barbat in casa valoreaza cat doi de pe strada. 13. Daca il iei de oua, inima si creierul te vor urma. 14. Cand o nevasta te intelege, de obicei nu te mai asculta. 15. Nu te culca nicodata cu cineva mai nebun decat tine. 16. Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt cele pe care nu le va mai suporta mai tarziu. 17. Intotdeauna este momentul nepotrivit din luna. 18. Cea mai buna modalitate de a "tine" un om este in brate. 19. Pe intuneric toate femeile sunt frumoase. 37

20. Sexul este ereditar: daca parintii tai nu l-au avut, sunt sanse ca nici tu sa nu-l ai. Un student ia nota 4 la examenul Logica si ii propune profesorului: - Daca va pun o intrebare logica si nu-mi raspundeti imi mariti nota? - Profesorul: Da. - Ce este ilogic dar legal, logic dar ilegal si totodata ilogic si ilegal? Se gandeste profesorul. nu stiu, si ii mareste nota. Studentul raspunde: - Ca dvs aveti 60 de ani si sunteti casatorit cu una de 24 - este ilogic dar legal; ca sotia dvs are un amant de varsta ei - este logic dar ilegal; ca dvs ii mariti nota amantului sotiei este si ilogic si ilegal. Sunt recunoscator(oare) : =============================================== Sotului (sotiei) care sforaie toata noaptea Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva ! =============================================== Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi. =============================================== Impozitelor pe care le platesc Pentru ca inseamna ca sunt angajat. =============================================== Murdariei de curatat dupa o petrecere Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni. =============================================== Hainelor care sunt putin cam strimte Pentru ca inseamna ca am destul de mincare. =============================================== Umbrei mele care ma insoteste la munca Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui. =============================================== Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc spalate Pentru ca inseamna ca am o locuinta. =============================================== Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului. =============================================== Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport. =============================================== Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini Pentru ca inseamna ca pot auzi. =============================================== Gramezii de rufe de spalat si calcat Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat. =============================================== Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu. =============================================== Soneriei care ma trezeste in zorii zilei Pentru ca inseamna ca sunt viu.. =============================================== SI IN SFARSIT... pentru e-mail-uri Deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine. =============================================== O zi frumoasa...si incercati sa ganditi pozitiv... 38

================================================ John ! -Yes , Sir . -Adu-mi un pahar cu apa ! -Ok , sir . -John ! -Yes , Sir . -Mai adu-mi inca unul. -Bine , sir . -John ! -Mai mai adu-mi un pahar cu apa ... -Dar , sir , nu va face bine atata apa ... -John , esti nebun , nu vezi ca arde biblioteca !! Nici nu s-au confirmat membrii noului Guvern ca s-a si dat o Hotarare: Hotararea Guvernului nr. 012345/2008 - pentru reducerea raportului pensionari/persoane active si majorarea pensiilor Datorita cresterii alarmante a numarului de pensionari in raport cu populatia activa si a insuficientei fondurilor pentru majorarea pensiilor Guvernul Romaniei hotaraste: ART.1 Incepand cu data de 01.01.2009, pensionarii vor avea voie sa treaca pe culoarea rosie a semaforului. ART.2 Daca nu se constata nici o modificare substantiala in raportul pensionari/populatie activa si nu cresc fondurile necesare sustinerii majorarii pensiilor, incepand cu 01.06.2009, trecerea devine obligatorie. O femeie foarte frumoasa are un accident destul de grav: Masina ei se ciocneste cu a unui barbat. Masinile lor nu mai sunt decat niste epave. Se tarasc, deci, afara din gramezile de fiare respective si femeia intra in vorba: - Dumneavoastra sunteti un barbat iar eu o femeie. Uitati-va putin la masinile noastre. N-a ramas nimic din ele si totusi noi nu avem nici o zgarietura. E un semn ca Dumnezeu a vrut sa ne intalnim in felul asta si sa devenim prieteni. - Sunt de acord cu dumneavoastra, raspunde barbatul flatat. Trebuie sa fie un semn. Dupa un moment de tacere, femeia continua: - Ia uitati, inca un semn. Toata masina mea e facuta praf, dar sticla de vin din interior este intacta. Dumnezeu a vrut cu siguranta sa bem in cinstea acestei sanse unice de-a fi ramas in viata si de a ne fi intalnit. Ia sticla si o intinde omului. Barbatul o deschide suspicios... si, pana la urma, bea jumatate din ea si o intinde femeii inapoi. Ea o ia, ii pune dopul la loc si o da din nou barbatului. - Dumneavoastra nu vreti? intreaba acesta mirat. - Nu... Eu cred ca o sa astept Politia. Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri. Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l- a umplut cu mingi de golf. I- a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le- a turnat in borcan, scuturandu- l usor. Pietricel ele au umplut golurile dintre mingile de golf. I- a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era. Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l- a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I- a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor "Pliiin!" Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care lea turnat in borcan, umplandu- l de aceasta data definitiv. Studentii au ras. "Acum" a spus profesorul dupa ce hohotele s- au domolit, "as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra.. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina." "Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte." "Daca veti incepe cu nisipul," a continuat el, "nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele." "La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru 39

lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine." "Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca- te cu copiii, fa- ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste- ti prioritatile, restul e doar nisip." Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu- se ce reprezentau cele doua cesti de cafea. Profesorul a zambit "Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten" Cititi cu mare atentie ! Va doresc o viata lunga ! 41 de sfaturi pentru 100 de ani Dr. Stefan Stangaciu Sa traiesti cat mai mult, in stare de sanatate si multumire, nu este prea complicat. E suficient sa aplici consecvent cateva retete simple. Si longevitatea se invata, ca orice lucru de pe pamant... SANATATE 1. Mizati pe verde: Ceaiul verde este o bautura traditionala in China , tara care numara o multime de persoane trecute de 100 de ani. Cercetatorii de la "Medical College of Ohio" au descoperit, in 1997, ca pe langa antioxidantii pe care-i contine, ceaiul verde inhiba formarea si dezvoltarea celulelor canceroase. 2. Adoptati o pisica: Karen Allen, cercetator in medicina la Universitatea Buffalo (Statele Unite), afirma ca "pisica joaca rolul de tampon asupra efectelor patogene ale stresului". O pisica in casa inseamna, deci, scaderea tensiunii arteriale si - ca urmare - si a riscurilor unei boli cardiace.... 3. Descoperiti algele tineretii vesnice: Spirulina constituie, realmente, o sursa unica de oligoelemente si de acizi grasi esentiali, ale caror proprietati in prevenirea imbatranirii nu mai trebuie demonstrate... Rezultatul: o cura cu spirulina (capsule) aduce un surplus de tonus si de vitalitate. 4. Luati aspirina ! Aspirina nu mai este doar o arma impotriva febrei si a durerilor de cap. Conform studiilor efectuate de dr. Mary Beth Terry de la Universitatea Columbia din New York, folosirea regulata a acestui medicament in doze minime (exista in farmacii aspirina ASPENTER de 75 mg) scade simtitor pericolul imbolnavirii de cancer mamar. 5. Imitati albinele: Si convertiti-va la... miere si polen. Un studiu recent efectuat intr-un spital din New York a demonstrat ca ele actioneaza pozitiv asupra colesterolului si a trigliceridelor. Este de retinut faptul ca speranta de viata la apicultori este superioara celei a populatiei in general. 6. Crutati-va partenerul (partenera) de viata: 5% din cazurile de cancer pulmonar nu se datoreaza fumatului activ, ci celui pasiv, cand fumator este tovarasu de viata sau colegii de birou. Un studiu american a constatat o crestere cu 23% a mortalitatii coronariene la barbatii nefumatori, casatoriti cu femei fumatoare. 7. Tineti sub control tensiunea arteriala:Odata cu trecerea anilor, tensiunea arteriala afecteaza tot mai grav speranta de viata. Prevenirea ei se bazeaza pe punerea in practica a unor reguli de viata bine cunoscute: exercitiile fizice, regimul alimentar echilibrat, sare cu masura si - daca e necesar reducerea excesului de greutate. 8. Beti apa cu paharul mare:Cercetatorii americani au demonstrat ca peste 5 pahare cu apa baute zi de zi reduc cu 60% riscul afectiunilor cardiace. 9. Atentie la insulina! Hormon-cheie al metabolismului - adica al utilizarii energiei alimentare -, insulina accelereaza procesul de imbatranire, atunci cand este produsa in cantitate prea mare. Morala: zaharul putin va mentine tineri. Mancati miere! 10. Supravegheati-va ereditatea:Fiecare dintre noi este dotat cu o mostenire genetica pe care ar trebui sa o studiem indeaproape, pentru ca - adeseori - prezentam aceleasi predispozitii la o boala sau alta ca si parintii sau bunicii nostri. 11.. Spalati-va pe maini: O igiena ireprosabila a mainilor (4 spalari pe zi) va permite sa contractati cu 25% mai putine guturaiuri si cu 50% mai putine gastroenterite, comparativ cu persoanele cae se spala pe maini o singura data pe zi. 12. Faceti siesta;O echipa de cercetatori de la Universitatea din Boston a demonstrat ca o siesta facuta la mijlocul zilei poate face sa dispara semnele de oboseala a creierului si sa sporeasca performantele de memorie. Ei au constatat, de asemenea, o ameliorare cu 20% a capacitatii de invatare la persoanele care pot sa doarma in orele de pranz... 40

13. Evitati medicamentele combinate: Cardiacii care iau medicamente pentru inima, dar si aspirina, prezinta un risc de criza cardiaca cu 75% mai mare decat cei care evita aceasta combinatie - arata un studiu efectuat recent in Scotia pe 7000 de subiecti. 14. Inveliti-va :Conform unui studiu realizat la Universitatea din Lille , scaderea brusca de temperatura sporeste cu aproape 13% riscul unei crize cardiace. 15. Curatati tastatura calculatorului:Bacteriologii de la Universitatea Arizona au constatat ca aceasta contine - in medie - 25.000 de germeni microbieni, adica de 300 de ori mai mult decat colacul toaletei de la o institutie publica. 16. Testati unul din secretele sanatatii detinute de Kneipp: mergeti cu picioarele goale prin iarba udata de roua (atentie la viespi!). Acest pastor din secolul 19, precursor al terapiilor alternative, o facea in fiecare dimineata, pentru antrenarea rezistentei fizice... 17. Incercati Homeopatia:Studiile tind sa demonstreze tot mai mult ca homeopatia face sa dispara numeroase simptome, mai ales cele ale fibromyalgiei, adica oboseala cronica, de care sufera 1-2% din totalul populatiei de pe glob. ALIMENTATIE 18. Ciocniti paharele: Pentru dr. Leonard Guarant de la Institutul de tehnologie din Massachusetts, consumul zilnic de vin (maximum 3 pahare) prelungeste speranta de viata cu aproape 30%. 19. Limitati consumul de carne: De aproape 50 de ani, studiile epidemiologice atrag atentia oamenilor de stiinta asupra anumitor patologii cronice asociate consumului de carne. La modul ideal, un adult n-ar trebui sa ingereze mai mult de 120 g de carne de vita pe saptamana. 20. Votati cu otetul de mere: Utilizarea ca remediu a otetului de mere a fost popularizata de un medic american din Vermont , dr. Jarvis. Acesta a constatat longevitatea exceptionala a persoanelor care-l consumau si a inceput sa il prescrie pacientilor sai (in doze moderate) datorita virtutilor sale drenante. 21. Mancati ciocolata:Prestigiosul "British Medical Journal" a publicat recent un studiu efectuat pe 8000 de subiecti, demonstrand ca la cei care consumau o cantitate modesta de ciocolata (intre 1-3 tablete pe luna), riscul mortalitatii era mai scazut cu 36% decat la cei care nu consumau ciocolata deloc. 22. Nu neglijati usturoiul !Dupa ce-au descoperit un numar foarte mare de centenari in comitatul Jinshan, specializat in cultura usturoiului, cercetatorii chinezi au ajuns la concluzia ca acesta prelungeste viata. Usturoiul are capacitatea de a reduce tensiunea arteriala. 23. Nuci, tofu si fasole: Cercetatorii din Toronto au descoperit faptul ca la persoanele care au introdus - timp de o luna -, in alimentatia lor obisnuita, nuci, tofu si fasole, nivelul colesterolului a scazut cu 30%. 24. Nu sariti peste micul dejun !La persoanele care obisnuiesc sa manance dimineata, cazurile de obezitate sunt cu 44% mai putine decat la cele care se abtin. 2. Banane in fiecare zi:O banana pe zi aduce 400 mg de potasiu, care permite reducerea cu aproape 40% a riscului unui atac cardiac! 26. Nu uitati merele:La persoanele care cedeaza in mod regulat tentatiei de a musca dintr-un mar, riscurile unor boli cardiace sunt cu 30% mai mici decat la persoanele care rezista acestei tentatii. 27. Salata la ordinea zilei:Foile de salata verde contin luteina, o substanta din familia carotenoidelor, niste antioxidanti puternici. Luteina pare - astfel - sa joace un rol benefic pentru sanatatea inimii si pentru sistemul imunitar. 28. Savurati desertul "anti-varsta":Luati doi pumni de fructe rosii (cirese, capsuni, zmeura, coacaze etc.) si stropiti-le cu lapte acru. Indulciti desertul - dupa gust - cu miere si veti obtine un adevarat regal de flavonoide, substante care combat oxidarea, cea care ne imbatraneste celulele. PSIHOLOGIE 29. Plangeti !Lacrimile permit evacuarea unui exces de tensiuni daunatoare sanatatii. Unii afirma chiar ca longevitatea femeilor s-ar datora capacitatii lor de a elimina toxinele plangand... 30. Vorbiti cu copacii:Conform invataturii taoiste, copacii au efecte benefice asupra longevitatii: transforma energiile negative in energii pozitive. Strangand in brate un copac, va reincarcati de energie vitala. 31. Iesiti din cochilie :Activitatile sociale si relationale imbunatatesc speranta de viata: persoanele mai active social fumeaza mai putin, mananca mai sanatos, fac regulat exercitii fizice si stiu sa 41

vorbeasca despre problemele lor. 32. Priviti partea buna a lucrurilor:Optimistii traiesc mai mult decat pesimistii si prezinta mai putine riscuri de deces prematur. Fericirea si optimismul par, de asemenea, sa sporeasca numarul celulelor noastre imunitare, armele cele mai eficiente ale organismului impotriva bolilor. 33. Traiti momente de frica:Cercetatorii israelieni afirma ca tot ceea ce este susceptibil a ne faca inima sa bata mai tare, deci sa-i relanseze din cand in cand activitatea, este in favoarea longevitatii. Amatori de filme de groaza, la treaba! 34. Recitati poezii:Cercetatorii elvetieni au demonstrat ca persoanele care recita poezii, cate o jumatate de ora in fiecare zi, isi reduc considerabil nivelul de stres si deci si riscurile unor maladii cardiace. 35. Studiati:Cercetatorii californieni au descoperit faptul ca femeile care au luat un bacalaureat sau o diploma de studii superioare sunt mai putin predispuse la bolile de inima decat tovarasele lor mai putin instruite. 36. Bizuiti-va pe inteligenta:De curand, oamenii de stiinta englezi au publicat un studiu legat de relatia dintre coeficientul de inteligenta (IQ) si longevitate. Conform rezultatelor prezentate pentru o perioada de 60 de ani, indivizii cei mai inteligenti au cele mai mari sanse sa moara ultimii... 37. Oferiti-va o planta verde:Persoanele care locuiesc in zona rurala au o speranta de viata superioara celei a orasenilor. Un studiu al Centrului medical din Tokio a demonstrat ca populatia urbana care traieste in apropierea spatiilor verzi imbatraneste mai greu. 38. Raporturile cu mama:Un studiu al Scolii medicale de la Harvard a demonstrat ca persoanele aflate in relatii "reci" cu mamele lor sunt expuse unor riscuri mult mai mari (cu 91%) de a cntracta o boala grava, in perioada vietii adulte. 39 . Asterneti-va sentimentele pe hartie:Dr. Pamela Peeke de la Universitatea din Baltimore va informeaza: "Trei minute pentru a exprima cateva ganduri intr-un jurnal sau cateva cuvinte adresate in scris unui prieten sunt suficiente pentru a calma starile de stres". Dovada? Dupa 4 luni de incitare la scris, 47% din pacientii astmatici aflati in tratamentul ei au manifestat o ameliorare a simptomelor . 40. Mergeti la cinema: Vizionarea unui film sau a unui spectacol de teatru sau prezenta in sala de concerte ne ajuta sa traim mai mult - acestea sunt concluziile unui studiu suedez realizat pe 12.000 de persoane. 36% dintre pasionatii de manifestari culturale au atins, efectiv, suta de ani, fiind inca in putere, pentru ca aceste distractii stimuleaza functionarea sistemului imunitar! 4 1. Visati : Conform neurologilor, visele servesc la stabilirea unor legaturi intre amintirile inmagazinate de creier pe parcursul zilei si amintirile mai vechi. Pentru psihanalisti, visele permit exprimarea unor aspecte neglijate ale personalitatii noastre.In ambele cazuri, visarea este o cale de a fi in armonie cu noi insine, deci de a evita irascibilitatea si tulburarile de comportament care pandesc persoanele private de somn. Scrisoare cifrat Draga Nea Mrine, Nevasta mea e tare suparat ca ai pu tut s ne vorbeti pe toi de ru, de la mic la mare i c te-ai repezit i i-ai rupt lingeria de pe franghia de rufe, prnd astfel ridicul. Dar, cred c ar fi pcat s ne mai certam pentru o pictur de pmnt, care nu e decat o brazd nenorocit de care ne folosim cu to ii. Finu Lae Atenie, Finu Lae foloseste un cifru simplu. Din cele 7 rnduri ale citete un rnd i omite pe urmtorul Ecuaii matematice Ecuaia 1 Omul = mncat + dormit + munc + distracie Mgar = mncat + dormit Atunci: Omul = mgar + munc + distracie 42

Deci: Omul - distracie = mgar + munc Cu alte cuvinte: Omul care nu tie s se distreze = Mgar la munc Ecuaia 2 Brbat = mncat + dormit + ctig bani Magar = mncat + dormit Atunci Brbat = Mgar + ctig bani Deci Brbat - ctig bani = Mgar Cu alte cuvinte: Brbatul care nu ctig bani = Mgar Ecuaia 3 Femeia = mncat + dormit + cheltuial Mgarul = mncat + dormit Atunci Femeia = Mgar + cheltuial Deci Femeia - cheltuial = Mgar Cu alte cuvinte Femeia care nu cheltuie = Mgar Dac includem: ecuaia 2 n ecuaia 3 Brbatul care nu ctig bani = Femeia care nu cheltuie Deci, Brbatul ctig pentru a nu lsa Femeia s devin Mgar (Postulatul 1) i, Femeia cheltuie pentru a nu lsa Brbatul s devin Mgar (Postulatul 2) Deci avem: Brbat + Femeie = Mgar + ctig bani + Mgar + cheltuial Atunci din postulatele 1 i 2 putem trage concluzia: Brbatul + Femeia = 2 Mgari care triesc fericii mpreun 10 motive pentru care sistemul de nvmnt romnesc este bun s te c..ci n el - Rscoala lui Bul 1.Pentru c nu ne las n 12 ani de coal s ne uitm la hart! Hai, recunoatei c ai trit vreme ndelungat inoculai cu ideea c "suntem o ar mic, sarac" .Eu m-am uitat la hart! Frailor! Suntem mai mari dect Ungaria, Olanda, Portugalia, Grecia, Luxemburg, Andora, Elveia, Bulgaria, Cehia, etc., 2.Pentru c balada noastr naional este despre doi ciobani care vor s omoare al treilea cioban, c are oi mai multe, mndre i cornute. (a zice i futute dar m abin!) Pe cioban l anun o mioar c tia vor s-l beleasc i el se apuc sa dea directive despre cum s fie nmormntat: cu fluierae la cap! 3.Pentru c la coal nc mai caut m metafore, alegorii, influene shopenhauriene, etc., n "Somnoroase psrele" fr s-i asume nimeni de atta amar de vreme s apar n faa oamenilor i s urle : "E o poezioar pentru copii, idioilor!" 4.Pentru c n "Scrisoarea a treia" este surprins esena conductorilor acestei ri : "Eu mi apr srcia i nevoile i neamul". Deci nu ncerc s le rezolv! LE APR! Aceeai angoas permanent a comunistului, n faa perspectivei de mbogire! 5.Pentru c, dei am fost la real i am avut mari tangene cu matematica, nimeni nu mi-a explicat care-i treaba cu axioma i teorema. Axioma e o teorem care nu trebuie s fie demonstrat, pentru c este de la sine neles c-i adevarat. Dar dac eu demonstrez teorema lui Pitagora, de exemplu, nu o transform n axiom? Deci ia din generaia urmatoare nu mai trebuie s-o demonstreze, nu!? 6.Pentru ca la romn elevii citesc comentarii n loc de cri. 7.Pentru c coala te nva s urti poezia. Nimeni nu citete o poezie n coal. Poezia e desfacut ca o ecuaie de gradul trei, din care se extrag figuri de stil, epitete, metafore, hiperbole, ccat frmiatBi dobitocilor! Poezia nseamn altceva pentru fiecare dintre noi! Poezia se trece prin 43

suflet, nu prin matematic! 8.Pentru c elevii i iau scutiri de la sport i ajung la 30 de ani nite relicve dizgraioase, iar fetelor le curg uncile pe lng pantaloni. 9.Pentru c la istorie sau geografie te nva nite date, pe care le uii a doua zi dup tez. ISTORIA E O POVESTE!!!!!!!! Cea mai fascinanta poveste!!! Are crime, intrig poliist, dragoste, aventuri, politic, razboi, can-can, etcIar geografia nu o po i nva dect de pe Naional Geographic. 10.Pentru c TOATA LUMEA studiaz gramatica limbii latine, dei nu stpnete nici gramatica limbii romne. Toi oamenii se nasc egali n drepturi. Dup care unii se nsoar... O femeie i ntreab brbatul: - Dragostea ta este dragoste adevrat sau m iubeti din interes? - Probabil este dragoste adevrat, pentru ca nu m mai interesezi de mult... O femeie goal se priveste n faa unei oglinzi i i spune soului: - Mi se pare c sunt oribil de privit, aa de gras i plin de riduri.... Am nevoie de un compliment. - Ai o vedere extraordinar de bun! ntrebare: De ce brbaii alearg dup femei cu care nu au de gnd s se nsoare? Rspuns: Din acelai motiv pentru care cinii fug dupa maini pe care nu au de gand s le conduc! Departe, ntr-o pdure, o broascu estoas ncerc s se caere ntr-un copac. Dupa ore ntregi de chin, a ajuns n vrf, a sarit n aer fluturndu-i picioruele din fa i s-a prbuit la pamant. Dupa ce i-a revenit, s-a crat din nou ctinel n copac, a srit i s-a prbuit din nou. n timp ce estoasa ncerca i ncerca din nou, dou psri stteau pe o ramur i-i urmreau eforturile disperate. n cele din urm, pasrea femel i-a ciripit perechii sale: - Drag, cred c a sosit momentul s-i spunem c e adoptat ! Pleac soul n alt camer cu mobilul n buzunar. Scoate mobilul i sun acas. Soia ridic receptorul. So ul: - Scumpo, te iubesc... Apoi nchide telefonul. Se ntoarce la so ie i ntreab: Cine a sunat? - Nimeni... o prieten... ntr-o companie de brbai, to i se veselesc, numai unul e trist. - Ioane, de ce eti trist? - Am aflat c soia are SIDA.... (o pauz lung)... Am glumit, biei. Ce v-ai nglbenit aa??? Dou blonde stau de vorb: - Cu cine te-ai mai culcat n ultimul timp? - Pi, asear, cu un culturist... - Ooo!!! i, cum e s faci sex cu unul plin de muchi? - Cum s fie... Ca i cum ar cdea peste tine un ifonier mare... cu o cheie mic! Azi fata mea implineste 21 de ani i sunt ncntat c este ultima pensie alimentar pe care i-o dau, aa c am chemat-o i i-am zis: "Fetia mea, vreau s te duci la maic-ta acas cu cecul sta i s-i spui c: Asta este ultimul cec pe care-l mai primete n viaa ei, nenorocita! i s vii s-mi spui ce mutr face. Atepta nerbdator i cnd intr fiica lui, a ntrebat-o: Ce i-a zis vrjitoarea de maic-ta i ce fa a fcut? Mi-a zis c atepta ziua asta ca s-i spun c nu eti tu tatl meu! A fost odat un prin care ntr-o zi a ntrebat pe o preafrumoas prines: -Vrei s fii soia mea? i ea a spus: -Nuuu! i atunci prinul a trit multi i fericii ani i poate mai triete i acum umblnd la vntoare i pescuit, hlduind cu prietenii i bnd mult bere i mbtndu-se de cte ori poftea, jucand table toata ziulica, lsndu-i hainele mprtiate n sufragerie, fcnd sex cu toate curvele, vecinele i prietenele, etc... Maria era fata btrn a satului i era foarte mndr de condiia ei. tiindu-se cu o vrst naintat, se duce la pietrar i i spune: - Cnd oi muri, s-mi faci o cruce de piatr pe care s scrie: "Sub aceast pietrioar/Doarme-a

44

noastr Mrioar./ S-a nscut fecioar,/ A trit fecioar,/ i-a murit fecioar." Dupa cteva luni, moare Maria. Pietrarul nu mai inea minte ce i spusese femeia s scrie dar cam inea minte ce voia s spun, aa c a spat pe cruce: "E Maria dedesupt; Nu are sigiliul rupt." O doamn cheam dulgherul s localizeze i s repare un zgomot scitor pe care-l auzea n cas. Acesta vine i ntreab: - Cum se face c acum nu aud nimic? - Nu e ntodeauna: numai cnd trece autobuzul pe strad. - i de unde l auzii? - Din ifonier. - Bun, am s intru n ifonier i cnd trece autobuzul o s-mi dau seama ce este. Zis i fcut. Dar, dup cteva minute, so ul doamnei vine n grab acas s se schimbe cci avea o ntlnire important. Deschide sifonierul i d cu ochi de dulgher. La care acesta: - Dac-i spun c atept autobuzul, m crezi...? Cum ar relata media din Romnia sfaritul lumii? Antena 3: n trei zile Bsescu nu va mai fi preedinte! Am invins!! OTV: Senzaional! Urmrii ultimele tiri despre Apocalipsa n direct la Dan Diaconescu ! Vrjitoarea Lenua v d sfaturi cum s v purtai pe lumea cealalt. Libertatea: E ultima ta ans s fii fata de la pagina 5! Trimite o poz acum. ProTV: Un copil a ars de viu i nu va mai apuca s vad apocalipsa! CanCan: Sursele noastre spun c Nicoleta Luciu va petrece sfritul lumii departe de iubitul ei. Cotidianul: Mai ai timp s citeti o carte din colectia Cotidianul! B1Tv: Urmrete la Naul dezvluiri incendiare despre parlamentarii care profit de sfritul lumii! Cosmopolitan: 10 sfaturi pentru o ultima partid de sex fantastic! NTR-UN BAR DE VAMPIRI:INTRA UNUL I ZICE:100ML DE SNGE GRUPA 0. UN AL 2 LEA CERE 200ML SNGE DE VIRGIN. VINE I AL 3LEA I CERE O CAN CU AP FIART,TOI SE UIT MIRAI LA EL , LA CARE STA SCOATE UN O.B. (CU ARIPIOARE) DIN BUZUNAR I ZICE:CE B NU MAI ARE VOIE OMUL S-I FAC UN CEAI? O doamn la dentist. Sun telefonul ei, nu rspunde nimeni. n 5 min sun mobilul din nou, iarasi nu ridic nimeni. A treia ora ncepe s sune, doctorul enervat rspunde: - Alo? Cine este? - Sunt so ul doamnei, i tu cine eti? Unde e nevast-mea? D-mi-o la telefon! - Scuze, frate, ea nu poate vorbi acum, ateapt 5 min, eu termin, ea scuip i te sun napoi, ok? ntr-o zi vine Ion acas i o ntreab pe Maria de ce este dezbrcat... Maria i zice c nu are cu ce se mbrca. Ion i zice: - Cum nu ai cu ce?...uite...(deschide dulapul)...pantaloni...fuste... Salut Gheorghe!... bluze... rochii... Cum e s ai noroc pn la capt. Se trezeste barbatul intr-o dimineata. Isi cumpara ziarul si in drum spre munca vede, in ziar, rezultatele de la loto: le-a nimerit pe toate. Ajunge la munca, da usa de perete si ii spune sefului ca demisioneaza, gandindu-se ca acum, cu milioanele de la loto nu mai are nevoie sa munceasca. Seful ii multumeste pentru cei 20 de ani pe care i-a petrecut in firma si ii ofera, generos, ca bonus de retragere, o prima de 200.000 de euro. Barbatul ia banii si in drum spre casa vede o reprezentanta a unui producator de autombile de lux. Intra si isi cumpara cel mai luxos model din showroom. Cand sa plateasca, reprezentantul de vanzari il anunta ca este clientul cu numarul un milion si, drept urmare a politicii companiei, va primi masina gratis. Aa noroc mai rar, isi spune omul... si 200 de mii de euro in buzunar, si BMW pe gratis, si milioanele de euro de la loto... Mai traziu trece pe la loto, i se vireza banii in cont si barbatul, fericit, se opreste pe o terasa sa bea o bere, aproape de casa sa. Pe drum o vede pe sotie care se pregatea sa treaca strada... Femeia face un pas pe asfalt si este izbita in plin de un tir. Barbatul se gandeste: "Aste e, cand e sa ai noroc, ai pana la capat! la 411 (operatorii discuta cu clientii) Convorbirile telefonice cu operatorii GSM sunt inregistrate. Iata cateva exemple - enjoy: 1. Operator: Factura dumneavoastra nu s-a emis inca, bla, bla... 45

El: Domnisoara, factura este ptr. mine ca ciclul gagicii mele, cum nu vine, cum incep sa ma ingrijorez... 2. - Ce tip de telefon aveti? - Mobil! 3. "Nu mai vreau factura detaliata, vreau en-gross..." 4. "Doamna, ma tot suna unu' Missed Calls, cine e dom'ne asta?" 5. Am incercat sa-mi apelez numarul azi si imi spune ca mi s-au restructurat apelurile. (dupa verificare) - Telefonul dvs.. este blocat pentru ca ati cerut acest lucru, fiind furat. - Asta stiu, dar de ce nu pot sa mai sun? 6. Operator: Nu va aud! Va rog indreptati-va catre o fereastra! El: Unde sa ma mai duc, dom'le? Sun din Costesti si sunt pe acoperisul casei!!!! 7. Operator: Ce aparat utilizati? Clientul: Un Mitibusi... a incercat sa se corecteze (dealerii se prapadeau de ras in magazin)... Mitibusu adica...! 8. Clientul avea tel. blocat, operatorul dicteaza formula de deblocare pt. Motorola apoi... Operator: Va rog sa tastati acum codul pe telefon ca sa ma asigur ca se deblocheaza. Clientul: formeaza codul dar oper. auzea in casca cum il forma. Operator: D-voastra de pe ce tel. vorbiti? Ea: De pe fix. Operator: Si pe ce tel. tastati codul puk? Ea: Pai pe fix, nu?... 9. "Doamna!!!! Daca vorbesc la telefon din cada ma curentez?" 10. "Am facut si eu abonament si imi apar doar numerele de la politie, salvare, etc.... Numerele prietenilor mei cand apar in agenda?" 11. Operator: Telefonul este dual band? Ea: DA, ESTE PORTOCALIU CU GALBEN. (!!!!!). 12. - As dori sa reziliez si eu contractul. - Si care ar fi motivul rezilierii? - Ieri mi-am pus telefonul la incarcat si dupa o ora a explodat! 13. "Domnule am cumparat si eu un tel din Grecia si-mi cere codul de tel. Imi puteti da si mie codul sa sparg telefonul?" 14. - Mai vreau si eu PUK-ul odata! - Ce s-a intamplat? - L-am scris pe nisip, dar a trecut un drac de copil si l-a sters. - Pai si acum se poate intampla. - Nu, ca acum am intarit cu apa si am batatorit locul cu lopatica lu' fiica-mea. 15. 46

- Deci, pentru anularea redirectionarilor, trebuie sa mergeti in meniul Configurare apeluri! Tacere... - Ati inteles? - Da, deci ma duc inapoi de unde l-am luat, acolo in Tineretului. 16. "Daca folosesc calculatorul din telefon, ma costa ceva?" 17. - Nu stiu ce se-ntampla, nu mai pot trimite mesaje, iar de azi-noapte imi vine incontinuu acelasi mesaj... - Si care e textul mesajului? - "Noapte buna, Nelutu"... 18. "Nu ma descurc cu telefonul, am avut o copi lari e nefericita...!!" 19. Dupa cam 15 minute de discutii cu un client, se aude cineva batand intr-o usa care apoi se deschide, la care clientul tipa panicat: "Ocupat!!! Ocupat!!". 20. - D-na, eu fusei dusa p'afara si aparu un plic pa telefon. Da' nu umbla nimeni la el. Noi am mai sunat la dumneavoastra si ne-ati dat o formula cu stelute. Am cautat-o, acuma' am pus stelutele si nu dispare d-na, nu dispare plicu'! - Inseamna ca ati primit un mesaj. - Da nu umbla nime la el niciodata. - Ce aparat este? - Gesem d-na. 21. "Domnisoara.... vreti neaparat sa fac proces cu nevasta-mea???? Ma suna si voi o cuplati cu amanta mea???? S-au certat astea doua... scandal.... acum plang amandoua... Si aia micii.. Imi distrugeti familia!!!!" 22. "Domsoara Anca, dumneavoastra v-ar conveni sa va suiti pe casa sa vorbiti la telefon? Ca in armata, ies la -10 grade afara, imi iau ceva pe mine si fugi pe casa sa raspunzi la telefon. Odata s-a rupt scara, imi reparati dvs. telefonul daca imi scapa?" 23. Client: "Dom'le, eu am scurtcircuitat cartela!!" Operator: "Cum anume, puteti sa fiti mai explicit?" Client: "Pai... de 3 ori PIN, dup-aia PUK de nu-stiu-cate ori... si poc!!" 24. "Dom'le, eu va fac scandal! Si voua si lui! Il sun pe barbatul meu si-mi raspunde una cu nu stiu ce limbi straine... Ce treaba are el cu aia... cu limbile?" 25. "Si este cineva acuma pe Chat? Daca intru si nu e nimeni, ce fac? Stau asa, ca Bula, singur acolo?" 26. "Stii ce am facut cand a scazut semnalul? L-am scuturat, ca eram nervos, si si-a revenit imediat.." 27. - Ce valoare are factura dumneavoastra? - Nu stiu, de-aia am sunat la dumneavoastra! Cand stiu ca e gratuit 47

apelul, mi-e lene sa mai deschid plicul. 28. "Daca sun si eu de aici pana in Italia, imi spuneti si mie cu cat sunt compostata??" 29. "De ce ne dati tarifele in centi DACA ABONAMENTUL E IN DOLARI?!" 30. Era vorba de formula de deblocare a PIN2. Nu reusise sa-l deblocheze. Operator: "...Si, spuneti-mi, va rog, din ce pozitie ati introdus aceasta formula?" El: "Pai... din pozitia normala a omului, din picioare." 31 "Doamna, am un mesaj pe telefon, mi-a aparut o "fata", adica un cap patrat cu un ochi si un nas. Ce fac acum cu fata?" 32. "....Don'soara, io am scos cartela din telefon si am pus-o pe masa... si am pus ibricu' fierbinte pe ea si s-a topit..... acu' ce fac...?" 33. Operator: "Cu cine am placerea..." El: "Nu am nici o preferinta!" 34. - Cand platiti cel mai urgent? - Pai, nu stiu, ca deja mi-au taiat curentul si cablul acasa! Taiati-ma si dumneavostra, ca oricum mi-ar sta rau sa vorbesc pe intuneric! 35. - Desigur, imi puteti spune ce tip de telefon utilizati? (incercare esuata) - V-as ruga sa-mi descrieti telefonul dv. - Da, are trei taste supuse una peste alta in forma de piramida! 36. "Un prieten de-al meu a patit un necaz: a umblat cineva cu mobilarul lui si l-a blocat. Acum cere Puk... si altceva nu vrea si pace. Cine-i dom'ne puk asta? Si ce vrea de la noi?" 37. "Doamna, la un mesaj primele 3 cuvinte sunt gratuite?!?" 38. "Domnule draga, am tastat si eu codul pin, si mi-o zis "codul pin erodat" 39. El: Am si eu o problema cu incarcarea.... Operator: Adica? El: Mi-a cazut celularul din cartela... 40. "Credeti ca este o problema de retea? Dintr-o data mi-a scazut frecventa radio, deci toate casutele de pe telefon mi s-au golit, iar apoi mi-a aparut pe telefon "Cautare.....", adica ma cauta cineva. Cine credeti ca m-a cautat?" 41. "Daca trimit un sms pot sa scriu si prostii?!" 42. - D'soara!? Cum m-auziti? - Foarte bine! - Pai da, ca sunt in canal si am vrut sa stiu cum s-aude! 48

43.Operator: Ce tip de Motorola este? El: D-na nu stiu, dar este grasunel si cu marginile rotunjite... 44. El: Fiti amabil, cum pot afla nr de telefon al cartelei de pe care va sun? Operator: Cand ati cumparat-o nu vi s-a spus numarul? El: Pai... sa fiu sincer, o am de la un baiat care a furat-o de la cineva si... eu am furat-o de la el! 45. "D-ra. spuneti-mi si mie, tot vad pe tel. "Contactati operatorul de retea..."... Cine este, dati-mi si mie nr-ul lui de tel. sa-l sun si sa vad ce vrea de la mine? ..." 46. Client: Da' de ce imi vine factura? Operator: (blocat total) pai... serviciile noastre (bla-bla) Client: Da' io ce fac cu ea ca de vreo luna a venit? Operator: Pai recomandarea mea este sa o platiti Client: Da' de ce sa o platesc?.... Si daca n-o platesc? Nu vreau dom'ne s-o platesc. Asta-i buna! Nu vreau si gata!!! 47. -. ...Spuneti-mi, va rog, cand ati facut ultima incarcare a cartelei dvs.? - Ieri seara. Am tinut-o vreo 4 ore la incarcat. 48. "Mi-apare si mie o scrisoare pe ecran... spuneti-mi cum pot sa intru in contact cu ea..?" 49. -. ..Am si eu telefonul blocat... - Ce va scrie acum pe tel? -..."etern cod PUK!!!!" (dupa ce tasteaza PUK): - Ce va apare pe tel? -. ..."etern nev PIN!!!"... 50. -. ..Ce se intampla domnule ca de 3 luni de zile nu mai primesc factura? - Pai haideti sa verificam daca adresa de facturare este cea corecta (si era)... - Aveti probleme in primirea corespondentei? - Pai ce probleme sa am ca aici in scara blocului nostru numai vecinul de la 2 are cutie, restul sunt demolate!!! 51. "As dori sa-mi activez serviciul de ocolire de identitate..." 52. "Am sunat sa va rog sa-mi blocati cartela pt. ca mi-a fost rapit telefonul!" 53. "Ia ziceti, serviciul asta, Cost Control, pe cine controleaza, de fapt? Pe noi sau pe dumneavoastra?" 54. - Buna seara, vreau sa dau si eu un telefon pe ascuns! - Ce tip de telefon folositi? - Nu stiu, ca e intuneric in casa. 55. "Am sunat la 444 si colega dumneavoastra automatizata mi-a spus la revedere". 49

Ion i Gheorghe Ion i Gheorghe se ntlnesc la un col de strad. ntreab Ion pe Gheorghe: - Unde meri, m? - Nu tiu! Da' tu unde meri, m? - Nu tiu! - No, atunci hai p-aci c-i mai aproape... - Ioane, tu tii ce-i sta? - Ce-i, Gheorghe? - Benoclu, b! Vezi cu el departe. Asear te-am vzut cum o f****i pe nevast-ta. - Du-l, b, napoi, e defect, eu asear am fost la Baia Mare. Un pilot, un marinar i Badea Gheorghe stteau de vorb. Pilotul spune: - Eu, cnd aterizez, mi sun nevasta i o avertizez c am ajuns. S nu am probleme! Marinarul la fel: - Cnd a acosteaz nava, dau telefon acas, s nu am neplceri! Badea Gheorghe tcea. Amndoi au srit pe el cu ntrebrile: - Cum, tu nu faci la fel, ca s nu ai probleme? La care el zice: - Nu, eu sun la u i m duc la geam! N-a scpat nici unul pn acum! n tramvai, Badea Gheorghe calc o doamn pe picior. Aceasta, indignat, zice: - Animalule! La care badea zice: - Te pomeneti c tu oi fi plant... - De ce te plngi, bade Gheorghe? - Domnu' doftor, 'nainte, cnd m uitam la o muiere, gata eram. Amu, pot s m uit i-o sptmn... - Bade drag, eu snt doctor de ochi. Matale trebuie s mergi la alt specialist. - Ba! Eu crez c la ochi i baiu... Badea Gheorghe pleac la cosit. Spre sear, este gsit leinat de nite vecini, este stropit cu ap i, dup un timp, omul i revine: - Ce-i, bade Gheorghe? Eti bolnav? De ce-ai leinat? - De foame. - De foame? Da' lelea Mrie nu i-o pus de mncare? - Ba mi-o pus pit i slan, da' mi-am fost uitat brica acas. Badea Gheorghe se plimb pe strad cu cei doi copii ai lui. Un cunoscut i spune: - Bade Gheorghe, ce faini coconi ai! i ce mai seamn ntre ei! - D'api cum nu, c doar s gemeni. - i ci ani au? - Biatul are patru, iar fata cinci. Gheorghe i nmormnteaz soacra. Vine omul acas i, cnd s deschid poarta, i pic o igl n cap, la care Gheorghe, contrariat, zice: - Deja ai ajuns? ntorcndu-se de la coas, badea Gheorghe l vede pe Ion, cu un cercel n ureche, plimbndu-se pe uli. - Da' bine, m, Ioane, m, tu pori cercel, m? - No, d'api... - Da' bine, m, Ioane, m, te credeam om serios... - No... - Da' bine, m, Ioane, de cnd i-oi pus tu cercel, m? 50

- D-api, de cnd l-o gsit Maria n patul nostru... Doi ciobani: - Gheorghe, am gsit o modalitate ca s nu-i mai miroas urt ciorapii! - Care, m? - Nu-i mai pori! Cum s-a dovedit c badea Gheorghe este rasist. Sttea badea Gheorghe seara n poart. Vine un negru, intr n curtea lui i ia doi pui. Se uit badea Gheorghe dup el i zice: - No! Dup ceva timp, iar vine negrul i pleac cu un sac de pui din curte. Iar se uit badea Gheorghe dup el i zice: - No,m! Nu dup mult timp, negrul se ntoarce, intr iar n curte pe lng badea Gheorghe i pleac cu to i puii. Se uit badea Gheorghe lung dup el i izbucnete: - No, m, apoi s nu-l bagi n p***a m-sii... Gheorghe se ntorcea seara de la cmp, obosit, murdar, transpirat, dup o zi fierbinte de munc. Se trte fr chef n curte. Vecinul su, Ion, care sttea la soare, pe un ezlong, cu un pahar lng el, iar nevast-sa n bikini fcndu-i vnt cu un evantai, i strig: - Ce faci, b Gheorghe, vii de la munc, ... B, da' fraier mai eti... uit-te la tine cum ari... Mai uor cu munca, ce eti aa prost? tii tu, e o vorb din btrni: f**i, nu f**i, vremea p**ii trece. Gheorghe tace i nghite, dar bag la cap. A doua zi, Gheorghe sttea n curte sub umbrelu, la slip, iar nevast-sa i servea ceva de but. Se simea bine omu'. Spre sear, vecinul din partea ailalt venea de la munc, murdar i obosit, ca vai de el. Gheorghe l apostrofeaz: - Ce faci, b Ilie, munceti, munceti... Mai las-o naibii de munc... tii tu, e o vorb din btrni: f**i, nu f**i, vremea trece, bi p**... Badea Gheorghe era la cosit iarba de pe marginea anului. Deodat trece o main cu vitez i calc o gin care mergea pe strad. oferul, speriat, oprete i ncearc s-i repare greeala, pltindu-i omului gina. Ridic de jos gina moart i se duce spre badea Gheorghe, care privea nepstor scena, i-i spune: - Bade, e a matale gina asta? Badea Gheorghe se uit insistent la gin i spune oarecum ncurcat: - No! Eu n-am gini aa late! - Bade Gheorghe, dumneata eti singurul martor al celor ntmplate. Este adevrat ce susine domnioara i anume c a fost trntit i apoi au fcut dragoste n pdure? Badea se gndete ndelung, dup care spune: - Asta eu nu tiu, dac au fcut sau nu dragoste. Eu numai att am vzut: c se futeau. ntr-o zi, Ion l ntreab pe vecinul su Gheorghe: - B, Gheorghe, poi s m ajui astzi s tai lemnele astea? - Nu se poate, am o boal veneric! - Cum? Ce boal ai? - M doare n p**! Se duce badea Gheorghe la dentist i-ntreab: - Taic, soluie de dizolvat dinii avei? - Tataie, lumea vine aici s-i pun dinii, nu s-i strice, rspunde doctorul. Dar de ce-i trebuie soluia? - Uite, taic, mi-am nghiit placa i, de-o sptmn, de cte ori m duc la WC i-apoi dau s m terg, m muc de degete... Badea Gheorghe sttea, fuma o igar i i fcea laba lui sptmnal. Termin igara, vine o musc i i se aeaz pe fa. El i arde o palm i o omoar. Dup care exclam: 51

- B, ce via dur am: droguri, sex, violen! Badea Gheorghe a nceput s repare acoperiul casei. Partea bun e c a ajuns n vrful casei. Partea proast e c a nceput s alunece. Partea bun e c s-a prins de burlanul casei. Partea proast e c burlanul s-a rupt. Partea bun e c sub el era o cpi de fn. Partea proast e c n capi era o furc cu epii n sus. Partea bun e c n-a czut pe furc. Partea proast e c nici pe capi n-a czut... Gheorghe i Vasile, pe drumul Clujului, vd o broasc estoas: - Vasile, ce-o fi asta? St Vasile i cuget , i cuget... - Gheorghe, asta ori i ceva, ori mere undeva. Badea Gheorghe sttea la oi. La un moment dat, apare un lupttor de kung-fu, care i zice: - Snt lupttor de kung-fu i am s-i fur toate oile! Badea Gheo sttea linitit. Lupttorul i mai spune nc o dat. La care se ridic badea i l snopete cu bta, dup care i zice: - No, kum-fu? Bul Bul completeaz o fi personal pentru angajare. La data naterii trece 15 august. - n ce an? ntreab funcionara de la oficiul forelor de munc. - n fiecare an! - Bul, ce este whisky-ul? - Whisky-ul este butura pe care alegtorii o beau prin reprezentanii lor din parlament. Un general inspecteaz plutonul lui Bul. Ajunge la acesta, l bate prietenos pe umr i zice: - Cum i merge, fiul meu? La care Bul radios: - Ce bine c am dat de tine, tat, mama te caut de ani i ani... - Bul, care este cea mai urt soart a unui cine? - Bsescu. Bul l ntreab pe trul: - Esti mecher? - Bineneles. - Atunci d-i un cap n gur! Profesorul ntreab: - Mi Bul, toat ora ai stat cu cu cte o bil verde n ambele mini i n-ai scris nimic. De ce? - Ca s am control total asupra profesorului de matematic, dl. Green. Bul se plimba cu taic-su pe strad. La un col, un om foarte gras se cntrete. Cntarul este ns stricat i arat doar vreo 10 kilograme. - Uite, tat, omul sta este gol pe dinuntru... - Bul, de ce plngi? ntreab mama lui Bul. - Pentru c vecinul nu se joac dect cu tine! Bul vine acas de la grdina zoologic i povestete: 52

- tii, tat, la grdina zoologic am ajuns la o cuc, i... i... - Ei, spune odat! - i domnul profesor a spus c este o barz. - nseamn c a fost chiar o barz. - Pi bine, tat, dar de cnd am vorbit despre barz, am crezut c nu exist o asemenea pasre... - Bul, azi vei rspunde din legea lui Arhimede. Ce se ntmpl dac te scufunzi n cad? - Sun telefonul... - Bul, cum se numete acel legmnt ce apropie o femeie de un brbat? - Un colier... Bul, cnd era mic, se duce la ta-su i l ntreab: - Tat, ce e la penis? Tatl se deschide la li i i arat obiectul lui Bul: - Uite, fiule, acesta este un penis, iar ca fapt divers acesta este un penis perfect! A doua zi, la coal, Bul i cheam colegii, i deschide liul, scoate obiectul i le spune: - Biei, acesta este un penis, iar ca fapt divers, dac era cu 3 cm mai scurt, era un penis perfect. Bul povestete la coal btlia de la Rovine: - Mam, s fi vzut ce era acolo! Tunuri, sgei, puti... Mam, i-au btut romnii p turci de s-au c***t p ei. Dar dup aia i-au btut turcii p romni de s-au c***t p ei, apoi iar i-au btut romnii p turci de s-au c***t p ei, i iar turcii i-au btut p romni de s-au... - Bine, bine, m Bul, i cum s-a terminat btlia ? - Pi, cnd a venit pdurarul i le-a zis "Ia crai-v, m, de-aici c mi-ai mpuit pdurea!". Moare mtua lui Bul din Frana i i las mo tenire. Dup un timp, l ntreab profesoara pe Bul la coal: - M, Bul, ce i-a lsat mtua ta din Frana motenire? - (Calm) Dou nutrii. - Ce, m, nutrii? - (Nedumerit) Nu, dou! Bul se plimba cu taic-su prin muni. Deodat, taic-su dispare. Bul, agitat, ntreab: - Tat, ai czut n prpastie? - Daaaa. - i ai pit ceva? - Nuuuu, se aude din prpastie. - Dar e adnc prpastia? - nc n-am ajuns... - Ei, ei! i spune profesorul lui Bul. Numai la sex te gndeti... Nu se poate tri din-aa ceva! - Cum s nu! Dac ai vedea-o pe sora mea cea mai mare... - Bul, ce faci? Cine i-a spus c poi s i bagi aa, pur i simplu, minile sub fusta mea? - Toat lumea... Cica era Bul cu doi prieteni i se tot ludau care a avut cea mai btrn bunic. - Bunica mea a avut 78 de ani cnd a murit. - Slab, bunica mea a avut 94 de ani cnd a murit. Bula: - i mai slab, pi bunica mea a fost aa de btrn nct a trebuit s o scoat tata n curte s o mpute, c nu mai murea nicicum. Bul se nsoar i, dup ceva timp, se ntlnete cu vechii lui prieteni, care l ntreab: - Bi Bul, cum e nevast-ta? 53

- Cum s fie, este marf, doar c este cam somnoroas. De cte ori ieim pe strad, cnd vede un brbat bine, ea mereu spune: "Mam, ce m-a culca cu sta". Elevilor li se d o compunere cu tema: Aciunea s se petreac n nalta societate, s aiba o tematic religioas, s cuprind dragoste, dar i mister. Bul a adus primul o compunere, foarte scurt: "Ducesa spuse: - Tu-i ceara m-sii, iar am rmas gravid i nu tiu cu cine." La ora de anatomie, la recapitulare, profesoara o scoal pe Maria n picioare i o ntreab: - Spune, ce tii despre penis? - Aaaaa... Bul, d-mi fiuica! Bul, fr s se gndeasc prea mult, o scoate i i-o pune-n palm. Curajoas, Maria ncepe s rspund: - Aaaa... Penisul este un muchi de circa 5 cm, rectific, este un cartilaj de circa 10 cm, rectific, este un os de circa 20 cm! n toiul nopii, Bul, cu vnti pe fa i cu dou valize n mini, sun la ua casei lui taic-su. - Ce-i cu tine, Bul, la ora asta i n halul sta? - M-am certat cu nevast-mea. - i a ndrznit curva aia s dea n tine? Eu, n locul tu, o fceam buci! Bula, rnjind: - Dar ce credeai c am n valize? - Ce vrei s te faci cnd vei fi mare? - Vreau s m fac soldat. - Dar dumanii te vor omor... - Atunci m fac duman! La o inspecie, nvtoarea le arat copiilor fotografii cu personaje cunoscute. Arat poza cu Lctu: - Cine e acesta? Bul ridic mna: - Lctu! - Bravo, dar acesta? artnd poza lui Hagi. - Hagi, strig Bul. - Bravo, vd c te descurci bine, iar nvtoarea le arat poza cu Ceauescu. Nimeni nimic. - Nu se poate s nu l cunoatei, nici tu, Bul, nu tii? - Nu, c pe tia de la Craiova nu-i cunosc. Bul vine de la coal: - Tat, doamna profesoar mi-a dat un 4 astzi. - Trebuie primit o pedeaps. - S i spun unde st? Bul pleac n excursie la Paris. - Adu-mi i mie un sifilis! l roag trul. Dup o lun, prietenii se rentlnesc. - M-ai uitat cu sifilisul la, i repro eaz trul. - Ba nu te-am uitat! i l-am adus nc de acum 10 zile... Nu erai acas, aa c l-am lsat la nevastta. Bul iese noaptea beat dintr-o crcium. l acosteaz o negres: - Ei, iubitule, vii cu mine acas? - Da' ce s caut eu noaptea taman n Africa? 54

- Bul, care este cea mai grav boal a cinelui? - Dac este omort... De ziua soacrei, Bul se prezint cu un pacheel ntr-o mn i cu o puc n cealalt. - La muli ani, mam soacr! i-am adus o pereche de cercei de aur. - Mulumesc, gineric. Da' cu puca ce vrei s faci? - Pi de guri n urechi nu ai nevoie? Rodica e cea mai uric fat din clas. ntr-o zi, Bul o ntreab: - Rodica, tii ce o s peti tu cnd o s fii mare? - Nu. - Nimic. - Bul, ce este whisky-ul? - Whisky-ul este butura pe care alegtorii o beau prin reprezentanii lor din Parlament. - Mmico, ginile beau benzin? - Nu, Bulior! - i atunci de ce se scumpesc oule de cte ori Guvernul scumpete benzina? - Alo? Casa Bul? - Doar Bul, casa a luat-o apele ieri. Bul se duce la restaurantul chinezesc i comand un bol cu melci. Ia primul melc, l suge i l mnnc. Ia al doilea melc, l suge i l mnnc. Ia al treilea melc, l suge i nimic. Suge, suge i nimic. Se uit n cochilie i l vede pe melc proptit n cochilie, care i zice: - Suge! Suge! Cnd s-au cstorit Bul i Bubulina, n timpul ceremoniei religioase, preotul le zice: - Soia trebuie s tolereze so ul. So ul trebuie s tolereze so ia! i aa casa lor a ajuns o cas de toleran. Bul sosete de la coal plngnd : - Mam, toi copiii de la coal i bat joc de mine... mi strig c snt vampir.... - Las-i n pace c snt proti! Mai bine treci la mas c i se coaguleaz ciorba Bul vine noaptea acas cu Trul i i arat apartamentul: - ncet s nu o trezim pe nevast-mea. Aici e buctria, aici e baia, aici sufrageria i aici dormitorul. Cea din pat e nevast -mea, iar cel de lng ea snt eu. Bul i Trul dezlegau integrame: - Bul, organ genital la femei? - Orizontal sau vertical? - Orizontal. - Pi atunci e gura! Parautitii sreau dintr-un avion. Sar toi i mai rmne Bula i cu cpitanul. - Dom' cpitan, eu nu pot s sar, zice Bul. - De ce, mi? - Am visat ieri c nu mi se deschide parauta. - Ia, m, parauta mea, d-mi parauta ta i sri! Superstiiosule! Sare Bul, se deschide parauta i la un moment dat se aude pe lng el un uierat i o voce de jos: - Bga-i-ai p**a-n el de vis Bul era ntr-un autobuz i sttea lng o bab cu un ochi de sticl. La un moment dat, baba i arunc ochiul de sticl n sus. 55

- Ce faci, babo? - Vreau s vd dac mai sunt locuri n fa. - Mam, zise Bul, il vezi pe omul la care trece strada acum? Cu nici un chip s nu stai de vorb cu el! - Dar cnd m-ai vzut tu stnd de vorb cu strinii? - Niciodat , dar la e profesorul meu de matematic. tii cum a scpat Bul de SIDA? A murit de cancer Bul la ora de chimie. Profesoara deseneaz o eprubet pe tabl i-i ntreab pe copii ce reprezint. - O p**, zice Bul. - Cum poi vorbi aa urt, Bul? l chem pe dl. director. Vine directorul, l mutruluiete pe Bul, iar la ieirea din clas ntreab: - i cine a desenat p**a asta pe tabl? Bul face rost de o igar cu marihuana. Iese pe balcon i o aprinde. Trage 2-3 fumuri... nimic! - Ia uite, am dat i o groaz de bani pe ea i nimic. Deodat prin fa i trece un glob mare de foc. - Ce dracu se ntmpl, dau tia cu bombe? Mai st i fumeaz, njurnd c nu are nici un efect cnd iar i trece prin fa un glob mare de foc. - Ce dracu'? Enervat, stinge igara i intr n cas. - Pe unde ai fost, mam? l ntreab maic-sa. - Am fumat o igar pe balcon. - Dou zile, mam? Bul i Iic se gndesc s plece n Germania i s fac trafic de veverie.Netiind unde s le pun, le ascund n chilo i. La grani, Bul trece i pe Iic l prind. Dup civa ani, Bul se ntoarce i l ntreab: - B Iic, cum de te-au prins? - B Bul, cnd mi-au confundat gaura fundului cu scorbura, am rezistat. Cnd mi-au confundat c****le cu nucile, iar am rezistat. Dar, cnd au vrut s bage nucile n scorbur, n-am mai rezistat! Profesoara intr n clas n prima zi i zice: - Bun dimineaa, copii! - Bun dimineaa mea, zic copiii. Profa nu prea tie ce s cread, dar nu zice nimic. A doua zi: - Bun dimineaa,copii! - Bun dimineaa mea. Profa iari nu zice nimic, crede c copiii nu prea tiu bine limba. A treia zi, Bul lipsete: - Bun dimineaa, copii! - Bun dimineaa, zic copiii. Profa i d seama c Bul vrea s o enerveze i de aceea tot zice "mea" la sfrit. Vorbete cu copiii ca n ziua care vine s nu-i mai rspund la salut. Intr n clas i zice: - Buna dimineaa, copii! La care Bul: - Du-te-n p**a mea! - Ce faci, Bul? Tot la cantin mnnci? Parc ai zis c te nsori. - Pi, m-am nsurat. - i parc ziceai c o s te nsori cu o femeie care s fie doamn n societate, buct reas n buctrie i curv n dormitor. - Da, ns am nimerit-o s fie doamn n buctrie, buctreas n dormitor i curv n societate O btrnic intr n cancelarie la coal. 56

- Snt bunica lui Bul, a dori s l nvoii de la ultima or s m ajute. - Cred c nu se poate, Bul nu a venit azi la coal. - Dar unde este? - Cred c la nmormntarea dv. tii cum a scpat Bul de SIDA? A murit de cancer. Bul la facultatea de medicin: Profesorul de ORL al lui Bul urma s se pensioneze. Fiecare elev din clas i-a fcut cte un cadou. Profesorul a luat fiecare cadou n parte, s-a bucurat, etc. A venit i rndul lui Bul s-i dea cadoul. Bul, fiind srac, dar talentat, a desenat pe tabl o ureche mare i profesorul cum iese din ea cu un buchet de flori n mn... Cnd vede profu' asta, ncepe s rd. ntr-o scurt pauz ntre dou hohote de rs, spune: - Bul, tocmai mi-am amintit c peste 2 sptmni iese la pensie profesorul de ginecologie! - Ce ai vrea s-i aduc barza, Bul? l ntreab mama. - O biciclet, dac nu te doare prea tare p***a. Bul intr n baie peste maic-sa care era dezbrcat. Imediat mama lui Bul i acoper partea dintre picioare cu minile. - Ce ai acolo, mam? ntreab Bul. - O psric. - Ai grij s nu-i intre n p***! Copiii la coal discut despre felul cum fumeaz taii lor. Ionel: Tata scoate fum pe gur i pe nas. Gigel: Mare scofal. Al meu scoate fum pe gur, pe nas i pe urechi. Fnel: S-l vezi pe al meu, cnd scoate fum i pe ochi. Bul: Ce vorbii voi acolo? Tata scoate fum pe gur, pe nas, pe urechi, pe ochi i pe c*r. - Ce spui, Bul?? L-ai vzut tu scond fum pe c*r? - Nu, dar i-am vzut chilo ii plini de nicotin. - De ce ai lipsit ieri de la coal, Bul? - A murit bunicul. - De ce mini, Bul, pentru c eu azi, n drum spre coal, l-am vzut pe bunicul tu pe balcon. - Nu mint, doamn, l-a sprijinit tata acolo pentru c azi e zi de pensie. La coal, ora de anatomie. Profesoara ntreab: - Ce este inima? Bul se agit cu mna pe sus. - Inima, doamn profesoar, este un organ principal al corpului care are dou picioare. - Cum aa, Bul? - Pi asear treceam pe sub fereastra dv. i am auzit o voce de brbat zicnd: "Inimioara mea, desf picioarele". Soia lui Bul, ntr-o diminea: - Bul, cum i plac oule? - Mngiate! Soia lui Bul, n dimineaa de dup nunt: - Bul, vrei s-i fierb un ou pentru micul dejun? - Mai bine fierbe-i tu o ! Bul copil, acas. Se stricase ceva la robinetele de la baie, motiv pentru care a venit un instalator s repare. Bul, curios din fire, nu-l slbete din ochi pe instalator. De cte ori acesta scoate din trus vreo scul, Bul e cu ntrebrile. Instalatorul scoate un patent. - Ce e acesta, nene? 57

- Un patent! - Are i tata' meu dou, unul mai mic cu care mai repar n cas i unul mai mare cu care repar maina ! Instalatorul, enervat, scoate o cheie francez. - Ce e asta, nene? - O cheie francez! - Are i tata' meu dou, una mai mic cu care mai repar n cas i una mai mare cu care repar maina ! Faza se repet cu mai multe scule. La un moment dat, instalatorul vrea s fac pipi i se descheie la li. - Ce e asta, nene? - O p**, zice instalatorul exasperat. - Are i tata' meu dou, una mai mic cu care face pipi i una mai mare cu care o spal pe mama pe dini! Bul era student la Facultatea de Medicin. Sesiune de examene. Profesorul i asistentul au luat diverse organe de la un cadavru i le-au pus ntr-un sac negru. Studenii trebuiau s intre n sal, s bage mna n sac, s palpeze un organ, s recunoasc organul numai prin palpare, s spun ce organ este, s-l scoata din sac i s prezinte tot ce au nvat despre organul respectiv. Maricica intr, bag mna n sac i spune: Rinichi! l scoate, ntr-adevr un rinichi, se apuc i spune tot ce tie despre el. Intr Gigel. Bag mna n sac, palpeaz i spune: Ficat! l scoate, ntr-adevr un ficat, se apuc i spune tot ce tie despre el. Faza se repet cu mai muli studeni. Intr Bul. Bag mna n sac, palpeaz i spune: Lebr! Profesorul, cu un aer superior, se uit zmbnd la asistent i i cere lui Bul s mai palpeze o dat. Bul se conformeaz, cu acelai verdict: Lebr! Profesorul, cu acelai aer superior, se uit din nou zmbind la asistent i i cere lui Bul s mai palpeze o dat. Scena se repeta de cteva ori. Bul e constant n verdict, motiv pentru care profesorul i cere s scoat organul din sac. Stupoare. Bula avea dreptate: un lebr. Profesorul: - Domnule asistent, atunci oare ce am mncat noi n pauza de prnz? La coal, n prima zi, profesoara ntreab despre meseriile prinilor. Gigel: - Tata e muncitor ! - Atunci stai n prima banc, Gigel! Aa spune i partidul: muncitori, rani, intelectuali. Ionel: - Tata e mcelar! - Gigel, treci tu n banca a doua, iar tu, Ionel, n prima banc! Faza se repet cu diveri copii, cu prini cu meserii dintre cele mai interesante. Se ajunge i la Bul. - Tata e la Securitate ! - Atunci, Bul, tu o s stai n prima banc! Dar, Bul, ce face tatl tu acolo? - Nu tiu, asear l-au luat! Bul a aflat ce e fericirea adevrat doar cnd s-a cstorit... dar era deja prea trziu! Bul apare n faa ofierului strii civile cu o fat de 14 ani. Acesta i explic: - Din pcate, nu v pot cstori dect cu acordul scris al prinilor fetei, la aceasta vrst. - Hmm!... Cine crezi tu c e la care st cu puca la intrare? Bul mergea la coal. Trece el pe lng un antier, pune laba pe o crmid. La coal, se ntoarce profa s scrie pe tabl, pac, Bul d cu crmida-n ea. Se-ntoarce aia: - Bul, tu ai dat ! - S moar mama dac am dat! Sa duce Bul acas, m-sa moart. A doua zi, se duce Bul, ia crmida, pac, d cu ea dupa 58

prof. - Bul, tu ai dat ! - S moar sor-mea dac am dat! Sa duce Bul acas, sor-sa moart. A treia zi, se duce Bul, ia crmida, pac, d cu ea din nou. Sentoarce profa: - Bul, tu ai dat ! - S moar taic-miu dac am dat! Sa duce Bul acas, taic-su fcea bagajele. - Ce faci, tat? - Ne mutm dracu' de-aici. A murit m-ta, a murit sor-ta, azi a murit i vecinul! Bulina mergea fericit prin pdure. La un moment dat, se ntlnete cu o btrnic. - Fata mamei, zice btrna, de ce eti tu aa de fericit? - M-am ntlnit cu Bul i mi-a artat "cheia fericirii". - Al dracului, i mie mi-a zis c-i fluier i m-a pus s suflu n el! Bul n prima zi la coal, foarte agitat. Profesoara l vede aa de nervos i l ntreab: - Ce ai, Bul, de eti aa de nervos? - Pi se poate, doamna profesoar, pe u scrie clasa 1 i aici snt bnci de lemn... Merge Bul cu ta-su la plimbare ntr-un Lstun. La un moment dat, ntreab Bul: - Tat, tat, chestia aia din dreapta este Marele Zid Chinezesc? - Nu, Bul, aia este bordura - Bul, de ziua ta, vei avea un tort cu cinci lumnri. - tiu, mami! Dar eu a prefera s fie cinci torturi cu o singur lumnare! - Tat, ce este de fapt un actor, aa cum eti tu? - Un actor? Ei, fiule, cum s-i explic, actorul e un om care se duce pn la marginea scenei, privete n culise, unde se afl resturi de decor, crpe, hrtii aruncate, praf, mizerie, i spune: "Ce privelite mrea se vede de la fereastra asta!". Se termin orele mai devreme: - Luai-v boarfele i plecai acas. - ... - Ce faci, Bul, nu pleci? - Nu, c boarfa mea are ore pn la unu. - Mam, m-a btut tata de dou ori azi, nu' ce naiba a avut. - Pi de ce? - Prima oar cnd i-am artat carnetul de note i a doua oar cnd i-am spus c e al lui de cnd era elev. - Bul, ce nseamn anatomie? - Este ceva ce avem cu toii, dar se vede mai bine pe femei... - Bul, de ce este renumit Edison? - Din cauza descoperirilor sale. - Bine, bine, dar ce descoperiri? - Pi lui i datorm faptul c, dac vrem s ne ridicm din faa televizorului, nu trebuie s aprindem o lumnare. - Bul, azi vei rspunde din legea lui Arhimede. Ce se ntmpl dac te scufunzi n cad? - Sun telefonul... - Tat, tu mi-ai povestit c odat te-au dat afar de la coal? 59

- Da, Bul. Dar de ce m ntrebi? - Pentru c istoria se repet... ncepe coala i nvtoarea verific dac elevii tiu s numere pn la 15, cnd ajunge la Bul, acesta se ridic i spune: - Pi...1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, as, valet, dam, pop, joker Aflnd c se apropie Olimpiada, unde gloria suprem e aceea de a lua ct mai multe medalii de aur, Bul cere s fie introdus n lot, angajndu-se s ia cinci medalii, toate de aur. Cererea i este aprobat, Bul intr n lot, merge la Olimpiad, ia cinci medalii de aur, dar... este prins. ntors din luna de miere, Bul are un necaz: tnra lui so ioar se simte ru. Dup un minuios consult, medicul diagnosticheaz: - Domnule Bul, soia dv. e atins la plmni... - M flatai, domnule doctor! rspunse mndru Bul. Proaspt cstorit, Bul este recrutat i e repartizat la vntorii de munte. Dup 5-6 luni de instrucie fr nici o permisie, n plin iarn, unitatea pornete ntr-o aplicaie pe munte, chiar pe lng comuna unde Bul i lsase nevasta. Omenos, comandantul i acord o permisie de o noapte. Fericit, Bul i pune schiurile i realmente zboar spre mult dorita-i so ie. A doua zi, seara, in dormitor, Bul organizeaz un concurs-ghicitoare: - Cine-mi spune care snt primele trei lucruri pe care le-am fcut cnd am ajuns acas? - n primul rnd, i-ai salutat familia, opineaz cineva. - Greit! n primul rnd m-am culcat cu nevast-mea! Al doilea? - i-ai salutat familia! - Greit! M-am culcat a doua oar cu nevast-mea! i al treilea? - Te-ai culcat a treia oar cu nevast -ta! - Nu, nici chiar aa, spune Bul. n al treilea rnd... mi-am scos schiurile din picioare! Bul (mic) cu ta-su la piscin. Merg ei pe marginea piscinei i Bul alunec pe faiana ud. n ultima clip, se apuc de pua lu' ta-su i se salveaz. La care ta-su se uit n jos i i zice cu dispre: - Vezi, b, dac erai cu m-ta i sprgeai capu'! Bul vede pentru prima dat n via un curcubeu: - Mam, uite ce reclam frumoas! - trul! Sora mea vede i n ntuneric! - Cum aa, Bul? - Pi stteam ieri n camer, era ntuneric, i ea a spus ctre logodnicul ei: "Iar nu te-ai brbierit?" - Bul, ce nseamn s fii diplomat? - S te gndeti de dou ori nainte s nu spui nimic... Bul asista la un concurs de atletism. - Tat, tia care alearg, o s ia to i premii? - Numai primul dintre ei, fiule. - Atunci, ceilali de ce mai alearg? - Mama, d-mi o bomboan - spune Bul. - Bul, nainte de mas nu i dau nici o bomboan! - Dac nu mi dai, o s-i art cinelui unde ai ascuns crnaii. - Am nvat ieri la coal ca apa nu are nici miros, nici gust, nici culoare, dar nu este adevrat spune Bul mamei sale. - De ce spui asta? - Pentru c am pus ieri doi decilitri de ap n berea lui taic-miu i a observat imediat... 60

- Ei, ce n-a da ca Parisul s fie capitala Italiei, ofteaz Bul. - De ce? ntreab tatl. - Pentru c aa am scris azi n tez, la Geografie. - Bancnota asta de o sut de mii e fals, putiulic! Nu po i s cumperi nimic cu ea. - Dar nici nu vreau s cumpr. Tticul m-a trimis doar s-o schimb. - Bul, azi ai fost indisciplinat, te-ai purtat n mod jignitor. Drept pedeaps, vei rmne dou ore n clas, dup program, i vei nva. Rmn i eu s te supraveghez, tot am de corectat tezele. - Mi-e egal, domnioar profesoar. Dar ce va spune lumea despre noi? - Bul, ajunge, ai luat deja trei porii de plcint! - Bine, mam! Vrei s mnnc elegant, dar nu m lai s exersez. - Bul, ce meserie ai? - Snt imitator de viermi. - Cum adic? - Fac gurele n mobil la un negustor de antichiti Bul la cabinetul medical al regimentului: - Dom' doctor, m simt foarte ru! - Unde v simii ru? - S trii, aici, n armat ! - n sfrit, Bul a nceput s se intereseze de femei! - Dar de unde tii asta att de precis? - Mi s-a plns nevasta! O tip fcea autostopul. Nimeni nu oprea. ntr-un trziu, Bul trece cu bicicleta i se hotrte s o ia pe cadru. Dup un timp, tipa gndea: "Doamne. ce prost e! Nu-i d seama c n-am chilo i!" Iar Bul: "De-ar ti c n-am cadru la biciclet!" Bul avea probleme cu potena. Merge la doctor, iar acesta i zice: - i dau praful acesta, pe care trebuie s-l pui n mncare i erecia va veni imediat. Bucuros, n drum spre cas, pentru a face o bucurie so iei sale, Bul intr ntr-un restaurant i comand o porie de mici i spune buctarului s pun praful n ei. Dup o or de ateptare, Bul, revoltat, l ntreab pe osptar: - Ce se mai aude cu micii ia, dom'le? - Domnule, buctaru-i disperat: cum aeaz micii pe grtar, ei se ridic n picioare. - Bul, cum se cheam animalul de care i leului i e fric? - Leoaica, doamn profesoar. La ora de istorie, la lucrare se cere s se numeasc unsprezece mari personaliti. La sfritul orei, profesoara: - Bul, tu de ce nu ai predat nc lucrarea? - Doamn profesoar, nu tiu pe cine s pun pe post de mijloca central - Mam! Am omorat cinci mute dintr-o singur lovitur! povestete Bul. Dou erau masculi i trei femele. - Cum i-ai dat seama de acest lucru? - Pi dou erau pe mas i trei pe oglind. Bul avea probleme cu "organul" su din cauza c dimensiunile acestuia nu se mai mreau. 61

Suprat, se duce la doctor s-i spun psul. - Dom' doctor... tii... nu mai crete! - Ai venit la fix, pentru c sptmna aceasta am primit o alifie nou care te va ajuta. Trebuie s-o foloseti zilnic la ora 12. Bul pleac fericit i, din acea zi, de fiecare dat la ora 12 fcea "tratamentul". ntr-o zi de duminic, se ntmpl ca Bul s fie ntr-un tren n compartiment cu o tip sexy... 11:59: Bul devine tot mai nervos. Apoi se gndete: "Dect s nu mai creasc, mai bine ndur ruinea..." i scoate alifia i ncepe: - Melc, melc codobelc... Este ntrerupt de tipa respectiv: - Nu v suprai, este cumva ora 12? - Da. - Vine, vine primvara! ncepu tipa frecndu-i snii cu un alt fel de alifie... La coal, nvtoarea le cere copiilor s-i invite la coala bunicii i strbunicii, dac acetia au fost martori la Rscoala din 1907. A doua zi, la ora de istorie apare Bul cu bunicu-su: - Povestete-ne, bace Bul, cum o fost atuncea, zice nvtoarea. - Pi, fata mea. eu pe atuncea eram n putere... edeam eu pe-acas cu lucrul cnd numai ce vine vecinul Petre n fug: m Bul, ia repede o sap, un topor, ce ai, i vino repede c-i ara n primejdie. Luat-am eu securea din ur i haida cu vecinul n centrul satului... Colo satu'n pr... Da' nu zici c-or venit alii mai tari ca noi, ne btur bine i ne bgar n dube... - Bace Bul, zice nvtoarea, ceva nu se potrivete. Pe-atuncea nu erau dube... 'mnetale precis nu-i aminteti de ce trebuie. Ia mai gndete-te o r. - Fata mea, zice Bul seniorul, cred c ai dreptate... amu' mi amintesc cum o fost... edeam eu cu vecinu' Petre n crm, la un oi de uic, i numa' ce vine la noi crciumaru' i ne zice: - M Petre, m Bul, merei repede pe la casele voastre i luai-v ori coasa ori furca, ce-i avea, i mergei la adunare c-i bai de ar! Merserm noi pe-acas, luarm furcile i haida n centru' satului... Colo tt satu' cu cel i purcel... Da' nu zici c venir alii mai buni ca noi, ne btur bine i ne suir n dube... - Bace Bul, iar nu-i bine. 'mnetale le cam ncurci i nu-i mai aminteti corect tot ce-a fost, zice nvtoarea. - Iertai-l, zice Bul jr., tovara nvtoare pe bunicu', c el ntotdeauna ncurc rscoala cu cooperativizarea Toamna, n prima zi de coal, nvtoarea i ntreab pe copii unde i cum i-au petrecut vacana... Costel a fost la mare cu tata, a nvat s noate, Monica a fost la munte cu mama i o prieten, au fcut excursii. Iar Bul a fost la ar la bunica. Foarte entuziasmat, a nceput s povesteasc: - Bunica are gini, rae i dou vaci: una roie i una alb. i tii... tovara nvtoare... ntr-o zi a venit taurul de la comun i a f***t vaca roie. - Vai de mine, Bul, cum po i vorbi aa urt, iei afar i n pauz s vii la mine n cancelarie. Foarte suprat, n pauz, nvtoarea l ceart i-i spune: - tiu c eti un copil emancipat, dar nu se vorbete aa n faa copiilor. Trebuia s spui i tu c i-a fcut o surpriz i eu nelegeam. - Bine, tovara nvtoare, mi pare ru, o s fiu atent altadat. n toamna urmtoare, n prima zi de coal, nvtoarea iari ntreab copiii cum i-au petrecut vacana. Costel, de data asta, a fost la munte, Monica la mare, iar Bul tot la bunica. - Pe lng animalele ce le-a avut, bunica are i iepuri acum. i tii, tovara nvtoare, iari a venit taurul de la comun i a fcut o surpriz la vaca ro ie... a f***t-o pe vaca alb. Bul, student, este chemat de decan: - Bul, ai fost vzut azi-noapte n cminul fetelor. Pentru asta, trebuie s plteti, conform regulamentului, o amend de 10.000 de lei. Dac mai eti prins o dat, suma se dubleaz: 20.000 de lei. i aa mai departe. Bul, spirit ntreprinztor, ntreab: - Domnule decan, dac achit n avans pentru tot semestrul, oferii vreun discount? 62

La coal, profesoara i zice lui Bul: - Ascult, cum de aud numai lucruri negative despre tine: bei, fumezi, eti afemeiat. Nimic pozitiv nu ai n tine. - Ba da, doamn profesoar, snt seropozitiv. Bul i cumpr un papagal mecher ru, l aduce acas i-l pune n cuc. Seara aduce Bul o blond mito acas, se pun ei pe canapea, vorbesc ce vorbesc i Bul ncepe s-o ating. Papagalu' ncepe s comenteze: "Aaa, aaa, fetia, bulanu', bulanu". Tipa se oprete i pleac. Bul, suprat ru, i spune papagalului: "B, dac nu taci data viitoare, nu mai las o pan pe tine." A doua sear, aceeai poveste cu o tip brunet. Bul i ncepe treaba i papagalu' i el: "Aaaa, aaaa, bulanu', bulanu' ". i asta pleac i-l las pe Bul cu c****le ct merele. Bul, n culmea enervrii, ip la papagal: "Cioar mpuit! Asta-i ultima oar cnd te iert! Mai faci o singur dat chestia asta i te jumulesc tot". Papagalu' tace nspimntat. A treia sear, vine Bul acas cu o a treia tip. La fel ca i nainte, se suie Bul pe ea, ncepe s-o ating, s-o srute, papagalu' nimic. i scoate Bul chilo ii, se nfierbint tinerii bine, papagalu' tot nimic. Cnd s incepa treaba serioas, papagalu' nu mai rbda: "mi bag p**a-n ele de pene, dar faza asta trebuie comentat!" Bul i cu trul njurau foarte des. Odat , mama lor se hot rte s le cumpere biciclet la amndoi dac nu njur mcar 1 zi. Trece dimineaa, trece amiaza, seara Bul las geamul deschis i apare un mo , la care Bul spune: - Ba p**, ce caui la geam? i trul fericit c Bul a njurat i nu va mai avea biciclet i va trebui s se roage la el ca s i-o dea spune: - Aha, o s-i mai cumpere mama o p** biciclet. nvtoarea cere clasei lui Bul s vin a doua zi mbrcai n fructe. A doua zi, toi colegii lui Bul vin mbrcai n fructe, numai el vine gol puc cu o eav de du n fund. nvtoarea l ntreab: - Bul, de ce nu ai venit mbrcat ntr-un fruct? ns el i rspunde mirat: - Cum adic, nu snt mbrcat ntr-un fruct!? Snt mbrcat n CURCUDU! nvtoarea scrie pe tabl: 2-2= - Bul, spune tu care e rezultatul. - Meci nul, doamn! - Copii, la ce servete lemnul? - Din el se fac arborii, doamn nvatoare. - Mam, azi l-am oprit pe Georgescu s-i fac o fars domnului profesor. - Frumos din partea ta. Cum a fost? - S vezi: Georgescu a pus pe scaunul de la catedr o pionez. Cnd domnul profesor era cte pe ce s-o ating, i-am tras repede scaunul. La coal, nvtoarea le explic copiilor fenomenul deosebit ce va avea loc la prnz: - Copii, astzi la ora 14 va avea loc o eclips de soare. S urmrii fenomenul cu atenie... Curios, Bul din ultima banc: - Pe ce canal? Bul, angajatul unei societi de crat i mutat mobilier, apreciat de toi efii i colegii lui, este trimis la o doamn pentru a-i muta pianul. I se atrage atenia asupra comportamentului su, deoarece doamna este soia unui individ suspus. Bul se ntoarce suprat i, n plus, cu o vntaie la ochi. - Ce-ai fcut, nenorocitule ? - efu', nimic ru. Am sunat la u, am zis sru' mna i pentru ce am venit. Ea m-a msurat din 63

cap pn n picioare i nencreztoare, mi-a zis s-mi art bicepsu'. i-aici, cred c am greit eu Bul ajunge n America i nu tia cum s fac rost de bani. Merge el prin ora i vede un cabinet: "Dr. John vindec toate bolile din lume". Mai merge ce mai merge i vede un alt cabinet: "Dr. Smith vindec toate bolile din lume". Se gndete el s-i deschid un cabinet asemntor. Zis i fcut. "Dr. Bul vindec toate bolile din lume". Acum concurenii s-au gndit s-l elimine i trimit la el un om s spun c nu are gust. Pacient: Dom' doctor, orice mnnc nu pot s simt gustul mncrii. Nu tiu ce s fac! Bul: Se rezolv. Asistent, vezi dulapul 6, sertarul 5, 2 lingurie. Pacient: Pi dom' doctor sta-i c***t. Bul: Pacient recptat gustul. A doua zi pacientul vine din nou. Pacient: Dom' doctor, am o mare problem. Nu in minte nimic. Uit de la mn pin' la gur. Bul: Nici o problem. Se rezolv. Asistent, vezi dulapul 6, sertarul 5, 3 lingurie. Pacientul: Dom' doctor, dac-mi dai iar c***t... Bul: Pacient recptat memoria. A treia zi pacientul vine iar. Pacientul: tii, dom' doctor, am o mare problem. titi, eu cu femeile nu prea pot, ce mai, nu mi se scoal. Bul: Se rezolv i asta. Asistent , te rog dezbrac-te. Se dezbrac asistenta, se mic pe lng pacient, nimic. Bul: Da, e adevrat, dar stai linitit, se rezolv. Asistent, dulapul 6, sertarul 5, 2 lingurie. Pacientul: Dom' doctor, dac-mi dai iar c***t, te f*t i pe tine i pe asistent de nu v vedei. Bul: Pacient recptat potena. - Aa e, t ticule, c mi-ai promis c-mi dai voie s m duc zece zile la Predeal dac termin liceul cu nota zece? - Da, aa e. - Ei bine, nu snt chiar aa de pretenios: vreau s-mi dai bani numai pentru cinci zile... - Mmico, mai vreau o napolitan! - Taci din gur i nchide ochii imediat! Ai mncat cinci azi. F nani, mine mergi la grdini. - Doar una, mami, te rog! - Imediat s adormi. Dac mai sco i o vorb, vin i te urechesc! - i cnd vii s m urecheti mi-aduci o napolitan? - De ce mnnci cireele att de repede? Ai uitat c ai i o surioar? - N-am uitat. De ce crezi c m grbesc, mmico? - A dori, tticule, s ajut un om n vrst. mi dai nite bani, mcar trei-patru mii de lei? - Da, biatule, bravo, e un gest foarte frumos. Uite, ia zece mii de lei. Unde e omul acela srman? - Pe trotuar, la col. Vinde ngheat. Bul vrea s cumpere un papagal. Vnztorul l linitete c exemplarul ales este foarte detept i nva foarte repede s vorbeasc. Dup o sptmn, Bul se ntoarce nervos. Vnztorul ntreab: - Este vreo problem? Nu a nvat s vorbeasc? - Ba-ba-ba-ba da-da-da-da, da-da-da-dar se-se-se-se b-b-b-blbie! Bul o roag pe maic-sa s-i dea bani pentru ngheat, dar fr reuit. - Mam, dac-mi dai bani, i voi spune ceva interesant despre tata. - Uite banii, ia spune-mi, ce tii despre tata? - C face acelai lucru cu vecina ce faci i tu cu vecinul... Bul este foarte neasculttor la gradini. Mama lui i spune: - Bul, dac nu nvei s te compori, o s te schimbm cu un copil bun! - Nu v cred... 64

- De ce nu ne crezi, Bul? - Pi cine ar fi tmpit s schimbe un copil bun cu unul ru? Se duce Bul la medic. - Dom' doctor, io am probleme cu memoria. - i cum se manifest , cum i-ai dat seama? - Ce s-mi dau seama? Bul: Tat, ce nseamn logodn? Tatl: Pi... (explicaie lung i alambicat). Ai priceput? Bul: Nu! D-mi un exemplu. Tatl: E ca i cum i-a lua o biciclet de Crciun i nu te-a lsa s te sui pe ea pn la Pati! La ora 11 noaptea la geamul lui trul bate cineva. - Cine este acolo? - Snt Bul, fratele tu... Ai cerneal? - Nu am! La ora 1 dimineaa din nou se aud bti n geam. - Cine este acolo? - Tot Bul, fratele tu. Tot nu ai cerneal? - Nu! Las-m s dorm! La ora 3 dimineaa din nou se aud bti n geam . - Am adus cerneala... - Bul, nu mai vreau s aud c te bai cu fratele t u! - Bine, mam! Da' ia-nchide ua... Mama i tata lui Bul se-neleg ei s vorbeasc codificat cnd vor s o fac ca s nu-neleaga Bul ce zic. ntr-o zi, i zice ta-su lui Bul: - Bul, du-te la mama i zi-i c vreau s bat la main. Se duce Bula la m-sa: - Mama, mama, zice tata c vrea s bat la main. - Bine, Bula, da' du-te i zi-i c n-am dect cerneal roie. i zice Bul lu tac-su, dup vreo dou zile din nou l trimite ta-su pe Bul la m-sa, asta iar i zice c n-are dect cerneal ro ie i tot aa de cteva ori. Dup un timp, i zice m-sa lui Bul: - Bul, du-te la tata i zi-i c am cerneal albastr acum. Se duce, i zice, la care ta-su: - Bul, du-te i zi-i c am scris de mn! - Cnd doamna nvtoare a ntrebat cine tie care este diferena dintre un dinozaur i un plesiosaur, am ridicat imediat mna i... - Ei, i care-i diferena? - Nu tiu, cnd m-am ntors n clas vorbeau despre altceva. Bula a fost invitat de omologul su sovietic, Bulaev. Ajuns la Moscova, Bulaev, gazd bun, l plimb prin ora s-i arate frumuseile, l duce i n garsoniera lui, i arat telefonul, ceasul, televizorul, mobila... Bul l ntreab cu ce se ocup, i rspunde c e inginer constructor. - Vezi podul acela peste Neva? Ei bine, eu l-am construit! Bul l invit i el la Slatina, la el acas, Bulaev vine, Bul i arat oraul, apoi l cheam acas la el, i arat vila n care locuiete, interfonul de la poart, scara interioara, combina muzical, calculatorul, etc. - Dar tu cu ce te ocupi, mi Bul? - Vezi rul acela? - Da, rspunde Bulaev. - Ei bine, acolo trebuia sa fie un pod... 65

Bul la coal. Profesoara i ntreab pe copii ce mnnc ei acas. Bul: ceai. Profa i spune c nu e bine, c o s aib inspecie i c dac l ntreab ce mnnc s spun c mnnc friptur... A doua zi - inspecie. Inspectorul: - Ce mncai voi acas, copii? Bul: - Friptur. I: - Toat ziua friptur? B: - Da! I: - i ct friptur mnnci tu, Bul, seara? B: - Cam dou cni! - Bul, de ce nu scrii? - Eu nu are creion, doamn. - Nu e corect s spui "eu nu are creion". Fii atent, se pronun astfel: "eu nu am creion, tu nu ai creion, el nu are creion, noi nu avem creioane..." - Dar cine dracu' a utit toate creioanele? - Mam, ce main trznet ai! Cum de i-ai luat-o? Ai ctigat la loterie? - Nu, la o tombol de binefacere a fundaiei "Ajutai copiii strzii". - Ai luat, deci, premiul cel mare... Ce baft! - Nu, altcineva l-a ctigat. Eu snt preedintele fundaiei i am organizat tombola. Premiul cel mare a fost un abonament trimestrial la revista "Contemporanul". - Mmico, nvtoarea noastr nu are habar de nimic. - Ce vorb e asta, "nu are habar de nimic"? De unde ai scos-o? - Pi am desenat azi pe tabl un cine i ea m-a ntrebat "ce e aia"? Bul moare s o reguleze pe o coleg de clas. Problema e c ea nu vrea sub nici o form. Netiind ce s-i mai spun, Bul i zice: - S tii c am auzit c dac faci sex scapi de co uri. Cum fata avea ceva acnee, consimte imediat. Bul se apuc de lucru de zor i n culmea pasiunii i suge cu slbticie fetei sfrcurile snilor. Se scoal fata dupa aceea i se uit n oglind. - Mi Bul, tii c ai dreptate? Am avut dou couri pe sni i au disprut! - Bul este a cincea oar cnd ntrzii sptmna asta! tii ce nseamn asta? - Probabil c e vineri Bul l ntreab pe tticu': - Tati, Dumnezeu e alb sau negru? i tati rspunde: - Fiule, cred c Dumnezeu e i alb, i negru. - Tati, da' Dumnezeu e brbat sau femeie? - Fiule, cred c Dumnezeu e i brbat, i femeie. - Tati, da' lui Dumnezeu i plac mai mult copii sau oamenii mari? - Cred c lui Dumnezeu i plac i oamenii mari, dar mai mult i plac copiii. Bul st s se gndeasc un moment, apoi ntreab: - Vrei s spui c Michael Jackson e Dumnezeu? La clasa lui Bul, profesoara strig catalogul. Cnd ajunge la numele lui Bul, Ionescu (sau oricare altul) ncepe s rd. - De ce rzi, Ionescule? - Pi dac schimbm o liter din numele lui Bul, iese p**! Toata clasa e pe jos de rs Cnd strig profesoara numele lui Ionescu, Bul e pe jos de rs - De ce rzi, Bul? 66

- Pi dac schimbm mai multe litere din numele lui Ionescu iese... dute-n p***a m-tii! - Bul, cine v ajut pe voi cel mai mult? - Bunicul! - Cum aa, la vrsta lui? - Face des febr i-l mutm dintr-o camer n alta s nclzim apartamentul! La ora de gramatic. - Bul, cnd cni tu, spui "eu cnt". Cnd cnt fratele tu, cum spui? - Taci dracului odat! - De ce plnge la micu'? Trezete tot blocul! - A but toat sticlua cu cerneal i acum nu vrea s nghit o bucat de sugativ! - Bun, unchiule. Am venit s-i cer un sfat. - Cu mare plcere, nepoate. Spune. - Ct s-i cer: o sut de dolari, dou sute sau s ndrznesc mai mult? La ora de psihologie, profesorul prezint elevilor cele trei stri ale psihicului uman: starea de calm, de iritare i de enervare. Scoate un celular, formeaza un numr de telefon i spune: - Alo, bun seara, a dori cu Gic, spuse profesorul. - Gic nu locuiete aici! spune persoana (cu calm). - Aceasta a fost starea de calm, spuse profesorul. Formeaz acelai numr de telefon i spune: - Alo, bun seara, Gic este acas? - Domnule, v-am mai spus, Gic nu locuiete aici, spuse aceeai persoana (cu iritare). Profesorul spune: - Aceasta a fost starea de iritare. Formeaz pentru a treia oar acelai numr de telefon i spuse: - Alo, bun seara, Gic este acas? Persoana, de-a dreptul enervat, i spune: - Domnule, fir-ai tu s fii... nu este nici un Gic aici! Acestea au fost cele trei stri. Bul, un elev inteligent, vine din spate i zice: - Mai exist o stare n psihicul uman, o stare de disperare. Ia telefonul, formeaz acelai numr i spune: - Alo, snt Gic, m-a cutat cineva?... - Bul, ce este coloana vertebral? - Este acel os la al crui capt de sus st capul nostru, iar la al crui capt de jos stm noi. - Bul, de ce a creat Dumnezeu mai nti brbatul? - Ca mcar o dat n via s poat i el s vorbeasc liber - Numim ho pe cel care ia proprietatea altuia - explic profesorul. - Bul, tu nu eti atent! - Ba da, domnule profesor. - Atunci spune-mi, ce a fi eu dac i-a scoate din buzunar 10.000 de lei? - Vrjitor, domnule profesor. - Bul, de ce este cunoscut Columb? - Pentru c s-a dus n America fr viz - Bul, po i s-mi spui ce nseamn abstract? ntreab profesorul. - Da, domnule profesor. Ceea ce nu se poate atinge. - Bine, Bul. Poi s-mi dai i un exemplu? 67

- Fierul nclzit - Bul, cte porunci exist? ntreab profesorul. - Zece, domnule profesor. - i ce se ntimpl daca nu respeci una dintre ele? - Ramn nou - Tat, care este diferena dintre prosperitate i criz? ntreab Bul. - E simplu, Bul. Prosperitate nseamn Mercedes, ampanie, vil la Snagov, amant. Criza nseamn metrou, sifon, garsonier n Ferentari, m-ta. Bul se-ntlnete cu un vechi prieten ntr-un bar. - Tu cu ce te mai ocupi, mi Bul? - Cnt la piculin, n orchestra internaional. - Grozav! - Nu prea. Am cntat anul trecut pentru regina Angliei. Ador muzica. A spus: "Umplei instrumentele cu aur!". Tuba se umple cu aur, contrabasul se umple cu aur, i eu cu blestemata asta de piculin. Am cntat i pentru regele Iordaniei. Iubete muzica. A spus: "Umplei instrumentele cu argint!". Tuba se umple cu argint, contrabasul se umple cu argint, i eu cu blestemata asta de piculin. Am cntat i pentru arul Rusiei. Urte muzica. A spus: nfundai-le instrumentele n c*r! Tuba nu ncape, contrabasul nu ncape... i eu cu blestemata asta de piculin! Bul i cu tatl lui se duc n pdure s taie lemne. - Pa, tat! spune Bul la un moment dat. - Ce este, Bul? Pleci undeva? - Eu nu, tat, dar un copac a nceput s cad nspre tine.. Bul intr n dormitorul prinilor i exclam: - Vezi, mam, eu cnd mi sug degetul m bai ntr-o zi la coal, dup salutul cuvenit, nvtoarea i ntreab pe elevi ce au mncat: Bul:.Varz! A doua zi, dup obinuita ntrebare: Bul: Varz! A treia zi: Bul:Varz! A patra zi: Bul:Varz! A aptea zi: Bul: Varz cu carne! nvtoarea: Pi bine, Bul, cum s-a ntimplat un lucru att de frumos? Bula: i-a bgat tata p**a-n ea de varz! La coal, n clasa lui Bul, or deschis la Limba romn. Tema: formarea de propoziii care s conin verbul "a ese". Rspunde Marioara: - Mama ese frumos. Profesoara: - Bravo, stai jos. Rspunde Ionel: - Sora mea ne ese toi ciorapii. - Bravo, stai jos. Bul, ca de obicei, este evitat de profesoar, pentru a nu spune o tmpenie. El insist i, pn la urm, profesoara este nevoit s-l lase i pe el s rspund: - Mama mi-a cumprat chilo i, dar snt prea mari! - Pi bine, Bul, unde este cuvntul "ese"?! - Pi snt att de mari de-' iese p**a din ei! 68

Bul tocmai iese din sediul miliiei judeene i, epuizat, se sprijin de un pom. Un trector se apropie de el, ntrebnd: - Nu v suprai, nu titi unde se bate la main? - Nu tiu, pe mine m-au btut manual Bul a fost la nchisoare 7 ani. n ziua cnd a ieit, l-au ateptat nevasta i fiul la poart. S-au urcat n main i, n timp ce se ndreptau spre cas, singurele vorbe auzite de biat au fost: Bul: F.I. Nevast-sa: M.I. Bul: F.I. Nevast-sa: M.I. Bul: F.I. Nevast-sa: M.I. - Mam, tat , ce se ntmpl? ntreab copilul. Bula raspunde: - Maic-ta vrea s mncm nainte! Bul, proaspt absolvent al colii de poliie, sosete acas-n sat mbrcat n uniform. Pe prisp, se ntilnete cu tatl su. - Buna ziua, tat, am sosit! - Vd, fiule, ai devenit poliist?! - Da, tat ! - Vd c ai baston de cauciuc. l poi folosi?! - Bineneles. Bul scoate bastonul, lovete n mas, iar masa se rupe-n dou. - Vd c-l tii folosi. Dar pistolul tii s-l foloseti? - Bineneles. Privete cocoul de pe gard! Bul scoate pistolul, ochete, trage i coco ul cade mort. - Vd c i p'sta-l tii folosi. Dar grenada tii s-o foloseti? - Bineneles! Bul scoate grenada, i scoate cuiul i o arunc spre WC-ul din curte, n locul cruia rmne un morman de moloz. - Fiule, vd c-ai devenit un poliist priceput, pcat c maic-ta nu te poate vedea. - De ce, unde-i mama? - Era n WC. - Copii, care tie de ce este plat pltica (un pete plat)? Ionic: - Fiindc triete n ap srat. Costel: - Fiindc triete n ocean. Bul: - Fiindc s-a f***t cu balena. Profesoara, intrigat, l ntreab: - Dac tot eti att de detept, spune-mi de ce are broasca ochii bulbucai? - Fiindca s-a uitat la pltic cand se futea cu balena Ce scrie pe mormntul lui Bul? Aici zace Bul care s-a nscut i a murit dintr-o pan de cauciuc. Care au fost ultimele cuvinte ale lui Bul? "Dreapta - liber..." Cum s-a ntors soia lui Bul de la reciclare? Fr ciclu! Cic s-a dus n pauz i a scris apsat pe tabl: "Eu snt cel mai tare brbat. Bul." nvtoarea, o femeie tnr i dragu, intr n clas, se uit la tabl i citete. Apoi i spune lui 69

Bul: "Dup or, s m atepi n faa cancelariei." n pauz, nainte de a se duce la cancelarie, Bul le spune colegilor: Ai vazut, mi biei, ce important este reclama? ntlnire bilateral nipono-romn la Tokyo. Se discut despre eficiena n munc. Muncitorul japonez: - Eu muncesc 6 ore pe zi: 2 ore pentru Japonia, 2 ore pentru mprat i 2 ore pentru mine. Bul, reprezentantul clasei muncitoare din Romnia: - Eu muncesc 2 ore pe zi. Toi mirai: "Cum aa, numai 2 ore?". La care Bul: - Aa bine: 2 ore pentru mine. mprat n-am i de Japonia m doare n c*r. La grania cu ruii. De o parte i de alta a unui ru stau 2 grniceri, un rus i graniceru' Bul Romnu'. Amndoi zresc un pepene plutind... Sar dup el i ajung la el amndoi odat. Se iau la btaie, pn' la urm, cum nu ceda nimeni, gsesc de cuviin s-l mpart . noat pn la mal i rusu' zice: - Hai de-l mprim frete. Bul: Nu, mai bine l mprim jumi-juma. De ce nu mai apar bancuri cu Bul? pentru c a plecat n Canada - Bul, ce ai fcut azi la coal? - Am avut or de chimie i am facut o bomb. - i mine ce o s facei? - Unde? - Bul, compunerea ta cu tema "Cinele meu" este identic cu a fratelui tu. Ai copiat dup el? - Nu, domnule profesor, este vorba despre acelai cine! Bul ctre tatl lui: - Tat, tat, impotena vine aa, deodat? - Nu, dragul tatei, prima dat te faci de cateva ori de ruine Bul era n armat i vine vorb la comandant c i-a murit mama. Se gndete comandantul cum s-i spun ca s nu aib un oc nervos. Adun tot plutonul n curte i zice: - Toi fr mam un pas nainte. i tu, Bul! Lein Bul cnd aude. Psihiatrul vine la comandant i i spune s o ia mai finu c moare Bul de inim. Se gndete comandantul i l cheama pe Bul la el, i d o cazma i i zice: - Ia, Bul, i sap, poate dai de m-ta. nvtoarea le explic elevilor c pe ei i-a adus pe lume barza. La un moment dat, Bul se ridic revoltat din ultima banc: - Adic vrei s spunei c pasrea aia mare, cu pene albe i negre? - Da, Bul. - Cu picioare lungi i cioc ro u? - Da, Bul. - Da' ia mai lasai vrjeala, doamna profesoar, c nu f**e tata aa ceva! La coal este inspecie. Inspectorul pune urmtoarea ntrebare: - Copii, ce facei dac sntei ntr-o pdure i vine ursul? Bul ridic mna. Profesoara ngrozit, dar inspectorul deja a observat mna ridicat. - S rspund cel din ultima banc. - Bul, rspunde frumos! - Pi ncep s alerg ctre un copac. - Dup aceea ce faci? 70

- M urc pe copac. - i dac ursul se urc i el pe copac? - M sui pn n vrful copacului. Profesoarei nu-i vine s cread c pn acum Bul a rspuns aa frumos, c nu a spus nici o prostie. - i dac ursul se suie i el pn n vrful copacului? - B, ia mai du-te-n p***a m-tii, tu ii cu ursul? Era Bul n tren, cu un obolan pe umr. n faa lui, o bab. Bul, ca tot omu' , se scobea n nas, rgia, se scrpina n c*r, etc. Baba, ca toate babele, s-a oripilat ru la faza asta, da' n-a zis nimic pn nu s-a dat Bul jos din tren i a trecut, pe peron, prin faa geamului: - Nesimitule! Fire-ai al dracu' tu cu tot neamul tu, urla baba pe geam la Bul. - S-i f*t mormnii m-tii de bab afurisit, cca-m-a n adncul sufletului tu i trmi-a p**a pe crucea ta, rspunde Bul. La care obolanul de pe umrul lui Bul se bag i el: - i dac ai pisic s-mi sug i p**a! Cum i plac oule lui Bul? Mngiate - Uite, Bul, zice un prieten, dincolo pe strad snt dou dame care mnnc ngheat... Dup cum vezi, una linge i cealalt muc din ngheat... Poi s-mi spui care dintre ele e cea cstorit? Bul rspunde: cea care linge... - Extraordinar... aa-i ... dup ce i-ai dat seama? - Dup verighet!!! Bul fcea dragoste cu sora lui: - Bula - zice sor-sa- tii c faci dragoste mai bine dect tata? - Da, rspunde acesta, mi-a mai spus-o i mama...! Din cugetrile lui Bul: "Femeia este o afacere total nerentabil: ntodeauna bagi mai mult dect sco i". La coal profa ntreab copiii: - Spunei, copii, care e cel mai pros animal ce exist? - Ursul, spune un elev. - Vulpea, altul. - Iepurele, pisica, leul, etc. ceilalti. Bul ridic i el mna: - Doamna de muzic... - Pi cum, mi tmpitule, ce i-a venit?... de unde ai scos i prostia asta? - De la domnu' de desen care a zis c un an i-a trebuit pn a prlit-o Din cuget rile lui Bul (extras din teza de admitere la medicin): "Penisul este un organ decapotabil..." Bul pe strad mpingand cu greu un butoi.. - Unde mergi, Bul? l ntreab un prieten. La doctor... - i de ce mpingi butoiul acela? - Pi a zis doctoru' "Bul, vino la mine cu urina peste o lun" Bul: Dom' profesor, care-i diferena dintre brbat i femeie ? Profesorul: Pi Bul, ct poart taica-tu la pantof ? Bul: 43. Profesorul: i maic-ta ? Bul: 36, dom' profesor. Profesorul: Pi vezi, Bul, asta-i diferena, ntre picioare. 71

ntr-o bun zi, Bul zice: Mam, azi l f*t pe tata. M-sa: Bul, ba nu se poate! Vine ta-su acas i pn la urm Bula l f**e. M rog, aceeai poveste i cu m-sa, sor-sa pn ajunge la bunic-sa. M-sa: B Bul acum chiar i-ai ntrecut msura, pe bunic-ta chiar c nu po i s o f**i! Bunica lui Bul care auzise convorbirea: Ei, dac baiatul vrea! Raionament (Bul): n lumea asta dou lucruri miros a pete: unul e petele Bul era secund pe Titanic. Cpitanul l cheam agitat ntr-o noapte, n timp ce n saloane petrecerea era n toi i i spune: "Mi Bul, ne vom ciocni de un aisberg, este inevitabil pentru c se pare c nu mai putem reorienta vasul. Gsete ceva ca s-i liniteti pe pasageri." Bul merge n salon, pune o mas n mijlocul camerei i se adreseaz auditoriului care privea mirat toat aceast desfurare de fore a lui Bul: "Cine pune pariu cu mine c dac lovesc cu p**a de masa asta, vaporul se va scufunda?" Bineneles c toi au acceptat pariul, convini fiind c aa ceva nu se va ntmpla. Bul scoate argumentul i lovete din rsputeri masa, la care vaporul se zguduie npraznic, ia ap , se rupe n dou i ncepe s se scufunde. Dup ctva timp, pe doua plute se ntlnesc Bul i cpitanul. Acesta din urm cu o privire nuc i spune lui Bul: "Cum p***a m-sii se poate ntampla aa ceva, c noi n ultimele secunde am evitat aisbergul?" - Mam! ntreab Bul - tu ntotdeauna trebuie s stai lng tata cnd are diaree? - Nu, dragul mamei, dar de unde ai scos chestia asta? - Pi asear am auzit cnd i spuneai lui tata "Mai trebuie s stau mult pn se ntrete c****ul sta?" Bunica lui Bul ud florile i cnd se apleac alunec de pe balustrada balconului. n cdere se aga de marginea lui i rmne spnzurat ntr-o mn acolo. Doi prieteni ai lui Bul tocmai treceau pe sub balcon i discutau ceva aprins, absorbii i abseni la tot ce se ntmpl n jur. Unul dintre ei ridic ns la un moment dat privirea i o vede pe btrn spnzurnd, la care remarc: -Uite, mi, ce bine se ine bunica lui Bul Merge Bul la oficiul potal cu o scrisoare pentru strintate. "Par avion?", ntreab funcionara. Bul se uit la ea: "Nu prei". Radio Erevan ntrebare la Radio Erevan. - Care e cel mai frumos ora din lume? - Erevan. ntrebare suplimentar: - Cte bombe atomice trebuie ca s-l nimicim? - Rectificm: Moscova este cel mai frumos ora din lume. - De ce n ultima vreme emisiunile Radio Erevan se aud att de prost? - Fiindc transmitem din Siberia. ntrebare la radio Erevan: - Exist punctul G i ce este? - Nu tim dac exist, dar tim c este recomandabil s-l cutai. ntrebare la Radio Erevan: - Ce nseamn s fii logodit? - Este cum ai fi arestat preventiv nainte de a fi condamnat la nchisoare pe via. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c n urma dezastrului de la Cernobl toat conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis? 72

- Da, n afara secretarului de partid, care nu a fost gsit acas! Intrebare la Radio Erevan: - Se poate opri un tren cu ajutorul unui c*r? - Da! Cu condiia s fie ro u! ntrebare la Radio Erevan pe vremea mpucatului: - Se poate rmne gravid din lapte de vac? - Da, mai ales iarna, cnd vacile mnnc... p**a! - O femeie din Kamceatka ne ntreab dac poate rmne nsrcinat dac bate vntul. Da, dac vntul bate dinspre cazarm. - Se poate face dragoste de unul singur n patru labe? - Desigur: una dimineaa, dou la prnz i una seara. - Se pot lua 10 ani pentru declararea n Piaa Roie c Stalin e cretin? - Da, deoarece acesta este un secret de stat - Se poate pune baz pe Nicolae Ceauescu? - Da, dar este de preferat s se pun acid. - E adevrat c p***a e dulce? - Nu tim exact, dar cine ntreab ? - Un grup de diabetici... Cu cine se nvecineaz URSS? Cu cine vrea! - Sntem un grup de asculttori fideli ai Radio Erevan i am dori s aflm de ce a murit tov.Andropov. - Stimai asculttori, nu tim exact de ce a murit tov.Andropov, tot ce tim e c la autopsie a suferit cumplit. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c imperialismul capitalist este pe cale de a se prbui? - Perfect adevrat. Necazul este c se prbuete peste noi ntrebare la Radio Erevan: Se poate lua SIDA de la un capac de WC? Rspuns: Da, doar dac cel de dinainte nu s-a ridicat. - Ce este acela un impresar? Radio Erevan: Este acea persoan fizic, de factur artistic, care transform curvele n lebede... La Radio Erevan se ntreab: - n Caucaz, se zice c n ciuda socialismului ar mai exista multe mistere. De exemplu, un prieten deal meu mi-a povestit c ntr-un sat exist pe o pomp de ap un balaur de bronz care de fiecare dat cnd o fecioar trece prin preajma sa d fericit din coad. E asa ceva posibil? - n principiu da, dar chiar i cei mai btrni din sat nu i amintesc s fi vzut vreodat aceast minune ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c se poate face dragoste cu o femeie de la Cernobl? - Noi rspundem radioasculttorului nostru: Da, este adevrat, dar trebuie s utilizai un prezervativ de plumb. ntrebare la Radio Erevan pe vremea lui Ceauescu: 73

- Se poate muri de cancer n gt? - n principiu da, da' n-are Un asculttor ntreaba Radio Erevan: - E adevrat c o femeie care ine capul pe partea dreapt n timpul unui raport sexual e o trf? - Bineneles. - Dar o femeie care ine capul pe partea stng? continu curios ascultatorul. - i aceasta e trf... - Dar o femeie care ine capul drept, este i ea o trf? - Da, i ea e o trf. - Pi bine... dar cum, toate femeile snt trfe? - Nuuuu.... n principiu, toate femeile cu cap snt trfe ntrebare la Radio Erevan: - De ce i-a omort tovarul Hrusciov pisica? - Fiindc de la o vreme nu mai zicea Miauuu! ci Maooo! Radio Erevan este ntrebat: - Credeti c iaurtul este un remediu mpotriva impotenei? - n principiu da, dar numai n combinaie cu ipsosul. La Radio Erevan se ntreaba: - La noi n coal am dori s punem n scen piesa lui Schiller "Wilhelm Tell" - este permis acest lucru? Radio Erevan rspunde: - n principiu da, dar de unde vreti s procurai mrul? La Radio Erevan sun o voce de femeie: - Am gasit ieri un portmoneu, n care se aflau 2.000 de ruble i 10.000 de dolari. Am mai gsit i o carte de vizit n portmoneu. Acesta apartine lui Vladimir Vladimirovici Lefterov. El locuiete pe bulevardul Revoluiei din Octombrie n Moscova. V rog dedicai un cntec frumos pentru acest om ntrebare la Radio Erevan: - Se rspltesc glumele cu Radio Erevan? - n principiu da: cu de la 30 de ani pn la "pe via" ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c Brejnev colecioneaza bancurile cu i despre el? - n principiu da. Dar el i colecioneaz i pe cei care spun aceste bancuri. ntrebare la Radio Erevan: - Se pot povesti glume cu tovarul Brejnev? - n principiu da. Pentru sigurana dv. spunei n loc de Brejnev mai bine Nixon, Mao sau Tito. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c submarinele sovietice dein recordul mondial la scufundare? - n principiu da. Din 1957 s-au scufundat 30 dintre submarinele noastre. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c primul sovietic care va pi pe Lun va avea cu el o sticlu de parfum rusesc? - n principiu da. Nu este, ns, nc demonstrat dac pe Lun trebuie s ne ferim de insecte sau nu. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c nu americanii, ci noi sntem cei care am vzut prima oar cealalt fa a Lunii? - n principiu da. Acest triumf l datorm celor care planific economia noastr. Ei se afl acolo de 74

muli ani. ntrebare la Radio Erevan: - Am inventat o arm foarte puternic, o super-arm care pune totul n umbr n domeniul armamentului. Pe lng asta, principiul e foarte simplu. Am toate componentele i nu mai am nevoie dect de nite ventile de biciclet. Ai putea dv. s mi procurai aceste piese? - Din pcate nu. i ce putem noi face cu o astfel de arm pentru producia creia avem nevoie de astfel de piese greu de gsit? ntrebare la Radio Erevan: - Este ntoarcerea de pe Luna ntr-adevr att de dificil? - n principiu nu. Tehnic problema este rezolvat, dar cum s obligm cosmonauii s se ntoarc? ntrebare la Radio Erevan: - Ce vor vedea astronauii no tri atunci cnd vor ateriza pe Lun? - Doi americani. La Radio Erevan se ntreab: - Este posibil ca i China s ia parte la zborurile cosmice? - n principiu da, atunci cnd 500.000 de chinezi ar sri pe o parte a trambulinei. La Radio Erevan se ntreab: - Ar fi posibil ca i conducerea Republicii Populare Ungaria sa fac posibil populaiei vizitele n vest? - n principiu da, dar atunci Ungaria nu ar mai fi republic popular. La Radio Erevan se ntreab: - Putei s explicai de ce Canada livreaz pe pia att de multe cereale? - Vinovat este supraproducia de tip capitalist. La Radio Erevan se ntreaba: - E adevrat c avem relaii economice cu capitalitii? - Bineneles. Cu cine altcineva s avem? La Radio Erevan se ntreab: - Nu ar trebui desfiinat spionajul? - n principiu da, dar ce vom face cu mulimea de omeri? La Radio Erevan se ntreab: - Am auzit c n Romnia, ntr-o fabric, a fost dat jos o lozinc pe care scria: "Noi mai bine muncim pentru 10 rui dect pentru un american". Cum poate fi explicat acest lucru? - Am cercetat acest eveniment inexplicabil mai ndeaproape. Explicaia e foarte simpl: era o fabric de sicrie. La Radio Erevan se ntreab: - Este adevarat c sntem inferiori americanilor, tehnic, economic i militar? - n principiu da, dar este destul de dificil s le facem clar acest lucru La Radio Erevan se ntreab: - Am ocazia s fac o excursie n vest, la o ntrunire. Preul transportului trebuie s-l suport eu i este destul de ridicat. S fac aceast excursie sau nu? - n principiu da. Nu trebuie s cumprai, ns, bilet dus-ntors. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c Volkswagen-ul (automobilul poporului, n german) vestic nu este condus 75

numai de capitaliti? - Dup cuno tinele noastre, nici un capitalist nu conduce Volkswagen. ntrebare la Radio Erevan: - Este situaia politic extern, n ciuda Pekinului, Belgradului i Bucuretiului, nc bun? - n principiu da. Este chiar minunat n comparaie cu cea de anul viitor. ntrebare la Radio Erevan: - De ce mai snt ntreinute relaiile de prietenie cu Republica Socialist Romnia? - La aceast ntrebare nu putem nici noi rspunde. ntrebare la Radio Erevan: - Soul meu vine n fiecare sear beat acas i njur conducerea. Ce s fac? - ncercai s l loviti cu volumele lui Marx. nc o ntrebare: - Cu care volum? i peste ce? La Radio Erevan se ntreab: - Cnd am sosit ieri acas am gsit-o pe soia mea n pat cu secretarul de partid din localitatea noastr. M-am fcut c nu am observat nimic i am iesit tiptil din cas. Am reacionat corect? - n principiu da. Dar sperm c nu ai vizitat dup aceea so ia secretarului de partid. Ai fi putut avea mari neplceri La Radio Erevan se ntreab: - Se poate lua SIDA dintr-o can? - Da, da' mai greu! ntrebare la Radio Erevan: - Un tovar i-a gsit so ia cu un strin n pat.Totui vina la divort i-a fost dat lui. Gsii asta corect? - n principiu da. Tovarul a venit cu siguran nainte de terminarea lucrului acas ntrebare la Radio Erevan: - Se poate planifica i dragostea dup modelul comunist? - n principiu da, dar ar fi pcat de dragoste. ntrebare la Radio Erevan: - Trebuie o tnr, care triete dup principiile moralei socialiste, s fie la ora 8 n pat? - n principiu da. Pentru c oricum la ora 10 trebuie s fii acas. La Radio Erevan se ntreab: - Ce pot face pentru a nu murdri patul n noaptea nunii? - S nu bei! La Radio Erevan se ntreab: - n lagrul nostru de munc nu exist nici un brbat, totui o tovar a nascut de curnd. Cum s-a putut ntmpla aa ceva? - Tovara cu pricina a avut probabil relaii La Radio Erevan se ntreab: - Conductorul unei brigzi de femei din Colhozul nostru se folosete de poziia sa pentru aventuri amoroase cu femeile din brigad. Soia mea este i ea n aceast brigad. Ce trebuie s fac? - ncercai, ct de repede, s devenii i dv. ef de brigad. La Radio Erevan se ntreab: - Poate o femeie iubi doi brbai deodat ? 76

- n principiu da, dar mai practic este unul dup altul dect deodat. La Radio Erevan se ntreab: - Trebuie ca un comunist convins s fie i un om bun? - n principiu da. Dar ai mai ntlnit pn acum un comunist convins? ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c Partidul poate fi criticat? - n principiu da, dar ntre cei patru perei ai locuinei proprii se triete mai bine. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat ce se spune, c jumtate din membrii Comitetului Central snt idio i? - Nu e adevrat. Jumtate din membrii nu snt idioi. ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c la vizita primului ministru la Roma se va semna un acord ntre el i papa? - n principiu da, dar se mai duc tratative despre cum va suna prima propoziie a acordului. Papa susine neaprat ca ea sa fie: "Dumnezeu a creat omul", pe cnd primul ministru dorete s mai adauge: "sub directa ndrumare a partidului..." ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c marile descoperiri au fost fcute de rui? - n principiu da. Noi am inventat chiar i inventatorii. ntrebare la Radio Erevan: - Eu i colegul meu de munc ne-am certat azi n pauz pe motivul care este cel mai bun dintre conductorii no tri. Eu am spus c Brejnev. Am dreptate? Linite. Dup o vreme: -Radio Erevan se scuz pentru neateptata cdere de curent. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c cererea de biciclete din 1995 va fi pe deplin acoperit? - n principiu da. Pn atunci se va emite o lege care va pedepsi orice cerere care depeste capacitatea de producie La Radio Erevan se ntreab: - Exista o definiie marxist-leninist a automobilului? - n principiu da. Automobilul este un mijloc de transport cu 4 roi n care se deplaseaz clasa muncitoare, n persoana liberilor si alei. La Radio Erevan se ntreab: - nainte am avut arismul nemilos, dup aceea stalinismul crud. Ce avem azi? - Uitai-v pe calendar: luni. La Radio Erevan se ntreab: - Nu ar fi mai simplu ca toi dumanii poporului i toi trdtorii de ar s fie nchii? - n principiu da, dar cine s mai lucreze atunci n fabrici i pe ogoare? La Radio Erevan se ntreab: - Poate un cetean sovietic s i spun liber prerea? - n principiu da, atta timp ct rmne n strinatate.

La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c socialismul nseamn epoca de aur a omenirii? 77

- n principiu da, dar nu tot ceea ce strlucete este aur. ntrebare la Radio Erevan: - Se pot citi romanele lui Alexandr Soljenin? - n principiu da, dar trebuie s nelegei engleza sau germana ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c omul din lun simpatizeaz cu americanii? - n principiu da, dar puterea socialismului st oricum dincolo de lun! La Radio Erevan se ntreab: - Ce s-ar ntmpla dac unui tovar din conducere i s-ar face un tranplant de inim cu o inim a unui capitalist? - n principiu nimic, la tovarii din conducerea noastr inima nu joac nici un rol La Radio Erevan se ntreab: - Se poate ntmpla ca Partidul s se nele? - n principiu da, dar practic Partidul nu se neal niciodat... nc o ntrebare. - De unde tii asta att de exact? - Am ntrebat Partidul La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c minunatele cuceriri ale socialismului snt cunoscute n toat lumea? - n principiu da, dar acesta e marele dezavantaj al socialismului La Radio Erevan se ntreab: - tii cumva cnd au avut loc primele alegeri dup modelul sovietic? - Asta s-a ntmplat pentru prima oar n Paradis, cnd Adam i-a ales soia ntrebare la Radio Erevan: - Care este diferena dintre o poveste american i una sovietic? - Povestea american ncepe cu "A fost odat..." pe cnd cea sovietic ncepe cu "Va veni vremea cnd..." ntrebare la Radio Erevan: - Cum reacioneaz guvernul sovietic ntr-o situaie fr ieire? - Am mai spus c nu rspundem ntrebarilor din domeniul agriculturii ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c nivelul de via, n centrele noastre de reeducare, este foarte ridicat? - Unul din colegii notri, care nu a crezut aceasta, a primit prompt ocazia s le testeze la locul cu pricina. Nivelul de via de acolo i place, probabil, att de mult nct nu a mai trecut niciodat pe aici pe la noi, la Radio Erevan La Radio Erevan se ntreab: - Soia mea este n pragul de a nate. Economia noastr de plan livreaz ns scutece de-abia n 9 luni. Ce putem face? - Repede!... un alt copil ntrebare la Radio Erevan: - Am citit n ziarul Pravda c un anumit Ivan Gustinov a fost condamnat la 5 ani nchisoare pentru c a numit "idiot" un general sovietic. Nu este pedeapsa un pic cam aspr? - Nu. Pentru insult a primit numai 6 luni, restul pedepsei datorit faptului c a trdat un secret militar 78

La Radio Erevan se ntreab: - Gsesc c ntr-o ar aa de avansat ca URSS nu este normal ca divorul s fie aa de dificil de realizat. Ce prere avei dv.? - Noi nu mai avem nevoie de aceast instituie a divorului. Dac unul dintre parteneri este de prisos nu trebuie dect s i facei cunoscut KGB-ului opinia sa politic ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c n URSS un melc nainteaz mai repede ca un cal? - n principiu da, dar un cal nu stpnete arta trului ntrebare la Radio Erevan: - Este permis n Uniunea Sovietic s nvm discursurile lui Mao? - n principiu da, dar numai n original ntrebare la Radio Erevan: - Soul meu este tot timpuln cutare de noi poziii pentru a face sex. Ce a putea s fac? -Trebuie s l lmurii c ar fi mai bine s caute ceva de lucru La Radio Erevan se ntreab: - Este n Uniunea Sovietic cenzurat presa? - n principiu nu. Ne este ns, din pcate, imposibil s aprofundm acest rspuns La Radio Erevan se ntreab: - E adevrat c n marile ntreprinderi industriale se practic nepotismul? - n principiu nu. n marile ntreprinderi, n consiliile de conducere se afl de obicei frai ntrebare la Radio Erevan: - Exist n Uniunea Sovietic cenzura corespondenei? - n principiu nu, totui scrisorile cu coninut antisovietic nu se accept ntrebare la Radio Erevan: - Snt sor medical i am apte copii. Acum urmeaz s fiu transferat la Radiologie. E adevrat c radiaiile Rntgen provoac sterilitatea? - n principiu da, dar nu v lsai pe asta ntrebare la Radio Erevan: -Mai cred persoanele majore din Uniunea Sovietic n Mo Crciun? - n principiu nu, n politic da La Radio Erevan se ntreab: - E adevrat c n Uniunea Sovietic combinele muzicale stereo nu snt necesare? - n principiu da. Oricum i din stnga i din dreapta se aude acelai lucru La Radio Erevan se ntreab: - Aflat n vizit n Moscova am nnoptat la un hotel. Chiar la intrare am clcat pe un gndac. Noaptea am vzut sute de gndaci. Are asta ceva de a face cu progresul? - n principiu nu, dar ar trebui s avei mai mult nelegere pentru gndacii care, noaptea, au nmormntat gndacul omort de dv. ntrebare la Radio Erevan: - Fiica mea este frumoas, dar proast . Totui a fost propus de maistru pentru titlul de "Muncitoare de frunte". Trebuie s fac ceva mpotriv? - Nu, lsai asta pe seama so iei maistrului La Radio Erevan se ntreab: 79

- De ce Brejnev are sprncene aa de groase? - Nu snt sprncene, este mustaa lui Stalin, la un nivel mai nalt. La Radio Erevan se ntreab: - Va fi un al treilea rzboi mondial? - Nu, dar lupta pentru pace va fi att de puternic, nct nu va mai rmne piatr peste piatr. ntrebare la Radio Erevan: - Se poate lua o boal veneric ntr-un W.C. al unui vagon de tren? - n principiu da, dar nu e comod. La Radio Erevan se ntreab: -Dac eu am diabet, iar soul meu are o secreie alb - lptoas, putem face copii? -Da, dar mai bine facei bezele! ntrebare la Radio Erevan: - Care este cel mai puternic armament din lume? - Cuirasatul Aurora (Creiser Avrora rus.) - o salva oarb i 70 ani de dezastru. ntrebare la Radio Erevan: - Zebrele snt negre cu dungi albe sau albe cu dungi negre? - Da. La Radio Erevan se ntreab: - Se poate face dragoste pe tavan? - Da. Cu condiia s nu v cad plapuma. ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c societatea capitalist se poate asemna cu un tren care accelereaz n direcia unei prpastii? - n principiu da. - Atunci de ce trebuie neaprat ca noi s i depim? ntrebare la Radio Erevan: - Se pot mnca iari mere de la Cernobl? - n principiu da, dar smburii trebuie dup aceea ngropai n containere de plumb. ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c puricii i cpuele ar putea face o revoluie? - n principiu da, cci prin arterele lor curge sngele clasei muncitoare. ntrebare la Radio Erevan: - Unde e grania dintre geniu i nebunie? - Undeva pe la Scorniceti. ntrebare la Radio Erevan: - De ce unii au chelie i alii nu? - n principiu to i oamenii au chelie, dar pe unele chelii crete pr, pe altele nu. La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c acum 30 de ani chinezii au bombardat Uniunea Sovietic? - Da, n principiu este adevrat. - Se pot estima pagubele produse atunci? - Nu, pentru c ei au aruncat o bomb de cauciuc, care mai sare i astzi. ntrebare la Radio Erevan: 80

- Care era numele conspirativ al cuplului Iliescu-Vcroiu? - "La vache qui rit". ntrebare la Radio Erevan: - Exist o definiie marxist-leninist pentru "Tanc"? - n principiu da. "Tancul este un mijloc de transport pentru excursii n rile vecine i prietene. El poate trage focuri i n semn de salut". La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c rubla, dolarul i lira sterlin(pound) au aceeai valoare? - n principiu da, dar este aa: un pound de ruble valoreaz ct un dolar. Radio Erevan: - Este adevrat c aspirina are efect anticoncepional? - Da, dac este strns inut ntre genunchi! ntrebare la Radio Erevan din partea romnilor: - Cnd vom avea i noi bomba atomic? Rspuns din partea sovieticilor: - Cnd v vom da-o noi! ntrebare la Radio Erevan: - Am auzit c la noi nu se mai produc attea paturi ca i nainte. E adevrat? - n principiu da. De ce ns? Inteligena doarme pe roze, activitii dorm n parlament, soldaii vegheaz pacea, ranii i pzesc ogoarele, dumanul de clas nu doarme i ceilali stau. La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c acum ceteanul sovietic poate comanda obiecte de uz casnic i alimente prin Internet? - Da, livrarea se va face ns tot prin Internet ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c n Uniunea Sovietic se va putea divora mai uor? - Da, cnd partenerul moare, cellalt este liber La Radio Erevan se ntreab: - E adevrat c armatei noastre i-a fost cerut ajutorul de ctre Cehoslovacia? - Da, cererea din 1939 a fost aprobat n 1968. ntrebare la Radio Erevan: - Trebuie s m hotrsc ntre dou femei: una este fidel i muncitoare de frunte, cealalt o foarte bun amant. Pe care s o iau de nevast? - Pe muncitoare. O amant o putei avea tot timpul La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c i brbaii pot avea copii? - n principiu nu, dar se fac tot timpul experimente. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c bunul Dumnezeu poate deveni membru de partid? - n pricipiu da, dar n prealabil trebuie s devin ateu. ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c Bill Clinton i Boris Eln au participat la un cros n jurul Kremlinului i c Bill Clinton a ctigat? - n principiu nu. E adevrat ns c amndoi au participat la un cros internaional n jurul 81

Kremlinului. Boris Eln a ocupat (dintre cei doi participani) onorabilul loc doi. Clinton a fost penultimul La Radio Erevan se ntreab: - Tovare redactor, este adevrat c i americanii au pitici? - n pricipiu da, dar cei ruseti snt mai mari. ntrebare la Radio Erevan: - La noi la serviciu a fost un coleg dat afar pentru c ntrzia ntotdeauna. Motivul: sabota producia. Un altul a fost dat afar pentru c venea ntotdeauna mai devreme. Motivul: spionaj economic. Ceea ce nu neleg este de ce e dat acum afar Igor, care vine ntotdeauna att de punctual la lucru? - El are probabil un ceas elveian. ntrebare la Radio Erevan: - Devin soiile noastre, cu ajutorul mtilor cosmetice, mai frumoase? - n principiu da, dar numai pentru scurt timp, pentru c mtile cosmetice trebuie date jos dup uscare. La Radio Erevan se ntreab: - Este adevrat c ruii au fost primii care au fotografiat cealalt fa a Lunii? - n principiu da. Comitetul Central i ine edintele acolo. ntrebare la Radio Erevan: - Exist la noi mai mult umor dect n alte pri? - Nu, dar noi avem mai mare nevoie de el. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevarat c ultima colecie a Casei de Mod din Moscova a fost deja cumparat n ntregime? - n principiu da. Studioul de Film Moscova a cumprat-o pentru un film istoric. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c n Ucraina cerealele cresc aa de nalte ca stlpii de telegraf? - n principiu da, dar nu snt aa de nalte ci aa de rare. La Radio Erevan se ntreab: - Este adevarat c cosmonautul Iuri Gagarin a ctigat o excursie n SUA? - n principiu da, dar nu a fost cosmonautul Iuri Gagarin, ci un pensionar, care nu se numete Iuri ci Oleg i nici mcar Gagarin ci Gaganov, nu a fost n SUA ci n Kiev i era vorba nu de o excursie ci o biciclet, pe care nu a ctigat-o ci i-a fost furat . ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c la a zecea aniversare a Partidului salariile vor crete cu cincizeci de procente? - n principiu da, dar invers: la a cinzecea aniversare a Partidului i atunci cu zece procente. ntrebare la Radio Erevan: - Pot morcovii s creasc potena? - n pricipiu da, dar snt n general destul de greu de legat ntrebare la Radio Erevan: - Ar fi fost posibil ca n locul lui J. F. Kennedy s fie mpucat Nikita Hruciov? - n principiu da, dar ntrebarea este dac Onassis ar mai fi luat, n acest caz, vduva de nevast. ntrebare la Radio Erevan: - Se poate ca cineva s fie un bun comunist i totodat i un bun cretin? - n principiu da, dar de ce s v facei viaa de dou ori mai grea? 82

ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c n SUA fiecare are propriul automobil? - n principiu da, dar pentru aceasta la noi fiecare are propriul loc de parcare. ntrebare la Radio Erevan: - Ce este haosul? Dup o scurt pauz: - Nu dm rspunsuri la ntrebri din agricultur. ntrebare la Radio Erevan: - Este adevrat c Ceaikovski a fost homosexual? - n principiu da, dar acesta nu este singurul motiv pentru care l iubim att de mult. ntrebare la Radio Erevan: - Care este diferena dintre un optimist i un pesimist? - Diferena este c optimistul nva limba englez, iar pesimistul chineza. ntrebare la Radio Erevan: - Unde st, de fapt, cel care inventeaz glumele cu Radio Erevan? - Nu tim exact, dar va sta mai mult timp acolo. Radio Erevan: - Iubit popor, este ora 7 i tovarul preedinte Eln tocmai se trezete. E timpul ca i dv. s v trezii. Ceva mai trziu: - Iubit popor, este ora 7 i jumtate, tovarul preedinte Eln i face nviorarea de diminea. E timpul ca i dv. s facei micare. i mai trziu: - Iubit popor, este exact ora 8 i tovarul preedinte Eln tocmai servete micul dejun, pentru poporul sovietic: muzic popular. ntrebare la Radio Erevan: - i face efectul i pe Lun pilula anticoncepional? - Da, dar costumul spaial ofer o protecie mult mai bun. Una ntreab la Radio Erevan: - Se poate bea ap n loc de anticoncepionale? - Da, bineneles. - nainte sau dup? - n loc de ntrebare la Radio Erevan: - Ce este KGB-ul? - Inima partidului care bate, bate, bate La Radio Erevan se ntreab: - Spunei-mi, cum s procedez pentru a emigra n SUA? - Lsai numele i adresa exact i va veni cineva s v ia! ntrebare la Radio Erevan: - Care au fost primele cuvinte pe care le-a spus Gagarin cnd s-a ntors din spaiu? - Primele lui cuvinte la ntoarcere au fost: "Unde e porcul la care mi-a promis c sta-i avionul pentru Paris?!???" La Radio Erevan se ntreab: 83

- Este adevarat c n Romnia... - Da, este adevrat. La Radio Erevan se ntreab: - Este posibil ca o femeie s nasc de mai multe ori n acelai an calendaristic? - Nu, tovare Nicolae Ceauescu. ntrebare la Radio Erevan: - Snt o femeie de 87 de ani. Ce s fac ca s-mi stea snii drepi? - Stai n patru labe. La Radio Erevan se ntreab: - Toate ciupercile pot fi mncate? - Toate, dar unele numai o dat ntrebare la Radio Erevan: - De ce vin fetele la mare? - Pentru c s-au sturat de mic. ntrebare la Radio Erevan: - Care este diferena dintre o femeie i o oglind? - Oglinda reflect fr a vorbi; femeia vorbete fr a reflecta. ntrebare la Radio Erevan: - Ce este cstoria? - O fortarea asediat: cei de afar vor s intre, iar cei dinuntru vor sa ias ntrebare la Radio Erevan: - Ce este un celibatar? - Un om care a pierdut ocazia de a face nefericit o femeie. ntrebare la Radio Erevan: - Ce mai po i da jos de pe secretara goal? - Directorul. ntrebare la Radio Erevan: - Care snt psrile cele mai naintate n vrst? - Cele mpiate.

ntrebare la Radio Erevan: - M-am mritat cu un vduv, iar el nu contenete s-mi vorbeasc de fosta lui soie. Ce s fac? - Vorbii-i despre viitorul dv. so . ntrebare la Radio Erevan: - Ce s fac ca s par mai subire? - ntuneric, doamn. ntrebare la Radio Erevan: - Care specie de elefani sare ct Turnul Eiffel? - Oricare, ct sare Turnul Eiffel sare orice elefant. ntrebare la Radio Erevan: - Cum aezi ase elefani ntr-un Moskvici? - Trei n fa, trei n spate! 84

ntrebare la Radio Erevan: - Se poate face dragoste n fug? - n principiu da, cu condiia ca o femeie care alearg cu fustele n cap s fie ajuns din urm de brbatul cu pantalonii n vine. ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c femeile triesc mai mult dect brbaii? - Desigur. Mai ales vduvele. Radio Erevan (on line): - Ce face zb zzzb zzzzb? - O albin care d napoi! ntrebare la Radio Erevan: - Sntem un grup de asculttori fideli ai acestui post i am dori s aflm de ce a murit tov.Andropov. - Stimai asculttori, nu tim exact de ce a murit tov.Andropov, tot ce tim e c la autopsie a suferit cumplit. ntrebare la Radio Erevan: - Cu cine se nvecineaz URSS? - Cu cine vrea! ntrebare la Radio Erevan: - Se poate face cu ou i cu o et un om? - Da, dar este mai simplu cu un brbat. ntrebare la Radio Erevan: - E adevrat c p***a e dulce? - Nu tim exact, dar cine ntreab? - Un grup de diabetici Un ascultator ntreab dac se poate face dragoste n patru labe. - Noi i raspundem c da, se poate face, sfatul doctorului fiind urmtorul: una dimineaa, una la prnz i dou nainte de culcare. ntrebare la Radio Erevan: - Se poate pune baz pe tov.Nicolae Ceauescu? - Da, dar este de preferat s se pun acid. ntrebare la Radio Erevan: - Se pot lua 10 ani nchisoare pentru declararea n Piaa Ro ie c Stalin e cretin? - Da, deoarece acesta e un secret de stat La Radio Erevan se ntreab: - Se poate construi comunismul n Elveia? - Se poate, dar ar fi pcat! O asculttoare ntreab la Radio Erevan: - Tot timpul brbaii mi se uit la sni Ce pot s fac? Radio Erevan ntreab la rndul lui: - Da' ci ani avei? - 79, rspunde doamna. Radio Erevan rspunde: - Atunci ncetai s mai purtai fuste mini! La Radio Erevan: 85

- Se poate rmne nsrcinat de la distan? - Da, dac distana e mai mic dect dragostea. ntrebare la Radio Erevan: - Putem face baie dac avem diaree? - Putei, dac avei destul. Radio Erevan e ntrebat: - Cum e mai bine s faci dragoste? Cu geamul deschis sau cu geamul nchis? - n principiu e bine s faci i cu geamul deschis i cu geamul nchis, dar e preferabil cu o femeie Radio Erevan este ntrebat: - Este adevrat c se poate face dragoste cu fereastra deschis? - Da, dar este de preferat cu o femeie. Un asculttor sovietic ntreab Radio Erevan unde i cnd a fost inventat step-ul. Radio Erevan rspunde: - Stepul a fost inventat n Uniunea Sovietic i a fost pentru prima dat folosit n familia lui Stepan Stepanov Stepanovici care avea zece copii i o singur bud. Noi definitii in DEX : TZURTZUR = Sunetul soneriei, iarna BATALION = fratele mai mic al plutonierului Batal Gheorghe (Batal Ion) PRUDENT = pasta de dinti cu extras de prune (pru-dent) MONOLOG = olog de un picior (mono-olog) BIOLOG = olog de ambele picioare (bi-olog) SEXOLOG = olog de 6 picioare (de ex. miriapod sexolog) MANIPULARE = manevrarea penisului cu ajutorul mainilor (mani-pulare) AAT = fr sni AMNAT = fr mini NCHINARE = transport ctre China NVINUIRE = procesul de fermentare a mustului! NFOCARE = transformare n foc GHINIOANE = varianta moldoveneasca pentru ardelenescul Bine, Ioane" (Ghini-Ioane!) MPRTIERE = rezultatul procesului prin care betivii se fac pratie BIZAR = zar dublu MCEL = mac mic MICROSCOP= scop marunt NVIORAT = prevzut cu vioar LEINA = pe unde merge le tren" MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri RATEU = pateu din carne de ra Criz-omeri: Pe perioada crizei economice guvernul romn va asigura slujbe pentru omeri..... Ele vor fi oficiate de preoi, episcopi i mitropolii... Concurs pentru executarea unui bust al lui Lenin. Comisia examineaza mai multe propuneri, la un moment dat descopera cu stupoare ca unul dintre candidati s-a prezentat cu un bust...cu doi sini mari si frumosi. - Ce-i asta, tovaraseee?? Cum iti permiti, bla, bla - Sa vedeti, nu-s iconoclast, e doar o alegorie; de la sinul drept suge muncitorimea, de la sinul sting suge taranimea. - Da? Si intelectualitatea? - Pai, mi-ati comandat bust... Exista 70 de metode de a face o femeie fericita. Una este de a o lua la cumparaturi. Cealalta 86

este 69. Culmea urateniei: sa nu se ntoarca la tine nici bumerangul Care e diferenta dintre vina si pacat? E o vina sa te culci cu nevasta altuia dar e pacat sa ratezi ocazia. Culmea ghinionului: Sa sari din avion, si sa-ti dai seama ca parasuta ta e plecata la turci!!! Culmea virilitatii: Cand nu mai poti, faci playback. naintea anesteziei, pacientul l ntreaba pe doctorul chirurg: - Domnule doctor, ce sanse am? - Fac operatia asta a suta oara! - Oh, atunci sunt linistit! - E si normal! Odata si-odata trebuie sa-mi reuseasca! Cum fac oltenii fntna? Sapa un sant de vreo 30 m si l ridica n picioare! Jack si Betty sarbatoresc 50 de ani de casatorie. - Betty, ma ntrebam, m-ai nselat vreodata? - Oh Jack, dar de ce mi pui o asemenea ntrebare tocmai acum? Nu vrei sa afli raspunsul... - Ba da Betty, chiar vreau sa stiu. Te rog. - Bine, fie. Da de 3 ori... - Trei? si cnd s-au ntmplat? - Pai ti aduci aminte cnd aveai 35 de ani si vroiai neaparat sa-ti ncepi propria afacere si nici o banca nu-ti dadea un mprumut? ti aduci aminte cum ntr-o zi chiar presedintele bancii a venit la noi acasa si a semnat hrtiile pentru mprumut fara a pune nici o ntrebare? -Oh, Betty, ai facut-o pentru mine! Te respect acum mai mult ca niciodata! si numarul 2? - Pai, ti aduci aminte ca la ultimul infarct aveai nevoie de o operatie si chirurgul nu vroia sa se atinga de tine? ti aduci aminte cum profesorul Damkey a venit pna aici ca sa te opereze personal si apoi ti-ai revenit? - Nu pot sa cred! Betty, ai facut tu asta pentru mine, ca sa-mi salvezi viata? Nu exista o alta sotie ca tine. Asta mi dovedeste ca ma iubesti foarte mult. ti sunt recunoscator. si numarul 3? - Pai, ti amintesti ca acum ctiva ani, cnd vroiai neaparat sa fii presedintele clubului de golf, aveai nevoie de nca 17 voturi? Vasile statea afara n ploaie. Vine Maria si i zice: - Hai n casa mai Vasile, ca ploua! - Lasa tu Marie, ca si aici ploua. Ion se plimba pe strada. Maria l vede, deschide repede geamul si i striga: - Ioane, vino sus la mine! - Vin cnd o sa fii singura! - Dar nu-i nimeni acasa. - Nu acasa ci pe Pamnt! Ion si Maria noaptea n pat: Maria: - Ioane, dormi? - Nu. - Ioane, ma iubesti? - Dorm. Maria se urca n pod si Ion i ia scara: - No, Marie! Cu ce te dai jos? - Cu...Rexona! 87

O tnara se plnge de o slabiciune permanenta resimtita de un an ncoace. - Serviciul va solicita prea mult? ntreaba medicul. - Nu, am un serviciu usor. - Atunci va obosesc copiii? - Nu, n-am copii. - Hmm..... Ct de des faceti sex? - De trei ori pe zi. - Atunci acesta-i motivul oboselii dv. permanente. Va sfatuiesc a macar duminica sa luati o pauza. - Nu pot domnule doctor. Duminica vine acasa sotul meu. Auzind despre gravitatea mbolnavirii cu SIDA un tnar de 20 de ani si ntreaba tatal despre modul n care se poate lua SIDA. Raspunsul tatalui: - Pai prin contact sexual si prin mucoasa... - Auzi, da' de la o mucoasa de 16 ani poti lua SIDA? Mica publicitate: -"Tinar aratos situatie materiala exceptionala post de mare raspundere, relatii bune, doua masini, casa vila in Caraibe. Nu caut nimic, doar ma laud. -" Tanara draguta blonda sexy, fara obligatii, 90-60-90, picioare 1.20m, plina de viata patimasa exotica misterioasa amatoare de senzatii tari, vand camion. Sotul se precipita n dormitor: - Iubito, repede afara de aici, arde casa! Se aude imediat o voce din sifonier: - Salvati mobila! Cum te numeti, domnule ? - Petru Popescu . - i ce lucrezi ? - Prepar peti pentru pulverizat. - Bine, dar ce anume operaii faci ? - Pun petele pe plci, potrivesc plcile pe plite, pregtesc patru putini pentru petele prjit, pulverizez pasta produs, pun pe pungi. - Dar de ce vorbeti numai cu "P"? - Poftim ?- De ce vorbeti numai cu "P"? - Pot pronunta pe P perfect perceptibil. - Ei, asta e acum ! Pun ramasag c la ntrebarile mele vei grei. - Primesc. - Pe ct ? - Pun prinsoare pe patru poli ! - S-a fcut. Spune-mi ce-i place s mnnci ? - Pete, pstravi, plachie, potrnichi, piftie piperat,prjoale, pastram, paprica, papana, porumbei, pui pane. - i ce vin bei ? - Pinot, pelin, porto. - i ce desert ? - Plcinte, prjituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici. - Dar ngheat obinueti ? - Puin profiterole, parfait . - Spune-mi cum i petreci timpul liber ? - Primvara prefer plimbrile pe potecile padurilor, prin parcuri. - Dar vara ? - Pescuiesc. - i iarna ? - Patinez. - Te pomenesti c poi s-mi spui o poezie numai cu litera "P"? - Pot. 88

- Asta nu o mai cred. Spune-o! - POEZIA POETULUI PETRU POPESCU: "Prin pustiuri, peste pietre Psri, plcuri pribegesc Prsindu-i puii proprii Pe pamintul printesc. Prima pasre,pilotul, Plescia puternic pliscul, Plutea, privind pmntul Pajitea, pdurea, piscul." - Bine! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cnd ai plecat ? - Paraschiva, ppuico, pentru prnz presar puin ptrunjel pe potrnichi. Pa! - Vd c am pierdut. - Pardon, plteti patru poli pentru pierderea pariului. - Pltesc. - Pune paralele pe portofel. - nc o ntrebare. - Poftim !... - Ce adresa ai matale ? - Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecnd prin Pngari, peste pod... Micul Thomas, cel mai bun elev din clasa o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore. Ea accepta. - Ce vrei sa-mi zici Thomas? - Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta, ma plictisesc! As vrea sa trec direct la Liceu. Directorul scolii este informat si il intreaba pe Thomas daca vrea sa treaca niste teste. Thomas accepta fara sa ezite si testarea incepe. - Sa vedem Thomas:3x4? - 12 - Si 6x6? - 36, domnule director. - Capitala Japoniei? - Tokio! Testul continua inca o jumatate de ora, Thomas nu face nici o greseala! La sfarsitul testului, domnul director este multumit dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari.. Amandoi accepta. Profesoara incepe: - Thomas, vaca are 4 si eu am 2 ce este? - Picioarele,doamna. - Corect, ce gasim in pantaloni tai si nu gasim in ai mei? Directorul se mira de intrebare... - Buzunare,doamna - Bine Thomas. Unde au femeile parul cel mai cret? Directorul se pregateste sa intervina chiar cand Thomas raspunde: - In Africa , doamna! raspunde copilul fara sa ezite. - Ce este moale dar cu mainile unei femei devine tare? Directorul deschide ochii mari dar inainte sa vorbeasca, Thomas raspunde: - Oja pentru unghii, doamna. - Ce au femeile si barbatii in mijlocul picioarelor? - Genunchi,doamna! - Bine si ce are o femeie maritata mai larg decat una celibatara?Directorului nu-i vine sa creada ce aude. - Patul, doamna! - Care parte a corpului meu este des cea mai umeda? 89

- Limba dumneavoastra, doamna! - Ce cuvant care incepe cu litera C..... inseamna ceva care poate sa fie umed sau sec si pe care barbatii le place sa-l priveasca? - Cerul!spune Thomas Directorul sufla usurat, transpirat decide sa opreasca testul si spune: - Nu o sa te trimit la liceu o sa te trimit direct la Universitate! Chiar si eu as fi picat acest test..... Morala: Cu inaintarea in varsta devenim perversi Suna telefonul. - Doamna Ward, sunt doctorul Jones de la laboratorul de teste. Cand doctorul a trimis biopsia sotului dvs ieri la laborator, o biopsie a unui alt domn Ward a ajuns concomitent, iar acum nu stim sigur care este cea a sotului dvs. Sincer rezultatul poate fi rau sau groaznic. - Ce vreti sa spuneti, intrebat doamna Ward agitata. - Pai unul din rezultate indica Alzheimer, iar celalalt Sida. Nu putem spune care este al sotului dvs. - Groaznic! - Nu puteti repeta testul?! a intrebat doamna Ward. - Putem, dar clinica plateste cheltuielile pentru aceste teste scumpe o singura data. - Pai si ce ar trebui sa fac? - Personalul de la clinica va recomanda sa va lasati sotul undeva in mijlocul orasului. Daca gaseste drumul inapoi spre casa, nu va culcati cu el! O realitate La New Yorks-a deschis un magazin unde femeile pot alege si cumpara un sot. La intrare sunt afisate regulile de functionare ale magazinului: - Poti vizita magazinul O SINGURA DATA! - Sunt 6 etaje si caracteristicile barbatilor se imbunatatesc pe masura ce urci la etajul superior. = - Poti alege orice barbat de la un etaj, sau poti urca la etajul urmator. - Nu te poti intoarce la etajul inferior! O femeie decide sa viziteze magazinul pentru a gasi un barbat care sa ii tina companie La etajul unu, pe usa este urmatorul afis: Acesti barbati au un loc de munca! Femeia decide sa mearga la etajul urmator La etajul al doilea pe usa este urmatorul afis: Aceasti barbati au un loc de munca si iubesc copiii! Femeia hotaraste sa urce la etajul urmator. La etajul al treilea pe usa este urmatorul afis: Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii si sunt extrem de frumosi! 'Wow' isi spune femeia, insa hotaraste sa mearga la etajul urmator. La etajul al patrulea pe usa este urmatorul afis: Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa! Incredibil! exclama femeia. Cu greu pot rezista! Insa decide sa mearga la etajul urmator La etajul cinci pe usa este urmatorul afis: Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa si sunt extrem de romantici! Femeia este tentata sa ramana si sa aleaga un barbat, insa pana la urma decide sa urce la ultimul nivel. La etajul sase se afla urmatorul afis: Esti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 aacestui etaj. Aici nu sunt barbati, acest etaj exista numai pentru a demonstra ca este imposibil sa satisfaci o femeie. Multumim pentru ca ati ales sa vizitati magazinul nostru! Vis a vis de acest magazin, s-a deschis unul asemanator de unde barbatii isi pot cumpara o nevasta. La primal etaj sunt femei care sunt inebunite dupa sex. La etajul doi sunt femei care sunt inebunite dupa sex si nu te bat la cap. Etajele de la 3 la 6 nu au fost niciodata vizitate de barbati! 90

Happy Shopping everyone! TEST n ce direcie se deplaseaz autobuzul din imagine? spre stnga sau spre dreapta?

Nu te poi hotr? Privete din nou imaginea....cu atenie!!!! nc nu i-ai dat seama ? La precolari a fost artat aceeai imagine.. i ei au rspuns (90 % dintre ei) : Autobuzul merge spre stnga. La ntrebarea de justificare: de ce credei c merge nspre stnga?' se rspunde: deoarece nu se vede ua de intrare n autobuz. ce spui??? Cum te simi? Dai cu capul n bar ?

O ZI FRUMOAS N CONTINUARE! Barbatul: - In sfarsit! Am asteptat asta atata timp! Femeia: - Vrei sa plec? Barbatul: - Ai innebunit? Nici sa nu te gandesti la asta. Femeia: - Ma iubesti? Barbatul: - Bineinteles! Tot timpul! Femeia: - M-ai inselat vreodata? Barbatul: - Doamne fereste! Bineinteles ca nu. Femeia: - O sa faci sex numai cu mine? Barbatul: - Sigur ca da. Cu orice ocazie. Femeia: - O sa ma lovesti vreodata? Barbatul: - Ai innebunit? Femeia: - Pot sa am incredere in tine? Barbatul: - Da! Femeia: - Iubitule! 91

... si acum, citeste de jos in sus ... Inventeaz japonezii un roboel de fcut sex i vor s l testeze, s vad ct rezist. Prima care l testeaz e o americanc. Intr asta n camer cu robo elul, iese dupa o or, extenuat i zice: -E extraordinar, e cel mai bun! Vine i nemoaica i intra n camer cu roboelul, iese dupa 2 ore, transpirat, gfind: -E cel mai bun! Intra i romnca, cu roboelul n camer. Trece o zi, trec dou, trec trei zile. Cercettorii sunt ngrijorai, nu cumva romnca s fi murit de placere... Sparg ua , intr n camera i l vd pe roboel disperat cum era fugrit n jurul ccamerei de romnc, care ipa: -S alergi mai ai baterii, da de f... t nu mai po i, ai? Noapte de iarn, furtun, un brutar tocmai voia s nchid magazinul, cnd intr pe u un client nfrigurat care voia s cumpere dou cornuri. - Sunteti nsurat, domnule? ntreaba brutarul. - Bineneles! Dar ce, credei c mama m-ar fi trimis la cumparaturi pe o vreme ca asta?! - Tat, spune-mi, de ce brbaii de la noi nu pot avea mai multe soii, aa cum e n Africa ? - Eti nc mic, fiule! Cnd vei crete, o s nelegi de ce legea ne apr! Un cuplu era n vacan n Pakistan . La un moment dat, fiind la cumparaturi, au intrat ntr-un mic magazin de sandale. Din interior au auzit pe cineva cu accent pakistanez zicnd: - Strinilor! V rog, intrai! Poftii n umila mea prvlie! Cei doi au ascultat ndemnul. Pakistanezul le spuse: - Am nite sandale speciale de care voi doi sunt sigur c ai fi interesai. Cu ele se poate face sex slbatic, cum face o mare cmil a deertului. So ia era fascinat de relatarea pakistanezului, dar so ul ei simea c nu are nevoie neaprat de ele, considerndu-se un maestru al sexului, aa nct l ntreab pe vnzator: - Cum ar putea nie sandale s mi mreasc potena ? Pakistanezul a replicat : - De ce nu le ncerci i vezi de unul singur ? Ei bine so ul, dup ce s-a consultat un pic cu soia lui, s-a hotarat n cele din urm s le ncerce. Imediat ce i le-a pus n picioare, privirea lui a devenit salbatic. Era ceva ce so ia lui nu mai vzuse de muli ani - putere sexual pur. Ct ai clipi din ochi, soul l-a mpins pe pakistanez, l-a aruncat pe mas i a nceput s trag cu nerabdare de pantalonii tipului. n tot acest timp pakistanezul zbiera, ct l inea gura : - LE-AI PUS INVERS !! LE-AI PUS INVERS !! Tratament La o clinic de tratament pentru btrni, nainte de a se interna, btrnii trebuiau s mearg la un medic care le ddea sfaturi n funcie de boal i... buzunar. Intr primul btrn i la capitolul alimentaie doctorul l ntreab: - Ce pensie ai? - 2500 - De la masa s nu-i lipseasc friptura, sticla cu vin i fructele tropicale. Al doilea avea pensia 1000: - De la mas s nu-i lipseasc legumele. Al treilea cu pensia de 100: -Tataie, aer, ct mai mult aer. Un om cade de pe o schel i moare. Singurul martor este un copil. Acum un politist l interogheaz: -Cum sa ntamplat? -Pi la btut Dumnezeu. 92

-Cum adic l-a btut Dumnezeu? -njura. -Cum njura? -Dumnezeii m-tii de copil, nu mai scutura schela! Un american i un romn cultivau roii pe 2 terenuri vecine. O plant de pe terenul romnului crete aplecat ctre al americanului, aa c o roie atrna chiar deasupra terenului americanului. Americanul o culege. ncep s se certe, fiecare zice c roia e a lui. Ajung la urmtoarea soluie: s nceap s-i trag uturi n co...e i cine nu mai rezist pierde. Se duce romnul n cas, ia cea mai grea pereche de ghete i i trage un ut americanului. la rcnete i se zvrcoleste vreo 30 min. Dupa ce i revine, zice "acum e randul meu". La care romnul zice "pstreaz tu ro ia !" Marius Tuc, ziaristul, rmne omer. Apoi l prsete i nevasta. n final, proprietarul l arunc n strad. Fr nicio speran, Tuca hotrte s se sinucid... Se urc el cumva pe sediul televiziunii i se arunc. n cdere, numera etajele: 13, 12, 11, 10, 9, 8, 7, 8, 7, 8, 7.... - Baga-mi-aaa picioarele-n ele de bretele! Secretara blond ctre patronul su : - Domnule director, salariul meu nu este raportat la capacit ile mele. - tiu, dar chiar nu te putem lsa s mori de foame. Ion iese din casa i l vede peste gard pe vecin-su Gheorghe, care i btea temeinic nevasta. - Gheorghe, ce faci, m? - Iote, mi repar maina de splat. O blond superb se duce la mnstire i cere insistent s vorbeasc cu maica stare. - Ce e, fata mea? - Maic stare, trebuie s m ajui. Am pctuit foarte tare i vreau ca Dumnezeu s-mi ierte pcatele. Ce s fac? - Dar ce s-a intamplat, fata mea? - Maic stera, m-au violat 40 de brbai trei zile n sir. Ce s fac ca s-mi ierte Dumnezeu pcatele? - Fata mea, du-te acas i bea zeam de la 40 de lmi 3 zile i apoi ntoarce-te la mine. - Bine, maic stare. i mulumesc foarte mult! Pleac blonda, bea zeama de la 40 de lami 3 zile consecutiv i se ntoarce la mnstire. - Maic stare, am fcut ce mi-ai spus. Mi-a iertat Dumnezeu pcatele? - Pcatele nu tiu dac i le-a iertat, dar mcar i-a disprut rnjetul de satisfacie! ntr-un mic orel din SUA, avocatul acuzrii cheam primul martor, o btrnic simpatic. Vznd-o cam emotionat , ncepe cu o ntrebare de complezent: - Doamn Jones, spune-mi dac m cunoastei... - Dac te cunosc? Dar bineneles c te cunosc, domnule Williams, te tiu de cnd erai un bieel! Ai fost o mare dezamgire pentru mine. Mini, manipulezi oamenii i-i vorbeti pe la spate i faci afaceri necurate cu maini! Dar cel mai ru este c-i neli fr ruine nevasta! nmrmurit, avocatul ncearc s schimbe discuia i ngaim: - Doamn Jones, dar pe avocatul aprrii l cunoatei? - Hm! Desigur c l cunosc i pe domnul Bradley. E lene, ia mit i e cam beiv.... Competena sa ca avocat este pur i simplu ndoielnic. A, s nu mai spun c-i neal soia cu trei amante! Una dintre ele e chiar soia ta! n murmurul slii, judectorul le cere avocailor s se apropie: - Ascultai, nenorociilor, dac vreunul dintre voi o ntreab pe btrn dac m cunoate, v bag n pucrie! Vine un tip cu un prunc la doctor: -Doctore, copilul meu are un an, dar pn acum nc nu a deschis ochii. Doctorul: -Eheei ! Cred c ochii trebuia s-i deschizi dumneata. Copilul e chinez... 93

Medicul mi-a recomandat insistent s ncetez chefurile. -Care medic? -Cel care locuiete deasupra noastr! O cearta in familie. Sotia il loveste pe sot. Acela se ascunde sub pat. Sotia incearca sa-l scoata: - Iesi! - Nu ies! - Iesi! - Nu ies! - Iesi! - Cine e stapan in casa?! Daca am spus ca nu ies - inseamna ca nu ies!!! O blonda intr-un bar vrea sa faca cinste: - O Skol la toata lumea! Un politist examina un geam spart: - Exact cum mi-am imaginat. E spart pe ambele parti !!! Un american, un neamt, un evreu si un negru prin padure. Cade o omida pe american. asta o arunca pe neamt, asta pe evreu, asta pe negru. Negrul o ia si o mananca. Cade alta omida pe american. Asta o arunca pe neamt, asta pe evreu, iar evreul spre negru: -Nu cumperi o omida? Pestisorul de aur, prins in undita de un romn: - Ia zi ma, ca sa nu mai pierdem timpu': cati bani vrei, ce tara sa conduci si cati centimetri de scula tiar trebui, tu-va muma-n cur de romani ca n-ati cere unu' o carte sau un bilet la teatru ... Ion pleaca in concediu, in strainatate, iar la plecare Gheorghe il roaga sa-i aduca si lui un papagal. La intoarcere, Ion, care a uitat sa-i cumpere un papagal, ii ia o bufnita si-i spune lui Gheorghe ca e papagal regal... O saptamana mai tarziu, se intalnesc la o bere, iar Ion il intreaba pe Gheorghe daca papagalul a inceput sa vorbeasca. Gheorghe raspunde: - Bai, inca nu vorbeste, dar stii ce atent se uita? Un terorist intra intr-un petshop si striga: - Am o bomba, in 30 de secunde sa fiti toti afara! Din fundul magazinului, o broasca testoasa: - Sa ma pupi ....! Dupa ce loveste un pieton, masina isi continua drumul inca 10 metri. Soferul opreste, scoate capul pe fereastra si tipa: -Baaaa!!! Fii atent! Pietonul se ridica speriat si intreaba: -De ce, dai inapoi? Un taran sta intr-o caruta plina ochi, cu un cal amarat cu ochelari, care nu se urnea deloc, striga frenetic: - Dii, Murgule! Dii Surule! Dii Florica! Dii Maricica! Un barbat il intreaba daca a uitat cum se numeste calul. Taranul raspunde: - Stiu cum il cheama, da vreau sa creada ca nu trage singur. Pe perioada crizei economice guvernul roman va asigura slujbe pentru someri. Ele vor fi oficiate de preoti, episcopi si mitropoliti. Intr-o catastrofa nefericita mor 100.000 de romani 94

Europa sare imediat cu ajutoare umanitare: Franta- 100 tone de haine Anglia - 1 milion de lire sterline Germania - 1 000 tone de medicamente Austria - 10 tone de alimente Italia - 100.000 de romani La miezul noptii, un betiv rezemat de gard. Un politist il intraba: - Unde mergi ? - Ma duc la o conferinta despre efectele nocive ale alcoolului. - La ora asta ? Cine tine o conferinta la ora asta ? - Nevasta-mea si probabil soacra-mea Cresctorie de perle ! PERLE SCOLARE, EDIIE NOU!!! - Lpuneanu s-a inut de cuvnt cnd a zis ''De m voi scula, pre muli am s popesc i eu!'' dovad ca azi cel mai ntlnit nume este Popescu. - Zoe i Tipatescu se iubeau pe la spate. - Ion Creang s-a nascut ntre anii 1887-1889. - mparatul avea o gradina i n fund un mr. - Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. - Este bine s mai i citesti, dect s tai frunz la cini degeaba. - Cristofel Columb a plecat n America unde s-a nsurat cu o bstinoas. - n cunoscuta balad Mioria, sunt descrise cteva ntmplri n care sunt implicate doi criminali, o oaie turntoare, i un cioban ce ocheaz prin prostia lui. - Toma Alimo era viteaz pt. c cu o mn conducea calul, cu o mn i inea maele i cu o mn se batea cu Manea.. - Inima este mprit n doua atricule i doua testicule. - Capitala SUA este Casa Alb. - Moromete plecase n excursie s vnd cerealele. - Femeile rmneau acas n loc de brbai. - Antarctica este un continent alb din cauza zpezilor care nu se mai topesc odat. - Eminescu este trist pentru c nu a reuit s fac nimic n viaa lui. - Viaa albinelor e primejduit mereu de insecte ca: narul, viespea, oarecele i urii care se urc n fagi unde sunt albinele strnse n colonii i depun miere. - n pdurile Amazoniei triete o jungl fioroas. - n nuvela La vulturi de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugarite de turci, i copii ei. - Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. n Scrisoarea a treia se desfoar btlia de la Rovinari. - Poemul Mioria circula pe baza oral, adic nu a fost scris, din motive tehnice. - Animalele slbatice triesc n pdurea zoologic. - Datorit faptului c Lpuneanu chinuia pe boieri tindu-le nasul, urechile, minile, etc, el le-a devenit antipatic acestora. - Harap Alb era femeie, se mbrca n alb i semna cu Mihaela Rdulescu. - La btrnee mparatul nate un fecior. - Latina clasic este o limb moart, care nu se poate vorbi decat n scris. - Vitoria , pe lng calitatea de mam avea i pe cea de tat , calitate care este mult mai dificil de indeplinit. - Podul de la Drobeta Turnu-Severin, a fost construit de Apollodor din Damasc, al crui picior se mai vede i astzi. - Rscoala de la Boblna a nceput pe un deal i s-a terminat n 1438. - Sahara se afl aezat pe un nisip uscat, lipsa apei avnd n zon o prezen statornic. Noua formul de salut ntre doi oameni care vorbesc la telefon: "Salutri ie i asculttorilor no tri" ! 95

Trei tipi mor si ajung la poarta Raiului. Sf Petru ii intreaba: - De cate ori v-ati inselat nevestele? - Eu niciodata in 30 de ani de casnicie, raspunde primul. - Foarte bine, uite ai aici un Mercedes sa te plimbi in Rai. - Eu o singura data in 40 de ani de casnicie, spune al doilea. - Nu e chiar atat de grav, se iarta. Uite un Hyundai sa mergi cu el prin rai. - Eu de vreo 10 ori in 20 ani de casnicie, raspunde ultimul. - Aoleu, ce rau ai fost. Insa pentru ca ai fost cinstit, uite un Logan sa mergi cu el prin Rai. Dupa cativa ani se intalnesc cel cu Loganul si cel cu Mercedesul la un stop. Cel cu Mercedes plangea. - De ce plangi omule? Ce s-a intamplat? - Uite... a murit nevasta-mea ieri... - Asa, si? - Si am vazut-o azi prin Rai .. pe role... ECUAII MATEMATICEALTFEL! Ecuaia 1 Omul = mncat + dormit + munc + distracie Mgar = mncat + dormit Atunci: Omul = mgar + munc + distracie Deci: Omul - distracie = mgar + munc Cu alte cuvinte: Omul care nu tie s se distreze = Mgar la munc Ecuaia 2 Brbat = mncat + dormit + ctig bani Mgar = mncat + dormit Atunci Brbat = Mgar + ctig bani Deci Brbat - ctig bani = Mgar Cu alte cuvinte: Brbatul care nu ctiga bani = Mgar Ecuaia 3 Femeia = mncat + dormit + cheltuial Mgarul = mncat + dormit Atunci Femeia = Mgar + cheltuial Deci Femeia - cheltuial = Mgar Cu alte cuvinte Femeia care nu cheltuie = Mgar Dac includem: ecuaia 2 n ecuaia 3 Brbatul care nu ctig bani = Femeia care nu cheltuie Deci, Brbatul ctig pentru a nu lsa Femeia s devina Mgar (Postulatul 1) i, Femeia cheltuie pentru a nu lsa Brbatul s devin Mgar (Postulatul 2) Deci avem, Brbat + Femeie = Mgar + ctig bani + Mgar + cheltuial Atunci din postulatele 1 i 2 putem trage concluzia: Brbatul + Femeia = 2 Mgari care triesc fericii mpreun Chestionarul nr.69 96

1.Ce trebuie s fac conductorul auto la ntlnirea indicatorului:

a) b) c)

s behie; s mulg vaca; nu are nici o obligaie deoarece indicatorul este adresat vacilor. 2.Care v sunt obligaiile dac, circulnd pe drumul public, ntlnii indicatorul alturat:

a) b) c)

s v verificai de urgen mail-ul; s tragei pe dreapta la cel mai apropiat Internet Caf; s nu circulai cu o vitez mai mare de 512kb/s. 3.Unde v aflai dac ntlnii indicatorul de mai jos:

a) b) c)

n apropierea unui bar sau bordel; n apropierea unei materniti; pe un drum alunecos. 4.Cum se pedepsete depirea fr semnalizare: cu pedeapsa cu moartea i reinerea permisului de conducere pentru 90 de zile; cu pedeapsa cu moartea dar fr reinerea permisului de conducere; cu pedeapsa cu moartea, amenda i nchisoare. 5.Care este ordinea de trecere n intersecia alturat:

a) b) c)

a) primul va trece autoturismul rou, pentru c se grbete, al doilea autoturismul verde pentru c se grbete mai puin, al treilea autocamionul pentru c nu se grbete deloc; b) primul va trece camionul, al doilea autoturismul rou, iar al treilea tot camionul; c) toate cele trei autovehicule vor trece simultan n intersecie. 6.Ce facei dac ntlnii simultan n aceeai intersecie indicatoarele din imagine, situate unul sub altul ca i n imaginea alturat:

oprii, i acordai prioritate, dar n acelai timp v continuai drumul pentru c avei prioritate; b) v continuai drumul pentru c avei prioritate, dup care v ntoarcei n intersecie i v oprii ca s acordai prioritate; c) nu avei nici o obligaie deoarece sunt indicatoare de informare turistic. a) 7.Ce obligaii avei la ntlnirea indicatorului alturat: 97

a) s v facei cruce; b) s acordai prioritate preo ilor care circul din dreapta; c) s claxonai n exces. 8. Circulai iarna pe drumul public acoperit cu zpada, ninge abundent i este cea, ce trebuie s facei: a) v oprii i ateptai pn vine vara, dup care v continuai drumul; b) mrii viteza i nchidei ochii; c) suntei obligat ca n aceast situaie s v echipai autovehiculul cu CD Player. 9. ntlnii ntr-o intersecie un poliist care are mna dreapt ridicat i v indic semnalul de mai jos, ce semnific acest semnal pentru dumneavoastr?

a) b) c)

nimic, deoarece este un semnal adresat conductorilor de avioane; trebuie s pornii tergtoarele, deoarece semnalul v indic faptul c va ncepe ploaia; suntei obligat s oprii i s acordai primul ajutor poliistului deoarece are degetul fracturat.

10. n urma unui accident auto, una din victime are hemoragii severe, avei dreptul s o transportai la spital? a) nu, deoarece v murdrete maina cu snge i poate moare i nu v mai poate despgubi; b) da, dar numai n portbagajul mainii; c) da, dar suntei obligat s lsai victima s conduc autovehiculul. 11. Circulai regulamentar pe un pod cu circulaie pe un singur sens, iar din contrasens vine un tir circulnd cu viteza de 160km/h, ce trebuie s facei n aceast situaie? a) mrii viteza ca s fii sigur c murii; b) nu v facei probleme, deoarece oferul tirului procedeaz neregulamentar i va suporta consecinele legale; c) ai pus-o!!! 12. Cum se trateaz rnile survenite n urma unui accident rutier? se dezinfecteaz rana cu scuipat, dup care se cur cu peria de srm; se leag rana cu srm ghimpat pentru a se opri hemoragia; se pup n dreptul rnii pentru a ameliora durerea.

a) b) c)

13. Circulai regulamentar i observai c, din spate conductorul unui autoturism se pregtete s v depeasc, cum procedai? a) mrii viteza i v luai la ntrecere cu respectivul conductor auto, pn cnd renun s v depeasc; b) l acroai din lateral cnd este n dreptul dvs., astfel nct s l scoatei de pe partea carosabil; c) ieii imediat de pe partea carosabil, chiar n an, dac este posibil, ca s i dai de neles c suntei de acord s fii depit. 14.Circulati regulamentar i observai c un biciclist se prinde cu mna de autoturismul dumneavoastr. Cum procedai? a) mrii viteza ct putei de mult, deoarece este posibil ca biciclistul s se grbeasc; b) mrii viteza i ncepei s circulai n zig-zag, pn cnd nu l mai vedei pe biciclist; c) scoatei capul pe geam i l njurai pe biciclist. 98

15.Suntei implicat ntr-un accident auto soldat cu victime omeneti i pagube materiale. Cnd avei voie s consumai buturi alcoolice i s v drogai? a) naintea accidentului; b) n timpul accidentului; c) imediat dup accident. 16. Avei voie s trecei la culoarea ro ie a semaforului? probabil c nu; n nici un caz nu; sigur nu; n caz de urgen; ntotdeauna, dac m asigur. 17.Ce v avertizeaz indicatorul de mai jos ?

a) b) c) d) e) f)

a) b) c)

c n localitatea Suceava se circul doar cu camionul; c dac nu circulai cu camionul nu o s ajungei n Suceava; c dac mergei spre Suceava o s fii lovit de un camion. 18.Cine procedeaz greit n situaia urmtoare?

a)conductorul tramvaiului pentru c nu se apropie de trotuar; b)conductorii motocicletelor pentru c vor s intre n tramvai cu tot cu motociclete; c)pietonii pentru c nu au motociclete. Doamna cu umedul Scris la 02:12 - 10 Dec 08 de catre Cabral Termin directul (dupa cum vedeti viata mea incepe dupa directul de seara, ce-i inainte e alt film) si opresc al meu Citroen C-Crosser la Rompetrol sa culeg niscaiva tigari si Cola La coada cativa domni si o Doamna, usor morcoviti si total lipsiti de chef si sclipire (eu, aceeasi tipologie). Doamna de care spuneam, cam 30 de ani si 1,70m, 120-90120 (silicon tuning) isi rodea o unghie (mai avea inca 9 tot false de ros si nu mai prididea cu asta) si cotcodacea la telefon de zor: - Hai fata nu ma mai scoroji cu rupta aia cu gentile ei pline de praf ca ma plictisesc maximum! Fata, aia nici oja nu stie sa si-o intinda frenci si se da doamna la Bambu, fata, cand sta picior peste picior de parca o fi printesa de Hohento Hohentu Huhento-rahat cum i-o chema pe-aia! - (la telefon, indescifrabil) - Fata, stii ceva? Stai fata ca iau niste bere si crontaitoare si vin la tine ca nu se mai poate! Auzi fata? Mie mi-a murit bateria la Prada si sunt pe Ciocolate asta si nu te aud cum trebuie, fata, ca se freaca cerceii de el. Ma sui acum in treiar, fata, ca sunt cu ala cabrio si vin la tine. Vezi ca iau si servetele din alea ude ca sa ma demachiez ca ma tine fata, fata. Si se apleaca, ia un pachet de servetele umede (berile le luase deja - Ursus la cutie) si se baga in fata, le tranteste pe tejghea si arunca o privire jumatate condescendenta - jumatate persiflanta catre noi, plebea. Ma vede, da sa schimbe mimica dar cand realizeaza ca ma uit la ea ca la un arici de tundra cu bube pe tepi intoarce capul spre vanzator si rosteste: - Hai domnu ca nu am de gand sa dorm aici! Domnu incepe sa scaneze produsele pe rand si cand ajunge la servetele (mi s-a parut ca vad un zambet fugar pentru o secunda) ridica ochii si spune: - Stiti, astea sunt pentru alt fel de probleme. - Auzi draga, probleme ai tu ca trebuie sa muncesti in loc sa te duca capul sa faci bani, 99

da cu ala sa faca bip si zi-mi cati tre' sa-ti dau! - Eu va scanez asta, nu-i problema dar nu cred ca sunt sigur ca asta vreti. Poate vreti sa - Poate vrei tu sa te dau afara pe criza asta smechere! Stiti - Ba tu vrei sa m-agati?! Ca m-am saturat de astia ca voi! Tu stii cu cine sunt io? Vrei sa-ti dea ala foc la benzinarie?! (isi da ochii peste cap si se uita spre noi) Toata lumea crede ca e loc pentru toata lumea frate! Baiatul de la gazarie, chiar simpatic cedeaza si spune, probabil, cea mai usturatoare fraza din istoria Doamnei, motiv pentru mine sa ma pravalesc peste raftul cu bomboane Merci(pentru a carui rearanjare cu lacrimi de ras in ochi mi-am irosit 10 minute): - Ma scuzati DOAMNA ca nu mi-am dat seama ca aveti probleme cu hemoroizii! Caci, stiti, acelea sunt servetele pentru hemoroizi, adica de dat la cur si nu pe fata! Cu toate ca le-ati putea confunda oricand! Curul cu fata, adica. Toata lumea din benzinarie izbucneste intr-un ras cu sughituri, bale, hamaieli si hahaieli, Doamna clipeste des, da drumul la suvoiul de injuraturi, noi si mai abitir cu hohotele, Doamna trage o palma la standul de gume, gumele se imprastie, noi ne imprastiem de ras, Doamna iese din benzinarie si pleaca spre cabrio injurand in continuare, noi aplaudam frenetic si radem isteric! Iata servetelele demachiante pentru

"Cura de slbire " Luni mnnci un ou fiert tare i faci sex 3-4 ore Mari un morcov, poate doi i faci sex pe dinapoi Miercuri doar un pic din toate i faci sex ntreaga noapte Joi i fierbi carne de pui, Sex pe dunga patului. Vineri i prosteti brbatul i faci sex numai cu altul. Smbt colac cu nuci, i faci sex cu cine-apuci. Duminic mnnci grtar i d fuga la cntar. Dac vezi c-i cura bun O urmezi mcar o lun. Gnduri bune! CAND CINEVA TE ENERVEAZA AI NEVOIE DE 42 DE MUSCHI CA SA TE INCRUNTI, DAR AI NEVOIE DOAR DE 4 SA INTINZI MANA SI SA-I FUTI UNA" Doi scotieni se plimba prin padure. Pe unul il apuca nevoile si se duce sub un copac. Dupa cateva minute ii spune amicului sau: - Ai la tine un pic de hartie? - Da de unde, ii raspunde acesta. Lasa-l acolo! - Doctore a reusit operatia? - Care doctor? Eu sunt Sfantul Petru! Suna cineva la usa. Lili striga gafaind prin usa inchisa: - Cine e? - Proprietarul. Am venit dupa chirie. - Reveniti peste o ora, tocmai plateam factura de curent. Intra o blonda intr-un magazin: - Aveti bile de naftalina? - Avem, raspunde vanzatoarea. 100

- Vreau si eu doua pungi. Bucuroasa, isi ia pungile si pleaca in mare graba. Dupa doua ore revine: - Mai aveti bile de naftalina? - Mai avem. Cate sa va dau? - De data asta vreau zece pungi. Dupa alte doua ore, blonda se intoarce: - Mai aveti bile de naftaline? - Mai avem. - Bine! Cumpar tot stocul. Mirata, vazatoarea ii spune: - Cred ca ai o gramada de molii acasa... - Nu, doamna,am una singura. - Si pentru una singura cumperi tot stocul? Tremurand de furie blonda raspunde: - Una singura am, dar nu pot s-o nimeresc!... - Doctore, am inceput sa uit. Ce ma sfatuiesti sa fac? - Datorii! Un politist dirija circulatia intr-o intersectie. La stop se opreste o masina rosie. Chiar inainte de a se schimba culoarea semaforului, soferul da repede geamul jos si striga la politist: `Impotentulee!`, dupa care demareaza in tromba, politistul ramanand in urma, fara sa fi avut macar prilejul de a-i fi luat numarul. A doua zi, aceluiasi politist, in aceeasi intersectie, i se striga din aceeasi masina rosie: `Impotentuleee!`. Dupa program, politistul vine acasa obosit si tracasat, cu sentimentul cert ca i-a scazut randamentul din cauza infractorului din masina rosie. Plangandu-i-se sotiei, aceasta incearca sa-l calmeze: - Ei, spune ea, iti pui mintea cu toti nebunii. Data viitoare fa-te ca nici nu-l auzi. Nu-i da satisfactie, vei vedea ca se va plictisi repede. A treia zi, in aceeasi intersectie, politistul observa cu coada ochiului masina rosie al carei sofer il insultase. Scrasnind din dinti, isi zise in sine: `N-am sa-i dau satisfactie porcului de data aceasta. Ma fac ca nici nu-l vad.`. Chiar inainte sa se schimbe culoarea semaforului, soferul masinii rosii ii striga: Paraciosuleee! - De ce toarna o blonda apa in tastatura? - Ca sa navigheze pe internet... O baba la medic: - Doctore, de la un timp aud tot felul de voci! - Si ce iti spun vocile? - Nu stiu ca sunt cam surda... Un barbat intra intr-un magazin vanzatoarea il intreaba: -Ce doriti? -Nu va suparati, as vrea o cutie de vopsea verde, cea mai buna pe care o aveti. -Cum sa ma supar? platiti si va dau, nici o problema. Plateste omul, isi primeste vopseaua, apoi spune: -Nu va suparati, as vrea si pensula pentru vopsit, cea mai fina pe care o aveti. -Cum sa ma supar? platiti si va dau, nici o problema. Plateste omul, isi primeste pensula, apoi: -Nu va suparati, as vrea sa-mi vopsiti ....... in verde. -Cum sa ma supar? platiti si va vopsesc, nici o problema. Plateste omul, vanzatoarea i-o vopseste in verde, apoi el da sa plece vanzatoarea striga dupa el: -Nu va suparati, de ce ati vrut sa va vopsesc ........ in verde? -Pai... deseara am nunta si viitoarea mea sotie spune ca n-a vazut ........ in viata ei. Sa vedeti ce-i fac daca ma-ntreaba de ce-i verde!!! 101

Doamna de la societatea de caritate: Doriti sa contribuiti cu ceva pentru azilul de batrani? Ginerele: Nevasta, pune-i palaria si paltonul mamei-tale. Sfantul Petru este la poarta raiului cu un homosexual. Sfantului ii pica cheile. Se apleaca sa le ia iar homosexualul ii pune mana pe fund. -Nu se poate te duci in Iad ! spune Sf.Petru. -Nu se poate, va rog mai dati-mi o sansa! A doua oara se intampla la fel, si a treia oara. In sfarsit il duce in Iad. Peste o saptamana Dumnezeu ii spune lui Sf. Petru: -Du-te in Iad si vezi ce se intampla de e asa de frig! Sf. Petru ajunge in Iad unde era gheata cum nu a fost niciodata. Il intreaba pe Dracu: -De ce nu aprindeti focul ca ii este frig Stapanului? -Apleaca-te tu sa-l aprinzi! Un politist vede un automat, se apropie de el si baga o fisa. Deodata apare un pahar si incepe sa curga cafea. Politistul ia paharul, il bea si mai baga o fisa. Din nou apare un pahar, curge cafeaua pe care o bea politistul si actiunea se repeta de mai multe ori pina cand in spatele politistului se formeaza o coada destul de mare. La un moment dat o batrina il intreaba pe politist: - Domnu politist ne lasati si pe noi sa bem o cafea, ca de o ora stam la coada!? La care politistul indignat raspunde: - Ce vrei babo, ti-e ciuda ca castig... Avantajul la sexul in grup este faptul ca daca ai treaba, poti sa pleci! La spitalul de nebuni,un doctor vede pe unul din pacientii sai cu un ciocan dandu-si peste degete. Curios, il intreaba: - Simti vreo placere? - Da, cand dau pe langa. DEX vesel arhitect :cineva care n-a fost destul de brbat ca s devin inginer, dar nici destul de gay ca s se fac designer vestimentar; bancher : cineva care i mprumut umbrela lui, cnd afar e soare i apoi i-o cere cnd ncepe s plou; belladonna: n limba italian - femeie frumoas; n englez, matragun - un foarte bun exemplu de sinonime; boy scout : un copil mbracat ca un tmpit sub comanda unui tmpit, mbrcat ca un copil; consultant :cineva care folosete ceasul soiei tale, i spune ct e ceasul i apoi i cere bani pentru asta; dans: frustrarea vertical a unei dorine orizontale diplomat : cineva care-i spune s te duci dracului ntr-un fel care te face s-i ncepi ziua cu dreptul; dragoste : cuvnt din 8 litere, 3 vocale, 5 consoane i 2 idio i; durere de cap : metod contraceptiv cea mai des folosit de femei; economist : un expert care va ti mine de ce ceea ce a prezis c se va ntmpl ieri, nu s-a ntmplat azi; fidelitate : o puternic mncrime cu interdicia de a te scrpina; intelectual : cineva capabil s se gndeasc mai mult de 2 ore i la altceva dect la sex; munca in echipa : posibilitatea de a da vina pe alii; nevasta : femeia care te ncnt o lun i te descnt toat viaa; nimfomana : termen aplicat de fiecare brbat oricrei femei, creia i place mai mult sexul dect lui; prieten : definiia unei persoane de sex opus, care are acel "Nu tiu-ce" care elimin orice dorin de a ncerca vreodat s te culci cu el/ea; 102

preot : cineva cruia toi i spun "printe", n afar de copiii lui, care i spun "domnule"; programator : cineva care rezolv o problem, pe care nu tiai c o ai, ntr-un fel pe care nu-l nelegi; psiholog : cineva care se uit la oricine altcineva, cnd o femeie frumoas intr n ncapere; statistician : cineva care e bun la cifre, dar nu are pic de personalitate ca s fie inginer; uoar : termen aplicat oricrei femei, care are aceeai moral sexual ca a unui brbat Propunerile administraiei pentru modificarea CM Colectiv 2009 n perioada de criz: 1.- CONCEDIUL MEDICAL : Din acest moment nu mai acceptm adeverina medical a unui doctor prin care se adeverete c suntei bolnav. Dac putei merge la doctor, nseamn c putei veni i la serviciu. 2.- OPERATII CHIRURGICALE: Operaiile chirurgicale sunt interzise . Atta vreme ct suntei angajat la noi, vei avea nevoie de toate organele. Nu vei elimina nimic. Noi v-am angajat intact. n cazul n care eliminai un organ, vom considera acest lucru indisciplin la locul de munca. 3.-ZILE N FOLOS PERSONAL: Fiecare angajat va primi 104 zile personale pe an. Ele se numesc smbt i duminic. 4.- ZILE DE CONCEDIU: Toi angajaii vor primi concediul n aceeai perioada a anului. Zilele de vacan sunt dup cum urmeaza: 1 ianuarie i 25 decembrie. 5.- ZILE LIBERE PENTRU NMORMNTRI:Aceasta nu e o scuz s lipsii de la serviciu. Oricum nu mai putei face nimic pentru prietenii, rudele sau colegii mori. n cazurile rare n care un angajat va fi nevoit s participe la nmormntri, acestea se vor programa seara trziu. 6.- NTRERUPEREA LUCRULUI N PAUZA DE PRNZ: Suntem bucuroi s v permitem s lucrai n pauza de pranz pentru a putea pleca mai devreme, cu condiia s v terminai nsrcinrile pe ziua respectiv. 7.- ABSENA CAUZAT DE PROPRIUL DECES: Acest incident poate fi acceptat ca scuz. n orice caz, este necesar un preaviz de 2 sptmni precum i pregtirea unui nlocuitor care s v preia atribuiile. 8.- FOLOSIREA TOALETELOR: Mult prea mult timp se petrece la toalet. n viitor se va merge la toalet n ordine alfabetic. Spre exemplu angajaii al cror nume ncepe cu "A" se vor duce de la 8:00 la 8:20, cei cu "B" de la 8:20 la 8:40, i aa mai departe. Dac nu v putei depalsa n timpul alocat, vei fi nevoii s ateptai pn adoua zi, cnd suntei programai. n situaii de maxim urgen, angajaii pot face shimb de locuri ntre ei. Superviserii ambilor angajai implicai n schimb trebuie s aprobe aceast schimbare n scris. n plus, acum exist o restricie de 3 minute de staionare n toalete. La sfritul celor 3 minute se va declana o alarm, hrtia igienica se va retrage automat, ua de la toalet se va deschide i contravenientul va fi fotografiat. La a doua abatere, fotografia va fi publicat n ziarul intern al companiei la rubrica "Acte de indisciplin". 9.- PAUZA DE MAS. Persoanele slabe vor primi 30 de minute pauz de mas, deoarece trebuie s mnnce mai mult pentru a arta sntoase . Persoanele cu greutate normal vor primi 15 minute pauz de mas, pentru a-i pstra silueta. Persoanele supraponderale vor primi 5 minute pauz de mas deoarece este suficient pentru a lua o pastil de slbit. 10.- CUM NE MBRCM: Este recomandat s venii mbrcai la serviciu conform salariului primit. Dac purtai pantofi Prada de 350 de euro sau o geant Gucci de 600 de euro vom presupune ca o ducei bine din punct de vedere financiar, deci nu avei nevoie de o mrire de salariu. Dac v mbrcai srccios, va trebui s nvai s v administrai banii mai bine pentru a v cumpra haine mai frumoase, prin urmare nu avei nevoie de o mrire de salariu. Dac v mbrcai potrivit, suntei exact acolo unde trebuie i n consecin nu avei nevoie de o mrire de salariu. V mulumim pentru loialitatea artat fa de companie. Suntem aici pentru a asigura o experien pozitiv angajailor. rice ntrebri, comentarii, nelmuriri, plngeri, reclamaii, frustrri, iritri, suprri, insinuri, acuzaii, vor fi adresate n alt parte. V dorim o sptmn plcut. Conducerea. Isus coboara pe pamant sa-si aleaga poporul. Se duce la tigani:

103

'Vreti sa fiti poporul ales?' 'Vrem, mosule' 'Dar trebuie sa va dau o porunca...' 'Da-ne-o, mosule' 'Sa nu mai furati.' 'Mersi, mosule, nu ne intereseaza' Se duce la italieni: 'Vreti sa fiti poporul ales?' 'Vrem.' 'Dar trebuie sa va dau o porunca...' 'Da-ne-o.' 'Sa o lasati mai moale cu femeile.' 'A, nu, multumim, nu ne mai intereseaza' Se duce la evrei: 'Vreti sa fiti poporul ales?' 'Da.' 'Dar trebuie sa va dau o porunca...' 'Cat costa?' '?!?!. Pai nu costa nimic....' 'Da-ne 10.' Doi copii la grupa mica la somnul de pranz. Ea: -Auzi, tu ce esti fetita sau baiat? El: -Baiat. Ea: -Da' eu vreau sa vad....... El: -Lasa ca iti arat dupa ce pleaca doamna ingrijitoare. Ingrijitoarea iese din clasa, El ridicandu-si patura zice: -Uite vezi.......am sosetute albastre. Pentru adulii contemporani, pseudo-intelecto-neuro-ipohondri.... adic noi... Se spune c zilnic trebuie s mncm un mr pentru fier i o banan pentru potasiu. De asemenea o portocal pentru vitamina C, o jumtate pepene galben pentru a mbunti digestia i o can de ceai verde, fr zahr, pentru a preveni diabetul. n fiecare zi trebuie s bei doi litri de ap i apoi s atepi timp dublu dect timpul pe care i l-a luat ca s le bei. Zilnic trebuie s mnnci Activia sau iaurt, pentru a avea "L.Cassei Defensis", care nu tie nimeni ce este, dar se spune c, dac nu bei un iaurt i jumtate n fiecare zi, ncepi s vezi lumea cam tulbure. n fiecare zi o aspirin, pentru a preveni infarctul, i un pahar de vin ro u, pentru acelai lucru. i altul de vin alb, pentru sistemul nervos. i unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era. Dac le bei pe toate mpreuna, chiar i dac faci o congestie, nu te mai preocupa i probabil nici nu te mai intereseaz. n fiecare zi trebuie s mnnci fibre. Multe, foarte multe fibre. Trebuie s mnnci ntre 4-6 feluri zilnic, uoare, fr s uii s mesteci de 100 de ori fiecare nghiitur. Fcnd un mic calcul, doar pentru a mnca, i ia cam 5 ore. Ah, dup fiecare mncare trebuie s te speli pe dini, adic: dup Activia i fibre, dinii, dup banan, dinii, dup mr, dinii...i aa, dac ai dini, fr s uii s foloseti firul dentar, masajul gingiilor, o sorbitur de Plax... Mai bine umple cada i pune muzica, pentru c ntre ap, fibr i dini, i vei petrece cteva ore aici, nuntru. Dac dormi 8 ore i lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mncare, fac 21. i rmn 3, n care ntotdeauna se poate ntmpla ceva imprevizibil. Dup statistici, vedem 3 ore zilnic televizor. Ei bine, deja nu se poate, pentru c n fiecare zi trebuie s mergi cel puin o jumtate de or, adic s te ntorci dup 15 minute, c altfel, dup o jumtate de or se face o or de mers. i trebuie s-i pstrezi prieteniile, pentru c sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. i cnd pleci n vacan deasemenea. 104

Pe lng asta trebuie s fii bine informat, aa c trebuie s citeti cel puin dou ziare i anumite articole de revist, pentru a compara informaia. Ah!, trebuie s faci sex zilnic, dar fr s ajungi s fie ca o rutin: trebuie s fii inventator, creator, s renovezi seducia... Asta ia timp; i nici nu mai vorbim dac este sex tantric !!!(cu respect i amintesc: dup fiecare mncare, trebuie s-i perii dinii). De asemenea trebuie s-i faci timp pentru curenie, pentru splat rufe, vase, i nu mai zic dac ai cine, sau alt animal... copiii. n fine, dup socoteala mea, mi ies cam 29 de ore zilnic. Singura posibilitate care-mi trece prin minte este s faci mai multe lucruri deodat, de exemplu: i faci du cu ap rece i cu gura deschis, aa bei cei 2 litri de ap. n timp ce iei din baie cu periua de dini n gur, te duci s faci amor (tantric) n picioare, cu perechea ta, care, n treact se uit la TV i comenteaz (dei, dup duul rece s-ar putea s nu mai ai chef de sex!), n timp ce tu mturi. i-a rmas o mn liber? Cheam-i prietenii i prinii !!! Bea vinul (dup ce i chemi prinii, va fi nevoie). Iaurtul cu mr i-l poate da perechea ta, n timp ce i mnnc banana cu Activia i mine... schimbai. Cel puin, c deja am crescut, nu mai trebuie s luam obligatoriul Danonino Extra Calcio n fiecare zi. Uuuf!!! Dar dac i rmn 2 minute, retrimite asta prietenilor (pe care trebuie s-i uzi ca pe plante), n timp ce iei o linguri de All Bran, care face foarte bine . i acuma te las pentru c, ntre iaurt, jumtatea de pepene, berea , primul litru de ap i a treia mncare de fibr din zi, deja nu tiu ce s mai fac, dar am nevoie la closet urgent. Ah, o s profit i mi voi lua periua de dini... DAC DEJA L-AM MAI TRIMIS ALTDAT , SCUZE....ESTE DIN CAUZA BOLII ALZHEIMER, PE CARE, N CIUDA ATTOR NGRIJIRI, NU AM PUTUT S O COMBAT" Ghiuri ipohondrul

Banana i vibratorul stau pe marginea noptierei. Banana zise: - Prima oar Vibratorul: - Nu. Banana: - Atunci nu mai tremura aa, c m sperii i pe mine. Se urc o clugari ntr-un taxi.. Taximetristul se tot uita la ea, i mai muca buzele.. - Ce este, fiul meu? ntreab clugria.. - tii, mi-e ruine s v zic, dar, am avut i eu o singur fantezie sexual n viaa mea: s-mi fac o calugari sex oral.. - Pi, fiul meu, s vedem ce putem face.. Doar c trebuie s fii cretin i necstorit.. - Sunt, sunt, zice taximetristul gata de "una mic" Trage tipul pe dreapta, face clugaria treaba i pleac... Pe drum, taximetristul ncepe s plng: - Iertai-m, micu, am pctuit! Sunt evreu i sunt cstorit! - Nu-i nimic iubiel, nici eu nu sunt micu... M cheama Ion i m duc la un bal mascat.. O prostituat merge la un doctor de chirurgie plastica i l roag s i mai fac o gaur n fund. Doctorul mirat i foarte intrigat o ntreab: - Doamn, ca s v fac operaia, a vrea s tiu i eu motivul care v determin la un asemenea fapt. - Doctore, fiindc n ultimul timp businessul mi merge foarte bine, a vrea s deschid i eu o noua locaie... 2 pitici se duc la curve. i ia fiecare cte una, se duc n cte o camer, fiind pudici sting lumina i trec la treab. A doua zi, al 2-lea pitic fiind stresat c toat noaptea primul pitic a strigat intr-una "1..2..3..i! ... 1...2....3... i!", i repro eaz c a fost glgios: - Din cauza ta nu am putut s fac nimic, am fost crispat, stteam lnga ea n pat, era aa bun i nu am fost n stare s am nici mcar o erecie... - Bine mcar c tu ai putut s te urci n pat .... Stpnul aduce un nou cocos, tnr, pentru a-l nlocui pe cel batran. 105

Imediat acesta se d la gaini. Cocoul btran: - Hai s facem o nelegere. Fugim 3 ture n jurul coteului i dac m prinzi, toate gainile sunt ale tale. Bun? - Bun. Tocmai cnd era s-l ajung cel tanar, apare stpnul care-l nfac spunnd cu nduf: - Fir-ar al dracului, al 10-lea homosexual. Dou tipe joac golf i se distreaz de minune pn cnd una dintre ele trimite mingea exact n mijlocul unui grup de brbai.. Din nefericire, unul dintre ei cade secerat la pmnt, zvrcolindu-se de durere cu ambele maini ntre picioare. Tipa fuge la el, i cere mii de scuze i l roag s-i permita s-l ajute pentru c, ntmpltor, este asistent medical. - Nu, multumesc, n cteva minute am s-mi revin, optete barbatul, cu minile tot ntre picioare. Simindu-se teribil de vinovat, gagica i d minile uor la o parte, i desface cu mare grij fermoarul pantalonilor i ncepe s-l maseze n zona genital. - V simii mai bine?, l ntreab la un moment dat. - Da, mult mai bine, geme tipul. Dar degetele de la mn tot m dor ca dracu'! Preotu' satului moare. La inmormantare Ion o intreaba pe Marie: "vrei sa-l pupi inainte sa-l bagam inauntru?" Ea explodeaza in lacrimi: " asa imi spunea mereu si el"... Un batrn de 75 de ani, merge la spital sa faca o analiza a spermei.Doctorul i da un borcan si-i spune: - Ia borcanul asta si vino cu analiza mine! A doua zi, batrnul apare, cu borcanul la fel de curat si gol ca ziua trecuta. Doctorul ntreaba ce s-a ntmplat, iar batrnul explica: - Stiti, doctore, uite ce-am patit: Prima data am ncercat cu dreapta, apoi cu stnga si nimic. Apoi am chemat-o pe nevasta-mea. A ncercat si ea si cu mna dreapta, si cu mna stnga, apoi cu gura: prima data cu proteza, apoi fara proteza si tot nimic. Apoi am chemat-o pe vecina de alaturi: a ncercat si ea si cu amndoua minile si cu gura si tot fara rezultat. Doctorul era socat: - Ai chemat-o pe vecina....????, iar batrnul raspunde: - Da si orict ne-am chinuit, n-am reusit sa deschidem borcanul! Doctorul Popescu s-a culcat cu una dintre pacientele lui si se simtea vinovat de multa vreme. Oricat de mult a incercat sa uite aceasta intamplare, nu reusea. Era mereu coplesit de sentimentul de vina si de tradare a juramantului profesional. Din cand in cand auzea acea voce calma, din interiorul lui, care-i spunea: - Nu te mai stresa; nu esti primul medic care s-a culcat cu o pacienta si nu vei fi nici ultimul.. Si esti burlac. Asa ca asta e... Dar, invariabil, o alta voce il readucea la realitate: - Popescule, nu uita ca esti medic veterinar... Cica se duce un tzigan la pescuit cu un Mertz 600 SEL. Coboara tziganu din masina, scoate mulineta de aur ultimul racnet cu fir de matase naturala si ac de diamant si da la peste. Cand ce sa vezi minunatie: prinde pestisoru de aur. Ptiuuuuu.... La care pestisoru': - Stii eu sunt pestisoru' de aur cu alea 3 dorintze ... Tziganu: ZII CE VREI. O batranica moare si ajunge la portile raiului unde se intalneste cu Sf. Petru cand, deodata, se aude un urlet groaznic venind dinspre rai. - Vai de mine, ce se intampla acolo? Intreaba batranica. Nu va faceti griji pentru asta, raspunde Sf. Petru, ii gaurim unuia omoplatii sa-i montam aripile de inger. Batranica, vadit deranjata de acest fapt, da un pas inapoi cand, deodata, se mai aude un urlet. Vai de batranetile mele, dar asta ce-a fost? - Aaaa ... nu e motiv de ingrijorare, ii gaurim unuia capu` ca sa-i montam aureola. Batranica dand din cap in semn de dezaprobare spune: - Eu nu pot sa fac asta, ma duc jos in iad. - Vai, dar nu puteti face asta, spune Sf Petru, veti fi sodomizata si violata. Cu un aer victorios batranica raspunde: - Da, dar macar am gaurile facute... 106

Un tip gonea cu un BMW pe atostrada cu peste 150 km/h ; la un moment dat loveste o vrabie . Franeaza , se da jos , constata ca vrabia inca mai traieste si o duce la medic unde ii pune atele si o pune intr-o colivie. Dupa cateva zile vrabia isi revine , deschide usor ochii si vazand numai gratii in jurul ei excalma : AOLEO , L-AM OMORAT PE ALA CU BMW-ul Intorcandu-se de la coasa cu caruta plina, Vasile isi mana de zor calul. In faptul serii fiind, isi biciuia bidiviul din ce in ce mai tare. La un moment dat, satul de atata cotonogeala, calul se opreste in drum, se intoarce catre Vasile si, cu o privire plina de expresivitate, ii spune: - Mai, Vasile, da-o ma-n aia ma-sii de treaba! Dai in mine ca intr-o vita. Nu te gandesti ca sunt si eu din carne, ca simt fiecare lovitura si sufar enorm. Ce dracu', ma Vasile! Auzindu-si calul vorbind, ingrozit, Vasile arunca haturile din maini si o rupse la fuga peste fanete livid la fata. Credinciosul lui caine il urma indeaproape. La un moment dat, obosit, Vasile se opri si se aseza pe o piatra. La scurt timp sosi si cainele care, gafaind, ii spuse: - Ba, Vasile, sa fiu al dracului, ce m-a speriat calul ala cand a inceput sa vorbeasca Un vanator intra intr-un magazin de profil. - Pantaloni de camuflaj aveti?' - Avem, dar nu-i gasim!' Nu aveti ce sa vedeti la televizor? V-ati saturat de analisti-comentatori care habar nu au cte urechi au? V-ati saturat sa asteptati ca guvernul Boc sa nceapa sa lucreze? Ati obosit sa ghiciti cine va fi ministru de interne saptamana viitoare? Romania va plictiseste? nainte sa emigrati, ncercati... Lista anti-depresie: 1. Plimbati-va cu masina. Parcati la marginea drumului, puneti-va ochelarii de soare si scoateti pe geam uscatorul de par. ndreptati-l catre masinile care vin din fata. Acum numarati cti soferi franeaza brusc n fata voastra! 2. Rencarcati automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizata timp de trei saptamani. Cnd toata lumea va fi depasit dependenta de cafea, schimbati-le cafeaua cu ESPRESSO. 3. Daca scoateti bani la ghiseul bancii la rubrica scopul folosirii banilor scrieti pentru marijuana . 4. Cnd snteti pe un coridor, sariti n loc sa mergeti. Apoi ncercati sa numarati cte persoane se uita la voi crucis! 5. Daca snteti la restaurant si vreti sa comandati ceva, cereti apa plata dietetica . 6. Sunati-va prietenii cu cinci zile nainte sa mergeti la o petrecere si spuneti-le ca nu veti putea fi prezent din cauza unei dureri de cap. 7. Cnd scoateti bani de la ATM, apucati-va de strigat din toti rarunchii Am castigat! Am castigat! 8. Daca va aflati ntr-o gradina zoologica, luati-o brusc la fuga catre parcare strigand ngrozit Salvati-va! Au scapat toate animalele! 9. Daca aveti copii, la masa de seara spuneti-le ca din cauza recesiunii va trebui sa renuntati la ei! 10. La farmacie, cumparati o cutie de prezervative si dupa aia ntrebati farmacistul unde este cabina de proba! Va garantez ca dupa ce veti fi ncercat toate cele zece puncte din aceasta lista, veti suferi de orice mai putin de depresie! Profesoara le vorbeste copiilor despre SIDA: -Stiti sida se poate lua prin contact el-ea, ea-ea, el-el. In spatele clasei Bula ridica mana. -Ce e Bula? intreaba profesoara. -Vroiam sa stiu daca este vreun pericol la contactul EU-EU n mijlocul deertului un om cnta dumnezeiete din vioar. Un leu se apropie i d trcoale 107

violonistului i se aeaz la civa pai de el micndu-i capul n ritmul muzicii. Mai vin doi lei i se aeaz i ei lng violonist. Dup nc ceva timp vine un al patrulea leu care l mnnc pe interpretul nostru. Pe o crac n apropiere doi vulturi fac conversaie: - i-am spus eu c dac vine surdul s-a zis cu muzica... la telefon: Gogu - Alo ?- Da ! - Institutul internaional de astrofizic, spectroscopie nuclear, cercetarea SETI, prospeciuni intergalactice, studiul quasarilor, entropia pulsarilor i determinarea universurilor ciclice paralele cu structur toroidal egocentric? - Da, noi suntem ! - Cu Gogu de la cazane, v rog! premiile Nobel pt. studii i cercetri complementare: - locul I: Bul Bulnescu, Romnia, pt. "Studiul menstruaiei ginei cu ajutorul razelor gamma"; premiul: o bomb H de 10 terraTNT (neamorsat/amorsabil); - locul II: Bulanovici Bulov, Federaia Rus, pt. studiul: "Cmila sovietic, cea mai coco at dintre cmile"; premiul: o bomb H de 100 terraTNT (amorsat, timp de iniiere 60 de sec.); - locul III: Bull O'Bull & Bull Mc.Bull, USA & UK, pt. studiul "Viteza actului sexual, n condiii de imponderabilitate, cu mediu autogazos-umed, pe tancurile germane"; premiul o bomb gazoas de 1000 terra-vnturi, n faza de iniiere, cu 5 sec. timp de impact. autor: G. James Bond redivivus 1).- Dndu-i seama c nu dein suficiente date culese prin satelit despre bazele ruseti de rachete atomice intercontinentale, americanii concluzioneaz c este necesar s trimit un agent de teren ultracapabil. l antreaneaz pe marele James Bond vreo doi ani, timp n care l nva s vorbeasc rusa la perfecie, cu toate dialectele, s bea rusete i s "in" la vreo 3 kile de votc. Apoi, ntro noapte este parautat n plin taiga siberian, deasupra URSS, unde se presupunea c sunt situate majoritatea bazelor. Aterizeaz, strnge parauta i oalele de zbor, le ngroap, se mbrac cu pantaloni i hain tip "pufoaic", apoi merge civa km, pn la margea unui ctun rus. Cioc-cioc la prima colib. - Kto eto? (cine-i acolo). - Ivan Ivanovici Ivanov. zise J.B. Cnd deschise rusul: - a, tu nu eti rus, da' bine, intr. J.B. intr, este "omenit" cu o coaj de mmlig, puin votc i rusul l ntreab: cine eti, de unde eti? - Pi sunt rus, din Moskova, ce nu vezi c vorbesc perfect rusete, c beau rusete?- Ba da, da tot nu eti rus! n sfrit, se htrsc s doarm. Nu apuc bine J.B. s aipeasc i ua sare n ndri: KGB-ul, minile sus. Este arestat. Nedumerit de "viteza" cu care aflase KGB-ul c este spy, i ntreab: Cum dracu' m-ai descoperit, c sunt ca un rus autentic, mbrcat la fel, vorbesc rusa perfect, cu toate dialectele, beau rusete, etc. Unul dintre KGB-iti: Da e-adevrat, dar noi nu avem negri! 2).- Marele James Bond este parautat, n noapte, n plin taiga, deasupra URSS, cu misiunea de a arunca n aer, chiar i cu preul vieii, cea mai mare baz sovietic de rachete balistice intercontinentale (d-alea, cu 10 focoase fiecare!). Aterizeaz, ngroap echipamentul de zbor, merge un km., d de o autostrad, cu o mic parcare-refugiu, unde staiona o "Volg". Era mare, neagr luxoas, dar, atenie!, avea motor de Ford, 1000CP, pus acolo de agenii CIA. J.B. scoate cheile din buzunar (le avea, era pregtit bine!), bag cheile n contact, la "fert" pornete, n trei sec. face 100km/h, mrete viteza la 260 km/h, dup 1/2 or oprete la un nou refugiu-parcare, care avea i un brule de noapte (J.B. i d seama c aceasta era "acoperirea" pentru intrarea n baza sovietic). Intr, cere o votc, ntr-o rus perfect , "clamp", o bea rusete, se preface c-l ia durerea de burt i se duce la toalet. Ridic apoi capacul de la vasul WC-ului. Scoate un ceas de la mn (era o mini-bomb atomic, frailor!). l potrivete s declaneze peste 30 de min., trage, apa, iese din bar. Se urc la volanul "Volgii" negre! Mare, spaioas, cu motor de Ford, 1000 CP. Cu 260 km/h, dispare n noapte! Dup 29 de min. oprete, se arunc la pmnt, cu capul spre epicentrul exploziei (nu uitai s facei la fel cnd v cade o bomb H n cap), ncepe numrtoarea invers: 5, 4, 3, 2, 1! Buuum!?Nuuuuuuuu, v nelai, bibicilor! Nimic, nothing, rien, niente! Marele James Bond, se hotrte s acioneze din nou! Cu Orice RISC! Cu preul vieii sale! Aa c.........Se urc la volanul "Volgii" sale. Neagr! Mare! Spaioas! Luxoas! Avea i DVD player, uitasem s v 108

spun! Cu motor de Ford! V amintii, cu 1000CP putere instalat ! Pornete la "fert"... 100 la or, 260 la or...1/2 or... parcarea...bruleul...v mai amintii? Cere o votc. ntr-o rus perfect, academic! "Clamp", o nghite rusete. Pac, ah, aoleu, durerea de burt! Fuga la WC...Ridic uor capacul de la vasul WC-ului (s nu-i sar-n cap, probabil!) i..."surpraiz": din vasul WC-ului l priveau ochi inteligeni ai locotenentului Popov, de la KGB!Morala: Locotenentul Popov de la KGB era un "c..at cu ochi"! autor: G. Doua blonde ies dintr-un bar, si una ii zice celeilalte: -Auzi, eu am uitat sa fac pipi! -Lasa ca te invat io. O blonda ajunge la serviciu plangand in hohote. Seful o intreaba ingrijorat ce a patit la care ea raspunde: "Azi dimineata am primit telefon si am aflat ca mama a murit". Seful o consoleaza: "De ce nu te duci tu acasa azi sa te odihnesti? Si-asa nu avem de lucru prea mult". Blonda refuza spunand ca mai bine lucreaza ca sa mai uite de necaz. Dupa 2 ore seful trece pe langa biroul ei si o aude plangand si mai tare. "Ce s-a mai intamplat?", o intreaba. La care ea raspunde: "Tocmai a sunat sora mea si mi-a zis ca si mama ei a murit". De ce nu au blondele notiunea timpului? Pentru ca se culca la unu si se scoala la altul. Ce inseamna o suvita neagra in parul unei blonde? O speranta! O blonda isi cumpara un Porche ultimul tip, rosu... misto ce mai. Pe drum i se strica masina si ca orice sofer deschide capota si vede ca nu mai are motor (astea au motorul in spate). Speriata, nu stie ce sa faca, dar cand colo opreste alt Porsche rosu, alta blonda. Intreaba: -Ce ai patit? -Nu stiu, cred ca mi-am pierdut motorul pe drum... -Nu-ti fa griji ca am eu unul de rezerva in portbagaj Care este diferenta dintre o blonda si o oglinda? O blonda se abureste mai repede. Bul se duce n excursie n URSS, cu trenul.Dup ce viziteaz Moscova, vrea s vad i Vladivostokul. n tren, n vagonul de dormit )doar mergea vreo 14 zile cu trenul!) are trei companioni rui. Se recomand, Bul, turist romn i afl c ruii se numesc: Alioa, Gria i Ivan. Ca orice romn care se respect, pune la btaie 1 "kil" de palinc de prun la 60 de grd. (valabile i pt. nclzirea pe Celsius) i ncepe s spun bancuri! Ruii rdeau "mnzete", reinui, el, Bul, cu gura pn la urechi. Se "prinde" c nu-i ceva n regul cu "reacia rus". - Mi, frailor, voi de ce nu rdei ca lumea, ce-avei? Suntei bolnavi, castrai? V-a "gdilat" crocodilul pe la "ou"? Sau v e fric de KGB-ul vostru? - Da, rspunde unul dintre ei. Au "ochi" i "urechi" peste tot. Lui Bul i "fileaz" lampa imediat: este "rost" de o otie de proporie. Aa c ia scrumiera n mn i optete (destul de tare ca s aud noii prieteni rui): - "Alio", KGB-ule, dac suntei biei de treab, v rog s ne trimitei 4 cafele i 4 coniacuri, pltesc eu, s le fac cinste noilor mei prieteni! Apoi, se face c are nevoie la toalet, dar merge direct la vagonul restaurant, vorbete cu un "al", i explic ce otie pune la cale, i d 100 de $ (cu ciubucul inclus) i se ntoarce n compartiment. Dup 5 min. cioc-cioc la u i intr osptarul, cu tava n mn. Ctre Bul: - domnule Bul, cele patru cafele i 4 coniacuri comandate de dvs. la KGB. Sunt deja pltite! Apoi pleac. Ruii lein de spaim! i ud Bul, i trezete, le d de but s se ntremeze, le spune adevrul cu otia pus la cale de el, mai ncearc ceva glume, nimic, "atmosfera" poluat. Fiindc se fcuse noaptea, se culc to i i adorm. Dimineaa, trezindu-se, Bul i strig prietenii: - Alio a, Gria, Ivan? Nici un rspuns. Or fi la toalet, tia se scoal cu noaptea n cap, i zise n gnd. Verific: nimic! l vede pe nsoitorul de vagon i-l ntreab: - Gde (unde) Alioa, Gria i (i) Ivan? nso itorul (moldovean basarabean) i rspunde n neaoa romn: - A, pe ei i-a arestat KGB-ul, 109

pentru c au ascultat bancuri politice! - Pi, bine (zice Bul), da' pe mine de ce nu m-au arestat, c doar eu le-am spus? - A, le-a plcut poanta cu scrumiera! autor: G. Un individ e nevoit s opreasc maina datorit unui blocaj al traficului. Deodat, cineva i bate n geam: - Domnule, teroritii au ocupat Parlamentul Romniei i cer 10 milioane de dolari rscumprare ca s-i elibereze pe parlamentari . Altfel amenin c i vor stropi cu benzin i le vor da foc. Acum mergem din main n main i facem o chet. - Bine, i ct d fiecare? zice omul din main. - Cam 5 litri... Bancuri-poveti cu morale 1).- La CAP Pocreaca, din judeul "Iei", ntr-o bun zi, s-a nscut un viel. Mulgtoarea emerit Marghiolia, purttoarea insignei "Iubii vaca!" a fost desemnat na, aa c l-a botezat JOIAN. Ca orice na care se respect, Marghiolia s-a comportat ca a doua mam, i-a acordat ngrijiri speciale, hrnindu-l cu cea avea mai bun, dndu-i vitamine, splndu-l zilnic, eslndu-i coama, fiindu-i "profesoar", etc. i cretea Joian ct alii n "epte". efii Marghioliei, vznd c vielul are aptitudini deosebite, l-au "dat" la coli "nalte" (n plin cmp, ct naltul cerului!), de arat, semnat i prit "mas" verde, pe care a absolvit-o rapid.Aa ajunsa Joian un "ditai flcul", numa' bun de nsurtoare. S-a gndit el s se nsoare cu... o iap! Dar, la scurt timp, a vzut c iapa se nrvise la filme franuzeti i americane, cu actori strini, cai i decoruri romneeti i visa... cai verzi pe perei, aa c i-a schimbat obiectivul: s-a hotrt s se nsoare din interes. Ce i-a zis? M nsor cu o scroaf: mi fat 10-12 purcei pe an i putem tri din alocaii! Zis i fcut! Nu a apucat bine s se nsoare, c scroafa s-a urcat n copac i a nceput s guie: c vrea crem PONCE s-i ung oriciul, c vrea cocin-n centru... etc. Norocul lui Joian c-a venit Ignatul i-a scpat de ea! Dezamgit, Joian aproape c se lipsise de nsurtoare, cnd observ pe Joiana, ctigtoarea recent a titlului de "Miss Vaca". Se ndrgosti fulgertor de ea, i fcu o "curte" asidu i o convinse s l ia de brbat: nunt mare, frailor, cu furaje din belug, fn prospt, sare berechet de lins...etc. S-au mutat rapid n staulul personal. Dup un an: Joiana nscu un mgar! i tri fericit, pn la adnci btrnee, BOUL! (Not: bancul-poveste l-am auzit din gura lui Cosma Braoveanu, regretatul actor, acum vreo 30 de ani! Ghiuri baci) 2).- ntr-o zi, la CAP Pocreaca, din judeul "Iei", se nscur, n acelai timp, un viel i un mgar. Pentru c s-au nscut n aceeai zi, au crescut mpreun, ca doi frai, au copilrit mpreun, au "flcit!" mpreun. "Crrile" vieii i-au desprit o perioad de timp: Joian a mers la coli "nalte" (aa cum v-am spus nainte), mgarul a rmas, tot plin de scaiei, n curtea CAP-ului. Dar, dup un timp ndelungat s-au ntlnit: Joian, gras frumos, artos, proaspt nsurat cu Joiana; mgarul, cu scaiei n coad. S-au mbriat, s-au pupat, i-au depnat amintiri... Apoi, Joian l-a invitat s-i viziteze staulul personal, s-i fac cuno tin cu Joiana, s ling nite sare mpreun, s-l "omeneasc" cu nite fn proaspt... Mgarul a acceptat, au mers, au mncat fn proaspt, au lins sare... Dar s-a terminat sarea f. repede, aa c Joian, ca s nu se fac de rs, s-a dus la "comparativ s mai cumpere nite sare i s-a ntors, acas, prea repede, ... Surpriz: mgarul i-o ddea sub coad Joianei! Morale: a).- dac eti bou, s nu te nsori! b).- dac eti bou i vrei mori s te-nsori, mcar nu te nsura cu o vac! c).- dac eti bou i, totui, te-ai nsurat cu o vac, m car nu-i invita prieteni-mgari, n cas! (tot de la Cosma Bra oveanu "cetire") POEZIE SCRIS DE UN AFRICAN 110

Cnd m nasc, sunt Negru Cnd cresc, sunt Negru Cnd stau la soare, sunt Negru Cnd mi-e frig, sunt Negru Cnd sunt speriat, sunt Negru Cnd sunt bolnav, sunt Negru Iar cnd mor, sunt tot Negru Iar tu, tipule Alb Cnd te nati, esti Roz Cnd creti esti Alb Cnd stai la soare, eti Ro u Cnd i-e frig, eti Albastru Cnd eti speriat, eti Galben Cnd eti bolnav, eti Verde Iar cnd mori, eti Cenuiu i tu m numeti pe mine COLORAT? CURCUBEUL DRACULUI! Maimua ofensat de A. Dumitru Odat, o maimu din evul anecdotic, Venind la sfat pe-o creang de arbore exotic A zis: ATENIE! Sunt foarte ofensat... Circul-n lume vorba deloc adevrat C omul ar descinde din buna noastr ras... nsi ideea aceasta mi pare odioas. Ai pomenit vreodat divoruri printre noi, Copii lsai pe drumuri sau imnuri de rzboi? Cine-a vzut n hoard la noi bolnavi mintali, Drogai, lacomi de crnuri i homosexuali, Escroci, bandii, gherile sau vreo tutungerie? n neamul nostru nobil, nu vezi aa prostie, Noi n-avem mafii crude n stirpea noastr-aleas. Nici teroriti, nici dogme, nici luptele de clas, Ct am btut eu jungla, scuzai, n-am observat n obtea de maimue, cocotier privat, Nici garduri i nici paznici, nici pui murind de foame Sau omori n tain de aa-zise MAME... Nu vei vedea vreodat, ct soarele i luna, O minte de maimu dospind n ea minciuna. Chiar de-a fi silit de vreun laborator, N-a deveni port-bt i nici informator. i iat nc una din lumea cea de jos: La noi nu se ntmpl rzboi religios, Nici sfinte inchiziii, nici libertate-n lanuri, Nici chefuri dup care s ne culcm n anuri i nicio ndoial ce duce l-ateism, Nici ordini mondiale, nici materialism... E adevrat c omul a cobort ca soi, Dar, sa fim rezonabili, n-a cobort din noi! iina Economic n form pur O femeie din New York a scris pe un site finaciar cernd sfaturi despre cum s gseasc un so bogat: deja acest fapt singur e distractiv, dar partea cea mai tare e ceea ce i-a rspuns un tip. *EA*: Sunt o fat frumoas ( mai mult, foarte frumoas) de 28 ani. Sunt inteligent i am mult clas. 111

A vrea s m cstoresc cu cineva care ctig minim jumate de milion de dolari pe an. Exist pe site-ul sta vreun barbat care s ctige att? Sau so ii ale unor milionari care pot s-mi dea sfaturi pe aceast tem? Am avut deja relaii cu brbai care ctigau 200 sau 250 mii $, dar acest lucru nu-mi permite s locuiesc n Central Park West. Cunosc o doamn care face yoga cu mine, care s-a cstorit cu un bancher bogat i triete la Tribeca, nu e att de frumoas ca mine i nici mcar att de inteligent. Aa c m ntreb, ce am fcut ca s merit acest lucru i de ce eu nu reuesc? Cum pot s ajung la nivelul ei? *EL:* citit e-mailul dvs cu mult interes, m-am gndit profund la cazul dvs. i am elaborat un prospect al situaiei dvs. V asigur c nu v fac s pierdei timpul, deoarece ctig 500 mii $ pe an. Clarificat acest lucru, consider faptele n urmatorul mod: Ceea ce dvs oferii, vzut din perspectiva unui brbat ca acela pe care-l cutai e pur i simplu o afacere foarte proast . i acest lucru din urmatoarele motive: Lsd la o parte blablabla, ceea ce dvs oferii e o negociere foarte simpl. Dvs. oferii frumuseea dvs. fizic, iar eu ofer banii mei. Propunere foarte clar aceasta; dar exist o mic problem. n mod sigur frumuseea dvs. se va diminua puin cte puin i ntr-o zi va disprea, n timp ce e foarte probabil s creasc progresiv contul meu n banc. Aadar n termeni economici dvs. suntei un activ care sufer de depreciere, n timp ce eu sunt un activ care produce dividente. Dvs. nu numai c suferii o depreciere, aceasta e progresiv i crete n fiecare an! V explic mai bine: azi dvs. avei 28 de ani, suntei frumoas i vei continua s fii pt. urmatorii 5/10 ani, dar din ce n ce mai puin. i ntr-o zi, cnd vei observa o poz a dvs. de azi v vei da seama c ai devenit o prun uscat. Acest lucru nseamn, n termeni de pia c azi suntei bine cotat, n epoca ideal s fii vndut, nu cumprat. Utilizand un limbaj wall street cine v posed azi trebuie s v pun n "trading position" poziie de comer i nu "buy and hold" (cumpr i ine), cum se pare c sugerai. Aadar n termeni comerciali, cstoria ("buy and hold") cu dvs. nu e o afacere bun pe termen mediu/lung. n schimb nchirierea pe o anumit perioad poate fi chiar i din punct de vedere social o afacere neleapt i am putea s-o luam n calcul. Am putea s avem o relaie pt. o anumit perioad. ..... Hmmmm .... Dac m gndesc bine i ca s m asigur de ct suntei de inteligent , cu clas i frumoas, eu potenial "client care nchiriaz" aa o "main" cer ceea ce este corect: s facem un test drive. V rog s stabilii data i ora. Cu stim Naufragiatul: Un barbat naufragiaza pe o insula pustie si ramane acolo timp de 10 ani. Intr-o zi o fata frumoasa, intr-un costum din neopren, inoata pana la insula... Barbatul: - Buna! Sunt foarte bucuros sa te vad. Fata: - Buna! Se vede ca esti aici de mult timp. De cand n-ai mai fumat o tigara? Barbatul: - De 10 ani! Fata trage fermoarul unui buzunar al costumului si scoate o tigara pe care i-o da barbatului. Barbatul: - Oh! Multumesc din suflet! Fata: - Si de cand n-ai mai baut ceva? Barbatul: - De 10 ani! Fata trage fernoarul unui alt buzunar, mai mare, si scoate o sticla de whisky pe care o da tipului. Barbatul: - Oooh!... Multumesc mult. Esti ca o zana buna!... Fata, cu o lucire jucausa in ochi, il mai intreaba: - Si, ia spune-mi, de cand n-ai mai avut o partida...? Barbatul: Oooh, Doamne! Sa nu-mi spui ca ai si crose de golf!... adevrata cur de slbire Dupa multe studii, cercet torii au reuit s calculeze exact cantitatea de energie consumat n timpul unei partide de sex: Dezbrcarea (ei): - cu consimmntul ei 12 calorii - fr consimmntul ei 187 calorii Desfacerea sutienului: - cu amandou minile 8 calorii 112

- cu o singur mn 12 calorii - cu dinii 85 calorii Punerea prezervativului: - cu erecie 6 calorii - fr erecie 315 calorii Poziii: - misionarul 12 calorii - 69 culcat 78 calorii - 69 in picioare 112 calorii - roaba 216 calorii - pe la spate 326 calorii - candelabru italian 912 calorii Atingerea orgasmului: - adevrat 112 calorii - fals 315 calorii Dupa orgasm: - stat n pat 18 calorii - ridicare imediat 36 calorii - ncercarea de a-i explica (ei) de ce v-ai ridicat imediat 816 calorii Obinerea unei a doua erecii pentru persoane ntre: - 20 - 29 de ani 36 calorii - 30 - 39 de ani 80 calorii - 40 - 49 de ani 124 calorii - 50 - 59 de ani 972 calorii - 60 - 69 de ani 2916 calorii - peste 70 de ani ? (cercetrile continu) mbracatul de dup act: - cu calm 32 calorii - n grab 98 calorii - cu tat l ei btnd la u 1218 calorii - cu soul ei btnd la u 3415 calorii - cu soia dumneavoastr btnd la u 9815 calorii. Se spune ca, la facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni sa prospere, a hotarit sa dea fiecaruia cite doua virtuti. Si asa fu: - pe elvetieni i-a facut ordonati si respectuosi fata de legi - pe englezi - perseverenti si studiosi - pe japonezi - muncitori si rabdatori - pe francezi - culti si rafinati - pe spanioli - veseli si ospitalieri Cind ajunse la romani, se intoarse catre ingerul care scria si-i zise: "Romanii vor fi inteligenti, cinstiti si PSD-isti" Cind termina facerea lumii, ingerul ii atrase atentia: "Doamne, ai dat tuturor popoarelor cite doua virtuti iar romanilor trei; in acest fel ii vor depasi si exploata pe toti ceilalti." "Aoleu, asa e! Ai dreptate!" Da, dar virtutile dumnezeiesti o data acordate, nu se pot lua inapoi; asa ca, "Fie, romanii sa aiba trei virtuti! Doar ca nimeni nu va putea avea mai mult de doua in acelasi timp!" Si astfel iata ce s-a intimplat: Romanul care e PSD-ist si cinstit, nu poate fi inteligent. Cel care e inteligent si PSD-ist, nu poate fi cinstit. Iar cel care e inteligent si cinstit nu poate fi PSD-ist. valabil si pd-l {se trage din aceiasi maimuta FSN} O profesoara noua incearca sa predea lectii de psihologie unor copii. Ea intra in clasa spunand: 113

- Cine crede ca e prost, sa se ridice in picioare! Dupa citeva secunde, se ridica in picioare Bula. Profesoara i se adreseaza: - Tu de ce crezi ca esti prost? - Nu sunt prost, doamna, dar imi parea rau sa stati in picioare numai dumneavoastra Cica se formeaza o comisie ptr evaluarea IQ-ului presedintilor. Se prezinta la comisie Bush, Putin Si Baselu'. Testul la care-s supusi, este sa intre intr-o camera plina cu 300 papagalite si un papagal. si ei trebuie in 5 min sa descopere care-i papagalul. Intra Bush si iese dupa 5 min cu un papagal in mana. il analizeaza comisia si da verdictul: este papagalita. Intra Putin....aceeasi poveste. Vine randu' lu' Baselu'. intra in camera si iese dupa 30 de sec cu papagalu' mascul. Astia stupefiati il intreaba: cum ai reusit dom'le asa repede? La care Baselu': pai am intrat si-am zis "sa traiti bine !!!". Si papagalu a zis: sa-mi belesti p***. Se duce Maria la preot : - Parinte am avut aseara un vis si vreau sa ma spovedesc. - Spune fiica mea... - Parinte am visat ca a venit Ion aseara, a intrat la mine in camera si m-a sarutat. - Cum fiica mea... asa? (si preotul o saruta). - Da, da parinte si apoi mi-a dat bluzita si fustita jos. - Cum fiica mea... asa? (si preotul o dezbraca). - Da, da parinte si apoi mi-a dat si lenjeria intima jos. - Cum fiica mea... asa? (si preotul ii da fetei lenjeria intima jos). - Da, da parinte si apoi am facut sex. - Cum fiica mea... asa? (si preotul se pune pe treaba). Dupa ce termina treaba, Maria ii zice preotului: - Da, da parinte si apoi mi-a dat 100 de euro. - Vise fiica mea... vise... Un oltean si un moldovean stau de vorba. - La voi mortii se ingroapa cu popa? - Nu, la noi popa ramane afara. Man: God? God: Yes!? Man: Can I ask you something? God: Yes. Man: What is for you a milion of years? God: A second. Man: And a milion of dolars? God: A penny. Man: God, Can you give me a penny? God: Wait a second! A discussion in the immigration office at the airport: - NAME? - Muhjalah Ahmed Mahmud. - SEX? - Three times a week! - I MEAN: MALE OR FEMALE? - Doesn't matter. Sometimes even with camel... Five Germans in an Audi Quattro arrive at the Italian border... The Italian Customs agent stops them and tells them: "Its a illegala to putta 5 people in a Quattro. Vot do you mean it'z illegal? asks the German driver. Quattro meansa four replies the Italian official. Qvattro is just ze name of ze automobile, the Germans retort unbelievingly. Look at ze papers: zis car is designt to kerry 5 persons. You canta pulla thata one on me!, replies the Italian customs agent. Quattro meansa four. You hava fivea people ina your car and you are thereforea breaking the 114

law. The German driver replies angrily, You idiot! Call your zupervisor over, I vant to speak to somevone viz more intelligence! Sorry, responds the Italian official, He canta come. Hesa busy witha 2 guys in a Fiat Uno. A convict escapes from the prison where he has been incarcerated for 15 years. As he runs away, he breaks into a house where he finds a young couple in bed. He gets the guy out of bed and ties him up on a chair. He then ties the woman to the bed, gets on top of her and kisses her on the neck. Suddenly, he gets up and goes to the bathroom. While he is there, the husband tells his wife: "Listen, this guy is a prisoner, look at his clothes! He probably spent a lot of time in prison and has not seen a woman in years. I saw the way he kissed your neck. If he wants sex, don't resist, don't complain, just do what he tells you and give him satisfaction. This guy must be dangerous, if he gets angry,he will kill us. Be strong, honey. I love you. To which the wife responds, "He was not kissing my neck. He was whispering in my ear. He told me that he found you very sexy, and asked if we kept any Vaseline in the bathroom. Be strong, honey. I love you too..." Dialog literar intre picior si penis: Piciorul priveste in sus si vede ca penisul il priveste si il intreaba: - Ce mai faci? - Sunt precum un liliac. Stau tot timpu atarnat cu capu in jos . Cu tine cum se poarta stapanu? - Excelent. Imagineaza-ti ca dimineata, ca sa nu racesc imi pune papuci, se duce sa se spele, ma spala bine intre toate degetelele, apoi ma sterge bine, ma da cu talc, apoi ma imbraca cu sosete si ma baga in pantofi. Apoi mergem toata ziua. Seara, cand ma dor toate ma baga in apa calda, imi face masaj cu crema si ma lasa sa ma odihnesc toata noaptea. Cu tine cum se poarta? - Cu mine se poarta oribil. Sa-ti povestesc: Dimieata ma palmuieste si-mi zice: "Gata nenorocitule, opreste-te! Apoi ma baga stramb in chiloti si toata ziua am o durere de cap de nu-ti mai zic. Ah, dar cu toate astea seara seara vrea sa stau tare si batos. Dar cel mai rau e de fiecare data cand intram in pestera, nu-ti imaginezi cat ma enerveaza nehotararea lui. - Care pestera? Ce nehotarare? - Pai daca intru in pestera, unde abia incap, ma baga-ma scoate, ma baga-ma scoate, ma baga si o tine tot asa pentru muuuuuuuult timp..... - Si atunci ce se intampla? intreaba piciorul. - Pai ce naiba sa se intample? Ametesc, vomit si lesin ! Un tinar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazindu-l atit de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns acasa a gasit pe masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea: Draga Fiule Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii: 1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri nu sa-l dai pe gat dintr-o data. 2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers... 3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar. 4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana. 5. Poruncile lui Dumnezeu sint 10 nu 12. 6. Iar apostolii sint 12 nu 10. 7. Cind vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului. 8. Cind vorbesti despre Isus si apostoli, nu poti spune ca e "Fiul si banda lui". 9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca "i-a zburat curul cu dinamita"... 115

10. Cind vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti "bulangiu". 11. Tatal, Fiul si Sfintul Duh nu sint Batrinul, Juniorul si Stafia... 12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa "Nasul". 13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in p...a ma-sii. 14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat... 15. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva. 16. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-i inviti sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o inviti pe Sora Daniela sa faca striptease. 17. Apa sfinta se foloseste pentru a binecuvinta, nu pt. a-ti racori ceafa. 18. "Casuta" aia este confesionalul, nu toaleta. 19. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella. 20. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevarra. 21. Pacatosii, cind mor, se duc in Infern, nu in aia ma-sii. 22. Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cind e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana. 23. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, ca la forbal, iar cel care era asezat linga tine si pe care l-ai numit "travestit cu fusta rosie" eram eu.... In rest a fost bine." Un tanar cumpara o cutie de viagra. ajunge acasa, si din greseala papagalul mananca toate pastilele! Tanarul, nestiind cum sa-l scoata din calduri, il baga in congelator... dupa cateva ore, isi aminteste si de papagal, pe care il uitase in congelator... deschide usa , si vede papagalul transpirat tot. Tanarul, mirat... intreaba: -Ce- ai facut ma??? Cum de esti transpirat??? Papagalul: -Bi, vrule ... tu stii cat de greu e sa cracanezi puii astia congelati?? Moare Vasile ... Nevasta-sa : - Sa-i pun pantofii astia noi? - Lasa ca-s buni si tenisii - Sa-i pun constumul asta bun? Lasa ca-i bun si treningul Apoi il pune in sicriu si incepe sa jeleasca: - Unde te duci tu Vasileeeeeeeeee??!!!! Unde te duci tu Vasileeeeeeeee??!!! Din sicriu se aude: - La fotbal, fututi mortii matii , ca asa m-ai imbracat !!!! La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege si cumpara un sot. La intrare sunt afisate regulile de functionare ale magazinului: - Poti vizita magazinul O SINGURA DATA! - Sunt 6 etaje si caracteristiciule barbatilor se imbunatatesc pe masura ce urci la etajul superior. - Poti alege orice barbat de la un etaj, sau poti urca la etajul urmator. - Nu te poti intoarce la etajul inferior! O femeie decide sa viziteze magazinul pentru a gasi un barbat care sa ii tina companie. La etajul unu pe usa este urmatorul afis: Acesti barbati au un loc de munca! Femeia decide sa merag la etajul urmator. La etajul al doilea pe usa este urmatorul afis: Aceasti barbati au un loc de munca si iubesc copiii! Femeia hotaraste sa urce la etajul urmator. La etajul al treilea pe usa este urmatorul afis: Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii si sunt extrem de frumosi! "Wow" isi spune femeia, insa hotaraste sa mearga la etajul urmator. La etajul al patrulea pe usa este urmatorul afis: Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de inebunesti si ajuta si la treburile din casa! Incredibil! exclama femeia. Cu greu pot rezista! Insa decide sa mearga la etajul urmator. La etajul cinci pe usa este urmatorul afis: Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de inebunesti si ajuta si la treburile din casa si sunt extrem de romantici!. Femeia este tentata sa ramana si sa aleaga un barbat, insa pana la urma decide sa urce la ultimul nivel. La etajul sase se afla urmatorul afis: Esti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbati, acest etaj exista numai pentru a demonstra ca este imposibil sa satisfaci o femeie. Multumim pentru ca ati ales sa vizitati magazinul nostru! Vis a vis de acest magazin, s-a deschis unul asemanator de unde barbatii isi pot cumpara o nevasta. La primal etaj sunt femei care sunt inebunite dupa sex. 116

La etajul doi sunt femei care sunt inebunite dupa sex si nu te bat la cap. Etajele de la 3 la 6 nu au fost niciodata vizitate de barbati! Happy Shopping everyone! Un batran slabut si pirpiriu se plange ca nu poate dormi, avand tot timpul picioarele reci ca gheata. - Pricep, incuviinteaza plin de intelegere medicul. Patesc la fel. Atunci imi bag picioarele sub plapuma sotiei mele si ma incalzesc imediat, adormind tun. Fata pacientului a radiat de bucurie: - Domnule doctor,va multumesc pentru sfat ! Sa-mi spuneti insa cum procedez : vine doamna doctor la mine sau vin eu la ea ? Un doctor de la spitalul de nebuni isi face rondul de seara. Intr-unul dintre saloane, un pacient sta pe podea cu o bucata mare de lemn in brate. Nimic deosebit. Numai ca in camera mai era un individ atarnat de tavan, cu capul in jos. - Ce se petrece aici? intreaba doctorul. - Dar tu nu vezi?, pufneste cel de pe podea. Incerc sa sparg bucata asta de lemn exact pe jumatate. - Dar ce-i cu ala atarnat pe tavan? - Aaaa, e cel mai bun prieten al meu, dar stiti, e cam tacanit. Se crede bec! - Si daca e cel mai bun prieten al tau, nu crezi ca ar trebui sa-i spui sa se dea jos? S-ar putea accidenta foarte tare! - Si eu ce fac? Lucrez pe intuneric?! Cum sa-i pui pe candidati in posturile potrivite Luati candidatii pe care vreti sa-i plasati si puneti-i intr-o camera in care se afla o masa si doua scaune. Lasati-i singuri doua ore, fara sa le dati nici o instructiune. Intoarceti-va dupa ce s-a scurs timpul, sa vedeti ce fac. - daca au demontat masa, puneti-i la departamentul Inginerie. - daca numara mucurile de tigari din scrumiera, trimiteti-i la Financiar. - daca tipa si dau din maini, sunt buni la Productie. - daca vorbesc cu scaunele, un loc potrivit pentru ei ar fi la Personal. - daca nici macar nu ridica privirea cand intrati in camera, plasati-i la Serviciul Securitate. - daca incearca sa va spuna ca situatia nu este atat de proasta pe cat pare, trimiteti-i la marketing. - daca au plecat devreme, puneti-i la Vanzari. - daca dorm, au stofa de manageri. Trei cupluri vroiau sa intre in randul oamenilor bisericii, asa ca s-au dus la un preot sa il intrebe ce sa faca. Preotul le-a spus ca mai intai trebuie sa incerce sa reziste fara sex doua saptamini si dupa aceea sa vina sa ii spuna cum s-au descurcat. Primul cuplu era de pensionari, al doilea pe la 40 de ani si cel de-al treilea erau pe la 25. Se intorc dupa doua saptamani si preotul ii intreaba cum sau descurcat. Pensionarii spun ca n-a fost nici o problema sa se abtina si sunt primiti in randul bisericii. Cei de 40 de ani spun ca a fost greu prima saptamana, dar dupa aia a fost floare la ureche. Sunt primiti si ei in randul bisericii. Cind vine randul celor de 25 de ani, tipul spune: - Ne-am abtinut cat ne-am abtinut, dar cand ea a scapat cutia de vopsea pe jos si s-a aplecat dupa ea, n-am mai putut sa ma abtin, am simtit ca trebuie neaparat sa fac sex cu ea acolo, in momentul ala, altfel explodez. Si atunci am facut sex... - Imi pare rau, spune preotul, nu va putem primi in randul oamenilor bisericii. - Asta e, zice tipul dezamagit. Oricum au zis ca nu ne mai primesc nici la supermarket! Intrebare: Cine credeti ca este mai inteligent, femeia sau barbatul? Raspuns: Femeia, categoric! Cunoasteti vreo femeie care s-a maritat cu un tip doar pentru ca avea picioare lungi? Culmi: Culmea agriculturii: sa ari Calea Victoriei cu boii din guvern... Culmea orbului: sa-si vada moartea cu ochii... Culmea nesimtirii: sa scrii pe coliva la multi ani...Culmea prostiei : un politist 117

blond... Culmea lacomiei: sa mananci bataie si sa nu te saturi! Culmea politetii: sa stai pe scaunul electric si sa cedezi locul ... Culmea zgarceniei:cand iti arde casa ... sa dai BEEP la pompieri. Mailul unei blonde catre firma de calculatoare! Buna ziua! Daca vreau sa copiez pe floppy un film, apas butonul "paste" si atunci imi apare un text care-mi spune ca nu este loc destul pe floppy. Dupa asta apas "paste shortcut", si astfel filmul deja incape. Problema este atunci cind vreau sa vad filmul pe un alt calculator, fiind avertizata ca nu gaseste filmul, totusi de pe calculatorul meu pot sa pornesc filmul de pe floppy. Care poate fi problema? Multumesc. Raspunsul celor de la firma: Stimata doamna! In poseta dumneavoastra nu puteti baga o blana. Un biletel insa, pe care e scris "blana se afla in dulap", incape lejer in poseta. Asadar daca sinteti acasa si cititi biletelul "blana se afla in dulap", atunci sigur o gasiti acolo. Situatia e nasoala atunci cind sinteti la prietena dumneavoastra si cititi biletelul. In dulapul prietenei puteti cauta la nesfirsit blana, nu o veti gasi niciodata. Explicatie: Poseta - floppy Blana - filmul Biletel - "shortcut" Dulap - calculator Molia din dulap - virus Vecinul in dulap hacker Se intalnesc Vadim, Becali si Basescu ca sa discute cine va castiga presedentia Romaniei. Vadim: Eu sunt trimisul lui Dumnezeu! Becali: Ba eu sunt trimisul lui Dumnezeu! Basescu: Sunteti, amandoi, nebuni! Nu am trimis pe nimeni. Se spune ca atunci cand a facut lumea Dumnezeu a rasturnat sacul cu minuni in locul unde este acum Romania. Uimit si putin socat de bunavointa excesiva a Stapanului sau un inger Il intreaba: Ce faci Preasfintite, le dai prea multe! La care Dumnezeu ii raspunde: Stai sa vezi ce conducatori le dau! Doi tipi n parc arunca niste coji de pine la porumbei. Zice unul dintre ei: -Uite porumbeii astia sunt ca politicienii! -???? -Pai ct timp sunt jos ti mannca din palma, dar daca ajung sus se caca pe tine! Nenea Nistor, om batran si bun crestin, doreste sa emigreze. Este intrebat de ce. -Datorita homosexualitatii. -Cum asa? -Pai, in timpul nazistilor se pedepsea cu moartea, apoi cu inchisoarea, iar acum este permisa prin lege. As dori sa emigrez pana nu devine obligatorie. Peste ani si ani, se facea ca murisera George Bush, regina Angliei si Basescu si toti trei ajunsesera in iad ... Trecura anii si intr-o zi, din vorba-n vorba, se aratara curiosi sa vada ce s-a mai intamplat prin tarile lor conduse de urmasii lor ... pentru ca observasera existenta unui telefon cu care Aghiuta vorbea cu cei de pe pamant direct... Bush cere permisiunea sa vorbeasca, i se ofera telefonul, vorbeste cu Casa Alba 10 minute si afla ce si cum mai era prin America dupa el. Inchide si i se cere sa achite 10 milioane de dolari, costul convorbirii. Completeaza un cec si e ok ... Regina Angliei vorbeste si ea 5 minute cu printul ... cu primul ministru ... inchide si i se cere sa achite 5 milioane de lire sterline, completeaza un cec si ... Basescu cere si el voie, ia telefonul si vorbeste cu Boc, cu Vadim, cu Nastase, cu Corlateanu, cu Boureanu, cu fetele lui, cu primarii, cu ...o gramada timp de vreo doua ore ... In sfarsit, inchide 118

... I se cere sa achite 0,5 eurocenti. Bush si regina sar ca arsi la Michiduta ca pe ei i-a jupuit ... - N-am cum altfel ... a fost local call ... Meci Romnia - Rusia. Cstiga Romnia. Se primeste o telegrama de la rusi: "Ati cstigat! Stop. Felicitari ! Stop. Petrol. Stop. Gaze. Stop." Dumnezeu coboara pe pamant sa-si aleaga poporul. Se duce la tigani: - Vreti sa fiti poporul ales? - Vrem, mosule. - Dar trebuie sa va dau o porunca... - Da-ne-o, mosule. - Sa nu mai furati. - Mersi, mosule, nu ne intereseaza. Se duce la italieni: - Vreti sa fiti poporul ales? - Vrem. - Dar trebuie sa va dau o porunca... - Da-ne-o. - Sa o lasati mai moale cu femeile. - A, nu, multumim, nu ne mai intereseaza. Se duce la evrei: - Vreti sa fiti poporul ales? - Da. - Dar trebuie sa va dau o porunca... - Cat costa? - ?!?!. Pai nu costa nimic.... - Bine,da-ne 10! Cugetare: Insusirea este numita perseverenta cand este folosita pentru o cauza buna si incapatanare daca e pusa in slujba unei cauze rele. (Lawrence Sterne) Iliescu si Nastase se plimba pe strada. Deodata apare un tigan, smulge diplomatul din mina lui Nastase si o ia la fuga. Nastase se repede sa isi scoata pistolul din buzunar sa traga dupa el, cind Iliescu, calm, il opreste. - Lasa, Adriane, si noi am inceput cumva! Brigada diverse n aciune 1. Un tip intra intr-o farmacie. Multa lume, inghesuiala: - Nu va suparati, va rog sa ma lasati sa intru, am pe cineva la pat! Oamenii binevoitori si cumsecade` Sigur sigur` Ajunge tipul la ghiseu, se apleaca si spune: - As dori si eu 3 prezervative va rog! 2. - Cum tii o blonda ocupata toata ziua ? - O pui intr-o camera rotunda si-i spui sa stea in colt. 3. Iepurasul si ursul mergeau prin padure. Se intalnesc ei cu vulpea, care se muta in casa noua. - Mai baieti, nu vreti sa ma ajutati sa mut si eu mobila, ca am sa platesc bine! Baietii pun mana la treaba si pana la inserat termina. Vine si momentul platii. Vulpea intreaba: - Ei, acum ziceti ce vreti: o sticla de vodca sau jos chiloteii? Stau ei si se gandesc si intr-un sfarsit ursul alege sticla de vodca. Pleaca si dupa ce beau toata sticla, printre aburii betiei, iepurasul zice: - Hic... mai ursule... hic, ce baiat destept ai fost tu ca... hic... ai luat sticla de vodca, ca daca alegeai chiloteii ce palaria mea faceam cu ei: mie imi erau prea mari, tie prea mici... 4. Un student e la examen si nu prea stie. Profesorul i zice: 119

- Macar stii ce-i ala examen? - Da, este atunci cnd doi oameni inteligenti vorbesc ntre ei. - Si daca unul dintre ei este idiot? - Celalalt nu ia examenul. 5. Doamna Martin-Delhez (profesoara la ULG Franta) le aminteste studentilor din amfiteatru ca a doua zi va avea loc examenul de mecanica. Le precizeaza ca nici o absenta nu va fi tolerata cu exceptia unui motiv foarte serios, de tipul accident, maladie grava sau deces al unei rude apropiate... Din fundul amfiteatrului Stphane Lefebour, unul dintre smecheri, intreaba: `Dar in caz de foarte mare oboseala din cauza de activitate sexuala debordanta?` Amfiteatrul se cutremura de ras. Cand se restabileste linistea, doamna Martin-Delhez ii zambeste dulce studentului si ii raspunde calm: `Atunci vei scrie cu cealalta mana....` 6. Avantajul la sexul in grup este faptul ca daca ai treaba, poti sa pleci! 7. Un tip se duce la preot : - Parinte am pacate mari. - Spune fiule, D-zeu e mare si iarta. - Parinte in timpul razboiului am ascuns un evreu in beci. - Fiule, asta nu e pacat i-ai salvat viata. Mergi cu Domnul linistit acasa. - Da, Parinte, dar i-am cerut 20 de dolari pe zi. - Fiule, asta nu este bine. Ai profitat de necazul lui. Dar totusi i-ai salvat viata. Mergi acasa tine post 2 saptamani si fa rugaciuni. Omul pleaca, nu prea convins, si dupa 5 minute bate la usa preotului din nou. Intra si il intreaba pe preot: - Parinte, crezi ca ar fi bine sa-i spun ca s-a terminat razboiul? 8. Se gandeste Alinuta intr-o zi: sa-mi tai venele sau sa mi le las lungi? 9. Intr-o zi, un iepure alerga vesel prin padure, cind deodata sub un copac vede un cerb care fuma un trabuc. - Ce faci, ai innebunit? Intr-o zi frumoasa ca asta, in mijlocul naturii, tu te intoxici? Hai cu mine sa alergi, sa-ti oxigenezi plaminii! - Ai dreptate, spune cerbul, si incepe sa alerge cu iepurele. In timp ce alergau, cei doi vad vulpea, care tocmai statea cu nasul in cocaina. - Hei, spune cerbul, aici in mijlocul naturii ti-ai gasit sa iei cocaina? Hai mai bine cu noi sa alergi, sa-ti oxigenezi plaminii. - Ai dreptate, raspunde vulpea, si incepe sa alerge cu iepurele si cerbul. Putin mai incolo, il intilnesc pe lup, cu seringa in mina si cu o doza de heroina pura la indemina. - Hei, suntem in mijlocul naturii, si tu te droghezi? face vulpea. Mai bine vino sa alergi cu noi, sa-ti oxigenezi plaminii. - Dar mai duce-ti-va naibii, face lupul, de fiecare data cind iepurele ia extasy, noi incepem sa alergam ca idiotii prin padure? 10. Un om conducea masina pe un drum. Dupa o curba, vede o creatura mica si verde agitandu-se pe marginea soselei. Curios, opreste. - Buna ziua! Eu sunt un homosexual exilat de pe Marte si m-am ratacit pe aici. Ma poti ajuta cu niste apa? Milos din fire, omul ii dadu apa. Dupa un timp, vede iarasi pe marginea drumului o chestie mica si verde facand cu mana. Opreste. - Buna ziua. Eu sunt un homosexual exilat de pe Saturn. Nu te supara, ai putea sa-mi dai ceva de mancare? Gasi prin masina un sandvis si i-l dadu. La nici un kilometru departare, o alta creatura albastra se agita din nou pe marginea drumului. Opreste si intreaba: - Tu, homosexual mic si albastru ce mai vrei? - Actele... la control! 120

11. Un betiv iese dintr-un bar si se hotaraste sa se pise la roata unui Aro. Deasupra rotii vede scris 4X4. Scoate un cutit si scrie: =16. Proprietarul vede treaba a doua zi si duce masina la vopsit. A doua noapte la fel. Iese betivul sa se pise, vede 4X4 si scrijeleste cu cutitul =16. Proprietarul innebunit, se roaga de ala de la vopsitorie: -Ba, e unul nebun care-mi tot strica masina. Pune si tu o placuta cu =16 acolo, ca s-o vada si sa-mi lase masina in pace. Zis si facut. A treia seara iese betivul la pisat si vede: 4X4=16, dupa care scoate cutitul si scrie: CORECT. 12. Un barbat se intoarce seara tarziu de la o bauta cu pretenii. Intra in casa nervos, bate cu pumnu` in masa si striga la nevasta-sa: - Femeie, cine e sefu` in casa asta? Femeia, scurt, ii scapa un dos de palma peste gura. Barbatul resemnat: - Da` ce? Nici macar sa intreb n-am voie? 13. Reguli de circulatie Cum sa conduci masina ca un bucurestean. (trebuie sa uiti tot ce ai invatat la scoala de soferi - daca ai facut-o): I. Oprirea si stationarea Poti sa opresti unde vrei si sa stationezi cat vrei, cu conditia sa: a) nu fie vreun politist prin apropriere b) sa pui luminile de avarie, daca ai chef. Daca nu ai chef, se tine cont numai de punctul anterior. II.Prioritatea In Bucuresti exista urmatoarele tipuri de prioritate: a) prioritatea de dreapta (optionala) - se aplica numai in cazul in care tu esti cel care vine din dreapta b) prioritate de tramvai c) prioritate de camion d) prioritate de taxi e) prioritate de smecher. Prioritatea de smecher se obtine prin unul din procedeele `ia-i fata`, `bagate cu tupeu`, `taie-i calea` si `ia mai da-l dracului, ca n-o sa stau aici toata ziua`. Pietonii NU au prioritate niciodata. III. Alte sfaturi la fel de utile Daca vrei sa fii un bucurestean veritabil trebuie sa tii cont de urmatoarele recomandari privind circulatia pe drumurile publice: * Semnificatia culorilor semaforului: - verde - treci fara probleme - galben - repede ca se pune rosu - rosu - repede, ca e ultima sansa pina sa le dea drumul celorlalti. * Daca este coada la stop si un sir lung de masini, iti recomandam tehnica `sirului shuntat`. In acest scop, mergi pe contrasens pe toata lungimea cozii de masini, pana ajungi la stop si apoi in virtutea prioritatii de smecher (vezi si punctul anterior) reintri in coloana, in pole-position. * Daca te afli al doilea la semafor, in secunda in care apare culoarea verde, trebuie sa apesi pe claxon, cat mai lung si mai insistent, pentru a-l zori pe mocaitul din fata. Un claxon viguros este expresia unei personalitati puternice deci, nu ezita! * Daca esti prima masina de la stop si cineva te claxoneaza imediat cum se pune verde, opreste motorul, ia-ti bata de baseball (obligatorie, se tine sub scaun), da-te jos din masina, du-te la cel 121

care te-a claxonat si sparge-i fata. * Pe timp de noapte circula obligatoriu cu faza lunga. Poti folosi faza lunga si ziua, atunci cand mergi cu viteza. * Daca circuli noaptea si o masina vine din fata cu faza lunga, baga-i si tu faza lunga in fata, de cateva ori, intermitent. Farurile cu halogen dau efecte atat distractive cat si psihedelice. * Daca inaintea ta se afla cineva cu o masina care merge mai incet claxoneaza-l si baga-i faza lunga in ochi: sa se duca dracului acasa daca are masina si merge ca mortu`. * Folositi claxonul cat mai mult, mai nervos si in mai multe tonalitati. Injura cu sete. Arata-i degetul mijlociu. Intai mana stanga, apoi ambele - in Bucuresti se poate conduce tinand volanul cu genunchii. * Daca nu stii sa injuri, nu esti sofer. Daca nu stii sa injuri 20 de minute in sir fara sa te repeti, nu esti sofer bucurestean. * Cand ploua, va puteti face ziua mai vesela trecand in viteza cu masina prin baltoace in asa fel incat sa improscati cat mai multi pietoni, sau unul dar bine. Daca improscati pietoni aflati in travesare regulamentara pe zebra, obtineti un bonus de stil. 14. O partida de sex infocata, intr-un dormitor. Dezastru, cand pe covor, cand pe canapea, cand pe scaun. La un moment dat se aude o masina oprindu-se la geam, o portiera trantita. Tipul isi ia hainele in brate si sare pe geam. Tipa fuge in baie, se aranjeaza, se pudreaza si se imbraca. Se duce la usa si o deschide. Cand, surpriza: tipul in pielea goala cu hainele in brate! - Vai, nevasta, dar stresati mai suntem! Subject: Apel ! Very, vry urgent! Presedintele Statelor Unite ne-a cerut sa ne unim pentru o cauza comuna tuturor: combaterea terorismului. Este bine stiut ca musulmanii se opun consumului de alcool si considera vederea unei femei dezbracate (alta decat nevasta-sa) drept un pacat. Din aceasta cauza lansam un apel pentru ca astazi la ora 17.00, toate femeile sa se dezbrace complet si sa alerge prin birouri iar toti barbatii sa le urmeze cu o bere in mana. Aceasta ne va ajuta sa detectam teroristii care se ascund la noi in firma. Statele Unite va sunt recunoscatoare pentru efortul facut impotriva terorismului. Colaborati ! Trimiteti acest mesaj tuturor colegilor de la serviciu ! Intrun sat este repartizat un doctor frumusel!Preoteasa(care-i cam incercase pe totzi din sat)i-si pune in cap sa-l aiba si dom doctor.Se face bolnava in pat si i-l cheama pe domn parinte la ea!Trebuie sa mergem la doctor ca nu mai pot! -Pai sa mergem ,daca trebuie! Se duc ei la doctor.Intra preoteasa la consultatie.Si sta,sta,sta!!!Intrigat intra parintele in salon si ce sa vezi:preoteasa cu craci-n sus si dom'doctor intre ei muncea de zor! -Pai ce faci dom'doctor? Stai parinte ca nu-i cea ce crezi matale:asta-i masaj vaginal domnule!!! -Domnule doctor,noroc ca suntem intelectuali,ca eu eram convins ca asta-i futai curat! La conferinta internationala a mafiotilor. Dupa sedinta, capo di tutti capi il cheama pe Ion, seful mafiei romanesti. - Auzi Ioane, tu ai vila din asta cu 2 etaje cum am eu? - Nu, raspunde Ion. - Dar Mertzane ca ale mele, ai? - Nu. - Dar lant din asta gros cat 2 degete, de aur, ai? - Nu. - Mai, pai ce mafiot esti tu? La congresul urmator sa nu te aud ca nu ai ce ti-am zis azi, clar? Merge Ion acasa si-l striga pe servitorul lui, Ghita. 122

- Ghita!!! Da jos ultimele 3 etaje de la casa, vinde elicopterele si cumpara Mertzane, dezleag cainele i du-l in casa ca lantul trebuie sa-l port eu! La un proces de coruptie la inalt nivel politic, procurorul ataca unul dintre martori: - Este adevarat, intreaba el cu ton ridicat, ca ai acceptat cinci mii de euro ca sa compromiti acest caz? Martorul se uita netulburat pe fereastra, ca si cum nu ar fi auzit intrebarea. - Este adevarat ca ai acceptat cinci mii de euro ca sa compromiti acest caz? repeta procurorul si mai tare. Martorul tot nu raspunde. Judecatorul se apleaca spre el si spune: - Domnule, va rog sa raspundeti la intrebare. - O, spuse martorul, am crezut ca vorbea cu Dvs. Anecdot de odinioar Un mort, pus s aleag ntre iadul capitalist i cel comunist vede c, la bolevici, pedepsiii nu fierbeau, ca dincolo, n catran, ci notau cu capetele afar n nite hrdaie mari pline cu rahat. La comuniti e mult mai bine, a zis mortul i a cobort inndu-se de nas n hrdu. Numai c, de ndat ce l-a vzut n rahat pn-n gt, dracul de serviciu a urlat: - Gata, pauza s-a terminat, toat lumea cu capul la fund! A:Care este diferenta dintre Ceausescu si Iliescu? B:Unul era cizmar si altul siret.... Intr-o zi, un om politic important, in timp ce se plimba pe strada, a fost calcat de un camion si a murit ... Sufletul sau s-a ridicat la cer (probabil dintr-o eroare)`si iata-l fata-n fata cu sfantu' Petru ... - Bine-ai venit in rai ! zice sfantu' Petru - Inainte de a intra ... ar fi o problema ... vezi ti, foarte rar ni se intampla ca un politician de talia ta sa ajunga aici si nu prea stim ce sa facem cu tine ... Dar vom face asa: vei petrece o zi in Iad, alta in Rai si-ti vom permite sa-ti alegi locul unde vrei sa-ti petreci eternitatea ... Omul a fost condus la ascensor, unde a tot coborat, pana a ajuns in Iad. Usile s-au deschis si omul s-a trezit drept in mijlocul unui teren de golf, elegant si verde. Ceva mai incolo era un club, iar in fata, fostii sai de colegi de partid si de afaceri decedati, imbracati in haine elegante si foarte multumiti. Au alergat sa-l salute, l-au imbratisat si au inceput sa-si aminteasca de timpurile bune cand se imbogateau pe spinarea poporului.... Au jucat cu mare placere o partida de golf si au cinat impreuna la club delectandu-se cu manguste si caviar, iar noaptea in compania unor tinerele frumoase si libertine ... S-au intalnit chir cu Diavolul cel mare care s-a dovedit foarte simpatic, distractiv, a spus glume si a dansat. A fost atat de bine ca nici nu si-a dat seama cand s-a facut ora de plecare. Toti l-au condus la ascensor .... A urcat, a tot urcat, pana a ajuns la poarta paradisului, unde il astepta sfantu' Petru: - Acum e momentul sa intri in Paradis ! Omul politic (fara scrupule, bine-nteles) a petrecut urmatoarele ore de pe un norisor pe altul, atingand harpa si cantand ... Cele 24 de ore au trecut si sfantu' Petre a venit: - Ai petrecut o zi in Iad si alta in Rai. Acum e timpul sa alegi ! Omul s-a gandit un timp si a spus : - Raiul este chiar frumos, dar cred ca mai bine m-as simti in Iad ... Sfantu' Petru l-a insotit la ascensor si l-a coborat in infern ... Cand s-au deschis usile s-a trezit in mijlocul unui teren uscat si plin de mizerii... Si-a vazut prietenii imbracati in zdrente si scormonind prin gunoaie .. Diavolul cel mare il intampina si-l batu pe umar ... - Nu inteleg, bangui politicianul, ieri am fost aici si erau femei frumoase, teren de golf, am 123

mancat bunatati si ne-am distrat de minune .... si .... si .... si tot ce aveti acum este un teren uscat si plin de porcarii si prietenii mei par niste amarati .... Diavolul cel mare zimbi si zise : - Ieri eram in ... campanie electorala ! - AZI AI VOTAT ! Brigada diverse II 1. Bush il suna pe Base pe firul rosu: - Traianica! Nu ma lasa! In urma atentatelor teroriste de ieri America a ramas fara toate fabricile de prezervative. O adevarata catastrofa pentru poporul american! - Gio'gi, - raspunde Base, - tu stii ca poporul roman este totdeauna gata sa-ti sara in ajutor. Vom face tot ce sta in puterile noastre. - Tot ce te rog, - zise Bush, - este sa ne trimiti 1 milion de prezervative cat mai curand posibil. - Da, vom rezolva imediat, - il linisteste Base pe Dablaiu - Minunat, - se bucura Bush, - da' ai putea sa mai faci ceva? - Ce anume? - Prezervativele sa fie cu dunga albastra, sa aiba lungimea 20 cm si diametrul de 5 cm? "Ia te uita ce penisuri la americanii astia !!" nu-si putu stapani un gand invidios, dar cu glas tare Base zise: - Fleacuri, Gio'gi, facem! Imediat dupa convorbirea cu Bush, Base il suna pe responsabilul cu producerea prezervativelor: - Asculta, avem o comanda urgenta. Trebuie sa facem 1 milion de prezervative si sa le expediem la Washington. - Puteti considera ca deja a fost executata comanda! - raspunse omul. - Mai e o mica problema, - zise Base, - prezervativele sa fie cu dunga albastra, sa aiba lungimea de 20 cm si diametrul de 5 cm. - Asta-i simplu de facut, -spuse responsabilul. Mai este ceva? - Da, - spuse Base, - pe fiecare prezervativ sa se tipareasca vizibil "MADE IN ROMANIA. MEDIUM SIZE". 2. La grdinit nvt toarea ntreab un copilas: - Ce vrei s te faci cnd vei fi mare ? - Euuu vreau s m fac parlamentar... - Pi de ce? - Ca s pot s m scobesc n nas si s dorm toat ziua fr s m mai certe mmica. 3. Basescu catre multimea adunata in Piata Victoriei: - Am hotarat ca de acum vom munci numai miercurea! Toata suflarea impresionata, aplauda in delir. - Intrebari? Se ridica unu, se scarpina in nas: - In FIECARE miercuri? 4. Pe aeroportul din Londra, Bush este primit de regina Angliei si pleaca impreuna spre palat intr-un Bentley argintiu din 1934 pana la limita centrului Londrei, unde se urca intr-o trasura din secolul XVII, tras de sase armasari magnifici. Deodata, armasarul din dreapta spate da drumul celei mai oribile si cutremuratoare emisii de gaze, care umplu instantaneu trasura. Regina se intoarce catre Bush si explica: - Domnule presedinte, va rog sa acceptati regretele mele. Sunt sigura ca intelegeti ca exista unele situatii pe care nici o regina nu le poate controla! George W., un autentic gentleman texan, raspunde: - Majestate, va rog sa depasim subiectul. Stiti, daca n-ati fi spus nimic, as fi considerat ca a fost unul dintre cai! 5. Cica S.U.A. si Rusia au ajuns la razboiul atomic. Doar ca rusii stateau mai prost au armamentul atomic...Arunca americanii o bomba atomica => Comunicat la Radio Moscova: "10,000 de 124

morti, 10,000 de raniti. Nu mai aruncati bombe, ca ripostam cu bomba de cauciuc..." Mai arunca americanii o bomba atomica => Ultimatum la Radio Moscova: "bomba americana a produs 100,000 de morti, 100,000 de raniti. Daca mai aruncati o bomba atomica, aruncam si noi bomba de cauciuc..." Curiozitatea ii doboara pe americani, si mai arunca o bomba atomica => Ultimatum la Radio Moscova: "bomba americana a produs 1,000,000 de morti, 1,000,000 de raniti. Daca mai aruncati o bomba atomica, aruncam si noi bomba de cauciuc..." Mai arunca americanii o bomba atomica. Dupa o saptamina, comunicat la Radio Washington: "Rusii au aruncat bomba. 100,000,000 de morti, 100,000,000 de raniti, si bomba mai sare inca..." 6. Ambasadorul irakian la Naiunile Unite tocmai a terminat un discurs i iese pe hol, unde se ntlnete cu preedintele Bush. i strng minile i irakianul zice: - tii, am i eu o ntrebare apropo de cultura Americii. - Excelen, dac pot s v ajut o s o fac cu mare plcere, rspunde Bush. - Fiul meu se uit la filmul sta, Star Trek, i acolo snt i rusi, i negri, i asiatici, dar niciodat arabi. La care preedintele Bush rde, se apleac la urechea irakianului i-i optete: - Pi asta e din cauz c aciunea se petrece n viitor... 7. Zboara in avion Presedintele tarii, premierul si spikerul. Deodata se strica motorul, avionul incepe sa cada. Dar este numai o singura parasuta. Premierul: - Propun sa organizam o votare secreta, cine castiga, acela va lua parasuta. Castiga Presedintele tarii. Ia parasuta, le spune la toti "Adio" si sare din avion. Premierul: - Da, democratia este democratie. Spikerul: - Eu numai un lucru nu pot intelege, cum a reusit sa ne intreaca cu 860 voturi? 8. Clasa politica in Romania - perle: "Domnule senator, nu ati fost atent la cele ce urmeaza sa spun." Nicolae Vacaroiu "In ziua de azi n-as baga mina-n foc nici pentru mine." Irina Loghin "Batea ploaia cu grindina, mare cit singurul testicul al lui Oliviu Gherman." Corneliu Vadim Tudor "Manelele sint un fel de mamele cu silicon; arata bine, dar sint false." Madalin Voicu "M-am rugat ca Traian Basescu sa fie reincarnat, intr-o viata viitoare, intr-un ciine maidanez care sa fie eutanasiat." Elena Sporea "Pe Prut a murit cineva. A murit fratele nostru ideal si ar trebui sa tinem pentru el o era de reculegere." Adrian Paunescu "Democratia asta este cam enervanta." Ion Iliescu 125

"Judecatorii nu sint fiinte de pe alte planete." Adrian Nastase "Se impune acordarea unor facilitati tuturor celor care sint de origine romana." Damian Brudasca "...in fiecare copil de roman se naste un Vadim Tudor!!!" Corneliu Vadim Tudor "Si preotii, la fel ca fotbalistii, intra in joc cu un vesmint, ceea ce inseamna ca sint multe asemanari intre noi." P.F. Teoctist "Noi, maghiarii, sintem apreciati de femeile din Romania pentru ca sintem cel putin bilingvi." Gh. Frunda 9. Cica s-a descifrat mesajul de pe una dintre cutiile negre de la un avion care a lovit World Trade Center: - Bai Funare, esti sigur ca asta-i Budapesta? 10. Este timpul alegerilor pentru funcia de preedinte al lumii, iar tu ai drept de veto, adic votul t u ar decide cine s fie ales. Iat i detaliile despre cei trei candidai: Candidatul A are legturi cu nite politicieni corupi i se bazeaz pe conjunctia astrelor. A avut dou relaii extraconjugale. Fumeaz foarte mult i bea ntre 8 i 10 pahare de martini pe zi. Candidatul B a fost dat afar din funcie de dou ori, doarme pn la amiaz, a fumat opiu n tineree i bea un sfert de litru de whisky n fiecare sear. Candidatul C este sportiv medaliat i erou de rzboi. Este vegetarian, bea bere ocazional i nu a avut niciodat relaii extraconjugale. Dintre aceti trei candidai tu pentru cine ai opta? Alege i apoi citete rspunsurile de mai jos. Candidatul A este Franklin D.Roosevelt. Candidatul B este Winston Churchill. Candidatul C este Adolf Hitler... 11. In vizita la Scornicesti, la printi, Ceausescu gseste televizorul spart. Suprat, l ia la rost pe taica-su, de ce n-a chemat pe cineva sa-l repare. Tatl i rspunde n doi peri: - Apai vin mereu si pun geamu' ala, da cum l pun, cum l sparg! - Pai de ce tata? - Vezi tu, cnd erai mic si spuneai cte o prostie, ti ddeam cte una peste bot, si am rmas cu obiceiul asta. 12. Pe vremea lui Ceausescu, iese un timbru cu Ceausescu. Se duce Ceausescu, deghizat, la un oficiu postai, sa vad cum se vinde timbrul. - Nu se vinde, spune functionarul. - De ce? - Nu se lipeste. Cere Ceausescu un timbru, scuipa pe lipici, l pune pe un plic si-i arata functionarului: - De ce spui ca nu se lipeste? Uite, se lipeste! - Da, spune functionarul, dar toti scuipa pe partea ailalt. 13. Cica o data s-a dus Regan la rusi in vizita... Acolo, Gorbachiov l-a bagat intr-o camera si i-a aratat doua butoane, unul rosu si unul negru, si i-a zis: - Daca apesi pe butonul rosu, vei avea tot ce-ti doresti. Daca apesi pe cel negru, va fi foarte rau. 126

Regan sta cateva zile in rasfat total si apoi se plictiseste si apasa pe butonul negru. De acolo iese un negru si-l bate pana la sange. Regan: - Vreau la Washington! Trece ceva timp si rusul vine in vine in vizita la Regan. Regan il baga intr-o camera si ii spune: - Butonul roz ptr. desfatare, cel verde sa nu-l apesi ca-i de rau. Gorbachiov sta cateva zile bune ca un boier, dupa care se gandeste: - Ce poate sa se intample daca apas butonul verde? Iese un negru si ma bate! Dar poate sa fie teapa. Asa ca a apasat. Apasa odata, nimic; apasa de 2 ori, iar nimic; ce se gandeste el: A vrut sa ma pacaleasca, da a luat plasa. Il cheama pe Regan si-i spune: - Vreau acasa la Moscova! Regan ii raspude: - Care Moscova? 14. Presedintele George W Bush intr-unul din turneele lui electorale viziteaza o scoala si explica copiilor despre politica guvernului sau. Dupa aceia ii roaga pe copii sa puna intrebari. Bob cere cuvantul: - D-le presedinte, am trei intrebari: 1. Cum ati reusit sa castigati totusi alegerile cu toate ca la numaratoarea voturilor ati fost in minoritate ? 2. De ce ocupati Irakul fara nici un motiv? 3. Nu credeti ca cel mai teribil atac terorist al tuturor timpurilor fost bomba de la Hiroshima? In clipa aceea suna de recreatie si toti eleviii ies din clasa. Cand s-au intors din pauza, Presedintele Bush i-a invitat din nou sa-i puna intrebari; de data asta ia cuvantul Joey - Domnule Presedinte eu am 5 intrebari pentru dv: 1. Cum ati reusit sa castigati totusi alegerile cu toate ca la numaratoarea voturilor ati fost in minoritate? 2. De ce ocupati Irakul fara nici un motiv? 3. Nu credeti ca cel mai teribil atac terorist al tuturor timpurilor fost bomba de la Hiroshima ? 4. De ce a sunat azi de pauza cu 20 de minute mai devreme? 5. Unde-i Bob??? 15. Iliescu, Nastase si Petre Roman se prabusesc cu avionul pe o insula si scapa cu viata toti trei. Dupa doua zile nu mai au ce manca si Iliescu zice: - Adriane, ia-o la dreapta, Petre la stanga si eu inainte, cine gaseste primul de mancare, fluiera tare! Dupa 10 min de cautari, Roman simte miros de carne fripta si intorcandu-se, da peste Nastase care invartea un protap. Atunci, Roman, gandind ca e momentul prielnic de discutie, spune: - Mai Adriane, sa stii ca mie nu prea imi place Iliescu asta! la care Nastase raspunde: - Nu iti place, nu manca! 16. - Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului? - Fiecare a incercat cate o parola. 17. - Ce asemanare e intre Parlamentul Romaniei si bratul Sfantu Gheorghe din Delta? - In ambele locuri se prinde un somn... nemaipomenit! 18. Adrian Nastase intreaba Radio Erevan: - Un barbat poate sa aiba mai mult de 2 oua? Raspuns: - In mod normal nu, dar daca totusi te apleci in fata si numeri exact 4 atunci sa stii ca Opozitia a venit puternic din urma. 19. Iliescu si Bush aterizeza de urgenta cu avionul intr-o jungla si sunt inconjurati de canibali. Acestia se adreseaza lui Bush: - Cine esti tu? 127

- Eu sunt Bush, presedintele SUA!! - Bush, te mancam! Ultima dorinta!! - Mai baieti, sarutati-mi aripa avionului!! Pana saruta ei aripa, pilotul repara avionul si zboara ramanand in jungla Iliescu. Canibalii il intreaba: - Cine esti tu?? - Ion Iliescu, presedintele Romaniei. - Ion, te mancam. Ultima dorinta!! - Vreau sa vorbesc cu presedintele partidului!! - N-avem!! - Atunci cu secretarul general. - N-avem!! - Cu liderul de sindicat! - N-avem!!! - Atunci cine va invata sa va mancati intre voi?? 20. Intrebare: Care este cea mai adevarata definitie a globalizarii? Raspuns: Moartea printesei Diana! Intrebare: Cum asa ???? Raspuns: O printesa engleza cu un amant egiptean are un accident intr-un Tunel francez intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, beat cu wiskey scotian, urmarita fiind indeaproape de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene. Si chestia asta iti este trimisa de un roman care foloseste tehnologia lu' Bill Gates, iar tu o citesti pe o clona de IBM care folosesc chipuri taiwaneze, cu monitor corean, asamblate de muncitori din Bangladesh intr-o fabrica din Singapore, transportata cu vapoare din India, si descarcata de sicilieni in porturi, trasportata din nou in camioane conduse de soferi mexicani si in final vanduta tie de evrei. Asta inseamna globalizare !? 21. Pe 11 septembrie, dimineata, pe la 8, suna telefonul la Casa Alba. Raspunde Bush: - Alo! La capatul firului - Arafat: - Vai, Bush, imi pare atat de rau, nici nu iti imaginezi, te-am sunat sa iti exprim sincerele mele regrete pentru Gemenii, Doamne, ce tragedie, cine ar fi crezut ca se poate intampla asa ceva, noi suntem toti alaturi de poporul american in aceste momente de cumplita si profunda suferinta ... - Bai Arafat, tu esti tampit, despre ce vorbesti? - Pai, despre cele doua turnuri, in care au intrat avioanele cu teroristi, imi pare atat de rau, nu mi-am inchipuit ca aceasta ingrozitoare zi va veni... - Arafat, esti beat, turnurile sunt la locul lor, nu s-a intamplat nimic, ce tot vorbesti, ce avioane, ce teroristi? - F***i, inseamna ca iar am incurcat fusul orar... 22. O comisie NATO se hotaraste sa verifice cum functioneaza serviiciile secrete din diferite tari. Alege comisia SUA, Rusia si Romania. Il cheama prima oara la comisie pe american si il intraba pe american: - Cum te numesti si cum merge serviciu vostru de sercuritate CIA? - Ma numesc John, lucrez cu varul meu Bill in acelasi birou, eu nu stiu ce face el, el nu stie ce fac eu si nici nu ne intereseaza. Bine nene, veri intre ei si nu-si vorbesc... e foarte bine, merge CIA-ul. Al doilea este chemat rusul: - Cum te numesti si cum merge serviciul vostru secret KGB-ul? - Ma numesc Ivan, lucrez cu fratele meu Serghei in birou, eu nu stiu ce face el, el nu stie ce fac eu si nici nu ne intereseaza. Frati intre ei si nu-si spun secretele ... merge excelent KGB-ul. Il cheama si pe roman si il intreaba: 128

- Cum te numesti si cum merge serviciul vostru de securitate SRI-ul? - Ma numesc Ion, lucrez singur in birou, nu stiu ce fac si nici nu ma intereseaza. 23. Scrisoarea III a lui Mircea (Geoana) catre Traian (Basescu) La un semn deschisa-i calea si se-apropie de cort Un plesuv asa simpatic! Dupa vorba, e din port: - Tu esti Mircea? - Da, Traiane! - Am venit sa mi te-nchini! Si sa-mi dai pe la sectoare inca patru-cinci sutimi. - Orice gand ai, mai, Traiane, si oricum vei fi sosit. Cat suntem inca-n locale, eu iti zic: Bine-ai venit! Despre partea inchinarii, insa, dom'le sa ma scuzi. Ca-i Nastase dupa usa. Tot mai plange. Nu-l auzi? O, tu nici visezi, straine, cati in cale ni s-au pus, Toata floarea ce vestita a intregului Apus. Tot ce sta in umbra crucii, imparati si regi se-aduna Sa dea piept cu noi. Ce nu stii? Parc-ai fi picat din luna! S-ambracat in zale lucii cavalerii Bush si Blair Papa, cu-a lui trei coroane, plus amicul lui din cer Fulgerele adunat-au contra lui Nastase care In turbarea-i furtunoasa cumpara pamant si sare. N-am avut decat cu ochiul sau cu mana semn a face Ca baronii si sarira cu lovele in coace. Pentru-a noastra biruinta cumpararam rauri, lacuri, Fotbalisti, pamant, mass-medii, gazetari, artisti, conacuri. La partid doar ai vazut-ai ce parale s-au mai strans. Stii cat m-a costat out-door-ul? Ti-as fi spus, dar ai fi plans! Cand vazu ca pe la Cornu nici gainile vor iarba Cu o ura ne-mpacata si-a soptit Nastase-n barba: "Am jurat, pana la toamna cumpar tara, fara pas, Iar de rest, chiar de la Roma, iau pentru gaini ovas!" Si de crunta-i vitejie tu te aperi c-un ardei? Ce faci daca scoate pusca si te-mpusca-n c..! Chiar vrei? Ti-as mai spune eu mai multe, dar ma stii ca-s diplomat. Zi mersi ca nu-s ca Mitrea. Ala te-ar fi asfaltat! 24. Azi dimineata in timp ce veneam la serviciu cu masina am oprit la intrarea in Piata Victoriei unde era o mare blocare la semafoare. Era mai mare decat este de obicei ... La un moment dat un politist se apropie de masina mea. Deschid geamul vrand sa-l intreb ce se petrece dar el mi se adreszeaza direct zicand ... - Azi dimineata a avut loc o actiune terorista. Un grup de teroristi l-au luat ostatic pe primul ministru Adrian Nastase cerand 100.000 euro. Altfel i toarna benzina in cap si-i dau foc. Asa ca facem o cheta... Daca puteti si dumneavoastra sa contribuiti, mai continua el ... - Si ? Pana acum cat ati strans? intreb ... - Pana acum am strans 20 de litri... 25. Zice-se ca in perioada razboiului rece la o intalnire dintre presedintii URSS si SUA acestia s-au amuzat aducand o ghicitoare sa le prezica viitorul natiunii lor. I-a ghicit prima data rusului: - Aoleu, vad puzderie de capitale: Moscova, Chisinau, Kiev, Minsk, Vilnius,Taskent, Erevan si altele de nu mai incap in globul de cristal, vai tara asta va fi praf! Zambetul rusului ingheata. Americanul repede o intreaba pe ghicitoare: - In SUA cate capitale vezi? Se uita ghicitoarea, se uita, ghiceste greu ... - Una singura, Washington! 129

- Of, mi-ai luat o piatra de pe inima. Dar de ce ai citit asa greu? - Pai era scris in araba.

... si alte glume, mai putin politice: 26. Stefan cel Mare statea si se uita la TV. Vine slujitorul sau Vasile si ii spune: - Maria Ta! Maria Ta! Vin turcii! - Cat sunt de mari? - Apai sunt mici! Se vad in zare cam de 10 cm! - Lasa Vasile ca avem timp! Vasile pleaca.Dupa un timp vine iarasi: - Maria Ta! Maria Ta! Vin turcii! - Cat sunt de mari? - Au crescut copacel Maria Ta! - Lasa Vasile ca avem timp! Vasile pleaca. Dupa un timp insa vine tipand: - Maria Ta! Maria Ta! Vin turcii! - Cat sunt de mari? - Cat mine, cat Maria Ta! - Atunci i-a bazooka si-i impusca! - Nu pot Maria Ta ca-i stiu de cand erau mici! 27. Cum sa fii nesuferit la birou # Ignora primii cinci colegi care ti dau "bun dimineata". # Incepe ziua de lucru prin a potrivi toate ceasurile din firm. Nu conteaz c sunt n alte birouri si nici c sunt agtate la 2,5 m naltime pe perete. # Mergi n lateral spre copiator sau btnd pas de defilare. # Adreseaz-te ct mai incoerent poti unui subordonat si sfrseste fraza ntrebndu-l: - Ai nteles ? N-as vrea s fiu nevoit s-ti spun a doua oar! # Intr ntr-un birou n care niste colegi tin o sedint si, n timp ce toat lumea te priveste cu iritare crescnd, stinge si aprinde lumina repede, de vreo zece ori. # Timp de o or adreseaz-te tuturor celorlalti cu Gigel. # Pleac din mijlocul unei ntlniri importante, dar nu nainte de a anunta pe toat lumea ca te duci la WC s faci pipi. # n timp ce colegul de birou e plecat la mas, mut-i scaunul n lift. # Noteaz n agenda unui coleg - Ora 10 a.m., s nu uit s verific cum mi st n colanti. # Umbl cu tastatura n brate prin firm si abordeaz orice coleg - Nu vrei s facem schimb? # Repeta urmtorul dialog cu aceeasi persoan de cel putin zece ori, la intervale scurte - Auzi si tu? Ce? Gata, nu se mai aude! # Vorbeste cu accent (frantuzesc, moldovenesc, ardelenesc) n mijlocul unei conferinte importante. # Gseste aspiratorul si f curat numai n jurul biroului tu. Cel putin dou ore. # Intreab-ti singura coleg necstorit, cel putin la dou zile: - Da' tu nu te mai mriti? # Nu uita ca atunci cnd pleci seara de la birou s le urezi celor care mai au de lucru - Noapte buna! # Probabil n-o s poti s-ti stergi ochelarii de cravata sefului. Dar poti altceva: cnd te roag s-i aduci un raport, spune-i: - Numai o clip, s m ncalt la loc! 28. O gasca de soldati stateau la masa. Bula vrea sa mearga la buda. Ca sa nu ii ia ceilalti mancarea scuipa in farfurie si lasa un bilet linga farfurie care zicea: `Am scuipat in farfurie`. Cand se intoarce Bula de la buda gaseste completarea: `...si noi`. 29. Intr-o zi Hitler is aduna armata pentru exercitiile zilnice. 130

La un moment dat un soldat stranuta. Hitler opreste exercitiul si intreaba: - Cine a stranutat? ..................... - Cine a stranutat? ...................... Omoara primele 2 randuri de soldati. - Cine a stranutat? Un caporal prapadit se reseamna si isi recunoaste greseala, asteptand pedeapsa. Hitler surazand ii spune: - Atunci,......NOROC! 30. Bula primeste ordin de chemare in armata. Se duce el la comisariat si se gandeste cum sa scape de armata. Un tip ii spune ca daca are strungareata nu-l incorporeaza. - Bine, dar eu nu am strungareta, ce fac? - Pai iei o caramida, iti lovesti dintii cu ea, si gata, faci strungareata. Zis si facut. Isi sparge Bula dintii si se prezinta la Comisia de incorporare, unde este declarat inapt. Iese el fericit afara si striga: - Am scapat de armata!!! Mi-au gasit platfus! 31. In razboiul dintre Iran si Irak, un iranian si un irakian stau fata in fata in transee si se impusca de zor. La un moment dat iranianului i se blocheaza pusca: - ... ma-tii de pusca imputita! injura iranianu' in cea mai pura limba romaneasca de care era el in stare. Irakianu' il aude si il intreaba intr-o romaneasca stalcita: - Bei, da de inde stii tu romineste, bei? - Pai am facut scoala in Romania. - Zeu? Si unde fecut tu scoala? - In Timisoara. - Nu mai spune! Si ce scoala fecut tu, bei? - Politehnica. Da' tu de unde stii romaneste? - Pei si eu fecut scoala la Romania. - Daaa? Ce scoala? - Eu fecut Medicin la Tirgu Mures. Iranianu' intre timp isi reparase pusca si incepe sa traga dupa irakian rafala dupa rafala, incarcator dupa incarcator: - Ia de-aici, mama ta de ungur! 32. Intr-un oras din Transilvania un ungur zace pe strada ciuruit de 40 de gloante. Dupa ce studiaza cadavrul, politistul Funar trage o concluzie: - Asa o sinucidere cumplita n-am mai vazut de mult... 33. La granita dintre Romania si Ungaria statea Ion. Apare Laci de la unguri. Ion zice: 237 Laci: Ce-i cu 237? Ion: Vino incoace si ti-oi spune. Ungurul nu trece. Vine Laci a doua zi, Ion zice la fel: 237. Laci il intreaba iara cei cu 237. Ion: Vino-n coa si ti-oi spune. Ungurul trece, Ion scoate pistolu, il impusca si zice: 238 ! 34. In Cluj, invazie de sobolani. Pe strazi, prin case, peste tot... Funar disperat cere ajutor de la Bucuresti. De acolo i se raspunde: In cateva zile primesti un pachet Vine pachetul, in el un sobolan alb, micut cu un bilet Da-i drumul prin oras! Da drumul Funar la sobolan si in 24 de ore au disparut toti parazitii. Suna Funar la centru si multumeste. Dupa cateva zile invazie de soareci. La fel se cere ajutor, primeste pachet cu un soricel mic, alb, Da-i drumul prin oras! si asa dispar toti soarecii. 131

Multmeste iar Funar dar mai zice Ba', pe acolo pe la voi un ungur micut si alb nu aveti? 35. In ajunul noptii nuntii, tinarul ungur asculta ultimele sfaturi ale tatalui sau: - Fiul meu, cind vei intra in camera, iti vei lua femeia in brate pentru ca un ungur e PUTERNIC. Apoi, o arunci in scrba pe pat pentru ca un ungur e MANDRU. Apoi, te dezbraci la pielea goala pentru ca un ungur e FRUMOS. A doua zi, tatal il intreaba pe fiu ce s-a intimplat: - Am facut cum mi-ai spus tu, mi-am dus femeia in brate pna in camera, pentru ca un ungur e PUTERNIC, apoi am aruncat-o in scrba pe pat pentru ca un ungur e MINDRU. M-am dezbracat ca sa ii arat ca un ungur e FRUMOS. Apoi m-am masturbat in fata ei ca sa ii arat ca un ungur e INDEPENDENT si AUTONOM! 36. La aniversarea a 20 de ani de casatorie, un ungur cheama la el o familie de prieteni romani. La inceputul mesei, gazda tine un toast, incercand sa vorbeasca romaneste cat mai corect: - As vre se moltomesc lui Dumnezeu pentru cei doizeci ani petrecoti alaturi de sotia me... - Alaturi de sotia mea, il corecta prietenul roman. - Alaturi de sotia te numei de 4 ani. 37. Cica porneste razboiul intre romani si unguri. Ungurii deja invadasera partea de nord-est a Romaniei. Se duceau lupte disperate, insa fara sa avanseze nici una dintre armate. Atunci, unul dintre generali romani are o idee: - Cand se apropiau de transeele ungurilor, fiecare soldat roman spunea: "Hei, Janos!!!" Atunci ungurul se ridica in picioare, spunea raspicat "Da!", si romanul nostru ii tragea cateva gloante. Si trei zile tot asa o tinura, pana se prinsera ungurii de smecherie. Un general ungur aplica si el metoda strigand de dupa transee: - Hei, Ioane!!! Din partea opusa, din transee raspunde romanul: - Ion nu e aici... Dar cine il cauta, esti tu, Janos? La care generalul se ridica in picioare si spune: - Da! 38. Un englez, un francez si un ungur, intr-un avion care se prabusea. Englezul: Inger, Ingerasul Meu... Ingerul: Sari! Sare englezul, cade intr-un lac si scapa cu viata. Francezul: Inger, Ingerasul Meu... Ingerul: Sari! Sare francezul, cade pe o capita de fan si scapa si el. Ungurul: Inger, Ingerasul Meu... Ingerul: ...sari! Sare ungurul, cade pe pietre si praf si pulbere se alege din el. In Rai, ungurul se duce la Dumnezeu si ii explica ce s-a intamplat cu el. Dumnezeu, suparat, cheama toti ingerii, si il pune pe ungur s-al recunoasca pe cel cu pricina... Dupa ce se uita bine, ungurul recunoaste un inger si il arata cu mana: - Ala-i! Se uita si Dumnezeu si ii zice: - Bai Funare, bai, iar te tii ba de prostii! 39. Se hotarasc Fery si Gabor sa devina (in acte) romani. Se duc ei unde trebuie, fac actele, da' omul de la oficiu le spune: - Ma-i baieti, dupa acte sinteti deja romani, da' eu va zic inca ceva. Ca sa deveniti romani cuadevarat trebuie sa mai faceti un lucru: sa treceti Oltul inot! Se duc Fery si Gabor pe malul Oltului si acolo iese la iveala ca Gabor stia sa-noate iar Fery ba... - No', zice Fery, mai Gabor, doar n-o sa ma lasi tu pe mine la greu, dupa ce atita ne-am straduit impreuna! Ajuta-ma si pe mine sa trec Oltul! - Bine, zice Gabor, eu te ajut, numai sa caut un loc cu apa mai mica. Intra Gabor in riu si inoata catre malul celalalt. Inoata, inoata, pana ajunge pe malul opus. 132

- No', zice Fery, hai ma-i Gabore si ma ia si pe mine! - Da ia' mai dute-n p...matii de bozgor! Iepurasul il batea mereu pe lup la sah. Intr-o zi lupul intreaba: - Bai iepurasule ce faci de castigi mereu? - Ma lupule, eu fac mereu o partida de sex inainte sa joc sah. A doua zi inainte sa plece lupul la sah, se duce in bucatarie la lupoaica si o ia pe la spate. Lupoaica exclama: -Ooh, iepurasule, iar te duci sa joci sah?! Care este diferena dintre o nevast i o ceac de cafea? Niciuna: amndou te fac nervos ! - Mai copile, se plnge maica-ta c vorbete cu tine i tu n-o asculi. - Pi s vezi, tticule... - Las scuzele! Spune-mi cum de reueti ?! S-au intlnit doi cunoscui: - Am auzit c te-ai insurat. Aa-i? - Da! - i de ce-ai fcut-o? - Nu-mi mai plcea mncarea de la cantin. - i acum? - Acum imi place! La noi, zice un ziarist de la Scanteia, oricine este liber sa scrie ce vrea .... - La noi, zice unul de la Times, e liber si dupa aia .... Radio Erevan: - Este adevarat ca la dumneavoastra creste porumbul ca stalpii de telegraf ? - Da, ... chiar mai rar ! Radio Erevan: - Este adevarat ca, dupa catastrofa de la Cernobal, s-ar putea sa ne cada dintii ? - Daca nu va tineti gura, ... Da ! Imediat dupa catastrofa de la Cernobal, radio Erevan transmite: Pentru a salva onoarea statului sovietic, a partidului comunist, pentru a spala rusinea, directorul general al centralei electrice s-a sinucis dupa 15 minute de la catastrofa .... Din acelasi motiv, la 30 minute s-a sinucis si directorul tehnic ... S-ar fi sinucis si secretarul de partid pe centrala, dar .... nu l-au gasit acasa ... Sotia tocmai isi facea de cap, intr-un mod scandalos de delicios, cu amantul, cand ... deodata aude cheia rasucindu-se in yala. Isi da seama ca e sotul si ca nu-l mai poate ascunde pe amant si atunci ii spune sa stea nemiscat ca o statuie si-l da cu niste pudra de talc .... - Ce faci draga ? zice sotul linistit .... - Citesc revista asta .... - Aha ... da' cu chestia asta ce e ? - Ce sa fie, o statuie, ... am vazut ca familia Smith si-a luat statuie si am luat si eu una ca sa nu fim mai prejos .... - Foarte bine, foarte bine draga mea .... Petrec o seara linistita, se duc la culcare, dar pe la miezil noptii sotului i se face foame. Merge in bucatarie, manaca si, inainte sa plece in dormitor, mai face un sandwich, trece pe langa statuie, i-l intinde si-i spune: - Ia si tu de manaca ceva, ca eu am stat trei zile la familia Smith si, nenorocitii dracului, nu mi-au dat nici o cana de apa ..... 133

S-a dus popa s se spovedeasc, i a primit canon s fac o fapt bun. Mergand el spre cas, a vzut maina rabinului, care era vecin cu el, plin de noroi. "Am s-i spl maina", s-a gndit popa, i i-a splat-o. A doua zi, cnd s plece n oras, l vede pe vecinul su, rabinul, sub maina popii tind cu un fierstru eava de eapament a mainii. - Pi ce faci, vecine? Eu i spl maina i tu mi-o distrugi pe a mea? - Pi ce, a rspuns rabinul, dac tu mi-ai botezat-o, eu s nu i-o tai mprejur? Cugetare: "E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati" Albert Einstein Dumnezeu ii chiama pe Bush, Bin Laden si Basescu in paradis si le spune ca trebuie sa se intoarca la propriul popor si sa le zica ca pentru urmatorii 20 de ani vor trebui sa curete excremente ca pedeapsa. Bush merge la ai sai si le spune: -Am o veste proasta si o veste buna pt voi. Vestea buna este ca Dumnezeu exista si prostii aia de musulmani credeau in cineva care nu exista. Iar vestea proasta este ca va trebui sa curatam excremente pt urmatorii 20 de ani. Binladen mere la ai sai si zice: -Am 2 vesti proaste pentru voi. Prima e ca Dumnezeu exista si noi credeam in ceva ceva ce nu exista. Iar a doua este ca va trebui sa curatam excremente pentru urmatorii 20 de ani. Basescu mere la ai sai si zice: -Am doua vesti bune pentru voi. Prima este ca tata ii bine si va saluta pe toti. Iar a doua este ca avem locuri de munca pt urmatorii 20 de ani. Bula se intalneste cu un prieten care il intreaba: -Bula, am auzit ca ti-a murit soacra. Ce-a avut? -Ceva bijuterii, un T.V. si putine economii... -Bula, te intreb de ce a murit? -Pai, a fost la noi, i-am spus sa se duca in pivnita sa aduca niste cartofi sa mancam un piure, a cazut pe scari si si-a rupt gatul. -Ce ghinion! Si ce-ati facut atunci? -Macaroane cu branza. Sun un evreu la linia erotic. i rspunde o voce suav: - Iubitule, ce bine-mi pare c m-ai sunat. Fac orice pentru tine. - Chiar orice, orice?... - Bineneles, de aceea m aflu aici. - Bine, atunci noteaz numrul meu i sun-ma tu. Ajungand la varsta de 5o de ani, o femeie decide sa intinereasca cu o operatie plastica a fetei. Cheltuieste 15000 dolari si se simte excelent, mai ales vazand rezultatele. La intoarcere spre casa se opreste la un chiosc de ziare sa-si cumpere o revista. Inainte de a se retrage, intreaba pe vanzator: -Sper sa nu va suparati daca va intreb ceva. Cati ani credeti ca am? -In jur de 32 - raspunse vanzatorul. -Nu ! Am exact 50 - zise foarte fericita femeia.. Putin mai tarziu intra intr-un local de McDonald's si pune aceiasi intrebare casierei. -Eu v-as da in jur de 29 - spuse fata. Cu un zambet larg femeia raspunse: -Nu, am50. Dupa toate astea deja se simte fantastic. Intra intr-o farmacie, cere farmacistului niste caramele de menta si il intreaba acelas lucru. -Pai,....as calcula 30- zise tanarul. 134

-Am 50, dar multumesc frumos! zise ea. Deja in statia de autobuz, pune aceiasi intrebare unui batranel inofensiv, care astepta si el autobuzul. -Domnisoara, zise batranul, eu deja am 78 de ani si vederea mea estefoarte slaba. Fara indoiala, cand eram tanar, aveam o metoda infailibila pentru a verifica varsta unei femei. Poate vi se va parea indraznet, dar trebuie sa ma lasati sa-mi pun mainile in sutienul dvs si sa va palpez sanii. Numai in felul acesta si in niciun caz altul, nu v-as putea spune CU EXACTITATE cati ani aveti dvs. Asteptand in liniste in strada pustie, pana cand ea nu mai poate de curiozitate, care deodata zice: -Ce chestie ! Hai sa vedem, aplica-ti metoda ! Batranul isi aseaza mainile sub bluza femeii si incepe sa palpeze foarte usor si incet , de mai multe ori, ridicand fiecare san cu delicatete, apasand fiecare sfarc, apropiindu-i si frecandu-i intre ei, iar dupa cinci minute, ea zise: -Bine...bine...nu e deajuns? Cati ani am ? El da o ultima apasare, scoate mainile si zice: - 50. Surprinsa, femeia spuse: -Realmente este incredibil ! Cum ai facut ca sa stii ? -Imi promiteti ca nu va veti supara ? spuse el -Da, va promit, zise ea -Am fost in spatele dvs la coada dela Mc Donald's. Un tigan si un roman isi fac case una langa alta. Isi cumpara exact aceleasi materiale, mobila, etc si au facut casele identice. Peste un timp stau ei de vorba. Romanul: - Eu daca vand casa asta probabil o sa primesc 5 milioane de euro pe ea. Tiganul: - A pai daca e asa, eu primesc 7 milioane de euro pe ea. - Pai cum sa primesti tu 7 milioane pe ea daca a mea este identica si valoreaza 5 milioane? - Pai da, dar eu nu am vecini tigani! - Tata, care este diferenta dintre prosperitate si criza ? - intreaba Bula. - E simplu fiule. Prosperitate inseamna Mercedes, sampanie, amanta. Criza inseamna metro, sifon, maica-ta. Se ncheie Cina cea de Tain. Vine osptarul cu nota de plat la Iisus. Se uit Iisus la not i nlemnete: 30 de argini. - Ioane, ai tu cumva 30 de argini? - Nu, Doamne, am dat to i banii la sraci. - Andrei, ai tu cumva 30 de argini? Acelai rspuns. - Petre? Petre ridic din umeri, nu are. Ultimul apostol: - Iuda, ai tu cumva treizeci de argini? - N-am, Doamne, dar am o idee Nevasta isi surprinde sotul in bucatarie cu un plici de muste in mana. Il intreaba: -Ce faci mai aici? -Omor muste... -Si ai omorat vreuna? -Trei masculi si doua femele. -Dar cum le recunosti? -Masculii i-am omorat pe o cutie de bere iar femelele pe telefon... Stire de ultima ora: - Azi la ora 9.30 a fost gasit Adrian Copilu' Minune, spanzurat de un bonsai!!!!! 135

Sotia ii spune sotului: -Mai bine ma casatoream cu dracul! -Aiurea, scumpo! Casatoria intre rudele de sange e interzisa! Deoarece nu se mai poate cu actuala echipa guvernamentala, primul ministru al Romaniei s-a gandit sa aduca 12 experti japonezi pe posturile de ministri. Iata cele 12 nume de ministri: 1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10.Nufurytu Furyo Brigada Diverse III 1.Care a fost primul barbat care a spus: "E nevoie de o femeie in casa!"? -Mesterul Manole. 2.Un american care traieste in Florida poate fi inmormantat la New York ? Nu, pentru ca traieste! 3.Cum se numesc nasii Papei? -Papanasi. 4.Cum se numesc rudele Papei? -Paparude 5.Cum se numesc dacii care gandesc? -Gandaci 6.Ce fac pestii cand sunt multi? -Bancuri 7.Care este cel mai periculos loc din lume? -Patul.aici mor 80% din oameni 8.Unde gasesti un caine fara picioare? -Unde l-ai lasat 9.Cum iese un cal alb, care intra in Marea Neagra? -Ud. 10.Ce-i alba si are 30 cm? -Nimic.toata lumea stie ca, daca are 30 cm, este neagra! Ce zice gina fugrit de coco: "Daca fug o sa zica ca-s proasta, daca stau o sa zica ca-s curva. Mai bine ma impiedic si cad." Ce gandeste cocosul care fugareste o gaina : "Daca o prind o sa fie bine, daca nu, am facut si eu putina miscare." Pe patul de moarte Pe patul de moarte sta intins un mos de 80 de ani, sot, tata, bunic, strabunic. I se apropie sfarsitul si de jur imprejurul patului sta toata familia:sotia, toti copiii si toti nepotii si cativa stranepoti. Toti asteptau in liniste si deodata batranul se trezeste si spune: -Trebuie sa va spun un secret mare! Aveam de toate: masini bune cu care cutreieram lumea, femei frumoase cu care ma simteam bine, foarte multi prieteni si un cont mare in banca. 136

Intr-o zi mi-a spus un prieten ca trebuie sa ma insor ca sa am o famile ca altfel nu o sa aibe cine sami dea un pahar cu apa cand o sa fiu pe patul de moarte. Ei si asa m-am insurat si viata mea s-a schimbat radical.In loc sa merg la discoteca cu femei care mai de care mai frumoase, am stat acasa si m-am uitat la seriale cu sotia. Masinile le-am folosit doar ca sa duc si sa aduc copiii de la scoala, sa merg la cumparaturi sau cel mult sa mergem in concediu. Toti banii din banca s-au dus pe scolile voastre, pe hainele si placerile voastre. Zilele frumoase si libertatea mea... le-a luat vantul! Si acum cand stau intins si astept la moarte stiti ce e cel mai rau din toate ? - Ce, dragul noastru tata? il intreaba cu totii curiosi. - NU MI-E SETE ! REET DE TORT (pentru orice noapte): INGREDIENTE:1 brbat bine, 1 baton de vanilie gros i vesel, 2 ou, 1 pat fr arcuri, 1 litru de vin rou, 1 piersic pufoas, 1 felie de lmie; MOD DE PREPARARE: Se ia brbatul cu biniorul, se ud cu 100 ml coniac sau vin ro u (dup gust), dup care se rstoarn in pat; se agit cu mna batonul de vanilie cu cele dou ou, prin frecare sau mngiere (dup necesiti), pn se ntrete bine batonul. n acest timp se freac piersica cu o felie de lmie pn devine fraged i strmt. Batonul bine ntrit se introduce n piersic. Se freac bine n interior, btndu-se cu cele dou ou pn iese crema i batonul se nmoaie. Oftatul i vibraiile indic dac tortul este gata! Ce inseamna o blonda sub dus? * Prostie curata A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare). In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i sa deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: "Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer". Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: "Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana Armani. Tine de frig, de ploaie." Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: "Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic". A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: "Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine". Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. "Daca-i degeaba, merita s-o iau" isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit. Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul 137

dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca. Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: "Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti". Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: "Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca". Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Razboi Un irakian si un kuweitian stateau fata in fata in transee si se impuscau de zor. La un moment dat irakianului i se blocheaza mitraliera. - La bisda-bisdii ma-tii de pusc-imbutzit! injura irakianul in cea mai pura romaneasca de care era in stare. Kuweitianul il aude si il intreaba mirat intr-o romaneasca la fel de pura: - Bei bork de caine, de unde stii la tine rumineste, bei? - Ieu facut jgoal la Rumania, bei gegule coclite! - Zeu? Si unde fecut la tine jgoal? - In Bucures. - E! Si ce jgoal fecut tu, bei? - Politehnica. Da' di ce? - Pei si eu fecut jgoal la Romania. - Daaa? Ce jgoal? - Eu fecut Medicin la Tirgu Mures. Irakianul intre timp isi reparase mitraliera si incepe sa traga si mai indarjit dupa kuweitian. - Ia bei glons d'acia, la bizda ma-tii de ungur!! Geoana si Nastase consulta o ghicitoare, dornici sa vada cat o mai duce partidul lor. - Va cadea ... intr-o zi de sarbatoare, raspunde femeia. - Si care va fi ziua aceea ? - Indiferent care va fi, va fi o sarbatoare ! INGINERU' SI MANAGERU' Un tip zboara cu balonul admirand peisajul rural pe care-l survoleaza. La un moment dat isi da seama ca s-a ratacit si observand un om dedesubt coboara balonul sa-l intrebe unde se afla. "Nu te supara, am si eu nevoie de ajutorul tau. Trebuie sa ma intalnesc cu un prieten intr-o jumatate de ora si nu stiu unde sunt." "Cu placere: te afli la bordul unui balon, la 10m deasupra solului, coordonatele fiind 41 de grade latitudine nordica si 63 de grade longitudine estica." La care tipul din balon nervos zice: "Cu singuranta esti inginer!" "Ai dreptate, cum ti-ai dat seama?" "Pai foarte simplu: toate datele pe care mi le-ai dat sunt corecte din punct de vedere tehnic, dar nu-mi rezolva problema, n-am nici cea mai mica idee ce sa fac cu informatiile primite, si sunt in continuare la fel de ratacit ca si inainte." 138

Si inginerul: "Tu cu siguranta esti manager!" "Ai dreptate, de unde stii?" "Pai e si mai simplu: Habar nu ai unde esti si nici incotro te indrepti. Ai facut o promisiune pe care habar n-ai cum s-o tii, si mai mult, te bazezi pe mine sa-ti rezolv problema. Rezultatul e ca esti tot in cacatul in care erai si inainte de a te intalni cu mine, numai ca acum e vina mea!" Doi tigani se duc in excursie in Egipt. In prima zi viziteaza piramidele, cheltuiesc toti banii, de aceea dorm peste noapte pe malul Nilului. Trezindu-se spre dimineata unul dintre ei il vede pe simpaticul lui coleg intrind in crocodil pana la gat si striga:. - Manca-ti-as! De und' ai sac de dormit, Lacoste!? Cel de Sus a creat prima data doi barbati. Deoarece se certau foarte des ntre ei, le-a ascuns organele reproducatoare si le-a spus ca cine si-l gaseste primul va fi barbatul si celalalt femeia. Nu se stie cum a facut, dar cert este ca Adam si-a gasit primul, iar Eva l mai cauta si azi. Mama lui Boc cel Mic 1) Pe o stnc neagr, ntr-un vechi stuc, chiar ntr-o csu, lng un ptuc, 2) Plnge i suspin o btrn mic, care are fiul ct un putiulic. 3) Cci la guvernare fiul ei iubit a plecat asear i n-a mai venit. 4) Celularul sun noaptea jumtate. Nu-i semnal, i totui: - Oare cine-i, frate? 5) Eu sunt, bun maic, fiul tu dorit, n-a mai mers Taromu i n-am mai venit. 6) Sun din Capital, voi fi premier. M-a numit chiar Zeus, sunt timonier. 7) Cpitan e dnsu, e ca la armat. Mica mea o tire fuge sfrmat. 8) Vine criza, foamea, oamenii m-njur. L-am servit pe dnsu, m-a mncat n c..ur. 9) - Ce spui tu, strine? Emil e departe, cic de Bsescu nu se mai desparte. 10) Am crezut c-i glum, dar era s mor. 139

L-am vzut asear la televizor. 11) Emil e cuminte, nu e derbedeu. De eti tu acela, nu-i sunt mam eu! 12) Las-m cu Zeus, findc omul chel se joac cu tine cum do rete el. 13) Te-a numit pe tine dup Stolojan. Crezi c e pe bune? Te-a luat fazan. 14) Am vorbit cu tac-tu, ascult-l pe mo: dup tine vine Leana lu Coco. 15) Du-te la Bsescu, f-i un ultim sluj, apoi ia Taromu, s te-ntorci la Cluj! In iad tartoru sef face o inspectie. Ajunge la oala unde fierbeau americani. Dracii de paza erau nedormiti, obositi, invinetiti, erau varza ce mai. - Cum merge pe-aici? - Vai de capul nostru. Sar 3 intr-o parte, 4 intr-alta, de nu mai sti dupa care sa te iei, ultima oara am fost atacati de un commando. La oala cu rusi dracii de garda erau disperati, descurajati,batuti,ferfenita. -Ceva probleme? - Vai de noi. Astia odata zbiara de incepe sa-ti tremure coada, si ies toti odata afara. Inainte sa fuga sar pe noi. La oala cu romani, o parte din draci dormeau, o parte se plimbau, iar ceilalti jucau septic. - Ce sfantu credeti ca faceti aici? incepe sa urle tartorul. - Nici o problema sefu. Aici nu se intampla niciodata nimic. Nu iese nici unul afara. Cred ca nici nu e nevoie sa-i pazim. - Cum asa? -Simplu. Cum incearca unul sa iasa cum il apuca ceilalti de picioare si-l trag inapoi. texani discutau despre sex. Unul spune: - Pozitia mea favorita este pozitia "Rodeo". - N-am auzit n viata mea de pozitia asta, se mira celalalt. - Fii atent aici, fiule. Cnd fac dragoste cu nevasta-mea, n pozitia pe la spate, pndesc momentul cnd e aproape sa atinga orgasmul si atunci i soptesc la ureche ca asta e si pozitia preferata a sora-si. Apoi ncerc sa ma mentin calare urmatoarele opt secunde. Un betiv urca n tramvai si zice: - Toate femeile alea din dreapta snt niste curve celelalte femei din stnga snt niste proaste... O femeie revoltata din rndul din dreapta spune: - Cum, domnule, eu snt curva? Betzivul: - Bine, bine, treci n stnga O floare: Flutura, flutura, ce mi-ai fcut, c nu mi-a venit fotosinteza ? Primul ministru si presedintele au ieit, dup edin, din sediul guvernului: 140

- Traiane, zise Boc, ce zici, lum ceva? - De la cine s mai lum? Intr-o zi, Ionel il intreaba pe taica-su: -Tata, ce-i aia Politica? -Pai, fiule, nu prea stiu cum sa-ti explic. Uite, sa-ti dau un exemplu: eu sunt cel care aduce bani in casa asta, deci sa zicem ca eu sunt Capitalismul. Maica-ta administreaza banii, asa ca ea e Guvernul. Noi doi avem grija de tine. Sa spunem ca tu esti Poporul. Doica e Clasa Muncitoare iar frate-to ala mic e Viitorul. Acum, du-te si gandeste-te la ce ti-am spus acum... Merge Ionel la culcare, gandindu-se la exemplul dat de tatal sau. In timpul noptii, e trezit de plansetele fratelui sau. Se ridica din pat si merge pana in camera fratelui, unde observa ca acesta facuse pe el. Drept urmare, merge in camera parintilor, unde observa ca maica-sa doarme. Ca sa nu o trezeasca, hotaraste sa mearga sa-i spuna doicii. Ajuns acolo, gaseste camera incuiata. Se uita pe gaura cheii si-l vede pe taica-so in pat cu doica. Confuz, Ionel merge inapoi la culcare. A doua zi dimineata, Ionel ii spune tatalui sau: -Tata, cred ca am inteles ce e Politica... -Spune, sa te aud... -Pai, in timp ce Capitalismul reguleaza Clasa Muncitoare, Guvernul doarme, Poporul nu e bagat in seama si Viitorul e in rahat ... If the global crisis continues, by the end of the year, only two Banks will be operational, the Blood Bank and the Sperm Bank. Logically, those 2 banks will merge and will be called 'The Bloody Fucking Bank' Imi plac politistii pentru pragmatismul lor ... seara cande se duc la culcare, isi pun pe noptiera un pahar cu apa si unul gol, pentru ca, peste noapte s-ar putea sa le fie sete sau nu... Un cunoscut senator a fost supus unei intervenii chirurgicale urgente. I s-a expediat o telegram cu urmtorul text: "Senatul, adunat n plen, v ureaz o ct mai grabnic nsntoire, cu 178 voturi pentru, 173 contra i 5 abineri". Maimua Odata, o maimuta, din evul anecdotic, Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic, A zis: Atentiune! Sunt foarte ofensata. Circula in lume o vorba deloc adevarata. Ca omul ar descinde din buna noastra rasa, Insa ideea aceasta imi pare odioasa! Ati pomenit vreodata divortul printre noi? Copii lasati pe drumuri, sau imnuri de razboi? Cinea-a vazut in hoarde la noi bolnavi mintali, Drogati, lacomi de carnuri, si homosexuali, Excroci, banditi, golani, sau vre-o tutungerie? In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie! Nici teroristi, nici droguri, nici luptele de clasa, Familii dezmembrate, copii fugiti de-acasa... Cat am umblat eu jungla, scuzati, n-am observat In obstea noastra cocotier privat, Nici garduri, si nici paznici, nici pui murind de foame, Sau omorati in taina de-asa zisele lor mame. Nu veti vedea vreodata, cat soarele si luna, O minte de maimuta dospind in ea minciuna. Chiar de-as fi silita de vre-un laborator N-as deveni "port bata" si nici "informator". Si iata inca una din lumea lor de jos: La noi nu se intampla razboi religios, 141

Nici fine inchizitii, si nici legati in lanturi, Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri. Nici Ordin mondial, nici nationalism, Nici vre-o indoiala ce duce-n ateism. E-adevarat ca omul s-a coborat cu noi. Dar sa fim rezonabili n-a coborat din noi! Cursa Tarom Bucureti-Cluj se prbuete, dl. Boc supravieuiete, fiind gsit n cutia neagr a avionului. Femeile snt de trei feluri: cele cuminti - care se culca numai cu unul, curvele - care se culca cu toti, si curvele dracului - care se culca cu toti, numai cu tine nu! In procesul integrarii in UE, presedintele Ungariei, cel al Bulgariei si cel al Romaniei sunt supusi unor probe. Una dintre ele este sa realizeze o descriere a unui fragment de zi in care sa foloseasca cuvintele GREEN, YELLOW, PINK. Rezultate: 1. Ungaria: When I wake up in the morning, I feel fresh and green, I see the yellow sun and I think it will be a pink day. 2. Bulgaria: In the morning, I drink a yellow lemon juice. At noon, I eat a green apple. In the evening, I watch Pink Panther at the TV 3. Domnu' Basescu: Uen ai ueic ap in za morning, ai hiar za telefaun ringhing GREEN-GREEN! Sou, ai PINK ap za phone end ai sei "YELLOW?" Un francez, un german si un roman in expeditie la Polul Nord. Dupa cateva zile se pierd printre gheuri si raman fara provizii. Inventiv francezul propune ca pentru a supravietui sa isi taie in fiecare zi cate o bucatica din corp pe care sa o manance; Zis si facut, trag la sorti prima seara cade francezul. Isi da jos bluza taie o bucata din mana; Ceilalti 2: "OOO, in seara asta mancam aripioara" A 2-a noapte e randul germanului. Isi da jos pantalonii, isi taie o bucata din picior. Ceilalti 2: "OOOO, in seara asta mancam copanel" A 3-a noapte vine si randul romanului. Isi deschide slitul la pantaloni, scoate scula afara. Ceilalti 2: "OOOO,in seara asta mancam carnacior" Romanul: Nunu, un ceai cald si la culcare!!!! Cost 3 MEN GO INTO A MOTEL. THE MAN BEHIND THE DESK SAID THE RO OM IS $30, SO EACH MAN PAID $10 AND WENT TO THE ROOM. A WHILE LATER THE MAN BEHIND THE DESK REALIZED THE ROOM WAS ONLY $25, SO HE SENT THE BELLBOY TO THE 3 GUYS' ROOM WITH $5. ON THE WAY, THE BELLB OY COULDN'T FIGURE OUT HOW TO SPLIT $5 EVENLY BETWEEN 3 MEN, SO HE GAVE EACH MAN A $1 AND KEPT THE OTHER $2 FOR HIMSELF. THIS MEANT THAT THE 3 MEN EACH PAID $9 FOR THE ROOM, WHICH IS A TOTAL OF $27, ADD THE $2 THAT THE BELLBOY KEPT = $29. WHERE IS THE OTHER DOLLAR? Un urs batran il invata pe unul tanar: - Omul trebuie atacat in asa fel incat sa aiba timp sa te vada si sa reactioneze. - De ce? - Sunt mai gustosi dupa aceea, nu mai au rahat in ei. Anunturile matrimoniale ale Doamnelor: In jurul la 40 de ani = 48 de ani Fire atletica = fara sani Aspect normal = urata Frumoasa = mincinoasa patologica Educata = exmatriculata dupa 2 ani de facultate Feminista = grasa 142

Spirit deschis = dependenta de droguri Caut numai prietenie = cauta sa ingroape reputatia de curva Amuzanta = plicticoasa Stiu sa ascult = aproape de autism De moda veche = lumina stinsa si numai pozitia misionarului Deschisa = disperata Romantica = schizofrenico-depresiva Femeie de cariera = a [***]' Roscata = cumparatoare de Wella Romantica = arata mai bine in lumina lumanarilor Pasionala = vorbeste excesiv de tare Caut suflet pereche = la un pas de o noua cadere nervoasa Anunturile matrimoniale ale Domnilor: In jurul la 40 de ani = are 52 si cauta de 25 Fire atletica = sta in fotoliu si se uita la Eurosport Aspect normal = crestere neobisnuita de par in nas, urechi si pe spate Deschis in gandire = se culca cu sora ta Frumos = arogant Educat = te va trata intotdeauna ca pe o idioata Cinstit = mincions patologic Imi place sa alint = nesigur, fost dependent de droguri Matur = pana-l cuosti... Spirit deschis = se culca cu sora ta dar ea nu este interesata Caut numai prietenie = cata vreme prietenia inseamna si nuditate Amuzant = manuieste bine telecomanda Bine cladit = pierde o gramada de timp admirandu-se in fata oglinzii Fire poetica = scrie pe faianta din baie Politicos = spune "Te rog" cand cere o bere vedetisme Niciodata nu am vrut sa merg in Japonia. Pur si simplu, nu imi place sa mananc peste. Si stiu ca pestele este foarte popular in Africa. Britney Spears Unde va avea loc Festivalul de la Cannes anul acesta? Christina Aguilera Fumatul ucide. Daca mori, atunci ai pierdut o parte importanta din viata. Brooke Shields China este o tara mare, locuita de multi chinezi. Charles De Gaulle In opinia mea, casatoriile dintre homosexuali ar trebui sa fie intre o femeie si un barbat. Arnold Schwartzanegger Am fost recent in turneu in America Latina. Singurul meu regret este ca nu am aprofundat limba latina in scoala, ca sa pot sa port si eu o conversatie cu oamenii aceia. Dan Quayle Cred ca nimeni nu ar trebui sa isi scrie autobiografia pana nu moare. Samuel Goldwyn Cel mai bine ma simt atunci cand sunt fericita. Winona Ryder Daca incep sa gandesc prea mult, intru in panica. Pamela Anderson Mai tineti minte ca trupa Beatles s-a destramat, fiecare membru si-a facut proiecte solo si dupa aceea s-au reunit si au devenit mai puternici? Kelly Rowland Nu sunt prost. Pur si simplu, uneori nu gandesc. Colin Farrell 143

Ma imbrac sexy, dar nu intr-un mod evident, ci intr-un mod virginal. Victoria Beckham M-as sinucide daca as fi la fel de grasa ca Marilyn Monroe. Liz Hurley Exact asa s-a intamplat cu Imperiul Roman. Nu avea toata lumea de acolo sifilis? Si ati vazut ca dupa aia, imperiul a fost distrus de un vulcan. Joan Collins Daca nu exista electricitatea, ne-am uita la televizor la lumina lumanarii. George Gobel Dumnezeu m-a facut asa frumoasa. Daca eram urata, ma faceam profesoara. Linda Evangelista Sunt atat de desteapta acum. Toata lumea imi spune: Da-ti bluza jos!. Sorry, nu fac asta! Stiu ca vor sa profite de mine. Nu sunt proasta! Paris Hilton Iau lectii de franceza, pentru ca stiu ca toti europenii vorbesc franceza si nu vreau sa spun prostii cand ma duc acolo. Paris Hilton Zebra nu isi schimba petele. Al Gore Consider ca modeling-ul este ceva ce fac pentru populatia de culoare in general. Naomi Campbell Din seria George W. Bush: Am si eu opinii proprii opinii foarte solide dar nu sunt intotdeauna de acord cu ele. Inamicii nostri sunt inovatori si au numeroase resurse. Ca si noi, de altfel. Se gandesc in permanenta la noi modalitati de a face rau Americii si americanilor. Ca si noi, de altfel. Sunt onorat sa dau mana cu un cetatean irakian curajos, a carui mana a fost taiata de Saddam Hussein. Si voi aveti negri, nu? George W Bush catre presedintele brazilian Fernando Cardoso M-am intalnit recent cu ministrul finantelor din Palestinia si am fost profound impresionat de cunostintele sale din domeniul finantelor. Stiu cum sta treaba cu cresterea afacerilor mici. Si eu am fost una. Ring Ring "Hello?" "Hi honey. This is Daddy. Is Mommy near the phone?" "No, Daddy. She's upstairs in the bedroom with Uncle Paul." After a brief pause, Daddy says, "But honey, you haven't got an Uncle Paul." "Oh yes I do, and he's upstairs in the room with Mommy, right now." Brief pause. "Uh, okay then, this is what I want you to do. Put the phone down on the table, run upstairs and knock on the bedroom door and shout to Mommy that Daddy's car Just pulled into the driveway." "Okay, Daddy, Just a minute." A few minutes later the little girl comes back to the phone. "I did it, Daddy." "And what happened, honey?" He asked. "Well, Mommy got all scared, jumped out of bed with no clothes on and ran around screaming. Then she tripped over the rug, hit her head on the dresser and now she isn't moving at all!" "Oh my God!!! What about your Uncle Paul?" "He jumped out of the bed With no clothes on, too. He was all scared and he jumped out of the back window and into the swimming pool. But I guess he didn't know that you took out the water last week to clean it. He hit the bottom of the pool and I think he's dead." ***Long Pause*** ***Longer Pause*** ***Even Longer Pause*** 144

Then Daddy says, "Swimming pool? ........... Is this 486-531?" Bula vroia sa se urce in avion cu un pui de gaina, mic, galben si piuitor, ca sa il aduca cadou lui Bulisor. - Domnule, zise stewardesa, nu e voie cu animale in avion! Se intoarse Bula in aeroport, se duse la WC, puse puisorul in chiloti si urca liber in avion. Locul lui era langa o calugarita tanara si frumoasa. La un moment dat, Bula adoarme si, in timp ce visa, puisorul iese din chilotii lui, scoate capul prin slitul pantalonilor si incepu sa piuie. Calugarita, speriata, incepu sa-l zgaltaie pe Bula: Scoala, domnule, scoala repede!! Speriat, Bula tresari, uitandu-se in toate directiile: - Ce e, unde, ce... ce s-a-ntamplat!!???? Zise calugarita: - Domule, nu am deloc experienta in problemele astea, dar am impresia ca vi s-a spart un ou... Mamico, mi-ai spus, ca ingerii au aripi si pot zbura, da? - Desigur, scumpa mea. - Aseara, cand tu nu erai, am auzit cum tata ii spunea dadacei "Ingeras". Ea cand o sa zboare? - Maine dimineata, scumpo, maine dimineata O femeie poate ucide ego-ul oricarui barbat prin doar doua cuvinte: - Esti inauntru? CUM SA FACI O MANEA DE SUCCES IN 10 PASI SIMPLI PASUL 1 Nume de bastan (Elvis, Florin Fermecatoru', Englezu', etc). PASUL 2 Incultura generala obligatorie. PASUL 3 IQ mai mic decat numarul de la pantofi. Castigarea unui loc in categoria prosti, dar multi. PASUL 4 Posesie (sau achizitionare pe parcurs) limuzina, castel, faraoanca si boraci (puradei). PASUL 5 Rude-n puscarie. PASUL 6 Imagine I. Bijuterii - Lant, ghiul si bratara de aur - mai mult de ? din greutatea corporala II. Freza - 2 parti gel, o parte par III. Hainele - Cat mai stralucitoare si de prost gust a. Camasa (alba sau neagra) b. Pantaloni (preferabil negri) c. Pantofi de lac d. Vesta, manta sau capa PASUL 7 Versuri I. Vocabular obligatoriu: "bani, dusmani, tigani, golani, femei, fetite, printesa, bautura, dolari, aur, parai, lovele, milionar, Mercedes, celular, inima, suflet, Dumnezeu, viata, valoare". Interjectii: "oooooooof, ah, sha-la-la, cicalaca-cichicha" etc II. Sunt admise a. greseli gramaticale b. verbe - conjugare si acord c. substantive - plural la alegere d. greseli de tipul "la toti", "lu' copilu' meu" si din seria "casa" - "as vrea ca sa te regasesc" e. versuri albe f. rime cu acelasi cuvant g. metafore duse la extrem ("floarea florilor", "sugativa-n portofel") h. cuvinte straine ("bambina", "ragazza", etc) PASUL 8 Subiecte: 145

I. iubirea a. relatiile: 1. cu mai multe femei 2. reusite 3. nereusite (vezi parasire) b. parasire 1. pentru altul / alta (merge si homo) 2. pentru bani 3. pentru ambele 4. moarte II. familia a. copiii b. nevasta c. fratele - bunastare, parasire sau lauda III. banii a. detinerea lor in cantitati mult exagerate b. risipa fireasca c. invidia celorlalti IV. lauda proprie (bogatie, bunastare, performante sexuale, sex-appeal, performante muzicale) PASUL 9 Melodia I. instrumente consacrate a. acordeon b. orga proasta c. instrument de suflat d. tobe de sintetizator cu generozitate II. voce a. optionala si/sau chinuita b. ecou c. accent obligatoriu d. rap inclus III. originalitate facultativa PASUL 10 Videoclip I. miscari necesare (pt. manelist) a. stanga-dreapta (maxim doi pasi) b. pocnire din degete c. zambet cuceritor II. 15-20 de fete dotate care sa-si agite echipamentul III. decor prost (sau inexistent) IV. lumini cat mai colorate V. cateva masini decapotabile in care sa cante barosanu' Scndura Un tip se duce la bordel si ia cel mai ieftin bilet. Este dus ntr-o camera si i se ofera o scndura cu o gaura. - Ce sa fac cu ea? - Sa va faceti treaba... la cti bani ati platit... Tipul nu mai protesteaza, ia scndura si o reguleaza. i place ineditul si vine toata saptamna. n a opta zi, gaseste o scndura fara gaura. Protesteaza si i se spune: - Dv. ati fost cel mai fidel client, asa ca ne-am gndit sa va oferim o virgina. Pe o strada intunecata mergea o tipa blond. La un moment dat aude pasi in urma ei. Cind se uita tipa vede o aratare apocaliptica cu bratele desfacute la maximum, ochii holbati, mers poticnit, nasul turtit, buzele strivite... Ingrozita, tipa ia o piatra si o arunca spre monstru: 146

"Zaaaaang!" La care monstrul: - 'Tu-i mama lui de geam, ca de-o saptamina incerc sa ajung cu el acasa! Politistul care cerceta un caz de sinucidere, o intreaba pe secretara: - Dragutzo, nu stii de ce s-a aruncat seful tau pe fereastra? - N-am idee, dar era asa un om dragut si atent. Luna trecuta mi-a cumparat o blana, saptamana trecuta mi-a cumparat o masina sport, iar azi dimineata un inel cu diamant! Dupa aceea mi-a spus ca ar vrea sa se culce cu mine si m-a intrebat ce ii cer in schimb. - Si ce i-ai raspuns? - Ca aici in birou, lumea imi da de obicei 50 de dolari... Cugetare a filozofului chinez Chang Ying Yue: "Cel care, toata ziua E activ ca o albina, E puternic ca un taur, Munceste precum un cal, si care seara se-ntoarce rupt de oboseala precum un caine, Ar trebui sa consulte un veterinar, caci este foarte probabil sa fie un bou." Ce puteam spune? Eram socat si nu puteam spune un cuvant. Ea a mai adaugat ca se va duce in dormitor si daca ma simt in stare....sa ma duc si eu. Priveam fermecatorul ei corp cum se indeparta de mine. Am stat pironit un moment, iar apoi m-am intors si m-am indreptat spre usa de la intrare... am deschis-o si am iesit afara. Acolo, sotul ei (viitorul meu socru) statea afara cu pusca in mana si cu lacrimi in ochi, m-a imbratisat si mi-a zis ca sunt foarte fericiti, ca am trecut micul lor test. Nu-si puteau dori un alt barbat pentru fata lor: \"Bun venit in familie\". Atunci mi s-au inmuiat picioarele si am mai invatat inca o lectie importanta: Tine-ti tot timpul prezervativele in masina! Un barbat se duse la un medic si ii zise; Domnule Doctor,ma puteti ajuta? As vrea sa scap de nevasta,dar daca se poate asa discret,fara sa stie ea,imi puteti recomanda ceva? Nimic mai simplu; te intorci acasa si in fiecare seara faci sex cu ea,in trei luni ai terminat-o. Excelent! la asta nu m-am gandit,va multumesc si incep chiar de diseara. Dupa un timp indelingat,doctorul vede pe strada o femeie zdrahoana,impingand de un carucior. Se apropie si mare ii este mirarea,recunoscandu-l pe pacient. Dom'le,dumneata aici.ce s-a intamplat? Sssssst,facu el,ducandu-si discret degetul la gura,facandu-i semn sa se apropie la ureghea sa. Ii spuse asa incet si gajait; ea nu stie mai are doar trei zile. Se intalnesc doi prieteni la o bere si discuta despre neveste. Mai,zice unul,nustiu ce-i cu mine dar de un timp in fiecare seara imi calaresc nevasta. - hai nu mai spune,esti formidabil! cum asa? - asta mi se intampla de cand in fiecare dimineata nevasta-mea imi face cate un nechezol. - si zici ca are asa efect,ia sa-mi iau si eu,zise, frecandu-si mainile. Dupa zece zile se intalnesc iar si bosumflat ii spuse amicului sau; -ma stii ce ,du-te dracului,ti-ai batut joc de mine. Toata noaptea am mers la toaleta. Cum asa? Aaaa,acum inteleg,ia spune,tu unde dormi? -unde sa dorm,la margine si ea la perete. -Ei aici e buba,eu dorm la perete ca nevestimii ii place la margine si de aceea o calaream cand mergeam la toaleta. o noua lege data de Boc pentru pensionari ,in prima jumatate de an este optional pentru pensionari sa treaca drumul pe rosu dupa aia este obligatoriu Fragment dintr-un rva: "Draga mea, ntr-o mn in poza ta, iar cu cealalt m gndesc la tine...". Se uita Ion peste gard si il vede pe Vasile jucand tenis cu Agassi. Spre surprinderea lui Vasile iese castigator fara efort. Il intreaba pe Vasile de cand joaca el tenis de este asa de bun si acesta ii raspunde ca la lacul din spatele casei este o broscuta care iti 147

indeplineste orice dorinta, dar sa aiba grija ca este cam surda, sa vorbeasca tare. Se duce Ion la broscuta si ii spune ca vrea mult aur. Cand ajunge acasa constata ca in batatura avea un taur. Se plange la Vasile: - Surda tare broscuta ta, am vrut mult aur si mi-a dat un taur. -Acum tu ce crezi ca eu am vrut sa fiu tare-n tenis ? Satul era amenintat de viitura. Toata lumea alerga disperata sa-si salveze bunurile si pe ei insisi din calea prapadului, numai Bula, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui il intreaba: - Ce faci, Bula? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salveaza-te! - Nici nu ma gandesc! Eu stau aici cuminte, ca ma salveaza Dumnezeu Zis si facut. Vin suvoaiele peste sat. Bula, se urca pe acoperisul casei si sta si asteapta. Un grup de oameni trece pe langa casa lui intr-o barca de salvare. - Ce faci, Bula, acolo sus? Sari in barca, ca ai sa te ineci! - Nu, raman aici! Dumnezeu e mare si puternic si ma va salva! - Treaba ta! Mai sta ce mai sta, trece si cea de-a doua barca pe langa el. - Hai, Bula, sari in barca si salveaza-te! - Nu, nu! Dumnezeu e mare si ma va salva! - Ma, Bula, esti nebun, hai odata, ca te ia apa! - Nu! Pleaca si a doua barca. La cea de a treia barca, povestea se repeta. Apoi, Bula moare inecat si ajunge in Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere si cere sa fie lasat sa vorbeasca cu Dumnezeu. - Pai bine, Doamne! Eu ma rog atata la tine iti dau toata increderea mea si tu ma lasi sa mor ?!? - Cum ziceai ca te cheama? intreaba Dumnezeu. - Bula. Cauta Dumnezeu in registrul lui si gaseste numele lui Bula. - Mai, Bula, nu stiu cum sa-ti spun dar la mine aici scrie ca ti-am trimis trei barci! O romanca, la produs in Italia, este acostata noaptea de un client. El: - Cat e scurtu'? Ea: - 50 Euro. O baga in masina, ii da banii si isi face treaba. A doua noapte, figura se repeta... a treia noapte la fel... In a patra noapte... fata se uita la el si il intreaba: - Auzi ma, da tu de unde esti ca parca te cunosc? El: - Din Romania. Ea: - Ce coincidenta, si eu la fel! De unde din Romania? El: - Din Dobroiesti. Ea: - Ce coincidenta, si eu la fel! EL: - Coincidenta pa ma-ta... Mi-a dat tactu' 500 de euro pentru tine, dar mi-a zis sa nu ti-i dau toti odata, ca-i cheltui... Preedintele OBAMA i secretarul de stat Hillary Clinton stteau ntr-un bar. Un tip intr i l ntreab pe barman: - Nu-s ia preedintele OBAMA i Hillary Clinton acolo la mas? - Da, ei sunt, rspunde barmanul. Aa c tipul se duce la si le zice: - Ce onoare, ce facei aici? - Plnuim un rzboi mondial, virtual zice OBAMA - Serios? i ce o s se ntmple? - O s omorm 3,2 miliarde de navigatori interne i o blond cu e mari, zice OBAMA La care tipul:- O blond cu e mari? De ce o blond cu e mari? OBAMA se ntoarce spre Hillary Clinton o bate pe umr i zice: - Vezi,deteapto, i-am zis eu c n-o s-i pese nimnui de 3,2miliarde de navigatori internet... Culmea avocaturii S aperi un rahat, de mute. 148

Culmea croitoriei: Sa-ti faci chiloti din panza de .... bomfaier ... Culmea comediei; Iei un cacat in gura si te maschezi in cur La receptia unui hotel sunt afisate cotele zapezii: -Busteni 17 cm -Clabucet 21 cm -Postavarul 28 cm . Intra o blonda, citeste, merge la receptioner si intreaba: - Care este camera domnului Postavaru? Intr-un compartiment de tren calatoreau o data un iepure, o vulpe, un lup si un urs. Iepurele, desi aparent era cel mai neinsemnat animal din tren, era foarte obraznic. Canta la o vioara desi nu prea stia, deschidea geamul exagerat si producea curent, intr-un cuvant deranja pe ceilalti calatori prin orice ocazie fara sa-i pese. Prima care se sesiza a fost vulpea, care ii atrase atentia ca deranjeaza. Iepurele foarte ofensat se stramba la ea si ii spuse: - Ce e cumatra, ti s-a urat cu binele ? - Cum indraznesti sa te legi de mine ? Hai sa iesim afara sa ne socotim. - Hai, spuse iepurele curajos. Iesira pe holul compartimentului si dupa 5 minute se intoarse iepurele cu blana vulpii si o puse alaturi, pe bancheta, in vazul celor doi. Continua din nou obrazniciile pana il scoase din sarite pe lup. - Ce e cumetre, nu ti-e bine ? - Obraznicule si cu mine indraznesti sa te masori ? - Da ! - Atunci hai pe hol, spuse lupul catranit. Dupa 5 minute se intoarse iepurele cu blana lupului si o aseza ostentativ langa el. Continua scandalul si obrazniciile mai mult decat pana atunci. Mos Martin suporta cu stoicism copilariile si obrazniciile iepurasului pana cand nemaiputand suporta spuse doar: - No, hai ! Iesira pe hol si dupa 5 minute se intoarse iepurasul cel obraznic si cu blana ursului si o puse alaturi continuand cu scandalul si galagia obisnuita. Dupa 5 minute se deschise usa compartimentului si un cap de leu se arata si intreaba amenintator: - Mai este cineva care-l supara pe tovarasul Iepure ? profesionalismul in afaceri. La o margine de drum, asteptau la ocazie doua calugarite. Spre surprinderea lor, nu dupa mult timp opri un mercedes ultimul tip cu geamuri fumurii. Nici nu indrazneau sa se apropie. Dupa geam o mana de dama le facea semne incurajatoare sa urce. Cu greu se hotarara sa urce una in fata si una pe scaunul din spate. La volan o doamna atat de draguta si amabila cum rar se intampla sa vezi. Cea din fata, dupa ce isi reveni din uimire, spuse: - A d-stra este masina ? - Da !. Dupa un timp de reflectie, calugarita din fata isi lua inima in dinti si intreba : - Nu va suparati dar ce servici aveti ? - Sunt prostituata. - spuse aceasta fara ezitare. Dupa un timp, surprinsa si putin indignata calugarita mai indrazni: - Si castigati atat de mult ? - Da. - Spuse nonsalant soferita - Uite acum vin de la parintele XXX (care era de fapt seful celor doua calatoare) si pentru serviciile mele mi-a oferit 1000 $. Dupa aceasta veste cutremuratoare, fetele calatoare au amutit. In fine tarziu cea din fata se apleca usor catre cea din spate si ii sopti: - Ai auzit surioara ? - Da. - Vezi, si noua ne spune doar: Bogdaproste! Banc de criza: Doi patroni se intalnesc dupa ceva vreme. "Cum iti merge cu firma?" "Prost, foarte prost, aproape faliment. Dar tie cum iti merge?" "La fel - zice celalalt - prost..." "Auzi - zice primul - tu ai mai platit salariile angajatilor?" "Nu, de 3 luni. Dar tu?" "Nici eu.... Dar in cazul asta mai vin la munca?" "Daaa, vin, in fiecare zi si la program. Dar ai tai?" "Si ai mei". Dupa un timp de tacere: "Auzi mai, stii ce zic eu? Sa le punem o taxa de intrare". Discutie in parlament: - Noua ne mai da cineva ceva ? Sau ramnem fiecare cu ce-am furat ? 149

Cei 5 evrei care au revolutionat lumea: Moise care a zis ca LEGEA e totul, Isus care a zis ca IUBIREA e totul, Marx care a zis: CAPITALUL e totul, Freud care a zis ca SEXUL e totul si Einstein care a zis ca totul e RELATIV. Un batran cap al mafiei este pe patul de moarte... Isi cheama nepotul la el si-i spune: - Nepoate, asculta la mine!... Vreau sa-ti las ca mostenire pistolul meu. El iti va aminti mereu de mine!... - Dar, bunicule, mie nu-mi plac pistoalele!... Mai bine mi-ai lasa ceasul tau, 'Rolexul'!... - Asculta la mine!... Intr-o zi tu o sa conduci afacerea familiei... O sa ai o nevasta frumoasa, o gramada de bani, o casa mare si, poate, si cativa copii... Si, poate, intr-o zi cand o sa te intorci acasa, o sa-ti gasesti nevasta in pat cu alt barbat... Si-atunci ce-o sa faci?!?... O sa-i arati 'Rolexul' si-o sa-i zici, 'Hei, amice, tie ti s-a scurs timpul!... E randul meu!' ? Odata, eram cu nevasta-mea in pat si ma intrebam si eu, asa, ca omu': 'O fi avut, n-o fi avut?'. Pana la urma am zis sa intreb cu voce tare, nu numai in gand, da' mai pe ocolite (ca doar sunt un gentleman, ce p*la mea!?) si i-am zis: 'Auzi, cum se face ca nu stiu niciodata cand ai orgasm?' Si, stiti ce mi-a raspuns? 'Pai, n-are rost sa te tot sun la servici si sa te deranjez pentru atata lucru.' Un barbat la librarie: As dori cartea cu titlul "Superioritatea barbatului fata de femeie" Vinzatoarea: Utopie si SF-uri la etajul 1 va rog. Cugetare:Cnd toat lumea gndete la fel nseamn c nimeni nu gndete. Intr-o zi, un tata bogat si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte la o familie foarte saraca, cu scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani. La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus: "Tata, a fost o experienta foarte buna. - Am invatat ca noi avem un caine, iar ei au patru caini, noi avem o piscina, iar ei au lacul intreg. - Noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele si luna. - Noi avem o veranda si o gradina frumoase, iar ei au padurea intreaga." Tatal sau incremeni la cele auzite, iar fiul incheie: "Iti multumesc, tata, ca mi-ai aratat ce saraci suntem!" Concluzie: Cand masuram ceea ce avem, rezultatul este perceptia noastra despre viata. Daca avem dragoste, prieteni, sanatate, simtul umorului si gandire pozitiva, avem totul in viata. Gandeste-te un moment si decide: ESTI BOGAT SAU SARAC? Stresat de responsabilitati, de campania electorala si de o casnicie care s-a prelungit deja peste masura, Tariceanu cauta o curva de meserie, sa se mai relaxeze si el un pic. Prietenii de SPP ii gasesc trei exemplare: o blonda, o bruneta si o roscata. Tariceanu ii spune blondei: - Sunt Prim Ministrul Romaniei si Presedintele Partidului Liberal. Cat mar costa sa ti-o trag? Blonda ii raspunde: - Sunt o blonda de lux si lucrez cu 100 Euro/ora. Tariceanu o inteaba acelasi lucru si pe bruneta, care ii raspunde: - Sunt o bruneta focoasa si lucrez cu 100 Euro/ora In fine, ajunge si la roscata, care-i raspunde: - Domnule Prim Ministru, daca reusiti sa-mi ridicati fusta la nivelul preturilor actuale, sa-mi coborati chilotii la nivelul contului meu din banca, sa-mi prezentati o scula la fel de dura ca timpurile pe care le traim si sculata la nivelul costurilor gigacaloriei si, mai ales, daca puteti sa ma faceti din vorbe asa cum ii faceti pe alegatori, atunci pe cuvant ca nu va iau niciun ban!!! Parerea unor personalitati despre femeie. investitorul; femeia este o afacere din care nicidata nu scoti pe cat bagi. 150

preotul; femeia este minunea zamislirii,cu cat va zamisli mai mult cu atat va fi mai mantuita. doctorul; femeia este o opera de arta cu care trebuie sa lucrezi doar cu manusi. muzicianul; femeia este o vioara,cu cat strunesti mai mult arcusul cu atat scoate sunete mai melodioase. La sedinta Consiliului Local Cluj, un consilier propune: - Eu zic sa mai facem o statuie in orasul nostru. Imediat vin ideile: - Sa fie o statuie cu taranul roman ! - Sa fie taranul imbracat in costum national ! - In mana dreapta sa aiba o furca, sa se lupte cu ungurii ! - In mana stanga sa aiba un streang, sa stie ungurii ce-i asteapta ! - Si in streang sa atarne un ungur, sa fie mesajul clar ! Dupa o clipa de tacere vorbeste Funar: - Bine, dar sa schimbam ungurul in fiecare zi. Cica Funar si Vadim erau detectivi,si sunt chemati sa investigheze o moarte.Ajunsi la locu faptei gasesc un ungur culcat pe jos cu fata la pamant cu un glont in ceafa si un cutit infipt in spate!Se duce Vadim langa el,se uita......,vede ca-i ungur ..... se uita,...se gandeste.... si merge la Funar si ii spune : Ba de 20 de ani de cand is detectiv,asa sinucidere n-am mai vazut!

In tren, un american, un roman si un ungur. Americanul scoate o sticla de whisky, ia o gura si o arunca. -Ce faci, ba? intreaba romanul si ungurul. -Da-o dracu, ba, ca la mine in tara sunt destule. Ungurul scoate o sticla de Tokay si repeta episodul. - Ce faci, ba? intreaba americanul si romanul. - Da-o dracu', ba, la mine in tara avem destule. Romanul il ia pe ungur si il arunca din tren. -Ce faci, ba? intreaba americanul. - Da-l dracu, ba. La mine in tara sunt destui. Un roman si un ungur in tren: ungurul:Nu te supara ce scrie pe placuta asta? romnul:Pai scrie in romaneste "Nu va aplecati pe geam, pericol de moarte! ungurul:Da' mai jos ce scrie? romanul:Pai scrie acelasi lucru dar in engleza. ungurul:Da' mai jos? romanul:Acelasi lucru dar in franceza. Tot asa pina s-a terminat lista. La sfirsit ungurul intreaba:Da' in ungureste de ce nu scrie? Romanul raspunde:Pai voi aveti voie!!! Mergea un tip cu masina pe o sosea si la un moment dat intra ntr-o portiune fara asfalt, plina cu noroi moale si i se nfunda masina... La cteva minute, apare un taran cu doi boi dupa el... - Fiule, te-am prins... mi dai 50 de para si ti-am scos Mertz-ul de aici! - Gata, frate. Ma rog, leaga taranu' boii, i scoate masina si spune multumit: - Apai, tata, asta e a 10 masina pe care o scot din noroi azi! - Pai, bine, tataie, si de muncit pamntul cnd l muncesti? Noaptea? - Nu, draga, noaptea pun apa aici, n groapa! Cugetri: "Singura data cand poarta se inchide singura e atunci cand ai lasat cheile pe dinauntru". (Legea 151

FutuiPasteleMasiiDeCheie) "Cand ai miinile pline de unsoare incepe sa te gadile nasul". (Legea NasuVreaUntura) "Cand ti se pare ca totul merge foarte bine... e pentru ca ai trecut cu vederea ceva important...". (Legea miTragPalme) "Daca reusesti sa-ti pastrezi calmul cand toti din jurul tau sunt disperati.... e pentru ca nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei". (Legea ncaNaPicatMoneda) "Problemele nu se creeaza, nici nu se rezolva, ele doar se transforma!". (Legea AstaNueViata) "Vei ajunge fugind la telefon exact cat sa mai auzi cum cineva inchide receptorul". (Legea GhiciCineAFost) "Mereu sunt doua filme bune pe doua programe diferite la televizor.... dar mereu la aceasi ora". (LegeaIsiBatJocDeNoi) "Probabilitatea de a te pata in timpul mesei creste direct proportional cu necesitatea de a-ti pastra haina curata! (Legea NuMaiFlescai) "Orice corp omenesc scufundat intr-o vana facand o baie relaxanta cu spuma face sa sune telefonul! ". (Legea CineDracuSunaLaOraAsta) "Orice corp omenesc asezat pe WC face sa sune soneria de la intrare!". (Legea NiciSaMaCacInLinisteNuPot) "Viteza vantului creste direct proportional cu pretul coafurii recent facute!". (Legea ChelulNuSeAgita) "Daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult... Nu vor trece nici trei zile si vei avea absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect! ". (Legea SaMiBagPiciorul) "Mereu cand ajungi punctual nu va fi nimeni sa te vada, dar cand intirzii doar 5 minute... vor fi toti deja prezenti... si toti se vor uita la ceas si vor clatina din cap! (Legea NamAripiLaPicioare) "Atunci cand ai nevoie sa descui o usa , cu mainile ocupate de zece pungi mari si grele... cheia se va afla in buzunarul opus mainii pe care cu greu ti-ai eliberat-o". (Legea DegeabaSuni) "Nu lua asa in serios viata, la urma urmei oricum nu vei iesi viu din ea!" Un tip doreste sa se angajeze in administratia de stat (politie, primarie functionar etc.). Se duce la interviu unde i se explica programul de lucru. - Programul este intre 8 si 16, dar la nevoie trebuie sa fii disponibil sa ramai si peste program. - Nici o problema, sunt invatat de mic cu munca. - Ce pregatire aveti? :sml-cool0016: - Nu am nici o pregatire, dar eu sunt revolutionar. - Bine. Probleme de sanatate? - Stiti, la revolutie am fost ranit intre picioare si nu mai am ce-mi trebuie, de aceea nu sunt casatorit si pot ramane peste program. - Ei, atunci se schimba treba. Dumneata vei veni la munca de la ora 10. - De ce? nu vreau sa fiu favorizat. - Nu este asta, dar pn la 10 noi frecm p..... Un ardelean sta in parcul Herastrau. In acest timp un individ care facea jogging se opreste in fata lui si incepe sa faca flotari. Ardeleanu' se uita sub el, se uita deasupra lui, in fata, in spate si dupa un timp exclama 152

nedumerit: -Apoi vezi ma c-o fujit fatuca da su' tine!... Doi ardeleni stau de vorba la o palinca. La un moment dat unul zice: - Auzi ma, daca io i-as trage-o lu' nevasta-ta, ce inseamna ca am fi? Cumnati? Cuscri? Rude? Sau ce? La care celalalt sta juma' de minut pe ganduri si apoi raspunde: - M, io cred ca am fi chit.

