Sunteți pe pagina 1din 2

Charles-Pierre Baudelaire - Un hoit

Un hoit
O, suflete-aminteste- i privelistea murdara
Ce-att de mult cndva ne-a umilit
n diminea a-aceea cu molcom cer de vara ;
Un hoit scrbos pe un prundis zvrlit,

si desfacea asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic, si deschidea alene
Rnjitul pntec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare
Care-o cocea adnc si linistit
Vrnd parca sa ntoarc Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar nsutit

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
mbobocind asemeni unei flori ...
Simtind ca te nabusi, ai sovait deoadata
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pntec pe care muste grase
Zburau greoi cu zumzete-ascutite
Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfrit de foale,
Zvcnind si opintindu-se din greu
Parea ca trupul iar si, umflat de-un suflu moale,
Traieste nmultindu-se mereu.

Si-aceasta lume-ntr-una vuia cntnd ciudat
Ca vntul sau ca apa curg toare
Sau un graunte care, necontenit miscat,
Se-nvrte ritmic n vnturatoare.

Aproape stearsa, forma acum nu mai era
Dect un vis, o schi ce tnjeste
Pe pnza si pe care artistul o reia
Si doar din amintire o sfrseste.