Virgil Carianopol - ranii

i vd, sunt tot aa, cu cojoacele rupte,

Cu piepturile i cu feele supte,
Le sunt minile tot aa aspre i dure,
Privirile, tot oel din ti de secure.
Cu ochii adnci i lucioi ca nite bncue,
Aduc la ora dimineele n crue.
Beau uic prin crciumi i vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete i hambare,
Li se umezesc ochii i ascult dui
Cnd i taie iganul sufletul n arcu.

i simt dup mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
M uit n ochii lor triti i adnci,
La minile lor care pot s sfrme stnci,
i-mi vine s le strig, s-i trag de mintean:
B, sunt i eu tot ca voi, tot ran!
Dar glasul meu se topete, e de cear...
Seara ranii pleac, cu oraul suit n car.
i petrec pn la margine, pn n ignie,
Dar durerea lor, pe strinul care merge pe alturi n-are de unde s-1 tie.