O tnara pereche asteapta un copil si se informeaza la doctor cum e cu sexul n timpul gravidiei. Doctorul explica: -n prima treime a perioadei de sarcina puteti avea contact sexual normal, n a doua treime numai din spate ca si cinele iar n ultima treime ca lupul. Sotul putin contrariat: -Ca lupul?! La care doctorul: -Da, da te pui lnga gaura si urli Mare adevar !!!!! Managerii romanii si cei japonezii au decis sa se intreaca intr-un concurs de canotaj. Ambele echipe s-au antrenat din greu. In ziua cea mare, se simteau pregatiti. Japonezii au castigat cu un avans de doi kilometri. Romanii au fost extrem de descurajati ca au pierdut. Moralul lor s-a prabusit. Managementul superior a decis ca motivul unei infrangeri atat de zdrobitoare trebuie aflat, asa ca au angajat o firma de consultanta ca sa investigheze problema si sa recomande actiuni corective. Consultantul a aflat ca echipa japoneza a avut opt oameni la vasle si unul la carma; romanii au avut un om care vaslea si opt oameni la carma. Asa ca,dupa un an de studii si milioane de dolari cheltuiti ca sa analizeze problema, firma de consultanta a ajuns la concluzia ca sunt prea multi oameni la carma si prea putini la vasle in echipa romana. Asa ca, pe masura ce se apropia ziua cursei din anul urmator, structura manageriala a echipei romane a fost complet reorganizata. Noua structura cuprindea: patru manageri de carma, trei manageri zonali de carma si un nou sistem de urmarire a performantelor pentru omul de la vasle, ca sa i se asigure stimulent in munca. Anul urmator, japonezii au castigat cu un avans de patru kilometri. Umiliti, cei din compania romaneasca l-au concediat pe vaslas pentru performante slabe si au acordat managerilor o prima, pentru ca au descoperit unde era problema. Recent a fost efectuat un sondaj de opinie in Italia, in care intrebarea era: "Credeti ca sunt prea multi straini in tara?" Rezultatele au fost dupa cum urmeaza: 20% dintre respondenti au spus "Si" 10% dintre respondenti au spus "No" 70% dintre respondenti au spus: "E, pe dracu" Scrisoare catre sef 1. Niciodata sa nu-mi dai de lucru de dimineata. Asteapta pana la ora 16.00. Atunci poti sa-mi dai sarcinile cele mai urgente, fara a-mi da si informatiile necesare pentru rezolvarea problemei. Lasa ca ma pot informa si singur de la cei de la care te-ai informat si tu. 2. Daca este o problema cu adevarat de neamanat, din 10 in 10 minute vino si intreaba-ma cum stau. Asta ma ajuta! Sau, si mai bine, stai permanent in spatele meu si da-mi cate o indicatie inainte de fiecare apasare de tasta. 3. Daca trebuie sa pleci, sa nu spui niciodata nimanui unde esti. Asta ajuta sa-mi dezvolt fantezia fata de cei care te cauta la telefon. Nici despre momentul intoarcerii tale sa nu spui nimic, ador sa spun intotdeauna ca poti veni dintr-o clipa in alta. 4. Daca am mainile pline de hartii, cutii, carti sau alte lucruri, niciodata sa nu deschizi usa in fata 153

mea. Asta ma ajuta sa inteleg cum este sa fii handicapat, iar apoi ma voi descurca mai usor cu usile in cazul in care as suferi vreun accident. 5. Daca imi dai mai multe sarcini, sa nu spui niciodata care este prioritatea lor, eu sunt un cititior de ganduri, deci voi ghici cu usurinta si singur. 6. Este mai simplu daca imi trimiti un e-mail chiar daca stam doar la 3 metri. Pentru ce atata vorbarie? Si asa primesc foarte putine e-mailuri zilnic. E-mailurile primite de la seful tau poti automat sa mi le transferi, nu trebuie sa scrii si ce sa fac cu ele, imi este foarte usor sa descopar si singur. 7. Cel mai bine este daca ma tii in birou pana seara tarziu. Ador acest loc, cu adevarat nu am unde sa ma duc dupa lucru. In afara de lucru, nici nu am viata particulara. 8. Daca esti multumit de munca mea, nu cumva sa-mi spui, sa stii ca daca aflu atunci in mod sigur voi cere marire de salariu. 9. Daca nu esti multumit cu munca mea, poti spune la toata lumea, ador sa fiu prezent in barfele de la locul de munca. 10. Daca ai indicatii speciale in legatura cu munca mea, sa nu-mi spui niciodata pana aproape de terminare. Daca ai avea indicatii folositoare, astea doar mi-ar incetini munca. 11. Sarcinile cele mai dificile niciodata sa nu le dai in scris si intotdeauna doar pe jumatate sa explici in ce constau. Deoarece daca ar ramane o dovada scrisa, ulterior s-ar afla ca nici macar tu nu stiai ce vrei de fapt si dimpotriva ai dat indicatii care se contraziceau. 12. Doar atunci sa fii amabil cu mine daca munca mea are influenta pozitiva asupra ta. 13. Spune-mi cu curaj toate problemele tale personale. Eu nu am astfel de probleme si imi pica bine sa aflu ca mai este cineva si mai putin norocos. In mod special prefer acele povestiri in care descrii in mare amanunt, cat de incredibil de mult impozit se ia din premiile pe care le-ai primit pentru performantele tale. 14. Asteapta pana la evaluarile de la sfarsit de an, atunci spune-mi ce ar fi trebuit sa optimizez in cursul anului. Da-mi o evaluare mediocra si o marire de salariu care urmareste usor inflatia. Stii, nici eu nu muncesc pentru bani. 15. Daca doresti ceva de la mine, este de ajuns sa-mi strigi numele, eu intr-o clipa voi fi acolo lasand balta tot ceea ce tocmai faceam. Expresiile precum Te rog frumos, vino pana la mine, Te rog, ajuta-ma, sau Ai un minut pentru mine sunt absolut inutile. Daca nu gasesti o litera pe tastatura, doar striga si eu vin sa-ti arat unde este ascunsa. 16. Daca doresti sa fac un tabel, deseneaza-mi pe o hartie exact cum ai vrea sa arate, explica-mi cat de groasa sa fie linia si ce fel de caractere sa folosesc. In tot acest timp ai fi putut si tu sa-l faci, dar nimeni nu ar putea sa se astepte la asa ceva din partea ta. Creativitatea mea nu trebuie sa se dezvolte la lucru, este de ajuns sa urmez doar ordinele tale. Din cauza reducerilor bugetare recente si a cresterii pretului electricitatii, gazului si uleiului, luminita de la capatul tunelului a fost stinsa. Ne cerum scuze pentru neplacerile cauzate. SEMNEAZA:TRAIAN BOC STIATI CA? Trecerea alimentelor din gura in stomac dureaza 7 secunde. Parul omenesc poate suporta o greutate de 3 kg. Penisul unui barbat,are, in medie, de 3 ori masura degetului sau mare, de la mana. Osul de la sold este mai tare decat cimentul. . Inima unei femei bate mai repede decat a unui barbat. Exista in jur de 3 mii de milioane de bacterii in fiecare pliu din laba piciorului tau. Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii. Pielea corpului omenesc cantareste de doua ori mai mult decat creierul. Corpul tau utilizeaza 300 de muschi, numai pentru a se mentine in echilibru, cand sta in picioare. Daca saliva ta nu poate dizolva un anumit aliment, nu-l poate savura. Femeile au terminat, deja, de citit acest mesaj. Barbatii continua sa-si masoare degetul mare. Ah, femeile 1. Pentru o femeie, este tot timpul importanta securitatea "materiala". 2. Desi este important a supravietui din punct de vedere material, ele tot timpul isi cumpara haine scumpe. 3. Desi ele tot timpul isi cumpara haine scumpe, niciodata nu au cu ce sa se imbrace. 4. Desi ele spun ca nu au niciodata cu ce sa se imbrace, tot timpul se imbraca frumos. 5. Desi tot timpul se imbraca frumos, haina pe care o pun pe ele este doar "carpa veche". 154

6. Desi ele zic ca este doar o "carpa veche", se asteapta de la tine sa le faci complimente. 7. Desi tu incerci sa le faci complimente, ele nu te cred niciodata..! Brbai versus femei Barbatul a descoperit ARMELE si a inventat VNATOAREA, femeia a descoperit VNATOAREA si a inventat BLANURILE. Barbatul a descoperit CULORILE si a inventat PICTURA, femeia a descoperit PICTURA si a inventat MACHIAJUL. Barbatul a descoperit LUMEA si a inventat CONVERSATIA, femeia a descoperit CONVERSATIA si a inventat BRFA. Barbatul a descoperit JOCURILE si a inventat JOCUL DE CARTI, femeia a descoperit JOCUL DE CARTI si a inventat DATUL N CARTI. Barbatul a descoperit AGRICULTURA si a inventat MNCAREA, femeia a descoperit MNCAREA si a inventat DIETA. Barbatul a descoperit FEMEIA si a inventat SEXUL, femeia a descoperit SEXUL si a inventat DURERILE DE CAP. Barbatul a descoperit COMERTUL si a inventat BANII, femeia a descoperit BANII... si s-a DUS NAIBII TOTUL! nceputul anului scolar, ntr-un liceu din America . Diriginta prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki, din Japonia . ncepe ora . Diriginta: Sa vedem cine stie cel mai mult din istoria Americii . Cine a zis: 'Libertate sau moarte!'? Tacere de mormnt n clasa . Suzuki ridica mna: Patrick Henry 1775, Philadelphia Diriginta: Bravo Suzuki! Si cine a zis: 'Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara!'? Suzuki: Abraham Lincoln 1863, Washington . Diriginta se uita peste clasa: Mi-e rusine pentru voi! Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America dect voi! O voce din spate: Pupa-ma-n c . . , Japonez imputit! Diriginta: Cine a spus porcaria asta? Suzuki se ridica si zice: Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal, si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler . Alta voce: mi vine sa vomit! Diriginta striga: Cine a fost nemernicul? Suzuki: George Bush Sr . catre prim-ministrul japonez Tanaka, n timpul unui dineu de lucru, Tokio 1991 . Un elev zice: Sa mi-o s! Diriginta crizata: De ajuns! Cine a fost impertinentul? Suzuki: Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997, Washington, Casa Alba, Biroul Oval . Alt elev: Suzuki e un rahat mare! Suzuki: Valentino Rossi, 2002, Brazilia, Superbike GP . Diriginta lesina. n clasa - haos total . Se deschide usa si intra furios Directorul, care spune: O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut n viata mea! Suzuki: Traian Basescu catre Parlamentul Romniei, dupa suspendarea din functie, 18 aprilie 2007 ... Ana-Maria se afla ntr-o croaziera. E tnara si frumoasa. Admira frumusetile naturii si tine un jurnal de calatorie. "Ziua nti. Am ridicat ancora. Timpul e minunat." "Ziua a doua. Capitanul navei s-a uitat lung la mine. Se pare ca i plac." "Ziua a treia. Capitanul mi-a facut o declaratie de dragoste." "Ziua a patra. Mi-a spus ca daca-i resping dragostea va scufunda vasul cu 400 de calatori la bord." "Ziua a cincea. Am salvat viata a 400 de oameni." 155

In problema care au fost primii n Ardeal legenda spune c atunci cnd a venit Attila cu voinicii lui au poposit pe malul Mureului. Vznd ei apa aa de limpede i clar au desclecat, s-au dezbrcat de blnuri i s-au mbiat cu to ii. Cnd au ieit din ap nu tu cai, nu tu blnuri. Ei... care au fost atunci primii n Ardeal? Un tnar si prezinta logodnica la parinti. La masa, tipa lasa o basina. Dupa cteva secunde se simte un miros... Socrul mare spune: - Labus...! Fericita fata ca viitorul socru a dat vina pe cinele de sub scaunul ei, i vine inima la loc. Peste cteva minute mai trage una si tatal baiatului spune mai nervos: - Labuuus, ai grija... Absolvita de griji, fata mai trage una, la care vine replica: - Labus ! Pleaca de acolo ca se caca pe tine! O femeie este oprita din trafic de un politist: Politistul: Buna ziua. Femeia: Buna ziua, ce s-a intamplat? P: Ati depasit limita de viteza. Permisul dvs., va rog. F: Vi l-as da, numai ca nu am asa ceva. P: Nu aveti?! F: L-am pierdut definitiv pentru conducere repetata in stare de ebrietate. P: Aha... Imi aratati va rog actele masinii? F: Nu pot. P: De ce? F: Am furat aceasta masina. P: Ce-ati facut?! F: Am furat masina si am ucis proprietarul. P: Poftim?!!! F: Daca nu ma credeti, cadavrul este in portbagaj...vreti sa il vedeti? In acest moment politistul se retrage incet spre masina sa si cere ajutoare prin radio. In 5 minute sosesc la fata locului alte 5 masini de politie. Un ofiter superior se apropie de masina femeii cu pistolul pregatit. Politistul 2: Doamna, va rog sa iesiti din masina! Femeia iese din automobil. F: S-a intamplat ceva, domnule? P2: Unul dintre colegii mei mi-a spus ca ati furat aceasta masina si ca ati ucis proprietarul. F: Am ucis proprietarul? P2: Da.Varog sa deschideti portbagajul. Femeia deschide portbagajul, care este gol... P2: Masina este a dvs., doamna? F: Da. Poftiti actele ei. Primul politist ramane perplex. P2: Unul dintre colegii mei sustine ca nu aveti nici permis. Femeia cauta in poseta, scoate un port-document si-lintinde politistului. Aceste il deschide si studiaza permisul, care este in regula. Tipul deja nu mai stie ce sa creada. P2: Multumesc, doamna... Vedeti, colegul meu mi-a spus ca nu aveti permis, ca ati furat masina si iati ucis proprietarul! F: Sunt convinsa ca mincinosul v-a spus si ca mergeam cu viteza! Morala: Nu va puneti cu femeile. Unsprezece persoane atrnau de un cablu fixat de un elicopter. Erau zece economiti i un inginer. Deoarece cablul nu era suficient de solid s-i in mult timp pe to i, s-au decis ca unul 156

din ei s se sacrifice, pt. ca ceilali s se poat salva. Nu s-au putut hotri, cine s fie nenorocitul, aa c, in final, inginerul a inut un discurs foarte impresionant. El a spus c va da drumul cablului de bun voie, deoarece inginerii sunt obinuii s fac orice pt. firma lor, s se sacrifice pt. familia lor, s ofere totul firmei, s fac ore suplimentare i s nu primeasc nimic n schimb. Dup ce a terminat discursul lacrimogen, to i economitii au nceput s-l aplaude... Un cioban ardelean statea pe iarba, in apropierea unei fantani. Un om se duce la fantana cu intentia de a bea. - Nu bea, omule, e otravita ! - Nem to dom. - Apoi bea, dar incet, ca-i rece. 3 tipe intr-un magazin de lenjerie. Prima era iubita, a doua logodnica iar a treia era deja casatorita. Toate trei doreau sa le faca o surpriza perechilor lor cumparandu-si ceva sexy, sa-i infierbante. Astfel isi cumpara toate 3 costume de pisicute. Merge iubita acasa..se imbraca cu costumul respectiv..isi asteapta iubitul. El vine, fac sex nebun de 3 ori una dupa alta. Merge logodnica acasa, imbraca de asemenea costumul, asteapta logodnicul. Vine respectivul, sare pe ea si fac sex.. acceptabil o singura data. Merge sotia acasa, face ce au facut si restu si asteapta. Respectivul vine acasa..obosit , se arunca pe canapea cu burta in sus, ia telecomanda, porneste televizorul...se uita la sotie...ezita..dupa care spune: batman, da-mi o bere! Bula in clasa 1..nvatatoarea "Copii cum va cheama?" Calin, Maria bla bla....Bula "Vai ce nume urat....daca-i schimbam prima litera are cu totul alta semnificatie...te rog sa-ti schimbi numele, da?" A doua zi Bula vine fericit...."Doamna invatatoare am rezolvat...!" "Ei cum te cheama acum?" "Denis" Uniunea Europeana vrea sa amendeze Romania pentru cruzimea cu care taie porcii de Craciun. Pentru a rezolva problema, geneticienii romani au inventat porcul EMO, care se taie singur. - Alo, familia Lupulescu ? - Nu, greseala, aici familia lu' Ionescu ... ntr-o bun zi, un tietor de lemne se ocupa de tierea unei ramuri ce se ridica dintr-un ru. La un moment dat securea i czu n ap, i omul se puse pe jelit pentru c-i pierduse singurul lucru cu care putea s-i ctige existena. Vznd acestea, Dumnezeu apare lng ap i-l ntreab care este cauza disperrii sale. Omul i explic atunci c securea sa a czut n ap i nu mai tie unde e. n acel moment Dumnezeu plonjeaz n ru i revine cu o secure din aur masiv. - Asta e securea ta, omule? l intreab el. - Nu, rspunse tietorul de lemne. Dumnezeu intr din nou n ap i, de data aceasta se ntoarce cu o secure numai din argint. - Asta e securea ta? ntreab el din nou. - Nu, rspunde din nou tietorul de lemne. A treia oar Dumnezeu revine cu o secure de fier i l ntreab din nou pe omul de pe mal: - Asta e securea ta? - Da, asta e, i rspunse de data aceasta tietorul de lemne. Dumnezeu, micat de onestitatea omului i face cadou toate trei securile, i tietorul de lemne se intoarce fericit acas. Cteva zile mai trziu acelai tietor de lemne se plimb pe malul rului cu nevasta sa. Dintr-odat aceasta cade n ap. Cum omul se puse din iar pe plns, Dumnezeu apru din nou ntrebndu-l care-i este necazul. 157

- Nevasta mea a czut n ap, i rspunse t ietorul de lemne printre suspine. Atunci Dumnezeu sare n ap i apare cu Penelope Cruz n brae. - Asta este nevasta ta? ntreab el. - DA!DA!DA!DA!DA!DA!DA!DA! url omul. Atunci Dumnezeu, furios, l lu la bani mruni: - ndrzneti s m mini?!! Ar trebui s te blestem pentru vecie!! Atunci tietorul de lemne ncepu s-l implore: - Te rog, Doamne, iart-m! Dar cum altfel puteam s rspund?! Dac spuneam nu la Penelope Cruz, data viitoare mi-o aduceai pe Catherine Zeta Jones. i dac i atunci a fi spus nu, a treia oar mi-o aduceai pe nevast-mea. i dac de data aceea a fi spus da, mi le fceai cadou pe toate trei, dar eu sunt un om nevoia i n-am de unde s hrnesc trei femei. Acesta este motivul pentru care am rspuns cu da de prima dat. Morala: Brbaii mint ntotdeauna numai din motive perfect oneste i logice. Cum iti dai seama ca esti roman? > - tot ce maninci are gust de ceapa si usturoi; > - incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hirtia de la cadouri si, bineinteles, folia de aluminiu; > - stai linga cele mai mari doua valize din aeroport; > - ajungi la petreceri cu una - doua ore intirziere si ti se pare foarte normal; > - dupa ce mergi la cineva in vizita, la plecare, mai stai o ora in fata usii la povesti; > - parintii tai nu arunca niciodata nimic si daca reusesti sa arunci ceva la gunoi apare in mod misterios inapoi; > - ai perdele de dantela; > - ai fata de masa din macrame; > - ai covoare care acopera fiecare centimetru din casa ta; > - ai sau ai avut covoare pe pereti; > - mama ta iti spune ca esti slab chiar daca ai 110 kg; > - ai draperii macar la o usa din casa; > - mama ta recicleaza paharele de plastic, farfuriile din carton si pungile de la sandvisuri spalindu-le; > - ai fata de masa din vinyl pe masa din bucatarie; > - folosesti sacosele primite la cumparaturi pe post de pungi de gunoi; > - raftul tau din bucatarie este plin de borcane de gem, varietati de recipiente de plastic si sticla; > - parintii te striga cu diminutive animale cind ii enervezi; > - nu poti pleca in calatorii decit daca te conduc macar 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport; > - suni interurban numai dupa ora 11 PM; > - parintii te suna si te intreaba daca ai mincat, chiar daca e miezul noptii; > - parintii tai nu realizeaza ca tehnologia s-a imbunatatit si atunci cind suna in strainatate inca urla la telefon; > - ai cuverturi uzate pe canapea doar ca sa nu se murdareasca tapiseria; > - nu cunosti mai mult de jumatate din invitatii de la nunta ta; > - ai vazut pamintul din interiorul unui WC din tren, in mers; > - copilul tau poarta caciulita si 3 pulovere in septembrie desi sint 25 de grade afara; > - porti palton din septembrie pina in mai; > - daca vezi pe cineva in pantaloni scurti in decembrie zici ca e nebun, desi sint 20 de grade afara; > - crezi ca "urda", "mamaliga", "parizer", "telemea", "zacusca" sint feluri internationale de mincare; > - cind vin straini la tine in vizita te distrezi dindu-le cea mai tare tuica din casa... si cind reusesc sa bea un pahar le mai torni... > - cind ai musafiri si ii intrebi daca servesc ceva si ei spun ca "NU" la tine inseamna ca "DA".... Un tanar de 18 ani statea toata ziua pe net: chat, sex virtual, site-uri porno, etc. Intr-o zi bunicul, satul deja de ineptiile nepotului vine si ii zice: - Auzi, nepoate, eu cand eram de varsta ta am fost cu prietenii la Viena. Am intrat in primul bordel, am mancat tot ce-am gasit pe-acolo, am ras toata bautura, apoi am mers sus si am f***t toate curvele, apoi cand am coborat ne-am pisat pe mesele si pe barul de la parter si am plecat fara sa platim. Alui mic ii place ideea si dispare de acasa o saptamina. Cand se intoarce era tot vanat, cu mina si piciorul in gips. 158

- Ce-ai patit nepoate, il intreaba mosul. - Am fost cu prietenii la Viena. Am intrat in primul bordel. Am mancat tot ce-am gasit pe-acolo, am ras toata bautura, apoi am mers sus si am f***t toate curvele, apoi cand am coborat ne-am pisat pe mesele si pe barul de la parter, iar cand sa plecam fara sa platim au aparut 4 gorile si ne-au batut de ne-am cacat pe noi. - Auzi, nepoate, da cum te-ai dus tu la Viena? - Pai, am mers cu Omnia Tours. Da tu bunicule? - Eu? Cu rusii in 45! In campanie electorala , un candidat merge la mos Ion sa discute politica . Mos Ioane , daca votezi cu partidul nostru o sa ai tot ce vrei . Mai lasa-ma domnule , ca m-am saturat de minciuni gogonate. Domnule , noteaza pe mos Ion cu o casa cu 2 camere , mobilata si dotata de la Ikea. Mai sa fie , da astia nu se zgircesc deloc. Pai noi facem adevarata politica sociala. Mos Ioane da o vaca cu lapte nu ai vrea ? Pai da , dar eu sunt sarac si nu am bani. Trece pe mos Ion cu o vaca cu lapte. Mos Ioane , da casa, vaca cu lapte ai , da singur in gospodarie ? Pai , a murit baba de mult taica . Dar da partidul vostru si o baba ? Pai nu ti-am spus ca suntem cei mai seriosi ? Mos Ioane da casa, vaca cu lapte , babuta , dar mata cum mai stai cu p... ? Pai a murit taica demult . Da ,da partidul vostru si da sta ? Pai nu ti-am mai spus ? Noi suntem singurul partid social democrat pentru nevoile cetateanului. Trece pe mos Ion cu o p... si sterge tot , dupa ce am obtinut voturile . - Mami, tu esti alba, tati-i alb... eu de ce sunt neagra? - Fata mamii, la ce petrecere a fost in noaptea aia sa-i mutumesti lu' Dumnezeu ca nu latri! Un tragic incendiu a distrus ieri biblioteca personala a "politicianului" si patronului de la Steaua, Gigi Becali. Ambele sale carti au fost mistuite de flacari. Purtatorul de cuvant al omului de afaceri a declarat ca acesta este cu atat mai afectat, cu ct nici nu apucase s-o coloreze pe cea de-a doua... Cand sotul a ajuns la hotel, a decis sa-i scrie un e-mail sotiei dar a gresit o litera din adresa si e-mailul a fost trimis la alta adresa. Mailul ajunge la o vaduva crestina ce venise tocmai de la capela de unde isi inmormantase sotul. Citeste e-mailul si lesina. In mesaj scria: "Draga mea, am ajuns bine. Probabil te va surprinde sa primesti vesti de la mine pe aceasta cale, dar acum au calculator aici si poti trimite mesaje persoanelor dragi. Doar ce-am ajuns si am verificat ca totul sa fie pregatit pentru venirea ta, saptamana viitoare . Abia astept sa te vad si sper ca aceasta calatorie sa fie la fel de linistita ca a mea. Apropo, nu-ti lua multe haine ca aici e o caldura infernala". LECTIE DE ISTORIE CU DOUA VACI Sa zicem ca cineva are doua vaci si traieste in... FEUDALISM: Feudalul ii ia iobagului o parte din lapte. SOCIALISM DE TIP SUEDEZ: Guvernul te obliga sa bagi vacile tale intr-un grajd comun si te obliga sa ingrijesti si vacile altuia, dar in schimb iti da atata lapte de cat ai nevoie. COMUNIST DE TIP SOVIETIC: Guvernul te obliga sa bagi vacile tale intr-un grajd comun, pe tine te pune sa ingrijesti de gaini si pe cel care avea gaini il pune sa ingrijeasca de vaci. Ti se da numai atata lapte si oua cat a hotarat comitetul central al partidului la ultimul congres. CAPITALISM: Poti vinde una din vaci cu profit mare, ca sa-ti cumperi si un taur. 159

DICTATURA sau TEROARE STALINISTA: Guvernul iti confisca ambele vaci si pe tine te impusca. ANARHIE: Vinzi laptele de la cele doua vaci, pe care le ai, la piata si iei un pret rezonabil, dar risti ca vecinii sa-ti fure vacile, fara ca cineva sa-i poata pedepsi. PIATA COMUNA EUROPEANA Intai ti se comunica o hotarare supraguvernamentala a Comisiei Pietii Comune in care sta scris ce anume trebuie sa dai de mancare la vaci. Dupa aceea esti platit ca sa nu mai mulgi vacile, pentru a nu duce la un surplus excesiv de lapte in cadrul Pietii Comune. Tu tai una din vaci si executi ordinul de a arunca laptele celeilalte vaci in canal. Pentru a justifica disparitia vacii taiate trebuie insa sa completezi un numar mare de formulare standard, care trebuie sa mearga la Buxelles la Comisia Pietii Comune. DEMOCRATIE ENGLEZA: Iti hranesti vacile cu creiere de oaie. Vacile innebunesc, dar guvernul nu ia nici o masura. A aparut un nou virus avand denumirea: "munca". Daca primesti vreo "munca" de la vreun coleg sau de la seful tau, sub nici o forma nu te atinge de el! Acest virus poate distruge complet viata ta personala. Daca consideri ca ai fost infectat, ia-ti urgent haina si doi prieteni, duceti-va la primul bar si incercati sa va devirusati. Comandati trei pahare de ceva, repetati de patru ori, dupa care veti constata ca "munca" s-a sters complet din capul vostru... Trimite urgent acest mesaj la cel putin cinci prieteni. Daca observi ca nu ai cinci prieteni, atunci ai fost infectat cu virusul "munca" si acesta iti guverneaza deja viata. Motto: Oricat de mica ne e leafa, noi tot putem munci mai putin decat ne platesc ei! Sa faci o femeie fericita este usor... Trebuie sa-i fii doar... 1. Prieten 2. Partener 3. Iubit 4. Frate 5. Tata 6. Profesor 7. Educator 8. Bucatar 9. Mecanic 10. Instalator 11. Decorator 12. Stylist 13. Electrician 14. Sexolog 15. Psiholog 16. Psihiatru 17. Terapeut 18. Doctor De asemenea, trebuie sa fii doar... 19. politicos 20. simpatic 160

21. in buna forma fizica 22. dragastos 23. atent 24. gentleman 25. inteligent 26. spontan 27. creativ 28. empatic 29. puternic 30. intelegator 31. tolerant 32. modest 33. ambitios 34. competent 35. curajos 36. hotarat 37. increzator 38. respectuos 39. devotat 40. pasional si mai ales... 41. potent din pun! ct de vedere financiar... In acelasi timp, barbatul ar trebui... a) sa nu fie gelos, dar nici dezinteresat; b) sa se inteleaga bine cu familia sa, dar sa nu dea mai multa importanta familiei decat femeii; c) sa-i lase libertate, dar sa se intereseze unde a fost si ce a facut ea; Foarte important: Sa nu-i uite data nasterii, data aniversarii inceputului relatiei, data aniversarii casatoriei, data primului sarut, data nasterii matusii(lor) ei preferata(e), nepotilor ei preferati si/sau prietenilor/prietenelor ei preferati... Din pacate, pana si respectarea intocmai a sfaturilor de mai sus nu garanteaza o rata a succesului de 100%, caci femeia s-ar putea simti stanjenita, stramtorata si plictisita de o viata prea ordonata si prea perfecta si ar putea fugi cu primul pe care-l intalneste... Si acum reversul medaliei: Sa faci un barbat fericit este, dupa cum vom vedea, cu mult mai greu, caci un barbat are nevoie de: 1. Sex Si de: 2. Mancare. Cele mai multe femei se simt bineinteles suprasolicitate de aceasta multitudine de pretentii absurde ale barbatilor... Morala: Convietuirea armonica dintre barbati si femei ar putea fi realizabila foarte usor, atata timp cat barbatii ar accepta compromisul de a-si ingradi un pic din pretentiile fara margini. Daca ei ar putea renunta la cateva dintre cerintele lor, pentru a echilibra balanta pretentiilor reciproce... La Palatul Victoria se opreste badea Gheorghe cu bicicleta si o reazema de gard si incepe sa caste ochii in jur. Gardianul: 161

- Bade, ia bicicleta de-aici ca vin ministrii............. - No, ca nu-i bai, i-am pus lacat! Salarii Care sunt tipurile de salarii? Ce fel de salariu aveti ? In ce categorie va incadrati ? - Salariul Ceapa: il vezi, il iei in mana si iti dau lacrimile - Salariul Nenorocit: nu te ajuta la nimic, doar te face sa suferi - Salariul Dietetic: te face sa mananci din ce in ce mai putin - Salariul Ateu: te indoiestide existenta lui - Salariul Magic: faci cateva miscari si dispare - Salariul Furtuna: nu stii cand o sa apara si nici cat o sa tina - Salariul Umor Negru: razi ca sa nu plangi - Salariul Walt Disney: de 30 de ani este inghetat. Intr-o buna zi, la poarta raiului, un tip foarte ofticat ...... Sfintu Petru il ia de-o parte: - Ce-i fiule, care e problema ? - Pai, nu se poate domle, uita-te la mine, am 35 de ani, sanatos, puternic, nu fumez, nu beau, nu sunt casatorit... seara ma culc linistit si dimineata ma trezesc mort, in ceruri ? Trebuie sa fie o greseala ! - Mmmm, nu s-a mai intimplat pina acum, da, in fine, sa vedem ..... cum zici ca te cheama fiule ? - Manivela, Grigore Manivela... - Si ce meserie zici ca ai avut ? - Mecanic auto ... - Aha, gata, uite, am gasit fisa ta... pai s-a lamurit fiule, uite, aici scrie ca ai murit de batrinete ! - De batrinete ?!?? cum de batrinete ? - Pai da, ca am insumat orele de manopera din facturile tale, si a iesit ca ai peste 100 ani... CE ESTE SEXUL ? DUPA MEDICI, ESTE O BOALA: Pentru ca ajungi tot timpul la pat. DUPA AVOCATI, ESTE O INJUSTITIE: Pentru ca intotdeauna este unul deasupra, altul dedesubt. DUPA POLITICIENI, ESTE DEMOCRATIA PERFECTA: Pentru ca se bucura atat cel de deasupra, cat si cel de dedesubt. DUPA ECONOMISTI, ESTE O INVESTITIE PROASTA: Pentru ca e mai mult ceea ce intra decat ceea ce iese DUPA MATEMATICIENI, ESTE ECUATIA PERFECTA: Pentru ca femeia ridica membrul la maxima putere, il inchide intre paranteze, ii extrage factorul comun si-l reduce apoi la expresia minima. Deodata, desi pe jumatate adormita, ea simti mangaierile lui. La inceput timide, ca si cum i-ar fi fost rusine. Apoi, mangaierile devenira mai indraznete. Mai mult, si mai mult, pe tot corpul ei, mainile lui se plimbau cu nesat asa cum se intimpla... nu-si aducea aminte exact, cam cu 4-5 ani in urma. Senzatii pe care le credea uitate se intorceau. Memoria sentimentelor era vie, si o ajuta sa raspunda la fel. Mangaierile se ingramadeau, se repetau, el o invaluia, o intorcea. Acum era ca un virtej de senzatii de nedescris. Deodata... nimic. Absolut nimic. - Ce s-a intimplat? intreaba ea, surprinsa. Te rog, nu te opri, mai vreau! - Shhhh... incerca el sa o linisteasca, gata, am terminat! - Cum adica ai terminat??? - Gata, am gasit telecomanda, dormi linistita!... 10 motive sa te duci dezbracat la servici: 1.profiti de radiatiile de la monitor sa te bronzezi pe tot corpul 2.poti folosi scuza:mi-ar placea sa contribui si eu, dar mi-am lasat portofelul in pantaloni 3. seful tau zbiara tot timpul- vreau sa -ti vad fundul aici la ora 8! 4.e un mod original de a arata tuturor ca nu esti dotat doar intelectual 162

5.poti sa -ti adaugi la cv-ul si asa exagerat - profesiunea- dansator exotic 6.poti sa vezi daca e intr-adevar ca in vis 7.colegii nu-ti mai fura pixurile dupa ce au vazut unde le tii 8.distragi atentia de la faptul c-ai mai venit si beat la serviciu 9.da un sens cu totul nou expresiei - iti sta parul aiurea Trecea Kant, marele filozof, pe langa o stna din Romnica: - Pastore ancestral, ale tale sunt aceste mirifice ovine care se autofurajeaza pe acest mioritic plai? Ciobanul, sprijinit in bata si dand din cap: - Indubitabil! O femeie isi intreaba sotul ce ar vrea pentru micul dejun: - Niste ochiuri cu sunca? Suc de grapefruit si o ceasca de cafea? El refuza: - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de mancare. La pranz, ea il intreaba din nou: - O ciorbica de burta? Un gratar cu cartofi prajiti? Niste berici? El refuza: - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de mancare. Seara la cina, ea vine din nou cu oferta: - O slaninuta buna cu ceapa rosie? Un pic de telemea cu rosii? Niste vinut? El refuza: - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de mancare. Ea explodeaza: - Atunci da-te un pic jos de pe mine ca mor dracului de foame! (M) UE 1952 - Franta, Germania si Italia formeaza UE (Uniunea Europeana) 1958 - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda sunt in UE si introduc vize pentru tarile non-UE 1981 - deja Danemarca, Irlanda, Anglia si Grecia sunt in UE, treaba merge bine, cetatenii circula in voie si lumea e fericita! 1995 - Portugalia, Spania, Austria, Finlanda si Suedia sunt deja in UE. Cetatenii misuna intre tari, se inteleg bine si lumea e fericita 2004 - Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria intra in UE! Lumea devine nemultumita, treaba incepe sa scartie, prea multa aglomeratie si culoare 2007 - Romania si Bulgaria intra in UE! Dezastru in devenire. Lumea vocifereaza, e nemultumita. Se pierd bani, se fura bani! UE incepe sa miroasa! UE face presiuni asupra Canadei sa ridice vizele pentru statele membre UE! Cetatenii UE deja nu mai suporta cetatenii UE. E clar! Miroase a criza mondiala! 2014 - Turcia, Macedonia, Albania, Ukraina si Moldova sunt deja in UE. Haos total! Cetatenilor UE le e frica de cetatenii UE. Cetatenii UE refuza sa mai iasa din casa. Totusi criza ii indeamna sa'si caute de mancare! Cetatenii UE nu gasesc de mancare! 2016 - Rusia intra in UE. Cetatenilor UE nu le mai este frica de cetatenii UE. Toti au Kalashnikov acum! America iese din criza vanzand gloante de Kalashnikov cetatenilor UE 2020 - Africa vrea sa intre in UE! Podul peste Gibraltar nu este terminat! Africa nu poate intra in UE! Cetatenii africani rasufla usurati, deoarece n'aveau bani de Kalashnikov si gloante pentru a face fata in UE. 2021 (17 iunie, ora 22:30 GMT) - Papa Ioan Paul al doilea se rasuceste in mormant 2022 - Tarile fondatoare UE se retrag din UE si introduc vize pentru tarile membre UE 2030 - Toate tarile ramase in UE se retrag din UE! Criza mondiala ia sfarsit! 2031 - China, Korea si Japonia formeaza UA (Uniunea Asiatica)!.... O domnita vine la o vrajitoare: - Ma iubesc doi tineri. Spune-mi cine din ei va avea noroc ? Vrajitoarea a pus cartile, s-a uitat atent la tnara si spune: - Va avea noroc Vasile - te vei casatori cu Ion. 163

Ce gndesc femeile despre brbai Care-i asemanarea dintre un barbat si un soarece? Amandoi trag la gaura Ce este un sot? Un amant care si-a fortat prea mult norocul. Care este asemanarea dintre un barbat si o telecomanda? Ambii sunt simpli, usor de folosit si de obicei ii gasesti pe langa televizor. De ce ce sunt barbatii ca zapada? Nu stii cand vin(e), nu stii cati centimetri va avea, si nu stii nici cat va dura... Ce isi zice mireasa dupa noaptea nuntii? Doamne-ajuta ca nu am aruncat inca vibratorul... De ce sunt barbatii ca si cabinele telefonice? Ori sunt "ocupate" ori e "telefonul" defect... Cum se numeste un barbat aratos, inteligent, atent si sensibil? Basm... De ce sunt barbatii ca ceapa? Daca dai jos invelisul iti vine sa plangi... De ce poseda barbatii un cromozom mai putin decat porcul? Ca sa nu li se spiraleze p... De ce sunt barbatii imuni la boala vacilor nebune? Pentru ca sunt porci... De ce exista barbati? Pentru ca vibratoarele nu aduc bani in casa... Care e diferenta dinte barbati si "Pedigree"? Pedigree exista si cu creier... Ce are o femeie cu doua oua in mana? Atentia totala si nepartinita a barbatului.... De ce barbatii sunt ca si betele de chibrit? Daca ii aprinzi isi pierd capul... Ce are 6 picioare, un IQ de 100 si miroase a bere? Trei barbati in fata televizorului la meciul de fotbal... Cum se numeste un barbat cu un IQ de 50? Dotat... Ce i se intampla unui barbat daca i se taie p..a? Automat capul preia comanda... Barbatul nu este complet pana nu se casatoreste. Pe urma este terminat. 164

Un baietel il intreaba pe tatal lui: "Tati cat costa sa te casatoresti?. Tatal i-a raspuns: "Nu stiu fiule inca platesc". - Tati este adevarat ca in unele parti din Africa , un barbat nu isi cunoaste sotia pana nu se casatoresc? - Asta se intampla peste tot fiule. Nu am cunoscut fericirea adevarata pana nu m-am casatorit. Pe urma a fost prea tarziu. In scrierea de tipar, cifra sapte arata astfel: 7. Cand o scriem insa de mana, o taiem cu o linie orizontala. V-ati intrebat vreodata de ce? Se spune ca dupa ce Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte sa-i dicteze cele zece porunci, acesta i-a adunat pe oameni sa le vorbeasca despre ele. Cand a ajuns la a saptea porunca, "Sa nu ravnesti la nevasta aproapelui tau", cei mai multi dintre barbati au inceput sa strige: - Taiati saptele, taiati saptele, taiati saptele!!! Niciodata nu te culca nervos. Ramai sa termini cearta. Secretul casniciei perfecte ramane un secret. Cand un barbat iti fura sotia cea mai nasoala revansa este sa il lasi sa o pastreze Nu am mai vorbit cu sotia mea de 18 luni - nu imi place sa o intrerup. Prietena mea mi-a spus sa fiu mai afectiv. Acum am doua prietene. Unui barbat i s-a furat cardul de credit. Nu a depus plangere deoarece hotul cheltuia mai putin decat nevasta-sa. Sotia: "Mai bine ma casatoream cu dracul!"Sotul: "Aiurea, scumpo! Casatoria intre rudele de sange este interzisa!" Cum trece un EMO fraudulos granita?In mai multe pungi de plastic! Un tip se duce la o prostituata. Dupa ce termina treaba, pleaca si, din usa , ii spune tipei: - Ti-am dat bani falsi! La care tipa raspunde: - Tu sa fii sanatos... Un om avea si el un teren pe care plantase pepeni, si cand au inceput sa se coaca, ca sa nu-i fure nimeni, pune o pancarda pe care scria: "Printre acesti pepeni este unu injectat cu cianura". A doua zi cand se intoarce, gaseste pe pancarda scris: "Acum sunt doi!" Merge un schelet la medic. Medicul: Acuma se vine? Inaintea unei operatii, medicul: -Cati ani ati spus ca aveti? La care pacientul, un pic fricos: -Fac 46 peste 2 saptamani. Doctorul, putin amuzat: -Imi place optimismul dumneavoastra. Intr-o zi stateau de vorba despre cum i-a ajutat Dumnezeul lor un evreu, un budist si un mahomedan. Zice mahomedanul: -Eu mergem prin desert, mi-era foarte sete,asa ca m-am rugat la Mahomed sa ma ajute. Apoi, pe o raza de 20 de metri a aparut o oaza si am putut sa stau la umbra,sa ma racoresc si sa beau apa. Zice budistul: -Eu ma plimbam prin padure si a inceput furtuna. Si era frig,ploua,se intuneca 165

deja,asa ca m-am rugat la Budda si Budda m-a ascultat: pe o raza de 20 de metri n-a mai plouat si am putut sa stau acolo pana s-a terminat furtuna. Vine si randul evreului: -Eu ma intorcea intr-o sambata de la singoga,de la sabbat,stiti voi. Si in drum spre casa gasesc un portofel pe strada. Il ridic...plin cu bani! Asa ca ma rog la Dumnezeu: Doamne,nu ma duce in ispita, ca azi e sambata,e ziua sfanta a Sabbatului, e mare pacat!. Si Dumnezeu m-a ascultat,asa ca pe o raza de 20 de metri s-a facut miercuri In compartimentul unui tren, un tip sta vizavi de o tipa blonda cu sani foarte mari si o fusta foarte scurta. Desi face eforturi remarcabile sa admire peisajul din Valea Prahovei, privirea ii aluneca inevitabil catre coapsele fetei. Observa cu usurinta ca tipa nu poarta chiloti si de atunci peisajul de afara devine brusc neinteresant. Tipa il observa si il ataca imediat: Te uiti la pasarica mea? - Da, imi cer scuze, - Oh nu-i nici o problema! Uita-te cu atentie ca o sa iti dea un pupic. Intr-adevar, cu o incordare foarte naturala, buzele pasaricii fetei ii trimit tipului un sarut. - O pot face sa clipeasca, zice tipa, si pasarica clipeste. Femeia il invita langa ea. Tipul se muta. Femeia il intreaba: - Ti-ar placea sa bagi doua degete in pasarica? La care tipu: - Hai, las-o dracului, sa nu-mi spui ca poate sa si fluiere ! Cugetri ex-neo comuniste - Ca romanu' nu-i nici unu', unde-s multi putea fi unu!! - Fie piinea cit de rea, tot ti-o fura cineva. - Cine ne viziteza ne face ONOARE, cine nu, plcere. - De urata nu-i frumoasa, da'i desteapta, proasta dracu'! - Cine e harnic si munceste are tot ce vrea.Cine-i lenes si chiuleste are tot asa. - Ne nastem goi, uzi si flaminzi. De abia dupa aceea lucrurile se inrautatesc. - Cand nevasta tace, sa n-o-ntrerupi. - In viata sunt doua cuvinte care deschid multe usi: "trage" si "impinge" . - Capul care a plecat, sabia nu-l taie. - Omul intelept isi face vara sanie si iarna o pune pe foc. - Cine fura azi un ou si se lasa prins...e bou!!! - Proverb marinaresc: Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau. - Nicio fapta buna nu scapa nepedepsita! - Cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau. - Daca totul a iesit bine,inseamna ca ai gresit undeva. - Mama prostilor e mereu gravida... - Prietenul la bani se cunoaste. - Mai bine burtos de la bere decat cocosat de la munca! - Lasa pe maine ce poti face azi ca poate maine nu mai este nevoie. - Cand ai intrat in rahat pana la nas, tine-ti gura inchisa. - Nu esti beat atata timp cat poti sta intins pe podea fara sa te sprijini. - Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese ! - Din greeal n greeal, spre victoria final! - Dect mult i fr rost, mai bine puin, dar prost! - Hai la munc, s muncim, d, Doamne, s nu gsim! O femeie avea un amant care o vizita cand sotul era plecat la serviciu. Intr-una din zile fiul ei de 9 ani se ascunde in sifonierul din dormitor. Ea il primeste pe amant, sotul ei vine casa pe neasteptate, asa ca il ascunde pe amant tot in sifonier. Baietelul spune: - E intuneric aici. 166

Barbatul sopteste: - Da, este. Baiatul: - Am o minge de baseball. Barbatul: - Foarte bine. Baiatul: - Vrei s-o cumperi? Barbatul: - Nu, multumesc. Baiatul: - Tata e afara. Barbatul: - OK, cat costa? Baiatul: - $250. Peste o saptamana, cei doi nimeresc din nou impreuna in sifonier. Baiatul: - E intuneric aici. Barbatul: - Da, este. Baiatul: - Am o manusa de baseball. Barbatul: - Cat vrei pe ea? Baiatul: - $750. Barbatul: - Fie. Dupa cateva zile, tatal ii spune baiatului: - Ia-ti mingea si manusa si hai afara sa jucam baseball. Baiatul: - Nu pot. Le-am vandut. Tatal:- Si cu cat le-ai vandut? Fiul: - $1000. Tatal spune: - Nu e frumos sa-ti jefuiesti prietenii asa. Te duc la biserica, trebuie sa te spovedesti. Se duc la biserica si tatal il pune pe baietel sa intre in confesional si inchide usa .. Baiatul: - E intuneric aici. Preotul: - Iar incepi? Profesoara vorbete despre temperatura corpului: -Oamenii au 36,5 C, salbaticiunile au 38 C, iar pasarile au chiar 41... ! Bula tu ma asculti? Te rog sa repeti ce am spus. -Oamenii au 36,5 C, cand devin salbatici temperatura creste la 38 C, iar cand vad o pasarica au chiar 41... !!! O tipa isi aude barbatul parcand masina in garaj pe cand si-o punea cu amantul. "Fugi, ia-ti hainele si sari imediat pe geam!",ii striga tipa. "C-um sa fug asa? Nu vezi ca ploua cu galeata afara?" raspunde tipul. "Daca barbatu-meu ne prinde, ne omoara pe amandoi! Fugi repede!" Tipul n-are incotro, iese pe geam si sare in strada, complet gol si cu hainele in maini, si se trezeste in mijlocul maratonului anual care avea loc in oras. 167

Ce sa faca, se pune si el pe fugit. Unul care alerga langa el, se uita la el si il intreaba: "Ati mai participat la maraton?" "O, da, in fiecare an" "Si mereu alergati gol?" "Sigur, imi da o mare senzatie de libertate" "Si cu hainele in maini?" "Da, dupa aceea ma imbrac pur si simplu si ma urc in masina" "Si purtati de fiecare data prezervativ?", mai adauga tipul " "Aaa, nu, numai cand ploua..." Cogito, ergo sum... 1.- In momentele dificile ale vietii, trebuie sa ridici capul, sa bombezi pieptul si sa spui cu hotarire: ....."Acum chiar ca-s in rahat pina-n git!!" 2.- Daca intr-o zi viata iti intoarce spatele... prinde-o de fund !!! 3.- Psihiatrii afirma ca una din patru persoane are o deficienta mintala. Daca esti cu inca trei prieteni si nu ai observat nimic ciudat la ei, atunci ...cel ticnit esti tu ! 4.- Ce-i greu nu e sa suporti coarnele..... ci s-o intretii pe vaca. 5- Daca esti in stare sa zimbesti cand ceva merge rau..... este pentru ca ai gasit un timpit pe care sa arunci vina. 6.- Ca sa-ti atingi obiectivele, trebuie sa fii capabil sa visezi ... Asa ca nu mai pierde vremea, trimite totul la dracu' si du-te sa te culci !!! 7.- Daca inca n-ai gasit persoana ideala ...distreaza-te cu cea pe care o ai la indemina ! 8.- Daca intr-o zi simti un mare vid, maninca, caci sigur ti-e foame. 9.- Daca ai vointa, poti sa muti si muntii din loc. Daca ai creier, ii lasi acolo, ca nu te deranjeaza. 10.- O dieta echilibrata inseamna cite o prajitura in fiecare mn. 11.- Nu lua niciodata un somnifer si un laxativ in aceeasi seara. 12.- Judecata buna vine in urma experientelor rele, iar acestea vin in urma judecatii rele. 13.- Nu te ingrijora de ceea ce gindesc oamenii: nu li se intimpla prea des! 14.- Este mai usor sa obtii iertarea decit permisiunea. 15.- Constiinta este ceea ce sufera atunci cind restul partilor fiintei tale se simt atit de bine. 16.- Daca trebuie sa alegi intre doua rele - alege-l pe cel pe care nu l-ai mai incercat pina atunci. 17.- Nu testa niciodata adincimea apei cu ambele picioare. 18.- Experienta este un lucru minunat: iti permite sa recunosti o greseala atunci cind o repeti. 19.- Da-i unui om un peste si el va avea ce minca o zi; invata-l sa pescuiasca si el va sta pe marginea lacului si va bea bere toata ziua. O ZI NEBUNA !!! S mai i rdem... este moka! Ofertele de serviciu pe ntelesul tuturor - "Cutm oameni cu experien" = "Trebuie s ii locul a trei persoane care au plecat". - "Bune abiliti de comunicare" = "efii comunic, tu asculi, ncerci s nelegi ce vor s spun, apoi execui i te rogi s fie bine". - "Se cer abiliti de conducere" = "Vei avea responsabilitatile unui ef, ns bani ioc i respect deloc". - "Rezisten la stres" = "n firm este un haos perpetuu, iar tu va trebui s te descurci singur". - "Salariu competitiv" = "Rmnem competitivi pltind mai puin dect concurenii no tri". - "Altur-te echipei noastre dinamice" = "Nu avem timp s te instruim, deci va trebui s te descurci singur". - "inuta obinuit " = "Nu te pltim prea mult ca s vii mbracat la patru ace; totui, sunt unii tipi mai ndrznei ce poart cercei". - "Disponibilitate pentru program prelungit" = "Uneori trebuie s munceti peste program; uneori n fiecare sear i uneori n fiecare week-end"... - "Sarcini diferite" ="Oricine din birou i poate cere socoteal i i este ef". - "Trebuie s fii atent la orice amnunt" = "Nu avem serviciu de control al calitii".. - "Dac i doreti, mai presus de orice, o carier " = "Femeile care solicit un post nu trebuie s aib copii (i ar fi bine pentru ele s ramn aa)". - "Interviul va fi personal i confidential" sau "Numai persoanele selectate vor fi contactate" = 168

"Dac eti btrn, gras i urt, i se va spune c postul s-a ocupat". Perle din armata romn 1.Fruntaul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest pe motiv c a fost gsit noaptea cu o persoan de sex feminin la gardul unitii n loc s fie n pat... 2.Sergentul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest pe motiv c imitnd vocea locotenentului Ionescu a urlat ca un bou... 3.Instrucia domnului medic militar Ionescu, cu tema "Cum rmn sntos" se amn pe motiv de boal... 4.Bgai la trtcu, regulamentul nu poate fi ncalcat absolut niciodat, cu excepia situaiilor prevazute de regulament! 5.S nu mai prind picior de soldat nebrbierit prin unitate! 6.Mi rahat, nu mai mica n formaie c te mnnc! 7.O mn criminal a dat cu piciorul i a spart chiuveta! 8.Am auzit un zmbet n formaie! 9..Batei trei pai i ncepei s cntai cu stngul! 10.S nu mai prind televizorul mergnd noaptea prin camer! 11.Dac suntei proti i nu inei minte cumprai-v un carneel i un pix i inei-le la buzunarul de la piept, i v putei nota. Uite aa ca mine... 12...Varianta: Dac suntei prea proti s v aducei aminte scrieti-v pe ceva. i eu mi scriu totul. 13.Avei grij la pragul la de sus. Dac v dai cu capul de el rmnei pro ti pe toat viaa. i eu m-am dat de trei ori, de aia tiu... 14.Unuia i se face moral n faa plutonului: Avei n fa un magar i un porc...(urmeaz mutruluiala i la sfrsit)...treci la loc n formatie, mgarule!.... 15.La instrucia de front, dom' plutonier ordon: "Pluton, alinierea n front cte unul! Pentru verificarea bocancilor, ridicai piciorul drept!" Unul dintre soldai ridic, din greseal, piciorul stng, la care dom' plutonier, vznd i un bocanc stng ridicat, strig imediat: "B, care ai ridicat amndou picioarele?" 16.Sergentul ctre soldai: -Trebuie s inei dumanul tot timpul n ochi...Ce te holbezi aa la mine soldat!?..... 17..Dupa du: V-ai parfumat ca nite curve! Numai nevast -mea i fiic-mea se mai parfumeaz aa... Zicala 1: Daca intr-o zi te simti inutil si deprimat,consoleaza-te cu gandul ca odata ai fost spermatozoidul cel mai rapid dintre toti. ~~~~~~~~ Zicala 2 : Daca femeia ar fi buna , si Dumnezeu ar avea una.. Intrebare: Ce-i alba si are 30 cm ? Raspuns: nimic,toata lumea stie ca, daca are 30 cm , este neagra ! ~~~~~~~~~ - Serviti mormoloci in acest restaurant? - Servim pe oricine! Luati loc! ~~~~~~~~~~ - Care este deosebirea dintre un elvetian bogat si unul sarac? - Cel sarac isi conduce singur Mercedesul. ~~~~~~~~~~~ - Prin ce se deosebeste un om de o camila? - Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze... ~~~~~~~~~~~ - Care este asemanarea dintre chelie si prostie ? - Daca sunt prea mari, nu pot fi acoperite. ~~~~~~~~~~~ - Care este diferenta dintre un psihopat si un nevropat? - Psihopatul crede ca 1+1=3; nevropatul stie ca 1+1=2, dar asta il enerveaza. ~~~~~~~~~~~ La un concurs de parasutisti intr-o unitate militara, Bula trebuia sa faca saltul cu parasuta, la 169

aterizare sa ia bicicleta, dupa care cros de 15Km. Se urca Bula in avion, ajunge in zona de parasutare, sare si trage de comanda.... nu se deschide. Mai trage o data... nimic (futu-i)... trage comanda de la parasuta de siguranta.... tot nimic (baga-mi-as)...mai trage o data... nimic... dupa care zice: Parca vad ca si bicicleta e stricata... ~~~~~~~~~~~ Ion si Maria la maternitate: - No Marie, ce avem? - Baiat. - No, .......si cu cine seamana? - ... Degeaba-ti spun, ca nu-l cunosti. ~~~~~~~~~~~ Un tip la tutungerie cere un pachet de tigari, si primeste unul pe care scrie: "Tutunul cauzeaza impotenta". Cand vede textul, ii cere vanzatorului: - Dati-mi-l mai bine pe cel cu cancer. ~~~~~~~~~~~ Doi prieteni, Mihai si Cristi se intilnesc pe strada. Mihai il vede pe Cristi ca e cam abatut si-l intreaba: -De ce esti asa suparat? C: Uite ma eu brunet , nevasta-mea bruneta, copilul roscat. M: Pai de cite ori faceti dragoste pe saptamina? C: Niciodata. M: Pe luna? C: Da din cap negativ. M: Pe an? C: Iar da din cap negativ. M: Pai vezi, rugina. ~~~~~~~~~ Fraza zilei: " Este mai bine sa taci si sa dai impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu." ~~~~~~~~~~ Motto-ul zilei! Daca cineva ride - Rizi cu el impreuna! Daca cineva cinta - Cinta cu el impreuna! Daca cineva lucreaza - Lasa-l sa lucreze! ~~~~~~~~~~~~~ Perle culese de la Academia Trupelor de Uscat - SIBIU 1992-1996 - Sa nu mai prind picior de student cu mainile in buzunare! - O mana criminala a dat cu piciorul in chiuveta. - Dati-mi o bara metalica din lemn. - Ce te uiti asa la mine ca la un bou? Ce, ori nu-i asa? - Am sa va tin cu ochii in soare pana la 12 noaptea. - Daca ti se intampla sa cazi de pe transportor ori mori ori ramai prost.Eu am cazut de 3 ori. - Fa-mi o lista cu el. - Cand plecati acasa sa nu uitati vreo bricheta aprinsa in dulapuri. - Sa nu va dati jos din mersul trenurilor. - Va doare mana sa bateti 3 pasi de defilare? - Impartiti suprafata in 3 jumatati egale. - Lipeste calcaiele pe langa corp.. - Jumatate din batalion stia ca este adunare numai tu nu. - Bai rahatilor, daca vin la voi va mananc ! ~~~~~~~~~~~ Bancul preferat de scotieni are legatura cu moartea. "Vreau sa mor linistit, in timp ce dorm, la fel ca bunicul meu . Nu tipand de groaza ca pasagerii lui". ~~~~~~~~~~~ Vine Bula la scoala cu o buza umflata. Profesoara: - Ce-ai patit Bula? - Am fost cu tata la pescuit si mi s-a asezat o viespe pe buza. 170

-Vai saracul de tine. Si te-a piscat? - Nu, a omorit-o tata cu vasla. ~~~~~~~~~~~ Un tip merge pe autostrada 57 cu masina si asculta radioul. La un moment dat, la radio, crainica anunta: - Pe autostrada 57, un nebun merge pe contrasens. Tipul foarte enervat:- Nu unul, sute, sute ! ~~~~~~~~~~~ Un batranel se duce la bordel sa-si ofere si el o bucurie.. Patroana il conduce la o tanara apetisanta si gata de orice. Sigura pe ea, aceasta ii spune : - Mosule , dezbracarea sa trecem la treburi serioase !!! Se dezbraca mosul, iar tipa ii ia hainele si i-le arunca pe geam. - Ce faci , nenorocito ??! sare batranelul suparat. - Lasa, mosule, nu-ti face probleme, ca pana dimineatza vom face dragoste de-or sa-ti ramana hainele mari !!! Tipa se dezbraca la randul ei, iar mosul ii ia hainele si i le arunca pe geam. - Ce faci, tataie, te razbuni ?!?! - Ba nicidecum, dar pana mi se scoala mie, se schimba moda. Cele ce urmeaz au fost extrase dintr-o carte numit Disorder in the American Courts i sunt lucruri reale spuse n timpul proceselor: AVOCATUL : Aceast astenie grav v afecteaz memoria ? MARTORUL : Da AVOCATUL : n ce fel v afecteaz memoria ? MARTORUL : Uit AVOCATUL : Uitai ? Ne putei da un exemplu de ceva pe care l-ai uitat ? AVOCATUL : Doctore, e adevrat c dac o persoan moare n somn, el nu-i va da seama de treaba asta pn a doua zi dimineaa ? MARTORUL : E adevrat c dumneata chiar ai trecut examenul de barou ? AVOCATUL : Fiul cel tanar, cel de douzeci de ani, ce vrst are ? MARTORUL : Are 20 , cam ca i IQ-ul dumneavoastr .. AVOCATUL : Erai de fa cnd v-a fotografiat ? MARTORUL : Glumii ? AVOCATUL : Deci data conceperii (bebeluului) a fost 8 August? MARTORUL : Da AVOCATUL : i ce fceai dumneavoastr atunci ? MARTORUL : Cam ce credei c fceam ? . AVOCATUL : Ea avea trei copii, aa e ? MARTORUL : Da AVOCATUL : Ci din ei erau biei ? MARTORUL : Niciunul AVOCATUL : Era vreunul din copii fat ? MARTORUL : Onorat Curte, cred c am nevoie de un alt avocat. Pot s-mi iau un alt avocat ? 171

AVOCATUL : Cum s-a ncheiat primul dumneavoastr mariaj ? MARTORUL : Prin moarte. AVOCATUL : i prin moartea cui s-a ncheiat ? MARTORUL : ncercai s ghicii ! AVOCATUL : Putei descrie individul ? MARTORUL : Cam de nlime medie i purta barb. AVOCATUL : Era barbat sau femeie ? MARTORUL : n afar de cazul n care era vreun Circ n ora, a merge pe varianta brbat. .. AVOCATUL : Are apariia dumneavoastr aici vreo legatur cu Nota de Dispoziie pe care am trimis-o avocatului dumneavoastr ? MARTORUL : Nu , aa m mbrac eu cnd merg la serviciu. .. AVOCATUL : Doctore, cte din autopsiile pe care le-ai fcut au fost pe oameni mori ? MARTORUL : Toate. Cei nc vii se zbat prea mult ! . AVOCATUL : TOATE raspunsurile dumneavoastra trebuie sa fie ORALE. Bine ? La ce coal ai fost ? MARTORUL : ORALE. .. AVOCATUL : V amintii la ce or ai examinat trupul ? MARTORUL : Autopsia a nceput la ora 8.30 p.m. AVOCATUL : i D-nul Denton era mort n acel moment ? MARTORUL : Dac nu, n mod sigur a fost pn am terminat autopsia ! AVOCATUL : Eti calificat s dai o mostr de urin ? MARTORUL : Dar dumneata chiar eti calificat s pui ntrebri ?? i cireaa de pe tort !!! AVOCATUL : Doctore, nainte s faci autopsia, ai cutat s vezi dac mai avea puls ? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Ai controlat tensiunea ? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Ai verificat dac mai respira? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Deci e posibil ca pacientul s fi fost nc viu atunci cnd ai nceput autopsia ? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Cum poi fi sigur Doctore ? MARTORUL : Pentru c creierul lui sttea pe o tvi pe biroul meu. AVOCATUL : neleg, dar nu ar fi putut totui ca pacientul s fie viu, n ciuda acestui lucru ? MARTORUL : Ba da, e posibil s fi fost viu i s practice avocatura ! O doamn intr la farmacie i i cere farmacistului arsenic. Farmacistul ntreab: - Doamn, la ce v trebuie arsenicul? - Pentru ca s-l omor pe soul meu! - Doamn, nu pot s v vnd arsenic pentru acest motiv, mi pare ru, spune farmacistul. 172

Atunci doamna scotocete n poet i scoate o fotografie cu so ul ei care fcea dragoste cu soia farmacistului. Acesta se uit la fotografie i spune: - Ah, scuzai-m, n-am tiut c avei reet . In mod mai mult decat evident exista invariabil diferente intre femei si barbati. Va prezentam doar 13 dintre acestea.... *1. Numele:* Daca Ana, Maria, Cristina si Andreea se intalnesc la o cafea, ele vor dialoga, spunandu-si Ana, Maria, Cristina si Andreea. Daca Radu, Mihai, George si Marius ies la o bere, vor dialoga spunandu-si (afectuos): "Grasule", "Prostule", "Testosule", "Cap" sau "Mosule". *2. Achitarea notei de plata:* Cand se primeste nota de plata, Radu, Mihai, George si Marius vor plati fiecare cate 10 lei, chiar daca nota este de 25 lei. Niciunul nu va avea marunt si niciunul nu va recunoaste ca ar dori rest Cand femeile primesc nota, scot imediat calculatorul din geanta. *3. Banii:* Un barbat va plati 20 lei pentru ceva ce valoreaza doar 10 lei, insa ii este necesar. O femeie va plati 10 lei pentru ceva ce valoreaza 20 lei si nu ii este necesar, dar este la reducere. *4. Baia si lucrurile personale:* Un barbat are 5 obiecte in baie: o periuta de dinti, pasta de ras, aparatul de ras, un sapun si un prosop luat de la hotel. Numarul mediu aproximativ al obiectelor din baia unei femei este de 337. Pe majoritatea acestor obiecte un barbat nu este capabil sa le identifice. *5. Argumente si discutii:* Femeia are intotdeauna ultimul cuvant, in orice fel de conflict. Orice ar avea de spus un barbat dupa aceea, este doar inceputul unei noi discutii. *6. Pisicile:* Femeile iubesc pisicile. Barbatii afirma ca iubesc pisicile, insa le alunga imediat ce femeia nu mai este de fata. *7. Viitorul:* O femeie isi face griji cu privire la viitor pana cand se casatoreste. Un barbat nu isi face niciodata griji referitoare la viitor, pana cand se casatoreste. *8. Succesul:* Un barbat realizat este acela care produce mai mult decat poate cheltui sotia sa. O femeie realizata este aceea care poate gasi un astfel de barbat. *9. Mariajul:* O femeie se casatoreste cu un barbat, sperand ca acesta sa se schimbe, insa el nu o va face. Un barbat se casatoreste cu o femeie, sperand ca aceasta sa nu se schimbe, insa ea o va face. *10. Vestimentatia ingrijita:* O femeie este ingrijita cand merge la cumparaturi, cand uda plantele, arunca gunoiul, raspunde la telefon, citeste o carte sau un mail etc. Un barbat va fi aranjat cu ocazia unei nunti sau a unei inmormantari. *11. Natural:* Barbatii se trezesc la fel de atragatori ca atunci cand s-au culcat. Femeile, cumva, se "deterioreaza" in timpul noptii. *12. Familia:* Ah, copiii... O femeie stie totul despre copiii ei. Stie la ce ora este programarea la dentist, cunoaste relatiile lor sentimentale si anturajul, mancarea preferata, temerile ascunse, sperantele si visele. Un barbat are o vaga idee ca in aceeasi casa exista niste omuleti mici. *13.. Concluzia:* Orice barbat casatorit ar trebui sa isi uite greselile. Nu ar avea sens ca doi oameni sa isi aminteasca mereu acelasi lucru Un brbat e adus n fa a judectorului pentru ca a omort-o pe so ia lui. - Fapta dumneavoastr e sub orice critic. Dac ave i inten ia ca tribunalul s nu v condamne la nchisoare pe via , trebuie sa ne expune i motive ct de ct plauzibile care sa va poate reduce 173

pedeapsa. - Domnule judector, so ia mea era asa de proasta nct nu am putut s m controlez i a trebuit s o arunc de la balcon. - Declara ia dumneavoastr este o obrznicie nemaiauzit i dac nu dori i ca jura ii s v condamne nainte s continum procesul trebuie s ave i argumente cu adevrat plauzibile. - Pai sa va povestesc. Locuim ntr-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj i la parter locuie te o familie de pitici. Prin ii au 1 metru i copii, cel de 12 ani 70 de cm i cel de 14 ani are 90 de cm . - n ziua respectiva i-am spus so iei: - E teribil sa fii pitic. Sracii vecini de la parter, to i sunt asa mici! -Da, rspunde so ia sunt o adevrat specie de pirinei. - Pigmei ai vrut sa spui! - Nu, pigmei e ceea ce are omul n piele i de la care se alege cu pistrui. - Aia se nume te pigment. - Ma la i ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani. - Ala se nume te pergament. - Cum po i draga sa fii asa de incult? Pergament e cnd un scriitor publica o parte din ce a scris. - Domnule judector, va nchipui i ca mi-am nghi it cuvntul fragment ca sa nu mai continui discu ia asta aberanta. M-am a ezat pe fotoliu si am luat un ziar sa-l rsfoiesc. Nici nu m-am a ezat bine ca apare so ia mea lng mine cu o carte n mana i mi spune: - Uite drag, asta e ceea ce scrie un scriitor si se nume te carte, dac nu aveai idee ce e aia. Ia i cite te Veranda de la Pompadur. Iau carte n mn i i spun Draga mea, asta e o carte n limba francez Marchiza de Pompadour, nu trebuie s interpretezi numele n romn . - Asta e bun drag, mi dai tu lec ii de francez, mie care am fcut medita ii cu un vector de la facultate !! - la nu se nume te vector, se nume te lector. - E ti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate. - Ala a fost Hector i era troian. - Hector e unitate de msura a suprafa ei blegule. - Ala e hectar draga mea. - Ma uime ti cu incultura ta. Hectar e o butura a zeilor. - Ala se nume te nectar spun eu oftnd din adncul sufletului. - Habar nu ai, eu tiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o cntau doua prietene n duo. - Nu se spune duo se spune duet. - Ma sco i din srite, cum dracu de e ti asa de ncuiat? Duet e cnd doi brba i se bat cu sabiile - Ala se nume te duel. - Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul. - Domnule judector, aveam tunel pe limba dar am sim it ca mi se face negru n fata ochilor i nu m-am mai putut stpni i am aruncat-o pe geam. - Lini te n sala judectorul ia ciocnelul de pe masa, love te cu el puternic i spune: - E ti liber, a fost un caz clar de legitima aprare. Eu o aruncam deja de la Hector. Un caine se rataceste prin jungla. Plimbandu-se el linistit vede un tigru indreptandu-se in goana spre el, cu intentia clara sa-l manance. "Vere, am incurcat-o! Asta ma haleste!" Se gandeste cainele. Dar imediat vede niste oase pe jos. Se aseaza pe burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru. Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama satisfacut, frecandu-se pe burta: "Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi si altii p'aici?" Auzind, tigrul se opreste din salt si infricosat se prelinge pe langa copaci, luand distanta: "A fost cat p'aci! Cainele aproape ca m-a dat gata!" O maimuta care a urmarit scena dintr-un copac, sperand sa se puna bine cu tigrul, fuge dupa acesta ca sa-i povesteasca inselatoria. Cainele nostru o vede. Maimuta il ajunge pe tigru, si-i spune pe fata toata tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: "Urca in spinarea mea si vei vedea ce ii voi face nemernicului de caine!" Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gandeste: "Ei, cum o mai scot la capat de data asta?" Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele la atacatori prefacandu-se ca nu i-a vazut. Si... cand 174

acestia au fost destul de aproape zice: "Unde palaria mea e maimuta aia?! De juma de ora am trimis-o sa-mi aduca un tigru si nici acu nu sa intors!!! Barbatii si gratarul! Cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarea serie de evenimente: 1) femeia cumpara mancarea 2) femeia face salata, pregateste legumele si desertul 3) femeia pregateste carnea pentru gratar, o asaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere in mana in fata gratarului. Si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari: 4) BARBATUL ASAZA CARNEA PE GRATAR! 5) apoi mai multe activitati de rutina, femeia aduce farfuriile si tacamurile afara 6) femeia informeaza barbatul ca mai e putin si carnea se arde 7) el ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda totodata inca o bere la ea, in timp ce el se ocupa de situatia de urgenta Si apoi inca un punct foarte important! 8) BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII! 9) apoi urmeaza din nou rutina. Femeia aranjeaza farfuriile, salata, painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa. 10) Dupa masa femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele Si din nou, foarte important!!!: 11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI II MULTUMESC PENTRU MANCAREA SUPER BUNA! 12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia, ca pe femei nu le poti multumi oricum niciodata. Charlotte , Carolina de Nord Un avocat din SUA a cumparat o cutie de tigari, foarte rare si deosebit de scumpe. Pe urma le-a asigurat, printre altele si impotriva incendiului. In decurs de o luna, fumand toate tigarile din cutie si fara sa fi facut nici macar prima plata pentru polita de asigurare, avocatul a solicitat companiei de asigurari sa fie despagubit, aratand ca tigarile au fost distruse intr-o serie de mici focuri". Compania de asigurari a refuzat plata, invocand motivul evident si anume ca avocatul a fumat tigarile. Avocatul a chemat in judecata compania de asigurari si A CASTIGAT. (Citeste mai departe) Administrand probatoriul, judecatorul a fost de acord cu societatea de asigurari si anume ca cererea de despagubire era cel putin neserioasa". Totusi, judecatorul a retinut faptul ca avocatul detinea o polita de asigurare pentru tigari care garanta ca acestea erau asigurate inclusiv impotriva foculului, fara a defini ce este considerat a fi foc acceptabil", iar societatea de asigurari a fost obligata sa-l despagubeasca pe asigurat. Decat sa treaca printr-un proces lung si costisitor, societatea de asigurare a acceptat sentinta si a platit 15.000 $ avocatului pentru pierderea tigarilor in incendiu". ACUM URMEAZA FAZA TARE Dupa ce avocatul si-a incasat cecul, compania de asigurari a cerut ca acesta sa fie arestat pentru 24 de cazuri de incendiere. In urma propriei cereri de despagubire si a declaratiei de la procesul anterior (folosite acum impotriva lui), avocatul a fost condamnat pentru incendiere intentionata a bunurilor sale asigurate si a fost condamnat la 24 de luni de inchisoare si o amenda de 24.000$ Aceasta este o povestire adevarata si a castigat Locul I la concursul Recent Criminal Lawyers Award Contest" Ziua ideala a unei femei 08:15 - Trezire prin saruturi si gadilarea cu ajutorul unei petale de trandafir din import. 175

08:30 - Masurare pe cantar - 2 kilograme mai putin decat ieri. 08:45 - Micul dejun in pat (croissant, suc de portocale proaspate). Deschiderea cadoului (inel cu diamant de 5 karate ales de partenerul atent). 08:50 - Stiri la "Shopping channel" (Mari reduceri la"Gucci"). 09:15 - Baie fierbinte in uleiuri mirositoare. 10:15 - Relaxare usoara prin fitness cu ajutorul unui antrenor personal amuzant si bine cladit. 10:30 - Ingrijirea tenului, manichiura, spalarea parului, coafatul. 12:00 - Pranzul cu cea mai buna prietena intr-un restaurant. 12:45 - Intalnirea fostei prietene a partenerului si constatarea ca s-a ingrasat cu 7 kilograme. 13:00 - Shoping cu cea mai buna prietena (carte de credit nelimitata). 15:00 - Somnul de dupa masa. 16:00 - Primirea a 35 de trandafiri de la un admirator secret. 16:15 - Masajul cu ajutorul unui maseur privat puternic dar tandru care exclama ca nicioadata pana acum nu a masat un corp atat de delicat. 17:30 - Alegerea si incercarea imbracamintii scumpe si unicate. O mica parada de moda in fata oglinzi. 19:30 - Cina la lumanari. Dans si complimente. 22:00 - Dus fierbinte (singura). 22:50 - Purtata in brate pana la pat. Cearsafurile proaspat spalate si parfumate. 23:00 - Giugiulire. 23:15 - Adormirea in bratele partenerului. * Ziua ideala a unui barbat 07:00 Micul dejun: Snitel parizian si oua, cafea si tost, pregatite si servite de slugi goale si blonde. 07:30 Soseste limuzina. 07:45 Cateva pahare de whiskey in drum spre aeroport. 09:15 Zborul in avionul particular. 09:30 Limuzina cu sofer pana la clubul de golf . 09:45 Golf. 11:45 Pranz: fast food, 3 beri, sticla Dom Perignon. 12:15 Fumatul trabucului. 12:30 Golf. 14:15 Limuzina inapoi pana la aeroport (cateva pahare de whiskey). 14:15 Zborul spre Monte Carlo . 15:30 Plecarea la pescuit. Toate fetele de companie sunt goale. 17:00 Zborul acasa. 18:45 Relaxare la wc, dus, barbierit. 19:00 Stiri: Michael Jackson asasinat, marihuana si filmele porno sunt legalizate. 19:30 Cina: caviar pentru aperitiv, Dom Perignon (1953), un biftec mare, inghetata servita pe sani goi. 21:00 Coniac si trabucul in fata unui televizor mare. 21:30 Sex 23:00 Masaj si scaldatul in jacuzzi cu pizza si bere.. 23:30 Sex pentru Noapte buna. 23:45 Intins singur intr-un pat imens.Adormirea. Daca stergi acest mesaj dupa citire, vei avea un an de ghinion, vei ramane fara prieteni, te va calca masina de calcat, nu-ti va mai merge netu', nu vei mai avea nici o zi ideala, vei asculta numai Andreea Balan, vei munci 20h zilnic, te vei uita numai la "ciao darwin " (DA! cu Dan Negru), iti va creste par pe nas, nu vei mai putea face pipi la toaletele ecologice din oras , o sa ramai fara hartie igienica de 3 ori pe saptamana, te va musca cel putin un caine o data pe luna (locul de care te va musca nu se poate stabili cu precizie...), vor intra mascatii peste tine in casa si nu-si vor cere scuze ca nu au batut la usa, cand te vei plimba prin parc va incepe ploaia si nu o sa ai umbrella la tine, te vei ingrasa peste masura, iti va creste colesterolul cu toate ca vei manca numai soia, vei munci in week-end, te va calca masina de calcat (din nou!), nu-ti vor mai merge jocurile pe caculator, telefonul nu va mai avea semnal, se vor strica apometrele, televizorul iti va lua foc (ceea ce nu e asa rau, avand in vedere ca singura emisiune la care te vei uita e "ciao darwin " - tot cu Dan Negru), te vei electrocuta cand vei schimba bateria la ceas, vei fi concediat si-ti vei gasi un nou serviciu 176

dupa 86.400s departe de tot, la Momte Carlo, si o sa faci naveta zilnic pana o sa-ti gasesti casa acolo ! Un tip naufragiaza pe o insula nelocuita impreuna cu o oaie si un caine. Dupa un timp de sedere pe insula, incepe sa-l atraga oaia. Dar la orice incercare, cainele se repezea si-l musca. Odata, stand el pe malul insulei, vede o epava. Inoata pana la ea si da peste o femeie lesinata, superfrumoasa si tanara. O salveaza, iar cand femeia isi revine din lesin ii spune cu o voce dulce: - Esti salvatorul meu Cere-mi orice si voi face ceea ce vrei La care tipul, fericit, ii spune: - Tine tu cainele! O blond vrea s faca cinste ntr-un bar i strig: - O SKOL la toat lumea! Cioc, cioc la poarta raiului. Sfantul Petru deschide.. In fata usii, nimeni. Peste 5 minute, iar cioc-cioc. Sfantul Petru iar deschide, se uita in jur, nimeni. Iar cioc-cioc. De data asta, sfantul Petru era pregatit dupa usa, smulge usa cu putere si mai apuca sa-l vada pe unul care disparea rapid. - Fire-ai tu al dracului, care te tii de prostii si bati pe la usa si te joci cu nervii mei! Nesimtitule! La care omul, cu tristete in glas, departandu-se in viteza: - Ce sa faaac, daca ma tot resusciteaza astiaaaaa visul unui brbat dezamgit Cnd eram la coala general nu doream dect o femeie cu e mari. n liceu m-am ntlnit cu o femeie cu e mari, dar lipsea pasiunea. La sfritul liceului m-am ntlnit cu o fat i pasiunea nu mai lipsea, dar era prea coleric. Totul era o urgen i pngea tot timpul. Am decis ca am nevoie de o femeie ceva mai stabil. Am gsit apoi o fat foarte stabil, dar era plictisitoare. Nu prea o interesa nimic. Ulterior am gsit una neplictisitoare, dar nu puteam ine ritmul cu ea. Am cutat una ambiioas. Dup facultate am gsit o femeie ambiioas i m-am cstorit cu ea. Era att de ambiioas nct a divorat i mi-a luat totul! Acum tot ce vreau, este o femeie cu e mari.... Un mos mergea pe strada cu o sacosa in mana. Deodata, se impiedica de bordura si cade peste sacosa: - S-au dus ouale mele. O baba il intreaba: - Aoleo... aveati oua in sacosa? - Nu, cuie! Un sef mafiot afla ca are un contabil surdo-mut care ii fura din bani. Se duce peste contabil, impreuna cu un avocat care cunoaste limbajul semnelor. - Unde sunt milioanele pe care mi le-ai furat?, il intreaba mafiotul cu ajutorul avocatului care traduce. - Nu stiu, spune contabilul, iar avocatul traduce semnele lui. Mafiotul scoate pistolul si il lipeste de tampla contabilului. - Mai intreaba-l o data, zice el. Speriat, contabilul ii face semn avocatului: - Banii sunt ingropati in gradina din spatele casei varului meu din Buzau .. - Zice ca nu ai curaj sa apesi pe tragaci, traduce avocatul. Intr-o zi, la usa unei batrane, suna un domn elegant imbracat, cu un aspirator in mana. - As dori sa va prezint cel mai performant aspirator...,iar in acelasi moment arunca pe covorul din holul casei o cantitate considerabila de balegar, explicand: - Daca acest aspirator nu va curata TOT,promit ca restul il voi manca! Batrana, dupa ce asculta toata povestea, si raspunde: - Atunci sper sa ai pofta, ca nu am curent de azi-dimineata! Un politist dirija circulatia intr-o intersectie. La stop se opreste o masina rosie. Chiar inainte 177

de a se schimba culoarea semaforului, soferul da repede geamul jos si striga la politist: " - Impotentulee!, dupa care demareaza in tromba, politistul ramanand in urma, fara sa fi avut macar prilejul sa-i fi luat numarul. A doua zi, aceluiasi politist, in aceeasi intersectie, i se striga din aceeasi masina rosie: " - Impotentuleee!. Dupa program, politistul vine acasa obosit si tracasat, cu sentimentul cert ca i-a scazut randamentul din cauza infractorului din masina rosie. Plangandu-i-se sotiei, aceasta incearca sa-l calmeze: - Ei, spune ea, iti pui mintea cu toti nebunii. Data viitoare fa-te ca nicinu-l auzi. Nu-i da satisfactie, vei vedea ca se va plictisi repede. A trei a zi, in aceeasi intersectie, politistul observa cu coada ochiului masina rosie al carei sofer il insultase. Scrasnind din dinti, isi zise in sine: N-am sa-i dau satisfactie porcului de data aceasta. Ma fac ca nici nu-l vad. Chiar inainte sa se schimbe culoarea semaforului, soferul masinii rosii ii striga: - Paraciosulee!... Ionel si Marioara erau amandoi pacienti intr-un spital de boli mintale. Intr-o zi, pe cand se plimbau pe langa piscina spitalului, Ionel a sarit brusc in apa, a inotat pana la fund si a ramas acolo. Marioara a sarit repede sa-l salveze. A inotat si ea pana la fund si l-a scos pe Ionel din apa. La auzul acestei fapte eroice, asistenta sefa a ordonat ca Marioara sa fie externata din spital, deoarece o considera acum stabila mintal. Asistenta s-a dus la Marioara sa-i dea vestea si i-a spus: - Marioara, am o veste buna si una rea. Vestea buna este ca vei fi externata; din moment ce ai fost capabila sa reactionezi in mod rational la o criza si sa salvezi viata unui alt pacient, am ajuns la concluzia ca fapta ta dovedeste o deplina sanatate mintala. Vestea rea e ca Ionel, pacientul pe care lai salvat, s-a spanzurat cu cordonul de la halat in baie. Imi pare nespus de rau, dar a murit. La aceasta, Marioara raspunse: - Nu s-a spanzurat. L-am pus eu acolo sa se usuce. Cand pot deci sa merg acasa? Cele 7 minuni ale comunismului 1. Toata lumea avea de lucru. 2. Desi toata lumea avea de lucru, nimeni nu muncea. 3. Desi nimeni nu muncea, planul se facea peste 100%. 4. Desi planul se facea peste 100%, nu puteai cumpara nimic. 5. Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate. 6. Desi toata lumea avea de toate, toti furau. 7. Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic. Axiome 1.Fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric. 2.Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura. 3.Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina. 4.Probabilitatea sa intalnesti pe cineva cunoscut creste atunci cand esti cu cineva cu care nu trebuie sa fii vazut. 5.Intuitia este o stiinta exacta. 6.O concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti. 7.Hard-disk-urile sunt intotdeauna pline. N-are rost sa incerci sa faci rost de mai mult spatiu. Datele se vor extinde pana ocupa tot spatiul liber. 8.Oamenii, ca si natiunile, vor actiona rational numai dupa ce toate celelalte posibilitati au fost epuizate. 9.Poti invata o pisica sa faca orice vrea ea. 10.Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie. 11.Stressul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai. 12.Toate femeile sunt bune - bune de nimic sau bune la ceva. 13.Cred ca barbatii care au cercel in ureche sunt mai bine pregatiti pentru casatorie. Au suferit si au cumparat bijuterii. 178

14.Sfatul meu este sa te casatoresti. Daca vei avea o nevasta buna, vei fi fericit; daca nu, vei deveni filosof. 15.Nu am aflat ce este fericirea decat in momentul in care m-am casatorit. Dar atunci era deja prea tarziu. 16.Verighetele: cele mai mici catuse din lume. 17.Burlacii stiu mai multe despre femei decat barbatii casatoriti; in caz contrar, ar fi si ei casatoriti. 18.Femeile sunt pasionate de matematica. Isi impart varsta la 2, dubleaza pretul hainelor si adauga intotdeauna 5 ani la varsta prietenei cele mai bune. 19.Cea mai buna metoda de a tine minte ziua sotiei tale este sa o uiti odata. Scurt istorie a omenirii Barbatul a descoperit ARMELE si a inventat VANATOAREA. Femeia a descoperit VANATOAREA si a inventat BLANURILE. Barbatul a descoperit CULORILE si a inventat PICTURA. Femeia a descoperit PICTURA si a inventat MAKE-UP-ul. Barbatul a descoperit LUMEA si a inventat CONVERSATIA. Femeia a descoperit CONVERSATIA si a inventat BARFA. Barbatul a descoperit JOCUL si a inventat CARTILE DE JOC. Femeia a descoperit CARTILE DE JOC si a inventat GHICITUL IN CARTI. Barbatul a decoperit PRIETENIA si a inventat DRAGOSTEA. Femeia a descoperit DRAGOSTEA si a inventat CASATORIA. Barbatul a descoperit FEMEIA si a inventat SEXUL. Femeia a descoperit SEXUL si a inventat DUREREA DE CAP. Barbatul a descoperit COMERTUL si a inventat BANII. Femeia a descoperit BANII... si atunci s-a dus dracu' totul. Terapie prin ras "Bursa este un mod de a lua banii oamenilor care se cred destepti. Pentru prosti se foloseste Loto" De ce rechinii niciodat nu atac economiti? - Etica profesional Economitii rspund la ntrebri pentru c sunt ntrebai i nu pentru c tiu rspunsul. Prin ce se deosebete un investitor de speculant? Speculantul cumpr ieftin i vinde la un pre mai ridicat. Investitorul cumpr scump i nu poate vinde. Directorul unei companii se adreseaz ctre managerul de resurse umane: - Eu vreau ca s gsii la ntreprinderea noastr o persoan energic, cu capaciti impresionante i s fie tnr, ce AR putea s ocupe postul meu pe viitor. - i apoi ce s facem? - Cum l gsii, s-l concediai imediat! - n ce moment ntr-o disput ia natere adevrul? - Atunci cnd n disput se implic eful! Pe parcursul studierii economiei, cel mai bun moment pentru cumprturi este - anul trecut. Muli ani n urm, un mare productor American de ncltminte a trimis reprezentanii si comerciali n Australia pentru a cerceta posibilitatea extinderii vnzrilor n rndurile aborigenilor. Dup o perioad de timp, administraia companiei, primete 2 telegramae de la trimiii si. Primul scrie: "Imposibil de a extinde vnzrile aici.aborigenii nu poart nclminte". Cel de-al doilea scrie: "Evrica!.. Oportuniti enorme aici de extindere.aborigenii nu au nclminte". 179

Prima regula a economiei n tranziie: - Pentru fiecare economist se gsete un altul la fel de bun cu idei exact inverse. A doua regul: - i ambii au dreptate. Internet-Conferina cu V.V. Putin: - n ultimele 5 minute eu am primit 4 milioane de mesaje cu aceeai ntrebare: vor fi cndva majorate salariile? Eu cred c este SPAM. Un milionar American i amintete cum a devenit el milionar: - Cnd am fost biat, am venit n America. n buzunar nu am avut dect 2 ceni. Am cumprat 2 mere murdare, le-am splat, i le-am vndut cu 4 ceni fiecare. Apoi am cumprat pe aceti bani 4 mere, i Le-am vndut cu 8 ceni fiecare.... - i ce-a urmat dup aceasta? - Dup aceasta a murit mtua mea, i mi-a lsat o avere de 1 milion de dolari. Nu demult, la o coal. - Ia spune, Bul, cu ce seamn economia noastr de pia? ntreab profesoara. - Cu un vapor ... - Cum vine asta? - Pi, doamn profesoar, este ca economia noastr de pia abia se ine pe linia de plutire? - Este. - Se clatin din toate prtile? - Se clatin. - Ii vine s vomii? - Ii vine. - Po i s cobori? - Nu poi! Merg doi printr-un pustiu, ambii obosii, avnd o sete nebun de ap. ntr-un moment dat, vd doi saci - unul cu aur, i al doilea cu pine.. Acela care e mai htru zice: - Eu am s iau sacul cu aur, c-ci este mai greu. Iar TU ai s duci cellalt, cci e mai uor. Ambii merg mai departe. Ducnd sacul cu pine, acesta mai ia cte o bucat, i i restabilete puin cte puin puterile. Al doilea, deja s-a epuizat, i spune: - Cam i plictisitor s mergem, hai s jucm de-a piaa! - De acord. - Scoate-i marfa.Ct cost o franzel de pine? - Un sac de aur. - Da de ce aa de scump? - Scump? Pi, atunci mai plimb-te prin pia, i cumpr mai ieftin. Iese seful companiei din biroul sau si striga in gura mare: - Eu am spus sa nu va vad fumind in timpul orelor de lucru! La care seful iritat primeste raspuns: - Dar cine a spus ca noi lucram? Studenta sustine examenul la Economie.. Subiectul : teoria economica a lui Adam Smith. Profesorul, in varsta, observa ca studenta nu are idee despre teoria economica si dorind, totusi, s-o promoveze o intreba: - Dar care este prenumele lui Smith? Fata se uita in sala - poate vreun coleg ii va sopti, Dar in zadar. - Hai amintiti-va, este atat de simplu! Fara rezultat. Profului I se face mila de studenta si parinteste o intreaba: - Atunci, spune-mi: cum il chema pe primul barbat? Fata rosind si evident rusinata raspunde: - Petrica. 180

Moare bulibasha tziganilor. Inmormantare cu fast, intr-o zi de miercuri. (meciuri de fotbal senzationale, in cupele europene). Preotul (mare microbist), tzine slujba in curtea din fatza vilei, dupa care se formeaza cortegiul spre cimitir. In fatza - popa, dupa el 6 tzigani purtau sicriul pe umeri si pe urma - alaiul cu rudele apropiate si restul multimii. Mai era un sfert de ora pana la inceperea meciului. Popa, in fatza cortegiului, lungea cam tare pasul. Nu se oprea nici la rascruci de drumuri, dupa obicei. Tziganii cu sicriul gafaiau deja cam tare si ii treceau toate apele. La un moment dat, unul dintre ei zice catre preot: - Ho, dom' parinte, stai mai incet, mancatz'ash, ca doar nu l-am furat!.. Doua pirande vorbesc intre ele: - Auzi, fa?.... Ce le-ai facut ieri de mancare? - Macaroane! - Si ce ai pus peste ele? - Capacul ala albastru, vechi! Tiganca: Valeu, tigane!.... E un paianjen pe perete!... Tiganu': Da' ce-ai vrea, fa, sa fie?!?... Un Rembrandt?!?.... Un tip ramane fara bani si-i vine o idee geniala sa faca bani ! Scrie pe usa locuintei sale cu litere mari : SEX In pat : 100$ Pe canapea 50$ Pe podea 25$ . O batranica, trece prin fata locuintei, citeste anuntul , se cauta de bani si intra. Tanarul incepe sa numere: fix 100 $ ! Si Intreaba usor jenat: - In pat , nu i asa ? - Batranica raspunde : Nu fi naiv : De 4 ori pe podea ! Un cuplu de francezi nu are copii. Pana la urma sunt indemnati sa vorbeasca cu un doctor american. Cei doi soti ajung in America , obtin o programare la consultatie. Cum ei nu stiau engleza si nici profesorul franceza nu au alta solutie decat intelegerea prin gesturi. Profesorul le mimeaza ca vrea sa-i vada in "actiune". Un pic jenati, cei doi soti trec la "treaba". Profesorul ramane un moment cu bratele incrucisate si dintr-o data striga: - STOP! Merge la birou si scrie o reteta. Foarte fericiti, cei doi se intorc la Paris , intra in prima farmacie unde intreaba farmacistul: - Aveti Triteoterol? Perplex, farmacistul reflecta putin... Triteoterol. .. Triteoterol. .., nu, nu am asa ceva. - Sunteti sigur, uite reteta primita de la medic. - Ei, dar ati citit aiurea, aici scrie: Try the Other Hole. O pustoaica foarte draguta statea pe o banca, intr-un parc din Italia.Era foarte draguta si toti intorceau capul sa o mai vada.Pe acolo trece si un italian mai batran, care o mangaie pe obraz si zice: - Ahh, Inocenta... La care fata raspunde, indignata: - No! Cincue centa. Michael Jackson pe un vapor de croaziera. La un moment dat se loveste vaporul de o stanca si incepe sa se scufunde... Capitanul: Save yourself!!! Michael Jackson: No! Save the children first!!! 181

Capitanul: Fuck the children!!! Michael Jackson: Do we have time??? Nimic nu e mai jenant ca atunci cand te duci la doctor si receptionista te intreaba care e problema pt care ai venit, intr-o camera plina de pacienti, si cand nu e sigura ca a inteles repeta cu o voce puternica "Crezi sau esti sigur ca ai hemoroizi?" Asadar, un batranel de 86 de ani intra in cabinetul superaglomerat al unui doctor, si receptionera il intampina "Buna ziua, domnule, care e problema care va aduce azi aici?" "Am o problema cu pula", raspunde el. Receptionera, iritata, se ratoieste la el "Nu e frumos sa vorbiti asa intr-o camera plina de oameni" "De ce? M-ati intrebat care e problema si v-am raspuns" "Ati facut oamenii sa se simta jenati", explica receptionista. Ar fi trebuit sa spuneti ca aveti o problema la ureche, si cand erati singur cu medicul i-ati fi explicat problema dumneavoastra" "Atunci nu ar trebui sa puneti intrebari al caror raspuns ar putea pune pe cineva intr-o situatie jenanta", si cu astea batranelul iesi din cabinet. Astepta cateva minute si apoi intra din nou. Receptionista, zambind trufasa si bucuroasa ca l-a invatat o lectie, il pofteste: "Buna ziua, poftiti" "Am o problema cu urechea... " Receptionera da din cap aprobator, zambind victorioasa. "Si care ar fi problema cu urechea dumneavoastra?' "Nu se mai pisa cum trebuie ......." <><><><><><><><><><><> Va doresc o saptamana trasnet! ******************************************** AMINTITI-VA: - Rasul profund aduce lacrimi de fericire! - Daca eu sunt, TU esti, EL este! - Azi sunt Fericit si Armonios! - OMUL devine ceea ce GANDESTE!! - Soare in suflet si in zambet! - Bucura-te de viata ta! D-ale lui Murphy 1. Sexul e ereditar. Dac ai ti n-au fcut-o niciodat, n-ai nicio ans s-o faci. 2. Sexul este unul dintre cele nou motive ale rencarnrii; celelalte opt sunt neinteresante. 3. Virginitatea se vindec uor. 4. Sexul e murdar doar dac-l faci cum trebuie. 5. Toate femeile sunt frumoase, pe ntuneric. 6. Sexul i discrimineaz pe uri i pe timizi. 7. Exist lucruri mai bune ca sexul i lucruri mai proaste ca sexul. Dar nimic identic. 8. nainte de a-i gsi Prinul, trebuie s srui multe broate. 9. Mai bine un brbat n cas dect doi de pe strad. 10. Sexul e ca zpada: nu tii ci centimetri are i ct ine. 11. Femeia nu uit niciodat brbaii pe ar fi putut s-i aib, brbatul pe cele pe care nu le-a putut avea. 12. Un brbat poate fi fericit cu o femeie, numai s n-o iubeasc. 13. Dragostea e chimie, sexul fizic. 14. N-o face niciodat cu unu mai nebun ca tine. 15. Dragostea e o gaur n inim. 16. Iubete-i aproapele, dar s nu afle nimeni! din realitatile vietii....??? "Nimeni nu moare virgin...viata i-o trage fiecaruia cel putin o data!" La intrebarea "Ai facut sex vreodata cu un coleg de servici?" exista un raspuns sincer: "Am intretinut relatii sexuale zilnice cu seful meu direct. El ma f... la cap si pe mine ma durea in c...!" Doi indragosti stau pe iarba intr-un parc, ea delicata si sfioasa, el nerabdator si incordat. 182

Mereu alti si alti indragostiti vin sa se aseaze pe iarba. Incepe sa se insereze,iar vantul adie usor aducand aproape miresme de ierburi parfumate... Ea: Ce mult imi place cum canta greierii! El: Nu sunt greieri, sunt fermoare. A lucra intr-o organizatie mare este ca si cum ai folosi prezervativul in timpul unei partide de sex. Iti da o senzatie de incredere si securitate personala in timp ce esti f...t. Seara, Ion si Maria se pregatesc de culcare. Ion iese afara sa se usureze. Se intoarce peste citeva minute cu pantalonii uzi. Maria il intreaba: - Ploua? - Nu, bate vintul. Scufita Rosie stia drumul de acum catre casa bunicii si a luat-o pe unde trebuie. Sora-sa, Scufita Verde, nu stia drumul si a luat-o peste tot... De ce fetele coboara privirea cind primesc o declaratie de dragoste? - Ca sa verifice daca e adevarat... O femeie modeleaza un barbat din fiu in 20 de ani, in timp ce alta il prosteste in 20 de secunde. Femeia si hainele se aleg la lumina zilei. Curajul la barbati nu e asa de rar cum se crede, dovada cit de multi se insoara. Prostia este infinit mai fascinanta decit inteligenta. Inteligenta are limitele ei, prostia nu. Dragostea e oarba, dar casatoria ii reda vederea. Este clar ca femeile sunt mai destepte decit barbatii. Ginditi-va: cel mai bun prieten al lor sunt diamantele; cel mai bun prieten al barbatilor este ciinele. Sexul este pretul pe care femeile il platesc pentru casnicie. Casnicia este pretul pe care barbatii il platesc pentru sex. O femeie poate sa tina un singur secret: virsta ei. Numai fetele cuminti isi tin un jurnal. Fetele rele n-au timp. Daca vrei ca sotia sa te asculte cind vorbesti, vorbeste cu alta femeie. O sa fie numai ochi si urechi. O fetita vede pe strada un catel care tocmai facea vrute si nevrute cu o catelusa si il intreaba pe tatal sau ce fac. Tatal, jenat, ii raspunde: - Catelusa nu vrea sa se duca acasa si ciinele incearca sa o duca el acasa. - Ahaa... e ca ieri cu mama, noroc ca se tinea bine de chiuveta, altfel postasul o ducea in mod sigur la posta... - Mamico, mi-ai spus, ca ingerii au aripi si pot zbura, da? - Desigur, scumpa mea. - Aseara, cand tu nu erai, am auzit cum tata ii spunea dadacei 'Ingeras'. Ea cand o sa zboare? - Maine dimineata, scumpo, maine dimineata. iganca intarzie. La sosirea ei, tiganul, nervos, o intreaba: - Unde-ai fost, fa? - La servici. - Fa, te rup! Pana la ora asta, la servici?

183

- Taci, omule, c-am luat salariul si am fost la piata, la cumparaturi. - Si ce ai cumparat, fa? - Ete asta am cumparat, zice tiganca si ii arata o lingura de lemn. - Auzi, fa, fir-ai a dracu', noi n-avem bani de-o tuica si tu cump eri mobila de bucatarie? Mama gravida isi intreaba copilul de 5 anisori: - Ce vrei sa iti aduca barza, un fratior sau o surioara? - Mamica, daca nu te doare prea tare pasarica as dori un calut de lemn ... Datorita crizei economice mondiale, Renault a anuntat concedierea a 2000 de angajati; Ford a anuntat concedierea a 3000 de angajati; Opel a anuntat concedierea a 4000 de angajati; Pentru a se alinia acestui trend, Toyota a anuntat scoaterea din priza a 100 de roboti. Duminica dimineata suna telefonul la medicul vet erinar. O doamna doreste sa stie cum sa dea jos cainele de pe cateaua ei. Medicul ii recomanda: - Loviti-i cu un bat! Imediat dupa aceea suna din nou telefonul. Nu a ajutat la nimic metoda recomandata. Atunci vet eri narul: - Turnati o galeata de apa rece peste cele doua animale! Dupa alte 10 minute iarasi suna telefonul: - Nici cu apa nu am obtinut vre-un rezultat. Ce sa mai fac? Doctorul putin iritat: - Spuneti-i cainelui ca e cautat la telefon! - Credeti ca asta ajuta? - Doamna, cu siguranta, la mine a functionat de trei ori in ultima jumatate de ora!... O fetita se uita pe gaura cheii in camera parintilor. La un moment dat exclama: "Si cand te gandesti ca pe mine vor sa ma duca la psihiatru pentru ca-mi sug degetul!" Furnica alerga disperata prin padure... La un moment dat da nas in nas cu leul, regele animalelor: - Ce faci, furnicuto, unde alergi in halul asta? - Pai, cum, marite rege, n-ai auzit? - Nu, ce e? - S-a produs un accident ingrozitor... - Zi odata, ce e?! - Pai, s-au ciocnit elefantul si hipopotamul, rau de tot..... - Bine, si ce treaba ai tu, de ce alergi ca disperata? - Ma duc sa donez sange Un brbat merge la psihiatru: - Doctore, so ia mea e infidel. n fiecare sear merge la barul pescarilor i aga brbai. Chiar mai ru, se culc cu oricine o ntreab! nnebunesc! Ce crezi c ar trebui s fac? Doctorul rspunde: - Relaxeaz-te, respir adnc i ncearc s te calmezi. Acum spune-mi, unde mai precis e barul acesta? Un brbat la volanul unei maini. e noapte, el e foarte obosit dup multe ore de condus. La un moment dat, trage pe dreapta pentru necesarul pui de somn. Nici n-apuc s-aipeasc, c-l trezete unul: - Nu v suprai, avei un ceas? Acesta nervos rspunde: - E 4 jumate! Se bag iar la somn. Dup ceva timp, altul i bate-n geam: - Nu v suprai, avei un ceas? i mai nervos rspunde: - E 5 fr 10! Dup care scrie pe o foaie mare: "NU TIU CT E CEASUL" i o lipete pe maina. Un al treilea se oprete i i bate-n geam. - Tu ce mai vrei m? ntreab oferul enervat la culme. 184

- E 5 i 10! O bruneta, o roscata si o blonda se ratacesc in savana. merg ele ce merg si apare leul fugind spre ele. Bruneta, mai isteata, ia un pumn de pamant, il arunca in ochi leului, asta se intoarce si pleaca. Mai merg ele ce mai merg prin savana si iar vine leul spre ele. Roscata ia repede un pumn de pamant si il arunca leului in ochi, leul se intoarce si pleaca. Iar mai merg ele ce mai merg si iar vine leul in fuga. Bruneta si roscata vad un copac si se suie repede in el. Blonda statea si se uita la leu cum venea spre ea. Bruneta si roscata: - Urca tu repede in copac ca te mananca leul! Blonda: - Da' ce tu, eu i-am dat cu pamant in ochi? O doamna se intoarce din concediu,de la mare,iar sotul o intreaba: -E,cum te-ai diustrat? -Acolo femeile ori impletesc ori fac sex -Si tu ce ai facut? -Pai avand in vedere ca mi-am uitat andrelele..... Un ardelean se trezeste dimineata si cand se uita pe geam vede trei insi care faceau poze. Ardeleanu suparat iese din casa si se duce la ei.. - Pai ce faceti voi aici ma' la mine in ograda? - Masuram bade. - Da ce masurati mai? - Pai pe aici o sa treaca autostrada Transilvania. Ardeleanul sta si se gandeste: - Da o sa treaca multe masini p-acilea? - Pai logic ca o sa treaca. - Aha.. si cam cate? - Ei cate.. sute, mii.. - Si o sa treaca si noaptea? - Pai sigur ca da. - Da crucea mamii lor .. io' sa stau sa le deschid poarta la fiecare? Ce reprezint doi albanezi pe plaj cu cte dou bee n mn? Paza de coast! Dac o mai ine criza economic tot aa, vor mai rmne doar dou bnci: banca de sperm i banca de snge. Cnd vor fuziona, noua banc se va numi The Bloody Fucking Bank Intr-o seara se intorcea Billy Gates de la Microsoft , de la lucru. Mergand catre casa se opreste sa-si vada noua vila in constructie. Fiind neatent si obosit cade intr-un sant unde il viziteaza niste ing eri . Unul din ei se adreseaza lui Billy: - Buna,Bill! Am doua vesti sa-ti dau: una buna iar alta proasta. Cu ce sa incep? - Incepe cu vestea cea buna, raspunse Billy. - Vestea cea buna e ca la noi in cer, pe toate PC-urile ne-am pus Windows Vista! - Foarte bine ! Dar care e vestea cea rea ? - Vestea cea rea este ca avem un bug si te luam cu noi in ceruri sa o rezolvi... O femeie foarte seductoare intr ntr-un bar, se duce la toalet, iar cnd vine, se duce direct la barman i ncepe s-l mngie tandru pe barba stufoas: "Tu eti eful?", ntreab ea, mngindu-i faa cu ambele mini. "Nu, nu sunt eu", i raspunde el. "Po i s-l chemi pentru mine; vreau neaprat s vorbesc cu el?", spuse ea plimbndu-i minile prin faa i prul lui. "M tem c nu", rspunse barmanul vizibil excitat, "Pot s te ajut eu?". "Da", spuse ea, bgndu-i dou degete n gur i lsndu-l s i le sug, "Spune-i c nu e nici hrtie igienic i nici spun la toaleta 185

femeilor" Doi bebelui la cre: - Tu ce eti, biat sau fat? - Biat. - Dar de unde tii? - Dac iese infirmiera i art. Iese infirmiera, la care acesta i ridic pturica: - Uite, am osetue albastre. In avion, dupa ce s-au oprit motoarele la 10.000 de metri altitudine: - Stimati pasag eri , va rugam sa ramaneti pe locurile dumneavaostra, pentru a usura la sol munca de identificare... Multumim. O familie de tin eri merge in vizita la niste prieteni mai in varsta. Se aseaza la masa sa manance, iar batranul ii spune sotiei: - Luceafarul meu, adu felul intai. Dupa ce il termina, batranul zice: - Frumoasa mea, adu si felul doi. La final batranul se adreseaza dragastos sotiei: - Iubirea mea, adu desertul. Dupa-masa, femeile merg la bucatarie, iar barbatii raman singuri. Tanarul socat si impresionat il intreaba pe batran: - Cum de reusesti dupa atatia ani sa-i mai spui cuvinte asa frumoase? - Sa-mi bag picioarele daca mai mi-aduc aminte cum o cheama! Un tanar isi prezinta logodnica la parinti. La masa, tipei ii vine sa faca part. Dupa cateva secunde se simte un miros... Socrul mare spune: -Labus...! Fericita fata ca viitorul socru a dat vina pe cainele de sub scaunul ei, ii vine inima la loc. Peste cateva minute mai trage una si tatal baiatului spune mai nervos: -Labuuus, ai grija... Absolvita de griji, fata mai trage una, la care vine replica: -Labus! Pleaca de acolo ca se caca pe tine! Niste moldoveni la jocurile olimpice. Proba de caiac-canoe. Astia asezati aproape de garla. Trece echipajul de pe locul 1, moment in care moldovenii incep sa strige : Mu*e ba!! Chizda matii!! etc.. Nici un raspuns. Trece echipajul de pe locul 2.Moldovenii iar: Sa va fu`tim ma!! Mu*e!! Etc..nici un raspuns. Trece echipajul de pe locul 3.Moldovenii striga: Mu*e ma! Chizda matii!! Echipajul de pe locul 3 riposteaza: - Ba a matii ba!! La care moldovenii exclama extaziati: Astia sunt!!! HAI ROMANIA !!! Sotia isi intreaba sotul: - Dragule, ce-ti place mai mult la mine: trupul meu perfect, sau fetisoara mea? Sotul raspunde: - Simtul umorului! Mamico, mamico, am vazut cocosul pe gaina de zece ori azi dimineata! - Du-te si spune-i lui taticu, el o sa inteleaga...... - Taticule, mi-a zis mamica sa iti spun ca am vazut cocosul pe gaina de zece ori azi dimineata! - De zece ori cu aceeasi gaina, dragul meu? - Nu! - Atunci du-te si spune-i lui mamica, ea o sa inteleaga.. Un barbat intra intr-un magazin vanzatoarea il intreaba: -Ce doriti? 186

-Nu va suparati, as vrea o cutie de vopsea verde, cea mai buna pe care o aveti. -Cum sa ma supar? platiti si va dau, nici o problema. Plateste omul, isi primeste vopseaua, apoi spune: -Nu va suparati, as vrea si pensula pentru vopsit, cea mai fina pe care o aveti. -Cum sa ma supar? platiti si va dau, nici o problema. Plateste omul, isi primeste pensula, apoi: -Nu va suparati, as vrea sa-mi vopsiti p**a in verde. -Cum sa ma supar? platiti si va vopsesc, nici o problema. Plateste omul, vanzatoarea i-o vopseste in verde, apoi el da sa plece vanzatoarea striga dupa el: -Nu va suparati, de ce ati vrut sa va vopsesc p**a in verde? -Pai... deseara am nunta si viitoarea mea sotie spune ca n-a vazut p**a in viata ei. Sa vedeti ce-i fac daca ma-ntreaba de ce-i verde!!! Adam si Eva sunt izgoniti din rai. La plecare, ei intreaba: -Doamne, cine va spala vasele? Dumnezeu le spune : -Va voi pune la o incercare. Va veti sui intr-un copac si voi da drumul la o pisica salbateca sa va chinuie. Cine va vorbi primul, acela va spala vasele toata viata. Zis si facut. Vine pisica si se urca pana la Eva, o zgaraie pe picioare, o musca, Eva, nici un cuvant. Trece pisica la Adam. Il zgaraie pe picioare, il musca, se ridica mai sus si observa intre picioare doi motocei. Pisica incepe sa se joace cu ei si la un moment dat, observa ca un soricel ce era ca mort, incepe sa se miste si sa creasca. Si-a luat atunci pozitia de asalt, dar cand sa sara, Eva a urlat: - Zat! fir-ai a dracului ! De atunci a ramas lege: femeia spala vasele. Un tip st la coad la cas, cnd deodat, observ c o blondin super sexy, i ea la coad, ceva mai n spate, l salut cu un fluturat de mn i-i zmbete prietenos Tipului nu-i vine sa creada ca o tipa atit de bine il cunoaste si, asa ca o intreaba: - Scuzati, ne cunoastem cumva? - Nu sunt chiar sigura, dar cred ca sinteti tatal unuia din copiii mei, raspunde frumusetea. Tipul isi aduce aminte de singura data cind si-a inselat sotia. - Dumnezeule, deci esti dansatoarea de striptease cu care am petrecut in seara dinaintea nuntii pe masa de ping-pong, de fata cu toti baietii in timp ce colega ta ma biciuia cu telina uda? - Nu, raspunde tipa rece, sunt profesoara de romana a fiului dumneavoastra. Scrisoarea a III-a Bis... Iat , vine-un Jeep pe strad, cu un girofar pe el, Baiazid sttea n dreapta i rosti ctre ofer: "Sper c Mircea s ajung, s nu-ntrzie din nou. Ia, vezi, dac-a tras maina, lng gura de metrou..". "- N-a venit, Mria Ta, zise el privind n jur..." "- i mi-a zis c fix la 12 ne vedem lng Carrefour". Ateptnd vreo 5 minute, i pierdu orice rbdare, i trimite bodiguarzii s se uite prin parcare. La un semn (curba la dreapta), se oprete un X5 i din el coboar Mircea, n bermube i opinci. Printre turci porni agale, i privindu-i cu nesa, Le-art un "Sony Vaio", care-l ine la subbra. Agitat, la el n Jeep, i-mbrcat tot n civil, Baiazid nu mai rezist i l sun pe mobil: 187

"-Tu eti Mircea?"..."- Da-mprate, am uitat s i dau bip, Dar am stat mult la Rovine, era coad la Agip. Nici n-am nimerit din prima, c nu vin aici prea des, i-am luat-o pe centur, ndrumat de GPS. Acum am parcat maina. Unde esti?, c vin la tine..." "- Sunt la mine n main i te vd, te-ndrepi spre mine". De ndat ajunse Mircea, se urc la turc n jeep. i-ncepu s i explice c nu vrea, cu nici un chip S i strng ntreaga oaste la Rovine n cmpii, i s lupte pn' la moarte cu ai turcului spahii. "- Baiazide, tii c-i criz, i-acum viaa-i foarte grea, M gndeam c s ne batem,... dar la "Heroes" n reea. Sau n loc s cucereti, cu armate-al meu popor, Nu ai vrea , dac ai wireless , s jucam "conQUIZtador"? "-Cum ...cnd turcii-mi sunt n vam i-am venit din Istambul, Tu nu vrei ca s ne batem, c nu i se pare "cool"? Eu nu-s disperat ca tine s stau nopti ntregi pe net, Eu traiesc n realitate, i nu e nici un secret, C am fost n multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz..." "- Pi, eu sunt online tot timpul, nu puteai s dai un "buzz"??" "-Mircea!!! Vin c-o-ntreag oaste, iar tu faci mito de noi.., Mine sunt aici cu turcii i-i declar de-acum rzboi". "- Cum vrei tu, mrite rege, eu speram s m-nelegi, Cci de-ajungem la cuite, voi nu mai plecai ntregi. N-a vrea s pun pe "YouTube", cu-ai ti mori, videoclipuri, Nici ca Dunrea s-nnece spumegnd a tale jeep-uri. Dar, de asta i-e dorina, mine ne vedem la lupt, i-i promit c pleci d-aici cel puin c-o mn rupt . i zicnd acestea Mircea, l ls pe Baiazid. i trntindu-i portiera el plec la pas grbit. Cnd ajunse la main, gsi-n geam, pe-un bilet scris: "Scuze.V-am blocat o roat, c-ai parcat pe "interzis"..." i d Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri, Ca s-i strng to i otenii i s i ndese-n "Jeep"-uri. Demarnd n mare tromb, se-ndreptar spre Rovine, Dar aici gsir turcii, toi cu pantalonii-n vine. Toi vitndu-se de moarte, ghemuii prin iarba scurt Rezemai de cte-un ciot, i inndu-se de burt . "- Baiazid , hai s ne batem...!! , Unde eti, de ce nu vii?" "- Mi-am scos n ora o tenii, i i-am dus la KFC. i-am mncat cu poft-asear, tot ce ni s-a pus pe mas..." Raspunse-ncordat sultanul, dintr-o tuf mai retras. "- N-am tiut c la "fast-foud"-uri nu e bine s mnnci, Mai ales n Romnia, fiindc riti s pleci pe "brnci"... Nu mai vreau ca s ne batem, iart-m, a fost o fars. D-ne nite "triferment" i-o s facem cale-ntoars"... i aa a scpat Mircea de o lupt la Rovine. Deci, se vede, pn-la urm, c "fast-food"-ul face bine. Asta-i tot...Dar fii voi siguri c "Istoria" o s zic: "Turcii l-au vazut pe Mircea i-au fcut pe ei de fric"... Pentru a mari productivitatea si angajamentul salariatilor intr-o atmosfera destinsa, americanii, japonezii si romanii isi doteaza fabricile cu ceasuri inteligente, cu cuc. America Ora 8: Cucu-cucu, bine-ati venit la lucru ! Ora 12: Cucu-cucu, pauza de lucru ! 188

Ora 17: Cucu-cucu, s-a terminat lucrul! Japonia Ora 8: Cucu- cucu, deja sunteti la lucru? Ora 12: Cucu- cucu, continuati lucrul ! Ora 17: Cucu- cucu, s-a terminat lucrul ! Ora 20: Cucu- cucu, plecati va rog de la lucru ! Romania: Ora 8: Cucu- cucu, a venit careva la lucru? Ora 12: Cucu- cucu, a inceput cineva lucrul? Ora 16: Cucu- cucu mai e cineva la lucru? Balada lui Jiji Draga mea familie, dragelor mioare, Rog scuzai-mi scrisul, c e cam rcoare i-mi tremur mna sufletul din mine N-am nici mas, scaun v scriu stnd pe vine. Pac-pac, cum vedei zdrenele mi-au tras-o! Simt c-s mic i negru, din Burkina Faso; Vd, de dup gratii, cum apune Soare, Rzboinicul Luminii, ncet, dar sigur, moare. Stau ca mieluel n celul strmt, Suprat s Doamne, un coleg mi cnt; i v scriu cu dor, versuri ce-s de jale, Plng ca Paraziii lacrimi i fecale. Plng, c nu e drept mare grozvie Nu-neleg de ce mi se-ntmpl mie? Hahalere care m-au nctuat, Toate tiu prea bine c-au fcut un blat. Apelez la veri, surori i cumnai, Tot neamu` Becali, oi i avocai Facei ce ` face, c-i pe banii mei; Scoatei-m afar dintre derbedei! Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat, C pe pro tii ia nu i-am sechestrat! Papagalii dracu` ho i de meserie; Ei n libertate io fac pucrie! Pn-o fi s ies, v scriu n rva, S-mi aducei slan, ceap i un ca, C-tia bag-n mine ceai i marmelad i nu vreau stamina ca n jos s-mi cad. Rog s mi aducei i-un televizor, C-s stul de table i privit n gol; La barbut s AS, i-am fcut pe toi Chiar de-am n celul cei mai trei din hoi! Mai am o problem, care m cam doare, i vorba de cele zece dragi mioare S le-avei de grij, nu uitai de ele, C-altfel ies de-acilea i dai de belele. 189

Mergei i la Athos, facei rugciune, Zdrenele cu Dracu, Dumnezeu cu mine. Pac-pac, asta-i tot, v salut Jiji; Om cu steaua-n frunte i n fruntea ligii! Diverse Daca e verde si se agita, e biologie. Daca miroase urat, e chimie. Daca nu functioneaza, e fizica. Daca e de neinteles, e matematica. Daca nu are sens, e ori economie, ori psihologie. Intrebare: Care este diferenta intre a te masturba si a face sex? Raspuns: In principiu nici una, dar daca faci sex mai cunosti lume... Logica e totul: Bea Suc de portocale! Pentru ca sucul de portocale inseamna sanatate Sanatate inseamna Sport! Sport inseamna viata ! Viata inseamna Bani! Bani inseamna Femei! Femei inseamna Sex! Sex inseamna S.I.D.A ! S.I.D.A inseamna Moarte ! Nu mai bea SUC DE PORTOCALE ! Vrei sa mori? Mai bine bea O BERE! Diferenta intre o femeie si o gaina: - Gaina... sta linistita pe oua... La Radio Erevan , un ascultator intreaba: - Daca dragostea este vinul vietii, atunci ce este casatoria ? Radio Erevan raspunde: - Mahmureala de a doua zi dimineata ! Ce este femeia? Un animal care traieste pe langa casa omului si se hraneste cu zilele lui..... Cum sa-i pui pe candidati in posturile potrivite: Luati candidatii pe care vreti sa-i plasati si puneti-i intr-o camera in care se afla o masa si doua scaune. Lasati-i singuri doua ore, fara sa le dati nici o instructiune. Intoarceti-va dupa ce s-a scurs timpul, sa vedeti ce fac. - daca au demontat masa, puneti-i la departamentul Inginerie - daca numara mucurile de tigari din scrumiera, trimiteti-i la Financiar - daca tipa si dau din maini, sunt buni la Productie - daca vorbesc cu scaunele, un loc potrivit pentru ei ar fi la Personal - daca nici macar nu ridica privirea cand intrati in camera, plasati-i la Serviciul Securitate - daca incearca sa va spuna ca situatia nu este atat de proasta pe cat pare, trimiteti-i la marketing - daca au plecat devreme, puneti-i la Vanzari - daca dorm, au stofa de manageri. Horoscopul pe luna urmatoare : Sanatate: astrele iti surad. Bani: astrele iti surad si mai tare. Dragoste: astrele deja se caca pe ele de ras. 190

- Cum poti face fericit un barbat n pat? - Mutand televizorul in dormitor. - Care este deosebirea dintre un elvetian bogat si unul sarac? - Cel sarac isi conduce singur Mercedesul. O tigara scurteaza viata cu 2 minute. O sticla de bere scurteaza viata cu 4 minute. Dar o zi de munca scurteaza viata cu 8 ore !!! Definitia fidelitatii: lipsa ocaziilor favorabile. Dumnezeu a facut lumea, a vazut ca este buna si s-a odihnit. Dumnezeu a facut barbatul. A vazut ca era un lucru bun si s-a odihnit. Dumnezeu a facut femeia....De atunci nimeni nu mai are odihna. Diferenta dintre erotism si perversiune: - erotism este sa mangai femeia cu o pana; - perversiune este s-o mangai cu toata gaina. De curand, s-a constatat stiintific ca berea contine hormoni feminini. Demonstratia cercetatorilor care au lucrat la acest proiect a fost urmatoarea: 1. Am inceput sa ne ingrasam vizibil; 2. Vorbeam prea mult fara sa spunem nimic; 3.. Am intampinat dificultati in a conduce corect; 4. Ne era imposibil sa efectuam chiar cel mai simplu rationament; 5. Refuzam cu incapatanare sa recunoastem ca nu avem dreptate, chiar daca era evident; 6. Ca sa fie complet, mergeam la toaleta la fiecare 5 minute, si, in plus, impreuna! O ZI BUNA !!!! CAPITALISM CU DOU VACI CAPITALISM TRADITIONAL: Ai doua vaci. Vinzi una si cumperi un taur. Cireada se inmulteste iar economia prospera. Le vinzi si iesi la pensie cu castigul. COMPANIE AMERICANA: Ai doua vaci. Vinzi una si o fortezi pe cealalta sa produca lapte cit pentru patru. Esti surprins cand vaca moare. COMPANIE FRANCEZA: Ai doua vaci. Faci greva pentru ca doresti sa ai trei vaci. COMPANIE JAPONEZA: Ai doua vaci. Le reproiectezi astfel incat sa fie de zece ori mai mici decat o vaca obisnuita si sa produca de douazeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, si le promovezi la scara globala. COMPANIE GERMANA: Ai doua vaci. Le reproiectezi astfel incat sa traiasca 100 de ani, sa manance o data pe luna si sa se mulga singure. COMPANIE BRITANICA: Ai doua vaci. Amandoua sunt nebune. COMPANIE ITALIANA: Ai doua vaci, dar nu stii unde sunt. Pleci in pauza de pranz. COMPANIE RUSEASCA: Ai doua vaci. Le numeri si afli ca ai 5 vaci. Le numeri din nou si afli ca ai 42 de vaci. Le numeri din nou si afli ca ai 12 vaci. Te opresti din numarat vaci si deschizi alta sticla de vodca. COMPANIE ELVETIANA: Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ti apartine. Facturezi celorlalti cheltuieli de depozitare. COMPANIE INDIANA: Ai doua vaci. Te inchini la ele. COMPANIE CHINEZA: Ai doua vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari somaj zero, productivitate bovina inalta si arestezi reporterul care a publicat cifrele. COMPANIE ROMANEASCA: Ai 6 vaci, costuri cat de 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment si dai vina pe bou. ASOCIATIE FAMILIALA PRAHOVEANA: N-ai nici-o vaca. Contractezi doua cu statul si faci vila cu fonduri U.E. pe care o declari staul. Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizata calamitata. O iei de la capat. Ceilalti se uita ca vitelu la poarta noua a vilei 191

tale. Pluralul de la gong: e goange ! Alinuta la scoala: - Unde se gaseste cel mai mult zahar din lume, Alinuta? intreba - Pai...,in Zahara. - Bine Alinuta, da acolo e praf. - Da' ce, am zis ca-i cubic? ...

invatatoarea.

Culmea manelistilor : sa conduci o masina fara numar...fara numar ...fara numar... Un tip se trezeste in ambulanta: - U... u... unde ma duceti! - La morga! - Pai nu am... murit! - Pai.... nu am ajuns! De ce atunci cand cineva vorbeste cu Dumnezeu, aceasta se numeste 'rugaciune', dar cand Dumnezeu vorbeste cu cineva se numeste 'schizofrenie'? Chelner, ce vin ne recomanzi astazi la aniversarea casatoriei? - Depinde d-le, vreti sa sarbatoriti sau vreti sa uitati... Chelnerul catre o doamna: - Ati observat ca sotul d-stra a cazut sub masa? - Te inseli draga, sotul meu tocmai acum a intrat pe usa . - Tata, am doua vesti: una buna si una proasta. - Zi-o pe aia proasta. - Aseara am fost la un bal de homosexuali. - Si aia buna? - M-au ales regina balului! Un betiv povesteste: - Si cum ziceam, am ajuns aseara acasa, ma dezbrac, intru in baie si deodata aud: Atentie, se inchid usile! Urmeaza statia Timpuri Noi cu peronul pe partea dreapta.' Sotia, nervoasa, ii deschide usa sotului, care traznea de la o posta a alcool: - Presupun, urla ea, ca ai un motiv foarte serios sa vii acasa la 6 dimineata! - Da, am, raspunde sotul, micul dejun! Un tip beat mort intra intr-un bar, si dupa ce se izbeste de cativa clienti in drum spre tejghea, se opreste in fata unei perechi si ragaie. Sotul, indignat, zbiara la el: - Cum indraznesti sa ragai inaintea sotiei mele?! - Vai, imi cer scuze, raspunde betivul. N-am stiut ca era randul dumneaei. Un pusti intra in farmacie si intreaba: - Aveti prezervative? - In primul rand, ii raspunde farmacista enervata, prezervativele nu sunt pentru copii si in al doilea rand sa-i spui tatalui tau sa vina singur sa si le cumpere pentru ca sunt de diferite marimi! La care pustiul raspunde: - In primul rand prezervativele nu sunt pentru copii, ci sunt impotriva copiilor, iar in al doilea rand nu o sa-i spun nimic lui tata pentru ca sunt pentru mama, care pleaca in delegatie si nu are cum sa stie marimea...inca 192

Duminica dimineata m-am trezit devreme, m-am imbracat in liniste, mi-am pregatit un pachet cu mancare pentru pranz, am luat cainele, am mers apoi tiptil pana in garaj si am atasat barca la Jeep si am pornit la drum. Spre disperarea mea, la iesire din garaj am observat ca afara era o vijelie de nedescris, ploaie amestecata cu fulgi de zapada, vantul sufla cu peste 100 km/h. Am revenit cu masina in garaj si am pornit radioul. La stiri se anunta ca vremea se va inrautati in continuu. M-am intors in casa. M-am dezbracat inapoi in liniste si m-am strecurat in pat langa sotia mea soptindu-i la ureche: - E o vreme ingrozitoare afara. Ea a raspuns somnoroasa : - Iti vine sa crezi ca idiotul de barbata-miu e la pescuit pe furtuna asta? - Mama, zice Bula, m-am hotarat sa ma insor, dar nu stiu ce sa fac: daca ma insor cu o femeie frumoasa, n-am sa fiu linistit, daca ma insor cu o femeie urata n-am sa fiu multumit. - Mai Bula ii zice maica-sa, tu ce ai prefera: sa mananci un rahat de unul singur sau sa mananci un tort cu prietenii? Se intilnesc reprezentantii fabricilor de bere Becks, Heineken, Carlsberg si Guiness. Fiecare comanda o bere. Cel de la Becks o bere Becks, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg, iar cel de la Guiness, spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola. Cei trei intreaba nedumeriti: - Tu nu bei bere? - Pai daca voi NU beti bere, atunci nici eu! Doi oameni merg intr-o excursie.Sotia se uita pe fereastra si ii spune sotului: - Draga uite o caprioara pe fereastra. - Draga aceea nu este o caprioara, este o vaca si tu nu te uiti pe fereastra, te uiti in oglinda. Cafea de criz Se ia o boab de cafea, se leag cu o a, i se scufund de 2-3 ori n ceaca cu ap fierbinte. La fiecare 3 cafele se schimb aa... MAXIME DE LA BIROU! Legea lui Slous: Dac ndeplineti o sarcin prea bine, vei rmne cu ea pe cap.. Legea lui Franko privind locul de munc: Dac-i place ceea ce faci, probabil c faci ceea ce nu trebuie. Prima capcan a geniului: Nici un ef nu va pstra un subaltern care are dreptate tot timpul.. Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu ct angajaii au mai puin de lucru, cu att vor lucra mai ncet.. Maxima biroului: Telefonul nu sun niciodat cnd nu ai nimic de facut. Legea lui Otto: ntotdeauna faci ceva lipsit de importan cnd eful trece pe la biroul tau. Legea lui Chapman: Dac nu po i s-i termini treaba n primele 24 de ore, lucreaz noaptea. Regula lui Harry: Cnd nu tii ce s faci, mergi grbit i ia-i o min ngrijorat . Concluzia coridorului: Po i s te duci oriunde dac ai o min serioas i duci cu tine un dosar. Doctore, sotia mea si-a pierdut vocea, ce sa ma fac ? Incearca sa vii acasa la trei dimineata si putin baut ! Bancul zilei. Doi contabili, care mergeau mpreun spre cas, au vzut un ccat pe trotuar. - Dac l mnnci, i dau un milion, zice primul. Se apleac contabilul, ia ccatul i-l mnnc. Mai fac ei civa pai i mai vd un ccat. - Dac l mnnci i tu, i dau tot un milion, zice al doilea. Primul ia ccatul i-l mnnc. Pn s ajung acas, au mncat fiecare cte 10 ccai. La desprire, primul contabil zice: 193

- Am mncat fiecare atta ccat i avem amndoi aceiai bani pe care i aveam la nceput. La ce ne-a folosit? La care al doilea contabil: - Am avut un rulaj de 20 de milioane!

Mi-am sunat eful n dimineata asta sa-i spun ca azi raman acas, c nu m simt bine . - Ce s-a ntamplat? ntreaba el. - Am o criza de glaucom anal, raspund eu cu o voce stins . - Da' ce naiba e glaucomul anal? - Nu-mi vd fundu' venind la munc azi... Lupta interioara (cu sine) Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa: Exista in fiecare dintre noi doi lupi. Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul.. Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea. Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba: ''Bunicule si care lup castiga?'' La care batranul ii raspunde simplu: 'Cel pe care il hranesti' Realizezi c trieti n 2009 fiindc... 1. tastezi numrul PIN, fr s vrei, la cuptorul cu microunde. 2. de ani de zile nu ai mai jucat solitaire cu cri reale 3. ai o lista cu 15 numere de telefon ca s i suni familia format din 3 persoane 4. trimiti un mail colegului care st lng tine 5. ai pierdut contactul cu prietenii fiindc nu ai adresele lor de e-mail 6. te intorci dupa o zi lung de lucru acas i rspunzi la telefon cu numele firmei 7. formezi 0 la telefon ca s primeti informaii 8. eti de 4 ani la locul tau de munc, dar pentru 3 firme diferite 10. toate reclamele de la TV arat i o adres de web 11. intri n panic atunci cnd realizezi c ai plecat de acas fr mobil i te ntorci din drum ca s-l iei 12. te trezeti de diminea i deschizi outlook-ul, messengerul sau yahoo nainte s bei cafeaua 13. nclini capul, ca s zmbeti 14. citesti textul sta i rnjeti 15. mai ru, tii deja c vei trimite e-mailul acesta mai departe 16. esti prea ocupat() ca s i dai seama c din lista lipsete punctul 9 194

17. te mai uii odat pe lista, ca s vezi dac intr-adevar punctul 9 lipsete . i acum rzi. Hai, trimite mai departe . aa e, nu? Apropo: Un om de tiin sud-american a descoperit, dup cercetari ndelungate i complicate, c persoanele care nu sunt sexual active i citesc e-mail-urile cu mna pe mouse. Acum nu mai are sens s iei mna de pe mouse, e prea trziu BANC DE CRIZA: Doi patroni stau la o bere i vorbesc d-ale lor. - M, zice unul, ie cum i merge? - Prost tare, zice-al doilea, da' ie? - B, prost, prost, e criminal situaia! - Frate, da' tu mai dai salarii la angajai? - Nuuu! de vreo trei luni.Da' tu le mai dai? - Nici vorb, de prin octombrie; da' ai ti mai vin la munc ? - B, m-am mirat i eu da' vin n fiecare diminea, semneaz condica, muncesc. Dar ai tai? - i-ai mei vin, m, la treab! Stau ei i se gndesc i dup cteva minute, unul dintre ei zice: - M, ce-ar fi s le punem la ia o tax la intrare?! Vine limuzina papal s-l ia pe Papa de la aeroport. oferul ia bagajele, le bag n portbagaj. Dar Papa atepta i nu se urca.... - Sanctitatea Voastr, v rog s poftii. - tii fiule, pe mine nu m las niciodat nimeni s conduc maina...Las- m de data asta tu, te rog. - Sanctitatea Voastr, e imposibil. Mi-a pierde slujba. - Te rog, i s tii c sunt extrem de generos... oferul pn la urm cedeaz. Papa la volan... Talp... 120 Km la ora... oferul: - Sanctitatea Voastr, v rog, puin mai uor, c ne prinde poliia. Papa, nimic, bag tare: 160 Km/h. n spate, maina poliiei, ding-dong, ding-dong. Papa oprete i las geamul n jos. Vine poliaiul, salut, gur cascat... Se ntoarce la maina de poliie. Ia staia. - Sunt 1435. D-mi-l pe efu... - Care-i treaba, b? - efu', nu tiu ce s fac. Am prins pe cineva cu 160 la ora. - Arde-l. - Nu cred c pot, e tare. - Cine e b, primaru? - Nuu, mai important. - Un guvernator, senator ceva? - efu', e mai tare! - Cine b? - Cred c-i Dumenzeu, c Papa-i conduce maina!

n avion, pilotul ctre copilot: - Motorul din dreapta merge? - Mergeeee! - sosi rspunsul prompt. - Motorul stnga merge? - Merge i mai bine, tocmai ne depete! La facultatea de biologie, examen despre miriapode. Profesorul examinator are un insectar n care sunt doar pri din insecte: un picioru, o aripioar, o anten, etc. Studentul e rugat s recunoasc specia. Dupa trei ncercri nereuite, profesorul l anun c are nota 2, i c-l ateapt la toamn. Pleac studentul suprat ns cnd s ias pe u , profesorul l strig: - Hei, care e numele tau? La care studentul bgnd un picior pe u :- Ghici! Un cunoscut senator a fost supus unei intervenii chirurgicale urgente. I s-a expediat o 195

telegram cu urmatorul text: "Senatul, adunat n plen, v ureaz o ct mai grabnic nsntoire, cu 178 voturi pentru, 173 contra i 5 abineri".. - Nu v suparati, domnule, caut gara. - Nu m supar. Cautai-o! Dnd s coboare i ultima treapt a modulului lunar, Neil Armstrong vede imprimate-n praful selanar nite urme ciudate. De opinci, parc. Ingandurat, se departeaz niel de modul i d s se apropie de un crater. Din crater apare un tip ciudat: cu plriua mic i neagr i chimir. Creatura ntinde hotrt mna ctre Armstrong: - Salut, io mi-s Ion! Astronautul, siderat, l ntreab: - i, de unde eti tu?- Api, din Sibiu , dar... - i cu ce ai venit aici? - continu americanul. - Cu brnza. Un tnr ziarist i ia un interviu unui clu: - Domnule, nu v este greu... cu meseria aceasta ? - Ce vrei? Toata lumea trebuie s triasc!.. Managerul: - De unde eti? Angajatul: - Din Canada ! Managerul: - i de ce ai emigrat n SUA? Angajatul: - Pentru c n Canada sunt numai jucatori de hochei i curve! Managerul: - A, da? i soia mea e canadianc! Angajatul: - Da... i la ce echip joac?

La un interviu pt angajare: - Ci ani ai stat la ultimul loc de munc? - Aproape 20. - i de ce ai plecat? - M-au graiat... - Ce fac petii cnd sunt muli? - Bancuri... Atat de muli bani am strns pentru zile negre, nct le atept cu nerbdare! - Fi-fi-fii bun, u-u-unde se afl --coala de-de-de bl-bl-blbii? - La ce v mai trebuie? Observ c v blbii foarte bine! - Chelner, pe friptura mea danseaz o musc! - Pentru banii atia ce vroiai?! Un numr de balet?!... - Chelner, n ciorba mea se zbat dou mute! La care chelnerul: - La preul sta ce vroiai?... O lupt de tauri?... Un lucrtor - efului: - Dac nu-mi adugai 100$ la salariu, o s le spun tuturor c mi-ai adugat 200$. Ce face o broasc la biblioteca? Sta n u. De ci muncitori ai nevoie s construieti un Trabant? De doi: unul decupeaz carton, cellalt lipete! 196

- Ce faci, domule! M-ai calcat i mi-ai strivit bttura. - i ineai mult la ea? Anun la mica publicitate: - Caut un sponsor pentru publicarea crii "Cum am devenit miliardar". Un proprietar de Trabant n magazinul de piese auto zice vnztorului:- Pentru Trabantul meu, a dori dou tergtoare de parbriz! - Este n ordine. Mi se pare c e un schimb cinstit!... Un copil l intreab pe tat-su: - De ce sunt ro iile astea aa de galbene? - Pentru c sunt nc verzi... Clientul l ntreab pe vnztor: - Prjiturile sunt proaspete? - Nu prea, au ceva timp... - Dar bomboanele? - Mai bine cumprai prjituri! REMEDII CASNICE 1. Dac v necai cu un cub de gheata, nu intrai n panic. Pur i simplu turnai ap clocotit pe gat i problema se va rezolva instantaneu. 2. Suntei nendemnatic i v tiai frecvent atunci cnd tocai legume? Pur i simplu rugai pe altcineva s in legumele atunci cnd le tiai. 3. Scandalurile cu soia referioare la scaunul ridicat de la toalet pot fi evitate prin folosirea chiuvetei. 4. Pentru hipertensivi: pentru reducerea tensiunii, v putei t ia i sngera pentru cteva minute. NU uitati s folosii un timer. 5. Dac avei o tuse urt, folosii doze mari de laxative. Astfel, v va fi fric s tuii! Uniunea European vrea s amendeze Romnia pentru cruzimea cu care taie porcii de Crciun. Pentru a rezolva problema, geneticienii romni au inventat porcul EMO, care se taie singur. Niste gndaci jucau fotbal ntr-o can. Deodata, unul zice : Data viitoare jucm n cup! Dou doamne mai n vrst discutau despre balul ce urma s se desfoare la clubul pensionarilor. Una dintre doamne i spune celeilalte: - Trebuie s purtm ceva care s se asorteze cu prul soilor no tri, aa c eu m voi mbrca n negru! - Doamne, Dumnezeule, atunci eu cred c-ar trebui s stau acas! Un bieel l ntreab pe tatl su: Tat, de la cine am luat eu inteligena asta? De la tine sau de la mama? Dezamgit, tatl rspunde: Biete, probabil, de la maic-ta. Eu nc o mai am pe a mea! ntr-o diminea, pentru ca s fac ceva diferit, soia ia barca de pescuit a soului i iese pe lac s citeasc o carte. Pe cnd citea ea mai bine apare o santinel:! - Bun ziua doamn, mi putei spune ce facei aici? ntreaba patrula. Bun, rspunde ea, Citesc o carte! - V aflai ntr-o zona n care pescuitul este interzis!, o informeaz brbatul. - Bine domnule, dar eu nu pescuiesc, eu citesc! !- Da, dar avei toate sculele necesare i putei ncepe oricnd! Va trebui s v duc la secie! - Bine, dar s tii c v voi acuza de hruire sexual! spune femeia. - Dar nici nu m-am atins de dumneavoastr! rspunde mirat brbatul. 197

- Da, dar avei toate sculele necesare i putei ncepe oricnd! FEMEI: NU UITAI! Brbaii sunt precum ciocolata... dulci, mbietori, i au de obicei ca int direct oldurile voastre. Paulic i firma de rahat Dac ar fi tiut ce-l ateapt, eful l-ar fi ascultat pe Paulic i i-ar fi acordat acea mrire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi i prpdii, mcar s-i scoat banii dai pe transportul n comun i, poate, i ceva din factura de mobil necompensat . Paulic avea prea mult bun sim s-i spun efului s fac bine i s-i sune personal pe acei furnizori din cteva simple motive: 1) Nu-i cad coaiele; 2) Cuvntul lui are mai mult greutate; 3) Paulic era prea gras i cu craci prea strmbi ca s fie secretar, fie i a efului, aflat la vrsta temerilor i ndoielilor, drept pt care ar fi regulat i-o pisic, numai s-i reconfirme ndoielnica virilitate; 4) eful avea minute nelimitate, Paulic vorbea pe banii lui (puini). L-am auzit de multe ori pe Paulic spunnd cu nduf c lucrm ntr-o firm de ccat. i c merita s ne pim pe ea i s ne crm n lumea larg. Dar n-aveam cum s-mi nchipui nici n cele mai negre vise c refulrile panicului Paulic aveau s se adevereasc mai ceva ca abstraciunile lui Nostradamus. i se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluvian, numa' bun s stai acas, cu plapuman cap, necum s vii la "scrbici". Un fum alb-gros, o duhoare ptrunztoare ptrunsese n tot sediul, n toate ungherele, n toi porii. Nu att frica de incendiu ne-a precipitat pe toi afar, n ploaie,ci mirosul acela lugubru, care prea c ne exfoliaz esofagul i plmnii. "Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?" "De unde, miroase a obolan mort, cred c s-o fi prins unul n fire i asta i-a fost!", ne ddeam noi cu parerea. Evident c nimeni n-a avut curajul s orbecaie prin fumul gros nauntru nici mcar pt a-i salva hainele. Ne-am numrat ntre noi. Lipsea Paulic. "Te pomenesti c a rmas nuntru, bi, srii i scoatei-l, c sta se asfixiaz acolo i, artist nebun ce este, dac nu i d nimeni un mail c arde sediul, singur nu-i da seama". "Nu v ducei, c murii degeaba, Paulic a ieit val-vrtej acum 10 minute", ne-a spus o coleg. i dus a fost. Nu i consecinele plecrii sale intempestive. Ce am aflat ulterior a fost o palm pe obrazul tuturor domnioarelor de la resurse umane care ne nva c la interviu se merge cu capul n pmnt i nu se ntreab de salariu. Aa fcuse i Paulic i a ajuns ca noi to i, doar c pragul lui de toleran era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulic se enerva greu, dar cnd ajungea la concluzia c-i bai, api bai era! Dup a douzecea ntrevedere cu eful, n care i se pusese aceeai plac (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, eful i luase 4x4 i pasase vechea main socrilor - c el, Paulic, este pltit oricum regete pt munca "de rahat" pe care o face, c ar trebui s fie recunosctor c i s-a dat ansa de a munci la patron strin i c este un vierme profitor), Paulic a ajuns la concluzia c-i bai. Restul e istorie. Cnd firma e de ccat, iar tu faci - zice eful - munc de rahat, nu po i dect s accepi c duci o via de rahat. Dar mcar cald s fie, s nu faci amigdalit. Drept pt care Paulic ia fcut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, ncolcit, ca un kurtos-kolacs, de abia a ncput. Dup care ardeleanul scos din mini, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicnd tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. i dus a fost. Domnioarele de la resurse umane ar trebui s nvee c un rahat copt lent i uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute, nu ngrozitor, ci este nsi definitia ororii. Pute insidios, pt c nu te plete dintr-o dat, ci lent, prin toate lufturile de sub ui i intr pn i-n tencuial. Ceea ce s-a i ntamplat: n-am mai putut purta niciodat haina uitat n cuierul de pe holul de lng biroul efului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei: sediul a trebuit s fie abandonat definitiv. Dupa 2 sptmni de stat cu uile 198

i ferestrele vraite, mirosea ca la crematoriu. Nici zugrvitul nu a rezolvat mare lucru, dei a costat mult mai mult dect milionul n plus la leafa bietului Paulic: a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privat comunal, cu mbuntiri de mahon nobil. - Cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt iganii care treceau prin zon s ridice deeurile. "Da' ce-ai fcut, mnca-v-a, v-ai uscat cinele n cuptor i l-ai uitat acolo?!", ne-au ntrebat ei i au renunat s-l mai ia. - Luminia a fcut hepatit. De grea. Acum sufer i de constipaie cronic i colon iritabil, pt c orice drum la toalet pt cuvenita uurare i d frisoane. - eful a pierdut un contract bnos de publicitate cu o mare agenie. Clienii au intrat la bnuieli vznd c El Lider Maximo se tot codete s-i invite n sediu i se ntlnete cu ei prin restaurante i hoteluri. Probleme de bonitate: dac nici sediu nu-i permit - i-or fi zis ei... i dui au fost. Pt c zgarciobul nici mcar n-a vrut s nchirieze temporar un alt sediu. - Chiar dac lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acas i cu att mai puin nu concep s o mai nclzesc la microunde. i asta m cost al naibii. Unde mai pui c am fobie la electrocasnice. Ziceti i voi, acum. Nu era mai ieftin s-i fi dat amrtului blestematul acela de milion n plus? de la Ghiuri baci, pt. sraci Cum s ceri o cretere salarial..? Cerere angajat Drag fule, Fi care dintr angajaii compani i noastr, suntm f rm d votai att dumn avoastr, ct i ntr prindrii. Vrm profitabilitat, rntabilitat , dar sunt m i noi oam ni i av m nvoi. Bazndu-n p int l g ra dumn avoastr, atptm ngoci ra contiiilor d munc.Cel bun ! Rspuns ef Dragi colegi, Actuala NUan economico-sociala NU vi se poate imputa doar vou. Noi NUmai alturi de voi putem aNUna profituri i aNUiti ctre managementul superior. ANUnul c solicitai contiNUU majorri salariale, NU ne suprinde. Va atept NU NUmai mine ci oricnd, la biroul meu spre a corecta NUanele sesizate. Tinei minte ! ANUnul nseamn NUmai apropiere fa de nevoile voastre i NU altceva ! Cele bune, eful vostru, IoNU O tipa din Europa de Vest vine n Romania pentru ca auzise de virilitatea ciobanilor romni. Se duce la o stna si l roaga pe cioban sa i-o traga o data ca sa se convinga si ea daca ce auzise era adevarat sau nu. Ciobanul i spune: -Dar tu ai vazut vreodata Ceahlalul la apus ? -Nu. -Apai du-te si vezi, ca minunatie mai mare greu gasesti. Dupa o luna se ntoarce gagica: Am vazut Ceahlaul, e ntr-adevar frumos, dar eu am venit aici pentru altceva. -Dar Muntii Apuseni i-ai vazut ? -Nu i-am vazut. -Mergi si vezi, ca e o priveliste minunata. Dupa ce o plimba ciobanul prin toata Romnia, gagica nervoasa i spune: -Bai ciobane, am vazut tot ce mi-ai zis si sincera sa fiu m-am plictisit de attea peisaje. -Apai bine, ca de-acum, 3 luni nu o sa vezi dect tavanul. Ion si Gheorghe dormeau la stna sub aceeasi patura. La un moment dat Ion se scoala si l ntreaba pe Gheorghe:

199

- No, b Gheo! - No, ce-i m? - M, tu-i faci laba, m? - Api, da. - i simi ceva? - Api, nu. - Pi atunci f-i-o ie, m ! Un englez, smintit ca toti englezii, umbla prin Carpatii nostri ca sa culeaga folclor. Cobornd o vale, vede un bade cu oile. Fericit ca poate sa-si demonstreze veleitatile lingvistice, intra n vorba cu baciul: - Ce faci, bade? Pasti oile? Baciul se uita la nimurica roscata si curios mbracata, se scarpina pe crestet si si vede de oi mai departe. Englezu' nfuriat, scoate ghidul de conversatie din buzunar si-si repeta pledoaria. - Ziua buna, bade! Ce faci, pasti oile? Baciul l ignora complet, iar dupa un timp se uita la " *inglez", si da clopu' pe spate si-i zice: - Hei men, I think you have an obsesion.....??????!!!!! - Ale matale's oile? ntreaba un turist pe un cioban. - Incontestabil. - Ia te uita!!! Si le duci la pascut? - Nu. La autofurajare. Un profesor filolog se plimba pe la munte. La un moment dat vede un cioban cu oile la pascut. Cum era el pierdut pe gnduri, l ntreaba pe cioban: - Ancestralule pastor, n posesia dumitale se afla aceste minunate patrupede paracopitate? - Indubitabil! Un cioban calatorea cu trenul n compartiment erau mai multe femei care discutau despre dureri. Una din ele: - Durerea de masele este groaznica. Alta zice: - Durerea la nastere este insuportabila. - Se vede ca nu v-a lovit nimeni cu o bt n coaie !, interveni ciobanul.... LEGILE VIEII -Atunci cnd ai nevoie s descui o u, cu miinile ocupate de zece pungi mari i grele... cheia se va afla n buzunarul opus minii pe care cu greu i-ai eliberat-o. (Legea "Degeaba suni") -Singura data cnd poarta se nchide singur e atunci cnd ai lsat cheile pe dinuntru. (Legea "Futui patele msii de cheie") -Cnd ai minile pline de unsoare ncepe s te gdile nasul. (Legea "Nasu vrea untur") -Cand i se pare c totul merge foarte bine... e pentru c ai trecut cu vederea ceva important. (Legea "mi trag palme") -Dac reuseti s-i pstrezi calmul cnd toti din jurul t u sunt disperai e pentru c nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei.(Legea "nc n-a picat fisa") -Problemele nu se creeaz, nici nu se rezolv, ele doar se transform! Eventual se amn!(Legea "Asta nu e viata") -Vei ajunge fugind la telefon exact ct s mai auzi cum cineva nchide receptorul. (Legea "Ghici cine a fost") -Mereu sunt dou filme bune pe dou programe diferite la televizor....dar mereu la aceai ora. (Legea "i bat joc de noi") -Probabilitatea de a te pta n timpul mesei crete direct proportional cu necesitatea de a-i pstra haina curat! (Legea "Nu mai plesci!") -Orice corp omenesc scufundat ntr-o cad, fcnd o baie relaxant, cu spum, face s sune telefonul!. (Legea "Cine dracu sun la ora asta??") 200

-Orice corp omenesc aezat pe WC face s sune soneria de la intrare!. (Legea "Nici s mcac linitit nu pot!!") -Viteza vntului crete direct proporional cu preul coafurii recent fcute!. (Legea "Chelul nu se agit") -Dac, dupa muli ani, te decizi i arunci ceva ce nu ai folosit demult...nu vor trece nici trei zile i vei avea absolut i urgent nevoie exact de acel obiect!. (Legea "S-mi bag picioarele") -Mereu cnd ajungi punctual nu va fi nimeni s te vad, dar cnd ntrzii doar 5 minute...vor fi toi deja prezeni ... i toi se vor uita la ceas i vor cltina din cap! (Legea "N-am aripi la picioare") CONCLUZIE: Nu lua aa n serios viaa, la urma urmei oricum nu scapi viu din ea! Copilul i ntreab tatl: - Care-i diferena dintre a excita i a enerva? - S-i dau un exemplu, acum 15 ani mama ta m excita, acum m enerveaz.

Secretara ctre patron: -Am dou veti: una buna, alta rea. - ncepe cu cea bun. - Nu eti steril. Soia ctre so: - Dragul meu, ce preferi, o femeie frumoas sau una inteligent? - Nici una, nici alta, tii doar c eu te iubesc numai pe tine. Soia i ntreab soul: - Te-ai cstorit cu mine din dragoste sau din interes? - Cred c-a fost dragoste c nu m mai interesezi de mult. O femeie goal n faa oglinzii: - Cnd m uit vd o persoan gras i ridat. Am mare nevoie de un compliment ...repede! El: - Ai vederea foarte bun. Ea: - Mine aniversam 30 de ani de csnicie. Ce zici, s tiem porcul? El: - De ce, nu e vina lui.

I: Care-i definitia fidelitii? R: Ratarea unei ocazii.

Un invitat ctre vecina sa: - ampania v face frumoas. - Dar n-am but nici o cup! - Se poate, dar eu sunt la a 12-a. Niste turiti la ar : Ea: - Iubitule, peisajul sta m las mut . El: - Perfect, campm aici! Sistemul Bucl : Directorul unei firme i spune secretarei: - Vom pleca pentru o sptmn n strintate la un congres i sper s ne simim bine mpreun. 201

F toate pregtirile necesare pentru cltorie... Secretara i sun soul: - Voi pleca cu eful la un congres, n strintate, pentru o sptmn. Te rog, dragul meu, ai grij de tine n acest timp. Soul i sun amanta: - Nevast-mea pleac n strintate pentru o spt mn. Hai s ne petrecem sptmna asta mpreun, prinesa mea... Amanta, care este nvtoare la o coal particular, i anun copiii: - Pentru c sptmna viitoare am de rezolvat o problem, voi lipsi de la coal. Deci sptmna viitoare nu venii la coal. Unul dintre copii, pentru c i iubete foarte mult bunicul, fuge la el i i spune: - Bunicule, sptmna viitoare nu trebuie s merg la coal. Mi-ai promis c dac vom avea timp liber vom merge la munte mpreun. Bunicul, (care este directorul din aceast istorioar) i iubete foarte mult nepotul. Ca urmare o sun pe secretar i i spune: - Nepotul meu m-a rugat s-mi petrec sptmna viitoare cu el, aa nct nu vom mai merge la congresul din strintate. Te rog f demersurile de anulare a cltoriei. Secretara i sun soul: - Directorul i-a anulat cltoria aa nct vom rmne mpreun, dragul meu... Soul i sun amanta: - Nu ne mai putem petrece sptmna viitoare mpreun pentru c so ia mea nu mai pleac n cltorie. Amanta i anun pe copiii de la coal : - Problema pe care o aveam s-a rezolvat aa nct sptmna viitoare toat lumea vine la coal.. Copilul i spune bunicului: - Bunicule, sptmna viitoare mergem la coal aa c, mi pare ru dar nu mai pot s-i in companie. Bunicul director i sun secretara : - Nepotul meu tocmai m-a sunat s-mi spun c nu mai poate petrece sptmna viitoare cu mine. Ca urmare continu pregtirile pentru plecarea la congres... Acum ai neles ce nseamn bucl ? ION: Mai Vasalie, da-mi imprumut un chil de palinca pana ce-oi face-o pe-a me. VASALIE: Ia, mai Ioane, ca doar suntem pretini. ION, dupa doua zile: Mai Vasalie, mai da-mi un chil de palinca, ma, ca n-am reusit s-o fac pe-a me. VASALIE: Ia, ma Ioane, c-o s-o faci azi, mane si tu. ION dupa o saptamana venea spre poarta lui Vasalie care era la masa cu Maria lui. Vasalie ii zice lu nevastu-al sau: Tu, Marie, daca vine la noi, zi-i ca nu-s acasa (si se baga sub pat). Vine Ion si zice: Ziua buna, Marie! Ziua buna, Ioane. Apai, Vasalie une-i? Nu-i acasa, zice ea. No, eu am vinit cu ale doua chile de palinca si cu inca o jumate sa ne cinstim ca-ntre pretini din palinca noua. Daca Vasalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi. Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat si s-apuca de treaba. Vasalie de sub pat aude, simte oarece si cugeta adanc: Tu-i mama ei de treaba! Ce sa fac? Pusca am, gloante am, dar nu-s acasa. Inceputul anului scolar, intr-un liceu din America ,diriginta le prezinta clasei un nou 202

coleg: Sakiro Suzuki din Japonia. > Incepe ora: > - Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii > Cine a zis: 'Libertate sau moarte!'? > Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana: > - Patrick Henry 1775 Philadelphia . > - Bravo Suzuki, si cine a zis: 'Tara este poporul, de aceea poporul nu trebuie sa moara" ? > Suzuki:- Abraham Lincoln 1863 Washington . > Diriginta se uita peste clasa si zice: > - Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decat voi ! > Din spate se aude o voce: > - Pupa-ma-n cur Japo imputit! > - Cine a zis? intreaba diriginta. > Suzuki se ridica si zice: > - Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal , si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler. > In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara: - Imi vine sa > vomit! > Diriginta striga: > - Cine a fost nemernicul? > Suzuki: > - George Bush senior catre Tanaka ministru japonez in > timpul unei mese de serviciu, Tokio 1991. > Un elev se ridica si zice: > - Suge-ma! > Diriginta crizata: > - De ajuns! Cine a fost impertinentul? > Suzuki: > - Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997 Washington, Casa Alba, biroul Oval. > Inca un elev se ridica si zicet: > - Suzuki asta e un rahat mare! > Suzuki: > - Valentino Rossi 2002 Brazilia Superbike GP. > In clasa e un haos total, diriginta lesina, se deschide usa si intra directorul: > -O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea ! > Suzuki: > - Traian Basescu catre Pogea ministru de finante la o noua sedinta de rectificare a bugetului si de creare de noi impozite, Bucuresti ianuarie 2009. CUM I PSTREZI CSNICIA ? Un brbat i o femeie erau cstorii de peste 60 de ani. Ei mprteau totul i discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fa de celalalt, cu excepia unei cutii de pantofi pe care femeia o inea pe dulapul ei de haine, i , despre care l-a atenionat pe so ul ei s nu o deschid sau s ntrebe de ea vreodat. n to i acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar ntr-o zi, btrnica se mbolnvi foarte tare i doctorii ziceau c nu prea mai are anse s se nsnto easc. ncercnd s pun toate lucrurile n ordine, btrnelul a luat cutia de pantofi de pe dulap i a pus-o lng patul soiei sale. Era i ea de acord c era timpul s afle i so ul ei ce era n acea cutie. Cnd a deschis-o, n cutie erau dou ppui croetate i o grmad de bani : n total vreo 25.000 de dolari. El a ntrebat-o despre coninutul acestei cutii. Cnd ne-am cstorit , spunea ea, bunica mea mi-a spus c secretul unei cstorii este s nu te ceri niciodat. Spunea c ntotdeauna cnd m supram pe tine, s tac din gur i s cro etez o ppuic... Btrnelul era att de impresionat, nct abia i putea stpni lacrimile. Doar dou ppui erau n cutie! Ea fusese suprat numai de dou ori n toi aceti ani n care au trit mpreun.Nu mai putea de fericit! 203

- Iubito, spuse el, neleg existena ppuilor, dar to i aceti bani? - Oh, zise ea, acetia sunt banii pe care i-am obinut din vnzarea ppuilor'.. Cand era insarcinat nevasta-mea, i-am zis: - Iubito, daca va arata ca tine, o sa fie magnific. La care ea mi-a raspuns: - Daca arata ca tine, o sa fie miracol. Intr-un apartament al unui bloc select de locuinte locuieste o fata batrana. O vecina o intreaba mereu de ce nu se casatoreste, de ce nu-si gaseste si ea un barbat cumsecade. - De ce? raspunde batrana domnisoara. Doar am un caine, un papagal si o pisica. Astea-mi sunt destule pana peste cap. - Dar, totusi, aceste animale nu pot tine loc de sot. - Cum sa nu? Cainele maraie mereu, papagalul injura toata ziua, iar pisica-i plecata toata noaptea. Cu cine se culca femeile? Pana la 14 ani cu papusile, de la 15 la 35 cu cine vor, de la 35 la 45 cu cine gasesc de la 45 la 55 cu cine le doresc de la 55 la 65 cu geamu deschis, de la 65 la 75 cu usa deschisa iar dupa 75 mor din cauza curentului.... Trei candidati dau examenul de conducere la scoala de politie. Instructorul care ii examineaza ii intreaba: - Fiecare sa-si imagineze ca este la munte si ruleaza pe un drum ingust cu 80 km/h. In stanga e muntele, in dreapta e prapastia. Deodata apar in fata o tanara si o baba. Ce calcati? - Baba, ca e pacat de pustoaica, raspunde primul. - Fata, ca mai are sanse de supravietuire dupa accident, raspunde al doilea. - Pe amandoua, ca orice viraj e periculos in aceste conditii, zice si al treilea. Sunteti picati toti, tipa instructorul exasperat. Frana trebuie calcata, dobitocilor! Ion termina facultatea de medicina si e repartizat intr-un sat. Acolo medicul batran il informeaza ca nu poate sta cu el prima saptamana (cum ar fi trebuit) si pleaca spunandu-i sa fie atent la ce face. Se intoarce peste 7 zile si-l intreaba ce a facut. La care Ion ii spune: - Prima data a venit o baba ca o durea capul, asa ca i-am dat un calmant. A doua oara a venit un copil julit la genunchi, asa ca am curatat rana, am dezinfectat-o si l-am pansat. Vineri cand sa inchid cabinetul a venit Maria, a incuiat usa, s-a dezbracat si s-a intins pe masa spunandu-mi: - Ioane, nu am vazut barbat de trei luni! Medicul cu sufletul la gura il intreaba pe Ion: - Si ce-ai facut? - I-am pus picaturi in ochi! Dupa 25 de ani de casatorie , un tip isi priveste sotia in ochi si-i spune : - Iubito, acum 25 de ani stateam cu chirie, aveam o masina ieftina, dormeam pe o canapea si ne uitam la un televizor cu ecran de 14 " alb-negru, dar in fiecare noapte adormeam alaturi de o blonda sexy de 25 de ani. Acum avem o casa mare, o masina buna, un pat mare, un TV color cu plasma. Dar adorm cu o femeie de 50 de ani. Draga mea, cred ca ai o problema. Sotia, fiind o femeie inteleapta, ii raspunde sotului: - Tu du-te si cauta-ti o blonda sexy de 25 de ani iar eu ma voi ocupa ca tu sa stai din nou cu chirie, sa conduci o masina ieftina si sa dormi pe o canapea . - Soacra mea e ca ziarul! - De ce , stie atat de multe noutati? - Pe naiba , apare zilnic! Un pitic intra intr-un bar si striga "vreau si eu un suc"! Sare el ce sare... dar tot nu vede dupa tejghea si tot striga "vreau si eu un suc, vreau si eu un suc"! Se enerveaza si se duce dupa tejghea. Acolo vede alt pitic sarind si strigand: "cola sau fanta, cola sau fanta"? *** Maria era fata batrana a satului si era foarte mandra de conditia ei. Stiindu-se cu o varsta inaintata, se duce la pietrar si ii spune: -Cand oi muri, sa-mi faci o cruce de piatra pe care sa scrie: "Sub aceasta pietrisoara / Doarme-a noastra Marioara. S-a nascut fecioara / A trait fecioara / Si-a murit fecioara." Dupa cateva luni, moare Maria. Pietrarul care nu voia sa scrie atata amar de text, sapa pe cruce: "E Maria dedesubt / Nu are sigiliul rupt." *** De ce sta un grup de politisti n fata unei scoli ajutatoare? Ori e sedinta cu parintii, ori ntlnirea de zece ani. *** Americanii: La noi... cand trece Bush, toata lumea arunca cu fructe in el, il scuipa, il injura, etc etc... Rusii: La noi cand trece Eltin, toata lumea se pisa pe el... care mai de care... 204

Americanii: Ei, hai sa fim seriosi; am exagerat si noi putin... Il injuram dar mai cote asa... aruncam spre el dar nu il atinge nimeni... Rusii: - Pai si noi am exagerat putin... Intr-adevar ne pisam dar nimeni nu isi da pantalonii jos. *** Un pisoi se plimb pe cmp. O vac l ntreab : - Asa mic si deja ti-a crescut mustatza ?! - Si tu, asa mare si tot fr sutien?!... Badea Ion vrea sa isi vanda calul la targ. - Cu cat dai calul bade? - Cu 5 milioane - Ii cam scump. - Ii scump, da'i un cal fain. - Ii fain, da sa stii ca mie mi se pare ca-i orb. - Nu cred. - Hai sa-l probam. Dau ei drumul calului, care o ia la fuga si nimereste, din goana, cu capul drept intr-un copac. - No, zisu-ti-am ca-i orb? - Drept, da ai vazut ce curajos ii? *** La tribunal, judecatorul: - Si vreti sa sustineti ca atunci ati crezut ca portmoneul gasit va apartine? - Portmoneul nu, dar bancnotele imi pareau cunoscute... Judecatorul intreaba martorul la proces: - La ce distanta v-ati aflat de locul accidentului? - La 6 metri si 75 de centimetri. - Si cum de stiti asa de exact? - Cand am vazut accidentul, mi-am dat seama pe loc ca voi fi intrebat la proces de vreun tampit... *** Judecatorul intreaba martora: - Sunteti casatorita? Ea ofteaza. Judecatorul dicteaza secretarei: - Nu e casatorita. Apoi intreaba martorul: - Sunteti casatorit? Martorul ofteaza. Judecatorul dicteaza: - Casatorit. *** La tribunal. - E adevarat ca l-ai facut pe reclamant "imbecil si magar"? - Domnule judecator, sincer sa fiu, nu-mi mai amintesc. Dar daca-l privesc bine, cred ca-i foarte probabil sa-i fi zis asa. *** Capitanul de pe Titanic ii strange pe pasageri si le spune: - Am doua vesti pentru dumneavoastra: una rea si una buna. Pe care o vreti prima? - Pe cea rea. - In doua ore, vaporul se va rupe in doua si se va scufunda. - Si cea buna? - Vom lua 11 Oscar-uri. *** Un tigan si un roman isi fac case una langa alta. Isi cumpara exact aceleasi materiale, mobila, etc si au facut casele identice. Peste un timp stau ei de vorba. romanul: - Eu daca vand casa asta probabil o sa primesc 5 milioane de euro pe ea. Tiganul: - A pai daca e asa, eu primesc 7 milioane de euro pe ea. - Pai cum sa primesti tu 7 milioane pe ea daca a mea este identica si valoreaza 5 milioane? - Pai da, dar eu nu am vecini tigani! 205

*** - Cum te numesti? Intreaba medicul! - Popopa Mamamarin. - Esti balbait? - Nu, tata era balbait, iar ala care mi-a scris certificatul era un cretin. *** - Un parlamentar devine subiectul unei anchete; respectivul "economisise" in numai trei ani peste cinci milioane de dolari. - Si? - Si ceilalti parlamentari erau curiosi sa stie de ce a durat atata! *** Care este diferenta dintre MITA si DAR? - Un DAR este atunci cand cel care primeste spune: "Multumesc!", iar cel care da spune: "Sa nu mai vorbim despre asta!". O MITA este atunci cand cel care da spune: "Multumesc!", iar cel care primeste spune: "Sa nu mai vorbim despre asta!". *** Un parlamentar iese agale din sala de sedinte si se intalneste cu un coleg din opozitie care se plimba pe hol si-l intreaba soptit: - Nici tu n-ai somn? *** - De ce pedepseste statul roman furtul din buzunare? - Deoarece nu suporta concurenta! *** Basescu , dupa alegeri, in fata natiunii: - Sa traiti bine! Basescu, la un an de la alegeri: - Sa traiti! Basescu, la doi ani de la alegeri: - Mai traiti? *** Un student e la examen si nu prea stie. Profesorul ii zice: - Macar stii ce-i aia examen? - Da, este atunci cand doi oameni inteligenti vorbesc intre ei. - Si daca unul dintre ei este idiot? - Celalalt nu ia examenul. *** La usa suna un tigan si intreaba: - Nu aveti cumva vreo vechitura de care v-ati putea lipsi? - Stai putin s-o chem pe soacra-mea! *** Caut locuinta. Sa fie suficient de mare, ca sotia mea sa nu se mute la maica-sa si suficient de mica ca soacra sa nu se mute la noi. *** La tribunal se audiaza martorii: - Cand ati vazut ca inculpatui intentioneaza sa-si arunce soacra de la etaj, de ce n-ati intervenit? - Pentru ca am vazut ca inculpatul este destul de puternic ca s-o faca si singur... *** I: Cum s-a numit soacra lui Adam? R: Adam nu a avut soacra. El traia in paradis. *** Stii care-i diferenta intre curaj si tupeu? Curajul inseamna sa te intorci acasa la miezul noptii, sa-ti vezi nevasta asteptandu-te cu un maturoi in mana si sa o intrebi: - Inca mai faci curat, sau tocmai te pregateai sa decolezi? Tupeul inseamna sa te intorci acasa la miezul noptii, invaluit intr-un nor de parfum, cu urme de 206

ruj pe haine, sa-ti vezi nevasta asteptandu-te cu un maturoi in mana, si sa-i spui: - Nu te enerva, tu urmezi. *** Un ascultator suna la un post de radio. - Buna ziua! - Buna ziua! Va ascultam. - Am gasit un portofel care contine 15.000 dolari si un buletin de identitate pe numele Ion Ion. - Si vreti sa gasim pagubasul? - Nu, as vrea sa-i ofer o dedicatie muzicala. *** Un jurnalist intreaba directorul unei case de nebuni, care este testul ce se efectueaza pentru a externa un bolnav. - Umplem cada cu apa, punem alaturi o lingura si o cana. Si ii propunem bolnavului sa goleasca cada de apa. Jurnalistul, zambind, spune: - Orice om normal ar lua cana... - Nu, - s pune directorul, - un om normal ar scoate dopul de la cada. Doriti pat langa geam sau langa usa ? *** Un angajat intra in biroul sefului, smulge cablul telefonic din perete, ii arunca hartiile pe jos, ii toarna cafeaua pe cap si da sa-l bata. Colegii din birou striga: - Opreste-te, Fanele, noi am glumit, nu ai castigat la loto... *** Intr-o dimineata, un rus se trezeste si vede pe fereastra americani cu tancuri pe strazile din Moscova, la care iese afara si striga: 'Freedom ! Freedom!' La care un soldat ii raspunde: 'Niet Freedom, Halloween !' *** O mama isi dojeneste fiul: - Aha ! deci in Spania nu vrei sa te duci la capsuni... in Italia nu vrei sa te duci, ca nu stii sa joci fotbal... Bine, ma ! Atunci da la facultate... sa ajungem de rasul vecinilor ! *** Un suparat intra intr-un bar: - Care vrea bataie ? Toata lumea, terorizata. In sfarsit, se ridica un tip de 2 m pe 2 m si mai suparat decat primul si spune: - Eu ! - Ei, atunci du-te dupa colt, ca de acolo am luat si eu ! Intrebare: Cum trebuie sa fie o femeie serioasa? Raspuns: Femeia serioasa trebuie sa aiba sot si amant. Intrebare: Credeam ca aia e o femeie adultera. Raspuns: Femeia adultera are sot si mai multi amanti. Intrebare: Credeam ca aia e o femeie usoara. Raspuns: Femeia usoara are doar amanti. Intrebare: Credeam ca aia e o femeie pierduta. Raspuns: Femeia pierduta n-are nici sot, nici amant. Intrebare: Credeam ca aia e o femeie singura. Raspuns: Femeia singura e aia care are numai sot... Radio Erevan raspunde ! Un ascultator tanar: Ce este aia logodna ? Radio Erevan: Un fel de arest preventiv inainte de a fi condamnat pe viata. 207

Un tanar ascultator: Azi ma insor. Puteti sa-mi dati un sfat ? Radio Erevan: Deja este prea tarziu. Un ascultator: Este adevarat ca in viata trebuie sa-ti invingi inamicul cu propriile lui arme ? Radio Erevan: Sunteti un copil, stimate domn ! Ati incercat sa purtati vreodata sutien sau portjartier ? Un ascultator:De ce Adam si Eva au trait peste 800 de ani, iar astazi omul nu traieste mai mult de 100 de ani ? Radio Erevan: Deoarece, intre timp, medicina a progresat foarte mult ! Un viitor ginerica: Ce este luna de miere ? Radio Erevan: Este un concediu pe care il capata barbatul inainte de a lucra pentru noul sef . Un tanar ascultator, mai nestiutor de felul lui : Este bine sa ramai celibatar ? Radio Erevan: Depinde de ce vrei sa faci in viitor tinere: preferi sa cosi ciorapi sau sa speli vase ? Un ascultator: De ce fetele lasa ochii in jos cand barbatii le fac declaratii de dragoste ? Radio Erevan: Vor sa vada daca declaratiile sunt sustinute de ceva concret. Un grup de ascultatori: De ce in China femeile merg in urma barbatului, iar in America se intampla mai rar lucrul acesta ? Radio Erevan: In China, cand o femeie merge in urma sotului inseamna ca-l respecta.. In SUA, cand o femeie face acelasi lucru, inseamna ca-l urmareste. Un tanar si naiv ascultator intreaba: Exista vreo asemanare intre un urs polar si o fata mare ? Radio Erevan: Da, una foarte mare. Amandoua speciile sunt pe cale de disparitie. Un tanar sot: Exista sotie ideala ? Radio Erevan: Desigur ! Este sotia care reuseste sa-si scoata sotul din incurcaturile pe care nu le-ar fi avut daca nu era insurat. Un ascultator: Daca dragostea este vinul vietii, atunci ce este casatoria? Radio Erevan: Mahmureala de a doua zi dimineata ! Un ascultator: Exista femeia perfecta ? Radio Erevan: Nici noua nu ne plac filmele SF ! Un ascultator: Cine a inventat valsul ? Radio Erevan: Bineinteles ca Lenin, prin istorica sa lucrare: "Un pas inainte, doi pasi inapoi". Un grup masiv, revoltat, de ascultatori: De ce in Turcia si in alte tari arabe, barbatii au voie sa aiba mai multe neveste si noi nu avem voie ? Radio Erevan: Ca sa se deosebeasca de celelalte popoare, unde o femeie are mai multi barbati. Un ascultator, mare admirator al sexului frumos: Care parte a femeii este cea mai calda ? Radio Erevan: Palma: cum ii pui o bancnota de 100 de dolari in palma, cum se topeste ! Un tanar ascultator: Ce este anatomia? Radio Erevan: Este ceea ce avem cu totii, dar se vede mai bine la femei. Un ascultator: Este adevarat ca in Erevan se imparte la toata lumea masina Moskvici ? Radio Erevan: Stirea este adevarata ! Numai ca nu in Erevan, ci in Tbilisi, si nu Moskvici, ci 208

Volga, si nu se impart, ci se confisca. Un ascultator are o dorinta: Va rog sa-mi spuneti cel mai scurt si mai interesant banc ! Radio Erevan: Cu placere, domnule ascultator din Romania ! Iata acest banc: "Un student si-a cumparat un apartament !" Un ascultator: Prin ce a ramas celebru Razboiul de 100 de ani ? Radio Erevan: Prin faptul ca atunci a aparut centura de castitate si meseria de lacatus mecanic ! Un ascultator: Exista vreo asemanare intre istorie si sutien ? Ra dio Erevan: Desigur ! Una foarte mare ! Amandoua deformeaza realitatea ! Un ascultator: De ce se dau jos barbatii din pat noaptea ? Radio Erevan: 2% pentru a merge la toaleta, 3% sa manance ceva, 95% sa plece acasa. Un ascultator: Cum se imbraca eschimosii ? Radio Erevan: Repede ! Un ascultator: De ce romanele politiste sunt scrise, cu mici exceptii, numai de barbati ? Radio Erevan: Fiindca femeile nu stiu sa pastreze un secret pana la capat. Un ascultator: Ce este statistica ? Radio Erevan: Este ceva asemanator costumului de baie: arata multe, dar ascunde esentialul ! O ascultatoare: Si totusi, ce credeti dumneavoastra despre barbati ? Radio Erevan: Toti sunt la fel, doar salariile lor difera ! Un ascultator: De ce numarul oamenilor este mai mare decat cel al maimutelor ? Radio Erevan: Pentru ca in pat este mai comod decat in copac. Un ascultator: Exista in viata unei femei 10 ani cu adevarat frumosi ? Radio Erevan: Absolut ! Cei dintre 28 si 30 de ani. O ascultatoare din Anglia: Exista vreo diferenta intre un englez potent si un italian impotent ? Radio Erevan: Nici una ! Un ascultator: Cand se opreste o romanca din vorbit ? Radio Erevan: La doua ore dupa deces. Un ascultator: Prin ce se deosebeste o parasuta rupta, de un prezervativ gaurit ? Radio Erevan: In primul caz vom avea un om mai putin printre noi, iar in celalalt un om in plus. O ascultatoare: Poti ramane insarcinata de la distanta ? Radio Erevan: Se poate, daca distanta este mai mica decat lungimea. O ascultatoare: Este adevarat ca barbatii cer femeilor acelasi lucru ? Radio Erevan: Nu, nu este adevarat ! Unii cer si bani. Un ascultator fidel: Cum este viata unui barbat fara nevasta? Radio Erevan: Mai ieftina. Un ascultator: Exista vreo imprejurare in care barbatul isi da seama ce-i fericirea ? Radio Erevan: Da, o singura imprejurare, dupa nunta, dar atunci e prea tarziu. 209

O ascultatoare: O femeie poate fi violata in timp ce alearga ? Radio Erevan: Niciodata ! o femeie cu fusta ridicata fuge mai repede decat un barbat cu pantalonii in vine ! Un ascultator: Poti sa te descurci cu sexul slab ? Radio Erevan: Da, dar e de preferat sa fie tare. Un batranel: Ce pot sa-i dau unei fete tinere si frumoase, ca sa pot sa o imbratisez ? Radio Erevan: Cloroform. O ascultatoare: Poate iesi ceva din relatia dintre o femeie desteapta si un barbat prost ? Radio Erevan: Desigur ! O pensie alimentara. Un ascultator: Ce este un "titlu onorific" ? Radio Erevan: Titlu onorific este atunci cand sotia spune: "Sotul meu este capul familiei"... Un sofer din Romania: O Dacie poate lua o curba de 90 de grade, cu o viteza de 120 de kilometri pe ora ? Radio Erevan: Bineinteles ca poate, dar numai o singura data... Un ascultator: Si boii se insoara, nu-i asa ? Radio Erevan: Da, domnule ! Numai boii... O ascultatoare: Este adevarat ca 80% dintre barbati isi inseala nevestele in America ? Radio Erevan: Da, este adevarat ! Restul si le inseala in Europa. Un ascultator: Este adevarat ca femeile iubesc paturile tari ? Radio Erevan: Nu, nu este adevarat ! Femeile iubesc paturile in care este ceva tare.... Un ascultator: Mai poate fi actuala vechea deviza leninista: "Invatati! Invatati ! Invatati !" ? Radio Erevan: Da, dar in forma: "Inhatati ! Inhatati ! Inhatati ! Un ascultator: Ce poate face o femeie cu sotul ei care se uita tot timpul dupa fuste ? Radio Erevan: Va sugeram sa-l trimiteti intr-o vacanta in ...Scotia. Un ascultator: Cati miliardari sunt in Romania ? Radio Erevan: Nu stim, dar pana sa va raspundem au mai aparut cativa. Paragraful cenzurat din Genez Dumnezeu l-a ntrebat pe Adam: - "Ce se ntmpl cu tine?" Adam a rspuns c nu avea pe nimeni cu care s mai schimbe din cnd n cnd cte o vorb. Dumnezeu i-a spus c o s-i fac lui Adam un tovar, i c acesta va fi o femeie. Dumnezeu a zis: "Aceast persoan blnd i suav va aduna i prepara hran pentru tine iar atunci cnd vei descoperi hainele, ea o s i le spele. Ea va fi ntotdeauna de acord cu orice decizie pe care o vei lua. Ea i va face copii i nu i va cere niciodat s te trezeti n mijlocul nopii ca s ai grij de ei. Ea nu te va cicli i va fi prima care va admite c a greit atunci cnd tu nu vei fi de acord cu ceva. Ea nu va avea niciodat dureri de cap i i va da n mod liber dragoste i pasiune ori de cte ori vei avea nevoie de ele." Atunci Adam L-a ntrebat pe Dumnezeu: "i ct o s m coste o astfel de femeie?" Dumnezeu a rspuns: "Un bra i un picior". La care Adam a ntrebat: "i ce pot s primesc dac dau doar o coast?" ... restul este o istorie pe care o cunoatem bine cu to ii. 210

Morala : nu v zgrcii la lucrurile importante! La botez: Ora 14.00. Mult lume n cas. Mama s-a coafat, tata are un soi de ervet verde legat de gt, cam ca babeica mea, dar mai ngust. Arat caraghios, am rs de el. Bietul tata, crede c rd de fapt cu el. Oricum, suspect de mult agitaie. Presimt c e n legtur cu mine. Ia s stau treaz. Nu, mam, nu vreau s dorm i nici s mnnc. Voi mi pregtii ceva. Ora 15.00. Au mai venit i alii. Vorbesc tare, rd. Din cnd n cnd se apleac i m gdil. sta-i un obicei tmpit - ce, ne cunoatem? Pe voi v gdil necunoscuii n dormitor? Ia s plng niel, poate m ia mama-n brae i scap. Deci trag aer n piept, deschid gura i. Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adic trebuie s fi dormit, nu? c acuma m-au trezit. Ce mitocani. B, dormeam, da? Ce m trambalai atta? Na, c acum a apucat-o pe mama cheful s m schimbe. Femeie, tu pe ce lume eti? Las-m-n pace s dorm! Ia s tragem aer n piept. Ora 16.15. Credei c am chef de plimbare? Adic, zu, v imaginai c asta vrea omu' smbt dup-amiaz pe la patru, s se dea cu maina? i acum ne i ntoarcem, c cic au uitat un certificat de natere. Asta mi se pare o prostie - ce, avei nevoie de dovezi c m-am nscut? nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepei? Vreau aaa-caaa-s, la mine-n paaaat!

Ora 16.30. Oooo, ce de luminie-n camera asta! i ce tavan nalt! Miroase cam napa, n-ar strica o curenie general, dar dac n-au ferestre, nici n-ai ce s speri. Uite-i i pe tipii tia, umbl-n rochii aurii cu mneci negre, doi brboi. na c unul a pus mna pe mine - ia gheara, b napetule, ce-i cu manierele astea? Ora 16.40. Cnt - sau aa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lng tia. Aloouu, m blues brothers, mai ncet c nu m mai aud gndind! M ine-n brae o tanti, habar n-am cine e, ia rag de mama focului, e cam mult lume n spate, e i oal mare n stnga, o mas. Cred c tia vor s m mnnce. Bi, trebuie s scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Ct mai tare: MAAAAMMMAAAAAA! Ora 16.50. Urlu n continuare. Pn-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, n loc s m scape din beleaua asta ngrozitoare (n care tot ea m-a bgat, dac e s m gndesc), a vent s-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mam, c am nevoie acum? Ia-m de-aici, nu-i vezi p-tia cemi pregtesc? Ce trdtoare. Nu m-a fi ateptat la aa ceva tocmai din partea ei. Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot n spatele brbo ilor stau. ia fac vrjitorii peste cartea de bucate, lumea i aprob cu gesturi stranii. n oala aia e ap, m-am prins. Nu vd de-aici dac e vreun morcov i niscaiva pstrnac nuntru, dar n-am nici o-ndoial. Cred c m fac ciorb. Am ncurcat-o ru de tot. Cred c-am i rguit, dar nu m las - cineva trebuie s m salveze i pe mine. Cineva, oricine, ajutor! Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu m pcleti. Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere i cu bombe. Am tcut, fazanul crede c datorit lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar mi conserv puterile magice. Cnd or vrea s m-arunce-n oal, o smi iau zborul i-o s le dau cu tifla din turl. Roadei-v unghiile, na, canibalilor. Ora 17.15. Gata, pn-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe mas, m-au dezbrcat. Pentru o clip am ajuns pe burt, dar puterile magice n-au acionat, n-am putut s-o terg, dei am ncercat. Acum m-a luat brbosul nr. 1 i m duce spre oal. Acum, ajutor acum! B, nu m bga-nuntru, b, stai aa. 211

Ora 17.15. WHOA! S-a rzgndit, uite-l c m scoate. Stai s ip. Ora 17.15. Nu, iar m bag-n oal. M, nebunule, termin! Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu tiu dac vrea s m nece pe bune, c m ine de nas i gur. Poate vrea s m sufoce? M deteptule, tu respiri cumva pe alte guri? Ora 17.15. Dac mai face asta nc o dat, pe bune dac nu fac i eu ceva pe el. Mcar att. Ia, c m ine deasupra oalei, s m scurg. Ce napoiai. de prosoape n-ai auzit? Ora 17.20. Credeam c-am scpat, c s-au ndurat. M-au luat de la oloi, m-au mbrcat la loc, dar mau dat i cu ulei i tot lui nenea la m-au livrat i la merge cu brbo ii ntr-o camer secret. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorb. Unde ducei voi copiii mici, m nenorociilor? Ia s urlu un pic, poate atrag atenia cuiva, dei tia-s clar vorbii ntre ei. Las'c scap eu i v dau pe mna Poliiei! Ora 17.25. Nu trebuia s urlu. Mi-au bgat pe gt droguri cu linguria. Se-nvrte tot, m in de brbie s-nghit. Am reuit s scuip un pic, dar brbosul s-a ferit, e clar c are experien, pezevenghiul. n schimb, fraierul care m ine strns n brae e nceptor. Acum are o amintire de la mine pe rever. Ora 17.30. Dhhroglgul la i mmfaeee emfectul. mmmmhhhmmm. mi-e somn. Tu, trectorule, dac citeti asta, s tii c m-am luptat ca un brbat i-am fost nvins mielete. Adio i s v stau n gt. Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, ntreg. Nu tiu cum am scpat, dar nc un botez nu mai suport. Bi, detepilor, sper c nu v mai vine vreo idee sptmna viitoare. Femeie, ia scoate sutienul i f-te-ncoa. N-am uitat c m-ai trdat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.

MESAJ DE LA NEVASTA. Dragul meu sot , Inainte de a te intoarce din calatorie, voiam sa te anunt ca am avut un mic accident de camioneta cand sa intru pe alee. Nu prea grav, din fericire, si chiar nu am patit nimic, deci nu te ingrijora in privinta mea. Tocmai veneam de la Wal-Mart si, cand sa intru pe alee, am apasat din greseala pe acceleratie in loc de frana. Usa garajului e usor indoita, dar camioneta s-a oprit, din fericire, cand ti-a atins masina. Imi pare nespus de rau, dar stiu ca, un suflet bun, asa ca tine, ma va ierta. Stii ce mult te iubesc si tin la tine, dragostea mea. Atasez o fotografie, ca sa-ti faci o idee, bine? Abia astept sa revii in bratele mele. Sotia ta iubitoare, XXX (ASIGURA-TE CA CITESTI SI CE E SUB FOTOGRAFIE!)

212

P.S.: A sunat 'prietena' ta. ECUAII MATEMATICEALTFEL! Ecuaia 1 Omul = mncat + dormit + munc + distracie Mgar = mncat + dormit Atunci: Omul = mgar + munc + distracie Deci: Omul - distracie = mgar + munc Cu alte cuvinte: Omul care nu tie s se distreze = Mgar la munc Ecuaia 2 Brbat = mncat + dormit + ctig bani Mgar = mncat + dormit Atunci Brbat = Mgar + ctig bani Deci Brbat - ctig bani = Mgar Cu alte cuvinte: Brbatul care nu ctiga bani = Mgar Ecuaia 3 Femeia = mncat + dormit + cheltuial Mgarul = mncat + dormit Atunci 213

Femeia = Mgar + cheltuial Deci Femeia - cheltuial = Mgar Cu alte cuvinte Femeia care nu cheltuie = Mgar Dac includem: ecuaia 2 n ecuaia 3 Brbatul care nu ctig bani = Femeia care nu cheltuie Deci, Brbatul ctig pentru a nu lsa Femeia s devina Mgar (Postulatul 1) i, Femeia cheltuie pentru a nu lsa Brbatul s devin Mgar (Postulatul 2) Deci avem, Brbat + Femeie = Mgar + ctig bani + Mgar + cheltuial Atunci din postulatele 1 i 2 putem trage concluzia: Brbatul + Femeia = 2 Mgari care triesc fericii mpreun Clasa de maghiari la ora de limba romn. - Gyury, spune, te rog, o propoziie! - Duminica me duc la pedure. - Gyury draga, da nu-i bine. - Atunci nu me duc. Lecie de gramatic la Trgu Mures. Profesoara le explic elevilor despre gradele de comparatie ale adjectivelor. Dupa ce termina, vrea s vad ce au inteles copiii ile cere s dea exemple: - Ionel, spune profesoara, d un exemplu de adjectiv la cele trei grade de comparaie. Se ridic Ionel i spune: frumos, mai frumos, cel mai frumos. - Bravo Ionel, spune profesoara, ai neles perfect. Ai nota 10! Ia s vedem acum dac Aniara a neles cum e cu gradele de comparaie. Se ridicAnioara i spune: nalt, mai nalt, cel mai nalt. - Bravo, Anioara, ai i tu un 10. Ia s-o vedem acum i pe Ildiko. Se ridica Ildiko i ncepe: adnc, mai adnc, ioi-ioi-ioi! Cine a scris "O,brad frumos"? - Un ungur, ca daca il scria un romn, se intitula "Un brad frumos". La aniversarea a 20 de ani de casatorie, un ungur cheama la el o familie de prieteni romani. La inceputul mesei, gazda tine un toast, incercand sa vorbeasca romaneste cat mai corect: - As vre se moltomesc lui Dumnezeu pentru cei doizeci ani petrecoti alaturi de sotia me. - Alaturi de sotia mea, il corecta prietenul roman. - Alaturi de sotia te numai de 4 ani. Seara, in Cluj, Janos si Pista ies de la carciuma, se aproprie un domn in fuga: - Va rog spuneti-mi unde e gara. Janos: - Noi nu stie. Domnul o ia la fuga pe strada, dezorientat. Pista: - Mai Janos , de ce nu spus la el unde gara? Pierde omu' trenul. Janos: - Lasa la el in plata Domnului, spune ca aici de 2000 de ani si nu stie unde gara. - Gheorghe, cum te poti apara de SIDA? intreaba Ion. - Simplu, ba. Iti pui un prezervativ... - Cum? Permanent? - Nu! Eu il dau jos cand ma pis si cand ma f**. Sedinta la ferma. Isi spune pasul Gheorghe: - Io sunt Gheorghe, grajdarul. Am in dotare o vaca alba, o vaca neagra si un bou. Intr-o zi boul 214

a f**ut-o pe vaca neagra... Sefa de ferma: - Stai jos nesimtitule. Nu puteai sa folosesti alt cuvant? De exemplu "a regulat-o". Sedinta urmatoare: - Io sunt Gheorghe grajdarul. Am in dotare o vaca alba, o vaca neagra si un bou. Intr-o zi boul a re, a re, a ref**ut-o pe vaca neagra... - Tampitule, daca nu ai tinut minte "a regulat-o", puteai sa folosesti o expresie: i-a facut o surpriza, etc. Sedinta urmatoare: - Io sunt Gheorghe grajdarul. Am in dotare o vaca alba, o vaca neagra si un bou. Intr-o zi boul i-a facut o surpriza vacii negre. Toata lume rasufla usurata. -. ..A f**ut-o pe-aia alba! Judecatorul catre martor: - Ai vazut ca vecinul tau isi bate soacra? - Da domnule judecator. - Si de n-ai intervenit? - Pai, sa vedeti, la inceput am vrut sa intervin, dar cand am vazut ca o poate bate singur.... Soacra isi invita ginerele la masa. Ginerele, desi suspicios, accepta invitatia. Pe masa, diferite salate, preparate din carne de pui, porc, cartofi vreo 3 feluri, deserturi, bere rece, vin, .... etc. La un moment dat soacra iese la bucatarie. Ginerele ia o bucatica de carne si i-o da pisicii, care dupa 2, 3 crampe moare sub masa. Nervos tare, apuca o cratita goala si cand intra soacra ii trage una de o lasa lata pe jos. La care pisica de sub masa: - YEESSSSSSS! Ion si Maria gradinari... se trezira de dimineata sa plece la targ sa prinda loc pt taraba; incarca caruta cu varza si castraveti si pleaca.. Pe drum Maria: - Ioane opreste un pic caruta, da-te jos si vino de ma pupa ca nu mai pot! Opreste Ion, se da jos o pupa pe Maria... si plecara iar la drum. Dupa 10 minute Maria: - Ioane, opreste caruta, da-te jos si vino de ma pupa ca nu mai pot!... - Marie, da esti nebuna! Nu mai prindem targul. - Hai repede Ioane, acu, acu, ca nu mai pot! Se da Ion jos si iar o pupa pe Maria. Dupa vreo 10 minute Maria incepe: - Ah Ioaneee, ah, opreste caruta si vino repede si ma pupa ca nu mai pot! Ion enervat: - Auzi fa Marie... da-te jos de pe castraveti si urca-te pe varza.. Ion ctre Maria: - Tu, Marie, io tare m-as culca cu tine! - M, da nu se poate! - De ce? - C io-s lesbi! - LESBI! Da' aia ce-i? - Vezi tipa aia cu picioare lungi, e mari, pr fain? - Da. - Io cu aia m-as culca! Sta Ion... mai sta... (se scarpina in cap) si zice: - Stii ce, Marie, i io-s lesbi. Ion termina facultatea de medicina si e repartizat intr-un sat. Acolo medicul batran il informeaza ca nu poate sta cu el prima saptamana (cum ar fi trebuit) si pleaca 215

spunandu-i sa fie atent la ce face. Se intoarce peste 7 zile si-l intreaba ce a facut. La care Ion ii spune: - Prima data a venit o baba ca o durea capul, asa ca i-am dat un calmant. A doua oara a venit un copil julit la genunchi, asa ca am curatat rana, am dezinfectat-o si l-am pansat. Vineri cand sa inchid cabinetul a venit Maria, a incuiat usa , s-a dezbracat si s-a intins pe masa spunandu-mi: - Ioane, nu am vazut barbat de trei luni! Medicul cu sufletul la gura il intreaba pe Ion: - Si ce-ai facut? - I-am pus picaturi in ochi! Maria si Leana discuta despre sotii lor: - Mario, Gheorghe al meu e impotent 100%! - Leano, Ion al meu e impotent 300%! - Cum asa? - A cazut prostul pe scari si si-a rupt si degetul si si-a muscat si limba!!! Intr-o noapte, Ion si Maria, proaspat casatoriti, stateau de vorba: - Ma, Ioane, spune drept, pe cine ai mai avut inaintea mea? - Pe Florica. - Numai pe ea? - Pe Veta, Maricica, Rozi... bla bla bla. - Sa stii ca sunt geloasa. - Lasa, mai bine ai fi multumita ca te-ai calificat in finala.. - Io, amu m-oi duce, Marie, ca mi-a sosit ceasul. Asculta aici ce-ti spun. Maria, suspinand: - Zi, Ioane, si asa oi face! - Sa tii gospodaria, Marie, sa nu vinzi nimic, sa aiba copiii astia cand or creste mari. Maria, suspinand: - Asa oi face, Ioane... - Sa dai copiii la scoala, sa iasa invatati, Marie! Maria, suspinand: - Asa oi face, Ioane... - Si mai vreau, Marie, ca dupa ce m-oi duce sa te mariti cu Gheorghe! - Da' Ioane, credeam ca Gheorghe e dusmanul tau cel mai mare. - Pai tocmai de-aia... Un oltean si un ardelean erau intr-un tren. Olteanul: M-a facut muica oltean, maaa! Ardeleanul: No, iart-o! Un brbat merge la psihiatru: - Doctore, soia mea e infidel. n fiecare sear merge la barul pescarilor i aga brbai. Chiar mai ru, se culc cu oricine o ntreab! - nnebunesc! Ce crezi c ar trebui s fac? Doctorul rspunde: - Relaxeaz-te, respir adnc i ncearc s te calmezi. Acum spune-mi, unde mai precis este barul acesta?

Un brbat la volanul unei maini. e noapte, el e foarte obosit dup multe ore de condus. La un moment dat, trage pe dreapta pentru necesarul pui de somn. Nici n-apuc s aipeasc, c-l trezete unul: - Nu v suprai, avei un ceas? Acesta nervos rspunde: - E 4 jumate! Se bag iar la somn. Dup ceva timp, altul i bate-n geam: 216

- Nu v suprai, avei un ceas? i mai nervos rspunde: - E 5 fr 10! Dup care scrie pe o foaie mare: "NU TIU CT E CEASUL" i o lipete pe maina. Un al treilea se oprete i i bate-n geam. - Tu ce mai vrei m? ntreab oferul enervat la culme. - E 5 i 10! O doamna se intoarce din concediu,de la mare,iar sotul o intreaba: -Ei, cum te-ai distrat? -Acolo femeile ori impletesc ori fac sex... -Si tu ce ai facut? -Pai avand in vedere ca mi-am uitat andrelele acasa..... Maria: Ioane, cum se zice corect, funicular sau furnicular? Ion : La ce? El si ea la restaurant.. Ea, sorbind dintr-un pahar de vin: - Sa stii ca nu poate fi vorba de sex inainte de casatorie. - Atunci suna-ma dupa ce te casatoresti. - Iar te-ai imbatat, Mitica? Ce-o sa spuna nevasta-ta cand o sa ajungi acasa? - Ce-o sa spuna ea, stiu, ca-i cunosc repertoriul... Intrebarea e ce-o sa-i spun eu? - Sa-ti fie rusine Mitica, zice nevasta. Iar ai venit beat acasa! - Ca sa respectam adevarul nu eu am venit, m-au adus vecinii... La un proces legat de evaziunea fiscala dintr-o companie, judecatorul ntreaba: - Inculpat, recunoasteti ca dvs. ati incercat sa scapati de plata impozitelor si taxelor prin metoda descrisa mai devreme de comisarul Garzii Financiare? - Sincer, nu, dar si metoda descrisa de dumnealui merita atentie... Doi tipi in parc arunca niste coji de paine la porumbei. Zice unul dintre ei: - Uite porumbeii astia, sunt ca politicienii! Cat timp sunt jos iti mananca din palma, dar dac ajung sus.... fac pe tine! Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura. "Alegerile sunt procedeul prin care oamenii liberi isi aleg stapanii." Itic avea o gogoserie langa Manhatan Bank. Intr-o zi vine Strul la Itic si ii spune: - Ba Itic, nu-mi imprumuti si mie 100$, ca si asa ai gogoserie in fata la Manhatan Bank si merge bine treaba. - Mai Itic imi pare rau dar nu pot. - Pai de ce? - Am o intelegere cu Manhatan Bank: ei nu vand gogosi iar eu nu imprumut bani. BULA:Bunicule,cine a inegrit Marea Neagra? BUNICUL:Alta intrebare mai interesanta n-ai gasit? BULA:Ai dreptate...Atunci,spune-mi cine a omorat Marea Moarta? La un proces plictisitor din cale-afara, cand toti aproape ca adormisera, un betiv exclama catre procuror: - Sa ma pupi in cur! 217

- Afara! striga procurorul indignat - Nuuuuu, aici ! Ca sa vada toata lumea... Regina Elisabeta a II-a, George W. Bush si Traian Basescu mor si ajung in Iad. La un moment dat, Elisabeta: - Mi-e dor de Anglia ! Vreau sa sun in Anglia sa vad ce face toata lumea acolo. Suna regina , vorbeste cam 5 minute si apoi il intreaba pe Diavol: - Cat iti datorez pentru convorbirea asta? - 5 milioane $. Scoate regina un cec de 5 milioane $ si se duce la locul ei... Dupa cateva momente, Bush, foarte gelos, tzipa: - E randul meu! Vreau sa sun si eu sa vad ce se intampla in Statele Unite, ce face toata lumea acolo! Suna Bush, vorbeste cam 10 minute, dupa care catre Diavol: - Cat iti datorez pentru convorbirea asta? - 10 milioane $. Bush, cu o privire taioasa, scoate un cec de 10 milioane de $ si se duce la locul lui... Vazand acestea, Basescu, si mai gelos, incepe sa tzipe: - Vreau sa sun in Romania , sa vad ce face toata lumea acolo! Vreau sa vorbesc cu ministrii, cu deputatii, vreau sa vorbesc cu toata lumea! Suna Basescu in Romania, sta la telefon vreo 2 ore, vorbeste cu toate neamurile, cu toti prietenii, cu toti deputatii si ministrii... Dupa ce termina de vorbit, se pregateste sa-i plateasca Diavolului: - Scuze, am stat cam mult... Cat iti datorez? - Un dolar... - Poftim?!?!? Doar un amarat de dolar?? - Pai, da... Ca daca suni dintr-un Iad in alt Iad, e convorbire locala... Test pentru dovada dragostei necondiionate: i iei nevasta i cinele i i ncui n portbagajul mainii. Deschizi portbagajul dup 2 ore i vezi cine se bucur c te vede Trimitei celor cu care credei c facei echip:personal/servici 1. Gistele zboara in stoluri in forma de V. Cind fiecare gisca da din aripi ea creeaza un curent ascendent ce sustine gisca din spatele ei. Astfel stolul inainteaza cu 71% mai repede decit daca fiecare gisca ar zbura singura. 2. Cind o gisca iese accidental din formatie, ea simte imediat rezistenta curentului de aer si de aceea revine imediat in stol. 3. Cind gisca din fruntea stolului oboseste, ea nebeneficiind deloc de curentul ascendent, se retrage in mijlocul formatiei pentru a se odihni si o alta gisca ii ia locul din fata. 4. Gistele din stol gagaie pentru a o incuraja pe cea din fata sa mentina viteza. 5. Cind o gisca se imbolnaveste sau este ranita, doua giste din stol ies din formatie si zboara in jos dupa ea pentru a o ajuta si proteja. Ele ramin cu gisca bolnava pina cind aceasta isi revine sau moare si isi continua apoi drumul cu un alt stol. MORALA: Daca omul ar avea minte macar ct o gisca... Mare concurs international de pictura! Tematica era ca, din pictura sa reiasa titlul tabloului. Candidate la marele premiu au fost selectate 4 tari: America, Franta, Rusia si Romania! Tabloul Americii o reprezenta pe Louise in pielea goala pe un iaht! Titlul tabloului: O boarfa la uscat! Tabloul Frantei: cu doua tipe goale intr-un copac. Titlul tabloului: Doua poame! 218

Tabloul Rusiei o avea pe Natasha in pielea goala cu o secera in mana, iar titlul tabloului: In asteptarea ciocanului! Iar in tabloul Romaniei era reprezentata Ileana, goala intr-un lan de grau iar in spatele ei o ceata de tarani. Titlul tabloului: Iobagi pe cmp! Cogito: Ergo sum! Parul alb nu se mai respecta. Se vopseste! Japonezii nu privesc, banuiesc. Cand un medic se inseala, e mai bine sa aruncam pamant peste chestiune. Muzica japoneza este o tortura chinezeasca. Ecoul are intotdeauna ultimul cuvant. In avion timpul trece in zbor. A muri e ca si cum ai dormi, doar ca nu te trezesti sa faci pipi. Marijuana provoaca amnezie si altele nu-mi amintesc. Tantarii mor intre aplauze. Tatal meu a vandut farmacia pentru ca nu mai avea leac. In ziua de azi fidelitatea se intalneste doar in echipamentele de sunet. Exista casnicii care se termina bine, altele dureaza toata viata. Diabeticul nu poate pleca in luna de miere. Cand totul urca, lenjeria intima coboara. Trebuie sa lucram si sa dormim 8 ore, dar nu aceleasi. Este usor sa rezolvi o problema economica, ai nevoie doar de bani. Bucura-te de fiecare zi, caci intotdeauna va aparea un imbecil sa ti-o strice. Iubiti-va unii pe altii. Fa-o bine si nu te uita cu cine. Este curios cum au numit sex oral tocmai practica sexuala in care se poate vorbi cel mai putin. Magicianul a facut un semn si a disparut foamea; a facut un alt semn si a disparut injustitia, altul si sa terminat razboiul. Politicianul a facut un semn si a disparut magicianul. Bigamul: un idiot la patrat. Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca. - Foarte putin, a raspuns mexicanul. - De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste ? a intrebat atunci americanul. - Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul. - Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri. - Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. - Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul. - Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare. - Si cat va dura sa fac toate astea , senor ? intreaba pescarul. - Vreo 15-20 ani, raspunde americanul. - Si apoi ? - Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat , ai lua cateva milioane. - Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ? - Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, 219

bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara.... Intr-un studiu s-au pus niste intrebari unor copii. Iar ei au dat raspuns..... De ce circula singele in corp? Sangele umbla prin corp, ca sa ii prinda pe microbi si sa ii inece.(6 ani). La ce folosesc sprancenele? Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani) De ce ne spalam cu sapun? Noi ne spalam, ca sa dam sapun in ochi la microbi. (5 ani) Ce sunt amprentele? Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia. (8 ani) Ce este sufletul? Suflet e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si ii lasi prajituri si lu ala mic. (8 ani) Sufletul are o forma de inima. (8 ani) Ce este tristetea? Tristete inseamna cand un om vine la altul si bea mult. (7 ani) De ce sa pun potcoave la cai? La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci cand pune frana calul se intepeneste in potcoave. (9 ani) Ce inseamna cuvantul "modern"? Modern e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani) Cum se face parfumul? Parfumul se face din apa, dop si din parfum. (5 ani) Cum se inteleg pasarile sau animalele intre ele, daca noi, oamenii, vorbim si de multe ori nu ne intelegem? Pasarile sau animalele vin unele langa altele si vorbesc in soapta si noua ne spun numai "miau". (10 ani) Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani) Ce sunt buruienile? Buruienile sunt niste plante folositoare doar lor. (12 ani) Ce este acela un secret? Secretul este atunci cand nu trebuie sa stie militia. (6 ani) Ce este zambetul? A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau. (8 ani) A zambi este cand niste oameni rad cu gura inchisa, ca sa nu deranjeze oamenii de la bloc. (7 ani) La ce foloseste steagul? Steagul foloseste, ca atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau pe ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau. Ce este acela un minister? Minister inseamna, ca sa te duci acolo sa te razbuni. (9 ani) Minister este o incapere mare unde se aduna toti ministrii ca sa faca sedinte pentru a imbunatati cartierul lor. (9 ani) Ce este igiena? Igiena este cand vin neamurile si vad ce curat e in casa. (7 ani) Din ce se face sapunul? Sapunul se face din mai multi clabuci, la un loc. (6 ani) De ce isi fac oamenii cadouri? Oamenii isi fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti. (7 ani) De ce da dirijorul din maini, cu un bat, cand dirijeaza? Dirijorul da din maini, ca sa arate ducerea sunetului. (11 ani) Dirijorul are un bat in mana, ca e urat sa arate cu degetul, la ala care canta cu contrabasul ca sa vada cum merge simfonia. (10 ani) De ce gaina nu zboara pe sus, ca celelalte pasari? Gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari, pentru ca-i e frica sa nu scape oul, cand ii vine sa-l faca. (10 ani) 220

Iata ultima noutate in domeniul nutritiei si al sanatatii: Este o usurare sa aflam adevarul dupa atatea si atatea studii conflictuale despre nutritie. 1. Japonezii consuma foarte putine grasimi si sufera de mai putine atacuri de cord decat romanii 2. Mexicanii consuma multe grasimi si sufera de mai putine atacuri de cord decat romanii. 3. Chinezii beau foarte putin vin rosu si sufera de mai putine atacuri de cord decat romanii. 4. Italienii beau mult vin rosu si sufera de mai putine atacuri de cord decat romanii. 5. Nemtii beau foarte multa bere, consuma foarte multi carnati si grasimi si sufera de mai putine atacuri de cord decat romanii. CONCLUZIA: Mancati si beti tot ce vreti. Se pare ca faptul ca vorbiti romana e ceea ce va omoara. In avion: un domn si o fetita. Domnul zice: - Ce-ar fi sa stam de vorba?, se pare ca timpul trece mai repede conversand; - Bine, zice fetita inchizand cartea pe care abia o deschisese, despre ce ati dori sa vorbim? - Pai, zice domnul, o tema interesanta ar fi despre fizica atomica nu crezi? si surade superior. - De acord, dar intai vreau sa va intreb ceva: O vaca, un cal si o oaie mananca acelasi lucru - iarba, dar oaia excreta niste bilute, vaca o placinta iar calul niste mingi uscate. Cum va explicati fenomenul? - Habar n-am, zice domnul, minunandu-se de inteligenta fetitei. - Atunci cum vreti sa vorbim de fizica atomica daca nici despre cacat nu stiti nimic??? Bancuri cu Gigi Becali

Finantatorul stelist este, prin comportamentul sau, o sursa permanenta de bancuri. Iata cateva dintre ultimele aparute pe piata. Gigi Becali nu face flotari, le cumpara gata facute. Daca tu ai un leu si Gigi Becali are un leu, atunci el are mai multi bani ca tine. Gigi Becali nu se spala pe dinti dintii lui spala periuta de dinti. Dumnezeu plateste drepturi de autor lui Gigi Becali pentru biblie! Gigi Becali a luat examenele nainte sa le dea. Ca europarlamentar, Gigi Becali va anula Legea Gravitatiei. Gigi Becali are puterea financiara necesara de a-l plati pe Chuck Norris sa-si dea o palma. Becali a fost primul om ce a elaborat teoria relativitatii, dar ca sa nu para tocilar i-a vndut-o lui Einstein. Gigi Becali poate filma HD cu Nokia 3310. Gigi poate sa deseneze un triunghi cu 4 laturi. Gigi Becali poate sa alerge 10 km n 15 secunde, ca stie o scurtatura! De ce n calendarul lui Gigi Becali se trece direct de la 31 martie la 2 aprilie? Pentru ca nimeni nu face misto de Gigi Becali! Becali nu are acces la internet, internetul are acces la el. Donald Trump a fost ucenicul lui Gigi Becali. Toate companiile de asigurari se bat sa-i faca o asigurare de viata lui Gigi Becali pentru ca el e nemuritor. Adresa de mail a lui Gigi Becali este Yahoo@GigiBecali.com Lumea a fost facuta n urma unui proiect finantat de Gigi Becali. Gigi Becali a fost de trei ori pe Luna: o data cu oile la pascut, o data cu Steaua n deplasare, si o data cu Radoi cnd era mic. 221

Initial erau opt minuni n lume. Dar Gigi Becali declarase ca prefera sa ramna modest. La scoala, profesorul trebuia sa ridice mna pentru a vorbi cu Gigi Becali. Gigi Becali este capabil sa lase un mesaj nainte de bipul sonor. Elvetienii nu sunt neutri, doar asteapta sa vada de ce parte se va pune Gigi Becali. Exista patru stari ale materiei: gazos, lichid, solid si Gigi Becali. Gigi Becali nu are vise noaptea. Dar si permite sa si cumpere. Gigi Becali are nevoie doar de doua taste pentru a utiliza un calculator. 0 si 1. Gigi Becali a cstigat deja o partida de sah, cu un careu de asi. Capacitatea discului de la un calculator se masoara n Gb (GigiBecali). Gigi Becali are o casa de vacanta pe Soare. + Se duce Becali la pescuit .. Coboara din masina. Scoate mulineta de aur cu fir de matase si ac de diamant si da la peste. Cand, ia sa vezi minunatie: Prinde pestisoru de aur. Ptiuuuuu....! La care pestisoru`: - Stii .. eu sunt pestisoru` ala de aur cu alea 3 dorintze... Becali : - hmm...bine ba hahalera,spune ce vrei... ANUNT!! "angajam vanzatoare". Se prezinta o fatuca la interviu, patronul o ia si-o prelucreaza "fata draga noi nu zicem NU la clienti chiar daca nu avem produsul in stoc..... ii aburim, ii amanam". Zis si facut, trece o luna, prinde fata manevra, intra un cetatean: - manusi aveti? V: pai, sigur... de care sa fie? de piele? tricotate? - de piele, normale V: cu un deget, cu 2 cu 5? - normale, cu 5. V: albe, rosii, verzi? - negre, normale. V: le purtati la palton sau la jacheta? - la palton, ca vine iarna V: domnule eu va propun sa veniti maine cu paltonul, sa vedem ce se asorteaza. Pleaca omul fericit ca-l bagase cineva in seama, cand sa iasa pe usa intra val-vartej unul hiper-furios c-un colac de buda intr-o mana si c-o placa de faianta in cealalta: - Cucoana, uite asta-i capacul de la buda, asta-i nuanta la faianta, curu' ti l-am aratat ieri - ACUMA, IMI DAI HARTIE IGIENICA???? Mai vechi sau mai recente, unele nostime. I. De ce este bine sa mearga soacra la vot? R. Ca sa se obisnuiasca cu urna. I. Va veni un alt razboi Mondial? R. Nu! Dar va fi o lupta pentru pace, de nu va mai ramane piatra pe piatra. I. Ce este un salariu? R. Un fel de menstruatie: il astepti o luna si trece dupa trei zile .. I. Ce este mai valoros decat laptele matern? R. Ambalajul ... I. Cum poti trai doar din salariu? R. Nu stim. Nici n-am incercat ... I. Care este diferenta intre capitalism si socialism? R. Capitalismul este exploatarea omului de catre om. In socialism e invers. 222

I. Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului ? R. Fiecare dintre ei a incercat cate o parola. I. Care sunt cele 3 mari crize din viata unui barbat ? R. Pierderea nevestei, a locului de munca si prima zgarietura pe masina. I. Cum se numeste un barbat inteligent, sensibil si frumos ? R. Un zvon. I. Cum se numeste femeia care stie mereu unde este sotul ei ? R. Vaduva !!! I. De cate feluri sunt femeile? R. Femeile sant de trei feluri: - cele cuminti - care se culca numai cu unul, - curvele - care se culca cu toti si - curva dracului, se culca cu toti, numai cu mine nu! I. In cate grupe se impart femeile? R. Femeile se impart in trei grupe: - elastice (se intind cat tine patul). - supraelastice (se intind si prin alte paturi). - credincioase (se intind pana la Dumnezeu). I. Cum clasifica femeile penisurile? R. In viziunea femeilor, penisurile se clasifica astfel: - in ordine descrescatoare: mica, foarte mica si ce-i aia. - in ordine crescatoare: mare, foarte mare si NORMALA. I. De ce iau politistii salariu? R. Pentru ca prostia se plateste. I. Care este deosebirea intre porumbel si cocosel ? R. Porumbelul este psrica pcii, iar coco elul este pacea psricii.

I. Ce este un urs polar? R.. Un urs rectangular care are sistemul de coordonate schimbat. I. Ce-i zice un vector altui vector? R. "Ai un moment?" I. Ce este un copil complexat? R. Un copil cu mama reala si tata imaginar. I. Care este cel mai periculos loc din lume? R. Patul. Acolo mor 80% dintre oameni. I. Care este cel mai bun anticonceptional? R. Un "NU!" hotarat. I. De ce se ingroapa oltenii in picioare? R.. Sa fie primii la inviere! I. Care este diferenta dintre un politician si un iluzionist? R.Ultimul recunoaste ca foloseste tot felul de trucuri. 223

I. Cum transformi un pentagon in patrat? R. Aplici teorema lui ben Laden. I. Exista vreun medicament care elimina mirosul de ceapa? R. Cum sa nu. Usturoiul. I. Ce spune spermatozoidul care fuge dupa un ovul ? R. Daca te prind, om te fac ! I. Cum se face ntreruperea de sarcin la o psric ? R. Se ridic de pe ou ! I. De ce sunt mai muli oameni dect maimue ? R. Pentru c e foarte greu s te regulezi n copac ! I. Care este dezavantajul unei lupe ? R. Mrete, dar nu ntrete ! I. De ce nu crete populaia Romniei ? R. Pentru c mncm neregulat i regulm nemncai. I. De ce i-a pus Bul roi mai mari la "Lstun" ? R. Pentru c i se piau cinii pe geamuri. I. Care an dureaza numai o zi ? R. Anul Nou ! I. E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mult ? R. Da, dar degeaba. I. Care este melodia indragita a homosexualilor ? R. O fata mai gasesti, dar un prieten greu! I. Ce-i repro eaz femeia cnd se marit ? R. Pentru un crnat, trebuie s iau tot porcul. I. De ce nu se cheam inima "ciocnel" ? R. Pi, cum ar suna: "Mi-ai czut cu tronc la ciocanel!" sau"Ochii vd, ciocnelul cere!".

I. Care este asemanarea dintre femeie si bicicleta ? R. Daca n-ai camera, mergi pe langa ele ... I. Prin ce se deosebeste un om de o camila ? R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze .... I. Care este diferenta dintre un taur si un bou ? R. Taurul poate deveni tata, pe cand boul numai unchi. I. Care este deosebirea dintre o poveste americana si una ruseasca ? R. Povestea americana incepe cu: "A fost odata ..." iar cea ruseasca cu: "Odata o sa fie ...." I. Care este diferenta dintre un somalez si o minge de ping-pong ? 224

R. Trei grame. I. Prin ce se deosebeste sexul frantzuzesc de cel romanesc ? R. Francezii fac sex fara lenjeria de corp, iar romanii fara lenjeria de pat. I. Care este singura asemanare intre ghilotina si alcool ? R. Amandoua te fac sa-ti pierzi capul ! I. Ce psric zboara cel mai sus? R. Psrica stewardesei ... I. De ce l-a creat Dumnezeu primul pe Adam? R. Ca sa poata vorbi macar pana aparea si Eva. I. De ce au femeile coapsele calde? R. Pentru ca s nu fac barbaii otit... I. Ce e rosu si vine regulat? R. Mos Craciun. I. Ce fcea Meterul Manole cnd o zidea pe so ia lui Ana? R. Body-building. I. Ce au in comun un trenulet electric si sanii unei femei? R. Au fost create initial pentru copii, dar tot barbatii se joaca mai mult cu ele. I. De ce s-a mutat Bula la etajul 10 intr-un bloc fara lift? R. Pentru ca are soacra cardiaca. I. De ce isi iau blondele pe ele panataloni foarte stramti? R. Ca lumea sa le poata citi pe buze. I. De ce un elefant este mare, gri si zbarcit? R. Pentru ca daca era mic, alb si neted, era OB. I. Cum se cheama un barbat inteligent in America ? R. Turist sau imigrant. I. De ce a creat Dumnezeu barbatul? R. Pentru ca vibratorul nu poate sa aduca bani acasa. I. Care este asemanarea dintre un barbat si un storcator de fructe? R. Ai nevoie de el, dar nu esti sigura pentru ce. I. Cand stie olteanul ca i-a murit nevasta? R. Cand la pat e tot ca inainte, dar in bucatarie se strang vasele murdare. I. Care este definitia unei seri romantice pentru un barbat? R. Sex. I. Cand e singurul moment cand un barbat se gandeste la o cina cu lumanare pe masa? R. Cand i se ia curentul. I. Ce au in comun toti barbatii care stau singuri intr-un bar? R. Sunt insurati. 225

I. Cum se numeste un barbat caruia ii lipseste 90% din creier? R. Castrat. I. Care este diferenta dintre o amanta si o sotie? R. 30 de kilograme. I. Care este diferenta dintre un amant si un sot? R. 30 - 45 de minute. I. La ce este mai usor sa renunti: la vin sau la femei? R. Depinde de vechime. I. Care este diferenta dintre o femeie si o baterie electrica? R. Bateria are si o parte pozitiva, anodul. I. Care e diferenta dintre o vaca alba si una neagra? R. Vaca alba face "muuu", cea neagra face "muuu, man!" I. De ce au uraganele nume de femei? R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina. I. Stiti cum se numeste o secretara lasata insarcinata de catre seful ei? R. BOSS-UMFLATA ... I. Ce fac pestii cand sunt multi? R. Bancuri. I. Care este pluralul de la sticla? R. Cioburi. Autentice anunuri romneti - Eti analfabet? Scrie-ne azi i te ajutm pe gratis. - Service Auto. Ridicm livr maina gratuit. Dac ne ncerci o dat nu mai pleci n alt parte. - Vnd cine: mnnc orice i i plac foarte mult copiii!... - Cautm brbat pentru lucru la fabrica de dinamit.Trebuie s fie dispus s cltoreasc. - Castron pe placul oricrei gospodine cu fund rotund pentru batere eficient. - De vnzare: birou de epoc pentru o doamn cu picioare subiri i sertare largi. - Prjitor de pine: Un cadou apreciat de ntreaga familie.. Arde pinea automat. - Maini uzate: De ce s te duci n alt parte ca s fii pacalit? Vino aici. - Cutm un om s aib grij de un lot de vaci care nu fumeaz i nici nu bea. - Vnd pat pentru copil cu picioare de fier. - Tnr doamn, drgu, inteligent, caracter, familie bun, dorete casatorie cu domn bine situat care s aib i autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, nsoite de fotografia autoturismului. - Asociaie de locatari, angajeaz fochist de nalt presiune. - Cautam femeie la feti n vrst i nefumtoare. - Vnd main de cusut mn i picior. - Vnd butelie de aragaz cu reeu i frigider. - Vnd ptu copil fcut la comand pentru pretenioi. - nchiriez camer la doua fete ncadrate cu un singur pat. - Cumpr mbrcminte de dam deosebit i puin ntrebuinat. - Confecionez i ncputez cizme pentru barbai cu nlocuitori de calitate.. - Ofer loc de veci liberabil prin schimb. - Ofer recompens celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu c l-au vazut cu o femeie n main n ziua de 18 Iunie, pe autostrada Bucureti-Piteti.. V rog s venii s depunei mrturie i la tribunal. Paul Ionescu. - La un concurs de animale, n cadrul unei srbtori agricole, s-a afiat programul: 226

- ora 10.00 - prezentarea invitailor. - ora 12.00 -prezentarea animalelor.. - ora 14.00 - masa comun. - ntr-o croitorie de dam: Fustele se ridic zilnic ntre orele 10.00 i 14.00. Vindem second hand. n diverse localuri i prvlii: - Consumai cu ncredere supa de pasre vegetarian. - Servim cu fric clientela bine btut. - Avem fric btut toat ziua. - Nu servim minori sub 18 ani... - Nu servim n stare de ebrietate. - Avem ciorapi de femei lungi. - Lenjeria de corp nu se schimb! - Confectionam costume de dam la proba a doua. - Croim rochii pentru dame de lux! - Confecionm poete i genti i din pielea clientului. - Nu trimitei copii la umplut cu sifoane. Niciodat S NU te pui cu o Femeie care citete! O pereche, so i soie, au decis s-i fac vacana pe marginea unui lac, cci so ului i plcea s pescuiasc. Dup cteva zile petrecute acolo, ntr-o diminea, so ul se ntoarse obosit i se hotr s ia o pauz. So ia se gndi s profite i s fac o plimbare pe lac, dei nu era prea familiarizat cu locul. A luat barca (n care rmseser toate ustensilele de pescuit ale soului, a pornit motorul i dup ce a mers puin, a ancorat, a deschis o carte i a nceput s citeasc. La un moment dat, apare un Gardian Public, cu barca sa. Trage alturi de barca femeii i-i spune: 'Bun dimineaa, doamn. Ce facei aici?' 'Citesc o carte' replic ea, (ntrebndu-se dac 'nu e evident?!') 'V aflati ntr-o zon Interzis Pescuitului' o inform el. 'mi pare ru, domnule ofier, dar NU pescuiesc!... Citesc!!!' 'Da, dar avei tot echipamentul necesar! Din cate tiu, ai fi putut ncepe n orice moment! Trebuie s v rein i s v amendez!' 'Doar pentru c aveam o carte n mn i citeam?!!' exclam ea stupefiat. 'V aflai ntr-o zon interzis pescuitului' o informeaz el din nou.. 'mi pare ru, domnule ofier, dar nu pescuiesc, ci citesc!' 'Da, e drept, dar avei tot echipamentul. Din cte tiu, suntei capabil s ncepei oricnd.. Am s v rein, i am s v dau amenda!' 'Dac vei face aa ceva, am s v acuz de viol!' spuse femeia. 'Dar nici mcar nu v-am atins!' spuse gardianul public. 'Da, e adevrat, dar i dumneavoastr avei tot echipamentul necesar... Din cte tiu, ai putea ncepe n orice moment!' 'O zi bun, doamn!' raspunse el, i o terse. MORALA: Nu te apuca s-i aduci argumente, unei femei care citete E clar, c e capabil s gndeasc. El i ea n pat. Sun telefonul. Ea rspunde. Dup ce ea se ntoarce, el ntreab: - Cine a fost? - Soul. - Atunci plec. - Stai linitit.. A zis c mai st nc o or, fiindc a ieit la o bere cu tine! Soia: E bun ciorba? Soul: Ai chef de ceart? 227

Doi prieteni se ntlnesc dimineaa, la cafea. Unul din ei are un ochi vnt. - Ce-ai pit la ochi? - M-a lovit nevasta. - De ce? - I-am vorbit cu "TU".. - Doamne, iart-m, dar ce fel de relaie avei voi n familie de te-a lovit pentru atta lucru? - Pi asear, pe cnd mncam, mi-a zis: "tii, drag, noi n-am mai fcut sex de trei luni". i eu i-am rspuns: "Poate TU..." Criza financiar este att de grav n acest moment, nct femeile sunt nevoite s se cstoreasc din dragoste. ntr-o noapte, un beiv se sprijinea de un pod, cnd peste el a dat un prieten. Cei doi au nceput s sporoviasc. - Ce se vede acolo jos? a ntrebat beivul. - Luna, i-a rspuns amicul. Beivul a privit din nou, a scuturat din cap cu nencredere, dup care a spus: - Hmmm, bine, te cred, dar cum am ajuns eu deasupra ei?! - Nu tiu ce s fac cu soul meu, doctore. Vorbete n somn. - Da, este un lucru neplcut.. - Neplcut? Puin spus! Alaltieri rdea de el tot Senatul. Un nelept a fost ntrebat ce crede n legatur cu realizrile tehnologiei moderne.. El a rspuns prin urmtoarea poveste: "Un profesor distrat a ntrziat la seminarul pe care trebuia s-l in. Dndu-i seama de ntrziere, el a srit ntr-un taxi i i-a strigat oferului: -Grbete-te, grbete-te! Cu vitez maxim! n timp ce taxiul rula cu o vitez nebun pe osea, el i-a dat seama c nu i-a spus oferului n ce direcie s o ia. De aceea, i-a strigat acestuia: -tii n ce direcie te ndrepi? -Nu domnule, dar merg cu vitez maxim!..." O discuie ntre doi copii n camera lor.. Bieelul ctre feti: - Ce-i vei cere lui Mo Crciun anul acesta? - O ppuica Barbie. Dar tu ? - Eu i voi cere un Tampax. - Tampax ? Ce e asta ? - ...habar n-am , dar zic tia la televizor c dac-l foloseti po i merge la plaj sau la piscina n fiecare zi, s mergi cu biciclet, s dansezi, s alergi, s faci o mulime de lucruri... fr ca nimeni si dea seama! Dialog la Oficiul pentru Plasarea Forei de munc. - Bun ziua, vreau i eu un loc de munc.. - Avem ceva foarte bine pltit, dar e mult de lucru.. - Nu, mulumesc. Dac am bani, i dau pe butur. - Atunci, avem un loc n care nu prea avei de munc, dar e prost pltit. - Nu, pentru c dac am timp, fac rost de bani i i dau pe butur.. Nu avei ceva unde s muncesc toata ziua i s fiu prost pltit ? 228

- mi pare ru, dar nu avei studii superioare... Un brbat suprat sun la pompieri ca s raporteze un incendiu n cartier. Operatorul l ntreab: - Cum ajungem acolo? Brbatul rspunde: - Pai nu mai avei mainile alea mari i roii? La grdini : - nchipuie-i.... am gsit acas sub sofa un prezervativ! - Nu mai spune! Dar ce este aceea o "sofa"? Angajaii unei companii multinaionale sunt ntrebai ce vor face cu banii din prima de Crciun. Elveianul: Din banii de prim mi cumpr o barc. Reporterul: i cu restul? Elveianul: i cu restul mi renovez faada casei. Englezul: Din banii de prim mi cumpr o main sport. Reporterul: i cu restul? Englezul: i cu restul m duc ntr-o excursie n Africa . Romnul: Din banii de prim mi cumpr un pulover. Reporterul: i cu restul? Romnul: Restul mi-l d mama. Un tip isi savureaza berea intr-un bar. Din dorinta de a conversa, se apleaca spre femeia solida de langa el si ii spune : - Vrei sa auzi un banc traznet cu blonde? Cu o voce ragusita, ea ii raspunde: - Pana sa te apuci sa spui bancul, cred ca ar fi bine sa clarificam cateva detalii: eu sunt blonda, am 1.80m, 88kg si sunt campioana balcanica la judo. Blonda de langa mine are tot 1.80m, 78kg si este ofiter de aviatie. Cea care sta langa ea are 1.85m, 85 kg si este halterofila, si, ai ghicit deja, este tot blonda. Ei bine, acum mai vrei sa ne spui bancul acela cu blonde? Omul sta ceva timp si se gandeste. - Nu prea, spune el. N-am chef sa-l explic de trei ori. La un fotograf au venit mai multi chinezi pentru a se fotografia.. Fotograful se gandi: 'De ce sa-i mai fotografiez, daca seamana leit unul cu altul? O sa le dau aceeasi fotografie!'. Cand primesc fotografiile, un chinez ia fotografia, se uita lung la ea si spune: - Nu e fotografia mea. - Cum nu e a ta? - intreaba fotograful, nu e fatza ta? - Fatza e a mea, dar camasa nu. Undeva in Australia : Cand am ajuns la varsta de pensionare, m-am prezentat la oficiul de pensionare de care apartin. Doamna de la tejghea mi-a cerut actele personale, sa-mi verifice varsta. Am cautat prin buzunare, dar mi-am dat seama ca le-am uitat acasa. Am spus ca ma intorc mai tarziu si aduc actele de identitate. La care doamna: "Descheiati-va camasa" Am descheiat-o, si au aparut firele de par caruntite de pe piept. "Aceste fire carunte sunt destule dovezi" mi-a spus femeia si a preluat formularele complectate. Ajuns acasa, i-am povestit foarte agitat neveste-mi cele intamplate la oficiul de pensii. La care nevasta-mea: "De ce nu ti-ai dat jos si pantalonii? Puteai primi si pensie de 229

handicapat!" Doi politai discuta: -De ce iti tot freci mainile? -Ca mi-e frig -Da' de ce nu-ti bagi mainile in buzunar? -Acolo mi-s manusile... -Ce fel de restaurant este acesta? Supa nu mai este, tocanita nu mai este, salata nu mai este. Ada-mi, te rog, paltonul. -Nici paltonul nu mai este.

Alinuta: -Mama, daca o sa fiu cuminte cand o sa fiu mare, o sa am si eu un sot? -Da, fetita mea! -Si daca nu o sa fiu cuminte? -Atunci o sa ai mai multi... Doua blonde la dus: -Da-mi te rog samponul tau! -Dar ai unul langa tine. -Stiu, dar asta e pentru par uscat, si eu am parul ud! Gigi Becali este intrebat: -Cainele dvs. este de rasa pura? -Pura. -Are si arbore genealogic? -Nu e nevoie, il foloseste pe cel din curte! Daca o persoana ajuta un hot inainte de a savarsi un furt, se numeste complice si va plati pentru asta..... Daca o alta persoana ajuta un hot dupa ce a savarsit fapta, se numeste avocat si este platit pentru asta. Soacra, pe patul de moarte, ii comunica ginerelui ultimele dorinte: -Sa repari (tuseste fara putere) pendula aia de pe perete... -O repar, mama soacra, o repar. Dumneata concentreaza-te acolo... Un tip facand o vizita in Bucuresti, nu gaseste loc la hotel si apeleaza la o casa particulara unde raspunde o baba. -Maica, eu te cazez, dar casa mea este modesta. Uite, in camera asta dorm eu,iar in cealalta vitzica mea. Te rog sa alegi tu. Tipul alege cu batrana in camera. Dimineata, tipul plateste si vrea sa plece. Baba doreste sa i se serveasca un ceai si zice: -Vitzica, adu tu ceainicul, mama! La asta intra in camera o tipa superba. Se recomanda: -Vitzica. La care tipul zice: -Boul de Ionescu! Pe patul de moarte sta intins un batran de 80 de ani, sot, tata, bunic si strabunic. 230

I se apropie sfarsitul si in jurul lui sta toata familia: sotia, copiii, nepotii si cativa stranepoti. Toti asteptau in liniste si deodata batranul spune: -Trebuie sa va spun un secret mare! Aveam de toate: masini frumoase cu care cutreieram lumea, femei frumoase cu care ma distram, prieteni, si multi bani. Intr-o zi mi-a spus un prieten ca trebuie sa ma insor sa am o familie ca altfel nu va avea cine sa-mi dea un pahar cu apa cand voi fi pe patul de moarte. Asa m-am insurat si viata mea s-a schimbat, nu am mai umblat prin baruri si discoteci, ci am stat acasa cu sotia si ne-am uitat la seriale. Masinile le-am folosit pentru concedii cu familia si ca sa aduc copiii de la scoala. Banii s-au dus pentru familie. Si acum cand stau intins si astept moartea, stiti ce este cel mai rau dintre toate? -Ce, dragul nostru tata? -NU MI-E SETE!!! Ca sa verifice pe nevasta-sa cat de mult tine la el, intr-o buna zi Vasile se preface ca a murit. Nevasta-sa: Cu ce sa-l imbrac? Sa-i pun costumul asta nou?... lasa ca-i bun si treningul! Cu ce sa-l incalt? Sa-i pun pantofii astia noi?..... lasa ca-s buni si tenisii! Il pune in sicriu si incepe sa jeleasca: -Unde te tuci Vasileeeeee? Unde te duci Vasileeeeee??!!! Din sicriu, Vasile: -La stadion, ca asa m-ai imbracat!!!!!!! S-au adunat intr-un loc trei francezi. Au baut sampanie, cognac. Au fumat un trabuc, au mai baut o cafea. Intr-un cuvant, s-au relaxat civilizat si au plecat acasa in liniste. S-au adunat intr-un loc trei rusi. Au baut vodka si alcool dublu rafinat. S-au luat la bataie, dupa care s-au dus fiecare la casele lor. Intr-un cuvant, s-au relaxat civilizat si au plecat acasa in liniste. S-au adunat intr-un loc trei arabi. Au aruncat in aer o masina, un hotel si un supermarket, au deturnat un avion, l-au ciocnit de un zgarie-nori, au detonat 3.000 kg TNT... total 3458 victime. Iata ce face omul cand n-are voie sa bea! Percepiile copilului despre: Nuditate - O mama se plimba cu masina, impreuna cu cei trei copii mici, intr-o dupa-amiaza torida de vara, cand o femeie dintr-o masina decapotabila s-a ridicat din scaun si a inceput sa le faca cu mana. Femeia era total goala. In timp ce mama isi revenea din soc si se gandea sa le spuna repede copiilor sa nu se uite, fetita de cinci ani a spus cu inocenta: "Mami. Femeia aia nu poarta centura de siguranta!". - Un baietel s-a pierdut pe culoarele unei sali de gimnastica si a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au inceput sa tipe, sa insface prosoape sa se acopere si sa fuga in toate partile, ca sa se ascunda. Baietelul le-a privit uimit, dupa care a intrebat senin: "Ce s-a intamplat? N-ati mai vazut un baietel in viata voastra?" Onestitate - Un baietel de patru ani a venit alergand din baie, ca sa-i spuna mamei ca si-a scapat periuta de dinti in toaleta. Mama a scos-o din toaleta si a aruncat-o la gunoi. Atunci, baietelul a stat si s-a uitat putin sa gandeasca, dupa care a fugit in baie si s-a intors cu periuta mamei. A ridicat-o in fata mamei si i-a spus cu un zambet incantat: "Mai bine ai arunca-o si pe asta, pentru ca a cazut in toaleta, acum doua zile". Pareri - In prima zi de scoala, un elev din clasa intai i-a dat invatatoarei un bilet de la mama sa. Pe bilet scria: "Parerile exprimate de acest copil nu sunt neaparat cele ale parintilor lui". Ketchup - O femeie se chinuia sa faca sa curga ketchup dintr-o sticla. In timp ce se chinuia, a sunat telefonul, asa ca l-a rugat pe baietelul ei de patru ani sa raspunda. "Este directorul, mama" i-a spus copilul mamei. Dupa care a adaugat: "Mama nu poate raspunde acum. Da o sticla peste cap". Batranete - O mama facea voluntariat la o organizatie care ducea hrana batranilor fara ajutor. In timpul orelor de program, o lua pe fetita sa de patru ani cu ea. Pe aceasta o fascinau bastoanele, scaunele cu rotile si alte lucruri care aveau legatura cu batranii. Intr-o zi, mama a gasit-o holbandu-se la o proteza 231

de dinti, care statea intr-un pahar cu apa. In timp ce mama se pregatea sa raspunda la inevitabilele intrebari ale fetitei, aceasta s-a intors si a soptit "Zana maseluta n-o sa creada niciodata asa ceva". Imbracaminte - O fetita se uita la parintii ei cum se imbraca pentru petrecere. Cand l-a vazut pe tatal sau cum isi imbraca costumul, aceasta i-a spus: "Tati, nu ar trebui sa porti costumul ala". "De ce, scumpa mea?". "Pentru ca stii ca iti da dureri de cap, in dimineata urmatoare". Scoala - O fetita abia a terminat prima saptamana de clasa intai si a venit nervoasa acasa: "Imi pierd vremea cu scoala" ii spune mamei. "Nu stiu sa citesc, nu stiu sa scriu si nici sa vorbesc nu ma lasa!" Biblie - Un baietel deschide biblia familiei. Era fascinat de desenele din carte si dadea pe rand fiecare pagina. Deodata ceva cazu din biblie. Era o frunza presata intre pagini. "Mama uite ce am gasit" striga fericit baietelul. "Ce ai gasit?" intreba mama. Fascinat baietelul raspunse "Cred ca sunt chilotii lui Adam!" La un centru de cercetari nucleare directorul ingrijorat se adreseaza inginerilor: - Baieti s-a blocat calculatorul, mai stie cineva cum se face o inmultire? Medicul catre pacient: - Aveti o boala contagioasa extrem de rara. O sa fiti mutat intr-o camera separata si acolo veti manca numai pizza si clatite. - Si astea ma vor ajuta sa ma fac bine? - Nu, dar asta-i singura mancare care incape pe sub usa . Politistul, cu rasuflarea taiata sare intr-o masina si i ordona soferului: - Repede, urmareste masina din fata noastra, nu cumva sa o scapi din vedere! - Fiti linistit, sunt tractat de ea. Intr-un copac stateau o soparla si o koala... si fumau marijuana. La un moment dat i se face sete soparlei si se duce la rau sa bea apa. In rau era un crocodil si zice crocodilul soparlei : "Ce-i cu tine ma, ce esti asa de ametita?" Soparla ii zice " io si cu koala stam si fumam marijuana". Intrigat, crocodilul se duce la copac sa vada cu ochii lui. Ajunge intr-un final, se uita sus la koala, la care koala se uita la el uimita si zice " CT AP AI BUT, F???" Pe Titanic, se pare ca a fost si un romn.... Dupa impact, tipul ia o barca si vasleste disperat sa se salveze. - Unde pleci, dom'le, ca mai sunt femei aici? - Lasa-ma in pace omule, mie de femei imi arde acum? Doi lilieci isi faceau siesta, atarnati intr-un copac cu capul in jos. "Auzi, care a fost cea mai naspa zi din viata ta?". "Cand am avut diaree"...

Care sunt cele 3 faze ale sclerozei? Faza intai: intri la toaleta, iti faci treaba si uiti sa tragi apa. Faza a doua: intri, tragi apa si uiti de ce ai intrat. Faza a treia: intri, termini treaba, tragi apa, dar uiti sa-ti dai jos pantalonii. La un interviu: - Si acum, daca aveti cumva vreo intrebare despre firma noastra... - Pai... m-ar interesa sa stiu cam cati oameni lucreaza in firma dumneavoastra. - In general, cam un sfert... Patru prietene tinere si frumoase si-au petrecut concediul impreuna la mare, fara barbatii lor. La intoarcere, pe una dintre ele au apucat-o remuscarile: - Fetelor, am sa-i povestesc lu' barbatu' meu de cate ori l-am inselat in concediu. 232

Bruneta: - Ce idioata! Roscata: - Ce curajoasa! Blonda: - Ce memorie! La interviul pentru angajare: - Sunteti casatorit? - Nu. - Ne pare rau, noi avem nevoie de persoane care sunt obisnuite sa se subordoneze... Vine un student in caminul de fete. Paznicul intreaba: - La cine mergeti? Studentul: - La cine ma sfatuiti? - Imprumuta-mi 100$. - Am numai 30. - Da-mi 30, cu restul de 70 imi ramai dator. Sotia unui informatician: - Draga, du-te la magazin si ia salam. Daca au oua, ia zece. Programatorul ajunge la magazin: - Aveti oua ? - Da. - Atunci dati-mi 10 salamuri... Un programator merge la un altul sa-i ceara bani imprumut. - Cat sa-ti dau? - 500 de dolari. - Stii ce? Iti dau 512 sa fie rotund... De ce barbatii nu pot avea mai multe neveste ? - Pentru ca ii protejeaza legea! Merge pe strada o doamna cam plinuta.. De ea se apropie un cersetor: - Doamna, de cinci zile nu am mancat nimic. - Ehee, daca as avea si eu asa vointa... Anunt la matrimoniale: "Caut sotie" Mii de raspunsuri: "Ia-o pe-a mea!" Un tip irascibil la magazin: - Doamna, nervi aveti? - Nu! - Nu-i nimic, va fac eu... Sir si John erau naufargiati pe o insula pustie. Dupa multe luni John vine la Sir tipand: - Sir, Sir, se vede un vapor la orizont!!! La care Sir ii spune cu un calm tipic englezesc: - Linisteste-te John, ce n-ai mai vazut vapoare? n faa unei biserici ortodoxe, erau doi ceretori. Unul zicea: "Ajutai un biet cretin srac!" i lumea i ddea bani. Cellalt zicea: "Ajutai un biet evreu srman !" Lumea, evident, nu-i ddea nimic. Ba din contr - i ddea mai muli bani cretinului. Dup cteva sptmni, o femeie miloas, care ieea din biseric se duce la evreu i-i spune: "M evreule, tu nu vezi c aici nu-i d nimeni nimic ? Du-te acolo, la tine, la sinagog, poate te miluiete cineva !" Dup plecarea femeii, evreul se uit lung dup ea, se ntoarce spre cretin i-i zice: 233

"Auzi, m Iic, s-a gsit proasta asta s ne nvee pe noi s facem afaceri." n magazinul nostru, vizitai raionul "Totul pentru fotbal". Acolo va putei cumpra igri, bere i televizor... - S v pun i nite ciupercue? - Nu, mulumesc, mie-mi place s le culeg singur! - Cum dorii! Pot s vi le risipesc pe podea... La medic: - chioptai cnd e umezeal n atmosfer? - Nu, cnd merg. Un oltean i un ardelean erau ntr-un tren. Olteanul: M-a fcut muica oltean, m! Ardeleanul: No, acum, iart-o ! Un ardelean se trezete dimineaa i cnd se uit pe geam, vede trei ini care fceau poze. Ardeleanul suprat iese din cas i se duce la ei. - Pi ce facei voi aici, la mine, n ograd? - Msurm, bade. - Da' ce msurai? - Pi, pe aici o s treac autostrada Transilvania. Ardeleanul sta i se gndete: - Da' o s treac multe maini p-aci? - Pi, logic, c o s treac. - Aha.. i cam cte? - Ei cte.. sute, mii.. - i o s treac i noaptea? - Pi, sigur c da. - Da' ..crucea mamei lor .. io' s stau s le deschid poarta la fiecare? Intrebare: Care este cea mai adevarata definitie a globalizarii? Raspuns: Moartea printesei Diana ! Intrebare: Cum asa ? Raspuns: O printesa engleza cu un amant egiptean are un accident intr-un tunel francez.... intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, beat cu wiskey scotian, urmarita fiind de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene.. Si chestia asta iti este trimisa de un roman, iar tu o citesti pe un monitor corean, asamblat de muncitori din Bangladesh intr-o fabrica din Singapore , transportat cu vapoare de indieni si descarcat de sicilieni, transportat din nou in camioane conduse de soferi turci si in final vandut tie de evrei... Un ardelean i un ungur stteau de vorb. La un moment dat ungurul spune: - Cnd am venit noi aici n Transilvania nu era absolut nimeni aici. Totul era aa de frumos!!! La care romnul rspunde: - Bi, tontule?! dar cine crezi c v-au furat vou caii? Cteva cugetri....pe dos - O diet echilibrat nseamn cte o prajitur n fiecare mn. - Nu lua niciodata un somnifer i un laxativ n aceeai sear. - Mersul la biseric nu te face credincios, aa cum statul ntr-un garaj nu te face main... - Judecata bun vine n urma experienelor rele, iar acestea vin n urma judecii rele. (Biblia zice s nu judeci...) - Experiena este un lucru minunat: i permite s recuno ti o greeal atunci cnd o repei. - Este mai uor s obii iertarea dect permisiunea. 234

- Contiina este aceea care sufer atunci cnd restul prilor fiinei tale se simt att de bine. - Greutatea normal: nu trebuie s cntareti mai mult dect frigiderul tu. - Nu te ngrijora de ceea ce gndesc oamenii - nu li se ntmpl prea des. - Dac trebuie s alegi ntre dou rele - alege-o pe cea pe care nu ai mai ncercat-o pn atunci. - Nu testa niciodat adncimea apei cu ambele picioare. - Dragostea "etern" dureaza 3 ani. - Nu te baga n lumea drogurilor; suntem i aa destul de muli ... - A avea contiina curat nseamn a avea memorie proast. - Cel care se nate srac i urt are mari anse ca atunci cnd o s creasc s i dezvolte ambele "caliti". - Cei cinstii sunt inadaptaii societ ii. - Petele care lupta mpotriva curentului .... moare electrocutat. - Nu este important s ctigi! Este important s-l faci pe cellalt s piard. - Nu sunt complet inutil! Cel puin servesc de exemplu negativ pentru alii !!!!!!!!!....... - A grei este omenete. A da vina pe altul este i mai omenete. - Cel mai important nu este "s tii"! Mai important este s ai telefonul celui care tie..... - Eu nu sufr de nebunie! M bucur de ea n fiecare minut !!!!!... - Este bine s lai butura. Mai ru este s uii unde ai lsat-o. - Banii nu fac fericirea, o cumpr gata fcut..... - Inteligena m urmrete, dar eu sunt mai rapid. - Fugi de tentaii, dar ncet, s te poat ajunge.... - Exist o lume mai bun, dar este foarte scump. - A studia nseamn s te ndoieti de inteligena colegului de birou. - Dac o psric i-a optit ceva, atunci nseamn c ai nnebunit, pentru c psrelele nu vorbesc. - Munca nu a omort niciodat pe nimeni; dar de ce s riti? - Alcoolul omoar ncet-ncet. Nu conteaz, te grbeti? - Exista dou cuvinte care i deschid multe ui: "trage" i "mpinge" (cnd ai cu ce...). - De ce sa bei i s conduci, cnd poi s fumezi i zbori? - Nu bea la volan! Te lovesti de ceva i se vars butura... - Se spune c notul face bine la siluet... Spun cei care n-au vazut nc balena.... - Orice bbat are nevoie de o femeie, fiindca sunt o grmad de lucruri pentru care nu po i s faci guvernul vinovat. - S cucereti o femeie i s nu povesteti la prieteni, e ca si cum ai trece Pacificul not n secret... - Fiecare al cincilea om e chinez. i noi suntem cinci n familie, deci cineva e chinez! Poate tata sau mama, poate frate-meu mai mare Costel sau frate-meu mai mic Ho-Xiao-Pen, dar eu cred c-i Costel! - M-am sculat cu stngul. Mi-am mbrcat cmaa, s-a rupt nasturele, am luat servieta, i s-a rupt toarta, deja mi-e fric s m duc la bud... - Prieteni sunt acele persoane, care te iubesc cu toate c te cunosc bine... - Bunica mea a fost o femeie dur. Trei so i a ngropat, cu toate ca doi numai mo iau... - Nu-i cumpara nimic ce are coad sau toart. Va trebui s lucrezi cu ele... - n momentele dificile ale vieii trebuie s ridici capul, s scoi pieptul n fa i s spui cu hotarre: "Acuma... chiar c-s terminat!". - Psihiatrii zic c una din patru persoane are o deficien mintal. Dac eti cu nc trei amici i nu ai observat nimic ciudat, atunci nu te gndi la chestia asta!!! - Dac eti n stare s zmbesti cnd ceva merge ru este pentru ai gsit un tmpit pe care s arunci vina... - Ca s-i realizezi obiectivele trebuie s fii un vistor...... Aa c nu mai pierde vremea, las totul balt i du-te s te culci! - Dac nc n-ai gsit persoana ideal, distreaz-te cu cea pe care o ai la ndemn! - Nevasta e persoana ce-i mereu lng noi s ne ajute n rezolvarea marilor probleme pe care nu leam fi avut dac n-ar fi fost lng noi... - Dac ntr-o zi femeia pe care-o iubeti i-e infidel i i trece prin cap s te arunci din balcon, adu-i aminte c ai doar coarne, nu i aripi! - Sexul e ca jocul de cri; dac n-ai o bun partener, mai bine ai avea... o mn bun... - Femeile sunt ca traducerile: cele mai bune nu-s fidele i cele fidele nu-s bune.... 235

- Dac ntr-o zi simi un gol mare n stomac... mnnc, cci sigur i-e foame! Un scoian se duce i el ca tot omu' la bordel. Negociaz el preu' cu una, dup cteva ore de discuie se neleg. Ajung ei n camer, se dezbrac tipa. Se dezbrac i el, se ling puin, pe urm tipu' se d de-o parte i ncepe s-o ia la l**. Tipa se uit surprins la el i-l ntreab: - Ce faci, b, prostu' dracu'?! - Pe banii mei, m distrez singur! ntrebare la Radio Erevan: - Ce nseamn s fii logodit? - Este cum ai fi arestat preventiv nainte de a fi condamnat la nchisoare pe via. Un cuplu in varsta se afla la medic pentru controlul anual al starii de sanatate. Batranul intra primul si medicul constata ca totul este in ordine. In final medicul il intreaba pe batran daca are ceva de spus. - Domnule doctor, nu inteleg de ce cand fac prima data sex cu nevasta-mea imi este cald si transpir, iar cand fac a doua oara imi este frig? Doctorul negasind raspuns la intrebare l-a rugat pe batran sa treaca deocamdata in sala de asteptare pana o va consulta si pe doamna. Consultarea doamnei duce tot la concluzia unei bune stari de sanatate. Doctorul o intreaba pe batrana: - Doamna, stiti de ce sotul dvs. spune ca atunci cand face sex cu dvs. prima data ii este cald si cand face a doua oara ii este frig? Femeia sta putin pe ganduri si deodata exclama: - S-a ramolit rau sotul meu! Pi este si normal sa fie asa! Prima data este in iunie si a doua oara este in decembrie! Bunicul lui Bula - Bunicule, tu o mai iubesti pe bunica ? - Doar iarna, mai Bula. - Iarna trecuta ai iubit-o ? - Ce, aia a fost iarna ? Elixirul nemuririi Un tip este arestat si dus la politie pentru ca vindea elixirul nemuririi.La sectie,politistii afla ca individul nu numai ca pacaleste oamenii, dar e si un recidivist notoriu, fiind arestat din acelasi motiv si in 1823,1856,1928,2002... Familia Popescu - Alo, familia Popescu? - Nu stiu, manca-ti-as, de-abia am intrat... -Alo, familia Lupulescu? -Nu, aici e familia lu' Ionescu! Bunicii si Viagra Bunica si bunicu' sunt in vizita la copii si raman peste noapte. Bunicu' gaseste in dulapul de medicamente al fiului sau un flacon cu Viagra si il intreaba daca poate sa foloseasca o pastila. Fiul spune: - Nu cred ca ar trebui sa iei una tata; sunt foarte puternice si scumpe. - Cat costa? intreaba bunicu'. - 10 $ o pastila, raspunde fiul.. - Nu ma intereseaza, spune bunicu', tot vreau sa incerc una si, inainte sa plecam dimineata, o sa las banii sub perna. A doua zi dimineata, fiul gaseste 110 $ sub perna.Il suna pe bunicu' si spune: - Ti-am explicat ca o pastila costa 10 $, nu110 $. 236

- Stiu, spune bunicu'. O suta e de la bunica Fiica in vasta de 16 ani isi invita tatal si mama sa se aseze pe canapeaua din sufragerie pentru a le spune ceva: - Mama, tata,.....sunt insarcinata ! - Cine a putut fi porcul ordinar, nesimtitul, nenorocitul, animalul care si-a batut joc de tine? Daca pun mana pe el in clipa asta, il omor !!!!! explodeaza mama fetei. Foarte calma, tanara ia un celular si formeaza un numar. In mai putin de 15 minute in fata casei franeaza energic un Ferrarri Scaglieti 512 argintiu si, in mai putin de 2 minute, in cadrul usii apare un barbat elegant cu parul usor grizonant, imbracat intr-un costum Armani impecabil, cu un imens buchet de trandafiri in brate : - Iubita doamna, stimate domn, va rog... - Ce sa ne mai rogi magarule, pedofil nenorocit.. - Conditia si pozitia mea sociala nu-mi permit sa o iau de sotie pe fiica dumneavoastra. Dar, daca copilul nascut de aceasta va fi baiat, va primi cadou de botez o fabrica de piese auto, un supermarket, un restaurant de lux, un apartament de 300 mp in centrul Bucuresti-ului, o vila pe litoral si o vila la munte. Daca va fi fata, va primi la botez o fabrica de confectii, o casa de moda haute couture, un supermarket si de asemeni un apartament si cate o vila la mare si la munte. Daca vor fi gemeni, vor primi cate o fabrica de procesare a carnii, cate o fabrica de produse lactate, cate un apartament si cate un pachet de actiuni Gazprom fiecare in valoare de 5 milioane euro. Daca va pierde sarcina... - I-o mai tragi odata ! Interveni tatal.... Indubitabil!!!!!!! " atunci cind ai nevoie sa descui o usa, cu miinile ocupate de zece pungi mari si grele... cheia se va afla in buzunarul opus miinii pe care cu greu ti-ai eliberat-o ". ( Legea Degeabasuni) ............................................... "singura data cind poarta se inchide singura e atunci cind ai lasat cheile pe dinauntru ". ( Legea Futuipastelemasiidecheie ) ............................................... "cind ai miinile pline de unsoare incepe sa te gidile nasul ". (Legea Nasuvreauntura ) ............................................... " cind ti se pare ca totul merge foarte bine... e pentru ca ai trecut cu vederea ceva important... ".. ( Legea imitragpalme) ............................................... " daca reusesti sa-ti pastrezi calmul cind toti din jurul tau sint disperati.... e pentru ca nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei".( Legea incanapicatmoneda ) ............................................... " problemele nu se creeaza, nici nu se rezolva, ele doar se transforma!". ( legea astanueviata) ............................................... "vei ajunge fugind la telefon exact cit sa mai auzi cum cineva inchide receptorul ". ( Legea ghicicineafost ) ............................................... " mereu sint doua filme bune pe doua programe diferite la televizor....dar mereu la aceasi ora". ( Legea isibatjocdenoi ) ............................................... " Probabilitatea de a te pata in timpul mesei creste direct proportional cu necesitatea de a-ti pastra haina curata! (Legea numaiflescai) 237

............................................... " orice corp omenesc scufundat intr-o vana facind o baie relaxanta cu spuma face sa sune telefonul! ". (Legea cinedracusunaloraasta) ............................................... "viteza vintului creste direct proportional cu pretul coafurii recent facute!". (Legea chelulnuseagita) ............................................... "daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult.... Nu vor trece nici! trei zile si vei avea absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect! ". (legea samibagpiciorul) ............................................... " Mereu cind ajungi punctual nu va fi nimeni sa te vada, dar cind intirzii doar 5 minute... vor fi toti deja prezenti ... si toti se vor uita la ceas si vor clatina din cap! (Legea namaripilapicioare) Profesoara : Copii, ce ne da porcul ? Un elev : Carne ! Profesoara : Bravo ! Copii, ce ne da gaina ? Un alt elev : Carne si oua ! Profesoara : Bravo ! Copii, ce ne da vaca ? Un al treilea elev : Teme pentru acasa ! Un student se duce la cantina si singurul loc liber este langa un profesor. Neavand ce face, se aseaza acolo. Profesorul spune : - Porcul nu-i este prieten porumbelului. Studentul raspunde : - Bine, atunci eu am zburat. Enervat la culme, la examen, profesorul ii pune studentului cele mai grele intrebari, dar acesta raspunde la toate. In cele din urma, profeorul il intreaba : - Vezi pe drum un sac de minte si unul de bani. Pe care il iei ? - Pe cel cu bani. - Eu l-as lua pe cel cu minte. - Fiecare cu ce n-are... Profesorul la examen, catre o studenta : - Stii sa faci sex in scris i - Nu !!!ii - Atunci treci la oral ! Un preot explica la ora de religie : - Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coasta din Adam a creat-o pe Eva. - Parinte, il intrerupe un elev, tata spune ca ne tragem din maimute. - Asculta, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu ma intereseaza ! Eu vorbesc in general..... Directorul unui internat ii previne pe baieti : - Daca da dracu' si-l prind pe unul din voi in dormitorul fetelor, il amendez cu 10 Euro, a doua oara il ard cu 20 de Euro si a treia oara cu 40 Euro ! Din spate, o voce timida : - Dom' director, da' un abonament cat costa ?" La o scoala din SUA , invatatoarea le cere elevilor sa povesteasca un film ce trateaza o tema de dragoste. - Dintre un barbat si un barbat? intreaba un elev. - Nuuu, raspunde grabita invatatoarea. - Dintre o femeie si o femeie? intreaba o eleva. 238

- Nuuu, raspunde ingrijorata invatatoarea. - Dar atunci intre cine ? intreaba nedumeriti elevii. - Intre un barbat si o femeie, raspunde invatatoarea. - Aaa, am inteles, spuse un elev mai dezghetat. Vreti sa tratam un film istoric. Clasa de maghiari la ora de limba romana: Gyury, spune, te rog, o propozitie ! - "Duminica me duc la pedure". - Gyury, draga, nu-i bine. - "Atunce nu me duc" Elevii unei clase au fost fotografiati, iar diriginta lor incerca sa-i convinga sa cumpere pozele: - Ganditi-va, copii, ce dragut va fi atunci cand veti fi mari si va veti uita la fotografii spunand : "Uite-o pe Oana - acum e avocat" sau "Uite-l pe Mihai - acum e doctor"... Din clasa se aude o voce: - Uite-o pe diriga - acum e moarta !! Merg doi printr-un pustiu, ambii obositi, avind o sete nebuna de apa. Intr-un moment dat, vad doi saci - unul cu aur, si al doilea cu piine. Acela care e mai hitru zice: -Eu am sa iau sacul cu aur, ca-ci este mai greu. Iar tu ai sa duci celalalt, caci e mai usor. Ambii merg mai departe. Ducind sacul cu piine, acesta mai ia cite o bucata, si isi restabileste putin cite putin puterile. Al doilea, deja s-a epuizat, si spune: - E cam plictisitor sa mergem, hai sa ne jucam de-a piata! - Deacord. - Scoate-ti marfaCit costa o franzela de piine? - Un sac de au - Da de ce asa de scump? - Scump? Pai, atunci mai plimba-te prin piata, si cumpara mai ieftin. Bula vine-ntr-o zi acasa de la liceu cu un telefon ultimul racnet impachetat cu o funda rosie. - De unde ai telefonu'? intreaba mama. - L-am cistigat la un concurs organizat de liceu. - Ce fel de concurs? - De matematica. - Si ce v-au dat de facut? - "Cit fac 5x5?" Iar eu, cu 17, am iesit pe locul trei. Iepurasul si ursul sunt chemati amandoi la incorporare. Si cum nu aveau deloc chef sa mearga in armata, se vorbesc sa inventeze cate o scuza. Iepurasul: - O sa-mi tai urechile! Asa nu voi mai avea auzul fin si n-o sa fiu de folos nimanui in armata. Se duce la control si, cand iese, il intreaba ursul: - Ce-ai facut? - Am fost respins, zice cu gura pana la urechile taiate. Fara urechi, dormitul iepureste e doar un vis. E chemat si ursul, care ii spune iepurasului ca e in impas: urechile lui sunt prea mici, coada la fel, cam putine optiunile. - Eu o sa-mi tai o laba, asa nu ma mai pot lupta cu nimeni. Se duce ursul schiopatand la control si, cand iese, il intreaba iepurasul: - Ce-ai facut? - Am fost respins, zice ursul bucuros, mi-au spus ca sunt prea gras. Nevasta te invata despre fericire : Sa te duci la maica-ta! Sigur se bucura cand te vede. Nevasta te invata despre nudism : Plec de aici si te las in curul gol. Nevasta te invata despre nulitate : Tu fara mine esti un nimeni. Nevasta te invata despre procreere : eu te-am facut... barbat. Nevasta te invata despre mobilitate : Ce-ti fug ochii dupa curu lu aia. Nevasta te invata despre otet : Ce acra poate fi maica-ta! Nevasta te invata despre juramant : Zi, sa mori tu ca n-ai baut nimic? 239

Nevasta te invata despre munca in exces : Cam multe sedinte peste program ai tu Nevasta te invata despre transformare : Cand te-am luat erai slab ca o aschie, acum esti gras ca un porc. Nevasta te invata despre ratiune : Cand iti vine sa ma inseli, sa te gandesti bine la ce pierzi. Nevasta te invata despre dictie : Vorbesti exact ca maica-ta. Nevasta te invata despre sarbatori: Vezi ca vine ziua mea, poate nu-mi cumperi ceva. Muatisme !!! Era att de zgrcit, nct, noaptea, ltra n curte ca s fac economie de cine. Unii triesc gratis, alii degeaba. Dac ntr-o vorb ndei mai mult dect ncape, devine vorb goal. De ce prostul e mrginit, cnd prostia e nemrginit? Bnuitorul se trezete naintea ceasului detepttor, ca s-l controleze dac sun exact. n fiecare zi de primvar cnd vin rndunelele, pesimistul fredoneaz vezi rndunelele se duc. Caloriferul stins e mai rece dect frigiderul n funciune. O idee bine clocit trebuie s fac adepi, nu pui. Cnd stai de vorb cu protii numai duminica e o adevrat srbtoare. De ce au militarii acte de stare civil? Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Miu a fost numai fost. Ca s msori distanele, trebuie s le i strbai. Marele cusur al femeilor este c te iubesc, totdeauna, cnd ai altceva de fcut. Nu sunt sensibil la frig. Chiar i gerul m las rece. E frumos s fii bun, dar trebuie s fii i bun la ceva. Numai dup invidia altora i dai seama de propria ta valoare. Fericirea se triete numai de la o clip la alta. ntre ele bag intrigi viaa. Laitatea este sentimentul care n-are nici mcar curajul s spun cum l cheam. Dragostea.. Bti de inim pentru dureri de cap. Sentimentul care vine n galop i dispare n vrful picioarelor. Femeile nu neal, compar. Lanurile au redactat definiia libertii. Plictiseala lungete ziua i scurteaz viaa. O plant care provoac insomnii unora: laurii altora. Minciuna premeditat nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter. Adevraii cai de curs nu alearg pentru premii, ci numai ca s-i pun sngele n micare. Gloria, cnd moare, nu face testament n favoarea nimnui. n ziua victoriei, nu uita s-i aminteti i de nfrngerile anterioare. Nu gloria este efemer, ci numai cei ce o au. Amintirile unora se numesc remucri. Fiecare inim are podul ei cu vechituri, pe care nu se ndur s le arunce niciodat, dar le scutur din cnd n cnd. Amintirile sunt asemenea crilor din biblioteca ta. Caui cte una cnd nu mai ai nimic nou de citit. N-am cerut vieii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. i tot ce n-am avut, mi-a furat. Cu vremea s mergi n pas, nu la pas. Una e s crezi i alta e s fii credul. Una e s ceri, alta s cereti, i cu totul altceva s revendici.. Amabilitatea adevrat trebuie s fie, n primul rnd, o chestiune de caracter i apoi una de educaie. Nu plnge fr motiv. i mai ales, nu plnge cnd ai motive. Cnd i se cuvine ceva, s nu ceri. Pretinde. Viitorul unui om, ca i al unei lumi, se construiete, nu se viseaz. Te-ai ntrebat vreodat cte mini au fcut pinea, pe care, cu una singur, o duci la gur? 240

Fr mna omului, omenirea ar fi trit n patru labe . Bnuiala e serviciul de spionaj al oamenilor nenarmai pentru via. n fiecare tren al lumii, viaa circul pe compartimente. Meridianele: bretelele globului pmntesc, ca s nu-i cad ecuatorul n vine. Era att de urt, nct atunci cnd se strmba, prea mai puin urt. Cnd priveti marea, gndul o ia n deriv. Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu m cunoti i eu nu te recunosc. Poi s fii ntr-o ureche i totui foarte serios la treab: dac eti ac. Noaptea, viteza gndului circul n ani-ntuneric. Cnd porcul trece de trei sute de kilograme nceteaz de a fi porc. Devine exponat. Uneori te uii fr s vezi i, alteori, vezi fr s te uii. i dac ai chelit, ce? Parc pe lumea asta nu sunt i vulturi pleuvi? Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri. Dragostea a murit n clipa cnd rmi singur n doi. Unui mgar, cnd i spui asin, este ca i cum n loc de m , i-ai spune domnule. Numai covoarele se nasc ca s fie clcate n picioare.

Aduc multumirile mele tuturor acelora care mi-au trimis e-mail-uri in anul acesta. Tin neaparat sa multumesc si aceluia care mi-a trimis unul despre rahatul de soarece amestecat in lipiciul plicurilor pentru ca acum folosesc un prosop umed la fiecare plic ce trebuie lipit.. De asemenea, acum frec cu peria partea superioara a fiecarei conserve pe care o deschid, din acelasi motiv. Nu mai am deloc economii deoarece le-am donat toate unei fete bolnave (Penny Brown ); care este pe patul de moarte intr-un spital pentru a 1.387.258 oara. Nu mai am de fapt niciun ban, dar situatia se va schimba odata ce voi primi fondul de 15.000 $ pe care Bill Gates/Microsoft si AOL mi-l vor trimite pentru ca am participat la programul lor special de e-mail-uri si nu numai de la ei Sau de la functionarul superior al bancii din Nigeria care vrea sa imparta cu mine 7 milioane $ pretinzand ca sunt o ruda indepartata a unui client decedat fara testament. Nu-mi mai fac nicio problema legata de sufletul meu pentru ca am 363.214 ingeri pazitori care vegheaza asupra mea si Sfanta Maica Tereza imi indeplineste orice dorinta. Nu mai folosesc deodorantele cauzatoare de cancer, chiar daca miros ca un bivol intr-o zi fierbinte. Va multumesc.... Am invatat ca rugaciunile mele vor primi raspuns, daca dau mai departe e-mail-ul catre sapte dintre prietenii mei si sa-mi pun o dorinta in cinci minute. Datorita grijii ce mi-o purtati, nu mai beau Coca-Cola deoarece dizolva depunerile din toaleta. Nu mai cumpar benzina fara sa am un prieten care sa-mi pazeasca masina, astfel incat un criminal in serie nu se poate urca pe banca din spate in timp ce eu alimentez. Nu ma mai duc la targuieli in marile magazine, deoarece cineva ma va paraliza cu un aftershave de proba si ma va jefui. Nu mai raspund la telefon, deoarece cineva ma va pune sa formez un numar pentru care voi primi o nota de plata pentru convorbiri cu Jamaica, Uganda, Singapore si Uzbekistan. Multumita voua, nu mai pot folosi toaleta altuia decat a mea, deoarece un mare paianjen maro African sta ascuns sub colac, gata sa ma omoare instantaneu, muscandu-ma de fund. Si multumita importantelor voastre sfaturi, nici nu mai pot ridica bancnota de 50 pe care am gasit-o in parcare, pentru ca probabil a fost plasata acolo de un maniac sexual, care asteapta sub masina, sa mi-o traga pe la spate. Daca nu trimiti acest e-mail la cel putin 144.000 de persoane in urmatoarele 70 de minute, un porumbel urias suferind de diaree va ateriza pe capul tau, la ora 17.00 in dupa amiaza urmatoare, iar mustele de la 12 camile iti vor infecta spatele si va duce la cresterea unei cocoase paroase. Stiu ca asta se va intampla, deoarece de fapt i s-a intamplat o data unei rude indepartate a cosmeticianului verisoarei celui de-al doilea sot al fostei soacre a prietenului vecinului meu de palier. 241

Apropoun cercetator Sud-American, dupa studii indelungate, a descoperit ca oamenii cu un coeficient de inteligenta scazut si care au activitate sexuala rara citesc e-mail-urile cu mana pe mouse. Nu te obosi s-o ridici acum.... E prea tarziu!!! Doi politisti angajeaza un poet sa le compuna o poezie pentru un concurs. Se intalnesc dupa cateva zile si poezia suna cam asa: "Primavara a venit, Flori le au inflorit, Pe pasune stau doi boi". Politistii se gandesc ca cei doi boi ar putea sa duca cu gandul la ei doi si ii cer poetului sa gaseasca o alta poezie. Dupa alte cateva zile se intalnesc si poetul le spune poezia: "Primavara a venit, Flori le au inflorit, Pe pasune stau doi boi, In afara de noi doi" Ion vine la taica-sau acasa. - Tata, eu vreau sa ma insor cu Ianos! - Ma, Ioane, tu esti nebun? - Nu sunt nebun, dar eu pe Ianos il iubesc. Am crescut impreuna, suntem ca fratii si vreau sa ma insor cu el. - Ma, Ioane, nu poti sa te-nsori cu Ianos! - Ba pot! - Ba nu poti! - De ce, tata sa nu pot sa ma-nsor cu Ianos? - Pentru c e ungur! Ion cu Gheo, cu oile pe camp.Ion mare si gras, Gheo, mic si pricajit. O turista cam dezbracata, intr-o masina, face pana de cauciuc si ii roaga pe cei doi sa o ajute.Dupa ce schimba roata, turista ii intreba: - cu ce ma pot revansa? va dau 25 lei sau...?si trege semnificativ de chiloti. Bineanteles ca cei doi prefera banii. Dupa un timp: - auzi ba Ioane ce destepti am fost ca am luat banii, ce sa facem noi cu chilotii dumneaei, ca pentru tine erau prea mici si pentru mine erau prea mari! Naufragiaza un vapor. Un pasager se apropie inot de capitan si-l intreaba: - Capitane, cat avem de inotat pana la cel mai apropiat pamant? - Trei kilometri. - In ce directie? - In jos.....! Un manelist la magazin: - Biscuiti este? - Nu "este'', "sunt''. - Da' rahat... sunt? - Da, esti! Intr-o zi iepurasul se intalneste cu lupul... Iepurasul cara o plasma de ultima generatie... - Dar de unde ai mai iepurasule, plasma asta, ca tu esti lefter... - Pai am fost la vulpe... - Si??? - Pai... m-a invitat la o cafea... dupa care s-a dezbracat si a zis: "Ia tot ce e mai bun de la mine". - Si? - Si eu am luat plasma! Un tanar student scotian aflat la departare de casa trimite o scrisoare tatalui la care primeste drept raspuns un plic cu 10 Euro in el si alaturi o scrisoare: "Fiule, invata ca 10 Euro se scrie cu un "0", nu cu doi!" Un tip se uita la televizor si se trezeste cu o tigaie in cap de la nevasta-sa: 242

- Asta pentru ce este, draga? - Ce e cu numele Laura, scris pe biletul ala? - A, este numele unui cal pe care am pariat la cursele de cai! Pleaca tipa linistita... A doua zi, iarasi se trezeste tipul cu o tigaie si mai zdravana in cap. - Asta pentru ce mai e, draga? - Te-a sunat calul! Vine Ion acas de la ora i zice ctre Maria, hotrt: - Marie, stinge lumina, trage perdelele i n pat iute.. - M Ioane, da' mai am de lucru. - Dac-am zis, am zis! Vede Maria c n-are ncotro, se conformeaza. Se pune i Ion n pat, trage plapuma peste ei i zice: - No, acum Marie, s-i art ce ceas cu fosfor mi-am cumprat.. Un ardelean iese cu capra pe cmp i se ntlnete cu un oltean, care zice: - Unde te duci cu boul sta? - Ce bou, m, nu vezi c-i capr? - Da' nu cu tine vorbeam. - Logodnicul lui Lili este mai tandru ca tine, ii spune mereu perla mea" ! - El este bijutier. Eu sunt ginecolog. Cum ai vrea sa-ti spun ? Un poliist l legitimeaz ntr-o sear pe un trector. - Cum te numeti? - Dumitru Constantinescu. - Ocupaia? - Sunt medic primar. Nedumerit, poliistul se gndete: - Cum medic primar? Ori e medic, ori e primar. Asta e cam dubios... - Hai la secie s vorbim acolo despre aceast problem! - Dar ce-am fcut? - Gura! Ajuni la secie, poliistul i raporteaz superiorului. - i acum ce fac cu el, dom' ef? Superiorul, scrpinndu-se la ceafa, i spune: - ntreab-l dac are facultatea fcut . Dac are, nseamn c e medic, dac nu, nseamn c e primar. Un tip intra intr-un bar tot zgariat pe fata, pe maini, pe picioare si cu hainele sfasiate. Vazandu-l astfel, prietenii il intreaba ce i s-a intamplat: - Tocmai am ingropat-o pe soacra-mea. - Si ce legatura are asta cu zgarieturile tale? - Nu vroia... O tipa in fusta stramta si scurta vrea sa se urce in autobuz. Da sa ridice piciorul pe scara... dar intalneste privirea calatorilor atenti la miscare - se vedea cam totul. Asa ca discret, duce mana la fermoarul de la spate si il descheie putin sa-si coboare usor pe solduri fusta... Incearca din nou sa urce.... tot asa. Se descheie mai mult la fusta - tot nimic. A treia oara - idem. In spatele ei - un cioban. Asta o ia de umeri si o urca. Tipa revoltata: - Nesimtitule, pui mana pe mine?!!? Ciobanul: - Apoi domnita draga, dupa ce m-ai descheiat de 3 ori la slit am crezut ca suntem prieteni... 10 femei asteptau la poarta raiului. - Cine si-a inselat barbatul sa faca un pas in fata, zice Dumnezeu. 243

9 femei fac un pas in fata, doar una ramane pe loc. - Sefu, intreaba un inger, cu surda ce facem? - Ce sunt parintii tai Bula? - Mama e gladiatoare si tata procuror! - Cum asa? - Pai mama vinde gladiole si tata le procura! Omul de pe targa catre infirmieri : - Unde ma duceti ? - La morga.. - Dar inca n-am murit. - Pai, inca n-am ajuns... In bere e putere. In vin e sanatate. In cognac e distinctzie, iar in apa sint microbi... In China nu exista notziunea "si-a inselat" (nevasta), in schimb exista "si-a confundat"... Reclama Connex: Viitorul suna bine . Pacat ca nu raspunde nimeni. O doamna se intoarce din concediu, de la mare, iar sotul o intreaba: - Ei, cum te-ai distrat? - Acolo femeile ori impletesc ori fac sex... - Si tu ce ai facut? - Pai avand in vedere ca mi-am uitat andrelele............ El si ea la restaurant. Ea, sorbind dintr-un pahar de vin: - Sa stii ca nu poate fi vorba de sex inainte de casatorie. El: - Atunci suna-ma dupa ce te casatoresti. Merge unu cu nevasta sa ia cina la restaurant. Farfuria de supa se varsa pe rochia ei cea noua. Suparata si asteptand sa fie consolata de sotul romantic zice: - Uite cum arat, ca o scroafa ! El raspunde: - Si te-ai mai si murdarit pe deasupra !!! DICIONAR EXPLICATIV MOLDO-ROMN: ABUZ = fr buze ACRU = unitate de msur a acrelii. Ex: Tata are o soie de 3 acri i o soacr de 5. ACTRI = matri pentru fabricarea acelor AIUREA = loc bine determinat spre care ne ndreptm ALI-DADA = fratele mai mic al lui Ali-Baba (pe fratele mijlociu, din respect pentru dumneavoastr, nu-l amintim) ALOPECIE = cderea prului, de pild cnd pomul este lovit cu toporul la rdcin ALTERCAIE = schimb de cuvinte cu parul AMNAT = fr mini AMPUL = amintiri din tineree APOI = ap mare APOPLEXIE = stare de disconfort creat de apa provenit de la vecin, neconvenional, prin tavan AAT = fr sni BASC = femeie din Pirinei, cu marginile ndoite nuntru BATALION = fratele mai mic al plutonierului Batal Gheorghe BIRMANIA = predispoziie maladiv a unui ministru de finane de a pune noi taxe i impozite 244

BIROCRAIE = democraie original, bazat pe ncasarea ct mai multor biruri, cam ca la noi BIZAR = zar dublu BOSUMFLAT = ef supraponderal BULDOZER = aparat sofisticat utilizat la repartizarea n fiecare litru de sifon a 163.172.249+3 bule de CO2 CACOFONIE = proprietate a sunetului specific manelelor CARAMEA = rspunsul soilor la ntrebarea Cine face piaa? CASC = ordin pe care comandantul il d militarilor cu puin timp nainte de culcare CELULOZ = boal cptat n nchisoare CHILOT = moldovean ce chiloteaz un avion CIMBRU = marc potal din Banat COLONEL = intestinul subire COMBINEZON = lenjerie uoar, transparent, purtat de lucrtorii de pe combine CONTRADICIE = ceva mpotriva diciei, spre exemplu cluul DIHOR = pr cu blan DOGM = rspunsul la ntrebarea Ce ras e cinele sta? EVADAT = rspunsul la ntrebarea Cine dat ie mr, Adam? EXTRACTOR = fost tractor la C.A.P.., actualmente piese de schimb n Turcia FURCULI = mrturisire facut n instan GARGAR = boal parlamentar (A) GENERALIZA = verb mai mare n grad dect a coloneliza GHERILA = un mo simpatic care druiete copiilor din Cambodgia, Honduras i Peru cadouri drgue: mitraliere, pistoale, grenade, mortiere. GHINIOANE = varianta moldoveneasc pentru ardelenescul "Bine, Ioane" HAITI = grupuri de lupi flmnzi care bntuie prin judeul Botoani HERMAFRODIT = feti care este baiat HOLDING = sistem de alarm pentru holuri MPRTIERE = rezultatul procesului prin care beivii se fac pratie NCHINARE = transport ctre China NFOCARE = transformare n foc NVINUIRE = procesul de fermentare a mustului NVIORAT = prevzut cu vioar LEIN = pe unde circul "le tren" LEUCEMIE = cancerul monedei naionale LIBERTATEA PRESEI = privilegiu de care se bucur un ziarist la ieirea din nchisoare MAIOR = turist care bate drumurile cu maiul MANIPULARE = manevrarea penisului cu ajutorul minilor MCEL = mac mic MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri MICROSCOP = scop mrunt MILA = pereche de note muzicale folosit la msurarea distanelor; se cunosc: mila terestr, mila marin i mila public MOLIERE = cutiue n care se pstreaz naftalina MONOLOG = olog de un picior BIOLOG = olog de ambele piciore SEXOLOG = olog de 6 picioare (de ex. miriapod sexolog) MOPS = cine care a fcut ceva box la viaa lui MUCOAS = posibil purttoare de SIDA, n jur de 16 ani NASOL = amintiri despre viitor NASTURE = plasture pentru nas NATRABT = Trabant aflat pe linia de montaj, neasamblat PAPANA = naul Papei PAPARUDE = rudele Papei PASPARTU = salut adresat de gazd, la plecare, unui gurmand autoinvitat de Revelion PICOLI = a zece la minus doisprezecea parte dintr-o li 245

PIRELLI = firm care a dat faliment cnd or venit moldovenii cu "firma pi buni" PIRON = locul unde oprete trenul n gara din Iai PITON = pete a crui lungime declarat se obine din cea real prin nmulire cu 3,14 PLASTURE = nasture din material plastic POLIIA CLARE = echipaj al Poliiei care se ocup cu violurile PRUDENT = past de dini cu extras de prune RATEU = pateu din carne de ra SCARABEU = cetean ce locuiete la bloc, la scara a doua; din aceeai familie de cuvinte se cunosc scaraceu i scaradeu SCUMPETE = termen drgstos adresat femeii iubite pe timp de inflaie SIFILIS = munc de Sisif a lui Lis SOIOS = de soi SOPRAN = cntre cu alea mici, mici TIR NCRUCIAT = camion turcesc n care oferul dezleag integrame mpreun cu o feti rtcit prin parcare TRACTOR = actor cu mult trac TUTUN = a-a-arma de-de-de a-a-artilerie = sn care nu ne mai place URUR = sunetul soneriei, iarna VEDET = nava mic de rzboi care se bucur de o deosebit popularitate YETI = filmul lui Spielberg, "E..T.", pe ecranele Iaiului Ce te nva nevasta!!!!!!!!!! Nevasta te nva despre fericire: s te duci la m-ta! Sigur se bucur cnd te vede! Nevasta te nva despre nudism: plec de aici i te las n curul gol! Nevasta te nvata despre nulitate: tu fr mine eti un nimeni! Nevasta te nvat despre procreere: eu te-am fcut... brbat! Nevasta te nva despre mobilitate: ce-i fug ochii dup curu lu aia? Nevasta te nva despre oet: ce acr poate fi m-ta! Nevasta te nva despre jur mnt: zi s mori tu c n-ai but nimic? Nevasta te nva despre munca n exces: cam multe edinte peste program ai tu Nevasta te nva despre transformare: cnd te-am luat erai slab ca o achie, acum eti gras ca un porc! Nevasta te nva despre raiune: cnd i vine s m neli, s te gndeti bine la ce pierzi ... Nevasta te nva despre dicie: vorbeti exact ca m-ta! Nevasta te nva despre srb tori: vezi c vine ziua mea, poate nu-mi cumperi ceva ... Service funbre de 40,000 Ah Les Femmes ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! Toutes les mmes ! ! ! ! ! ! ! ! ! Non pas toutes, enfin !!!! Je l'spre! Paul est dcd. Son testament prvoyait 40.000 pour un service labor. Au dpart des derniers invits, son pouse Madeleine, s'est tourne vers sa vieille amie Lucie et lui dit, Bien, je suis sre que Paul aurait t fier . Je suis sre que tu as raison, lui rpond son amie Lucie, qui abaissa le ton et s'approcha de Madeleine. Combien est-ce que cela t'a vraiment cot ? Le tout, rplique Madeleine, Quarante mille . Non, s'exclame Lucie, C'tait bien beau, mais 40.000 ? Madeleine lui rpond, Le service a cot 6.500 , j'ai fait un don de 500 l'glise. La boisson, le vin et les bouches, un autre 500 . Le reste est all pour la pierre commmorative. Lucie a fait le dcompte rapidement, 32.500 pour une pierre commmorative? De quelle taille est-elle ? 246

Salariaii i efii

i pentru c.

... dar n cazul n care ai decis s te angajezi, trebuie s ai n vedere urmtoarele aspecte ....

247

i dac ii la slujba ta..

... i dac ceva nu-i merge bine la proaspta slujb, ncearc s fii optimist, pentru c ...

Iar dac vorbim despre salarii, exist bineneles, mai multe tipuri: 1.Salariul CEAP: l vezi, l iei n mn i ncepi s plangi. 2.Salariul NENOROCIT: nu te ajut cu nimic, te face s suferi, dar nu poi tri fr el. 3.Salariul DIETETIC: te face s mnnci din ce n ce mai puin. 4.Salariul ATEU: te ndoieti de existenta lui. 5.Salariul MAGIC: faci cteva miscari i dispare. 248

6.Salariul FURTUN: nu stii cnd apare i nici ct ine. 7.Salariul UMOR NEGRU: rzi ca s nu plangi. 8.Salariul PREZERVATIV: i taie pofta. 9.Salariul IMPOTENT: cnd ai nevoie mai mult te dezamgete. 10.Salariul MENSTRUAIE: vine odat pe lun i ine 4-5 zile. 11.Salariul EJACULARE PRECOCE: abia a intrat i s-a terminat. 12.Salariul FANTOM: nu-l vezi niciodat. S ai o munc ct mai plcut ....!!!! In cazul in care v-ati saturat de viata pe care o aveti, va trimit alaturat formularul tipizat de loterie a vizelor spre o viata mai buna. (Pentru Republica Juverlandez Oltenia). Nu-mi multumiti daca veti castiga viza. BAFTA! Formular pentru loteria vizelor in Oltenia 1. Numele: ________________ (ultimul) 2. Prenumele: (_)Vasile (_)Vasilica (_)Gheorghe (_)Gherghina (_)Ion (_)Ionica (bifati paranteza corespunzatoare) 3. Virsta (adica cati ani aveti): ____ 4. Sexul: ____ M _____ F _____ Nu este cazul 5. Masura la gumari: ____ Stangul ____ Dreptul 6. Ocupatia: (_)Gradinar (_)Posesor cazan tuica (_)Vanator (_)Fara ocupatie 7. Numele sotiei: __________________________ 8. Gradul de rudenie pe care il aveti cu sotia : (_)Sora (_)Frate (_)Matusa (_)Var/vara (_)Fiica vitrega 9. Numarul de copii cu care urmeaza sa locuiti: ___ Din care, ai dumneavostra: ___ 10. Numele mamei: _______________________ Numele tatalui:____________________ (Daca nu sunteti sigur, lasati necompletat) 11. Educatie: __1 __2 __3 __4 (Incercuieste ce clasa primara maxima absolvisi, si de cate ori ) 12. Sunteti (_)proprietar la, sau luati cu (_)chirie gradina de zarzavat? (Bifati paranteza care se potriveste) 13. Numarul de tigani care va sunt vecini ___ Cati butuci de vita de vie aveti plantati in curtea din fata ___ Cati butuci de vita de vie aveti plantati in curtea din spate_____ 14. Carti tinute in casa: (_) cartea de imobil (_) nu am telefon (_) nu stiu sa scriu/scriu numai cand vreau io 15. De la ce post de radio aflati ora exacta? ___Radio Craiova ____Altul 16. Modelul si anul de fabricatie al masinii personale: 194____ , ___Cu antena ___Fara antena 17. Aveti acasa cazan clandestin de facut tuica? (_) Da (_) Nu; 17bis. Daca nu, va rugam explicati: ___ De cate ori ati fost la Bucuresti? ___ De cate ori ati umblat cu minerii? ___ De cate ori ati fost cu minerii la Bucuresti? 18. Cat de des faceti baie: (_) Saptaminal > (_) Lunar > (_) Nu este cazul 19. Indicati cat veti dona la urmatoarele partide/grupari: ________PRM ________PSD ________PUNR ________PCR ________PMR 20. Culoarea ochilor: (_) Negru (_) Negru inchis (_) Negru foarte inchis (_) Negru intens (_) Nu este cazul 21. Ce bautura obisnuiti: (_) Tuica (_) Cocartz (_) "Matinal" 22. Cat de departe de gradina e drumul national? (_) 1 kilometru 249

(_)Cativa kilometri (_) nu stiu 23. Cum va incalziti iarna? (_)foc de lemne (_)gaze (_)cu cateaua (_)nu este cazul 24. Cum va procurati apa de baut? (_)din casa (_)o iau de la pompa (_)nu folosesc 25. Cati ardei iuti mincati: ___ inainte de fiecare masa ___ inainte de fiecare tuica ___ inainte de masa si in timpul mesei ___ in loc de masa Obligatoriu se completeaza toate pozitiile. ATENTIE: LIMBAJ PARTIAL OBSCEN !!! Intr-o benzinarie, un proaspat pensionar alimenta, atent sa nu depaseasca 10 lei, Dacia sa subreda model 1982. La pompa de alaturi, o superba tanara coboara dintr-o la fel de superba decapotabila, cautand zadarnic din priviri un pompagiu. Omul nostru, se ofera fastacit sa o ajute. Dupa un schimb sumar de amabilitati omul isi ia inima in dinti si isi exprima fatis nedumerirea..... - Domnisoara,eu am lucrat 40 de ani la STXeurope si nu am reusit sa imi cumpar decat Dacia asta pe care o vezi. Dumneata ce servici ai sau cu ce te ocupi de iti permiti asemenea bijuterie de masina la varsta dumitale atat de frageda? - Cu sex oral, tataie, raspunse ea amuzata. - Cum, zise omul iesindu-i ochii din orbite, adica iei muie? - Nu, tataie. Eu fac sex oral. Muie ai luat dumneata, timp de 40 de ani, muncind la santier.... Pauza de la ora 10..... Extenuat de lupta pentru ieirea din criz, premierul face el nsui una i, cum se mai zice, d ortul popii. Funeralii naionale, popor, sobor, alei, culei, regrete eterne, etc. Pe marginea mormntului, Traian Basescu plnge n hohote din ambii ochi, smulgndu-i ultimele uvie din prul restant, iar Elena Udrea, cernit toat, jelete telegenic i ecumenic. n trei cuvinte, mare jale mare! n drum spre ieirea din cimitir, Elena Udrea se apleac discret la urechea lui Traian Bsescu i-i optete plin de speran: -Traiane, nu-i aa c a putea acum s-i iau eu locul? Iar Traian Bsescu o asigur: -Cum s nu, Elena, numai c trebuie s te grbeti pn nu astup ia groapa. Ambiia lui Emil Boc a fost: "Ori premier, ori nimic!" Se pare c i-au reuit amandou... Bsescu la psihiatru: -Nu tiu ce se-ntampl, c n ultimul timp sunt tot mai atacat de opoziie i de moguli, au nceput s m prseasc pn i susintorii fideli i scad vertiginos n sondaje. Mi se repro eaz c prea m bag n toate, c sunt autoritar i chiar c m dau drept Dumnezeu... Psihiatrul: -S-o luam ncet i metodic. Spunei-mi amnunit i n ordine cronologic tot ce-ai fcut. Bsescu: -Pi, la nceput am creat Cerul i Pmntul... Sloganul electoral al PD-L: Frai romni! Iliescu i Constantinescu ne-au adus pe marginea prpastiei. Numai alegndu-l pe Traian Bsescu vom face un pas nainte! Preedintele cu soia se plimb la pas prin Bucureti. La un moment dat, Traian Bsescu se oprete brusc n faa unei vitrine i exclam: -Ia uite, Marie, ce preuri: sacou-15 Roni, pantaloni-10 Roni, cma-5 Roni. i se mai plng to i de criz n loc s-mi fie recunosctori c triesc att de bine ! La care consoarta, ntructva jenat, i spune: 250

-Pi, Traiane, asta-i o spltorie! El: Draga mea, daca tu, pe criza asta, ai nva s gteti, am putea concedia buctreasa. Ea: Ai dreptate, dragul meu. Dar dac tu ai nva s faci sex, am putea concedia i oferul. Civa politicieni, cam cu chef, fac un turneu electoral prin sate. Pe un drum de ar, maina se izbete de un copac i accidentu-i gata. Aflat n trecere, un ran cu frica lui Dumnezeu i adun, i ngroap pe loc i i vede mai departe de treab. Dup un timp, se observ lipsa politicienilor. Ancheta, reconstituire, interogatorii etc. Anchetatorul l ntreaba pe ran: -Cnd ai sosit la locul accidentului mai era vreunul n via? -Unii dintre ei ziceau c sunt, dar poi s-i crezi pe atia?! Un parlamentar iese agale din sala de edine i se ntlnete cu un coleg din opoziie care se plimba pe hol i-l ntreab optit: - Nici tu n-ai somn? Bsescu, Nstase i Vadim naufragiaz pe o insul. Pentru a gsi de mancare ei se despart. Nstase merge n stnga. Bsescu n drepta. Vadim tiptil i el se duce n dreapta, dupa Bsescu. Dupa un timp, rtcind aiurea, Nstase, mort de foame, l vede pe Bsescu prjind ceva. Netiind cum s intre n vorb cu el deoarece erau dumani i spune: -"Auzi, mie nu-mi prea place de Vadim sta". La care Bsescu i zice autoritar: -"Nu-i place, nu mnnci"! Un pastor, un doctor si un inginer se duc sa joace golf, dar sunt nevoiti sa stea dupa un grup care juca golf neobisnuit de incet. Inginerul este de-a dreptul infuriat: - Ce e cu tipii astia? Cred ca stam de 15 minute dupa ei! Incredibil! Pastorul spune: - Uite ca vine ingrijitorul. Hai sa-l intrebam pe el. - Buna George. Ce e cu grupul dinaintea noastra? Joaca prea incet? Ingrijitorul terenului raspunde: - Oh, da, e un grup de pompieri orbi. Si-au pierdut vederea pe cand incercau sa ne salveze clubul anul trecut intr-un incediu, si de atunci ii lasam sa joace gratis. Cei trei se gandesc o clipa. Pastorul spune: - Este foarte trist. Ma voi ruga pentru ei in seara asta. Doctorul spune: - Buna idee. Si eu imi voi contacta colegul oftalmolog ca sa vad daca putem face ceva pentru ei. Inginerul spune: - Dar nu pot juca noaptea?! Un fermier avea probleme cu gainile lui. Dintr-o data s-au mbolnavit toate si nu stie ce au. Dupa ce a ncercat toate metodele conventionale, a chemat un biolog, un chimist si un fizician ca sa afle ce au. Biologul se uita un pic la ele, le ia niste probe de tesuturi dar nu reuseste sa rezolve problema. Chimistul combina niste substante prelevate din gaini dar nici el nu ajunge la vreun rezultat. Incearca si fizicianul. Se uita la ele ctva timp fara sa le atinga, apoi ia o hrtie si un creion si scrie cteva pagini. In sfrsit dupa cteva calcule complicate exclama: "Am gasit o solutie! Dar se aplica numai pentru gaini sferice aflate n vid. Unde se afla punctul G la femei? In lumina ultimelor cercetari, s-a descoperit ca el este situat... la sfarsitul cuvantului SHOPPING!!! 251

Motto-ul zilei : Daca cineva rade, razi impreuna cu el! Daca cineva canta, canta impreuna cu el! Daca cineva lucreaza... lasa-l sa lucreze!!! Suna soneria. Sotia disperata se roaga: - Doamne fa sa dispara amantul, iar sotul sa nu stie nimic.. La care un glas din inalturile cerului spune: - Bine, fie... te scap.... dar cand o sa mori o sa ti se traga de la APA. Sotia a fost bucuroasa ca a scapat de amant, gandindu-se ca in ceea ce priveste apa...va avea grija si se va feri. Peste un timp apare o oferta de nerefuzat pentru o croaziera pe mare, impreuna cu toate prietenele ei. Se duce femeia in excursie, cand deodata incepe o furtuna. Femeia iar se roaga: - Doamne, stiu ca mi-ai spus ca o sa mor din cauza apei... dar acum, gandeste-te... sunt atatia oameni nevinovati... pentru mine o sa omori toti oamenii de pe acest vas? La care glasul raspunde: - De-ai sti de cati ani ma chinui sa va adun pe toate la un loc... 5 Secrete pentru a gasi FEMEIA PERFECTA 1. Este important sa gasesti o femeie care are grija de casa, stie sa gateasca bine si are un serviciu bine platit. 2. Este important sa gasesti o femeie care te face sa razi, care te intelege, cu care poti sa discuti orice. 3. Este important sa gasesti o femeie pe care sa te poti baza, care stii ca nu te minte niciodata. 4. Este important sa gasesti o femeie buna la pat, care face dragoste cu placere si de cate ori vrei tu. 5. Este important ca aceste 4 femei sa nu se cunoasca intre ele! Intr-un compartiment de tren urca un vanator si isi aseaza arma pe genunchi, cu teava indreptata spre vecinul din fata lui. Acesta ii atrage atentia: Aveti grija, sa nu se descarce din greseala! Nu-i nici o problema, raspunde vanatorul impasibil. O incarc din nou.. Doi prieteni discutau despre banchetul ce urma sa aiba loc seara. Unul din ei a promis sa aduca doua tipe. - Dar ele cum sunt, OK? - A mea e frumoasa, dar a ta, daca ai sa bei putin, tot nu e rau. Seara suna la usa . Stapanul deschide cu nerabdare usa si isi vede prietenul cu doua tipe.. Gandindu-se putin, spune: - Eu n-o sa pot sa beau atata ! Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii: Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase! La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios... Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste: Doamneeee!!!. In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce: Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice... vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios, cu adevarat? Ateul se uita fix in lumina si raspunse: As fi ipocrit sa iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa devina ursul crestin? 252

Foarte bine, raspunse vocea. Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse: Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin. Scotianul, proprietar al unei firme, se adreseaza angajatilor: Voi ati lucrat anul acesta foarte bine, drept care profiturile firmei au crescut substantial. Drept recunostinta, fiecare dintre voi va primi cite un cec de douazeci de lire. Bucurie generala. Patronul continua: Daca si la anul veti lucra la fel de bine, atunci am sa le si semnez. - Ai urmat recomandarea mea? ntreab doctorul. O pastil nainte de mas i un coniac mic la desert? - Da, doar c la pastile am rmas cu 3 sptmni n urm, pe cnd la coniac am o lun avans. Un avion zbura spre Montreal, cand o blonda se ridica de pe locul ei de la Economic Class si se aseaza pe un loc de la First Class. Insotitorul de zbor o vede si o roaga sa-i arate biletul. Apoi, ii spune blondei ca ea a platit un loc la Economic Class asa ca va trebui sa se aseze in spate. Blonda ii da replica: -"Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la Montreal si am de gand sa stau aici!" Insotitorul intra in cabina pilotilor si le spune de blonda care nu vrea sa stea pe locul platit. Copilotul se duce la ea si incearca sa-i explice din nou cum stau lucrurile. Blonda ii raspunde la fel: -"Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la Montreal si am de gand sa stau aici!" Copilotul ii spune pilotului ca - probabil - vor trebui sa astepte pana la aterizare si acolo sa o dea pe mana politiei, la care pilotul ii raspunde: -"Ce spui?...e blonda?...Ma ocup eu atunci. Sunt insurat cu o blonda. Se duce la blonda, ii sopteste ceva la ureche, la care ea: -"Oh, ma scuzati..." si se muta inapoi pe locul ei de la clasa Economic. Insotitorul de zbor si copilotul uimiti il intreaba ce i-au spus de a reusit s-o faca sa se mute la locul ei fara scandal. -"I-am spus ca First Class-ul nu merge la Montreal !" O femeie de 54 de ani se marita pentru a 4-a oara. In noaptea nuntii ii spune noului ei sot: - Te rog sa fii tandru cu mine. Inca sunt virgina! - Ha ! Ha ! Ha ! Cum poti sa fi virgina?, intreaba sotul incredul. Doar ai mai fost maritata de 3 ori! - Ei bine,raspunde femeia, primul meu sot era psihiatru. Tot ce isi dorea era sa vorbeasca despre sex. Al doilea meu sot era ginecolog. Tot ce isi dorea era sa se uite la sexul meu. Al treilea meu sot era colectionar de timbre. Oh, Doamne, ce dor mi-e de el!!! Un predicator si un sofer de autobuz mor in acelasi timp si ajung odata la poarta raiului. Pe predicator, Dumnezeu il trimite in iad, iar pe sofer in rai. - Doamne, nu inteleg, poate m-ai confundat cu altul. Poate cu soferul.... ai inversat rolurile.... - Tu mergi in iad fiindca atunci cand tu predicai, toti dormeau. Iar el merge in rai fiindca atunci cand el conducea, toti se rugau. La inmormantarea unui cardiolog. Sicriul in forma de inima este asezat intr-o groapa in forma de inima, pe care sunt puse coroane in forma de inima, pe o muzica divina. Un om incepe sa rada. - De ce razi, esti nesimtit? Cum poti sa razi la inmormantarea unui asemenea om? - Rad, omule. Ma gandesc la inmormantarea mea, ca sunt ginecolog. -Alo! -Da. -Vino pana la noi! -De ce? 253

-Nu mai merge imprimanta! -Ce nu face? -Nu mai are curent! -Cum?! -Da, nu mai are curent!! -Cum ati observat ca nu are curent? -Imi apare pe calculator -Ce??!! -Imi apare pe calculator mesajul: current printer is unavailable Remedii casnice 1. Daca va inecati cu un cub de gheata, nu intrati in panica; pur si simplu turnati apa clocotita pe gat si problema se va rezolva instantaneu. 2. Sunteti neindemanatic si va taiati frecvent atunci cand tocati legume? Pur si simplu rugati pe altcineva sa tina legumele atunci cand le taiati. 3. Scandalurile cu sotia referioare la scaunul ridicat de la toaleta pot fi evitate prin folosirea chiuvetei. 4. Pentru hipertensivi: pentru reducerea tensiunii, va puteti taia si sangera pentru cateva minute. NU uitati sa folositi un timer. 5. Daca aveti o tuse urata, folositi doze mari de laxative. Astfel, va va fi frica sa tusiti! - Drumul din cabine pana in ring mi se pare cam prea lung, comenteaza boxerul . - Linisteste-te, ii zice antrenorul, la intoarcere vei fi oricum transportat ! Un tip isi gaseste nevasta in pat cu un prieten bun. Scoate pusca din dulap si isi omoara prietenul. Nevasta: Cu asa o atitudine ai sa ramai fara prieteni! Un ginecolog vrea sa se reprofileze auzind ca ar cistiga mai bine ca mecanic auto Invata individul si se duce la un service auto sa dea test de angajare. La rezultate, stupoare: tipul luase nota 15 Se duce si-l intreaba pe mecanicu sef: - Bine domne, cum se poate asa ceva: asta a luat 5, asta 7,..eu 15?! Este o eroare ceva ? - Nu, domne, nu este nicio eroare hai sa vedem: ti-am dat sa desfaci carburatorul, l-ai deschis corect..5 puncte. Te-am pus sa-l inchizil-ai inchis corect: 5 puncte. Si ti-am mai dat 5 puncte de la mine ca ai facut totul prin teava de esapament.. Dup ce Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte, s-i dicteze cele zece porunci, Moise i-a adunat pe oameni s le vorbeasc despre ele. Cnd a ajuns la a aptea porunc, S nu rvneti la nevasta aproapelui tu, cei mai multi dintre brbai au nceput s strige: - Tiai aptele, tiai aptele! De atunci, cifra apte este scris tiat. Ion merge n satul vecin, n vizit la Gheorghe. Din vorb n vorb, ajung s discute despre nmormntri. - B, Ioane, la voi n sat mortul se ngroap cu pop? - M, Gheorghe, la noi popa rmne afar. Un client intr ntr-un magazin alimentar i-i cere vanzatorului o jumtate de cartof. Vnztorul, profitnd de aglomeraie, se duce la eful su i-i spune: - efu, nchipuii-v c avem n magazin un tmpit care vrea nici mai mult, nici mai puin dect o jumtate de cartof. ntorcndu-se, l vede n spatele su pe clientul cu pricina, care-l urmrise. Cu o prezen de spirit ieit din comun, i spune efului: - Noroc ns cu acest stimat domn care vrea s cumpere cealalt jumtate. 254

Intr-o zi, un iepure alerga vesel prin padure, cand, deodata, sub un copac, vede un cerb, care fuma un trabuc. Iepurele: - Ce faci? Ai innebunit? Intr-o zi frumoasa ca asta, in mijlocul naturii, tu te intoxici? Hai cu mine, sa alergi, sa-ti oxigenezi plamanii! Cerbul: - Ai dreptate! si incepe sa alerge cu iepurele. In timp ce alergau, cei doi vad vulpea, care tocmai statea cu nasul in cocaina. Cerbul: - Hei! Aici, in mijlocul naturii, ti-ai gasit sa iei cocaina? Hai, mai bine, cu noi sa alergi, sa-ti oxigenezi plamanii. Vulpea: - Ai dreptate! si incepe sa alerge cu iepurele si cerbul. Putin mai incolo, il intalnesc pe lup, cu seringa in mana si cu o doza de heroina pura la indemana. Vulpea: - Hei! Suntem in mijlocul naturii si tu te droghezi? Mai bine, vino sa alergi cu noi, sa-ti oxigenezi plamanii. Lupul: - Da' mai duce-ti-va naibii! De fiecare data, cand iepurele ia extasy, noi incepem sa alergam, ca idiotii, prin padure?! Profesoara: - Cine se crede prost, sa se ridice in picioare! La care, un elev s-a ridicat. Profesoara: - Mai, tu chiar esti prost? Elevul: - Nu! Dar mi-a fost mila sa va las doar pe d-voastra in picioare. Cele 7 minuni din Romania , in perioada ceausista: 1. Toata lumea avea de lucru. 2. Desi toata lumea avea de lucru, nimeni nu muncea. 3. Desi nimeni nu muncea, planul se facea 100 %. 4. Desi planul se facea peste 100 %, nu puteai cumpara nimic. 5. Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate. 6. Desi toata lumea avea de toate, toti furau. 7. Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic. Un oltean si un ardelean urmaresc programul TV. Se transmit stirile: o femeie vrea sa se arunce de la etajul al zecelea, al unui bloc. Olteanul: - Pariez pe 100000 de lei ca nu se arunca. Ardeleanul: - De acord! Femeia se arunca, totusi. Olteanul scoate portofelul, pentru a onora pariul pierdut, dar ardeleanul nu vrea sa primeasca banii. Ardeleanul: - Stii, eu am vazut stirile de la pranz si stiam ce se va intampla. Olteanul: - Si eu. Dar nu credeam ca se arunca si a doua oara ... Itic si Strul erau prieteni. Moare Strul. Itic se duce la Mica Publicitate, sa dea un ferpar. Scrie: "Strul mort". Functionara ii spune: - Oricum se taxeaza pe minimum 4 cuvinte. Itic se gandeste si scrie: "Strul mort, vand Trabant"... Ion mulgea n fiecare zi 2 litri de lapte de la vac, pe cnd Gheorghe mulgea cte 30 de litri. - M, Gheorghe, cum de vaca ta d atta lapte? ntreab Ion. - n fiecare diminea, cnd m duc s o mulg, o ntreb : ce-avem astzi, lapte sau carne? Doua sotii de politisti stau de vorba. Una zice: - Draga, sotul meu are post langa o florarie. Niciodata nu mi-a adus vreo floare... Cealalta: - Si ce? Al meu are post langa Conservator. O conserva n-am vazut pana acum... Exist dou feluri de secretare. Secretara bun spune Bun dimineaa, domnule director. Cea foarte bun spune S-a fcut diminea, domnule director. 255

ntr-un cinema de la periferie, doi obolani rodeau o rol de film. - i-a plcut filmul? ntreab unul. - A fost bun, dar parc tot mai bun era cartea. Mergeau, cu trenul, un ardelean si un oltean. Incepe ardeleanul, sa manance niste slana, cu rosii si cu branza. Olteanului i se face foame, si zice in gand: "Ma, daca intru in vorba cu asta, poate imi da si mie!". Si se hotaraste si deschide vorba. Olteanul: - Pe mine ma cheama Ionescu! Baciul se uita la el. Ardeleanul: - Apoi, daca te cheama, du-te... Un roman soseste in Africa de Sud. La aeroport se aseaza la coada la autobuz. La coada erau numai negri. La un moment da trece un alb pe langa el si il intreaba: - Esti nou pe aici? - Da. - Pai uite cum vine treaba, numai negrii merg cu autobuzul, albii merg gratuit cu taxiurile. Ia omul nostru taxiul ajunge la hotel si se cazeaza. Spre seara se hotaraste sa mearga la cinematograf. Acolo se aseaza la coada la bilete. La un moment dat cineva il intreaba: - Dumneata esti nou pe aici? - Da, raspunde romanul. - Albii nu stau la coada. Uite ia-ti bilet de la ghiseul acela liber. Isi ia omul biletul si intra in sala cinematografului, unde erau numai negri. Cand da sa se aseze pe un scaun, un negru il intreaba: - Mata esti nou pe aici? - Da. - Pai du-te sus la etaj, acolo stau albii. Parterul este pentru negri. Ajunge omu' la etaj si se instaleaza pe scaun. Incepe filmul si dupa un timp ii vine sa se usureze. Se scoala, si incearca sa iasa, la care vecinul de scaun il intreaba: - Esti nou pe aici, asa-i? - Da sunt nou. - Ei, sa stii ca aici albii nu merg la toaleta la cinematograf. - Si cum fac? - Te p**i de aici peste peste aia de jos. Omul nostru se conformeaza si incepe sa-si faca nevoia peste balustrada. La un moment dat negrul de la parter care era in dreptul jetului striga suparat: - Auzi, nu-i asa ca esti nou pe aic?. - Da, raspunde romanul. - Se vede! Mai baleiaz-o omule, mai baleiaz-o. A missionary gets sent into deepest darkest Africa and goes to live with a tribe therein. He spends years with the people, teaching them to read and write. One thing he particularly stresses is the evils of sexual sin. They must not commit adultery or fornication!! One day the wife of one of the Tribe's noblemen gives birth to a white child. The village is shocked and the chief is sent by his people to talk with the missionary. "You have taught us of the evils of sexual sin, yet here a black woman gives birth to a white child. You are the only white man that has ever set foot in our village. It doesn't take a genius to work out what has been going on!" The missionary replies: "No, no, my good man. You are mistaken. What you have here is a natural occurrence - what is called an albino. Look to thy yonder field. See a field of white sheep, and yet amongst them is one black one. Nature does this on occasion." The chief pauses for a moment then says, "Tell you what, you don't say anything about the black sheep, and I won't say anything about the white child". 256

if they only knew then what we know now..... "Computers in the future may weigh no more than 1.5 tons." --Popular Mechanics, forecasting the relentless march of science, 1949 "I think there is a world market for maybe five computers." --Thomas Watson, chairman of IBM, 1943 "I have traveled the length and breadth of this country and talked with the best people, and I can assure you that data processing is a fad that won't last out the year." --The editor in charge of business books for Prentice Hall, 1957 "But what ... is it good for?" --Engineer at the Advanced Computing Systems Division of IBM, 1968,commenting on the microchip. "There is no reason anyone would want a computer in their home." --Ken Olson, president, chairman and founder of Digital Equipment Corp.,1977 "This 'telephone' has too many shortcomings to be seriously considered as a means of communication. The device is inherently of no value to us." --Western Union internal memo, 1876. "The wireless music box has no imaginable commercial value.Who would pay for a message sent to nobody in particular?" --David Sarnoff's associates in response to his urgings for investment in the radio in the 1920s. "The concept is interesting and well-formed, but in order to earn better than a 'C,' the idea must be feasible." --A Yale University management professor in response to Fred Smith's paper proposing reliable overnight delivery service. (Smith went on to found Federal Express Corp.) "Who the hell wants to hear actors talk?" --H.M. Warner, Warner Brothers, 1927. "I'm just glad it'll be Clark Gable who's falling on his face and not Gary Cooper." --Gary Cooper on his decision not to take the leading role in "Gone With The Wind." "A cookie store is a bad idea. Besides, the market research reports say America likes crispy cookies, not soft and chewy cookies like you make." --Response to Debbi Fields' idea of starting Mrs. Fields' Cookies. "We don't like their sound, and guitar music is on the way out." --Decca Recording Co. rejecting the Beatles, 1962. "Heavier-than-air flying machines are impossible." --Lord Kelvin, president, Royal Society, 1895. "If I had thought about it, I wouldn't have done the experiment. The literature was full of examples that said you can't do this." --Spencer Silver on the work that led to the unique adhesives for 3-M "Post-It" Notepads. "So we went to Atari and said, 'Hey, we've got this amazing thing, even built with some of your parts, and what do you think about funding us? Or we' ll give it to you. We just want to do it. Pay our salary, we'll come work for you.' And they said, 'No.' So then we went to Hewlett-Packard, and they said, 'Hey, we don't need you. You haven't got through college yet.'" --Apple Computer Inc. founder Steve Jobs on attempts to get Atari and H-P interested in his 257

and Steve Wozniak's personal computer. "Professor Goddard does not know the relation between action and reaction and the need to have something better than a vacuum against which to react. He seems to lack the basic knowledge ladled out daily in high schools." --1921 New York Times editorial about Robert Goddard's revolutionary rocket work. "You want to have consistent and uniform muscle development across all of your muscles? It can't be done. It's just a fact of life. You just have to accept inconsistent muscle development as an unalterable condition of weight training." --Response to Arthur Jones, who solved the "unsolvable" problem by inventing Nautilus. "Drill for oil? You mean drill into the ground to try and find oil? You're crazy." --Drillers who Edwin L. Drake tried to enlist to his project to drill for oil in 1859. "Stocks have reached what looks like a permanently high plateau." --Irving Fisher, Professor of Economics, Yale University,1929. "Airplanes are interesting toys but of no military value." --Marechal Ferdinand Foch, Professor of Strategy, Ecole Superieure de Guerre. "Everything that can be invented has been invented." --Charles H. Duell, Commissioner, U.S. Office of Patents, 1899. "Louis Pasteur's theory of germs is ridiculous fiction". --Pierre Pachet, Professor of Physiology at Toulouse, 1872 "The abdomen, the chest, and the brain will forever be shut from the intrusion of the wise and humane surgeon". --Sir John Eric Ericksen, British surgeon, appointed SurgeonExtraordinary to Queen Victoria 1873. "640K ought to be enough for anybody." -- Bill Gates, 1981 There are four engineers traveling in a car; a mechanical engineer, a chemical engineer, an electrical engineer and a software engineer. The car breaks down. "Sounds to me as if the pistons have seized. We'll have to strip down the engine before we can get the car working again", says the mechanical engineer. "Well", says the chemical engineer, "it sounded to me as if the fuel might be contaminated. I think we should clear out the fuel system." "I thought it might be an grounding problem", says the electrical engineer, "or maybe a faulty plug lead." They all turn to the software engineer who has said nothing and say:"Well, what do you think?" "Ummm - perhaps if we all get out of the car and get back in again?"

Lincoln & Kennedy -----------------258

The incidence of coincidence is so prevalent, that it can not be considered coincidence. Abraham Lincoln was elected to Congress in 1846. John F. Kennedy was elected to Congress in 1946. Abraham Lincoln was elected President in 1860. John F. Kennedy was elected President in 1960. The names Lincoln and Kennedy each contain seven letters. Both were particularly concerned with civil rights. Both their wives lost their children while living in the White House. Both Presidents were shot on a Friday. Both were shot in the head. Both were shot in the presence of their wives. The Secretary of each President warned them not to go to the theater and to Dallas,respectively. Lincoln's Secretary was named Kennedy. Kennedy's Secretary was named Lincoln. Both were assassinated by Southerners. Both were succeeded by Southerners. Both successors were named Johnson. Andrew Johnson, who succeeded Lincoln, was born in 1808. Lyndon Johnson, who succeeded Kennedy, was born in 1908. John Wilkes Booth, who assassinated Lincoln, was born in 1839. Lee Harvey Oswald, who assassinated Kennedy, was born in 1939. Both assassins were known by their three names. Both names have 15 letters. Booth ran from the theater and was captured in a warehouse. Oswald ran from the warehouse and was captured in a theater. To cap it all off, Booth and Oswald were assassinated before their trial. Jay Leno once added that days before Lincoln was assasinated, he was in Monroe, Maryland. Days before Kennedy was assasinated, he was in Marilyn Monroe. TRUST: Two cannibals having oral sex. The local bar was so sure that its bartender was the strongest man around that they offered a standing $1000 bet. The bartender would squeeze a lemon until all the juice ran into a glass, and hand the lemon to a patron. Anyone who could squeeze one more drop of juice out would win the money. Many people had tried over time (weight-lifters, longshoremen,etc.) but nobody could do it. One day this scrawny little man came into the bar, wearing thick glasses and a polyester suit, and said in a tiny squeaky voice "I'd like to try the bet." After the laughter had died down, the bartender said OK, grabbed a lemon, and squeezed away. He then handed the wrinkled remains of the rind to the little man.The crowd's laughter turned to total silence as the man clenched his fist around the lemon and six drops fell into the glass. The crowd cheered, the bartender paid the $1000, then asked the little man "what do you do for a living? Are you a lumberjack, a weight-lifter, or what?" The man replied "I work for the IRS" (Internal Revenue Service) (Or better, IRS : Income Removal Service - "Stop thinking about it as YOUR money!") A panda walks into a bar, sits down and orders a sandwich.He eats the sandwich, then pulls out a gun and shoots the waiter dead. The panda then stands up and heads for the door.The hysterical bartender shouts, "Hey! Where are you going? You just shot my waiter and you didn't pay for your sandwich!" The panda yells back at the bartender, "Hey man, I'm a PANDA!" "So what the hell does that matter???" shouts the bartender. "Look it up!" The bartender opens his dictionary to the word 'panda' and reads the following definition: "A tree-dwelling marsupial of Asian origin, 259

characterized by distinct black and white coloring. Eats shoots and leaves. this one is pretty old, tudorb@pub has sent it a long time ago, before god created "jokes@pub.ro". i remembered it when a friend of mine said she doesn't know the term "aol-er". wel, it's someone who has subscribed to America OnLine... here's a short diary of an aol-er... === cut here === July 18 - I just tried to connect to America Online. I've heard it is the best online service I can get. They even included a free disk! I'd better hold onto it incase they don't ever send me anther one! I can't connect. I don't know what is wrong. July 19 - Some guy at the tech support center says my computer needs a modem. I don't see why. He's just trying to cheat me. How dumb does he think I am? July 22 - I bought the modem. I couldn't figure out where it goes. It wouldn't fit in the monitor or the printer. I'm confused. July 23 - I finally got the modem in and hooked up. that nine year old next door did it for me. But it still don't work. I cant get online. July 25 - That nine year old kid next door hooked me up to America Online for me. He's so smart. I told the kid he was a prodigy. But he says that's just another service. What a modest kid. He's so smart and he does these services for people. Anyway he's smarter then the jerks who sold me the modem. They didn't even tell me about communications software. Bet they didn't know. And why do they put two telephone jack holes in the back of a modem when you only need one? And why do they have one labeled phone when you are not suppose to hook it to the phone jack on the wall? I thought the dial tone sounded funny! Boy, are modem makers dumb! But the kid figured it out by the sound. July 26 - What's the internet? I thought I was on America Online. Not this internet thing. I'm confused. July 27 - The nine year old kid next door showed me how to use this America Online stuff. I told him he must be a genius. He says that he is compared to me. Maybe he's not so modest after all. July 28 - I tried to use chat today. I tried to talk into my computer but nothing happened. maybe I need to buy a microphone. July 29 - I found this thing called usenet. I got out of it because I'm connected to America Online not usenet. July 30 - These people in this usenet thing keep using capital letters. How do they do that? I never figured out how to type capital letters. Maybe they have a different type of keyboard. JULY 31 - I CALLED THE COMPUTER MAKER I BOUGHT IT FROM TO COMPLAIN ABOUT NOT HAVING A CAPITOL LETTER KEY. THE TECH SUPPORT GUY SAID IT WAS THIS CAPS LOCK KEY. WHY DIDN'T THEY SPELL IT OUT? I TOLD HIM I GOT A CHEAP KEYBOARD AND WANTED A BETTER ONE. AND ONE OF MY SHIFT KEYS ISNT THE SAME SIZE AS THE OTHER. HE SAID THATS A STANDARD. I TOLD HIM I DIDN'T WANT A STANDARD KEYBOARD BUT ANOTHER BRAND. I MUST HAVE HAD AN IMPORTANT COMPLAINT BECAUSE I HEARD HIM TELL THE OTHER SUPPORT GUYS TO LISTEN IN ON OUR CONVERSATION. AUGUST 1 - I FOUND THIS THING CALLED THE USENET ORACLE. IT SAYS THAT IT CAN ANSWER ANY QUESTIONS I ASK IT. I SENT IT 44 SEPARATE QUESTIONS ABOUT 260

THE INTERNET. I HOPE IT RESPONDS SOON. AUGUST 2 - I FOUND A GROUP CALLED REC.HUMOR. I DECIDED TO POST THIS JOKE ABOUT THE CHICKEN THAT CROSSED THE ROAD. TO GET TO THE OTHER SIDE! HA! HA! I WASNT SURE I POSTED IT RIGHT SO I POSTED IT 56 MORE TIMES. AUGUST 3 - I KEEP HEARING ABOUT THE WORLD WIDE WEB. I DON'T NOW SPIDERS GREW THAT LARGE. AUGUST 4 - THE ORACLE RESPONDED TO MY QUESTIONS TODAY. GEEZ IT WAS RUDE. I WAS SO ANGRY THAT I POSTED AN ANGRY MESSAGE ABOUT IT TO REC.HUMOR.ORACLE. I WASNT SURE IF I POSTED RIGHT SO I POSTED IT 22 MORE TIMES. AUGUST 5 - SOMEONE TOLD ME TO READ THE FAQ. GEEZ THEY DIDN'T HAVE TO USE PROFANITY. AUGUST 6 - SOMEONE ELSE TOLD ME TO STOP SHOUTING IN ALL MY MESSAGES. WHAT A STUPID JERK. IM NOT SHOUTING! IM NOT EVEN TALKING! JUST TYPING! HOW CAN THEY LET THESE RUDE JERKS GO ON THE INTERNET? August 7 - Why have a Caps Lock key if you're not suppose to use it? Its probably an extra feature that costs more money. August 8 - I just read this post called make money fast. I'm so exited. I'm going to make lots of money. I followed his instructions and posted it to every newsgroup I could find. August 9 - I just made my signature file. Its only 6 pages long. I will have to work on it some more. August 10 - I just looked at a group called alt.aol.sucks. I read a few posts and I really believe that aol should be wiped off the face of the earth. I wonder what an aol is. August 11 - I was asking where to find some information about something. Some guy told me to check out ftp.netcom.com. I've looked and looked but I can't find that group. August 12 - I sent a post to every usenet group on the Internet asking where the ftp.netcom.com is. hopefully someone will help. I cant ask the kid next door. His parents said that when he comes back from my house he's laughing so hard he can't eat or sleep or do his homework. So they wont let him come over anymore. I do have a great sense of humor. I don't know why the rec.humor group didn't like my chicken joke. Maybe they only like dirty stuff. Some people sent me posts about my 56 posts of the joke and they used bad words. August 13 - I sent another post to every usenet group on the Internet asking where the ftp.netcom.com is. I had forgot yesterday to include my new signature file which is only 8 pages long. I know everyone will want to read my favorite poem so I included it. I'm also going to add that short story I like. ------------------------------------------------------------------------------It is said that Lisp programmers know that memory management is so important that it cannot be left to the users and C programmers know that memory management is so important that it cannot be left to the system. ----------------------------------------------------------------------------[B What makes men chase women they have no intention of marrying? The same urge that makes dogs chase cars they have no intention of driving. ---------------------------------------------------------------------------261

A wife and her husband were having a dinner party for all the major status figures in Rome, Italy. The wife was very excited about this and wanted everything to be perfect. At the very last minute, she realized that she didn't have any snails for this dinner party, so she asked her husband to run down to the beach with the bucket she was handing him to gather some snails. Very grudgingly he agreed. He took the bucket, walked out the door, down the steps, and out to the beach. As he was collecting the snails, he noticed a beautiful woman strolling alongside the water just a little further down the beach. He kept thinking to himself "Wouldn't it be great if she would even just come down and talk to me." He went back to gathering the snails. All of a sudden he looked up, and the beautiful woman was standing right over him. They got to talking, and she invited him back to her place. They were at her apartment a ways down the beach, and they started messing around. It got so hot and heavy, that he was exhausted afterwards and passed out there. At seven o'clock the next morning he woke up and exclaimed, "Oh no!!! My wife's dinner party!!!" He gathered all his clothes, put them on real fast, grabbed his bucket, and ran out the door. He ran down the beach all the way to his apartment. He ran up the stairs of his apartment. He was in such a hurry that when he got to the top of the stairs, he dropped the bucket of snails. There were snails all down the stairs. The door opened just then, with a very angry wife standing in the door way wondering where he's been all this time. He looked at the snails all down the steps, then he looked at her, then back at the snails and said: "Come on guys, we're almost there!" ------------------------------------------------------------------------------After marrying a young filly, a ninety-year old geezer told his doctor that they were expecting a baby. "Let me tell you a story," said the doctor. "An absent-minded fellow went hunting, but instead of a gun, he picked up an umbrella. Suddenly, a bear charged him. Pointing his umbrella at the bear, he shot and killed it on the spot." "Impossible!" the geezer exclaimed. Somebody else must have shot that bear!" "Exactly," replied the doctor! -----------------------------------------------------------------------------Waiter: "Tea or coffee, gentlemen?" 1st customer: "I'll have tea." 2nd customer: "Me, too -- and be sure the glass is clean!" (Waiter exits, returns) Waiter: "Two teas. Which one asked for the clean glass?" ---------------------------------------------------------------------------"Whoever says money can't buy you happiness doesn't know where to shop" -- Telegraph Magazine -----------------------------------------------------------------------------* Un iepuras intra in cofetarie si cere vanzatoarei doua banane si un suc de morcovi. Bea sucul si, spre stupefactia vanzatoarei, isi baga bananele in urechi. A doua zi, la fel. A treia zi idem. Vanzatoarea, hotarata sa afle motivul acestei purtari ciudate, ii spune, dupa patru zile, ca nu mai are banane. Iepurasul cere atunci doi morcovi si un suc de portocale. Bea sucul si isi baga morcovii in urechi. In pragul unei depresiuni nervoase, vanzatoarea il intraba de ce isi baga morcovii in urechi. Raspunsul : "pai, daca nu mai aveti banane..." * La o conferinta internationala de presa tinuta de Diavol, a fost prezentata o arma ultrasofisticata de marimea unei gamalii de ac. In pauza, sefii de stat discuta: " Eu, am avut un aparat foto pe pleoapa stanga si serviciul meu de informatii este deja pus la punct cu aceste imagini" ; " Eu am avut o camera video implantata in dinte si in felul acesta ai mei au receptionat in mod instantaneu, prin satelit, aceste imagini"... Seful de stat roman, retras intr-un colt, isi bea linistit cafeaua. Surprinsi, ceilalti il intreaba: "Tu nu ai facut nimic pentru tara ta?" Raspunsul: " Despre gamalia asta de ac vorbiti, baieti?" * Un alt iepuras intra intr-un supermarket si cerand un cui, intreaba: Cat ma costa un cui? 262

Vanzatorul raspunde: " Ei, domnule, mai nimic, un cui se poate pierde la transport." Timp de o saptamana, seara de seara, iepurasul nostru cumpara de la acelasi magazin, un cui. Iritat, vanzatorul se hotaraste sa-i dea din partea firmei, drept cadou, un kilogram de cuie. La aceasta oferta, iepurasul raspunde: " A, nu, n-am nevoie de un kilogram de cuie. Stiti, eu, ies seara la plimbare si n-am cui sa dau telefon". * Un chefliu, iesind de la o petrecere, zareste pe strada un sofer care isi pornea masina cu ajutorul unei manivele. Intrigat, se duce la sofer si il intreaba: "Domnule, nu-i asa ca tu invarti strada?"

Pirat: Era odata un mare pirat si acest pirat se distra punand intrebari incuietore tuturor capitanilor de pe vasele cucerite: Intr-o zi intalneste o nava franceza si, dupa ce o cucereste, il intreba pe capitan: > - Auzi capitane , daca-ti dau doua pachete de tigari tu cate ai fi in stare sa fumezi ? - Unul, raspuse acesta inspaimantat. - Maine vei fi decapitat, raspunse marele pirat. A doua oara piratul intalni o nava britanica si povestea se repeta din nou: .. - Capitane daca iti dau 3 sticle de whiskey tu cate ai vrea sa bei ? - Doua, raspunse acesta. - Vei fi si tu decapitat, nu ai dat un raspuns corect. A treia oara (si ultima) intalnaste o nava fara drapel si, dupa ce o cucereste, intreaba de capitan caci acesta nu a participat la lupta. Un prizonier ii spune ca capitanul sta beat in magazia corabiei. Ducandu-se acolo piratul ii spune: - Mai capitane, sa stii ca ti-am cucerit corabia, ti-am luat comorile, oamenii tai sunt prizonieri acum ... Dar capitanul: - Hic , mai sa stii ca-mi esti simpatic ! - Uite capitane am aici un pachet de tigari, daca ti le dau tu cate fumezi ? - il intreba piratul. - Hic ,Doua, ca am si io unu , spune capitanul scotand un pachet din buzunar. - Bravo capitane ! Dar da-ti dau 2 sticle de whiskey tu cate bei ? - Trei, ca am si io una la mine ! zice capitanul. - Da' uite ca am aici 3 neveste, cu cate ai fii in stare sa faci dragoste ? Dar capitanul zice tacticos: - Patru . - Cum capitane ca sunt numai trei ? - PAI NU TI-AM SPUS CA-MI ESTI SIMPATIC ?!

Trei lipoveni asteapta pe malul Dunarii sa se prinda ceva in undita. Deodata apare un porc mistret. - Ma, daca ar fi Claudia Shiffer! zice primul. - Ar fi bine si daca ar fi nevasta-mea, zice al doilea. Al treilea tace putin, apoi excalma cu naduf: - Cel mai bine ar fi daca ar fi intuneric! 1.-Intrebare :"De ce este crocodilul mai mult verde decat lung ?" Raspuns:"Pentru ca este verde si pe lungime si pe latime, insa lung este doar pe lungime !" 2.-Intrebare :"Dar de ce este crocodilul mai mult lung decat verde ?" Raspuns: "Pentru ca este lung si pe fata si pe spate, insa este verde doar pe spate !" He he he !Good day America, wherever you are ! MIRCEA DINESCU - ACADEMIA CATAVENCU "Vai Chiracu, infanteru, cum il roade moleteru" 263

* "Parlamentarilor francofoni de pe malu' Dambovitei, care si-au tras girofar pina si pe oala cu sarmale, nu le-a cazut prea bine la lingurica masurile de austeritate ale varului Chirac. E clar ca baiatu' a innebunit. Inchipuiti-va dumneavoastra, prim ministru' stind asa de-a-mboulea, la stop; sau o soacra de activist care sa nu mai sufere de Sindromul dobindit al imunitatii parlamentare; sau pe seful partidului Franta-Dodoloata, fara frapiera la purtator, fara motociclisti inainte-mergatori si fara gealati la poarta. Halal de-asa Europa, unde ciinele e obligat sa-si ia aprobare de la Primarie ca sa umble cu covrigu-n coada. Un fior de placere ne-a strabatut, totusi, saptamina trecuta, cind am aflat ca modelul "Nea Nelu" se poarta mai ceva ca al suedez. In Colectia de primavara a presedintilor cinstiti si saraci isi facu aparitia si Bill Clinton a carui avere s-ar estima la vreo sapte sute de mii de dolari, cu casa, cu catel si purcel la un loc, dar si la o datorie catre avocati de vreun milion de parai. Catinel-catinel, fonciirea americaneasca o sa-i puna sechestru pe mobila si-o sa-i aresteze plapuma, de-o sa-l vedem pe Bill aruncat in strada cu punga de aurolac in cioc, stringind adeziuni pentru partidul lui Mohora, aripa new-yorkeza. Cit despre pipernicitul cont in banca al proaspatului coleg al lui Nea Nelu, Jacques Chirac-treij de mii el si vreo opt nevasta-sa-cred ca fratii Paunescu se mai zguduie si acum de ris. Biata Franta! Rusine! Mare rusine! Cind spaga la gurile Dunarii pentru un vapor cu tigari e mai mare decit averea presedintelui Frantei, inseamna ca-i ceva in neregula cu francezii astia. Si la ce dracu' au mai facut revolutie,daca orice sergent de strada il poate fluiera pe presedinte cind trece pe rosu?" Lumea se plange ca s'au scumpit toate ... Nu'i adevarat, salariul s'a ieftinit. La al cincelea semnal va fi apa calda: Pic, pic, pic, pic, pic ! A fost apa calda. Obazul subtire cu Kent-uiala se tine. Shop-ul scuza mijloacele. Doi stagiari se vad intamplator pe strada : - Cei cu tine ? Nu te-ai dus unde te-au repartizat ? - Ba da, dar mi-am dat demisia.Parintii nu mai puteau sa ma tina. Ce este salariul? O atentie din partea statului ! Necajit, un muncitor se intreaba in fata fabricii: Eu proprietar, eu producator ... De ce m'am dat afara ? Uzina de masini grele a fuzionat cu uzina Timpuri noi. Acum avem "Timpuri grele". Nixon plange pe scari la Casa Alba. Dumnezeu il vede, vine langa el si-l intreaba: - De ce plangi tu Richard? - Cum sa nu plang Doamne? Rasboiul din Vietnam nu se mai sfarseste si ... - Richard draga, fa pace si-o sa vezi ... Asezat pe treptele Kremlinului, Brejnev plange cu sughituri. Dumnezeu il vede si se apropie de el: - Ce necazuri ai tu Leonide ? - Doamne n'o mai scot la capat cu chinezii. - Leonide, muta trupele din Europa la granita chineza. In fata Partidului National Taranesc - Crestin si Democrat, Coposu plange amarnic. Dumnezeu il vede si imediat coboara langa el:Ce se intampla Puiule ? Spune-mi cum sa te ajut ? Corneliu Coposu, nu scoate un cuvant si printre sughituri arata cu mana in jur. Dumnezeu priveste imprejur, si incepe sa planga si EL. Pauzele lungi si dese 264

Cheia marilor succese. Cum se poate distruge imperialismul american? Facand schimb de presedinti. Care este asemanarea dintre Romania si Japonia ? Amandoua tarile au trenuri suspendate. Romania si Grecia ? Amandoua au fost republici "elene" Romania si Belgia ? Ambele tari sunt "flamande" Ce este securitatea ? Inima partidului care bate, bate, bate ... Bula tocmai iese din sediul militiei judetene si epuizat, se sprijina de un pom. Un trecator se apropie de el, intreband: - Nu va suparati, nu stiti und se bate la masina ? - Nu stiu, pe mine m'au batut manual ... Bine inteles ca si Partidul greseste: Ce vreti? E si el om ... Doi ilegalisti se lamenteaza : Putini am fost, multi am ramas. De cate feluri sun conducatorii romani? Little boss, big boss si scrBoss. Care este deosebirea dintre un memebru de partid din trecut si unul din prezent? Primul sa batea cu pumnii in piept.Al doilea, cu pumnii in cap ... Sotia lui Ion Iliescu a fost numita amiral. Conduce cel mai mare distrugtor romn ! Extrase din Almanahul Academiei Catavencu. Nicolae Vacaroiu:Nu facem privatizare de dragul privatizarii, ci din contra. Silviu Somincu, deputat PSM: Nu poate exista un patrulater cu 3 laturi... Florin Georgescu, ministrul finantelor:Lumea are voie sa aiba 2 conturi: un cont in lei, un cont in valuta si un cont de investitii. Mai mult nu... CV Tudor:Eu as putea sa fiu presendinte pentru o zi, dar o zi polara de sase luni. Oliviu Gherman, presendintele senatului:Suntem si noi oameni, si ca toti onamenii, parasim sedintele. Iulian Mincu, ministrul Sanatatiooi (pentru cei ce nu stiu, Iulian Mincu este creatorul planului de alimentatie rationala de pe vremea impuscatului): Domnule presendinte, in Romania natalitatea incepe sa creasca din acest moment.. Ion Solcanu, senator PDSR:Vom face scoli pentru tigani, cu internate, terenuri de fotbal si bazine de inot, pentru a-i atrage spre invatatura. CV Tudor:...nu-mi intra capul printre gratiile inaltelor porti, asa ca am sarit gardul. Victor Surdu, presedinte PDAR:Nu ne vom relansa decit prin munca, bani, bani si iar bani. Dan Iosif, consilier presidential**: **Cind democaratia taie picioarele scaunului pe care stau eu, nu mai e democratie ci dictatura. Nicolae Vacaroiu, prim-ministru:Noi am stabilit o taxa modica:15,000 lei.CE inseamna 15,000 lei cind pleci la Paris? Nimic. Adrian Nastase, presedinte PDSR: Primul rezultat notabil al acestor doi ani este acela ca inca mai guvernam. Augustin Griguta-Botis, senator PDSR**: **In decembire 89 securitatea s-a umanizat prin aderarea la noua putere. Ioan Gavra, deputat PUNR: Ne jucam de-a oul si gaina? Ehei, intii s-a nascut Columb, si p'orma oul. Siliviu Somincu, deputat PSM: Europa va trebui sa-si adapteze structurile, ca Romania sa se poate integra. 265

Ilie Verdet, presedinte PSM: Cele publicate este o minciuna, un neadevar inexact. Tudor Mohora, presedinte PS: Economia socialista a fost de piate. Viorel Catarama, lider PNL: Sint aicea printre noi, in aceasta sala, tineri care au murit in revolutia din decembrie 1989. Nicolae Vacaroiu: Toata lumea crede ca urmarim ceva prin chestia asta. De fapt nu urmarim nimic. Ion Solcanu, senator PDSR: Sintem invatati cu aceste atacuri precum sosul cu alimentele C-tin Popescu, vicepresedinte PS: Daca tranzitia a reusit putem spune ca operatia a reusit si pacientul a murit. Ion Ratiu: Sint ruda ca Andrei Ratiu precum e ruda Petre Roman cu autocamioanele Roman. Sergiu Nicolaescu, senator PDSR: Acestea sint intrebari care trebuiesc puse celui intrebat. Anton Lungu, primar PSM de Braila: Asta-i o minciuna frustata! Ion Iliescu: Cioran a fost un tip de reflectie, pe cind eu sint un tip de actiune, inca din tinerete am ars pentru activitatile sociale... Ilie Fonta, consilier presidential:...lipseste vidul legislativ... Adrian Nastase, presedinte PDSR: Ceea se este dramatic pentru un om ca mine este ca semneaza mai mult decit citeste. Radu Berceanu, deputat PD: Problema homosexualilor trebuie privita barbateste, in fata... Ioan Gavra, deputat PUNR: Am o vila mare cu 70 de apartamente, care se cheama si bloc, in care stau si eu. Petre Roman, presedinte PD: Mi-s os de ardelean. IPS Teoctist, patriarh al Romaniei: Iisus s-a nascut intr-o pestera foarte modesta. Nicolae Vacaroiu: Noi suntem puin cu capul ptrat... Antonie Iorgovan, judecator curtea constitutionala: la noi, sefii de partide sint ca vacile in India. Doru Viorel Ursu, senator independent: ..in politica, cel mai bun adevar este minciuna, cu conditia sa nu fie dovedita. Sergiu Nicolaescu, senator PDSR: Dar ce, este neaparata nevoie sa citesti legea ca sa votezi? 1. Un cioban ardelean statea pe iarba, in apropierea unei fantani. Un om se duce la fantana cu intentia de a bea. - Nu bea, omule, e otravita ! - Nem to dom. - Apoi bea, dar incet, ca-i rece. 2. Janos facea nazbatii pe langa biserica ortodoxa romaneasca. Popa ii zice: - Daca nu esti cuminte, te botez Ion si te fac roman. Intrucat Janos nu s-a potolit, chiar asa a procedat. Ajuns acasa, Janos le spune pe rand tatalui, mamei, sorei, etc. - Pe mine ma cheama Ion si sunt roman. Cei de mai sus l-au injurat si batut. Ramas singur, micutul Janos gandeste: - De 10 minute sunt roman si ungurii astia imputiti au si inceput sa ma persecute. Englezii se hotarasc sa treaca de la circulatia auto pe stinga la cea pe dreapta. Cum sa faca, nu au ' know-how ', deci cauta sprijin pe la altii. La cine sa mergem? Hai la francezi, ca si asa ne-am legat prin Canalul Minecii. Francezii : ' Din pacate nu va putem ajuta, noi le stim pe toate dar pe asta nu '. ' La cine sa mai mergem ? Hai la nemti, ca ei sunt mari mesteri in toate ' Nemtii: ' Da, suntem cei mai destepti si organizati, putem face orice cu mare exactitate, dar chiar la chestia asta nu avem experienta ' ' La cine sa mai mergem ? Hai la romani, ca ei sunt mari mesteri in tranzitie ' Romanii : ' Da, suntem cei mai experimentati in tranzitii, ca doar de 6 ani asta facem, doar tranzitii si adaptari de modele. Chiar pentru un caz complicat ca al vostru avem solutia imediata. Dar, ca orice solutie viabila, trebuie facuta treptat, in pasi mici. Deci in prima etapa va propunem ca, timp de doi ani, doar camioanele sa circule pe dreapta. ' __________________ - Mami ! De ce are Bula capul tesit si pe stanga si pe dreapta ? 266

- Bulicuta draga, tatal tau, cand s'o nascut Bula, o fost atat de fericit ca l-o aruncat de trei ori in sus ! - Si... ? - De prins, l'o prins doar o data ! Vine intr-o zi Dumnezeu si cu Sf. Petru la Bula, si ii spun ca ii pot indeplini trei dorinte. - Da' ia' aminte, Bula, ca soacra ta va avea de doua ori mai mult din orice iti doreti tu. Deci ? - Ia, Doamne, vreu si eu un conacel, acolo, cu 100 mp ( metri patrati ) teren, piscina, etc. PAC ! Apare intr-o clipa un casoi urias, cu piscina, teren de tenis, etc. Alaturi, apare un casoi de doua ori mai urias, cu doua piscine, etc. Vede Bula, se face verde... - A doua dorinta, Bula ! Nu foarte covins si inca shovaind, Bula zice : - Da-mi, Doamne, $ 10 milioane. Apar imprejur pungi cu bani peste tot. Pe proprietetea de alaturi, la soacra-sa, Apare un munte de doua ori mai mare de bani. Bula transpira, se face rosu ca racu'... - Mai ai inca o singura dorinta de indeplinit, gandeste-te bine ! Bula: - Doamne, mi-a ajuns. NU MAI VREAU NIMIC. - Hai, Bula, ca nu o sa mai asa o ocazie a doua oara in viata... - Nu, nu, nu ! - Te mai intreb ultima data... Sta Bula si se gandeste profund : - Doamne, bate-ma pana sunt pe jumatate mort ! Seara, in Cluj, Janos si Pista ies de la crcium, se aproprie un domn n fuga: - Va rog spuneti-mi unde e gara. Janos: Noi nu stie. Domnul o ia la fuga pe strada, dezorientat. Pista: Mai Janos, de ce nu spus la el unde gara? Pierde omu' trenul. Janos: Lasa dracului pe el, spune ca aici de 2000 de ani si nu stie unde gara. ____________________ Bula vine acasa si isi anunta tatal ca se insoara. Tatal: Foarte bine Bula, ma bucur pentru tine. Cu cine te insori? Bula: Cu Janos. Tatal: Bula, asta nu se poate. Bula: Tata, ne iubim si ne luam. Tatal: Bula, nu se poate. Bula: Orice ai zice tu, noi tot ne luam. Tatal: Bula, ti-am spus ca nu se poate. Bula: Da' de ce? Tatal: P-i de aia, c Janos e ungur. ______________________ Ion si Janos sunt vecini buni, se inteleg bine, petrec impreuna des. Intr-o zi Ion vine cu toporul in curtea lui Janos si striga: - Janos, iesi afara sa-ti tai capul! Janos, din casa: Stai Ioane, ce-i baiul? Ion: Iesi repede ca trebuie sa-ti tai capul! Janos: Da' care-i baiul Ioane, ce ti-am facut eu tie? Ion: Voi, ungurii, i-ati taiat capul lui Mihai Viteazul! Janos: Stai Ioane, asta a fost acum aproape 400 de ani! Ion: Da, dar eu numai acum am aflat! ______________________ Erzsi era servitoare la domni in Cluj. In fiecare joi avea liber si se intorcea acasa seara foarte bine dispusa. Intr-o joi seara domnul o intreaba: 267

- Erzsi, ce faci tu joia de vii asa vesela acasa? Erzsi: O, domnu', noi joi intilneam cu Ildiko si cu Feri si Pista si mergem pe Feleac si jucam de-a ghicitul. Domnul: Cum e jocul asta, Erzsi? Erzsi: Mergem la cpi, noi fetele punem capul in cpi si baietii vin pe la spate si fute la noi, iar noi trebuie ghicit cine fost. Citeodata vine mai multi tineri si noi nu putem ghici si atunci rdem si rdem, ei fute pina ghicim cine fost. Domnul: Mai Erzsi, e tare interesant jocul asta, as veni si eu! Erzsi: Veniti domnu', ca joia trecuta fost si doamna si nu ghicit de 6 ori! ____________________ Un ardelean ia trenul de la Bucuresti la Cluj. In compartiment urca doi olteni smecheri. Cum lor le cade fisa repede, isi dau seama ca au de-a face cu un ardelean. Se gindesc cum sa se distreze pina la Cluj ca aveau si ei drum pe acolo. Oltenii: Ardelene, spune doi! Ardeleanul: Doi. Oltenii: Sa ne pupi in cur pe amindoi. Risete, comentarii etc. Mai trec 100 km. Oltenii: Ardelene, spune doi! Ardeleanul: Doi. Oltenii: Sa ne pupi in cur pe amindoi. Risete, comentarii etc. Faza se mai repeta de citeva ori. Cind sunt aproape de Cluj, ardeleanul zice: - Spuneti patru! Stau oltenii, se gindesc, apoi spun: - Patru! - S o fui pe mta! - Da' nu se potriveste! - Las' ca o potrivii voi cu mna! ______________________ Un tinar medic e repartizat la dracu' in praznic intr-un mic orasel muncitoresc. Trec zilele, trec saptamini si luni si ... vine primavara. Concediu nu are, dar i s-a acrit de viata de acolo si i se face dor de civilizatie. Nu poate lasa cabinetul, se intelege cu un "injiner" sa-i tina locul. Ii explica cum ca medicina nu e cine stie ce, daca vine unul racit sa-i puna picaturi in nas, daca tuseste sa-i dea sirop etc etc.Totul merge struna primele zile, "injinerul" se descurca foarte bine pina cind vine o tinerica. - Domnule doctor, am o mare problema, am ramas gravida si nu vreau copilul. - Nu se poate face nimic. Domnisoara insista pina il indupleca. - Domnisoara, de cite ori te pii pe zi? - De vreo 3-4 ori. - Cam ct? - Cam un sfert de litru odat. Injinerul ia creionul si o foaie, se adinceste in calcule si apoi zice: - Uite cum stam, nu te pisi mata 30 de zile si se ineaca singur. A fost odat (poezie) A fost odata ca-n povesti A fost ca niciodata Pe la newsgroupuri romanesti Poate o draga fata. Iara de trista ce era Caci nu avea pereche Un kil de tuica-si cumpara 268

Pe zi ca sa se-mbete. Si imbatindu-se vedea Cum St. Basil apare Cu calul sau alb ca de nea Cu ochelari de soare Il vede azi, il vede mini Astfel dorinta-i gata El iar postat de saptamini II cade draga fata "Cobori in jos Basil cel Sfint Plutind usor cu calul Pe tine te vreau cel mai mult Da-mi place s-animalul." Basil atuncea a pornit La seful lui cel mare Ca sa-i aprobe in sfirsit Elenei o chemare. Dar nu avu prea mult succes Ca seful lui urla "La proasta aia de pe Net Chemare nu se da. Si pentru cine vrei sa mori ? Ia uita-te de-aproape Ori nu ti-am spus de-atitea ori Sa nu te legi de moarte? De vrei la luma sa arati A tale barbatie Mai bine umbla in chiloti Ca mi-ar placea si mie Sa-ti spun cinstit, cam de mult timp Te urmaresc in taina Si te visez adeseori Pe tine fara haina Iti dau catarg linga catarg Osteni ca sa-ti faci oaste Si asta doar ca sa ma lasi Cu sula-n a ta coaste" In locul lui menit din Rai St. Basil se intoarse Dar, dupa ziua cea de ieri Nu-i mai ardea de cioarse. ............. In vremea asta pe pamint Facuse oua closca Iara dintr-unul a iesit Studentul Ioan Ro ca 269

Si era mic si zgribulit Cu inclinari spre moarte Inca din oul lui clocit Dorea o alta soarte. Cind gitul lui se-ntinse-ncet Un bob de griu sa-mbuce Elena aparu discret Si isi facu o cruce. Si-i zise-ncet "Inca de mic te potrivesti cu mine Eu am o inima-de-ascet Iar jalea e la tine Si-atunci propun, deloc formal, Sa ma unesc cu tine Cordonul tau ombilical Te va lega de mine. Iara Basil vedea de sus Uimire-n a lui fata Cind ea un brat pe git i-a pus Si lui i-a fost brusc greata. Si au ramas asa mult timp Dar gata-i bucuria Ca Ioan Rosca e trimis Din nou in Romania. Atunci Elena urca-n sus Privirea ei cea tmp Caci bautura si-a facut Lucrarea ei adinc. Pe St. Basil il vede iar Pe calul lui cel mare Care-i stirneste imediat Siroaie de sudoare. Si-l cheama-adinc, nesatios Soptindu-i vorbe sfinte Dar el e inca somnoros Si nu mai ia aminte. Si-ntr-un tirziu raspunde scurt Rinjind ca animalul "Ce-ti pasa tie chip de lut Dac-oi fi eu sau calul?" ======================================================================= ======= Traian il intilneste in sfirsit pe Decebal: - Nu fii asa incruntat, lasa ca o sa va construim sosele pietruite. Decebal se innegureaza. - Si poduri frumoase.. 270

Decebal tace incapatinat. - Si temple cu statui... hai, ma, Decebal, zi si tu ceva.. - Barz, brnz, mnz, cum, brad ======================================================================= ====== Stie dealtfel toata lumea de ce pe vremea abuziv impuscatului mergeam tot inainte: inainte era mai bine. ======================================================================= ====== Ardeleanul soseste cu intirziere la impartirea darurilor, iar Dumnezeu ii spune amarit: - Imi pare rau de tine, nu mi-a mai ramas decit frumusetea si prostia, fiule, ce sa-ti fac? Alege-ti. - Apoi, Doamne, frumusetea-i trecatoare. ======================================================================= ====== Dumnezeu cu cornul abundentei in brate si Sf. Petru cu planiglobul in fata lui. - Astora - Dzeu intinde mina spre arabi - ce sa le dau, Petre? - Da-le, Doamne, bogatie, ca uite ce de deserturi au. - Dar, astora, ca vad ca stau bine.(intinde mina spre Rusia). - Da-le, Doamne, orz, ca sunt multi, or sa-si face o bautura sa uite de foame. - Dar, uite, si aia de-acolo sunt multi. Si, cit se-ntinde Dzeu spre China, numai ce isi pierde echilibrul si scapa intregul corn al abundentei pe o portiune mica de harta. Se uita el mai bine unde a scapat toate bogatiile: - N-ati avea de ele parte! ======================================================================= ==== Explodeaza fabrica de crenwursti. Unul ajunge pina in cer. Il gaseste Sf.Petru. Merge el din inger in inger tot intrebind ce-o fi aceia. Trece la arhangheli nici astia n-au habar de asa facatura. In sfirsit e indemnat sa mearga la Sf. Fecioara care, uitindu-se lung la obiect, observa: - Sfintia ta, nici eu n-am habar ce-ar putea fi, dar, daca ma gindesc bine, bine, aduce, asa, un pic, cu Sfintul Duh. ************** - Domle, stii ca "Ilici" al nostru e tot atit de tare ca si Kasparov? - ...!?! - Multi ar vrea sa-i bata, dar inca nici unul n-a reusit! ************** Dialog intre chelner si un client, intr-un restaurant din Romania: - Ospatar, asta-i ceai sau cafea, ca miroase a petrosin? - Daca miroase a petrosin, e cu siguranta ceai. Cafeaua noastra miroase a terebentina. ************** Episod intre profesorul de istorie si un elev, intr-o scoala primara a epocii de aur: - Spune-mi, Goguta, ce eveniment marcant a avut loc in anul 1918? - S-a nascut la Scornicesti tovarasul Nicolae Ceausescu, iubitul nostru presedinte! - Foarte bine. Dar in 1944? Dupa un scurt timp de gindire, Goguta raspunde: - S-au sarbatorit 26 de ani de la nasterea tovarasului Nicolae Ceausescu! ************** Un politai interpeleaza un individ beat turta care incearca sa se urce la volanul masinii sale: - Chiar intentionezi sa sofezi in halul asta? - N-am de ales. Nu vezi ca nu-s in stare s-o iau pe jos? ************** Sotia lui V.C.Tudor discuta cu o prietena: - Miine e ziua lui barbatu-meu si nu stiu ce cadou sa-i iau! 271

- Cumpara-i o palarie. - Nu, ca asta i-am luat anul trecut. - Cumpara-i atunci o carte. - Nu, ca mai are una. ************** La restaurant, chelnerul citeste unui medic meniul zilei: - Am picioare afumate, ficat in singe, rinichi murati... La care medicul il intrerupe nervos: - Am venit aici ca sa maninc, nu sa ascult necazurile dumitale! Treci pe la cabinet cind am ora de consultatie! ************** Un American si un Rus, sunt prinsi de o avalansa in Alpi. Este un frig crunt si ziua trece in noapte... gerul musca si degera carne... - Oare vom supravietui ? - se intreaba amandoi... Spre dimineata, nadejdea piere din amandoi, se imbratiseaza si se pregatesc de moartea rece ce-i invaluie... cand, Americanul, prin zapezi adanci, zareste-un caine mare alergand spre ei. - Ura ! - striga Americanul. Iata ca in sfarsit soseste prietenul omului! Rusul se freaca la ochi si exclama satisfacut: Mare minune ! Uite ca aduce cu el si un caine ! *** Din cauza ta, mi-am adus aminte de al II - lea Razboi Mondial cand Aliosha a fost lovit de un glont ratacit pe undeva in zona coapsei... Disperarea i se citeste in ochi si cenusiu se face ! Duce mana catre umezeala ce o simte... spre buzunarul unde isi tine sticla de vodca si unde rana il ardea...ridica apoi mana in fata ochilor si o vede rosie... Fata i se lumineaza pe data ! - Ura ! Este sange ! Patriarhul Teoctist se intalneste pe strada cu Adrian Nastatse: A.N.: Bunaziua Popo ! P.T.: Bunaziua popo ... ! ----------------------------Viorel Moraru, presedintele F.R.R., adreseaza o scrisoare deschisa, in care afirma ca Mironov i-ar fi spus urmatoarea fabula: "In fata Sfantului Petru, la poarta raiului s-au prezentat 10 barbati. Acestia au fost intrebati care dintre ei si-a inselat nevasta, cernadu-li-se celor care au facut o astfel de fapta sa faca un pas inainte. Noua dintre acestia au facut pasul. Acestora, Sfantul Petru le-a spus sa mearga in rai. Celui ramas pe loc i-a spus: "Esti cinstit, dar prost, iar prostii trebuie sa mearga in iad". ------------------------------------------------------------------------------- Tata, care este diferenta dintre prosperitate si criza? - intreaba Bula. - E simplu fiule. Prosperitate inseamna Mercedes, sampanie, amanta. Criza inseamna metrou, sifon, maica-ta. * * * * - Numim ho pe cel care ia proprietatea altuia - explica profesorul. - Bula, tu nu esti atent! - Ba da, domnule profesor. - Atunci spune-mi, ce as fi eu daca ti-as scoate din buzunar 10 000 de lei? - Vrajitor, domnule profesor. * * * * Bula isi gaseste sora sarutindu-se cu prietenul ei. Acesta ii ofera lui Bula o mie de lei: - Tu nu ai vazut nimic acum, ai inteles. - In regula - spune Bula, inapoind 500 de lei. - De ce mi-ai dat inapoi acest rest? - De ce sa platesti tu mai mult, decit platesc altii? 272

* * * * - Bula, poti sa-mi spui ce inseamna abstract? - intreaba profesorul. - Da, domnule profesor. Ceea ce nu se poate atinge. - Bine, Bula. Poti sa-mi dai si un exemplu? - Fierul incalzit... * * * * - Bula, cite porunci exista? - intreba profesorul. - Zece, domnule profesor. - Si ce se intimpla, daca nu respecti una dintre ele? - Ramin noua... * * * * - Bula, ce au facut evreii dupa ce au traversat Marea Rosie? - intraba profesorul. - Au stat la soare sa se usuce. * * * * - Bula, despre ce ati invatat astazi la scoala? - Despre Moise... cum a chemat toti generalii la cartierul general, si a dat porunca sa se puna in alerta toate tancurile si masninile blindate... - Dar Bula, este imposibil ca domnul profesor sa fi spus astfel de lucruri! - Crede-ma, mama, asa cum a povestit domnul profesor, era si mai imposibil. * * * * - Bula, cum se cheama animalul de care si leului ii e frica? - Leoaica, doamna profesoara. * * * * - Mama! Am omorit cinci muste dintr-o singura lovitura! - povesteste Bula. Doi erau masculi si trei femele. - Cum ti-ai dat seama de acest lucru? - Pai doi erau pe masa si trei pe oglinda. * * * * - Bula, de ce este cunoscut Columb? - Pentru ca s-a dus in America fara viza... * * * * Bula se intilneste cu prietenul lui. - Tatal meu este un om foarte bun - spune el. - Mie-mi spui! Pina acum doi ani a fost tatal meu... * * * * - Noaptea aceasta va fi un fenomen natural foarte interesant - o eclipsa totala de luna. Sa nu uitati sa va uitati la ora noua si jumatate - spune profesoara. Bula din ultima banca intreaba: - Pe ce canal? * * * * La ora de istorie la lucrare se cere sa se numeasca unsprezece mari personalitati. La sfirsitul orei profesoara: - Bula, du ce nu ai predat inca lucrarea? - Doamna profesoara, nu stiu pe cine sa pun pe post de mijlocas central... * * * * - Bula, de ce a creat Dumnezeu mai intii barbatul? - Ca macar odata in viata sa poate si el sa vorbeasca liber... * * * * La masa mama i se adreseaza lui Bula: - Bula, sa maninci si varza, nu numai carne. Si varza este la fel de buna! - Nu cred, mama. Atunci ciinele ar fi mincat toata varza din gradina... * * * * Doi copii spun bancuri despre politisti, neobservind ca in spatele lor se afla deja unul. - Stii care este diferenta dintre un politist si un magar? - intreaba unul. 273

- Care este? - intreaba ironic politistul, prinzindu-i de urechi pe cei doi. - Nici unul, domnule politist - striga unul speriat. - Altadata aveti grija ce spuneti - spune politistul si pleaca mai departe. * * * * Bula si cu tatal lui se duc in padure sa taie lemne. - Pa, tata! - spune Bula la un moment dat. - Ce este, Bula? Pleci undeva? - Eu nu, tata, dar un copac a inceput sa cade inspre tine... * * * * La ora 11 noaptea la geamul lui Strula bate cineva. - Cine este acolo? - Sint Bul, fratele tau. Ai cerneal? - Nu am! La ora 3 dimineata din nou se aud batai in geam. - Cine este acolo? - Tot Bula, fratele tau. Am adus cerneala... * * * * - Mama, daca o sa fiu o fata cuminte cind o sa fiu mare, o sa am si eu un sot? - Da, fetita mea. - Si daca nu o sa fiu o fata cuminte? - Atunci o sa ai mai multi... * * * * Un canibal si baiatul lui se plimba pe o strada. La un moment dat dau de o femeie superba. Baiatul catre tatal: - Hai s-o ducem acasa si s-o mincam! - Esti prost? O ducem acasa si o mincam pe maica-ta... * * * * - Fetita mea, de ce nu stai in bratele tatalui tau? - intreaba mama. - Nu se poate, acela este locul menajerei. * * * * Mama i se adreseaza fiicei sale de 14 ani: - Vreau sa discut despre tine despre problemele sexuale. - Bine mama, ce vrei sa stii? * * * * - Am invatat ieri la scoala ca apa nu are nici miros, nici gust, nici culoare, dar nu este adevarat - spune Bula mamei sale. - De ce spui asta? - Pentru ca am pus ieri doua decilitrii de apa in berea lui taica-miu, si a observat imediat... * * * * - Mama, da-mi o bomboana - spune Bula. - Bula, inainte de masa nu iti dau nici o bomboana! - Daca nu imi dai, o sa-i arat ciinelui unde ai ascuns cirnatii. * * * * Bula asista la un concurs de atletism. - Tata, astia care alearga, o sa ia toti premii? - Numai primul dintre ei, fiule. - Atunci ceilalti de ce mai alearga? * * * * - Bula, ce ati facut azi la scoala? - Am avut ora de chimie, si am facut o bomba. - Si miine ce o sa faceti? - Unde? * * * * - Bula, ce inseamna sa fii diplomat? 274

- Sa te gindesti de doua ori inainte sa nu spui nimic... * * * * Bula este foarte neascultator la gradinita. Mama lui ii spune: - Bula, daca nu inveti sa te comporti, o sa te schimbam cu un copil bun! - Nu va cred... - De ce nu ne crezi, Bula? - Pai cine ar fi timpit sa schimbe un copil bun cu unul rau? * * * * La scoala este inspectie. Inspectorul pune urmatoarea intrebare: - Copii, ce faceti daca sinteti intr-o padure si vine ursul? Bula ridica mina. Profesoara ingrozita, dar inspectorul deja a observat mina ridicata. - Sa raspunda cel din ultima banca. - Bula, raspunde frumos! - Pai incep sa alerg catre un copac. - Dupa aceea ce faci? - Ma urc pe copac. - Si daca ursul se urca si el pe copac? - Ma sui pina in virful copacului. Profesoarei nu-i vine sa creada ca pina acum Bula a raspuns asa frumos, ca nu a spus nici o prostie. - Si daca ursul se suie si el pina in virful copacului? - Sar din copac. - Si daca sare si ursul? - Alerg la un alt copac. - Si daca alearga si ursul dupa tine? - Ma urc in copac. - Si daca se urca si el pe copac? - Atunci ma sui pn in virful copacului. - Si daca se suie si el pina in virful copacului? - Mai dute in p.... matii, tu ii cu ursul? * * * * Bula si cu Strula se cearta: - Tatal meu este mai bun! - spune Strula. - Nu este adevarat! - Si fratele meu este mai bun! - Nu este adevarat! - Si mama mea este mai buna! - Asta asa este - spune Bula. - Asa zice si tatal meu! * * * * O dup amiaza linistita. Dintr-odata din cabinetul medical se aude un strigat disperat, dupa care o voce feminina: - Bula, spune frumos "A" pentru ca domnul doctor sa poata sa scoata degetul su din gura ta... * * * * Un baiat si o fata se joaca de-a v-ati ascunselea. Fata explica regulile: - Tu te pui. Eu ma voi ascunde. Daca ma gasesti in 20 minute, poti sa ma tii de mina. Daca ma gasesti in 10 minute, poti sa ma saruti. Daca ma gasesti imediat, poti sa faci ce vrei cu mine. Acum pune-te, eu ma voi ascunde dupa frigider. * * * * - Tata, tu mi-ai povestit ca odata te-au dat afara de la scoala? - Da, Bula. Dar de ce ma intrebi? - Pentru ca istoria se repeta... * * * * Bula o roaga pe maica-sa sa-i dea bani pentru inghetata, dar fara reusita. - Mama, daca-mi dai bani, iti voi spune ceva interesant despre tata. 275

- Uite banii, ia spune-mi, ce stii despre tata? - Ca face acelasi lucru cu vecina ce faci si tu cu vecinul... * * * * - Bula, nu mai vreau sa aud ca va bateti cu fratele tau! - Bine, mama! Inchide usa... * * * * - trul! Sora mea vede si in intuneric! - Cum asa, Bula? - Pai stateam ieri in camera, era intuneric, si ea a spus catre logodnicul ei: "iar nu te-ai barbierit?". * * * * Bula vede pentru prima data in viata un curcubeu. - Mama, uite ce reclama frumoasa! * * * * Bula se plimba cu taica-su pe strada. La un colt un om foarte gras se cintareste. Cintarul este insa stricat, si arata doar vreo 10 kilograme. - Uite, tata, omul asta este gol pe dinauntru... * * * * Bula vrea sa cumpere un papagal. Vinzatorul il linisteste, ca exemplarul ales este foarte destept, si invata foarte repede sa vorbeasca. Dupa o saptamina Bula se intoarce nervos. Vinzatorul intreaba: - Este vreo problema? Nu a invatat sa vorbeasca? - Ba-ba-ba-ba da-da-da-da, da-da-da-dar se-se-se-se bi-bi-bi-bilbie! * * * * - Bula, de ce plingi? - intreaba mama lui Bula. - Pentru ca vecinul nu se joaca decit cu tine! * * * * Fata se intoarce foarte tirziu acasa. Mama o asteapta si spune: - Mai, fato, nu mi-a placut deloc cum te-a sarutat Ionut! - Nici mie, mama, dar asta este, inca nu are atita experienta... * * * * Mama ii citeste fetitei sale povestea Scufitei Rosii. La sfirsit: - Vezi, fetita mea, daca nu esti cuminte ce patesti? - Las-o balta, doar a fost mincata si bunica, nu? * * * * Bula vine acasa de la gradina zoologica si povesteste: - Stii, tata, la gradina zoologica am ajuns la o cusca, si... si... - Ei, spune odata! - Si domnul profesor a spus ca este o barza. - Inseamna ca a fost chiat o barza. - Pai bine, tata, dar de cind am vorbit despre barza, am crezut ca nu exista o asemenea pasare... * * * * - Mama, eu stiu deja ca un copil se naste dupa noua luni. Ai putea sa-mi spui totusi de la ce data se calculeaza cele noua luni? * * * * - Bula, azi vei raspunde din legea lui Arhimede. Ce se intimpla daca te scufunzi in cada? - Suna telefonul... * * * * - Bula, de ce nu ai venit ieri la scoala? - Doamna profesoara, s-a maritat sora mea. - Bine, Bula, dar sa nu se mai repete! * * * * - Bula, de ce este renumit Edison? - Din cauza descoperirilor sale. 276

- Bine, bine, dar ce descoperiri? - Pai lui ii datoram faptul ca daca vrem sa ne ridicam de la faa televizorului, nu trebuie sa aprindem o luminare. * * * * - Bula, de ce au fost izgoniti Adam si cu Eva din Paradis de catre Dumnezeu? - Pentru ca i-au mincat marul... * * * * - Bula, cum se numeste acel legamint ce apropie o femeie de un barbat? - Un colier... * * * * Intr-o scoala se aude un zgomot teribil dintr-o clasa. Directorul intra in clasa si vede ingrozit cum toata lumea tipa, se bate, unii s-au urcat pe banci. Directorul se repede la cel mai zgomotos si il da afara din sala. Se face dintrodata o liniste. - Unde este profesorul vostru? - Tocmai l-ati dat afara... * * * * - Bula, ce inseamna anatomie? - Este ceva ce avem cu totii, dar se vede mai bine pe femei... * * * * - Bula, ce este coloana vertebrala? - Este acel os, la al carui capat de sus sta capul nostru, iar la al carui capat de jos stam noi. * * * * - De ce a ramas celebru Napoleon? - intreaba profesoara. - Fiindca avea o memorie formidabila - raspunse elevul. - Poti fi mai clar? - Da. Pe statuia sa scrie: "Pentru memoria lui Napoleon". * * * * - Copii, centaurii erau fiinte legendare, jumatate om, jumatate cal. - Dar atunci ei unde dormeau, in pat sau in grajd? * * * * - Cum a dezlegat Alexandru cel Mare nodul gordian? - L-a taiat cu sabia lui Damocles. * * * * - Cum se enunta principiul lui Arhimede? - Un corp scufundat in apa este impins de jos in sus cu o forta de doua ori mai mare decit cea cu care il apasam noi pe individul respectiv. * * * * - Dragi pasageri - anunta stewardesa la inaltimea de 10 000 metrii - puteti fi mindrii ca sinteti primii oameni care zburati cu acest avion fara pilot, beneficiind de aparatura automata care functioneaza perfect... functioneaza perfect... functioneaza perfect... * * * * Un electrician isi gaseste baietasul bandajat la un deget. - Ce ai patit? - Am prins o albina care avea un capat neizolat. * * * * - Toate ciupercile pot fi mincate? - Toate, dar unele numai odata... * * * * - Cind vom invata ceva despre creier? - intreba un elev. - Peste vreo doua luni - raspunde profesorul. - Acum avem altceva in cap. Se zice ca un reporter ar fi intrebat-o pe actrita franceza Annie Girardeau: 277

"Care sunt cele mai bune 3 lucruri pe lume?" "Un cognac avant, et une cigarette apres!", ar fi raspuns ea. Cica un ardelean si-a luat si el nevasta s-o duca la Bucuresti ca sa vada si ea de... ca tot omu' "capitala". Mergind ei asa vad un atelier foto si ardeleanul zice: -"No, ma nevasta, hai sa ne fochem si noi sa le aratam alora in sat ca pe unde am fost noi." -"Hai omule daca vrei tu..." Intra ei in atelier si zice ardeleanul: -"Domnule foche, putem sa ne foche si p noi?" -"Sigur ca da! Luati loc pe scaunul acela si pregatiti-va." -"No, amu' poti matale sa ne scoti cum om vrea noi?" -"Numai cum doriti dumneavoastra. Doriti mai luminat, mai intuneric... (etc, etc)" -"No apai cum sa zic si eu? As vrea sa ne vedem asa... amindoi c noi nu sintem da p-aci si vrem sa le aratam la copchii cind om ajunge acasa." -"Foarte bine, foarte bine, nu e ceva foarte greu. Poftiti! Luati loc." Se aseaza, stau cum le spune fotograful si... dupa citeva ore au poza. Ardeleanul o ia, se uita, nu-i convenea... nu li se vedeau ochii -"Apai matale n-ai facut dupa cum ne-o fost vorba..." -"A... nu va place... Pai ce are? Sinteti amindoi..." -"Domnule foche, noi v-am rugat sa ne foche... dar foche-ne aa de tare pina ne-or ii i ochii..." Zice ca era odata o familie de ardeleni care s-or hotaritara ei sa deie copchilu' la scoala ca asa era regula. Timpul trece, copchilu' invata multe si bine, dar avea o mica neintelegere: cum se fac copiii. Merge la tatina-sau si-l intreaba: "Tata cum am venit eu pe lumea asta?" "Lasa ficioare ca-i invata tu cind ai mai creste, acuma dut' de te joaca.?" Copilu' facindu-se ca pleaca se da dupa colt sa vada ce va face tat'-su care parea cam incurcat si-l aude vorbind singur parca cu jale: "D-apai de unde sa stiu eu cum a venit el pe lume? Tin minte ca o tavalisem bine pe muiere pin cucuruz cu vreo sasa luni inainte de io crescut pintecele." Ficioru' baga la cap si la ora de religie spune ca omul nu se face di pamint ci ca el stie ca se face din tavaleala in cucuruz. Scandal mare, parinti la scoala, care iau la cunostinta ce si cum. Dupa discutii indelungate, scadere de note la purtare si toate cele necesare, omul nostru il ia deoparte pe profesorul de religie si-i zice: "Domnule profesor, cu respect va spui: poti sa bagi matale in pi... sapte iuguri de pamint; pina nu bagi un cap de p... copchil tot nu iasa." Un taran, mergind pe ogor, vede pe jos un pestisor de aur. Cum se zbatea pestisorul pe uscat, minune mare, incepe sa vorbeasca: - Tarane, fie-ti mila de mine, arunca-ma te rog in balta aia, ca eu sunt regele pestisorilor si ti-oi da tot ce vrei. - ... - Te rog frumos, tarane, arunca-ma in apa ca ti-oi da toate bogatiile pamintului! - ... - Indura-te tarane, o sa-ti dau cel mai frumos palat din lume sa stai in el! Cu naduf si indesat, taranul nostru puse calciiul pe pestisor si il strivi in tarina. - Ma, pe cine faci tu taran?! Ce mai faci b? Ce sa fac, trag aere... Vai, nu stii ca nu-i sanatos? Pai nu trag in piept... Cum se poate alege un militian prost dintr-o suta? La intimplare. Bula ajunge in America si nu stia cum sa faca rost de bani. Merge el prin oras si vede un 278

cabinet:"Dr. Jon vindec toate bolile din lume".Mai merge ce mai merge si vede un alt cabinet:"Dr. Smith vindec toate bolile din lume". Se gindeste el sa-si deschida un cabinet asemanator. Zis si facut. "Dr. Bula vindec toate bolile din lume". Acum concurentii s-au gindit sa-l elimine si trimit la el un om sa spuna ca are gust. Pacient:Dom' doctor orice maninc nu pot sa am gustul mincarii. Nu stiu ce sa fac? Bula: Se rezolva. Asistenta, vezi dulapul 6, sertarul 5, 2 lingurite. Pacient: Pai dom' doctor asta-i cacat. Bula: Pacient recapatat gustul. A doua zi pacientul vine din nou. Pacient: Dom' doctor am o mare problema. Nu tin minte nimic. Uit de la mina pin' la gura. Bula: Nici o problema. Se rezolva. Asistenta, vezi dulapul 6, sertarul 5, 3 lingurite. Pacientul: Dom' doctor daca-mi dati iar cacat... Bula: Pacient recapatat memoria. A treia zi pacientul vine iar. Pacientul:Stiti dom' doctor am o mare problema. Stiti eu cu femeile nu prea pot, ce mai nu mi se scoala. Bula: Se rezolva si asta.Asistenta te rog dezbraca-te. Se dezbraca asistenta, se misca pe linga pacient, nimic. Bula: Da e adevarat dar stati linistit se rezolva. Asistenta dulapul 6, sertarul 5, 2 lingurite. Pacientul: Dom' doctor daca-mi dati iar cacat te fut si pe tine si pe asistenta de nu va vedeti. Bula: Pacient recapatat potenta. Stiti ca Funar are singe de ungur ? Pe bara din fata de la masina !!!!! De ce oltenii nu au reusit niciodata sa faca un pod peste Jiu ? L-au inceput de-a lungul !!!! Un militian statea intr-o intersectie mare me bulevardul Mageru si conduce circulatia gesticulind si fluierind foarte elegant. La un moment dat apare masina militiei cu girofarurile in functiune si opreste in fata artistului(de militian). - Sa traiti tov colonel, sint sergent X la postul.... (este intrerupt de) - Ma dobitocule mars acasa si shimba-te, te vede o lume intreaga aici in mijlocul capitalei, nu vezi ca ai o cizma neagra si una alba !!!! - Permiteti sa raportez SI ACASA TOT ASA LE AM !!!!!! Compartiment de tren. Lume multa. Doua locuri opuse libere. Primul este ocupat de un tip in haine de mort (adica costun, cama alba, cravata ETC) Dupa un timp cel de-al doile loc este ocupat de o dama mai in virsta care pune bagajul deasupra tipului. La vreo ora dupa plecarea trenului din statie incepe sa picure ceva din geamantanul tipei pe reverul elegant al tipului. Elegant si bine manierat tipul atinge cu degetul aratator a picatura si o gusta: - Nu va suparati doamna, Otonel? - A nu. PECHINEZ Tot compartiment de tren. Vine naul: - Bun seara prezentati biletul! Un tip scoate biletul din buzunar si face prezentarile: - Biletul ... Domnul controlor. Domnul cotrolor ....biletul Un ascultator sovietic intreaba Radio Erevan, unde si cind a fost inventat step-ul. Radio Erevan raspunde: Stepul a fost inventat in Uniunea Sovietica si a fost pentru prima data folosit in familia lui Stepan Stepanov Stepanivici care avea zece copii si o singura olita de noapte. Nunta mare intr-un sat de munte. Tot satul sarbatoreste inclusiv ION studentul, viitorul 279

intelectual al satului, inclusiv Maria o fata tinara dar urita , handicapata si cam strimba. Toate fetele mari si mici din sat roiau pe linga Ion. Nunta e in toi. De atita atentie Ion se imbata putin mai mult. Maria prinde momentul si-l atrage pe Ion in sura (propunera de a face dragoste venise din partea Mariei de cel putin 20 de ori in acea seara). Dupa lungi insistente desi i era scirba Ion se decide si fac dragoste. In timpul actului Maria intreaba: - NU-I ASA iOANE CA AM SI EU CEVA FRUMOS IN MINE ? - DA, AI, DA.... IMEDIAT O SCOT !!!!! Intr-o seara friguroasa de iarna o tinara statea pe unul din podurile Dimbovitei si se gindea cum sa scape de viata asta amara. La un moment dat Mos Craciun se apropie si-i zice : - Ce faci tu aicea, fata mosului ? - Ce sa fac , mosule, iaca sint suparata, ca n-am servici, n-am casa,n-am bani si ma gindesc sa ma omor sa scap de toate necazurile. - Ei, fata mosului , stai ca nu-i dracu' asa de negru... Uite, eu pot sa-ti indeplinesc trei dorinte, acum, pe loc. Spune, ce-ti doresti ? - Pai, as vrea sa am o vila in Cotroceni... - S-a facut, asta e adresa, si astea sint cheile de la noua ta casa. Altceva? - O masina, mi-ar fi de mare folos... - Nici o problema, in garajul casei un Mercedes te asteapta. A treia dorinta ? - Pai, as vrea sa am un cont in banca ca sa-mi nu-mi mai fac griji din cauza banilor... - In casa o sa gasesti un carnet de cecuri, ai un milion de dolari in banca. Dar stii fata mosului ca toate astea sa se indeplineasca trebuie sa indeplinesti o conditie... - Spune, Mos Craciun, ce trebuie sa fac ? - Pai, as vrea sa te asezi in genunchi si sa-ncerci un sex oral. - Vai, mosule, nu pot sa fac una ca asta ! - Cum, pentru toate dorintele care ti le-am indeplinit ? Pina la urma fata se lasa convinsa si se apuca de treaba. Dupa vreo 5 minute, mosu' o intreaba : - Citi ani ai tu, fata mosului ? Luind o scurta pauza, fata raspunde : - 28, mosule . - Si la virsta asta, mai crezi in Mos Craciun ?! Un reporter occidental il intreba pe Ceac, prin 1989: -Am auzit ca in Romania e frig in case.Aa e? -Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta. -Dar am auzit ca nu e nici mincare? -Da, dar n-a murit nimeni de foame. -Si am mai auzit ca trebuie sa te bati ca sa prinzi un loc in autobuz ca sa te-ntorci acasa de la servici? -Da, dar nici din asta n-a murit nimeni. -Atunci, domnule prsedinte, de ce nu incercati cu cianura? -Taticule cine a descoperit comunismul? -Trei oameni de stinta Marx,Engels si Lenin, -Daca erau oameni de stiinta, l-au incercat intii pe animale? Intr-o celula trei detinuti discuta: -Tu cum ai ajuns aici? -Ce dreacu sa fac ,jaf si viol.Dar tu? -Nimica toata ,sa moara mama, am sutit din citeva case am omorit doua babe ,da si asa murea ca erau batrine rau,si am mai sutit din buzunare -Da tu ba? Ce-ai facut? -Fizic nuclear. DE ce viseaza oamenii? Ca sa nu se plictiseasca in timpul somnului... 280

- De ce nu se duc toti managerii in concediu in acelasi timp? - Ca sa nu se vada ca merge compania si fara ei. -De ce n-au voie salariatii de la guvern sa se uite pe fereastra dimineata? - Ca n-or sa aibe ce sa mai faca dupa amiaza. In orasel toata lumea credea ca militienii sint necultivati, necititi, si cam redusi. Sefu lor se decide sa schimbe aceasta parere generala si le cumpara la toti bilete la opereta (ca sa-i vada si pe si lumea ca sa cultiva). A doua zi la sectie , in timpul raportului, sefu' intreaba : "Deci ati fost aseara la opereta?!" Toti raspund "Da tovarasu' colonel, am fost,sa traiti!!" Sefu'"Si deci v-au vazut oameni importanti din orasul nostru?!" Tablagii'"Da ,sa traiti!!" Sefu'"Da voua ma boilor, v-a placut...?! Tablagii'"Da sa traiti!!, ....numa' ca a fost o mica problema...." Sefu' "Ce problema?!" Tablagii' "Pai sa vedeti tavarasu colonel, ... numai noi am dansat... -De ce-si ling ciinii coaiele? -Fiindca pot. Pancarta pe aeroportul Otopeni, la Plecari:"Ultimul care pleaca sa stinga lumina." Invitat la scoala,generalul vorbeste copiilor despre eroismul ostasilor romani in 1944,in luptele din padurea Baneasa.-IN ziua de 15 aug. Am batut la nemti,de s-au cacat pe ei...Profesoara:Dom general,va aud copii,fiti atent..._Lasati,tov. sa stie copii adevarul istoric!A doua zi nemtii s-au regrupat,tunuri ,etc si ne-au batut,de ne-am cacat pe noi...Prof.:Domn gen.,copiii...-Lasati,tov.,sa stie etc.IN fine,dupa o saptamina a venit la noi padurarul si ne-a zis:Ia mai carati-va de-ici,derbedeilor,ca mi-ati umplut padurea de cacati! _Alo,scoala de dans si bune maniere? -Ei,cacat,de dans!Numai de maniere! - Ce este un securist? - Un cur cu prefix si sufix! Militieni si tablouri: -Ce tablou frumos ai in camera asta! -Iti place?Ce vezi? -Niste lupi! -In cur sa ma pupi! -Ha,ha,ha,ce banc bun,nu-mi imprumuti tabloul sa-l duc la colegii de la servici? -Hei,ia veniti,ce vedeti in tabloul asta? -Niste lupi!-Pupati-ma-n cur! -Ha,ha,ce grozav banc!Da-mi tabloul sa-l arat si lu sefu! -Sefu,ce vezi in tabloul asta? -Niste lupi! -Ia mai du-te-n pizda ma-tii Studentul arab se scuza ca a intirziat la cursuri: Sa vedeti a stat pe loc tramvaiul ca trecut tov.Ceausescu cu cmaa n gur! -Cum cu cmaa? -Pai ,asa zice tot omeni din tramvai: Uite-l,iar trece,cucama n gura lui! Satui de viata,cercetatorii introduc in calculator un maldar de date si-i pun intrebarea: -Cit mai avem pina in comunism? Dupa piriituri,chitaituri,calculatorul raspunde: -11 kilometri. 281

Verificari,nedumeriri,in fine,calculatorul,iar: -11 kilometri. Verifica ei datele,cauta,in fine,se dumiresc.La congresul x tov.Ceausescu spusese foarte clar:"Fiecare cincinal inseamna un pas inainte spre comunism" La un restaurant,intra un tip tinind pe umar o pasarica.Cere o votca mare si una mica,pasarica,soarbe iute votca mare.Cere doua ciorbe,pasarica se repede la cea mare.Mai departe tot asa,iar chelnerul,uluit,il intreaba ce-i asta.Clientul ii explica asa: -Eu,sa vedeti,sint pescar pasionat.Intr-o zi,am prins pestisorul de aur,care m-a rugat sa-l eliberez si mi-a spus ca-mi indeplineste o dorinta.Ce sa-i cer?Casa am,masina am,asa ca i-am cerut o pasarica mica,mica,dar flaminda... Pintea Viteazul,ncolit de poter,vede o bab. - Babo,ajuta-ma,ascunde-ma,potera e la doi pasi... Baba il baga sub fustele ei. Ajung poterasii: -Babo,n-ai vazut pe cineva asa s-asa...? -N-am vazut,maica. (Sub fuste,Pintea o pupa pe genunchi) -Era haiducul Pintea care a facut si-a dres... -Nu stiu,maica.(Pintea o pupa mai sus,pe pulpa) Potera pleaca.Pintea iese: -Multumesc,babo,cind te auzeam cum ma aperi,eram in stare sa te pup si-n pizda... -Ba ma pupai dta.in ...sula,ca eu sint Baba Novac! Doua statui,un barbat si o femeie,stateau pe soclu de o suta de ani.Vine un inger. -Stati aici cuminti,v-a nins,v-a plouat,s-a hotarit acolo sus sa vi se dea o jumatate de ora de viata sa faceti ce v-ati dorit in tot acest timp. Invie statuile,se iau de mina si alearga intr-un boschet.Se aud gemete,risete,in fine,ies amindoi imbujorati si veseli.Se uita ingerul la ceas si zice; -N-a trecut tot timpul,mai aveti un sfert de ora,mai puteti face ce v-ati dorit. Cei doi se uita unul la altul,iar barbatul spune: -Stii ce?Hai s-o facem din nou,dar de data asta tine tu nenorocitul de porumbel si ma cac eu pe el! Bula se casatoreste. Sotia este foarte frumoasa, dar Bula , in afara de poker, bere si amici nu mai stie altceva.Dupa o vreme sotia se plinge mamei lui Bula ca fiu-sau nu stie nimic despre cum se face dragoste. "Nici o problema", zice soacra, -"Am eu grija de asta".Il cheama pe Bula si ii zice: Bula, vezi tu ce fac ciinii aceia in strada ?Ei bine, asa sa-i faci si tu nevestii.Dupa citeva zile, mama il intraba pe fiu: Cum a fost ? "-Totul a mers bine.Totusi, a fost mai greu pine am scos-o in strada" Q:-Ce e un somalez cu o boaba de fasole in fata? A:-Un somalez care a vomitat toata noaptea! Ion si Maria se intorceau de la coasa,fiecare cu coasa pe umar.Trece un motociclist. Maria:-Ioane,vazusi,ala n-avea cap! -Cum sa n-aiba,ce esti proasta? Mai trece unul. -Ioane,nici asta n-avea! -Taci,fa,dracu,din gura,cum sa n-aiba si intoarce coasa pe partea ailalta! Vine Mos Craciun la copiii din Etiopia.Se invirteste incoace si-ncolo,nu prea erau multi copii,si care erau abia stateau in picioare de slabi si prapaditi. -Ce-i cu voi,copii,de ce sinteti asa slabi? -Apai,Mos Craciun,noi nu prea mincam... -NU MINCATI?!Copii rai ce sinteti,atunci nici cadouri n-o sa primiti! 282

- ce sex aveti? - maaaaare! Doi pescari suedezi stau cu undita in balta.Dupa un timp,incep sa converseze. -Casatorit?Dupa vreo jumatate de ora,celalalt raspunde; -Da. Mai trece vreo ora. -Frumoasa? Se face amiaza. -Nu! Asfinteste. -Bogata? Trece vremea... -Nu! ..... -Atunci de ce-ai luat-o? Incep sa-si stringa lucrurile. -Pentru momeala! .... -Adica cum "momeala"?! Se agata de bara troleibuzului. -Are limbrici! Itzic isi cistiga si el piinea cu vioara.Cu timpul,a observat cu groaza,ca de cite ori ataca Paganini,i se (pardon) scula.Disperat,se duce la Sloim. -Sa vezi,Sloiml,asa si-asa,uneori mi se intimpla pe scena si mi-e rusine,ca vede lumea. -Ia cinta,zice Sloim. Itzic trage citeva acorduri;o pateste si Sloim. -Mai sa fie,hai sa-l intrebam pe rabi! -Rabi,uite ce se intimpla..etc. -Ia cinta,Itzic! Cinta Itzic,toti observa nefericitul efect. Sta rabi,sta si mediteaza adinc. Dupa un timp,zice; -Itzic,tata,nu-mi dau seama,dar cred c-ar putea fi asa;Ori noi avem niste sule melomane,ori tu cinti ca o pizda! Popa si fata la spovedit -Parinte,mi-e rusine,am pacatuit... -Spune,fata mea,Dumnezeu iarta. -A venit aseara Ion la mine,mama era plecata... -Spune,spune,taica. -Si Ion m-a luat in brate... -Si,si? -Si mi-a spus sa ma dezbrac.. -Si? -Si m-a trintit pe pat... -Spune,si? -Si mi-a dat chilotii jos.. -Si,si,mai departe? -Si-a venit mama.. -Fi-ti-ar ma-ta a dracului! Iic si Rashela aveau 10 copii.Nu mai aveau bani,asa ca s-au hotarit sa faca economie.Isi cheama copiii si le zice; -Cine nu maninca in seara asta va primi 1000 de shekeli. 283

Copiii se bucura de promisiune. A doua zi,la fel.A treia zi copiii cer mincare. Itzic:-Cine vrea sa manince si sa traiasca,sa dea 2000 de shekeli! Tiganca la doctor -E aici dom-doctor care umbl-n ccat? -Doamne,ce exprimare!Vrei sa spui,doctorul care face analiza coprologica? -Ei,na!Da cel care se uita-n pizd? -Nu e nici el,da vrei sa spui "ginecolog"? -Spunei-i,v rog,c l-a cutat o doamn! Q-Cum se pune accentul corect:pro FEsor,sau profeSOR? A-Nu se pune nici un accent pe profesor! -Trei pensionari stau pe o banca si se uita la lume.Trece o pipita miscindu-si gratiosul poponet. Primul zice: -Ce-as mai stringe-o pe asta in brate... Al doilea: -Ce-as mai saruta-o... Al treilea,dupa un efort de gindire: -Parca...mai era ceva... -Care este cel mai bun anticonceptional? -Un NU,hotarit! Ion urmeaza sa se-nsoare.Taica-sau il ia deoparte,si-l instruieste: -Vezi ,tata,trebuie s-o pui sa se dezbrace,sa dea jos budigaii,etc In fine,vine noaptea nuntii. Ion,rastit:Dezbraca-ta,fa! Maria:Aoleu,mi-e rusine,etc. Ion:Dezbraca-te ca bag cutitu ista-n tine! Maria se dezbraca. -Asa,acu da jos budigaii! -Vai,vai... Speriata,mireasa da jos budigaii(chilotii)Ion ii cerceteaza pe toate partile:Ce naiba,mi-o zis tata ca aici trebuie sa fie o gaura... Ion reuseste sa fuga intr-o tara capitalista.N-avea de nici unele,se plimba hai-hui pe strazi.Deodata,cineva arunca pe fereastra o haina.O ridicaIon,o cerceteaza,haina era destul de buna,o pune pe el.Mai merge,cade o palarie.Tot asa,o pune pe cap.La un moment dat,ii vede pe unii ca arunca o fata-n pielea goala.Alearga ,o prinde si zice,amarit:"Fir-ati ai dracu cu economia voastra capitalista!Eu la asta mai regulam douazeci de ani!" -Domnule doctor,nu-s ce am,nu mai pot sa ma pis.. -Da citi ani ai dta.? -Sapte--nou. -Pleaca,dle.,acasa.Te-ai piat destul! Doctorul navetist,grabit sa nu piarda trenul,il lasa pe nea Ion,omul de serviciu: -Te descurci dta.,le dai antinevralgic,una,alta... A doua zi: -Ia spune ,nea Ioane,ai avut probleme? -Nu,n-a venit decit o doamna tinara care,cum a venit,s-a dus dupa perdea si s-a dezbracat. -Si ce avea? -Zicea ca de cinci luni n-a mai vazut...o sula. -Si ce-ai facut? 284

-Ce sa fac?I-am pus colir in ochi. Dupa discutia cu Prunaru,primul roman trimis in Cosmos,cam nedumerit,Ceausescu o ia deoparte pe Leana. -Asculta,Lenuto,Prunaru zicea ca a avut unele probleme din cauza legii gravitatiei.Nu tii tu minte cind am dat eu legea asta? -Ce ma-ntrebi pe mine,Nicule,eu sint cu stiinta,tu esti cu legile! Trece unu pe stop cu masina, militianul nu zice nimic. Parcheaza pe interzis, militianul, nimic.Se duce la militian,ii da un pumn,degeaba.Il scuipa, il calca pe pantofi...tot nimic.Pleaca fluierind.Militianul alearga,il prinde si-i trage o bataie pe cinste. -Bine ,ai trecut pe stop,n-am zis nimic.Ai parcat nereglementar,m-ai scuipat,dar nu admit sa fluieri fals din Bach! Un barbat se duce la medic si ii spune: -Domnule doctor vreau sa ma castrati! -Ma omule ,esti sigur?Vad ca esti tinar si puternic... -Sigur domnule. -Bine ,semneaza aici...asa si aici.Nu am timp acum sa discutam mai mult. Dupa operatie,doctorul vine la pacient si-l intreaba: -Spune-mi si mie de ce ai facut-o ? -Pai m-am imprietenit cu o fata evreica si stiti la ei e un obicei mai ciudat ... -Da ma dar asta e circumcizie. -Pai eu cum am zis... O delegatie FSN condusa de Gelu Voican Voiculescu(asta-mi suna ca-n bancu ala cu ClujNapoca)ajunge in China.La o masa oficiala sint serviti cu broaste testoase vii. Se chinuiesc romanii broastele nu puteau fi apucate de nici unde,ca se trageau in carapace. Gelu baga un deget in fund la broasca,asta scoate capul,el,hat,ii suceste gitul. Chinezii,incintati: -Se vede,dl.Voican,ca sinteti un profund cunoscator al culturii noastre stravechi! -Ba,zice Voican,asta am deprins-o de cind ii leg cravata lui Petre Roman. Se scoala Tarzan,face o mie de flotari,alte exercitii,apoi se atirna de o creanga. Creanga se rupe.Se atirna de alta.se rupe.Gaseste o liana,se balanseaza cu ea,liana tine. "Buna liana!"-zice Tarzan. -Buna,Tarzane! Stefan cel Mare(si sfint!)umbla cu voinicii dupa el.Undeva,in fata,pe o piatra,vad un om. -Ia du-te voinise,vezi se-i cu omu sela! Se duce ostasul,se-ntoarce: -Maria-Ta,omu sela-i un neamt. -Asa?Atunsi locu ista sa se cheme Piatra Neamt! Mai merg ei ce merg,vad iar un om stind jos,pe-o piatra. -Alearga,voinise,si vezi... -E tot un neamt,Maria Ta! -Asa?Asest loc sa se cheme de-amu Piatra Neamt! -Maria-Ta,ati mai numit acolo,mai in spate,un loc,Piatra Neamt. -Asa?Atunsi sa se cheme imleul Silvaniei! Unu,beat crita,zacea-ntr-un sant.Intr-un tirziu,se trezeste,se cauta prin buzunare,gaseste o mie de lei.Glont,la crisma: -Votca,de-o mie! O da pe git,se face cui, cade-n sant,zace acolo,cind se trezeste,iar gaseste o mie intr-un buzunar,iar da fuga la crisma.Istoria se repeta de citeva ori.Vazindu-l a cincea oara,chelnerul 285

anticipeaza; -Stiu,de-o mie,votca! -Ba nu,nu votca,dati-mi coniac,ca nu's de ce,de votca asa ma doare fundul... Stefan cel Mare convoaca boierii la o sedinta. -Boieri dumneavoastra,trebuie sa trecem la economii severe, cheltuim prea mult cu ascutitul sabiilor,de-amu propun sa-i taiem pe turci in trei,sa nu-i mai taiem in patru. -Da di se sa fasem economii,Maria ta? -Din cauza datoriilor externe! Peste vreo luna,iar sedinta,turcii sa fie taiati numai in doua,pentru economie cu ascutitul sabiilor. -Da'di se,Maria-Ta? -V-am spus.Din prisina datoriilor externe! Alta sedinta,turcii sa fie de-amu numai intepati putin,sabia sa fie trasa usurel... -Da'se-s datoriile aiestea externe,Maria-Ta? -Apoi,boieri dumneavoastra,datoriile externe nu sint ale mele,nu sint ale noastre,ci ale urmasilor urmasilor nostri,in veacul veacurilor! Leantza, Veta si Gherghina se prezinta la examen pentru postul de femeie de serviciu. Intra Leantza. -Ia loc,tovarasa,concentreaza-te si raspunde la intrebarile comisiei.Prima intrebare: -Daca vezi dta o usa pe care scrie WCF,ce intelegi? Se framinta Leantza,se scarpina-n cap,in fine,da raspunsul: -WC-femei! -Buun!Da'daca pe usa scrie WCB? Cred c-ar putea sa-nsemne WC-barbati! -Si daca scrie WCBOB? -WC biroul organizatiei de baza,raspunde candidata transpirata de-atita efort. -Bine,tovarasa,esti libera,sa intre urmatoarea! Afara,cele doua o intreaba ingrijorate: -A fost greu,ce te-a-ntrebat? -A,n-a fost greu.Mi-au pus doua intrebari de specialitate si una politica. Ceausescu are nevoie de un ministru de finante.Se organizeaza un concurs.Se prezinta un rus,un american si un evreu.Intra rusul. -Cit fac doi si cu doi? -Permiteti-mi,va rog,sa dau un telefon la Moscova! Se duce,da telefon si raspunde: -Moscova mi-a acordat permisiunea sa raspund ca doi si cu doi fac patru. Intra americanul;aceeasi intrebare.Da drumul americanul la calculatoare, programeaza, scoate la imprimanta.. -Toate calculele atesta ca doi si cu doi fac patru. Intra evreul. -Pai,depinde.Doi si cu doi pot face trei, pot face patru pot face cinci... ...........Pe cine a numit Ceausescu ministru de finante? ...........Pe frate-sau! Un tip se roaga de casierita unei farmacii sa-i dea ceva,ca sufera de priaprism. Casiera nu se pricepe, asa ca-l roaga sa astepte putin sa vorbeasca cu farmacista. Discutia se prelungeste,se sfatuiesc si cu directoarea farmaciei,in sfirsit,casiera apare si-i spune: -Stiti, ne-am sfatuit toate trei. V dm mas, cas i o sut de mii pe lun... -Le vezi pe tipele-alea care merg in fata? -Da. -Ei,afla ca cea din dreapta e nevasta-mea,iar cea din stinga-i amanta mea. 286

-Foarte ciudat.La mine-i invers! Fat Frumos ii zice calului: -Ba,calule,stai aici pe loc,eu urc in turn la Ileana Cosinzeana,da'daca vine zmeul,sa sar drept pe tine si sa fugim. Calul,ce sa zica,asta-i misia lui ingrata.. Fat Frumos urca, dupa un timp aud ciocanituri la usa. Fat Frumos se azvirle pe fereastra,Ileana se aranjeaza,deschide,cind colo,la u,calul. -Bai,spune-i lu' Fat Frumos c-afara ploua,asa ca-l astept aici. Suparati ca tot mincau bataie de la japonezi, rusii trimit doi spioni,pe Aliosa si pe Ivan.Ajung cei doi la Tokio,Aliosa il lasa afara pe Ivan si intra singur la Marele Stat Major. -Sint Aliosa, spion rus, am venit sa aflu ce faceti, ce arme aveti de ne tot bateti. -Pai,noi va invingem cu uzul ratiunii, raspunde generalul. -?Ne panimaiu,zice Aliosa. -Uzul ratiunii inseamna asa si asa... -Tot nu inteleg. -Bine, sa-ti dau un exemplu: Generalul isi pune palma pe masa si-i spune lui Aliosa sa traga un pumn in palma, cit poate de tare.Izbeste Aliosa,dar generalul isi trasese mina. -Acum ai inteles? -Da,spasibo! Afara,Ivan il intreaba ce si cum,Aliosa ii spune ca japonezii folosesc uzul ratiunii. -Cum vine asta? -Sa-ti dau un ezemplu,zice Aliosa, ca tu esti prost si intelegi greu. Se uita Aliosa, nu vede nici o masa asa ca-si pune o palma pe fata si-i zice lu'Ivan: -Ia trage tu un pumn in palma mea! Si asa a murit ultimul rus care stia ce-nseamna UZUL RATIUNII. Coada la oua. Vine unu si pretinde sa-i dea anumite oua:p-ala p-alalalt... Vinzatorul face scandal,cei de la coada,la fel. Pina la urma,ca sa scape de el,ii da ouale dorite. Omul se da deoparte, sparge ouale, din fiecare scoate cite o suta de lei si arunca cojile. Situatia se repeta in zilele urmatoare. Vinzatorul,cu mult respect: -Spune-mi si mie, domnule, cum faci, ca am spart si eu vreo mie de oua dar n-am gasit nimic. -E greu pentru dta. Eu lucrez la Combinatul de pasari de la Crevedia si le stiu pe cele care se reguleaza pe bani! Un tip vine la doctor sa-l vindece de bilbiiala. -Da'cu ce te ocupi dta? -E-eu cresc ga-ga-ini! -Pentru asta nu-i nevoie sa vorbesti cursiv, merge si-asa. -Pai pai,eu chem di-dimineata ga-gainile sa le dau boabe:pi,pi pi!Si vin cinci mii de ga-gaini..Seara iar:pi,pi pi,maninca.Apoi,le zic sa plece la cul-culcare.Se duc toate,afara de una.Ii zic:Du-du-te de te culca!Nu vrea.Iar:Du-te la culcare,iar nu vrea.Ma enervez si-i zic:Du-du-te-n pi-pi-pi...Si vin cinci mii de gaini... -Ce masura a luat comisia cind a aflat ca directorul traieste cu secretara? -A scos fotoliul din birou! A urmat masa de edin, bioul de lucru i abia la final directorul... -Aveti aici un Chicaso din perioada albastra,explica ghidul,atotstiutor. -Picasso!,il corecteaza un vizitator. -Acest tablou o reprezinta pe una dintre sotiile lui Chicaso. -PI-CA-SSO,il corecteaza iar. -Du-te,dom'le-n chizda ma-tii,replica ghidul,politicos. La un Congres International de Emancipare a Femeii ia cuvantul reprezentanta Ugandei, 287

Mbuka: - Eu m-am saturat sa gatesc numai eu in casa, asa ca intr-o zi i-am spus barbatului sa mai faca si el de mancare. In prima zi n-am vazut nimic, a doua zi la fel, dar a treia zi am vazut o farfurie murdara. Deci s-a schimbat ceva in mentalitatea barbatilor. Reprezentanta Frantei, Isabelle: - Eu m-am saturat sa fiu singura care spala rufe in casa, si intr-o zi am incetat sa o mai fac.In prima zi nu am vazut nimic, a doua zi la fel, insa a treia zi am vazut un maieu la uscat.Deci s-a schimbat ceva in mentalitatea barbatilor. Reprezentanta Romaniei, Maria: - Intr-o zi, i-am zis lu' Ion al meu ca io m-am saturat de atata lucru si i-am zis sa mai mearga si el cu vacile la pascut, sa mai mature prin casa si sa mai aiba grija de plozi. In prima zi n-am vazut nimic, a doua zi, la fel; de abia a treia zi parca am inceput sa vad ca prin ceata cu ochiul stang. Superman zboara deasupra unui oras... o vede pe Wonder Woman, dezbracata si intinsa pe spate... " Aici e de mine ! ", se gindeste el, coboara in viteza, isi face treaba si zboara mai departe... Wonder Woman se ridica in capul oaselor, mirata... " Ce-a fost asta ?" " Nu stiu ", raspunde Omul invizibil, " dar ma ustura curul ceva de groaza... ". Ceausestii sositi de la un vernisaj: -Ei cum ti-a placut, o intreaba el. -Nicule trebuie sa dam cu ei de pamint. -Pai de ce draga. -Pai nu vazusi ca sub statuia ta scria Jalea si sub pictura mea Baba. Copii se laudau : a carui bunica este mai mica in inaltime. Gigel,Ionel si cu Bula nu mai pridideau cu argumentele. "Bunica mea", zice Gigel, " este cea mai mica. Ea poate sa traca pe sub masa fara sa se aplece." "Asta nu-i nimic", zice Ionel, " bunica mea poate sa treaca pe sub scaun fara sa se aplece." "Cred ca bunica mea este cea mai mica. Cind freaca podeaua trebuie sa se urce pe scaunel." Un barbat trecut bine de prima tinerete intra la un bordel nou deschis. Aruncind priviri piezise in stinga si in dreapta se indreapta spre o masa ca un birou de receptie, unde un tinar clapeta de zor la un computer.. - Hm Hm, zice barbatul nostru. - O, bine ati venit la stabilimentul nostru computerizat unde serviciile sunt organizate dupa ultimele modele economice, zice si tinarul. Cu siguranta doriti sa aveti o companie placuta. Va rog mergeti pe acest culoar luminat discret, si daca doriti blonde, luati-o la dreapta, daca dorit,i altceva, luati-o la stinga. - Hm, Hm, da, bine, mai zice si barbatul cautator de distractie, si paseste pe culoar la dreapta. In fata ii aparu un mic touch-screen selection system plasat in fata a doua usi identice. "Doriti o blonda I)nalta, press 1 sau II) scunda, press 2 zicea ecranul. Mormaind ceva neinteligibil, barbatul apasa repede 1. Usa din stinga glisa imediat la perete, invitator. Pasind inauntru, clientul nostru care era din ce in ce mai "hot" gaseste un holisor discret cu un nou tough-screen. "Doriti o blonda inalta cu i)sini mari, please press 1, sau ii) cu sini mici, please press 2" zicea ecranul. Mrrind ceva mai tare, omul nostru apasa nerabdator pe 1. Imediat, o usa mascata in zid se dechide, invind din nou, mai departe. Din nou un culoar, cu frumoase picturi nude pe pereti, si de-acum cunoscutul touch-screen: "doriti blonde inalte, cu sini mari si specializate in i)perversiuni, please press 1, sau ii) specializatre in sex clasic please press 2" zicea ecranul de data asta. Nemaiputindu-si stapini un rictus nervos, omul nostru da cu pumnul in ecran cu aprozimatie in zona unde scrie 1, si, incet, cu o muzica lasciva, o noua usa se dechide in fata sa. Omul se repede prin usa ca un uragan. Cind se uita in jur, se trezeste pe trotuar, in afara cladirii. Zmulgindu-si parul, furios, omul ocoleste cladirea si intra din nou la biroul de receptie. - Ce-i, hmmm, ce-i asta, domnule? urla el la tinarul receptioner. 288

- Well, raspunde tinarul, fetele n-au sosit inca, dar speram ca v-a placut mult organizarea noastra... Bula merge la bordel si la receptie este intrebat cum o doreste ; el raspunde ca vrea una blonda sus si blonda jos. Plateste si urca spre camera. Acolo ce vede? Intinsa pe pat statea o tipa blonda sus dar bruneta jos. Indignat , Bula se intoarce la receptie si protesteaza : - Domnule, eu am platit pentru una blonda jos si cea care mi-ati dat-o era bruneta. - Domnul Bula , e o neintelegere , tot blonda este dar nu ati trintit usa destul de tare ca sa zboare mustele. Popa vine cu Botezul la Maria acasa. - Parinte, te-am visat azinoapte. - Ei, se poate fata tati, se poate.. - Pai, se facea ca ai venit la noi si Ion nu era acasa... - Ei, se poate fata tati, se poate.. -..si parinte, se facea ca m-ai inghesuit in pat ... - Ei, se poate fata tati, se poate.. -..si parinte, se facea ca mi-ai facut fapta aia.. - Ei, se poate fata tati, se poate.. -..si parinte, se facea ca la plecare mi-ai dat 2000 lei.. -Ei vise taica, vise! **************** Doi ardeleni se intilnesc pe un drum de tara: - Buna ziua Ioane ! Se departeaza unul de altul mergind in sensuri opuse.. - Apai Buna ziua Vasalie ! Se mai departeaza putin... _ Apai Ioane , un te du ? Se mai departeaza putin.. - Apai ma duc la orasu... Se mai departeaza putin.. - Da-pai ce sa faci tu la orasu mai Ioane ? Se mai departeaza putin.. - Apai ma duc sa-mi iau muiere ! Se mai departeaza putin.. - Apai Ioane i-ati muiere faina ca altfel o f-ti singur ! ************** Intrebare: Cum poate fi oprit un tanc albanez? Raspuns: trebuie impuscat cel care impinge tancul... Intrebare la Radio Erevan: Se poate face dragoste cu fereastra deschisa? Raspuns: Bineinteles, dar e de preferat cu o femeie... Intrebare la Radio Erevan: Ieste adievarat ca se poate face dragoste cu o femeie de la Chernobyl? Raspuns: Noi raspundiem radioascultatorului nostru: Da, ieste adievarat, dar trebuie sa utilizati un priezervativ de plumb. Vine Aliosa acasa. O vede pe Natasa trebaluind.Fara sa salute, se apropie si 'jap' o palma.. Natasa, oarecum incurcata: - Dece Aliosinca meu cel drag..? - Ehei.. daca stiam..te omoram..!! Un oarecere se intalneste cu un prieten militai ... care tragea dupa el o sfoara ... O: - De ce tragi domnule sfoara aia? M: - Stii, am incercat s-o imping si n-a mers ... 289

La granita dintre Ardeal si Oltenia oltenii scriu pe un gard darapanat: "Ardeleni, va f--em in c--!" Dupa un an, ardelenii construiesc un panou urias cu litere de inox: "Si noi pe voi!" A doua zi, oltenii sterg injuratura initiala de pe gard si scriu "Sa ne pupati in c--!" Presedintele unei micute tari africane in vizita oficiala la Moscova. In Piata Rosie un grup de barbati asezati in cerc isi trec unul altuia un pistol, pe care si-l descarca mai intii, fiecare in timpla. Ciuhapul cere lamuriri presedintelui rus. - A, pai este binecunoscuta ruleta ruseasca, pistolul are doar un cartus si nimeni nu stie cand o sa-i vina rindul sa-si zboare creierii. Presedintele rus intoarce vizita africanului. In mijlocului satului, inconjurata de colibe, o mica piata. Un grup de localnici,sunt asezati in cerc. In interiorul acestui cerc, un alt cerc format din localnice, asezate in genunchi, fiecare cu fata spre cate un barbat. Rusul cere lamuriri. - A, pai asta este ruleta noastra nationala. Vezi vraciul ala cu tobele? Cand incepe sa le bata, cercul barbatilor incepe sa se roteasca in jurul cercului femeilor. Cand tobele inceteaza sa bata, fiecare barbat se opreste in fata unei femei si aceasta se repede si i-o ia in gura. - Nu pricep unde-i riscul, pericolul, neprevazutul... - O, pai este, ca una din femei o aducem special dintr-um trib de canibali! Un tigan isi face asigurare la casa. Imediat dupa ce pleaca agentul de asigurari, tiganul se apuca sa citeasca polita si vede ca in caz de incendiu va fi despagubit cu 10 milioane lei. Fara sa se gindeasca mult tiganul toarna benzina prin toata casa si pune foc. Nu trece mult timp si nevasta-sa, intorcinduse de la servici, vede casa in flacari si pe sotul ei contemplindu-si fapta. - Aoleu, sari barbate ca ne arde casa, ce stai asa?... - Mai taci fa proasto, ca ne-am facut asigurare si acum o sa fim bogati!... - Eeee, hai ca esti destept... auzi, da ce-i cu mirosul asta de zahar ars?... - Aoleu, face tiganul, am uitat-o inauntru pe diabetica de ma-ta!... Funar e pe patul de moarte. Vine popa si-l intreaba care-i este ultima dorinta. -Vreau sa-mi schimb numele din Funar in Fonory. -Da de ce tocmai acum?, intreaba uimit preotul. -Pai, decit sa moara un roman, mai bine sa moara un ungur. Doi tipi, unul foarte inalt de statura, celalalt extrem de scund, stau unul alaturi de celalalt, intr-un WC public si urineaza. Atit lunganul cit si piticul, isi scutura in permanenta capurile, cind intr-o parte, cind in cealalta. La un moment dat, lunganul nu mai poate sa sufere si-i zice piticului cu indignare: -Sa stii ca nu-i frumos sa te strimbi dupa mine, eu am ramas cu ticul asta nervos fiindca am fost ranit in razboi... -Vai de mine, raspunde piticul, eu nu ma strimb dupa d-ta, da' inceteaza odata sa mi te pisi in ureche!... Bula se duce sa pescuiasca. Dupa o vreme, prinde un peste.Vezi Doamne, era pestisorul de aur. Pestisorul: Bula , nu ma mnca. Da-mi drumul si iti indeplinesc 2 dorinte Bula:Vreau sa mi-o aduci aici pe Claudia Schiffer. P:Nu se poate , dom-le, nu stii ce busy este ? Este imposibil sa ti-o aduc aici.Spune ce-a de-a doua dorinta... B: Vreau ca Iliescu sa cistige din nou alegerile ... P: Si cum ziceai ca o cheama pe aia ? -Bunicule Tiberiu, care au fost primii pe pamantul patriei noastre,intreba intr-o zi nepotul. -Ehei, nepoate, e o poveste tare lunga: Era odata de mult, o ceata de cavaleri, falnici si spatosi si in fruntea lor unu' mai falnic si mai spatos decat toti ceilalti la un loc - Attila-i zicea. Sh-or mers ei calari, sh-or mers, pana or dat 290

de apele unui rau mare si involburat - Mures se chema. Sh-atat de obositi se simteau c-or zis ca-i musai sa shada o r si sa faca o baie. Or descalicat, s-or dezbracat, sh-or lasat hainele langa cai shor intrat in apa. Or inotat in susul raului, or inotat in josul lui, or inotat pe fata, or inotat pe spate si cand or iesit... p_la cai si p_la haine ca romanii au fost primii pe pamanturile patriei asteia. ----------------BANCURI CU CENACLUL "FLACRA" Cenaclul Flacara: Invitat pe scena un baci A. PAUNESCU: -Bade. te asculta mii de spectatori si milioane de telespectatori. Zi-ne matale o poezie de prin partile tale.Stii? BACIUL: -Cum de nu. AP: -Da-i drumu' bade B: -Io... mi-s baciul de la munte AP: -Eu mi-s baciul de la munte!!! B: -Shi,...pasc oile carunte AP: -Shi pasc oile carunte!!! B: -Shi... cand vine cate-o ploaie... AP: -Shi cand vine cate-o ploaie!!! B: -Imi....bag p_la-n ea de oaie AP: -Nu conteaza Miel sa iasa!!! ............... AP: -Dar bade, o poezie cu carmaciul nostru iubit,tovarasul Nicolae Ceausescu, tii? B: -No cum de nu. AP: -Da-i drumu' bade, te asculta o tara intreaga B: -Io...mi-s baciul de la munte AP: -Eu m-is baciul de la munte!!! B: -Shi... pasc oile carunte AP: -Shi pasc oile carunte!!! shi incet catre baci: Cu carmaciul bade, cu carmaciul B: -Shi...cand vine cate-o ploaie... AP: -Shi cand vine cate-o ploaie cu carmaciul bade, ce faci... B: -Imi... bag p_la-n ea de oaie. AP: -Imi bag p_la-n ea de oaie!!! pai ce faci bade..cu carmaciul, zii ceva cu carmaciul! B: -Shi-n carmaciul Nicolae... ----------------------BANC CU CAMILE: Mergea odata un beduin prin deshert calare pe un camiloi si camiloiul d-abia se misca si beduinul murea de ciuda si de nervi. La un moment dat ce-i pica beduinului sub ochi...o pancarta pe care scria "Atelier Service de Camile". -Ahaaa..zise beduinul stai ca te repar eu. Zis shi facut, intra beduinul, spune care-i problema iar mecanicul ii face un semn din cap shi-i zice: -Sui-o pe rampa! O suie omul cu chiu cu vai, dupa care mecanicul ia doua caramizi tzapene cate una in fiecare mana se baga sub rampa si ZBANG ii frige camiloiului, cu cele doua caramizi, o lovitura drept in ou. Bineinteles camiloiul trage un urlet, o ia la fuga shi-n cateva secunde dispare dincolo de linia orizontului. Beduinul ramane blocat, uitandu-se lung si dupa un moment de admiratie rosteste: -Bravo nene, n-am cuvinte, acum merge ca fulgerul, dar cum dracu fac sa ajung shi eu pe ea? La care mecanicul, foarte sigur pe el: -Aaa... dar asta nu e o problema! Suie-te repede pe rampa!! 291

--------------------------Cica un doctor tocmai s-a intors din China, unde participse la comisia internationala pentru reducerea natalitatii. Povesteste prietenilor cum faceau cu doua pietre... (apropos de bancul de mai inainte). Cineva-l intreaba: "Dar nu doare?" "Oh, nu, numai daca-ti prinzi degetele intre pietre." B - B, eu plec , vezi de oi si dac-or da lupii iesi asa n bt, si strigi tare "Lupi' baaa!" . Daca mai vin mai strigi o data. Daca tot vin strigi "Manolache". Pleaca baciul. Dau lupii. Ciobanul iese n bt si striga -Lupi' b! Lupii pleaca dar se intorc. -Lupi' baaa! La fel. -Manolache! Apare o javra mica, jigarita care incepe sa latre la haita de lupi, care pe loc o ia la sanatoasa. Un lup mai tinar care fugea umar la umar cu cumnata-su intreaba -Cumnate, da ce fugim noi asa de javra aia nenorocita , noi o haita de lupi , pai ce sa ne faca javra aia decit sa ne suga p__a... - Pai tocmai aia e , raspunde cumnatul, ca are niste buze reci!!! Doi vanatori la vanatoare de iepuri. Un iepure tasneste de pe un hat. Vanatorul A trage, nu nimereste. "Futu-i mama lui de iepuroi..." Vanatorul B: "ba era iepuroaica". A: "ba era iepuroi". B: "ba iepuroaica". Hai sa-l intrebam pe Nea Gheorghe ca statea rezemat in coada sapei, mai aproape de unde sarise animalul: "Ce fuse bade, iepure sau iepuroaica?". "Iepure, coane". "da de unde stii?". Pai cand trecu fugind pe langa mine l-am auzit: "Mi-ati belit p...". Vanatori in padure. Un cacat in mijlocul cararii. Vanatorii plictisiti: "E de femeie". "Ba de barbat". Si da-i... Sa-l intrebam pe padurar. E de barbat. Cum stii? Pai uite: Aici e cacatul, mai incolo-i pisatu. Si p-orma, doar eu l-am facut... Vulpea da sa prinza un cocos. Cocosu fuge. Vulpea dupa el. Se intalneste cu un urs. Ursule, ai vazut cocosu? Da. Spune-mi incotro a luat-o. Ti-oi spune daca ma lasi sa te f... Hai sictir! si pleaca vulpea mai departe. Intalneste un lup. Lupule, ai vazut cocosu? Da. Spune-mi incotro a luat-o. Ti-oi spune daca ma lasi sa te f... Ai sictir! si vulpea, suparata, pleca mai departe. Se intalneste pe carare cu un birliboi. Ascultatorul: Ce-i aia birliboi? Ti-oi spune daca ma lasi sa te... La petrecere. Vanatorul povesteste. Ma-ntilnesc c-o vulpe. O impusc. Cand s-o pun in torba, uitasem torba acasa. Ce sa fac, o iau in spate, ii pun un picior pe umarul drept, un picior pe umarul stang... Suna telefonul. Vanatorul raspunde. Se intoarce: Unde eram? Pai ziceai ca i-ai pus un picior pe umarul drept, unul pe umarul stang... A da. Si da-i si f..e! Concurs de sarituri in apa. Americanul. Un metru nouazeci si cinci, ce biceps, ce triceps, ce slip. Sare de la douazeci de metri intr-un bazin cu adincime de un metru. Salt reusit. Aplauze. Rusul Doi metri si zece. Ce biceps, ce triceps, ce slip. Sare de la cincizeci de metri intr-un bazin de o jumatate de metru. Saritura reusita. Aplauze. Romanul Un metru patruzeci si cinci, ce coaste, ce solduri, ce izmene. 292

Sare de la o suta de metri intr-o cirpa uda. Sare , i-si sparge capatina. Se scoala vazind stele verzi s-incepa s-anjure: Fire-a-ti ai dreacu', ba, care mi-a stors cirpa?! Scufita Rosie si Scufita Roz se plimbau prin padure. La un momentdat se intilnesc cu Lupu' Scufita Rosie, care stia povestea a luato-ntr-o parte. Scufita Roz, care nu o stia, a luat-o-n toate partile Scufita Rosie se plimba prin padure. Se-ntilneste cu Lupu'. Lupu -Scufita Rosie, hai sa ne facem frati de cruce. SR - Cum Lupule? Lupu - Pai tu te tai la degetel si eu iti sug singele si eu ma-mpiedic si tu-mi sugi p--a Leul, regele animalelor, organizeaza construirea de bude in padure ca sa nu mai dea peste rahati prin toate tufisurile. Cu toate astea intr-o zi, plimbindu-se da de iepuras care se cam caca intr-o tufa. L- Nenorocitule, pentru ce nu folosesti buda? I- Pai sa vedeti, intr-o zi am fost la buda. Acolo era si nenea Ursu', care m-a intrebat "Ma iepurasule tie-ti cade blana? ", eu i-am zis ca nu, si el s-a sters la cur cu mine. La ora de Romana se ajunsese la studiul baladei Mioria. Profesoara solicita elevilor sa recite pe rind din balada. Ionel Pe un picior de plai Pe o gura de rai Iata vin in cale Se cobor la vale Continu Mrioara, Costel Gigel ajunge la Miorita laie, laie bucalaie De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace Iarba nu-i mai place Dupa care, cum nimeni , ca de obicei nu invatase poezia in intregime,treaba cu recitatul se blocheaza, singurul cu mna pe sus fiind Bula pe care profesoara-l evitase pina la momentul respectiv. De data asta e nevoita sa-l solicite Bula Nu mnnc i nu bea S-o taiem, ce p--a mea! Ion si Gheorghe se intorc acasa dupa calatoria la Bucuresti. Ajung la gara, se urca in trenul de Cluj, isi gasesc doua locuri. - Mai Ioane, cit face trenul pina la Cluj? - Mult, ma. Toata ziua. - Si ce facem noi atita timp? - Pai, ce sa facem, vorbim. - Si ce sa vorbim noi toata ziua, ma? - Stiu eu? Hai sa spunem ghicitori. Zis si facut. - Ia zi, Gheo, ce e mic, negru si sta la mine in curte? Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiesti. - Auzi, Ioane, da' are blana? - Are, ma. Pe la Brasov Gheorghe intreaba din nou: 293

- Ioane, are si patru picioare? - Are, ma. Spre Sighisoara dialogul continua: - Si il tii in lant, ma? - Da, il tin in lant. La Blaj: - Nu-i asa ca e rau? Musca, nu? - Musca, ma, daca nu te stie. Ajunge trenul si la Teius. - Ma, Ioane, n'o fi ciinele? - Ba ciinele'i, ma. Da' tu mare prost esti. Ce ti-a trebuit atita timp ca sa ghicesti? In gara la Apahida raspunde si Gheorghe, suparat: - Auzi, ma? Prost esti tu. Eu stiam de la Bucuresti, da' daca spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atita drum? Baciul isi paste oile pe culmea muntelui. Se apropie un turist. - Buna ziua, baciule. Frumoase oi ai. - Mda, frumoase. Alea albe. - Da' alea negre? - Pai... s'alea negre. - Dar lapte dau? - Dau, cum sa nu dea. Alea albe. - Da' alea negre? - Pai... s'alea negre. - Dar miei fac? - Faaac. Miei multi si sanatosi. Alea albe. - Da' alea negre? - Pai... s'alea negre. - Dar ceva lina scoti de pe ele? - Lina? Dau muuulta lina. - Alea albe. - Da' alea negre? - Pai... s'alea negre. - Baciule, de ce spui mereu 'alea albe'? Ce-au oile albe deosebit? - Pai... alea albe sint ale mele. - Da' alea negre? - Pai... s'alea negre. Doi ciobani, motaie in coliba, pe seara. Unu din ei se inoarce incet pe o parte si zice: - Mai Vasile, mai, mai to te-oi besit mai! Trece asa vreo juma de ora, si Vasile raspunde - Apai, nu io, mai, cnele s-o beit, m... Mai trece o ora, si acu primul cioban iar zice - Apai mai Vasile mai: cnele nu-i aicea! Iar trece o ora. Si Vasile raspunde - Apai, la' ca vine el... ***Costica revine din delegatie mai devreme decat era asteptat si-l gaseste pe Mitica, in dormitorul lui, calare peste nevasta-sa, muncind sustinut intr-un ritm de invidiat. Scapa valiza pe podea si, punindu-si mainile-n cap incepe sa se vaite: - Miticaaaa, Miticaaaa, ce-mi facu-si tu mie Miticaaaa, tocmai tu, cel mai bun prieten al meu, ne cunoastem din copilarie, am crescut impreuna, la scoala te lasam sa copiezi de la mine si tu, la randul tau, imi suflai la tabla cand eram incurcatura, in liceu mergeam la aceleasi chefuri, ne placea aceeasi muzica, ne-mbracam aproape la fel, in armata am impartit acelasi codru de paine si-acelasi chistoc de ultima tigare, Miticaaaa, Miticaaaa....Mitica, vrei sa te opresti macar o clipa cand iti vorbesc??? 294

***Costica revine din delegatie mai devreme decat era asteptat si-l gaseste pe Mitica, in dormitorul lui, calare peste nevasta-sa muncind sustinut intr-un ritm de invidiat. Nebun de furie, incepe sa-i traga lui Mitica suturi in cur, facandu-l in acelasi timp, cu ou si cu otet. Dupa cateva minute de plesnituri si icneli, Mitica reuseste sa se faca auzit: - Nu mai da ma, tu nu vezi ca-ncerc sa ies !!! ***Costica revine din delegatie mai devreme decat era asteptat si gaseste in dormitorul lui pe nevasta-sa, intinsa pe pat, goala-goluta. -Ce dracu umbli muiere in curul gol, tragi a pagub, parc nu ti-am luat o gramada de rochii, (deschide de perete usa sifonierului, icepand sa numere) uite, asta rosie, asta verde, sa traiti sefu', asta galbena.... Toamn, burni. Ciobanii stau in bite , cu undrele-n spinare. Si ofteaza, eheeeee...! Si burniteaza, si oile pasc, timpul parca a incremenit. Ciobanii eheeeee......! Si burniteaza, si oile pasc. Un cioban -Eheeeee ....! si cind te gindesti ce p-li avem! Doi ciobani in bte. Oile pasc. Ma Ioanhie, fain ii f---iu'. Dupa cinci minute. Da ma Gheo,da parca-i mai fain Crciunu' Dupa alte cinci minute. Cum asa ma Ioanhie? Dupa inca cinci. Ap' parc-i mai des. Scufita Rosie, trece voioasa prin padure, ducindu-i un cosulet de mincare bunicii. Dintr-o data lupul sare pe ea dintr-un tufis si o violeaza cu salbaticie. Dupa consumarea evenimentului, Scufita Rosie isi revine si incepe sa plinga: - Vai mie, mi-am pierdut fecioria, cu cine ma mai marit eu acum, cine o sa vrea sa ma mai ia pe mine acum?... Lupul sta deoparte, se odihneste si fumeaza. - Stai putin sa termin tigara ca te mai iau eu o data. La minastirea din virful muntelui calugaritele sint inebunite de groaza. E miezul noptii si, de undeva de afara, se aud niste urlete cumplite. Nestiind ce sa faca, se hotarasc sa o trezeasca pe maica stareta, poate sa aiba ea o idee. Maica stareta deschide cu grija o fereastra si intreaba, cu vocea gituita de spaima: - Ci-cine e ac-colo?... - Sint eu, vampirul, se aude un glas de afara. - Si c-ce v-vrei de la n-noi?... - Ha, ha, ha, am venit sa va beau singele!... Maica stareta respira usurata. - Si pentru asta ai trebuit sa ne sperii, ba timpitule? Daca ne vrei singele vino tu pe 28 ale lunii!... La inmormintarea unui mare medic cardiolog, toti fostii lui pacienti care au fost salvati de el, depun pe proaspatul mormint o imensa coroana din trandafiri rosii singerii, in forma de inima. Plinsete, bocete, etc. Bula, dintr-o parte, incepe sa rida cu hohote. O doamna indignata i se adreseaza: - Bine ba boule, acum ti-ai gasit si tu sa rizi?... 295

- Doamna imi pare rau, ce sa fac, eu ma gindeam ce forma i-ar fi dat astia coroanei daca raposatul, D-zeu sa-l ierte, era ginecolog... Se duc oltenii la primarul din Craiova, sa capete permisiunea sa doarma si ei in cersafuri, ca toata lumea, ca pina atunci dormeau pe rogojini. - Bine, zice primarul, va dau voie sa puneti asternut, dar in prealabil sa va spalati pe picioare. Un oltean nedumerit intreaba: - Dom' primar, da' daca n-avem prealabil, putem sa ne spalam in lighean? Cum face un canibal cura de slabire? Maninca pitici. Culmea cutremurului: apesi pe butom sa vina liftul, si vine tot etajul. Idee de economisire a energiei electrice: cineva a pus un anunt pe usa de la intrarea in apartament: "Va rog nu sunati la sonerie; ies eu afara din 5 in 5 minute!" Doi oameni stau de vorba. La un moment dat unul dintre ei zice: - Hai dom'le sa-ti zic si eu ultimul banc cu Ceausescu pe care l-am auzit. Celalalt raspunde: - Dom'le, e pacat de d-ta, te vad om de treaba, de ce sa ai necazuri? Eu lucrez la Securitate. - Aaa, lucrezi la Securitate? Atunci nu-i nici o problema, o sa-ti repet bancul pina te prinzi de poanta. Concurs intre diversele servicii de securitate. Proba e urmatoarea: se da drumul unui maimutoi in jungla, sa se ascunda. Dupa o jumatate de ora, iese echipa de agenti sa gaseasca maimutoiul si sa-l aduca inapoi. Cistiga serviciul de securitate care aduce maimutoiul in cel mai scurt timp. Echipa C.I.A. se intoarce cu maimutoiul dupa 15 minute. Echipa K.G.B. dupa 30 de minute. Echipa Securitatii vine dupa doua minute cu un elefant. - Dar acesta este un elefant domnilor, zice contrariat un membru al juriului. - Vi se pare, raspunde unul dintre securisti, la ancheta a recunoscut ca e maimuoi. La telefon - Allo...familia Lupulescu? - Nu! Aici e familia lu' Popescu. ----------------------------------------------------Si altu cu Bula Bula se duce la posta sa trimita o scrisoare in strainatate. - Par avion ? il intreaba functionara. Bula o priveste cu atentie, si apoi raspunde decis: - Nu! nu prei. There were these two guys out hiking when they came upon an old, abandoned mine shaft. Curious about its depth they threw in a pebble and waited for the sound of it striking the bottom, but they heard nothing. They went and got a bigger rock, threw it in and waited. Still nothing. They searched the area for something larger and came upon a railroad tie. With great difficulty, the two men carried it to the opening and threw it in. While waiting for it to hit bottom, a goat suddenly darted between them and leapt into the hole! The guys were still standing there with astonished looks upon their faces from the actions of the goat when a man walked up to them. He asked them if they had seen a goat anywhere in the area and they said that one had just jumped into the mine shaft in front of them! The man replied, "Oh no. That couldn't be *my* goat, mine was tied to a railroad tie." ----------------------------------------------------------------------------Why do computer programmers often confuse Halloween and Christmass? Because oct31 = dec25 :) ---------------------------------------------------------------------------A Russian man saves his rubles for twenty years to buy a new car. After choosing the 296

model and options he wants, he's not the least bit surprised or even concerned to learn that it will take two years for the new car to be delivered. He thanks the salesman and starts to leave, but as he reaches the door he pauses and turns back to the salesman "Do you know which week two years from now the new car will arrive?" he asks. The salesman checks his notes and tells the man that it will be two years to the exact week. The man thanks the salesman and starts out again, but upon reaching the door, he turns back again. "Could you possibly tell me what day of the week two years from now the car will arrive?" The salesman, mildly annoyed, checks his notes again and says that it will be exactly two years from this week, on Thursday. The man thanks the salesman and once again starts to leave. Halfway though the door, he hesitates, turns back, and walks up to the salesman. "I'm sorry to be so much trouble, but do you know if that will be two years from now on Thursday in the morning, or in the afternoon?" Visibly irritated, the salesman flips through his papers yet another time and says sharply that it will be in the afternoon, two years from now on Thursday. "That's a relief!" says the man. "The plumber is coming in the morning!" -----------------------------------------------------------------------------------This guy comes home from work one day to find his dog with the neighbor's pet rabbit in his mouth. The rabbit is dead and the guy panics. He thinks the neighbors are going to hate him forever, so he takes the dirty, chewed up rabbit into the house and gives it a bath, blow dries its fur and puts the rabbit back into the cage at the neighbor's house, hoping they will think it died of natural causes. A few days later, the neighbor is outside and asks the guy, "Did you hear that Fluffy died?". The guy stumbles around and says, "Um.. no.. um.. what happened?". The neighbor replies, "We just found him dead in his cage one day, but the weird thing is that the day after we buried him we went outside and someone had dug him up, gave him a bath and put him back into the cage. There must be some real sick people out there!" ---------------------------------------------------------------------------Ce inseamna un igan cu pager? ROMTELECOM. Copii spun lucruri trznite: Ce e cstoria? Cstoria e cnd pstrezi fata i nu trebuie s le-o mai dai napoi prinilor ei"- Eric, 6 ani Ce fac ndrgostiii la prima ntlnire? "La prima ntlnire i spun numai minciuni unul altuia i asta i face suficient de interesai s se mai vad i a doua oar" - Martin, 10 ani "Nu fac dect s mnnce cotlete de porc cu cartofi prjii i vorbesc despre dragoste" - Craig, 9 ani Care e vrsta potrivit pentru a te cstori? "Imediat ce termin grdinia, o s-mi caut o soie " - Bert, 5 ani "84 de ani - pentru c la vrsta asta nu trebuie s mai lucrezi i ai tot timpul din lume s-l iubeti pe cellalt" - Judy, 8 ani Cnd se ndrgostesc oamenii? "Nimeni nu tie de ce se ntmpl, dar am auzit c are legtur cu felul n care miroi. De asta parfumul i deodorantul sunt aa de cumprate" - Jan, 9 ani "Cnd un om are pistrui i gsete pe altcineva care are pistrui" - Andrew, 6 ani "Mi se pare c trage cineva cu o sgeat n tine, sau ceva de genul sta, dar restul nu e chiar aa de dureros" - Harlen, 8 ani Cum e s te ndrgosteti? "E ca o avalan i trebuie s alergi ca s te salvezi" - Roger, 9 ani

297

"Dac atunci cnd te ndrgosteti e ca atunci cnd nvei cum s spui cuvinte pe litere, eu nu vreau. i ia prea mult timp" - Leo, 7 ani De ce se in ndrgostiii de mn? "Le e team s nu le cad verighetele, pentru c au dat o grmad de bani pe ele" - Gavin, 8 ani Cnd poi s srui pe cineva? "Nu ar trebui s srui niciodat o fat nainte de a avea suficieni bani ca s-i cumperi un inel i un videoplayer, pentru c o s vrea s vad imagini de la nunt" - Allan, 10 ani Cum e mai bine: singur sau cstorit? "E mai bine pentru fete s fie singure, dar nu i pentru biei. Bieii au nevoie de cineva s curee dup ei"- Anita, 9 ani "M ia durerea de cap cnd m gndesc la asta. Sunt doar un copil. Nu am nevoie de astfel de necazuri" - Will, 7 ani Opinii sincere despre cstorie "Sunt pentru dragoste, atta timp ct nu se ntmpl cnd e Simpsons la televizor" - Anita, 6 ani "Dragostea te va gsi, chiar dac ncerci s te ascunzi de ea. Eu tot ncerc s m ascund de cnd aveam 5 ani, dar fetele m gsesc orice-a face" - Bobby, 8 ani "Nu m grbesc s m ndrgostesc. Clasa a IV-a mi se pare suficient de grea" - Regina , 10 ani "Dragostea e o prostie, dar s-ar putea s o ncerc din cnd n cnd" - Floyd, 9 ani Sotia: O sa cumperi cauciucurile alea scumpe cand tu ai o rabla de masina? Barbatul: Nu face un caz din asta! Ce, eu ma plang cand tu iti cumperi un sutien nou? --------------------------------------------------Ofiterul de la centrul de recrutare il intreaba pe Bula: -Recrut, cei cu ochiul dumitale? -E un ochi artificial.. -Si din ce e un ochi artificial? -Din sticla, domnule ofiter. -Da, logic trebuie sa si vezi prin el! ----------------------------------------------------Caporalul e cam miop de felul lui: -Drepti! Asta e valabil si pentru tine, tu ala cu boneta rosie, din spate! La care Bula: -Domnule caporal, permiteti sa raportez, sa traiti, ala e un Hidrant! -Fie ce-o vrea el! Aici trebuie sa asculte si cei cu facultate! -----------------------------------------------------La o conferinta de presa, un jurnalist l ntreaba pe un politician cunoscut, nscris n cursa pentru presedintie: - Secretara dumneavoastra a declarat n public ca aveti un penis mic. Cum comentati? - Adevarul este ca are o gura mare! --------------------------------------------------------Abia s-a deschis barul si apare un brbat slab, neras, cu o figura mahmura si hainele mototolite, si se adreseaz barmanului: - Spune-mi, te rog, m-ai vzut asta-noapte pe aici? - Binenteles. - Si am consumat de vreo 2 milioane ? - Cam asa ceva. - Bine, gata, m-am linisit. Credeam ca i-am pierdut ------------------------------------------------Un englez, un irlandez si un scotian joaca golf impreuna cu nevestele. Cand sotia englezului se suie pe o movila de unde trebuia sa loveasca mingea, vantul ii ridica fusta si o lasa in fundul gol. 298

- Doamne Dumnezeule, dar unde iti sunt chilotii ? - intreaba englezul. - Nu am avut suficienti bani ca sa imi cumpar, raspunde nevasta. Jenat, acesta scoate 50 lire si o roaga sa-si cumpere degraba o pereche de chiloti. Vine randul nevestei irlandezului sa loveasca mingea de pe o movila. Bate vantul, ii ridica fusta, hop, nici asta nu avea chiloti! Sotul sau o intreaba: - De ce nu ai chiloti pe tine? - Nu mi-am putut permite cu banii pe care mi-i dai de cheltuiala, ii raspunde scurt sotia. Tipul scoate 25 de lire din portofel si o trimite sa-si cumpere o pereche de chiloti. Scena se repeta identic cu sotia scotianului. Nici asta nu avea chiloti pe ea. La care scotianul scoate un pieptene din buzunar si zice: - Pentru Dumnezeu, du-te si aranjeaza-te un pic! ------------------------------------------------La un cabinet stomatologic particular are loc urmatorul schimb de replici: - Imi cereti cinci sute de mii de lei pentru extractia unei masele, doar pentru cinci minute de munca? - Daca doriti, o extrag intr-o ora. -------------------------------------------------------------------------------------------------Cum se numeste penitenciarul de maxima securitate din Craiova? AlcaPraz... Sotia, nervoasa, ii deschide usa sotului, care traznea de la o posta a alcool: - Presupun, urla ea, ca ai un motiv foarte serios sa vii acasa la 6 dimineata! - Da, am, raspunde sotul, micul dejun!. ------------------------------------------------Bula la scoala. Cum era ziua invatatoarei fiecare dintre copii vine pe rand si ii da un cadou: Vine Ionescu, fiul brutarului, si ii intinde o cutie. Invatatoarea o ia, o agita putin si zice : - Sunt franzele nu? - Da.. Raspunde Ionescu. Vine Stanescu, fiul macelarului, si ii intinde o cutie. Invatatoarea o agita usor .. miroase cutia si zice: - Cotlete de porc nu? - Da. Raspunde Stanescu. Vine Bula, tatal lui avea un magazin de bauturi alcoolice, si ii intinde o cutie. Invatatoarea agita cutia de 2 ori si observa ca dintr-un colt incepe sa picure. Pune degetul pe cutie apoi il baga in gura si zice: - E vin alb nu? - Nu.. Invatatoarea pune iar degetul pe cutie si apoi il baga in gura si zice: - Hmmm... e sampanie nu? - Nu. Zice Bula. - Ma dau batuta. Ce e? - Un catelus... ------------Suna telefonul. Ridica receptorul tatal a trei fete: - Tu esti, broscuto? se aude o voce de barbat. - Nu. Eu sunt proprietarul lacului! raspunde tatal. ------------------------------------------------Ce spune un elefant cnd vede un brbat n pielea goal? Cum poate o fiin cu o trompa att de mic s i duc mncarea la gur? ------------------------------------------------I: Ce sunt doi somalezi n sacul de dormit: R: Twix! ntr-un bar pentru homosexuali, un tip vrea s mearg la toalet. n toalet erau trei cabine, toate cu uile nchise. Bate la prima. Ocupat! 299

Bate la a doua. Ocupat! Bate la a treia. - Intr!... ------------------------------------------------ION: Mai Vasalie, da-mi un chil de palinca pana ce-o fac pe a me. VASALIE: ia mai Ioane, ca doar suntem preteni. ION dupa doua zile: Mai Vasalie, mai da-mi un chil de palinca ma, ca n-am reusit s-o fac. VASALIE: Ia ma Ioane, ca o s-o faci azi mane si tu. ION dupa o saptamana venea spre poarta lui Vasalie care era la masa cu Maria lui si zice: Tu, Marie, daca vine la noi zi-i ca nu-s acasa (si se baga sub pat). Vine Ion si zice: Ziua buna Marie! Ziua buna Ioane. Apai Vasalie une-i? Nu-i acasa, zice ea. No, eu am vinit cu ale doua chile de palinca si cu inca o jumate sa ne cinstim ca-ntre pretini din palinca noua. Daca Vasalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi. Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat si s-apuca de treaba. Vasalie de sub pat aude, simte oarece si cugeta adanc: Tui mama ei de treaba! Ce sa fac? Pusca am, gloante am, dar nu-s acasa. ------------------------------------------------In Bucuresti, un autobuz tocmai se pregatea sa inchida usile si sa plece din statie. Soferul vede un om alergand disperat spre autobuz si il asteapta. Omul ajunge si il intreaba pe sofer: - Ce masina e asta? - Iveco! zise soferul si pleaca... ------------------------------------------------Doi proaspat arestati discuta in celula: - De ce ai fost arestat? - Pentru concurenta. - ...? - Fabricam aceleasi bancnote ca si statul. ------------------------------------------------Un batrn merge la un vrajitor sa-l ntrebe daca poate sa-l scape de un blestem care-l urmareste de 40 de ani. Vrajitorul i spune: "Poate, dar trebuie sa-mi spui exact cuvintele care au fost rostite asupra ta." Batrnul spuse fara ezitare: "Acum va declar sot si sotie!" ------------------------------------------------Dupa ce Dumnezeu i-a creat pe Adam si Eva, le spuse: - Imi mai raman doar doua haruri. Unul este arta de a face pipi din picioare si.... - Eu!!! Eu!!! Eu!!! Eu il vreau, te rog, Doamne, te rooog, te rooog!!!!!! da?? -intrerupse Adam imediat- asta mi-ar simplifica viata in mod substantial..... Eva accepta, dand din cap si zise ca lucrul acesta nu avea atata importanta pentru ea. Dumnezeu ii dadu lui Adam primul dar. Adam urla de bucurie, alerga prin gradina raiului, facu pipi langa toti copacii, pe urma alerga si pe plaja, facand desene pe nisip cu pisul lui... Dumnezeu si Eva il contemplau in tacere pe barbatul nebun de fericire... dupa un timp, ea se intoarse catre Creatorul Suprem si-l intreba: - Care e celalalt dar, Doamne? - Creier, Eva, creier.... ------------------------------------------------A fost odata un evreu intelept. Si zicea el ca totul se poate reduce la ce ai in cap. l chema Solomon. Dupa el, a venit un alt evreu intelept. Si zicea el ca totul se poate reduce la ce ai in inima.. Il chema Iisus. Dupa el, a venit un al treilea evreu intelept. Si zicea el ca totul se poate reduce la ce ai in stomac. Il chema Marx. Dupa el, a venit un al patrulea evreu intelept, si a zis ca totul se poate reduce la ce ai intre picioare. Il chema Freud. 300

La sfarsit, a venit un alt evreu, mai intelept decat toti (pe nume,Einstein) si a zis: "Totul e relativ" ------------------------------------------------Doi prieteni se ntlnesc dimineaa, la cafea.Unul din ei are un ochi vnt. - Ce-ai pit la ochi? - M-a lovit nevasta.. - De ce? - I-am vorbit cu "TU".. - Doamne, iart-m, dar ce fel de relaie avei voi n familie de te-a lovit pentru atta lucru? - Pi asear, pe cnd mncam, mi-a zis: "tii, drag, noi n-am mai fcut sex de trei luni". i eu i-am rspuns: "Poate TU..." ------------------------------------------------La grdini : - nchipuie-i... am gsit acas sub sofa un prezervativ! - Nu mai spune! Dar ce este aceea o "sofa"? ------------------------------------------------Pe patul de moarte sta intins un batran de 80 de ani, sot, tata, bunic si strabunic.. I se apropie sfarsitul si in jurul lui sta toata familia: sotia, copiii,nepotii si cativa stranepoti. Toti asteptau in liniste si deodata batranul spune: -Trebuie sa va spun un secret mare! Aveam de toate: masini frumoase cu care cutreieram lumea, femei frumoase cu care ma distram, prieteni, si multi bani. Intr-o zi mi-a spus un prieten ca trebuie sa ma insor sa am o familie ca altfel nu va avea cine sa-mi dea un pahar cu apa cand voi fi pe patul de moarte.. Asa m-am insurat si viata mea s-a schimbat, nu am mai umblat prin baruri si discoteci, ci am stat acasa cu sotia si ne-am uitat la seriale. Masinile le-am folosit pentru concedii cu familia si ca sa aduc copiii de la scoala.. Banii s-au dus pentru familie. Si acum cand stau intins si astept moartea, stiti ce este cel mai rau dintre toate? -Ce, dragul nostru tata? -NU MI-E SETE!!! ------------------------------------------------Sa nu faci nimic, e tare greu. Nu stii cand ai terminat. John era un viteaz cavaler al regelui Arthur, dar avea i el o obsesie pentru frumoii sni ai reginei Gueneverre. tia bine c, dac i-ar fi atins, ar fi fost condamnat la moarte. ntr-o zi, John nu mai rezist i i face cunoscut dorina lui secret magului Merlin. Biat orientat, magul gsete o soluie pentru a satisface dorina acestuia, dar numai contra a 1000 monede de aur. John accept fr s ezite! n dimineaa urmtoare, magul Merlin prepar o pulbere urticant i o pune n sutienul reginei, n timp ce ea i fcea duul. Imediat ce regina se imbrac ncepe s simt o mncarime din ce n ce mai mare. Regele Arthur l convoac imediat pe vrjitor, pentru a-i cere un remediu, iar acesta i spune c doar o saliva special, aplicat timp de 4 (patru) ore ar putea trata aceast teribil urticarie. A mai menionat c din testele efectuate n laborator, a observat c doar saliva lui John ar avea aceste caracteristici speciale. Regele l convoac imediat pe John, care deja i luase antidotul pentru pulberea urticant . Aa se face c John are ocazia de a sruta (la ordinul regelui!), pentru cteva ore bune, snii pe care i visase dintotdeauna i pe deasupra vine srbtorit de curte ca un erou ! nainte de a se ntoarce la mo ia lui, John este oprit de vrjitor, care i reamintete datoria de 1000 de monede de aur. Surpriz ns, John, deja satisfcut, refuz s plteasc, miznd pe faptul c magul nu s-ar fi putut confesa, fiind complice la ceea ce s-a ntamplat. n dimineata urmtoare, ns, magul Merlin pune aceeai pulbere urticant n chiloii regelui Arthur. Morala fabulei: PLTII-V DATORIILE LA TIMP ! 301

* Doamna, stiti ca sotul dvs. va inseala? * Bineinteles, stiu cu cine, stiu unde si cand, dar nu mi-am dat seama cu ce... ----------------------------------------------------------------El si Ea, pe canapea: Ea: Ce faci ? El: Ma gandeam ! Tu ? Ea: Si eu ma gandesc !... Tu la ce te gandesti ? El: La ce te gandesti si tu ! Ea: Porcule ! ---------------------------------------------------------------Mesaj: " Va rog terminati o data cu stirile difuzate pe banda din josul ecranului TV ! Soacra-mea crede ca e karaoke si canta tot buletinul de stiri !" ----------------------------------------------------------------In timpul zborului cu avionul, o stewardesa americana intreaba un pasager de origine araba: * Doriti ceva de baut, un vin, sau cognac, whisky, bere? * Nu, multumesc, in cateva clipe voi conduce avionul. ----------------------------------------------------------------Sotul se intoarce tarziu acasa si incearca sa se bage in pat fara sa-si trezeasca nevasta. Sotia il intreaba: * Ai venit, hai? Cat e ora? * 10. * Cum "zece", daca eu am auzit pendula batand unu? * Pai si, ce? Vrei sa bata si zero ?! ---------------------------------------------------------------Sotul ajunge in zori acasa. Nevasta il intreaba, cu ton de cearta: * Unde ai fost toata noaptea? * Inchipuie-ti draga, chiar cand sa plec acasa, secretara cea noua mi-a adus o cafea si mi-a zambit provocator. Cand a pus cafeaua pe masa, i s-a deschis bluza si nu m-am putut abtine sa o sarut pe gat, la care ea a devenit salbatica si ne-am pierdut amandoi capul. In final, am ajuns la ea acasa si am facut dragoste nebuna toata noaptea. * Minti! Pun pariu ca iar ai incercat sa-ti instalezi rahatul ala de Windows pe calculator ! ---------------------------------------------------------------Iubitule, spune o blonda sotului ei, astazi un coleg mi-a spus la birou un banc cu blonde de mam prapadit de ris. Era cit pe-aci sa cad din pat...!!! ---------------------------------------------------------------Un sofer este oprit de un politist. Coboara asta din masina ofticat si-l intreaba pe politist: * Mergeam prea repede? * Nu, zburati prea jos! ---------------------------------------------------------------Sotul: Nu mai fi suparata! ti promit ca te fac cea mai fericita femeie din lume. Sotia: Cnd pleci? ---------------------------------------------------------------Un tanar invita o tanara la dans. - Domnisoara, se poate?... - Desigur, dar mai intai sa dansam. ...................................................... Se intalnesc un domn si o doamna la nudisti... Domnul: - Ma bucur ca v-am intalnit! Doamna: - Observ!.... .................................................................. Un tip intra intr-o farmacie si o roaga pe farmacista sa-i dea 10 prezervative. Le ia, le arunca pe jos si incape sa le calce. Farmacista mirata intreaba : 302

- Domnule, dar de ce le calcati ? - Asa m-am lasat si de tigari ! ..................................................................... - Spune-mi, draga, sotul tau a gasit vreodata barbati straini in sifonier? - Nu! Toti erau cunostinte vechi de-ale lui... ..................................................................... I: Ce-si doresc barbatii si femeile cand se casatoresc? R: Barbatul doreste ca femeia sa fie la prima ei dragoste, iar femeia ca barbatul sa fie la ultima lui dragoste... ..................................................................... - Imi pare rau, vecine, de nenorocirea care ti s-a intamplat: din cauza focului, ti-a murit si nevasta, si vaca. - Da, sunt amarat. Toti imi spun: lasa, iti gasesti tu alta femeie, ia-o pe vaduva cutare, uite, cunosc eu pe una tare gospodina. Unul n-ar veni sa-mi zica: na, m, i ie alt vac... ..................................................................... Un cuplu apare la un curs de biologie si pentru ca erau certati, femeia se aseaza in primul rand, iar barbatul in ultimul rand. La un moment dat, profesorul zice: - Un taur sanatos trebuie sa aiba pana la 12 cuplari pe zi... Femeia din primul rand: - Ma scuzati, domnule profesor, cate? - Pana la 12. - Repetati, va rog, pentru ultimul rand! Barbatul din ultimul rand: - Spuneti-mi, profesore, este vorba de cuplarile cu o singura vaca sau cu 12? - Desigur, cu 12. - Multumesc, nu am nimic de adaugat ! ..................................................................... Doi soti se opresc in statia de taxiuri. Sotia il intreaba pe soferul de taxi: - Pana in centru, la Universitate, cat m-ar costa? - 15 lei - Si daca il luam si pe sotul meu cu noi, atunci cat m-ar costa? - Tot atat. La care femeia, uitandu-se la sotul sau cu o umbra de dispret: - Vezi, ti-am spus mereu ca nu valorezi nimic! Acest exercitiu a fost creat de un profesor de matematica de la Universitatea din Barcelona care apoi a cerut elevilor sai sa o rezolve. Problema: Mama are cu 21 ani mai mult decit copilul sau si peste 6 ani copilul va fi de 5 ori mai tinar decit mama. Intrebare: UNDE e TATAL? Aceasta problema se poate rezolva matematic; nu e atit de dificila cum pare. Solutia mai jos ! Incercati totusi sa o rezolvati singuri!! SOLUTIE: Copilul are azi X ani si mama Y ani, stim ca mama are cu 21 de ani mai mult decit copilul. Deci: X + 21 = Y Stim ca peste 6 ani copilul va fi de 5 ori mai tinar decit mama. Deci putem scrie urmatoarea ecuatie: 5 (X + 6) = Y + 6 Inlocuind Y cu valoarea din prima ecuatie, rezulta: 5 (X + 6) = X + 21 + 6 5X + 30 = X + 27 303

5X - X = 27 - 30 4X = -3 X = -3/4 Copilul are azi -3/4 dintr-un an deci are -9 luni. Din punct de vedere matematic putem confirma si dovedi ca in acest moment mama concepe copilul. Rezultatul: TATAL este PESTE MAMA. CUM INCEPE CEARTA... Sotia s-a asezat langa mine, in timp ce butonam canalele de televiziune... M-a intrebat: " Ce vezi la televizor?" I-am raspuns: "Praful". Si atunci, a inceput cearta.... ============ ========= ========= ========= Intr-o seara, dorind sa petrecem in oras, sotia mi-a cerut s-o duc intr-un loc scump . Si atunci, am dus-o la o benzinarie. Apoi, a inceput cearta... ============ ========= ========= ========= Stateam la o masa la bowling cu sotia; eu schimbam priviri cu o fata ametita bine, singura la masa de alaturi, in timp ce ea legana paharul. Sotia m-a intrebat: " o cunosti?" "Da" am spus. " este o prietena mai veche... A inceput sa bea de cand ne-am despartit, sunt deja ani buni de atunci, si de aceea n-o mai prea vezi treaza. - "O, Doamne!", spuse sotia, "nu mi-am inchipuit ca cineva poate sarbatori atata timp !" si...a urmat cearta.... ============ ========= ========= ========= Dupa pensionare, m-am dus la Casa de Pensii sa-mi iau decizia. Femeia care m-a primit, mi-a cerut cartea de identitate ca sa definitiveze dosarul. Am cautat prin toate buzunarele, pana cand am inteles, ca am uitat-o acasa. Functionarei i-a parut rau de mine, ca trebuie sa merg acasa si sa vin iar mai tarziu, dar a gasit o solutie; mi-a zis: "Descheie-te la camasa!" M-am descheiat si ea a vazut parul rar si carunt de pe piept. Mi-a spus: "parul asta carunt, e suficient pentru mine, sa te cred". Si mi-a procesat dosarul. Intors acasa, i-am povestit bucuros sotiei ce mi s-a intamplat.Ea mi-a spus: -" Hai! Si de ce nu ti-ai dat jos si pantalonii? Puteai obtine si o pensie de invalid permanent... " ============ ========= ========= ========= Femeia goala, se priveste in oglinda... Nu e multumita de ce vede, si-i spune sotului: "Ma simt oribila; par batrana, grasa si urata. Am nevoie de parerea ta, sincera. Sotul raspunde: " Ai vederea perfecta !!!". ============ ========= ========= ========= Mi-am scos sotia la un restaurant. Chelnerul, mi-a luat mie comanda: "Vreau o friptura de vita, cu garnitura." chelnerul m-a intrebat: "Nu va ingrijoreaza vaca nebuna ?" "Nu, poate sa-si comande si singura ce vrea" - am raspuns. Si atunci... ========================================== Sotul se intoarce de la medic si sotia ingrijorata il intreaba: "Ei, ce ti-a zis medicul?". El raspunse: "Incepand de azi, nu mai facem dragoste; mi-a spus sa nu ma ating de grasimi" ========================================== O femeie de 47 de ani, goala in usa de baie, isi intreaba sotul: "Tu crezi ca-mi arat varsta?..." 304

Sotul raspunse: "Daca ma uit la parul tau, iti dau 29; la bust 32; pentru talie 36; la picioare 30..." Ea: "Multumesc iubitule, chiar crezi asta? " El : "Asteapta, ca n-am terminat de adunat!..." =============================== Dupa ce s-au certat bine, doi soti merg in masina fara sa-si vorbeasca. Trecand prin dreptul unei crescatorii de porci, el spune: "Nu stiam ca ai rude prin zona asta..." Ea raspunde: "Ei bine, am - socrii!..." Bula vine la scoala dupa o zi de absenta. - Ce s-a intimplat, Bula, de ce n-ai venit ieri? - Pai stiti... a murit bunicul.... - Aoleu! Cum asa? - A iesit pe balcon si a cazut balconul cu el. - Vai, saracul! si asa a murit? - Nu, a reusit sa se prinda de tocul de la geam, dar pe urma a alunecat si a cazut iar. - A, si a murit? - Nu, a cazut in copacul din curte si de acolo a fost catapultat pe casa, apoi a alunecat si a tras toata tigla dupa el. - Si asa a murit? - Nu, ca s-a prins de burlan. Dar burlanul s-a desprins. - Si a murit? - Nu, a reusit sa se balanseze si a intrat in casa prin geamul de la etaj, apoi a inceput sa se rostogoleasca pe scari. - Si asa a murit? - Nu, in cadere a incercat sa se prinda de balustrada, dar balustrada s-a rupt si el a cazut in gol pina la parter. - Si asa a murit? - Nu, dar l-am impuscat noi, ca daca nu, ne demola toata casa!. A sarutat-o pe nevasta-sa pe obraz si a adormit. Cand s-a trezit, a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba: - Cine dracu? esti? intreaba Ion, si ce cauti in dormitorul meu? - Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru - Adica .. sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie ? trebuie sa ma trimiti inapoi! - Ok .. poti sa te reincarnezi dar .. nu te putem trimite inapoi decat ca un caine sau o gaina. Ion a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa sa, a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina. Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant. - Nu e chiar asa de rau, s-a gandit Ion, pana cand a simtit o chestie ciudata crescand in el. Cocosul sa dus la el si i-a zis - Deci .. tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici? - Nu e chiar asa de rau, zice Ion, dar am asa o senzatie ciudata, de parca o sa explodez - Ovulezi, nu-mi spuine ca n-ai mai facut niciodata un ou? - Niciodata! - Eh .. relaxeaza-te si lasa sa se intample. Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara. Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata! Cuprins de fericire, a continuat ? si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si a auzit-o pe nevasta-sa: IOANE!!! Trezeste-te dracu? betiv 305

nenorocit! TE CACI IN PAT! Pe o osea din USA , n mijlocul deertului, trece un motociclist cu un motor super-dooper, 300 km/h ... Cnd ajunge in dreptul unui bar,dintr-un orael mic, strig: "Cine mai are motociclet ca a meaaaaaaaaaaaaaaaa?" Peste 1 or, iar trece si strig: "Cine mai are motociclet ca a meaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?" Dup alta or ... : "Cine mai are motociclet ca a meaaaaaaaaaaaaaaa?". Un tip din bar, enervat, iese afar si strig: "Eu!". Ora urmtoare, iar trece tipul si strig: "i cum se opreteeeeeeeeeeeeeeeee ???!!!" De 8 martie vine un inginer cu un buchet imens de trandafiri la director: - Dom' director, s trii, la muli ani, pentru dv.. cel mai mare buchet de 8 martie!!! - B, tampitule! Ai nnebunit? Pi de 8 martie se dau flori la femei i...ce, am fa de femeie? - Nu, dom' director, ...da' suntei totui cea mai mare curv din instituie!

- Printe, ieri noapte am fcut sex cu 7 femei. - i nu regrei c ai pctuit? - Nici vorb, eu nu sunt credincios. - i atunci de ce ai venit la mine? - Pi, trebuia s m laud i eu cuiva, nu?......

ntr-un ora din Transilvania, pe o strdu dosnic, un ungur zace ntr-o balt de snge, ciuruit de 40 de gloane, plus dou cuite'nfipte'n spate i un trncop n gat. Dup identificarea defunctului i dup ce studiaz atent i ndelung cadavrul, criminalistul roman] trage concluzia: sinucidere! Blonda, ctre instructorul de not: - Chiar e adevrat c, dac-mi scoatei degetul dintre picioare, m scufund?....

Dou blonde mergeau pe strad. La un moment dat una dintre ele i zice celeilalte: - la nu e fostul tu prieten? - Ba da. - F-i cu mana. - Nu, las' s-i fac singur... Doi contabili mergnd spre cas vd un rahat pe trotuar. - Dac l mnnci i dau un milion, zice primul. Acesta l mnnc, dar mergnd mai vede unul i zice: - Dac l mnnci i tu i dau un milion. Primul contabil mnnc i el. Pe drum au mncat fiecare cte zece rahai i la desprire unul zice: - Am mncat atta rahat i suntem fiecare la banii lui. Ce folos? Cellalt rspunde: - Da, dar am avut rulaj de douzeci de milioane... Dl. Iic o sun pe dna Goldstein: - Alo, srut-mana, ce mai facei? - Ce s fac, sunt singur, soul e pe teren de-o lun ... - Atunci poate mi permitei s trec pe la dvs., bem o cafelu, facem amor.... - Vai, domnule Iic, credei c sunt curv? - Da' cine a pomenit de bani? 306

Doctorul american spune: - La noi, in America , medicina e asa de avansata, ca scoatem un rinichi de la unu', il transplantam la altu' si dupa 6 saptamani ala deja isi cauta de lucru! Doctorul german raspunde: - E nimica toata; la noi, in Germania , scoatem un plaman de la unu', il transplantam la altu' si dupa 4 saptamani ala deja isi cauta de lucru! Doctorul rus spune: - Nici asta nu-i mare scofala; la noi, in Rusia, scoatem 1/2 de inima de la unu', o transplantam la altu' si dupa 2 saptamani amandoi deja isi cauta de lucru! Se ridica doctorul roman si raspunde: - N-avem ce sa comparam, toti sunteti inapoiati fata de noi; la noi, in Romania , am luat cativa fara creier si fara inima, i-am pus in fruntea tarii si acum toti ne cautam de lucru... Preul creierului In spital, se afla un pacient grav bolnav. Rudele se adunasera in sala de asteptare, iar, in final, intra un medic obosit si abatut. "Imi pare rau ca trebuie sa va dau o veste proasta" spuse privind fetele ingrijorate. "Singura speranta pt. ruda dv. este transplantul de creier. Este inca experimental, riscant si, din punct de vedere economic, depinde numai de dv." Rudele ramasesera asezate, ascultind vestile proaste. In sfirsit, unul intreba: "Ca sa stim, cit costa un transplant de creier?" "Depinde", raspunse medicul - "5.000 euro e creierul de barbat, 200 euro cel de femeie." Se lasa o lunga perioada de liniste, timp in care barbatii din sala incercau sa nu rida si evitau privirile femeilor, chiar daca unii zimbeau. In final, curiozitatea il impinse pe unul sa intrebe: "Dle. doctor, de ce aceasta diferenta de pret?" Medicul zimbi la aceasta intrebare atit de inocenta si raspunse: "Cel de femeie costa mai putin pt. ca e creier folosit, celelalte sint ca noi." Fizica i iadul Conform unor posturi pe net, urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de chimie la Universitatea Liverpool. Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atat de "profund" incat profesorul l-a impartasit colegilor sai, iar astfel am ajuns sa avem placerea de a-l cunoaste. Intrebare suplimentara: Este iadul exoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)? Pentru a-si demonstra opinia, cei mai multi studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar. Insa unul dintre studenti a scris urmatoarele: In primul rand, trebuie sa cunoastem cum se schimba masa iadului in timp. Asadar, trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele ce intra in iad comparativ cu rata celor care pleaca din iad. Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce un suflet ajunge in iad, nu mai iese niciodata. Prin urmare, nici un suflet nu iese din iad. In ceea ce priveste rata celor care intra, sa ne uitam la diferitele religii care exista astazi in lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor, vei ajunge in iad. Dat fiind ca existe mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membri mai multor religii simultan, putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in iad. Date fiind ratele nasterilor si deceselor, putem sa spunem ca numarul sufletelor din iad creste exponential. Acum trebuie sa ne uitam la volumul iadului. Din cauza ca legea lui Boyle spune ca, pentru ca temperatura in iad sa ramana constanta, volumul iadului trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra. Acest lucru arata ca sunt doua posibilitati: 1. Daca iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea in iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa tot iadul pe pamant. 2. Daca iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete iadul. Asadar, care din ele este? Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Sandra in primul an de facultate, "o sa inghete iadul inainte sa ma culc cu tine" si tinand cont de faptul ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta. Prin urmare, sunt sigur ca iadul este endoterm si ca a inghetat deja. Corolarul acestei teorii este ca, din moment ce iadul a inghetat, rezulta ca nu mai accepta nici un suflet si a disparut...ramanand 307

numai Raiul, ceea ce, prin urmare, dovedeste existenta unei fiinte divine - ceea ce explica de ce, noaptea trecuta, Sandra striga "Dumnezeule!". Acest student e singurul care a luat 10. Uraaaaaaaaa!... *_CUGETRI DESPRE SEX_* Clinton a mintit. Un barbat poate uita unde parcheaza sau chiar unde locuieste, dar nu uita niciodata o partida de sex oral, indiferent cat de nereusita a fost." Barbara Bush "Potrivit unor cercetari recente, femeile spun ca se simt mai comfortabil daca se dezbraca in fata unui barbat, decat daca ar face-o in fata unei femei. Aceasta din cauza ca femeile sunt foarte critice, in timp ce barbatii sunt doar recunoscatori." Robert DeNiro "Se zice ca ar fi aparut un nou scandal in lumea medicala. Doctorii semnaleaza faptul ca barbatii au reactii alergice la prezervativele din latex. Acestea provoaca umflarea puternica a penisului. Si, care-i problema?" Dustin Hoffman "Sexul este ereditar. Daca parintii tai nu au facut, nici tu nu vei face.." Anonim "Cunoasteti privirea aceea pe care o au femeile cnd vor sa faca sex? Nici eu!" Steve Martin "Femeile au nevoie de un motiv ca sa faca sex. Barbatii au nevoie numai de un loc unde s-o faca.." Billy Crystal "Sa faci sex e ca si cum ai juca bridge. Daca n-ai un partener bun, ar fi bine sa ai o mana buna." Woody Allen "Mama mea n-a sesizat niciodata nimic ironic in a ma numi 'son-of-a-bitch'." Jack Nicholson "Femeile sunt capabile sa mimeze orgasmul. Barbatii pot mima o intreaga relatie." Sharon Stone "Exista cateva dispozitive care cresc dorinta sexuala, in special la femei. Cel mai important dintre acestea este Mercedes-Benz 500 SL." Lynn Lavner "Bigamia inseamna sa ai o nevasta in plus. Monogamia e acelasi lucru." Oscar Wilde "Vedeti, problema e ca Dumnezeu i-a dat barbatului un creier si un penis, dar nu i-a dat suficient sange pentru a le folosi pe amandoua deodata." Robin Williams "Iubirea este raspunsul, dar in timp ce astepti raspunsul, sexul ridica niste intrebari bunicele." Woody Allen "Cand am ajuns in America , nu stiam sa vorbesc engleza, dar viata mea sexuala era perfecta. Acum engleza mea e perfecta, dar viata mea sexuala e groaznica." Julio Iglesias "Ultima data cand am fost inauntrul unei femei a fost cand am vizitat Statuia Libertatii." Woody Allen "Sunt un amant atat de bun, pentru ca exersez foarte mult singur." Woody Allen "Sexul si golful sunt singurele doua lucruri de care te poti bucura fara sa te pricepi la ele." Kevin Costner - Tin Cup "Bisexualitatea dubleaza automat sansele de a avea o intalnire sambata noaptea." Rodney Dangerfield "Este mai bine sa nu fii fidel, decat sa fii fidel fara sa ti-o doresti." Brigitte Bardot "Daca Dumnezeu nu ar fi dorit ca noi sa ne masturbam, ne-ar fi facut bratele mai scurte." George Carlin "Il iubesc mai mult pe Mickey Mouse decat pe orice femeie pe care am cunoscut-o." Walt Disney "Sexul este unul din cele noua motive pentru reincarnare. Celelalte opt n-au importanta." George Burns "Sexul la 90 de ani este ca si cand ai juca biliard cu o funie." George Burns "Nimeni nu va castiga razboiul sexelor; se fraternizeaza prea mult cu inamicul." Henry Kissinger "Personal, nu stiu nimic despre sex, deoarece am fost maritata tot timpul." Zsa Zsa Gabor "Marea diferenta dintre sexul platit si sexul gratis este ca sexul platit costa mai putin." Brendan Francis "De ce ar trebui sa primim sfaturi despre sex de la Papa ? Daca stie ceva despre sex, nu ar trebui sa stie!" George Bernard Shaw "In America sexul este o obsesie, in alte parti ale lumii este o realitate." Marlene Dietrich "Pentru a avea succes la sexul opus, spune-i ca esti impotent. Va face tot posibilul sa iti 308

demonstreze contrariul." Cary Grant "In loc sa ma recasatoresc, mai bine imi gasesc o femeie care sa nu-mi placa si-i dau pur si simplu o casa." Rod Stewart "Munca de programator este ca si sexul. O singura greseala si trebuie sa platesti pentru ea tot restul vietii." Michael Sinz "Prietena mea rade intotdeauna in timp ce facem sex, indiferent de ceea ce citeste." Steve Jobs (fondator Apple Computers) Intrebare in call center-ul unei firme de calculatoare: - Buna ziua! Daca vreau sa copiez pe floppy un film, apas butonul "paste" si atunci imi apare un text care-mi spune ca nu este loc destul pe floppy. Dupa asta apas "paste shortcut", si astfel filmul deja incape. Problema este atunci cind vreau sa vad filmul pe un alt calculator, fiind avertizata ca nu gaseste filmul, totusi de pe calculatorul meu pot sa pornesc filmul de pe floppy. Care poate fi problema? Multumesc. Raspunsul celor de la firma: - Stimata doamna! In poseta dumneavoastra nu puteti baga o blana. Un biletel insa, pe care e scris "blana se afla in dulap", incape lejer in poseta. Asadar daca sunteti acasa si cititi biletelul "blana se afla in dulap", atunci sigur o gasiti acolo. Situatia e nasoala atunci cind sunteti la prietena dumneavoastra si cititi biletelul. In dulapul prietenei puteti cauta la nesfirsit blana, nu o veti gasi niciodata. Explicatie: Poseta = floppy, Blana = filmul, Biletel = "shortcut", Dulap = calculator, Bula isi intreaba prietena: - Draga mea, tu tii s faci sex n scris? Tipa, sta, se gandeste si spune: - Nu! Bula: - Atunci treci la oral! -Ce s-a ales de lumea asta, domnule!.....zice Bula Stateam duminica in biserica la slujba si o doamna de langa mine scoate o si incepe sa fumeze Mai sa-mi scap berea din mana, nu alta !

tigara, o aprinde

Un copil vede masina tatalui sau, cand iese de la scoala, dupa care intra in padure. Curios, il urmareste si in masina mai era cu matusa Mimi. Se duce repede acasa la mama-sa Mami, mami, l-am vazut pe tati cu matusa Mimi in masina, erau in padure, el o ajuta sa-si dea bluza jos, ea pantalonii...apoi tati o pupa si... Stai asa, cand vine acasa, la masa povestesti din nou, sa vad ce fata face ... La masa: Ia zi Ionel, ce ai facut tu azi? Am fost la scoala, apoi l-am vazut pe tati trecand cu masina, si in masina era tanti Mimi, si s-au oprit in padure, si tati o ajuta sa-si dea bluza jos si tanti Mimi il ajuta sa-si dea pantalonii, apoi tati o pupa si apoi au inceput sa faca ce faceau mami si unchiu Nelu cand tati era plecat de acasa... Ha, ha,ha,haaaaaaaaaaaa... Care este culmea puterii de convingere? Sa-ti convingi prietena ca de aia o ai mica si moale, ca sa n-o doar pe ea!... Cand se intalnesc doi muncitori, joaca fotbal. Cand se intalnesc doi inginieri, joaca tenis. Cand se intalnesc doi directori, joaca golf. Concluzie: Cu cat sunt mai mari responsabilitatile, cu atat sunt mai mici "mingiutele". Cei doi erau in baie, se pregateau pentru munca, cand barbatul se uita la ea si ii vine o pofta nebuna. O tranteste pe usa , ii da halatul jos, fac treburile murdare, ea tipa incontinuu, barbatul tot mai excitat auzind-o. Intr-un final, se termina, isi pune halatul la loc, sotia ramane in

309

continuare lipita de usa ... Oau iubito, ai fost cea mai tare...Esti bine? Da..o sa fiu, imediat ce o sa-mi scot clanta asta din fund.. O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi. Fiica vede pe strada niste femei imbracate provocator stand pe marginea strazii si uitandu-se la fiecare masina care trece. Mami, intreaba fiica, ce fac doamnele alea acolo? Isi asteapta sotii sa se intoarca de la munca, raspunde mama. Hai, cucoana, ca-s prostituate, intervine taximetristul. Dupa cateva momente de liniste apasatoare, fetita intreaba: Mami, prostituatele au copii? Desigur, draga mea, de unde crezi ca au aparut taximetristii ???!!!... Doi homosexuali in avion. La un moment dat in difuzoare se aude vocea comandantului: - Stimati pasageri ,a intervenit o defectiune la motoare si ca Urmare a acestei defectiuni ne prabusim... Toata lumea disperata centuri , masti ... Unul dintre homosexuali ii spune celuilalt: - Daca tot murim macar sa murim fericiti! hai sa ne-o mai tragem odata... - Esti nebun ? nu vezi cita lume este aici? nu, nu se poate, spuse Celalalt: - Nu vezi ca toata lumea este disperata? nu o sa observe nimeni. Uite ma voi ridica in picioare si voi cere de exemplu un pix si o sa vezi ca nu ma baga nimeni in seama. Vazind ca are dreptate si ca nimeni nu l-a bagat in seama cind a cerut un pix , al doilea homosexual cedeaza si incep amindoi o lucrare periculoasa. Dupa ce au terminat se aseaza amindoi multumiti pe scaune asteptindu-si moartea. In momentul urmator vocea capitanului ii anunta ca defectiunea s-a remediat si ca avionul nu o sa se mai prabuseasca. Apar stewardesele sa vada daca toti pasagerii sunt in regula. Pe un scaun gasesc un batrin alb la fata si plin de voma. - Domnule vi s-a facut rau? - Normal, goluri de aer, picaj, spaim... - i domnule nu ati putut sa cereti o punga? - Hmm...credeti ca am avut curaj? A mai cerut unul un pix i i-a luat un futai de juma' de ora... Inaintea Bataliei de la Agincourt (1415) din timpul Razboiului de 100 de ani, francezii, anticipand victoria impotriva englezilor, au propus taierea degetelor mijlocii ale arcasilor englezi capturati. Fara degetul mijlociu le-ar fi fost imposibil sa traga cu renumitul arc englezesc (english longbow) devenind, prin urmare, incapabili sa lupte in viitor. Acest faimos arc englezesc era facut din lemnul unui copac tipic Marii Britanii, numit Yew. Gestul brusc de tragere cu acest arc era cunoscut ca "plucking the yew" (sau "pluck yew"). Spre surprinderea francezilor, englezii au intors soarta bataliei si ,dupa castigarea ei, au inceput ai ironiza pe francezi aratandu-le degetele mijlocii si zicand "Vedeti, inca putem trage cu arcul!" ("See, we can still pluck yew"). Cum "pluck yew" e ,oarecum, dificil de pronuntat, incomoda aglomerare de consoane de la inceput a fost inlocuita, treptat, de labiodentalul 'F', rezultand expresia deseori folosita in timpul cunoscutului "salut" cu degetul........ Cel care, toata ziua E activ ca o albina, E puternic ca un taur, Munceste precum un cal, Si care seara se-ntoarce rupt de oboseala precum un caine, Ar trebui sa consulte un veterinar, caci este foarte probabil sa fie un bou. Un tip se plimba pe plaja cand vede iesind din nisip gatul unei sticle. Curios, o scoate din nisip si incearca sa o stearga de praf... si deodata apare Duhul Sticlei: 310

- Multumesc mult ca m-ai salvat! Drept recompensa iti voi indeplini o dorinta, oricare ar fi ea! Sta omul nostru si se gandeste putin si zice: - Pai, cred ca, pentru binele Europei, ne-ar trebui un pod care sa lege SUA de Anglia! Se uita Duhul la el: - Oi fi eu mare Duh, dar chiar asa!?! - Atunci, poate poti duhule sa ma faci sa inteleg femeile... La care Duhul: - Auzi, da' cu cate benzi vroiai podul? In parlament urmeaza sa se voteze o lege prin care, la fiecare statie de benzina, sa se puna un psihiatru si un politist. Psihiatrul sa constate starea de sanatate mintala a celor care cumpara, iar daca sunt intregi la cap, sa-i dea pe mana politistului sa vada de unde au bani... In timpul unei vizite la un spital de nebuni, un vizitator il intreaba pe director ce criterii se folosesc, ca sa se stabileasca daca un pacient trebuie internat sau nu."Ei bine", spune directorul, "umplem o cada de baie, apoi ii oferim pacientului o lingurita, o ceasca si o galeata si ii cerem sa goleasca cada. "Aha, inteleg "spune vizitatorul, "O persoana normala va folosi galeata, pentru ca e mai mare decat ceasca sau lingurita". "Nu", spune directorul. "O persoana normala scoate dopul! Doriti un pat langa geam sau langa usa?" Sotul se intoarce pe neasteptate acasa, gaseste o tigara de foi fumegand in scrumiera si se adreseaza furios sotiei: - Spune-mi imediat de unde este tigara asta! Sotia tace. - Daca nu-mi spui..., adauga el amenintator. .. daca nu-mi spui.... Din sifonier se aude o voce plina de solicitudine: - Din Cuba, domnule, din Cuba. ------------ --------- --------- --------- --------Doi tineri indragostiti, stand pe o banca, intr-o noapte, sub clar de luna. Fata, romantica, asa ca fetele, zice: - Vai! Ce de stele sunt pe cer, o minunatie! - Ah, cclu! rspunde biatul ------------ --------- --------- --------- --------Anunt: "Tanar, cu defect de vedere, caut o tanara, placuta la palpare". ------------ --------- --------- --------- --------Examen la politie. -Ce capitala are Marea Britanie? Liniste. O voce din spate: -Da' ne-ati spus sa invatam capitale de ri, nu de mri. ------------ --------- --------- --------- --------Doi tarani intr-un elicopter: -Auzi ba!! La ce foloseste elicea aia de deasupra? -B, eu cred ca e de la ventilatie, ca de cand s-a oprit uite ce transpira pilotul !! GUVERNUL ROMANIEI Comunicat de Pres Din cauza reducerilor bugetare recente i a cresterii preului electricitatii, gazului i uleiului (de lamp), luminia de la captul tunelului a fost stins ! Ne cerem scuze pentru neplcerile cauzate ! Puterea unei virgule* (atenie juriti/avocai) n cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni n care erau in mod egal femei i brbai, i s-a dat un text i nsrcinarea s aseze n cadrul acelui text o virgul. Textul era: "Dac brbatul ar ti realmente valoarea pe care o are femeia ar merge n patru labe ." 311

Toi brbaii au aezat virgula dup cuvantul "are". Toate femeile au aezat virgula dup cuvntul "femeia". Nasterile sunt de trei tipuri: 1) spontane - cand nevasta naste la o luna dupa casatorie. 2) tardive - cand naste nevasta la doi ani de la moartea sotului. 3) extrauterine - cand naste servitoarea... Cand era insarcinata nevasta-mea, i-am zis: - Iubito, daca va arata ca tine, o sa fie magnific. La care ea mi-a raspuns: - Daca arata ca tine, o sa fie miracol ! Paradoxul existentei: Pe zi ce trece apar tot mai multi homosexuali, cu toate ca ei intre ei nu se inmultesc! Intrebare: - Ce credeti, cine sunt mai inteligenti: femeile sau barbatii? Raspuns: - Desigur, femeile! Ati vazut vreodata o femeie care sa se casatoreasca cu un barbat numai pentru faptul ca alesul sau are picioare lungi? - Chelner, ce vin ne recomanzi astazi la aniversarea casatoriei? - Depinde D-le, vreti sa sarbatoriti sau vreti sa uitati... Un pusti intra in farmacie si intreaba: - Aveti prezervative? - In primul rand, ii raspunde farmacista enervata, prezervativele nu sunt pentru copii si in al doilea rand sa-i spui tatalui tau sa vina singur sa si le cumpere pentru ca sunt de diferite marimi! La care pustiul raspunde: - In primul rand prezervativele nu sunt pentru copii, ci sunt impotriva copiilor, iar in al doilea rand nu o sa-i spun nimic lui tata pentru ca sunt pentru mama, care pleaca in delegatie si nu are cum sa stie marimea...inca Amabilitate la banca Un client intra intr-o banca si incepe sa urle: - Ce cacat de banca este asta, e varza! La care o angajata : - Va rog frumos domnule, liniste ca este o banca serioasa. Clientul :- Am venit sa fac un cacat de depozit in banca voastra de cacat! Angajata : - Va rog liniste si vb frumos... Clientul : Cheama-l pe seful acestei banci de cacat! Seful : - Buna ziua, cu ce va pot ajuta ? Clientul : - Am venit sa fac un cacat de depozit in banca voastra de cacat! Seful : - Ce valoare are depozitul ? Clientul : 1 mil EURO. Seful : - Si ce, curva asta nu vrea sa va ajute ?? Blonde culte : Doua blonde calatoresc cu trenul. In compartiment calatoreste cu ele un barbat mai in varsta, cu barba. Sopteste una la alta: - Uita-te! Asta-i Mircea cel Batran... - Esti proasta. El e mort de vreo 6-700 de ani. In acel moment intra un alt barbat in compartiment, si-l saluta pe barbos: - Ciao, Mircea, ce faci, batrine! nu te-am mai vazut de sute de ani.... Prima blonda: - Na, cine-i proasta? 312

Doi homosexuali se duc la Mall. La un moment dat unul din ei are nevoie de toaleta, intra, iar celalalt ramane afara sa-l astepte. Dupa 20 de minute, cel din toaleta iese afara teribil de suparat. - Ce-ai patit ? il intreaba celalalt. - Pai, ma usuram si eu ca omul, si langa mine il vad pe unul cu o minunatie de scula Lunga, groasa Bai, superba, ce mai Asa ca l-am intrebat daca n-ar putea sa mi-o bage si mie o data - Si ? - Tipul imi spune ca tariful e 20 de euro centimetrul, adica mi-o baga de cat am bani. M-am cautat prin portofel si am gasit vreo 100 de euro. I-am platit, mi-am dat blugii jos si mi-a infipt-o doar 5 centimetri - Si atunci, de ce esti asa suparat ? - Pai, cand eram noi mai ocupati, intra un dobitoc, ma loveste cu usa si ma umple de datorii, domnule.. Cica un miliardar american are un accident si isi pierde o mana... aia dreapta... si aude el ca in Japonia este o clinica unde se fac cele mai miraculoase transplanturi.... si se duce acolo... "-Domne, am si eu o problema, mi-am pierdut mana" "-Ah, putem sa o refacem, fara probleme, dar e scump rau" "-Nu conteaza, am bani cu lopata, nu m-a afectat criza, am iesit inainte, vreau sa am mana din nou" "-Dar mai avem o problema" "-Care?" "-Nu mai avem decat maini de femeie" "-Ah, nu e problema, arat si eu mai gingas"... Pac, fac astia operatia, il trimit acasa, vine omu peste trei luni la control... "-Cum merge?" "Perfect, fac de toate cu ea, am dexteritate, am tot ce trebuie" "-Dar ce e cu basicutzele astea pe dosul palmei?" "-Pai asta e singura problema: cand ma duc la baie sa fac pipilica, nu vrea deloc sa ii dea drumul si atunci trebuie sa o ard cu tigara"... O doamna cheama tamplarul sa repare vechitura de sifonier care scartaie de cate ori trece autobuzul pe strada.Vine tamplarul examineaza sifonierul pe dinafara dar nu isi da seama de unde vine zgomotul.In final ii vine o alta idee : - Bun, am sa intru in sifonier si cand trece autobuzul o sami dau seama daca e vorba de ceva dinauntru. Zis si facut. Dar, dupa cateva minute, sotul doamnei vine in graba acasa sa se schimbe pentru ca avea o intalnire importanta. Deschide sifonierul si da cu ochii de tamplar. La care acesta: - Daca-ti spun ca astept autobuzul, ma crezi...? Maria era fata batrana a satului si era foarte mandra de conditia ei. Stiindu-se cu o varsta inaintata, se duce la pietrar si ii spune: - Cand oi muri, sa-mi faci o cruce de piatra pe care sa scrie: "Sub aceasta pietrisoara/ Doarme-a noastra Marioara./ S-a nascut fecioara,/ A trait fecioara,/ Si-a murit fecioara." Dupa cateva luni, moare Maria. Pietrarul nu mai tinea minte ce ii spusese femeia sa scrie dar cam tinea minte ce voia sa spuna, asa ca a sapat pe cruce: "E Maria dedesupt; Nu are sigiliul rupt." Un plutonier intreaba: - Cine doreste sa plece cu masina la cules cartofi? Doi soldati fac un pas inainte. - Ceilalti vor pleca pe jos.

Un soldat statea in post cand apare sergentul care-i spune pe un ton superior: - Bai, ai grija ca trebuie sa vina generalul. Cand apare anunta-ma. Peste zece minute apare iar sergentul care intreaba: - Ma, a venit generalul? - Nu, domnule sergent. - Cand vine sa ma anunti. - OK. 313

Peste o ora vine generalul. Soldatul il intreaba: - Tu esti generalul? - Da. - Ai dat de dracu', de cand te asteapta domn sergent! Un batran cap al mafiei este pe patul de moarte... Isi cheama nepotul la el si-i spune: - Nepoate, asculta la mine!... Vreau sa-ti las ca mostenire pistolul meu. El iti va aminti mereu de mine!... - Dar, bunicule, mie nu-mi plac pistoalele!... Mai bine mi-ai lasa ceasul tau, 'Rolexul'!... - Asculta la mine!... Intr-o zi tu o sa conduci afacerea familiei... O sa ai o nevasta frumoasa, o gramada de bani, o casa mare si, poate, si cativa copii... Si, poate, intr-o zi cand o sa te intorci acasa, o sa-ti gasesti nevasta in pat cu alt barbat... Si-atunci ce-o sa faci?!?...O sa-i arati 'Rolexul' si-o sa-i zici, 'Hei, amice, tie ti s-a scurs timpul!... E randul meu!' Poezia muncii - George Toparceanu Rumegand coceni de pe langa jug, S-a-ntrebat odata boul de la plug: - Doamne, pe cand altii huzuresc mereu, Pentru ce, eu singur, sa muncesc din greu? La-ntrebarea asta, un prelung ecou I-a raspuns din slava: - Pentru ca esti bou. Intr-o gradinita din America, educatoarea le promite copiilor 2 $ daca vor raspunde exact la intrebarea: "Cine a fost persoana cea mai importanta din istoria omenirii?" Se ridica Sean, irlandezul, si zice ca St. Patrick. - Gresit, urmatorul la rand ! Se ridica McQueen, scotianul, si zice ca St.Andrew. - Gresit, urmatorul... Se ridica Shlomo, evreul, si zice ca Iisus Cristos. Educatoarea ii da cei 2 $, pentru raspunsul exact si-l intreaba, cum se face ca, evreii il recunosc pe Isus ca "cel mai important om din istorie"... Raspunsul lui : - Eu stiu ca, de fapt, cel mai tare din istoria umanitatii a fost MOISE, dar BUSINESS IS BUSINESS! PS: Bancul a luat premiul 1 la festivalul international al bancurilor. **Motivatia juriului** : A doua oara cand un evreu il vinde pe Iisus... Doi colegi stau de vorba: - Ai auzit? A murit sefu'. - Da. Si ma tot intreb cine a mai murit odata cu el. - De ce? - Pai scria in anunt ca "odata cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajati ai firmei noastre..." - Popescule, de ce vii asa tarziu?!!! - Pai, mi-ati spus ieri sa-mi citesc ziarul acasa.... Un patron catre altul: - Cum de angajatii tai sunt mereu asa punctuali? - Simplu: am 30 de angajati si 20 de locuri de parcare.. La Biroul de Resurse Umane: - Ne pare rau, dar nu va putem angaja, pentru ca nu avem ce sa va dam de lucru. - Pai, asta n-ar fi asa de grav... 314

Seful catre secretara: - Cine ti-a spus ca doar pentru ca te-am sarutat de cateva ori ai dreptul sa lenevesti toata ziua? - Avocatul meu. La interviu: - Sunteti casatorit? - Nu. - Ne pare rau, noi avem nevoie de persoane care sunt obisnuite sa se subordoneze... Un tanar absolvent al sectiei de Management era foarte incantat de postul pe care se angajase intr-o importanta companie multinationala. In prima zi suna la Bufet, tipand in receptor: - Adu-mi o cafea! Si viteeeeeza!!! La celalt capat al firului raspunde o voce grava: - Cred ca ai format un numar gresit; stii cu cine vorbesti, neam de cretin? - Nu, raspunde tanarul angajat. - Eu sunt Directorul General, imbecilule!!! - Dar tu stii cu cine vorbesti, dobitocule? tipa tanarul mai tare ca prima data. - Nu, raspunde Directorul surprins. - Perfect!... si inchide. Doua blonde ies dintr-un bar, si una ii zice celeilalte: - Auzi, eu am uitat sa fac pipi! - Lasa ca te invat io. O blonda ajunge la serviciu plangand in hohote. Seful o intreaba ingrijorat ce a patit, la care ea raspunde: - Azi dimineata am primit telefon si am aflat ca mama a murit. Seful o consoleaza: - De ce nu te duci tu acasa azi sa te odihnesti? Si-asa nu avem de lucru prea mult. Blonda refuza spunand ca mai bine lucreaza ca sa mai uite de necaz. Dupa 2 ore seful trece pe langa biroul ei si o aude plangand si mai tare... - Ce s-a mai intamplat?, o intreaba. La care ea raspunde: - Tocmai a sunat sora mea si mi-a zis ca si mama ei a murit. Un englez, un american si un arab stau de vorba despre familiile lor intr-un bar. Englezul: - Am 10 copii acasa si daca as mai face unul as avea o echipa de fotbal! - Eeiii, spune americanul, eu am 15 copii acasa si daca ma mai fortez o data imi fac o echipa de fotbal american! In sfarsit, arabul: - Eu am 17 neveste acasa... Face o pauza in timp ce soarbe tacticos din pahar. - Daca imi mai iau una, imi fac teren de golf! Un tip si revine dintr-o coma profunda de 7 luni. n tot acest timp, sotia lui a stat zilnic langa patul lui. La cateva zile dupa ce si-a revenit, si cheama sotia: - Draga mea, ai fost alaturi de mine n toate nenorocirile prin care am trecut: cand am fost concediat, m-ai sprijinit enorm; cand afacerea mea a dat faliment, ai fost langa mine; cand am fost mpuscat, ai stat alaturi de mine; cand ne-am pierdut casa, ai fost tot langa mine; cand sanatatea mea s-a subrezit, m-ai sprijinit permanent. Stii ceva? - Ce sa stiu, dragul meu? ntreaba ea zambitoare. - Cred ca mi porti ghinion! Merge o baba bolnava la doctor si ii spune: - Dom' doctor, ma simt foarte rau, cred ca sunt pe moarte, ajutati-ma. 315

Doctorul o consulta, apoi se gandeste si ii zice: - Uite aici un bilet de trimitere la baile de noroi din Techirghiol.. - O sa ma vindece doar baia cu noroi? - Nu, dar trebuie sa te obisnuiesti cu pamantul! Invenii BARBATUL a descoperit sticla si a inventat PAHARUL. FEMEIA a luat sticla si a inventat OGLINDA . BARBATUL a descoperit ZARUL si a inventat jocul. FEMEIA a luat ZARUL si a inventat VRAJITORIA. BARBATUL a descoperit CUVANTUL si a inventat CONVERSATIA. FEMEIA a descoperit CUVANTUL si a inventat BARFA. BARBATUL a descoperit BANUL si a inventat COMERTUL. FEMEIA a descoperit BANUL si a inventat CREDITUL. BARBATUL a descoperit TRANZACTIILE si a inventat CARTEA DE CREDIT. FEMEIA a luat CARTEA DE CREDIT si BARBATUL s-a dat dracului.. BARBATUL a descoperit MUNCA si a inventat SALARIUL. FEMEIA a descoperit SALARIUL si iar s-au dat dracului BARBATII. BARBATUL a descoperit FEMEIA si a inventat SEXUL. FEMEIA a descoperit SEXUL si a inventat ......CASATORIA DUPA ASTA BARBATUL S-A SUPARAT SI NU A MAI INVENTAT NIMIC, CE NAIBA , PANA CAND SA TOT CADA DE PROST....... Calcul pentru mrire de salariu - sau matematic pentru HR manager Dup muli ani de serviciu, un om realizeaz c nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a mrit salariul, nu i s-au dat prime i c firma nu face nimic n acest sens. Deci omul s-a decis ca ntro diminea, s mearg la managerul direct, iar dup schimbul de amabilit i, a nceput s-i menioneze efului observaiile sale. EFUL, uitndu-se la el, a rs i l-a rugat s ia loc spunnd: - Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici mcar o zi ! Omul a fost surprins s aud aceasta dar eful a continuat s explice: - Cte zile sunt ntr-un an ? - 365 zile iar o dat la 4 ani sunt 366 zile. - Cte ore are 1 zi ? - 24 ore. - Cte ore munceti pe zi ? - 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00). - Aa, deci ct la % dintr-o zi munceti ? Angajatul face calculele i zice: - 8 ore/24 ore = 1/3 dintr-o zi (adic 33,3%). - Foarte bine, deci ct reprezint 1/3 dintr-un an ? - 122 (1/3 x 366 zile = 122 zile). - Vii la lucru n week-enduri ? - Nu, domnule. - Cte zile de week-end sunt ntr-un an ? - 52 Smbete i 52 Duminici, n total 104 zile week-end. - Merci. Dac eliminm din cele 122 zile cele 104 zile week-end, cte zile ramn ? - 18 zile. - OK ! De obicei, n fiecare an ai circa 3 sptmni de Concediu de Odihn. Acum, elimin cele 15 zile din cele 18 zile rmase. Cte zile mai rmn ? - 3 zile. - Lucrezi de Anul Nou, Pate i Crciun ? - Nu, domnule. - Bun. Elimin cele 3 zile de Srbtoare din zilele rmase. Cte zile mai rmn ? - Niciuna, domnule. - Pi... Ce mai doreti ? 316

- Am neles, domnule. V mulumesc, domnule pentru toi banii pe care mi-i oferii. mi pare ru c am ncercat s fur de la companie ! Dicionar imobiliar RO-RO bloc nou bloc din 1981 (bucurestenii numesc bloc nou tot ce e dupa 1977) fara imbunatatiri apartamentul arata ca o pestera, cu huma originala pe pereti (unde se mai vede de mucegai), linoleum in bucatarie, igrasie si tot tacamul aproape de metrou locuinta este situata intr-un cartier care are la un capat metrou. ca tre sa schimbi un autobuz si 2 tramvaie pana la el, alta poveste. fara probleme cu terasa ploua in casa cam in fiecare an, dar anul asta am zugravit si inca n-au venit ploile se vinde mobilat am niste mobila ramasa de la bunica raposata, pe care nu vreau s-o car la gunoi vedere mixta apartamentul e pe colt, sau daca e mare are 3 pereti afara, o sa-ti inghete curu iarna proaspat renovat spoit recent cu cele mai ieftine materiale ca sa pot cere cu 10 000 in plus finisat lux are arcade si spoturi, pereti de diverse culori, faianta rosie in baie confort 1, sporit am spart debaraua intim atat de mic incat nu intra mai mult de 2 persoane adulte g,f,t,p,um mi-e atat de lene si sa scriu, negociaza tu singur si adu-mi banii la sfarsit. stradal dupa 12 noaptea se aud motoarele enduro si liniutele, de la 5 dimineata tramvaiele. Mariott Rahova imbunatatiri faianta in baie si bucatarie, gresie in baie adiacent strada pe care e imobilul se intersecteaza la un moment dat cu un bulevard mare vedere lac tantari 2 boxe proprietarul a fost turnator la securitate si pupincurist la locul de munca 15 minute de centru cu elicopterul, in linie dreapta (de fapt o ora jumate cu masina cand nu ploua) accept credit sunt disperat bloc civilizat interfon Bula vine acasa si ii spune sotiei: - Draga mea, de azi vom face sex ca la olimpiada! - Vai, bula, raspunse ea excitata, adica mai sus? - Nu, draga mea. - Mai repede? - Nu. - Mai tare ? - Nu, draga mea, o data la 4 ani. Luna de miere, el citeste ziarul in sufragerie. La un moment dat simte un miros puternic de ars.Iubito, gatesti sau calci? Ziua' buna, domnisoara doctor. - Cu ce te pot ajuta, bade ? - Nu pot face sex. - Ia uite, ti dau reteta asta, mergi matale la farmacie, scoti medicamentele, le iei pe toate, una n fiecare zi si te ntorci peste o saptamna. Se ntoarce taranu' peste o saptamna. - Ei, vreo schimbare ? - Nimic. - Hai, nene, n-am alta solutie, uite cum facem! Eu ma asez' colo pe pat, ma dezbrac si ia ncearca matale sa vezi ce simti ! Taranu' repede se apuca de treaba si i-o trage ca lumea doctoritei. - Ei vezi, nene ca poti !? - Dehhh, amu asa-i ca pot, daca am cu cine.......... De sarbatori, coada mare la farmacia BELLA. -Pardon, zice BULA, am pe cineva la pat. 317

Lumea , intelegatoare, il lasa in fata. Cand ajunge la ghiseu, Bula sopteste : -O duzina de prezervative, va rog!!!!! Spune-mi draguto... Ce inseamna sex? - Sex este cand te fardezi putin, intri la bar, faci ochi dulci unui tanar, el te invita la cateva paharele, te culci cu el, si el iti lasa pe masa ceva bani..... - Si ce inseamna sex bun? - Sex bun este cand te fardezi putin, intri la bar, faci ochi dulci unui tanar ,el te invita la cateva paharele, te culci cu el, si el iti lasa o multime de bani pe masa.... - Si ce inseamna dragoste? - Ah, dragostea este o inventie evreiasca sa nu-ti plateasca! Un calator ajunge la hanul "Gheorghe si Balaurul". Bate la usa . Usa se intredeschide si o femeie il intreaba: -Ce vrei? -As dori sa innoptez la han si daca ati avea si o farfurie cu mancare... - Nu avem! Si i se tranteste usa in nas. Bate din nou la usa . Usa se intredeschide si aceeasi femeie il intreaba: -Ce vrei? - N-as putea sa vorbesc si cu Gheorghe? De ce isi iau oltenii doua pietre cind merg la culcare? Cu una sting becul, iar cu cealalta verifica daca au inchis fereastra! Maria ne-a scris: Saptamana trecuta, intr-una dintre zile, am plecat la servici lasandu-mi sotul in fata televizorului. Am luat masina si am plecat catre locul de munca. La nici un kilometru departare de casa, se auzeau niste zgomote de la motor si a trebuit sa trag pe dreapta. M-am intors repede acasa, pe jos, sa-l chem pe sotul meu sa ma ajute. Sotul meu era in dormitorul nostru impreuna cu fiica vecinilor nostri. Eu am 32 de ani, sotul meu are 34, tipa are 22 de ani. Suntem casatoriti de 10 ani. Va dati seama ca ne-am certat, el mi-a marturisit ca are o relatie cu tipa asta de vreo 6 luni. Mi-a mai spus ca a fost dat afara de la munca si ca este foarte deprimat. Mi-a promis ca nu se va mai intampla. Imi iubesc foarte mult sotul, dar de cand i-am dat ultimatumul, este foarte tacut, absent si distant. Ma tem ca ma va parasi. Ce ar trebui sa fac??? Multumesc anticipat, Maria. Un redactor (barbat) i raspunde: Draga Maria, cand o masina se opreste si nu mai vrea sa porneasca, dupa o distanta destul de scurta, trebuie sa iei in calcul mai multi factori. Incepe prin a verifica daca mai ai benzina. Dupa aceea verifica filtrul si vezi daca are vreo problema. Vezi poate ai ceva la garnitura de chiuloasa. Daca nici una dintre toate acestea nu e, inseamna ca poate ai probleme la rezervor si/sau pompa de injectie sa nu functioneze cum trebuie. Sper ca ti-am fost de folos. Intra o blonda intr-un sex shop... se uita lung vreo jumate' de ora prin tot magazinul apoi se apropie de vanzator si zice: - As dori va rog doua vibratoare, si aratand cu mana, pe acesta albastru si pe acesta rosu! Vanzatorul foarte amabil zice: - Doamna pe acesta albastru vi-l impachetez imediat, cat despre extinctor ma duc sa-l intreb pe sefu'... In comunism , oamenii treceau mai usor peste acele vremuri daca faceau haz de necaz! Vezi un top cu bancuri de atunci: 10)Ce-a fost inainte: oul sau gaina? Mai inainte au fost de toate. (cules pe 12 noiembrie 1979) 9)Ce-i mai rece si mai rece decat apa rece? Apa calda. (17 ianuarie 1985) 318

8)Cand a plecat de-acasa, Prunariu i-a lasat mamei un bilet pe masa: Am plecat in Cosmos. Vin peste o saptamana. Cand vine, gaseste pe masa un bilet de la maica-sa: Am plecat dupa branza. Nu stiu cand vin.26mai 1981) 7)Un tip trecea pe strada tinand in mana, cu mare grija, un sul de hartie igienica. Trecatorii il priveau invidiosi, iar unul chiar l-a intrebat: Nu va suparati, de unde l-ati luat?, Acum cateva minute l-am scos de la Nufarul... 6)La usa unui apartament suna un pusti:Tanti, ai facut supa?, Da, puisor, vrei sa gusti si tu?, Nu, multumesc, Atunci, de ce-ai venit?,Te roaga mama sa ne imprumuti si noua osul.(6 decembrie 1982) 5)Din dispozitia lui Ceausescu s-au facut experimentari si incrucisari de meri, pentru a se crea un soi de mar pitic, de numai 50 de cm, pe care sa-l poata culege si "Soimii Patriei". (28 septembrie 1983) 4)Ultima dorinta a romanilor, privind familia Ceausescu: sa moara Nicolae, iar Elena sa traiasca din meditatii la chimie! (28 decembrie 1988) 3)De ce a luat comuna Scornicesti titlul de Erou al noii revolutii agrare? Pentru ca a crescut cel mai mare bou. 2)De ce n-a luat si comuna Petresti titlul de Erou al noii revolutii agrare? Pentru ca anul acesta nu s-a acordat titlul si pentru cea mai mare vaca. (3 ianuarie 1987) 1)Un militian prinde o pereche facand dragoste intr-un boschet. Ii duce la sectie si, de aici, in fata tribunalului. La proces, fata e felicitata pentru patriotism si baiatul pentru initiativa. Militianul e arestat pentru intrerupere ilegala de sarcina. (17 martie 1984) Un tanar de 18 ani statea toata ziua pe net: chat, sex virtual, site-uri porno, etc. Intr-o zi bunicul, satul deja de ineptiile nepotului vine si ii zice: - Auzi, nepoate, eu cand eram de varsta ta am fost cu prietenii la Viena. Am intrat in primul bordel, am mancat tot ce-am gasit pe-acolo, am ras toata bautura, apoi am mers sus si am f***t toate curvele, apoi cand am coborat ne-am pisat pe mesele si pe barul de la parter si am plecat fara sa platim. Alui mic ii place ideea si dispare de acasa o saptamana. Cand se intoarce era tot vanat, cu mina si piciorul in gips. - Ce-ai patit nepoate, il intreaba mosul . - Am fost cu prietenii la Viena. Am intrat in primul bordel. Am mancat tot ce-am gasit pe-acolo, am ras toata bautura, apoi am mers sus si am f***t toate curvele, apoi cand am coborat ne-am pisat pe mesele si pe barul de la parter, iar cand sa plecam fara sa platim au aparut 4 gorile si ne-au batut de ne-am cacat pe noi. - Auzi, nepoate, da' cum te-ai dus tu la Viena? - Pai, am mers cu Omnia Tours . Da' tu bunicule? - Eu? Cu rusii in '45! Sotul si sotia aveau un ciine rau. Se hotarasc sa scape de el. Sotul ia ciinele, se urca in masina si il duce la citeva strazi distanta, il lasa acolo. Se intoarce sotul acasa si peste 2 ore, hop si ciinele la usa. A doua zi, se urca sotul in masina, ia ciinele si il duce in alt cartier. Se intoarce acasa, peste 2 ore, iar apare ciinele la usa. A treia zi, ia din nou ciinele, il baga in masina, da ture prin oras, o ia pe tot felul se strazi, se invirte... Lasa ciinele, se urca in masina si pleaca. Peste 2 ore suna telefonul in casa. Raspunde nevasta. Sotul: - Nevasta, s-a intors ciinele acasa? - Da, s-a intors. - Da-l la telefon, ca m-am pierdut... Un elev se duce la cantina si singurul loc liber este langa un profesor. Neavand ce face, se aseaza acolo. Profesorul spune: - Porcul nu-i este prieten porumbelului. Studentul raspunde: - Bine, atunci eu am zburat. Enervat la culme, la examen, profesorul ii pune studentului cele mai grele intrebari, dar acesta raspunde la toate. In cele din urma, profesorul il intreaba: 319

- Vezi pe drum un sac de minte si unul de bani. Pe care il iei? - Pe cel cu bani. - Eu l-as lua pe cel cu minte. -Elevul: Fiecare cu ce n-are... Profesorul, furios de-a dreptul, ii scrie pe lucrare "BOU". Studentul merge la el si ii spune: - Domnule profesor, v-ati semnat, dar nu ati trecut nota!! O femeie avea 3 fete de maritat. Cand s-a casatorit cea mai mare si s-a mutat la sot, maica-sa a rugat-o sa-i scrie despre viatza ei intima. Peste 2 zile primeste scrisoare cu un singur cuvant: Nescafe. Maicasa nu a inteles faza, dar din intamplare a vazut reclama de la Nescafe intr-un ziar: "Satisfactie pana la ultima picatura" si s-a bucurat mult. A urmat randul celei de a doua. Peste o saptamana a primit o scrisoare cu textul: Benson & Hedges. Maica-sa a cautat in ziar reclama respectivelor tigari: "Extra Long, King size" si iar s-a bucurat. In sfarsit se marita si cea mai mica, iar dupa o luna ii trimite maica-sii scrisoarea de rigoare: British Airways. Maica-sa vede la TV reclama de la renumita companie aeriana si lesina: "De 3 ori pe zi, 7 zile pe saptamana, in toate directiile" Un barbat ajunge acasa si isi gaseste sotia facandu-si bagajele. - Ce faci, draga? Unde pleci? - La Las Vegas! Am aflat ca acolo sunt barbati care m-ar plati cu 400$ ca sa le fac ce tie iti fac pe gratis! Omul sta putin pe ganduri, apoi incepe si el sa-si faca bagajele. - Dar tu ce faci acolo? intreaba sotia. - Merg si eu la Las Vegas... sunt curios sa vad cum te descurci cu 800$ pe an! Nu beau, nu fumez, ma scol la 6 in fiecare zi, ma culc la ora 22, nu-mi insel nevasta... ... dar si cand o sa ies din puscarie... Un francez, un rus si un tigan se plimbau prin padure. La un moment dat se intalnesc cu canibali care ii ia prizonieri. In tabara seful canibalilor intreaba? -Ce facem cu francezu? -O supa, propun ceilalti. -Ce facem cu rusu? -Sunca, spun ceilalti. -Bai da' cu tiganu ce facem? -Cizme, striga unu'. La care tiganu' taindu-se pe burta spune: -Na, na sa va intre apa in cizme. Cica 10 barbati se arata in fata portii raiului inaintea lui Sfantu Petru. Sfantu Petru le zice la barbati: toti care si-o inselat nevasta sa faca un pas in fata. 6 oameni pasesc, la care Sfantul Petru spune: voi 6 veniti cu mine in rai, restul de 4 ramaneti aici. Cei 4 protesteaza iar Sfantul Petru le spune ca pacatul se iarta dar prostia nu. 10 femei se prezinta la portile raiului: toate care v-ati inselat sotul sa faca un pas in fata. 9 femei fac un pas in fata. Sfantul Petru zice: voi 9 urmati-ma si luati-o si pe surda aia cu voi. Un tip i se adreseaza unei tipe: Vrei sa jucam Magic? Ce joc mai e si acesta? Mergem la mine acasa, facem sex si apoi dispari... 1. De ce sunt politistii uzi de la genunchi in jos? Dupa ce arunca tigara in WC, o sting si cu piciorul. 2. La inchisoare: - Tu cum ai ajuns aici? - Tinerete fara experienta. - Cum tinerete, cnd ai peste 60 de ani? - Da, dar avocatul meu avea doar 25. 3. Intre doi cersetori: 320

- Ce, acum esti ciung?! - Ce sa fac? Cind eram orb, primeam doar bani falsi! 4. Daca este sa ne ghidam dupa reclame, in Romania populatia are trei mari probleme: matreata, cariile la dinti si menstruatiile... 5. La un proces legat de evaziunea fiscala dintr-o companie, judecatorul intreaba: - Inculpat, recunoasteti ca Dvs ati incercati sa scapati de plata impozitelor si taxelor prin metoda descrisa mai devreme de comisarul Garzii Finaciare? - Sincer, nu, dar si metoda descrisa de dinsul merita atentie... 6. Indiferent de viteza pe care o ai cind mergi cu masina, cei care merg mai incet - dorm la volan, iar cei care merg mai repede - sunt sinucigasi. 7. Presedintele unei banci s-a destainuit prietenului sau ca doctorul l-a sfatuit sa plece cit mai repede in strainatate. Prietenul il intreaba nedumerit: - Dar ce fel de doctor este acesta - doctor in medicina sau doctor in stiinte juridice? 8. In SUA poti sa faci orice ce nu este interzis de lege. In China poti sa faci doar ce este permis de lege. In Cuba este interzis sa faci chiar si ceea ce este permis de lege. In Romania poti sa faci orice chiar daca este interzis de lege. 9. Mai rau decit o pietricica in bocanc poate fi doar un firicel de nisip in prezervativ. 10. Doua calugarite la cumparaturi intr-un magazin alimentar. Una dintre ele o intreaba pe cealalta: - Ce-ai zice de niste bere? - N-ar strica, dar mi-e rusine sa cumpar asa ceva. - Nici o problema, rezolv eu. Iau ele o cutie cu 6 sticle cu bere si se duc la casa. Casierul se uita mirat la ele. Calugarita zice: - Asta-i ca sa ne spalam parul. Casierul, fara sa ezite, se apleaca sub tejghea si pune o punga de covrigei linga bere: - Sa nu va uitati bigudiurile. 11. Culmea curajului: sa te intorci acasa la miezul noptii, sa-ti vezi nevasta asteptandu-te cu un maturoi in mana, si sa o intrebi: "Inca mai faci curat, sau tocmai te pregateai sa decolezi?" Culmea tupeului: sa te intorci acasa la miezul noptii, invaluit intr-un nor de parfum, cu urme de ruj pe git si pe gulerul camasii, sa-ti vezi nevasta asteptandu-te cu un maturoi in mana, si sa-i spui: "Nu te enerva, tu urmezi." 12. Ion iese din casa si il vede peste gard pe vecinul lui, Marin, care isi batea temeinic nevasta. - Marine, ce faci, ma? - Iote, imi repar masina de spalat! 13. Intr-o zi, vine Bubulina de la cinematograf plingind in hohote: - A fost ingrozitor mama, se plange Bubulina. A trebuit sa-mi schimb locul de patru ori la cinematograf. - De ce, draga? S-a legat vreun barbat de tine? - Pana la urma... da. 14. Maria: - Ioane, zi-mi si tu citeva cuvinte calde... Ion: - Marie, sa te arda focul! 15. Un copilas ii scrie lui Mos Craciun: - Trimite-mi un fratior. Mos Craciun raspunde: - Trimite-mi-o pe maica-ta! 16. Daca Adam si Eva ar fi fost chinezi, am fi fost in Paradis si in ziua de astazi pentru ca ei ar fi ignorat marul si ar fi mancat sarpele. 1 - Bula prinde parintii facand sex mama- tata ce faceti ? stii bula- noi plecam la mare si mama ta nu stie sa inoate si o umflu putin vai tata si postasul a umflato ieri dar el a lins si supapa

321

2. la ora de romana profesoara le da copiilor sa invete ptr a doua zi poezia "si daca ramuri bat in geam " -mihai eminescu, a doua zi profesoara pune toti copii sa spuna poezia si ajunge si la Bula , si acesta incepe; si daca ramuri bat in geam........si daca ramuri bat in geam........pai ma enervez si tai copacul 3.pacientul :doctore am o problema -eu in fiecare dimineata la ora 5 ma cac doctorul : dar asta e fff bine pacientul : da doctore dar problema e ca eu abia la ora 6 ma scol 4. stii de ce se numesc patrule de politie chiar daca ei umbla cate 3 ? pai alfel s-ar numii tripule 5. un politist examineaza un geam spart, - da este exact cum mi-am imaginat e spart pe ambele parti 6. de ce un politai pune la culcare pe noptiera un pahar cu apa si unul gol?????? - poate ii e sete, poate nu 7.stii de ce politistii nu se imbolnavesc de SIDA? ca nu-i iubeste nimeni si nu se iubesc nici intre ei 8. un politist opreste un popa care mergea pe bicicleta - ce faci parinte ? - cu Dumnezeu inainte - te-am prins nu aveti voie 2 pe bicicleta 9 ce diferenta e intre un padurar si un politist ? - padurarul e omul dintre tufe , si politistul e tufa dintre oameni Cu si despre ... soacre! 1. Soacra vine acasa si spune: - Astazi am fost la coafor. Ginerele: - Si nu era deschis? 2. Intrebare: Cand te uiti cu un singur ochi la soacra ta? Raspuns: Cand apesi pe tragaci.... 4. Ginerele aduce acasa doi pepeni si spune catre soacra-sa: -Mama soacra, te-am auzit ieri spunand ca ai da jumatate din viata pentru un pepene. Uite ti-am adus doi! 6. Se intalneste Bula cu un prieten. Bula il intreaba: - Ce faci maine ? - Pai merg cu fiul meu sa lansam un zmeu. Dar tu? - Ceva asemanator. Facem o excursie la munte cu soacra-mea... 7. Unul zice la o masa privind la soacra-sa: - Eu cred si in vrajitoare, si in duhuri rele si in stafii... 8. Examen la drept: - Care este pedeapsa pentru bigamie? - Doua soacre.... 9. Un vanator si-a invitat prietenii sa le arate colectia sa de animale impaiate.. - Uite, aici este un leu pe care l-am impuscat in Africa . Langa el, o veverita, iar acolo in spate este soacra-mea. - Dar ce zambitoare este! remarca unul dintre musafiri. - Da, pentru ca pusca avea luneta si pana-n ultima clipa a crezut ca vreau sa o fotografiez. Seful unui magazin angajeaza un vanzator. l ia deoparte si ii zice: - Trebuie sa stii ca eu am un sistem: daca un client imi cere un lucru eu reusesc sa-l fac sa cumpere doua. Acum te invat. Intra in magazin o doamna: - Buna ziua, as vrea un spray Pronto.. Seful se duce in spate si se intoarce cu un spay Pronto si cu un Vetril. - Ma scuzati, eu vroiam doar Pronto. - Vedeti doamna, odata ce stergeti de praf mobila se va vedea ca aveti geamurile murdare. 322

- Bravo, aveti dreptate, le cumpar pe amandoua! - Vezi, zice seful noului angajat, asa se face . Intra o a doua doamna: - Buna ziua, as dori o sticla cu Vetril. Seful se duce in spate si se intoarce cu o sticla de Vetril si cu un spray Pronto. - Ma scuzati, eu v-am cerut doar un Vetril. - Draga doamna, daca dumneavoastra curatati geamurile o sa se observe imediat urmele de degete pe mobila. - Aveti dreptate, cumpar tot! Seful catre noul angajat: urmatoarea clienta e pentru tine. - Buna ziua , as dori o cutie cu Tampax. Vanzatorul se duce in spate si se intoarce cu o cutie de Tampax, un Vetril si un Pronto. - Cred ca ati gresit, v-am cerut doar o cutie cu Tampax. - Stiu, o intrerupe vanzatorul, dar vazand ca saptamana asta nu faceti sex, n-ati vrea sa faceti si un pic de curatenie in casa? 1- Un om insurat avea o aventura cu secretara. Intr-o zi au mers dupa-amiaza la ea acasa si au facut dragoste. Extenuati au adormit si s-au trezit abia pe la 8 seara. Igrijorat, barbatul a inceput sa se imbrace repede si a rugat-o pe iubita lui sa ii ia pantofii, sa ii duca afara si sa ii tavaleasca prin iarba si noroi. Apoi s-a incaltat si s-a dus acasa. "Pe unde ai umblat?" l-a intreabat sotia. "Nu te pot minti, draga...am o aventura cu secretara. Am facut sex cu ea toata dupa-amiaza". Sotia il masura cu privirea si observandu-i pantofii tipa: " Minti nenorocitule! Ai fost sa joci golf!" 2- Un cuplu de varsta mijlocie avea 2 fetite superbe, dar sotul isi dorea un fiu. Au decis sa mai incerce o data, poate vor face un baiat. Sotia a ramas insarcinata, si a nascut un baiat. Fericit, sotul s-a dus sa il vada, dar a fost oripilat observand ca era cel mai urat copil pe care il vazuse vreodata. I-a spus sotiei:"Nu se poate ca eu sa fiu tatal acestui copil! Eu sunt tatal a doua fetite superbe! Nu cumva m-ai inselat? Sotia a raspuns surazand: "Nu si de data asta!" 3- Un medic legist lucra tarziu in noapte. Examina cadavrul d-nului Schwartz, inainte de a fi incinerat, si a facut o descoperire uluitoare. D-nul Schwartz avea cea mai mare scula pe care o vazuse vreodata."Imi pare rau ....comenta legistul, dar nu te pot incinera cu tot cu asa o scula impresionanta...Trebuie sa o pastrez pentru posteritate". Si, harst! i-o taie si o puse intr-o cutie si o lua acasa. "Sa iti arat ceva de necrezut!"?" ii spuse el sotiei deschizand cutia. "Dumnezeule! exclama aceasta . A murit Schwartz !!!" 4- O femeie era in pat cu amantul cand sotul a intrat pe usa apartamentului. "Repede..-ii spuse ea amantului treci in coltul camerei." Si repede l-a uns cu ulei de corp si l-a pudrat cu talc. " nu te misca, pretindem ca esti o statuie". " Ce e asta?" intreba sotul mirat cand intra in dormitor. " Oh, e o statuie " zise ea." Familia Smith si-a luat una si mi-a placut mult astfel ca am luat si pentru noi". Sotul nu a mai zis nimic pana seara cand s-au culcat.. Peste noapte insa, sotul s-a trezit, s-a dus in bucatarie, apoi s-a intors cu un sandwich si o bere. "Ia! - l-a imbiat pe cel care statea impietrit in coltul camerei " mananca! Am stat asa doua zile la familia Smith si nimeni nu mi-a dat nici macar un pahar cu apa!" 5- Un om a intrat intr-un bar si a cerut o bere.. "sigur domnule, un cent!" a zis barmanul. "Doar 1 cent??!?!?! A intrebat clientul. "Si cat costa o friptura mare si gustoasa si o sticla cu vin?" "Cinci centi! " spuse barmanul. "Cinci centi?!?!?!" "Unde e patronul acestui local?" intreba clientul. "Sus cu nevasta-mea!" zise barmanul. "Ce naiba face sus cu nevasta-ta?" intreba clientul, iar barmanul raspunse: "Acelasi lucru pe care il fac eu cu afacerea lui, aici jos in bar!" Cum se numete penitenciarul de maxima securitate din Craiova ? - AlcaPraz... 323

Totul despre sex "Nimeni nu moare virgin...viata i-o trage fiecaruia cel putin o data!" La intrebarea "Ai facut sex vreodata cu un coleg de servici?" exista un raspuns sincer: "Am intretinut relatii sexuale zilnice cu seful meu direct. El ma f****a la cap si pe mine ma durea in c*r!" Doi indragosti stau pe iarba intr-un parc, ea delicata si sfioasa, el nerabdator si incordat. Mereu alti si alti indragostiti vin sa se aseaze pe iarba. Incepe sa se insereze,iar vantul adie usor aducand aproape miresme de ierburi parfumate.. Ea: - Ce mult imi place cum canta greierii! El: - Nu sunt greierii, sunt fermoarele. A lucra intr-o organizatie mare este ca si cum ai folosi prezervativul in timpul unei partide de sex.Iti da o senzatie de incredere si securitate personala in timp ce esti f***t. Doi ardeleni stau de vorba: - Auzi, mai Gheo', daca eu ma culc cu nevasta-ta, cum se zice ca suntem: veri, cumnati, cuscri? - Mai Ioane, eu cred ca se zice ca suntem chit. De ce fetele coboara privirea cind primesc o declaratie de dragoste? - Ca sa verifice daca e adevarat... Doua blonde, dupa noaptea de Revelion, se intorceau acasa. Afara, un frig de inghetau pietrele, ele imbracate subtirel, ca de la petrecere...ce sa mai, erau deja blocuri de gheata. Taxiuri, nici gand, toti taximetristii acasa, cu familia, transportul in comun era inexistent, pana acasa cale lunga... In drumul lor, un depou RATB. Una din ele e lovita din senin de o ide geniala... Nu sta mult pe ganduri si ii spune celeilalte: - Fata, pe buna dreptate se spune ca suntem proaste. Hai sa furam un autobuz sa mergem pana acasa! - Ca bine zici, fata! Hai! Eu intru in depou sa fur unul, tu tine de sase! Zis si facut, prima ramane afara sa supraveghezezona, cealalta intra sa fure autobuzul. Si sta cea deafara un sfert de ora...o jumatate de ora...o ora... Rebegita de frig, intra sa vada ce s-a intamplat, de ce dureaza in halul asta?! Intra si o vede pe a doua blonda stand in fund pe jos intre autobuze si plangand... - Ce s-a intamplat, fata, de ce plangi? - Uite, nu gasesc nici un 135 sa ne duca acasa Sta pe ganduri prima blonda si zice: - Draga, dar tu esti chiar proasta rau. Nu puteai sa furi un 226 si mai mergeam 2 statii pe jos? La un spital ajunge un tip cu umarul dislocat... facut...varza ... ce mai! Doctorul intreaba : - Dom`le cum ai ajuns in halul asta? Te-a lovit trenul? Pacientul raspunde: - Nuuu.. dom.. doctor... sa vedeti... eu lucram langa un tablou de inalta tensiune.... la un moment... o pietricica mi-a intrat in cizma... cu o mana... m-am spijinit de capacul tabloului electric si am inceput sa scutur piciorul... ca pietricica din cizma sa se mute si sa pot calca... Un alt coleg sapa un sant.... cand.... vazand cum ma scutur... mi-a sters una cu lopata.... ca sa ma scoata....de "sub tensiune" Vine un student in caminul de fete. Paznicul intreaba: - La cine mergeti? Studentul: - La cine ma sfatuiti? Intr-un oras din Transilvania pe o straduta dosnica un ungur zace intr-o balta de sange ciuruit de 40 de gloante plus doua cutite infipte in spate. Dupa identificarea actelor defunctului si dupa ce studiaza atent si indelung cadavrul, criminalistul trage concluzia: -O asemenea sinucidere cumplita nu mi-a mai fost dat sa vad pana acum!!!! 324

Sotia unui tip naste o fetita - si spre mirarea lui fetita se naste negresa - ei fiind amandoi albi. Suparat ii cere sotiei explicatii! Aceasta ii explica ca ea, cand era mica era prin Africa si mama ei nemaiavand lapte sa-i dea san - a dat-o la o negresa sa suga - si de aceea a iesit acum copilul negru. Sotul, fericit ca a lamurit misterul si totul este ok pleaca in vizita la parintii lui. Acestia, nerabdatori sa vada copilul cand il vad au un shoc - sotul insa fericit le explica si lor spusele sotiei - la care mama lui ii spune: -Adevarul ca si eu cand ai fost tu mic nu am mai avut san si am completat cu lapte de vaca dar nu credeam ca o sa iesi asa bou ....

Un tip merge la incorporare in marina. In timp ce i se completau actele, este intrebat: - Stiti sa inotati? - Da' ce... nu aveti vapoare? Un tip face accident la schi si este internat in spital. Vin prietenii in vizita la el si-i spun: - Avem doua vesti pentru tine: una buna si una rea. Pe care sa ti-o spunem intai? - Aia rea. - Cea rea e ca iti vor amputa picioarele, iar ce buna e ca deja ti-am gasit client la clapari. Dand sa coboare si ultima treapta a modulului lunar, Neil Armstrong vede imprimate-n praful selenar niste urme ciudate. De opinci, parca! Ingandurat, se departeaza nitel de modul si da sa se apropie de un crater. Din crater apare un tip neverosimil in context: cu palariuta mica si neagra si chimir. Creatura intinde hotarat mana catre Armstrong: - Servus, io mi-s Ion! Astronautul, siderat, il intreaba: - Si de unde esti tu? - Apai din Sibiu, dara. - Si cu ce ai venit aici?, continua americanul. - Cu branza. Se duce Strul la rabin si i spune: - Rabi, s-a ntmplat ceva ngrozitor. S-au deschis doua supermarket-uri langa magazinasul meu. Unul la stnga si unul la dreapta! Ce as putea face? - Nici o problema, zice rabinul, scrie cu litere mari pe usa magazinului tau "Intrare"! In compartimentul unui tren, un tip sta vizavi de o gagica blonda cu sani foarte mari si o fusta foarte scurta. Desi face eforturi remarcabile sa admire peisajul din Valea Prahovei, privirea ii aluneca inevitabil catre coapsele fetei. Observa cu usurinta ca tipa nu poarta chiloti si de atunci peisajul de afara devine brusc neinteresant. Tipa il observa si il ataca imediat: - Te uiti la pasarica mea? - Da, imi cer scuze... - Oh nu-i nici o problema! Uita-te cu atentie ca o sa iti dea un pupic. Intr-adevar, cu o incordare foarte naturala, buzele pasaricii fetei ii trimit tipului un sarut. - O pot face sa clipeasca, zice tipa, si pasarica clipeste. Femeia il invita langa ea. Tipul se muta. Femeia il intreaba: - Ti-ar placea sa bagi doua degete in pasarica?. La care tipu: - Hai, las-o dracului, sa nu-mi spui ca poate sa si fluiere.. - Ioane, am doua vesti proaste, cum sa ti le zic? - Combina-le! - Nevasta-ta ne inseala! ******************** 325

In fiecare din noi doarme un geniu. Si cu fiecare zi tot mai adanc si mai adanc.. ******************** Anunt intr-o cantina pentru studenti: "Stimati studenti! Nu aruncati mancarea pe podea, trei caini au murit deja". ******************** Un somn sanatos nu numai prelungeste viata, dar si reduce ziua de lucru. ******************** Intr-un magazin intra o doamna foarte grasa: - As dori sa vad un costum de baie care mi-ar veni... Vanzatorul: - Si eu ... ******************** Viata e trista, in schimb salariul e hazliu. ******************** - Prin ce se deosebeste sotia de un terorist? - Cu teroristul poti sa mai negociezi. ******************** - Cum explicati faptul ca, v-ati omorat soacra cu cinci impuscaturi de revolver? - Dupa a cincea impuscatura mi s-au terminat cartusele. ******************** Un tip se plange la serviciu ca din fereastra lui se vede camera in care se dezbraca fetele, din care cauza nu poate trai normal si lucra. Vine comisia, priveste pe fereastra si nu vede nimic. Ii spune tipului: - Pai nu se vede nimic! - Dar ia urcati pe dulap! ******************** E bine sa ai amnezie. Nimic nu te doare si in fiecare zi - numai noutati. ******************** Trece un cortegiu funerar. Un trecator intreaba pe o blonda: - Cine e mortul? - Cred ca cel din sicriu. xxx100 de euro Vine un individ (nu dau nume) intra tr-un cabinet de tatuare i spune: - Vreau s-mi tatuai bestial, pe penis, o bancnot de 100 de euro! Artistul se mir i ntreab: - Dar de ce acolo i de ce tocmai asta??? - Simplu: unu la mn: mi place s m joc cu banii; doi: mi place s vd cum mi crete averea i trei: cnd vine nevast-mea la mine s-mi cear bani, eu o s-i spun: Ia de-aici! Ruptdin realitate... La un examen de fizica (Universitatea din Copenhaga) Intrebare: Cum se poate masura inaltimea unei cladiri cu un barometru ? Raspuns student: Se masoara lungimea barometrului, se leaga barometrul cu o sfoara si se coboara de pe acoperisul cladirii; inaltimea cladirii = lungimea barometrului + lungimea sforii. Studentul a fost dat afara de la examen. Studentul a facut contestatie, care a fost acceptata pentru ca s-a considerat ca intrebarea nu impunea o anumita solutie. Dar cum raspunsul sau nu putea edifica examinatorul asupra cunostintelor de fizica dobandite la cursul respectiv, o noua examinare a avut loc. Raspuns student: Se arunca barometrul de pe cladire si se masoara timpul pana la impactul cu solul. Inaltimea cladirii = (g*t^2)/2. Examinatorul solicita o alta solutie. Raspuns student: Daca este o zi insorita, se aseaza barometrul pe cladire si se masoara umbra de 326

pe sol. Cunoscand lungimea barometrului si a umbrei, totul se reduce la o simpla problema de asemanare. Examinatorul solicita o alta solutie. Raspuns student: Se leaga barometrul cu o sfoara si este lasat sa oscileze liber la sol si pe cladire. Cum perioada de oscilatie depinde de acceleratia gravitationala (g), se poate masura inaltimea cladirii in functie de variatia "g". Examinatorul solicita o alta solutie si atrage atentia studentului ca este ultima sa sansa. Raspuns student: Solutia pe care o asteptati de la mine banuiesc ca este masurarea presiunii la sol si pe cladire - presiune care variaza cu inaltimea - si determinarea inaltimii cladirii in functie de variatia de presiune. Dar aceasta este o solutie de-a dreptul plicticoasa, de aceea va mai propun una: Se poate propune administratorului cladirii un targ avantajos: - Imi puteti spune in schimbul acestui frumos barometru care aste inaltimea cladirii...? Studentul acesta a fost Nils Bohr, singurul absolvent al universitatii din Copenhaga laureat al premiului Nobel. Datorita intreruperii accidentale a curentului electric intr-un supermarket au ramas blocate temporar 4 persoane: doi barbati intr-un lift si doua blonde pe scarile rulante... Un baietel privea atent la un preot care-si repara gardul de la gradina. - De ce ma privesti asa de atent, fiule? - Vreau sa aflu ce zice un preot cind isi da cu ciocanul peste degete! -Ce-i cu dumneata??? Esti orb??? Il intreaba pe sofer pietonul pe care acesta tocmai l-a lovit cu masina. -Cum adica orb??? Nu vezi ca te-am nimerit? Doua flori de camp cresc alaturat. -Te iubesc, ii sopteste una celeilalte. > -Si eu te iubesc! Esti de parere sa anuntam o albina? Vine o blonda la Orange si dupa ce asteapta la rind vreo 3 ore, ajunge in sfirsit si ii spune functionarei: "-As dori un cui pentru telefon." "-Poftim?!" "-Va rog sa-mi dati un cui pentru telefon." "-D-ra, nu aveti aviz de plata?" "-Nu, eu am platit, vreau doar un cui pentru telefon." "-D-ra, nu inteleg, cum adica un cui pentru telefon?!" "-Pai da, ca am avut telefonul defect..." "-Si l-au reparat?" "-Da! Imediat!" "-Si atunci care e problema dvs?!" "-Pai am intrebat daca functioneaza si mi-au spus ca da. Si am intrebat daca pot sa dau telefon. Si mi-au spus ca da, daca am cui." Vine un mosulet de 80 de ani la doctor. -Domnule doctor, mine o sa ma nsor! -Bine, mosule, cti ani are mireasa? -21... -Doamne, trebuie sa va avertizez, orice activitate sexuala ar putea fi mortala!! Mosuletul sta un pic pe gnduri si raspunde: -Bine, daca moare... moare! Scotia. Razboi intre doua cetati. De la prima cetate zboara o ghiulea, din a doua cade o bucata de cetate. De la a doua cetate zboara o ghiulea, din prima cade un zid. Si asa o saptamana intreaga. Deodata, se facu tacere. De la prima cetate se aude: 327

- Ei, de ce nu mai trageti? De la a doua cetate se raspunde: - Nu putem, ghiuleaua e la voi! Noutati: Compania "Intel" dupa aparitia procesoarelor Pentium I, Pentium II, Pentium III si Pentium IV, a hotarat sa elaboreze "Pentium se intoarce". Se intalnesc doi ardeleni. Primul intreaba: - Tu nu tii minte, ce numar de telefon are Ion? Al doilea: - Nu prea tin minte. Primul: - Spune macar aproximativ. Femeile si calculatoarele sunt la fel: sunt greu de inteles, intotdeauna au memorie insuficienta si mereu apare ceva mai bun (hm .) Din cauza ca nu avea berbec pentru oile lui, Badea Gheorge merge la doctorul satului si il intreaba ce sa faca. Doctorul ii spune ca poate sa ia el locul berbecului si daca se reuseste atunci a doua zi oile or sa stea la umbra, iar daca nu, la soare. Merge Gheorge al nostru acasa, urca toate oile in tractor si merge cu ele la padure sa le rezolve. Le trage la toate cate un numar si le aduce acasa. Peste doua zile cand se trezeste o cheama pe Maria: -Marie, unde stau oile, la soare sau la umbra? -La soare. Le urca Gheorge iar in remorca si merge la padure. La fiecare cate 3 numere si acasa cu ele. Dupa 4 zile si 4 nopti de somn se trezeste si intreaba unde sunt oile. Maria se uita si le vede tot la soare. Gheorghe le urca iar remorca si le duce la padure unde in doua zile le trage la fiecare 7 numere. Ajunge acasa si dupa 5 zile de somn o intreba pe Maria? -Marie, unde is oile? -Ma Gheorge, nici la soare nici la umbra, ca toate is in remorc, numai una e la volan si claxoneaza... 1 . O femeie FOARTE urata intra intr-un magazin de mana cu cei doi baieti ai sai. Un tip o intreaba: -Sunt gemeni? -Cum sa fie gemeni dom'le nu vezi ca unul are 10 ani si celalalt 5? De ce ma ntrebi? Tipul raspunde: -Ma gindeam ca nu se poate sa ti-o fi tras-o cineva de doua ori... 2. De ce au blondele scris un "A" deasupra patului? Sa nu uite textul in timpul orgasmului! 3. La piata, Ion vinde un cocos. Se apropie un cumparator: - Cat ceri pe el ? - Trei sute de mii. - Da' gainile le calca? - Calca gaini, rate, gaste, curci, . si cainele, . si porcu'! - Pai de ce il vinzi ? - De la o vreme se uita lung si la mine...... 5. Semn rau - sa te duci noaptea in padure in portbagajul unei masini. 6. Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj! 7. Savantii au ajuns la concluzia ca cele mai multe vitamine se gasesc in farmacie. 8. O fata s-a dus la mare... Nici ea nu s-a odihnit, nici pe altii nu i-a lasat. 9. Trei barbati povestesc: Primul: Mi, cand simt ca relatia mea nu mai merge perfect, imi trimit nevasta 2 saptamani la tratament la bai in Grecia. Face acolo tratamente cu namol, cu ape naturale, cu ultraviolete cand 328

se intoarce arata intinerita, zambeste mai mult, este radioasa! Si noi suntem un cuplu mai fericit! Al doilea: Mi si eu, o data pe an imi trimit sotia la o statiune de munte in Austria . Face acolo tratamente naturiste, diete naturale, aer curat, apa de munte, ozon. Se intoarce dupa doua saptamani mult mai radioasa, cu pofta de viata, si noi suntem un cuplu mai fericit. Al treilea: B, ... nu stiu. Eu unul imi regulez singur nevasta! 10. La tribunal, un homosexual este intrebat de judecator: - Inculpat, de ce ai violat-o pe biata calugarita? Doar tie nu-ti plac femeile! - Pai, domnule judecator, de la spate semana cu Zorro! 11. Se spune ca cea mai mare curva de pe Pamant ar fi SPERANTA. Toata lumea traieste cu ea...." 12. - Doctore, ce aveti pentru ridurile mele? - Cel mai mare respect! 13. - Dom' doctor, sa stiti ca barbatul meu ma inseala! - De unde stiti? - Am patru copii si nici unul nu seammana cu mine! 14. "Alegerile sunt procedeul prin care oamenii liberi isi aleg stpnii." (Timon din Paris ) 15. O doamna, aflata la volan, vede in fata ei doi barbati catarandu-se pe un stalp de telegraf. Trecand pe langa ei, le striga: - Hei, nu va fie frica, am carnet de 10 ani de zile! 18. Dupa o cina selecta la niste cunoscuti sotia ii spune sotului: - Dragule, nu ti-a fost rusine sa te duci de cinci ori cu farfuria dupa mancare ? - Nu, draga, de fiecare data eu spuneam ca este pentru tine. 19. Femeile sunt ca medaliile olimpice: trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de gt o viata intreaga 21. - Pai...Sunt suparat, ca nu mi se mai scoala de vreo zece ani... - Oh!... Sa bat in lemn, mie numai de vreo cinci! 22. La Radio Erevan , un ascultator amarat din Romania intreaba: - De ce trebuie sa strangem cureaua in perioada de tranzitie? Radio Erevan raspunde: - De gat. 24. O femeie maritata, intr-o seara cand sotul era plecat, si-o tragea cu 3 indivizi de-o data. Din cand in cand se mai oprea doar cat sa mai traga pe nas ...ceva cocaina, ma rog, orgasme repetate, delir .... La un moment dat, usa se deschide si apare barba-su. Cu ultimele puteri, dar in culmea placerii ea se apleaca, mai trage o priza pe nas, dupa care se uita la barba-su si zice: - Acum iar o sa incepi: banuieli, suspiciuni si tot tacamul..... 27.. Mai rau decat o pietricica in bocanc poate fi doar un firicel de nisip in prezervativ. JJJJJJ 28. Un american, un francez si un roman cum discutau afla ei daca ii insala nevestele. Francezul zice : - Eu vin acasa si o intreb daca m-a inselat si ea normal, zice ca nu, si eu o intreb dar cu ... si zic un nume de prieten, ce ai facut ? si ea imi spune tot! Americanul zice: - Eu vin acasa si o intreb daca m-a inselat si ea normal, zice ca nu, iar eu ii spun ca nu-i mai dau nici un ban si ea imi povesteste totul ! Romanul zice: - Eu vin acasa si sun intai la vecina, o fac curva si ea incepe: "eu curva? dar nevasta-ta care si-o trage cu ...." 29. Vechi proverb tibetan: Daca femeia ar fi buna, si Dumnezeu ar avea una. 30. Intrebare la Radio Erevan : - Este adevarat ca, in urma dezastrului de la Cernobal , toata conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis? - Da, in afara secretarului de partid, care nu a fost gasit acasa! 31. Doctorul il intreaba pe unul dintre pacientii "sariti de pe fix": - Ia spune-mi, de ce te lauzi la toata lumea ca esti Napoleon, iar mie imi 329

spui ca esti Ludovic al XIV-lea? - Pe dumneavoastra nu pot sa va mint, sunteti medicul meu. 32.. Intrebare la Radio Erevan : - Este adevarat ca submarinele sovietice detin recordul mondial la scufundare? - In principiu da. Din 1957 s-au scufundat 30 dintre submarinele noastre. 33. Doua femei discutau incet intr-un compartiment de tren. Pe una din banchete statea un domn, care pretindea ca doarme. O femeie i se plangea prietenei cat de scumpe sunt rochiile si bijuteriile in ziua de azi... Cealalta ii spune: - Ar trebui sa iti gasesti un prieten, care in schimbul unor mici "favoruri" sa fie dispus sa-ti ofere 500$ pe luna. Stii tu, sotii de azi nu mai sunt foarte atenti cu sotiile, nu mai fac cadouri... - Si daca nu imi gasesc un prieten care sa-mi ofere 500$? - Iti gasesti doi care iti ofera cate 250$. In acel moment, barbatul deschide un ochi si le spune: - Ma treziti si pe mine cand ajungeti pe la 20$? 34. Un tip intra intr-o farmacie. Multa lume, inghesuiala. - Nu va suparati, va rog sa ma lasati sa intru in fata ca am pe cineva la pat. Oamenii cumsecade ii fac loc si ajunge la ghiseu. Tipul se apleaca la ghiseu si spune: - 3 prezervative va rog!! 36. Trei prieteni ies la o bere si intre alte treburi, vorbesc despre cele mai bune pozitii in timpul actului sexual. Unul dintre ei zice: Mie-mi place cel mai mult 69!!!!! Altul: nu se compara cu pozitia misionarului cu femeia legata de pat! Ultimul zice: - Nu e nimic mai provocator decat RODEO SALBATIC!!!!! Ceilalti doi prieteni il privesc surprinsi "rodeo salbatic?!!" Ce-o mai fi si asta? El explica: Sa vedem... spuneti-i sotiei sa se aseze in patru labe ... si incepeti prin spate, stil capra.... O data ce lucrurile se incalzesc, lipiti-va pieptul de spatele ei si soptiti-i delicat la ureche: "POZITIA ASTA O INNEBUNESTE PE SECRETARA MEA!!!" Dupa aceea, incercati sa va mentineti deasupra mai mult de 3 secunde. 37. Care este diferenta dintre un avocat bun si un avocat de VIP-uri? Avocatul bun cunoaste legea, avocatul VIP-urilor l cunoaste pe judecator. 38. Soul vine acas din delegaie i soia are trei brbai n cas. Nu tie unde s-i ascund, aa c i bag repede n trei saci i i pune pe balcon. Soul vrea s-i aprind o igar, vede sacii i ntreab: - Ce e cu sacii tia? - A fost mama ta n vizit i ne-a adus cte ceva... Soul lovete cu piciorul primul sac i dinuntru se aude: - Gui, gui, gui! Soul zice: - A, un purcelu... e bine! Lovete i al doilea sac i aude: - Muu, muuuuuu! - A, un vielu... Lovete al treilea sac i nimic. Mai d un picior, mai tare, dar nimic. Ia o lopat i ncepe s dea n sac cu ea. Deodat, sacul se deschide i iese tipul revoltat: - Tmpitule dac tac nseamn c i-a adus m-ta cartofi! JJJJJ Un barbat zbura cu un balon cu aer cald si la un moment dat si-a dat seama ca s-a ratacit. A coborat pana aproape de pamant si a zarit o femeie pe o pajiste. Apropiindu-se de ea, el i-a strigat: - Fii amabila, poti sa ma ajuti? Am promis unui prieten ca ma intalnesc cu el, dar nu mai stiu unde ma aflu. Femeia i-a raspuns: - Te afli intr-un balon cu aer cald, la vreo 10 metri inaltime. Te gasesti intre 40 si 41 grade latitudine nord, si intre 59 si 60 de grade logitudine vest. - Ei, probabil esti inginera de profesie! spuse omul din balon. - Asa este, raspunse femeia, dar de unde stii? 330

- Pai tot ce mi-ai spus este corect din punct de vedere tehnic, dar tot n-am idee ce-as putea face cu informatiile de la tine, si sunt tot in ceata. Sa fiu sincer, nu m-ai ajutat deloc. Ba chiar pot spune ca m-ai tinut pe loc degeaba. Atunci femeia i-a raspuns: - Dar tu trebuie sa fii director! - Asa este, raspunse barbatul, dar de unde stii? - Pai nu stii unde te afli si nici incotro te indrepti. Te-ai ridicat la inaltime profitand de o flama care a incins situatia. Ai facut o promisiune pe care nu stii cum ai sa ti-o tii, si te astepti ca oamenii de sub tine sa-ti rezolve problema. Adevarul este ca te afli exact in locul unde te aflai cand am inceput discutia, acum 1 minut, dar brusc constati acum ca asta este din vina mea. O unguroaica sta la ocazie in Aiud. Opreste un TIR, se deschide usa , iar femeia intreaba, intr-o romana stricata: - Sui pe mine pan la Turda? Tiristul: - Sui pe tine si pan la Cluj, da cine tzine de volan ? Intr-o seara, un taran cu o galeata intr-o mana, cu o nicovala in cealalta, cu cate o gaina sub brat, se uita nedumerit, cand spre stanga, cand spre dreapta drumului. Din spate il ajunge o blonda. Cetateanul necajit de-atata bagaj, o intreaba: - In ce directie e gara, domnisoara? - Mergeti cu mine ca si eu merg intr-acolo. Dupa vreo suta de metri blonda zice: - Daca ma gandesc bine, eu n-ar trebui sa merg cu dumneata. - De ce domnisoara? - Pai, ai putea profita sa ma violezi. - Cum asa domnisoara? Cu atatea lucruri in brate? - Sigur, ai putea pune galeata jos, nicovala in galeata si gainile le tin eu. Nevasta lui Bula isi pune picaturi in ochiul stang, apoi in cel drept si, la sfarsit, intre picioare. - Esti nebuna? Acolo de ce pui? O intreaba Bula, siderat de gestul ei. - Cum de ce? Raspunde femeia. A trecut multa vreme de cand nici ea n-a mai vazut nimic Un postas se duce la o casa, striga striga nu raspunde nimeni. Se uita pe geam o vede pe femeie cu un deget in pasarica si unul pe covor. Barbatul cu un deget in cur si unul in acvariul cu pesti. Socat, se duce la vecinul urmator, si ii zice ce a vazut. Vecinu: Domne sunt surdomuti. I-ati prins cand se certau Postasu: Pai si ce ziceau?? Vecinu: Ea ii zicea: du-te in p.zda matii si spala covoru, iar el ii zicea: Ma pupi in cur, ma duc la peste!!!! Ion si cu Maria stau la masa. Deodata, Ion se scoala si i f**e un pumn n bot Mariei. Maria se scoala, se sterge de snge la nas si-l ntraba pe Ion: - Ba Ioane, asta o fost n gluma sau n serios? - O fost n serios, tu Marie. - Aha, atunci e n regula; ca altfel, tu ma stii: eu nu prea inghit glume de-astea! De ziua lui, Ion primeste o pusca noua de vanatoare. Dornic sa o incerce, pleaca la vanatoare de ursi. Ajuns in padure vede un urs. Pune pusca la ochi, tinteste, trage, ursul cade mort. Ion se apropie de urs, il misca cu piciorul cand simte o bataie pe umar. Se intoarce si ce vede? Un mare urs brun care ii spune: - Ioane, ioane , situatia e nasola. Tocmai l-ai omorat pe varul meu. Acum ai doua optiuni ori te sfasii si te omor, ori facem sex! Ion sta, se gandeste pana la urma: - Bine mah ursule, asta e. Facem sex. Dupa ce termina, Ion pleaca mai mult mort decat viu acasa. Sta la reanimare 2 saptamani, dupa care, dornic de razbunare se intoarce in padure. 331

Cauta ursul brun, il gaseste, il omoara si simte pe umar o bataie. Se intoarce vede un urs grizzly care ii spune: Ioane, situatia e nasola. Ursul brun pe care tocmai l-ai omorat era varul meu. Acum ai doua optiuni ori te sfasii si te omor, ori facem wild sex! Ion sta, se gandeste si cu jumatate de gura (stiind ce i se intamplase in urma cu 2 saptamani) ii raspunde: Bine mah ursule, asta e. Facem sex salbatic. Dupa partida de sex salbatic Ion sta in reanimare 3 luni. Si de data asta isi jura ca se va razbuna. Se intoarce in padure, cauta ursul grizzly, il omoare si . DA . o alta bataie pe umar. Cand se uita in spate, un urs polar urias care ii spune: - Ioane, acum intre noi fie vorba nu-i asa ca tu nu vii aici pentru vanatoare?! Dimineata, Ion o ia pe Maria cu caruta de acasa sa o duca la camp, pe drum Maria ii zice lui Ion: - Maria: Ioane eu am o banuiala ! - Ion: Ce banuiala Marie zii - Maria: Ioane eu cred ca tu vrei sa ma fu..ti. - Ion: Marie ce ai nu esti normala, eu sunt om serios cum sa fac eu asa ceva. Merg ce mai merg si Maria ii zice din nou . - Maria: Ioane eu am o banuiala! - Ion: Ce banuiala Marie - Maria: Ioane eu cred ca tu vrei sa ma fu..ti. - Ion: Marie stai linistita ca eu sunt om serios ce ai. Dupa o bucata buna de drum Maria ii zice: Ioane nu vrei sa ma scapi de banuiala asta? Nu te certa niciodata cu un prost! Te aduce la nivelul lui. O babuta la cabina de vot, sta 15 minute, toata lumea o asteapta. Iese baba si intreaba: Maica, f...tu-va-n gura se scrie legat sau despartit? Balada greierului i furnicii Primavara : furnicuta munceste de zor, ara, seamana, face rasaduri- apare greerele - ce faci greerasule ? intreaba furnicuta - uite bine ma duc cu prietenii la tenis - bine , bine dar la iarna sa nu te prind ca ma strigi sa-ti dau mancare Vara: furnicuta munceste de zor, coseste, strange, depoziteaza recolta - apare greerele - ce faci greerasule ? intreaba furnicuta - uite bine, ma duc si eu sa cant cu baietii in parc - bine , bine dar la iarna sa nu-mi ceri mancare Toamna: furnicuta muncea pe rupte sa faca conserve, dulceturi, zarzavaturi - apare greerele - ce faci greerasule ? intreaba furnica - uite bine, ma duc si eu cu baietii sa cant prin baruri - bine , bine dar la iarna sa nu-mi ceri mancare Iarna: furnicuta sta pe prispa si bea un ceai fierbinte - apare o mare limuzina din care coboara greerele - ce faci greerasule? intreaba furnica - uite bine am avut succes cu cantatul si acum plec la Paris - bine, dar am o rugaminte la tine s-l cauti pe Toparceanu si sa-i spui ca-mi bag pula in "Balada" lui Robotul Microsoft Tipa in pat cu amantul. Tocmai cand erau in plina actiune, un zgomot de cheie rasucita in 332

broasca ii face sa inghete. Cum se stie, in apartamentele moderne patul e direct pe podea (nu e loc sub el), dulap nu exista, doar suport pentru haine, nici balcon ......... In plus locuieste la etajul 13!!! Fara pic de teama, tipa ii spune: - Ramai calm, absolut imobil si nu spune nimic! Sotul: - Surpriza, darling! Am luat un avion mai devreme si am terminat mai repede. Asa ca am venit imediat acasa. Cand vede tipul gol in camera, intreaba: - Cine e asta?!! Tipa: - Tocmai mi-a fost livrat, imagineaza-ti. E sclavul meu sexual robotizat, sistem de operare Microsoft. De altfel aduce un pic cu Bill Gates, nu gasesti? Tu esti mereu plecat, sedinte, voiaje ... stiu eu ce faci tu cand esti singur in camera ta de hotel ? ... E ca un vibrator, dar mai mare. N-ai vrea, totusi, sa te insel cu vecinul sau instalatorul, nu?? Sotul: - Ok, lasa asta! Hai repede, n-ai nevoie de el ca am u n chef animalic!! Tipa, care tocmai terminase o partida buna: - Nu draga, am o migrena... El: - La naiba! Mereu la fel! Bine, fii draguta si mergi la bucatarie sa-mi faci o omleta, ok? - Ok! Sotul priveste robotul si nemaiputand de dorinta isi spune: - "Ce e bun pentru ea e bun si pentru mine ..." si se arunca asupra "robotului" cu pantalonii in vine. In momentul ala, amantul zice cu o voce metalica: - Eroare sistem! In-tra-re re-zer-va-ta USB. - Robot de rahat!!!! Nebun de furie sotul il ridica pe umar si o ia spre fereastra sa il arunce. Amantul reia: - ... Pro-gram re-i-ni-ti-a-li-zat. In-cer-cati din nou! Comunisme Cu 15 minute inainte de executie: - Cuplul Ceausescu a fost gasit vinovat si, prin urmare, va fi executat! Totusi, pentru ca suntem un popor crestin iar azi e Craciunul, va vom indeplini 3 dorinte, inainte de executie! Ce doriti? - 1. Scornicestiul sa devina capitala Romaniei. - 2. F.C. Olt sa devina campioana Romaniei. - 3. Sa ne ingropati la Ierusalim. Judecatorul delibereaza cateva minute, iar apoi ii anunta: - Scornicestiul e oras frumos. In cativa ani de truda, vom face din el o metropola si, bineinteles, capitala Romaniei. - F.C. Olt e echipa buna. Vom aduce la ea cativa jucatori buni si, intr-un an, va deveni campioana nationala. - Dar la Ierusalim nici in ruptul capului nu va ingropam, caci a mai fost unul ingropat acolo si a inviat. Manifestatie mare, mare. Lumea striga: - Ceausescu, PCR! Ura! Ura! Unul singur, mai amarat, sta mai in spate si nu spune nici un cuvant. Un "om de ordine" se apropie de el si il intreaba: - Ce faci, tovarase, de ce nu strigi ura? - Sunt ragusit, raspunde cel interpelat, dar ura e aici, in suflet. Intrebare: - Ce este securitatea? Raspuns: - Inima partidului, care bate, bate, bate, ... 333

1970. Ceausescu, in vizita, in judetul Harghita. Un pionier voios ofera florile ceremoniale, lasandu-se imbratisat. - Cum te cheama, pui de dac? - Istvan Attila, tovarase Nicolae Ceausescu. La un congres al comunistilor din Cuba, invitatii straini il intreaba pe delegatul roman: - Dom'le, da, am auzit ca Ceausescu asta, al vostru, a fost un mare ilegalist!! Delegatul roman: - Nu-i chiar asa cum se zice...a fost un mare semi-ilegalist... Delegatii straini: - Cum vine asta, tovarase? Romanul: - Pai el se ascundea, dar nu-l cauta nimeni.... Bula fuge in Occident. Un ofiter il intreaba: - De ce ati adus cu dvs. bulinele astea rosii? - Contra bronsitei. - Si astea albe? - Contra reumatismului. - Dar astea mititele? - Contra sinuzitei. - Dar ce e cu fotografia asta a lui Ceausescu? - Contra dorului de tara! - Nae, eu vreau sa fim ocupati de chinezi. - Bula, ai innebunit? - Nu, dar gandeste-te ca un miliard de chinezi calca peste Uniunea Sovietica ca sa vina sa ne ocupe... - Bula, la cati ani ai fost condamnat? - 15 ani! - Dar ce-ai facut? - Nimic! - Tu minti, Bula. Pentru nimic se dau 5! Bula: - Acum nu mai e ca pe vremea capitalistilor, sa faca toti pe capul nostru, acum avem si noi gur... - Bula, ce e tatal tau? - Activist de partid. - Si mama? - Nici ea nu munceste. - Auzi Nae, Ceausescu a fost in vizita in Germania si cancelarul Kohl i-a spus: Bine-ai venit, in romaneste. - Atata? - Da, ca apoi Kohl a zis ca limba romana e dificila. Si Ceausescu a zis: - Mie-mi spui?! - Ce deosebire este intre ciorba de la cantina fabricii si o pereche de bocanci? il intreaba Bula pe un coleg. - Nu stiu! Explica-mi tu! - Nu-i nicio deosebire! In amandoua poti sa-ti bagi picioarele! - Tovarasa profesoara, am vazut azi noapte un munte de branza pana la Dumnezeu... - Bula, nu te-am invatat ca Dumnezeu nu exista? - Da ce, branza exista? 334

Bula ii zice lui Nicu Ceausescu: - Zii, ma, lu tactu sa lungeasca programul la televizor cu doua ore! - I-am zis, dar mi-a raspuns ca n-are ce sa vorbeasca patru ore, i-ajung doua! - Bula, tu ce premiu i-ai acorda tovarasei Elena Ceausescu? - Premiul pentru cea mai buna agricultoare a secolului! - Cum asa? - Pai nu a arat ea o tara intreaga cu un singur bou? Bula se duce la Alimentara cu tucalul. - Ai innebunit, intreaba vanzatorul, ai venit cu tucalul dupa tine? - Pai mi-a zis tata sa vad ce cacat se mai da la Alimentara.. - Bravo tovarase Bula, ai 4 copii! - Da. Si-as fi putut avea 5. Dar am renuntat. - De ce? - Am citit ca fiecare al cincilea copil care vine pe lume e chinez.

Bula l-a injurat pe Ceausescu si ajunge la puscarie. Intr-o zi, mama-sa vine cu un pachetel la vorbitor. - Cum e, Bula? E rau de tot?... - Nu, mama, merge... - Mancarea cum e? - Avem de trei feluri, de doua ori pe saptamana si ceva carne... - Dar caldura? - Merge... Noi venim de la munca, ne spalam repede si intram in pat... - Dar lumina? - Noaptea se stinge, insa e avantajul ca ne culcam devreme si dormim mai mult... - Bulisor, mama, sa fii cuminte, sa nu faci vreo prostie, sa te dea astia afara... - Care-i cea mai neagra mare? - Marea Neagra, raspunde Ionescu. - Bravo, iei 10. Ia sa vedem care-i cea mai rosie mare? - Marea Rosie, raspunde Popescu. - Si tu iei 10, raspunde profesoara. Bula, tu stii care e cea mai murdara mare? - Stim toti, Marea Adunare Nationala! Ceausescu il cheama pe Bula: - Tu ma iubesti, Bula, nu-i asa? Oricum lumea zice ca semanam. Dar am auzit ca sunt unii care ma urasc. - Da, sa traiti, sunt. - Se zice ca ar vrea sa mor. - Da, sa traiti. - Se zice ca ar vrea sa scuipe pe mormantul meu. - Asa e, sa traiti. - Tu, Bula, ai face asta? - In niciun caz, sa traiti. Nu stau eu la coada aia! Bula a fugit la Paris. - Si ce face acolo? - Si-a deschis o Bula-ngerie. Bula iese de la examenul de Socialism Stiintific: 335

- Ura am scapat! - Cat ai luat? - Patru. - Atunci de ce te bucuri? - Bine ca nu m-au arestat! Cel mai bun banc din 2009 Un barbat era satul de a mai merge la munca in fiecare zi iar sotia lui sa stea acasa. Voia sa vada cu ochii lui ce se petrece in timp ce el muncea din greu la birou, zicand astfel: Doamne eu merg la serviciu in fiecare zi si muncesc 8 ore pe zi, in timp ce sotia mea sta fara nici o grija acasa. Vreau ca si ea sa stie prin ce trec eu zilnic, asa ca, te rog, permite-mi sa facem schimb pt o zi. Amin! Dumnezeu, in minunata sa intelepciune, i-a indeplinit dorinta. Dimineata urmatore, destul de sigur pe sine, barbatul se trezi in pielea sotiei sale. S-a ridicat, a gatit micul dejun pt partenerul sau de viata, a trezit copiii, le-a pregatiti hainele, le-a servit micul dejun, le-a facut pachetele pt scoala, i-a dus la scoala, a venit repede acasa, a adunat toate hainele si a dus hainele la spalat, s-a dus la banca, s-a dus la cumparaturi si din nou acasa ca sa lase cumparaturile; apoi a plecat sa plateasca cheltuielile lunare. Revenita acasa a curatat cutia pisicii si a imbaiat cainele. Era deja ora 13. A facut paturile, si a adunat alte rufe, a aspirat in toata casa, a sters praful si a spalat bucataria.. A fugit apoi la scoala dupa copii cu care, pe drum, a intrat in discutii contradictorii. Acasa a pregatit din nou laptele si biscuitii pt copii si s-a ocupat de ei pt ca sa isi faca temele. Apoi si-a instalat masa de calcat si a inceput sa calce uitandu-se cu coada ochiului la TV. La ora 16:30 a inceput sa curete cartofii si sa spele legumele pt salata, a gatit carnea de porc si a pregatit mancarea de cina. Dupa cina, din nou, a spalat toata bucataria, vasele, a adunat din nou toata hainele, a facut baie copiilor si i-a pregatit pt culcare. La ora 9 era deja extenuate datorita trebulilor din timpul zilei, dar pt ea ziua nu s-a terminat inca era asteptata in pat de sotul sau pentru a face dragoste, lucru pe care le-a facut cu brio, fara ca sa aiba plangeri din partea partenerului A doua zi barbatul s-a trezit si imediat a venit in genunchi inaintea lui Dumnezeu si I-a zis: Doamne, nu stiu la ce m-am gandit cand am cerut sa fiu in pielea sotiei meleam gresit asa de mult sa o invidiez pe sotia mea crezand ca sta degeaba acasa toata ziua Te rog, te rog mult, dar te rog, fa schimbarea la loc cum eram! Amin! Dumnezeu in infinita Sa intelepciune i-a replicat: Fiule, cred ca ai invatat o lectie buna si bucuros as face schimbarea inapoidar, vezi tuva trebui sa astepti 9 luninoaptea trecuta tocmai ai ramas gravida si va trebui sa si nasti.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cum a ajuns bogata o batranica O batrina mergea incet pe trotoar abia tirind dupa ea doi saci de gunoi. Unul din saci se rupse si bancnote de 20$ incepura sa se insire pe trotoar. Un politist ce se afla pe acolo o opreste si ii spune. - Doamna vi s-a rupt sacul si va cad banii. Batrina se uita si spune: - Noroc ca ati vazut, domnule politist. Acum trebuie sa ma intorc sa adun banii! ... - Stati, ca nu-i asa simplu! De unde aveti banii? Nu i-ati furat? - Nu domnule, e simplu. Eu stau linga un teren de fotbal, si unii din spectatori vin sa urineze printre uluci pe florile mele. Asa ca atunci cind e o partida imi iau foarfeca de vie si ma asez in spatele gardului. Cind un spectator o scoate eu il apuc si-i spun 20$ sau ti-o tai! Politistul se gindeste ca e just si incepe sa rida. 336

- Dar ... ce aveti in celalat sac? - Pai, domnule politist, ginditi-va si dumneavoastra ... nu toti vor sa plateasca! --- --- --Armata rusa se tine de glume Un rus se scoala dimineata si vede tancuri cu steagul Americii in fata casei. Iese imediat, urland: - Freedom, freedom! Un soldat iese din tanc: - Niet freedom! HALLOWEEN! ... La tribunal: - Stii ce te asteapta pentru marturie falsa? - Da, mi-au promis un Mercedes! Invatatoarea ii spune lui Bula: - Mai Bula schimba-ti si tu numele ca daca schimbi prima litera iese un cuvant urat.... A doua zi vine Bula la scoala si ii spune invatatoarei: -Gata doamna... Acuma ma cheama Denis. La magazinul de legume: - Sa va pun si niste ciupercutze? - Nu, multzumesc, mie-mi place sa le culeg singur! - Cum doritzi! Pot sa vi le risipesc pe podea... Cind cer baietii mina fetelor ? Cind s-au saturat de a lor ! Inaintea unei operatii, chirurgul isi intreaba pacientul: -Ce vrsta aveti? -Peste o luna voi implini 40 de ani. -Bravo, bravo, spune chirurgul, imi place tare mult optimismul dumneavoastra! Ursul, lupul si magarul la carciuma din padure: - O sticla de votca! ceru ursul. - O sticl?! se mirar ceilalti doi. - Da, mi baieti! Am o treab cu o ursoaica si vreau sa fiu tare! - O sticla de votca! ceru si lupul. - O sticla?! se mirara ceilalti doi. - Da, mai baieti! Am o treaba cu o lupoaica si vreau si eu sa fiu tare! - O cinzeaca de votc! ceru si mgarul. - Numai o cincizeac?! se mirar ceilalti doi. - Mi baieti, eu scul am, beau doar ca s-mi sclipeasca ochii... Deodata, desi pe jumatate adormita, ea simti mangaierile lui. La inceput timide, ca si cum i-ar fi fost rusine. Apoi, mangaierile devenira mai indraznete. Mai mult, si mai mult, pe tot corpul ei, mainile lui se plimbau cu nesat asa cum se intimpla... nu-si aducea aminte exact, cam cu 4-5 ani in urma. Senzatii pe care le credea uitate se intorceau. Memoria sentimentelor era vie, si o ajuta sa raspunda la fel. Mangaierile se ingramadeau, se repetau, el o invaluia, o intorcea. Deodata... nimic. Absolut nimic. - Ce s-a intimplat? intreaba ea, surprinsa. Te rog, nu te opri, mai vreau! - Shhhh... incerca el sa o linisteasca, gata, am terminat! - Cum adica ai terminat??? - Gata, am gasit telecomanda, dormi linistita!.. . 337

Un preot vede o prostituata in strada si-i zice : -Stii ca esti pe un drum gresit? -Stiu! Nu trece mai nimeni pe-aici! tiai c... - Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare; - Persoanele dreptace, traiesc, in general, cu 7 ani mai mult decat persoanele stangace; - Cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima; - Brazilia este singura tara care a jucat in fiecare Cupa Mondiala; - Daca iei orice numar,il dublezi, aduni 10, imparti prin 2, si apoi scazi numarul initial, raspunsul va fi 5; - Winston Churchill a fost nascut intr-o toaleta a femeilor in timpul unui dans; - Inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat. -In America de Nord creste un copac (pe care bastinasii il numesc "pomul dracului", a carui coaja contine foarte mult fosfor, incat noaptea, langa tulpina lui, se poate citi ca in orice sala de lectura. - Jocul de carti a fost inventat de chinezi in 1120. - Fructele culese in orele de dimineata sau de seara sunt mult mai gustoase decat cele culese la amiaza. - In padurile tropicale, unde nu se schimba anotimpurile, copacii nu au inele anuale. - Pensatul sprancenelor devine nedureros daca in prealabil se anesteziaza arcada cu un cub de gheata. - Cateva picaturi de zeama de lamaie puse in nari desfunda nasul, fara sa dea dependenta. Tratamentul este cam neplacut dar sigur. - China reprezinta consumatorul de carne de porc numarul I pe plan mondial; - Vacile nu au dinti superiori. - La nastere, crevetele este mascul, apoi, pe masura ce creste, devine femela. - Pestii de apa sarata beau apa, iar cei de apa dulce nu. - Podul Universitatii din Boston (pe Commonwealth Avenue , Boston ,Massachusetts ) este singurul loc din lume unde un vapor poate trece pe sub un tren care trece pe sub o masina care trece pe sub un avion. - O singura persoana din doua miliarde traieste 116 ani sau mai mult. - Pe dumneavoastra v-am vazut foarte des, zice profesorul unui student la examen. Ati fost la toate cursurile? - Imi pare rau domnule profesor, n-am putut veni la nici unul. Lucrez ca portar la clubul de streeptease ... Un politai inalt (ca bradu'), cu mustacioara, vorbeste cu un pusti: - Mai tincule, iti place mustata mea? - Da, nene. - Mai tincule, da' tie iti place cascheta mea? - Da, nene. - Pai vad ca tie ti-ar place sa fii politai, nu-i asa? - Da, nene, dar e prea tirziu. - Cum asa, mai ai atita timp ... - Nu, nene, e prea tirziu. Am trecut deja clasa a cincea! ... O patrula de politai. Unul dintre ei gaseste o oglinda. O ridica: - Ba, uite o poza cu mine! - Ia da-mi-o si mie! Ha, ha, ha, ce fata de prost ai! Daca intalnesti o femeie frumoasa, cu ochi stralucitori, buze umede si care freamata din tot corpul ... las-o in pace! Are gripa! 338

Nu-i dificil sa faci fericita o femeie. Un barbat trebuie sa fie DOAR: 1. un bun prieten 2. partener 3. iubit 4. ca un frate 5. ca un tata 6. ca un sef 7. un electrician 8. un tapiter 9. un mecanic 10. decorator 11. stilist 12. sexolog 13. psiholog 14. exterminator de gongi 15. un bun ascultator 16. organizator 17. foarte curat 18. simpatetic 19. atletic 20. cald 21. atent 22. galant 23. inteligent 24. simpatic 25. creativ 26.tandru 27. puternic 28. intelegator 29. tolerant 30. prudent 31. ambitios 32. capabil 33. curajos 34. determinat 35. sincer 36. pasional Fara a uita sa : 37. faca complimente 38. iubeasca shoppingul 39. fie onest 40. foarte bogat 41. relaxant 42. fildel i deasemenea : 43. sa acorde femeii multa atentie 44. sa-i acorde mult timp 45. sa-i acorde libertate, niciodata sa nu se ingrijoreze unde merge i FOARTE IMPORTANT: 46. niciodata sa nu uite: * zile de nastere * aniversari * evenimente organizate de ea Cum sa faci un 339

barbat fericit: 1. dezbraca-te 2. da-i mancare Alo? - Buna, scumpo; sunt eu, tati. Mami e cumva n apropierea telefonului? - Nu, tati, mami e la etaj, n dormitor, cu unchiul Paul. Dup o scurt pauz, tati zice: - Dar, scumpa mea, tu nu ai niciun unchi Paul! - Oh, ba da, am, i el e la etaj, n camer cu mami, chiar in acest moment. O alt scurt pauz. - Uf, bine atunci, vreau ca tu s faci ceva pentru mine: las receptorul pe mas, alerga la etaj i bate la ua dormitorului i striga la mami: "Maina lui tati tocmai a intrat n parcare!" - Bine, tati, doar un minut... Cteva minute mai trziu, fetia vine napoi la telefon. - Am fcut ce mi-ai spus, tati. - i ce sa ntmplat, scumpa mea? - Ei bine, mami s-a speriat ru, a srit din pat fr nici o haina pe ea, a nceput s alerge n stnga i n dreapta ipnd, apoi s-a impiedicat de covor, s-a lovit cu capul de masa de toalet i acum zace nemicat! - O, Doamne! i ce poti s-mi spui despre unchiul tu Paul? - i el a srit din pat, fr haine pe el i el s-a speriat ru i a srit pe fereastra din spate direct n piscin. Dar cred c nu tia c sptmana trecut ai scos apa, ca s o curai. S-a lovit de fundul piscinei i cred c a murit. O lung pauz. O pauz i mai lung. O foarte lung pauz, apoi tati spune: - Piscina zici? .... Avei numarul 486-5731? - Nu, cred c ai greit numrul... La un azil de nebuni o baba pe un scaun cu rotile prinde viteza pe coridor .. In curbe se inclina baba si se ridica in 2 roti .. O opreste un nebun si o intreaba: Aveti permis de conducere ? Baba ii da o hartie de la o ciocolata si merge mai departe .. O opreste un alt nebun si o intreaba: Aveti verificarea tehnica? Baba ii da o hartie de la un pachet de guma.. si merge mai departe .. Dupa colt vede pe dreapta un alt nebun gol., cu p**a sculata ... la care baba ofteaza: - Off .... iara trebuie sa suflu in fiola ...

Vine revolutia in Romania si incepe vulturul sa zboare, sa faca picaje, looping-uri... Il vede vulpea: -Auzi, vulture, ai innebunit? Ce te rupi asa in figuri? Vulturul raspunde: -Cumatra, acum e democratie! Cum aude, vulpea incepe sa alerge prin padure in zigzag, sa se dea peste cap... O vede ursul: - Ce-ai, cumatra, a dat strechea-n tine? Vulpea: - Ursule, e democratie! Aude ursul si spune: - Asa? Atunci ia vino tu incoa! O prinde si i-o trage bine. Pleaca vulpea amarata cu coada-ntre picioare, se intalneste cu vulturul si-i spune ce-a patit din 340

cauza democratiei. La care vulturul ii raspunde: Cumatra, democratia e aici, sus. JOS E FUTERE Doamna Popescu primeste un telefon de la Spitalul Universitar: - Doamna, zice omu', va rog sa veniti de urgenta la spital! Sotul dumneavoastra doamna... dar mai bine va spun cand ajungeti aici. Va rog sa va grabiti! Cu sufletul la gura, ia domna un taxi si peste 30 de minute bate la usa cabinetului doctorului. Acesta o invita sa se aseze, cheama o asistenta sa ii aduca un pahar cu apa, abordeaza o mina grava si dupa pauza pentru fixarea efectului, incepe: - Sotul d-voastra a suferit un grav accident de circulatie! Tipa ofteaza din fundul sulfetului. - Are coloana vertebrala sectionata in doua locuri! Femeia incepe sa sughita si sa se inece. - De astazi a ramas complet paralizat si nu-si mai poate controla nici o extremitate a corpului! Incep plansete si lacrimi.. - Va trebui sa-l hraniti cu lichide, sa-l stergeti cu grija la gura, sa-l intoarceti pe cealalta parte a corpului o data la doua ore pentru a evita sa faca pneumonie si escare ! Plansul devine necontrolat aproape animalic. - Va trebui sa-l spalati cu grija peste tot in special la fund pentru ca acolo se aduna o mare cantitate de fecale care vor lasa un miros greu in camera! Femeia incepe sa-si smulga parul din cap. - Si sa aveti in vedere ca acest lucru se va intampla tot restul vietii sotului d-voastra caci in aceasta stare se poate mentine chiar si 30-40 de ani! Femeia lesina! Doctorul o repune pe piciore apoi cu un zambet in coltul gurii ii spune: - Haideti doamna, ca am glumit! Sotul d-voastra a murit! Unu' moare si ajunge in iad. Acolo descopera ca exista cate un iad pentru fiecare tara . Merge in iadul german si ntreaba: - Ce ti se face aici ? - Pai, ce sa-ti faca.... te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracu german. Omului nu-i place ce aude si incearca iadul rusesc: - Ce ti se face aici ? - Pai ..... te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul rus. Pe urma verifica iadul american, francez, etc. si primeste raspunsuri asemanatoare. Apoi ajunge la iadul romanesc si descopera ca este o coada foarte, foarte mare la intrare.. - Ce ti se face aici ? - Pai .... te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul roman. - Pai este cam la fel ca in celelalte iaduri, de ce vrea atata lume sa intre ? - Pentru ca scaunul electric nu merge si nimeni nu vine sa-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul roman este un fost senator, asa ca vine, semneaza de prezenta si apoi se duce la bar. De ce nu poate o blonda sa scrie numarul 11? Pentru ca nu stie pe care 1(unu) sa-l puna in fata. Doua tipe, la volan o blonda, semaforul rosu, se opresc: - Mama, vezi ce rosu frumos ? - Da... waw! - Da' uite ce galben fain... - Aha... - Si ce verde frumos... - Da, asta chiar e super.... - Aa... iar rosu asta... L-am mai vazut, hai sa mergem ! Un mosulica se-nsoara cu o pustoaica. Ea, dupa noaptea nuntii: - A fost minunat! Se face des treaba asta? 341

- Da, copila mea. Unii depravati o fac chiar si de doua ori pe an. Un chirurg moare, ajunge la poarta Raiului si se aseaza la coada. Imediat il observa Sf. Petru si zice -Furnizorii, poftiti pe usa din spate, va rog! DOAR O MAM POATE TI..... Cecua de ceai Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine. Aveam poate 2 sau 2 ani si jumatate. Primisem cadou de curand un set de "cescute de ceai" si erau jucariile mele favorite. Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de "ceai", care de fapt era doar apa. Dupa cateva cesti de "ceai" si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa. Tata a i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de "ceai", pentru ca eram "atat de draguta!" Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de "ceai" pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata. Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti...): "Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?"

Merge Obama, Putin i Bsescu la ntlnire la D-zeu. Obama:"Doamne, cnd se termin criza asta la noi?" D-zeu trimite ngerii s calculeze, vin tia dupa 5 min i optesc la D-zeu, care spune: "Nu n mandatul tu". Obama pleacdezamagit. Putin: "Doamne, cnd o s mai fie Rusia o super mare putere?" Acelai scenariu. "Nu n mandatul tu." Bsescu: "Doamne, cnd se va termina cu aceast corupie din Romnia ?" Trimite din nou ngerii la calcule. Stau ce stau...nu se mai intorc ngerii. Mai trimite o serie de ngeri. Nici atia nu mai vin. Bsescu deja nerabdator.. ."Doamne ..mi spui i mie cnd?" D-zeu: "Nu n mandatul meu" Sotul se intoarce pe neasteptate acasa, gaseste o tigara de foi fumegand in scrumiera si se adreseaza furios sotiei: - Spune-mi imediat de unde este tigara asta! Sotia tace. - Daca nu-mi spui..., adauga el amenintator. ..daca nu-mi spui.... Din sifonier se aude o voce plina de solicitudine: - Din Cuba, domnule, din Cuba. Doi tineri indragostiti, stand pe o banca, intr-o noapte, sub clar de luna. Fata, romantica, asa ca fetele, zice: - Vai! Ce de stele sunt pe cer, o minunatie! - Aha, cacalau! raspunde baiatul O prostituata merge la ginecolog... Acesta o intreaba: - Domnisoara, aveti pierderi mari in timpul menstruatiilor? - Ei, da, asa ... doua-trei sute de euro!... Baietelul unui inginer ridica nasul din cartea pe care o citea si intreaba: 342

- Tata, ce-i aia "pompa"? La care inginerul ia imediat o foaie de hartie si incepe sa-i explice: - Uite aici: e un cilindru, cu un piston inauntru, care are o valva prin care fluidul trece intr-un singur sens etc. Si-i spune principiile presiunii, notiunea de vacuum si toate celelalte, pentru ca intr-un final sa-l intrebe: - Dar de unde ai aflat tu de pompa? - Pai uite aici, in cartea de istorie scrie ca Mihai Viteazu a intrat cu mare pomp in Alba Iulia Anunt: "Tanar, cu defect de vedere, caut o tanara, placuta la palpare". Un tanar iesea intr-o zi din Biserica, iar Preotul statea ca de obicei la usa pentru a da mana cu enoriasii. La un moment dat, preotul il apuca pe tanar de brat si ii spuse: - Tinere, trebuie sa te alaturi Armatei Domnului ! - Dar sunt deja in Armata Domnului!, ii raspunde tanaraul. Preotul intreba: - Cum se face atunci ca nu te vad decat la Craciun si la Paste?, la care tanarul ii sopteste: - Sunt in serviciul secret. Potrivit unor cercetari recente, femeile spun ca se simt mai confortabil daca se dezbraca in fata unui barbat, decat daca ar face-o in fata unei femei. Aceasta din cauza ca femeile sunt foarte critice, in timp ce barbatii sunt doar recunoscatori. Odata, un tamplar lucra intr-o biserica si se intampla ca-si dadu cu ciocanul peste un deget. - Fute-m-as !! urla acesta cuprins de durere. Vicarul, care se intampla sa fie prin preajma tamplarului, l-a auzit pe acesta si i-a spus deindata : - Nu poti folosi un astfel de limbaj, cu atat mai putin aici ! Aceasta este Casa Domnului !, il certa Vicarul de mama focului. - Iarta-ma, te rog iarta-ma !! ii raspunse tamplarul. Dar ce poate zice omul la durere ... cand isi da singur cu ciocanul peste degetele de la mana ? - Poti zice : "Dumnezeu sa ma apere ! ... Iisus sa ma ajute !" ii raspunse Vicarul. Mai tarziu, cand tamplarul taia o bucata de lemn, se intampla ca-si taie din greseala acelasi deget lovit care-i cazu fulgerator pe podea. - Dumnezeu sa ma apere !! ... Iisus sa ma ajute !! striga plin de durere tamplarul, iar degetul sari de indata inapoi pe mana si se vindeca pe loc, fara nici o urma de durere. - Fute-m-as !! exclama Vicarul plin de uimire, care se intampla sa fie martor ocular la minunea care tocmai s-a petrecut. Doi naufragiati intr-o barca in mijlocul oceanului. Dupa cateva zile, gasesc plutind lampa lui Aladin. Iese duhul si zice : - Ba baieti, io nu mai am putere decat pentru o dorinta... Unul din naufragiati, insetat, zice : - Transforma oceanul in bere rece ! Duhul se conformeaza. Celalalt naufragiat zice : - Boule !!! Acuma trebuie sa facem pipi in barca !!! Greierele si furnica PRIMAVARA Furnica sapa, pune seminte, face straturi. Greierele cu mingea sub brat trece pe langa ea. -Ce faci greiere? -Merg la un fotbal cu baietii! -Bai, ce faci bai? Ia vezi ca stii tu cum se-ntampla. Treci la treaba ca la iarna iar o sa-mi ceri mancare. -Da, da, lasa. VARA 343

Furnica iriga, lucra de zor. Apare si greierele cu o racheta sub brat.. -Ce faci greiere? -Merg la un tenis cu baietii! -Bai, bai! Sa nu-mi ceri la iarna de mancare ca nu stiu ce-ti fac! -Da, da bine. TOAMNA Furnica culegea de zor, facea dulceturi, punea conserve. Trece greierele cu o chitara sub brat. -Ce faci greiere? -Merg in parc sa cant ceva cu baietii. -Sa vezi ce-ti fac la iarna daca vii sa-mi ceri ceva. -Da, bine. IARNA Furnica in pridvor, cu un ceai fierbinte cu lamaie, cu un al gros in jurul ei. In fata casei opreste o limuzina. Se da jos greierul. Furnicii ii pica faa. -Ce faci greiere? -Ma duc la Paris la un concert cu baietii ca am avut mare succes in parc cu cantatul. -Du-te, zice furnica, si daca-l vezi pe La Fontaine spune-i ca-i transmite furnica sa-l ia dracu cu fabula lui cu tot... Examen la politie. -Ce capitala are Marea Britanie? Liniste. O voce din spate: -Da' ne-ati spus sa invatam capitale de tari, nu de mari. Doi tarani intr-un elicopter: -Auzi ba!! La ce foloseste elicea aia de deasupra? -Ba, eu cred ca e de la ventilatie, ca de cand s-a oprit uite ce transpira pilotul ! Sistemele politice Pentru cei care nu au no iuni despre sistemele politice, iat un scurt rezumat: Sistemul feudal - Suntei proprietarul a dou oi.Stpnul locului v ia din cnd n cnd nite brnz. Socialismul pur - Suntei proprietarul a dou oi. Guvernul le ia i le bag ntr-un staul, alturi de oile celorlali proprietari. Dumneavoastr trebuie s avei grij de toate oile, dar primii din partea Guvernului cte un pahar cu lapte din cnd n cnd. Fascismul - Suntei proprietarul a dou oi. Guvernul v mpuc i va vinde apoi brnza. Comunismul pur - mprii oile cu vecinii. Facei edine n care s planificai cincinal ce vei face cu producia celor dou oi. Organizai concursuri de cretere a oilor i stabilii ce diplome se vor acorda. n tot acest timp, oile mor de foame. Comunismul sovietic - Suntei proprietarul a dou oi. Suntei lsat s le cretei, dar Guvernul v ia brnza. Noaptea, mergei i furai ct putei din ea i o vindei n secret pe piaa neagr. Perestroika - Suntei proprietarul a dou oi. Suntei lsat s le cretei, dar Guvernul v ia brnza. Noaptea, mergei i furai ct putei din ea i o vindei n secret pe piaa liber. Comunismul cambodgian - Suntei proprietarul a dou oi. Guvernul v mpuc. Dictatura - Suntei proprietarul a dou oi. Guvernul v aresteaz. Democraia pur - Suntei proprietarul a dou oi. Vecinii decid ce vei face cu brnza obinut. Democraia reprezentativ - Suntei proprietarul a dou oi. Vecinii decid persoana care s v spun ce s facei cu brnza obinut. Democraia romneasc - Suntei proprietarul a dou oi. La nceput, Guvernul decide ce hran avei dreptul s le dai oilor, ca i orele n care suntei autorizat s le mulgei. Pe urm, v vor plti ca s nu le mai mulgei, pn nu i refac calculele greite. Pentru c nu sunt n stare s refac n mod corect calculele, v vor tia oile i v vor da zece formulare de completat, ca s explicai cum de vau disprut animalele. Capitalismul - Nu avei nicio oaie. Nici bncile nu v mprumut bani ca s v cumprai, pentru c nu au oi asupra crora s instituie ipoteci. Anarhia pur - Avei cele dou oi, dar dac nu vindei brnza la un pre corect, vecinii v vor 344

mpuca i vi le vor lua. Suprarealism - Avei doi hipopotami. Guvernul v va obliga s-i nvai violoncelul. Un sofer gonea cu 150 km/ora. Vede girofarul unei masini de politie in oglinda si accelereaza. Dupa o vreme, vede ca nu poate scapa de politist si trage pe dreapta. Politistul ii spune: Am avut o zi groaznica si vreau sa ajung acasa. Dar mi-a placut urmarirea. Asa ca zi-mi o scuza buna si te las sa pleci. Acum trei saptamani, nevasta-mea a fugit cu un politist, zice soferul. Cand te-am vazut in spate, am crezut ca vrei sa mi-o aduci inapoi... Sotia: Iubitule... Ce faci? Sotul: Nimic. Sotia: Nimic?.. Pai de-o ora tot studiezi certificatul nostru de casatorie. Sotul: Cautam data expirarii! Barbatul isi prinde sotia cu amantul: - Ce face individul asta in patul nostru? - Minuni... In timpul dansului, o melodie lenta, partenerul se uita cu insistenta la decolteul partenerei, si o intreaba: - Nu va suparati, d-na, aveti par pe piept ? - Nu d-le. - Atunci inseamna ca decolteul dumneavoastra este prea adanc. Mama isi duce fiica la doctor. Dupa analize doctorul spune: - Stimata doamna, fiica dumneavoastra are nevoie de distractie. - De ce gen? - De gen masculin. O pereche sarbatoreste Nunta de Fier: casatoriti de 65 de ani! Ea: mare si solida - el: mic si plapind. Printre invitati se afla si un reprezentant de presa. - Ia spuneti-mi, o intreaba el pe sarbatorita, cum ati facut toti acesti ani? - A, de fapt foarte simplu: eu am hotarit ce trebuia sa faca sotul meu iar el a facut! Daca nu, il pocneam peste dovleac! - Si Dvs.? il intreaba el pe sot, - care au fost cei mai frumosi ani ai dvs. din timpul casniciei? - Cei 10 ani de prizonierat in Rusia. Dupa o vodca, o blonda ajunge in patul unuia. Multumiti, dupa, fumau o tigara: - Auzi? zice el. Uita-te la mine si spune-mi: eu am fost primul barbat din viata ta? Ea il priveste si zice: - S-ar putea, ai o figura foarte cunoscuta! - Ioane, cumparatu-ti- ai masina? - Cumparat, Vasi! - Ce culoare? - Pai ma Vasi, ai vazut ceriul la apusu' soarelui? - Vazut-am! - E, tot ase i, numa' ca verde. Ion isi cumpara de la Cluj un binoclu. Gheo il intreaba cei ala. Ion: - E un instrument cu care poti sa vezi pina hat departe si toate lucrurile le vezi ca si cum ar fi langa tine. Gheo: - Ma, nu se poate asa ceva! Ion: - Ba da, ma. Uite, aseara, stateam la mine in curte si te vedeam ce te mai jucai cu nevasta345

ta, cum o mai alergai, cum o mai iubeai... Gheo: - Vezi ca nu-i bun de nimic? Eu aseara nici n-am fost acasa! Intra un student la examen si fara discutii pune pe masa o sticla de whisky. Examinatorul priveste sticla si spune: -Satisfacator. Studentul mai scoate o cutie de ciocolata. Examinatorul: - Bine. Studentul pune deasupra si un stilou aurit de firma. Examinatorul: - Excelent, - si pune nota. Studentul strange totul de pe masa si spune: - Acum va rog sa ma scuzati dar mai am de dat si fizica..... Profesorul, la examen intreaba studentii: - Intrebare de 'nota zece': cum ma numesc? Toti tac. - Intrebare de 'nota opt': la ce obiect aveti examen? Toti tac. - Intrebare de 'nota cinci': ce culoare are manualul? Din ultimele randuri se aude o voce: - Vrea sa ne pice, bulangiu ! Vorbeau un moldovean si un oltean. ntreaba olteanul : - La voi mortii se ngroapa cu popa ? Si moldoveanul : - Nu, la noi popa ramne afara ... Un lord, trecand pe langa un cersetor, ii arunca 5 lire si ii spune: - Ia, omule, si bea un wisky in sanatatea mea! - Sir, dar eu nu obisnuiesc sa beau! ii raspunde cersetorul, cam tafnos. - In acest caz, poftim 10 lire sa-ti cumperi tigari. - Sir, dar eu nu sunt fumator! - In regula, am inteles! Uite 50 de lire, du-te la o casa de toleranta si alege-ti cea mai frumoasa femeie! - Sir, nu va suparati, dar prefer sa nu am de-a face cu asemenea femei! - Ei, omule, in cazul acesta ia 100 de lire si du-te la sotia mea, sa vada si ea in ce hal ajunge un barbat care nu bea, nu fumeaza si nu merge la femei! Mamico, ce faci goala pe taticu? - Sar pe el ca sa-i dezumflu burta. - Te obosesti de pomana! In fiecare dimineata, matusa ingenuncheaza si i-o umfla la loc! Un tata ingrijorat isi asteapta fiul acasa. Intr-un tirziu soseste, si este luat la intrebari: - Unde ai stat pana la ora aceasta? - Tata, azi mi-am pierdut virginitatea. - Extraordinar! Aseaza-te si bem un pahar pentru acest eveniment. - Putem sa bem, dar nu pot sa ma asez. Bula se duce la doctor si i se plinge: - Doctore, sunt homosexual. - Vai de mine... Si eu nici macar nu m-am pieptanat. O doamna intra la farmacie si i cere farmacistului arsenic. Farmacistul ntreaba: - Doamna, la ce va trebuie arsenicul? - Pentru ca sa-l omor pe sotul meu! - Doamna, nu pot sa va vnd arsenic pentru acest motiv, mi pare rau, spune farmacistul. Atunci 346

doamna scotoceste n poseta si scoate o fotografie cu sotul ei care facea dragoste cu sotia farmacistului. Acesta se uita la fotografie si spune: - Ah, scuzati-ma, n-am stiut ca aveti reteta. Era odata un cersetor care se aseza mereu langa o biserica pentru a cersi cu o palarie in mana. Intr-o zi vine cu doua palarii. Un domn se apropie de el si-l intreaba: - Nu va suparati, de ce aveti doua palarii? Cersetor ul raspunde: - Adevarul este ca mi-a mers atat de bine incat m-am hotarat sa-mi deschid o sucursala. Savantii au ajuns la concluzia ca cele mai multe vitamine se gasesc in farmacie. - Dom' doctor, de cate ori imi scot sutienul, mi se ridica sanii si mi se intaresc sfarcurile. - Ia sa vedem! Femeia scoate bluza, apoi sutienul si sanii, zvac! - Fantastic, se minuna doctorul. - E grav, domnule doctor? - Grav nu e, dar e molipsitor - Nu stiu ce si ma fac, domnule doctor. Casatoria mea a intrat intr-un impas. - Cum asa? - Pai, sotia mea nu ma poate suferi cand sunt beat, iar eu n-o pot suferi cand sunt treaz. Doua doamne mai in varsta: - In ziua de azi tinerii sunt mult mai destrabalati. - Da draga, ai dreptate... acum ar fi trebuit sa fim tinere! Tatal vine de la cresa cu copilul, mama isi pune mainele in cap: - Ma, asta nu-i copilul nostru! El, mirat: - Ce importanta are, maine tot la cresa il duc! Reprezentantii mai multor natiuni se intalnesc intr-un restaurant. Toti au cerut cate un pahar de vin, dar cand au adus vinul, in fiecare pahar era o musca. Suedezul a cerut alt vin in acelasi pahar. Englezul - vin nou in pahar nou. Finlandezul a scos musca si a baut vinul. Rusul a baut vinul cu tot cu musca. Chinezul a mancat musca, dar nu a baut vinul. Evreul a prins musca si a vandut-o chinezului. Romanul a baut t rei sferturi de pahar si a cerut sa-i fie schimbat. Norvegianul a prins musca si s-a dus la pescuit. Irlandezul a maruntit musca si i-a trimis paharul englezului. Americanul a inceput proces impotriva restaurantutlui si a cerut 65 mil dolari daune morale. Scotianul a prins musca de gat si a zis: - Chiar acum sa scuipi tot ce ai baut! Trei barbati vorbeau intr-un bar despre sex. Italianul: "Saptamina trecuta, m-am culcat cu draga mea Lucia, a fost grozav. Am uns-o toata cu ulei de masline, am facut dragoste patimasa si la final ea a gemut pentru 5 minute." Francezul: "Saptamina trecuta, am facut amor cu iubita mea Amelie, a fost grozav. Am intins frisca peste tot trupul ei, am facut dragoste ca nebunii si la final ea a tipat pentru 15 minute." Romanul: "Ei bine, saptamina trecuta si eu am facut dragoste cu Maria mea. Am dat-o prin untura, am facut sex si apoi ea a urlat sase ceasuri." Uimiti, italianul si francezul il intreaba: "Ce naiba ai putut tu sa-i faci sotiei de-a tipat 6 ore?" 347

"Mi-am sters mainile pe draperiile din sufragerie!" O baba tremurand de moarte din toate incheieturile o intreaba pe vanzatoarea la Sex-Shop: - Aveti Vibrator Turbo XXL Super Strong cu baterii alcaline? - Da! - Si cum se opreste? Sotul tocmai termina de citit "Barbatul casei", o carte care ii invata pe barbati cum sa se impuna in relatia cu sotia. Vine direct la nevasta-sa si proptindu-se in fata ei, zice: - De acum inainte sa-ti intre in cap ca eu sunt barbatul in casa asta si cuvintul meu e lege!!! Ai inteles??? Asa. Acum vreau sa-mi prepari cina, sa ma servesti, dupa care vreau ceva la desert. Dupa ce mananc, te duci sa-mi pregatesti baia, ca sa ma relaxez. Si dupa baie, ghici cine ma imbraca si imi face freza!!?? Nevasta zice: - Cei de la pompe funebre... Zi obisnuita : Te trezesti, Nokia, Colgate, Nesscafe, Hochland, Orbit, Renault, Compaq, Epson, Nokia, Nokia. McDonalds, Coca-Cola, Orbit. Compaq, Epson, Nokia, Nokia. Renault. Tuborg. Tuborg-Tuborg-Tuborg-Tuborg. Nokia... Nokia. Durex-Durex. Colgate. Te culci. La o judecata: - Sotul : "Intru in casa si-mi vad curva de femeie in pielea goala pe pat, geamul deskis,ma uit pe geam si vad pe unu in kiloti alergand. Iau noptiera si arunc dupa el" - Sotia : "Era cald.M-am dezbracat,am deskis geamul,vad cum intra dobitocul asta si fara sa zica ceva arunca cu noptiera prin geam" - Victima : "Eu sunt sportiv.Alerg in fiecare zi pe acel traseu. Intorc capul si vad cum zboara o noptiera spre mine..." - Martorul : "Eu ce treaba am?Stateam si eu linistit in noptiera...." Mica publicitate " Tnara draguta blonda sexy, fara obligatii, 90-60-90, picioare, 1.70 m, plina de viata, patimasa, exotica, misterioasa, amatoare de senzatii tari, vnd camion." Un tanar cumpara o cutie de viagra. ajunge acasa, si din gresala papagalul mananca toate pastilele! Tanarul, nestiind cum sa-l scoata din calduri, il baga in congelator... dupa cateva ore, isi aminteste si d papagal, p care il uitase in congelator... deschide usa , si vede papagalul transpirat tot. Tanarul, mirat... intreaba: c ai facut ma??? cum d esti transpirat??? papagalul: bey varule... tu stii cat de greu e sa cracanezi puii astia congelati?? Vine primul fiu acasa: - Tata, da-mi cinci milioane ca am lasat-o pe una gravida. Vine si al doilea fiu: - Tata, da-mi sapte milioane ca am lasat-o pe una gravida. Vine si fiica: - Tata, am ramas gravida. Tatal: - In sfarsit se mai si incaseaza Un tip in stare de ebrietate, isi duce prietenii de pahar in apartamentul lui, sa-i culce... Langa pat se afla un gong. - Ce-i cu gong-ul ala? intreaba prietenii, clatinindu-se. - Nu-i gong, e un ceas vorbitor... - Serios? Un ceas vorbitor? - Ca sa va conving, priviti... spuse tipul si apucand gongul trase o lovitura puternica in el. Curand, o voce de cealalta parte a peretelui, striga: - E trei dimineata idiotule... O mama isi surprinde fiica de 35 de ani jucandu-se cu un vibrator.- Ce faci? o intreaba mama.Mama, am 35 de ani, sunt urata, nu o sa ma pot marita niciodata, asa ca de acu incolo, asta va fi sotul meu.A doua zi, tatal, auzind in camera fetei zgomote ciudate, intra si primeste aceeasi explicatie. O zi mai tirziu, intorcandu-se acasa mama, isi gaseste sotul cu o sticla de bere intr-o mana si cu vibratorul in cealalta. Socata, il intreaba:- Barbate, ai inebunit? Ce faci?La care sotul raspunde: - Nu vezi? Stau si eu la o bere cu gineric. ....... 348

Mai Gheo, gasit-ai tu vreodata barbati straini la tine in sifonier? - Mai Ioane , n-am gasit nici un strain, toti erau romani. Ion iese din casa si il vede peste gard pe vecina-su Gheorghe, care isi batea temeinic nevasta. - Gheorghe, ce faci, ma? - Iote, imi repar masina de spalat. Vine Ion acasa. Intra, dar in casa il vede pe Gheorghe. - Ce faci aici, Gheorghe? - Astept autobuzul. Ion iese. Dar ii vine in minte un gand: "De unde la mine in casa autobuz?". Se intoarse, dar Gheorghe nu mai era. "Totusi a venit autobuzul" - se gandi Ion. Ion pleaca in concediu, in strainatate, iar la plecare Gheorghe il roaga sa-i aduca si lui un papagal. La intoarcere, Ion, care a uitat sa-i cumpere un papagal, ii ia o bufnita si-i spune lui Gheorghe ca e papagal regal... O saptamana mai tarziu, se intalnesc la o bere, iar Ion il intreaba pe Gheorghe daca papagalul a inceput sa vorbeasca. Gheorghe raspunde: - Bai, inca nu vorbeste, dar tu stii ce atent se uita? Un om avea un papagal care injura. Intr-o zi exasperat, il inchide in camara. Nimic, numai porcarii ii ieseau pe gura papagalului. Il inchide in sifonier. Si mai rau. Il inchide in congelator. Dupa un minut tace. Deschide omul usa congeletorului. Papagalul zice: "Va rog sa acceptati scuzele mele pentru neplacerile provocate, va asigur insa ca nu se vor mai repeta!" Omul sa cada pe spate, nu-i venea sa creada. Tot papagalul: "Apropo... doar asa, de curiozitate; gaina cu ce-a gresit?" Badea Gheorge in tramvai calca o doamna. Aceasta indignata, zice: - Animalule!!! La care badea zice: - Te pomenesti ca tu ai fi planta!... Un brbat merge cu liftul. La un moment dat, intr o femeie. Dup dou etaje, femeia opreste liftul, se uit cochet la el, si dezbrac bluza si sutienul si le arunc pe jos. - Hai, f-m ca s m simt ca o femeie. Brbatul se gandeste putin, si dezbrac cmasa, o arunc pe jos si spune: - Hai, spal-o si calc-o. O femeie facea cumparaturi la un supermarket. Cumpara o cutie de lapte 2%, un carton de oua, o cutie de suc de portocale, o cutie de cafea, o salata si niste costita afumata. In timp ce le descarca la casa, vine un tip beat in spatele ei si se uita indelung la produse. Apoi spune: - Tu traiesti ,mai mult ca sigur, singura! Femeia se uita contrariata la produsele pe care le cumparase si nu intelege de unde a tras betivul concluzia. - Ai perfecta dreptate, sunt singura, dar de unde ti-ai dat sema? - Pentru ca esti urta!!! Doi politisti gasesc n fata gimnaziului un cadavru.Unul dintre ei ntreaba: - Stii tu cumva cum se scrie corect gimnaziu? - Nu, dar hai sa-l taram pana la posta! Pe o banca, in parc, un copil manca intr-o disperare dintr-o cutie de bomboane. O batrana il vede si ii spune: - Nu trebuie sa mananci atatea bomboane, te poti imblonavi! - Dar dumneavoastra stiti cat a trait bunicul meu? 105 ani! 349

- Si manca atat de multe bomboane? - Nu, DAR ISI VEDEA DE TREABA LUI!!!

Noile simboluri ale muncii sunt inghetata si porumbelul - "Cine nu linge, zboara!" Gaina penala vine in oras Toata lumea da navala sa o tavaleasca! Ursul, lupul si iepurasul se intalnesc si se pun de acord sa-i faca o vizita gainii. Ajunsi in fata usii ei, ursul le spune celorlalti: pentru ca eu sunt mai mare si mai puternic trebuie sa-mi cedati mie primul loc. Asa ca intra el la gaina si dai, si lupta!!! Dupa o juma` de ora iese abia tinandu-se pe picioarele dinapoi, fara coada, numai spuma pe el. - E data dracu` gaina asta; m-a terminat! - Lasa-ma, ca intru eu la ea si-i fac felu`- se lauda lupul. Intra tantos la cabina dar dupa o ora iese si acesta rupt in doua: naparlit, mai mult behainddecat schelalaind: - Ai avut dreptate, frate, ii spune ursului; sa nu mai aud de sex cu asa pasarici! La randul lui, iepurasul speriat, cu urechile ciulite si tremurand din toate incheieturile se introduce la gaina. Trece o ora, trec doua iepurasul nu mai iesea din camera. Dupa trei ore, colegii ingrijorati pt. soarta bietului iepuras, dau buzna inauntru sa vada ce s-a-ntamplat. Cand colo, ce sa le vada ochii: pene, fulgi si tuleie peste tot zburand; iepurasul jumulea gaina!!! - Ce faci ma, esti nebun, ce te-a apucat? il intreaba cei doi. - Nu va suparati ca asteptati atata, da` eu pana nu o vad goala nu mi se scoala! - Dumnezeu mi-e martor c sunt nevinovat, spune inculpatul. - mi pare ru, spune judectorul, dar am ncheiat deja audierea martorilor. Canibalul catre copiii si: - Copii, sa fiti cuminti anul asta ca daca nu vine Mos Craciun, n-avem din ce face friptura. Un canibal nu putea sa doarma avand dureri de cap. Se plange, geme toata noaptea pana cand sa scoala nevasta-sa : -Ce-ai ma , iar te doare capul? -Da .... -Ti-am zis eu sa nu mai mananci intelectuali seara.... Gigel se credea canibal. Familia sa ii propune sa mearga la un psihiatru...Dupa ce Gigel se intoarce de la psihiatru, familia il intreaba: "Ei, Gigele, cum ti s-a parut doctorul?" La care cu un aer afectat, acesta ii raspunde: -Delicios!!! Un englez, un francez si un romn sunt prinsi de canibali. Seful tribului: -Englezule mai ai vreo dorinta? -Sa mai vad odata Big-Ben-ul. -Respins! Englezul este gatit si din pielea sa se face o toba. Francezul la rndul lui e ntrebat: -Francezule, mai ai vreo dorinta? -Da, sa mai vad odata Parisul. -Respins! Francezul este gatit si din pielea sa se face o toba. i vine si rndul romnului: -Romnule, mai ai vreo dorinta? -Da as vrea un cui. Romnul primeste un cui si ncepe sa se ntepe cu el peste tot. Seful canibalilor: 350

-Ce nseamna asta? -Din pielea mea nu faceti nici un Tam Tam!... Doi canibali discutau in fata casei unuia dintre el.Cel tanar catre cel batran: - Cu tot respectul cuvenit as dori sa-ti cer mana ficei tale. - Servesti aici, sau la pachet? Dintr-un avion cuprins de flacari sar pe rand pasagerii cu parasuta exact peste un trib de canibali. Primul care ii vede este fiul capeteniei canibalilor, care fuge repede la tatal sau: -Taticule, aterizeaza unul gras! -Gras? Cu varza! Dupa doua minute: -Taticule, aterizeaza unul slab! -Slab? La gratar! Dupa alte doua minute: -Taticule, taticutule! Aterizeaza o blonda sexi! Doamne, ce picioare are! -Blonda, sexi? In coliba! -Si mama? -M-ta?! Cu orez! Un irakian si un kuweitian stateau fata in fata in transee si se impuscau de zor. La un moment dat irakianului i se blocheaza mitraliera: - Bisda ma-tii de busca imbuzita ! injura irakianul in cea mai pura limba romana de care era el in stare. Kuweitianul il aude si il intreaba intr-o romaneasca la fel de pur stalcita: - Bei bork de gine, de inde stii la tine ruminejte, bei ? - Ieu facut jgoal la Rumania, bei gegule goglit ! - Zeu ? Ji unde fecut la tine jgoal ? - In Biucresh. - Ei ! Ji ce jgoal fecut tu, bei ? - Bolitehnica. Da di ge ? - Pei ji eu fecut jgoal la Romania. - Daaa ? Ce jgoal ? - Eu fecut Medigin la Tirgu Murej. Irakianul intre timp isi reparase mitraliera si incepe sa traga mai indirjit dupa kuweitian. - Ia bei glonz, la bizda ma-tii de ungur ! O tipa isi aude barbatul parcand masina in garaj, in timp era cu amantul in pat. - Fugi, ia-ti hainele si sari imediat pe geam! ii striga tipa. - Cum sa fug asa? Nu vezi ca ploua cu galeata afara? raspunde tipul. - Daca barbatul meu ne prinde, ne omoara pe amandoi!! Fugi repede!!! Tipul n-are incotro, iese pe geam si sare in strada, complet gol si cu hainele in maini, si se trezeste in mijlocul maratonului anual care avea loc in oras. Ce sa faca, se pune si el pe alergat. Un tip care alerga langa el, se uita la el si il intreaba: - Ati mai participat la maraton? - O, da, in fiecare an! - Si mereu alergati gol? - Sigur, imi da o mare senzatie de libertate. - Si cu hainele in maini? - Da, dupa aceea ma imbrac pur si simplu si ma urc in masina. - Si purtati de fiecare data prezervativ? adauga tipul. - Aaaa... nu, numai cand ploua... Politistii se duc in excursie cu un autocar cu doua nivele. La nivelul de jos ofiteri si la nivelul de sus subofiteri. La un moment dat se aud urlete de la nivelul de sus, iar sefu` se duce sa vada ce se intampla 351

-De ce urlati in halul asta? -NOI NU AVEM SOFER !!! Vecinul merge la tigan: - Tigane, puradelul tau mi-a furat un pui. Il cheama tiganu' pe puradel: - Ba! ciordiles cirikli? - Ciordiles tata, ciordiles... - Auzi ma ce zice asta... ca nici nu l-o vazut! - Ce faci atunci cand iti spune doctorul ca ti-au mai ramas 6 luni de trait? - Te duci si le petreci cu soacra - vor fi cele mai lungi zile din viata ta... Slujitorul credincios Vasile vine n fug la tefan cel Mare i i spune: - Mria Ta! Mria Ta! Vin turcii! - Ct sunt de mari? - Apoi sunt mici! Se vd n zare cam de 10 cm! - Las Vasile c avem timp! Vasile pleac. Dup un timp vine iari: - Maria Ta! Maria Ta! Vin turcii! - Ct sunt de mari? - Au crescut copcel Maria Ta! - Las Vasile c avem timp! Vasile pleac. Dup un timp ns vine ipnd: - Maria Ta! Maria Ta! Vin turcii! - Ct sunt de mari? - Ct mine, ct Maria Ta! - Atunci i-a bazooka i-i mpuc! - Nu pot Mria Ta c-i tiu de cnd erau mici! Naterile sunt de trei tipuri: 1) spontane - cnd soia nate la o lun dup cstorie. 2) tardive - cnd soia nate la doi ani de la moartea so ului. 3) extrauterine - cnd nate servitoarea. Soul vine acas foarte agitat: - Infidelo! tiu tot, absolut tot! Calm so ia i zice: - Oare? Te lauzi ca de obicei. n ce an a avut loc btlia de la Clugreni? Bunicua se confeseaz nepoatei sale, o fetia frumoas de 16 ani. - tii, scumpa mea, femeia are n via o singur mare iubire! - i care a fost marea ta iubire, bunicuo? - Ofierii. Ion si Maria, btrni la vrsta de 100 de ani, fac amor dup o lung perioada de abstinen. Maria geme i i d ochii peste cap. Ion: - Ce-i, Marie? Maria: - Nu tiu dac am orgasm sau mor... Doua neveste discutau despre viata lor, iar una din ele incepe sa se planga: - Draga, nu stiu ce sa ma mai fac cu barbata-miu.. Tot timpu' numai: "Mamei nu i-ar placea asta", "Vai, de-ar vedea mama ce facem", "Mama zice ca nu e bine", "Mama face mai bine asta" si tot asa...E baietelul mamei! Nu mai suport, daca-l mai aud o data cu ma-sa il omor. - Draga, o sfatuieste cealalta, cred ca trebuie sa fii mai feminina, sa te comporti mai provocator,sa-i trezesti simturile si sa-l faci sa uite de maica-sa! 352

Zis si facut. Seara, tipa isi imbraca cea mai sexy lenjerie de dantela neagra,manusi negre de matase lungi, jartiere fine negre de satin si se intinde pe pat. Sotul intra, o vede si exclama: - Aoleu! De ce esti toata-n negru? S-a intamplat ceva cu mama? Daca intr-o zi femeia pe care-o iubesti ti-e infidela si iti trece prin cap sa te arunci de pe balcon, adu-ti aminte ca... ai coarne, boule, nu aripi --------------------------------------------Un tip si o tipa fac dragoste. El ii spune: -"Iubito, fiindca esti prima mea femeie, o sa-ti spun Eva." Ea ii raspunde: -"Iubitule, fiindca esti al 407-lea, o sa-ti spun Peugeot." --------------------------------------------Barbatul: Nici nu stiu pentru ce porti sutienul, si asa nu prea ai ce pune in el! Femeia: Lasa, ca doar si tu porti chiloti... --------------------------------------------Un barbat la librarie: - As dori cartea cu titlul "Superioritatea barbatului fata de femeie". Vinzatoarea: -Utopie si SF -uri la etajul 1 va rog. ---------------------------------------------Fiul: E adevarat, taticule, ca in unele parti ale Africii barbatul nu isi cunoaste sotia decat dupa casatorie? Tatal: -La fel se intampla in toate tarile! --------------------------------------------Casatoria serveste la impartirea problemelor pe care nu le-ai fi avut niciodata daca ai fi ramas singur ---------------------------------------------Sotia ii spune sotului: Mai bine ma casatoream cu dracul! - Aiurea, scumpo! Casatoria intre rudele de sange e interzisa! ---------------------------------------------Sotul se intoarce din delegatie, isi agata haina in cui si-si salute sotia cu o strangere de mana. - Nu mai vrei nici macar sa ma saruti?? -Termina cu prostiile draga! Dupa douazeci ani de casnicie iti mai arde de orgii? ---------------------------------------------- Tu iti iubesti nevasta? - Cand ne-am luat, o iubeam asa de tare incat imi venea s-o mananc. Acum imi pare rau ca n-am mancat-o atunci. Acum e prea tarziu, e atoasa. ----------------------------------------------Nevasta-mea ma saruta de fiecare data cand vin acasa. - Asta da afectiune! - As...E investigatie! ---------------------------------------------Un barbat punea niste flori la mormantul mult-iubitei sale mame decedate, cand remarca un alt barbat in genunchi la un mormant. Barbatul parea ca se roaga cu o intensitate profunda, repetand: - De ce a trebuit sa mori? De ce a trebuit sa mori? De ce a trebuit sa mori? Primul barbat se apropie de el si ii spuse: - Domnule, nu vreau sa ma amestec in suferinta dumneavoastra privata, dar nu am vazut niciodata atata durere. Pe cine jeliti? Un copil ? Un parinte? Indureratul isi aduna gandurile pentru o clipa, apoi raspunse: - Primul sot al nevestei mele... --------------------------------------------Gelozie : Adam se intoarce acasa noaptea tarziu. Eva, care il astepta fara sa doarma, il ia in primire: 353

- Te vezi cu alta femeie, nu-i asa? - Nu fi proasta, tu esti singura femeie de pe Pamant, ii raspunse el. Mai tarziu, in timp ce dormea, Adam se trezeste gadilat pe spate. - Ce faci acolo ? - Tu ce crezi...? Iti numar coastele! ---------------------------------------------tefan cel Mare ctre otire: - Dragii mei o teni, o s luptm pn la unu'! Un o tean mai... ran: - iii... pi la 1 mncm? Vulpea se plimba prin padure si i se facuse foame. La un moment dat aude dintr-un tufis: Cucurigu! Se gandeste: acuma mananc si eu in sfarsit. Ciuleste urechea si aude iar: Cucurigu: Se repede in tufis si incep sa se auda tot felul de zgomote ciudate. Dupa vreo jumatate de ora iese ursul din tufis, foarte satisfacut, se scutura si zice: Ce bine e sa stii o limba straina in ziua de azi! O familie de viermi traia intr-un rahat. Micul vierme o intreaba pe mama sa: - Mama, noi am putea trai intr-un mar? - Da, fiule, am putea trai intr-un mar. - Mama, noi am putea trai intr-o banana? - Da, fiule, am putea trai intr-o banana. - Atunci, mama, de ce traim intr-un rahat?!? - Pentru ca suntem patrioti si asta e tzara noastra, fiule. Un betiv se suie intr-un taxi, si in timp ce mergea, incepe sa se dezbrace. Soferul il vede in oglinda si-i zice: - Domnule, mai asteptati putin, ca inca nu sunteti acasa, in camera dumneavoastra. - Acum imi spui si tu, dupa ce mi-am lasat pantofii la usa ! Ion pe patul de moarte, mai are putin pana sa-si dea duhul... Cu ultimele puteri o intreaba pe Marie: - Marie, acu' ca mai am putin si mor, vreau sa te intreb ceva. As vrea sa imi zici daca tu m-ai inselat vreodata?... Marie sta un pic si se uita la Ion si ii raspunde. - Ma Ioane, da' daca nu mori? Un tip merge pe autostrada 57 cu masina si asculta radioul. La un moment dat, la radio, crainica anunta: - Pe autostrada 57, un nebun merge pe contrasens. Tipul, foarte enervat: - Nu unul, sute, sute ! tiai c 01. Cand mergi, antrenezi aproximativ 200 de muschi. 02. Daca ai IQ-ul mai mare, visezi mai mult. 03. Cea mai mare celula este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul. 04. Degetul mare de la picior, cu toate ca este cel mai mare, are numai doua oase (falange). Restul, au cate trei oase. 05. Acidul clorhidric din stomac poate degrada o lama de ras in cateva saptamani. 06. Creierul poate stoca de cinci ori mai multe informatii decat contine enciclopedia Britannica. 07. In 7 secunde, mancarea ajunge din gura in stomac. 08. Un vis dureaza in medie 2-3 secunde. 09. La conceptie, ai petrecut numai jumatate de ora ca o singura celula. 10. Ai acum un trilion de bacterii pe fiecare picior. 11. In 30 de minute, corpul produce suficienta caldura pentru a fierbe doi litri de apa. 12. Smaltul dintilor este cel mai dur material din corp. 13. Intr-un minut, tot sangele (minus cel de depozit) iti trece prin cord. 14. Daca esti barbat si ai par mult pe piept, ai un risc mai scazut de a face ciroza hepatica. 15. Policele (degetul mare de la mana) are aceeasi lungime ca si nasul. 354

16. Suprafata alveolara este cat cea a unui teren de fotbal. 17. Acum, ia degetul mare de langa nas si nu te mai gandi la bacteriile de pe picioare ... Doi tineri erau casatoriti doar de doua saptamani !

Sotul, desi era foarte indragostit, abia astepta sa iasa in oras cu vechii lui prieteni sa petreaca. Asa ca ii spuse sotiei: "Scumpa mea, vin repede." "Unde mergi iubitel?" intreba sotia. "Merg pana la bar, draguto. Sa beau o bere."

Sotia spuse: "Vrei bere dragostea mea?" Deschise usa de la frigider si ii arata 25 de tipuri diferite de bere, din 12 tari diferite: Germania, Olanda, Japonia , India, Anglia, Danemarca, Frana, Belgia ...

Sotul nu stia ce sa faca, sigurul lucru pe care a fost in stare sa il spuna a fost: "Da, acadeaua mea... dar la bar... stii tu... au halbe inghetate..." Nu a apucat sa termine fraza ca sotia il intrerupse: "Vrei halba inghetata, iepuras?" si scoase din congelator o halba atat de inghetata ca abia putea sa o tina in mana.

Sotul devenise cam palid, dar spuse: "Da, motanel, dar la bar au tot felul de gustari delicioase... Nu stau mult, vin imediat. Promit. Ok?" "Vrei gustari, papusel?" Deschise cuptorul si scoase 5 tavi cu diverse gustari aburinde (aripi de pui, ciuperci, coaste de porc...) "Dar draga mea... la bar... stii, se mai injura, se vorbeste urat..." "Vrei vorbe urate, draga? AUZI BAI , PULICA ! BEA-TI IN P***A MA-TII BEREA-N NENOROCITA AIA DE HALBA INGHETATA SI MANANCA-TI CACATURILE ALEA DE GUSTARI , PENTRU CA ESTI INSURAT, SI NU MERGI NICAIERI !!! CLAR, NENOROCITULE?!!!" si au trait fericiti pana la adanci batraneti.... La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni s prospere, a hotrt s dea printro "Lege Divin" fiecrei naii cte dou virtui. Astfel, El i-a fcut : - pe elveieni - ordonai i respectuo i fa de legi; - pe nemi - disciplinai i raionali; - pe englezi - persevereni i studioi; - pe japonezi - muncitori i rbdtori; - pe unguri - hotri i buni meseriai; - pe francezi - culi i rafinai; - pe spanioli - veseli i ospitalieri ............ .amd. Cnd a ajuns la romni, I-a spus ngerului consilier care i nota: - romnii vor fi inteligeni, cinstii i buni politicieni. . Dup ce a publicat-o n "Monitorul Celest", ngerul a remarcat: - Doamne, ai dat tuturor popoarelor cte dou virtui, iar romnilor trei. Oare n acest fel, nu cumva ei i vor depi i exploata pe to i ceilali ? - Aoleu, aa e ! Ai dreptate ! Atunci s revenim cu o "Ordonan". 355

"Pentru c virtuile Dumnezeieti, odat acordate, nu se mai pot lua napoi, precizez c nimeni nu va putea avea i folosi mai mult de dou virtui, n acelai timp!" i astfel, se explic de ce romnii... - care sunt inteligeni i cinstii, n nici un caz nu fac politic; - cei care sunt cinstii i fac politic, in mod sigur nu sunt inteligeni; - care fac politic i sunt inteligeni, categoric nu sunt cinstii. Cnd era nsarcinata nevast-mea, i-am zis: - Iubito, daca o sa semene cu tine, o sa fie magnific. La care ea mi-a raspuns: - Si daca o sa semene cu tine, o sa fie un miracol. Doi bebelusi in salonul de nou nascuti: - Tu ce esti, baiat sau fetita? - Baiat. - Dar de unde stii? - Daca iese infirmiera iti arat. Iese infirmiera si el isi ridica paturica: - Uite, am sosetute albastre! Sotul: Draga, suntem casatoriti de peste 10 ani si am observat ca am inceput sa facem dragoste numai cand ai tu nevoie de bani... Sotia: Si ce, dupa tine nu se intampla suficient de des? Ca se poate rezolva.. Dupa o aventur de dou luni, o tnr l ntreab plin de emoie pe iubitul ei: - Cnd o s m prezini rudelor tale? - Draga mea, deocamdat e imposibil. Copiii snt la ar, iar nevast-mea e plecat ntr-o delegaie! - Mamico, nu pot sa dorm! Spune-mi, te rog, o poveste! - E trecut de 1 noaptea. Las' ca vine taticul imediat si cand o sa-l intreb pe unde-a fost, o sa ne spuna el o poveste! In sala de asteptare trei barbati stau cu sufletul la gura. Iese moasa si il felicita pe primul: - Felicitari, aveti gemeni! - Doamne, ce coincidenta, eu chiar lucrez la Minessota Twins... Dupa o ora iese aceeasi femeie si spune celui de al doilea tatic: - Incredibil, aveti tripleti !! - Nu pot sa cred, ce coincidenta, eu lucrez la 3M Company !!! Al treilea lesina. - Ce s-a intamplat, intreaba moasa? - Pai el lucreaza la 7UP... Sotul ajunge acasa la 5 dimineata : Nevasta : - Unde ai fost, Superman? - Pai, sa vezi, am fost cu niste clienti in oras... - Si ai stat cu ei pana la 5 dimineata, Superman? - Pai, da, am reusit sa obtin un contract si... - Si dupa aia ce ai mai facut, Superman? - Pai, am fost sa bem ceva la un bar... - Si pe urma, Superman? - Pai, am fost la un bar de streaptease, asa au vrut clientii, dar a fost foarte urat si plicticos. Da de ce imi tot zici "Superman"? - Pai doar Superman isi mai poarta chilotii peste pantaloni! 356

Sotul asteapta langa salonul de infrumusetare. Dupa un timp indelungat iese de acolo sotia sa. El se uita la ea, respira adanc si spuse : Bine , macar ai incercat ! Femeile sunt ca medaliile olimpice: trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de gt o viata intreaga. Mai rau decat o pietricica in bocanc poate fi doar un firicel de nisip in prezervativ. Casnicia este foarte asemanatoare cu mersul la restaurant in grup. Comanzi ce vrei, pe urma vezi ce au primit altii si brusc iti regreti alegerea. Barbatul nu este complet pana nu se casatoreste. Abia pe urma este terminat. Un baietel il intreaba pe tatal lui: - Tati cat costa sa te casatoresti?. Tatal i-a raspuns: - Nu stiu fiule, inca platesc... Nu am cunoscut fericirea adevarata pana nu m-am casatorit. Pe urma a fost prea tarziu. Secretul casniciei perfecte ramane un secret. Cand un barbat iti fura sotia, cea mai buna revansa este sa il lasi sa o pastreze ! Prietena mea mi-a spus sa fiu mai afectiv. Acum am doua prietene. Unui barbat i s-a furat cardul de credit. Tipul n-a depus plangere, deoarece hotul cheltuia mai putin decat nevasta-sa. Sotia: Mai bine ma casatoream cu dracu' ! Un om sparge o banca si ia cativa ostateci. Si-l intreaba pe primul retinut: - Spune-mi, m-ai vazut jefuind banca? Ostatecul raspunde: - Da! Hotul il impusca in cap. Apoi il intreaba acelasi lucru pe cel de-al doilea ostatec. Si asta raspunde pe nerasuflate: - Nu, eu nu te-am vazut, dar te-a vazut nevasta-mea !

Doua doamne tinere, de mult timp prietene, dar de ceva timp casatorite, se hotarasc sa iasa fara soti in oras. Dupa cateva ore petrecute la un bar, pe inserate, se intorc pe jos acasa. La un moment dat una zice: - Fata, ce ma fac? Fac pe mine! Nu mai pot sa tin pana acasa. Cealalta rapunde: - Si eu la fel! Hai sa intram aici in cimitirul asta, ca e intuneric si nu ne vede nimeni. - Bine, dar cu ce ne stergem? - Eu cu chilotii si apoi ii arunc. - Eu n-am chiloti, dar o sa gasesc o solutie. A doua zi se intalnesc barbatii. - Oare unde au fost, mai, nevestele noastre aseara? A mea a venit acasa fara chiloti. 357

- Tu stai bine. A mea a venit cu o panglica in fund pe care scria "Nu te vom uita niciodata. Fratii Ionescu!" Un studiu sociologic arata ca barbatii, in general, ies la baut din doua motive: 1. N-au nevasta. 2. Au nevasta. Atenie: bancurile zilei de 6 dec. 2009 1.- Culmea somnambulismului: s te culci seara preedinte i s te scoli dimineaa prostnac. 2.- Pe timpul campaniei pt. preedinie lui Geoan i se stric avionul (nu se tie unde trebuia s zboare urgent - se mai fac spturi - la Iai sau la Maskva. Afl Bse i se ofer s-l ia cu elicopterul cu care se deplasa. Geoan accept. Pe traseu, Geoan arunc o bancnot de 100 de lei (noi) i spune (ironic): am s fac un om fericit n Romnia. Bse reacioneaz aruncnd dou bancnote de 100 de lei: am s fac doi oameni fericii. Pilotul: fceai o ar ntreag fericit dac v aruncai amndoi. Morala: - n Romnia este o democraie perfect, dac pilotul i-a putut permite replica; - pilotul era o curv la, lipsit de patriotism i spirit de sacrificiu, dac nu s-a prbuit cu elicopterul... Viata e ca o cafea buna Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi. Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi. Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra. Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata.. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au. Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua. Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiriciti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa.. "Viata trebuie traita asa cum este, pentru ca ni s-a dat fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati. D-zeu crea tarile. La un moment dat Sf. Petre l ntreab: - Bine, Doamne, in toate tarile, ba ai pus numai desert, ba numai paduri, ba numai petrol, ba numai ape, dar in tarisoara asta Romania ai pus de toate, si paduri, si ape, si bogatii, cum vine asta? - Da, asa este, dar sa vezi ce popor pun... Romania este o tara deosebit de fertila: semeni functionari si cresc impozite... 358

Sfantul Petru se duce la Dumnezeu si se vaita ca sunt prea multi romani care vor creier...ca nu mai are in depozitul cerului asa ceva... atunci D-zeu ii raspunde: - Nu-i nimic da-le diplome de la Spiru Haret !! Politicienii sunt ca pampersii: trebuie schimbati cat mai des din aceleasi motive... Traian Basescu il cheama urgent la Cotroceni pe Gheorghe Pogea pentru indicatii pretioase. -Sa-mi scoti de unde stii 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor si asigurarea celor mai bune conditii de trai puscariasilor. -De unde,Sefu'?Daca am avea banii astia i-am da la invatamant. - Ba ,tu crezi ca dupa alegeri eu ma duc la scoala?! Boc s-a sinucis! L-au gasit spanzurat de un bonsai. S-a aflat imediat si motivul: l-a batut Basescu cu cureaua de la ceas! Concurs de minciuni: Americanul: "nevasta-mea a nascut intr-un avion;acesta s-a defectat si pustiul a salvat-o cu parasuta!" Neamtzul: nevasta-mea a nascut intr-un submarin;acesta s-a defectat si pustiul a salvat-o de la inec!" -Mai,mai ,mai se minuna romanul. A mea e gravida de un an! Din cand in cand copilul scoate capul si intreaba:mai este Boc premier,mai este Boc premier? Cum se traduce Johannis Klaus in limba romana? Raspuns corect - Lucian Croitoru! Conferinta tinuta pe internet de presedintele Romaniei, Traian Basescu, care observa: - In ultimele 5 minute am primit 1 milion de mesaje cu aceeasi intrebare: "Vor fi candva majorate salariile?" ... Cred ca-i SPAM. Traian Basescu: -Boc,te rog insistent sa ma mai contrazici si tu din cand in cand,sa creada lumea ca suntem doi! Sloganul electoral al PD-L: Frati romani! Iliescu si Constantinescu ne-au adus pe marginea prapastiei. Numai alegandu-l pe Traian Basescu vom face un pas inainte! Domnii Geoana, Antonescu si Boc calatoreau, in concediu, pe aceeasi sosea. Deodata, ajung la o bifurcatie nesemnalizata, ceea ce il deruta pe soferul dlui Geoana, aflat in fruntea coloanei: "Incotro o luam, sefu'". "Cum incotro, Ghita? Nu stii linia partidului? Semnalizezi stanga." "Si fac la stanga?" "Bineinteles". Dupa cinci minute, ajunge si domnul Antonescu la bifurcatie: "Incotro o luam, sefu'?". "Nu stii linia partidului, Mitica? Semnalizezi dreapta." "Si fac la dreapa?" "Sigur ca da". Dupa alte cinci minute, hop si domnul Boc la aceeasi bifurcatie: "Ce facem, sefu', semnalizez dreapta?". "Bineinteles ca dreapta, Vasile. Semenalizezi dreapta, dar faci la stanga, ce, nu stii linia partidului?" Adrian Nastase intreaba Radio Erevan: Un barbat poate sa aiba mai mult de 2 oua? Raspuns: In mod normal nu, dar daca totusi te apleci in fata si numeri exact 4 atunci sa stii ca Opozitia a venit puternic din urma. Andrei Marga se duce in magazinul Victoria sa isi cumpere cravate si camasi. Dupa ce isi cumpara cravate, vrea sa ii dea 50.000 spaga vanzatorului,insa acesta refuza: - Nu pot sa primesc, dle ministru, pentru ca am fost si eu profesor universitar si stiu ce salarii mici sunt in invatamant. Nervos, Marga se duce la raionul de camasi. Isi cumpara cateva camasi si vrea sa ii dea spaga 50.000 vanzatorului, care il refuza: - Nu pot sa primesc, d-le ministru, ca am fost si eu profesor universitar si stiu ce salarii mici sunt in invatamant, ii spune vanzatorul. Super-nervos, Marga iese din magazin si vede un cersetor in fata magazinului. Se gandeste putin si vrea sa ii dea 100.000 de lei cersetorului. La care acesta ii spune: - Nu pot sa primesc, d-le ministru... Deja cu nervii la pamant, Marga il intrerupe: - Sa nu spui ca si tu ai fost profesor universitar. - Nu, ii raspunde 359

acesta, eu chiar sunt profesor universitar, dar am o fereastra acum. - i-am spus de o mie de ori, strig regizorul la actria care prea cam plictisit, interpretezi rolul unei femei prsite, pricepi? Ia gndete-te, te-a prsit brusc iubitul. Ce faci? - mi gsesc altul. - Soul tu e n continuare gelos fr motiv? - Nu. - Nu mai e gelos? - Ba da. Dar acum are motiv. Se duce Gigi Becali la pescuit cu lanseta de platin, fir de mtase i ac de diamant. Dup cteva momente, surpriz de proporii! Prinde un petior de aur: "tii sunt petiorul ala de aur cu 3 dorine.." La care Gigi: "Bine fie, ce vrei?" Un chimist intr ntr-o farmacie i ntreab: - Avei acid acetilsalcilic? - Adic aspirin? - Of, niciodat nu-mi amintesc cuvntul sta! La tribunal, judecatorul: - i vreti s susinei c atunci ai crezut c portmoneul gsit v aparine? - Portmoneul nu, dar bancnotele mi preau cunoscute... Anun la mica publicitate: - Caut un sponsor pentru publicarea crii Cum am devenit miliardar. La un interviu pentru angajare: - Ci ani ai stat la ultimul loc de munc? - Aproape 20. - i de ce ai plecat? - M-au graiat... Un lucrtor i spune efului: - Dac nu-mi adugai 100$ la salariu, o s le spun tuturor c mi-ai adugat 200$.

Un proprietar de Trabant n magazinul de piese auto: - Pentru Trabantul meu a dori dou tergtoare de parbriz. La care vnztorul: - Este n ordine. Gsesc c e un schimb cinstit... Toi elevii scriu cu asiduitate la lucrarea Ce a face dac a fi patron?. Unul singur st cu minile la piept i mediteaz. - Marinescule, tu nu scrii? - Nu, domnule profesor, atept s-mi vin secretara. Bancuri electorale: Culmea somnului: S te culci preedinte i s te trezeti prostnac. Geoan va ine o conferin de pres, pentru a demonstra c filmuleul n care se bucur i opie pe scen este trucat... Dac a fi pentru o zi preedinte, m-ar chema Mircea Geoan. PSD: Preedinte n Seara de Duminic. PDL: Preedinte n Dimineaa de Luni. Dilema electoral a ahistului: S iau nebunul sau pionul? Bsescu a recunoscut c a btut un copil... pe Geoan! Cel mai scurt banc: Geoan, preedinte! 360

Alte bancuri diverse Sotul se intoarce de la medic si sotia ingrijorata il intreaba: "Ei, ce ti-a zis medicul?". El raspunse: "Incepand de azi, nu mai facem dragoste; mi-a spus sa nu ma ating de grasimi" Anunt intr-o cantina pentru studenti: "Stimati studenti! Nu aruncati mancarea pe podea, trei caini au murit deja". In fiecare din noi doarme un geniu! Si cu fiecare zi tot mai adanc si mai adanc.... - Ioane, am doua vesti proaste, cum sa ti le zic? - Combina-le! - Nevasta-ta ne inseala! Soia ctre so la petrecerea de Revelion: - Bravo, Mitic! Mai cnt vreo 3-4 cntece! - De ce s mai cnt, c m-am sturat!? - Cnt! Cnd cni, nu bei! - Ai promis ca te vei lasa de bautura si vei deveni un alt om! - Asa am si facut. Numai ca si omului aceluia ii place sa bea. Un avion zbura spre Montreal, cand o blonda se ridica de pe locul ei de la Economic Class si se aseaza pe un loc de la First Class. Insotitorul de zbor o vede si o roaga sa-i arate biletul. Apoi, ii spune blondei ca ea a platit un loc la Economic Class asa ca va trebui sa se aseze in spate. Blonda ii da replica: "Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la Montreal si am de gand sa stau aici!" Insotitorul intra in cabina pilotilor si le spune de bomba blonda care nu vrea sa stea pe locul platit ci sta la First Class. Copilotul se duce la ea si incearca sa-i explice din nou cum stau lucrurile. Blonda ii raspunde la fel: "Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la Montreal si am de gand sa stau aici!" Copilotul ii spune pilotului ca - probabil- vor trebui sa astepte pana la aterizare si acolo sa o dea pe mana politiei si sa fie arestata. Pilotul ii raspunde: "Ce spui?...e blonda?...Ma ocup eu atunci. Sunt insurat cu o blonda. Eu vorbesc "limbajul"! Se duce la blonda, ii sopteste ceva la ureche, la care ea :"Oh, ma scuzati..." si se muta inapoi pe locul ei de la clasa Economic. Insotitorul de zbor si copilotul sunt uimiti si il intreaba ce i-a spus de a reusit s-o faca sa se mute la locul ei fara sa mai faca scandal. "I-am spus ca First Class-ul nu merge la Montreal !" Anunt la gradina zoologica: "Va rugam nu speriati strutul... Podeaua este cimentata.." Doi ursi stau de vorba, inainte de hibernare si privesc cum frunzele cad din copaci. Unul dintre ei zice: - Odata si odata, tot ma trezesc eu mai din timp sa vad cine lipeste frunzele la loc! Un caine se rataceste prin jungl. Plimbandu-se el linistit vede un tigru indreptandu-se in goana spre el, cu intentia clara sa-l manince. Cainele se gindeste: "Vere, am incurcat-o! Asta ma haleste!" Dar imediat vede niste oase pe jos. Se aseaza pe burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru. Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama satisfacut, frecindu-se pe burta: "Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi si altii p'aici?" Auzind, tigrul se opreste din salt si infricosat se prelinge pe linga copaci, luand distanta: "A fost cat p'aci! Cainele aproape ca m-a dat gata!" O maimuta care a urmarit scena dintr-un copac, sperind sa se puna bine cu tigrul, fuge dupa acesta ca sa-i povesteasca inselatoria. Cainele nostru o vede. Maimuta il ajunge pe tigru, si-i spune pe fata toata tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: "Urca in spinarea mea si vei vedea ce ii voi face nemernicului de caine!" Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gindeste "Ei, cum o mai scot la capat de data asta?" Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele la atacatori prefacindu-se ca nu i-a vazut.. Si... cind acestia au fost destul de aproape zice: "Unde oare e maimuta aia?! De juma de ora am trimis-o sami aduca un tigru si nici acu nu s-a intors!!!" Intr-o zi iepurasu' era pe marginea unei prapastii si urla cat putea: 361

-Calule, calutule! Trece ursul pe langa el si-i zice: - Ba, iepure, taci ca ma doare capu'! - Calule, calutule! - Ma, iepure taci, nu intelegi?! - Calule, calutule! - Iepure, taci ca te bat de-ti suna apa-n cap! - Calule, calutule! Nervos, ursu' sare la iepure sa il loveasca, asta se fereste si ursu' cade in prapastie. - Ursule, ursutule! Doi purici au castigat la LOTO 6 din 49. - Tu ce ai de gand sa faci cu banii castigati? intreaba unul dintre ei. - In primul rand, imi cumpar un caine numai al meu... Un om vede un urs suit intr-un visin. Il intreaba: - Ce faci acolo? - Mananc cireste. - Pai cum sa mananci cirese, tu nu vezi ca stai intr-un visin? - Mi-am adus de-acasa! De ce caraie cioara cand zboara? Schimba viteza!... Doi porci vorbeau intre ei: - Mai Ghita, tu ce crezi ca este dupa Craciun? Un rabin a slujit la Templu timp de 20 de ani. Ca sa-l rasplateasca, comunitatea il trimite intr-o excursie in Hawaii . Cand ajunge in camera de hotel, o tanara foarte frumoasa si goala statea intinsa in pat. Revoltat, pune mana pe telefon si suna acasa. - Nu aveti pic de respect pentru pozitia mea? Sunt rabin. Asta e o dovada crasa de nesimtire si lipsa de respect! Auzind acestea, tanara, rusinata, incepe sa se imbrace. Dupa ce a terminat de vorbit la telefon, rabinul i se adreseaza: - Tu unde pleci? Nu pe tine sunt suparat! O blonda apetisanta citea o carte in parc, pe banca. Bula se apropie de ea cu gand s-o agate. - Ce carte cititi, doamna? intreba el. - Teoria amorului.. Aici scrie ca cei mai virili barbati sunt evreii si indienii. - Doamna, dati-mi voie sa ma prezint: Itic Winnetou Copiii stateau la rand pentru a servi pranzul in cantina unei scoli gimnaziale catolice. Pe un colt al mesei era o gramada mare de mere. Maicutele lipisera pe tava cu merele un bilet pe care scria "Ia doar unul, Dumnezeu te supravegheaza". Putin mai in fata, la capatul celalalt al mesei se afla o gramada mare de prajituri cu ciocolata. Unul dintre copiii a scris un bilet "Ia cate vrei, Dumnezeu supravegheaza merele" Cum se scapa de boala vacii nebune?? Prin divort Culmea frustrarii sexuale: sa te masturbezi si sa-ti dai seama ca nu esti genul tau! La piscina, supraveghetorul urla disperat la un baietel: - Nu mai face pipi in piscina!!! Baietelul, foarte mirat si rusinat, raspunde: - Da' toata lumea face... Supraveghetorul urla si mai tare: - Da, dar nu de pe trambulina!!! Un copilas ii scrie lui Mos Craciun: - Trimite-mi un fratior. Mos Craciun raspunde: - Trimite-mio pe maica-ta. Gigel ii spune mamei: - Mama, ieri dupa ce-ai plecat de-acasa, a venit o tanti blonda si frumoasa si s-a dus cu tata in camera si...

362

Mama-sa il intrerupe: - Stii ce, sa repeti asta cand vine taica-tu acasa! Ajunge acasa tatal, mama ii face semn copilului, iar acesta reia: - Si cum iti spuneam, mama, ieri cand tu n-ai fost acasa, a venit o tanti blonda si s-a dus cu tata in camera si... - Si? Siiiii??? intreaba mama nerabdatoare. - Si tata a tavalit-o-n pat exact asa cum te tavaleste pe tine de obicei postasul - Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului? - Fiecare a incercat cate o parola. Noutati: dupa aparitia procesoarelor Pentium I, Pentium II, Pentium III si Pentium IV, Compania "Intel" a hotarat sa elaboreze "Pentium se intoarce". A pierde o sotie e un lucru deosebit de greu. In unele cazuri este de-a dreptul imposibil.. Un tip isi savureaza berea intr-un bar. Din dorinta de a conversa, se apleaca spre femeia solida de langa el si ii spune: - Vrei sa auzi un banc trasnet cu blonde? Cu o voce ragusita ea ii raspunde: - Pana sa apuci sa spui bancul, cred ca ar fi bine sa clarific cateva detalii: sunt blonda, am 1.80, 88 kg si sunt campioana balcanica la judo.. Blonda de langa mine are tot 1.80, 78 kg si este ofiter de aviatie. Cea care sta langa ea are 1.85, 85 kg, este halterofila si, ai ghicit deja, este tot blonda. Ei bine, acum mai vrei sa ne spui bancul acela cu blonde? Omul sta ceva timp si se gandeste. - Nu prea, spune el. N-am chef sa explic poanta de trei ori. Care este arta vietii? Sa te casatoresti cu sora raposatei sotii ca sa nu trebuiasca sa te obisnuiesti cu soacra Cum s-a numit soacra lui Adam? Adam nu a avut soacra. El traia in paradis1... Un tip la biblioteca: - Fiti amabila, vreau si eu o carte despre sinucideri! - Pleaca de aici, ca tu n-o mai aduci inapoi!! O fetita isi intreaba tatal: - Care-i diferenta dintre a excita si a enerva? - Sa-ti dau un exemplu, acum 15 ani mama ta ma excita, acum ma enerveaza. Secretara catre patron: -Am doua vesti: una buna, alta rea. - Incepe cu cea buna. - Nu esti steril. Sotia catre sot: - Dragul meu, ce preferi, o femeie frumoasa sau una inteligenta? - Nici una, nici alta, stii doar ca eu te iubesc numai pe tine. Un tip la farmacie: - As dori un prezervativ parfumat. - Ce parfum sa fie? - Unul de mere, vreau sa fac un strudel. Sotia isi intreaba sotul: - Te-ai casatorit cu mine din dragoste sau din interes? - Cred c-a fost dragoste ca nu ma mai interesezi de mult. O femeie goala in fata oglinzii: - Cand ma uit vad o persoana grasa si ridata. Am mare nevoie de un compliment. El: - Ai vederea foarte buna. Ea: - Maine aniversam 30 de ani de casnicie. Ce zici, sa taiem porcul? El: - De ce, nu e vina lui. I: Care-i definitia fidelitatii? R: Ratarea unei ocazii. 363

Un invitat catre vecina sa: - Sampania va face frumoasa. - Dar n-am baut nici o cupa! - Se poate, dar eu sunt la a 12-a. Niste turisti la tara: Ea: - Iubitule, peisajul asta ma lasa muta. El: - Perfect, campam aici. Un tip foarte singur a hotarat ca viata ar fi mai misto daca ar avea un animal de companie. Asa ca s-a dus omul nostru la un pet store si i-a spus managerului ca vrea sa cumpere un animal "aparte". Dupa cateva discutii a cumparat intr-un final un miriapod (o insecta cu 1000 de picioare), care venea intr-o cutie mica, alba, pe care s-o foloseasca pe post de casa. Se duce tipul acasa, gaseste un loc potrivit pentru cutie si se gandeste ca ar fi frumos sa inceapa "relatia" ducandu-si noul companion la un bar sa bea ceva. Asa ca a intrebat miriapodul din cutie: "Vrei sa mergi cu mine pana la Frank's sa bem o bere?" Dar ... nici un raspuns, asta l-a deranjat pe tipul nostru, dar a asteptat cateva minute si a intrebat din nou: "Ce-ar fi daca am merge la bar sa bem o bere impreuna?" Dar...iar...nici un raspuns de la noul sau prieten si tovaras. Asa ca a mai asteptat cateva minute gandindu-se la situatia respectiva. S-a hotarat sa mai intrebe inca o data, de data asta apropiindu-se de "casa" miriapodului si urland: "Hey, tu de-acolo! Vrei sa mergem la Frank's sa bem o bere impreuna?" O voce subtire se auzi din cutie..: "Te-am auzit si prima oara! Ai in p..a mea rabdare, ca imi pun pantofii !" Un american, sa-l numim Ben, dupa ce a castigat la bursa o gramada de bani se hotaraste sa nu mai faca afaceri si sa se retraga la munte. Isi cumpara omul o cabana in munti, face un contract cu o firma sa-l aprovizioneze lunar si gata... Liniste si pace, pasarele cantatoare si aer curat. Cam asa trec vreo 6 luni, cand aude un ciocanit la usa cabanei: - Buna ziua, zice vizitatorul. Ma numesc John si sunt vecinul tau de la 25 de mile in sud. As vrea sa va invit la o petrecere pe care o dau maine seara. - OK, zice Ben. Am sa vin ca n-am mai vazut picior de om de 6 luni. - Bine, zice John, dar sa stiti ca la noi la petreceri se bea din greu... - OK, tin la bautura, nu va faceti probleme din cauza asta.. - In regula, zice John, dar trebuie sa va mai previn ca dupa ce se bea se mai isca de obicei si cate o bataie, stii cum e ... - Nici o problema, zice Ben. Pot sa-mi port si singur de grija. - Era sa uit sa va spun, zice John, la finalul petrecerilor se lasa cu partide de sex nebun... - OOO...atunci chiar am sa vin, zice Ben, ca doar sunt singur aici de 6 luni. - Atunci va astept la petrecere! - Un moment, zice Ben, am uitat sa va intreb cum sa vin imbracat la petrecere. - Pai, zice John, vino cum vrei, ca si asa vom fi doar noi doi. Doi ardeleni stau de vorba la o palinca. La un moment dat unul zice: - Auzi ma, daca io i-as trage-o lu' nevasta-ta, ce inseamna ca am fi? Cumnati? Cuscri? Rude? Sau ce? La care celalalt sta juma' de minut pe ganduri si apoi raspunde: - Ma, io cred ca am fi chit O tipa sexy intra intr-un bar dintr-un mic orasel linistit de provincie. Cu un gest senzual ii spune barmanului sa se apropie. Cand acesta este langa ea, ii sugereaza sa isi apropie fata de a ei si ea incepe sa se joace cu barba lui. - Tu esti managerul? intreaba ea soptind. - Aaaa, nu, zice barmanul emotionat. - Poti sa il chemi, te rog, trebuie sa vorbesc cu el, spuse ea continuand sa se joace cu barba si parul lui. - Mi-e teama ca nu, pot sa te ajut cu altceva? - Da, trebuie sa ii transmiti un mesaj, spuse ea soptind cu o voce senzuala in urechea barmanului, ii mangaie cu degetele fata, apoi buzele si le introduce usor in gura permitand barmanului sa i le suga usor (degetele!). - Ce mesaj sa ii transmit? reusi barmanul sa articuleze. - Spune-i ca nu este hartie igienica la toaleta si nici sapun. 364

Vine intr-o zi un barbat la spitalul de nebuni. Ajunge la doctor si ii spune: Am inebunit!!!!!!!!! - Cand? il intreba doctorul. - Pai sa va povestesc; eram la vecina mea si faceam sex, cand deodata, se aude usa, era sotul ei. Am sarit repede amandoi din pat si cautam un loc unde sa ma ascund, am zis ca in baie nu-i bun, in dulap nu, sub pat nu, pt. ca m-ar gasi. Asa ca am iesit pe geam si ma tineam cu mainile de pervaz. Sotul vecinei ma cauta disperat in baie, in dulap, sub pat nu gaseste nimic, se indreapta spre geam se uita imprejur si cand se uita in jos ma vede. A inceput sa ma calce cu picioarele pe maini... - Si ai inebunit.... - Nu, a adus o oala cu apa fierbinte si mi-a turnat-o peste maini. - Si ai inebunit.... - Nu, a adus bormasina si a inceput sa-mi gaureasca mainile. - Si ai inebunit... - Nu, la un moment dat m-am uitat in jos... - Si ai inebunit cand ai vazut la ce inaltime esti.... - Nu, am inebunit pt ca eram la parter..

Doi tipi la inchisoare: Cati ani ti-au dat? -15 Pentru ce? -Am spart un geam la serviciu. Dumnezeule!Pentru atat?Unde lucrai? - Pe un submarin In Japonia s-a inventat un robot, care prinde hoti. A fost supus la testri, cu urmtoarele rezultate: In Japonia in 5 minute s-au prins 100 de hoti. In SUA in 5 minute au prins 200 de hoti. n Romnia, n 5 minute s-a furat robotul ..... Georgeasca apare intr-o zi la birou si spune: -Fetelor, aseara m pun in pat cu barbatul sa facem si noi ceva si-i pun mina pe testicule. Mai, si avea niste testicule reci ca gheata... A doua zi Ioneasca zice si ea: -Fetelor si eu m-am pus cu barbatul in pat, i-am pus mina pe testicule si erau tot reci ca gheata... A treia zi apare si Popeasca batuta mar, cu ochii vineti si vai de ea. -Ce-ai patit draga? -Pai ma bag si eu in pat cu barbatul. Ii pun mina pe testicule si ce sa vezi? Fierbinti, fierbinti. Atunci zic: "Draga ce fierbinti sint testiculele tale, pai ale lui Georgescu si Ionescu sunt reci ca gheata..." Doi melci pe spatele unei testoase: "Tine-te bine, demaram!" De ce isi iau oltenii doua pietre cind merg la culcare? Cu una sting becul, iar cu cealalta verifica daca au inchis fereastra. Un negru ajunge in Ceruri, cu frica-n san ca nu o sa fie primit in Rai din cauza problemelor rasiale... -Numele? intreaba Sf. Petru. -Leonardo Di Caprio, raspunde negrul. Sfantul Petru il priveste neincrezator si-l mai intreaba o data numele. -Leonardo Di Caprio, insista negrul, constient de faptul ca nu mai putea s-o dea la intors. -Sfantul Petru scoate celularul si-l suna pe Dumnezeu: -Sa traiesti, Sefu`! ii spune respectos. Scoate-ma te rog dintr-o dilema, Titanicul s-a scufundat sau a ars?... Legea lui Slous: Daca indeplinesti o sarcina prea bine, vei ramane cu ea pe cap. Legea lui Franko privind locul de munca: Daca-ti place ceea ce faci, probabil ca faci ceea ce nu trebuie. Prima capcana a geniului: Nici un sef nu va pastra un subaltern care are dreptate tot timpul. Legea lui Raphel referitoare la afaceri: 365

Cu cat angajatii au mai putin de lucru, cu atat vor lucra mai incet. Maxima biroului: Telefonul nu suna niciodata cand nu ai nimic de facut. Legea lui Otto: Intotdeauna faci ceva lipsit de importanta cand seful trece pe la biroul tau. Legea lui Chapman: Daca nu poti sa-ti termini treaba in primele 24 de ore, lucreaza noaptea. Regula lui Harry: Cand nu stii ce sa faci, mergi grabit si ia-ti o mima ingrijorata. Concluzia coridorului: Poti sa te duci oriunde daca ai o mima serioasa si duci cu tine un dosar. 7 miracole la barbati: 1. Toti barbatii sunt al dracului de ocupati. 2. Desi sunt ocupati, au vreme de femei. 3. Desi au vreme de femei, nu prea se intereseaza de ele. 4. Desi nu prea se intereseaza de femei, tot timpul au una pe langa ei. 5. Desi tot timpul au una pe langa ei, se mai "dau" si la alta sau altele. 6. Desi se mai dau la alta sau altele, se enerveaza daca femeia cu care sunt ii paraseste. 7. Desi femeia cu care sunt ii paraseste, tot nu invata din greselile pe care le fac (si tot se mai dau la altele). 7 miracole la femei: 1. Pentru o femeie este tot timpul importanta securitatea "materiala". 2. Desi este important a supravietui din punct de vedere material, ele tot timpul isi cumpara haine scumpe. 3. Desi ele tot timpul isi cumpara haine scumpe, niciodata nu au cu ce sa se imbrace. 4. Desi ele spun ca nu au niciodata cu ce sa se imbrace, tot timpul se imbraca frumos. 5. Desi tot timpul se imbraca frumos, haina pe care o pun pe ele este doar o "carpa veche". 6. Desi ele zic ca este doar o "carpa veche", se asteapta de la tine sa le faci complimente. 7. Desi tu incerci sa le faci complimente, ele nu te cred niciodata..! Sunt femei care, in loc sa faca sa sufere mai multi barbati asa cum e firesc, se concentreaza asupra unuia pana il extermina. Acestea se numesc "fidele". Ce spun femeile cand sunt surprinse asupra faptului ? Englezoaica: Darling, daca ma anuntai la timp cnd vii acasa, s-ar fi putut evita aceasta situatie, jenanta pentru amndoi !.... Nemtoaica : Hans, azi ai venit cu patru minute si patruzeci si cinci de secunde mai devreme acasa. mi datorezi o explicatie pentru asta ! Frantuzoaica : Jean, ce bine ca ai venit ! Jaques e terminat, nu mai poate... Suedeza : Tu esti, Olaf ? Eu am terminat, ce-i drept, dar Sven ar vrea sa se mai distreze... Alatura-ite si tu ! Rusoaica : Ivane, tu esti ? n sfrsit, un barbat adevarat ! nainte sa mi-o traga, asta n-a fost n stare nici sa ma ia la palme ! 366

Evreica : Itzic, tu esti ? Atunci, cine naiba e asta de pe mine ? Romnca : Ioane, tu ma crezi mai mult pe mine, sau ochii tai ? Unguroaica ( n timp ce sare din pat ): Ioi, draga !...Nu fii suparat ! O platit nainte ! Cehoaica : Pepa, nu te impacienta, draga ! Tocmai am aflat ca, el e noul tau sef !... Nevasta de secui : No, daca ai baut toata palinca din casa, eu cu ce era sa-l fi servit pe musafir ? Poate niciodat n istoria Romniei nu au aprut att de repede bancuri cu un personaj politic. De duminic sear pn azi, au aprut cel puin 12 bancuri de excepie avndu-l ca protagonist pe Mircea Geoan. i, dac ar fi s m iau dup asta, a spune c omul e terminat politic... Contribuie i tu sau amuz-te n voie cu cele mai bune 13 bancuri cu Mircea Geoan! 1. A iesit Basescuuuuu... la diferenta de 2 autobuze. 2. Cum se pune dopul la sticla de sampanie? Intreaba-l pe Geoana! 3. Ce-au facut romanii in timpul mandatului lui Geoana? Au dormit. 4. Care este cel mai scurt banc politic? Mircea Geoana, Presedinte! 5. Ce face acum Vanghelie? Cauta pe google sa vada ce inseamna diaspora sa o cheme "la ordine". 6. Ce inseamna PSD si PD-L? PSD - Presedinte in Seara de Duminica. PD-L - Presedinte in Dimineata de luni. 7. Ce i-a pus Mo Nicolae lui Mircea Geoan n ghetue? Programul Geoan-Preedinte, varianta demo.. 8. ANUNT: Geoan va ine azi o conferin de pres. Filmuleul cnd el se bucur i opia pe scen este trucat! 9. Culmea somnului: Te culci cu Geoana si te trezesti cu Basescu. 10. Culmea somnului: Sa te culci presedinte si sa te trezesti "prostanac". 11. Culmea sexului: s te culci cu Geoan i s te trezeti cu Bsescu. 12. Unde sunt voturile lui Geoan? Le-a luat vntul! 13. Ultima stire: l-au gasit pe baiatul batut de Basescu. El se numeste Mircea Geoana. Fabula 1/2 de Spectator, smbt , 12 decembrie 2009 - 22:42 Aveam odata, intr-o glastra Dintr-un cristal sensibil, fin, Pe un pervaz, la o fereastra, Trei rosii trandafiri si-un crin. Ce stranie alaturare, Total opusa legii firii, Asa o delicata floare, Intr-un pocal cu trandafirii!? I-a luat aseara bunicuta, C-asa e dansa, grijulie, Si le-a dat apa cu canuta, Si un banut, asa... sa fie! Afara-n stratul din gradina, In frigul aspru si zbanghiu, 367

Se ridica, langa-o sulfina, Un trandafir portocaliu. Avea pe varf, cumva, lasate, Un numar mare de petale Dar si suvite adunate Pe zonele occipitale. ... Fabula 2/2 de Spectator, smbt , 12 decembrie 2009 - 22:43 ... Crestea cu spini si cu prestanta, Asa cum trandafirii cresc, Imprastiind in ambianta, Un damf de rom marinaresc. Din vaza chicotea buchetul, Ca-n casa-i cald si este bine, Si-afara,-ncetul cu incetul, Te uita, iarna crunta vine... Dar, vai, nenorocita faza: Numai un pic batut-a vantul, Ca geamul s-a izbit de vaza Facand-o una cu pamantul. Iar trandafirul din poiata, Udat si adapat de ploi, A inflorit a doua data, Iar cei cu crinul... la gunoi! Rezulta-nvataturi morale: Cand pierd contactul cu pamantu', Buchetele-artificiale Le-mprastie pe data vantu! Ruleta african: Un european ajunge la un trib izolat din Africa si seful de trib il ia sa-i arate atractiile locale. intr-o vale, mai la dos, era un scaun turnant, imprejurul caruia stateau pe pamint sase negrese frumusele. - Asta, zice seful de trib, este ruleta noastra africana. - Adica? - Va asezati pe scaunul turnant, va invirtiti si fata in fata careia va opriti va ofera o partida de sex oral. - Si care-i riscul? - Una dintre ele e canibala. Geoan i Mo Crciun "Draga Mos Craciun, vreau sa iti multumesc pentru ca m`ai facut Presedinte, chiar daca la o asociatie de proprietari. Nu ai putea totusi sa mergem un pas mai departe si sa faci sa dez-anulam vreo 80.000 de voturi? Mircea. Draga Mircea, esti tampit sau te faci? Nu am cum sa stric acum vraja promisa lui Traienel ca asta imi ia locul in maxim doua saptamani daca isi pune asta in cap. Bucura`te ca te`am ajutat cu Presedintia Asociatiei de Locatari. Vorbim peste 5 ani. Idiotule! SCRISOARE DE LA MOU De apreciat modul sincer si afectuos prin care isi cere scuze pentru indisponibilitatea din acest an : Dragul mo ului biat, i spun clar i rspicat: 368

Am primit scrisoarea ta, Dar m-am ters la cur cu ea. i m pi pe ce-i doreti, Nici n vis n-ai s primeti! i dac-mi mai scrii vreodat, i rup gura cu-o lopat! Nu-l mai cuta pe mo u' C i face curu rou. Mosu a plecat din ar, C e criz financiar Post vacant la Oficiul fortei de munca Bucuresti Un cetatean se prezinta la Oficiu si vede anunt : Se cauta Asistent pentru medic ginecolog. O intreaba pe tinara de la ghiseu in ce consta slujba si daca poate da ceva amanunte despre ea. - Da ,trebuie sa ajutati doamnele sa se dezbrace de haine,apoi de lenjeria intima, sa le ajutati sa se intinda si sa le spalati cu grija zonele intime,apoi sa le dati cu spuma de ras si sa le barbieriti de parul pubian, apoi sa le ungeti cu diferite creme si sa le masati astfel ca ele sa fie pregatite pentru examinarea medicului.Este pentru inceput un salariu lunar de 2000 ron cu perspective serioase de crestere in functie de rezultate.Dar trebuie sa mergeti la Ploiesti. -O, da ? De ce, acolo este slujba? -Nu ,slujba e in Bucuresti, dar acolo e capatul cozii Bancuri cu Emil Boc "tii cine este noul premier al Romniei? Emic Boc". Meseriaii de la Palatul Victoria s-au apucat de t iat picioarele la mese, de scurtat tribuna, de t iat picioarele la scaune. Trebuie toate miniaturizate i ajustate pe dimensiunile noului premier Emil Boc! De asemenea, au dat comanda la Mini One pentru o main blindat. "Ambiia lui Emil Boc fost: Ori premier, ori nimic! I-au reuit amndou!" "Doamna Popescu de la Teatrul de ppui sun la sediul PD-L i cere s discute cu Emil Boc. - Da, la telefon! - Voiam s v informez c avem posturi libere. - Despre ce este vorba? - Vedei dvs., am rmas fr marionete. - Pi i cum v pot ajuta eu? - Nu suntei domnul Emil Boc? Emil Boc mergea pe plaj n lapi. La un moment dat, pe nisip se vd doar urmele, dar premierul nu se mai vede. Ce s-a ntmplat? L-au ros lapii "n contextul proiectatei reforme a nvmntului,Emil Boc viziteaz o coal; asist la ore, i d cu prerea, promite etc. La sfritul vizitei, n faa clasei-model, directoarea, mbujorat i mndr de onoarea fcuta, i mulumete (desigur, din inim) i i intreab pe copii: - Ei, ce-i spunem noi acum domnului premier? Linite apstoare, noi i repetate ndemnuri, pn cnd, n sfrit, se ridic Bula din fundul clasei i-i zice lui Emil Boc: - Cu zece lei v cumpr i pe dumneavoastr, i pe toi minitrii din guvern! Scandal de nedescris! Plecarea val-vartej a naltului demnitar cu ntreaga suit , lacrimi, leinuri didactice Pentru aspra pedepsire a vinovatului de ctre prini, directoarea l nfac de mn pe Bula, merge cu el acas i-i aduce la cunotin lui taic-sau, sinistra ntmplare. La care acesta face o adevarat criz de nervi i, ro u de mnie (eventual proletar), exclam: - Bine, mi nepricopsitule, pentru asta i-am dat eu ie zece lei?! S-i dai pe prostii?!" 369

Cum vine un copil pe lume? l aduce barza pn la u , dup care l pune jos i-i zice: "Du-te-n aia m-tii!" 6 decembrie, ora 20:55, Boc vine repede la Base : - Sefu, am 2 vesti: una buna si una proasta... - Zi-o p'aia proasta intai, ba, Emile. - Geoana are 67,5%, sefu.... - Futu-i ma-sa, ba, Emile, ce dracu ati facut cu voturile alea.Suna-l repede pe Videanu si vezi ce sentampla. - Stai sefu, sa-ti zic si veste-a buna... - Zi-i, Emile... - Dvs aveti 75%.... Sotul ei o conduce la aeroport si i ureaza "Drum bun!".Sotia ii multumeste si il intreaba ce vrea sa-i aduca. Sotul rade si spune ca vrea o italianca. Femeia a tacut si a plecat. Peste doua saptamani sotul se duce sa o ia de la aeroport si o intreaba cum a fost calatoria. Apoi intreaba ce s-a intamplat cu cadoul lui. Ea il intreaba:"Ce cadou?" "Cel pe care ti l-am cerut! O italianca!" "O, acela.", a raspuns ea. "Am facut tot ce am putut, acum trebuie sa asteptam noua luni sa vedem daca e fata." ntrebri i rspunsuri: I. Care este deosebirea intre porumbel si cocosel ? R. Porumbelul este pasarica pacii, iar cocoselul este pacea pasaricii. I. De ce nu alearga melcul? R. De frica sa nu-i falfaie ochii. I. Ce imbatraneste prima oara la un barbat ? R. Nevasta I. Ce e un salariu? R. Un fel de menstruatie: il astepti o luna si trece dupa trei zile ... I. Ce e mai valoros decat laptele matern? R. Ambalajul ... I. Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dizenterie? R. Mai bine sa mori ca un barbat, decat ca un cacat. I . Este adevarat ca impotenta se poate trata cu lapte ? R. Da, daca in ceasca cu lapte se pun si doua linguri cu ghips. I. Care este cel mai periculos loc din lume? R. Patul. Acolo mor 80% dintre oameni. I. Care este dezavantajul unei lupe ? R. Mareste, dar nu intareste ! I. De ce nu creste populatia Romaniei ? R. Pentru ca mancam neregulat si regulam nemancati. I. E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mult ? R. Da, dar degeaba. I. Prin ce se deosebeste ariciul de aricioaica ? R. Ariciul are o teapa in plus. I. Prin ce se deosebeste un om de o camila ? R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze ..... Radio Erevan rspunde : Un asculttor tnr: Ce este aia logodn ? Radio Erevan : Un fel de arest preventiv nainte de a fi condamnat pe via. Un tnr asculttor: Azi m nsor. Putei s-mi dai un sfat? Radio Erevan : Deja este prea trziu. Un asculttor: Este adevrat c n viaa trebuie s-i nvingi inamicul cu propriile lui arme ? Radio Erevan : Suntei un copil, stimate domn ! Ai ncercat s purtai vreodat sutien sau portjartier ? 370

Un asculttor:De ce Adam i Eva au trit peste 800 de ani, iar astzi omul nu triete mai mult de 100 de ani? Radio Erevan: Deoarece, ntre timp, medicina a progresat foarte mult ! Un asculttor: Cum se numete femeia care tie ntotdeauna unde-i este so ul? Radio Erevan: Vduv. Un viitor gineric: Ce este luna de miere ? Radio Erevan: Este un concediu pe care l capt barbatul nainte de a lucra pentru noul ef.. Un tnr asculttor, mai netiutor de felul lui: Este bine s rmai celibatar ? Radio Erevan: Depinde de ce vrei s faci n viitor tinere: preferi s coi ciorapi sau s speli vase ? Un grup de ascult tori: De ce n China femeile merg n urma brbatului, iar n America se intmpl mai rar lucrul acesta ? Radio Erevan: n China, cnd o femeie merge n urma soului nseamn c-l respect. n SUA, cnd o femeie face acelai lucru, inseamn c-l urmrete. Un tnr i naiv asculttor ntreab: Exista vreo asemnare ntre un urs polar i o fat mare ? Radio Erevan: Da, una foarte mare. Amndou speciile sunt pe cale de dispariie. Un tanr so: Exist so ie ideal ? Radio Erevan: Desigur ! Este soia care reuete s-i scoat soul din ncurcturile pe care nu le-ar fi avut dac nu era nsurat. Un asculttor: Dac dragostea este vinul vieii, atunci ce este cstoria ? Radio Erevan: Mahmureala de a doua zi dimineaa ! Un asculttor: Cine a inventat valsul ? Radio Erevan: Bineneles c Lenin, prin istorica sa lucrare: "Un pas nainte, doi pai napoi". Un grup masiv, revoltat, de asculttori: De ce n Turcia i n alte ri arabe, brbaii au voie s aib mai multe neveste i noi nu avem voie ? Radio Erevan: Ca s se deosebeasc de celelalte popoare, unde o femeie poate sa aiba mai muli brbai. Un asculttor amrt din Romnia: De ce trebuie s strngem cureaua n tranziie ? Radio Erevan: De gt. O tnr asculttoare, nevinovat i pudic: De ce multe fete se cstoresc cu btrni care nnoat n bani ? Radio Erevan: Fiindc sunt foarte miloase ! Vor s-i scape de la nec ! Un asculttor, mare admirator al sexului frumos: Care parte a femeii este cea mai cald ? Radio Erevan: Palma: cum i pui o bancnot de 100 de dolari n palm, cum se topete ! Un asculttor: Este adevrat ca n Erevan se mparte la toat lumea Moskvici ? Radio Erevan: tirea este adevrat ! Numai c nu n Erevan, ci n Tbilisi, i nu Moskvici, ci Volga, i nu se mpart, ci se confisc. Un asculttor: Cum se trece de la capitailsm la socialism ? i, mai ales, cum se poate trece de la socialism la capitalism ? Radio Erevan: De la capitalism la socialism se poate trece prin revoluie; iar de la socialism la capitalism cel mai bine se poate trece prin ageniile de turism. Un asculttor are o dorin: V rog s-mi spunei cel mai scurt i mai interesant banc ! Radio Erevan: Cu plcere, domnule ascult tor din Romania! Iata acest banc: "Un student i-a cumprat un apartament !" Un asculttor: Prin ce a rmas celebru Rzboiul de 100 de ani? Radio Erevan: Prin faptul c atunci a aprut centura de castitate i meseria de lctu mecanic ! Un asculttor: Exist vreo asemnare ntre istorie i sutien ? Radio Erevan: Desigur ! Una foarte mare ! Amandou deformeaz realitatea ! Un asculttor: De ce se dau jos brbaii din pat noaptea ? Radio Erevan: 2% pentru a merge la toalet, 3% s mnnce ceva, 95% s plece acas. Un asculttor glume: Am s v spun o ghicitoare, s vd dac putei s-mi rspundei. Iat ghicitoarea mea: ntr-o ncpere sunt patru ini din care numai unul lucreaz. Ghici, ce e ? Radio Erevan: Grea ghicitoarea, dar noi putem s v rspundem: trei funcionari i un ventilator ! Un asculttor: Cum se mbrac eschimo ii ? Radio Erevan: Repede ! Un asculttor: De ce romanele poliiste sunt scrise, cu mici excepii, numai de brbai ? 371

Radio Erevan: Fiindc femeile nu tiu s pstreze un secret pn la capt. Un asculttor: Ce este statistica ? Radio Erevan: Este ceva asemntor costumului de baie: arat multe, dar ascunde esenialul. O ascultatoare: i totui, ce credei dumneavoastr despre brbai ? Radio Erevan: Toi sunt la fel, doar salariile lor difer ! Un copil: Nene, ce face gina dup ce a ouat ? Radio Erevan: Publicitate ! Un asculttor: i ce este, totui, un alcoolic ? Radio Erevan: O persoan care bea mai mult dect medicul su de familie ! Un asculttor: De ce numrul oamenilor este mai mare dect cel al maimuelor? Radio Erevan: Pentru ca n pat este mai comod dect n copac. Un asculttor: Exist n viaa unei femei 10 ani cu adevrat frumo i ? Radio Erevan: Absolut ! Cei dintre 28 i 30 de ani. O ascultatoare din Anglia: Exista vreo diferen ntre un englez potent i un italian impotent ? Radio Erevan: Nici una ! Un asculttor: Cnd se oprete o romnc din vorbit ? Radio Erevan: La dou ore dup deces. Un asculttor din Romnia: n aceste vremuri grele pentru ar, este recomandabil s ne ntoarcem cu faa spre Occident? Radio Erevan: Nu, n nici un caz ! Daca v-ai ntoarce cu faa spre Occident, fundurile voastre ar strluci spre Turcia, care abia att ateapt. Un asculttor: Prin ce se deosebete o paraut rupt de un prezervativ gurit ? Radio Erevan: n primul caz vom avea un om mai puin printre noi, iar n celalalt un om n plus. O asculttoare: Este adevarat c barbaii cer femeilor acelai lucru ? Radio Erevan: Nu, nu este adevarat ! Unii cer i bani.. Un asculttor fidel: Cum este viaa unui brbat fr nevast? Radio Erevan: Mai ieftin. Un tnr logodnic: Care poate fi cea mai mare decepie a unui logodnic ? Radio Erevan: S cear mna fetei i s primeasc piciorul tatlui. Un asculttor: Cnd a folosit Lenin pentru prima dat expresia: "Invaai ! Invaai ! Invaai !" Radio Erevan: Cnd a vzut carnetul de note al lui Stalin. Un asculttor: Exist vreo mprejurare n care brbatul i d seama ce-i fericirea ? Radio Erevan: Da, o singur mprejurare, dup nunt, dar atunci e prea trziu. Un asculttor: Este adevrat c n Rusia porumbul crete ct stlpii de telegraf ? Radio Erevan: Desigur, cu o precizare: nu la fel de nali, ci la fel de rari. O asculttoare: O femeie poate fi violat n timp ce alearg ? Radio Erevan: Niciodat ! o femeie cu fusta ridicat fuge mai repede dect un brbat cu pantalonii n vine ! O asculttoare: Cum este zebra ? Alb cu dungi negre sau neagr cu dungi albe ? Radio Erevan: Da. Un asculttor: Ce po i face cnd doctorul i interzice s te apropii de votc ? Radio Erevan: Bei votca de la distan, cu paiul. Un copil: Cnd e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor ? Radio Erevan: Cnd doarme paznicul. O asculttoare: Ce este un corp transparent ? Radio Erevan: Ceva prin care se poate vedea. Exemplificm: gaura cheii ! Un asculttor: Ce este un an lumin ? Radio Erevan: Pe noi nu ne intereseaz, noi pltim consumul lunar. Un copil: Ct poate tri o cmil fr s bea ap ? Radio Erevan: Pn moare. Un btrnel: Ce pot s-i dau unei fete tinere i frumoase, ca s pot s o mbriez ? Radio Erevan: Cloroform. Un asculttor: Cine a fost Cristofor Columb ? Radio Erevan: Primul socialist: nu tia unde merge, habar n-avea unde se afl i toate acestea pe banii contribuabililor. 372

O asculttoare: Poate iei ceva din relaia dintre o femeie deteapt i un brbat prost ? Radio Erevan: Desigur ! O pensie alimentar. Un asculttor: Ce este un "titlu onorific" ? Radio Erevan: Titlu onorific este atunci cnd so ia spune: "Soul meu este capul familiei".... Un copil: Nene, de ce toate magazinele din Bucureti au gratii la ferestre ? Radio Erevan: Ca s se obinuiasc patronii cu pucria... Un ofer din Romnia: O Dacie poate lua o curb de 90 de grade cu o vitez de 120 de kilometri pe or ? Radio Erevan: Bineneles c poate, dar numai o singur dat... O bunicu: Nepo elul meu are 11 ani. Pot s ncep s-i fac educaie sexual? Radio Erevan: Putei, dac vrei s aflai nouti. Un asculttor: Prostia este ereditar ? Eu aa cred. Radio Erevan: Nu-i frumos, tinere, s vorbeti urt despre prinii ti. Un asculttor: Ce pot s fac pentru a scpa de cinii care m simt de la o distan de un kilometru cnd vreau s sparg o cas? Radio Erevan: O baie... O asculttoare: Este adevarat c 80% dintre brbai i neal nevestele n America ? Radio Erevan: Da, este adevarat ! Restul i le neal n Europa. Un asculttor: Mai poate fi actual vechea deviz leninist: "Invaai ! Invaai ! Invaai !" ? Radio Erevan: Da, dar n forma: "Inhai ! Inhaai ! Inhai!" Un asculttor: Ce poate face o femeie cu so ul ei care se uit tot timpul dup fuste ? Radio Erevan: V sugerm s-l trimitei ntr-o vacan n ...Sco ia. Un asculttor: Ci miliardari sunt n Romnia ? Radio Erevan: Nu stim, dar pn s va raspundem au mai aprut civa. In urma sondajului efectuat pe un esantion de 30.000 de subiecti de sex feminin, desfasurat in cursul anului 2009, s-au obtinut urmatoarele rezultate: - 10% dintre femei au avut parte de sex la prima intalnire. - 20% dintre femei au avut parte de sex intr-un loc neconventional. - 46% dintre femei au experimentat sexul anal. - 70% dintre femei prefera sex dimineata. - 90% dintre femei ar dori sa faca sex in padure. - 99% dintre femei nu au avut parte de sex la locul de munca. Concluzie: Statistic vorbind, ai mai multe sanse sa faci sex anal dimineata, cu o necunoscuta, in padure, decat sa faci sex la birou la sfarsitul zilei. Recomandari: Nu mai stati pana seara tarziu la birou. NU se intampla nimic bun. garcea nabadaiosul Intr-un hotel de 5 stele, din Europa, intra americanul si cere o camera. Receptionerul ii spune ca are doar una care este bantuita. Americanul zice ca nu conteaza si se duce in camera. La 12 noaptea se aude o voce puternica: -Te mananc! Auzind, americanul sare pe geam. A doua zi vine un francez, cere o camera, iar receptionerul ii spune ca are una dar este bantuita. Francezul accepta apoi pe la 2 noaptea se aude o voce: -Te mananc! Auzind vocea sare si francezul pe geam Urmatoarea zi vine romanu si zice receptionerului ca vrea o camera. Singura camera disponibila era tot cea bantuita.Romanu accepta. La ora 4 se aude o voce puternica: -Te mananc! Romanu cauta peste tot ,apoi observa ca in dulap era Garcea cu un ca**t in mana: -Te mananc! Erau 3 insi intr-o masina Un politai il opreste pe unu si ii zice:Felicitari a-ti castigat 500 de euro pentru ca purtati centura. 373

Ce vreti faceti cu banii castigati? Pai in primul rand as vrea sa dau de permis. Nevasta-sa din dreapta zice: Nu-l ascultati ca e beat. Celaltalt din spate ii zice: Hai ma mai repede ca se prind astia ca e masina furata. Se aude un glas din portbagaj: Am trecut ma de granita? Garcea la un semafor. Pe langa el trece un popa pe bicicleta pe care Garecea il intreaba: -Incotro popo? -Cu Dumnezeu inainte, fiule! -Amenda 200 de lei ca nu aveti voie 2 pe bicicleta. O blonda ii povesteste prietenei sale: - Ieri seara a venit seful meu la mine acasa, in vizita, si m-a violat! - Si tu, tu nu te-ai aparat? - N-am putut. Nu mi se uscase inca oja de pe unghii Culmea zgarceniei: Sa faci carti de vizita si sa nu le dai la altii. Un tip intra in sala deputatilor, toti deputatii erau lipiti de tavan, de ce? Aveau intalnire la nivel inalt. Dupa cinci minute tipul se intoarce si toti erau pe jos, de ce? Au cazut toti de comun acord. Bula cu un prieten pe strada. Bula ii spune: Cand ajung acasa, praf fac chilotii neveste-mii! - De ce, ma? intreaba prietenul. - Cum de ce? Ma strang de mor! Un politist vine dimineata pe la ora 5 la serviciu, in pielea goala. Superiorul il intreaba: - Ba, ce-i cu tine? Ai innebunit, ce vii in halul asta la serviciu? - Sefuuuu`, am fost cu nevasta-mea la o petrecere si pe la 3 noaptea au inceput jocurile de societate. S-au stins luminile si o voce a strigat: - Sa se dezbrace doamnele! Dupa cateva minute, din nou: - Si domnii sa se dezbrace! Imediat aceeasi voce a strigat: - Si acum la lucru! - Si??? Intreaba seful - Si eu intr-un sfert de ora am ajuns!!! Un tip, rupt de beat, iese dintr-un bar. Se duce in parcare si incepe sa pipaie masinile pe plafon. Un sofer il vede si-l intreaba: - Ce faci frate, ce cauti? - Imi caut masina, zise betivul, clatinandu-se pe picioare! - Pai si de ce le pipai pe plafon, ce nu sunt toate la fel? - Ntz! A mea are girofar Ce trebuie aratat unei femei care conduce 7 ani fara accident? - Viteza a doua. I: De ce le zice la moldovence nuci? R: Se coc in moldova si se sparg in Bucuresti. - Care e lucrul cel mai inteligent pe care il poate spune un barbat? - Nevasta-mea zice ca I: Care e deosebirea dintre bikini frantuzesti si cei rusesti? R: Cei frantuzesti iti intra in fund, cei rusesti in cizma. Intrebare: Ce faci daca maine vine sfarsitul lumii? Raspuns: Vii in Romania pentru ca noi suntem cu 100 de ani in urma! 374

Care femei sunt cele mai fidele? Blondele? Brunetele? Roscatele? Raspuns: Cruntele Interbare : Cum se pune la loc dopul la o sampanie ? Raspuns : Intrebati-l pe Geoana. Intrebase: "Cine este in spatele lui Basescu? Raspuns: "Mircea Geoana". "Cand te culci cu un presedinte si te scoli cu altul, e clar, politica e o... femeie usoara." "Geoana, foarte vesel, se intalneste cu bunicuta. De ce esti asa vesel? Mi-am facut testul IQ. Si? A iesit negativ". "Scrisoarea a III--a actualizata: - Tu -esti Mircea ? - Da imparate! - Esti un prost si jumatate!" Ce mai fredoneaza Geoana in ultimul timp? "daca-as fi ptr o zi presedinte..." "Care este cea mai buna fapta pe care a facut-o soacra lui Geoana?" : "L-a primit inapoi in casa dupa alegerile din 2009" Rugciuni comparate: RUGACIUNEA EI Doamne, acuma, inainte de a merge la culcare, ma rog cu multa credinta, sa-mi daruiesti un barbat frumos, inteligent, puternic, dragastos si supus. Sa fie compozitor, poet, sa aiba mult umor, din acela pe care eu il inteleg. Sa-i placa familia si prietenii mei si nu fotbalul. Sa nu sforaie si sa urineze asezat, fara sa stropeasca prin baie. Sa nu ma faca sa astept atunci cand spune ca ma va suna. Sa ajunga la timp acasa, fara sa miroasa a sapun necunoscut. Sa stiu mereu unde este, mai putin cand imi cumpara flori si cadouri, sau sa-mi faca serenade. Sa-mi dea 3 ore sa ma aranjez atunci cand spune ca vom iesi, sa lesine de emotie cand ma vede, sa danseze mai bine decat Fred Astaire . Sa aiba un serviciu foarte bine remunerat. Sa fie generos si cand cheltuiesc banii sa nu se supere. Sa stie sa gateasca si sa-i placa sa ajute la treburile casei. Sa-i placa sa ramana ore intregi ascultandu-ma. Sa gandeasca inainte de a vorbi si sa spuna adevarul, numai adevarul si nimic altceva decat adevarul. Sa-mi traga scaunul cand ma asez la masa, sa-mi deschida portiera la masina si sa stie sa-mi faca masaj pe spate. Sa ma vada slaba mereu, mereu. Sa inteleaga durerile mele de cap si sa-mi aduca micul dejun la pat. Da-mi Doamne un barbat fidel, dragastos, care sa ma iubeasca cu respect si cu pasiune, numai pentru mine si nu pentru marimea sanilor mei. Sa nu aiba ochi pentru nici o alta femeie si sa-mi spuna mereu ce frumoasa ma vede si ce noroc a avut sa ma intalneasca. Te rog Doamne, da-mi barbatul care ma va iubi pana la moarte ! AMIN. RUGACIUNEA LUI Doamne, te rog, daruieste-mi o blonda, surdo-muta si nimfomana, cu niste tzatze enorme si sa fie fiica unui distribuitor national de bere . AMIN. Suna la usa. Tipul deschide usa . La intrare o moarte mica, asa cam de douazeci de centimetri inaltime, cu coasa si parpalac negru. - Vai, Doamne, vaaaai! - Stai lejer, am venit dupa hamster! Dracu isi cauta o sotie cuminte, frumoasa, desteapta, devreme acasa, etc etc, femeia perfecta. Si o cauta, si o cauta... si nimic. Se gandeste sa apeleze la Dumnezeu: - Doamne, ajuta-ma si pe mine s-o gasesc ca de ani de zile o caut. 375

- Du-te si pune in cea mai populata zona de pe pamant o oglinda, cea care nu se va uita in ea, pe aia sa o iei de nevasta. Zis si facut. Pune Dracu oglinda si se insoara. MORALA 1 (pt barbati): "Baieti, nu mai cautati femei cuminti, ca una a fost si a luat-o dracu'." MORALA 2 (pt femei): "Fetelor nu mai fiti cuminti, ca va ia dracu' La ora de gramatic, se analizeaz propoziia "Iat, vaca are coad". Cum analizeaza Bul: - Iat este subiect pentru c este scris cu liter mare si este nceput de propozitie.. Vaca este atribut pentru c asa i zice mama fiicei ei. Are este conjunctie pentru c leag cuvntul vac de coad. Coada este predicat pentru c se misc. O tanara se adreseaza vanzatoarei de la un magazin de cosmetice: - As dori ca barbatul meu sa imi acorde mai multa atentie. Aveti cumva un parfum care miroase ca un computer? De ce este Mos Craciun tot timpul fericit ? Pentru ca stie unde stau fetilele rele !

Intra un domn disperat in farmacie si tipa: -Repede dati-mi ceva pentru diaree,e urgent !! Farmacistul, care era nou, devine foarte nervos si-i da un calmant. Domnul,in foarte mare graba, ia medicamentul si pleaca. Dupa cateva ore,domnul cu diaree revine, si farmacistul ii spune: -Mii de scuze domnule. Cred ca din greseala v-am dat un medicament pentru nervi. Cum va simtiti? La care domnul raspunde: -Cacat tot..dar linistiiit.. . Barbatii se impart in cinci categorii dupa trei criterii. Criteriile sunt: bautura pe care o consuma; mijlocul de transport folosit; cu cine isi satisfac nevoile sexuale. Categoriile sunt: 1. Whisky - Mercedes - Amanta 2. Coniac - Masina statului - Secretara 3. Pepsi - Dacia personala - Autostopista 4. Ceai - Tramvai - Nevasta 5. Apa - Talpa - Laba Barbatul ideal e cel care, atunci cand isi gaseste nevasta in dormitor cu amantul, spune: - Nu va deranjati, continuati! Amantul ideal e cel care mai poate sa continue... La un bordel de brbai, intr o blond: - Vreau un brbat, dar s fie adevrat, c pin acum nu mi-a rezistat nimeni. - Du-te la etajul 1, il gseti pe american, te satisface la sigur. Se duce, si d 5 numere, la d pe spate, nu mai poate. Se duce blonda la recepie din nou: - Vreau un brbat i mai adevrat. - Du-te la etajul 2, il gseti pe rus, sta e rezistent. si d i rusului 7 numere, crap i sta, iar la recepie: - V batei joc de mine... - Dute la etajul 3, acolo ne-a mai rmas romanul. Te satisface la sigur. 10 numere, crap i romanul. - V dau ?n judecat, vreau ceva adevrat. - Ne pare foarte ru, ne-a mai rmas doar chinezul. - Dai-l ?ncoace. La etajul 4: chinezul. si d chinezul 5 numere, se d jos de pe ea. Blonda: 376

- Gata, ai obosit deja? M duc s dau bordelul in judecat. - Nu v impacientai, m refac. Face 4 abdomene, trage 2 ori de fiare, face 6 flot ri, se rostogolete o dat pe sub pat, iese afar, si mai d 5 numere blondei. Obosete din nou, coboar de pe blond i iar exerciiile de la inceput: 4 abdomene... Aa face timp de 50 de numere. De data asta, obosete blonda: se d jos, face 4 abdomene, trage de 2 ori de fiare, 6 flotri si cind se rostogolete pe sub pat, surpriz. Ce credei c a gsit? 200 de chinezi. Bancuri cu babe: De ce nu poarta babele fusta scurta? Li se vad titele. O baba o intreaba pe alta: -Este noroi afara? -Da.de ce ma intrebi? -Ca sa stiu daca imi pun sutinenul sau nu... Nepotul vine in vizita si o gaseste pe bunica de 80 de ani plangand. Nepotul: - Ce s-a intamplat? Bunica: - A murit bunicu' ! - Pai cum s-a intamplat asa o nenorocire? - Azi dimineata in timp ce faceam sex. - Dar stiati ca la varsta voastra poate fi fatal! - Da, de 5 ani o faceam numai duminica si atunci in ritmul lent al clopotelor de la biserica: la ding - o baga, si la dong - o scotea! - Si atunci care a fost problema! - A trecut nenorocitul de postas cu soneria lui de la bicicleta!!! O baba merge la farmacie: - Dati-mi va rog un Acid Acetilsalicilic. - Vreti o aspirina, nu? - Asa-i zice maica. Ca tot ii uit numele!.. Doi mosnegi se intilnesc: - Ce mai faci, Vasile? - Uite, am fost la femei. - Si cum a fost? - Mai curat decit la barbati O femeie batrana vede niste copiii jucanduse cu niste prezervative, femeia se duce la acestia si ii intreaba: -Ce sunt maica astea? Copiii raspund: -Ce sa fie bunico gume; Batrana intreaba: -Si unde gasesc si eu ? Copii: -Pai ducetiva la farmacie si cereti prezervative. Batrana ajunsa la farmacie ii cere farmacistei 3 prezervative. Farmacista intreaba: -mai poti maica mai poti? la care batranica: -aaa .. asa putin printre gingii... O batrana intra in cabinetul doctorului. - Doctore, zice baba, nu stiu ce sa ma fac, de la o vreme am gaze la stomac, trag "vanturi" tot timpul. Noroc ca le trag fara zgomot, si chiar fara miros. Ori si cat, uneori e deranjant. Uite, de cand am intrat in biroul dumitale, am tras cel putin 10 bucati. - Bine, zice doctorul, ii da niste pastile si ii zice: Luati pilulele astea de 3 ori pe zi si veniti luni la control. Vine baba dupa o saptamana si zice: Nu stiu ce mi-ati dat, dar acum "vanturile" mele put ingrozitor, insa au ramas la fel de 377

silentioase. - OK, zice doctorul, acum ca v-am degajat sinusul, hai sa vedem ce putem face cu timpanul. O babuta cumpara peste viu. - Baiete, dar pestele e proaspat? - Pai, bunico, cum sa nu fie proaspat daca e viu! - Pai si eu sunt vie... Era o baba in statia de tramvai si cum nu vedea prea bine, intreaba o tinara ce nr. are tramvaiul care vine . Tinara ii spune ca este nr 13. La care baba ii zice: -Eeee lasa ca stiu io ce scriu astia, ca acum vreo doua zile treceam pe linga un gard si scria P*LA si cind am intrat era depozit de lemne. O femeie mergea pe strada si observa un batranel care statea pe scaun in fata casei. - Ma scuzati, nu am putut sa nu observ ce fericit aratati! Care este secretul dvs. pentru o viata lunga si fericita? - Fumez trei pachete de tigari pe zi, beau sase sticle de whisky pe saptamana, mananc numai mancaruri cu multa grasime si nu fac niciodata sport! - Nemaipomenit! Dar cati ani aveti? - 35! Doua doamne mai in varsta: In ziua de azi tinerii sunt mult mai destrabalati. Da draga,ai dreptate...acum ar fi trebuit sa fim tinere! Doua babe citeau ziarul: - Auzi tu , zice una , doua babe violate in Ferentari! - Si noi stam ca proastele in Titan! * Ce le zice Alba ca Zapada celor 7 pitici ca sa se scoale? * 7UP! Reclama la o agentie de turism din Germania : VIZITATI ROMANIA-MASINA DUMNEAVOSTRA ESTE DEJA ACOLO. Cum transformi un pentagon intr-un patrat ? Raspuns : folosind teorema lui Bin Laden... Bin Laden se uita la turnul din Pisa , trage doua fumuri de tigara si spune in scarba : Amatori! Ce zic ciobanii cand se descalta ? - ???!!! * A mai trecut un an! Intre colegi: * De ce nu lucreaza Popescu saptamana asta ? * Il inlocuieste pe sefu'. Bula soldat trimite acasa un pachet in care era o grenada si o notita : Mama, daca tragi de cuiul asta, primesc invoire o saptamana ! Un tip bate la poarta unei case! Un caine se ridica in 2 picioare si-i spune: * Stapanul nu e acasa ! Tipul lesina de spaima. Cnd isi revine, l intreaba pe caine : * Pai, daca esti caine,de ce nu latri ? * N-am vrut sa va sperii ! Balenoiul se invarte in jurul balenei : * Guvernele tuturor tarilor, sute de organizatii ecologiste, lideri politici de marca, milioane de oameni - toti se lupta ca specia noastra sa supravietuiasca, iar tu imi spui mie ca te doare capul... Doi tipi n parc arunca niste coji de pine la porumbei. Zice unul dintre ei : * Uite, porumbeii astia sunt ca politicienii ! -???? * Pai ct timp sunt jos ti mannca din palma , dar daca ajung sus segainateaza pe tine! 378

CODUL MUNCII in Romania 1. Ne nastem obositi pentru a ne odihni. 2. Munca l-a creat pe om dar nici lenea nu l-a omort. 3. Daca vezi un coleg odihnindu-se, ajuta-l. 4. Daca ti se face chef sa te apuci de munca, stai jos, odihneste-te si o sa-ti treaca 5. Ce poti face azi nu lasa pe maine ci pe poimaine sau raspoimaine, ca poate nu mai este nevoie. 6. Un lucru care nu se rezolva de la sine in 30 de zile, nu merita sa te mai ocupi de el. 7. Munca e sanatate curata, deci sa o lasam pentru cei mai bolnavi ca noi. 8. Munca il innobileaza pe om. Societatea noastra nu mai are nevoie de nobili, caci a trecut vremea lor. 9. Cine se scoala prea de dimineata doarme prea putin, e obosit si casca toata ziua. 10. Cine nu munceste nu greseste, iar cine nu greseste merita promovat. 11. Serviciul nu e crsma sa stai toata ziua in el, asa ca mai du-te dracului acasa. Un politist patrula noaptea intr-un binecunoscut loc pentru parking. Vede un cuplu intr-o masina, cu luminile aprinse. Cnd se apropie,observa ca barbatul era pe locul soferului citind o revista, iar tanara, pe bancheta din spate, croseta. Socat de situatia asta surprinzatoare, politaiul se apropie de masina si bate in geam. Tanarul da fereastra in jos... * Da, dom'le politai ? * Ce faceti voi aici ? * Nu-i evident ? Eu citesc o revista... Aratand catre tanara femeie, politaiul zice : * Bine, bine, dar ea ? Tanarul raspunde : * Cred ca isi croseteaza un pulover.... Politistul e bulversat total. Un tanar cuplu in masina la ora asta si nimic obscen ! * Cati ani ai tinere ? * Douas'cinci... * Dar ea, ce varsta are ? Tanarul se uita la ceas si zice : - Va avea 18 in 20 de minute... Un elefant si o furnica isi petrec o noapte intreaga in desfatarile trupului. A doua zi, elefantul moare. Furnica: "Bai sa fie... o =oapte de placere, si acum tre' sa-mi petrec tot restul vietii sapand..." Sotul: Nu mai fi suparata! ti promit ca te fac cea mai fericita femeie din lume. Sotia: Cnd pleci? Intr-o seara se intorcea Billy Gates de la Microsoft, de la lucru. Mergand catre casa, se opreste =a-si vada noua vila in constructie. Fiind neatent si obosit cade intr-un sant unde il viziteaza niste ingeri. Unul din ei ii spune: - Buna,Bill! Am doua vesti =a-ti dau: una buna iar alta proasta. Cu care sa incep? - Incepe cu vestea cea buna, raspunse Billy. - Vestea cea buna e ca la noi in cer, pe toate PC-urile ne-am pus Windows! - Foarte bine ! Dar care e vestea rea rea ? - Vestea cea rea este ca avem o mica problema si te luam cu noi in ceruri sa o rezolvi... Intrebarea reporterului: ce parere aveti despre sexul virtual? Studentul de la medicina: - ce e aia virtual? Studentul de la economie: - chiar asa, ce e aia virtual? Studentul de la informatica: - stati putin, ce e ala sex? Doi programatori intr-un bar: - O vezi pe tipa aia? Vezi ce "properties" are? - Da. Am testat-o aseara...sunt "read-only". Patru "calculatoristi" se ntalnesc la o bere. Unul incepe sa povesteasca: - Am agatat aseara o tipa beton. am dus-o acasa.. Eu incins, ea incinsa.. Ne-am apucat sa ne dezbracam ahiar din momentul in care am intrat pe usa . 379

Am "pus-o" in picioare, rezemati de perete... Ne-am cautat o noua pozitie si am asezat-o pe birou, chiar pe tastatura noului meu calculator... Este brusc intrerupt de ceilalti, in cor: - Aha! Ce calculator ti-ai luat? Stiti culmea calculatoarelor? Sa gonesti musca de pe ecran cu cursorul de la mouse. Intrebare: Care este diferenta intre un programator amator si unul profesionist? Raspuns: Cel amator crede ca un kilobyte are 1000 de bytes, iar cel profesionist crede ca un kilometru are 1024 me metri. Dilema unei blonde: cum se zice corect, Iran sau Iraq ?! Au iesit blondele la manifestatie, suparate ca se fac bancuri pe seama lor. Pe pancarte scria "Nu toate proastele sunt blonde!" - Chelner! - da, domnule? - poti sa-mi mai prajesti putin puiul? Imi mananca toata salata! Un cersetor in wst1:place w:st="on">New York : - aaajutati un biet cersetor orb!.... Aaaajutati un biet cersetor orb!... Si am ampresia ca sunt si negru !... O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi. Fiica vede pe strada niste femei imbracate provocator stand pe marginea strazii uitandu-se la fiecare masina care trece. "Mami", ntreaba fiica, "ce fac doamnele alea acolo?" "Isi asteapta sotii sa se intoarca de la munca" raspunse mama. "Hai cucoana, alea's prostituate." intervine taximetristul. Dupa cateva momente de liniste apasatoare, fetita intreaba, "Mami, prostituatele au copii?" "Desigur, draga mea, de unde crezi ca au aparut taximetristii?" Itic si Strul erau prieteni. Moare Strul. Itic se duce la mica publicitate sa dea un ferpar. Scrie: "Strul mort". Functionara ii spune: - Oricum =e taxeaza pe minimum 4 cuvinte. Itic se gindeste si scrie: "Strul mort vand Trabant" ntrebare : Care e primul lucru pe care il face un tzigan dupa ce deschide calculatorul? Raspuns = Se uita in recycle bin. In drum spre casa, un tata isi aduce aminte ca e ziua fiicei sale. Opreste masina in fata unui magazin de jucarii si o intreaba pe vanzatoare: - Cat costa papusa Barbie din vitrina? Vanzatoarea ii raspunde: - Care Barbie? Avem: "Barbie la =imnastica" - 19,95 euro, "Barbie jucand volei" - 19,95 euro, "Barbie la cumparaturi" - 19,95 euro, "Barbie la plaja" - =9,95 euro, "Barbie la dans" - =9,95 euro, "Barbie divortata" - 265,95 euro. Barbatul, uimit, intreaba: - Si de ce costa fiecare cate 19,95 euro, iar Barbie divortata costa 265,95 euro? vanzatoarea, cu un aer foarte natural, ii raspunde: "Barbie divortata" are si: Vila cu piscina a lui Ken, Masina de oras a lui Ken, Cartile de credit ale lui Ken , Casa de vacanta a lui Ken, Masina 4x4 a lui Ken, Iachtul lui Ken Trusa de undite a lui Ken.... Un tamplar si un betiv mor in aceeasi zi si ajung in rai , in fata lui D-zeu , care le spune : Tamplarule, tu mergi la tamplarie iar tu betivule , mergi la bar. Tamplarul sare in sus de nervi , ca el a lucrat toata =iata si-l intreaba pe D-zeu de ce l-a trimis la atelier. La care, D-zeu ii aspunde: Cand iti dadeai cu ciocanul peste degete spuneai "D-zeu ma-tii", iar betivul cand bea zicea"Doamne ajuta" !!! Soia i ntreaba soul: - Dragule, ce-i place mai mult la mine: trupul meu perfect, sau faa mea foarte frumoas? Soul rspunde: - Simul umorului! 380

Vasile si Maria mergeau in fiecare an sa vada "Ziua Aviatiei" si in fiecare an Vasile era tentat sa se plimbe cu elicopterul, dar de fiecare data primea acelasi raspuns la rugamintea lui: - Vasile ai inebunit, 5000 lei sunt totusi 5000 lei. S-a intamplat mai multi ani la rand si anul acesta Vasile a decis: - Marie, fac 70, nu stiu cat mai traiesc si poate este ultima sansa. - Vasile, tot tembel ai ramas, 5000 lei sunt totusi 5000. Pilotul elicopterului a auzit discutia si a venit cu o propunere: - Pentru ca este "Ziua Aviatiei" astazi va fac o reducere semnificativa, amandoi la pret de unu si daca pe parcursul zborului nu scoateti nici un cuvant, pur si simplu, nu imi dati nici un ban. De indata ce a decolat de pe pista, pilotul a inceput tot felul de manevre riscante, coborari aproape de sol..nici un sunet, ntoarceri,..nici un sunet, rasuciri..nici un sunet. Dupa aterizare pilotul se intoarce catre Vasile si ii spune: - Sunteti tari domn'le, nici un sunet, raman impresionat. Vasile livid la fata, gaseste puterea sa ingine: - Eu.. vroiam sa..zic ceva..cand..a cazut Maria, dar totusi 5000 lei raman 5000. O femeie merge la un chirurg plastician: -Domnule =octor, puteti sa-mi faceti un nas mai mic si mai frumos? La care chirurgul raspunde: -Doamna, din ce aveti dumneavoastra, va fac si 3! Doi olteni reparau o nasina. - Uita-te daca functioneaza semnalizatorul. - Acum da, acum nu, acum da, acum nu.. Nunta de argint, sotul isi duce sotia intr-un voiaj minunat in niste insule uitate de lume. Vai dragule, ce romantic esti, =cum ca avem 25 de ani de casatorie si m-ai adus aici, ce-ai sa faci cand vom avea 50? Sotul: Am sa vin sa te iau!!!... Brbaii sunt pur i simplu nite oameni mai fericii. La ce s te atepi de la aa nite creaturi simple?: Numele tu de familie rmne neschimbat. Garajul este al tu pe de-a-ntregul. Planurile de nunt se rezolv de la sine. Ciocolata este doar o alt gustare. Poi s devii preedinte. Niciodat nu poi s fii gravid. Poi purta un tricou alb ntr-un parc acvatic. Poi S NU pori nici un tricou ntr-un parc acvatic. Mecanicii de automobile i spun adevrul. Lumea ntreag este toaleta ta. Niciodat nu trebuie s conduci pn la o alt staie de benzin ca s caui o toalet deoarece aceasta n care eti este prea scrboas. Nu trebuie s te opreti s te gndeti nspre ce parte trebuie s nvri o piuli sau un urub. Acelai loc de munc, salariu mai mare. Ridurile adaug caracter. Rochia de mireas = $5000. nchirierea unui frac = $100. Oamenii nu se holbeaz niciodat la pieptul tu atunci cnd vorbeti cu ei.. De la tine se ateapt practic s mai scapi ocazional "cte un sunet" bine armonizat... Pantofii noi nu taie, jeneaz sau mutileaz piciorul. O singur dispoziie sufleteasc mereu. Conversaiile telefonice se termin n exact 30 de secunde. tii tot felul de lucruri despre tancuri. O vacan de cinci zile necesit o singur valiz.. Poi s-i deschizi toate borcanele. Eti copleit cu laude pentru cel mai mic act de gndire. Dac cineva uit s te invite, el sau ea mai poate nc fi prietenul tu. Lenjeria intim cost $8.95 trei perechi. Trei perechi de pantofi sunt mai mult dect suficiente. Nu ai aproape niciodat probleme cu curelua de pantof n public. Nu eti capabil s vezi cute pe hainele tale. Totul de pe faa ta rmne n culoarea original. 381

Aceai frez ine ani de zile, poate chiar decade. Trebuie s-i razi doar faa i gtul. Te po i juca cu jucrii toat viaa ta. Burta de obicei i ascunde oldurile mari. Un portofel i o pereche de pantofi de o singur culoare pentru toate sezoanele. Poi purta pantaloni scuri, indiferent de cum i arat picioarele. Poi s-i "faci" unghiile cu un briceag. Ai libera alegere privitor la a-i lsa musta... Poi s faci cumprturile de Crciun pentru 25 de rude n ziua de 24 decembrie n 25 de minute. Nu-i de mirare c brbaii sunt mai fericii. Trimite acest mesaj femeilor care pot s-i fac fa i brbailor care se vor distra citindu-l. Romanii sunt obsedati. De diferite lucruri...Asta n-ar fi o problema daca aceste obsesii ar fi constructive. Uite, japonezii sunt obsedati de electronica si au ajuns unde au ajuns. Francezii sunt nespalati dar au nasuri fine si sunt obsedati de parfumuri. Si uite unde au ajuns. Si exemplele ar putea continua.Din nefericire, la noi obsesiile nu sunt de natura colectiva. Adica, desi romanii impartasesc cam aceleasi obsesii, ele sunt profund egoiste si privesc fericirea personala chiar in detrimentul tuturor celorlalti. TOP 10 OBSESII ROMANESTI 1.Obsesia cu "casa pe pamant". Toata lumea si-ar da 20 de ani din viata ca sa aiba casa pe pamant. Nu conteaza ca vei sta ORE IN SIR in trafic!!! Nu conteaza nimic! Casa pe pamant sa fie! 2.Obsesia televizorului. Romanul e devorator de televiziune. S-au facut niste cercetari si cica noi am fi cam cei mai avizi din Europa. Adica ne uitam cel mai mult la televizor. Si, asta e geniala, avem cele mai multe televiziuni!!! Mi se pare fascinant ca romanul este "europeanul" cel mai telespectator avand in vedere ca in Romania sunt, cu cateva exceptii, cele mai imbecile si mai de prost-gust productii! 3.Obsesia Coelho. Daca n-ai citit Coelho... n-ai viitor frate! "Pai am citit Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stanescu..." "Te pisi pe ei! Citeste Coelho!" 4.Obsesia tzatzelor. Aproape toti producatorii TV au urmatoarea obsesie:"Tzatzele aduc rating!" Si stiti ce e misto? Ca de cativa ani incoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispozitie internetul pentru laba. Dai un click si gata! Cine dracu' mai asteapta emisiunea cu " Mama Natura" ca sa-i "de in cap lu' mutu" (scuze Adriane dar asa e expresia! Daca vrei schimbam: "sa-i dea in cap lu' Chivu") 5.Obsesia messenger. Asta e, totusi, un fenomen global. Pai daca a ajuns mama sa-mi dea buzz si sami reproseze ca stau pe invisible... 6.Obsesia haiduceasca. Dupa o sticla-doua de vin si cel mai prapadit roman devine haiduc la orice nunta. Fura mireasa, cere rascumparari... Si dup-aia, haiducia maxima. "Pusca si cureaua lataaaaaa...". Apoi recunoaste ca e impotent: "Ce barbat AM FOST odataaaaa..." 7.Obsesia auto. In Romania exista cea mai dinamica piata auto. Punct. Pe strazile noastre exista masini cum n-au vazut nici parizienii, nici londonezii... Punct. 8.Obsesia carnii din congelator. Cu toate ca au trecut 20 de ani de cand gasesti sute de feluri de carne si la 4 dimineata, romanul inca isi mai incarca pana la refuz congelatorul. Sa fie acolo... Cine stie... 9.Obsesia celulara. Pentru roman, telefonul mobil reprezinta un "statement". Am vazut vanzatoare in magazinul Titan care aveau telefon de 3 ori mai scump ca al meu, desi eu poate castig de 30 de ori mai mult. Asta e un mare mister. Cum ajunge un om cu salariu de 10 milioane sa aiba un mobil de 20 de milioane? Si sa dea beep cu el!!!!!!! 10.Obsesia "daca ala nu face, de ce sa fac io?". Asta de obicei e completata si cu o doza de mandrie: "Ce? Sunt mai prost?!" DA! Din ciclul "Am fost un dobitoc, dar mai sunt oare ?": "Exista aici, in aceasta sala, tineri care au murit in revolutia dindecembrie 1989"-- Viorel Catarama "Lumea are voie sa aiba doua conturi; unul in lei, unul in valuta si incaunul pentru economii. Mai mult nu"-- Florin Georgescu (fost ministru al finantelor) "S-au verificat toate actele pe fostii trei ani pe care am fostprimar"-- Marian Vanghelie "A garanta proprietatea inseamna a limita dreptul omului asupra proprietatii lui"-- Ion Iliescu 382

"Bancile sunt conduse de bancheri in toata lumea in afara de Cismigiu si Herastrau"-- Bogdan Balthazar (director de banca) "Becali e un brand. Eu la Avicola Iasi pot sa fac pui Gigi Becali, daca vreau"-- Gigi Becali "Doar prin hazardul inconstient social nu se putea ajunge in sfere atat deaureolate si in plan financiar"-- Cornel Dinu (antrenor de fotbal) "Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informatii din lume - stie tot, chiarsi-un fir de par"-- Gigi Becali "Familia e sfanta, pe cand patria... cum sa va spun patria e sacra"-- Dumitru Dragomir "Destinul meu a fost marcat de soarta"-- Dan Iosif "Omul este o persoana umana"-- Gheorghe Hagi "Este vointa lui Dumnezeu ca eu sa pasc acest popor"-- Gigi Becali "Domnul Ion Cristoiu a spus despre mine ca sunt corupt pe vremea cand nu eram, in 1993"-- Viorel Hrebenciuc (parlamentar P.S.D.) "Eu in tinerete eram amfitrion pe oriunde ma duceam"-- Gigi Becali "Eu sunt pe toate listele de corupti si arestati, dar nu am nici-o greata"-- Viorel Hrebenciuc "Pe la voi prin Chisinau trece Volga, nu? Cum? Nu mai trece?"-- Loredana Groza "Sigur ca am auzit de El Nino. E numele unui cantaret de muzica latina,nu?"-- Loredana Groza "La noi, sefii de partide sunt ca vacile in India"-- Antonie Iorgovan "Domnul Iorgovan e un fel de electron sarit de pe orbita"-- Adrian Nastase "Omar Hayssam apartine tarii, este un bun al intregului popor"-- Adrian Nastase "Am invatat putin limba braziliana!"-- Loredana Groza "M-am certat cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat. In schimb Marian Iancu e obraznic si umbla cu tot felul de jargoane, care nu e bine sa le dai la presa"-- Gigi Becali "Fiecare are gusturile lui in muzica.. N-are cum sa asculte toata lumea numai Schopenhauer"-- Costi Ionita Legile lui Murphy aplicate n Romnia PT A FACE SA SUNE TELEFONUL: 1. intra sub dus . 2. samponeaza-ti bine parul. 3. numara pina la 3.. IN ACEL MOMENT VA SUNA TELEFONUL! REZOLVARE (avem 2 posibilitati) A) Daca raspundem - era o greseala. B) Daca nu raspundem - dupa citeva zile vom afla ca era o veste foarte importanta! ............. .......... ........... ......... ......... ......... ......... ......... ... PT A FACE SA VINA AUTOBUZUL: 1. vino punctual in statie. 2. asteapta cel putin 20 minute fara sa te asezi . 3. Aprinde-ti in fine o tigara...... si la al treilea fum va aparea autobuzul! Nota: exista cazuri in care au aparut chiar si 3 autobuze unul dupa altul! ............ ........... ......... ......... .......... ......... ......... .... PENTRU A NU PUTEA PARCA CAT MAI APROAPE DE CASA : 1. Invirte-te cel putin de 3 ori in jurul casei, cautind cu atentie vreun loc in care sa poti parca.. 2. Mai continua inca 20 minute invirtindu-te pe stradutele invecinate cu locuinta ta. 3. Cind deja esti cu nervii la pamint, parcheaza in cartier! ul vecin, la 30 minute de mers pe jos de casa ta! 4. Astfel, cind ajungi acasa vei vedea cel putin 2-3 locuri libere de parcare direct sub fereastra ta . ============ ========= ========= LEGILE vietii : " atunci cind ai nevoie sa descui o usa, cu miinile ocupate de zece pungi mari si grele... cheia se va afla in buzunarul opus miinii pe care cu greu ti-ai eliberat-o ". ( Legea Degeabasuni) ............ ......... .......... ......... ......... ......... .......... ......... ......... ......... ......... ......... ...... "singura data cind poarta se inchide singura e atunci cind ai lasat cheile pe dinauntru ". ( Legea 383

Futuipastelemasiide cheie ) .............. ......... ......... .......... ......... ......... ......... ........... ......... "cind ai miinile pline de unsoare incepe sa te gidile nasul ".. (Legea Nasuvreauntura ) ............. .......... ......... ......... ........... ......... ......... .......... ......... " cind ti se pare ca totul merge foarte bine... e pentru ca ai trecut cu vederea ceva important... ". ( Legea imitragpalme) ............. ......... ......... ......... ......... ......... .......... .......... ......... " daca reusesti sa-ti pastrezi calmul cind toti din jurul tau sint disperati... e pentru ca nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei ".( Legea incanapicatmoneda ) ............ ......... ......... ......... ......... ............ ......... ......... ......... ....... " problemele nu se creaza, nici nu se rezolva, ele doar se transforma!" .. ( legea astanueviata) ............. ......... ......... ......... .......... ........... ......... .......... . "vei ajunge fugind la telefon exact cit sa mai auzi cum cineva inchide receptorul ". ( Legea ghicicineafost ) ............ ......... .......... ......... ......... .......... ........... ......... " mereu sint doua filme bune pe doua programe diferite la televizor... .dar mereu la aceasi ora". ( Legea isibatjocdenoi ) ............. ......... ......... ......... ......... .......... .......... .......... ...... " Probabilitatea de a te pata in timpul mesei creste direct proportional cu necesitatea de a-ti pastra haina curata! (Legea numaiflescai) ............ ......... ......... ......... ............ ....... " orice corp omenesc scufundat intr-o vana facind o baie relaxanta cu spuma face sa sune telefonul! ". (legea cinedracusunaloraas ta) ............. .......... ......... ......... ......... ......... .......... ......... ......... " orice corp omenesc asezat pe WC face sa sune soneria de la intrare!". (Legea nicisamacacinlinist enupot) ............. ......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... "viteza vintului creste direct proportional cu pretul coafurii recent facute!".. (Legea chelulnuseagita) ............. .......... .......... ......... ......... .......... ......... .......... .......... .... "daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult..... Nu vor trece nici! trei zile si vei avea absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect! ". (legea samibagpiciorul) ............. .......... ......... ......... .......... ......... .......... .......... .......... .. " Mereu cind ajungi punctual nu va fi nimeni sa te vada, dar cind intirzii doar 5 minute.... vor fi toti deja prezenti ... si toti se vor uita la ceas si vor clatina din cap! (Legea namaripilapicioare) ............ ......... ......... ......... .......... .......... ......... ......... . nu lua asa de "n serios" viata, pna la urma oricum nu scapi viu din ea! Telefon Regina Elisabeta a II-a, George W. Bush si Traian Basescu mor si ajung in Iad. La un moment dat, Elisabeta: - Mi-e dor de Anglia ! Vreau sa sun in Anglia sa vad ce face toata lumea acolo. Suna regina , vorbeste cam 5 minute si apoi il intreaba pe Diavol: - Cat iti datorez pentru convorbirea asta? - 5 milioane $. Scoate regina un cec de 5 milioane $ si se duce la locul ei... Dupa cateva momente, Bush, foarte gelos, tzipa: - E randul meu! Vreau sa sun si eu sa vad ce se intampla in Statele Unite, ce face toata lumea acolo! Suna Bush, vorbeste cam 10 minute, dupa care catre Diavol: - Cat iti datorez pentru convorbirea asta? - 10 milioane $. Bush, cu o privire taioasa, scoate un cec de 10 milioane de $ si se duce la locul lui... Vazand acestea, Basescu, si mai gelos, incepe sa tzipe: - Vreau sa sun in Romania , sa vad ce face toata lumea acolo! Vreau sa vorbesc cu ministrii, cu 384

deputatii, vreau sa vorbesc cu toata lumea! Suna Basescu in Romania, sta la telefon vreo 2 ore, vorbeste cu toate neamurile, cu toti prietenii, cu toti deputatii si ministrii... Dupa ce termina de vorbit, se pregateste sa-i plateasca Diavolului: - Scuze, am stat cam mult... Cat iti datorez? - Un dolar... - Poftim?!?!? Doar un amarat de dolar?? - Pai, da... Ca daca suni dintr-un Iad in alt Iad, e convorbire locala... Pentru c oricum astzi slabe sperane de a avea veti, v ispitesc cu noile cursuri de perfecionare iniiate de MECI. [grila]> Subject: Cursuri organizate de Ministerul Sanatatii in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Curs special pentru femei Obiectivul pedagogic al cursului este dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna. Durata: - Brunete - 1,5 luni / modul; - Roscate - 3 luni / modul; - Blonde - 6 luni / modul Modulul 1 1. Acceptarea soartei : m-am nascut femeie 2. Cunoasterea locului de desfasurare a vietii : bucataria 3. Cum pastrez ordinea in poseta ? ( sub control strict) 4. Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore - notiuni elementare 5. Pastrarea limitelor : Cum ma machiez corect 6. Curs de programare I ( toate categoriile ) : Folosirea cuptorului cu microunde 7. Curs de programare II ( numai brunetele si roscatele) : Videorecorderul Modulul 2 1. Ecuatia cu o necunoscuta. Autoturismul. 2. Exercitii de dinamica grupului. Ce trebuie sa fac cand stau in masina. 3 Partea 1 - Diferenta intre carosabil si trotuar 4 Frana si acceleratia - provocare sau necesitate ? 5 Cutia de viteze. Descriere completa. ( pentru blonde, numai cutia automata) 6 .Notiuni elementare de fzica.. Corpuri in miscare. 7 Adevaruri optice : Culorile semaforului 8 Curs special : Parcarea in garaj 9 Ecuatia cu mai multe necunoscute. Cutia cu scule 10 Curs de supravietuire I : Unde se afla lumina de avarie. 11 Curs de supravietuire II : Schimbarea unui cauciuc 12 Curs de supravietuire III : Schimbarea mai multor cauciucuri. ( Da, este posibil !) 13 Curs de supravietuire V : Verificarea cu succes a nivelului uleiului si al apei . Modulul 3 1. Notiuni elementare : Nicio cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului.. 2. Vocabular I : Definitia cuvantului "DA". Corectarea exercitiului "Esti gata ?" 3. Vocabular II : Definita notiunii " 5 minute" 4. Sociologie : Fotbalul nu este un sport ci o religie. 5. Drept cetatenesc I : Numai barbatii discuta despre fotbal. 6. Drept cetatenesc II : Femeile nu se amesteca in aceste discutii. 7. Psihologie ( nivel elementar) : Cum evit intrebarile inutile - de exemplu " Ma iubesti?" "Sunt frumoasa?", "Am ceva special?" 8. Adevaruri zilnice I : Si femeile ragaie. ( exercitii de grup ) 9. Adevaruri zilnice II : Mustata - o problema ? Comunicari stiintifice pe tema " Lama, ceara sau penseta ?" 10. Comportamentul la cumparaturi . Cardul Visa - Definirea notiunii "Limita de suma" 11. Comportamentul la cumparaturi. Dezbaterea temei " Si eu pot cara naveta de bere" 12. Logica ( nivel mediu). De ce mama ta nu e binevenita la noi ? ( 1000 studii de caz) 385

Modulul 4 1. Telefonul. Cand trebuie sa inchid ? Exercitii de grup - 4 femei / telefon ( nu uitati sacul de dormit ! ) 2. Machiajul. Metamorfoza femeii 3. Terapie TV I : Si fara telenovele se poate trai ! 4. Terapia TV II : Filmele de dragoste sunt pura fictiune si nu realitate 5. Oglinda - martor obiectiv. Curs special pentru barbati Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau Program : 4 module - dintre care unul obligatoriu Modulul 1 : ( curs obligatoriu) 1. Sa invat sa traiesc fara mama mea ( 2000 ore) 2. Sotia mea nu este mama mea (350 ore) 3. Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport Modulul 2 : Viata in doi 1. Sa am copii fara sa devin gelos pe ei ( 50 ore) 2. Sa nu zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore) 3. Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore) 4. Sa inteleg ca pantalonii nu se duc niciodata singuri pana la dulap (800 ore) 5. Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore) 6. Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez Modulul 3 : Timpul liber 1. Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de 2 ore (exercitiu practic) Modulul 4 : Curs de bucatarie 1. nivelul 1 (incepatori) Electrocasnicele : ON = deschis, OFF = inchis 2. nivelul 2 ( avansati) Prima mea supa instant fara sa ard cratita Exercitiu practic : fierbe apa inainte de a adauga pastele CURS INTENSIV Din ratiuni de dificultate si intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi. Tema 1 Calcatul-acest proces misterios; de la masina de spalat, pana la dulapul de haine Tema 2 Riscurile umplerii tavii pentru cuburi de gheata ( demonstratie sustinuta de diapozitive) Tema 3 Tu si electricitatea ; Avantajele economice in urma angajarii personalului calificat pentru reparatii ( chiar si cele elementare) Tema 4 Ultima descoperire stiintifica : A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie (practica laborator) Tema 5 De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea.. Tema 6 Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa WC. Expozitii cu tema " Generatia spontana". Tema 7 Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas ( teleconferinta cu Univ. Harvard) Tema 8 Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti ? (Marturisiri) Tema 9 Masina de spalat - acest mare mister din casa. Tema 10 Diferente fundamentale - cosul pentru rufe si podeaua ( exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala) Tema 11 Barbatul in scaunul pasagerului Este posibil sa nu vorbeasca sau sa nu se agite in timp ce ea parcheaza ? Tema 12 Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta. John se trezeste intr-o dimineata cu o mahmureala ingrozitoare dupa o noapte petrecuta la o petrecere de afaceri. Se chinuie sa-si deschida ochii si primul lucru pe care il vede sunt doua aspirine asezate langa un pahar cu apa pe noptiera. Si langa el, un trandafir rosu! John se ridica din pat si-si vede hainele curate si calcate. Se uita prin camera si vede ca totul e in ordine perfecta si luceste de curatenie. La fel e si in restul casei.. Ia aspirinele, se sperie cand se uita in oglinda din baie si vede un ochi vanat si in cele din urma observa un bilet pe masa pe care scria: 386

"Dragul meu, micul dejun e in cuptor. Eu am iesit la cumparaturi. Te iubesc!!" Se taraste pana in bucatarie si vede ca intr-adevar il asteapta micul dejun aburind si ziarul de dimineata. Fiul lui e si el in bucatarie. John il intreaba: - Fiule, ce s-a intamplat azi-noapte? - Pai, ai ajuns acasa beat dupa 3 dimineata si ai luat-o razna. Ai rupt masuta din sufragerie, ai varsat pe coridor si ti-ai facut un ochi vanat cand ai dat cu capul de usa . - Atunci de ce este totul intr-o ordine atat de perfecta, atat de curat, am primit un trandafir rosu si micul dejun ma asteapta pe masa? - Ah, asta-i simplu, ii raspunde fiul. Mama te-a tarat pana in dormitor si cand a incercat sa-ti dea jos pantalonii i-ai spus: "Lasa-ma in pace, tarfa ce esti, sunt insurat!" Morala: Masuta rupta - 300.26 lei Micul Dejun - 10.20 lei Trandafirul rosu - 5.00 lei Aspirinele - 0.50 lei Sa spui lucrul potrivit la momentul potrivit... DE NEPRETUIT! Botez Ora 14.00. Mult lume n cas. Mama s-a coafat, tata are un soi de ervet verde legat de gt, cam ca babeica mea, dar mai ngust. Arat caraghios, am rs de el. Bietul tata, crede c rd de fapt cu el. Oricum, suspect de mult agitaie. Presimt c e n legtur cu mine. Ia s stau treaz. Nu, mam, nu vreau s dorm i nici s mnnc. Voi mi pregtii ceva. Ora 15.00. Au mai venit i alii. Vorbesc tare, rd. Din cnd n cnd se apleac i m gdil. sta-i un obicei tmpit - ce, ne cunoatem? Pe voi v gdil necunoscuii n dormitor? Ia s plng niel, poate m ia mama-n brae i scap. Deci trag aer n piept, deschid gura i. Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adic trebuie s fi dormit, nu? c acuma m-au trezit. Ce mitocani. B, dormeam, da? Ce m trambalai atta? Na, c acum a apucat-o pe mama cheful s m schimbe. Femeie, tu pe ce lume eti? Las-m-n pace s dorm! Ia s tragem aer n piept. Ora 16.15. Credei c am chef de plimbare? Adic, zu, v imaginai c asta vrea omu' smbt dup-amiaz pe la patru, s se dea cu maina? i acum ne i ntoarcem, c cic au uitat un certificat de natere. Asta mi se pare o prostie - ce, avei nevoie de dovezi c m-am nscut? nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepei? Vreau aaa-caaa-s, la mine-n paaaat! Ora 16.30. Oooo, ce de luminie-n camera asta! i ce tavan nalt! Miroase cam napa, n-ar strica o curenie general, dar dac n-au ferestre, nici n-ai ce s speri. Uite-i i pe tipii tia, umbl-n rochii aurii cu mneci negre, doi brbo i. na c unul a pus mna pe mine - ia gheara, b napetule, ce-i cu manierele astea? Ora 16.40. Cnt - sau aa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lng tia. Aloouu, m blues brothers, mai ncet c nu m mai aud gndind! M ine-n brae o tanti, habar n-am cine e, ia rag de mama focului, e cam mult lume n spate, e i oal mare n stnga, o mas. Cred c tia vor s m mnnce. Bi, trebuie s scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Ct mai tare: MAAAAMMMAAAAAA! Ora 16.50. Urlu n continuare. Pn-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, n loc s m scape din beleaua asta ngrozitoare (n care tot ea m-a bgat, dac e s m gndesc), a vent s-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mam, c am nevoie acum? Ia-m de-aici, nu-i vezi p-tia cemi pregtesc? Ce trdtoare. Nu m-a fi ateptat la aa ceva tocmai din partea ei. Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot n spatele brboilor stau. ia fac vrjitorii peste cartea de bucate, lumea i aprob cu gesturi stranii. n oala aia e ap, m-am prins. Nu vd de-aici dac e vreun morcov i niscaiva pstrnac nuntru, dar n-am nici o-ndoial. Cred c m fac ciorb. Am ncurcat-o ru de tot. Cred c-am i rguit, dar nu m las - cineva trebuie s m salveze i pe 387

mine. Cineva, oricine, ajutor! Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu m pcleti. Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere i cu bombe. Am tcut, fazanul crede c datorit lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar mi conserv puterile magice. Cnd or vrea s m-arunce-n oal, o smi iau zborul i-o s le dau cu tifla din turl. Roadei-v unghiile, na, canibalilor. Ora 17.15. Gata, pn-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe mas, m-au dezbrcat. Pentru o clip am ajuns pe burt, dar puterile magice n-au acionat, n-am putut s-o terg, dei am ncercat. Acum m-a luat brbosul nr. 1 i m duce spre oal. Acum, ajutor acum! B, nu m bga-nuntru, b, stai aa. Ora 17.15. WHOA! S-a rzgndit, uite-l c m scoate. Stai s ip. Ora 17.15. Nu, iar m bag-n oal. M, nebunule, termin! Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu tiu dac vrea s m nece pe bune, c m ine de nas i gur. Poate vrea s m sufoce? M deteptule, tu respiri cumva pe alte guri? Ora 17.15. Dac mai face asta nc o dat, pe bune dac nu fac i eu ceva pe el. Mcar att. Ia, c m ine deasupra oalei, s m scurg. Ce napoiai. de prosoape n-ai auzit? Ora 17.20. Credeam c-am scpat, c s-au ndurat. M-au luat de la oloi, m-au mbrcat la loc, dar mau dat i cu ulei i tot lui nenea la m-au livrat i la merge cu brbo ii ntr-o camer secret. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorb. Unde ducei voi copiii mici, m nenorociilor? Ia s urlu un pic, poate atrag atenia cuiva, dei tia-s clar vorbii ntre ei. Las'c scap eu i v dau pe mna Poliiei! Ora 17.25. Nu trebuia s urlu. Mi-au bgat pe gt droguri cu linguria. Se-nvrte tot, m in de brbie s-nghit. Am reuit s scuip un pic, dar brbosul s-a ferit, e clar c are experien, pezevenghiul. n schimb, fraierul care m ine strns n brae e nceptor. Acum are o amintire de la mine pe rever. Ora 17.30. Dhhroglgul la i mmfaeee emfectul. mmmmhhhmmm. mi-e somn. Tu, trectorule, dac citeti asta, s tii c m-am luptat ca un brbat i-am fost nvins mielete. Adio i s v stau n gt. Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, ntreg. Nu tiu cum am scpat, dar nc un botez nu mai suport. Bi, detepilor, sper c nu v mai vine vreo idee sptmna viitoare. Femeie, ia scoate sutienul i f-te-ncoa. N-am uitat c m-ai trdat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame. Un tip isi baga capul pe usa frizeriei si il intreaba pe frizer cat timp are pana poate sa fie si el tuns, fiind o zi foarte aglomerata,frizerul se uita in jur si raspunde: "cam doua ore" si tipul pleaca instant. Peste cateva zile acelasi tip intra in frizerie si intreaba cat are pana poate sa fie tuns, fiind o zi si mai aglomerata frizerul se uita in jur si raspunde:"cam trei ore" tipul inchide usa si pleaca. Peste cateva zile acelasi intra in frizerie si intreaba cam in cat timp poate fi tuns, frizerul se uita in jur si raspunde:"cam o ora jumatate" tipul se intoarce si iese din frizerie. Frizerul, deja curios, il roaga pe Ion: "bai Ioane du-te un pic dupa el ca vine de ceva timp si tot intreaba cat timp are pana sa fie tuns dar nu se intoarce niciodata" Ion pleaca in urma tipului. In jumatate de ora Ion intra in frizerie razand in hohote. Frizerul il intreaba:"ei, si unde se duce tipul asta dupa ce pleaca de aici?" Ion in genunchi de ras, cu lacrimi in ochi, rosu la fata se uita la frizer si ii raspunde: "LA TINE ACASA!!!" Doi tineri cstorii Doi tineri erau casatoriti doar de doua saptamani ! Sotul, desi era foarte indragostit, abia astepta sa iasa in oras cu vechii lui prieteni sa petreaca.

Asa ca ii spuse sotiei: "Scumpa mea, vin repede." "Unde mergi iubitel?" intreba sotia.

388

"Merg pana la bar, draguto. Sa beau o bere." Sotia spuse: "Vrei bere dragostea mea?" Deschise usa de la frigider si ii arata 25 de tipuri diferite de bere, din 12 tari diferite: Germania, Olanda, Japonia , India ...

Sotul nu stia ce sa faca, sigurul lucru pe care a fost in stare sa il spuna a fost: "Da, acadeaua mea... dar la bar... stii tu... au halbe inghetate..." Nu a apucat sa termine fraza ca sotia il intrerupse: "Vrei halba inghetata, iepuras?" si scoase din congelator o halba atat de inghetata ca abia putea sa o tina in mana.

Sotul devenise cam palid, dar spuse: "Da, motanel, dar la bar au tot felul de gustari delicioase... Nu stau mult, vin imediat. Promit. Ok?" "Vrei gustari, papusel?" Deschise cuptorul si scoase 5 tavi cu diverse gustari aburinde (aripi de pui, ciuperci, coaste de porc...)

"Dar draga mea... la bar... stii, se mai injura, se vorbeste urat..." "Vrei vorbe urate, draga? AUZI BAI , PULICA ! BEA-TI IN P***A MA-TII BEREA-N NENOROCITA AIA DE HALBA INGHETATA SI MANANCA-TI CACATURILE ALEA DE GUSTARI , PENTRU CA ESTI INSURAT, SI NU MERGI NICAIERI !!! CLAR, NENOROCITULE?!!!" si au trait fericiti pana la adanci batraneti.... Scrisoare cifrat Draga Nea Mrine, Nevasta mea e tare suparat ca ai putut s ne vorbeti pe toi de ru, de la mic la mare i c te-ai repezit i i-ai rupt lingeria de pe franghia de rufe, prnd astfel ridicul. Dar, cred c ar fi pcat s ne mai certam pentru o pictur de pmnt, care nu e decat o brazd nenorocit de care ne folosim cu to ii. Finu Lae Atenie, Finu Lae foloseste un cifru simplu. Din cele 7 rnduri ale textului scrisorii trebuie citite doar cele impare ( 1,3,5,7) 389

Rstlmciri: Doctore, ma chinuie ingrozitor coloana. (Constantin Brancusi) Posteritatea va crede ca am avut un singur ou. (Columb) Prefer rima imbratisata. (Veronica Micle) Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust) Duc o viata regulata; ma culc la sapte, ma scol la sapte. (Alba ca Zapada) Femeia model trebuie sa fie tanara. (Corneliu Baba) A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce! (Zamfira) N-aveti, cumva, un foc? (Nero) Si totusi, se invarteste! (Galileo Galilei la un chef) Suntem rude dar foarte indepartate (Fratii Grimm) Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara. (Nicolae Grigorescu) De cand cu politica, am tras poezia pe linie moarta. [A.(carul) Paunescu] Justitia noastra este bolnava. (un doctor in drept) Am fost corigent la zoologie si literatura. (La Fontaine) Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara. (Petru Maior) Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata. (Giuseppe Verdi) Noi vrem pamant! (un extraterestru) Nu intrati in marile complexe cu sotia. (Freud) Am picat la anc! (Aurel Vlaicu) Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev) Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat. (Pitagora) Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin.. (Cleopatra) Cartea mea de capatai este "Dupa douazeci de ani". (Silviu Brucan) Ma duc sa ma caut. ( Fiul ratacitor) Astept Ziua Recunostintei. (Penes Curcanul) Ce mica-i lumea! (Gulliver in tara piticilor) Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus) Toti oamenii de valoare au zburat din Romania. (Henri Coanda) De fapt, la ar eu n-am var, ci un vr. (George Toparceanu) Vrem sa ne pastram limba si portul. (un constantean - R Mazare) Ca orice om, am fost si eu la strmtoare. (Magellan) Marile cuceriri le-am facut in moteluri. (Gingis-Han) Eu stau, tu stai, el st. (Imnul de stat) Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere. (Vlad Tepes ) Americanii s-au obisnuit cu insula in coasta. (Fidel Castro) Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi. (Cristofor Columb) Forma mea de protest este demonstratia. (Pitagora) Trei soareci intr-un bar trageau shot-uri de tequila..Primul toarna un shot, isi umfla muschii si incepe: Ba fraierilor, voi stiti capcanele alea de soareci pe care le pun bulangiii de oameni cu o bucatica de cascaval inauntru? Ei bine, io desfac dintii aia, fac vreo 20 de tractiuni la capcana , ma invart un pic, iau cascavalul si o sterg, ba!!! Ii sparg pe toti! Mama , ce tare e asta! Al doilea soricel isi pune tequila, o da pe gat, se scutura si zice: Brrr, sunteti de r*h*t! Stiti voi grauntele alea mici si roz,bobitele alea de grau cu otrava pe care le pun oamenii ca sa ne omoare? Eu iau cateva boabe, le pisez, le pun pe o foita si pac! le trag pe nas! Ba ... asta e nebun de tot! auzi, se drogheaza cu otrava! Al treilea isi pune si el un paharel, il da pe gat, se incordeaza, se scutura un pic si o ia la fuga. Unde fugi dementule? Ma duc sa regulez pisica 390

* La un bairam, un tip se ofera sa-i mai toarne whisky in pahar unei gagici. Nu mai vreau, fiindca imi face rau la picioare! Va tremura? Nu, mi se desfac! * Rugaciunea Alinutzei: Bunule Dumnezeu, fa in asa fel ca Londra sa fie capitala Danemarcei asa cum am scris la lucrarea de control ieri. * Intr-o zi Alinuta veni la mama ei, obosita dupa pregatirile pentru nunta sa si o intreaba: Mama cum imi sta cu rochia de mireasa? Foarte bine Alinuta, dar nu crezi ca ti-ar trebui si un mire? Stiam eu ca am uitat ceva!

* Trei candidati dau examenul de conducere . Instructorul care ii examineaza ii intreaba: Fiecare sa-si imagineze ca este la munte si ruleaza pe un drum ingust cu 80 km/h. In stanga e muntele, in dreapta e prapastia. Deodata apar in fata o tanara si o batranica. Ce calcati? Baba, ca e pacat de pustoaica, raspunde primul. Fata, ca mai are sanse de supravietuire dupa accident, raspunde al doilea. Pe amandoua, ca orice viraj e periculos in aceste conditii, zice si al treilea. Sunteti picati totii!!! tipa instructorul exasperat. Frana trebuie calcata, dobitocilor!!! * Asadar, mai ai un pas pana la un miliard de lei. Mai ai si varianta suna un prieten. Mergi mai departe sau te retragi? Merg mai departe... Foarte bine...Care din urmatoarele pasari nu isi construiesc propriul cuib? A. Prihorul B. Vrabia C. Cucul D. Sturzul Nu am idee, o sa o sun pe prietena mea. [...] E simplu...cucul este raspunsul O sa merg pe mana ei, nu am idee. Deci raspuns final, cucul. Ai avut 500 de milioane, ai mers pe mana prietenei tale...Si..ai castigat un miliard!! Seara o scoate pe prietena la restaurant Ce fler ai avut, cum de ai stiut ca raspunsul este cucul? Ma mir ca nu ai stiut...toata lumea stie ca, cucul traieste in ceas... * Unde se afla punctul G la femei? In lumina ultimelor cercetari.... s-a descoperit ca el este situat... la sfarsitul cuvantului SHOPPING * Un mos si o baba, sot si sotie mor intr-un accident si ajung in Rai. Acolo ingerul de serviciu ii duce pe o plaja plina de palmieri si cu o casa de lemn si el spune; acum tot ce au de facut ei in Rai este sa stea acolo si sa se bucure de tot. Mosul se intoarce catre baba si ii zice: Vezi ce proasta ai fost? Puteam sa fim aici de 10 ani dar, nu... tu vroiai sa mancam sanatos! * Un tip merge la farmacie... Aveti prezervative cu gust de cirese? Da, avem. 4 cutii, va rog. Dupa nici o jumatate de ora tipul se intoarce Aveti prezervative cu gust de banana? Da, avem. 4 cutii va rog.. Trec vreo 20 de minute si tipul revine ... Aveti prezervative cu gust de capsuni? Da avem. Dati-mi si mie vreo 3 cutii Auzi, dom'le? Voi va f....i sau faceti compot? 391

* Intr-un autobuz ticsit de lume, urca un om.. Se aseaza langa o femeie sexi si-i pune mana pe san. Asculta nerusinatule, nu poti sa-ti pui mana in alta parte? Omul o priveste ganditor. Nu ma provocati doamna, nu ma provocati * Un muncitor, tanar, sanatos, casatorit de 3 ani, are 4 copii si sta la et.1.. La parter sta un politist casatorit de 11 ani, dar fara copii. La un moment dat, politistul de la parter il intreaba pe muncitorul de la 1: - Mai vecine, esti casatorit de 3 ani si ai deja 4 copii? Noi suntem casatoriti de atata timp, dar nu reusim sa facem copii. Nu ai un sfat pentru mine? - Simplu.. Iti trebuie doar un sapun si o matura. - Da ??? Bine, un sapun si o matura. Mai departe? - Diseara, cand te intorci de la serviciu, o bagi pe nevasta-ta sub dus si o speli cu sapunul de sus pana jos. - Asa.. De sus pana jos. Si apoi? - Apoi bati cu matura in tavan si cobor imediat " Bursa este un mod de a lua banii oamenilor care se cred destepti. Pentru prosti se foloseste Loto" Pe parcursul studierii economiei, cel mai bun moment pentru cumprturi este - anul trecut. Muli ani n urm, un mare productor American de ncltminte a trimis reprezentanii si comerciali n Australia pentru a cerceta posibilitatea extinderii vnzrilor n rndurile aborigenilor. Dup o perioad de timp, administraia companiei, primete 2 telegrame de la trimiii si. Primul scrie: "Imposibil de a extinde vnzrile aici.aborigenii nu poart nclminte". Cel de-al doilea scrie: "Evrica!.. Oportuniti enorme aici de extindere. Aborigenii nu au nclminte". Iese seful companiei din biroul sau si striga in gura mare: - Eu am spus sa nu va vad fumind in timpul orelor de lucru! La care seful iritat primeste raspuns: - Dar cine a spus ca noi lucram? Moare bulibasha tziganilor. Inmormantare cu fast, intr-o zi de miercuri. (meciuri de fotbal senzationale, in cupele europene). Preotul (mare microbist), tzine slujba in curtea din fatza vilei, dupa care se formeaza cortegiul spre cimitir. In fatza - popa, dupa el 6 tzigani purtau sicriul pe umeri si pe urma - alaiul cu rudele apropiate si restul multimii. Mai era un sfert de ora pana la inceperea meciului. Popa, in fatza cortegiului, lungea cam tare pasul. Nu se oprea nici la rascruci de drumuri, dupa obicei. Tziganii cu sicriul gafaiau deja cam tare si ii treceau toate apele. La un moment dat, unul dintre ei zice catre preot: - Ho, dom' parinte, stai mai incet, mancatz'ash, ca doar nu l-am furat!.. Tiganca: Valeu, tigane!.... E un paianjen pe perete!... Tiganu': Da' ce-ai vrea, fa, sa fie?!?..... Un Rembrandt?!?.... Ofiterul de la centrul de recrutare il intreaba pe Bula: -Recrut, ce-i cu ochiul dumitale? -E un ochi artificial.. -Si din ce e un ochi artificial? -Din sticla, domnule ofiter. -Da, logic, trebuie sa si vezi prin el! 392

La un cabinet stomatologic particular are loc urmatorul schimb de replici: - Imi cereti cinci sute de mii de lei pentru extractia unei masele, doar pentru cinci minute de munca? - Daca doriti, o extrag intr-o ora. Doi prieteni se ntlnesc dimineaa, la cafea. Unul din ei are un ochi vnt. - Ce-ai pit la ochi? - M-a lovit nevasta.. - De ce? - I-am vorbit cu "TU".. - Doamne, iart-m, dar ce fel de relaie avei voi n familie de te-a lovit pentru atta lucru? - Pi asear, pe cnd mncam, mi-a zis: "tii, drag, noi n-am mai fcut sex de trei luni". i eu i-am rspuns: "Poate TU..." Un urs alearga dupa un iepure. Ursul: " Am sa te prind, iepure idiot." Iepurasul: " Ba s-o crezi tu ! " Amandoi traverseaza un camp si la un moment dat le iese inainte o broscuta magica.... Broscuta: Stop ! Sunt broscuta magica si pot sa va indeplinesc 3 dorinte fiecaruia. Cine incepe? Ursul: " Eu, ca sunt cel mai mare!" Broscuta: " Ia sa te aud ursule, care este prima ta dorinta? Ursul: " Vreau ca toti ursii din padure sa fie femele, in afara de mine!" Broscuta: " Nici o problema ! Si tu, iepurasule, ce iti doresti ?" Iepurasul: " Eu vreau o casca de motocicleta." Ursul uitandu-se mirat la iepuras : " Pe bune ca esti prost, stii ? " Broscuta: " Nici o problema, dorinta ta e realitate, uite-ti casca. Si tu, ursule, care e a 2 a dorinta ? " Ursul: " Vreau ca toti ursii din padurile vecine sa fie femele. " Broscuta: " Nici o problema ! Iepurasule, care este a doua dorinta a ta?" Iepurasul: " Eu vreau o motocicleta de inaltimea mea, super puternica, ultra turbo. " Broscuta : " Poftim. " Ursul uitandu-se cu mirare la iepuras: " Nu, dar ori o faci intentionat, ori esti extraordinar de prost....?" Broscuta: " Bun, acum gata cu cearta, hai sa terminam cu dorintele." Ursul: " Ultima mea dorinta este ca toti ursii din univers sa fie femele! Broscuta: " Dorinta iti este indeplinita, ursule. Iar tu iepurasule, care e ultima ta dorinta ? Iepurasul isi pune casca, urca pe motocicleta sa, demareaza in tromba si tipa, intorcandu-se: "Vreau ca ursul sa fie homosexuaaaaaaal!!!" Se plimba odata o broscuta pe calea ferata, si atata se distra sarind de la o sina la alta, ca n-a auzit trenul venind cu mare viteza! Cand l-a observat era tarziu, a incercat sa scape dar trenul i-a taiat funduletul!!! Broscuta s-a uitat in urma si a strigat: "Funduletul meu! Unde mi-e funduletul?", s-a uitat prin sine si ..... acolo era funduletul ei, atunci s-a gandit: "Saracu, nu am sa te las aici, nuuu! Cum sa-mi las funduletul aruncat pe o sina de tren! Nu pot sa-l las asa! Chiar acum il iau inapoi!". Spus si facut, a sarit din nou pe sina sa-si recupereze funduletul si cu asta se ocupa cand... trece un alt tren si ZAS!...I-a taiat capul!!! MORALA: Niciodata sa nu-ti pierzi capul pentru un fundulet. DESPRE BUTURI "Poate c butura nu este rspunsul, dar cu siguran te ajut s uii ntrebarea. Henry MON "i vinu-i bun, i hora-mi place, Iar tu Doamne f-mi ce vrei Numa' pustnic nu m face! F-m floare alb-n lunc -apoi ia-m i m-arunc Doamne-ntre femei! " 393

GEORGE COBUC "Cea mai bun butur Este apa de izvor. Eu, om bun peste msur, V-o las vou, tuturor." "Venind beat mort n ziua de chenzin, Greind i ua, ce mai tura-vura, A nimerit n pat la o vecin! Deci, uite unde duce butura... " GEORGE PETRONE "Unul bea c-i butor, Altul bea c-i bestie, Numai eu, c am umor, Beau aa, de chestie. " P STOREL TEODOREANU "O s intru n pcat, Sfinte Doamne, ine-m! Pentru vin nu am ficat, Pentru ap... inim! " P STOREL TEODOREANU Daca bei, mori, dac nu bei tot mori. Atunci bea ca s tii de ce ai murit! " EMINESCU "Cea mai teribil bogie pe termen scurt ne-o ofer alcoolul." VASILE GHICA "Sa nu uitai c eu am primit mai multe de la alcool, dect a primit alcoolul de la mine. " WINSTON CHURCHILL "Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce n ce mai buni, fie se transform n o et." PAPA IOAN AL XXIII-LEA "Crile mele sunt ca apa; cele ale marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toat lumea bea ap." MARK TWAIN "Lemnul vechi arde cel mai bine, Prietenii vechi sunt cei mai de ncredere, Autorii vechi sunt cei mai buni de citit, Iar vinul vechi este cel mai bun de but. " ATHENAEUS "Electricitatea este alctuita, de fapt, din particule microscopice numite electroni, pe care nu le poi vedea cu ochiul liber dect dac te-ai mbtat bine de tot." DAVE BARRY "Tatl meu era beivul oraului. De obicei pentru unele orae nu-i chiar aa de ru, dar tocmai New York-ul?? " HENRY YOUNGMAN "Un dezavantaj al vinului este c face omul s ncurce cuvintele cu gndurile" SAMUEL JOHNSON "Realitatea este o iluzie care apare datorit lipsei de alcool." NECUNOSCUT "Nimic nu face viitorul s par mai roz dect contemplatul printr-un pahar de Chambertin. " NAPOLEON BONAPARTE "O sticl de vin conine mai mult filozofie n ea, dect orice alt carte din lume. " LOUIS PASTEUR "Nu eti beat atta timp ct poi sta ntins pe podea fr s te ii de nimic. " DEAN MARTIN " Lady Astor: Domnule, dac ai fi fost so ul meu, v-a fi otrvit butura. Winston Churchill: Doamn, dac a fi fost soul dumneavoastr, a fi but-o." 394

L. ASTOR - W.CHURCHILL "O femeie m-a determinat s m apuc de but, iar eu nici mcar nu am avut bunul sim s i mulumesc." W.C. FIELDS "24 de ore ntr-o zi, 24 de beri ntr-o lad. Vreo coinciden? " STEPHEN WRIGHT "Cnd bem, ne mbtam. Cnd ne mbtam, adormim. Cnd adormim, nu pctuim. Cnd nu pctuim, ajungem n rai. Aa c hai toi s ne-mbtam i s mergem n rai! " BRIAN O'ROURKE "Cnd am citit despre lucrurile rele cauzate de butur, M-AM LSAT DE CITIT. " HENRY YOUNGMAN "Vinul este o poezie mbuteliat. " ROBERT STEVENSON "ntr-adevr, alcoolul este posibil s fie cel mai mare duman al omului. Dar Biblia ne nva c trebuie s ne iubim dumanii... " FRANK SINATRA "Oamenii de rnd triesc ca s mnnce i s bea. Oamenii de valoare mnnc i beau ca s simt c triesc. " SOCRATE "Berea este dovada c Dumnezeu ne iubete i de-asta vrea s fim fericii! " BENJAMIN FRANKLIN "Nu-mi trebuie dect o bere ca s m mbete. Problema este c nu-mi amintesc dac este a treisprezecea sau a paisprezecea..." GEORGE BURNS Cu scuzele de rigoare, da' ministeru' vrea sa stie!!! Analize medicale ce trebuie predate pana Vineri la Resurse Umane Va rugam sa recoltati si sa predati fiecare la departamentul "resurse umane" - 2 ml. de sange si 2 g fecale,deoarece dorim, prin analize specifice de laborator, sa stabilim daca aveti munca in sange sau va cacati pe ea. CONDUCEREA Caporalul e cam miop de felul lui: - Drepi! Asta e valabil i pentru tine, tu la cu bonet roie, din spate! La care Bul: - Domnule caporal, permitei s raportez, s trii, la e un hidrant! - Fie ce-o vrea el! Aici trebuie s asculte i cei cu facultate! La un proces legat de evaziunea fiscal dintr-o companie, judectorul ntreab: - Inculpat, recunoatei c dvs. ai ncercat s scpai de plata impozitelor i taxelor prin metoda descris mai devreme de comisarul Grzii Financiare? - Sincer, nu, dar i metoda descris de dumnealui merit toat atenia... Un beiv mergea pe strad. La un moment dat se oprete n faa unui panou publicitar. Se uit,... se uit,... i zice: - La viaa mea, bei cri am vzut, bei mori am vzut, bei clan am vzut, dar bei pepsi?! Niciodat. Neatentie. Intr-o seara, un om se plimba prin cimitir. Nefiind atent, cade intr-o groapa. Omul incepe sa strige: - Ajutor!!! Ajutooor! Imi este frig! La care, apare un betiv si acoperind groapa spune: - Pai daca te-ai dezvelit! 395

Dragoste. Un miriapod ii spune miriapoditei: - Imi esti draga! Ea-i spune lui: - Si mie imi esti drag! Si s-au luat de mana si s-au luat de mana si s-au luat de mana..... In familie. Maria si Ion in pat.. Ion, intins pe tot patul, sforaia. - Ioane, spuse Maria somnoroasa. Ioane, da-te pe jumatatea ta. Ioane... trezeste-te! Da-te pe jumatatea ta! La care Ion: - Jumatatea mea esti tu! Business. Intrebare: - De ce nu se duc toti managerii in concediu in acelasi timp? - Ca sa nu se vada ca merge compania si fara ei. Sanatate. Doi microbi: - Astazi sunt bolnav.. - Da ce ai? - Penicilina.. La scoala. Profesoara: - Dane, daca ai avea de ales intre bani si inteligenta, ce-ai alege? - Banii, d-na profesoara.. - Cum, eu cred ca mai importanta este inteligenta. - D-na profesoara, fiecare cu ce-i lipseste. Sanatate. Anunt de la SANEPID: S-a confirmat existenta gripei aviare! Daca nu va vaccinati cocoselul, fierbeti macar ouale! Atentie la pasarici! Ardeti tot ce prindeti!!! Emotii. O banana si un vibrator pe un sertar: Banana: Este pentru prima data? Vibratorul: Nuuuuuu!!! Banana: Atunci ce pana mea tremuri asa? De familie. Ion si Maria, suparati, se hotarasc sa nu-si mai vorbeasca. La culcare, Ion ii lasa Mariei un biletel pe care scria: "Trezeste-ma la 5!" Se trezeste Ion pe la 10, nervos si gaseste alaturi pe pat, un alt biletel: "E ora 5, boule, scoala-te odata!" In oglinda. Un nebun, gol pusca, se uita in oglinda si spune: "Hm... Trebuie sa-mi schimb fundul. Asta s-a crapat!" La scoala. Profesoara: Ce este anatomia? Bula: E ceva ce are toata lumea dar la femei se vede mai bine... Meteo. De ce taifunurile au nume de femei? Pentru ca vin umede, teribile, fierbinti si pleaca cu masini, case... Conspiratie. Se intalnesc doi pensionari, primul zice: - Tu cum mai stai cu sexu? - Bai, n-am mai facut nimic de mult! - Iti amintesti de cand? - Cam de cand am iesit la pensie.

396

- Auzi, cred ca ne pun astia ceva in pensie... Avere - Ce mult mi-ar placea sa am atatia bani, incat sa-mi cumpar un Mercedes blindat! - La ce iti trebuie tie un Mercedes blindat? - Pai nu-mi trebuie, dar mi-ar placea sa am atatia bani. In tramvai - E cineva acolo fara bilet, in fund? - Eu, da-l bag imediat! Clasificare. Femeile se impart in trei grupe: elastice, supraelastice, credincioase. Cele elastice se intind cat le tine patul. Cele supraelastice se intind si prin alte paturi.. Cele credincioase se intind pana la Dumnezeu. Sanatate. Care este diferenta dintre doctori si pacienti intr-un spital de psihiatrie? Pacientii se fac bine si pleaca. Gastronomica. I: Cu ce se aseamana casatoria de tanar? R: Cu o gustare de dimineata, dupa care te apuca o foame teribila pe la pranz... Elefantul a calcat, din greseala, pe musuroiul de furnici. Furnicile, suparate, au declarat razboi elefantului. Au pornit catre elefant.Cand l-au gasit, au inceput sa-l escaladeze. Pe la genunchi, cad jumate. Pe la burta, cad jumate din cele ramase. Pe spinare ajunge una. Cele de jos: - Acum sugruma-l! Ion mergea intr-o zi pe camp cu caruta, in spatele carutei mergea si cainele lui. Se supara Ion deoarece calul mergea prea incet si incepe sa dea cu biciul in el. Da o data, da de 2 ori, a treia oara se intoarce calul la el si zice "Ba Ioane da esti chiar asa..." Ion se sperie cand il aude si o ia la fuga, si fuge si fuge, si cainele dupa el, si fuge prin padure , cainele dupa el. La un moment dat oboseste si se aseaza langa un copac gafaind, cainele vine si el tot obosit si zice "Ba Ioane...ce m-a speriat calul ala cand a inceput sa vorbeasca!" Doua furnici fumau iarba. La un moment dat apare elefantul. Cand il vad, furnicile se pun pe ras. Elefantul, mirat, le intreaba: - Ce-ati patit mai? - Wahahahaha...elefantule, vezi tu firmitura asta de paine? - Da. - N-ai curaj sa te sui pe ea! Elefantul pune un picior pe ea zi zice: - Poftim ca m-am suit! - Wahahaha...elefantule...cat esti tu de mare...n-ai curaj sa iei cealalta firmitura de paine de pe jos si sa ti-o pui in cap! Elefantul ia si cealalta firmitura de paine de pe jos si si-o pune in cap. - Wahahahahaha....furnicile se terminau de ras. Elefantul: - Ma acum ce mai este? Furnicile: - Mamaaaa cat a mai sandvisul ! Doi lupi se duc sa fure oi. Ciocanitoarea ii aude si-i paraste ciobanului, care se pune la panda. Seara, ajung lupii la stana si vor sa intre pe o gaura din gard. Intra primul lup pe gaura si ciobanul ii trage o bata peste bot. Pune mana la bot si se intoarce catre celalalt, spunandu-i: - Intra tu primul, ca pe mine ma bufneste rasul!! Un individ cu un caine intra intr-un bar. Comanda o bere si zice: 397

- Am un caine foarte destept! Dupa cateva minute... - Cainele meu este cel mai inteligent! Lumea din jur se uita, deja, urat la el. Paharul s-a umplut de tot, cand el afirma: - Cainele meu vorbeste! Clientii: - Dar, bine, omule! Ne crezi tampiti?! Cum sa vorbeasca un animal? Tipul: - Hai sa facem pariu! Voi ii puneti o intrebare si, daca nu raspunde, ma scoateti de aici in suturi! Dar, daca raspunde, faceti cinste! Clientii: - Bine, ma! Ia sa vedem! Ma, animalule, cum se cheama chestia aia din piele, cu care tii calul?! Cainele se uita in ochii lor si spune: - Ham! Clientii: - Asta a fost un latrat! si-l scot in suturi pe individ, afara. Cainele se duce, docil, dupa el si-l intreaba: - Trebuia sa spun lesa? O furnica trece pe sub un elefant si asta se balega chiar peste ea. Dupa vreo doua ore, iese furnica de sub balega si zice: - Fir-ar al dracului, m-a nimerit chiar in ochi!!! Vine domnul Georgescu acasa si gaseste factura de telefon, in valoare de 1200 lei. Nervos rau, intra in casa si ia copiii la bataie. Georgescu: - Unde, mama dracu', ati vorbit, mai, de bani astia? Copiii ... nimic. Papagalul, din colivie: Alo, Franta? ... Alo, Italia? Georgescu: - Aha, deci tu ai sunat, papagal nenorocit! Papagalul: - Da, ma, eu! Si ce o sa-mi faci? Georgescu: - Pai, pentru 1200 o sa te rastignesc pe perete, 2 saptamani! Acum, papagalul, de pe perete, se uita prin camera si il vede pe Iisus pe cruce. Papagalul: - Tu cine esti? Iisus: - Iisus! Papagalul: - ... si de cat timp stai asa? Iisus: - De 2000 de ani... Papagalul: - Maaaamma! Dar tu unde ai vorbit, frate, asa mult?! O doamna doreste sa cumpere un papagal si, la piata, se adreseaza unui vanzator in acest scop: - Puteti sa-mi vindeti vreun papagal? - Bineinteles! Va pot oferi acest papagal, la pretul de 800.000 lei. - Oh! Este prea mult! Ceva pentru buzunarul meu nu aveti? - Va pot oferi acest papagal, la pretul de 150.000 lei, dar trebuie sa va atentionez ca a fost la un bordel si vorbeste numai prostii! Femeia se gandeste ca il va dezvata de acest viciu si-l cumpara. Il duce acasa si-l pune in colivie. Ajuns aici, papagalul incepe sa vorbeasca: - Meserie! Casa noua, matroana noua, e tare aici! Vin fetele de la scoala. Papagalul: - Meserie! Casa noua, matroana noua, fetite noi, e tare aici! Seara vine sotul. Papagalul: - Meserie! Casa noua, matroana noua, fetite noi... cunostinte vechi... salut, Vasile!

O broscuta testoasa se urca in varful unui copac si, cand ajunge in varf, se arunca in gol. Se repeta faza de vreo doua ori... Intre timp, pe o creanga alaturata, 2 pasari vorbesc: - Iubito, nu crezi ca e timpul sa-i spunem ca e infiata? Un taran, avand un singur cocos, cam batran, isi cumpara unul tanar. Inca din prima zi, cocosul nostru sare pe toate gainile de le lasa pe toate cracanate, cu picioarele in sus. 398

- Nu se va termina cu bine, fiule, il atentioneaza cocosul batran pe cel tanar. "Tanarul" nu ia in seama aceste atentionari si-si continua aventurile. Nemaiavand gaini, cocosul nostru se reprofileaza pe rate, curci, gaste. Dupa o saptamana toata ograda era cu picioarele in sus, inclusiv Grivei si Azorel. Intr-o dimineata, cocosul batran se scoala si il vede pe cocosul tanar stand nemiscat in varful unei gramezi de gunoi, cu vulturul rotind deja deasupra lui. - Ei, vezi, clatina din cap cocosul cel batran, am spus eu ca prea mult sex nu-i sanatos! - Pssst! sopteste nervos cocosul mic. Nu cumva sa mi-l sperii tocmai acum!

Iepurasul se intalneste cu ursul: - Hai ursule sa bem ceva. Fac cinste. Se duc in Forest Bar. Iepurasul: - O vodca pt mine si doua cola pt urs. Dupa ce termina si ies, ursul iritat: - Ba, tu iti bati joc de mine? Ai grija ! A doua zi: - Hai ursule sa bem ceva la bar. Fac cinste. - Bine, ba, dar ai grija. La carciuma: - O vodca pt mine si doua cola pt urs. Dupa ce ies, ursul il ia pe iepuras la bataie, da cu el de-a rostogolul, suturi, etc. A treia zi, iepurasul murdar, rupt, ranit: - Hai ursule sa bem ceva. Fac eu cinste. - Ba, daca faci misto, stii ce patesti ! La bar: - O vodca pt mine si o cola pt urs, ca daca bea mult nu mai stie ce face. - Cum recunosti un iepure zburator ? - Are un uliu pe spate ... Mosu', pe moarte, zacea in pat. Vin nepotii pe la el si ce se gandesc ei: bai in p**a mea moshu mai are putin si moare, ia sa ne distram un pic cu el. Zis si facut. Se duc astia la farmacie si cumpara o cutie de viagra, vin acasa si hai sa i-o administreze moshului. Ii dau astia sa bea toate pastilele din cutie si pleaca. Cand, a doua zi, vin ei in vizita iar, sa vada ce mai face moshu, sta, ia-l de unde nu-i. O intreaba pe bunica-sa: mamaie, unde-i moshu, cum se simte? Asta zice ca moshu-i sus pe deal. Se duc astia la el sa vada ce face. Moshu cosea de zor iarba. - Tataie, ce faci aicea? - Cosesc si io, ce p**a mea sa fac. - Pai, si cum te simti? Ca ieri erai pe moarte... - Pai nu stiu cum dracu, dar aseara mi s-a sculat p**a asa dintr-o data. Cand muit n camer o vad pe una la capul patului, cam urat, ce-i drept si imbracata in negru... Ma ridic, o trantesc in pat, o dezbrac si da-i futai ca-n tinerete, 10 numere, tot tacamul, ce sa va mai zic... a lesinat aia acolo. Dupa care i-am luat si coasa si am venit aici pe deal la munca!... LOGICA MASCULINA Era odata un barbat care avea trei iubite, dar nu stia cu care sa se insoare. Deci a decis sa-i dea fiecareia cate 5000 de dolari ca sa vada cum ii cheltuie fiecare. Prima iese in oras si se machiaza de toti banii. Isi ia haine noi, isi schimba coafura, isi face manichiura, pedichiura, tot tacamul si-i zice barbatului: "Am cheltuit banii ca sa fiu frumoasa pentru tine pentru ca te iubesc asa de mult." A doua a iesit in oras si a cumparat crose noi de golf, un CD player, un televizor si o combina si i lea dat barbatului. I-a zis: 399

"Am cumparat aceste cadouri pentru tine cu banii pentru ca te iubesc asa de mult." Cea de-a treia ia cei 5000 de dolari si-i investeste in actiuni, isi dubleaza suma, returneaza cei 5000 de dolari barbatului si reinvesteste restul. Ea i-a zis: "Investesc restul banilor pentru viitorul nostru, pentru ca te iubesc atat de mult." SI ACUM LOGICA MASCULINA S-a gandit el mult si bine, despre cum au cheltuit femeile banii si a decis sa se insoare cu cea cu tzatzele cele mai mari ....! In timpul potopului... Dupa ce au navigat ei ceva vreme peste ape, arca lui Noe a inceput sa se zgaltaie si era gata-gata sa se scufunde, clatinandu-se serios. Noe nu putea sa inteleaga ce se intampla, apele fiind calme. Asa ca decide sa mearga in vizita la animale. Aici descopera problema: toate animalele faceau sex intr-o veselie. - Nu se poate asa ceva! Eu va salvez viata si asa ma rasplatiti? O sa scufundati arca! Toate animalele s-au oprit si l-au ascultat speriate. - De acum inainte fiecare pereche va primi o fisa cu ziua si ora la care pot face sex si cine nu le respecta va fi aruncat peste bord. Dupa cateva zile iepurasul incepe sa o tachineze pe iepuroaica: - Miercuri la ora 4 vei avea de suferit! Timp de 3 zile ii tot spune: - Miercuri la ora 4 vei avea de suferit! Iepuroaica, nervoasa, merge la Noe si ii povesteste: - Uite Noe, de 3 zile iepuroiul ma tot ameninta. Imi zice ca miercuri la ora 4 voi avea de suferit. Eu stiu ce se va intampla in acea zi, insa nu se poate sa strige asa in gura mare. Ce vor spune celelalte animale? Noe merge la iepuroi sa ii ceara socoteala: - De ce o ameninti pe iepuroaica? Cum adica va avea de suferit? Ia spune-mi! - Pai... am pierdut fisa la carti cand am jucat poker cu elefantul... Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii? Inegalabilul Dan Puric 1. Pe vreamea lui Brejnev, pe o strad lturalnic din Moscova, oprete o Volg neagr din care este aruncat un individ, apoi pleac n vitez. Iic, care tocmai trecea pe acolo, se uit la tipul czut i l recunoate pe trul, care era batut mar.. - Mi trul, da' ce-ai pit, mi? - Nu tiu nimic, n-am vzut nimic. - Nu m cunoti? Eu snt Iic, prietenul tu nc de la grdini. - Nu tiu, nu cunosc. - Mi trul, nu tii c noi am fost colegi de banc la coala, ne-am nsurat n aceeai zi, am avut prvlii pe aceeai strad. - Nu tiu, n-am vzut, n-am auzit. - Mi trul, eu snt Iic, colegul t u de suferin la Auschwitz. - Eee... ce vremuri! 2. Iic i trul se prezint n faa rabinului. Iic i spune: - Rabbi, am o disput cu trul. Lmurete-ne. Spune-mi, negru e culoare? Se uit rabinul n Talmud i i spune: - E culoare. n Talmud scrie c trebuie s te mbraci n negru cnd moare cineva. - Dar albul e culoare? - Da, n Talmud zice c mireasa se mbrac n alb. Iic, adresndu-se lui trul: - Ai vzut c televizorul pe care i l-am vndut era color? 3. Domnul i doamna Cohen trag la un hotel, pentru week-end. Cum ajung, doamna Cohen cheam manichiurista, pedichiurista, coafeza, iar domnul Cohen, 400

nelegnd c are dou-trei ore libere, pe loc se duce la bordelul anex. l ntmpin madama: - Domnule Cohen, ce onoare! Avem pentru dv. franuzoaice stilate, o sut de dolari. - N-am o sut de dolari. - Avem pentru dv. italience temperamentale, cincizeci de dolari. - N-am cincizeci de dolari. - Avem pentru dv. rusoaice blonde, zece dolari. - N-am zece dolari. - Avem pentru dv. negrese exotice, cinci dolari. - N-am cinci dolari. - Da' ct avei? - N-am dect doi dolari. - Deviza casei noastre este s satisfacem clientul la orice pre. Pentru doi dolari, eu snt la dispoziia dv.! Peste douzeci de ani, domnul i doamna Cohen trag la acelai hotel. Cum ajung, doamna Cohen cheam manichiurista, pedichiurista, coafeza, iar domnul Cohen, nelegnd c are dou-trei ore libere, pe loc se duce la bordelul anex. l ntmpin madama: - Domnule Cohen, ce surpriz! Ateptai un moment! Deschide o u i strig: - Johnny! Intr un gligan. - Permitei-mi, zice madama, s fac prezentrile. Domnule Cohen, acesta este Johnny, fiul dv. Johnny, acesta este domnul Cohen, tticul tu. Se uit Johnny de sus: - sta-i tatl meu? Aa mic? Aa urt? Aa sfrijit? i evreu pe deasupra?! - Tinere, rspunde domnul Cohen fr a-i pierde cumptul, nu te obrznici. C, dac n urm cu douzeci de ani a fi avut cu trei dolari mai mult, acum erai negru! 4. trul, soldat n armata israelian. ntr-o zi, se prezint la comandant i-i pred un tanc inamic n perfect stare de funcionare... Ce mai captur, primete o sptmn de concediu ca recompens. Dou zile dup concediu, se prezint iar la comandant cu un nou tanc n stare i mai bun... Comandantul, mirat, i zice: - Mi trul, i dau concediul, dar trebuie s-mi spui cum ai fcut... - Pi, simplu. M-am dus la linia de demarcaie i am strigat: - Ahmed, vrei concediu? - Da. - Atunci hai s facem schimb de tancuri... 5. Era odat un grec, Onassis l chema, se spune c era cel mai bogat om din lume. Ajunge el ntr-o sear la New York, ia o camer la un mare hotel i adoarme. Se trezete la prnz i, neavnd ce face, se duce la bar, ia o cafelu i ncepe s-o bea. Atunci se apropie de el un evreu: - Domnule Onassis! Dv. m putei face un om bogat, fr a investi nici mcar un singur cent! Onassis nu spune nici da, nici nu, ci continu s-i bea cafelua. - Domnule Onassis! continu evreul, eu snt un mrunt afacerist. Acum trebuie s m ntlnesc cu un partener de afaceri. Tot ceea ce trebuie s facei este s v adresai mie i s-mi spunei: Bun ziua! Partenerul meu va vedea c marele Onassis m cunoate, aceasta va fi cea mai bun recomandaie pentru mine, el va accepta s fac afacerea i eu voi fi un om bogat, fr ca dv. s fi investit nici mcar un singur cent! Onassis nu spune nici da, nici nu, ci continu s-i bea cafelua. Dar, ntr-adevr, vede c vine cineva, ncepe s vorbeasc cu evreul... Cnd trec prin faa lui, se adreseaz Onassis evreului i-i spune: - Bun ziua! La care evreul se ntoarce i spune: - Mi Onassis! De cte ori s-i spun s nu m deranjezi cnd fac afaceri? Axiomele sec. XXI 401

01. Sexul a fost atat de bun, incat si vecinii au fumat tigara de dupa. 02. Toate generalizarile sunt false... inclusiv aceasta. 03. Ateismul este o organizatie non-profet. 04. Poarta-te frumos cu copiii tai. Ei iti vor alege azilul. 05. Imprumuta bani de la un pesimist. Nu se asteapta sa i-i dai inapoi. 06. Moartea este ereditara. 07. Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, atunci nu o sa fii niciodata promovat. 08. Ai observat vreodata cat de repede merge Windows-ul? Nici noi... 09. Experienta este ceva ce obtii abia atunci cand nu mai ai nevoie de ea. 10. Putine femei isi dezvaluie varsta reala. Putini barbati se comporta adecvat varstei reale. 11. Vand parasuta.. Folosita o singura data, nu a fost deschisa si are o mica pata. 12. Prietenii vin si pleaca. Dusmanii se acumuleaza. 13. Da-i unui om pete si va manca o zi. Invata-l sa pescuiasca si va sta toata ziua in barca cu sticla de bere in mana. 14. Cel ce rade la urma, este mai incet la minte. 15. Cum iti dai seama cand ramai fara cerneala invizibila? 16. Cum se lipeste Teflonul de tigaie? 17. Cine crede in telekinezie, sa imi ridice mana. 18. Nu sunt vegetarian pentru ca iubesc animalele. Sunt vegetarian pentru ca urasc plantele. 19. Mi-am facut un test de inteligenta si rezultatele au fost negative. 20. Inainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt asa sigur. 21. Daca papusa Barbie e asa populara, de ce trebuie sa ii cumparam prieteni? 22. Daca ai impresia ca nu ii pasa nimanui daca mai traiesti, incearca sa nu platesti cateva rate la banca. 23. Invata din greselile parintilor: foloseste prezervativul! 24. Multitasking inseamna sa faci mai multe lucruri prost in acelasi timp! 25. Puritanism: teama ca cineva, undeva s-ar putea sa fie fericit. 26. Sexul este ca aerul. Nu e important decat daca nu ai parte de el. 27. Zambeste! E al doilea cel mai frumos lucru pe care il poti face cu buzele. 28.. Unii beau din fantana cunoasterii. Altii fac gargara.. 29. Tringhiul Bermudelor s-a plictisit de vreme calda si s-a dus in Finlanda. Cica nu vine Mos Craciun anul asta. 30. Prima pasare va prinde viermele, dar al doilea soarece fura cascavalul. 31. Cel mai scurt drum dintre doua puncte este mereu in constructie. 32. Exista trei tipuri de oameni: cei care pot sa numere si cei care nu pot. 33. Daca furi idei de la o persoana, se numeste plagiat.. Daca furi idei de la mai multe persoane se numeste cercetare. 34. Care este viteza intunericului? 35. De ce abreviere este un cuvant atat de lung? 36. Femeile care vor sa fie egalele barbatilor nu sunt ambitioase. 37. Esti gelos ca vocile vorbesc cu mine si nu cu tine. 38. M-am rugat la Dumnezeu sa imi dea o bicicleta, dar am aflat ca Dumnezeu nu iti pune in traista. Asa ca am furat o bicicleta si m-am rugat pentru iertare. 39. Barbatii au doar doua necesitati: sexul si mancarea. Daca vezi ca partenerul tau nu are o erectie, da-i un sandvis. 40. Femeile nu vor fi niciodata egale barbatilor pana cand nu vor putea sa se simta sexy in ciuda cheliei si burtii de bere. 41. Dumnezeu sigur iubeste prostii. Altfel nu ar fi creat atat de multi. 42. Niciodata sa nu iei un laxativ si un somnifer in aceeasi seara. 43. Traim intr-o societate in care pizza ajunge mai repede decat politia. Incercati! 44. Un barbat indragostit nu este complet pana nu se insoara. Dupa aia e terminat. 45. Stii ca lumea s-a intors pe dos cand cel mai bun rapper este alb, cel mai bun jucator de golf este negru si cel mai inalt baschetbalist din NBA este chinez. 46. Un nou studiu guvernamental finantat prin fonduri europene si desfasurat pe o perioada de 10 ani a concluzionat ca trei sferturi din populatia Romaniei inseamna 75% din populatie. 47. Intentionez sa traiesc vesnic. Pana acum sunt in grafic. 402

48. Psihiatrul mi-a zis ca sunt nebun. I-am zis ca am nevoie si de o a doua opinie. Mi-a zis ca sunt si urat. 49. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa te ranesc. Dar e pe lista. 50. Banca este locul de unde poti sa imprumuti bani daca demonstrezi ca nu ai nevoie de ei. "Bugetul trebuie echilibrat, Tezaurul trebuie reaprovizionat, Datoria publica trebuie micorata, Arogana funcionarilor publici trebuie moderata i controlata, i Ajutorul dat altor ari trebuie eliminat Pentru ca Roma sa nu dea faliment. Oamenii trebuie si nvee din nou sa munceasca n loc sa traiasca pe spinarea statului." (Cicero , anul 55 nainte de Cristos) In concluzie, nu s-a modificat nimic de 2065 de ani. Pe o strada intunecata mergea o tipa. La un moment dat aude pasi in urma ei..Cind se uita tipa vede o aratare apocaliptica cu bratele desfacute la maximum, ochii holbati, mers poticnit, nasul turtit, buzele strivite... Ingrozita, tipa ia o piatra si o arunca spre monstru: "Zaaaaang!" La care monstrul: - 'Tu-i mama lui de geam, ca de-o saptamina incerc sa ajung cu el acasa! Naufragiaza un vapor. Un pasager se apropie inot de capitan si-l intreaba: - Capitane, cat avem de inotat pana la cel mai apropiat pamant? - Trei kilometri. - In ce directie? - In jos...! Un urs batran il invata pe unul tanar: - Omul trebuie atacat in asa fel incat sa aiba timp sa te vada si sa reactioneze. - De ce? - Sunt mai gustosi dupa aceea, nu mai au rahat in ei. Doua blonde mergeau pe strada, iar una dintre ele exclama : - Uita-te la cainele ala cu un ochi! Cealalta blonda isi acopera un ochi si zice: - Unde? Unde? Vine o femeie la cabinet cu nasul umflat ceva de speriat.Doctorul o intreaba: - Ce ati patit? - O albina, raspunde femeia. - S-a pus pe nasul dvs.? - Da. - V-a intepat? - N-a avut timp, ca sotul meu a si lovit-o cu lopata. Electricianul spitalului intra la Reanimare si le spune bolnavilor cu masca de oxigen pe fata: - Baieti, luati o gura mare de aer ca tre' sa schimb niste sigurante... - Ospatar, in localul vostru ma simt ca acasa. - Va place atat de mult la noi ? - Da'de unde! Nici acolo si nici aici nu ma baga nimeni in seama. Un avion rusesc se prabuseste in Alaska . Pilotul se salveaza, dar il prind americanii. La sediul CIA,interogatoriu: -Bai tavarisci, ce sistem de radiolocatie folositi voi? 403

-!?! -Bai tavarisci, ce sistem de propulsie aveti, bai? -!?! -Bai tavarisci, daca nu ne descrii aparatura de bord ... te fac arsice! Il iau doi malaci la tabacit, dar rusul nimic. Dupa o vreme cand la un schimb de prizonieri ajunge rusul acasa il intreaba colegii: -Ia spune Ivan cum a fost in captivitate la americani? -Bai baieti , puneti mana pe carte si invatati aparatura de bord, sistemul de radiolocai i pe cel de populsie, c dac v prind americanii si nu stiti, va tabacesc de trei ori pe zi! -Tata, am luat 4 la Mate. Jmac o palma ! -Tata, am luat 4 la Fizica ! Jmac o palma ! -Am luat 10 la Muzica ! Jmac o palma . -Dar am luat 10 ! - Iti mai arde si de cintat!!!! Un tip viziteaza o fabrica de diverse produse din latex. Prima data a remarcat masina de produs biberoane, datorita zgomotului de "fssss-pac" pe care il facea.Ghidul explica: - Acel fasait este cauciucul pe care-l injecteaza,iar "pac"-ul este dat de intepatura care i se face in varf. Ceva mai incolo intra in sectia de produs prezervative. Un zgomot infernal si aici: "fsss-fsss-fsss-pac". Intrigat, omul nostru intreaba: - Bine-bi ne, am inteles de ce face"fsss", dar de ce se mai aude si "pac"? - Normal , aparatul functioneaza ca si cel de produs biberoane; la al patrulea prezervativ ii trage o gaura. - Asta-i buna! Dati gauri la prezervative? - Da! Face bine la afacerea cu biberoane! Ion afla ca mai are de trait doar 24 ore. Ii spune sotiei si ii propune sa mai faca o data dragos te. Ea este de acord.Peste 6 ore, Ion ii spune din nou: - Iubito, stii, mai am doar 18 ore de trait. Crezi ca am putea sa mai facem dragos te inca o data? Sotia este din nou de acord.Cand se duce la culcare, se uita la ceas si vede ca acum au mai ramas doar 8 ore. Atunci ii spune sotiei: - Iubito, te rog... inca o data inainte sa mor. - Bineinteles, dragul meu! Apoi sotia se intoarce cu spatele si adoarme. Ion, agitat, nu poate adormi! Vede la un moment dat ca au mai ramas 4 ore...O trezeste pe sotie: - Iubito, mai am doar 4 ore. Crezi ca am putea... Sotia se ridica si spune: - Uite care e treaba Ioane, eu trebuie sa ma trezesc maine dimineata, tu nu !!! La Radio Erevan, un ascultator intreaba: - De ce costa divortul atit de mult? Radio Erevan raspunde: - Pentru ca merita! Politistul care cerceta un caz de sinucidere, o intreaba pe secretara: - Dragutzo, nu stii de ce s-a aruncat seful tau pe fereastra? - N-am idee, dar era asa un om dragut si atent.Luna trecuta mi-a cumparat o blana, saptamana trecuta mi-a cumparat o masina sport, iar azi dimineata un inel cu diamant!Dupa aceea mi-a spus ca ar vrea sa se culce cu mine si m-a intrebat ce ii cer in schimb. - Si ce i-ai raspuns? - Ca aici in birou, lumea imi da de obicei 50 de dolari.... Profesorul la examen, catre o studenta: - Stii sa faci sex in scris? 404

- Nu!!!?? - Atunci treci la.oral ! Acum 2 zile am fost invitata la o petrecere numai cu femei si i-am promis sotului ca ma intorc la 12 noaptea....Orele treceau, noi ne simteam bine, sampania curgea, asa ca doar pe la 3 dimineata m-am indreptat spre casa, beata crita. Tocmai cand am ajuns la usa , ceasul cu cuc din holul casei a inceput sa cante de 3 ori. Dandu-mi seama ca sotul meu o sa se trezeasca si o sa-l auda, am mai facut eu cu-cu de inca 9 ori. Am fost tare mandra de ce idee geniala am avut - chiar fiind beata pulbere - ca sa evit un conflict familial. A doua zi dimineata, sotul meu m-a intrebat la ce ora am venit si cand i-am spus ca la 12, nu a parut foarte surprins .. (uufff, am scapat!). Dupa putin timp insa mi-a spus ca trebuie sa ne cumparam un nou ceas cu cuc. L-am intrebat de ce. - Pai, asta noapte cucul a cantat de 3 ori, apoi a zis "futu-i", a mai cantat de 4 ori, si-a dres vocea, a mai cantat de 3 ori, s-a hlizit, a mai cantat de 2 ori dupa care a ragait... MTV.RO "TOP10 Hits" 7-11 dec 2009 1) Parazitii :Daca-as fi pentr-o zi presedinte ,fredonata de Mircea Geoana duminica seara. 2) No comment: La noapte o sa te fur cantata de Traian Basescu lui Mircea Geoana duminica in ziua alegerilor 3) Racla:Nu ma uita , fredonata de Crin Antonescu la adresa lui Mircea Geoana duminica seara ,cand Geoana era presedinte. 4) Verdikt Vine politia ,cantata in soapta de oamenii lui Basescu duminica noaptea in timp ce "numarau" voturile prin sectii. 5) BUG Mafia Poveste fara sfarsit cantata de Traian Basescu, dupa ce a fost ales (din nou) presedinte. 6) Morandi Love me cantata de Crin Antonescu lui Mircea Geoana la fuziunea facuta dupa esecul PNL din primul tur. 7) Liviu Mititelu De ce ma minti melodie cantata pana la epuizare de catre Mircea Geoana catre Biroul Electoral Central dupa afisarea rezultatelor finale. 8) Stefan de la Barbulesti :As da zile de la mine sa mai fiu o zi cu tine cantata de Traian Basescu intregii Romanii inainte de inceperea alegerilor. 9) Gica Petrescu Casuta noastra melodie cantata de Sorin Ovidiu Vantu lui Geoana, care a avut ca rezultat o vizita fulger a PSD-istului in barlogul mogulului in zilele premergatoare turului 2. 10) Madalina Manole:Unde esti voi fi si eu melodie cantata de cativa ani , din suflet, de catre Emil Boc la adresa lui Traian Basescu.

Prietenul .... la nevoie se cunoate! Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat. Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste. Un simplu prieten , nu te-a vzut niciodat plngnd. Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale. Un simplu prieten, nu tie prenumele prinilor t i. Un prieten adevrat are numrul de telefon al prinilor ti n agenda telefonic. Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticl de butur. Un prieten adevrat sosete mai devreme pentru ca s te ajute la pregtiri i rmne mai trziu ca s te ajute s faci curat. Un simplu prieten nu agreeaz cnd l suni n preajma orei lui de culcare. Un prieten adevrat te ntreab de ce i-a luat att de mult pn l-ai sunat. Un simplu prieten consider c prietenia voastra a luat sfrit cnd apare prima cearta ntre voi. Un prieten adevrat te sun imediat dup ceart. 405

Un simplu prieten se ateapt s fii mereu la dispoziia lui. Un prieten adevrat este mereu n preajma ta. Un simplu prieten citete acest mesaj i l terge.. Un prieten adevrat l d mai departe i i-l trimite i ie napoi. MRTURIA LA AMERICANI: Incredibil !!! Si ei traiesc printre americani, nu printre noi (not: la noi avocatul nu poate adresa direct ntrebri martorului, dect n situaii speciale, cu avizul preedintelui instanei; n plus, rudele pn la grd.IV i soii nu sunt admii ca martori, iar tu nu poi depune mrturie n propriul proces) americanii sunt vestii, de altfel, pentru "naltul grad de idioenie" !!! ............................................................ AVOCATUL : Aceasta astenie grava va afecteaza memoria ? MARTORUL : Da AVOCATUL : In ce fel va afecteaza memoria ? MARTORUL : Uit AVOCATUL : Uitati ? Ne puteti da un exemplu de ceva pe care l-ati uitat ? AVOCATUL : Doctore, e adevarat ca daca o persoana moare in somn, el nu-si va da seama de treaba asta pana a doua zi dimineata ? MARTORUL : E adevarat ca dumneata chiar ai trecut examenul de barou ? AVOCATUL : Fiul cel tanar, cel de douazeci de ani, ce varsta are ? MARTORUL : Are 20 , cam ca si IQ-ul dumneavoastra .. AVOCATUL : Erati de fata cand v-a fotografiat ? MARTORUL : Glumiti ? AVOCATUL : Deci data conceperii (bebelusului) a fost 8 August MARTORUL : Da AVOCATUL : Si ce faceati dumneavoastra atunci ? MARTORUL : Cam ce credeti ca faceam ? . AVOCATUL : Ea avea trei copii, asa e ? MARTORUL : Da AVOCATUL : Cati din ei erau baieti ? MARTORUL : Niciunul AVOCATUL : Era vreunul din copii fata ? MARTORUL : Onorata Curte, cred ca am nevoie de un alt avocat. Pot sa-mi iau un alt avocat ? AVOCATUL : Cum s-a incheiat primul dumneavoastra mariaj ? MARTORUL : Prin moarte AVOCATUL : Si prin moartea cui s-a incheiat ? MARTORUL : Incercati sa ghiciti ! AVOCATUL : Puteti descrie individul ? MARTORUL : Cam de inaltime medie si purta barba. AVOCATUL : Era barbat sau femeie ? MARTORUL : In afara de cazul in care era vreun Circ in oras, as merge pe varianta barbat. .. AVOCATUL : Are aparitia dumneavoastra aici vreo legatura cu Nota de Dispozitie pe care am trimis-o avocatului dumneavoastra ? MARTORUL : Nu , asa ma imbrac eu cand merg la serviciu .. 406

AVOCATUL : Doctore, cate din autopsiile pe care le-ai facut au fost pe oameni morti ? MARTORUL : Toate. Cei inca vii se zbat prea mult ! . AVOCATUL : TOATE raspunsurile dumneavoastra trebuie sa fie ORALE. Bine ? La ce scoala ati fost ? MARTORUL : ORALE. .. AVOCATUL : Va amintiti la ce ora ati examinat trupul ? MARTORUL : Autopsia a inceput la ora 8.30 p.m. AVOCATUL : Si D-nul Denton era mort in acel moment ? MARTORUL : Daca nu, in mod sigur a fost pana am terminat autopsia ! AVOCATUL : Esti calificat sa dai o mostra de urina ? MARTORUL : Dar dumneata chiar esti calificat sa pui intrebari ?? Si cireasa de pe tort !!! AVOCATUL : Doctore, inainte sa faci autopsia, ai cautat sa vezi daca mai avea puls ? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Ai controlat tensiunea ? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Ai verificat daca mai respira MARTORUL : Nu AVOCATUL : Deci e posibil ca pacientul sa fi fost inca viu atunci cand ai inceput autopsia ? MARTORUL : Nu AVOCATUL : Cum poti fi sigur Doctore ? MARTORUL : Pentru ca creierul lui statea pe o tavita pe biroul meu AVOCATUL : Inteleg, dar nu ar fi putut totusi ca pacientul sa fie viu, in ciuda acestui lucru ? MARTORUL : Ba da, e posibil sa fi fost viu si sa practice avocatura ! BAC La un BAC se prezint elevi cu diferite pregtiri. Intr primul foarte pregtit i iese radios: - Cum a fost? l intreab ceilali. - E... ca ntre profesori... - Adic...? - Ei ntrebau, eu rspundeam, ne completam... Intr al doilea i la ieire aceeai ntrebare: - Cum a fost? - Ca de la profesori la elev... ei ntrebau, eu rspundeam, m mai ajutau ei... Intr al treilea... i la ieire: - Cum a fost? - E... cum s fie... ca ntre popi... - Cum aa? - Pi ei ntrebau, eu mi fceam cruce, eu rspundeam, i fceau ei cruce... )) Mama Comandantul catre sergent: - Mai, vezi ca lui Ionescu i-a murit mama, sa-i transmiti, dar asa, mai subtil - Am inteles! A doua zi: - Atentiune! Drepti! Ionescule, ti-a murit mama! Peste ceva timp, comandantul catre sergent: - Mai, vezi ca nu mi-a placut cum ai transmis vestea aceea, ia vezi data viitoare sa-i transmiti lui Apetrei ca i-a murit mama. - Am inteles! A doua zi: - Atentiune! Drepti! Cei care au mama in viata un pas inainte, mai putin tu, Apetrei! Intr-un viitor neprecizat, comandantul catre sergent: - Mai, mai, ma superi! Vezi ca i-a murit mama si lui Gavrilescu si incearca de data asta sa fii mai precaut! - Am inteles! A doua zi: 407

- Atentiune! Drepti! Azi sapam transee! Executati! Haide, haide, sapati mai cu spor! Hai Gavrilescu, sapa mai adanc, poate dai de ma-ta! In armata O tipa ii scrie iubitului aflat in armata: 'Draga John, Nu mai pot continua aceasta relatie. Distanta dintre noi este prea mare. Trebuie sa recunosc ca deja te-am inselat de 2 ori de cand ai plecat si nu cred ca este corect pentru nici unul dintre noi. Imi pare rau. Te rog sa imi trimiti inapoi poza cu mine pe care ti-am trimis-o acum ceva vreme. Cu dragoste, Becky." Soldatul cu sentimentele ranite si ochii inlacrimati le-a cerut tuturor camarazilor sai orice fel de poze pe care le au cu iubite, surori sau foste iubite si amante. Pe langa poza cu Becky, John i-a trimis toate celelalte fotografii cu femei frumoase pe care le-a strans de la prietenii lui.Le-a strans si le-a trimis: "Draga Becky, imi pare rau dar nu-mi pot aminti cine dracu esti ... Optimistul Pesimistul vede intr-un tunel intunericul, Optimistul vede lumina de la capatul lui, Realistul vede luminile trenului care vine, Mecanicul de locomotiva vede trei idioti pe sine. Profesorul - Studentul Un elev se duce la cantina si singurul loc liber este langa un profesor. Neavand ce face, se aseaza acolo. Profesorul spune: - Porcul nu-i este prieten porumbelului. Studentul raspunde: - Bine, atunci eu am zburat. Enervat la culme, la examen, profesorul ii pune studentului cele mai grele intrebari, dar acesta raspunde la toate. In cele din urma, profesorul il intreaba: - Vezi pe drum un sac de minte si unul de bani. Pe care il iei? - Pe cel cu bani. - Eu l-as lua pe cel cu minte. -Elevul: Fiecare cu ce n-are... Profesorul, furios de-a dreptul, ii scrie pe lucrare "BOU". Studentul merge la el si ii spune: - Domnule profesor, v-ati semnat, dar nu ati trecut nota!! Presedintele cu presa La o intalnire a Presedintelui cu presa, un individ din spate catre unul din fata: -Domnule, nu te dai un pic la o parte? -Da, cum sa nu. Dupa cinci min. -Domnule, nu-ti dai sapca jos ca nu-l vad pe Presedinte? -Nu vreti sa va dau un binoclu? -Nu, multumesc, am la pusca luneta Iluzionistul si papagalul Un iluzionist lucra pe un vapor. De fiecare data spectatorii erau altii, asa ca isi permitea sa face mereu aceleasi scamatorii. Singura problema era papagalul capitanului, care incetul cu incetul a inceput sa priceapa care sunt trucurile. Si la un moment dat s-a apucat sa dezvaluie secretul in mijlocul fiecarei reprezentatii: - Aaaa, uitati, nu e aceeasi palarie! - Aaaa, uitati, florile sunt ascunse sub masa! - Aaaa, uitati, are ascunse niste carti in maneca! ... si asa mai departe. Iluzionistul se enerva de fiecare data, dar n-avea ce face. La un moment dat vaporul se scufunda, supravietuind doar iluzionistul si papagalul cateva zile, plutind fiecare pe o scandura, s-au privit plini de dusmanie, fara sa scoata vreun cuvant.Pana la urma, papagalul zice : OK! Ma dau batut.Unde e vaporul? Un cuplu cu masina Un cuplu mergea cu masina pe un drum de tara fara sa-si spuna un cuvant. O discutie anterioara 408

se transformase in cearta si niciunul dintre ei nu voia sa se dea batut. Trecand prin dreptul unui grajd cu magari, capre si porci, sotul intreaba sarcastic: - Neamuri de-ale tale? - Da, raspunde femeia, socri si cumnati... Doamna Popescu primeste un telefon de la Spitalul Universitar: - Doamna, zice omu ' , va rog sa veniti de urgenta la spital! Sotul dumneavoastra, doamna... dar mai bine va spun cand ajungeti aici. Va rog sa va grabiti! Cu sufletul la gura, ia domna un taxi si peste 30 de minute bate la usa cabinetului doctorului. Acesta o invita sa se aseze, cheama o asistenta sa ii aduca un pahar cu apa, abordeaza o mina grava si dupa pauza pentru fixarea efectului, incepe: - Sotul d-voastra a suferit un grav accident de circulatie! Tipa ofteaza din fundul sulfetului. - Are coloana vertebrala sectionata in doua locuri! Femeia incepe sa sughita si sa se inece. - De astazi a ramas complet paralizat si nu-si mai poate controla nici o extremitate a corpului! Incep plansete si lacrimi. - Va trebui sa-l hraniti cu lichide, sa-l stergeti cu grija la gura, sa-l intoarceti pe cealalta parte a corpului o data la doua ore pentru a evita sa faca pneumonie! Plansul devine necontrolat aproape animalic. - Va trebui sa-l spalati cu grija peste tot in special la fund pentru ca acolo se aduna o mare cantitate de fecale care vor lasa un miros greu in camera! Femeia incepe sa-si smulga parul din cap. - Si sa aveti in vedere ca acest lucru se va intampla tot restul vietii sotului d-voastra caci in aceasta stare se poate mentine chiar si 30-40 de ani! Femeia lesina! Doctorul o repune pe piciore apoi cu un zambet in coltul gurii ii spune: - Haideti doamna, ca am glumit! Sotul d-voastra a murit! Intr-o dimineata de iarna, sotul si sotia ascultau la radio in timpul micului dejun. - Astazi o sa fie 8-10 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere pare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada. Sotia se duce repede si muta masina. O saptamana mai tarziu, dimineata, mic dejun, radio: - Astazi o sa fie 10-12 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere impare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada. Sotia iar se duce si muta masina pe partea respectiva. O saptamana mai tarziu: - Astazi o sa fie 12-14cm de zapada. Va rugam sa parcati? Si se intrerupe curentul. Sotia, suparata si ingrijorata, intreaba: - Dragul meu, nu stiu ce sa fac. Pe ce parte a strazii trebuie sa parchez masina? Sotul, cu o voce calda si intelegatoare, cum o au toti barbatii ce sunt insurati cu blonde, sune: - De ce nu lasi masina in garaj de data asta? Se spune c, n dert, nisipul este att de fierbinte, nct poi s prjeti ou pe el. Din cauza asta, cmilele au picioare att de lungi. n China nu exist noiunea "i-a nelat" (nevasta), n schimb exist "i-a confundat"... La medic: - chioptai cnd e umezeal n atmosfer? - Nu, cnd merg. Un brbat merge la psihiatru: - Doctore, so ia mea e infidel. n fiecare sear, merge la barul pescarilor i aga brbai. Chiar mai ru, se culc cu oricine o ntreab! nnebunesc! Ce crezi c ar trebui s fac? Doctorul rspunde: - Relaxeaz-te, respir adc i ncearc s te calmezi. Acum, spune-mi, te rog, unde, mai precis, e barul acesta? - Domnule doctor, cum a murit Ion? - Nu tim nc. Tot ce tim este c, la autopsie, s-a zbtut mult. 409

La un proces plictisitor din cale-afar, cnd toi aproape c adormiser, un beiv exclam ctre procuror: - S m pupi n fund! - Afar! strig procurorul indignat - Nuuuuu, aici, s vad toat lumea. O doamn distins intra ntr-un butic elegant de plrii. - Cu ce v putem servi ? - Mi-a dori o plrie mare, cu ceva romantic, poate cu o tent bleu sau verde, poate cu flori sau cu fructe stilizate... - Concret, la ce v gndii? - Concret, la o partid de sex.. Dar, ar fi bun i o plrie frumoas... La Radio Erevan: Intrebare: Ce este scris pe spatele Statuii Libertatii?Raspuns: Made in China ! Intrebare: - Ce sa fac ca sa par mai subtire ?Raspuns: - Intuneric, doamna. Intrebare: - Ce este un celibatar?Raspuns: - Un om care a pierdut ocazia de a face nefericita o femeie. Intrebare: - Spuneti-mi, cum sa procedez pentru a emigra in SUA?Raspuns: - Lasati numele si adresa exacta si va veni cineva sa va ia! Intrebare: - Isi face efectul si pe Luna pilula anticonceptionala?Raspuns: - Da, dar costumul spatial ofera o protectie mult mai buna. Intrebare: - Care este diferenta dintre un optimist si u n pesimist?Raspuns: - Diferenta este ca optimistul invata limba engleza iar pesimistul chineza. Intrebare: - Tovarase redactor, este adevarat ca si americanii au pitici?Raspuns: - In principiu da, dar cei rusi sunt mai mari. Intrebare: - E adevarat ca armatei noastre i-a fost cerut ajutorul de catre Cehoslovacia?Raspuns: Da, cererea din 1939 a fost aprobata in 1968. Intrebare: - Ce este haosul?Raspuns: - Nu dam raspunsuri la intrebari din agricultura. Intrebare: - Zebrele sunt negre cu dungi albe, sau albe cu dungi negre.Raspuns: - Da. Intrebare: - Se poate lua o boala venerica intr-un W.C. al unui vagon de tren?Raspuns: - In principiu da, dar nu e comod. Intrebare: - Cum reactioneaza guvernul sovietic intr-o situatie fara iesire?Raspuns: -Am mai spus ca nu raspundem la intrebari din domeniul agriculturii... Intrebare: - Credeti ca iaurtul este un remediu impotriva impotentei?Raspuns: - In principiu da, dar numai in combinatie cu ipsosul. - Cnd va ncepe Marea Foamete Mondiala? - Cnd vor ncepe chinezii sa mannce cu lingura - Va veni un alt rzboi Mondial? - Nu! Dar va fi o lupt pentru pace, ca nici piatr pe piatr nu va mai rmne. - Ce e un salariu? - Un fel de menstruatie: astepti o luna si trece dupa trei zile... - Ce e mai valoros dect laptele matern? - Ambalajul... - Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dizenterie? - Mai bine sa mori ca un brbat, dect ca un rahat. - E adevarat ca Ceaikovski a fost homosexual? - Da, dar noua ne place din alte motive... - Cum poti trai doar din salariu? - Nu stim. Nici n-am ncercat... - Care este diferenta ntre Capitalism si Socialism? - Capitalismul este exploatarea omului de ctre om. n socialism este invers. Mioria violet Pe-un picior de plai, La Izvor, pe Splai, Iat vin la vale Pentru confruntare, Dou siluete 410

Mndre, violete. Unul e Traian, Baciul constntean Mergand pe furi, i privind cruci. Cu engleza "uns", Si uvia tuns.. Iar cellalt e, Lider PSD. Familist convins, Prostnac distins, Care bea ampanii Cnd il bat dumanii. Se strnse Bselu' i cu tot cartelu' i se tot vorbir i se sfatuir Pe l-apus de soare Fix la confruntare In seara senin i cu lun plin, S-i pun lui Geoan, Sare drept pe ran. i s-i dea incet Flcri violet. i cum se gndir Indat pornir. Dup doar o tur Pe Geoan-l fcur Una-cu-pamntu', C s-a dus la Vntu.. i cu tot cu Crinu' El pierdu scrutinu'.

Imbtat cu suc, Victor Hrebenciuc Vine si declar C atunci, joi sear, S-au aprins ncet Flcri violet, Luminnd n oapte Un mandat de-o noapte De aceast dat, Foarte revoltat, Mihaela Geoan Ca o prim-doamn Declar c tie C a fost magie Acuznd frenetic De-atac energetic. 411

Cci so ul iubit Atunci i-a optit: "Au, dragostea mea, M-a picat ceva". i o tar-ntreag Nu poa' sa-neleag, Care vrjitoare Ar putea fi-n stare S fac magie La preedinie. Bsescu declar Ca s tie-o ar : "Vinovat m fac De acel atac. Avea Boc la el Patru Duracell i m-a sftuit Ca s le inghit C-o s-mi dea vigoare, Pentru confruntare. Dar era prea mult, C-am mncat iaurt. i vrnd sa le-ascund Le-am bgat in fund. (i-acum d-asta par i eu gozar). i-ntr-un plin avnt, Am scpat un vnt Plin de energii, De la baterii Ce-a purtat incet Flcri violet, Ce-atarnau cu greu Prin-prejurul meu. Si cand a simit Geoan s-a oprit, A oprit cuvntu' C i place ..."Vntu'..". Din acel moment N-a mai fost atent Doar puin surprins Fiindc l-am nvins. Tre' s spun cinstit N-a fi reuit Fr-al meu secret: .....Flcri violet!" Intrebarea Jack si Max ies de la biserica. Jack se intreaba daca e OK sa fumeze in timp ce se roaga. Max raspunde, De ce nu intrebi preotul? Si Jack se duce si-l intreaba:- Sfintia ta, pot sa fumez cand ma rog? Dar preotul spune: Nu, fiule nu se poate.. E o lipsa de respect pentru religia noastra. Jack se intoarce la prietenul lui si-i 412

spune ce i-a spus preotul. Max spune: Nu ma mira. Ai pus gresit intrebarea. Ia sa incerc si eu. Si Max se duce la preot si il intreaba: - Sfintia ta, pot sa ma rog in timp ce fumez? La care preotul raspunde: Bineinteles fiule. Bineinteles. Morala: Raspunsul pe care-l primesti depinde de intrebarea pe care o pui. De exemplu: Pot sa lucrez la proiectul asta in concediu? La zoo El si ea in vizita la gradina zoologica... vad la un moment dat cusca leului deschisa. Se uita in stanga, se uita in dreapta si vad in cele din urma pe ingrijitor. -Nu va suparati, unde-i leul? -La leoaica! -Si... cat sta la leoaica? -Cam o ora. Ea, lui: -Auzi? Sta o oraaaa!!! -Eh, inteleg aluzia, dar eu nu sunt leu! Cand ajung la cusca tigrului, aceasta era deschisa. Il intreaba din nou pe ingijitor: -Si cat sta acolo la tigroaica? -Doua ore. -2 oreeee!!! spune ea cu subinteles. -Inteleg aluzia, dar eu nu sunt tigru! In fine, ajung la cerb si afla de la ingrijitor ca sta la ciuta doar 5 minute. Aunci el spune, rasufland usurat: -Vezi, sta doar 5 minute! -Ahaaa, raspunde ea zambind dulce, acum inteleg in sfarsit de ce are coarne Fecioara La masa, in prag de Craciun, fiica de 10 ani spune cu lacrimi in ochi: - Nu mai sunt fecioara! Tatal catre mama, disperat: - Tu esti de vina. Nu gatesti, nu speli, toata ziua nu faci nimic altceva decat sa te aranjezi, te inbraci cu fuste scurte, te uiti la telenovelele alea... crezi ca esti un exemplu bun? - Eu? Tu - care bei nopti intregi, injuri ca la usa cortului, te uiti la filme deocheate. Din cauza ta a ajuns asa copilul! - Ba e vina sora-sii, care umbla cu badaranul ala care o inghesuie prin toate cotloanele. Bunica, mai calma, o intreaba pe fetita cum s-a intamplat. - Pai Doamna Invatatoare a ales alta fetita pentru rolul Fecioarei la serbarea de la scoala............ Ion si Gheorghe - Mai Gheo, gasit-ai tu vreodata barbati straini la tine in sifonier? -Nu, numai romani... Marirea de salariu Doamna noastra, cam suparata pe chestia asta, a-ntrebat-o: - Bine Maria, ia spune-mi mie, de ce vrei sa-ti maresc salariul? - Sunt 3 motive pentru care vreau un salariu mai mare. Primul este ca eu calc camasile mai bine decat dumneavoastra. - Cine ti-a spus chestia asta? - Pai, domnu! - Aha! Si Maria continua: - Al doilea motiv este ca eu gatesc cu mult mai bine decat dumneavoastra! ... - Asta nu-i adevarat! Cine ti-a spus prostia asta? - Pai tot domnu... - Aaahaaa! - ... Si al 3-lea motiv este ca eu fac dragoste si mai bine decat 413

dumneavoastra! Doamna,surprinsa si foarte suparata, pe un ton insinuant: - Si asta, tooot domnul ti-a spus-o! Nu-i asaaa? - Nu doamna! Asta mi-a spus-o gradinarul!. ... Si uite asa, Mariei i s-a marit salariul... Revista Presei Este Tirgul anual al vitelor si porcinelor, veniti cit mai multi! (Scanteia, 1967) Detaliu nefericit, aceasta femeie fusese deja victima unui accident mortal cu un an inainte (Libertatea) Local traditional Pakistanez: ......, Sarmalute, Ficatei de porc (Libertatea) In acea noapte fatala, hemoroizii il impiedicau sa inchida ochii (Libertatea) Firul vietii victimei a fost sugrumat cu salbaticie, cu multiple lovituri de cutit (Libertatea) Avea doar o strangulatie superficiala la umar ... (Libertatea) Misterul femeii taiate in bucati ramine intreg! (Ev. Zilei) Biserica fiind in reparatii, victimele accidentului au fost comemorate in sala de festivitati a primariei (Ev. Zilei) Toti purtau o cirpa la brat .... (Ev. Zilei) Cu arsuri foarte grave pe 70% din corp, ea s-a stins in drum spre spital (National) Arestarea s-a operat fara infuziune de sange (National) Familia multumeste calduros celor care au luat parte la decesul scumpei lor Elisabeta M. (Romania Libera, decese) Apa oceanului si clima sunt foarte umede in aceasta regiune ( Romania Libera) Raportul politiei releva ca victima s-a sinucis singura (Actualitatea Banateana) Spitalul judetean a fost dotat cu un aparat de reanimare dupa ultimul strigat (Monitorul de Cluj) Cind s-a sinucis nefericita femeie ? Oare si-a gasit moartea inainte de a se arunca in apele Muresului ? (Monitorul de Timisoara) Gaurile din lenjeria lui lasau sa se intrevada o familie saraca (Monitorul de Timisoara) Vinatoarea in Vrancea: mai putini cerbi, dar mai numerosi (revista AGVPS) Isi misca coada in cadenta, ca un soldat la parada (revista AGVPS) Ultimele lui cuvinte au fost o tacere sfidatoare (Glasul Bucurestilor) Un politist opreste un student pe strada pentru a-i verifica actele: - Asa, vad ca nu lucram... - Asa este. - Inseamna ca trandavim pe banii statului... - Exact, trandavim. - Se pare ca suntem studenti? - Ei, cu asta nu pot sa fiu de acord! Student sunt numai eu! Intr-un mic orasel din SUA, avocatul acuzarii cheama primul martor, o babuta simpatica, si, vazand-o cam emotionata, incepe cu o intrebare de complezenta: - Dna Jones, spuneti-mi daca ma cunoasteti... - Daca te cunosc? Dar bineinteles ca te cunosc, domnule Williams, te stiu de cand erai un baietel! Ai fost o mare dezamagire pentru mine... Minti, manipulezi oamenii si-i vorbesti pe la spate! Dar cel mai rau este ca-ti inseli fara rusine nevasta! Inmarmurit avocatul ingaima: - Doamna Jones, pe avocatul apararii il cunoasteti? - Hmmm! Desigur ca il cunosc si pe domnul Bradley. De cand il stiu, a fost la fel: lenes, bigot si cam betiv... Nu poate avea o relatie normala cu cineva, iar competenta sa ca avocat este pur si simplu indoielnica! A, si sa nu mai vorbesc de faptul ca-si inseala sotia cu trei amante! Una dintre ele e chiar sotia ta! In murmurul salii, judecatorul le cere avocatilor sa se apropie: - Ascultati, bastarzi nenorociti, sa nu indrazniti s-o intrebati pe baba daca ma cunoaste! Trei tipi stau la o masa ntr-un bar, cnd un tip beat vine la ei si, aratnd catre cel din 414

mijloc zice: - Ma-ta e cea mai mare curva din oras! Toti se asteptau sa sara la bataie, dar acesta l ignora pe omul beat, care se vede nevoit sa se retraga. Zece minute mai trziu, omul beat vine iar: - Aseara am f**ut-o pe ma-ta si a fost nemaipomenit! Tipul iar refuza sa sara la bataie. Peste zece minute iar, aceeasi poveste: - Aseara i-am dat muie ma-tii! Pna la urma tipul se enerveaza: - Du-te acasa, tata, esti beat! Bula face rost de o tigara cu marihuana. Iese pe balcon si o aprinde. Trage 2-3 fumuri ... NIMIC ! "Ptiu, baga-mi-as p**** am dat si o groaza de bani pe ea si nimic." Deodata prin fata ii trece un glob mare de foc. "Ce dracu se intampla, dau astia cu bombe?" Mai sta si fumeaza injurand ca nu are nici un efect cand iar ii trece prin fata un glob mare de foc. "Ce dracu'?" Enervat stinge tigara si intra in casa. - Pe unde ai fost mama? il intreaba maica-sa. - Am fumat o tigara pe balcon. - Doua zile? Intr-o tara araba, trei romani sunt prinsi band o tuiculita, fapt interzis cu desavarsire la musulmani. Arestati, ajung in fata sultanului, la judecata. - Cu cine tii?, il intreaba sultanul pe primul. - Cu Dinamo! raspunde romanul. - Nu stiu, n-am auzit de echipa asta. 30 de lovituri de bici! Dinamovistul le incaseaza urland, lesina un pic si e rostogolit intr-o parte sa-si revina. - Da tu cu cine tii?, il intreaba sultanul pe al doilea. - Cu Steaua!, raspunde romanul. - Aaa... a luat Cupa Campionilor Parca am auzit ceva. 30 de bice, dar ai dreptul la o dorinta. Stelistul cere repede sa i se lege o perna in spate, dar aceasta se rupe dupa primele 10 lovituri. Urlete, sange, lesin. Ultimul condamnat nu mai asteapta intrebarea si declara mandru ca-i oltean si tine cu Universitatea Craiova. - Aaa... asa, Craiova, da, stiu, Balaci si Rednic, care au antrenat pe la noi... 30 de lovituri, dar ai dreptul la doua dorinte, spune sultanul. - Preamarite, vreau 100 de bice, nu 30! - Esti ori nebun, ori foarte curajos. Si a doua dorinta? - Legati-l pe dinamovist in spatele meu! Int-un magazin de legume vine un client si intreaba pe vanzator daca poate sa-i vanda jumatate de ceapa. Nici mai mult, nici mai putin, vrea jumatate de ceapa. Vanzatorul se duce la manager, dar nu vede ca in spatele lui vine si clientul. Si zice cu vocea tare: "Este aici un dobitoc care vrea jumatate de ceapa!" Dupa care il observa si imediat adauga "Norocul nostru ca acest stimat domn este de acord sa ia cealalta jumatate!". Dupa ce pleaca omul cu ceapa, intreaba managerul: - Auzi, esti foarte descurcaret. De unde esti? - Din Canada. - Pai si ce faci aici? De ce ai plecat? - Ce sa fac acolo? E o tara de curve si hockeisti. - Sotia mea este din Canada... - Da? Si pentru ce echipa joaca? Care este deosebirea intre porumbel si cocosel ? PORUMBELUL este pasarica pacii; COCOSELUL este pacea pasaricii. 3 prieteni se lauda cu nevestele lor. 415

Primul: - Eu am o nevastaaaa, ca un fluture!!! Al doilea: - Nevasta-mea e ca o caprioara!!! Al treilea sta si se gandeste, la care dupa 2 minute zice: - Pai nici a mea nu prea seamana a om!!! Sotul catre sotie: Ai vazut-o, draga, pe tanara aceea care zambea la mine? Sotia: Nu-i nimic iubitule, si pe mine m-a bufnit rasul cand te-am vazut prima oara Limita butului decent: Bea pn i se pare frumoas, dar inc nu vrei s o ceri de nevast...

Mama vine acasa intr-o haina noua de blana. Cand ti-a cumparat taticu blana? - intreaba fiul Daca m-as fi bazat pe taica-tu nu te-as fi avut nici pe tine... Sotia isi intreaba sotul: - Cu cate femei te-ai culcat? Sotul raspunde: - Numai cu tine, draga mea. Cu celelalte am stat treaz... Un cetatean s-a dus la primarie, sa-si declare veniturile. N-am venit ca am venit, am venit ca n-am venit! O femeie s-a aventurat pe strazile orasului curand dupa ce si-a luat permisul de conducere. Pentru ca nu stia incotro s-o ia,s-a tinut dupa masina din fata. Aceasta a oprit.Neintelegand ce s-a intamplat,s-a pus pe claxonat. Soferul a strigat la ea: Doamna draga,unde vreti sa ajungeti? Sunteti in garajul meu.. Un barbat se confeseaza unui prieten: Cred ca voi divorta. Nu mai pot,sotia mea e prea copilaroasa... De ce? intreba celalalt. De cate ori fac baie vine pe la spate si imi ineaca toate ratustele din CADA. Un barbat, devenit de putin timp sot, o intreaba pe tanara lui sotie: "- Draga mea, ai mai fi acceptat sa imi fii sotie si daca tatal meu nu mi-ar fi lasat o avere impresionanta?", "- Dragul meu, as fi acceptat sa iti fiu sotie indiferent .....de cine ti-ar fi lasat averea." La o conferinta de presa, un jurnalist il intreaba pe un politician cunoscut, inscris in cursa pentru presedentie: Secretara dv... a declarat in public ca aveti un penis mic. cum comentati? Adevarul este ca are o gura mare! M-am saturat de mania asta a vitezei. E pentru a treia oara cand era cat pe ce sa ma omori! se rasteste sotul infuriat la culme. Iubitule, te rog, mai da-mi o sansa! De ce se aseaza oltenii pe ultimele randuri la cinema? Fiindca au auzit ca cine rade la urma rade mai bine. Am ajuns deja in oras? intreaba sotia. Cu siguranta, raspunde sotul, lovim din ce in ce mai multi pietoni!. Pai incetineste atunci! Cum sa incetinesc, daca tu conduci Rzbunarea fetelor pentru toate bancurile misogine... Care-i asemnarea dintre un brbat i un soarece? Amndoi trag la gaur... Ce este un so ? Un amant care i-a forat prea mult norocul. Care este asemnarea dintre un brbat i o telecomand? 416

Ambii sunt simpli, uor de folosit i de obicei i gaseti pe lng televizor. De ce ce sunt brbaii ca zpada? Nu tii cnd vin(e), nu tii ci centimetri va avea i nu tii nici ct va dura... Ce i zice mireasa dup noaptea nutii? Doamne-ajut c nu am aruncat nc vibratorul... De ce sunt brbaii ca i cabinele telefonice? Ori sunt "ocupate" ori e "telefonul" defect... Cum se numete un brbat artos, inteligent, atent i sensibil? Basm... De ce sunt brbaii ca ceapa? Dac dai jos nveliul i vine s plngi... De ce sunt brbaii imuni la boala vacilor nebune? Pentru c sunt porci... De ce exist brbai? Pentru c vibratoarele nu aduc bani n cas... Care e diferena dinte brbai i "Pedigree"? Pedigree exist i cu creier... De ce brbaii sunt ca i beele de chibrit? Dac i aprinzi i pierd capul... Ce are 6 picioare, un IQ de 100 i miroase a bere? Trei brbai n faa televizorului la meciul de fotbal... Marire de salariu-cerere Subsemnatul, Penisul, cer o marire de salariu din urmatoarele considerente: *Fac munca fizica. *Muncesc la adancimi mari. *Ma arunc cu capul inainte in tot ce fac. *Nu imi iau liber duminica sau in sarbatori legale. *Lucrez intr-un mediu umed. *Lucrez intr-un mediu intunecat si prost ventilat. *Lucrez in temperaturi ridicate. *Prin munca mea sunt expus la boli contagioase. Cu respect, Penisul Stimate Penis, In urma analizarii cererii Dvs. si tinand seama de argumentele expuse, administratia a respins cererea Dvs. din urmatoarele motive: *Nu lucrati 8 ore/zi incontinuu. *Adormiti la intervale scurte de munca. *Nu urmati intotdeauna ordinele directiunii. *Nu stati intotdeauna la locul de munca si ati fost vazut deseori vizitand alte locatii. *Nu luati initiativa. *Trebuie sa fiti presat si stimulat pentru a incepe munca. *Lasati multa mizerie in urma Dvs. la sfarsitul turei. *Nu va supuneti intotdeauna regulilor de protectie a muncii, ca de exemplu purtarea hainelor de protectie corespunzatoare.. 417

*Veti intra la pensie cu mult inaintea varstei de 65 de ani. *Suntei incapabil sa lucrati doua schimburi la rand. *Uneori parasiti locul de munca inainte sa va indepliniti sarcinile trasate. Si ca si cum asta nu ar fi indeajuns, *Sunteti vazut mereu intrand si iesind de la locul de munca carand doua colete suspicioase. Cu sinceritate, Directiunea Din gandirea filozofica actuala... Gata cu pps-uri de la Nicolae Iorga !Treziti-va la realitate . 1. Unii beau din fntna cunoaterii. Alii fac gargara. 2. Toate generalizrile sunt false... inclusiv aceasta. 3. Ateismul este o organizaie non-profet. 4. Poart-te frumos cu copiii ti. Ei i vor alege azilul. 5. mprumut bani de la un pesimist. Nu se ateapt s i dai inapoi. 6. Moartea este ereditar. 7. Nu fi de nenlocuit. Dac nu poi fi nlocuit, atunci nu o sa fii niciodat promovat. 8. Ai observat vreodat ct de repede merge Windows-ul? Nici noi... 9. Experiena este ceva ce obii abia atunci cnd nu mai ai nevoie de ea. 10. Puine femei ii dezvluie vrsta real. Puini brbai se comport adecvat vrstei reale. 11. Vnd paraut. Folosit o singura dat , nu a fost deschis i are o mica pata. 12. Prietenii vin i pleac. Dumanii se acumuleaz mereu. 13. D-i unui om pete i va mnca o zi. nva-l s pescuiasc i va sta toat ziua n barc cu sticla de bere n mn. 14. Cel ce rde la urm, este mai ncet la minte. 15. Cum ii dai seama cnd rmi fr cerneala invizibil? 16. De Teflon nu se lipeste nimic, atunci cum se lipete Teflonul de tigaie? 17. Cine crede n telekinezie, s-mi ridice mana. 18. Nu sunt vegetarian pentru c iubesc animalele.Sunt vegetarian pentru ca ursc plantele. 19. Mi-am fcut un test de inteligen i rezultatele au fost negative. 20. nainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt aa sigur. 21. Dac ppua Barbie e aa popular, de ce trebuie sa i cumprm prieteni? 22. Dac ai impresia ca nu i pas nimnui dac mai trieti, ncearc s nu plateti cteva rate la banc. 23. Inva din greelile prinilor: folo este prezervativul! 24. Multitasking nseamn s faci mai multe lucruri prost n acelai timp! 25. Puritanism: teama c cineva, undeva, s-ar putea s fie fericit. 26. Sexul este ca aerul. Nu e important dect dac nu ai parte de el. 27. Zmbete! E al doilea cel mai frumos lucru pe care l po i face cu buzele. 28. Sexul a fost att de bun, nct i vecinii au fumat igara de dup. 31. Cel mai scurt drum dintre dou puncte este mereu n construcie. 32. Exist trei tipuri de oameni: cei care pot s numere i cei care nu pot. 33. Dac furi idei de la o persoan, se numete plagiat. Dac furi idei de la mai multe persoane se numete cercetare. 34. Care este viteza ntunericului? 35. De ce abreviere este un cuvnt att de lung? 36. Femeile care vor s fie egalele barbilor nu sunt ambiioase.. 37. Eti gelos c vocile vorbesc cu mine i nu cu tine. 38. M-am rugat la Dumnezeu s mi dea o biciclet, dar am aflat c Dumnezeu nu i pune n traist. Aa c am furat o biciclet i m-am rugat pentru iertare. 39. Brbaii au doar dou necesiti: sexul i mncarea. Dac vezi c partenerul tu nu are erecie, d-i un sandwich. 40. Femeile nu vor fi niciodat egale brbailor pn cnd nu vor putea s se simt sexy n ciuda cheliei i burii de bere. 41. Dumnezeu sigur iubete pro tii. Altfel nu ar fi creat att de muli. 42. Niciodat s nu iei un laxativ i un somnifer n aceeasi sear. 418

43. Trim ntr-o societate n care pizza ajunge mai repede dect poliia. 45. Lumea s-a ntors pe dos cnd: cel mai bun rapper este alb, cel mai bun juctor de golf este negru i cel mai nalt baschetbalist din NBA este chinez.. 46. Un nou studiu guvernamental finanat prin fonduri europene i desfurat pe o perioad de 10 ani a concluzionat c trei sferturi din populaia Romaniei nseamn 75% din populaie. 47. Intenionez s triesc venic. Pn acum sunt n grafic. 48. Psihiatrul mi-a zis c sunt nebuna. I-am zis c am nevoie i de o a doua opinie. Mi-a zis c sunt i urta. 49. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este s te rnesc. Dar e pe list. 50. Banca este locul de unde po i s mprumui bani dac demonstrezi c nu ai nevoie de ei. IT SUPPORT......IN ROMANIA !!!! Suport tehnic: Ce model este calculatorul dumneavoastra? Client: Unul alb... Client: Buna, Mariana aici. Nu pot sa-mi scot discheta din calculator. Suport tehnic: Ati incercat sa apasati butonul? Client: Da, sigur, e chiar blocat. Suport tehnic: Asta nu suna prea bine; Voi trimite pe cineva. Client: Nu , stati putin..Inca n-am bagat-o... e inca pe birou... scuze... Suport tehnic: Apasati pe simbolul "My Computer" din partea stanga a ecranului. Client: Stanga ta sau stanga mea? Suport tehnic: Buna ziua. Cu ce va pot ajuta? Client: Buna...Nu pot sa listez. Suport tehnic: Puteti va rog sa dati click pe "Start" pentru mine si... Client: Asculta domnule, te rog sa nu ma iei pe mine cu chestii din astea tehnice! Ca doar nu-s Bill Gates. Client: Buna, Marta aici, nu pot sa listez. De fiecare data cand incerc, imi spune ca nu poate gasi imprimanta. Chiar am luat imprimanta si am ridicat-o in fata monitorului si el tot imi spune ca nu o gaseste... Client: Am o problema daca vreau sa listez cu rosu... Suport tehnic: Aveti imprimanta color? Client: Aaaah.....................multumesc. Suport tehnic: Ce vedeti pe monitorul dumneavoastra doamna? Client: E un ursulet pe care prietenul meu mi l-a cumparat de Valentine's day. Client: Tastatura mea nu mai functioneaza. Suport tehnic: Sunteti sigur ca e conectata la calculator? Client: Nu. Nu pot sa vad in spatele calculatorului. Suport tehnic: Ridicati tastatura si mergeti 10 pasi in spate. Client:! OK Suport tehnic: Inca mai aveti tastatura in mana? Client: Da Suport tehnic: Asta insemana ca nu e conectata la calculator.Mai vedeti vre-o tastatura pe birou? Client: Da, mai e una pe aici. Ah...asta merge... multumesc tare mult! Suport tehnic: Parola dumneavoastra este "a" mic, de la ananas, "V" mare de la Victor, si cifra 7. Client: Mare sau mic? Client: Nu pot sa intru pe internet. Suport tehnic: Ati folosit parola corecta? 419

Client: Da, sigur. Am vazut-o la colegul meu. Suport tehnic: Puteti sa-mi spuneti ce parola ati folosit? Client: Cinci stelute. Suport tehnic: Ce program anti-virus folositi? Client: Firefox. Suport tehnic: Acesta nu este un program anti-virus. Client: Aa, scuze...Internet Explorer. Client: Am o maaare problema. Un prieten mi-a pus un screen saver pe calculator dar de fiecare data cand misc de mouse, dispare.... Suport tehnic: Cum pot sa va ajut? Client: Scriu primul meu e-mail. Suport tehnic: OK, si care ar fi problema? Client: Pai, am scris litera "a" in adresa, dar nu stiu cum sa desenez cerculetul din jurul ei. Iliescu a ajuns la Londra, la hotel a sunat la "room-service" si a spus : - TU TI TU TU TU TU Nimeni nu a inteles nimic si au cerut ajutor de la ambasada Romana. A venit un traducator oficial si in sfarsit au tradus ce vrea Iliescu: - 2 ceaiuri la camera 222 Crocodilul EMO, intr-o zi de suparare maxima, pune mana pe telefon, formeaza si: - Alo! Fabrica de posete?! La NASA soseste un OZN acoperit complet cu aur. Din el coboara un extraterestru mic, verde, dar cu antenele din aur. Este luat la intrebari, cercetat: - De unde vii tu? - De pe Marte. - Si toti aveti acolo farfurii zburatoare din aur? - Da. - Shi toti aveti acolo antene din aur? La care extraterestrul: - Numai noi, evreii.... Intr-un avion de pasageri, zburau pentru prima data impreuna un pilot evreu si copilotul care era chinez. Dupa o buna bucata de timp in care nu si-au spus nimic unul celuilalt, evreul rupe tacerea: - Sa stii ca eu va urasc pe voi,chinezii! - De ce? - ?Il intreaba surprins chinezul. - Pentru ca i-ati atacat pe americani la Pearl Harbor ! - Nu noi am fost, aia au fost japonezii!!! - Chinezi, japonezi, vietnamezi, pentru mine sunteti toti o apa si-un pamant! Chinezul inghite in sec, dar nu spune nimic. Dupa o noua perioada de tacere, chinezul spune: - Si eu va urasc pe voi, evreii! - De ce? - Intreaba jignit evreul. - Pentru ca din cauza voastra s-a scufundat Titanicul! - Ce prostii vorbesti! Titanicul s-a scufundat pentru ca s-a ciocnit de un iceberg!! - Iceberg, Goldberg, Spielberg, pentru mine sunteti toti o apa si-un pamant! Suna telefonul: - Alo, senor Rod? Aici este Ernesto, ingrijitorul d-voastra de la casa de la tara. Rod: Da Ernesto, ce pot sa fac ptr.tine? Ernesto: Oh,am sunat, senor Rod, sa va anunt ca papagalul d-voastra a murit. Rod: Papagalul meu?! Tocmai papagalul meu vorbitor care a cistigat multe premii 420

internationale? Ernesto: Da senor, acela. Rod: Ce nenorocire, am cheltuit o avere cu papagalul asta. De ce a murit? Ernesto: A mincat carne stricata. Rod : Carne stricata?! Cine dracu l-a hranit cu carne stricata? Ernesto:Nimeni senor, a mincat el singur carne de cal mort. Rod: Cal mort? Ce cal mort? Ernesto: Calul dumneavoastra pursinge, senor. Rod: Nepretuitul meu cal pursinge, multiplu campion, este mort? Ernesto: Da senor, a murit de epuizare tragind la caruta cu apa. Rod: Ai innebunit de tot? Ce dracu' tot spui acolo? Ce caruta cu apa? Ernesto: Cea pe care o foloseamm sa stingem focul, senor. Rod: Dumnezeule ! Ce tot spui? Care foc? Ernesto: Focul de la casa dumneavoastra senor. O luminare a cazut si a aprins draperiile si perdelele... Rod: Ce dracu' vrei sa spui, ca mi-a luat foc casa de la o luminare? Ernesto: Si, senor. Rod: Pai avem electricitate !!! Pentru ce mama dracu' era luminarea aprinsa? Ernesto: Senor, luminarea era aprinsa pentru inmormantare. Rod: CARE INMORMANTARE ?!!! Ernesto: A sotiei d-voastra, senor Rod. Rod: ...........................!!!!!!!!!!!....???? Ernesto: Sa vedeti, a venit intr-o noapte acasa pe intuneric si eu am crezut ca este un hot. Asa ca am lovit-o cu crosa d-voastra de golf, model Tiger Woods Nike Driver. Rod: Ernesto! Daca mi-ai rupt crosa aia te ia mama dracu'!!! Vine Gigel acasa cu nota 2 la educatia fizica trecuta in carnetul de note. Tacsu: - Gigel, cum dracu tu, baiat sportiv care si acasa face sport si se ridica la bara, ai 2 la educatia fizica? - Pai sa vezi. Profu de educatie fizica zice Gigele ridica un picior. Eu ridic un picior. Dupa aia zice Gigele ridica-l si pe celalalt Si eu i-am zis: Pai crezi ca pot sa stau in p**a?. Si mi-a pus 2. - Bravo Gigele, bine ai facut! A doua zi vine Gigel acasa cu nota 2 la literatura. - Gigele, cum ma, tu, baiat destept care citeste toata ziua, ai luat 2 la literatura? - Pai sa vezi. Profu de literatura ne-a pus sa compunem cate o poezie si eu am compus-o pasta: Ce sa fie, ce sa fie, Un om mort cu p**a vie. Sa fereasca sfanta soarta Dunul viu cu p**a moarta! - Bravo Gigele, chiar e misto! Vine Gigel acasa a treia zi cu 2 la matematica. - Ce s-antamplat? - Pai m-a intrebat profesorul: Cat fac 3 x 2?, si eu am spus 6. - Pai .. e corect. - Stiu, dupa care m-a intrebat Cat fac 2 x 3?. - Si care p**a mea e diferenta? - Asta am spus si eu si mi-a dat 2. A patra zi, Gigel ii zice lui tacsu ca l-au exmatriculat din scoala. - Pai de ce? - M-au chemat in cancelarie, intru eu acolo si cand ma uit: profu de educatie fizica, profu de literatura, profu de matematica si profu de geografie. - Pai, ce p**a mea cauta ala de geografie? - Pai asta am intrebat si eu 421

O menajera facea curatenie in dormitor. Cand a dat patura la o parte pt a face patul a vazut un prezervativ. Ramanand un pic blocata, a aparut stapana casei care vazand-o cu o privire asa uimita o intreaba: - Ce-i domnisoara, dumneata n-ai facut dragoste niciodata? - Ba da, conita, dar chiar asa sa iau pielea de pe om Doi pitici se duc la prostituate. Isi ia fiecare cate una se duc intr-o camera, fiind pudici sting lumina si trec la treaba. Al 2-lea pitic fiind stresat ca toata noaptea primul pitic a strigat intr-una 1..2..3..Si! 123Si!, ii reproseaza ca a fost galagios: -Din cauza ta nu am putut sa fac nimic, am fost crispat, stateam langa ea in pat, era asa frumoasa si nu am fost in stare sa am nici macar o erectie -Bine ca tu macar ai putut sa te urci in pat . Doi studenti: -Din ce traiesti? - Scriu. - Ce anume scrii? - Acasa, ca-mi trebuie bani! ntrebare : - De ce are femeia orgasm ? Rspuns: - Motiv sa mai ipe o dat la brbat. Vine unul la medic: - Doctore, nevasta ma insala si totusi nu imi apar niciun fel de coarne. Uitati-va sunt neted ca-n palma . - Nu va faceti probleme, chestia cu coarnele e numai o vorba, nu exista cu adevarat. - Uf, mi-ati luat o piatra de pe inima, credeam ca am lipsa de calciu. Care este dezavantajul unei lupe ? - Mareste, dar nu intareste - Care este deosebirea intre un tigan si o fata mare ? - Tiganul tot tigan ramane. Un preot catolic, unul protestant si un rabin, dupa un lung si plictisitor conciliu ecumenic, se hotarasc sa se retraga pentru a se scalda ntr-un lac..., deh... era canicula, ntelegeti si dvs...zis si facut. Ajung la scaldat, mai palavragesc o vreme, apoi se dezbraca si intra n apa, se scalda, ies pe iarba... si n timp ce sedeau la soare apare un grup de femei. Preotul catolic si pastorul protestant si acopera repede partile rusinoase. Rabinul nsa si acoperi fatza. Dupa ce trec femeile, crestinii l ntreaba nedumeriti pe rabin: - Bine, Rabbi Jacob, dar de ce nu te-ai acoperit si tu la fel ca noi? La care rabinul raspunde: - Nu stiu cum e la voi n comunitatea religioasa, dar la noi preacredinciosii ma cunosc dupa fa! Doi tipi la inchisoare: - Cati ani ti-au dat? - 15 - Pentru ce? - Am spart un geam la serviciu. - Dumnezeule! Pentru atat? Unde lucrai? - Pe un submarin. Bula reloaded Sfarsit de semestru. Bula e gata sa ramana corigent la chimie... 422

Profesorul incearca sa scoata ceva de la el, da' asta era tufa de Venetia . Pana la urma profesorul, enervat si plictisit, ii zice: - Te trec daca imi raspunzi la o intrebare simpla. Ce este clorura de sodiu? - ... Profesorul (enervat la culme): - Ce pune ma, tac-tu, dimineata pe oua? - Pudra de talc! Toti soldatii primeau permisie numai Bula nu. Bula suparat catre comandant: -Domnule comandant va rog sa-mi acordati si mie permisie... comandantul: -Bula vezi tu calul ala de acolo... daca il faci sa rada iti dau 2 saptamani permisie. Bula merge la cal si ii spune ceva la ureche si calul incepe si rade.. Comandantul mirat ii spune: -Bula daca faci calul sa si planga ai o luna permisie. Bula merge iar la cal si calul plange. Comandantul si mai mirat ii spune: -Bula daca imi spui cum ai facut ai 2 luni de permisie. Bula: -Pai prima data cand ati spus sa-l fac sa rada i-am spus ca am scula mai mare ca a lui, iar a doua oara cand ati spus sa-l fac sa planga i-am aratat-o..... Bula in armata.. - Bula, ce este patria? - Nu stiu. - Esti prost. Vasile ce este patria? - Patria este mama mea. - Corect. Bula ce este patria? - Patria este mama lui Vasile.... - Idiotule, patria este si mama ta, ai inteles? - Inteles.. - Ce ai inteles? - Ca sunt frate cu Vasile. Bula se intoarce acasa foarte trist, dupa ce plecase sa ceara mana prietenei sale.. Vazandu-l suparat, tatal sau il intreaba: - Ce s-a intamplat Bulisor, te-a refuzat? - Da.... Mi-a tras si o palma ! - Cum asa? Nu i-ai spus cum te-am invatat eu? "Draga mea, timpul se opreste in loc pentru mine cand privesc in ochii tai!" - Vai! Asta era! Am gresit formularea. I-am spus: "Ai o fatza de mi se opreste ceasul!" O profesoara noua incearca sa predea lectii de psihologie unor copii. Ea intra in clasa spunand: - Cine crede ca e prost, sa se ridice in picioare! Dupa citeva secunde, se ridica in picioare Bula. Profesoara i se adreseaza: - Tu de ce crezi ca esti prost? - Nu sint prost, doamna, dar imi parea rau sa stati in picioare numai dumneavoastra! Bula sta pe peron sa plece la armata. Cu el, mama-sa si gagica-sa. Ambele vor o poza de la el. Din pacate Bula are numai o poza la el, poza care a facut-o in acea vara la nudisti. O rupe in doua: partea de sus o da prietenei si partea de jos mamei sale stiind ca asta e cam mioapa si nu o sa-si dea seama. Ma-sa se uita un timp la poza si zice: - Da, da exact ca tac-su! Nebarbierit! - iar cravata ii sta stramb... Ce fapte bune ati facut in vacanta? intreaba diriginta. - Eu am salvat o fata de la viol, se lauda Bula. - Bravo tie.. Cum ai reusit? 423

- Am convins-o... Bula suparat ajunge acasa: - Tata am luat un 4 la matematica! Bang, bang, ii da tata-sau doua palme. A doua zi iar: - Tata am luat un 4 la fizica! Bang 2 palme din nou. A treia zi: - Tata am luat un 10 la muzica! Bang inca doua palme. - Ba tata, dar am luat un 10. - Dupa ce ca nu inveti , iti mai arde si de cantat, nenorocitule! La post suna telefonul. Bula raspunde. O voce aspra: - Ce masini aveti acolo? - Acuma numai Jeepul in care de obicei generalul isi plimba curul obez... - Stii cu cine vorbesti? - Nu! - Aici e generalul si jeepul ala de care vorbesti e jeepul meu. Diseara iesi la raport! - Dar dv. stiti cu cine vorbiti? - Nu. - Atunci dispari gras imputit!.... Mama, tata m-a batut de doua ori azi. Nu stiu ce a avut cu mine! - Pai, cum s-a intamplat, Bulisor? - Prima oara m-a batut cand i-am aratat carnetul de note si a doua oara cand i-am spus ca e a lui de cand era elev.

La scoala: - Copii, sa presupunem ca as baga mana in buzunarul unui om si i-as lua banii. Ce ar insemna ca sunt? - Bula: Ministru de finante... La un concurs de parasutisti intr-o unitate militara, Bula trebuia sa faca saltul cu parasuta, la aterizare sa ia bicicleta, dupa care urma o cursa de 100 de kilometri. Se urca Bula in avion, ajunge in zona de parasutare, sare si trage de comanda.... nu se deschide. Mai trage o data...nimic... trage comanda de la parasuta de siguranta... tot nimic... mai trage o data... nimic... dupa care zice: - Parca vad ca si bicicleta e stricata... Eu copiez, tu copiezi,el copiaza. Ce timp este Bulisor? -Timpul tezelor domnu` profesor! La Bula vine un vecin: - Auzi ma Bula, vrem sa tapetam camera de zi, si e la fel de mare ca a ta. Tu cand ti-ai tapetat cate suluri ai cumparat? - 20. - Multumesc. Dupa 2 saptamani se intalnesc: - Auzi ma, tampitule, am cumparat 20 de suluri si 7 mi-au ramas in plus. - Pai si mie... Un profesor le da elevilor ceva de scris. Bula refuza. Profesorul: - Singura scuza ca sa nu scrii, e sa ai o boala foarte grava! Bula: - De epuizare sexuala ce ziceti? Profesorul se uita la el cateva clipe: 424

- Asta nu e scuza, poti sa scrii cu mana cealalta! Bula se duce acasa si ii zice mamei lui: - Mama , azi la scoala un baiat a cazut intr-o balta si toti au ras de el inafara de mine! - Bine, Bula, bravo! Dar cine era baiatul ala? - Eu! Bula si taica-sau: - Ce mai e nou pe la scoala, fiule? - Nimic! Mi-au prelungit contractul pentru clasa a V-a! IARNA PE ULI 2010 A-nceput de ieri s-apar Cte-o groap de rahat. Vremea s-a mai mbunat, Strzile-au ramas prin ar, Ca la sat. Sunt tranee, nu osele, Nu poi circula deloc, Cci sunt gropi din loc n loc, Mari, ct s-l ascunzi n ele i pe Boc. i cnd plou toate-au ap, Nu se vede, dar precis C se-ascunde un abis Cam n ori-i-ce baltoac. E de vis.. ! Nu oferii sunt miopi Cnd conduc, ci trebui spus, C-au o mare vin-n plus, C sunt "proti de dau n gropi". Cei de sus! Zici c mergi pe-alt planet, Avem gropi ca-n cimitir Nu le treci nici dac-ai TIR. i voi vrei rovinieta? HAI SICTIR! Limba noastr-i o comoar! O doamna a dat plapuma la reparat i, vaznd c se apropie sezonul rece i lucrarea nu este gata, a trimis urmtoarea scrisoare: "Stimate Domnule Plpumar, v rog s executai lucrarea aa cum ne-a fost nelegerea. Eu pun la dispoziia dvs. faa i dosul i, pe deasupra lna mea, pe care v rog s o scrmnai bine i s o bgai toat, pentru c mi place s fie ct mai groas i ct se poate de lung, cnd ntind picioarele, s nu ias afar. Dac facei lucrarea ca lumea, v-o recomand i pe soacr-mea. Dnsei i este ruine s vin, c nu tie ce s faca cu dosul pna spal faa, care-i mult mai uzat. V rog s-i desfaceti toate ncreiturile, ca s nu se lase la lucru. A ei poate s fie i mai scurt, dar sa fie groas, c baba e btrn, i se nclzete greu..." Un moldovean trimite o scrisoare iubitei sale, care sun cam aa: "Ma fermecat. Suntei unsoare pentru mine..." 425

Marius Tuca ramane somer. Apoi il paraseste si nevasta. In final proprietarul il arunca in strada. Fara nicio speranta, Tuca hotaraste sa se sinucida. Se urca el cumva pe sediul televiziunii si se arunca. In cadere, numera etajele: 13, 12, 11, 10, 9, 8, 7, 8, 7, 8, 7... - Baga-mi-as picioarele-n ele de bretele! Un polonez se duce la Banca Gdansk-ului s fac un depozit. Din moment ce nu a mai depus niciodat bani la banc, ntreab puin nervos: Ce se ntmpl dac Banca Gdansk-ului d faliment? Nu v facei probleme, depozitul dumneavoastr este garantat de Banca Varsoviei. ns dac si Banca Varsoviei falimenteaz?. Nicio problem, Banca Varsoviei este asigurat la Banca Naional a Poloniei. Si dac pic si Banca Naional a Poloniei? Atunci banii dumneavoastr sunt asigurai la Banca Moscovei Si dac are probleme si Banca Moscovei? Nu v temei, aceasta e asigurat la Marea Banc a Uniunii Sovietice. Si dac falimenteaz chiar si asta? n acest caz v-ai pierde toi banii. Dar nu credei c merit? Un matematician, un contabil si un economist candideaz pentru acelasi post. Angajatorul l ntreab pe matematician: Ct fac doi plus doi?. Patru, rspunde matematicianul. Sigur patru?, ntreab angajatorul. Sigur, sigur!. Angajatorul l cheam apoi pe contabil si i pune aceeasi ntrebare. Contabilul rspunde n medie patru, plus sau minus 10%, dar n medie patru. Aceeasi ntrebare i este pus si economistului. Acesta se ridic, nchide usa, trage draperiile, d drumul la muzic, se asaz lng angajator si l ntreab: Ct ai vrea s fac?. Bancuri cu soacre> 1. Soacra vine acasa si spune: - Astazi am fost la coafor. Ginerele: - Si nu era deschis? 2. Intrebare: Cand te uiti cu un singur ochi la soacra ta? Raspuns: Cand apesi pe tragaci.... 3. Gica face poze pe malul lacului. La un moment dat,nevasta-sa il striga disperata : - Gicaaaa! Vino repede ca se ineaca maica-mea! - Imi pare rau, dar mi s-a terminat filmul din aparat! 4. Ginerele aduce acasa doi pepeni si spune catre soacra-sa: -Mama soacra, te-am auzit ieri spunand ca ai da jumatate din viata pentru un pepene. Uite ti-am adus doi! 5. Bula isi bate soacra. Aceasta il reclama la politie, care il amendeaza cu un milion trei sute de mii de lei. Nemultumit, Bula intreaba: - De ce un milion trei sute de mii de lei? - Un milion este amenda, fiule! - Si restul? - Treizeci la suta, pentru satisfactie... 6. Se intalneste Bula cu un prieten. Bula il intreaba: - Ce faci maine ? - Pai merg cu fiul meu sa lansam un zmeu. Dar tu? - Ceva asemanator. Facem o excursie la munte cu soacra-mea... 7. Unul zice la o masa privind la soacra-sa: - Eu cred si in vrajitoare, si in duhuri rele si in stafii... 8. Examen la drept: - Care este pedeapsa pentru bigamie? - Doua soacre... 9. Un vanator si-a invitat prietenii sa le arate colectia sa de animale impaiate. - Uite, aici este un leu pe care l-am impuscat in Africa . Langa el, o veverita, iar acolo in spate este soacra-mea. 426

- Dar ce zambitoare este! remarca unul dintre musafiri. - Da, pentru ca pusca avea luneta si pana-n ultima clipa a crezut ca vreau sa o fotografiez. 10. Un vanator pleaca intr-un safari cu soacra-sa si su sotia. Intr-o seara prin jungla soacra se rataceste si vanatorul si sotia pleaca sa o caute. Intr-un tufis o gasesc impietrita de groaza in fata unui leu care ragea din toti rarunchii. Vazand asta sotia zice vanatorului: - Ce facem acuma? - Nimic, raspunde vanatorul, leul s-a bagat singur in treaba asta lasa-l sa se descurce... Un negru si un alb Un negru si un alb, pe malul unui lac, amandoi cu scula atarnand in apa. Albul: - Ce rece este apa! Negrul: - Si ce nisipos e fundu'! Talent - Iubitule, de ce alergi mereu la fereastr de cte ori ncep s cnt? - Ca s vad vecinii c nu te bat. Geamul Un locatar url la administrator: - Venii repede, se arunc soacr-mea pe geam! - i de ce avei nevoie de mine? - Nu poate s deschid geamul. Olteni De ce se uit oltenii pe deasupra ochelarilor? Ca s nu-i uzeze! Fidelitate - Care femei sunt cele mai fidele? Blondele? Brunetele Roscatele? - Caruntele! La azil Un nebun i ateniona un frate de-al su n curtea unui azil: - Vezi c ai o gaur n umbrel! - tiu. Eu am fcut-o ca s vd cnd se oprete ploaia. Cadou La varsta de 50 de ani femeia primeste din partea barbatului o sticla cu lapte. Nedumerita il intreaba: - Dar de ce draga tocmai o sticla cu lapte? - Pai draga mea nevasta: * la 20 de ani erai fermecatoare ti-am adus o floare. * la 30 erai dulce. ti-am adus o cutie cu bomboane de ciocolata si o sampanie. * la 40 erai fierbinte... ti-am adus o paine calda. * insa acu la 50 te-ai facut cat o vaca si ti-am adus niste lapte. Insa femeia ii da replica: - Da dragul meu asa e, dar: * la 20 de ani eram eu ca o floare, insa nu tu ai rupt prima petala. * eram eu la 30 ca o sampanie de dulce. insa tu ma agitai... altzii ma sorbeau. * la 40 eram eu fierbinte ca o paine, insa tu lingeai coaja, altzii mancau miezul. * iar acum la 50 oi fi eu ca o vaca, insa cand pleci tu de acasa..vin taurii la usha si intreaba: "Boul e acasa? " La bordel Doi batranei, dupa ce s-au imbatat, au decis sa mearga la o casa de toleranta. Odata ajunsi acolo patroana ii priveste cu atentie, o cheama pe servitoare si ii zice : - Du-te in primele doua camere si pune cate o papusa gonflabila in fiecare pat. Mosii astia sunt atat de beti incat nu-si vor da seama de diferenta. N-am de gand sa-mi folosesc fetele pentru nenorocitii astia de mosi. Servitoarea indeplineste ordinele si batraneii se duc in respectivele camere si "indeplinesc tema ce corespundea locului". 427

In drum spre casa, unul dintre batrani zice : - Cred ca femeia care a fost cu mine era moarta ! zise unul - Moarta ?!! De ce crezi asta ? - Pai nu s-a miscat si nici n-a vorbit in timp ce faceam dragoste. - Putea fi chiar mai rau, spuse celalalt. Eu cred ca a mea era vrajitoare ! - Vrajitoare ?!!! Ce te face sa crezi asa ceva ??? - Pai., sa vezi, cand eram la preliminarii am muscat-o un pic de fund, atunci ea mi-a tras o basina in fata, a iesit zburand pe fereastra si mi-a mai luat cu ea si proteza !!! Betivul Un betiv intra intr-un bar, se opreste in fata unui cuplu si ragaie. Tanarul, furios: - Cum indraznesti sa ragai inaintea prietenii mele? - Scuze nu stiam ca e randul ei! Scoieni: Un scotian Un scotian incercand sa monteze o antena TV pe acoperisul casei sale aluneca si cade in spatele casei. In cadere vede pe geamul bucatariei cum nevasta-sa numara boabele de fasole ce le punea in ciorba. - Opreste-te, striga el, jumatate ajung, eu mananc astazi la spital!... Sfritul scrisorii tatlui din Scoia: "Am vrut s-i mai trimit ceva bani, dar, din pcate, plicul era deja nchis.. Pe o strad din Scoia, se ntampl un accident rutier. Un turist iese de pe carosabil i d cu maina ntr-un pom. Omul se trte afar din main i rmne ntins n iarb. Un scoian trece prin apropiere. Se duce la accidentat i ntreab: - Sntei asigurat? - Da, rspunde acesta cu greu. - Avei o asigurare i pentru persoanele aflate n main? - Daaaa.... - Avei ceva mpotriv dac mi rvesc puin hainele i m ntind lng dumneavoastr? Un scoian i scrie fiului su: i trimit zece dolari, ct ai cerut. Dar ine minte: zece se scrie cu un zero, nu cu doi !! Cum ncepe o reet n crile de bucate scoiene? : Se mprumut ... 300 de g de ... Fiul meu v datoreaz bani pentru un costum pe care i l-ai fcut acum trei ani, i spuse croitorului un scoian care tocmai intrase n magazin. - i dumneavoastr ai venit s-mi dai banii, nu-i aa? - Nu! A dori s-mi comand i eu un costum n aceleai condiii. S-a dus popa s se spovedeasc. i a primit canon s fac o fapt bun. Mergand el spre cas, a vzut maina rabinului, care era vecin cu el, plin de noroi. "Am s-i spl maina", s-a gndit popa. i i-a splat-o. A doua zi, cnd s plece n oras, l vede pe vecinul su, rabinul, sub maina popii tind cu un fierstru eava de eapament a mainii. - Pi ce faci, vecine? Eu i spl maina i tu mi-o distrugi pe a mea? - Pi ce, a rspuns rabinul, dac tu mi-ai botezat-o, eu s nu i-o tai mprejur? Doi scoieni ntr-un cort: - John, dormi? - Nu, ce vrei? - D-mi 50 de penny. - Dorm, dorm... De ce n Scoia n fiecare castel se afl cte o stafie? Este mult mai ieftin dect un sistem de alarm. Un scoian, ntlnind un doctor i fiind cam rcit s-a gndit c e momentul s profite de ntamplare i s obin o consultaie gratuit: 428

- Dumneata, doctore, ce faci cnd eti rcit? ntreab sco ianul. - Tuesc, rspunde medicul. Un scoian mpreun cu soia i copilaul merg la un concert de muzic clasic. Plasatoarea i spune: - Dac cumva copilaul zbiar, trebuie s prsii sala. Bineneles banii pentru bilete i vei primi napoi... Ctre sfritul concertului, sco ianul i se adreseaz so iei: - Mai e mult? - Cteva minute doar... - Bine, atunci smucete-l un pic pe junior. Un romancier la mod primete urmtoarele rnduri de la un admirator scoian: "Ultima dv.. carte mi-a plcut att de mult, ncat eram gata-gata s-o cumpr!" Fiul unui scoian, aflat n armat, i scrie tatlui su: "Am cunoscut o fat frumoas, vreau s m nsor cu ea, trimite-mi dou lire ca s-mi fac o fotografie cu ea, s i-o trimit ca s tii i tu cum arat". La cteva zile, tatl i trimite o lir, cu urmtoarea scrisoare: "Trimite-mi poza fetei, pe tine te cunosc". Numele dumneavoastra? - Abdallah Hamid. - Sex? - De 4 ori be sbtmn... - Nu, domnule, brbat sau femeie? - Brbat, femeie, cteodat i una cmil Un seic arab se plimba in desertul Arabiei Saudite. Cu 50 de metri in fata e sotia acestuia. Se intalneste cu un alt seic, care suparat intreaba: - Ce faci Ahmed? E scris in Coran ca femeia e cu 50 de metri in spatele barbatului, nu in fata. - Ai dreptate prietene, dar cand era scris Coranul nu existau mine in desert. O femeie nu voia sa-si marite fata cu Abdul. Incercand sa-l faca sa se razgandeasca, i spune: - Daca vrei sa te nsori cu fiica mea, adu-i un Mertzan. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul aduce Mertzan! Aduce Abdul Mertzanul, mama, disperata, incearca din nou: - Fata mea nu se marita cu tine decat daca o sa aiba vile la munte si la mare. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul cumbara vile! Cumpara Abdul vile, mamei ii vine o ultima idee : - Fata mea nu poate sa se marite decat cu cineva care o are de 30 de centimetri! - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul mai taie 10 cm! Un evreu urmarea cu un tanc un arab in fasia Gaza. Scoate arabul un Kalashnikov, trage in tanc pana i se consuma toate gloantele, evreul cu tancul dupa el. Scoate arabul mai multe grenade, le arunca in tanc, nimic, evreul cu tancul dupa el. Scoate arabul o bazooka, trage, nimic, evreul cu tancul dupa el. Scoate pistolul in disperare, trage ultimele gloante, nimic, dupa care se opreste si se aseaza in fata tancului asteptandu-si moartea, la care evreul opreste tancul in fata arabului, iese pe turela si-l intreaba pe arab: bai arabule, nu cumperi niste grenade? Un cetatean, care arata ca fiind de origine araba, merge la casa de bilete a aeroportului J.F.K. si ii spune domnitei de acolo: - Un bilet pana la Pentagon as dori si eu, va rog! - Pai, avionul asta nu merge la Pentagon... - Pui pariu ca merge? Un tanar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica.. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazandu-l atat de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns 429

acasa a gasit pe masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea: "Draga Fiule, Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii: 1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri nu sa-l dai pe gat dintr-o data. 2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie... In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers... 3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar. 4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana. 5. Poruncile lui Dumnezeu sunt 10 nu 12. 6. Iar apostolii sunt 12 nu 10. 7. Cand vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului. 8. Cand vorbesti despre Isus si apostoli, nu poti spune ca e "Fiul si banda lui". 9... David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca "i-a zburat curul cu dinamita"... 10. Cand vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti "bulangiu". 11. Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu sunt Batranul, Juniorul si Stafia.... 12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa - "Nasul". 13.. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in p...a ma-sii. 14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat.... 15. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva. 16. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-l inviti sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o inviti pe Sora Dan iela sa faca striptease... 17. Apa sfintita se foloseste pentru a binecuvinta, nu pt. a-ti racori ceafa. 18. "Casuta" aia este confesionalul, nu toaleta. 19. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella. 20. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevarra. 21. Pacatosii, cand mor, se duc in Infern, nu in aia ma-sii.. 22. Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cind e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana. 23. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat langa tine si pe care l-ai numit "travestit cu fusta rosie" eram eu... In rest a fost bine". O tnr vine la doctor cu un bebelu n brae. "Domnu' doctor, cred c e bolnav. Dei mnnc bine, a pierdut 300g n ultima sptmn." "Nici o grij, rezolvm", zice doctorul. "Suge la piept sau i dai lapte praf?" "De la piept, domnule doctor" " Aha, atunci v rog s v dezbrcai ca s v examinez." Tipa i d bluza jos, arunc i sutienul. Doctorul i palpeaza snii, o mulge, examineaz ndeaproape sfrcurile i, n cele din urm, nedumerit, pune gura i suge de la ambii sni. Apoi, radios, pune diagnosticul:" Bineneles c slbete copilul, dumneavoastr nu avei lapte, doamn!" "Normal", zice tipa. "Eu sunt mtua lui, dar oricum, mi pare bine c am venit cu el azi!" Dupa O ploaie zdravn, un Ardelean sta pe un trotuar din Bucureti, n ateptarea unui mijloc de transport. La un moment dat, o masina trece in tromba printr-o balta de la marginea trotuarului, stropindu-l din Pina Cap-n picioare; n mod evident, fara a se opri ...Fara a se enerva, ardeleanul comenteaza cu voce tare: - Nu, asa ceva la noi - la Cluj - Nu se poate intampla! ... La care, unul de langa el il intreaba: - Da ce, ba 'Ardelene, la voi, la Cluj Nu sunt balti?!? - Ba sunt! ... Daca te stropeste cu masina Da ', soferul opreste, se da jos si-si cere iertare, te urca in masina, te duce acasa la el, un iti da orici de haine uscate, te pune sa faci ONU dus, iti da o masa pe cinste si-ONU sfert de palinca, te tine sa te culci acolo si dimineata, la plecare, iti da si o suta de euro. - Ha, ha! ... Te-ai tampit Zau asa, omule,! ... Ti s-a intamplat tie una ca asta ?!?... 430

- Mie, nu! ... Da lu '' nevasta-mea, da! JOI 13 august 2020 Program TV RO 6.00 Intonarea imnului naional: Puca i cureaua lat 6.10 Jurnal de tiri n cuprins, tradiionala transmisie n direct ntoarcerea zilnic din Bamboo la Palatul Cotroceni a preedintelui Elena Bsescu 7.00 Dimineaa devreme Matinal cu Marian Valorosu i Magda Ciumac Rubrici: Fitness cu Nikita; Tratarea rnilor de cuit i a mucturilor de leu cu Fraii Cmtaru, Horoscop cu vrjitoarea Maria Cmpina S mncm sntos cu Oana Roman 9.00 Din dragoste Prezint Petre Roman 10.00 RO minor Program special pentru minoritatea romnilor, ci or mai fi rmas n ar 10.05 n direct de la Ateneu Concert extraordinar: The Three Turbo Tenors Pe Sistem Cu Sorinel Copilul de Aur, Baby Minune i Florin Salam, sub bagheta Excelenei Sale Dan Bursuc 11..30 Talk-show politic Cu Mihai Tatulici Tema zilei: Scandal la Ministerul Culturii! Ministrul Daniela Gyorfi acuzat de consilierul prezidenial Monica Iacob-Ridzi c i-a operat snii pe bani publici 12..30 Jurnalul de tiri al amiezii n direct de la Palatul Victoria: Conferina de pres a primuluiministru Elena Udrea 13.00 Tnr i nelinitit Episodul 127 857 n acest episod, Victor Newman toarn n pahar 50 ml de gin tonic; n episodul de mine va ridica paharul. Nu ratai! Luni, 17 august la ora 13.07, imediat dup Publicitate, va bea ginul! 14.00 Universitatea Spiru Haret prezint : Cursuri n direct Ofert promoional! Urmrii timp de 7 zile cursul de Medicin i primii o licen n Arhitectur i un doctorat n tiine sociale! 15.00 Mondenii Singura emisiune de divertisment n care, pentru a evita efectele nedorite, vedetele i politicienii se imit singuri 16.30 Acces direct Cu Mdlin Ionescu Subiectele zilei : Un pensionar i-a bgat soiei goblenurile pe gt. Imagini spectaculoase de la radiografie! olea Ciumac l-a btut pe Horia Roman Patapievici pentru c acesta nu l-ar fi salutat cu ndeajuns de mult condescenden.. Monstrul din lacul IOR! Un somn gigantic a nghiit to i clienii unei terase. Printre victime, Costin Mrculescu! Trezit din somn, Costin vine s-i lanseze noul album de muzica lutreasc 19.00 Principalul jurnal de tiri al zilei Subiecte : Vizita oficial a preedintelui Elena Bsescu n ara vecin i prieten Constana. Preedintele romn i regele constnean Radu Mazre negociaz eliminarea vizelor pentru cetenii romni care vor s viziteze Regatul Constana. Avertizare de canicul: cod infraro u. Se ateapt temperaturi de peste 55 de grade. Cetenii sensibili la foc sunt sftuii s rmn acas 20.00 FILM Trgoveul must cios Tragedie romantic, India, 2021 Povestea romanat a tinerei Khalya care pleac din orelul natal pentru a-i realiza visul de a deveni oferi de TIR. La cursul de legislaie rutier ntlnete un tnr orb care dorea s devin ofer de taxi. Fata l consider urt, dar se ndrgostete de inteligena sa, se mrit cu el i i face doi gemeni. Nefiind de acord cu cstoria, tatl Khalyei vine s se rzbune. De aici filmul devine cu adevrat interesant. Btrnul afl c ginerele este de fapt fiul su nelegitim, aadar gemenii sunt rodul unui incest. De ruine, gemenii intr pe unde au ieit, Khalya devenind din nou gravid. Toi trei pleac n cutarea unui tat de conjunctur i l gsesc n persoana unui traficant de ceai de mueel, Jawaharlal Mumbay. Gemenii se nasc din nou, dar Jawaharlal i ucide i pleac n America mpreun cu o plpumreas de care era ndrgostit nc de pe vremea Marii Foamete, cnd ucisese, tranase i mncase un trgove must cios. Copleit de durere, Khalya cnt i danseaz 22.30 Trsnii n NATO iSi Episodul 23 500 Cel mai longeviv sitcom din toate timpurile! 23.00 n gura m-liniu-tii Pamflet de revista presei 431

0.00 Late Night Show Cu Laura Andrean i invitaii si. Asistent permanent: Mircea Stoian. Subiectul zilei: Centenar!!! Mama Zina Dumitrescu la 100 de ani i 100 de tentative de sinucidere! 1.00 Dan Diaconescu Direct Serialul Elodia 3.00 Noaptea petrecreilor Program liber de manele O femeie se trezeste la miezul noptii plina de sudori. Dimineata sudorii au plecat la munca. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Intr-o frizerie. Frizerul, taindu-l pe client de vreo doua ori, incearca sa discute cu el: - Ati mai fost la noi pana acum? - Nu, mana mi-am pierdut-o in razboi. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ - Serviti mormoloci in acest restaurant? - Servim pe oricine! Luati loc! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Ospatar, aveti picioare de broasca? Nu, asa merg eu, mai saltat! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Merge o babuta pe calea ferata. Din urma se apropie trenul fluierand. Babuta, fara se se intoarca: - Fetele cuminti nu intorc capul cand sunt fluierate... +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ O femeie si un barbat stau pe marginea prapastiei. Femeii ii e cald. Barbatul i face vnt. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Romanii la olimpiada. In prima zi au luat o medalie. A doua zi au mai luat una. A treia zi i-au prins. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ In tramvai: - E cineva fara bilet, in fund ? - Eu, da mi-l bag imediat!! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ M-a sunat ieri o tipa: "Vino acum, nu-i nimeni acasa". M-am dus. Intr-adevar, nu era nimeni. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ In timpul potopului.... Dupa ce au navigat ei ceva vreme peste ape, arca lui Noe a inceput sa se zgaltaie si era gata-gata sa se scufunde, clatinandu-se serios. Noe nu putea sa inteleaga ce se intampla, apele fiind calme. Asa ca decide sa mearga in vizita la animale. Aici descopera problema: toate animalele faceau sex intr-o veselie. - Nu se poate asa ceva! Eu va salvez viata si asa ma rasplatiti? O sa scufundati arca! Toate animalele s-au oprit si l-au ascultat speriate. - De acum inainte fiecare pereche va primi o fisa cu ziua si ora la care pot face sex si cine nu le respecta va fi aruncat peste bord. Dupa cateva zile maimutoiul incepe sa o tachineze pe maimuta: - Miercuri la ora 4 vei avea de suferit! Timp de 3 zile ii tot spune: - Miercuri la ora 4 vei avea de suferit! Maimuta, nervoasa, merge la Noe si ii povesteste: - Uite Noe, de 3 zile maimutoiul ma tot ameninta.. Imi zice ca miercuri la ora 4 voi avea de suferit. Eu stiu ce se va intampla in acea zi, insa nu se poate sa strige asa in gura mare. Ce vor spune celelalte animale? Noe merge la maimutoi sa ii ceara socoteala: - De ce o ameninti pe maimuta? Cum adica va avea de suferit? Ia spune-mi! - Pai... Am pierdut fisa la carti cand am jucat poker cu magarul... +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Doamna, stiti ca sotul dvs. va inseala? - Bineinteles, stiu cu cine, stiu unde si cand, dar nu mi-am dat seama CU CE... +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ El si Ea, pe canapea: 432

Ea: Ce faci ? El: Ma gandeam ! Tu ? Ea: Si eu ma gandesc !... Tu la ce te gandesti ? El: La ce te gandesti si tu ! Ea: Porcule ! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Sotul se intoarce tarziu acasa si incearca sa se bage in pat fara sa-si trezeasca nevasta. Sotia il intreaba: - Ai venit, hai? Cat e ora? - 10. - Cum "zece", daca eu am auzit pendula batand unu? - Pai si, ce? Vrei sa bata si zero ?! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Un sofer este oprit de un politist. Coboara asta din masina ofticat si-l intreaba pe politist: - Mergeam prea repede? - Nu, zburati prea jos! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Sotul: Nu mai fi suparata! ti promit ca te fac cea mai fericita femeie din lume.. Sotia: Cnd pleci? +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Un tanar invita o tanara la dans. - Domnisoara, se poate?... - Desigur, dar mai intai sa dansam. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Se intalnesc un domn si o doamna la nudisti... Domnul: - Ma bucur ca v-am intalnit! Doamna: - Observ!.... +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Un bancher discuta cu prietenul sau: - Iti inchipui, m-am indragostit! Ea are 20 de ani, eu 65! Ce crezi, sansele mele vor creste daca ii voi spune ca am 50? - Sansele tale vor creste daca ii vei spune ca ai 80! +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Suna telefonul. Ridica receptorul tatal a trei fete: - Tu esti, broscuto? se aude o voce de barbat.. - Nu. Eu sunt proprietarul lacului! - raspunde tatal. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ - Spune, Ione, gasituti-ai vreodata barbati straini in sifonier? - Nu! Toti erau romani... +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Seful catre secretara: - Cine ti-a spus ca doar pentru ca te-am sarutat de cateva ori ai dreptul sa lenevesti toata ziua? - Avocatul meu. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Un tanar absolvent al sectiei de Management era foarte incantat de postul pe care se angajase intr-o importanta companie multinationala. In prima zi suna la Bufet, tipand in receptor: - Adu-mi o cafea! Si viteeeeeza!!! La celalt capat al firului raspunde o voce grava: - Cred ca ai format un numar gresit; stii cu cine vorbesti, dobitocule? - Nu, raspunde tanarul angajat. - Eu sunt Directorul General, imbecilule!!! - Dar tu stii cu cine vorbesti, dobitocule? tipa tanarul mai tare ca prima data. - Nu, raspunde Directorul surprins. - Perfect!.... si inchide 433

Care este deosebirea dintre sotii si muste?Mustele te enerveaza numai vara. Ardeleanul se duce la doctor deoarece tusea foarte tare. Doctorul il consulta si il intreaba cu o voce grava: - Fumati? Ardeleanul, dupa cateva momente de ezitare, raspunde: - Mai bine as bea ceva. Vine Ion acasa.. Intra, dar in casa il vede pe Gheorghe cu nevasta-sa in pat.. - Ce faci aici, Gheorghe? - Astept autobuzul. Ion iese. Dar ii vine in minte un gand: "De unde la mine in casa autobuz?". Se intoarce, dar Gheorghe nu mai era. "Totusi a venit autobuzul" - se gandi Ion. O femeie la vreo 30 de ani, dup ce i-a rezolvat treburile n capitala de jude, voia s ajung acum acas i nu mai avea bani. Se apropie de un taximetrist i i spune: - Uite, tre' s-ajung i eu n Trescovenii de Sus, dar nu am bani... Cum ajungem acolo ne socotim noi.. - Bine, las' c ne socotim noi pe drum!, zice taximetristul. Dup vreo or, oprete taximetristul pe un cmp, ia o ptur din portbagaj i o aterne pe lucern. Femeia, ngrijorat , i zice: - Vai, dar nu pot s fac asta, sunt mritat, am acas doi copii! - i ce? i eu sunt nsurat, am femeie, am copii, dar am i 40 de iepuri de hrnit, aa c taci i rupe lucerna... - Alo, draga mea, ce-i plac mai mult, bananele sau cpunile? - Eti la pia? - Nu, la farmacie! O planet trece pe lng planeta Pmnt i o ntreab: - Ce mai faci, soro? Nu te-am vzut de milioane de ani! - Nu prea bine... tii... mi-au ieit Homo Sapiens... - Nu te ngrijora, o s treac! Am avut i eu! La un centru de cercetari nucleare directorul ingrijorat se adreseaza inginerilor: - Baieti s-a blocat calculatorul, mai stie cineva cum se face o inmultire? Politistul, cu rasuflarea taiata sare intr-o masina si ii ordona soferului: - Repede, urmareste masina din fata noastra, nu cumva sa o scapi din vedere! - Fiti linistit, sunt tractat de ea.. Un tip se trezeste in ambulanta: - U..... u...... unde ma duceti! - La morga! - Pai nu am..... murit! - Pai..... nu am ajuns! Chelnerul catre o doamna: - Ati observat ca sotul d-stra a cazut sub masa? - Te inseli draga, sotul meu tocmai acum a intrat pe usa . El si ea la restaurant. Ea, sorbind dintr-un pahar de vin: -Sa stii ca nu poate fi vorba de sex inainte de casatorie. -Atunci suna-ma dupa ce te casatoresti. INSTRUCTIUNI DE UTILIZARE: Companiile producatoare de bunuri de larg consum dau uneori dovada de multa .... 434

responsabilitate. Iata citeva instructiuni REALE de pe ambalajele unor produse aflate actualmente pe piata: Pe brosura unui uscator de par Rowenta: A nu se utiliza in timp ce dormiti.(La naiba, da' numa atunci am timp sa ma ocup de parul meu !) Pe o punga de chipsuri Fritos: Puteti fi un castigator ! Nu e necesar sa cumparati. Detalii in interior. (asta probabil e o invitatie sa ciordesti pachetul) Pe un sapun Dial: Mod de folosire - A se utiliza ca un sapun obisnuit. (Zaaaau? ..... adica cum ?) Pe unele produse congelate Swanson: Sugestii de preparare - Decongelati. (Dar e doar o sugestie) Pe punga unei casti de par pentru baie, dintr-un hotel de 4 stele: Se pune pe cap. (Awwww, shiiiit !) Pe fundul unei cutiii de Tiramisu marca ItalGelato: Nu rasturnati cutia. (Prea tarziu, ati pierdut !) Pe o budinca semipreparat Dr Oetker: Acest produs va fi cald o data reincalzit. (Sunteti sigur ???) Pe cutia unui fier de calcat (Rowenta loveste din nou): Nu calcati hainele direct pe corp ! (Da, dar as economisi o groaza de timp...) Pe o sticla de sirop contra tusei pentru copii marca GlaxoWelcome: Nu conduceti automobilul ! Nu operati masini grele ! (ar trebui sa le mai interzica copiilor si sa aiba menopauza, si s-a acoperit cam tot) Pe o sticla de Nytol (somnifer): Atentie: Poate produce somnolenta. (Pa buneeee ?!?) Pe cutia unui set de beculete de pom chinezesti: A se utiliza numai in interior sau exterior. (deci, sa fie clar, cine le utilizeaza sub apa sau in cosmos pierde garantia !) Pe manualul unui robot de bucatarie japonez: A nu se folosi in alte scopuri. (Hmmmm, asta ma face tare curios...) Pe o cutie de arahide Sainsbury: Atentie - contine arahide. (da de fapt exista un numar mare de oameni care au alergie la arahide .......) Pe o punga de arahide de la o cursa American Airlines: Instructiuni: deschideti punga, mancati arahidele. (Si daca ma opun ?) Pe manualul unei drujbe Husqvarna: Nu incercati sa opriti lantul cu mana sau alte organe. (aaaaa, asta o fi fost modelul Lorena Bobbit !) Pe un costum de Superman pentru copii: Acest costum nu va permite sa zburati. (Da' ce, altele iti permit ? Si nu poti sa te intelegi cu el, poate totusi iti permite ?) Pe o periuta de dinti oferita gratuit la un cabinet stomatologic: Utilizati partea cu peri de plastic. (Pe bune !!!) John merge la vanatoare in fiecare week-end.. Merge el in ziua cu pricina sa inchirieze o arma si un caine: - Cat costa arma, cat costa cainele? - Arma gratuit, cainele 50$! - OK! Vaneaza bine, se intoarce urmatorul week-end: - Cat costa arma, cat costa cainele? - Arma gratuit, cainele 100$! - De ce asa? - L-am facut agent! - OK! Vaneaza bine-bine, se intoarce urmatorul week-end: - Cat costa arma, cat costa cainele? - Arma gratuit, cainele 200$! - De ce asa? - L-am facut supervisor! - OK! Vaneaza bine-bine-bine, se intoarce urmatorul week-end: - Cat costa arma, cat costa cainele? - Arma gratuit, cainele 400$! - De ce asa? - L-am facut manager! - OK! Se-ntoarce foarte dezamagit: ma c..c pe cainele tau, ca de cand l-ai facut manager. STA IN 435

CUR SI LATRA!!! Copiii spun lucruri trzniite despre dragoste: Ce e cstoria? Cstoria e cnd pstrezi fata i nu trebuie s le-o mai dai napoi prinilor ei"- Eric, 6 ani Ce fac ndrgostiii la prima ntlnire? "La prima ntlnire i spun numai minciuni unul altuia i asta i face suficient de interesai s se mai vad i a doua oar" - Martin, 10 ani; "Nu fac dect s mnnce cotlete de porc cu cartofi prjii i vorbesc despre dragoste" - Craig, 9 ani Care e vrsta potrivit pentru a te cstori? "Imediat ce termin grdinia, o s-mi caut o so ie " Bert, 5 ani 84 de ani - pentru c la vrsta asta nu trebuie s mai lucrezi i ai tot timpul din lume s-l iubeti pe cellalt" - Judy, 8 ani Cnd se ndrgostesc oamenii? "Nimeni nu tie de ce se ntmpl, dar am auzit c are legtur cu felul n care miroi. De asta parfumul i deodorantul sunt aa de cumprate" - Jan, 9 ani "Cnd un om are pistrui i gsete pe altcineva care are pistrui" - Andrew, 6 ani "Mi se pare c trage cineva cu o sgeat n tine, sau ceva de genul sta, dar restul nu e chiar aa de dureros" - Harlen, 8 ani Cum e s te ndrgosteti? "E ca o avalan i trebuie s alergi ca s te salvezi" - Roger, 9 ani "Dac atunci cnd te ndrgosteti e ca atunci cnd nvei cum s spui cuvinte pe litere, eu nu vreau. i ia prea mult timp" - Leo, 7 ani De ce se in ndrgostiii de mn? "Le e team s nu le cad verighetele, pentru c au dat o grmad de bani pe ele" - Gavin, 8 ani Cnd poi s srui pe cineva? "Nu ar trebui s srui niciodat o fat nainte de a avea suficieni bani ca s-i cumperi un inel i un videoplayer, pentru c o s vrea s vad imagini de la nunt" - Allan, 10 ani Cum e mai bine: singur sau cstorit? "E mai bine pentru fete s fie singure, dar nu i pentru biei. Bieii au nevoie de cineva s curee dup ei"- Anita, 9 ani J "M ia durerea de cap cnd m gndesc la asta. Sunt doar un copil. Nu am nevoie de astfel de necazuri" - Will Opinii sincere despre cstorie "Nu m grbesc s m ndrgostesc. Clasa a IV-a mi se pare suficient de grea" - Regina , 10 ani "Dragostea e o prostie, dar s-ar putea s o ncerc din cnd n cnd" - Floyd, 9 ani "Dragostea te va gsi, chiar dac ncerci s te ascunzi de ea. Eu tot ncerc s m ascund de cnd aveam 5 ani, dar fetele m gsesc orice-a face" - Bobby, 8 ani "Sunt pentru dragoste, atta timp ct nu se ntmpl cnd e Simpsons la televizor" - Anita, 6 ani Conferinta internationala a mafiotilor. Dupa sedinta, il capo di tutti capi il cheama pe Ion, seful mafiei romanesti, la el. - Auzi Ioane, tu ai vila din asta cu 2 etaje cum am eu? - Nu, raspunde Ion. - Dar Mertzane ca ale mele, ai? - Nu. - Dar lant din asta gros cat 2 degete, de aur, ai? - Nu. - Mai, pai ce mafiot esti tu? La congresul urmator sa nu te aud ca nu ai ce ti-am zis azi, clar? Merge Ion acasa si il striga pe servitorul lui, Ghita. - Ghita!!! Darima ultimele 3 etaje de la casa, vinde elicopterele si cumpara Mertzane, iar cainele du-l in casa ca lantul lui trebuie sa-l port eu..

436

ben Laden i Bush jr. (copiii la joac) Cel mai bun banc din lume Revista Reader's Digest a organizat un concurs internaional pentru a desemna "Cel mai bun banc din lume". n competiie s-au nscris peste 15 mii de participani din toate colurile lumii, iar premiul n valoare de 1000 de dolari a ajuns n final n Suedia, la Jorgen Jossen. Cel mai bun banc din lume a avut un succes att de mare la nivel global datorit subiectului abordat: "omul simplu care reuete s i dea o lecie ticlosului arogant" - este de prere Andy Simmons, coordonatorul seciunii de umor de la ediia american a revistei Reader's Digest. Cel mai bun banc din lume La o partid de vntoare, un brbat elegant din Stockholm mpuc o ra. Pasrea cade ns n ograda unui fermier, care susine c vnatul i aparine. - E pasrea mea, insist oreanul. Fermierul sugereaz s fie tranat disputa n stil vechi, cu un "ut neao ": - Eu i trag un ut ct pot de tare n boae, apoi tu faci la fel cu mine. Cine url mai puin, ia pasrea. Brbatul e de acord. Fermierul i trage un ut stranic n prile sensibile. Cnd i revine, oraeanul optete cu greu: - Bine. Acum e rndul meu. - Las, zice ranul. Poi s pstrezi raa. i Romnia a participat la concurs, iar bancul care a obinut cel mai mare punctaj i aparine lui Claudiu Enache Jiroveanu, un inginer n vrst de 32 de ani din Craiova. Cel mai bun banc din Romnia Un ofer gonea cu 150 km/or. Vede girofarul unei maini de poliie n oglind si accelereaz. Dup o vreme, vede c nu poate scpa de poliist i trage pe dreapta. Poliistul i spune: - Am avut o zi groaznic i vreau sa ajung acas. Dar mi-a plcut urmrirea. Aa c zi-mi o scuz bun i te las s pleci. Acum trei sptmni, nevast-mea a fugit cu un poliist, zice oferul. Cnd te-am vzut n spate, am crezut c vrei s mi-o aduci napoi. Argentina La Burger King, doi soi n vrst mpart acelai burger i o porie de cartofi. Un camionagiu se ofer s-i cumpere doamnei o porie separat. Nu-i face griji, zice soul, noi mprim totul. Dup cteva minute, camionagiul vede c so ia nu a luat nicio mbuctur. - Chiar mi-ar face plcere s-i cumpr o porie de mncare, insist el. - O s mnnce i ea, l linitete soul. Noi mprim totul. Mirat, camionagiul o ntreab: - De ce nu mncai? - Printre altele, mprim i dantura, rspunde acru femeia. Australia Un urs polar intr ntr-un bar i zice: - Da-mi un whisky si... - ...o cola, adaug el dup o clip. - De ce ai fcut o pauz aa de lung?, ntreab barmanul. - Nu tiu, zice ursul. Aa m-am nscut. 437

N.R.: n englez, cuvntul "pause" (pauz) se pronun la fel ca i "paws" (labe), de unde i poanta bancului. Brazilia Plictisit s atepte la coad ca s se urce pe Arca lui Noe, un purice sare pe spinarea animalelor ca s ajung mai in fa. Sare i tot sare, pn cnd aterizeaz pe spinarea unui elefant. Pachidermul se ntoarce spre tovara sa i i spune cu nduf: - Eram convins! Au nceput s dea din coate i aici! Canada Un brbat i spune prietenului su: - Soia mea ine o cur de slbit de trei sptmni. - Ct a pierdut pn acum? - Dou spt mni. Cehia Un brbat sun la emisiunea de muzic a unui post de radio i spune: - Tocmai am gsit un portofel cu o sut de mii de coroane n el. Mai erau i numele i adresa numitului Jan Ziegler, de pe Strada Seifert numrul 3, din Praga. - Bine. i cum te putem ajuta noi?, intreab gazda emisiunii. - M gndeam s-i dedicai o melodie. China Veriorul meu mi bag mereu mna n puculi, ceea ce m scoate din srite. ntr-o zi, mi-am gsit puculia n frigider, cu un bilet pe ea: "mi pare ru, dar mi-au ngheat contul!". Coreea de Sud O ghicitoare celebr m-a sftuit ntr-o zi: "F tot ce-i spune eful". mi repeta sfatul de parca viaa mea ar fi depins de asta. nelept sfat, mi-am zis eu. Lucram la un proiect important i aveam nevoie de prerea efului. Nu mic mi-a fost uimirea cnd, n aceeai zi, am citit horoscopul meu din ziar: "F tot ce-i spune eful t u", scria acolo. Croaia Un politist se apropie de un bieel care plnge n faa unui chioc de ziare. - Ce-ai pit?, l ntreab el. - "Superman" n-a mai aprut!, se lamenteaz putiul. - M ocup eu de asta, l linitete poliistul. Apoi strig: Hei, Superman, iei afar! N-o s-i facem nimic! Elveia Soia: "Iubitule, ai observat? Am cumprat o perie nou pentru toalet." Sotul: "Am vzut, dar prefer totui hrtia igienic." Filipine Joe, Mike, Mary i Tom vorbeau ntre ei despre profesiile lor de vis. - Mi-ar plcea s fiu avocat, ca s-i pot apra pe concet enii mei, zise Joe. - Mie mi-ar plcea s fiu parlamentar, ca s pot elabora legi n beneficiul concetenilor mei, zise Mike. - Eu vreau s fiu doctori, ca s-i tratez pe concetenii sraci, zice Mary. - Tom, tu ce vrei s fii?, ntreab Joe. - A vrea s fiu concetean, a replicat Tom. Finlanda Hannu vrea ca totul s fie perfect la aniversarea a 30 de ani de cstorie, pe care o pregtete la hotelul unde el i so ia lui i-au petrecut luna de miere. Aa c se duce acolo cu o zi nainte, ca s fac toate pregtirile necesare. Seara, i trimite un e-mail soiei, dar greete adresa i mesajul ajunge la o femeie al crei so murise de curnd. A doua zi, fiul vduvei i gsete mama leinat n fa computerului. Pe ecran e afiat acest mesaj: "Scumpa mea soie, am ajuns aici i totul e gata pentru venirea ta, 438

mine. Sper c vei gsi sosirea aici, la fel de plcut cum a fost pentru mine. P.S..: Este foarte cald aici!" Frana Preedintele Franei, Nicolas Sarkozy, viziteaz un combinat siderurgic. Spre surprinderea patronului, Sarkozy l mbrieaz prietenete pe angajatul su, Morton. Acelai lucru fac i Obama, i Putin cnd viziteaz, la rndul lor, combinatul. Fr s se arate impresionat, patronul i spune lui Morton: - Pun pariu c pe Pap nu l cunoti! - Jucm golf mpreun, zice Morton. Uluit, patronul pltete o cltorie la Vatican. n timp ce Papa binecuvnteaz mulimea, Morton dispare. Curnd, reapare alturi de Pap. n acel moment, doi chinezi l bat pe umr pe patron i l ntreab: - Cine e omul n alb de lng Morton? Germania Plimbndu-se printr-un blci, un brbat ajunge la cortul unei ghicitoare. Gndindu-se c se va amuza stranic, omul intr n cort i se aeaz. Vd c eti tatl a doi copii, spune ghicitoarea, privind n globul de cristal. - Aa crezi tu, replic dispreuitor brbatul. Sunt tatl a trei copii. - Asta s-o crezi tu!, zice ghicitoarea. India Un om de afaceri indian i viziteaz un prieten chinez internat n spital. "Li kai yang qi guan...", spune ntruna bolnavul cu voce pierit . Omul ar vrea s-l ajute, dar nu vorbete mandarina (n.r. dialect al limbii chineze). - "Li kai yang qi guan", mai spune pacientul, apoi i d duhul. n acelai an, afaceristul se duce cu treburi la Shanghai i afl n fine ce nseamn "Li kai yang qi guan": "D-te jos de pe tubul meu de oxigen!". Marea Britanie Cu vreo lun nainte s moar bunicul, bunica l-a uns cu untur pe spate. Dup aceea, el a luat-o repede la vale. Mexic Indienii dintr-o rezervaie izolat l ntreab pe noul ef de trib dac iarna va fi friguroas sau blnd. Tnrul ef de trib nu e deloc familiarizat cu tradiiile strbunilor, aa c le spune s culeag vreascuri i se duce apoi s telefoneze la Serviciul Naional de Meteorologie. - Iarna va fi friguroas?, ntreab el. - Aa se pare, i se rspunde. eful de trib le spune oamenilor lui s strng mai multe vreascuri. Dup o sptmn, sun iar: - Suntei siguri c va fi foarte frig? - Absolut siguri. eful de trib le spune oamenilor s strng toate lemnele de foc pe care le gsesc. Peste o sptmn sun din nou: - E aa cum mi-ai spus? - Va fi cea mai friguroas iarn din istorie. - De unde tii? - Pentru c indienii strng lemne de foc ca la balamuc! Norvegia O femeie terge de praf o lamp i din ea iese un duh fermecat. - Eti o femeie cumsecade, aa c i voi ndeplini o dorin, i spune duhul. - Vezi pisoiul sta? E singurul meu tovar de via. A prefera un brbat puternic i artos n locul lui, zice ea. Duhul fermecat i ndeplinete dorina i motanul se transform ntr-un brbat splendid, un fel de Brad Pitt. Femeia i sare n brae i l acoper de srutri. - Vrei s-mi spui ceva nainte s facem dragoste?, l ntreab ea. 439

- Da, zice el. Pun pariu c i doreti s nu m fi castrat sptmna trecut. Olanda O starlet st n avion lng un avocat la un zbor de curs lung. Ea vrea s-i fac somnul de frumusee, dar avocatul o tot trezete. - Hai s jucm un joc de cunotine generale, i propune el. Starleta l ignor. - l facem mai interesant, spune el. Dac rspund greit, i dau 50 de dolari. Dac rspunzi greit, mi dai cinci dolari. Starleta e de acord i avocatul ntreab primul: - Ce distan e de la Pmnt la Lun? Starleta i d avocatului cinci dolari. - Ce urc muntele pe trei picioare i l coboar pe patru?, ntreab apoi ea. Avocatul rmne paf. Caut de zor pe internet, i consult enciclopedia de buzunar, trimite SMS-uri de pe Blackberry la toi oamenii de tiin pe care i cunoate. Degeaba. Dup cteva ore, o trezete pe starlet, i d 50 de dolari i o ntreab: - Ei bine, ce este? Fr s scoat un cuvnt, ea i d cinci dolari i se culc la loc. Polonia Stanislaw zace pe patul de moarte, nconjurat de familie. - Trebuie s v spun cel mai mare secret al meu. Familia l ndeamn s continue. - nainte s m nsor, aveam de toate, explic Stanislaw. Maini de curse, fete frumoase, muli prieteni, o groaz de bani. Un bun amic m-a sftuit: "nsoar-te i f-i o familie! Altminteri, nu vei avea pe nimeni, care s-i dea un pahar cu ap cnd vei fi pe patul de moarte". I-am ascultat sfatul i mi-am luat nevast. Am dat berile pe mncare pentru bebelui. Mi-am vndut Ferrari-ul i am investit banii n fonduri pentru facultatea copiilor. i acum, iat-m aici. i tii ceva? Nici mcar nu mi-e sete! Portugalia Un brbat i viziteaz un prieten i vede o feti creia gazda i strig: - Diploma, adu dou ceti de cafea! Diploma? De unde vine numele? - Mi-am trimis fiica la studii, la universitate, i cu asta s-a ntors, ofteaz prietenul. Rusia Din cauza recesiunii, pentru a economisi costurile la energie, luminia de la captul tunelului va fi stins. Semnat: Dumnezeu Serbia O vecin d peste un puti, care st pe scri i plnge. - Ce-ai pit, puior?, l ntreab ea. - Tata a pit-o, se smiorcie putiul. S-a lovit la deget cu un ciocan. - i atunci tu de ce plngi? - Pentru c la nceput am rs. Slovenia n timp ce ies de la tribunal, avocatul l ntreab pe clientul su mohort: - Care-i problema? Ai fost achitat. - Acum chiar c am dat de belea! Tocmai mi-am nchiriat apartamentul pe trei ani. Spania Un ceretor vede o bunicu pe plaj. - Va rog, senora, implor srmanul. Nu am mncat nimic de 24 de ore! - Perfect!, rspunde dulce bunicua. Acum nu va trebui s-i faci griji, c vei avea crampe cnd o s faci baie n mare. SUA Un preot catolic, un pastor reformat i un rabin vor s afle care e cel mai bun n meseria sa. Se duc n pdure, i aleg cte un urs i ncearc s-l converteasc. Ulterior, catolicul povestete: 440

- Am gsit un urs, i-am citit Catehismul i l-am stropit cu agheasm. Sptmna viitoare l atept la mprtanie. - Am gsit un urs i i-am inut o predic din nvturile Domnului. M-a lsat s-l botez, zice i pastorul. Cei doi privesc apoi spre rabin, care zcea pe o targ, nfurat n bandaje. - Poate c nu ar fi trebuit s ncep cu circumcizia, zice acesta. Thailanda - Grbii-v, strig educatoarea. - Care-i graba?, ntreab un micu. - ntrziem la ora urmtoare! - Dac v grbii aa, mergei fr noi! vine replica putiului. Taiwan Broasca estoas-tat i spune fiului o poveste: "A fost odat ca niciodat o iepuroaic alb." - Asta-i o poveste pentru bebelui. Nu tii una SF?, spune fiul. - Bine. "A fost odat ca niciodat o iepuroaic astronaut." - Tat, insist putiul, zi-mi ceva ca pentru copii mai mari! - Bine, bine. Dar promite-mi c nu m spui lui mami! "A fost odat ca niciodat o iepuroaic goal puc" Ungaria Doctorul: "Mi-ai ascultat sfatul i ai dormit cu fereastra deschis?" Pacientul: "Da". Doctorul: "Deci v-a disprut complet astmul de care sufereai?" Pacientul: "Nu, dar mi-au disprut ceasul, televizorul, iPodul i laptopul". - Prin ce se deosebeste un om de o camila ? - Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze... Ardeleanul se duce la doctor deoarece tusea foarte tare. Doctorul il consulta si il intreaba cu o voce grava: - Fumati? Ardeleanul, dupa cateva momente de ezitare, raspunde: -Mai bine as bea ceva. Doi politisti gasesc in fata gimnaziului un cadavru. Unul dintre ei intreaba: - Stii tu cumva cum se scrie corect gimnaziu? - Nu, dar hai sa-l taram pana la posta! Doi ardeleni stau de vorba: - Auzi, mai Gheo?, daca eu ma culc cu nevasta-ta, cum se zice ca suntem: veri, cumnati, cuscri? - Mai Ioane, eu cred ca se zice ca suntem chit. Un marinar sta in portul Marsiliei si bea de nu se mai tine pe picioare. Un trecator intra in vorba: - Stiti ca anual mor peste 10.000 de francezi, din cauza bauturii? - Nu ma intereseaza! Eu sunt rus! Salvamarul unei piscine se apropie de un baietel: - Trebuie sa te amendez pentru ca ai facut pipi in bazin! - Dar toata lumea face pipi in bazin, nene! - S-ar putea, zise salvamarul, dar nu de pe trambulina! 441

- De trei ori am ramas vaduva! povesteste o tanara de 35 de ani. - Cum se poate? se mira cineva. Toti trei... - Da, primul si al doilea s-au otravit cu ciuperci. - Si al treilea? - A murit din cauza unei fracturi a craniului. - Cum asta? - N-a vrut sa manance ciuperci.... Un tip isi gaseste BMW-ul cu botul praf in parcare, se uita dupa autorul dezastrului si nimic, in schimb vede un biletel pe parbriz: "Regret ca tocmai mi-am bagat carligul de la Dacie in mandretea ta de masina. Iti scriu pentru ca fraierii de martori care se uita sa creada ca iti las adresa, numarul de telefon si asigurarea. Da' sa stii ca eu regret nespus." Fetita vine la tatal ei si intreaba: -Tata, eu cu prietenul meu, putem folosi masina? -Da, dar nu are benzina! -Nu-i nimic, si asa nu iesim din garaj... - Doctore, exista o legatura intre ochi si fund? - Nu stiu, dar de ce ma intrebi? - Ieri am primit un sut in fund si mi-au dat lacrimile. Doctorul sta, se gandeste iar apoi ii spune: - Sigur exista o legatura pentru ca si eu am primit un pumn in ochi si am facut pe mine ... Doi tipi se intalnesc in gara. - Ce faci? - Mi-am pierdut nevasta si o caut! - Ce coincidenta si eu mi-am pierdut nevasta si o caut. Da' cum arata a ta? - E inalta, roscata, cu ochii verzi, sanii mari si picioare lungi. Da' a ta? - Da-o dracu pe a mea, hai s-o cautam pe a ta!? Ion se opereaza de hernie. Dupa o luna vine la control. - Cum te simti, Ioane ? - Foarte bine dom' doctor. Mi s-o tras firele, pot ridica orice, numa un bai am: inainte ma pisam asa un jet sanatos, cu bulbuci, amu numa un pis pis. - Pai, cand te-am operat, ti-am scos si un rinichi. - Da de ce, am avut cancer sau ceva ? - Nu, Ioane, am avut eu o obligatie... - Tineretul in ziua de astazi se imbraca groaznic! De exemplu, acest tanar.. - Aceasta e fiica mea! - Ma scuzati, nici nu am stiut ca sunteti tatal ei. - Nu sunt tatal, sunt mama... Un somer gaseste anunt in ziar ca la Gradina Zoologica se cauta un ingrijitor. Se prezinta la director care ii spune: - Domnule, noua ne-a murit gorila si era un punct de atractie pentru copii. Pana facem rost de alta, trebuie sa te imbraci in pielea ei si sa te plimbi prin cusca. Ce zici? Te platesc bine. Tipul accepta si totul e ok. Dupa o saptamana il cheama directorul si-i spune: - Daca te urci pe cusca, te cateri si sari prin copaci iti dublez salariul. Se apuca tipul si incepe sa se agite, sa se catere, sa sara prin copaci pana se rupe o craca si cade in cusca leului. O rupe la fuga strigand disperat: - Ajutooooor, ma manaca leul ! Leul dupa el: - Taci dracului si nu mai zbiera asa ca ne concediaza pe amandoi... 442

Un cersetor se aseza mereu langa o biserica pentru a cersi cu o palarie in mana.Intr-o zi vine cu doua palarii. Un domn se apropie de el si-l intreaba: - Nu va suparati, de ce aveti doua palarii ? Cersetorul raspunde: - Adevarul este ca mi-a mers atat de bine incat m-am hotarat sa-mi deschid o sucursala. Georgeasca la birou: - Fetelor, aseara am pus mana pe testiculele lui barbatul meu, erau reci ca gheata... A doua zi Ioneasca si ea: - Fetelor si barbatul meu are testiculele reci ca gheata ... A treia zi apare Vasileasca batuta mar, cu ochii vineti. - Ce-ai patit draga ? - Pai am pus si eu mana pe testiculele lui barbatul meu: erau fierbinti, fierbinti. Atunci am zis: - Draga ce testicule fierbinti ai, ale lui Georgescu si ale lui Ionescu sunt reci ca gheata .. Va rugam sa ne spuneti care ar fi, dupa parerea dvs., cel mai rapid lucru din lume... Primul: - ... Eu cred ca cel mai rapid lucru din lume e gandul... - Cum asa??!!! - Te gandesti la cineva si nici nu-ti dai seama cand o faci... - Asta asa este .. aveti dreptate.. o sa tinem cont de parerea dvs. Al doilea: - Eu as zice ca clipitul e cel mai rapid... - De ce anume??? - Nici nu-ti dai seama cand clipesti, atat de rapid e... - Da.... interesant... apreciem contributia dvs.. Al treilea: - Dom'le..... eu sunt de parere ca lumina este cel mai rapid lucru... - Puteti explica??... - Da: cum apesi pe intrerupator cum se umple toata camera de lumina... adica e ceva foarte rapid... nici nu-ti dai seama... - Da... foarte interesant. va multumim.... Al patrulea: - Cum sa va spun eu... dupa parerea mea, diareea e cel mai rapid lucru.... - !!!?????? (consternare). - Pai, domnilor... aseara m-am cacat pe mine si n-am avut timp nici sa ma gandesc, nici sa clipesc si nici sa aprind lumina...

443

Ieri seara stateam cu nevasta-mea de vorba despre eutanasiere si i-am spus: - Sa nu ma lasi niciodata sa stau ntr-o stare vegetativa, sa fiu dependent de niste masini si alimentat cu lichide. Daca o sa fiu vreodata ntr-o astfel de stare, te rog sa debransezi toate aparatele care ma tin n viata !. Si atunci ea s-a ridicat, a nchis televizorul si calculatorul si mi-a aruncat berea la chiuveta. Iata o teza foarte bine fundamentata, despre familie i adulter: A fost dovedit stiintific, ca o chestiune de supravietuire ca barbatul are nevoie cel putin de doua femei: - una in casa - SOTIA - una in afara casei - CEALALTA A intelege aceasta TEZA este foarte usor: SOTIA ingrijeste de casa, de copii, de haine, etc.... CEALALTA ingrijeste de tine; SOTIA iti vorbeste de toate problemele casei, de datoriile de platit, de dificultatile din timpul zilei; CEALALTA iti vorbeste despre cat de mult ii lipsesti in timpul aceleiasi zile; SOTIA cumpara un parfum scump pentru a merge la o petrecere; CEALALTA foloseste parfumul scump pentru a-ti placea tie si a te simti bine cu ea; SOTIA doarme cu pijamaua cea veche si confortabila; CEALALTA se imbraca cu un neglije senzual, sa te astepte pe tine; SOTIA iti reclama lucrurile care lipsesc din casa; CEALALTA aranjeaza totul pentru ca nimic sa nu lipseasca cand sosesti tu; SOTIA te cheama la telefon ca sa nu uiti sa treci pe la farmacie, la macelarie, la supermarket, la paine si sa iei copiii de la scoala; CEALALTA te cheama la telefon numai ca sa-ti spuna ca te iubeste si ca ii este dor de tine. Acuma, te vei intreba : DE CE NU SCHIMBAM SOTIA CU CEALALTA ??? Raspuns: pentru simplul fapt ca CEALALTA , in cazul in care s-ar hotari sa traiasca cu tine, ar ocupa ea imediat locul de SOTIE si, putin timp dupa aceea, ar aparea nevoia imperioasa de a gasi o alta CEALALTA.... . Cum recunosti o CEALALTA ideala (1) ? Nu trebuie sa fie foarte frumoasa, pentru ca in caz contrar ai avea-o pentru putin timp, sau te expui riscului sa o imparti cu altul. Dar trebuie sa fie dragastoasa si delicata. Ea nu are intentia sa se casatoreasca si te-a ales pe tine, tocmai pentruca esti insurat. Cum recunosti o CEALALTA ideala (2) ? Daca si ea ar fi fost casatorita, s-ar imbunatati posibilitatile ca sa nu ai probleme, caci niciodata nu te va chema la telefon la tine acasa, sau nu te va pune in situatii dificile, cand v-ati intalni intr444

un supermarket. Cum recunosti o CEALALTA ideala (3) ? Ea te va chema la servici cu acea voce senzuala (pe care numai CEALALTA o are) si daca, colegii tai de serviciu raspund si te dau la telefon, sunt morti de invidie, pentru ca tu abia raspunzi, vei vorbi soptit si zambind... Sfat util : tine-le mereu pe amandoua multumite; tine cont ca, daca SOTIA , dintr-un anumit motiv, nu-ti mai prezinta problemele obisnuite, CEALALTA nu mai are niciun sens. DREPTURILE FAMILIEI Citeste ce scrie ilustrul Washington de Barros Monteiro, in Cursul de Drept Civil (vol.2, Drepturi de Famile, pag.117): ' Fara indoiala, din punct de vedere pur psihologic, este fara niciun dubiu, mai grav adulterul la femei. Aproape intotdeauna, infidelitatea barbatului este fructul unui capriciu pasager, sau a unei dorinte de moment. Greseala lui nu afecteaza in niciun mod dragostea pentru nevasta lui. Adulterul femeii, bineinteles, demonstreaza ca sunt definitiv rupte legaturile afective pentru sot si ca stabilitatea caminului este iremediabil compromisa '. 'Pentru un barbat, scrie Somersen Maugham, o relatie pasagera nu are importanta sentimental dar, fara indoiala, pentru o femeie are'.. In afara de asta, copiii pe care femeia i-ar putea avea din adulter, vor trebui sa ramana in grija sotului, ceea ce agraveaza IMORALITATEA faptului, in schimb copiii sotului cu amanta, niciodata nu vor cadea in grija sotiei. Cu alte cuvinte, adulterul femeii transfera sotului ingrijirea prog eniturii altuia, ceeace adulterul sotului nu ar fi adus aceasta consecinta. Pentru asta, societatea condamna in mod sever adulterul femeii. CONCLUZII Barbatul nu este infidel, are doar 'Capricii trecatoare'. Acest jurist este un geniu !!! Plecand de aici, barbati!!!, avem deja baza juridica pentru escapadele noastre !!! Trimite acest mesaj tuturor barbatilor cunoscuti. Un tip facea autostopul pe o strad pustie, ntr-o noapte neagr i in mijlocul unei furtuni de zpad puternice. Timpul trecea, ... nici o masina pe drum, si furtuna facea sa nu vada nici la 2 pasi in fata lui. La un moment dat apare o masina si se opreste in dreptul lui.. Fara sa analizeze mult situatia, tipul se urca in masina. Dupa ce inchide usa , se uita spre cel de la volan ..., si incremeneste. La volan nu era NIMENI!!!! Masina porneste usor, iar tipul, deja ingrozit, statea lipit de scaun, fara sa poata scoate vreo vorba. Apare o curba, .... tipul incepe sa se roage in gand sa scape cu viata, si exact cand intra masina in curba, apare o mana prin geam si roteste volanul. Tipul, deja paralizat de groaza, vede cum de fiecare data cand ajunge la o curba, mana apare prin geam si roteste volanul. La un moment dat, vazand ca se apropie de oras, isi face curaj si sare din masina. Intra in primul bar care ai iese in cale si, ud si inspaimantat, cere 2 pahare de vodca si incepe sa le povesteasca celor din bar experienta groaznica prin care a trecut.Toti raman pe ganduri cand isi dau seama ca tipul plange, cu toate ca nu era beat. Dupa vreun sfert de ora, alti doi tipi inghetati bocna intra in bar, si vanzandu-l pe primul, unul dintre ei ii zice celuilalt: - Auzi, asta nu e tampitul care s-a urcat la noi in masina in timp ce noi o impingeam ?!? GLOBALIZARE Intrebare: Care este cea mai buna definitie a globalizarii? Raspuns: Moartea printesei Diana ! Intrebare: Cum asa? Raspuns: O printesa engleza cu un amant egiptean are un accident intr-un tunel francez intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, beat cu wiskey scotian, urmarita fiind indeaproape de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene. Si chestia asta iti este trimisa de un ardelean, iar tu o citesti pe un monitor corean, asamblat de muncitori din Bangladesh intr-o fabrica din Singapore, transportat cu vapoare de indieni si descarcat de sicilieni, transportat din nou in camioane conduse de soferi turci si in final vandut tie de evrei. 445

Fabula medievala John era un viteaz cavaler al regelui Arthur dar avea si el o obsesie pentru frumosii sani ai reginei! Stia bine ca, daca i-ar fi atins, ar fi fost condamnat la moarte. Intr-o zi, John nu mai rezista si isi face cunoscuta dorinta lui secreta magului Merlin. Baiat orientat, magul gaseste o solutie pentru a satisface dorinta acestuia dar nmai contra a 1000 monede de aur. John accepta fara sa ezite. In dimineata urmatoare, magul Merlin prepara o pulbere urticanta si o pune in sutienul reginei, in timp ce ea isi facea dusul. Imediat ce regina se imbraca incepe sa simta o mancarime din ce in ce mai mare. Regele Arthur il convoaca imediat pe vrajitor, pentru a-i cere un remediu, iar acesta ii spune ca doar o saliva speciala, aplicata timp de 4 (patru) ore ar putea trata aceasta teribila urticarie. A mai mentionat ca din testele efectuate in laborator, a observat ca doar saliva lui John ar avea aceste caracteristici speciale. Regele il convoaca imediat pe John, care deja isi luase antidotul pentru pulberea urticanta. Asa se face ca John are ocazia de a saruta (la ordinul regelui!), pentru cateva ore bune, sanii pe care ii visase dintotdeauna si pe deasupra vine sarbatorit de curte ca un erou. Inainte de a se intoarce la mosia lui, John este oprit de vrajitor, care ii reaminteste datoria de 1000 de monede de aur. Surpriza, insa, John, deja satisfacut, refuza sa plateasca, mizand pe faptul ca magul nu s-ar fi putut confesa, fiind complice la ce s-a intamplat. In dimineata urmatoare, insa, magul Merlin pune aceeasi pulbere urticanta in chilotii regelui........ Morala fabulei: PLATITI-VA FACTURILE LA TIMP...! frigul pe glob +18C ~ Hawaiienii se acopera cu a 2-a patura +10C ~ locuitorii Helsinkiului opresc incalzirea in apartamente +2C ~ masinile italiene nu pornesc 0C ~ apa distilata ingheata -1C ~ expiratia devine vizibila. Rusii maninca inghetata si beau bere -4C ~ ciinele va sare-n pat -10C ~ masinile frantuzesti nu pornesc -12C ~ politicienii incep sa vorbeasca despre persoanele fara adapost -15C ~ masinile americane nu pornesc -20C ~ expiratia se aude -24C ~ masinile japoneze nu pornesc -28C ~ ciinele va sare-n pijama -29C ~ masinile germane nu pornesc -30C ~ nici o masina normala nu porneste -36C ~ masinile rusesti nu pornesc -39C ~ rusii incheie toti nasturii la camasa -50C ~ masina va sare in pat -60C ~ locuitorii Helsinkiului ingheata de frig. La Moscova lumea incheie nasturii paltoanelor -70C ~ ingheata cei din iad. Universitatea din Kuznyetzk organizeaza contra crossul -72C ~ avocatii introduc miinile in propriile buzunare -120C ~ alcoolul ingheata. Rusii sint suparati de moarte -273,15C ~ Zero absolut. Se opreste miscarea particulelor elementare. Rusul linge vodka inghetata. IN VINO VERITAS !? Poate c butura nu este rspunsul, dar cu siguran te ajut s uii ntrebarea - Henry MON GEORGE COBUC: i vinu-i bun, i hora-mi place, Iar tu Doamne f-mi ce vrei Numa' pustnic nu m face! F-m floare alb-n lunc -apoi ia-m i m-arunc Doamne-ntre femei! GEORGE PETRONE: Cea mai bun butur Este apa de izvor. 446

Eu, om bun peste msur, V-o las vou, tuturor. Venind beat mort n ziua de chenzin, Greind i ua, ce mai tura-vura, A nimerit n pat la o vecin! Deci, uite unde duce butura... PSTOREL TEODOREANU: Unul bea c-i butor, Altul bea c-i bestie, Numai eu, c am umor, Beau aa, de chestie PSTOREL TEODOREANU: O s intru n pcat, Sfinte Doamne, ine-m! Pentru vin nu am ficat, Pentru ap... inim! EMINESCU: Daca bei, mori, dac nu bei tot mori. Atunci bea ca s tii de ce ai murit! VASILE GHICA: Cea mai teribil bogie pe termen scurt ne-o ofer alcoolul WINSTON CHURCHILL: Sa nu uitai c eu am primit mai multe de la alcool, dect a primit alcoolul de la mine. PAPA IOAN AL XXIII-LEA: Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce n ce mai buni, fie se transform n oet. MARK TWAIN: Crile mele sunt ca apa; cele ale marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toat lumea bea ap... ATHENAEUS: Lemnul vechi arde cel mai bine, Prietenii vechi sunt cei mai de ncredere, Autorii vechi sunt cei mai buni de citit, Iar vinul vechi este cel mai bun de but DAVE BARRY: Electricitatea este alctuita, de fapt, din particule microscopice numite electroni, pe care nu le poi vedea cu ochiul liber dect dac te-ai mbtat bine de tot HENRY YOUNGMAN: Tatl meu era beivul oraului. De obicei pentru unele orae nu-i chiar aa de ru, dar tocmai New York-ul?? SAMUEL JOHNSON: Un dezavantaj al vinului este c face omul s ncurce cuvintele cu gndurile NECUNOSCUT: Realitatea este o iluzie care apare datorit lipsei de alcool NAPOLEON BONAPARTE: Nimic nu face viitorul s par mai roz dect contemplatul printr-un pahar de Chambertin. LOUIS PASTEUR: O sticl de vin conine mai mult filozofie n ea, dect orice alt carte din lume DEAN MARTIN: Nu eti beat atta timp ct poi sta ntins pe podea fr s te ii de nimic L. ASTOR - W.CHURCHILL: Lady Astor: Domnule, dac ai fi fost so ul meu, v-a fi otrvit butura. Winston Churchill: Doamn, dac a fi fost soul dumneavoastr, a fi but-o. W.C. FIELDS: O femeie m-a determinat s m apuc de but, iar eu nici mcar nu am avut bunul sim s i mulumesc. STEPHEN WRIGHT: 24 de ore ntr-o zi, 24 de beri ntr-o lad. Vreo coinciden? BRIAN O'ROURKE: Cnd bem, ne mbtam. Cnd ne mbtam, adormim. Cnd adormim, nu pctuim. Cnd nu pctuim, ajungem n rai. Aa c hai toi s ne-mbtam i s mergem n rai! HENRY YOUNGMAN: Cnd am citit despre lucrurile rele cauzate de butur, M-AM LSAT DE CITIT. ROBERT STEVENSON: Vinul este o poezie mbuteliat 447

FRANK SINATRA: ntr-adevr, alcoolul este posibil s fie cel mai mare duman al omului. Dar Biblia ne nva c trebuie s ne iubim dumanii... SOCRATE: Oamenii de rnd triesc ca s mnnce i s bea. Oamenii de valoare mnnc i beau ca s simt c triesc.. BENJAMIN FRANKLIN: Berea este dovada c Dumnezeu ne iubete i de-asta vrea s fim fericii! GEORGE BURNS: Nu-mi trebuie dect o bere ca s m mbete. Problema este c nu-mi amintesc dac este a treisprezecea sau a paisprezecea...Intr-un compartiment de tren o baba si un tanar. Tanarul mesteca guma . Se uita baba la el, se tot uita si la un moment dat ii zice: degeaba vorbesti maica, eu sunt surda! In cazul in care este ales presedinte, Mircea Geoana a promis tuturor somerilor ca le va asigura cate o slujba. Aceasta slujba va fi oficiata gratuit de preotul din parohia fiecarui somer. O blonda fuma alene o tigara intr-un bar. Un tip se apropie de ea si ii spune: Domnisoara, dansam sau stam de vorba? Dansam, ca sunt franta de oboseala. Profesoara catre elevi: Vasilica, ce-i tatal tau? Gunoier. Nu se spune gunoier, ci lucrator la Salubritate. Petrica, ce-i tatal tau? Gropar. Nu se spune gropar, ci lucrator la Pompe Funebre. Ioane, ce e tatal tau? Cioban! Nu, mai, Ioane, se spune Indrumator Pastoral. Bula, ce-i tatal tau? DJ la Mystic Club. Cum adica? Clopotar la biserica... La o sectie de politie este adusa o contravenienta care a trecut pe rosu. Politistul de serviciu incepe interogatoriul: Numele? Ioana M. Varsta? 28 de ani. Ocupatia? Profesoara. Politistul se ridica de la masa, zambeste fericit si ii spune: Minunat! Astept aceasta ocazie de o viata! Acum va asezati pe scaunul acesta si scrieti de 500 de ori, cu o caligrafie perfecta: Daca semaforul este rosu, trecerea este interzisa! Care este cea mai tare valuta? intreaba invatatoarea. Euro, Dolar, Lira sterlina! striga elevii. Ciocanul libanez! zice Bula. Ce??? Nici nu exista asa ceva, de unde ai auzit asa ceva? intreaba invatatoarea. Pai a zis sor-mea ca daca libanezul ei ii mai da doua ciocane, isi ia apartament. Intr-o dupa-amiaza un vanator trece prin padure si deodata vede un tigan legat la mijloc cu o sfoara, atarnat de o craca. Vanatorul intreaba:

448

Tigane ce faci, ma, atarnat acolo? Uite, m-am spanzurat, vere Pai sfoara trebuie sa ti-o pui in jurul gatului, prostule! Am incercat manca-te-as, da' ma sufoc!

Cica o vrabiuta zbura pe autostrada la o altitudine josa, din fata apare un BMW bengos. Vrabiuta se ciocneste de el si cade jos, soferul opreste, ia vrabiuta, o duce acasa, o pune intr-o colivie, alaturi ii pune apa, paine si o lasa acolo. Dupa vreo 2 - 3 ore se trezeste vrabiuta, priveste in jur si vede gratii , vede paine, vede apa si zice: Au, baga-mi-as picioarele .... l-am omorat pe ala cu BMW-ul!!! Rasfoirea dosarelor de la CNSAS poate provoca, uneori, si hohote de ras. Cercetatorii arhivelor Securitatii ajung sa se intalneasca, fara sa vrea si cu aspectele comice ale acestei tragedii care a insemnat controlul si amestecul Securitatii in viata publica si privata a cetatenilor Romaniei.. Carmen Chivu si Mihai Albu, cercetatori acreditati pe langa CNSAS, au publicat recent o noua lucrare dedicata Securitatii comuniste Umorul ca infractiune. O cu totul alta categorie de umor, extrem de bine documentata in arhivele Securitatii, este cea a bancurilor politice. In anii '50, o anecdota, un calambur, o vorba cu doua sensuri putea sa ghilotineze un cap, sa curme o cariera. Profesorul de economie Belu Zilber, un comunist ilegalist, avea minteabrici si gura cam sloboda. N-a dat atentie cine-l asculta atunci cand a spus ca clasa muncitoare nu mai are rabdare pana ce tovarasul Gheorghiu-Dej isi va da bacalaureatul la liceul seral. Pentru aceasta gluma nesabuita, Belu Zilber a petrecut 17 ani in inchisoare. Desigur, nu orice anecdota "dusmanoasa" interceptata de urechile vigilente ale Securitatii se solda neaparat cu o condamnare. Dar era, obligatoriu, notata cu meticulozitate la dosar. Romanii erau constienti de asta. Cu atat mai mult bancurile politice devenisera un risc asumat si un gest de fronda. Nu au intarziat sa apara glume si pe aceasta tema. Consemnate, evident, in arhivele Securitatii. Iata un exemplu: "In Statele Unite, capitalistii, ca sa nu se plictiseasca, se distreaza facand concursuri speciale de viteza: 10 masini iau startul, una din ele are frana defecta. In Anglia, zece oameni joaca <<ruleta ruseasca>>, toti duc revolverele la tampla si trag, numai un singur pistol are glont pe teava. In Romania, zece insi spun bancuri politice, unul din ei e turnator". Nici macar in perioada "deschiderii" din anii '70, Securitatea nu a renuntat la obiceiul de a consemna, constiincios, infractiunile prin umor. Turnatorii ramasesera la fel de zelosi. Unul informa ca un amic obisnuieste sa spuna: "Pamantul este al aceluia care il munceste dar recolta nu!". Altul para o colega de cancelarie, care ar fi spus, in septembrie 1975: Va trebui sa invatam sa inotam pe spate fiindca, daca vin alte inundatii, vom fi nevoiti sa facem pluta, iar cu mainile sa aplaudam elicopterul prezidential" . Tot o profesoara face obiectul unui alt denunt: "Permiteti-mi sa raportez, in legatura cu glumele tendentioase, profesoara M.A. mai scapa din cand in cand cate o astfel de gluma. In ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzica I. cum canta un surdo-mut melodia <<M-am nascut in Romania>>: isi da cu pumnii in cap". Intr-un alt document de arhiva citim: "S. informeaza ca A. i-a recitat lui N. (care a ras) versurile: <<As citi, dar n-am lumina/ As pleca, dar n-am benzina/ As manca, dar n-am mancare/ As muri, n-am lumanare>>". Bancuri la dosar Bancurile erau vanate cu strasnicie de oamenii Securitatii. Informatorii le comunicau, solicitand in prealabil iertarea organului competent. Dar erau ascultate si colportate chiar de securisti, intre ei. Comedianul Mircea Crisan, dupa ce a ramas in strainatate, era ascultat la "Europa Libera" si bancurile lui erau imprimate de serviciile tehnice ale Securitatii. L-am intrebat, odata, pe Mircea Crisan daca nu se teme de bratul lung al Securitatii. Mi-a raspuns zambind: "Nu fi prost, 449

securistii ma apara sa nu mi se intample nimic rau, ei rad primii, li se pare ca e vorba de sefii lor. Si sunt satisfacuti" . Inaintea unor alegeri, Mircea Crisan a lansat bancul: "Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru. Acum avem gur". Spus la "Europa Libera", bancul a inceput sa circule a doua zi in Romania. Sau bancul cu Elena Ceausescu care ii spune intr-o zi marelui carmaci: "Maiestate".. Ceausescu, incurcat, ii zice: "Ei, lasa, Leano, nici chiar asa..." Savanta ii raspunde: "Am vrut sa intreb daca <<mai e state>> pe care nu le-am vizitat". Informarile au curs o droaie. Arhivele Securitatii memoreaza sute si mii de bancuri. Iata doar cateva: Intrebat cu cine semanam noi, comunistii, un tigan raspunde: <<Cu Adam si Eva, pentru ca si ei umblau dezbracati. Si cu Cain si Abel, pentru ca si ei, desi frati, s-au omorat intre ei. Si cu cei trei crai de la Rasarit, care au mers dupa stea si au ajuns la iesle.

Un internat in Azilul de nebuni e intrebat: - Dumneata de ce esti internat? - Am vrut sa fug peste hotare. - Pentru asa ceva se sta la inchisoare, nu la balamuc... - Da, dar eu am vrut sa fug in Uniunea Sovietica. - Tovarase, de ce ai propus la sedinta de partid sa fim ocupati de chinezi? - Sa va spun sincer? Va dati seama, ca sa ajunga la noi cateva miliarde de chinezi marsaluind peste Uniunea Sovietica? Un cetatean a spus ca seful Partidului este un mare idiot. Pentru aceasta a fost imediat arestat si condamnat la 25 ani si trei luni de inchisoare. Toata lumea se intreaba de ce a fost condamnat la 25 de ani si trei luni. S-a aflat ca a primit trei luni pentru insulta adusa unui cetatean al R.S.R. si 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat. Hrusciov si Kennedy stau pe malul marii si fac plaja. Hrusciov citea "Capitalul" lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat Hrusciov incepe sa rada. Kennedy vrea sa stie de ce rade si Hrusciov ii arata ce scrie in carte: "Socialismul e groparul capitalismului" . Dupa putin timp incepe sa rada Kennedy. Intrebat de Hrusciov de ce rade, acesta ii arata ce e scris in Biblie: "Cine sapa groapa altuia cade el insusi in ea. Nicolae Ceausescu in vizita la Caminul Studentesc. Studentii, nemultumiti de cantina, cer sa li se mareasca indemnizatia. Se aproba cresterea de la 10 lei la 12 lei pe zi. Urmeaza vizita la o puscarie, unde detinutii sunt si ei nemultumiti. Se aproba cresterea indemnizatiei de la 5 lei la 50 de lei. Ion Gheorghe Maurer e revoltat si cere explicatii. Atunci Ceausescu ii zice: "Taci, nu fi prost, ca noi studenti nu mai ajungem... - Bula, ce face tatal tau? - E activist de partid. - Si mama? - Nici ea nu munceste. Aceste anecdote si multe, multe altele, au fost atent culese si indosariate de harnicii slujbasi ai politiei politice. Nu pentru hazul lor, ci pentru potentialul incriminant. Cei care le "raportau" aveau intotdeauna grija sa se "distanteze" de asemenea atitudini "neprincipiale" si sa isi faca limpede dezaprobarea. Tonul scortos si impersonal al notelor informative nu face decat sa sporeasca efectul comic: "Tot S. informeaza ca acelasi A. a povestit despre inmanarea, tovarasei Elena Ceausescu, a Premiului pentru cea mai buna agricultoare. Pentru ca a arat o tara intreaga cu un singur bou". 450

Iat o problem: Conduci automobilul tau Sport, de 2 locuri, intr-o noapte cu o furtuna teribila. Treci pe langa o statie de autobuz, unde se afla 3 persoane asteptand: 1. O batrana foarte bolnava 2. Un vechi prieten, care, odata, ti-a salvat viata 3. Femeia visurilor tale / sau barbatul ideal. Pe cine ai lua in automobilul tau, innd cont ca nu ai decat un singur loc n main, doar pentru un pasager ??? Gandeste-te foarte bine la raspunsul tau, inainte de a citi mai departe. Aceasta este o dilema etica si morala care se foloseste in interviurile pentru angajare la serviciu. Ai putea lua batrana , pentru ca este pe moarte si trebuie salvata prima. A i putea lua prietenul care ti-a salvat viata si esti obligat fata de el. Neindoielnic, e posibil ca niciodata sa nu mai rentalnesti femeia visurilor tale / sau barbatul ideal; cum po i rata! Un candidat, intr-un interviu ca acesta, a fost angajat n faa a 200 de concurenti, pentru magnificul sau raspuns. Iat-l: "As da cheile masinii prietenului meu si i-as cere sa duca batrana la spital; in timpul acesta, eu as ramane sa astept autobuzul, impreuna cu femeia visurilor mele". O PROBLEMA PUSA CORECT, ESTE PRACTIC REZOLVATA. M O R A L A : Sa dam mai multa atentie la ceea ce spunem si facem. Sper ca ti-a facut placere, chiar si mai bine daca iti va folosi....si daca e asa, imparte-o si cu alte persoane. - Draga mea, cu cine ai stat de vorb aproape o or la poart? - Cu Vasileasca. - i de ce n-ai invitat-o nuntru? - Era grbit. Parintele Pascal se despartea de parohia sa dupa multi ani de slujire. Pe langa masa de adio sau gandit sa-i faca si un cadou. Ca peste tot a fost invitat si un politician sa spuna cateva cuvinte si sa-i inmaneze cadoul. Dar pentru ca politicienul intarzia Parintele Pascal s-a gandit sa umple timpul cu un discurs: - Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am facut-o cu ocazia PRIMEI SPOVEDANII. Mam gandit ca am fost trimis intr-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a marturisit ca furase un televizor, ca le-a furat banii parintilor, ca a mai furat si la locul de munca, pe langa faptul ca avea o aventura sexuala cu sotia sefului. In unele ocazii facea trafic si vanzare de droguri. Si la urma a zis ca i-a transmis o boala venerica chiar... surorii sale. Am ramas inmarmurit... stupefiat... si foarte speriat! Dar dupa aceea am cunoscut lume care nu semana deloc cu acest individ. Mai mult, pot sa spun ca a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credinciosi, si ca am trait aici ani minunati! In acesl moment soseste val-vartej si politicianul, care dupa ce s-a scuzat pentru intarziere isi incepu discursul astfel: - Niciodata n-am sa uit cand a venit parintele Pascal in parohie... De fapt, am avut onoarea sa fiu chiar PRIMUL care s-a spovedit la el... Dragii mei compatrioi Romni, eu nu mai emigrez din Romnia.

Vrul meu Nelu - femeie de serviciu la NASA (fost inginer IT n Romnia) - a gsit, tergnd folderele de praf, un studiu care m pune pe gnduri. Din surse secrete NASA, naia Romn a fost aleas pentru a coloniza planeta Marte... Dintre toate naiile studiate au fost alei romnii pentru c ntr-un viitor habitat artificial pe Marte ar rezista cel mai bine. S-au luat n calcul urmtoarele: 1. Romnii rezist fr ap cel mai mult. Nu au nevoie s fac du cu sptmnile. Nu folosesc spun, ampon ori past de dini. 2. Nu au nevoie de spaiu verde. Dac acesta exist, l distrug. 451

3. Habitatul va fi construit gen scar de bloc cu dou bnci la intrare. 4. Romnii nu au depresii, sau dac au, le rezolv cu bautur... Pot s bea de la antigelul staiei orbitale pn la spirtul i frecia din sala de prim ajutor. 5. Pentru divertisment le ajunge un joc numit table. Nu au nevoie de gym sau piscin... 6. n caz de suprapopulare, subiectul feminin poate fi convins uor s-i arunce copiii la ghena de gunoi. Dac decizia s-a considerat greit, copiii pot fi recuperai dup trei zile. Culmea, triesc! 7. Romnii pot fi manipulai i condui foarte uor. Toate proviziile se vor elibera pe baz de cartel. 8. Toate legile habitatului vor fi fcute pentru a fi nclcate... 9. Cheltuielile cu paza i securitatea habitatului vor fi minime. Romnii sunt genetic turntori i prcio i. Cnd nu au ce s toarne, ncep s scrie jurnale: Jurnalul Naional, Jurnalul de la Pltini, etc. 10. Se vor promova manageri nulitile fr studii, iar oamenii capabili vor fi marginalizai pentru c acetia atunci pot creea cel mai bine. 11. Romnii se hranesc cu 80% cu pine, 5% semine de floarea soarelui, iar restul surogate. 12. Singurul animal nso itor va fi cinele comunitar. 13. Viata romnilor este foarte simpl. Brfa sau zvonurile sunt raiunea lor de a tri. n acest scop vor fi introduse n habitat aa numitele panarame, care vor tri cu nulitile manageri i vor fi invidiate i brfite de nevestele grase i oxigenate ale capabililor cu studii. 14. Habitatul va fi aprovizionat n cantiti suplimentare cu: prize, becuri, clane, capace de WC i robinei... Romnii fur aceste obiecte. nc nu se tie de ce. Obiectele furate se pot gsi n apartamentele lor n vitrina din sufragerie. Se presupune c sunt furate n special de capabilii cu studii i aduse acas ca un trofeu. n acest caz, nevestele grase i oxigenate au orgasme multiple exclamand: "Costel este i detept i descurcre!". Printre attea caliti... defectele nici nu se mai vd!

Un altfel de zodiac 12 motive pentru a fi BERBEC: 1. Primul motiv pentru care esti un Berbec: Esti foarte hotarat! 2. Niciodata nu te plictisesti. 3. Opiniile sunt intotdeauna prezente. 4. Ai realizat mari lucrari de pionierat. 5. Motto-ul tau: Aventurierii suntem noi. 6. Iti place mancarea gen fast food. 7. Te inalti ( te ridici ) inainte de a privi. 8. Pasional, pasional, pasional... 9. Intotdeauna vrei sa fi primul in ceea ce faci. 10. Oh! Temperamentul tau. 11. Ai gusturi indraznete. 12. Open mind: Nu cu ochii se poate vedea in intuneric. 12 motive pentru a fi TAUR: 1. Primul motiv: Renuntarea iti este un concept strain. 2. Motto-ul tau: Mai bine te lupti decat sa intorci spatele. 3. Vei manca orice. 4. Niciodata nu vei primi premiul pentru tactica. 5. Muncesti prea mult. 6. Iti place incaltamintea practica. 7. Noi stim (toata lumea stie) ca o vei face (vei duce proiectul la bun sfarsit). 8. Esti, oh, atat de romantic... 9....si atat de sociabil. 10. Pentru mintea ta iscoditoare, nu exista taine. 11. Iti place sa te asociezi cu parteneri puternici. 12. Open mind: Atunci cand o usa se inchide, se deschide alta. 12 motive pentru a fi GEAMAN: . Esti maret la multiple sarcini. 452

2. Vorbesti, vorbesti, vorbesti... 3. Iti plac lucrurile noi. 4. Motto-ul tau: Cred orice, atata timp cat iubesc. 5. Nimeni nu te intelege (esti un neinteles). 6. Nu esti confuz cand vine vorba de dovezi. 7. Faci prietenii solide. 8. Esti cu adevarat amuzant. 9. Niciodata nu furi. 10. Etalezi o spontanietate care iti amplifica naturaletea. 11. Esti pe aceeasi frecventa cu ritmurile societatii. 12. Open mind: Fantezia nu este decat inceputul. 12 motive pentru a fi RAC: 1. Exerciti o atractie mistica. 2. Nu poti ascunde ceea ce gandesti. 3. Iti place sa stai acasa. 4. Adori mancarea buna (sanatoasa). 5. Consideri ca ti se ranesc cu usurinta sentimentele. 6. Motto-ul tau: Amprentele digitale si fulgii de zapada nu sunt singurele elemente caracterizate prin unicitate absoluta. 7. Te comporti ca o closca cu puii ei. 8. Te gandesti ca esti intr-o continua distractie. 9. Iti place sa ii indestulezi pe oameni, sa-i hranesti. 10. Lasa-ma sa-ti plang pe umar! 11. Nimeni nu iti poate impune o idee sau o atitudine. 12. Open mind: Si a trai este un act de creatie. 12 motive pentru a fi Leu: 1. Niciodata nu vei fi un las, un om slab. 2. Mereu, gata de drum. 3. Motto-ul tau: Sunt cel mai bun! 4. Un asa magnetism animalic... mai rar. 5. Te poti plange cu voce tare. 6. Iti place ca oamenii sa depinda de tine. 7. Nascut actor ai actoria in sange. 8. Intotdeauna distractiv sa-l ai in preajma. 9. Legaturi pline de semnificatii. 10. Charisma si hotarare de a izbandi 11. Te implici fara rezerve in ceea ce faci. 12. Open mind: Un copac are multe ramuri si frunze , dar o singura tulpina. 12 motive pentru a fi Fecioara: 1. Expert in folosirea cuvintelor. 2. Motto-ul tau: Realizarea cea mai mare a unei persoane cu adevarat ambitioase poate fi simpla amabilitate. 3. Faci cele mai pertinente recenzii critice. 4. Atat de elegant si curat. 5. Mentii standardele altora la cote inalte. 6. Potrivit pentru a fi un mare comediant. 7. Esti foarte bun in a-ti ascunde emotiile. 8. Model de constrangere excesiva. 9. Sincer si real. 10. Complet concentrat asupra obiectivelor. 11. Detaliile sunt viata ta. 12. Open mind: Nu intotdeauna calea cea mai grea este si cea mai buna. 12 motive pentru a fi Balanta: 1. Vrei ca toata lumea sa fie fericita. 2. Motto-ul tau: Am gust in toate. 453

3. Nu ai idei sau prejudecati preconcepute. 4. Oh, atat de iubitor. 5. Iti place sa fii drept. 6. Super sensibil. 7. O furtuna a mintii, dar de lux. 8. Urasti sa iei o decizie. 9. In continuu iti redecorezi casa. 10. Mare amator de senzational. 11. Iti cunosti bine limitele. 12. Open mind: Toti muncim pentru Dumnezeu. Este un patron dur si salariul nu-i intotdeauna grozav, dar exista destule rasplati.

12 motive pentru a fi Scorpion: 1. Nu are frica. 2. Oh, atat de misterios. 3. Vrea ceea ce tu nu poti avea. 4. Motto-ul tau: Lasa-ma in pace! 5. Un ganditor atat de profund. 6. Esti un spirit fara granite. 7. Ai o limba cam ascutita. 8. Oare iti dai seama cat de rebel esti? 9. Cercetezi vietile altora cu ochi critici si precisi. 10. Acorzi o mare insemnatate bunului simt. 11. Personaj care modifica actiunea piesei. 12. Open mind: Sa pierzi cu eleganta poate fi o victorie importanta. 12 motive pentru a fi un Sagetator: 1. Esti o ratusca norocoasa. 2. Motto-ul tau: Media mea este buna, pe bune! Vorbesc serios! 3. Vei calatori oriunde pentru orice. 4. Viata de petreceri. 5. Bun simt al umorului. 6. Iti plac prietenii tai la nebunie. 7. Mai multa rabdare decat o stanca. 8. Nu suporti sa ti se puna pumnul in gura. 9. Fa un eveniment olimpic decat sa fi un antrenor de pampalai. 10. Extrem de competitiv. 11. Momentul cel mai important Prezentul. 12. Open mind: Simplele realitati ale vietii cotidiene au o legatura importanta cu lumea idealurilor marete. 12 motive pentru a fi un Capricorn: 1. Muncesti cu inteligenta nu cu greutate. 2. Timpul este intodeauna de partea ta. 3. Motto-ul tau: Prefer sa lupt decat sa ma schimb. 4. O asa clasa... mai rar. 5. Tie iti pasa ceea ce altii gandesc. 6. Ca iepurasul cu baterii energizer continui sa functionezi la nesfarsit. 7. Intuitia nu te inseala. 8. Arme puternice inteligenta si ironia. 9. Stii sa improvizezi. 10. Nu iti place sa faci valuri. 11. Flexibil in codul moral. 12. Open mind: Emotiile pot fi calmate cu ajutorul respiratiei. 12 motive pentru a fi un Varsator: 454

1. Rareori incerci sa faci ceva la care stii ca nu te pricepi. 2. Motto-ul tau: Informatia inseamna Putere. 3. Atat de independent. 4. Imprevizibil total. 5. Fascinat de tot ce il inconjoara. 6. Dornic sa salveze lumea. 7. Nu ii pasa ceea ce cred ceilalti. 8. Pastreaza optiunile deschise. 9. Un nonconformist notoriu. 10. Individualist in alegerile pe care le faci. 11. Iti plac delicatesele neobisnuite. 12. Open mind: Lumea necunoscutului trebuie intotdeauna respectata. 12 motive pentru a fi un Peste: 1. Un farmec si o imaginatie atragatoare. 2. Niciodata nu arunca nimic... 3. Motto-ul tau: In cotidian, exista miracole ce se repeta mereu. 4. Atat de retras, pustnic 5. Intotdeauna meriti mai bun, mai bine. 6. Compasiv si generos. 7. Nici pe departe usor de determinat. 8. Poate fi foarte la obiect. 9. Inclinat spre conceptualizare. 10. Supraincarcat cu enormitatea universului. 11. Emotii profunde si sensibile. 12. Open mind: Precautia nu trebuie confundata in mod gresit cu lasitatea. IARNA PE ULITA 2010 A-nceput de ieri s-apara Cate-o groapa de rahat. Vremea s-a mai imbunat, Strazile-au ramas prin tara, Ca la sat. Sunt transee, nu sosele Nu poti circula deloc Caci sunt gropi din loc in loc Mari, cat sa-l ascunzi in ele Si pe Boc. Si cand ploua toate-au apa Nu se vede, dar precis Ca se-ascunde un abis Cam in ori-si-ce baltoaca. E de vis.. ! Nu soferii sunt miopi Cand conduc, ci trebui spus, C-au o mare vina-n plus, Ca sunt "prosti de dau in gropi". Cei de sus! Zici ca mergi pe-alta planeta Avem gropi ca-n cimitir Nu le treci nici dac-ai TIR. Si voi vreti rovinieta? HAI SICTIR ! GHICITORI NEVINOVATE DIN FOLCLORUL ROMANESC 1. E rotund i e crn i cu capu-n jos atrn! 2. Din carne e crescut, tare i osoas. O parte-i belit i alta-i flocoas. 455

3. Deget nu e, unghie n-are, dar atrn-ntre picioare. Oriicine se ntrece, s-o apuce i s-o frece. 4. Cine se urc, o bag, o freac, coboar, se spal i pleac? 5. Ce se pltete, se belete, se linge cnd e tare i curge cnd e moale? 6. n fa mrea, pe margine crea, n spate o lingi, n fa o-pingi. 7. Piele vie, piele moart, dai din fund i intr toat. Rspunsuri: 1. Ghinda 2. Pana de gsc 3. a vacii 4. Coarul 5. ngheata 6. Marca potala, timbrul 7. Cizma Sper c nu v-ati gndit la prostii! LEGEA MINISTERELOR : n orice minister exista un grupsor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi gasiti dect foarte greu. LEGEA LUI PAUL VALRY.. "Politica este arta de a-i mpiedica pe oameni sa se amestece n treburile care-i privesc." PRINCIPIUL MINISTRILOR DE FINANTE. Regula e ca impozitul trebuie sa fie mai mic dect salariul. Dar viaa ne oblig la concesii. LEGEA FONDULUI FUNCIAR. Pamntul e ca lumina: se distribuie, dar nu se mparte. LEGEA CASELOR NATIONALIZATE. Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da. ALTERNATIVA FATALISTA.. Ori cu totii sa muriti, ori cu totii sa scapam ! IPOTEZA FUNAR. Maghiarul fiind un romn stricat, noi trebuie sa-l reparam. DISTRIBUIRIEA SPATIULUI. a) Este loc sub soare pentru toata lumea. b) Inutil, pentru ca toata lumea vrea la umbra. LEGEA CIOCOIRII. Un cap ridicat la putere devine patrat. AXIOMA CIOLANULUI. Un cetatean ridicat de tovarasi devine domn. DECRETUL EMBLEMEI.. Emblema vremurilor noi este secera si ciolanul. AXIOMA LIBERALA. Tot ce e de stat sta. LEGEA PRIVATIZRII. Daca din ceva scoti ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul. REGULA PARTIDELOR. Unde nu e cap, sunt multe aripi. CONSTANTA LUI PRUTEANU. Toata lumea a tras: armata n unii, securitatea n altii, justitia de timp, nomenclatura foloase, poporul nadejde. AXIOMA UDMR. i dai ungurului dreptul, el vrea si stngul. TEOREMA NOSTALGICA O dreapta nu poate sa fie paralela cu o stnga. LEGEA PESIMISTA A TRANZITIEI. Drumul spre Mai Bine trece prin Mai Prost si se nfunda acolo. LEGEA OPTIMISTA A TRANZITIEI. Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Ramn cicatricele. LEGEA CEA MAI OPTIMISTA A TRANZITIEI. Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Ramn ei. LEGEA ELECTORALA... Urna scapa turma. STRAVECHEA REGULA A INFORMATORULUI. Torna, torna, fratre ! LEGEA SUPRAPUNERII. Vor fi ceea ce au fost, si mai mult dect att. Ne vor da lectii. Si ne va place. VECHEA LEGE PARLAMENTAR-GUVERNAMENTALA A LICHIDELOR, FLUIDELOR, VSCOASELOR SI LIPICIOASELOR. Daca nu curge, pica. Ct curge, nu pic. VARIANTA FOLCLORICA ( PARDON! ). n legatura cu coruptia, multor factori de 456

decizie li se corupe n 14. LEGEA CIRCULATIEI. Drumul cel mai scurt ntre doua gropi trece ntotdeauna printr-o groapa. CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI. Ca sa rami n picioare, trebuie s fii nvrtit. PRINCIPIUL FANUTIAN ATARAXIC. "Munca l nnobileaza pe om, dar lenea n-a omort pe nimeni.." PROPORTIONALITATEA NOSTALGICA nainte era bine.. napoi era si mai bine. POSTULATUL OPORTUNISTULUI Izmenirea e indispensabila. OBSERVATIA OPOZITIEI LA LEGEA GRAVITATIEI. Toate lucrurile cad n jos dar, din pacate, nu se precizeaza CND. AXIOMA BEZNELOR. Viteza ntunericului este riguros egala cu cea a luminii, cnd nu e chiar mai mare. 10 diferene ntre sexe : 1. Numele: Dac Ana, Maria, Cristina i Andreea se ntlnesc la o cafea, ele vor dialoga, spunndui Ana, Maria, Cristina i Andreea. Dac Radu, Mihai, George i Marius ies la o bere, vor dialoga spunndu-i (afectuos): Grasule, Prostule, estosule, "Cap" sau Mo ule. 2. Achitarea notei de plat: Cnd se primete nota de plat, Radu, Mihai, George i Marius vor plti fiecare cte 10 lei, chiar dac nota este de 25 lei. Niciunul nu va avea mrunt i niciunul nu va recunoate c ar dori rest Cnd femeile primesc nota, scot imediat calculatorul din geant . 3. Banii: Un brbat va plti 20 lei pentru ceva ce valoreaz doar 10 lei, ns i este necesar. O femeie va plti 20 lei pentru ceva ce valoreaz 10 lei i nu i este necesar, dar este la reducere. 4. Baia i lucrurile personale: Un brbat are 5 obiecte n baie: o periu de dini, past de ras, aparatul de ras, un spun i un prosop luat de la vreun hotel. Numrul mediu aproximativ al obiectelor din baia unei femei este de 337. Un brbat nu este capabil s identifice majoritatea acestora. 5. Argumente i discuii: Femeia are ntotdeauna ultimul cuvnt, n orice fel de conflict. Orice ar avea de spus un brbat dup aceea, este doar nceputul unei noi discuii. 6. Viitorul: O femeie i face griji cu privire la viitor pn cnd se cstorete. Un brbat nu i face niciodat griji referitoare la viitor, pn cnd se cstorete. 7. Succesul: Un brbat realizat este acela care produce mai mult dect poate cheltui soia sa. O femeie realizat este aceea care poate gsi un astfel de brbat. 8. Mariajul: O femeie se cstorete cu un brbat, spernd c acesta s se schimbe, ns el nu o va face. Un brbat se cstorete cu o femeie, spernd c aceasta s nu se schimbe, ns ea o va face. 9. Natural: Brbaii se trezesc la fel de atrgtori ca atunci cnd s-au culcat. Femeile, cumva, se deterioreaz n timpul nopii. 10. n cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni, n care erau n mod egal femei i brbai, i s-a dat un text i nsrcinarea s aeze n cadrul acelui text o virgul. Textul era: "Dac brbatul ar ti realmente valoarea pe care o are femeia ar merge n patru labe." To i brbaii au aezat virgula dup cuvntul "are". Toate femeile au aezat virgula dup cuvntul "femeia".

DE CE REDIRIJEZ MESAJE: Vreau s explic mai jos, de ce redirecionez eu mesaje sau glume: Un om i un cine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumuseea zilei, cnd, deodat i ddu seama c de fapt murise. 457

i aducea acum aminte clar c murise, iar cinele care mergea lng el, murise chiar cu mai muli ani n urm... Se ntreba "...oare unde duce drumul sta?" Dup o vreme ajunser amndoi n dreptul unui gard nalt de piatr. Privindu-l mai de ndeaproape, vzu c era fcut dintr-o marmur foarte fin . Mai sus pe colin , gardul era ntrerupt de o arcad care str lucea n soare. Ajunser acolo i v zu c era ncrustat cu perle, iar aleea care ducea spre ea prea pavat cu aur. El i cinele su se apropiar de poart i atunci observ ntr-o parte, un om eznd la un birou . l ntreb : - Scuza i-m, unde ne aflm ? - Aici e Raiul - rspunse acesta. - Minunat, zise omul, pot s v rog s ne da i puin ap ? - Bine'neles, intrai. Am s trimit imediat vorb s vi se aduc nite ap cu ghea . Facu un gest i poarta ncepu s se deschid . - Prietenul meu, poate intra i el ? - ntreb cltorul artnd nspre cine. mi pare r u, dar noi nu accept m animale. Omul se gndi o clip, apoi se ntoarse i i continu calea pe care pornise mpreun cu cinele su. Dup nc o plimbare lung i pe vrful unei alte coline, pe un drum prp dit de ar, ddura de o ferm a c rei poart p rea c nu avusese zvor niciodat. De gard, nici vorba.. Se apropie i v zu un cetean eznd, rezemat de un copac i citind o carte.. - Scuza i-m ! - i se adres el. Avei cumva puin ap ? - Da, desigur... e o ci mea ceva mai ncolo. - i pentru prietenul meu ? - ar tnd c tre cine. - Trebuie s fie i o strachin chiar lng cimea. Trecur de poart i ajunser la o cimea veche, cu pomp . Omul i cinele b ur pe s turate. Dup ce terminar , se napoiar la omul de sub copac. - Ce loc este acesta ? - ntreb c ltorul. - sta este raiul. - Sunt total ncurcat. Un cetean, ceva mai jos pe drumul sta, mi-a zis c raiul este acolo unde era el. - Te referi la locul acela cu aleea de aur i zid de marmur ?... la e iadul ! - i nu v deranjeaz c ei folosesc acelai nume ca Dv. ?!... - Din contra, suntem fericii c ei i triaz nti pe cei care sunt gata s-i lase n urm prietenii cei mai buni. Deeeci... uneori ne mirm de ce prietenii continu s redirecioneze glume spre noi, f r a ne scrie un singur cuvant. Poate asta ar fi o explicaie: Cnd eti ocupat, dar vrei totu i s menii contactul cu prietenii, ce faci ? Redirecionezi mesajele primite i glumele care le-ar putea aduce un zmbet ! Nu c nu a avea ce face, dar m gndesc i la alii, de cte ori v d ceva frumos sau interesant. Deasemenea ca s tii c nu eti uitat, c i se mai acord nc importan , c eti iubit, ce crezi c -i trebuie ? Un mesaj sau o glum redirecionat din partea prietenilor t i... Aa c, data viitoare, cnd vei primi un mesaj sau o glum, nu te gndi la ea doar ca la "nc o gluma redirecionat ", ci la faptul c cineva s-a gandit la tine astzi i c prietenul t u de la cap tul cel lalt al computerului, a vrut s-i trimit un zambet ! Suntei cu to ii binevenii la strachina mea, oricnd! Am primit i eu de mai multe ori, acela i mesaj redirecionat, dar nu m-am sup rat pe uituci, pentru c tiam c au f cut-o din prietenie Vine revolutia in padure si incepe vulturul sa zboare, sa faca picaje, lupinguri... Il vede vulpea: - Auzi vulture, ai innebunit? Ce te rupi asa in figuri? Vulturul raspunde: - Cumatra, acum e democratie. Cum aude vulpea, incepe sa alerge prin padure in zigzag, sa se dea peste cap... O vede ursul: - Ce-ai cumatra, a dat strechea-n tine?

458

Vulpea: - Ursule, e democratie ! Aude ursul si spune: - Asa? Atunci ia vino tu incoa... O prinde si i-o trage bine. Pleaca vulpea amarata cu coada-ntre picioare, se intalneste cu vulturul si-i spune ce-a patit din cauza democratiei. La care vulturul: - Cumatra, democratia e aici sus. Jos e futere!... SCUFIA ROIE Analiz i Critic literar De ce Scufia Roie ? Din start, ne dm seama c este vorba despre o minor de care copiii, n rutatea lor, i-au btut joc cu aceast porecl, probabil din cauza unei cciulie ro ii cro etate de mmica ei, pe care fetia o poart des din cauza unei sensibiliti fizice la frig n regiunea craniului. Aadar avem de-a face cu o bolnav marginalizat i descurajat de societatea din jurul ei. Scufia merge zi de zi cu co uleul cu mncare la bunicua care locuiete n pdure. Nicio bunic normal nu locuiete n pdure. Singura explicaie este c aceast bunic a primit n urma retrocedrilor cteva hectare de teren mpdurit. Este tiut c r ani i nu se gndesc mult pn s taie pdurea, mai ales nainte de venirea iernii. Aadar, aceast bunic este o scorpie zgrcit care i-a fcut casa n pdure (oare nu tot din lemn tiat fr aprobare de la Ocolul Silvic ?) i st acolo ca s-i pzeasc avutul. Teoria c este vorba de o bab ticaloas se verific prin faptul c n loc s plteasc un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiin neajutorat i bolnav) s fac zilnic naveta din ora n pdure, fr s-i pese de pericolele la care o expune pe biata fat. Scufia Roie se ntlnete cu lupul care o descoase n privina drumului ei. Deja intrm ntr-o zon a fanteziei bolnave. Unu la mn c n Romnia lupi nu prea mai sunt, doi la mn c se feresc de om ca de dracu, iar trei la mn, nu vorbesc i chiar de ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiat stn. Singura explicaie este c Scufia Ro ie s-a uitat att de mult la Animal Planet nct cunoate obiceiurile lupilor i le poate nelege scheunturile. Lupul o ia naintea Scufiei, care se oprete la cules de flori, i preface vocea, intra la bunic i o nghite. Nu mai stm s analizm faptul c n pdure nu prea sunt flori. Dar trebuie spus c e dunator s nvei copiii c e corect ca atunci cnd ai o treab de fcut, s te opreti la cules flori fr s tii dac nu-s cumva specii protejate i n consecin, pe cale de dispariie. Lupul n schimb pare un personaj menit s fie btaia de joc a creatorilor de basme. Lupul este un individ mnat de dorina perpetu de a nvli n casele oamenilor.. Folosete toate tertipurile: imit voci i dac nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf. Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual. Bunica muc momeala i-i d drumul... Iat cum este prezentat imaginea unei persoane n vrst: o senil care nu tie s fac deosebirea ntre un urlet de lup i glasul propriei nepoate. Cu aceast imagine vor rmne copiii notri. Lupul se mbrac cu hainele bunicii, se aeaz n pat unde l gsete Scufia Roie. O ademenete prin vorbe irete s se apropie i o nghite i pe ea. Lupul fiind mbrcat n hainele bunicii, induce n mintea copilului sensul noiunii de travestit, putndu-i afecta grav viitoarea orientare sexual. Ce fel de minte bolnav poate spune la copii aa porcrii? Iar dialogul, purtat cu Scufia, e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dinii i mai ce?!... Iar el rspunde invariabil cu minciuni menite s o aduca pe Scufia n pat lng el. De aici deducem: corupere de minori i perversiuni sexuale! Apare vntorul care mpuc lupul i le elibereaz pe Scufia Roie i bunica. Ce caut vntorul n casa bunicii? nseamn c nu e prima dat. Un vntor tnar i o femeie btrn, singuri n mijlocul pdurii.. i ne mai mirm c "tirile de la ora 5" abund n relatri despre violuri svrite asupra unor btrne? Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflam c to i aceti infractori au citit n copilrie Scufia Roie i iat consecinele: 459

ani grei de pucrie! Apoi ce cuta la vntoare de lupi pe proprietate privat? Din dou una: sau e un braconier nenorocit sau e un tab mare de la Bucureti care pltete sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. n oricare dintre variante, ar trebui s fie nfierat de creatorul basmului i nicidecum glorificat pentru fapta sa. Finalul povetii este sinistru: lupul zbtndu-se n ghearele morii "elibereaz" cele dou femei. Adic, avem oroarea s asistm la apariia a dou fpturi parial digerate care se pare c nu au murit, ci cu nonalan i reiau firul vieii. Mai ru ca n filmele horror! i ne mai ntrebm de ce exist copii dereglai din toate punctele de vedere. Asemenea nchipuiri ale unei mini bolnave se "servesc" copiilor ntre 2 i 7 ani ! Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: "Alb ca Zpada" - auzi alb, imaculat i ea triete sub acelai acoperi nu cu unul, ci cu 7 brbai! Ruine! Ruine! Ruine! IRIS GOGORICI Psihoterapeut Pinocchio i zice lui Gepetto: - Tata, penisul meu e denivelat si plin de aschii si urt si...nu am succes la fete! - Fiule, cnd te-am creat, nu am acordat mare atentie acestui lucru, dar du-te la magazin si cumpara niste smirghel si se rezolva. Dupa un timp, Gepetto l ntreaba pe Pinocchio: - Ei fiule, ai rezolvat problema cu fetele? - Tata, dupa ce am cumparat smirghelul, cine mai are nevoie de fete? Un scotian insurat se duce la spovedanie si-i spune preotului: - Parinte, aproape ca am avut o aventura cu o alta femeie! Cum adica, "aproape"? intreaba preotul. - Pai, ne-am dezbracat, ne-am frecat bine unul de altul, dar apoi ne-am oprit.Preotul este revoltat: - A te freca unul de altul este ca si cum ai fi bagat-o inauntru! Nu trebuie sa te mai vezi cu femeia aceea. Ca penitenta, trebuie sa spui 5 rugaciuni si sa pui 50 de lire sterline in cutia milei. Scotianul iese, spune rugaciunile si apoi se duce la cutia milei. Sta putin langa ea si da sa plece. Preotul, care-l urmarea cu privirea, fuge dupa el si-l avertizeaza: -Te-am vazut! N-ai pus banii in cutie! Scotianul raspunde, uimit: - Da, parinte, dar am frecat banii de cutia milei si e ca si cum i-as fi bagat inauntru, nu? GLOBALIZARE Intrebare: Care este cea mai buna definitie a globalizarii? Raspuns: Moartea printesei Diana ! Intrebare: Cum asa? Raspuns: O printesa engleza cu un amant egiptean are un accident intr-un tunel francez intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, beat cu wiskey scotian, urmarita fiind indeaproape de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene. Si chestia asta iti este trimisa de un oltean, iar tu o citesti pe un monitor corean, asamblat de muncitori din Bangladesh intr-o fabrica din Singapore, transportat cu vapoare de indieni si descarcat de sicilieni, transportat din nou in camioane conduse de soferi turci si in final vandut tie de evrei. * RAZBUNARE FEMININA 1* Azi fata mea implineste 21 de ani si sunt incantat ca este ultima pensie alimentara pe care i-o dau, asa ca am chemat-o si i-am zis: - Fetita mea, vreau sa te duci la maica-ta acasa cu cecul asta si sa-i spui ca asta este ultimul cec pe care-l mai primeste in viata ei, nenorocita! Si sa vii sa-mi spui ce mutra face. Astepta nerabdator si cand intra fiica lui, a intrebat-o: - Ce ti-a zis vrajitoarea de maica-ta si ce fatza a facut? - Mi-a zis ca astepta ziua asta ca sa-ti spuna ca nu esti tu tatal meu! * RAZBUNARE FEMININA 2* Un barbat care-si ofensa mereu sotia, chema un grup de prieteni sa-l acompanieze ca sa-si conduca sotia la aeroport, care pleca intr-o calatorie la Paris. In fata tuturor, la despartire, el ii dori calatorie placuta si striga tare: - Iubito, nu uita sa-mi aduci la intoarcere o "mica si frumusica frantuzoaica". Dupa 15 zile barbatul o primi la 460

aeroport cu acelasi grup de prieteni si cu voce tare, o intreba: Mi-ai adus frantuzoaica promisa? - Am facut tot ce mi-a fost in putinta, raspunse sotia, ramane doar sa ne rugam sa se nasca feti * RAZBUNARE FEMININA 3* Pe patul de moarte un barbat isi chema sotia si cu voce slabita ii spuse: - As vrea sa-ti fac o marturisire, ca sa pot muri in pace. - Lasa, spuse ea, stai linistit, nu e bine sa faci niciun efort. - Nu, nu, spuse el, vreau sa-ti spun ca m-am culcat cu sora ta, cu mama ta si cu cea mai buna prietena a ta. - Stiu asta nenorocitule, de asta te-am otravit! * RAZBUNARE FEMININA 4* O femeie de 45 de ani sufera o operatie coronariana si pe masa de operatie are o viziune ca il intreaba pe Dumnezeu daca va muri.. Dumnezeu ii raspnde ca nu, si ca va mai trai 30-40 de ani. Profitand de faptul ca era in spital,a facut tot ce a fost necesar, tratamente,masaje, ridicare de sani, fese, liposuctii,micsorarea stomacului, scoaterea ultimelo doua coaste pentru subtierea taliei, eliminarea varicelor, chirurgie estetica pentru riduri,laba gastei, indreptarea nasului, silicon in buze etc., pentru ca toti anii urmatori sa fie tanara si frumoasa.Iese din spital si cand traverseaza strada, o loveste o ambulanta si moare.Ajunge de data asta cu adevarat in fata lui Dumnezeu si il intreaba: - Dar nu spuneai ca voi mai trai 30-40 de ani? Privind-o, Dumnezeu exclama: - PROASTO, ITI JUR CA NU TE-AM MAI RECUNOSCUT ! Parerile copiilor despre... mame Raspunsuri date de copii din clasa a doua la urmatoarele intrebari: De ce a facut Dumnezeu mame? 1). Ea e singura care stie unde e banda de lipit. 2). Mai mult ca sa curete casa.. 3). Sa ne ajute pe noi cind ne nastem. Cum le-a facut Dumnezeu pe mame? 1). El a folosit pamant, cum ne-a facut si pe noi. 2). Magie, plus putere suprema, si a amestecat mult. 3). Dumnezeu a facut mame la fel ca mine si tine ... Numai ca el a folosit piese mai mari... Din ce ingrediente au fost facute mamele? 1). Dumnezeu a facut mame din nori si par de inger si cele mai frumoase lucruri din lume si o masura de severitate. 2). Ele trebuie sa aiba stratul din oase de om. Dupa aia s-a folosit foarte multa aa, m gndesc. De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame? 1). Pentru ca noi sintem neamuri.. 2). Dumnezeu a stiut ca ea ma iubeste mai mult decat mamele altor oameni. Ce fel de fetita a fost mama ta? 1). Mama mea a fost totdeauna mama mea si nimic altceva. 2). Nu stiu, ca nu am fost pe vremea aia, dar cred ca a fost mare sefa. 3). Altii imi spun ca ea era buna candva. Ce a trebuit sa stie mama ta despre tatal tau inainte ca ea sa se casatoreasca cu el? 1). Numele lui de familie.. 2). Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc? Daca se imbata cu bere? 3). Daca face cel putin $800 pe an, daca el a spus nu la droguri si da la treburile casei? De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau? 1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama ea mananca mult. 2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el. 3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu tata. Cine-i boss la voi in casa? 461

1). Mama mea nu vrea sa fie boasa, dar ea trebuie sa fie pentru ca tatal meu e pampalau. 2). Mama e. Poti sa-ti dai seama dupa cum face inspectia camerei mele. Ea vede orice sub pat. 3). Eu cred ca mama e, numai pentru ca ea are mai multe de facut decat tatal meu. Care-i diferenta dintre mama si tata? 1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa, iar tata lucreaza numai la lucru. 2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie. 3). Tatii sint inalti si puternici, dar mama are puterea reala, pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa petreci o noapte acasa la prieteni... 4). Mama are magie, ea te face sa te simti bine fara doctor. Ce face mama ta in timpul liber? 1). Mamele nu au timp liber. 2). O auzi pe ea zicand ca plateste facturi toata ziua. Ce ar trebui sa schimbe mama ta, ca sa fie perfecta? 1). In interior ea e dj perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie de frumusete. 2).Dieta. Daca ai putea sa schimbi ceva la mama ta, ce ar fi? 1). Ea ma obliga tot timpul sa imi tin camera curata. As sterge asta din ea. 2). As face-o mai desteapta. Atunci ea ar sti ca sora mea e cea care a facut prostii, si nu eu. 3). Eu as dori ca ea sa scape de ochii invizibili de la spatele capului. Cind te opresti din a zimbi, trimite altor mame, bunici sau matusisau oricui are de-a face cu copiii, sau are nevoie de un zambet. Bula avea un papagal si traiau, linistiti, in cocioba lor, pana cand, intr-o zi, nu mai aveau ce sa manance. Ce se gandeste Bula? Isi ia papagalul si pleaca prin sat, pe la vecini, sa cumpere gaini, cu gandul de a le duce apoi la targ si sa le vanda mai scump, ca sa faca bani. Ia Bula 100 de gaini, le arunca in remorca masinii, imprumutata de la un vecin, si pleca la targ. Pe drum, ii face cu mana, la ocazie, o blonda. Opreste Bula. Blonda: - As vrea sa ajung acolo! Bula: - Da-i p*z*a? Blonda: - Nu! Bula: - Pe jos! Se mai intampla chestia de 3-4 ori, pana cand se gasi una, care accepta targul. Papagalul vazu tot ce s-a intamplat. Ajunge Bula, cu tipa, la destinatie, o f**e, dupa care isi continua drumul spre targ. Cand ajunge, constata ca in remorca mai erau 2 gaini si papagalul, care statea intre ele. Bula, nervos: - Unde sunt celelalte gaini, futu-te-n gura, de fomist? Papagalul, tantos: - N-au dat p*z*a, vin pe jos! Intr-o noapte, la spital, o asistenta blonda il scoala pe pacientul care dormea un somn adanc si ii spune: -Treziti-va, am uitat sa va dau somniferul! Doctorul vine la patul bolnavului si-l intreaba: - Fumezi? - Nu! vine raspunsul. - Pacat! Tocmai vroiam sa-ti interzic... Un politai sta pe marginea drumului, vede o masina care calca linia continua si o opreste. Soferul coboara geamul si intreaba: - Cat? - 500.000 - Cu prezervativ sau fara? Ion la coasa; apare un OZN si se deschide o trapa. Iese o bila, bing-bing-bing, sare langa Ion. Ion se uita la bila, bila scoate un gat. In varful gatului un cap se uita la Ion. Ion se uita la bila. bila mai scoate un gat. in varful gatului un cap. se uita la Ion. Ion se uita la bila. bila mai scoate un gat. in varful gatului un cap se uita la Ion. Ion se uita la bila. bila mai scoate un gat. in varful gatului un 462

cap se uita la Ion. Ion se uita la bila. bila mai scoate un gat. in varful gatului un cap se uita la Ion. Ion se uita la bila. bila isi retrage fiecare cap pe rand, bang-bang-bang sare in OZN, se inchide trapa vjjjjjj - si ozeneu se ridica si pleaca.... Ion spune meditativ, rezemat in coasa: "tu-tzi gii m-tii !!! Ursul isi deschide un bar in mijlocul padurii si il numeste TEXAS. Toti cei care frecventau barul se imbracau in cowboy. Seara intra iepurele in bar, deschide usa cu piciorul, se aseaza la masa si zice: Ursule o bere ca daca nu o f** pe mata! Ursul se uita la el si ii da berea. Iepurele o bea dupa care pleaca deschizand din nou usa cu piciorul. A doua seara intra din nou iepurele in bar, deschide iara usa cu piciorul si se aseaza la bar si spune: Ursule o bere, ca daca nu o f** pe mata! Ursul ii spune: Iepure, vezi cuiele astea? Da! Vezi ciocanul asta? Da! Data viitoare cand imi mai spui asa, te prind de urechi si te bat in cuie! Bine ursule! zice iepurele si pleaca. Se intoarce dupa cateva seri si intreaba: Buna seara domnule urs, aveti cuie? Nu. Aveti ciocan? Nu. Atunci o bere, ca daca nu o f** pe mata! Maica stareta lesina pe drum. Ajunge ea la spital, insa nu stia ce cauta acolo. Ca sa rada de ea, asistentele ii zic: Aveti un baiat frumos... La care stareta: - Nici in lumanari nu mai poti avea incredere - Alo, iubitule, tu esti? Da, eu sunt. Stii, o sa avem un copil! Ati gresit numarul ... Merge un schelet la medic. Medicul: Acuma se vine? Doctore de cate ori imi beau cafeaua,ma doare ochiul drept. Nu-I nimic grav.Nu trebuie decat sa scoateti lingurita din ceasca. Politistul opreste o masina si ii spune soferului: Sufla in fiola! N-am de gand, ii spune soferul. Sufla dom'ne in fiola! Nu. Politistul isi pierde rabdarea si ii spune: Sufla odata, ca daca nu, suflu eu si va fi si mai verde. Sint inca in pat, si nu-mi pot lua gindul de la tine, de la noaptea trecuta.... mi-as dori atit de mult sa te strivesc la pieptul meu! In noaptea calda, ai venit la mine pe neasteptate... si ceea ce s-a intamplat a lasat in mine senzatii de neuitat. Ai aparut de nicaieri si, fara sa-ti fie teama sau rusine, te-am surprins atingind trupul meu gol... mi-ai simtit indiferenta si m-ai muscat fara mila, innebunindu-ma... ne-am zvircolit toata noaptea intr-un joc nebunesc! In zori am adormit in sfirsit, obosit... Astazi, cind m-am trezit, te-am cautat indelung, dar nu te-am mai gasit... cearsafurile cazute de pe pat sint singurele martore ale noptii trecute. Pe corp am inca urmele muscaturilor tale, ma ard si nu ma lasa sa te uit... In noaptea asta ma voi preface ca dorm si te voi astepta sa apari din nou...nar nenorocit! 463

Poezie, poezie - Apoi, drag Mrioar, Am tot stat i m-am gndit: Io, duminic, pe sear, Vin cu tata n peit! - nainte de-a m cere, Musai, dragu meu, s-i zic C nu-s fat, mi-s muiere... Nu vreu rostu s i-l stric! S-ontmplat la vremea sapei, Noaptea, cnd veneam din tei. Coboram pe firul apei, Cnd m-am pomenit cu trei... M-au ajuns la Fundtur, i m-au dezbrcat pe loc, i mi-au pus nframa-n gur, i ti tri i btur joc... - Numa spune-mi-i degrab, C pe ti i trag prin i! - Pi nu-i tiu, Ioane drag, Era noapte, n-auzui?... O umblat i bietu tata, (i tu tii c el nu bea), Ba-ntr-o crma, ba n alta, Doar de o afla ceva... Zile au trecut destule, i nimica n-o aflat... Da io zic c, dup scule, Nu-s de pe la noi din sat!... O viitoare mireasa merge la ginecolog pentru un control de rutina. Fiind mai din varful muntelui ii cam lipseau cunostintele de anatomie masculina. Dar isi ia inima in dinti si il intreaba pe medic: - Ce e chestia aia care atarna intre picioarele logodnicului meu? - Acela e un penis, domnisoara. Viitoarea mireasa, sfioasa, intreba din nou: - Si chestia aia rosie din varful penisului? - Acela il numim capul penisului... Domnisoara, prinzand curaj, mai pune o intrebare: - Si chestiile alea rotunde ce-s cam la 35 de cm de capul penisului? Medicul, putin confuz: - Domnisoara, la logodnicul dumneavoastra nu stiu cum e, dar la mine alea-s deja bucile. Ion moare. La inmormantare preotul o intreaba pe Maria vrei sa-l pupi inainte sa-l bagam inauntru? Ea explodeaza in lacrimi: asa imi spunea mereu si el... Petiorul de aur, prins n undi de un romn: - Ia zi m, ca s nu mai pierdem timpu': ci bani vrei, ce ar s conduci i ci centimetri de scul i-ar trebui, tu-v muma-n cur de romni, c n-ai cere unu' o carte sau un bilet la teatru ... care e cel mai inutil animal? -sirena: nici nu poti sa o mananci, nici nu poti sa o f***! 464

O femeie isi intreaba sotul ce ar vrea pentru micul dejun - Niste ochiuri cu sunca? Suc de grapefruit si o ceasca de cafea? El refuza: - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de mancare. La pranz, ea il intreaba din nou: - O ciorbica de burta? Un gratar cu cartofi prajiti? Niste berici? El refuza: - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de mancare. Seara la cina, ea vine din nou cu oferta: - O slaninuta buna cu ceapa rosie? Un pic de telemea cu rosii? Niste vinut? El refuza: - Nimic, cred ca de la Viagra mi-am pierdut pofta de mancare. Ea explodeaza: - Atunci da-te un pic jos de pe mine ca eu mor dracului de foame! Trei soareci intr-un bar la o sticla de tequila. Primul isi toarna un pahar, isi umfla muschii si incepe: - Ba fraierilor, voi stiti capcanele alea de soareci pe care le pun bulangii de oameni cu o bucatica de cascaval inauntru? ei bine, io desfac dintii aia, fac vreo 20 de tractiuni la capcana, ma invart un pic, iau cascavalul si o sterg, ba!!! ii sparg pe toti! - Mama, ce tare e asta! Al doilea soricel isi mai pune un pahar de tequila, il da pe gat, se scutura si zice: - Brrr, sunteti de rahat! stiti voi grauntele alea mici si roz, bobitele alea de grau cu otrava pe care le pun oamenii ca sa ne omoare? io iau cateva boabe, le pisez, le pun pe o foita si pac! le trag pe nas! - Baaaa... asta e nebun de tot! auzi, se drogheaza cu otrava! Al treilea isi mai pune si el un paharel, il da pe gat, se incordeaza, se scutura un pic si o ia la fuga. - Unde fugi dementule? - Ma duc sa f*t pisica!

O tipa la dentist... Suna telefonul ei, nu respunde nimeni. In 5 min suna mobilul din nou, iarasi nu raspunde nimeni. A treia ora incepe sa sune, doctorul enervat raspunde: - Alo? Cine este? - Sunt sotul doamnei, si tu cine esti? Unde e nevasta mea? Da-mi-o la telefon! - Scuze, frate, ea nu poate vorbi acum, asteapta 5 min, eu termin, ea scuipa si te suna inapoi, ok? Unei tiganci ii venise sa nasca in intersectie..... Un politai sa o ajute o incuraja: - Hai ca poti, impinge! Tiganca avea gemeni. Scoate unu capul afara se uita, intra la loc si ii zice celuilalt: - Coaie, hai prin spate ca pe aici sunt gabori! Cand ma nasc, sunt Negru Cand cresc, sunt Negru Cand stau la soare, sunt Negru Cand mi-e frig, sunt Negru Cand sunt speriat, sunt Negru Cand sunt bolnav, sunt Negru Iar cand mor, sunt tot Negru ! Iar tu, tipule Alb, Cand te nasti, esti Roz Cand cresti esti Alb Cand stai la soare, esti Rosu Cand ti-e frig, esti Albastru Cand esti speriat, esti Galben 465

Cand esti bolnav, esti Verde Iar cand mori, esti Cenusiu Si tu ma numesti pe mine COLORAT ?!?! CURCUBEUL DRACULUI !!!!!! motive pt a ramane in Romania -pentru ca Romania e singura tara in care te uiti cand altul munceste si iei spor de vedere buna -pentru ca aici toate lumea imparte cu tine ce are: manelele din masina, gripa din autobuz si nevasta de acasa -pentru ca au incercat sa faca mici si la Paris si nu le-au iesit decat manete de Citroen -pentru ca aici marinarul a ajuns presedinte. Va dati seama unde poti sa ajungi ca pompier? -pentru ca doar in Romania sunt mai multe Jeep-uri decat milionari si mai multi milionari decat firme -pentru ca avem si noi Silicon Valley, dar nu e intre doua dealuri din California, e intre doua te din Dorobani -pentru ca de-aici poti sa pleci repede, nu te tine nimeni -doar aici te poi bucura de ospitalitatea proverbial a poporului romn n trafic toat lumea vrea s-i cunoasc mama i s-i iubeasc copiii, morii i rniii -doar aici, pentru c-i picat din cer, zpada este considerata SFNT odat ce s-a aezat pe osea, o lun de zile nu o atinge nimeni la noi zapada i btaia sunt rupte din Rai -avem cea mai bun shaorma, chiar dac arabii sunt minoritari -pentru c doar aici exist nume ca Simona Sensual i culmea, nu e actri porno -pentru ca doar aici putem vorbi urat de unguri, bulgari, olteni.. si sa fim considerati haiosi in acelasi timp. -pentru ca numai aici poti sa devii sofer profesionist la slalom printre obstacole (gropi, caini morti,betivi). -pentru ca atunci cand se vor termina locurile in iad cei morti vor fi trimisi in Romania -doar aici poti sa ai pretentii sa primesti fara sa oferi nimic in schimb -doar aici se iau pauze inainte de a incepe munca -aici sunt cei mai zgarciti oameni, le este greu sa dea si buna ziua -doar aici se cumpara parfumul dupa nume, nu dupa miros AMICUL ION de Ion Pribeagu La vestitul doctor Costea Vine Ion de la Copou: - Bun ziua, domnu' doctor, Mi-a intrat o eap-n .. . . . ou! Pacientul se dezbrac Doctorul l urc-n pat i cu mare ateniune Cerceteaz-n lung i lat. Ia luneta O fixeaz Ia penseta O flambeaz Scoate eapa Pensuleaz Pune vat Bandajeaz Pune fese i panseaz Scoal omul i-l aeaz.. Pacientu-achit taxa i apoi satisfcut i d doctorului mna: - Bun ziua! - V salut! 466

Peste-un timp, aproape-o lun, Vine amicul Ion din nou - Uite, domnu' doctor, iari Mi-a intrat o eap-n ou! Pacientul se mbrac i achit taxa-n grab.... Cnd, deodat, domnul doctor Foarte curios, ntreab: - Ia s-mi spui domnule drag (Care vii de la Copou) Cum se-ntmpl c ntruna i tot intr eapa-n....ou? - M iertai, domnule doctor, A rspuns omul, "solemn", Dar nevast-mea e chioap i-are un picior de lemn! Glume,...unele arhicunoscute Politistii se duc in excursie cu un autocar cu doua nivele La nivelul de jos ofiteri si la nivelul de sus subofiteri. La un moment dat se aud urlete de la nivelul de sus, iar sefu` se duce sa vada ce se intampla De ce urlati in halul asta? NOI NU AVEM SOFER !!! Doi betivi: - Ba, tu care boala crezi ca este mai grava, Parkinson sau Alzheimer? - Io zic ca mai bine este sa ai Parkinson. - De ce? - Pai mai bine versi jumatate de pahar pana il duci la gura, decat sa uiti unde ai pus sticla. Cum te numesti? Intreaba medicul. - Popopopa Mamamamarin. - Esti balbait? - Nu, tata era balbait, iar ala care mi-a scris certificatul era un cretin. Maria la vrajitoare: - Ma iubesc doi barbati. Spune-mi cine din ei va fi norocosul? Vrajitoarea pune cartile, apoi se uita atent la ea si spune: - Cel ce va avea noroc va fi Vasile - te vei casatori cu Ion. Un preot explic la ora de religie: - Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coast din Adam a creat-o pe Eva.. - Printe, l ntrerupe un elev, tata spune c ne tragem din maimute. - Ascult, zice preotul plictisit, cazul familie i t ale nu m intereseaz. Eu vorbesc n general. O calugarita se duce la maica stareta: - Maica stareta, am fost violata, ce sa fac? - Bea un ceai de pelin fara zahar, ii raspunde aceasta. - Si-mi voi recapata cinstea si puritatea? - Nu, dar iti va disparea satisfactia de pe chip. Cu cine se culca femeile? Pana la 14 ani cu papusile, de la 15 la 35 cu cine vor, de la 35 la 45 cu cine gasesc, de la 45 la 55 cu cine le doresc, de la 55 la 65 cu geamu deschis, de la 65 la 75 cu usa deschisa, iar dupa 75 mor din cauza curentului.... -Marie,eu cred ca ma duc.... si vreau sa-ti spun ultimele mele dorinte -Ioane, spune si asa am sa fac. -Marie ,sa ai grija de copii -Da Ioane 467

-Sa fii femeie cinstita si gospodina cum te stiu -Da Ioane -Dupa ce mor eu ,sa te mariti cu Gheorghe -Cum cu Gheorghe, ca e cel mai mare dusman al tau -Pai ....tocmai de aceea Proverb canibal : Toti oamenii sunt la fel de buni. Unul dintre pasagerii de pe vapor ii atrage capitanului atentia ca pe o insulita e un om zdrentaros care sare si da din maini langa un foc. - Cine e tipul? Ce-o fi cu el? - Nu stiu, zice capitanul, insa de cate or i t recem pe aici se bucura nespus! Curs de limba germana Limba germana este simpla. O persoana cunoscatoare a limbii latine si obisnuita cu declinarile o nvata fara mari dificultati. Profesorii de germana spun acest lucru la nceputul fiecarui ciclu de studii. Se trece, apoi la initierea n der, die, das, den, des, dem etc.. si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica elementara. Ca sa ilustram aceste afirmatii, sa luam un exemplu practic. Pentru nceput, sa deschidem Manualul de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile hotentotilor (n germana: Hottentotten - observati cat e de simplu!!!!).n carte se relateaza cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si nchisi n custi (Kotter), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi. Aceste custi se numesc n germana 'custi acoperite cu panza' (Lattengitterkotter) si, atunci cand contin un cangur, ele sunt numite Lattengitterkotterbeutelratten. ntr-o zi, hotentotii au arestat un asasin (Attentater) , acuzat ca ar fi omort o mama (Mutter) hotentota (Hottentottenmutter), avand un fiu cam prostut si balbait (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeste, n germana, Hottentottenstottertrottelmutter, iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater.Politia l prinde pe asasin si l inchide provizoriu ntr-o cusca pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkotter) , dar captivul evadeaza. Imediat, toti pleaca n cautarea fugarului si, deodata, un razboinic hotentot se ntoarce strigand: -Am prins asasinul (Attentater) ! -Da? Care?, ntreaba seful de trib. -Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde razboinicul. -Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu panza? ntreaba seful hotentotilor. -Pai, raspunde bastinasul, pe Hottentottenstottertrottelmutterattentater (asasinul mamei hotentote a copilului prostut si balbait). -A, asa, da! raspunde seful hotentotilor. Puteai sa zici de la nceput ca l-ai prins pe: Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotterbeutelrattenattentater. Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla. Trebuie doar un dram de bunavointa. SUCCES! CE VOR FEMEILE DE LA BARBATI? LISTA INITIALA (25 DE ANI) 1. Sa fie frumos 2. Sa aiba succes financiar 3. Sa asculte cu atentie 4. Sa aiba simtul umorului 5. Sa fie in buna forma fizica 6. Sa se imbrace elegant 7. Sa aprecieze lucrurile fine 8. Sa fie plin de surprize placute 9. Sa fie un amant grozav 10. Sa o iubeasca. LISTA REVIZUITA (35 DE ANI) 1. Sa fie dragut (de preferinta cu par pe cap) 2. Sa deschida usa , sa tina scaunul la masa 3. Sa aiba suficienti bani pentru o cina placuta 468

4. Sa asculte mai mult decat vorbeste 5. Sa rada la glumele ei 6. Sa aduca cumparaturile din piata 7. Sa aiba cel putin o cravata si o pereche de sosete curate 8. Sa ii placa mancarea gatita acasa, sa-i faca ei ceai 9. Sa isi aminteasca onomasticile si aniversarile 10. Sa fie romantic macar o data pe saptamana 11. Inca sa o mai iubeasca. LISTA REVIZUITA (45 DE ANI) 1. Sa nu fie prea urat (merge si daca e chel) 2. Sa nu porneasca masina pana nu se urca si ea 3. Sa ii paseze ei de bunavoie telecomanda 4. Sa dea din cap cand vorbeste ea (vertical bineinteles) 5. Sa-si aminteasca replicile la bancuri 6. Sa fie in forma destul de buna incat sa poata muta mobila din cand in cand 7. Sa poarte o camasa care sa-i ascunda burta 8. Sa fie inca de acord sa-i viziteze pe parintii ei 9. Sa lase jos capacul de la toaleta 10. Sa se barbiereasca in majoritatea week-end-urilor. 11. Inca sa o mai iubeasca. LISTA REVIZUITA (55 DE ANI) 1. S-i smulga pilozitatile nazale 2. Sa nu se scarpine si sa nu ragaie in public 3. Sa nu imprumute bani prea des 4. Sa nu adoarma cand vorbeste ea 5. Sa nu repete acelasi banc de prea multe ori 6. Sa fie in forma fizica suficient de buna incat sa se poata da jos de pe canapea macar in week-end 7. Sa poarte in majoritatea timpului sosete ce se potrivesc una cu alta 8. Sa aprecieze o cina in doi, fie chiar si in fata tv-ului 9. Sa rosteasca mai mult de trei vorbe cand raspunde la telefon rudelor ei 10. Sa se barbiereasca macar in unele week-end-uri 11. Inca sa o mai iubeasca. LISTA REVIZUITA (65 DE ANI) 1. Sa-si aminteasca unde e baia 2. Sa-si aminteasca sa iasa din baie 3. Sa nu necesite prea multi bani pentru medicamente 4. Sa nu sforaie prea tare cand doarme 5. Sa-si aminteasca de ce rde 6. Sa fie intr-o forma destul de buna pentru a sta in picioare nesustinut 7. Sa-si aduca aminte sa se imbrace (cu hainele lui) 8.. Sa-i placa mancarurile usoare 9. Sa-si aminteasca unde si-a lasat dintii 10. Sa-si aminteasca ca e week-end. 11. Inca sa o mai iubeasca. LISTA REVIZUITA (75 DE ANI) 1. Sa respire 2. Sa nimereasca toaleta in majoritatea cazurilor 3. Inca sa o mai iubeasca Pentru cine vrea sa experimenteze si altfel de cura de slabire, exista urmatoarea reteta: Luni mananci un ou fiert tare Si faci sex pana te doare Marti un morcov, poate doi Si faci sex pe dinapoi Miercuri doar un pic din toate Si faci sex intreaga noapte 469

Joi iti fierbi carne de pui, Sex pe dunga patului. Vineri te prostesti de bine Si faci sex numai cu tine. Sambata colac cu nuci, Si faci sex cu cine-apuci. Duminica mananci gratar Si dai fuga la cantar. Daca vezi ca cura-i buna O urmezi macar o luna.

Dupa o lunga si fierbinte noapte de sex nebun, el observa pe noptiera ei poza unui alt barbat. Incepe sa isi faca griji ... Este sotul tau ? intreaba el nervos . Nu, blegutule, ii raspunde ea, tachinandu-l usor. Atunci este iubitul tau ? continua el putin mai relaxat. Nu, da de unde ... ii sopteste ea la ureche. Este fratele sau tatal tau ? intreaba el, sperand sa primeasca un raspuns afirmativ. Nu, nu, nu raspunde ea. "Pai atunci cine naiba e ?" intreaba el deja iritat. "Sunt eu, inainte de operatie ! " Un barbat se trezeste la spital bandajat din cap pana-n picioare. Doctorul ii spune: - Ah, vad ca te-ai trezit. Probabil nu-ti mai amintesti dar ai fost implicat intr-un accident multiplu. O sa te faci bine, dar... s-a intamplat ceva. Incerc sa fiu cat de delicat pot, asta nu schimba faptul ca penisul tau a fost taiat si nu am putut sa-l gasim. Barbatul ofteaza adanc in timp ce doctorul continua: - Vei primi $9.000 de la asigurare. Avem tehnologia sa-ti construim un nou penis ce va functiona la fel de bine ca precedentul, mai bine chiar! Dar costa $1000 pe centimetru. Barbatul se ridica si se uita curios la doctor. - Deci, zise doctorul, trebuie sa te decizi cati centimetri vrei. Dar iti recomand sa discuti decizia asta cu sotia ta. Adica, daca aveai 5 cm inainte si te decizi sa-l faci de 9, e posibil sa nu-i placa ce-i in plus. Daca il aveai de 9 si il faci de 5 e posibil sa fie dezamagita. Asa ca ea joaca un rol important in decizie. Barbatul este de acord ca trebuie sa discutie cu nevasta. A doua zi doctorul se intoarce: - Sa vedem, zise doctorul, ai vorbit cu nevasta ta? - Da, raspunse barbatul. - Si te-a ajutat sa iei o decizie? - Da. - Si la ce concluzie ati ajuns? - Renovm buctria! 470

Tanara sotie ii trimite de la spital o telegrama sotului: "Scumpul meu Petre, alaltaieri s-a nascut ingerasul nostru de baiat. E dulce, dar din pacate eu nu am lapte, asa ca am fost obligata sa angajez o doica de lapte din Grenada . Eu n-am nici o vina, dar se pare ca din cauza ca ea este negresa, pielea copilului s-a inchis la culoare si este aproape neagra. Te iubesc si abia astept sa viu acasa cu odorul nostru. Telegrama lui Petre catre mama lui, proaspata bunica: "Draga mama, Anca a nascut alaltaieri un baiat. Totul a decurs bine, dar ea neavand lapte, a fost obligata sa angajeze o doica de lapte din Grenada care este negresa. Cum a inceput sa alapteze copilul, pielea lui delicata a devenit neagra. Anca n-are nici o vina ca n-a gasit o doica alba. Te sarut cu drag, fiul tau Petre. Telegrama Mamei catre Petre: Draga Petrisor, ma bucur ca sunt bunica si va felicit. Pot s-o inteleg pe Anca, pentru ca eu am fost exact in aceiasi situatie cand te-am nascut. N-am avut lapte si a trebuit sa te hranesc cu lapte de vaca. Eu n-am nici o vina ca ai iesit un bou... Murphisme: Legea lui Slous: Dac ndeplineti o sarcin prea bine, vei rmne cu ea pe cap. Legea lui Franko privind locul de munc: Dac-i place ceea ce faci, probabil c faci ceea ce nu trebuie. Prima capcan a geniului: Nici un ef nu va pstra un subaltern, care are dreptate tot timpul.. Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu ct angajaii au mai puin de lucru, cu att vor lucra mai ncet. Maxima biroului: Telefonul nu sun niciodat, cnd nu ai nimic de fcut. Legea lui Otto: ntotdeauna faci ceva lipsit de importan cnd eful trece pe la biroul t u. Legea lui Chapman: Dac nu poi s-i termini treaba n primele 24 de ore, lucreaz noaptea.. Regula lui Harry: Cnd nu tii ce s faci, mergi grbit i ia-i o min ngrijorat . Concluzia coridorului: Po i s te duci oriunde, dac ai o min serioas i duci cu tine un dosar. 7 miracole la brbai: 1. To i brbaii sunt al dracului de ocupai. 2. Dei suntem ocupai, avem vreme de femei. 3. Dei avem vreme de femei, nu prea ne intereseaz de ele. 4. Dei nu prea ne intereseaz femeile, tot timpul avem una lng noi. 5. Dei tot timpul avem una lng noi, ne mai "dm" i la alta sau altele. 6. Dei ne mai dm la alta sau altele, ne enervm dac femeia cu care suntem ne prsete. 7. Dei femeia cu care suntem ne prsete, tot nu nvam din greelile pe care le facem (i tot ne mai dm la altele). 7 miracole la femei: 1. Pentru o femeie, este tot timpul important securitatea "material". 2.. Dei este important a supravieui din punct de vedere material, ele tot timpul i cumpr haine scumpe. 3. Dei ele tot timpul i cumpr haine scumpe, niciodat nu au cu ce s se mbrace.. 4. Dei ele spun c nu au niciodat cu ce s se mbrace, tot timpul se mbrac frumos. 5. Dei tot timpul se mbrac frumos, haina pe care o pun pe ele este doar "crpa veche". 6. Dei ele zic c este doar o "crp veche", se ateapt de la tine s le faci complimente. 7. Dei tu ncerci s le faci complimente, ele nu te cred niciodat. Sunt femei care, n loc s-i fac s sufere pe mai muli brbai, aa cum e firesc, se concentreaz asupra unuia pn l extermin. Acestea se numesc "fidele". 471

4 blonde stau sub o umbrela mica , dar nici una nu se uda .De ce? Nu ploua! Ce le spune o blonda copiilor ei? Raspuns: - Mi-am luat de la gura ca sa va am pe voi... - Ce o impiedica pe o blonda sa faca facultate? Raspuns: - Liceul. Doua blonde se intalnesc. -Auzi draga, am si eu un dubiu: Cum se zice corect Iran sau Irak? O blonda o intreaba pe alta: -Draga, ai folosit vreodata vibratorul? -Nu! -Nici sa nu-l folosesti ca eu aseara mi-am spart 2 dinti ! Doua blonde la dus: - Da-mi, te rog, samponul tau! - Dar ai unul langa tine... - Stiu, dar asta e pentru par uscat si eu am parul ud! I: Care este diferenta dintre blonde si VERBE? R: VERBELE pot fi si neregulate! Ce spune o blonda care este in varful carierei sale profesionale? "Bine ati venit la McDonald's !" O baba de 90 de ani merge sa voteze. Intra in cabina si sta, si sta ...si nu mai iese spre surprinderea tuturor. Ingrijorat presedintele comisiei merge sa vada ce s-a intamplat: - Mamaie s-a intamplat ceva, te putem ajuta? La care baba: - Cum se scrie maica futu-va, legat sau dezlegat?!.. La un bairam, un tip se ofera sa-i mai toarne whisky in pahar unei gagici. Nu mai vreau, fiindca imi face rau la picioare! Va tremura? Nu, mi se desfac! Rugaciunea Alinutzei: Bunule Dumnezeu, fa in asa fel ca Londra sa fie capitala Danemarcei asa cum am scris la lucrarea de control ieri. Intr-o zi Alinuta veni la mama ei, obosita dupa pregatirile pentru nunta sa si o intreaba: Mama cum imi sta cu rochia de mireasa? Foarte bine Alinuta, dar nu crezi ca ti-ar trebui si un mire? Stiam eu ca am uitat ceva! Asadar, mai ai un pas pana la un miliard de lei. Mai ai si varianta suna un prieten. Mergi mai departe sau te retragi? Merg mai departe.. Foarte bine...Care din urmatoarele pasari nu isi construiesc propriul cuib? A. Prihorul B. Vrabia C.. Cucul D. Sturzul Nu am idee, o sa o sun pe prietena mea. E simplu...cucul este raspunsul. O sa merg pe mana ei, nu am idee. Deci raspuns final, cucul. Ai avut 500 de milioane, ai mers pe mana prietenei tale...Si...ai castigat un miliard!! Seara o scoate pe prietena la restaurant Ce fler ai avut, cum de ai stiut ca raspunsul este cucul? Ma mir ca nu ai stiut...toata lumea stie ca, cucul traieste in ceas... 472

Unde se afla situat punctul "G" la femei? In lumina ultimelor cercetari... s-a descoperit ca el este situat.... la sfarsitul cuvantului SHOPPING Un mos si o baba, sot si sotie mor intr-un accident si ajung in Rai. Acolo ingerul de serviciu ii duce pe o plaja plina de palmieri si cu o casa de lemn si el spune; acum tot ce au de facut ei in Rai este sa stea acolo si sa se bucure de tot. Mosul se intoarce catre baba si ii zice: Vezi ce proasta ai fost? Puteam sa fim aici de 10 ani dar, nu... tu vroiai sa mancam sanatos! Un tip intra intr-un bar tinanand in mana un c---t imens si zice: - Fiti atenti in ce era sa calc! Soacra, pe patul de moarte catre ginere: - Sa repari (tuseshte, sleita de puteri) pendula aia de pe (tuseste iar) perete... - O repar mama soacara, o repar; dumneata concentreaza-te acolo .... Recent a fost efectuat un sondaj de opinie in Italia, in care intrebarea era: "Credeti ca sunt prea multi straini in tara ?" Rezultatele au fost dupa cum urmeaza: 20% dintre respondenti au spus "Si", 10% dintre respondenti au spus "No", 70% dintre respondenti au spus: "Ei, pe dracu" Cum incepe o reteta tiganeasca de prajituri ????...Se fura patru oua .... Bula la scoala.. Invatatoarea: -Buna dimineata copii! Copii(in cor): -Buna dimineata mea! A doua zi: Invatatoarea: -Buna dimineata copii! Copii(in cor): -Buna dimineata mea! A treia zi (Bula lipseste): Invatatoarea: -Buna dimineata copii! Copii(in cor:-Buna dimineata ! Invatatoarea se prinde ca bula e cu mea-ul: Copii, maine cand vine Bula si va dau buna dimineata sa taceti din gura. A patra zi: Invatatoarea: -Buna dimineata copii! Bula: -Dute-n p --- mea! La tribunal: -Esti acuzat ca ti-ai omorat soacra cu sange rece. De ce ai facut-o? -Nevasta-mea mi-a zis... -Cum poti sa spui asa ceva, sotia ta isi iubea foarte mult mama! -Asa e, da inainte de a pleca, in ziua respectiva, mi-a zis : "Marcele, daca in timp ce doarme o deranjeaza vreo musca, n-o trezi, omoar-o! Sotul vine din delegatie si sotia are trei barbati in casa. Nu stie unde sa-i ascunda, ii baga in trei saci si-i pune pe balcon. Sotul iese pe balcon sa-si aprinda o tigara si vede sacii: - Ce e cu sacii astia? - A fost mama in vizita si ne-a adus cate ceva... Sotul trage un picior primului sac si din sac se aude: - guit, guit...! - A, un purcelus...e bun! Da un picior si la al doilea.... - muuu,muu! - A, un vitelus... Da un picior si la al treilea sac si nimic. Mai da una si mai tare si nimic. Ia o lopata si incepe sa dea cu ea in sac. Deodata se deschide sacul si iese un tip revoltat rau: -Ba, tampitule, daca tac... inseamna ca ti-a adus soacra-ta cartofi! Un tip beat la un bar cere la chelner sa ii serveasca 3 cafele. 473

- Trei cafele? - Da, una pentru mine, una pentru tine si alta pentru ma-ta. A doua zi, acelasi tip beat cere la acelasi chelner: -Trei cafele.. -Trei?... - Da .. TREI .... una pentru mine, una pentru tine si alta pentru m-ta. Chelnerul nu a mai putut sa se abtina, a sarit peste masa si l-a snopit in bataie pe betivan. O zi mai tarziu, apare tipul plin de vanatai la bar. Chelnerul ironic il intreaba: - Trei cafele?.... - Nu! raspunde betivanul - Doar doua: una pentru mine si una pentru ma-ta. Pentru tine nu, ca te agita. Despre beutura " Poate ca bautura nu este raspunsul, dar cu siguranta te ajuta sa uiti intrebarea." HENRY MON -------------------------------------------------------------------------------" Un om inteligent se imbata ori de cate ori este obligat sa-si petreaca timpul alaturi de prosti. " ERNEST HEMINGWAY -------------------------------------------------------------------------------" Intotdeauna sa faci cand esti treaz ceea ce ai spus ca vei face cand erai beat. In felul asta vei invata sa-ti tii gura ! " ERNEST HEMINGWAY -------------------------------------------------------------------------------" Intr-adevar, alcoolul este posibil sa fie cel mai mare dusman al omului. Dar Biblia ne invata ca trebuie sa ne iubim dusmanii... " FRANK SINATRA -------------------------------------------------------------------------------" Nu-mi trebuie decat o bere ca sa ma imbete. Problema este ca nu-mi amintesc daca este a treisprezecea sau a paisprezecea... " GEORGE BURNS -------------------------------------------------------------------------------" Berea nu te ingrasa, ci iti da un sprijin. De mese, de pereti, de vitrine... " GERARD WAY -------------------------------------------------------------------------------" Daca bei, mori, daca nu bei tot mori. Atunci bea ca sa sti i de ce ai murit! " EMINESCU -------------------------------------------------------------------------------" Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. "PAPA IOAN AL XXIII-LEA -------------------------------------------------------------------------------" Nu beau niciodata apa, mi-e sa nu ma obisnuiesc prea tare cu ea.. " W.C. FIELDS -------------------------------------------------------------------------------" Imi plac e whisky-ul imbatranit si femeile tinere. " ERROL FLYNN -------------------------------------------------------------------------------" Un dezavantaj al vinului este ca face omul sa incurce cuvintele cu gandurile " SAMUEL JOHNSON -------------------------------------------------------------------------------" Nu beau niciodata apa; chestia aia rugineste tevile.. " W.C. FIELDS -------------------------------------------------------------------------------" O sticla de vin contine mai multa filozofie in ea decat orice alta carte din lume. " LOUIS PASTEUR -------------------------------------------------------------------------------" Nu esti beat atata timp cat poti sta intins pe podea fara sa te tii de nimic. " DEAN MARTIN -------------------------------------------------------------------------------" O femeie m-a determinat sa ma apuc de baut, iar eu nici macar nu am avut bunul simt sa ii multumesc. " W.C. FIELDS -------------------------------------------------------------------------------" Cand bem, ne imbatam. Cand ne imbatam, adormim. Cand adormim, nu pacatuim. Cand nu pacatuim, ajungem in rai.. Asa ca hai toti sa ne-mbatam si sa mergem in rai! " BRIAN O'ROURKE -------------------------------------------------------------------------------" Nu este adevarat ca bautura schimba caracterul omului. Il dezvaluie mult mai clar. " JOHN 474

OSBORNE -------------------------------------------------------------------------------" Bautura n'a rezolvat nicio problema pana acum. Daca stai sa te gandesti, nici laptele.. " -------------------------------------------------------------------------------E bine sa lasi bautura. Dar sa nu uiti UNDE. -------------------------------------------------------------------------------" Este bine sa ne amintim ca exista cinci motive pentru a bea: venirea unui prieten, setea cuiva, frica de sete pe viitor, gustul excelent al vinului, sau... oricare alt motiv... " Fat Frumos merge la psiholog si ii spune ca nu are deloc succes la femei. Psihologul ii face un set de teste specifice si ii spune: - Fat Frumos, tu esti baiat destept, cult, frumos, dar tu ai o problema mare: nu stii sa comunici cu femeile. Uite, iti recomand sa procedezi asa: te duci intr-o discoteca, iti iei o bere si te uiti de jurimprejur. Cand te hotarasti la o femeie anume, te uiti fix la ea; ea se va simti privita, iti va intoarce privirea si atunci te duci la ea, o intrebi cum o cheama, ce mai face, ce doreste sa bea si de aici totul este usor Merge Fat Frumos la o discoteca, ia o bere si se uita de jur imprejur. Vede o blonda impecabila si o fixeaza cu privirea. Ea se simte privita si ii intoarce privirea. Fat Frumos isi zice: - Ar trebui sa ma duc la ea, dar nu pot acum, mai stau putin, mai iau o bere Cand in sfarsit se hotaraste, brusc blonda se duce la WC. O asteapta Fat Frumos la usa 5, 10, 20, 30 min, dupa care se enerveaza si pleaca. Imediat blonda iese din WC, il remarca si il ajunge din urma: - Salut! zice ea - Salut! zice Fat Frumos - Pe mine ma cheama Ileana Consanzeana! Pe tine cum te cheama? - Fat Frumos! - Ce mai faci, Fat Frumos? - Bine - Bei ceva, Fat Frumos? - Mda, o bere. Si Ileana ii cumpara o bere. Se instaleaza o tacere penibila, in care Fat Frumos se tot gandea ce sa mai zica Dupa vreo juma de ora de tacere, Fat Frumos isi ia inima in dinti si spune: - i zi a a te cca i Doi brbai i o femeie naufragiaz pe o insul pustie. Dupa 30 de zile, femeia, scrbit de ce fcea, se sinucide. Dupa alte 30 de zile, brbaii, scrbiti de ce faceau, o ngroap. Dup alte 30 de zile, brbatii, scrbii de ce fceau, o dezgroap. Doi pensionari, prieteni vechi, se regasesc pe o terasa, la "o bericica" rece: - Cum te descurci cu pensia? - Nu prea bine, dar mai si lucrez! - Unde? - Joc in filme erotice pentru batrani. - Si cum te descurci la scenele alea... tari? Mai poti? - Aaa, nu, prietene, acolo avem cascadori!... Sotia isi intreaba sotul: - Cu cate femei te-ai culcat? Sotul raspunde: - Numai cu tine, draga mea. Cu celelalte am stat treaz. Un cuplu ia cina intr-un restaurant de lux. La un moment dat se apropie de masa lor o femeie foarte atragatoare si clar mai tanara decat sotia.Necunoscuta se apleaca si-l saruta pe barbat cu un gest plin de familiaritate si tandrete. Sotia hiper-revoltata intreaba: - Cine e fufa asta? - la care sotul raspunde calm: 475

- E amanta mea! Sotia riposteaza pe un ton ucigas: - Divortez! Ma mut inapoi la mama! Sotul nu-si pierde calmul si-i raspunde: - Bine, daca tu crezi ca iti va fi mai bine asa. Dar nu uita ca dupa divort se vor termina vacantele in strainatate, shopping-ul de Craciun la Paris, vacantele de schi in Alpi si asa mai departe. Eu nu tin neaparat sa divortez, dar nu iti voi sta in cale. Minute de tacere in clinchet de tacamuri. Deodata se deschide usa si intra cel mai bun amic al cuplului la brat cu o femeie tanara si atragatoare. Sotia intreaba consternata: - Cine-i tipa care a intrat cu Mitica? Sotul raspunde fara vreo modificare in tonul vocii: - Este Fifi, amanta lui. Dupa alte cateva secunde de tacere se aude vocea sotiei spunand: - A noastra-i mai frumoasa! Un barbat se intoarce seara tarziu de la o bauta cu pretenii. Intra in casa nervos, bate cu pumnu' in masa si striga la nevasta-sa: - Femeie, cine e sefu' in casa asta? Femeia, scurt, ii scapa un dos de palma peste gura. Barbatul resemnat: - Da' ce? Nici macar sa intreb n-am voie? - Domnule doctor, zise femeia, disperata, ati uitat ca de trei minute stau cu limba scoasa? -N-am uitat, dar vreau sa scriu reteta in liniste. Doi politisti intra intr-o librarie. Dupa un moment de ezitare, vinzatoarea ii intreaba: -Ce-i baieti, ploua afara -Vecine, sunt distrus. Nevasta ma insala! Mi-a zis aseara ca a dormit la Nuti. -Si? -Pai la Nuti am dormit eu! Patru barbati stau de vorba la o sticla de vin. Se ajunge inevitabil la performantele sexuale. Primul: Eu fac sex cu nevasta-mea o data pe luna. Al doilea: Eu de doua ori pe luna. Al treilea: Eu o data pe saptamana. Al patrulea: Eu de doua-trei ori pe saptamana. Primul catre al patrulea: Da' tu nici n-ai nevasta! Al patrulea: Aah, pai nu despre a ta era vorba? Barbatul isi prinde sotia cu amantul: - Ce face individul asta in patul nostru? - Minuni... Un dietetician renumit se adreseaza multimii prezente la o conferinta: - Nici nu banuiti cat de nocive sunt unele dintre alimentele pe care le consumati: carnea, alcoolul, cafeaua... Dar exista ceva care le depaseste pe toate in toxicitate, si dupa ce e consumat, va face sa suferiti mult, ani in sir. Stie cineva despre ce este vorba? Un batranel se ridica timid si intreaba: - Sa fie oare tortul de nunta? Intr-o seara, saptamana trecuta, eu si sotia mea eram in pat. Dupa ceva timp eu am inceput sa ma incalzesc.... cand ea a zis: - Nu pot acuma, nu sunt dispusa ... as fi vrut numai sa ma tii in brate. Am intrebat: - CUM ?!?! Ce ai acum ? Iar ea a zis cuvinte de care fiecarui barbat de pe planeta ii este teama sa le auda: 476

- Tu, pur si simplu nu intelegi nevoile mele emotionale pe care le am ca femeie, ca sa pot sa-ti indeplinesc nevoile tale fizice... ca barbat! La privirea mea nelamurita, ea a raspuns: - Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt, ci nu numai din cauza celor ce fac cu tine in pat? Intelegand ca in seara acea nu va fi nimic, m-am intors si am adormit. In ziua urmatoare l-am sunat pe seful meu si mi-am luat o zi libera, ca sa petrec timpul cu ea. Am luat masa afara, iar apoi am dus-o intr-un centru comercial mare la sectiunea cu haine de dama. Am insotit-o pana ce ea a probat cateva costume scumpe. Nu a putut sa se hotareasca ce sa aleaga, astfel ca am zis sa le luam pe toate. A vrut si pantofi, care sa se asorteaza cu costumele, astfel ca i-am zis sa aleaga cate o pereche pentru fiecare costum. Am ajuns si la sectiune cu bijuterii, unde i-am luat cercei cu briliante. Ce sa va zic ... era tare entuziazmata. Precis s-a gandit ca sunt la un pas faliment. Am crezut ca ma pune la proba cand a cerut sa-i iau si o fustita de tenis desi nu a jucat tenis niciodata... - Da, sigur, iubita. Aproape ca era in extaz. Zambindu-mi, in sfarsit a zis: - Cred ca asta ar fi totul... Putem merge sa platim la casa. Eu, abia m-am abtinut cand i-am zis: - Nu pot acuma, nu sunt dispus. Fata i-a devenit palida, falca i-a "cazut" si a zis: - Cum ?!?! - Am vrut numai sa tii aceste lucrurile in brate ceva timp ... Tu pur si simplu nu intelegi problemele mele financiare pe care le am ca barbat, ca sa fiu in stare sa indeplinesc nevoile tale pe care le ai ca femeie ? Si tocmai atunci cand privirea ei s-a oprit asupra mea ca si cum ar fi vrut sa ma omoare, am adaugat: - Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt ???? ANUNTURI AUTENTICE - Service Auto. Ridicam si livrm masina gratuit. - Daca ne incerci o data, nu mai pleci in alta parte. - Vand caine: mananca orice si ii plac foarte mult copiii. - autam barbat pentru lucru la fabrica de dinamita.Trebuie sa fie dispus sa calatoreasca. - Castron pe placul oricarei gospodine cu fund rotund pentru batere eficienta. - De vanzare: birou de epoca pentru o doamna cu picioare subtiri si sertare largi. - Prajitor de paine: un cadou apreciat de intreaga familie. Arde painea automat. - Masini uzate: de ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici. - Cautam un om sa aiba grija de un lot de vaci care nu fumeaza si nici nu bea. - Vand pat pentru copil cu picioare de fier. - Tanara doamna, draguta, inteligenta, caracter, familie buna, doreste casatorie cu domn bine situat in top; care sa aiba si autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, insotite de fotografia autoturismului. - Asociatie de locatari, angajeaza fochist de inalta presiune. - Cautam femeie la fetita in varsta si nefumatoare. - Vand masina de cusut mana si picior. - Vand butelie de aragaz cu reseu si frigider. - Vand patut copil facut la comanda pentru pretentiosi. - Inchiriez camera la doua fete incadrate cu un singur pat. - Cumpar imbracaminte de dama deosebita si putin intrebuintata. - Ofer loc de veci liberabil prin schimb. - Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie in masina in ziua de 18 iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal. Paul Ionescu. - La un concurs de animale, in cadrul unei sarbatori agricole, s-a afisat programul: - ora 10.00 - prezentarea invitatilor. - ora 12.00 -prezentarea animalelor. - ora 14.00 - masa comuna. 477

- Intr-o croitorie de dama: "Fustele se ridica zilnic intre orele 10.00 si 14.00. Vindem second hand". - In diverse localuri si pravalii "Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana" - Servim cu frisca clientela bine batuta. - Avem frisca batuta toata ziua. - Nu servim minori sub 18 ani. - Avem ciorapi de femei lungi. - Lenjeria de corp nu se schimba! - Confectionam costume de dama la proba a doua. - Croim rochii pentru dame de lux! - Confectionam posete si genti si cu pielea clientului. - Nu trimiteti copii la umplut cu sifoane! - Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis. O pereche de pensionari s-a dus la locul unde s-au intalnit prima data. Fiind in restaurant batranul zice: - Iti aduci aminte cum ne-am cunoscut acum 50 de ani? Seara am iesit din restaurant, am luat-o pe straduta aia intunecoasa si te-am luat pe la spate... - Bineinteles, dragutule, ca-mi aduc aminte... zice batrana si-i face cu ochiul - Ei, si acum, in amintirea vremurilor trecute, hai sa repetam figura! Platesc ei nota de plata si se indreapta spre straduta intunecoasa. Un tanar de la masa vecina, care auzise conversatia, isi zice ca ar fi interesant sa-i urmareasca... Se ridica si se duce dupa ei. Dupa o vreme ii urmareste de la un colt. Batrana isi ridica rochia si isi da jos chilotii. Batranul isi scoate pantalonii si o prinde de mijloc pe batrana, care se tinea de gard. Ce a urmat timp de 40 de minute l-a lasat masca: de jur imprejur zburau picioare si maini, si asa un sex atletic nu vazuse niciodata. La urma picara lati si nu se miscara o ora Tanarul socat rau... asa ceva nu vazuse in viata lui nici un film, nici prietenii nu avusesera asa o experienta si el nici atat... nu pricepea nimic. Hotarat sa afle cum fac astia de rezista asa de 50 de ani incoace, se hotari sa-i intrebe: - Domnule, in viata mea n-am vazut asa ceva. Cum ati facut de ati ramas asa activi si la batranete??? La tinerete cum era??? Batranul se uita lung la el si-i spune: - Acum 50 de ani, in imputitul asta de gard nu era curent electric... *Tainele casatoriei fericite...* 1.. De doua ori pe saptamana mergem intr-un restaurant dragut, bem vin, mancare buna si companie... Ea merge marti, eu vineri. 2.. Dormim in paturi separate. Eu la Milano, ea la Genova. 3.. O duc peste tot..Dar ea reuseste mereu sa gaseasca drumul inapoi... 4.. Am intrebat-o unde vrea sa mearga pentru aniversarea casatoriei si mi-a raspuns:"intr-un loc unde nu am mai fost demult". I-am sugerat bucataria... 5.. Ne tinem de mana mereu. Daca nu o fac, incepe sa cheltuiasca. 6.. Are un robot de bucatarie electric, un storcator electric, un prajitor electric si zice ca sant prea multe in casa, nu are loc de ele unde sa stea. Asa ca i-am cumparat un scaun electric. 7.. Mi-a spus ca masina nu merge, ca are apa in carburator. Am intrebat unde e masina. Mi-a raspuns: "in lac".. 8..... A facut o masca de argila. Pentru doua zile a fost frumoasa foc. Apoi si-a spalat masca de pe fata... 9.. A urmarit camionul de gunoi, urland dupa el: sunt in intirziere pentru gunoi? Soferul a raspuns: "nu, salta inauntru!" 10. Aminteste-ti mereu: casatoria e prima cauza a divortului.. 11. Nu am vorbit cu sotia mea de 11 luni. Nu indrazneam sa o intrerup. 12. Ultima cearta a fost din cauza mea. A intrebat "ce e pe televizor". Eu am raspuns: "praf". 13. La inceput, Dumnezeu a creat pamantul si s-a odihnit. Apoi a creat barbatul si s-a odihnit. Apoi a creat femeia...Si, de atunci, nici barbatul, nici Dumnezeu, nu s-au mai odihnit niciodata si nici nu o vor mai face in vecii vecilor. 478

O lady intra la un dealer Lexus si se plimba pe acolo, uitandu-se la masini. Deodata, ocheste cea mai frumoasa si deosebita masina din show-room si se duce tinta la ea sa o inspecteze. In momentul in care se apleaca sa simta pielea fina a tapiteriei, un vant mic ii scapa pe neasteptate. Foarte incurcata, se uita ingrijorata in jur sa vada daca a remarcat cineva faptul, sperand totodata ca niciun vanzator nu va aparea din senin tocmai atunci. Dar, cand se intoarce, langa ea statea un vanzator. Cu un zambet larg, acesta-i spune : - Buna ziua, doamna. Cu ce va pot ajuta astazi? Incercand sa-si mentina un aer sofisticat si actionand ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ea zambeste catre vanzator si-l intreaba: - Sir, care e pretul acestui vehicul deosebit? Vanzatorul, cu acelasi zambet larg, ii spune: - Stimata doamna, imi pare foarte rau sa va spun ca daca doar ati tras un vant cand ati atins masina, va veti c....a pe dvs. cand veti auzi pretul.

RUGACIUNEA CELOR STRESAI Doamne, d-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba i curajul de le schimba pe acelea pe care nu le accept. D-mi n elepciunea de a ascunde bine cadavrele celor pe care i-am omorit azi fiindc m-au scos foarte tare din srite. Ajut-m s fiu atent la btturile picioarelor pe care calc azi, fiindc ar putea fi legate de fundurile pe care trebuie s le pup mine. Ajut-m s dau 100% din ce-i mai bun n mine la serviciu dup cum urmeaz: luni 12%, mari 23%, miercuri 40%, joi 20% i vineri 5%. i, Doamne, cnd am o zi cu adevarat proast la serviciu i cei din jur m enerveaz ngrozitor, te rog, ajut-m s-mi amintesc c, pentru a m ncrunta, trebuie s folosesc 42 de muchi, pe cnd, ca s pot ridica degetul mijlociu de la mna i s-i invit s..., folosesc numai 4. AMIN! Ronald Reagan cetire "Socialismul ar funciona numai n dou locuri: n rai, unde nu este nevoie de el, i n iad, unde exist deja." Ronald Reagan Iat cele mai nfricotoare cuvinte din limba englez: "Suntem de la Guvern i am venit s v ajut m!" Ronald Reagan Din cele patru rzboaie din timpul vieii 479

mele, niciunul nu a nceput din cauz c S.U.A. erau prea puternice. Ronald Reagan M-am ntrebat ntotdeauna cum ar mai fi artat Cele 10 Porunci dac Moise le-ar fi trecut prin Congresul S.U.A... Ronald Reagan Guvernul este ca un copil: un tub digestiv cu un mare apetit la un capt i nici un sim al responsabilitii la cellalt capt. Ronald Reagan Noiunea care se apropie cel mai mult de viaa etern pe acest pmnt, este aceea de "program guvernamental. Ronald Reagan S-a spus c politica este a doua cea mai veche meserie din lume. Eu am observat o izbitoare asemnare cu prima. Ronald Reagan Politica economic a Guvernului poate fi rezumat n cteva propoziii scurte: "Dac ceva funcioneaz, taxeaz -l ! Dac el continu s funcioneze, reglementeaz -l ! i dac nu mai funcioneaz , subvenioneaz-l! Ronald Reagan Atunci cnd vom uita c noi suntem o naiune supus lui DUMNEZEU, vom deveni o naiune supus. Ronald Reagan

WHY AM I MARRIED? You have two choices in life. You can stay single and be miserable, or get married and wish you were dead. At a cocktail party, one woman said to another 'Aren't you wearing your wedding ring on the wrong finger?' 'Yes, I am. I married the wrong man.' A lady inserted an ad in the classifieds. 'Husband Wanted'. Next day she received a hundred letters. They all said the same thing. 'You can have mine.' When a woman steals your husband, there is no better revenge than to let her keep him. A woman is incomplete until she is married. Then she is finished . A little boy asked his father, 'Daddy, how much does it cost to get married?' Father replied, 'I don't know son, I'm still paying.' A young son asked, 'Is it true Dad, that in some parts of Africa a man doesn't know his wife until he marries her?' Dad replied, 'That happens in every country, son.' Then there was a woman who said, 'I never knew what real happiness was until I got married, and by then it was too late.' Marriage is the triumph of imagination over intelligence. If you want your spouse to listen and pay strict attention to every word you say -- talk in your sleep. Just think, if it weren't for marriage, men would go through life thinking they had no faults at all. First guy says, 'My wife's an angel!' Second guy remarks, 'You're lucky, mine's still alive.' 'A Woman's Prayer. Dear Lord, I pray for :Wisdom - to understand a man, to love and to forgive him. Patience - for his moods. Because Lord, if I pray for strength then I'll just beat him to death' 480

Husband says: When I get mad at you, you never fight back. How do you control your anger? Wife says: I clean the toilet. Husband says: How does that help? Wife says: I use your toothbrush ANU : PENTRU GRAVA SITUA IE DE CRIZ CONDUCEREA HOTR TE: CONCEDIUL MEDICAL Din acest moment nu mai acceptam adeverinta medicala a unui doctor prin care se adevereste ca sunteti bolnav. Daca puteti merge la doctor, inseamna ca puteti veni si la serviciu. OPERATII CHIRURGICALE Operatiile chirurgicale sunt interzise . Atata vreme cat sunteti angajat la noi, veti avea nevoie de toate organele. Nu veti elimina nimic. Noi v-am angajat intact. In cazul in care eliminati un organ, vom considera acest lucru indisciplina la locul de munca. ZILE IN FOLOS PERSONAL Fiecare angajat va primi 104 zile personale pe an. Ele se numesc sambata si duminica. ZILE DE CONCEDIU Toti angajatii vor primi concediul in aceeasi perioada a anului. Zilele de vacanta sunt dupa cum urmeaza: 1 ianuarie si 25 decembrie. ZILE LIBERE PENTRU INMORMANTARI Aceasta nu e o scuza sa lipsiti de la serviciu. Oricum nu mai puteti face nimic pentru prietenii, rudele sau colegii morti. In cazurile rare in care un angajat va fi nevoit sa participe la inmormantari, acestea se vor programa seara tarziu. Suntem bucurosi sa va permitem sa lucrati in pauza de pranz pentru a putea pleca mai devreme, cu conditia sa va terminati insarcinarile pe ziua respectiva. ABSENTA CAUZATA DE PROPRIUL DECES Acest incident poate fi acceptat ca scuza . In orice caz, este necesar un preaviz de 2 saptamani precum si pregatirea unui inlocuitor care sa va preia atributiile. FOLOSIREA TOALETELOR Mult prea mult timp se petrece la toaleta. In viitor se va merge la toaleta in ordine alfabetica. Spre exemplu angajatii al caror nume incepe cu "A" se vor duce de la 8:00 la 8:20, cei cu "B" de la 8:20 la 8:40, si asa mai departe. Daca nu va puteti deplasa in timpul alocat, veti fi nevoiti sa asteptati pana a doua zi cand sunteti programati. In situatii de maxima urgenta, angajatii pot face schimb de locuri intre ei. Superviserii ambilor angajati implicati in schimb trebuie sa aprobe aceasta schimbare in scris. In plus, acum exista o restrictie de 3 minute de stationare in toalete. La sfarsitul celor 3 minute se va declansa o alarma, hartia igienica se va retrage automat, usa de la toaleta se va deschide si contravenientul va fi fotografiat. La a doua abatere, fotografia va fi publicata in ziarul intern al companiei la rubrica "Acte de indisciplina". PAUZA DE MASA Persoanele slabe vor primi 30 de minute pauza de masa, deoarece trebuie sa manace mai mult pentru a arata sanatoase . Persoanele cu greutate normala vor primi 15 minute pauza de masa, pentru a-si pastra silueta. Persoanele supraponderale vor primi 5 minute pauza de masa deoarece este suficient pentru a lua o pastila de slabit. Va multumim pentru loialitatea aratata fata de companie. Suntem aici pentru a asigura o experienta pozitiva angajatilor. Orice intrebari, comentarii, nelamuriri, plangeri, reclamatii, frustrari, iritari, suparari, insinuari, acuzatii, vor fi adresate in alta parte. CUM NE IMBRACAM Este recomnadat sa veniti imbracati la serviciu conform salariului primit. Daca purtati pantofi Prada de $350 sau o geanta Gucci de $600 vom presupune ca o duceti bine din punct de vedere financiar, deci nu aveti nevoie de o marire de salariu. Daca va imbracati saracacios, va trebui sa invatati sa va administrati banii mai bine pentru a va cumpara haine mai frumoase, prin urmare nu aveti nevoie de o marire de salariu. Daca va imbracati potrivit, sunteti exact acolo unde trebuie si in consecinta nu aveti nevoie de o marire de salariu. Va dorim o saptamana placuta. Conducerea Ytzic avea tat evreu si mama iganc.Intr-o zi s-a dus la taica-sau si l-a intrebat: - Tata ,eu ce sunt, evreu sau tzigan? Taica-sau: - Da de ce intrebi ,este chiar asa de important? - Da 481

tata,pentru ca Strul are o bicicleta si nu stiu ce sa fac,sa i-o fur sau sa negociez cu el?

Scufi a Ro ie A prins-o lupul pe Scufi a Ro ie n pdure: - Unde mergi feti singur prin pdure? - Eu sunt Scufi a Ro ie i m duc la bunicu a. - N-ai s mai ajungi. Mi-e o foame de lup, pregte te-te c vreau s te mnnc - Lupule, dac tot e s m mnnci, mi ndepline ti i mie trei dorin e? - Zi-o pe prima. - tii, eu sunt fat mare i vreau s vd cum este. Dup ce termin lupul treaba, zise frnt de oboseal: - Hai, spune-o i pe-a doua. - Mi-a plcut. Mai vreau Dup a doua partid de sex, lupul, cu limba scoas, ochii sco i din orbite i stomacul lipit de spate, spuse abia optit: - Ga...ta. Cc..are-i a tre..ia? - tii...a-nceput s-mi plac. Hai nc o dat. N-apuc s ajung srmanul lup la capt de linie c- i ddu duhul. Morala 1: Nu te f... pe nemncatelea ! Morala 2 : Nu da i drumul la curve n pdure c distrug fauna patriei ! Morris ii spune fiului sau: "Vreau sa te casatoresti cu o fata pe care o aleg eu." Fiul raspunde: "Imi pare rau, dar imi voi alege singur mireasa." Morris: "Bine, cum vrei, dar ma gandisem la fiica lui Bill Gates." Fiul: "Ok atunci, raspunsul meu este da." Morris se duce apoi la Bill Gates si-i spune: "Am gasit un sot pentru fiica ta." Bill Gates: "Fiica mea este prea tanara pentru a se casatori." Morris: "Pacat. Tanarul este vicepresedinte la World Bank." Bill Gates: "Ok atunci, raspunsul meu este da." In final, Morris se duce la presedintele World bank si-i spune: "Cunosc un tanar pe care-l recomand ca vicepresedinte al bancii." Presedintele: "Dar sunt deja mai multi vicepresedinti decat este necesar." Morris: "Da, dar acest tanar este ginerele lui Bill Gates." Presedintele: "Ok atunci, raspunsul meu este da." Astfel au evreii succes in afaceri.... Subject: Limba romana Limba romana e atat de bogata, incat am exportat-o pe banda rulanta. Ne-am aventurat in a face un top al denumirilor internationale, care, fara sa stie purtatorii, sunt... d'ale noastre, neaose, suculente si pline de inteles. 1.. Pe primul loc, bineinteles, ce alt nume ar putea figura decat renumita statiune croata Pula . Am intalnit persoane care isi fac concediile in Pula , (inclusiv oameni care chiar merg in Croatia pentru asta). http://en.wikipedia.org/wiki/Pula,_Croatia 2. Tot Pula se numeste si moneda oficiala a statului african Botswana. Prin asta se explica saracia lucie din savana.... Luand in calcul faptul ca populatia e preponderent feminina, se ajunge la cateva subdiviziuni de Pula pe cap de locuitor. Cursul de schimb il gasiti pe http://www.xrates.com/d/BWP/table.html 3. In alte zone de pe continentul african, oamenii o duc si mai rau. Daca botswanezilor le e de ajuns o Pula pentru a-si asigura traiul (mai ales ca-s negri, si stim noi ce se vorbeste despre 482

ei), 3,4 milioane de mozambicani locuiesc in regiunea Nampula, avand capitala in orasul cu acelasi nume. http://en.wikipedia.org/wiki/Nampula_Province 4. Printre distractiile mai putin cunoscute, dar mai apropiate de noi, se poate numara o excursie cu intreaga familie in micul si linistitul Camping De Muie, pe insula olandeza Tholen. Puteti sa le scrieti sa-i felicitati pentru denumirea inspirata, sediul lor din St. Maartensdijk e amplasat tot pe strada.... Muie. Sau vizitati-i pe http://www.campingdemuie.nl/ 5. Futai USA Inc. este cel mai mare producator de umbrele din lume, vezi Doamne. Cica aproape toate umbrelele din lume contin piese Futai. Firma taiwanezo-americana mai face si crose de golf, desi nu vad legatura. http://www.futaiusa.com/about_futaiusa.htm 6. LABA inseamna pentru toti italienii Libera Accademia di Belle Arti. Saracii ofera chiar 30 burse de studiu "per i Master della LABA". LABA - La natura dell' arte. http://www.laba.biz/ 7. Daca tu crezi ca esti in rahat, ce parere ai de cei 32.000 de insi din orasul israelian Rahat? In Rahat, ce-i drept, locuiesc numai arabi (ca sa vedeti unde i-au trimis filosemitii de americani), si ei se simt bine acolo, de vreme ce rahat inseamna pe limba lor ceva gen "convietuire fericita". http://en.wikipedia.org/wiki/Rahat 8. Pentru ca din nou ne-am indepartat de plaiurile mioritice, am putea sa vizitam si Curu. Nu, nu e suficient sa te uiti in spate, Curu este o rezervatie naturala in Costa Rica . 75% din Curu lor este impadurit, si totusi costaricanii il considera unul din cele mai frumoase locuri din tara . N-as vrea sa le vad pe celelalte, in cazul asta. http://www.nicoyapeninsula.com/curu/ 9. Am ajuns si in indepartata Japonie, unde pe crestele muntilor cresc falnicii Sugi. Sugi este chiar arborele national al japonezilor, asteptam cu interes climatizarea lui pe coastele insorite ale Croatiei de mai sus. http://en.wikipedia.org/wiki/Sugi 10. Cui nu-i plac conditiile rudimentare oferite de campingul olandez de Muie, ii recomandam cu caldura cazarea in hotelul parizian de Buci. http://www.bucihotel.com/ In concluzie, fiti mandri de "graiul ce-l graiti", dar fiti prudenti. N-ai de unde sa stii ce inseamna "buna ziua" in limba uzbeka. In chineza se zice Ni ha! si se raspunde Ha, ha! Chestia e cu Noroc la inchinarea paharului, care in chineza se zice Cam bei!. Concurs international de indemanare: Cine reuseste in timp de 7 minute sa calce o camasa, sa manance o paine si sa rezolve o femeie. Primul concurent, neamt, se apuca cu multa meticulozitate si calca cu mare grija camasa, dupa care constata ca nu mai are timp, musca o data din paine si... se scurge timpul. Al doilea concurent, un rus, fara sa stea prea mult pe ganduri, se apuca de femeie, o rezolva, apoi mai are timp sa manance o jumatate de paine si... se scurge timpul. Al treilea concurent, un roman, o pune pe femeie sa calce camasa si in timp ce femeia calca, o rezolva, mancand in acest timp painea. Vine presa sa ia declaratii. Neamtul declara : "Noi asa suntem obisnuiti, muncim si incercam sa facem treaba cat mai bine, apoi daca mai ramane timp, mancam si apoi daca mai e timp ne distram, daca nu... ne apucam din nou de munca, si tot asa." Rusul declara:"Noi asa suntem obisnuiti. Mai intai ne distram, apoi daca ramane timp mancam, apoi daca mai ramane timp muncim..." In sfarsit, romanul spune si el: "La noi asa e. Daca nu-l f--i pe cel care munceste, nu poti sa mananci o paine..!!!! Dupa ce m-am pensionat, nevasta-mea ma tot chinuia sa merg cu ea la cumparaturi ca s-asa nu avem ce face toata ziua. Si ma tot tara dupa ea prin Mall. Partea proasta e ca eu (ca toti barbatii dealtfel) am oroare de lins vitrine si pierdut timpul prin magazine.Iar nevasta-mea e campioana la luat magazinele la rand. Pana ieri, cand nevasta-mea a primit o instiintare din partea magazinului. Draga D-na Popescu, In ultimele 6 luni sotul dvs. a facut oarecare probleme in magazinul nostru, a avut un comportament pe care nu-l mai putem tolera asa ca suntem nevoiti sa va interzicem sa ne mai vizitati magazinul. Motivele pentru decizia noastra (completate cu inregistrari ale camerelor de supraveghere) sunt urmatoarele: 483

15 Iunie: A luat 20 de alarme de pe produse si le-a strecurat in buzunarele sau produsele altor cumparatori. 2 Iulie: a setat toata aparatele radio cu alarma de la raionul Electrocasnice sa porneasca alarma la 5 minute unul de altul. 7 Iulie: a varsat 2 tuburi de ketch-up dintr-un colt al magazinului spre toaleta femeilor 19 Iulie: S-a dus la un angajat nou si cu un ton oficial i-a spus : Aveti un cod 4 la raionul de gradinarit.Din aceasta cauza angajatul si-a parasit postul,drept urmare a fost sanctionat de catre seful de departament iar aceasta a dus la o greva a angajatilor si prin urmare au fost pierderi pentru firma noastra 4 August: a umplut cu bomboane M&M casuta de scrisori si reclamatii a magazinului 14 August: a mutat panoul de atentionare "Atentie!!! Suprafata alunecoasa"in zona acoperita cu mocheta a magazinului 15 August: a ridicat un cort in zona articolelor de camping si a spus unui numar de 20 de copii ai clientilor ca nu au voie sa vina in camping decat daca aduc fiecare cate o patura si-o perna in 2 minute. Sectiunea de lenjerie de pat a avut de suferit. 23 August: A setat toate sistemele home-cinema sa cante marsuri patriotice comuniste si a organizat o parada prin magazin. 4 Sept: s-a folosit de una din camerele de supraveghere pe post de oglinda pentru a-si stoarce punctele negre de pe fata si a-si curata nasul 10 Sept: in timp ce proba cateva din pustile de la raionul de Vanatoare si Pescuit Sportiv l-a intrebat pe angajat daca stie unde se gasesc pastile antidepresive in magazin. 3 Oct: se plimba intr-un mod ferit si ascuns prin magazin in timp ce fredona melodia din Misiune Imposibila 15 Oct: S-a ascuns intre rafturile noastre cu camasi pe umeras si cand se apropia un client incepea sa strige: EU, EU, ALEGE-MA PE MINE!!!! 25 Oct: cand am facut la sistemul audio al magazinului un anunt s-a ghemuit brusc in pozitia fetala si a inceput sa strige "O NUUUUU, NU VOCILE DIN NOU" Si ultima,dar in nici un caz cea mai putin importanta : 31 Oct: a intrat intr-o cabina de proba a inchis usa si dupa aproximativ 10 minute a strigat foarte tare "Bai fratilor iar ati uitat sa puneti hartie igienica". O angajata de la raionul de haine a lesinat. Definitia violului in "Codul Penal" din vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, in anul 1750: "Cel ce va fi prins cu tromeleagul nvrtoat primprejurul prilor fttoare ale muierii, i se va tia scrbavnicul mdular spre venica lui nefolosire"!!!!! Un tip foarte singur a hotarat ca viata ar fi mai misto daca ar avea un animal de companie. Asa ca s-a dus omul nostru la un pet store si i-a spus managerului ca vrea sa cumpere un animal "aparte". Dupa cateva discutii a cumparat intr-un final un miriapod (o insecta cu 1000 de picioare), care venea intr-o cutie mica, alba, pe care s-o foloseasca pe post de casa. Se duce tipul acasa, gaseste un loc potrivit pentru cutie si se gandeste ca ar fi frumos sa inceapa "relatia" ducandu-si noul ompanion la un barsa bea ceva. Asa ca a intrebat miriapodul din cutie: "Vrei sa mergi cu mine pana la Frank's sa bem o bere?" Dar ... nici un raspuns, asta l-a deranjat pe tipul nostru, dar a asteptat cateva minute si a intrebat din nou: "Ce-ar fi daca am merge la bar sa bem o bere impreuna?" Dar...iar...nici un raspuns de la noul sau prieten si tovaras. Asa ca a mai asteptat cateva minute gandindu-se la situatia respectiva. S-a hotarat sa mai intrebe inca o data, de data asta apropiindu-se de "casa" miriapodului si urland: "Hey, tu de-acolo! Vrei sa mergem la Frank's sa bem o bere impreuna?" O voce subtire se auzi din cutie... "Te-am auzit si prima oara! Ai in pu*a mea rabdare, s-mi pun pantofii!!!" Maria vine din Germania, unde a lucrat ceva timp si despacheteaza lucrurile. - Aista ce-i tu, Marie? intreaba tata-su. -Aista-i mixer. Pui numa' faina si laptele si le-nvarte singur. -Mira-sa Cluju'! zice tatal. Da, aista ce-i? -Aista-i un cuptor cu microunde. Pui strachina cu mancare in'lontru si minten' s-o incalzit. -Lucru mare! Da' aceia ce-i? intreaba tatal. -Vibrator. Pai, stii dumneata, ca acolo in lume, amu nu-ti mai traba omu' tau, ca-i dastul sa ai 484

unu d'asta. Apoi, obosita fiind, Maria se duce la culcare. Batranul iese pe prispa casei, aseaza doua scaune, pune doua pahare de horinca, se aseaza pe un scaun, iar pe celalalt aseaza vibratorul. Trece pe langa poarta Gheorghe: -Sa traiesti, Ioane, ce mai faci? -Ia, stau la un pahar de jinars cu ginerele!!! DE CE IP OAMENII UNII LA ALII "Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai: -De ce tipa oamenii cand sunt suparati? -Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei. -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul. -Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol. Maestrul intreba din nou: -Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa? Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri: -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate. In final,inteleptul concluziona, zicand: -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere." Mahatma Ghandi S v fie zilele pline de iubire i pace.

LECTIA DE GEOGRAFIE Geografia femeii Intre 18 si 25 de ani, femeia e precum continentul african: jumatate a fost deja descoperita, cealalta jumatate ascunde frumuseti inca salbatice si delte fertile. Intre 26 si 35 de ani, femeia e precum America de Nord: moderna, dezvoltata, civilizata si deschisa negocierilor in schimbul banilor. Intre 36 si 40 e precum India : fierbinte, relaxata si constienta de propria frumusete. Intre 41 si 50, femeia e precum Franta: inca atragatoare si interesanta. Intre 51 si 60, e precum Iugoslavia: a pierdut razboiul, e tulburata de fantasmele trecutului, dar se lucreaza la reconstructie. Intre 61 si 70, ea e precum Rusia: spatioasa, cu frontiere fara patrula, iar stratul de zapada ascunde mari bogatii. Intre 71 si 80, femeia e precum Mongolia : cu un trecut glorios de victorii, dar cu putine sperante de viitor. Dupa 81 de ani, ea e precum Afganistanul: aproape toata lumea stie unde se afla, dar nimeni nu vrea sa mearga pina acolo. Geografia barbatului Intre 15 si 75, barbatul e precum Cuba : guvernat de un singur membru Se intalnesc doi ardeleni: - De ce esti amarat, Ioane? - Cum sa nu fiu amarat, mai Gheo, amu mi-o murit un bou... - Eh, nu-ti fa griji ca ase ne-om duce toti, unu' dupa altu'... 485

Un barbat se duce la medic si ii spune: - Domnule doctor vreau sa ma castrati ! - Ma omule ,esti sigur ? Vad ca esti tanar si puternic... - Sigur domnule. - Atunci, bine, semneaza aici...asa...si aici. Nu am timp acum sa discutam mai mult.... Dupa operatie,doctorul vine la pacient si-l intreaba: - Spune-mi si mie de ce ai facut-o ? - Pai m-am imprietenit cu o fata evreica si stiti la ei e un obicei mai ciudat ... - Da ma dar asta e circumcizie. - Pai eu cum am zis...??? Medicul: - Sa stiti ca principalul vinovat al bolii dumneavoastra este alcoolul. Pacientul: - Multumesc, domnule doctor, bine ca nu sunt eu vinovat. Un rus, un american si un tigan se duc la Polul Nord. Dupa o vreme raman fara mancare. Ei propun ca in fiecare zi sa-si taie cate ceva din corp sa manance. In prima zi rusul isi taie o bucata din picior. - Azi mancam pulpa! A doua zi americanul isi taie din coaste. - Azi mancam costita! A treia zi vine randul tiganului. Seara isi deschide slitul. Fericiti ceilalti doi exclama: - Asta seara mancam carnacior. Tiganul: - Ce carnacior! Un ceai cald si la culcare! Directorul unui internat ii previne pe baieti : - Daca da dracu' si-l prind pe unul din voi in dormitorul fetelor, il amendez cu 10 Euro; a doua oara il ard cu 20 de Euro si a treia oara cu 40 Euro ! Din spate, o voce timida : - Dom' director, da' un abonament cat costa ? De ce barbatii cu BMW-uri au succes la femei? Simplu, ele citesc printre randuri... Be My Wife! O balerina se tinea in autobuz de bara de sus... si avea un par extraordinar la subrat (padure tropicala). Jos pe scaun statea un betiv. La un moment dat o intreaba betivu' pe tipa: - Don'soara, esti cumva balerina? La care tipa flatata: - Da... dar cum v-ati dat seama? - Pai... numai tu puteai sa ridici piciorul pana acolo... Care e diferenta dintr-o blonda si un bec? Blonda se arde de mai multe ori, iar becu' o singura data. Cica Sf. Petru statea, cum sta Sf. Petru, la poarta raiului si astepta musafiri, ca de obicei. La un moment dat aude cioc cioc.....deschide poarta, se uita, nimeni........hm. Mai trece un timp scurt si cioc, cioc, cioc......iese nimeni......"mai sa fie, careva are chef de joaca" . Dupa scurt timp cioc cioc cioc, iese nimeni...."cred ca sunt dracusorii aia de jos si fac misto de mine" . Isi ia scaunelul si se aseaza langa poarta cu mana pe clanta. cioc cioc.....deschide brusc poarta si vede un tip care alerga iute de tot de la poarta raiului. - Aloooooo, ce tot bati si fugi ca disperatul inapoi !!! Poate nu te mai primesc deloc !!!! - Nu vreau sa fac asta dar sunt unii care ma tot......resusciteaza..... Ajunge Jane in jungla si cand da cu ochii de Tarzan vanjos si viguros o cam trec sudorile 486

si ii trec prin cap mii de nastrusnicii. - "Mai Tarzane, da' tu... barbat singur pe-aici prin jungla... cum te descurci cu amorul?" - "Da' ce e aia facut amor?" Jane ii explica in mare cam despre ce e vorba, la care Tarzan: - "Pai cu copacul ala cu o scorbura mica..." - "Vaaaaaaaaiii, Tarzane, se poate sa prapadesti tu frumusete de barbatie pe o scorbura in copac?" Si se dezbraca Jane, se intinde pe iarba si ii indica lui Tarzan unde trebuie sa introduca obiectul.... Tarzan se uita cu atentie, isi ia avant si ii trage lui Jane un picior in locul sensibil de vede fata stele verzi... - "Da' de ce facusi asta, mai omule???" zice Jane incovrigata de durere ?? - "Tarzan verifica intotdeauna daca sunt albine la scorbura!" Leul iese dimineata nervos din casa si da cu ochii de vulpe: - Cine e regele animalelor? - Tu, tu, tu esti, maria- ta, zice vulpea infricosata. Mai merge si da peste lup: - Ia zi, cine e regele animalelor? - Maria-ta, zice lupul galben de frica. Mai merge el si intr-o poiana da peste elefant, care manca linistit niste iarba: - Ia zi, ma, umflatule, cine e regele animalelor? Elefantul il prinde cu trompa dupa cap, il izbeste de vreo 3 copaci si-l lasa lat in mijlocul drumului. Dupa vreo jumatate de ora, leul se ridica anevoie de jos: - Ei, daca nu stii, nu stii si gata, nu trebuie sa devii violent! Furnica alerga disperata prin padure... La un moment dat da nas in nas cu leul, regele animalelor: - Ce faci, furnicuto, unde alergi in halul asta? - Pai, cum, marite rege, n-ai auzit? - Nu, ce e? - S-a produs un accident ingrozitor... - Zi odata, ce e?! - Pai, s-au ciocnit elefantul si hipopotamul, rau de tot... - Bine, si ce treaba ai tu, de ce alergi ca disperata? - Ma duc sa donez sange! In cimitir, groparul sapa linistit si din cand in cand mai tragea si din tigara. La un moment dat vede cum dintr-un mormant iese o mana. Sapa si fumeaza in continuare linistit. Nu dupa mult timp din pamant iese mortul cu totul. Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit. Mortul incearca sa il sperie. Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit. Vede mortul ca nu are ce sa-i faca, se indreapta spre gardul cimitirului si vrea sa sara. Dintr-o data se trezeste cu ditamai lopata dupa ceafa. Groparul: - Radem, glumim, da' nu parasim incinta. Bancuri de aducere aminte Studentul arab se scuza ca a intarziat la cursuri: -Sa vedeti, a stat pe loc tramvaiul ca trecut tov. Ceausescu cu camasa in gura! -Cum cu camasa in gura? -Pai, asa zice tot omeni din tramvai: Uite-l, iar trece, cucamas in gura lui! Manifestatie mare, mare. Lumea striga: - Ceausescu, PCR! Ura! Ura! Unul singur, mai amarat, sta mai in spate si nu spune nici un cuvant. Un "om de ordine" se apropie de el si il intreaba: - Ce faci, tovarase, de ce nu strigi ura? - Sunt ragusit, raspunde cel interpelat, dar ura e aici, in suflet. Intrebare: - Ce este securitatea? Raspuns: - Inima partidului, care bate, bate, bate, ... Bula fuge in Occident. Un ofiter il intreaba: - De ce ati adus cu dvs. bulinele astea rosii? - Contra bronsitei. 487

- Si astea albe? - Contra reumatismului. - Dar astea mititele? - Contra sinuzitei. - Dar ce e cu fotografia asta a lui Ceausescu? - Contra dorului de tara! - Bula, la cati ani ai fost condamnat? - 15 ani! - Dar ce-ai facut? - Nimic! - Tu minti, Bula.. Pentru nimic se dau 5! - Bula, ce e tatal tau? - Activist de partid. - Si mama? - Nici ea nu munceste. - Tovarasa profesoara, am vazut azi noapte un munte de branza pana la Dumnezeu ... - Bula, nu te-am invatat ca Dumnezeu nu exista? - Da ce, branza exista? Bula ii zice lui Nicu Ceausescu: - Zii, ma, lu' tactu sa lungeasca programul la televizor cu doua ore! - I-am zis, dar mi-a raspuns ca n-are ce sa vorbeasca patru ore, i-ajung doua! Bula l-a injurat pe Ceausescu si ajunge la puscarie. Intr-o zi, mama-sa vine cu un pachetel la vorbitor. - Cum e, Bula? E rau de tot? - Nu, mama, merge .... - Mancarea cum e? - Avem de trei feluri, de doua ori pe saptamana si ceva carne... - Dar caldura? - Merge... Noi venim de la munca, ne spalam repede si intram in pat ... - Dar lumina? - Noaptea se stinge, insa e avantajul ca ne culcam devreme si dormim mai mult... - Bulisor, mama, sa fii cuminte, sa nu faci vreo prostie, sa te dea astia afara ... Bula iese de la examenul de Socialism Stiintific - Ura, am scapat! - Cat ai luat? - Patru. - Atunci de ce te bucuri? - Bine ca nu m-au arestat! Cica, in timpul perioadei comuniste, oamenii ar fi dorit construirea unei autostrazi Bucuresti - Berlin , cu patru benzi: trei pentru dus si una pentru depasire ... Retrospectiva: Anul 1981 1.. Printul Charles se casatoreste 2. Liverpool cstiga Cupa Europeana 3. Papa moare Anul 2005 1. Printul Charles se casatoreste 2. Liverpool cstiga Cupa Europeana 3. Papa moare Concluzie: daca Charles se mai casatoreste nca o data si Liverpool ajunge iar n finala, ar fi bine sa-l anunte cineva pe Papa... El si ea in pat, unul langa altul. El: - La ce te gandesti iubirea mea? Ea, dandu-se mai aproape, sopteste: 488

- La acelasi lucru ca tine! - Minunat! Atunci fa-mi si un ou, dar cu sunca! O familie de furnici isi propune sa-i vina de hac unui elefant. Il pindesc si cind trece se urca cu toate pe el si incep sa-l ciupeasca. Elefantul se enerveaza, se scutura si toate cad jos, numai una ramine pe gitul elefantului. Atunci toate de jos striga in cor: - Sugruma-l !!!!!!!!! Care este diferenta dintre o femeie si o gaina? Gaina sta linistita pe oua... Intr-o zi, la usa unei batrane, suna un domn elegant imbracat, cu un aspirator in mana. - As dori sa va prezint cel mai performant aspirator... Si, in acelasi moment, arunca pe covorul din holul casei o cantitate considerabila de balegar, explicand: - Daca acest aspirator nu va curata TOT, promit ca restul il voi manca! Batrana, dupa ce asculta toata povestea, ii raspunde: - Atunci sper sa ai pofta, ca nu am curent de azi-dimineata! La o toaleta publica in SUA, in dreptul pisoarelor, se aflau, unul langa altul, Cassius Clay si Adrian Copilul Minune. In timp ce isi faceau treaba, amandoi scuturau, la intervale scurte, din cap. Cassius Clay il intreaba pe Minune, cu simpatie si compasiune: - Si tu tot Parkinson? - Nu, mosule, da ma stropesti in ureche.... Semnele de la tastatur s-au gndit s dea o petrecere, dar nu voiau s-l invite pe punct. Punctul si ia inima n dinti si pleac la petrecere. La poart, bodygarzi escape si delete: - Cine esti tu? - Eu snt steluta, dar m-am dat cu gel... Morris se intoarce de la doctor si-i spune sotiei ca doctorul i-a spus ca mai are de trait doar 24 ore. In aceasta situatie, Morris Ii cere sotiei sale sa faca dragoste. Bineinteles, ea e de acord. Peste 6 ore, Morris se duce la ea si-i spune: Iubito, stii, mai am doar 18 ore de trait. Crezi ca am putea sa mai facem dragoste inca o data? Sotia este din nou de acord. Mai tarziu, cand se duce la culcare, se uita la ceas si vede ca acum au mai ramas doar 8 ore. Atunci ii spune sotiei: Iubito, te rog... inca o data inainte sa mor. Bineinteles, dragul meu, si fac dragoste pentru a treia oara. Apoi sotia se intoarce cu spatele si adoarme. Morris, insa, ingrijorat se tot intoarce in pat, neputand sa doarma pana cand vede ca au mai ramas 4 ore. O trezeste pe sotia sa. Iubito, mai am doar 4 ore. Crezi ca am putea... In acest moment, sotia se ridica si spune: Uite care e problema Morris, eu trebuie sa ma scol maine dimineata ...tu nu. Intr-o noapte, Ion si Maria, proaspat casatoriti, stateau de vorba: - Ma, Ioane, spune drept, pe cine ai mai avut inaintea mea? - Pe Florica. - Numai pe ea? - Pe Veta, Maricica, Rozi... bla bla bla. - Sa stii ca sunt geloasa. - Lasa, mai bine ai fi multumita ca te-ai calificat in finala. La tribunal se audiaza martorii: - Cand ati vazut ca inculpatui intentioneaza sa-si arunce soacra de la etaj, de ce n-ati intervenit? - Pentru ca am vazut ca inculpatul este destul de puternic ca s-o faca si singur... Elevii unei clase au fost fotografiati, iar diriginta lor incerca sa-i convinga sa cumpere pozele: - Ganditi-va, copii, ce dragut va fi atunci cand veti fi mari si va veti uita la fotografii spunand "Uite-o pe Oana - acum e avocat" sau "Uite-l pe Mihai - acum e doctor"... Din clasa se aude o voce: - Uite-o pe diriga - acum e moarta! Un cuplu ia cina intr-un restaurant de lux. La un moment dat se apropie de masa lor o femeie foarte atragatoare si clar mai tanara decit sotia. Necunoscuta se apleaca si-l saruta pe barbat cu un gest plin de familiaritate si tandrete. Sotia revoltata intreaba: - Cine e fufa asta? La care sotul raspunde calm: 489

- E amanta mea! Sotia riposteaza pe un ton ucigas: - Divortez! Ma mut inapoi la mama! Sotul nu-si pierde calmul si-i raspunde: - Bine, daca tu crezi ca iti va fi mai bine asa. Dar nu uita ca dupa divort se vor termina vacantele in strainatate, shopping-ul de Craciun la Paris, vacantele de schi in Alpi si asa mai departe. Eu nu tin neaparat sa divortez dar nu iti voi sta in cale. Minute de tacere in clinchet de tacamuri. Deodata se deschide usa si intra cel mai bun amic al cuplului la brat cu o femeie tanara si atragatoare. Sotia intreaba consternata: - Cine-i tipa care a intrat cu M.? Sotul raspunde fara vreo modificare in tonul vocii: - Este I., amanta lui. Dupa alte cateva secunde de tacere se aude vocea sotiei spunand: - A noastra-i mai frumoasa! Era un fermier: pe nevasta-sa o apucasera durerile facerii. Urmasul lui Esculap lua un felinar, inhama calul la cabrioleta si o porni in noapte. Cu chiu, cu vai, ajunse la destinatie. Fermierul il conduse pe medic in dormitor, gonindu-i pe cei mici care se holbau curiosi. Rutinat, doctorul incepu sa-si faca datoria. Dupa un timp se auzi un oracait.. - Felicitari, baiete, ai o fetita! Nu apuca sa raspunda, ca i se porunci: - Da felinarul mai aproape, mai e unul pe teava. Asaaa! Gata! Gemene! Bravo,fiule, ai fost bun. Dai de baut! Intunericul din incapere nu permitea sa se distinga nuanta spre care vira tenul fermierului. Iar cand receptiona din nou vocea medicului, incremeni: - Fa lumina mai mare. Am impresia ca vine si al treilea! Simtind ca face apoplexie, taranul sopti: - Domnu' doctor, sa stingem naibii felinarul ala! Am impresia ca lumina ii atrage! Satul era amenintat de viitura. Toata lumea alerga disperata sa-si salveze bunurile si pe ei insisi din calea prapadului, numai Ion, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui il intreaba: - Ce faci, Ioane ? Nu vezi ca vin apele peste noi ?!? Fugi, salveaza-te ! - Nici nu ma gandesc! Eu stau aici cuminte, ca ma salveaza Dumnezeu... Zis si facut. Vin suvoaiele peste sat. Ion, se urca pe acoperisul casei si sta si asteapta. Un grup de oameni trece pe langa casa lui intr-o barca de salvare. - Ce faci, Ioane, acolo sus ? Sari in barca, ca ai sa te ineci ! - Nu, raman aici ! Dumnezeu e mare si puternic si ma va salva ! - Treaba ta ! Mai sta ce mai sta, trece si cea de-a doua barca pe langa el. - Hai, Ioane, sari in barca si salveaza-te ! - Nu, nu! Dumnezeu e mare si ma va salva ! - Ma, Ioane, esti nebun, hai odata!, ca te ia apa ! - Nu ! Pleaca si a doua barca. La cea de a treia barca, povestea se repeta. Apoi, Ion moare inecat si ajunge in Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere si cere sa fie lasat sa vorbeasca cu Dumnezeu. - Pai bine, Doamne ! Eu ma rog atata la tine... iti dau toata increderea mea si tu ma lasi sa mor ?!? - Cum ziceai ca te cheama ? intreaba Dumnezeu. - Ion. Cauta Dumnezeu in registrul lui si gaseste numele lui Ion. - Mai, Ioane, nu stiu cum sa-ti spun... dar la mine aici scrie ca ti-am trimis trei barci ! Un politist s-a dus intr-o zi la sectie cu un pinguin. Aici seful sau l-a intrebat: - Ce faci cu pinguinul aici? Du-l imediat la Gradina Zoologica !!! Dupa un timp, seful politistului a plecat de la sectie, iar pe drum s-a intalnit cu politistul care era cu pinguinul de mana. - Ti-am spus sa-l duci la Gradina Zoologica ! - L-am dus, iar acum mergem la teatru. 490

Un loc de munc la Guvern ......... Un tip se duce la oficiul potal pentru a aplica pentru un loc de munc. Intervievatorul l ntreab, "Esti alergic la ceva?" El rspunde, "Da, cofeina." "Ai fost vreodat n serviciul militar?" "Da", spune el, "am fost in Irak timp de doi ani." Intervievator spune: "Asta v va oferi de 5 puncte in plus fata de ocuparea forei de munc." Apoi se ntreab el, "Eti cu handicap n vreun fel?" Tipul spune: "Da. O bomba a explodat lng mine i mi-am pierdut ambele testicule ... Grimasa intervievatorului, care apoi spune: "OK Ai suficiente puncte pentru mine pentru a te angaja chiar acum. Orele noastre normale sunt de la 8:00 la 4:00. Putei ncepe mine la ora 10:00 - i a planifica i-v orarul ncepand de la 10:00 n fiecare zi. " Tipul este nedumerit i ntreab, "Dac orele de lucru sunte 8:00 - 4:00, de ce nu vrei s fiu aici pn la 10:00?" "Acesta este un loc de munc la Guvern", spune intervievatorul: "Pentru primele dou ore, noi vom sta n jurul cafelei i ne mngiem biluele noastre. Nici un punct n-o s pierzi tu pentru asta. " IARNA PE ULITA (2010) "A-nceput de ieri s-apara Cate-o groapa de rahat. Vremea s-a mai imbunat, Strazile-au ramas prin tara Ca la sat. Sunt transee, nu sosele Nu poti circula deloc Caci sunt gropi din loc in loc Mari cat sa-l ascunzi in ele Si pe Boc. Si cand ploua toate-au apa Nu se vede, dar precis Ca se-ascunde un abis Cam in ori-si-ce baltoaca E de vis! Nu soferii sunt miopi Cand conduc.Ci trebui spus, C-au o mare vina-n plus: Si sunt "prosti de dau in gropi" Cei de sus. Zici ca merg pe-alta planeta Avem gropi ca-n cimitir Nu le treci nici dac-ai TIR. Si voi vreti rovinieta? Hai sictir !..." Apropo...de..sa mai zambim un pic! Un sef ajunge la birou dimineata cu fermoarul de la pantaloni desfacut. Secretara, nestiind cum sa-l puna in tema direct, il abordeaza: -Sefu' azi dimineata, cand ai plecat de acasa, ai inchis usa de la garaj? Fraza nu a avut darul sa-l lumineze asa ca tipul a intrat in birou un pic nedumerit. Se aseaza el la 491

birou, incepe sa-si vada de treaba si vede prohabul desfacut. In momentul respectiv are o revelatie referitor la spusele secretarei asa ca se gandeste sa o necajeasca un pic. O cheama in birou sa-i aduca o cafea si o intreaba: - Cand ai vazut usa de la garaj deschisa mi-ai vazut si Jaguarul? Secretara, zambind un moment raspunde: - Nu, sefu'. Tot ce am vazut era un Mini cu doua cauciucuri desumflate Un tzigan la scoala.Trebuia sa aiba o inspectie si profa le zice: -Sa fie toata lumea cu mana pe sus,ca eu stiu pe cine sa intreb! La inspectie totul a decurs bine pana la un moment dat.La o intrebare mai dificila, nu era nici o mana ridicata...... Cand colo sare tziganul cu mana sus. Profa-l evita dar cand nu mai avu ce face, il intreba: -Hai Giaordel, zi tu ! Tziganu: -Haoleu, sa moara fratii mei, ce buci si ce tzatze mishto aveti ! Profa: -Stai jos, derbedeule, idiotule, doi ! Tziganu se aseaza nedumirit, se intoarce la inspectori (care erau in spatele lui) si zice: -Bai, manca-v-as, nu mai soptiti daca nu stiti ! Imparatul Rosu da sfoara in tara ca o da pe Ileana de sotie si jumatate din imparatie celui care ii va satisface orice placere nabadaioasei fete. Vine fiul Imparatului Alb. Ileana il ia cu ea pe malul unui lac, isi arunca coronita in apa si ii spune printului: - Scoate-o! Printul se arunca in lac dupa coronita, dar este inconjurat de crocodili si facut franjuri. Vine si printul Regelui Albastru. Este si el invitat la o plimbare pe malul lacului, Ileana isi scoate coronita si o arunca in apa zicand: - Scoate-o! Printul se arunca cu inflacarare in apele lacului, apuca coronita, dar este halit de crocodili. In cele din urma vine si Fat Frumos. Pe malul lacului, Ileana isi arunca coronita in apa si ii spune: - Scoate-o! Iar Fat Frumos si-a scos-o si au trait fericiti pn la adnci btrnee Un turist american viziteaza Londra, cand de-odata simte nevoia sa urineze. Cauta, cauta si nu gaseste nici o toaleta. Neavand incotro intra intr-o straduta, se apropie de un colt mai intunecat langa un zid mai inalt si incepe sa se deschie la fermoar. Inca inainte de-a incepe sa urineze simte o bataie usoara pe umar. Se intoarce si langa el se afla un politist tipic englez. - Scuza-ma domnule, spune politistul, e interzis a urina in locuri publice. Americanul se scuza, ii spune ca nu are incotro, ca nu se poate abtine si nu gaseste WC. - Te voi ajuta, zice politistul, vino dupa mine. Il conduce pe turist spre o portita in zid si-i arata drumul in interior. Turistul intra si ochii aproape ca-i ies din orbite. Se afla intr-o superba gradina, intretinuta, plina de aranjamente cu iarba, flori, tufe si copaci. Politistul ii indica unul din copaci si-i spune: - Nici o problema, poti sa urinezi aici. Americanul urineaza, respira usurat si-l intreaba pe politist: - Spune, asta-i ceea ce se cheama Amabilitatea Engleza? - Nu, raspunde politistul, noi numim asta Ambasada Franceza... Un taran se ocupa de cultivatul pepenilor. La un moment dat niste copii au inceput sa intre noaptea pe plantatie si sa fure din pepeni. Omul se gndeste si se gndeste pna ii vine o idee care in mod sigur ii va speria pe copii. Asa ca pune pe cmp o placuta pe care scria: Un pepene de pe acest camp a fost i njectat cu cianura. Ziua urmatoare taranul vine pe camp si vede ca nu lipseste nici un pepene dar gaseste o alta placuta langa cea pusa de el: Acum sunt doi! Doua calugarite la cumparaturi intr-un magazin alimentar. Una dintre ele o intreaba pecealalta: - Ce-ai zice de niste bere? - N-ar strica, dar mi-ar fi rusine sa cumpar asa ceva. - Nici o problema, rezolv eu. Iau ele o cutie cu 6 beri si se duc la casa. 492

Casierul se uita foarte mirat si calugarita zice: - Asta-i ca sa ne spalam parul. Casierul, fara sa ezite, se apleaca sub tejghea si pune o punga de covrigei linga bere: - Sa nu va uitati bigudiurile. Bula a fost invitat de omologul sau sovietic, Bulaev. Ajuns la Moscova, Bulaev, gazda buna, il plimba prin oras sa-i arate frumusetile, il duce si in garsoniera lui, ii arata telefonul, ceasul, televizorul, mobila... Bula il intreaba cu ce se ocupa, ii raspunde ca e inginer constructor. - Vezi podul acela peste Neva ? Ei bine, eu l-am construit! Bula il invita si el la Slatina, la el acasa, Bulaev vine, Bula ii arata orasul, apoi il cheama acasa la el, ii arata vila in care locuieste, interfonul de la poarta, scara interioara, combina muzicala, calculatorul, etc. - Dar tu cu ce te ocupi, mai Bula? - Vezi riul acela? - Da, raspunde Bulaev. - Ei bine, acolo trebuia sa fie un pod... Patru prieteni in vacanta. La hotel, neavand prea multi bani, hotarasc sa doarma cate doi in camera. Unul din ei se stia ca sforaie atat de cumplit, asa ca au convenit sa doarma in camera cu el pe rand, fiecare cate o noapte. A doua zi dimineata, vine primul care a avut "onoarea", cu ochii rosii, parul ravasit etc. "N-am putut dormi toata noaptea, am stat in fotoliu si m-am uitat la el". A doua zi, urmatorul, rupt de somn si el: "Cum sa dormi, se clatina acoperisul de la sforaitul astuia, am stat toata noaptea in fotoliu si m-am uitat la el". A treia zi, vine al treilea fresh, odihnit, bine dispus. Ceilalti mirati: "Cum ai reusit sa te odihnesti?!?" "Simplu. Inainte de a ne baga in pa t, l-am strans in brate, l-am sarutat dulce si i-am spus noapte buna. N-a inchis un ochi toata noaptea. ntrebri i rspunsuri: 1. O broasca fara carapace este fara locuinta sau dezbracata?... Raspuns:In primul rand e moarta. Pe urma... depinde de orientarea sexuala... 2. Unde gasesti un caine fara picioare? Raspuns:unde l-ai lasat 3. Ce intra de 3 ori in Femeie? Raspuns: Litera E (f E m E i E) 4. O pisica alba se urca in pom. Cum se da jos? Raspuns: alba 5. Cum iese un cal alb, care intra in Marea Neagra? Raspuns: ud 6. Care este diferenta intre 1000 ursi albi si un urs alb? Raspuns: 999 ursi albi 8. Ce se afla intre Soare i Pamant? Raspuns: i 9. Cum se cheama un barbat inteligent in America ? Raspuns: turist 10. Care este cel mai periculos loc din lume? Raspuns: patul - aici mor 80% din oameni 12. Ce fac pestii cand sunt multi? Raspuns: bancuri 13. Care e femininul la tren? Raspuns: tunel 14. Cum gaseste un cioban o oaie la munte? Raspuns: acceptabila 15. Cum se numesc dacii care gandesc? Raspuns: gandaci 16. cum se numesc rudele Papei? Raspuns: paparude 17. Cum se numesc naii Papei? Raspuns: papanai 18. Ce-i alba si are 30 cm? Raspuns: nimic. toata lumea stie ca, daca are 30 cm, este neagra! 19. Cum se cheama un caine fara picioare? Raspuns: nu se cheama, ca oricum nu vine 20.Un american care traieste in Florida poate fi inmormantat la New York ? Raspuns: nu, pentru ca traieste 21. Care a fost primul barbat care a spus: "E nevoie de o femeie in casa!"? Raspuns: Mesterul Manole. Doua colege de munca, discutau la birou: - Ai avut parte de o partida buna de sex noaptea trecuta? - Nu, a fost un dezastru. Barbatu meu a ajuns acasa, si-a mancat cina in 3 minute, am facut sex vreo 4 minute dupa care a adormit in 2 minute. Tu? - O, a fost fantastic. Cand sotul meu a ajuns acasa, m-a scos la un restaurant romantic. Dupa cina neam plimbat cam o ora. Cand am ajuns acasa, a aprins lumanarele in jurul casei si ne-am giugiulit 493

cam o ora dupa care am facut sex o ora si dupa asta am mai stat de vorba vreo ora. A fost ca intr-o poveste. In acelasi timp barbatii vorbeau intre ei: - Ai facut sex asta noapte? - Da, a fost super. Am ajuns acasa, cina ma astepta pe masa, i-am tras-o lu' nevasta-mea si m-am culcat. Tu? - Da, dar a fost oribil. Cand am ajuns acasa cina nu exista pentru ca ne-au taiat lumina pentru neplata. A trebuit sa o scot pe nevasta-mea la restaurant iar cina a fost asa de scumpa incat nu ne-au mai ramas bani de taxi si a trebuit sa merg o ora pe jos. Eram atat de ofticat incat nu am avut erectie vreo ora iar cand in sfarsit mi s-a sculat nu am putut sa termin decat intr-o ora. Dupa asta eram asa nervos incat nu am putut sa adorm decat dupa inca o ora. Pachet de salvare economica!!! Sa presupunem ca... Guvernul acorda fiecaruia din noi cam 100.000 de roni. - Daca cheltuim acesti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge in China . - Daca cumparam benzina, vor ajunge la Arabi. - Daca cumparam calculatoare, vor ajunge in India si Hong Kong . - Daca cumparam fructe si legume, vor ajunge in Turcia, Spania, Italia, Egipt sau Iran . - Daca cumparam autoturisme mici si economice, vor ajunge in Japonia sau Germania . - Daca cumparam unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge in Taiwan , si nu vor ajuta cu NIMIC economia romna. Singura posibilitate de a pastra acesti bani acasa in Romania , este de a-i cheltui pe curve, gustosul vin romnesc sau pe tuica, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone. Eu asa incerc sa fac! Dar e cam greu de convins sotia ca fac aceste lucruri numai din patriotism!

Religia Ion a venit duminica la biserica si preotului nu i-a venit sa creada. Nu-l vazuse in viata lui pe Ion in biserica. Dupa slujba preotul l-a prins din urma si i-a zis Ioane, ma bucur ca ai venit la slujba. Ce tea determinat? Ion raspunse, Trebuie sa fiu sincer parinte, acum ceva vreme mi-am pierdut palaria, si iubesc acea palarie. Stiu ca si Gheorghe are una fix la fel si stiu ca vine la biserica in fiecare duminica. Deasemenea stiu ca trebuie sa si-o dea jos in timpul slujbei si ca probabil o va lasa in cuierul de la intrare. Asa ca urma sa plec mai devreme si sa-i fur palaria. Preotul, putin mirat, continua: Pai Ioane, vad ca nu i-ai furat palaria lui Ghoerghe. Ce te-a facut sa te razgandesti? Ion raspunse: Pai, dupa ce am auzit predica despre cele zece porunci m-am descis ca nu este nevoie sa-i mai fur palaria lui Gheorghe Cu lacrimi in ochi preotul i-a zambit lui Ion si-i zise; Dupa ce am vorbit despre Sa nu furi! te-ai descis ca preferi sa stai fara palarie decat sa arzi in iad? Ion a dat usor din cap. Nu parinte, dupa ce ati vorbit despre Sa nu prea curvesti! mi-am adus aminte unde mi-am lasat palaria! Intr-o noapte, la spital, o asistenta blonda il scoala pe pacientul care dormea un somn adanc si ii spune: -Treziti-va, am uitat sa va dau somniferul! Medicul deseneaza o linie si apoi il intreaba pe nebun: - Ce va sugereaza asta? - Femei goale... Mai deseneaza un cerc si iar: - Dar asta ce va sugereaza? - Femei goale... Mai deseneaza un patrat: - Ce va sugereaza asta? 494

- Femei goale... Psihiatrul lasa jos creionul din mana si zice: - Vad ca aveti o idee fixa cu femei goale: - EU, EU am o idee fixa? Dar cine a desenat aici toate obscenitatile astea? Doi purici au castigat la LOTO 6 din 49. - Tu ce ai de gand sa faci cu banii castigati? intreaba unul dintre ei. - In primul rand, imi cumpar un caine numai al meu... O mama (dintr-o familie de rromi) isi dojeneste fiul: - Aha, deci in Spania nu vrei sa te duci, in Italia nu vrei sa te duci, fotbal nu stii sa joci, manele nu vrei sa canti...bine ma, atunci da la facultate... sa ajungem de rasul blocului! Un politai sta pe marginea drumului, vede o masina care calca linia continua si o opreste. Soferul coboara geamul si intreaba: - Cat? - 500.000 - Cu prezervativ sau fara? Doi indragostiti, pe o banca, in parc: - Iubitule, cand o sa ne casatorim o sa avem doi copii, un baiat si o fata. - Dar de unde stii? - Amandoi sunt la mama, la tara . Inginerul agronom catre badea Vasile: - Bade, cu metoda asta invechita nu o sa obtii nici cinci kile de pere din pomul asta... - Ai dreptate, e prun... - Taticule, de ce te-ai casatorit cu mamica? - Vezi, nici macar copilul nu intelege de ce! Un barbat avea febra mare, asa ca sotia l-a dus la doctor. Dupa o consultatie, acesta a spus: - Doamna, sotul dvs. are nevoie de odihna. Va prescriu niste somnifere.. - Bine, domnule doctor. Si cand trebuie sa i le dau? - Dar nu sunt pentru el, sunt pentru dumneavoastra! La Radio Erevan , un ascultator intreaba : - Daca dragostea este vinul vietii, atunci ce este casatoria ? Radio Erevan raspunde: - Mahmureala de a doua zi dimineata ! Horoscopul pe luna urmatoare : Sanatate: astrele iti surad. Bani: astrele iti surad si mai tare. Dragoste: astrele se caca pe ele de ras..

Fericire: - Cum poti face fericit un barbat n pat? - Mutand televizorul in dormitor.

Definitia fidelitatii : lipsa ocaziilor favorabile. 495

Diferenta dintre erotism si perversiune: - Erotism este sa mangai femeia cu o pana; - Perversiune este s-o mangai cu toata gaina... Un sergent in permisie merge la o prostituata si o intreaba: - Domnisoara, acceptati compania mea pentru 200 euro? - Da! - zice ea. Sergentul se intoarce si striga: - Companieeee, inaintee mars! - Tata, imi cumperi te rog, un mobil hightech 3G cu USB, bluetooth cu camera video, GPRS si cu aplicatii java si mp3? - Ti s-a suit la cap, nu te poti droga si tu ca si ceilalti copii?? Un urs batran il invata pe unul tanar: - Omul trebuie atacat in asa fel incat sa aiba timp sa te vada si sa reactioneze. - De ce? - Sunt mai gustosi dupa aia, nu mai au rahat in ei.

Cum fac cezariana canibalii? - Mananca mama din jurul copilului... Mamico, astazi in autobuz tata m-a pus sa cedez locul unei domnisoare.... - Foarte bine puiu' lu' mama, asa trebuie sa faci! - Da mamico, da' io stateam in bratele lu' tata... Un cuplu apare la curs si pt ca erau certati, femeia se aseaza in primul rand iar barbatul in ultimul. La un moment dat profesorul zice: - Un taur sanatos trebuie sa aiba pana la 12 cuplari pe zi.... Femeia din primul rand: - Ma scuzati, profesore, cate? - Pana la 12. - Repetati, va rog, pentru ultimul rand ! Barbatul din ultimul rand: - Spuneti-mi, profesore, este vorba de cuplarile cu o singura vaca sau cu 12? - Desigur, cu 12. - Multumesc. Repetati, va rog, si pentru primul rand... Un apel telefonic la o agentie de turism: - Organizati excursii in Egipt? - Da, desigur.... - Spuneti-mi, va rog, ce statiuni balneare sunt acolo? - Sharm-el-Sheick, Hurgada, Taba, Nuveiba... - Stop.... Nuveiba. Nuveiba e bun! - Cnd doriti sa plecati, cate persoane? - A, nu, nu plecam. Noi doar rezolvam integrame.... - Dragul meu, in curand vom fi trei.... - Asta e o veste buna! raspunse el sarutand-o - Mama a obtinut divortul si va veni sa locuiasca cu noi... Doi tineri stateau pe o banca. Dupa o ora de liniste, baiatul se decide sa rupa tacerea : - Nu vrei sa mergem la mine in apartament? 496

La care fata raspunde: - Nu aveam de gand, insa m-ai convins !!! La un examen de fizica. Profesorul foarte prost dispus. Intra prima studenta. -Duduie, e vara, sunteti intr-un compartiment de tren si va este foarte cald. Ce faceti? Studenta foarte bucuroasa de simplitatea intrebarii raspunde: - Deschid fereastra. - Perfect, va rog sa calculati viteza cu care intra curentul de aer in compartiment, temperatura de afara si presiunea atmosferica. - ?!? Pica examenul. A doua studenta pateste la fel. Intra si a treia studenta, care intre timp aflase despre ce era vorba. - Duduie, e vara, sunteti in tren, in compartiment, si va e foarte cald.Ce faceti? - Imi dau jos bluza. - Dar totusi va e cald. - Imi dau jos fusta. - Inca va e foarte cald. - Imi dau jos sutienul, chilotii, tot, raman goala. - Si daca inca va mai este cald? - Domnule profesor, si sa stiu ca ma f*t cu tot trenul, dar fereastra aia tot nu o deschid! Prutisme: LEGILE LUI GEORGE PRUTEANU LEGEA MINISTERELOR n orice minister exista un grupsor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi gasiti dect foarte greu. LEGEA LUI PAUL VALRY Politica este arta de a-i mpiedica pe oameni sa se amestece n treburile care-i privesc. PRINCIPIUL MINISTRILOR DE FINANTE Regula e ca impozitul trebuie sa fie mai mic dect salariul. Dar viaa ne oblig la concesii. LEGEA FONDULUI FUNCIAR Pamntul e ca lumina: se distribuie, dar nu se mparte. LEGEA CASELOR NATIONALIZATE. Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da. LEGEA NMULTIRII LEGILOR O retea deasa de legi e, pentru escroci, ca plasa pentru acrobati. DILEMA EXILATULUI REPATRIAT Ce e mai greu: 1 kg de pine amar a exilului sau 1 kg de soprle cu fitiluri ? ALTERNATIVA FATALISTA Ori cu totii sa muriti, ori cu totii sa scapam ! IPOTEZA FUNAR Maghiarul fiind un romn stricat. noi trebuie sa-l reparam. DISTRIBUIRIEA SPATIULUI a) Este loc sub soare pentru toata lumea. b) Inutil, pentru ca toata lumea vrea la umbra. LEGEA CIOCOIRII Un cap ridicat la putere devine patrat. AXIOMA CIOLANULUI Un cetatean ridicat de tovarasi devine domn. DECRETUL EMBLEMEI Emblema vremurilor noi este secera si ciolanul. AXIOMA LIBERALA Tot ce e de stat sta. AXIOMA PD-PSDR Tot ce era de stat se vinde, dar NUMAI de noi ! LEGEA PRIVATIZRII. 497

Daca din ceva scoti ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul. REGULA PARTIDELOR Unde nu e cap, sunt multe aripi. REGULA REVOLUTIEI DUPA ORGANELE DE STAT Orice miscare de revolutie care nu asculta de niste legi trebuie bagata la zdup. DEFINITIA REVOLUTIEI DUPA ORGANELE DE STAT Orice regie de miting, de manevre militare cu munitie de lupta, de filmari in curtea institutiilor medico-legale, de executii mediatizate de sefi de stat judecati de proprii lor ministri, este o revolutie. Cine se misca in afara regiei este un golan. DESFASURAREA UNEI REVOLUTII N ROMNIA. Daca organizarea nu merge, improvizati. Oricum nimeni nu va vedea diferenta. CONSTANTA LUI PRUTEANU. Toata lumea a tras: armata n unii, securitatea n altii, justitia de timp, nomenclatura foloase, poporul nadejde. AXIOMA UDMR i dai ungurului dreptul, el vrea si stngul. TEOREMA NOSTALGICA . O dreapta nu poate sa fie paralela cu o stnga. LEGEA PESIMISTA A TRANZITIEI. Drumul spre Mai Bine trece prin Mai Prost si se nfunda acolo. LEGEA OPTIMISTA A TRANZITIEI. Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Ramn cicatricele. LEGEA CEA MAI OPTIMISTA A TRANZITIEI. Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Ramn ei. LEGEA ELECTORALA... Urna scapa turma. STRAVECHEA REGULA A INFORMATORULUI. Torna, torna, fratre ! LEGEA SUPRAPUNERII. Vor fi ceea ce au fost, si mai mult dect att. Ne vor da lectii. Si ne va place. VECHEA LEGE PARLAMENTAR-GUVERNAMENTALA A LICHIDELOR, FLUIDELOR, VSCOASELOR SI LIPICIOASELOR. Daca nu curge, pica. Ct curge, nu pic. VARIANTA FOLCLORICA ( PARDON! ). n legatura cu coruptia, multor factori de decizie li se corupe n 14. LEGEA CIRCULATIEI. Drumul cel mai scurt ntre doua gropi trece ntotdeauna printr-o groapa. LEGEA DE BAZA A LUI MURPHY, CU APLICATIE LA 1989. Orice ncepe bine, sfrete ru. Orice ncepe ru, sfrete i mai ru. AMENDAMENTUL PRUTEANU LA ENUNTUL ANTERIOR. Nenorocirea e ca pna s NCEAP ceva, te ia naiba. CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI. Ca sa rami n picioare, trebuie s fii nvrtit. LEGEA LENEI UNIVERSALE Nimic nu merita sa... (CASCAT NDELUNG) PRINCIPIUL FANUTIAN ATARAXIC. Munca l nnobileaza pe om, dar lenea n-a omort pe nimeni. PROPORTIONALITATEA NOSTALGICA nainte era bine... napoi era si mai bine. POSTULATUL OPORTUNISTULUI Izmenirea e indispensabila. OBSERVATIA OPOZITIEI LA LEGEA GRAVITATIEI Toate lucrurile cad n jos dar, din pacate, nu se precizeaza CND. AXIOMA BEZNELOR. Viteza ntunericului este riguros egala cu cea a luminii, cnd nu e chiar mai mare 498

Nu e banc, dar e bun Romnia este o ar de poveste. O ar n care nimic nu este ceea ce pare a fi.Credeti-ne, pe cuvnt! La noi, n Romnia: - Salariile cresc, sc znd - Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse - Medicamentele gratuite trebuie cump rate - La robinet, apa cald curge rece, iar apa potabil nu e bun de b ut - Trim n frig pl tind tot mai mult c ldur - Pltim asistena medical gratuit - Avem un preedinte care spune mereu adevrul dar fiecare promisiune a lui se dovedete a fi o minciun .Culmea, la fel se ntmpl i cu primul ministru! - Premierul tie totdeauna ce vrea romnul fr s-l ntrebe niciodat - Banii rii sunt tot mai putini i avem tot mai multi miliardari - Poporul primete tot mai mult iar num rul s racilor sporete n fiecare zi - Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompeten - Fiecare ministru jur azi, cu mna pe biblie, c dorete binele poporului i de a doua zi pornete un program menit s -l distrug - Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15% - ntr-un singur an au fost create 200 000 locuri de munc i ca urmare num rul omerilor a crescut cu 300.000 - Este garantat libertatea de exprimare a ceteanului datorit efortului serviciilor speciale de a le asculta, n fiecare clip , telefonul - Libertatea presei este sfnt , de aceea ajung n stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale -S-a redus cu peste 60% numrul taxelor i impozitelor, dar pltim cu 20% mai mult taxe i impozite -S-au desfiinat peste 100 agenii guvernamentale, prin creterea num rului angajailor n plat al acestora cu circa 10% -Cabinetul premierului a fost micorat, desfiinat chiar, prin angajarea n plus a ctorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru -Constituia este respectat de guvernani prin nc lcarea fiecrui paragraf al ei, sub ndrumarea atent a primului ministru care este doctor n drept constituional. Din nou, culmea, la fel procedeaz i preedintele! -Legile cele mai bune n Romnia sunt cele care nemulumesc pe toat lumea - Avem i o instituie denumit Direcia Naional Anticorup ie care a ob inut rezultate remarcabile n lupta mpotriva corupilor, fr s fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, f r nici un corupt, am devenit ara cea mai corupt din Europa -Dei 60% din aleg torii cu drept de vot au optat pentru un preedinte sau altul, adevratul ef al statului a fost desemnat de flac ra violet - O campanie electoral de cteva sute de milioane de euro a fost pltit cu numai circa cinci milioane - Am fost o ar fr premier dou luni, avnd concomitent n funcie trei prim-minitri unul demis, unul interimar i unul desemnat - mprumuturile externe mpovr toare, menite s scoat ara din criz, adncesc i mai grav criza - Avem o armat tot mai puternic cu o dotare tot mai precar - Am intrat n Uniunea European , tr im mai bine dar o ducem de dou ori mai prost - Sperana de via este tot mai mare prin creterea f r precedent a mortalitii -coala este gratui pentru toi copiii, pl tindu-se taxe scolare tot mai mari - Pentru copiii precolari s-au infiinat mai multe gr dinie datorit reducerii drastice a numrului celor existente - Analfabeii nu numai c pot citi, ei chiar nva legea circulaiei i ob in permisul de conducere -Turismul a cunoscut o cretere nemaintlnit , ca urmare a scderii num rului turitilor 499

cu peste 50% fa de anul precedent. S-au luat m suri hotrte de ntrire a economiei prin desfiinarea a cte 20 000 de intreprinderi lunar - Dei, prin strduina guvernului, se produc anual 10 pini pe cap de locuitor, fiecare cetean are asigurat cel puin o pine n fiecare zi - Agricultura noastr poate hrni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mncarea zilnic a romnului este adus din alte ri - Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuim? l pl tim cu preul cel mai mare din Europa. Cu gazele se ntmpl la fel - Construim n fiecare an sute de kilometri de autostrad i ca urmare avem autostr zi tot mai puine - Si gropile din carosabil devin tot mai numeroase ntruct le astup m continuu cu asfalt - Oricare alt ar cu attea minuni adunate laolat ar fi disp rut demult. Noi existm! Mai sunt i alte minuni n ara asta. n Romnia, minunile nu se sfresc niciodat! i asta fiindc i noi, romnii, suntem un popor de poveste. Alegem mereu i mereu conductorii cei mai capabili de minunii! Poveste adevrat, scris de un cetean adevrat al acestei ri adevrate. Micul Thomas, cel mai bun elev din clasa o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore.Ea accepta. -Ce vrei sa-mi zici Thomas? -Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta,ma plictisesc!As vrea sa trec direct la Liceu. Directorul scolii este informat si il intreaba pe Thomas daca vrea sa treaca niste teste. Thomas accepta fara sa ezite si testarea incepe. -Sa vedem Thomas:3x4? -12 -- si 6x6? -36,domnule director. -Capitala Japoniei? -Tokio! Testul continua inca o jumatate de ora,Thomas nu face nici o greseala! La sfarsitul testului,domnul director este multumit dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari..Amandoi accepta.Profa incepe: -Thomas,vaca are 4 si eu am 2 ce este? -Picioarele,doamna. -Corect,ce gasim in pantaloni tai si nu gasim in ai mei?Directorul se mira de intrebare... -Buzunare,doamna -Bine Thomas,unde au femeile parul cel mai cret?Directorul se pregateste sa intervina chiar cand Thomas raspunde: -In Africa, doamna! raspunde copilul fara sa ezite. -Ce este moale dar cu mainile unei femei devine tare? Directorul deschide ochii mari dar inainte sa vorbeasca, Thomas raspunde: -Oja pt unghii, doamna. -Ce au femeile si barbatii in mijlocul picioarelor? -Genunchi,doamna! -Bine si ce are o femeie maritata mai larg decat una celibatara?Directorului nu-i vine sa creada ce aude. -Patul, doamna! -Care parte a corpului meu este des cea mai umeda? -Limba dumneavoastra,doamna! -Ce cuvant care incepe cu litera C..... inseamna ceva care poate sa fie umed sau sec si pe care barbatii le place sa-l priveasca? -Cerul! spune Thomas Directorul sufla usurat, transpirat decide sa opreasca testul si spune: -Nu o sa te trimit la liceu o sa te trimit direct la Universitate! Chiar si eu as fi picat acest test..... Morala: Cu inaintarea in varsta devenim perversi!!! 500

Un bancher evreu isi insoara baiatul. - Simon, fiule, maine zburam la Tel Aviv pentru nunta ta. Imi dau brusc seama ca nu ti-am spus multe lucruri despre viata. De maine vei fi impreuna cu sotia ta, trebuie sa stii unele lucruri. Uite, spre exemplu, cunosti degetele de la mana? - Sigur, tata, degetul mare, aratator, mijlociu, etc. - Nu, fiule, stai sa-ti explic: exista degetul calatoriei, al directiei, al placerii, al casatoriei si al distinctiei. - Ah, nu stiam asta, tata. - Degetul calatoriei este degetul mare, care iti permite sa faci autostopul; degetul directiei - indexul il intinzi ca sa indici un anumit lucru; degetul casatoriei inelarul - pe care pui verigheta, iar degetul distinctiei - cel mic - pe care-l ridici cand bei cafea. - Am inteles, tata, dar ai uitat degetul placerii. - Ah, Simon, l-am lasat pe cel mai bun la sfarsit. Degetul placerii este degetul mijlociu, cel mai lung si mai frumos. Pentru placere, fiule. Il umezesti cu limba. si numeri bancnotele. Cei care s-au gandit la altceva, in genunchi si sa recite 4 Ave Maria. TEORIE Turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata,de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol. Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei. Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care, intotdeauna te simti mai destept dupa cateva beri. Daca aveti nelamuriri si indoieli PRACTICA o demonstreaza !!!!! Un om de afaceri ii trimite un fax sotiei sale: "Draga mea sotie, o sa intelegi ca acum, cand tu ai 54 de ani, eu am anumite nevoi pe care tu nu mi le mai poti satisface. Sunt foarte fericit alaturi de tine, te consider o sotie minunata si, sincer, sper ca nu te vei simti ranita sau jignita cand vei afla ca in momentul in care tu primesti acest fax, eu fac sex in hotelul Camino Real cu Nicole, secretara mea, care are 18 ani. Totusi, voi ajunge acasa inainte de miezul noptii." Cand se intoarce tipul acasa, gaseste pe masa din sufragerie un biletel in care scria: "Dragul meu sot, am primit faxul tau si nu pot decat sa-ti multumesc ca m -ai anuntat. Profit de aceasta ocazie sa iti reamintesc ca si tu ai tot 54 de ani. In acelasi timp, te anunt ca atunci cand vei citi acest mesaj, eu voi fi in mijlocul unei partide de sex la Grand Hotel cu John, profesorul meu de tenis, care la fel ca si secretara ta, are tot 18 ani. Si cum, pe langa faptul ca esti un om de afaceri de succes, esti licentiat in matematica, vei intelege cu usurinta ca ne aflam in aceleasi imprejurari, dar cu o mica diferenta: 18 intra de mai multe ori in 54 decat 54 in 18. Deci nu ma astepta in aceasta seara, ma voi intoarce maine . Te saruta sotia ta, care te intelege cu adevarat "

Sfaturi in reviste pentru femei. Maria ne-a scris: Saptamana trecuta, intr-una dintre zile, am plecat la servici lasandu-mi sotul in fata televizorului. Am luat masina si am plecat catre locul de munca. La nici un kilometru departare de casa, se auzeau niste zgomote de la motor si a trebuit sa trag pe dreapta. M-am intors repede acasa, pe jos, sa-l chem pe sotul meu sa ma ajute. Sotul meu era in dormitor impreuna cu fiica vecinilor nostri. Eu am 32 de ani, sotul meu are 34, tipa are 22 de ani. Suntem casatoriti de 10 ani. Ne-am certat si mi-a marturisit ca are o relatie cu tipa asta de vreo 6 luni. Mi-a promis ca nu se va mai intampla. Oare ce ar trebui sa fac? Multumesc anticipat, Maria. Un barbat ii raspunde: 501

Draga Maria, cand o masina se opreste si nu mai vrea sa porneasca, dupa o distanta destul de scurta, trebuie sa verifici daca mai ai benzina. Dupa aceea verifica filtrul si vezi daca are vreo problema. Daca nu e niciuna dintre toate acestea inseamna ca ai probleme la rezervor sau la pompa de injectie. Sper ca ti-am fost de folos.

Aselenizare Neil Armstrong coboara din modulul lunar si vede pe nisipul selenar un tip ciudat, cu palariuta mica, neagra, cu opinci si chimir. Creatura intinde hotarat mana catre Armstrong: - Servus, io mi-s Ion ! Astronautul, siderat, il intreaba: - Si de unde esti tu ? - Apai din Sibiu, dara. - Si cu ce ai venit aici ?! - Cu branza!

Doi politisti - Ma, vine Pastele, ti-am cumparat un ou Kinder. Se ntlnesc si a doua zi : - Ce zici, ti-a placut oul ? - Ciocolata era excelenta, dar capsula am nghitit-o cam greu

Ardelenii taie bomba Doi ardeleni taie o bomba cu fierastraul. Vine al treilea si intreaba: -Ma, da' daca explodeaza chestia asta? - Apai nu-i bai, ca mai avem una!

Doua boli grave Suna telefonul: - Alo? - Cu doamna Vladeanu, va rog. - Eu sunt. - Doamna Vladeanu, sunt doctorul Ionescu de la laborator. Biopsia sotului dvs a ajuns ieri la laboratorul nostru, concomitent cu cea a unui alt domn Vladeanu, iar acum nu stim sigur care este a sotului dvs. Sincer rezultatul poate fi rau sau groaznic. - Ce vreti sa spuneti? A intrebat doamna Vladeanu agitata. - Pai unul din rezultate indica Alzheimer iar celalalt Sida. Nu putem spune care este al sotului dvs. - Groaznic! Nu puteti repeta testul?! a intrebat doamna Vladeeanu. - Putem, dar clinica plateste cheltuielile pentru aceste teste scumpe o singura data. - Si ce ar trebui sa fac? - Personalul de la clinica va recomanda sa va lasati sotul undeva in mijlocul orasului. Daca gaseste drumul inapoi spre casa nu va mai culcati cu el! 502

Ale tineretii valuri Un punker urca intr-un autobuz. Parul sau era facut spice, colorat verde, rosu, albastru si portocaliu. Hainele ii erau o amestecatura de cirpe si piele, picioarele ii erau goale si corpul ii era plin de cercei. Se aseaza pe singurul loc liber, exact in fata unui batrin, care se tot holba la el. - Ce te tot holbezi, mosule? Ce, tu n-ai facut nimic aiurea cind erai tinar? Batrinul: - Ba da. Odata, cind eram in marina, m-am imbatat in Singapore si am avut contact cu un papagal. Ma gindeam ca poate esti fiu-meu...

Porcul cel dragut Un tip il ajuta pe un taran sa descarce fanul din caruta. La un moment dat, vede umbland prin curte un porc cu un picior de lemn. Asa ca ii spune taranului: - Hei, ai vazut porcul ala cu un picior de lemn? - Da, e al meu. - Si cum a ajuns sa aiba picior de lemn? - Stai sa vezi, e o poveste mai lunga. Intr-o zi, eu si nevasta-mea ne aflam in pat, cand porcul a venit si el si s-a suit langa noi. Bineinteles ca noi ne-am dat jos din pat si am iesit afara. Chiar atunci, insa, a explodat soba si toata casa a luat foc. Daca n-ar fi fost porcul asta, acum am fi fost morti amandoi. - Deci porcul si-a pierdut piciorul atunci, in foc. - Nu, de fapt trebuie sa-ti spun alta poveste: intr-o zi ma intorceam acasa si pe drum, din greseala, am cazut sub caruta, roata mi-a prins piciorul si nu mai puteam iesi de acolo. Numai ca porcul a venit si a impins caruta, asa ca am scapat iar cu viata. - Bine, dar totusi, spune-mi, cum a ajuns porcul sa aiba picior de lemn? - Ei, cum sa-ti spun, un porc asa de dragut ca asta, nu-l poti manca tot odata...

Telegrama Soacra dv. a murit. STOP. O incineram sau o inmormantam ? STOP. Raspuns: Nu-i dati nici o sansa. STOP. Incinerati corpul si inmormantati cenusa. STOP.

Dragostea de tara - Spune, mai Ioane, gasit-ai tu vreodata barbati straini la tine in sifonier? - Nu! Toti erau romani...

Pescuitul la copca Iarna grea. Un pescar fanatic se duce la pescuit, desi era mult sub zero grade. Scoate tarnacopul, da o copca, dupa care-si arunca sculele in apa. Sta el ce sta si deodata aude o voce groasa din spate: - Aici nu este peste! Cand aude, pescarul isi extrage unditele si se muta mai incolo. Tot nu misca nimic. Dupa o 503

vreme, aude iarasi vocea: - Aici nu este peste! Tipul, suparat, se muta din nou, sparge gheata si sade. Din nou, in spatele lui, vocea: - Aici nu vei gasi peste! Enervat, pescarul se-ntoarce si graieste: - Da cine esti tu, ba, de-mi tot sperii norocul? - Eu sunt directorul patinoarului!

El si Ea, pe canapea Ea: Ce faci ? El: Ma gandeam ! Tu ? Ea: Si eu ma gandesc !... Tu la ce te gandesti ? El: La ce te gandesti si tu ! Ea: Porcule !

La bar Un beat turta sta pe bordura in fata unui bar. Un strain il intreaba daca ii este rau sau daca nu se poate ridica. Beatul raspunde: - Hei! Stii tu cine-s eu? - Nu! Cine? - Isus Cristos...si ti-o pot dovedi. Vino cu mine! Intra in bar si strainul dupa el. Barmanul il vede pe betiv si zice suparat: - Isuse! Iar esti aici...

Cum hranim porcul Un ardelean merge cu porcul in targ sa-l vanda. La un moment dat se apropie de el un domn bine imbracat, la costum, cravata... si-i spune omului nostru: -De vanzare porcu'? -De vanzare! -Da'...ce porc fain! -Da, e fain! -Dar ce-i dati sa manance? -Pai... resturi... ce ramane de la noi dam la porc. -In cazul asta, dati-mi voie sa ma legitimez: sunt de la Protectia Consumatorului. Cum puteti sa-i dati porcului sa manance resturi? Daca se imbolnavesc consumatorii? Un milion de lei amenda! A doua saptamana, iar vine ardeleanul cu porcul in targ. De el se apropie un alt om bine imbracat, care-l intreaba: -De vanzare porcu'? -De vanzare... -Da'...ce porc fain! -Da, e fain... -Nici nu miroase a porc! -Da... -Dar ce-i dati sa manance? -Pai... pizza, cartofi prajiti, cola... ce mancam noi ii dam si la porc. -Da? In acest caz, dati-mi voie sa ma legitimez: sunt de la Protectia Copilului. Stiti cati copii din lume mor de foame?! Si dv. ii dati porcului pizza si cola? Un milion de lei amenda! A treia saptamana, iar vine omul nostru in targ cu porcul. Si acum vine la el un domn bine 504

imbracat, la costum si cravata: -De vanzare porcu'? -De vanzare.. -Da', ce porc fain! -Da, fain... -Da'... ce-i dati sa manance? -Nu stiu. -Cum, nu stiti ce mananca porcul dv.? -Nu stiu dom'le! Eu ii pun zece lei in troaca si el isi cumpara ce vrea!!!

Porcul si magarul Magarul merge pe drum iar in spatele lui, porcul: - Bai magarule ce murdar esti! Pe unde te poarta stapanul? Ce slab esti! Nu prea-ti da sa mananci! Si cu ce desagi mari te-ncarca stapanul! Vai de viata ta! La care magarul se intoarce spre porc: - Bai, mi se pare mie, sau tu nu esti porcul de anul trecut ?

Gelozia Un arab mergea pe strada. La un moment dat un tip striga: - Ahmed... nevasta-ta te inseala! Arabul se face rosu la fatza ... scoate cutitul si fuge catre casa. Pe drum, este calcat de o masina. In ambulanta, in drum spre spital, incepe sa reflecteze: - Ar trebui sa ma calmez un pic.... intai si intai.... sunt burlac... in al doilea... nici nu ma cheama Ahmed ...

Automobil Fetita vine la tatal ei si intreaba: -Tata, eu cu prietenul meu, putem folosi masina? -Da, dar nu are benzina! -Nu-i nimic, si asa nu iesim din garaj...

Fat Frumos sare cu parasuta Merge Fat Frumos calare la Ileana Cosanzeana, in turnul din Padurea Deasa. Cum ajunge, Fat Frumos ii spune calului: -Vezi ca eu urc la Ileana Cosanzeana. Tu asteapta-ma aici jos. Daca vine Zmeul, eu sar cu parasuta asta, iar tu fi atent ca sa nimeresc direct in saua ta si apoi o luam la fuga. Urca Fat Frumos la Ileana Cosanzeana, se iubesc ei ce se iubesc, cand, deodata se aud batai in usa. Fat Frumos striga: "E zmeul!", ia parasuta si sare pe geam. Ileana Cosanzeana deschide usa, cand in usa calul: -Spune-i, te rog, lui Fat Frumos ca, in loc de parasuta, a luat sacul meu cu orz!

Visul lui Ion 505

Ion a sarutat-o pe nevasta-sa pe obraz si a adormit. Cand s-a trezit, a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba: - Cine esti? intreaba Ion, si ce cauti in dormitorul meu? - Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru. - Adica... sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie! Trebuie sa ma trimiti inapoi! - Ok... poti sa te reincarnezi dar... nu te putem trimite inapoi decat ca o gaina. Ion a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa sa, a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina. Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant. Cocosul s-a dus la el si i-a zis: - Deci... tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici? - Nu e chiar asa de rau, zice Ion, dar am o senzatie ciudata, parca explodez. - Ovulezi, nu-mi spune ca n-ai mai facut niciodata un ou? - Niciodata! - Eh... relaxeaza-te si lasa sa se intample... Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara. Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata! Cuprins de fericire, a continuat si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si a auzit-o pe nevasta-sa: - IOANE!!! Trezeste-te dracu', betiv nenorocit! IAR TE CACI IN PAT!

Orientul mijlociu Un arab cu o mitraliera si ceva grenade era alergat de un tanc israelian. Arabul se opreste o clipa, trage cu o mitraliera in tanc, tancul nu pateste nimic, arabul alearga, tancul dupa el. Se mai opreste o data arabul, trage cartusele din mitraliera, tancul nimic, arabul arunca mitraliera, continua sa alerge, tancul dupa el. Se mai opreste arabul, arunca o grenada, tancul nu are nimic, arabul alearga, tancul dupa el... Arabul arunca ultima grenada, tancul dupa el. Arabul nu mai are munitie, se lasa in genunchi si asteapta. Tancul opreste linga arab, se deschide turela si evreul intreaba: - Auzi, arabule, cumperi niste munitie ? Doi olteni reparau o masina. - Uita-te daca functioneaza semnalizatorul. - Acum da, acum nu, acum da, acum nu Dupa 60 de ani de casnicie, el moare. La scurt timp moare si ea si ajunge in rai unde-l vede pe el. - Dragule, ce bine-mi pare sa te regasesc! - Lasa-ma-n pace, cucoana! Contractul a fost foarte clar : Pana ce moartea ne va desparti! Un cioban pastea cele 100 de oi intre doua parcele de porumb si cum statea el sprijinit in toiag si medita vine proprietarul si il intreaba: - Ce faci mai ciobane pe pamantu meu? - Nu vezi? Pasc oile - Vezi ca esti obraznic, poate iti fut una! La care ciobanul ii raspunde: - Poti sa le futi pe toate, eu doar le pazesc Elevii unei clase au fost fotografiati, iar diriginta lor incerca sa-i convinga sa cumpere pozele: - Ganditi-va, copii, ce dragut va fi atunci cand veti fi mari si va veti uita la fotografii spunand Uite-o pe Oana - acum e avocat sau Uite-l pe Mihai - acum e doctor Din clasa se aude o voce: - Uite-o pe diriga - acum e moarta! 506

Intr-o benzinarie, un programator se uita derutat la pompe si murmura: 95? 98? 95! 98! Vazandu-l pierdut, un angajat al benzinariei se apropie si il intreaba: - Cu ce va pot ajuta? Cu o raza de fericire in privire, raspunde: - Benzina XP sau Vista aveti? - Tata, imi cumperi, te rog, un mobil hightech 3G cu USB, bluetooth cu camera video, GPRS si cu aplicatii java si mp3? - Fiule, nu te-ai putea droga si tu ca si ceilalti copii? O gaina "produce" un ou de jumatate de kg. Presa, televiziuni, interviuri, toti pe gaina: - Cum ati reusit performanta? Gaina: - Secret de familie. - Planuri de viitor? Gaina: - Sa fac un ou de 1 kg. Il iau in blitzuri si pe cocos: - Cum ati reusit performanta? Cocosul: - Secret de familie. - Planuri de viitor? Cocosul: - Sa-i sparg fatza strutzului! Un urs la farmacie: - 50 de prezervative va rog. Doi iepuri in spatele lui radeau de se prapadeau. Ursul ii vede, se intoarce suparat la farmacist: - 52! Un terorist ameninta personalul unui avion cu pistolul: Teroristul: "Va-mpusc daca nu duceti avionul la Teheran." Personalul: "Stai calm, nu mergem deloc la Teheran." Teroristul: "Va impusc, voi n-auziti?" Personalul: "Tu nu intelegi ca acest avion nu are cum sa mearga la Teheran?" Teroristul: "Am un pistol, ce nu e clar? Si acest avion VA merge la Teheran!" Personalul: "Stai dom'ne calm, in fata este un domn cu o bomba care vrea sa mergem la Beirut ." Un tip la tutungerie cere un pachet de tigari, si primeste unul pe care scrie: "Tutunul cauzeaza impotenta". Cand vede textul, ii cere vanzatorului: - Dati-mi-l mai bine pe cel cu cancer. Doi prieteni, Mihai si Cristi se intilnesc pe strada. Mihai il vede pe Cristi ca e cam abatut si-l intreaba - De ce esti asa suparat? - Uite ma eu brunet , nevasta-mea bruneta, copilul roscat. - Pai de cite ori faceti dragoste pe saptamina? - Niciodata. - Pe luna? - Da din cap negativ.. - Pe an? - Iar da din cap negativ. - Pai vezi, rugina!! Fraza zilei: " Este mai bine sa taci si sa dai impresia ca esti prost decat sa vorbesti si sa inlaturi 507

orice dubiu." Un arab intra intr-un bar din America . Se duce la barman si spune: - Ahrem bahra mahji Coca Cola ! La care barmanul foarte nelamurit: - Un pahar mare si rece cu ce??? Doua prietene stateau de vorba. - Te-ai uitat vreodata in ochii sotului tau in timp ce faceai sex? - Da. - Si ce mutra avea? - Statea in usa ca prostul!... La un interviu: - Si acum, daca aveti cumva vreo intrebare despre firma noastra... - Pai... m-ar interesa sa stiu cam cati oameni lucreaza in firma dumneavoastra. - In general, cam un sfert... Patru prietene tinere si frumoase si-au petrecut concediul impreuna la mare, fara barbatii lor. La intoarcere, pe una din ele au apucat-o remuscarile: - Fetelor, am sa-i povestesc lu' barbatu' meu de cate ori l-am inselat in concediu. Bruneta: - Ce idioata! Roscata: - Ce curajoasa! Blonda: - Ce memorie! Un tip era pe balta la pescuit. In mana dreapta tinea undita,in stanga o caramida. O tipa trece pe acolo si curioasa vrea sa afle ce face omul cu caramida. Pescarul spune ca ii explica doar daca face sex cu el. Se inteleg amandoi in cele din urma si, dupa partida, relaxat tipul ii spune: - La undita n-am prins nimic de azi dimineata, dar la caramida esti a treia... Un ziarist face o vizita la o stana, unde ciobanul e tocmai cu oile la pascut. - Ce faci, bace? - Uite, aice cu turma... - Pot sa vorbesc cu cainele tau? - Cainele nu vorbeste ! Ziaristul se apleaca la caine: - Ce mai faci, Azor? - Multzam, fain. (ciobanul ramane cu gura cascata) - Ciobanul te ingrijeste bine? - Nu ma plang. Imi da mancare buna, nu ma bate si din cand in cand ne mai si jucam. Ciobanul sta stupefiat. - Bace! Pot sa vorbesc cu magarul tau? - Magarul nu vorbeste... Ziaristul se apropie de magar: - Ce mai faci, magare? - Nu ma plang. (ciobanul intra in stare de soc) - Ciobanul se comporta bine cu tine? - Da. Imi da fan, abrac, iar daca e vreme rea, ma baga in sura... Ciobanul cade pe spate. - Bace! Pot sa vorbesc cu oaia aia de langa tine? - Apai bagaboanta aia minte de ingheatza apele!!! Motto-ul zilei! Dac cineva rde ? rzi cu el mpreun! Dac cineva cnt ? cnt cu el mpreun! Dac cineva lucreaz - las-l s lucreze! 508

Sunt recunoscator: Sotiei care sforaie toata noaptea, Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva ! .................................................................. Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele, Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi. .................................................................. Impozitelor pe care le platesc, Pentru ca inseamna ca sunt angajat. .................................................................. Murdariei de curatat dupa o petrecere, Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni. .................................................................. Hainelor care sunt putin cam strimte, Pentru ca inseamna ca am destul de mincare. .................................................................. Umbrei mele care ma insoteste la munca, Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui. .................................................................. Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc spalate, Pentru ca inseamna ca am o locuinta. .................................................................. Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud, Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului. ................................................................... Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii, Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport. .................................................................... Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini, Pentru ca inseamna ca pot auzi. .................................................................... Gramezii de rufe de spalat si calcat, Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat. ...................................................................... Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile, O zi buna ! Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu ........................................................................ JOI 13 august 2020 Soneriei care ma trezeste in zorii zilei, TV RO Pentru ca inseamna ca sunt viu. ......................................................................... SI , IN SFARSIT, ... pentru e-mail-uri, Deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine. ........................................................................... O zi frumoasa...si incercati sa ganditi pozitiv...doar avem atatea daruri... pe care le uitam din pacate.

6.00 6.10

7.00

Intonarea imnului naional Pu ca i cureaua lat Jurnal de tiri n cuprins, tradiionala transmisie n direct ntoarcerea zilnic din Bamboo la Palatul Cotroceni a preedintelui Elena B sescu Dimineaa devreme 509

Matinal cu Marian Valorosu i Magda Ciumac Rubrici: Fitness cu Nikita; Tratarea rnilor de cuit i a mucturilor de leu cu Fraii Cmtaru, Horoscop cu vrjitoarea Maria Cmpina S mnc m sn tos cu Oana Roman 9.00 Din dragoste (r) Prezint Petre Roman 10.00 RO minor Program special pentru minoritatea romnilor, ci or mai fi rmas n ar 10.05 n direct de la Ateneu Concert extraordinar: The Three Turbo Tenors Pe Sistem Cu Sorinel Copilul de Aur, Baby Minune i Florin Salam, sub bagheta Excelenei Sale Dan Bursuc 11..30 Talk-show politic Cu Mihai Tatulici Tema zilei: Scandal la Ministerul Culturii! Ministrul Daniela Gyorfi acuzat de consilierul prezidenial Monica Iacob-Ridzi c i-a operat snii pe bani publici 12..30 Jurnalul de tiri al amiezii n direct de la Palatul Victoria : Conferina de pres a primului-ministru Elena Udrea 13.00 Tnr i nelinitit iSi Episodul 127 857 n acest episod, Victor Newman toarn n pahar 50 ml de gin tonic; n episodul de mine va ridica paharul. Nu ratai! Luni, 17 august la ora 13.07, imediat dup Publicitate, va bea ginul! Universitatea Spiru Haret prezint: 14.00 Cursuri n direct Ofert promo ional! Urmrii timp de 7 zile cursul de Medicin i primii o licen n Arhitectur i un doctorat n tiine sociale! 15.00 Mondenii Singura emisiune de divertisment n care, pentru a evita efectele nedorite, vedetele i politicienii se imit singuri 16.30 Acces direct Cu Mdlin Ionescu Subiectele zilei : Un pensionar i-a bgat so iei goblenurile pe gt. Imagini spectaculoase de la radiografie! olea Ciumac l-a btut pe Horia Roman Patapievici pentru c acesta nu l-ar fi salutat cu ndeajuns de mult condescenden.. Monstrul din lacul IOR! Un somn gigantic a nghiit toi clienii unei terase. Printre victime, Costin Mrculescu! Trezit din somn, Costin vine s-i lanseze noul album de muzica lut reasc 19.00 Principalul jurnal de tiri al zilei Subiecte : Vizita oficial a preedintelui Elena Bsescu n ara vecin i prieten Constana. Preedintele romn i regele constnean Radu Mazre negociaz eliminarea vizelor pentru cetenii romni care vor s viziteze Regatul Constana. Avertizare de canicul: cod infraro u.. Se ateapt temperaturi de peste 55 de grade. Cetenii sensibili la foc sunt sftuii s rmn acas 20.00 Trgoveul mustcios iFILMi Tragedie romantic, India, 2021 510

22.30

23.00 0.00

1.00 3.00

Povestea romanat a tinerei Khalya care pleac din orelul natal pentru a-i realiza visul de a deveni oferi de TIR. La cursul de legislaie rutier ntlnete un tnr orb care dorea s devin ofer de taxi. Fata l consider urt, dar se ndrgostete de inteligena sa, se mrit cu el i i face doi gemeni. Nefiind de acord cu cstoria, tatl Khalyei vine s se rzbune. De aici filmul devine cu adevrat interesant. Btrnul afl c ginerele este de fapt fiul su nelegitim, aadar gemenii sunt rodul unui incest. De ruine, gemenii intr pe unde au ieit, Khalya devenind din nou gravid. To i trei pleac n cutarea unui tat de conjunctur i l gsesc n persoana unui traficant de ceai de mueel, Jawaharlal Mumbay. Gemenii se nasc din nou, dar Jawaharlal i ucide i pleac n America mpreun cu o plpumreas de care era ndrgostit nc de pe vremea Marii Foamete, cnd ucisese, tranase i mncase un trgove mustcios. Copleit de durere, Khalya cnt i danseaz Trsnii n NATO iSi Episodul 23 500 Cel mai longeviv sitcom din toate timpurile! n gura m-liniu-tii Pamflet de revista presei Late Night Show Cu Laura Andrean i invitaii si. Asistent permanent: Mircea Stoian. Subiectul zilei: Centenar!!! Mama Zina Dumitrescu la 100 de ani i 100 de tentative de sinucidere! Dan Diaconescu Direct Serialul Elodia Noaptea petrecreilor Program liber de manele

Exista un virus periculos care se transmite pe cale electronica, orala si prin atingere. Acest virus se numeste Worm-Overload-Recreational-Killer (WORK), mai pe romaneste MUNCA.

Daca ti se da de MUNCA de catre vreun coleg, sef sau oricine altcineva prin orice mijloace nu te atinge de ea. Acest virus va sterge complet viata ta privata. Daca vei intra in contact cu MUNCA pune-ti jacheta, ia-ti doi buni amici si du-te la cel mai apropiat butic. Cumpara-ti imediat antidotul numit Work-Isolating-Neutralizer-Extract 511

(WINE), mai pe romaneste VIN sau Bothersome-Employer-Elimination-Rebooter (BEER), adica BERE. Ia antidotul pana ce te vei vindeca de acest virus si MUNCA va iesi complet din sistemul tau. Trimite acest mail la 5 prieteni. Daca nu ai 5 prieteni inseamna ca deja esti infectat si virusul MUNCA iti controleaza viata. Cele trei mari nazuinte ale barbatului 1. sa fie asa frumos cum crede maica-sa ca e. 2. sa fie asa bogat cum crede fiu-su ca e. 3. sa aiba atatea femei cat suspecteaza nevasta-sa ca are... Soiile lui Bula - Chemati-l va rog, pe domnul director Bula la telefon! - E ocupat. - Dar eu sunt sotia lui! - Toate spun asa... La intrarea unui bloc: Un domn venit din provincie intreaba: - Aici locuieste cumva fam. Mielu? La care un vecin raspunde: - Nu ,dar avem o familie care se chema fam. Berbec. - Ei trebuie sa fie ca nu i-am mai vazut de vreo 20 de ani ! Un politist isi intreaba subalternul: - Cat este ora? - 10 si 10. - Nu mai face misto de mine ca ma enervezi si te trosnesc. Spune 20! Cel mai scurt banc rasist: Albul mut i ctig! Bul i bomba: Bula ce ati facut azi la scoala? Am avut ora de chimie si am facut o bomba. Si maine ce o sa faceti? Unde? Trei broaste pe marginea lacului, stateau de vorba. Zice prima: Oac. A doua: Oac, oac. A treia: Oac, oac, oac. La care prima scoate pistolul din buzunar si pac, o impusca pe-a treia. A doua, mirata: ?!? Ce-ai avut dom'le cu ea? Stia prea multe. Pretext pentru fabricarea SUV-ului Duster: Doi nemti discuta intr-un showroom: - Ce-i asta, Dacia Duster? - Duster...da, se pare ca e o masina ... - Romaneasca, nu? - Da, cred ca e romaneasca. - Buna, nu? Garda inalta, cauciucuri groase, 4x4 ... - Mda ... - Maaa, ce ti-e si cu romanii astia, ar face orice numai sa nu-si repare drumurile! Intr-o zi un barbat a vazut un cersetor pe strada. S-a dus la el si i-a spus: Daca nu mai cersesti, iti voi da 1000 de dolari pe luna. Cersetorul i-a raspuns: Hai cerseste alaturi de mine si iti voi da 5000 de dolari pe luna. Sotul intra in dormitor tinand in mana doua aspirine si un pahar cu apa. Sotia il intreaba: Pentru ce sunt astea? Pentru durerea ta de cap. Dar nu ma doare capul. Te-am prins! Studentele si taurii: La Facultatea de Medicina Veterinara se tine un curs despre monta la bovine. Studentele (ca de obicei) stau in randurile din fata. Studentii, in randurile din spate. Profesorul spune: - Un taur sanatos, in mod normal, este capabil de pana la 18 monte. O studenta intreba : 512

- D-le profesor, 18 monte pe zi, una dupa alta ? Profesorul : - Da. Studenta, aratand spre randurile baietilor : - Spuneti-le asta si boilor din spate ! Dupa un moment de tacere, un student intreaba : D-le profesor, de 18 ori cu aceeasi femela ? Profesorul : Nu, cu 18 femele diferite. Studentul, aratand spre randurile fetelor : Spuneti-le asta si vacilor din fata ! Jurnalul unui prefect maghiar ajuns la olteni Ziua 1: Cred ca azi fost zi liber la ei. Nu venit niciuna din angajat. Plimbat prin biroul meu lung si lat. Deschis fiset acte oficial dar plin de o bautur tulbure. Oare unde tinut la ei dosare? Ziua 2: Nu fost ieri zi liber. Verificat in calendar, fost miercur. Poate nu lucreaza miercur la ei! Dar nici azi nu venit!?! Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda ... Toate sertarele plin cu acel bautur tulbur ... Ziua 10: Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos! Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif ... Putin acrisor... Ziua 20: Aici nimeni nu vorbesc ungureste. Toti nervos ca nu pricepe la ei. Oare e politic corect sa invat eu romanesc? Hm, bauturul acela tulbur nu e chiar rea. Ziua 30: Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric si prinde bine sa invat romaneste. Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene: "Dunare daca n-aveam / Jiul , Dunare-l faceam la noi!" Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur exceptional ... Ziua 100: La ce dracu sa muncesti in fiecare zi? Ma dadui lovit si drojdii niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul. Ziua 200: Fatalica, treaba merge unsa. Fura toti in prefectura. Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci. Il trimisei pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat. Ziua 300: Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza. Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie. O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu. Ziua 350: Mimisor, secretara zise ca ma tot cauta unii din UDMR. O pusei sa le zica ca-s intr-o sedinta. Sanchi, batu Craiova acasa si ne facuram pulbere. Ce treaba au ungurii cu Mehedintiul? 513

Juvete Attila

Noua hor a Unirii Hai s dm mn cu mn S furm tot ce s-adun, S-nvrtim hora ho iei Pe pmntul Romniei! Ordinea i cinstea piar! Piar fraierii din ar ! ntre noi s nu mai fie Dect jaf i smecherie! Contu-n banc de te ine Vino s te prinzi cu mine La ho ie cu unire i pe funcii cu-nfrire! Unde-i unul nu-i putere S se pun de-o avere, Unde-s doi puterea crete i ara se prduiete! P-amndoi n fund ne doare C n haos ara moare. Eu i-s frate, tu-mi eti frate, S furm ct se mai poate! n guvern hai cu grbire S-l secm dintr-o sorbire, Ca s creasc banu' mare Mai rapid n buzunare. Dm poman -un picot Prostului cu drept de vot C oricum n Romnia Noi facem paranghelia. Atitudine! Se intalnesc Itic si Strul. Itic, suparat, Strul, vesel, n-avea nicio treaba. S: - Frate, am scapat de toate problemele! I: - Da' ce-ai facut, ma? S: - Mi-am luat un elefant, frate! I: - Hai ba, lasa vrajeala, ca nu-mi arde... S: - Nicio vrajeala, ma. Am scapat de toate problemele. Stii parcul meu de masini? Vine elefantul 514

in fiecare zi, le spala, da cu coada, le lustruieste. Nevasta-mea... stii ca e obsedata cu gradina de flori. N-am treaba, le stropeste asta de cinci ori pe zi... jet mic, jet mare. Copiii... stii ce disperat eram cu ei. Am si uitat ca-i am acum. Ii ia elefantul cu trompa ii pune in spate, ii plimba prin cartier, joaca fotbal cu ei. Nu mai am niciun stres. I: - Da' cat ai dat, ma, pe el? S: - 100.000 de euro, da' face toti banii... I: - Auzi, ma... Nu mi-l vinzi mie? S: - Ce sa fac?!! Ba, nene, asta e parte din familie acum, nu e de vanzare. I: - Hai ma ca-ti dau 150.000, da mi-l mie, doar stii ce probleme am acasa! S: - Nu se poate, ma. E sufletul nostru, cum sa ne despartim de el? I: - Hai, ba, ca-ti dau 200.000, da-mi-l sa scap de belele. S: - Nu se poate, ba Itic, tu nu intelegi.. Iti comand si tie unul, daca vrei, da' ai de asteptat un an. I: - Bai, Strul, iti dau 300.000! Ajuta-ma sa-mi rezolv problemele, ce dracu', suntem ca fratii, am inceput impreuna sa facem afaceri...! S: - Bine, ma, hai. Da' sa stii ca ti-am dat de la inima, era ca si copilul nostru. Dupa 6 luni se intalnesc astia iar. Strul vesel, Itic, terminat, cu parul alb, cearcane mari... I: - Bai, Strul, ce mi-ai facut, ba? M-ai nenorocit cu elefantul asta! S: - De ce, ma? I: - Nu face nimic, frate. Parcul meu de masini, il stii... S-a suit cu curu' pe masini, mi le-a strivit. Nevasta-mea... Obsedata si ea cu florile, s-a c___t pe ele, nu se mai vede o petala sub diatamai balega. Copiii... nu-i haleste, dar ii bate cu trompa, ii alearga prin casa. Sunt terminat! S: - Bai, Itic, tu ai o problema! I: - Da, ba, stiu, cu elefantul de la tine. S: - Nu, ba! Tu, cu *atitudinea* asta, n-o sa vinzi niciodata elefantul la! Fugiiiiiiiiiiiiti! cand vor veni astia la putere.... Bacalaureat 2009 Inima este cel mai important organ genital al omului. Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului. In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei, impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare contracost. Drumetii veneau la Hanul Ancutei pentru a minca si a bea vin din ulcicile noi, ca alea vechi erau sparte! Un profesor intreaba o eleva: cine a scris poezia "Luceafarul" [] ....ea spune Tudor Arghezi. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus: "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa... Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia.. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate! " Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ngenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus dea berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina." La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in scris):"Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... si pe Paula nici nu o cunosc!" Mihai Eminescu si-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I... Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze. Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada 515

"Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. Calin tine de mna mireasa care are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mna pe dragostea flacaului. Poetul si asteapta iubita ca mpreuna sa cutremure o barca. Ion Creanga s-a nascut ntre anii 1887-1889. Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai ntoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi. n romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor. Dimitrie Cantemir a avut un rol nsemnat n viata sa. Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos".. Profa: In ce tip se incadra Otilia Marculescu? Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde..Profa: Asta ai citit tu intr-o carte? Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativ.. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni. De ce se numeste nuvela "La tiganci"? Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci. Profesorul : "Ce stil functional are acest text?" Elevul: " Stilul articol" Prof: cum moare Dinu Paturica? Elev:? Prof: A murit intr-un mod simbolic? Elev:? Prof(NERVOS) : Haide, mai, baiatule, cum a murit? Elev(SPERIAT) : L-A CALCAT CARUTA!!!! Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in rnduri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri. Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar ct o carte groasa, si are attea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intlnesti cu ea si in final. Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amndoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris intr-un fel si celalalt in alt fel. n cunoscuta balad Miorita, sunt descrise cteva ntmplri n care sunt implicate doi criminali, o oaie turntoare, si un cioban care socheaz prin prostia lui. Toma Alimos era viteaz pentru c cu o mn conducea calul, cu o mn si tinea matele si cu o mn se btea cu Manea.. Inima este mprtit n dou atricule si dou testicule... Zoe si Tiptescu se iubeau pe la spate. mpratul avea o grdin si n fund un mr. Moromete fcea prtie pe salcm ca s se dea cu sania. Eminescu este trist pentru c nu a reusit s fac nimic n viata lui. Se duce Bula la doctor intr-o zi: - Bula, imi pare rau sa-ti pun, dar mai ai de trait numai trei luni. Distrus, Bula se duce si povesteste la toti ca are SIDA. Intr-o zi se intalneste cu doctorul pe strada: - Bula, de ce spui la toata lumea ca ai SIDA ,cand eu ti-am zis ca ai o tumora la creier? Zice Bula: - Pai, domnu' doctor, cum sa va spun, nu pot sa ma impac cu gandul ca tot orasul o sa se culce cu nevasta mea dupa ce mor! 516

.................. Un tip iese de la serviciu intr-o vineri dupa-amiaza. Dar era zi de salariu si, in loc sa se duca direct acasa, merge la o petrecere unde sta toata noaptea cu baietii cheltuind toti banii. Cand ajunge acasa, sambata dimineata, sotia sa ii tine o morala de zile mari. Dupa ore intregi de monologuri agitate, sotia ii spune: - Ti-ar placea daca nu m-ai mai vedea doua sau trei zile? La care el raspunde: - N-as avea nimic impotriva...! Si toata duminica nu si-a mai vazut sotia. Trece si ziua de luni si nu isi vede sotia. Marti si miercuri la fel. Abia joi umflatura s-a mai micsorat, atata cat sa o vada cu coltul ochiului stang... ...................................... Un tip bine ntlneste o tipa, la fel de buna, si vrea s-o ia de nevasta pe loc, orbit de frumusetea ei. - "Dar nu stim nimic unul despre celalalt", spune ea. - "Dar nu-i nimic, aflam pe parcurs, ne descoperim ncetul cu ncetul", o linisteste el. Asa ca ea a acceptat, s-au casatorit, si au plecat in luna de miere la mare. Intr-o dimineata, pe cnd erau la plaja pe marginea piscinei, el se ridica de pe sezlong, se catara la trambulina de 10 metri si executa o saritura surub cu 2 ntoarceri la 90 de grade si o rotatie completa, apoi o intrare perfecta in apa la aterizare. Dupa nca vreo cteva demonstratii, se ntoarce napoi pe sezlong ca si cum nimic nu s-ar fi ntmplat. - "Ai fost incredibil, iubitule", il ntmpina ea, inca surprinsa de reprezentatie. - "Am fost campion olimpic la sarituri. Vezi, ti-am spus ca ne vom cunoaste ncetul cu ncetul." Ea se ridica de pe sezlong, intra in piscina si ncepe sa noate. Dupa 50 de lungimi de bazin, fara pauza, se intoarce napoi pe sezlong, nearatand nici cel mai mic semn de oboseala. - "Ooo, incredibil, te pomenesti ca si tu ai fost campioana la vreo proba de rezistenta la not?" - "Nu", spune ea, "am fost curva la Braila , dar lucram pe ambele maluri ale Dunarii..." Robotul telefonic la spitalul de psihiatrie: Daca suferi de tulburare obsesivo-compulsiva apasa repetat tasta 1. Daca esti co-dependent , roaga pe cineva sa apese tasta 2. Daca ai personalitati multiple, apasa tastele 3, 4, 5 si 6. Daca esti paranoic, nu e nevoie sa apesi vreo tasta, stim deja cine esti! Daca esti schizofrenic, asculta cu atentie si o voce iti va spune ce tasta sa apesi. Daca esti deprimat, nu conteaza ce tasta apesi, oricum nu iti va raspundenimeni. Daca suferi de halucinatii, fii atent ca obiectul acela pe care il tii la ureche este viu si o sa te muste de ureche! Inainte aveam personalitati multiple. Acum toti ne simtim foarte bine! Inainte eram indecis. Acum nu mai sunt asa sigur... Dupa ce noul pacient se asaza pe canapea, psihologul zice: "Te-as ruga sa-mi povestesti de la inceput" "Bineinteles, spune pacientul. La inceput am creat cerul si pamantul.... " -Doctore, cred ca sunt o pisica. -De cand se intampla asta? -De cand eram o pisicuta. De cati psihologi e nevoie sa schimbi un bec? a) de niciunul, becul se va schimba singur cand va fi pregatit. b) doar de unul, dar becul trebuie sa vrea cu adevarat sa se schimbe. c) doar de unul, dar e nevoie de 9 sedinte. Doctorul il intreaba pe unul dintre pacientii "sariti de pe fix": 517

- Ia spune-mi, de ce te lauzi la toata lumea ca esti Napoleon, iar mie imi spui ca esti Ludovic al XIVlea? - Pe dumneavoastra nu pot sa va mint, doar sunteti medicul meu! - Nu stiu ce sa ma fac, domnule doctor. Casatoria mea a intrat intr-un impas. - Cum asa? - Pai, sotia mea nu ma poate suferi cand sunt beat, iar eu n-o pot suferi cand sunt treaz... Doctore, ce aveti pentru ridurile mele? - Cel mai mare respect! Medicul ginecolog,dupa consultatie: - Doamna, am o veste buna! - Domnisoara! - Domnisoara, atunci...am o veste proasta! Un tip intra intr-o farmacie. Multa lume, inghesuiala. - Nu va suparati, va rog sa ma lasati sa intru in fata ca am pe cineva la pat. Oamenii cumsecade ii fac loc si ajunge la ghiseu. Tipul se apleaca la ghiseu si spune: - 3 prezervative va rog!! Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj! Culmea matematicii: Sa stai de unu singur si sa te simti in plus... I: De unde se obtine lna virgin? R: De la o oaie urata! - Ce mai face barbatul tau? - Ce-i spun eu! - Mai copile, se plange maica-ta ca vorbeste cu tine si tu n-o asculti. - Pai sa vezi, taticule... - Lasa scuzele! Spune-mi cum de reusesti!!?! "A pierde o sotie e un lucru deosebit de greu. In unele cazuri este de-a dreptul imposibil..." Soul i soia pleac n vacan n Ierusalim, i avnd un accident, soia moare. Ghidul, fiind amabil, i explic soului posibilitile pentru nmormntarea soiei : - V-ar costa 5000 de dolari s o trimitei acas pe un vapor, sau o putei nmormnta aici pentru 150 de dolari. - Cred c o s aleg prima variant, rspunde so ul. - De ce, doar putei s-i facei o ceremonie frumoas aici i este mai ieftin! - sta este locul unde un om a murit, l-au ngropat i dup trei zile a nviat! Nu vreau s risc. Intrebare la Radio Erevan : - Este adevarat ca, in urma dezastrului de la Cernobal , toata conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis? - Da, in afara secretarului de partid, care nu a fost gasit acasa! Vechi proverb tibetan: Daca femeia ar fi buna, si Dumnezeu ar avea una! Motive pentru a ramine in Romania : -pentru ca Romania e singura tara in care te uiti cind altul munceste si iei spor de vedere buna -pentru ca aici toate lumea imparte cu tine ce are: manelele din masina, gripa din autobuz si nevasta de acasa 518

-pentru ca au incercat sa faca mici si la Paris si nu le-au iesit decit manete de Citroen -pentru ca aici marinarul a ajuns presedinte. Va dati seama unde poti sa ajungi ca pompier? -pentru ca doar in Romania sint mai multe Jepp-uri decit milionari si mai multi milionari decit firme -pentru ca avem si noi Silicon Valley, dar nu a intre doua dealuri din California, ci intre doua e din Dorobanti -pentru ca de-aici poti sa pleci repede, nu te tine nimeni -doar aici te poi bucura de ospitalitatea proverbial a poporului romn. n trafic toat lumea vrea si cunoasc mama i s-i iubeasc copiii, morii i rniii -doar aici, pentru c-i picat din cer, zpada este considerata SFINT. odat ce s-a aezat pe osea, o lun de zile nu o atinge nimeni. la noi zapada i btaia sint rupte din Rai -avem cea mai bun shaorma, chiar dac arabii sint minoritari -pentru c doar aici exist nume ca Simona Sensual i culmea, cic nu e actri porno -pentru ca doar aici putem vorbi urit de unguri, bulgari, olteni.. si sa fim considerati haiosi in acelasi timp. -pentru ca numai aici poti sa devii sofer profesionist la slalom printre obstacole (gropi, ciini morti,.betivi). -pentru ca atunci cind se vor termina locurile in iad cei morti vor fi trimisi in Romania -doar aici poti sa ai pretentii sa primesti fara sa oferi nimic in schimb -doar aici se iau pauze inainte de a incepe munca -aici sunt cei mai zgirciti oameni, le este greu sa dea si buna ziua -doar aici se cumpara parfumul dupa nume, nu dupa miros. La Radio Erevan, un ascultator intreaba: - E adevarat ca ochii prostituatelor stralucesc noaptea? Radio Erevan raspunde: - Noi nu suntem competenti, apelati la Radio Paris. Radio Paris raspunde: - Nu stim, insa daca ochii prostituatelor ar straluci, ar trebuii sa avem la Paris nopti albe. In acel moment intervine Radio Seattle: Va rog, fara aluzii! Intrebare la radio Erevan: - Prognozele meteo de la TV sunt intotdeauna corecte? - Da, numai ca data si locul nu se potrivesc de fiecare data.+ Intrebare la Radio Erevan: - Ce trebuie sa faca doi tineri casatoriti ca sa nu murdareasca cearsaful in noaptea nuntii? Raspuns: - Sa se spele in prealabil pe picioare! Inrebare la Radio Erevan: Se poate sa dormim pe tavan? Raspuns: Se poate, dar va cade plapuma. La sugestia Guvernului Boc, Directia Management Resurse Umane a Ministerului Apararii Nationale "descopera" ca in ultima vreme are prea multi ofiteri... se hotaraste ca acelora care vor sa plece benevol, "ca sa nu fie dati afara fara nimic", sa li se acorde un bonus special de 100 euro pentru fiecare centimetru al distantei in linie dreapta dintre oricare doua puncte de pe corp. Ca un semn de bunavointa a Guvernului si cu aprobarea Cotroceniului, fiecare ofiter are dreptul sa indice punctele de preferinta. Primul intra un ofiter de aviatie, foarte suplu, cere sa fie masurat din crestet pana in varful degetelor de la picioare. Avea 1.95m, asa ca primeste un cec de 19.500 euro. Al doilea vine un ofiter de marina si cere sa fie masurat din varful degetelor de la picioare pana la varful mainilor intinse deasupra capului - "atata cat are cand inoata" - si masoara 2.55m. Pleaca marinarul cu un cec de 25.500 euro. Intra si al treilea ofiter, un zdrahon de infanterie. Cand e intrebat cum sa fie masurat, asta zice: "Din varful penisului pana la testicole". Mustacesc astia de la pensii intre ei si ii atrag atentia ca ofiterii anteriori plecasera cu niste cecuri frumusele. Asta nu si nu, ca pe el sa-l masoare cum le-a cerut. "OK", zic ei. Asa ca medicul ii cere ofiterului sasi dea jos uniforma. Infanteristul se dezbraca, medicul scoate ruleta, o pune pe varful penisului 519

si dupa primii 20 de centimetri se aude un strigat: "Dumnezeule mare! Unde va sunt testicolele?..." Ofiterul: "In Irak !!!..." Institutul Cantacuzino produce un nou vaccin cu efecte antistres, un vaccin binevenit in vremurile astea de criza.

Planificare financiara* Steve era burlac, traia acasa cu tatal lui si lucra in "bussiness"-ul familiei.* Cand a aflat ca urma sa mosteneasca o avere de la tatal lui - care era bolnav si urma sa moara curand. Steve s-a gandit ca are nevoie de o sotie cu care sa se bucure de avere. Intr-o seara, la o intalnire de afaceri, a vazut o femeie frumoasa cum nu mai vazuse pana atunci. Se apropie de ea, se prezinta politicos si-i spune: -Stiu ca arat ca un om obisnuit, dar in scurt timp tatal meu va muri si eu voi mosteni 20 de milioane de dolari.* Impresionata, femeia ii cere adresa si telefonul pe care Steve i le da cu mare placere si cu mare speranta. Peste o saptamana, femeia visurilor lui Steve devine mama lui vitrega.* " Bursa este un mod de a lua banii oamenilor care se cred destepti. Pentru prosti se foloseste Loto" De ce rechinii niciodat nu atac economiti? - Etica profesional Economitii rspund la ntrebri pentru c sunt ntrebai i nu pentru c tiu rspunsul... Prin ce se deosebete un investitor de speculant? Speculantul cumpr ieftin i vinde la un pre mai ridicat...Investitorul cumpr scump i nu poate vinde. Directorul unei companii se adreseaz ctre managerul de resurse umane: - Eu vreau ca s gsii la ntreprinderea noastr o persoan energic, cu capaciti impresionante i s fie tnr, ce ar putea s ocupe postul meu pe viitor. - i apoi ce s facem? - Cum l gsii, s-l concediai imediat! - n ce moment ntr-o disput ia natere adevrul? - Atunci cnd n disput se implic eful! Pe parcursul studierii economiei, cel mai bun moment pentru cumprturi este - anul trecut. Muli ani n urm, un mare productor American de ncltminte a trimis reprezentanii si comerciali n Australia pentru a cerceta posibilitatea extinderii vnzrilor n rndurile aborigenilor. Dup o perioad de timp, administraia companiei, primete 2 telegrame de la trimiii si. Primul 520

scrie: "Imposibil de a extinde vnzrile aici.aborigenii nu poart nclminte". Cel de-al doilea scrie: "Evrica!.. Oportuniti enorme aici de extindere. Aborigenii nu au nclminte". Prima regula a economiei n tranziie: - Pentru fiecare economist se gsete un altul la fel de bun cu idei exact inverse. A doua regul: - i ambii au dreptate. Un milionar American i amintete cum a devenit el milionar: - Cnd am fost biat, am venit n America . n buzunar nu am avut dect 2 ceni. Am cumprat 2 mere murdare, le-am splat, i le-am vndut cu 4 ceni fiecare. Apoi am cumprat pe aceti bani 4 mere, i le-am vndut cu 8 ceni fiecare... - i ce-a urmat dup aceasta? - Dup aceasta a murit mtua mea i mi-a lsat o avere de 1 milion de dolari. Merg doi printr-un pustiu, ambii obosii, avnd o sete nebun de ap. ntr-un moment dat, vd doi saci - unul cu aur, i al doilea cu pine.. Acela care e mai htru zice : -Eu am s iau sacul cu aur, cci este mai greu. Iar TU ai s duci cellalt, cci e mai uor. Ambii merg mai departe. Ducnd sacul cu pine, acesta mai ia cte o bucat, i i restabilete puin cte puin puterile. Al doilea, deja s-a epuizat, i spune: - Cam i plictisitor s mergem, hai s jucm de-a piaa! - De acord. - Scoate-i marfa.Ct cost o franzel de pine? - Un sac de aur. - Da de ce aa de scump? - Scump? Pi, atunci mai plimb-te prin pia i cumpr mai ieftin. Iese seful companiei din biroul sau si striga in gura mare: - Eu am spus sa nu va vad fumind in timpul orelor de lucru! La care seful iritat primeste raspuns: - Dar cine a spus ca noi lucram? Doua pirande vorbesc intre ele: - Auzi, fa?.... Ce le-ai facut ieri de mancare? - Macaroane! - Si ce ai pus peste ele? - Capacul ala albastru, vechi ! Tiganca: Valeu, tigane!... E un paianjen pe perete!...Tiganu': Da' ce-ai vrea, fa, sa fie?!?.... Un Rembrandt?!?... Un tip intra intr-un bar tot zgariat pe fata, pe maini, pe picioare si cu hainele sfasiate. Vazandu-l astfel, prietenii il intreaba ce i s-a intamplat : Tocmai am ingropat-o pe soacra-mea. Si ce legatura are asta cu zgarieturile tale? Nu vroia... Doua blonde la o receptie simandicoasa, dupa ce au defilat pe la bufet una-i spune celeilalte: "Draga, hai sa plecam! Vinul cica e vechi, icrele sunt negre!" 10 femei asteptau la poarta raiului. - Cine si-a inselat barbatul sa faca un pas in fata, zice Dumnezeu. 9 femei fac un pas in fata, doar una ramane pe loc. Sefu, intreaba un inger, cu surda ce facem? Un pitic tot sarea in fata tejghelei unui bar si striga: - Vreau si eu un suc! Vreau si eu un suc!! dar nu reusea sa vada peste tejghea..... Tot sare el asa degeaba pana cand se enerveaza ingrozitor si se duce in spatele barului. Acolo era alt pitic care sarea: - Cola sau Fanta? Cola sau Fanta? 521

In fata unei biserici ortodoxe erau doi cersetori. Unul zicea: "Ajutati un biet crestin sarac!" si lumea ii dadea bani. Celalalt zicea: "Ajutati un biet evreu sarman!" Lumea, evident, nu-i dadea nimic. Ba din contra - ii dadea mai multi bani crestinului. Dupa cateva saptamani, o femeie miloasa care iesea din biserica se duce la evreu si-i spune: "Ma evreule, tu nu vezi ca aici nu-ti da nimeni nimic? Du-te acolo, la tine, la sinagoga, poate te miluieste cineva!" Dupa plecarea femeii, evreul se uita lung dupa ea, se intoarce spre crestin si-i zice: "Auzi, ma Itic, s-a gasit proasta asta sa ne invete pe noi sa facem afaceri." Doi medici psihiatri coboara scarile. Unul se impiedica, cade si isi rupe piciorul. Celalalt se repede la el si il intreba: - Vrei sa discutam despre asta? Ioane, am doua vesti proaste, cum sa ti le zic? - Combina-le! - Nevasta-ta ne inseala! In fiecare din noi doarme un geniu. Si cu fiecare zi tot mai adanc si mai adanc.. Anunt intr-o cantina pentru studenti: "Stimati studenti! Nu aruncati mancarea pe podea, trei caini au murit deja". O taxatoare se apropie intr-un autobuz de un tip: - Domnule, banii pentru calatorie. Tipul, cam beat, deschizand buzunarul: - Pune aici! Publicitate intr-un magazin: "Sampon 'Amnezia': uiti de matreata!" Un somn sanatos nu numai prelungeste viata, dar si reduce ziua de lucru. Intr-un magazin intra o doamna foarte grasa: - As dori sa vad un costum de baie care mi-ar veni...Vanzatorul: - Si eu ... Se apropie un chelner cu o tava: - Cafea? Ceai? Clientul: - Cred ca, cafea. Chelnerul: - Nu ati ghicit, ceai... Viata e trista, in schimb salariul e hazliu. - Prin ce se deosebeste sotia de un terorist? - Cu teroristul poti sa mai negociezi. Boxerii au fost intrebati despre pericolul sportului pe care-l practica. 10% au spus ca boxul este periculos pentru sanatate. 90% nu au inteles intrebarea. - Toti mainile sus! Are loc deturnarea avionului! - Aici sunt multi copii si multe femei, domnule terorist! - Da ce eu sunt animal? Cum ne luam zborul - le dau drumul. In zilele noastre, pietonii sunt de doua categorii: rapizi si accidentati. - Cum explicati faptul ca, v-ati omorat soacra cu cinci impuscaturi de revolver? - Dupa a cincea impuscatura mi s-au terminat cartusele. Tatal controleaza caietul feciorului mai mic: - De ce scrii carligele astea asa de neregulat? - Astea nu sunt carlige, sunt integrale.

522

Un tip se plange la serviciu ca din fereastra lui se vede camera in care se dezbraca fetele, din care cauza nu poate trai normal si lucra. Vine comisia, priveste pe fereastra si nu vede nimic. Ii spune tipului: - Pai nu se vede nimic! Dar ia urcati pe dulap! E bine sa ai amnezie. Nimic nu te doare si in fiecare zi - numai noutati. Trece un cortegiu funerar. Un trecator intreaba pe o blonda: - Cine e mortul? - Cred ca cel din sicriu Trei prieteni se lauda cu nevestele lor. Primul: Eu am o nevastaaaa, ca un fluture!!! Al doilea: Nevasta-mea e ca o caprioara!!! Al treilea sta si se gandeste, la care dupa 2 minute zice: Pai nici a mea nu prea seamana a om!!! O blonda ii povesteste prietenei sale: - Ieri seara a venit seful meu la mine acasa, in vizita, si m-a violat! - Si tu, tu nu te-ai aparat? - N-am putut. Nu mi se uscase inca oja de pe unghii Un tip intra in sala deputatilor, toti deputatii erau lipiti de tavan, de ce? Aveau intalnire la nivel inalt. Dupa cinci minute tipul se intoarce si toti erau pe jos, de ce ? Au cazut toti de comun acord. Bula cu un prieten pe strada. Bula ii spune: Cand ajung acasa, praf fac chilotii neveste-mii! - De ce, ma? intreaba prietenul. - Cum de ce? Ma strang de mor ! Ce trebuie aratat unei femei care conduce 7 ani fara accident ? - Viteza a doua. Intrebare: Ce credeti, cine sunt mai inteligenti: femeile sau barbatii? Raspuns: Desigur, femeile! Ati vazut vreodata o femeie care sa se casatoreasca cu un barbat numai pentru faptul ca alesul sau are picioare lungi? I: De ce le zice la moldovence nuci? R: Se coc in Moldova si se sparg in Bucuresti. - Care e lucrul cel mai inteligent pe care il poate spune un barbat? - Nevasta-mea zice ca I: Care e deosebirea dintre bikini frantuzesti si cei rusesti? R: Cei frantuzesti iti intra in fund, cei rusesti in cizma. Intrebare: Ce faci daca maine vine sfarsitul lumii? Raspuns: Vii in Romania pentru ca noi suntem cu 100 de ani in urma! : Cum se numeste transpiratia de tigan? R: Esenta de rom. Care femei sunt cele mai fidele? Blondele? Brunetele? Roscatele? Raspuns: Cruntele... Domnule doctor, am nevoie de ajutorul dumneavoastr. Am ncercat tot felul de medicamente, dar tot n-am rmas gravid! - Stai s-o lum metodic! Poate e o chestiune de ereditate. Mama dumneavoastr a avut copii? 523

Viteza medie de deplasare a soiei mele prin magazin e de 200$/or. Anun la grdina zoologic: "V rugm nu speriai struul, podeaua este cimentat." Fiul (bucuros): Mmico, azi am fcut o fapt bun! Un nene alerga dup tren; eu am dezlegat cinele nostru i... nenea a ajuns trenul! Doi copii povesteau : - Cand tata spla vesela, a fost absorbit de valul de ap, care l-a dus pn n baia vecinilor, unde tocmai se mbia tanti Vera. Cel puin, aa i-a spus tata mamei. O blond ia cina mpreun cu soul ei: "Auzi iubitule, mi-a spus azi un coleg de serviciu un banc cu blonde. am rs de era s cad jos din pat!"

Bancuri din Ardeal Doi ardeleni se intalnesc pe strada: - De ce esti amrt, Ioanie? - Cum sa nu fiu amrt ,mi Gheo,daca mi-o murit un bou. - Eh, uite ashe ne-om duce, unu' dupa altu'. I: Ce zice ardeleanul cand se uita in oglinda? R: Mndru mi-s, fuce-m-a! O Femeie sta la ocazie in Apahida. Opreste o masina. Femeia: - Bade, sui pe mine pan' la Cluj? Soferul: - Sui, sui, dar cine mai mana motorul? Doi ardeleni la oras, sunt cazati intr-un hotel la etajul 20, iar liftul nu merge. Se apuca ei sa urce pe scari. Pe la etajul 5, Ion catre Gheorghe: - Gheo, am sa iti zic ceva... - Lasa-ma in amaraciunea mea, imi zici cand ajungem... Dupa inca vreo 7 etaje, Ion: - Gheo, trebe sa-ti zic ceva... - Lasa-ma Ioane, imi zici cand ajungem, acu lasa-ma in pace! In fata usii, Gheorghe catre Ion, gafaind ca o locomotiva: - Ia zi acuma ce voiai sa-mi zici. - Am uitat cheia la receptie! Se apuca ei sa coboare. Dupa vreo 5 etaje, Ion vrea sa zica ceva. - Lasa-ma in pace. Imi zici jos! Alte 7 etaje, Ion vrea sa spuna ceva, Gheorghe enervat il opreste. Ajung sleiti la receptie, Ion: - Mai Gheo, tu chiar nu stii de gluma? Intr-un sat unguresc din Ardeal locuia un fotograf romn care facea poze si portrete, dar cam nereusite, pentru ca ba ieseau de la jumatate in jos, ba cu ochii rosii, ba cine stie cum... Asa i se si dusese vestea in zon!.... Intr-o zi vin la el doua unguroaice, mama si fiica, pentru a-si face ceva portrete de trimis rudelor din Ungaria. Mama zice: - Bune ziua, domnu' foto! Vinit noi la dumnevostre sa foteti la noi... Pa mine rog foteti in piciore iar pe fata rog foteti in fund... Numa che rughem noi la dumnevostre foteti la noi num-ase ca sa iese ochii bine la noi!... Langa un sat din Ardeal aterizeaza o farfurie zburatoare. Autoritatile iau imediat masura de a anunta satenii: "Dragi sateni, pe izlazul de langa satul nostru a aterizat o farfurie zburatoare. Daca din intamplare intalniti un extraterestru va sfatuim sa va pastrati calmul, sa nu incercati sa ii agresati

524

in vre-un fel, ba din contra, fiti prietenosi si incercati prin gesturi si putine cuvinte sa comunicati. Ca sa ii puteti recunoaste va informam ca extraterestrii sunt : MICI, VERZI, AU OCHII BULBUCATI SI MAINILE PANA LA PAMANT" Spre seara, Gheorghe era la coasa. Si cum cosea el vede un "omule mic i verde, cu ochii bulbucati si mainile pana la pamint. Se apropie incet sa nu-l sperie si ii spune: - Eu... Gheorghe... cosa... cosesc. La care omuletul ii raspunde: - Eu... Ion... padurar... m cac... Un ardelean, Ion, care voia sa plece in Germania il intreaba pe un vecin de-al lui ce sa faca deoarece nu stie limba germana. - Nu-i mare lucru. Limba germana-i cam ca la noi, doar ca tre' sa vorbesti mai rar. Zis si facut. Ajunge Ion la Hamburg, intra intr-un bar si spune: - Bu-na zi-ua! - Bu-na - raspunde barmanul la fel de rar. - Da-ti-mi si mi-e o be-re. - Po-f-tim be-rea. Dupa primele inghitituri Ion spune: - Eu su-nt de la Tur-da. Tu de un-de es-ti? - To-t di-n Tur-da. - No.... pai atunci de ce vorbim nemteste? Taranii dintr-un sat din Ardeal se plang primarului: - Domnule primar, de cateva saptamani a aparut un om la noi in sat si toate femeile pe care le prinde le f*te. - Si... nu ati luat masuri? - Ba da, dar oricum am masura, tot a lui e mai mare! Un ardelean intra intr-un bar la New York. Barmanul il ia tare, din prima si ii spune ca in acest bar se bea numai pe pariu. - Domnule, io pun pariu cu tine ca nu poti sa bei o sticla de Whisky in 30 de minute. Ardeleanul isi cere scuze, iese din bar si apare peste 10 minute inapoi, pune banu pe tejghea si accepta provocarea.. Barmanul ii da sticla, ardeleanul o termina in 10 minute. Barmanul, stupefiat.. - Domnule, dar n-am crezut ca asa ceva e posibil. N-am crezut ca sunteti in stare de asa ceva. Nimeni nu a mai reusit! Ardeleanul: - Nici io n-am crezut, da m-am dus la barul de peste drum sa verific! De ce sunt ungurii vecini cu romanii? Pentru ca asa le trebuie !... Intr-un compartiment de tren, un oltean si un ardelean.. La un moment dat, ardeleanul scoate o litra de palinca, slanina, pita, sfarma o ceapa si incepe sa manance, tragand din cand in cand si din palinca... Olteanului i se face de o dusca, dar cum sa intre in vorba? La un moment dat, vazand ca tuica e pe terminate, isi ia inima in dinti si se apropie de ardelean: - Ma cheama Radu! - Pi, daca te cheama, du-tie... Un grup de oameni de mai multe natii vorbesc depre dificultatea unor limbi. - Franceza e oribila - plange francezul. Imaginati-va ca noi zicem "bordo" si scriem " Bordeaux "! - Pai, si ce, zice batranul secui. E nimic fata de noi, care zicem "allomas" si scriem "gara". - Ia povesteste, Gheo, cum o fo' cu accidentul de masina? - Apoi, o fost ase: noi am mars pa drum tat 'nainte si cand drumu' o luat-o spre stanga, noi tat 'nainte... Obama il suna pe Base pe firul rosu: - Traienel! Nu ma lasa! In urma crizei economice cu care ne confruntam, America a ramas fara 525

toate fabricile de prezervative. O adevarata catastrofa pentru poporul american! - Barackanel - raspunde Base - tu stii ca poporul roman este totdeauna gata sa-ti sara in ajutor. Vom face tot ce sta in puterile noastre. - Tot ce te rog - zise Obama - este sa ne trimiti 1 milion de prezervative cat mai curand posibil. - Da, vom rezolva imediat, - il linisteste Base - Minunat - se bucura Obama - da' ai putea sa mai faci ceva? - Ce anume? - Prezervativele sa fie cu dunga albastra, sa aiba lungimea 25 cm si diametrul de 5 cm? "Ia te uita ce 'masuri' la americanii astia !!" nu-si putu stapani un gand invidios, dar cu glas tare Base zise: - Fleacuri, Barackanel... Imediat dupa convorbirea cu Obama, Base il suna pe responsabilul cu producerea prezervativelor: - Asculta, avem o comanda urgenta. Trebuie sa facem 1 milion de prezervative si sa le expediem la Washington. - Puteti considera ca deja a fost executata comanda! - raspunse omul. - Mai e o mica problema - zise Base - prezervativele sa fie cu dunga albastra, sa aiba lungimea de 25 cm si diametrul de 5 cm. - Asta-i simplu de facut -spuse responsabilul. Mai este ceva? - Da - spuse Base - pe fiecare prezervativ sa se tipareasca vizibil "MADE IN ROMANIA. MEDIUM SIZE". Bancuri cu moldoveni Cari e bancul cu IBM la moldovieni? Ai, biem o beri!...... Cum s numeti pe moldovineti piure-ul de cartofi? Barabuli btuiti... Ce e la "piron"? Locul de undi ti uri n trien. Cum s cheama pe moldovineti filmul "Lovitura fulgeratoare" ? Plitur crnin. Cum s numeti pi moldovineti filmul "Razboiul stelelor"? Gliav pi ier. Cum l numiesc moldovienii pi Mihai Viteazul? Mihi Btiosu. Cum s numieti pe moldovienietie lovitura de pideaps. Plitura di osnd.. Cun s zii pe moldovinieti la penalti : pinalti esti plitura di osnd...di la unpi mietri.. Cum s numieti pi moldovinieti lovitura di col la fotbal? Plitura di ungher.. Cum s numieti pi moldovinisti garda di corp? (din Bodyguard) Strjier Cum s numieti pi moldovinieti filmul "Salvai di clopol"? Izbvii di tlangu.. Cari-i treaba la Sueava ? Bei, mnnci i sti dijeaba.. Cari-i deviza moldovianului? Viaa-i scurt. Dac t t n-o putem lunji, hai s-o fiem lat! e primieti la un restaurant moldovinesc dac eri "creier pane"? Mimorii di porc prjit. e fel di anunuri se difuzeaz la metroul moldovinesc? Pzea c s lichiesc uili. Urmiaz staia Primvierii, cu podica pi partia driapt. Cum s numieti pi moldovinieti "camera ascuns"? Cmara chitit . Un moldovean se duce la un bar si striga: -Marman, ada un rachiu ca ma ardi buzili!

526

Barmanul aduce, dupa cinci minute, iar: - Marman, ada un rachiu ca ma ardi buzili! Barmanul nervos aduce, dar dupa cinci minute: - Marman, ada un rachiu ca ma ardi buzili! Barmanul nervos ca o pruna uscata vine si zice: - Asculta, n primul rnd io sunt "barman" si nu"marman"! In al doilea rnd, ia gura de pe scrumiera! Un om mergea cu trenul prin Moldova . Cu el in compartiment un moldovean. Se apropie de gara Oituz si omul nostru deschide fereastra sa vada gara.. Moldoveanul din spate: - Mreti.. . Omul nostru: - Oituz! Moldoveanul iar: - Mreti! - Ba-i Oituz! La care moldoveanul infuriat: - nchidi, bi, jiamu c m reti!.... I. Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului ? R. Fiecare a incercat cate o parola. I. Este adevarat ca impotenta se poate trata cu lapte ? R. Da, daca in ceasca cu lapte se pun si doua linguri cu ghips. ! I. Care sunt cele 3 mari crize din viata unui barbat ? R. Pierderea nevestei, a locului de munca si prima zgarietura pe masina. I. Cum se numeste un barbat inteligent, sensibil si frumos ? R. Un zvon. I. Cum se numeste femeia care stie mereu unde este sotul ei ? R. Vaduva !!! I. De cate feluri sunt femeile? R. Femeile sant de trei feluri: > cele cuminti - care se culca numai cu unul, > curvele - care se culca cu toti si > curvele dracului - care se culca cu toti, numai cu mine nu! I. Cum clasifica femeile penisurile? R. In viziunea femeilor, penisurile se clasifica astfel: - In ordine descrescatoare: mica, foarte mica si ce-i aia. - In ordine crescatoare: mare, foarte mare si NORMALA. ntrebri i rspunsuri I. De ce iau politistii salariu? R. Pentru ca prostia se plateste. I. Care e avantajul de a face sex in grup? R. Daca ai treaba, poti sa pleci... I. Ce este un urs polar? R. Un urs rectangular care are sistemul de coordonate schimbat. 527

I. Ce-i zice un vector altui vector? R. "Ai un moment?" I. Ce este un copil complexat? R. Un copil cu mama reala si tata imaginar. I. De ce nu alearga melcul? R. De frica sa nu-i falfaie ochii. I.. Care este diferenta dintre un politician si un iluzionist? R. Ultimul recunoaste ca foloseste tot felul de trucuri. I. Cum transformi un pentagon in patrat? R. Aplici teorema lui ben Laden. I. De ce are girafa gatul lung? R. Ca sa-i ajunga la cap! I. Cum se face intreruperea de sarcina la o gaina ? R. Se ridica de pe oua ! I. De ce sunt mai multi oameni decat maimute ? R. Pentru ca e foarte greu sa te regulezi in copac ! I. Care este dezavantajul unei lupe ? R. Mareste, dar nu intareste ! I. Care an dureaza numai o zi ? R. Anul Nou ! I. E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mult ? R. Da, dar degeaba. I. Prin ce se deosebeste un om de o camila ? R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze .... I. Care este diferenta dintre un taur si un bou ? R. Taurul poate deveni tata, pe cand boul numai unchi. I. Care este deosebirea dintre o poveste americana si una rusa ? R. Povestea americana incepe cu: "A fost odata ..." iar cea rusa cu: "Odata o sa fie ...." I. Care este singura asemanare intre ghilotina si alcool ? R. Amandoua te fac sa-ti pierzi capul ! I. Ce este viata? R. Cea mai raspandita boala transmisa pe cale sexuala... I. De ce nu se prea utilizeaza prezervative de culoare neagra? R. Pentru ca subtiaza ..... I. Cum scufunzi un submarin rusesc? R. Il bagi in apa... I. Ce face femeia dupa ce face dragoste? 528

R. Plictiseste .... I. De ce l-a creat Dumnezeu primul pe Adam? R. Ca sa poata vorbi i ei pana apare si Eva. I. Ce e rosu si vine regulat? R. Mos Craciun. I. Ce conditie trebuie sa indeplineasca in Scotia o vanzatoare de cofetarie? R. Sa aiba diabet. I. In cate categorii se impart femeile? R. Frumoase, destepte si majoritatea. I. De ce se tin leii in cusca? R. Pentru ca daca i-am tine in acvariu s-ar ineca I. Ce facea Mesterul Manole cand o zidea pe sotia lui Ana? R. Body-building. I. De ce s-a mutat Bula la etajul 10 intr-un bloc fara lift? R. Pentru ca are soacra cardiaca. I. De ce un elefant este mare, gri si zbarcit? R. Pentru ca daca era mic, alb si neted, era OB. I. De ce prefera barbatii sa se insoare cu virgine? R. Pentru ca nu suporta comparatiile. I. De ce a creat Dumnezeu barbatul? R. Pentru ca vibratorul nu poate sa aduca bani acasa. I. Cand stie olteanul ca i-a murit nevasta? R. Cand in pat e tot ca inainte, dar in bucatarie se strang vasele murdare. I. Cand e singurul moment cand un barbat se gandeste la o cina cu lumanare pe masa? R. Cand se ia curentul. I. Care este diferenta dintre o repriza de fotbal si un preludiu? R. Prima dureaza sigur 45 de minute. I. Care este diferenta dintre o amanta si o sotie? R. 30 de kilograme. I. Care este diferenta dintre un amant si un sot? R. 30 - 45 de minute. I. Care este asemanarea dintre o masina noua si un sot? R. Ambele functioneaza bine doar in primul an. I. Care este diferenta intre femeie si prosop? R. La prosop cauti partile uscate, la femei pe cele ude. I. La ce e mai usor sa renunti: la vin sau la femei? R. Depinde de vechime. 529

I. Care e diferenta dintre o femeie si o baterie electrica ? R. Bateria are si o parte pozitiva, anodul. I. Care e diferenta dintre o vaca alba si una neagra la culoare ? R. Vaca alba face "muuu", cea neagra face "muuu, men!" I. De ce au uraganele nume de femei? R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina... I. Ce fac pestii cand sunt multi? R. Bancuri. I. Cum poti prinde un iepure? R. Te ascunzi in tufisuri si faci ca morcovul. I. Care este pluralul de la sticla? R. Cioburi. I. Ce sunt multi, verzi si fug tare prin padure? R. O haita de castraveti dezorientati. I. Cum canta cucu` in America ? R. With, with ... I. Care este diferenta dintre un frigider si un wc? R. In frigider ouale stau asezate, in wc stau atarnate! I. De ce stau gainile pe gard? R. Sa le vada cocosii copanele. I. Ce zic ciobanii cand se descalta ? R. A mai trecut un an! I. Cand este un barbat o companie placuta pentru o femeie? R. Atunci cand barbatul este patronul companiei! Ce gndesc femeile despre..ei A te marita cu un barbat divortat este o datorie ecologica. Intr-o lume in care sunt mai multe femei decat barbati, barbatii trebuie neaparat folositi de mai multe ori. Nu incerca sa inveti un barbat, in public, sa faca sau sa spuna ceva.Sfaturile trebuie date acasa. In public, el trebuie sa stie tot. Dupa modul in care un barbat se uita in oglinda poti sa deduci daca mai tine si la altceva decat la el. Barbatii accepta complimentele mult mai usor decat femeile. De exemplu: "Costica, arati foarte bine azi". Costica: "Multumesc". Invers: "Maria, arati foarte bine." Maria: "Da? Probabil din cauza luminii." Femeile iau toaletele altor femei mult mai in serios decat o fac barbatii. N-o sa auzi niciodata un barbat la o petrecere zicand: "O, Dumnezeule, mai e cineva imbracat in costum gri!" Barbatii au un mod ciudat de a fi sensibili. 530

Barbatilor nu le place sa piarda. Barbatii sunt destul de curajosi sa mearga la razboi, dar nu atat de curajosi incat sa accepte sa faca o injectie. Barbatii care asculta muzica clasica nu prea scuipa. Cand se uita le meciuri, barbatii isi inchipuie ca, daca se concentreaza, isi ajuta echipa favorita. Daca vrei sa-ti acorde atentie, nu te atasa de un barbat inaintea unor meciuri de campionat european sau mondial. Daca un barbat gateste pentru tine mai mult decat un fel de mancare, precis are intentii serioase. Toti barbatii detesta sa li se spuna "Trebuie sa vorbim despre noi". Aceste cinci cuvinte ii baga in toti dracii. Nu te ingrijora daca un barbat spune "Te sun eu" si nu suna. Poti sa fii sigura ca n-a uitat, nu ti-a pierdut numarul, n-a murit. Pur si simplu n-a vrut sa te sune. E o problema daca vrei sa scapi de un barbat fara sa-l ranesti. Expresii ca "iesi afara" sau "nu vreau sa te mai vad" nu fac decat sa te oblige sa-i dai explicatii ca sa scapi de el. Incearca sa-i spui "Te iubesc, vreau sa ma marit cu tine, vreau sa avem copii". Va pleca fara sa ceara explicatii. Cand o femeie incearca o rochie care ii este stramta, se gandeste ca s-a ingrasat. Cand un barbat incearca niste haine care sunt stramte, se gandeste ca au intrat la apa. Andropauza este mult mai distractiva decat menopauza. La momentul menopauzei femeia se ingrasa si se deprima, pe cand barbatii incep sa agate fete tinere si sa cheltuiasca. Barbatii uita tot. Femeile isi amintesc tot. Un barbat surprins la amanta de catre sot, sare de la etajul 5. In cadere se gandeste: Nu puteam sa stau acasa cu nevasta...sa mananc un gratar..sa beau un sprit...si.. cine stie.....poate sa fac si sex?!? "Doamne, daca scap cu viata, am sa devin un sot model....!" Cade cu noroc pe o capita de iarba proaspat cosita din spatiul verde al blocului si cugeta: "Doamne, cum e omul....numai doua secunde am fost disperat si cate prostii mi-au trecut prin cap....!" ntr-un mic orasel din SUA, avocatul acuzarii cheama primul martor, o batranica simpatica. Vazand-o cam emotionata, ncepe cu o ntrebare de complezenta: - Doamna Jones, spuneti-mi daca ma cunoasteti... - Daca te cunosc? Dar binenteles ca te cunosc, domnule Williams, te stiu de cnd erai un baiatel ! Ai fost o mare dezamagire pentru mine. Minti, manipulezi oamenii si-i vorbesti pe la spate, faci afaceri necurate cu masini! Dar cel mai rau este ca-ti nseli fara rusine nevasta! Inmarmurit, avocatul incearca sa schimbe discutia si ingaima: - Doamna Jones, dar pe avocatul apararii l cunoasteti? - Hm! Desigur ca l cunosc si pe domnul Bradley. E lenes, ia mita si e cam betiv ..... Competenta sa ca avocat este pur si simplu indoielnica. A, si sa nu mai spun ca-si inseala sotia cu trei amante! Una dintre ele e chiar sotia ta! n murmurul salii, judecatorul le cere avocatilor sa se apropie: - Ascultati, nenorocitilor, daca vreunul dintre voi o intreaba pe batrana daca ma cunoaste, va bag n puscarie! In sala de operatie (chirurgul catre asistent): - Anestezie. - De-a noastra sau de import? - De import. - De import s-a terminat. - Atunci de-a noastra. 531

- Nani, nani... La medic: - Schiopatati cand e umezeala in atmosfera? - Nu, cand merg. - Domnule doctor, impotenta te ia asa, dintr-odata? - Nu, mai intai te lasa sa te faci de ras de vreo 2-3 ori... Inaintea anesteziei, pacientul il intreaba pe doctorul chirurg: - Domnule doctor, ce sanse am? - Fac operatia asta a suta oara! - Oh, atunci sunt linistit! - E si normal! Odata si-odata trebuie sa-mi reuseasca! Vine un tip cu un copil la doctor: - Doctore, copilul meu are un an, dar pana acum inca nu a deschis ochii. Doctorul: - Cred ca ochii trebuia sa-i deschideti dumneavoastra. Copilul e chinez. Un medic isi duce studentii in vizita la un ospiciu. Se opresc la un salon unde era un barbat cu privirile ratacite. - Vedeti, acest barbat si-a pierdut mintile fiindca femeia cu care trebuia sa se casatoreasca l-a refuzat, iar in urmatoarea rezerva il vom vizita pe cel care a luat-o. - D-le doctor, cum a murit Ion? - Nu stim inca. Tot ce stim este ca la autopsie s-a zbatut mult. O scotiana ii face cadou sotului ei o lampa de citit. Acesta, primind cadoul, zice: - Risipitoareo! Acum trebuie sa ne cumparam si o carte. Un tip bate la poarta unei case. Un caine se ridica in doua picioare si-i spune: - Stapanul nu-i acasa! Tipul lesina de spaima. Cand isi revine, il intreaba pe caine: - Pai, daca esti caine de ce nu latri? - N-am vrut sa va sperii! 11 lucruri pe care elevii nu le invata la scoala! Bill Gates a inut un discurs la un liceu despre cele 11 lucruri pe care elevii nu Le-au nvat i nu Le vor nva la coal. El a scos n eviden faptul c sentimentul de automulumire i nvturile "corecte" din punctul de vedere al politicilor educaionale au creat o generaie de copii care nu au deloc noiunea de realitate i despre felul n care realitatea aceasta I-a destinat eecului n lumea real. Regula nr. 1: Viaa nu e dreapt - obinuiete-te cu ideea! Regula nr. 2: Lumii prea puin i pas de stima ta de sine. Lumea se ateapt s realizezi ceva NAINTE de a fi mulumit de tine nsui. Regula nr. 3: Nu vei ctiga 60.000$ pe an de ndat ce prseti bncile colii. Nu vei fi vicepreedintele vreunei companii cu telefon n main dect atunci cnd vei fi muncit pentru acestea. Regula nr. 4: Dac crezi c profesorul t u e sever, stai s vezi cnd o sa AI un ef! Regula nr. 5: A lucra ntr-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii ti aveau o alt denumire pentru asta: o numeau ans. Regula nr. 6: Dac o dai n bar, nu e vina prinilor ti, aa c nu te mai smiorci n legtur cu greelile tale, ci nva din ele. Regula nr. 7: nainte de a te fi nscut, prinii ti nu erau att de plicticoi ca acum. Au ajuns aa din cauz c trebuie s-i plteasc cheltuielile, s-i spele hainele i s te asculte pe tine spunndu-Le ct de grozav te crezi. Aa c nainte de a te porni s salvezi jungla de paraziii generaiei prinilor ti, ncearc s-i despaduchezi propriul dulap. Regula nr. 8: Poate c coala ta a scpat de nvingtori i nvini, ns viaa NU. n unele coli 532

au abolit corigenele i elevul poate ncerca de cte ori vrea el s dea rspunsul corect la o ntrebare. Asta nu seamn, deloc, cu NIMIC din viaa real. Regula nr. 9: Viaa nu se mparte n semestre. Nu AI verile libere i pe foarte puini angajatori i intereseaz s te ajute s "te gseti". Faci asta n timpul liber. Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viaa real. n viaa real oamenii chiar trebuie s mai plece din cafenele i s mearg la serviciu. Regula nr. 11: Fii amabili cu tocilarii. Exist ansa ca in viitor s lucrai pentru vreunul dintre ei. O noapte furtunoas Erau impreuna in aceeasi casa Doar ei doi Era frig... intuneric... era o noapte intunecata ... ploioasa. Furtuna incepuse dintr-o data Si de fiecare data cand bubuia tunetul el privea tresaritul ei Ea se uita din capatul camerei si-i admira statura puternica ... si Isi dorea ca el s-o ia in bratele-i puternice si sa-i daruiasca protectia in fata stihiilor dezlantuite

Deodata, cu o zvacnire s-a aratat ... puterea lui. Ea a ... suspinat El s-a repezit la sofaua pe care era ea intinsa. Nu a ezitat sa o ia in bratele-i puternice El stia bine ca ceea ce face ii este interzis si se astepta ca ea sa-l respinga. A fost surprins sa vada ca, dimpotriva, ea s-a ghemuit la pieptul lui. Furtuna se delantuia, mai puternic afara ... Amandoi stiau bine ca fac ceva interzis... Familiile lor n-ar f inteles niciodata. Erau atat de preocupati si pierduti in sentimentele contradictorii incat n-au auzit deschiderea usilor... Au realizat doar declansarea unui blitz ... prea tarziu

DEX vesel: arhitect cineva care n-a fost destul de barbat ca sa devina inginer, dar nici destul de gay ca sa se faca designer vestimentar; bancher cineva care iti imprumuta umbrela lui, cand afara e soare si apoi ti-o cere cand incepe sa ploua; belladonna in limba italiana - femeie frumoasa; in engleza, matraguna - un foarte bun exemplu de sinonime; boy scout un copil imbracat ca un tampit sub comanda unui tampit, imbracat ca un copil; consultant cineva care foloseste ceasul sotiei tale, iti spune cat e ceasul si apoi iti cere bani pentru asta; dans frustrarea verticala a unei dorinte orizontale diplomat cineva care-ti spune sa te duci dracului intr-un fel care te face sa-ti incepi ziua cu dreptul; 533

dragoste cuvant din 8 litere, 3 vocale, 5 consoane si 2 idioti; durere de cap metoda contraceptiva cea mai des folosita de femei; economist un expert care va sti maine de ce ceea ce a prezis ca se va intampla ieri, nu s-a intamplat azi; fidelitate o puternica mancarime cu interdictia de a te scarpina; intelectual cineva capabil sa se gandeasca mai mult de 2 ore si la altceva decat la sex; munca in echipa posibilitatea de a da vina pe altii; nevasta femeia care te incanta o luna si te descanta toata viata; nimfomana termen aplicat de fiecare barbat oricarei femei, careia ii place mai mult sexul decat lui; prieten definitia unei persoane de sex opus, care are acel 'Nu stiu-ce' care elimina orice dorinta de a incerca vreodata sa te culci cu el/ea; preot cineva caruia toti ii spun 'printe', in afara de copiii lui, care ii spun 'domnule'; programator cineva care rezolva o problema, pe care nu stiai ca o ai, intr-un fel pe care nu-l intelegi; psiholog cineva care se uita la oricine altcineva, cand o femeie frumoasa intra in incapere; statistician cineva care e bun la cifre, dar nu are pic de personalitate ca sa fie inginer; usoara termen aplicat oricarei femei, care are aceeasi morala sexuala ca a unui barba.t Promisiunea DUPA MOARTE .... Un cuplu a fcut o nelegere pentru ca cine moare primul sa se ntoarca i sa-l informeaze pe celalalt cum e viata de apoi. Cea mai mare frica a lor a fost c nu exist via dup moarte. Dup o via lung mpreun, sotul a fost primul care a murit. Tinandu-se de cuvnt,el a fcut primul contact: "Marion ... Marion !" "Tu esti , Bob?" "Da, am venit napoi,cum ti-am promis." "E minunat.Cum iti place ?!" "Ei bine, m trezesc dimineaa, am sex la micul dejun i apoi ma opresc la terenul de golf si fac sex din nou, vine amiaza i apoi fac sex de cateva ori mai mult. Apoi am un pranz minunat cu multa verdea .Mai zburd putin in jurul terenului de golf, apoi fac sex restul de dup-amiaz. Dup cin, sunt napoi la terenul de golf si iar am mult sex, pn noaptea trziu. Am nevoie de putin timp sa prind ceva somn si a doua zi e la fel " "Oh, Bob, eti n Rai?" "Nu ......... Sunt un iepure n Arizona ...." Prima aprtoare pentru testicule a fost folosit n 1874 la un joc de cricket. Prima casc de protecie a fost folosit n 1974... Le-au fost necesari 100 de ani brbailor, ca s realizeze c i capul este important. "Fiecare dintre noi este un inger cu o singura aripa si nu putem zbura decat imbratisandu-ne unul pe celalat." Naufragiu n Pacific Lng-o insul uitat din Oceanul Pacifc 534

S-a-ntamplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic. Nu tiu care-a fost motivul: cea, valuri, teroriti, Cert e c-au scpat cu viat o mulime de turiti. Dar s vezi ce ntamplare, iac, pe cuvntul meu, Cum se joac cu destine Bunul nostru Dumnezeu. C din marea nclestare, din a valurilor sev, Au scpat ca prin minune doi Adami cu cte-o Ev : Doi broscari i cu-o broscar, doi franuji i-o franuzoaic Doi englezi i-o englezoaic, doi rusnaci i cu-o rusoaic, Doi nemoci cu o nemoaic, doi arabi i-o arboaic, i doi greci cu o grecoaic cu mustat de tigroaic. Baca au iesit din valuri, cu noroc, doi mexicani i cu-o mexicanc trznet, la vreo optsprezece ani. i-nc doi yanchei pur-sange au scpat i ei uor Evident c impreun cu americanca lor. i-n final, s vezi necazu': cocoai frumos pe-o stanc, Uite c-au scpat ai dracu' doi romani i cu-o romanc! i-a trecut vreo sptmn de cand au naufragiat apte zile-n care-a naibii, multe s-au mai ntamplat. C broscanul cel mai tare, celuilalt i sparse faa S rman numai unul, pe felie, cu ragazza. Ct despre frantuji, acetia, cum i tim noi plini de zel Fac de-o sptman-ntreag sex n grup cu mademoiselle. Englezoii nc-atept, poate pica tam-nesam Cineva s-i introduc, s-o cunoasc pe madam. Ruii-ncearc n echip s o schimbe pe rusoaic Pe vreun kilogram de votc chiar fcut din pufoaic. Nemii s-au uitat la valuri, pe-urm la nemoaica lor i-au plecat n largul zrii notand cu mare zor. Beduinii, vai de dnii, cum nu au prea multe-n bil Negociaz arboaica, cum s-o schimbe pe-o cmil. Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mic, gras, Blestemndu-i a ei soart i priveste pofticioas. Mexicanii se-apucar cu brbaii s trateze Cum s vnd mexicanca sau mcar s-o-nchirieze. Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile i disper Povestindu-le de drepturi, liberate, carier. Iar romnii cei unii n cultur i idei Au format fix... trei partide i se ceart ntre ei!" Ramses al II-lea ctig o mare btlie. Evident, isi cheam scribul pentru a imortaliza momentul si ncepe s dicteze: Eu, Ramses al II-lea Scribul ncepe i el sa picteze hieroglife. Cel mai mare dintre conductori Scribul noteaz. i cel mai viteaz Scribul deseneaz in continuare... i cel mai viril Scribul st un moment nedumerit, apoi ntreab: 535

Prea-Marite, cum se scrie "viril", cu dou pu-- sau cu trei coa--? Legenda spune ca primul om care a aparut in Transilvania a fost un ... ungur. Si dupa ce a descalecat de pe cal, sa bea apa, cand s-a intors nu a mai gasit calul, ci numai un biletel, pe care scria: "Multam' fain" ! A ajuns criza si la sat. Ion: tu Marie, sti ca daca tu ai avea 4 titze nu ar mai trebui sa tinem vaca? Marie: Asa-i mai Ioane! Da tu sti ca daca tu ai avea doua scule, nu ar mai trebui sa tinem sluga? Un ardelean si un lepros stau in inchisoare. La un moment dat, leprosului ii cade o ureche... o ia si o arunca pe geam. Dupa un timp, leprosului ii cade nasul... il ia si il arunca pe geam. Dupa un timp, leprosului ii cade un deget... il ia si il arunca pe geam... Ardeleanul nu mai suporta: -No, dupa cum bag de sama, 'mneata vrei sa evadezi! Badea Gheorghe ajunge cu trenul in Bucuresti.....cum o coborat el de nu-l taie o pisere pe bietul om si ase ca o usurare vede parcul dinaintea garii.Scoate slogul langa un copac si sa pisa linistit asa...Pe acolo trece o cucoana,o domnita din asta de Bucuresti si cand il vede zice: - Vai ce grosolanie! la care baciu Gheorghe zace: -Daaa,da de lungime ce zici?... Un cioban ardelean statea pe iarba, in apropierea unei fantani. Un om se duce la fantana cu intentia de a bea. - Nu bea, omule, e otravita! - Nem to dom. - Api bea, dar incet, ca-i rece. Pe soseaua spre Oradea goneste un Matiz nou,.. nout! Pe drum o curva face semn soferului! Acesta isi zice in gandul sau "mama ce o sa i-o trag lui asta!". Merg ce merg si la un moment dat linga o padure, ardeleanu nostru, trage pe dreapta. Fata: - Da ce s-o imtmplat? Ardeleanu: - No, ca s-o stricat masina! Fata - Hai sictir, mocofane, crezi ce degeaba-s curva versata, mai bine zi-mi ca vrei sa ma "f....ti". Ia da-mi mai bine o patura si vino pe iarba sa ne facem treaba ! Curva ia patura si se duce pe iarba. Trece circa o jumate de ora si ardeleanu nu apare sa-si faca treaba. Se duce la masina. Acolo ardeleanul nostru rasfoia manualul de prezentare al masinei. F: - Ce faci ma nenorocitule, eu te astept sa ma f...ti si tu, labagiu ce esti stai si citesti ! A: - Pai, stai ca nu stiu cum se iese din masina cu p....a sculata! Gigel, fericit ctre nv toare: - Tovar , ne-a ftat pisica cinci pisoi i s ti i c to i cinci sunt comuni ti. Dup un timp, nv toarea se intereseaz ce mai fac pisoii comuni ti. - Sunt bine, rspunde Gigel, dar nu mai sunt comuni ti. - Cum a a? - Pi, acum au fcut ochi. Trim epoca marilor prefaceri: Eu m prefac, tu te prefaci, el se preface. De ce este societatea socialist multilateral dezvoltat cea mai avansat form de organizare social? Pentru c a preluat creator tot ce-a fost mai semnificativ de-a lungul istoriei. Din epoca de piatr rela iile Din comuna primitiv organizarea Din sclavagism retribu ia Din feudalism inchizi ia Din capitalism falimentul. 536

Capitalismul este pe marginea prpastiei. Ce face acolo? Se uit de sus la noi... Romnia pe drumul construirii socialiasmului... Romnia pe drumul construirii comunismului Romnia pe drumuri... Leul nu mai are valoare. Ce-i de fcut? - i dm patru guri. - i asta ar rezolva ceva? - Nu, dar am putea s-l vindem ca nasture. Ceau escu, aflat ntr-o istoric vizit peste hotare, este anun at codificat de cutremurul din 4 martie 1977: - V.R.A.N.C.E.A. (Vino Repede Acas Nicule Cutremur Economia Amenin at). Rspunsul vine imediat: - 5.4.3.2.1. (cincinalul n patru ani, trei schimburi, doi muncitori la un salariu) Pauzele lungi i dese, cheia marilor succese.

n Romnia nu se mai fabric paturi. Nu mai avem nevoie. Du manul de clas nu doarme, partidul vegheaz, iar clasa muncitoare lucreaz necontenit. Ce nseamn PCR? Primul Cizmar Rege Pile, Cuno tin e, Rela ii Potop, Cutremur, Radia ii Propuneri de imn na ional: Descurc-te, romne. De-a mai duce-o pn-la toamn. Pe-al nostru steag e scris uimire Ce este Securitatea? Inima partidului care bate, bate, bate... Bul tocmai iese din sediul mili iei jude ene i epuizat, se sprijin de un pom. Un trector se apropie de el, ntrebnd: - Nu v supra i, nu ti i unde se bate la ma in? - Nu tiu, pe mine m-au btut manual. So ul i so ia servesc masa. Deodat, u a e trntit de perete i patru securi ti dau buzna. Se reped la so i, spre disperarea so iei, l iau pe sus i-l urc ntr-o ma in neagr. Trec zile, trec sptmni i omul nu mai apare acas. Disperat, so ia reu e te s ob in o audien . - Vai, ne pare ru, dar so ul dvs. a murit de pneumonie. - Nu se poate, spune plngnd so ia, so ul meu nu era bolnav cnd l-a i arestat, cum se poate s fi fcut pneumonie? - Ei, doamn, a ncercat s fug, a alergat, i ti i cum este, el transpirat, glontele rece... La coad la carne, un glume face haz de necaz: - Care este deosebirea dintre porc i mcelrie? Simplu: porcul are coada mic mcelria.... Un tovar de la coad i se adreseaz: - Da care-i deosebirea dintre ceasul meu i tine? - E bun! Nu tiu... - Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine. Urmeaz-m!

i carne mult,

537

Care este deosebirea dintre vnt

i mili ie? Mili ia bate mai tare.

Ce este un arpe? O rm hrnit n mod tiin ific. Ce este un arpe boa? Un arpe aprovizionat de gospodria de partid. Ce este o zebr? Un cal care a ntrebat de ce erpii boa se aprovizioneaz la gospodria de partid. Prin decret preziden ial, s-a nlocuit soarele cu un bec de 40w. Pentru economie! Nicolae Ceau escu, zis OZN: Omul care a Zpcit o Na iune! Primul candidat este un tip cu pile: - n 1907 a avut loc o mare rscoal popular. n ce an a avut loc rscoala popular din 1907? Cel de-al doilea candidat are numai rela ii: - n 1907 au fost omor i 10.000 de rani. C i rani au fost omor i n 1907? Al treilea candidat n-are nici pile, nici rela ii: - n timpul rscoalei din 1907 au fost omor i 10.000 de rani. V rugm s-i nominaliza i. Ce sunt ru ii? Prieteni sau fra i? Fra i. Prietenii i-i alegi.

Colindtorii sovietici: - Primii cu steaua? Gospodarul romn: - Nu, c-ai mai venit odat i n-ai mai plecat 20 de ani. Culmea ndrznelii: s invii pe cineva la mas. Culmea tupeului: s accepte. Doamna Carter i admir pantofii lui Leana: - Frumoi pantofi! Sunt Salamander? - O, nu! E lucrarea de diplom a lu so u! Ce limbi strine tie Nicu? Peltica, gngava veche, elena i puin romn. Una din marile enigme ale lumii: Care sunt colegii de facultate a lui Leana? Preedintele Carter, confruntat cu lipsa de popularitate printre americani, l ntreab pe Nicolae cum de a reu it s fie att de iubit: - Simplu: La oferi le-am luat benzina La intelectuali, lumina La rani le-am luat grdina Iar la proti le fac cu mna! n timpul orei de dirigenie, Bul se ridic i recit: - De la Dunre la Mare S-a fcut un canal mare S se plimbe cu brcua Nicuor i cu Lenua! Evident, diriginta l d afar i cum tocmai trecea directorul colii, Bul i explic trenia: - Ce fel de poezie ai spus? - Ce poezie s spun? De la Dunre la Mare S-a fcut un canal mare S se plimbe cu vaporul Ceauescu cu poporul!

538

Directorul are o discuie cu diriginta i n final, aflnd prima variant, l apostrofeaz pe Bul: - Cum e, Bul, cu poezia? - Cum s fie tovaru director? Nu tii: una este politica intern, alta e politica extern! Expoziia naionala de arte plastice a fost nchis. Sub bustul lui Ceauescu semna Jalea, iar portretul ei era semnat Baba. Ce deosebire exist ntre Decebal i Nicubal? Primul practica cultul morilor, al doilea moartea culilor. Care este deosebirea dintre nazitii lui Hitler i comunitii lui Ceauescu? Primii omorau n mas, ceilali, n cas. Primii omorau cu gaze, ceialali, fr gaze. De 1 Mai va trebui s defileze toat populaia, de la mic la mare. Vor s ne numere, s vad ci am mai ieit din iarn. (1984) Dilema lui Bul: s mor acum de frig, s mor la var de foame... n Romnia a nceput s cad zpad artificial: nu se topete pe calorifer. Lumea se plnge c s-au scumpit toate. Nu-i adevrat, s-a ieftinit salariul. La al 5-lea semnal va fi ap cald: Pic, pic, pic, pic, pic! A fost ap cald. Care este deosebirea dintre frigul de afar i cel din cas? la de afar e pe gratis. Ce este salariul? O atenie din partea statului. Ce este coada? Alinierea poporului pe linia partidului. Cum se numete organizaia pensionarilor? oimii pieelor. De cte feluri sunt romnii? De dou feluri: Mulumii (pe care i caut miliia economic) i Nemulumii (pe care i caut securitatea). Compoziia religioas a Romniei: doi baftiti i 22 de milioane de protestani. Demonstranii: Vrem carne! Vrem mlai! Vrem pe regele Mihai! Leana: Cerei voi, da nu-i nimic! Eu cu Nicu nu abdic! Anul aceasta am avut o recolt medie: mai proast dect anul trecut, dar mai bun dect la anul. La ora de diminea, n faa alimentarei, sunt peste 300 de persoane. Un tip scund i rotofei ncearc s se bage n fa. Mulimea l respinge, dar tipul mai ncearc nc-odat... i nc-odat. La un moment dat, i ia avnt i spune: Dac nici acum nu reuesc s intru, eu nu mai deschid magazinul! 1965: - Alo, miliia economic? Vecinul meu mnnc! - Ei, ? - Da, dar mnnc caviar cu polonicul! - Venim! 1975: - Alo, miliia economic? Vecinul meu mnnc! - Ei, i? 539

- Da, dar mnnc carne de viel. - Venim! 1985: - Alo, miliia economic? Vecinul meu mnnc! - Am venit! La plecarea n Uniunea Sovietic, cosmonoatul Dumitru Prunariu i las mamei un bilet: Drag mam, plec n cosmos. Vin peste 30 de zile. ntors din misiune acas, Prunariu constat c mama era plecat. Pe frigider gsete un bilet: Dragul mamei, am plecat s cumpr brnz, nu tiu cnd revin... Cel mai bun banc politic: Poft bun! Au fost introdui ghizi n magazine: Aici a fost carne, aici a fost brnz! Lui Bul i-au degerat minile. A cutat mncare n frigider. Sup de pui: pui ap, pui sare, pui morcovi, pui roii, pui nu pui. - Nu v suprai, ce se d aici? - Nu tiu, domnule, stai s ntrebm. ntrebarea circul pn la primul din rnd. - Nu tiu. Mi s-a fcut ru i m-am sprijinit de zid. Cnd mi-am revenit, era deja coad n spatele meu. - De ce nu pleci atunci? - Pi, acum c sunt primul?... Care este deosebirea dintre mcelria dinainte i cea actual? nainte scria pe firm: La Gogu i nuntru era carne. Acum, pe firm scrie Carne i-nuntru e gogu S nu gndei! Dac gndei, s nu vorbei! Dac vorbei, s nu scrii! Dac scrii, s nu semnezi! Dac semnezi, s nu te miri... Un asculttor ntreab la radio Erevan dac cei care au inventat comunismul erau oameni de tiin. Rspunsul este NU: dac erau oameni de tiin, l-ar fi ncercat nti pe cini. De ce nu se vinde cafea? S nu ne putem ghici viitorul! Ce e mic, negru i bate la u? Viitorul! Care este flora Romniei? 22 de milioane de lcrmioare, un ochiul boului i o mtrgun. Se aude c turitii strini pstreaz hrtia igienic ca o amintire de neters. Pesimistul spune: Mai ru nu se poate! Optimistul spune: Ba se poate! Care este optimistul, care este pesimistul? - Ce faci, btrne, cum i merge? - Ce s fac, ncerc i eu s supravieuiesc... - O s regrei amarnic. Treburi de Cstorii AMOR ' I ' - Draga, hai sa facem economii. - Bine... dar cum ? - Invata sa gatesti si da afara bucatareasa.

540

- Foarte bine... Atunci invata sa faci dragoste si dam afara si soferul. Amor ' II ' Un tip o intreaba pe nevasta sa: - Draga, cand voi muri, tu vei plinge mult? - Desigur dragule. Stii ca eu pling pentru orice rahat Amor ' III ' In pat, un barbat se intoarce catre tanara sa nevasta si o intreaba: - Draga, spune-mi ca sunt primul barbat in viata ta. Ea il priveste mirata si-i raspunde: - Se poate... Moaca ta mi-e straina... Amor ' IV ' - A melhor O pereche venea pe o straduta interioara din sat, fara sa scoata un cuvant. O discutie anterioara i- a pus pe cearta, si niciunul un vroia sa se dea batut. Cand au trecut pe linga o ferma unde erau catiri si porci, barbatul o intreaba pe nevasta sa, sarcastic: - Sunt rude de ale tale? - Da, raspunde ea.. Cumnatii mei si soacra... Amor ' V ' Barbatul o intreaba pe nevasta sa: - Vrei sa incercam o pozitie diferita in seara asta? Femeia ii raspunde: - Buna idee, tu ramai aici in picioare si speli vasele si eu ma asez pe sofa!!!!! Amor ' VI' (Adoro essa!) Un barbat hotaraste sa-si schimbe atitudinea. Soseste acasa complet murdar si comanda: - Vreau sa-mi pregatesti o cina gourmet si cand termin sper sa am un desert divin. Dupa cina sa-mi aduci un whisky si imi prepari baia pentru ca trebuie sa ma relaxez. Si inca ceva: Cand termin in baie, ghici cine ma va imbraca si ma va pieptena? - Cei de la pompe funebre... i-a raspuns linistita nevasta sa... Amor ' VII' - Draga mea, ce preferi? Un barbat frumos sau unul inteligent? - Nici unul, nici altul. Stii ca imi placi doar tu. Amor ' VIII ' Barbatul si nevasta sa beau ceva berica la un baruletz. El se intoarce catre ea si ii zice: - Vezi femeia aia de acolo din balcon, care isi bea whisky-ul singurica? Pai, eu m-am despartit de ea acum sapte ani! De atunci ea nu s-a mai oprit de baut. Femeia ii raspunde: - Nu vorbi prostii. Nimeni un reuseste sa sarbatoreasca atata timp ceva, orice ar fi!!! E nostim s adormi o naiune i s-i pui imnul Deteapt-te Romne Trecut versus prezent Capitolul 1. Asemanari 1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou. 1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric 1.3. Avem aceiasi centrala atomica 1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99% 1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989 1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat. 1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la coada la banca, la coada sa platim impozitul sau gazul, la coada sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la coada sa depunem cererea de somaj 1.7. La fel ca pana-n 1989, vedem hotul dar inchidem ochii 1.8. La fel ca pana-n 1989, ne uitam la TV si nu avem ce sa vedem 1.9. La fel ca pana-n 1989 ne mintim spunandu-ne ca:presedintele singur, nu are ce sa faca 1.10. La fel ca pana-n 1989 ne plangem ca-i greu dar noi o ducem bine 1.11. La fel ca pana-n 1989 ne amenintam copiii sa invete bine, spunandu-le ca fara carte nu au parte 541

1.12. La fel ca pana-n 1989 cei fara carte sau cu studii cumparate, sunt numiti politic in functii de conducere 1.13. La fel ca pana-n 1989 locurile la facultatiile de stat sunt foarte putine 1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile 1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989 1.16. Avem aceleasi linii de tranvai si troilebuz 1.17. Avem aceleasi parcuri dar distruse, aceleasi zone de agrement dar ruinate, aceleasi baze de tratament dar instrainate sau lasate in paragina, aceleasi lacuri termale si bai populare dar acum cu taxe mult mai mari. 1.18. Avem aceleasi mine dar inchise, aceleasi sonde petroliere dar cesionate pe 2 lei, aceleasi gradinite si camine! 1.19. Avem aceleasi statiuni turistice dar fie lasate de izbeliste, fie date cadou 1.20. Avem aceleasi bogatii naturale, inepuizabile ( aur,neferoase,marmura,minereuri feroase,uraniu, gaz,hidrogen sulfurat) 1.21. Avem aceleasi fantani dar secate, aceleasi izvoare de apa minerala 1.22. Avem aceleasi centre de cercetare dar fara cercetatori 1.23. Si acum ca si pana-n 1989, ne multumim sa spunem bancuri despre politicieni 1.24. Si acum ca si pana-n 1989, ne lasam condusi precum o vita la abator. Capitolul 2. Deosebiri 2.1. Hidrocentralele ce le avem sunt amortizate contabil. Costul de productie este acum de 10 ori mai mic iar cel pe care-l platim de 10 ori mai mare?! 2.2. Termocentralele pe care le avem sunt si ele in aceasi situatie ca a hidrocentralelor in schimb aici ne confruntam cu alt aspect si anume cu cel al aprovizionarii cu carbune de importdaca ar fi fost posibil, cu siguranta politicienii nostri, ar fi importat si apa pentru varianta hidro. Amortizarea termocentralor, duce la costuri foarte mici de productie, in schimb comisioanele de la import au grija sa regleze pretul. Aceleasi comisioane vin a corecta pretul si in varianta hidro, comisioane de milioane de euro primite pentru revizii tehnice uzuale la preturi de milioane! 2.3. Incredibil, importam apa grea de la o firma din paradisul fiscal care o cumpara(importa) din..ROMANIA!Transportul e foarte rapid, el facandu-se pe hartie! Teoria ca energia electrica este aproape gratuita nu e valabila si pentru Romania. 2.4. Soselele si autostrazile sunt aceleasi dar cu un trafic de 10 ori mai mare 2.5. In spitale acum trebuie sa vi cu siringa ta si cu medicamentele tale. 2.6. Statul la coada e privit ca ceva normal. Am stat 2 ore la BCR Serban Voda, le-am facut sesizare si un pic de circ, i-am intrebat daca-si dau seama ca ceea ce fac e furt, furt de timp si normal ar fi sa ma pontez si sa fiu platit de bancaAngajatii radeau iar pinguinii de la coada ma priveau ca pe un ciudat. 2.7. Daca ceri restul la taxi, spun ca nu au schimbat, daca vrei restul de la Mega Image trebuie sa te lupti sa-l culegi de pe sticla daca lasi ciubuc prea putin, ti se bate obrazul 2.8. Pana-n 1989 eram mintiti 2 ore/zi, la televizor! Acum suntem mintiti 24 de ore /zi 2.9. Pana-n 1989, presedintele era laudat de patriarhul Romaniei, acum presedintele pupa mana patriarhului. Homosexualitatea e prezenta la cele mai inalte nivelea pupa mana cuiva, este o optiune sexuala! 2.10 In ziua de azi, poti face o facultate si numai cu bani. Examenele de semestru sunt teste grila, iar subiectele sunt postate pe net cu 2 saptamani inainte!!! 2.11. Exploatarea resurselor naturale se face de catre privati, care dau statului Roman, intre 3-12% din valoare ! Protectia sociala are un alt sens a-l aduce pe om la nivelul de inteligenta si sau cunoastere/percepere al ierbivorelor e factor de echilibru si liniste sociala. Eliminarea fizica a pensionarilor si celor asistati sogial e plus valoare, si trebuie facuta intr-un cadru legal! 2.12. Astazi se fac consolidari la tronsoane de cai de tranvai unde nu e cazul doar pentru a incasa comisionul. Toata clasa politica asteapta cutremurul ca pe D-zeu 2.13. Pana-n 1989 fiecare cetatean mergea in concediu, o data la mare si o data la munte. Azi doar 5% mai isi permit! 2.14. Pana-n 1989, banii obtinuti din exploatarea resurselor naturale, erau directionati catre protectia sociala, astazi sunt directionati catre protectia MAFIEI! 542

2.15. Apa plata e la fel de scumpa ca berea? 2.16. Cumparam Cola la acelasi pret cu laptele, daca nu mai scump. In loc sa ne hranim copiii ii otavim cu mana noastra! 2.17. Parizerul e facut din celuloza alimentara si prafuri extrem de toxice. Toate preparatele contin aditivi toxici ce permit absortia apei. Am ajuns sa cumparam apa la pret de sunca presata. Am ajuns sa ne cumparam propia moarte in rate! 2.18. Banii ce n-i se fura zi de zi, se intorc inapoi sub forma de imprumut. Cine are interes sa se opreasca jaful atata timp cat acesta genereaza dobanzi acelorasi hoti. Daca am incerca sa-i falimentam pe acesti criminali economici, ce fac profit otravindune,cu acordul tacit al statului si de ce nu si al nostru, nu ne-ar ramane decat sa bem apa si sa mancam cartofi si painedar si atunci nu sunt sigur ca nu ne-ar otravi apa! Exista o vorba vecheSCAPA CINE POATE eu unul va spun sincer ca SCAPA CINE SE TREZESTE! Invadatorii nu ne invadeaza pentru ca inca suntem prea multi! Capitolul 3. Specific Romanesc 3.1. Numai in Romania platesti comision de consultare cont, facuta la bancomat. 3.2. Numai in Romania patesti comision cand retragi numerar de pe card 3.3. Numai in Romania termenele de prescriptie a amenzilor nu sunt respectate 3.4. Numai in Romania au fost date si inca se mai dau legi pentru o zi! 3.5. Branza e mai scumpa decat carnea 3.6. Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos. 3.7. Laptele simplu mai scump decat laptele batut. 3.8. Portocalele mai ieftine decat merele. 3.9. Cartile sunt mai ieftine decat revistele. 3.10.Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta. 3.11.Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu sambure. 3.12.Vinul este mai ieftin decat strugurii. 3.13.Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix. 3.14.Ciupercile sunt mai scumpe ca si carnea de pui 3.16.Venitul minim si pensile sunt impozitate ( supuse taxarii) 3.17.Hotararile luate de popor prin referendum sunt apoi ignorate 3.18.Statul are o relatie sexuala cu cetateanul, regulandu-l in toate pozitiile posibile. Pozitia 89, in grup, e practicata de 20 de ani! Terapia prin ras Rasul este un bun mijloc de comunicare, dar si o modalitate de relaxare si eliminare a unor tensiuni launtrice. El poate fi declansat reflex - de exemplu, la un simplu gadilat - sau poate fi produs de un stimul psihic sau emotional. Astfel, se stie ca frica sau depresia scad forta musculara si capacitatea de a face efort. In schimb, studiile arata ca rasul are un efect tonic atat asupra plamanilor si circulatiei, cat si asupra intregului corp. El echivaleaza cu un exercitiu fizic intens, care pune sangele in miscare si genereaza o senzatie generala de bunastare. "Terapia prin ras" (exersarea cat mai des a rasului) ne face mai optimiti, ne predispune ctre joc i ne ajut s ne relaxm i s depim cu succes tensiunile i stresurile zilnice, obligaiile sociale sau familiale. Astfel, rsul devine un adevrat element de "igien emoional", care ne ajut s ne "curm" de emo iile negative i s ne recptm starea de candoare i bun-dispoziie. n concluzie, nu pierdei nici o ocazie pentru a rde i a v bucura astfel de via!

- Eti mare, fiule, este timpul s-i alegi i tu o nevast. - Bine, tat. Dac eti de acord, o aleg pe a vecinului, c el e tot timpul plecat. Asistenta ctre doctor: - Domnule doctor, ce ne facem? Pacientul de adineauri, pe care tocmai l-ai consultat, cnd a ieit din cabinet, a czut pe holul de la intrare i a murit! - Schimb-i poziia, s par c intra. Doi clarvztori se ntlnesc pe strad. Unul dintre ei spune: - Tu faci bine, eu ce mai fac? 543

Doctorul ctre asistenta sa, proaspt angajat i proaspt cstorit: - Te rog s nu mai scrii reetele pe care i le dicteaz mama dumitale la telefon n reetarul meu. Fiindc ieri, la farmacie, s-a preparat la reetele magistrale salat a la russe. - Alo, poliia? Am gsit azi pe drum un portofel cu 1000 de dolari i cu un act din care reiese c posesorul lui este Gigel Popescu. - i vrei s-i napoiai portofelul? - A, nu! A vrea s-i dedic o melodie... Soul se ntoarce pe neateptate acas, gsete o igar de foi fumegnd n scrumier i se adreseaz furios so iei: - Spune-mi imediat de unde este igara asta! Soia tace. - Dac nu-mi spui..., adaug el amenintor. Din ifonier se aude o voce plin de solicitudine: - Din Cuba, domnule. Proces de divor intentat de soie: - Domnule judector, suntem deja de doi ani cstorii i eu tot virgin sunt. Nu tiu ce-i cu so ul meu - nu tie, nu poate... ori nu vrea?! Soul: - Pi, domnule judector, eu i tiu... i vreau... i pot... da' de ce atta grab? Anun n vitrina unei croitorii: "Fustele se ridic zilnic ntre orele 10-14". n tramvai, controlorul de bilete ajunge la o femeie n vrst, care nu auzea deloc. - Biletul la control, v rog! - Poftim? spune femeia cu mna plnie la ureche. Dndu-i seama c nu aude, controlorul i arat insigna i legitimaia. - A, nu, spune femeia, nu cumpr asemenea prostii. Ce spune un pesimist: "Viaa e o boal cu un pronostic foarte prost - se prelungete ani i ani de zile, pentru a se sfri cu moartea". Brbatul perfect i femeia perfect mergeau cu maina i la un moment dat l zresc pe Mo Crciun pe marginea oselei, fcnd autostopul. Opresc maina, l iau i pe el, dar la scurt timp, din cauza vremii nefavorabile, are loc un accident i din cele trei persoane supravieuiete doar una. Care este aceea? Rspuns: evident, femeia perfect, pentru c Mo Crciun este doar o invenie, iar despre brbatul perfect, ce s mai vorbim. Bonus pentru brbai: dac mo Crciun i brbatul perfect nu exist , atunci e evident c femeia se afla la volan, ceea ce i explic de ce a avut loc accidentul. Anun la mica publicitate: ofer recompens persoanelor care i-au spus soiei lui Miu Ionescu c l-au vzut pe acesta n main cu o femeie, pe autostrada Bucureti-Piteti, n data de 30 iunie. i rog s vin s depun mrturie i la tribunal. Miu Ionescu. Un pesimist se plnge vecinului su: - Cloca mea a reuit s scoat opt pui, dar dup dou zile s-a petrecut o nenorocire! O mare parte dintre pui au murit, cu excepia a apte dintre ei... n timpul recensmntului, delegatul bate la ua unei case. Dup mult timp, deschide un mo cam surd, care l ntreab cine este i ce vrea. - Guvernul ne-a trimis prin ar ca s aflm ci oameni triesc n Romnia, strig delegatul. - mi pare ru c ai fcut atta drum ca s m ntrebi tocmai pe mine, pentru c nu am nici cea mai mic idee! rspunde btrnul. Un bieel i ntreaba tatl: Tat, ce are ntre picioare mama? Tatl rspunde: Paradisul, fiul meu. Copil ntreab din nou: ce ai ntre picioare, tati? Tatal rspunde: cheia Paradisului! Fiul spune: Tat, un sfat: schimb ncuietoarea, cci vecinul nostru are o copie!... Femeia la volan - e ca o stea: pe ea o vad toti, dar ea - pe nimeni. Daca ai impresia ca tara ta nu se intereseaza de tine, incearca macar o data sa nu platesti impozitele. - Mama, toti imi spun ca sunt cam neatent. Chiar e asa? 544

- Baiete, tu traiesti in casa de alaturi ! La maternitate, unui tata tanar o sora medicala ii aduce doi prunci. - Nu va speriati ca aveti mai mult de unul? - intreaba ea. - Nu, - raspunde incet tatal. - Foarte bine! Tineti-i pe acestia doi, eu ma duc dupa ceilalti. O inscriptie pe o portita: "Bateti mai tare, cainele e surd" - Unde jucatorii nostri de fotbal joaca mai bine - in atac sau in aparare? - In cazinou. In zilele noastre, pietonii sunt de doua categorii: rapizi si accidentati. Femeile - sunt niste creaturi slabe, fara aparare, de care nu ai scapare. Serviciul pompieri: intra seful in vestiar, cu mainile in buzunar, spune incet: - Baieti, pregatiti-va incetisor, arde cladirea politiei economice... Vine un inspector economic intr-o firma si spune: - Buna dimineata... - A fost. E bine sa ai amnezie. Nimic nu te doare si in fiecare zi - numai noutati. Boc propune ca semn de recuno tin a s se tipreasc un timbru cu Bsescu. Se duce Bsescu, deghizat, la un oficiu po tal, s vad cum se vinde timbrul. - Nu se vinde, spune func ionarul. - De ce? - Nu se lipe te. Cere Bsescu un timbru, scuip pe lipici, l pune pe un plic i-i arat func ionarului: - De ce spui c nu se lipe te? Uite, se lipe te! - Da, spune func ionarul, dar to i scuip pe partea ailalt! AA ARAT COALA ROMNEASC DUP 20 DE ANI???!! Azi au dat bacul, maine vor fi studentii lui...Boc sau ai Elenei Udrea si in mod sigur vor conduce Romania sau ....ne vor educa nepotii ! Daca ar mai trai Nae Ionescu i-ar fi mult mai usor sa explice celebrele vorbe : ...SI PROSTII SUNT EVOLUTIVI ! De aceea si Base si-a nuantat putin mesajul "sa traiti bine ",datorita microfoniei nu s-a auzit: PE LUMEA CEALALTA! BACALAUREAT 2009 Inima este cel mai important organ genital al omului. Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului. In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei, impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare contracost. Drumetii veneau la Hanul Ancutei pentru a minca si a bea vin din ulcicile noi ca alea vechi erau sparte! Un profesor intreaba o eleva: cine a scris poezia "Luceafarul" .... ea spune Tudor Arghezi. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus: "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia.. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste 545

politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate! " Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina." La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in scris):"Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... si pe Paula nici nu o cunosc!" Mihai Eminescu si-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I... Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze. Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. Calin tine de mna mireasa care are parul lung de fericire.Ea lupta sa puna mna pe dragostea flacaului. Poetul si asteapta iubita ca mpreuna sa cutremure o barca. Ion Creanga s-a nascut ntre anii 1887-1889. Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai ntoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi. n romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor Dimitrie Cantemir a avut un rol nsemnat n viata sa. Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos".. Profa: In ce tip se incadra Otilia Marculescu? Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde.. Profa: Asta ai citit tu intr-o carte? Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativa Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni. De ce se numeste nuvela "La tiganci"? Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci. Profesorul : "Ce stil functional are acest text?" Elevul: " Stilul articol" Prof: cum moare Dinu Paturica? Elev:? Prof: A murit intr-un mod simbolic? Elev:? Prof(nervos) : Haide, mai, baiatule, cum a murit? Elev(speriat) : L-A CALCAT CARUTA!!!! Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in rnduri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri. Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar ct o carte groasa, si are attea personaje ca nu 546

le mai tii numarul dar trebuiesa fii atent la fabula ca te intlnesti cu ea si in final. Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amndoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris intr-un fel si celalalt in alt fel. n cunoscuta balad Miorita, sunt descrise cteva ntmplri n care sunt implicate doi criminali, o oaie turntoare, si un cioban care socheaz prin prostia lui. Toma Alimos era viteaz pentru c cu o mn conducea calul, cu o mn si tinea matele si cu o mn se btea cu Manea.. Inima este mprtit n dou atricule si dou testicule... Zoe si Tiptescu se iubeau pe la spate. mpratul avea o grdin si n fund un mr. Moromete fcea prtie pe salcm ca s se dea cu sania. Eminescu este trist pentru c nu a reusit s fac nimic n viata lui. TIPURI DE ORGASME

1. Orgasm Asmatic: 'Ahh...ahhh...ahhh!'

2. Orgasm Geografic: 'Acolo, acolo, acolo, acolooooo!'

3. Orgasm Matematic: 'Mai, mai, mai mult, mai mult, i mai muuuuuuuult!'

4. Orgasm Religios: 'Ay Doamne, au Doaaaaaamne!'

5. Orgasm Suicid: 'Moor, moooor!'

6. Orgasm Omicid: 'Dac te opre ti, te omoooooor!'

7. Orgasm Zootehnist: 'Hai, armsare, haiiiiiiiiiiiiiiiii!'

547

8. Orgasm la comand: 'Di,...di,...di mai tareeeeeeee!'

9. Orgasm gringo: 'Oh... da, ai ......ce bineeeeee!'

10. Orgasm Tip Proiectul Unu: 'Nu te opri! Continu, a a! Nu te opri! A a, a aaaaaaaa!' 11. Orgasm Negativ: 'Nuu, nuuuuuuu!'

12. Orgasm Pozitiv: 'Da...daaa...daaaaaaa!'

13. Orgasm docent: 'Da,...a a,...pe acolo,...foarte bine,...aia e!, ... corect,... perfect!' 14. Orgasm Dezinformat: Ce e asta?... De ce?... Ce-mi faci?

15. Orgasm Analist de sisteme: 'OK. procesul a fost finalizat cu succes!'

16. Orgasm Clarvztor: 'Simt c vine ... aproape vine... l vd, e aiiiiiiiiici!'

17. Orgasm fals: 'Ay! Ay! D-te jos odat!' 18. Orgasm confuz: 'Oh da, oh nu, Oh Doamne!..'

19.

Orgasm Beisbolist: 548

'M duc, m duuuuc!, am plecaat!'

20. Orgasm profetic: 'mi vine, mi vineeeee!!!!' 21. Orgasm adrenalin: "mi dau drumuu! .... mi dau druuumuuuu!!!!!!" Pe urm trecem de la orgasme la momentele imediat urmtoare actului: 1. Momentul mexican: ' i jur c pentru mine este prima dat!!!'

2. Momentul secret: 'Jur-mi c nu mai spui nimnui!'

3. Momentul optimist: ' O s-mi mai vorbe ti mine?' 4. Momentul adolescent: ' mbrac-te, c vin ai mei!!!!' 5. Momentul hotelier: 'Niciodat nu am mai fost ntr-un asemenea loc...'

6. Momentul cltorului: 'Cnd ajunge nevast-ta?'

7. Momentul biroului: ... i-atunci ... Cnd mi ridici leafa?'

8. Momentul igienic: 'D-mi un erveel umed, te rog'

9. Momentul dubiilor: 'i-ai dat drumul nuntru...?' 10. Momentul groazei: 'nc o dat ??!!!!???'

11.

Momentul social: 549

i, pe tine, cum te cheam?'

12. Momentul afacerilor: 'Ct i datorez?' 13. Momentul credibilitii: 'Acum te cred c erai virgin!'

14 Momentul ' Guiness Book': 'i eu care credeam c mgarii o au mareeeeee!'

NOUA HORA A UNIRII Hai s dm mn cu mn S furm tot ce s-adun, S-nvrtim hora ho iei Pe pmntul Romniei! Ordinea i cinstea piar! Piar fraierii din ar ! ntre noi s nu mai fie Dect jaf i smecherie! Contu-n banc de te ine Vino s te prinzi cu mine La ho ie cu unire i pe funcii cu-nfrire! Unde-i unul nu-i putere S se pun de-o avere, Unde-s doi puterea crete i ara se prduiete! P-amndoi n fund ne doare C n haos ara moare. Eu i-s frate, tu-mi eti frate, S furm ct se mai poate! n guvern hai cu grbire S-l secm dintr-o sorbire, Ca s creasc banu' mare Mai rapid n buzunare. Dm poman -un picot Prostului cu drept de vot C oricum n Romnia Noi facem paranghelia Degustare de vinuri In seara fiecarei zile se organizeaza o licitatie de vinuri. In prima seara, francezul: - Doamnelor si domnisoarelor! Va prezint faimosul vin Chateau Latour! Din soi nobil, crescut pe dealurile Pauillac-ului, strugurii culesi bob cu bob. Doamnelor, daca il bea barbatul, garantat 550

ii creste cu 25%. Nebunie generala, cumpara fetele cate 10-20 de sticle o data. A doua seara, spaniolul: -Doamnelor si domnisoarelor! Din vestitul soi Manto Negro, un vin de colectie cum nu mai gasiti nicaieri in lume! Daca il bea barbatul, garantat ii creste cu minim 50%. Isterie generala, se vand cate 100 de sticle o data. A treia seara, olteanul: - Doamnelor, va prezint zaibarul pandurilor. Doamnelor, acest vin este o adevarata nebunie! Crescut in spatele casei, boabele sunt zdrobite cu piciorul de cei mai aprigi barbati din lume. Daca il bea barbatul i-o face ca pepenele! Sala este pur si simplu innebunita! Femeile cumpara cate 2-3 vagoane de zaibar fiecare. O americanca, pragmatica de felul ei, intreaba: - Domnu' oltean, ca pepenele de lunga sau de groasa? - De dulce, doamna, de dulce... Un italian angajeaza 3 romani sa-i vopseasca gardul care-i imprejmuia casa. Dis-dedimineata, inainte de a pleca la serviciu, italianul le da celor 3 instructiunile: -Aveti aici 3 galeti de vopsea care va vor ajunde sa vopsiti tot gardul. In bucatarie e mancare, cand o sa vi se faca foame, va puteti servi. Aaa, era sa uit. Ati vazut calul pe care il tin inchis in spatele curtii? Sa nu cumva sa lasati poarta dechisa sa scape de acolo ca nu stiu ce fac cu voi. S-a inteles? -Am inteles sefu, raspund romanii intr-un glas. Pleaca italianul, iar romanii se apuca de treaba. Nu dupa mult timp, unul din ei zice: -Ma, mie mi s-a facut foame, hai sa vedem ce are asta de mancare! Bucataria italianului, plina de bunatati. Dupa un ospat pe cinste, romanii cauta si ceva de baut, dar nu gasesc decat apa si suc. Atunci, unul dintre ei zice: -Ma, stiu eu cum sa facem rost de bautura. Mergem si vindem o galeata de vopsea, cumparam bautura, iar vopseaua care ramane o mai diluam, o mai "lungim" si terminam gardul. Dupa ce au baut s-au apucat de vopsit, dar cand mai aveau vreo 3 m din gard se termina vopseaua. -Acum ce dracu facem? De unde luam vopsea? Italianul o sa-si dea seama ca noi am luat-o -Ma fratilor, las pe mine, zice unul mai istet, ca stiu eu cum facem. Mai strangem putina vopsea pe pensula si dam pe botul calului, iar cand va veni italianul ii vom spune ca acesta a scapat si a mancato. Zis si facut. Pe seara, ajunge si italianul acasa. -Ma, ce-ati facut cu vopseaua? Eu am calculat la fix si trebuia sa va ajunga. -Sefu, ne pare tare rau, dar a scapat calul si a mancat-o. La auzul acestor vorbe, italianul intra in casa, ia pusca si nici una nici doua, impusca calul. -Ce naiba dom'le, pt o galeata de vopsea ai omorat saracul animal? Iti cumparam noi alta -Ba fratilor, vedeti voi casa asta? Tot cu romani am facut-o. Da-l in ***** mamii lui de cal ca mi-a mai mancat 30 de saci de ciment, 800 de caramizi, 4 grinzi Maxima zilei: Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj! Si altele: *) Cand un barbat iti fura nevasta, nu e razbunare mai buna decat sa-l lasi sa o pastreze (Sacha Guitry) *) O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.(Nietzsche) *) In viata nu conteaza daca pierzi sau castigi. Conteaza daca pierd sau castig eu... (Winston Churchill) *) Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Ca nu toata lumea are aceleasi gusturi. ( G.B. Shaw) *) Paradoxul homosexualilor este ca, desi nu reusesc sa se reproduca,sunt in fiecare an din ce in ce mai multi. (Tristan Bernard) *) Statisticile sunt precum costumele de baie: iti arata ce stie toata lumea si iti ascund exact ceea ce ai fi vrut sa afli.(Georges Vedel) *) Un barbat nu este complet daca nu este insurat. Abia atunci este terminat.(Robert Frost). *) Cine a zis ca sexul este un raspuns? Sexul este o intrebare. "Da" este raspunsul. (Woody Allen) *) Daca te lasi de fumat, de baut si de femei nu traiesti mai mult...doar ca ti se pare ca timpul trece prea incet. (Clement Freud) 551

*) Nu e bine sa fii obligat sa alegi intre Rai si Iad. Prieteni buni gasesti in ambele locuri. (Mark Twain) *) Dragostea e oarba? Nu. E doar putin presbita: nu vede nici un defect pana nu se indeparteaza putin. (Drew Barrymore) *) Orice optimist nu e decat un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost. (Louis Bernanos) *) Culmea lenei este sa te scoli la sase dimineata ca sa ai mai mult timp de stat degeaba. (Tristan Bernard) *) Primul barbat care s-a insurat poate fi iertat. Ca nu stia ce-l asteapta. Ceilalti n-au nici o scuza. (Sacha Guitry) Curajul !!!!!! Ce inseamna sa fii curajos : Sa lupti cu un taur intr-o corida? Sa conduci o masina de Formula 1? Sa pilotezi un avion de vanatoare? Sa practici parasutism extrem? Sa practici bungee jumping deasupra Nilului? Sa pariezi tot salariul tau pe o singura carte? Sa-l insulti pe Iftimoaie? Sa iti insulti Seful? Sa mergi pe Transfagarasan iarna cu o Dacie 1300 fara frane? Asta nu-i nimic.......... ASTA E .... CURAJ !!!!!!!

WOMEN AS EXPLAINED BY ENGINEERS Part I

Part II

552

Part III

Part IV

553

Part V

And Finally! Have you ever wondered how a woman's brain works? Well....it's finally explained here in one, easy-to-understand illustration:

B Every one of those little blue balls is a thought about something that needs to be done, a decision or a problem that needs to be solved. A man has only 2 balls and they take up all his thoughts. Guvernul romn, netiind pe ce s mai pun impozit, s-a gndit s pun impozit pe f****. 554

Un om al muncii, pe nume Ion Pendul, impotent fiind, face urmtoarea petiie ctre fisc: "Subsemnatul, Ion Pendul, Om al muncii fr p***, Cer s nu pltesc tribut, Pentru c nu pot s mai f**!!!" Vine prompt i rspunsul de la fisc: "Drag domnule Pendul, Om al muncii fr p***, Ct ai degete i limb, Legea rii nu se schimb!!!" Un barbat se inscrie la un select club de nudisti. In prima zi acolo, isi scoate hainele si incepe sa se uite prin jurul sau. O miniona blonda, superba, trece pe acolo si barbatul are imediat o erectie. Femeia observa, se apropie de el si il intreaba: "M-ai chemat ?" Barbatul raspunde: "Nu, ce vrei sa spui ?" Blonda raspunde: "Tu trebuie sa fii nou pe aici. Lasa-ma sa-ti explic, e o regula aici care zice ca daca ai o erectie, inseamna ca m-ai chemat." Zambind, ea il conduce spre marginea piscinei, se intinde pe un prosop, nerabdatoare il trage spre ea si il lasa sa o "faca" cum vrea el. Barbatul continua sa exploreze facilitatile clubului. Intra la sauna si, cum statea jos, trage un vant.. In cateva clipe un urias paros iese din sauna, vine la omul nostru si il intreaba: "M-ai chemat ?" "Nu, ce vrei sa spui?", raspunde noul membru. Tu trebuie sa fii nou aici. E o regula care spune ca daca tragi vanturi, inseamna ca m-ai chemat... Uriasul paros il intoarce cu usurinta, il apleaca pe o banca si il "face" in felul lui. Zapacit, omul se intoarce la biroul coloniei, unde este intimpinat cu un zambet larg de receptionera dezbracata. "Pot sa va ajut?" intreaba receptionera. Barbatul urla: uite cardul de membru, iata si cheia si poti pastra cei 500 $ taxa de membru ! "Dar, domnule", raspunde ea, "ati fost aici doar pentru cateva ore, nu ati avut sansa sa vedeti toate facilitatile clubului !" Barbatul raspunde: "Asculta, doamna, am 68 de ani. Am erectie odata pe luna, dar trag vanturi de 15 ori pe zi. ntrebri i rspunsuri I. Ce este mai valoros decat laptele matern? R. Ambalajul ... I. Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dizenterie? R. Mai bine sa mori ca un barbat, decat ca un cacat. I. Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului ? R. Fiecare a incercat cate o parola. I. Este adevarat ca impotenta se poate trata cu lapte ? R. Da, daca in ceasca cu lapte se pun si doua linguri cu ghips. I. De ce sunt atatia barbati cracanati ? R. Lucrurile fara importanta sunt puse intre paranteze. I. Cum se numeste un barbat inteligent, sensibil si frumos ? R. Un zvon. I. Ce imbatraneste prima oara la un barbat ? R. Nevasta 555

I. De cate feluri sunt femeile? R. Femeile sunt de trei feluri: - cele cuminti - care se culca numai cu unul, - curvele - care se culca cu toti si - curva dracului, se culca cu toti, numai cu mine nu! I. In cate grupe se impart femeile? R. Femeile se impart in trei grupe: - elastice (se intind cat tine patul). - supraelastice (se intind si prin alte paturi). - credincioase (se intind pana la Dumnezeu ). I. Cum clasifica femeile penisurile? R. In viziunea femeilor, penisurile se clasifica astfel: - in ordine descrescatoare: mica, foarte mica si ce-i aia. - in ordine crescatoare: mare, foarte mare si NORMALA. I. De ce iau politistii salariu? R. Pentru ca prostia se plateste. I. De ce sunt mai multi purici decat oameni? R. Pentru ca este greu sa fabrici niste prezervative asa de mici. I. Care este avantajul de a face sex in grup? R. Daca ai ceva treaba, poti sa pleci. I. Care este deosebirea intre porumbel si cocosel ? R. Porumbelul este pasarica pacii, iar cocoselul este pacea pasaricii. I.. De ce nu alearga melcul? R. De frica sa nu-i flfie ochii. I. Care este diferenta dintre un politician si un iluzionist? R.Ultimul recunoaste ca foloseste tot felul de trucuri. I. Cum transformi un pentagon in patrat? R. Aplici teorema lui ben Laden. I. Exista vreun medicament care elimina mirosul de ceapa? R. Cum sa nu. Usturoiul. I. Se poate face dragoste pe tavan? R.. Da, cu conditia sa nu cada plapuma. I. Ce spune spermatozoidul care fuge dupa un ovul ? R. Daca te prind, om te fac ! I. Care este dezavantajul unei lupe ? R. Mareste, dar nu intareste ! I. De ce nu creste populatia Romaniei ? R. Pentru ca mancam neregulat si regulam nemancati. I. De ce si-a pus Bula roti mai mari la Lastun ? R. Pentru ca i se pisau cainii pe geamuri. I. E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mult ? 556

R. Da, dar degeaba. I. Care este melodia indragita a homosexualilor ? R. O fata mai gasesti, dar un prieten, ba! I. Ce-si reproseaza femeia cand se marita ? R. Pentru un carnat, trebuie sa iau tot porcul. I. Prin ce se deosebeste sexul frantzuzesc de cel romanesc ? R.. Francezii fac sex fara lenjeria de corp, iar romanii fara lenjeria de pat. I. De ce nu se prea utilizeaza prezervative de culoare neagra? R. Pentru ca subtiaza ... I. Ce face femeia dupa ce face dragoste? R. Plictiseste .... I.. De ce l-a creat Dumnezeu primul pe Adam? R. Ca sa poata vorbi macar pana aparea si Eva. I. In cate categorii se impart femeile? R. Frumoase, destepte si majoritatea. I. Care este, in zilele noastre, cea mai obisnuita formula de cerere in casatorie? R. Dumnezeule, sa nu-mi spui ca ai ramas insarcinata ... I. De ce se tin leii in cusca? R. Pentru ca daca i-am tine in acvariu s-ar ineca I. Ce au in comun un trenulet electric si sanii unei femei? R. Au fost create initial pentru copii, dar tot barbatii se joaca mai mult cu ele. I. De ce prefera barbatii sa se insoare cu virgine? R. Pentru ca nu suporta comparatiile. I. Cum se cheama un barbat inteligent in America ? R. Turist. I. De ce a creat Dumnezeu barbatul? R. Pentru ca vibratorul nu poate sa aduca bani acasa. I. Care este asemanarea dintre un barbat si un storcator de fructe? R. Ai nevoie de el, dar nu esti sigura pentru ce. I. Care este definitia unei seri romantice pentru un barbat? R. Sex. I. Cand e singurul moment cand un barbat se gandeste la o cina cu lumanare pe masa? R. Cand se ia curentul. I. Cum se numeste un barbat caruia ii lipseste 90% din creier? R. Castrat. I. Care este diferenta dintre o repriza de fotbal si un preludiu? R. Prima dureaza sigur 45 de minute. 557

I. Care este diferenta dintre o amanta si o sotie? R. 30 de kilograme. I. Care este diferenta dintre un amant si un sot? R. 30 - 45 de minute. I. Care este asemanarea dintre o masina noua si un sot? R. Ambele functioneaza bine doar in primul an. I. La ce este mai usor sa renunti: la vin sau la femei? R. Depinde de vechime. I. De ce au uraganele nume de femei? R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina. I. Ce zic ciobanii cand se descalta? R. A mai trecut un an! Un ran n gar: - Un bilet la vieu, v rog - 50.000 de lei - eara m-si, mai bine m pi p mini Banc din Germania Un african, tocmai recunoscut ca azilant, se plimba mndru pe strazile noului sau oras. El se adreseaza primului ntlnit, spunndu-i: "Multumesc draga germanule, va multumesc ca m-ati primit n tara voastra minunata, ca mi-ati oferit ajutor, adapost si asigurare medicala". Cel caruia i se adresase raspunde: "Va nselati, eu sunt albanez." Omul merge mai departe si se adreseaza unei alte persoane: "Multumesc pentru ca m-ati primit n asa o tara frumoasa ca Germania ! "Acesta i raspunde: Eu nu sunt neamt, eu sunt romn... Mai ntalneste o persoana si spune din nou: Multumesc pentru minunata Germanie !. Cel interpelat ridica din umeri si zice: Eu nu sunt german, sunt egiptean. Apoi vede el o femeie ceva mai vrstnica si o ntreab: Sunteti nemtoaica ? Nu, zice femaia, sunt turcoaica. Nedumerit, o ntreaba: Dar unde sunt, femeie, toti nemtii astia ? Femeia se uita la ceas si spune: Probabil la munca... Bula, un baietel de 3 ani, in timp ce face baie, isi examineaza testiculele si intreaba: - Mami, astia sunt creierii mei? Mama ii raspunde: - Inca nu, dragul meu! - Bula, soldat, trimite acasa un pachet in care era o grenada si o notita: - Mama, daca tragi de cuiul asta, primesc invoire o saptamana! Bula se intalneste pe strada cu un prieten care il intreaba: - Bula, am auzit ca ti-a murit soacra. Ce-a avut? - Ceva bijuterii, un televizor si putine economii... - Nu asta te-am intrebat. Ce i-a lipsit? - Pai, masina, o casa sau un apartament proprietate personala... - Bula, de ce a murit? - A fost la noi in vizita, eu i-am spus sa mearga in pivnita sa aduca niste cartofi, sa facem pireu. A cazut pe scari si si-a rupt gatul. - Ce ghinion! Si ce-ati facut? - Macaroane cu branza. Sfarsit de semestru. Bula e gata sa ramana corigent la chimie... 558

Profesorul incearca sa scoata ceva de la el, da' asta era tufa de Venetia . Pana la urma profesorul, enervat si plictisit, ii zice: - Te trec daca imi raspunzi la o intrebare simpla. Ce este clorura de sodiu? - .... Profesorul [enervat la culme]: - Ce pune ma, tac-tu, dimineata pe oua? - Pudra de talc! Bula in armata. - Bula, ce este patria? - Nu stiu. - Esti prost. Vasile ce este patria? - Patria este mama mea. - Corect. Bula ce este patria? - Patria este mama lui Vasile... - Idiotule, patria este si mama ta, ai inteles? - Inteles.. - Ce ai inteles? - Ca sunt frate cu Vasile. Bula se intoarce acasa foarte trist, dupa ce plecase sa ceara mana prietenei sale. Vazandu-l suparat, tatal sau il intreaba: - Ce s-a intamplat Bulisor, te-a refuzat? - Da.... Mi-a tras si o palma ! - Cum asa? Nu i-ai spus cum te-am invatat eu? "Draga mea, timpul se opreste in loc pentru mine cand privesc in ochii tai!" - Vai! Asta era! Am gresit formularea. I-am spus: "Ai o fa de-mi st ceasul'" O profesoara noua incearca sa predea lectii de psihologie unor copii. Ea intra in clasa spunand: - Cine crede ca e prost, sa se ridice in picioare! Dupa citeva secunde, se ridica in picioare Bula. Profesoara i se adreseaza: - Tu de ce crezi ca esti prost? - Nu sint prost, doamna, dar imi parea rau sa stati in picioare numai dumneavoastra! Ce fapte bune ati facut in vacanta? intreaba diriginta. - Eu am salvat o fata de la viol, se lauda Bula. - Bravo tie.. Cum ai reusit? - Am convins-o... - Eu copiez, tu copiezi, el copiaza. Ce timp este Bulisor? - Timpul tezelor domnu` profesor! La Bula vine un vecin: - Auzi ma Bula, vrem sa tapetam camera de zi, si e la fel de mare ca a ta. Tu cand ti-ai tapetat cate suluri ai cumparat? - 20. - Multumesc. Dupa 2 saptamani se intalnesc: - Auzi ma, tampitule, am cumparat 20 de suluri si 7 mi-au ramas in plus. - Pai si mie... Un tanar si o tanara, evrei, pregatindu-se pentru cununia religioasa se intalnesc cu rabbi pentru sfaturi. La plecare, rabbinul ii intreaba daca mai au si alte intrebari. Barbatul intreaba: - Rabbi, stiu ca traditia ne spune sa dansam barbatii cu barbatii si femeile cu femeile. Totusi, 559

am dori aprobarea sa putem dansa impreuna. - Sub nici o forma - raspunse rabbi. Nu este permis ca barbatul sa danseze cu femeia. - Deci nici macar dupa casatorie nu pot sa dansez cu sotia mea? - Nu - raspunse rabbi. Este interzis. - OK - zise barbatul. Dar sex? Pot in sfirsit sa fac sex cu sotia mea? - Bineinteles - raspunse rabbi. Sex este Mitzvah (bun) in casatorie, sa faceti copii! - OK. Dar ca pozitii? - Oricum. E mitzvah! - Femeia deasupra? - Bineinteles! E mitzvah! - Caineste? - Bineinteles! E mitzvah! - Pe masa de bucatarie? - Bineinteles! E mitzvah! - Pe un covor de cauciuc, cu o sticluta cu ulei cald, citeva vibratoare, hamuri de piele, un borcanel de miere si cu citeva filme porno? - Bineinteles! E mitzvah! - Putem sa o facem si stand in picioare? - Nu, sub nici o forma, e interzis! - De ce? - intreba barbatul. - Poate sa degenereze in dans! Un politist intr -o intersectie. 5 dimineata. Nici urma de masina de strazi. Linistit, statea si astepta sa inceapa traficul. La un moment dat apare un jeep negru, cu geamuri fumurii, se apropie de intersectie, vede ca nu vine nimeni, accelereaza si trece pe rosu. Politistul il fluiera si il trage pe dreapta. Geamul din partea soferului se deschide un pic si din el iese o bancnota de 20 de euro. Politaiul se uita in stanga, se uita in dreapta, vede ca nu e nimeni si insfaca bancnota, facandu-i semn jeep-ului sa se care. A doua zi, la fel. A treia zi la fel si tot asa, de fiecare data pe rosu, de fiecare data se deschidea un pic geamul si din jeep ieseau 20 de euroi. Peste vreo 2 saptamani deja era clar. P olitistul trasese toate sforile ca sa ajunga in intersectie in fiecare dimineata. La un moment dat, insa, jeep-ul nu a mai trecut intr -o dimineata. Suparare mare, ce s-a intamplat? Dupa care, a doua zi la fel, a treia la fel, inca vreo saptamana tot asa. Politistul, dezamagit, se gandeste ca mai sta o zi in intersectia aia, dupa care se lasa pagubas. A doua zi, surpriza, apare jeep-ul negru cu geamuri fumurii. Aceeasi cascadorie, trece prin intersectie pe rosu cu 60 la ora, politistul il fluiera si-l trage pe dreapta. Ies cei 20 de euro din interior, politistul insa bate in geamul masinii. Geamul coboara. Inauntru un tip bine de vreo 40 de ani, genul care lucreaza la multinationale, la costum etc. Politistul: Unde ati fost, domle? Omul: Pai.. in vacanta cu iubita. Insulele Azore. Politistul, suparat: Ei nu zau.. Pai cum asa ba, in vacanta?! Omul, speriat: Pai...da Poliistul: Cum b, pe banii mei? Idei de afaceri CAPITALISM TRADITIONAL Ai doua vaci. Vinzi una si cumperi un taur. Cireada se inmulteste iar economia prospera. Le vinzi si iesi la pensie cu castigul. COMPANIE AMERICANA Ai doua vaci. Vinzi una si o fortezi pe cealalta sa produca lapte cit pentru patru. Esti surprins cand vaca moare. COMPANIE FRANCEZA Ai doua vaci. Faci greva pentru ca doresti sa ai trei vaci. COMPANIE JAPONEZA Ai doua vaci. Le reproiectezi astfel incat sa fie de zece ori mai mici decat o vaca obisnuita si sa produca de douazeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, si le promovezi la scara globala. COMPANIE GERMANA Ai doua vaci. Le reproiectezi astfel incat sa traiasca 100 de ani, sa 560

manance o data pe luna si sa se mulga singure. COMPANIE BRITANICA Ai doua vaci. Amandoua sunt nebune. COMPANIE ITALIANA Ai doua vaci, dar nu stii unde sunt. Pleci in pauza de ! pranz. COMPANIE RUSEASCA Ai doua vaci. Le numeri si afli ca ai 5 vaci. Le numeri din nou si afli ca ai 10 vaci. Le numeri din nou si afli ca ai 20 de vaci. Te opresti din numarat vaci si deschizi alta sticla de vodca. COMPANIE ELVETIANA Ai 2 vaci, dintre care nici una nu-ti apartine. Facturezi celorlalti cheltuieli de depozitare. COMPANIE INDIANA Ai doua vaci. Te inchini la ele. COMPANIE CHINEZA Ai doua vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari somaj zero, productivitate bovina inalta si arestezi reporterul care a publicat cifrele. COMPANIE ROMANEASCA Ai 2 vaci, costuri cat de 10, mulgi numai UNA , alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 2 (care sunt sterpe ), dai faliment si dai vina pe bou. ASOCIATIE FAMILIALA OLTEANA N-ai nici-o vaca. Cumperi 2 cu imprumut de la stat.Apoi accesezi fonduri structurale U.E. prin ADR SUD-VEST si-ti faci vila pe care o declari grajd .Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizata calamitata.Muti firma la Piatra Neamt si o iei de la capat cu ADR NORD-EST. Ceilalti se uita ca vitelu' la poarta noua a vilei ( pardon - grajdului )..... Un cuplu este invitat la un bal mascat. Ea acuza o durere mare de cap si ramane acasa ; sotul isi ia costumul si pleaca la petrecere singur. Sotia, dupa ce a dormit o ora, simtindu-se mai bine,decide sa mearga si ea la petrecere, sigura ca sotul nu ii cunoaste costumul, vrea sa se distreze urmarindu-l pe acesta. Ajunsa la serbare, isi vede sotul mascat, dansand si pipaind pe toate tipele cu care s-a intalnit. Ea decide sa vada pana in ce punct poate sa ajunga sotul ei cu distractia asa ca sa aseaza langa el, incercand sa il atraga; in fine, el nu rezista si o trage intr-o camera intunecoasa si fac sex nebun. Fara sa isi spuna nimic si fara sa isi dea jos mastile cei doi se despart; ea, fuge acasa smechereste, isi ascunde masca si se baga in pat ca sa vada cum se comporta el cand ajunge acasa. Cand el soseste, ea se face ca abia s-a trezit si il intreaba cum a fost la petrecere. El zice: - Ca de obicei, stii ca ma distrez foarte bine. - Cum? insista ea. Ai dansat mult? El: - Iti jur ca nu am dansat deloc. Cum am ajuns acolo m-am intalnit cu Pietro,Antonio si Giovanni si cu alti prieteni si am urcat la mansarda sa jucam carti, asa ca am jucat poker toata noaptea, nici macar nu am auzit muzica, desi cred ca a fost o petrecere speciala, pentru ca tipul caruia i-am imprumutat costumul meu m-a asigurat ca s-a distrat la nebunie !!! Trei blonde vor sa treaca Nilul, dar niciuna nu stie sa inoate destul de repede, ca nu cumva sa le atace crocodilii. Dintr-o data, apare zana cea buna si le spune ca azi se simte foarte bine si de aceea fiecarei fete le va indeplini o dorinta. Prima: - Vreau sa inot de zece ori mai repede decat pot. Inoata cat inoata, dar cand ajunge la jumatatea raului, o inhata crocodilii. A doua speriata: - Vreau sa inot de 20 de ori mai repede decat pot. Dar nici ea nu reuseste, ajungand pana la un metru de mal este sfasiata de crocodili. A treia nici nu mai stie ce sa faca si cere sa se transforme in barbat. Dupa ce se transforma se uita putin imprejur: - Aaahaaa.... uite un pod! Un om conducea masina pe un drum. Dupa o curba, vede o creatura mica si verde agitandu-se pe marginea soselei. Curios, opreste. -Buna ziua! Eu sunt un homosexual exilat de pe Marte si m-am ratacit pe aici. Ma poti ajuta cu niste apa? Milos din fire, omul ii dadu apa. Dupa un timp, vede iarasi pe marginea drumului o chestie mica si verde facand cu mana. Opreste. -Buna ziua. Eu sunt un homosexual exilat de pe Saturn. Nu te supara, ai putea sa-mi dai ceva de mancare? Gasi prin masina un sandvis si i-l dadu. La nici un kilometru departare, o alta creatura albastra se agita din nou pe marginea drumului. Opreste si intreaba: 561

-Tu, homosexual mic si albastru ce mai vrei? -Actele la control! Un preot se despartea de parohia sa dupa multi ani de slujire. Pe langa masa de adio, s-au gandit sa-i faca si un cadou. Ca peste tot, a fost invitat si un politician sa spuna cateva cuvinte si sa-i inmaneze cadoul. Dar ca toti politicienii, a intarziat, si atunci parintele s-a gandit sa umple timpul cu un discurs. - Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am facut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gandit ca am fost trimis intr-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a marturisit ca furase un televizor, ca le-a furat banii parintilor, ca a mai furat si la locul de munca, pe langa faptul ca avea o aventura sexuala cu sotia sefului. In unele ocazii facea trafic si vanzare de droguri. Si la urma a zis ca i-a transmis o boala venerica sorei sale. Am ramas inmarmurit...stupefiat... si foarte speriat! Dar dupa aceea am cunoscut lume care nu semana deloc cu acest individ. Mai mult, pot sa spun ca a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credinciosi, si ca am trait aici ani minunati! In acest moment soseste politicianul, asa ca l-au chemat repede sa ia cuvantul. Dupa ce s-a scuzat pentru intarziere a inceput astfel: - Niciodata n-am sa uit cand a venit parintele in parohie... De fapt, am avut onoarea sa fiu primul care s-a spovedit la el... Un tip o intreaba pe nevasta sa: - Draga, cand voi muri, tu vei plinge mult? - Desigur dragule. Stii ca eu pling pentru orice rahat Nevasta-mea statea linga mine pe canapea, in timp ce eu schimbam de zor canalele. M-a intrebat: "Ce mai e pe televizor?" I-am raspuns: "Praf"... si atunci a inceput cearta! In urma unui studiu european s-au aflat urmatoarele lucruri: - 1 belgian din 7 este sarac; - 1 roman din 7 este sarac, iar ceilalti nu au putut raspunde din cauza foamei... Doi pescari ardeleni dau cu undita in balta. Dupa un timp, incep sa converseze. - Casatorit? Dupa vreo jumatate de ora, celalalt raspunde: - Da. Mai trece vreo ora. - Frumoasa? Se face amiaza. - Nu! Asfinteste. - Bogata? Trece vremea... - Nu! - Atunci de ce-ai luat-o? Incep sa-si stranga lucrurile. - Pentru momeal! - Adica cum "momeal"? Se urca amandoi in tramvai sa plece acasa. - Are limbrici! Ce este viata? Cea mai raspandita boala transmisa pe cale sexuala Un concurs de adunat melci...Participa un oltean, un moldovean si un ardelean. Se da startul si dupa o ora se intoarce olteanul cu doua cosuri pline de melci. Aplauze, felicitari... Dupa inca o jumate de ora apare moldoveanul...trei cosuri! Si mai multe aplauze... Mai sta juriul o ora, doua... Sa pierdut ardeleanul prin padure, hai dupa el sa-l cautam... Cand sa plece, apare ardeleanul agale, cu cosul gol... Stupoare generala... 562

- Cum, dom'le, ai lipsit vreo 4 ore si n-ai reusit sa gasesti nici unul???? Ardeleanul: - Apai no, am gasit...da' pana sa ma aplec eu sa-l iau, melcul tusti... O blonda si o bruneta mergeau pe strada... Bruneta il vede pe partea cealalta a strazii pe Gigel: - Ia uite-l pe Gigel, nu-i faci cu mana? - Sa-si faca singur! Un tip care dorea sa isi vanda masina, isi scrie pe o hartie numarul de telefon si il lipeste pe geamul din spate al masinii. In timp ce era in trafic, primeste un telefon: - Alo, da! Cu cine vorbesc? - Cu politia, suntem in spatele dumneavoastra. Opriti pe dreapta pentru ca nu aveti voie sa vorbiti la telefon in timp ce conduceti!!! Bancul preferat de scotieni are legatura cu moartea. "Vreau sa mor linistit, in timp ce dorm, la fel ca bunicul meu. Nu tipand de groaza ca pasagerii lui". Sotia se adreseaza cu indignare catre sot: - Iarasi te-ai imbatat! Ieri am fost cu adevarat fericita vazandu-te treaz. Sotul: - Astazi este randul meu sa fiu fericit! Un roman in tren. Se relaxeaza omul, isi scoate pantofii si incalta o pereche de papuci comozi, cand observa in locul din stanga un ungur, in locul din dreapta un ungur. Dupa juma' de ora romanu politicos catre unguri: - Eu ma duc sa iau o bere, voi vreti ceva? Unguru' din stanga: - Da, o cola fara gheata. Dupa ce pleca sa ia bauturile, unguru' din stanga ii ia un pantof si trage o flegma sanatoasa in pantof si il pune la loc. Aduce romanu' bauturile, dupa juma' de ora ii intreaba din nou. Unguru' din dreapta: - Mie adu-mi o cola cu gheata. Romanu' pleaca dupa bauturi, unguru' din dreapta trage o flegma in celalalt pantof. Inainte de destinatie, romanu' isi pune pantofii si isi da seama de situatie, dupa care politicos li se adreseaza: - Ma intreb oare cand o sa inceteze ura asta intre romani si unguri, cand o sa putem sa ne purtam si noi civilizat, fara sa tragem flegme in pantofi, fara sa ne pisam in cola... Doi ciobani ardeleni discutau: -Auzi, bre, cica la Bucuresti se manca, se be, si se f**e pe gratis... -No amu, de unde stii? Ai fost pe-acolo? -D-apai io nu, da o fost nevasta-mea. Alinuta la scoala: - Unde se gaseste cel mai mult zahar din lume, Alinuta? intreba invatatoarea - Pa, in Zahara. - Bine Alinuta, dar acolo e praf. - Dar ce, am zis ca-i cubic? Statistica este acea stiinta care spune ca daca ai capul in cuptor si picioarele in congelator, in medie, esti ok! Un tip cu o tipa, dupa o intalnire de succes, merg impreuna pe aleea casei lui. La un moment dat, tipul o intreaba: -Vrei sa mergi pe la mine, sa bem o cafea? -Pai, hai sa-ti zic ce-am constatat: imi dau seama de fiecare barbat cum este in pat, dupa cum baga cheia in broasca... adica daca o bagi repede, smucit, inseamna ca esti animalic si nu-mi place chestia asta; in schimb, daca bajbai si nu nimeresti yala, inseamna ca nu esti experimentat si iara nu imi place. -Domnisoara, nu stiu, cum fac ceilalti, dar eu inainte de a incerca cheia, ling broasca de-o ia naiba... 563

- Cine a fost primul barbat care a zis "E nevoie de o femeie in casa"? - Mesterul Manole. Un indian statea langa un agent de vanzari pe o banca in parc... Intre ei se afla o punga mare de hartie... indianul fixa de ceva timp punga de hartie. - Vrei sa stii ce e in punga? intreaba agentul de vanzari. Indianul dadu afirmativ din cap. - E o sticla de vin, am luat-o pentru nevasta-mea. Indianul tacu o vreme, apoi zise, dand afirmativ din cap de mai multe ori: - Bun schimb ai facut... Doi ardeleni se intorc cu trenul de la Bucuresti. La un moment dat, in apropiere de Cluj, Ion zice catre Gheorghe: - Mai, Gheo, cum crezi tu ca se zice corect: Cluj sau Cluuuuj? - D-apai... eu cred ca Cluuuuj. - Da` de ce, ma? - Da` cine dracu` te grabeste?! Ce are 2 ochi si 150 de dinti? - Un crocodil. - Dar ce are 2 dinti si 150 de ochi? - Un autobuz cu pensionari! - Doi politist urineaza. Care trimite jetul mai departe? - Cel cu slitul desfacut... - Ce se poate spune despre o prostituata careia ii curge nasul? - Ca e plina Bula soseste in armata. La controlul de la poarta, subofiterul de serviciu ii gaseste un geamantan plin de prezervative. - De ce ti-ai adus atatea prezervative, Bula? - Am auzit eu ca in armata e fut@i mare. - Cetatene Rabinovici, de unde luati atitia bani? - Din noptiera. - Dar cine-i pune acolo? - Sotia. - Dar ea de unde-i ia? - Ii dau eu. - Dar dumneavoastra de unde-i luai? - Domnule anchetator, v-am spus doar: din noptiera. Culmea birocratiei: sa faci copie dupa actul sexual. I: Cum se numeste gaura fundului la barbati? R: Anus I: Dar la femei? R: Bonus... - Cioc, cioc! - Cine e? - Marean! - Care Marean? - Care este! A vorbi despre salariul brut ca si cum ar fi salariul tau este ca si cum ai include lungimea sirei spinarii in dimensiunea penisului. Bula la scoala, de ziua invatatoarei. Fiecare dintre copii vine pe rand si ii da un cadou. Vine 564

Ionescu, fiul brutarului si ii intinde o cutie. Invatatoarea o ia, o agita putin si zice: - Sunt franzele, nu? - Da, raspunde Ionescu. Vine Stanescu, fiul macelarului si ii intinde o cutie. Invatatoarea o agita usor, miroase cutia si zice: - Cotlete de porc nu? - Da, raspunde Stanescu. Vine Bula, tatal lui avea un magazin de bauturi alcoolice si ii intinde o cutie. Invatatoarea agita cutia de 2 ori si observa ca dintr-un colt incepe sa picure. Pune degetul pe cutie apoi il baga in gura si zice: - E vin alb, nu? - Nu. Invatatoarea pune iar degetul pe cutie si apoi il baga in gura si zice: - Hmmm e sampanie? - Nu, zice Bula. - Ma dau batuta. Ce e? - Un catelus. Un tip isi gaseste nevasta in pat cu cel mai bun prieten al su. Scoate pusca din dulap si-l omoara pe loc. Nevasta-sa: Cu o asa atitudine, ai sa ramai fara prieteni. Pe un santier discutii aprinse ntre meseriasi despre care ar fi cea mai veche meserie de pe pamnt : ZIDARUL: noi suntem cei mai vechi meseriasi, ia gnditi-va cine a ridicat piramidele si templele acum mii de ani ...... ZUGRAVUL: a nu-i asa, ia gnditi-va ca nca de pe vremea cnd oamenii stateau n pesteri pictau peretii care-i tot un fel de "zugraveala" n timp ce ei discutau, trece pe acolo un electrician si auzind discutia le spune : - Bai baieti, ca sa terminam discutia, cnd Dumnezeu a spus: "sa fie lumin"... cablurile erau deja montate... E greu sa lucrezi la call-center. Conversatii care s-au intamplat cu adevarat intre operatorii de call centre si clientii lor. Client: "Sun de doua zile la 0700 2300 si nu pot prinde deloc. Ma puteti ajuta? Operator: "De unde aveti acel numar, domnule?". Client: "Era pe usa companiei" Operator: "Domnule, acela este programul nostru" * Client: "Asigurarea europeana a masinii acopera defectiunile daca calatoresc in Australia ?" Operator: "Numele asigurarii nu va spune nimic?" * Client (intreband despre cerintele legale daca calatoresti in Franta): Daca imi inregistrez masina in Franta, trebuie sa imi schimb volanul pe partea cealalta a masinii?" * Client: "As dori numarul Argoed Fish Bar din Cardiff , va rog" Operator: "Imi pare rau, dar nu exista acest bar. Mi l-ati dictat corect?" Client: "Pai, inainte se numea Bargoed Fish Bar insa a cazut 'B' de pe sigla barului" * Un cleint respira extrem de greu in timp ce vorbea cu operatorul asa ca acesta l-a intrebat ingrijorat daca se simte bine. Omul a raspuns: "Nu am pix la mine asa ca suflu pe geamul cabinei telefonice ca sa pot scrie numarul pe el. * Operator: "In partea dreapta a ecranului, jos, vedeti butanul pe care scrie 'OK'?" Client: "Wow. Cum puteti sa-mi vedeti ecranul de acolo?" * Aceasta este o converstatie adeverata care s-a petrecut la linia de ajutor a Word Perfect. Operatorul a fost concediat dupa aceasta discutie insa nimeni nu-l poate invinui. Operator: "Ridge Hall, asistenta cu clientul; cu ce va pot ajuta?" Client: "Da, pai, am probleme cu WordPerfect." 565

Operator: "Ce fel de probleme?" Client: "Pai, in timp ce scriam, dintr-o data mi-au fugit cuvintele" Operator: "Au fugit?" Client: "Dau, au disparut" Operator: "Acum ce va apare pe ecran?" Client: "Nimic" Operator: "Nimic??" Client: "Este gol; nu accepta nimic din ce scriu" Operator: "Mai sunteti pe WordPerfect, sau ati iesit din program??" Client: "Cum sa-mi dau seama?" Operator: "Vedeti fereastra programului pe ecran??" Client: "Ce-i aia fereastra?" Operator: "Nu conteaza. Puteti sa miscati cursoul pe ecran?" Client: "Pai nu exista niciun cursor: V-am zis, nu accepta nimic din ce tastez" Operator: "Monitorul are un beculet care sa va indice daca e deschis??" Client: "Ce e aia monitor?" Operator: "Este chestia aia cu ecran care arata ca un televizor pe care va arate ce scrieti. Are jos o lumina micuta care sa va arate daca este deschis??" Client: "Nu stiu" Operator: "Atunci, uitati-va in spatele monitorului si vedeti unde duce cablul de alimentare. Il puteti vedea?" Client: "Da, da, cred ca da" Operator: "Perfect.. Urmariti cablul si vedeti daca este in priza" Client: "Da, este" Operator: "Cand erati in spatele monitorului, ati vazut ca acolo erau doua cabluri in spate, nu doar unu??" Client: "Nu" Operator: "Pai, sunt doua. Va rof sa va uitati din nou in spate si sa gasiti cel de-al doilea cablu" Client: "L-am gasit" Operator: "Urmati-l si vedeti daca capatul celalalt este introdus corect in spatele computerului" Client: "Nu ajung" Operator: "Bine. Dar macar puteti vedea daca este introdus bine??" Client: "Nu" Operator: "Chiar daca incercati sa va aplecati mai mult tot nu vedeti??" Client: "Nu vad nu pentru ca nu ajung la el ci pentru ca e intuneric" Operator: "Intuneric?" Client: "Da, lumina din birou e stinsa si singura lumina pe care o am vine de pe ferestra dar nu e de ajuns" Operator: "Pai, va rog sa deschideti lumina pentru cateva minute" Client: "Nu pot" Operator: "Nu puteti? De ce??" Client: "Pentru ca e pana de curent" Operator: "Pana.......... pana de curent?!?! Aha, mda, bine, am inteles acum care e problema. Mai aveti cutia in care a venit computerul si manualele de functionare??" Client: "Da, le tin in dulap" Operator: "Foarte bine. Luati-le, scoate computerul din priza, impachetati-l in cutie asa cum era cuand l-ati cumparat. Apoi duceti-l la magazinul de unde l-ati luat" Client: "Chiar? Este chiar atat de grav?" Operator: "Da, ma tem ca da" Client: "Bine, atunci. Ce sa le spun??" Operator: "Spuneti-le ca sunteti prea tampit pentru a avea un computer!!!!!" Un scotian aduce acasa un cos cu capsuni. Ia una din ele si o da fiului sau zicandu-i : - Ia fiule! restul au acelasi gust. Un scotian pe patul de moarte: 566

- Mama , esti aici ?? - Da , fiule sunt aici ! - Nevasta esti aici ?? -Da , barbate , sunt aici ! -Copii sunteti aici ?? -Da tata , suntem aici ! -Toata lumea e aici ?? -Da mai , toti suntem aici ! -Atunci de ce e lumina aprinsa la bucatarie ????? Un scotian care avea o sticla de wisky in buzunarul de la pantaloni se impiedica pe scari. Cind isi revine pune mina pe bunzunarul unde era sticla si simte ceva ud : - Sper ca e sange !!! Doi scotieni mergeau. Unul dintre ei scoate un pieptene si dupa ce si-l trece prin par il arunca. Al doilea mirat il intreaba : - De ce l-ai aruncat ? - Pai i se rupsese un dinte ! - Pai si doar pentru un dinte ?... - Era ultimul ! Cum a aparut sarma de cupru ? Doi scotieni au gasit simultan un penny... Cica un scotian se trezeste intr-o dimineata si-si gaseste nevasta moarta in pat langa el. Se sperie , scotianul si da fuga pe scari la servitoare : "Daisy , Daisy ! Sa fierbi doar un singur ou pentru micul dejun !" -Cum recunosti casa unui scotian ? -Este singura care are hartie igienica la uscat. Q: Care este cea mai Fair-Play galerie de fotbal din lume ? A: Cea a scotienilor ! Nu arunca cu NIMIC pe stadion ! Un scotian cumpara un autoturism. Il intreaba pe vinzator: - Cit consuma masina ? - O lingurita la suta. - Mare lingurita sau mica ?? Doi scotieni treceau prin fata unui bar. Unul dintre ei intreaba: - Bei o bere ? - Da. - Atunci du-te si o bea mai repede, ca eu te astept afara ! Ramses al II-lea cstiga o mare batalie. Evident, isi cheama scribul pentru a imortaliza momentul si ncepe si dicteze: - Eu, Ramses al II-lea... Scribul ncepe si el sa picteze hieroglife. - Cel mai mare dintre conducatori... Scribul noteaza. - si cel mai viteaz... Scribul deseneaza in continuare... - si cel mai viril... Scribul sta un moment nedumerit, apoi ntreaba: - Prea-Marite, cum se scrie viril, cu doua pule sau cu trei coaie? Barbatul ideal e cel care, atunci cand isi gaseste nevasta in dormitor cu amantul, spune: - Nu va deranjati, continuati! Amantul ideal e cel care mai poate sa continue... Examen la politie: - Ce capitala are Marea Britanie? Liniste. O voce din spate:

567

- Dar ne-ati spus sa invatam capitale de tari, nu de mari! - Mamico, mi-ai spus ca ingerasii au aripi si pot zbura! - Desigur,scumpa mea. - Aseara, cand tu nu erai, am auzit cum tata ii spunea bonei ''ingeras''. Ea cand o sa zboare??? - Maine dimineata scumpo, maine dimineata... Doi politisti patruleaza competent intr-un orasel prafuit de provincie... Unul dintre ei gaseste o oglinda. O ia de jos, o priveste si zice: - Ba, fraiere, uite o poza cu mine! - Ia da-mi-o si mie! Ha, ha, ha, ce fata de prost ai! Doi prieteni stau de vorba la carciuma: - De ce sa-mi cumpar masina daca toti prietenii mei au si ma pot servi? - Asta i-am spus si eu sotiei tale cand m-a intrebat de ce nu ma insor.. Ofiterul de la centrul de recrutare l intreaba pe Bula: - Recrut, ce-i cu ochiul dumitale? - E un ochi artificial. - Si din ce e facut ochiul artificial? - Din sticla, domnule ofier. - Da, logic, trebuie sa si vezi prin el! Exista RAI i IAD? ...!! Conform unor posturi pe net, urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de chimie la Universitatea Liverpool. Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atat de profund incat profesorul l-a impartasit colegilor sai, iar astfel am ajuns sa avem placerea de a-l cunoaste. Intrebare suplimentara: Este iadul exoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)? Pentru a-si demonstra opinia, cei mai multi studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar. Insa unul dintre studenti a scris urmatoarele: In primul rand, trebuie sa cunoastem cum se schimba masa iadului in timp. Asadar, trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele intra in iad comparativ cu rata celor care pleaca din iad. Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce un suflet ajunge in iad, nu mai iese niciodata. Prin urmare, nici un suflet nu iese din iad. In ceea ce priveste rata celor care intra, sa ne uitam la diferitele religii care exista astazi in lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor, vei ajunge in iad. Dat fiind ca exista mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membri mai multor religii simultan, putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in iad. Date fiind ratele nasterilor si deceselor, putem sa spunem ca numarul sufletelor din iad creste exponential. Acum trebuie sa ne uitam la volumul iadului. Din cauza ca legea lui Boyle spune ca, pentru ca temperatura in iad sa ramana constanta , volumul iadului trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra. Acest lucru arata ca sunt doua posibilitati: (1) Daca iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea in iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa tot iadul pe pamant. (2) Daca iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete iadul. Asadar, care din ele este? Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Jane in primul an de facultate, "o sa inghete iadul inainte sa ma culc cu tine" si tinand cont de faptul ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta. Prin urmare, sunt sigur ca iadul este endoterm si ca a inghetat deja. Corolarul acestei teorii este ca, din moment ce iadul a inghetat, rezulta ca nu mai accepta nici un suflet si a disparut...ramanand numai Raiul, ceea ce, prin urmare, dovedeste existenta unei fiinte divine - ceea ce explica de ce, noaptea trecuta, Jane striga: "Dumnezeule!". Acest student e singurul care a luat 10. 568

Apropo de turismul rural, cativa turisti ii spun sateanului care le-a inchiriat casa : - Bade, totul ar fi senzational, exceptand situatia deplorabila a grupurilor sanitare ! Nu te poti duce linistit la veceu din cauza mustelor care roiesc si zumzaie intr-una ! - Apai, domnilor, ia mergeti domniile voastre sa va faceti nevoile, la ora pranzului, cand toate mustele alea se aduna in sala de mese ! Doctorul ii dicteaza asistentei un diagnostic in latina. Pacientul, usor agitat : - Spuneti-mi domnule doctor, sufar de vreo boala rara ? - Da de unde ! Jumatate din cimitir e plin cu cei care au avut boala dumneavoastra ! - Sotul meu e atat de religios, incat isi iubeste dusmanii ! - Nu mai spune ...Si cine-s dusmanii sai ? - Tuica de prune si curvele ! - Domnule doctor, taica-meu a trait nouazeci de ani ! Credeti ca am sanse sa apuc si eu aceasta varsta ? - Fumezi ? - Nu... - Bei ? - Niciodata ! - Inseamna ca-ti plac femeile... - Niciodata nu mi-am inselat sotia... - Atunci ,de ce mama dracului vrei sa traiesti nouazeci de ani ?!! - Vreau sa vorbesc cu domnul comisar sef ! - E in grajdul bovinelor... O sa-l recunoasteti usor ca are pe cap un chipiu ! Stewardesa ctre un cltor: - Dorii cina? - Ce pot s aleg? - Da sau nu O olteanc intra n aprozar: - Buna ziua, a dori nite cartofi. - De ct? ntreab vnztoarea. - Dect cartofi! Cum se numete un pduche pe chelie? Homeless! Preedintele a promis c n curnd drumurile noastre vor fi tot aa cum n Germania. n acest scop n Germania au fost trimise primele dousute de buldozere. - nainte bebeluul meu ntotdeauna se trezea umed. Nici nu tiam ce s fac, am ncercat toate tipurile de scutece. Dar pe urm am neles - trebuie s repar acoperiul! Care este diferenta dintre un taur si un bou ? R. Taurul poate deveni tata, pe cand boul numai unchi Sa-ti planifici concediul e foarte simplu: seful iti spune cand, iar sotia - unde. Pesimistul - este omul, care face integramele cu creionul, iar optimistul - cu pixul. Discutzie intre doi sotzi: - Iubitule, de ce iesi pe balcon de fiecare data cand cant? - intreaba sotzia. - Ca sa vada vecinii ca nu te bat, - raspunde sotzul. 569

O mama: "Tinere, mi-ai promis ca imi aduci fiica la 10 seara, dar acum e 3 dimineata si aceasta nici nu e fiica mea..." Doua blonde merg cu masina printr-o comuna: - Priveste ce cal frumos! - Nu e cal, e purcel! - Iti spun ca e cal! Purcelul nu are coarne ! Seful intra la lucratorii sai: - V-am spus: in timpul lucrului sa nu fumati! Unul din lucratori, uitanduse la sef: - Dar cine lucreaza? Trei blonde au mers in vacanta la un hotel care avea cateva camere unde se aflau barbati "disponibili". Pe fiecare usa scria nationalitatea si lungimea... Merg blondele la prima usa : francez, 25cm. Se bucura blondele dar se trezeste una si propune sa mearga mai departe.. La usa urmatoare: rus, 32cm. Blondele erau in extaz, dar zice una : Mai mergem la o usa si daca nu e ceva mai bun ne intoarcem. Pe urmatoarea usa scria: roman, 8cm. Rad blondele si se hotarasc sa-si bata joc de el. Intra prima si iese de acolo jumulita si vai de ea. A doua si a treia la fel. La care ultima care a iesit: Prostu' asta de romn a scris grosimea ! O blonda ajunge la "Miss World" printre primele trei locuri. La intrebarea de departajare primeste urmatorul enunt: - Numiti 3 piese de William Shakespeare. La care blonda spune: - 10, 15, 20 de cm. Prezentatorul concursului derutat ii spune ca acestea nu sunt nume de piese de teatru, ci marimi. Blonda foarte destinsa il lamureste: - 10 la mine inseamna "Mult zgomot pentru nimic", 15 inseamna "Cum va place", iar 20 inseamna "Visul unei nopti de vara" !!! La biseric, preotul se ntalneste cu un tnr enoria: - Ce te aduce la biserica, Ioane? - Iaca, am venit sa ma spovedesc. - Nu-i nevoie, ti-am citit blogul... n Japonia a fost inventat un aparat de fotografiat digital cu o aa vitez de lucru, nct sunt anse mari de a fotografia soia cu gura nchis.. Dou blonde la o recepie simandicoas, dup ce au defilat pe la bufet una-i spune celeilalte: "Drag, hai s plecm! Vinul cic e vechi, icrele sunt negre!"

Musai s-i ndrgeti pe btrni! (Cum s nu-i iubeti?!) Un brbat sttea la soare, n pielea goala, pe plaj. Din raiuni de comportament civilizat i ca s le fereasc de arsura soarelui, i-a pus o plrie peste prile intime. O femeie trece pe lang el i-i spune mustcind: "- Dac ai fi fost un domn, i-ai fi scos plria !" El ridic o sprncean i i rspunde: "- Dac ai fi artat mai bine, s-ar fi ridicat singur..." La Zoo din Bucuresti era o singur goril i aceea femel. Ca orice femela a ajuns sa fie in calduri, avand nevoie urgent de un partener sexual. Devenind tot mai agresiva, conducerea Zoo a hotarat sa ii gaseasca un mascul pentru a-i satisface dorintele. Gasind la Zoo din Frankfurt Germania un mascul gorila, au luat legatura cu nemtii pentru a pune la cale intalnirea si consumarea actului. Nemtii au estimat costurile deplasarii, hrana si prestatia gorilei la suma de 4000 EUR, un pret exorbitant pentru bugetul Zoo Bucuresti. Asa ca s-au decis sa rezolve problema pe plan local. L-au sunat de urgenta pe Ion, ingrijitor la Zoo Bucuresti: - Ioane...uite care ii treaba: ii vorba de suma de 1000 EUR..... tre sa f*** gorila!!! 570

Dupa cateva momente de chibzuiala Ion zice: - Ok...sunt de acord dar cu 3 conditii: 1. O f**, da nu o pup pe gur, 2. Dac rmne grea eu nu i cresc plodu 3. ia 1000 EURO pot s i pltesc i-n rate!? ntr-o diminea, stpnitorul unei ceti fu trezit de nite strigte care se auzeau din pia: Hai la mere! Mere dulci cum n-ai mai gustat!. Ridicndu-se indispus din pat i privind pe fereastr, vzu un trgove ce vindea, ntr-adevr, mere, nconjurat de o mulime de muterii. Trebuie s fie tare bune merele alea, i spuse mai-marele cetii i, fcndu-i-se poft, l chem pe primul su sfetnic i i porunci: Ia cinci galbeni i mergi n pia s cumperi mere de la trgoveul acela. Primul sfetnic l chem pe paharnic i i spuse: Uite patru galbeni, du-te i cumpr mere. Paharnicul se adres, la rndul su, stolnicului: Poftim trei galbeni, de care s cumperi mere de la trgoveul acela. Stolnicul l chem pe primul strjer i ddu doi galbeni i l trimise n pia. Acesta ddu un galben unui strjer din subordine, iar acela se duse la trgove i i lu la rost: Hei, ce tot strigi aa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetii, iar drept pedeaps mi-a poruncit s-i confisc crua asta cu mere. Zis i fcut. ntors la eful su, strjerul se lud: Am fcut un trg nemaipomenit. Cu un galben am cumprat o jumtate din crua cu mere a t rgoveului. Primul strjer merse la stolnic: M-am trguit i, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuit s cumpr un sac cu mere!. Stolnicul repede la paharnic: Cu trei galbeni am luat o tolb ntreag cu mere. Paharnicul dosi jumtate din cantitate i apoi merse la primul sfetnic: Iat, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumtate de tolb cu mere. Iar primul sfetnic se nfi dinaintea stpnitorului cet ii i glsui: Mria ta, iat, am ndeplinit porunca. Numai c de acei cinci galbeni n-am reuit s trguiesc dect cinci mere. Mai-marele cetii muc dintr-un mr i cuget: Hmmm Cinci mere pentru cinci galbeni scump, foarte scump! i, cu toate astea, trgoveul acela avea o mulime de cumprtori. nseamn c lumea o duce bine, are bani. Ia s mresc eu birurile! In spital se afla un pacient grav bolnav. Rudele se adunasera in sala de asteptare, iar, in final, intra un medic obosit si abatut. "Imi pare rau ca trebuie sa va dau o veste proasta," spuse privind fetele ingrijorate "singura speranta pentru ruda d-voastra este transplantul de creier. Este inca experimental, riscant si din punct de vedere economic intru totul pe seama d-voastra." Rudele ramasesera asezate, ascultand vestile proaste. In sfarsit, unul intreba: "Ca sa stim, cat costa un transplant de creier?" "Depinde," spunse medicul " 5.000 euro e creierul de barbat,200 euro cel de femeie." Se lasa o lunga perioada de linsite, timp in care barbatii din sala incercau sa nu rada si evitau privirile femeilor, chiar daca unii zambeau. In final, curiozitatea il impinse pe unul sa intrebe: "Dle. doctor, de ce aceasta diferenta de pret?" Medicul zambi la aceasta intrebare atat de inocenta si raspunse: "Cele femeiesti costa mai putin pt. ca sunt creiere folosite, celelalte sunt ca noi." Boc s-a sinucis! CUM ? L-au gasit spanzurat de un bonsai. De ce e Boc premier? Pentru ca noi intotdeauna alegem raul cel mai mic. Ambitia lui Emil Boc a fost: "Ori premier, ori nimic!" I-au reusit amandoua! Basescu si Boc intr-o barca in largul marii infuriate. Un val puternic rastoarna barca. Intrebare: - Cine scapa? Raspuns: - Romania! Viziunea PDL asupra pensiilor: Oamenii cand imbatransesc dau in mintea copiilor. De aceea Boc va face pensia cat alocatia! Se face un sondaj in legatura cu metodele contaceptive folosite de diverse cupluri. Primul cuplu raspunde ca foloseste prezervativul, al doilea ca foloseste pastile si asa mai departe. Ajung cei cu sondajul la o alta familie, bat la usa . Le deschide Maria - inalta de peste doi metri. - Ne spuneti va rugam ce metoda contraceptiva folositi? 571

- Sigur ca da. Metoda "pupila - scaunel". - Cum vine asta? Maria striga cu putere: Ioaneeeee! Si apare Ion inalt de un metru si un nitel. - Il vedeti? Eu sint inalta, iar el micut. Noi o facem in picioare. Pe el il urc pe un scaunel. El incepe sa ma lucreze iar eu ma uit foarte atenta in ochii lui. Cand vad ca i se dilata pupila, trag un sut la scaunel! Un tip se afla in barul aeroportului din Singapore si observa la o masa alaturata o femeie foarte frumoasa. E atat de frumoasa ca trebuie sa fie insotitoare de zbor isi spune. Dar oare la ce companie? Incercand sa intre in vorba, se intoarce catre ea si-i sopteste sloganul Delta: Love to fly, and it shows?. Femeia se uita la el derutata. Deci nu lucreaza la Delta, isi spune omul. Peste o clipa, ii vine alta idee: Something special in the air?. Ea pare la fel de derutata, deci Singapore Airlines cade de pe lista. Mai incearca si sloganul Thai Airways: Smooth as silk. De data asta, femeia se intoarce catre el: What the f*** do you want? Tipul se lasa pe spate satisfacut: Aaaa, TAROM!. Texte haioase despre femei 1. La inceput femeia e ca si Real ("Fara egal"). 2. Dupa un timp, femeia e ca si Cora ("Stii de ce revii"). 3. Apoi e ca si Kaufland ("Nu gasesti alta mai ieftina"). 4. In cele din urma femeia e ca si Carrefour ("Daca gasesti alta mai ieftina, iti returnam de 10 ori diferenta!"). - Buna ziua domnule doctor. - Buna ziua doamna, cu ce va pot fi de folos? - Domnule doctor, din cand in cand imi apar doua pete verzi intre picioare, sus langa pasarica. Ce credeti ca ar putea fi? Doctorul o consulta, si o intreaba:- Aveti amant? - Domnule doctor va rog...sunt casatorita - Doamna! daca nu-mi spuneti adevarul nu va pot ajuta. - Da, bine, am un amant - Si este tigan? - Da - Atunci va rog sa-i spuneti ca cerceii din urechi nu sunt de aur... Calculatorul meu mergea ca naiba. De aceea, l-am sunat pe Gigel, pustiul de 11 ani care locuieste vizavi si al carui dormitor seamana cu centrul de control de la NASA si l-am chemat pana la mine.. Gigel a butonat cam un minut si totul s-a rezolvat ca prin farmec. Inainte sa plece, l-am intrebat: - Care era problema? - O eroare ID ten T, mi-a raspuns. Nu voiam sa par ignorant, dar nici nu voiam sa las lucrurile nelamurite. - O eroare ID ten T? Ce-i aia? Explica-mi mai mult, poate ca mai apare si cand nu esti tu acasa... Gigel s-a strambat: - Chiar nu stii ce inseamna? - Nu, i-am raspuns. - Scrie-o pe hartie si-ti vei da seama imediat. Si a iesit repede.. Asa ca am scris-o pe hartie: I D 1 0 T. Si-mi era simpatic, afurisitul Vine un individ intr-un cabinet de tatuare si spune: - Vreau sa-mi tatuati bestial, pe penis, o bancnota de 100 de euro! Artistul se mira si intreaba: - Dar de ce acolo si de ce tocmai asta??? - Simplu: *unu* la mana: imi place sa ma joc cu banii; 572

*doi:* imi place sa vad cum imi creste averea si *trei:* cand vine nevasta-mea sa-mi ceara bani, eu o sa-i spun "Ia de-aici!" Medicina la indemina oricui emisiune radiofonica Buna ziua, dragi ascultatori. Tema editiei de astazi este una incitanta: operatia de apendicita la indemina oricui! Si dumneavoastra va puteti opera daca urmati intocmai sfaturile noastre. Luati un cutit ascutit. Cautati-va partea dreapta a burtii. Nu, nu acolo, ceva mai jos, mai jos, mai josAsa, fie, e bine acolo, sa zicem. Spalati zona cu spirt. Frecati bine, bineAsaaaa! Luati cutitul si taiatiGata, destul! Curge? Nu-i nimic, aduceti o cirpa si frecati covorul, ca pateaza. Deci, bagati mina inauntruDaca nu v-ati spalat pe miini inainte, mergeti acum. Booon! Sa revenim: deci, bagati mina stinga si pipaiti pina dati de apendice. Daca va gidilati la ficat, nu rideti, abtineti-va. Mai la stinga, mai la stinga, acum mai jos, da, ala-i! Apucati-l cu grija intre doua degete si tineti-l asa Urmarea, saptamina viitoare, la o noua intilnire cu medicina pentru toti! Un copil de 12 ani intr ntr-un bordel, trnd o broasc moart dup el: - Sarut mana. Vreau si eu o femeie! Matroana, mirata, il intreaba cam ce femeie ar vrea. - Vreau o fata cu o boala venerica, daca se poate! Platesc oricat. - Bine, daca tu vrei. Du-te cu Sandy. Face sex cu Sandy, apoi da sa plece. Matroana il opreste: - Auzi, da de ce ai vrut o fata cu astfel de boala? - Pai sa vedeti: eu acuma ma duc acasa si vine baby-sitterul. Ei ii plac copiii mici, asa ca mine; si-o sa facem sex...O sa ia boala. Diseara, tata o duce acasa cu masina. Eu il cunosc pe tata: o sa i-o traga... Si-o sa ia boala. La noapte o sa si-o puna cu mama. Si-o sa ia si mama boala... Eu o cunosc pe mama: maine o sa si-o traga cu vecinu de alaturi, ei bine, la e omul care mi-a omorat broasca! Decalog 01. Daca vine muntele la tine, iar tu nu esti Mahomed.... FUGI!!!!....este alunecare de teren. 02. O femeie care iti spune varsta reala este fie prea tanara pentru a avea ceva de pierdut, fie prea batrana pentru a avea ceva de castigat din asta. 03. Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare. 04. Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. 05. Munca nu a omorat niciodata pe nimeni......dar de ce sa risti? 06. Nu este important sa castigi...este important sa-l faci pe celalalt sa piarda. 07. CAND CINEVA TE ENERVEAZA AI NEVOIE DE 42 DE MUSCHI CA SA TE INCRUNTI, DA' AI NEVOIE DOAR DE 4 SA INTINZI MANA SI SA-I FUTI UNA PESTE OCHI! 08. Intotdeauna dragostea a fost considerata mai importanta decat banii. Dar nimeni nu s-a intrebat cat costa 1 kg de prezervative. 09. Nimeni nu e destul de inteligent ca sa poata convinge pe un prost ca e prost. 10. Cu cat regula e mai stricta, cu atat capul care a conceput-o e mai prost Zodii: Berbec: O domnisoara berbec ii spune prietenei: - Draga, mi se pare foarte ciudat ce se intampla: de fiecare data cand cunosc un barbat mai ca lumea, aflu fie ca e el insurat, fie ca sunt eu maritata. Taur: La un an dupa ce s-a casatorit cu o taurita, el intra in dormitor tinand in mana doua pastile de nurofen si un pahar de apa. - Ce faci cu pastilele alea, intreaba sotia. - Sunt pentru durerea ta de cap. - Dar nu ma doare capul! - Ha-ha, te-am prins... Gemeni: O domnisoara din zodia gemenilor este invitata la dans: - Domnisoara, se poate?... - Da, dar hai mai intai sa dansm Rac: O tanara rac este abordata la o petrecere: - Domnisoara, dansezi? 573

- Stai numai putin, s-o intreb pe mama. - Intreab-o, te rog, si daca putem sa facem sex, ca sa nu faci doua drumuri. Leu: O leoaica ii spune prietenului ei din copilarie: - Cand ma voi marita eu, sa stii, multi barbati vor suferi. - Pai cu cati vrei sa te mariti? Fecioara: O bebelusa nascuta in zodia fecioarei este inca la maternitate. - Tu esti fetita?, o intreaba baietelul de langa. - Da, raspunde ea. - Si care e diferenta intre noi, baieteii, si voi, fetitele? - Stai sa plece asistenta de aici si iti arat. Dupa ce pleaca asistenta, bebelusa ridica paturica si ii arata: - Vezi acum? Noi, fetitele, avem sosetutele roz! Balanta: Dupa o cearta, iubitul tinerei balante pleaca suparat si, trantind usa, ii spune prietenei sale: - Si, daca te intereseaza, nici macar nu esti buna la pat! Mustrat de constiinta, ceva mai tarziu, el isi da seama ca a exagerat si o suna. Degeaba, ea nu raspunde. El inisista si, dupa vreo trei ceasuri, are noroc: - Ce faci, draga, de ce nu raspunzi? - Scuza-ma, iubitule, eram in pat. - Pai ce faceai in pat la ora asta? - Ceream o a doua opinie. Scorpion: O tanara nevasta scorpion ii marturiseste prietenei ei: - Cred ca vreau sa-mi omor barbatul, dar nu stiu cum. - Stii cum? Am citit eu intr-o carte: fa mult sex cu el. Epuizeaza-l. O sa il slabesti si pana la urma o sa-si dea duhul. Dupa cateva luni, prietenele se intalnesc din nou. Sotia arata jalnic, in schimb sotul parea destul de fericit. - Ce mai faci?, o intreaba prietena. - Eu zic ca eu sunt bine, ii zice ea la ureche, dar uita-te la prostul asta, habar n-are ca e pe moarte! Sagetator: O sagetatoare este intrebata de sotul ei: - Mi-ai simtit lipsa ieri, iubito? - Cum, draga, n-ai dormit acasa? Capricorn: O tanara doamna capricorn urmeaza sa primeasca o mostenire si vorbeste cu prietena ei despre acest subiect: - Ah, cand vei avea toti acei bani, n-ar mai trebui sa faci sex cu sotul tau ca sa iti cumpere rochii, ii spune, cu invidie, prietena. - Da, draga, in sfarsit voi putea sa platesc pe cineva sa faca asta! Varsator: Prietena unei varsatoare isi face curaj si ii spune: - Iubitul tau te insala. - Ah, draga, dar stiu de mult. - Stii si cu cine? - Da, stiu si cu cine, stiu si de ce, dar nu prea stiu cu ce. Pesti: In timp ce barbatul ei era plecat in delegatie, o pestoaica isi cheama cativa prieteni pe-acasa. Sticlele se golesc una cate una, hainele dispar, muzica e data la maxim, cand usa se deschide si in camera intra sotul. Ea isi aduna puterile, isi trage o camasa pe ea, da peste cap un pahar si spune: - Si-acum iar incepem: gelozii, suspiciuni... La Radio Erevan, un ascultator intreaba: - O femeie poate ramane insarcinata de la vant ? Radio Erevan raspunde: - Da, daca vantul bate dinspre cazarma... La Radio Erevan, un batranel intreaba: - Ce pot sa-i dau unei fete tinere i frumoas, ca sa pot sa o imbraiez ? Radio Erevan raspunde: - Cloroform. 574

La Radio Erevan, un copil intreaba: - Cat poate trai o camila fara sa bea apa? Radio Erevan raspunde: - Pana moare. - Tata, imi cumperi te rog un mobil hightech 3G cu USB, bluetooth cu camera video, GPRS si cu aplicatii java si mp3? - Fiule, nu te-ai putea droga si tu ca si ceilalti copii ?! -Bai Vasile, ce-i ala un lator? -Nu stiu Ioane!De ce intrebi? -Fiindca baiatul lu` Gheorghe a zis ca-si ia un cal cu lator! Sergent Popescu, dumneata ce esti in viata civila? - Domnul Popescu. Un tip isi baga capul pe usa frizeriei si il intreaba pe frizer cat timp are pana poate sa fie si el tuns, fiind o zi foarte aglomerata. Frizerul se uita in jur si raspunde: - Cam doua ore si tipul pleaca. Peste cateva zile acelasi tip intra in frizerie si intreaba cat are pana poate sa fie tuns, fiind o zi si mai aglomerata frizerul se uita in jur si raspunde: - "Cam trei ore"! Tipul inchide usa si pleaca. Peste cateva zile intra in frizerie si intreaba cam in cat timp poate fi tuns. Frizerul se uita in jur si raspunde: -"Cam o ora jumatate"! Tipul se intoarce si iese din frizerie. Frizerul curios, il roaga pe Ion: -"Bai Ioane, urmrete-l unde merge n timpul sta? Ion pleaca in urma tipului. Se reintoarce dupa mai bine de o or. Intr in frizerie razand in hohote. Frizerul il intreaba: - "Ei, si unde se duce tipul asta dupa ce pleaca de aici?" Ion in genunchi de ras, cu lacrimi in ochi, rosu la fata se uita la frizer si ii raspunde: "LA TINE ACASA!!!" Unul, la 7 dimineata, sub balcoanele unui bloc, zbiera din toti bojocii: - Nuii! Nuuiii! Nici un raspuns.. Iarasi: - Nuii! Nuuiii! Tot nici un raspuns. Iarasi: - Nuii! Nuuiii! Catadicseste unul sa deschida: - Ce aia ma-tii vrei, m, de zbieri asa la 7 dimineata? - Nui s-a sculat? - Nu mi s-a sculat ! La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias: - Ce te aduce la biserica, Ioane? - Iaca, am venit sa ma spovedesc. - Nu-i nevoie, ti-am citit blogul... Concurs de indemanare in manuirea sabiei intre samurai. In finala se califica trei dintre ei. Intra in concurs primul. bzzz - o musca. Samuraiul ia sabia , face cateva miscari rapide si musca pica pe podea sectionata in 4 bucati. Juriul noteaza uimit performanta. Intra al doilea samurai. bzzz - musca . Samuraiul ia sabia si din cateva miscari o taie in 8 bucati. Juriul noteaza si aplauda extaziat. E randul celui de-al treilea samurai. bzzzz - musca ! Asta ia sabia , executa o miscare rapida 575

si...bzzzz - musca isi vede de drum. Juriul nedumerit : - Pai ai ratat-o! Musca a zburat! - Da, da' musca asta nu va mai avea urmasi niciodata! - Alo, draga mea, ce-ti plac mai mult, bananele sau capsunii? - Esti la piata? - Nu, in farmacie.. Un articol din ziar, mi-a adus pacea interioara. In articol scria: "Poti obtine pacea interioara daca termini toate lucrurile pe care le-ai inceput! Asa ca, azi dimineata, am terminat o sticla de vodca, una de vin rosu, ce mai ramasese in sticla. Deja ma simt mult mai bine! Trimite asta tuturor celor care vor sa-si gaseasca pacea interioara. Eu cnd vreau s fluier, fluier In compartimentul unui tren, un tip sta vizavi de o gagica blonda cu sani foarte mari si o fusta foarte scurta. Desi face eforturi remarcabile sa admire peisajul din Valea Prahovei, privirea ii aluneca inevitabil catre coapsele fetei. Observa cu usurinta ca tipa nu poarta chiloti si de atunci peisajul de afara devine brusc neinteresant. Tipa il observa si il ataca imediat: - Te uiti la pasarica mea? - Da, imi cer scuze, - Oh nu-i nici o problema!, dar uita-te cu atentie ca o sa iti dea si un pupic... Intr-adevar, cu o incordare foarte naturala, buzele pasaricii fetei ii trimit tipului un sarut. - O pot face sa si clipeasca, zice tipa, si pasarica clipeste. Femeia il invita langa ea. Tipul se muta. Femeia il intreaba: - Ti-ar placea sa bagi doua degete in pasarica?! La care tipu: - Hai, las-o dracului, sa nu-mi spui ca poate sa si fluiere... Sex oral Un asistent universitar este stropit de un Jeep care opreste. Din el coboara o blonda superba : -Scuza-ma ! N-am vrut ! Il duce la ea acasa, il spala, ii ofera un ceai cald... Tipul iese, admira totul si intreaba : -De unde ai bani pentru vila asta, jeep si toate celelalte ? -Fac sex oral ! -Adica iei m**e ! -Nu ! Fac sex oral ! -Adica iei m**e ! -Nu ! Fac sex oral ! -In fine ! Cit cistigi ? -800 de dolari pe numar ! Da tu ce faci ? -Sunt medic si asistent universitar ! -Si cit cistigi pe luna ? -800 de lei ! -Vezi ? Asta e m**e !!!!! Domnule doctor, zise femeia, disperata, ati uitat ca de trei minute stau cu limba scoasa? N-am uitat, dar vreau sa scriu reteta in liniste. Daca Adam si Eva ar fi fost chinezi, am fi inca in paradis, deoarece ei ar fi ignorat marul si ar fi mancat sarpele. 576

Sotia: Iubitule... Ce faci? Sotul: Nimic. Sotia: Nimic?.. Pai de-o ora tot studiezi certificatul nostru de casatorie. Sotul: Cautam data expirarii! Doua blonde: Auzi fata, care crezi tu ca e mai departe: Luna sau Londra? Da proasta mai esti, fato.... vezi tu Londra de aici??? Mai Gheo, gasit-ai tu vreodata barbati straini la tine in sifonier? Mai Ioane, n-am gasit nici un strain, toti erau romani.. - Doctore,am o problema cu mersul la WC dimineata, la ora 5, am scaun..... - Dar asta nu este asa de grav - Problema este ca ma trezesc la 6. Maria la vrajitoare: - Ma iubesc doi barbati. Spune-mi cine din ei va fi norocosul? Vrajitoarea pune cartile, apoi se uita atent la ea si spune: - Cel ce va avea noroc va fi Vasile, te vei casatori cu Ion. Proverb canibal: Toti oamenii sunt la fel de buni. Intr-un magazin intra un negru cu un papagal imens, colorat viu, pe umar. Vanzatoarea exclama uimita: - Vai, ce frumos este! De unde il ai? - Din Africa, raspunde repede papagalul. Medicul catre pacient: - Aveti o boala contagioasa extrem de rara. O sa fiti mutat intr-o camera separata si acolo veti manca numai pizza si clatite. - Si astea ma vor ajuta sa ma fac bine? - Nu, dar asta-i singura mancare care incape pe sub usa . O blonda la doctor -Domnisoara unde va inteapa? -In masina, dar mi-a promis ca in curand, inchiriaza o garsoniera. Dintr-un raport al Politiei: "Faptasul legase victima cu o sfoara si era pe cale sa o necinsteasca. Din fericire noi Politia i-am luat-o inainte" Un hot de buzunare in autobuz ii 'testeaza' buzunarele unui batranel, iar batranul se intoarce la el, intoarce buzunarele pe dos si zice'n-am, bre, nu vezi? n-am nimic!', la care tiganul zice nervos 'dom'le, ai n-ai, eu sunt la serviciu!!' Un iluzionist lucra pe un vapor. De fiecare data spectatorii erau altii, asa ca isi permitea sa face mereu aceleasi scamatorii. Singura problema era papagalul capitanului, care incetul cu incetul a inceput sa priceapa care sunt trucurile. Si la un moment dat s-a apucat sa dezvaluie secretul in mijlocul fiecarei reprezentatii: - Aaaa, uitati, nu e aceeasi palarie! - Aaaa, uitati, florile sunt ascunse sub masa! - Aaaa, uitati, are ascunse niste carti in maneca! ... si asa mai departe. Iluzionistul se enerva de fiecare data, dar n-avea ce face. La un moment dat vine o furtuna iar vaporul se scufunda, supravietuind doar iluzionistul si papagalul. Cateva zile, plutind fiecare pe cate o scandura, s-au privit plini de dusmanie, fara sa scoata vreun cuvant. Pana la urma, 577

papagalul zice : - OK! Ma dau batut.Unde p..a mea e vaporul? Eram aa de srac cnd am fost copil, c dac nu eram biat, nu a fi avut cu ce s m joc... ntr-o zi am ajuns acas mai devreme, vd un tnr alergnd gol pe strad. L-am ntrebat: "De ce faci asta?" Mi-a rspuns: "Din cauz c ai venit prea devreme acas, boule!" Exist unele femei care n loc s-i fac s sufere pe mai muli brbai, aa cum e firesc, se concentreaz asupra unuia pn l extermin. Acestea se numesc "fidele". Inteligena m urmrete... dar eu sunt mai rapid. Triete fiecare zi, ca i cum ar fi ultima.. Apoi, ntr-o zi, aa se va i ntmpla. Viaa mea e ca un film, care nu are distribuia prea reuit. i nu i neleg nici aciunea. Timpul vindec orice, ns nu e un bun chirurg plastician. Un semn sigur c ai mbtrnit este c lumnrile de pe tort cost mai mult dect tortul. Mult mai muli brbai i-ar prsi nevestele, dac ar ti s-i fac bagajele. Nu conteaz dac eti srac sau bogat. Conteaz s ai bani! Dac i-e foame - mnnc sare: o s-i fie sete! Stresul nseamn s te trezeti urlnd, apoi i dai seama c nu dormeai. Nu m duce pe mine n ispit, gsesc drumul singur. Dac ajui pe cineva, ai s vezi c i va aminti de tine i data viitoare, cnd are nevoie de ajutor. Cnd esti inteligent si cand esti intelept: Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate! Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii. E foarte bine ca esti un om "cu picioarele pe pamant." Dar nu uita ca trebuie sa le mai si misti ... Unii oameni vorbesc din experienta, altii, din experienta, nu vorbesc! Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura. Daca invidia ar produce febra, intreaga lume ar fi bolnava. In viata este ca si la bal mascat: cand toata lumea isi scoate masca, se duce veselia. Persoanele care nu se razgandesc niciodata, gandesc de obicei foarte putin. Nu stiu care este cheia succesului, dar stiu precis care este cheia esecurilor: incercarea de a face pe placul tuturor. Daca toti oamenii ar sti ce spun ceilalti despre ei, n-ar mai exista in lume nici macar patru prieteni. O coincidenta este o minune mai mica in care Dumnezeu prefera sa ramana anonim. Uneori platim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis. Daca ai datorii financiare, cineva este stapan pe o bucatica din tine. Diplomatia este arta de a spune: "Cutu, cutu ...", pana ce apuci sa pui mana pe o piatra. Cand o femeie nu vorbeste, sa n-o intrerupi pentru nimic in lume. Daca toata lumea este de acord cu tine, probabil ca esti foarte inteligent. Sau s-ar putea sa fii ... seful. Seful este o persoana care vine intotdeauna devreme cand tu ai intarziat, si intarzie ori de cate 578

ori vii devreme! Un cavaler urma sa plece in cruciada. Isi facu bagajele, puse centura de castitate la nevasta si dadu cheia centurii celui mai bun prieten: - Daca nu ma intorc in 3 ani, o poti avea pe nevasta mea. Si isi vazu de drum. Dupa o ora de mers, prietenul il ajunse din urma: - Mi-ai dat alta cheie!!* O femeie se intoarce acasa dimineata. Barbatul o intreaba unde a fost pana la ora asta, la care femeia respunde ca a dormit la cea mai buna prietena a ei. Barbatul da telefon la 10 din cele mai bune prietene ale sotiei. Nici una nu-i confirma ca a dormit noaptea la ea..... Se intoarce barbatul dimineata acasa. Femeia il intreaba unde a fost pina la ora asta. El raspunde ca a dormit acasa la cel mai bun prieten. Femeia telefoneaza la 10 cei mai buni prieteni ai sotului ei si din toti, 8 ii confirma ca intr-adevar noaptea precedenta sotul ei a dormit la ei..... Ceilalti 2 insista ca inca se afla acolo... Sotia ajunge acasa de la cumparaturi si isi gaseste sotul in pat cu o tanara frumoasa. Fiind furioasa sotul o opreste si ii explica: - In drum spre casa, am zarit-o pe aceasta tanara in haine zdrentuite pe autostrada, facand autostopul. Fiind flamanda, mi s-a facut mila si am adus-o acasa, i-am fript carnea de mult uitata de tine in frigider. Fiind desculta, i-am dat sandalele tale bune, care zici ca nu mai sunt la moda. Fiindu-i frig, i-am dat puloverul ce ti l-am facut cadou de ziua ta, dar care n-ai vrut sa-l porti pentru ca nu ti se potrivea culoarea. Avand pantalonii rupti, i-am dat unul din zecile de jeansi ce tot iti raman mici, dar sunt aproape noi. Cand a dat sa plece, fata m-a intrebat: - Mai este ceva ce sotia ta nu mai foloseste? S-au adunat intr-un loc trei francezi. Au baut sampanie, cognac. Au fumat un trabuc, au mai baut o cafea. Intr-un cuvant, s-au relaxat civilizat si au plecat acasa in liniste. S-au adunat intr-un loc trei rusi. Au baut vodka si alcool dublu rafinat. S-au luat la bataie, dupa care s-au dus fiecare la casele lor. Intr-un cuvant, s-au relaxat civilizat si au plecat acasa in liniste. S-au adunat intr-un loc trei arabi. Au aruncat in aer o masina, un hotel si un supermarket, au deturnat un avion, l-au ciocnit de un zgarie-nori, au detonat 3.000 kg TNT...total 3458 victime. Iata ce face omul cand n-are voie sa bea! Unu' moare si ajunge in iad. Acolo descopera ca exista cate un iad pentru fiecare tara . Merge in iadul german si intreaba: - Ce ti se face aici ? - Pai, ce sa-ti faca.... te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul german. Omului nu-i place ce aude si incearca iadul rusesc: - Ce ti se face aici ? - Pai ..... te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul rus. Pe urma verifica iadul american, francez, etc. si primeste raspunsuri asemanatoare. Apoi ajunge la iadul romanesc si descopera ca este o coada foarte, foarte mare la intrare.. -Ce ti se face aici ? - Pai .... te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul roman. - Pai este cam la fel ca in celelalte iaduri, de ce vrea atata lume sa intre ? - Pentru ca scaunul electric nu merge si nimeni nu vine sa-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul roman este un fost senator, asa ca vine, semneaza de prezenta si apoi se duce la bar. Un student e la examen si nu prea stie. Profesorul ii zice : - Macar stii ce-i aia examen ? - Da, este atunci cand doi oameni inteligenti vorbesc intre ei. - Si daca unul dintre ei este idiot? 579

- Celalalt nu ia examenul. La un examen de fizica. Profesorul foarte prost dispus. Intra prima studenta. - Duduie, e vara, sunteti intr-un compartiment de tren si va este foarte cald. Ce faceti? Studenta foarte bucuroasa de simplitatea intrebarii raspunde: - Deschid fereastra. - Perfect, va rog sa calculati viteza cu care intra curentul de aer in compartiment, temperatura de afara si presiunea atmosferica. - ?!? Pica examenul. A doua studenta pateste la fel... Intra si a treia studenta, care intre timp aflase despre ce era vorba. - Duduie, e vara, sunteti in tren, in compartiment, si va e foarte cald. Ce faceti ? - Imi dau jos bluza. - Dar totusi va e cald. - Imi dau jos fusta. - Inca va e foarte cald. - Imi dau jos sutienul, chilotii, tot, raman goala. - Si daca inca va mai este cald ? - Dom'profesor, si sa stiu ca ma f.... cu tot trenul, dar fereastra aia tot nu o deschid ! Un student intarzie la un curs. - Baiete, zice proful, sa stii ca te-am pus absent. - Va rog sa ma stergeti, dom' profesor, ca am fost la WC. - Cere-i asta decanului ca eu nu am voie.. Profesoara : Copii, ce ne da porcul ? Un elev : Carne ! Profesoara : Bravo ! Copii, ce ne da gaina ? Un alt elev : Carne si oua ! Profesoara : Bravo ! Copii, ce ne da vaca ? Un al treilea elev : Teme pentru acasa ! Un student se duce la cantina si singurul loc liber este langa un profesor.. Neavand ce face, se aseaza acolo. Profesorul spune: - Porcul nu-i este prieten porumbelului. Studentul raspunde: - Bine, atunci eu am zburat. Enervat la culme, la examen, profesorul ii pune studentului cele mai grele intrebari, dar acesta raspunde la toate. In cele din urma, profeorul il ntreaba - Vezi pe drum un sac de minte si unul de bani. Pe care il iei ? - Pe cel cu bani. - Eu l-as lua pe cel cu minte. - Fiecare cu ce n-are... Profesorul, furios de-a dreptul, ii scrie pe lucrare BOU. Studentul merge la el si ii spune : - Domnule profesor, v-ati semnat, dar nu ati trecut nota !!!!! Un student ia nota 4 la examenul Logica si ii propune profesorului : - Daca va pun o intrebare logica si nu-mi raspundeti imi mariti nota ? - Profesorul : Da ! - Ce este ilogic dar legal, logic dar ilegal si totodata ilogic si ilegal ? Se gandeste profesorul.... nu stiu, si ii mareste nota. Studentul raspunde : - Ca dvs. aveti 60 de ani si sunteti casatorit cu una de 24 - este ilogic dar legal ; ca sotia dvs. are un amant de varsta ei - este logic dar ilegal ; ca dvs. ii mariti nota amantului sotiei - este si ilogic si ilegal. 580

La o scoala din SUA , invatatoarea le cere elevilor sa povesteasca un film ce trateaza o tema de dragoste. - Dintre un barbat si un barbat ? intreaba un elev. - Nuuu, raspunde grabita invatatoarea. - Dintre o femeie si o femeie ? intreaba o eleva. - Nuuu, raspunde ingrijorata invatatoarea. - Dar atunci intre cine ? intreaba nedumeriti elevii. - Intre un barbat si o femeie, raspunde invatatoarea. - Aaa, am inteles, spuse un elev mai dezghetat. Vreti sa tratam un film istoric. Directorul unui internat i previne pe biei : - Dac d dracu' i-l prind pe unul din voi n dormitorul fetelor, l amendez cu 10 Euro, a doua oar l ard cu 20 de Euro i a treia oar cu 40 Euro ! Din spate, o voce timid: - Dom' director, da' un abonament ct cost ?" Lecie de gramatic la Trgu-Mure. Profesoara le explic elevilor despre gradele de comparaie ale adjectivelor. Dup ce termin, vrea s vad ce au neles copiii i le cere s dea exemple : - Ionel, spune profesoara, d un exemplu de adjectiv la cele trei grade de comparaie. Se ridic Ionel i spune : frumos, mai frumos, cel mai frumos. - Bravo Ionel, spune profesoara, ai neles perfect. Ai nota 10 ! Ia s vedem acum dac Anioara a neles cum e cu gradele de comparaie. Se ridic Anioara i spune : nalt, mai nalt, cel mai nalt. - Bravo Anioara, ai i tu un 10 ! - Ia s-o vedem acum i pe Ildiko. Se ridic Ildiko i ncepe : adnc, mai adnc, ioi ! Clas de maghiari la ora de limba romn : - Gyury, spune, te rog, o propoziie ! - "Duminic me duc la pedure". - Gyury, drag, nu-i bine. - "Atunce nu me duc". Profesorul zice : "Baiete din pacate pentru tine nota pe care o ai incepe cu P. Banuiesc ca stii ce nota e, nu ?" Studentul: "Pinci ?" Profesorul de matematica Grigore Moisil, la o ora de matematica. Dupa ce a citit prostiile pe care le-a debitat unul dintre studenti intr-o lucrare, il cheama pe studentul respectiv la el, il pupa pe frunte si zice: - Tu poti sa te lauzi la toata lumea ca profesorul Grigore Moisil te-a pupat in fund, ca asta nu-i cap! Perle culese de la Academia Trupelor de Uscat SIBIU 1992-1996: 1.-Sa nu mai prind picior de student cu mainile in buzunare ! 2.-O mana criminala a dat cu piciorul in chiuveta. 3.-Ce te uiti asa la mine ca la un bou ? Ce, ori nu-i asa ? 4.-Am sa va tin cu ochii in soare pana la 12 noaptea. 5.-Daca ti se intampla sa cazi de pe transportor ori mori ori ramai prost. Eu am cazut de 3 ori. 6.-F-mi o list cu el! 7.-Cand plecati acasa sa nu uitati vreo bricheta aprinsa in dulapuri. 8.-Sa nu va dati jos din mersul trenurilor. 9.-Va doare mana sa bateti 3 pasi de defilare ? 10.-Impartiti suprafata in 3 jumatati egale. 11.-Lipeste calcaiele pe langa corp. 12.-Jumatate din batalion stia ca este adunare numai tu nu. 13.-Bai rahatilor, daca vin la voi va mananc ! Propunem Guvernului Romn urmtoarele msuri pentru ieirea din criz: 1. Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in 581

Epoca de Aur: Canalul Dunare Marea Neagra , Dunare Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului, etc. 2. Impozitarea consumului de hartie igienica in functie de straturi deoarece in asa vremuri cacacioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potential . cei care nu maninca nimic si in consecinta nu produc vor plati un impozit forfetar. 3. Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medici de familie in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Asmatici au reducere de la 25% pina la 100% in cazul cind se opresc din respirat mai mult de 15 minute. 4. Impozitarea pe kilogram. Orice roman peste 35 de kg este un gras nesimtit pe principiul lui Basescu slabutul l duce in spate pe cel gras 5. Taxa pe flatuatie ca prea s-au obisnuit romanii sa-si dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecarui contribuabil care vor inregistra numarul binilor, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. Taxa va adauga 19% la factura de gaz si va fi obligatorie ca taxa radio Tv de pe factura de curent. 6. Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au banii si timp sa invete o alta limba in afara de romana sa le fi rusine si sa plateasca pentru asta pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara . Taxa va fi de 50 % din valoarea totala a alocatie care a primit-o persoana respectiva pina la virsta de 18 ani de la stat. Sint scutiti de taxa ungurii din Harghita , Covasna si Mures deoarece ei oricum nu stiu decit ungureste deci nu se pune problema ca ar sti mai mult de o limba. 7. Orice barbat care are mai mult de 124899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro / 1000 fire de par . Peste 20000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si /sau cu suvita peste chelie sint scutiti. 8. Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca. 9. Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice conform domnioarei Elena Basescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati taxa de atelaj impins/tras de animal de povara (bou/vaca in cazul nostru) . Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita li se va confisca caruciorul si vor fi trimis acasa pe jos. 10. Taxa de caldura pentru vara deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Sfintului Scaun Guvernamental si nu este normal. Astfel pentru fiecare geam deschis vara, la caldura peste 18 grade se va plati o taxa de geam deschis in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade. 11. Sugarii si bebelusi care folosesc pampers (nesimtitii!!!) vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate care il prezinta fiecare din rezidurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus se vor trimite obligatoriu pina la 1 iunie 2010 pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani mostre din produsul rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior fiecare parinte va primi acasa o declaratie de impozitare care o va achita in 24 de ore la cea mai apropiata agentie CEC. 12. I NU N ULTIMUL RND TAXA PE PROSTIE, C MAI SUNTEM ATT DE PROTI S I RBDM S-I BAT JOC DE NOI!!!!!!! Un tip elegant intra intr-un renumit magazin de bijuterii insotit de o superba domnisoara. Impreuna, aleg un colier de 50.000 de euro pentru ea. Fara ezitare, omul scoate carnetul de cecuri si il completeaza cu suma respectiva. Vanzatorul era un pic incurcat, deoarece suma era considerabila si era prima data cand ii vedea pe cei doi. - Am sentimentul ca va ganditi in sinea dumneavoastra daca cecul are acoperire sau nu. - Hmmm, pai..., da... - Astazi e sambata si banca mea este inchisa dar iata cum propun sa facem: eu va las cecul completat, iar bijuteria ramane la dumneavoastra in magazin . Luni va duceti la banca, incasati cecul si apoi trimiteti colierul prin curier domnisoarei, zise omul in timp ce se sorbea din ochi cu tanara. Bijutierul, satisfacut de aceasta propunere, accepta. Cand se duce luni la banca, insa, stupoare: cecul nu avea acoperire. Consternat, bijutierul telefoneaza clientului care ii spune: - Dar nu este nimic grav! Pe dumneavoastra nu v-a costat nimic iar eu am petrecut gratuit o 582

noapte salbatica cu domnisoara! Va multumesc pentru colaborare! Vizitatori se opresc dezorientati in fata unei picturi ciudate. Aceasta prezenta nudurile explicite a trei barbati de culoare. Sa spunem ca nudurile erau FOARTE explicite, si ca barbatii erau negri cu totul, in afara de unul, cel din centrul picturii, care avea penisul roz. Stau, se gandesc, ce naiba inseamna pictura, de ce are individul penisul roz. Vine ghidul muzeului si le explica timp de o juma' de ora ca penisul roz semnifica emascularea Afroamericanilor intr-o lume predominant alba, si ca poate insemna si opresiunea fata de homosexuali in societate. Pleaca ghidul si se apropie un mo ulica de grupul nostru de vizitatori. - Vreti sa va spun ce-nseamna cu adevarat tabloul? - Ce te face sa crezi ca ai priceput mai bine ca ghidul? - Pai eu l-am pictat! Astia nu sunt negri, sunt mineri din Valea Jiului, iar ala din centru?a fost la pranz pe-acasa - Mam, la u e un nenea care strnge donaii pentru azilul de btrni. - Bine, d-i-l pe bunicul. - Eu am ajuns in sfarsit la o intelegere cu sotia mea. O zi ma duc eu la cumparaturi, o zi ea. - Si sunteti multumiti? - Bineinteles! O zi bem, o zi mancam Fetita: Tati, tati, cum apar copiii? Tatal incepe sa povesteasca: Intr-o zi, a sosit o pasare cu o samanta si a plantat-o in gradina. Dupa noua luni, mama a cules-o si asa ai aparut tu. Dupa-amiaza, fetita scrie in jurnalul sau: "Azi am vorbit despre sex cu tata si e praf" Ytzic avea tata evreu si mama tiganca. Intr-o zi s-a dus la taica-sau si l-a intrebat: - Tata ,eu ce sunt, evreu sau tzigan? Taica-sau: - Da de ce intrebi, este chiar asa de important? - Da tata, pentru ca Strul are o bicicleta si nu stiu ce sa fac,sa i-o fur sau sa negociez cu el? Doi politisti intra intr-o librarie. Dupa un moment de ezitare, vanzatoarea ii intreaba: - Ce-i baieti, ploua afara? Un englez, un francez si un roman se lauda cu nevestele lor: Englezul: - Sotia mea este o lady, este deosebit de frumoasa, toata lumea intoarce capul dupa ea, iar eu ca un lord, i-am cumparat trei masini Jaguar, Mercedes si Rolls Royce, iar pentru fiecare masina i-am asortat cite o haina de blana. Nu va spun asta ca sa vedeti cit de bogat sint eu, dar ca sa va dati seama ce frumoasa este nevasta mea... Francezul: - Sotia mea este deosebit de frumoasa si atractiva. In afara de mine mai are cinci amanti.. Nu va spun asta ca sa vedeti cit de libertina este nevasta mea, dar sa va dati seama cit este de frumoasa, ca in afara de mine mai sint inca cinci barbati inebuniti dupa ea. Romanul: - Maria mea are un cur mare... Placerea mea este sa-i dau una peste cur dimineata cind plec la serviciu, ca-i tremura carnea uite-asa pe cur. Si cind vin de la serviciu inca mai tremura carnea pe curul ei... Nu va spun asta ca sa vedeti cit este de mare curu Mariei, ci cit este de scurta ziua de munca la noi... Omul din Neanderthal o intreaba pe femeia lui: - Te culci cu mine? - Nu! - De ce? - Nu am chef! Ia omul paru' si ii da una zdravana peste cap. - Acuma te culci cu mine? - Nu! 583

- De ce nu!?! - Ma doare capul. Un tip se duce la doctorul psihiatru: - Domnule doctor, n fiecare noapte visez ca mping un tren din Bucuresti pna la Ploiesti si napoi. Dimineata ma trezesc extenuat. Ce mi recomandati? Doctorul se gandeste si raspunde: - Domnule, te duci acasa si nainte de a te culca ti imaginezi ca vei mpinge trenul numai pna la Ploiesti . De la Ploiesti la Bucuresti apar eu si il imping inapoi. Pacientul pleaca multumit. Apare urmatorul pacient: - Domnule doctor, n fiecare noapte visez ca fac amor cu zece femei. Dimineata ma trezesc sfarsit. - Domnule, te duci acasa si nainte de a te culca ti imaginezi ca vei face amor doar cu cinci femei. Cu celelalte cinci voi face amor eu. Eu le-as lua pe toate zece de pe capul tau, dar mai am de impins si un tren de la Ploiesti la Bucuresti... - O femeie, inginer de sistem, instala un calculator intr-o retea, pentru un coleg de lucru. Cand a venit randul setarii parolelor, ea l-a intrebat ce parola vrea sa folosesca pentru logare. Vrand sa o intimideze, tipul i-a spus "penis". Fara sa clipeasca, aceasta a introdus parola dorita, a reintrodus-o pentru confirmare, dupa care era sa se prabuseasca de ras in fata monitorului. Curios, tipul i se uita peste umar si vede raspunsul calculatorului: PASSWORD REJECTED.....NOT LONG ENOUGH. - Nu va suparati doamna doctor, mi-e rusine sa va spun, sufar de priaprism, am erectie permanenta. Ce-mi puteti da? - Un moment, va rog! Doctorita dispare si se intoarce dupa cateva minute. - M-am consultat cu inca patru colege si va putem oferi casa, masa si 5.000.000 de lei pe luna. Doi tipi in parc arunca niste coji de paine la porumbei. Zice unul dintre ei: - Uite, porumbeii astia sunt ca politicienii! - Cum adica? - Pai cat timp sunt jos iti mananca din palma , dar daca ajung sus se c**a pe tine!! Vrei sa te mariti cu mine? o intreaba Fat-Frumos pe Ileana Cosanzeana. - Nu! Ii raspunde ea. Si asa au trait fericiti pana la adanci batraneti! Sotul catre sotie, in timp ce treceau cu masina noaptea printr-un sat: "Vezi, draga, aici am facut noi prima oara dragoste, mai tii minte gardul asta pe care am facut-o? Sotia: "Hai sa o mai facem o data". Opresc autoturismul, se duc pe gardul respectiv si se apuca de treaba. Sotia se manifesta zgomotos, cu tipete, cu zgarieturi, iar la un moment dat lesina. Sotul termina treaba, o ia in brate, o suie in masina si porneste mai departe. Dupa vreo 30 de minute sotia isi revine, iar sotul o lauda: "Draga, ai fost exceptionala, nici prima data nu ai fost asa. " La care sotia: "Da, draga, dar prima data nici gardul nu era electrificat". Dupa multa vreme, Popescu isi scoate nevasta la restaurant.. Cand isi lasa pardesiele, garderobiera zambeste: Buna seara, domnule Popescu! Nevasta il interogheaza imediat: De unde te stie asta!? Tu ai mai fost aici fara mine! Nu, draga, a fost femeie de serviciu la noi la firma! Se aseaza. Vine chelnerul: Buna seara, domnule Popescu, la aperitiv ca de obicei? Sotia se face vanata: Aha! Te cunoaste si stie si ce-ti place! Da, sigur, a lucrat la noi la bufet, dar s-au facut restructurari. Scena se repeta cu tot personalul din restaurant, inclusiv portarul care le cheama un taxi. In masina femeia explodeaza: Tu ma crezi proasta, adica eu nu-mi dau seama ca..., vorbind intr-un torent tot drumul, pana ce soferul se intoarce razand: Don Popescu, pe cinstea mea, din cate curve am dus cu dv., asta-i cea mai a dracului ! 584

Patru frati evrei devin doctori, avocati, etc...se intalnesc la un restaurant pentru a discuta despre darurile pe care o sa le faca batranei lor mame care traia intr-un alt oras indepartat. Primul baiat a spus: "Am construit o mare casa pentru mama." Al doilea a spus: "Am investit 100.000 de dolari ca sa construiesc o sala de teatru cu Dolby Soround pentru mama." Al treilea: "I-am trimis un Mercedes SL600 cu sofer cu tot." Al patrulea: "Stiti cat de mult ii placea mamei noastre sa citeasca Tora... dar pacat ca nu prea mai vede prea bine si nu mai poate sa citeasca. Un Rabbi mi-a spus despre un papagal care poate sa recite intregul Tora, i-a luat 12 ani sa-l invete. A trebuit sa semnez un contract de donatie pe 20 de ani pentru templu, cate 100.000 de dolari pe an, dar credeti-ma ca a meritat. Tot ceea ce trebuie sa faca mama acum este sa spuna titlul unui capitol si numarul unui paragraf si papagalul o sa recite acel paragraf!" Dupa ce a primit cadourile, mama lor le-a scris niste scrisori de multumire: Milton, Casa pe care miai construit-o este uriasa. Oricum eu stau intr-o singura camera, dar trebuie sa fac curat in toata casa. Multumesc oricum. Mnachim, mi-ai construit un teatru scump, care are 50 de locuri, dar toti prietenii mei sunt morti. Eu nu aud bine si sunt aproape oarba. Niciodata nu am fost la un spectacol. Multumesc oricum. Marvin, Sunt prea batrana ca sa calatoresc. Mancarea mi se livreaza acasa, deci nu am folosit Mercedes-ul niciodata... iar soferul pe care mi l-ai trimis e un nazist. Apreciez intentia. Multumesc. Draga Melvin, Ca de obicei, tu ai fost cel care a avut bunul simt sa imi trimita un cadou care sa foloseasca la ceva. Puiul a fost delicios. Iti multumesc, Mama Top "perle" bac, 2010 1. "Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeste politicos cu batranii, se saluta politicos pe doctori si pe oamenii de stiinta." 2. "Cand privesc in al tau ochi ma simt de parca ma sufoc." 3. "Metoda folosita de Ion pentru a pune mana pe pamantul Anei este insarcinarea." 4. "In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban ce socheaza prin prostia lui." 5. "Lapusneanu s-a tinut de cuvant cand a zis 'De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!' dovada ca azi cel mai intalnit nume este Popescu." 6. "Zoe si Tipatescu se iubeau pe la spate." 7. "Imparatul avea o gradina si in fund un mar." 8. "Creierul este un organ oarecum indispensabil capului" 9. La nceputul fiecrei poezii eminesciene st plantat cte un tei mai gros sau mai subire n funcie de cte strofe are poezia. 10. Basmul este o poveste mai lung, poate fi chiar ct o carte groas, i are attea personaje c nu le mai ii numrul, dar trebuie s fii atent la fabul c te ntlneti cu ea i n final. 11. Voda era un funcionar model care avea un randament deosebit ca domn. 12. Harap Alb era femeie, se mbrca n alb i semna cu Mihaela Rdulescu. 13. La btrnee mpratul nate un fecior. 14. Ion Creang s-a nscut ntre anii 1887 - 1889. 15. Miron Costin nu folosete cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii romna. 16. Nepoata lui Mo oc este furat de oastea leeasc i adus ca captur. 17. Pe Tudor oimaru, dorul pentru Magda Orheianu l trgea jos de pe cal, mai - mai s pice! 18. Metoda folosit de Ion pentru a pune mna pe pmntul Anei este nsrcinarea. 19. Creang a scris poveti ca: Cocoul babei, Gina lene, Pungua cu bani mruni, Lupul i capra. 20. n multe poezii Octavian Goga a scos n eviden natura i treieratul pe caldur. 21. Zaharia Stancu a scris un roman descul. A fost i ef de birou la scriitori. 22. i Stroe Orheianu cnd l vzu pe Tudor oimaru zise n gnd: Pe unde o scot, vere?! 23. L-a vzut Spnu i l-a convins pentru a-l face asistentul lui. 24. Tema basmului este nvingerea dintre bine i ru. 25. Personajul e supus unor ncercri chiar i moartea. 26. Pe Gheril i Senil, Spnul l trimite dup salat cu gndul c l va mnca, apoi s aduc i 585

piatra din capul cerbului. 27. Nunta mai ine nc i la ora asta, cine trece acolo vede c au venit luna i stelele, iar el (mpratul) poate s bea i s chefuiasc. 28. Personajele vorbete n modul dialog. 29. Parantezele sunt indicatoare schemice. Istorie i geografie Rscoala de la Boblna a nceput pe un deal i s-a terminat n 1438. Ceahlul se afl sus n muni. n pdurile Amazoniei triete o jungl fioroas. Sahara se afl aezat pe un nisip uscat, lipsa apei avnd n zon o prezen statornic. n Moldova este o veche populaie ca n trecut. Toate comitetele au nceput s se retrag atunci ca s treac timpul. Centralizarea nseamn ceva care nu las pe altul n pace. Femeile rmneau acas n loc de brbai. Citate... neclasificate Omenia, la noi oamenii, este greu s o avem. Un prim argument ar fi o pisic pe care noi o lsm s moar pe strad de foame! Omul bun nu se bate pe copii, se vorbete politicos cu btrnii, se salut politicos pe doctori i pe oamenii de tiin. Cnd eram la Viena a picat pe pmnt o btrnic la intrarea n metrou. Animalele slbatice triesc n pdurea zoologic. Apa n general este de form lichid. Este bine s mai i citeti, dect s tai frunz la cini degeaba. Pentru c suntem oameni, nu po i s ceri cinelui din scara blocului s sufere pentru decepiile tale. nvturi" de-ale profesorilor Am s te frec data viitoare de n-ai s tii cum te cheam nici cu buletinul n mn. Daca v-ai tmpit, notai pe ceva, ca aa fac i eu! V-am jignit eu vreodat (?), tmpiilor!" La ora de geografie: Lacul Rou nu se numeste Ro u pentru c e ro u, ci pentru c aa i se spune." Cnd vin, s gsesc absenii pe catedr. Decebal, n loc s moar, a preferat s se sinucid. Nu tre' s notai tot ce spun eu. Eu mai spun i prostii. Voi suntei 29 de cretini, eu sunt unul singur! Filip al II-lea a ntemeiat capitala la Paris, c pn atunci nu era deloc. Capitala SUA este Casa Alb. Rscoala ncepu spre sear i ranii i aprinser lanternele ca s vad drumul spre ciocoi. Cu ct ne apropiem de izbucnirea rscoalei, cu att ranii stau mai mult n crcium, ca s fac n ciud boierului. Nilul este un fluviu rmas de pe vremea faraonilor. Descoperirea Americii s-a produs ntr-un moment de neatenie a pazei de coast. CND SE FUR, CUM SE FUR ! - inainte de `89 toti romanii furau echitabil unii de la altii. Statul ii fura echitabil pe tovarasi, iar tovarasii furau statul. - 1990-1996: se fura pe scheme si inginerii financiare de tip piramidal. Cei care au furat s-au numit mai tarziu oameni de afaceri. - 1996-2000: se fura din privatizari. Comisioane de zeci de milioane de euro, industrii intregi vandute pe 1 leu. In perioada asta se nasc industriasii gen Patriciu. - 2000-2004: se fura din marile privatizari, retrocedari si derogari de la plata taxelor si impozitelor. Cei care au furat s-au numit mai tarziu moguli. - 2004-2008: se fura din investitii si contracte cu statul. Statul a investit in buzunarele smecherilor. Celor care au furat, azi le spunem "baieti destepti". - 2008-2010: privatizari nu se mai pot face, investitii nu, ca a venit criza. Asa ca s-a furat direct din bugetul statului. - 2010 - in prezent bugetul nu mai exista. Asa ca se fura direct din buzunarul romanilor, salarii, pensii...! 586

De ce mi iubesc mama! Ce ne-am face fara mamele noastre Tot ce am avut vreodata nevoie sa invat, am invatat de la MAMA... M-a invatat sa apreciez un lucru bun facut Daca tot va omorati, omorati-va afara! Abia am terminat curatenia!" M-a Invatat religie: "Roaga-te sa iasa pata asta de pe covor!!!" M-a invatat logica: Pentru ca eu am spus! Si gata!!!" !" M-a invatat sa prezic viitorul: Sa folosesti mereu lenjerie curata, in caz ca vreodata ti se intampla vreun accident... M-a invatat ironia: Mai plangi mult si atunci chiar o sa-ti dau un motiv sa plangi! M-a invatat sa fac economii: Pastreaza lacrimile pentru cand voi muri eu! M-a invatat osmoza: Inchide gura si ia si mananca! M-a invatat contorsionism: Mai uita-te si tu de jur imprejurul tau... M-a invatat forta si vointa: O sa ramai la masa pana mananci tot M-a invatat meteorologie: Se pare ca a trecut un uragan prin camera ta! M-a invatat masura: Ti-am zis de un milion de ori sa nu mai fii exagerat! M-a invatat ciclul vietii: Eu te-am adus pe lumea asta, si tot eu pot sa te si scot din ea M-a invatat sa modific tipurile de comportament: Nu te mai purta ca taica-tau M-a invatat invidia: 'Exista un milion de copii pe lumea asta nu asa norocosi sa aiba o mama asa minunata ca a ta ! M-a invatat ventrilogia: Nu-mi raspunde inapoi! Taci din gura si spune: de ce ai facut asta?' M-a invatat deontologia: "Daca inca o data mai vorbesti neintrebat, iti lipesc dintii de perete!" M-a invatat linia dreapta: "Iti trag o palma de te indrepti imediat MULUMESC MAM I ! Varstele barbatului explicate prin comparatie cu avioanele Barbatul pana in 20 de ani: Avion de hartie. Numai zboruri rapide, de scurta distanta si foarte scurta durata. De la 20 la 30: Avion de vanatoare.Intodeauna la post, 7 zile pe saptamana. Ataca orice obiectiv. Capabil sa execute diferite misiuni chiar cand acestea sunt la un interval scurt de timp. De la 30 la 40: Aeronava comerciala. Mentine orare regulate. Destinatii destul de cunoscute si de rutina. Zborurile intodeauna ies la ora prevazuta, dar mai necesita mutari si adaptari care irita clienti. De la 40 la 50: Aeronava comerciala pentru zboruri internationale. Functioneaza la orele de lux. Destinatii de inalt nivel cu rare abateri. Clientela soseste cu mari sperante, la sfarsit iese obosita, dar satisfacuta. De la 50 la 60: Aeronava cargo. Pregatiri intense si multa munca inainte de decolare. Odata in aer, manevreaza lent si ofera foarte putin confort in timpul zborului. Clientela este compusa in majoritate din valize si tot felul de vechituri. De la 60 la 70: Deltaplan. Necesita conditii externe exceptionale pentru a-si lua zborul, de o munca teribila pentru a decola iar dupa aceea evita manevre bruste pentru ca sa nu cada inainte de timp. Dupa aterizare, demonteaza si strange tot echipamentul. De la 70 la 80: Planor.Zboara uneori, dar numai ajutat. Repertoriul manevrelor extrem de limitat.Odata ajuns la sol are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar. Dupa 80: Aeromodel.Este doar decorativ, de functional nici nu se mai pune problema. Simti ca traiesti in anul 2010 fiindca... 1. Tastezi numarul PIN, fara sa vrei, la cuptorul cu microunde. 2. De ani de zile nu ai mai jucat solitaire cu carti reale. 3. Ai o lista cu 15 numere de telefon ca sa iti suni familia formata din 3 persoane. 4. Trimiti un e-mail colegului care sta langa tine. 5. Ai pierdut contactul cu prietenii fiindca nu ai adresele lor de e-mail. 6. Te intorci dupa o zi lunga de lucru acasa si raspunzi la telefon cu numele firmei. 7. Formezi 0 la telefon ca sa primesti informatii.

587

8. Esti de 4 ani la locul tau de munca, dar pentru 3 firme diferite. 10. Toate reclamele de la TV arata si o adresa de web. 11. Intri in panica cand simti ca ai plecat de acasa fara mobil si te intorci din drum ca sa-l iei. 12. Te trezesti de dimineata si deschizi outlook-ul inainte sa bei cafeaua. 13. Inclini capul, ca sa zambesti . 14. Citesti textul asta si ranjesti. 15. Mai rau, stii deja ca vei trimite e-mailul acesta mai departe. 16. Esti prea ocupat ca sa iti dai seama ca din lista lipseste punctul 9. 17. Te mai uiti o data pe lista, ca sa vezi daca intr-adevar punctul 9 lipseste ... si acum razi.... Hai, trimite mai departe .... : - asa e, nu? Apropo: Un om de stiinta sud-american a descoperit, dupa cercetari indelungate si complicate, ca persoanele care nu sunt sexual active isi citesc e-mail-urile cu mana pe mouse! Acum nu mai are sens sa iei mana de pe mouse, e prea tarziu...! Diriginta ii roaga pe copii sa-i spuna cu ce se ocupa parintii lor. - Spune tu Constantinescule! - Tata este pompier. El stinge incendiile si salveaza vietile oamenilor. - Foarte frumos, e randul tau Oprescule. - Tata este medic, el ne consulta si ne prescrie medicamente atunci cand suntem bolnavi. - Minunat! Dar tatal tau Avramescule! - Tata este dansator intr-un club gay, danseaza la bara, clientii ii baga bani la chiloti, si daca platesc bine tata si-o pune cu ei in boschetii de la intrare. Oripilata de destainuirile elevului diriginta ii trimite pe copii in recreatie, oprindu-l doar pe micutul Avramescu. - N-am stiut ca tatal tau face asta, copile! - Iertati-ma doamna diriginta, zice Avramescu cu ochii in lacrimi, v-am mintit, tata e consilierul lui Basescu da mi-a fost rusine sa spun.... IDEE DE AFACERE! LADY SELLING LEMON JUICE - making $1000.00 a day

Doua prietene virgine isi povesteau tot ce faceau. Una dintre ele pleaca intr-o excursie si se intoarce ne-mai-virgina. Cealalta o intreaba: - Cum e? Povesteste-mi! - Prima data este oribil, doare de nu-ti imaginezi; dar apoi e nemaipomenit! Prietena sa, 588

intrigata, intreaba: - Cam cum doare? Ca durerea de cap, de stomac? - Nuuuu! - Atunci cum? Ca durerea de spate, de masea, de urechi? - Da! E ca durerea de masea! - De ce ca durerea de masea? - Pentru ca te doare, dar nu vrei sa ti-o scoata! O fetita se uita pe gaura cheii in camera parintilor. La un moment dat exclama: "Si cand te gandesti ca pe mine vor sa ma duca la psihiatru pentru ca-mi sug degetul!" Ce au in comun pasarica unei femei si o baterie de 9V ? Stii ca nu e bine..dar mai devreme sau mai tarziu tot pui limba... Dupa o zi criminala, in care lui Mos Craciun toate i-au mers prost: I s-au imbolnavit 4 pitici, 5 reni au racit, sania s-a rupt, a ramas fara bautura si a venit si soacra-sa in Vizita, seara, suna la usa un ingeras cu un brad imens de craciun. "Ce sa fac cu bradul Mosule?" intreaba ingerasul. Sa ti-l bagi in c...r . Si de atunci exista traditia cu ingerasul infipt in varful bradului. O vrabiuta zbura cu viteza la nivelul solului, din urma ei vine un BMW... Vrabiuta cu viteza pe langa BMW... si se izbeste de masina... cade ametita toata. Soferul opreste, o ridica, o ia acasa , o pune in colivie, ii pune niste paine,ii pune niste apa... Se trezeste vrabiuta la un moment dat si se uita buimacita in jurul ei: Vede gratii, vede apa, vede painea... - Mi sa-mi bag picioarele! L-am omorat pe ala cu BMW-ul... De ce caraie cioara cand zboara? Raspuns: Schimba viteza! Un betiv sta la bar si scrie de zor cifre pe o bucata de hartie. Barmanul curios l intreaba ce face acolo: - Nevasta-mea tine o cura de slabire si mi-a spus ca pierde un kilogram pe saptamana. - Si? - Si daca sunt exacte cifrele, scap de ea in 18 luni! Un hot intra intr-o casa si incepe sa fure. Fura el cat fura, dar la un moment dat aude o voce: Iisus te priveste! Se uita el in jur, nu vede nimic. Mai fura ce fura, si aude iar: - Iisus te priveste! Se uita mai bine si vede un papagal, care-i zice: - Eu sunt Moise, dar Iisus te priveste! - Care imbecil si-a botezat papagalul Moise? La care papagalul raspunde cu nonsalanta: - Acelasi imbecil care si-a botezat dobermanul Iisus... O baba viseaza intr-o noapte ca Dumnezeu vorbeste cu ea si ii promite ca o sa mai traiasca 35 de ani, pentru ca a fost credincioasa... A doua zi - baba la o clinica de chirurgie estetica cere: lifting, liposuction, silicoane, vopsea blonda, etc.... Ce mai, dupa doua zile cu banii de inmormantare era ca Pamela Anderson! Iese din clinica si o calca un autobuz.. La poarta Raiului intreaba: - Doamne, daca mi-ai mai promis 35 de ani, de ce mai omorat? - Pana mea! Nu te-am mai recunoscut Ion se trezeste intr-o dimineata cu o mahmureala ingrozitoare dupa o noapte petrecuta la o petrecere de afaceri. Se chinuie sa-si deschida ochii si primul lucru pe care il vede sunt doua aspirine asezate langa un pahar cu apa pe noptiera. Si langa el, un trandafir rosu! Ion se ridica din pat si-si vede hainele curate si calcate. Se uita prin camera si vede ca totul e in ordine perfecta si luceste de curatenie. La fel e si in restul casei. Ia aspirinele, se sperie cand se uita in oglinda din baie si vede ca are un ochi vanat si in cele din urma observa un bilet pe masa pe care scria: "Dragul meu, micul dejun e in cuptor. Eu am iesit la cumparaturi. Te iubesc!!" Se taraste gemand pana in bucatarie si vede ca intr-adevar il asteapta micul dejun aburind si ziarul de dimineata.. Fiul lui e si el in bucatarie. Ion il intreaba cu multa precautie: - Fiule, ce s-a intamplat azi-noapte? - Pai, ai ajuns acasa beat turta dupa 3 dimineata si ai luat-o razna. Ai rupt masuta din sufragerie, ai vomitat pe coridor, te-ai pisat pe floarea mamei si ti-ai invinetit un ochi cand ai dat cu capul 589

de usa, ca sa arati ce tare esti. - Atunci de ce este totul intr-o ordine atat de perfecta, atat de curat, am primit un trandafir rosu si micul dejun ma asteapta pe masa???? - Ah, asta-i simplu, ii raspunde fiul. Mama te-a tarat pana in dormitor si cand a incercat sa-ti dea jos pantalonii i-ai spus: "Lasa-ma in pace, tarfa ce esti, sunt insurat!" Morala: Masuta rupta 300 lei Micul dejun - 10 lei Trandafirul rosu - 5 lei Aspirinele - 0.50 lei DAR... sa spui lucrul potrivit la momentul potrivit - de nepretuit! Base catre Boc in campania electorala, trecand pe langa un sat in zona Clujului : - Boc ia sa te vad daca faci rost de bautura - Lejer domn prejedinte... Peste o ora vine Boc fara nimic - Si bautura, intreaba Base ? - Sunt saraci, amariti nu au nimic si postasu nu a mai trecut pe aici de juma de an, - Ehhhhhhh zice Base, tineret, tineret, hai cu mine. Ajung ei la prima casa -Sa traiesti Tata (zice Base) catre un mos -Sa traiti -Venim din parte puterii sa schimbam situatia in tara, vad ca ai casa veche si mica ? -Vai ce veche este si si mica si se darima (mosu) -Noteaza Boc, casa noua + 1 hectar pamint din partea puterii... sa inteleg ca si baba e batrina si nu mai e cum a fost ? -Vai asa este e batrina, cicalitoare ma si bate -Noteaza Boc, sotie noua din partea puterii. Mosu plin de bucurie si recunostinta ii invita in casa pune pe masa de mancare o sticla de vin una de tuica. Au stat, au baut s-au distrat si la plecare se intoarce Base catre mos: - Tata, pai sa inteleg ca si p**a o ai batrina si nefunctionala ? -Vai dragilor (lacrimand) spune mosul si asta e adevarat -Noteaza Boc, o P**A din partea puterii. Un automobil este tras pe dreapta de un politist pentru depasirea vitezei. La volan se afla un tip trecut binisor de 40 de ani si in dreapta sotia, care croseteaza in liniste un pulover. Politistul: - Vam prins pe radar cu 140 km/h domnule ! Soferul: - Domnule politist, am avut masina pe "cruise control" la 80 de km/h, poate ca este cazul sa va recalibrati radarul! Nevasta fara sa isi ridice privirea de la pulover:- Draga, nu fi caraghios, aste este o masina veche, noi nu avem cruise control ! In timp ce politistul se apuca sa scrie amenda, soferul ii spune nevestei: - Ce dracu, nu puteai sa iti tii gura ? Nevasta: - Sa zici mersi ca ti s-a defectat detectorul de radar, cand te-a oprit politistul! Politistul se apuca sa scrie si a doua amenda pentru detinere de anti-radar. Barbatul din nou: - La dracu femeie, taci naibii odata ! Politistul: - ....si remarc ca nu purtati centura de siguranta ! Asta va costa inca 2 milioane amenda ! Soferul: - Domnule politist, am avut-o pusa, dar am dat-o jos cand mi-am luat permisul din portmoneu ! Nevasta: - Draga, dar stii bine ca atunci cand conduci nu porti niciodata centura....! In timp ce politistul scrie a treia amenda, soferul se intoarse catre nevasta si zise: - Vaca dracului, tine-ti odata gura aia mare ! Si politistul se intoarese catre femeie si intreba: - Intotdeauna vorbeste sotul dumneavoastra asa de urat ? - A, nicidecum, domnule politist. Numai cand este baut. 590

Tricou de bugetar

Boc aduce 9 experi japonezi pentru posturile de minitri. Nimika Nuimoka, n fruntea listei "Deoarece nu se mai poate cu actuala echip guvernamental, Primul ministru al Romniei s-a gndit s aduc 9 experi japonezi pentru posturile de minitri. Iat noii minitri: 1. Nimika Nuimoka 2. Yaspaga Shidute 3. Vreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Winoakuma Kuosuma 6. Furatzara Kutotu 7. Bagabany Labayatu 8. Totkumita Madeskurk 9. Nufurytu Furyo Reclame din perioada ceauist Ciocolata Veronica, Face mic gurica, Nu mai intra nici furnica. Ce-i mai mic i mai mic, Dect pzda de furnic? E pua de furnicoi, Pe deasupra, cu un coi 591

Vreti s cucerii femeia, Folositi spunul Cheia. Soarele i tenisul, V-ntrete penisul. Moarte sigur cu cobra, Dar mai sigur cu Mobra. Motocicleta Carpai, Stai n cur i reparai. Ciocolata Pitic, Face p.. de voinic. Ciocolata Postvarul Face p..a ca i parul. Dac vrei s inei minte, Repetai doar trei cuvinte: P..a, parul, postvarul Nu mai fumai igri Kent, C v lasa impotent. Vrei s devenii brbai, Fumai doar igri Carpai. Sifilisul de Constana, Face tenul ca faiana. Pn i-mpratul Nero, Se spal la cur cu Dero. Oprii dricul, Mortul vrea s bea un Cico. Un Cico dac-ar bea, Mortu poate-ar nvia. Ciocolata Laura, V lrgete gaura. Pasta de dini Cristal, Face dinii ca de cal. Aquafresh n trei culori, Cariaz de trei ori. Daca bei uic de prun, Orice bab-i pare bun! Mncai coji de mere verzi, i-o s-ajungei somalezi. Produsele firmei Knorr, V fac din om tractor. Infuzia cu flori de tei, 592

Nu te scap de lei. Vrei s-i satisfaci nevasta, Cumpr-i saltea Relaxa. Sutienul Cluj-Napoca, Face ta ca i roca. Dac vrei s inei minte, Repetai doar trei cuvinte: a, roca, Cluj-Napoca n cmin la medicin, Nici o fat nu-i virgin. De mnnci pete oceanic i bei ap de izvor, Nici de pi..d nu i-e sete, nici de p.. nu ie-e dor

Doi vinatori erau undeva, intr-o padure. La un moment dat, unul dintre ei se prabuseste la pamint, fara suflare, cu ochii dati peste cap. Celalalt scoate repede celularul si suna la Salvare. -Prietenul meu a murit. Ce sa fac?, striga el in receptor...La care operatorul raspunde: -Mai intii, calmati-va si eu o sa va ajut. Acum sa ne asiguram ca e intr-adevar mort. Se lasa tacerea, dupa care se aude zgomotul unei impuscaturi. Dupa care, tipul pune mina pe telefon si zice: -OK si acum ce facem? Un bilbiit si cu inca un tip, mergeau pe strada. La un moment dat bilbiitul incepe: "Uuuuuiiittte oo ott oot o tipa misto!" Celalalt ofticat: "Ba, pina spui tu trece baba cu colacii!" "Immmii parrrrer er rau!" Mai merg ei ce merg si iar incepe bilbiitul: "Uiitttte ooo tippa misssto!" "Unde?" "Dddddaaaa acccumm coltttull" "Ba, pina spui tu imi creste barba. Data viitoare arati cu degetul" Mai merg ei putin si bilbiitul incepe iar: "Uuuiiitt.." "Bine, bine, am vazut!" "Attuncci dec decc de ce ai calcccat in el?" Moare tiganul si in iad se-ntalneste cu Ceuescu. - Mai tigane, cand a fost mai bine, in vremea mea, sau acum? - In vremea ta, jupane, ca pa vremea aceea politicienii facea politica, muncitorii lucra, iar tiganii fura. Acu insa politicienii fura, muncitorii fac politica si toti vrea sa lucrez eu! Doi politisti mergeau pe strada. La un moment dat vad un pusti fumand si-l iau la intrebari: - In ce clasa esti, ma? - In clasa a 2-a. Unul din ei incepe sa-l certe, la care celalalt ii spune: - Ce-ai cu el? Tu in clasa a 2-a nu fumai? - Ba da, dar eu aveam 18 ani! 3 rusi intr-un bar. -Chelner 3 halbe de vodka! Se uita chelenrul si nu-i vine sa creada. -3 HALBE??? -Da! Primesc halbele si le termina repede. 593

-Chelener inca 3 halbe de vodka! Chlenerul le aduce. Dupa ce termina fiecare de baut unul dintre ei cade sub masa. -Chelner 2 halbe de vodka! -Dar domnul? (aratand spre cel cazut) -Niet, afior! Un roman si un ungur se duc la pescuit. Dupa ceva vreme unul dintre ei prinde petiorul auriu. -Lasati-ma inapoi si va indeplinesc la fiecare cate o dorinta. Primul incepe ungurul: -Ba Pestisorule, cunosti Marele Zid Chinezesc? -Da.. -Ia-l si inconjoara Ungaria cu el sa nu mai calce nici un roman pe-acolo. Ia pestisorul zidul si imediat inconjoara toata Ungaria. Vine randul romanului sa-i ceara ceva: -Pestisorule, Marele Zid Chinezesc are ferestre? -Nu. -Are usi? -Nu. -Atunci umple-l cu apa! Pentru a ajuta campania de promovare a mijloacelor de protectie, iata mai jos cateva idei pentru tipuri noi de prezervative: Prezervativul PRIMOLA - Ce-i al tau e pus de-o parte! Prezervativul GARNIER ESSENTIALS - Special pentru ten uscat si sensibil! Prezervativul ORANGE - 10 minute pe viata in orice retea! Prezervativul POIANA - Da gust iubirii tale! Prezervativul ECOPLAST - Simplu de aplicat! Prezervativul COLA VANILLA - Rasplateste-ti curiozitatea! Prezervativul SUGUS - Mesteci si faci fa distractiei! Prezervativul DIN DRAGOSTE - Iubiti-va mult! Prezervativul FANTA - La distractie se cunoaste! Prezervativul REXONA - Dureaza 19 zile! Prezervativul EUCERIN - Hidratare intensiva, regenerare rapida, eficienta demonstrata! Prezervativul VELAFLEX - 24 de ore, volum si fixare! Prezervativul ARCTIC - Garantie 3 ani! Prezervativul TEDDY Teddy, are pentru tine, fructe, morcovi, vitamine... Prezervativul ANTENA1 - Mereu aproape! Prezervativul LADY SPEEDSTICK - 24 de ore de protectie care dureaza! Prezervativul SECRET - Suficient de puternic pentru un barbat, dar creat special pentru o femeie! Un cuplu celebra 50 de ani de casnicie. Armonia si linistea din familia lor erau celebre in tot oraselul, asa ca un reporter de hotaraste sa realizeze un interviu. - Cum se face ca de 50 de ani nu v-a vazut nimeni certandu-va sau macar ridicand tonul unul la altul? - Secretul este la inceputul casniciei, in luna de miere. Ne-am hotarat sa o petrecem la o cabana superba pe creasta muntilor si am inchiriat doi magarusi pentru a ajunge acolo impreuna cu bagajele noastre. La un moment dat, magarusul sotiei mele s-a impiedicat si au cazut. Sotia mea, desi se lovise, i-a spus animalului pe un ton calm "Prima data". Magarul s-a ridicat si am continuat drumul. Dupa un timp, s-a impiedicat din nou. Sotia mea i-a spus, cu aceeasi voce egala "A doua oara". Neam continuat calatoria, magarul s-a impiedicat a treia oara. Atunci sotia mea a scos un revolver si a impuscat magarul in cap. Am facut criza de isterie. I-am spus ca e nebuna sa procedeze asa de crud cu bietul animal, ca trebuie sa consulte un psihiatru. Sotia mea s-a intors catre mine, m-a privit in ochi si mi-a spus calm "Prima data". A fost prima si ultima data cand ne-am certat. O pereche scotiana in varsta sta la gura sobei. La un moment dat femeia exclama: - John, ai putea si tu sa ma duci odata la film! - Dar draga mea, am mai fost! 594

- Da, dar intre timp au inventat sonorul! Cica trei babe stateau la taifas si se laudau fiecare cu ce nepoti au. Prima: - Nepotul meu e episcop si cand intra intr-o casa toata lumea il saluta cu Inaltimea Ta! A doua: - Nepotul meu e cardinal si cand intra intr-o casa toata lumea il saluta cu Luminatia TA! A treia: -Nepotul meu e stripper si cand intra intr-o casa toate exclama "Dumnezeule !!!" 2 bombe se intalnesc deasupra Oceanului Pacific: -Noroc. -Noroc. Da` tu cine esti? -Sunt bomba americana. Tu? -Eu sunt bomba rus. Stii ce? Hai la o bere mpreun! -Hai! Zis si facut. Dupa vreo 2 orebombele ametite bine. Bomba rusa, foarte grijulie, catre cea americana: -Vd c ai cam ntrecut msura, hai s te duc acas!!! Un inginer traversa un drum cand broasca din basme ii atrage atentia si ii spune: - Daca ma saruti voi deveni o printesa frumoasa. Inginerul ia broasca de pe drum si o baga in buzunar. Broasca a repetat mai tare: - Auzi, daca ma saruti, voi ramane cu tine toata saptamana. Inginerul a scos-o din buzunar, i-a zambit si a varat-o inapoi. Atunci broasca a strigat: - Fii atent domnule, daca ma saruti, voi deveni o printesa frumoasa, voi ramane toata saptamana cu tine si voi face ORICE vrei. Inginerul o scoate din buzunar, ii zambeste si o pune inapoi. Broasca disperata devine isterica: - Mai, ce-i cu tine. N-auzi ca-s o printesa frumoasa si ca voi face dragoste cu tine o saptamana?! Care-i baiul? De ce nu ma saruti odata naibii?! Inginerul ii raspunde: -Auzi, eu sunt inginer. N-am timp de muieri, dar sa dai de o broasca vorbitoare... asta chiar e interesant!! Un om foarte batran zacea pe patul de moarte. Deodata simti cum aroma prajiturii lui favorite cu ciocolata urca incet si ademenitor pe scari. Si-a adunat fortele ramase si s-a ridicat din pat. Sprijinindu-se de perete merse pana la usa si cu un efort si mai mare cobor scarile, tinanduse cu ambele maini de balustrada. Gafaind, se sprijini de tocul usii si arunca o privire in bucatarie. Daca n-ar fi simtit durerile acelea cumplite, ar fi zis ca este deja in rai. Acolo, puse pe un ziar, erau sute de prajituri favorite cu ciocolata. Era asta raiul sau era ultima dovada de iubire din partea sotiei, care se asigura ca sotul ei parasea lumea fericit? Cu un ultim efort, se arunca inspre masa. Mana tremuranda ajunse la o prajitura de pe marginea mesei, cand brusc este lovit de o lingura de catre sotie. - "Nu te atinge de astea", spuse ea, "sunt pentru inmormantare" Cabinetul unui psihiatru. Se deschide usa si intra un barbat, in patru labe cu ceva in gura. Psihiatrul : - Vai! Cine a venit la noi? O pisicuta? Barbatul se taraie pana in coltul cabinetului. Doctorul il urmareste. - Un catelus? Barbatul trece cu mana pe langa perete si se taraie in celalalt colt. Doctorul nu renunta: - Ah! Cred ca e un arici! Nu? O broasca testoasa? Barbatul scoate un cablu din gura si zice: - Auzi, ma mai freci mult la cap sau ma lasi sa iti instalez internetul? Regina Angliei viziteaza un spital. La etajul I gaseste un tip care se masturba de zor. Socata, il intreaba pe director: - Ce-i cu nesimtitul asta aici? 595

- Va rugam sa ne iertati. Domnul sufera de o boala grava, daca nu ejaculeaza la fiecare 3 ore, face atac de cord si moare. Cu greu Regina trece in urmatorul salon unde vede o scena si mai si. O asistenta ingenuncheata facea sex oral unui pacient. - Aici ce mai aveti de spus, domnule director? intreaba ea rosie de furie... - Oh, aceeasi boala, dar domnul are o asigurare medicala mai buna, my lady!!! Putin si Medvedev stau de vorba. - Trebuie sa desfiintam fusurile astea orare, creeaza numai probleme, spune Putin. - De ce? - intreaba Medvedev - Sun la Beijing sa-i felicit de ziua nationala, si-mi spun ca a fost ieri, sun la Varsovia s exprim condoleante si-mi spun ca avionul inca n-a decolat... Un tip se duce in padure sa vaneze ursi. Vede ursul brun, duce pusca la ochi, trage si il omoara. In acelasi timp, simte o bataie pe umar, se intoarce si vede ursul negru, care ii spune: - Omule, ai doua optiuni, ori ti-o trag, ori te scarman pana la moarte. Asta-i pedeapsa pentru uciderea unui urs. Omul alege prima varianta. Dupa sase luni de durere, se intoarce in padure sa se razbune. Vede ursul negru, pune pusca la ochi si trage, omorandu-l. In acelasi timp, simte o bataie pe umar, se intoarce si il vede pe ursul Grizzly. Acesta ii spune: - Omule, ai doua optiuni, ori ti-o trag, ori te scarman pana la moarte. Asta-i pedeapsa pentru uciderea unui urs. Tipul alege prima optiune si indura cu vitejie. Dupa un an de durere se intoarce din nou in padure, cu gandul de a se razbuna. Vede ursul Grizzly, pune pusca la ochi, trage si il omoara. Din nou, simte o bataie pe umar si se intoarce. In fata sa era ursul polar, care ii zice: - Bre, eu nu cred ca tu vii in padure doar ca sa vnezi!... O baba, tinand de lesa un catel, se apropie de trecerea cu calea ferata si-l intreaba pe cantonier: - La ce ora vine trenul dinspre Mizil? - La zece treizeci. - Si cel dinspre Ploiesti? - Daca circula normal, la doisprezece. - Acum cat o fi ceasul? - E opt si-un sfert. - Hai, Bubi, putem sa traversam. Sotia se adreseaza cu indignare catre sot: - Iarasi te-ai imbatat! Ieri am fost cu adevarat fericita vazandu-te treaz. Sotul: - Astazi este randul meu sa fiu fericit! Un individ cu un caine intra intr-un bar. Comanda o bere si zice: - Am un caine foarte destept! Dupa cateva minute: - Cainele meu este cel mai inteligent! Lumea din jur se uita deja urat la el. Paharul s-a umplut de tot cand el afirma: - Cainele meu vorbeste! - Dar, bine, omule, ne crezi tampiti?! Cum sa vorbeasca un animal? - Hai sa facem pariu! Voi ii puneti o intrebare si daca nu raspunde ma scoateti de aici in suturi, dar daca raspunde, faceti cinste! - Bine, ma! Ia sa vedem! - Ma animalule, cum se cheama chestia aia din piele cu care tii calul?! Cainele se uita in ochii lor si spune: - Ham! - Asta a fost un latrat!, si-l scot in suturi pe individ afara. 596

Cainele se duce docil dupa el si-l intreaba: - Trebuia sa spun lesa? Statusurile manelistilor pe Yahoo Messenger: - Pe turbosistem (available) - Numar bani (busy) - la Miss Piranda (stepped out) - Intorc caseta si vin (be right back) - Imi astept dedicatia pe Taraf (not at my desk) - Ascult muzica la telefon (on the phone) - Dusmanii pandeste (invisible to everyone) - Blestem si plang (offline) Un canibal la o morga: - Vreau si eu un om. Administratorul ingrozit: - Vai domnule, nu se poate asa ceva! - Va rog, vin dintr-o calatorie obositoare. Macar o mana! - Nu se poate, domnule. Oamenii vin, iau mortii, ii ingroapa sau ii incinereaza. - Atunci da-mi si mie niste cenusa sa-mi fac un ness Doua doamne mai in varsta: -In ziua de azi tinerii sunt mult mai destrabalati. -Da draga,ai dreptate...acum ar fi trebuit sa fim tinere! O femeie batuta rau se duce la doctor. Doctorul: -Ce s-a intamplat ? -Nu stiu ce sa ma mai fac. De fiecare data cand sotul meu vine acasa baut, ma bate de ma rupe. -Am un leac foarte bun pentru asta. Cand sotul tau vine acasa baut, tu imediat iei o cana de ceai de musetel si faci gargara si tot faci gargara. Doua saptamani mai tarziu, femeia, aratand proaspata si renascuta, se intoarce la doctor. -A fost o idee stralucita. De fiecare data cand sotul meu venea acasa baut, eu faceam doar gargara cu ceai de musetel, si el nici macar o data nu m-a atins. -Vezi daca-ti tii gura ? Trei blonde vor sa treaca Nilul, dar niciuna nu stie sa inoate destul de repede, ca nu cumva sa le atace crocodilii. Dintr-o data, apare zana cea buna si le spune ca azi se simte foarte bine si de aceea fiecarei fete le va indeplini o dorinta. Prima: - Vreau sa inot de zece ori mai repede decat pot. Inoata cat inoata, dar cand ajunge la jumatatea raului, o inhata crocodilii. A doua speriata: - Vreau sa inot de 20 de ori mai repede decat pot. Dar nici ea nu reuseste, ajungand pana la un metru de mal este sfasiata de crocodili. A treia nici nu mai stie ce sa faca si cere sa se transforme in barbat. Dupa ce se transforma se uita putin imprejur: - Aaahaaa.... uite un pod! Profesoarea le preda copiilor despre respect. La un moment dat a inceput cu povestea ca un baiat cu bicicleta da peste o babuta si nu a ajutat-o. Profesoarea ii intreaba pe elevi: -Voi ce ati face in locul baiatului? La care un baiat: -As pune o pancarta cu: ATENTIE! SUNT PRUNE PE STRADA! Doua pustoaice in tren: - A plouat bine pe la noi, rosiile s-au facut atata! - Si pe la noi, castravetii cresc uite atata! O batranica surda din acelasi compartiment de tren: - Si unde spuneati ca sta baiatul asta, fetele maichi? Un tip o intreaba pe nevasta sa: 597

- Draga, cand voi muri, tu vei plinge mult? - Desigur dragule. Stii ca eu pling pentru orice rahat In urma unui studiu european s-au aflat urmatoarele lucruri: - 1 belgian din 7 este sarac; - 1 roman din 7 este sarac, iar ceilalti nu au putut raspunde din cauza foamei... Doi pescari ardeleni dau cu undita in balta. Dupa un timp, incep sa converseze. - Casatorit? Dupa vreo jumatate de ora, celalalt raspunde: - Da. Mai trece vreo ora. - Frumoasa? Se face amiaza. - Nu! Asfinteste. - Bogata? Trece vremea... - Nu! - Atunci de ce-ai luat-o? Incep sa-si stranga lucrurile. - Pentru momeala! - Adica cum "momeala"? Se urca amandoi in tramvai sa plece acasa. - Are limbrici! Ce este viata? Cea mai raspandita boala transmisa pe cale sexuala!... O blonda si o bruneta mergeau pe strada... Bruneta il vede pe partea cealalta a strazii pe Gigel: - Ia uite-l pe Gigel, nu-i faci cu mana? - Sa-si faca singur! Un roman in tren. Se relaxeaz omul, i scoate pantofii si incalta o pereche de papuci comozi, cand observa in locul din stanga un ungur, in locul din dreapta un ungur. Dupa juma' de ora romanu politicos catre unguri: - Eu ma duc sa iau o bere, voi vreti ceva? Unguru' din stanga: - Da, o cola fara gheata. Dupa ce pleca sa ia bauturile, unguru' din stanga ii ia un pantof si trage o flegma sanatoasa in pantof si il pune la loc. Aduce romanu' bauturile, dupa juma' de ora ii intreaba din nou. Unguru' din dreapta: - Mie adu-mi o cola cu gheata. Romanu' pleaca dupa bauturi, unguru' din dreapta trage o flegma in celalalt pantof. Inainte de destinatie, romanu' isi pune pantofii si isi da seama de situatie, dupa care politicos li se adreseaza: - Ma intreb oare cand o sa inceteze ura asta intre romani si unguri, cand o sa putem sa ne purtam si noi civilizat, fara sa tragem flegme in pantofi, fara sa ne pisam in cola... Statistica este acea stiinta care spune ca daca ai capul in cuptor si picioarele in congelator, in medie, esti ok! *CUM FACE BAIE FEMEIA * 1. Scoate hainele i le pune n coul de haine, desparte hainele albe de cele colorate. 2. Pune halatul i se duce la baie. 3. Se uita-n oglinda sa vada daca s-a ngrat, intr n cad.... 4. Caut buretele, se freac cu el pe fa, pe spate i pe mini. 5. Se cltete pe cap cu un ampon de miere cu mere cu 83 de vitamine i se cltete bine. 598

6. ip ca o lupoaic atunci cnd soul deschide apa rece la bucatarie i presiunea scade la robinetul din baie. 7. Mai clbucete o dat prul cu un sampon de piersici cu morcovi, 56 de vitamine i se cltete bine.. 8. Pune condiioner de plante i-l ine 10 minute. 9. Spal faa cu ap de fa pe baza de grapefruit i castravei timp de 10 minute. 10. i face masaj cu spun de nuci cu cpuni. 11. Se rade la subbra, pe picioare, musta i sprncenele.... 12. Iese din baie, se terge bine i se acoper cu un prosop uria. 13. Cur prul czut cu hrtie igienic, se uit n oglind dac are couri i le nltur cu grij. 14. Se ntoarce n dormitor ntr-un halat lung, i se mbrac timp de 3 ore. *CUM FACE BAIE BRBATUL* 1. Scoate toate hainele de pe el i le las pe jos n dormitor. 2. Merge n pielea goal pn la baie . 3. Dac o ntlnete pe nevast-sa n drum, i arat scula ca i cnd e un mare premiu, fcnd ca un elefant. 4. Se uita n oglind, la pectorali i la ct de mare e penisul lui. 5. Se scarpin la ou i se miroase la degete. 6. Intr n cad i din toi bureii nu alege nici unul. 7. Clbucete la locurile intime i n jur, lsnd par pe spun. 8. Rde zgomotos de la vntul ruptor pe care tocmai l-a tras. 9. Face clbuc n cap cu primul ampon pe care l nimerete. 10. Face pipi n cad... 11. Iese din cad i se terge doar parial. 12. Se acoper la bru cu un prosop mic. 13. O ia nspre dormitor i n drum las: preul din baie ud, podeaua ud, cada plin de pr i jeg, lumina aprins n baie... 14. n drum spre dormitor, dac o vede pe nevast-sa, i arat din nou scula lui i intr n camer. 15. Arunc prosopul ud pe pat, acolo rmne ud toat ziua i se mbrac cu primele haine pe care le gsete.. DAC TERGI ACEST MESAJ DUP CITIRE : - vei avea un an de ghinion - vei rmne fr prieteni, - te va clca maina, - nu-i va mai merge netu', - nu vei mai putea bea i fuma, - vei asculta numai andreea blan, - vei munci 20h zilnic, - te vei uita numai la "te pui cu blondele'' (DA! cu dan negru), - i va crete pr pe nas, - nu vei mai putea face pipi zilnic, - o s rmi fr hrtie igienic de 3 ori pe sptmn, - te va muca cel puin un cine odat pe lun (locul de care te va muca nu se poate stabili cu precizie...), - vor intra mascaii peste tine n cas i nu-i vor cere scuze, - cnd te vei plimba prin parc va ncepe ploaia, - te vei ngra peste msur, - i va crete colesterolul, cu toate c vei mnca numai soia, - vei munci n week-end, - te va clca maina (din nou!), - nu-i vor mai merge jocurile pe caculator, - telefonul nu va mai avea semnal, - se vor strica apometrele, - vei avea atacuri de panic, - te vei mbolnvi nasol i te vei chinui, - vei avea diaree din 3 n 3 zile, 599

- vei fi alergic la soare, - televizorul i va lua foc (ceea ce nu e aa ru, avnd n vedere c singura emisiune la care te vei uita e "ciao darwin", tot cu dan negru), - te vei electrocuta ncercnd s-i faci cafeaua, - vei fi concediat! DAC L TRIMII PRIETENILOR TI : - vei avea automat NOROC o gramada de ani!!! Nu am vrut sa risc i l-am trimis prietenilor, inclusiv expeditorului! O femeie se trezeste la miezul noptii plina de sudori. Dimineata sudorii au plecat la munca. Intr-o frizerie. Frizerul, taindu-l pe client de vreo doua ori, incearca sa discute cu el: - Ati mai fost la noi pana acum? - Nu, mana mi-am pierdut-o in razboi. - Serviti mormoloci in acest restaurant? - Servim pe oricine! Luati loc! Ospatar, aveti picioare de broasca? Nu, asa merg eu, mai saltat! Merge o babuta pe calea ferata. Din urma se apropie trenul fluierand. Babuta, fara se se intoarca: - Fetele cuminti nu intorc capul cand sunt fluierate... O femeie si un barbat stau pe marginea prapastiei. Femeii ii e cald. Barbatul i face vnt. Romanii la olimpiada. In prima zi au luat o medalie. A doua zi au mai luat una. A treia zi i-au prins. In tramvai: - E cineva fara bilet, in fund ? - Eu, da mi-l bag imediat!! M-a sunat ieri o tipa: "Vino acum, nu-i nimeni acasa". M-am dus. Intr-adevar, nu era nimeni. Minds are like parachutes. They only function when they are open. Sir James Dewar, Scientist (1877-1925) Doamna, stiti ca sotul dvs. va inseala? - Bineinteles, stiu cu cine, stiu unde si cand, dar nu mi-am dat seama CU CE... El si Ea, pe canapea: Ea: Ce faci ? El: Ma gandeam ! Tu ? Ea: Si eu ma gandesc !... Tu la ce te gandesti ? El: La ce te gandesti si tu ! Ea: Porcule ! Sotul se intoarce tarziu acasa si incearca sa se bage in pat fara sa-si trezeasca nevasta. Sotia il intreaba: - Ai venit, hai? Cat e ora? - 10. - Cum "zece", daca eu am auzit pendula batand unu? - Pai si, ce? Vrei sa bata si zero ?! Un sofer este oprit de un politist. Coboara asta din masina ofticat si-l intreaba pe politist: - Mergeam prea repede? - Nu, zburati prea jos!

600

Sotul: Nu mai fi suparata! ti promit ca te fac cea mai fericita femeie din lume. Sotia: Cnd pleci? Un tanar invita o tanara la dans. - Domnisoara, se poate?... - Desigur, dar mai intai sa dansam. Se intalnesc un domn si o doamna la nudisti... Domnul: - Ma bucur ca v-am intalnit! Doamna: - Observ!.... Un bancher discuta cu prietenul sau: - Iti inchipui, m-am indragostit! Ea are 20 de ani, eu 65! Ce crezi, sansele mele vor creste daca ii voi spune ca am 50? - Sansele tale vor creste daca ii vei spune ca ai 80! Suna telefonul. Ridica receptorul tatal a trei fete: - Tu esti, broscuto? se aude o voce de barbat. - Nu. Eu sunt proprietarul lacului! - raspunde tatal. - Spune, Ioane, gasitu-i-ai vreodata barbati straini in sifonier? - Nu! Toti erau romani... Un anunt in cabinetul unui doctor: "Nu beau bomboane si flori" - Ospatar, in localul vostru ma simt ca acasa. - Va place atat de mult la noi ? - Da'de unde! Nici acolo si nici aici nu ma baga nimeni in seama. Profesorul la examen, catre o studenta: - Stii sa faci sex in scris? - Nu!!!?? - Atunci treci la oral ! Jack si Betty sarbatoresc 50 de ani de casatorie. 'Betty, ma intrebam, m-ai inselat vreodata?' 'Oh Jack, dar de ce imi pui o asemenea intrebare tocmai acum? Nu vrei sa afli raspunsul...' 'Ba da, Betty, chiar vreau sa stiu. Te rog.' 'Bine, fie. Da, de 3 ori.' 'Trei? Si cand s-au intamplat?' 'Pai iti aduci aminte cand aveai 35 de ani si vroiai neaparat sa-ti incepi propria afacere si nici o banca nu-ti dadea un imprumut? Iti aduci aminte cum intr-o zi chiar presedintele bancii a venit la noi acasa si a semnat hartiile pentru imprumut, fara a pune nici o intrebare?' 'Oh, Betty, ai facut-o pentru mine! Te respect acum mai mult ca niciodata! Si numarul 2?' 'Pai, iti aduci aminte ca la ultimul infarct aveai nevoie de o operatie si chirurgul nu vroia sa se atinga de tine? Iti aduci aminte cum profesorul DeBakey a venit p ana aici ca sa te opereze personal si apoi ti-ai revenit?' 'Nu pot sa cred! Betty, ai facut tu asta pentru mine, ca sa-mi salvezi viata? Nu exista o alta sotie ca tine. Asta imi dovedeste ca ma iubesti foarte mult. Iti sunt recunoscator. Si numarul 3?' 'Pai, iti amintesti ca acum cativa ani, cand vroiai neaparat sa fii presedintele clubului de golf aveai nevoie de inca 17 voturi?' Un irakian si un kuweitian stateau fata in fata in transee si se impuscau de zor. La un moment dat irakianului i se blocheaza mitraliera: - La bisda-bisdii matii de bushc' imbuzit! injura irakianul in cea mai pura romaneasca de care era el in stare. Kuweitianul il aude si il intreaba intr-o romaneasca la fel de pur stalcita: - Bei bork de gaine, de inde stii la tine ruminejte, bei? - Ieu facut jgoal la Rumania, bei gegule goglit! - Zeu? Ji unde fecut la tine jgoal? 601

- In Biucresh. - Ei! Ji ce jgoal fecut tu, bei? - Bolitehnica. Da' di ge? - Pei ji eu fecut jgoal la Romania. - Daaa? Ce jgoal? - Eu fecut Medigin la Tirgu Murej. Irakianul intre timp isi reparase mitraliera si incepe sa traga mai indarjit dupa kuweitian. - Ia bei glonz, la bizda ma-tii de ungur ! Un pastor isi mina turma de oi pe o minunata pasune cind , intr-un nor de praf , opreste un Jeep Cherokee nou nout , linga el. Soferul , un tip tinar intr-un costum Hugo Boss, pantofi Gucci , ochelari de soare Ray Ban si o cravata YSL , scoate capul pe fereastra si zice : - Daca iti spun exact cite oi ai in turma imi dai una ? Pastorul se uita la tinar , se uita la turma si calm raspunde : -Desigur. Tinarul parcheaza masina , scoate laptopul, il conecteaza la telefonul mobil. acceseaza NASA prin Internet , apoi satelitul GPS , scaneaza aria, deschide baza de date si citeva pagini de EXCEL 60 pline de formule, apoi tipareste prin ultima generatie de printer portabil un raport de 150 de pagini si ii spune pastorului : - Ai exact 1.586 de oi ! - Este corect si sint de acord sa iei una dintre oi. Se uita senin la tinar care-si alege oaia si apoi o cara la masina , apoi zice : -Daca iti spun exact in ce business esti imi dai oaia inapoi ? - Da, de ce nu ? - Esti consultant. - Este corect , dar cum ai ghicit ? - Usor, raspunde pastorul ,te-ai abatut pe aici fara ca nimeni sa te invite, ai cerut sa fii platit pentru o intrebare pe care eu niciodata nu ti-am pus-o si mi-ai dat o informatie pe care eu , deja , o stiam! Pe deasupra habar nu ai nimic despre afacerea mea . - Cum ai ajuns la concluzia asta ? - Pentru ca mi-ai luat ciinele . Un oltean merge pentru prima data la oras si aude si el de SIDA. Merge inapoi in sat si se duce la gardul vecinului si-l intreaba: - Ma, vecine, tu ai SIDA? Sta vecinu' nostru si se gandeste: daca-i spun ca am, mi-a cere sa-i dau; daca-i spun ca n-am, zice ca nu-s om gospodar... Dupa ce se gandeste raspunde: - Am, dar numa' putin mi-o ramas pe fund... Cinci chirurgi discut despre care pacieni sunt cei mai buni de operat. Primul chirurg zice: - mi place s am contabili pe masa mea de operaii, pentru c atunci cnd i tai, totul nuntru este numrat. Al doilea spune: - Mda, dar s-i vezi pe electricieni! Totul n interiorul lor este codificat pe culori. Al treilea chirurg spune: - Nu, eu sunt convins c bibliotecarii sunt cei mai buni; totul n ei este n ordine alfabetic. Intervine i al patrulea chirurg: - tii, mie mi plac muncitorii din construcii... atia ntotdeauna neleg cnd i mai rmne cte ceva n plus la sfrit i cnd lucrarea dureaz mai mult dect ai spus c va dura la nceput. ns al cincilea chirurg le-a nchis gura la toi: - Greii total. Politicienii sunt cei mai uor de operat.. Nu au snge n vene, nu au inim, nu au coloan vertebral, iar capul i fundul sunt interschimbabile. Doua tipe joaca golf si se distreaza de minune pina cind una dintre ele trimite mingea exact in mijlocul unui grup de barbati. Din nefericire, unul dintre ei cade secerat la pamint, zvircolindu-se de durere cu ambele miini intre picioare. Tipa fuge la el, isi cere mii de scuze si il 602

roaga sa-i permita sa-l ajute pentru ca, intimplator, este asistenta medicala. -Nu, multumesc, in citeva minute am sa-mi revin, sopteste barbatul, cu miinile tot intre picioare. Simtindu-se teribil de vinovata, gagica ii da miinile usor la o parte, ii desface cu mare grija fermoarul pantalonilor si incepe sa-l maseze in zona genitala. -Va simtiti mai bine?, il intreaba la un moment dat. -Da, mult mai bine, geme tipul. Dar degetele de la mina tot ma dor ca dracu'! Un avocat cu o cariera de succes isi parca masina sa Lexus nou-nouta in fata oficiului si parcand masina se grabi sa se laude in fata colegilor sai. Pe cand se da jos din masina un camion trecu in viteza pe langa el si facu praf usa de pe partea soferului. Avocatul suna imediat la 911 si in mai putin de 5 minute aparu si politia. Inainte ca politistul sa poate deschide gura avocatul incepu sa tipe isteric ca masina lui era cumparata doar de o zi, ca nu mai era acum buna de nimic indiferent cat ar incerca cei de la service sa o faca ca inainte. Dupa ce avocatul se opri sa respire politistul se uita cu dispret si mila la avocat si ii spuse: -Nu imi vine sa cred cat puteti fi de materialisti voi avocatii. Va preocupa atat de mult averea voastra ca uitati ce este mai important in viata. -Cum poti sa zici asa ceva, replica avocatul -Dumnezeule, pai tu nici macar nu realizezi ca odata cu portiera camionul ti-a smuls si bratul stang????? -Dumnezeule!!!!! tipa avocatul Unde mi-e Rolex-ul? O tip se plimba pe plaj, cnd deodat ddu peste lampa fermecat. O ridic, o frec i apru Duhul. Tipa ncntat l ntreb dac i poate ndeplini trei dorine. Duhul zise: -"Nu. Datorit inflaiei, datorit veniturilor reduse n rile lumii a treia, datorit competiiei globale, nu-i pot ndeplini dect o singur dorin. Deci, care ar fi aceea?" Tipa, fr ezitare, spuse: - "Vreau s fie pace n Orientul Mijlociu! Vezi harta asta? Vreau ca toate rile astea s nceteze s se rzboiasc!" . Duhul se uit la hart i exclam: - "Doamne Isuse, femeie! Aceste ri sunt n rzboi de mii de ani! Sunt eu meseria, dar nu chiar att de meseria! Nu cred c asta se poate face, aa c pune-i alt dorin!" Tipa se gndi un minut i spuse : - "Ei bine, niciodat n-am fost n stare s gsesc brbatul potrivit. tii tu, un brbat care s fie atent i amuzant. Cruia s-i plac s gteasc i s ajute la curenia casei, care s fie bun la pat, cruia s-i plac prinii mei, care nu se uit la emisiuni sportive i care s fie credincios. Asta mi doresc... un partener de suflet!" Duhul privi lung, oft adnc i spuse: - "Mai d-mi s vd, dracului, nc o dat, harta aia!!!" sistemul de (de)punctare al femeii In dragoste o singura regula e valabila. Sa faci femeia fericita. Faci ceva pe placul ei, castigi puncte...Faci ceva ce nu ii place, pierzi puncte. Nu primesti nici un punct pentru ceva la care se asteapta. Cu parere de rau, astea sunt regulile. Iata un scurt ghid al sistemului de punctare: INDATORIRI OBISNUITE * Faci patul (+1) * Faci patul, dar uiti pernuta decorativa (-1) * Asezi patura peste cearseaful mototolit (-2) * Iesi sa cumperi ceva pentru ea (+5) * ..Pe ploaie (+8) * ..Dar te intorci cu bere (-5) * Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea (+1) * Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, dar nu era nimic(0) * Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, si era ceva (+5) * ..Ii tragi una cu facaletul (+10) * ..Era catelul ei (-20) EVENIMENTE SOCIALE 603

* Stai alaturi de ea tot timpul petrecerii (0) * Stai alaturi de ea un timp, dupa care mergi la o vorba cu colega (-2) * ..Pe colega o cheama Tina (-10) * ..Tina, dansatoarea (-20)* * ..Tina are silicoane (-80) ANIVERSARI * O scoti la cina (+2) * O scoti la cina, si nu este un club sport (+3) * Ok, e un club sport (-2) * Si e noaptea cu bufet suedez (-3) * E un club sport, noaptea cu bufet suedez, iar pe fata ta sunt pictate culorile echipei preferate (-10) SEARA IN ORAS * O scoti la film (+1) * O scoti la un film care ii place ei (+3) * O scoti la un film care nu-ti place (+6) * O scoti la un film care iti place tie (-2) * ..Se numeste "Robocop" (-3) * ..Ai mintit ca era un film despre orfani (-15) CONDITIA FIZICA * Ai facut burta (-15) * Ai facut burta, dar te antrenezi sa iti revii (+10) * Ai facut burta si treci la camasi si pantaloni mai largi (-30) * Spui, "Nu conteaza, si tu ai" (-8000) MAREA INTREBARE * Ea intreaba: "M-am ingrasat?" (-5) [Da, pierzi puncte indiferent de raspuns] * Eziti cu raspunsul (-10) * Raspunzi, "..Unde?" (-35) * Orice alt raspuns (-20) COMUNICARE * Cand vorbeste despre problemele ei, te arati interesat (0) * Asculti, peste 30 minute (+50) * Asculti, peste 30 minute, fara sa te uiti la TV (+500) * Ea isi da seama ca de fapt ai adormit (-4000) La farmacie vine o batrana de 80 de ani cu o reteta. Farmacistul o intreaba: - Reteta este pentru dvs.? - Da. -Stiti ca este o reteta de anticonceptionale ? Acestea nu va fac nimic. -Ba da, ma fac sa dorm linistita. -Cum asa? -Iau cate o pastila in fiecare dimineata, o pisez si o dizolv in paharul cu suc al nepoatei mele de 16 ani. Asa dorm eu linistita! Nu te da niciodat btut!... 1.- Van Gogh a vndut un singur tablou pe perioada vieii lui. i acesta surorii lui, pe un pre infim. Asta nu l-a oprit, ns, s picteze peste 800 de tablouri. 2.- In 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley dup un singur concert. I-a spus: "Nu vei ajunge nicieri, fiule. Mai bine te-ai ntoarce la condus camioane". 3.- Beethoven a fost considerat de ctre profesorii si fara nicio ans ca i compozitor. Nu i-a ascultat ns, i a compus 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale fiind complet surd. 4.- Albert Einstein nu a vorbit pn la 4 ani i nu a citit pn la 7. Una din profesoare l-a descris ca fiind "ncet la minte, nesociabil i pierdut pentru totdeauna n vise prosteti". A fost exmatriculat de la coal i a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totui, a nvat s vorbeasc, s citeasc i chiar s fac puin mate, nu? 5.- Michael Jordan i Bob Cousy au fost dai afar din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea: " Am euat de nenumrate ori n via. De aceea am reuit." 604

6.- Un expert spunea despre Vince Lombardi c: "Posed cunotine despre fotbal minime i o total lips de motivaie." 7.- In 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenii de moddeling, i-a spus modelei aspirante Norma Jean Baker, "Mai bine ai nva s fii secretar sau i-ai gsi un so". Sunt sigur c tii c Norma Jean a devenit Marilyn Monroe. Acum. cine are habar cine e Emmeline Snively? 8.- Winston Churchill a rmas repetent cnd era pe clasa a 6-a. De fiecare dat cnd a candidat a fost nfrnt, pn cnd a mplinit 62 de ani i a devenit Prim ministru. El a scris mai trziu: "Never give in, never give in, never, never, never, never - in nothing, great or small, large or petty - never give in except to convictions of honor and good sense. Never, Never, Never, Never give up." 9.- Sigmund Freud a fost huiduit pe scen cnd i-a prezentat pentru prima oar ideile comunitii tiinifice din Europa. S-a ntors la biroul lui i a continuat s scrie. 10.- Charles Darwin a renunat la cariera n medicin i i-a fost spus, de c tre tatl su: "Nu-i pas de nimic nafar de prins cini i obolani." n biografia lui, Darwin a scris: "Am fost considerat de tatl meu i de toi profesorii ca un biat foarte obinuit, defapt chiar mai jos dect standardul mediu de inteligen." Cu siguran, a evoluat!... 11.- Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el c " prea prost ca s nvee ceva". A fost concediat de la primele dou joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a fcut 1000 de invenii lipsite de succes, nainte de a reuit s inventeze becul. ntrebat de un reporter cum s-a simit s eueze de 1000 de ori, Edison a spus: "Nu am euat de 1000 de ori. Becul a fost o invenie cu 1000 de pai." 12.- Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar pe motiv c nu are imaginaie i idei bune. A dat faliment de mai multe ori pn s construiasc Disney Land-ul. Dealtfel, Propunerea parcului a fost refuzat pe motiv c nu ar atrage pe nimeni. 13.- La 21 de ani, actriei franceze Jeanne Maureau i s-a spus de ctre un director de casting c are capul prea curbat, c nu e destul de frumoas i c nu e ndeajuns de fotogenic pentru a face un film. A respirat adng i i-a zis "n regul. Atunci cred c trebuie s fac totul n felul meu". Dup ce a fcut 100 de filme, n 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizrile dealungul Activitii. 14.- Charlie Chaplin a fost iniial refuzat de ctre studiourile din Hollywood , pantonima sa fiind considerat un nonsens. 15.- Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia c n-are voce i c nu poate s cnte deloc. Prinii vroiau ca el s devin un inginer. 16.- Cnd Pablo Casals a mplinit 95 de ani, un reporter l-a ntrebat "Domnule Casals, avei 95 de ani i suntei unul dintre cei mai mari violocenliti din toate timpurile. De ce nc mai exersai 6 ore pe zi?" Domnul Casals i-a rspuns: "Pentru c nc cred c fac progrese..." i exemplele pot continua... Rabinul unui mic sat moare si, dupa o vreme, congregatia decide c vaduva trebuie sa se recasatoreasca.Tinand seama de marimea satucului, nu exista decat un singur candidat posibil : macelarul. Desi era obisnuita sa traiasca cu un intelectual , vaduva accepta. Are loc casatoria si, vineri seara, dupa baia rituala, noul sot ii zice fostei vaduve : - Mama mea mi-a zis mereu ca la inceputul Sabbatului , ai datoria sa faci dragoste inainte de a merge la sinagoga. Si o fac. Revenind de la serviciul religios, sotul zice : - Asa cum zice tata, ai datoria sa faci dragoste inainte de a cina. Si o fac din nou. Inainte de culcare, el zice : - Bunicul meu zicea ca avem datoria sa facem dragoste in noaptea de Sabbat. Si o fac inca odata. Ei sfarsesc prin a adormi si, a doua zi de dimineata, la desteptare, sotul zice : - Matusa mea zice ca un evreu pios isi incepe intotdeauna ziua de Sabbat facand dragoste. Si, o fac din nou. In timpul diminetii, fosta vaduva merge la piata si se intalneste cu o prietena care o intreaba : - Cum merge cu noul tau sot ? - Ei bine, uite... nu este chiar un adevarat intelectual ... dar provine dintr-o excelenta familie religioas ! CRIMINALUL 605

In fata unui bloc de 10 etaje se tot aduna lumea si striga disperata: - Criminalule! Criminalule! Un tip la etajul 7 se chinuia sa arunce o femeie peste geam! Intr-un final reuseste sa o arunce, dar femeia se prinde de balustrada geamului de la etajul 3. Omul coboara repede etajul si, dupa o lupta inversunata, femeia cade si se face tandari. El coboara linistit in fata blocului sa infrunte multimea care tot striga: - Criminalule! Criminalule! La care omul linistit: - Stati, ma, ca era soacra-mea! Toata lumea: - Aaaaaaa!!! La care un tip din multime: - Ce tupeu avea! Ati vazut cum se tinea, bestia?!

606

Poezie........... Afar ninge linitit i-n cas arde focul Elena Udrea s-a trezit, Dar Chioru-i beat ca porcul. Aa s-au neles ei doi Austeritatea s petreac. O turturea i-un cintezoi Dansnd pe-aceeai crac Ea e ministru la Turism Fiindc-i plceau strinii, Expert n ecumenism O bomb n bikini. E Nui! zic arabii-n cor. E Nui! sar broscarii. A fost gagica tuturor, O tiu toi biniarii. Pn-ntr-o zi, cnd o vzu Bsescu, ca prin cea. 607

Ciocanitoare Woody, tu M readuci la via! Ce dac ea-i Madam Coco i el are consoart? Amorul sta e-un codo, Le scrie alt soart. ns matrozul, fiind matol, Nu prea-i fcea nimica. Ea defila n fundul gol Cam trist, mititica. Adulterul le-a fost fatal, Bti i accidente. El la Viena, n spital. Ea semne contondente. Trecut-au anii Azi, cei doi Sunt pe cai mari, mi, nene Stpni peste-un popor de oi, Ce casc lung, de lene. i a venit i Ziua Zet, Ca dnsa s parvin, Din paraut de boschet, Ministru s devin! Pazvante Chiorul a-ntrebat: Hei, unde vrei, tu, fat? i dau un minister bogat: Interne sau Armata! Ea ns a roit, timid Lasciv dnd din copane: Auzi? M lai! Nu fi stupid! Vreau la Turism, Traiane! Parol! E lege pentru el! Totu-i btut n cuie! Iar Emil Boc, ca un cel, Din nou primit-a ..UE... O pereche tnr joac golf. La o lovitura data de ea, mingea de golf sparge geamul unei case alaturata terenului de golf... Geamul se faramiteaza in mii de bucati... Tinerii constienti de greseala lor se duc imediat sa comunice proprietarului... Suna la usa , dar nu raspunde nimeni. Atunci, ei intra in casa prin usa deschisa a terasei si vad langa geamul spart si o carafa sparta ... Langa carafa sta un barbat bine cu un turban pe cap. - Dumneavoastra sunteti proprietarul? Intreaba sotul. Barbatul ii priveste pe tineri nedumerit si dupa un timp raspunde ironic: -Nu, eu am fost inchis 1000 de ani in aceasta carafa, dar cineva a spart geamul si carafa, cu o minge de golf si m-a eliberat. La aceste cuvinte, sotului i s-a iluminat privirea, spunand: - Asa deci, dumneavoastra sunteti spiritul din carafa? - Corect, eu va indeplinesc doua dorinte voua si o a treia pentru mine. - OK! se gandeste sotul si spune imediat prima dorinta: - Super, deci eu vreau un salariu lunar de 1.000.000 dolari, neimpozabil. Spiritul raspunde - S-a indeplinit! Si care ar fi a doua dorinta? - Totdeauna sa avem cele mai bune mancaruri si bauturi fine, sa nu ne lipseasca nimic din casa!! - Considerati si aceasta dorinta indeplinita... Si acuma dorinta mea, spune spiritul: - De 1000 de ani nu am mai vazut o fiinta feminina. Deci, doresc sa ma culc cu nevasta ta. 608

Tinerii se supun si dupa cateva minute spiritul si femeia sunt in puternica activitate, timp in care sotul s-a intors pe terenul de golf si isi continua partida... - Cati ani are sotul tau? o intreaba spiritul pe tanara femeie. - 37! raspunde sotia, gafaind. - Ciudat... la varsta lui mai crede in spirite? Ctre toi angajaii: n urma implementrii noii politici de personal, n cursul lunii curente, va trebui s trecei pe la Departamentul de Resurse Umane, unde vi se vor recolta 2ml de snge i 20 g de scaun. Dorim s stabilim, prin analize specifice de laborator, dac avei munca n snge sau v ccai pe ea! CONDUCEREA Calendar sexy pentru medici:

609

610

n anul 2010, vine Dumnezeu la Noe i-i zice: - Noe, pmntul s-a umplut de rutate i oamenii M-au uitat. Vreau s-mi construieti o nou Arc, pentru c Potopul va veni iar. S iei din fiecare specie cte un exemplar mascul i femel. Ai la dispoziie 6 luni de zile! Dup 6 luni se uit Dumnezeu pe pmnt i-l vede pe Noe plngnd n grdin. - Noe !!! Sunt pe cale s ncep Potopul, unde este Arca??? - Iart-m Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat ntre timp... Am nevoie de autorizaie de construcie. M tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat n judecat pentru c am nclcat planul de urbanism, construind Arca n grdina mea i nu am respectat normele de nlime. Apoi compania de electricitate a cerut s pun ipotec pe Arc n vederea acoperirii costurilor de transport i de mutare a liniilor de nalt tensiune, ce trebuie date la o parte din calea Arcei, pentru a fi lansat la ap. Degeaba le-am spus eu c va veni marea la mine, c nu m-au crezut. S fac rost de lemn, a fost o alt problem. Este interzis s tai lemn din pdurile invecinate deoarece acolo triete bufnia cu pete, care-i o specie protejat. Am ncercat s-i conving pe ecologiti c tai lemnul tocmai pentru a salva bufnia, dar nici n-au vrut s stea de vorb cu mine. Cnd am nceput s adun animalele, am fost dat n judecat de un grup de activiti pentru protecia animalelor. Ei susineau c in animalele slbatice sechestrate mpotriva voinei lor i de asemenea, au susinut c, s pun attea animale ntr-un spaiu att de mic, nseamn cruzime asupra lor. Apoi Ministerul Mediului, a spus c nu am voie s construiesc Arca pn cnd reprezentanii lor nu fac un studiu de mediu i implicaiile pe care Potopul Tu le poate avea asupra mediului. nc am un proces n derulare cu Ministerul Muncii deoarce nu m-am hort cte minoriti ale grupurilor etnice s angajez pe antier. Centralele sindicale nu m las sa fiu ajutat de proprii copii la construcie, deoarece acetia nu fac parte din Sindicat i nu au certificare ISCIR pentru construcia de Arce. Ca s fie totul i mai ru, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile deoarece ei susin c vreau s prsesc ara cu specii de animale pe cale de dispariie. Deci Doamne, iart-m dar, mi trebuie pe puin 10 ani ca s fac tot ce mi-ai zis!! Dintr-o dat cerul se lumin, norii disparur, iar soarele apru din nou stralucitor pe cer. - Doamne, s neleg c nu ne mai distrugi lumea? 611

- Nu, Noe, se pare c mi-a luat-o guvernul nainte!... DIN EXPERIENTA UNEI OCTOGENARE O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: Suficienti bani in contul ei ca sa se poata muta sau inchiria o locuinta, chiar daca ea nu vrea niciodata asta.....sau nu este nevoita sa faca asta O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: ceva pentru imbracat care sa fie perfect pentru servici sau pentru o intalnire cu cineva "visat" si care trebuie sa fie gata intr-o ora. O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: o tinerete pe care sa o lase multumita in urma O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: un trecut suficient de "suculent", pe care il va putea povesti cind va fi batrina O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: un set de surubelnite, o masina de gaurit si un sutien negru de dantela..... O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: o prietena/prieten care sa o faca intotdeauna sa rida.......si una care sa o lase sa plinga O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: o piesa de mobila buna care sa nu fi fost proprietatea nimanui din familia ei. O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: 8 farfurii care sa se asorteze, pahare cu picior pentru vin si o reteta de mincare care ii va face pe musafiri sa se simta onorati O FEMEIE TREBUIE SA AIBA: sentimentul de control asupra destinului ei O FEMEIE TREBUIE SA STIE: Cum sa "cada" in iubire fara sa se piarda. FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: Cum sa paraseasca un servici, sa intrerupa o dragoste si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa prietenia. FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: cind poate sa insiste mai tare.......si cind trebuie sa plece. FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: ca nu poate schimba lungimea picioarelor, latimea soldurilor sau natura parintilor sai. FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: Ca, poate nu a fost perfecta copilaria ei, dar ca s-a terminat... FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: ce trebuie sa faca, sau sa nu faca, pentru a fi iubita mai mult... FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: Cum sa traiasca singura......chiar daca ei nu-i place asta... FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: Pe cine sa creada, pe cine sa nu creada, si de ce ea nu trebuie sa ia asta ca pe o ofensa personala...... FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE: Ce poate sau ce nu poate indeplini intr-o zi, intr-o luna.....si intr-un an. Un evreu din Rusia primeste permisiunea de a emigra n Israel ... La granita, rusii i controleaza bagajul, gasesc ntre haine un bust al lui Lenin si-l intreaba: - Ce e asta? Evreul: - Ar trebui sa ntrebati CINE e asta, nu CE e asta... Asta e Lenin, cel care a pus bazele socialismului si a adus bunastarea poporului rus.. si l-am luat ca amintire a zilelor de prosperitate... OK, rusii l lasa sa treaca. Pe aeroport n Tel Aviv, granicerii gasesc bustul lui Lenin si ntreaba: - Ce e asta? Evreul: - Ar trebui sa ntrebati CINE e asta, nu CE e asta. Asta e Lenin, nenorocitul din cauza caruia am parasit eu Rusia si l-am luat cu mine ca sa am pe cine sa blestem n fiecare zi. l lasa si astia sa treaca... Tipul se duce acasa, pune bustul pe raftul unei biblioteci si, la o petrecere organizata de familie cu ocazia sosirii sale, un nepot vede bustul si ntreaba: - CINE e sta? La care evreul i raspunde: - Ar trebui sa ntrebi CE e asta, nu CINE e asta. Raspunsul e: 10 kilograme de aur de 24 de carate, fara impozit, vama sau TVA! Care sunt primele semne de nebunie la un evreu? - Ii plac femeile mai mult decat banii... 612

Un oltean i se luda unui ardelean: - Bre, fcui o palinc de 38 de grade. - M omule, interveni ardeleanul, aceia-i febr, nu plinc. Intra o doamna bine intr-un sex shop... se uita lung vreo jumatate de ora prin tot magazinul apoi se apropie de vanzator si zice: - As dori va rog doua vibratoare, si aratand cu mana, pe acesta albastru si pe acesta rosu! Vanzatorul foarte amabil zice: - Doamna pe acesta albastru vi-l impachetez imediat, cat despre extinctor ma duc sa-l intreb pe sefu'... Soul vine acas de la serviciu. Soia pe canapea se uit la o emisiune despre gtit. El vizibil enervat: Ce prostie. Degeaba te uii la asta! Nu te ajut cu nimic! Oricum nu tii s gteti! La care ea calm: i ce? Tu nu te uii la filme porno? Un batran merge la farmacie: - Vreau si eu un sfert de Viagra - Pai, ce sa faceti doar cu un sfert? - Vreau s nu m mai pis pe pantofi. Un tip, ametit bine, agata o huiduma mare, da grasa rau tipa. Ajunsi la el acasa, urca amandoi in pat si incep treaba. La un moment dat, el, calare pe ea, zice: - Nu te supara, pot sa sting becul?! - Poti, dar ce, esti rusinos?! - Nu, dar ma arde la buci! Ion suna la firma: "Sefule, am niste dureri de cap groaznice, nu pot veni la lucru azi." Seful: "Am un remediu mai mult ca sigur. Daca am dureri de cap, o rog pe nevasta-mea sa-mi faca sex oral si imi trec instantaneu." Dupa doua ore Ion apare la firma bine dispus. Seful: "A functionat?" Ion: "Da, multumesc sefu`. Si sa stiti ca aveti o casa frumoasa!" Un individ isi suspecta sotia ca avea un alt barbat. Intr-o zi, se hotari sa vina acasa la o alta ora ca de obicei si a surprins-o efectiv, dormind cu alt barbat. Scoase revolverul cu grija, ca sa nu-i trezeasca ... il arma ... si cand era gata sa traga primul glont ... incepu sa se gandeasca ... In ultimul timp, isi daduse seama ca viata lui de barbat casatorit, se imbunatatise. Sotia nu-i mai cerea bani sa cumpere carne, nici pentru haine, bijuterii sau pantofi, cu toate ca aparea mereu cu o rochie noua, o bijuterie noua, sau sandale la moda. Copiii schimbasera scoala publica din cartier, cu o scoala privata, intr-un cartier elegant al orasului. Ca sa nu mai spunem, de noua masina pe care sotia o achizitionase, in ciuda faptului ca de 4 ani nu-i mai crescuse salariul si de atunci am suspendat cota lunara pe care trebuia sa i-o dau. Iar de provizii, ce sa mai vorbim. Niciodata nu a avut atata abundenta in casa, ca in ultimele luni. Si plata luminii, apa, telefon, internet, mobilul, carduri de credit, de cat timp nici nu mai auzise vorbind despre ele. Sotia lui era o combinatie intre Nicole Kidman, Katherine Zeta Jones si Elizabeth Hurley. O nebunie, delicioasa, apetisanta si dorita. A pus arma inapoi cu aceeasi grija ca sa nu-i trezeseasca si a iesit din camera incetisor. S-a oprit in usa salonului. A aprins o tigara, a reflectat un pic si si-a zis : "Tipul plateste chiria, supermarketul, educatia copiilor, facturile casei, masina? Toate cheltuielile casei ? Eu ma culc cu ea in fiecare zi..." Si, iesind din casa lui, trase concluzia: - La naiba ! INCORNORATUL este EL ! Fata de 14 ani vine acasa: - Tati, tati, azi am fost controlate, toate! Doar una este virgina! - Tu?? - Ei si tu acuma! Fraiera aia de profesoara.... 613

Un naufragiat cu puterile sleite ajunge in cele din urma la mal. Se-ntinde pe plaja pierzandusi cunostiinta. Nevasta-sa, pe care marea a aruncat-o cu o zi inainte, il stropeste cu apa si-l intreaba nervoasa: - Unde-ai fost pana la ora asta? Vasul s-a scufundat ieri!...

614

Nimeni nu moare virgin...viata i-o trage fiecaruia cel putin o data! La intrebarea "Ai facut sex vreodata cu un coleg de servici?" exist un raspuns sincer: "Am intretinut relatii sexuale zilnice cu seful meu direct. El m futea la cap si pe mine ma durea in cur!" Doi indragostiti stau pe iarba intr-un parc, ea delicata si sfioasa, el nerabdator si incordat. Mereu alti si alti indragostiti vin sa se aseaze pe iarba. Incepe sa se insereze,iar vantul adie usor aducand aproape miresme de ierburi parfumate... Ea: Ce mult imi place cum canta greierii! El: Nu sunt greieri, sunt fermoare. A lucra intr-o organizatie mare este ca si cum ai folosi prezervativul in timpul unei partide de sex. Iti da o senzatie de incredere si securitate personala in timp ce esti futut. Seara, Ion si Maria se pregatesc de culcare. Ion iese afara sa se usureze. Se intoarce peste citeva minute cu pantalonii uzi. Maria il intreaba: - Ploua? - Nu, bate vintul. Scufita Rosie stia drumul de acum catre casa bunicii si a luat-o pe unde trebuie. Sora-sa, Scufita Verde, nu stia drumul si a luat-o peste tot... De ce fetele coboara privirea cind primesc o declaratie de dragoste? - Ca sa verifice dac e adevarat... Diferenta intre fumatori si nefumatori? - Exista vreo diferentza intre un mort care a fumat si unul care n-a fumat? - Exista! Mortul care n-a fumat e mai sanatos! Noroc cu chiuveta ... O fetita vede pe strada un catel care tocmai facea vrute si nevrute cu o catelusa si il intreaba pe tatal sau ce fac. Tatal, jenat, ii raspunde: 615

- Catelusa nu vrea sa se duca acasa si ciinele incearca sa o duca el acasa. - Ahaa... e ca ieri cu mama, noroc ca se tinea bine de chiuveta, altfel postasul o ducea in mod sigur la posta... Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si ia spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia? Tanarul si-a chemat si a intrebat mama , sora, verisoara vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-i spune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat o va lua de sotie. Neavand alta solutie tanarul a acceptat. Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti! Imparatul l-a eliberat imediat. A urmat nunta si noaptea nuntii. Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus: - Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana. Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea....In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. Imediat a venit si raspunsul: Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mia dat libertatea de a fi stapana pe propria viata. Morala : NU CONTEAZA DACA O FEMEIE E FRUMOASA SAU URATA. IN FOND, FIECARE E O VRAJITOARE ! * Din cauza reducerilor bugetare recente si a cresterii pretului electricitatii, gazului si uleiului, luminita de la capatul tunelului a fost stinsa. Ne cerem scuze pentru neplacerile cauzate. * Daca va este frica sa nu va ingrasati, incercati sa beti inainte de fiecare masa 50 g de tarie. Taria, precum se stie din batrani, atenueaza frica! * Uniunea Europeana vrea sa amendeze Romania pentru cruzimea cu care taie porcii de Craciun. Pentru a rezolva problema, geneticienii romani au inventat porcul EMO, care se taie singur. * Pe un drum de tara un politist pe motoreta urmareste o caruta si intreaba taranul care statea pe capra: - Domnule nu ti-ai dat seama ca nevasta-ta a cazut din caruta la cativa kilometri de aici?! La care taranul: - Doamne ajuta! Am crezut ca am depasit viteza legala! * Intr-o maternitate nasc o moldoveanca, o ardeleanca si-o negresa. Se incurca bratarile la copii si atunci doctorul zice: "Sa-l chemam pe ardelean ca-i mai calculat si daca isi recunoaste copilul am scapat". Vine ardeleanul si alege negrul, la care doctorul zice: "Ce faci, bai, esti nebun? Nu vezi ca-i negru?". La care ardeleanul raspunde:"Da, dar unul dintre aia doi e moldovean si eu nu risc." Un copil negru vine foarte voios acas: - Tati, tati, am cea mai mare pla din clasa a IV-a !!! Asta pentru c sunt negru, nu???? - Nu, pentru c eti un bou! Tu trebuia s fii ntr-a X-a... Soul - soia: Drag, eu iti mrturisesc c, atunci cnd fac sex cu tine, m gndesc la alte femei. Altfel, eu nu ma excit ... Oh, ticlosule! Eu ntotdeauna ma gandesc la tine, atunci cnd fac sex cu alti barbati! 616

Doamna Popescu vrea ca un pictor sa-i faca portretul si ii spune acestuia: Vreau sa ma pictezi cu cercei cu diamante, un colier cu un smarald imens, bratari din aur si o brosa cu rubine in piept! Dar, doamna, zice pictorul contrariat, dvs nu purtati nici una dintre aceste giuvaeruri! Stiu, zice dna Popescu, dar sanatatea mea e precara, iar sotul meu ma inseala cu secretara. Cand voi muri, sunt sigura ca ei se vor casatori si vreau ca usuratica aia sa innebuneasca cautand acele bijuterii! O tnr i viziteaz la spital cea mai bun prieten. Vai de mine, cum ari! tiam eu c o s te lase soul, dar nu chiar de la etajul trei! O lady intra la un dealer auto, si se plimba pe acolo, uitandu-se la masini. Deodata, ocheste cea mai frumoasa si deosebita masina din show-room si se duce tinta la ea sa o inspecteze. In momentul in care se apleaca sa simta pielea fina, un pr mic ii scapa pe neasteptate. Foarte incurcata, se uita ingrijorata in jur sa vada daca a remarcat cineva faptul, sperand totodata ca nici un vanzator nu va aparea din senin tocmai atunci. Dar, cand se intoarce, langa ea statea un vanzator. Cu un zambet larg, acesta-i spune: -"Buna ziua, doamna. Cu ce va pot ajuta astazi?" Incercand sa-si mentina un aer sofisticat si actionand ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ea zambeste catre vanzator si-l intreaba: " Domnule, care e pretul acestui vehicul deosebit?" Vanzatorul, cu acelasi zambet larg, ii spune: -"Stimata doamna, imi pare foarte rau sa va spun, ca daca ati tras o basina doar cand ati atins masina, v vei cca pe dumneavoastr cnd vei auzi preul!'' Cic edin de Guvern. Boc l ntreab pe Vldescu: - Sebi, la Vmi ai tiat salariile? - Da, drag, zice Sebi, cu 25 la sut, cum ni s-a stabilit. - i? S-au suprat? Au ameninat c demisioneaz? - Nu, drag, nimic. - Nimic? Pi ia mai taie-le 25%. A doua zi, edin de Guvern. Boc l ntreab pe Vldescu: - Deci, le-ai tiat? - Da. - i? - Nimic. - Nimic, nimic? - Nimic. - N-a plecat nici unul? N-a demisionat nimeni? - Nici unul, nici una. - Mi s fie se scarpin-n cap prim-ministrul. Auzi? Ia taie-le tot salariul, s vedem acuma ce fac. A treia zi, edin - Zi, Sebi drag, ceva la Vmi? - Linite, tot lumea la program. - Mno, face Emil Boc, cznd pe gnduri. Apoi zice: Auzi, ia pune-i s vin cu bani de-acas, cte un salariu d-la nesimit pe lun, poate aa-i facem s mai plece n economia real, cum zice efu. Seara, Vldescu l sun pe Boc. - Auzi, Emile? Cu vameii, cu salariile alea pe care trebuie s le aduc de acas - Aa, zi, gata, demisioneaz? - Nu. M-au rugat s m interesez unde s vireze banii, c ar vrea s plteasc pe doi ani nainte

617

APROAPE AXIOME 01. Fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric. 02. Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.. 03. Cine zambeste atunci cand lucrurile merg prost s-a gandit deja pe cine sa dea vina. 04. Probabilitatea sa intalnesti pe cineva cunoscut creste atunci cand esti cu cineva cu care nu trebuie sa fii vazut. 05. Intuitia este o stiinta exacta. 06. O concluzie marcheaza intotdeauna momentul in care ai obosit sa gandesti.. 07. Hard-disk-urile sunt intotdeauna pline.. N-are rost sa incerci sa faci rost de mai mult spatiu.. Datele se vor extinde pana ocupa tot spatiul liber. 08. Oamenii, ca si natiunile, vor actiona rational numai dupa ce toate celelalte posibilitati au fost epuizate. 09. Poti invata o pisica sa faca orice vrea ea. 10. Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie. 11. Stressul inseamna sa te trezesti urland, apoi sa-ti dai seama ca nu dormeai. 12. Toate femeile sunt bune: bune de nimic sau bune la ceva. 13. Cred ca barbatii care au cercel in ureche sunt mai bine pregatiti pentru casatorie. Au suferit si au cumparat bijuterii. 14. Sfatul meu este sa te casatoresti. Daca vei avea o nevasta buna, vei fi fericit; daca nu, vei deveni filosof. 15. Nu am aflat ce este fericirea decat in momentul in care m-am casatorit. Dar atunci era deja prea tarziu. 16. Verighetele: cele mai mici catuse din lume.. 17. Burlacii stiu mai multe despre femei decat barbatii casatoriti; in caz contrar, ar fi si ei casatoriti. 18. Femeile sunt pasionate de matematica; isi impart varsta la 2, dubleaza pretul hainelor si adauga intotdeauna 5 ani la varsta prietenei celei mai bune. 19. Cea mai buna metoda de a tine minte ziua sotiei tale este sa o uiti o data...

Bunicul de 80 de ani la telefon, - Alo, doresc s particip la jocul telefonic anunat. 618

- Foarte bine! Am trei ntrebri, v-ai pregtit? - Da! - Deci, CE ESTE: are dou roi, un ghidon i se poate folosi pentru deplasare? - Biciclet! - Nu-i ru, dar noi n mod concret ne-am gndit la Mountain-bike. - A doua ntrebare. CE ESTE: are patru roi, un volan i se poate folosi pentru deplasare? - Main! - Nu-i ru dar noi n mod concret ne-am gndit la Volvo. - Urmeaz ultima, cea de a treia ntrebare. Pentru a ctiga trebuie s dai rspunsul corect! V-ai pregtit? - Da! - Deci, CE ESTE: are aripi, este condus de un pilot i se poate folosi pentru deplasare? - Avion! - Nu e ru! dar ne pare ru, n lipsa rspunsului corect ai pierdut! Noi n mod concret ne-am gndit la Concorde. V mulumim pentru joc, v ateptm i n viitor, la revedere! La care btrnul: mi cer scuze, dar v rog permitei-mi s pun i eu o ntrebare. - Poftii. - CE ESTE: st pe trotuar i-i vinde corpul pentru plceri sexuale? - Curv! - Nu-i ru, dar eu n mod concret m-am gndit la m-ta! O romanca, la produs in Italia, este acostata noaptea de un client. El: - Cat costa? Ea: - 50 Euro. O baga in masina, ii da banii si isi face treaba. A doua noapte, figura se repeta... a treia noapte la fel... In a patra noapte... fata se uita la el si il intreaba: - Auzi ma, da tu de unde esti? ca parca te cunosc El: - Din Romania. Ea: - Ce coincidenta, si eu la fel! De unde din Romania? El: - Din Ciuperceni. Ea: - Ce coincidenta, si eu la fel! El: - Coincidenta s-o crezi tu... Mi-a dat tactu' 500 de euro pentru tine, dar mi-a zis sa nu ti-i dau toti odata, ca-i cheltui!!! Un tip vine la doctor sa-l vindece de balbaiala. - Da`cu ce te ocupi dumneata ? - E-eu cresc ga-ga-ini ! - Pentru asta nu-i nevoie sa vorbesti cursiv, merge si-asa. - Pai pai, eu chem di-dimineata ga-gainile sa le dau boabe: pi pi pi ! Si vin cinci mii de ga-gaini. Seara iar: pi pi pi, maninca. Apoi, le zic sa plece la cul-culcare. Se duc toate, afara de una. Ii zic: Dudu-te de te culca! Nu vrea. Iar: Du-te la culcare, iar nu vrea. Ma enervez si-i zic: Du-du-te-n pi-pipi...Si vin cinci mii de gaini... Doua femei dupa moartea lor. Prima o intreaba pe cealalta: - Cum ai murit ? - Inghetata, zice cea de-a doua. - Ah, oribil, spune te rog cum este sa mori inghetata ? -Tremuri, degetele te dor, dar dupa un timp devi calma ca si cum ai adormi.... - Si tu... cum ai murit ? - Eu am facut stop cardiac. Credeam ca barbatul ma inseala si m-am decis sa termin odata cu minciunile. Am intrat in casa in plina ziua si l-am gasit la televizor. Am cautat peste tot dar nu era nimeni, la subsol, in dormitor, in viteza dar totul era curat. Am urcat la etaj dar nici acolo nimic...In final am urcat in pod dar nu reusisem decit citeva scari sa urc si am facut stop cardiac. Femeia cealalta zice: - Nenorocire !! Daca ai fi verificat si in congelator, azi am fi fost amandoua in viata... 619

Ce m-a nvat mama: 1. Mama m-a invatat SA APRECIEZ O TREABA BINE FACUTA: "Daca vreti sa va omorati intre voi, mergeti afara. De-abia am terminat de facut curat" 2. Mama m-a invatat ce e RELIGIA: "Roaga-te sa iasa pata aia din covor" 3. Mama m-a invatat ce e LOGICA: "Pentru ca asa am zis eu,de-aia"! 4. Mama m-a invatat MAI MULTA LOGICA: "Daca cazi de pe leagan si-ti rupi gatul, nu te mai iau cu mine in oras" 5. Mama m-a invatat ce e IRONIA: "Plangi in continuare, si o sa-ti dau eu motive pt. care sa plangi" 6. Mama m-a invatat ce e CONTORSIONISMUL: "Uita-te la murdaria de pe ceafa ta " 7. Mama m-a invatat ce e VREMEA: "Camera ta arata de parca a trecut o tornada prin ea" 8. Mama m-a invatat ce e IPOCRIZIA: "Daca ti-am zis o data, ti-am zis de un milion de ori: Nu exagera!" 9. Mama m-a invatat despre CICLICITATEA VIETII: "Eu te-am facut, eu te omor!" 10. Mama m-a invatat despre SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI: "Nu te mai comporta ca taica-tau" 11. Mama m-a invatat ce e INVIDIA: "In lume sunt milioane de copii mai putin norocosi care nu au parintii la fel de minunati cum ai tu" 12. Mama m-a invatat ce e ASTEPTAREA: "Asteapta numai pana ajungem acasa" 13. Mama m-a invatat ce inseamna A PRIMI: "O sa ti-o primesti cand ajungem acasa" 14. Mama m-a invatat ce e UMORUL: "Cand o sa-ti tai degetele de la picioare jucandu-te cu masina de tuns iarba, sa nu alergi plangand la mine" 15. Mama m-a invatat CUM SA DEVIN UN ADULT: "Daca nu mananci legume, nu o sa mai cresti niciodata" 16. Mama m-a invatat ce e GENETICA: "Esti exact ca taica-tau" 17. Mama m-a invatat despre ARBORELE MEU GENEALOGIC: "Inchide usa dupa tine. i de pare c te-ai nascut intr-un cort?" 18. Mama m-a invatat ce e INTELEPCIUNEA: "Cand o sa fii de varsta mea, o sa intelegi" 19. Si preferata mea, mama m-a invatat ce e JUSTITIA: "Intr-o buna zi, o sa ai si tu copii. Si sper ca o sa fie exact ca si tine" Ultimele cuvinte... - Nu e ceea ce pare, e numai o coleg de serviciu... - A, e numai un pistol de jucarie! - Numai peste cadavrul meu! - Arunca-mi odata toporul ala! - E destul de adanca apa. Sar eu prima data. - Pe aici baieti, nu este mocirl! - Daca mi crap iarai Windows-ul, m mpuc - Mam, ce chelie urt ai! - Daca apesi butonul ala, eu mor! - Hei, de ce apare acolo numaratoarea inversa? - Rechina, rechina... - Sunteti concediat... - Focurile de artificii arata mult mai bine de aici, de aproape... - Buna ziua, suntem de la Garda Financiar... - Sa nu zici ca te temi de ea! E numai o femeie amarata... - Ce miroase a gaz si ce intuneric e... - I Love Windows 95! - Tat, de ce mi-ai pus mrul pe cap? - Uite! Acum nu mai curenteaz usctorul de pr! - Nu soul tu a venit, dragoste? - Si acum voi cobori cu bicicleta pana la parter. - Tu?! Cu asa o fa? - Atentie, cade pomul! Nu ncolo... - Uita-te la prostul ala! Vara sa culegi mure imbracat in blana! - Ador cum stii sa gatesti tu ciupercile! 620

- Rezist si 5 minute sub apa daca vrei! - Sper c nevasta-mea nu-i acasa! - Pe care pedala trebuie sa apas in curba? - Liber la Dreapta.. Constatri: (1) Eram asa de sarac cand am fost copil, ca daca nu eram baiat, nu as fi avut cu ce sa ma joc... (2) O fata mi-a telefonat si mi-a spus: "Vin-o la mine. Nu-i nimeni acasa!". M-am dus, nu era nimeni acasa... (3) In timp ce face sex nevasta-mea obisnuieste sa-mi vorbeasca tot timpul. Chiar si alaltaieri mi-a telefonat dintr-un hotel. (4) Intr-o zi am ajuns acasa mai devreme, vad un tanar alergand gol pe strada. L-am intrebat: "De ce faci asta?" Mi-a raspuns: "Din cauza ca ai venit prea devreme acasa, boule!" (5) Am avut o zi foarte grea. Am imbracat o camasa, mi-a cazut un nasture. Am ridicat servieta, mia cazut manerul. Mi-e asa frica sa ma duc la closet... (6) Eram un copil foarte urat. Cand ma jucam in lada de nisip, pisica incerca tot timpul sa ma acopere. (7) Pot afirma cu siguranta ca parintii m-au urat. Singurele mele jucarii in cadita de baie erau un toaster si un radio... (8) Cand eram bebelush eram foarte urat. Mama n-a vrut sa ma alapteze. Mi-a spus ca prefera sa fim doar amici! (9) Sunt asa de urat incat tatal meu poarta in portofel fotografia copilului cu care a cumparat portofelul. (10) Cand m-am nascut eram asa de urat, incat doctorul cand a iesit in sala de asteptare i-a spus tatei cu parere de rau: "am facut tot ce era cu putinta dar totusi s-a nascut." (11) Sunt asa de urat incat mama avea gretzuri dupa ce m-am nascut. (12) Imi amintesc ca, odata, tiganii m-au rapit si au trimis parintilor mei o bucata din degetul meu, dar tatal meu a cerut inca dovezi... (13) Imi amintesc ca odata m-am pierdut de parinti pe strada. M-am dus la un politist si l-am intrebat: "Crezi oare ca-i vom putea gasi?" El s-a scarpinat in cap si mi-a raspuns: "Nu stiu. Sunt asa multe ascunzatori..." (14) Sunt asa de urat, incat odata pe cand lucram intr-un magazin de animale de casa cumparatorii intrebau cam la ce marime as putea ajunge... (15) M-am dus la doctorul meu. I-am spus: "Doctore, in fiecare dimineatza cand ma uit in oglinda incep sa vomit. Care-i problema mea?" Mi-a raspuns: "nu stiu... dar, de vazut, vezi perfect." Cele 4 minciuni ale stundentiei: 1. De maine ma apuc de invatat 2. Iti aduc maine cursul 3. Dezbraca-te ca nu-ti fac nimic 4. Nu ma dezbrac ca sunt virgina Coliziune frontala intre un Tico si un Maybach! Pe ecranul computerului de bord al Maybach apare : New hardware found! Taranii dintr-un sat se plang primarului: - D-le, de cateva saptamani a aparut un tip la noi in sat si toate femeile pe care le prinde le f*** !!! - Si...nu ati luat masuri? - Ba da, dar oricum am masura, tot a lui e mai mare! O femeie pleaca, fara sotul ei, in vacanta in Caraibe. De abia ce ajunge, face cunostinta cu un negru aratos, si, dupa o noapte de amor inflacarat ea il intreaba: - Cum te cheama? - Nu pot sa-ti spun, ii raspunde el. In fiecare seara ei se reintalnesc, fac dragoste, ea il intreaba acelasi lucru iar el ii da intotdeauna acelasi raspuns. Intr-o seara ea ii spune: 621

- Este ultima mea seara aici, maine plec acasa. O sa-mi spui totusi cum te cheama? - Nu pot sa-ti spun, ca o sa razi de mine, zice negrul. - Hai zi, ca nu rad, n-am de ce. - Bine... Pe mine ma cheama Zpad. Tipa incepe sa rade mai sa se sparga, la care negrul furios : - Eram sigur ca o sa razi de mine, mai bine nu-ti ziceam! - Nuuu, ma gandeam ca sotul meu n-o sa creada cand o sa-i spun ca am avut 30 cm de zpad n fiecare zi... Dovezi ca lumea e nebuna! Se zice ca... 1.- In Liban,e legal sa faci sex cu animalele, dar numai cu animalele femele. Cine reguleaza animale de sex masculin e pedepsit cu moartea. 2.- In Bahrein,un ginecolog mascul, poate, legal, sa examineze organele genitale ale unei femei, dar ii e interzis sa se uite direct in p---- in timpul examinarii. Are voie sa o vada folosind o oglinda. Oare arata altfel inversata? 3.- Musulmanilor le e interzis sa se uite la organele genitale ale mortilor. Si groparilor le e interzis. Legea spune ca organele genitale trebuie acoperite cu o caramida sau un lemn. Cum dracu cu o caramida? 4.- Pedeapsa pentru masturbare in Indonezia e decapitarea. 5.- In Guram exista meseria de dezvirginator iar virginele platesc pentru privilegiul de a fi dezvirginate de meseriasul asta. Motivul? Legea din Guram interzice virginelor sa se casatoreasca. Sa vorbim cinstit acum: Exista oare un job mai beton ca asta in Lume? 6.- In Hong Kong o femeie, dac-i prinde barbatul cu alta femeie, e imputernicita de lege sa-l omoare. Daaarrr...numai cu propriile maini. Amanta insa, poate fi omorata in orice alt fel. Ah, Justitia!!! 7.- Femeile in sanii goi pot sa fie vanzatoare in Liverpool, Anglia ....... Daaarrrr...numai in magazine de vanzare a pestilor tropicali. E logic,nu? 8.- In Cali, Columbia ,o femeie are voie sa faca sex numai cu barbatul ei, dupa lege. Si prima data cand se intampla, mama ei trebuie sa se uite, sa fie martora. Ti se face parul maciuca, in plus soacra stie de acum incolo ce valoreaza ..... scula ta. Wow,wow.... 9.- In Santa Cruz, Bolivia , este ilegal ca un barbat sa faca sex cu mama si cu fiica n acelasi timp. Imaginati-va cate cazuri s-au intamplat de a trebuit sa faca o lege pentru asta. (deci au voie, pe rnd!...) 10.- In Maryland , he..he.. , e ilegal sa vinzi prezervative de la automate. Cu o singura exceptie: Daca sunt vandute impreuna cu bauturile alcoolice la aparatele de la locurile de munca. (birouri,santiere..etc...etc...) 11.- Oamenii si delfinii sunt singurele fiinte care fac sex de placere. De asta zambea Flipper tot timpul... 12.- Cel mai puternic muschi din corp e....limba...Periculos...orice comentariu.... 13.- Furnica poate ridica de 50 ori greutatea ei, poate sa impinga de 30 ori greutatea ei si intotdeauna cade pe partea dreapta cand e intoxicata. Intoxicata de alcool sau de ce? Guvernul o fi platit pentru cercetarea asta interesanta? 14.- Fluturii degusta cu .piciorul... ihhh... 15.- Steaua de mare n-are creier... Cunosc si multi oameni care n-au... 16.- Ultima.... Broastele tzestoase respira prin fund...Oare gura le-o fi mirosind ?... De ce rechinii niciodat nu atac economiti? Din etica profesional Economitii rspund la ntrebri pentru c sunt ntrebai i nu pentru c tiu rspunsul.. Prin ce se deosebete un investitor de speculant? Speculantul cumpr ieftin i vinde la un pre mai ridicat..Investitorul cumpr scump i nu poate vinde. Directorul unei companii se adreseaz ctre managerul de resurse umane: 622

- Eu vreau ca s gsii la ntreprinderea noastr o persoan energic, cu capaciti impresionante i s fie tnr, ce ar putea s ocupe postul meu pe viitor. - i apoi ce s facem? - Cum l gsii, s-l concediai imediat! Pe parcursul studierii economiei, cel mai bun moment pentru cumprturi este - anul trecut. Prima regula a economiei n tranziie: Pentru fiecare econo mist se gsete un altul la fel de bun cu idei exact inverse. A doua regul: i ambii au dreptate. In timp ce tatal era la serviciu, mama si copilul stateau pe acasa si isi vedeau de treburi. La un moment dat, mama doreste sa vorbeasca la telefon cu tatal, insa constata ca a ramas fara credit. - Suna-l si tu pe taica-tu si vezi cand ajunge acasa. Dupa vreo 3 minute - Am sunat mama dar raspunde o tanti si nu vrea sa mi-l dea la telefon. Se face seara si barbatul ajunge acasa. Nevasta infuriata pana la culme, se duce direct la el si ii scapa 2 palme. - Pentru ce au fost astea femeie? - Gigel, vino si zi-i lu tati ce spunea femeia aia!! - "Pentru moment abonatul nu poate fi contactat, va rugam reveniti. O planet trece pe lng planeta Pmnt i o ntreab: - Ce mai faci, soro? Nu te-am vzut de milioane de ani! - Nu prea bine. tii. mi-au ieit Homo Sapiens. - Nu te ngrijora, o s treac! Am avut i eu! O blond n benzinrie i umfl roata de la main prin eava de eapament. O vede o alt blond care-i spune soului ei: - Ce proast, nu vede c are geamurile deschise? Asistenta intra isterica in cabinetul doctorului: - Domnule doctor, pacientul care tocmai a iesit de la dumneavoastra a murit pe hol. - Mda, schimba-i repede pozitia, sa para ca tocmai intra. Un medic citeste in birou un ziar. Intra o pacienta si incepe sa-si ridice fusta. Medicul priveste si spune: "Mai sus!" si citeste mai departe. Ea ridica fusta mai sus. El ii repeta: "Mai sus!" si iarasi se intoarce la ziar. Ea il asculta si ridica fusta si mai sus. Atunci el ii spune: "Domnisoara, ginecologul e mai sus!". La psihiatru: - Felicitari domnule Bula, faceti progrese, tratamentul da rezultate! - Astea numiti dumneavoastra progrese? Cu sase luni in urma eram Napoleon, iar acum - un nimeni... O pacienta ii spune dentistului su: - Doctore, n-o sa ma doara ? Mor de frica! Cred ca decat sa-mi scot o masea mai bine fac un copil. - N-am nimic impotriva. Dar hotarati-va, ca sa stiu cum sa pun scaunul. Un tinar novice si un calugar se plimbau prin gradina manastirii, citind si comentand impreuna diferite pasaje din Biblie. La un moment dat au simtit nevoia unei tigari, dar, nestiind daca incalca vreo regula fumand in timpul studiului, s-au hotarit sa ceara, dupa masa, permisiunea parintelui staret. Cand s-au intilnit a doua zi, calugarul fuma linistit, spre nedumerirea novicelui: - Frate, mie staretul mi-a interzis sa fumez, tie cum de ti-a permis? - Nu stiu... Tu ce i-ai spus? 623

- I-am cerut sa-mi dea voie sa fumez in timp ce citesc Biblia. - Vezi, aici ai gresit. Eu i-am cerut sa-mi dea voie sa citesc Biblia in timp ce fumez. Un marinar sta in portul Marsiliei si bea de nu se mai tine pe picioare.. Un trecator intra in vorba: - Stiti ca anual mor peste 10 000 de francezi din cauza bauturii? - Nu ma intereseaza! Eu sunt rus.... Rudele din Siberia fac o vizita la familia Ivanov in Moscova. La usa micul Aliosa e intrebat: -Unde sunt parintii tai? -Tata vine imediat, e doar sa faca un tur in jurul Pamantului in Statia MIR. Cu mama va dura mai mult, ea e la coada la paine... - John! - Da, sir! - Unde este cainele? - Facea politica si l-am impuscat! - Cum ti-ai dat tu seama ca facea politica? - Manca rahat in gradina. - John? - Yes, sir! - Adu-mi, te rog, pianul. - Vreti sa cantati la pian, sir? - Nu, John... dar mi-am uitat tigarile pe el si ma gandeam sa nu te deranjez pentru un fleac! - John, du-te afara si uda florile. - Sir, dar afara ploua. - Nu-i nimic, ia-ti umbrela! edin de partid la legume Se ridic delegatul de la Jude: "Tovari, avem nevoie de propuneri pentru secretarul organizaiei de baz ! Prima propunere: "O propun pe tovarasa Roia! E o tovar hrnitoare, ieftin, iubit de popor, i are i o culoare democratic." Obiecie: "Da, dar tovara Roia nainte de a fi roie a fost verde, i-a schimbat culoarea politic, deci nu putem pune baz "... A doua propunere: "l propun pe tovarul Cartof. E un tovar iubit de popor, cu producie mare la hectar, modest, triete sub pmnt, poate fi folosit n multe feluri ...". Obiecie: "Da, dar tovarul Cartof provine din America, ara imperialismului,asa c..." A treia Popunere: "O propun pe tovara Fasole. E ieftin, face parte din meniul tuturor romnilor, uor de cules..." Obiecie: " Da, dar din pcate tovara fasole are obiceul s te vorbeasc pe la spate..." A patra propunere: "Eu am o propunere imbatabil: tovarul Morcov. Are o culoare democratic, are o privire ager, triete modest, sub pmnt, i, lucrul cel mai important, nimeni nu poate s conteste c acolo unde intra morcovul nu se face treab!..." TEST !!! Exista o singura intrebare, dar aceasta este foarte-foarte importanta!! Nu raspundeti in graba sau la nimereala! Ganditi-va inainte de a raspunde. Raspundeti cinstit! Este o situatie imaginara, in care trebuie sa luati o hotarare. Ganditi-va ca trebuie sa dati un raspuns spontan si cinstit!!!

624

Sunteti in mijlocul unui dezastru total, o inundatie de proportii ... nemasurate cantitati de apa... baraje rupte ... Sunteti fotoreporter pentru TVR1 si ... va aflati in mijlocul acestui dezastru inimaginabil. Situatia este la limita disperarii... Ca reporter, incercati sa surprindeti momentele cele mai impresionante. In jur oameni, case, animale, sunt luate de ape ... Natura mugeste aratandu-si fara iertare, puterea ... pustiind totul in urma ei. Deodata vezi un barbat la volanul unei JEEP... ce lupta disperat, sa nu fie luat de valuri... te apropii... iti face o impresie puternica... si brusc il recunosti: este Basescu!! Acuma realizezi ca furia apelor il va inghiti in orice clipa... pentru totdeauna... Ai doua posibiltati: sa il salvezi, ori sa "prinzi" instantaneul vietii tale!!!! Sa ii salvezi lui viata, ori sa faci o poza, ce iti va aduce tie premiul p...itzer!!!! O poza ce arata moartea unuia dintre cei mai importanti oameni din tara ... Acuma intrebarea (raspunde sincer): Poza o faci color, sau alb-negru ???? LECIA DESPRE SOCIALISM: Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar ,odata a picat o grupa intreaga. Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA ! Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota A. Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit un B. Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi. Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin. Media celui de-al doilea test a fost D! Nimeni nu mai era fericit. Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost F (picat) Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes. Nu putea fi o explicatie mai simpla. Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul: "Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva. Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni. Nu poti multiplica bogatia divizand-o." Cadou pentru sot O femeie cauta un cadou pentru sotul ei. La un moment intra intr-un pet-shop si se opreste in fata unei broaste. Pretul afisat era exorbitant:10000euro. Il intreaba pe vanzator: - Ce are de special broasca pt. a costa asa de mult??? - Face sex oral mai bine decat o zeita. Femeia isi zice atunci ca ar fi un cadou f. original si ca in mod sigur o sa-i faca placere barbatului ei. Cumpara broasca si pleaca bucuroasa. Seara i-o ofera barbatului ei ii ureaza la multi ani si se duce la culcare. Pe la 3 dimineata o trezesc niste zgomote ciudate. Sotul ei nu era langa ea. Era in bucatarie cu sortul pus plin de faina din cap pana-n picioare, cu borcane desfacute peste tot, etc. si cu broasca langa el. - Dar ce faci draga la ora asta? - O invat sa faca mancare. dupa asta. poti sa te cari!... Un doctor roman Un doctor romn se ntoarce din China, unde participse la un congres internaional pentru reducerea natalitii. Toi se adun n jurul lui, curioi s afle cum au rezolvat chinezii problema. - E foarte simplu. Cnd brbatul vine la consultaie, i pun s-i aeze testicolele pe mas, le in 625

bine i le trag una cu ciocanul. Pe cei prezeni i trece un fior rece pe spinare. Unul zice cu jumtate de voce: - Dar nu doare? La care doctorul, calm: - Doar dac-i dai, din greeal, cu ciocanul n deget. Doctor la domiciliu Doctorul, venit pentru sotia bolnava, intra in dormitor, lasandu-l pe sot foarte agitat sa astepte afara. Peste doua minute, doctorul iese din dormitor si cere un cutit de bucatarie. Sotul se executa si doctorul dispare din nou in dormitor. Peste putin timp iese din nou,de data asta cerand un ciocan si-o dalta. Sotul da fuga si se intoarce cu un ciocan si o dalta. Acum bietul om era intr-o groaznica stare de agitatie. Doctorul reintra in dormitor,reapare din nou dupa vreo cinci minute. - Imi pare rau, spune el. Ma tem ca am nevoie de o ranga. - O ranga?! tipa sotul cu glasul sugrumat. Ce are? Spuneti-mi si mie! - Inca nu stiu, spune doctorul: n-am reusit sa-mi deschid trusa. Un politist cu radarul opreste un participant la trafic pentru depasirea vitezei. Politistul ii zice soferului: - Stii, am avut eu presimtirea ca voi da o amenda, d-aia te-am si asteptat toata ziua. - Pai, am venit cat de repede am putut! Un politai statea si isi admira masina noua pe care a primit-o. Pe langa el trece un cetatean care il intreaba - Stiti de ce scrie pe masina "Politia rurala"? - De ce ma? - Sa stie ca toata lumea ca sunteti tarani... Bancul cu sarpele sasait : sarpele catre serpoaica : ssspune-mi ceva sssexi ! serpoaica : sssutien ! sarpele : ssspune-mi ceva ssi mai ssexi... serpoaica: ssslip sarpele : ssspunemi ceva ssi mai ssi mai ssexi... serpoaica : sssula sarpele : incearca cu P serpoaica : sssupa ! Cica iese leul dimineata nervos din casa si da prima data cu ochii de vulpe: ...Ia zi ma , cine e regele animalelor ? - Tu, tu, tu esti, maria ta", zice vulpea uda de frica. Mai merge si da peste lup: - Ia zi ma fraiere, cine e regele animalelor, ca-ti mananc ficatii acu! - Maria ta, zice lupul galben de frica. Mai merge el... Intr-o poiana elefantul manca linistit niste iarba: - Ia zi ma, umflatule, cine e regele animalelor, ca-ti scot inima acu. Elefantul ll prinde cu trompa dupa cap, il izbeste de vreo 3 copaci si-l lasa lat in mijlocul drumului, pascand in continuare netulburat. Leul sta incostient vreo juma de ora, se ridica anevoie de jos si pleaca schiopatand si mormaind: - Ei daca nu stii, nu stii si gata, nu trebuie sa devii violent !!! 10 penisuri intra intr-o banca si incep sa tipe: -Toata lumea mainile sus,acesta este un jaf.. ... In timp ce bagau ei banii in saci intra un vibrator pe usa ,la care unul din penisuri se uita la celalalt si zice: 626

-Sa-mi bag .... Robocop !!! Bancul zilei Reporter: - De ce nu scade pretul la carburant proportional cu evolutia pretului barilului de petrol? Oficial Petrom: - Nu putem scadea preturile mai mult de att. Si asta din cauza nenorocitilor de la Apa Nova, care au marit preturile la apa pe care noi o punem n benzina. Patru `calculatoristi` se intalnesc la o bere. Unul incepe sa povesteasca: - Am agatat aseara o tipa beton. am dus-o acasa. eu incins, ea incinsa. - (Ceilalti privesc cam plictisiti) - Ne-am apucat sa ne dezbracam chiar din momentul in care am intrat pe usa . am pus-o in picioare, rezemati de perete... - (Ceilalti sunt gata sa adoarma) - Ne-am cautat o noua pozitie si am asezat-o pe birou, chiar pe tastatura noului meu calculator... Este intrerupt de ceilalti, care se trezesc brusc: - Aaa! Ce calculator ti-ai luat ?... Un oltean si un moldovean stau de vorba. - La voi mortii se ingroapa cu popa? - Nu, la noi popa ramane afara. Un avion rusesc se prabuseste in Alaska . Pilotul se salveaza Dar il prind americanii. La sediul CIA, interogatoriu: -Bai tavarisci, ce sistem de radiolocatie folositi voi? -!?! -Bai tavarisci, ce sistem de propulsie aveti, bai? -!?! -Bai tavarisci, daca nu NE descrii aparatura de bord ... Te fac arsice! Il iau doi malaci la tabacit, Dar rusul nimic. Dupa o vreme cand la un schimb de prizonieri ajunge rusul acasa IL intreaba colegii: -Ia spune Ivan cum a fost in captivitate la americani? -Bai baieti , puneti mana pe carte si invatati aparatura de bord ca daca va prind americanii si nu stiti, va tabacesc de trei ori pe zi! Lucrare scrisa intr-o clasa de fete, cu subiectul: Abordati intr-o maniera concisa, urmatoarele trei teme: 1) Religie. 2) Sexualitate. 3) Mister. Doar urmatoarea lucrare a obtinut nota maxima, 10: "Dumnezeule! Sunt insarcinata! Cu cine?" La usa domnului Popescu suna o doamna: - Buna ziua, sunt doamna Ionescu si am sa va dau o veste foarte prosta: sotia dv. va inseala cu sotul meu. Domnul Popescu este daramat si inebunit de veste. Dupa cateva momente de durere surda o intreaba ce e de facut in situatia asta. Doamna Ionescu ii sugereaza ca trebuie sa se razbune, sa-i insele si ei ca sa vada e inseamana. Se "razbuna" ei asa de vreo 3 ori cand doamna zice: -Sa ne mai razbunam o data. Domnul Popescu ingrozit raspunde: -Draga mea, m-as razbuna cu placere dar nu mai am pic de ura in mine! Doi lupi se duc sa fure oi. Ciocanitoarea ii aude si-i paraste ciobanului care se pune la pinda. Seara ajung lupii la stana si vor sa intre pe o gaura din gard. Intra primul lup pe gaura si ciobanul ii arde o bata peste bot. Pune 627

lupu' laba la bot de durere si se intoarce catre celalalt spunindu-i: - Intra tu primul ca pe mine ma bufneste rasul!! - O tipa buna urca in tramvai, 3-4 smecherasi in spate... Se sfatuiesc ei acolo, si intr-un final pleaca unu spre ea: - Domnisoara, uite 5 RON pentru minunata priveliste pe care ne-ai oferit-o. - Tipa ia banii, ii pune in portofel si zice : Stai, uite 2 RON rest... pentru handicapati am reducere! Pesimistul vede intr-un tunel intunericul..., Optimistul vede lumina de la capatul lui, Realistul vede luminile trenului care vine, Mecanicul de locomotiva vede trei idioti pe sina ! Pe usa unei biserici statea scris : Daca ai pacate, vino inauntru. Dedesubt, se adaugase cu ruj de buze: Daca nu, suna la telefon 89.89.999?. Un politist pe malul unui lac ii zice unei tinere: - Domnisoara, aici este interzisa baia! - Dar de ce nu mi-ati spus asta inainte de a ma dezbraca? - Pentru ca dezbracatul nu e interzis... O banda de hoti opreste un autocar. Seful bandei da sarcini oamenilor sai: - Barbatii sa fie jefuifi, iar femeile sa fie violate! Un bandit mai milostiv spune: - Sefule, macar pe femei sa le lasam in pace! La care se aude o voce de femeie: - Dumneata sa nu te amesteci in treburile sefului tau! Un betivan intreaba barmanul: - Cata bere vindeti pe zi? - Cam patru butoaie... - Vreti sa va spun cum ati putea sa vindeti cinci butoaie pe zi? Barmanul interesat: - Cum? - Umpleti halbele ca lumea... Sotul si sotia prin parc: - Scumpo, incearca sa arati ca esti fericita. - De ce? - Doamna care vine spre noi, este prima mea sotie. La examenul de Penal General, profesorul se adreseaza unei studente sexi: - Sunt multumit de raspunsurile primite, dar acum o intrebare pentru nota 10 : Cum s-ar chema faptul..... daca eu as indrazni sa bag mana pe sub rochita dumneavoastra ? - Hartuire sexuala. - Foarte bine..., dar daca dumneavoastra ati baga mana in pantaloni la mine? - Profanare de morminte Un tip iese de la o prostituata iar din usa ii striga acesteia: - Ti-am dat bani falsi ... La care aceasta ii raspunde: - Tu sa fi sanatos ... Doi rechini in mijlocul oceanului povesteau pataniile lor de cand nu s-au mai vazut. Primul: - Fratele meu .. am dat peste o pluta cu negri, am dat o data cu coada, am spart pluta .. 628

i-am mancat pe toti .. insa mi-a ramas niste par cret printre dinti pe aici .. vezi? .. ma cam enerveaza ... Al doilea: - Sa vezi, frate .. mergeam in spatele unui vapor de croaziera la motoare... acolo jacuzzi ... curenti de apa calda, rece ... super frumos .. deodata cade o blonda ... HAP .. o inghit si sa vezi, frate .. de trei luni de zile nu mai pot sa ma scufund de cate aere avea aia in cap!!! Un tip mai plinut merge la o prostituata sa se racoreasca. In timpul actului intreba in continu: - Draga mea sunt greu? Intrigata la un moment dat acesta ii da replica: - Bai tu ai venit aici sa te cantaresti? Fiul catre tata a doua zi dupa noaptea nuntii: - Tata eu divortez! - Ai innebunit, asa repede, ce s-a intamplat? - Nu conteaza eu divortez! - Mai fiule, mie poti sa-mi spui, sunt tatal tau, care e problema? - Tata, sotia mea este virgina! Dupa un timp de gandire spune tatal: - Apoi fiule ai dreptate! Ce nu le-a trebuit la altii nu ne trebuie nici noua! Merge pe strada o doamna cam plinuta.. De ea se apropie un cersetor: - Doamna, de cinci zile nu am mancat nimic. - Ehee, daca as avea si eu asa vointa... In avion, dupa ce s-au oprit motoarele la 10.000 de metri altitudine: - Rugam stimatii calatori sa ramina pe locuri, ca sa nu ingreuneze identificarea .. Multumim !!!!!!!! Intr-o companie de barbati, toti se veselesc, numai unul e trist. - Ioane, de ce esti trist? - Am aflat ca sotia are SIDA... O pauza lunga... - Am glumit, baieti. Ce v-ati ingalbenit asa??? Ce este scris pe ultima pagina a instructiunilor pentru autoturismul "Dacia Logan "? - Orarul autobuzelor. Scufita rosie: - Bunico, de ce ai ochii asa mari? - Bunico, de ce ai urechile asa mari? - Bunico, de ce ai dintii asa mari? Bunica: - Hai gata, ca ma enervezi. Pune lupa aia pe masa si cara-te la ma-ta! Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj! Am citit ca tutunul dauneaza si... m-am lasat de fumat! Am citit ca alcoolul dauneaza si... m-am lasat de baut! Am citit ca sexul dauneaza si... m-am lasat de...citit! Un domn trecut de prima tinerete, dar cu portofelul gras, agata la bar o tanara frumoasa. Dupa putin timp ajung in apartamentul domisoarei. Pana ce tanara se "pregateste", domnul vrea sa puna un CD pentru atmosfera. Pe raft: Brahms, Verdi, Ceaikowski, etc. - Vai, draga, asemenea muzica asculti tu?! - Ah, da, am uitat sa va spun ca eu am absolvit Conservatorul. 629

Domnul se lasa pagubas cu muzica, dar vede cartile din biblioteca. Pe raft: Eliade, Goethe, Puskin, etc. - Vai, draga, asemenea carti citesti tu?! - Ah, da, am omis sa va spun ca am terminat si filologia. - Pai, bine, fato, da' prostituata cum ai ajuns?! - Ah, printr-un mare noroc!... supermarket In supermarket o femeie face cumparaturi. Alege lapte, oua, portocale, cafea, salata si costita. La casa, un tip beat din spatele ei se uita la produse si spune: - Tu esti mai mult ca sigur singura. Femeia, contrariata: - Ai perfecta dreptate, sunt singura, dar de unde ti-ai dat seama ? Betivul, clatinandu-se: - Pentru ca esti urata! Termos Un ardelean intr-un magazin ca sa cumpere un termos. Vanzatoarea ii arata unul: - Uite bade, termosul asta e foarte bun: vara tine ceaiul rece, iar iarna il tine cald. Ardeleanul se scarpina dupa ureche, nedumerit: - Apai de, cucoana, daca zici ca-i bun, iaca l-oi lua... Da', lamureste-ma si pe mine: de unde dracu' stie termosu' asta cand ii vara si cand ii iarna? Comparatie Diferenta dintre o femeie si o gaina ? Gaina sta linistita pe oua. marire de salariu Maria - servitoarea - cere doamnei o marire de salariu. - Spune-mi, Maria, de ce sa-ti maresc salariul? - Am 3 motive. Primul, este ca eu calc camasile mai bine decat dumneavoastra. - Cine ti-a spus chestia asta?- Pai, domnu'! - Al doilea motiv este ca eu gatesc mult mai bine decat duneavoastra! - Cine ti-a spus prostia asta?- Pai, tot domnu'... - Al 3-lea motiv este ca fac dragoste mai bine decat dumneavoastra! - Si asta, tot domnul ti-a spus-o??? - Nu doamna! Asta mi-a spus-o gradinarul!... Si uite asa, Mariei i s-a marit salariul... accident montan Ion si Gheorghe pasc oile pe marginea unei prapastii fara fund. La un moment dat, Ion aluneca si cade in hau. Gheorghe, speriat, incepe sa-l strige: - Ioaneeee ... baaa Ioaneee .... Dupa un timp se aude vocea lui Ion: - Ceeee-i ma Gheooooo...? - Ma Ioaneee ti-ai rupt vreun picior ? - Nuuu maaa .... - Ti-ai rupt vreo manaaaa ....? - Nuuu mai Gheooo ... - Da ceee-ai patiit ? - Nimic ma Gheooo .... inca n-am ajuuuuns jos ... Gaura Gheorghe e internat in spital, la reanimare, cu mainile si picioarele rupte.. Ion vine in vizita: - Ma Gheo, ce-ai patit ma ? -Apai ma Ioane, mergand eu pe un deal am vazut o gaura si am mers sa vad ce-i acolo... - Si ...? 630

- Si am ajuns la ea si-am strigat: Uuuu ! - Si ...? - Si din gaura s-a auzit: Uuuu ! - Si ...? - Si am mai strigat odata: Uuuu ! - Si ...? - Si din gaura s-a auzit iar: Uuuu ! - Si ....? - Si .... m-a lovit trenul ! 6 copii Un cuplu la a 50-a aniversare a casatoriei. Sotul ii spune sotiei: - Draga mea, al saselea copil al nostru nu a semanat cu restul. Acum, dupa 50 de ani, as vrea sa stiu: a avut el un alt tata ? Sotia se uita la el si marturiseste: - Da, draga, ai dreptate, a avut un alt tata. - Si poti sa-mi spui cine a fost ? - Tu ! plictiseala Ion si Marie stau in pat. Ion e plictisit, Maria are chef de ceva actiune: - Ioane, pun pariu ca nu ma gasesti sub cearceaf ! - Da' pui pariu ca nici nu te caut ? Arta fotografica - Ma, Vasile? Tu ai poze cu nevasta-ta goala ? - Nu, ma, n-am ! - Cumperi ? Porcul si magarul Magarul merge pe drum iar in spatele lui, porcul: - Bai magarule ce murdar esti! Pe unde te poarta stapanul? Ce slab esti! Nu prea-ti da sa mananci! Si cu ce desagi mari te-ncarca stapanul! Vai de viata ta! La care magarul se intoarce spre porc: - Bai, mi se pare mie, sau tu nu esti porcul de anul trecut ? DEX SCARABEU = cetatean ce locuieste la bloc, la scara B Dragostea Este ca ciupercile - nu stii daca e buna sau rea decat dupa ce e prea tarziu ... Aventuri din vacanta Ion si Gheorghe isi fac vacantele separat. Ion se intoarce din vacanta de iarna multumit. - Ei, pe unde ai umblat, Ioane? - Prin Suedia! - Si cum sunt scandinavele? Ion da din colt in colt, nu da un raspuns clar. Acasa, cauta in dictionar.. "Aha, scandinave, adica femeile de acolo! Cum de nu am stiut, sa ma fi laudat, ca aveam cu ce!" Anul urmator, Ion se intoarce din vacanta bronzat.. - Ei, Ioane, pe unde ai mai fost? - Grecia, tara frumoasa! - Ei, dar elenele? 631

Ion ramane iar mut. Nervos, acasa, cauta din nou in dictionar: "Aha, femeile de acolo!" Un an mai tarziu, Ion se intoarce iar bronzat. - Si cum a fost in Egipt, Ioane? - Frumos, cald, camile, nisip, soare... - Si piramidele? - Niste curve Animale de apa periculoase Un turist in vacanta il intreaba pe un localnic daca sunt crocodili in apa. Acesta ii raspunde ca nu. Turistul incepe sa inoate si observa niste pete intunecate in apa, la citiva metri de el. Se intoarce spre localnic: - Sigur nu sunt crocodili aici? - Nu, ca le e frica de rechini. Pescuitul la copca Iarna grea. Un pescar fanatic se duce la pescuit, desi era mult sub zero grade. Scoate tarnacopul, da o copca, dupa care-si arunca sculele in apa. Sta el ce sta si deodata aude o voce groasa din spate: - Aici nu este peste! Cand aude, pescarul isi extrage unditele si se muta mai incolo. Tot nu misca nimic. Dupa o vreme, aude iarasi vocea: - Aici nu este peste! Tipul, suparat, se muta din nou, sparge gheata si sade. Din nou, in spatele lui, vocea: - Aici nu vei gasi peste! Enervat, pescarul se-ntoarce si graieste: Da cine esti tu, ba, de-mi tot sperii norocul? - Eu sunt directorul patinoarului! Test de dragoste neconditionata Incui nevasta si cainele in portbagajul masinii.. Dupa 2 ore deschizi portbagajul si vezi cine se bucura ca te vede... Doua oltence, colege de banca, in timpul tezei la fizica. Una sopteste, usor agitata, catre cealalta: - Auzi , nu mi-e clar la problema asta cu vitezele, cat fu T1 la tine? - Pai... cam zece minute, cred O cuconita cheama pentru curatenia de primavara o fata de la tara. Dau cu aspiratorul, bat covoarele, sterg praful, ajung in dormitor. Sub pat fata gaseste un prezervativ. Il ia cu doua degete si'l priveste ingrozita. Cucoana o vede, se inroseste si ii zice: - Ce este Mario pe la voi la tara nu se face sex? - Ba da cucoana, da' nu pana cade pielea ! Dupa ce a examinat-o temeinic pe domnisoara, ginecologul spune: - Deci, cand va vedeti sotul asta-seara ... - Nu sunt maritata, domnule doctor! - Atunci, cand va vedeti logodnicul ..... - Nu sunt nici logodita... - Sa zicem atunci, prietenul ... - Nu am nici un prieten si, pana acum, nu am avut nimic cu vreun barbat! Ganditor, doctorul se duce la geam si priveste in zare. Saturandu-se sa stea cu picioarele in sus, duduia intreaba: - La ce priviti atat de atent domnule doctor? -Astept un pic! Ultima data cand s-a intamplat ceva asemanator, a aparut la rasarit o stea ! - Madam Popescuuu!!!! La un geam isi face aparitia o doamna. - Da draga, ce vrei? 632

- Madam Popescu, sotul meu este cumva la dumneata? - Nu, draga! - Madam Ionescuuu!!!, striga atunci tipa. Isi face aparitia o alta doamna. - Ce-i, draga? - Sotul meu este cumva la dumneata? - Nu, draga! Dar ce s-a intamplat? - Pai, ne-am certat un pic, si a plecat furios. Am fugit dupa el si cand l-am intrebat unde se duce, a raspuns: "La curve!" Intr-o seara politia il prinde pe unul dezbracat - Ce cauti dezbracat pe strada ? La care omul raspunde: -Sunt parasutist ! - Si unde iti este parasuta ? - E sus la etajul 2, o bate soul ei ... O doamna se intoarce din concediu, de la mare, iar sotul o intreaba: - Ei, cum te-ai distrat? - Acolo femeile ori impletesc ori fac sex . - Si tu ce ai facut? - Pai am uitat sa-mi iau cu mine andrelele... Doctorul i ntreab pacienta: -Ce vrst avei, doamn? - M ndrept spre 30. -Din ce direcie? Discuie ntre dou prietene: -efa mea m-a concediat fiindc m-am culcat un pic n timpul programului. -Vai, dar asta i se poate ntmpla oricui! - ...poate , dar nu cu sotul ei ! Un profesor filolog se plimba pe la munte. La un moment dat vede un cioban cu oile la pascut. Cum era el pierdut pe ganduri, il intreaba pe cioban: Ancestralule pastor, in posesia dumitale se afla aceste minunate patrupede paracopitate? Indubitabil! - zise pastorul - Sefu' , scuzati-ma ca am intarziat, dar a trebuit sa-mi duc sotia la maternitate, pentru nastere ! - Ma crezi tampit ?! Si saptamana trecuta ai venit tot cu scuza asta ! Ce-i nevasta-ta, iepuroaica ?? - Nu...Moasa ! Doctorul ii dicteaza asistentei un diagnostic in latina . Pacientul, usor agitat : - Spuneti-mi domnule doctor, sufar de vreo boala rara ? - Da de unde ! Jumatate din cimitir e plin cu cei care au avut boala dumneavoastra ! -Sotul meu e atat de religios , incat isi iubeste dusmanii ! - Nu mai spune ...Si cine-s dusmanii sai ? - Tuica de prune si curvele ! - Domnule doctor, taica-meu a trait nouazeci de ani ! Credeti ca am sanse sa apuc si eu aceasta varsta ? - Fumezi ? - Nu... - Bei ? - Niciodata ! - Inseamna ca-ti plac femeile... 633

- Niciodata nu mi-am inselat sotia... - Atunci ,de ce mama dracului vrei sa traiesti nouazeci de ani ?!! - Vreau sa vorbesc cu domnul comisar sef ! - E in grajdul bovinelor... O sa-l recunoasteti usor ca are pe cap un chipiu ! - Ai auzit ca in Bucuresti , un om e calcat de masina la fiecare jumatate de ora ? - Vai, dar ce-or avea cu bietul om ??? -Ospatar, fii amabil, spune clientul, am comandat o friptura cu os! -Da, domnule, v-am adus-o. Care este problema? -Vrei sa vezi daca nu cumva carnea a ramas in bucatarie? Un tip intra intr-un wc publicin cabina alturata un alt tip constipat, se forteaza destul de zgomotos. Primul tip, terminand ce avea de facut, la iesirea din wc, din reflex, stinge lumina, moment in care se aude un urlet infiorator. Curios, se intoarce, aprinde lumina si intreaba pe cel din WC ce s-a intamplat. Acesta, speriat ca naiba, raspunde: - Crucea ma-sii, am crezut ca mi-au sarit ochii! ... La o masa intr-un bar, statea un tip care dadea pe gat pahar dupa pahar. De fiecare data cand termina un pahar, se uita in buzunarul camasii. Intrigat, barmanul l-a intrebat: - De ce va tot uitati in buzunarul camasii dupa fiecare pahar? - Am acolo o poza cu nevasta-mea. Cand mi se pare frumoasa, ma duc acasa! Ion si Maria in casa: - Ma Ioane, mi-i frig! - Pune o patura pe tine. - Tot mi-e frig! - Si ce vrei, muiere?! - Pai, tata, cand zicea mama ca-i este frig, o lua in brate. - Si de unde sa-l iau io pe tac-tu, la ora asta? Daca intr-o zi viata iti intoarce spatele... ciupeste-o de fund!!! Femeile se cred destepte pentru ca pot falsifica un orgasm pentru o relatie. Destepti suntem noi, barbatii, pentru ca putem falsifica o relatie intreaga pentru un orgasm! Femeile inseala doar atunci cand ceva nu merge intr-o relatie. Noi, barbatii, inselam DOAR cand avem ocazia Cica vor scoate anticonceptionale pentru barbati. Mi se pare logic! Nu-i mai bine sa scoti gloantele din pistol decat sa porti vesta antiglont?! Eu si sotia mea am decis sa ne sinucidem impreuna. Ciudat e ca, dupa ce s-a sinucis ea, eu nu am mai simtit nevoia... - Ce scrie pe piatra de mormant a unei blonde? - "In sfarsit s-a culcat singura" Bulisor, tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare? - Visez sa fiu miliardar, ca tatal meu. - Pai ce, tatal tau e miliardar? - Nu, si el viseaza. 634

Era Bula soldat la parasutisti. In avion, comandantul il pune sa sara. Sare bula si nu se deschide parasuta ... in cadere, il vede pe unul care venea cu viteza, de jos. - Baaaa cum se deschideee parasutaaa? - Nu stiu ... eu sunt de la Distrigazzz!! Doctorul il intreaba pe Bula: - Spune-mi, te rog, cum te protejezi cand faci sex? - Domnule doctor, sunt foarte precaut, folosesc prezervativ si manusi chirurgicale! - Si partenera? - Care partenera?! Bula in China se ia la bataie cu un ninja. Se bat ei ce se bat si se hotaresc sa dea fiecare cate o lovitura. Care da mai tare e mai bun. "Bang" ninja una in gura lui Bula doarme 2 zile. Se trezeste Bula: - Ce a fost asta, mah? - Cheia dragonului. Dupa aia Bula "bang" una in gura. Se trezeste ninja peste 2 saptamani. - Ce-a fost asta, mah? - Cheia franceza. Bul completeaz o fi personal pentru angajare. La data naterii trece 15 august. - n ce an? ntreab funcionara de la oficiul forelor de munc. - n fiecare an! Care este cea mai tare valuta? intreaba invatatoarea. - Euro, Dollar, Lira sterlina! striga elevii. - Ciocanul libanez! zice Bula. - Ce??? Nici nu exista asa ceva, de unde ai auzit asa ceva? intreaba invatatoarea. - Pai a zis sora-mea ca daca libanezul ii mai da doua ciocane isi ia apartament! - Nevasta, pregateste-mi costumul cel negru, ca mi-a murit un coleg si ma duc la inmormantare, zice Bula. La intoarcere, ii spune sotiei: - Vai, draga, ce lume prost crescuta a luat parte la inmormantare. Sa vezi, cand a inceput sa cante fanfara, eu am fost singurul care m-am dus s-o invit pe vaduva la dans. Intr-o noapte vin hotii in casa la Bula. Cauta ei ce cauta si nu gasesc nimic. La un moment dat se trezeste nevasta lui Bula: - Bula! Bula! Bula, trezeste-te, au venit hotii!! - Taci femeie! Eu ma ascund de rusine ca nu avem nimic in casa si tu urli in gura mare. - Tata, vreau sa ma insor, zice Bula. - Cu cine? - Cu Janos. - Imposibil, Janos e ungur. Merge Bula in armata, iar capitanul, smecheras din nastere, ii zice: - Bula, du-te pana la piatra aia de departe si spune-mi daca sunt acolo! Bula executa, se intoarce transpirat si zice: -Permiteti-mi sa raportez: Da, sunteti acolo! Capitanul, curios, intreaba: - Si ce fac ? Bula: - Permiteti- mi sa raportez: Nu stiu. Sunteti acoperit cu o hartie si va bazaie mustele! Profesorul il intreaba pe Bula: 635

- Bula, ce este patria? - Nu stiu! Il intreaba pe Vasile: - Vasile ce este patria? - Patria este mama mea! Profesorul il intreaba pe Bula din nou: - Bula ce este patria? - Patria este mama lui Vasile! - Nu, Bula, patria este si mama ta! Ia zi, ce ai inteles? - Ca eu sunt frate cu Vasile Mama lui Bula statea de vorba la cofetarie cu doua vecine. Subiectul: Ce multi bani cistiga copiii lor. Prima: - Vasile, baiatul meu, a ajuns mare chirurg si are atit de multi bani incit a facut cadou o masina unui prieten de-al lui. A doua: - Gheorghita , baiatul meu, a ajuns mare avocat si are atitia bani incit a facut cadou un apartament unui prieten de-al lui. Mama lui Bula: - Bula al meu n-a invatat nimic, nu s-a ales nimic de el, e somer, se drogheaza. Si colac peste pupaza e si homosexual. Norocul lui e ca are doi amanti, unul doctor si unul avocat, care i-au facut cadou o casa si o masina. Invatatoarea la scoala ii intreaba pe copii: - Vasilica, ce-i tatal tau? - Gunoier. - Nu se spune gunoier, ci functionar la Salubritate. Petrica, ce-i tatal tau? - Gropar. - Nu se spune gropar,ci functionar la Pompele Funebre. Bula, ce-i tatal tau? - Disk-Jokey la Mystic Club. - Cum adica? - Clopotarul bisericii. Bula vede pe strada o domnisoara sexy, cu un catel in brate. - Ce n-as da sa fiu eu in locul catelusului! - Nu cred, il duc la veterinar sa-i taie coada! Vecinii lui Bula au un nou nascut. Din nefericire acesta s-a nascut fara urechi. Cand familia lui Bula este invitata la vecini pt. a vedea copilul, tatal lui Bula il ia de-o parte si-i explica: - Copilul asta e marea lor bucurie, il doresc de mult! Daca spui ceva despre urechile lui te bat de te rup! - Am inteles, zice Bula. Cand ajung in casa vecinilor si dau cu ochii de copil, Bula zice entuziasmat mamei copilului: - Vai ce copil frumos! Mama rasufla usurata. Bula continua: - Ce manute dragalase, ce picioruse frumoase... si ce ochi frumosi! Ce-a zis doctoru', vede bine? Mama: - Da, vede bine, de ce intrebi? - Pentru ca daca va trebui sa poarte ochelari, a belit-o! Prima zi de scoala, inainte de 1989. Se face aranjarea in banci. Invatatoarea ii chestioneaza pe boboci: - Ionescu, ia zi-mi tu ce face tatal tau. - Pai, tata e la o macelarie. - Aa, Ionescu, treci tu in prima banca, sa fii mai aproape, ca poate apreciaza taticu'... Popescu, 636

da' taticul tau ce face? - Tata e la o benzinarie. - Popescule, treci tu in prima banca si Ionescu in banca a doua. Bula, dar tatal tau ce face? - Pai.. tata e la Securitate. - Ooo, treci tu Bula in prima banca, Popescu in banca a doua, Ionescu in banca a treia. Auzi, Bula, da' ce face tata la Securitate? - Habar n-am, ca abia aseara l-au saltat! Bula vorbea cu un om: - Bula tu o iubesti pe mami? - Nu ca ma bate mereu! - Dar il iubesti pe tati? - Nu ca ma bate mereu! - Dar pe cine iubesti tu? - Eu iubesc echipa de fotbal Dinamo, ca nu bate pe nimeni!!! La facultate profesorul le tine un discurs studentilor despre bunele maniere: - Cunoaseti o fata si o invitati la un restaurant. In timpul mesei trebuie sa va duceti la baie. Popescu, cum te-ai scuza? - Domnisoara trebuie sa ma duc sa urinez, scuzati-ma o clipa. - Foarte urat! Ionescu, tu cum ai spune? - Va rog domnisoara sa ma scuzati o clipa ca am nevoie la toaleta! - Este mai bine, dar nu este frumos sa pomenesti de toaleta in timpul mesei! Bula tu cum ai spune? - Domnisoara, scuzati-ma o clipa deoarece trebuie sa dau mana cu un vechi prieten cu care am facut armata si pe care sper sa pot sa vi-l prezint in aceasta seara! Un elev intreaba: - Doamna profesoara, cine ne-a adus pe noi pe lume? - Barza, ati auzit? Si ii ia pe toti in parte. - Ionel, ai inteles? - Da, dna profesoara! - Vasilescu, ai inteles? ... si ajunge la Bula: - Ai inteles, Bula? Bula, sta putin pe ganduri si intreaba: - Barza-i cea care sta intr-un picior? - Da. - Nu cred ca se culca tata cu asa ceva! Dupa un pescuit norocos Bula se pregateste sa friga un peste la gratar. - Nu crezi ca mai inainte de a-l frige ar trebui spalat? spune mama sa. - Mereu imi pui intrebari anapoda. De ce sa-l mai spal? Nu a stat toata viata lui in apa? Profesoara le vorbeste copiilor despre SIDA: - Stiti, sida se poate lua prin contact el-ea, ea-ea, el-el. In spatele clasei, Bula ridica mana. - Ce e Bula? intreaba profesoara. - Voiam sa stiu daca este vreun pericol la contactul EU-EU. - Bula, am auzit ca ti-a murit soacra. Ia zi ce-a avut? - Ceva bijuterii, un televizor color, si putine economii.... - Nu asta, vroiam sa intreb, ce i-a lipsit? - Pai masina, o casa sau un apartament proprietate personala... - Mai Bula! Vroiam sa stiu DE CE a murit. - Pai a fost la noi in vizita, eu i-am spus sa mearga in pivnita sa aduca cartofi, sa facem piure si 637

ea a cazut pe scari si si-a rupt gatul. - Da... Ce ghinion! Si ce-ati facut atunci? - Macaroane cu branza... Prima zi: Bula arunca hartii in clasa: Profesoara: Bula, tu arunci hartii? Bula: Nu, doamna profesoara... sa moara mama daca eu arunc hartii ! Ajunge Bula acasa, ma-sa moarta. A doua zi: Bula iar arunca hartii prin clasa. Profesoara: Bula, chiar nu arunci tu hartii prin clasa? Bula: Nu, doamna profesoara... sa moara sor-mea daca eu am aruncat hartii! Acasa, sor-sa moarta. A treia zi: Bula nu se mai satura sa arunce hartii. Profesoara: Bula inceteaza cu hartiile.... Bula: N-am aruncat eu doamna profesoara, sa moara tata! Ajuns acasa il vazu pe taica-su facandu-si bagajele... Bula: Ce faci tata? Taica-su: Uite, imi fac bagajele si-ar fi bine sa ti le faci si tu ca ne mutam de-aci... Bula: Da' de ce? Tac-su: Pai ii blestemat blocu' asta: Alaltaieri a murit ma-ta, ieri a murit sor-ta si azi a murit vecinu' de la 7! La miezul noptii, sotia il aude pe sot: - Draga, asa as vrea sa fac sex cu tine chiar acum! - Sunt obosita, zice ea somnoroasa. Poate facem maine.... El, se intoarce spre ea si-i zice cu repros: - Ssss! Vorbesc la telefon! Fraza anului: castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura "In lumea actuala, se investeste de cinci ori mai mult in medicamente pentru virilitatea masculina si silicoane pentru femei, decat in vindecarea bolii Alzheimer. Din aceasta cauza in cativa ani, vom avea batrane cu bustul mare si batrani cu penisul tare. Dar niciunul nu-si va aduce aminte la ce servesc". STRNUTUL In avion la clasa intai, o doamna e asezata langa un domn. La un moment dat ea incepe sa stranute si de fiecare data incepe sa tremure din toata fiinta ei dupa care isi sterge delicat nasul. Istoria se repeta la care d-nul de langa i se adreseaza; - Ma scuzati, nu vreau sa va inopurtunez dar mi-e imposibil sa ma abtin sa nu va intreb: de ce tremurati asa de tare de fiecare data cand stranutati? - Pentru ca sufar de o boala foarte rara, de fiecare data cand stranut am un orgasm La care d-nul un pic jenat ca nu a mai auzit de asemenea boala, o intreaba grijuliu: - Si luati ceva? - Da, PIPER .... Un scotian pe patul de moarte: - Mama , esti aici?? - Da , fiule sunt aici! - Nevasta esti aici?? -Da , barbate , sunt aici! -Copii sunteti aici?? -Da tata , suntem aici -Toata lumea e aici?? -Da mai , toti suntem aici! -Atunci de ce e lumina aprinsa la bucatarie????? 638

Un scotian care avea o sticla de whisky in buzunarul de la pantaloni se impiedica pe scari. Cind isi revine pune mina pe bunzunarul unde era sticla si simte ceva ud: - Sper ca e sange!!! Doi scotieni mergeau. Unul dintre ei scoate un pieptene si dupa ce si-l trece prin par il arunca. Al doilea mirat il intreaba: - De ce l-ai aruncat? - Pai i se rupsese un dinte! - Pai si doar pentru un dinte?... - Era ultimul! Cum a aparut srma de cupru? Doi scotieni au gasit simultan un penny... Cica un scotian se trezeste intr-o dimineata si-si gaseste nevasta moarta in pat langa el. Se sperie , scotianul si da fuga pe scari la servitoare: "Daisy , Daisy! Sa fierbi doar un singur ou pentru micul dejun!" -Cum recunosti casa unui scotian? -Este singura care are hartie igienica la uscat. Q: Care este cea mai Fair-Play galerie de fotbal din lume? A: Cea a scotienilor! Nu arunca cu NIMIC pe stadion! Un scotian cumpara un autoturism. Il intreaba pe vinzator: - Cit consuma masina? - O lingurita la suta. - Mare lingurita sau mica?? Doi scotieni treceau prin fata unui bar. Unul dintre ei intreaba: - Bei o bere? - Da. - Atunci du-te si o bea mai repede , ca eu te astept afara. Elementul chimic FEMEIA 1. DESCOPERITA: De mult timp, de un chimist pe nume ADAM. Data descoperirii este necunoscuta. 2. SIMBOL: Fm 3. APARITIA IN NATURA: peste tot atunci cand nu o cauti, si nicaieri atunci cand e cautata. De obicei, apare in locurile cu populatie umana. 4. OBTINERE: La inceput a fost preparata dintr-o coasta; cu timpul, insa, datorita evolutiei, se prepara din greseala. Cu toate ca s-au intreprins multe incercari, o sinteza a acestui element nu a reusit nici unui cercetator.... 5. GREUTATE ATOMICA: Se cunosc mai multi izotopi: - izotopul "snur" ( 45 kg ), - izotopul "dama bine" ( 55 kg ), - izotopul "forme pline" ( 65 kg ) - izotopul "batoza" ( 100 kg ). Din cauza acestor izotopi, elementul nu are un loc bine stabilit in sistemul periodic al elementelor. 6. RASPANDIRE. Se gaseste in natura, in stare libera sau in combinatii. 7. PROPRIETATI FIZICE: Suprafata este acoperita, in general, cu un strat de pudra. Se gaseste in patru stari de agregare: - stare amorfa (pana la 16 ani), - stare cristalina (16-35 de ani), - stare gelatinoasa (35-50 de ani) si - stare uscata (peste 50 de ani). Aflat in starile cristalina si gelatinoasa, elementul fierbe la simplul contact, ingheata greu si brusc se topeste cand este bine tratat. Daca la inceput e dulce, o data cu trecerea timpului se acreste, devine amar si apoi otrava curata. Poate fi acru si la tratari nepotrivite. Daca e lovit, scoate 639

sunete ascutite. Poate crea multe dureri de cap. Spectrele sunt de la blond, roscat pana la negru. Se dizolva greu in lichide... Solubila in acid sulfuric ! 8. PROPRIETATI CHIMICE: Liber, ataca inima. Combinat, ataca ficatul si punga. Are o mare afinitate pentru metalele rare si pietrele pretioase (mai ales combinatii cubice cristaline ale carbonului) si absoarbe usor, in cantitati apreciabile, bauturi fine, prajituri si multe alte delicatese. Poate exploda instantaneu daca activitatile planificate nu au loc. O reactie violenta apare atunci cand e lasata in stare libera... Este un foarte bun agent reducator al finantelor barbatilor ! 9.. INTREBUINTARE: Se intrebuinteaza mai ales in bucatarii si in dormitoare. Se mai foloseste ca podoaba, pentru ridicarea nivelului si, accidental, pentru inmultire. (Caz in care se produce o crestere in volum, cu centre de distributie a laptelui.) Elementul este folosit de asemenea pentru a creste efectul estetic al masinilor sport. 10. METODE DE ANALIZA: Elementul in stare pura se inroseste daca este descoperit sau vazut in starea sa naturala. Se inverzeste in prezenta unui izotop cu insusiri mai bune. 11.. ATENTIE LA FOLOSIRE! Fiind exploziv, elementul trebuie tratat cu multa atentie si delicatete si manuit cu multa indemanare. In caz contrar, este vai si amar de cel care o manipuleaza. Nu se recomanda manipularea de catre barbatii fara vigoare. Elementul "femeie" se serveste gol si trebuie agitat inainte de intrebuintare.. In stare cristalina si gelatinoasa se poate utiliza atat la lumina, cat si la intuneric. In celelalte stari, numai la intuneric. Este ilegal (desi de dorit) a poseda mai mult de un izotop.. - Cum se scapa de boala vacii nebune??? - Prin divort!!! Un tip vine la medic, arunca pe podea o gramada de ustensile de pescuit ispune: - Doctore, va pltesc orice suma de bani doar pentru a-mi explica modul n care toate acestea pot duce la imbolnavirea de gonoree! - Ceva nu inteleg ... - i ce e greu de inteles? Cumva trebuie s ma justific in fata soiei! Dupa nunta, tinara si proaspata nevasta ii spune sotului: - Uite cum o sa facem pe plan sexual de acum inainte: Daca seara cand vii acasa si vezi ca imi este parul ordonat atunci nu vreau sa fac sex cu tine, daca parul imi este putin dezordonat atunci poate vreau sau poate nu vreau sa fac sex cu tine, iar daca parul meu arata complet dezordonat si "sifonat" atunci sigur ca vreau sa fac sex cu tine. - Bine draga mea, zice sotul, hai sa-ti spun cum vad eu acum situatia asta: Seara cand vin eu acasa beau bere. Daca beau numai o bere inseamna ca nu vreau sa fac sex cu tine, daca beau doua beri inseamna ca ori vreau sa fac sex cu tine ori nu... daca beau trei sau mai multe beri fii sigura ca ma doare in p**a de freza ta. Profesoara:Care este opusul rasului? Elevul: Sexul Profesoara: Nesimtitule, cum poti sa zici asta? Elevul: Pai rasul e "ha ha haa" si sexul este "ah ah aah" La o masa intr-un bar, statea un nene care dadea pe gat pahar dupa pahar. De fiecare data cand termina un pahar, se uita in buzunarul camasii. Intrigat, barmanul l-a intrebat: - De ce va tot uitati in buzunarul camasii dupa fiecare pahar? - Am acolo o poza cu nevasta-mea. Cand mi se pare frumoasa, ma duc acasa! Avei ampon? -da, de ou. - i pe cap cu ce m spl? Multi spun c blondele nu sunt proaste. Soia mea a fost o bruneta, ieri dimineata si-a vopsit parul blond, iar seara mi-a facut scandal - de unde pr negru in pat? 640

Intr-un tramvai, caldura, aglomeratie mare... O d-na, in picioare, tinandu-se de bara de sus. Alaturi, un batran care nu mai suporta mirosul urat, de transpiratie, venind de sub bratul d-nei: Asculta cucoana,ce-i mirosul asta?!? D-na: -Este parfumul meu,pe care il folosesc zilnic. Batranul: Si cum se numeste parfumul asta? D-na: -Alba ca Zapada si cei 7 pitici. Batranul: -Auzi cucoana, cauta bine in cutie, ca mie mi se pare ca unul din pitici e mort!!!! Franta. Un magazin. O doamna timp de mai bine de o ora isi alege o palarie. Vanzatorul ii aduce palarii tot mai multe si mai multe. In sfarsit doamna se hotaraste si spune: - Cred ca o iau pe aceasta. Va rog sa o impachetati. Vanzatorul, tacut, pune palaria intr-o cutie. - Cat trebuie sa achit? - Nimic, doamna. Ati venit cu ea. Sotul vine acasa si-o prinde pe sotie cu amantul in pat... Socat intreaba: - Ce se intampla aici? Sotia se uita la amant si zice: - Ti-am spus ca-i prost?! Doi copii stau de vorb. Primul spune cu mndrie: - Tatl meu e inginer. El face nave spaiale! Al tu ce face? - Ce zice mama! O unguroaica sta "la ocazie" in Aiud. Opreste un TIR, se deschide usa , iar femeia intreaba, intr-o romana stricata: - Sui pe mine pan' la Turda ? Tiristul: - Sui pe tine si pan' la Cluj , da' cine tzine de volan? Inspectie la scoala. Un tigan sta in penultima banca. Inspectorii se asaza in spatele lui, in ultima banca. Profesoara pune intrebari, tiganul tot cu mana pe sus. In sfarsit, il pune si pe el sa raspunda. - Doamna, sa mor io, ce picioare si tatze misto haveti. - Nesimtitule, cum iti permiti? Ai nota 2 si iesi afara, magarule! In timp ce se ridica din banca, se intoarce la inspectori: - Ba, astia cu inspectia, nu mai soptiti, minca-v-as, daca nu stiti! Un arab scutura un covor de la etajul 4. Un trecator il intreaba: - Ce are, nu porneste? O blond l ntlneste pe Ali n fata unui magazin. Ali tinea o maimut n mn si i-o da blondei: - Auzi, asta e o Rhesus Balubadaris si este foarte rar. S ai grij de ea pn ies din magazin. Blonda o ia n brate si asteapt. O alt blonda vine, se uit la maimut si o ntreab pe blonda cu maimuta: - Auzi fat, ce e asta? - Un Rhesus Balubadaris. - Pi si de la cine l ai? - De la Ali. - Pi, draga, nu puteai si tu s faci un chiuretaj ?!... Pleaca un ginecolog in vacanta si lasa un prieten - un inginer, sa-i tina locul. Intr-o zi, vine o tanara: - Domnu' doctorr, stiti, un avort... Ia ingineru sublerul, micrometrul, masoara, calculeaza, aplica formule dupa care ajunge in sfarsit la o solutie: - Nu te pisi o saptamana si moare inecat. 641

Cum puteti scapa de paduchi? - Va tundeti in scari si va ungeti cu vaselina ca sa alunece paduchii pe scari sa-si sparga capu! I: Cum se zice "Dute'n pi&%a matii" pe jidaneasca? R: "Ai incredere in mine!" Fraza anului de la castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura : "In lumea actuala, se investeste de cinci ori mai mult in medicamente pentru virilitatea masculina si silicoane pentru femei, decat in vindecarea bolii Alzheimer. Din aceasta cauza in cativa ani, vom avea batrane cu bustul mare si batrani cu penisul tare. Dar niciunul nu-si va aduce aminte la ce servesc". O femeie trebuie tinuta numai in puf: puf o palma, puf un pumn Discutie intre 2 contabili : -Care e pozitia ta preferata? -86 -Cum 86? intreaba mirat celalalt. -Poi 69 plus tva O blonda si o brunata vorbeau la telefon: Blonda: faaaata ai fost la concert la Madona Bruneta:nu faaata, ca ma durut rau capul si am facut si 39 cu 1 (grade) Blonda: eu am fost faaata nu ma durut capul deloc dar am facut 69 cu 2. Cuuum?! Cu unu pe la spate, cu llalt oral De ce nu fac blondele sida? Are si virusul mandria lui 38 intrebari si raspunsuri I.. Ce imbatraneste prima oara la un barbat ? R. Nevasta I. In cate grupe se impart femeile? R. Femeile se impart in trei grupe: - elastice (se intind cat tine patul). - supraelastice (se intind si prin alte paturi). - credincioase (se intind pana la Dumnezeu) . I. De ce sunt mai multi purici decat oameni? R. Pentru ca este greu sa fabrici niste prezervative asa de mici. I. Ce este un copil complexat? R. Un copil cu mama reala si tata imaginar. I. Care este cel mai periculos loc din lume? R. Patul. Acolo mor 80% dintre oameni. I. Ce spune spermatozoidul care fuge dupa un ovul ? R. Daca te prind, om te fac ! I. Care an dureaza numai o zi ? R. Anul Nou ! I. E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mult ? R. Da, dar degeaba. I. Prin ce se deosebeste ariciul de aricioaica ? 642

R. Ariciul are o teapa in plus. I. Prin ce se deosebeste un om de o camila ? R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze ... I. Care este diferenta dintre un taur si un bou ? R. Taurul poate deveni tata, pe cand boul numai unchi. I. Prin ce se deosebeste sexul frantzuzesc de cel romanesc ? R. Francezii fac sex fara lenjeria de corp, iar romanii fara lenjeria de pat. I. Ce este viata? R. Cea mai raspandita boala transmisa pe cale sexuala... I. De ce l-a creat Dumnezeu primul pe Adam? R. Ca sa poata vorbi pana aparea si Eva. I. De ce au femeile coapsele calde? R. Pentru ca barbatii sa nu faca otita . I. Care este, in zilele noastre, cea mai obisnuita formula de cerere in casatorie? R. Dumnezeule, sa nu-mi spui ca ai ramas insarcinata ... I. Ce facea Mesterul Manole cand o zidea pe sotia lui, Ana? R. Body-building. I. Ce au in comun un trenulet electric si sanii unei femei? R. Au fost create initial pentru copii, dar tot barbatii se joaca mai mult cu ele. I. De ce isi iau blondele pe ele pantaloni foarte stramti? R. Ca lumea sa le poata citi pe buze. I. De ce prefera barbatii sa se insoare cu virgine? R. Pentru ca nu suporta comparatiile. I. Cum se cheama un barbat inteligent in America ? R. Turist. I. De ce a creat Dumnezeu barbatul? R. Pentru ca vibratorul nu poate sa aduca bani acasa. I. Care este asemanarea dintre un barbat si un storcator de fructe? R. Ai nevoie de el, dar nu esti sigura pentru ce. I. Care este definitia unei seri romantice pentru un barbat? R. Sex. I. Cum se numeste un barbat caruia ii lipseste 90% din creier? R. Castrat. I. Care este diferenta dintre o repriza de fotbal si un preludiu? R. Prima dureaza sigur 45 de minute. I. Care este diferenta dintre o amanta si o sotie? R. 30 de kilograme. 643

I. Care este diferenta dintre un amant si un sot? R. 30 - 45 de minute. I. Care este asemanarea dintre o masina noua si un sot? R. Ambele functioneaza bine doar in primul an. I. Care este diferenta intre femeie si prosop? R. La prosop cauti partile uscate, la femei pe cele ude. I. La ce e mai usor sa renunti: la vin sau la femei? R. Depinde de vechime. I. Care e diferenta dintre o femeie si o baterie electrica ? R. Bateria are si o parte pozitiva, anodul. I. De ce au uraganele nume de femei? R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina. I. Stiti cum se numeste o secretara lasata insarcinata de catre seful ei ? R. BOSSUMFLATA .. I. Ce fac pestii cand sunt multi? R. Bancuri . I. Cum canta cucu` in America ? R. With - with ! I. De ce stau gainile pe gard? R. Sa le vada cocosii copanele.. I. Ce zic ciobanii cand se descalta ? R. A mai trecut un an! RUGACIUNEA UNEI FEMEI : Doamne, acuma, inainte de a merge la culcare, ma rog cu multa credinta, sa-mi daruiesti un barbat frumos, inteligent, puternic, dragastos si supus. Sa fie compozitor, poet, sa aiba mult umor, din acela pe care eu il inteleg. Sa-i placa familia si prietenii mei si nu fotbalul. Sa nu sforaie si sa urineze asezat, fara sa stropeasca prin baie. Sa nu ma faca sa astept atunci cand spune ca ma va suna. Sa ajunga la timp acasa, fara sa miroasa a sapun necunoscut. Sa stiu mereu unde este, mai putin cand imi cumpara flori si cadouri, sau sa-mi faca serenade. Sa-mi dea 3 ore sa ma aranjez atunci cand spune ca vom iesi, sa lesine de emotie cand ma vede, sa danseze mai bine decat Fred Astaire . Sa aiba un serviciu foarte bine remunerat. Sa fie generos si cand cheltuiesc banii sa nu se supere. Sa stie sa gateasca si sa-i placa sa ajute la treburile casei. Sa-i placa sa ramana ore intregi ascultanduma. Sa gandeasca inainte de a vorbi si sa spuna adevarul, numai adevarul si nimic altceva decat adevarul. Sa-mi traga scaunul cand ma asez la masa, sa-mi deschida portiera la masina si sa stie sa-mi faca masaj pe spate. Sa ma vada slaba mereu, mereu. Sa inteleaga durerile mele de cap si sa-mi aduca micul dejun la pat. Da-mi Doamne un barbat fidel, dragastos, care sa ma iubeasca cu respect si cu pasiune, numai pentru mine si nu pentru marimea sanilor mei. Sa nu aiba ochi pentru nici o alta femeie si sa-mi spuna mereu ce frumoasa ma vede si ce noroc a avut sa ma intalneasca. Te rog Doamne, da-mi barbatul care ma va iubi pana la moarte ! AMIN! RUGACIUNEA UNUI BARBAT : Doamne, te rog, daruieste-mi o blonda, surdo-muta si nimfomana, cu niste tzatze enorme si sa fie fiica unui distribuitor national de bere. AMIN! 644

Tipa in pat cu amantul. Tocmai cand erau in plina actiune, un zgomot de cheie rasucita in broasca ii face sa inghete. Cum se stie, in apartamentele moderne patul e direct pe podea (nu e loc sub el), dulap nu exista, doar suport pentru haine, nici balcon ......... In plus locuieste la etajul 13!!! Fara pic de teama, tipa ii spune: - Ramai calm, absolut imobil si nu spune nimic! Sotul: - Surpriza, darling! Am luat un avion mai devreme si am terminat mai repede. Asa ca am venit imediat acasa. Cand vede tipul gol in camera, intreaba: - Cine e asta?!! Tipa: - Tocmai mi-a fost livrat, imagineaza-ti. E sclavul meu sexual robotizat, sistem de operare Microsoft. De altfel aduce un pic cu Bill Gates, nu gasesti? Tu esti mereu plecat, sedinte, voiaje ... stiu eu ce faci tu cand esti singur in camera ta de hotel ? ... E ca un vibrator, dar mai mare. N-ai vrea, totusi, sa te insel cu vecinul sau instalatorul, nu?? Sotul: - Ok, lasa asta! Hai repede, n-ai nevoie de el ca am un chef animalic!! Tipa, care tocmai terminase o partida buna: - Nu draga, am o migrena... El: - La naiba! Mereu la fel! Bine, fi draguta si mergi la bucatarie sa-mi faci o omleta, ok? - Ok! Sotul priveste robotul si nemaiputand de dorinta isi spune: - "Ce e bun pentru ea e bun si pentru mine ..." si se arunca asupra "robotului" cu pantalonii in vine. In momentul ala, amantul zice cu o voce metalica: - Eroare sistem! In-tra-re re-zer-va-ta USB. - Robot de rahat!!!! Nebun de furie sotul il ridica pe umar si o ia spre fereastra sa il arunce. Amantul reia: - ... Pro-gram re-i-ni-ti-a-li-zat. In-cer-cati din nou! Cele 4 minciuni ale stundentiei: 1. De maine ma apuc de invatat 2. Iti aduc maine cursul 3. Dezbraca-te ca nu-ti fac nimic 4. Nu ma dezbrac ca sunt virgina Trei ingineri si trei contabili calatoresc cu trenul la o conferinta. In gara, fiecare dintre cei trei contabili cumpara cate un bilet, iar inginerii cumpara impreuna numai unul. "Cum veti calatori toti trei cu un singur bilet?" intreaba unul dintre contabili. "O sa vedeti imediat," raspunde unul dintre ingineri. Se urca toti in tren. Contabilii se aseaza pe locurile lor, insa inginerii se inghesiue toti trei in toaleta si inchid usa dupa ei. Vine controlorul pentru a cere biletele. Bate la usa toaletei: "Biletul va rog." Usa se deschide si o mana ii d biletul. Controlorul o ia si merge mai departe. Contabilii care asista considera fapta ca fiind o idee ca lumea si decid sa incerce si ei. Cand se intorc de la conferinta, cumpara numai un bilet, insa acum inginerii se urca in tren fara bilet. "Cum o sa mergeti fara bilet?" ii intreaba acestia surpinsi. "O sa vedeti imediat," raspunsul acestora. Se urca in tren, contabilii se inghesuie intr-o toaleta, iar inginerii in alta. Trenul porneste. La scurt timp iese unul dintre ingineri si se apropie de toaleta cu contabili si bate la usa: "Biletul va rog". Petre, cioban de meserie, era in armata. Ii trimite un plic sotiei, in care era un desen. Pe foaie erau desenate o floare, doi copii, o fantana, un soare si o baba. Sotia a descifrat desenul: Floareo, ai grija de copii sa nu cada in fantana, tu-ti soarele ma-ti! Vine o tipa la un popa si ii spune: - Parinte stiti, am pacatuit, am facut si eu cu barbatu', asa cum se face acuma, stiti, sex anal. 645

Popa: - Zece matanii repede. Tipa le face si continua: - Parinte, asta nu e tot, stiti am facut si sex normal cu amantu' meu. Popa: - Cinzeci de matanii repede. Tipa le face si continua: - Dar parinte, stiti, am facut si sex oral cu barbatu' meu. Popa cauta la catastife, si negasind nimic isi suna superiorul: - Pre-Inalte, am aici pe una care a facut sex oral, ce sa-i dau? - Bai, descurca-te si tu, ca eu i-am dat cinzeci de mii. Patru prieteni in vacanta. La hotel, neavand prea multi bani, hotarasc sa doarma cate doi in camera. Unul din ei se stia ca sforaie atat de cumplit, asa ca au convenit sa doarma in camera cu el pe rand, fiecare cate o noapte. A doua zi dimineata, vine primul care a avut "onoarea", cu ochii rosii, parul ravasit etc. -"N-am putut dormi toata noaptea, am stat in fotoliu si m-am uitat la el". A doua zi, urmatorul, rupt de somn si el: -"Cum sa dormi, se clatina acoperisul de la sforaitul astuia, am stat toata noaptea in fotoliu si m-am uitat la el". A treia zi, vine al treilea fresh, odihnit, bine dispus. Ceilalti mirati: -"Cum ai reusit sa te odihnesti?!?" -"Simplu. Inainte de a ne baga in pat, l-am strans in brate, l-am sarutat dulce si i-am spus noapte buna. N-a inchis un ochi toata noaptea...." Era odata un barbat perfect si o femeie perfecta. S-au cunoscut la o petrecere perfecta. Au fost iubiti timp de doi ani perfecti. Au avut o nunta si o luna de miere perfecte. Au avut doi copii perfecti. Intr-o zi barbatul perfect si femeia perfecta se plimbau cu masina lor perfecta, cand au observat un elf pe marginea drumului. Fiind oamenii perfecti care erau, l-au luat cu ei in masina. Dar iata ca s-a intamplat ca barbatul perfect, femeia perfecta si elful sa faca un accident. Doi dintre ei au murit si unul a ramas in viata. Cine a murit si cine a ramas in viata? Femeia perfecta evident, deoarece barbatul perfect si elful nu sunt reali. Examen de absolvire la Facultatea de Marina: - Ce faci daca in fata navei vine un uragan strasnic, chiar cand esti aproape de tarm? - Arunc imediat ancora, domnule comandant. - Si daca vine un alt uragan din spate? - Arunc din nou ancora, domnule. - Si daca vine altul de la tribord? - Ordon aruncarea ancorei... - Si de unde naiba ai atatea ancore? - Dar dumneavostra de unde ati facut rost de atatea uragane? La cursul de sexologie profesorul: - In timpul actului sexual la oameni temperatura corpului creste cu un grad! Si in acest moment se adreseaza unui student care motaia dupa o intreaga noapte nedormita: - Repetati! Ce am spus eu? Studentul in totala deruta se ridica. Colegii, care cum poate, cu mainile, cu pantomima, cu soapte ii sufla raspunsul: - In timpul actului sexual la oameni temperatura corpului creste cu un grad! Profesorul: - Corect! Stati jos! Studentul se aseza si imediat atipeste. Profesorul: - In timpul actului sexual la pasari temperatura corpului creste cu doua grade! Si din nou aceluiasi student: 646

- Repetati, va rog! Studentul sare in picioare si asteapta disperat sa i se sufle raspunsul. Intreaga aula imita actul sexual, cu mainile sugereaza miscarea aripilor, cu degetele arata cifra 2. Convins ca si de aceasta data a inteles ce i se sufla, cu fata luminata de un ranjet studentul nostru spuse: - Iar ca temperatura corpului sa se ridice cu doua grade trebuie sa se reguleze de sa le mearga fulgii! 3 tipi mor si ajung la poarta Raiului. Sf Petru ii intreaba: - De cate ori v-ati inselat nevestele? - Eu niciodata in 30 de ani de casnicie, raspunde primul. - Foarte bine, uite ai aici un Mercedes sa te plimbi in Rai. - Eu o singura data in 40 de ani de casnicie, spune al doilea. - Nu e chiar atat de grav, se iarta. Uite un Hyundai sa mergi cu el prin rai. - Eu de vreo 10 ori in 20 ani de casnicie, raspunde ultimul. - Aoleu, ce rau ai fost. Insa pentru ca ai fost cinstit, uite un Logan sa mergi cu el prin Rai. Dupa cativa ani se intalnesc cel cu Loganul si cel cu Mercedesul la un stop. Cel cu Mercedes plangea. - De ce plangi omule? Ce s-a intamplat? - Uite... a murit nevasta-mea ieri... - Asa, si? - Si am vazut-o azi prin Rai .. pe role TRABANT... -De ce sta Trabantul la semafor, desi acesta s-a facut verde?. S-a lipit ntr-o guma de mestecat. - Un trabantist la benzinarie, catre benzinar: "As vrea doua stergatoare de parbriz pentru trabantul meu.". La care benzinarul: "Ok, mi se pare un schimb corect!" - A aparut un model nou de Trabant, cu patru pedale: Una pentru ambreiaj, una pentru frna, una pentru acceleratie si una pentru umflat airbag-ul. - Ce e scris la pagina 39 din manualul Trabantului?. Orarul autobuzului. - Ce nseamna un Trabant pe vrful unui deal? O minune. - Dar doua Trabanturi pe vrful unui deal? SF. - Dar trei Trabanturi pe vrful unui deal? Un loc ciudat pentru amplasarea unei uzine Trabant. - Ce s-a ntmplat cnd vedeti un Trabant dezmembrat ntr-o mie de bucati? A sunat telefonul soferului si era pus pe vibratii. - Care este asemanarea dintre un Trabant si un prezervativ? Ambele blocheaza circulatia Q:Care e diferenta dintre un sinucigas si o fata mare? A:Sinucigasul incearca sa moara iar fata mare moare sa incerce Dupa o lunga si fierbinte noapte de sex nebun, el observa pe noptiera ei poza unui alt barbat. Incepe sa isi faca griji ... -Este sotul tau ? intreaba el nervos ..... -Nu, blegutule, ii raspunde ea, tachinandu-l usor. -Atunci este iubitul tau ? continua el putin mai relaxat. -Nu, da de unde ... ii sopteste ea la ureche. -Este fratele sau tatal tau? Cam semanati putin... intreaba el, sperand sa primeasca un raspuns afirmativ. -Nu, nu, nu, raspunde ea. -Pai, atunci, cine naiba e ? intreaba el deja iritat. -Sunt eu, inainte de operatie .... Vine un negru sa intre in rai, shi se teme ca n-o sa-l primeasca ca e negru... Ei bine, vine... - Cum te numesti? intreaba sf. PETRU - Leonardo di Caprio... - Cum de? ei hai... zii numele! - Zic ca e Leonardo di Caprio! - Bine... acush... Scoate mobilul shi il suna pe Dumnezeu... - Doamne, scoat-ma dintr-o incurcatura... Titanicul s-a scufundat sau a ars? Presedintele Bush si secretarul de stat Colin Powell stateau intr-un bar. Un tip intra si il intreaba pe barman: - Nu-s aia presedintele Bush si Colin Powell acolo la masa? 647

- Da, ei sunt, raspunde barmanul. Asa ca tipul se duce la si le zice: - Ce onoare, ce faceti aici? - Planuim al treilea razboi mondial, zice Bush. - Serios? Si ce o sa se intample? - O sa omoram 140 de milioane de irakieni si o blonda cu tate mari, zice Bush. La care tipul: - O blonda cu tate mari? De ce o blonda cu tate mari? Bush se intoarce spre Powell, il bate pe umar si zice: - Vezi, ba desteptule, ti-am zis eu ca n-o sa-i pese nimanui de 140 de milioane de irakieni! Un compartiment de tren.In el o bunica cu nepotzelul, si altzi catziva pasageri printre care un negru: -"Bunico, bunico, uite o maimutza", zice nepotzelul uitandu-se la negru. -"Taci din gura, cum potzi sa spui asa ceva", zice bunica. Trece un timp. -"Bunico, bunico, ia uite acolo o maimutza" -"Tzi-am spus sa taci din gura, nu e frumos sa spui asa ceva" Mai trece un timp -"Bunico, bunico, uita-te, este o maimutza", zice iarasi nepotzelu' -"Nu e frumos ce spui, taci din gura", zice bunica -"Lasatzi doamna, se mai intampla", zice negru' -"Ptiu drace! Iau uite ca si vorbeste", zice bunica Q: Ce este iubirea? A: Lumina vietii. Q: Ce este casatoria? A: Factura la lumina. Un betiv merge pe drum impleticindu-se, cantand: "Sa traiesti si sa nu-ti fie rusine sa fii fericit. Sa canti, sa canti, sa canti..." pana ce ajunge in fata unei case, unde striga: - Femeie! Sotul tau i-acasa? Apare o femeie la fereastra: - Da, doarme! - Atunci lasa-l! - zice betivul, continuandu-si drumul impleticit. Procedeaza la fel de mai multe ori. In cele din urma: - Femeie! Sotul tau i-acasa? - Nu! - raspunde femeia, de la fereastra, nervoasa. Nenorocitul s-a dus sa bea si nu s-a intors nici pana acum! - Hopa... Atunci doamna, ati putea va rog sa veniti pana la poarta sa vedeti daca sunt eu sotul? Ce faci daca afli ca mai ai doar 6 luni de trait? Te muti cu soacra si fiecare zi va parea o eternitate Cica merge Ion cu bicicleta sa treaca granita in Rep. Moldova. Pe spate are doi saci mari. Il opreste vamesul si-i spune: - Ia stai, ba! ce ai in saci? - Nisip, bre. - Mai vedem noi. Si vamesul ii taie sacii, si, ce sa vezi, nisip. Totusi il tine pe Ion peste noapte si trimite nisipul la laborator. Rezultatul: nimic altceva decat nisip. Ion este lasat liber si i se dau alti saci noi cu nisip. Peste doua zile Ion se intoarce pe bicicleta cu alti doi saci pe spate. Vamesul iar il opreste, cauta in saci, si ce gaseste? Ati ghicit: nisip. Povestea se repeta pana cand, intr-o zi, vamesul se intalneste cu Ion intr-o carciuma din Iasi si il 648

intreaba: - Bre, io stiu ca tu faci contrabanda cu ceva, da nu stiu cu ce, si nu mai pot sa dorm noaptea ca tot la asta ma gandesc. Ia, zi, ca nu spun la nimeni, cu ce faci ma contrabanda? Ion, dupa ce mai bea putin din tuica, spune sec: - Cu biciclete. Problemele ridicate de piloti si solutiile oferite de ingineri. Sa nu ziceti ca inginerii n-au simtul umorului. Mai jos sunt niste probleme notate de piloti de la Qantas (compania aeriana australiana) si solutiile inginerilor de la service. (P=Problema semnalata de pilot, S=raspunsul inginerilor.) P: Cauciucul principal de pe stanga aproape ca trebuie schimbat. S: Aproape schimbat cauciucul principal de pe stanga. P: Zborul ok, doar "aterizarea automata" cam dura. S: "Aterizarea automata" nu este instalata pe acest avion. P: Joaca ceva la bord. S: Strans ceva la bord. P: Gaze moarte pe parbriz. S: Comandat gaze vii. P: Semn de o scurgere la echipament aterizare dreapta. S: Semn inlaturat. P: Franele de frecare blocheaza valvele de viteza. S: Asta le este scopul. P: Sistemul IFF inoperabil. S: Sistemul IFF intotdeauna inoperabil daca este OFF. P: Suspectez crapatura in parbriz. S: Suspectez ca ai dreptate. P: Motor 3 lipsa. S: Gasit motor 3 pe aripa dreapta dupa ce l-am cautat putin. P: Avionul merge caraghios. S: Avertizat avionul sa stea drept, sa zboare cum trebuie, si sa ia lucrurile in serios. P: "Radarul tinta" bazaie. S: Reprogramat "radarul tinta" sa cante cum trebuie. P: Soricel la bord. S: Instalat pisica. P: Zgomot de sub bord. Suna ca un pitic care bate ceva cu ciocanul. S: Confiscat ciocanul de la pitic. Ion si Maria nu puteau avea copii si s-au dus la un preot foarte priceput, care le-a spus ca ar trebui sa se duca la o biseric din Paris si sa aprinda o lumanare. Zis si facut. Peste 6 ani preotul se hotaraste sa le faca o vizita. Ajunge acasa la ei, suna la usa si deschide usa o fetita. - Buna ziua, mama e acasa? - Nu, e la spital, la maternitate, s-a dus sa sa aduca pe lume al saselea copil. - Si tata? - S-a dus la Paris sa stinga lumanarea Bunica intra la macelarie cu nepotelul pe brate. - Va rog, imi cantariti copilasul? il intreaba pe macelar ... Stiti, acasa nu avem cantar. - Dati-l aici, il duc in spate. In cateva minute sa intoarce: - 2 kile dezosat O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi. Fiica vede pe strada niste femei imbracate provocator stand pe marginea strazii uitandu-se la fiecare masina care trecea. - "Mami" intreaba fiica "ce fac doamnele alea acolo?" - "Isi asteapta sotii sa se intoarca de la munca" raspunse mama. - "Hai cucoana, ca's prostituate." intervine taximetristul. Dupa cateva momente de liniste apasatoare, fetita intreaba, 649

- "Mami, prostituatele au copii?" - "Desigur, draga mea, de unde crezi ca au aparut taximetristii?" Un surdomut intra intr-o farmacie sa cumpere prezervative. Incearca intai sa explice prin limbajul semnelor, dar farmacistul nu intelege. Mai gesticuleaza el mai pe intelesul tuturor, dar farmacistul tot nu intelege. Nervos, surdomutul si-o scoate, o pune pe tejghea si mai tranteste si 10 lei langa ea. Farmacistul scoate si el 10 lei, ii pune langa cei ai surdomutului, si-o scoate si el si colecteaza banii. Surdomutul, rosu de nervi, incepe sa gesticuleze violent injuraturi in limbajul semnelor. La care farmacistul: - "Stii ce ? Daca nu stii sa pierzi, n-ar trebui sa pariezi!" Doua femei dupa moartea lor. Prima o intreaba pe cealalta: - Cum ai murit ? - Inghetata, zice cea de-a doua. - Ah, oribil, spune te rog cum este sa mori inghetata ? -Tremuri, degetele te dor, dar dupa un timp devi calma ca si cum ai adormi.... - Si tu... cum ai murit ? - Eu am facut stop cardiac. Credeam ca barbatul ma inseala si m-am decis sa termin odata cu minciunile. Am intrat in casa in plina ziua si l-am gasit la televizor. Am cautat peste tot dar nu era nimeni, la subsol, in dormitor, in viteza dar totul era curat. Am urcat la etaj dar nici acolo nimic...In final am urcat in pod dar nu reusisem decit citeva scari sa urc si am facut stop cardiac. Femeia cealalta zice: - Nenorocire !! Daca ai fi verificat si in congelator, azi am fi fost amandoua in viata... Un tip se duce la biseric s se spovedeasc. Preotul l ntreab: - Ai fcut pcate? - Da printe... - Te lepezi de Satana? - M-a lepda printe, dar am 2 copii cu ea...

Un domn vine la casa de bilete a teatrului: - Doua bilete,v rog! - Pentru Romeo i Julieta? - Nu, pentru mine i soia mea! AUTO ZODIAC: Berbecul la volan Gradul riscului de a face accident: Conducatorii, care s-au nascut in aceasta zodie, comit 6,6% din accidente. Mai ales intre orele 11.00 si 17.00. Trebuie sa fiti extrem de atenti daca traficul e aglomerat: 8,5% din accidentele Berbecilor sunt impactul cu alte mijloace de transport. Expertii explica: incapatinarea Berbecilor nu este binevenita in trafic comportamentul lor copilaros, care se exprima prin intai eu, va duce, fara dubii, la necazuri. Conform statisticii facute de Compania de Asigurari, Berbecii ocupa locul 3 la gradul de risc pentru a face accident. Stilul de a conduce: Isi permite uneori prea multe in trafic, dar reuseste totusi sa stea in afara pericolelor. Da o mare importanta sistemului optic si audio din automobil. Este un sofer priceput si de incredere. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Daca nu vreti sa va lase pe undeva, mai bine nu comentati. Automobil care Berbec nu adora viteza? Numai sa-i dai o masina rosie, gen Ferrari, mai pe scurt un model sport. Apropo, fierul (ferrum) este metalul acestei zodii. Dorinta de a fi primul in toate, ii impinge pe nativii din aceasta zodie sa-si aleaga cele mai 650

renumite si prestigioase modele! De exemplu, una dintre ultimele modele Audi TT. Important este sa te opresti la timp, deoarece perfectiunea nu are limite Taurul la volan Gradul riscului de a face accident: Soferul-Taur raspunde pentru 6,2% din totalul accidentelor rutiere. Dar nici unul dintre acestea nu se produce inainte de ora 11.00 dimineata! Asa ca fii deosebit de atent in restul zilei, cand pietonii par sa vrea sa se bage sub roata! Problema Taurilor (locul 6 in raitingul gradului de risc pentru a face accident) consta in incapatinarea lor si in dorinta mai puternica decat a celorlalte zodii, de a trece pe rosu. Stilul de a conduce: Ar fi bun pentru curse. El priveste fiecare autostrada ca pe un traseu de cursa. Semafoarele si semnele , reprezinta drapelul rosu pentru unTaur. E un miracol, ca dupa un drum, el vine doar cu niste zgarieturi usoare. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Da-i din cand in cand cate un cot sa-si revina. El se va cumpata un pic, iar tu vei fi mai linistit. Automobil: Taurii ar face bine sa aleaga un Ford: o masinuta care ofera siguranta, utila in gospodarie. Si asta e esentialul! De fapt, Taurii in general prefera un Opel dragut si de incredere sau un Saab. Un Taur adevarat isi spala masina cu grija si se agita pentru cea mai mica zgarietura. Modelul il alege asa cum isi alege sotia unul pentru toata viata. Deseori transporta cu ea (cu masina, nu cu sotia) materiale de constructii sau alte lucruri din gospodarie. Gemenii la volan Gradul riscului de a face accident: Compania de asigurari auto, Insurance Hotline, a dedus o legatura directa intre semnul zodiacal al conducatorului auto si sansele lui de a face accident sau de a incalca regulile de circulatie. Pentru a se asigura ca teoria lor nu este una gresita, specialistii au investigat 100 000 de dosare a clientilor lor care au facut accident. Astfel, expertii au aflat, ca mai putine accidente si incalcari ale regulilor sunt facute de Gemeni (locul 11). Conform altor date 9,3% din accidentele rutiere sunt produse de ei. Si cel mai des din cauza condusului agresiv. Gemenii depasesc viteza legala, sar de pe o banda pe alta si se baga in depasiri unde se poate si unde nu se poate Stilul de a conduce: Sunt cei mai temperamentali soferi. Farurile pentru ei sunt o jucarie, iar claxonul componenta de baza a masinii. Avantajul lor este faptul ca reactioneaza rapid. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Cum ati putea sa-l linistiti pe soferul Gemeni? Pur si simplu avertizati-l ca ati auzit de existenta unui radar in zona. Automobil: Gemenii cumpara Audi. Stiti de ce? Ca sa auda bine! Multi Gemeni iubesc sa asculte muzica la volum maxim cand conduc. Si e atat de placut sa simti si bataia vantului! Iar pentru a le avea pe amandoua, e nevoie sa mergi cu viteza. Racul la volan Gradul riscului de a face accident: Din statistici reiese ca Racii provoaca 8,8% din accidente rutiere. Si majoritatea se intampla in intersectii, de aceea soferul Rac ar trebui sa fie deosebit de atent cand ajunge la acestea. N-ar fi rau sa apese putin frana si in fata trecerii de pietoni. Tii minte ca daca o persoana e calcata de o masina pe zebra, soferul se considera automat vinovat? Statisticile facute de agentii de asigurari din Canada , arata ca cele mai putine accidente rutiere si incalcari ale regulilor de circulatie au fost facute de conducatorii auto din zodiile: Rac (locul 10), Gemeni (locul 11) si Leu (locul 12). Dar, 651

expertii au precizat totusi, ca soferii din zodia Rac sunt foarte capriciosi si adora sa claxoneze toata lumea, practic, fara nici un motiv. Stilul de a conduce: In trafic, Racul se comporta ca si in viata: cand si cum, ba asa, ba altfel. Ba merge prea repede, ba prea incet, in functie de starea lui. Dar intr-o situatie riscanta, Racul prinde incredere. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Daca aveti o atitudine buna fata de pietoni si ciclisti, atrageti-i atentia asupra faptului ca la circulatie nu participa doar autoturismele. Racul este timid de felul lui si prefera sa astepte decat sa mearga cu viteza, sa dea inapoi in loc sa se bage in fata, sa ocoleasca obstacolele in loc sa treaca direct prin ele (asa cum face Berbecul nerabdator). In caz de ceva el apasa frana, isi parcheaza masina regulat, si isi ascunde automobilul in garaj. Automobil: Racul prefera modele de masini mai vechi si de incredere, cum ar fi Volkswagen. El respecta centurile de siguranta si airbag-urile, isi plateste si asigurarea pentru orice eventualitate (Racii sunt clientii preferati ai companiilor de asigurari). Mai mult, Racul e, de regula, patriot. Daca patria va spune: sa-l sustinem pe producatorul national!, Racul, avand o fire sentimentala, isi va schimba automobilul cu cel produs de compatrioti. Leul la volan Gradul riscului de a face accident: Compania de asigurari auto, Insurance Hotline, a dedus o legatura directa intre semnul zodiacal al conducatorului auto si sansele lui de a face accident sau de a incalca regulile de circulatie. Pentru a se asigura ca teoria lor nu este una gresita, specialistii au investigat 100 000 de dosare a clientilor lor care au facut accident. Astfel, expertii au aflat, ca mai putine accidente si incalcari ale regulilor sunt facute de Lei (locul 12)! Si majoritatea, cum se spune, au pupat un alt autoturism din spate! Si acest lucru se intampla de obicei pe un drum drept sau aproape liber. Asa ca, fiti mai atent, domnule sofer. Stilul de a conduce: Accelerez sa alung tristetea asta e deviza Leului, care e mereu bine dispus. Strada e proprietatea lui, unde el poate sa defileze si sa conteze pe respectul tuturor din jur. Asta e motivul pentru care ii plac masinile, care nu trec neobservate. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Cand urcati in masina, tineti minte: trebuie sa iubiti si sa laudati soferul! Automobil: Care Leu traieste fara romantism? De aceea, fara sa se gandeasca mult, Leul alege de obicei marca italiana Alfa Romeo. Daca sunteti genul de Leu cuminte alegeti Scoda. Daca sunteti smecher si periculos luati un Jaguar. Daca suntei destept, si credeti sa faceti parte din spuma societatii achizitionati un Cadillac cu cat mai lung, cu atat mai bine., cu un motor puternic si un volan cu diamante aurit. Mai pe scurt, o jucarie, nu masina. Fecioara la volan Gradul riscului de a face accident: Fecioarele ocupa locul 9 in raiting-ul riscului de a face accident. Ele apasa frana ca sa lase o veverita sa treaca, fara sa se gandeasca: oare va reusi sa se opreasca si autoturismul din spate? Fecioara este persoana care nu se cearta cu politistul, daca ala este beat. Ea, in schimb, e mereu in forma, si cu ochelari pentru a vedea mai bine. Nu lasa ciubuc la benzinarii, ocoleste fiecare balta si protejeaza mediul inconjurator supravegheaza teava de esapament. Fara trusa medicala nu iese din casa. Provoaca 10,7% din impacte (mai prost la acest capitol stau numai Capricornii). Daca a facut accident, masina e praf. Daca calca pe cineva il omoara Franeaza! Mai ales cand te apropii de intersectii. Si uita-te la drum, nu in oglinda. 652

Stilul de a conduce: Pe cat e de atenta in viata, pe atat de haotic se comporta, cand urca la volan spre spaima altor conducatori. Reguli de circulatie, semnul de trecere de pietoni, prioritatea? Sunt concepte flexibile. Accident? Pai i se poate intampla oricui. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Pentru orice eventualitate, schimbati-va soferul. Automobil: Fecioara ar trebui sa-si ia o Toyota , Honda sau Kia. Un astfel de automobil va bucura mintea unui cumparator priceput. Fecioara il va demonta si il va asambla in mod regulat, si masina tot o sa porneasca Balanta la volan Gradul riscului de a face accident: Balantele se considera a fi cele mai echilibrate persoane. Ele comit 6,1%din accidente rutiere mai putin, decat nativii din oricare alt semn zodiacal. Dar, din pacate, deseori nimeresc in accidente din cauza altor persoane si daca te-ai nascut la sfarsitul lunii septembrie inceputul lunii noiembrie, nu inseamna, ca nu ti se poate intampla niciodata nimic. Cu toate ca suna ciudat, ar trebui sa ai grija sa nu faci accident pe un drum drept sau in timpul zilei. Dupa ce au investigat dosarele clientilor, luand in calcul zodia fiecarui sofer, agentilor de asigurari auto le-a venit o idee: ce-ar fi daca ar stabili pretul asigurarilor in functie de semnul zodiacal al clientului si nu in functie de varsta lui? Stilul de a conduce: In comparatie cu ceilalti conducatori, Balantele respecta cel mai mult regulile de circulatie (teoretic). Au o singura slabiciune: cand conduc pe timp de noapte, nu rezista tentatiei de a visa. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Sa stati tot timpul cu ochii pe el si sa incercati sa conversati cat mai mult. Automobil: Prefera autoturisme de lux. N-ar intra in tramvai nici daca ati sta in cap. Minim un Rolls- Roys sa-i dati. Visul soferului Balanta e sa mearga cu un Lincoln. Nu se va da prea mult in laturi de la un Mercedes (nu e nevoie de comentarii). Cand se uita la o masina, este deosebit de atent la confortul pe care aceasta il ofera. Sa nu incercati sa-i propuneti una fara aer conditionat si un sofer disciplinat. Un sfat pentru vanzatori tot timpul sa zambiti, zambiti Scorpionul la volan Gradul riscului de a face accident: Soferii din aceasta zodie comit 6,8% din accidente rutiere. Majoritatea dintre acestea sunt impacte frontale pe portiuni drepte de drum. Fiti mai atenti, cand depasiti. In schimb, toti astrologii afirma intr-un glas: Scorpionii sunt cei mai erotici amanti! Ocupand locul 5 in raiting-ul riscului de a face accident, Scorpionii adora strazile late, unde instinctul ii permite soferului sa fie increzator. Dar numai pana in momentul in care este depasit. Astfel de fapte un Scorpion nu iarta si se incepe raliul. Stilul de a conduce: si conduce masina cu la fel de multa incredere cu cata altii isi manevreaza masinutele de tuns iarba. Stie toate regulile de circulatie si poate determina instantaneu distanta de franare. Mai pe scurt, este aproape perfectiunea si visul oricarui agent de asigurari. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Pur si simplu aveti incredere in el. Automobil: o masina-bestie iubesc sa spuna Scorpionii adevarati, punand mana pe iubitul Porsche, si trecut prin numeroase peripetii BMW. Si in cel mai rau caz Ford! Scorpionii adora sa puna la incercare tot ce exista (si automobilul), pentru a vedea cat este de rezistent. Accidentele nu sunt o raritate. Se intampla ca Scorpionii sa se gandeasca optimist: Intr-o zi imi fac praf masina si o sa merg pe jos. Dar asemanator 653

stapanului, masina reinvie din cenusa (din bucati), si traieste o noua viata palpitanta. Pana la ultima picatura de benzina, pana la ultimul kilometru al soselei infinite. Sagetatorul la volan Gradul riscului de a face accident: Soferii nascuti in aceasta zodie, comit 6,8% din accidente. Acestea sunt in general coliziuni laterale in intersectii. Daca esti Sagetator si conduci, trebuie sa fii cat mai atent la semnele de circulatie si la celelate automobile din intersectie. Sagetatorii (locul 7 in raiting-ul riscului de a face accident ), conduc bine si stiu sigur ca atunci cand traficul e aglomerat, e mai bine sa-i lasi pe profesionisti sa-si faca de cap. Dar ei sunt foarte vorbareti, de aceea expertii ii sfatuiesc sa uite de telefonul mobil in timpul condusului. Stilul de a conduce: Conduce exact la fel cum se comporta in viata de zi cu zi: cu o viteza mare si mereu pe banda de depasire. Ocupatia lui preferata injurarea celorlalti conducatori auto. Dar, cu toate acestea, cand e nevoie, poate sa dea dovada de stapanire si fermitate. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Cel mai bine ar fi sa-njurati cu el impreuna. Automobil: isi doreste o masina de prestigiu, de care sa se mandreasca in fata rudelor si a cunostintelor. Se spune ca calul de dar nu se caut la dini, dar daca e un trabant va iesi un scandal! Sagetatorul vrea de toate si in cantitati mari, de aceea astrologul recomanda luati-va un autobuz. Trailer alegerea optima (cu remorca). Important este sa aiba cat mai multi cai putere, ca doar Sagetatorul e condus de Centaur jumatate cal, jumatate om. Daca se multumeste cu putin, isi va lua un Fiat sau un Volvo, care il va servi mult, bine si loial, pana la ultima suflare. Capricornul la volan Gradul riscului de a face accident: Soferul, nascut inainte de Reveliom, sau imediat dupa, e pur si simplu o ambuscada pe roti! 13% din accidente au loc din vina lor e un record intre semnele zodiacale Incapatinati si suparaciosi, Capricornii seamana teroare pe drum. Ei nu semnalizeaza schimbarea directiei de mers. Viteza cu care merg de obicei, e dubla fata de cea legala. Se baga pe contrasens. Iar nenorocirea principala este ca ignora in totalitate semnele de circulatie. Nu le observa, si punct! Ii incurca probabil coarnele. Ocupand locul 8 in raiting-ul riscului de a face accident, Capricornii cred cu fermitate ca accidentele rutiere sunt pentru alti soferi, iar nativii din aceasta zodie fac tot posibilul pentru a ajunge la destinatie cat mai repede. Stilul de a conduce: Pentru Capricorn, regulile de circulatie sunt un fel de Biblie. Da Doamne ca toata lumea sa conduca la fel de bine cum o face el. Sa mearga pe prima banda cu 50 km la ora? Nu, asta nu e stilul lui. Un astfel de comportament ar putea fi un exemplu de valoare, crede el, pentru alti conducatori. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Inchideti ochii si gura, chiar nu are rost sa va agitati. Automobil: este atras de modelele clasice si traditionale. Pentru el o varianta buna ar fi un Volkswagen sau in Jeep Cherokee. Acest nativ are pretentii ca masina sa fie cat mai practica, viseaza ca aceasta sa-l serveasca vesnic, si sa suporte in tacere greutatile si neajunsurile caii vietii (a soselei). Ca doar Capricornul gaseste drumurile care sunt pline de pante abrupte. Capricornul incapatinat merge dupa plan (harta localitatii) si cronometru, si drumurile uitate de lume si pline de obstacole sunt ceva firesc pentru el. Varsatorul la volan Gradul riscului de a face accident: Varsatorul este un candidat la cresterea pretului la asigurare din cauza 654

stilului de a conduce. Varsatorii au plasati pe locul 2, dupa Balanta in raiting-ul riscului de a face accident, si au fost recunoscuti ca cei mai indisciplicati soferi ei deseori incalca regulile de circulatie. Niste conducatori mai putin buni, Varsatorii de obicei calca (la propriu si la figurat) mijloacele de transport mai mici. Cel mai des acest lucru se intampla atunci cand ei se muta pe o alta banda si la intersectii. Au pe constiinta, in total, 9,9% din accidente rutiere. Stilul de a conduce: Stilul Varsaorului de a conduce este unul econom. El nu va accelera niciodata fara motiv, doar asta duce la consumul mai mare de benzina. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: Gasiti-va o ocupatie, ca timpul sa treaca mai repede. Cel mai bine ar fi sa va luati un ziar. Automobil: i se va potrivi un mijloc de transport mai rapid, dar in acest caz poate fi ceva mai simplu, de exemplu, amicul pe doua roti motorul. Ati putea chiar sa va faceti biker. Varsatorul de asemenea prefera masini cu accesorii exotice: cu baterii solare de exemplu. Asa ca, daca nu va convine motorul, puteti simti vantul si intr-un cabriolet Lamborghini sau in automobilul supersonic Subaru Impreza Turbo. Pestii la volan Gradul riscului de a face accident: Soferii Pesti se baga peste tot, nu acorda prioritate cand trebuie, si, in general, sunt destul de iresponsabili. Pestii comit 8,4% din accidente, de obicei, pentru ca nu observa semnul de circulatie. Acesti visatori ocupa locul 4 in raiting-ul conducatorilor care nu respecta regulile si beneficiaza de asigurari. Agentii de asigurari si astrologii ii indeamna sa fie mai atenti cand calatoresc in lumea reala. Stilul de a conduce: La volan sunt la fel de lenti ca in viata. Sunt visatori si ii lasa pe altii sa-i depaseasca. Si chiar daca drumul le ia prea mult timp, nu le pasa deloc. N-are nimic. Sunt fericiti ca-si au ingerul pazitor alaturi. Recomandari pentru cel, care sta langa sofer: In nici un caz sa nu va enervati. Daca ii spuneti soferului Pesti ca merge prea incet, acesta chiar se va bucura. Automobil: un Bugatti asemanator unui submarin sau un Bentley. Denumirea acestei marci are ceva ce te atinge la inima, si te face sa visezi. Si sa fie neaparat de culoare mov! Daca o s-o loviti, se va transforma intr-un roz pal. O poveste, nu o masina! Pestii adora spalatoria auto, dar nu intotdeauna din cauza curateniei ii pasioneaza procesul de spalare in sine. Astfel, o masinuta eleganta si sclipitoare va fi exact pe placul lor, pentru ca astfel de masinute trebuie sa luceasca de curatenie mereu spre deosebire de tot felul de jeep-uri si masini de teren. Marele artist, Constantin TNASE, ne-a lsat motenire un "algoritm de calcul al pensiei" valabil pn n zilele noastre Modul de calcul al pensiei "Alt chestie E scoaterea la pensie Astzi eti funcionar ns mine pensionar. Poate te intereseaz Pensia cum se calculeaz. Ei, uite cum se calculeaz: Din 35 de ani servici Care vor fi socotii Scazi primii ani de coal i absenele de boal, Zilele de srbtoare, Orele suplimentare, Plus un an i patru luni. 655

Tragi o linie i aduni. Pe urm mpari la cinci, apoi Ce-i d nmuleti cu doi, Scazi anul cnd te-ai nscut, Adaugi tot ce-ai sczut i la cifra ce-a ieit Pui un zero la sfrit. Anii pentru nsurai Se vor socoti dublai Adic ani de rzboi Socotind c-n vremea asta Te-ai rzboit cu nevasta. La totalul obinut Pui trei zero la-nceput Scazi anii de celibat Ridici restul la ptrat i-astfel ntr-o prim faz Afli sumele de baz. Apoi le extragi la toate Rdcinile ptrate i la suma dobndit Aplici cota cuvenit, Care nu trebuie s fie Mai mare de 5 la mie. Din suma rmas brut Scazi 4 i 8 la sut Trei la mie la pompieri, Impozitul pe averi. Supracota respectiv, Taxele pentru coliv, Cinci la sut pentru dric, Pe urm nu mai scazi nimic. Din totalul rezultat Veri 2/3 la stat i restul i se cuvine Nu tiu dac m exprim bine ! Bula se duce la doctor si i se plinge: - Doctore, sunt homosexual. - Vai de mine... Si eu nici macar nu m-am pieptanat! O doamna, aflata la volan, vede in fata ei doi barbati catarandu-se pe un stalp de telegraf. Trecand pe langa ei, le striga: -Hei, nu va speriati, am carnet de 10 ani de zile! Dou blonde: - Asear am fcut un test de sarcin. - Vai, saraca de tine! i .... au fost grele ntrebrile? O blonda mergea pe strada cu bluza descheiata, lasand sa i se vada un san. Un politist o opreste si o intreaba: - Doamna, stiti ca va pot da amenda pentru expunere indecenta? - De ce, domnule politist? intreaba blonda.. - Pentru ca aveti bluza descheiata si vi se vede sanul ... - O, Doamne! exclama blonda, mi-am uitat copilul in autobuz! 656

ntrebare: Care e diferena dintre un terorist i o nevast? Rspuns: Cu teroristul mai poi s negociezi! - Cum se scapa de boala vacii nebune??? - Prin divort!!! NU ESTE BANC! Scriitorul brazilian Fernandes Millor a lansat o dezbatere public, cu tema: <<Care este diferena dintre "politician" i "ho"?>> Un anume rspuns l-a surprins n mod special: - Diferena dintre un politician i un ho este c pe primul l aleg eu, n timp ce al doilea m alege el pe mine. Am nimerit-o?". Iar replica lui Millor a fost: - Stimate domn, suntei un geniu. Suntei singurul care a reuit s gseasc o diferen ntre cei doi! Cum se formeaza caracterul la romani? 1. Prima poezioara pe care o invatam este... "Celu cu prul cre"...care ne nva: "Fur raa din cote / i se jur c nu fur..." 2. a doua poezie semnificativa pe care o invatzam este... "Mioria"...care ne invatza ca doi romni invidiosi se asociaza si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate... 3. a treia poezie semnificativa pe care o invatzam este... "Luceafrul"...care ne inva ca tanara romnc de maritat il aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem, dar il prefera pe un viclean baiat din flori si de pripas... Si ne mai mirm? Un tip se duce la Finante pentru un interviu: Intervievatorul il intreaba, "Esti alergic la ceva?", la care a raspuns, "Da, la cafeina." "Ati lucrat pentru serviciul public inainte?" "Da, am fost in armata." spune el, "Am fost in Afganistan de doua ori." Intervievatorul spune: "Asta va va da un avantaj de 5 puncte la ocuparea acestui post." Apoi, se intreaba el, "Aveti vreun handicap, de orice fel?" Tipul spune: "Da. O mina a explodat langa mine cand am fost acolo si mi-am pierdut ambele testicule". Intervievatorul face o grimasa si apoi spune, "OK! Aveti suficiente puncte pentru a fi angajat. Programul normal zilnic este de la 8:00 la 16:00. Dar puteti incepe maine la 12:00 - si veti veni in fiecare zi de la 12:00" Tipul este nedumerit si intreaba: "In cazul in care orele de lucru sunt de la 8:00 la 16:00, de ce vreti sa vin la 12:00? Eu nu vbreau nici un tratament special..." Intervievatorul spune: "Ceea ce trebuie sa intelegeti este ca acesta este un loc de munca la Finante. In fiecare zi, de la 8:00 la 10:00, ne bem cafeaua, apoi, pana la 12:00, ne scarpinam la...... Nu are sens sa veniti de la 8:00 ..."

Un arab intra in magazinul unui evreu si cere sutiene de culoare neagra. Evreul, mirosind o afacere bun, i spune c sutienele negre sunt rare, ca i-au ramas doar cateva si i cere 40 euro pe bucata. Arabul cumpr 6 bucti, dar revine peste cateva zile si mai cere doua duzine. Evreul i spune c marfa este din ce n ce mai rara si i le vinde cu 50 euro bucata. Dupa o luna, arabul revine si cumpara toate sutienele ramase, platindu-le de data asta cu 60 de euro bucata. 657

Evreul, ros de curiozitate, l ntreba ce face cu atatea sutiene negre, la care arabul i raspunde: - Le tai n dou si din jumatatile obtinute fac fesuri mici, negre, pe care le vand evreilor cu 100 euro bucata. Radio Erevan raspunde ascultatorilor : Un asculttor: Acum, in capitalism, mai poate fi actual vechea deviz leninist: "Invaai ! Invaai ! Invaai !" ? Radio Erevan : Da, dar n forma: "Inhai ! Inhaai ! Inhai ! * Un asculttor: Cine a inventat valsul ? Radio Erevan : Bineneles c Lenin, prin istorica sa lucrare: "Un pas nainte, doi pai napoi". * Un copil: Cnd e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor ? Radio Erevan : Cnd doarme paznicul. * Un asculttor: Cine a fost Cristofor Columb ? Radio Erevan : Primul socialist: nu tia unde merge, habar n-avea unde se afl i toate acestea pe banii contribuabililor. * Un asculttor: Ce este statistica ? Radio Erevan : Este ceva asemntor costumului de baie: arat multe, dar ascunde esenialul ! * Un asculttor: Care a fost cel mai nefericit i ghinionist om de pe Glob ? Radio Erevan : Iuri Gagarin, pentru c dup ce a nconjurat globul pmntesc de apte ori tot n URSS a czut. * Un asculttor: De ce Adam i Eva au trit peste 800 de ani, iar astzi omul nu triete mai mult de 100 de ani ? Radio Erevan : Deoarece, ntre timp, medicina a progresat foarte mult ! * Un tnr logodnic: Care poate fi cea mai mare decepie a unui logodnic ? Radio Erevan : S cear mna fetei i s primeasc piciorul tatlui. * Un asculttor: Ce poi face cnd doctorul i interzice s te apropii de votc ? Radio Erevan : Bei votca de la distan, cu paiul. * Un grup de asculttori: De ce n China femeile merg n urma brbatului, iar n America se intmpl mai rar lucrul acesta ? Radio Erevan: In China , cnd o femeie merge n urma soului nseamn c-l respect. In SUA, cnd o femeie face acelai lucru, inseamn c-l urmrete. * Un asculttor amrt din Romnia: De ce trebuie s strngem cureaua n vremuri de tranziie ? Radio Erevan : De gt. * O tnr asculttoare, nevinovat i pudic: De ce multe fete se cstoresc cu btrni care nnoat n bani ? Radio Erevan : Fiindc sunt foarte miloase ! Vor s-i salveze de la nec ! * Un asculttor: Cum se trece de la capitailsm la socialism ? i, mai ales, cum se poate trece de la socialism la capitalism ? Radio Erevan : De la capitalism la socialism se poate trece prin revoluie; iar de la socialism la capitalism cel mai bine se poate trece prin ageniile de turism. * Un asculttor: Prin ce a rmas celebru Rzboiul de 100 de ani ? Radio Erevan : Prin faptul c atunci a aprut centura de castitate i meseria de lctu mecanic ! * 658

Un asculttor: Exist vreo asemnare ntre istorie i sutien ? Radio Erevan : Desigur ! Una foarte mare ! Amandou deformeaz realitatea ! * Un asculttor: Cum se mbrac eschimoii ? Radio Erevan : Repede ! * Un asculttor: De ce romanele poliiste sunt scrise, cu mici excepii, numai de brbai ? Radio Erevan : Fiindc femeile nu tiu s pstreze un secret pn la capt. * Alt copil: Nene, ce face gina dup ce a ouat ? Radio Erevan : Publicitate ! * Un asculttor: Exist n viaa unei femei 10 ani cu adevrat frumoi ? Radio Erevan : Absolut ! Cei dintre 28 i 30 de ani. * O asculttoare: Ce este un corp transparent ? Radio Erevan : Ceva prin care se poate vedea. Exemplificm: gaura cheii ! * Un asculttor: Ce este un an lumin ? Radio Erevan : Pe noi nu ne intereseaz, noi pltim consumul lunar. * Un alt copil: Ct poate tri o cmil fr s bea ap ? Radio Erevan : Pn moare. * Primul copil: Nene, de ce toate magazinele din Bucureti au gratii la ferestre ? Radio Erevan : Ca s se obinuiasc patronii cu pucria... * Un ofer din Romnia: O Dacie 1300 poate lua o curb de 90 de grade cu o vitez de 120 de kilometri pe or ? Radio Erevan : Bineneles c poate, dar numai o singur dat... * O bunicu: Nepoelul meu are 11 ani. Pot s ncep s-i fac educaie sexual ? Radio Erevan : Putei, dac vrei s aflai nouti. * Un asculttor: Ce poate face o femeie cu soul ei care se uit tot timpul dup fuste ? Radio Erevan : V sugerm s-l trimitei ntr-o vacan n ...Scoia. * Un asculttor: Ci miliardari sunt n Romnia ? Radio Erevan : Nu stim, dar pn s va raspundem au mai aprut civa. * Un tnr asculttor: Azi m nsor. Putei s-mi dai un sfat ? Radio Erevan : Deja este prea trziu. Intalnire intre trei constructori de masini in cadrul Euro NCAP: Renault, VW si Dacia. Sunt intrebati pe rand cum testeaza masina sa vada daca e etansa. Renault: Noi facem testul pisicii. Juriul: Cum vine aia? Renault: Pai, bagam pisica inauntru si daca nu moare in patru ore inseamna ca intra aer pe undeva si verificam. VW: Si noi facem testul pisicii, doar ca e putin diferit. Punem o pisica inauntru si daca in doua ore inca mai traieste, facem verificari. Dacia: Si noi facem testul pisicii. Punem o pisica inauntru si pe unde scoate capul, acolo chituim. ********* Un om foarte batran zacea pe patul de moarte. Deodata simti aroma prajiturii lui favorite cu ciocolata cum urca ademenitor pe scari. 659

Si-a adunat fortele ramase si s-a ridicat din pat. Sprijinindu-se de perete, a mers pana la usa si cu un efort si mai mare a coborat scarile tinandu-se cu ambele maini de balustrada. Gafaind, s-a sprijinit de tocul usii si a aruncat o privire in bucatarie. Daca n-ar fi simtit durerile acelea cumplite, ar fi zis ca este deja in Rai. Acolo, puse pe un ziar, erau sute de prajituri favorite cu ciocolata. Era Raiul sau era ultima dovada de iubire din partea sotiei, care se asigura ca sotul ei parasea lumea fericit? Cu un ultim efort s-a aruncat inspre masa. Mana tremuranda a ajuns la o prajitura de pe marginea mesei, cand brusc este lovit cu o lingura de catre sotie: -Nu te atinge de astea, sunt pentru inmormantare! ********* Un pilot, un marinar si badea Gheorghe stateau de vorba. Pilotul spune: - Eu, cand aterizez, imi sun nevasta si o avertizez ca am ajuns, Sa nu am probleme. Marinarul, la fel: - Cand acosteaza nava, dau telefon acasa, sa nu am neplaceri. Badea Gheorghe tacea. Ceilalti doi il iau la intrebari: - Cum, tu nu faci la fel, ca sa nu ai probeme? La care el zice: - Nu, eu sun la usa si ma duc la geam! N-a scapat nici unul pana acum! ********* Un preot catolic, un pastor reformat si un rabin vor sa afle care e cel mai bun in meseria sa. Se duc in padure, isi aleg cate un urs si incearca sa-l converteasca. Ulterior, catolicul povesteste: - Am gasit un urs, i-am citit Catehismul si l-am stropit cu agheasma. Saptamana viitoare il astept la impartasanie. - Am gasit un urs si i-am tinut o predica din invataturile Domnului. M-a lasat sa-l si botez, zice si pastorul. Cei doi privesc apoi spre rabin, care zacea pe o targa, infasurat in bandaje. - Poate ca nu ar fi trebuit sa incep cu circumcizia... ********* Cand sotul mai are doar 24 de ore de trait Morris se intoarce de la doctor si-i spune sotiei ca mai are de trait doar 24 de ore. In aceasta situatie, Morris ii cere sotiei sale sa faca dragoste. Bineinteles, ea e de acord. Peste sase ore, Morris se duce la ea si-i spune: - Iubito, stii, mai am doar 18 ore de trait. Crezi ca am putea sa mai facem dragoste inca o data? Sotia este inca o data de acord. Mai tarziu, cand se duce la culcare, se uita la ceas si vede ca au mai ramas doar 8 ore. Atunci ii spune sotiei: - Iubito, te rog... inca o data inainte sa mor. - Bineinteles, dragul meu. Si fac sex pentru a treia oara. Apoi sotia se intoarce cu spatele si adoarme. Morris insa, ingrijorat, se tot intoarce in pat, neputand sa doarma; vede ca au mai ramas patru ore. O trezeste pe sotia sa. - Iubito, mai am doar patru ore. Crezi ca am putea... In acest moment, sotia se ridica si spune: - Uite care e problema, Morris: eu trebuie sa ma scol dimineata, tu nu...

660

661

662

663

664

665

666

667

668

Noii minitri au mers la Cotroceni, ca s depun jurmntul i s l cunoasc mai ndeaproape pe preedintele Bsescu. Boc i-a prezentat pe fiecare n parte, dei au fost i unii mai timizi care nu au ndrznit s se apropie de preedinte. Pe acetia, premierul a fost nevoit s-i mping de la spate: "Du-te, m ,la el, c nu te mnnc!" Cu ocazia depunerii jurmntului, minitrii i-au dat seama de ce lui Bsescu i se spune Bsescu. Indiciu: Revelaia a avut loc n timp ce era surprins imaginea alturat. 669

Politistii se duc in excursie cu un autocar cu doua nivele. La nivelul de jos ofiteri si la nivelul de sus subofiteri. La un moment dat se aud urlete de la nivelul de sus, iar sefu` se duce sa vada ce se intampla. -De ce urlati in halul asta? -NOI NU AVEM SOFER !!!

Doi betivi: - Ba, tu care boala crezi ca este mai grava, Parkinson sau Alzheimer? - Io zic ca mai bine este sa ai Parkinson. - De ce? - Pai mai bine versi jumatate de pahar pana il duci la gura, decat sa uiti unde ai pus sticla.

670

Cafea de criz..... Se ia o boab de cafea, se leag cu o a, i se scufund de 2-3 ori n ceaca cu ap fierbinte. La fiecare 3 cafele se schimb aa...

Cum te numesti? Intreaba medicul. - Popopopa Mamamamarin. - Esti balbait? - Nu, tata era balbait, iar ala care mi-a scris certificatul era un cretin. Maria la vrajitoare: - Ma iubesc doi barbati. Spune-mi cine din ei va fi norocosul? Vrajitoarea pune cartile, apoi se uita atent la ea si spune: - Cel ce va avea noroc va fi Vasile - te vei casatori cu Ion.

Un preot explic la ora de religie: - Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coast din Adam a creat-o pe Eva.. - Printe, l ntrerupe un elev, tata spune c ne tragem din maimute. - Ascult, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu m intereseaz. Eu vorbesc n general.

O calugarita se duce la maica stareta: - Maica stareta, am fost violata, ce sa fac? - Bea un ceai de pelin fara zahar, ii raspunde aceasta. - Si-mi voi recapata cinstea si puritatea? - Nu, dar iti va disparea satisfactia de pe chip.

Cu cine se culca femeile? Pana la 14 ani cu papusile, de la 15 la 35 cu cine vor, de la 35 la 45 cu cine gasesc, de la 45 la 55 cu cine le doresc, de la 55 la 65 cu geamu deschis, de la 65 la 75 cu usa deschisa, iar dupa 75 mor din cauza curentului....

671

Unul dintre pasagerii de pe vapor ii atrage capitanului atentia ca pe o insulita e un om zdrentaros care sare si da din maini langa un foc. - Cine e tipul? Ce-o fi cu el? - Nu stiu, zice capitanul, insa de cate ori trecem pe aici se bucura nespus!

Cele cinci porunci ale vietii (valabile la serviciu): 1. Sa nu gandesti. 2. Daca gandesti, sa nu spui. 3. Daca spui, sa nu scrii. 4. Daca scrii, sa nu semnezi. 5. Daca semnezi, sa nu te miri! Ultimul proverb: 'Oricat de jos ar cadea dolarul, apleaca-te si ia-l!' Un jucator la bursa pierduse multi bani intr-o zi. A doua zi un cunoscut il intreaba: 'Am aflat ca ai pierdut multi bani ieri. Esti ok? Cum te descurci?' 'Sunt foarte bine. Am dormit aseara ca un bebelus.'

672

'Da? Cum adica?!' ' Ma trezeam din doua in doua ore si plangeam...' Psihiatrul intreaba - Au mai existat in familia dumneavoastra cazuri cu boli mintale? - Da, acum trei ani sora mea a refuzat sa se casatoreasca cu un american miliardar... Ce face o blonda in desert? R: Sterge praful. Un sofer ajunge cu masina pe malul unui rau si-l intreaba pe un politist care pescuia, daca-i adanca apa. Acesta-i raspunde ca nu este. Soferul intra cu masina-n rau, se scufunda, abandoneaza automobilul, iese cu chiu cu vai din apa si-ncepe sa tipe la politai: - Ai zis ca apa-i mica si uite ca era sa ma inec! - Pe onoarea mea, acum 10 minute, era mica, au trecut niste rate si le ajungea abia pana la piept ! Vechi proverb tibetan: Daca femeia ar fi buna, si Dumnezeu ar avea una. O femeie cauta o carte in bibloteca. Sotul o intreaba: - Ce cauti, draga? - Stii unde-i cartea aia 'Cum sa traim pana la 140 de ani'? - Da, tocmai am aruncat-o... - De ce? - Incepuse ma-ta s-o citeasca! - Ioane, cumparatu-ti-ai masina? - Cumparat, Vasile! - Ce culoare? - Pai, ma Vasile, ai vazut ceriul la apusu' soarelui? - Vazut-am! - E, tot ase ni, numa' ca verde. Singurul martor la accident este un copil. Un politist vine si-l intreaba: - Mai copile, de ce a cazut omul ala de pe schela? - Pai l-a batut D-zeu. - De ce l-a batut D-zeu? - Ca a injurat.. - Si cum a injurat? - Futu-ti Dumnezeii ma-tii de copil, nu mai scutura schela!!! Un betiv, noaptea, s-a ratacit intr-un cimitir... merge el ce merge balabanindu-se si... zduf! cade gramada intr-un mormant proaspat sapat. Se trezeste din buimaceala si incepe sa strige: - Ajutooor! Ajutooooor! Nimic, nimeni prin preajma... Mai sta ce mai sta si incepe iar: - Ajutoooooooor! Dupa cateva ore, normal, i s-a facut frig tipului.. - Ajutoooooooooooooooor! Mi-e frig!!! Dupa nici un minut, apare groparu cu o lopata in mana si incepe sa toarne pamant peste el: - Pai daca te-ai dezvelit... I :Ce ar fi lumea fara barbati? R: Plina de femei libere, fericite si... grase. Un profesor filolog se plimba pe la munte. La un moment dat vede un cioban cu oile la pascut. Cum era el pierdut pe ganduri, il intreaba pe cioban: - Ancestralule pastor, in posesia dumitale se afla aceste minunate patrupede paricopitate? - Indubitabil! - zise pastorul 673

Clasa de maghiari la ora de limba romana. - Gyury, spune, te rog, o propozitie! - Duminica me duc la pedure. - Gyury draga, dar nu-i bine. - Atunci nu me duc. Femeile sunt ca medaliile olimpice: trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de git o viata intreaga. Celibatarul este atras de toate femeile, pe cand barbatul casatorit este atras de toate cu exceptia uneia Soacra vine acasa si spune: - Astazi am fost la coafor. Ginerele, subtil: - Si era inchis? Vine un student in caminul de fete. Paznicul intreaba: - La cine mergeti? Studentul: - La cine ma sfatuiti? Un sofer de tir intra intr-un bordel de pe traseu, pune 500 de dolari pe masa patroanei si spune: - Ai aici 500 de parai, da-mi cea mai grasa si nasoala femeie pe care o ai si trimite-mi in camera si o portie din cea mai arsa, lipita si fara gust mincare de la bucatarie. Patroana : - Iubi... dar de banii astia iti dau cea mai misto femeie de pe aici, plus ca te hranesc 3 zile cu cele mai fine mincaruri. Soferul: - Honey, n-am chef de sex, mi-e dor de casa. O blonda ii povesteste unei prietene: - Am sa-ti relatez un fapt cu totul si cu totul ciudat, draga, daca stii sa pastrezi un secret. De o saptamina, simbata trecuta mai precis, suna cineva la mine la usa . Deschid si, in fata usii, un barbat tinar, inalt si frumos ma intreaba: Sotul dumneavoastra este cumva acasa? Nu, spun. La care ma ridica in brate, ma duce in dormitor, ma pune pe pat si... sanatos. Luni a aparut din nou. S-a intimplat acelasi lucru. Si marti, si miercuri. Mor curiozitate, oare ce doreste acest barbat de la sotul meu? Un barbat suna la pompieri si zice speriat: -Domnule soacra mea vrea sa se arunce de la etaj!! -Si care e problema? -Nu se deschide fereastra!!! Dupa o aventura de doua luni, o tanara il intreaba plina de emotie pe iubitul ei: - Cand o sa ma prezinti rudelor tale? - Draga mea, deocamdata e imposibil. Copiii sunt la tara , iar nevasta-mea e plecata intr-o delegatie! Un ardelean care tusea ca naiba se duce la medic. Doctorul il consulta si il intreaba cu o voce grava: - Fumati? Dupa cateva momente de ezitare, ardeleanul raspunde: - Mai bine as bea ceva. -Sunt foarte ingrijorata, niciodata sotul meu nu a intirziat atita! Cred ca si-a gasit alta femeie? - Vai tu, de ce te gindesti la ce-i mai rau !.Poate l-o calcat vreo masina. Primul fiu:"tata, trebuie sa imi dai 5 milioane pentru ca am lasat o fata gravida"... 674

Al doilea fiu:"tata, trebuie sa imi dai 7 milioane pentru ca am lasat o fata gravida".... Soseste si fiica:"tata, sunt gravida"... - O, in sfarsit, se si incaseaza! Suna unul la macelarie: -Aveti picioare de porc? -Da! -Si cap de curcan? -Da! -Urat trebuie sa mai aratati... -De ce dau manelistii din fund si rockerii din cap? -Fiecare scutura ce are... Un om intra in dormitor cu o capra in brate. Sotia, intinsa in pat, citea o carte. Omul spune: - Uite draga, asta este vaca cu care fac sex cand tu ai migrene. Sotia raspunde: - Daca n-ai fi fost asa de prost, ai fi realizat si tu ca este o capra. La care omul: - Daca n-ai fi fost asa de proasta, ai fi inteles ca vorbeam cu capra...

Stare tehnic: Are probleme cu alimentarea, o mic defeciune la mecanismul de direcie, c nu ine linia dreapt, i merge cam nfrnat. Cutia de viteze e blocat n mararier. Este nmatriculat n Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lun. Istoric: Este fabricat acum 2000 de ani, sub licen roman. A fost avariat n repetate rnduri. Prima dat a fost condus de nite ciobani, dar au mai clrit-o i alii. A fost reparat numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioad a fost condus bine de nite nemi, Carol I i Ferdinand, dar apoi a ncput iari pe mna unor idioi care au bgat -o prin toate gropile. Exteriorul a fost vopsit n 1989, dar interiorul este nc plin de rugin. A mai avut cteva reparaii capitale, n 1600, 1859 i 1918, dar a mai i pierdut o parte din piese. Combinaii: Predau leasingul, mai sunt de plat la ea cteva zeci de rate FMI. Accept i variante de schimb cu o ar similar din Africa, orict de mic ar fi dar s funcioneze. De ce o vnd: Sincer s fiu, o vnd c m-a lsat n drum i nu m pricep la ea. Plus c mi consum cam mult, i ca s-o repar m cost ct nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ar, aa c s o conduc cine s-o pricepe. Dac nu o vrea nimeni, o dezmembrez i o vnd pe buci. E pcat de ea, v spun. Sper s o ia cineva care tie s o aprecieze. Despre sex: Cunoasteti privirea aceea pe care o au femeile cand vor sa faca sex? Nici eu. * Steve Martin Sa faci sex e ca si cum ai juca bridge. Daca n-ai un partener bun, ar fi bine sa ai o mana buna. * Woody Allen Bisexualitatea dubleaza automat sansele de a avea o intalnire sambata noaptea. * Rodney Dangerfield Exista cateva dispozitive care cresc dorinta sexuala, in special la femei. Cel mai important dintre acestea este Mercedes-Benz 500 SL. * Lynn Lavner Sexul este unul din cele noua motive pentru reincarnare. Celelalte opt n-au importanta. * George Burns Femeile sunt capabile sa mimeze orgasmul. Barbatii pot mima o intreaga relatie. * Sharon Stone 675

Mama mea n-a sesizat niciodata nimic ironic in a ma numi son-of-a-bitch. * Jack Nicholson Clinton a mintit. Un barbat poate uita unde parcheaza sau chiar unde locuieste, dar nu uita niciodata o partida de sex oral, indiferent cat de nereusita a fost. * Barbara Bush Femeile au nevoie de un motiv ca sa faca sex. Barbatii au nevoie numai de un loc unde s-o faca. * Billy Crystal Potrivit unor cercetari recente, femeile spun ca se simt mai comfortabil daca se dezbraca in fata unui barbat, decat daca ar face-o in fata unei femei. Aceasta din cauza ca femeile sunt foarte critice, in timp ce barbatii sunt doar recunoscatori. * Robert DeNiro Se zice ca ar fi aparut un nou scandal in lumea medicala. Doctorii semnaleaza faptul ca barbatii au reactii alergice la prezervativele din latex. Acestea provoaca umflarea puternica a penisului. Si, care-i problema? * Dustin Hoffman In loc sa ma recasatoresc, mai bine imi gasesc o femeie care sa nu-mi placa si-i dau pur si simplu o casa. * Rod Stewart Vedeti, problema e ca Dumnezeu i-a dat barbatului un creier si un penis, dar nu i-a dat suficient sange pentru a le folosi pe amandoua deodata. * Robin Williams SECRETUL FERICIRII

Un medic a iesit la plimbare si a vazut o babuta stand pe o banca. Medicul i-a spus: "E imposibil sa nu observ fericirea de pe chipul dumneavoasta. Care este secretul dvs? Ea ii raspunse: Lucrez in domeniul bancar, nu ma culc pana la 2 noaptea, timp in care concep strategii si fac scheme de vanzare, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la servici. Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intruna revizuind noile strategii, evaluari, si daca e sarbatoare, de asemenea , nu iau micul dejun, pranzul si nici cina pentru ca nu am timp. Sunt mereu stresata din cauza schimbarilor, tintelor si a sedintelor. Medicul i-a raspuns: E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti?? 34, i raspunse babuta Gndul zilei: Niciodat nu-i abine binile. Ele circul pe ira spinrii nspre creier i aa se nasc ideile de ccat! Un domn foarte bine imbracat, cu o pasarica pe umar intra in restaurant Vine chelnerul si il intreaba ce doreste. - O ciorba pentru mine si 2 ciorbe pentru pasarica mea, o friptura pentru mine si 2 cotlete pentru pasarica mea, o baterie de vin pentru mine si 1 sticla de Gin pentru psrica mea iar la desert, clatite cu ciocolata pentru mine si 2 Kg de inghetata pentru pasarica mea Chelnerul se duce la seful de sala si spune: Sefu ..am un nebun care a comandat . Seful de sala se duce, la client, spune ca chelnerul nu a inteles bine si mai ia o data aceeasi comanda. I se aduc domnului cele comandate si dupa jumatate de ora domnul cheama chelnerul sa plateasca . Totul era mancat si farfuriile goale. Domnul plateste, iar chelnerul isi cere scuze si intreaba: - Nu va suparati, dar ce e cu pasarica asta a dumneavoastra? Domnul zambeste si ii spune: eu sunt pescar - i ? intreaba chelnerul - Pai am prins pestisorul de aur si a spus ca imi indeplineste 3 dorinte daca ii dau drumul. Prima dorinta a fost sa fiu foarte bogat si sunt A doua dorinta a fost sa fiu un barbat foarte frumos si 676

potent si sunt Si a treia dorinta a fost sa am permanent langa mine o pasarica miica, miica si nesatula. SI UITE CE A INTELES PROSTUL ALA DE PESTE !!!!!!!!!! I:Care este asemanarea dintre Windows Vista si un submarin? R:In momentul in care ai deschis o fereastra ai probleme. Niste moldoveni la jocurile olimpice. Proba de caiac-canoe.Astia asezati langa mal. Trece echipajul de pe locul 1 ,moment in care moldovenii incep sa strige : Mu'ie ba!! Chizda matii!! etc.. Nici un raspuns. Trece echipajul de pe locul 2.Moldovenii iar: Sa va fu`tim ma!! M'uii!! Etc..nici un raspuns. Trece echipajul de pe locul 3.Moldovenii striga: M'uii ma! Chizda matii!! Echipajul de pe locul 3 riposteaza: Ba a matii ba!! La care moldovenii exclama extaziati: astia sunt!!! HAI ROMANIA!!! Iubitule, imi faci cadou de ziua mea o pereche de cercei de aur? -Da iubita mea, dar la anul! -Si anul acesta? -Anul acesta te duc sa-ti gaureasca urechile!, raspunse tanarul scotian indragostit. Daca iti latra cainele la usa din spate si nevasta tipa la usa din fata, cui dai drumul prima data ? -Cainelui, normal, ca el o sa taca dupa ce intra. Savantii au descoperit un fel de mancare care diminueaza dorinta sexuala a femeii cu 90%. Se numeste tort de nunta. Leul cheama toate animalele si le spune: - cei frumosi in stanga, cei destepti - in dreapta. Toate animalele se conformeaza, numai maimuta ramane pe loc. - Dar tu ce faci? ntreab leul. - Ce vrei, sa ma rup in doua? - Domnule doctor, zise femeia disperata, ati uitat ca de trei minute stau cu limba scoasa? - Nam uitat, dar vreau sa scriu reteta in liniste. Merge acas motanul mpreun cu iubita, dup o noapte plin de evenimente. Motanul nu se poate stpni i miaun: - Oh, iubiica mea, a muri pentru tine. Pisicua i arunc o privire incitant i ntreab: - Bine, dar de cte ori? La medic: -Schiopatati cand e umezeala in atmosfera? -Nu, cand merg. Doctorul l ntreaba pe Bula: -Spune-mi, te rog, cum te protejezi cnd faci sex? -Domnule doctor, sunt foarte precaut, folosesc prezervativ si manusi chirurgicale! -Si partenera? -Care partenera?! Inaintea anesteziei, pacientul il intreaba pe doctorul chirurg: -Domnule doctor, ce sanse am? -Fac operatia asta a suta oara! -Oh, atunci sunt linistit! -E si normal! Odata si-odata trebuie sa-mi reuseasca! Medicul mi-a recomandat insistent sa incetez chefurile. -Care medic? -Cel de deasupra noastra! Un pacient: -Doctore am hemoroizi. -Unde?

677

VIAA ESTE AA DE SCURT I COMPLICAT!... dar noi tim asta, nu?

Salut . . . Vreau s v explic de ce retransmit eu mesaje i glume: Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumuseea zilei, cnd, deodat, i ddu seama c, de fapt, murise. i aducea acum clar aminte c murise, iar cinele, care mergea lng el, murise chiar cu mai muli ani n urm... Se ntreba: " Oare unde duce drumul sta?"... Dup o vreme, ajunser amndoi n dreptul unui gard nalt de piatr. Privindu-l mai deaproape, vzu c era fcut dintr-o marmur foarte fin. Mai sus, pe colin, gardul era ntrerupt de o arcad care stralucea n soare. Ajunser acolo i vzu c era ncrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea prea pavat cu aur. El i cinele su se apropiar de poart i atunci observ, ntr-o parte, un om seznd la un birou . l intreb: - Scuzai-m, unde ne aflm ? - Aici e raiul - rspunse acesta. - Minunat, zise omul, pot s v rog s ne dai puin ap ? - Bine'neles, intrai nauntru. Am s trimit imediat vorb s vi se aduc niste ap cu ghea. Fcu un gest i poarta incepu s se deschid. - Prietenul meu, poate intra i el ? - ntreb calatorul artnd nspre cine. - mi pare ru, dar noi nu acceptm animale. Omul se gandi o clip, apoi se toarse i i continu calea pe care pornise, mpreuncu cnele su. Dup nc o lung plimbare, pe vful unei alte coline, pe un drum prpdit de ar, ddur de o ferm, a crei poart prea c nu avusese zvor niciodat. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie i vzu un brbat seznd rezemat de un copac i citind o carte. - Scuzai-m ! - i se adres el. Avei cumva puin ap? - Da, desigur... e o cimea ceva mai ncolo. - i pentru prietenul meu ? - zise, artnd ctre caine. - Trebuie s fie i o strachin, chiar lng cimea. Trecur de poart i ajunser la o cimea veche, cu pomp. Omul i cinele baur pe sturate. Dupa ce terminar, se napoiar la omul de sub copac. - Ce loc este acesta ? - ntreb cltorul. - Acesta este raiul! - Sunt total ncurcat. Un cetean, ceva mai jos, pe drumul sta, mi-a zis c raiul este acolo unde era el. - Te referi la locul acela cu alei de aur i zid de marmur ?... Acela e iadul! - i nu v deranjeaz c ei folosesc acelai nume ca i dumneavoastr ?!... - Din contra, suntem fericii c ei i triaz mai nti pe cei care sunt gata s-i lase n urm prietenii cei mai buni! .. Deci, uneori ne mirm de ce prietenii continu s ne retransmit glume, fr a a ne scrie un singur cuvnt. Poate asta ar fi o explicaie: Cnd eti ocupat, dar vrei totui s menii 678

contactul cu prietenii, ce faci ? Retransmii mesajele primite i glumele care le-ar putea aduce un zmbet ! Nu c nu a avea ce face, dar m gndesc i la alii, de cte ori vd ceva frumos sau interesant. De asemenea, ca s tii c nu eti uitat, c i se mai acord nc importan, c eti iubit, de ce crezi c ai nevoie? Un mesaj, sau o glum, din partea prietenilor ti...

Aa c, data viitoare, cnd vei primi un mesaj sau o glum, nu te gandi la ea doar ca la "nc o glum retransmis ", ci la faptul ccineva s-a gndit la tine astzi i c prietenul tu, de la celalalt capt al reelei, a vrut s-i trimit un zmbet ! P.S. Textul nu-mi aparine i nici nu tiu al cui este, dar este un minunat ndemn la ... prietenie. G Neil Armstrong: Mult noroc, domnule Gorsky Pe data de 20 iulie 1969, comandantul misiunii Apollo 11, Neil Armstrong a fost prima persoana care a pus piciorul pe Luna.. Primele lui cuvinte dupa ce a pasit pe Luna au fost: "Un pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire". Acest eveniment a fost televizat pe pamant. Inainte insa de a intra in naveta spatiala, Neil Armostrong a spus urmatoarele cuvinte: "Mult noroc domnule Gorsky". Multe persoane de la NASA au crezut ca este doar o remarca vis a vis de vreun cosmonaut rival sovietic si din curiozitate au cautat sa vada daca exista o asemena persoana, insa nu au gasit pe nimeni cu acest nume nici pe lista cosmonautilor rusi si nici pe cea a americanilor. De-a lungul anilor, multe persoane l-au intrebat pe Armstrong ce a vrut sa spuna cu "Mult noroc domnule Gorsky", insa Armstrong a zambit de fiecare data fara sa raspunda.. Pe 5 iulie 1995, in Tampa Bay - Florida in decursul unui interviu, un reporter i-a pus iarasi misterioasa intrebare. In sfarsit, de data asta Armostrong a putut sa raspunda pentru ca domnul Gorsky murise.. In 1938, cand eram copil, ma jucam cu o minge de baseball cu un prieten si mingea a ajuns din greseala in curtea domnului Gorsky, vecinul meu de atunci. Furisandu-ma in curte dupa minge, am auzit-o pe doamna Gorsky care striga la domnul Gorsky: "Sex ? Vrei sex ? Vei avea parte de sex de la mine doar cand copilul vecinilor nostri va ajunge pe Luna! Aniversarea:Unei tipe ii placea la nebunie fasolea dar din nefericire ii provoca reactii jenante. Cand s-a casatorit a hotarat sa renunte la fasole de dragul iubitului.La un an dupa nunta, venind spre casa pt a sarbatori, i se strica masina. Locuind la tara si neavand alt mijloc de transport, suna acasa sa anunte ca intarzie, si porni agale pe jos. Trecand pe langa un local isi da seama ca ii este foame, si intra sa ia o gustare.. mai ales ca a simtit o puternica aroma de fasole la care cu greu ar fi putut rezista cineva. Se gandi ca oricum mai avea multi km pana acasa si se va elibera de gaze pana ajunge, si inainte de a-si da seama, manca 3 portii de fasole. Tot drumul fu insotit de partaieli, asa ca atunci cand ajunse era sigura ca se poate abtine. Sotul ii iesi in intampinare, extrem de entuziasmat, "Iubito, am o surpriza pt cina din seara asta". Apoi o lega la ochi si o conduse la masa vru sa o dezlege la ochi, dar suna telefonul, asa ca o ruga sa promita ca nu deschide ochii pana nu vine el. 679

Dar fasolea isi mai facea efectul si presiunea devenise de nesuportat...asa ca isi ridica putin un picior si ii dadu drumul cu putere. Nu numai ca fu zgomotoasa, dar mirosea ca un camion cu chimicale ce a trecut peste o turma de sconcsi ce au mancat varza stricata. Lua repede un servet si imprastie mirosul. Apoi ridica cealalta buca si mai dadu drumul la inca 3.. asta i-a adus aminte de ouale clocite pe care le gasise ieri in hambar. Auzind vocea sotului inca la telefon, continua sa isi elimine gazele scotand cele mai nastrusnice zgomote. Cuvintele sotului de 'la revedere' pusera capat libertatii de a trage vanturi, mai flutura de cateva ori servetul de masa pt a imprastia mirosul, zambi, era inocenta intruchipata cand te uitai la ea. Sotul isi ceru scuze pt intrerupere, o intreba daca a tras cu ochiul, dar ea il asigura ca nu. Bucuros ca nu i-a fost stricata surpriza, o dezlega la ochi pentru a-i vedea pe cei 12 invitati la cina, care venisera sa ii ureze "Aniversare fericita". Reteta succesului la cersetori Doi cersetori romani in Italia se intalnesc si se intreaba unul pe altul: - Cati bani ai strans azi? - 6 euro... - 6 euro? Ce ai facut de ai strans numai 6 Euro? - Am facut de toate - imbracat ponosit, saracios, ata de milog, am si scris pe o placuta de carton ca am o nevasta si 4 copii de intretinut. Dar tu cat ai castigat? - 6000 euro! - Ce?!?!? Cum ai procedat de ti-au dat asa de mult? - Am pus langa mine o bucata de carton pe care scria: "Imi lipsesc 6 euro sa ma intorc in Romania!" Lepadarea de Satana Un om se duce sa se spovedeasca. Popa il intreaba: - Ai facut pacate? Te lepezi de Satana? - M-as lepada parinte, dar am 5 copii cu ea ! Judecatorul intreaba martorul: - Cum v-ati dat seama ca acuzatul este beat? - Pai, striga in gura mare ca nu ii este frica nici de nevasta, nici de soacra! La grdini, Gigel si Miruna : - nchipuie-i... am gsit acas sub sofa un prezervativ! - Nu mai spune! Dar ce este aceea o "sofa"? Ce este soacra? Soacra este un regizor al scenelor din familie . Plutonierul: - Osta, poi s noi? Ostaul: - Pot, s trii! Plutonierul: - i unde ai nvat s noi? Ostaul: - n ap, dom' plutonier! Mama si baiatul trebaluiau prin casa cand doamna observa ca-i lipseste painea pentru cina. Vrea sa-si sune sotul dar constata ca nu are credit. Spune fiului: - Da-i telefon lui tati sa ne aduca 2 paini. Baiatul suna de cateva ori si spune mamei: Pentru a treia oara mi-a raspuns o tanti si nu mi-l da pe tata la telefon. Ajunge omul acasa seara si, suparata foc, sotia merge in calea lui si-i da doua palme. - Pentru ce primesc eu asta, femeie ? - Ia vino, Ionele, si spune ce ti-a zis tanti la telefon cand l-ai sunat pe tata ? - ABONATUL VODAFONE NU POATE FI CONTACTAT , VA RUGAM REVENITI! 680

Intr-o zi sotul vine mai devreme acasa si uimit o gaseste pe nevasta-sa cu amantul ei.Surprins,acesta ii spune amantului: Sunt un om relativ calm hai in camera cealalta sa discutam.Amantul bucuros ca nu are probleme se duce in camera de alaturi si sta de vorba cu sotul femeii ca de la barbat la barbat Fii atent ce facem,zise sotul.Voi trage doua focuri de arma in aer si ne vom preface morti la cine va veni nevasta-mea acela o va pastra OK.Sotul trage cele doua focuri de arma si din camera de vizavi se aude. Costele,iesi de sub pat ca s-au impuscat dobitocii aia. Invenii i descoperiri - BARBATUL a descoperit sticla si a inventat PAHARUL. FEMEIA a luat sticla si a inventat OGLINDA . - BARBATUL a descoperit ZARUL si a inventat jocul. FEMEIA a luat ZARUL si a inventat VRAJITORIA. - BARBATUL a descoperit CUVANTUL si a inventat CONVERSATIA. FEMEIA a luat CUVANTUL si a inventat BARFA. - BARBATUL a descoperit BANUL si a inventat COMERTUL. FEMEIA a luat BANUL si a inventat CREDITUL. - BARBATUL a descoperit TRANZACTIILE si a inventat CARTEA DE CREDIT. FEMEIA a luat CARTEA DE CREDIT si BARBATUL a dat de dracu.... - BARBATUL a descoperit MUNCA si a inventat SALARIUL. FEMEIA a luat SALARIUL si iar a dat de dracu BARBATUL. - BARBATUL a descoperit FEMEIA si a inventat SEXUL. FEMEIA a descoperit SEXUL si a inventat ... CASATORIA. DUPA ASTA BARBATUL S-A SUPARAT SI NU A MAI INVENTAT NIMIC.....CE NAIBA, PANA CAND SA TOT CADA DE PROST....??? ? La o petercere, sotul gelos pe consoarta sa care gasea replici pline de duh tot timpul, ii zice: Draga mea, daca tot esti atat de spirituala, poti sa-mi spui ceva sa ma incante si sa ma intristeze in acelasi timp? Cu placere, dragul meu: ai cea mai mare scula dintre toti prietenii tai! --------------------------------------------------------Un biat intr ntr-o frizerie si frizerul sopteste fa de clientul su: - Acesta este cel mai prost copil din lume. Uita-te in timp ce voi dovedi asta. Frizerul pune o bancnot de 1 dolar ntr-o mn i dou monede de 25 de centi in cealalta mana, apoi il striga pe baiat i l ntreab: - Ce alegi, baiete? Biatul ia cele 2 monede de 25 de centi i pleaca. - Ce ti-am spus?, a spus frizerul. Acest copil este cel mai prost din lume. Mai trziu, atunci cnd clientul iese din frizerie, el vede acelai biat care iese din magazinul unde se vinde inghetata. - Hei, fiule! Pot s-i pun o ntrebare? De ce ai luat cele 2 monede n loc de bancnota de 1 dolar? Biatul a lins conul de inghetata i a rspuns: - Pentru c, n ziua n care as lua dolarul, jocul acesta s-ar termina! --------------------------------------------------------- Cum a fost intlnirea pe nevazute? il intreaba un student pe colegul de camera. Nasoala! Tipa a aparut ntr-un Rolls Royce din 1932. Pai asta-i o masina foarte scumpa. Ce e rau n asta? Ea era primul proprietar.... --------------------------------------------------------- De ce femeile prefera ginecologii batrani? Pt ca acestora le tremura mna. ---------------------------------------------------------Un pusti pe strada: Mamaie, matale esti curva? Obraznicule, nesimtitule, pe cine faci tu mamaie? 681

---------------------------------------------------------A fost odata un mare hot de buzunare. Si, ca sa-si extinda afacerile, s-a casatorit cu cea mai mare hoata de buzunare. Dupa un timp cei doi si-au zis: meseria asta trebuie dusa mai departe. Si au facut un copil. Dar la nastere au observat ca copilul avea pumnii stransi. Si erau tare necajiti. Cum o sa devina odrasla lor cel mai mare hot din lume, cum o sa opereze la buzunare daca are pumni stransi? Si au facut o incercare. Au luat un ceas si l-au plimbat prin fata copilului. In momentul acela, harst, copilul a smuls ceasul... iar din pumnul strans, i-a cazut verigheta moasei... ---------------------------------------------------------Doua blonde stau de vorba: - Cu cine te-ai mai culcat in ultimul timp? - Pai aseara cu un culturist... - Ooo!!! Si, cum e sa faci sex cu unul plin de muschi? - Cum sa fie... ca si cum ar cadea peste tine un sifonier mare cu o cheie mica. ---------------------------------------------------------O femeie tot venea la doctor cu genunchii juliti. Dupa o vreme doctorul o intreaba: De ce va tot juliti la genunchi? Pentru ca fac sex in pozitia capra. Pai si ce, nu stiti si alta pozitie? Eu as sti, da' tapul nu! ---------------------------------------------------------Doi politisti: Dom' sergent, nu cumparati o juma' de porc? Pentru ce? Sa se rastoarne in cotet?" ---------------------------------------------------------Un barbat naufragiaza pe o insula pustie si ramane acolo 10 ani. Intr-o zi o fata frumoasa inoata pana la insula intr-un costum de scafandru... Barbatul: "Buna! Sunt foarte bucuros sa te vad!" Fata: "Buna! Se vede ca esti aici de mult timp. De cat timp n-ai mai fumat o tigara?" Barbatul: "De zece ani!" Fata trage fermoarul de la un buzunar al costumului si scoate o tigara pe care i-o da barbatului. Barbatul: "Oh multumesc din suflet!" Fata: "Si de cand n-ai mai baut ceva?" Barbatul: "De zece ani!" Fata trage fermoarul de la un buzunar mai mare si scoate o sticla de whisky pe care i-o da barbatului. Barbatul: "Oh...multumesc mult. Esti ca o zana buna!" Fata (coborand fermoarul costumului): "Si ia spune-mi, de cand n-ai mai avut o partida...?" Barbatul: "Oh, Doamne, sa nu-mi spui ca ai si crose de golf acolo?!" ---------------------------------------------------------In curtea regiei de pompieri intra un baietel calare pe un carucior de butelii pe care lipise coli rosii de hartie si o scarita pe una din laturi. Copilul avea o casca de pompier, o secure mica din plastic legata la mijloc si tinea in mana un mic furtun de plastic. Mirat, pompierul observa ca la caruciorul de butelii erau inhamati un caine si un motan. Dar in vreme ce cainele era legat de lesa, motanul era legat de testicule. Pompierul ii spune atunci copilului: - Salutare colega, ce camion de pompieri misto ai! Dar nu ai merge mai repede daca ai lega funia de zgarda motanului, la fel cum ai legat de caine? - Aveti dreptate nenea, as merge mai repede dar nu as mai avea sirena! ---------------------------------------------------------La divort. El: Tu unul ca mine nu mai gasesti! Ea: Eu unu' ca tine nu mai caut! ----------------------------------------------------------Un preot batran il invata pe un novice cum sa se comporte in timpul confesiunilor enoriasilor. Dupa o prima spovedanie, preotul il trage deoparte pe tanar si ii spune: 682

Te-ai descurcat destul de bine, dar ti-as sugera ca, atunci cand asculti confesiunile fetelor tinere, sa-ti exprimi dezacordul mai degraba prin "Vai,vai,vai" si nu prin "Uau!" ----------------------------------------------------------Am citit ca anul trecut 4.153.237 de oameni s-au casatorit. Nu c-as fi carcotas, dar nu ar trebui sa fie un numar par? ----------------------------------------------------------James Bond la Moscova: Intra intr-un bar si se prezinta barmanului: -I'm Bond. James Bond. Barmanul raspunde: -I'm Gay. Serghey. ---------------------------------------------------------Pestisorul de aur, prins in undita de un roman: - Ia zi ma, ca sa nu mai pierdem timpu': cati bani vrei, ce tara sa conduci si cati centimetri de scula tiar trebui, tu-va muma-n cur de romani ca n-ati cere unu' o carte sau un bilet la teatru. ---------------------------------------------------------Vine Bula la scoala cu o buza umflata. Profesoara: - Ce-ai patit Bula? - Am fost cu tata la pescuit si mi s-a asezat o viespe pe buza. - Vai saracul de tine. Si te-a piscat? - Nu, a omorit-o tata cu vasla. ------------------------------------------------------------------------Un indian navajo statea langa un agent de vanzari pe o banca in parc; intre ei se afla o punga mare de hartie... indianul fixa de ceva timp punga de hartie. - Vrei sa stii ce e in punga? intreaba agentul de vanzari. Indianul dadu afirmativ din cap. - E o sticla de vin, am luat-o pentru nevasta-mea. Indianul tacu o vreme, apoi zise, dand afirmativ din cap de mai multe ori: - Bun schimb ai facut... ---------------------------------------------------------------------Sotul se uita atent la sotia sa si-i zice: - Rochia ta noua este prea indrazneata. Se vede totul prin ea. - Ei si? O femeie cinstita nu are nimic de ascuns... ---------------------------------------------------------------------- Abia m-am abtinut sa nu-l plesnesc pe tipul ala! M-a facut "imbecil!" - Te cunostea dinainte? Sir & John -John, unde e palaria mea? - O aveti pe cap, sir. - Bine, o gasesc eu mai tarziu. - John, du-te afara si uda florile. - Sir, dar afara ploua. - Nu-i nimic, ia-ti umbrela. - John? - Yes, sir! - Adu-mi, te rog, pianul. - Vreti sa cantati la pian, sir? - Nu, John... dar mi-am uitat tigarile pe el si ma gandeam sa nu te deranjez pentru un fleac! Sir se spala pe picioare in lighean. -John! -Yes,Sir! 683

-Adu-mi te rog un prosop, si arunca apa asta din lighean! -Prea-bine,Sir! John ii aduce prosopul, deschide geamul si arunca apa. De jos se aud urlete... -John! -Yes,Sir! -Era cineva in lighean? Lordul George da telefon acasa, de la club: - Alo? John? - Da, Sir. - Du-te in dormitorul doamnei si vezi daca e singura! Daca e cu un barbat, ia pusca mea de vanatoare pentru elefanti si impusca-i pe amandoi! - Prea bine, Sir! In receptor se aud doua bubuituri , apoi vocea lui John: Pe Lady am impuscat-o dar barbatul a sarit in piscina si a scapat... - Stai putin John! De cand avem noi piscina? - Nu va suparati Sir ce numar ati format? -Iertati-ma Sir, dar am impresia ca va cauta cineva la telefon. - Cum ai impresia, John? Sau ma cauta cineva la telefon sau nu ma cauta! - Vedeti Sir, cand am ridicat receptorul, vocea de la celalalt capat a spus: "Tu esti, caraghios batran, chel si idiot?" Sir si John erau naufargiati pe o insula. Dupa multe luni John vine la Sir tipand: - Sir, Sir, se vede un vapor la orizont!!! - Linisteste-te John, ce n-ai mai vazut vapoare? PPP.... -Cum te numesti, Domnule ? - Petru Potopeanu. - Si ce lucrezi ? - Prepar pesti pentru pulverizat. - Bine, dar ce anume operatii faci ? - Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi. - Dar de ce vorbesti numai cu "P"? - Poftim ? - De ce vorbesti numai cu "P"? - Pentruca pot pronunta pe P perfect perceptibil. - Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi. - Primesc. - Pe cit ? - Pun prinsoare pe patru poli ! - S-a facut. Spune-mi ce-ti place sa maninci ? - Peste, pastravi, plachie, potirnici, prepar piftie piperata, pirjoale, pastrama, papricas, papanas, porumbei, pui pane. - Si ce vin bei ? - Pinot, pelin, porto. - Si ce desert ? - Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici. - Dar inghetata obisnuesti ? - Putin profiterole, parfait ( parve..). - Spune-mi cum iti petreci timpul liber ? - Primavara prefer plimbarile pe potecile padurilor, prin parcuri. - Dar vara ? 684

- Pescuiesc. - Si iarna ? - Patinez. - Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie cu litera "P"? - Pot. - Asta nu o mai cred. Spune-o ! - POEZIA POETULUI PETRU POTOPEANU: * "Prin pustiuri, peste pietre,* * Pasari, pilcuri pribegesc,* * Parasindu-si puii proprii* * Pe pamintul parintesc.* * Prima pasare, pilotul,* * Plescaia puternic pliscul,* * Patina privind pamintul,* * Pajistea, padurea, piscul."* - Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ? - Paraschiva papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potirnichi. Pa! - Vad ca am pierdut. - Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului. - Platesc. - Pune paralele pe portofel. - Inca o intrebare. - Poftim? - Ce adresa ai matale ? - Prelungirea Popa Petre 4, parter, plecind prin Pingari, peste pod. Cel mai veninos sarpe din lume NUME: "Expecteria pantalonius" (Sarpele de pantaloni) RASPINDIRE: In toat lumea DESCRIERE: Culoarea poate varia de la roz la negru. Nu are colti, dar are un scuipat deosebit de veninos. Mrimea variaz de la 8 la 30 centimetri, n functie de starea de spirit si de subspecie. SIMPTOME: Acest sarpe atac n special femeile, n partea de jos a abdomenului, avnd ca rezultat o umfltur. Aceasta va creste, dnd dureri groaznice dup nou luni. Atacul, de obicei, nu este fatal. Se cunosc cazuri de atac la brbati n partea din spate-jos a abdomenului, care pot duce la boli incurabile si posibil la moarte. HABITAT: De obicei poate fi gsit n dormitor, dar a fost raportat aparitia sa n cele mai neobisnuite locuri. ANTIDOT: Diferite tipuri de vaccinuri snt disponibile pentru femei. Oricum, odat veninul injectat in corp, doar msurile drastice pot asigura recuperarea complet. Nu exist antidot cunoscut pentru brbati. CE SA FACEM IN CAZ DE ATAC: GAROU: Nu aplicati garou, deoarece veninul este introdus prea adnc n corp pentru a fi afectat. TAIEREA RANII: Este complet inutil si fr efect, deoarece sngerarea se va opri de la sine dupa cteva sptmni. SUGEREA RANII: Metoda este cea mai populara printre victime, dar pn acum nu s-a raportat s aib vreun succes. MULGEREA SARPELUI: 1. Plasati cele patru degete ale minii drepte n jurul gtului reptilei, cu degetul mare opus. 2. Apucati ferm si miscati mna ntr-o miscare n sus si n jos. 3. Acest lucru va face ca sarpele s devin foarte agresiv si s nceap sa scuipe. 4. Timpul necesar pentru mulgerea sarpelui depinde n intregime de cel care execut mulgerea si de timpul scurs de la ultimul atac al sarpelui. 5. Dup mulgere, sarpele ar trebui s fie nevtmtor timp de circa 20 de minute. CONCLUZIE: 685

Acest sarpe, desi foarte agresiv si activ, nu este n mod necesar dunator, iar tratat cu respectul cuvenit poate fi un animal de companie minunat. vvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvv Bug-uri de care e bine s luati la cunostint Anul trecut un prieten de-al meu a fcut un upgrade de la Prieten 6.0 la Sotie 1.0 si a descoperit c acest soft este o crtit n memorie, care nu las resurse aproape deloc n sistem pentru alte aplicatii. Abia acum a observat c Sotie 1.0 d nastere de asemenea Procesrii de Copii, care consum n continuare resurse valoroase. Nici o mentiune asupra acestui fenomen particular nu a fost inclus n brosura produsului sau n documentatie, desi alti utilizatori l-au informat c aceasta este de asteptat datorit naturii aplicatiei. n afar de asta, Sotie 1.0 se instaleaz n asa fel nct este lansat ntotdeauna la initializarea sistemului, unde poate monitoriza toate celelalte activitti ale sistemului. A descoperit c unele aplicatii, cum ar fi NoapteDePoker 10.3, NavetDeBere 2.5 si BarDeNoapte 7.0 nu mai pot rula, provocnd prbusirea sistemului (desi nainte rulau foarte bine). La instalare, Sotie 1.0 instaleaz automat plug-in-uri nedorite, cum ar fi MamaSoacr 55.8 si Cumnat Beta release. n consecint, performantele sistemului par s scad pe zi ce trece. Cteva facilitti pe care le-ar vrea n asteptatul Sotie 2.0: - Un buton de "nu-mi mai aminti" - Un buton de "minimizare" - O facilitate de protectie a instalrii care s permit ca Sotie 2.0 s fie instalat cu optiunea de dezinstalare n orice moment, fr pierdere de cache si alte resurse ale sistemului - O optiune de rulare a driverului de retea n promiscuitate care va permite sondei din dotarea hardware a sistemului s fie folosit mai intensiv. Eu am hotrt s evit durerile de cap asociate cu Sotie 1.0 rmnnd cu Prieten 2.0. Totusi am dat peste multe probleme si aici. Aparent nu se poate instala Prieten 2.0 peste Prieten 1.0. Prieten 1.0 trebuie mai nti dezinstalat. Alti utilizatori avertizeaz asupra unui bug de sedere ndelungat de care trebuie s stiu. Aparent majoritatea versiunilor de Prieten au conflicte asupra folosirii mprtite a portului I/O. S-ar crede c pn acum ar fi trebuit remediat acest bug. Pentru a nrutti lucrurile si mai mult, programul de dezinstalare al Prieten 1.0 nu functioneaz prea bine, lsnd urme nedorite n sistem. Alt problem care deranjeaz - toate versiunile de Prieten se reactiveaz permanent n sistem cu mesaje plictisitoare despre avantajele upgrade-ului la Sotie 1.0. *****ATENTIONARE DE BUG***** Sotie 1.0 are un bug nedocumentat. Dac ncerci s instalezi Amant 1.x nainte de a dezinstala Sotie 1.0, Sotie 1.0 va sterge fisierele MSMoney nainte de a se auto-dezinstala. Apoi Amant 1.x va refuza s se instaleze, pe motiv de resurse de sistem insuficiente. ***REMEDIERE A BUG-ULUI*** Pentru a evita bug-ul de mai sus, ncercati instalarea Amant 1.x pe un alt sistem si nu rulati nici o aplicatie de transfer de fisiere cum ar fi CarnetDeCecuri 6.0. De asemenea, feriti-v de aplicatii similare shareware care, se stie, pot purta virusi care pot afecta Sotie 1.0. Alt solutie ar fi rularea programului Amant 1.x printr-un furnizor de retea sub nume anonim. Din nou, feriti-v de virusii care pot fi descrcati accidental din retea. Intr-o tara subdezvoltata sa nu beti apa. Intr-o tara super dezvoltata sa nu respirati aerul. Jonathan Raban. Noua Zeelanda este o tara cu trei sute de milioane de oi, iar trei milioane din ele se considera oameni...Barry Humphries. Singurele cuvinte in engleza pe care le-am vazut in Japonia: SONY si MITSUBISHI... Bill Gullickson. Homosexualitatea in Rusia e o crima si pedeapsa inseamna sapte ani de puscarie, inchis alaturi de alti barbati.. Lista de asteptare se intinde pe trei ani... Yakov Smirnoff. 686

Sa traiesti pe pamant poate fi scump... dar include o calatorie gratuita in jurul soarelui in fiecare an... Ashleigh Brilliant. Daca ti consideri seful un tampit, gandeste-te ca daca ar fi fost destept, ai fi fost somer... Albert Grant O parte din cei 10 milioane $ am cheltuit la jocuri de noroc sau pe femei. Restul i-am tocat aiurea... George Raft Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa faci, APOI sa faci ce-i mai bun... W. Edwards Deming Singurul mod de a va face calculatoarele sa mearga mai repede este sa le aruncati pe fereastra... Robert Paul Intrebarea daca un computer gandeste este ca si intrebarea daca un submarin noata. Edsgar Dijkstra Sa nu faci nimic e tare greu. Nu stii cand ai terminat... Leslie Nielsen Nu lua viata in serios. Oricum n-o sa iesi din ea viu... Elbert Hubbar _______________________________________________ Gainile astea sunt de la noi sau din strainatate? intreaba un tip la piata. - Dar de ce va intereseaza? Vreti sa le mncati sau sa le tineti de vorba? Invatatoarea la scoala ii intreaba pe copii : - Vasile ce-i tatal tau? - Gunoier. - Nu se spune gunoier, ci lucrator la Salubritate. - Petrica ce-i tatal tau? - Gropar. - Nu se spune gropar, ci lucrator la Pompe Funebre. - Bula ce-i tatal tau? - Dj la Mystick Club. - Cum adica ??? - Clopotar la biserica. La un WC public britanic, se afla un automat pentru prezervative si pe el inscriptia firmei Durex: Corespunde normelor britanice. Putin mai jos, cineva a zgriat: Si vaporul Titanic corespundea.... In fata portii Raiului vin trei oameni. Cand iese Sf. Petru le spune: - Imi pare rau fiilor dar in Rai nu mai este loc decat pentru o singura persoana. Ceilalti doi se vor duce in Iad si vor suferi torturi interminabile. Unul dintre cei trei intreaba cum se va decide cine merge in Rai, iar Sf. Petru le spune: - Pai cine imi va spune cea mai interesanta istorie despre cum a murit, va merge in Rai! Acestea fiind spuse, il cheama pe primul om in biroul lui. Acesta ii povesteste: - Se facea ca imi dadusem seama ca nevasta ma insela. Asa ca intr-o zi plec de la servici mai devreme ca sa o surprind. Sparg usa si o gasesc goala in mijlocul camerei. Caut in toata casa si nu gasesc nimic iar in momentul in care eram pe punctul de a-mi cere scuze de la doamna mea, il zaresc pe imputit atarnand de o fereastra si fara sa ma mai gandesc il lovesc cu toata puterea cu o bata de baseball, tipul cade dar se prinde 2 etaje mai jos de o alta fereastra, atunci iau frigiderul intr-un atac de furie si-l arunc pe fereastra cu motiv de a-l distruge complet. Faza este ca mi se prinde haina in usa frigiderului si cad cu el cu tot si mor, dar macar ma consolez ca imputitul a murit si el. Sf. Petru il cheama pe al doilea om la el in birou. Acesta ii spune povestea lui: 687

- Eu eram curatator de ferestre si cum lucram le etajul 20, cad de pe platforma, dar prin miracol ma prind 5 etaje mai jos de o fereastra. Faza este ca iese un descreierat cu o bata de baseball si ma pocneste pana cad. Prin alt miracol ma prind de o fereastra mai jos. Fericit incep sa ma catar ca sa intru in camera, dar acelasi descreierat imi arunca un frigider in cap si cad pana ce mor. Sf. Petru cheama pe al treilea om la el in birou. Acesta ii spune povestea lui: - Pai sa vezi, eu eram gol intr-un frigider.... Doi soti iau o cina romantica, si decid sa se culce mai devreme. Sotul sta in pat, iar sotia e la baie si se spala pe dinti. Sotul ii spune sotiei: - Unde-i scumpa mea frumoasa sotie? Sunt singurel aici in dormitor.... Sotia iese din baie si, in drum spre pat, se impiedica de covor si pica cu fata de podea. Sotul ingrijorat: - Sper ca iepurasu' mic nu s-a lovit la nasucul frumusel si delicat?! Sotia il asigura ca nu are nimic, se urca in pat si cei doi au parte de o partida pasionala de sex. Dupa ce totul se termina, sotia se ridica sa mearga la baie si se impiedica de acelasi covor, picand la fel, cu fatza de podea. La care sotul: - Vaca grasa si neindemanatica! Un tip isi intreaba sotia: "Iubito, cand o sa mor, o sa plangi mult? "Bineinteles, iubitule. Doar stii ca eu plang pentru orice fleac..." Este vara si foarte cald. Sotul iese din baie si ii spune sotiei: - Iubito, este foarte cald si trebuie sa tund peluza. Ce crezi ca vor spune vecinii daca ies afara dezbracat? Sotia il priveste si raspunde: - Ca probabil m-am casatorit cu tine pentru bani... Un cuplu se cearta in strada: "Iti voi demonstra ca nu valorezi nimic!" ii spune sotul sotiei, facand semn unui taximetrist si intrebandu-l: - Cat imi luati pana la aeroport? - Pana acolo va costa 300.000. - Si cu sotia mea? - Tot atat. - Vezi? Nu valorezi nimic! Erau odata doi bikini. Si unul dintre ei ii spune celuilalt: - Mama cat ma bucur ca a venit vara! - De ce, ma? - Pentru ca atunci cand stapana mea merge la film, se imbraca in fusta mini si cu ocazia asta pot ca sa vad si eu filmul. - Eee, stapana mea cand merge la film, pe mine ma baga in geanta. Un cetatean se trezeste dimineata si, uitandu-se in gradina propriei case, observa o gorila in stejarul personal. Intrigat suna la Asociatia Coboratorilor de Gorile din Copaci care il asigura ca vor trimite un om care ii va rezolva problema.Acesta soseste rapid, fiind dotat cu o bata de baseball, o pusca, o pereche de catuse si un caine chihuahua. Cetateanul nostru, uimit il intreaba ce are de gand sa faca.Omul raspunde: - Eu voi urca in copac, lovesc gorila, ea cade, chihuahua o musca de testicole, gorila isi va apropria mainile intr-un gest disperat de aparare, iar dumneata ii vei pune catusele. - Bine, bine, zice cetateanul, dar pusca la ce foloseste? - In cazul in care cad eu primul din copac, impusti chihuahua. Un studiu psiho-sociologic facut de oamenii de stiinta americani arata ca barbatii, in general, ies la bere din 2 motive: 1. N-au nevasta; 688

2. Au nevasta. Culmea casniciei: la a treia nevasta sa ai aceeasi amanta... Un blogger din-asta dur isi cumpara, normal, o femeie gonflabila. Ajuns acasa, se uita la data fabricatiei: 8 decembrie 2007. - Offff Iar o Sagetatoare! O doamna XXL isi intreaba medicul de familie: - Domnule doctor, ce pot sa fac pentru a parea mai subtirica? - Intuneric, doamna... Dintr-un articol de ziar: ''Aseara pe autostrada soferul Ionescu Ion, de meserie politist, s-a uitat cu o bricheta aprinsa in rezervorul masinii, ca sa vada daca mai are benzina. MAI AVEA!'' O blonda pe un mal si una pe celalalt mal. Una dintre ele striga la celalta: - Fataaaaaaaaaa!!!!!!!! Cum ajung pe celalalt mal ??? Cealalta blonda ii raspunde: - Pai nu vezi fata ca esti pe celalalt ? O masina se loveste brutal de o caruta. In urma accidentului calul si carutasul sunt raniti destul de grav. Politistul vine la fata locului si vazand calul chinuindu-se, intr-un acces de mila, il impusca. Apoi se indreapta catre carutas cu pistolul in mana si il intreaba: - Si dumneavoastra sunteti ranit? - Nu, nu! Doamne fereste, asa de bine nu m-am simtit niciodata!... Barbatul ideal e cel care, atunci cand isi gaseste nevasta in dormitor cu amantul, spune: - Nu va deranjati, continuati! Amantul ideal e cel care mai poate sa continue... Examen la politie: - Ce capitala are Marea Britanie? Liniste. O voce din spate: - Dar ne-ati spus sa invatam capitale de tari, nu de mari! Deosebirea intre un chirurg, un ginecolog si un internist: 1. Chirurgul taie si pac, scoate o suta de euro. 2. Ginecologul doar baga doua degete si scoate o suta de euro. 3. Internistul se apuca sa caute peste tot: unde dracu e suta aia de euro? Intr-o dimineata un rus se trezeste si vede pe fereastra americani cu tancuri pe strazile din Moscova, la care iese afara si striga "Freedom!, Freedom!" la care soldatul ii raspunde: "Niet Freedoom, Hallowen!". Curs special pentru barbati Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau Program : 4 module - dintre care unul obligatoriu Modulul 1 : ( curs obligatoriu) 1. Sa invat sa traiesc fara mama mea ( 2000 ore) 2. Sotia mea nu este mama mea (350 ore) 3. Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport (3000 ore) Modulul 2 : Viata in doi 1. Sa am copii fara sa devin gelos pe ei ( 50 ore) 2. Sa nu zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore) 3. Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore) 689

4. Sa inteleg ca pantalonii nu se duc niciodata singuri pana la dulap (800 ore) 5. Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore) 6. Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez Modulul 3 : Timpul liber 1. Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de 2 ore (exercitiu practic) Modulul 4 : Curs de bucatarie 1. nivelul 1 (incepatori) Electrocasnicele : ON = deschis, OFF = inchis 2. nivelul 2 ( avansati) Prima mea supa instant fara sa ard cratita Exercitiu practic : fierbe apa inainte de a adauga pastele CURS INTENSIV Din ratiuni de dificultate si intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi. Tema 1 Calcatul-acest proces misterios; de la masina de spalat, pana la dulapul de haine Tema 2 Riscurile umplerii tavii pentru cuburi de gheata ( demonstratie sustinuta de diapozitive) Tema 3 Tu si electricitatea ; Avantajele economice in urma angajarii personalului calificat pentru reparatii ( chiar si cele elementare) Tema 4 Ultima descoperire stiintifica : A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie (practica laborator) Tema 5 De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea. Tema 6 Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa WC. Expozitii cu tema " Generatia spontana". Tema 7 Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas ( teleconferinta cu Univ. Harvard) Tema 8 Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti ? (Marturisiri) Tema 9 Masina de spalat - acest mare mister din casa. Tema 10 Diferente fundamentale - cosul pentru rufe si podeaua ( exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala) Tema 11 Barbatul in scaunul pasagerului > Este posibil sa nu vorbeasca sau sa nu se agite in timp ce ea parcheaza ? Tema 12 Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta. Curs special pentru femei Obiectivul pedagogic al cursului este dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna. Durata: Brunete - 1,5 luni / modul ; Roscate - 3 luni / modul; Blonde - 6 luni / modul Modulul 1 1. Acceptarea soartei : m-am nascut femeie 2. Cunoasterea locului de desfasurare a vietii : bucataria 3. Cum pastrez ordinea in poseta ? ( sub control strict) 4. Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore - notiuni elementare 5.. Pastrarea limitelor : Cum ma machiez corect 6. Curs de programare I ( toate categoriile ) : Folosirea cuptorului cu microunde 7. Curs de programare II ( numai brunetele si roscatele) : Videorecorderul Modulul 2 1. Ecuatia cu o necunoscuta. Autoturismul. 2. Exercitii de dinamica grupului. Ce trebuie sa fac cand stau in masina. 3 Partea 1 - Diferenta intre carosabil si trotuar 4 Frana si acceleratia - provocare sau necesitate ? 5 Cutia de viteze. Descriere completa. ( pentru blonde, numai cutia automata) 6 .Notiuni elementare de fzica. Corpuri in miscare. 7 Adevaruri optice : Culorile semaforului 8 Curs special : Parcarea in garaj 9 Ecuatia cu mai multe necunoscute. Cutia cu scule 10 Curs de supravietuire I : Unde se afla lumina de avarie. 11 Curs de supravietuire II : Schimbarea unui cauciuc 12 Curs de supravietuire III : Schimbarea mai multor cauciucuri. ( Da, este posibil !) 13 Curs de supravietuire V : Verificarea cu succes a nivelului uleiului si al apei . Modulul 3 690

1. Notiuni elementare : Nicio cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului 2. Vocabular I : Definitia cuvantului "DA". Corectarea exercitiului "Esti gata ?" 3. Vocabular II : Definita notiunii " 5 minute" 4. Sociologie : Fotbalul nu este un sport ci o religie. 5. Drept cetatenesc I : Numai barbatii discuta despre fotbal. 6. Drept cetatenesc II : Femeile nu se amesteca in aceste discutii. 7. Psihologie ( nivel elementar) : Cum evit intrebarile inutile - de exemplu " Ma iubesti?" "Sunt frumoasa?", "Am ceva special?" 8. Adevaruri zilnice I : Si femeile ragaie. ( exercitii de grup ) 9. Adevaruri zilnice II : Mustata - o problema ? Comunicari stiintifice pe tema " Lama, ceara sau penseta ?" 10. Comportamentul la cumparaturi . Cardul Visa - Definirea notiunii "Limita de suma" 11. Comportamentul la cumparaturi. Dezbaterea temei " Si eu pot cara naveta de bere" 12. Logica ( nivel mediu). De ce mama ta nu e binevenita la noi ? ( 1000 studii de caz) Modulul 4 1. Telefonul. Cand trebuie sa inchid ? Exercitii de grup - 4 femei / telefon ( nu uitati sacul de dormit !) 2. Machiajul. Metamorfoza femeii 3. Terapie TV I : Si fara telenovele se poate trai ! 4. Terapia TV II : Filmele de dragoste sunt pura fictiune si nu realitate 5. Oglinda - martor obiectiv. Isdtoria umanitii 1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera. 2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul. 3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare. 4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura. 5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc. 6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul. 7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra. 8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine. 9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange.. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus. 10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica. 11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile. 12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani... Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi,la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaaun fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control sipentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul. Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza 691

Alta morala: Fara femei am fi trait si acum in copac Oare ?!!! Pe o strada din Israel se ntampla un accident rutier. Un turist iese de pe carosabil si da cu masina ntr-un pom. Omul se traste afara din masina si ramne ntins n iarba. Un evreu trece prin apropiere. Se duce la accidentat si ntreaba: - Snteti asigurat ? - Da, raspunde acesta cu greu. - Aveti o asigurare si pentru persoanele aflate n masina? - Daaaa.... - Aveti ceva mpotriva daca mi ravasesc putin hainele si ma ntind lnga dumneavoastra ?!!! Esti inchis intr-o camera cu un manelist, un tigru si o cobra. Ai o pusca in care ti-au mai ramas 2 gloante, ce faci? Il impusti pe manelist. De doua ori. In Bucuresti, un autobuz tocmai se pregatea sa inchida usile si sa plece din statie. Soferul vede un om alergand disperat spre autobuz si il asteapta. Omul ajunge si il intreaba pe sofer: - Ce masina e asta? - Iveco! zise soferul si pleaca... - Sotia mea afirma ca este foarte sanatos sa consum alimente crude. - Da, nici nevestei mele nu-i place sa gateasca. Un tip se duce sa-si cumpere un papagal de la un magazin. Intra el, se uita si vede un papagal frumos care avea legat de fiecare picior cate o sforicica. Mirat, il intreaba pe vanzator de ce are papagalul sforile legate de picioare. - Daca trageti de sfoara de la piciorul drept, papagalul vorbeste in engleza, daca trageti de sfoara de la piciorul stang, vorbeste in franceza, spuse vanzatorul. - Vai, ce frumos.....si daca-l trag de amandoua deodata ce se intampla? - O sa cad in cur, bai prostule, raspunse papagalul...! I: Ce-si doresc barbatii si femeile cand se casatoresc? R: Barbatul doreste ca femeia sa fie la prima ei dragoste, iar femeia ca barbatul sa fie la ultima lui dragoste... Un batrn merge la un vrajitor sa-l ntrebe daca poate sa-l scape de un blestem care-l urmareste de 40 de ani. Vrajitorul i spune: "Poate, dar trebuie sa-mi spui exact cuvintele care au fost rostite asupra ta." Batrnul spuse fara ezitare: "Acum va declar sot si sotie!" Doi proaspat arestati discuta in celula: - De ce ai fost arestat? - Pentru concurenta. - ...? - Fabricam aceleasi bancnote ca si statul. Intr-o tara musulmana trei romani sunt prinsi band o tuiculita, fapt interzis cu desavarsire de Legea Islamica. Arestati, ajung in fata kadiului, la judecata. - Cu cine tii?, il intreaba kadiul pe primul. - Cu Dinamo! raspunde romanul. - Nu stiu, n-am auzit de echipa asta. 30 de lovituri de bici! Dinamovistul le incaseaza urland, lesina un pic si e rostogolit intr-o parte sa-si revina. - Da tu cu cine tii?, il intreaba kadiul pe al doilea. - Cu Steaua!, raspunde romanul. - Aaa... a luat Cupa Campionilor... Parca am auzit ceva. 30 de bice, dar ai dreptul la o dorinta. Stelistul cere repede sa i se lege o perna in spate, dar aceasta se rupe dupa primele 10 lovituri. Urlete, sange, lesin.. 692

Ultimul condamnat nu mai asteapta intrebarea si declara mandru ca-i oltean si tine cu Universitatea Craiova.. - Aaa... asa, Craiova , da, stiu, Balaci si Rednic, care au antrenat pe la noi... 30 de lovituri, dar ai dreptul la doua dorinte, spune kadiul. - Preamarite, vreau 100 de bice, nu 30! - Esti ori nebun, ori foarte curajos. Si a doua dorinta? - Legati-l pe dinamovist in spatele meu! Doua maicute la magazin: - Dati-mi va rog 2 crenvusti. - Ia, soro, trei ... unul sa-l mancam. Disputa rutiera : EA: Voi barbatii n-ati opri nici in ruptul capului sa intrebati care e drumul. mai bine pierdeti 2 ore pe drum in plus! EL: Pierdem noi doua ore dar recuperam la parcarea cu spatele.... Daca o persoana ajuta un hot inainte de a savarsi un furt, se numeste COMPLICE si va plati pentru asta. Daca o alta persoana ajuta un hot dupa ce a savarsit fapta, se numeste AVOCAT si este platit pentru asta. De ce atunci cand cineva vorbeste cu Dumnezeu, aceasta se numeste "rugaciune", dar cand Dumnezeu vorbeste cu cineva... se numeste "schizofrenie" ? - Cine e? - Poliia! - i ce vrei? - S vorbim! - Ci suntei? - Doi. - Pi vorbii ntre voi..." O blond comanda pizza. - S o tai n 6 sau n 12 felii? - n 6, c nu pot s mnnc 12! In perioada rzboiului rece la o ntlnire dintre preedinii URSS i SUA acetia s-au amuzat aducnd o ghicitoare s le prezic viitorul naiunii lor. I-a ghicit prima dat rusului: - Aoleu, vd puzderie de capitale: Moscova, Chiinu, Kiev , Minsk , Vilnius , Takent, Erevan i altele de nu mai ncap n globul de cristal; vai, ara asta va fi praf! Zmbetul rusului nghea. Americanul repede o ntreab pe ghicitoare: - n SUA cte capitale vezi? Se uit ghicitoarea, se uit, ghicete greu... - Una singur, Washington ! - Of, mi-ai luat o piatr de pe inim. Dar de ce ai citit aa greu? - Pi era scris n arab. ntr-o firm oarecare intr hoi mascai: - Acesta este un jaf! Contabila, uurat: - Vai, ce m-am speriat! Am crezut c e Garda Financiar ! Doua femei stau de vorba pe o banca in parc: - Sotul meu, spune una, e un inger! - Al meu inca mai traieste! ofteaza cealalta.. 693

- Domnule, se adreseaza un betiv catre un trecator, fiti va rog bun si numarati-mi cucuiele ... - Unu, doi ... patru ... sapte ... oho! Ai o colectie impresionanta ... zece, unsprezece .... - Unsprezece? ... Va multumesc! Gata! Mai am doi stalpi si un zid .... si am ajuns acasa. Dou blonde: - Asear am fcut un test de sarcin. - Vai! i au fost grele ntrebrile? In fata unui dozator de cafea un politist observa cum un tip introduce o fisa, apasa un buton; tipul isi ia cafeaua si pleaca. Curios, politistul introduce si el o fisa, apasa un buton si-i cade cafeaua. Foarte fericit acesta isi schimba toti banii in fise si incepe sa le introcuca in dozator. Tot baga fisa, apasa pe buton, lua cafeaua, o punea deoparte si iar baga o fisa, si tot asa in continuare. La un momendat un tip de la coada ce se facuse intre timp ii spune: - Hai dom'le, odata! Ca m-am saturat de cand stau aici. La care politistul ii raspunde: - Ce vrei ba, te oftici ca am noroc si castig? Intra o tipa goala intr-un bar si comanda un whisky. Vine barmanul, si o priveste de sus pana jos. Tipa il vede si il intreaba: - Nu ai mai vazut o femeie goala pana acum?! La care barmanul raspunde: - Nu e asta problema ... Ma intreb de unde o sa scoti bani pentru bautura! Trei cupluri nebotezate vroiau sa se crestineze si sa intre in randul oamenilor bisericii, asa ca s-au dus la un preot sa il intrebe ce sa faca. Preotul le-a spus ca mai intai trebuie sa incerce sa reziste fara sex doua saptamani si dupa aceea sa vina sa ii spuna cum s-au descurcat. Primul cuplu era de pensionari, al doilea pe la 40 de ani si cel de-al treilea erau pe la 20. Se intorc dupa doua saptamani si preotul ii intreaba cum s-au descurcat. Pensionarii spun ca n-a fost nici o problema sa se abtina. Sunt primiti in randul bisericii. Cei de 40 de ani spun ca a fost greu prima saptamana, dar dupa aia a fost floare la ureche. Sunt primiti si ei in randul bisericii. Cand vine randul celor de 20 de ani, tipul spune: Ne-am abtinut cat ne-am abtinut, dar cand ea a scapat cutia de vopsea pe jos si s-a aplecat dupa ea, n-am mai putut sa ma abtin, am simtit ca trebuie neaparat sa fac sex cu ea acolo, in momentul ala, astfel explodez. Si atunci am facut sex Imi pare rau, spune preotul, nu va putem primi in randul oamenilor bisericii. Asta e, zice tipul dezamagit. Oricum au zis ca nu ne mai primesc nici la Bricostore Celebritati Moare Billy Gates si ajunge la Sf. Petru. Sf. Petru, uitandu-se la el, ii zice sa aleaga unde vrea sa mearga. In rai sau iad. Billy ii spune sa-i arate cum e in fiecare. Petru ii arata raiul: -Muzica, sfini, plictiseal, etc. Iadul: -Femei goale, bautura, muzica etc. Billy isi zice ca toata viata a stat pe uscat, macar acum sa se distreze si el. Ii spune lui Sf. Petru ca alege iadul. Sf Petru il trimite acolo si Billy da de dracu' si ajunge in cazanul cu zmoala. Billy urla din cazan catre Petru: -"Ce-i Sfinte asta nu-i ce mi-ai aratat tu !" La care Sf Petru ii spune: -"Aia era o variant demo !" Pe o insula de canibali naufragiaza o nava si scapa doar o gagica buna de tot... O prind canibalii si o baga in oala. In timp ce strigau toti: Te mancam, te mancam... apare seful tribului, o scapa de la moarte si o ia de nevasta... In fine dupa vreo 3 ani moare aia si o ingroapa. In prima noapte toti canibalii o dezgroapa si incep din nou sa strige: -Te mancam, te mancam... 694

Apare iar boss-u' si o ingroapa la 4.50 metri... Tampitii aia de canibali o dezgroapa din nou si striga sloganul lor mult iubit: -Te mancam, te mancam... Vine sefu' ii ia la obraz ca n-au respect nici pentru nevasta lui decedata, ii arde cadavrul si il baga intr-o cutiuta de lemn... Noaptea vin aia din nou si striga : -Te mancam, te mancam... Se supara sarmanul vaduv si se duce direct la ei: -Ia mai terminati cu te mancam, te mancam asta ce dracu' !!! La care canibalii: -Hai sefu' nici macar un ness nu ne putem face ????? Q: Ce ar face Marilyn Monroe daca ar fi acum in viata? A: Ar incerca sa faca o gaura in sicriu sa poata iesi. Dumnezeu se hotaraste sa distruga Pamantul. Dupa ce s-a hotarat, a chemat la el pe cei mai importanti: -Clinton, Eln i ... Bill Gates. Dupa de au ajuns toti la Dumnezeu, el le zice : - Eu m-am hotarat sa distrug Pamantul. Voi trebuie sa va duceti pe Pamant si sa le ziceti celorlalti oameni. Zis si facut. Clinton in fata natiunii: - Am doua vesti, una buna alta proasta. Prima: -Contrar celor stiute de noi, Dumnezeu exista. A doua: -El vrea sa distruga Pamantul Ieltin la fel. Bill Gates la intrunirea cu actionarii: -Am doua vesti, una buna, alta si mai buna. Veste buna : -Contrar celor stiute de noi Dumnezeu exista. Vestea si mai buna este ca nu mai trebuie sa reparam Windows-ul pentru ca vrea sa distruga Pamantul. Un tip intra intr-un bar, tocmai il parasise prietena si se apuca sa bea cu un alt tip care statea langa el la bar. Intr-un final se hotarasc sa se arunce de pe un bloc deoarece nu mai avea rost sa traiasca. Pe bloc omul care era dinainte la bar zice ca sare el primul. Zis si facut. Da la vreo trei etaje de pamint isi da seama ca nu vrea sa moara asa ca incepe sa dea din maini si isi ia zborul intorcanduse pe acoperis. Cel pe care tocmai il parasise prietena nu crede ce tocmai se intamplase si ii spune celui care a sarit sa mai sara o data ca sa se convinga ca apoi sare si el. Primul tip sare din nou si aceeasi chestie la trei etaje de pamint da din maini si-si ia zboru inapoi pe acoperis. Cel parasit de prietena convins sare si el iar la trei etaje de pamant incepe sa dea din maini da nu se intimpla nimic si moare zdrobindu-se de pamint. Primu tip se intoarce la bar si continua sa bea. La care barmanul spune: -Ce rau poti sa fii cand esti beat SUPERMAN I: -Cand a aflat mama lui Duncan McLoud ca fecioru-sau este nemuritor ? R: - Dupa al treilea avort... Intrebare: Ce ar iesi dintr-o colaborare 3Sud-Est & Paula Selling ? Raspuns: 3 Se-ling Pe vremea cand Stefan cel Mare era domnitor, intr-o zi de vara ataca turcii cu toata armata lor. Cand ajung la 200 de metrii de castel se deschid portile si iese Stefan calare pe-o Yamaha, cu-o mitraliera-n mana si incepe sa traga...impusca aproape toti turcii si intra inapoi. Turcii care-au mai ramas se intorc la Istambul si hotarasc sa-i de-a telefon mamei lui Stefan: - Alo, doamna mama lu' Stefan cel Mare, spuneti-i doamna lu' fiul dvs. sa lupte si el cu arme primitive ca noi nu cu d-alea ok ? - Am sa-i spun! 695

Bucurosi, turcii isi strang armata si ataca din nou. La 200 de metrii de castel iese Stefan calare pe-o Yamaha, cu-o mitraliera-n mana si spune: - V-ati dat dracu', mama nu-i acasa, va-mpusc pe toti !!!! I:- Ce ar fi facut printesa Diana daca ar fi fost vie ? R:- STRUGURI!!! Concurs international de publicitate. Americanul aduce un sicriu luna, i-l arata juriului, il deschide si se vede un schelet cu par superb si matasos. Zice el: - "Uitati, a murit de zece ani, dar, pentru ca a folosit Pantene Pro-V inca mai are par frumos !" Aplauze de peste tot. Intra neamtul, tot cu un sicriu care continea un schelet cu dintii albi si frumosi. Zice el: - "A murit de zece ani, dar fiindca a folosit Colgate Total, dintii lui inca mai stralucesc." Se aud aplauze frenetice, dupa care intra romanul cu un sicriu putred care se tinea intr-o balama. Il deschide si toata lumea se ridica sa vada ce este in sicriu, dar nu este nimic. Cand discutiile s-au calmat, romanul zice: - "Uitati, nu s-a nascut si nici nu a murit de boala, fiindca toata viata a folosit prezervativul Romexxxtaz !" Isus si diavolul s-au hotarat sa faca o intrecere sa vada care e mai meserias. Stau ei si se gandesc ce sa faca si pana la urma sa hotarasc sa vada care sparge primu' cel mai bine pazit site de pe net. Se apuca ei de lucru la cele mai tari computere si lucreaza o zi, o saptamana, o luna, si cand sa se apropie de final se ia curentu si cade reteaua. Astia nervosi ca trebuie sa o ia de la capat asteapta pana revine curentu' si se apuca iar de lucru. Dar surpriza IIsus termina in 10 minute. Morala: Jesus saves... Pleaca Isus in inspectie pe Pamant si ajunge undeva in Bronx. Langa niste tomberoane statea tolanit un boschetar jegos. Il vede pe Isus, barbos, imbracat ponosit, il cheama la el si ii ofera un hamburger din care manca. Isus se uita la boschetar, primeste mancarea si se bucura. Vagabondul ii da o sticla de wiskey. Isus e bucurat de asa generozitate de la un amarat, ia sticla si se asaza langa el. Vagabondul se uita lung la Isus si-i da sa fumeze un ciot de trabuc. Isus e foarte incantat de atata bunatate si ia un fum si-i zice: - "Hei, omule, esti un om generos, cum nu credeam ca mai exista. Numele meu este Isus Hristos si vreau sa-ti indeplinesc orice dorinta". Vagabondul se uita linistit la Isus si-i face semn spre tigara: - "Tare trabucul, nu-i asa ?..." Un tip e foarte norocos si castiga la orice joc, fie loto fie bingo. Stul, merge la biserica si se roaga: - Doamne, fa sa mai castige si altii si sa pierd si eu macar o data ! Domnul il aude si-i spune ca l-a ales pe el pentru ca e un om bun la suflet, dar ca-i va indeplini dorinta. Totusi pentru ca e singur pe lume i-o da de sotie pe Miss India. Omul nostru n-are de ales, o ia cu el acasa in speranta ca aceasta ii va aduce totusi un mic ghinion. Trec cateva luni si intr-o seara ii spune sotiei: - Draga mea, esti senzationala ca nevasta, dar am si eu o mica nemultumire. Semnul tau de pe frunte mi-ar place sa-l dai jos ! Sotia e de acord, dar il lasa pe el sa-l desprinda. Si ce vede omul nostru dedesupt, cu litere mici, mici, mici: - Ati castigat o Dacie +20 de milioane !!! Oamenii construiesc cel mai tare observator astronomic din lume. Bucurosi cei mai tari astronomi se apuca de studiat mai temeinic spatiul. Intr-o buna zi observa niste litere imense pe Pluto, dar nu reusesc sa le descifreze. Se apuca si aduna toata cerneala din America si incepe sa scrie in desert, chestie care a durat 8 luni, cu litere imense: - "Intelegeti limba asta ?" Dupa alte trei luni, apare raspunsul: - "Da, o intelegem". Bucurie imensa pe Terra, se apuca si strang cerneala de pe doua continente, declanseaza o criza economica din cauza amplorii chestiei, si scriu : - "Ce doriti de la noi ?" Raspunsul apare dupa alte 5 luni: - "Nimic. Nu ne bagati in seama, vorbim cu Saturn". Mark Twain este intrebat: - Ce s-ar intampla intr-o lume fara femei? R. Barbatii ar deveni foarte rari. 696

Romnii construiesc cel mai performant avion din lume. Americanii dau toti banii din tara si reusesc sa cumpere avionul si trimit pe cei mai experimentati piloti sa-l piloteze. Se urca pilotii in avion si decoleaza. Dupa 5 minute cade aripa stanga. Pilotii se uita in manualul de instructiuni si acolo scria: - Daca va cazut aripa stanga apasati butonul verde. Pilotii apasa butonul verde si aripa zzzzz creste la loc. Dupa 15 minute cade aripa dreapta. Pilotii se uita in manualul de instructiuni si acolo scria: Daca va cazut aripa dreapta apasati butonul albastru. Pilotii apasa butonul albastru si aripa zzzzz creste la loc. Dupa 30 minute cade coada avionului. Pilotii se uita in manualul de instructiuni si acolo scria : Daca v-a cazut coada apasati butonul galben. Pilotii apasa butonul galben si se aude in casti: - Daca va cazut coada si a-ti apasat butonul galben repetati dupa noi : Tatal nostru care esti in ceruri..... Ceausescu in drum spre o vizita de lucru. Deodata, vede din elicopter o cladire mai mare, in plin camp, si-i intreaba pe insotitori ce este acolo. Era o inchisoare dar cum sa-i spuna asa ceva Tovarasului. Deci ii spun ca e o gradinita. La care Ceausescu zice: - Hai jos, vreau s-o vizitez. Intrati in panica, pilotii reusesc sa anunte "organele" sa ia masuri. Pana elicopterul aterizeaza, detinutii sunt imbracati in soimii patriei, scosi afara in curte si pusi sa cante si sa se joace cu lopatica in nisip. Ceausescu se duce la unul si-l intreaba: - Baietel, e bine aici la gradinita ? - Mda... - Si aveti mancare buna, jucarii ? - Mda... - Da' tu cati anisori ai ? - Pai... Sase. - Ciudat ! Eu ti-as fi dat vreo doisprezece. - Ia mai du-te dracului, ca ajung sase pentru un viol ! I: - Ce este mic, negru si se vaita ? R: - Adrian Copilu' Minune ! Einstein se muta intr-un alt oras. Nevasta sa ii spune sa-si ia un palton nou. Fizicianul zice ca n-are rost fiindca nu-l cunoaste nimeni. Dupa un an, nevasta il roaga iar sa-si ia un palton. Acesta raspunde: - Acum chiar ca nu are rost pt. ca ma cunosc toti ! Pe vremea lui Caligula crestinii erau omoriti. La un spactacol in arena sunt aruncati un grup de crestini si se da drumul la lei, tigrii, etc. Se incinge lupta, un nor mare de praf. Cind se lasa praful, crestinii omorisera toate animalele sfisiind bucati din ele. Caligula, disperat: - Ba ce crestini sunt astia, ba? Unul: - Crestini democrati ! Se spune ca in armata lui Napoleon era un soldat care ii semana atat de bine incat toata lumea credea ca este Napoleon in travestit, venit in inspectie. Normal, chestia ajunge si la urechile lui Napoleon care se hotareste sa vada cu ochii lui cit de mare e asemanarea. Il cheama la el pe soldat, il examineaza se uita ba in oglinda, ba la soldat si in cele din urma il intreaba: - Asculta soldat, mama ta a fost servitoare la curtea tatalui meu ? - Nu, sa traiti, tatal meu a fost servitor la curtea mamei dvs ! 4 sotii de presedinti vorbesc despre ce inseamna un penis in limba lor. - Sotia lui Tony Blair spune ca penisul la ei este un gentleman, se ridica de cate ori intra o doamna. - Sotia lui Chirac spune ca un penis e ca o cortina, cade dupa terminarea actului. - Sotia lui Boris Eltsin spune ca un penis e ca un patriot, niciodata nu stii daca te loveste din spate sau din fata. La urma sotia lui Clinton: - La noi penisul e ca un zvon deoarece circula din gura in gura. Q: Ce ii zice Bill Clinton lui Hilary cand are chef de sex ? A: Draga, intr-o ora sunt inapoi. 697

Bill Gates, un electrician si un mecanic intr-o masina pe o autostrada in desert. Se strica masina. Mecanicul : - Nici o problema, cred ca e ceva la motor, o repar eu. Electricianul: - E ceva la instalatia electrica. O repar eu. Bill Gates: - Eu am o idee mai buna. Deschidem usile, iesim afara, intram inauntru, inchidem usile si merge. - "Solutii MicroSoft" ! Intr-o dimineata devreme, pe o strada laterala peluzei de la Casa Alba, iese Bill la jogging de dimineata, insotit de bodyguarzi. Dupa cateva minute, la un colt, langa un copac statea rezemata o prostituata, astepatandu-si clientii matinali. Vazandu-l pe Bill ii spune: - " Mr. President...hai aici, e doar 10$" ! Presedintele da din mana si ii raspunde: - "Ce zici de 5$" ? Curva de la copac, da din cap a negatie si-i intoarce fundul. Se intampla asta o zi, apoi doua, si inca o data...iar intr-un weekend Hillary nevasta, iese la jogging impreuna cu Bill. Acelasi traseu, acelasi colt de strada, aceeasi prostituata, care incepe sa-i strige din nou oferta. Presdintele incurcat, se face ca nu vede, la care curva ii spune, aratand cu degetul spre nevasta-sa: - "Vezi ce ai de 5$"! Vadim Tudor pleaca la o comferinta in China. Dupa 2 ore de discutii vine si pauza de masa. La restaurantul unde serveau masa decat o singura mancare era in limba romana si anume ciorba de burta de broasca testoasa pe care Vadim o cere chelnerului. Vazand ca nici dupa o ora chelnerul nu-i aduce ciorba se duce la bucatarie, acolo bucataru cu satarul intro mana ii spunea broastei: - Te rog frumos scoate capul afara. Vadim ii spune: - Da ma incoa sa-ti arat eu cum se ia gatul la o broasca testoasa. Bagandu-i degetul in c*r la brosca care scotand capul Vadim il reteza din prima. Patronul restaurantului fiind de fata ii propune lui Vadim un salariu de 2 mil $, cas... - La care Vadim ii raspunde: - Nu multumesc, numai eu stiu cat ma chinui in fiecare dimineata cu Petre Roman ca sa-i pun cravata. Intr-o zi de vara Adam si Eva stateau la plaja. Deodata din cer apar doi extraterestri. Curios din fire, Adam ii intreaba cum fac ei sex. Nestiind sa explice, cei doi se ofera sa faca o partida de sex impreuna. Se pitesc Eva si extraterestrul dupa un copac. Acesta ii spune ca urechea dreapta este pentru lungime si urechea stanga pentru grosime. Dupa alt copac, Adam iese disperat si spune: - Hai Eva sa plecam ca asta imi rupe urechile ! Moare Bill Clinton si ajunge in iad. Ca fost sef de stat, Lucifer ii ofera sansa sa isi aleaga singur o pedeapsa. Astfel incep sa viziteze camerele de tortura. In prima camera era Hitler legat de un stalp iar diavolii aruncau pe el acid sulfuric. Clinton spune ca nu-i convine aceasta pedeapsa pentru ca-i prea cruda. Lucifer ii mai da o sansa. In a doua camera era Mao intr-un cazan mare cu smoala. Normal refuza si aceasta pedeapsa. Mai are o sansa. In a treia camera, Kenneth Starr (procurorul ce a anchetat cazul Monica Lewinsky) era legat de maini si picioare, iar Monica in genunchi in fata lui ii facea sex oral. Clinton foarte fercit spune: - Da, normal, astfel de pedeapsa imi doresc ! Lucifer: - Monica, esti libera, ti-am gasit inlocuitor. 698

Dumnezeu cheama la el pe Bill Gates, Boris Yeltzan si Bill Clinton. Si le zice ca o sa distruga pamantul si ca sa se duca la ai lor sa le zica. Merge Bill Clinton la americani si zice: - "Dragi concetateni, stiu io c-am facut boacane, da am o veste rea si una foarte rea. Vestea rea este ca m-o chemat Dumnezeu la el. Vestea foarte rea este ca Dumnezeu va distruge pamantul." Bun, mere Boris Yeltzan la ai lui si le zise: - "Tovarasi... Io am o veste groaznica si una oribila. Vestea groaznica ii ca am ramas fara Vodca. Veste oribila este ca Dumnezeu va distruge pamantul..." Bene, mere Bill Gates la Micro$oft ShitSistems LAB si le zice la ai lui: - "Am o veste buna, foarte buna si extraordinara. Vestea buna ii ca ma considera Dumnezeu unul dintre primii 3 cei mai puternici oameni. Vestea foarte buna e ca va concediez. Si imi tin banii. Vestea excelenta e ca nu mai trebuie sa scoatem pe piata noua versiune a Windows-ului. "Papa si Bill Clinton mor in acelasi timp, si dintr-o eroare (de calcul) Papa ajunge in iad si Clinton in rai. Dupa trei zile Papa vorbeste cu D-zeu si ii demonstreaza ca s-a comis o eroare si Dzeu cade de acord cu Papa sa il trimita pe el in rai si sa il aduca pe Bill in iad. Pe sacara rulanta intre rai si iad se intalneste Bill Clinton cu Papa. Papa: - Mai Bill sa stii ca sunt fericit ca s-a rezolvat problema si pot sa ajung in rai sa o vad pe Fecioara Maria ! Clinton: - Papa, ai intarziat o zi..... La o intrunire se intalnesc trei reprezentanti a trei tari: Romania, America si Rusia. Se dezbatea problema inventiilor de la revolutia Romaniei pana in prezent. Americanul: - La noi s-a fabricat un submarin care merge pana in fundul pamantului. Ceilalti doi: - Ba, chiar asa pana in fundul pamantului ? Americanul: - Ei nu chiar pana in fundul pamantului, o palma mai sus. Rusul: - La noi s-a fabricat un avion care zboara pana la cer. Ceilalti doi: - Chiar pana la cer ? Rusul: - Ei nu chiar pana la cer, doua palme mai jos. Romanul: - La noi se f*t fetele in buric. Ceilalti doi: - Chiar in buric ? Romanul: - Ei nu chiar in buric, o palma mai jos si doua mai sus. Ce cauta un ciung intr-un oras ? Un second hand. Siti de ce nu l-au bagat pe Bruce Wilis in Titanic ? Pentru ca ii salva pe toti ! Ghicitoare: Swartzanegher o are prea lunga, Brad Pitt prea scurta, Maddona nu o are deloc, iar Papa nu o prea foloseste. Ce poate fi ? Raspuns:NUMELE DE FAMILIE Era odata Ceasusescu pe camp, cu un taran. Mergea ce mergea taranu, si sescarpina pe cap (avea o palarie pe cap). Mai merg ei ce mai merg, cand deodata ii spune Ceausescu infuriat taranului: -Da' da-ti dom'le palaria aia jos de pe cap, cand te scarpini ! Da' taranu ii raspunde: -Da' pe tine cand te mananca in c*r, iti dai pantalonii jos ??? - Tovarasa, ingerii au picioare ? 699

- Dar, de ce intrebi Gigele ? - Pai, l-am auzit pe tata in camera cealalta zicand. Ingeras desfa picioarele ! La un bar de vampiri apare un vampir care cere o cana cu apa calda. Mirat barmanul ii da apa iar vampirul incepe sa-si faca un ceai dintr-un tampon folosit. Iliescu, Clinton si Hitler, mergeau cu elicopterul ! Clinton: asta e America ! - Dupa ce stii ma ? - Uite colea statuia libertatii ! Hitler: - Asta-i Germania ! - Da de unde stii ma ? - E ora 6 dimineata si toti lucreaza si muncesc ! Iliescu: - Asta-i Romania ! - Da de unde stii tu ma ? - Mi-au furat ceasul !!! Intr-un avion pe cale sa se prabuseasca erau 5 persoane si 4 parasute. Are loc urmatoarea conversatie: - Eu sunt Ronaldo, marele jucator de fotbal, am meci maine si nu pot sa ii dezamagesc pe suporteri, asa ca trebuie sa sar ! Ia o parasuta si sare. - Eu sunt Hillary Clinton, sotia fostului presedinte al Americii, senator in Congres, care fac o multime de acte caritabile pentru copiii lumii, asa ca trebuie sa sar ! Ia o parasuta si sare. - Eu sunt George W Bush, actualul presedinte al Americii, cel mai destept presedinte al SUA, si luptator pentru drepturile omului (!!!), asa ca trebuie sa sar ! Si sare. Ramane Papa si un pusti de 10 ani: - Uite ce e copile, eu sunt batran nu mai am mult de trait, ia tu ultima parasuta si sari ! - Dar avem doua parasute, zice pustiul, cel mai destept presedinte al SUA a luat ghiozdanul meu ! Stefan cel Mare mergea cu ostirea pe campie la un moment dat acesta exclama: - Obelisc, ostenii mei ! Ostenii: - O_belim, Maria ta !! Prostia fr frontiere: celebritile! Niciodat nu am vrut s merg n Japonia. Pur i simplu, nu mi place s mnnc pete. i tiu c petele este foarte popular n Africa. Britney Spears Unde va avea loc Festivalul de la Cannes anul acesta? Christina Aguilera Fumatul ucide. Dac mori, atunci ai pierdut o parte important din via. Brooke Shields China este o ar mare, locuit de muli chinezi. Charles De Gaulle n opinia mea, cstoriile dintre homosexuali ar trebui s fie ntre o femeie i un brbat. Arnold Schwartzanegger Am fost recent n America Latin. Singurul meu regret este c nu am aprofundat limba latin n coal, ca s pot s port i eu o conversaie cu oamenii aceia. Dan Quayle Cred c nimeni nu ar trebui s i scrie autobiografia pn nu moare. Samuel Goldwyn Cel mai bine m simt, atunci cnd sunt fericit. Winona Ryder Dac ncep s gndesc prea mult, intru n panic. Pamela Anderson Mai inei minte c trupa Beatles s-a destrmat, fiecare membru i-a fcut proiecte solo i dup aceea s-au reunit i au devenit mai puternici? Kelly Rowland Cel mai frumos gest de afeciune este s mpari patul cu alt persoan. Michael Jackson Nu sunt prost. Pur i simplu, uneori nu gndesc. Colin Farrell M mbrac sexy, dar nu ntr-un mod evident, ci ntr-un mod virginal. Victoria Beckham M-a sinucide, dac a fi la fel de gras ca Marilyn Monroe. Liz Hurley Exact aa s-a ntmplat cu Imperiul Roman. Nu avea toat lumea de acolo sifilis? i ai vzut c 700

dup aia, imperiul a fost distrus de un vulcan. Joan Collins Dac nu exist electricitatea, ne-am uita la televizor la lumina lumnrii. George Gobel Dumnezeu m-a fcut aa frumoas. Dac eram urt, m fceam profesoar. Linda Evangelista Sunt att de deteapt acum. Toat lumea mi spune: "D-i bluza jos!". Sorry, nu fac asta! tiu c vor s profite de mine. Nu sunt proast! Paris Hilton Iau lecii de francez, pentru c tiu c toi europenii vorbesc franceza i nu vreau s spun prostii cnd m duc acolo. Paris Hilton Zebra nu i schimb petele. Al Gore Consider c modeling-ul este ceva ce fac pentru populaia de culoare n general. Naomi Campbell

L'hiver sur la ulitzala Paris A-nceput de ieri s cad Cte-un rrom, pe urm doi. Frana pus e pe sfad, i ni-i d pe toi grmad, napoi. Nu e cuer, dar e bine Pentru Sarkozy, acum; Taberele-s toate scrum, Dar nvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt igani i balabuste, Vin la Otopeni ipnd, i se-mping i sar rznd, i se-mpiedic de fuste, Vrnd-nevrnd. Cei mai mari, acum, din sfad, Stau pe-ncierare pui, Cei mai mici, de foame-adui, Se scncesc i stau grmad Lng ui. Colo-n col, acum rsare Un igan mai mrunel, Chinuindu-se s care O saco mult mai mare Dect el. Opt cercei cu dansul are, Cinci brri i-un portofel, De la nite trectoare, Pe sub turnul la mare, Zis Eiffel. Altul, zu, cu dnsul, n-are Nici bagaje, nici nimic, Doar un lan, cu-o cruce mare, Care salt n micare Pe buric.

701

Trei ignci cu burta mare i cu rochii fistichii, Nu au loc ca s coboare, C-alpteaz fiecare Doi copii. Un reporter vine-n grab S le ia un interviu i se-nvrte n pustiu Pn cnd rspunde-o bab, Cam trziu. Se-orte ru btrna Ctre cel cu microfon, i-l njur francofon, Finc nu mai e romna De bonton. Zice: -Merde, cam mare graba, N-am fcut nimica ru, Uite-aici, i spune baba, Ne bgar pe degeaba La bulu. i, degeaba ne-au dat banii C, mai mecheri suntem noi. ntr-un an sau maxim doi, Ne ntoarcem, toi iganii napoi. Nu e mare socoteal C acas ne-ai trimis, Ne-adunm la repezeal i s vezi atunci ciordeal La Paris! FABULA PAPAGALULUI Criza mondial A lovit Subit i lumea animal. Leul, alesul ei pentru un nou mandat, A constatat C-au nceput supuii s i arate colii: l acuzau cu toii C-n loc de vreo msur, El st numai n chefuri, dezbin i njur, Crezndu-se-mpreun cu-o hait de lachei, Descins din neam de zei. De-aceea, enervate, Jivinele-i fcur i ele sindicate, S poat protesta n mod organizat. Speriat, Vznd conductorul c gluma se ngroa, C poate s o ia chiar dnsul pe cocoa, 702

S-a gndit, C-ar fi mai potrivit, S-ndrepte ura turmei spre un supus docil, Cu minte de copil, Care s nu griasc Dect ce-o s aud din gura lui zeiasc. ncntat De propria-i idee, ndat a chemat Un papagal ce-n juru-i se gudura mereu i-l imita la greu: - Prietene, i spuse cu aer de magistru, De astzi tu vei fi un mare prim-ministru! - Dar eu sunt mic, O, rege, i nu pricep nimic Din ce se-ntmpl-n jungl cu criza mondial! - H, h! Faci o greeal: Pricep doar eu, tu n-ai nevoie s te-agii, Ci numai s imii, Ca orice papagal, Cuvintele rostite de Leul genial! Vei fi, de ai habar, Un fel de... avatar. Hai, vino, s te-nv acum ce ai de spus, Din zori pn-n apus! i micul papagal, destoinic, a-nvat Politica de stat... De-atunci el se tot bate Cu zeci de sindicate, Iar Leul, linitit, netemtor, etern, Le-arat tuturor c hiba-i la guvern. n fabula aceasta, MORALA ne nva, C oricine n via Chiar scap de scandal, Cnd are "papagal"! EPIGRAMA DASCLILOR Dasclii sunt uluii, Nu mai e ca nainte, Absolvenii lor tmpii Au acum i preedinte. FABULA TURISMULUI Chelise Leul-rege dar coama i-o pstrase i tot avea succese cnd se plimba pe strasse, Era btrn i totui, cu ochii lui saii, Vedea s-i mai plesneasc cu coada pe copii, Avea i laba tare, de-aceea, cucerit, O vulpe se-aciuase n marea lui suit. i cum era-nzestrat cu-o fire pudibond, tiind ct de sensibil e Leul la o blond, Ea s-a vopsit degrab-n culoarea de-acest ton, Apoi, lund poeta de super-lux, Vuitton, S-a dus la el cu nurii, spernd s fie-aleas, n noua guvernare pe-un post de ministreas. (Fuseser alegeri n toamna-acelui an 703

i-acum se ddea lupta pe marele ciolan). Dei cam ginar, cum unii, cu cinism, O criticau n pres, ajunse la... turism. i cu tupeu ceru s i se-aloce banii Ct alte ministere nu au primit cu anii, Voia s-aduc psri i ou de-mprumut, C-n criza asta mare, nici jungla n-a avut, Dorea ea s impun un brand miraculos: The land of choise-jungla, s-i fie de folos Ca, atrgnd turitii cu minte de copii, Ea s ctige bani tot din ginrii. - Stpne Leu, strig masivul elefant, M vd chiar obligat s nu fiu elegant, Aceast blond sexy, chiar vrea s te prosteasc? Turismul cu asfalt doar poate s-nfloreasc, Eu ca ministru pus, n jungl, la transporturi Am chiar pentru turism o mie de-alte ponturi! Dar blonda ministreas cu zmbetu-i perfid, i apr bugetul, intervenind rapid: - Turitii, spuse vulpea, cnd n-ai infrastructur, Vor pe la noi s vad doar oul cum se fur! Autostrzi, osele gsesc n alte pri, Dar cum se fur-n jungl, nu scrie nici n cri! Doar asta-i va atrage i-un... farmec fecioresc, Al meu, dac le-art cum tiu s clresc! i ca s demonstreze ct este de cochet, Ea-nclec un cal, apoi o biciclet, nct i elefantul, sedus de clrit, L-a aprobat pe rege care-a decis grbit, Nlndu-i de pe tron statura lui ilustr, Cu ochii ndreptai spre scurta vulpii fust: - Dect s mai dm banii pe-asfalturi la strini, Mai bine-i investim n ou i gini! Astfel primi vulpia vopsit auriu, O sum foarte mare... topit, cum? Nu tiu! Cci nici gini, nici ou n jungl n-a adus, Ci numai un... coco pe post de... so supus. MORALA mi se pare pierdut-n venicie: Turismul pentru-o "vulpe" e tot ginrie! Un musulman habotnic moare si ajunge in rai. E extrem de excitat - o viata intreaga asteptase sa-l intalneasca pe Mahomed. La poarta raiului da peste un tip cu barba. Plin de emotie si infrigurare, omul nostru il intreaba: Mahomed? Nu, fiul meu, eu sunt Sf. Petru. Mahomed e mai sus ii raspunse barbosu, aratand catre o scara care ducea spre un nor superior. Habotnicul incepe sa urce cu greu scara. In fine, intalneste un alt individ cu barba si i se adreseaza plin de speranta: Mahomed? Nu, eu sunt Moise. Mahomed e mai sus. Habotnicul urca sprinten mai departe, in ciuda urcusuluiabrupt, plin de euforia revelarii faptului ca reprezentantul evereilor se afla la un nivel inferior fata de Profet. Ajunge la urmatorul nor si-l intreaba respectuos (dar plin de subintelesuri) pe barbosul intalnit in cale: Mahomed? Nu, eu sunt Hristos. Mahomed e mai sus In ciuda efortului depus, fata i se lumineaza dandu-si seama ca tocmai are dovada clara a superioritatii islamului fata de crestinism. Habotnicul se taraste mai departe, cu ultimele puteri, si ajunge la ultimul nor, adresandu-i- se individului (tot cu barba, dar mult mai) impunator din fata sa: Mahomed? Nu, fiule, eu sunt Dumnezeu! Dar tu arati cam extenuat, doresti o cafea?. Daca se poate, va multumesc din suflet. Tragandu-si un pic sufletu, habotnicul continua: Sincer sa fiu, trecand peste faptul ca m-asteptam sa va prezentati drept Allah, n-as fi putut banui vreodata ca n-o sa-l 704

intalnesc pe Mahomed aici. Dumnezeu ii linisti imediat, spunandu-i: Dar Mohamed este aici, chiar la acelasi nivel cu mine!, dupa care se-ntoarse batand scurt din palme: Mahomed - doua cafele! Anecdote cu oameni celebri: 1.- Dup ce i-a scrntit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: tiam c la vrsta mea te scrnteti la cap, nu la picior. 2.- Un linguitor i atrase atenia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor n Londra, ce mult lume se strnsese s-l vad. Tot atia ar fi fost i dac m-ar fi dus la eafod, fu rspunsul. 3.- Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbandu-se intr-o seara prin Berlin, ingandurat, s-a lovit de un trecator. Acesta s-a oprit iritat si se rasti la muzician: Dobitoc! Bulow isi scoase palaria si spuse: Incantat de cunostinta, numele meu este Bulow! 4.- O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case cumparate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Intr-o zi, in timp ce cintaretul repeta citeva arii intr-o camera de la etajul I, se prezenta la el maistrul. Doriti sa terminam reparatiile luna asta? Bineinteles! - raspunde Caruso. Atunci, fiti amabil si nu mai cantati. Imediat ce va aud, oamenii mei lasa totul balta si stau sa va asculte... A fost, povestea mai tarziu Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a facut vreodata 5.- Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atractie la masa unor aristocrati. Amfitrioana, cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, facu imprudenta sa-l intrebe: Spuneti-mi, va rog; am auzit ca pestele regenereaza materia cenusie. Ce peste ma sfatuiti sa consum ? Balena ! raspunse prompt Shaw. 6.- Dup ce a euat n campania militar din Rusia, n 1812, Napoleon se retrgea grbit spre vest. n dreptul rului Niemen, el mpreun cu suita sa se oprir i cerur ajutorul unui ran barcagiu din mprejurimi s-i treac pe cellalt mal. Cnd ranul i ajut s treac rul, Napoleon se interes: - Muli dezertori au trecut rul zilele acestea? Naiv, ranul i-a rspuns: - Niciunul, dumneavoastr suntei primul. 7.- mpratului Octavian Augustus i fu prezentat un grec care semna uimitor cu el i, n plus, avea i cam aceeai vrst. Glumind, Augustus l ntreb dac nu cumva maic-sa fusese n tinereea ei pe la Roma, cam prin vremea cnd i tatl mpratului era tnr. Rspunsul grecului fu prompt: - Mama nu a fost, dar tatl meu a stat la Roma mai de mult cam cu un an nainte de naterea ta, Cezar! 8.- N.T.Oranu, poet i publicist, autor de epigrame i pamflete politice, a fost trimis n timpul domniei lui Cuza de nenumrate ori la nchisoarea Vcreti, fiindc pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de pres. De cte ori Oranu scria cte un articol violent sau atingtor la Vod, i trimitea imediat salteaua, plapuma i pernele la Vcreti. Directorul penitenciarului nu voia s le primeasc, ns Oranu i rspundea: - Nu-i fie team, o s primeti i ordinul peste cteva ceasuri. Fapt ce se adeverea ntotdeauna. 9.- Un amic al lui Caragiale i s-a plns acestuia ntr-o zi: - Auzi, nene Iancule, neruinatul la de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale la, a ndrznit s m fac tmpit i idiot. - Cnd, stimabile? l-a ntrebat Caragiale cu un aer scandalizat. - Acum o or. - Ce mgar! a exclamat Caragiale. Apoi, lundu-l gura pe dinainte: - Totdeauna a fost n ntrziere neisprvitul sta! 10.- n anul 1906 trebuia s se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acas civa oameni politici pentru consultri, printre care i pe Georges Clemenceau. n timpul discuiilor s-a servit un bufet rece. Vznd c dintre oaspei 705

numai Clemenceau nu servete nimic, gazda l-a ntrebat: - Dumneata ce doreti, domnule Clemenceau? - Internele, a rspuns acesta. A doua zi, Clemenceau a depus jurmntul ca ministru de interne! 11.- Ziarisul i prozatorul Anton Bacalbaa a fost invitat ntr-o sear la o petrecere. Printre ceilali invitai se afla i un general n retragere. Acesta tocmai citise volumul de schie satirice n care scriitorul demasca tarele vieii cazone. Fr s tie c scriitorul se afla chiar n faa sa, generalul indignat amenina c l va chema pe autor n faa justiei pentru injurii aduse corpului ofieresc, la care Bacalbaa a intervenit: - Lsai-l, domnule general. Cine tie ce amrt o fi i scriitorul sta. Nu vedei? Pn i numele l are ca vai de capul lui, ba cal, ba a! 12.- Bacalbaa ii scrie o epigrama lui Victor Babes : "Ba bei , ba besi, tot acolo iei". La care Babes raspunde tot printr-o epigrama : "Ba cal , ba sa , tot magar sadea." Curat-murdar!!!!!!!!!! Cam asa se vorbeste si se gandeste la varful politichiei romanesti. Peste ceva timp am sa va trimit si eu niste perle care fac parte din ceea ce numesc eu pandemie lingvistica, cuvinte si expresii rostite anapoda de catre oameni de la varful puterii si care au proliferat cu repeziciune in toate domeniile, considerandu-se, probabil, ca asa se vorbeste corect. Astazi nu Academia stabileste normele lingvistice, modelul il reprezinta clasa politica. Asa se face ca romaneasca de azi este un produs parca iesit dintr-o incercare stangace de a incrucisa pepenii cu bostanii si castravetii, iar rezultatul se doreste vandut in pietele volante organizate de Sorin Oprescu in mai toate spatiile libere din Bucuresti. Cu bine, Dan. Categoria Din puul gndirii: 1. Sebastian Vldescu (ministrul Finanelor): Exist o viziune foarte clar a acestui guvern. Viziunea spune aa: Romnia este n impas. 2. Iulian Fota (consilier preziden ial): Putei s v facei cruce, dei nu cred c-i chiar un lucru cretinesc. 3. Victor Ponta (preedinte PSD): V rog s oprim acest rzboi care nu se va opri. Ctigtor 4. Traian Bsescu (preedintele Romniei): Nu am nimic cu pensionarii. Dimpotriv. Categoria Gndire cu premeditare 1. Adriana Sftoiu (deputat PNL): Domnul Bsescu a consolidat ceea ce, de fapt, nu s-a construit. 2. Cristian Preda (europarlamentar): Snt contient c blog-ul meu e mai important dect mine. 3. Dan ova (senator PSD): Opoziia se caracterizeaz prin aceea c snt mai puini. Ctigtor 4. Miron Mitrea (senator PSD): Eu am cunoscut muli hoi sraci care erau att de proti, nct pierdeau i ce furau. Categoria Meandrele concretului 1. Sorin Oprescu (primar general al Capitalei): Deci am chemat toi profesorii din ara profesorilor, de la construcii, am luat i analiza bitumului. Concluzia este una singur: apa care zace pe caldarm, pentru c gurile de canal erau nfundate cu ghea, deci nu mai erau decelate, apa care vine dinuntru pe strzile nerefcute niciodat, de la evi, penetreaz asfaltul i superior i inferior. 2. Mugur Isrescu (guvernator BNR): Ne trebuie o ancorare a anticipaiilor inflaioniste, cnd avem attea variabile, incertitudini, se mai introduce o tax sau nu, chiar dac nu se introduce, se discut nverunat asupra consecinelor unei eventuale introduceri, toate acestea bineneles c dezancoreaz anticipaiile inflaioniste i acesta este un mare pericol. Ctigtor 3. Verestoy Attila (senator UDMR): Sntem cu toii adepii unei modernizri a Romniei i a unei progres pe care o slujim. Categoria Lectura nu tie carte 1. Dumitru Dragomir (preedintele LPF): Azi citeti, mine citeti, poimine citeti te apuc pandaliile! 2. Gigi Becali (europarlamentar): Mie nu-mi place s citesc, c-mi lcrimeaz ochii, m-nelegi, m dor ochii. 706

Ctigtor 3. Traian Bsescu (preedintele Romniei): Cum ajungeam ntr-un port, cum m duceam ntr-o bibliotec. Categoria Cu ce iubim femeile? 1. Marian Vanghelie (primarul sectorului 5): Calitatea unui so ideal i a unui om care m tii dumneavoastr cum snt este ca, dac faci, soia s nu simt. 2. Rzvan Theodorescu (academician): Femeia e bun conductoare de cretinism. 3. Ion Iliescu (preedinte de onoare al PSD): Este iari pericolul s nu mai avem femei. Cstigtor 4. Gigi Becali (europarlamentar): Eu i-am cerut s m mpreunez cu nevasta mea, nu s fac sex cu nevasta mea, c eu nu fac sex cu nevasta mea! Categoria Emil Bobu 1. Norica Nicolai (vicepreedinte PNL): Liberalii au i ei deficitul lor de lips de caracter. 2. Marius Marinescu (vicepreedinte PRM): Primul om care a ajuns pe Lun a fost un cine. 3. Emil Boc (prim-ministru): Deocamdat, sntem unde ne aflm. Ctigtor 4. Marian Vaghelie (primarul sectorului 5): Furciunile snt de asemenea natur nct au depit orice limit. Monden Categoria Epoca monden i contemporan Nicolae Mitea (fotbalist blond): Maina care mi-am luat-o, m-am sftuit cu mine nsui. (ProMotor, 24 aprilie) Andreea Tivadar (fotomodel): Nu, nu fac niciodat topless, pentru c soarele nu e bun pentru mameleon. (Antena 1, 29 iulie) Emmy (cntrea pe bani): Noi doi nu ne-am culcat. Nu tiu cum e la pat. Jur! Eram dezbrcai i stteam unul peste altul, dar nu am fcut nimic altceva dect sex oral i att. Sexul oral nu e chiar sex, e altceva. (Cancan, 1 mai) Maria Dinulescu (actri), despre Popone: M-am bucurat s fiu alturi de un suflet att de frumos, care m-a inspirat s fiu mai bun. i mulumesc pentru c mi-a oferit dragostea lui, att de mult ct a putut el, i-mi pare ru c nu am reuit s fiu mai puternic pentru el. (OK!, 23 aprilie 2010) Liviu Vrciu (fost manelist): Eu de fapt am vrut s fiu rocker, mie rock-ul mi-a plcut toat viaa, dar na, s-a ntmplat s fiu manelist. (Pro TV, 21 mai) Ctigtoare Rose-Marie (fost dansatoare la Surprize, surprize): Nu snt nsrcinat, snt puin balonat. Dar nu tiu cu cine. (Antena 1, 27 iunie) Premii speciale Un premiu de pioenie Poliiei Romne fiindc, n postul Crciunului a renunat la Tob i oric 1. Crin Antonescu I se acorda premiul Greu de gsit Pentru c, dintre credinele politice, nu i-au plcut nici politeismul, nici monoteismul, ci doar absenteismul. Motivaia juriului: Din pat, direct, cum s-a trezit, El la Senat se suie. Era pe cnd nu l-am zrit, Azi l vedem i nu e. 2. Victor Ponta Copil-pilotului Victor Ponta care conduce cea mai puternica maina de vot din Opoziie i se acord premiul Daciana Duster. Motivaia juriului: pentru c a ratat curba de sacrificiu din raliul Iailor i s-a dat de trei ori peste cap, ca s se transforme n cea mai de viitor Bunicu a PSD. 3. Elena Udrea I se acorda premiul Roberta Anastase, pentru numrarea corect a turitilor de pe Litoral. 4. La categoria Dictatorul anului n Romnia premiul nu se acord. 5. La categoria Cel mai bun premier al anului nici aici premiul nu se acorda, dei a fost 707

disputat de Emil Boc III, Emil Boc IV i Emil Boc V. 6. Premiul Unicul Lider al Opoziiei, se acord ex-aequo, n ordine alfabetic lui, Crin Antonescu i Victor Ponta. 7. La categoria Capitalism cu fa umana i puin burt i se acord lui Dinu Patriciu premiul Kazahstan i Bran, pentru colecia un miliard nou sute de milioane care nu trebuie s lipseasc din biblioteca niciunui mogul. 8. Neagu Djuvara i se acorda premiul Tineree fr btrnee pentru c a dovedit c tinerii valoroi care pleac din ar se mai i ntorc. Din panseurile lui Woody Allen *Am niste copii superbi. Slava domnului ca m-a inselat nevasta-mea... *Pina la noaptea nuntii, nevasta-mea se temea de intuneric. Dupa asta m-a vazut pe mine gol si de atunci se teme si pe lumina... *Nevasta mea este cea mai neispravita bucatareasa. Noi ne spunem rugaciunea intotdeauna dupa cina... *Odata cineva ne-a furat masina. Mi-am intrebat nevasta daca a vazut cumva cum aratau hotii. Mi-a raspuns ca nu, dar a notat numarul masinii... *Intr-o zi, mi-am sunat sotia si i-am declarat: Draga mea, ma gindeam la tine si m-a lovit brusc o pofta nebuna de amor. La care ea a intrebat: Dar cine-i la telefon? *I-am spus dentistului meu ca mi s-au ingalbenit dintii. Sfatul lui a fost sa-i asortez cu o cravata maro... *Azi e o zi absolut nefasta. M-am sculat de dimineata, am luat camasa si i s-au rupt doi nasturi. Am pus mina pe servieta - i s-a rupt minerul. Acum ma tem sa mai merg la WC... *I-am spus psihiatrului meu ca sint trist, intrucit pe mine toata lumea ma detesta. Mi-a raspuns sa nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am intilnit inca cu toata lumea... *Cind eram copil parintii mei se mutau adesea dintr-o casa in alta, dar eu i-am gasit de fiecare data... *Eu si sotia mea am trait fericiti 20 de ani. Apoi ne-am intilnit unul pe altul... *M-am dus la psihiatrul meu si i-am povestit: Doctore, in fiecare dimineata cind ma uit in oglinda ma apuca brusc o senzatie cumplita de voma.Ce crezi ca am? Mi-a raspuns: Nu stiu, dar cu vederea cert - stai impecabil! Casierul sinagogii ramasese fara nici un banut cu care sa ajute patura sarac. Nici in cutia de ajutorare a saracilor nu se mai introdusesera demult banuti. A doua zi dimineata pe usa sinagogii a aparut o instiintare: Un barbat casatorit din cartier are legatura cu o femeie necasatorita. Daca pana maine dimineata nu apare o bancnota de $100 in cutia saracilor voi fi nevoit sa-i dezvalui numele. A doua zi a gasit in cutia saracilor 25 de bancnote de $100, una de $50 si un bilet: "Amana pana maine ca sa fac rost de bani" Dascalul se strecoara cu atentie printre credinciosi si-i sopteste preotului: - Parinte, acolo sus, coristii joaca poker ! - Stiu, raspunde preotul, dar mai intai trebuie sa-mi termin predica... - De ce au dat faliment toate liniile erotice in Scotia ? - Pentru ca toti scotienii sunau cu taxa inversa ! - Care este dezavantajul unei lupe ? - Mareste, dar nu intareste ! Anunt pe usa cabinetului unui doctor : "Nu beau bomboane si flori !" Un tip isi conduce prietena acasa, noaptea, dupa discoteca. Ajunsi in poarta casei fetei, tipul se reazema cu cotul in perete si incepe vrajeala la greu. Dupa vreo 15 minute se deschide usa si apare tatal fetei, chior de somn si ii spune baiatului: - A zis nevasta-mea ca se culca ea cu tine, numai ia cotul de pe interfon ! - Cum faci o blonda sa rada sambata ? 708

- Ii spui o gluma miercuri ... Merge un schelet la medic. Medicul : - Acum se vine? Doi tipi se duc in excursie in Egipt. In prima zi viziteaza piramidele, cheltuiesc toti banii si de aceea dorm peste noapte pe malul Nilului. Pana dimineata pe unul il inghite un crocodil pana la gat. Se trezeste celalalt si striga : - Mancati-as !!! Costica, de unde, puii mei, ai tu sac de dormit Lacoste ? - Daca vorbesti la telefon, poti ramane gravida ? - Poti, dar depinde pe ce stai, atunci cand vorbesti la telefon ! Un tip vine acasa si-i spune sotiei sale : - Iubito, am o problema foarte grava la birou.. Sotia ii raspunde foarte frumos : - Nu-ti face griji, iubitule, sa nu mai spui niciodata "am" o problema, spune "avem" o problema. La care sotul ii raspunde : - O.K., atunci secretara noastra o sa ne faca un copil .... Greierele i Furnica VERSIUNEA ELVEIAN Furnica muncete din greu toat vara n ari. i cldete casa i pregtete provizii pentru iarn. Greierele crede c furnica e proast, rde, danseaz i se joac. Odat iarna venit, furnica st la cldur i mnnc bine. Greierele tremurnd de frig nu are nici hran nici adpost i moare ngheat. SFRIT VERSIUNEA FRANCEZ Furnica muncete din greu toat vara n ari. a i cldete casa i pregtete provizii pentru iarn. Greierele crede c furnica e proast, rde, danseaz i se joac. Odat iarna venit, furnica st la cldur i mnnc bine Greierele tremurnd de frig organizeaz o conferin de pres i ntreab de ce furnica are dreptul s stea la cldur i s mnnce bine n timp ce alii, mai puin norocoi dect ea, sufer de frig i foame. Televiziunea realizeaz emisiuni n direct care arat greierele tremurnd de frig i difuzeaz extrase video cu furnica stnd frumos la cldur ntr-o cas confortabil, cu o mas plin de provizii. Francezii sunt ocai de faptul c, ntr-o ar att de bogat, bietul greiere e lsat s sufere n timp ce alii triesc n huzur. Ziaritii fac interviuri n care ntreab de ce furnica s-a mbogit pe spinarea greierului i interpeleaz guvernul pentru a mri impozitele furnicii, astfel nct aceasta s plteasc ct se cuvine. CGT, FO, Partidul Socialist, Partidul Comunist, Liga Revoluionar Comunist organizeaz manifestaii n faa casei furnicii. Funcionarii publici decid s fac grev de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioad nelimitat. Un filosof la mod scrie o carte care demonstreaz legturile furnicii cu torionarii de la Auschwitz. Ca rspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economic i o lege (aplicat retroactiv asupra perioadei de var) anti-discriminare. Impozitele furnicii sunt augmentate i furnica primete o amend pentru c nu l-a angajat pe greiere ca asistent. Casa furnicii este confiscat de autoriti pentru c furnica nu are destui bani ca s-i plteasc i amenda i impozitele. Furnica pleac din Frana i se instaleaz n Elveia unde contribuie la bogia economic. Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a ngrat. Acesta este pe cale s termine proviziile furnicii, chiar dac primvara e nc departe. n casa furnicii se in n mod regulat ntruniri ale artitilor i scriitorilor de stnga. Cntreul Ickxsulesco 709

compune cntecul Furnic, oprete-te! Fosta cas a furnicii, devenit locuin social pentru greiere, se deterioreaz pentru c acesta nu face nimic pentru a o ntreine. Guvernului i este reproat lipsa mijloacelor. Este nfiinat o comisie de anchet ce va costa 10 milioane de euro. Greierele moare de supradoz. Ziarele i televiziunile comenteaz eecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechitii sociale. Casa este invadat de o band de gndaci emigrani. Gndacii organizeaz traficul de marijuana i terorizeaz comunitatea. Guvernul se felicit pentru diversitatea multicultural a Franei. SFRIT Despre femei Cu vecinul nu e bine s discui nici de nevasta ta, nici de nevasta lui. (Ramon Lull) Brbaii care nu le neleg pe femei snt de dou tipuri: cstorii i necstorii. (Jacques Languirand) Brbatul e singurul mascul care-i bate femela. Asta nseamn fie c el e cel mai brutal dintre toi masculii, fie c femeia e cea mai afurisit femel. (Georges Courteline) Femeile au toate defectele: snt cheltuitoare, snt brfitoare, snt superficiale i mai snt i frumoase pe deasupra. (Paul Morand) Unele femei roesc atunci cnd snt mbriate. Altele te plmuiesc. Cele mai rele snt cele care i rd n nas. (Woody Allen) Femeilor le plac brbaii plinui... n zona portofelului. (Kay Ingram) Dac vrei ca soia s te asculte cnd vorbeti, vorbete cu alt femeie. O s fie numai ochi i urechi. (Sacha Guitry) Cnd un brbat nu minte niciodat o femeie, nseamn c i pas prea puin de ea. (Olin Miller) Ochiul nevestei vede un fir de pr de alt culoare pe umrul soului, dar nu vede bine ua de la garaj. (Carlo Nell) Prietenia ntre dou femei e doar un armistiiu. (Rivarol) Soul unei femei care-i place nu poate fi dect un idiot. (Goerges Feydeau) Nici o femeie nu crede c iubitul ei ar putea fi inteligent, dar l laud precaut, ca s stea linitit. (Drew Barrymore) Spun unii c e mai bine s faci dr agoste dect rzboi, dar dac avei chef de amndou, cstorii-v! (Jerry Seinfeld) Nu exist femei fidele, ci doar femei nesolicitate. (Woody Alen) Cstoria provine din dr agoste aa cum i oetul provine din vin. (Lord Byron) Sexul este o ocupaie ereditar. Dac prinii ti nu fac sex, nici tu nu vei ajunge s faci vreodat. (Woody Allen) Femeia ar fi mai fermectoare dac am putea s-i cdem n brae fr s-i cdem n gheare. (A. Bierce) Dup ce Jean a ucis-o pe Marie, chiar de a doua zi ea a ncetat s-l mai nele. (Alphonse Allais) Cel mai eficace tratament naturist e o soie devotat. (Kin Hubbard) Femeia care se uit tot timpul n oglind vede rar ochii copiilor. (Pio Baroja) Cnd un biat vine i-i ia fata la plimbare te simi ca un om care d un Stradivarius pe mna unei gorile. (Jim Bishop) Cstoria este o legtur ntre o persoan care nu-i adduce aminte niciodat aniversrile i una care nu le uit niciodat. (Ogden Nash) Cnd te cstoreti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel. (Sacha Guitry). Uneori e greu s spui dac ntr-o cas conduce brbatul, femeia, soacra sau buctreasa. Totui, cinele casei tie ntotdeauna cine e eful. (Marcel Pagnol). Dragostea e ca duelul : dac te atinge, te rnete. (Tristan Corbiere) Cnd o femeie i druiete i inima, de obicei te oblig s iei i restul. (John Vanbrugh) Dac Dumnezeu ar fi vrut s fim homosexuali, i-ar fi creat pe Adam i pe Walter. (L. Bryant) Singura modalitate de ascpa de ispit este s-i cedezi. (Oscar Wilde) Ca s-i apere punctul de vedere, avocatul i pune roba. Femeia i-o scoate. (Coluche) 710

O singur cstorie l poate face pe un brbat fericit : cea a fiicei sale. (Marcel Achard) Soia mea este nepreuit, dar pe mine m cost al naibii de mult. (Sacha Guitry) Sunt de accord cu obiceiul care spune c brbatul trebuie s srute mna femeii cnd o ntlnete prima dat. De undeva tot trebuie s nceap. (Sacha Guitry). Statisticile sunt precum costumele de baie : i arat ce tie toat lumea i i ascund exact ceea ce ai fi vrut s afli. (Georges Vedel) Un brbat nu este complet dac nu e nsurat. Abia atunci e terminat. (Robert Frost) Dac te lai de fumat, de but i de femei, nu trieti mai mult...doar i se pare c timpul trece prea ncet. (Clement Freud) La nceput o femeie i rezist unui brbat, mai trziu l implor s nu plece. (Oscar Wilde) Cstoria este rezolvarea problemelor pe care dou persoane, singure fiind, nu le-ar fi avut. (Sacha Guitry) n materie de dr agoste fizic, astzi, hainele jeneaz mai mult dect principiile. (Philippe Bouvard) Soarta favorabil e ca femeia : dac nu profii de ea cnd i iese n cale, mine n-o mai prinzi, c a avut-o altcineva. (Napoleon) Cine tie s descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de nvat. (William Shakespeare). Dac soiile ar fi bune, i Dumnezeu i-ar lua una. (Sacha Guitry) Brbatul a fost creat naintea femeii ca s apuce s spun i el cteva cuvinte fr s-l ntrerup nimeni. (Jules Renard) Cnd un brbat i fur nevasta, nu exist rzbunare mai bun dect s-l lai s o pstreze. (Sacha Guitry) Brbaii vor s fie prima dr agoste pentru femei, n timp ce femeile vor s fie ultima dr agoste pentru brbai. (Oscar Wilde) Plcerea din dr agoste ine doar un moment, durerea din dr agoste ine o venicie. (Autor necunoscut) Numai fetele cumini i in un jurnal. Fetele rele n-au timp. (Tallulah Benkhead) Soul este ceea ce rmne dintr-un amant dup ce i se extrag anumii nervi. (Helen Rowland) Orice femeie poate s mimeze singur c are un orgasm, dar numai cu ajutorul unui brbat poate s mimeze c este n dr gostit. (Woody Allen) Sex-appeal-ul este doar 50% meritul femeii. Restul este meritul brbatului care se uit la ea. (Sophia Loren) Un spectacol de oper este ca o femeie inteligent : cost mult, e greu de neles i nu poi spune nimic ru despre el fr s fii considerat mitocan. (Cleveland Amory) Femeia este un brbat cu prul lung i ideile scurte. (Arthur Schopenhauer) Femeia nu poate tri fr oxigen, iar brbatul nu poate tri fr femei. (Pierre Desproges). Brbaii i femeile sunt de acord ntr-un singur punct : nici unii nici alii nu au ncredere n femei. (Henri Louis Mencken) Dac soul i soia merg mpreun pe strad, cel care merge mai repede e mai suprat. (Victor Borge) Femeile sunt precum pisicile : cad mereu n picioare. (John Keats) Poate c gelozia le plictisete pe femei, dar lipsa ei le omoar de-a dr eptul. (Alfred Capus) V plac femeile geloase sau altele ? Care altele ? (Pierre Doris) Brbatul e vinovat de orice greeal a femeii. (Herder) Cnd te nsori cu o fat, te nsori, totdeauna, i cu familia ei. (Jan Mens) Brbaii care nu au vicii majore au nite caliti foarte plictisitoare. (Elizabeth Taylor) Femeia cochet e o plcere pentru toi brbaii, dar nu i pentru cel care i pltete datoriile. (Voltaire) Femeile vor s primeasc totul. Brbaii vor s li se cuvin totul. (Gil Bluteau) Orice brbat care vrea s-i fac pe plac iubitei seamn cu un urangutan care cnt la vioar. (Honore de Balzac) Un tat e un bancher personal, de care a fcut rost mama cnd era tnr. (Robert Frost) Cand o doamn refuz trebuie s fie discret. Cnd nu refuz, brbatul trebuie s fie discret. (Jean Dolent) E imposibil s ghiceti ci bani are de gnd s cheltuie o femeie. (Albert Willemetz) Cadourile mari nu compenseaz dragostea mic. (William Shakespeare) n dr agoste, unii fac, alii vorbesc. Mai bine tac i eu. (Pierre Desproges) 711

Protejndu-le i cnd nu trebuie, brbaii le stimuleaz femeilor toate defectele care apoi i deranjeaz. (Louis Desnoyers) Fidelitatea nu te ajut s fii iubit, dar te ajut s fii puternic. (Bisanne de Soleil) Cnd o femeie are darul de a tcea are precis i alte caliti ieite din comun. (Corneille) Un brbat i o femeie pot deveni prieteni, dar ntre ei trebuie s existe un dr am de antipatie pentru ca prietenia s reziste. (Nietzsche) Dei dorina brbatului este puternic i simpl, iar dorina femeii e complicat i slab, femeia nvinge. Pentru c are rbdare. (Lon Daudet) O femeie ine minte primul srut chiar i dup ce brbatul l-a uitat pe ultimul. (Rmy de Gourmont) Brbailor le place fusta mini pentru c nu vd dect avantajele ei. (Francis Blanche) Mai bine te gndeti la Dumnezeu n timp ce discui cu o femeie, dect s te gndeti la femei n timp ce discui cu Dumnezeu. (Shimon Peres) Un brbat cnd iubete devine politicos i timid. O femeie cnd iubete devine posesiv. (Victor Hugo) Din panseurile lui Woody Allen Am niste copii superbi. Slava domnului ca m-a inselat nevasta-mea... Pina la noaptea nuntii, nevasta-mea se temea de intuneric. Dupa asta m-a vazut pe mine gol si de atunci se teme si pe lumina... Nevasta mea este cea mai neispravita bucatareasa. Noi ne spunem rugaciunea intotdeauna dupa cina... Odata cineva ne-a furat masina. Mi-am intrebat nevasta daca a vazut cumva cum aratau hotii. Mi-a raspuns ca nu, dar a notat numarul masinii... Intr-o zi, mi-am sunat sotia si i-am declarat: Draga mea, ma gindeam la tine si m-a lovit brusc o pofta nebuna de amor. La care ea a intrebat: Dar cine-i la telefon? I-am spus dentistului meu ca mi s-au ingalbenit dintii. Sfatul lui a fost sa-i asortez cu o cravata maro... Azi e o zi absolut nefasta. M-am sculat de dimineata, am luat camasa si i s-au rupt doi nasturi. Am pus mina pe servieta - i s-a rupt minerul. Acum ma tem sa mai merg la WC... I-am spus psihiatrului meu ca sint trist, intrucit pe mine toata lumea ma detesta. Mi-a raspuns sa nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am intilnit inca cu toata lumea... Cind eram copil parintii mei se mutau adesea dintr-o casa in alta, dar eu i-am gasit de fiecare data... Eu si sotia mea am trait fericiti 20 de ani. Apoi ne-am intilnit unul pe altul... M-am dus la psihiatrul meu si i-am povestit: Doctore, in fiecare dimineata cind ma uit in oglinda ma apuca brusc o senzatie cumplita de voma. Ce crezi ca am? Mi-a raspuns: Nu stiu, dar cu vederea cert stai impecabil! Copiii spun lucruri trznite Ce trebuie sa faci sa iti mearga bine in casnicie? Spune-i sotiei ca arata bine, chiar daca arata ca o batoza. (Rares, 10 ani) Cum isi poate da seama un strain ca doi oameni sunt casatoriti? Va trebui sa ghiceasca uitandu-te daca amandoi tipa la aceiasi copii. (Diana, 8 ani) Ce crezi ca au in comun mama si tatal tau? Amandoi nu mai vor sa faca alti copii. (Lori, 8 ani) Ce fac oamenii in timpul primei intalniri? - La o intalnire trebuie sa te distrezi si oamenii ar trebui sa profite ca sa se cunosca mai bine. Chiar si baietii au ceva interesant de spus daca ii asculti suficient de mult. (Lenuta, 8 ani) - La prima intalnire isi spun unii altora minciuni pentru a parea suficient de interesanti pentru a se intalni si a doua oara. (Marius, 10 ani) Ce ai face daca prima intalnire ar fi foarte plictisitoare? As fugi acasa si m-as preface ca am murit. A doua zi as da anunt la ziar ca am murit ca sa nu ma mai caute fata aia. (Crin, 9 ani) Cand este in regula sa saruti pe cineva? Cand e bogat. (Paula, 7 ani) Legea spune ca trebuie sa ai 18 ani, asa ca nu vreau s-o incurc. (Costel, 7 ani) Pai este o regula: daca saruti pe cineva, trebuie sa te casatoresti cu ea si sa faceti copii. Asa e corect sa faci. (Horia, 8 ani) La ce varsta e bine sa te casatoresti? 23 este varsta perfecta sa te casatoresti pentru ca pana atunci o stii pe persoana respectiva dintotdeauna. (Cornelia, 10 ani) La nicio varsta nu e bine sa te casatoresti. Trebuie sa fii prost sa te casatoresti. (Paul, 6 ani) 712

Este mai bine sa te casatoresti sau sa stai singur? Nu stiu cum e mai bine dar iti spun ceva. Nu o sa fac niciodata sex cu sotia mea. Nu vreau sa ma ingretosez de ea. (Teodor, 8 ani) Este bine pentru fete sa stea singure dar pentru baieti nu. Baietii au nevoie de cineva care sa curete dupa ei. (Anita, 9 ani) Cum alegi cu cine sa te casatoresti? Trebuie sa gasesti pe cineva caruia sa-i placa aceleasi lucruri. De exemplu, daca tie iti place sportul, ei ar trebui sa-i placa ca tie iti place sportul, si sa iti aduca chipsuri si cola. (Alin, 10 ani) Este bine de stiut: Nimeni nu se hotaraste cu cine o sa se casatoreasca decat dupa ce creste mare. Dumnezeu hotaraste asta de cand tu esti mic dar tu vei afla doar mai tarziu pe cine ti-a ales. (Cristan, 10 ani) Ce mai spun copii De ce circula singele in corp? Sangele umbla prin corp, ca sa ii prinda pe microbi si sa ii inece. (6 ani). La ce folosesc sprancenele? Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani) De ce ne spalam cu sapun? Noi ne spalam, ca sa dam sapun in ochi la microbi. (5 ani) Ce sunt amprentele? Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia. (8 ani) Ce este sufletul? Suflet e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si ii lasi prajituri si lu ala mic. (8 ani) Sufletul are o forma de inima. (8 ani) Ce este tristetea? Tristete inseamna cand un om vine la altul si bea mult. (7 ani) De ce sa pun potcoave la cai? La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci cand pune frana calul se intepeneste in potcoave. (9 ani) Ce inseamna cuvantul "modern"? Modern e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani) Cum se face parfumul? Parfumul se face din apa, dop si din parfum. (5 ani) Cum se inteleg pasarile sau animalele intre ele, daca noi, oamenii, vorbim si de multe ori nu ne intelegem? Pasarile sau animalele vin unele langa altele si vorbesc in soapta si noua ne spun numai "miau". (10 ani) Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani) Ce sunt buruienile? Buruienile sunt niste plante folositoare doar lor. (12 ani) Ce este acela un secret? Secretul este atunci cand nu trebuie sa stie militia. (6 ani) Ce este zambetul? A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau. (8 ani) A zambi este cand niste oameni rad cu gura inchisa, ca sa nu deranjeze oamenii de la bloc. (7 ani) La ce foloseste steagul? Steagul foloseste ca atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau pe ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau. Ce este acela un minister? Minister inseamna ca sa te duci acolo sa te razbuni. (9 ani) Minister este o incapere mare unde se aduna toti ministrii ca sa faca sedinte pentru a imbunatati cartierul lor. (9 ani) Ce este igiena? Igiena este cand vin neamurile si vad ce curat e in casa. (7 ani) Din ce se face sapunul? Sapunul se face din mai multi clabuci, la un loc. (6 ani) De ce isi fac oamenii cadouri? Oamenii isi fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti. (7 ani) De ce da dirijorul din maini, cu un bat, cand dirijeaza? Dirijorul da din maini, ca sa arate ducerea sunetului. (11 ani) Dirijorul are un bat in mana, ca e urat sa arate cu degetul, la ala care canta cu contrabasul ca sa vada cum merge simfonia. (10 ani) De ce gaina nu zboara pe sus, ca celelalte pasari? Gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari, pentru ca-i e frica sa nu scape oul, cand ii vine sa-l faca. (10 ani) SCRISOARE DE LA MOU! (De apreciat modul sincer i afectuos prin care i cere scuze pentru indisponibilitatea din acest an!) Dragul moului ANGAJAT , i spun clar i rspicat: Am primit scrisoarea ta, Dar m-am ters la cur cu ea. i m pi pe ce-i doreti, Nici n vis n-ai s primeti! i dac-mi mai scrii vreodat, i rup gura cu-o lopat! 713

Nu-l mai cuta pe mou' C i face curu` rou. Mou` a plecat din ar, C e criz financiar! TIPURI DE ORGASM:

1.

Orgasm Asmatic: 'Ahh...ahhh...ahhh!'

2.

Orgasm Geografic: 'Acolo, acolo, acolo, acolo!'

3.

Orgasm Matematic: 'Mai, mai, mai mult, mai mult, si mai mult!'

4.

Orgasm Religios: 'Ay Doamne, au Doamne!'

5.

Orgasm Suicid: 'Moor, moooor!'

6.

Orgasm Omicid: 'Daca te opresti, te omor!'

7.

Orgasm Zootehnist: 'Hai, armasare, hai!'

8.

Orgasm la comanda: 'Dai,...dai,...dai mai tare!'

9.

Orgasm gringo: 'Oh... da, ai ......ce bine!'

10. 11.

Orgasm Tip Proiectul Unu:'Nu te opri! Continua, asa! Nu te opri! Asa, asa!' Orgasm Negativ: 'Nuu, nuuuuuuu!'

12.

Orgasm Pozitiv: 'Da...daa...daaa!'

13.

Orgasm docent: 'Da,...asa,...pe acolo,...foarte bine,...aia e!, ... corect,... perfect!'

714

14.

Orgasm Dezinformat: Ce e asta?... De ce?... Ce-mi faci?

15.

Orgasm Analist de sisteme: 'OK. procesul a fost finalizat cu succes!'

16.

Orgasm Clarvazator: 'Simt ca vine ... aproape vine... il vad, e aiici!'

17. 18.

Orgasm fals: 'Ay! Ay! Da-te jos odata!' Orgasm confuz: 'Oh da, oh nu, Oh Doamne!..'

19.

Orgasm Beisbolist: 'Ma duc, ma duuuuc!, am plecaat!'

20. Orgasm profetic: 'Imi vine, imi vineeeee!!!!' 21. Orgasm adrenalina:"Imi dau drumuu! .... Imi dau druuumuuuu!!!!!!" Pe urma trecem de la orgasme la momentele imediat urmatoare actului: 1. Momentul mexican: 'Iti jur ca pentru mine este prima data!!!'

2.

Momentul secret:'Jura-mi ca nu mai spui nimanui!'

3.

Momentul optimist: 'O sa-mi mai vorbesti maine?'

4. Momentul adolescent: ' Imbraca-te, ca vin ai mei!!!!'

5. Momentul hotelier: 'Niciodata nu am mai fost intr-un asemenea loc...'

6. Momentul calatorului: 'Cand ajunge nevasta-ta?'

7. Momentul biroului: ... Si-atunci ... Cand imi ridici leafa?' 715

8. Momentul igienic: 'Da-mi un servetel umed, te rog'

9. Momentul dubiilor: 'Ti-ai dat drumul inauntru...?'

10. Momentul groazei: 'Inca o data ??!!!!???'

11. Momentul social: Si, pe tine, cum te cheama?'

12. Momentul afacerilor: 'Cat iti datorez?' 13. Momentul credibilitatii: 'Acum te cred ca erai virgina!'

14 Momentul ' Guiness Book': 'Si eu care credeam ca magarii o au mare ! Acum ca l-ai vazut, trebuie sa trimiti e-mail-ul la cel putin 20 de prieteni pentru ca sa ai curand un orgasm, ... altfel o sa ai doar necazuri in pat, pe canapea, pe masina de spalat, in baie, pe balcon, sau oriunde ai vrea sa faci sex la tine acasa. Vei putea sa o faci doar cu amanta (amantul), si doar in locuri publice in urmatorii 5 ani, si asta ca oricum o sa ai parte de blestemul ejacularii precoce daca eti brbat, si daca esti femeie o sa ai parte de acelasi lucru cu toti partenerii tai. Acest mesaj a fost trimis de un vrajitor vud... inca din 1995 si a facut pana in prezent milioane de victime! ..... Ai 3 minute la dispozitie ........! - Imagineaza-ti! Sotia mea a nascut in autobuz, intr-o aglomeratie infernala! - Asta nu-i nimic. A mea, in aceleasi conditii, a ramas insarcinata! El si ea, sex in draci. La un moment dat el ingheata intr-o pozitie de statuie. Dupa vreo 10 secunde, tipa intreaba: - Ce faci? - O figura noua. Am invatat-o de pe site-urile porno. Se cheama "buffering". - Eu am ajuns in sfarsit la o intelegere cu sotia mea. O zi ma duc eu la cumparaturi, o zi ea. - Si sunteti multumiti ? - Bineinteles! O zi bem, o zi mancam 716

Un fizician i spune soiei sale: - Draga mea, eti din ce n ce mai atrgtoare! - Aiurezi! Tu nu vezi ct m-am ngrat?! - Pi, tocmai! Cu ct crete masa, crete i fora de atracie... Pe un antier discuii aprinse ntre meseriai despre care ar fi cea mai veche meserie de pe pmnt: ZIDARUL: Noi suntem cei mai vechi meseriai, ia gnditi -v cine a ridicat piramidele i templele acum mii de ani ...... ZUGRAVUL: Aaa nu-i aa, ia gndii-v c nc de pe vremea cnd oamenii stteau n peteri pictau pereii ... care-i tot un fel de "zugrveal" n timp ce discutau ei aa, trece pe acolo un electrician care, auzind discuia, le spune: - Bi biei ca s terminm discuia, cnd Dumnezeu a spus "S fie lumin !".... cablurile erau deja montate! Doamna Popescu si un domn cu cainele, in statia de autobuz. Cainele se apropie de femeie. Asta, nevricoasa, zice: - Luati-va cainele de langa mine ca simt cum mi se urca un purice pe picior! - Bobi, vino aici, doamna are purici! Ion o viola pe Maria. Maria: -Ajutoooor!!! Ion: -Taci, fa, ca ma descurc si singur! Soldatii la raport afara. Vine comandantul si spune: -Mai misc cineva? O voce din spate raspunde: -Pamantul, domnule comandant. Comandantul: -Cine a spus asta? Raspunde din nou vocea: -Galileo Galilei. Comandantul: -Galileo Galilei, un pas in fata! O baba intr-un tranvai casca intr-una. Un politist de langa ea ii spune, chipurile ca sa-i faca educatie: - Hoo babo, ca ma inghiti! La care baba ii raspunde: - Lasa maica, nu te teme, ca pe voi oricum nu va inghite nimeni! O cioara survola o cale ferata. La un moment dat vede o surata zdrobita de un tren. Se uita indignata cu un ochi si zice: - E, ce sa zic, Anna Karenina! La Radio Erevan, un asculttor ntreab: - Poi s te descurci cu sexul slab ? Radio Erevan rspunde: - Da, dar e de preferat s fie tare. Se duce vorba in lume ca ciobanul Gheo din creierii muntilor este cel mai tare barbat in scula de pe toata planeta. Au scris ziarele, au transmis televiziunile si,cum era normal, au inceput sa vina femeile cu oferte ca sa incerce minunea. - Bade, eu sunt cea mai stramta. - Bade, eu stiu 300 de pozitii. - Bade, eu am tate mari etc.etc. Badea Gheo sta sprijinit in bata si la toate ofertele raspundea imperturbabil: - No, pentru treaba asta am pe Leana mea, nu-mi trebuie alta. La sfarsit vine ultima oferta: - Bade, eu fac si oral. Sta Gheo putin pe ganduri si zice plictisit: 717

- No, apai ca treaba asta pot sa mi-o fac si singur. O blonda la bar i se adreseaza tnarului aratos care sta lnga ea: -Chiar credeti ca as vrea, la cinci minute dupa ce ne-am cunoscut, sa ma culc cu dumneavoastra? -Da, zice tnarul. -Dumnezeule! Inseamna ca puteti citi gndurile!... Sotia lui Bul, ntr-o dimineat: - Bul, cum ti plac oule ? - Mangaiate ! Doua tipe. Una ntreaba: - Maria, ce lungime are penisul? - 30 de centimetri. - Auzi, tu ori esti proasta, ori ai avut noroc! O blond frumoas merge la ginecolog. - Nu tiu ce s m mai fac, se vait blonda. De fiecare dat cnd fumez, mi vine s fac sex. - Mai nti, trebuie s v lintii, zice doctorul. Haidei s fumm o igar. Doi beivi ncercau s-l sprijine de gard pe prietenul lor mort de beat, dar acesta tot cdea. Pe trotuar, un domn se uita la ei. - Dac l-ai pune n picioare, zice domnul, poate c ar sta. O blonda i povesteste alteia indignata: - nchipuie-ti, ieri n timp ce ma plimbam prin oras, un ciudat, ntr-o masina sport, frneaza brusc lnga mine si ma ntreaba daca nu vreau sa fac o tura cu masina lui! Asa un tmpit! Dar sa stii ca avea o locuinta misto!... - Si cum va descurcati pe masina de scris?, ntreaba seful secretara blonda. - Nu stiu. Pe masina de scris n-am ncercat nca... Orice om are un orizont intelectual; cand acest orizont se ingusteaza el atinge dimensiunile unui punct, si atunci respectivul spune: "ACESTA ESTE PUNCTUl MEU DE VEDERE" Se ntlnesc 2 melci: - E departe restaurantul? - Nu, nu e departe. O iei la stnga, iar joi o iei la dreapta Pesimistul vede intr-un tunel intunericul, optimistul vede lumina de la capatul lui, realistul vede luminile trenului care vine.Mecanicul de locomotiva vede trei idioti pe sine.

*-Bunico, nu mi-ai vazut o cutie de pastile pe care scria Ecstasy? -Da-le dracului de pastile, tu ai vazut ca e un dragon in bucatarie?! *Doua blonde in parc: Fata, vad ca esti gravida! Da.... Si al cui e copilul? Al meu... Nu, fataaa. Ma refeream cu cine l-ai facut? Pai inca nu m-am decis... * Eu ieri in padure am strans 3 caldari cu ciuperci pentru mama soacra Si daca sunt otravitoare? Cum adica "daca"? *Intr-o dimineata, in timp ce luau micul dejun,o femeie i-a spus sotului ei: - Fac pariu ca habar n-ai ce zi e azi.

718

- Cum sa nu stiu? raspunde el indignat. Cum crezi ca as fi putut uita? Dupa ce a spus asta, s-a ridicat de la masa si a plecat la lucru. La ora 10 dimineata suna cineva la usa. Femeia deschide si primeste o cutie plina cu trandafiri rosii. La pranz, primeste o cutie din bomboanele ei preferate de coicolata, iar mai tarziu un butic ii livra o rochie creata de un cunoscut designer. Femeia de-abia astepta sa se intoarca sotul ei acasa. - Prima data florile, dupa aceea ciocolata si in cele din urma rochia! exclama ea entuziasmata. N-am petrecut niciodata intr-un mod mai fascinant Ziua Mediului! Proverb canibal: Toti oamenii sunt la fel de buni. O pereche sta pe banca in parc. El catre ea : - Pot sa-mi incalzesc miinile intre picioarele tale ? Ea : La urechi nu ti-e frig ? O femeie cauta o carte in bibloteca. Sotul o intreaba: - Ce cauti draga? - Stii unde-i cartea aia "Cum sa traim pana la 140 de ani" ? - Da, tocmai am aruncat-o... - De ce ? - Incepuse ma-ta s-o citeasca ! Era o fetita care de la o vreme avea un permanent rinjet tembel pe figura. Parintii se duc cu ea la doctor: - Domnul doctor, nu stim ce are de rinjeste asa... Doctorul se uita si zice: - Ati incercat sa ii slabiti coditele ? Scufitza Roshie: - Bunico, de ce ai ochi asa mari ? - Bunico, de ce ai urechi asa mari ? - Bunico, de ce ai dintzi asa mari ? Bunica: - Hai gata, ca ma enervezi. Pune lupa aia pe masa si cara-te la ma-ta ! Moare un gamer si, dup moarte, ajunge n Iad. Dup o sptmn, sun Satana la Dumnezeu: - Doamne, ce nebun mi-ai trimis, a distrus toate cazanele, a ucis toti dracii, alearg prin tot Iadul si strig n gura mare "Unde-i iesirea spre nivelul 2?". La teatru, unde se joac o pies politist, o spectatoare sare n sus, strignd: - Unde este ucigasul? La care o voce din spatele ei i d replica: - In spatele dumitale, dac nu te asezi imediat Un vanator intra intr-un magazin de profil. - Pantaloni de camuflaj aveti? - Avem, dar nu-i gasim! O voce disperata la telefon, la ora 5 dimineata: - Alo! Salvarea? - Da. - Veniti repede caci in curte e un nebun ce suna goarna si ne dispera pe toti. - Imediat, dati-ne adresa! - UM 04032 Sotia unui informatician: - Draga, du-te la magazin si ia salam. Daca au oua, ia zece. Programatorul ajunge la magazin: 719

- Aveti oua ? - Da. - Atunci dati-mi 10 salamuri, va rog. S-a demonstrat: celebrarea cat mai multor zile de nastere este sanatoasa. Statistica arata ca oamenii care isi sarbatoresc mai multe zile de nastere traiesc mai mult. Parintii vin acasa, intra in camera copilului si vad iesind de sub perna un colt de revista. Curiosi, scot revista si vad cu stupoare ca e pentru sado-masochisti. Dupa un timp lung de gandire, tatal spune, incet: - Eu zic sa nu-l batem... Un pusti spiona o pereche care facea dragoste intr-un boschet dintr-un parc. Dupa ce termina cei doi treaba, pustiul se duce dupa barbat si ii spune: -Nene, acum stiu unde stai, am vazut ce ai facut, si daca nu-mi dai 100.000 lei ii spun sotiei tale. De voie, de nevoie, omul ii da banii ceruti si scapa de pusti. Dupa ce ajunge acasa, pustiul ii povesteste mamei cele intamplate. Mama il cearta si ii spune sa mearga la biserica sa se spovedeasca. La biserica il intampina popa: - Ei, pustiule, care-i treaba? - Hopa, acum stiu si unde lucrezi! Subject: Legile lui Murphy despre sex >>* Cand se sting luminile, toate femeile sunt frumoase >>* Virginitatea se poate vindeca >>* Calitatile pe care o femeie le pretuieste cel mai mult la un barbat, sunt, de regula, aceleasi pe care nu le mai poate suferi dupa cativa ani >>* Exista lucruri mai bune decat sexul, altele mai rele decat sexul. Dar nimic nu e ca sexul >>* Inainte de a-l gasi pe Fat-Frumos, trebuie sa saruti o multime de broscoi >>* Dragostea e o problema de chimie, sexul o problema de fizica >>* Iubeste-ti aproapele, dar fii atenta sa nu fii prinsa >>* Sa nu ravnesti la femeia altuia decat daca ai chef >>* Abtine-te de la vin, cantec si femei; in special de la cantec >>* Barbatul poate fi fericit cu orice femeie, atata timp cat n-o iubeste >>* Dragostea este iluzia ca o femeie e diferita fata de celelalte >>* Nu exista nici o diferenta intre un intelept si un ignorant atunci cand se indragostesc >>* Sexul este unul din cele noua motive pentru reincarnare; celelalte opt nu au nici o importanta O femeie vine acasa si-i spune sotzului, "Iti amintesti de toate durerile de cap pe care le-am avut in toti acesti din urma ani? Ei bine, nu le mai am." "Nu mai ai dureri de cap?" intreaba sotzul, "Ce s-a intamplat?" Sotzia ii raspunde, "Una din prietenele mele mi-a recomandat un hipnotizator. Acesta mi-a recomandat sa stau in fatza unei oglinzi, sa ma holbez la mine insami si sami repet 'Nu am nici o durere de cap; Nu am nici o durere de cap; Nu am nici o durere de cap.' A mers! Durerile de cap au disparut." Sotzul a replicat, "Ei bine, este extraordinar." atunci sotzia-i spuse, "Stii, tu nu ai prea fost un "macho" in pat in ultimii ani. De ce nu te duci si tu la acest hipnotizator si vezi daca nu poate sa te ajute in aceasta problema?" Sotzul a fost de acord sa incerce. Dupa consultatzie, sotzul vine acasa, isi rupe hainele, isi ridica in bratze sotzia si o duce in dormitor. O pune pe pat si-i spune: "Nu misca, ma intorc imediat." Se duce in baie, se reintoarce dupa cateva minute si sare in pat si face dragoste pasional cu sotzia sa asa cum nu o mai facuse niciodata. Nevasta-sa spuse, "Baiete, a fost minunat!" Barbatul ii spuse,"Nu misca, ma intorc imediat." Se intoarce in baie, sta cateva minute, se intoarce in dormitor si runda a doua a fost mai buna chiar si decat prima oara. Sotzia lui ramane ametzita si extaziata. Barbatul ii spune din nou, "Nu misca, ma intorc imediat." Si se intoarce iar in baie. De data asta, sotzia il urmeaza in liniste si acolo, in baie, il vede stand in fatza oglinzii si repetand, "Ea nu este sotzia mea. Ea nu este sotzia mea. Ea nu este sotzia mea..! Definitia frigului: * +20C - Grecii mbrac puloverele (dac i le gsesc). * +15C - Cei din Hawai pornesc caloriferele (dac le au). 720

* +10C - Americanii tremur, ruii seamn porumb. * +5C - i poi vedea respiraia. Mainile italiene nu mai pornesc. Norvegienii fac o baie. Ruii conduc cu geamurile deschise. * 0C - Apa nghea n America , n Rusia doar se ntrete. * -5C - Mainile franceze nu mai pornesc. * -10C - ncepi s plnuieti o vacan n Australia . * -15C - Pisica insist s doarm n patul tu. Norvegienii mbrac puloverele. * -18C - Primria din New York pornete caloriferele. Ruii fac ultimul picnic din sezon. * -20C - Mainile americane nu mai pornesc. Cei din Alaska ncep s poarte mneci lungi. * -25C - Mainile germane nu mai pornesc. Cei din Hawai sunt mori. * -30C - Politicienii ncep s discute despre cei fr locuine. Pisica prefer s doarm n pijamaua ta. * -35C - Prea frig pentru a mai gndi. Mainile japoneze nu mai pornesc. * -40C - Plnuieti o baie fierbinte care s dureze dou sptmni. Mainile suedeze nu mai pornesc. * -42C - Transporturile sunt oprite n Europa. Ruii mnnc ngheat pe strad. * -45C - Toi grecii sunt mori. Politicienii chiar ncep s fac ceva pentru cei fr locuine. * -50C - Genele ncep s i se lipeasc atunci cnd clipeti. n Alaska , oamenii i nchid ferestrele de la baie. * -60C - Urii albi ncep s migreze spre sud. * -70C - Iadul nghea. * - 73C - Serviciile speciale finlandeze l evacueaz pe Mo Crciun din Laponia. Ruii poart cciuli cu urechi. * -80C - Avocaii bag minile n propriile buzunare. * -114C - Alcoolul etilic nghea. Ruii nu sunt fericii. * -273C - Zero absolut, micarea atomilor se oprete. Ruii poart cizme. * -295C - 90% din planet e moart. Echipa de fotbal a Rusiei devine campioan mondial. 7 motive sa nu te "joci'' cu copiii 1. O fetita discuta cu invatatoarea despre balene. Aceasta le explicase copiilor ca este fizic imposibil pentru o balena sa inghita un om, deoarece, desi este un mamifer foarte mare, are un gat mic. Fetita sustinea ca Iona a fost inghitit de o balena. Nervoasa, nvatatoarea a reluat explicatia... este FIZIC IMPOSIBIL! Micuta a spus: - Cand o sa ajung in rai, o sa-l intreb pe Iona. - Si daca Iona s-a dus in iad? Raspunsul a venit prompt: - Atunci o sa-l intrebati dumneavoastra. 2. O educatoare observa copii in timp ce deseneaza, oprindu-se din cand in cand sa vada cate o lucrare. Ajungand langa o fetita care lucra cu mare atentie, o intreba ce deseneaza... Fetita spuse: - Il desenez pe Dumnezeu. Educatoarea raspunse: - Dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu. Fara sa se opreasca o secunda, cu privirea tinta la desen, fetita raspunse: - O sa stie...in cateva minute. 3. Un profesor la Scoala de duminica discuta cele zece porunci cu copii de cinci - sase ani. Le explica ce inseamna sa "cinstesti pe Mama si pe Tatal tau", apoi ii intreaba: - Exista vreo porunca facuta special sa ne invete cum sa ne purtam cu fratii si cu surorile noastre? Fara sovaire, un baietel (cel mai mare dintre frati, in familia lui) raspunse: - Sa nu ucizi. 4. Intr-o buna zi, o fetita statea langa mama care spala vasele in bucatarie. Dintr-o data observa cele cateva suvite de par carunt, in contrast cu parul negru al mamei. Se uita fix la mama si o intreaba: - De ce ai si par alb, mami? Mama raspunde: 721

- Ei, bine, de cate ori ma necajesti si ma faci sa plang sau sunt doar suparata, unul din firele mele de par devine alb. Fetita cade pe ganduri si dupa scurt timp, intreaba: - Mama, atunci cum se face ca bunica are TOATE firele albe? 5. Copiii fac poze in clasa, iar profesoara incearca sa-i convinga sa comande fiecare o poza de grup. - Ia ganditi-va ce frumos va fi peste ani, sa spuneti: "Iat-o pe Monica, acum e avocat" sau "El e Mihai, acum este doctor". Din spate se auzi o vocisoara: - Si aceasta este profesoara, a murit! 6. O profesoara preda circulatia sanguina. Incercand sa explice cat mai clar, ea spuse: - Acum, copii, daca stau in cap, sangele - asa cum stiti -, se va duce in cap si o sa ma inrosesc la fata. - Da, spusera copiii. - Atunci de ce atunci cand stau normal, sangele nu se duce tot in picioare? Un mititel raspunse cu convingere: - Pentru ca picioarele dumneavoastra nu sunt goale pe dinauntru. 7. La ora pranzului, copiii stateau cuminti la coada in cantina scolii elementare catolice. In capul mesei era un cos mare cu mere. O calugarita scrisese un bilet: "Ia UN SINGUR mar. Domnul e cu ochii pe mere!" Mai departe, pe linie, erau prajiturile cu ciocolata. Un copil poznas adaugase o nota: "Ia cate vrei! Domnul e cu ochii PE MERE! " Cum s-l dezvt pe brbatu-meu s vorbeasc n somn? - Las-l s vorbeasc un pic ziua! Cum pstrati armonia conjugal ? Prin reciprocitate: Cnd sotia e nervoas, eu tac. .. si invers: eu tac cnd sotia e nervoas! Ai auzit ce-a ptit Piscopescu ? Nu ! A fugit cu nevasta lui Nisculescu ! Doctore, ati recomandat sotiei mele s se duc la bi. E bolnav? Nu! Dvs. aveti nevoie de liniste ! Tat, de ce brbatii de la noi nu au mai multe neveste? Esti mic. Cnd vei creste, vei ntelege de ce LEGEA ne apr!

Propuneri de imn national: - Descurca-te, romne. - De-as mai duce-o pn-la toamna. Care este deosebirea dintre vnt si Politie ? Politia bate mai tare. Traian Basescu zis OZN: Omul care a Zapacit o Natiune! Culmea ndraznelii: sa inviti pe cineva la masa. Culmea tupeului: sa accepte. Dilema lui Bula: sa mor acum de frig sau sa mor la vara de foame... Lumea se plnge ca s-au scumpit toate. Nu-i adevarat, s-a ieftinit salariul! Care este flora Romniei? 22 de milioane de lacramioare, un ochiul boului si o matraguna. Pesimistul spune: Mai rau nu se poate! Optimistul spune: Ba se poate! 722

- Ce faci, batrne, cum ti merge? - Ce sa fac, ncerc si eu sa supravietuiesc... - O sa regreti amarnic.. Acum cteva zile, intr-un ora din Frana, pe un afi cu o tanara spectaculoasa la intrarea intr-o sala de gimnastica, scria: "n vara aceasta ce vrei s fii: sirena sau balena?" Se spune c o femeie tanara, ale crei caracteristici fizice nu conteaz, a rspuns la ntrebarea de publicitate n aceti termeni: "Drag domnilor: Balenele sunt mereu nconjurate de prieteni (delfinii, leii de mare, oamenii curiosi). Acestea au o viaa sexual foarte activ, rmn gravide i au balenute micute dragalase, pe care le alapteaza. Se distreaza de minune cu delfinii, umplandu-si burta cu creveti. Se joaca si inoata, cutereira mrile, cunoscand astfel de locuri minunate ca Patagonia , marea Barens sau recifii de corali din Polinezia. Balenele cnt foarte bine i chiar inregistreaza CD-uri. Sunt impresionante i, practic, nu au nici un dusman care sa le vaneze, in afara de om. Ele sunt iubite, aprate i admirate de toata lumea. Sirenele nu exist. i dac ar exista, ar sta la coad la cabinetele de psihoterapie, deoarece acestea ar avea o pro blem serioas de personalitate: "femeie sau pete?". Nu au viata sexuala, pentru c-i omoara pe brbaii care se apropie de ele, si pe langa acest aspect, pe unde si cum ar putea? Deci, din aceasta cauza, nu au copii. Ele sun frumoase, adevrat, dar singure i triste. Oricum, cine ar vrea sa apropie de o tipa care miroase ca un peste? Pentru mine este clar, doresc sa fiu o balena. PS: In vremurile astea, in care toata mass-media ne baga in cap ideea ca doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer sa ma delectez cu o inghetata impreuna cu copiii mei, cu o cina buna cu un barbat care ma face sa vibrez sau cu o cafea si prajiturele impreuna cu prietenele mele. Cu timpul ctigam n greutate, pentru ca acumulam multe cunostinte si informatii si cand nu mai au loc in cap sunt distribuite in restul corpului. Aa c nu suntem grase, suntem teribil de culte. De astzi, cnd o sa ma uit la fundul meu n oglind, o sa ma gndesc:"Dumnezeule, ce inteligenta sunt ... Autobiografie Am fost director la o mare intreprindere socialista. Cafeaua de dimineata era pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu o limuzina neagra. Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de forinti pentru inmormantarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus ca cu atitia bani as inmorminta intregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o intreprindere mai mica. Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in varsta, la servici mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la ultima sedinta de partid. Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus sigur. Din acest moment am lucrat ca maistru. La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In atelier aveam pe perete poza lui Kadar si al Lolobrigidei. Odata mi-au spus ca de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui Kadar. Din acest moment am lucrat zilier la sapat santuri. Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos. Odata in timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegatie sovietica Am raspuns sa nu-si faca probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat...din acest moment am ramas fara lucru... ...o vreme am fost somer pina la schimbarea orinduirii... M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua imi este servita de o secretara sexy, la servici merg cu un Audi cu sofer personal. In rest imi tin gura si din cand in cand ridic mina sa votez. Imi creste nivelul de trai si acoperirea cheltuielilor. Un ardelean vede ntr-o vitrin lucrarea lui Nicoale Ceauescu, intitulat "The future of Romania ", i zice ncet: - Iat o carte de actualitate! - Cum aa? se mir un trector. - Pi, nu tii s citeti? "Te futur, of, Romnie!". Cic moare un inginer i ajunge la Porile Raiului. Il caut Sfntul Petru prin catastife, prin hrtii, agende, caiete, da' nu-l gsete defel, i atunci i spune inginerului: - mi pare ru, nu eti pe list, nu pot s te las s intri. Trebuie s te duci n Iad. Tipul, ce s mai 723

zic, se duce n Iad. Dar nu trece mult vreme, i inginerul, stul de mizeriile specifice Iadului, se pune pe treab i ncepe s proiecteze diverse mbuntiri. Cu trecerea timpului, n Iad ncep s beneficieze de ISO 9000, SAP, co ntrol de fluxuri de cenu, aer condiionat, cuptoare de smoal cu alimentare automat, closete cu auto -splare, sala mainilor, programe de siguran i prevenire a accidentelor, scri rulante, reele de comunicaii cu fibr optic, programe de mentenan predictiv, sisteme de control field bus i Hart, acces pe baz de amprente digitale, Wi-fi, iPod-uri, etc... ntr-o bun zi, l sun Dumnezeu pe Satana la telefon i-l intreab: - Ei, i cum mai e pe la voi, cum merg lucrurile pe acolo jos? i rspunde dracul: - Suntem pe cale s ne certificm ISO 9000, 14000, 18000, 21000, avem un sistem de control de flux al cenuii, aer condiionat, closete cu drenaj prin infraroii, scri rulante cu limitatoare automate de sarcin, echipament domestic pentru eficien energetic, Internet la liber... Pn i eu am publicat prima versiune a paginii mele web. La care Dumnezeu tun prin telefon: - Ceeeeeeee??? Vrei s spui c ii cumva acolo la tine vreun inginer??? Scaraotchi, cu tupeu, i raspunde: - Da! Da' de ce intrebi? - Aa ceva nu se poate admite! Ce face un inginer n Iad? Locul lui nu este n Iad. Inginerii ntotdeauna merg n Rai. S mi-l trimii imediat, m-ai auzit? - Nici s nu visezi aa ceva, zice dracul. Inginerul va rmne cu mine pentru eternitate. - Trimite-mi-l imediat sau... TE DAU IN JUDECAT! La care Satana ncepe s rda n hohote: - Nu zu, chiar aa? I... DE UNDE O S SCOI TU UN AVOCAT? Societatea este astfel:

Pe o plcu din Barcelona scrie: Cel sarac munceste Cel bogat il exploateaza Militarul ii apara pe amandoi Contribuabilul plateste pentru toti trei Vagabondul se odihneste pentru toti patru Betivul bea pentru toti cinci Bancherul ii excrocheaza pe toti sase Avocatul ii insala pe toti sapte Doctorul ii omoara pe toti opt Cioclul ii ingroapa pe toti noua Politicianul traieste de pe urma tuturor celor zece...

Nu e soare, dar e bine de Lelia MUNTEANU A-nceput de ieri s cad cte-un stol. Acum a stat. DSV a cercetat i-a trimis comunicat. Porumbacii stau grmad peste CSAT. Nu e soare, dar e bine. S-a pus foc i iese fum. Vntu-i linitit acum, Voiculescu strnge liberalii. De pe drum. Astzi cad din nou la pace. Cad - tot ei se ridic, de nici nu se mai cunoate. Hotrt le e fapta! Orice stng-i are dreapta. Electorii bat mtnii pe la moate. 724

Colo-n mrcini rsare dezgheatul Stnjenel (zis i Crin) - liderul cui? Mare e discursul lui! El e mic,cci pe crare parc nu-i. Ru se rscolesc vtafii, strig slugile Puterii, nduind pe la tocouri mai dihai ca-n miezul verii, ntr-un hal fr de hal. Rupt din alt pastel, doar Bse st netulburat i rece i contempl halimaua. De pe deal. "Ce-i pe post atta gur? Ce fac pe televizor cu politichia lor?" Cnd se-mpac, cnd senjur. Stranic aduntur! Loc e de mai ru. Reine: nu e soare, dar e bine. Adevrata nelepciune Un nelept obinuia s stea zilnic la intrarea ntr-o cetate din Orient. ntr-o zi, un cltor se apropie de el i i spuse: - Nu am mai fost niciodat pe aici. Cum sunt locuitorii acestei ceti? neleptul i rspunse printr-o ntrebare: - Cum erau locuitorii cetii de unde vii? - Egoiti i ri. De aceea, m bucur c am putut pleca de acolo. - Aa sunt i locuitorii acestei ceti, a rspuns neleptul. Puin dup aceea, un alt cltor se apropie de el i i se adres: - Abia am sosit n acest ora. Cum sunt oamenii de aici? neleptul rspunse cu aceeai ntrebare: - Cum erau locuitorii cetii de unde vii? - Erau buni, i cinstii. Am avut muli prieteni acolo i i-am prsit cu greu. - Aa sunt i locuitorii acestei ceti, a rspuns neleptul. Un neguttor care sttea de ceva timp n preajm i care auzise aceste discuii,se ndrept ctre nelept i i spuse cu repro, imediat dup ce i al doilea drume plec: - Cum poi s dai dou rspunsuri cu totul diferite la una i aceeai ntrebare pe care i-au adresat-o aceti doi oameni? - Fiule, fiecare poart lumea sa n propria-i inim. Acela care nu a gsit nimic bun n trecut, nu va gsi nici aici nimic bun. Dimpotriv, acela care a avut i n alt ora prieteni, va gsi i aici tovari credincioi i de ncredere. Pentru c, vezi tu, oamenii pe care i atragem n jurul nostru sunt cei care ni se aseamn. Cinele care merge pe ap... Un om pasionat de vntoare i-a cumprat un cine foarte detept. Era att de inteligent nct era singurul cine din lume care putea s mearg pe ap. Nici lui nu i-a venit s cread cnd a reuit s-l dreseze s fac asta. Se gndea mereu ce ncantai vor fi prietenii lui cnd vor vedea cinele acesta fantastic. Aa c ntr-o zi i-a invitat un prieten s mearg la vntoare de rae. Dupa ce au stat la pnda, omul a ordonat cinelui s alerge i s agite raele de pe lac ca s le poat mpuca. Cinele a srit imediat, a alergat pe suprafaa apei cu talentul unui balerin, toat ziua s-a micat ncoace i ncolo fr s se scufunde. Stpnul era att de ncntat de cinele lui, nct se uita mereu la prietenul cu care venise ateptnd un comentariu, dar acesta nu scotea o vorba. Pe drumul spre cas n-a mai avut rbdare i l-a intrebat dac a observat ceva ciudat la cinele lui. Rspunsul prietenului a fost: Da, nu tie s noate! Morala: miracolele nu exist pentru oamenii ai cror ochi nu vor s vad. Mnstirea Zen ntr-o mnstire zen n care regula de baz era tcerea desvrit, clugrii nu aveau voie s fac excepie de la aceasta dect o dat la cinci ani. Chiar i atunci, nu aveau voie s spun dect dou cuvinte. Dup ce un tnr clugr a tcut timp de cinci ani, stareul i-a spus c poate s spun cele dou cuvinte pe care le dorete. - Camera rece, a spus clugrul. Dup ali cinci ani, clugrului i s-a permis s vorbeasc pentru a doua oar. - Mncarea proast, a spus el. Dup nc cinci ani, i s-a cerut din nou s spun cele dou cuvinte la care avea dreptul. - Prsesc mnstirea, a spus acesta. - Nu e de mirare, i-a rspuns stareul. Nu faci dect s te plngi tot timpul!... Dansatoarea i oglinda 725

O dansatoare arboaic foarte frumoas, mare cuttoare de plceri, s-a dus ntr-o diminea la un negustor bogat i i-a spus: - Am visat ast noapte c m ineai strns n brae i c te bucurai de trupul meu i de plcerile pe care i le ofeream. mi datorezi doi dinari de aur. Negustorul nici nu a vrut s aud de aa ceva. Hotrt, dansatoarea l-a dus n faa cadiului, la judecat. Acesta a ascultat povestea i apoi i-a zis negustorului: - Du-te i adu doi dinari de aur i o oglind! Dup ce negustorul s-a ntors, judectorul a pus cei doi dinari de aur n faa oglinzii i i-a spus femeii: - Uit-te la cei doi dinari de aur n oglind. Socotete-te pltit! ntlnire cu un maestru ZEN Un tnr clugr se plimba pe malul unui ru netiind pe unde s-l treac. La un moment dat, el a vzut pe cellalt mal al rului un maestru zen care privea n linite apa. Gndindu-se c problemele sale i-au gsit rezolvarea, el i-a strigat cu ncredere acestuia: - nvtorule, pe unde pot trece n siguran pe cellalt mal al rului? Maestrul i-a rspuns cu promptitudine: - Te afli deja pe cellalt mal al rului! Cine este Maestrul? Un discipol avea o total ncredere n maestrul su. Doar rostindu-i cu ncredere numele putea s treac rurile, clcnd pe ap, sau putea s treac prin apropierea fiarelor slbatice, fr ca vreuna s-i fac ru. Aflnd aceste lucruri, maestrul su i spuse: nseamn c numele meu este atotputernic. Am dobndit puterea ntregului Univers! i ca s verifice acest lucru, s-a repezit s treac peste un ru adnc i nvolburat, strignd ct l inea gura: Eu, Eu, Eu... i s-a necat, fiindc nu tia s noate. Filozoful grec Un celebru filozof grec l-a invitat ntr-o zi la el pe un mare bogta, care inea cu tot dinadinsul s-l cunoasc, avnd n privina lui o foarte mare curiozitate. Dup ce au discutat despre unele subiecte filozofice, care au trezit n acel bogta o vie admiraie, filozoful l-a invitat la mas i atunci, spre uimirea sa, bogtaul a constatat c felurile de mncare ce se aflau pe mas erau foarte scumpe i delicioase. n finalul acelei mese copioase, dup ce a savurat fiecare fel de mncare i l-a privit cu o mare atenie pe filo zof, constatnd c i el se delecta ntr-un anume mod n timp ce mnca, bogtaul a ntrebat, cu o vdit ironie i cu un uor dispre: - Cum este posibil ca filozofii s mai aib nevoie s se desfete cu astfel de bunti? Filozoful i-a rspuns: - Vezi c tu faci o mare greeal dac i imaginezi c pe lumea aceasta toate bucatele minunate le sunt rezervate numai celor proti i lacomi!... Puterea dogmelor ntr-o zi, un om a scpat pe jos o felie de pine uns cu unt care, printr-o minune, n-a czut pe partea uns. mpotriva tuturor credinelor i a textelor Scripturii, pinea a czut cu partea neuns n jos. n mod evident, se produse o minune. tirea s-a rspndit cu iueal n orel, oamenii s-au adunat i s-au pornit pe dezbateri profunde. De ce oare pinea nu czuse n acea zi cu untul n jos? Oamenii au alergat la biseric i i-au povestit totul preotului. Acesta a considerat ntmplarea stranie i a cerut un rgaz de gndire i rugciune de o zi i o noapte... A doua zi, cu faa obosit dar luminat de adevr, s-a dus la casa unde se ntmplase minunea cu tot oraul dup el. A mers la om i i-a spus: - Rspunsul este simplu i am s i-l dau: nu pinea a czut aiurea! Tu ai pus untul pe partea nepotrivit!... Cerere i rspuns Divin... Un om i cerea lui Dumnezeu mereu acelai lucru: 726

- Doamne, Tu care eti cea mai mare putere i Creatorul a toate, druiete-mi, te rog, o sut de mii de dolari! Pentru Tine e un fleac. Tu poi face orice... Pentru Tine chiar i timpul este lipsit de nsemntate iar o sut de mii de ani sunt precum o clip! O sut de mii de dolari, pentru Tine, nu fac mai mult dect un singur ban. Te rog din suflet, d-mi un ban!... Iar Dumnezeu i-a rspuns: Ateapt o clip... Poate c da, poate c nu... Calul nrva al unui ran a fugit de acas. Vecinii lui au exclamat n cor: - Ce ghinion! - Poate c da, poate c nu!... a spus omul. Dup o sptmn, calul s-a ntors acas aducnd cu el ali zece cai slbatici. Vecinii au exclamat n cor: - Ce noroc! - Poate c da, poate c nu!... a spus ranul. Muncind la mblnzirea cailor, fiul ranului a fost lovit cu copita de unul dintre ei, fracturndu-i un picior. - Ce ghinion! au exclamat vecinii. - Poate c da, poate c nu!... a exclamt nc o dat ranul. Dup puin vreme, trimiii suveranului acelui inut au venit s recruteze oameni pentru armata acestuia deoarece ncepuse rzboiul. Din cauza piciorului rnit, fiul ranului a fost scutit de armat n timp ce fii vecinilor au fost luai cu toii. - Doamne, ce norocos eti! i-au spus acetia ranului. - Poate c da, poate c nu!... a spus ranul. Un moulic se-nsoar cu o putoaic. Ea, dup noaptea nunii: - A fost minunat! Se face des treaba asta? - Da, copila mea. Unii depravai o fac chiar i de dou ori pe an. Doi btrni pe o banc-n parc. Zice unul: - Mai ii tu minte ce mai fugeam noi dup fete? - Da... Dar de ce fugeam? Tu i faci rugciunea la mas, nainte de a ncepe s mnnci? - Nu e nevoie. Nu gtete nevast-mea, ci subsemnatul. - Nevast-mea vorbete ntruna. - Despre ce? - Parc-mi spune!?

Pe nevast-mea a apucat-o, de la un timp, alt pandalie: n fiecare noapte viseaz c s-a mritat cu un milionar! - Asta nu-i nimic, a mea viseaz ziua. Vrei s te cstoreti cu fata mea? - Da, domnule, cu orice pre. - Bine. S auzim prima ofert. Conciliabul ntre socru i ginere: - i dac n-o s v nelegei? - Nicio grij. Eu v-am luat-o, eu v-o aduc napoi!

Culcndu-i copilul, mama i spune: - Puior, dac vei avea nevoie de ceva n timpul nopii, strigo pe mmica i, imediat, tticu' va fi lng tine. 727

n sfrit, am reuit s-l fac pe brbatul meu s nu-i mai road unghiile. - Cum? - I-am ascuns proteza. Ce mai face brbatul tu? - Ce-i spun eu. Nava s-a dus la fund. mpreun cu ali civa pasageri, o femeie se salveaz pe o mic insul prsit. Dup ctva timp, apare i soul din valuri, abia mai inndu-se de o bucat de grind. Terminat, se prbuete lng ea pe nisip. - Am ajuns i eu, draga mea, murmur el cu o voce epuizat. - Vd c-ai ajuns. Dar sunt curioas unde ai fost pn acum! De ce in femeile ochii nchii cnd fac sex oral? Pentru c nu suport s vad brbatul fericit... Soul se precipit n dormitor: - Iubito, repede afar de aici, casa arde! Se aude imediat o voce din ifonier: - Salvai mobila! O frumoas face autostopul pe autostrada Bucureti-Piteti. Oprete un superb Jaguar rou i o ia. Pornesc i, la un moment dat, brbatul zice: - Domnioar, suntei cea de a treia femeie gravid pe care o duc la Bucureti. - Dar nu sunt nsrcinat! se revolt domnioara. - N-am ajuns nc la Bucureti! O band de hoi oprete un autocar. eful bandei d sarcini oamenilor si: - Brbaii s fie jefuii, iar femeile s fie violate! Un bandit mai milostiv spune: - efule, mcar pe femei s le lsm n pace! La care se aude o voce de femeie: - De ce te amesteci n treburile efului tu?

O femeie fatal ateapt autobuzul n staie ca s plece acas. Afar ploua tare. Un Porsche alb, superb, frneaz brusc i un brbat prezentabil o ntreab: - V pot conduce acas, domnioar? - Nu m deranjeaz, dar unde stai? n avion, pilotul vorbete cu copilotul: - Dup ce mi beau cafeua, m duc s fac dragoste cu stewardesa aia blond! Stewardesa aude i fuge s-i spun pilotului c a uitat microfonul deschis i se aude n tot avionul. Pe la jumtatea aeronavei, un btrn o oprete: - Ce fugi aa, domnioar? Las omul s-i bea cafeaua mcar! O echip de arheologi a descoperit de ce Moise a rtcit 40 de ani n deert, mpreun cu poporul lui Israel : pentru c era brbat i brbaii nu ntreab niciodat care-i drumul. Un brbat i spune vecinului su c se poart cam indecent. - De ce, mi? - Te vede toat strada cum i mbriezi nevasta n fiecare sear dup ora zece. i nici mcar nu tragi perdeaua. - Ei, vezi cum vorbete lumea? Pi eu n fiecare sear, dup ora zece, sunt la club. De ce fetele coboar privirea cnd primesc o declaraie de dragoste? - Ca s verifice dac e adevrat... 728

Femeile care au permis de conducere sunt de trei feluri: 1. femei care ofeaz; 2. femei care ofer; 3. femei care oferesc. Femeile sunt de trei feluri: cele cumini - care se culc numai cu unul, curvele - care se culc cu toi, i curvele dracului - care se culc cu toi, numai cu tine nu! Un mo mergea pe strad cu o saco n mn. Deodat, se mpiedic de bordur i cade peste saco: - S-au dus oule mele. O bab l ntreab: - Aoleo aveai ou n saco? - Nu, cuie! Lng cascada Niagara , ghidul se adreseaz grupului de turiti: - Dac doamnele vor binevoi s tac un moment, vei putea auzi zgomotul cderii apelor. Cineva sun la u , iar brbatul deschide. Moartea n faa lui i spune: - Am venit dup viaa ta! Brbatul se ntoarce i-o strig pe nevast-sa: - Viaa mea! Pe tine te caut! Sunt cstorit de 20 de ani i mereu ndrgostit de aceai femeie. - Mi se pare un lucru admirabil! - Dar i periculos... Daca afl nevast-mea, m omoar! Un tnr mpreun cu tatl su era ntr-un magazin, cnd ajung la un raft cu prezervative. - Ce sunt astea, tat? - Prezervative, fiule. - i de ce sunt n pachete de cte 1, 3 i 12? - Vezi tu, cele de 1 sunt pentru liceeni, pentru smbt seara; cele de 3 sunt pentru studeni: unul pentru vineri, unul pentru smbt i unul pentru duminic, iar cele de 12 sunt pentru oamenii cstorii: unul pentru ianuarie, unul pentru februarie, unul pentru martie... Soia intr n somptuosul birou al soului ei. - Dragul meu, vreau s pun i eu o pil. Ai o secretar fermectoare. A dori s-i dai nite scrisori de recomandare extrem de clduroase pentru mine, cnd i va ncerca norocul la un alt director de banc. - Nu-i aa, mam, c tata arat foarte distins, destul de tnr nc, chiar i cu prul crunt? Da, aa e. i asta datorit mie. Proaspt posesoare a permisului de conducere, soia e la volan, cu soul alturi, pe post de observator. - Ce i-e i cu pietonii tia, parc vor s se sinucid, mai c i se bag sub roile mainii! - De ce nu ncerci s cobori automobilul de pe trotuar i s circuli pe strad? o ntreab soul cu blndee. Un gangster celebru i ofer proaspetei logodnice un superb colier de perle. ncntat, tnra ntreab: - Sunt fantastice! tiu c nu se face, dar sunt foarte curioas. Ct poate s coste aa ceva. - Pi, cu aproximaie, ntre cinci i zece ani. - Nevast-mea m srut de fiecare dat cnd m ntorc acas la o or mai trzie. - Asta da, iubire! 729

- A, iubire! Se numete investigaie. n fine, am reuit s m las de fumat. Imagineaz-i, n ultima vreme, cum aprindeam igara, cum ncepea s-mi curg snge din nas! - Nu e nevoie s-mi imaginez. S tii c i nevast-mea e o femeie extrem de dur. Profitnd de nghesuial, n autobuz, un tip o pipie insistent pe femeia din faa lui. Aceasta ntoarce capul i-i spune enervat: - Domnule, te rog... - Nu-i cazul s m rugai, o fac cu plcere Toat familia a plecat n excursie cu maina. Brusc, soia sare alarmat: - Aoleu! ntoarce-te, mergem acas. Am uitat fierul de clcat n priz. De n-o fi izbucnit vreun incendiu! - Nu ne ntoarcem i nu va fi niciun incendiu, spune calm capul familiei. mi amintesc precis c n-am nchis robinetul de la chiuvet.

Ia ascult, nevast. Cnd vecinul nostru i-a luat frigider nou, ai insistat s ne lum i noi unul la fel. Tot aa, cnd i-a luat telefon mobil. Dac i-a schimbat tapetul, a trebuit s-l schimb i eu. Acum, c s-a recstorit, eu cum procedez? Sunt cazuri cnd soul trebuie s-i mint soia. - Asta nu-i chiar att de grav. Mai ru e cnd trebuie s spun adevrul! Iubitule, prietenul tu Petric mi-a spus c art extraordinar! - Dar despre prostie n-a spus nimic? - Nu, despre tine n-am discutat! Un tip i o tip. Tipul o srut duios pe buze. Ea, de plcere, strnge picioarele i i sparge ochelarii.... Cnd cere un brbat mna unei femei? Cnd s-a sturat de a lui. De ce srut brbatul mna femeii? Pentru c este mna sfnt care nvie mortul. Mmico, de ce poart miresele rochii albe ? - Fiindc exprim bucuria. - Atunci, mirele de ce-i mbrcat n negru? n sat sosete o nvtoare nou i tnr. n ntmpinarea ei, este trimis un tnr artos. Acesta i pune frumos bagajele n cru i se aeaz n fa, lng domnioar. La marginea satului, vd ei o vac ce se mperechea cu un taur. Venit de la ora, nvtoarea este profund marcat i-l ntreab pe tnr: - De unde tie taurul, c... tii tu... deci, cnd este momentul potrivit? - Dup mirosul vacii... Merg ei mai departe i vd un cal i o iap fcnd acelai lucru. - i calul de unde tie...? ntreab din nou curioas femeia. - Tot dup miros, la fel i cinii, i oile. Ajung ei la noul domiciliu al nvtoarei, descarc bagajele i biatul i ia rmas bun: - Toate cele bune! - Mulumesc pentru ajutor, spune tnra. Mai treci pe la mine dac i s-a desfundat nasul... O femeie face plaja fara sutien. Sanii ei superbi atrag atentia unui barbat. Acesta se uita, se uita si in cele din urma, incearca sa intre in vorba cu ea: Puteti sa-mi spuneti cat de calda este apa ? 730

Asculta, domnule! raspunde ea iritata. Multa lume m-a luat drept prostituata, dar drept termometru inca nimeni... Discutie intre doua prietene: Sefa mea m-a concediat fiindca m-am culcat un pic in timpul programului. Vai, dar asta i se poate intampla oricui! ...poate, dar nu cu sotul ei! Doctorul isi intreaba pacienta: Ce varsta aveti, doamna? Ma indrept spre 30. Din ce directie? O femeie si un barbat stau pe marginea prapastiei. Femeii ii e cald. Barbatul i face vnt. - Serviti mormoloci in acest restaurant? - Servim pe oricine! Luati loc! Ospatar, aveti picioare de broasca? Nu, asa merg eu, mai saltat! Un camion e urmat la mica distanta de o masina de lux. La un moment dat aceasta din urma intra in depasire si cand ajunge in dreptul cabinei camionului coboara geamul si o blonda superba, dragalasa, si cu ochi albastri, striga soferului din camion: - Hei! Sunt Julie si sunt blonda! Vezi ca-ti cade marfa din camion in spate! Soferul nimic. Se repeta faza de cateva ori, cu acelasi rezultat. La un moment dat, camionul trage pe dreapta la un fast food. Vizibil iritata ca bunele ei intentii au ramas in zadar,blonda Julie merge direct la tip: - Auzi, sunt Julie si sunt blonda si de o ora tot iti spun ca pierzi marfa din camion. Esti surd sau faci pe smecherul ? - Sunt John, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt smecher, imprastii sare pe drum... O tipa, framantata rau de dragoste, compune noaptea un SMS iubitului: "Iubitule. Daca dormi, trimite-mi visurile tale. Daca razi, trimite-mi zambetul tau. Daca plangi, trimite-mi lacrimile tale....!" Raspunsul nu intarzie: "Iubita mea, sunt pe buda. Ce sa-ti trimit....???" Familia Smith nu avea copii si s-a hotarat sa foloseasca un tata surogat pentru a-si putea intemeia o familie. Intr-o zi, cand "tatal" trebuia sa vina, dl. Smith o saruta pe sotia lui si spune: - "Hai ca eu am plecat. Tipul cu pricina trebuie sa vina dintr-o clipa in alta." Dupa o jumatate de ora un fotograf de copii suna la usa sperand sa vinda si el ceva. - "Buna dimineata, doamna. Nu ma cunoasteti, dar am venit ca sa..." - "Oh, nu e nevoie sa imi explicati. Va asteptam", il intrerupe d-na Smith. - "Chiar asa?" intreaba fotograful. "Pai atunci este foarte bine! M-am specializat pe copii." - "Ce bine. Dar va rog, intrati si luati loc. Cu ce incepem?" intreaba d-na Smith, rosind. - "Lasati totul in seama mea. De obicei eu incerc doua in cada, una pe canapea si poate cateva pe pat. Uneori si pe jos in sufragerie e distractiv; ai mai mult spatiu." - "In cada, pe jos in sufragerie? Acum nu ma mai mir ca n-am reusit sa fac nimic cu Harry." - "Sa stiti doamna, ca nici unul dintre noi nu va poate garanta ca de fiecare data iese bine. Dar daca incercam pozitii diferite, sunt convins ca veti fi multumita de rezultate." - "Sper sa terminam repede" suspina doamna Smith. - "Doamna, in domeniul in care lucrez, e nevoie de timp. As vrea eu sa termin in cinci minute, dar nati fi multumita, sunt sigur de asta." - "Mie imi spuneti?!" exclama d-na Smith. Fotograful isi deschide servieta si scoate un portofoliu cu pozele cu copii facute de el. - "Acesta a fost facut pe acoperisul unui autobuz din centrul Londrei." - "Doamne fereste!!" exclama d-na Smith. - "Si gemenii astia au iesit destul de bine daca ma gandesc cat de greu am lucrat cu mama lor." 731

Fotograful ii da d-nei Smith poza. - "Si ziceti ca era greu cu ea?" intreaba d-na Smith. - "Da, foarte greu. Pana la urma am dus-o in parc ca sa facem treaba cum trebuie. Oamenii se tot imbulzeau care mai de care ca sa vada cat mai bine. Si asta mai bine de doua sau trei ore. Mama tot tipa si se agita. Cu greu am reusit sa ma concentrez. Apoi s-a lasat intunericul si am inceput sa ma grabesc. Pana la urma, cand veveritele au inceput sa-mi roada echipamentul, l-am impachetat si gata." D-na Smith face ochii mari. - "Vreti sa spuneti ca v-au rontait, aaa......echipamentul?" - "Exact. Ei bine, doamna, daca sunteti gata, eu imi instalez trepiedul ca sa putem trece la treaba." - "Trepiedul??" d-na Smith e din ce in ce mai palida. - "Oh, da, trebuie sa folosesc un trepied ca sa-mi sprijin obiectul muncii. E prea mare ca sa-l tin in brate in timp ce ma pregatesc sa trec la actiune. Doamna? Doamna?... Aoleu, a lesinat!" O femeie tanara extrem de atractiva ia avionul spre casa. In avion, alaturi de ea ia loc un preot catolic caruia i se adreseaza imediat: - Ma scuzati, Parinte, mi-ati putea face un mare serviciu ? - Desigur, Copila mea, cu ce te-as putea ajuta ? - Mi-am cumparat un depilator electric excelent; am platit foarte mult pentru el. Depaseste cu mult limita de valoare a scutirii de vama si ma tem ca mi-l confisca. Dar d-voastra, Parinte, ati putea sa-l treceti la vama ascunzandu-l sub sutana. - Cu adevarat, as putea sa-l trec, dar te previn ca niciodata n-am fost in stare sa mint. - Dar d-voastra aveti o fata atat de cinstita incat nu vor intreba nimic, spuse tanara si dadu depilatorul preotului descumpanit. Dupa aterizare la vama: - Parinte, aveti ceva de vamuit ? - intreaba ofiterul vamal. - Din crestet pana la brau n-am nimic de vamuit, fiule. Acest raspuns bizar trezeste suspiciunea vamesului asa ca intreaba mai departe: - Si sub brau ? - Pai am ceva magnific facut pentru a servi femeilor, da nu a fost folosit inca niciodata. Vamesul rade cu lacrimi: - In regula, treceti mai departe ! Urmatorul! Se povesteste despre Ampere ca era un savant distrat. Intr-o zi, plecand de acasa, a lipit pe usa un biletel: Domnilor, Ampere nu-i acasa, veniti diseara. Peste un timp, Ampere s-a intors acasa, dar, vazand biletelul pe usa, l-a citit si a plecat din nou. A revenit de-abia seara. In carnetele sale, Leonardo da Vinci si-a notat, alaturi de numeroase schite, studii, informatii, si unele anecdote spuse prietenilor. Iata una din ele: Un pictor care avea niste copii foarte urati, fiind intrebat cum e cu putinta ca el, care a pictat tablouri atat de frumoase, are astfel de copii, a raspus ca: Tablourile le-am pictat ziua, in timp ce pe copii i-am facut noaptea! Mark Twain spunea: l invidiez pe Adam, pentru c atunci cnd spunea o vorb de duh tia c na mai spus-o nimeni naintea lui! Scriitorul german Detlev von Liliencron i-a spus unuia care-i ddea venic aere cu strmoii lui: - Dumneavoastr mi amintii de cartofi! Cum aa? Nu neleg i la cartofi partea cea mai bun se afl sub pmnt! Pablo Picasso se afla la Paris cnd oraul a fost ocupat de trupele naziste. Ofierii germani l vizitau des, iar el i primea destul de rece. La plecare le ddea cadou o 732

reproducere a renumitei lucrri care nfia distrugerea oraului Guernica de ctre piloii germani. Pictorul rostea doar un sigur cuvnt: souvenir. - E opera dumneavoastr? l-a ntrebat unul dintre ofieri. - Oh, nu, l-a lmurit Picasso, a dumneavoastr! Omul politic englez Neville Chamberlain nu se desprea niciodat de umbrela sa. ntr-o zi ns o uit acas. Cnd cobor din trenul care-l ducea la Londra, fu ct pe ce s ia umbrela unui cltor. Necunoscndu-l, acesta l-a apostrofat tios. Chamberlain i ceru scuze i, pentru a evita repetarea unui asemena incident, cumpr n ziua aceea trei umbrele. Pe cnd se ntorcea cu trenul spre cas, nimeri din nou n acelai compartiment cu cltorul de diminea. Vznd umbrelele, acesta spuse: - Vd c azi i-a mers bine! La scurt vreme dup ce i lsase musta, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu. - Domnule, i s-a adresat o doamn care sttea lnga el, in s te anun c nu-mi pas ct de negru sub unghie nici de politica i nici de mustaa dumitale. - Fii fr nici o grij, doamn, i-a rspuns Churchill, n-avei nici o ans s ajungei vreodat n contact nici cu una, nici cu alta! Voltaire a fost ntrebat n ce relaii se afl cu Dumnezeu. Filozoful i-a formulat rspunsul astfel: Ne salutm, dar nu stm de vorb! Una din cele mai galante declaraii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a fcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut s-i trimit portretul iubitei lui. Ducele i-a trimis o oglind! Un pirat a fost adus n faa lui Alexandru cel Mare, supranumit i Cuceritorul, pentru a fi judecat pentru faptele sale. - De ce eti pirat? l-a ntrebat Alexandru. - Fiindc nu am dect o singur corabie, a rspuns piratul. - i dac ai avea mai multe, n-ai mai fi pirat? l ntreab ilustrul conductor, mirat de rspuns. - Firete. Cu o flot ntreag a fi un cuceritor! VORBE: "Intr-o tara subdezvoltata sa nu beti apa. Intr-o tara super-dezvoltata sa nu respirati aerul." Jonathan Raban. "Noua Zeelanda este o tara cu trei sute de milioane de oi, iar trei milioane din ele se considera oameni"... Barry Humphries. "Singurele cuvinte in engleza pe care le-am vazut in Japonia: SONY si MITSUBISHI..." Bill Gullickson. "Homosexualitatea in Rusia e o crima si pedeapsa inseamna sapte ani de puscarie, inchis alaturi de alti barbati.. Lista de asteptare se intinde pe trei ani..." Yakov Smirnoff. "Sa traiesti pe pamant poate fi scump... dar include o calatorie gratuita in jurul soarelui in fiecare an..." Ashleigh Brilliant. "Daca ti consideri seful un tampit, gandeste-te ca daca ar fi fost destept, ai fi fost somer"... Albert Grant "O parte din cei 10 milioane $ am cheltuit la jocuri de noroc sau pe femei. Restul i-am tocat aiurea..." George Raft "Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa faci, APOI sa faci ce-i mai bun..." W. Edwards Deming "Singurul mod de a va face calculatoarele sa mearga mai repede este sa le aruncati pe fereastra..." Robert Paul "Intrebarea daca un computer gandeste este ca si intrebarea daca un submarin noata". Edsgar Dijkstra "Sa nu faci nimic e tare greu. Nu stii cand ai terminat..." Leslie Nielsen "Nu lua viata in serios. Oricum n-o sa iesi din ea viu..." Elbert Hubbar 733

Gainile astea sunt de la noi sau din strainatate? intreaba un tip la piata. Dar de ce va intereseaza? Vreti sa le mncati sau sa le tineti de vorba? La un WC public britanic, se afla un automat pentru prezervative si pe el inscriptia firmei Durex: "Corespunde normelor britanice". Putin mai jos, cineva a zgriat: "Si vaporul Titanic corespundea...". Un tragic incendiu a distrus ieri biblioteca personala a "politicianului" si patronului de la Steaua, Gigi Becali. Ambele sale carti au fost mistuite de flacari. Purtatorul de cuvant al omului de afaceri a declarat ca acesta este cu atat mai afectat, cu cat nici nu apucase s-o coloreze pe cea de-a doua.... La ora de gramatic, se analizeaz propoziia "Iat, vaca are coad". Cum analizeaza Bul: - Iat este subiect pentru c este scris cu liter mare si este nceput de propozitie. Vaca este atribut pentru c asa i zice mama fiicei ei. Are este conjunctie pentru c leag cuvntul vac de coad. Coada este predicat pentru c se misc. O tnara se adreseaza vanzatoarei de la un magazin de cosmetice: - As dori ca barbatul meu sa imi acorde mai multa atentie. Aveti cumva un parfum care miroase ca un computer? Radio Erevan raspunde ascultatorilor: Un ascultator: Ce este un an lumina ? Radio Erevan : Pe noi nu ne intereseaza, noi platim consumul lunar. Un asculttor: Acum, in capitalism, mai poate fi actual vechea deviz leninist: "Invaai ! Invaai ! Invaai !" ? * Radio Erevan : Da, dar n forma: "Inhai ! Inhaai ! Inhai ! * Un asculttor: Cine a inventat valsul ? Radio Erevan : Bineneles c Lenin, prin istorica sa lucrare: "Un pas nainte, doi pai napoi". * Un copil: Cnd e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor ? Radio Erevan : Cnd doarme paznicul. * Un asculttor: Cine a fost Cristofor Columb ? Radio Erevan : Primul socialist: nu tia unde merge, habar n-avea unde se afl i toate acestea pe banii contribuabililor. * Un asculttor: Ce este statistica ? Radio Erevan : Este ceva asemntor costumului de baie: arat multe, dar ascunde esenialul ! * Un asculttor: Care a fost cel mai nefericit i ghinionist om de pe Glob ? Radio Erevan : Iuri Gagarin, pentru c dup ce a nconjurat globul pmntesc de apte ori tot n URSS a czut. * Un asculttor: De ce Adam i Eva au trit peste 800 de ani, iar astzi omul nu triete mai mult de 100 de ani ? Radio Erevan : Deoarece, ntre timp, medicina a progresat foarte mult ! * Un tnr logodnic: Care poate fi cea mai mare decepie a unui logodnic ? Radio Erevan : S cear mna fetei i s primeasc piciorul tatlui. * Un asculttor: Ce poi face cnd doctorul i interzice s te apropii de votc ? Radio Erevan : Bei votca de la distan, cu paiul. * Un grup de asculttori: De ce n China femeile merg n urma brbatului, iar n America se intmpl mai rar lucrul acesta ? Radio Erevan: In China , cnd o femeie merge n urma soului nseamn c-l respect. In SUA, 734

cnd o femeie face acelai lucru, inseamn c-l urmrete. * Un asculttor amrt din Romnia: De ce trebuie s strngem cureaua n vremuri de tranziie ? Radio Erevan : De gt. * O tnr asculttoare, nevinovat i pudic: De ce multe fete se cstoresc cu btrni care nnoat n bani ? Radio Erevan : Fiindc sunt foarte miloase ! Vor s-i salveze de la nec ! * Un asculttor: Cum se trece de la capitalism la socialism ? i, mai ales, cum se poate trece de la socialism la capitalism ? Radio Erevan : De la capitalism la socialism se poate trece prin revoluie; iar de la socialism la capitalism cel mai bine se poate trece prin ageniile de turism. * Un asculttor: Prin ce a rmas celebru Rzboiul de 100 de ani ? Radio Erevan : Prin faptul c atunci a aprut centura de castitate i meseria de lctu mecanic ! * Un asculttor: Exist vreo asemnare ntre istorie i sutien ? Radio Erevan : Desigur ! Una foarte mare ! Amandou deformeaz realitatea ! * Un asculttor: Cum se mbrac eschimoii ? Radio Erevan : Repede ! * Un asculttor: De ce romanele poliiste sunt scrise, cu mici excepii, numai de brbai ? Radio Erevan : Fiindc femeile nu tiu s pstreze un secret pn la capt. * Alt copil: Nene, ce face gina dup ce a ouat ? Radio Erevan : Publicitate ! * Un asculttor: Exist n viaa unei femei 10 ani cu adevrat frumoi ? Radio Erevan : Absolut ! Cei dintre 28 i 30 de ani. * O asculttoare: Ce este un corp transparent ? Radio Erevan : Ceva prin care se poate vedea. Exemplificm: gaura cheii ! * Un asculttor: Ce este un an lumin ? Radio Erevan : Pe noi nu ne intereseaz, noi pltim consumul lunar. * Un alt copil: Ct poate tri o cmil fr s bea ap ? Radio Erevan : Pn moare. * Primul copil: Nene, de ce toate magazinele din Bucureti au gratii la ferestre ? Radio Erevan : Ca s se obinuiasc patronii cu pucria... * Un ofer din Romnia: O Dacie 1300 poate lua o curb de 90 de grade cu o vitez de 120 de kilometri pe or ? Radio Erevan : Bineneles c poate, dar numai o singur dat... * O bunicu: Nepoelul meu are 11 ani. Pot s ncep s-i fac educaie sexual ? Radio Erevan : Putei, dac vrei s aflai nouti! * Un asculttor: Ce poate face o femeie cu soul ei care se uit tot timpul dup fuste ? Radio Erevan : V sugerm s-l trimitei ntr-o vacan n ...Scoia. * Un asculttor: Ci miliardari sunt n Romnia ? 735

Radio Erevan : Nu stim, dar pn s va raspundem au mai aprut civa. * Un tnr asculttor: Azi m nsor. Putei s-mi dai un sfat ? Radio Erevan : Deja este prea trziu! * Un ascultator ne intreaba: Zebra este dungata alb cu negru, sau negru cu alb? Radio Erevan : Da. - Mamico, mamico, am vazut cocosul pe gaina de zece ori azi dimineata! - Du-te si spune-i lui taticu, el o sa inteleaga...... - Taticule, mi-a zis mamica sa iti spun ca am vazut cocosul pe gaina de zece ori azi dimineata! - De zece ori cu aceeasi gaina, dragul meu? - Nu! - Atunci du-te si spune-i mamicii, ea o sa inteleaga!! O pereche sta pe banca in parc. El catre ea : - Pot sa-mi incalzesc miinile intre picioarele tale ? Ea : - La urechi nu ti-e frig ? Un vanator intra intr-un magazin de profil. - Pantaloni de camuflaj aveti? - Avem, dar nu-i gasim! S-a demonstrat: celebrarea cat mai multor zile de nastere este sanatoasa. Statistica arata ca oamenii care isi sarbatoresc mai multe zile de nastere traiesc mai mult. Subiect: Legile lui Murphy despre sex: * Cand se sting luminile, toate femeile sunt frumoase * Virginitatea se poate vindeca * Calitatile pe care o femeie le pretuieste cel mai mult la un barbat, sunt, de regula, aceleasi pe care nu le mai poate suferi dupa cativa ani * Exista lucruri mai bune decat sexul, altele mai rele decat sexul. Dar nimic nu e ca sexul * Inainte de a-l gasi pe Fat-Frumos, trebuie sa saruti o multime de broscoi * Dragostea e o problema de chimie, sexul o problema de fizica * Iubeste-ti aproapele, dar fii atenta sa nu fii prinsa * Sa nu ravnesti la femeia altuia decat daca ai chef * Abtine-te de la vin, cantec si femei; in special de la cantec * Barbatul poate fi fericit cu orice femeie, atata timp cat n-o iubeste * Dragostea este iluzia ca o femeie e diferita fata de celelalte * Nu exista nici o diferenta intre un intelept si un ignorant atunci cand se indragostesc * Sexul este unul din cele noua motive pentru reincarnare; celelalte opt nu au nici o importanta In timp ce vizita o manastire un turist a fost uimit vazand ca in camera unui calugar se aflau doar o masuta si un scaun iar peretii erau plini cu carti. - Unde iti este mobila?...l- a intrebat el pe calugar... - Dar a ta? veni rapunsul acestuia... - Eu sunt doar in trecere, nu am nevoie de mobila...a raspuns turistul... - Si eu sunt la fel si am aici tot ce am nevoie...i- a spus cu blandete calugarul, privind cu drag masuta, scaunelul si cartile din jur...Cu totii suntem in trecere pe acest pamant, insa facem tot posibilul de a ne ingreuna scurta noastra trecere prin goana continua dupa bunuri care nu ne aduc nici un folos...!!!! Daca Adam si Eva ar fi fost chinezi, am fi fost in Paradis si in ziua de astazi pentru ca ei ar fi ignorat marul si ar fi mancat sarpele De ce sunt politistii uzi de la genunchi in jos? Dupa ce arunca tigara in WC, o sting si cu piciorul.

736

Daca este sa ne ghidam dupa reclame, in Romania populatia are trei mari probleme: matreata, cariile la dinti si menstruatiile... Indiferent de viteza pe care o ai cind mergi cu masina, cei care merg mai incet - dorm la volan, iar cei care merg mai repede - sunt sinucigasi. Un ardelean vede ntr-o vitrina lucrarea lui Nicoale Ceausescu, intitulata "The future of Romania ", si zice ncet: - Iata o carte de actualitate! - Cum asa? se mira un trecator. - Pai, nu stii sa citesti? "Te futur, of, Romnie!". Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu. Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut. Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba. Tocmai cand barbatul era mai descurajat, adversarul (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia : - De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit. Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat. Adversarul i-a spus: - De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine. Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului. - Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat? Domnul i-a raspuns intelegator: - Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveste la tine Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice. Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai. Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca. Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El. Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Arsenie Boca sondaj asupra multiplelor utilizari ale vaselinei La iesirea dintr-o farmacie, un barbat intervieveaza clientii pentru un sondaj. - Buna ziua, domnule. Reprezint laboratorul KIGLISS si fac un sondaj asupra multiplelor utilizari ale vaselinei. Puteti sa-mi acordati citeva minute spre a cunoaste cum folositi dv. acest produs? - De acord. Acasa folosim vaselina pentru piele uscata si de asemenea cind facem dragoste. - Apropo de ultima intrebuintare de care ati vorbit: puteti sa precizati in ce conditii o folositi? - Sigur. O pun pe clanta usii spre a-i impiedica pe copii sa intre in camera! Dupa ce loveste un pieton pe trecere, soferul scoate capul pe fereastra si tipa: - Fii ba atent! 737

Pietonul se ridica repede, speriat, impleticindu-se si intreaba: - De ce, ba?, dai inapoi ? Medicul ginecolog dupa consultatie: - Doamna, am o veste buna. - Domnisoara! - Domnisoara, am o veste proasta. Stiri rutiere: Astazi a avut loc un accident intre o Dacie si un Bentley de 280 mii euro. Soferul Daciei a reusit sa moara la timp I : Care este diferenta dintre un bou si o vaca ? R : Boul zambeste cand il mulgi ! Nu-i atat de dificil sa-ti gasesti femeia visurilor tale. Dificil e s-o ascunzi de sotie - Draga, stii care-i diferenta dintre un minut de sex oral si un minut de sex normal? - Nu - Ai doua minute sa-ti explic? - Fiica dumneavoastra, zice doctorul, are o nevroza. I-as recomanda multa distractie. - De ce gen? - De genul masculin! Era odata un copil urat. Atat de urat incat barza a venit de doua ori: o data sa il aduca si inca o data sa-si ceara scuze. I: Care este diferenta dintre o femeie si o baterie? R: Bateria are si o parte pozitiva Nevasta e ca matematica, pur si simplu nu poate fi contrazisa. I: Cum ii dai nevestei mai multa libertate? R: Ii largesti bucataria. - Draga, mi-am cumparat un costum de baie din 3 piese. - 3 piese?!? - Da, palarie, ochelari si slapi. Politicienii sunt ca pampersii, trebuie schimbati cat mai des din aceleasi motive Viteza maxima in pat este 68 la ora, pentru ca la 69 te rastorni. - De ce au femeile patru buze? - Dou sunt pentru spus prostii, iar celelalte dou sunt pentru mpcare. Cum se numete tiinific curul brbailor? - Anus. - Dar curul femeilor? - Bonus. - Cum vine un copil pe lume? l aduce barza pn la u, dup care l pune jos i-i zice: "Du-te-n pizda m-tii!" La Radio Erevan, un asculttor ntreab: - O femeie poate rmne nsrcinat de la vnt ? Radio Erevan rspunde: - Da, dac vntul bate dinspre cazarm... 738

La Radio Erevan, o asculttoare ntreab: - Poi rmne nsrcinat de la distan ? Radio Erevan rspunde: - Se poate, dac distana este mai mic dect lungimea. ntrebare la radio Erevan : - Se poate lua sifilis de la un WC public? Rspuns: - Da, dar e incomod. ntrebare la Radio Erevan : - Care sunt cele mai bune 3 lucruri pe lume? - Un coniac nainte i o igar dup. ntr-una din zile, Bula trebaluia prin bucatarie. O clipa de neatentie la tocat zarzavaturi si singele incepe sa curga. ia repede o cirpa, infasoara degetul si fuga la spital. Intra la U.P.U. si vede doua usi: Bolnavi si "Accidentati. Ca un cetatean disciplinat ce este, Bula intra la "Accidentati. Acolo, ce sa vezi? Alte doua usi: "Cu sangerare" si "Fara sangerare". Asa cum era firesc intra la "Cu sangerare". Alte doua usi: "De importanta vitala" si "Fara importanta vitala" Deschide usa "Fara importanta vitala" si se trezeste iar in strada ... Pleaca nervos acasa unde familia il intreaba: - Ei, Bula, te-au tratat bine? - Nu s-a uitat nici dracu la mine, dar organizarea e beton ... !!!!!! Zodiacul numeric al zilei de natere Fiecare cifra are o semnificatie aparte si o vibratie proprie, care ne influenteaza in mod subtil personalitatea si viata. Iata ce tendinte iti imprima cifra zilei in care te-ai nascut: 1. Liderii Personalitate Fire puternica si independenta. Spirit de initiativa si organizare, calitati de lider. Gandire rapida si foarte inventiva. Majoritatea celor nascuti pe 1 sunt ambitiosi, competitivi, apti sasi croiasca un drum in viata si dornici sa atinga succesul. Nu le place sa li se dicteze ce trebuie sa faca si au oroare de rutina. Curajosi, loiali si usor idealisti, au nevoie de un scop, o provocare, un tel. Detin darul minunat de a-i motiva pe ceilalti. Defecte Graba, incapatanare, gust pentru risc, agresivitate, individualism si tendinta de forta nota cand lucrurile nu evolueaza in directia sau in ritmul dorit. Dragoste Pasionati si inclinati catre extreme. Se aprind rapid, sunt predispusi la iubiri fulgeratoare, le place sa cucereasca. Au magnetism si o sexualitate plina de forta. 2. Cooperantii Personalitate Pasnici si prietenosi, cei nascuti pe 2 depind mult de anturaj si de mediu. Sunt sensibili, afectuosi si au nevoie de atentie. Cauta armonia si siguranta. Diplomatia e o calitate de baza. Sunt buni mediatori si colaboratori. Au intuitii excelente si abilitati psihologice. Iubesc frumosul, au gusturi rafinate si adesea au talente artistice. Atenti la detaliu si perseverenti, le este mai la indemana sa definitiveze un proiect decat sa-l initieze. Nu le place sa iasa in fata, preferand planul sec und. Defecte Timiditate, neincredere, vulnerabilitate, nervozitate, lipsa de combativitate, pesimism si inclinatia de a accepta prea multe compromisuri. Dragoste Sunt romantici, tandri si foarte sentimentali. Iubirile lor se nasc mai lent, prin tatonari succesive, sunt profunde, linistite si discrete. 3. Imaginativii Personalitate Inspirati, plini de vitalitate, sociabili, veseli si entuziasti, cei nascuti pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalti emotiile, mai ales in dragoste si in arta. Au charisma, gratie, stralucire. Sunt imaginativi, au simtul culorii, scenei, micului si marelui ecran. Scriu frumos. Buni comunicatori, se descurca minunat in negocieri si vanzari. Inteligenta ascutita si spontana e dublata de o mare sete de cunoastere. Defecte Superficialitate, nestatornicie, toane, frivolitate, nerabdare si tendinta de a risipi, de a trai mai scump decat le ingaduie veniturile. Dragoste Reactioneaza viu la stimulii erotici, sunt afectuosi, atragatori si foarte cautati de sexul opus. Se poate sa umble din floare-n floare pana intalnesc partenerul potrivit, dar, cand il intalnesc, ii sunt foarte devotati. 4. Constiinciosii Personalitate Disciplinati si responsabili, cei nascuti pe 4 isi iau sarcinile in serios, atat in profesie, cat si in viata particulara. Sunt oameni cu principii, cu simt moral. Iubesc munca, dau dovada de metoda, disciplina si precizie. Foarte realisti, trebuie mai intai sa vada ca sa creada, vor situatii 739

clare si construiesc doar pe teren verificat si solid. Sunt rezervati si mandri (dar nu aroganti), insa au intelegere pentru ceilalti, carora le inspira incredere. Defecte Rigiditate, incordare, scepticism, incapatanare si pornirea de a-si reprima emotiile, ceea ce poate antrena o serie de frustrari. Dragoste Nu agreeaza efuziunile amoroase, sunt prudenti si nu isi daruiesc inima prea usor. Chiar daca par mai reci, leaga relatii temeinice, sunt fideli si isi pretuiesc partenerul de viata. 5. Istetii Personalitate Inteligenti, inventivi si foarte curiosi, cei nascuti pe 5 stiu totul despre orice sau macar cate un pic din toate si au marele talent de a gasi rapid solutii la orice problema. Mereu in cautarea noului, sunt adaptabili, progresisti si deschisi catre schimbari. Le place sa calatoreasca, sa cunoasca fete noi, sa comunice, sa socializeze. Iubesc libertatea, nu suporta restrictiile si cauta mereu provocarile, mai ales pe cele de natura intelectuala. Defecte Neliniste, nerabdare, impulsivitate, incapatanare si inclinatia catre excese (mancare, alcool, sex, medicamente sau droguri), cu efecte nocive asupra sanatatii. Dragoste Au o mare putere de seductie, de care insa nu sunt intotdeauna constienti, mai ales in prima tinerete. Romantici si pasionali, au nevoie de un partener cu care sa rezoneze mental si spiritual. 6. Familistii Personalitate Intelegatori, sociabili si generosi, cei nascuti pe 6 sunt fericiti cand pun umarul la fericirea altora, in special a familiei. Vor urmari calea de mijloc, armonia. Sunt corecti, de incredere si sar in ajutorul semenilor. Stiu sa-i ingrijeasca, sa-i trateze, sa-i aline, si incurajeze. Au virtuti medicale sau terapeutice. Au simt estetic, imaginativ si artistic. Bunastarea si linistea caminului raman insa telurile lor majore. Defecte Sunt oscilanti, au inertie, sentimente extreme si vulnerabile, credulitate, slabiciune in fata rugamintilor, laudelor si linguselilor. Dragoste Au sentimente puternice si sunt foarte tandri. Pot avea mai multe relatii, dar, cand gasesc omul potrivit, isi gasesc tihna si echilibrul. Stiu sa-si faca partenerul fericit. 7. Inteleptii Personalitate Capabili de o perceptie profunda si analitica, cei nascuti pe 7 sunt inclinati spre cultura, spiritualitate, filozofie, stiinta si tehnica. Ii atrag misterele, lucrurile oculte. Dispun de vaste facultati mentale, au spirit de observatie si o intuitie deosebit de dezvoltata. Prefera sa lucreze singuri si duc la bun sfarsit ceea ce incep. Introvertiti, meditativi si uneori enigmatici, au totusi un caracter puternic si plin de curaj. Defecte Egocentrism, obstinatie, orgoliu si faptul ca-si exteriorizeaza greu sentimentele, ceea ce le poate aduce neajunsuri relationale. Dragoste Isi traiesc intens emotiile, dar nu le dau frau liber, si ii considera pe cei care o fac drept labili sau imaturi. Distanti, exigenti, critici si crispati, isi reduc singuri sansele de fericire afectiva. 8. Businessmenii Personalitate Avand o personalitate de anvergura, ambitioasa si plina de forta, cei nascuti pe data de 8 detesta mediocritatea. Nu se tem de nimic, au initiativa, talent organizatoric, putere de munca, sunt competitivi si originali. Isi folosesc inzestrarea nativa pentru a porni pe cont propriu, pentru a fauri si dezvolta, de cele mai multe ori cu rezultate spectaculoase. Au simtul afacerilor si al banului. Asocierile le lasa adesea un gust amar. Defecte Tendintedominatoare sau extremiste, nerabdare, impulsivitate. Sansele irosite, lipsa de scrupule, greseala de a risca gratuit ceea ce au construit sau acumulat se razbuna, sau aduc e sec uri. Dragoste Pentru ei, pasiunea e la ordinea zilei. Au un mareapetit sexual, se inflacareaza repede, se daruiesc total, dar le trece repede. Magnetici si fascinanti, cuceresc fara efort. 9. Idealistii Personalitate Dotati cu vederi largi, marinimie si mult idealism, cei nascuti pe 9 par sa fie destinati unor cauze nobile. Sunt altruisti, caritabili, plini de compasiune, dar dinamici si eficienti. Adesea, joaca un rol important in societate si se implica in actiuni umanitare sau progresiste. Imaginatia, inspiratia si talentul ii imping frecvent spre sfera artistica. Sunt un pic ciudati, extravaganti, rebeli si aventurosi. Defecte Neliniste, reactii subite si neasteptate, idei fanteziste, inconstanta, orgoliu, lipsa de tact. Dragoste Cei de sex opus ii gasesc seducatori si fascinanti. Cuceresc usor, dar, romantici si visatori fiind, uneori sufera deziluzii tocmai din cauza credulitatii si naivitatii. In ciuda firii lor 740

contradictorii, isi iubesc sincer familia si pot fi fideli. Au o relatie speciala cu copiii. 10. Ambitiosii Personalitate Avand o mentalitate de invingatori, cei nascuti pe 10 sunt razbatatori si isi croiesc drumul in viata fara sa aiba nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajosi, dinamici, siguri pe ei si foarte ambitiosi. Au spirit de comanda, abili-tati strategice si manageriale, sunt inventivi. Raspund prompt la provocari. In general, ajung oameni de succes, mai cu seama cand isi stabilesc obiective precise si constructive. Pretuiesc prietenia si o cinstesc prin loialitate si devotament. Defecte Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendinte dominatoare, refractare la sfaturile venite de la ceilalti. Dragoste Au iubiri intense, sunt pasionali. Poseda o mare forta de atractie, iar faptul ca sunt eleganti le sporeste farmecul. Le place sa cucereasca, dar trebuie stimulati incontinuu, pentru ca altfel se plictisesc. 11. Inspiratii Personalitate Cei nascuti pe 11 sunt dintre "cei alesi". Se disting prin insusiri aparte: vocatie, iluminare, inspiratie, intuitie, imaginatie, abnegatie. Sunt niste idealisti cu un destin deseori special, calauzit de puterea convingerilor si marcat frecvent de un talent timpuriu, de o revelatie sau de chemarea unei misiuni. Au forta morala, sunt intelepti si diplomati. Le place studiul. Pot avea o perceptie ascutita, pana la aparitia unor manifestari parapsihice. Defecte Lipsa de realism, exaltare, excentricitate, aroganta, individualism. Dragoste Sunt romantici, sensibili, au sentimente nobile si tendinta de a idealiza fiinta iubita. Au nevoie de un partener de viata cu care sa comunice spiritual, dar care sa aiba in paralel ceva mai mult simt practic decat au ei. 12.Artistii Personalitate Fie ca evolueaza sau nu in domeniul artelor, cei nascuti pe 12 au un simt dramatic dezvoltat si pun talent in ceea ce fac, chiar daca e vorba doar de lucruri banale. Au o fire prietenoasa, le place sa socializeze, sa lucreze in colaborare. Sunt liantul grupului si sufletul petrecerilor. Ii maguleste sa se afle in centrul atentiei. Energici si dornici de schimbari, sunt mereu in miscare, preocupati mereu de altceva. Defecte Stari de spirit schimbatoare, nervozitate, instabilitate, dispersie, atribute care ii pot impiedica sa-si exploateze resursele. Dragoste Inclinati mai mult spre flirtdecat spre ceva serios, arareori au legaturi stabile. Chiar si atunci cand iubesc sincer, independenta lor si dorinta de a face doar ce ii taie capul, indiferent ca celalalt este sau nu de acord, pot compromite relatia. 13. Profesionistii Personalitate Uzand de calitati precum simt practic, creativitate si disciplina, cei nascuti pe 13 au darul de a sti sa imbine frumosul cu durabilul si functionalul. Sunt oameni realisti, logici, organizati, meticulosi si de incredere, care pun pret pe munca, familie si traditie. Profesia e de baza pentru ei, dar este esential sa le placa ceea ce fac. Se poate sa-si schimbe ocupatia pana isi gasesc vocatia, dar cand o gasesc, fac o arta din meserie. Sunt, in general, seriosi, vorbesc putin, sincer si cu miez. Defecte Rigiditate, incapatanare, conservatorism, scepticism, care pot blo-ca accesul la o serie de oportunitati. Le trebuie mai multa deschidere. Dragoste Au sentimente profunde si statornice. Prudenti, se leaga greu, in timp. Chiar daca nu sunt prea expansivi in dragoste, au un farmec special. 14. Jucatorii Personalitate Curiosi, independenti si adaptabili, cei nascuti pe 14 au nevoie de informatie, provocari si schimbare. Sunt curajosi, risca deseori si cred in steaua lor norocoasa, avand o fire de jucator. Inteligenti, ingeniosi, practici si creativi, gasesc rapid solutii la orice si sunt talentati in multe domenii. Daca isi consacra aptitudinile unei cariere pe placul lor, daca fac apel la vointa si realismul cu care sunt dotati, pot munci foarte mult si pot atinge mari succese. Altfel, s-ar putea irosi in van... Defecte Impulsivitate, lipsa de echilibru, inclinatie catre dependente (alcool, tutun, mancare, medicamente, droguri, jocuri). Dragoste Fermecatori si plini de temperament, nu duc lipsa de oferte. Totusi, prefera sa aleaga, nu sa fie alesi. Au o viata sentimentala bogata si adesea destul de furtunoasa. 15. Creativii Personalitate Pentru cei nascuti pe 15 familia pare a fi cel mai important lucru din lume. Totusi, 741

au propriile lor nevoi, care nu trebuie neglijate, cum ar fi: de a-si exersa talentele si functiile mentale, de a dovedi ca pot functiona independent, fara sprijinul altora, de a se pune in slujba unei cauze sau a unei activitati caritabile. Sunt sensibili si generosi, au talent pentru arte si deprind usor limbile straine. Sunt curiosi, dornici sa calatoreasca si sa invete lucruri noi. Defecte Neincredere, timiditate, sensibilitate exagerata, mai ales la critici sau la lipsa de atentie a celorlalti. Dragoste Sentimentali, visatori si senzuali, sunt insetati de dragoste. Uneori tind sa-si faca iluzii, sa se lege de persoane nepotrivite. Cu timpul, invata sa isi gestioneze mult mai bine enorma afectivitate. 16. Spiritualii Personalitate Intuitivi, inteligenti, analitici si profunzi, sunt aplecati spre cercetarea subiectelor serioase, de fond, interesati de cultura, filozofie, religie, etica, psihologie, legislatie, ezoterism.Chiar daca lumea spiritului predomina, implinirea vine doar daca au o familie si o buna integrare sociala. Darul de a aprofunda poate face din ei excelenti specialisti sau experti foarte apreciati. Defecte Dogmatism, suficienta, vanitate, spirit de contradictie, spirit critic. Dragoste Au sentimente adanci, dar nu si le exteriorizeaza usor. Adesea, se indragostesc de persoane diferite de ei ca temperament, varsta, preocupari, etc. Cand decid sa-si intemeieze o familie, aleg parteneri stabili, de incredere. 17. Managerii Personalitate Ambitiosi, plini de energie si cu o viziune larga si sintetica, au un talent special pentru afaceri. Sunt excelenti organizatori, manageri si promotori. Au o minte iute, progresista, cuprinzatoare. Proiectele lor sunt ample si indraznete, mijloacele de implinire sunt originale, ingenioase si eficiente. Pot sa faca bani, uneori chiar foarte multi, dar nu banul este scopul, ci provocarea de a realiza ceva deosebit. Pot avea in paralel si preocupari spirituale. Defecte Spirit autoritar, impulsivitate, simt al posesiunii, lipsa de scrupule, obsesia controlului si a puterii. Dragoste Personalitatea lor radianta si plina de forta atrage ca un magnet. Au mai multe iubiri, mai toate intense; adesea, trebuie sa faca o alegere importanta in viata lor sentimentala. 18. Finalistii Personalitate Capabili, cu caracter puternic, curajosi si hotarati, cei nascuti pe 18 implinesc aproape mereu ce-si pun in minte. Sunt independenti, inflacarati si idealisti, dar nu pana intr-atat incat sa piarda contactul cu realitatea. Au un acut simt al afacerilor si al banului, pot sa administreze firme mari si prospere. Au succes mai ales in comert si servicii. Pot sa fie fini psihologi, pot avea talent artistic, ba chiar si politic! Defecte Incapatanare, despotism, dificultatea de a intelege si a ierta; de evitat gandurile de razbunare, care se pot intoarce impotriva lor. Dragoste Au sentimente pasionale, arzatoare, pe care nu se tem sa si le exprime, ba chiar sa le insoteasca de gesturi impresionante, dramatice. Chiar daca nu sunt exemplu de fidelitate, isi respecta si ocrotesc familia. 19. Hotaratii Personalitate Hotarati si mari iubitori de libertate, cei nascuti pe 19 nu fac decat ce doresc ei. Sunt ambitiosi si manati de imboldul de a reusi, de a castiga putere, de a ajunge sa fie recunoscuti si respectati. Organizati si eficienti, ajung sa fie piloni de rezistenta ai sec torului in care activeaza. Au aspiratii nobile, sunt intuitivi si inzestrati cu imaginatie si talent. Iubesc noul si schimbul de idei. Navalnici, isi controleaza emotiile cu destula abilitate. Defecte Neliniste, stari de spirit schimbatoare, orgoliu, infatuare, impresia ca sunt superiori celorlalti. Dragoste Au o sexualitate puternica si mult farmec. Iubesc cu pasiune, insa nu le place sa-si etaleze sentimentele in public. Sunt capabili de sacrificiu pentru omul iubit. 20. Sensibilii Personalitate Foarte sensibili la mediu, cei nascuti pe 20 isi 'acordeaza' emotiile la acesta. Aspira la armonie, frumusetesi afectiune. Desi par linistiti si retrasi, au cultul prieteniei si sunt facuti sa traiasca in cuplu. Sunt foarte buni colaboratori, asociati sau consultanti, aportul lor este deosebit de pretios, dar nu le place sa iasa in fata. Au o gandire profunda, analitica si imaginativa, serioasa; sunt atenti la detalii. Defecte Reticenta, lipsa de incredere in propriile forte. Incapacitatea de a refuza ii face usor de exploatat. Dragoste Pot darui mult, dar cer mult in schimb. Au nevoie de iubire si caldura, atingeri tandre 742

si vorbe dulci. Sunt parteneri fideli, intelegatori si diplomati. 21. Sociabilii Personalitate Comunicativi si foarte deschisi catre ceilalti, cei nascuti pe 21 au un talent social innascut. Detin darul de a-i antrena, entuziasma, atrage, inveseli pe oameni. Se remarca la petreceri sau alte evenimentemondene. Sunt plini de vitalitate, iuti la minte, talentati. Au putere de convingere, sunt extrem de dotati pentru intermedieri si vanzari. Provocarea, pentru ei, este canalizarea aptitudinilor catre scopuri precise si perseverenta in atingerea lor. Defecte Instabilitate, lipsa de disciplina, superficialitate, tendinta de a se risipi in mai multe directii fara sa finalizeze. Dragoste Sclipitori si plini de farmec, nu intampina nici o dificultate in a lega o relatie. Problema se poate ivi in a o mentine... Le trebuie un partener ager si sensibil, dar ceva mai stabil. 22. Plutocratii Personalitate Dispun de forta, stapanire de sine, o mare ambitie si au spi-rit de anvergura. Au un caracter puternic, simt practic, creativitate, initiativa, talent de lider si abilitatea de a-i influenta pe ceilalti. Actiunile lor se indreapta catre afaceri de mare intindere, imperii financiare, putere politica, faima. Orientarea spre material predomina, iar pornirea de a acumula, de a face avere ii propulseaza adesea in lumea plutocratiei. Destinul lor e maret, promitator, dar poate fi si dificil. Defecte Infumurare, lipsa de scrupule, inflexibilitate, nesiguranta, lacomie, tendinte acaparatoare si manipulative. Dragoste Sentimentele lor nu cunosc cale de mijloc: iubesc sau detesta. Cauta un partener din acelasi aluat, cu aceleasi ambitii - de preferat, care provine dintr-o clasa sociala de varf. 23. Spontanii Personalitate Inteligenti, flexibili, agili si ingeniosi, cei nascuti pe 23 au o mare capacitate de adaptare. Reactioneaza spontan, rapid si adecvat. Pentru ei, viata este o aventura, in care pot experimenta mereu ceva nou si incitant. Socializeaza usor si au darul comunicarii. Imaginativi si perspicace, au talente diverse si interese multiple. Au un destin schimbator, dar nu le lipseste sansa. Defecte Inconstanta, nerabdare, lipsa de tenacitate, inclinatii catre dependente (mai ales alcool, mancare, tutun, eventual droguri). Dragoste Sunt afectuosi si sensibili, dar marea lor curiozitate ii indreapta spre mai multe relatii, dintre care unele nepotrivite sau imposibile. Isi doresc totusi un echilibru afectiv, asa ca pana la urma fac tot posibilul sa fondeze o casnicie armonioasa si stabila. 24. Prietenosii Personalitate Marinimosi, saritori si gata sa raspunda prompt la solicitari, cei nascuti pe 24 sunt foarte buni prieteni. Pentru ei, cercul apropiatilor este sfant si sunt gata sa faca sacrificii pentru a pastra bunele relatii. Pe umarul lor fidel si devotat poti sa te sprijini sau sa plangi. Altfel, sunt persoane casnice si responsabile, dar care au adesea, gratie sensibilitatii, veleitati artistice, mai ales dramatice sau actoricesti. Defecte Prea mare sensibilitate, emotivitate, indulgenta exagerata, de care altii pot incerca sa abuzeze; indolenta. Dragoste Sunt romantici, au emotii puternice, le place sa-si arate dragostea. Au o enorma nevoie de afectiune. Sunt placuti de sexul opus si pot avea avantaje prin intermediul lor. Plini de farmec, sunt iubiti de partenerii lor. 25. Intelectualii Personalitate Posesori ai unei judecati logice si patrunzatoare, cei nascuti pe 25 stralucesc prin facultatile intelectuale si prin dorinta de studiu, de instruire. Le place sa afle, sa cerceteze, sa investigheze si trebuie incurajati de mici in aceasta directie, fiindca este pacat ca inzestrarea lor sa nu fie folosita. Au o intuitie excelenta, pe care trebuie sa se obisnuiasca sa o asculte. Firi care nu suporta restrictiile si care prefera sa lucreze independent, in liniste, retrasi. Defecte Raceala, aroganta, atitudine de superioritate, spirit critic, melancolie. Dragoste Sensibilitatea lor afectiva este mare, dar se feresc sa lase sa se vada acest lucru. Sunt retinuti, nu isi comunica emotiile si reusesc anevoie sa lege ori sa mentina o relatie. Au putere de atractie, dar sunt greu de inteles. 26. Afaceristii Personalitate Energici, eficienti si ambitiosi, cei nascuti pe 26 au stofa de afaceristi. Sunt buni organizatori, inteligenti, realisti, cu viziune de ansamblu si putere de razbatere. Se descurca excelent in hatisul finantelor. Managementul lor este diplomatic si cooperant. Relatiile sociale si 743

familia conteaza pentru ei cel putin la fel de mult cat cariera. Isi gasesc siguranta cand stabilesc un echilibru intre toate acestea. Defecte Tendinta de a se atasa excesiv de lucruri si oameni, scepticism, ranchiuna, gelozie, incapatanare. Dragoste Au pasiuni devoratoare, pe care se straduiesc sa si le stapaneasca. Pot darui mult in dragoste, dar cer la fel de mult. Dilema lor este cum sa echilibreze setea de absolut cu compromisul necesar mentinerii cuplului, de care au atata nevoie. 27. Organizatorii Personalitate Deschisi la minte, dinamici, entuziasti si idealisti, au darul de a-i inspira si organiza pe ceilalti. Sunt autoritari fara sa fie duri. Au talente multiple. Ii intalnim des in mediul cultural, stiintific, politic, artistic. Sunt performanti in comunicare, relationeaza usor, iubesc calatoriile. Au simt social. Cu cat fac mai mult pentru ceilalti, cu atat vor primi mai mult in schimb. Defecte Exigenta, tendintade a dezvolta atasamente nocive; au adesea senzatia ca nu au primit ce merita. Dragoste Fascineaza prin tinuta si charisma. Sunt romantici si isi exprima simtamintele cu patos, uneori putin cam prea dramatic. Poarta inconstient in minte portretul partenerului ideal, ceea ce poate fi un handicap in calea implinirii afective. 28. Asociatii Personalitate Plini de initiativa si manati de dorintade a se impune, cei nascuti pe 28 au stofa de lider, dar au mai mare succes in asociere decat singuri. Au o fire puternica, dar contradictorie. Cooperanti si totodata independenti, se simt in largul lor cand au libertate de miscare, insa au nevoie de incurajari pentru a reusi. Sunt, prin excelenta, niste initiatori si le trebuie cineva care sa finalizeze ceea ce ei incep. Buni strategi, au o minte analitica, novatoare si lucida, care vede bine in perspectiva. Defecte Incapatanare, rigiditate, iritabilitate, agresivitate, inclinatie spre risc. Dragoste Pasionali, plini de erotism si magnetism sexual. Insetati de iubire, dar rareori au rabdare sa construiasca o relatie stabila. Destin amoros framantat. 29. Vizionarii Personalitate Personaje cu totul speciale, cei nascuti pe 29 se bucura de instincte si intuitii iesite din comun. Sunt niste vizionari. Detesta banalitatea, au teluri inalte si proiecte ambitioase. Pot face multe lucruri in viata, dar le trebuie mereu hrana pentru spirit (cultura, religie, filozofie, stiinta). Se disting intotdeauna prin ceva si au mare nevoie de atentie. Adesea, spre 30-35 ani, intampina frustrari sau provocari. Defecte Perioadele de exaltare alterneaza cu cele de deprimare si anxietate; sunt influentabili si imprudenti. Dragoste Au mult sex appeal, emotii navalnice si nevoi afective uriase. Dar relatia de cuplu e o zona fragila, in care nu fac cele mai fericite alegeri. Indoieli, deceptii, neimpliniri. 30. Creativii Personalitate Daruiti cu sensibilitate, dragoste pentru frumos si o doza neobisnuita de creativitate, cei nascuti pe 30 au un suflet de artist. Cauta armonia, sunt inspirati, au talent si il manifesta, daca nu prin profesie, cel putin ca hobby. Sunt simpatici, entuziasti, prietenosi, au darul vorbirii si multa putere de convingere. Problema lor este ca tind sa se risipeasca in lucruri marunte in loc sa-si focalizeze energiile pentru a-si exploata potentialul. Defecte Dezordine, lipsa de consecventa, superficialitate, stari de spirit schimbatoare, incapatanare. Dragoste Fermecatori, seducatori, tandri si iubitori, cuceresc fara efort. Totusi, au tendinta de a-si controla partenerul, lucru pe care acesta s-ar putea sa nu-l tolereze. Au noroc in dragoste, dar un noroc cam schimbator... 31. Faurarii Personalitate Harnici, priceputi, practici, responsabili si atenti la detaliu, cei nascuti pe 31 sunt niste maestri faurari. Tot ce iese din mana lor este temeinic, frumos si functional. Sunt disciplinati, perseverenti si organizati. Au o minte clara, lucida, invata usor, reusesc si in activitatile de natura intelectuala. Sunt oameni cu principii, care pun pret pe familie, traditie, munca. Defecte Rigiditate, incapatanare, intransigenta, avaritie, orgoliu. Dragoste Au sentimente profunde, pe care le exteriorizeaza doar atunci cand sunt siguri ca nu vor fi respinsi. Nu se lasa dusi de valul pasiunii, iar iubirea lor se instaleaza progresiv, in timp. Sunt loiali partenerului si familiei. 744

Dialog n pat: - Dragul meu, tu m iubeti? - Da' tu ce crezi c fac aici? Flotri? Directorul i spune secretarei sale: - Claudia, ai puin timp? A dori s discutm problema mririi salariului tu... - efule, dar pe tema aceasta ne-am f***t deja de 5 ori! O femeie d un anun la ziar: Schimb brbat nalt fidelitate, pe brbat nalt frecven. Dou prietene: - Drag, spune i tu, nu e viaa asta groaznic? Ori de cte ori dau i eu de un brbat cumsecade, descopr c fie el e nsurat, fie eu snt mritat. - Draga mea, ieri mi-ai simit lipsa? - De ce, n-ai dormit acas? - Trezete-te, drag, cred c n spatele casei e un ho, ncearc s foreze geamul de la buctrie. - Las-l n pace, poate reuete s-l deschid, eu m-am chinuit de vreo cteva ori i nu am izbutit. - Azi am reuit s nu ntrzii, m-a trezit ceasul detepttor. - Dar de unde ai vntaia aceea pe frunte? - De la ceas. Nu m-am ferit la timp. tii, nevast-mea... Un tat afl c fiica sa este gravid n luna a cincea. - Tmpito, o ceart el, unde i-a fost capul ? - Sub volan, tat, spuse ea. - tii c George a procedat la un transfer? A divorat de nemoaica aia btrn i s-a cstorit cu cu o americanc btrn. - Pi sta e un transfer valutar! - Iubito, trebuie s-i spun ceva grav: snt cstorit! - Vai ce m-ai speriat! Am crezut c i-au furat maina! - Sntem mpreun de aproape cincisprezece ani. Avem i doi copii. Nu crezi c ar trebui s ne cstorim? - Poate c da, dar cine ne mai ia la vrsta noastr? Dou actrie mai n vrst stau la o uet: - Cnd eram mic, era ct pe-aci s m calce o main. - Poate vrei s spui o diligen! Un tip aga o gagic i, neavnd unde s-o duc, o duce n boscheii din parcul apropiat. Fr prea multe ezitri, se apuc i i-o trage cu nduf. Gagica: - Mai vreau! I-o mai trage o dat, dar la final tipa vine cu aceeai solicitare... Mai repet bietul om treaba de nc 4-5 ori, cu acelai rezultat! De-abia inndu-se pe picioare, i zice s-l lase, s fac pe alee un tur, dou, s mai respire i se va ntoarce s o ia de la capt. Pe aleile de noapte, pustii, ale parcului zrete un trector singuratic: - Omule, stai puin s-i spun ceva. Uite, am cunoscut o tip, am venit cu ea pn aici, am fcut treaba de 6 ori... nu mai pot, ajut-m, vino tu n locul meu, c tot e ntuneric i nu se prinde... Nu te superi, aa, ca ntre brbai. - E bun gagica? - Bun, bun i tie i de toate... Se duce trectorul n boschei, se pune temeinic pe treab, cnd 745

apare un miliian cu o lantern: - Aaaa... v-am prins... Ce faci aici? - Pi... mi f*t nevasta... - A, scuzai... n-am tiut... - Pi... nici eu pn n-ai aprins lanterna... Un tip furios intr ntr-o farmacie i cere condica de reclamaii. Farmacistul, surprins, speriat, l ntreab: - Care-i problema, care-i necazul? Orice nemulumire avei o s o rezolvm fr a scrie n condic, v rog frumos! Dup multe insistene i rugmini, tipul nu cedeaz i insist c vrea s scrie. - Bine, am s vi-o dau! i totui.. ce vrei s scriei? - tii ce vreau s scriu n ea? Vreau s scriu c prezervativele voaste snt de proast calitate, snt slabe i se rup. La care un mo, care-i cumpra nite sirop de tuse, zice: - Da, da, avei dreptate, scriei, scriei c se i-ndoaie! Un tip i atepta nevasta s vin acas. Se face ora zece seara, nevast-sa nu apare. Tipul, enervat: - Parc vd, vine acas i o ntreb unde a fost. Iar ea mi rspunde c a fost la vreun film cu o coleg... O bat de o ndoi! Se face ora unsprezece. Nevast-sa tot nu apruse. - S vezi ce-mi povestete, c a fost la o aniversare cu colegii i nu i-a dat seama cnd a trecut timpul... O calc n picioare! Ora dousprezece. Nevast-sa tot nu venise. - Sigur o s-mi toarne o poveste, cum c a fost la o coleg la o cafea i nu i-a dat seama cum a trecut timpul... Doamne, o omor n btaie! Pe la ora unu, noaptea apare i nevast-sa. - Unde ai fost pn la ora asta? url soul furios. - Unde s fiu, am fost s m f*t. - Poftim, uite ce-o ntreb eu i ce-mi rspunde ea! La ieirea dintr-o farmacie, un brbat intervieveaz clienii pentru un sondaj. - Bun ziua, domnule. Reprezint laboratorul KIGLISS i fac un sondaj asupra multiplelor utilizri ale vaselinei. Putei s-mi acordai cteva minute spre a cunoate cum folosii dv. acest produs? - De acord. Acas folosim vaselina pentru piele uscat i de asemenea cnd facem dragoste. - Apropo de ultima ntrebuinare de care ai vorbit: putei s precizai n ce condiii o folosii? - Sigur. O pun pe clanta uii spre a-i mpiedica pe copii s intre n camer! ntr-un vechi cimitir irlandez se gsesc cinci pietre de mormnt aproape identice, pe care snt ncrustate, succesiv, urmtoarele texte: "Aici odihnete soia lui Henry Banks", "Aici odihnete cea de-a doua soie a lui Henry Banks", "Aici odihnete cea de-a treia soie a lui Henry Banks", "Aici odihnete a patra soie a lui Henry Banks. n fine, pe ce-a de-a cincea piatr, aflat mai la distan, scrie: "Aici odihnete, n sfrit, Henry Banks!" ntr-un bar, un tip o aga pe una, se duce la ea acas i, dup ce o f**e slbatic toat noaptea, mai spre diminea se ridic din pat i ncepe s se uite prin camer. Deodat vede pe o masu fotografia unui brbat i ntreab: - Cine e sta, soul tu? - Vai, drag, stai linitit! - Atunci e fratele tu? - Nu, snt singur la prini. - Hai c m-ai fcut curios, spune-mi cine e? - Snt eu, nainte de operaie! A lucra intr-o organizatie mare este ca si cum ai folosi prezervativul in timpul unei partide de sex. Iti da o senzatie de incredere si securitate personala in timp ce esti futut. Scufita Rosie stia drumul de acum catre casa bunicii si a luat-o pe unde trebuie. Sora-sa, Scufita Verde, nu stia drumul si a luat-o peste tot... 746

Prostia este infinit mai fascinanta decit inteligenta. Inteligenta are limitele ei, prostia nu. Dragostea e oarba, dar casatoria ii reda vederea.. Sexul este pretul pe care femeile il platesc pentru casnicie. Casnicia este pretul pe care barbatii il platesc pentru sex. Numai fetele cuminti isi tin un jurnal. Fetele rele n-au timp. Daca vrei ca sotia sa te asculte cind vorbesti, vorbeste cu alta femeie. O sa fie numai ochi si urechi. LEGILE vietii : - " atunci cind ai nevoie sa descui o usa, cu miinile ocupate de zece pungi mari si grele..cheia se va afla in buzunarul opus mainii pe care cu greu ti-ai eliberat-o". (Legea Degeabasuni) - "singura data cand poarta sau usa se inchide singura e atunci cand ai lasat cheile pe dinauntru ". ( Legea Futuipastelemasiidecheie) - "cand ai mainile pline de unsoare incepe sa te gidile nasul".. (Legea Nasuvreauntura ) - " cind ti se pare ca totul merge foarte bine... e pentru ca ai trecut cu vederea ceva important... ". ( Legea imitragpalme) - " daca reusesti sa-ti pastrezi calmul cand toti din jurul tau sunt disperati... e pentru ca nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei ".( Legea incanapicatfisa) - " problemele nu se creaza, nici nu se rezolva, ele doar se transforma!". ( legea astanueviata) - "vei ajunge fugind la telefon exact cat sa mai auzi cum cineva inchide receptorul ". ( Legea ghicicineafost) - " mereu sunt doua filme bune pe doua programe diferite la televizor....dar mereu la aceasi ora". ( Legea isibatjocdenoi ) - " Probabilitatea de a te pata in timpul mesei creste direct proportional cu necesitatea de a-ti pastra haina curata! (Legea numaiplescai) - " orice corp omenesc scufundat intr-o vana facand o baie relaxanta cu spuma face sa sune telefonul! ". (legea cinedracusunaloraasta) - " orice corp omenesc asezat pe WC face sa sune soneria de la intrare!". (Legea nicisamac-inlinistenupot) - "viteza vantului creste direct proportional cu pretul coafurii recent facute!".. (Legea chelulnuseagita) - "daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult..... nu vor trece nici trei zile si vei avea absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect!". (legea sa-mibagpiciorul) - " Mereu cand ajungi punctual nu va fi nimeni sa te vada, dar cand intirzii doar 5 minute.... vor fi toti deja prezenti ... si toti se vor uita la ceas si vor clatina din cap! (Legea namaripilapicioare) - Nu lua asa de "in serios" viata, pn la urma oricum nu scapi!... Ardeleni Doi ardeleni, Ion si Vasile. Ion catre Vasile: - Ma Vasalie, stai ca-ti manca cainele slana. Vasile: Apoi manca pe muma-sa ca brisca-i la mine. Intr-un tren doi ardeleni si un negru: - Bre da tu nu esti de aici. - Da, tatal meu este din Africa, dar mama mea este de aici. - Pai cum? - Pai tata a fost odata pe aici si a vazut-o pe mama si a inceput sa alerge dupa ea si a alergat si a alergat si a alergat...si asa m-am nascut eu! Dupa vreo 5 minute ardelenii aveau o nelamurire: - Mai dar stii ce ne intrebam noi? O fi prins-o pe maica-ta? La ora de psihologie profesorul (ardelean) isi intreaba un elev: - Stiti de ce nu folosesc indienii degetul acesta? Intreaba el aratand al treilea deget de la mana dreapta. 747

Nimeni nu raspunde la intrebare. - Fiindca este al meu! Traversand o strada, un ardelean este izbit de o masina, dar nu pateste nimic. Totusi, soferul ii pune cateva monede in mana ca sa impace lucrurile. Incantat, ardeleanul i se adreseaza: - Veniti des pe aici domnule? Un ardelean la cel de-al X-lea congres al lui Ceausescu... Toata lumea striga Ura!Ura!Ura! numa' el nu... Vin securisti la el si il obliga sa strige si el Ura. Acesta zice:... - Toata lumea striga ura... - Eu o tin in suflet!... Ion isi cumpara de la Cluj un binoclu. Gheorghe intreaba: Ce-i ala? Ion : "E un instrument cu care poti sa vezi pina hat departe si toate lucrurile le vezi ca si cum ar fi linga tine." Gheorghe: "Ma,nu se poate asa ceva!" Ion: "-Ba da, ma. Uite, aseara stateam la mine in curte si te vedeam ce te mai jucai cu nevasta-ta, cum o mai alergai, cum o mai iubeai..." Gheorghe :"-Vezi ca nu-i bun de nimic? Eu aseara nici n-am fost acasa!" Ardeleanul, ajunge cu Dacia la o benzinarie. Neavind prea multi bani la el, il intreaba pe vinzator: A: Cat costa litrul de benzina? V: 50.000 lei. A: Dar o picatura de benzina cat costa? V: Pai... cat sa coste? O picatura?! Nu costa nimic! A: Atunci picurati-mi si mie 20 de litri in rezervor! I: De ce se culca ardelenii pe camp? R: Ca sa se cultive!! Un ardelean vine acasa mai devreme de la camp si aude zgomote in dormitor. Se duce in fuga si-si gaseste nevasta desbracata complet, intinsa pe pat, transpirata si gafaind... -Ce-i ma nevasta, ce ai? -Am infarct.... zice ea. Ardeleanul da sa fuga afara sa cheme pe doctor, cand copilul lui de 4 ani zice: -Tata, tata, unchiu' Gheorghe este sub pat in pielea goala... Ardeleanul fuge inapoi, ridica patura si-l vede pe Gheorghe sub pat dezbracat si zice: -Pai bine ma nenorocitule, nevasta-mea moare de inima si tu umbli ca un bezmetic prin casa in pielea goala de-mi sperii copilul... Lelea Ana se intalneste pe strada cu lelea Floare. Lelea Ana era cu vaca de funie - Unde meri, lele Ana? - Ia, merg la taure. - Daaa! Si cu vaca ce faci? Ion era pe camp si tragea la coasa. Vine Gheorghe din sat si striga: - Hai Ioane acasa ca a murit soacra-ta!!!! Ion muncea in continuare. - Hai ma ca a murit soacra-ta, striga Gheorghe dupa ce se mai apropie!!! Ion nimic...Ajunge Gheorghe langa Ion si-l intreaba: - Ma, tu nu azi cand te strig? Hai acasa ca a murit soacra-ta. Ion raspunde : - Intai munca si apoi PLACEREA... Un pictor vestit, aflat intr-o drumetie in munti, intalneste o turma si se adreseaza ciobanului; - Bade, imi dai voie sa-ti pictez oile? - Esti nebun, omule? Lasa-le asa albe cum sunt... I:- Stii ce au facut ardeleni cind au vazut prima data un vapor? R:- Au bagat capul sunb apa sa-i vada rotile. La piata de pasari o ardeleanca statea cu o gasca in brate. Un ...jmecher o intreaba: - Ce faci? O dai, o dai sau stai degeaba? La care ardeleanca, mai ceva ca ...jmecherul: - O dau, da cine tine gasca? 748

Un ardelean merge pe camp cu soacra lui. Vine o furtuna mare cu traznete si fulgere. Cum mergeau ei asa prin furtuna trazneste fulgerul linga ei intr-un pom, la care zice Ardeleanul: - No niiii! Dupa vreo cinci minute mai trazneste fulgerul inca o data dar mai aproape de ei intro tufa, la care ardeleanul din nou: - No niiii! Mergind ei asa trazneste din nou dar de data aceasta o loveste din plin pe soacra lui, la care Ardeleanul zice: - No asee ma! Ion si Gheorghe la bar. Dintr-o data Ion ii trage lui Gheorghe o palma. Acesta zice: - Ione, ma tu ai glumit sau ai dat in serios? - Am dat in serios. - Bine, ma ca mie nu imi plac astfel de glume. Merau pe tren un ardelean si un oltean... si incepe ardeleanu sa manance niste slana cu rosii si cu branza. Si la oltean i se face foame, si zice in gandu lui: - "Ma, daca intru in vorba cu asta, poate imi da si mie". Se hotaraste si deschide vorba. - Pe mine ma cheama Ionescu. La care baciu se uita la el si zice: - Apoi daca te cheama du-te... Un ardelean se trezeste dimineata si cand se uita pe geam vede 3 insi care faceau poze. Ardeleanu suparat iese din casa se duce la ei si ii intreaba: - Pai ce faceti voi aici mai? - Masuram. - Da ptr. ce masurati mai? - Pai pe aci o sa treaca o cale ferata. Ardeleanu sta si se gandeste. - Da o sa treaca multe trenuri. - Pai logic daca e cale ferata ca o sa treaca. - Aha. Si cam, cate? - Ei vreo 20-30. - Si o sa treaca si noaptea? - Pai sigur ca da. - Da ce crucea mami lor eu o sa stau sa le descid usa de cate ori trec ei? Doi ardeleni intr-un bar. - Cum sa fac sa ma las de fumat? - Eu incerc de doua luni. - Cu pastile ai incercat? - Da, dar nu pot sa le aprind! Doi ardeleni in gara la ghiseul de bilete: - Domnisoara, doua belete. - Da sigur, pana unde? Gheorghe: - Ii spunem? - Nu - Domnisoara, doua belete va rog. - Sigur, dar daca nu-mi spuneti unde mergeti, nu stiu cat sa va cer. Gheorghe: - Ii spuniem? - Apai spune-i. - Noi merem la nunta. Erau odata doi ardeleni, Ion si Gheorghe. Ion ii spune lui Gheorghe: - Ba, eu pun pariu cu tine ca trec strada asta intr-o juma' de ora. - No! ca doar nu esti fulger. Cum raspund ardelenii la telefon? Pentru limba romana apasati pe 1. For english press 2. Pentru limba maghiara apasati ... pe tragaci Era odata un ardelean baci. Si avea el un ciomag de care statea sprijinit in barba (il cam jena). Vine un trecator shi-i zice: -Mah baciule de ce nu tai tu o bucata din ciomaga aia ca te jeneaza in barba. -Pai nu pot sa tai ca e increstat din strbuni. -Da taie de jos ca acolo nu e increstat. 749

-Pai de ce sa tai de jos cand pe mine ma jeneaza sus la barba ? De ce stau ardelenii cu sapa langa televizor? Daca se strica canalul sa sape altul. Un ardelean cosea linistit pe un deal situat langa satul lui natal. Si cum muncea el linistit, aude o voce: -Mai Vasileeeeee! Vino repede acasa ca ti-a murit sora! Ardeleanul lasa linistit munca si se indreapta spre casa. Merge el vreo 500 m si apoi exclama: - Oooo, ce teapa am luat, doar eu n-am nici o sora!, asa ca se intoarce la munca. Dupa cateva minute, iar aude o voce: -Vasileeeee, vino ma repede ca ti-a murit soacra! Sta ardeleanul si se gandeste putin, apoi se indrepta linistit catre casa. Dupa 10 minute isi da seama ca el nu are nici soacra, asa ca se intoarce linistit la munca. Dupa alte 10 minute, aude iar o voce dinspre sat: -Vasileeeee, vino repede ca ti-a luat foc casa! Sta ardeleanul si-si spune in gand:Ba, io sora n-am, soacra n-am, dar casa am, asa ca pleaca linistit spre sat. Merge el agale si cand ajunge in sat isi spune: -Aoleu ce prost sint, pe mine nu ma cheama Vasile Badea Gheorghe - De ce te plangi, bade Gheorghe? - Domnu' doftor, 'nainte, cand ma uitam la o muiere, gata eram. Amu, pot sa ma uit si-o saptamana... - Bade draga, eu sunt doctor de ochi. Matale trebuie sa mergi la alt specialist. - Ba! Eu crez ca la ochi ii baiu... Doi maramureseni calatoreau cu trenul. Vine nasul. - Biletele la control, va rog! - Ma, Gheorghe, noi avem belet? - No. - N-avem belet, domn controlor. - Bani de amenda aveti? - Ma, Gheorghe, bani de amenda avem? - No. - N-avem bani, domn controlor. - Va bateti joc de mine? Bilet nu aveti, bani nu aveti. Atunci, ce dracu' aveti? - Ce-avem, ma Gheorghe? - Avem abonament. Badea Gheorghe merge cu gloaba la targ. - Cum trage calul asta la caruta, bade? - D'apoi, nu prea trage. - Da' la plug, trage? - Nu prea. - O fi bun de calareala. - N-as crede. - Pai, atunci de ce l-ai adus sa-l vinzi? - Nu l-am adus sa-l vand. - Da' ce pacatele mele vrei sa faci cu el? - Vreau sa-l fac de rusine... Badea Gheorghe se plimba pe strada cu cei doi copii ai lui. Un cunoscut care il vede, ii spune: - Bade Gheorghe, ce faini copiii ai! Si ce mai seamana intre ei! - D'apai cum nu, ca doara is gemeni. - Si cati ani au? - Baiatul are patru, iar fata, cinci. Badea Gheorghe pleaca la cosit. Spre seara este gasit lesinat de niste vecini, este stropit cu apa si, dupa un timp, omul isi revine: - Ce-i, bade Gheorghe? Esti bolnav? De ce-ai lesinat? - De foame. 750

- De foame? Da' lelea Marie nu ti-o pus de mancare? - Ba mi-o pus pita si slana, da' mi-am fost uitat brisca acasa. - Tata nu puteam sa dorm noaptea si mi-o zas dom' doftor sa inchid ochii si sa ma apuc sa-mi numar oile pana adorm. - Si-o mers? - Stai sa vezi! M-am apucat sa le numar si pe urma mi-o perit tot somnul, cand am bagat de seama ca-mi lipsesc doua... Intr-o zi Badea Gheorghe se hotaraste sa plece la oras. Drumul fiind lung, un consatean se ofera sa il duca cu masina. Zis si facut. A doua zi cei doi erau in masina, in drum spre oras. Fiind pentru prima data cand se suia intr-o masina, Badea Gheorghe se uita mirat in jur. -Auzi mai Vasile, da' covrigu' cela mare din fata ta ce este? -Asta-i volanu' bade... Se mai uita badea in jur, se mai foieste, apoi din nou: -Da' ceasurile cele la ce folosesc? -Pai asta-i vitezometru, iar ast'lalt turometru... Mai sta badea, se mai uita, la un moment dat il vede pe Vasile schimband vitezele. -Mai Vasile, stii ceva? -Ia zi bade! -Auzi ma, vezi tu de volan, ca mestec eu in benzina! Un englez sosit in Romania il zareste pe Badea Gheorghe cosindu-si iarba si vrea sa intre in vorba cu el : -Baddde cousesti? intreba englezul intr-o romana cam stricata. Badea Gheorghe se uita la el si isi vede in continuare de treaba lui. Englezul mai face o incercare: -Badde cousesti? Badea Gheorghe iar nu-l baga in seama. Disperat englezul intreaba iar: -BADDE COUSESTI ???? Badea Gheorghe se uita sictirit la englez si-i raspunde: -You have an obsesion, pel. Intr-o dimineata, se scoala Badea Gheorghe deschide larg fereastra, isi admira turma si exclama, bucuros: - Vai ce oi multe si frumoase am !!! Se aude ecoul: - Vai ce oi multe si frumoase am ... vai ce oi multe .... A doua zi, la fel. A treia zi, Badea Gheorghe deschide fereastra si nemaivazind nici o oaie zice: - Vai, unde sunt oile mele ???? Ecoul: - Nu stiu... Nu stiu... Badea Gheorghe se-ntoarce din vizita din America. Prietenii, toti in jurul lui, curiosi: - Cum e Bade in America? Fain, nu? - No, e fain - e ca aici la noi. - No zi Bade, pai cum: zgirie nori, autostrazi, masini faine, Dallas, New York, democratie, Pamela Anderson. Cum poti sa zici ca e ca la noi prostule? - Asa e cum iti zic, in America e ca la noi: ai bani, traiesti bine! Badea Gheorghe in tren, in acelasi compartiment cu doi tineri foarte pisicosi. Fata: Dragul meu, dar ce ma doare gitutul. Baiatul: Pot sa te pup, draga mea? O pupa. Baiatul: Te mai doare, draga mea? Fata: Nu, puisor, multumesc. La Cluj, fata: Dragul meu, ce ma doare capsorul. Baiatul: Pot sa te pup draga mea? O pupa. Baiatul: Te mai doare, draga mea? Fata: Nu ma mai doare, puisor. La Brasov, Badea Gheorghe, dupa ce-si aduna ideile il intreaba pe baiat: Auzi domnule, da' la hemoroizi nu te pricepi? Se duce mo Gheorghe la dentist si-ntreaba: 751

- Taica, solutie de dizolvat dintii, aveti? - Tataie, lumea vine aici sa-si puna dintii, nu sa-i strice, raspunde doctorul. Da' de ce-ti trebuie solutia? - Uite taica, mi-am inghitit placa si de-o saptamana, de cate ori ma duc la WC si-apoi dau sa ma sterg, ma mushca de degete..! Se aude ca undeva in Romania se afla un lac in care daca intra un handicapat, pe partea cealalta iese vindecat. Apare un orb: - Unde-i lacul? Unde-i lacul ? Intra in el... iese pe partea cealalta: - Dumnezeule vad !!! Vad !!! Apare si un surd: - Unde-i lacul? Unde-i lacul ? Intra si el... iese pe partea cealalta: - Dumnezeule aud !!! Aud !!! Apare si un olog in carucior cu rotile: - Unde-i lacul ? Unde-i lacul ? Intra si el...iese pe partea cealalta: - Dumnezeule... am cauciucuri noi !!! Am cauciucuri noi !!! Gheorghe isi inmormanteaza soacra. Vine omu' nostru acasa si cand sa deschida poarta ii pica o tigla in cap. Gheorge contrariat zice: - Deja ai ajuns? Badea Gheorghe pleaca cu prietenii la o plimbare prin Bucuresti cu masina. Pe la Arcul de Triumf incurca circulatia si un bucurestean tipa la el pe geam: - Ba Gheorghe: Gheorghe al meu le spune prietenilor: - Vedeti ba pe mine ma cunoaste toata lumea. Badea Gheorghe in tren cu un american. Scoate Badea Gheorghe un castravete. Americanul intreaba: -Ce este ala? -Un castravete, zice Badea -La noi sunt de trei ori mai mari. Scote Badea un mar. -Ce este ala? -Un mar. -La noi sunt de trei ori mai mari. Scoate Badea Gheorghe un pepene. -Ce este ala? -Mazare, in ma-ta! Badea Gheorghe era la cosit iarba de pe marginea santului. Deodata trece o masina cu viteza si calca o gaina care mergea pe strada. Soferul speriat, opreste si incearca sa-si repare greseala platindu-i omului gaina. Ridica de jos gaina moarta si se duce spre Badea Gheorghe care privea nepasator scena, si-i spune: - Bade e a matale gaina asta? Badea Gheorghe se uita insistent la gaina si spune oarecum incurcat: - No! Io n-am gaini asa late! Era Ion cu Gheorghe la furat cartofi. Vin ei noapte la o livada, scoate o sipca din gard, intra si fura. A doua zi paznicul vede si se pune sa astepte langa gaura din gard. Seara vine Ion si Gheorghe. Baga Ion capul pe gaura si paznicul Buff una in fata. Iese Ion cu mana la gura zicaneu-i lu' GheorghD: - Intra tu primul, ca pe mine ma bufneste rasul. Intr-o zi Badea Gheorghe isi ia un casetofon la masina. Peste noapte, hotii ii sparg masina si ii fura casetofonul. A doua zi Badea isi cumpara alt casetofon, dar peste noapte se intampla acelasi lucru. Suparat, Badea Gheorghe nu-si mai cumpara casetofon. Pe sear pentru a nu-i mai fi sparta maina pune pe geam un bilet: - "Nu are casetofon". Urmatoarea zi n loc de masin gaseste un bilet pe care scria: - "Lasa c iI punem noi". 752

Se duce Badea Gheorghe cu sotia la un club cu program de noapte. Dupa ce incepe programul cu fetite si Badea Gheorghe bea cateva pahare de vin i zice sotiei: - Uite draga ce bine arata fetele, ce suple sunt, nu ca tine grase ca o batoza. Dupa un timp si cateva pahare ii spuse sotiei acelasi lucru. La un moment dat pleaca acasa. Ajunsi acasa Badea Gheorghe ii zice sotiei sa faca dragoste la care sotia: - Ce vrei draga sa pornesc batoza pentru un pai? Badea Gheorghe cu vaca de funie se grbea catre casa. Un Traban trece pe langa el si baea Gheorghe ii face semn sa-l ia si pe el. -Bade, eu te-as lua- dar cu vaca ce faci? il intreb` soferul. -O leg de teava din spate. Pornesc ei cu viteza I, vaca dupa ei, intrara intr-a II-a, vaca dupa ei. Intra a-III-a, vaca dupa ei. -Bade , vezi ca intru intra IV-a , ia vezi ce-i cu vaca, ca prea a scos limba. - Pe ce parte tine vaca limba? - Pe stnga.. - Atulci trage repede pe dreapta ca vrea sa ne depaseasca. Betivi - Nu pot sa inteleg de ce am fost adus la pol .. politie ! exclama un betiv, plin de indignare ! - Pentru bautura ! ii raspunde ofiterul de serviciu. - Pai de ce nu zici asa ? Adu-mi un coniac ! Un politist se intalneste cu un betiv care statea intins pe jos. - Bai omule, de ce nu te duci acasa? - Nu pot sa ma misc de aici. Pe sticla de vin pe care am luat-o scria: "A se pastra culcat". Cica 2 betivi se intoarceau de la bar. Dupa 20 de metri unul zice: "-Ba am uitat sa ma pis!" La care celalalt ii zice: "Nu-i nimic ba, te invat eu!" Un betiv iese dintr-un bar si se hotaraste sa se pise la roata unui Aro. Deasupra rotii el vede 4X4. Scoate un cutit si scrie: =16. Proprietarul vede treaba a doua zi si duce masina la vopsit. A doua noapte la fel. Iese betivul sa se pise, vede 4X4 si scrie cu cutitul =16. Proprietarul innebunit, se roaga de ala de la vopsitorie: -Ba, e unul nebun care-mi tot strica masina. Pune si tu o placutza cu =16 acolo ca s-o vada si sa-mi lase masina in pace. Zis si facut. A treia seara iese betivul la pisat si vede: 4X4=16, dupa care scoate cutitul si scrie: CORECT. Un betiv se intorcea seara de la bar cu o sticla de vodca la el. Ajunge in fata usi si incerca sa introduca cheia in brosca si nu reuseste. Atunci acesta ia cheia si o introduce in sicla cu vodca dupa care introduce cheia in brosca si reuseste sa deshida usa. - De ce? - Fiindca sa pilit cheia. I:- Cum faci o vaca sa latre? R:- Te duci acasa beat mort, la 4.00 dimineata. Un tip beat mergea in patru labe pe trotuar. La un moment dat ii aluneca o mana si se loveste cu capul de caldarim. Continua sa mearga in patru labe si din nou ii aluneca o mina si se loveste la cap. Dupa inca doi metri de mers in patru labe da cu ochii de o pereche de picioare misto. Ridica ochii si vede o fata care se uita scarbita la el. - Ce faci fa? o intreaba betivul. - Fac trotuarul, raspunde fata jignita. - Pai, fa-l dracului mai moale ca ma doare capul. Un betiv mergea pe strada. La un moment dat se opreste in fata unei pancarde publicitare. Se uita... se uita... si la un moment dat zice: - La viata mea, beti crita am vazut, beti morti am vazut, dar beti pepsi niciodata. Putin peste miezul noptii, un betiv se invartea in jurul unui stalp. Un politist, care isi facea rondul de noapte se apropie de el si il intreaba ce face, la care betivul ii zice ca isi cauta cheia. Asadar, se pun amandoi pe cautat. Dupa o vreme, cautand in zadar, politistul il intreaba pe om daca e sigur ca le-a pierdut acolo, iar acesta ii raspunde: - De fapt le-am pierdut la stalpul celalalt, dar aici e lumin. Seara venind de la crasma, un betivan se loveste cu capul de un stilp si zice cu voce tare: 753

- Unu. Un politai il aude si-l urmareste, vazindu-l lovindu-se de al doilea stilp si zicind: - Doi. Vrand sa-l ajute se duce in fata lui si-l intreaba daca poate sa-l ajute cu ceva. Betivanul zice: - Sigur ca poti, numara cite cucuie am in frunte! Politaiul zambind zice: - Ai doua cucuie. La care betivanul raspunde: - Multumesc, mai am doua si ajung acasa! Cica unu betiv manga mergea pe sapte carari spre casa. La un moment dat il vede pe unu care inchidea un robinet. Se duce suparat spre el si-i zice: - Tu invarteai ba strada? Un tip pleaca cu cainele la carciuma shi nu se intorce pana seara. Abia tinandu-se de stalpi reuseste sa ajunga acasa. Nevasta-sa il ia la rost: -Pai da bina ma, betivane, chiar asa nesimtit eshti? Cate beri ai baut? -Trei nevasta. -Sigur ma? -Intreaba-l si pe caine! -Cate beri a baut ma? -Ham! ham! ham! Se repeta faza shi in urmatoarele zile pana cand nevasa intreaba cainele: -Asta atatea beri o fi baut daca asha zice cainele. Dar cate votci? -Auuuuu!!!!!! Un infractor este interogat la politie: -Spune domn'e ce-ai facut! -Pi am furat o cistern cu vin... -Si... -Jumtate-am but-o.. -Si cu cealalt ju-mtate ce-ai fcut? -Pi, am vandut-o!.. -Si ce-ai fcut cu banii? -I-am but! Un betiv iese din bar si se impiedica de o piatra apoi se ridica insa iar cade . Suparat spune: -Daca stiam ca o sa cad iar nu ma mai ridicam. In tranvai pe o strada din Bucuresti se deplasa un batrin, care fiind asezat i s-au deschis fermuarul la blugi. O domnisoara ii atrage atentia si-i spune: - Mosule, ti s-a deschis magazinul. - Da? Dar ia uite, directorul este acolo? - Nu, se vede doar un romn beat culcat pe doi saci. Trei betivi pe calea ferata, Unu' zice: - Ba ce de scari are blocul asta. Al doilea: - Ba da ce rece este balustrada. - Da ba si auzi vine si liftul. Un betiv in spital intreaba un mosneag: - Cum te impaci tataie cu aparatul auditiv? - Excelent deja mi-am schimbat termometrul. Un betiv se intorcea de la bar manga. La un moment dat se intalneste cu un trecaor si il intreaba: - Domnule va rog frumos imi numarati si mie cucuiele din cap? - Du-te ba de aicea faci misto de mine? -Va rog frumos. Pana la urma domnul ii numara cucuiele si ii zice: - Domne aveti o colectie deosebita. - Dar spuneti cate am. - Aveti 11 cucuie. - Multumesc mai am 2 stalpi si ajung acasa. 754

Un tip intra intr-un bar foarte suparat si intreba: - Ba, care l-ati batut pe tata? Se ridica de la una din mese un tip foarte bine facut si spune: - Eu! - La care eroul nostru spune: - Bine ai facut! Doi betivi mergeau pe calea ferata tinindu-se de sina de tren: - Bre, da lungi mai sunt scarile astea! - A! Uite ca vine si liftu`. Un individ beat iese din carciuma si vrea sa se duca acasa. La un moment dat se loveste cu capu' de un stalp. Dupa ce se invarte inca de vreo 3 ori in jurul stalpului de fiecare data izbindu-se de el, se pune in cur si spune nervos... - "Sa moara mama, e a treia oara pe saptamana asta cand ma inchid astia aici!" Intr-o carciuma dintr-un oras din Romania intra un englez, si incepe sa bea pahar dupa pahar. Romanul se uita la el, engezul mai bea un pahar si inca unul, romanul pune si el paharul la gura si dai, pahar dupa pahar. La un moment dat se uita unul la celalalt mirati. Romanul il intreaba pe englez: - Bai tu de ce bei asa de mult? Englezul raspunde: - Pai beau pana mi se inroseste gatul. - Dar tu de ce bei pahar dupa pahar? Romanul raspunde: - Pai beau pana imi ajunge bautura in gat. Intr-un restaurant intra un tip, se aseaza la o masa, cheama ospatarul si comanda o sticla de vin si doua pahare. Ospatarul aduce comanda si-l observa pe tip cum toarna vinul in ambele pahare, bea dintr-un pahar, ciocneste paharele unul de celalalt, bea si din al doilea pahar. Scena se repeta citeva zile la rand. Curios ospatarul nu rezista si-l intreaba pe tip: - Domnule, de ce beti din doua pahare? - Unul din pahare este al meu, celalalt este al prietenului meu, marinar, care este o mare sugativa. Acum e pe mare. - Eu beau si pentru el. Intr-o zi intra tipul in local si comanda vinul si un singur pahar. Ospatarul presupuse ca prietenul tipului a murit. Il intreba pe tip: - Domnule, a patit ceva prietenul d-voastra? - Prietenul meu nu a patit nimic, eu am patit. M-am lasat de baut. Acasa la un centenar multi ziaristi sunt prezenti. Un ziarist il intreaba pe batran cum a reusit sa ajunga la varsta de 100 de ani. Acesta le raspunde ca toata viata lui a baut, a fost un alcoolic. La un moment dat se aude in curte galagie, batranul calm le spune ziaristilor : - Nu va faceti probleme, este tatal meu care ca de obicei vine beat acasa de la carciuma . Trei betivi stateau intr-un bar dintr-o gara de tren. 2 dintre ei ii spuneau celuilalt: - Hai, ba, dracu' sa mergem, ca pleaca trenul! - Ba mai bem inca una mica si mergem. Ospatar, inca una mica! - Hai, ba, dracu'! - Ba, stati s-o bem p-asta! Se aude seful de gara, care anunta plecarea trenului care-i interesa pe betivi. - Aoleo, trenu'! Hai, dracu', ca-l pierdem! Isi insfaca hainele de pe spatarele scaunelor si fug sa prinda tre-nul care deja plecase. Doi, mai sportivi il prind, celalat: - Bai, ce-am obosit,sa fiu al dracu'! Se uita lung la tren si incepe sa rada in hohote. Un om care astepta alt tren ii spune contrariat: - Dom'le, d-ta esti nebun? Esti primul om pe care-l vad ca pierde trenul si apoi rade in hohote. Betivul spune leganan-du-se: - Dom'le, i-ai vazut pe aia 2 care s-au urcat in tren? Da. - Ei, aia venisera sa ma conduca pe mine la gara! Intr-un bar, la o ora inaintata, un tip marcat de numarul de pahare scoate un ragait gospodaresc. O doamna de langa el ii replica jignita: 755

- Nu ti-e rusine sa ragai asa in fata unei doamne? - Ma scuzati, n-am stiut ca era randul dumneavoastra! Doi betivi se intalnesc pe strada la care unul intreaba: - Nu te supara, acolo pe cer este soarele sau luna? - Nu stiu ca nu sunt din cartierul asta. Un mos intra intr-o carciuma, sa bea o bere inainte de culcare. Si dupa o bere vine alta si alta si tot asa pana cand vede ca s-a facut tarziu si trebuie sa plece catre casa. Da sa se ridice cand cade pe jos. Se taraste el cu greu pana afara, ajunge tarandu-se pana la usa, cu greu reuseste sa o deschida, iar in final se cuibareste in pat langa sotie. Dimineata, sotia il ia la rost: - Porcule iar te-ai imbatat ca porcul azi noapte! Mosul, timid: - Dar...dar...de unde stii? - Au sunat aia de la crasma ca ti-ai uitat scaunul cu rotile! Doi betivi ies "afumati" rau dintr-un bar, mult dupa miezul noptii. Si mergand spre casa observa luna, care in seara acea era luna plina. Da unul zice: - Uite ba, sunt doua luni in seara asta! Si celalalt: - Esti prost, nu vezi ca sunt patru? Se cearta ei ce se cearta, ba ca doua, ba ca patru, cand se intalnesc cu un barbat pe strada. Din intamplare, asta mai beat ca ei. Si-l intreaba cate luni sunt pe cer. La care acesta, foarte serios, dupa ce se uita atent la luna, zice: Pe care rand? Un betiv in trolebuz tot spunea: - Mi-e indiferent - Mi-e indiferent - Mi-e indiferent O doamna mai curioasa il intreaba: - Ce ti-e domne indiferent? - Mi-e indiferent pe ce crac curge. Intr-un autobuz o doamna bine imbracata,aranjata,parfumata se tinea de bara din dreptul usii;la urmatoarea statie urca un betiv care se prinde cu o mana de aceeasi bara dar putin mai sus de mana doamnei. Doamna il priveste de sus cu dispret si intoarce capul in alta parte.Autobuzul porneste si dupa cateva sute de metrii pune o frana brusca iar mana betivului aluneca pe bara in jos pe mana doamnei, doamna isi retrage mana rapid si exclama:"ANIMALULE!" la care betivul uitandu-se la ea cu o privire tulbure raspunde:"Ei as, ca tu ii fii vo planta ! Un betiv intra intr-un restaurant si incepe sa ragaie. Unu, nervos se ridica si spune : -Cum puteti ragaii in fata sotii mele? -Va rog sa ma scuzati , nu stiam ca era randul doamnei! Un betiv este oprit de politie dupa ce acesta facuse o larma de nedescris. Politistul intreaba de ce tipa asa de tare: -Pai dom' politist astia mi-au furat masina. - Si de asta trebuie sa tipi in halul asta.Nu vezi ca deranjezi tot cartierul. Si pe deasupra mai umbli si cu prohapul descheiat, nu iti este rusine. La care betivul raspunde: Vai de mine mi-au furat si nevasta! Un betiv se intoarce acasa . Pe drum ii cade palaria jos.Vazand-o betivul spuse :aci sa stai, nu te ridic ca nici tu nu mai ridicat pe mine! Bul - Tata, care este diferenta dintre prosperitate si criza? - intreaba Bula. - E simplu Bula. Prosperitate inseamna: Mercedes, sampanie, vila la Snagov, amanta. Criza inseamna: metrou, sifon, garsoniera in Ferentari, maica-ta. - Bula, cate porunci exista? - intreba profesorul. - Zece, domnule profesor. - Si ce se intimpla, daca nu respecti una dintre ele? - Ramin noua... - Bula, poti sa-mi spui ce inseamna abstract? - intreaba profesorul. - Da, domnule profesor. Ceea ce nu se poate atinge. - Bine, Bula. Poti sa-mi dai si un exemplu? 756

- Fierul incalzit... I: - Bula, de ce este cunoscut Columb? R: - Pentru ca s-a dus in America fara viza... - Numim hot pe cel care ia proprietatea altuia - explica profesorul. - Bula, tu nu esti atent! - Ba da, domnule profesor. - Atunci spune-mi, ce as fi eu daca ti-as scoate din buzunar 100000 de lei? - Vrajitor, domnule profesor. I: - Bula, de ce a creat Dumnezeu mai intii barbatul? R: - Ca macar odata in viata sa poata si el sa vorbeasca liber... Bula tocmai iese din sediul militiei judetene si epuizat, se sprijina de un pom. Un trecator se apropie de el, intreband: - Nu va suparati, nu stiti unde se bate la masina ? - Nu stiu, pe mine m-au batut manual ... Bula se duce la posta sa trimita o scrisoare in strainatate. - Par avion ? il intreaba functionara. Bula o priveste cu atentie, si apoi raspunde decis: - Nu ! nu pareti. La ora de psihologie profesorul prezinta elevilor cele trei stari ale psihicului uman: starea de calm, de iritare si de enervare. Scoate un celular, formeaza un numar de telefon si spune: - Alo, buna seara, as dori cu Gica, spuse profesorul! - Gica nu locuieste aici! spune persoana! (cu calm). - Aceasta a fost starea de calm, spuse profesorul. Formeaza acelasi numar de telefon si spune: - Alo, buna seara, Gica este acasa? - Domnule v-am mai spus, Gica nu locuieste aici, spuse aceeasi persoana (cu iritare). Profesorul spune: - Aceasta a fost starea de iritare. Formeaza pentru a treia oara acelasi numar de telefon si spuse: - Alo, buna seara, Gica este acasa? Persoana, de-a dreptul enervata ii spune: - Domnule, fir-ai tu sa fii... nu este nici un Gica aici ! ! ! Acestea au fost cele trei stari. Bula, un elev inteligent vine din spate si sice: - Mai exista o stare in psihicul uman, o stare de disperare. Ia telefonul, formeaza acelasi numar si spune: - Alo, sunt Gica, m-a cautat cineva?... Bula primeste o vizita de la un verisor de-al lui de la tara...Asta neavand treaba cu fetele il intreaba pe Bula: - Ba cum sa fac si eu sa ma intalnesc cu o fata ? - Ba, cica, te duci intr-un bar si daca vezi pe una picior peste picior te duci si-i spui " Ce picior frumos ai !", si ea iti va zice ca de fapt are doua.... Dupa aia tu ii zici "Ce faci intre unu(picior) si doua ? " .... si gata ... e ok ... Varu' lui Bula intelege si merge intr-un bar si o vede pe una picior peste picior si ii zice: " Ce picior frumos ai ! " Asta ii zice ca are doua si varu' lu' Bula in loc sa-i zica "Ce faci intre unu si doua ? " ....ca i se pare lui ca nu suna prea frumos ii zice : "Ce faci intre 13 si 14 ?" La care gagica ii zice: "Da ce ma ma-ta e caracatita ?" Razboi cu nemtii. Bula se ascunde intr-o fantana. Un neamt vrea sa faca la fel. El striga in fantana, iar Bula face pe ecoul. - E cineva acolo ? - E cineva acolo ? - Mai bine ma duc in padurice ... - Mai bine ma duc in padurice ... - Mai bine arunc o grenada ... - Mai bine te duci in padurice ! Bula o roaga pe maica-sa sa-i dea bani pentru inghetata, dar fara reusita. - Mama, daca-mi dai bani, iti voi spune ceva interesant despre tata. - Uite banii, ia spune-mi, ce stii despre tata? - Ca face acelasi lucru cu vecina ce faci si tu cu vecinul... 757

Bula si cu Strula se cearta: - Tatal meu este mai bun! - spune Strula. - Nu este adevarat! - Si fratele meu este mai bun! - Nu este adevarat! - Si mama mea este mai buna! - Asta asa este - spune Bula. - Asa zice si tatal meu! Bula si o fata se joaca de-a v-ati ascunselea. Fata explica regulile: - Tu te pui. Eu ma voi ascunde. Daca ma gasesti in 20 minute, poti sa ma tii de mana. Daca ma gasesti in 10 minute, poti sa ma saruti. Daca ma gasesti imediat, poti sa faci ce vrei cu mine. Acum pune-te, eu ma voi ascunde dupa frigider. La scoala este inspectie. Inspectorul pune urmatoarea intrebare: - Copii, ce faceti daca sunteti intr-o padure si vine ursul? Bula ridica mana. Profesoara ingrozita, dar inspectorul deja a observat mana ridicata. - Sa raspunda cel din ultima banca. - Bula, raspunde frumos! - Pai incep sa alerg catre un copac. - Dupa aceea ce faci? - Ma urc pe copac. - Si daca ursul se urca si el pe copac? - Ma sui pana in varful copacului. Profesoarei nu-i vine sa creada ca pana acum Bula a raspuns asa frumos, ca nu a spus nici o prostie.Si daca ursul se suie si el pina in varful copacului? - Sar din copac. - Si daca sare si ursul? - Alerg la un alt copac. - Si daca alearga si ursul dupa tine? - Ma urc in copac. - Si daca se urca si el pe copac? - Atunci ma sui pana in varful copacului. - Si daca se suie si el pana in varful copacului? - Mai dute'n p***a matii, tu tii cu ursul? Bula isi gaseste sora sarutandu-se cu prietenul ei. Acesta ii ofera lui Bula o mie de lei: - Tu nu ai vazut nimic acum, ai inteles. - In regula - spune Bula, inapoind 500 de lei. - De ce mi-ai dat inapoi acest rest? - De ce sa platesti tu mai mult, decit platesc altii? Era Bula, conducea masina pe autostrada. De odata il suna sotia la telefonul lui celular si ii spune: - "Bula sa ai grija, ca am auzit la radio ca pa autostrada care mergi tu cu masina, e unu care merge pe contra sens". Bula raspunde: -"Pai da, nu este unu, sunt sute..." Intr-o zi vine Bula acasa fericit foc. Taicasu' curios il intreaba care-i motivu'. - Tata, astazi am avut prima experienta sexuala. Zice Bula cu zambetul pe buze. - Serios? Ia stai si spune-mi cum a fost? - Nu pot ma tata ca ma doare curu. Ionel: Stii cum a scapat Bula de sida? Viorel: Nu! Ionel: A murit de cancer. Mama, zise Bula, il vezi pe omul ala care trece strada acum? Cu nici un chip sa nu stai de vorba cu el! Dar cand m-ai vazut tu stand de vorba cu strainii? Niciodata, dar ala e profesorul meu de matematica. Un pescar se plimba pe malul apei. Vede pestisorul de aur: Pestisorul ii spune: 758

-Daca imi dai drumul iti indeplinesc o dorinta. Deci care tie dorinta? Pescarul: Stii pestisorule mie mie frica de apa. Contruieste un pod pina in Hawai. Pestisorul: Imi ceri ceva chiar si pentru mine imposibil. Mult beton, ciment,etc. Zi alta dorinta: Pescarul: Fa-ma sa inteleg femeile. Pestisorul: Dupa o jumatate de ora de gindire - Pe cite benzi: Pe doua sau pe patru???? Bula traia in sat de munte cu Maria lui. Intr-o zi ii vine ordinul de recrutare. Ii zice Mariei: -Marie,vino cu mine la gara ca eu n-am mai vazut lumea. A doua zi merg ei la gara. Dimineata tare, noapte inca, apare lumina locomotivei. Bula ia un par si asteapta pe linie.(trenul:UUUUUU!UUU!). Dupa doua minute, Bula la spital in ghips. Maria il ia acasa si-l aseaza ca la spital agatat cu picioarele in sus. Maria ii pune un ceai sa fiarba. Ceainicul a inceput sa clocoteasc:uuuuuu!). Bula se ridica repede din ghips ia un par si distruge ceainicul. Maria vine speriata si-l intreaba: -De ce l-ai distrus? Bula: Asa trebuiesc batuti de mici, ai vazut ce-ti fac cand cresc mari? Mama lui Bula il intreaba: -Bula ce faceti voi pe la casa de nebuni? -Sarim in cap la bazinul de inot. -Deci ii frumos. -Da'doctoru'nu ti-a zis nimic, ceva despre cum ai progresat, sau asa ceva? -Nu, singurul lucru care mi l-o' zis ii ca daca sunt cuminte, imi pune si apa in bazin. I: -Stiti ultimul banc cu Bula? Sigur nu il stiti asa ca va dau raspunsul: "A BULITO" Bula se duce la o farmacista si intreaba: - Doamna ce imi puteti da pentru o erectie permanenta ? R: - Masa, casa si 1000$ pe luna. Bula, insotea un orb, care cersea. La sfirsitul oricarei zile, cistigul era impartit egal, intre cei doi. Dar, intr-o duminica, chiorul cistigind bani seriosi, Bula s-a gindit sa-l sara pe chior, de la masa de prinz, si-i zice: -Chiorule, vezi ca eu ma duc sa ma pis. Intra Bula in crisma, maninca, bea o bere, si hai chiorule sa mergem. Pe drum, chiorul: -Bula, tu ai mincat salam? Bula se enerveaza si-l pune pe chior in fata unui stalp, si-i zice: -Sari tare ca-i un sant. Da chiorul cu capul de stilp, la care Bula: -Na, firai al dracu de chior, a salam ti-a mirosit dar a stilp nu? Bula: - Domnule doctor, ce aveti pentru ridurile mele? Doctorul: - Cel mai profund respect. Merge Bula in Germania si calca pe un bec. Aia il prind si il baga in inchisoare. Evadeaza si ajunge intro padure, aia dupa el. In padure gaseste Bula o fantana se gandeste si intra in ea. Gardienii se impart in doua: comandantul prin padure si ceilalti o ocolesc. Comandantul gaseste fantana si se apuca sa vorbeasca: CMD: Este cineva acolo? BULA: Este cineva acolo (ca sa faca pe ecoul). CMD: Nu-i nimeni acolo! Bula: Nu-i nimeni acolo! CMD: Mai bine ma duc in padure! BuLa: Mai bine ma duc in padure! CMD: Mai bine arunc o grenada! Bula: Mai bine te duci in padure! Noaptea, Bula si taica-sau sapau in gradina. Bula: Tata, bunicul avea dinti de aur? Tata: Taci si sapa! Bula merge intr-o zi pe strada si vede pe o poarta o placuta pe care scrie: "Caine Rau". Se opreste si se uita printre scanduri si vede o caricatura de catel, mica si amarita. Nedumerit, suna si o intreaba pe batranica care iese la poarta: 759

-Bine tanti, de ce tineti placuta cu "Ciine Rau" cand aveti o caricatura de caine? -Pai pentru ca este rau. Nu vrea sa manince! Era mama si tata lu Bula si se-nteleg ei sa vorbeasca codificat cand vor sa se f**e ca sa nunteleaga Bula ce zic. Intr-o zi, ii zice tasu lu Bula: - Bula, du-te la mama si zi-i ca vreau sa bat la masina. Se duce Bula la masa: - Mama, mama, tata zice ca vrea sa bata la masina. - Bine Bula, da du-te si zi-i ca n-am decat cerneala rosie. Ii zice Bula lui tac-su, dupa vreo doua zile din nou il trimite tac-su pe Bula la masa, asta iar ii zice ca n-are decat cerneala rosie si tot asa de cateva ori. Dupa un timp, ii zice masa lu Bula: - Bula, du-te la tata si zi-i ca am cerneala albastra acum. Se duce, ii zice, la care tac-su: - Bula, du-te si zi-i ca am scris de mana. Bula la inspectie. Dna invatatoare pune o intrebare, dar nimeni nu stia raspunsul. Ca de obicei, Bula statea in ultima banca, langa inspector. Inspectorul, fascinat de corpul tinerei invatatoare, exclama in soapta: - "Mamaaa... ce fundulet are asta". Bula, crezand ca este raspunsul corect al frazei ce trebuia tradusa, ridica mana si in cele din urma, neavand incotro, invatatoarea il pune sa raspunda. Bula raspunde si invatatoarea se supara si vrea sa il dea afara. Vazand astea, Bula se intoarce la inspector: - De ce sufli daca nu stii??? O fata reclama ca Bula tot o pipaia si se duce la profesoara: -Doamna profesoara Bula ma tot pipaie. Indata ce auzi profesoara ce-i spusese fata, il chema pe Bula imediat: - Ma Bula tu ai pipait-o pe fata asta: Iar Bula raspunse: - Nu d-na profesoara, raspunse Bula, sa moara mama. Ajunge Bula acasa masa moarta, repetandu-se de fiecare data acest lucru dar spunand pe rand: - "Sa moara sora, bunica, bunicu". Inr-o zi iarasi il chema pe Bula la scoala si zise profesoara: - Ba Bula ba, numai suport sa tot vina fata asta la mine zicand ca o tot pipai. Acum daca mai minti te bag la scoala de corectie. Stand Bula pe ganduri zise: - "Sa moara tata daca am pipait-o". Ajuns acasa taica-sau plangea: - "Ma Bula nu mai suport acu' a murit si vecinu' ma, acum a murit si vecinu". Cica Bula la scoala: - Le zice doamna invatatoare ca a doua zi se face mare bal mascat in incinta scolii, si toti sa vina costumati in cate un fruct (pomi, copaci). Unul vine deghizat in prun, altul in nuca, altul in cires, altul in par, si Bula, el cum sa se imbrace? Isi baga un furtun in c*r si un dus pe cap si apare si el pe la bal. Doamna invatatoare: - Pai tu in ce te-ai deghizat ma? La care Bula: - Intr-un CURcuDU! - Visez sa fiu miliardar ca tatal meu, zice Bulisor. - Tatal tau este miliardar? - Nu! Si el viseaza! La un moment dat sotia lui Bula se trezeste in miez de noapte si ii cere melci. - Dar unde vrei sa gasesc eu melci la ora asta? - Nu stiu dar eu vreau melci! Pleaca Bula, incepe sa caute la toate magazinele si barurile din oras dar nu gaseste. Nimic. - Intr-un sfarsit gaseste el intr-un bar melci. 760

Vanzatoarea o blonda superba si dotata, incepe sa-i faca avansuri. Bula, ca tot omul nu-i rezista si o pune cu ea. Dupa aceea pleaca, iar pe drum incepe sa se gandeasca ce sa-i spuna lu' nevasta-sa. Ajungand in fata usii el scapa cutia in care se aflau melcii. Sotia, auzind zgomot afara iesi sa vada cine e: - Bula, dar de ce ai stat atat? La care Bula: - Haideti puisorii tatii, ca mai avem un pic. Bula si Itic se gindesc sa plece in Germania si sa faca trafic de veverite. Nestiind unde sa le puna le ascund in chiloti. La granita Bula trece si pe Itic il prinde. Dupa cativa ani, Bula se intoarce si il intreaba: - Ba Itic, cum de te-au prins? - Ba Bula, cand mi-a confundat gaura fundului cu scorbura, am rezistat. Cand mi-a confundat coaiele cu nucile, iar am rezistat. Dar cand a vrut sa bage nucile in scorbura, n-am mai rezistat! Era odata Bula si gaseste o grenada. Nu stia ce e si a bagat-o in gura, se intalneste cu Strula. Strula ii cere grenada lui Bula si o baga si el in gura. Bula vede cuiul si il trage. Grenada explodeaza facandu-i lui Strula o gura pana la urechi. Bula ii spune lui Strula: - Razi tu razi dar eu m-am speriat. Bula merge pe strada si se intalneste cu Strula. - Ma, Strula, hai sa-ti bat un cui in cap, vrei? - Ce ma, Bula, esti nebun? - Daca dai pe langa si imi spargi capul? Bula o surprinde pe maica-sa goala in fata oglinzii, mangaindu-se excitant pe tot corpul si spunandu-si: - Vreau un barbat! Vreau un barbat! A doua zi, venind mai devreme de la scoala o surprinde din nou in pat cu un barbat. Vazand aceasta, se duce la el in camera, se dezbraca, se aseaza in fata oglizii si incepe sa se mangaie spunandu-si: - Vreau o bicicleta! Vreau o bicicleta!... Bula isi cumpara un avion cu doar 3 butoane si il ia la teste. Ajunge Bula la 2000 m cand ii cade o aripa. In acest moment se aude o voce: - "Va rugam apasati butonul numarul 1!". Apasa Bula butonul si ii creste aripa la loc. Foarte fericit isi continua testul. La 4000 m ii cade motorul, iar vocea ii spune sa apese butonul 2. Apasa si ii creste motorul. La 6000 m cade tot avionul, Bula ramanand in aer in scaun in fata consolei. Vocea spune sa apese butonul 3. Apasa Bula butonul, la care aceeasi voce incepe: - "Si acum va rog frumos repetati dupa mine: - Tatal nostru care ...!!!". Merge Bula la mormantul lui soacra-sa si spune: - Ce trista-i viata fara tine as vrea sa te mai vad odata. Chiar atunci o cartita misca pamantul si atunci Bula zice: - "Nu mai poate omul nici sa glumeasca?" Din buletinul lui Bula reiesea: Numele: Bula. Prenumele: Vasile. Sexul: Enorm. Bula la scoala la ora de engleza. Vine profa' si zice: - Copii cine-mi spune cum se zice la pisica in engleza are un 10! Se ridica unu si spune: - ZA CAT! - Bravooo, ai un zece! Dar cine stie cum se zice la catel in engleza ii dau 2 de zece. - ZA DOG raspunde unu! - Bravo, ai doi de zece. Da' ma copii ma cine stie cum se zice la caldura are media 10 pe anu. asta. Bula se ridica si falnic spune: - ZA DUF! Bula si cu Strula s-au dus sa paste porcii prin padure. Ei s-au luat la joaca si au pierdut porcii. 761

Vazand ca i-au pierdut, au inceput a plange si ai cauta peste tot. S-au intors acasa si s-au suit in pod unde i-au cautat si acolo. Uitandu-se printr-o gaura din podea, parintii lor faceau dragoste. Mama lui Bula ii zice tatalui sau: - Ce banana frumoasa ai. Tatal ii zice mamei: - Ce padure frumoasa ai. Bula zice din pod: - "Si porcii mei nu-s pe acolo?" Pe scarile Parlamentului Bula se loveste de Ciorbea: - De ce nu te uiti pe unde mergi? La care Bula indignat zice: - Da' tu de ce nu mergi pe unde te uiti. Era Bula acasa intr-o zi de sambata. Maica-sa face baie si Bula o intreaba: - Mama pot sa fac baie cu tine? - Da dar sa nu te uiti sub apa . Fac baie dar Bula tot se uita sub apa si o intreaba pe mama-sa: - Ce-i aia. - Garajul. Face baie si cu taica-sau si-l intreaba: - Ce-i aia? Masina raspunde tata. Noaptea doarme cu ei si vede cum intra masina in garaj si zice: - Oare este loc si pentru bicicleta mea??????? Bula si Strula copii mici, 3-4 anisori fiecare, se duc la femei. Parintii lor mari patroni in state. Intra in primul bordel si spun: - Doamna vrem si noi 2 femei, da bune rau! - Ce sa faceti voi cu ele mah? - Ce le fac si barbatii! - Pai bani aveti? Scot copilasii un teanc de verzisori dupa care patroana ii trimite pe Bula in camera 9 si pe Strula in camera 11. Intra Bula in camera si spune barbateste: - Dezbraca-te, am venit sa te lucrez! - Ce sa faci mah? Ia de aicea! Si incepe sa il bata pe Strula pana la dat afara. Singur pe hol se duce in camera la Bula, vrea sa se uite pe gaura cheii dar nu prea ajungea pentru ca era prea mic, si sta si asculta la usa. Dincolo de usa se auzeau tipete, gemete, urlete, busituri, cazaturi..... - Uau, zise Strula, si astepta sa iasa Bula. Intr-un tarziu iese Bula transpirat, cu haine rupte, ciufulit.... Strula: Ei, cum a fost? Bula: Daca reuseam sa ma urc in pat, praf o faceam!!! Bula beat, noaptea pe strada Victoriei. Se opreste in fata Guvernului. Vine la el un politist: - Circulati, nu aveti voie sa stationati. - De ce, domnule politist? Deoarece este sediul Guvernului. - Si ce daca, ba? Eu am bani sa cumpar toti parlamentarii, senatorii si ministrii. Apare si nevasta lui Bula. - Scuzati-l domnule politist, asa face la betie. Cumpara toate rahaturile. Bula pe cimpul de instructie. Dupa citeva comenzi neexecutate de Bula, capitanu striga: Aviatie inamica la joasa inaltime! Tot plutonu ia pozitia regulamentara numai Bula pozitia de drepti in mijlocul campului. Capitanu: - Ce faci Bula? Bula: 762

- Ma adapostesc, sub un copac. Capitanu: -Da unde vezi copaci? Bula: -Dar unde vedeti dumneavoastra avioane? Bula este in clasa intai, si o vede pe invatatoare gravida. Curios o intreaba ce are in burta. Invatatoarea mirata de intrebare ii spune ca are aer. Bula intelege. In drum spre casa, Bula se intalneste cu doi indragostiti si se duce repede la tip si-l trage in jos: - Nene, eu stiu ce are prietene ta in burta! Omul se gandea ca probabil stie ce are: fata sau baiat si zice: - Spune-mi la ureche, puisor! - Are aer! - Poftim, cum poti sa-mi insulti nevasta! Tu ce crezi ca p..a mea e pompa de umflat biciclete! Bula la scoala la ora de anatomie. Profesoara: Bula ca sa nu ramai corigent, te rog sa-mi spui pana maine de ce nu rade vaca? Bula indignat pleaca acasa si ii intreaba pe toti, dar nici un raspuns. Intr-un tarziu se intilneste cu bunica-su si il intreaba. La care mosul ii scrie un biletel ca sa i-l dea profei. A doua zi ii inmaneaza biletul. Fericita ii raspunde: - Bravo ai 10 te trec clasa. - Ce credeti ca scria in bilet? - Draga doamna daca var mulge de doua ori pe zi si v-ar f**e o data pe an v-ar mai veni a rade?r Bula in clasa 1 inebunit dupa invatatoare se tot uita ca disperatul la ea. La un moment dat invatatoare exasperata de privirile lui Bula se ridica in picoare si spune: I:- Bula ce ai de ce te tot uiti la mine? B:- Domna invatatoare mincati-as asa te-as face o data. I:- Afara!!!!! Bula da sa iasa afara la care invatatoarea: I:- Bula nu tu clasa!!!!! Suna telefonul: - Alo? Casa Bula? - Doar Bula, casa a luat-o apele ieri. La un spital de nebuni, doctorul se plimba prin gradina sa vada cum reactioneaza pacientii la tratamente. Vede un pacient tragand dupa el o caramida legata cu sfoara. Doctorul intreaba: - Ce faci omule? - Pai ce sa fac, il plimb pe Azorel. Mergand mai departe, doctorul vede un pacient cu o matura in mana si il intreaba: - Ce faci ma omule? - Ma plimb cu prietena. Apoi il vede pe Bula cu o conserva legata cu sfoara si il intreaba: - Ce faci mai Bula? - Tarai conserva asta dupa mine dom' doctor. - Bine mai Bula, dar asta e o conserva? - E conserva dom' doctor, ce sa fie? Doctorul uimit: - Mai Bula, vad ca la tine a avut efect tratamentul, poti sa pleci acasa... Bula iese pe poarta spitalului, si dupa colt, trage cu piciorul in conserva si zice mandru: - Mars de-aicea ca i-am pacalit. Bula la ora de biolagie.profesoara il intreaba: - Mai Bula, zi si tu un nume de pasare? - Uliu. - Bravo Bula. - Si cum face Uliu? Doamna profesoara e o poveste destul de lunga. - I-a zi mai Bula? 763

Pai in antichitate Uliul era o pasere foarete mare, avand niste picioare cam mici si niste coaie cam mari si cand ateriza si facea: - "Uliu, uliu, uliu". Noaptea tarziu langa un bar . Peste tot liniste, dar deodata iese Bula injurand si mort de beat. Trece strada peste un loc nemarcat. Un politist il vede si-i spune sa se intoarca. - M-as intoarce dom' politist, da nu mai am bani. Q:- Sti ce a zis Bula cind a murit? A:- Asa ceva nu mi sa mai intamplat niciodata. Bula si Strula mergeau pe strada. La un moment dat vad un bordel Bula: - Intru si eu sa vad cum este! Iese peste 15 min. si spune: - Bula:este naspa da mai buna este nevasta-mea. Intra si Strula iese si el peste 15 min. Strula: - Ai dreptate mai buna este nevasta-ta!! Era Bula la scoala si profesoara i zice sa mearga dupa masa la ea ca sa ia lectii in particular. Dupa ce mananca Bula merge la profesoara acasa dar ea facea dus. Bula bate la usa si profesoara iese repede din baie fara sa-si ia nimic pe ea. Profesoara intreaba: - Cine-i ? Bula uitandu-se pe gaura cheii intreaba: - Cretule mata-i acasa? - Bula, tu ce mananci dimineata? - Beau doua-trei cani de ceai. - Vezi ca o sa avem o vizita de lucru in scoala. Daca esti cumva intrebat cum o duci si ce mananci, sa spui ca dimineata servesti zilnic biftec. - Ai sa tii minte? Bula promite ca da. Si, intr-adevar, nimerindu-se sa fie intrebat ce mananca inainte sa plece la scoala, eminentul scolar raspunde mandru: - Biftec! - Bravo! Il lauda seful comisiei. Dar vad ca esti voinic, asta inseamna ca iti trebuie un biftec mare de tot, nu-i asa? - Da! Unul de doua-trei cani. Clasa lu' Bula supara pe directorul scolii. Dupa pauza intra profesoara iritata la culme in clasa si incepe sa urle la ei: - Sunt foarte suparata pe voi sa nu va mai vad, gata luati-va boarfele si plecati acasa. Bula din spatele clasei ii spune: Doamna profesoara eu nu pot sa plec! Profesoara: De ce Bula? Bula: Doamna profesoara boarfa mea iese la unu'! Bunicu' lui Bula moare, si trebuia sa-l ingroape. Da' Bula era sarac, ca toti romanii, si n-avea bani sa-l ingroape, asa ca a mers la un crematoriu. Ajunge Bula acolo, si se intalneste cu functionarul de acolo si il intreaba: - Dom'le draga daca esti bun, imi spui te rog cat costa o incinerare, ca mi-a murit bunicul, si n-am bani sa-l ingrop. - O incinerare costa 150.000 de lei. Bula se scotoceste in buzunare da' nu gaseste numa' vreo 35.000 de lei, dupa care zice: - Dom'le n-am decat 35.000 de lei, n-ati putea sa-l parjolitzi? Intr-o zi la scoala invatatoarea ii intreaba pe Bula si pe Strula cu ce se ocupa parintii lor. Prima data il intreba pe Strula: - Strula ce e tatal tau? la care Strula ii raspunde: - Gropar! - Nu se spune gropar se spune functionar la pompele funebre. Il intreaba pe Bula: - Tatal tau ce e? Bula: - DJ la mistic club! Invatatorea: 764

- Ce-i aia? Bula: - Clopotar si cantor la biserica In timpul orei de romana invatatoarea le dau elevilor de invatat ptr a doua zi poezia lui Mihai Eminescu "Si daca ramuri bat in geam" A doua zi invatatoarea asculta pe toti elevii si cand ajunge la Bulisor acesta zice: -Si daca ramuri bat in geam....... si daca ramuri bat in geam.....ma enervez si tai copacul! Cica Bula la scoala.Profesorul: copii astazi spunem bancuri. Bula:s-a dus tata in padure la lemne shi taind la ele, o aschie la nimerit drept in cur. Prof:Bula spune shi tu mai pe ocolite. Bula:s-a dus tata la lemne shi sarii o aschie il ocoli, il ocoli shi pana la urma tot in cur il nimeri. Merge tata cu fiul in fiecare duminica in oras.Ei merg peste tot numai la un night-club nu.Fiul il intreaba intr-o zi pe tata: -Tata de ce nu mergem si acolo? -Pai stii fiule nu e de copii mici acolo. Duminica urmatoare tata nu mai are timp sa mearga cu fiul undeva si ii da bani sa mearga singur la film. Fiul merge la night-club. O prostituata vazand-ul mic si pierdut in spatiu ii ofera o felie de paine cu dulceata. Copilul mananca. Curva ii mai ofera pe rand inca doua pe care acesta le mananca. Pe a patra el nu o mai poate manca si se multumeste sa o linga Acasa tata il intreaba cum a fost. -Pe trei le-am dat gata si pe una am lins-o.... Bula se uita cu binoclu la o perehe care se sarutau.Strula merge acasa si il vede pe Bula cand sa uita cu binoclu si ii zice: Ce faci mai ? Lasa perechea aia in pace mai bine te uiti si tu la sotia ta! Bula tare suparat:Dar tocmai la ea ma uit! Era bula in desert.Fata morgana...Bula zareste mai incolo o masinarie si cand ajunge in dreptul ei vede scris pe un ecran:"Pentru 1$ veti avea un contact sexual de calitate."Bula se scotoseste de bani si gaseste 50 centi pe care ii baga in masinarie si apoi baga scula in locul cu pricina...Un urlet sfasie tacerea pustiului si pe ecranul aparatului scrie:"LA 50 CENTI ASCUTIM CREIOANE!!!" Se duce Bula la o prietena si-i spune ca ii da 1000 de dolari daca fac sex.Aceasta e de acord.Se duce si a doua oara.Si a treia oara.La sfarsitul actului sexual prietena il intreaba de ce a platit atatia bani. -Mi-a dat taicatu' 3000 de dolari sa-ti dau. Piatza Universitatzii. Jos Iliescu! Jos Constantinescu! Apare o limuzina neagra, face un tur si se opreste in mijlocul multzimii.. Din ea coboara un tip imbracat in negru, ochelari negri, meserie! Asteapta sa se adune mai multi curiosi... - Tu, tu si tu... -Si eu, face Bula, si eu, si eu! -Da, si tu. Ducetzi - va dracului! Era o data Bula in SAHARA.Fiindu-i sete el cauta o balta de apa.Bula gaseste o balta de apa si bea apa din ea,dar apoi fiindu-i foame a inceput sa pescuiasca.Prinde un pestisor auriu si cand sa-l manance auzi ceva :NU ma manca. Pot sa-ti indeplinesc 3 dorinte. BULA auzind acestea ii zise dorintele:sa fie curat;sa aiba multa apa;femeile sa nu poata trai fara el. A doua zi BULA vorbeste cu pestisorul auriu ca nu ia indeplinit nici o dorinta. Pestisorul zise,,Cum dar nu te-am transformat intrun veceu''. Intr-o zi Bula se intoarce de la scoala si-i spune tatalui sau:TATA,TATA azi am facut sex pentru prima data.Tatal sau exclama de bucurie:Bravo fiule,dar zi-mi si mie cine-i fericita. La care Bula raspunde: -Pai tocmai dai mana cu ea. Bula: Mama mi-e foame Mama : Fierbe-ti mama un uosor Bula : Mai bine fierbe-ti tu o tata Bula si Alinuta sub masina; vine mama lu' bula si intreaba: Ce faci acolo ma bula? -Pompez ulei1 Ce-i mic,negru,in coltul camerei?? -Bula cu degetele-n priza. 765

Mergea Bula pe plaja si observa un tip care era inconjurat de o multime de piucute. Bula intrigat ii cere tipului respectiv un sfat pentru a se baga si el in seama. Tipul: -Pai iei un cartof si il bagi in slip. A doua zi apare pe plaja Bula foarte mandru de noua achizitie,dar observa ca este privit naspa. Nervos Bula se intalneste cu tipul respectiv. Tipul: -Bai Bula, da prost mai esti.Ti-am spus sa il pui in fata!!! Bula la scoala aude de ecou. Peste o saptamina se face o excursie la munte. Bula incintat se duce la tasu' si-i zice sa se duca si el in excursie. Pleaca Bula si ajunge la gura unei prapastii si incepe sa strige: - Ai sictir! NIMIC A doua oara: - Ai sictir! NIMIC A treia oara: - Ai sictir! (in timp ce a zis "ai sictir" cazu in prapastie si se agata de o creanga). Bula striga: - "AJUTOR!" Ecoul: "Hai sictir!" La scoala Bula deseneaza o musca in registru . Profesoara o vede si incepe sa o ucida si isi da seama ca e desenata si-i zice lui Bula sa-l cheme pe taica-sau la scoala. A doua zi vine tatal lui Bula si profesoara povesteste istoria cu musca la care taica-sau ii spune profesoarei: - Asta nu-i nimic mie mi-a desenat un butoi cu bere, am stat toata ziua la rind dupa bere. Accident la locul de munca. Bula este anchetat in legatura cu moartea lui Ion. PolitistuL: - Ma Bula, cum a murit Ion? - Pai injura si Dumnezeu la pedepsit. - Cum injura ma? Pai tot zicea: - "Bula, In Dumnezeu matii nu mai zgaltana schela". La scoala invatatoarea il intreaba pe Bula. I: - Ia zi Bula tu stii cine a introdus acupunctura in tara noastra? B: - Da, Vlad Tepes. Se duce Bula la bordel. Intreaba ce trebuie sa faca sa primeasca o femeie. I se spune sa mearga intr-o cabina, sa-si masoare penisul in erectie si sa strige cu voce tare numarul rezultat in urma masuratorii. Apoi sa astepte ca va veni o fata potrivita. Zis si facut. Intra Bula in cabina si la un moment dat striga: - 7...7...7... Toti cei care se aflau prin preajma incep sa rada. O fata care nu prea avea clienti il ia pe Bula si se duc la treaba. Dupa vreo trei ore apare fata toata sparta si distrusa, abia mai mergea. Colegele o intreaba: - Ala cu 7...te-a f***t in halul asta?! - Sa-l ia dracu de tampit ca si-a masurat diametrul in loc sa-si masoare lungimea. Toti copiii de la Bula din clasa au Mercedes. El are Bicicleta dar le zice copiilor ca are si el Mercedes. Intr-o zi Bula intarzie la scoala. Profesoara il intreaba: - De ce ai intarziat Bula ? - A cazut lantul de la masina si a trebuit sa il pun! A durat mult timp! Bula isi surprinde parintii in pat. Tatal sau incearca sa-i explice: - "Stii fiule eu o umflam pe mama ta pentru ca atunci cand mergem la plaja sa nu se inece" Nu-i nimic tata ca si asa in fiecare joi vine vecinul si o desumfla la loc. Bula insurat de 10 ani nu facuse sex cu nevasta. Nevasta merge la soacra-sa si ii spune problema. Soacra-sa ii promite ca va vorbi cu socrul sa-l aranjeze pe Bula. Socrul o ia pe soacra si pe Bula seara in camera. Il pune pe Bula sa tina o lumanare in timp ce socrul facea sex cu soacra. Bula spune lu' taica-sau: - Tata tine si tu lumanarea. Tac-su ii zice: 766

- Bula tu fa acasa. Bula pleaca, seara o ia pe nevasta-sa si pe un vecin, caruia ii da lumanarea sa o tina. Vecinul ii zice lui Bula: - Bula da-mi si mie. La care Bula zice: - Ia, ma, ca eu nu sunt egoist ca tata! - Stiti cum se cheama masina lu' Bula? Am-bula-nta! - Stiti cum se chiama hainele lu' Bula? Bul-endre! - Stiti ce a facut Bula in vara asta? Bulion! - Dar la 14 ani? Si-a luat buletinu'. - Cum se numesc emotiile lu' Bula? Bulversari! - Cum il chema pe Bula cand e nasol? Bulangiu? - Cei plac cel mai mult lu' Bula? Bulanele! - Cand Bula a incurcat-o, isi zice: - Am mbulinat-o! In ce-o sa-si prinda Bula sicriul? In Buloane! Bula si Strula merg in Bucuresti. La un moment dat ei se ratacesc in orasul acela mare. Bula striga dupa Strula, iar Strula striga si el dupa Bula. Politistii vazand atata zarva, ii aresteaza si ii duc la aceeasi sectie. Ei se intalnesc si zic in gandul lor: - "Mai dar destepti mai sunt astia din Bucuresti" Mama lui Bula ii verifica adesea temele lui Bula. Dar intr-o zi la matematica gasi o pagina libera. - Dar, n-ai scris nimic pe aceasta pagina! - Mama, aceasta pagina este de calcul cu mintea! La o casa de nebuni se primesc ajutoare. Directorul spitalului de nebuni il vede pe Bula ca trage un casetofon legat de o sfoara dupa el si inca fugea. - Ce faci Bula? intreaba directorul. - Trag muzicaaaa! In epoca de piatra era Bula la scoala. Deodata in scoala se aude un urlet. - Bula ce ai de urlii? il intreaba profesoara pe Bula. - Ma iertati doamna profesoara dar mi-a cazut fituica pe picior. In ziua de 23 august, Bulisor statea cu maica-sa pe trotuar si striga: - Ula! Ula! Ula! Vazand un militian ii zice: - 'Vai ce baietel cuminte aveti! Se pare ca nu poate sa pronunte litera 'R'. Mama ii zice: - 'Va inselati tovarase, nu poate sa pronunte litera 'P'! Bula era corigent in clasa a IV-a la matematica. Vine invatatoarea si ii spune: - Bula daca vrei sa te trec, spune-mi cat fac 4+3! Bula dupa ce numara pe degete, spune bucuros: - 7 doamna invatatoare! - Nesimtitule, in clasa a IV-a numeri pe degete? Baga mainile la spate! Spune-mi cat fac 4+4? Bula intorcandu-se la spate cand pe o parte cand pe alta ca sa poata numara pe degete si spune: - 8 doamna invatatoare! - Nesimtitule, baga mainile in buzunar! - Cat fac 5+5? Bula, dupa ce numara degetele prin buzunare, exclama: - 11, doamna invatatoare! Bula face dragoste in 4 labe: Una dimineata, alta la pranz si doua seara! Intreaba Bula: - Bunicule ce sunt alea? Cirese negre. - Si de ce sunt rosii? Pentru ce sunt inca verzi! Bula si Strula merg sa se angajeze. La semnarea contractului Bula spune: 767

- Eu nu stiu sa scriu. La care secretara: - Fa si tu un semn. Bula face un X Urmeaza Strula la rand si nici el nu stie sa scrie. Strula face un 0 la care secretara? - Strula pe mine nu ma cheama ca pe el. Vine Bula la taica-su : - Tata, am salvat o fata de la viol! - Bravo, Bula ! - Cum ai facut ? - Nu mi s-a sculat ! Intr-o zi vine Bula la scoala cu ochii vineti. Profa il intreaba: - Ce-ai patit, Bula, de ai ochii vineti? - Pai eram in autobuz si in fata mea era o femeie careia ii intrase fusta in fund si i-am scos-o si uite ca mia invinetit ochiul stang. - Dar dreptul, intreaba profa. - Pai daca am vazut ca nu-i convine, i-am pus fusta la loc. Era odata Bula cu tac-su si se duceau la gara. Pe drum Bula vazu-se doi caini care se imperecheau. Bula il intreba pe taica-sau: - Tata ce fac acei caini? - O arunca pe cateaua aia peste gard. Ajunsi in gara taica-sau vazu ca nu avea bani la el. Il trimise pe Bula acasa. Cand sa intors ia zis: - Tata i-a doar doua bilete pentru ca cineva o arunca pe mama peste gard. Intr-o zi Bula trebuia sa raspunda la 4 intrebari. 1. Ce face Bula cand un om sta la rand la paine? 2. Ce face cand doi se bat? 3. Ce face cand pleaca un vapor? 4. Ce face cand un copil se ineaca? Bula merge acasa si-l intreaba pe tatal sau. Tatal sau zice: 1. Isi asteapta randul. 2. Cheama politia sa-i imprastie. 3. Scoate batista si isi ia la revedere. 4. Arunca franghia si-l trage la mal. Merge Bula la scoala si le inverseaza. Incepe sa spuna propozitiile: - 1 cand stai la rand chemi politia sa-i imprastie, 2 cand doi se bat iti astepti randul, 3 cand pleaca un vapor arunci franghia si-l tragim la mal, 4 cand un copil se ineaca scoti batista si-ti iei la revedere. Invatatoarea catre Bula:"Sa vina taica-tu maine la scoala!" Bula:"Pai, nu poate pentru ca are diaree!" Invatzatoarea:"De unde stii tu asta,Bula?" Bula:"Am auzit-o aseara pe mama cand ii spunea: cacatul asta al tau nu se mai intareste odata?" Pe Bula la scapat cacarea. Merge pe la toate WC-urile publice dar toate erau ocupate. Se gandeste el unde sa mearga si merge si se suie pe biserica si ii da drumul la cacare. Iasa din biserica popa si se uita in sus si zice: -"Ce ne da Doamne noua ce ne da Doamne noua?" Iar dupa aceea intra inapoi in biserica. Iasa din nou si zice: -"Ce sa-ti dam ti-e Doamne ce sa-ti dam ti-e Ddoamne?" Bula dup biseric zice:"O HARTIE SA MA STERG LA FUND!" Bula facea dragoste cu sora lui, si, la un moment dat, ea ii spune: -Bula tu faci mai bine decat tata! 768

-Stiu mi-a zis si mama ! Invatatoarea ii intreaba pe elevi ce animale au prins ptr. ora de biologie. - Eu am prins o vrabie. - Eu am prins o broasca. - Eu am prins doi iepuri spune Bula. - Doi? Intreaba invatatoarea. - Da doamna invatatoare doi am prins raspunde Bula. - Si cum i-ai prins intreaba invatatoarea? - Regulindu-se! Tasu lu' Bula se masturba in baie. Bula aude zgomot si da sa intre peste tasu. Bula: - Tata ce faci in baie? Taica-sau: - Ma joc cu pelicanul. Bula: - Vreau sa ma joc si eu cu pelicanul! Taica-sau: - Nu Bula n-ai voie ca esti prea mic (insistent catre Bula). Bula incepu sa plinga si se duse la masa Bula: - Mama, mama tata nu ma lasa sa ma joc cu pelicanul! Mama: - Zi lu' tactu ca ti-am zis eu sa te lase sa te joci cu pelicanul. Dupa ceva timp se aude un zgomot in baie. Mama lui Bula se duce disperata in baie si-l gaseste pe barbata-sau pe burta de durere. Mama: - Bula ce are taica-tau? Bula (plangand): - Mama, mama pelicanul m-a scuipat si i-am tras un pumn in gusa. In Bula fierbeau hormonii. Cauta el o tipa o zi intreaga, dar fara succes. Cum mergea el bezmetic, da de coliba unui cioban moldovean. Se apropie, o cerceteaza bine si vede ca in spatele ei era o gaura in zid. Fara sa mai stea prea mult pe ganduri, isi introduce organul in gaura respectiva. Intre timp, vine si ciobanul acasa si exclama: - Of ce caldura, n-am unde sa-mi atarn palaria. A, ba iote-un chiron (instrumentul lui Bula). Dupa ce-si atarna palaria, sa culca cu capul sub palarie. Dupa cateva minute, Bula isi termina treaba, isi scoate instrumentul si palaria cade pe fata ciobanului. Acesta murmura: - Of si caldura, s-o tochit si chironul! Cica pe Bula il durea foarte rau cotul. Merge la medic, isi face o groaza de analize si tot nimic. Aude de un cabinet unde se fac analize pe un calculator foarte performant. Merge la acesta si i se da o sticla de un litru pe care trebuie s-o umple cu urina. Neputand s-o umple singur, e ajutat de sotia si de fiica lui. Iata rezultatele: - Sa stii ca sotia ta se culca cu instalatorul. - Fiica ta nu mai e virgina de mult. - Iar tu nu te mai masturba in baie, ca este stramt si te lovesti la cot. Statea Bula odata in dormitor si vine nevasta-sa: - Hai sa facem cum faceam in copilarie in luna de miere! - Bine, ma! Dar stai sa ma duc sa cumpar un prezervativ. Ajunge la magazin si spune: - Vreau un prezervativ! - De care aveti? - Pai verde la 1000, si negru la 500. - Dati-mi unu la 500! Se duce acasa si se f*t. 769

Dupa o luna pleca in armata. Dupa un an vede un copil negru. Dupa 7 ani vine si il intreaba: - "Tata da eu de ce sunt negru? Restul familiei sunt albi!" - Taci ma in p***a mati ca daca mai aveam 500 de lei erai verde! Profesorul de logica: - Curtea scolii are lungimea de 52 de metri si latimea de 38 metri. Ce varsta am eu? - 44, d-le profesor, raspunde Bula. - Perfect, Bula. Explica-le si colegilor tai cum ai apreciat asa de exact! - Pai, am un vecin pe jumatate nebun ca dvs. si are doar 22! La ora de istorie: Profesorul: - Cine a fost Mihai Viteazu? Bula: - Amza Pelea. Bula merge la un magazin: - Vreau si eu un pachet de tigari B.T. - Domnule sa stiti ca daca lua-ti doua B.T. primiti unul gratuit! - Perfect! Atunci puteti direct sa mi-l da-ti pe cel gratis! Bula lucreaza pe santier. Trece un om bogat pe acolo. Bula scapa o caramida si striga: - Cade! Bogatul se fereste si, drept rasplata ii ofera jumatate din averea sa. Dupa un timp, Bula se intalneste cu Strula. Acesta il intreaba: - Cum te-ai imbogatit? Si Bula i-a povestit totul. Strula face si el la fel, insa el este balbait si cand trece tipul bogat, Strula striga: - C..c..c..Na! Ca l-am omorat! Era odata Bula. Il roaga mama, il roaga si tata sa faca pipi. El nu vrea cu nici un chip. Dupa ceva timp il intreaba mama: - Bula, nu faci pipi? Bula raspunde: - Ba da, dar cu bunica! - De ce? - Ca-i tremura mana! Bula cu Strula sar cu parasuta. Strula este la prima saritura si nu stie sa deschida parasuta. La 1500 m: - Bula, cum se deschide parasuta? - Lasa ca-ti spun mai tarziu. La 100m: - Bula, cum se deschide parasuta? - Lasa ca-ti spun eu mai tarziu. La 3 m, Strul disperat: - Bulaaa, cum se deschide parasutaaaa? - Da' ce s-a intamplat n-ai mai sarit niciodata de la inaltimea asta? Era odata mama lui Bula si cu Bula. Mama il trimite pe Bula sa se duca la plimbare si daca se intalneste cu cineva sa spuna "da". Bula se intalneste cu niste tigani: Ei il intreaba: - Vrei bataie? - Da Si il bate. El se duce acasa si se plange mamei sale. Mama ii spune sa spuna numai "nu". Bula iar se intalneste cu tiganii iar ei il intreaba: 770

- Teai saturat de bataie? - Nu. Cica Bula si cu Budaciu se plimbau intr-o padure. La un moment dat Budaciu zice: - Bula eu am impresia ca vrei sa mi-o tragi. - Cum Budaciu, fii om serios. Merg ce mai merg, iar Budaciu: - Mai Bula eu presimt ca vrei sa mi-o tragi. - Termina bai Budaciu ca nu-i asa. Mai merg ei ce mai merg, si deodata Budaciu: - Hai mai Bula trage-mi-o sa scap si eu de presimtirea asta! Ora de educatie sexuala: Profesorul trebuie sa plece si il lasa responsabil pe Bula. - Bula te las pe tine dar sa fii cuminte. Vine profesorul dupa 10 minute si gaseste toate fetele dezbracate: - Ce se intampla Bula? - Practica la fete. Mai vine iar profesorul dupa 10 minute si gaseste toti baietii dezbracati: - Acu' ce se intampla Bula? - Practica la baieti! Mai sta profesorul ce mai sta si vine iar. Acum elevii fac sex pe banci: - Bula, e scandalos! - Domnule profesor acum le-am dat lucrare de control. - Bine Bula! Vede profu' doi poponari in spate: - Da' cu aia ce e Bula ? - I-am prins copiind si le-am schimbat subiectele. - Aha. In ultima banca unu facea l**a: - Bai Bula! - Ala e baiatu' directorului. Lui i-am dat mai usor. Pe timpul securitatii, Bula da un telefon la securitate si spune ca Strula ascunde valuta in lemnele din spatele casei!. Apoi ii da telefon lui Strula si ii spune: - Ma Strula vezi ca am trimis pe cineva sa-ti taie lemnele! - Da? Pe cine? - Pe cei care mi-au arat gradina primavara trecuta! Bula, Itic si cu Strula se laudau care are sora mai slaba: Strula: - Ba, sora-mea e atat de slaba, incat atunci cand oftezi o dezechilibrezi! Itic: - Ba, sora ta nu se compara cu sora-mea. Ea e atat de slaba, incat atunci cand bate vantul, o poarta peste mari si tari, ca trebiue maica-mea sa umble prin toate tarile ca sa o gaseasca! Bula: - Ba, da ce surori obeze aveti. Sora-mea e atat de slaba, ca maica-mea o plimba cu feonul peafara! Generalul incerca sa faca prea iubitul su cal s rd. Intr-o zi cheama toata unitatea si le spune ca cel ce il va face sa rada va avea doua saptamani libere. Nimeni nu reuseste in afara de Bula. Generalul fiind multumit de pofta de ras a calului i-a spus lui Bula ca poate pleca doua saptamani in vacanta. La mijlocul vacantei Bula primii un telefon de la General care ii spuse ca va avea inca trei saptamani libere daca il va face sa planga pentru ca, calul radea de atunci fara incetare. Bula veni repede si dupa numai 2-3 minute calul se puse pe un plans ca la inmormantare. Mirarea Generalului il facu pe acesta sa intrebe: - Cum reusesti tu Bula? - Cum? Nu-i greu de loc. - Prima data i-am spus ca am obiectul muncii mai mare ca a-l lui si acum i-am dovedit-o. La ora de dirigentie, profesoara ii intreaba pe copii ce meserii au parintii lor. La un moment dat il intreaba pe Gigel: - Tatal tau ce este Gigele? 771

- Parlamentar, doamna profesoara. - Bravo! - Dar tatal tau, Bula? - Aaaa, pai nici taica-meu nu lucreaza. Mergea Bula la plimbare si i-a iesit in cale o vaca. - Da tu unde te grabesti? - Pai ma intalnesc cu iubitul meu in parc! - Da si eu ma intalnesc cu iubita mea tot in parc? - Vai ...noi doi...! - Daaaaaaa! Bula agata o femeie si o aduce acasa. In timp ce o mangaia, acesteia ii cade un san. Dandu-si seama ca e leproasa, se agata de lustra. Femeia incalzita, ii sopteste: - Ce faci, cobori sau ti-o arunc acolo sus? Doamna invatatoare le spune fetelor din clasa ca atunci cand Bula spune o prostie sa iasa si sa fuga din clasa. Incepe ora si doamna invatatoare ii pune pe elevi sa spuna ce s-a construit mai recent pe strada lor. Maria a spus: - "Pe strada mea s-a construit o librarie". Ionel a spus: - "Pe strada mea s-a construit un bar". Vine randul lui Bula: - "Pe strada mea s-a construit o casa de toleranta". La aceste vorbe fetele din clasa o i-au la fuga. Bula striga: - "Unde fugiti curvelor ca inca nu s-a dat in folosinta" Bula isi prinde parinti in "focul creatiei". Tatal incearca sa-i explice: - Noi vom merge la mare si cum mama ta nu stie sa innoate o umflu putin. - Interesant, spune Bula. Ieri a venit postasul a umflat-o pe mama si a lins putin si supapa . Era odata un rus, un englez si Bula. Se duc la un hotel unde este doar o camera libera. Ajung in camera, fac dus si cand se baga in pat aud o voce: - Eu te-am facut, eu te mananc. - Rusul si englezul sar pe fereastra, iar Bula se duce la dulap, il deschide si vede un tigan care avea in mana un c***t si striga: - Eu te-am facut, eu te mananc". Celebritati Moare Billy Gates si ajunge la Sf. Petru. Sf. Petru, uitandu-se la el, ii zice sa aleaga unde vrea sa mearga. In rai sau iad. Billy ii spune sa-i arate cum e in fiecare. Petru ii arata raiul: -Muzica, sfintzi, plictiseala etc. Iadul: -Femei goale,bautura, muzica etc. Billy isi zice ca toata viata a stat pe uscat, macar acum sa se distreze si el. Ii spune lui Sf. Petru ca alege iadul. Sf Petru il trimite acolo si Billy da de dracu' si ajunge in cazanul cu zmoala. Billy urla din cazan catre Petru: -"Ce-i Sfinte asta nu-i ce mi-ai aratat tu!" La care Sf Petru ii spune: -"Aia era o varianta demo!" Pe o insula de canibali naufragiaza o nava si scapa doar o gagica buna de tot... O prind canibalii si o baga in oala. In timp ce strigau toti Te mancam, te mancam apare seful tribului, o scapa de la moarte si o ia de nevasta... In fine dupa vreo 3 ani moare aia si o ingroapa. In prima noapte toti canibalii o dezgroapa si incep din nou sa strige: -Te mancam, te mancam... Apare iar boss-u' si o ingroapa la 4.50 metri... Tampitii aia de canibali o dezgroapa din nou si striga sloganul lor mult iubit: -Te mancam, te mancam... Vine sefu' ii ia la obraz ca n-au respect nici pentru nevasta lui decedata, ii arde cadavrul si il baga intr-o cutiuta de lemn... Noaptea vin aia din nou si striga : -Te mancam, te mancam... 772

Se supara sarmanul vaduv si se duce direct la ei: -Ia mai terminati cu te mancam, te mancam asta ce dracu' !!! La care canibalii: -Hai sefu' nici macar un ness nu ne putem face????? Q: Ce ar face Marilyn Monroe daca ar fi acum in viata? A: Ar incerca sa faca o gaura in sicriu sa poata iesi. I: -Cand a aflat mama lui Duncan McLoud ca fecioru-sau este nemuritor? R: - Dupa al treilea avort... Intrebare: Ce ar iesi dintr-o colaborare 3Sud-Est & Paula Selling? Raspuns: 3 Seling Pe vremea cand Stefan cel Mare era domnitor, intr-o zi de vara ataca turcii cu toata armata lor. Cand ajung la 200 de metrii de castel se deschid portile si iese Stefan calare pe-o Yamaha, cu-o mitraliera-n mana si incepe sa traga...impusca aproape toti turcii si intra inapoi. Turcii care-au mai ramas se intorc la Istambul si hotarasc sa-i de-a telefon mamei lui Stefan: - Alo, doamna mama lu' Stefan cel Mare, spuneti-i doamna lu' fiul dvs. sa lupte si el cu arme primitive ca noi nu cu d-alea ok? - Am sa-i spun! Bucurosi, turcii isi strang armata si ataca din nou. La 200 de metrii de castel iese Stefan calare pe-o Yamaha, cu-o mitraliera-n mana si spune: - V-ati dat dracu', mama nu-i acasa, va-mpusc pe toti!!!! I:- Ce ar fi facut printesa Diana daca ar fi fost vie? R:- STRUGURI!!! Concurs international de publicitate. Americanul aduce un sicriu luna, i-l arata juriului, il deschide si se vede un schelet cu par superb si matasos. Zice el: - "Uitati, a murit de zece ani, dar, pentru ca a folosit Pantene Pro-V inca mai are par frumos!" Aplauze de peste tot. Intra neamtul, tot cu un sicriu care continea un schelet cu dintii albi si frumosi. Zice el: - "A murit de zece ani, dar fiindca a folosit Colgate Total, dintii lui inca mai stralucesc." Se aud aplauze frenetice, dupa care intra romanul cu un sicriu putred care se tinea intr-o balama. Il deschide si toata lumea se ridica sa vada ce este in sicriu, dar nu este nimic. Cand discutiile s-au calmat, romanul zice: - "Uitati, nu s-a nascut si nici nu a murit de boala, fiindca toata viata a folosit prezervativul Romexxxtaz!" Isus si diavolul s-au hotarat sa faca o intrecere sa vada care e mai meserias. Stau ei si se gandesc ce sa faca si pana la urma sa hotarasc sa va da care sparge primu' cel mai bine pazit site de pe net. Se apuca ei de lucru la cele mai tari computere si lucreaza o zi, o saptamana, o luna, si cand sa se apropie de final se ia curentu si cade reteaua. Astia nervosi ca trebuie sa o ia de la capat asteapta pana revine curentu' si se apuca iar de lucru. Dar surpriza IIsus termina in 10 minute. Morala: Jesus saves... Pleaca Isus in inspectie pe Pamant si ajunge undeva in Bronx. Langa niste tomberoane statea tolanit un boschetar jegos. Il vede pe Isus, barbos, imbracat ponosit, il cheama la el si ii ofera un hamburger din care manca. Isus se uita la boschetar, primeste mancarea si se bucura. Vagabondul ii da o sticla de wiskey. Isus e bucurat de asa generozitate de la un amarat, ia sticla si se asaza langa el. Vagabondul se uita lung la Isus si-i da sa fumeze un ciot de trabuc. Isus e foarte incantat de atata bunatate si ia un fum si-i zice: - "Hei, omule, esti un om generos, cum nu credeam ca mai exista. Numele meu este Isus Hristos si vreau sa-ti indeplinesc orice dorinta". Vagabondul se uita linistit la Isus si-i face semn spre tigara: - "Tare trabucul, nu-i asa?..." 773

Un tip e foarte norocos si castiga la orice joc, fie loto fie bingo. Satul, merge la biserica si se roaga: - Doamne, fa sa mai castige si altii si sa pierd si eu macar o data! Domnul il aude si-i spune ca l-a ales pe el pentru ca e un om bun la suflet, dar ca-i va indeplini dorinta. Totusi pentru ca e singur pe lume i-o da de sotie pe Miss India. Omul nostru n-are de ales, o ia cu el acasa in speranta ca aceasta ii va aduce totusi un mic ghinion. Trec cateva luni si intr-o seara ii spune sotiei: - Draga mea, esti senzationala ca nevasta, dar am si eu o mica nemultumire. Semnul tau de pe frunte mi-ar place sa-l dai jos! Sotia e de acord, dar il lasa pe el sa-l desprinda. Si ce vede omul nostru dedesupt, cu litere mici, mici, mici: - Ati castigat o Dacie +20 de milioane!!! Oamenii construiesc cel mai tare observator astronomic din lume. Bucurosi cei mai tari astronomi se apuca de studiat mai temeinic spatiul. Intr-o buna zi observa niste litere imense pe Pluto, dar nu reusesc sa le descifreze. Se apuca si aduna toata cerneala din America si incepe sa scrie in desert, chestie care a durat 8 luni, cu litere imense: - "Intelegeti limba asta?" Dupa alte trei luni, apare raspunsul: - "Da, o intelegem". Bucurie imensa pe Terra, se apuca si strang cerneala de pe doua continente, declanseaza o criza economica din cauza amplorii chestiei, si scriu : - "Ce doriti de la noi?" Raspunsul apare dupa alte 5 luni: - "Nimic. Nu ne bagati in seama, vorbim cu Saturn". Mark Twain este intrebat: - Ce s-ar intampla intr-o lume fara femei? Barbatii ar deveni foarte rari. Romanii construiesc cel mai performant avion din lume. Americanii dau toti banii din tara si reusesc sa cumpere avionul si trimit pe cei mai experimentati piloti sa-l piloteze. Se urca pilotii in avion si decoleaza. Dupa 5 minute cade aripa stanga. Pilotii se uita in manualul de instructiuni si acolo scria: - Daca va cazut aripa stanga apasati butonul verde. Pilotii apasa butonul verde si aripa zzzzz creste la loc. Dupa 15 minute cade aripa dreapta. Pilotii se uita in manualul de instructiuni si acolo scria: Daca va cazut aripa dreapta apasati butonul albastru. Pilotii apasa butonul albastru si aripa zzzzz creste la loc. Dupa 30 minute cade coada avionului. Pilotii se uita in manualul de instructiuni si acolo scria : Daca va cazut coada apasati butonul galben. Pilotii apasa butonul galben si se aude in casti: - Daca va cazut coada si a-ti apasat butonul galben repetati dupa noi : Tatal nostru care esti in ceruri..... Ceausescu in drum spre o vizita de lucru. Deodata, vede din elicopter o cladire mai mare, in plin camp, si-i intreaba pe insotitori ce este acolo. Era o inchisoare dar cum sa-i spuna asa ceva Tovarasului. Deci ii spun ca e o gradinita. La care Ceausescu zice: - Hai jos, vreau s-o vizitez. Intrati in panica, pilotii reusesc sa anunte "organele" sa ia masuri. Pana elicopterul aterizeaza, detinutii sunt imbracati in soimii patriei, scosi afara in curte si pusi sa cante si sa se joace cu lopatica in nisip. Ceausescu se duce la unul si-l intreaba: - Baietel, e bine aici la gradinita? - Mda... - Si aveti mancare buna, jucarii? - Mda... - Da' tu cati anisori ai? - Pai... Sase. - Ciudat! Eu ti-as fi dat vreo doisprezece. - Ia mai du-te dracului, ca ajung sase pentru un viol! I: - Ce este mic, negru si se vaita? R: - Adrian Copilu' Minune! Einstein se muta intr-un alt oras. Nevasta sa ii spune sa-si ia un palton nou. Fizicianul zice ca nare rost fiindca nu-l cunoaste nimeni. Dupa un an, nevasta il roaga iar sa-si ia un palton. Acesta raspunde: - Acum chiar ca nu are rost pt. ca ma cunosc toti! 774

Pe vremea lui Caligula crestinii erau omoriti. La un spactacol in arena sunt aruncati un grup de crestini si se da drumul la lei, tigrii, etc. Se incinge lupta, un nor mare de praf. Cind se lasa praful, crestinii omorisera toate animalele sfisiind bucati din ele. Caligula, disperat: - Ba ce crestini sunt astia, ba? Unul: - Crestini democrati! Se spune ca in armata lui Napoleon era un soldat care ii semana atat de bine incat toata lumea credea ca este Napoleon in travestit, venit in inspectie. Normal, chestia ajunge si la urechile lui Napoleon care se hotareste sa vada cu ochii lui cit de mare e asemanarea. Il cheama la el pe soldat, il examineaza se uita ba in oglinda, ba la soldat si in cele din urma il intreaba: - Asculta soldat, mama ta a fost servitoare la curtea tatalui meu? - Nu, sa traiti, tatal meu a fost servitor la curtea mamei dvs! 4 sotii de presedinti vorbesc despre ce inseamna un penis in limba lor. - Sotia lui Tony Blair spune ca penisul la ei este un gentleman, se ridica de cate ori intra o doamna. Sotia lui Chirac spune ca un penis e ca o cortina, cade dupa terminarea actului. - Sotia lui Boris Eltsin spune ca un penis e ca un patriot, niciodata nu stii daca te loveste din spate sau din fata. La urma sotia lui Clinton: - La noi penisul e ca un zvon deoarece circula din gura in gura. Q: Ce ii zice Bill Clinton lui Hilary cand are chef de sex? A: Draga, intr-o ora sunt inapoi. Bill Gates, un electrician si un mecanic intr-o masina pe o autostrada in desert. Se strica masina. Mecanicul : - Nici o problema, cred ca e ceva la motor, o repar eu. Electricianul: - E ceva la instalatia electrica. O repar eu. Bill Gates: - Eu am o idee mai buna. Deschidem usile, iesim afara, intram inauntru, inchidem usile si merge. - "Solutii MicroSoft"! Intr-o dimineata devreme, pe o strada laterala peluzei de la Casa Alba, iese Bill la jogging de dimineata, insotit de bodyguarzi. Dupa cateva minute, la un colt, langa un copac statea rezemata o prostituata, astepatandu-si clientii matinali. Vazandu-l pe Bill ii spune: - " Mr. President...hai aici, e doar 10$"! Presedintele da din mana si ii raspunde: - "Ce zici de 5$"? Curva de la copac, da din cap a negatie si-i intoarce fundul. Se intampla asta o zi, apoi doua, si inca o data...iar intr-un weekend Hillary nevasta, iese la jogging impreuna cu Bill. Acelasi traseu, acelasi colt de strada, aceeasi prostituata, care incepe sa-i strige din nou oferta. Presdintele incurcat, se face ca nu vede, la care curva ii spune, aratand cu degetul spre nevasta-sa: "Vezi ce ai de 5$"! Vadim Tudor pleaca la o comferinta in China. Dupa 2 ore de discutii vine si pauza de masa. La restaurantul unde serveau masa decat o singura mancare era in limba romana si anume ciorba de burta de broasca testoasa pe care Vadim o cere chelnerului. Vazand ca nici dupa o ora chelnerul nu-i aduce ciorba se duce la bucatarie, acolo bucataru cu satarul intro mana ii spunea broastei: - Te rog frumos scoate capul afara. Vadim ii spune: - Da ma incoa sa-ti arat eu cum se ia gatul la o broasca testoasa. Bagandu-i degetul in c*r la brosca care scotand capul Vadim il reteza din prima. Patronul restaurantului fiind de fata ii propune lui Vadim un salariu de 2 mil $ casa. La care Vadim ii raspunde: - Nu multumesc, numai eu stiu cat ma chinui in fiecare dimineata cu Petre Roman ca sa-i pun cravata. 775

Intr-o zi de vara Adam si Eva stateau la plaja. Deodata din cer apar doi extraterestri. Curios din fire, Adam ii intreaba cum fac ei sex. Nestiind sa explice, cei doi se ofera sa faca o partida de sex impreuna. Se pitesc Eva si extraterestrul dupa un copac. Acesta ii spune ca urechea dreapta este pentru lungime si urechea stanga pentru grosime. Dupa alt copac, Adam iese disperat si spune: - Hai Eva sa plecam ca asta imi rupe urechile! Moare Bill Clinton si ajunge in iad. Ca fost sef de stat, Lucifer ii ofera sansa sa isi aleaga singur o pedeapsa. Astfel incep sa viziteze camerele de tortura. In prima camera era Hitler legat de un stalp iar diavolii aruncau pe el acid sulfuric. Clinton spune ca nu-i convine aceasta pedeapsa pentru ca-i prea cruda. Lucifer ii mai da o sansa. In a doua camera era Mao intr-un cazan mare cu smoala. Normal refuza si aceasta pedeapsa. Mai are o sansa. In a treia camera, Kenneth Starr (procurorul ce a anchetat cazul Monica Lewinsky) era legat de maini picioare, iar Monica in genunchi in fata lui ii facea sex oral. Clinton foarte fercit spune: - Da, normal, astfel de pedeapsa imi doresc! Lucifer: - Monica, esti libera, ti-am gasit inlocuitor. Papa si Bill Clinton mor in acelasi timp, si dintr-o eroare (de calcul) Papa ajunge in iad si Clinton in rai. Dupa trei zile Papa vorbeste cu D-zeu si ii demonstreaza ca s-a comis o eroare si Dzeu cade de acord cu Papa sa il trimita pe el in rai si sa il aduca pe Bill in iad. Pe sacara rulanta intre rai si iad se intalneste Bill Clinton cu Papa. Papa: - Mai Bill sa stii ca sunt fericit ca s-a rezolvat problema si pot sa ajung in rai sa o vad pe Fecioara Maria! Clinton: - Papa, ai intarziat o zi..... La o intrunire se intalnesc trei reprezentanti a trei tari: Romania, America si Rusia. Se dezbatea problema inventiilor de la revolutia Romaniei pana in prezent. Americanul: - La noi s-a fabricat un submarin care merge pana in fundul pamantului. Ceilalti doi: - Ba, chiar asa pana in fundul pamantului? Americanul: - Ei nu chiar pana in fundul pamantului, o palma mai sus. Rusul: - La noi s-a fabricat un avion care zboara pana la cer. Ceilalti doi: - Chiar pana la cer? Rusul: - Ei nu chiar pana la cer, doua palme mai jos. Romanul: - La noi se f*t fetele in buric. Ceilalti doi: - Chiar in buric? Romanul: - Ei nu chiar in buric, o palma mai jos si doua mai sus. Ce cauta un ciung intr-un oras? Un second hand. Siti de ce nu l-au bagat pe Bruce Wilis in Titanic ? Pentru ca ii salva pe toti! Ghicitoare: Swartzanegher o are prea lunga, Brad Pitt prea scurta, Maddona nu o are deloc, iar Papa nu o prea foloseste. Ce poate fi? Raspuns:NUMELE DE FAMILIE Era odata Ceasusescu pe camp, cu un taran. Mergea ce mergea taranu, si se scarpina pe cap(avea o palarie pe cap). Mai merg ei ce mai merg, cand deodata ii spune Ceausescu infuriat taranului: -Da' da-ti dom'le palaria aia jos de pe cap, cand te scarpini! Da' taranu ii raspunde: 776

-Da' pe tine cand te mananca in c*r, iti dai pantalonii jos??? - Tovarasa, ingerii au picioare? - Dar, de ce intrebi Gigele? - Pai, l-am auzit pe tata in camera cealalta zicand. Ingeras desfa picioarele! La un bar de vampiri apare un vampir care cere o cana cu apa calda. Mirat barmanul ii da apa iar vampirul incepe sa-si faca un ceai dintr-un tampon folosit. Iliescu, Clinton si Hitler, mergeau cu elecopterul! Clinton: asta e America! - Dupa ce tii m? Uite colea statuia libertatii! Hitler: - Asta-i Germania! - Da de unde stii ma? - E ora 6 dimineata si toti lucreaza si muncesc! Iliescu: - Asta-i Romania! - Da de unde stii tu ma? Mi-au furat ceasul!!! Intr-un avion pe cale sa se prabuseasca erau 5 persoane si 4 parasute. Are loc urmatoarea conversatie: - Eu sunt Ronaldo, marele jucator de fotbal, am meci maine si nu pot sa ii dezamagesc pe suporteri, asa ca trebuie sa sar! Ia o parasuta si sare. - Eu sunt Hillary Clinton, sotia fostului presedinte al Americii, senator in Congres, care fac o multime de acte caritabile pentru copiii lumii, asa ca trebuie sa sar! Ia o parasuta si sare. - Eu sunt George W Bush, actualul presedinte al Americii, cel mai destept presedinte al SUA, si luptator pentru drepturile omului(!!!), asa ca trebuie sa sar! Si sare. Ramane Papa si un pusti de 10 ani: - Uite ce e copile, eu sunt batran nu mai am mult de trait, ia tu ultima parasuta si sari! - Dar avem doua parasute, zice pustiul, cel mai destept presedinte al SUA a luat ghiozdanul meu! Stefan cel Mare mergea cu ostirea pe campie la un moment dat acesta exclama: - Obelisc, ostenii mei! Ostenii:- O_belim, Maria ta!! Culmi Culmea nesimtirii: Sa-ti faci treburile in fata usii cuiva si apoi sa suni la usa si sa-i ceri hartie igienica. Culmea matematicii. Sa te culci cu doua necunoscute si sa nu o rezolvi pe nici una ! Culmea culmilor - Ar fi culmea s-o mai stiti si pe asta! Culmea zoologiei: -Sa imperechezi tapul de bere cu capra de taiat lemne! Culmea geografiei: Sa deschizi "Portile de Fier" cu "Cheile Bicazului". Culmea cascadoriei: -Sa te arunci de pe bloc si sa te prinzi de bordura!!!! Culmea ghinionului - Sa faci pe prostul si sa ramai asa! Culmea aglomeratiei:-Sa mearga soferu' de la autobuz pe scara!! Culmea fizicii: Sa vezi un cal putere pascand pe un camp magnetic!! Culmea agronomului: Sa faca sa infloreasca un boboc de rata... Culmea geografiei? -Sa bagi varfu' Omu in Pestera Muierii! Culmea imbracarii: -Sa imbraci fundul marii in chiloti. Culmea consolarii: -Nu se scoala, nu se scoala...dar uite ce frumos atarna ! Culmea fortei: -Sa strangi o moneda de 100 lei in mana si sa-i iasa limba lui MIHAI VITEAZU'. Culmea cutremurului: -Sa urci cu liftul si sa cobori cu apartamentu!!! Culmea graviditatii politice: -Sa intrerupi o sarcina de partid!! Culmea matematicii: Sa-ti iasa socoteala pe strada! Culmea culmilor matematicii: -Sa-ti iasa si solutia! Culmea ghetusului: -Sa te dai pe ghetus si sa ti se lustruiasca pantofii! Culmea electricitatii:-Sa gadili becul si sa rada aia de la centrala!~ Culmea unui cutit de bucatarie: -Sa taie pofta de mancare a mesenilor. Culmea lacomiei: -Sa mananci bataie si sa nu te saturi! Culmea curajului:-Sa sari de pe un bloc de desen! Culmea economiei:-Sa pui pe usa un bilet: "Nu sunati! Ies eu din cand in cand!" Culmea mancarii:-Sa mananci piept de gaina si sa ramai cu sutienul in gat. Culmea ceasului desteptator: -Sa sune ocupat... Culmea plictiselii: -Sa te apuci de tuns oua. 777

Culmea impertinentei: Sa te prinda vecinul de la patru cu nevasta-sa in pat, iar tu sa il intrebi: -"Ai sa crezi ce iti vad ochii, sau ce o sa iti spun eu..." Culmea melancoliei: -Sa cazi pe ganduri de sa-ti rupi mana! Culmea secetei: -Sa alerge copacii dupa caini! Culmea agriculturii: -Sa mananci paie sa te caci baloti! Culmea bogatiei: -Sa ai bani sa-mi poti da si mie! Culmea neglijentei: -Sa faci baie intr-o cada cu benzina si sa-ti aprinzi o tigara! Culmea Matematicii:- Sa te intalnesti cu o necunoscuta, sa-i desfaci parantezele, sa-i faci socoteala sa varieze functia. Culmea mancatului:- Sa mananci cu vesta de salvare la gat si sa te inneci. Culmea culmilor:- Sa scrii pe coliva "La multi ani". Culmea dresajului: - Sa faci sa latre un catel de usturoi. Culmea ingineriei:- Sa scoti apa cu o pompa funebra. Culmea accidentului: - Sa cazi pe ganduri si sa-ti rupi picioru`. Culmea ghinionului:- Sa-ti recuperezi banii de la Bankcoop si sa-i bagi la FNI. Culmea prostiei:- Sa dai cu raid intr-un stup ca sa nu-ti fure tantarii mierea. Care este culmea ciclismului?- Sa faci turul pantalonilor! Culmea aglomeratiei in autobuz ?Sa mearga soferul pe scara! Culmea gastronomiei:Sa mananci piept de gaina si sa ramai cu sutienu intre dinti. Culmea internetului:S intri pe internet cu un calculator de buzunar! Culmea in vorbire. Sa ai lapsus la cuvantul lapsus culmea parashutismului?Sa sari cu parashuta shi satzi dai seama ca este plecata in Turcia. culmea politetii?- Sa stai pe scaunul electric si sa cedezi locul unei doamne. Culmea pedichiurii:- Sa faci unghiile unui picior de pat. Culmea nesimtirii:- Sa scrii la cineva pe cripta "La multi ani"! Culmea igienei: - Locomotivele sa foloseasca tampoane Always. Culmea rabdarii:- Sa-ti urci nevasta intr-un pom si sa stai sub pom pana incepe sa-i cante: ''pasarica''. Culmea prostiei:- Sa fi copiat la examen si sa nu treci! Culmea vitezei: - Sa stingi lumina si sa ajungi inaintea ei in pat! Culmea satisfactiei:- Nu se mai scoala, da uite ce frumos atarna! culmea curajului? : Sa te duci in Giulesti, sa te urci pe un stalp si sa strigi m**e Rapid. culmea super curajului?! Sa te dai jos de pe stalp! Culmea frumusetii: Ba ce fata de plapuma ai!!! Culmea Asigurarii:- Mergi pe interzis (capatul cealalt strazii cu sens unic) si te asiguri in spate! Culmea cutremurului: Sa urci cu liftul si sa cobori cu apartamentul Culmea saraciei: Sa flolsesti hartie igienica la mana a doua Culmea increderii: Sa dai m..e la un canibal!!! Culmea presiunii: Sa sufli la un berbec in cur si sa i se indrepte coarnele Culmea rasului:Gadili becul si rad aia din centrala! Culmea alfabetizarii? Sa vezi o blonda scriindu-si propriul nume.. culmea matematici?Sa-ti iasa socoteala pe strada. culmea culmii matematicii? Sa-ti iasa si solutia. Culmea inteligentei Sa intelegi tot dar sa nu stii nimic Culme saraciei: Sa duci prezervativul la vulcanizare culmea bogatiei? Sa-ti cumperi si la ochelari lentila de termopan! Cum poti sa scufunzi un submari?...........bati la usa Motive pentru care calculatoarele ar fi de sex masculin : 1. Au o gramada de date , dar totusi nici o idee ... 2. Un model mai bun este tot timpul in asteptare ... 3. Arata frumos si lucesc pana le aduci acasa ... 4. Este necesar tot timpul sa ai o 'copie de rezerva' ... 5. Fac orice doresti , daca apesi 'butoanele potrivite' ... 6. Partea cea mai buna in a avea pe oricare din ele sunt jocurile pe care le poti juca ... 7. Luminitele sunt aprinse dar nu-i nimeni acasa ... 778

Care este culmea paranoiei?- sa crezi ca intr-o adunare de rugby se vorbeste despre tine. Culmea secetei: Sa alerge copacii dupa caini Care este culmea puterii? Sa tragi cu Arcul...de Triumf Culme de culme:Un mut sa-i spuna unui surd ca-l urmareshte un chior! Culmea Opririi Sa treci pe linga un semafor si sa fie aprins si rosu si verde. (caz real) Culmea telefoniei mobile:Sa iesi cu telecomanda in oras si sa sune.(se mai uita mobilul) Culmea consolarii: Nu se scoala dar uite ce frumos atarna ! Deochiate Sotul spune sotiei: As vrea sa ma duc unde nu am mai fost niciodata si sa fac ceva ce nu am mai facut niciodata! Sotia ii raspunde: Du-te in bucatarie si spala vasele! Regizorul ii spune unei actrite : - Daca o sa ma asculti in toate, vom avea un Oscar ! - Si daca o sa fie fara, ce nume ii vom da ? -Bai francezule ce faceti voi cu fructele dupa ce le stoarceti si obtineti sucul? -Le aruncam. -Noi americanii nu facem asa ceva. Luam ce a mai ramas din fructe le punem intr-un container special transformam totul in gem de fructe,umplem croissantele cu acest gem si apoi le vindem in Franta. -Ia spune mai americanule ,voi ce faceti cu prezervativele dupa ce le folositi? -Le aruncam,of course. -Uite, noi francezii nu facem asa ceva. Luam toate prezervativele folosite le punem intr-un container special,le reciclam, transformam totul in guma de mestecat si apoi le vindem in America! Un tip statea in barul unui hotel si vede o tipa misto la o alta masa. Cheama chelnerul si ii spune sa o invite la masa la el. Chelnerul se intoarce: -Domnisoara a zis ca nu poate sa vina ptr. ca are proteze noi la picioare si ii scartaie dar poate vreti sa mergeti dumneavoastra la masa ei!! Tipul se duce, stau de vorba si la sfarsit o invita in camera lui de hotel. Tipa refuza tot pe motiv ca-i scartaie protezele si-l invita in tufisuri. Merg in tufisuri, tipul ii ia picioarele la subrat si incepe sa o f**a. Doi betivi mai incolo: -Ia uite ba!!! Ala e mai beat ca noi si f**e o roaba!!! Care e deosebirea dintre ficatul barbatului si cel al femeii? Al barbatului e pe stinga iar al femeii: cum intri, pe dreapta! -Cum se numesc acei oameni care maninca sani? -HAPSINI! Popescu isi cumpara o pereche de pantofi de lac. Ajungand acasa ii incearca nerabdator, si-i spune nevesti-si: - Paraschivo, vino si stai aici in fata mea. Pun pariu ca pot sa-ti spun ce culoare au chilotii tai. Din curiozitate, femeia accepta sa intre in joc. Popescu isi pune piciorul sub fusta nevesti-si, se uita in jos si spune: - Porti chiloti albi. - Intr-adevar... spune fara a-i veni sa-si creada urechilor, nevasta. A doua zi jocul se repeta. - Acum ai pe tine chiloti negri... - Incredibil, spune femeia, si se hotari, sa-l induca in eroare pe sotul ei. A doua zi, nu-si mai ia deloc chiloti. Popescu isi pune din nou piciorul incaltat cu noii pantofi de lac sub fusta femeii. Se uita in jos, si nervos spune: - Ei, la dracu'! -Numai de doua zile am cumparat pantofii astia scumpi si uite ce urat s-au crapat...! Un baietel de cincisprezece ani este dat in judecata pentru ca a lasat o fata gravida , si i se solicita pensie alimentara. Mama baiatului angajeaza o avocata care sa demonstreze

779

imposibilitatea procreerii la o asemenea varsta. Dupa ce a incercat absolut toate posibilitatile, avocata desface slitul de la pantalonii baiatului si jucindu-se cu obiectul ce s-a ivit din el, se adreseaza instantei: - Priviti, va rog aici, domnule judecator! -Cu asta...cu piticania asta... cu nenorocita asta..., credeti ca:..? Pina acum tacut, baietelul ii sopteste la ureche: - Las-o mai moale, iubire, ca pierdem procesul! O femeie intre doua varste telefoneaza la receptia hotelului: - Ajutor! - Un tanar doreste sa intre in camera mea! - E groaznic, doamna! raspunde speriat portarul. - Chem imediat politia. - Mai degraba chemati pompierii, ca-i prea scurta scara! Paraschiva ii povesteste unei prietene: - Am sa-ti relatez un fapt cu totul si cu totul ciudat, draga, daca, stii sa pastrezi un secret. De o saptamna, sambata trecuta mai precis, suna cineva la mine la usa. Deschid,si, in fata usii, un barbat tanar, inalt si frumos ma intreaba: -Sotul dumneavoastra este cumva acasa? -Nu, spun. La care ma ridica in brate, ma duce in dormitor, ma pune pe pat si mi-o trage sanatos. Luni a aparut din nou. S-a intimplat acelasi lucru. Si marti, si miercuri. -Mor de curiozitate, oare ce doreste acest barbat de la sotul meu? Un barbat merge pe sosea c-un BMW. Pe drum, el ia o superba autostopista. In timp ce mergeau ei cu 200 la ora fac cunostinta, si ajung sa se cunoasca intr-att de aproape incat masina se opreste intr-un copac. Un taran ce trecea prin zona la momentul accidentului se apropie de ramasitele masinii si-i spune, soferului: - Nebunule, ai mare noroc ca n-ati patit nimic, nici tu, si nici domnisoara care, de, si a sarit cat colo din masina, a ramas nevatamata. Barbatul incepe sa plinga in hohote: - Ea da, dar eu nu! Ati vazut ce strange in mana? Popescu ajunge obosit acasa de la servici si isi gaseste nevasta in pat cu medicul familiei. - Va rog sa nu ma intelegeti gresit, domnule Popescu, spune speriat doctorul, masuram temperatura sotiei dumneavoastra... Popescu isi scoate pistolul. - Da? Bine... Dar daca termometrul nu este gradat, va impusc. La o nunta de la sat izbucneste bataia, zboara sticle si farfurii, sunt o multime de raniti. Vin salvarile sa le acorde oamenilor primul ajutor. Un ranit, in loc sa geama sau sa urle, se apuca sa rada in hohote. - De ce razi? se rasteste la el medicul. Nu vezi in ce stare esti? - Cum sa nu rad, raspunde tanarul, daca oualele prietenului meu, mirele, sunt la mine in buzunar.. - Doamna invatatoare, sunt indragostit de dumneavoastra. - lonica... Eu nu-mi doresc copii! - Nu-i nimic, doamna invatatoare. Voi avea eu grija de asta. - loane, ce faci? Cine ti-a spus ca poti sa iti bagi asa, pur, si simplu mainile sub fusta mea? - Toata lumea... Popescu ii spune prietenului su: - Mai, loane, nu cumva sa faci prostia sa te casatoresti, sti cu femeia aceea. Tot orasul a trecut peste ea! - Ei, si? Bucurestiul nici macar nu-i un oras atat de mare... - Daca, stiam ca esti fata mare, as fi petrecut mai mult timp in preajma ta... - Daca as fi stiut ca ai mai mult timp, mi-as fi dat jos chilotii... 780

- Paraschivo, ce-ai zice daca ti-as lua virginitatea? - loane, atunci ai fi un vrajitor! In sat soseste o invatatoare noua si tanara. In intampinarea ei este trimis un tanar aratos. Acesta ii pune frumos bagajele in caruta, si se aseaza in fata, langa domnisoara. La marginea satului vad ei o vaca care se imperechea cu un taur. Venita de la oras, invatatoarea este profund marcata, si-l intreaba pe tanar: - De unde stie taurul, ca... stii tu... deci, cand este momentul potrivit? - Dupa mirosul vacii... Merg ei mai departe si vad un cal si o iapa facand acelasi lucru. - Si calul de unde stie...? intreaba din nou curioasa femeia. - Tot dupa miros, la fel si cainii, si oile. Ajung ei la noul domiciliu al invatatoarei, descarca bagajele si baiatul isi ia ramas bun: - Toate cele bune! - Multumesc pentru ajutor, spune tanara. -Mai treci pe la mine daca ti s-a desfundat nasul... Preotul satului merge le politia din localitate, si se plange: - Fiul meu drag, ajuta-ma, mi-au furat bicicleta. -Ce sa ma fac? - Ce sa va faceti parinte? Duminica la slujba trebuie sa spuneti cele zece porunci, si cand ajungeti la "Nu fura" uitati-va atent in jur pentru ca cel care se va ascunde este hotul. Dupa slujba, popa merge la politai. - Dumnezeu sa te binecuvnteze, fiule, mi-am gasit bicicleta. - S-a intamplat precum v-am spus eu? - Aproape... Am inceput sa enumar poruncile si cand am ajuns la "Nu preacurvi" mi-am adus aminte imediat unde am lasat-o... Paraschiva nu este o bucatareasa foarte buna. Cand sotul ei soseste infometat de la munca, o intreaba: - Ce cinam in seara asta, iubito? - Dragoste, scumpul meu. Si asa se intampla. A doua zi, se petrece acelasi lucru. A treia zi, sotia soseste mai tarziu si-l gaseste pe barbat cocotat pe aragaz: - Ce faci acolo? - Incalzesc cina... Mama isi invata fiica: - Nu-mi pasa, puteti sa mergeti in camera ta cu prietenul tau cat timp ne uitam la televizor in sufragerie. Dar daca face ceva ce nu-i permis sa ne dai de veste. - Dar, mama, cum? - Fii foarte atenta... Daca vrea sa te sarute strigi: "pere". - Daca vrea sa te prinda de sani sa strigi: "mere". - Daca isi pune mainile mai jos, atunci sa strigi: "piersici"! Se inchid tinerii in camera fetei iar parintii se uita la televizor. Dintr-o data, se aude o voce strigand: - Salata de fructe...! Salata de fructe...! - Stiti, cand lonica m-a trantit pentru prima data pe spate si mi-a dat chilotii jos am fost atat de surprinsa incit aproape... cat pe ce... aproape... - Ce aproape? - Aproape ca incepusem sa ma opun. lon descopera la un cadavru pe care il avea de autopsiat o scula imensa. O taie si o duce acasa in formol pentru a-si imbogati colectia personala de ciudatenii. Sotia sa il vede si striga speriata: - Dumnezeule! - A murit saracul Popescu de la etajul doi?! - Cum iti imaginezi asa ceva? Ma cunosti de mai putin de cinci minute, si imi faci deja avansuri? Trebuie sa ma cuceresti! - Da? Atunci sa ti-o traga Napoleon! 781

- Ajutor! Ajutor! striga cineva in padure. Tocmai trece pe acolo padurarul si vede un barbat cu pantalonii lasati legat de un copac. - Ce s-a intamplat? - Doi barbati m-au atacat, m-au legat de copacul asta si m-au violat! La care padurarul spune ingandurat: - Ei, draguta, pentru azi nu-i singurul ghinion...! - loane, cumpara-ti un slip de baie mai mare! Toata scula ti-e pe-afara... -Barbatul replica jignit: Toata? Jumatate! - Hai, url, Paraschivo, daca i-a da acum chilotii jos si ti-as pune-o? - Vai, asa ceva inca n-am facut! - N-ai mai facut sex? - Nu! niciodata n-am urlat!!! Un barbat se uita multumit in fata unei oglinzi la barbatia lui: - Daca ar fi numai cu cinci centimetri mai lunga, eu as fi regele! Nevasta-sa se uita dezamagita la el si-i spune: - Daca ar fi cu numai cinci centimetri mai scurta, tu ai fi regina... - Tu esti ala care mananca la o masa o oala intreaga de sarmale? - Eu! - Mai! Tu esti ala care bea intr-o singura ora douazeci de beri? - Eu sunt! - Ei! Tu esti ala care intr-o singura ora trage zece numere? - Nu, aia-i sora-mea! - Bade loane, dumneata esti singurul martor al celor intamplate. Este adevarat ce sustine domnisoara si anume ca a fost trantita si apoi au facut dragoste in padure? Badea lon se gandeste indelung, dupa care spune: - Asta eu nu stiu, daca au facut sau nu dragoste. -Eu numai atat am vazut, ca se f****u. - Domnule doctor, ce sa fac ca sanii mei sa stea din nou asa cum stateau in tinerete? - Stati in patru labe. Un batran se lauda la club unui amic. - Aseara am dus acasa trei dansatoare... - A, superficial cum te stiu dintotdeauna! - Si m-am culcat cu fiecare... - Ooo, cu apetitul tau sexual exagerat! - Si pe fiecare am dus-o la orgasm... - Ehe, ai bune cunostinte lingvistice! Popescu ajunge mai devreme acasa si-o gaseste pe nevasta-sa in pat cu lon, prietenul su. Striga nervos: - Asta-i recunostinta ta, ingrato? Te-am tinut mereu, in puf, ti-am cumparat orice ai vrut. Asta-i multumirea pentru blanurile scumpe, pentru vacantele in California...? -lar tu, mai loane, macar cat vorbesc eu, opreste-te! Intr-o statie de metrou o femeie tanara striga: - Brandusa alba de vanzare! Brandusa alba de vanzare! Un politist aflat in zona se apropie. - Aici este interzis comertul ambulant. Va rog sa va legitimati. -Cum va numiti? - Alba Brandusa. Un tanar se furiseaza in spatele prietenei lui la strand si prinzand-o de ochi ii spune: 782

- Ghiceste cine sant din trei incercari! Daca nu reusesti atunci am sa ti-o trag pe la spate chiar aici. - Hmmm... Clinton? Boris Eltin? Constantinescu? - Bunico, tu mi-ai spus mereu ca-ti plac cartile de istorie iar acum observ ca in biblioteca ta nu sunt decat carti despre sexologie... - Da, micuto, pentru mine asta-i deja istorie! - As dori un pachet de prezervative negre! - De ce tineti neaparat sa fie negre? - Merg la vaduva amicului meu sa ii transmit condoleantele mele. La Hotelul Intercontinental un locatar suna la room-service. Apare camerista, barbatul o prinde, o duce pana la pat, o tranteste in el, ii ridica rochita si i-o trage sanatos. Dupa aceea, o ridica cu grija, o aranjeaza putin si o conduce la usa. Pe coridor, domnisoara se mira: "De ce o fi chemat room-service-ul??" Sotia intra in baie cu vibratorul in mana. Trece o ora, trec doua, trec trei. Sotul nu mai rezista, si spune: - Draga mea, ce faci acolo atat de mult? - Duracell! Duracell! Intr-adevar o viata mai lunga! - Va rog sa ma ajutati, domnule doctor, ii spune o nimfomana sexologului. Ce sa ma mai fac? Niciodata nu-mi ajunge sexul, intotdeauna vreau mai mult... - Bine, am sa vad ce pot sa fac, spune medicul o dar sa stiti ca sunt un medic scump. -O ora va costa cincizeci de mii! - Si cat costa o noapte? Popescu ajunge acasa si descopera stupefiat cum sotia lui face dragoste cu anticarul. - Tarfa mizerabila! - Ce cauta omul asta aici? - Mi-a spus ca plateste bine orice obiect pe care sotul meu nu il mai foloseste... In legiunea straina probele de admitere sunt foarte grele: Candidatul trebuie sa fie in stare sa bea un litru de rom, fara sa ia de la gura sticla. Apoi trebuie sa se ia la tranta cu o ursoaica ce are pui si, la sfarsit, trebuie sa faca sex c-o nimfomana pana o termina. Un barbat tanar inalt si cu niste umeri foarte lati apare in fata comisiei. Bea el repede litrul de rom, fara sa respire macar odata, dupa care intra sigur pe el in pestera ursoaicei. Trece o jumatate de ora, trece o ora si pana la urma iese omul nostru din pestera zgariat din cap pana-n picioare. Se opreste cu picioarele departate si spune: -Ei, unde-i cealalta femeie? Pe o strada, in poarta unei case, doi caini, unul in spatele celuilalt, isi fac mendrele. Miscarile lor ritmice, insa, ii conduc incet dar sigur spre geamul de la pivnita si cainii cad in intuneric. lonica, care ii urmarise cu haz, striga peste poarta: - Veniti repede, va cazut reclama! Un barbat nu gaseste nici o masa libera intr-un restaurant. Merge asadar la o masa la care era o femeie singura si o intreaba amabil: - Nu va suparati, e liber? - Obsedat mizerabil! striga femeia. Adica sa ma culc cu dumneata? Dispari de aici, pana nu chem politia! Rosu pana peste urechi, si cu coada intre picioare, barbatul se retrage in liniste si se aseaza la bar. Dupa putin timp, femeia se ridica si se apropie de el: - Nu va suparati de cele intamplate adineauri. Dati-mi voie sa va explic... Sunt psiholog si studiez comportamentul sexual... Cine si cum reactioneaza in diverse situatii. - Nici o problema, doamna, spune incet barbatul, dupa care incepe sa strige: -Ce vrei? Cincizeci de mii pentru un singur numar? Pai ce-ti imaginezi tu, curva imputita? 783

Intr-o seara friguroasa de iarna, inainte de culcare, sotul o intreaba pe sotie: - Vrei sa te simti bine in seara asta, iubito? - Da, da... - Atunci scoateti piciorul afara de sub plapuma. Sa vezi cand ai sa-l bagi inapoi sub ea ce bine o sa fie. Popescu este atit de ocupat cu afacerile, incat nu are timp nici macar de sotie. Il insarcineaza pe tanarul lui subordonat sa-i distreze nevasta. Intr-o buna zi insa, ii surprinde sarutandu-se: - Auzi, ba', eu ti-am spus s-o distrezi pe nevasta-mea, nu sa te distrezi, si tu ! - Am auzit Popescule, ca fiica ta ti-a daruit un nepot... - Te rog frumos, nu ma jigni! - Fata mea inca nu a nascut nici un copil! - Ei, nu mai spune, cu proprii mei ochi am vazut cum alapta pe banca, in parc... - Ei, si? Timp are, lapte are de ce sa nu alapteze?! - Ai auzit, dragul meu, ca Paraschiva a fost legata de pat o saptamana intreaga? il intreaba o tanara pe prietenul ei. - Am auzit! Eu am fost pe post de franghie! Parintii lui Gigel, doresc sa faca sex dar nu stiu ce sa se faca cu copilul. Barbatului insa, ii vine o idee: - lonica, iesi putin pe balcon si povesteste-ne frumos ce se intampla pe-afara. lonica iese pe balcon ii povesteste: - Nea lon de la parter, si-a dus cainele intr-o tufa sa faca pipi... Un politai cauta ceva... Tanti Paraschiva tocmai a plecat cu prietenul ei... Parintii lui Vasilica, si-o pun... - De unde-o mai stii, si pe asta? il intreaba tatal, din camera. - Sta si el singur pe balcon, ca mine. La ora de matematica invatatoarea ii ntreaba pe copii: - Trei vrabii stau pe o craca. Pe una o impuscam. - Cate raman atunci pe craca? - Nici una, pentru ca celalalte isi iau zborul. - Matematic nu este corect, Gigele, dar iti apreciez totusi logica. - Doamna invatatoare! As dori sa intreb si eu ceva: - Trei femei mananca inghetata pe strada. Una o musca, una o linge iar cealalta o suge. - Care dintre ele este casatorita? Invatatoarea se gandeste. - Cea care o suge. - Din pacate nu, ci cea care poarta verigheta, dar va apreciez totusi logica! Trei surori se casatoresc in acelasi timp. Mama lor este insa foarte curioasa cum trece luna de miere. Se inteleg ele, femeile, sa-si trimita scrisori una alteia despre cum decurg lucrurile, si ca pentru ceea ce nu se poate scrie vor folosi cuvintele "ardei umpluti":. - Asa, mama va sti cat de multumite sunt scumpele ei fete. Cea mai mare dintre surori ii scrie: - "Este foarte bine in luna de miere. Sotului meu ii plac ardeii umpluti si mananca unu-doi pe zi." Soseste scrisoare de la fiica mijlocie: - "Totul este frumos si bine. Sotul meu iubeste ardeii umpluti si mananca pe zi cate cinci, chiar sase bucati." - "Ei, asa da", gandeste mama multumita. Nu peste mult timp soseste scrisoare de la mezina familiei. - "Ne simtim extrem de bine. Sotul meu adora ardeii umpluti. Mananca cate sapte-opt pe zi. Sunt zile in care mananca, si zece, dupa care el linge cu grija oala, iar eu, lingura de lemn." La birou, secretarele, si dactilografele sunt satule de bancurile cu tenta erotica pe care sefii lor le fac cu ele, si se hotarasc ca, in momentul in care se va mai intampla asa ceva, sa iasa toate din birou. A doua zi, apare directorul de la personal: - Fetelor, ati auzit c-a sosit in port un vas intreg cu marinari infometati de sex? 784

- Ei, stati, unde fugiti asa agitate? Vasul ramane o saptamana! Fiul, tatal si bunicul se duc la Paris. Dupa prima zi, fiecare isi povesteste aventurile. Nepotul de douazeci de ani, spune: - Ce apetit sexual pot sa aiba femeile din Paris! Tatal sau spune: - Si cat de pasionale pot fi! La care bunicul: - Si cata rabdare pot sa aiba! - Ati putea sa-mi descrieti persoana care v-a violat? - Dar, domnule politist, doar nu va imaginati ca eu intorc capul pentru orice nime-n drum? Paraschiva e pe scaunul medicului stomatolog. Acesta incearca sa o linisteasca: - Nu fiti speriata, domnisoara, am s-o scot inainte de a simti ceva. - Da, ofteaza ea, acelasi lucru mi l-au povestit despre dumneavoastra, si prietenele mele... Trei barbati povestesc la bar despre cele mai bune locuri pentru a face sex. Un tanar romantic de douazeci de ani spune ca lui cel mai mult ii place intro padure racoroasa, la marginea unui paraias, sub clar de luna. Dupa parerea celui de patruzeci de ani, cel mai bine este totusi acasa pe o canapea comoda, cu asternutul proaspat schimbat. La care cel in pragul pensiei spune: - Parerea mea este ca cel mai bine este in picioare, in fata portii... - Cum poti sa spui asa ceva? se uita la el, mirati, ceilalti doi. Nu-i comod deloc... - Posibil, dar daca scula iti da faliment macar poti spune: - Psss, vine cineva... Ileana isi concediaza, dupa numai doua luni, menajera. Inainte de a pleca insa, angajata ii spune cu naduf: - Sotul tau mi-a spus ca palariile tale imi stau mult mai bine mie. Si sunt mai buna ca tine, si in pat ... - Asta tot sotul meu ti-a spus-o? - Nu, postasul. Popescu merge la doctor: - Domnule doctor, ceva nu e in ordine cu scula mea! Medicul il consulta: - Nu-i nici o problema serioasa... Du-te acasa si pune-ti scula in lapte, de doua ori pe zi, timp de o saptamana. Dupa asta va fi ca si noua. Popescu merge acasa si cere de la gazda lui un pahar cu lapte. Intra cu el in camera si se incuie inauntru. Batranica, foarte curioasa din fire, se furisaza la usa lui Popescu si se uita pe gaura cheii. Uluita isi spune: - Am trait deja optzeci de ani, am ingropat trei soti si eu numai acum aflu ca asa se incarca... Popescu are, de ani intregi, prostul obicei de a se sprijini cu mana de perete in momentul in care vrea sase ridice din pat. Cu timpul, pe perete s-a facut o urata pata de mizerie care strica aspectul dormitorului. Vine si momentul zugravitului. Popeasca il conduce pe zugrav, un barbat mai in varsta, prin toate incaperile apartamentului. In cele din urma, ii spune: - Va rog sa veniti si in dormitor sa va arat unde obisnuieste sotul meu sa-si puna mana in fiecare dimineata cand se trezeste... Speriat, mesterul spune: - Multumesc frumos... Dar daca se poate, as prefera mai degraba un paharel de tuica... Tanarul Popescu se indragosteste lulea de o fata frumoasa. Atat de mult insista pe langa ea pana ce, in cele din urma aceasta se lasa urcata, apartament nefiind la dispozitie, intr-un taxi. Pornesc ei spre iesirea din oras. Baiatul o cuprinde cu bratele pe femeie si-i spune cu jumatate de gura soferului: - Sa conduci incet, sofer! La care taximetristul spune: - Stiu, obisnuiesc s-o duc pe domnisoara. Doua fete isi povestesc peripetiile de la autostop. Una dintre ele spune: - Toti soferii sunt la fel! - Dupa parerea mea, nu sunt toti la fel. Mai sunt si care se impotrivesc...

785

O banda de hoti opreste un autocar. Seful bandei da sarcini oamenilor sai: - Barbatii sa fie jefuifi, iar femeile sa fie violate! Un bandit mai milostiv spune: - Sefule, macar pe femei sa le lasam in pace! La care se aude o voce de femeie: - Dumneata sa nu te amesteci in treburile sefului tau! O domnisoara draguta face autostopul la marginea strazii. Trece pe acolo un camion, opreste si o ia. Inainte de a se face comoda, ea isi scoate chilotii si-i pune in rucsac. - Ce faci, femeie? intreaba inmarmurit soferul masinii. - Cunosc deja soferii de camion! - Mi-i dau pentru ca si ieri s-au murdarit cu ulei de motor... Doi soferi povestesc. - Imagineaza-ti ce ghinion am, spune unul. Vin acasa de pe litoral, o gagica sexi imi face cu mana. Opresc si o iau in masina. Excelent! Din vorba in vorba observ ca fata este foarte disponibila. O invit la Bucuresti la cina. -Vine. Mancam si bem, ii cumpar flori... dupa care o intreb daca nu urca la mine. - Si stii ce mi-a raspuns? - Nu. - Cum ai ghicit? In statia de tramvai o tanara frumoasa aprinde o tigara. O femeie mai in varsta se uita la ea cu dispret si-i spune: - Mai bine m-as culca cu primul barbat ce-mi apare in cale decat sa aprind o tigara pe strada... - Credeti-ma, si eu, raspunde fata. Numai ca acum trebuie sa merg la servici... Pensionarii povestesc: - Craciunul este cea mai faina sarbatoare. - Dar sa faci sex este mai placut! - Adevarat, dar Craciunurile vin mai des... Dupa o specializare de doi ani n SUA, inginerul se intoarce acasa cu o masina superba. Se intalneste cu iubita si ii arata frumoasa masina: - Uite, daca apas butonul asta, atunci se lasa geamul din dreapta. Daca-l apas pe asta, se lasa cel din stanga. Daca-l apas pe asta, porneste aerul conditionat. Butonul asta este, in schimb, cel mai interesant... - De ce? Ce face? - Daca il apas pe asta atunci intra o mana la tine sub fusta... Fata se uita la el iritata: - Ce, te-ai ticnit acolo, in America? Nu mai stii sa faci nimic cu propriile-ti mini? O frumoasa face autostopul pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Opreste un superb Jaguar rosu si o ia. Pornesc si, la un moment dat, barbatul zice: - Domnisoara, sunteti cea de a treia femeie gravida pe care o duc la Bucuresti. - Dar nu sunt insarcinata! se revolta domnisoara. - N-am ajuns inca la Bucuresti! Intra un barbat n casa de toleranta si o intreaba pe madama de la receptie: As dori ceva special, ce puteti sa-mi oferiti? - Jean, striga femeia, spune-i Sandrei sa coboare! Va va costa doua sute de dolari... - Hm... Ceva mai ieftin nu este? - Jean! Adu-o pe Evelyn! O sa va coste o suta cincizeci de dolari... - Uite, doamna mea, eu n-am chef sa cheltuiesc decat maxim cincizeci de dolari... - Jean, vino jos! Domnul te cauta pe tine... Popescu il intreaba pe prietenul sau: - Ai auzit de sapunul sexi? - Nu, ce-i ala? - leri am cumparat unul de la magazinul universal. M-am dus acasa am facut un dus, m-am spalat cu sapunul si am luat-o pe nevasta-mea in dormitor. I-am tras cinci numere unul dupa altul... - Fantastic... La magazinul universal il gasesc? - Da, la primul etaj, in dreapta. Fuge omul nostru la magazin si greseste etajul. Ajunge la sectia pentru bebelusi. Cumpara el sapunul de copii si se duce urgent acasa. A doua zi, cei doi se intalnesc din nou. Popescu il intreaba pe curiosul sau prieten: 786

- Ei, cum a fost aseara? - L-am cumparat, m-am spalat cu el si... - Si, si? Ce-a facut nevasta-ta? - A supt, a plans putin, dupa care a adormit... - Am pacatuit, parinte! M-am bagat intr-o capita cu un baiat... - Ei, si ce s-a intamplat? - A vrut sa te dezbrace? - O, nu! - Te-a sarutat? - Vai, dar ce credeti ca sunt eu? - Te-a pipait? - I-as fi rupt mainile! - Atunci ce ti-a facut? - Un copil. - De ce se masturbeaza surdo-mutii cu o singura mana ? - Cu cealalta gem de placere. O tanara suna la o agentie de sex si spune ca-si doreste cel mai viril dintre barbatii de la agentie, indiferent de pret. Seara, o bataie puternica in usa mai ca o scoate din tatani. Domnisoara deschide usa si vede in fata ei un handicapat intr-un carucior, fara maini si fara picioare. - Dumneata...? - Da, eu. - Poti dumneata sa-mi demonstrezi ca acesta este chiar cel mai viril barbat! - Vi l-am demonstrat deja. - Cum? - Cu ce credeti ca am batut in usa? O femeie in varsta din sat se duce la preot sa se spovedeasca. Aceasta ii spune: - Parinte, Ion a lu' vecinu' m-a luat intr-o buna zi si m-a tarat in poiata, m-a pipait peste tot si mi-a tras-o in fn de mi-au fluturat urechile. - Cum sa faca asa ceva cu o femeie in varsta ca tine!? - Nu acum, a fost acum vreo cincizeci de ani. - Atunci de ce te spovedesti de abia acum? - Parinte, este atat de bine sa-mi amintesc! Tatal catre fiu: - lonele, in curand barza iti va aduce un fratior! - Dar, tata! De ce trebuie sa o faci cu barza cand mamica este o femeie atat de frumoasa? Batman si Superman povestesc. - Batman, n-o sa-ti vina sa crezi ce mi s-a intamplat. Saptamana trecuta, in timp ce zburam, am observat o femeie cu picioarele desfacute gemand de mama focului. Am coborat imediat... - Si nu s-a speriat? - Femeia nu, dar omul transparent a fost ingrozit. - Spuneti-mi, domnisoara, ce ati spune daca v-as ademeni in apartamentul meu si as face dragoste cu dumneavoastra? - Nu stiu ce sa zic, nu mi s-a mai intamplat. Pana acum, ori de cate ori am fost ademenita in apartamentul cuiva, nu mi s-au mai pus si intrebari. O femeie usuratica se prezinta la ginecolog pentru o consultatie. Intra in cabinetul medicului si-i spune: - Doctorasul meu scump, ma doare pruna si ma urinez in patru directii. Asta-i o boala? Ginecologul o roaga sa se intinda, o consulta si-i spune, in cele din urma: Am sa va spun trei lucruri importante: 787

- In primul rand, eu nu sunt doctorasul dumneavoastra scump, in al doilea rand, ceea ce aveti dumneavoastra intre picioare nu-i prun, ci-i lubeni, iar in al treilea rand cineva si-a uitat in ea un nasture. O femeie face plaja fara sutien. Sanii ei superbi atrag atentia unui barbat. Acesta se uita, se uita si in cele din urma, incearca sa intre in vorba cu ea: - Puteti sa-mi spuneti cat de calda este apa? - Asculta, domnule! raspunde ea iritata. Multa lume m-a luat drept tarfa, dar drept termometru inca nimeni... Intr-un bar din Paris, pe automatul de prezervative, sta scris: "Daca aparatul nu functioneaza, va rog sa il cautati pe Sef. "Daca functioneaza, cautati fetele de la bar!" Intr-o noapte frumoasa , de vara, intr-un parc, o femeie striga disperata. Un politai aflat in zona ii sare in ajutor. - Care e problema, domnisoara? - Un barbat inalt si puternic m-a luat pe sus si a incercat sa ma violeze. A luat-o incolo... - Linistiti-va domnisoara, o sa-l prind. Doriti sa il arestez? - Nu! Doresc doar adresa lui! Un domn distins merge la medic. - Va rog sa ma ajutati, domnule doctor. Casatoria mea este n joc. Nu mai merge sexul asa cum mergea pe vremuri... - Am sa va prescriu o tableta pe care va trebui sa o luati n fiecare seara n timpul cinei. Dupa cteva zile pacientul merge din nou la un examen medical ca doctorul sa vada daca tableta prescrisa nu are efecte secundare. - Ei, v-a folosit tableta? - Domnule doctor, este cu adevarat uluitoare. Chiar si n timpul cinei am facut de doua ori sex cu nevasta mea. - Si ea? - I-a placut foarte tare. Dar oaspetii au fost foarte surprinsi. La o ferma este chemat un medic veterinar pentru a ajuta la imperecherea cailor. Unul insa nu vrea nici cum sa se apuce de treaba. Vazind acestea, medicul scoate din buzunar o pastila, o pune intr-o galeata plina cu apa si-i roaga pe ingrijitori sa i-o dea calului respectiv. Bea calul apa si dupa nici cinci minute parca innebuneste, sare pe iepe si le-o trage la toate. Vazand acestea directorul fermei il chema pe veterinar la el in birou si ii spune: - As avea o mare rugaminte! - Am vazut adineauri cum calul acela le-a pus-o tuturor iepelor din ferma fara sa clipeasca. - As dori si eu o pastila din aceea. Stiti, de o vreme incoace viata mea sexuala merge din ce in ce mai prost, sotia este din ce in ce mai nemultumita si vrea sa divorteze. Va rog nespus de mult sa ma ajutati si va promit ca ma revansez cu varf si indesat. Induiosat de spusele omului, medicul ii da si lui o pastila, nu inainte insa de a-l preveni asupra riscurilor care apar: - Luati pastila numai atunci cand sotia dumneavoastra se afla prin preajma, daca nu, o sa va urcati pe prima femeie care va va iesi in cale. Dupa cateva luni se intalnesc din nou cei doi si medicul intreaba: - Ei, a fost buna pastila? Putin ezitand, omul ii spune: - Foarte buna, numai ca prietenilor li s-a parut putin ciudat ca sotia mea, soacra-mea si cele trei fiice ale mele au ramas insarcinate in acelasi timp. O domnisoara intra intr-un magazin de articole de sex. Se uita ea indelung printre penisurile artificiale, nestiind ce sa aleaga. In cele din urma spune: - As dori sa-l iau pe ala rosu... Domnisoara, imi pare nespus de rau dar termosul meu nu este de vanzare... Un bancher roman aflat in Franta in interes de serviciu se plimba prin oras cu partenerul de afaceri. Apare in fata lor o femeie superba. Bancherul nostru o studiaza foarte atent si spune: - Ce femeie frumoasa! - Cu doua sute de franci puteti sa i-o puneti, ii spune francezul. Merg ei mai departe si apare din nou o femeie frumoasa in fata lor. 788

- Ce femeie! spune romanul. -Cu doua sute de franci puteti sa i-o puneti, ii spune francezul. - Nu mai inteleg nimic, spune romanul, aici, la dumneavoastra, nu mai sunt doamne adevarate? - Ba da, sunt. Numai ca acelea incep de la o mie de franci. Scufita rosie mergea spre bunica ei. Este prinsa si violata de lupul cel rau. El o intreaba: - Ce-ai sa-i spui bunicii tale? - Ca m-am intalnit cu tine si m-ai violat de patru ori. - De patru ori? se mira lupul. - Da! Sau te grabesti in alta parte?!! - Vasile, ce dulce esti... ce bun esti, Vasile... - Ce bine-o faci, scumpul meu Vasile... - Esti cel mai tare, Vasile... esti unic, Vasile... - Dar, nu te supara, de ce imi spui mereu Vasile? Pe mine ma cheama lon! - lon? A, da... Am crezut ca azi este joi... O unitate militara este plasata in mijlocul desertului intr-o oaza. Comandantut unitatii, uitanduse prin binoclul sau la ce se mai intampla prin zona, observa cum un soldat i-o trage unui strut. Conducatorul isi iese din fire si il cheama pe respectivul la el: - Te-am surprins in timp ce o faceai cu un strut! Ne-ai facut de rusine toata unitatea. Militarul ia pozitia de drepti si-i spune comandantului sau: - Va raportez, domnule general, sunt dispus sa-mi repar gresala. - lau strutoaica de nevasta. Tanara pereche de proaspat casatoriti sunt pe cale sa ajunga la orgasm cand, chiar n acel moment, vasul de croaziera pe care se aflau explodeaza. - Esti fantastic! striga cat o tine gura, femeia. Fantastic! - Maine o fac prima oara cu noua mea amanta. Este extraordinara... stii, nu vreu s-o dezamagesc. - Bine? Mananca cativa pastravi. Are sa-ti fie de folos. A treia zi, cei doi barbati se intalnesc din nou. - Ti-a folosit sfatul meu? - Pe dracu! Am mancat douazeci si numai paisprezece si-au facut efectul. - Este adevarat ca pastilele acestea de crestere a potentei trebuie inghitite cat se poate de repede? - Da, altfel va va intepeni gatul. Emotii mari la circ. Un numar de dresura extraordinar: Crocodilul imens deschide gura, dresorul sau isi desface slitul, isi scoate penisul si-l baga in gura fiarei, dupa care ii trage una in cap cu o bata. Animalul isi inchide puternicele falci cu rapiditate. Toata lumea ramane inmarmurita. Intrun tarziu, amimalul isi deschide din nou gura iar penisul dresorului apare intact dintre dintii ascutiti ai fiarei. Ovatiile si aplauzele nu contenesc. Dresorul zice: - Stimati spectatori, cel dintre dumneavoastra care are curajul sa repete numarul pe care eu tocmai l-am facut, are zece milioane de lei. Nu se anunta nimeni, numai o femeie din ultimul rand. - As incerca, spune ea. - Dar am o singura rugaminte. - Sa nu ma loviti prea tare cu bata!!!!!!!!!!! lon naufragiaza pe o insula nelocuita impreuna cu inca sase femei, supravietuitoare si ele ale catastrofei. Intr-o zi de duminica, obosit de pe urma partidelor din cursul saptamanii, stand el asa pe malul oceanului, observa cum din valurile inspumate se ridica un barbat tanar si musculos. - Esti salvatorul meu! il intampina fericit lon. - Ma bucur nespus, raspunde tanarul, sunteti intr-adevar un barbat frumos... 789

Sotul si sotia in pat, noaptea. Sotul incepe sa-si mangaie cu inteles sotia, care insa ii zice: - "In noaptea asta nu, iubitule, ca maine am programare la ginecolog si vreau sa fiu proaspata". Sotul refuzat se retrage suparat, dar peste 5 minute ii vine o idee : - "Iubito, dar ai cumva si programare la dentist?" O tipa i-o sugea unuia. Tipul in culmea fericirii: - "Da! E minunat! Da, asa, iubito. Ce bine e! Dar te rog mai si sufla ca mi-a intrat cearceaful in fund." I: De ce barbatii alearga mai repede decat femeile ? R: Pentru ca frecarea pe bile e mai mica decat frecarea pe placi ! Un grup de turisti bulgari intr-o excursie in Romania prin muntii Carpati. La un moment dat se aude un urlet infricosator: Tuuuu!Speriati si curiosi isi intreaba ghidul despre ce este vorba. Ghidul le spune glumind: -La noi in Romania exista un grup de femei foarte frumoase care in momentul in care le vine timpul de imperechere se aduna intr-o "pestera" si isi inalta strigatul hormonal in asteptarea masculilor. Peste 2 zile cel mai titrat ziar din Bulgaria scria cu litere de-o schioapa. - "15 barbati bulgari au murit calcati de tren intr-un tunel din Romania. Toti erau dezbracati" Un student la sociologie isi da doctoratul. Ca sa se documenteze trebuie sa locuiasca timp de 2 luni la o stana si sa observe obiceiurile ciobanilor. La inceputul primei luni observa ca ciobanii isi satisfac poftele sexuale cu oile. -Rade el ce rade de ei, dar la sfarsitul lunii nu mai poate rabda nici el "celibatul". Ciobanii il surprind intr-o seara reguland o mioara. Si dai ras. - De ce radeti? Doar si voi o faceti cu oile? zice studentul. - Da ma, da nu cu curva aia. Merge un tata cu copilul lui de 3 ani si trece o tipa superba pe linga ei cu o rochie foarte mulata. Tipul nu poate sa se abtina si exclameaza: - Doamne, ce cur fain! Baiatul se intoarce catre el si intreaba: - Ce ai spus, tati? - Am spus Cucu - Ce-i aia? - O pasare, fiule...pupaza - Ahhh....Si exista cuchita, tati? - Mda -Si un cuc si o cuca fac cuchiti? -Da, fiule -Si un cuchit si o cuchita fac cuchiciori? -Da, baiatule! -Si un cuchicior si o cuchicioara fac cuchiciorei? -Da, omule, ce atita... -Si un cuchiciorel si o.... -Ma, baiete.... Am zis cur...Ai inteles? C U R ! Profesoara: Ia sa vedem Pepito in ce timp este urmatoarea propozitie: Mama mea a nascut un bebelus. Pepito: Prezervativ imperfect ! O tipa se duce la un doctor si ii spune ca doreste sa fie din nou virgina. Doctorul ii raspunde: Nu e nici o problema - avem operatii de 100$, de 500$ si de 20000$. -Bine vreau de 100$. Se rezolva tot noaptea nuntii etc vine sa ii multumeasca doctorului. -Dom' doctor nemaipomenit. -Dar celelalte operatii de ce erau mai scumpe? -Pai pentru 20000$ iti faceam implant, pentru 500 il coseam pe cel existent. - Si pentru 100$? - Ti-am legat flo*ii!!! Intr-un avion de pasageri pilotii vorbeau intre ei in carlinga. Din nefericire au uitat microfonul deschis si tot ce vorbeau ei, auzeau pasageii. La un moment dat, zice unul dintre piloti: -Vezi stewardesa aceea? Dupa ce beau cafeaua asta ma duc si fac sex cu ea. Auzind aceasta, stewardesa se indrepta grabita spre carlinga sa le spuna pilotilor sa inchida microfonul. Vazand-o asa de grabita, un pasager mai in varsta ii spune: -Ce te grabesti draga asa? Lasa omul sa-si bea cafeaua! Pasarel si Pasarica, singuri, singurei, pe-o creanga in mijlocul padurii, romantism, vraja, etc,... Pasarel: - Pasarico, o smecherie, ceva in seara asta?? Pasarica(tup, tup, mai incolo): - Cum mai Pasarel, pai asa ma stii tu? Pasarel(tup, tup catre ea): Hai ma Pasarico, ne iubim si noi?? Pasarica(tup, tup mai incolo): - Hai mai Pasarel, fii solemn, nici nu ma gandesc! Pasarel(nervos, tup, tup langa ea): - Hai dom'le, lasa-ma cu texte d'astea!

790

Pasarica tup,tup mai incolo si cade de pe creanga intr-o balta. MORALA: Cu cat e preludiul mai lung cu atat pasarica e mai uda! Ion si Gheorghe ajung ei intr-un oras strain si trag la acelasi hotel. Acolo isi iau o camera cu un pat. Seara, in pat : Ion: Ma Gheorghe, tu faci l..a? Gheorghe: Da ba! Ion: Si-ti place? Ghe: Nu ba! Ion: Atunci fa-ti-o tie! Doi prieteni se intilnesc dupa o mare perioada de timp. Se pupa, se felicita si unul dintre ei il invita pe celalalt la el acasa, la o bere. Bineinteles ca o bere s-a transformat intr-o lada. La un moment dat, invitatul se duce la buda. Dupa ce iese din buda, intreaba pe gazda: - Ba, tu tii urs in casa ? - Nu ma, de ce ? - Pai am vazut urme de laba in baie. Intrebare: Care este antidotul la Viagra? Raspuns: Cocolino - o face moale si pufoasa. I: Stiti care este definitia limbii ? R: Limba este un organ musculos care face legatura intre marul lui adam si parul lui madam. I: Stiti ce sunt 15 barbati intr-un Trabant? R: Un carton de oua O gagica avea sot un comis voiajor. Intr-o luni acesta pleaca in alta localitate si-i spune nevestei ca vine tocmai sambata. Gagica isi chema amantul si ciocane toata saptamana pana vineri cand se aude cheia in usa. Sare ca arsa si isi pune amantul sa faca pe statuia in hol. Barbatul intra obosit de la servici si intreaba sotia: -Ce-i chestia aia pe hol? -O statuie, ce, nu sti ca si Georgeasca are una la fel? Barbatul aproba si se duse sa manance. Se intoarce cu un pahar de apa si zice spre statuie: -Hai,bea. Nimic. -Hai ma, bea daca iti dau. Nimic. Statuia nemiscata. -Hai ma bea ca la Georgeasca am stat o saptamana fara apa. I: Ce spune un spermatozoid pe cearsaf: R: Nu ma mai fac eu om! Doi constipati intr-o toaleta publica: - La primul in cabina se aude pleoshc - Al doilea: norocosule! Primul: stai ma ca mi-a cazut ceasul... Q: Cand a aparut prima data rumegusul? A: Cand a facut Pinochio prima data laba! Ion il intreaba pe Gheorghe: - Ma, tu te futi cu fereastra deschisa? - Nu. - Atunci mai fute si tu femei, sa mai vezi cum e... Q: Care e diferenta dintre un avocat si Dumnezeu? A: Dumnezeu nu se crede avocat... Intr-un autobuz un barbat se uita cu jand la o calugarita. Cand cobora din autobuz soferul ii spuse barbatului ca pe drum nu-si putuse lua ochii de la calugarita: -Uite, te ajut. Maine calugarita merge sa se inchine la troita de acolo, de pe deal. A doua zi barbatul statea ascuns dupa troita. Calugarita vine si incepe sa se inchine. Barbatul isi face curaj si spune: -Eu sunt Dumnezeu si vreu sa-ti iau virginitatea. Iese din ascunzatoare si incepe sa io faca. Dupa cateva minute barbatul spune: Eu nu sunt Dumnezeu, eu sunt barbatul care a stat ieri in spatele tau in autobuz. La care calugarita spune: -Nu-i nimic...Nici eu nu-s calugarita..sunt soferul autobuzului. Intra unu' intr-un scarbo-bar. Merge la bar si zice: - As dori o ceasca de apa calduta! - Ne pare rau dar nu avem decat muci,voma,etc - Nu, eu vreau o ceasca de apa calduta! - Domnule, vorbiti cu patronul, poate va face rost. Merge tipu' la patron: - As dori o ceasca de apa calduta! - Ne pare rau dar nu avem decat muci,voma,c...t. - Va rog frumos, platesc triplu! Ii aduce patronul o ceasca cu apa calduta. Se duce tipu la masa, isi scoate soseta si zice: - Baga-mi-as ca nici un ceai nu mai poti bea linistit! SEX: AFORISME 1. In dragoste este ca in razboi, ori si ce gaura este o transee.

791

2. Dragostea este a sta treji toata noaptea cu un copil bolnav. - Sau cu o adulta foarte sanatoasa. 3. Nu incercati nici o data sa explicati computerul unui profan. Este mai usor a explica sexul unei virgine. 4. Un consulent este precum unul care stie totul despre sex, dar nu a fost niciodata cu o femeie. 5. Femeile folosesc cel putin pentru 10 lucruri. Una o stiu, celelalte 9 nu mi le mai amintesc. 6. Barbatul se naste din femeie si toata viata incearca sa reintre. 7. Femeile sunt ca ciresile: Una o trage dupa sine pe urmatoarea. 8. Sa lasam femeile frumoasee barbatilor fara fantezie sau imaginatie. 9. O femeie este femeie pana in ziua cand moare. Un barbat este barbat atata vreme cat il tine. 10.Casatoria este pretul ce platesc barbatii pentru sex. Sexul este pretul ce platesc femeile pentru casatorie. Un tip intra in bar si cere 10 pahare de vodca . -Trebuie sa fi avut o zi jalnica, zice chelnerul . Da , tocmai am aflat ca frate-meu mai mare e homo . A doua zi la fel . -Azi am aflat ca frate-meu mai mic e homo . A treia zi la fel . Barmanul intreaba : -E cineva la tine in familie care sa-i placa femeile ? -Da , nevasta-mea !! De cite tipuri este sexul? De patru tipuri: 1. Cind ai cu cine si n-ai cu ce - tragic 2. Cind ai cu ce si n-ai cu cine - trist 3. Cind ai cu cine, ai cu ce si n-ai unde - studentesc 4. Cind ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar DE CE! - filozofic I: - Ce pasarica zboara cel mai sus ? R: - Pasarica stwardesei. Doi studenti de la ASE(tip si tipa) sunt impreuna intr-o camera de hotel(erau la munte). Pe la miezul noptii, studentul zice: - Actiunile sunt in crestere! - Imi pare rau, dar BURSA este inchisa, raspunde ea! Dupa vreo cateva minute, iar: - Actiunile cresc tot mai mult! - Imi pare rau, BURSA este inchisa! Si iar.. - Actiunile au atins nivelul maxim! - Imi pare rau, BURSA este inchisa Dupa cateva minute, dupa ce se mai gandeste putin, tipa zice: - S-a deschis BURSA! - Imi pare rau, am vandut actiunile pe sub mana!!! 10 persoane, tipi si tipe, se hotarasc sa plece la munte. Ajunsi acolo le vine ideea sa faca o orgie. Se aduna intr-o camera, sting lumina si incep. Dupa o jumatate de ora, unul se desprinde din imbarligatura, aprinde lumina si zice: -Ba! hai sa ne organizam ca e a 3-a oara cand iau m**e! O doamna chiama dulgherul sa localizeze si sa repare un zgomot sacaitor pe care-l auzea in casa. Acesta vine si intreaba: - Cum se face ca acum nu aud nimic? - Nu e intodeauna: numai cand trece autobuzul pe strada. - Si de unde il auziti? - Din sifonier. - Bun, am sa intru in sifonier si cand trece autobuzul o sa-mi dau seama ce este. Zis si facut. Dupa cateva minute, sotul doamnei vine in graba acasa sa se schimbe caci avea o intalnire importanta. Deschide sifonierul si da cu ochi de dulgher. La care acesta: - Daca-ti spun ca astept autobuzul ma crezi....? Intr-o zi se duce un pensionar la farmacie sa cumpere VIAGRA. A doua zi vine sotia pensionarului la farmacie si intreaba farmacista daca are CONTRA-VIAGRA ca a murit sotul si nu poate sa puna capacul la sicriu. 792

Doi tineri hotarasc sa se hraneasca numai cu dragoste. Dupa un timp barbatul vine acasa mai devreme si isi gaseste sotia incalecand balustrada de pe scara blocului si dandu-si drumul in jos pe ea. Barbatul intraba: - Iubito,ce faci? - Iti incalzesc mincarea! Un tip foarte bine imbracat, intra intr-un restaurant de lux si comanda ospatarului o farfurie de melci. Ospatarul aduce comanda, tipul ia un melc, suge continutul si spune: - Daaaa, foarte bun! Ia si al doilea melc, suge continutul foarte multumit: - Daaaaa, excelent ! Ia al treilea melc, suge o data si se stramba: - Ospatar melcul asta nu e bun... nu pre are nici un gust, cred ca e stricat... Mai suge o data din el, se stramba: - Da, sigur e stricat! Se utia in interiorul cochiliei si vede melcul dand rapid din c*r si strigand: - M**e ma, na m**e! O rapesc cei 3 zmei pe Ileana Cosanzeana. Ca de obicei Fat Frumos merge sa o salveze. Se intalneste el cu primu' zmeu si-i spune: - In derivate sa ne derivam sau in integrale sa ne integram? In derivate, ca-i mai dreapta, spuse zmeul. Incepura ei sa se deriveze si se derivara pana ce zmeu' se anula. La fel si cu ceilalti 2 zmei. O salveaza pe Ileana si merg ei acasa. Ileana curioasa il intreaba pe Fat Frumos: - Nu inteleg. - Te-ai derivat de atatea ori si ai ramas la fel. - Cum? - Pai, eu sunt fiul lui ELAIX. Ce spun diferite femei, din diferite tari cand sunt prinse in flagrant delict: Englezoaica: "John, tu esti un gentelmen, asa ca inchide usa pe dinafara". Frantuzoaica: - "Jean, ce-i al tau e pus deoparte". Unguroaica: -"Ianos, tu crezi ce vezi sau crezi ce-ti spun eu?" Romanca: -"Ioane, numai in cap nu da!"{ O tipa la ginecolog. Doctorul ii cere sa se dezbrace si observa un 'O' pe pieptul ei: - Domnisoara nu va suparati dar imi puteti explica ce este cu o-ul de pe pieptul dumneavoastra. - Prietenul meu este student la Oxford si cand vine sa ma f**a nu-si mai da tricoul jos si imi ramane imprimat. Urmatoarea tipa care vine avea un 'M' pe piept la care doctorul ii spune: - Lasati-ma sa ghicesc, prietenul dumneavoastra este student la Michingan??? La care tipa spune: - Nu, prietena mea e studenta la Wisconsin. Ion, Gheorghe si Vasile ajung in rai. Pentru a intra acolo trebuiau ca adunate sculele lor sa dea 15 centimetri. Trec cu bine in rai dar Ion spune: - Ce bine ca scula mea este de 7 centimetri - Ce bine ca si a mea este tot de 7 centimetri (spune Gheorghe). Iar Vasile spune razand: - Ce bine ca a mea era sculata. Un tip si o tipa faceau sex. Tipa aude usa si ii spune lui sa se ascunda in dulap ca sigur e barbatul ei. Barbatul sau vine direct in dormitor obosit de la lucru, se pune in fotoliu si da drumul la televizor. - Aaaa meci! Disperata sa-l scoata din dormitor ii spune: - Vino in bucatarie sa vezi chestie: - Am varsat paharul de lapte, sa spart, si apoi a sarit inapoi pe masa! - Asta nu-i nimic!I-a dat la unu cartonas rosu si a iesit prin dulap afara! Intrebare:- De ce put besinile? Raspuns:- Ca sa aiba si surzii o bucurie. Ospatar, pe fundul cesti mele este o musca. Ce inseamna asta? - Nu stiu domnule,intrebati-o pe colega mea. Ea ghiceste in cafea... Se pregateste un jaf la o banca. Intra hotii cu cagule trase pe cap. Un hot merge la caserita si-i 793

ordona: - In genunchi si suge p**a!! Caserita spune: - Nu, nu pot. Ati venit sa luati banii, ce mai vreti? Hotul: - In genunchi ca te omor, si-i pune pistolul la cap. Neavand ce face caserita incepe treaba, la care hotul spune: - Asa nevasta vezi ca se poate. Un taran statea intr-un lan de porumb, fuma o tigara penala din stulei de porumb citea Playboy si dadea la laba. Si cum statea el asa calm si o tot freca de zor apare o musca, i musca asta data dracu, tot incerca sa se aseze pe p**a. Se enerveaza asta, ii da una si o omoara, dupa care sta el si se gandeste: - Bai ce viata agitata duc: Droguri, sex ,crima si....tot ma plictisesc. O gacica merge la doctor. -Domnule doctor am o problema,am sinii prea mici shi as vrea sa mi-i fac mai mari,ce imi propunetzi ? Doctorul: -Pai ar fi siliconul dar avem shi o metoda mai naturala;Va alegetzi o ora care vreti dumneavoastra si o poezie si in timpul asta va masatzi sinii. Zis shi facut.Isi alege gagica ora 21:00 poezia trei iezi... Intr-o zi trebuie sa mearga in delegatie cu trenul seara la vagonul de dormit.Se face ora 21:00 si gacica incepe sa se descheie la bluza si sa cinte Trei iezi... La un momendat gagiul de deasupra se apleaca si intreaba: -Nu va suparatzi nu stiti cit este ceasul? Gacica zice ca ora 21:02,si isi cere scuze ptr ca l-a deranjat.La care gagiul se intinde pe spate se descheie la slitz shi ishi scoate sexul afara shi incepe: -Melc melc cotobelc. Un cowboy intra intr-un bar si cere un whisky. Tine paharu' in mana si aude: - Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'! Iese afara, vede calu' legat, se intoarce in bar si impusca 2 tipi. Tine paharu' in mana si aude: - Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'! Iese afara, vede calu' legat, se intoarce in bar si impusca 2 tipi. Tine paharu' in mana si aude: - Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'! Iese afara, vede calu' legat, se intoarce in bar si impusca 2 tipi. Tine paharu' in mana si aude:- Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'! Iese afara, vede calu' legat, se intoarce in bar si impusca 2 tipi. Tine paharu' in mana si aude: - Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'! Iese afara, vede calu' legat, se intoarce in bar si impusca 2 tipi. Tine paharu' in mana si aude: - Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'! Iese afara, vede calu' legat, se intoarce in bar si impusca 2 tipi.Se repeta treaba de cateva ori. Raman cativa tipi in bar, cand aude iarasi: - Ps-ps, vezi ca-ti ia calu'. Ridica capu'nervos,la care aude: -Ba ia terminati cu sahu' ca ne impusca asta pe toti! Q:- De ce e mai bun un castravete decat un amant? A:- Un castravete obisnuit masoara 30 cm. Un labagiu pe o insula pustie. E mereu in cautare de surse de inspiratie pentru autoexcitare. De zile intregi nu se arata nimic. La un moment dat in zare se vede un vapor. Individul incepe sa-si imagineze: - Ah, un iaht, femei disponibile pe punte, cabine intime, etc. Se excita si isi face treaba. Dupa ce termina zice: - "Ha,Ha, Ha, p**a ce te-am pacalit, ca era petrolier..." I:- Cum se transmit bancurile? R:- Bancur la mine, Bancur la tine. II:- Care este asemanarea dintre salariile profesorilor si ciclul femeii? R:- -Amandoua vin odata pe luna si tin cam 5 zile. Olteanca: Ah,ah. Moldoveanca: Mai inset. Munteanca: Da ma ca nu dai in mata. I:- Cate orgasme are o femeie intr-o noapte de sex salbatic? R:- Cui ii pasa? I:- De ce s-au inventat barbatii??? R:- Pentru ca deocamdata, nu s-a inventat un vibrator care sa repare televizorul. Guiness Book organizeaza un concurs pentru desemnarea celui ce va rezista cel mai mult sub apa fara echipament de scafandru. Primul: - Americanul rezista 30 minute si iese gafaind; - "Dute bai acasa; vai de tine; cu asta te lauzi tu". Al doilea rusul sta 2 ore iese corpul la suprafata vanat, aproape fara puls; - "Nu pomenim nimic; aproape e mort". Vine si o batranica cerand dreptul sa participe. Dupa multe discutii organizatorii o lasa sa intre pe propria raspundere. Intra baba si sta 4,5 ore; deja toata lumea se gandea la inmormantare. La un moment dat asta iese vesela spre uimirea tuturor si justifica: - "Asta imi aminteste de cand faceam trotuaru' la Venetia". 794

I:- Cei mai bun la laptele de mama? R:- Ambalajul. Doi tipi: - Ce faci ma? - Trag la limbi! - Dar tu stii ca nu e sanatos? - Ba da, dar nu trag in piept! Visinile excita. - De ce? Ia desparte cuvantul si vezi ce iese: - Vii si ne ... f***m? Doi homosexuali intr-un avion, cursa Paris-Hong Kong. Unul dintre ei zice: - Hai sa ti-o pun! Stai ma, cuminte, nu vezi cata lume-i aici? Ce lume, zice celalalt, tu nu vezi, nu se uita nimeni, nici no sa bage de seama. Ia cere un chibrit, si-ai sa vezi! Cere asta un chibrit, nimic. Bine, hai s-o punem. Ajung ei aproape de Hong-Kong, spre dimineata, se duce unul din tipi la wc. In wc, un tip cu mina la falca. - Ce faci domnule, aici? Ma doare maseaua de mor. Si, nu puteai sa ceri un algocalmin, ceva. Am incercat. - Cum, domnule, stewardesa, cineva, din 200 de oameni, n-avea unul o pastila? Poate, da' a indraznit unul mai devreme sa ceara un chibrit si ce p**a luat in fund! 3 tipi merg prin desert, aproape morti. Dau de o manastire de maici. Stareta: - "Nu intrati daca nu va taiem p**a. Aici e o manastire respectabila" Zic aia ca e periculos, ca pot muri, da' stareta nimic. Pana la urma sunt de acord. Intra primul: - Au..au..au..au..au..au.....moare. Intra al doilea: - Auuuusi moare. Merge al treilea si zice: - Inainte sa mi-o taiati spuneti-mi de ce s-a chinuit mai mult primul. - Pai primul era padurar si i-am taiat-o cu fierestraul, iar al doilea macelar si i-am retezat-o scurt cu satarul. - Bine..eu sunt vanzator de inghetata, s******i-o pana se topeste. O tipa a dat un anunt la matrimoniale: - "Caut un barbat care sa nu ma bata, sa nu fuga de mine si sa fie bun la pat". Primeste multe raspunsuri tipa, si intr-un final apare unul dintre pretendenti la usa. Suna tipul la usa, tipa raspunde, iar acesta isi incepe pledoaria: - Doamna, eu n-am maini, deci nu te pot bate. - N-am picioare, deci nu pot fugi de tine. - Bine, bine, dar cum stiu eu ca esti bun la pat? - Pai cu ce crezi ca am sunat? Stefan cel Mare in lupta cu Baiazid. Stefan se scoala intr-o dimineata si striga catre Baiazid: Baiazide!! - Ce e ba?? spune Baiazid.- M**e ba!! Baiazid se zgarie pe fata de ciuda. A doua zi la fel. In a treia zi Baiazid se trezeste inaintea lu` Stefan si striga: - Stefanee!! - Ce vrei ba?? raspunde Stefan. - M**e ba!! - Vine acum! Un baiat isi invita prietena sa ia cina la el acasa si ca totul sa decurga cum doreste el isi cumpara un papagal pe care il dreseaza ca atunci cand prietena lui sa va aseza pe canapea sa spuna: - 'F**e-o ma, f**e-o ma'. Se face ora la care trebuia sa apara tipa dar in locul ei apare bunica ei care o scuza pe tipa, ea fiind plecata din oras. Fiind amabil baiatul o invita pe batrana sa ia cina cu el. Dupa cina batrana se aseaza pe canapea iar papagalul incepu: - 'F**e-o ma, f**e-o ma '. Atunci, rusinat de intorsatura situatiei tipul se duse nervos la papagal ii trage o laba sa taca. Peste cateva zile o noua invitatie la cina pe care de data asta fata o onoreaza iar dupa cina cand fata se aseza pe canapea baiatul tot astepta ca papagalul sa spuna ceea ce il invatase. Vazand ca papagalul nu are de gand sa spuna se duse la el si il intreba: - Ce ai ma de nu spui ce te-am invatat? Papagalul raspunse: - Laba mi-ai dat,laba sa faci! Trei tipi se hotarasc sa se duca la o curva. Unu' cu sula cat bratu, unu cu sula normala si unu cu sula cat degetul mic. Intra in antecamera si ala cu brandu' zice: - Ba baieti io primu' ca-s tata-l vostru la sule. Intra asta se aude slab: - Aaah ah aaaah si iese dupa 10 minute. Isi aprinde o tigare si zice: I-am rupt p***a. Al doilea intra si el intaratat, se aude ceva mai tare: - Aaah aaaaah aaahhaaa si iese dupa 15 min. Isi aprinde o tigare si zice: - I-am rupt c**u. Intra si mezinu' ce sa faca si el si se aude un strigat infiorator: - Aaaaaaahhaaaaa si tot asa 20 de minute. Iese, isi aprinde o tigare si zice: - I-am rupt un picior... 795

In WC-ul unui restaurant se aud urlete, injuraturi, zgomote ciudate. Ospatarii, crezand ce se bat unii, intra in cabina respectiva. Acolo, unu statea cu p**a in mana si urla la ea: - Aseara n-ai vrut sa te scoli si acum nu ma lasi sa ma p*s?! Intr-un bar pentru homosexuali in New York, Gary vrea sa mearga la toaleta. In toaleta erau trei cabine, toate cu usile inchise. Bate la prima. - Ocupat! Bate la a doua. - Ocupat! Bate la a treia. - Intra! - De ce 75% din barbatii care au facut sex trebuie sa faca o plimbare inainte de a adormi langa nevasta? - Pentru ca trebuie sa ajunga mai intai acasa! Sotia unui vames facea sex cu amantul cand aude cheia in usa. Ascunde-te repede in dulap ca a venit barbatul meu acasa, ii spuse aceasta amantului. Sotul intra in casa si miroase in stanga in dreapta si spune: - Spune unde e ca-l simt, spune unde l-ai ascuns, stiu ca e pe aici, si se apuca sa-l caute pe amant. Se uita sub pat: - Aicea nu este! Se uita in baie: - Aicea nu este! Se uita in dulap, din care iese o mana cu o bancnota de 100$: - Aicea nu este! - Stiti de ce barbatii nu au ciclu?? Pentru ca Adam nu a avut ciclu. - Stiti de ce? - Sa nu faca Eva rosu'n gat!!! I:- De ce se tine un pedofil cand se fute? R:- De ghiozdan!!! Un individ isi pierde o mana intr-un accident si merge la doctor pentru a-i face un transplant. Ajungand la dr. acesta ii spune ca nu are decat o mana de femeie si daca vrea o sa i-o implanteze pe aceea. Individul este de acord si accepta transplantul. Dupa efectuarea transplantului dr. il cheama la control. Dupa 3 saptamani mergand individul la control dr. se uita la mana si este multumit ca reusise operatia si ii zice sa mai vina la control peste alte trei saptamani. Dupa alte 3 saptamani mergand la control dr. vede pe mana pacientului mai multe arsuri de tigara la care ii zice pacientului: - Bine mai nenorocitule eu ti-am pus frumusete de mana si tu o arzi cu tigara? - Domn dr. sunt multumit de mana dar este o problema. Cand merg la WC dimineata sa ma pis nu pot sa o desclestez de pe scula decat daca o ard cu tigara. Era ziua soacrei unui vanator. Acesta vine cu o pereche de cercei intr-o mana si cu o pusca in alta. Vazand aceasta soacra il intreaba ce face cu pusca. Acesta i-i raspunde: - Dar nu trebuie sa-ti fac si gauri in ureche? Un om se duce sa cumpere paine si vanzatorul il intreaba de cand vrea: - De azi, de ieri sau de alaltaieri? Omul spune ca de azi ca e cea mai proaspata. - Atunci veniti poimaine! Doua colege Maria si Lenuta se duc impreuna la servici in fiecare zi. Maria cand este cald afara se imbraca subtire, cand este frig se imbraca gros, Lenuta numai invers. - Mario ce faci tu de te imbraci cum este vremea afara, ca eu ma uit la meteo si mint astia de ingheata apele. Cand te trezesti dimineata trebuie sa te uiti la barbat: - Daca este pe stanga este urat afara, daca este pe dreapta este frumos afara. - Dar daca nu este nici pe stanga nici pe dreapta cum este afara? - Aia nu este vreme de plecat din casa, proasto!!! I:- De ce nu prea vezi barbati vanzand paine in brutarii? R:- Pentru ca e penibil sa-i tot intrebi daca e "moale" sau "tare" (painea, bineinteles)! Telefonul doctorului. - E adevarat ca p***a e dulce? - Da ! - Dar cine intreaba? - Un grup de diabetici!!! I: Stiti care-i cel mai folosit muschi la femei? R: Penisul. 796

- Jocul de carti este ca o relatie intre 2 persoane. - Cum asa? Simplu: - Daca nu ai un partener bun, trebuie sa ai o mina a naibii de buna! Balada mesterului Manole: - Pe Arges in jos sub un mal misto, purtand gsm si zicand alo, venea Manole mancand fasole. Ana: - Manole! Manole! - Iar manca-si fasole? - Doamne ma-invnuieste si ma pedepseste...ca daca mancam...si ma slobozeam, muntii netezeam, Argesu-l secam, si iar Hieroshima zicea: - Ntz, toata stima! Insa Voda nu credea: - De unde-am simtit un miros cumplit? Nasu-mi sangera, paru-mi cadea, ochii imi plesneau oasele-mi trosneau, nu stii tu cumva de unde venea ast miros cumplit? - Poate-am ragait. Doua fire de nisip "zburau" deasupra Saharei. La un moment dat una dintre ele ii spune celeilalte: - Ce facem soro, coboram? La care a doua: - Esti nebuna, in aglomeratia asta!!! Q:- Care femei sunt cele mai fidele? - Blondele? - Brunetele? - Roscatele? A:- Caruntele! Q:- De ce femeile au organele genitale in interior? A:- Pentru ca sunt atrase de vidul din cap. Un tip se duce la doctor. Tipul: Doctore sunt impotent. - Ce sa fac? Dr: Am o metoda moderna: Trebuie sa bei lapte de mama. Se duce tipul, da o groaza de bani pe un litru de lapte de mama, il bea si...nimic. Se duce iarasi la doctor: Tipul: Doctore am baut si nimic!! Dr: Pai cum ai facut? Tipul: Am luat un litru de lapte si l-am baut! Dr: Nu e bine! - Trebuie sa-l bei direct de la sursa! Se duce acasa tipul, cauta o doica, o plateste, se pune la san si incepe sa suga. Si suge, si suge.... La un moment dat femeia incepe sa se excite si zice: - Nu doriti sa va dau si altceva in afara de lapte? Tipul: Daca s-ar putea...o chifla... Un tip loveste Mertanu' unei prostituate care se ia de el: - D-ai sti cata M**E am luat ca sa-mi iau masina asta! - Da' sa vezi cata M**E o sa iei ca s-o repari ! Q:- Stiati ca intr-adevar pe copil il aduce barza? Il aduce pana la usa si apoi ii spune: A:- "Duten p***a matii"! Ion:- Vasile, te-a prins ma vreodata cineva facand laba dupa usa de la baie? - Io ma, nu m-a prins ma cum dracu sa ma prinda. Ion:- Vezi ma ce loc sigur e.! In timp ce zbura, prin fata unui vultur trece o vulturitza. Vulturul se excita teribil si asta-l dezechilibreaza in zbor. O cioara-l intreaba: - Ce faci vulturule? - Zbor cum vrea p**a mea! Era odata dracu si dorea sa faca sex cu o femeie virgina. Isi trimise un subaltern sa ii aduca. Zis si facut. Umbla sclavu si umbla si nu dadu de nimic. Pana la urma intreba un om: - Ba bulangiule zi unde sa gasesc o femeie virgina. - A...acolo sus in varful muntelui. - Bine hai besi. Intr-un tarziu gasi in varful muntelui o baba intradevar virgina si de atunci a ramas vorba sa nu ramai virgina ca te ia dracu. Un tip i se adreseaza unei tipe intr-un bar: - Vrei sa jucam Magic? - Ce-i ala? - Mergem la mine acasa, ne f***m si dupa aia dispari. Q:- De ce pute p***a a peste? A:- Sa-i vina p**i sa vomite pe ea. Un magician foarte vestit isi intalneste un mare fan intr-o toaleta publica. Tanarul fan ii cere magicianului sa-i arate un truc. Atunci magicianul ii ceru fanului sa-si dea pantalonii jos intrebandu-l: - Simti degetul meu in fundul tau? - Da! raspunse fanul. - Uite.....fara maini! adauga magicianul. 797

Era odata un spermatozoid batran si intelept, trecut prin multe. De fiecare data cand trebuiau sa alerge la tinta, ii intrecea pe toti. Intr-o zi, un spermatozoid ciumeg, nedumerit, se duce sa ceara sfatul batranului: - Cum faci tu mai mosule de ajungi mereu primul. -Pai sa vezi..Cand se da startul, incepi sa alergi. - Si? - Si alergi cat poti tu, dai din codita,dai din maini, repede, repede, si o sa vezi ca ajungi primul. - Bine mosule, mersi. A doua zi, cei doi se reintalnesc. Spematozoidul cel mic era tot in ghips, lovit, nu gatul rupt, de abia mai putea sa vorbeasca. - Ce-i cu tine tinere? Ce-ai patit de ai ajuns in halul asta? Nu mi-ai ascultat sfatul.- Bbbba da mossssulle, asscultat. - Pai si? - Sssi...si am innotat, m-am impins, am facut tot ce am putttut...si cand sa vad si eu capatul tunelului...nu mai stiuuu...am plonjat in gol si m-am trezit dat cu capu' de perei plini de ccat Un vanzator a sunat la usa si micul Johnny a raspuns. Vanzatorul: - "Tatal tau este acasa"? Johnny: - "Da". Vanzatorul: - "Pot sa-l vad"? Johnny: - "Nu, este la dus". Vanzatorul: -"Dar mama ta este acasa"? Johnny: - "Mda". Vanzatorul: - "Atunci pot sa o vad"? Johnny: - "Nu. Si ea este la dus".Vanzatorul: - "Crezi ca vor iesi curand?" Johnny: - "Nu". Vanzatorul: - "De ce crezi asta"? Johnny:- "Ei bine, cand tata m-a rugat sa-i dau vaselina eu i-am dat superglue". Q:- De ce nu poate avea un barbat incredere intr-o femeie? A:- Cum poti avea incredere in cineva care sangereaza 7 zile in fiecare luna si nu moare?? Cica era o printesa cam curvulita, dar ea isi gasi pana la urma un print misto. Se facu nunta si in noaptea nuntii printul catre printesa: - Draga mea sunt dispus sa uit de f********e tale din trecut si ca sa-ti salvez onorea uite eu ma tai la deget si las sa curga sange pe cearceaf. Totul a decurs bine poporul a fost prostit, etc. Peste un an, la aniversarea nuntii, noaptea, printesa catre print: - Iubitul meu, pentru ca acu'un an mi-ai salvat onoarea, acum ti-o voi salva si eu. Si printesa fleosc isi sufla mucii si ii tranti pe cearsaf! Q:- De ce au femeile coapsele calde? A:- Sa nu faca barbatii otita! Intr-un bar vine un tip. Cum intra le zice la toti: - Ma cac pa voi in afara de cel din colt. A doua zi face la fel. A treia zi la fel. Cand vine a patra zi toti alertati: - Da pe cel din colt de ce nu te caci. La care individul zice: - Cu ala ma sterg la cur. Intra Mos Craciun pe horn si vede o tipa superba care dormea goala pe pat! Si i se scoala mosului! - Ba! Daca o fut pe asta ma bate Dumnezeu! - Daca nu, nu mai pot iesi pe horn! Era o data o familie care si-au luat o casa si sau tot gandit cum sa ii puna numele si iau pus numele chiloti. Dupa aia si-au luat si o catelusa si iau pus numele pua. Cand au venit vecinii pe la ei leau spus: - Intrati in chiloti ca puta nu musca. O musca ametita se izbeste de un tantar. La care musca il intreba: - Ce faci mai? Tantarul sa-i raspunda pe plac ii spune: - Mut fuste! Niste femei se duc la o casa de Randez-vouz sa se reguleze. Pe usa la prima camera era afisat "Francez- 10cm", asa ca intra ele si ies dupa 1 ora barfind cat de bine se simteau. Usa celei de-a doua camere spunea "Neamt-20cm", asa ca intra si dupa doua ore femeile ies satisfacute din cale afara. Indreptanduse catre a treia usa ele zaresc semnul ce spunea "Roman-30cm" asa ca ele intra nesatule aticipand. Trece o zi, trec doua, o saptamana, si femeile numai ieseau. Intr-un tarziu propietarul casei cheama salvarea si le scoate pe targa sa le duca la spital. In drum spre salvare una din ele spune in dureri "Nu scria diametrul pe usa" Din cauza ca nu avea berbec pentru oile lui Badea Gheorge merge la doctorul satului si il intreaba ce sa faca. Doctorul ii spune ca poate sa ia el locul berbecului si daca se reuseste atunci a doua zi oile or sa stea la umbra iar daca nu la soare. Merge Gheorge al nostru acasa, urca toate oile in tractor si merge cu ele la padure sa le f.... Le trage la toate cate un numar si le aduce acasa. Peste doua zile cand se trezeste o cheama pe Maria: -Marie, unde stau oile la soare sau la 798

umbra? -La soare. Le uraca Gheorge iar in remorca si merge la padure. La fiecare cate 3 numere si acasa cu ele. Dupa 4 zile si 4 nopti de somn se trezeste si intreaba unde sunt oile. Maria se uita si le vede tot la soare. Gheorghe le uraca iar remorca si le duce la padure unde in doua zile le trage la fiecare 7 numere. Ajunge acasa si dupa 5 zile de somn o intreba pe Maria? -Marie unde is oile? -Ma Gheorge, nici la soare nici la umbra ca toate is in remorca numai una e la volan si clanxoneaza. Stiti care este asemanarea intre o fata virgina si o broasca? Raspuns: Amandoua trebuie descuiate. Se intilnesc doi purici, unul gras si frumos, altul slab si prapadit.Cel gras il intreaba pe cel slab: - Ce e mai cu tine, asa slab si amarit? -Ce sa fie, eu traiesc pe mustata unui motociclist, frig, vint, nu apuc sa maninc niciodata ca lumea.Da tu cum faci de esti asa gras si frumos? -Eu traiesc pe p***a unei femei, cald si bine, stau si ma ingras. -Cum ai facut sa ajungi acolo? -Te duci intr-un butic, te bagi intr-o pereche de chiloti, astepti sa vina una sa probeze si hop ajungi la locul cu pricina. Zis si facut, dupa ceva timp se reintilnesc cei doi, cel gras si mai gras, cel slab si mai slab: -Ce ai facut mai amaritule? -Pai am facut cum mi-ai spus, un timp am dus-o foarte bine, dar intr-o dimineata, nu stiu cum, m-am trezit iar pe mustata motociclistului... Amanda Lyr (pentru necunoscatori, aceasta femeie este o cantareata cu o voce foarte impunatoare de barbat) Vin reporterii de la diferite posturi de radio si televiziune si o intreaba: Reporterii:-Este adevarat ce spun unii ca dvs. ati fi barbat? Amanda :-E....zvonuri da-i in pula mea. Ion este om de insurat i nu se tie intr-ale sexului.Ce se gandeshte maica-sa:ce-ar fii sa-l duc la Marie, c pentru ceva bani, mi-l inva ea?Vorbeshte maica-sa cu Marie de dimineatza shi se hotarasc ca Ion sa vina la Marie pe inserat.Pentru treaba asta,Marie ishi ashterne patul cu un ol (patura) de blana de miel.Pe inserat apare Ion.Marie il ia tare:No, Ioane, dezbraca-te! Ion:Vai de mine!Cum sa ma dezbrac? M:Hai ma Ioane!Cum vrei sa facem treaba? I:Numa' daca stingi lumina!... Stinge Marie lumina,se dezbraca Ion, i in drum spre pat se impiedica de un scaun, cade cu nasu in blana de miel de pe pat i se minuneaza:Ioi tu Marie, ce de pi..a!... M:Hai incoa' ,Ioane,ca nu-i acolo gaura! Intinzandu-se inspre Marie,Ion iar simte blana de miel shi se minuneaza:Ioi tu Marie,ce de pi...a!... arie enervata:Hai ma Ioane incoa',ca nu-i acolo gaura! Ion i el nervos: Lasa-ma tu Marie in pace,ca in atata pi..a, imi fac gaura unde imi place! Se intalneshte leul cu cimpanzeul,shi il vede slab shi necajit... L:ce-ai patzit ,cimpanzeule? C:Ce sa patzesc?Mi-a murit nevasta,shi scum nu are cine sa aiba grija de mine!... LPai,ia-ti shi tu,alta! Pana la urma, se insoara cimpanzeul cu girafa.Dupa un timp,iar se intalneshte leul cu el.Il gaseshte shi mai slab ca prima data. L:Ce-ai patzit? C:Cum sa nu slabeshti?Fugi sus,pupa;fugi jos,f...;Nu mai pot! L:Las' ca gaseshti tu o solutzie. Dupa o periada iar se inalnesc cei doi.De data asta cimpanzeul era gras... L:mai,da o duci bine,nu gluma?Ce s-a intamplat? C:Am gasit solutzia:Unde pup,acolo shi f..t,sau unde f..t,acolo shi pup. Un barbat intra seara in parc la plimbare la un moment dat ajunge langa o banca pe care statea un barbat. Acesta incearca sa-l opreasca si sa-i faca propuneri indecente speriat acesta fuge mai departe. Pe alta banca gaseste 2 barbatzi care la fel ii fac avansuri fuge si da peste o banca cu 3 barbatzi cu aceleasi ganduri perverse indignat la culme iese din parc si vede un politzist,pe care il opreste. Domnule politzist sa stitzi ca in acest parc de homosexuali va rog sa facetzi ceva Politistul raspunde: -Paracioasa mica ce esti! 799

Un sot isi supecteaza nevasta ca il inseala;dar el se gandeste cum sa faca sa o prinda.Gaseste el o solutie,sa cumpere un papagal.Se duce el la un magazin de animale,dar acolo nu mai era decat un papagal fara picioare,dar pana la urma il cumpara.Ajunge omu` acasa,il instruieste pe papagal ce si cum si a 2 zi pleaca omul la servici.Cand vine acasa il intreaba pe papagal ce s-a intamplat,papagalul ii raspunde ca pe la ora 10 a venit instalatorul,a inceput sa o sarute pe nevastasa,sa o dezbrace,sa o mangaie.Si,intreaba omu` mai departe ce s-a intamplat.Pai nu am mai vazut ca m-i sa sculat p..a!!! Un student ajunge pe lumea cealalta,in infern...este invitat sa aleaga intre partea cu oameni"normali" si partea studentilor.Ce-si zice in sinea lui...student am fost toata viata,ma duc la oameni "normali".in prima zi distractie la greu,femei,bautura alcool...beton .Dar dupa chef diavolul responsabil cu palierul oameni normali ,le batea un cui in pula.Rezista o zi ,rezista doua dar la un moment dat se supara si cere sa fie mutat la palierul studenti.in prima zi distractie fara cuie la final,a doua zi la fel,trece o una, trec doua,trec sase,apare diavolul responsabil cu o lada de cuie...baieti a venit sesiunea! -Domnule doctor, ma doare fofoloanca! -Nu stiu la ce-i zicetzi dvs fofoloanca dar va sfatuiesc ca atunci cand mai mergeti cu bicicleta sa puneti si sausa! Se pregtea un bal mascat si Bul e trimis de tatl su s i aduc un costum ca a lui Adam. Ajunge Bul la magazin si i cere vnztorului o frunz. Se ntoarce cu o frunz de cires si tatl su i spune c este prea mic,s se duc s ia alta. Bul se intoarce cu una de fag, care se dovedi la rndul ei prea mic.Se ntoarce cu una de brusture, la fel. Merge iar la magazin si vnztorul se enerveaz si i spune: du-te la tatl tu si spunei s si bage p*** in gur s si dea oule dup cap si s se prefac c e scafandru! Un roman, un francez shi un englez in vizita la New York... In fatza statuii Libertatzii: Francezul:Oh c'est merveileuse, c'est magnifique! Englezul:it's wonderfull, masterpiece! Romanul:Mama sa-mi bag p***!!! Doua prostituate stateau de vorba intr-o statie de autobus: -Fa, zice prima, ce vremuri grele am ajuns sa traim.....eu o fac numai ca sa-mi pot cumpara un bilet de autobuz. -He he he....tu o duci bine....eu o fac oral numai ca sa simt si eu ceva cald la stomac. Jurnalul fetelor Noi, fetele Desculte si dezbracate Vom lupta cu cracii goii Noi vrem P., nu razboi.. Vom lupta fara chiloti Sa ne vada pizda toti Ca-n razboaiele trecute Am ramas si nefutute. Si vom cere neaparat Mila de la sindicat Ca cei cu p*** mare Sa ne ia la concentrare. Merge un pervers prin cartieru cu bordeluri si chestii d-astea si trece pe linga un sex-shop. Vede un afis mare in vitrina: CEL MAI TARE SEX ORAL DIN VIATA TA _ CU O MAIMUTA _ NUMAI 5 $. Intra perversu repede in magazin si-l intreaba pe patron: Ce scrie pe afisu ala bai? - Pai ce, nu stii sa citesti? - Pai ba, da de unde stiu io ca-i cel mai tare sex oral, ha? - Daca dau banii aiurea? - Pai ai 5 $ la tine? - Da. - Da-i incoa si ia maimutica si mergi cu ea dupa colt. Si daca nu ti-a placut iti dau banii inapoi. Da perversu banii si merge cu maimutica dupa colt. Da asta cea mai tare m..e din viata lui. Tipu ia maimutica si fuge bucuros cu ea acasa. Suna la usa si deschide 800

nevasta-sa. - Ce faci mai, ce-i cu maimuta asta? - Gura! Ia-o, invat-o sa gateasca si dupa aia fa-ti bagajele si dispari! Care este diferenta dintro blonda si un carucior de cumparaturi: -Pe amindoua le impingi cu o moneda. La un curs de biologie un profesor vorbeste despre continutul bogat in glucoza al spermei. O blonda se ridica si intreaba de ce nu are gustul dulce, moment in care colegii incep si rad cu pofta. Profesorul ii raspunde ca papilele gustative care simt gustul dulce sunt pe varful limbii. Marie, proaspat casatorita, se plange lu` masa ca Ioane in loc sa o futa seara, citeste. Masa nu crede si vrea sa-l incerce. Se culca soacra in locul Mariei si vine Ioane si se baga in pat, aprinde veioza si incepe sa citeasca. Dupa un minut baga mana la pizda soacrei. Soacra sare ca arsa si merge la Marie. - Tu Marie esti proasta, Ioane n-are nimic, dupa un minut mi-o si bagat mana la pizda. Ho mama, ca isi umezea degetu` sa intoarca pagina. Se spune ca pizda femeii a fost facuta de trei oameni : un tamplar , un instalator si un blanar . Acum insa apare o itrebare ...care a facut-o mai bine? Blanarul nu a reusit prea bine, pentru ca ii pica parul, Instalatorul a cam esuat si el, pentru ca picura. Cel mai bine a reusit tamplarul, pentru ca poti da cu limba si nu raman aschii . Era o dat o portocala si o p..a.Fiecare isi povestea pataniile. -Stii ce e mai rau la noi, intreba portocala Intai ne cojesc, apoi ne taie felii si ne mananca. -Noua ne pun o punga in cap, apoi ne baga intr-o camera stramta si intunecoasa si ne dau cu capul de toti peretii pana ne umflam la maxim si incepem sa varsam ! Un hot si un homoxesual morti, mai primesc inca o sansa de la D-zeu cu conditia ca fiecare sa se lase de vechile obiceiuri.Mergand ei asa pe strada, hotul vede un pormoneu pe jos si ii spune poponarului: daca il iau mi-e frica sa nu ma D-zeu inapoi! Da dar gandeste-te si la mine! Pai de ce? Daca te apleci murim amandoi!!?? Un vampir, noaptea, in cautare de sange nimereste intr-o camera de hotel, unde doi tineri casatoriti isi faceau "datoria". Atunci vampirul incepe sa strige: - AHAAA! Am venit sa sug sange! Iar ea raspunde: - Imi pare rau, mergi cu un etaj mai sus, aici se suge p**a! Adam il intreaba pe Dumnezeu: - De ce ai facut femeia asa frumoasa? - Ca s-o poti iubi, zice Dumnezeu. - Si de ce ai facut-o asa de proasta? - Ca sa te poata iubi! Intr-o celula trei detinuti: Cel mai solid spune: - Am aflat ca azi ne va veni un nou coleg. Sper ca nu aveti nimic impotriva ca acesta sa fie sotia mea! Cel mijlociu spune: - Daca va fie sotia ta, atunci va fi amanta mea! Cel mai pirpiriu spune si el: - Daca va fi sotia ta si amanta ta, va fi deci, prietena mea. Brusc se deschide usa si intra un tip inalt foarte musculos, plin de cicatrici si spune: - Copii, eu de astazi sunt mama voastra, si pentru ca am o singura veti suge pe rnd din ea. Spermatozoizii isi fac un plan de atac. Seful lor le spune: - Baieti uite cum facem. Voi o luati pe partea stanga, voi pe partea dreapta, iar restul vin in spatele meu in centru. Zis si facut. Alearga ei cat alearga, iar dupa un timp comandantul sriga: - Stoooooop! - Ce-i sefu', ce-i? - Am fost dai n gt! Doi scheleti se intalnesc in cimitir si incep sa converseze de intrarea lor in nefiinta unul de frig si unul de ris. Cel cu risu: - Am fost la amanta si cand era lumea mai draga a venit barbat-sau, iar nevasta ia pus cosul de gunoi in brate ca sa-l duca. Intre timp eu am plecat cand am ajuns acasa bat la usa iese nevasta si-mi da cosul de gunoi sa-l duc. Siind ce s-a intamplat dincolo am dat buzna in casa si am inceput sa caut si nimic. Am inceput sa rad si am murit. Cel cu frigul: Ba daca, cautai bine in frigider nu murea nici unul din noi pentru ca eu eram in frigider. - Ha, ha, ha. 801

El si ea faceau dragoste. El o saruta lung, apasat, languros pe buze. Ea stranse din picioare si ii sparse ochelarii. Doua prieteni la coafor: - Draga sa vezi ce am patit ieri: - Cand ma intorceam de la piata, un tip in spatele meu. Ajung in fata blocului tipul in spatele meu. Intru in lift el dupa mine, ies din lift iese si el dupa mine, ajung in fata apartamentului el in spatele meu, intru intra si el si fara sa spuna nimic ma ia, ma duce in dormitor si mi-o trage - Si tu ce ai zis? - E...daca el na zis nimic, eu ce sa zic? - Vrei sa ti-o pun? - Da, sa ridic fusta? - Este suficient sa-ti scoti guma din gura! La o banca intra un individ mascat, cu un pistol in mana si striga: - Nu misca nimeni. Acesta este un jaf armat. Toata lumea ramane inmarmurita de groaza. Tipul se duce la o caserita si ii spune: - Doamna o sa te impusc. Tipa speriata il roaga: - Domnule, va rog nu! Am copii acasa, fac orice numai nu ma impuscati. Tipul spune: - Da? Chiar faci orice ca sa nu te impusc? Atunci fa-mi repede un sex oral. Tipa se impotriveste prima data, dar la amenintarile individului face cele solicitate. Dupa ce termina, tipul foarte fericit isi scoate masca de pe fata si-i spune candid: - Ai vazut nevasta ca se poate? Erai tare revoltata acasa. Se intalnesc pe strada doi prieteni. Unul din ei i se confeseaza celuilalt: - Stii...am fost aseara la curve! - Ei si? - A intrebat ma-ta de tine! Se intalnesc doi surzi. Unul dintre ei ducea pe umar o undita. Celalalt intreaba: - Te duci la pescuit? Nu, ma duc la pescuit. - Scuza-ma, credeam ca te duci la pescuit. Un pusti suna la familia Buca. - Alo, familia Buca? - Da. - D-nul Buca este? - Da, la telefon. Dar d-na Buca, este? - Este si dansa. - Inseamna ca tot CURUL e acasa! Pe la doua noaptea la receptia unui hotel de cinci stele apare o doamna superba care nici una nici doua il ia pe receptioner de git si-i spune: - Vreau sa te iau de barbat. Acesta mai mult speriat spune ca la ora asta nu are de unde sa-i dea un barbat pe masura ei, dar totusi il are pe nea Gica gradinarul. Singura problema fiind ca acesta are 78 de ani. Doamna in disperarea ei il accepta si ii spune sa urce in camera ei. Urca nea Gica in camera si cum ajunge aceasta ii spune sa se dezbrace sa faca un dus. Zis si facut. Dar cand acesta se intoarce in camera femeia ii ia hainele si le arunca pe geam. Acesta cand vede o intreaba de ce a facut asta, la care ea spune: - La ce-o sa-ti fac eu o sa ai nevoie de altele. Cand aude mosul ii ia si el hainele si le arunca pe geam. Ea disperata ii spune:- Ce faci omule? la care el: - Pai cand mi so scula mie p**a trece moda la hainele astea. - Care este difewrenta dintre un om si un urs? - Ursul are laba dar omul trebuie sa o faca! Un cioban de 70 de ani se insoara cu o fata de 15 ani. In noaptea nuntii, mosul se dezbraca si se baga in pat. Fata ezita sa se dezbrace. Atunci mosul o intreaba: - Ce s-a intamplat mai, de ce nu te dezbraci? Fata ii raspunde: - Stii bade, mi-e rusine ca inca nu mi-a crescut parul acolo jos. Mosul ii spuse atunci: - Lasa fato, ca pina mi se scoala mie iti creste si tie parul! - Nuti, vrei sa facem dragoste? - Vai, dar eu niciodata n-am... - Vrei sa spui ca nu te-ai culcat pana acuma cu nici un barbat? - Vreau sa spun ca n-am avut niciodata nimic impotriva. I: - De ce actul masturbarii la femei e mai avansat tehnologic decat la barbati? R: - Ptr. ca la barbati e manual si la femei digital! Sotul: - La ce-ti mai pui sutienul ala? Si asa nu ai ce sa bagi in el! Sotia: - Si tu porti chiloti, nu?!

802

I: - De ce isi pune un barbat prost gheata in prezervativ? R: - Sa dea inapoi umflatura! Asemanarea intre barbati si locurile de parcare: - Cei buni sunt intotdeauna ocupati, iar ce ramane sunt fie handicapati fie o au prea mica! Asemanarea intre un barbat si economia: - Parul e in recensiune, stomacul e o victima a inflatiei, iar amandoua la un loc provoaca o mare depresie! Intrebare: - de ce isi "boteaza" barbatii penisurile? Raspuns: - Le place sa se tutuiasca cu cel cu care iau cele mai importante decizii! Asemanarea intre barbati si o ninsoare: - Nu stii niciodata cand vine, cati centimetrii are si cat il tine! I: - De ce le place barbatilor sa se masturbeze? R: - Fac sex cu cineva care le place! Scufita Rosie leagana cosuletul in manuta mergind vioaie si vesela spre bunicuta. La un moment dat o voce groasa si cam infundata din tufis: - Stai pe loc, sunt lupul fioros, ce-ai in cosulet? - Ia, niste placinta de mere pentru bunicuta, ca-i bolnava. Vocea, cu rasuflarea intretaiata: - Bine, bine, si-altceva? - Pai, niste dulceata de mure, facuta de mine. Vocea geme dureros: - Lasa, lasa, sialtceva ce mai ai? - Aoleu, nu mai am nimic adica ar mai fi niste servetele de hirtie. Vocea pitigaiata si scremuta. - Lasa servetelele si cara-te. O femeie mergea pe strada si observa un batranel care statea pe un scaun in fata casei. - Ma scuzati, nu am putut sa nu observ ce fericit aratati, care este secretul dvs. pentru o viata lunga si fericita? - Fumez trei pachete de tigari pe zi, beau sase sticle de whiskey pe saptamana, mananc numai mancaruri cu multa grasime si nu fac niciodata sport. - Nemaipomenit, dar cati ani aveti? - Douazeci si sase. Cica azi (prima zi de scoala la noi) ne intreaba diriga: - Voi unde vreti sa dati? Raspunsul veni fulgerator: - La buci! Un tip si-o tipa, in pat, actiune din greu. Dintr-o data se aude o frana de masina in fata casei, tipul sare din pat, isi ia hainele in brate, tipa ii deschide geamul, tipul sare. Dupa un timp se aude un ciocanit la usa. Tipa deschide, in usa era tipul cu hainele in brate. Tipul: - "Ma nevasta da' stresati mai suntem". I: - De ce le plac barbatilor femeile cu sanii mari si vaginul mic? R: - Pentru ca si ei la randul lor au gura mare si scula mica! Un barman isi intreaba clientul: - Paharul dvs e gol, sa va mai dau unul? - Ma prostule, pentru ce imi dai doua pahare goale? Sot si sotie pentru prima data la golf. Angajeaza un instructor care sa le arate ce si cum. Instructorul, il ia mai intai pe sot. Vede cam ce poate, apoi il invata: - Uitati, asezati-va asa cu picioarele departate iar crosa o tineti cu cele doua maini ca si cum a-ti tine sanii sotiei dvs. Barbatul se conformeaza, loveste mingea foarte tare si o expediaza la cateva sute de metri. - Excelent, zice instructorul. Pentru azi e destul cu dvs, acum s-o vedem si pe doamna. - Doamna, fiti putin atenta. Stati asa si tineti crosa asa cum il tineti pe sotul dvs. de penis. Zis si facut, femeia isi ia pozitia si loveste, dar mingea se deplaseaza doar vreo jumatate de metru. - Foarte bine pentru inceput, zice instructorul. Mai incercati o data, dar acum incercati sa scoateti crosa din gura. El: Pe tine cum te cheama? Ea: Prietenele imi spun Virginica. El: Mie prietenele imi spun Dizvirginel.

803

I: - Care e diferenta dintre soc si placere? R: - Placerea e pe moment socul vine dupa 9 luni. Imediat dupa luna de miere, sotul vrea sa puna lucrurile la punct. De aceea, ii spune nevestei: In casa asta fac ce vreau. Vin cand vreau. Plec cand vreau sa beau cu baietii, sa joc carti sau sa vad un meci. Dorm cand vreau, mananc cand vreau. Tip cand vreau. Si nu vreau sa aud comentarii. - De acord? - De acord. - Tu n-ai nimic de pus la punct? - Ba da. Spune acum, ca sa n-avem vorbe mai tarziu! O indeamna sotul. Iar ea raspunde: - In casa asta eu fac sex cand vreau. Indiferent daca vei fi sau nu vei fi acasa... 2 prietene asteapta metroul japonez (se stie ca este f.aglomerat), comentand cu spor tipii prezenti in jurul lor. Soseste metroul si cele 2 sant pur si simplu inghesuite in vagon de gramada de calatori si se nimeresc fata-n fata, fara o posibilitate de rasucire. Una din ele, o intreaba pe cealalta: Cum e tipul? Raspuns: - Tanar. Tipa: - Asta o simt, dar cum arata? I: - Cand stie nevasta cu exactitate unde-i este sotul? R: - Cand este vaduva! I: - De ce gandesc barbatii mai mult, iar femeile vorbesc mai mult? R: - Barbatii au doua capete, iar femeile trei randuri de buze! - De ce asiaticii au ochii mijiti? - Pentru ca mananca orez si orezul Constipa. Cica era odata Superman si zbura deasupra unui zgarie-nori. La un moment dat o vede pe Femeia-Fantastica intinsa pe un bloc exact in pozitie, cu picioarele desfacute. Superman excitat sta si se gandeste si ajunge la o concluzie: - "Bai ia uite ce bine arata Femeia-Fantastica!" - Ce ar fi sa o f*t, ca si asa sunt rapid si nici nu o sa aibe timp sa-si dea seama ce a fost. Trece Superman in actiune. Femeia-Fantastica tresare si zice: - "Ce a fost asta?" La care Omul-Invizibil raspunde: - "Nu stiu, dar ma ustura c***l de nu mai pot". I: - Ce spune un barbat dupa ce se insoara? R: - Pentru o gaura am luat toata plasa! - Draga mea, deseara voi merge la club cu prietenii, o sa jucam bowling si cred ca o sa ma retina pina dimineata, te superi? - Dragul meu, desigur du-te, eu doar nu te tin de coarne! Doua babe pe banca in cimitir una care cealalta: -Auzi cati ani ai? 99 replica ea. - Si mai pleci acasa? Un mos se duce la o farmacie si intreaba: - Taica aveti obiecte din acelea de se pun pe organ? Ce tataie, prezervative? intreaba farmacista. - Asa taica din alea. - Pai avem cu aroma de ananas, cu aroma de vanilie, banane. - De care vreti? - Oricare taica numai da-mi ceva. Farmacista ii da, mosul se uita si zice: - E, pai taica asa pielita am si eu mie miezul imi trebuia. La celalalt capat al firului se aude...iubire bine ai venit fac tot ce vrei cum vrei cind vrei !!! Zgircitul intreaba : - Chiar faci tot ce vreau ? - Da iubire tot ce vrei, cind vrei, cum vrei ! - Atunci eu inchid si ma suni tu ! Doua babe discutau: -Ieri s-a dat pensia.. -Ei, s-a dat p##a -Si eu proasta am luat pensia. I: - Care este diferenta dintre o furnica si un homosexual? R: - Furnica impinge mancarea de azi. - Homosexualul impinge mancarea de ieri. I: - De ce se parfumeaza si se machiaza femeile? R: - Pentru ca sunt urite si put! 804

Un tip plin de bani vine la un bordel si ii zice patronului: - Domnule vreau ceva "special". Patronul: - Da, sigur, avem blonde, brunete, roscate...". Tipul: - Tu n-auzi ca vreau ceva special? Vreau sa f*t o femeie care naste. Patronul spune: - Domnule, esti nebun nu avem asa ceva!, la care tipul raspunde: - "Ofer 10000$". In cele din urma, patronul spune: - "Ok, duceti-va la camera 20". Acolo, intinsa pe o masa, o gravida gata sa nasca tipa: - Hai, odata, ca nu mai pot. Tipul i-a niste manusi de cauciuc, meticulos, si baga o mana inauntru incet. Femeia exasperata: - " Ce faci domnule acolo?". Tipul raspunde: - "Ii potrivesc fundul lu' asta micu'". Doi vecini se intalnesc pe strada. Unul catre celalalt: - Gigele, de ce esti asa de fericit? - Ha,ha...E ziua soacra-mii. - Da' asta-i motiv de fericire? - Ha, ha...- I-am cumparat si cercei. - Mai, Gigele, dar cu pusca ce faci? - Ha, ha ... - Ii fac gauri. I: - Cum fac dragoste ochelaristii? R: - Isi dau ochelarii jos si se f*t ca chiorii! El si ea vor sa incerce pozitii noi. La un momentdat, el i-o baga in ureche, iar ea sare ca arsa: Potoleste-te ca ma lasi surda! - Ce fa, ultima data te-am lasat m**a? Vin extraterestrii pe pamint si iau cu ei in spatiu un american ,un neamt si una bucata roman. Ii inchid separat impreuna cu 2 bile . Dupa 3 luni se duc sa vada rezultatele. Deschid usa camerei americanului - Asta e plin de muschi, mama ramin astia uluiti. Se duc la neamt deschid usa si vad astia o super masina si ramin uimiti. In sfirsit deschid si camera unde era inchis romanul. Statea asta suparat intr-un colt. Se uita extraterestrii in camera si-l intreaba ce a facut cu bilele, la care romanul zice: - Pai ce sa fac cu bilele, una am stricat-o si una am pierdut-o. Un partizan era urmarit de nemti cu caini, mitraliere si elicoptere. Partizanu', om destept sa ascunde la o manastire si nu oriunde ci chiar sub poala maicii-starete. Nemtii intreaba o data, de doua ori, de trei ori, dar maica nu, nu si nu. Pleaca nemtii si partizanu' iese de sub poala: - Maica stareta, stii atunci cand au intrebat nemtii prima oara te-am prins de gambe. Stiu, fiule. - Dar stii, atunci cand au intrebat a doua oara te-am prins de genunchi. - Stiu, fiule. - Si stii, atunci cand au intrebat a treia oara te-am prins de coapse. - Stiu, fiule. - Dar daca mai stateau nemtii stii de ce te prindeam? Dar maica stareta cu o voce mai groasa: - De p**a, ca si io-s partizan! Pe o plaja de nudisti, un nudist observa ca un alt nudist de langa el avea bagat in c*r un dop. Curios, il intreaba pe tip de ce sta cu dopu' in c*r. Respectivul se apuca sa-i povesteasca: Pai mergeam prin desert si am gasit o lampa. Am sters-o de praf si din ea a iesit un duh ca in povestea cu Aladin, si mi-a spus ca imi indeplineste o dorinta. - Si tu ce i-ai spus? - NO SHIT! Erau niste albi pe o plaja in Africa, care faceau plaja si la un moment dat iese un negru din apa ce avea penisu pina la genunghi si toti au inceput sa arate cu degetu spre el . Negru rusinat spune: - Ce ba voua nu vi s-a intimplat cind intrati in apa rece sa vi se culce? Un banc de regiune ca si vinurile de regiune au si ele farmecul lor. Doi texani vorbesc despre o noua pozitie de s*x care facea furori prin regiune, numita "Rodeo". - "Cum e?", intreaba unul. - "Pai te duci tiptil in spatele sotiei si o apuci cu miinile de sani, dupa care ii pui: - "Vai, dar ce bine seamana cu cei ai sorei tale!" Dupa care vezi daca poti s-o tii asa pentru 8 secunde!" Intr-o zi ploiasa de toamna, intr-o statie de autobuz, o multime de oameni asteptau autobuzul care nu mai venea. La un moment dat apare o limuzina neagra, de vreo 6 metri, cu geamuri fumurii, care se opreste chiar in fata acelor oameni. Incet, geamul fumuriu se lasa jos si iese o mina cu o havana, scutura trabucul, scrumul cade, si cu degetul artator acea persoana din masina arata spre cei din statie si zice: - Tu, tu si tu! Si unul mai prapadit din statie, ud leoarca, pina la chiloti, se agita si zice: - Si io, si io! Asta din masina se uita la el, sta un pic si zice: - No bine, si tu...mereti in pana mea! I: - Cum se numeste nevasta taurului? R: - Taurul nu are nevasta, numai boii au. 805

Mimi cu Suzi scoteau morcovi. La un moment dat, Suzi a scos un morcov imens si a exclamat: Uite, tu, Mimi, cam asa ii si druga lu'Vasile a'meu! - Tulai! - Asa de mare si groasa? - Nuu!...Asa-i de murdara. O femeie spala la un rau. In spatele sau, un grup de baieti joaca fotbal. Ei se hotarasc sa o violeze. Ptr. a continua distractia, il pun si pe magar la treaba! Femeia spune: - Tu, asta cu pantalonii flausati, sa vii si maine! Un pedofil se plimba prin parc ptr. a cauta ceva nou. Pe o banca gaseste 2 fetite frumusele foc. - Nu vreti sa il lasa-ti pe nenea sa va bage mana in chilotei? O sa va dau cate o bombonica. - Ba da! si tot asa inca vreo 1/2 de ora, acceptari, propuneri, cand una dintre fetite spune: - Hai fa sa mergem ca pana ne reguleaza asta o dam in diabet. Un culturist se duce si el la un bordel. Aflat in camera cu o dama incepe sa se dezbrace. Isi da camasa jos, iar dama exclama: -Vai ce bicepsi mari! Tipul: - Dinamita. Isi da jos pantalonii. Dama: Vai ce gambe mari ai! Tipil: - Dinamita. Isi da jos maieul. Dama: Vai ce pectorali! Tipul: Dinamita. Urmeaza chiloteii. Dama: - Vai ce fitil mic ai la atata dinamita. Malaria vacii nebune: Merge o reporterita la un vacar si-l intreaba de la ce vine boala vacii nebune. Vacarul: - Pai doamna stii ca vaca este dusa la taurul comunal o data pe an! Reporterita: Da domne stiu dar de la ce vine aceasta boala? Vacarul: - Dar stiti ca vaca este mulsa de 3 ori pe zi? Reporterita: - Da domne stiu, dar de la ce vine boala? Vacarul: - Doamna dar dumneavoastra a-ti rezista sa va mamelesc de 3 ori pe zi si sa va f*t o data pe an? - Dumneavoastra nu a-ti innebunii? Doi studentzi se intalnesc in vacantza: - Bai, cum te-ai descurcat, intreaba unul? - Pai am facut niste bani. - Cum? Uite: - M-am imbracat in maimuta si m-am dus la gradina zoologica unde faceam pe maimuta, ziua primeam de mancare, iar seara ma prefaceam mort si ma aruncau afara, iar cealalta zi iar. Merge celalalt, se imbraca in maimuta si merge la zoo. Il primesc, i se da de mancare si vine noaptea iar acesta se preface ca este mort. Vine ingrijitorul plictisit il ia si il arunca la leu. Studentul speriat se retrage intr-un colt de frica si tremura tot. Leul se invarte in jurul lui de vreo doua ori, se pune in fund si zice: Fraiere ai o tigara? Un om moare si este trimis in iad. Aici tartorul da porunca dracilor sa-l puna pe om intr-un cazan cu smoala. Adoua zi tartorul vine sa vada daca dracii i-au indeplinit porunca. Cand ajunge acolo ii vede pe draci jucand carti cu omul si ii intreaba: - De ce nu a-ti facut cum v-am zis eu? - Apleaca-te tu sa aprinzi focul daca esti mai destept. Morala: - Nu te apleca cand ai homosexuali prin zona! La o manastire, se anunta ca va sosi a doua zi un transport de castraveti. Maicutele sunt foarte fericite si se duc la culcare in asteptarea diminetii. A doua zi apare Maica Stareta, foarte trista: Fetelor, am o veste proasta: - Si-a bagat necuratul coada - castravetii sunt taiati felii! O tipa, isi suna prietena: - Auzi draga, sa stii ca sunt disperata! Sotul meu nu ma mai baga in seama deloc! - Da.... stiu cum e si eu am trecut prin asta! - Si cum ai rezolvat problema? - Pai du-te la un coafor, aranjaza-ti parul, imbraca-ta cat mai sexi si astepta-l si tu cu cina, provoaca-l! A doua zi tipa urmeaza sfatul prietenei si isi astepta sotul! Sotul vine obosit de la serviciu cand acasa .... Surpriza! Tipa il astepta cu masa pregatita, imbracata foarte sexy, cand ii servea masa sotului lasa sa se vada anumite parti ale corpului! Sotul o privi un timp dupa care ii spune sotiei: - Daca n-ai fi nevasta-mea mama ce te-as f**e! La un tribunal un om era acuzat de viol. - Ce ai de spus in apararea ta? spuse procurorul. - Va jur ca nu i-am atins nici macar un fir de par! La care o baba surda din sala, care nu a auzit prea bine isi intreaba vecinul de scaun: - Ce a zis maica, ce a zis? - A zis ca nu i-a atins nici un fir de par! raspunse acesta. - Ce precizie maica, ce precizie! 806

La birou seful o intreaba pe secretara: - Vrei sa te f*t? Secretara zice: - Mai incet ca va aude cineva. Daca doriti s-o facem spuneti ca vreti sa-mi folositi "masina de spalat". Dupa 2 saptamani secretara excitata vine la shef si spune: - Nu doriti sa-mi folositi masina de spalat? - Nu, am avut putina lengerie si am spalat-o cu mana! In Bucuresti un tip se duce la un bordel si face sex cu o chinezoaica. A doua zi dimineata observa ca nu mai are erectie. Speriat merge la medicul de familie si ii povesteste cele intamplate, la care acesta ii spune ca are "won ciom poi". Speriat pacientul il intreaba daca poate face ceva. Doctorul ii spune: - Trebuie sa o amputez. Asta speriat se mai duce la alt doctor dar acelasi lucru il aude. Apoi primeste sfatul de a merge la un doctor in China. Pleaca asta in China se duce la doctor si ii spune ce a facut (sex cu o chinezoaica) la care doctorul ii spune ca are "won ciom poi". Pacientul il intreaba daca trebuie amputata? Doctorul linistit: - Nu te ambala cade singura! Merge unu` la doctor si-i zice: - Domn` doctor, maine ma intalnesc cu prietena mea si e o seara mare. Va rog sa-mi dati ceva pentru potenta. Doctoru` ii spune: - Uite aici, pastilele aste, iei cate una pe zi, dar nu mai multe. Omu` se duce acasa si incepe sa ia pastile cu pumnu` . Dupa cateva zile, omu` se intoarce la doctor: - Domn` doctor, fantastic! De unde a-ti avut pastilele alea c-au fost extraordinare? - Ei, zice doctorul, sunt straine. Apropo, cum a fost? - Domn` doctor, extraordiar: In pat, sub pat, in baie, pe chiuveta, in bucatarie, pe hol, pa jos, peste tot. - Si ea ce-a zis? - Pai ea n-a venit! Intr-un bloc, asteptand liftul, o femeie frumoasa (90-60-90)intalneste un domn atragator si simpatic. Dupa ce intra amandoi in lift, femeia i se adreseaza barbatului: - Ce ar fi daca ai incerca sa ma faci sa ma simt o femeie? Barbatul nu zice nimic. Incepe sa se dezbrace: - Isi da jos sacoul, camasa, sosetele, pantalonii, maieul si ii raspunde politicos: - Bine, sunt de acord! - Spala-le! Copiii spun lucruri trznite Ce sunt drogurile? Drogurile sunt niste plante pe care le usuc gangsterii si le iau ca pe niste medicamente, care ii amortizeaz, sa nu-si mai recunoasc faptele. (14 ani) Ce este rscoala? Rscoala nseamn, cnd printii nostri nu gsesc bani si atunci rscolesc ca sa gseasc. (8 ani) Ce este economia? Economie nseamn sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la banca. Cheltuim numai din ciubucul, care ni-l da seful. (7 ani) Ce sunt amprentele? Amprentele e cnd punem mana pe o clanta si rmn degetele acolo si le gseste politia. (8 ani) Ce este tristetea? Tristete nseamn cnd un om vine la altul si bea mult. (7 ani) De ce se bat potcoave cailor? Calului i se bat potcoave, pentru ca potcoavele sunt mai usoare dect calul si ele merg mai repede dect calul. (8 ani) La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci cnd pune frna, calul se ntepeneste n potcoave. (9 ani) La cal se pune potcoave ca sa tropie pe strada, ca daca nu tropieste nu e cal. (7 ani) Ce este respectul? Respect nseamn sa te scoli si sa stea babele pe scaun. (9 ani) Ce nseamn cuvntul "modern"? Modern e cnd vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani) Cum rezista pasrile calatoare sa zboare, zi si noapte, mii de kilometri? Rndunicile cnd pleac n tarile calde, pe drum se aseaz pe aripa berzei si se odihnesc. Pasrile cnd pleac asa departe si iau mncare la ele intr-o sacose. nainte de a zbura, mai stau o luna, doua, sa se odihneasc. (7 ani) 807

Daca pmntul se nvrteste, cum de nu cdem de pe el? Nu se nvrteste dect Pmntul, asfaltul nu se nvrteste. (6 ani) Pmntul este rotund. Noi nu cdem de pe el, pentru ca strzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde. (8 ani) Pmntul are forma rotunda, noi nu cdem de pe el, ca noi nu mergem acolo, unde se face el rotund. (7 ani) Ce este Biblia? Biblia este o carte lsata de Dumnezeu, ca sa se afle despre viitor. n ea scrie ca vor fi doua rzboaie mondiale si amndou vor fi cstigate de ctre romani si chiar asa s-a si ntmplat. (6 ani) Ce este acela un secret? Secretul este atunci cnd nu trebuie sa stie militia. (6 ani) Secretul este un om, care ii spune secretar de partid. (6 ani) La ce foloseste steagul? Steagul foloseste, ca atunci cnd veneau turcii peste noi, ei nu stiau peste ce tara veneau si atunci noi le artam steagul si dup aia ei stiau. (7 ani) De ce ne splam cu spun? Noi ne splam, ca sa dam spun n ochi la microbi. (5 ani) Ce este injectia? Injectia foloseste ca sa moara microbii. Serul ala are n el otrava de microbi. Serul se duce la tot roiul de microbi, ei zic ca aia e carne si mnnc si moare. (8 ani) Lichidul la injectie e otrvicios, ca sa-i omoare pe microbi. (6 ani) Ii baga injectia la popou si la om si la microb si pe el l omoar, ca e mai mic. (7 ani) Ce este ministrul? Ministru e un om care sta pe scaun si le spune la altii sa fac cerere. (7 ani) Ministru e un om care a nvtat zece clase si s-a dus la serviciul de ministrii. (8 ani) Ce sunt tranii? Tranii sunt oameni sraci, care nu au ce sa mnnce si vorbesc pe alta limba, pe trneste. (8 ani) Tranii sunt aceia care se ocupa si cu agricultura. (8 ani) Tranii sunt oameni care le-a dat Cuza Pmnt. n al Doilea Rzboi Mondial, ei mai vroiau Pmnt, ca s-a frmitat la bombe. (10) Tranii sunt oamenii de la tara care n-au iaurt si noi cnd mergem la tara , le ducem iaurt, cascaval si brnza. (7 ani) Trani nseamn un om care vrea sa fac buletin n Bucuresti. (8 ani) Ce sunt vecinii? Vecinii sunt niste oameni care stau la un loc si cnd nu au mlai, ei se mprumuta. (7 ani) Vecinii sunt niste oameni, care tatl meu si mama mea se mprieteneaz, ca sa-i dea o suta de lei. (8 ani) Ce este acela un serviciu? Servici e un om care sta si semneaz condica, sau sta ca sa bea o cafea. (7 ani) Ce sunt microbii? Microbii sunt niste viermisori, sta la msea, mnnc, se satura si poorm iese afara, se aseaz pe trotoar si cnd trec oameni le intra lor n gura. (7 ani) Microbii sunt niste gndcei mici de tot, ei suunt ascunsi pe la aprozar. Ei vede ca ai cumprat cartofi, sare pe cartofi si daca nu-l speli pe cartof, tu mori. (7 ani) Microbii intra nuntru la om si acolo las fel de fel de murdarii, ca ei sunt murdari pe picioare si l mbolnveste pe om. (7 ani) Cum lumineaz licuricii? Licuricii au un pic de par si gaz si piticii ii dau foc si se aprinde. Licuricii nu mor, ei lumineaz pana cnd se termina focul si le creste par si piticii iar dau foc. (10 ani) Licuricii sunt mici, au o lampa si vin la oamenii care viseaz si se uita la ei, cu lampa, ca sa vad ce viseaz. (7 ani) Licuricii au o lanterna mica si ne-o baga n ochi, ca sa nu-i cunoastem. (6 ani) De ce au cruce pe spate unii pianjeni? Unii pianjeni au cruce, ca ei sunt popa la pianjeni. (7 ani) De ce si fac oamenii cadouri? Oamenii si fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti. (7 ani) 808

De ce noi orsenii nu avem attea modele pe haine, cum au tranii? Noi orsenii nu avem attea modele pe haine, cum au tranii, pentru ca noi avem service si tranii, cnd au cules porumbul, nu mai au ce face si fac modele pe haine. (7 ani) De ce gina nu zboar pe sus, ca celelalte psri? Gina nu zboar pe sus ca celelalte psri, pentru ca-i e frica sa nu scape oul, cnd ii vine sa-l fac. (10 ani) De ce unii oameni doneaz snge? Oamenii care au calorii grase, probabil ca stia sunt oameni grasi, doneaz snge la aia care le curge snge din nas. (7 ani) Pe unde tot zboar avioanele, unde se tot duc, toata noaptea si noaptea? Avioanele merg n Germania , la munte, la mare si la Breaza. (5 ani) La ce folosesc sprncenele? Sprncenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vin a fruntea pe ochi. (6 ani) Daca bretelele tin pantalonii, ce tine cravata? Cravata e fcuta sa se spnzure unii brbati si sa le ia altii gagicile lor. (9 ani) De ce exista ceasuri cu cuc si nu cu cocos, din moment ce cocosul e cunoscut ca ne trezeste dimineata? Ceasurile sunt cu cuc si nu cu cocos, deoarece cucul a fost prima pasare sculatoare. (11 ani) Mult mai usor nvat un mecanism cu roti dintate sa zic: Cu-cu dect Cu-cu-ri-gu. (13 ani) Mesterul care a bgat prima data cucul n ceas s-a gndit ca nu poate sa strmteze ditamai cocosul si sa-l bage acolo, si de atunci ceasul a rmas asa, cu cuc si nu cu cocos. (11 ani) De unde vine obiceiul sa spunem ca trebuie udata ncltmintea sau haina noua? Obiceiul ca trebuie udata haina sau ncltmintea noua vin de la prietenia omului cu butura. (14 ani) Chiar nu se poate nvta fr note la scoala? Profesorii nu renunta la note n scoala, pentru ca s-ar lipsi de plcerea pe care o au cnd unii elevi ii implora sa nu-i lase corijenti. (12 ani)

La o firma se prezinta doi canibali pentru angajare. Prima data n-au vrut sa-i angajeze, dar, intr-un final, sunt angajati cu conditia sa nu manance oameni. La inceput, totul merge bine, insa dupa cateva luni se observa ca a disparut o frumoasa secretara. Se fac cercetari si ii iau la intrebari pe canibali. Acestia nu vor sa recunoasca, dar dupa un timp unul dintre ei recunoaste ca a mancat secretara. Normal, este dat afara. Al doilea canibal il conduce pana la poarta si ii zice: - Ce te-a apucat sa mananci secretara? Eu de cateva saptamani mananc ingineri si nimeni nu le-a simtit lipsa. Fiul abia sosit in vacanta de la facultate ii spune tatalui: - Tata cred ca, colegul meu de camera e gay. - Ce te face sa crezi asta? - Pai atunci cand il sarut, inchide ochii. Doua babe in Cismigiu: - Vai, iti mai aduci aminte ca pe vremea noastra se purtau manusile pana la cot, pe urma 3 sferturi si acum pana la incheietuta mainii. - Sa-l ia draga, sa-l ia! zise cealalta baba mai surda. - Ce-am zis eu si ce-ai inteles tu? Ii mai explica odata aratand cu mana masurile. - Si unde sta acest domn? Interviu de angajare la FBI: Candidatii trebuie sa treaca un test. Li se da un pistol cu gloante oarbe (ei nu stiu ca-s oarbe) si sunt trimisi in camera alaturata sa-si omoare nevasta. Primul solicitant vine, ezita, pana la urma ia pistolul, intra in camera, dar pana la urma se razgandeste si nu trage. Al doilea ia pistolul, intra in camera, trage un glonte si renunta. Vine al treilea, ia pistolul, intra in camera. Din camera se aud impuscaturi, dupa care troznete, tranteli, ma rog, zgomote de fond. Dupa un sfert de ora iese asta triumfator si zice: Un cretin a pus gloante oarbe in pistol, a trebuit s-o omor cu scaunul! 809

Doi soti se cearta deoarece el o inseala pe ea. Sotia ii spune suparta ca pleaca si isi va insela sotul cu primul barbat intalnit. Pe drum gaseste un betiv pe care il duce acasa. Ajunsi acasa ea il intreaba pe betiv: - Ce ai vrea sa faci? El: - Sa beau! Ea: - Du-te la frigider! Cind se intoarce de la frigider, ea il intreaba: - Ce ai vrea sa faci? El: - Sa beau! Ea: - Du-te la frigider! La intoarcere ea e in bikini si il intreba: - Ce ai vrea sa faci? El: - Sa beau! Ea (enervata): - Du-te la frigider! El, la intoarcere o gaseste goala. Ea:- Ce ai vrea sa faci dragul meu? El: - Treci... capra! Ea fericita ca in sfirsit isi va insela sotul se aseaza capra. El urcandu-se cu greu pe ea ii spune: - Du-ma la frigider! Dimineata pe la 5 Scufita Rosie vine de la un chef. Aflandu-se in stare de ebrietate Scufita isi pierde echilibrul si cade intr-un sant. Pe la si 30 cand merg vacile la pascut, uneia dintre ele i se face mila, si spune: - Vai, saraca Scufita Rosie, stai sa-i dau putin lapte sa-si mai revina. Zis si facut! Cand vaca isi pune ugerul la gura Scufitei, aceasta exclama aiurita: - Pe rand, pe rand, nu toti odata! Un cercetator s-a ratacit in timpul unei expeditii si incearca sa ajunga acasa Pe drum se intalneste cu un trib. Capetenia tribului ii zice: - Buci, buci sau mori. Se gandeste cercetatorul si ajunge la concluzia: - Decat sa mor mai bine buci, buci. Termina tot tribul, iar cercetatorul merge mai departe. Pe drum se intalneste cu un alt trib. Acestia la fel: - Buci, buci sau mori. Cercetatorul zice: - Am rezistat o data, o sa rezist si a doua oara. Dupa ce termina pleaca mai departe. Pe drum ii iese in cale un alt trib. Acestia la fel: - Buci, buci sau mori. Cercetatorul spune: - Gata nu mai rezist. - Mai bine mor. - Atuncea da-tii buci, buci pana moare. Doua frantuzoaice vin in vizita in Romania. De acasa li s-a spus sa viziteze Piatra Craiului ca-i tare frumos acolo. Exista un cioban care are p**a puternica rau, de sparge nucile cu ea. Ajunse la locul faptei si il intreaba pe cioban( acesta imbtranit de munca ) le raspunde: - Ei, tataie, acum le sparg pe cele de cocos ca am imbatrinit, pe cele mici nu le mai vad. Intra zmeul intr-un bar si il vede pe Praslea. Zmeul: - Spune cum vrei sa ne luptam in sabii sa ne taiem sau in buzdugane sa ne lovim. Praslea: - Hai mai zmeule uite cati oameni sunt aici, hai sa mergem afara. Zmeul: - Gata ca ma-m enervat. Hai sa ne batem. Praslea: - Hai ma zmeule, uite cati copii sunt aici, hai sa mergem in autobuz. Zmeul: - Gata Praslea acum chiar ca te omor. Praslea:Lasa vrajala biletele la control. Un tanar marinar se imbarca prima data pe un petrolier. Dupa o saptamana pe vas intreaba un coleg: - Fratioare pe vasul asta nu avem si femei? - Nu, echipajul este format numai din barbati. Bine si daca avem neaparata nevoie de o femeie? - Avem un bucatar la care mai apelam din cand in cand. Tanarul se stramba si o lasa balta. Revine insa dupa cateva zile: - Frate spune-mi si mie cum pot sa rezolv si eu treaba cu bucatarul? - Se rezolva, dar te va costa. - Cat? - Cam 400 $. - Bine dar de ce asa de mult? - Pentru ca o suta trebuie sa o dai capitanului ca nu este de acord cu treburile astea, o suta trebuie sa o dai secundului ca nici el nu e de acord cu asta si cate o suta trebuie sa o dai la doi mateloti ca nici bucatarul nu este de acord cu treaba asta! O contesa vine din vacanta cu trenul. Servitorul o astepta la gara, iar dupa ce cobora din tren contesa il intreba: - Ce e pe acasa? Totul e in ordine? -Da, doamna! Dupa cateva minute: Aaaa...doamana era sa va mint: - Catelusul dumneavoastra preferat, Fifi a murit! - Dar cum asa? Se afla in grajdul cu boi si cai care a luat foc. - Cum? - Da doamna, a sarit o scanteie de la palat, fiindca a luat foc de la niste lumanari. - Ce lumanari? - De la sicriul domnului. A murit cand a aflat ca fiica dumneavoastra a avut accident de masina, astfel murind si ea in spital! - Vai doamana m-am luat cu vorba si am uitat sa va intreb cum a-ti calatorit? Doi copii se tot lauda la scoala cu ce au taticii lor. De fiecare data unul aduce cate un obiect, de exemplu o lanterna iar celalalt spune: - Frumoasa, dar tata are doua! - Una mica pentru acasa si una mai mare cu care se duce pe munte. Chestia dureaza pana cand, enervat, copilul nr.1 aduce o poza cu tatal lui gol-pusca, sub dus. - "Ei, acum ce mai ai de zis? - Are si tata tau doua?" - "Da, are una mica cu care face pipi, si una mai mare cu care se spala mama pe dinti!" 810

Ileana Cosanzeana mergea suparata prin padure. Se intalneste cu Muma-Padurii: - Ce e cu tine suparata asa Ileana Cosanzeana? - Sunt singura si trista! Merge ea ce mai merge, se intalneste cu Fat-Frumos care o intreba: - Ce e cu tine Ileana-Cosanzeana de esti asa suparata? - Sunt singura si trista! - Ileana Cosanzeana daca ma lasi sa te injectez cu siringa mea iti trece! - Chiar asa? - Sigur! O lua Fat-Frumos, o... injecta si Ileana-Cosanzeana pleaca inapoi spre casa. Pe drum se intalni din nou cu Muma-Padurii care o intreaba: - Ce e cu tine Ileana-Cosanzeana de esti asa fericita? - M-am intalnit cu Fat-Frumos si mi-a zis ca daca il las sa ma injecteze cu siringa lui imi trece! Si-mi trecu! Aoleu, Ileana-Cosanzeana si siringa asta se afla cumva intre picioare? - Da, de ce? - Gatu' masii si pe mine m-a mintit ca e biberon! I: - Ce se intimpla cand bagi viagra in pamant? R: - Poti sa iei ramele si sa dai cu ele de perete! Dupa ce este rastignit Iisus merge la poarta Raiului. Bate la usa si ii raspunde Ioan Botezatorul. Il intreaba ce doreste la care Iisus ii spune ca vrea sa intre in Rai. Ioan Botezatorul ii inchide usa in nas. Iisus nervos bate iarasi si ii spune cum indrazneste sa-i inchida lui usa ca este Mantuitorul. Ioan spune: - Nu il crede fiindca Mantuitorul este mai aranjat decit el si ii inchide usa in nas. Iisus cand vede se enerveaza si mai bate odata. Ioan botezatorul deschide usa iar Iisus ii spune ca el este fiul lui Dumnezeu. Ioan ii inchide iar usa in nas. Suparat Iisus pleaca. Nu apuca sa faca doi pasi si aude o voce groasa care ii spune: - Iisus intoarce-te si zambeste. Iisus se intoarce si il intreaba ce vrea. - Iisus zambeste, esti la camera ascunsa. Intrebare:De ce se inmultesc purecii asa de repede?Raspuns:Pentru ca nu exista prezervative asa de mici! La birou, secretarele ,si dactilografele snt satule de bancurile cu tenta erotica pe care sefii lor le fac cu ele,si se hotarasc ca, n momentul n care se va mai ntmpla asa ceva, sa iasa toate din birou. A doua zi, apare sefulsi la zice: - Fetelor, ati auzit c-a sosit in gara un tren cu pule.Nu va grabiti asa tare trenul ramne o saptamna! Cum isi spun doi homosexuali in fata unui calculator? Lucram in Dos? In autobuz, mare ingramadeala. Unul (uneia): Domnisoara, coborati la prima? Nu. Atunci, tinetiva de bara de sus ca bara de jos coboara la prima. Care este cel mai pesimist si cel mai optimist cuvant in medicina? Ampula si paspula. Trei femei, o frantuzoaica, o englezoaica si o romanca, la o discutie despre penis. Englezoaica: la noie un gentelman: se ridica mereu cand trece o doamna pe langa el; Frantuzoaica: la noi e ca o cortina: se lasa in jos dupa fiecare act; Romanca: la noi e ca un zvon; Celelalte doua: Dece? Romanca: pai umbla din gura-n gura! Un Bosorog si un tanar se da intalnesc la parterul blocului -Ma-i poti bade? -Ma-i pot feciorule,zice batranu, la primu sunt ca in tinerete, la al 2-lea mai usor, la al t3-lea putin mai greu, la al 4-lea am nevoie de ajutor. -dar la al 5-lea intreaba tanaru. -La al 5-lea iau liftul. Q:Ce este periculos si mananca oua? A:Sifilis-ul Stiti de ce femeile mimeaza orgasmul? Pentru ca si barbatii mimeaza preludiul..... Stiti care este cea mai buna vopsea de oua? Rujul de pe buzele unei femei... Cum face o blonda curatenie la locu de munca? Raspuns: Isi sterge gura Unde-ti sunt cerceii, Leano? I-am scos pt. ca aveam nevoie de mai multe gauri! 811

Bula si cu nevasta-sa ajung in Statele Unite. Cum nu mai aveau nimic de mincare si nici un ban, nevastasa ii spune: "Ba Bula, miine ies la produs ca nu se mai poate, altfel murim de foame..." Bula nu este de acord...nu si nu...cum sa iasa nevasta lui la produs...A 2-a zi el pleaca sa-si caute de lucru si nevasta-sa, fara stirea lui iese la trotuar. Seara cind se intoarce Bula, nevasta-sa ii spune... "uite Bulisor, vezi citi bani am facut?" Bula se cam supara dar pina la urma ia banii si-i numara...erau 85 de dolari si 10 centi. O intraba pe nevasta-sa: "Fimeie, astia 85 inteleg cum i-ai facut dar 10 centi cine ti-a dat?" "Cum cine? Fiecare!" De ce populatia Romaniei este in continua scadere? R:Pt. ca mancam neregulat si regulam nemancati. O femeie nu voia sa-si marite fata cu Abdul. Incercand sa-l faca sa se razgandeasca, ii spune : Daca vrei sa te mariti cu fiica mea, adu-i un Mertzan. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul aduce Mertzan ! Aduce Abdul Mertzanul, mama, disperata, incearca din nou : - Fata mea nu se marita cu tine decat daca o sa aiba vile la munte si la mare. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul cumpara vile ! Cumpara Abdul vile, mamei ii vine o ultima idee : - Fata mea nu poate sa se marite decat cu cineva care o are de 50 de centimetri ! - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul mai taie jumate ! O domnisoara se duce la preot. Parinte nu stiu ce am dar casc intr-una. Parintele: fata tatii eu cred ca-ti este somn sau ai nevoie de un barbat. Fata: Oare parinte asa sa fie? A doua zi fata se intalneste cu protul si ii spune:iiii parinte si nu imi este somn deloc! Un texan se duce la un bar si comanda un wisky cu lamaie, la care barmanul, un negru flegmatic ii spune ca nu mai e la moda bautura, si ii ofera un mar. Texanul, agricultor, stramba din nas si da sa plece. Negrul il roaga sa muste din mar. Acesta musca din mar si simte un gust de wisky, apoi intoarce marul si simte lamaie. "Bea" texanul vreo 10 mere, si cade lat. A doua zi, se duce si cere votka cu cola. Barmanul ii intinde iarasi un mar, intr-o parte votka, in cealalta cola. Texanul iarasi se imbata, si vine a 3-a zi foarte suparat la bar, il vede pe negru si-i zice: - "Vreau o femeie!!!" Negrul se uita scarbit la el, ii spune ca e badaran, ca nu a priceput ce e nou la moda. Si ii ofera un mar. Texanul mirat, ia marul, musca din el si scuipa imediat bucata muscata, pe jos, urland cat putea: "!!!!!!SHIT!!!!!!!!!" La care negrul, grabindu-se sal ajute ii zice: - "Intoarce bha marul!" La revolutie o femeie gravida este impuscata.Se duce la doctor:are 3 gloante in ea ce nu pot fi scoase. Naste femeia 2 fete si un baiat. La 5 ani vine fata: -mama am facut pipi un glont! -nu-i nimic mama,esti sanatoasa. La fel si a doua fata la 10 ani. La 15 ani vine baiatul: -mama, am sa-ti zic ceva dar e rusinos. -ai facut pipi un glont? -nu,cand am dat-o la laba, l-am impuscat pe tata! Lui Bula ii da invatatoarea tema pentru acasa o compunere cu titlul "de ce are vaca privirea trista '. Bula ajunge acasa si il intraba pe tatal lui. Tatal lui Bula : ce ma doar ce ai inceput sa cresti si te gandesti la obscenitati.Ma rog merge la maica-sa asta la fel il ia la palme.Intr-un final ajunge la bunic. Acesta om batran si intelept ii spune : Mai bula tie nu pot sa-ti spun dar iti scriu pe o hartie o punem in plic si mergi la scoala si i-o dai invatatoarei.Zis si facut merge la scoala. Invatatoarea : Ionica sa auzim compunerea? Ionica : vaca are privirea trista pentru ca ii este dor de pasunile de la munte. Invatatoarea : Bravo Ionica.I-a sa-l auzim pe Marinel. Marinel : Vaca are privirea trista pentru ca ii este dor de apa cristalina de la munte. Invatatoarea : Bravo Marinel Sa-l auzim pe Bula . Bula merge cu plicul ce scria in plic " Fa pe tine daca te-ar mulge unul de doua ori pe zi si te-ar f... o data pe an ti-ar place ??? Ce se afla in cel mai indepartat punct al unui sex feminin (pi**a)? Restaurantul unde mananca p**a pana boraste! Hotul i homosexualul ajung in fata lui Dumnezeu, care decide sa le mai dea o sansa, cu conditia ca homosexualul sa nu mai f**a pe nimeni iar hotul sa nu mai fure niciodata. Altfel 812

amandoi erau supusi la chinuri groaznice in iad. Ajung amandoi pe Pamant, iar la un moment dat, hotul vede un portofel picat pe trotuar, la care homosexualul din spate ii spune: -Hotule nu te apleca ca murim amandoi Un inculpat in sala de judecata se enerveaza pe judecatoare si o injura: "Sugi p...". Judecatoarea ii spune: "Afara!", la care inculpatul raspunde: "Nu, aici, sa vada toata lumea!". Trei prieteni se intalnesc la un sprit de vorba.Fiecare trebuie sa spuna care sunt cele mai bune fapte pe care le-au facut. Primul:Eu am ajutat o nevazatoare sa treaca strada! Bravo!spun ceilalti! Al doilea:Eu am scapat un copil de la inec. Bravo!spun ceilalti! Al treilea:Eu am scapat o fata de la viol. Bravo!spun ceilalti! Dar cum ai reusit? Raspuns:Nu mi s-a mai sculat p**a! Mama, tata are diaree, intreaba fetita. Nu mami, dar de ce ai impresia asta? Pai, te-am auzit aseara cand ii ziceai lui tata: ce dracu nu ti se mai intareste si tie odata cacatul ala! - Ce fac doi poponari cand ajung pe un varf de deal? - Poposesc!! Care este asemanarea dintre flocii din c*r si viata romanilor? R:Amandoua sunt scurte si pline de cacat. Care este asemanarea intre vibrator si soia? Ambele inlocuiesc carnea. O babuta vine la prietena ei sa-i ceara proteza pentru o seara pentru a se duce la o petrecere de babaciuni. A doua seara aceasta inapoiaza proteza si pleca. Prietna ei crezand ca aceasta a spalat-o inainte de a io aduce o foloseste. La un moment dat incepe ... mmmm - salata de fructe ..... mmmmmmm - carnati afumati .... mm - curva dracului Diferente I: Care e diferenta intre Bucuresti si Pitesti ? R: La Bucuresti poti sa te pitesti, dar la Pitesti nu poti sa te bucuresti. Q: Care-i asemanarea dintre o prostituata si un elastic de bungee-jumping ? A: Amandoua costa 75$, iar daca s-a rupt cauciucul esti halit. I: Ce se intampla cu un Trabant cand proprietarul ii face plinul ? R: Isi dubleaza valoarea . I: - Carei diferenta dintre un om care pica de la etajul 10 si unul care pica de la etajul 1? R: Ala care pica de la 10 face: AAAAAAAA ... Buf ! Ala care pica de la 1 face: Buf ... AAAAAAAAA ! I:- Care e femeia care stie intotdeauna unde ii este barbatul? R:- Vaduva! Asemanarea dintre o fusta mini si un discurs. - Amandoua trebuie sa fie suficient de lungi ca sa acopere problema si destul de scurte ca sa capteze interesul. Q:- Care e diferenta dintre vina si pacat? A:- E o vina sa te culci cu nevasta altuia, dar e pacat sa ratezi ocazia. - Ce-i un punct alb in desert? - O aspirina. - Ce-i un punct negru in desert? - Umbra aspirinei -Care este diferenta dintre un vampir si un avocat? -Un vampir iti suge sangele doar noaptea! I: - Care este diferenta ditre barbati? R: - Toti barbati sunt la fel, doar salariul difera! De ce are ciocanitoarea cioc? Ca sa nu dea cu capul in copaci! Ce-i verde si se urca pe perete??? ...un castravete cu vointa! Sotia:-M-am saturat...tot timpul spui sotia mea, slujba mea. masina mea, casa mea, intelege odata ca sunt ale noastre si moral si legal, te rog sa iei aminte... si acum ce cauti cand vorbesc cu tine? Sotul:-Sutienul nostru... Se duc Putin, Kucima si Iliescu la Dumnezeu.Putin ii adreseaza primul o intrebare lui Dumnezeu: -Doamne, cind va fi ordine la mine-n tara? -Peste 50 ani! -Of,of,of,nici copiii mei n-or sa ajunga pina atunci. 813

Urmatorul e Cucima. -Doamne,dar la mine-n tara cind va fi ordine? -Peste 100 ani! Ei,nici nepotii mei n-or sa ajunga pina atunci. A ajuns si rindul lui Iliescu. -Doamne,dar la mine-n tara cind va fi ordine? Dumnezeu incepe a plinge si zice: -Ma tem ca nici eu n-o sa ajung pina atunci. 1--Care este diferenta dintre un barbat si un video? Nici una. Amandoua merg pe acelasi principiu: inainte, inapoi; inainte, inapoi; stop eject. 2--Care este diferenta dintre un barbat si o furtuna de zapada? Nici una. Pentru ca nu stim niciodata cati centimetri vor fi si cat va tine. Diverse Mai multi barbati in vestiarul de la sala de fitness. Deodata un celular incepe sa sune pe o banca. Un barbat raspunde: - Alo! - Iubire, eu sunt, - o voce de femeie. - Oh, draga mea! - Esti la sala? Da. - Ce bine. Sunt la numai doua strazi de tine. Am vazut aici o blana persiana esxcelenta. Tare imi place. Pot sa o cumpar? - Cat costa? - Numai 1500 de dolari. - Aaa..., bine, cumpara-o daca iti place... - Oh, iubire, sa vezi ca inainte sa vin aici m-am oprit la reprezentanta Mercedes, si m-am uitat la modelele 2010. Era una care era extraordinara. Am vorbit cu vanzatorul si mi-a aratat o oferta foarte avantajoasa. Si..., stii, m-am gandit ca ar trebui sa schimbam BMW-ul de anu' trecut... Cat e? - Numai $60000! - Bine, dar alege una care sa aiba tot ce se poate extra. - Da, si inainte sa inchid, inca un lucru... - Ce? - S-ar putea sa fie prea mult, dar am verificat contul de la banca si... Azi dimineata m-am oprit la agentia de vanzari imobiliare si sa vezi ca e de vanzare casa aceea care ne-a placut asa de mult mai demult... Iti amintesti? Cu piscina, parc si in spate cu plaja de ocean. - Cat se cere? - Numai $450000... e un pret excelent si stiu ca avem atatia bani ca sa ne-o putem permite... Bine, mergi si cumpar-o, dar inainte ofera-le numai 420000 de dolari... - Bine, draga. Mersi. Ne intalnim mai tarziu. Te iubesc mult. - Si eu te iubesc. Pa. Barbatul inchide, respira adanc si ridica telefonul in aer si intreaba: - Nu stie careva a cui e telefonul asta? Un avion merge deasupra Pacificului si pasagerii aud in speakere : Dragi calatori va vorbeste capitanul ; daca va veti uita pe geamul din dreapta veti observa ca motorul e in flacari, daca va veti uita pe geamul din stanga veti vedea ca si cel de -al doilea motor e in flacari, daca va uitati atenti in jos pe insula aia mica veti vedea niste oameni care va fac cu mana: Sunt eu, secundul si stuardezele.Aceasta este o inregistrare ..... beeeeeeeep Un om intra in un magazin de ochelari...cum se spune la optometrist... Vanzatorul il intreaba ce fel de ochelari vrea.. "Pentru soare"...il intreaba...? Omul se uita la el si raspunde: "Nu....Pentru mine....." Un miliardar merge sa joace golf fiindca era la moda in randul celor instariti. Si cand nerge la prima gaura i-a bogatasu crosa cu numarul 5 si cand sa loveasca mingea aude o voce care ii spune sa loveasca cu crosa numarul 9, se uita omul in jur si nu vede nimic si ia crosa numarul 9 si puncteaza. Merge omul nostru la urmatoarea gaura si ia crosa cu numarul 7 si aude iar o voce care ii spune sa dea cu numarul 2 se uita in jur si vede o broasca , se uita ciudat si spune: -Tu mi-ai spus crosele? broasca: -Da, eu ti-am spus si acum am sa-ti indeplinesc o dorinta care vrei tu -Vreau sa fiu cel mai bogat om din lume si sa fiu la LAS VEGAS sa castig in continuare toti banii din lume. Ca prin minune broasca apare cu miliardaru in orasul luminilor merg acestia la cel mai scump cazino si castiga Cand ajung la camera de la hotel broasca ii spune miliardarului sa-l sarute si bogatasul o saruta si se transforma int-o tipa de 16 ani super. SI ASA DOMNULE JUDECATOR A AJUNS MINORA LA MINE IN CAMERA. Doctori Un tip bolnav de sida, il tot streseaza pe doctor pt. un tratament contra sida. Doctorul ii spune ca nu exista tratament pt. aceasta boala, el insista. Vazand doctorul ca nu are scapare de bolnav ii da un tratament la bai cu namol. Multumit pacientul pleaca la bai. Acolo se intalneste cu un alt bolnav. Il intreaba cu ce sufera de a venit la bai cu namol. Acesta ii raspunde ca are romatism. Apoi este si el intrebat, la care raspunde ca ia dat doctorul bilet pentru a se obisnui cu pamantul. Succes!!!!!!!! 814

Intr-un tren ce pleca de la Bucuresti la Mangalia se intalnesc in compartiment doi negri si un alb. Ciudatenie: un negru avea urechile albe, celalalt nasul alb, iar albul din compartiment avea degetul mijlociu de la mana dreapta negru. Se intreaba fiecare de unde este si cu ce se ocupa. Primul negru: -Eu sunt din tribul Urechile Albe si am venit in vacanta in Romania... Al doilea negru: -Eu sunt din tribul Nasul Alb si sunt si eu tot in vacanta...student... Domnul cel alb: -Eu sunt ginecolog in Copsa Mica !... Popescu consulta un medic, si-i spune: - Domnule doctor! Tot timpul imi sta dreapta! La inceput, mi-a placut, dar acum a intrecut masura! Medicul il studiaza si cu o penseta ii scoate o furnica, i-o arata si-i spune: - Asta va excita! - Domnule doctor! Va sunt nespus de recunoscator. -Ce va datorez? - Nimic, dar furnica ramane aici! -Domnu' doctor, zise Mitica, platesc oricat sa-mi faceti un penis pina la pamint! - Da, pot sati indeplinesc dorinta, dar sa stii ca o sa-ti taiem din picioare ! - As dori niste vitamine pentru copii! - A,B sau C? - Indiferent! Inca nu au invatat sa citeasca. Un doctor catre un pacient... - Am doua vesti: una buna alta proasta...Cu care sa incep? - Cu cea proasta! - Ti-am facut analizele...imi pare rau dar trebuie sa-ti amputam piciorul! - Si cea buna? - A intrat fiul meu la facultate... Un batran se duce la bordel: - Vreau o tanara dar trebuie sa aiba SIDA - Pai cum asta?! - Draga, am auzit ca dupa aia mai ai zece ani. Era un fotbalist si pe terenul de fotbal il faulteaza un adversar asa de rau incat a trebuit sa il duca la spital. Ajuns acolo i s-a bagat o mana in gips si picioarele. Peste o zi vine doctorul la patul lui iar el repede il intreaba pe doctor: - Doctore mai scap, mai pot avea picioare vreodata? la care doctorul rasunde: - Am o veste buna si una rea cu care vrei sa incep? Fotbalistul: - Pai cu aia rea. Doctorul: - Ok, de astazi nu o sa mai ai picioare. Fotbalistul: Dar cea buna care este? Doctorul: - Pai...ti-am gasit clienti la pantofi! - Doctore, am fost la dvs. acum 3 ani si mi-ati spus sa ma feresc de umezeala. - Da, da, imi amintesc. - Am venit sa va intreb daca pot sa fac o baie. I:- Ce varsta aveti? R:- 28 - Asa ati spus si la ultimul contro acum 2 ani. - Sunt consecventa, domnule doctor. Un doctor catre alt doctor: - Este ceva in aer care lasa femeile insarcinate! - Ce anume? Picioarele lor! Un tip isi pierde scula intr-un accident. Merge la doctor sa-i faca si lui ceva. Doctorul zice: "Stam cam prost cu donatorii acum asa ca nu am decat o trompa de la un pui de elefant." Zis si facut. Vine omul la control peste o luna. Totul era in regula, mai crescuse nitel, nevasta era multumita. La fel si in luna urmatoare. Vine omul in a treia luna la doctor necajit: "Domnu doctor am o mica problema. - O crescut acuma de-o tarii dupa mine. Asta nu ar fi o problema da' cind merg prin piata fura mere de pe tarabe si mi le baga in fund. Ora la facultatea de medicina, la cadavre. Profu: - Prima calitate a unui viitor medic este ca nu trebuie sa ii fie greata. Priviti: - Si baga profu un deget in curul cadavrului si dupa aia il baga in gura. - Cine face ca mine? Vine un student baga degetul in cur la cadavru si dupa aia il baga in gura. Profu: A doua calitate a unui viitor medic trebuie sa fie spiritul de observatie: - Eu am bagat un deget in curul cadavrului si altul in gura. Doctorii sunt de trei feluri: Internisti: - Stiu multe, dar te ajuta prea putin. Chirurgi: Stiu putin, dar fac foarte mult. Igienisti: Nu stiu nimic, dar nu-i lasa nici pe altii sa lucreze. Cica la un cabinet de oftalmologie intra o gagica buna, buna. -Buna ziua! -Saru'mana doamna! Asta incepe sa se dezbrace. Doctoru incepe sa i se bulbuce ochii in cap si cu un ultim efort reuseste sa indruge: - Doamna, va rog frumos, aicea nu-i cabinetu de ginecologie! - Da, stiu! Isi da asta jos sutienu. - Doamna va rog mult sa iesiti afara! - Dom'le asta-i cabinetu de oftalmologie? - Da! Atunci taci din gura! Isi da asta jos si chilotii si se suie pe masa: - Doamna va rog frumos, sunt om insurat, am familie. B, tu esti oftalmologu? - Da! - Atunci taci din gura si baga-mi un deget in pa! Asta mai sfios asa. - Acuma baga toata mina! - Doamna va rog frumos, am copii. - Taci si bag-o si pe aialalta! Baga asta amindoua mainile, la care asta: - No, vezi cum mi se dau ochii pe spate! Intr-o zi in cabinetul unui medic intra o doamna distinsa. Aceasta ii spuse doctorului: Domnule dr. sa stiti ca sotul meu si sotia d-voastra au o relatie. Eu v-as propune sa ne razbunam. La care doctorul o intreeaba: - Si cum propuneti sa ne razbunam? Eu ziceam sa facem si noi dragoste, zise d-na. Cei doi se hotarara si se razbunara. A doua zi la fel, a treia zi la fel iar in a 815

patra zi d-na hotarata sa se razbune din nou ii spuse doctorului ca cei doi iar i-au inselat si propune sa se razbune din nou. La care doctoru` spune: - D-na nu mai am pic de ura in mine!! Un ginecolog vrea sa se reprofileze auzind ca ar cistiga mai bine ca mecanic auto. Invata individul si se duce la un service auto sa dea test de angajare. La rezultate stupoare: - Tipul luase nota 15. Se duce si-l intreaba pe mecanicu' sef: - Bine domne cum se poate asa ceva: Asta a luat 5, asta 7,..eu 15?! - Da domne hai sa vedem: - Ti-am dat sa desfaci carburatorul, l-ai deschis corect: 5 puncte. Te-am pus sa-l inchizi l-ai inchis corect: 5 puncte. Si ti-am mai dat 5 puncte de la mine ca ai facut totul prin teava de esapament! Ion se duce la doctor si ii spune suparat: - Domnule doctor cred ca eu vorbesc in somn. - Da ce va face sa credeti asta? - Pai, in fiecare dimineata ma scol ragusit! La o clinica de tratament pentru batrani, inainte de a se interna batranii trebuiau sa mearga la un medic, care le dadea sfaturi in functie de boala si buzunar. Intra primul batran si la capitolu alimentatie doctorul il intreaba: - Ce pensie ai? 2500000. - De la masa sa nu-ti lipseasca friptura, sticla cu vin si fructe tropicale. Al doilea: Avea pensia un 1000000. - De la masa sa nu-ti lipseasca legumele. Al treilea cu pensia de 100000. - Tataie, aer, cat mai mult aer. Barbatul:Nevasta nu ai chef de sex? Nevasta:Nu pot ca maine merg la ginecolog. B: (dupa 5 minute)Da la dentist te duci?? -Domnule doctor ,de o vreme am o amnezie extraordinara . -De cind ? -De cind, ce ? Era odata un doctor care la orice consultatie iti spunea ca ai hemoroizi . Intr-o zi merge la el un tip ce isi rupse mina cu o zi inainte. -Din cauza hemoroizilor, spuse ca de obicei doctorul. -Cum asa ? Caci eram la cules de mere si sa rupt craca cu mine. -Pai,daca te-a mincat in fund sa te urci in copac ... Un tanar vine la doctor. -D-le.doctor aveti ceva anti-viagra? -Nu, de ce? -A luat bunicu' mai multe pastile, si acum nu putem inchide capacul la sicriu. Se duce o femeie la doctorul stomatolog si se aseaza pe scaun cu picioarele desfacute. Doctorul se uita mirat:...doamna a-ti gresit cabinrtul, ginecologia e a doua usa pe dreapta...Femeia nimic...isi desface si mai mult picioarele Doctorul:...doamna ...v-am mai spus...Femeia:dumneata i-ai pus lu barbati-miu placa-n gura,dumneata s-o scoti de aici!!!! Un barbat se duce la doctor. Domne nu stiu ce am, fac pe mine noaptea. Cum asa? Simplu vine un pitic si ma intreaba: te-ai pisat? Si eu zic :nu ; el zice hai sa ne pisam.... Dragul meu nu vad decat o solutie : cand vine piticul spune-i ca te-ai pisat. Zis si facut se duce acasa adoarme si vine piticul..il bate pe umar - hei te-ai pisat , iar barbatul zice mandru :DA, ... Bine hai sa ne cacam... Pacientul: -doctore,am o problema cu mersul la WC dimineata, la ora 5 ma cac. Doctorul: -Dar asta este foarte bine Pacientul: -Problema este ca ma trezesc la 6! -Doctore, ce-ai zis ca am? Balanta, Racul, Gemeni... Nu, nu...Cancer. Ginecologul intre picioarele gravidei aflata in plin travaliu: "Hai, fetito, ajuta-ma, impinge...Asa, asa, impinge, bravo...". Prinde copilul, il pune pe cantar si se adreseaza tinerei mame: "3,300. Ramane...?!" Un mare iubitor de excursii se intoarce din China nu prea bine. La inceput a zis omul ca-i din cauza schimbului de atmosfera: apa, femei, dar n-a mai putut rabda si s-a dus la Doctor, dar nu numai la unul. El a fost la control in toate judetele tarii dar nici unul n-a putut sa-i spuna ce boala a prins la aparatul genital. In sfirsit unul mai cu initiativa l-a sfatuit sa se intoarca in tara de unde a luat boala. A plecat omul nostru s-a dus la cel mai bun doctor in China pentru boli venerice si nici dupa 3 minute Doctorul ii spune cu calm chinez: - " A! asta-i taca muca." - " O doctore multumesc din suflet si ce trebuie sa fac sa ma vindec?" - " Hei dar nu trebuie sa faci nimic se usuca si cade." O femeie vrea sa nasca. Cand se duce la spital, doctorii ii spun sa impinga. Ea impinge, copilul iese, se da cu capul de pereti si moare. A doua oara, doctorii ii pun plasa. Ea impinge, copilul iese, rupe plasa, se da cu capul de pereti si moare. A treia oara, doctorul il cheama pe Ducadam. Mama impinge, copilul iese, Ducadam prinde, bate de trei ori si degajeaza. Copilul moare. Doctorul catre proaspatul tata: - Felicitari! Sunteti de acum tata, dar am o veste buna si una rea. Cu care sa-ncep? - Cu aia rea. - Pai, fiului dumneavoastra ii lipseste plamanul stang. - Vai de mine! - Calmativa, domnule! Acuma are loc ficatu`! 816

Un bolnav se duce la doctor pentru ca tusea des: - Dom' doctor tusesc rau. Doctorul ii zice: Fumeaza numai 10 tigari si vino la control peste o saptamana. Peste o saptamana vine pacientul tusind si mai rau: - Ai fumat mai numai 10 tigari? - Da, raspunde pacientul. - Si inainte cate tigari fumai? il intreaba doctorul. - Pana acum nu am fumat nici o tigara. Doi tipi, sot si sotie, stau pe plaja la nudisti. Deodata ii intra fetei in vagin o albina. Disperat sotul o duce la o clinica din apropiere. Acolo doctorul ii explica barbatului: - Iti ung penisul cu miere, il introduci in vagin si cand simti ca albina sa asezat pe el il scoti repede afara. Dar sotului, de spaima nu i se scula penisul. Atunci doctorul il roaga sa-l lase pe el sa incerce. Barbatul speriat ca albina sa nu o intepe pe sotie tocmai intr-un loc asa delicat este de acord. Atunci doctorul isi unge penisul cu miere, moment in care penisul intra intr-o erectie monstruoasa, il introduce in vagin si se pune la pinda. Vazand ca nu se intampla nimic incepe sa-si miste penisul, ce mai o f**e pe tipa in toata regula. Barbatul nedumerit il intreaba: - Ce faci, doctore? La care doctorul raspunde: - Schimbare de plan, o inec pe nenorocita! Un pacient se duce la cabinetul doctorului sau de familie la prima ora. 6 dimineata.Vine doctorul si-l intreaba ce-a patit. Ii spune clar si raspicat ca-l doare c**u. Doctorul suparat tare, il ia la rost si-i zice sa vina maine dar nu asa de dimineata sa-i strice ziua cu asemenea probleme. A doua zi, la fel. Primul la usa. Mah, nu ti-am spus sa nu-mi strici ziua! Sa nu zici ca te doare iar in c*r?! - Ba da! Si n-am dormit toata noaptea. - Ma, zice doctorul te-am avertizat ieri sa nu vii asa de dimineata. Vino maine dar, fi atent, sa nu-mi strici si ziua de maine ca te tai dupa lista mea. Si mai e ceva: - Maine e ziua mea! Asa ca ai grija! A treia zi din nou omul nostru la usa la prima ora. Vine doctorul, il vede aproape plangand si-i zice pana la urma sa se suie pe masa. Baga doctorul mana in curul lui, nimic. Pana la cot, pana la umar si parca apuca ceva. Trage mana afara si ce sa vezi? Un buchet de garoafe in toata splendoarea. - "La Multi Ani dom' doctor!" zice usurat pacientul. I: - Cum se face avortul la tara? R: - Se impusca barza! Un tip se duce la doctor cu o problema. - Dom' doctor am si eu o problema..., am un dop in fund si nu mai pot face nevoile si eu ca omu. - Dar cum a ajuns acolo? - Pai...Mergeam pe o plaja si am dat fara sa vreau cu piciorul intr-o lampa fermecata. A iesit un duh de acolo si mi-a zis ca imi indeplineste o dorinta, orice ...- Si? Eu am zis: NO SHIT! La o maternitate, 2 barbati asteapta pe o banca. La un moment dat, iese doctorul dintr-o sala de nasteri si i se adreseaza unuia dintre barbati, al 2-lea de pe banca: Felicitari, aveti un baiat! Primul sare ca ars si zice: - Scuzati, dar eu eram primul! Merge pacientul la doctor: - Domnule doctor nu stiu ce sa fac pentru ca de fiecare data cand beau cafea ma doare ochiul stang. - Atunci scoateti-va lingurita din ceasca! Inaintea anesteziei, pacientul il intreaba pe chirurg: - Domnule doctor, ce sanse am? - Execut operatia pentru a suta oara. - Oh, atunci sunt linistit. - Normal. Odata si odata trebuie sa-mi reuseasca. O femeie intra precipitata in cabinetul medicului psihiatru. - Doctore, trebuie sa ma ajutati, sotul meu este grav bolnav: Ma crede caine.- Si cum se manifesta?- Imi cere sa-i fiu credincioasa mereu. La psihiatru se prezinta un barman. - Domnule doctor, ieri a intrat un client in bar, a cerut un coniac, l-a baut, dupa care a mancat tacticos paharul, cu exceptia piciorului. Credeti ca este nebun? - Mai mult ca sigur! Piciorul este partea cea mai gustoasa. Doctorul trebuia sa plece de la cabinet pentru citeva ore si il lasa pe Gheorghe, omul de serviciu in locul lui, spunindu-i: - Cine vine si are vreo durere, ii dai aspirina. Bun, pleaca, vine dupa doua ore si-l intreaba pe Gheo: - Ei, cum a fost? - Dom' doctor, a venit Popescu, il durea capul, i-am dat aspirina, a venit Ionescu, il dureau maselele, i-am dat aspirina. Si a venit si Bula, zicea ca de trei zile stranuta. - Si? - Si i-am dat Ciocolax. - Nenorocitule, asta-i laxativ, unde-i Bula? - Acum a iesit. Iese doctorul in fuga, il vede pe Bula tinind un stilp in brate: - Ei, cum e, mai stranuti? - Da' ce, mai am curajul? Un medic isi conduce studentii printr-un ospiciu, la practica. Le arata, intr-o rezerva un barbat cu privirile ratacite. - Vedeti, acest barbat si-a pierdut mintile fiindca femeia cu care a vrut sa se casatoreasca l-a refuzat. - Vom trece la rezerva alaturata, unde este internat cel care a luat-o. Au examen la facultatea de medicina un grup de fete. Prima intrebare: - Ce se mareste de 16 ori? 817

Prima studenta: -Hihi, hihi Prof.: -Iesi afara nesimtito! Se repeta ntrebarea. - Ce se mareste de 16 ori? A doua studenta raspunde corect: -Irisul! Prof.: -Corect, iesi afara si spunei colegei tale, ca hihi, hihi se mareste numai de trei ori! GSM Cumnea telefoniei? - Sa gadili telefonul si sa rida aia de la *222. Un client suna la *222 si zice: - D-le am auzit ca de eclipsa se intuneca dvs ce tarife practicati de zi sau de noapte??? Intr-o zi, un om, numit Alex, se intorcea de la serviciu. Deodata, i-a sunat telefonul: - Ce suna? intreaba el. - Nu stiu, ma! Poate ca unul se bucura ca a castigat Romania. - Ba, Romania a batut pe Anglia acum 2 zile! - Da' atunci ce e? - Nu stiu! Au mai mers ei putin si dupa aia iarasi s-a auzit sunetul. - Iarasi se aude! - Poate ca sunt astia de la serviciu! - Da, vor sa ne faca o farsa! Au mai mers ei, si-au ajuns la piata. Iarasi a inceput sa sune. - Ba, iarasi se aude! Vine unul si-i zice: - Omule, raspunde naibi la telefon! - La care telefon? Eu mi-am luat un mobil ieri, da' nu te mobilizeaza nicaieri! Am luat un pachet Connex Go si am primit ochelarii de eclipsa. - Cum sunt o persoana prudenta am facut un test si ...ce credeti? Am constatat ca soarele se vede "imprastiat" prin ochelarii primiti de la voi, ca si cum ai arunca cu o rosie pe un perete. Ce ma sfatuiti sa-i port sau nu. Dupa indelungate si adanci sapaturi arheologice in Franta, s-au gasit urme de sticla. Concluzia: francezii aveau televizoare inca din antichitate. Dupa tot la fel de adanci sapaturi in Anglia, s-au gasit resturi de metale. Concluzia: englezii aveau rachete inca din antichitate. Dupa indelungi sapaturi in Romania, nu s-a gasit nimic. Concluzia: romanii aveau telefoane wireless si GSM inca din antichitate! Q: - Care a fost mobilul crimei? A: - 01-8908989 Tiganul isi face abonament la Connex si ii lipseste buletinul. Dealerul ii spune sa mearga acasa si sa isi trimita singur buletinul la nr. de fax. La un moment dat incep sa vina faxuri unul dupa altul, toate cu buletinul tiganului. Astia disperati il conecteaza pe tigan si il suna: - Domnule! Am primit buletinul sunteti conectat. - Cum l-ati primit dom'le ca e tot la mine? Intamplare reala: Suna unul la relatii cu clientii la Connex si spune:- Domnule i-mi apare un cal pe ecran, mereu domle si a inceput sa ma enerveze. Stau astia de la Connex se gandesc, se uita la toate tipurile de telefoane ca intr-un final sa se dovedeasca ca tipului ii aparea cal-ul cand vroia sa dea un telefon. - Adica CALL. Operatorea de la Dialog: "Pentru limba romana apasati pe 1, for english press 2, pentru limba maghiara apasati pe tragaci" I: - Stiti ce zice un bucurestean la mobil? R: - Caut curve ieftine. -Cum se numeste un Tzigan care are Telefon mobil..?... r : MobilRom Se apuca niste arheologi rushi sa sape. Sapa ei ce sapa, sapa vreo 500 de metri, si dau astia de niste fire, de unde trag concluzia ca acum 1000 de ani in Rusia existau telefoane. Se apuca atunci si americanii sa sape. Sapa ei ce sapa, sapa vreo mie de metri si dau de niste fire, de unde trag concluzia ca acum 3000 de ani in SUA existau telefoane. Auzind asta, se apuca si omanii sa sape. Sapa ei ce sapa, sapa ce sapa, si iar sapa, si nu gasesc nimic, de unde trag concluzia ca acum 5000 de ani in Romania existau celularele. Ion & Maria 1) Nu a fost deloc usor pentru lon sa o convinga pe Maria, dar pana la urma se pare ca a reusit. Omul nostru inchiriaza o camera intr-un hotel de lux si o invita pe domnisoara la cina, inainte de a se duce sus, in camera, si a face sex cu ea. Maria, consuma absolut tot ce se poate de pe meniu, de la aperitiv si pana la desert. Nerabdator, lon ar merge deja in camera sa se infrupte din nurii femeii. In cele din urma, o intreaba: - Spune-mi, mereu mananci atat de mult? Zmbind dulce, ea ii spune: - O, nu... Numai cand sunt pe ciclu... 818

2) Nevasta lui lon, Maria este surprinsa de acesta facand sex cu amantul ei. in graba mare ii spune: - Ascunde-te in spatele televizorului, imediat! Ion porneste televizorul si-si soarbe obisnuita bere. Sarmana nevasta nu mai stia cum sa-l faca pe barbatu-su sa iasa din camera. In cele din urma, striga din bucatarie: - loane, vino repede sa vezi ce ciudatenie mi s-a intamplat! Am scapat o farfurie de portelan pe jos si mi-a sarit inapoi in mana, intacta! - Asta-i nimic! striga din camera sotul. Adineauri un jucator a fost penalizat cu cartonas rosu si eliminat de pe teren si a iesit tocmai pe aici, pe langa mine!!! 3) Invartindu-se cu treburi prin casa, Maria nu are timp sa-l observe pe lon, sotul sau, care oprit din cititul ziarului o urmarea cu un zambet pe buze. La un moment dat cand femeia curata aragazul si se afla cu spatele la el, acesta ii spune: - Ai un fund mare cat o betoniera! Femeia se rusineaza putin, dar nu scoate un cuvant si se hotaraste in sinea ei ca i-o va plati cu varf si indesat. Seara, la culcare, se intoarce cu fata la perete si nici nu-l baga in seama pe Ion. Nerabdator, barbatul incepe sa-i mangaie fundul. Nervoasa, sotia lui se intoarce si-i spune: - Crezi ca pentru doua pietricele atat de mici dau drumul sa functioneze o betoniera atat de mare!? 4).Era un roman cu nevasta in desert. Si merg ei, merg si ajung la o oaza. Romanu' sa-ntinde la umbra, nevasta se da dupa niste tufe sa se p**e. Se apleaca ea pe vine si deodata aude "crantz, crantz, crantz...". Se sperie si se muta mai incolo. Se aseaza pe vine... iar "crantz, crantz, crantz...". Se sperie si mai tare si-l striga pe barbat'su: - "Mai Ioane, vino-ncoa' ca aud niste zgomote care-mi da fiori pe sira. Vine Ion si zice: -"Hai fa, pise-te sa vad cum sta treaba. - "Se apleaca Maria, da sa se pise si iar se aude: "crantz,crantz, crantz...". Se apleaca barbatu', se uita si zice: - Sa fiu al dracu' daca am mai vazut latei mancand iarba... 5) Maria catre Ion: - Ioane hai sa ne-o tragem si noi ca toti oamenii! - Bine. - Cand strig odata te duci in dormitor, cand strig a doua oara te dezbraci. Iar cand strig a treia oara te bagi in pat. Bine Ioane. Vine Ion sub geamul Mariei si striga: - Marie! Marie! Marie! Vino ca-ti arde sura si tie iti arde de f***t. 6) Ion si Maria erau la semanat de cartofi, cand lui Ion ii vine a f**e la Maria. - Fa Marie eu te-as f**e dar ce facem cu calul ca nu avem de ce sa il legam. - Leaga-l ba de un picior. In timp ce se f****u cu spor trece un avion care sperie calul. Acesta o ia la goana cand Maria se ridica, se uita si striga: - "BA IOANE INTOARCE-TE PE SPATE CA SCOTI TOTI CARTOFII" 7) In noaptea nuntii Ion constata cu disperare ca Maria nu e fata mare si o ia la intrebari. Maria ii raspunde: -Stai Ioane sa-ti explic. M-am dus seara la fantana si cum stateam eu asa aplecata a venit unul, mi-a pus fusta in cap si mi-a traso. -Unde e ca ma duc sa-l omor! Spune-mi cum arata, nu l-ai vazut de loc? -Nu ca a venit din spate si era seara. Da' dupa p**a nu era din satul nostru. 8) Ion avea trei fete si era tare nerabdator sa le marite. Dupa ce-si marita prima fata, se duce bucuros la crasma. Prietenul sau Gheorghe il intreaba: - Ba, Ioane, de ce esti asa de bucuros? - Pai ma Gheorghe, o stii pe fiica-mea aia mare? Am maritat-o ma cu unu' scurt in umeri si lat in c*r de toti il f*t ma. - Il sti pe Georgiga ala micu' si-ala-l f**e. Dupa ce-si marita a doua fata, se duce iar la crasma. Gheorghe iar il intreaba: - Ba, Ioane, de ce esti asa de bucuros? - Pai ma Gheorghe, o sti pe fiica-mea aia mare, am maritat-o ma cu unu' scurt in umeri si lat in c*r de toti il f*t ma. -Il stii pe Georgiga ala micu' si-ala-l f**e. Dupa ce-si marita a treia fata se duce la crasma trist si posomorat. Gheorghe il intreaba: - Ma, Ioane, ma, de ce esti asa de trist? - Pai ma, Gheorghe, o stii pe fiica-mea aia mica, am maritat-o cu unu' scurt in c*r si lat in umeri, de pe toti ne f**e. - Il sti pe Georgica ala micu', a murit saracul. 9) Maria, cam pe la 10 seara, aude un fluierat discret de-afara. Iese in ograda: -Intuneric bezna, luna in nori. Pe bajbaite, pune mana pe oistea de la caruta. - A, tu esti, Ioane? 10) Ion si Maria ies de la medic. - Tu, Marie, zise Ion uitandu-se la medicamentele prescrise, bumbii astia i-oi be, da' cu dopurile astea ceom face? - Ma duc sa-l mai intreb o data pe domnu' doctor. - Nu te duce ca s-o supara. Maria se duce si iese repede. - O zis sa ti le bagi in fund! - Vezi, t-am zas ca s-a suparat... 11) Ion se intalneste pe ulita cu Maria, pe care n-o mai vazuse de mult. - Buna, Ioane! Ce mai faci? Multam de-ntrebare, Marie. - Ce sa fac, m-am insurat. - No, asta-i bine! - Ba nu-i bine c-am luat o muiere batrana. - No asta-i rau ! - Da, dar batrana avea casa. - No, asta-i bine ! - Da, dar casa a ars. - No asta-i rau ! - Da, dar nu-i asa rau. - De ce ? - A ars si batrana cu casa cu tot ! - No, asta-i bine .. 12) - Ioane, ai facut inchisoare? - N-am facut nici o inchisoare, Marie. - Cand am ajuns eu acolo era gata facuta. 819

13). Badea Ion, renumit in sat pentru "vrednicia" lui, se pregatea de iesit la camp. - Unde mergi, bade Ion? - Ia, sa capaluiesc malaiul cela. - Da' cum te duci ca malaiul nici n-a rasarit. Lasa ca pana ajung, o creste el... 14) In armata, Ion este incorporat la parasutisti. Inainte de primul salt, instructorul le reaminteste ca trebuie sa numere pana la 9 si apoi sa traga de manerul de deschidere al parasutei. Soldatii incep sa sara, totul decurge bine, cand deodata instructorul observa ca parasuta ardeleanului nu s-a deschis. Innebunit, executa un salt pana la limita minima de securitate, ajunge rapid la sol si speriat il cauta pe nenorocit, crezand c-o sa-1 vada facut farame. Dintr-o capita de fan din apropiere, auzii: -No, amu vine 9... 15) Ion si Maria in timpul unei partide de sex... Maria: - Ioane, vinee.... ohhh, ahhh... vineeeee... Ion: - Fa, cand f*t eu nu vine nimeni! 16) Ion si Maria si-au dat intalnire. Ajunge Maria la Ion a doua zi si Ion o intreaba: Marie... Ai trecut la mine prin ograda lui Badea Ghiorghe? Da ma Ioane ma....-"Si ai trecut pe sub platanul mare de langa rau?" -"Da ma Ioane ma." -"Si ai vazut ce cacat mare si gros e acolo?" -"Da ma Ioane ma." Na ala io l-am facut. 17) Vine Ion de la munca, obosit, murdar, cu foamea in gat vai steaua lui. Striga la Maria: Nevasta fa ceva sa manc! Maria: - Aaaa, la ora asta?(iritata la culme) - Daca iti fierb un ou e bine? Ion: - Auzi fa eu daca iti fierb o tata e bine? 18) Masa lui Maria: -Marie! Mai lasa-l odata pe Ion si hai in casa! Maria: -Bine mama! Il mai las odata si vin! 19) Ion cumpara un video si cateva casete, printre care si cateva porno. Maria da de ele si fiind singura acasa, le vizioneaza. Cand se intoarce Ion acasa o gaseste pe Maria goala pusca. Aceasta ii spune: - Ioane, fuche-ma-n gura! la care Ion ii trage un pumn sanatos!!! 20) Ion calare pe Maria o intreaba soptit: -Marie mai poti? Maria inebunita de placere zice: Mai tare Ioane, mai tare...!!! Ion urland: -Mai poti fai Marie, mai poti? 21) Ion da un anunt la matrimoniale: -"Barbat serios, instarit, cu caruta cu 2 cai, 2 vaci cu lapte, casa, doresc cunostinta cu doamana serioasa in vederea casatoriei. Am un singur defect: -"Nu am simtul mirosului." A doua zi Maria da si ea un anunt: "Doresc cunostinta cu domnul Ion. Sunt gospodina,etc. Am si eu un singur defect: -"Imi miroase foarte tare pasarica." Ion ii da o intilnire lui Maria, toate bune si frumoase, dupa o saptamina deja hotarasc sa se casatoreasca. Vine noaptea cea mare. Maria incepe sa se dezbrace, isi da jos sutienul, apoi chilotii. Cum isi da Maria jos chilotii, cum Ion striga: -Marie, deschide geamul!! -Ce-ai Ioane ai prostit? Parca ziceai ca.... -Marieeeeee, deschide geamul!! -Ba Ioane, tu ai mintit in anunt? -Marieeeeeeee!! Deschide geamul!!! -Da ce e ma Ioane?? -Ma ustura ochii!! 22) Era intr-o seara de mai . Ion si Maria stateau ca de obicei in pat si dintr-o data ii zice Maria lui Ion: -Ba Ioane eu imi dau jos pijamalele. Ion ii zice : - Da-i jos fa Marie. Dupa un timp ii zice si Ion: - Fa Marie imi dau si eu jos pijamalele! - Da-i mai Ioane! zise Maria. Mai stau ei ce mai stau si zice Maria: - Mai Ioane eu imi dau jos si chilotii! - Da-i fa Marie! Dupa un timp zice si Ion: - Fa Marie da imi dau si eu jos chilotii. - Da-i mai Ioane! Dupa inca 2 minute zice Maria: - Ma Ioane eu ma cracanez! - Cracaneaza-te fa Marie! Mai stau ei si zice Ion: - Ma cracanez si eu fa Marie! - Cracaneaza-te mai Ioane. Dupa 3 minute zice Ion. -Fa Marie hai sa ne culcam ca nu vine nimeni sa ne f**a!!! 23) Dupa o lunga perioada de studii la Paris, Ion vine acasa sa-si vada familia si meleagurile natale. Dupa citeva zile Maria, ca si o nevasta iubitoare ii spune: - Uite Ioane dimineata eu fac curat in casa si tu te duci sa mulgi vaca. Ion: - Nu pot Marie, - Maria: - De ce Ioane, Ion: - Imi repugna ! 24) Ion la Maria: -Tu, Marie io tare m-as culca cu tine?!! -Ma, da nu se poate! -De ce? -Ca io-s lesbi! -LESBI!!Da aia ce-i??? -Vezi tipa aia cu picioare lungi, tate mari, par fain??? -Da. -Io cu aia m-as culca! Sta Ion.......mai sta....(se scarpina in cap) si zice: -Stii ce Marie si io-s lesbi. 25) Ion si Marie, proaspat casatoriti se f*t toata ziua, dimineata, la pranz si seara. Intr-una din dimineti, ies si ei afara, sa faca piata, cand, lui Ion ii vine brusc, chefu`. Tu Marie, io ti-o trag, chiar amu ! - Mai Ioane, nu fii nebun, mai, ne vede lumea. ! - Nu ma intereseaza, io ti-o trag ! - Tu teapleci, te faci ca te uiti prin iarba, si io ti-o trag din spate.....asaaaa....bine...amu, numai un pic du- te inspre dreapta...asaaaa....amu, numai un strop mai inainte....asaaa bine, amu....un miez mai catre stanga... - Ma Ioane...d-apoi tu ce faci mai ? - Apoi ma f***i ori MA PARCHEZI ?!!!? 820

26).Ion ii trimite un ravas Mariei: - "Fa, Marie, fa la ora 12 noaptea sa fii in varful dealului ca vreau sa te f*t". Maria citeste ravasul si trimite unul de raspuns: - "Ma Ioane am inteles aluzia, vin..." 27).La Ion si Maria vin un cuplu francez in vizita. Maria se uita pe gaura cheii la francezi in camera si o vede pe frantuzoaica dindu-i cu bikinii pe la nas francezului. Maria in gindu ei: - Ce-ar fi sa-i fac si eu asa lui Ion cu gogosarii mei. Intra tiptil in camera lui Ion. Acesta doarme. I-si scoate gogosarii, si ii da pe la nas lui Ion. Ion: - FA MARIE...ADU PUSCA CA IAR AU VENIT DIHORII AIA... 28). Ion si Maria faceau dragoste. La un moment dat Maria zice: - Bai Ioane iti miros picioarele! La care Ion raspunde: - Daca vrei! 29). Ion, pe patul de moarte: Marie, eu acum ma duc, mult nu mai am, da' vreu sa stiu si eu: - M-ai inselat tu vreodata? La care, Maria: - Apai ma Ioane draga, io ti-as zice, da'daca nu mori?... 30) Accident la Ion acasa : Maria: - Ioaneee ! Nu da drumul la turbina, ca sunt inauntruuuu !!!! 31) In noaptea nuntii, Maria il intreaba pe Ion: - Darling mai poti ? Ion: - Da darling......Dimineata il intreaba din nou: - Darling mai poti ? Ion: -Nu! dar ling. 32) Ion si Marie in noaptea nuntii: - Marie culcata in pat, Ion langa fereastra, uitandu-se pe geam. Dupa vreo jumatate de ceas, zice Maria: - No, Ioane, mi-i frigut! - Pune, fa, un tol pe tinie! zice Ion fara sa intoarca capul. Pune Maria un tol pe ea, da' peste jumatate de ora incepe din nou: - Ma Ioane, da mie tot frigut mi-e! - Mai pune fa un tol pe tine! zice Ion. Se conformeaza Maria, dar Ion tot la fereastra. Peste alta jumatate de ora, Maria: - Ma Ioane, tu n-auzii ca mie mi-e frigut? - N-auzi fa femeia sa mai pui un tol pe tine? Pierzandu-si rabdarea, Maria exclama: - Da ce faci tu, Ioane, la fereastra acolo? La care Ion raspunde intorcandu-se radios: - No, fa muiere, mi-o zis mie Vasile ca noaptea nunti-i a mai faina, si nu vreu s scap o clipita din ochi! 33) In luna de miere, Ion si Maria devenisera celebri in sat pentru prelungile reprize de amor, care aveau loc care pe unde puteu si ei. Intr-una din dimineti, Ion iesi pe veranda sa faca ceva sport. Cand ajunse la flotari, il vazu vecinul Vasile, care-i striga peste gard: - No, Ioane, ogoie-te, ma, ca Maria-i plecata la coteata, ma! 34) Alearga Ion dupa Maria. Alearga si iar alearga.... Au ajuns intr-o padure! Maria sa catarat intr-un copac iar Ion a ramas jos. Ion: - Marie date jos!! Maria:- Nu, ai sa ma bati!! Date jos ca te f*t!! - Ei, ce maincinos mai esti!! 35) Ion catre Maria: - "Marie hai sa te f*t in ureche. Maria: - "Mai Ioane pai surzesc". Ion: "Hai tu ca aseara n-ai amutit". 36) Maria era foarte suparata pentru ca Ion nu mai facuse sex cu ea de o groaza In acea zi Ion s-a intors acasa si i-a spus Mariei: - Marie, gata! Hainele jos si aseaza-te in maini in fata oglinzii! Maria fericita ca o sa faca sex s-a dezbracat si s-a asezat in miini in fata oglinzii. In acest timp Ion era in baie. Maria, obosita de atata stat in maini l-a intrebat pe Ion: -Ioane, cat mai stau sa te astept?? -Ah am si uitat! Vroiam sa vad cum imi sta cu barba!! 37). Ion are un picior de lemn. Maria: - Bradu-i? Ion: - Nuuu.. Maria: - Fagu-i? Ion: - Nuuu.. Maria: - Stejar ii? Ion: - Nuuu Maria: - Ca doar no fi salcie?! Ion: - Ihi! Maria: - Asta-i bun ca face bine si la reumatism! 38) Ion catre Maria: Marie vino-n cucuruz ca vreau sa te f*t. Maria: -Nu ca tu ma minti! 39).- Ion: - Marie, vino fa-ncoa'!! Maria: - Nu vin Ioane ca tu mi-i f**e! Ion: - No, vin' fa, ca nu ti-i f**e! Maria: - Pai atunci de ce sa mai vin? 40) Mergeau Ion si Maria cu caruta. La un moment dat, Maria spune: - "Ma Ioane, io am o presimtire ca tu o sa ma F**i". Ion: - "Stai fa linistita". Mai merg ei si Maria spune iar: - "Ma Ioane io am o presimtire ca tu o sa ma F**i". - "Ma, Marie, daca eu spun una, pai aia este. Maria: - "Ma, Ioane da f****a odata ca sa scap de presimtire". 41) Ion si cu Gheorge se duceau la cosit in camp. Dupa ceva timp coasa lui Gheorghe se rupse. Ba, Ioane ma duc in sat sa-mi schimb coasa si vin inapoi! Bine, Gheorghe!, zise Ion. Pe drumul spre sat Gheorghe vede casa lui Ion si pe Maria dezbracata pe masa. Gheorghe intra in casa si o reguleaza bine pe Maria. Dupa ceva timp Gheorghe se intoarce cu o coasa noua la camp si-i spune lui Ion: - Bai, Ioane stiai ca ai o nevasta tapana de tot? - Da, pai daca-i moarta de trei zile! 42) Ion si maria cumpara o masina de facut copii. Ion incepe sa faca copii 1,2,3,... copii. Unul iese negru.Maria striga: - Ioane pe asta l-ai ars. 43). Ion si Maria familie de mari gospodari ai satului. Cum viata era tot mai grea se gandesc sa 821

mai faca economii: - Auzi, Marie, daca tu ai avea patru tate n-ar mai trebui sa tinem vaca! - Daca, tu, Ioane, ai avea doua p**i n-ar mai trebui sa tinem sluga! 44). Intr-o zi Maria mersese la mama ei dupa o luna de casatorie si ii spuse ca Ion nu o mai vrea. Nici nu se mai uita la ea! Atunic mama ei ii spuse: - Desbracate in sutien in fata lui. Nimic. A doua zi se dezbraca in chiloti. Nimic. A treia zi se dezbraca de tot. Atunci Ion reclama: - Vezi ca ai pisica intre picioare! 45).Ion o intreaba pe Maria: - Marie, tie ti-ar placea sa fii barbat? Maria raspunde: - Da, Ioane, dar tie? 46). Era odata Ion si Maria. Ei nu puteau avea copii si sa-u dus la un preot foarte priceput, care le-a spus ca ar trebui sa se duca la biserica din Paris si sa aprinda o lumanare. Zis si facut. Peste 6 ani preotul se hotaraste sa le faca o vizita. Ajunge acasa la ei, suna la usa si deschide usa o fetita. - Buna ziua mama e acasa? - Nu, e la spital, la maternitate, s-a dus sa aduca pe lume al saselea copil . -Si tata? -S-a dus sa stinga lumanarea. 47). Esti proasta Marie? R:- Nu, prostituata! 48) Ion si cu Maria sau casatoriti. Dupa un an Ion moare si Maria, inca fata tinara si plina de dorinte, doreste sa pastreze amintirea lui Ion proaspata si ii taie p**a, iar cand ajunge acasa face o gaura in perete si o fixeaza acolo urmand ca seara sa se autopenetreze. In prima zi Maria vine acasa se baga-n pat si isi face treaba. A doua noapte la fel. Vecinul Gheorghe observa lucrul asta si cum o placea pe Maria se gandeste si isi baga el acolo p**a. Seara vine Maria acasa suparata, merge la bucatarie ia un cutit, merge in camera si zice: - Hai, ma Ioane, ca ne mutam. 49). Ion catre Marie dupa ce s-au casatorit: - Marie uite care sunt regulile: Cand vin de la coasa si am clopul pe partea dreapta inclinat inseamna ca mi-e foame si sa-mi pui masa. Cand e pe stanga inseamna ca mi-e sete si sa-mi pui vinul iar cand e pe spate inseamna ca vreau sa facem sex. Si sa te bagi in pat. - Ai inteles? - Am inteles, dar am si eu o regula. - Care? - Cand vii acasa si ma vezi in varful dealului ca stau cu mainele in sold apai sa-ti dai clopul pe spate ca daca nu ii bai. 50) Maria se duce duminica la targ. Intorcindu-se acasa Ion o intreaba: I:- Ai fa Marie ce mai era prin targ ? M:- Pai ma Ioane ce sa fie p**e..alea mai mari mai scumpe. I:- Ai fa Marie da ca a mea erau? M:- E ma Ioane ca a ta se vindeau la chita!! Duminica viitoare se duce Ion in targ. M:- Zii ma Ioane ce era era prin targ? I: Erau p***e...Alea virgine mai scumpe, alea mai largi mai ieftine. M:Ai ma Ioane da ca a mea era? I:- E fa Marie... pai in a ta se tinea targu! 51) Moare Maria! Bula invita tot nemul la inmormantare. Incepe slujba se termina si incepe lumea sa iasa din biserica. Ies cateva persoane dupa care ies cei patru care tineau cosciugul si fara sa vrea il lovesc de tocul usii. Cateva clipe mai tarziu incep sa se auda zgomote in cosciug. Oamenii, curiosi, deschid cosciugul si ce sa vezi. - Maria inviase. Toata lumea pleaca fericita mai departe si peste 10 ani iar moare Maria. Acelasi scenariu cu aceiasi oameni la aceeasi biserica. Incepe slujba se termina si lumea da sa iasa. Iar din fundul biserici se aude Ion: - "Ba, aveti grija sa nu mai loviti cosciugu' ala o data ca va ia mama dracu!" 52). Ion si Maria se duceau catre casa iar afara ploua torential. La un moment dat a fulgerat spre pamant la 50m de ei. Ion zice: - "No Doamne". Peste cateva minute iar fulgera la 10m de ei. Ion iar: - "No Doamne". Peste alte cateva minute la 1m de ei iar Ion la fel. Iar apoi un fulger o paleste pe Maria, atunci Ion zice: - "No, ae Doamne". 53) . Era Ion si cu Maria in pat intr-o seara. La un moment dat Maria care nu avea somn il intreaba pe Ion: - Ioane, dormi? - Nu! - Ma iubesti? - Dorm!! 54). Ion si Maria faceau dragoste. La un momendat Maria catre Ion: - Ma Ioane inima ma! Ion catre Maria: - Las-o fa Marie ca o ocolim. 55). Ion vroia sa mulga vaca si cand ii pune galeata sub tate, da vaca cu copita si-i rastoarna galeata. Ii leaga Ion picioarele din fata, pune galeata si vaca o rastoarna cu copita cu un picior din spate. Ii leaga si picioarele din spate si vaca rastoarna galeata cu coada. Da sa-i lege coada de tavan si cand reuseste in final ii cad pantalonii jos. Tocmai atunci intra Maria: - Ce faci ma cu vaca? - Pai o f*t fa ca daca-ti spun c-o mulg nu ma crezi! 56). Intr-o iarna se duce Ion la Maria si-i zice: - Marie, vezi tu piciorul asta stang al tau? - Il vad ma Ione. - No sa sti ca-i Craciunul. - Bine ma Ione. - Marie, vezi tu piciorul asta drept al tau? - Il vad ma Ioane. - Sa sti ca-i Revelionul. - Da ma Ione, si? - Marie, pregateste-te ca-ti fac o vizita intre sarbatori! 57). Ion o conduce seara pe Marie acasa. Cand ajung in poarta, Ion ii propune o partida de sex. Maria: - Ma Ioane, nu se poate din 3 motive! - Care tu Marie? - In primul rand pentru ca-s 822

fata mare si ma pstrez pt. casatorie, in al doilea rand pt. ca poate trece cineva si ne vede si in al treilea rand pt. ca de cate ori o fac in poarta, imi intra clanta in cur si ma doare! 58). Ion si Maria vin de la camp. Ion o tranteste pe Maria in caruta plina cu fan si i-o trage bine de tot. Maria: - Mai Ioane, ce m-ai speriat. M-ai sperie-ma inca o data. Ion se conformeaza si i-o trage iar Mariei. Ajung in sfarsit acasa. Maria: - Ioane, mai sperie-ma o data. Ion i-o trage, dupa care se duce la treaba. Vine acasa. Maria: - Ioane mai sperie-ma o data. Ion i-o trage si da sa se culce. Adoarme, dar Maria il trezeste. Maria: Ioane, hai, te rog, mai sperie-ma o data. Ion: - BAU 59). Ion vazand ca Maria nu-i mai raspunde la avansuri isi propune intr-o zi sa rezolve problema. Se duce Ion la Maria si ii zice: - Fa Marie cand ai sa ma vezi fugind prin curte cu 2 caldari de apa in mana d-apoi sa stii ca mie mi-a f**e si sa te gasesc in pat auzi? La care Maria este de acord. Prima zi: - Ion fugind prin curte cu doua caldari de apa in mana. - Maria fuge in pat si il asteapta. Ion vine si rezolva problema. A doua zi la fel, a treia zi la fel. Dupa cateva zile insa pe la miezul noptii, se scoala Maria din pat si-l vede pe Ion fugind prin curte cu doua galeti de apa in mana. Fata cuminte ce este, se duce repede in pat si il asteapta. Dupa vreo jumatate de ora apare si Ion transpirat tot si-i spune Mariei: - Faaa! Noua ne-a luat foc grajdu si tie iti arde-a f**e? 60). Ion: - Fa Marie, hai in capita cu fan sa te f*t! Maria: - Am inteles aluzia subtila si vin. 61). Ion vine suparat acasa si o gaseste pe Maria in curte. I:- Fa! Vino in casa ca te omor! M:Da Ioane vin! I:- Fa intra in dormitor! Imediat. M:- Ioane ai cumva chef de. I:- Taci si baga-te in pat! M:- Gata Ioane imediat! I:- Trage plapuma peste noi ca te omor! Maria trage plapuma si: I:Vezi fa ce ceas fosforescent am? 62). Intr-o zi Ion o pune pe msa sa-i faca niste clatite dupa care femeia plec. El se duse acasa la Maria si o invita sa faca clatite impreuna. Maria stia sa nu se duca la el ca acesta vroia sa o reguleze dar cand a auzit de clatite a fost de acord. Ajunsi acasa la Ion,acesta i ridica poalele si o arunca pe burta in pat n timp ce o regula mai lua din farfuria de sub pat cate o clatita si i-o dadea Mariei sa manance.Cand s-au terminat clatitele Maria a plecat acasa.Mama ei : -Unde ai fost Marie? -Sa fac clatite,cu Ion! -Bine,fa nesimtito dar la mine nu te-ai gandit?Nu mi-ai oprit nici macar una de pofta? Auzind acestea Maria isi ridica fusta si spuse: -Ia de aici,linge tigaia! 62). Ion si Maria erau la secerat.Dupa un timp obosesc si se aseaza sub un copac.Maria tipa la un monment dat: -Ioane, Ioane uit-un motociclist fara cap! -Taci tu Marie, ca nu exista asa ceva. Dupa un timp Maria zice: -Uite inca un motociclist fara cap! -Taci fa,ca nu exista asa ceva. Maria zice iarasi: -Uite ma Ioane un motociclist fara cap! -Tulai ma, l-am vazut si eu!Cred c-ar trebui sa mutam coasa din drum. 63). Ion si Maria la restaurant: M: Ioane asa-i ca nu-i frumos sa-mi sug maseaua? I: Nu fa. M: Atunci suge-mi-o tu. 64). Maria, proaspat casatorita, se intalneste cu Ion. Curios acesta o intreaba: " Ei, Marie cum e sa fii casatorita? - E mai bine? "Ma, Ioane, nu-i mai bine da-i mai des!" 65). Ion si Maria, pensionari, stau pe banca in fata casei si admira apusul soarelui. Atinsa de romantismul momentului, Maria zice: - Ioane, mai tii minte cum ne plimbam cand eram tineri si ma tineai de mana? Ion, receptiv, o prinde cu blandete de mana. Maria: - Da' mai stii, Ioane, cum ma sarutai pe obraz cand eram mai tineri? Ion ii aplica docil un toc pe obraz. Maria prinde curaj: - Si ma si muscai nitel de ureche. La care Ion se ridica si pleaca. - Unde mergi? intreaba Maria. - Sa-mi iau proteza. 66). Ion mare gagicar se trezeste dimineata si ia agenda. Ia sa vedem pe cine avem programata azi la f***t. - Pe Maria. O suna pe Maria. - Alo, Marie, is io Ion. Marie azi la ora 10 esti programata la f***t. - Ma Ioane nu pot azi ca mii acasa barbatu! - Marie nu glumi, in agenda mea scrie ca azi la 10 esti programata la f***t, trebuie sa vii! - Nu pot Ioane, ti-am zis ca este acasa barbatu! - Ma Marie nu te juca! - Nu ma joc Ioane da nu pot! - Bine Marie faci cum vrei, da sa stii ca io te trec f****a. 67. Ion si Maria s-au casatorit. Nu faceau nimic. Intr-o dimineata Maria se duce in targ sfatuita de baba satului. Se pregateste isi ia vreo 2 reviste si vine acasa. Seara cind vine Ion acasa: - Ioane, rupe-mi rochia! - Esti nebuna! - Ioane, bate-ma! - Esti nebuna! - Ioane trinteste-ma in pat! - Esti nebuna! - Ioane da-mi-o in gura! - Pooooccc! 68). Maria: - Ioane ce are magaru acela intre picioare? Ion: - Doamne Mario proasta esti! - Da aceea este socoteala lui. Maria: - Da!? Daca stiam ca asa stau lucrurile imi alegeam barbat dupa urechi nu dupa nas. 823

69). [Ion era pe un mal al Oltului si Maria pe celalalt mal. - Mario as vrea sa ti-o trag! - Si eu as vrea dar nu am cum trece apa. - Pai uite cum facem, eu imi scol scula si treci pe ea. - Bine mai Ioane, dar cum trec apa inapoi? 70). Ion ii zice lu' Maria: - Fa Marie hai sa ne f***m! Maria: - Nu pot Ioane ca-s fata mare, am sa ma f*t dupa ce am sa ma marit! Ion:- Bine uite numarul meu de telefon, suna-ma dupa ce te mariti! 71). Inainte de a se casatori cu Maria, Ion se duce la tatasu' si-l intreaba cum s-o faca. - Apoi ma Ioane va pune-ti unul intr-un colt al camerei si unul in celalalt, va dezbracati, va apropiati si dupa aia va apropiati si vedeti voi ce se intampla. Zis si facut. In noaptea nuntii fac dupa cum li s-a spus. Se dezbraca si se apropie numai ca Maria nimereste in clanta de la usa iar Ion in priza. La un moment dat Maria spune: - Ioane da baga si tu mai drept! - Da nu pot fa' ca ma scutura! 72). Ion si cu Maria casatoriti de vreo 3 saptamani. Vine mama soacra la Ion. O vede pe Maria si o intreaba: - "Cum iti merge casatoria?" Maria suparata ii spune ca Ion nu misca nimica, la care mama soacra ii spune sa plece la cumparaturi ca vorbeste ea cu Ion. Il cheama pe Ion la fereasta si il intreaba de ce nu misca nimica ca Maria ii femeie tanara si are nevoie... Ion ii spune ca nu stie la ce se refera. Mama soacra ii spune: - "Ma Ioane vezi tu parcul ala? - Ii vezi si pe aia doi caini acolo? Asa sa ii faci si tu Mariei ma. Mama soacra pleaca, si se reintoarce dupa o saptamana. Cand o vede Maria ii spune sa plece ca nu mai vrea sa vorbeasca cu ea. Atunci mama soacra il cheama pe Ion si il intreaba daca i-a facut Mariei ce i-a spus. Ion ii spune: - Mama soacra mai greu a fost cand am scoso in parc. 73). Maria vrea sa ii cumpere lu Ion cadou de ziua lui. Asa ca merge in piata. Vede la unu o pasare mai ciudata si il intreaba ce stie sa faca pasarea. Vanzatorul ii spune ca e o pasare distrugatoare, si ii demonstreaza. Zice catre pasare: - "Copac, pasare destrugatoare, si pasarea a distrus tot copacul". Vazand asta Maria o cumpara si pleaca acasa. In drum spre casa vrea sa o testeze iar, si zice pasarei: - "Gard pasare distrugatoare" si pasarea a distrus tot gardul. Ajunsa acasa Marie ii zice lui Ion: - "Ma ti-am luat o pasare distrugatoare!" La care Ion zice: - "P** pasre distrugatoare" 74) . Intr-o seara Ion si Maria in pat. Aude Ion de la fereastra cioc, cioc. Se duce el la fereastra si aude o voce: - Vezi ca Maria te inseala cu Gheorghe pe sub plapuma. Se duce Ion, se uita sub plapuma, nu vede nimic. Se culca si aude iar la geam: - Vezi ca Maria te inseala cu Gheorghe pe sub plapuma. Se uita iar Ion, nu vede nimic, deschide usa si se uita prin curte. Cauta ce cauta, la un moment dat se aude usa trantindu-se. Se duce el la usa, se uita pe geam si zice: - I-a uite ba ca deaici asa pare. 75). Murise Ion. In drum spre groapa Maria il bocea: Ioane cine se mai culca cu mnine Ioane. Popa: - Cu mine te vei culca si te voi binecuvanta. Merse ce merse, Maria il plange cu jale pe al sau Ion. Ioane, Ioane cu cine ma mai culc eu Ioane. Popa: - Cu mine te vei culca si te voi binecuvanta. Maria nervoasa nu stia ce sa mai faca. Mai merge ce merge si Maria iar: - Ioane, Ioane cine ma mai pupa in c*r Ioane. Popa: - Precum in cer asa si pe pamant acum e dascalul la rand! 76). Ion si Maria seara in pat dadea sa se culce. Deodata, Maria zice lui Ion: - Ioaneee uite o plosnita pe perete! La care Ion raspunde: - Da ce fa, la bani nostrii vrei sa avem un Rembrant! 77). Maria se intoarce de la oras, scolita, smecherita dar nesatisfacuta. Pune ochii pe Ion barbat bine. Maria tot ii facea propuneri lui Ion. El cam timpit de felul lui, nimic. Se hotaraste Maria si-l invita la o cina romantica, cu lumanari, muzica, tort, sampanie atmosfera totala dar Ion nimic. Maria se supara si ii zice narodului: - Mai Ioane io moi dezbraca ca ii cald aci in camera. - No dezbracate Marie ca si eu moi dezbraca.Maria turba de ciuda si-i zice iar: - No mai Ioane io moi aseza pe pat cai cald tare. - No asza-te Marie ca si eu m-oi aseza. Ion intreaba: - No Marie si amu ce facem? - No ce sa facem Ioane asteptam sa vina cineva sa ne f**a pe amandoi! 78). Dupa ce se trezesc cei doi, Maria ii spune lui Ion ce a visat: - "Am visat ca am fost in targ si erau p**e de vanzare din alea mari cu 1000000 de lei, ceva mai mici la 100000 de lei si ca a ta la 1000 de lei legatura". Stai sa vezi ce-am visat io spune Ion: - "Eram tot intr-un targ si am vazut p***e de vanzare virgine la 5000000 de lei bucata, ceva mai largi la 200000 de lei bucata". - "Da' ca si a mea n-ai vazut?" intreba Marie. - Ba am vazut in aia s-o organizat targul. 79). Ion cu Maria in noaptea nunti. Marie, in noaptea asta vom face dragoste cum nu am mai facut niciodata. In timp ce Maria era dezbracata in pat asteptindu-l pe Ion, acesta la frigider deschise o sticla de palinca din care trasese niste guri. Ion merge la Maria si ii spune sa se puna 824

"capra". Maria ii spune ca asta au mai facut-o, sa-i arate alt stil. Ion ii mai spune o data acelasi lucru. - Maria il refuza. Atunci Ion ii spune a treia oara sa se puna capra ca sa se suie pe ea, sa il duca pina la frigider ca a mai ramas o gura de palinca si-i pacat sa ramiie acolo. 80). Ion, pe patul de moarte: -Io amu m-oi duce Marie, ca mi-a sosit ceasul. Asculta aici ce-ti spun. Maria, suspinand: - Zi Ioane, si asa oi face! - Sa tii gospodaria Marie, sa nu vinzi nimic, sa aiba copii astia cand or creste mari. Maria, suspinand: - Asa oi face, Ioane... - Sa dai copii la scoala, sa iasa invatati, Marie! Maria, suspinand: - Asa oi face Ioane... - Si mai vreau, Marie, ca dupa ce m-oi duce sa te mariti cu Gheorghe! - Da' Ioane, credeam ca Gheorghe e dusmanul tau de moarte. - Pai tocmai de-aia... 81). Ion si Maria trebuiau sa se casatoreasca. Inainte de cununie Ion ii zice Mariei: -Fa Marie daca nu esti virgina ai incurcat-o.Te bat, bag divort, te fac de rasul satului. Maria speriata se duce la maica-sa. - Stai fato nu te speria asa. Inainte de actul sexual iti bagi niste praf de pusca si totul va fi ok! Zis si facut. Vine si noaptea nuntii. Ion o penetreaza pe Maria, se aude poc! Dupa care glasul disperat al lui Ion: - Sari Marie, nu stiu unde mi-e p**a caci c*****e mis pe clanta! 82). Ion vine acasa si striga: - Marie, imbraca-te, am castigat opt sute de milioane. - Ioane, mai, ce sa-mbrac? - Ia-ti tot si pleaca! 83). Ion si Maria erau casatoriti. Vroiau sa-si cumpere un ARO. Aveau nevoie de 40 mil, dar cum nu aveau bani, Ion merge sa ceara de la vecina. Aceasta ii spune: - Daca te f**i cu mine in stilul albina iti dau. - Stai sa o intreb pa Maria. Dupa 2 ore se intoarce la vecina spunandu-i ca Maria e de acord. Atunci vecina ii pune pe penis o albina care il musca si lui Ion i se umfla. Dupa actul sexual Ion merge acasa cu banii: - Hai Marie sa ne luam ARO. - Dar ma Ione cum a-ti facut-o? - In stilul albina. - Si cum ii aia? - Hai sa-ti arat! Ion ii ararta cum este stilul albina dupa care ii spune: - Hai Marie sa ne luam ARO! - Sti ce Ioane? - Lasal incolo de ARO si hai sa ne luam 20 de stupi! 84). Intr-o zi Ion se plimba prin padure. Ajunge la un tei in care o vede pe Marie. Ion: - No Marie nu vrei tu aventura sa te-arunci din tei in p**a? La care Maria: - No Ioane aventura daca vrei sa marunci din p**a-n tei! 85). Ion era insurat cu Maria, curva satului. Dupa cativa ani Maria moare si cum datina in sat cerea ca toate curvele sa fie ingropate dezbracate maria este inmormantata goala. Dupa cateva zile Ion incepe sa aiba mustrari de constiinta cum de a putut-o lasa asa pe Maria. Nu mai rezista si intr-o zii se duce sa o imbrace. Sapa Ion ce sapa, intr-un final ajunge la cosciug dar acesta era gol, in el fiind doar un biletel. - "Sunt in p**a la Vasile trei morminte mai 'nainte"! 86). Ion cu Maria merg la vinatoare pe doua drumuri diferite.Intelegerea e ca cel care va auzi impuscatura sa vina sa vada ce a impuscat celalalt. La un moment dat Maria aude o impuscatura, fuge repede, si cand ajunge la Ion acesta o intreaba mirat: - Marie tu ai mai vazut pasare cu parasuta? 87). Ion si cu Maria eru in vizita la Bucuresti! Mergeau ei pe strada cand Ion vede pe jos o revista PLAYBOY! O ia o baga in haina si merg mai departe! Ajung astia la hotel, iar Ion ii arata Mariei ce a gasit! - Hai fa Maria sa facem si noi ce fac astia!! Pe prima pagina o tipa care sugea p**a! Marie incepe si ea! Si s**e ea ce s**e cand la un moment dat Ion ii spune! - Sufla fa Marie! De ce Ioane? - Pai mi-a intrat cearsafu-n c*r! 88). Merge Marie prin India, si da de un fraier ce canta la fluier sa iasa sarpele din galeata. Marie uimita, il intreaba pe fraier: - Ba fraiere! daca canti la fluieru asta sa ridica orice? Fraieru: Da absolut orice! Marie cumpara si ea doua fluiere. - Fiti atenti! Marie merge acasa si il vede pe Ion ca doarme acoperit cu plapuma. Marie dornica de sex vrea sa vada daca merge faza cu fluierul. - Baga un fluier in gura si incepe sa fluiere. Si deodata se ridica plapuma. Vazand ca merge il baga si pe al 2-lea si fluiera si fluiera si plapuma se ridica tot mai tare pana ajunge in tavan. - Marie arunca hainele de pe ea dornica de p**a si fereste plapuma si ce credeti ca vede? - Ion doarme pe burta si din c*r ii iesea un limbric. 89). Ion si Maria nu stiu sa faca dragoste. Intr-o zi amandoi se iau de manuta si se duc la doctorul lor de familie. Ajungand aici, acetia, in disperare de cauza, ii spun doctorului problema lor. Doctorul le spune sa meaarga acasa, sa se desbrace, sa stinga lumina si sa mearga unul spre celalalt sa se imbratiseze. Restul vine de la sine. Zis si facut. Maria si Ion se duc acasa si fac intocmai cum ii sfatuise doctorul. Problema insa este ca ei, in loc sa se imbratiseze trec unul pe langa celalalt. Ion trecand pe langa Maria, merge ce merge cu p**a sculata si si-o baga intre calorifer. Maria trecand pe langa Ion, mere ce mere si se implanta cu p**a in clanta. Dupa un timp de urlete 825

pasionale Ion spune: - Mai Marie da' calda-i a ta! La care Maria spune: - Mai Ioane da' rece-i a ta! 90) . Ion si Maria se duc la un chiosc unde se vindea inghetata. Maria vrea una. Apoi inca una, apoi alta. Ion ii spune: - Mai termina, Mario, cu inghetatele, ca diseara ne dam pe gheata, nu ne dragostim! 91). Ion si Marie dupa 10 ani de casnicie se hotarasc sa mai faca o data dragoate. Ion il cheama pe Gheorghe, sluga sa tina lumanarea. Incepe actiunea. Ion se termina. Marie se declara nesatisfacuta. Ion ia el lumanarea si il pune pe Gheo. peste Marie. Acesta o satisface pe deplin. La urma Ion ii spune slugii: - No vezi ma cum se tine lumanarea? 92). Servitoarea, inainte sa fie data afara de Maria ii mai spune: - Sa stii ca sotul tau a zis ca oricum eram mai frumoasa ca tine! - Si a zis ca fac si dragoste mai bine. - Cine Ion? - Nu, soferu'! 93). Ion cu Maria in fata portii! - Mario, hai sa o facem aici in fata portii, in picioare! - Nu pot, mai Ioane. - De ce draga? - Nu pot din trei motive. - Care sunt alea? - Primul ar fi ca nu ma lasa mama, al doilea ca sunt fata mare, iar al treilea este ca de cate ori o fac in picioare, ma apuca o usturime..... 94). Ion si Maria, doi tineri casatoriti locuiesc cu parintii lui Ion. Vazand tatal acestuia ca seara nu se intampla nimic, tatal il ia pe fiul sau si-i zice: - Diseara cand strig "pe cai" sari pe Maria si iti faci treaba. Pe la 11 noapte striga acesta: - "Pe cai". Dimineata vine Ion vesel, iar tatal sau il intreaba cum a fost. Acesta ii raspunde: - A fost bine, dar deseara cand strig eu "pe cai" sari tu pe Maria. Striga Ion pe la 11, 12 , 1, 2 noaptea de fiecare data. Dimineata il intreaba acesta pe tatal lui cum a fost: - A fost bine, dar dupa 12 noaptea m-am tinut numai de coama. 95). Discutie intre Ion si Maria: Ion: - Marie te mariti cu mine? Maria: - Mai Ioane ce sa zic, io m-as marita dar sa indeplinesti niste conditii. Ion: - Care? Maria: - Sa ai casa, sa ai masina si sa ai p**a de cel putin 40 de cm. Ion: - Auzi Marie, eu casa am, masina mi-oi lua, dar sa sti ca din p**a nu-mi tai nici un centimetru. 96). Ion banuieste ca Maria flirteaza cu vecinul lor Gheorghe. Decide sa-i spuna Mariei ca pleaca in China, ca pretext pentru a afla daca e adevarat. Ion se ascunde in podul casei. Dupa ce pleaca, o aude pe Maria stigand: - Ghita, hai sa ne f***m c-o plecat Ion in China! Imediat veni si incepura sa faca sex. Ghita: - Marie, ai niste t**e ca dovlecii aia gustosi, mari si apetisanti, ai niste f***i ca lanurile de grau cele roditoare. Maria: - Ghita, ai o p**a zemoasa, gustoasa si apetisanta de innebunesc. Ion din pod: - Da v-ar Dumnezeu un potop ca c*****e mele sa vi se duca toata recolta!! 97). Maria si cu Ioana mergeau prin padure. La un momendat Maria spune: - Ioana, vezi gramada aceea de frunze? - Da. - Acolo m-am tavalit eu cu Ion. Mai merg ele si Ioana spune si ea: Uite acolo m-am tavalit eu cu Ion. Mai merg ele ce mai merg si dau de un lan de grau. Atunci Maria spune: - Vezi locul ala liber de grau, Ioana? - Nu-mi spune ca te-ai tavalit acolo cu Ion. - Nu. Acolo s-a tavalit Ion cand a aflat ca am Sida. 98). Ion si cu Marie in noaptea nuntii. Mama Mariei da un telefon celor doi proaspat casatoriti. Raspunde Ion: - Ce faceti ma? - Pai ne uitam la televizor! - Ioane ma, da' nu asa se face ma!? Dute si tu si o pupa pe Marie! Peste o ora suna soacra iar. Raspunde Ion: - Ce faceti mai? Am pupato si ne uitam la televizor! - Ba Ioane ba nu asa ma! Dute si pupo. Ia-o in brate, soptestei cat de mult o iubesti! Peste inca o oara suna telefonul. Ion raspunde iar: - Ce faceti? Pai am facut cum mi-ai zis si ne uitam la televzor! - Cum? B Ioane, ba asculta aici si fi atent ma: - Dute si bagati ce ai tu mai lung pe unde se p**a Marie. - Ai inteles? - Da! Peste alta ora suna telefonul si de data asta raspunde Maria. Ce faceti? - Mai mama io nu stiu ce i-ai spus tu lu' Ion da' de-o ora s-a dus si si-o bagat piciorul in wc! 99). Ion si Maria proaspat casatoriti. Maria: - Ione saruta-ma, mangaie-ma, saruta-ma pe unde fac pipi. - Tampitule, nu in oala de noapte. 100). Se trezeste Ion pe la 4 dimineata si o intreaba pe Maria, Marie vrei sa te f*t? Maria incantata de propunere ii raspunde afirmativ. Atunci dute si fa-mi ceva de mancare! 101). Iese Maria grabita din casa si-l striga pe Ioan care era in curte: - Ioane vino-n casa ca ploua. -Lasa ca ploua si afara. 102). Ioane, o stii pe Maria de la demisol? Nu, o stiu numai de la brau in sus. 103). Ion: -Marie uite cum facem de-acum: Cand ai chef de sex ma tragi o data de penis, Daca nu atunci ma tragi de vreo 200 de ori! 104). Cica Maria se duce in sat la claca. Toate femeile vorbeau de problemele de sanatate ale barbatilor lor. Maria sedea intr-un colt si apropae plangea. La un moment dat, femeile o 826

intreaba. - Da ce ai fa Marie de esti suparata? - Apoi ce sa am, ca Ion are probleme de sanatate..- Da' e probleme fa? - Apoi ma f**e si dimineata si la pranz si seara si intre mese, si nu mai pot. -Apoi dusul-ai la doctor, fa? - Da, da, da... -Si ce-o zis doctorul? - Ca n-are tinere de minte.... 105). Mergea Ion cu caruta. langa el statea cainele lui. La un momentdat deoarece calul mergea prea incet Ion ii articuleaza vro 2. in acel moment calu' se intoarce si ii zice suparat: -Ba Ioane dupa ce nu-mi dai de mancare ma mai si bati? Auzind ca, calul vorbeste Ion o lua la fuga. Dupa ce ajunse la o fantana se opri sa bea. In acea clipa ajunse si cainele cu limba scoasa si ii zise lu' Ion: -Ba Ioane ce m-am speriat cand a inceput calu' ala sa vorbeasca 106) . -Ma Ioane, de cand ti-ai luat pusca, ai puscat ceva? -Da, acum doi ani 2 capre, anul trecut calul si luna trecuta taurul. -Auzi, ce-ai zice sa iti fac cunostinta cu soacra-mea? 107). Ion si Marie in noaptea nunti. Marie sta pe pat siil asteapta pe Ion care era la geam uitandu-se pe cer. Asteapta jumatate de ora, asteapta o ora, asteapta doua ore... cand la un moment dat zice: -Mai Ioane, tu ce ai de gand? - Tu Marie, mi-o spus socru' ca noaptea nuntii o sa fie frumoasa. Moldoveni 1) Un moldovean invita o olteanca la restaurant. Si o intreaba : -De care sheri bei? -Sheri de matale. Dupa ce termina de mancat ii spune: -Ce divina esti. De vina esti matale. 2) De ce moldovenii nu iau niciodata SIDA? Pentru ca are si SIDA mandria ei... 3) I: Din ce este facuta o bomba? R: Din moldoveni si din olteni. Cind bomba explodeaza, moldovenii bubuie iar oltenii se imprastie...!!! 4) I:- Cum iti dai seama ca moldoveanul e ginerica ? R:- Are trening nou ! 5) [Intrebare:- Moldovene, ai poze cu nevasta-ta goala? Raspuns:- Nu. Intrebare:- Si..., nu vrei????? 6) Trei moldoveni la oras se intalnesc dupa o perioada de timp ptr.a-si impartasi experientele. M1: - Ce bine era la tara,ma! Pe jos scandurile erau drepte si puteam linistit sa merg dintr-un cap' in altul al camerei. Aici la oras ametesc sa tot urmaresc sipcilel alea mici de pe jos. M2: - In fiecare seara cand vin acasa trebuie sa scol din somn trei vecini pentru ca pe lift scrie: "Numai pentru patru persoane!" M3: - Eu sunt cel mai napastuit. De fiecare data cand mi se facea sete acasa ma duceam la cismea si beam dupa pofta. Acum ma duc, trag de funie si pana sa pun gura la apa sa si termina si trebuie sa astept iar sa se umple galeata, iar trag de funie, dar tot asa patesc! CONCLUZIE:- NUMAI MOLDOVEAN LA ORAS SA NU FII!!!!HA HA!!! 7) Imi este cu neputinta sa va casatoresc, explica ofiterul starii civile moldoveanului. Mireasa nu are decat 17 ani si ai nevoie de consimtamantul tatalui! - Pai cine credeti ca e individul care sta langa usa cu pusca in mana!? Raspunde "ginerica". 8) Moldoveanul la facultate(HA,HA), intarzie la un curs. - Baiete,sa stii ca te-am pus absent. - Va rog sa ma stergeti, dom' profesor ca am fost la closet. - Cere-i asta decanului ca eu nu am voie... 9Deviza moldoveanului: - Viata-i scurta. - Daca tot n-o putem lungi, hai sa o facem lata! 10) Ion si Culai erau in vorbe cu doua bune prietene, Maria si Tanta. - Tanto, fa, ce blugi frumosi ai?! - Imi place sa umblu in blugi, ma,Culai! - Daa...! Atunci umbla si in ai mei, te rog frumos! 11) Moldoveanul era sergent la un pluton de ardeleni si pedepseste pe soldatul Ion sa nu-si ia permisie duminica si sa mature in sala de comanda a rachetelor nucleare. Ion era foarte suparat si tot maturand prin sala se gandeste: - Las' ca ma slobozesc eu si-l prind pe soldovean si am sa-i dau uite asa o palitura...si lovi cu coada maturii in panoul de comanda al rachetelor spargand cateva butoane. Pe un ecran aparura cateva puncte albe, apoi verde-rosu/rosu-verde apoi liniste. Speriat soldatul crezu ca a stricat aparatul asa ca se duse si marturisi totul la sergent. In mareata sa intelepciune de urmas al lui...Parcalab-voda, moldoveanul se hotari sa tina o cuvantare a doua zi trupei. - Soldati, camaradul vostru a fost sincer si a recunoscut ca a spart cateva butoane la tabloul de comanda al rachetelor. Eu propun sa-l iertam, ca-i de-al nostru si prin munca patriotica sa reparam aparatul. Cat despre aia din Australia si Noua Zeelanda, mai da-i in p***a mamii lor de capitalisti! 827

12) Ion si Gheorghe si-au cumparat cate un cal. Ion ii zice lu' Gheorghe: - Ba Gheorghe eu ii tai la calu' meu o ureche sa-i putem deosebi. Zis si facut. In toiul noptii Gheorghe se gandeste: - "Ba da tare fain tre' sa fie un cal fara o ureche", si taie si el o ureche calului sau. A doua zi, suparat de ce-a facut Gheorghe, Ion taie si cealalta ureche a calului. Peste noapte Gheorghe se gandeste: - "Ba, da fain trebuie sa fie un cal fara urechi" si taie si cealalta ureche. Dimineata, Ion zice catre Gheorghe: - Ba vad ca dupa urechi nu-i mai putem deosebi si zic asa, calu' meu ii negru s-al tau ii alb..! 13) Intr-un compartiment de tren calatoresc 4 indivizi: un american, un ardelean, un moldovean si un bucurestean. La un moment dat, americanu' scoate un pachet neinceput de Marlboro din buzunar, isi aprinde o tigara si arunca restul pachetului pe geam. Toti ceilalti sar sa-l prinda. Cum nu reusesc, incep sa-l certe pe american: - Pai, bine dom'le arunci bunatate de tigari! - Eh, zice americanul, la noi tigari dintr-astea sunt pe toate drumurile. Dupa un timp, ardeleanul scoate din traista o butelca de palinca, trage o dusca sanatoasa si arunca pe geam ce mai ramane in ea. La fel, sar toti ceilalti cu gura pe el: - Arunci bunatate de bautura pe geam! - Eh, vine raspunsul, la noi gasesti dintr-asta pe toate drumurile. Mai trece un timp si bucuresteanu' il apuca pe moldovean de guler si, desi cel din urma se zbate, il arunca pe fereastra. - NENOROCITULE! striga ceilalti. - AI OMORAT OMU'!!! - Eh, zice bucuresteanul asezandu-se la loc, dintr-astia sunt pe toate drumurile. 14) - Cum spun moldovenii la penalty? A:- Pleznitura di osanda! 15) Q:- Stiti ce-i ala piron? A:- Locul unde raman moldovenii cand pleaca trenul. 16) Q:- De unde are Stefan cel Mare cizmele? A:- De la genunchi in jos. 17) -De ce rad moldovenii cand fulgera? -Nu stiu. -Ei cred ca le face cineva poza 18)O moldoveanca in gara: -Un bilet la Viu! -20 000 de lei. -Aoleu, mai ghini fac in sacosa... 19) - De ce le zice la moldoveni "Srma" ? - Ca mergeau pe tren si la fiecare stalp al liniei electrificate strigau "Srma bha!!!" - Acum, ce sunt mai multi moldoveni pe o banca ? - Perie de sarma! - Dar un moldovean ingropat? - Conductor subteran. - Ce copil iese din combinatia unui oltean cu o moldoveanca? - Praz bobinat! 20) I: Cum spun moldovenii la corner? R: Palitura de ungher. 21) I: Cum spun moldovenii la pireu de cartofi? R: Barabuli batusiti. 22) Un roman la Chisinau se apropie de un localnic. - Nu va suparati caut magazinul: "Lumea copiilor"! Moldoveanul: - Nu ma supar cautati mai departe. 23) - De cate tipuri sunt barbatii moldoveni? - De doua feluri: Unii care isi fac laba si unii care nu recunosc! 24) I: - De ce canta Sofia Vicovianca ca in Moldova is numai flori? R: - Pentru ca toate buruienile au venit in banat. 25) I: - Cum ii spune moldoveanul nevestei sale sa se dezbrace? R: - Dezizoleaza-te! 26) Stiti cum spun moldovenii la Razboiul Stelelor? "Galsheava pi sher" 27) Vin doi moldoveni din Siberia de la lucru. Trecind prin Moscova, unul spune: Hai sa mergem la o casa de toleranta, punem fiecare cite 10$, ca nu degeaba suntem pe aici. Suna ei la usa, iese bodiguardul si-i intreaba cati bani au. Ei spun: -10$. El le propune: - "De 10$ frecati-va unul pe altul "si-i fugareste". Vin ei peste o ora si suna iar. Bodiguardul striga: - "Ce na-ti inteles ce v-am spus?" Unul zice: - "Pai ne-am f****t dar cui sa dam banii"? 28) In tranvai pe o strada din Bucuresti se deplasa un batran moldovean, care fiind asezat i s-a deschis fermuarul la blugi. O domnisoara ii atrage atentia si-i spune: - Mosule, ti s-a deschis magazinul. - Da? dar ia uita-te, directorul este acolo? - Nu se vede, e doar un roman beat culcat pe doi saci. 29) [Doi moldoveni, Vasile si Ion merg la oras si intra intr-un Cafe-Bar. Vad pe lista de meniu cafea. Vasile il intreaba pe Ion: - Ai baut cafea vreodata? I: - Nu. V: - Na hai sa bem! Comanda doua cafele iar Ion o bea din prima si incepe sa lacrimeze. V: - De ce lacrimezi? I: - Ca nu-i aici tata sa guste si 828

el. Vasile bea si el din prima cafeaua si incepe si el sa lacrimeze. I: - Da tu de ce lacrimezi? V: - Ca nu-i aici mata sa-mi bag p**a in ea ca nu mi-ai zis ca-i fierbinte cafeaua! 30) Q: - Cum isi fac molodovenii vant? A: - Tin evantaiul si dau din cap! 31) Un moldovean vine cu capra la vecinul sau. - Baga vecine si capra mea in tarc la tine! - Io o bag vecine, da' a mai fost o capra. - Nu-i nimic, da-i o telina tapului si sa vezi ce merge treaba! Trece un timp si capra fata. Se intalnesc cei doi vecini iar: - Ce faci vecine, ai vazut ca a fatat capra? Nici un raspuns. - Ce-i vecine, de ce nu-mi raspunzi, te-ai suparat pe mine? - Cum sa nu ma supar, ca acum nevasta m-a pus sa mananc numai telina. 32) Un Oltean, un Ardelean si un Moldovean discutau cit de proaste sint nevestele lor. Zice olteanu': - Nevasta-mea e atit de proasta, a cumparat 50 kg de carne ca erau la reducere si nici macar nu avem frigider! Zice Ardeleanu: -Eh..a ta e Einstein pe linga a mea. A mea a cumparat o Dacia si nici macar nu avem carnet de conducere. Zice Moldoveanu': - Bai cumetrilor nevestele voastre sint genii pe linga a mea. Vin acasa si o vad facind valiza. Langa haine 100 de cutii de prezervative. - Si eu nici macar nu plec cu ea in Turcia! 33) O moldoveanca merge la medic spunand ca se simte tare rau, ca o dor toate. - Domnisoara, ii spune doctorul, ca sa-mi dau seama de ce boala suferiti, trebuie sa va fac analize la urina, la scaun si la sange. - Bine domn' doctor. - Atuncia va las chilotii. - Aveti acolo tot ce va trebuie. 34) Era un moldovean si cu un maghiar. Moldoveanul venea de la o plimbare si se intalneste cu ardeleanul. Ardeleanul il intreaba: - Unde ai fost moldovene? Pai am fost la furat. - Si ce ai furat? Pai am furat avioane si cum le-ai furat deoarece avioanele sunt foarte mari. Moldoveanul zice: - Ba ca prosti mai sunteti voi ardeleni nu ganditi un pic, eu nu fur avionul cand i pe pista pt. ca e foarte mare. - Eu il fur cand este sus deoarece este foarte mic si il iau si il bag in buzunar. 35) I: - Cum spun moldovenii la lovitura de la 11 metri? R: - Palitura de osinda!! 36) Un moldovean se duce la pescuit de copca. Ajunge el pe un lac inghetat, si incearca sa sparga gheata. Deodata, se aude o voce: - "Bai nu mai sparge gheata!" Se scoala el se uita imprejur, nimic. Vocea se mai aude odata: - "Bai nu ma sparge gheata!". Se mai ridica odata, se mai uita imprejur tot nimic. Isi continua spartul ghetii. A treia oara se mai aude vocea: - "Bai nu mai sparge gheata! - Ceam vorbit eu cu tine?" Romanul se ridica si intreaba: - "Care vorbeste mai?" Dar vocea iar: "Directorul Patinoarului!" 37) De ce sunt supranumite moldovencele nuci? Deoarece se nasc in Moldova si se sparg la Bucuresti! 38) [Vine un strain la o biblioteca di Chisinau si zice : Am nevoie de cartea "Oameni destepti ai Moldovei" La care bibliotecara zice : - Ma scuzati dar sf-urile e la al doilea etaj. 39I: De ce imperecheaza modovenii ariciul cu sarpele? R: Ca sa faca sarma ghimpata! 40) Un moldovean si cu maica-sa se uita la doi oameni cum fac sex! A doua zi moldoveanul o intreaba pa maica-sa: B:Mama dar ce faceau aia? Se babardeau? M:NU se intersextau 41) De ce moldoveni dorm cu ceasul in gura? Ca sa le miroase dimineata gura a TIC TAC!!!! 42) Dumnezeu imparte daruri. Moldoveanul ajunge ultimul si i se spune: Ai ajuns ultimul si nuau mai ramas decat frumusetea si prostia. -Ce alegi? -Apoi Doamne, frumusetea-i trecatoare. 43) Q:Ce reprezinta un lift plin cu moldoveni? A:O cutie cu electrozi! 44) Hmm voi stit wai de ce ne zice noua moldovenilor computerishti?? Ca atunci cand ne ducem la bar zicem: ""Ai biem" o bere wai!"" (IBM o bere wai) 45) Vine un tocilar la librarie si se adreseaza vinzatoarei: - Dati-mi,va rog, cartea "Moldovanul-om destept". - Fantastica e la al doilea etaj, baiete!!! 46) cum zic moldovenii la salvati de clopotei? izbaviti de talanguta. Nebuni 1) Un tip cu o camila in desert...merge el ce merge, la un moment dat camila se opreste. Se chinuie el ce se chinuie...degeaba. O ia pe jos cu camila, spre SERVICE-ul de camile. Odata ajuns mecanicul il intreaba: - Care-i treaba frate? Tipul: - Este...jigodia asta nu mai vrea sa mai mearga, ce sa ma fac? Mecanicul: - Sus pe rampa cu ea!...Urca tipul camila pe rampa, mecanicul o studiaza foarte bine, dupa care acesta isi ia in ambele maini 2 caramizi si loveste camila la "TESTICULE". -Camila de durere o ia la fuga, nimeni nu o mai poate opri, la care tipul spune: - Bine domnule dar acum cum o mai prind? La care mecanicul: - SUS PE RAMPA!!!... 829

2) - Copii, v-am explicat ca Pamantul este rotund. Ce se intampla daca sapi o groapa in mijlocul pietei, si sapi, si sapi... - Unde ajungi ? - La spitalul de nebuni, Domnule ! 3) Un nebun merge prin spital tragand dupa el un pantof. La un moment dat se intalneste cu un medic care-l intreba: ;- Ce faci ma? Tragi un caine dupa tine? - Cum un caine! Dumneata nu vezi ca-i un simplu pantof? - Bun, dar in cazul asta de ce nu te incalti cu el? - Cum sa ma incalt? Vrei sa ma muste? 4) Cica dormea unu', si pe la vre-o 2 noaptea aude o voce soptita: - "Du-te si cumpara un loz in plic...". Tresare asta din somn ("-Ba, ce dracu, am auzenii ?!) apoi adoarme la loc. Scena se repeta de vre-o doua ori, pana tipu' trage pe el o geaca si se repede catre primu' chiosc, gandindu-se ca-i semn de la Doamne-Doamne. Ajunge la chiosc, da sa puna mana pe clanta si din nou vocea: - "Nu de-aicea...". Asta trage mana ca ars, da fuga la urmatoru chiosc unde (bineinteles) scena se repeta. Umbla omu' nostru cam vre-o juma' de oras, pana ajunge intr-o fundatura, unde era un mos cu o taraba (cu lozuri). Si de-odata aude vocea: - "De-aiiiicea, .. duuuu-te si ia un looooz in pliic...". Incearca gagiu' sa puna mana pe un loz, vocea: " - Nu pe astaaa..", al doilea la fel, la al treilea: - "Pe aastaaa...". Tipu' se lumineaza la fata, plateste, ia lozu' il desface cu degetele tremurande si... necastigator!!!! la care aude iar Vocea: - "Ptiu! Bagaaamiaaa p**aaa..." 5) La spitalul de nebuni vine o inspectie. De la intrare sunt uimiti de priveliste. Peste tot numai sange si raniti. La fel si la etajele superioare. Speriat, inspectorul se duce la biroul directorului pe care il gaseste cu un cutit infipt in piept. Cu o ultima rasuflare, directorul ia cutitul si il infige in inspector si zice: -Esti la leapsaaaaaa! 6) Un nebun incerca sa il convinga pe un doctor ca pisicile zboara aruncand in sus cu pisici. La o fereastra, doi doctori stau de vorba: - Astazi o sa ploua! - Da, vezi ce jos zboara pisicile? 7) Cica vine un tip cu controlul la o casa de nebuni. Il intreaba pe director ce mod de distractie au nebunii de aici: - Aici avem multe mijloace, dar cel mai important este video-ul. De abia l-am introdus si functioneaza de minune. Curios, inspectorul vrea sa vada video-ul si ii spune directorului sa i-l arate. Cand colo, in loc de video, vede o caramida bagata in perete. - Bai, ce-i asta? - E tipul nostru de video. Noi le punem caramida la nebuni si ei se uita vreo 3 ore in continuu la ea. - Asa-i ma Mila? intreaba directorul pe un nebun de acolo. - Da domnul director, da va rog sa ne schimbati azi caramida, ca pe asta am vazut-o de 7 ori. 8) La balamuc un nebun incearca sa convinga un alt nebun sa sara de la trambulina intr-un bazin fara apa. - Sari si eu tin biletul asta sa cazi pe el. Nebunul sare, se loveste rau de tot si se repede la cel cu biletul: - Bine frate, de ce n-ai tinut biletul cum trebuie sa sar pe el? - Ba l-am tinut dar biletul era compostat. 9) La spitalu de nebuni, un nebun tragea un butoi dupa el. Vine doctoru (si ca sa fie politicos) zice: Ti-ai scos catelul la plimbare ? - Ce catel ma, nu vezi ca e butoi, zice nebunul. - Da de ce nu-l iei in brate ? - Da ce vrei sa ma muste??? 10) Un nebun se muncea sa bata un cui in perete, insa cu floarea. Alt nebun care trecea pe acolo se uita la el si ii zice: - "Ba, tu nu vezi ca ala e cui pentru peretele opus?" 11) Doi nebuni. 1: - Ba, hai sa-ti bat un cui in cap! 2: - Du-tee dracu, esti nebun? - Daca dai pe alaturi si-mi spargi capul! 12) La un ospiciu nebunii sareau gardul ca sa joace fotbal, ceea ce nu convenea deloc directorului. A doua zi gardul a fost inaltat cu 5 metri, insa nebunii continuau sa sara gardul. In urmatoarele zile, din ordinul directorului, gardul a fost inaltat mereu cu cate 5 metri. Exasperat directorul a chemat un specialist care a daramat gardul si a trasat in locul acestuia o dunga alba de vopsea pe pamant. Stupoare!. Nebunii stateau aliniati fara sa treaca linia. Directorul uimit i-a intrebat de ce nu mai vor sa joace fotbal, nebunii au replicat: - "Sefu, cum sa ajungem la terenul de fotbal daca nu mai avem pe ce rezema scara?". 13) "Mistretzul Neprietenos", vesnic incruntat si bombanind, o intalni intr-o zi pe Zana cea Buna, gingasa si diafana... - Mistretule Neprietenos, azi sunt intr-o pasa buna, am sa-ti indeplinesc oricare trei dorinte... - Spune dar mai intai pe prima! - SA MOOOOOOOORI!!!! 14) La o casa de nebuni se vopsesc gardurile in rosu. Ziua urmatoare vopseaua de pe gard dispare: O mancasera nebunii. Se mai vopseste o data gardul si acelasi lucru. Ziua urmatoare dispare. Directorul nu-si poate explica ce se intampla si mai incearca o data. De data asta gardul este vopsit 830

in verde. A doua zi dimineata merge sa verifice si numai ii vede pe nebuni sezand de-a lungul gardului si stand asa. - Ce asteptati ma in fata gardului??? - Asteptam sa se coaca. 15) Un nebun merge intr-un magazin si zice vanzatoarei: - Dati-mi doua banane! Ia bananele si le baga in urechi. Vine a doua zi si din nou cere 2 banane pe care le baga in urechi. A treia zi cere 2 banane iar vanzatoarea zice ca nu are. Atunci cere doi morcovi pe care ii baga in urechi. Vanzatoarea mirata il intreaba: - De ce v-ati bagat morcovii in urechi? - Pai daca nu aveti banane!!! 16) Un inspector vine in vizita la un spital de nebuni. Insotit de doctor, acestia ii vad pe nebunii de la etajul intai agatati de pereti. Ca sa se dea jos, doctorul spune: - "Toamna, frunzele cad.". Si nebunii cazura. La etajul al doilea, la fel. Insa la al treilea etaj, nebunii au actionat astfel: - "Ha! Ha! Noi suntem conifere." 17) n inspector a venit in vizita la un spital de nebuni. Doctorul i-a spus ca testeaza pe nebuni o noua metoda de a le trata nebunia: - Bancurile. Acestia spuneau bancuri atat de des, incat au ajuns sa zica numarul bancului si sa izbucneasca in ras. Inspectorul, dorind sa incerce si el, a zis numarul 520. Apoi a fost luat la bataie. Enervat, inspectorul intreba de ce? Doctorul i-a raspuns: - "Numerele peste 500 reprezinta bancurile cu/despre nebuni." 18) Un nebun facea pipi de la balcon. La un moment dat trece doctorul pe aleea de sub balcon, iar nebunul cind il vede, isi trage repede pantalonii si fuge inauntru. Doctorul se gindeste: - "I s-o fi facut rusine omului si de-aia s-a retras cind m-a vazut. Poate s-o fi insanatosit si ar trebui sa-i dau drumul..." A doua zi se duce la nebun si-i spune: Dumneata faceai ieri pipi de la balcon si cind m-ai vazut ai fugit repede inauntru, asa-i? - Da, raspunde nebunul. - Dar de ce ai fugit, ti-era rusine ca te vedeam eu? - Aiurea! Da' ce eram prost sa ramin acolo ca sa ma trageti de pipi in jos?! 19) La nebuni, 2 nebuni vor sa evadeze. - Ba, ne luam avant si iesim prin gaura cheii!!! - Perfect . Isi ia primul avant, fuge si fu** un cap de usa. Al doilea se duce si se uita la gaura cheii: - Ba, ce prost esti, n-ai vazut ca era cheia in broasca pe din-afara!!! 20) Directorul unui spital de nebuni cheama toti nebuni la el. El traseaza o linie cu o bucata de creta si face o coada de nebuni in spatele ei. Ii pune sa sara pe sub linie. Unul singur statea pe o scara. Se gandeste ca poate si-a revenit. - Tu ce ai ma de nu sari? - E, pai eu nu vad ca linia e stramba! 21) Un om avea drum in fiecare zi pe langa un ospiciu. Trecand intr-o zi pe acolo il striga un nebun, cerandu-i o tigara. Intra in vorba, discuta tot felul de lucruri. In urmatoarele zile la fel. La un moment dat, mirat, omul nostru il intreaba pe nebun: - "Mai, eu stau de vorba cu tine de cateva zile si vad ca nu esti nebun deloc". - "Cum ai ajuns aici?" Nebunul: - Am vrut sa trec granita si m-au prins. Tipu': - Pai pentru asta te baga la parnaie, nu la nebuni!? Nebunu': - Numai ca eu am vrut sa trec in Rusia. 22) Intra un nebun intr-un bar, se aseaza, comanda ceva... Apare barmanul cu comanda, il serveste pe asta si observa ca se apucase sa vorbeasca cu... degetul mic de la mana! Il intreaba barmanul daca se simte bine la care asta raspunde: - "Imediat, vorbesc la telefon."(!) Dupa cateva clipe ridica degetul si incepe sa explice cum ca el are un celular din ultima generatie pe care il are implantat in mana si ca sa formeze numarul nu trebuie decat sa se gandeasca si se formeaza singur, iar difuzorul este implantat in cap undeva in spatele urechii. Se scoala asta dupa cateva minute si-l intreaba pe barman unde e toaleta. Barmanul ii arata unde e, asta se duce... si nu mai apare. Asteapta barmanul 10min., 20min. ... si se hotaraste sa se duca dupa el sa vada ce s-a intamplat. Intra in toaleta si-l gaseste pe asta aplecat peste WC cu un sul de hartie bagat in c*r! - Il intreaba mirat pe asta ce are de gand cu hartia aia la care asta ii raspunde: - "Astept un fax!" 23) Un nebun se duce la farmacie: -Aveti portocale? Vanzatoarea: - Aici e farmacie domnule nu ma mai inerva! A doua zi nebunul vine iar: - Aveti portocale? - Ma tu esti prost, tu n-auzi ca n-avem portocale! A treia zi vine iar: - Aveti portocale? - Daca mai vii odata ma duc la sefu! Actiunea se repeta si vanzatoarea se duce la sef: - Ce sa fac ca un nebun ma tot intreaba daca avem portocale. Sefu: - Scrie pe un afis NU AVEM PORTOCALE!! Vinzatoarea face astfel iar nebunul se intoarce iar, citeste afisul si intreaba: -Ati avut portocale? 24) Mergea un om prin desert. Insetat, infometat, cand, ce vede? O vila marfa, cu 3 etaje, cu fantana, piscina etc. In curte era un barbat si o femeie care se uitau unul la altul fix. - "Oameni buni, mi-e sete, n-am mai baut de 4 zile.. Pot sa beau si eu din fantana voastra?" Astia nimic. Se uitau fix unul la celalalt. Merge omul, bea se intoarce: - "Oameni buni merg prin desert de nu stiu cand, 831

pot sa mananc si eu de la voi?" Astia nimic. Manaca omu', se intoarce in gradina, astia stateau nemiscati. Vazand ca merge orice, omu' spune: - "Daa.. pot sa-ti iau si eu nevasta, asa, putin, in dormitor?" Astia nimic. Merge omu' sta 2 ore cu tipa, pleaca mai departe si aude discutie in bucatarie: Sotul: - "Tarfo! Nesimtito! Cum ai putut sa ma inseli chiar sub privirea mea, in propria mea casa?" La care nevasta-sa: - "Aaa! Ai vorbit primul!Tu duci gunoiul!" 25) Un tip vrea sa sara cu parasuta si in avion ii spune la instructorul de zbor ca a visat ca nu i se desface parasuta. Ala rade de el si spune sa lase vrajeala. Tipul`se tot roaga de ala si pana la urma se indupleca si faca schimb de parasute. Tanarul nostru se arunca pe la 5000 m, deodata pe langa el instructorul: - Zzzzzzzzzzda matiiii!!!!!!!! 26) Doi nebuni evadeaza dintr-un sanatoriu. La un moment dat ajung pe un zid pe care era un far de supravegere. Unu dintre ei zice: - Eu aprind farul si tu te cobori pe raza de lumina. - Bai esti nebun! - Eu sa ajung la jumatatea drumului si tu sa stingi lumina!!! 27) Doi nebuni se hotarasc intr-o zi sa evadeze din ospiciu, dar ca sa reuseasca trebuiau sa sara cam 100 de garduri... Nici o problema. Planuiesc ei vreo doua zile si apoi pleaca, si incep sa sara si sa sara si iar sa, sara pana sar vreo 50 de garduri si unul dintre ei il intreaba pe celalalt: - Mai poti? Mai pot! Si asa mai sar ei vreo 20 cand: - Mai poti? - Mai pot! Perfect mai sar 20 (sarisera deja 90) si iar: - Mai poti? - Nu mai pot, hai sa ne intoarcem! 28) La farmacie intreaba un tip pe farmacist: - Nu va suparati aveti cumva o solutie de dizolvat dinti? - Nu! - Dar la ce va trebuie? - Mi-am inghitit proteza! - Si este vreo problema?? - Nu,nu, dar cand mananc ma musca de mana!!! 29) La un spital de nebuni, toti erau injectati cu virusul HIV. Primul incepe sa strige ca are familie si copii acasa si ca nu vrea sa moara, dar degeaba. Al doilea incepe sa strige ca e copil orfan si vrea sa traiasca, dar degeaba. Ultimul vine si incepe sa strige, - Si mie. Si mie. Vreau injectie. Aici. Si mie! Doctorul ii spune: - Ba, tu vrei sa ai SIDA. Vrei sa te injectej si sa te imbolnavesti? - Nu manbolnavesc, ba, ca am prezervativ! 30) In cabinetul unui psihiatru intra un individ agitat care incepe sa spuna: _ Domnu' doctor, cred ca sunt nebun. Cred ca sufar de mania persecutiei fiindca am impresia ca nimeni nu ma asculta, nimeni nu tine cont de mine ... La care doctorul raspunde: - Dumneavoastra cand ati intrat in cabinet ? 31) La azilul de nebuni un pacient tara un pantof legat de o sfoara si zicea: - Cutu, cutu, hai Grivei! Trece un doctor, si ca sa-i faca pe plac ii zice: - Fain caine ai!! La care pacientul spune: - Nu-i caine, ii pantof! Doctorul merge mai departe la care nebunul zice: - Hai Grivei, ca l-am pacalit si pe asta! 32) Vine unul in vizita la prietenul sau, director la spitalul de nebuni. Nici nu intra bine si primeste de la un nebun un sut in c*r. Mai merge cat mai merge si mai primeste inca un sut de la alt nebun. Tot asa pana cand ajunge la cladirea unde era biroul directorului. Cand sa intre primeste de la unu' trei suturi, dupa care intra in birou la director si ii zice: - Ba da de ce mi-au dat astia cu sutu-n c*r? - Pai asta e modul lor de a zice "SALUT"...! - Bine, bine, da unu' mi-a tras trei suturi! - Ala era balbait...! 33) Doi detinuti la penitenciar. Unu vrea sa-i bata un cui in cap celuilalt. Acesta il atentioneaza: Vezi sa nu dai pe linga ca-mi spargi capul . 34) Un tip se duce in vizita la un prieten care era director la un spital de nebuni. La poarta un nebun cu o roaba. - Domnule a sosit taxiul. Tipul se urca in roaba ajunge la usa directorului dupa care nebunul ii cere 200.000lei plateste tipul apoi intra la director si ii spune: - Un nebun a venit cu roaba si ma luat de la poarta si i-am platit 200.000lei ptr. taxiu. Directorul: - Iar au sarit studentii gardul. 35) Niste nebuni erau transportati cu avionul la un alt spital. Doctorul statea in cabina pilotului. La un moment dat vine sa verifice ce faceau nebunii. Astia jucau fotbal. Ca sa vada daca sunt toti ii numara si vede ca lipseste unul. - Ba nebunilor, unde-i Gigi Nebunu'? - Pe aripa avionului.- Executa cornerul. 36) Un batranel garbovit, cu baston si parul albit de trecerea timpului, se plimba prin parc. Doi tineri mergeau in spatele lui si radeau de el. Batranelul se intoarce catre ei si le spune: - Nu va place batranetea!? - Ce spui tataie, ai inebunit? - Cum sa ne placa batranetea!? - Atunci sa n-aveti parte de ea!!! 37) Un nebun se duce la un bal mascat imbracat ca o femeie. Dupa ce se termina balul, se intoarce la spital. Cand sa se culce, se uita in oglinda si vede o femeie (adica pe el). A stat el si s-a uitat, si deodata s-a urcat pe el si si-a traso singur. Dimineata, un doctor il intraba: - Cum te simti azi? Doctore, mi-am traso cu o puicuta ieri... - Ce puicuta ma? - M-am intors de la bal, si am vazut o puicuta in camera mea. - Ma tampitule, ala erai tu! - Pa da' ce bun sunt la pat... 832

38) 3 nebuni se muta un batran care isi face un gard din lemne pe care il vopseste in galben. Dimineata cand se scoala batranul gardul era mancat de nebuni. Necajit este obligat sa isi faca alt gard, pe care il vopseste in rosu. Umatoarea zi cand se scoala langa gard stateau nebunii. Gardu era mancat. El isi face alt gard dar de data asta il vopseste in verde. Diminiata cand se scoala nebuni stateau langa gard. Batrinu vede gardu intreg si ii intreaba pe nebuni: - Cum de nu ati mancat gardu? Nebuni raspund: - Asteptam sa se coaca! 39) La un spital de nebuni toti nebunii erau in jurul unui stalp. Se urca fiecare si cand ajungea in varf, se uita imprejur si apoi zic: - "Da nene asa ai avut drepatate". Unul dintre medici curios, se duce si el dupa lucru si se urca pe stalp. Ajunge in varf se uita imprejur dar nu vede nimic. Coboara jos si ii intreaba pe nebuni: - "Dar de ce ziceti "asa este nene" cand ajungeti in varf?" La care unul dintre nebuni ii raspunde: - "Pai asa este domnule, acolo se termina stalpul". 40) La un spital de nebuni un pacient tragea dupa el o sfoara. Un doctor il vede si curios il intreaba: D:- De ce tragi Marine sfoara aia dupa tine? N:- Pai daca o imping se indoaie. 41) Nebunii conduc intr-o camera. Unul sta. Cand il intreb de ce, el spune: - Cu tirul nu poti conduce in locuri inguste! 42) La un spital de nebuni doctorul intra in salon si vede toti bolnavii sarind in sus. - Baieti, ce faceti? Suntem spaghete si fierbem. - Si cu aia pe sus ce e? - Aia se prinsera de capac. 43) Doi nebuni merg pe plaja. Unul spune: - Ia uite, un pescarus mort! Celalalt, cautand cu privirea pe cer: - Unde? 44) Un nebun sta la etajul 13 pe cladirea nebunilor si se pisha. La un moment dat trece un doctor pe jos. In timpul asta nebunul se opreste din pishat si dupa ce trece doctorul ii da drumul din nou. Doctorul mirat se duce de-l cauta pe nebunul ala. Dupa ce il gaseshte il zice : D: mai , daca imi zici de ce te-ai oprit din pishat cand am trecut io iti dau drumu akasa! N: nu va zic.. D: zii mai ca iti dau drumu akasa, de ce te-ai oprit cand am trecut io ? N:pai ce, ma credeti prost? Voiati sa ma tragetzi de pishat in jos, las' ca shtiu io ...-_45) La un spital de nebuni e inspecti mare de la minister. Cu o zi inainte de inspectie incep doctorii sa se agite, ii spala pe nebuni, ii parfumeaza, le fac freza si le spun ca atunci cand vine inspectorul sa formeze un culoar si sa stea toti cuminti. Zis si facut. In ziua inspectiei, vine barosanu de la minister si intra in spital. Toti nebunii stateau aliniati formand un culoar. Asta de la minister da sa intre pe culoar ca sa ajunga in birou la directorul spitalului. Cand trece prin dreptul primului nebun isi fura un sut in cur. Nedumerit asta merge mai departe. Chestia se repeta in dreptul fiecarui nebun. Cu curul facut varza ajunge inspectorul in biroul directorului si-l intreaba pe acesta ce reprezinta suturile pe care le-a primit. Directorul il roaga sa-i ierte pe nebuni deoarece acesta e salutul lor. Nervos inca, inspectorul intreaba de ce a primit doua suturi de la ultimul dintre nebuni. Razand, directorul spitalului explica: "ala e balbait!" 46) Matusa grijulie cu nepotul trec pe langa o statuie antica ce nu mai are brate. Matusa:-vezi ce patesti daca-ti rozi unghiile de la maini! 47) Doi nebuni erau inchisi intr-un turn inalt.Acestia vrand sa evadeze,nu stiau cum sa faca: -Ba,hai sa inodam cearsafurile de pe pat si sa coboram pana jos. inoada ei ,dar vad ca nu ajunge jos. Unul din ei i-i zice celuilalt:ba ,mi-a venit o idee,la noapte,eu aprind lanterna si tu te cobori pe raza,la care celalat: -Crezi ca eu sunt prost,cat timp cobor pe raza ,tu sa stingi lanterna? 48) In cabinetul unui psihiatru intra un individ agitat care incepe sa spuna: - Domnu' doctor, cred ca sunt nebun. Cred ca sufar de mania persecutiei fiindca am impresia ca nimeni nu ma asculta, nimeni nu tine cont de mine ... La care doctorul raspunde: - Dumneavoastra cand ati intrat in cabinet ? 49). La un spital de nebuni,apare un doctor care vrea sa elibereze cativa nebuni. Vine unu' care tragea un bocanac dupa el.Unul din infirmieri ii spune doctorului ca acesta crede ca trage un caine. Doctoru' intreaba: -Ce tragi bai dupa tine? -Un bocanac!!! Doctoru' pleaca.Nebunu': -Hai Grivei ca l-am pacalit!!! 50) Doi nebuni evadeaza din spital si in fuga ajung pe terasa cladirii. Se uita in jos, distanta mare, se uita in spate, veneau urmaritorii. Deodata unul zice: - Bai, am o idee. Uite am o lanterna, o aprind si tu te tii de raza si cobori pe copacul de acolo. - Ce ma crezi prost, sa stingi lanterna si sa cad. 51) Nebunul se duce la consult la un doctor care avea doi papagali inchisi intr-o colivie. Cum ii vede nebunul ii i-a si le da drumul. Doctorul: - Ce faci mai nebunule? Ia adu-mi papagalii inapoi! Se duce nebunul dupa ei si-i gaseste in copac. Unul era rosu si unul verde. El il ia numai pe cel rosu si il 833

duce doctorului. Doctorul: - Da' tu n-ai vazut ca sunt doi? Pe celalalt de ce nu l-ai adus? La care nebunul: - Da mata n-ai vazut ca celalalt nu era copt inca? 52) [Doi nebuni: 1. - Ba hai sa iti bat un cui in cap! 2. - Ce dracu ai ma, esti nebun daca dai pe langa si imi spargi capul? 53) Doi nebuni mergeau prin desert, unul cara in spate un butoi si celalalt cara o usa de masina. - Tu, de ce cari cu tine butoiul? - Pai cand mi-e sete mai beau cate o gura de apa. Dar tu de ce cari usa aia de masina in spate? - Pai, mie cand mi-e cald mai deschid geamul. 54) Un nebun intr-un sanatoriu izgonea niste muste imaginare. Doctorul il vede si-l intreaba: - Ce faci mah? - De ce dai din maini asa disperat? - Dau mustele astea la o parte? - Si ce le dai spre mine? 55) Se imprieteneste sadicul cu poponarul. Dupa o luna zice sadicul: - Ba acum ca ne cunoastem hai sa facem si noi o treaba. O seara faci ce vrei cu mine, dupa aia si eu fac ce vreau cu tine. Zis si facut. I-o trage poponarul la sadic in toate pozitiile. Satisfacut. A doua seara merge la sadic acasa. S: Dezbraca-te. Dupa ce se dezbraca poponarul ii ia p**a si i-o strange intr-o menghina si aduce un fierastrau ruginit. P: - Vaaaaai? - Ce faci? - Vrei sa mi-o tai? S: Nu, nu, nu. - Ti-o tai tu singur, daca vrei. Eu ma duc sa dau foc la casa. 56) Care este diferenta dintre un psihopat si un nevrotic? Psihopatul: - Doi cu doi fac trei. Nevroticul: - Doi cu doi fac patru. Dar asa ma enerveaza! 57) Un sofer cu masina in pana. Scoate omul cricu, ridica masina si incepe sa schimbe roata. Trece o masina in viteza pe linga el, se opreste brusc da in marsalier si se opreste linga tipul ce schimba roata. Se da jos un tip din masina, merge si ia din portbagaj un levier si ii sparge parbrizu' la masina a lui care schimba roata. Celalalt se uita la el cu niste ochi mari si ii zice: - Ce faci, ma? Ala cu levierul ii zice: - Ba, tu ii iei rotile si eu ii iau casetofonul! 58) Vine inspectia la spitalul de nebuni. Intra inspectorul intr-o camera cu trei nebuni. ia pe primu si-l intreaba: - Daca ti-as da drumu ce-ai face? - M-as casatori, as lua o slujba o casa etc. Inspectorul zice ca e sanatos. Se duce la al 2-lea. La fel raspunsul.La al 3-lea: - Ce-ai face daca ti-as da drumu de aici? - As lua o slujba, as face bani as lua o casa, si mi-as cumpara un c*r. - De ce? intreaba inspectorul. - Pai m-am uitat aseara in oglinda si-am vazut ca e crapat! 59) Intr-o zi la casa de nebuni directorul ii duce la strand. Ei se bucura. Cand ajung la strand ei sar de pe trambulina de la 10m. Cand ajung inapoi la casa de nebuni directorul ii intreaba daca le-a placut. - Ei zic daaaa. Directorul le spune daca vor fi cuminti maine le va pune si apa. 60) Un om intra in fuga in clinica de nebuni si tipa speriat: - E un nebun in curte! - Cum arata? - E chel si cu parul valvoi! - Pai ori e chel ori cu parul valvoi? - Dar nu v-am spus ca e nebun? 61) In curtea spitalului toti nebunii se urcau pe un stalp. Cand coborau toti ziceau: - "ASA E". Doi doctori vazandu-i ii intreaba ce au. Nebunii: - Nimic. Se suie si un doctor, se da jos si zice "ASA E". Doctorul celalalt il intreaba ce e? La care doctorul ii zice: - Stii ce scrie ba in varf? - "AICI SE TERMINA STALPU"! 62) Intr-un spital doctorul face o vizita. Toti se agita doar unu era linistit. Doctorul se duce si-l intreba: - Ce faci? - Scriu o scrisoare. - La cine? - Mie. - Cum tie? - Bine. - Si ce scrie in ea? - Nu stiu ca numai maine o primesc. 63) Cica era un nebun si se p**a de pe cladirea balamucului. Trece un doctor si nebunul isi inchide slitul repede. Doctorul crezand ca nebunul sa desteptat il intreaba: - De ce te-ai inchis repede la slit atunci cand m-ai vazut ca vin? Nebunul raspunde prompt: - Ce smecher esti, vrei sa ma tragi jos! 64) La spitalul de nebuni a fost construit un bazin. Dupa o zi de scaldat nebunii au foat intrebati: - Va placut? - Da! - Bun daca sunteti cuminti miine va pun si apa! 834

65) La o casa de nebuni era o celula de "furiosi" care bateau toti paznicii pana ii trimiteau direct la spital. Toti solizii angajati au patit la fel, pana cand au angajat un schilod caruia nu-i dadeau nici 10 minute de viata printre nebuni. Dupa 2 zile conducerea spitalului, uimita, a venit sa vada ce se intampla. Nu mica le-a fost mirarea cand au vazut ca nebunii erau plini de vanatai pe fata si cu capul spart. L-au intrebat: - "Cum ai reusit dom'le?" - Simplu, le-a raspuns schilodul, am tras cu creta o linie pe dushumea si le-am spus ca le dau drumul daca pot sa treaca pe sub ea. 66) Doi nebuni, intr-o noapteau hotariti sa fuga din ospiciu. Au urcat pe acoperisul blocului si unul din ei zice: - Eu aprind lanterna si treci pe raza luminii pe celalalt bloc. - Du-te ba, ce crezi ca sunt prost, cand o sa ajung la jumate tu sa stingi lanterna si eu sa cad? 67) Un nebun avea o pisica la care tinea f mult. Intr-o zi cand doctorul aparu pe coridorul spitalului nebunul il intreba: - D-le doctor vreau sa spal pisica! - Ma, tu esti nebun daca o speli o sa moara! - Nu cred ca o sa moara! - Bine fa ce vrei dar sa nu vi la mine plangand! Dupa cateva ore. - Ce faci mai nebunule? - De ce plangi? - Pai sa vedeti ca am spalat pisica si a murit! - Vezi eu ti-am zis sa nu vii la mine ca a murit din cauza ca ai spalat-o. - Dar nu ca am spalat-o, ci ca am stors-o. 68) Toti nebunii dintr-un spital se decid ntr-o seara: - "Ba baieti, astia de aici nu ne trateaza prea bine. Haideti sa ducem spitalul asta departe de aici. Maine dimineata ne sculam dis-de-dimineata si facem asa cum ne-am hotart". Zis si facut. Se scoala nebunii nainte de rasaritul soarelui si ncep sa mpinga spitalul. Imping ei ce mping si iarasi mping, pe la miezul zilei se face un cald innabusitor; se dezbraca de haine si mping n continuare. Alt nebun vine si le fura hainele la toti. Seara pe la asfintit, se opresc o clipa sa-si traga sufletul, se ntorc sa se uite n spate si striga plini de satisfactie: - "Mamaaa ce mult am mpins, nici hainele nu ni se mai vad!" 69) La spitalul de nebuni un nebun intra in biroul direcorului cu un cutit de macelar si il ia pe director la alergat pe un coridor lung. Pe coridor toate usile inchise. La capatul coridorului directorul spune: - "Bine ma, m-ai prins omoara-ma". Atunci nebunul se apropie intinde cuti-tul si spune: "Acum e randul tau sa ma alergi". 70) Vine un agitator electoral la casa de nebuni si le povesteste nebunilor cat e de bine in tara si cit de buna e conducerea actuala. Toti bat din palme, numai unul sta nemiscat. - De ce nu bati si tu din palme? - Eu sint medicul! 71) Mergem la un spital de nebuni! Doctorul intra intr-un salon (cu nebuni). Toti nebunii din salon erau cocotati pe dulapuri, pe lampi, toti se credeau frunze. Doctorul zice: - A venit toamna, toate frunzele cad. Toti nebunii au cazut ca mustele. Doctorul, intra in alt salon, aceeasi situatie: - Nebunii erau pe sus, pe tavan, pe dulapuri. Doctorul zice: - A venit toamna, toate frunzele cad. - Toti nebunii au cazut. Doctorul intra in alt salon, aceeasi situatie. - Nebunii nu erau in paturi erau cocotati pe sus. Doctorul zice: - A venit toamna, toate frunzele cad! - Nu cade nimeni? Unul din nebuni zice: - Toamna poate sa vina, noi suntem conifere! 72) La spitalul de nebuni, doi doctori vorbesc: - Pacientul de la patul 2951 are un motto ciudat pe baza caruia traieste: - "Eu nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare minut!" 73) Un tip mergea pe marginea unui rau. Trecand pe sub un pod, vede doi nebuni care spalau o pisica si le zice: - Bai nebunilor, de ce spalati ma pisica, ca moare! - Du-te ba de aici ca esti nebun tu! Tipul pleaca mai departe si se intoarce dupa vreo ora, pe acelasi drum. Cand ajunge sub pod vede pe cei doi nebuni stand jos langa pisica moarta si le zice: 835

- V-am spus ba sa nu spalati pisica ca moare? - Du-te ba de aici, ca n-a murit cand am spalat-o, a murit cand am stors-o! 74) Intr-un spital de nebuni doctorul vede ca unul din pacienti lui este ca si sanatos.il cheama in cabinet sa ii spune: -ce zici, te-ai insanatosit? -eu zic ca da domnule doctor. -sa-ti pun o ultima intrebare daca raspunzi corect iti dau drumul acasa! -spuneti domnule doctor -daca-ti tai urechile, ce se intampla? -nu mai vad .zice nebunul. -cum nu mai vezi? duceti-l inapoi si dati tratament inca 3 zile! dupa trei zile tot asa il cheama doctorul pe pacient in cabinet. -eeeeee?cum este? te-ai vindecat? -eu zic ca da, domnule doctor. -bine.eu iti pun aceasi intrebare simpla:daca-ti tai urechile ce se intampla? -nu mai vad. -duceti-l inapoi dati inca 3 zile tratament.trece trec si astea trei zile il cheama pe pacient in cabinet . -ce zici te-ai vindecat?eu iti pun aceasi intrebare simpla: -daca-ti tai urechile ce se intampla? -nu mai vad! -mai explicami si mie cum daca-ti tai urechile nu mai vezi? -pai domnule doctor daca-mi taiati urechile, imi cade caciula pe ochi si nu mai vad 75) Cum ii dai libertate unei femei? Ii maresti bucataria. 76) Era in cer un poponar. Care ii f*t*a in cur pe toti ingerii. Dumnezeu dorind sa ia masuri il duce pe poponar in iad, si-l lasa o luna sa stea acolo. Dupa o luna Dumnezeu coboara in iad si observa ca totul este inghetat. -ce sa intamplat? intreaba Dumnezeu. diavolul la randul lui spune: -te apleci tu sa bagi lemne pe foc???? 77) Moare pe un vapor un marinar. Cei de pe vapor se gandesc: -Cand intalnim o insula debarcam si il inmormantam crestineste! Zis si facut. Intalnesc o insula, debarca, dar pe cand sa-l ingroape un trib de canibali: - Dati-ni-l noua! Dati-ni-l noua! - Mereti mai de aici! Marinarii se gandesc ca nu pot sa-l ingroape ca l-ar dezgropa canibalii sa-l manance si atuncea il ard si aduna cenusa. Canibalii strigau in continuare: - Dati-ni-l noua! Dati-ni-l noua! - Da' ce vreti sa mai faceti cu el ca e doar cenusa? - Cate un ness!!! 78) La un spital de nebuni, doktoru' testa un pacient, ca sa vada cit tre' sa-l mai tina internat... Deodata, papagalii sai (unu' rosu si unu' verde) au zburat pe fereastra... Nebunu' se duce repede sa-i aduca doktorului papagalii inapoi (care erau in copacul de vizavi), si sentoarce numa' cu ala rosu. Doktoru': Ba, de ce nu l-ai adus si pe ala verde ?!? Nebunu': Inca nu era copt dom' doktor... 79) Intrand in clubul azilului de nebuni, doctorul ramase descumpanit : toti nebunii stateau langa pereti, se deschidea usa, intra un nebun, in pielea goala, se rotea ca la parada modei si anunta: -Eu sunt bomba atomica! -Uraaaa! Ovationau nebunii. Iesea si intra altul, tot in pielea goala: -Eu sunt bomba cu neutroni! -Uraaa! A urmat bomba cu hidrogen, bomba cu fragmentare... La urma, intra unul sfrijit si zise cu o voce pierita: -Eu...sunt bomba...cu efect intarziat... La care toti nebunii, in loc sa aplaude, au evacuat sala clubului in mare graba, pe usi, pe ferestre, pe unde au putut. -De ce v-ai speriat in halul asta de pirpiriul care facea pe bomba cu efect intarziat? intreaba doctorul, intrigat, pe un nebun. -Pai, domn' doctor, dumneavoastra n-ati vazut ce fitil scurt avea? Olteni 1) De de olteni cand se duc la culcare isi pun pe noptierea un pahar cu apa si unul gol? R: Poate le e sete poate nu... 2) -Cum fac olteni lapte praf? Arunca o vaca din avion. 3) De ce nu mananca oltenii castraveti murati? Pentru ca nu le incape capul in borcan. 4) Un oltean si un ardelean in tren. Stranuta olteanu, ardeleanu: "sanatate, numai bine". Stanuta din nou olteanu, ardeleanu: "tot ce-ti doresti, sanatate, noroc". Stranuta si ardeleanu, olteanu:"racisi firea-l dreacu" 5) Un oltean, in cautarea unei slujbe, se afla fata in fata cu un posibil angajator. Angajatorul il intreaba: - Si cam la ce salariu va ganditi? - Pai, cred ca in jur de 120000 pe an ar fi bine, dar mai 836

puteam negocia. - Stati sa va prezentam oferta noastra: - Salariul, 150.000 plus masina, telefon mobil, casa, 3 luni vacanta, etc. - Cred ca glumiti, nu? -Doar tu ai inceput, primul. 6) Cele 7 "minuni" din Caracal: - S-a construit un bloc si s-a uitat macaraua in interior. - A luat foc sediul pompierilor. - S-a furat usa politiei. - Brutaria e construita pe strada foametei. - Cimitirul e pe strada reinvierii. - Exista o singura scoala si se numeste Scoala nr.2 - Cine stie ce-a de-a 7 minune e rugat sa sune la numarul afisat pe ecran si va primi gratuit si fara tragere la sorti o surpriza care va protejeaza. 7) Q: De ce dorm oltenii pe camp ? A: Pentru ca vor sa se cultive. 8) Q: De ce stau oltenii cu tarnacopul la televizor ? A: Daca se strica vreun canal, sa sape repede altul. 9) Q: De ce maninca oltenii fasole ? A: Ca sa-si dea aere. 10) Q: De ce sunt oltenii muzicanti ? A: Pentru ca dorm pe "sol" si vorbesc cu "fa". 11) Q: De ce rad oltenii cind fulgera ? A: Cred ca sunt fotografiati. 12) Q: Ce face olteanul cand nu are ce face ? A: Se dezbraca si isi pazeste hainele. 13) Q: De ce sunt oltenii asemanatzi cu telefoanele ? A: Pentru ca trebuie sa dai cu pumnul in ei ca sa la pice fisa. 14) Q: De ce se rupe banca atunci cind se aseaza un oltean ? A: Cel mai inteligent cedeaza. 15) Q: De ce se feresc oltenii sa doarma pe paie sau in fan ? A: Ca sa nu ia foc atunci cind le-o scapara mintea. 16) Q: De ce au oltenii capul mic ? A: Pentru ca, gindesc concentrat. 17) Doi olteni in vacanta. La ora 3 dimineatza, unul il trezeste pe celalalt: - Marine! - Ce? - Deschide ochii si spune-mi ce vezi? - Cerul. - Si? - Si Luna. - Si? - Si Carul Mare. - Si? - Si Carul Mic. - Si? - Si...Ioaneee!...astia ne-au furat cortu'. 18)Un oltean se intilneste cu un ardelean care ducea de legatoare o capra. - Unde duci boul ala? intreaba olteanul. Contrariat, ardeleanul se uita spre animal temandu-se de o sotie, dupa care riposteaza: - Esti chior, nu vezi ca-i capra? - Pai, eu cu capra vorbeam... 19) Aflat la o ruda in Bucureshti, un oltean iese dimineata pe balcon sa-si scuture rogojina. Din neatentie, se apleaca prea mult si cade. Speriati, trecatorii se aduna in jurul lui. - Ce s-a intimplat? intreaba unul. - Nu stiu, neica. Abia picai si eu, raspunde olteanul. 20) Q: De ce au oltenii casa rotunda ? A: Sa nu-i vorbeasca lumea pe la colturi. 21) Q: De ce sunt oltenii zgariati pe fata de Crciun ? A: Pentru ca atunci mananca si ei cu furculita. 22) Q: De ce au oltenii ceasuri mecanice ? A: Fiindca au auzit ca Tic-Tacul face bine la respiratie. 23) Q: De ce au oltenii camasa in caro? A: Ca sa joace puricii sah pe ea. 24) Q: De ce oltenii isi iau scara cu ei cand pleaca la drum? A: Fiindca sunt prosti de dau in gropi. 25) Q: Ce-au facut oltenii cand au aparut franzelele? A: Le-au mancat cu paine. 26) Intr-o noapte pe la ora doua, Ion aude pe cineva strigand: - Ioane, Ioane! Se scoala Ion, merge la usa si o deschide: - Cine ma striga, intreaba Ion. - Gheorghe, vine raspunsul. - Pai ce vrei ma la ora asta, intreaba Ion. - Ai vopsea verde, intreaba Gheorghe. - Nu, raspunde Ion. - Bine ma, zice Gheorghe si pleaca. Merge Ion si se culca cand pe la cinci dimineata iarasi aude: - Ioane, Ioane! Merge iarasi la usa si intreaba: - Cine-i? - Gheorghe. - Si ce vrei la ora asta? 837

- Ti-am adus vopseaua verde!!! 27) Q: De ce oltenii nu au reusit niciodata sa faca un pod peste Jiu ? A: L-au inceput de-a lungul. 28) Q: De ce au oltenii soba in mijlocul casei ? A: Ca sa zica ca au incalzire centrala. 29) Un oltean vine acasa beat crita si se culca cu caciula pe cap. Pe la miezul noptii, se trezeste, pune mana in cap si-si spune surprins: - Mai, mare minune. M-am culcat chel si m-am trezit cu parul valvoi. 30) Q: De ce vor oltenii sa aiba vaca precum girafa ? A: Ca sa pasca la vecini si s-o mulga ei. 31) Q: De ce fac oltenii mamaliga in tigaie ? A: Ca sa incapa in diplomat. 32) Sotia lui Mandache, oltean de la mama lui, discuta cu o prietena: - Maine e ziua lui barbatu-meu si nu stiu ce cadou sa-i iau ! - Cumpara-i o palarie. - Nu, ca asta i-am luat anul trecut. - Cumpara-i atunci o carte. - Nu, ca mai are una. 33) Se duc oltenii la primarul din Craiova, sa capete permisiunea sa doarma si ei in cersafuri, ca toata lumea, ca pana atunci dormeau pe rogojini. - Bine, zice primarul, va dau voie sa puneti asternut, dar in prealabil sa va spalati pe picioare. Un oltean nedumerit intreaba: - Dom' primar, dar daca n-avem prealabil, putem sa ne spalam in lighean ? 34) Un domn intr-un tren. La un moment dat trenul opreste intr-o gara. Nemaifiind nimeni in compartiment, domnul sare la geam disperat si intreaba pe cineva de pe peron: - Dom'le, dom'le, nu te supara, aici e Caracal ? La care cel de pe peron uitandu-se direct in ohii celuilalt, cam cu sictir asa, raspunde : - Bine ma ca esti tu destept ! 35) Daca puricii ar straluci ca licuricii, atunci Craiova s-ar vedea din avion ca Las Vegas-ul. 36) Q: Cum prinde un oltean un iepure ? A: Se baga sub un tufis si face ca morcovul. 37) Un oltean emigrant aterizeaza la Aeroportul din Montreal Canada. Vamesul: - Bonjour monsieur ! Comment sava? Olteanul: - Eu nu sint Sava eu sint Popescu. 38) De ce nu planteaza oltenii flori in fata casei ? Ca sa nu le faca nevestele copii din flori. 39) Q: De ce fug oltenii dupa salvare in noaptea de inviere? A: Ca sa, sarute crucea!!! 40) I: De ce pun oltenii televizorul pe pat cand e meci? R: Ca sa cada portarul pe moale. 41) Q: De ce imperecheaza oltenii cioara cu pestele? A: Ca sa aiba icre negre. 42) Q: De ce tin oltenii oile in beci? A: Ca sa aiba masline la rece. 43) I: De ce au oltenii steag in fata casei? R: Ca li se flutura de aia care spun bancuri despre ei. 44) Q: De ce nu se spala oltenii pe dinti? A: Pentru ca nu le incape sapunul in gura! 45) S-au gandit oltenii sa-si mareasca teritoriul si s-au adunat cu totii langa un munte si s-au apucat sa-l impinga. De atata impins li s-a facut cald si si-au dat caciulile jos, continuand activitatea. Un moldovean ce trecea pe acolo, vazand atatea caciuli la un loc puse mana si le aduna vazandu-si de drum dupa aceea. La un moment dat, un oltean se uita inapoi si zise: - Ba am impins destul ca uite nu se mai vad caciulile! 46) O fabrica mare angajeaza un portar "oltean" si ii recomanda sa respecte regulile. A doua zi mare inciendiu la fabrica. Politia il intreaba pe portar (pe nume Feri) daca stie ceva. Portarul raspunde cu nonsalanta:. -Eu i-oi da foc. - De ce ? Pai uite ce scrie pe pancarda: - A SE FERI D FOC. 47) Intrebare: De ce arabii au camile, iar rominii olteni? Raspuns: Arabii au ales primii. 48) Doi olteni taie bomba cu ferastraul... Vine un ardelean si le spune : - "Baaa, voi ati inebunit ? Nu va e frica, ca expodeaza?!" Oltenii: - Nu-i nimic ca mai avem una... 49) O autostopista opreste un sofer si deschide geamul. Asta baga capul si pac, soferul ridica geamul si ii prinde capul. Se da jos si o f**e apoi pleaca. Ii vede un taran, oltean. Tipa il da in judecata. Judecatorul il ia pe taran deoparte sa-i spuna ce a vazul. Asta zice: - "S-a dat jos, si-a scos p**a si a f***t-o. Judecatorul ii zice: - "Ba, e urat, zi si tu ca si-a scos penisul si a regulat-o. Bun. Ajunge taranul in boxa si judecatorul il intreaba: - "Ce ai vazut? La care taranul raspunde: - "Tipul s-a dat jos, si-a scos penisul, desi mie mi s-a parul ca era o p**a si a regulat-o, desi mie mi s-a parul ca a si fu**t-o. 50) Q: Cum isi invata un oltean copilul sa mearga cu metroul? A: Il plimba cu roaba in pivnita! 51). I:- De ce incruciseaza oltenii lubenitza cu purecii? R:- Ca sa-i sara simburii! I:- De ce incruciseaza oltenii sarpele cu ariciul? R:- Ca sa iasa sirma ghimpata! 52) Doi olteni se intalnesc. Unul spune celuilalt: - Ba,I oani, Ba! Ai vandut vaca? - Am vandut-o, ce sa fac. - Si cat ai luat pe ea? - Vreo 2.000.000 lei. - Parca spunea un om ca-ti da 10.000.000 lei. Da, dar tot el a zis ca vaca-i uzata. 53) Un oltean se duce la doctor si cere un tratament pentru reumatism. Nemultumit ca a primit numai medicamente il intreaba pe doctor: O:- Nu mai sint si alte tratamente domn' doctor? D:838

Ba da ar mai fi si impachetarile cu namol! O:- Si ajuta la ceva? D:- Nu dar te obisnuiesc cu pamintul! 54) Q:- De ce se ingroapa oltenii in picioare? R:- Sa fie primii la inviere! 55) I: -De ce imperecheaza oltenii oaia cu pisica? R: -Ca sa obtina lana gata toarsa! 56) I:- De ce isi pune olteanul cind se culca un pahar plin si unul gol ? R:- Daca se scoala si ii e sete bea din cel plin. Daca nu ii e sete bea din ala gol . 57) I: Cum verifica un oltean daca nevasta-sa e gravida? R: -Ii baga prazul in pasarica si vede daca e muscat sau nu!!! 58) La un targ international, standul romanesc, s-a nimerit sa fie vecin cu standul japonez. In delegatia romaneasca erau numai olteni.In fiecare dimineata japonezii se sculau la ora 5. Faceau curat si trabaluiau pana noaptea tarziu. Oltenii se sculau la pranz si-o tineau tot intr-o petrecere. Intr-o buna zii un oltean intreaba un japonez: - Ba ochienatule, de ce munciti ba, voi toata ziua ca niste draci? Japonezul: - Muncim pentru Japonia. - Dar voi de ce va sculati la pranz si-o tineti tot intr-o petrecere ? Olteanul: - Pentru ca pe noi ne doare-n cur de Japonia. 59) La un concurs international al producatorilor de materiale din cauciuc au ramas in finala un american si un oltean. Americanul ca sa se departajeze spune astfel : - Noi producem din cauciuc bretele de pantaloni, atat de puternice incat atunci cand un om a cazut de la etajul 90, sa agatat cu bretelele de o antena de televizor de la etajul 3, s-a balansat de cateva ori si a putut fi salvat. Olteanul: - Onorat juriu, asta e nimica toata: Un cetatean de la noi incaltat cu niste adidasi produsi de noi a cazut de la etajul 4. - Cetateanul s-a facut praf, dar adidasii n-au avut nimic. 60) I: De ce sint ingropati oltenii cu lamiie la cap? R: - Sa nu i se faca greata pamintului. 61) Q: Ce desparte Oltul? A: Rasul lumii de restul lumii!! 62) I: - De ce, pun oltenii televizorul pe soba? R: - Ca sa nu raceasca artistii. 63) I:- Cum fac oltenii sa scape de muste? R:- Urca mancarea in pod si le ia scara. 64) I:- Cum vopseste olteanul gardul? R:- Repede, repede, sa nu se termine vopseaua. 65) I:- De ce-si fac oltenii casa rotunda? R:- Ca sa nu-i pindeasca dusmanii de dupa colt! 66) Doi unguri vin in Craiova. Huiduiti de vecini se gandesc sa mearga la primar sa clarifice situatia. Primarul ii sfatuieste sa treaca Jiul in inot, sa fie si ei olteni. Primul ungur era mai voinic, trece Jiul, cel de-al doilea il roaga sa-l ajute si pe el sa treaca...Atunci primul ii zice: - "Mama ce oltean ma simt da-te-n mata de bozgor..!!!" 67) Intrebare:- De ce au oltenii coatele ascutite? Raspuns:- Sa-si faca loc printre fraieri!! 68) Intrebare:- Cum se deosebeste mirele la o nunta de olteni? Raspuns:- Are tenisi noi. 69) Q:- Cum isi fac oltenii gardurile? A:- Pun cate un stalp si scriu "etc." 70) I:- Stiti de ce oltenii isi tin TV pe dulap??? R:- Ca sa uite sub fuste la actrite. 71) I:- Cum se incheie oltenii la pantofi? R:- Il pun pe stangul pe gard si se incheie la dreptul. 72) Un oltean merge pentru prima data la oras si aude si el de SIDA. Merge inapoi in sat si se duce la gardul vecinului si-l intreaba: - Ma, vecine tu ai SIDA? Sta vecinu' nostru si se gandeste: - Daca-i spun ca am, imi cere sa-i dau; daca-i spun ca n-am, zice ca nu-s om gospodar: Dupa ce se gandeste raspunde: - Am dar numa' putin mi-o ramas pe fund. 73) Gheorghe:- Ba, Vasile de ce si-au cumparat toti oltenii tractoare? Vasile:- Pentru ca si-au trimis BOII la facultate!!! 74) Un american, un rus su un oltean se lauda in fata unui juriu international cu ce-i mai deosebit la ei in tara. A: Ma, noi facem niste lifturi meseriase care merg in sus, in jos, in stanga, in dreapta, in diagonala, ce mai, va dati seama ce cladiri avem! R: La noi creste un porumb, ca daca te urci pe cal si ridici mana, nu te vezi! O: La noi in sat este unul care are p**a de 50 de cm! J: Se hotaraste sa le dea de baut ca sa spuna adevarul. Dupa ce beau: A: Ei, am exagerat, lifturile noastre merg doar sus, jos, stanga, dreapta. R: Si eu am exagerat putin, daca stai pe cal, dar nu ridici mana, nu te vezi din porumb. O: La noi in sat chiar este unul care o are de 50 cm! Juriul, care tot nu crede, le mai da de baut. A: Da ma, am exagerat, lifturile noastre sunt ca oricare altele, merg in sus si-n jos! R: Porumbul nostru este normal, daca mergi prin el te vezi, nu te vezi... O: Ei, am mintit, omul cu p**a de 50 de cm nu-i de la noi, e din satul vecin! 75) - De ce nu se ineaca oltenii? - Pentru ca au capetele goale si plutesc. 76) Intr-o buna zi, hotaraste olteanul nostru sa mearga la parasutism. Sare din avion impreuna cu ceilalti olteni, dar... normal! Nu i se deschide parasuta! Toti ceilalti aveau parasute deschise, el saracu' nu. Dintr-o data observa ca mai era unul fara parasuta si, in culmea bucuriei (ca nu e singurul) il intreaba: - Ba! Nici tie nu ti s-a deschis parasuta? - Nu, ma! Eu vin de jos, cu butelia! 839

77) I:- Cum a murit un oltean band lapte ? R:- A cazut vaca pe el! 78) Ce a spus olteanul cand a vazut un caine alb? Uite un caine nou-nout! 79) Un oltean vine la rude in Bucuresti. Dupa ce se trezeste, dimineata, se duce sa-si scuture rogojina pe balcon. Se apleaca prea tare peste balustrada si cade in strada. Jos se aduna lumea: - Ce s-a-ntamplat domne'? - Nu stiu neica ca acu' picai si eu! 80) Vine un oltean in Bucuresti si intra in cel mai mare supermarket si intreaba: - Faina aveti? - Nu avem, raspunde vanzatoarea. Olteanu incepe s-o injure. Faza se repeta de vreo 3 ori. Vanzatoarea da telefon la Politie si povesteste intamplarea. Nici o problema d-ra daca-i oltean il aranjam. Urmatoarea zi vine olteanul si intreaba: - Orez aveti? La care vanzatoarea raspunde sigura ca-l vor prinde politaii. - Nu! - Bine atunci ramane ce-am zis ieri si alaltaieri! 81) - De ce au oltenii gatul lung? - Ca sa se uite peste Carpati, in Ardeal, dupa posturi! 82) Doi olteni, Ion si Gheorghe vroiau sa sape o groapa pt a sadi un pom. Sapa oltenii nostrii ce sapa si la un momentdat Ion il intraba pe Gheorghe: - Ba Gheorghe dar noi ce facem cu mormanul asta de pamant care s-a strans? - Ba Ioane nici atat nu te duce capu? Pai sapam o alta groapa pe care o umplem cu pamantul din prima groapa. Concluzie: - Sa nu te pui niciodata cu gandirea olteneasca. 83) De ce umbla olteni cu scara dupa ei? Ca sunt prosti de dau in gropi si trebuie sa iasa afara. 84) Cum scapa oltenii de muste? Se caca in pragul usii. 85) Stii cum scapa olteni de muste? Le urca in pod si le iau scara! 87) Intrebare:Stii ce fac oltenii cand n-au ce face? ...????? Raspuns:Se dezbraca si-si pazesc hainele! 88) Un oltean isi ingroapa soacra langa drum i zice: "sub aceasta cruce grea zace scumpa soacramea, calatorii mei iubiti mai incet sa n-o treziti". 89) Trei olteni ajung pentru prima data in capitala. Si tot pentru prima data vad un semafor. -Mai, ce destepti sunt bucurestenii astia, vezi, este rosu! Mai stau ei ce mai stau si... -Mai ce destepti sunt bucurestenii astia, acum este galben!! Mai stau ei ce mai stau.. -Mai ce destepti sunt bucurestenii astia acum este verde!! Dupa un timp semaforul se face iar rosu: -Bai, pe asta l-am mai vazut o data, hai sa plecam! 90) I: - De ce umbla oltenii in carute cu coviltir? R: - Ca sa nu fie asasinati ca J.F.KENNEDY. 91) Stiti de ce oltenii fac sex fara prezervativ? - Intreaba cineva pe un doctor. - Nu, de ce? - Il folosesc ca biberon. 92) I: - De ce arunca olteanii ceasul pe geam? R: - Sa vada cum fuge timpul. 93) I: - De ce se urca oltenii pe Carpati? R: - Ca sa se uite la ardeleni si la banateni daca mai sunt locuri de conducere! 94) Un oltean merge cu trenul si la un moment dat ii trebuie omului la WC. Intra omul nostru in WC, dar se vede in oglinda si iese cerande-si scuze. Dupa jumatate de ora de asteptare se duce la seful de tren, om de la el din localitate. Se indreapta cei doi olteni hotarati sa-l scoata pe nebun din WC. Intra sefu', isi vede uniforma in oglinda si iese in graba cu aceleasi scuze de rigoare. - Ei, ce a zis? il intreba calatorul oltean. - Bre', nu pot sa-l scot ca e unul de la noi de la C.F.R. 96) I: - De ce au oltenii Olcit cu stergatorul pe dinauntru? R: - Ca sa stearga semintele de pe geam dupa ce le scuipa! 97) I: - Stiti ce sunt OLTENII? R: - Sunt EVREI refuzati la export. 98) I: - Ce rezulta dintr-o casatorie intre un oltean si o moldoveanca? R:- Un praz bobinat! 99) I: - De ce nu dorm oltenii in hambarul plin cu fan? R: - Ca le scapara mintea! 100) I; - De ce zboara avionul la 2000 m altitudine deasupra Olteniei. R: - Pilotului ii e frica sa nu-i fure rotile avionului! 101) I: - De ce au imperechiat oltenii pisica cu oaia? R: - Ca sa obtina lana toarsa. 102) De ce isi fac oltenii casa cu colturi rotunde? Sa nu se ascunda hotii pe la colturi. 103) Un oltean merge in America si vede pe unul care tot sare de pe un bloc. Il intreaba de ce nu se loveste cand cade iar acesta ii raspunde ca in U.S.A. strazile sunt elastice. Atunci olteanul sare si moare. Un trecator vazand ca olteanul este mort spune celui care sarea primul - Ma SUPERMAN iar iti bati joc de fraieri? 104) Doi ciobani olteni povesteau: - Tot nu puteam sa dorm noaptea, si mi-a zis doctorul sa inchid ochii si sa-mi numar oile pana adorm. - Si a mers? - Stai sa vezi! M-am apucat sa le numar si pana la urma mi-a pierit somnul cand mi-am dat seama ca lipsesc doua. 105) Care este cel mai puternic miros al oltenilor?USTUROIUL 840

106) - De cati olteni este nevoie pentru a face floricele de porumb? - De 3. - Unul tine tigaia, iar ceilalti doi scutura aragazul cu miscari macho. 107) Niste olteni mergeau cu trenu', fata in fata cu o baba. Din cand in cand, baba ducea o sticla la gura. Oltenii se gandira sa bea si ei si, la primul tunel, facura sticla posta. Pentru ca tot nu ghiceau ce bea baba, o intrebara: - Matusa, ia zi, matale ce bei acolo? - Apoi, de maica, ia, mi-e si aiurea sa va zic. Io-s batrana si bolnava si, din cand in cand imi mai vin niste flegme pe gat si n-am unde sa le scuip. 108) Era un oltean si era sarac lipit pamantului dar intr-o zi sa hotarat sa se duca cu boul la obor. Zis si facut. Dar spre dezamagirea lui nu il cumparase nimeni, asa ca pleaca spre casa. La un moment dat boul nu mai vroia sa mearga. Deodata sa gandit sa-i bage o ciusca in c*r. Dupa ce i-a bagat-o boul a luat-o la goana. Olteanul nemai-avand mijloc de transport si-a bagat si el o ciusca in c*r. Cum prinsese o viteza mare intrecu boul si ai zise nevestei care muncea in gradina: - "Nevasta da la bou de mancare si baga-l in grajd ca io mai am de alergat!" 109) Mergeau doi olteni pe camp si la un moment dat dau de o groapa. Unul dintre ei zice: - Hai ba sa vedem cat de adanca e! - Se duce asta ia un bolovan, il arunca in groapa....nimic. Ba da-o dracu'! Cara amandoi un ditamai bolovanu' il arunca....nimic! - Hai lasa-o! Se uita ei in jur si vad langa o tufa o sina de cale ferata. Asta trebuie sa se auda! O cara ei, o arunca.....fasaie tufele apare o capra, sare, se da de trei ori peste cap si intra in groapa! Astia doi speriati o taie spre casa. Pe drum un cioban disperat: - "Ba nu mi-ati vazut capra? Astia: - Ba da. - A sarit in groapa aia! Ciobanul: - Navea cum ba ca era legata de o sina! 110) Un oltean intors recent dintr-o excursie la Londra ii povesteste prietenului lui: Am cunoscut o englezoaica si cu toate ca nu stiu engleza si nici ea romana, ne-am inteles de minune. I-am desenat o farfurie cu mancare si direct m-a luat la un restaurant. I-am desenat un pahar si ea m-a luat la un bar si tot asa pina spre dimineata cind ea mi-a desenat un pat? - Dar stii ce m-a uimit cel mai tare? - Cum a stiut ca meseria mea este tamplar? 111) Cica era un oltean si un dobrogean la o bere. Dupa vreo cateva beri dobrogeanul il intreaba pe oltean: - Auzi ma Oltene, daca seaca Oltul ce ramane? La care olteanul raspunde: - Nu stiu ma Dobrogeanule! Dobrogeanul: - Ba da prost mai esti ma, raman secaturile! 112) Se duc oltenii la primarul Craiovei sa ceara permisiunea sa doarma si ei ca oamenii in cearceafuri, caci pana atunci dormeau pe rogojini. - Bine, zice primarul, va las sa dormiti in cearceafuri, dar sa va spalati in prealabil pe picioare! Un oltean nedumerit intreaba: - Dom' primar, da' daca nu avem prealabil putem sa ne spalam in lighian? 113) Un oltean si o olteanca vorbeau prin ''net''. La un moment dat olteanca spuse: - Bai xxx as vrea sa ne intalnim! - Auzi domnisoara, daca as avea ochi in capul p**i ti-as vedea si cerul gurii. 114) O familie de olteni care nu a vazut si nu a trait niciodata in lux, s-a dus in America. Ei au intrat intr-un hotel si se holbau ca la felu` 16: Uaa! exclama tatal. Dar lucrul cel mai atragator era o cutie mare argintie cu beculete. Si cum sta mama pe acolo tata o trimite la cumparaturi. Asa a ramas tata si fiul singuri. Si cum ei doi se uitau la cutia fermecata, iata ca vine o babuta si intra in cutia magica iar dupa catva timp iese afara o blonda tare, cu coc, bine dotata. Tatal catre baiat: - Hiiii! Fiuleeee! !Adu-o repede pa mata! 15) INTREBARE.De ce baga oltenii vaca cu coarnele in priza? RASPUNS.Ca sa o mulga electric. 116) Cum asculta oltenii muzica house ? Isi lipesc urechea de casa . 117) Q:De ce isi pun oltenii ghiata sub pat? R:Ca sa joace puricii hochei. 118) Ce au facut oltenii prima data cand au vazut un avion ? S-au dus sa-i caute cuibul. 122) -Cum sti ca un oltean are SIDA? -Mor femeile dupa el. 123) Cum fac oltenii lapte praf?... Arunca vaca din avion. 124) De ce se rupe banca cand se pune un oltean pe ea??????? Pentru a intotdeauna cel mai destept cedeaza..... 126) De ce rad oltenii cand fulgera ? .......Se cred fotografiati 128) Se intalnesc doi olteni ,zice unul: -bai Costel de ce tii drujba in grajd ? -apai ma fane ma ,sa creada lumea ca am Harley Davidson. 129)La un bar din Craiova: -Buna ziua.Suc de morcovi aveti? -Nu. -Dar de rosii? -Nu, domnule, aici e bar! -Dar fiertura de telina? -Nu avem decat bauturi alcoolice. -Dumnezeu mi-e martor ca n-am vrut sa beau alcool, dar daca nu aveti altceva, dati-mi o tuica! 131) -Stiai ca oltenii sunt muzicieni? -Nu.De ce? -Pentru ca dorm pe"sol" si vorbesc cu "fa". 841

132) -De ce taie oltenii unghiile cainelui? -...? -Ca sa nu zgarie oseaua cand il leaga de spatele carutei! 133) De ce olteni se ingroapa mereu la suprafata? Ca sa fie primi de inviere! 134) De ce se urca oltenii toti pe porc atunci cand il taie? Ca sa vada cate perechi de opinci vor iesi. 135) Cica la gabori avea loc un examen de promovare. Un subofiter se agita si afla de la cineva ca la examen se intreaba cine a scris "Luceafarul". Politistul se agita el dar nu gaseste raspunsul. Se duce la locotenent: - Dom' locotenent! Am si eu o intrebare? - Zi ma! - Cine a scris "Luceafarul"? - Ba, nu stiu. Politistul nostru se duce la colonel: - Dom' colonel! Am si eu o problema! - Da, se rezolva! Zi! Cine a scris "Luceafarul"? - Nu stiu, dar am un prieten profesor, sa ii dau telefon! In sfarsit, afla gaboru' ca Eminescu a scris "Luceafarul" si ca sa nu uite la examen noteaza pe un bilet si il baga in pantof. La examen este intrebat cine a scris "Luceafarul". Politistul scoate discret biletul si raspunde mandru: - Clujeana S.A.! 136) De olteni cand se uita la televizor la meci pun prosopul pe televizor?????? Ca sa se stearga fotbalisti. 138) Un barosan cu un Mercedes vede o fata frumoasa pe strada ii face semn sa se duca pana la el deschide geamul o prinde cu capul si o f##e pe la spate. Un OLTEAN care vede toata faza zice: - nu oi avea eu bani de Mercedes, dar o usa tot imi iau 140) Un oltean, isi cumpara Oltcit, si pleaca cu el la Bucuresti ca sa il probeze.Dupa vreo 2 ore da telefon acasa la nevasta-sa: -Leano totul e ok, ajunsei la Bucuresti, masina merge bine, acum o sa plec inapoi spre casa. Trece o zi , trec doua zile, a treia zi pe inserat, ajunge si olteanu acasa: -tule-n mortii lor de nenorociti, au facut masina asta cu 4 viteze de mers inainte, si numai 1 de mers inapoi Perle 1) Q: Care e asemanarea dintre o carte si o femeie? A: Amandoua se deschid in partea cea mai uzata! 2) Suma triunghiurilor unui triunghi e 180 grade. 3) Puiul este nascut cu lapte produs de glandele mamare. 4) D-aia am minte, s-o judec ! 5) Sa vad daca mai am in alta parte de gresit. 6) Produ date pe acesta structura ! 7) M-am uitat de cateva ori spre voi, dar nu s-aude. 8) Am spus plus si am zis minus ! 9) De ce razi in gura mare? 10) E banal sa n-o stii. 11) Eu ma chinui sa-o fac cu mana la tabla, si nimeni nu vrea sa se uite ! 12) Ia iesi la tabla si hai s-o facem ! 13) Putem sa ne uitam acolo cu Norton-ul, dar nu vedem nimic. 14) Scara cu etaj. 15) Puteti sa incetati mai incet ? 16) Ce-i exteriorizarea asta pe alte planete ? 17) Nu suntem suficient de intimi ca sa fim nesimtiti. 18) Ai imputit toata clasa cu parfumul asta de tirfa! - Numai tu si nevasta-mea va dati cu asa ceva ! 19) Mihai Viteazul a fost un mare conducator! - De aceea urmasii i-au facut statuie ecvestra pe cal ! 20) Eu nu pot sa-mi tin orele pentru ca la voi e pauza in timpul orei mele. 21) Topografia si interrelatiile dintre ele. 22) Ia straduieste-te si incearca. 23) Ati inceput sa ganguriti precum copii care ganguresc. 24)... gura nu e cavitate bucala ? 25) Cu cat pot sa-mi simplific calculele cu atat e mai simplu. 26) Pina ma rog, ca dupa aia... 27) Stai jos fetito, esti pluta ! 28) Am acasa un radio cam prost si el... 29) Ma te iei la trageri de sireturi cu mine ?!? 30) Vreau sa-l termin pe Bolintineanu ora asta ! 31) I-am vazut mina coborind pe scara! 842

32) Daca vrei sa faci pe prostu', te rog sa vii in locul meu! 33) Luati-mi si mie 2 coarne daca sunt calde ! 34) Daca A mai mic decit B...te duci undeva ! 35) Puneti mina si sculati-va ! 36) La manuale: - 'Limbile vi le dau profesorii respectivi !' 37) [Coordonatele polare indreapta cercurile. 38) Folosim aceasta minunata schimbare de variabila. 39) Pentru cine nu-i evident, sa-ncerce sa-i fie evident. 40) Numai 26% dintre dumneavoastra au trecut toate examenele. Banuiesc ca analiza a avut un rol masiv. 41) Pentru simplitate, notam diferentialele cind asa cind asa. 42) Semnificatia algebrica depaseste acest curs, e inutil sa insistam. 43) Dati-mi o scula ca a mea e in fund si n-o pot scoate. 44) Un profesor dorea un stilou fiindca al lui era pe fundul gentii. 45) De joi pana joi e o saptamana si inca 2 zile. 46) Aseara o mana criminala a spart chiuveta cu piciorul! 47) Vom da un exemplu care va exemplifica aceasta teorema. 48) NUEUCITU :I:- Cum au disparut dinozaurii? R: S-au mancat unul pe altul pana nu a mai ramas nici unul! 49) Aprinde lumina, ca nu vad sa vorbesc! 50. Mai magarule, esti un porc lipsit de respect! 51. O facem in etape si dam lucrare! 52) Daca nu intelegi du-te acasa si reflecteaza. 53) Sadoveanu era un mare scriitor, fapt remarcat de cele doua mari reviste literare ale vremii: Zburatorul din Iasi! 54) Nici pentru barbati nu e frumos sa vorbeasca cu mina in buzunar. 55) Universitatea noastra a semnat un agrement cu o universitate americana. 56) Marimile scalare sint acele marimi care se masoara pe o scara. 57) "Cea mai mare prostie pentru un economist este sa foloseasca termenul 'pret de cost'. Una este pretul, alta este costul... Semestrul acesta vom analiza elemente de cost. Astazi vom incepe cu primul capitol: - Pretul de Cost." 58) Un exemplu de activ circulant este locomotiva. 59) Termometrul este de doua feluri: - Termometru cu apa si termometru acoolic. 60) Profesorul la ora: - Inchide cartea si colega ! 61) La 23 August 1944, Armata Romana a intors armele la 360 grade impotriva fascismului. 62) Eu va credeam telectuali. Da vad ca sinteti niste in-telectuali. 63) Proful intrind in clasa: "Please, clean the table". 64) Profesorul: - Cine nu si-a scris tema sa faca un pas in fata si sa se ridice in picioare. 65) Treci la loc si sterge tabla. 66. Elevul: Domnule profesor la ce dam bac-ul? Profesorul: Pai dati romana, mate, mai dati istorie, mai dati o limba.. 67) Ieri a nins cu ningi. 68) - Nu ti-e rusine, mai, ala din ultima banca, sa copiezi??!! -Ia ridica-te-n picioare !!! ( s-au ridicat vreo sapte )...hihihi! 69) M-am lovit cu un camion stationar venind din sens invers. -Cand m-am apropiat de intersectie, un semn stop a aparut in locul in care nici un semn stop nu mai aparuse vreodata. - Nu am reusit sa opresc masina la timp. - Ca sa evit lovirea barei masinii din fata, am calcat pietonul. - O masina invizibila a aparut de nicaieri, mi-a lovit vehiculul si a disparut. - Pietonul nu stia in ce directie sa se indrepte, asa ca l-am calcat. - Cauza indirecta a accidentului a fost un ins marunt intr-o masina mica cu o gura mare. - Stilpul de telefon se apropia repede. Am incercat sa virez in afara directiei lui cand el m-a lovit in fata. - Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine. 843

- Pe un formular de asigurare (soferul lovise o vaca): -"Cum ati avertizat dvs.?" -"Claxon"! "Cum a avertizat celalalt?" "Muu" - Parbrizul spart. Cauza necunoscuta. Probabil voodoo. - Masina din fata mea a lovit pietonul, dar acesta s-a sculat asa ca l-am lovit si eu. 71) Tine-l pe "decarul" ala cu "sapte"! 72) Pune mana si gandeste! 73) Profa' la tabla: - Cat face 4X7? (catre clasa:) - Are careva un calculator? 74. I:- Ce e rosie si merge cu liftul?? R:- O rosie-n lift. 75) I:- Ce e tare, incepe cu "p" si se termina in "ula"? R:- Pensula. 76) I:- Ce e rosu si vine regulat ? R:- Mos Craciun. 77) I:- C e rosu si merge pe sub pamant ? R:- O rama in trening. 78) I:- Cum isi trimit somalezii copii in vacanta ? R:- Prin email @@@. 79) I: Cum bagi un elefant in frigider din 3 miscari ? R:- 1 Deschizi usa. 2. Bagi elefantul. 3. Inchizi usa. I: Cum bagi un rinocer din 4 miscari ? R: 1 Deschizi usa . 2. Scoti elefantul. 3. Bagi rinocerul. 4. Inchizi usa. 80) Treci si sterge tabela de marcaj. 81. Lasati galagia mai baietilor!!! Care ? Ca suntem vre-o 15... 82) Aia e teorema lui 'Ion' ce-ai zis tu ba !!! - Ion fiind cel care a zis-o. 83) Anunt: - Vand aracet pentru cataloage si pioneze pentru scaunele profilor. 84) Ce isi zic homalaii in parc pe banca ? - Te-nCURc cu ceva??? Ce isi zic homalaii de anul nou ? -La ANUS si la multi ani!!! Ce isi zic homalaii la masa ? -INBUCAM ceva ? 85) - Vasile, iti place de sora-mea ? - Ihi - Atunci mai taie-ti o bucata ! 86) Ce ii trece prin cap unei muste care se loveste de o masina care merge cu 160 la ora ??? R:Fundul!!! 87) -Ionele, lasa dracu cutitul ala, ca-ti tai degetele!-Ionele, lasa dracu cutitul ala si strange dracu degetele de pe masa, nu vezi ce mizerie ai facut! 88) I:- De ce ias la suprafata submarinele turcesti din 2 in 2 minute? R:- Sa ia aer vaslasii! 89) Un student la medicina executa o nastere cu cezariana pe o papusa. Cand termina, profesorul ii zice: - Ii mai dai un forceps in cap la tata si ai terminat toata familia! 90) I:- Cum e un canibal care si-a mancat un parint ? R:- Semi-orfan! I:- Cum e un canibal care si-a mancat ambii parinti? R:- Satul! I:- Cum e un canibal care a mancat tot tribul? R:- VETERAN!!! 91) I:- Cat ti-au dat? R:- 20 de ani! I:- Pen' ce ? R:- Pentru o gaina! - Cum asa ? - A scurmat a dracu si a dezgropat-o pe soacra-mea si pe frate-meu din fundul gradinii!! 92) I:- Cum 'o fac' ochelaristii ? R:- Isi scot ochelarii si se f*t ca chiorii!! 93) Iti dau o caseta si mi-o TRAGI !!! 94) I:- Cum se sinucide o fata din generatia PRO? R:- Se arunca de pe pantofi!! 95) I:- Cum isi zic homosexualii bancuri ? R:- BanCUR la tine, banCUR la mine ... 96) I:- Cum a fost noaptea nuntii, fata mea ? R:- Eh, am avut si mai bune ... 97) I:- Chelner , ai picioare de broasca ? R:- Nu, domnule, asa umblu eu!!! 98) La inchisoarea de femei ... - Detinutelor, azi schimbati chilotii! - URAAA!!! - Intre voi! 99) [Perle scolare: I:- Cum iti dai seama la ce ora esti : R:- 1. Daca e verde sau se agita, e biologie! 2. Daca pute, e chimie! 3. Daca nu functioneaza, e fizica! 4. Daca e de neinteles e matamatica! 5. Daca nu are sens e economie sau psihologie! 6. Daca e mult si nefolositor, e limba romana ! 7. Daca e vechi, e istorie! 8. Daca ideile simple devin complicate, e filozofie! - Success. 100) Fa-o pe NeVe, daca ai tromf mare !!! 101) Daca ar rade o vaca, i-ar sari laptele pe nas!! 102) Daca ar merge o masina cu viteza luminii, ce s-ar intampla daca ar aprinde farurile? 103) Daca cutiile negre sunt gasite tot timpul intacte cand se prabuseste un avion, de ce nu se face tot avionul din aceleasi substante? 104) Ce s-ar intampla daca pe cainele meu l-ar chema 'PenisulMeu'??? Cam asa as zice la lume ... - 'PenisulMeu' mi-a mancat tema!! - 'PenisulMeu' se linge la gura!! 844

- Imi pare rau ca am intarziat, m-am jucat cu 'PenisulMeu'!!! - 'PenisulMeu' nu vine acasa daca il chem !!! - Lu' 'PenisulMeu' ii place sa se aseza intre picioarele oaspetilor!!! - Noaptea dorm cu 'PenisulMeu' la picioare!!! - Trebuie sa-i dau mai putin de mancare la 'PenisulMeu', are 35 de kile!!!!! - Vrei sa vezi o poza cu 'PenisulMeu'??? 105) [ continuare ] - Cateodata cand ma trezesc , 'PenisulMeu' e deja treaz!!!! - Cred ca 'PenisulMeu' are o personalitate proprie!!! - Dom' politist, ajutati-ma, nu il pot gasi pe 'PenisulMeu'!!! - 'PenisulMeu' se bucura de fiecare data cand vine postarita!!! - Ai grija sa nu calci pe 'PenisulMeu'!!! - 'PenisulMeu' este cel mai bun prieten al omului!!! - Lu' 'PenisulMeu' ii place cand se joaca lumea cu el!!! - 'PenisulMeu' a iesit afara aseara, cred ca doarme cu 'LADY' de peste drum !!! - 'PenisulMeu' e ciobanesc din ala latos, care nu sta cuminte in lesa!!! - Imi pare rau ca am condus asa repede, dom' politist, dar mergeam cu 'PenisulMeu' la spital, ca e bolnav!!! - Nu-l mai bate pe 'PenisulMeu'!! - Nu-l mai mangaia atata pe 'PenisulMeu' ca are pureci!!! 106) La linia fierbinte psihiatrica: - Daca sunteti obsesiv, apasati 2 in mod repetat . - Daca aveti mai multe personalitati apasati 3,4,5,6 . - Daca suferiti de paranoia, stim cine sunteti si ce vreti, asteptati pana aflam de unde sunati. - Daca auziti voci, ascultati cu atentie si una va va spune ce trebuie sa apasati . - Daca aveti halucinatii, atunci aveti grija ca ceea ce tineti la ureche este viu si o sa va muste! 107) De ce este sexul mai bun decat religia ? - Sexul nu te face sa te simti vinovat . - Daca tipa cineva la tine in timp ce faci sex, probabil ca o faci bine. - Nu sunt niciodata persoane in preajma sa iti judece sinceritatea. - In sex nu exista asa de multe reguli . - Nu exista razboaie intre tari din cauza diverselor tipuri de sex. - Nu trebuie sa folosesti invatamintele altora ca sa faci sex. - Mediul este mult mai confortabil ... - Nu ai niciodata indoieli ca ceea ce faci s-ar putea sa nu fie sex. - Nu pierzi zile certandu-te cu altii ca modul tau de facut sex e mai bun. - Nu trebuie sa-ti faci griji daca ai ales modul corect de a face sex. - Nu vei fi torturat in flacari pe vecie pentru ca nu ai facut sex, nu ai facut destul sex sau erai slab la sex. - Cantatul in timpul sexului e facultativ. - Poti sa speri intr-o 'a doua venire' fara 2000 de ani de asteptare. - In timpul sexului poti sa strigi:'O Doamne, O Doamne' dar in timpul slujbei nu poti sa strigi: - 'O Sex , o Sex'!!! 109) Dumnezeu si calculatoarele : Q:- De ce lasa D-zeu raul sa existe? R:- Credea ca l-a eliminat intr-una din versiunile anterioare. Q:- Chiar a creat D-zeu lumea in 7 zile? R:- A creat-o in 6 zile si 6 nopti traind doar din cafea si biscuiti, a 7-a zi cand s-a dus acasa, si-a dat seama ca prietena il parasise. Q:- Cum s-a terminat era minunilor? R:- Aia era faza de dezvoltarea a programului, acum suntem in faza de exploatare. Q:- Unde merg dupa ce am sa mor? R:- In RECYCLE BIN ... Q:- O sa fiu reincarnat? R:- Doar daca este nevioe neaparata dar stii ce greu e sa cauti in fisierele alea de zip, probabil D-zeu o sa zica ca a pierdut banda. Q:- Cum ma protejez de rau? R:- Schimb parola in fiecare zi, nu mai pui numele tau sau data de nastere. Q:- Unii oameni zic ca au auzit vocea lui D-zeu! R:- Mai degeaba, au primit un e-mail de la el . 110) Perle la lucrare la romana ... (Enigma Otiliei): - 'Subiectul romanului are la baza intrigile care se rotesc in jurul acestuia'... (Sufrageria mosierului Pascalopol): 1: 'O casa taraneasca este cu multe cusaturi pe perete, cu o masa cu banci pe lateral. Aveau pistoale pe perete agatate in cuie. Paturile erau facute din paie (N.A.:lemn cu saltea din paie) care aveau rol decorativ. Culmi rosii (N.A.:mileuri) atarnau pe grinzile casei.' 2: 'El avea o masa lunga cu doua banci laterale, care erau acoperite cu blani groase, care erau facute din stejar, lucrate in stil taranesc.' ... 'De tavan atarna niste culmi.' 3: - 'Casa taraneasca a lui Pascalopol era o casa simpla, facuta din lemn, cu podea de lemn si cu un tavan cu scanduri sprijinit de grinzi. Casa era de lemn si peretii erau ziditi cu var. Pe pereti erau expuse icoane, farfurii vechi care in ziua de azi nu se mai gasesc decat la muzeu.' 4: 'Interiorul taranesc al sufrageriei lui 845

Pascalopol cuprindea o soba care avea doua parti: - Una pentru facut focul si una pentru cenusa. Interiorul taranesc al sufrageriei mosierului Pascalopol este tipic romanesc: cu soba, masa, canapea etc. Sufrageria sa cuprindea covoare facute de mana, oale pe pereti. Tot ce avea in casa, pe pat, pe jos, pe masa erau crosetate de mana. In sufragerie avea si o colectie de pistoale si pusti pe pereti si alte obiecte. Avea lampi, ptr. care pe atuncea, in anul 1938 nu exista curent electric . 112) Vine Gigi Punkeru' suparat de la mare: - Mamaaaaaa! Ma duc sa fac baie... Se cruceste maicasa, asta intra in baie cu putere, umple cada cu apa calda si se pune la frecat: - Mamaaaaaa! Am dat jos primu' strat de jeg.. Dupa 2 min: - Mamaaaaaaaa! Am dat jos al doilea strat de jeg.. Dupa 10 minute de munca: - MAMAAAAAA! Am gasit tricoul cu METALLICA! 113) Trei betivi pe o cale ferata: 1:- Beee! Ce de scari are blocul asta!!! 2:- Ce rece e balustrada asta ba!!! 3:- Liniste, beee, auziti? Vine liftul!!! 114) Doua rosii pe calea ferata: 1:- Vine trenul ! 2:- E-te, flosc!!! 115) La mate: Copacii nu cresc la infinit ... ei au limite. Asa se numeste si lectia noastra de azi: LIMITE . 116) Definitii: 1.Esecul: - Daca esuezi de mai multe ori la rand s-ar putea ca esecul sa fie stilul tau ... 2.Greseala: - S-ar putea ca scopul tau in viata sa fie acela de a servi drept avertisment pentru altii. 3.Mediocritatea: - E rentabila si nu iti dai seama de ea decat cand e prea tarziu. 117) Mica publicitate scolara: 1. Pierdut punctualitate la ore. 2. Fac schimb de 'ceasuri ramase in urma' si 'caiete uitate in banca'. 3. Firma serioasa, ofera cele mai avansate si rapide metode de rupt scaune si sfasiat perdele . 4. Oferim consultatii de specialitate pentru incepatori in ale scrisului pe banca. 5. Adresa-ti-va cu incredere noua. Posedam cele mai variate metode de motivare a absentelor nemotivate: - am fost bolnav(a) - m-a durut capul - sunt bolnav(a) o data pe luna - mi-a murit matusa - mi s-a rupt matura - n-a cantat cocoshul - mi-a murit cucul de la ceas etc . 6. Pierdut timp liber, il declar nul . 7. Firma de papetarie, executa la comanda fituici la orice materie si orice marime. Garantam nota peste 5. 8. Dau lectii de chiul, garantez scaderea notei la purtare. 9. Schimb urgent loc in banca. De preferat liceele Shaguna, Meshota, Unirea, exclus Astra, Auto. Rand la geam, 7/7, captusita cu guma de mestecat pe interior, include fituici la bio si latina si un caiet uitat in pupitru, doua lectii la istorie pe banca, putin scrijelita in partea dreapta. 10. Scluptor in lemn 'de banca de scoala', distins cu scaderea notei la purtare si mentiune pentru parinti vand unelte perfectionate. 119) Motive pentru care calculatoarele ar fi de sex masculin: 1. Au o gramada de date, dar totusi nici o idee... 2. Un model mai bun este tot timpul in asteptare ... 3. Arata frumos si lucesc pana le aduci acasa ... 4. Este necesar tot timpul sa ai o 'copie de rezerva' ... 5. Fac orice doresti, daca apesi 'butoanele potrivite' ... 6. Partea cea mai buna in a avea pe oricare din ele sunt jocurile pe care le poti juca ... 7. Luminitele sunt aprinse dar nu-i nimeni acasa ... 8. Marimea conteaza! 120) Motive pentru care calculatoarele ar fi de sex feminin: 1. Aud ce le zici dar nu inteleg ce vrei sa spui. 2. Intrebi care e problema si iti raspund ca 'niciuna'... 3. Pot produce rezultate gresite cu o viteza ametitoare... 4. Te conving sa duci gunoiul. 5. Fac acelasi lucru de ani de zile si dintr-o data e gresit... 121) La mate, spre sfarsitul orei: - 'Mi-o FACI in 5 minute ...??' 122) Tot la mate: 'Daca spuneai ca Ta^mpa are picioare, era mai corect . - 'Daca spuneai ca functia e derivabila din cauza zapezii, era o chestie mai inteligenta. 123) Perle la romana : 'La Vulturi': * Cand a intors capul Agripina a vazut cai cu cap de turc. * Mai tarziu veni si Agripina ca o oaie beata. * Ea ii zice copilului ca taci dragul mamei ca te pune mama la mamela unei capre. * Agipina stia c-o batjocoresc turcii dar ei nu-i pasa. * Femeile ramaneau acasa in loc de barbati. * Paun Ozun a plecat cu 2-3 luni inainte de a se naste. * Agripina il baga si il acoperi pe Paun cu o capita. * Agripina se simtea ca o vaca lovita intre coarne. * Agripina avea scheletele unei nebune si maruntaiele uscate, ea cazu moarta si spuse ca nu mai pot. 124) G. Coshbuc - Vara: * G.C. vede peisajul ca si cum in locul oamenilor erau animale care se asemanau cu spicele . * Copilele sunt ca un fenomen de natura, asa de vii le vede autorul. * Lui G.C. ii plac foarte mult fetele care isi salta foarte mult vesmantul in mod traditional . * Vedem ca bourii sunt ca tinerii si graurii ca batranii. Aceste vietuitoare impreuna cu autorul nu pot face altceva decat sa zburde si sa behaie. * Lanul de grau era impartit in 2 zone care cantau toti odata. * Veshmintele fetelor sunt subtiri dand dovada de melancolie. * G.C. parca a trait in cer si este prima data pe pamant. 846

125) Diverse ... * D-l Trandafir dadea cu diapazonul in catedra cand dadea tonul. * Nica vroia sa mearga la fete ca era si el mare. * Tristetea lui Nica nu aduce nici o bucurie in sufletul lui. * Despartirea de sat este fatala lui Nica deoarece era sarbatoare. * Desi ciobanul moare, el ii considera pe ceilalti oameni. * In poezia Limba Noastra autorul ne arata limba. * Titlul baladei Miorita este o oaie. 126) More Perle: * Da' ce, la olimpiada te duci ca la frizer? * Sa judeci, ca o sa-ti creasca mucegai pe creier! * Omul trebuie sa iasa din liceu macar cu o frunzulita, nu gol - usca. G., unde ti-e frunza? * Burete peste tot! * Poate se mai estompeaza vremea afara ... * Cati minuti mai avem? * Burete in extrema! * Unde ti-e intuitia spatiala? * Cand ai 40 de absente vii la scoala si cu sicriul zburator ! * ... si alte numere de teapa lui 2 ... * Daca K ... si fiindca K ... 127) In poezia Noi Vrem Pamant, G.Cosbuc se plangea ca boierul l-a scuipat, l-a batut si l-a facut caine ... * Boierul orheianu l-a batut peste falci pe Tudor Soimaru, dar acesta n-a stat degeaba ci a umilit-o pe Magda. * Hector cade ranit si dupa moarte cere a i se inapoia corpul parintilor ... * "Hector si-a aruncat puternic lancea in 'dumnezeiescul Ahile', dar aceasta nu a putut strabate noul scut a lui Ahile facut de zeul Venus la cererea zeitei Thespis, mama luptatorului grec. Dupa aceea veni randul lui Ahile care slobozi greaua lui lance despre care Homer spunea ca numai el putea sa o invarta cu o singura mana care-l strapunsese pe Hector, cazut la pamant in acele putine clipe pe care le mai avea de trait. A putut observa ca zeita Minerva il pacalise si ii spusese ceva la ureche lui Ahile ... ( teza , clasa a 9-a ) 128) Intrebare la un interviu: - Cu ce arati dvs. campul magnetic? Taranul raspunde: - Pai, stiti, cu ce putem si noi, cu plugul... 129) Intrebat la iesirea dintr-un aprozar: - Domnule,dvs. stiti ca varza contine clorofila? - DA??? Nici nu mai cumpar de-aici!!! 130) Este prea suspect ca sa bata la ochi. 131) Confectionam haine cu pielea clientului. 132)I.- Care barbat din istoria mondiala a pus femeia la locul ei ? R.- Mesterul Manole . 133) I:- Care este cea mai nefericita femeie din lume ? R:- Una care se culca cu unu fara ceva. 134) Absentii sa se ridice in picioare! 135) - "Observati aici ca nu se observa nimic"? 136) "Sa vedem ce iese din Eminescul acesta". 137) V-as pune-o, dar e prea lunga! ( era vorba despre o piesa muzicala). 138) 1.Intre soti: - Te iubesc dragul meu! Dar tu ? - Si eu ma iubesc ... 2. La fizica: - Precum vedeti, nu vedeti nimic. De ce nu vedeti nimic, veti vedea indata ... 3.Umor negru la magazinul de mobila: Aveti paturi mici cu picioare inalte? - Da, dar la ce va trebuie ? - Sa auzim cand cade copilul ... 139) Elevu' nu e atent si profu' de mate: - "X-ulesc-ule asculta-ma tu pe mine si iti promit ca te ascult si eu pe tine". 141. I:- Care-i asemanarea dintre o halba de bere si o soacra? R:- Amandoua fac spume la gura si amandoua sunt bune si reci! 142) Prof:- Unde se gaseste vegetatie in desert? Elev:- In gaoaza (linga oaza). 143) In Bucuresti, un autobuz tocmai se pregatea sa inchida usile si sa plece din statie. Soferul vede un om alergand disperat spre autobuz si il asteapta. Omul ajunge si il intreaba pe sofer: - Ce masina e? - DAF! zise soferul si pleaca... 144) La restaurant, clientul il intreaba pe ospatar: - Gaina aceasta de ce are un picior mai lung decat celalalt? - Dumneavoasra credeti ca numai intre oameni sunt schiopi? 145) Proful de istorie: - Ia de-aici un 4 si cand ti-o iesi media sa-mi spui si mie. 146.- Ba, mishto canta SANTANA asta, pacat ca e dobitocu' ala cu chitara, care strica toata melodia. 147) O eleva are de analizat la gramatica cuvantul "tata", iar cand ajunge la gen spune ca este de gen feminin. Atunci profesoara o intreaba de ce gen este cuvantul "mama", iar ea raspunde ca este de genul masculin. Stupefiata profesoara o intreaba de ce gen este atunci ea. Mirata de intrebarea profesoarei eleva raspunde sigura pe sine: - Neutru.(caz real!) 148) Merge un smecher la o alimentara. Trei vanzatoare il intreba: - "Cu ce va servim?" - Aveti peste? Vanzatoarea: - Nu Bine de maine voi fi eu. 150) Profu' in legatura cu examenu': -Eu nu vreau sa va pic da' nici sa va trec!!! 151) Doi studenti, o fata si un baiat intra in wc-ul facultatii, si sting lumina. Incep sa se sarute, iar 847

dupa 5 minute intra un profesor. Profesorul zice: - E cineva aici? - Nu, raspunde studentul. - Atunci eu ma duc, replica proful. 152) La isorie, profesorul zise: Sub aceasta fotografie scrie: - "Iobagi cantand" si trebuie sa va mandriti cu asta. Ora urmatoare, profesorul zise: - Aveti extemporal. Cum se numeste fotografia aceea, stiti voi? Un elev scrise: - "I-o bagi cantand..." 155) Suntem ultima scoala din clasa care facem ore. 156) - 200.000 lei un ou fiert, o portie de branza si paine? Sunt atat de rare ouale in zona asta? - Nu, domnule, clientii? 157) Controlorul (in tramvai)o bate pe o baba pe umar si-i arata legitimatia (si insigna). Baba:Nuuu, merci, nu cumpar chestii d-astea. 158) I:- Cum se numeste un Dac care gandeste? R:- GanDac. 159) Merge o baba la doctor si intreaba unde e inima. Doctorul ii raspunde: - In partea stanga, sub san. A doua zii, titlu in ziar: - O batrana, in incercarea de a sa sinucide s-a impuscat in genunchi. 160) La ora de practica maistrul le atrage atentia elevilor: - Sa fiti foarte atenti cum folositi utilajele din dotare ca puteti sa va accidentati mortal sau chiar mai grav! 161) I:- Ce-i mai mica si mai mica decat puta de furnica? R:- Un epsilon convenabil ales. 162) Intr-un troleibuz: - Domnisoara, va rog sa va tineti de bara de sus ca bara de jos coboara la prima. 163. Doua rosii merg pe strada. - Care-i femeia? - Aia stricata! 164) Q:- Ce iti intra pe-o ureche, iti iese pe cealalta si-ti ramane si-n cap? A:- Tarnacopul. 165) Se intalneste un orb cu un schiop. Orbul: - Merge, merge? Schiopul: - Precum vezi. 166) - Toata lumea vrea sa ajunga in Rai, dar nimeni nu vrea sa moara. 167) - Toata lumea are memorie fotografica. - Dar nu toata lumea are film. 168) Q:- De ce sunt brunetele asa mandre de culoarea parului lor? A:- Ca se asorteaza bine cu mustata. 169) Autentica: Mozart s-a nascut intre anii... Elevul: D-le prof., am rezolvat problema! Proful:hai sa vad unde ai gresit. Acelasi prof, catre o colega cu unghii lungi: "Nu-i nevoie sa vii la tabla, poti scrie si din banca" 170) La sfarsitul unei partide de amor cu Bill Gates, Sotia ii reproseaza: - Acum stiu de ce ti-ai pus la firma numele Microsoft... 172) Cel mai scurt banc din lume: -Alo ! -Greseala, Ali! 173) Perla: "...Mihai Eminescu a suferit intotdeauna de saracie, murind toata viata lui de foame..." 175) Lucruri pe care nu ai vrea sa le auzi in timpul operatiei tale: 1. Ce vrei sa spui, nu era vorba despre o operatie de schimbare de sex? 2. La dracu! Pagina 47 lipseste din manual. 3. Da-mi chestia aia ...aia..cum ii zice? 4. Iarasi nu merge lumina. 5. Vino inapoi cu chesti aia. Caine rau!! 6. Pastreaza asta! Vom avea nevoie de ea la autopsie. 176) I: - De ce barbatii tandrii si sensibili nu sunt disponibili? R: - Pentru ca au deja un prieten. 177) Barbatul meu este un pescar nemaipomenit. A prins numai pesti mari in delta. Uite-l aici in fotografie cu un crap de 10 kg. - Si barbosul ala din barca, cine este? - A, un curios care trecea pe acolo! 178) Finii se duc in vizita la nasi. Acolo, nasul ii intreaba daca nu vor o cafea! - Bineinteles, nasule! Se duce nasul, fierbe apa intr-un ibric, ia o boaba de cafea, o leaga cu o ata si o trece pe deasupra ibricului aburind. Ia 2 cesti si isi serveste finii cu cafeaua astfel obtinuta. Dupa ce acestia au baut apa de cafea, nasul ii intreaba daca mai doresc una! Finii raspund respectuos ca nu mai vor. Peste un timp, se duc si nasii la fini, iar finul ii intreaba daca nu vor o cafea! - Acestia raspund ca da. Se duce finul, pune apa la fiert intr-un ibric, pune 2 cesti pe masa, le umple cu apa fiarta, dupa care ia un bob de cafea, il leaga cu o ata si il trece pe deasupra cestilor (prin abur). La care nasul il intreaba: "De ce nu ai fiert bobul"? - Pai a fost asa de tare cafeaua aia pe care ne-ai servit-o ma-ta data trecuta, ca n-am putut sa dorm toata noaptea! 179) Peste noua mari si noua tari atit de departe incit nici pasarile d-apoi avioanele nu ajungeau, unde totul era atit de frumos ca ziceai ca-i intr-o poveste traia un imparat. Si statea el intr-o buna zi la balconul palatului sau si se gandea: - Baaai, ce departe mai stau! 180) I: - De ce trabantul este cea mai lunga masina din lume? R: - Ptr. ca masina are 1m si fumul 7m! 848

182) Profu' de mate la ora de analiza: - Pana unde creste graficul asta? Elevul: - Pana la 1. - Poate pana la 1 fara un sfert, boule! 183) In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, nava de razboi Mississippi mergea pe ocean. In departare au observat o lumina. Atunci capitanul a strigat: - Noi suntem vasul Mississippi si va vom distruge daca nu va feriti! - Baaa, mai bine dadeti-va voi la o parte, ca noi suntem farul! 184) Intrebare: - Cu ce se ara campul magnetic? Raspuns: - Cu boii de la politehnica! 185) Un smecher opreste la o benzinarie si in timp ce isi facea plinul apare unu ochelarist cu dinti mari pe o bicicleta. Acesta inchide geamul zzzzzz si porneste cu 100 la ora si ochelaristul dupa el. Acesta uimit baga 200 si ochelaristul dupa el, 300-400 si iar dupa el. Acesta suparat opreste si ochelaristul spune: - Multumesc, vere ca ai oprit, ca mi-ai prins breteaua in geam! 186) I: - Stiti de ce in Romania exista un procent mare de homosexuali? R: - Ptr. ca toti se trag din Adam si Eva, dar noi din Traian si Decebal. 187) Doi insi jucau golf, dar aveau doua femei in fata lor si nu puteau sa loveasca mingea. - Ma duc sa le rog sa joace mai repede, spune unul dintre ei. Pleaca dar se intoarce extrem de agitat. - Nu pot sa ma duc acolo. Una este nevasta-mea iar cealalta e amanta mea. - Nu-i nimic ma duc eu. Si cel deal doilea tip se intoarce agitat. - Mai, ce lume mica! 188) [Intrebare: - De ce poarta avionul Boeing acest nume? Raspuns: - La aterizare face boingboing! 189) La ora de parasutism, instructorul ii explica elevului sau modul de utilizare a parasutei. Trage maneta din partea stanga a parasutei, daca nu functioneaza, mai ai una de rezerva. In partea dreapta, daca nici in acest caz deschiderea parasutei esueaza, spune de 3 ori "Cred in Buda". Momentul in care elevul arata ce a invatat se apropie. Numara pana la zece si sare. Incearca maneta din stanga. Nu functioneaza. Incearca maneta din dreapta nici aceasta nu merge. Se pacienteaza, dar urmeaza sfatul dat de instructor si spune: - Cred in Buda. Spre surprinderea lui, din cer se iveste o mana uriasa a carei palma ii aplaneaza caderea in gol al elevului, salvandu-l. Elevul, vazandu-se salvat, ca prin minune de aceasta palma uriasa zice: - Iti multumesc Doamne pentru ca mai salvat de la moarte. In acel moment din cer se iveste a alta palma care il izbeste pe acesta. 190) 1. Cum puteti baga 100 de somalezi intr-o cabina telefonica? Aruncati o coaja de paine inauntru. 2. Cum ii mai scoateti afara? Nu ii mai scoateti ca s-au ingrasat. 3. Cum mai bagati inca 100 de somalezi tot in cabina aia telefonica? Scoateti cartela din telefon. 4. Ce e un punct negru care se invirte haotic in desert? Un somalez care cauta o bomba. 5. Care e cea mai populata regiune a Somaliei? Depinde cum bate vintu'! 8. Ce e un punct negru care urca incet catre cer? Somalezu care a gasit bomba. 191) I: - De ce bromura nu se vinde la liber? R: - Pentru ca este un produs de contrabanda. 193) Dumnezeu il trimite pe Sf. Petru sa vada ce fac studentii cu o luna inainte de bac. Sf. Petru se intoarce si raporteaza: - Medicii au inceput sa invete deja, inginerii si avocatii beau pe rupte si se distreaza. Dupa doua saptamani Sf. Petru raporteaza din nou: - Medicii au terminat de invatat, inginerii si avocatii beau si se distreaza. Cu o zi inainte de bac Sf. Petru raporteza: - Medicii au terminat si au si repetat, inginerii au inceput sa citeasca. Dumnezeu intreaba: - Si avocatii? - Se roaga de zori. - Bine, atunci ei sa treaca. 194) I: - Ce a spus Dumnezeu dupa ce a creat barbatul? R: - "Puteam si mai mult!" 195) -Ce film se ruleaza in America? - "Om sarac om bogat". - Ce film se ruleaza in Rusia? - "Om sarac, om sarac ". - Ce film se ruleaza in Romania? - "Om' trai si om' vedea". 196) Merg trei oameni cu avionul, si fiecare erau parasutisti. Unul dintre ei se arunca la 3000 m, si deschide parasuta. Al doilea sare la 2000 m. I se deschide si la el parasuta. Al treila sare la 1000m, trage de ata si nu i se deschide parasuta. Ajunge la 200m si-l vede pe cel care mergea in sus si-l intreaba: - D-le nu stiti cum se deschide parasuta? - Nu d-le, eu sunt de la gaze. 198) Pe o autostrada unui tip i se strica masina un trabant. Trece pe langa el unu cu un Ferrari. - Il roaga asta cu Trabantul sa il remorcheze si pe el. Il remorcheama asta si ii zice ala cu Ferrari cand vrea ala cu Trabantul sa incetineasca sa claxoneze. Pleaca ei si ii depaseste un Porche, ii face ala din Porsche semn aluia cu Ferrari sa se ia la intrecere. Se iau astia la intrecere. Ala cu Trabantul din spate dadea la greu cu claxonu. A doua zi la radio stirea zilei: - "Ieri pe autostrada 66 un Porsche si un Ferrari s-au luat la ntrecere iar din spate ii claxona un Trabant sa se dea la o parte! 199) Intr-un lift se afla o femeie frumoasa, o femeie desteapta si Mos Craciun. Jos este o bancnota 849

de 100000lei. - Cine se apleaca sa o ia? Femeia frumoasa, cea desteapta sau Mos Craciun? Raspuns: - Mos Craciun ptr. ca femei frumoase si destepte numai in basme sunt. 200) I: Ce-ti intra pe-o ureche, iese pe partea cealalta si ramane i-n cap? R: Tarnacopul. 201) Se duce un individ intr-un bar si cere o pizza cu rahat si ceapa. Ospatarul revoltat il refuza. Individul spune ca plateste triplu. Pana la urma il convinge pe ospatar. Asa in prima zi la fel in a doua iar in a treia zi spune: - Astazi daca se poate fara ceapa ca am intalnire. 202) - Care-i asemanare dintre barbati si reclame? - Nu crezi o vorba din ce spun. 203) I: - De ce a fost inventat pc-ul? R: - Ca sa ai unde sa introduci disketa, apoi sa iti bagi datele pe hard si sa iasa fisiere dupa 9 luni. 204) I: - Ce se intampla cand un trabant isi face plinul? R: - Isi dubleaza valoarea! 205) Un vas englez acosteaza in portul Constanta. Ion ii cere capitanului parama sa lege vasul: Arunca bai parama aia sa leg vasu. - I don't understand u, zise capitanul care nu vorbea romana. Parama bai sa leg vasu. - Sorry, i don't understand. Ion, cand vede ca nu se intelege cu capitanul, il striga pe Vasile care, chipurile vorbea engleza, sa ii spuna capitanului sa dea parama. - Bai Vasile hai bai si zii sa dea parama sa leg vasu'. Atunci veni Vasile: - Do u speak english, intrebandu-l pe capitan. - Yes, spuse capitanul bucuros ca are cu cine sa vorbeasca. Atunci Vasile suparat tipa la capitan: - Atunci arunca parama aia sa lege asta vasu. 206) I: - De ce nu s-a putut incheia casatoria intre un plan si o figura geometrica? R: - Deoarece figura geometrica era regulata! 207) Merge la alimentara unu' care in loc de "p" pronunta "f": - Aveti feste? - Da, avem peste! Clientul il ia, il miroase si zice: - Fuuu... da' f**e! - A... nu f**e ca-i mort! 208) I: - Stiti care este cea mai lunga masina? R: - Trabantul: 3 m masina, 10 m fumul! 209) Un tip intra intr-un bar si vede un borcan plin ochi cu $. Il intreaba pe barman ce este cu ei: Astia 25.000 $ poti sa-i castigi si tu. Trebuie sa indeplinesti 3 lucruri: - Vezi pe omul de acolo ( arata un tip masiv de 100 de kile si doi metri, foarte muschiulos) trebuie sa-i dai o singura lovitura dupa care sa nu mai miste, dupa aceea sa te duci in pivnita i sa iei dintele de aur de la pitbull-ul de acolo. Ultimul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa regulezi baba aia din colt ( arata o baba de vreo 90 de ani ce nu o mai pusese de 40 de ani). - Sta asta, se concentreaza si ii da una tipului de-l lasa lat. Dupa asta se duce in pivnita de unde se aud niste sunete de animal batut. Intr-un sfarsit iese din pivnita, plin de taieturi si zgarieturi si zice: - Gata unde e baba cu dintele de aur? 211) Culese de la bravele cadre ale Armatei Romane: - Nu v-am spus, dar va repet. - Soldatul trebuie sa fie barbierit un milimetru sub piele. - Mai e unii care nu-s. - Ma, spune, ma... ma, lasa vorba! - Soldatul romanesc a venit in armata sa-i creasca p**a mare. - Daca tii mainile in buzunare, iti roade p**a unghiile. - Aviatia inamica e de doua feluri: de joasa inaltime, si de inalta inaltime. - "Pestele de la cap se-mpute" deci, cind e ger, aveti grija de picioare. - Fuga are peste 270 pasi pe minut (nu se specifica limita superioara). - Ba, voi mirositi ca niste curve. Cu spray de asta se da si nevasta-mea. 214) Doi impresari mexicani stateau la o masa si se intrebau de ce Mexicul nu are nici un campion olimpic. De la masa alaturata se ridica un barbat si spune: - "Pentru ca orice mexican care stie sa sara, sa inoate si sa alerge e deja in SUA"! 215) Un copil al unui mare functionar in stat este intrebat de profesoara de geografie : - Cine este primar in Florida? - Victor Ciormanca. - Nu e adevarat ce spui tu. - Vreti sa va arat ca daca il sun pe tata in cinci minute Victor Ciormanca e primar in Florida? 216) I: - Ce cauta omul fara o mana in oras? R: - Un magazin second-hand! 217) Un copil le cere parintilor o bicicleta. Parintii refuza spunand ca nu stau prea bine cu banii si-l pun pe copil sa-i ceara la Domnul Isus una. Tot incearca copilul sa formuleze cumva o scrisorica, dar nu reuseste nicicum. Isi spune ca mai intai merge pe la biserica iar apoi va continua scrisoarea. Se roaga el ce se roaga si pune ochii pe o statueta a Sf. Maria. Se uita atent daca nu l-a vazut cumva cineva si o fura. In fine ajunge acasa si ii scrie Domnului Isus cam asa: - Isuse, mama ta e la mine, daca mai vrei s-o vezi vreodata trimite-mi o bicicleta. P.S. - Ionel! 220) Sa organizat o data un concurs de fori si au fost invitate toate tarile la acest concurs. Italia aduce o gladiola, Franta aduce o garoafa etc. Romania vine cu o urzica. In final cand se anunta 850

cine a castigat: - Castigatoarea este ROMANIA! S-au adunat toate tarile si au inceput sa protesteze "pai cum sa castige Romania?" Comisia raspunde: - Cu florile voastre ne putem sterge la c*r dar cu floarea Romaniei nu. 221) Teorema: - Sutienul este baza societati. Demonstratie: - El ridica elementele decazute, scoate in evidenta varfurile si atrage masele. 222) I: - De ce tin femeile doliu in ziua de 20 martie ? R: - Deoarece in data de 20 Martie 2001 la Combinatul de Crestere a Pasarilor Balotesti au murit 50.000 de gaini! 223) Un batrin aude ca undeva in munti exista un lac care te poate vindeca de orice boala. Primul care verifica acest lucru este un orb care intra in apa si apoi spune: - Doamne i-ti multumesc, vad! Al doilea este surd si cand iese din apa spune: - Doamne i-ti multumesc! Auud. Al trei-lea este un olog care intra in apa cu tot cu carucior iar cand iesa spune: - Doamne i-ti multumesc ca am cauciucuri noi! 225) - Ce legatura este intre cuvintele: aniversare, toaleta si clitoris? Legatura este: - Barbatul nu poate nimeri in nici una! 226) Un jidan putred de bogat era pe moarte si-l cheama pe unicul fiu (Isaac) care-l avea. - Isaac, stii tu fabrica de stofe, magazinele universale, cele 30 de taxiuri, masinile de colectie, casele la munte si la mare pe care le am? - Asa zice Isaac, imi raman mostenire, nu-i asa? - Ti le vand sub pretul pietii! 227) Itzik era fiul unui rabin care decedasae si lasase pentru el urmatoarea invatatura in cartea sa de rugaciune: "Draga Itzik, sa stii ca a manca cu capul descoperit este la fel de mare pacat ca si cand teai culca cu femeia prietenului tau". Itzik citeste si dupa o perioada vine din nou la cartea de rugaciuni si noteaza: Draga tata sa stiica le-am incercat pe amandoua dar mare este diferenta!!!" 228) Regula Legislatiei rutiere: Pietonul trebuie sa se asigure ca nu pune in pericol masinile!! 229) Profa de mate (Barbu) : Aveti grija ca marti va dau lucrare neanuntzata din lectia de zi ... sa nu zicetzi ca nu v-am spus !!! 230) Fostii locuitori ai Egiptului se numeau mumii. 231. "...domne, am un telefon Borsh si mi-a blocat ala micu cartela..." 232) Doi oameni repara o masina. Unu' spune celuilalt: -Bai eu cred ca masina are defectul stricat. 234) -Alo, familia Popescu? -Nu dom'le! Noi nici n-avem telefon! 236) I:De ce put picioarele? R: Pt. ca pornesc din c*r. 239) Continuam, dar ne oprim aici! 240) Eram cu nevasta in pat si la un moment dat se aud bubuituri si trasnaturi.Ce se intampla? -Se crapa de ziua!! Mai stau apoi ma uit in stanga nevasta-mea nu mai era!Ce se intamplase? -O furase somnul!! Ma duc la baie sa ma spal si cand ma uit in oglinda acesta se sparge!!Ce se intamplase? Aruncai o privire!! Bun,ma imbrac sa ies si vreau sa-mi pun fesul pe cap dar acesta nu vroia sa intre!!De ce? -Ma scula-i cu noaptea in cap!! Ma duc la garaj cand colo masina disparuse!!De ce? -O mancase rugina!! Ma apuc so iau pe jos ma intlnesc cu-n prieten si dupa ce acesta pleca observ ca se facea din ce in ce mai mic.De ce? -Il rodeau pantofii!!! 241) Discutie intre doi soferi: -Bai iar am luat amenda cu radarul asta! -Hai ca te invat eu ce sa faci,fii atent, deci iti pui in parbriz un cd si cand treci pe langa radar asta reflecta unda aia inapoi la politai, pe bune am auzit ca merge...... 242) (caz real)la un examen. Manole o puse pe Ana pe zid si incepu lucrarea 243) Se duce unu la un magazin si intreaba: -aveti pantaloni de camuflaj? -da, de ce va intereseaza! si puteti sa mi-i aratati putzin? -da numai ca nu-i gasim! 244) Ba cacatule date jos de pe geam ca te mananc.(prof.de sport) 245) Bateti-va imediat capu cu problema (prof. de chimie.) 246) Intr-un coltz a-l unei camere rotunde se aude o impuscatura. Spanzuratul cazu mort. MORALA: SA NU T-E JOCI CU TOPORUL CA T-E CALCA SUBMARINUL! 247) Ultimul mod de agatare: Vrei sa fiu tampaxul tau? 248) La ora de matematica eleva era ascultata la tabla. Deodata intra cineva in clasa si eleva se opreste din calcul. Proful o vede si-i zice: -Haide ce mai stai? Treci la produs. 249) Se duce unu la doctorul psihiatru`: -Domnule doctor,eu am o mare problema: -Spune-ti-mi ce problema aveti? -Problema este ca eu sunt f.nehotarat -hm...SAU NU? 250) I:De ce merg homosexualii la stadion ? R:Ca sa-shi inCURajeze echipa. 251) I:De ce merg homosexualii la stadion ? R:Ca sa-shi inCURajeze echipa. 252) Care e imnul national al Somaliei? "I belive i can fly?" 851

253) Intamplare adevarata Anunt pe un stalp: Vand patut pentru copil din lemn 254. ZIUA UNUI PESIMIST : Se trezeste unul de dimineata din cauza unor bubuituri: se crapa de ziua. O cauta pe nevasta-sa in pat si n-o gaseste: o furase somnul. Se duce la baie si se uita in oglinda, dar oglinda se face tandari: aruncase o privire. Se uita intr-un ciob de oglinda si se vede tot taiat pe fata: il taia o pisare. Pleaca la serviciu si pe drum vede doua tipuri de oameni: unii care scadeau in inaltime (pe aia ii rodeau pantofii) si altii care dispareau pur si simplu (pe aia ii fura peisajul). Ajunge la servici si isi vede toti colegii lipiti de tavan: purtau discutii la nivel inalt. La un moment dat se dezlipasc si cad toti deodata: cazusera de comun acord. Se enerveaza si pleaca de la servici. Pe drum, il vede pe unul lipit de asfalt si vreo doi care trageau de el sa-l dezlipeasca: era sarac lipit pamantului. Mai incolo il vede pe unul caruia ii cadeau urechile, nasul, ochii: era putred de bogat. Se hotaraste sa se sinucida si se arunca de pe un pod in apa; apele se dau la o parte si cade pe uscat: nu era in apele lui. Dupa aceea se hotaraste sa se imbete; merge intr-un bar, dar intra cu capul taiat in doua: facuse cum il taiase capul. Mai apoi se aude o bubuitura: cazuse seara. 255) Urask la nebunie doua lukruri: 1) rasismul shi 2) NEGRII!!!!!!!! 256) I-a fost reprosat ideea...... Personaje construite la modul tipologici In dedicatie vedem cui este dedicat textul. Noi n-ar avea nici un argument pentru a demonstra. Opera e plina de arhaisme ;trebuie sa o cititi cu dictionaru' de antonime langa voi Fetelor, asteapta cateva baieti la usa. Si mintea mea e distribuita in mai multe colturi. Sper sa aveti parte de mai multe sanatate. Mai scrie si aia care-s destepti. Sa ne dictam cateva exemple. Nu sunt doi numar de moli? 257) De ce a aruncat baiatul ceasul pe geam? A vrut sa vada cum zboara timpul. Cinci talhari au prins n pdure o clugri i au violat-o. Aceasta, mergand mai departe, ii face cruce:- Mulumesc, Doamne! Si fr de pcat, i pe saturate! Doi romani stateau la o tuica. Unul zice:- Trecut de cacat am avut, prezent de cacat avem, bine macar ca nu avem nici un viitor. - Alcoolul ucide.- Si ce? Apa te face nemuritor? - Alo, familia Popescu? - Nu stiu, minca-ti-as, de-abia am intrat... Unu' trecea pe lng o piatr funerar pe care scria: "Aici se odihnete un avocat, un om cu un suflet bun, un om onorabil" Doamne Sfinte! i face cruce tipul. Astia au bagat trei oameni n acelai mormnt! O profesoara de franceza isi intreaba elevii: Care e diferenta intre "Madame" si "Mademoiselle" La care un baiat din spate: "Monsieur"! Un individ a uns cu unt o felie de paine, dupa care a turnat niste dulceata. Din greseala, felia ia cazut pe covorul cel nou, dar NU a cazut cu fata unsa in jos. Mirat, individul i-a scris lui Murphy sa-l intrebe cum a fost posibil asa ceva. Dupa cateva luni de experimente, Murphy i-a trimis individului concluzia: Felia a fost unsa gresit! Medicul sexolog, telefoneaza unei paciente, in urma unui consult facut la insistenta sotului : Comparand fisa dumneavoastra cu cea a sotului, am descoperit o neconcordanta. - Sotul spune ca face sex de doua ori pe saptamana, iar dumneavoastra, de cateva ori pe zi - Foarte exact! Si va ramane asa, pana cand vom achita creditul pentru casa! In cadrul unui show TV la care era invitat alaturi de Kylie Minogue, Sean Connery a marturisit ca la cei 72 de ani ai lui inca se bucura sa faca dragoste de mai multe ori pe noapte. Imediat dupa show, Kylie i-a spus ca ar fi tentata sa incerce si ea sexul cu un tip mai in varsta si l-a invitat la ea in camera. El accepta, merg in camera vedetei, dupa o partida grozava de sex Sean ii spune:-Daca ma lasi sa dorm jumatate de ora, o sa iti ofer inca o partida de sex si mai tare decat prima. Dar pentru asta in timp ce dorm trebuie sa imi tii bilutele cu mana stanga si penisul cu mana dreapta. Kylie accepta, doarme el jumatate de ora si apoi scena de sex se repeta si mai 852

infocat. Tipa e de-a dreptul extaziata iar el ii spune din nou: -Inca o jumatate de ora de somn pe cealalta parte pentru mine si o sa ai parte de cea mai grozava partida de sex din viata ta, garantat. Dar pentru asta deja stii ce trebuie sa faci Kylie se obisnuise deja, asa ca accepta imediat. Intr-adevar, tipul doarme, si cand se trezeste ii ofera ceea ce promisese. Dupa toata scena, tipa isi aprinde o tigara si il intreaba cu dezinvoltura: -Chestia aia cu tinutul in mana te stimuleaza in timp ce dormi, de asta esti asa de performant? La care el ii raspunde: -Nu, dar ultima data dupa ce m-am culcat cu o tarfa din Australia am constatat ca ramasesem fara portmoneu Moare Ion. La inmormantare preotul o intreaba pe Maria: Vrei sa-l pupi inainte sa-l bagam inauntru? Ea explodeaza in hohote de plins: Asta era vorba lui Ion, in fiecare seara ... Vanatorul amator : Un amator, dornic sa mearga la vanatoare, il roaga pe prietenul sau, mare vanator, sa-l initieze: Pusca are doua tevi si pe fiecare cate un cartus. Cand vezi mistretul tragi primul cartus si daca nu-l nimeresti tragi si al doilea cartus..- Si daca nu-l nimeresc nici cu acesta? - Atunci nu mai ai ce face decat sa arunci cu cacat in el. - De unde sa iau eu atunci cacat? - O sa ai, o sa ai Intarzii la lucru! Autobuzul pleaca din statie, iar dupa el alearga o doamna strigand: -Oameni buni, opriti va rog autobuzul ca intarzii la lucru! Pasagerii il roaga pe sofer sa opreasca. Doamna se urca si spune bucuroasa: -Am reusit Biletele la control! Politice vechi 1) [Invie un roman si ajunge din Rai inapoi pe Pamant. Il cheama Brejnev: -Ioane,exista Dumnezeu? -Da, exista si e suparat pe toti care-i reneaga existenta. Il cheama si Papa: -Ioane, exista Dumnezeu? -Exista Sf.Petru, Sf.Ilie, dar Dumnezeu nu exista. Il cheama si Reagan: Ioane,exista Dumnezeu? -Da, din pacate exista. -Pai de ce e asa pacat? -Pai exista dar e japonez. 2) Dupa ultima mineriada (a cincea ), toti ministrii discuta trista situatia: - Eu mi-am pierdut orice speranta, spune Berceanu; mi-am pierdut si somnul! Nu mai dorm noaptea. - Si eu la fel, spune altul. - Nici eu nu mai dorm, adauga inca unul, s.a.m.d... - Dar dvs, domnule Prim Ministru? intreaba Basescu. - Eu dorm ca un prunc! raspunde Radu Vasile. - Cum asa Domnule ? intreaba in cor ministrii. - Ca un prunc, raspunde Boc: o ora dorm, o ora plang, o ora dorm, o ora plang... 3) Nixon plange pe scari la Casa Alba. Dumnezeu il vede, vine langa el si-l intreaba: - De ce plangi tu Richard? - Cum sa nu plang Doamne? Razboiul din Vietnam nu se mai sfarseste si... - Richard draga, fa pace si-o sa vezi... Asezat pe treptele Kremlinului, Brejnev plange cu sughituri. Dumnezeu il vede si se apropie de el: - Ce necazuri ai tu Leonide? - Doamne n-o mai scot la capat cu chinezii. Leonide, muta trupele din Europa la granita chineza. In fata Partidului National Taranesc - Crestin si Democrat, Coposu plange amarnic. Dumnezeu il vede si imediat coboara langa el: - Ce se intampla Puiule? Spune-mi cum sa te ajut? Corneliu Coposu, nu scoate un cuvant si printre sughituri arata cu mana in jur. Dumnezeu priveste imprejur, si incepe sa planga si El. 4) Iliescu intra impreuna cu nevasta intr-un restaurant in Londra si comanda un cotlet. Chelnerul il intreaba: - Bine, bine, dar cum e cu vaca nebuna? Iliescu raspunde: - Vaca nebuna sa comande ce vrea. 5) In desert raman fara mancare Gorbaciov, Bush si Ceausescu. Ce le trece lor prin cap? Sa taie cate o parte din ei si sa o manance. In prima zi mananca ei o mana de a lui Gorbaciov. A doua zi un picior a lui Bush. A treia zi ii vine lui Ceausescu o idee : Ce-ar fi sa trecem pe lactate!!! 6) Milosevic si Clinton calatoresc in Noua Zeelanda fara sa stie unul de celalalt. Ajung acolo si pe aeroport se intilnesc din intimplare. - Ce mica e lumea zice Bill - Nu. - Serbia e mare raspunde Milosevic ! 7) - Stiti cat primiti daca depuneti marturie falsa? - Da, inculpatul a spus ca imi da 50 de milioane. 8) Petre Roman se duce la un restaurant unde se serveau mancaruri exotice si comanda o friptura de broasca testoasa. Bucatarul vine cu broasca testoasa si ii spune lui Petre 853

Roman ca nu poate sa-i taie capul, doarece aceasta se retrage in carapace. - Bagati-i degetul in fund!, ii sugereaza P.Roman. Zis si facut, bucatarul ii baga degetul in fund, broasca scoate capul iar bucatarul il taie. - Da' de unde stiti dvs. chestia asta, d-le Petre Roman? - Pai asa imi fac eu in fiecare dimineata nod la cravata! 9) Dupa ce l-au impuscat pe Ceausescu si Leana, FSN-istii sunt disperati ca nu stiu unde sa-i ingroape. In Romania, nici vorba. Poate vrea Coreea de Nord!!! Nici gand. Atunci China? Nici nu vor sa auda de dinozauri comunisti. Pana la urma Israelul se indura si accepta sa ofere locuri de veci: - Noi ii ingropam cu placere dar va avertizam ca am mai inmormantat pe unul si a inviat dupa trei zile... 10) Intro-zi, Ceausescu, Bush si Gorbaciov naufragiaza pe o insula pustie din Pacific. Prima lor grija cand descopera ca sunt singuri pe o insula pustie, este sa mearga sa caute de mancare. Pleaca in directii diferite. Dupa cateva ore de cautare zadarnica, Ceausescu se intoarce, cu mana goala, la locul de intalnire, unde il gaseste pe Bush frigand o bucata suculenta de carne. Gandindu-se ca e momentul potrivit pentru a se pune bine cu Bush, Ceausescu se apropie prietenos: -Mai George mai, tare nu-mi place mie de Gorbaciov... -Nu-ti place, nu manca! 11) Contradictiile comunismului: Cu toate ca in comunism se munceste neeficient, treaba merge foarte bine. Cu toate ca treaba merge foarte bine, in magazine nu gasesti nimic. Cu toate ca in magazine nu gasesti nimic, omul are acasa tot ce vrea. Cu toate ca omul are acasa tot ce vrea, el este nemultumit. Cu toate ca omul este nemultumit, el totusi aplauda. 12) Se spune ca atunci cand a facut lumea Dumnezeu a rasturnat sacul cu minuni in locul unde este acum Romania. Uimit si putin socat de bunavointa excesiva a Stapanului sau un inger il intreaba: Ce faci Preasfintite, le dai prea multe! La care Dumnezeu ii raspunde: - Stai sa vezi ce conducatori le dau! 13) Ceausescu , Clinton si Chiraque calatoresc impreuna in avion. Peste catva timp Clinton spune: "Asta este tara mea." -"De unde stii?" intreaba ceilalti "Am vazut statuia libertati." raspunde Clinton Dupa catva timp Chiraque spune: "Asta este tara mea." -"De unde stii?" intreaba ceilalti "Am vazut turnul Eiffel." raspunde Chiraque Pestu o ora Ceausescu isi pune mina afara si zice: "Asta este tara mea." -"De unde stii?" intreaba ceilalti "Mi-a disparut ceasul". 14) Romania pentru Nato este ca un coi ... -Participa, dar nu intra niciodata !!! 15) In Rusia, la o intrunire intre Eltin si Ceausescu, Eltin ii spune lui Ceausescu ca soldatii rusi prima oara gandesc si apoi fac. Ii da un exemplu: - "Ivan, vino aici! Da-i o palma lui!" Aceta se gandeste o jumatata de ora si apoi il loveste usor. Apoi Ceauesecu ii spune ca soldatul roman intai face apoi gandeste. Acesta ii da un exemplu: - "Ion, vino aici! Da-i o palma!" Ion ii da palma, si apoi se gandeste. Ceausescu: - "Ioane, la ce te mai gandesti?" Ion: - "Ma gandeam sa-i mai dau si un picior in fund!" 16) Dumnezeu ii cheama la el pe Constantinescu, Iliescu si Ceausescu si le spune: - Voi face ca poporul sa aleaga presedinte pe acela dintre voi care va face cel mai mare bine tarii. Spuneti-mi fiecare: - Ce veti face? Constantinescu: - Eu voi integra Romania in NATO! Iliescu: - Eu voi integra Romania in NATO si in UE! Ceausescu: - Eu voi scapa tara de mincinosii astia doi! 17) -Care este ultimul popor migrator din Romania? -Moldovenii, ca au invadat toate provinciile. 18) - D-le presedinte, dadu buzna in cabinetul de la Casa Alba, secretarul de stat: - Ati auzit ca rusii vor sa vopseasca luna in rosu? - Da?! Ei, pe urma trimiteti-i pe ai nostri sa scrie cu alb de-a curmezisul: - "Coca-Cola". 19) Judecatorul: Acuzat recunoaste ca ai gresit. Inculpatul: - Imposibil, pledoaria avocatului m-a convis ca nu am furat. 20) Dupa o batalie crancena, dar victorioasa, Stefan cel Mare face o masa mare cu toti ostenii sai. Stefan da tonul: - Mancati, ostenii mei! - Mancam, Maria Ta ! raspunsera ostenii. Mai trece putin timp, Stefan ridicand cupa de vin: - Beti, ostenii mei! - Bem , Maria Ta ! raspunsera ostenii.. In cele din urma, se aduce la masa desertul: biscuiti. Stefan stiind ca ostenii lui nu avusesera ocazia sa manance asa delicatese se ridica in picioare si arata tava cu biscuiti ostirii sale: - Biscuiti, ostenii mei! - Biscuim, Maria Ta ! raspunse oastea... 21) I:- Cum a cazut Guvernul somalez? R:- A taiat cineva copacul. 22) Hitler in timp ce vizita un lagar, unul dintre detinuti indrazneste sa il intrebe ceva si Hitler il executa imediat. Mergand mai incolo un alt detinut il saluta, Hitler il executa imediat. Pe la 854

sfarsitul vizitei in ultima camera era un baietel care in momentul cand intra Hitler incepe sa cante. Hitler il intreaba: - De ce canti? Baiatul: - Mai am 2 zile si fac 10 ani! Hitler: - Imi place ca esti optimist! 23) I:- Care dintre tarile lumii seamana cu sexul femeii? R: 1. Anglia- deoarece este tot timpul umeda! 2. Koreea- deoarece este impartita in doua! 3. Romania (in vremurile actuale) -deoarece iti vine sa-ti bagi p**a in ea! 24) I:- Mamico, gainile beau benzina? R:- Nu, Bulisor! I:- Si atunci de ce se scumpesc ouale de cate ori Guvernul scumpeste benzina? 25) Sa presupunem ca as baga mana in buzunarele unui om si i-as lua banii. - Ce ar insemna ca sunt in cazul acesta, copii? - Ministru de finante! 26) Primul Ministru si Ministrul de Finante au iesit, dupa sedinta, din sediul Guvernului: - Traiane, zise Mugur Isarescu, ce zici luam ceva? - De la cine sa mai luam? 27) - Unchiul meu, zise Johnny, care a fost parlamentar, tinea odata un discurs pe un podium, cand deodata podiumul s-a prabusit.. - Si a patit ceva? - Nu, deoarece funia pe care o avea petrecuta in jurul gatului, a amortizat caderea. 28) - Nu stiu ce sa fac cu sotul meu, doctore. Vorbeste in somn. - Da, este un lucru neplacut. Neplacut? Putin spus! Alaltaieri radea de el tot Senatul. 29) In timpul unei dezbateri la Senat, cineva din sala striga: - Da' stingeti odata luminile alea, ca sa putem dormi si noi! - Nu, nu! Inca nu stingeti, nu am terminat de citit ziarul! 30) - Bula ce este Whisky-ul? - Whisky-ul este bautura pe care alegatorii o beau prin reprezentantii lor din Parlament. 31) - D-le senator C.V.Tudor, a decedat un parlamentar din UDMR si va rugam sa contribuiti la cheta pentru inmormantarea lui. - Altii cat au dat? - Cam 100.000 lei. - Luati de aici 200.000lei, cu conditia sa imormantati doi. 32) Intr-un minister: - Sa stii ca noul Ministru devine din zi in zi mai prietenos... De unde stii? - De cateva zile a inceput si el sa caste la sedinte, la fel ca noi. 33) I:- Care este singuru animal dintre presedintii ROMNIEI: R:- TAPU. 34) I:- Cine a inventat casatoria ? R:- Evreii. Au gasit o modalitate de a face sex fara bani. 35) Pe scarile Parlamentului, o doamna se impiedica si cade. Remus Opris, aflat in apropiere, o ajuta sa se ridice si o conduse la biroul unde avea treaba. - Cum as putea sa va multumesc? zise doamna la despartire. - Votandu-ma pe mine si PNTCD-ul la viitoarele alegeri! - Ma scuzati, cand am cazut mam lovit la genunchi, nu la cap... 36) I:- De ce pedepseste statul roman furtul din buzunare? R:- Deoarece nu suporta concurenta. 37) Moare si fisu lui Ceausescu si ajunge in iad. Se plimba prin iad si il vede pe Stalin ingropat in zmoala pana la brau. Mai merge el si da peste Hitler care era ingropat pana la gat. Ajunge si la taicasau si il vede doar pana la glezne ingropat. - Bravo tata te descurci bine, vad! Taci dracu' din gura. Nu vezi ca stau pe umerii lu' ma-ta? 38) Relatia Romaniei cu NATO se asemana cu testiculele: - Participa dar nu "intra"! 39) Presedintele Romaniei a anuntat ca se retrage din cursa electorala si din viata politica. - De ce? Pentru ca si-a dat seama ca in Romania nu se mai poate trai si si-a depus actele pentru Canada. 40) Bill Clinton(linistind cetatenii speriati de razboiul anti comunist). - Stati linistiti dragi cetateni democrati, comunismul este pe marginea prapastiei, ca intotdeauna cu un pas in urma noastra. 41) Mergea presedintele Americii, Ceausescu si presedintele Irakului intr-un avion. Iar Bill Clinton a aruncat un pachet de LM. Ceausescu a aruncat un pachet de Carpati si presedintele Irakului a aruncat o grenada. Cand au aterizat, s-au intalnit cu un copil care plangea pentru ca i-a cazut un pachet de LM in cap. Mai incolo, s-au intalnit cu un copil caruia i-a cazut un pachet de Carpati in cap. Dupa un timp, s-au intalnit cu un copil care radea de numai putea. Cand l-au intrebat presedintii ce are de rade asa copilul a spus ca a tras o besina de a EXPLODAT casa vecinilor. 42) Americanii reusesc sa faca un avion cu totul de aur. Si ca sa se dea mari, ii invita pe Gorbaciov, pe Tony Blair si pe Ceausescu sa le vada avionul. Primul ajunge Tony Blair. Americanii il avertizeaza: - Vezi sa nu furi nimic ca avem detectoare la iesire si te prindem. Intra Tony, sta 1 ora in avion si cand iese, sirenele incep sa taraie. - Furase 2 bujii. Urmatorul e Gorbaciov. Americanii il avertizeaza si pe acesta. G. intra in avion, sta si el 1 ora, si la iesire incepe iar detectorul sa taraie. Si el furase 2 bujii. Vine si Ceaushescu. E avertizat si el, si intra in avion. Ceausescu sta vreo 8 ore, dupa care iese. La iesire, NIMIC. Nici o sirena, absolut nimic. Americanii: - Pai cum, bai Nicule, 855

tocmai tu n-ai furat nimic? Si Tony si G. au furat cate 2 bujii, si tu nimic? Ceaushescu: - Ah... Bagami-as... De-aia nu pornea harbu' asta? 43) Il suna Bill Clinton pe Petre Roman. - Petrica, avem o comanda de prezervative speciale, marime exceptionala, nu ne poti pune o pila la vreo fabrica romaneasca? - Cum sa nu, se poate? (Si pipaie tandru steagul gaurit.) - Numai ca ar fi o conditie, trebuie sa fie lungi de 50 de centimetri. Hai ca iese si oarece comision, tot sunteti in campanie. - Nici o problema, te servesc. Dupa cateva zile, Bill primeste un camion de prezervative, pe fiecare fiind scris: - Made in Romania, sizem. 44) Era o salata de cartofi intr-un stomac. Numai vine un rachiu, intreaba salata. - Ba tu cine esti? zice rachiul. - Eu sunt un rachiu oferit de domnul Iliescu. Dupa un timp vine o palinca. Salata: - Ba tu cine mai esti? - Eu sint o Palinca oferita de dl. Iliescu. Inoata toti trei in stomac. - Numai vine o vodca, zice salata? - Tu cine dracu mai esti? - Eu sint o vodca de la dl. Iliescu. zice salata. - Na faceti loc sa -l vad si eu pe Iliescu asta. 45) Nea Nicu' si cu Lenuta in vizita de lucru la Paris. Sunt cazati la Ritz. Lenuta in budoar isi aranjeaza parul. Cioc-cioc la usa: "Chi e la? " "Se moa ie." "Intra, Nicule!" 46) Ceausescu,Gorbaciov si Reagan la o masa rotunda. Dupa o mare plictiseala la un moment dat Gorbaciov se ridica si scoate o vioara si incepe sa cante:Romania e a mea... Reagan suparat se ridica si el si scoase o ghitara si incepu si el sa cante:si o impartim jumi juma.... la care Ceausescu zambind se ridica si el tacticos scoase un nai si spuse:ciuciu ciu-ciu.... 47) Un ziarist il ntreaba pe dl. Basescu : - Ati auzit ultimul banc cu buticarii de pe trotuare si dumneavoastra ? Dl. Basescu riposteaza : - Cum iti permiti domnule ! Esti impertinent si repezit ! Stati linistit domnule Basescu, ca vi-l spun ncet ca sa-l intelegeti si d-voastra. 48) I: De ce parlamentarii nu sunt niciodata jefuiti de hoti? R: Curtoazie profesionala. 49) Un american si un roman in avion. La roman i se face foame si scoate din diplomat o rosie si americanul il intreaba: - Ce e aia? - O rosie, ii raspunde calm romanul. - Pai la noi rosiile sunt de zece ori mai mari! Mai scoate din diplomat si un ardei iar americanul il intreaba: - Ce e ala? - Un ardei, ii raspunde putin iritat romanul. - Pai la noi ardeii sunt de zece ori mai mari. Romanul se inerveaza si scoate o lubenita iar americanul il imtreaba: - Ce e aia? - MAZARE, IN PIZDA MATII. 50) Hitler in inspectie prin lagarul sau. Impreuna cu niste subalterni verificau celulele sa vada daca sa ingrasat cineva. In prima celula vede pe un detinut care ocupa jumatate din pat. La acesta sa-i reduceti ratia la jumatate. - Nu vedeti ce gras este? In a 2-a celula, vede unul care ocupa un sfert de pat si care trecea printre gratii. - OO0! Reduceti si la asta ratia de mancare la jumatate. In a 3-a celula vede pe unul care zbura asemeni unei pene. Hitler il prinde de obraji si ii spune. - Ah dolofanule! 51) Pe vremea lui Caligula crestinii erau omoriti. La un spactacol in arena sunt aruncati un grup de crestini si se da drumul la lei, tigrii, etc. Se incinge lupta, un nor mare de praf. Cind se lasa praful, crestinii omorasera toate animalele sfasiind bucati din ele. Caligula, disperat: - Ba ce crestini sunt astia, ba? Unul: - Crestini democrati! 52) In America are loc Forumul Tarilor ce vroiau sa intre in Nato. Printre aceste tari mai erau Romania si Rusia. Una din conditiile de aderare era rata mica a handicapatilor. Rusia a declarat ca are o rata mica la acea populatie. Romania a spus ca ea nu are nici un handicapat. Ca sa se convinga ca intradevar asa este, Clinton viziteaza Romania. El constata ca intr-o zi de duminica un om mergea cu un casetofon tragandul de fir. Stupefiat, Clinton il intreaba: - De ce faci treaba asta? - Da' ce p***a matii, vrei sa-l imping? Merge el ce merge, cand intalneste un grup de copilasi jucandu-se cu p****e in tarana: - Copii, interveni el, cine poate sa ia guma de mestecat din mana, fara sa se ridice? O fetita mai isteata se uita spre el si spune? - Daca tu poti sa ma pupi in c*r fara sa te apleci, esti cel mai dur! 53) - Care este atitudinea dvs. fata de puterea sovietica? - Pai seamana mult cu atitudinea fata de nevasta-mea: - Un pic o iubesc, un pic mi-e frica de ea, un pic o insel, un pic o f*t, un pic as vrea s-o schimb, dar in rest, m-am obisnuit! 54) Un roman si un rus gasesc o comoara. Zice rusul: - "Hai sa o impartim frateste!" Romanul raspunde: - "Hai mai bine pe din doua!" 55) Era pe vremea lui Ceausescu. Se gandesc astia la um moment dat ca batranii nu produc nimic, asa ca dupa indelungi deliberari hotarasc sa faca o ferma unde sa bage toti batranii sa culeaga melci. Vine secretarul de partid dupa un an sa vada ce au cules batrinii. Desi toate conditiile propice dezvoltarii melcilor fusesera indeplinite, batrinii nu culesesera nici un melc. Secretarul de partid, 856

nervos, cere explicatii. Un batran iese din rand si ia cuvintul: - Tovarase secretar, nu e vorba ca noi nu vrem sa muncim. In fiecare dimineata iesim toti cu cosuletele la adunat melci. Numai ca pana vedem melcul, pina ne apropiem de el, pina ne aplecam si intindem mina: - Melcul tusti in tufis. 56) Mai multe femei din Europa se intilnesc la Paris. Ele se hotarasc sa nu faca nimic timp de o saptamina, sa vada daca se schimba barbati lor. Zis si facut. Se intilnesc ele dupa 2 saptamini si isi spun fiecare cum a fost. - Englezoaica spune prima: - Dupa prima saptamana nu am observat nici o schimbare. Dupa doua saptamani a inceput sa ii coata pe copii la plimbare etc. La fel si americanca si unguroaica.... Ele o intreaba si pe romanca: - La tine cum a fost? Romanca spune: - Dupa prima saptamina n-am vazut nimic, dupa a doua am inceput sa vad putin cu ochiul drept! 57) Vine pe lume Ion Iliescu. La maternitate il cauta al sau tata. Vede scris pe o usa: - Copii genii! Intra si striga: - Ion, Ion, Ion nimic nu era. - Alta usa: - Copii destepti! - Ion , Ion, Ion, nimic! Unde e copilul asta? Mai vede o usa, si scria copii prosti! Iar striga: - Ion, Ion, nimic. - Unde-i asta? Mai vede o usa: - Copii superprosti: - Ion, Ion, Ion, nu era nici aici. Nervos vrea sa plece cind mai vede o usa pe care scria: - ION ILIESCU! 58) La frontiera. Iliescu vrea sa treaca fara pasaport fiindca e presedinte. Vamesul ii cere sa dovedeasca cumva identitatea sa. Vamesul: - Uite, saptamina trecuta a venit Nadia Comaneci fara pasaport. I-am pus o birna, a facut doua spagate si a trecut granita. Ieri a venit Sofia Vicoveanca fara act de identitate. Am pus-o sa hauleasca o doina si a trecut. Iliescu: - Auleo, pai eu nu stiu sa fac nimic. Vamesul: - Poftiti, Domnule Presedinte... 59) In 1996: Dialog: Vecine sa votezi cu Iliescu! - De ce, ma? - Daca nu iese presedinte, moare... Bine ma. La alegerile din 2000: - Vecine sper ca ai sa votezi cu Iliescu si de data asta. - Nu, vecine eu mi-am tinut cuvantul, el nu. 60) Dumnezeu a dat omului trei calitati: inteligenta, onestitatea si dragostea pentru PDSR. Dar nimeni nu poate avea mai mult de doua deodata. Deci: - Cine este inteligent si iubeste PDSR - nu este onest; - Cine este onest si iubeste PDSR - nu este inteligent; - Cine este inteligent si onest - nu iubeste PDSR... 61) Intr-un compartiment de tren, pe vremea lui Ceasca, se spun bancuri politice. Veselia e in toi, cand unul din pasageri scoate o legitimatie. - Va rog sa ma urmati, sint de la Securitate! Imediat, scoate altul o legitimatie si spune acelasi lucru. Pina la urma, toti isi scot legitimatiile de securisti. Se creaza o harmalaie de nedescris, cind intra cineva in compartiment. - Mai baieti, de cite ori sa va mai spun? - Mai imprastiati, mai imprastiati... 62) Pe vremea lui Ceasca, coada mare la carne. Vine secretarul de partid si spune: - Tovarasi, carne se aduce dar nu ajunge pentru toti. Asa ca evreii sa plece acasa. Dupa vreo trei ore vine iar secretarul. - Carne vine cam putina. Sa ramina numai membrii de partid. Dupa inca vreo patru ore. Oameni buni, plecati acasa, nu se mai aduce carne. Pleaca toti bombanind. - Mama ei de viata! Totdeauna jidanii ies cei mai castigati. 63) Odiosul si Sinistra sosesc in vizita in China. Pe ultima treapta a avionului, Sinistra se impiedica si cade in nas. Comentariul de la TVR: - Tovarasa Elena Ceausescu a imbratisat pamintul poporului prieten iar tovarasul Nicolae Ceausescu a rostit primele cuvinte in limba chineza: "Ho toan to". 64) Ceausescu, Bus si Gorbaciov, se intrec, care e mai puternic. Gorbaciov se impinge intr-un copac, copacul se darama. - "Bravo, bravo!" Bush, ridica un pietroi de 500 kg. - "Bravo, bravoo!" Ceausescu scoate un pachetel din buzunar, il pune jos, si da cu pumnul, nimic, nu se sparge, dar isi rupe mana. Da cu cealalta, iar se rupe mana, da cu piciorul drept, cu stangul, pachetul nimic. Ceausescu cu oasele rupte. A doua zi, la spital vin prietenii in vizita si-l intreaba pe Ceausescu ce era in pachet. - "Biscuiti VOINICEL!" 65) Prsedintii Rusiei si Americii hotaresc sa faca schimb de secretare in cadrul unui schimb de experienta cultural. Peste o saptamana il suna Lou Anne pe presedintele american: - Mmr president, sir... am ceva probleme aici... stiti fustita mea cea scurta. - Aici ma obliga sa port una pana la glezne". Presedintele ii raspunde: - "Rabdare, fata mea, mai sunt cinci zile si te intorci acasa. Suna si Natasha: - "Tovarase presedinte, totul e bine, dar am o problema": - Stiti fusta mea e lunga pana la glezne. Aici ma obliga sa port una foarte scurta. Presedintele ii zice: - "Rabdare, draga, mai sunt cinci zile si te intorci acasa". Natasha protesteaza: - "Tovarase, dar fusta e mult prea scurta!" Presedintele spune: - "Draga, daca tii la poporul tau, mai poti suporta!" Natasha zice: - "Bine domnu' presedinte, dar mi se vad si c*****e si pistolul"! 66) Care este diferenta dintre o companie de asigurari aeriene elvetiana si una siciliana ? - Cea 857

elvetiana poate prezice din statistici cati pasageri morti vor fi la urmatorul accident aviatic. - Cea siciliana poate prezice si numele pasagerilor morti. 67) Gorbaciov, Tito si Ceausescu au fost chemati la Dumnezeu, si fiecare dintre ei putea pune cate o intrebare. Primul a fost Gorbaciov. Acesta a intrebat cand o sa fie bine in Rusia. Dumnezeu i-a spus numai lui la ureche. - Si acesta a inceput sa planga. Al doilea a fost Tito. Acesta a pus aceeasi intrebare. Si el a inceput sa planga atunci cand a auzit raspunsul. Ultimul a fost Ceausescu. Si el a intrebat cand o s-o duca bine romanii. - Si Dumnezeu a inceput sa planga... 68) Alegeri pentru postul de primar intr-un sat. Fiecare promite sarea si marea. Unul spune: - Daca ma alegeti pe mine va asigur 400 locuri de munca. - Bun. Taranii il aleg, primarul se tine de cuvant si le da de lucru, Dupa o luna de zile taranii se duc la primar si cer salariu. Primarul spune: - Eu am spus ca va dau de lucru, nu ca va dau si salarii. 69) Constantinescu, Roman si Iliescu au murit intr-un accident de masina. La poarta raiului Sf. Petru le spune ca pot sa mearga pe unde vor ei numai sa nu calce pe norul negru caci cine va calca se va alege cu o nevasta urata. Dupa 3 zile Constantinescu vine cu o femeie urata si cocosata. Iliescu razand i-l intreaba: - Ce-ai patit mai Costinele? - Am calcat pe norul negru. Dupa o saptamana vine Roman cu o femeie si mai urata. Iliescu razand i-l intreaba: - Ce-ai patit bai Romane? - Am calcat pe norul negru. Dupa alta saptamana Iliescu vine cu o blonda superba si sexi. Mirati ceilalti 2 i-l intreaba: - Ce-ai patit bai Iliescule. - A calcat blonda pe norul negru. 70) Sadam-Hussein da un decret: - Nimeni nu se mai pi#a pe strada. Cine este prins, va fi executat. Dupa o vreme iasa si el sa vada cine nu respecta legea. La un colt vede trei oameni, care isi faceau necesitatile. Se duce la primul si il intreaba: H: Mai tu ce faci? O: Pai sa vedeti... . Uite ce am scris pe perete! " Sadam este cel mai tare!!", la care acesta il iarta, si se duce la al doilea: H: Mai tu ce faci? O: Pai sa vedeti... . Uite ce am scris pe perete ! " Moarte la Iran!!!", il iarta si pe acesta. Cand ajunge la al trei-lea, acesta zice: " Domne, eu nu stiu sa scriu, dar luati-ma de p### si scrieti ce vreti!" 71) Se duce un om la un magazin de creiere - Cu ce va pot ajuta? - Cat costa un kg de creier de fizician? - 500 de mii de lei - Dar un kg de creier de matematician? - 460.500 lei - Dar un kg de politisti? - 999.999.999 de $ - De ce atat de mult? - Cati politisti ai vazut cu creier? 72) DE CE PEDEPSEC POLITICIENII HOTII? FINDCA NU SUPORTA CONCURENTA 73) Cei mic, negru si bate la usa? r: viitorul Romaniei 74) Cum faci dintr-un pentagon un patrulater? Aplici teorema lui Bin Laden. 75) Dupa un naufragiu au ramas intr-o barca un francez,un american,un roman si un rus.Pentru ca barca a inceput sa ia apa acestia au tras la sorti care sa se arunce,in final ramanand numai unul in barca.Primul care trebuie sa se arunce este francezul care exclama ,,Vive la France" si se arunca.Apoi urmeaza americanul care exclama ,,Traiasca Statele Unite' si se arunca.Acum romanul este nevoit sa se arunce si el si eclama ,,Traiasca Romania Mare" si ii da branci rusului in apa! 76) Se intoarce Bin Laden acasa dupa toata treaba cu atentatele si atacarea Afhanistanului si o intreaba pe nevasta-sa: - M-a cautat cineva? Politisti Poliia 1) Doi politisti stau in parc pe o banca. La un moment dat banca se rupe, iar politistii cad. Morala: Cel mai destept cedeaza primul. 2) Sofer, actele la control! -Pofiti domnule! Ok, totul e in regula: nu mirosi a bautura, nu ai celular in masina, farurile si franele functioneaza, centura de siguranta o ai pusa, cauciucurile- nu sunt probleme. Dar eu tot te amendez fiindca imi pari un pic cam obosit... 3) I: Stiti de ce merg politistii pe centrul drumului? R: Ca sa nu se rastoarne drumul. 4) Q: - De ce merg pe strada trei politai si un caine ? A: - Sa aiba 12 clase si o limba straina. 5) Q: - De ce merg politaii cate trei ? A: Unul stie sa scrie, altul stie sa citeasca, iar al treilea pazeste intelectualii... 6) Q: - De ce poarta politaii trese de tabla pe umarul drept ? A: - Ca sa auda cand ploua ... 7) Q: - De ce poarta si pe umarul stang ? A: - Ca sa auda stereo ... 8) Q: - Cum determini dintr-un grup de politai pe cel mai idiot ? A: - Iei unul la intamplare ... 9) Q: - De ce a fost inventat corpul gardienilor publici ? A: - Ca sa aiba si politaii de cine rade ... 10) Q: - De ce se cearta 4 politai intr-o Dacie? A: - Nu stiu care sa stea la geam. 858

11) Un politist cercetand un geam spart: - Mda, exact cum mi-am inchipuit ...E spart pe amandoua parti! 12) Q: - De cati politisti e nevoie ca sa puna un bec? A: - De sapte: Unu tine becul in mana. Patru invart masa. Unul se invarte in sens invers ca sa nu ameteasca ceilalti. Si unul tine usa inchisa sa fie curent. 13) Q: - Citi politisti trebuie sa insurubeze un bec in dulie cind e si comandantul prezent? A: - Nici unul, comandantul tine becul in dulie ca el stie, ca pamintul se invirteste. 14) Q: Cati politisti sunt necesari ca sa bage un stecher in priza? A: O suta . Q: De ce ? A: Unu tine stecherul si 99 imping peretele. 15) Cica la gabori avea loc un examen de promovare. Un subofiter se agita si afla de la cineva ca la examen se intreaba cine a scris "Luceafarul". Politistul se agita el dar nu gaseste raspunsul. Se duce la locotenent: - Dom' locotenent! Am si eu o intrebare? - Zi ma! - Cine a scris "Luceafarul"? - Ba, nu stiu. Politistul nostru se duce la colonel: - Dom' colonel! Am si eu o problema! - Da, se rezolva! Zi! - Cine a scris "Luceafarul"? - Nu stiu, dar am un prieten profesor, sa ii dau telefon! In sfarsit, afla gaboru' ca Eminescu a scris "Luceafarul" si ca sa nu uite la examen noteaza pe un bilet si il baga in pantof. La examen este intrebat cine a scris "Luceafarul". Politistul scoate discret biletul si raspunde mandru: - Clujeana S.A.! 16) La gabori, alt concurs de promovare. Vine in sala primul candidat. Exminatorul il intreaba: - Cat face 5x5? - 24! - Ba esti sigur ba? - 26! - Ba, mai gandeste-te! - 27! Examinatorul noteaza in fisa: "Nu stie dar nu se da batut". Urmatorul: - Cat face 6x6? - 30! - Esti sigur? - Da, 30! - Chiar esti sigur? - Da dom'le, 30! Examinatorul noteaza: - "Nu stie, dar este un om cu principii". Ultimul: - Cat face 9x9? - 81! - Cum ai stiut? - De la scoala! - Cum ma, de la scoala? Pai si ceilalti au fost la scoala! - Da, de la scoala! Examinatorul noteaza in fisa: - "Stie dar nu vrea sa spuna de unde"! 17) La un institut avea loc un examen pentru stabilirea coeficientului de inteligenta. Comisia ii da unui gabor o probelma foarte grea de fizica. Candidatul rezolva cu mare usurinta problema. Comisia hotaraste ca indivizii atat de inteligenti sunt prea periculosi asa ca ii scot jumatate de creier. Are loc o noua examinare. Respectivului i se da o problema grea de matematica. Individul o rezolva intr-un timp foarte scurt. Comisia ajunge la concluzia ca este periculos in continuare si hotaraste sa ii scoata tot creierul. Zis si facut... Dupa operatie, la trezire, medicul il intreaba: - Cum te simti? - Hai! Actele la control sau vii cu mine la sectie! 18) Un militian pleaca cu trenul.In fata lui era un domn care citea o carte, fara sa-l intereseze altceva. La un moment dat, militianul nu mai poate de curiozitate si-l intreaba pe om, ce-i cu cartea asta atat de interesanta, de nu-si mai dezlipeste ochii de ea. - E...,e o carte de logica si perspicacitate. - Pai, cum asa? - Dle. politai, dumneavoastra aveti acvariu? - Da. - Pai daca aveti acvariu, aveti si apa in el, nu? - Domnule, ce carte, asa este, am si apa in el. - Daca aveti un acvariu cu apa in el, aveti si nisip in el, nu? - Domnule, ce carte, asa este, am si nisip. - Daca aveti acvariu, nisip, apa, aveti si pesti in el, nu? - Ce carte domnule, asa este, am si pesti. - Pai, daca aveti pesti in casa, inseamna ca va place sa pescuiti, nu? - Sigur, domnule, ce carte. - Daca va place sa pescuiti, inseamna ca va place si bautura, nu? Acolo pe balta merge o sticluta. - Sigur, domnule. Daca va place bautura, inseamna ca va plac si femeile, nu? - Sigur. - Daca va plac femeile, inseamna ca nu sunteti homosexual, nu? - Nu domnule, nu sunt. In sfarsit ajunge militianul la destinatie, foarte incantat de aceea carte. La intoarcere, ia militianul o carte de povesti din gara, se urca in tren si incepe sa citeasca fara a se opri. Un cetatean vazandu-l pe militian ca nu se mai oprea din lectura, intreaba: - Nu va suparati dle politai, ce carte e aceasta, atat de interesanta? - E...., e o carte de logica si perspicacitate!!! - Pai, cum asa? - Dumneavoastra aveti acvariu? - Nu. - Homosexualule. 19) Examen de promovare in grad la gabori. Ii baga pe boi intr-o sala, vine ofiterul si le zice : - Ba baieti, treburile sunt simple, azi va dam ceva usor. Inchide geamurile, trage perdelele, aprinde lumina. Fiti atenti: - Eu o sa sting lumina, dupa care voi trebuie sa-mi ziceti ce s-a intimplat cu ea, unde a disparut. Zis si facut, stinge ofiterul lumina, cum se vad gaborii pe intuneric, incep sa urle, tremurau de frica... Gradatu' vede ca nu poate s-o scoata la capat cu ei, si le zice: - Ba baieti, va dau permisie doua saptamini, da dupa asta veniti si-mi ziceti unde s-a ascuns lumina. Ok. Pleaca boii, vin dupa doua sapt. nerasi, nedormiti neetc. Ii ia ala la rand: - Ba, cutare, unde era lumina ? - Pai sa vedeti ca ... - Nimic ! Nu iei gradul! Urmatorul. - Pai sa ... Si tot asa pina la unul, care arata cel mai jalnic. Vine asta si zice: - Dom' capitan, sa moara mama, am gasit solutia. Am aflat unde s-a ascuns lumina. 859

Pai cum ai aflat ba ? - Pai fiti atent. Cum am ajuns acasa, am inchis toate geamurile, am tras roletele, am batut sipci la geamuri, la usi, ce mai, am izolat toata casa. Apoi am stins lumina. Si da-i si caut-o. Am smuls tapetul, am smul parchetul, am dat jos tencuiala, am spart mobila, am ars saltelele, da pina la urma am gasit-o, nenorocita naibii... -...Si, unde era? - In frigider... 20) Examen de grad la SRI. Li se da subiectul, care era o fotografie a unuia din profil. Problema era, sa se determine orice semn particular al individului. Vine primu' SRI-st, sta...sta..o ora,doua dupa care concluzioneaza : - "Individu' n-are o ureche..." Examinatoru': - "Gresit,ai picat" Urmatoru' SRIst, sta cateva ore dupa care: - "Individu' n-are o ureche..." Examinatoru': - "Gresit, ai picat" Vine al noua-lea SRI-st, sta cateva zeci de ore dupa care: - "Individu' poarta lentile de contact" Examinatoru': - "Bravo, da' cum ti-ai dat seama?" SRI-stu : - "Pai daca n-avea o ureche cum putea sa poarte ochelari?" 21) Q: - De ce isi ling politisti ceasul? A: - Un Tic-Tac contine numai 2 calorii! 22) Un politist isi facea rondul de noapte. Aude intr-o tufa: - 58, 59, 60... - Ce faci ba aici? Flotari! - Da-le-ncoace si sterge-o! 23) : - De ce au politisti manusile pina la coate? A: Ca sa stie de unde sa indoaie mina. Q: - De ce au nasturi pe manusi? A: Ca sa nu se stearga la nas. Q: - De ce sunt lustruiti nasturii de la manusi? Q: Ca totusi isi sterg nasul cu manusile 24) Bula la un politist: - Nene, hai sa-ti spun un banc cu politisti! - Bai, tu esti timpit EU sunt politist! - Stati calm ca vi-l explic pana il intelegeti! 25) Un copil se juca in nisip. Vine un politai si-il intreaba: - Ce faci? - Un politai! - Si din ce-l faci? Din apa, nisip! Militianul se supara si-l urmareste pe copil, dar nu-l prinde. A doua zi,la fel: - Ce faci? - Un militian! - Si din ce-l faci? - Din apa, nisip si kk ! Iar se alearga, iar scapa copilul. A treia zi, acelasi scenariu: - Ce faci? - Un pompier! - Si din ce-l faci? Din apa si nisip. - Si kk nu mai pui? - Nu, ca atunci iese un militian. 26) Q: - De ce are un politist vara, mintea cat o nuca ? A: - Fiindca i se dilata. 27) Q: - De ce stau politisti in intersectie cu fata la nord ? A: - Ca sa le creasca muschi pe piept... 28) Un politist merge imbracat in civil la o stana. Stiind cate oi sunt in turma ii spune ciobanului: Bade, pui pariu pe-o oaie ca ghicesc cite oi ai? Ciobanul accepta, politistul ghiceste. Isi alege o oaie si da sa plece. Ciobanul zice: - Omule, imi dai oaia inapoi daca ghicesc ce meserie ai? Politistul accepta. Ciobanul ii zice: - Esti politist! - De unde stii? - Pai, in loc de oaie mi-ai luat cainele. 29) Sergentul catre soferul Bula: - Caporal, scoate capul pe geam si vezi daca merge girofarul! - Da, nu, da, nu... 30) O placa comemorativa pe un perete in dreptul unei guri de canal: - " Aici a cazut capitanul Vasile " 31) O gagica merge noaptea pe o strada de periferie. La un moment dat, apar niste tigani care o violeaza. Si ca sa nu plece cu mana goala, ii iau si hainele. Ea, ce sa faca, se baga intr-un boschet si asteapta. Dupa un timp apare un politist. Gagica ii povesteste ce si cum, si il roaga sa-i dea ceva sa se acopere, ca sa poata ajunge acasa. Politistul ii da sapca. Ea, ce sa faca, ia sapca si incearca sa acopere cat poate in zona punctului de interes. Apoi pleaca. Pe strada, se intalneste cu doi betivi. Se uita ei bine la ea: - Ba, sa stii ca ala e politistul pe care l-am bagat noi in p***a masii ! 32) [Un politist, care nu-si facuse planul la amenzi, iese la luat cu japca. Deodata apare badea Ion in caruta: - Ioane trage pe dreapta, ca ai incurcat-o. Conduci sub influenta alcoolului! - Da' de unde! Sufla in fiola asta . Sufla Ion , dar degeaba . Politaiu' ofticat incepe sa-i caute nod in papura: - Da in sticla aia din buzunar ce ai ? Alcool ? Tuica ? Nu-i asa ? - Da' de unde . - Este lapte de Cocos. Politaiu' ce isi zice : - "Daca este tuica l-am ars, daca nu macar gust si eu ca sa vad cum este laptele de cocos ". - Da incoace la verificari ! Badea Ion i-o da, politaiu' trage un gat bun si constata cu stupoare ca nu este alcool. Ii inapoiaza sticla si ii da drumul sa plece. La care Badea Ion se suie in caruta, da bice calului si spune: - Di Cocos , diii......... 33) I:- De ce politistii nu se imbolnavesc de SIDA? R:- Hi, hi: pentru ca nu-i iubeste nimeni si nu se iubesc nici intre ei. 34) Un ins trecea pe langa un gard de dupa care se auzea: - "Cu verdele in sus, cu verdele in sus,...". Curios, trecatorul se suie pe gard sa vada ce se petrecea acolo. Si, ce sa vezi, politistii plantau brazi . 35) I:- De cati politisti e nevoie sa arestezi un negru in Brooklin? R:- De 3: unul il tine pe negru, unul ii pune catusele si altul ii cara casetofonul. 36) Doi copii spun bancuri despre politisti, neobservand ca in spatele lor se afla deja unul. - Stii care este diferenta dintre un politist si un magar? - Intreaba unul. - Care este? - intreaba ironic 860

politistul, prinzindu-i de urechi pe cei doi. - Nici una, domnule politist - striga unul speriat. Altadata aveti grija ce spuneti - spune politistul si pleaca mai departe. 37) Un politai interpeleaza un individ beat turta care incearca sa se urce la volanul masinii sale: Chiar intentionezi sa sofezi in halul asta? - N-am de ales. - Nu vezi ca nu-s in stare s-o iau pe jos? 38) Doi politisti beti mergeau pe strada si la un moment dat s-au oprit langa un stalp. Unul dintre ei a inceput sa bata in stalp, sa fluiere, sa strige, etc. Cel de-al doilea politist se uita in sus si ii spune celuilalt politist: - Insista, insista ca e acasa, se vede lumina... 39) Doi politisti discuta pe strada .... : - Bai, tu stii de ce e cunoscut Columb ? - Nu, ba' de ce ? - Bai fiindca a stat atata timp, si nu l-au depistat aia de la FBI ca a intrat in America fara viza. 40) Ministerul de Interne a hotarat sa ii puna pe toti politistii sa vina la un liceu special, ca sa aiba si ei macar 8 clase (cate 4 insi la un loc). Pentru ca totusi populatia avea nevoie de politie, s-a hotarat ca politistii sa faca un curs intensiv de numai o zi, si apoi sa dea un test si sa primeasca o diploma care sa ateste faptul ca au terminat 8 clase .. La ora de geometrie profu'-i invata despre arii ... aria patratului ....aria triunghiului ....aria cercului .... A doua zi la test : - Ba' voi ati mers vreo-data cu trenu'? - Da sa traiti ! - Si nu-i asa ca in timpul mersului auzeati: tigadang ..tagadang ? - Ba da, sa traiti ! - Eh ..daca rotile trenului sunt rotunde ...atunci cum de s-aude asa ?... Stau politaii se gandesc ....se gandesc ..la un moment dat se ridica unu': - Dom' profesor eu stiu de ce ...chiar dumneavoastra ne-ati spus ieri... - Ce v-am spus ma' ? - Pai daca aria cercului este PI* R patrat, cand se invarte roata, patratul ala de la aria rotii se loveste de pamant si face: - Tigadang ...tagadang ... 41) Intr-o intersectie opreste un conducator auto. Nestiind cum sa ajunga unde avea nevoie, intreaba un politist in mai multe limbi, insa fara succes. Vazand ca nu scoate nimic de la politist pleaca mai departe. Dupa aia vine o baba la politist si ii spune : - Uite maica, omu'-ala stia atatea limbi straine! La care politistul ii replica: - Si la ce i-a folosit ? 42) Un politist mergea pe strada, gaseste un ciob de oglinda. Se uita in oglinda, se scarpina in cap, si zice: - Maaamaaaaaa, cu asta ma inseala nevasta-mea. Ma duc sa-i arat . Merge la nevasta-sa si zice: - Nevasta ia uita-te in poza asta ; cu asta ma inseli tu pe mine ? Nevasta-sa se uita si zice in gand: Maaamaaaaaa cu asta ma inseala barbati-miu . Ma duc sa-i arat lu' maica-mea . Merge la ma-sa si zice: - Ia uite-te in poza asta cu cine ma inseala pe mine barbati-miu . Se uita ma-sa in "poza" si zice: - Cu hoasca asta !!! Hai sa mergem la sefu' lui sa-i spunem . Merg la seful lui, colonelul Zgamba, si-i spun ca politistul isi inseala nevasta si-i arata poza. Acesta se uita cu mirare si exclama: -aaa, parca-l cunosc p'asta! ... Cred ca-i homosexual ! 43) [1615] Valentin Era un politist intr-o intersectie. Trece unu' cu masina pe rosu, cu viteza. Fluiera politaiul, opreste masina si coboara din ea unu' chior de beat: - Hai domne', hic, ca sunt si eu student, hic, am luat si eu toate examenele in sesiunea asta... - Bine ba, dar vezi sa nu se mai intample ca... Peste exact un an, aceeasi scena: acelasi politist, aceeasi intersectie, acelasi incident, acelasi sofer clampa de beat: - Ce faci ma, tot tu esti ?! - Hai domne', hic, ca am terminat si eu facultatea, am baut ceva cu baietii... - Bine ba, dar vezi sa nu se mai intample ca... Peste inca un an, aceeasi scena: acelasi politist, aceeasi intersectie, acelasi incident, dar alt sofer hotarat de beat: - Tu ce faci ma, de ce ... - Hai domne', hic, ca am terminat si eu facultatea, am baut ceva cu baietii... Bai, nu-ncerca sa derutezi organu', ce, crezi ca eu nu stiu ca facultatea s-a terminat anu' trecut? 44).Zarva mare la politie: - 6 politisti morti in ultima saptamana ! Capitanul: - Sergent, nu se poate chiar asa ... imediat proces verbal sa aflu ce s-a intamplat ! Sergentul: - Pai sa vedeti: Unu' mergea cu barca, i-a cazut un bolovan in barca, i-a spart-o si el s-a apucat sa mai faca o gaura prin care sa curga apa... Al doilea mergea cu barca (cu motor), i s-a stricat motorul si s-a bagat sub ea sa-l repare ... nu a mai iesit ... Al treilea, a fumat o tigara si dupa aia a aruncat-o in lac. Dupa ce a facut cativa pasi s-a aruncat dupa ea sa vada daca s-a stins... Capitanul: - Bine, trei, dar ceilalti trei ? Sergentul: Ceilalti trei au murit la reconstituire ... 45) Cica intra un politist intr-o cofetarie ca sa-si cumpere ceva dulce pentru acasa. Se duce la vanzator si zice: - Nu va suparati, bomboane este? Vanzatorul se uita la el asa mai ciudat si ii zice: Domnule, bomboane SUNT ! A doua zi iar se duce politistul sa-si ia ceva dulce de la aceeasi cofetarie: - Nu va suparati, caramele este ? Vanzatorul ofticat ii zice: - Domnule, caramele SUNT !! Se duce politistul acasa si cade pe ganduri: - "Bai cred ca vanzatorul ala vrea sa ma faca atent sa vorbesc civilizat cu ... gata, asta e". A treia zi se duce politistul fericit la aceeasi cofetarie, cu fruntea sus si ii spune vanzatorului: - Fiti amabil, rahat sunt ? La care vanzatorul: - Esti ! Ca d-aia te-ai facut politist !!! 861

46) Un tractorist a rasturnat remorca cu lemne chiar in mijlocul strazii. Un politist care era in preajma ii zice: - Ce-ai facut, esti terminat, sa vezi ce-o sa-ti faca seful... Tractoristul: - Pai stie... Politistul: - De unde stie? Tractoristul: - Pai... este sub lemne... 47) Doua sotii de politisti stau de vorba. Una zice: - Draga, sotul meu are post langa o florarie. Niciodata nu mi-a adus vreo floare... - Si ce? Al meu are post langa onservator. O conserva n-am vazut pana acum... 48) Un politai inalt ( ca bradu' ), cu mustacioara, vorbeste cu un pusti: - Mai tancule iti place mustata mea? - Da nene. - Mai tincule, da' tie iti place cascheta mea? - Da nene. - Pai vad ca tie ti-ar place sa fii politai, nu-i asa ? - Da, nene, dar e prea tarziu. - Cum asa, mai ai atata timp... - Nu, nene, e prea tarziu, am trecut deja clasa a cincea... 49) Q: - De ce politistii au dunga laterala la pantaloni ? A: - Ca sa nu-i ia pe dos. 50) In orasel toata lumea credea ca militienii sint necultivati, necititi, si cam redusi. Sefu lor se decide sa schimbe aceasta parere generala si le cumpara la toti bilete la opereta ( ca sa-i vada si pe ei lumea ca sa cultiva). A doua zi la sectie, in timpul raportului, sefu' intreaba: - "Deci ati fost aseara la opereta?!" Toti raspund: - "Da dom' colonel, am fost, sa traiti!!" Sefu': - "Si deci v-au vazut oameni importanti din orasul nostru?!" Tablagii': - "Da, sa traiti!!" Sefu': - "Da voua ma boilor, v-a placut...?! Tablagii': - "Da sa traiti!!, ....numa' ca a fost o mica problema...." Sefu': - "Ce problema?!" Tablagii': - "Pai sa vedeti dom' colonel, ... numai noi am invitat sotiile la dans ... 51) Q: -De ce politistii nu se spala pe dinti ? A: -Ca le intra sapun intre dinti. 52) Un politist rural isi pune cascheta alba si iese la sosea. Opreste un automobilist care depasea vizibil viteza admisa. Acesta se justifica: - Stiti, eu sunt medic primar si ma grabesc la o interventie. Pe cine pacalesti dumneata? - Crezi ca noi mai suntem militienii de alta data? - Ori esti medic, ori esti primar! 53) Doi politisti: - Ba, Vasile, ce tremuri asa, ba, ce ai patit? - Am stat putin in frigider. - De ce, ba? - Pai, sefu', nu ne-ati zis ca politaii trebuie sa aiba sange rece? 54) FBI, CIA, LAPD (politia din Los Angeles) se laudau fiecare ca ei sunt cei mai buni politisti. Asa ca presedintele le-a dat un test. A luat un iepure si l-a bagat intr-o padure. Ei trebuiau sa-l gaseasca. Intra CIA. - 2 luni, informatori, urmariri, inregistrari...nimic ! Concluzia: - Iepurele nu exista. Intra FBI. - 3 saptamani, politisti sub acoperire, iar urmariri, nimic! La sfarsit intra in padure, omoara toate animalele si dau foc. Oricum, asta merita iepurele ala. In sfarsit, intra cei de la LAPD. Dupa 2 ore, ies cu un urs batut mar, care urla: - "OK, OK sunt un iepure ! " 55) I: - De ce nu merg politistii cu masina cand ploua sau ninge? R: - Pentru ca se uita in contratimp cu stergatoarele si ametesc. 56) Un politai statea intr-o intersectie mare pe bulevardul Magheru si conducea circulatia gesticuland si fluierand foarte elegant. La un moment dat apare masina militiei cu girofarurile in functiune si opreste in fata artistului ( de politai ). - Sa traiti dom Colonel, sunt sergent Bucica la postul.... - Ma dobitocule mars acasa si schimba-te, te vede o lume intreaga aici in mijlocul capitalei, nu vezi ca ai o cizma neagra si una alba ? Permiteti sa raportez: - Si acasa tot asa le am! 57) Q: -Cum procedeaza un politist pentru a afla daca mai sunt chibrite intr-o cutie ? A: -Duce cutia la ureche si clatina capul. 58) Q: - Cum sapa un politist o fantana ? A: Sapa un sant de 9 metri si apoi il ridica in picioare. 59) La un examen de intrare in politie s-au prezentat 3 concurenti, doi dintre ei fiind pilele cuiva mare din politie. Intra primul concurent, pila domnului colonel X si examinatorul intreaba: - Dupa cum stiti, in anul 1907 a avut loc o mare rascoala taraneasca la care au participat peste 40.000 de tarani. Puteti sa-mi spuneti in ce an a avut loc aceasta rascoala? Candidatul: - In anul 1907. Examinatorul: - Perfect, sunteti admis. Intra al doilea concurent, pila domnului general Y. Examinatorul: - Dupa cum stiti in anul 1907 a avut loc o mare rascoala taraneasca la care au participat peste 40.000 de tarani. Puteti sa-mi spuneti cati tarani au participat la aceasta rascoala? Candidatul: - Peste 40.000. Examinatorul: - Perfect, sunteti admis. Intra al treilea concurent fara nici o pila. Examinatorul: - Dupa cum stiti, in anul 1907 a avut loc o mare rascoala taraneasca la care au participat peste 40.000 de tarani. - Puteti sa-mi scrieti numele si adresa fiecaruia? 60) Un politai cumpara continuu bilete la film la acelasi spectacol. Casiera il intreaba mirata: - Ce faci Dom'le? De cate ori cumperi bilete ptr. acuma? - Doamna eu nu fac bisnita cu bilete dar e un tampit inauntru care mi le rupe. 61) Doi politisti se hotarasc sa se distreze, intr-un week-end in care nu lucrau. De aceea, aleg sa mearga la un bordel. Patroana ii primeste, dupa obiceiul casei, ii pofteste in sittingroom si 862

deschide conversatia: - Cu ce va putem servi? Politistii raspund: - Pai, noi nu prea stim ce aveti dumneavoastra pe aici, ce ne-ati propune? - Domnilor, asta e in functie de suma disponibila. Cam cit aveti in numerar? Politistii se cauta in buzunare si portofele si declara: - Cam 50.000 de lei! La care, patroana le spune: - De banii astia, mai bine va duceti in parcul de vis-a-vis si va distrati intre voi, asa, ca baietii! Politistii, dezamagiti, se conformeaza. Dupa o ora, batai in usa bordelului. Patroana deschide usa si gaseste in prag pe cei doi politisti. - Domnilor, eu credeam ca am vorbit serios. Aveti cumva mai multi bani? - Nu! - V-am spus doar ca de banii pe care ii aveti nu puteti sa faceti decit un singur lucru! Ati inteles? - Da! - Si atunci, ce mai cautati aici? - Am venit sa platim! 62) Un politist se barbiereste. Suna telefonul. Politistul se taie... - De ce ? - Sa stie unde a ramas... 63) Un politist cade in canal. Se uita in sus si spune: - Ce bine ca nu are capac... Ca pe unde mai ieseam eu de aici ? 64) I:- Domne de ce costa un kilogram de creier de savant 120.000 lei si unul de creier de politist 320.000 lei? R:- Dumneata ai idee cati politisti a trebuit sa taiem ca sa trangem un kilogram de creier? 65) Trece unu pe stop cu masina, militianul nu zice nimic. Parcheaza pe interzis, militianul nimic. Se duce la militian, ii da un pumn, degeaba. Il scuipa, il calca pe pantofi...tot nimic. Pleaca fluierand. Militianul alearga, il prinde si-i trage o bataie pe cinste. - Bine, ai trecut pe stop, n-am zis nimic. - Ai parcat neregulamentar, m-ai scuipat, dar nu admit sa fluieri fals din Bach ! 66) Un oarecare se intalneste cu un prieten militian ... care tragea dupa el o sfoara ... - De ce tragi domnule sfoara aia ? - Stii, am incercat s-o imping si n-a mers ... 67) Un politai isi facea rondul, frecandu-si cu satisfactie bulanul de mana. Vede in fata sa o coaja de banana aruncata pe jos si exclama vadit iritat: - Ptiu, fir-ar a dracului de viata, iar cad! 68) Merg doi politisti pe strada si vad un popa. Se duc amandoi si il bat pana la sange. Inainte sa plece ii zice: - Vezi mai NINJA ca nu-i ca-n filme! 69) Doi politisti, Gheorghe si Vasile, pleaca la o instruire de doua saptamani. La sfarsitul instruirii, colonelul le spune: - Mai baieti, acum ca v-am invatat tot ce stiam, va dau un sfat: - De acum incolo sa fiti "caini" cu toata lumea! Ajunsi acasa, cei doi se despart si pleaca fiecare la casa lui. Primul ajunge acasa Gheorghe, suna la usa si ii deschide nevasta-sa: - Bine ai venit acasa, Gheorghe, ti-e foame? - Mrrrr! - Gheorghe, ce ai, ti-e bine? - Ham, ham! Sotia, speriata, da telefon acasa la Vasile, unde ii raspunde sotia celuilalt. - Draga, nu stiu ce-i cu Gheorghe al meu, a venit acasa si face ca un caine - mrrr, ham! - Eeee, al tau e bine, Vasile al meu s-a bagat sub masa, si-a scos-o si si-o linge! 70) I:- De ce sunt politistii uzi pe pantaloni pana la genunchi? R:- Pentru ca atunci cand sting tigara o arunca in veceu si o sting cu piciorul. 71) Care este asemanarea si deosebirea intre un politist si un tren personal? Asemanarea: - Amandoi au doua clase. Deosebirea: - Trenul are clasa I si a II-a, iar politistul de doua ori clasa I. 72) I:- De ce merg politistii pe mijlocul drumului? R:- Ca sa nu se rastoarne cu ei. 73) Doi politisti gasesc 3 grenade si vor sa le duca la sectie. Unul din ei zice: - Dar daca explodeaza una? Celalalt: - Nu-i nimic, o sa le spunem ca am gasit doar doua. 74) I:- De ce poarta politistii chipiu? R:- Fiecare tomberon are capacul sau. 75) I:- Cind are 2 cm. creierul unui politist? R:- Cind e dilatat! 76) Cum deschid 5 politisti o conserva de peste ? - Deschide-ti ! - Sunte-ti inconjurati. 77) I:- De nu mai primesc politisti pantofi cu gaurele? R:- Pentru ca nu le ajunge siretul! 78) Patru politisti intr-o masina. La un moment dat cade o roata si unul striga: - Roata, bai! Iar ceilalti raspund: - Haaai! 79) Un copil de vreo cinci ani intreba un politist: Nenea politistu' vrei sa-mi spargi si mie samburele asta? Politistul lua samburele din mana copilului, il baga in gura si il sparse: - Crrarrccc.... Dupa cateva minute veni iar copilul. - Nea' polisistu' mai imi spargi un sambure? Politistul amabil lua samburele il baga in gura si il sparse: - Crrarrccc... Dupa putin timp iarasi vine copilul cu alt sambure: Politistul il sparse si de data asta dar il intreba pe copil: - Mai copile, de unde ai tu samburii astia? Pai sa vedeti este un cacat dupa colt. 80) Examen de grad la politie: Examinatorul: - Ce se intimpla cu apa la 90 grade ?? Politistul: Sincer sa fiu, nu stiu, dar va pot spune ca la 100 grade face unghi drept!!!! 81) I:- Stiti cate bancuri sunt cu politistii ? R:- UNUL singur !!! Restul sunt cazuri reale .... 82) Un sergent de politie facea instructie cu bibanii. - Alinieeeeerea! S-au aliniat toti frumos in rand. - Ridicati piciorul stang. Cu exceptia unuia care a ridicat piciorul drept, ceilalti au executat cu 863

strictete ordinul. Sergentul se uita lung, apoi vazu un stang si un drept: - Bai tu ala din capat care ai ridicat amandoua picioarele, iesi in fata. 83) Un elicopter s-a prabusit intr-un cimitir. Politistii au recuperat 300 de victime. 84) In preajma sarbatorilor de iarna, doi politisti se gandesc ca ar trebui sa faca ceva ca sa umple frigiderul. Dupa multa socoteala se hotarasc sa mearga la tara in inspectie. Acolo dupa multe controale il prind pe un taran nu cu toate in regula. Taranul ca sa scape le da un porc. Politisti foarte multumiti de agoniseala, impreuna cu porcu stau la ocazie. Opreste un preot si ii ia pe toti trei in masina. Preotul: - Da unde duceti porcu? Politistii: - Sa-l dam la facultate! (Ha, ha, ha),(Preotul o inghite). Preotu: - La ce facultate? Politistii: - La teologie (ha, ha, ha) Ajunsi la destinatie, politistii cu porcu coboara, si preotul ii intreba: - Daca nu intra la Teologie, tot in Politie ramane? 85) Un politist patrula. Vine un copil si-i zice: -Nenea politistu'! -Da. -Cat e ceasul? -2:45! -La 3 fix sa ma pupi in fund ... Si fuge. Politistul alearga dupa el. Dupa un colt da de un ofiter superior. -Unde alergi asa, mai Ioane? -Un nesimtit de copil a venit si mi-a zis sa-l pup in fund la 3. -Da' e abia 2:45, nu te grabi asa tare ca mai ai timp!!! 86) Doi politistiti povestesc: - Bai Vasile, tu cum te protejezi ca sa nu te imbolnavesti de SIDA? Folosesc tot timpul un prezervativ. - Si nu-l dai jos niciodata? - Ba da. - Cand ma duc la W.C. si cand fac sex... 87) I:- De ce umbla intotdeauna doi politisti pe strada? R:- Unul stie sa citeasca si unul sa scrie. 88) Q:- Cum aprinde un politist lumina ? A:- Deschide fereasta. 89) I:- De cati politisti este nevoie pentru a bate un cui in perete ? R:- De 101. Unul tine cuiul iar ceilalti imping peretele. 90) Doi politisti pe malul unui lac. Unul pe un mal, altul pe celalat. Primul: - Vreau sa vin si eu pe malul celalat. Al doilea: - Pai esti deja pe malul celalalt! 91) In compartimentul unui tren se afla Ileana Cosinzeana, Fat Frumos, un politist prost si un politist destept. Pe masa este o sticla de sampanie. Trenul trece printr-un tunel. Cind trenul iese din tunel, se constata ca a disparut sticla de sampanie. - Cine o luase? Raspunsul este: - Politistul prost, deoarece celelalte personaje sunt imaginare. 92) I:- Care este definitia politistului? R:- O cizma in cizme. I:- O masina cu patru politisti cade in Dimbovita. - Citi politisti au murit? R:- Opt. Patru la accident si patru la reconstituire. 93) I:- De ce poarta politistii o sticla cu apa cu ei ? R:- Sa nu le moara sirena! 94) I:- De ce dorm politistii cu ceasul in gura ? R:- Ca sa le miroasa gura a TIC-TAC. 95) Un politist isi facea rondul de noapte, cand aude un betiv cantand: - Lume, Lume soro lume. Politaiul zise : - Ba betivule, nu mai canta cantece de-astea, canta si tu un cantec patriotic. Betivul: Bine dom-le.Trei culori sunosc pe lume, lume soro lume. 97) Un hot intra noaptea intr-o casa unde proprietarii erau plecati. Cum tocmai baga banii in sac aude o voce: - "Isus te priveste!" Se uita el in toate partile si nu vede nimic. Mai incolo baga bijuteriile in sac si iar aude o voce: - Isus te priveste!" Se uita hotul si vede un papagal. Papagalul ii zice: - "Pe mine ma cheama Moise da sa stii ca Isus te priveste". Hotul rade si intreaba: - "Ce tampit isi boteaza papagalul Moise?" Papagalul: - "Acelasi tampit care si-a botezat dobermanul Isus." 98) I:- Stiti de ce au politistii mantaua despicate pana la brau? R:- Ca sa-i pupe in c*r toti aia care fac bancuri pe seama lor. 99) I:- De ce se impusca politistii in fata hotelului LIDO? R:- Fiindca au citit pe usa: "TRAGE-TI!" 100) Un gabor opreste un preot pe bicicleta si il intreaba: - Ce faci parinte? - Cu Dumnezeu inainte! - V-am prins! N-aveti voie 2 insi pe bicicleta. 101) Un politist intra intr-un bar si ofera de baut celor aflati acolo. Barmanul: - Ce s-a intamplat? Politistul: - Astazi mi-am dat seama cat sunt de destept. Barmanul: - Cum? Politistul: - Am rezolvat un puzzle dupa un an de incercari. Barmanul: - Si? Politistul: - Pe cutie scria intre 2 si 5 ani.. 103) Doi politisti intr-un elicopter in zbor: - Mai nene, ce e elicea aceea de deasupra noastra? - Stiu si eu bade, o fi de la ventilator ... ! - Zau ?! Cum de-ti vine sa zici asta? - Uite-te si tu la pilot in ce hal transpira acuma ca s-a oprit sa se invarte elicea! 104) Plutonieru Capsuna se duce sa-si ridice banii, pentru munca prestata de la caserie. Acolo trebuind sa semneze statul de plata, vede pe ultimul rind al paginii un nume de general care, dupa parerea lui trebuie sa ridice o suma fabuloasa de bani. Contrariat de acest lucru il intreaba pe casier cine este acest domn si de ce nu il poate vede-a niciodata ridicind banii. Acesta vazand ca problema il depaseste, il indruma la comandantul unitatii pentru lamuriri. Plutonierul Capsuna ajuns in 864

biroul comandantului, ii explica acestuia nedumeririle pe care le are, punindu-i statul de plata pe masa. Dupa zece minute de studiu comandantul il cheama pe Capsuna si ii explica: -Uite, bai plutoniere, domnul asta nu este un simplu general, pentru ca aici scrie clar, dar se pare ca tu esti prost rau, nu vezi caeste: - "DOMNUL"Total General, deci inseamna ca, asta este pus foarte sus. 105) Un politist s-a dus intr-o zi la sectie cu un pinguin. Aici seful sau l-a intrebat: - Ce faci cu pinguinul aici? Du-l imediat la Gradina Zoologica!!! Dupa un timp, seful politistului a plecat de la sectie, iar pe drum s-a intalnit cu politistul care era cu pinguinul de mana. - Ti-am spus sa-l duci la Gradina Zoologica! - L-am dus, iar acum mergem la teatru. 106) Un politist isi facea rondu' de noapte printr-un parc si deodata aude din tufisuri: Nervos scoate carnetelu' si zice : - Amenda 50.000 lei. Din tufisuri iese o mana care ii da 50.000 lei. Ii ia si pleaca. Mai incolo aude la fel: - AH,AH,AH!!! Iara ia carnetelu' si zice: - Amenda 50.000 lei. Din nou iese o mana si ii da 50.000 lei. Apoi pleaca. Cand ajunge la capatu' parcului aude din nou: - AH,AH,AH!!! Si din tufisuri aude: - Iubit-o ai cumva 50.000 lei?? Politistu' zice: - A... sunteti doi, 100.000 lei amenda. 107) Care este diferenta dintre un politist si un padurar ? Padurarul e omul printre tufe iar politistul e tufa printre oameni ! 108) I:- Stiti de ce politistii isi ling ceasurile? R:- Ca sa-si improspateze respiratia. 109) :- De ce poarta gaborii epoleti de tabla? R:- Ca sa se auda cand ploua. I:- De ce poarta epoleti si pe un umar si pe celalalt? R:- Ca sa auda stereo. 110) I:- De ce tin politistii apa in porbagaj? R:- Ca sa nu le moara sirenele. 111) Vine Garcea de la bar acasa si se ia de nevasta. - Marie dezbracate. - De ce, ma ce ai cu mine? Fa, tu n-auzi? Maria se dezbraca. - Fa, punete in fata oglinzii cu picioarele in sus desfacute. Doamne Ioane ai invatat o pozitie noua. Garcea se pune cu barbia intre picioarele ei si zice: - Al dracu' e tiganul asta ma. A avut dreptate. - CE BINE IMI STA CU BARBA. 112) Un politist si un civil merg pe strada. Civilul vede o moneda de o suta de lei pe jos, si ii spune politistului: - De ce nu ridici moneda? Pai ce sa fac cu ea, raspunde politistu.. - Dai si tu un telefon. Politistu ridica moneda o pune la ureche si spune: - Alo? Mama? 113) O baba intr-un tramvai casca de somn o gura foarte mare. Politistil de langa ea ii spune: - Hoo babo, ca ne inghiti! La care baba raspunde: - Nu te teme pe voi si asa nu va inghite nimeni. 114) Doi politisti merg pe strada. La un moment dat primul intreaba: - Cati ? Al doilea: - Cinci. Mai merg ei ce mai merg dupa care primul intreaba din nou: - Ce ... cinci ? Al doilea: - Ce ... cati ? 115) Un civil intreaba un politist de ce face trenul taca-tac. Acesta raspunde ca nu stie si-l trimite la colonel: Colonelul: - Ma, trenul pe ce merge? Civilul: - Pe roti. Colonelul: - Si pe mai ce ma? Civilul: - Pe sine. Colonelul: - Bine, asta nu conteaza. Si rotile cum sunt, patrate sau cercuri? Civilul: - Rotunde? Colonelul: - Si care este suprafata cercului? Civilul: - PI R Patrat. Colonelul: - Pai si patratul ala cand se invarte nu face taca-taca? 116) Bula merge sa dea la Academia de Politie. El merge imbracat frumos la palarie si costum nou iar acolo politistul ii spune ca ptr. a deveni politist trebuie sa aiba curaj, si dintr-o data scoate pistolul si-l impusca in palarie. Bula sta neclintit la care politistul il felicita ptr. curajul lui: - Bravo Bula asa trebuie sa fie un politist adevarat. Poftim niste bani ptr. palarie. - Da domn' politist ptr. panataloni nu-mi dati? 118) I:- Cine a trecut peste nenorocitul asta? intreba politaiul. R:- Nimeni domnule politai, toti trei eram pe bancheta din spate. 119) I:- De ce plange un politist cand bea cafea? R:- Ca-i intra lingurita in ochi! 120) Doi politisti la o cofetarie, se aseaza in fata unei oglinzi. Unul din ei zice: - Uite, ba, doi colegi de-ai nostri! Hai sa-i salutam. - Bine, zice celalalt, ridicandu-se in picioare. La care celalalt face: Ba, desteptule, tu nu vezi ca si ei vor sa vina la noi!! 121) Doi de la antitero in misiune speciala pentru prinderea hotului de dupa usa. Cel mic spune: Intra tu ca ii e frica si il prinzi. Intra tu ca nu te vede si ii dai una. Cel mic intra si hotul ii da una. Cel mic iese cu mana la gura si spune: - Intra tu ca pe mine ma bufneste rasul. 122) Un politist se duce la sectie in preajma Pastelui si-l intreaba pe capitan: - Don' capitan nu cumparati juma' de porc? Capitanu' dupa ce se gandeste putin: - Da' ce sa fac cu jumatate de porc, vrei sa mi se rastoarne in cotet? 123) Se intalnesc doi politisti: - Salut Ghita! - Ce intelegi tu prin vid, frate? Sta Ghita, se gandeste si dupa o bucata de vreme, spune: - Am in cap, dar nu pot sa-ti spun... 865

124) Seful politiei bucuretene isi trimite subordonatii sa prinda toti homosexualii din parcul Cismigiu. La ora 1:00 sefu vine in inspectie. Ii gaseste pe politzisti in curu gol iesind din cate un tufis. Curios ii intreaba: - "Ce faceti bai aici?" Ei raspund: - "Intindem cursa sefu'!" 125) O petrecere de politisti. Un grup de sotii de politisti discutau, cand una dintre ele incepe sa se planga ca sotul ei o reguleaza numai pe la spate si ca s-a saturat tot asa. O alta ii da sugestia spunandu-i ca in timp ce o reguleaza sa se intoarca brusc si atunci va fi nevoit sa continue altfel. Zis si facut! Ajunsi acasa tup in pat si hai pe la spate. La un moment dat femeia se intoarce si cand vede femeia...politistul o regula cu bastonul de cauciuc din dotare. Femeia ii spune sa in fie rusine ca toata viata a regulat-o cu bastonul. La care politistul ii zice: - Ce imi tot reprosezi atat, ce eu te-am intrebat cu cine ai facut copii? 126) Un tip se rataceste cu masina pe undeva pe la tara. Intr-un satuc se gandeste sa mearga la postul de politie sa intrebe pe unde se afla. Ajungand in fata postului de politie, coboara si chiar atunci un civil iese din sediul politiei. Soferul il intreaba: - Nu va suparati, sunteti cumva politist? Bine ca esti tu destept, ii raspunde tipul care iesea din sediul politiei. 127) Un individ merge pe strada si vede pe un stalp de iluminat un anunt: - "Inchiriez apartament". Interesat, se uita in stanga, in dreapta si incepe sa bata in stalp. Dupa o vreme apare un gabor care-l opreste: - "'Seara! Ce faci ba aici?" - "Ma intereseaza anuntul" Garcea ii raspunde: - "Da-te la o parte ca te rezolv io!" si incepe sa care pulane in stalp. Dupa 15 minute se opreste transpirat si spune: - "Nu raspunde! Al dracu'! Si e acasa ca vad lumina sus" 128) I:- De cati plitisti e nevoie sa aresteze un negru? R:- De doi unul ii pune catusele iar altul ii cara casetofonul. 129) I:- De ce politistii merg intr-o misiune cate doi ? R:- Pentru ca unul stie drumul inainte si celalalt stie drumul inapoi. 130) Q:- De ce primesc politistii salariu? A:- Fiindca prostia se plateste. 131) Q:- Care-i diferenta intre un politist si un tren? A:- Politistul are doar clasa I. 132) nterviu la o circa de politie pentru recruti. Intra primul, comandantul il intreaba: -C omo ti cheamo? Asta nimic. - Iesi afara ca nu esti buna de nimic. Mai intra inca unul, iar: - Como ti cheamo? Asta, nimic nici el. Intra al trei-lea si il intreaba si pe asta: - Como ti cheamo? La care recrutul raspunde: - Perche? - Perche si mai cum? 133) Doi politisti la o cofetarie, se aseaza in fata unei oglinzi. Unul din ei zice: - Uite, ba, doi colegi de-ai nostri! - Hai sa-i salutam. - Bine, zice celalalt, ridicandu-se in picioare. La care celalalt zice: Ba, desteptule, tu nu vezi ca si ei vor sa vina la noi!! 134) Vine un politist la un copil si il intreaba: - Daca stii cati covrigi am la spate tii dau pe amandoi. - Sunt cam prosti politistii astia zice copilu! 135) Un politist care lucra in tura de noapte opreste o masina si ii cere omului sa se legitimeze, apoi il intreaba unde locuieste. - Strada Ion Luca Caragiale, sa traiti. Fara nici o explicatie cetateanul incaseaza cateva bastoane dupa care este dus la sectie. A doua zi politistul isi prezinta raportul in fata superiorului: - Imaginati-va d-le ca acest cetatean a avut tupeul sa imi spuna ca sta pe strada Ion Luca Caragiale. Dar oare arat eu a prost sa pot sa cred ca sta pe trei strazi o data? Raspunsul din partea sefului veni indata: - Mai boule, tu nu ti-ai dat seama ca sta la intersectie? 136) Cica era un incendiu pe un zgarie nori. Si ramane pe acoperis un negru. In salvarea lui vin niste gabori albi rasisiti. Negru se gandeste: - Ai de p**a mea, acuma am pus-o ! Ce dracu ma fac? Intre timp politaii de jos, tineau plasa intinsa, facand roata in jurul ei: - Mai spaniolule, hai sari, cu curaj, ca te prindem noi!! Negru se gandea: - Ia ma ! - Astia m-o confundat! - Mai spaniolule, da da, tu, hai sari! Si sare negru...aaa.........aaaaaaaaa Da politaii:- Ollllee!! 137) Intr-un autobuz suprapus plecau mai multi politisti intr-o aplicatie. S-au asezat ofiterii jos, iar sub-ofiterii sus. Pe drum ofiterii se distrau: bancuri, bauturi... La sub-ofiteri liniste mare. Dupa vreo ora de mers un ofiter urca sa vada ce fac sub-ofiterii de e asa liniste. - Ce aveti ma de nu scoateti o vorba? - Da, voua va convine sa va distrati ca aveti sofer, dar noi! 138) Doi politisti gasesc trei grenade intr-o groapa. 1:- Ce ne facem cu ele? 2:- Le ducem la sectie. 1:- Si daca explodeaza una pe drum? 2:- Spunem ca am gasit doar doua. 139) Un politist intra intr-un bar si ofera de baut celor aflati acolo. Barmanul: - Ce s-ntamplat? Politistul: - Astazi mi-am dat seama cat sunt de destept! 140) Doi politisti patruleaza impreuna cu un cine pe strada. Brusc tipul care tinea lesa se opreste si ridica una din labele din spate ale ciinelui si priveste curios organele genitale. Celalalt politist 866

intreaba nedumerit care este problema la care celalat politist raspunde: - Unul din tipii care au trecut pe linga noi a spus - "Uite un ciine cu doua p**e". 141) De ce se impusca politistii in fata la MALL? Fiindca pe usa scrie "trageti". 142) Vorbeau odata doua sotii de politisti. Una spuse:"Sotu'meu lucreaza langa o florarie si niciodata nu mi-a adus flori. Si ce? Al meu lucreaza langa Conservator si niciodata nu mi-a adus conserve.Spuse cea de-a doua. 143) Un englez,un francez, un roman si un ungur se aflau intr-o barca care urma sa se scufunde. Cei 4 decid sa traga sa sorti care sa se arunce in apa si sa ii scape pe ceilalti. Ghinionu cazu asupra englezului. Acesta zise "Long live the kingdom" si se arunca in apa. Cei ramas observara ca barca tot se scufunda. Veni randul francezului sa se arunce.Acesta zise "Vive la France" si se arunca. Barca se tot scufunda! Ghinionul cazu pe roman.Acesta zise "Traiasca romania mare" si ii facu branci ungurului! 144) Era o data un politist la o intersectie in Bucuresti.De odata trece un Ferrary rosu cu un tip in el.La intersectia unde era politistul trece tipul cu masina cea rosie.Il operste politisrtul si ii spune: -Domnule esti beat? -Da domn plutonier,am luat la facultate si am baut si eu cu baietii,stiti si dumneavoastra. -Bine te iert de tura asta. Dupa 5 ani aceeasi intersectie,acelasi politist,aceeasi masina,acelasi sofer tot beat.Trece pe rosu si-l opreste politistul. -Actele la control. Vazand ca este beat il intreaba domnule ce ati baut? -Am terminat facultatea si am baut si eu cu baietii,stiti si dumneavoastra. -Bine te iert. Dupa un an aceeasi intersectie , acelasi politist,alta masina alt sofer.Fiind beat trece pe rosu.Il opreste politistul si-l intreabaL: -De ce ati baut domnule? -Am terminat si eu facultatea si am baut si eu cu baietii. Enervandu-se zise politistul: -Domnule ma crezi prost ,facultatea s-a terminat anul trecut 145) De ce pe portiera masinilor de politie scrie "politia"? Ca sa stie dinsi pe unde sa intre ! 146) Un politist isi intreaba superiorul: -Nu va suparati,exista pinguini de 1.60m in Romania? -Nu sigur nu! -Atunci inseamna ca am calcat o calugarita! 147) Un politist se suie in autobuz si taxeaza un bilet,dupa care mai taxeaza unul.Un cetatean il vede si-l intreaba: - De ce ati taxat 2 bilete? Politistul raspunde: - Pai daca pierd unul,il am pe al doilea! Si daca le pierzi pe amandoua? -Am abonament! 148) 2 ciobani pe camp seara! -Mai cate luni sunt pe cer ? -Una ma!cum cate luni ? -Pai eu shtiu ca sunt 2 una ziua i una noaptea ! -Una e ma! Trece un politist pe lanag ei -Domnu' politist cate luni sunt pe cer? Ca noi suntem prosti shi ne certam aici ! Politistu - nu tiu ma ca nu sunt din partile astea ! 149) Un politist ii face cadou sefului o vaza.Intra la sef si o lasa pe birou,dar cu gura in jos.Vine seful,vede vaza,o examineaza si constata: -Ia uite la asta imi face cadou o vaza defecta.Pe unde dracu` sa bag florile,ca e astupata.Si dupa ce o ridica: - Si mai are si fundu` spart ! 150) [Medicul iase transpirat din sala se operatii.Se intalneste cu un alt medic care il intreaba ce s-a intamplat.La care acesta raspunde:"Am avut o operatie foarte grea. Pacientul,un politist, nu prezenta activitate cerebrala.I-am deschis calota craniana si nu imi venea sa cred ochilor.Era gol.Doar un fir de ata.Timp de 4 ore m-am gandit daca sa tai ata sau nu.Pana la urma am taiat-o.Si ce crezi ca s-a intamplat?" -"Ce s-a intamplat?" -"I-au cazut urechile." 151) Merge un preot la biserica si este oprit de un politist care ii spune: -Domnule ati depasit viteza regulamentara si puteati produce un accident ,la care preotul ii raspunde: -Nuuuuuu Dumnezeu e intodeauna cu mine ,iar politistul ii raspunde : -A deci sunteti doi pe bicicleta ,atunci amenda e dubla ! 152) Examen de admitere la Academia de Politie. Proba eliminatorie de limba engleza: Candidatul1: prof:What's your name? candidat: Ha?! prof:Esti picat! Candidatul 2 dem! Candidatul 3 prof: What's yoar name? candidat: my name is Gigi. What's yours? prof: Ha?! 153) Un politist discuta cu doi colegi: -Bai copilul meu e prost nu stie cat fac 1-1. -Ba al meu e si mai prost,zice al doilea nu stie cat fac1+1. Al treilea: -Veniti la mine acasa sa vedeti ce prost e al meu. Acasa la al treilea politist: -Ba Costelus vina la tata,dute la coltul blocului si vezi daca vin acasa. -Bine tati,ma duc. Dupa cinci minute: -Nu vii. -Vedeti ba? Cei doi politisti: -Ce prost parca nu putea sa se uite de pe balcon! 154) Era un om in mijlocul strazii iar un politist l-a intrebat: -Ce faci aici in mijlocul strazii? -Flotari, raspunse omul. -Ia da-le incoace!spuse politistul 867

155) Intr-o zi trecea un politist pe langa un bloc si aude de sus de la etaj: -Hei politaiule,sugi p***! Se uita el in sus shi vede un copil intr-un balcon,incepe sa strige la el ca asha l-au invatzat parintzii sa vorbeasca shi pleaca.A doua zi iar trece pe sub balcon shi aceeasi faza il striga copilul shi il injura,urca el sus shi le spune la parintzi ce a strigat copilul dupa el parintzii se apuca shi il bat pe copil. A treia zi iar trece shi aude : -Hei politaiule shtii tu! 156) Ce sunt gardieni publici? -Politai repetenti! 157) I:De ce poarta politistii metale pe umar? R:Ca sa isi dea seama cand ploua ! 158) Un tip in uniforma statea pe marginea drumului. Un copil se apropie de el si il intreaba: -Nene, esti politist? -Nu, sunt detectiv in civil -Atunci de ce ai uniforma? -Azi e ziua mea libera. 159) Politistii in excursie cu autocarul.Jos stateau soldatii,iar sus ofiterii.Jos,distractie muzica ,femei,bautura.Sus o liniste profunda.Se duce un soldat sus si-i intreaba pe ofiteri de ce nu se distreaza ,la care un ofiter ii raspunde: -Bine,dar voi aveti sofer!! 160) De ce au murit 4 politzai pe un lac? Unu' a constatat ca barca are o gaura shi a mai facut una ca sa iasa apa. Altu' fuma shi a aruncat tzigara in lac. Din spirit civic s-a aruncat ca sa vada daka s-a stins. Ceilaltzi au murit la reconstituire. 161) De ce sunt politistii uzi de la genunchi in jos? R:Dupa ce arunca tigara in WC, o sting si cu piciorul. 162) Stire la TV: Un elicopter s-a prabusit intr-un cimitir. Pana acum politia a raportat 300 de victime. 163) -De cati politisti este nevoie pentru a aresta un negru in Harlem? -De doi:unul ii pune catusele,iar celalalt ii duce casetofonul! 164) Merge un tip pe strada. La un moment dat, in dreptul unui gard mai inalt aude: - "Cu verdele-n sus, cu verdele-n sus". Tipul se mira dar merge mai departe. Dupa cativa metri, aceeasi poveste: "Cu verdele-n sus, cu verdele-n sus". Curios, tipul se urca pe gard si ce vede: Niste politisti plantau brazi.... 165) - Care este diferenta dintre un politist si un magar? - Nici una! 166) I: De ce umbla 3 politisti in patrula? R: Unul stie sa scrie, unul sa citeasca iar celalalt pazeste cei doi oameni de cultura 167) Un politist cade in canal. El se uita in sus si zice: - Ce bine ca nu este capac ca nu puteam sa ies afara. 168) In miezul noptii un betivan face galagie mare. Vine un gabor si il ia la sectie. Acolo il intreaba unde sta. Ala il spune: - Stau pe Ioan Luca Caragiale. Gaborul ia foc: Cum ba adica eu sunt prost? Tu stai pe trei strazi deodata? Hai la domn capitan. Domn capitan ia auziti ce zice asta: - Cica sta pe Ioan luca Caragiale. Ia si ala foc: - Ce ba adica noi suntem prosti? Ajung la cel mai bastan si ii spun si lui vrajeala. Cand aude asta incepe sa rada si zice: Ba chiar ca sunteti prosti. - Daca sta ma omul la intersectie? 169) Un politist opreste o masina. - Actele la control! - Poftiti! - Rosenberg ai? - Da, Rosenberg. Evreu ai? - Da,evreu. - Douazeci de mii amenda ca ai farul spart si risti sa faci accident! - Bine, poftim banii. - Ia mai da odata actele alea. - Rosenberg, ai? - Da rosenberg, am mai spus o data. Evreu ai? - Da, dom'le, evreu. - O suta de mii amenda. - De ce dom'le? - Ai cauciucuri uzate, n-au aderenta si risti sa faci accident. - Bine, poftim banii. - Ia mai da o data actele alea. - Rosenberg, ai? - Evreu ai? - Da dom'le, am mai spus o data. Scrie si acolo - 1 milion amenda. - De ce dom'le? - Ai ceva cu mine? - Te deranjeaza ca sunt evreu? - Adica vrei sa-mi spui tu mie, ca aisenbergul ala care-a scufundat Titanicul nu era evreu? 170) Intamplare adevarata in Cluj: Un tip traverseaza strada pe rosu. N-apuca bine sa puna piciorul pe trotuar ca se aude fluierul suav al politistului: - Domnule, dar n-ati vazut ca e rosu? - De ce a-ti traversat? Trebuie sa va dau o amenda! - Domnule politist, nu intelegeti? Eu sunt daltonist! - Ei si ce, acolo la voi in Daltonia, nu sunt semafoare? 171) Un boschetar in gara face flotari. La un moment dat apare un politai care zice: - Ce faci ma aici? Fac flotari, dar de ce? La care politaiul ii spune: - Da-le incoace. 172) Un tip trecea printr-un parc de homosexuali si tot era acostat de astia: - Frumusico, hai nu vrei sa vii aici pe banca, langa noi? Tipul se sperie si o ia la fuga, pana cand iese din parc si intalneste un politist: - Vai d-le politist, bine ca va intalnesc uitati ce mi s-a intamplat in parc. - Paracioasa mica ce esti! 173) Cica intra un politist intr-un bar si cere o sirma ca si-a uitat cheile in contact la masina. Dupa 868

doua minute intra in bar un tip si zice: - Doamne ce am vazut. - Ce? Un politai isi scotea cheile din masina cu o sirma pe geam. - Si? Il dirija alt politai din masina! 174) Un automobilist este oprit de un politist. Agentul ii spune ca a depasit limita de viteza si ii cere carnetul si citeste: - Domnul Lucian Blaga. Poftiti carnetul inapoi si va rog sa ma scuzati. Soferul: Dar ce sa intamplat? Politistul: - E..mai citim si noi. 175) Doi politisti in timpul unui rond de noapte se plictiseau. Unul din ei incearca o conversatie: Dom'plutonier, ce noapte e...! - Ba o fi, dar e prea intuneric ca sa o vad! 176) Un gabor se intalneste cu un coleg. - Zi repede care-i capitala Frantei? - Londra. - Off, ce-am crezut ca nu stii! 177) Stiti de ce intre doi politisti este intotdeauna un caine? - Pentru ca intre doi prosti trebuie sa fie unul destept. 178) Un politist batea cu pulanu' intr-un stalp. Altul il intreaba ce face, acesta ii raspunde ca bate la usa. Colegul lui ii spune: - Insista ca e lumina.!! 179) Un politist merge pe strada si vede un om care statea pe o banca si citea o carte. Politistul il intreaba: - Ba, ce citesti acolo? - Logica. - Ce-i aia logica spune-mi si mie. - Bai tu ai acvariu acasa? - Da am. - Pai daca ai acvariu acasa inseamna ca-ti plac pesti. - Da ma. - Si daca iti plac pestii atunci ai vrea sa mananci si un peste la gratar nu? - Cum sa nu? - Si daca iti place pestele la gratar atunci iti place si o bere rece nu? - Pai da! - Si daca iti place berea rece atunci iti plac si fetele frumoase! - Ah cum sa nu imi placa? - Si daca iti plac fetele frumoase inseamna ca nu esti homo. Deci daca ai acvariu acasa nu esti homo. Atunci politistul merge la sectie bucuros si ii spune sefului: - Sefule ai acvariu acasa? - Nu ma da de ce? - Esti homo. - Taci ma sa nu te auda cineva, sa ramana intre noi. 180) Doi politisti se f*t in c*r. Primul spune celuilat ca are p**a mare. Al doilea politist spune ca e doar bastonul. 181) Un cetatean se intalneste cu un altul la un pahar de bere, si discutand ajung sa-si spuna bancuri unul altuia. La un moment dat unul dintre ei zice: - Acum o sa-ti spun un banc despre politisti, la care celalalt ii spune: - Ai grija ca eu sunt politist. Replica nu s-a lasat mult asteptata: - Nici o problema ca o sa ti-l repet pana o sa-l intelegi . 182) Doi politisti descopera un cadavru pe strada Charles du Gaulle. La intocmirea procesului verbal unul dintre ei scrie: - Descoperit cadavru pe strada Car... Cer... Ciur... - Ba hai sa-l mutam pe Bd 1 Mai. 183) I: - Cum isi da seama un politist daca mai sunt chibrite in cutie? R: - Pune cutia la ureche si clatina capul. 184) Doi politai la patrula de seara sunt intreba-ti de un vizitator al orasului: - Parle-vous francaise? - Parlato italiana? - Do you speak english? La care politaii fac din cap in semn ca nu! Cetateanul intelegand pleaca mai departe! Dar politaii intre ei: - Ai vazut mai cate limbi stie asta? Celalalt: - Da mai ..si la ce-i folosesc? 185) I: - Stiti de ce politistul cand se culca pune doua pahare pe noptiera de langa pat, unul cu apa si celalalt gol? R: - Pentru ca poate ii este sete sau poate nu! 186) Cica seful de sectie ii strange pe gabori la un loc si le spune: - Bai, maine sa veniti imbracati frumos ca mergem la "Nunta lui Figaro". A doua zi vin politistii toti imbracati la costume, cu neveste, copii, cadouri, flori. Cand ii vede seful de sectie se ia cu mainile de cap si le zice: - Ma idiotilor, nu mergem la nunta propriu-zis, "Nunta lui Figaro" este o opera ma, teatru, opereta intelegeti? La care ei: - Si ce te superi asa Sefu' dumneata cand ai venit la "Lacul Lebedelor" cu unditele noi am zis ceva? 187) Un politist mergea pe strada. Mai incolo vede un pitic, care zicea incet: - Vino repede! Vino repede! Politistul mareste pasul. Piticul mergea cu spatele si striga: - Vino repede! Vino repede! Politistul o ia la fuga, isi arunca chipiul, hainele de pe el. Piticul intra dupa colt si il striga: - Vino repede! Apoi intra intr-un bloc si urca la etajul 10. Politistul stors de oboseala, dupa el. Piticul il striga de sus: - Vino repede! Ajunge politaiul langa pitic. Acesta zice! - Suna aici! Suna aici! Politaiul suna la usa. Piticul zice: -Sa fugim! Sa fugim! 188) I: - De ce creierul unui politist este vara cat un bob de mazare? R: - Se dilata! 189) I: - Stiti de ce un politai are sapca? R: - Orice cos de gunoi are capac! 190) Doi politisti merg pe alee vorbind si dintr-o data unul dintre ei dispare iar celalalt vorbea singur. Acesta se intoarce inapoi si il vede pe colegul lui intr-un canal. Acesta iese din canal si isi 869

continua drumul cu celalalt politist, cand la un moment dat cel cazut in canal il intreaba pe celalalt: "Ba, tu stii ca am avut noroc?" Celalalt: - "De ce ma?" Primu: - "Daca era pus capacul la canal cum ieseam afara?". 191) Cica mergea un tip pe o strada, pe langa un gard inalt din beton. Si din partea cealalta a gardului se tot auzea: - "...cu verdele-n sus...cu verdele-n sus..." Mirat, omul se urca pe gard si priveste dincolo, si ce vede? - Niste politisti plantau copaci. 192) Un politist vine la serviciu in pielea goala. Superiorul il intreaba: - "Ba, de ce ai venit in pielea goala la serviciu?" La care gaborul relateaza urmatoarele: - "Dom'sef am fost cu nevasta-mea la o petrecere si am jucat jocuri de societate. S-au stins luminile si s-a zis - "Doamnele sa se dezbrace", sau aprins si asa era. Dupa aceea s-au stins luminile si s-a auzit: - "Domnii sa se dezbrace" si asa s-a intimplat. Dupa aceea s-a mai stins o data lumina si s-a auzit: - "Acum la treaba". - Si iata-ma! 193) Doi politisti intalnesc un preot si tabara pe el. Dupa ce-i cara o gramada de picioare si pumni, unul dintre ei obosit spune: - E vazu-si ninja ca nu-i ca-n filme? 194) - Buna ziua! - Buna ziua, domnule politist! - Dumneata, tinere domn, pe gheata asta conduci cu 70 km pe ora? - Vrei sa ajungi la spital? - Da! - Bravo frumos raspuns! - Esti smecher? - Nu! Sunt doctor! 195) Doi politisti se plimbau cu masina din dotare. La un moment dat ei au zarit doua bombe. Le-au luat, le-au pus in porbagaj si au ponit-o spre sectie. La un moment dat unul dintre ei ii spune celuilalt sa conduca mai incet sa nu explodeze bombele. Acesta raspunde: - Ma da prost mai esti! - Da ce nu putem sa raportam ca am gasit doar una? 196) I: - Ce inseamna cand vezi in fata scolii ajutatoare 10 masini de politie? R: - Inseamna ca e sedinta cu parintii sau intalnirea de 10 ani! 197) Un om intra intr-un bar, si ii spune barmanului: - Vezi paharul ala? Punem pariu pe 1000$ ca oriunde l-ai aseza in camera asta, eu ma urc pe masa si ma p*s drept in el. Barmanul accepta. Omul se p**a peste tot inafara de pahar. Ii da barmanului 1000$ fericit si ii spune: - Hai sa-ti spun care-i faza. - Vezi oamenii aia de la masa din colt, am pus pariu cu ei pe 5000$ ca ma pis pe voi toti. 198) Un politist se scarpina in cap insa fara sa-si dea sapca jos. Trece o blonda il vede si-i spune: De ce nu-ti dai sapca jos cand te scarpini in cap? - Dar pe tine cand te mananca pasarica pe strada iti dai jos chilotii? 199) Un politai vede intr-o noapte o blonda care statea in genunchi sub un felinar - Ce faceti aici? intreaba politaiul. - Mi-am pierdut inelul cu diamante si il caut. - Aici a cazut? - Nu! - La blocul vecin dar aici este lumina! 200) - De ce stau politistii in intersectie cu fata spre nord? - Ca sa le creasca muschi pe piept. 201) Un politai sta la un tonomat. Baga o fisa, ia cafeaua, o bea, mai baga o fisa si tot asa o tine. Dupa un timp in spatele lui se adunase o coada destul de mare. Tipu' care era in spatele lu' Garcea ii spune la un moment dat: - Ba nene mai lasa si pe altii. La care raspunde politaiul: - Da ce ma, ti-e ciuda ca tot eu castig? 202) - De ce nu conduc politistii masina pe vreme rea? - Pentru ca ii ia somnul din cauza stergatoarelor! 203) Doi gabori stau de vorba: - Auzi ma, mi-am facut testu' IQ. - Si cum ti-a iesit? - Negativ, slava Domnului! 204) I: - De ce fiecare politist poarta chipiu? R: - Ptr. ca fiecare lada de gunoi are capac. 205) - Tata, stiu un banc grozav despre politisti! - Fiule dar si eu sunt politist! - Bine, o sa ti-l spun cand iesi la pensie. 206) Merge un politist prin desert. La un moment dat ii trebuie sa se c**e, dar fiind om civilizat se gandeste ca nu poate sa se puna la treaba oriunde in desert ca-l vede lumea. Gaseste in sfarsit o groapa si se usureaza acolo. Fericit merge mai departe si gaseste o usa care intra sub pamant. Intra si el inauntru si vede acolo un bar cu tot ce vrei, racoare, lume, insa toti erau pistruiati. Merge la barman si intreaba: - Ce au toti dom'le de sunt cu pistrui? La care barmanu: - Sa f**a pe ma-sa care s-o cacat pe ventilator. 207) - Cand sunt mare ma fac politist! - Pai de ce? - Ca atunci cand esti politist poti sa stai pe strada cat vrei! 208) Era o petrecere de politai, si la un moment dat unul iese pe balcon ca sa se p**e. Cand se intoarce, colonelul il intreaba: - "Ploua?" - "Nu, bate vantul!" 870

209) Fiind de garda la un restaurant, un politist vede o tipa goala pe strada si o intreaba: - Ce cauti asa la ora asta pe strada? - Pai vedeti, am fost jefuita de un hot si... - Bine, bine, dar ia palaria mea si puneti-o la (BIP) sa nu te vada lumea. Mergand mai departe, fata este vazuta de doi hoti. Unul din ei, vazand-o cu palaria politistului la (BIP) ii spune celuilalt: - Vezi, bah, asta e politistul care l-am bagat in p***a masi! 210) Doi politisti beti stateau rezimati de un zid. Unul dintre ei se uita in sus si zice: - "Uite ba cu democratia asta ce becuri au pus si astia. Celalalt ii razpunde: - "Ce prost esti lumina aia vine de la luna deci e luna". Dupa multe contoverse apare si seful lor si vazandu-i beti ii intreaba ce fac acolo. Unul dintre ei ii raspunde ca se contrazice cu celalalt despre lumina care o vedeau si il intreaba pe sef: - "Dvs. ce spuneti?" - Ba baieti ma scuza-ti eu nu-s din cartieru' asta. 211) Un politai gaseste pe malul marii o lampa gen Aladin. O ridica, o deschide si dinauntru iese, evident, un duh. - Iti indeplinesc 3 dorinte ! - Vreau mai intai o halba de bere care sa nu se goleasca niciodata! Zis si facut. Apare halba, bea politaiul de se satura, halba tot plina. Varsa din ea pe jos, dar halba ramane plina. - Nemaipomenita chestia asta! - Poti sa-mi mai dai inca doua ? 212) Intr-un autobuz cu etaj, dat in dotarea politiei romane, care ducea politistii intr-o misiune, comandantul face o inspectie si la partea de jos a autobisului unde erau subofiterii, constata cu uimire ca acestie se distreaza, vorbesc despre gagici, joaca carti si spune: - Voua nu va e frica? - Nu aveti emotii? E prima misiune. - Nu sefu`. Comandatul urca la etaj unde erau ofiterii sa vada ce fac pe care ii gaseste suparati, plinsi si intreaba: - Ce aveti? - Bine sefu, am plecat de o jumatate de ora si nu avem sofer? 213) Doi politisti mergeau pe strada. Deodata unul spune: - Auzi, uite doi hoti. - Hai sa-i prindem. Dar celalalt spune: - Dute la dracu, ei sunt doi, noi suntem singuri. 214) O masina trece pe langa un echipaj de politie cu 280km\h. Dupa o distanta destul de mare soferul este oprit si intreaba: - Ce s-a intamplat domnule politist am mers prea repede? Politistul ii raspunde cu un calm de te scoate din sarite: - Nu domnule, a-ti zburat prea jos. 215) Un politai ajunge mai repede acasa si nevasta-sa, fiind in pat cu altul, speriata, cand aude cheia in usa, il ascunde pe individ afara, pe balcon. Politaiul intra, se pune sa manance si se culca. Gagiu de pe balcon vazand ca politaiul nu mai pleaca, ciocane in usa balconului. Politaiul se scoala mirat, - Ce dracu cauta ala acolo? Tipu' spune: - Domne uite am fost si io la vecina de sus, sa facem si noi ceva si o venit barbatsu mai repede, asa ca sa scap am coborat la dumneavoastra in balcon. Nu aveti cumva ceva de imbracat ca sa ajung si io acasa? Politaiul fericit ca i-o face vecinului, ii da bucuros un rand de haine si omu' pleaca. Politaiu' se culca la loc si doarme neintors pana dimineata. Atunci iese pe balcon sa se intinda si aruncand privire in sus exclama: - F***-i mama ei de viata, da' deasupra mea nu mai sta nimeni! 216) Sotia unui politist aude gemete in baie. Deschide usa din baie si vede pe sotul ei ca se chinuie sa bage o chiftea in fund. - Ce faci barbate? - Sotul raspunde: - Am fost la dentist si mi-a spus doctorul sa manac pe partea cealalta. 217) Se urca odata un politist intr-un autobuz si cere doua bilete. Un domn de langa el il intreaba: De ce ti-ai luat domnule doua bilete? - Pai daca pierd unul sa il am pe celalalt. - Si daca le pierzi pe amandoua? - Pai am abonament. 218) Trei politisti. - Cat de proaste sunt nevestele lor: Primul: - I-am cerut cartofi pai! In tigaie mi-a pus un rand de paie, un rand de cartofi, un rand de paie. - A mea e mai proasta! - I-am spus sa-mi faca "varza a la Cluj". - A luat primul tren de Cluj a facut varza si s-a intors! - A mea e totusi cea mai proasta: - De 3 luni i-am luat un frigider nou-nout si tot cu mana imi spala camasile! 219) Doi politisti in elicopter: - Mai, cei aia care se invarte acolo sus? - Nu stiu, la asta ma gandeam si eu. Dupa un timp: - Mi-am dat seama ce e aia! - Ce e? - E aparatul de aer conditionat! - De unde ti-ai dat seama? - Nu s-a oprit decat de un minut si uite cum curge apa de pe pilot! 220) Un politist mergea pe strada si la un moment dat gaseste o bila. O ridica, o examineaza si o scapa din mana jos. Bila sare de doua ori: - Bang-bang. - Suspect! isi zise si se duce la locotenent. Dupa ce ii povesti chestia cu bila locotenentul o lua si ii dadu drumul: - Bang-bang si hotari: Suspect! si pleca la capitan. Si tot asa pana la general. Generalul lua bila se uita la ea, si ii dadu drumul jos: - Bang-bang! - Bai prostilor e normal sa faca asa: bang-bang, pai daca ar sari de trei ori atunci s-ar numi: TRILA! 221) Un politist il opreste pe unul cu masina vrand sa-i de-a amenda. Soferul ii spune ca nu are destui bani ca sa plateasca amenda dar ii propune acestuia un joc. - Domnule politist eu va pun o 871

intrebare si daca dumneavoastra raspunde-ti corect atunci eu ma invoiesc sa platesc amenda. Politaiu accepta jocul. - Domnule cand nasc femeile in Africa? Politistul: - Nu stiu ba ca eu nu am fost in Africa sa vad cand nasc femeile. Soferul: - In luna a noua, si pleaca. Politistul se duce la sectie si ii intreaba pe colegii lui cand nasc femeile in Africa (sa se de-a destept). Aia zic ca nu stiu ca nu au fost in Africa sa vada cand nasc femeile. Politistul zice: - In luna septembrie! 222) I: - De ce s-au inecat doi politisti de marina in Dunare? R: - S-a oprit motorul barcii si au vrut sa-l impinga! 223) Cum isi dau seama politistii cand se trezesc de dimineata sa isi puna chilotii corect? Simplu: Tin minte ca partea galbuie vine in fata, iar cea maro in spate. 224) Un politist vede un automat de cafea se uita si vede undeva scris introduceti 10000 mii lei apoi apasati pe buton asa si face , apoi cade un pahar in el un lichid politaiul ea paharul il pune deoparte si mai baga 10000 lei si eara cade un pahar eara curge ......... si tot asa un sfert de ora baga bani cade paharul in spatele lui se facuse o coada de vreo 20 de insi , o baba striga la el hai domnule caci si noi vrem s-a ..... atunci politaiul deranjat striga la baba ce este doamna i-ti este ciud ca eu castig. 225) Povestesc doi politisti pe strada: -Ma , eu cand ajung acasa repede dau jos chilotii lui nevastamea. -De ce , chiar asa de mult o iubesti? -Nu , dar ma strang . 226) De ce poarta politistii trese pe umar? -Ca sa auda cum ploua. Da de ce poarta trese pe amindoi umerii? -Ca sa auda stereo. 227) Intr-o noapte doi politisti ies dintr-un bar rupti de beti. La un moment dat unul din ei se uita pe cer si se adreseaza colegului sau: -Ia uite ba sunt doua Luni pe cer! Se uita asta si-i raspunde: -Uitate ba mai bine! Sunt trei. -Ai ba ca esti beat, nu-s decat doua. Se cearta astia pana cand intalnesc un al treilea politist si ii cer ajutorul: -Auzi colega, tu esti treaz. Spune-ne si noua cate Luni sunt in seara asta pe cer? Doua sau trei? Se uita asta, numara si le raspunde: -Pe care sir? 228) Cel mai scurt banc despre politisti: Un politist intra intr-o biblioteca! 229) Cand are un politist creierul cat o nuca? Cand se inflameaza! 230) De ce a pus politistul apa in portbagaj? Ca sa nu moara sirena. 231) Un politist patrula pe strada linistit.Deodata se apropie de el un pusti si-i spuse: Nenea,nenea,imi spargeti si mie samburelul acesta de caisa? Politistul sparge samburele in dinti si-i da miezul copilului.Dupa cateva minute apare din nou copilul si-i spune politistului: Nenea,nenea,imi spargeti si mie sambureii acestia? Politistul lua sambureii,ii sparge cu dintii si-i da copilului miejii. Mai trece ceva timp si iar apare copilul cu un pumn de samburei.Acesta se adresa politistului: -Nenea,nenea imi spargeti si mie sambureii astia? Politistul intrigat intreba: -Da de unde naiba ai tu atatia samburi? -Pai stiti nenea, dupa colt e un c*c*t plin cu samburei 232) De ce au politistii apa in portbagaj? Sa nu moara sirena. 233) De ce umbla doi politisti impreuna? Unul stie sa scrie iar celalat stie sa citeasca. 234) n gabor merge la magazin si o intreaba pe vanzatoare: -Sunt ciocolata? -Este,spune vanzatoarea. -Dar bomboane este? -Sunt,spune vanzatoarea. -Dar rahat sunt? -Esti tu! spune vanzatoarea. 235) Doi politisti patruleaza. La un moment dat, unul i se adreseaza celuilalt: -Ioane,stergete la gura! -E rahat! spune nervos celalalt. -A,scuze! Credeam ca este ciocolata. 236) Examen de admitere la Academia de Politie. Proba eliminatorie de limba engleza: Candidatul1:prof:What's your name? candidat: Ha?! prof:Esti picat! Candidatul 2 idem! Candidatul 3 prof What's yoar name? candidat: my name is Gigi. What's yours? prof: Ha?! 237) Vede un politist un copil si il intreaba ce face. Copilul raspunde ca vinde seminte de mar pentru cresterea inteligentei. Politistul da 50.000 de lei, ia semintele, mananca cateva si spune copilului: -De banii astia luam 3kg de mere si aveam mai multe seminte. -Vezi, deja isi fac efectul. 240)De ce plitistilor le plac bancurile cu blonde? Deoarece sunt singurile bancuri care le inteleg 241) Ce spune un politzist unui prezervativ? Pol: Cover me i'm going in! 242) Un tip vine la un poliztist: - Hai sa-ti spun un banc! - Sa nu fie cu poliztisti! - Canibalii in padure prindeau oamenii, ii puneau sa se uite la filme porno si dupa aia le taiau p.la! - Si sti ce faceau din organ? - a? - Fluiere pentru politisti! 243) Q:Ce gandeste un politzai cind vede o coaja de banana ? A: P***a masii iar o sa cad jos! 244) Politistii la examenul de matematica: Prof: Cat fac 3 x 3 = ? Pol. A: 5 Prof: Cat? Pol. A: 6 Prof.: Cat? Pol. A: 7 Prof.: Suficient, iesi afara! Pe dosar scrie: Admis. Are perspective! Aceleasi intrebari pentru Pol. B. Acesta raspunde constant: 10! Pe dosar scrie: Admis. E sigur pe el! Aceleasi intrebari pentru politistul C. Acesta raspunde: 9. 872

Pe dosar scrie: Respins! Stie dar nu vrea sa spuna de unde! 245) Bula, abia nascut, stie sa faca ecuatile Maxwell de gradul 2.Acest lucru il nelinisteste pe doctor, si hotareste sa ii scoata jumatate de creier.Dupa operatie,Bula stie sa faca ecuatiile de gradul 1.Si acest lucru il nelinisteste pe doctor si ii scoate si cealalta jumatate de creier.Dupa operatie,Bula,abia reanimat,spune: - Control rutier,va rugam prezentati permisul,asigurarea si actele masinii. 246) Un politist il intreaba pe un copil: -Ionele,iti place sapca mea? -da d-le politist. -Da pantalonii mei iti plac? -Da d-le politist. -Deci vrei sa te faci politist cand vei fi mare? -pai nu pot ca am trecut deja in clasa a-5a 247) Stiti de ce au politaii mantaua crapata in spate? -ca sa-i pupe toti in fund care spun bancuri despre ei. 248) Un politai patrula pe sectorul lui. La un moment dat aude niste gemete dintr-o masina: - uhhh! uhhh! mmm! mmm! Ce bine eeeeeee !!! Se duce spre masina, aprinde lanterna din dotare si se uita in interiorul masinii. La lumina obscura a lanternei observa un barbat si o femeie care faceau sex. - Ce faci ba aici? R: - Ce sa fac? Imi f#t nevasta! P: - Va rog sa ma scuzati,nu am stiut! R: - Nu face nimic! Nici eu nu am stiut pana nu ai aprin lanterna!!! Popi 1) Cica un popa, ca sa-si modernizeze biserica, isi ia calculator, si cum veneau enoriasii la spovedanie, el le calcula frumos totul. Intr-o zi vine o tipa: -Parinte, am preacurvit... Popa calculeaza el acolo si-i zice: -20 de matanii si 3 zile post. Peste 3 zile iar: -Parinte iar am preacurvit. Asta calculeaza din nou: -30 matanii si 5 zile post Peste 5 zile: Parinte, iar am preacurvit Popa calculeaza... si calculeaza... si se gandeshte... si zice: -Mai du-te si ia o m**e, ca-mi da cu virgula... 2) Un fotbalist la preot: - Parinte, in RAI se joaca fotbal ? - Trebuie sa ma documentez, vino maine ! Maine: -Parinte, ei ? -Am o veste buna si una rea: Cea buna: -Da, se joaca fotbal . Cea Rea: -Joi ai meci ... 3) Intra un popa intr-un restaurant, se aseaza la masa. Cheama ospatarul si il intreaba: - Fiule, balena aveti? - Nu, parinte. - Casalot aveti? - Nu, parinte. - Rechin aveti? - Nu, parinte. - Atunci da-mi o costita de porc afumata si Dumnezeu mi-e martor ca am vrut sa mananc peste! 4) Merge o femeie la un popa. - Parinte, spovedeste-ma. I-am facut laba lui barbata-miu - Femeie, spune de trei ori Tatal Nostru si apoi spala-te pe maini in apa raului! Pleaca femeia apoi acasa. Sotul: - Unde ai fost Marie? La apa izvorului sa ma spal pe maini. - Si cu cine te-ai intIlnit acolo? - Cu preoteasa, facea gargara. 6) O gagica meseriasa, statea pe marginea drumului si facea autostopul. La un moment dat opreste un popa. Se urca gagica in masina. Dupa vreo 4 km popa incepe sa-i puna mana pe picior la tipa meseriasa, si gagica zice: - Parinte, versetul IV Ioan. Popa repede is trage mana ... Mai merg iei vreo 4 km.. si iara ii pune popa ana pe picior.. - Parinte, versetul IV Ioan. Ajunge in sfarsit popa acasa, parcheaza masina, merge in camera deschide Biblia si citeste: VERSETUL IV Ioan: - "FIULE ESTI PE CALEA CEA BUNA". 7) Un preot mergea pe strada si a intalnit o tipa tare de tot. Ea:- Sarut-mana, parinte! el:- Buna, buna, buna, buna, buna.... Mai apoi intalneste o tipa intre doua varste: Ea:- Sarut-mana, parinte! El:(rece si de sus): Buna, buna! La coltul strazii intalneste o babuta. Ea:- sarut-mana, parinte! el:Mergi cu Dumnezeu, maica! 8) Un popa sarac se hotaraste sa ceara ajutorul Divinitatii ca sa scape si el de saracie. Astfel omul nostru se ducea in fiecare zi la Troita si se ruga cu inversunare: - "Doamne ... te rog ... ajuta-ma sa castig si eu la Loto". Asta prima zi ... asa a doua ... si tot asa pana cand intr-una din zile, dupa o luna si ceva de rugi ... apare un inger rosu la fata si se rasteste la popa: - "Dar pune in p***a matii si bilet". 10) Un popa avea un caine pe nume Naifloci. Intr-o zi se luase dupa el.Cand il vazu popa in biserica striga iesi afara Naifloci. Toate babele cu musca pe caciula iesira afara. O baba mai curajoasa il intreba: - Daca mai am vreo "doi-trei" pot sa raman? 11) Era un popa cu multe treburi si isi pune intr-o zi copilul la impartasanie. Vine o credincioasa si zice ca a pacatuit... ii da copilul 20 matanii, 30 Tatal nostru cum il invatase taicasau. La un moment 873

dat copilul contrariat merge si-l intreaba pe taica-sau: - "Tata este una care zice ca suge p**a. - Cat sa-i dau? - Pai dai 50 de mii ca atit ii dau si eu". 12) La o manastire Maica Stareta le invata pe maicute ca daca vor pacatui, pentru a fi iertate trebuie sa se spele pe partea cu care au pacatuit. Dupa cateva zile, dupa multe vizite ale unor barbati, o maicuta este prinsa spalandu-se pe p***a. A doua se spala intre tate. Maica Sareta le cearta. Pentru a se razbuna pe ea maicutele o pandesc cand se duce la izvor si o vad cum se clatea pe gura. 13) Un satanist mergea cu motocicleta pe drum si vede o batranica pe trecerea de pietoni. Trece si vede in spate numai oase si sange. Mai merge, mai merge si vede pe alta trecere de pietoni o alta batranica. Trece si se uita in spate si vede numai oase si sange. Merge si la urmatoare trecere vede un preot. Se gandesta sa faca o fapta buna si se opreste si-l ia cu motocicleta. Merg ei si vad pe urmatoarea trecere de pietoni o batranica. Se gandeste satanistul, isi aminteste ca are preotul in spate si o ocoleste in ultimul moment. Se uita in spate si vede numai oase si sange si zice preotul: - Vai ce baston i-am f***t!!! 14) Intra o femeie in biserica sa se spovedeasca si popa facea baie. Acesta cand aude ca a intrat femeia iese din vana si isi pune doar mantaua. Incepe sa o spovedeacsca pe femeie, aceasta se uita sub manta si ii spune preotului: - Lunga o m-ai aveti parinte! Parintele: - Mai am doi metrii acasa. 15) Un oltean si un moldovean stau de vorba. - La voi mortii se ingroapa cu popa? - Nu, la noi popa ramane afara. 16)Mergea un maniac cu masina si vede un grup de scolari traversand stada. Intrand in ei se uita inapoi si vede singe. Tot asa la fiecare trecere. Mergand el intalnesta un preot si il ia in masina ca sa il scape de pacat. Trecind pe langa o trecere evita o batranica sa nu o omoare ca sa nu faca pacate. Trecand de trecere vede sange in urma si se mira: - "La care preotul spune: - "Ai vazut ce portiera i-am dat" 17) Un crestin se duce in curtea vecinului si se apuca sa-i spele masina. Acesta il vede si ca un adevarat evreu ce era il intreaba: - Ce faci tu aici? M-am gindit sa te ajut (nu se stie care e motivul: bani sau fapte bune). Dupa ce termina se ridica accepta multumirile evreului care in veci n-ar fi dat un chior si pleaca. A doua zi nu mare e mirarea cind il vede pe evreu ca da sa iasa din propria-i curte. - Hei, ce faci? Evreul avea intr-o mina un fierastrau iar in cealalta toba de la masina crestinului. Pai m-am gindit sa te rasplatesc, spune evreul... - Asa ma rasplatesti? intreaba crestinul... Tu venit la mine si botezat masina mea, eu venit la tine si facut circumcizie la masina ta...... LOL 18) Intrebare:- Preotii se pot casatorii? Raspuns:- Daca se iubesc. 19) Maicutele mergeau pe bicicleta in curtea manastirii. Maica stareta: - Nu mai faceti galagie, fetelor, ca va pun la loc scaunele de la bicicleta! 20) Iisus Christos statea pe o piatra si fuma o tigara cu cafeaua langa el.Apare Sf.Petru si spune:"Iisus,Iisus! Urca-te repede pe cruce ca vin turistii!!!" 21) Doua maicute la magazin: - Dati-mi va rog 2 crenvusti. - Ia, fa, trei ... unul sa-l mancam. 22)Maica stareta convoaca adunare: - Noaptea trecuta a ramas poarta manastirii deschisa! Toate: Vai!? Numa una: - He, he, he, he! - Si a intrat un barbat! - Vai! he, he, he, he! - Si a intrat intr-o chiliuta! - Vai! he, he, he, he! - Si a facut dragoste cu maicuta toata noaptea! - Vai! he, he, he, he! Si a avut prezervativ! - Vai! he, he, he, he! - Si era spart! - He, he, he, he! Vai! 23) Maica stareta: - Fetelor, am o veste buna si una rea. Pe care sa o spun prima? - Pe aia buna!! La masa avem castraveti. - Si aia rea? - Sunt taiati felii. 24) Un preotel era la prima lui slujba. Emotii mari, frisoane etc. Mai marele lui care trebuia sa-l observe ii zice sa ia o gura de votka. Asta bea sanatos un pahar si pleaca la slujba. Slujba are un succes nebun in rindul enoriasilor, numai mai marele lui noteaza ceva nemultumit. Il cheama cand termina si-i zice: - Sa tii minte: sunt cele zece porunci, nu "top 10". Este vorba despre : - "Tatal, Fiul si Sfintul Duh, nu de "Mosul, feciorsu si fantoma"... 25) Cica un popa zbura cu avionul. Cheama stuardeza si-i zice: - Un wiski, te rog ! Dupa un moment de gindire o intreaba : - La ce inaltime zburam acum? - La 16.000m altitudine. - Hm, prea aproape sunt de sefu'. - Adu-mi un ceai. 26) In timpul slujbei, vine un frate in fuga si anunta in gura mare: - Am doua vesti, una buna si alta proasta: Azi am vorbit cu Dumnezeu la telefon. - Deci Dumnezeu exista! Aia proasta: - A sunat de la Meca . 27) Liturghia de Duminica: - Femeile sa traiasca. Sa nu ne imbolnaveasca! La ai nostri conducatori de fac gafe uneori da-le Doamne-un loc in viata cu lumina si verdeata. 874

Sa le cant o aleluie...si la toti sa le dam...Tamaie!!! 28) La o manastire de maici isi face aparitia Preainaltul si decide sa faca o inspectie prin camarele maicutelor. Dupa ce termina controlul, ingrozit cheama toate maicile si le zice sa se alinieze toate in fata lui ca are ceva sa le zica. Nu stiu ce sa mai zic. Maicile batrane - Nu! Nu! Nu! Doamne Fereste! Doamne Fereste si isi fac cruce. Maicile tinere - Hi! Hi! Hi! - Am trecut prin fiecare camera si in fiecare camera era acelasi lucru. Maicile batrane Nu! Nu! Nu! Doamne Fereste! Doamne Fereste si isi fac cruce. Maicile tinere - Hi! Hi! Hi! - ...cate un prezervativ...taiat... Maicile tinere: - Nuuuuuuuuuuu! Isi fac cruce si numai "Doamne Fereste!". Maicile batrane: Hi! Hi! Hi! 29) Isus mergand prin desert intalneste un batran sarac si cu vederea slaba. Isus: - Ce cauta un om batran ca d-ta in desert? Batranul: - Imi caut fiul. Isus: - Si, cum arata fiul dumitale? Batranul: - Pai, are urme de cuie in palme. Isus: - Tata! Batranul: - Pinochio! 30) Cica vine o baba la un popa si zice: - Parinte, am preacurvit! Popa zice: - Fa tot atatea ture in jurul bisericii de cate ori ai preacurvit! Mai pe seara baba ii spune parintelui: - Parinte da' nu ai o bicicleta cu nu mai pot de spate!!! 31) Iisus,dupa ce a stat o vreme de-a dreapta Tatalui,este trimis de catre Dumnezeu pe pamnt sa vada cum stau lucrurile. Dupa o scurta vreme se intoarce Iisus si bate la poarta Raiului(cioc,cioc). Cine e?intreaba Dumnezeu. -Sunt eu Iisus,fiul Tau.Lasa-ma sa intru. -Nu!nu te las sa intri,spune Dumnezeu.Du-Te in iad. -Dar de ce Tata?Ce am facut?Cu ce am gresit? Cu nimik.Asa vreau Eu sa te duci in iad. -Dar Tata,cum este posibil asa ceva?Ce am facut de nu ma lasi sa intru?intreaba Iisus,implornd. -Nu vreau eu.Asa ca te duci in iad si cu asta basta,raspunde hotart Dumnezeu. Amart Iisus pleaca de la poarta indreptndu-se spre iad.Pe drum se intlneste cu Moise care il vede asa de necajit si amart. -Ce ai patit Iisus? il intreaba Moise? -Pai Tata nu ma mai primeshte-n Rai.M-a trimis in iad. La care Moise ii spune:Jesus,smile ,:)),your on 'Candid camera'!!! 32) Maica staret surprinde, intr-o noapte, un brbat extenuat care incerc s sar gardul mnstirii, napoi spre lumea laica. -Ce-ai cutat aici, pgnule -Am vrut s fur ceva de mncare, dar m-au prins micutele. -Cnd, in seara asta? -O, nu, acum patru sptmni 33) Un preot il intreaba pe un copil daca stie unde este gara. Acesta ii raspunde iar preotul il invita la biserica sa i arate calea spre rai la care copilul raspunde:cum sa mi arati calea spre rai cind nici drumul catre gara nu-l stii? 34) Doi pureci stau de vorba: -Cum de ai racit in halul asta,pe unde ai hoinarit? -Pai eu am stat in barba la un popa la o inmormantare si era foarte frig. -Bai fraier esti !de ce nu faci ca mine:eu stau tot timpul la cucoane in caldurica mare,acoperit,parfumat,etc. Dupa vreo doua-trei zile iar se intalnesc,sanatatea purecului fiind mai grava. -Mai dar de ce nu mai ascultat. -Eu te-am ascultat,mam plasat intr-un asemenea loc,dar tot in barba la popa am ajuns. 35) Un popa sa dus la doctor ca avea burta prea mare si nu mai stia ce sa faca. Doctorul i-a spus ca trebuie sa il taie pe burta. Dupa ce la taiat din burta i-a esit un copil. Popa la crescut cu dragoste si cand baiatul sa facut mare popa era pe moarte. Popa a zis: -Fiule a venit clipa sa iti spun adevarul. Eu nu sunt tatal tau eu sunt mama ta. -Tatal tau este clopotarul! 36) Un popa merge pe strada si se ntlneste cu o tipa trasnet.Se uita la ea si si face cruce.l vede un barbat si l ntreaba de ce si face cruce cnd trece pe lnga o tipa,la care popa i raspunde: -Cnd miam facut cruce mi-am zis n gnd:sa ma trazneasca Dumnezeu aici(n cap),daca nu ajungi aici(ntre picioare),cu un picior aici si unul aici(pe umeri). 37) Un evreu batran si foarte credincios isi crescuse fiul foarte religios. Tanarul vine intr-o buna zi la taica-sau si-i zice ca el indragostindu-se de o fata de alta trece la crestinism. Batranul evreu moare de inima rea si fiind asa de credincios ajunge in rai. Suparat leoarca se tot plimba in sus si-n jos cu Talmudul in mana, pana cand intr-o zi se-ntalni cu Dumnezeu, care-l intreba: - De ce esti asa de catranit mosule? Evreul ii povesti de-a fir a par toata tarasenia cu fii-sau si cu trecerea de la religia mozaica la cea crestina. Dumnezeu asculta cu rabdare si la urma ii zise evreului: - Stai mosule linistit ca nu esti primul caruia i se intampla asa ceva. Si eu cu fii-miu am patit la fel. - Si ce-ai facut Doamne? - Ce sa fac, un Nou Testament! 38) Prin anii '60 Isus coboara pe pamant si intalneste un hippye. Acesta manca, Isus ii cere niste mancare dupa ce manaca hippye-ul ii ofera un joint dupa primul fum Isus spune: Isus ma cheama la care celalalt ii spune: - Asa ca-i bun! 875

39) Era odata un preot credincios si a murit. Cand a ajuns la portile raiului era un paznic care ii zice: - In iad! - Cum domne', eu sunt preot, am fost credincios toata viata. - Stai sa vorbesc cu sefu'! Se duce parintele la D-zeu: - In iad! - Cum domne'? Eu, care am fost popa, in iad. Atunci vine Sf. Petru ii pune mana pe spate parintelui si-i zice: - Parinte vezi tu norul ala de acolo? Zambeste esti la camera ascunsa! 40) Intr-o dimineata un preot merge pe ulita satului. Se intalneste cu o puicuta de vreo 15 ani: Sarut mana parinte. - Buna. Mai merge o bucata si se intalneste cu alta puicuta de vreo 18 ani: Sarut-mana parinte. - Buna buna. Mai merge ce mai merge si se intalneste cu o baba: - Sarut-mana parinte. - Mergi sanatoasa Marie. 41) Un tip se duce sa se spovedeasca: - Ce pacate ai fiule? Il intreaba popa. - Parinte, aseara a venit nevasta-mea de la munca, cam galbena, cam palida si i-am tras-o. - Asta nu-i nici un pacat altceva, ce ai mai facut? - Pai de dimineata, inainte de a veni la biserica am trecut pe la d-ta sa vad daca ai plecat la biserica si dna preoteasa cam galbena, cam palida. Auzind popa a ramas incremenit. - Da ce ai parinte, esti cam galben esti, cam palid? 42) Erau intr-un tren un popa, un maniac sexual si o domnisoara. Trenul intra intr-un tunel si maniacul isi da pantalonii jos mergand spre domnisoara. Se aude un tipat si maniacul sare pe fereastra. - Domnisoara, spune popa, multe lumanari am aprins la viata mea dar pe cea a prietenului dumneavoastra n-am apucat inca! 43) Un popa trecea pe drum. Vede un cioban, si ii spune: - Buna ziua ciobane. Ciobanul: - Servus colega. Popa nedumerit: - De cand suntem colegi ciobane? C: - Parinte pastoresti? P: - Da. C: Atunci suntem colegi. Popa nedumerit. C:- Parinte esti pastor? P: - Da. C: - Atunci suntem colegi. Popa nedumerit. C: - Parinte ai turma? P: - Da. C: - Atunci suntem colegi. P: - P***a ma-tii ciobane suntem colegi cand f**i si tu jumate de turma! 44) Un tamplar si un betiv mor in aceeasi zi. Ajung in rai in fata lui D-zeu. D-zeu: - Tamplarule, tu mergi la tamplarie iar tu betivule mergi la bar. Tamplarul sare in sus de nervi, ca el a lucrat toata viata si-l intreaba pe D-zeu de ce l-a trimis la atelier. La care D-zeu ii raspunde: - Bine, bine cand iti dadeai cu ciocanul peste degete spuneai: - D-zeul matii iar betivul cand bea spunea: - Doamne ajuta! 45) Un popa se apuca sa taie lemne si se loveste cu coada de la topor la c***e si de durere incepe sa planga. Atunci vine si preoteasa si il intreaba ce-l doare. El nu vrea sa ii spuna ca sa lovit la c***e si ii raspude intr-un mod mai putin pervers: - Ma lovii la ouale de sub p**a! 46) O maicuta face autostopul. Apare o domnisoara cu un Ferrari si opreste. Dupa cativa kilometrii incep sa dialogheze. - Domnisoara, cum ti-ai cumparat masina? - Am trait cu un italian si mi l-a facut cadou. - Dar vesmintele faine de pe tine, de unde le ai? - Am trait cu un francez si m-a imbracat. Iar bijuteriile de la gat si de la maini?! - Am trait cu un jidan si mi-a facut o atentie. Ajunsa la manastire, se face seara si maicuta incepe sa se roage. - Cioc, cioc! bate cineva la usa. Maicuta ii raspunde: - Ia mai dute dracu', Gheorghe, iar mi-ai adus biscuiti! 47) Un preot statea la ocazie cu un magar ca sa-l duca la targ. Opreste o masina si il urca in spate unde erau 2 politai. - Unde duci magarul? - La examen la Facultatea de Teologie? - Da, si daca nu intra il las tot in politie! 48) Vine calugarita la Maica Stareta si-i zice: - Maica, am pacatuit. - Ce-ai facut?! - M-am indragostit. - Aoleu, scoate repede laptop-ul si zice: - 10 matanii! Peste vreo 2 zile: - Maica iar am pacatuit.! - Ce-ai mai facut acum? - Mi-a pus-o! - Aoleu, grav! Iar scoate laptop-ul, calculeaza si zice: -30 de matanii, repede ! La o saptamana vine iar: - Maica, iarta-ma ca iar am pacatuit. - De data asta, ce-ai mai facut? - I-am facut o m!@#! - Asta e prea de tot! Ia sa vedem... Scoate din nou calculatorul, calculeaza si zice: - Mai du-te odata ca da cu virgla! 49) I: - Care este diferenta dintre un preot si un brad de Craciun? R: - Nici una! - Amandoi au globuri care nu servesc la nimic! 50) Un popa conducea un Jeep cu viteza nebuna. La un moment dat apare un barbat care face autostopul. Popa se indreapta catre el. Se face ca opreste, dar cand ajunge langa el il ia din plin pe capota, si uitandu-se in oglinda retrovizoare exclama: - Yes! Povestea se repeta inca o data. Mergand mai departe popa intalneste un alt popa la autostop, pe care il ia in masina. Mergand mai departe apare un autostopist! Popa se indreapta cu viteza spre el si in ultimul moment vireaza si trece milimetric pe linga autostopist. Dar cand se uita in oglinda vede numai singe peste tot si se uita cu groaza la colegul lui din dreapta care exclama: - Yes! - Ai vazut ce usa i-am tras? 876

51) Sfintul Petre a vrut sa puna un gard in rai si a chemat trei constructori pentru a estima costul. Primul un Negru a zis ca aceasta constructie face 5 000$. Sf. Petre intreba: - De ce? Negrul a raspuns ca 2 000 pentru materiale si 3 000 manopera. Al doilea un italian a spus ca totul costa 10 000$ la care Sf.Petre a intrebat de ce? 2 000 pentru materiale si 8 000 manopera deoarece sunt cel mai bun constructor din lume. Al treilea un evreu a spus ca totul costa 25 000$ la care Sf. Petre a intrebat de ce asa mult? Evreul a raspuns: - 10 000 pentru tine 10 000 pentru mine si 5 000 pentru Negru sa faca gardul. 52) De Sfintii Mucenici, cand se beau 44 de pahare cu vin, un popa a baut mai mult de 44 pahare si simtea ca nu se mai poate ridica de la masa ca sa incalece pe calul sau care era legat de gard. Ca sa nu se faca de ras incepe sa se roage la cei 44 de mucenici ca sa-l ajute sa incalece. Se ridica brusc, o ia drept spre cal si cu un efort sare pe cal dar cade in partea cealalta a calului. Atunci popa zice: Hoo, duceti-va dracului de mucenici nu impingeti toti odata! 53) Intr-o manastire, o tanara maicuta vine la Maica Stareta sa-si spuna ce are pe suflet. Incepe maicuta sa-i povesteasca staretei ca fiind cu treburi in afara manastirii a fost violata de trei barbati. "Ce trebuie sa fac maica stareta?" - "Du-te in chilia ta si bea un ceai amar de pelin!" - "Si o sa-mi recapat fecioria? - "Nu. Dar macar o sa-ti dispara satisfactia de pe fata!" 54) Un aredelean era uncenic la un popa. Ardelanul avea obiceiul sa tot beie. Intr-o zi il ia popa deoparte si ii zice: - Fiule nu stii ca, scriptura zice: - Rachiul e cel mai mare dusman al omului! - Ba da, parinte, dar tot scriptura zice sa ne iubim dusmanul! 55) Intr-un sat vine un preot nou. Femeile au fost invatate de preotul dinainte ca la spovedanie in loc sa spuna ca a cazut in pacat cu un barbat, sa spuna ca a cantat la vioara. De fiecare data ce spovedea, preotul nou auzea de la femei ca au cantat la vioara. Intr-o zi o intreaba pe una de ce considera ea ca este pacat ca a cantat la vioara si ea ii lovesteste cum le-a invatat preotul dinainte. Preotul iesind afara striga la femei: - Cvartetul de viori: - Haideti inapoi! 56) Ion si Maria, ce se gandesc? - "Mai, Ioane, hai sa facem niste bani". Stii tu, popii aia care treceau pe aicea, tare multi bani aveau. - Stii cum facem? Eu ma apuc sa-i buresc pe popii care trec pe langa noi, iar tu ii lovesti in cap, si apoi le luam banii! - Zis si facut. Trece un preot: - "Parinte, am o problema...". Ion: - Pac! Ii i-au banii, apoi pun cadavrul sub pat. Mai abureste Marie inca un preot, si fac la fel. Apoi mai omoara unul, iar pe acesta din urma il pun pe pat. Apoi cheama un tigan: - "Ma tigane, o fost popa la noi la o sfestanie, si nu stiu cum s-o intamplat ca o murit". Amu, sa nu facem public lucrul asta, ca sa nu se creada ca, Doamne fereste noi l-am fi omorat, mai bine, du-te tu si-l ingroapa, si cand vii inapoi, iti dam banii de ingropaciune". Zis si facut: - Ia tiganul cadavrul de pe pat, si-l ingroapa. Intre timp, Marie si Ion, scot un cadavru de sub pat, si-l pun pe pat. Cand se intoarce tiganul, ii zice Marie: - "Mai, da' tu nu l-ai ingropat"? Tiganul nu intelege ce s-o fi intamplat, si ia al doilea cadavru de pe pat, apoi il ingroapa. Cand se intoarce sa-si ia simbria, acelasi lucru. Merge a 3-a oara in cimitir, fara sa intelaga cum se intoarce mortul. Cand da sa iasa din cimitir, vede un preot mergand cu bicicleta. Il loveste-n cap cu harletul, zicand: - "Amu inteleg cum ajungeai acasa la Marie mai repede ca mine, ca tu mergeai cu bicicleta". 57) Un barbat ajunge la D-zeu si-l intreaba: - Doamne, de ce ai facut femeia atat de frumoasa? - Ca sa te poti indragosti de ea. - Si de ce ai facut-o asa de buna? - Ca sa te poti indragosti de ea! - Dar, Doamne, de ce ai facut-o asa de proasta? - Ca sa se poata indragosti de tine! 58) Era un popa care avea 3 fete. Prima cea mai mare, avea 22 de ani, a doua 21 si a treia 20. In ziua in care fata cea mica a implinit 20 de ani le-a dat si lor voie sa mearga la disco, dandu-le termen ca la ora 20.00 fata cea mica sa fie acasa, cea mijlocie la 21:00 iar cea mare la 22:00. Pe la ora 20:10 se intoarce fata cea mica si ii spune mamei ca a pacatuit, tragind-o un baiat de mina. Maica-sa scoate calculatorul si calculeaza spunindu-i ca are 7 pacate. La ora 21:25 vine si fata cea mijlocie spunandui mamei ca a pacatuit, un baiat a sarutat-o. Maica-sa a scos calculatorul si i-a spus ca are 9 pacate. Cea mare intorcandu-se la 23:00 ia spus mamei ca a pacatuit si ea facand sex cu un baiat. Maica-sa idem cu celelalte doua, calculeaza de doua ori si ii spune sa mearga sa mai faca odata ca ii da cu virgula. 59) 100 de barbati la poarta Raiului. Sfantu' Petru zice: - Cei care si-au inselat nevasta, sa faca un pas in fata! 50 de barbati fac un pas in fata. Sfantu' Petru zice: - "Voi cei care a-ti facut un pas in fata, in Rai, ceilalti in Iad. La care unu din cei cuminti, care se stia curat, zice: - "Dar de ce, ca eu am fost cuminte, de ce sa ajung in Iad?" La care sfantu Petru zice: - "Dumnezeu iarta greseala, nu prostia...!" In ziua urmatoare, 100 de femei la poarta Raiului. Sfantu' Petru zice: - Cele care si877

au inselat barbatul, sa faca un pas in fata! 99 de femei fac un pas in fata. Sfantu' Petru zice: - "Voi cele care a-ti facut un pas in fata, in Iad, si luati-o si pe surda aia..." 60) Cica moare Papa (de la Roma) si se astepta sa vina ingerii sa-l ia in Rai. Stupoare, apar doi draci care-i spun ca trebuie sa-l duca in Iad. - Bai, fratilor dar voi stiti cine sunt eu? Protesteaza papa. N'are a face, ai pacatuit cand erai tanar! Ajuns in Iad, Papa cere o audienta la Lucifer dar nu rezolva nimic, aceeasi poveste cu pacatele tineretii. Disperat, Papa cere o audienta la Sf. Petru dar nici aici nimic. Cu o ultima farama de speranta in suflet Papa se prosterneaza, cu lacrimi in ochi, in fata lui Dzeu si incearca sa-i explice ca este o greseala. Nimic... - Ai pacatuit cand erai tanar! incheie D-zeu si le face semn ingerilor sa-l scoata pe Papa din Rai. Papa nu se lasa dus, il iau ingerii pe sus si-l scot afara. La poarta apare Sf. Petru cu o camera in mana: - Zambeste, esti la Camera ascunsa! 61) Vine Judecata de apoi. D-zeu cheama la el trei oameni: - Un rus, un german, un tigan. D-zeu ii roaga sa ii spuna ce fapte bune au facut in timpul vietii pt a-i trimite in Rai. D-zeu: - Tu ce-ai facut rusule? R: - Pai Doamne, eu am salvat un soldat ranit in razboi. D: - Bine mai! - Dar tu neamtule ce-ai facut bun? N: - Mama prajea ceva si i-a sarit ulei incins in ochi si nu mai vede. - Eu i-am inlocuit ochiul cu unul de sticla de vede cu el si prin ziduri. D: - Bine ma! - Dar tu tigane? T: - Fratele meu taia lemne si si-a taiat mana iar eu i-am lipit-o cu scuipat. N: - Cine a mai vazut asa ceva? T: - Ma-ta cu ochiu de sticla! 62) Jack s-a dus la spovedit, iar preotul il intreba: - Auzi ma tu te rogi? - Nu! - De ce? - Pentru ca tata-i miliardar si nu mai imi trebuie numic. 63) Vine un individ la preot. - Parinte am pacatuit! - Povesteste-mi, fiule! - Am injurat de Dumnezeu. - Cum asa? - Pai eram in parc. - Si? - Mergem si noi in parc. - Asta-i motiv sa-njuri de Dumnezeu? - Si..vine unu' la mine. - Si? - Si..mi-a zis sa-mi dau chilotii jos. - N-a da-ti chilotii jos! Ce asta-i motiv sa injuri de Dumnezeu? - Pai nu dar m-a f***t in c*r! - Na, te f*t si eu in c*r! - Ce asta-i motiv sa injuri de Dumnezeu? - Nu da dupa aceea mi-a zis ca are Sida! - Ah, f***l in Dumnezeu pe masa! 64) In timpul slujbei la biserica un copil manca guma si il vede popa si ii zice: - Ma pacatosule, tu mananci guma? - Arunc-o! Acesta o arunca direct in tava cu anafura. La sfirsitul slujbei trec babele si iau anafura. Una nimereste guma copilului. Il intreaba pe popa: - Parinte, ce e anafura? - Trupul domnului maica. - Inseamna ca eu am nimerit zgirciul p**i! 65) Era odata un popa batran rau de tot, care s-a pensionat. Intr-o zi, nepotii lui l-au rugat sa-i povesteasca o intamplare de la vanatoare. - Pai, baietii mosului, zise el. La tineretile mele, mult am mai umblat eu si multe am.. vazut. Era odata un porc mare mistret pe care nici unul din vanatori nu l-a putut prinde. Si eu, venind de la padure intr-o zi, cu piciorul unei vulpi pe umarul stang, si cu piciorul unui urs, pe cel drept m-am intalnit cu el. - Bunicule! Bunicule! E timpul sa-ti iei pastilele! il intrerupsera nepotii. Dupa ce ia pastilele, el zice: - Unde am ramas? - Erai cu un picior pe umarul stang si cu celalalt pe umarul drept. - Aaaa! Da. Da. - Si ah, ce limbi am mai tras....! 66) La o manastire erau 100 de calugari. Intr-o zi starostele ii cheama la ei sa vada cum mai stau cu pacatele. Aduce o striptuesa si leaga la p**a fiecarui calugar un clopot. La care va face primul dingdong, acela pacatuieste! Zis si facut. Aduce femeia si incepe sa se dezbrace. Deodata se aude dingdong: - Aha, deci tu pacatuiesi, vino sa te pocaiesti, si ii trase o mama de bataie in fata la toti calugarii! A doua zi: - Iar se dezbraca aia, iar clopotul lu' ala ding-dong. Iar primeste bataie, si a treia zi la fel. A patra zi, iar aduce striptuesa si iar suna clopotul lui ala. Enervat startostele ii zice: - Vino incoace, ca am se te bat cu biciu la c***l gol. Isi da joc calugarul pantalonii si isi apleaca c***l. Deodata se aud 99 de clopote: - Ding-dong, ding-dong! 67) Costica moare la scurt timp dupa nevasta-sa si ajungand sus in rai. Dumnezeu il intreaba: De cate ori ti-ai inselat nevasta? - Niciodata, raspunde Costica. Dumnezeu verifica in calculatorul lui si intr-adevar Costica nu a mintit. Dumnezeu il rasplateste cu un Mercedes cu sofer. Vine un altul, Dumnezeu il intreaba de cate ori a pacatuit, iar el raspunde ca numai de 2 ori dar fara voia lui. Dumnezeu verifica si desi este adevarat ii spune ca nu merita mai mult de un Fiat. Vine un al treilea si la aceeasi intrebare raspunde: - Daca mai tin minte de vreo 2000 de ori. - Atunci tu primesti doar o trotineta, ii raspunde Dumnezeu. Ultimii pleaca multumiti, dar il vad pe Costica plangand. - De ce nu esti fericit Costica? - Ai Mercedes, ai sofer, ce mai vrei, de ce plangi? - Fiindca am vazut-o pe nevasta-mea pe trotineta! 68) Ttrei popi la maternitate: - Parinte Alex ti-a nascut nevasta! - Slava domnului! - Dar copilul are coarne, furca si toata suita. - Pazeste-ma Doamne de pacate, zice popa si pleaca. Al doilea popa 878

pateste la fel, doar ca fiul sau nu are coada. Al treilea popa: - Parinte ti-a nascut fiica? - Si a facut tot un dracusor? - Nu, a facut un ingeras. - Are aripi? - Are, dar are doua coarne la cap! 69) I: - Parinte, se poate face sex inainte de nunta? R: - Da, cu conditia sa nu se intarzie ceremonia! 70) Intr-o zi un popa din Grecia manca struguri in gradina bisericii. Deodata aude: - Sa-mi bag bip! nu l-am nimerit. Popa se uita prin imprejurimi si vede un arcas pe un deal care tragea la tinta. Popa ii zice sa nu mai injure ca il pedepseste Zeus. Peste putin timp iar se aude: - Sa-mi bag bip! nu l-am nimerit. Popa iar ii face morala arasului si peste un timp se aude o voce din cer: - Ptiu' sa-mi bag bip! nu l-am nimerit! (era Zeus si incerca sa-l pedepseasca pe arcas). 71) Robin Hood tragea cu arcu' la tinta. Trage si nu nimereste: - Dumnezei si sfinti... ca n-am nimerit tinta. Mai trage odata. Nu nimeste: - Dumnezeii si dumnezei si sfinti ca n-am nimerit tinta. Vine un popa: - Nu mai injura ca te bate Dumnezeu. - Nu ma bate nimeni! Si se intunece cerul si il fulgera pe popa. Din cer se aude o voce: - Dumnezei si Sfinti ca n-am nimerit tinta. 72) Un student la Teologie face practica intr-o biserica. Pentru a-i usura munca preotul ii da un caiet. In prima zi vine un mos care se uitase la vecina cand facea baie. Studentul cauta in caiet, gaseste uitat la vecina cand facea baie si-i spune sa posteasca o saptamana. A doua zi vine o tipa care spune ca o ia in gura. Studentul cauta in caiet, nu gaseste luat in gura si-l intraba pe preot ce sai dea. Acesta raspunde: - 20 de mii. 73) Un popa statea in biserica, cand deodata se porneste o furtuna puternica, in urma caruia se surpa un dig, si incepe sa vina apa. La usa bisericii se opreste un camionagiu, si-i spune popii: - Hai popa urca in masina ca te ia valul. - Nu, Dumnezeu ma va salva; Mai tarziu cand apa era pana la brau, vine unu cu barca care-i spune: - Hai popa urca, ca te ia valul. - Nu, Dumnezeu ma va salva; Apoi cand apa urca pana la acoperisul bisericii, popa se urca pe biserica. Vine un elicopter care-i zice: - Hai popa urca, ca-i sa te inneci. - Nu, Dumnezeu ma va salva. Dupa ce pleaca elicopterul, popa se inneaca, si ajunge in fata lui Dumnezeu, pe care-l intreaba: - De ce nu mai salvat Doamne? - Da ce masina, barca si elicopterul nu ti-au fost deajuns? 74 ). Megea odata un barbos pe strada si un politai se ia de el: - Ba nespalatule, barbosule tu imi pari cam suspect. - Ce umbli asa, cine esti tu? Ia actele la control! - Eu sint Iisus Cristos! - Hai ba lasa gluma, zi cine esti! - Eu sint Iisus Cristos ! - Nu cred. - Nu crezi? - Hai cu mine! Si amandoi pleaca impreuna indreptindu-se spre primul bar. Intra amandoi la care barmanul vazindu-l pe barbos: - Iar ai venit, Iisuse Cristoase! 75) cic mergea Iisus prin deert.deodat vede un batrn. iisus: -batrne, ce faci in deert? mou: uite, imi caut fiul. iisus: -i cum atat fiul matale? mou: -pai are cuie batute in maini. auzind acestea, iisus exclama: iisus: -tat!!!!!!!!! mou: -pinochioooo!!! 76) Popa shi dascalul jucau baschet.Popa dribleaza arunca...shi rateaza. -Pastele masii,iar am ratat!Dascalul zice -Parinte,cum de vorbiti asa ? ,popa injura iar. Atunci un fulger il omoara pe dascal, shi se aude o voce grava "Pastele masii , iar am ratat" 77) O FEMEIE AVAND NEVOIE DE BANI PROMITE SA FACA DRAGOSTE CU TREI POPI IN SCHIMBUL BANILOR ACESTORA. FEMEIA MARTURISESTE SOTULUI DE FAPTA CE TREBUIE SA O FACA LUNI, ATUNCI CAND LE-A SPUS LOR.SOTUL DORIND SA-SI SALVEZE SOTIA HOTARASTE SA-I OMOARE PE POPI.ACESTIA SUNT OMORATI PE RAND.APOI UN GROPAR ESTE PUS SA-I INGROAPE. NESTIIND CA SUNT 3 POPI MORTI, EL IA UNPOPA SI-L INGROAPA PUNAND PAMANT DEASUPRA.CAND SE INTOARCE IN CASA MAI VEDE UN POPA MORT. ACESTA NERVOS IL IA SI-L ACOPERA CU IETRE.REVENIND IN CASA IAR MAI VEDE ALT MORT.SI MAI NERVOS IL IA SI-L ACOPERA CU CIMENT, ACUM FIIND SIGUR CA NU MAI IESE.IN DRUM SPRE CASA VEDE UN POPA PE BICICLETA,SI-SI SPUNE: -AHA!ASA AJUNGI INAINTEA MEA !!! 78) Dumnezeu sta la sfat cu sfintii apostoli. Auzise el ca prin lume umbla niste droguri, dupa care se omoara oamenii. Dadu ordin sa i se aduca mostre, ca sa se convinga si el, si-i trimise pe toti in lume. Dupa citva timp Sf.Petru bate in poarta raiului. -Cine e? - intreaba Dumnezeu. -Sf.Petru - raspunse el.Am adus canabis. -Cit? -100 gr. Trece ceva timp si se mai aude o bataie in poarta raiului. -Cine e? - se repeta intrebarea. -Sf. Ilie - am adus hasis. -Cit? -80gr. -Bun,bun - zise Dumnezeu. Si tot asa pina s-au strins cu totii. Deodata, pe neasteptate se aud batai puternice in poarta. -Deschideti! -Cine e? -Sint Iuda, am adus Politia, traficantilor. 879

79) Intr-o manastire stateau 100 calugarite care erau chemate in fiecare zi la o sedinta. Azi , maica supeioara le zice: -Maicilor, azi-noapte a intrat un barbat in manastire. 99 dintre ele "HIiii!" (speriate) una ha,ha,ha,ha. -Si a intrat in camera unei calugarite ! zice maica superioara. 99 dintre ele "HIIII" una "HA,HA,HA,HA". -S-o intins cu ea pe canapea. 99 dintre ele "HIII" una "HA,HA,HA,HA". -Si o f***t-o! 99 dintre ele "HIII" una "HA,HA,HA". -Si prezervativul s-a rupt. 99 dintre ele "HA,HA,HA,HA" una "HIIIIIIII!!!!!!!" 80) Un om la sediul politiei; -D-le in acest oras aveti capre negre? -nu d-le -dar caini negri? -nu? inseamna ca am lovit un popa. 81) Cum isi fac cruce popi? Sa-mi dea Dumnezeu minte aici (la cap), putere aici (la p==a)si doi craci aici (pe umeri) Proverbe 1) Cine se culca odata cu gainile, se culca si a doua oara. 2) - Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea ! 3) - Mai bine in satul tau fruntas, decat codas la oras ! 4) Cine-i harnic si munceste ori e prost ori nu gandeste. 5) - Cine se scoala de dimineata doarme mai putin. 6) - Nici o fapta buna nu scapa nepedepsita! 7) - Ce-si face omul cu mana lui se numeste "lucru manual". 8) - Nu face azi ce poti lasa pe maine. 9) Daca vezi pe cineva odihnindu-se, AJUTA-L . 10) - Decit bou la primarie, mai bine tap la Academie. 11) - Cine rade la urma rade mai bine. - Dar cine rade primul a prins gluma. 12) - Pauze lungi si dese, cheia marilor succese. 13) - Care este diferenta intre mafie si p***a ? - Daca gresesti poti sa intri in c***t! 14) Daca o scuturi de mai mult de 3 ori se numeste "masturbare"! 15) - Uita-ti intotdeauna dusmanii. - Nimic nu-i enerveaza mai mult. 16) La omu harnic saracia se uita pe fereastra. 17) GHICITOARE: CE-I MARE ,ROSU, SI SE TAVALESTE PRIN ZAPADA? :MOS CRACIUN LOVIT INTRE PICIOARE. 18) Sesiunea trece, studentii raman!!! 19) I: - De ce n-au existat femei intelepte? R: - Pentru ca nu pot avea barba! 20) I: - De ce umbla oameni de afaceri cu umbrele si cu palarii? R: - Pentru ca nu pot merge singure! 21) Codul Muncii: 1 .Ne nastem obositi ptr. a ne odihni. 2. Munca l-a creat pe om dar nici lenea nu l-a omorat. 3. Daca vezi un coleg odihnindu-se, ajuta-l. 4. Daca ti se face chef sa te apuci de munca, stai jos, odihneste-te si o sa-ti treaca. 5. Ce poti face azi nu lasa pe maine ci pe poimaine sau raspoimaine, ca poate nu mai este nevoie. 6. Un lucru care nu se rezolva de la sine in 30 de zile, nu merita sa te mai ocupi de el. 7. Munca e sanatate curata, deci sa o lasam ptr. cei mai bolnavi ca noi. 8. Munca il innobileaza pe om, societatea noastra nu mai are nevoie de nobili, caci a trecut vremea lor. 9. Cine se scoala prea de dimineata doarme prea putin, e obosit si casca toata ziua. 10. Cine nu munceste nu greseste, iar cine nu greseste merita promovat. 11. Serviciul nu e crasma sa stai toata ziua in el, asa ca mai du-te dracului acasa. 22) I: - De ce au aparut homosexualii? R: - Prietenul la nevoie se cunoaste! 23) - Ce inseamna un spermatozoid in gatul unei femei? - Tradare. - Ne-au dat in gat! 24) Nu e bine sa doresti moartea sefului tau ci sa-l faci sa si-o doreasca singur. 25) - "Daca te bagi in c***t baga-te cu totul!" - "Nu oricine te baga in c***t i-ti vrea raul!" - "Nu oricine te scoate din c***t i-ti vrea binele!" 26) - Cine se scoala de dimineata are erectii matinale. 27) Ulciorul nu merge de multe ori la apa. 28) - Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea! - Cine-i lenes si chiuleste are tot asa! 29) Cine se scoala de dimineata, ori ii prost ori nu gandeste 30) Fii bun si vei fi singur! 31) Sti ce a zis elefantul cand a vazut un barbat in pielea goala. -cum naiba va manca cu trompa asta? 32) Daca ai un ciocan in mana toti cei din jur ti se par cuie. 880

33) Cine sapa groapa altuia face munca patriotica ! 34) Orice lucru bun in viata e ori ilegal imoral sau ingrasa! 35) Care este diferenta dintre furnica si pasarica? Pasarica se furnica dar furnica nu se pasarica !!!!! 36) -Un barbat pentru o "gaura" ia "plasa" toata viata; - O femeie, pentru un "carnat" ia un "porc" intreg. 37) Din geseala in greseala, spre victoria finala! 38) Cine sapa groapa altuia, face muschi. Radio Erevan Un tanar suna la radio si intreba: Ce inseamna sa fii logodit? Cel de la radio raspunde: Este cum ai fi arestat preventiv inainte de inchisoare pe viata. I:- Se poate pune baza pe domnul Iliescu? R:- Da, dar incercati mai bine cu acid! Q: Ce faceti in caz de atac atomic? A: Ne punem cearceafurile in cap si mergem tiptil-tiptil spre cimitir. Q: De ce tiptil-tiptil? A: Sa nu creem panica. I:- Cu cine se invecineaza URSS? R:- Cu cine vrea ea! - Cu cine ar fi bine sa ma casatoresc: - Cu o tipa frumoasa la care sa se uite toti si poate sa incerce sa se dea la ea sau cu una de care sa fiu sigur ca nu va incerca nimeni sa mi-o f**a. Raspuns:- Ai de ales: - Sa mananci o prajitura cu prietenii sau un cacat singur. Anunt la Radio Erevan: - Un submarin american s-a ciocnit de un iceberg in Marea Neagra. Partea sovietica nu a suferit pierderi! I:- Se poate folosi aspirina drept anticonceptzional ? R:- Da, in cazul in care este tinuta intre genunchi... Suna un tip la Radio Ervan si intreaba pe o doctora daca este permis sa faca baie daca are diaree. Aceasta mirata de intrebare ii raspunde: - Da daca aveti destula? Intrebare: - Este adevarat ca cetateanului Ivan i s-a dat o masina? Raspuns: - Da, este adevarat, dar nu este vorba de cetateanul Ivan ci de cetateanca Ludmila, nu este masina ci este bicicleta, si nu i s-a dat ci i s-a confiscat. Q: - Se poate face dragoste in fuga? A: - Nu! Pentru ca o femeie cu poalele-n cap alearga mai repede decat un barbat cu pantalonii in vine. I:- "Eu am diabet iar nevasta-mea are o scurgere albicioasa. Putem face copii?" R:- "Da, dar ar fi pacat. Mai bine faceti bezele." Intrebare la Radio erevan: - Se poate lua SIDA de pe WC? Raspuns: - Da, daca va asezati inainte de a se ridica cel dinainte. Intrebare:- Este adevarat ca se poate trata ipotenta cu lapte ? Raspuns:- Da, daca in ceasca cu lapte se pun 2 linguri de ghips. Intrebare la Radio Erevan: - Daca Bucurestiul este lovit de o bomba atomica, se mai poate face clisma cu apa din lacul Herastrau?? Raspuns: - DA!!(raspunde radio Erevan) insa nu se stie daca mai ramine vre-un c*r intreg. Q:- SIDA se poate lua la WC? A:- Da, dar e incomod. Intrebare:- Se pot face copii de la distanta? Raspuns:- Da, daca distanta este mai mica decat lungimea! Intrebare:- Este adevarat ca se poate lua SIDA de la un cui ruginit? Raspuns:- Probabil, dar in mod sigur sunt metode mai placute! Intrebare:- E adevarat ca la rusi creste porumbul ca si stilpul de telegraf? Raspuns:- Adevarat, chiar si mai rar!!!!! Un ascultator sovetic din raionul Cimislia ne intreaba daca stim cum s-a sinucis poetul rus Maiakovski. Noi raspundem ca nu stim insa ultimile sale cuvinte au fost: - Nu trageti, tovarasi. Intrebare dupa accidentul de la Cernobil: - Se poate sa iti cada dintii dupa accidentul de la Cernobil? Raspuns: - Da, mai ales daca nu iti ti gura. Ce e un punct negru intre doua puncte albe? Un purice cu vata in urechi. Ce e un punct negru intre trei puncte albe? O puricica pe stop cu vata in urechi. Ce e mic verde traieste la 2m sub pamant si mananca pietre? Micul verde, care traieste la 2m sub pamant. 881

Daca facem o groapa pana in partea cealalta a Pamantului si dam drumul unei pietre in ea unde se opreste piatra? La 2m c-o mananca micul verde, care traieste la 2m sub pamant. De ce stau gainile pe gard? Sa le vada cocosii copanele. Intrebare:- Ce ne puteti spune de viata intima a tovarasului Brejnev? Raspuns:- Nu ne amestecam in viata particulara a tovarasului Gromiko! I:De cite ori isi face o femeie probleme in viata? R:De 5 ori. I:Cind? R:-Cind "o face" prima data, -Cind se marita prima data, -Cind "o face" prima data cu altul, -Cind "o face" prima data pe bani, -Cind da prima data bani sa "o faca". I:Bine, bine, dar barbatii? R:De doua ori? I:Cind asta? R:Cind nu mai pot a doua oara. Si cind nu mai pot nici prima... I:- Care este diferenta dintre o gaina? R:- Are un picior mai paralel decat celalalt.. Intrebare: Este adevarat ca Ivan Ivanovici a cistigat la LOTO un milion de ruble? Raspuns: Da, este adevarat, cu urmatoarele corecturi: * Nu este vorba despre Ivan Ivanovici ci de Stepan Stepanovici; * Nu este vorba de LOTO ci de ruleta; * Nu este vorba despre un milion de ruble ci de un milion de dolari; * Nu a cistigat ci a pierdut! Intrebare: -De ce origine este stepul? Raspuns: - Stepul este de origine sovietica. Stepan Stepanovici Stiopa statea in stepa; avea 13 copii si o singura buda...! Un ascultator intreaba: - "Se poate cumpara cu banii economisiti o Volga?". Noi raspundem: "Se poate, dar ce faceti cu atata apa?" I:- Ce e foarte mare, face zgomot foarte mult, consuma 20 litri de benzina pe ora, scoate mult fum si taie marul in trei? R:- Aparatul romanesc de taiat marul in patru. Concurs la Radio Erevan: - Un om sta la masa intr-un restaurant si mananca tot felul de mancaruri: supe, fripturi, desert, bea vin, toate intr-un ritm alert, timp de mai multe ore. Dupa aceea iese pe usa din restaurant si moare. - De ce? Raspuns: - Era vagon-restaurant. Intrebare:- Cum le spun canibalii la femeile gravide? Raspuns:- Kinder cu surprize. Q:- Se poate sta cu fundul gol pe un arici? A:- Da, in doua situatii: - Daca este sarcina de partid sau daca ariciul este proaspat barbierit. I:- Se poate ca un barbat sa aiba 4 oua? R:- In mod normal nu, dar sa verifice daca nu are o p**a in fund! I:- De ce a creat-o Dumnezeu pe Eva? R:- Dupa ce l-a facut pe Adam s-a uitat putin la el, s-a gandit bine si a spus: - "Cu sigurant'a pot sa fac mai mult de atat!! Intrebare:- Ce asemanare exista intre un inginer si o vaca ? Raspuns:- Ambii au priviri inteligente, dar nici unul nu se poate exprima. Intrebare:- De ce au fetele ochii ca stelele ? Raspuns:- Pentru ca-s proaste ca noaptea. Intrebare la Radio Erevan: - Daca vorbesti la telefon poti ramane gravida? - Poti, dar depinde pe ce stai atunci cand vorbesti la telefon! Intrebare la Radio Erevan: - Se pot face copii in eprubeta? - Da, dar sa fiti atenti sa nu va taiati. Intrebare:- Poate o Dacie sa atinga viteza de 200 km/ora? Raspuns:- Da, in cadere libera. Intrebare la radio Erevan: - De ce se zice ca, comunismul sta la marginea prapastiei? Radio Erevan: - Pentru ca se uita la noi. Ascultator:- Se poate conduce o Volga in curba cu 120 km/h ? Radio Erevan:- Se poate. Insa o singura data. Intrebare:- Este adevarat ca in urma dezastrului de la Cernobal toata conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis? Radio Erevan:- Da, in afara secretarului de Partid, care nu a fost gasit acasa! Stire la Radio Erevan: - Astazi s-a petrecut un accident groaznic. O furnica a lovit cu bicicleta un elefant ce trecea regulamentar pe zebra. Q:- Putem compara ciclul cu Bursa? A:- Da. Ambele vin o data pe luna, tin 3 zile, si apoi poti sati bagi P**a in ele. La Radio Erevan, un ascultator ne intreaba: - De ce femeile mimeaza orgasmul? Iar noi raspundem: - Pentru ca ele cred ca noua ne pasa. Q:- De ce armeninii au mult noroc.R:- Pentru ca fortuna se teme sa se intoarca la dansii cu fundu. Intrebare la Radio Erevan: Pot incepe orele de educatie sexuala cu fiica mea de 12 ani? Raspuns: Da! Veti invata lucruri noi si interesante! De ce se macheaza si se parfumeaza femeile? Ca-s urate si put. 882

Intrebare la radio Erevan: -Daca exista punctul G si ce este? -Nu stim daca exista dar stim ca este recomandat sa-l cautati ! Suna unu' la Radio Erevan. Animatorul ii raspunde: - Aici Radio Erevan, cu ce va putem ajuta? - Uite dom-le ca de dimineata am iesit sa ma plimb prin parc... - Dar ce doriti de la noi? - Si cum ma plimbam asa, am luat-o pe o alle mai laturalnica... - Totusi, aveti sa ne puneti o intrebare? - Si cand ma uit pe jos, vad un portofel. Dom-le era plin de bani, erau acolo vreo 15.000 $... - O groaza de bani, dar de ce ati sunat la noi? - Cand ma uit mai bine in portofel, vad ca era si un act de identitate; pe om il cheama Itzic... - Vreti sa aflam cum sa-l gasiti de domnul Itzic? - Nu dom'le, eu doar vroiam sa-i dau o dedicatie. Suna telefonul la postul de radio la emisiunea de dedicatii: -Buna ziua . Ieri am gasit un portofel in care erau 3000$ ,5000 lire sterline,10000 dem si o carte de vizita pe care scria : Mihailov Adrian....!!! Pentru el dedic urmatoarea piesa...... La Radio Erevan, o ascultatoare disperata, intreaba: - Este adevarat ca se poate ramane gravida luand picaturi de Davila. Raspundem: - Depinde cati ani are Davila! Intrebarea la radio Erevan: - Care este cel mai frumos oras din lume? Raspuns: Cel mai frumos oras din lume este Erevan. Acelasi ascultator intreaba: - Cate bombe atomice sunt necesare pentru a distruge cel mai frumos oras din lume? Radio Erevan raspunde: - Cel mai frumos oras din lume este Moscova! La Radio Erevan se-ntreaba: - Se poate face dragoste cu fereastra deschisa? - In principiu da, dar ar fi de preferat cu o femeie! Q. - Ce-i mai presus ca dragostea? R. - Buricul. Pe vremmea comunistilor. - Este adevarat ca plosnitele pot face revolutie? - Binenteles. - In ele curge singele clasei muncitoare. I: - Care sunt cele mai curate tari din lume? R: - Tarile arabe. I: - De ce? R: - Pentru ca tot gunoiul a venit in romania. I: - De ce nu creste populatia Romaniei? R: - Pentru ca mancam neregulati si regulam nemancati! La Radio Erevan, un ascultator intreaba: - De ce poarta chirurgii manusi? Radio Erevan raspunde: - Ca sa nu li se gaseasca amprentele! Prin anii 60, un ascultator intreaba la Radio Erevan: - Ce face acum, dupa ce a fost demis, tovarasul Hrusciov. Radio Erevan raspunde: - Se afla la vanatoare de ursi in Siberia. Ascultatorul revine si intreaba cati ursi a vinat tovarasul Hrusciov. Radio Erevan raspunde: Tovarasul Hrusciov nu a fost incadrat ca vinator ci ca momeala! O ascultatoare intreba la Radio Erevan: - Ce pot face ca sa nu ramin insarcinata. Radio Erevan raspunde: - Beti un pahar cu lapte. Ascultatoarea revine si intreaba cand anume, inainte sau dupa... Radio Erevan raspunde: - In loc de...! Intrebare la Radio Erevan: - Ce trebuie sa faca doi tineri casatoriti ca sa nu murdareasca cearsaful in noaptea nuntii? Raspuns: - Sa se spele in prealabil pe picioare! Intrebare la Radio Erevan: Am auzit ca tigara are efect contraceptiv, dar nu stiu cand trebuie sa o folosesc, inainte sau dupa? Raspuns: - Este adevarat, tigara are efect contraceptiv daca este folosita in loc de p**a. Intrebare la Radio Erevan: - Se poate construi socialismul in Sahara? Raspuns: - Se poate, dar dupa cinci ani s-ar importa nisip. Intreaba cineva la Radio Erevan: De ce se dau barbatii jos din pat noaptea? Raspunsul: 2% pentru a merge la baie. 3% sa manance ceva. 95% sa plece de acasa. La Radio Erevan, un ascultator intreaba: - E adevarat ca ochii prostituatelor stralucesc noaptea? Radio Erevan raspunde: - Noi nu suntem competenti, apelati la Radio Paris. Radio Paris raspunde: - Nu stim, insa daca ochii prostituatelor ar straluci, ar trebuii sa avem la Paris nopti albe. In acel moment intervine Radio Seattle: - Va rog, fara aluzii! Intrebare la radio Erevan: - Prognozele meteo de la TV sunt intotdeauna corecte? - Da, numai ca data si locul nu se potrivesc de fiecare data. Un grup de tineri ascultatori din Moscova ne intreaba, ce sa faca in cazul unui bombardament atomic. Raspundem: - Tinerii din Moscova sa se imbrace in cearceafuri albe si sa se indrepte incet, incet spre cimitirul orasului. - Bine, bine intreaba, dar de ce incet, incet? Raspundem: - Sa nu starneasca panica. 883

Intrebare ia radio erevan: -Toate specile de ciperci sunt otravitore? -Nu, dar unele se mananca doar odata! Intrebare la Radio Erevan: -Este adevarat ca rosiile sunt afrodisiace? - Da, daca le folositi cu tot cu arac. Natasha sta pe banca in parc cu Serghei. O musca intra sub fusta fetei. Intrebare ..Unde s-a asezat musca ? RAspuns ...pe mana lui Serghei!! Intrebare la Radio Erevan: -Daca eu sunt in gradina si ma cac si cade o bomba atomica lnga mine...mai am timp sa ma sterg la fund? Raspuns: -Doamna draga, timp ar fii cu conditia sa va mai gasiti fundul! Intrebare la Radio Erevan: Se poate sa dormim pe tavan? Raspuns: Se poate, dar va cade plapuma. Ce scriu canibalii pe aeroportul lor??? -BINE ATI VENIT, MANCAV-AS!!! Dupa dezastrul de la Cernobil, un anunt la Radio Erevan: barbat radioactiv caut barbat radiopasiv. Intrebare la radio Erevan: -Este posibil ca in ROMANIA... -Raspuns:DA!!! Scotieni 1) Un scotian isi cheama fiul: - Du-te la vecinul de sus si cere-i ciocanul! Dupa cinci minute se intoarce fiul fara ciocan si tatal il intreaba: - Nu ti-a dat vecinul ciocanul? - Nu. - Zgircitul!!! Atunci dute si adul pe al nostru. 2) Doi scotieni se intalnesc. Unul intreaba : - Cunosti ultimul banc despre noi, scotienii ? - Nu. Cum suna bancul respectiv ? - Daca imi dai un penny, ti-l spun. Celalalt scotian ramane surprins pentru cateva secunde, dupa care spune razand: - Ha ha ha, intradevar, este un banc bun!!! 3) Doi scotieni se intilnesc: Primul:- Vai ce ceas frumos ai!! Cred ca tea costat mult. Al doilea:- Nici vorba! Mi la vindut tatal meu pe patul de moarte cu 4 penny. 4) Cica un scotian si nevasta-sa intra intr-un restaurant si comanda doua portii de mancare. La un moment dat, chelnerul vazand ca doar scotianul manca iar sotia statea si se uita la el, se apropie si intreba: - Doamna dar dummneavoastra de ce nu mancati? - Nu va place mancarea? - Ba da imi place, raspunde doamna, dar astept sa termine sotul meu de mancat sa-mi imprumute proteza... 5) Un tanar scotian suna la HOT LINE: - Buna iubitule, spune tipa. - Buna scumpo, raspunde el. La care tipa spune: - As face orice pentru tine! Da' el raspunde: - Bine, atunci inchide si suna-ma tu! 6) Q:- Care este cea mai Fair-Play galeria de fotbal din lume? A:- Cea a scotienilor! Nu arunca cu NIMIC pe stadion! 7) -John ! -Yes , Sir . -Adu-mi un pahar cu apa ! -Ok , sir . -John ! -Yes , Sir . -Mai adu-mi inca unul. -Bine , sir . -John ! -Mai mai adu-mi un pahar cu apa ... -Dar , sir , nu va face bine atata apa ... -John , esti nebun, nu vezi ca arde biblioteca !! 8) I: De ce toate mormintele scotiene au cate un monument ? R: i ingroape pana la jumate' s-apoi i dau cu var... 9) I:- Ce scrie pe usa unui scotian? R:- "Nu sunati, ies din 5 in 5 minute" 10) O echipa scotiana de fotbal castiga campionatul. Antrenorul fericit, spune: - Baieti, cred ca meritati ceva racoritor. Johnny, deschide larg fereastra!! Sau: - Cum s-a inventat lita? - Doi scotieni au gasit pe strada o moneda!! 11) Termina fiul scotianului liceul si tatal, fericit il intreaba: - Ce vrei sa-ti cumpar ca sa te recompensez? Fiul: - As vrea sa am si eu o motocicleta... Lasa fiule ca-i prea scumpa...Uite, iti cumpar un pepene. Dupa ce termina fiul si facultatea, tatal il intreaba: - Cum sa te recompensez ptr. bucuria pe care mi-ai facut-o? Fiul, patit, raspunde: - Lasa tata , nu te deranja, mai bine hai sa bem o bere. - Dupa pepene?!!! 12) Intrebare:- Cum a aparut sarma de cupru? Raspuns:- Doi scotieni au gasit simultan un penny... 13) I - De ce nu isi cumpara scotienii frigidere ? R - Nu sunt siguri ca atunci cand inchid usa se stinge becul! 14) Un scotian, plecat in provincie ii scrie sotiei: - Vezi, am uitat sa-ti spun, cand nu privesti la nimic sa scoti ochelarii ca sa ni-i uzezi. 15) I:- De ce se duc scotienii la bordel pe bicicleta? R:- Ca sa se f**a. 16) Un scotian aduce acasa un cos cu capsuni. Ia una din ele si o da fiului sau zicandu-i: - Ia fiule! restul au acelasi gust. 17) Doi scotieni intr-un cort. - Jon, dormi? - Nu, ce vrei! - Da-mi 50 penny - Dorm,dorm....... 884

18) Un francez vrea sa testeze daca scotienii sunt chiar asa de zgarciti precum se spune. Asa ca se decide sa plece in Scotia. Trece granita Scotiei si printr-un satuc i se face sete. Isi ia inima in dinti si bate la usa unei case. Ii iese in intampinare un mos. Francezul ii cere apa. Dupa jumatate de minut mosul vine cu un bol plin cu lapte. Francezul savureaza jumatate din castron dupa care spune: Dar voi nu sunteti zgarciti deloc! Ce se vorbeste nu este adevaerat! Am cerut apa si am primit un bol cu lapte. Multumesc! -Ei, baiete. Cu placere! Nimeni nu mai vroia sa bea laptele ala ca acolo s-a inecat un sobolan. Francezul scapa bolul din la auzul acestor vorbe. Mosneagul il dojeni: - Dupa ce ca eu ti-am dat lapte tu imi si spargi oala de noapte a bunicii? 19) Un scotian merge la un bar si comanda o bere la halba. Dupa ce i se aduce berea observa o musca in ea si ii spune barmanului: - Barman in berea asta e o musca. Barmanul raspunde: Domnule zgarcit mai esti si tu, cat poate sa bea o musca? 20) - Ce fac scotienii cand scapa o sticla de whisky pe jos si se sparge? - Asteapta sa inghete ca sa il poata lua ! 21) Un scotian intra la o benzinarie si intreaba: -Cat costa o picatura de benzina? Baiatul de la pompa ii raspunde: -Ei,chiar o picatura nu costa nimic v-o dau eu pe gratis ! La care scotianul spune: -Atunci picura-mi si mie vreo zece litri de picturi! 22) Un scotian care avea o sticla de wisky in buzunarul de la pantaloni se impiedica pe scari. Cand isi revine pune mina pe bunzunarul unde era sticla si simte ceva ud: - Sper ca e singe! 23) Suna tanarul scotian la hot-line: - Sunt fierbinte. As face orice pentru tine! - Bine. Atunci eu inchid si suna-ma tu! 24) Un scotian vine acasa si ii spune la nevasta lui: - Am economisit 10 penny astazi! - Cum? - Nu am luat tranvaiul, ci am fugit dupa el! - Vai, Vai... Puteai sa economisesti 2 lire! - Cum? - Trebuia sa fugi dupa taxi! 25) Un american, un francez si un scotian se intalnesc la o nunta. Americanul: - Eu am facut cadou un serviciu de cafea de 10 persoane. Francezul: - Eu am facut cadou unul de 20 de persoane. Scotianul: - Eu am facut cadou un cleste de zahar de 200 de persoane. 26) Doi scotieni pescuiesc intr-o barca. Unul prinde un pestisor de aur. - Daca imi dai drumul va indeplinesc o dorinta! Zice unul repede: - Transforma oceanul asta in bere! Zis si facut, acesta ii da drumul pestisorului. - Celalalt nervos spune: - Bai boule, acuma trebuie sa ne p***m in barca! 27) O familie de scotieni, tata si fiu se hotarasc sa ingradeasca gradina. La un momentdat tata zice catre fiu: - "Mai, du-te pana la vecinul John si cere-i ciocanul sa batem leturile astea!". Fiul merge si i-l cere: - "Vecine v-a rugat tata sa ne imprumutati ptr. o jumatate de ora ciocanul, ca sa batem leturile la gard". - "Imi pare rau, acum repar si eu acoperisul si am nevoie de el!". Fiul merge la tata si ii spune rezltatul. - "Nu face nimic, du-te cere-l vecinului Smith!". Fiul merge dar si acesta sub un pretext oarecare refuza sa i-l dea. Faza se repeta cu toti cunoscutii familiei. Fiul, vine suparat de la cel care era ultima speranta si ii spune tatalui ca nici de data aceasta nu a avut noroc. - "da-i dracului de zgarciti, mi-e si rusine ca-i cunosc. Du-te adu ciocanul nostru!" 28) Pe malul unui lac din Scotia, un pescar da la undita. Deodata, vede in mijlocul apei un pusti dand din maini disperat si urland dupa ajutor. Pescarul sare indata si salveaza micutul de la inec. Apare si tatal copilului. - Dumneata mi-ai salvat fiul? - Eu! Dar oricine ar fi facut la fel. - Foarte bine, zice tatal copilului, dar unde-i sapca baiatului? 30) In tren controlorul vine sa verifice biletele. Ajunge la un scotian. -Biletul dvs. va rog! -Nu am bilet -Nu se poate.Trebuie sa-mi aratati biletul -Nu am bilet, v-am mai spus -Imi pare rau, atunci va trebui sa va dau amenda. -Nu platesc amenda. -Cum nu platiti amenda ? -Pur si simplu nu o platesc -Atunci o sa va arunc valiza pe geam -Ce ba, vrei sa imi omori copilul? 31) Un inginer zootehnist german face o vizita la un fost coleg de facultate scotzian sai vada ferma de vaci.Toate vacile erau inpecable grase frumoase dar la un moment dat vede una cu n picor de lemn.Contrariat germanul intreaba dar cu vaca asta ce este? la care scotzianul raspunde dar ce vrei sa tai o vaca intreaga pt o supa? 32) Se intalnesc 2 scotieni: -Am obosit aseara,am jucat tenis cu McClark. -dar el nu este un jucator bun. -Da, dar am jucat amandoi cu aceeasi racheta. 33) Trei scotieni stau la ceai.La un moment dat trece o masina cu o mare viteza si unul dintre ei zice: -Asta e Aston Martin.peste 5 minute mai trece o masina iar altul zice: -Asta e Rolss Royce Dupa cinci minute celalalt scotian spune: -Daca va mai certati eu plec 885

34) Cica un scotian pe patul de moarte: -Mama esti aici? -DA aici sunt fiule! -Sotia mea este aici? Da e si ea aici langa tine! -Dar copii mei sunt si ei aici? -Da si ei sunt tot aici cu tine -SI ATUNCI DE CE DRACU ARDE LUMINA IN BUCATARIE!!? Soldati 1) La o unitate militara vine un general in inspectie. Toate bune cu o singura exceptie: O camila legata de un pom. Generalul intreaba: -Ce-i cu camila asta? -Stiti,o folosesc soldatii fiindca pe aici prin preajma nu sunt femei. Peste doua saptamani generalul ia camila la el in cort, si apoi iese afara cu pantalonii in vine. -Deci asa o faceti voi soldatii? -Nu, de obicei ne urcam pe ea si mergem in sat la femei.Ha Ha Ha.... 2) - Domnule capitan, permiteti sa raportez: - Ostasul Ionescu a sarit din avion fara parasuta! Iarasi?? 3) Comandantul unei unitati ii scoate pe soldati la instructie la marginea unei rape. Il pune pe primul sa stea cu bratele intinse in forma de T, dupa care ii da un sut in cur si il expediaza in rapa. Il pune pe al doilea sa stea pe vine si dupa aia ii da si lui un sut in cur. Il pune pe al treilea culcat si repeta actiunea. La un moment dat vine un soldat si zice: - "Dom' comandant permiteti sa raportez, dupa ce terminati cu tetrisu' poftiti la masa!" 4) Un soldat se intorcea din permisie. In vagon, alaturi o tanara domnisoara. Soldatul isi deschide traista, scoate pita si o taie in dumicati mici, scoate slanina, taie bucatele mici si le pune pe dumicatii de piine, in sfarsit adauga brinza si ceapa -intr-un cuvint face soldatei ca la copii mici si incepe sa imbuce. Tanara domnisoara incepe sa saliveze de pofta si cand nu se mai poate abtine, ii spune soldatului: -Nu va suparati domnule soldat, mi-e asa o pofta, nu-mi faceti si mie un soldatel? -Ba cum sa nu, asteptati numai sa termin de mincat! 5) Intr-un cort de soldati mare zarva... Vine comandantul... - Ce se intampla aici? - Sa traiti! Soldatii din lipsa de femei se f*t cu perna! - Bine! Cei care s-au f***t cu perna maine la raport!!! A doua zi toti erau la raport in afara de unul. - Bravo soldat!!! - Cum te cheama? - Perna Violatu' sa traiti! 6) Erau in conflict doua armate: - Armata romana si armata germana. Una era pe un deal si cealalta pe alt deal. Intre cele doua dealuri era o apa cu multi crocodili. Comandantul armatei germane il trimite pe soldatul Karl sa aduca 10 crocodili, iar comandantul armatei romane ii spune: - Asta-i treaba de femeie! Karl aduce cei 10 crocodili. Comandantul armatei romane il trimite pe Lucifer sa aduca 15 crocodili, iar acesta ii spune: - Sa aduca ma-ta! Comandantul armatei romane ii spune comandantului armatei germane: - Vezi, ti-am spus eu, ca-i treaba de FEMEIE! 7) Stefan cel Mare dupa o lupta: - Ba care a baut aseara, inainte de batalie, un pas in fata! Tremura toti si numai vreo 3 ies in fata. - Bine, voi la sapat transee, restul, hai sa ne dregem. 8) Slodatii la raport afara. Vine comandantul si spune: - Mai misca careva? O voce din spate raspunde: - Pamantul, domnule comandant. Comandantul: - Cine a spus asta? Raspunde din nou vocea: - Galileo Galilei. Comandantul: - Galileo Galilei, un pas in fata!!!! 9) Stefan cel mare la razboi: - Pi cai, osteni! - Si io picai, Maria Ta! 10) Intr-o zi de iarna cu ger puternic Generalul ii cheama pe soldati la raport. Dintr-o data Generalul vede ceva in pantalonul unui soldat si intreaba: - Cum poate sa ti se ridice pe vremea asta? - Pai daca asa ma prins gerul. 11) Intr-o zi Hitler is aduna armata pentru exercitiile zilnice. La un moment dat un soldat stranuta. Hitler opreste exercitiul si intreaba: - Cine a stranutat? Omoara primele 2 randuri de soldati. Cine a stranutat? Un caporal prapadit se reseamna si isi recunoaste greseala, asteptand pedeapsa. Hitler surazand ii spune: - Atuci,......NOROC! 12) Razboi. Gheorghe vine si raporteaza: - Dom' Capitan, raportez: - Numai avem gloante! - Ce facem? Capitanu nervos: - Incetati focu'! Ce mama dracului! 13) Soldatii americani, japonezi si somalezi se intreceau la tras cu tunul: Americanii:- 5800 m Japonezii:- 10000 m Somalezii:- 10 m Dupa ce au tras somalezii,generalul japonez ii spune somalezului: - Bine ma numai 10 m La care somalezul raspunde: - Daca esti mai tare hai tu si sufla-n teava. 16) Alin pleaca in armata. Prietena lui vrea o fotografie cu el. El avea doar o foto de la mare nud. Taie partea cu cea mai importanta si io da prietenei. Bunica vrea si ea o poza. Alin se gandeste si ii da restul pozei. Bunica spune: - Ia uite-l neras si cu cravata stramba! 886

17) Intr-o dimineata, la o unitate militara, la apelul de dimineata, un comandant, dupa ce saluta soldatii, le spune: - Am pentru voi o veste buna si una rea. Voi incepe cu cea rea. Astazi, fiecare soldat va trebui sa umple 100 de saci cu nisip. Acum vestea cea buna: - Sunt saci suficienti pentru fiecare. 19) La popota era atarnat un afis: - ,,Bautura omoara incet dar sigur,,. A doua zi o mana necunoscuta adaugase: - ,,Soldatii nu se tem de moarte,,. 20) - Alo, dom' locotenent, generalu' Andrei la telefon! Ordonati, sa traiti! - Vezi ca maine iti trimit o trupa de tineri sa-i initiezi, da' vezi ca astia nu-s ca ceilalti! Sunt studenti, baieti finuti, rafinati, stilati. - Da sa traiti! - Vezi ca o sa-ti puna tot felul de intrebari, sa nu-i sperii ca dracii te ia. - Pai si ce sa le raspund, sa traiti? - Ba, nu stiu, vezi tu raspuzi la deruta, te descurci! 'nteles? - Da sa traiti!!! Peste o saptamana... - Ia zi ma, cum a fost? - Cum a-ti ordonat, sa traiti! - Te-au intrebat? - Da sa traiti! - Si cum ai scos camasa? - Raspunsuri la deruta! - De exemplu? - Pai cand ma intrebau, raspundeam la deruta: - "Ia mai du-te'n p***a ma-tii"! 22) I: - Ce este verde si are 200 oua? R: - Corul vanatorilor! I: - Ce este verde si are 199 oua? R: Corul veteranilor! 23) Capitanul ordona: - Soldati asculta-ti si indeplini-ti comanda mea: - Puneti-va pe fata castile de gaz, scoateti-le, puneti-le, scoateti-le, puneti-le, scoateti-le... Popescu, n-ai auzit? - Scoate-ti casca! Dar eu am scos-o... - Interesanta fizionomie ai Popescu... 24) Vine Popescu la Dom'Capitan si-i spune: - Permiteti-mi sa va raportez. Ionescu iar e in stare de ebrietate avansata. - Cum ai sesizat? - Iar rade oglinda! 25) Intr-un lagar nazist vine comandantul la prozonieri si le spune: Am o veste buna si una rea. - Pe care vreti s-o auziti? Detinutii toti: - Pe aia buna. Comandantul: - Vestea buna este ca in seara asta aveti discoteca. Detinutii: - URAAAA! Comandantul: - Va canta Hans la mitraliera. 26) Stefan cel MARE ii intreaba pe soldatii lui: - Unde sunt turcii? - In stanga, in dreapta si in spate. - Atunci inainteeee! 27) La raport, plutonierul scoate in fata companiei pe un soldat care a facut o boacana si spune: "Priviti soldati, aveti in fata voastra un magar si un porc" (urmeaza mustruluiala......)dupa care plutonierul ii sune soldatului: - "Treci la loc in formatie, magarule". 29) Razboiul dintre Mircea si Baiazid : Vine Baiazid cu oastea (cata frunza si iarba) si pune un tun pe malul Dunarii. Mircea vine si el la Dunare cu un grup de viteji si infige un steag in malul opus. Se enerveaza turcii si mai aduc doua tunuri si le indreapta spre romani. Mircea mai aduce inca doua steaguri si le infige in mal. Turcii iritati aduc inca trei tunuri la Dunare. Romanii aduc inca trei steaguri si le infig in mal. Se enerveaza turcii rau de tot si pleaca acasa. Dupa 10 ani se intalnesc Mircea si Baiazid intr-un bar. Baiazid: - "Ba, ce-ai vrut sa-mi demonstrezi cu steagurile alea?" Mircea: - "Ca mi se falfaie de tunurile tale." 30) Razboi mondial aerian in Pacific. Un kamikaz japonez vede un B-17 american, inchide ochii si zice: - "Pentru patrie inainte" si pleaca in picaj. Dupa vreo 2 minute deschide ochii si nu vede nimic. Intoarce avionul si vede iar B-17-ul american tronand in aer. - "Ce p***a masii dom'ne!" Repeta figura si iar acelasi lucru si incearca din nou. Pilotul american spune copilotului: - "Ba, deschide ma geamul ca iar vine nebunul ala". 32) Urmarit de turci, Stefan cel Mare loveste calul in spate cu pintenii si-i spune sa alerge mai repede. Calul, putin iritat ii atrage atentia si-i spune sa nu-l mai loveasca. Alearga calul ce alearga iar dupa un timp Stefan iar il loveste cu pintenii: - "Mai repede"...la care calul ii atrage atentia din nou: "Ma Stefan nu ma mai lovi ca ma opresc si te prind turcii" Alearga calul ce alearga dupa care iar este lovit: - "Mai repede". Calul enervat la culme se opreste iar Stefan este prins de turci. Inainte de a fi omorat, ca ultima dorinta, Stefan cere ca sa vorbeasca cu, calul sau: Stefan: - Uite ma ce mi-ai facut? Te credeam un cal credincios, acum am sa fiu omorat! Calul: - Bine ma Stefan, te inteleg sa ma lovesti...Da in operatie? 33) Soldatii sovietici zboara cu avionul spre Afganistan. - In Afganistan, le explica comandantul, pentru capul fiecarui dusman ve-ti primi 1000 de ruble si 3 zile de permisie. Noaptea tarziu, avionul aterizeaza. Soldatii coboara si dupa un timp se intorc c-un cap de om si ii spun comandantului: - Tovarase comandant, iata primul cap de dusman. Vrem bani si zilele libere. Ce ati facut, nenorocitilor? - Inca n-am ajuns in Afganistan. 34) Dom' capitan: - Pluton de fii de curve, alinierea. - Cine indrazneste sa fure cumva, drept pedeapsa 5 km cu tot echipamentul in mars fortat. Noii soldati inghit in sec. - Cine indrazneste sa aduca injurii organelor superioare, 10 km mars. Soldatii incep sa tremure. - Cine insa este prins 887

masturbandu-se in unitate, va alerga 20 km cu echipament complet! Soldatii sunt disperati, unul insa radiaza de bucurie. - Soldat, treci in fata! - Ce te amuza in halul asta? Nu tie bine? - Ba da sa traiti, ma gandeam doar ca eu din patru labe sunt acasa. 35) In timpul razboiului generalul merge printre soldati. Unuia ii tremura degetul pe tragaci si il taie cu sabia: - Te doare soldat? - Nu dle! - De ce? - Fac parte din armata romana. Merge mai departe, il vede pe unul cu un nasture descheiat si ii smulge o mana de par de pe piept: - Te doare soldat? - Nu sa traiti! - De ce? - Fac parte din armata romana! Merge mai departe si vede 2 homosexuali in timpul actului. Scoate sabia si i-o taie: - Te doare soldat? - Nu sa traiti! - De ce? - I-ati taiat-o lu' ala din spate! 36) I: - De ce femeile nu fac armata? R: - Ptr. ca la comanda "culcat" se arunca pe spate. 37) In legiunea franceza: Vine generalul sa verifice soldatii. In primu rand vede pe unul care are piciorul cu un centimetru prea in fata. - Ce-ti cauta piciorul mai in fata? - Ma scuzati va rog, este vine mea. - Asa este! - Paf! Il impusca. Mai merge putin si vede pe unul care are centura putin mai la stanga. - Ce-ti sta centura asa? - Paf! Il impusca. Ajunge la capatul randului, si vede ca la unul ii sta p**a prea in fata. - Ce-ti sta p**a asa de in fata? Scoate un cutit si i-o taie. Soldatul sta neclintit. Acesta este un adevarat soldat. - Cum de nu te doare? - Dar nu era a mea, era a lui ala din spate! 38) Erau odata trei soldati americani veniti in Romania sa invete romana.Prima data se duc ei intr-un bar unde se certau doi dintre care unul a zis: -Futu-ti rasa matii! Americanii au retinut. Se duc intre niste blocuri unde erau cativa oameni care vroiau apartamente si care strigau: -Mai VREM!Mai VREM! Americanii au retinut! Se dusera la una la curte care taia un curcan si sotul ei a intrebat-o ce taie acolo,ea a zis: -Un curcan mare si gras,un curcan mare si gras! Americanii retinura. Dupa aceea se dusera la secretare presedintelui care ii invata pe straini romana: -Am auzit ca vreti sa invatati romana! -Futu-ti rasa matii! Se duce aia il cheama pe presedinte: -Ba voi vreti sa va dau 15 ani de inchisoare?ii intreba presedintele. -MAI VREM!MAI VREM! -Ba voi stiti cine sunt eu? -Un curcan mare si gras,un curcan mare si gras!!! 39) Pe vremea lui Nea' Nicu, la fabrica de armament Zarnesti suna un tip: - Alo, "Fabrica de biciclete Zarnesti?" - Da! raspunde centralista. - As dori si eu cu Nelu de la Focoase!! 40) Comandantul lagarului Auschwitz catre detinuti: -Baieti,azi veti juca polo -Uraaaaaaa! -Voi veti fi echipa rosie -Uraaaaaaaa! -Iar crocodilii vor fi echipa albastra! 41) Cum fac albanezii incalzirea de dimineata? Dau turul tarii. 42) Cum se face cezariana la canibali? Se mananca femeia in jurul copilului. 43) Bula si Itic merg in razboi. Acolo in lupta decisiva Bula incaseaza un glont in cap. Itic trebuia sa ii spuna nevestei lui Bula vestea proasta si nu stia cum. -Tu Mito tu sti ca lui Bula ii treceau tot felul de trasnai prin cap. -Da stiu. -Sti ce i-a trecut acuma? -Nu! Ce i-a trecut? -Un glonte de vreo cinci centrimetri. Studenti 1) Care este cel mai scurt shi cel mai bun banc? "Un student si-a cumparat un apartament" 2) Dupa o zi grea de munca, tatal-barza vine acasa, si incepe sa povesteasca ce a facut in ziua respectiva: - A fost misto azi! M-am dus la niste familii de intelectuali, le-am adus copii, s-au purtat cu mine frumos. Chiar a fost misto! Vine si mama-barza: - Vai de capul meu! M-am dus la niste familii de tigani si le-am lasat puradeii. M-au batut, m-au injurat! Intr-un tarziu apare si fetita-barza. Maica-sa o intreaba: - Tu ce-ai facut fata mea? - E! Am speriat niste studente prin Regie! 3) Stiti care e diferenta intre studente si verbe? Verbele pot fii si neregulate! 4) In metrou, o duduie indignata il apostrofeaza pe un negru (student strain) care statea linistit pe scaun: -La noi, in Romania, doamnele stau pe scaun, iar tinerii ca tine stau in picioare! -La noi in Africa, baietii ca mine stau in jurul focului, iar doamnele ca tine stau in cazan, la fiert! 5) Replica unui student de anul I dupa primul an: - In 5 ani de liceu n-am invat cat in sesiunea asta. Tigani 1) Dragomir, Negro si cu Tiganul (Ursoaica) merg la o expozitie de avioane. Plimbandu-se cei trei pe acolo vad un avion de aur. Negro isi incearca norocul iar peste o ora vine cu o piulita. Dragomir merge si el sta o ora, doua si reuseste sa ciordeasca o bujie. Vazind Tiganul una ca asta merge si el. Sta o ora doua, trei, patru si dupa vreo 7 ore vine mai negru decat plecase si fara sa fi ciordit ceva. 888

Tiganul ii intreaba: -Ce ati reusit voi sa furati? -Dragomir: pai o piulita si o bujie. -Tiganul: aha, de aceea nu a vrut sa porneasca avionul... 2) Era o zi superba de vara si tiganul se intorcea acasa pe un cal alb, inspumat. In vale tiganca spala rufele linistita. Si cum vine tiganul in viteza opreste calul chiar pe marginea vaii. Dintr-o data o roca mare de calcar se desprinde si se rostogoleste pana ajunge la tiganca si o face varza, la care tiganu': Vai baga-mi-as, e a treia masina de spalat pe care o strica calcaru' trebuie sa-mi iau Calgon! Concluzie: Masina de spalat traieste mai mult cu CALGON! 3) I: Stiti cum se numeste sperma de tigan? R: ESENTA DE ROM... 4) -Barbate, am fost la doctor si mi-a zis ca sunt largita, da cinstita! -Tiganul se duce la doctor si intreaba ce are Piranda lui. -Pai, ce sa aiba, laringita si cistita! 5) Se canalizeaza un cartier de tigani. Bulibasa din acest cartier vorbeste cu alt bulibasa, din alt cartier, necanalizat: - Cum e acuma, mancat'as ? - Aaa, e mult mai bine ! Avem apa calda, baie, veceu .. , piranda mea a luat chiar si perie de veceu!! - Ehe, cred ca e bine !!!! - Mda, merge, dar tot mai bine era cu ziarul! 6) Un avion este pilotat de un american, un rus, un roman si un tigan. La un moment dat avionul incepe sa cada. Americanul spune: - Eu ma arunc, se redreseaza avionul, dupa putin iarasi la fel vine randul rusului: - Se redreseaza avionul dupa putin iarasi incepe sa cada, se uita romanul la tigan si invers pana la un moment dat cand tiganul ii spune romanului: Bai tigan am fost tigan raman ori te arunci ori te arunc!!! 7) I:- Ce este negru si sta bine la gatul tiganului? R:- Dobermanul. 8) Cica un tigan se duce pentru prima data la spovedit. Il vede pe preot scotandu-si ceasu de la mana si-l pune pe masa. Preotul: - Cu ce ai pacatuit fiule? Tiganu(punand mana pe ceas): - Fur parinte. P:Se zice "am furat" T:- (bagand ceasu in buzunar): Am furat parinte. P:- Ai incercat sa-i restitui obiectul propietarului? T:- Eu vi-l dau dumneavoastra parinte. P: Nu mi-l da mie da-l propietarului. T: Nu a vrut sa-l primeasca. P: Atunci pastreaza-l tu. 9) Mama cu fiiica la farmacie. Intra mama. - Sarut-mana! - Buna ziua! Cu ce va putem ajuta? - Alifie pentru p***a aveti? - Vai, va rog sa iesiti imediat... Iese mama. - Fai, nu ma inteleg cu aia, intra tu poate vorbesti mai bine. Intra fica. - Sarumana! - Buna ziua! Cu ce va putem ajuta? - Alifie pentru... jos aveti? - Sigur, unguent vaginal, bineinteles. - Ce cantitate ati dori? - Asa cam pentru 2 p***e. 10) O satra formata din o mie de tigani merge la pescuit. Unul dintre ei prinde un pestisor de aur. Acesta ii zice: - Te rog sa imi dai drumul si o sa va implinesc la toti o mie cate o dorinta. De acord tiganul. Primul vrea sa fie alb, la fel al doiler si tot asa pana la ultimul care intrebat de pestisor ce vrea spune: - Fa-i pe toti inapoi NEGRII! 11) In camera de gazare un englez, un chinez si un roman. Ii gazeaza odata, de doua ori, de 3 ori ... nu moare nici unul ... Se raporteaza lui Hitler care vine sa vada ce se intampla Il intreaba pe englez de ce nu moare? Asta raspunde: - La noi e poluare, e fum, gazul asta e aer curat ... Chinezul: - La noi daca zice imparatul sa ne tinem respiratia 10 ore, ne tinem ... Romanul: - Ba, eu sunt gazoman de felul meu, asa ca du-te dracu si inchide usa aia, ca iese bunatate de gaz afara ... 12) Un roman si un tigan, sunt trimisi la spinzuratoare. Locul unde urmau sa fie executati era deasupra unui riu, legati de un pom. Prima data il iau pe roman, dar se rupe coarda, si scapa inotand. Vazind asta, tiganul zice: - Pe mine sa ma legati bine, ca nu stiu sa inot 13) Piranda ii cere puradelului sa ii arate carnetul de note. Cand il citeste vede ca are note de 10. Nervoasa il intreaba: - "Hapai ma!, ce note-s astea ma?". Las' ca ma duc eu la scoala aia a ta si vorbesc cu Doamna invatatoare. A doua zi piranda sta de vorba cu invatatoarea. Pai doamna, copilu' meu are numa note rele, numa' de zece. Pai cum de ii dati note asa mari, ca el atita-i de prost... Uite sa ii pun eu citeva intrebari sa vedeti ca nu stie. Ba copile! - Ce avem noi sub pat si incepe cu "O". ...? Nu stiu. - O pereche de papuci. Vedeti doamna, nu stie. - Ba! Ce avem noi sub pat si incepe cu "D"? - ...? Nu stiu. - Doua perechi de papuci. Vedeti doamna ca nu stie, si ii dati numai note mari. - Mama, d-apai sa te intreb si eu pe tine ceva. - Intreaba-ma ma! - Ce avem noi sub pat si incepe cu "H"? - ..., nu stiu ma, ce? - Inc-o pereche de papuci. Vezi ca n-ai stiut? 14) Tiganca cumpara pentru prima oara sapun in casa si il pune pe cel mai mic puradel sa se spele. Puradelul incepe: - Mama, sa ma mai spal ca uite deja sa dus destul jeg de pe mine? - Mai spalate ca esti jegos. - Mama sa ma mai spal ca apa s-a facut si mai neagra? - Taci si continua sa te speli ca esti jegos. - Mama sa ma mai spal ca deja mi se vede tricoul ala rosu? 15) Noaptea tiganu si tiganca, intr-o lumina chioara...dormeau. Pe la 3, tiganca se trezeste si incepe sa se holbeze pe perete. Dupa cateva minute incepe sa-l ghionteasca pe tigan... - Tigane, 889

tigane... scoala ba mancatas... - Ca vrei fa ca te tai sa-nebunesc? - Scoala ba traitiar ma-ta? - Fa te disec sa fac parnaie... - Scoala ba n-auzi... - Zi fa ce-i ?!? - Ba tigane, pe perete acolo sub icoana e un gandac? - Da' ce-ai vrea fa sa fie... un Rembrandt? 16) Vine tiganu' acasa cu leafa si ii zice Pirandei: - Fa Pirando! Azi mergem la un restaurant! Piranda incantata se imbraca repede. La restaurant vine chelnerul si ii intreaba ce doresc. Piranda: - O "priptura" as vrea ma Pandele! - O priptura la Piranda! Si mananca ea vreo 3 fripturi, dupa care Pandele o intreaba: - Ce tot atata priptura fa Pirando? - Pai daca n-am vazut de mult carne..... - Si ce fa? P**a mea-i zarzavat???! 17) I:- De unde iti dai seama ca tia spart un Tigan apartamentul? R:- Gunoiul este mancat, iar pisica violata. 18) O tiganca merge la doctor. Tiganca: - Domule doctor nu ma satisface barbatul. Doctorul: - I-ati un amant. Tiganca: - Pai am un amant si tot nu ma satisface. Doctorul: - I-ati inca un amant. Tiganca: - Pai am doi amanti si tot nu ma satisfac. Doctorul: - Mai i-ati inca un amant. Tiganca: - Pai am trei amanti si tot nu ma satisfac. La care doctorul enervat ii spune: - Si ce vrei de la mine? Tiganca: - S-am dai o tidula unde sa scrie ca nu sunt din aia de o face pe trotuare cu barbati. 19) Vine Bulibasa acasa cu niste cizme noi si nu ezita si se lauda la nevasta sa : - Ia uite nevasta ce cizme am, pana si madularul se uita la ele! - Bine, bine dar mai bine iti luai o palarie! 20) Un tigan conducea Mertzanu' si deodata face pana de cauciuc. Se da jos din masina sa schimbe roata. Un alt tigan apare si il intreaba: - Ce faci aici mancati-as? - Pai scot roata. Atunci al doilea tigan sparge parbrizul si spune satisfacut: - Gata frate, eu iau casetofonul. 21) Tiganca intarzie. La sosirea ei, tiganul, nervos, o intreaba: - Unde-ai fost, fa? - La serviciu. - Fa , te rup, pana la ora asta la serviciu? - Taci omule c-am luat salariul si am fost la piata la cumparaturi. - Si ce ai cumparat, fa ? - Ete asta am cumparat, zice tigana si ii arata o lingura de lemn. - Auzi fa, firai a dracu', noi n-avem bani de-o tuica si tu cumperi mobila.... 22) Q:- Cum se sinucide un tigan? A:- Isi miroase sosetele. Q:- Cum se sinucide un roman? A:- Ii spune bancul asta tiganului. 23) Erau 2 tigani(femeie si barbat )si in fiecare an veneau apele mari si mereu le luau casele. Intr-un an si-au facut casa pe malul garlei si iar a venit apa. Femeia s-a dus la barbat sa-i spuna ca iar a venit apa mare si sa stranga lucrurile sa plece dar barbatul spune: - Nu, si incepe sa cante: - Casuta noastra cuibusor de dat la buci stai nevasta un-te duci!!! 24) Era un francez, un englez si un tigan care trebuia sa salveze o printesa din mijlocul unui lac. Francezul sare, face 3 scheme in aer, ajunge in apa si se ineaca. Englezul sare, face 2 scheme in aer, ajunge in apa si se ineaca. Vine si randul tiganului: - Sare in apa si se-neaca. 25) Un tigan moare si ajunge in rai. Dumnezeu curios il cheama la vorbitor. - Ce faci mai tigane ca tare vroiam sa te cunosc. Esti primul tigan care ajunge la mine-n rai. N-ai prea facut rele la viata ta.' - Nu Doamne Dumnezeule. Si eu ca oamenii am mincat, am baut, mi-am rezolvat nevasta. - Mai tigane, ia spune-mi tu mie daca pe pamint, atata timp cat ai trait, ai avut vreo nemultumire?' -Apai Dumnezeule daca tot imi e permis, stii, toata viata m-am intrebat de ce Doamne ne dai 32 de dinti si o singura p**a". - I-auzi. Sa stii ca nu m-am gindit niciodata la asta. Daca tot zici ca asta-i oful tau, uite eu iti mai dau o sansa. Ia 32 de p**i de la mine si dute cu ele pe pamint. Pleaca tiganu' bucuros cu bratul de p**i dupa el. La poarta raiului il opreste Sf. Petru si-i zice: - Unde pleci mai tigane?' Iaca, mi-a mai dat Dumnezeu o sansa si 32 de p**i toate marimile. - Ce zici?' - Bine, bine, dar roaba asta de c***e cui i-o lasi?' 26) Un tigan isi duce nevasta la ginecolog sa o controleze. Doctoru' baga doua degete, tiganul curios: - Ce-i faci dom' doctor? Ii iau latimea. Inca o data acelasi lucru, tiganu: - Ce faci dom' doctor? Doctoru': Ii iau latimea. Ginecologu' ca sa-si bata joc se desface la pantaloni, scoate scula afara. Tiganu repede, il intreaba ce face? Doctoru: - Ii iau inaltimea, la care tiganu: - O sa iei pe dracu. - O sa iei sifilis ca d-asta am adus-o aici. 27) Mosul tigan, citind ziarul exclama catre baba: - Fa, aici scrie ca o bomba atomica costa doua milioane de dolari. - Doamne da, fa, sa cada una la noi in gradina. 28) I:- Stiti care e diferenta intre un roman si un tigan?? R:- Romanii fura unii pe altii, iar tiganii fura in Germania! 29) - Cum te adresezi unui tigan imbracat la 4 ace? - Inculpat, ridicate! 30) Pentru a atrage barbatii in treburile casnice.Trei femei incep sa povesteasca cum s-au descurcat I-am spus sotului ca ar fi bine daca ar face el cumparaturile, incepe 890

discursul o italianca -Si ?..intreba curioase celelante femei. -Prima zi nimic, a doua zi nimic deabia a treia zi a inceput sa vina cu sacosile pline. -Bravo!! strigara muierile intrun glas. -Stati, fetelor s-a vedeti ce am facut eu se ridica o bucatica din Franta.I-am spus lui Jean Pierre sa mai duca si el copii la gradinita. -Si...?intreab hienele cu voce tare. -Prima zi nimic a doua zi nimic a treia zi i-a luat si ia dus singur la gradinita. Victorie, victorie, strigara toate intr-un glas. -Dar tu Zambilo nu spui nimic? o intreba pe tiganca presedinta intilnirii. -Apoi io i-am zis lui barbatu-miu :"du-te ba si tu la munca ca murim de foame cu cinci copi acasa"... -Si ?...Si ?...intreba muierile deodata. -Prima zi nimic a doua zi nimic a treia zi nimic deabia a patra zi am inceput sa vaz un pic cu ochiul sting. 31) Intrebare:- Ce este un tigan pe bicicleta? Raspuns:- Mobilrom. 32) Cica statea un tigan cu "consoarta" lui pe marginea patului si se spargeau in poante. Zice tiganu': - Tiganco, te-am ars! - Ce sta sub pat si incepe cu "U". - Nu stiu ba, tigane. - Un papuc, fa proasto. Sta tiganca, sa gandeste si zice: - Tigane, te-am ars ! - Ce sta sub pat si incepe cu "H"? - Nu stiu, fa! - Alt papuc, ba! 33) Un american, un neamt si un tigan naufragiaza pe o insula populata de canibali. Cei trei sunt prinsi de catre acestia. Canibalii hotarasc ca pe american sa-l friga la protap. A doua zi se duc la neamt si cum il vad asa de gras se gandesc sa faca din el untura. A treia zi se duc, il iau pe tigan si cum il vad asa de negru si urat, stau si nu stiu ce sa faca din el. La care, unul mai rasarit: sa facem din el papuci! La care tiganul revoltat, ia un cutit si se impunge : Na, sa va intre apa in papuci! 34) Vine un tzigan de la shcoala,shi ii spune lu' tac'su entuziasmat: Tatai..tatai......ne-a intrebat astazi doamna invatzatoare cat face 1+1...sh'am fost singuru' din clasa care a spus ca face 2..de ce tatai ca's tzigan tatai...??? -Nuuu dragu' tatii....ca eshti baiet dashtept! Vine shi a doua zi..la fel: Tatai..tatai...ne-a intrebat astazi doamna invatzatoare cat face 2+3...sh'am fost singuru' din clasa care a zis ca face 5...de ce tatai..ca sunt tzigan tatai?..??.. -Nuuuu dragu' tatii...ca eshti baiet deshtept.... A treia zi: -Tatai..tatai...a intrat astazi in clasa doamna asistenta...shi ne-a verificat paru' de pe burtica.....sh'am fost singuru' din clasa cu par pe burtica.......ca's tzigan tatai..??..?? -Nuuuuu dragu' tatii.......c'ai 21 de ani......!! 36) Intr-o noapte un american , un francez si un tigan cautau un hotel; Toate hotelurile erau ocupate: Ajung la un hotel si receptioneru' le spune ca mai exista o camera dar e cu o fantoma... Englezu' curajos intra in camera si se culca; la miezu' noptii iese fantoma si incepe sa vorbeasca: -"Io sunt fantoma cu un ochi verde si unu' alb". Englezu' speriat sare pe fereastra . A doua noapte, figura se repeta si cu francezu' Cand vine si randul tiganului, acesta se culca linistit, si la miezu' noptii iese fantoma... -" Io sunt fantoma cu un ochi verde si unu' alb.. Tiga nu se scoala, se uita putin la ea si-i spune : -Poate vrei sa ti-l inverzesc si pe celalalt... 37) Un american , un francez si un tigan au pus un pariu , care poate rezista cel mai mult intro pestera cu cate alimente vrea muschii lui... Americanu' intra mandru cu 50 de rucsace pline de mancare ; dupa 2 luni iese afara... Cand vine randul francezului acesta ia cu el 20 de rucsace pline cu mancare si 200 de franzele; dupa3 luni iese afara... Vazand ce mult au rezistat cei doi, tiganu' isi ia cu el un singur borcan de fasole cu el...; dupa 5 ani iese afara... Presa vine peste el pentru al intreba cum de a putut rezista asa de mult; tiganu' raspunde... - Am mancat fasolea aia si apoi m-am cacat am manca, si tot asa numa' ca ultima data am facut diearee si am fost nevoit sa ies.. 38) Un tigan si o tiganca se hotarasc sa nu mai vorbesca urat cand fac dragoste. Se hotarasc deci sa vorbesca in termeni de pocker. In prina seara, tiganu: - Fa tiganca, am deschidere! - Pas, ma. A doua seara, tiganul: - Fa tiganca, am deschidere! - Pas, ma. A treia seara la fel, a patra la fel si tot asa... Dupa vreo saptamana, tiganca: - Ma tigane, am deschidere! - Pas, fa. A doua seara tot asa, a treia tot asa pana cand se inerveaza tiganca si da cearsaful la o parte si il vede pe tigan foarte excitat. Bine ma nenorocitule, cu quinta roiala si zici PAS?? - Mal, ca te-ei uitat in carti. 39) - Ce zice tiganul cand vine iarna? - Scoate-ma Doamne si din iarna asta ca al dreaq sa fie ala care intra in alta! 40) De ce isi lasa baietii tiganilor mustata? Ca sa semene mai mult cu mama. 41) I: - Cum se sinucide un tigan? R: Isi miroase sosetele. I: - Cum se sinucide un roman? R: Spunand acest banc unui tigan. 42) Un tigaus este prins in livada cu mere de un gardian: - Ce faci tigane acolo? - Erau cazute niste mere pe jos si le puneam inapoi! 43) Piranda merge la avocat si se plange ca barbatul ei nu o satisface. Adica fenomenul se intampla prea rar. Avocatul il cheama si pe tigan si le spune amandurora sa faca totusi o intelegere si sa 891

nu divorteze. Avocatul intreaba: - O data pe trimestru ajunge? Piranda: - Dar cate trimestre are o noapte? 44) Piranda merge la avocat, deoarece vrea sa divorteze. Avocatul o intreaba de ce vrea sa faca acest lucru. Piranda raspunde: - Hai domnu' avocat, barbatul meu nu-i om. - Dar ce este, tu piranda? intreaba avocatul. Da nu-i om, adica are scula prea scurta, raspunde piranda. Dar cati centimetri are? intreaba avocatul. - Cam 28, raspunde piranda. - Si nu iti ajung? Da-pai, domnu' avocat...10 centimetri burta lui, 10 a mea...apai cu 8 centimetri sa te f**i tu? 45) Canibalii prind un american, un rus si un tigan. Seful de trib convoaca sfatul pentru pregatirea mesei. - Ce facem cu americanul? - Il bagam la sarmale ca e gras si numa' bun. Cu rusu'? - Pe asta la ciorba ca-i mai potrivit. - Dar cu tiganul ce facem ca-i numai piele si os? - Pai..., numai la sapun merge. Tiganul: - Aoleu, manca-va-s, am 10 copii. Dati-mi drumu'. Sefu: - Gura! Nici nu se discuta! Cand a vazut tiganu ca nu scapa, zise razbunator: - Sa moara mama si copiii mei daca fac clabuc! 46) Un englez,un francez si un tigan au gasit o comoara. In prima noapte sapa englezu'.Deodata simte un fior si o voce care spune: -A venit moartea... Englezu' se sperie si fuge. In a doua noapte la sapat era randul francezului.La fel pateste si francezul... Tiganul, in a treia zi fericit ca a lui va fi comoara sapa de zor. Deodata simte si el un fior si o voce care spune : -A venit moartea... -Mama, ma manca-te-asi mai speriat, am crezut ca e politia. 47) Tiganul la doctor. Dupa consultatie ii zice doctorul: - Dom'le ia supozitoarele astea si bagati-le in rect. - Unde domnule doctor? - In anus dom'le. - Unde? - In cur dom'le ! - Vai dom doctor, scuzati-ma dar n-am vrut sa va supar! 48) Piranda pe patul de moarte ii spune tiganului ultima dorinta: - Ba tigane ba! Io cand mor sa nu ma duci la cimitir cu cai negri, sa ma duci cu iepe sure! Tiganul: - Bine tu piranda cum doresti tu. Moare piranda si tiganul ii indeplineste dorinta. In drum spre cimintir se sperie iepele sure de ceva si pica sicriul intr-o rapa. Coboara tiganul nervos si incepe sa zica: - Caii negrii nu-ti placeau, iepe sure-ti trebuiau! - Stai in rapa-n p**a mea! 49) I: - Cum face un tigan in ciuda unei muste? R: - O inchide intre doua geamuri si mananca c***t cu lingurita in fata ei! 50) Tiganu vine seara acasa si se ia de tiganca. Tiganu: - Hai fa sa-ti arat cat esti de proasta. - Ce se tine fa sub pat shi incepe cu litera o? Tiganca: - Nu stiu. Tiganu: O pereche de bocanci - proasta dracului! Tiganca: - D'auzi vere, ce se tine sub pat si incepe cu litera d? Tiganu: - Nu stiu fa. Tiganca: - Doua perechi de bocanci. Tiganu: - Daca esti asa desteapta i-a spune fa ce se tine sub pat si incepe cu litera H? Tiganca: (mirata): - Nu stiu. Tiganu: - Halta pereche de bocanci. 51) Doi tigani se uita la televizor, dispare imaginea si zice un tigan catre celalalt du-te sus pe casa si regleaza antena. Tiganul suie sus si vede doua ciori stand pe antena. Tiganul catre ciori: - Hei voi alea doua cum ne zic Romanii noua dati-va mai hacana ca stricati imaginea. 52) Un tigan care locuia intr-o canalizare iese si el impreuna cu prietenul sau (un sobolan) sa mai vada lumea. Mergand el asa pe strada se intalneste cu un om bine prezentabil pe care il opreste si ii spune cu ciuda: - Tu ai de toate mai omule, ai haine, ai ce manca, ai o familie, si pleaca mai departe. Mai merge el un timp dupa care la o trecere de pietoni un tip cu o masina tare este cat pe-aci sa dea peste el. Acestaa ii spune: - Ce ai mai frate cu mine nu ma vezi ca sunt amarat? Tu ai de toate, ai o masina frumoasa, ai o casa, banuiesc ca ai si o sotie frumoase.. La care sobolanul intrigat: - Si daca ai si o mata zii c-o bag in p***a masii! 53) I: - Cum se numeste un tigan cu celular? R: - Romtelecom! 54) Un cetatean dorea sa infiieze un copil de la un tigan. Se intalneste cu tatal copilului si incepe targul. Cetatenul dorea copilul cel mic, din gasca care era disponibila, dar bulibasa insista sa-l ia pe cel mare pentru ca-i "foarte desteptu si ascultatoriu". Omul nostru insista pe copilul mic pentru ca dorea sa-l vada cum creste, sa-i spuna pentru prima data tata...etc. Bulibasa insista pentru cel mare " desteptu si ascultatoriu". In final se infiiaza copilul cel mic dar, curios, parintele adoptiv il intreaba pe tigan de ce a insistat sa i-l dea pe cel mare. - Tiganil raspunde: - Numai odata i-am zis f***o pe mata, el a f****o, iar copilul ala mic ii al lui! 55) Se intrec trei hoti in furat. Primul care era englez intra intr-un magazin, fura cat fura, dar cand sa plece il bate dracul pe umar. Cand se intoarce se sperie si fuge. Celalalt care era francez pateste la fel. Cel de-al treilea care era tigan, fura cat fura dar pe cand sa plece il bate dracul pe umar. Acesta se intoarce si exclama: - "Ce-am crezut ca-i politia!" - Si merge mai departe. 56) In razboi sunt prinsi un francez, un englez si un tigan. Fiind condamnati la moarte au dreptul sasi aleaga felul in care sa fie ucisi. Francezul: - Vive la France. - Eu vreau ghilotina. Il duc soldatii 892

la ghilotina, ii baga capul in bagau, si cand dau drumul la lama, asta se opreste la cinci cm. de capul astuia. Imediat acesta este gratiat. Francezul ii spune englezului ce s-a intamplat si asta alege la randul lui ghilotina. - Istoria se repeta. Englezul ii spune tiganului ca ghilotina e stricata. Oamenii: Cum vrei sa mori tiganule? Tiganul: - Pai daca ghilotina e stricata, cred ca pe mine ma spanzurati. 57) Un tigan merge la un magazin de electrocasnice. Vede un fier de calcat si incepe sa se vaite la vanzator ca nu are bani. Vanzatorul: - Stii ceva tigane? Daca porti fierul atarnat de scula si fugi cu le pana in parte cealalta a magazinului, fierul e al tau. Tiganul facu treaba si a primit fierul. Apoi vanzatorul il vede pe tigan ca facea ce a facut inainte. - Ce faci ba tigane, ca acum fierul e al tau. Pai ma antrenez pentru un frigider. 58) Un tigan, un roman, si un american sunt prinsi intr-o jungla de o maimuta. Aceasta le spune ca nu le da drumul pana nu fac cate o jucarie pentru magazinul ei. Americanul face o masina, romanul face un avion dar tiganul nu stia ce sa faca. Cum sta el pe ganduri il scapa c*****a. Merge la buda si ii vine o idee. Ia c***t il modeleaza dandu-i forma de pitic si il ingheata, apoi il coloreaza. Toate jucariile erau in vitrina, iar pe langa magazin trece o maimuta cu copilul ei. Copilul zice: C: Mama imi iei masinuta aia? M: Nu cai prea scumpa. C: Mama imi iei avionul ala? M: Nu cai prea scump. C: Mama imi iei piticul ala? M: Hai ca ti-l iau ca-i ieftin. Merge copilul acasa pune piticul sub perina si se culca. Dimineata cand se trezeste se uita sub perna si zice: - Al dracului pitic s-a c***t si a fugit. 59) Ghio si Piranda in piata; Piranda: - Tigane da-mi bani sa-mi iau un portjartier! Ghio: - Ce e ala fa un portjartier? Piranda: - Las' ca vezi tu acasa. Tiganca vine acasa iar Ghio ii spune: - Arata fa si mie portjartierul! Cand tiganul vede portjartierul face stop cardiac si moare! Piranda fuge la tacsu zicandu-i: - Tata a murit tiganu! - De ce? Pai i-am aratat portjartierul. - Arata-mi-l si mie fa! El pateste la fel ca tiganul si moare. Piranda fuge la masa si-i zice cauza mortii tiganului si tatalui. Tiganca stiind ce-i ala portjartier ii zice sa il arate si ei! Dupa ce il vede ii spune: Fa piranda ca proasta mai esti, portjartierul se prinde de ciorapi si nu de buzele p***i! 60) Intr-o dupa amiaza, se plimbau pe bulevard un tigan cu copilul lui. Trecind pe linga un chiosc cu placintute, copilul ii spune tiganului: - Da' pai tata, nu-mi cumperi si mie o placinta ca mii foame? Dar tiganul se facea ca nu aude si fluiera mergind mai departe. Dupa 5 minute trecand pe linga alt chiosc cu placinte copilul spuse: - Da' pai tata nu-mi cumperi si mie o placinta ca mie foame? Si tiganul fluiera din nou facandu-se ca nu aude. Dupa putin timp, ei au ajuns linga un magazin cu biciclete: - Tataaaa, nu-mi cumperi si mie o bicicleta tata? Iar tiganul nervos ii raspunde: - Mai duten mata de copil, bicicleta iti trebuie, dar cind te-am intrebat daca ti-i foame nu ti-o trebuit nimic. 61) Se duce tiganul nostru la restaurant sa "manance si gura lui " melci. Se aseaza la masa cheama chelnerul: - Vere adu-mi si mie niste melci din aia. Ii pue 3 furculite 3 cutite si melci. Sta tiganul se uita si zice: - Cum se foloseste vere astea? - Sa fiu sincer nici eu nu prea stiu! - Dar luati cochilia si sugeti din ea. Dupa 5 min de supt tiganul se uita in cochilie si vede melcu statand cu burta in sus si zicand: - Hai inca un pic te rog frumos! 62) Merge un tigan la un sef de trib african. Ii zice: - "Mancatias, cum faci de ai copii asa de negri, ca eu in orice pozitie ia-s da tot cafenii ies". Seful de trib ii zice: - "Pai ai p**a asa de lunga ca si mine?" Tiganul zice: - "Nu". Seful zice: - "Pai ai p**a asa de groasa ca si mine?" Tiganul zice: "Nu". Seful zice: - "Atunci inseamna ca intra lumina!" 63) Intr-o zi Ceausescu se dusese in vizita pe la tigani. - Hai noroc, bine v-am gasit! - Sa traiasca Tovarasu'. - Ma ce a-ti zice voi daca v-as da la toti case! - O pupati-as talpile, ia un pahar de vin sa bem. - Dar ce a-ti zice daca v-as oferi cele mai tari masini din lume? - Ce bine ar fi! - Mai ia un pahar de vin de, ca tare ne bucuram. - Si va voi gasi la toti locuri de munca! Tiganu' ii lua paharul din mana si zise: - Ce ai tovarase, te-mbatasi? 64) Doi medici de la salvare discuta: - Stii sa acorzi primul ajutor unui tigan? - Nu. - Foarte bine! 65) Un ungur, un roman si un tigan naufragiaza si sunt prinsi de canibali. Inainte de a fi pusi la "gatit" li se infatiseaza seful tribului zicandu le: baieti, va pun la doua incercari, daca treceti de ele va salvati. Prima, va duceti in padure, cautati si va intoarceti in fata mea cu zece fructe. Pleaca ei, dupa un timp apare ungurul cu zece mere, ajunge in fata sefului si-l intreaba, acum care este urmatoare incercare. Seful, daca reusesti sa ti le bagi in c*r pe toate, te salvezi. Incepe ungurul, se chinuie isi baga 1, 2, 3 mere si aici nu mai poate, il insfaca canibali si-l baga la "gatit". Dupa un timp apare si romanul cu zece ciresele, la fel ii spune si lui, daca ti le bagi in c*r pe toate, scapi. Se apuca romanul, 1,2,3.....9, la a 10-a cand era pe punctul de a termina, pufneste in ras si-i scapa ultima cireasa din c*r. Il arunca canibali in bucatarie si-l fac snitele. Dupa intamplare se intalneste cu ungurul in rai, care-l si intreaba, mai romane mai aveai putin si reuseai, cum de te-a apucat rasul tocmai cand 893

erai pe punctul final? Ba Ianos, nu m-am putut abtine cand l-am vazut pe tigan venind cu 10 pepeni... 66) Un taran bogat avea un porc care mirosea foarte urat.A spus ca va da jumatate din avere daca un om va sta in cocina cu porcul 6 luni ,si daca va pierde omul acela va da el jumatate din avere.Primul om a fost un englez.Spune ca va fi usor.dupa 1 luna iese si spune: -vai ce urat miroase porcul. Al doilea a fost un roman . Face la fel ca si englezul. Al treilea a fost un tigan. Sta 6 luni si dupa care iese porcul si spune: -vai ce urat miroase 70) Un tigan si o tiganca se duc la psiholog. Doctorul: - Spune-ti stimata doamna cu ce va pot ajuta? Tiganca: - Domnule doctor,am venit aici pentru ca tiganul meu e nebun. Nebun ca lumea ! Doctorul: Asta o s-o aflam.I-a spune-ti de ce este nebun? Tiganca : -Pai daca acum ii pun o intrebare nu stie a-mi raspunde . Doctorul: - Pune-i intrebarea. Tiganca: -I-a zi tigane vedeate-as mort, ce e negru sta la usa si incepe cu u....,iar cand intri in casa nu-l bagi in seama? Sta tiganul si se gandeste, iar dupa un timp raspunde : Nu stiu fa pirando, i-a zi tu! Tiganca: -Un pantof prostule. V-am spus dom doftor ca nu stie sa-mi raspunda! Tiganul suparat intervine : -Da i-a zi tu fa , ce e sub pat e negru incepe cu h....., iar cand intri in casa nu-l bagi in seama? Tiganca nervoasa rapunde: Nu stiu ma spurcatule. Tiganul : Halt pantof fa proasto. 71) -Cum se numeste un tigan care sare de pe un bloc de 10 etaje? ... -Tarom! 72) O data un rege a dat ordin in imparatie sai se aduca cea mai mica masina de pe lume.primul vine un englez cu o masina mica.Imparatul e nemultumit si tae capul englezului.Apoi veni un tigan care aduse regelui un purice.Regele mirat ca nu a mai vazut o asemenea masina,il intreba pe tigan de ce masina sare asa.tiganul raspunse ca s-a imbatat soferu de la volan 73) Tiganca bolnava intra la doctor,dupa ce o consulta ai da o cutie de supozitoare si ai spune sa si le bage an anus...Tiganca iese afara si ai spune tiganului ca trebuie sa-si bage medicamentele an anus,la care tiganul:no bine tu prosta dute si antreaba cei ala anus. intra tiganca la doctor si al antreba:domnu doctor unde sa mi le bag?an anus tu... iese tiganca afara,tiganu o antreaba:no tu ceo zis? pai o zis sa mi le bag an anus,tu proasta m-ai iesti pai antraba cei ala anus tu,tiganca intra din nou la doctorsi al antreaba?domnu doctor unde sa mi le bag? doctoru nervos zice:bagatile an cur tu an cur nu antelegi..iese tiganca suparata afara,tiganu o antreaba? no tu ceo zas?tiganca suparata....lasama ma ca so suparat so zis sa mi le bag an c*r.... 74) Intrebare:Care este diferenta dintre Rapid Bucuresti si o buburuza ? Raspuns:Buburuza are mai multe puncte. 75) Era un tigan, un maghiar si un roman.Ei au avut de trecut un pod, pe pod era dracu si nu stia sa zica numai NU, ei trebuia sa-l convinga sa-i lase sa treaca. Il intreba maghiaru: ma lasi sa trec podu? Dracu raspunse NU!, si la aruncat in apa. Asa se repeta si cu romanul si urmeaza tiganul: TE superi daca trec podu? Nuuuuuu!. si a trecut 76) Un tigan pleaca din satul lui in Germania ca sa se imbogateasca.Dupa cativa ani se intoarce foarte bogat la volanul unui Mercedes ultimul tip.La intrarea in sat are pana.Vine un tigan din sat si il intreaba: -Ce faci mai frate? -I-au roata asta jos. La care tiganul i-a un bolovan si sparge parbrizul masinii. -ce faci mai frate?!striga revoltat tiganul. -Pai ma frate,daca tu iei roata eu i-au casetofonul. Unguri 1) O unguroaica la magazin: -Biscuiti este? - Sunt. -Rahat sunt? - Esti. 2) Un ungur calatorea cu un tren...la un moment dat citeste pe geam: - E periculose sporgesi, nu va aplecati pe fereastra...si zice: - Ba da astia au scris in toate limbile da in ungureste nu...la care un rocker: - Aaa...voi puteti sa va aplecati baaa... 3) Un cioban statea intins linga o fintina. Dupa un timp, se apropie de fintina o persoana si vrea sa bea apa. La care ciobanul il avertizeaza: - "Nu bea apa ca e otravita". Persoana se uita spre cioban si ii spune: - "In nem tudom romanom", atunci ciobanul ii spune: - "Bea apa ca e tare buna si rece". 4) Seara, in Cluj, Janos si Pista ies de la carciuma, se aproprie un domn in fuga: - Va rog, spuneti-mi unde e gara. Janos: - Noi nu stie. Domnul o ia la fuga pe strada, dezorientat. Pista: - Mai Janos, de ce nu spus la el unde e gara ? Pierde omu' trenul. Janos: - Lasa dracului pe el, spune ca aici de 2000 de ani si nu stie unde-i gara. 894

5) Janos facea nazbatii pe langa biserica ortodoxa romaneasca. Popa ii zice: - Daca nu esti cuminte, te botez Ion si te fac roman. Intrucat Janos nu s-a potolit, chiar asa a procedat. Ajuns acasa, Janos le spune pe rand tatalui, mamei, surorii, etc. - Pe mine ma cheama Ion si sunt roman. Cei de mai sus lau injurat si batut. Ramas singur, micutul Janos gandeste: - De 10 minute sunt roman si ungurii astia imputiti au si inceput sa ma persecute. 6) Bula vine acasa si isi anunta tatal ca se insoara. Tatal: - Foarte bine Bula, ma bucur pentru tine. Cu cine te insori ? Bula: - Cu Janos. Tatal: - Bula, asta nu se poate. Bula: - Tata, ne iubim si ne luam. Tatal: - Bula, nu se poate. Bula: - Orice ai zice tu, noi tot ne luam. Tatal: - Bula, ti-am spus ca nu se poate. Bula: - Da' de ce ? Tatal: - Pai de aia, ca Janos e ungur. 7) Erzsi era servitoare la domni in Cluj. In fiecare joi avea liber si se intorcea acasa seara foarte bine dispusa. Intr-o joi seara domnul o intreaba: - Erzsi, ce faci tu joia de vii asa vesela acasa? Erzsi: - O, domnu', noi joi intalnim cu Ildiko si cu Feri si Pista si mergem pe Feleac si jucam de-a ghicitul. Domnul: - Cum e jocul asta, Erzsi ? Erzsi: - Mergem la capita, noi fetele punem capul in capita si baietii vin pe la spate si f*** la noi, iar noi trebuie ghicit cine fost. Cateodata vine mai multi tineri si noi nu putem ghici si atunci radem si radem, ei f*** pana ghicim cine fost. Domnul: - Mai Erzsi, e tare interesant jocul asta, as veni si eu ! Erzsi: - Veniti domnu', ca joia trecuta fost si doamna si nu ghicit de sase ori ! 8) Se hotarasc Fery si Gabor sa devina (in acte) romani. Se duc ei unde trebuie, fac actele, da' omul de la oficiu le spune: - Mai baieti, dupa acte sunteti deja romani, da' eu va zac inca ceva. Ca sa deveniti romani cu-adevarat trebuie sa mai faceti un lucru: - Sa treceti Oltul inot! Se duc Fery si Gabor pe malul Oltului si acolo iese la iveala ca Gabor stia s inoate iar Fery ba... - No, zice Fery, mai Gabor, doar n-o sa ma lasi tu pe mine la greu, dupa ce atata ne-am straduit impreuna! Ajuta-ma si pe mine sa trec Oltul ! - Bine, zice Gabor, eu te ajut, numai sa caut un loc cu apa mai mica. Intra Gabor in rau si inoata catre malul celalalt. Inoata, inoata, pana ajunge pe malul opus. - No, zice Fery, hai mai Gabore si ma ia si pe mine ! - Da ia mai dute-n p***a ma-tii de bozgor ! 9) Legenda spune ca primul om care a aparut in Transilvania a fost un ... ungur. Si dupa ce a descalecat de pe cal, sa bea apa, cand s-a intors nu a mai gasit calul, ci numai un biletel, pe care scria: - "Multam' fain"! 10) Cica porneste razboiul intre romani si unguri. Ungurii deja invadasera partea de nord-est a Romaniei. Se duceau lupte disperate, insa fara sa avanseze nici una dintre armate. Atunci, unul dintre generali romani are o idee: - Cand se apropiau de transeele ungurilor, fiecare soldat roman spunea: "Hei, Janos!!!". Atunci ungurul se ridica in picioare, spunea raspicat - "Da!", si romanul nostru ii tragea cateva gloante. Si trei zile tot asa o tinura, pana se prinsera ungurii de smecherie. Un general ungur aplica si el metoda strigand de dupa transee: - Hei, Ioane!!! Din partea opusa, din transee raspunde romanul: - Ion nu e aici... Dar cine il cauta, esti tu, Janos ? La care generalul se ridica in picioare si spune: - Da! 11) In Ungaria, din cauza numarului foarte mare de pensionari, guvernul a hotarat sa vina in intampinarea acestora. Pentru a-i ajuta a promulgat o lege care preciza: Pct. 1: - Incepand cu 1 ianuarie 1999 toti pensionarii au voie sa traverseze strada pe culoarea rosie a semaforului. Pct. 2: - Daca pana la 1 ianuarie 2000 nu se observa nici o modificare hotararea de la punctul 1 devine obligatorie. 12) Doi secui in tren: Unul propune celuilalt sa intre in fiecare compartiment sa vada cine nu stie ungureste, sa-l taie cu briceagul. Intra in primul compartiment, pasageri joaca carti. - Ce jucati aici intraba unul dintre secui ? - Septica americana adica 'Amerikai hetest',raspunde un calator. - Acestia stiu ungureste zice secuiul catre colegul sau, hai sa mergem mai departe. Intra in al doile compartiment unde calatorii toti joaca carti. - Ce jucati aici ? - Saizeci si sase, adica 'Hatvanhat'. - Si acestia stiu ungureste, hai sa mergem mai departe. La fel si in compartimentul urmator. - Ce jucati aici ? - Popa prostul adica 'Tokes Laszlo'. 13) Funar e pe moarte, la patul sau adunate toate neamurile, colegi de partid..., el are o ultima dorinta. - Vreau sa-mi schimb numele in Funer Gyorgy. Colegi de partid ramasi blocati intreaba ca de ce vrea sa-si schimbe numele in unul maghiar cand de atitia ani lupta inpotriva maghiarilor. Raspunsul lui a fost: - Mai bine sa moara un ungur decat un roman. 14) Funar se intoarce la Cluj cu masina de la un congres al PUNR-ului tinut in Bucuresti. In apropiere de Ploiesti simte o zdruncinatura si il intreaba pe sofer ce s-a intamplat. 895

- Am trecut peste o rata. - Nu-i nimic, da-i'nainte. Pe la Brasov iar simte o zdruncinatura si il intreaba pe sofer ce s-a intamplat: - Am trecut peste o gaina. - Nu-i nimic, da-i'nainte. Pe la Tg. Mures se zdruncina iar masina. Soferul ii spune ca a trecut peste un ungur. - Nu-i nimic, da-i'nainte da-i'napoi, da-i'nainte da-i'napoi... 15) La sedinta Consiliului Local Cluj, un consilier propune: - Eu zic sa mai facem o statuie in orasul nostru. Imediat vin ideile: - Sa fie o statuie cu taranul roman! - Sa fie taranul imbracat in costum national! - In mana dreapta sa aiba o furca, sa se lupte cu ungurii! - In mana stanga sa aiba un streang, sa stie ungurii ce-i asteapta! - Si in streang sa atarne un ungur, sa fie mesajul clar! Dupa o clipa de tacere vorbeste Funar: - Bine, dar sa schimbam ungurul in fiecare zi. 16) Janos ungurul si Ion din Transilvania stau de vorba. Janos il intreaba pe Ion: - Zi ma Ioane ca tu esti om cu carte, ce-i aia "Apertheid" ? - Pai ma Janos prost mai esti, toata lumea stie ca inseamna ura de rasa. - Da ura de rasa ce-i ma Ioane ? - Ma da' tare incuiat mai esti. Hai s-o luam babeste, sati explic ca la scoala. - De exemplu eu sunt alb si tu esti nigger...si-mi eu imi bag piciorele in gura ta de ungur imputit ce esti tu. 17) Janos spune ca Transilvania e a ungurilor. Ion il intreaba: - Cum cinta greierii in Transilvania mai Janos ? - TRI TRI TRI. - Pai vezi mai Janos, cand vor cinta HARUM HARUM HARUM atunci vom sta de vorba in chestiunea Transilvaniei. 18) Intr-un lac se zbat doi oameni: unul negru si celalat alb. - Pe care il salvezi mai intai ? Raspuns corect: - Pe cel negru, ca ala alb poate sa fie ungur. 19) Janos venea cu masina de la Mirecurea-Ciuc inspre Tg.Mures si are un accident de masina. Vine politistu' si-l intreaba: - Ce-ai facut Janos? - Dom' politai, io venit cu masina de la Mirecurea-Ciuc, si eram tare obosit si cand vrut io sa... - Ho ma Janoshe, mai repede ca nu am timp... - Io venit cu masina de la Mirecurea-Ciuc si chind vrut io sa.. - Hai bah mai repede (zice politaiu) - No bine no! Io venit de la Miercurea Ciuc, drumu fecut la dreapta, IO NU! ! ! 20) I:- Unde are Funar singe de ungur? R:- Pe bara de la masina! 21) Un ardelean si un ungur stateau de vorba. La un moment dat ungurul spune: - Cand am venit noi aici in Transilvania nu era absolut nimeni aici. Totul era asa de frumos!!! La care romanul raspunde: - Bai tontule?! dar cine crezi ca v-au furat voua caii? 22) Un roman si un ungur in tren: Ungurul: - Nu te supara ce scrie pe placuta asta? Rominul: - Pai scrie in romaneste "Nu va aplecati pe geam pericol de moarte! Ungurul: - Da' mai jos ce scrie? Romanul: - Pai scrie acelasi lucru dar in engleza. Ungurul: - Da' mai jos? Romanul: - Acelasi lucru dar in franceza. Tot asa pina s-a terminat lista. La sfirsit ungurul intreaba: - Da' in ungureste de ce nu scrie? Romanul raspunde: - Pai voi aveti voie! 23) I:- Stiti cine a scris colinda "O brad frumos!"? R:- Un ungur, ca daca era roman ii zicea "Un brad frumos!". 24) Ianos: - Ba Ionie da' ce aia nationalist? Ion: - Ba Ianos da prost te-a mai facut mata! Ianos: - Hai zi Ionie! Ion: - Pai e cam asa: de exemplu eu sint alb si tu daca ai fi nigger as zice sami bag p**a-n gura ta de bozgor. 25) I:- Stiti voi de ce este rasism in Africa de Sud? R:- Albi cred despre negri ca sant unguri. 26) Ion vine la Istvan cu furca!!! - Te omor ba ! - Stai mai Ioane, ce ti-am facut??? - Ba, voi la-ti omorat pe Stefan cel Mare. - Ba ioane, asta a fost acum 500 ani. - Da, ba, da' eu azi am aflat!!!! 27) intrebare:- Cum caracterizezi moartea a 100 de unguri intr-un singur cuvant?(raspunsul este: putini). 28La granita dintre Rom si Ungaria statea Ion. Apare Laci de la unguri. Ion zice: - 237 Laci: - Ce-i cu 237? Ion: - vino incoace si ti-oi spune. Ungurul nu trece. Vine Laci a doua zi Ion zice la fel: - 237 Laci il intreaba iara cei cu 237. Ion: - Vino-n coa si ti-oi spune. Ungurul trece, Ion scoate pistolu, il impusca si zice: - 238. 29) Daca nu stiati, echivalentul CFR-ului la unguri este MAV-ul. - Stiti de unde vine? CFR inseamna: - "Caca-te Frate Romane!", iar MAV inseamna: - "Mananca Acum Vecine!" 30) Bula pleaca la unguri. La granita, afla ca nu mai au voie sa treaca decat cei care stiu o balada ungureasca. Cand vamesii ajung si la el, Bula zice: - "Eu stiu Balada lui Kashai! Vamesii se uita unul la altul. - Care balada, ma, ca noi nu am auzit de ea. - Daca va zic io ca stiu Balada lui Kashai! Verificati! Se duc vamesii si intreaba seful statiei: - Gyuri, tu ai auzit, ma, de balada lui Kashai? - Nu, zice, vedeti-va de treaba, n- am auzit de asa ceva. Iritati, vamesii se intorc la Bula: - Ba, tu faci misto de noi? - Cine domne? Adica eu, roman, 896

stiu Balada lui Kashai si voi, unguri, si nu o stiti? - Bine. Canta-o! - "K- asa- i romanul cand senveseleeste, Ca si stejarul cand inmugureeste..." 31) Un englez, un francez si un ungur, intr-un avion care se prabusea. Englezul: - "Inger, Ingerasul Meu..." Ingerul: - Sari! Sare englezul, cade intr-un lac si scapa cu viata. Francezul: - "Inger, Ingerasul Meu..." Ingerul: - Sari! Sare francezul, cade pe o capita de fan si scapa si el. Ungurul: "Inger, Ingerasul Meu..." Ingerul: - "...sari!" Sare ungurul, cade pe pietre si praf si pulbere se alege din el. In Rai, ungurul se duce la Dumnezeu si ii explica ce s-a intamplat cu el. Dumnezeu, suparat, cheama toti ingerii, si il pune pe ungur s-al recunoasca pe cel cu pricina... Dupa ce se uita bine, ungurul recunoaste un inger si il arata cu mana: - "Ala-i!" Se uita si Dumnezeu si ii zice: - "Bai Funare, bai, iar te tii ba de prostii!" 32). Intrebare:- Cat tine o unguroaica cacatu in ea? Raspuns:- 9 luni. 33) Ion e suspectat ca l-a ucis pe vecinul lui ungur. Ion neaga si povesteste intamplarea: - Pai am iesit eu afara cu o banana ca s-a moara Istvan de ciuda ca el n-are si dupa aia am aruncat coaja la el in curte. - Na si a iesit el afara in curte s-a impiedicat de coaja si a cazut in furca mea de trei ori... 34) Patru unguri si 4 romani pleaca cu trenul de la Cluj la Bucuresti. In gara, ungurii isi iau fiecare bilet, romanii isi iau toti un singur bilet. In tren, cand vine nasu' ungurii dau biletele, iar romanii se ascund in WC. Bate nasu in usa WC-ului, iese o mana cu biletul, il composteaza nasu' , si pleaca. La intoarcere, ungurii iau in singur bilet, romanii nici unul. In tren vine nasu', ungurii se ascund in WC; se aude un ciocanit in usa iese o mana cu biletul , "nasu'" ia biletul dupa care se aude o voce : - Hai baieti, c-am facut rost de bilet... 35) Doi lucratori de la drumuri vopseaua marcaje rutiere rosu, alb. - Dar verde nu puneti? intreaba Ianos. (Culorile drapelului national maghiar sunt rosu, alb, verde). 36) Un copilas roman modela ceva din C***T in centrul Budapestei. Un politai ungur trece pe langa el si putiindu-i asa de tare, il intreaba pe baietel: - "Ce modelezi mai Ioane ?" - "Fac un Roman din C***T" Pustiul: - "Dar tu nu sti sa faci un Ungur?" il intreaba din nou politistul ungur: - "Nu nene, ca nu-mi ajunge C*****L raspunde pustiul. 37) I:- De ce sunt unguroaicele sexy? R:- Pentru ca sunt U.D.M-reu 38) Pe o sosea din Ardeal, o balta de sange. - Cum isi dau seama politistii daca a fost ungur sau caine? - Daca sunt urme de frana, atunci a fost caine. 39) I:- Cum numara ungurii perechile la poker? R:- O popa, doua pope. 40) Un grup de oameni de mai multe natii vorbesc depre dificultatea unor limbi. - Franceza e oribilaplange francezul. Imaginativa, ca noi zicem "bordo" si scriem Bordeaux"! - Pai, si ce - zice batranu' secui. Ie un nimic fata de noi, care zicem: - "Allomas" si scriem "gara". 41) In Cluj, invazie de sobolani. Pe strazi, prin case, peste tot. Funar disperat cere ajutor de la Bucuresti. De acolo i se raspunde: - "In cateva zile primesti un pachet". Vine pachetul, in el un sobolan alb, micut cu un bilet: - "Da-i drumul prin oras!" Da drumul Funar la sobolan si in 24 de ore au disparut toti parazitii. Suna Funar la centru si multumeste. Dupa cateva zile invazie de soareci. La fel se cere ajutor, primeste pachet cu un soricel mic, alb: - "Da-i drumul prin oras!" si asa dispar toti soarecii. Multmeste iar Funar dar mai zice: - "Ba', pe acolo pe la voi un ungur micut si alb nu aveti?" 42) I:- Stiti de ce sunt ungurii vecini cu noi? R:- C'asa le trebuie! 43) Un tigan a ajuns la tribunal acuzat de rasism ca se lua la cearta si la bataie mereu cu ungurii din sat. Judecatorul: - Mai tigane, ce tot ai ma tu cu ungurii? Tiganul: - Cine, io!!! Ungurul e fratele meu....sa moara frati-miu.... 44) A avut loc odata un concurs unde au participat toate natiunile lumii. Romanii au iesit ultimii si au inceput sa planga. I-a auzit soarta si le-a fost mila de ei si i-a intrebat de ce sant asa de tristi! "Pentru ca ne-au depasit ungurii" au raspuns toti. 45) I:- Unde are Funar singe de unguroaica? R:- Pe p**a. I:- De ce? R:- Ca le-a f***t pe ciclu. 46) Un ungur si un roman incercau sa treaca granita. Cand un paznic aude un fasait. - Care esti acolo ma? Romanu: - Miau... Unguru: - Da, da nu e nimeni decat o mata. 47) Discutie intre 2 prieteni: - Ma Vasile, televizorul tau perinde ungurii? - Nu ma, Ioane, dar daca exista vre-un televizor care sa prinda ungurii, io-l cumpar pe cel 'al mare. 48) Pe granita dintre Romania si Ungaria isi facea datoria un granicer roman si unul ungur. La un moment dat cei doi vad o rata care zbura chiar pe fasie Trag amandoi in acelasi timp, rata cade la mijloc. care sa o ia?! Romanul zice: - Bai ungure hai sa ne f***m in c*r si care rezista cel mai mult ia si rata! Ungurul zice: - Bine mai romane incepe tu! Si asa se apuca romanul nostru de "treaba" si 897

il tine pe ungur in p**a vreo 7 zile. la un moment dat inceteaza si zice: - Mai ungure sti ceva? Ia tu rata! 49) Q:- Stiti ce mesaj are Funar pe ceular? A:- Pentru limba romana apasati pa 1, pentu limba maghiara apasati pe tragaci. 50) -Cine a scris "O brad frumos" -Un ungur ca daca scrie un roman era "Un brad frumos"! 51) Trupele romane asediau Sarmisegetusa. Ca sa o cucereasca mai usor, se hotaraste sa sape sub cetate un tunel. Dar tunelul roman se intersecteaza cu tunelurile de aprovizionare ale dacilor. In tunel Traian vede un pusti: -Cum te cheama pui de dac? -Attila,Maria ta... 52) Q:Stiti cum se uita un roman la un ungur? A:Cu un singur ochi,prin luneta de la pusca 53) Patru unguri si 4 romani pleaca cu trenul de la Cluj la Bucuresti. In gara, ungurii isi iau fiecare bilet, romanii isi iau toti un singur bilet. In tren, cand vine nasu' ungurii dau biletele, iar romanii se ascund in WC. Bate nasu in usa WC-ului, iese o mana cu biletul, il composteaza nasu' , si pleaca. La intoarcere, ungurii iau un singur bilet, romanii nici unul. In tren vine nasu', ungurii se ascund in WC; se aude un ciocanit in usa iese o mana cu biletul , "nasu'" ia biletul dupa care se aude o voce : - Hai baieti, c-am facut rost de bilet... 54) a o scoala cu elevi de majoritate romani se inscrie un elev ungur pe nume Pisti. Invatatoarea spune: -Vezi tu Pisti, noi cum suntem majoritatea romani te vom boteza cu un nume romanesc:Stefanita. Vine Stefanita acasa si zice tatal sau: Pisti dute si mananca. Copilul tace mut. tatal il bate bine dar copilu'-i mut A doua zi vine copilu la scoala vanat la fata si batut bine. -Dar ce-ai patit Stefanita ca arati asa?Intreaba invatatoarea si colegii. -M-au batut doi unguri. 56) Era odata un rau care despartea Romania de Ungaria. Pe malul romanesc romanul avea o recolta saracacioasa iar pe malul unguresc recolta ungurului era bogata. Romanul il intreaba atunci: - Tu de ce ai asa recolta si eu nu? - Eu u.d.m.r.eu, eu u.d.m.r.eu. 57) Se plimba Funar pe un drum de tara si vede un taran band dintr-o balltoaca i ii zise: - Nu be ma ca nu-i bun, taranul nu-i raspunse, Funar mai zise odata: -- Nu be ma ca mori, taranul il ignora, Funar repetand a treia oara taranul ii raspunse: - "Mivan" na be ma ca-i bun. 60) Ivan facea prostii pe langa biserica. Preotul enervat il avertizeaza ca daca mai face il boteaza si il face roman. Cum Ivan nu se potoleste il prinde popa si il face roman. Acesta suparat merge acasa si povesteste familiei ce s-a imtamplat. Acestia il i-au la bataie toti pe rand. Ivan la un moment dat spune: - De 2 ore sunt roman si m-au si luat la bataie ungurii astia imputiti. 61) La un seminar organizat la Budapesta, la care au participat specialisti din domeniul alimentarilor cu apa din Europa, fiecare vorbitor a inceput sa se laude: Englezul: - Acum cateva saptamani sapam prin Londra sa inlocuim niste tevi si am gasit un cablu telefonic vechi de acum o mie si ceva de ani, ceea ce demonstreaza ca inca de acum o mie de ani saxonii aveau telefoane. Aplauze prelungite .... Ungurul: - Noi sapam zilele trecute prin Budapesta sa inlocuim niste tevi si am gasit un cablu de fibra optica vechi de acum 2000 de ani, ceea ce demonstreaza ca noi hunii, inca de atunci aveam Internet. Aplauze prelungite.... Romanul: - Noi sapam zilele trecute prin Bucuresti sa inlocuim niste tevi si ..... Ungurul: - Ce ati gasit? Romanul: - N-am gasit nimic, dar asta demonstreaza ca inca de acum 2000 de ani dacii aveau telefoane celulare, ba prostilor! 63) Vine o comisie de oameni de afaceri din Ungaria la Cluj. Sunt placuti impresionati de ce au vazut aici si ii propune lui Funar sa le dea lor Clujul. Funar le spune ca nu le poate da Clujul ptr. ca este simbolul Ardealului. Ungurii spun ca ii da tot ce doreste. Funar: - Bine dar cu 3 conditii . Ungurii accepta. Funar: - Prima este sa imi face-ti o statuie in centrul Budapestei. Ungurii: - Nu putem face asa ceva ptr. ca Buda este simbolul Ungariei. Funar: - Daca nu vreti, nu facen targul. Ungurii accepta intr-un tarziu. Funar: - A doua este sa pune-ti in mana dreapta la statuie steagul romanesc si in mana stanga un ungur. Ungurii nu accepta aceasta conditie. Funar: - Daca nu vre-ti nu facem targul. Ungurii se sfatuiesc si se gandesc ca puna un ungur batran in mina stanga a statuii. Accepta si aceasta conditie si il intreba pe Funar care este cea dea treia conditie. Funar: - Sa schimbati ungurul din jumatate in jumatate de ora! 64) Se plimba pestisorul de aur prin Ungaria si la un moment dat ajunge la o manastire. Numai preoti pe marginea raului. Ce se gandeste el: - Ma parinte, hai sa-ti indeplinesc o dorinta. - Vreau sa stiu cine e Dumnezeu! Ii spune pestisorul la ureche la care preotul se ingalbeneste, ii ies ochii din orbite si cade lat ras de infarct. - Asa unu, asa doi pana se sictireste pestisorul si zice: - "Ba da' toti m-au crezut ca e Funar?" 898

65) Ion si Janos (roman si ungur) vecini si buni prieteni. Intr-o zi vine Ion cu toporu-n mana si urla: "Ianose, iesi afara"! Janos: - "Ce e ma"? Ion: - Vreau sa te omor! Janos: - Pai de ce ma? I: - Pai voi l-ati omorat pe Mihai Viteazul! J: - Pai asta a fost acu 400 de ani! I: - Pai io abia acum am aflat! 67) Doi oameni se ineaca intr-o fantana. Unul este alb si celalat negru. - Pe care-l salvezi primul? Raspuns: - Pe negru, ca albul poate-i ungur! 68) Ceausescu,intra ,intr-un lagar de unguri. -Dragii mei, am sa va dau 2 vesti,una buna si una rea. cu care sa incep? -cu cea buna .zic ungurii. Miine o jumatate din,voi pleaca acasa. -Uraaa! Uraaa! -Si cea rea care este? Nu se stie care jumatate,din voi pleaca... De la briu in sus s-au de la driu in jos? 69) Cand face cu ochiu` si zambeste un roman la un ungur? cand romanul se uita prin luneta unei pusti 70) -de ce a dat Feri foc la fabrica? (a se citi cu atentzie) -a citit pe un afis: a se feri, da foc... 73) Care e difernta dintre un ungur si o virgina? Unguru ramine ungur. 74) Un clujean ii spune vecinului sau: De maine nu mai vreau sa lucrez pentru Funar ci pentru UDMR! -Dar unde lucrezi? -La pompe funebre!!!

899

S-ar putea să vă placă și