Sunteți pe pagina 1din 10

15 MONITORINGUL DEPOZITELOR DE

DEŞEURI

Problematica deşeurilor, de orice natură ar fi ele, în contextul poluării


factorilor mediului ambiant este peste tot în lume bine cunoscută şi îndelung
discutată, cu precădere, în ultimele două decenii, [1]. De asemenea,
binecunoscută este şi faptul că rezolvarea acestei probleme constă în:
- închiderea ciclului tehnologic, reciclarea şi neutralizarea deşeurilor;
- reciclarea (pe cât posibil chiar în cadrul sectorului sursă) şi
procesarea deşeurilor;
- depozitare ecologică;
- management integrat corespunzător.

Depozitarea controlată gândită printr-o proiectare ireproşabilă şi


executată cu materiale de înaltă calitate (materiale geosintetice) nu reprezintă
suficienţa realizării nepoluării mediului. Aceasta, pentru că depozitarea este în
egală măsură dependentă şi de calitatea execuţiei lucrărilor barierelor de
etanşare sau de condiţiile particulare (specifice) din teren, condiţii nu o dată
diferite de cele standard din laboratoarele de încercări.
În acest context, controlul calităţii execuţiei lucrărilor şi urmărirea
comportării acestora în timp (monitoringul) reprezintă în egală măsură
elemente de maximă importanţă.

Conform gradului de toxicitate, [3], deşeurile se împart în două clase:


Clasa I, aferentă deşeurilor obişnuite, care conţin un procent foarte
redus de substanţe toxice (menajere, agricole, biodegradabile, etc.);
Clasa II, aferentă deşeurilor cu grad mediu sau mare de toxicitate, deci
cu potenţial ridicat de poluare a solurilor şi apelor subterane (miniere,
industriale, zootehnice, etc.).
86
Conform acestei clasificări şi alcătuirea constructivă a stratificaţiei
radierului se împarte în două clase: I şi II [2], (I – cu barieră simplă de
etanşare; II – cu barieră dublă de etanşare), fiecare dintre ele cu două sau mai
multe variante, conform posibilităţilor tehnico – economice de realizare (figura
15.1.).
Spre deosebire de radier, acoperişul necesită întotdeauna două bariere
de etanşare, una pentru etanşare la precipitaţii, iar cealaltă pentru izolarea şi
captarea eficientă a biogazului. De asemenea, se recomandă, [2], evitarea pe
cât posibil a folosirii argilei ca material de execuţie a uneia dintre barierele de
etanşare ale acoperişului. Aceasta, pentru că cel mai adesea argilele prezintă
inconvenientul contractilităţii, deci riscul formării fisurilor / crăpăturilor, care
poate compromite funcţiunea de etanşare, fără a mai aminti şi de
inconvenientul reducerii volumului util al depozitului (ca urmare a grosimilor
relativ mari ale acestui strat).
Variantele posibile de alcătuire a stratificaţiei acoperişului sunt
prezentate în figura 15.2, [2]. Din punct de vedere tehnic, un depozit este etanş
numai dacă este controlabil. Suprafeţele plane de geomembrană din radier şi
acoperiş, cât şi taluzurile trebuie să fie urmărite în timp.
Argumentele unei urmăriri a controlului permanent al unui depozit de
deşeu ar fi, [2]:
♦ îmbunătăţirea siguranţei etanşărilor;
♦ împrospătarea cunoştinţelor asupra pierderilor sistemelor de etanşare;
♦ schimbarea legilor în gospodărirea apelor;
♦ cunoştinţe pentru protejarea mediului ambiant;
♦ acceptarea propunerilor populaţiei.
Pentru un sistem de control permanent al etanşărilor la depozite de
deşeuri trebuie să se asigure:
¾ durată de funcţionare cel puţin atât cât rezistă în timp etanşarea;
¾ simplitate în funcţionare;
¾ siguranţa sistemelor de măsurare cu toate componentele;
¾ controlul nemijlocit al etanşărilor;

87
Fig. 15.1. Stratificaţii tip ale radierelor depozitelor de deşeuri
88
¾ sistemul de control să fie independent.

Fig. 15.2. Stratificaţii tip ale acoperişurilor depozitelor de deşeuri: 1 –


pământ vegetal; 2 – strat de pietriş pentru drenajul apei din precipitaţii; 3 – strat
de argilă; 4 – strat de pietriş pentru colectare (drenaj) gaz; 5 – strat de
separare şi nivelare; 6 – deşeuri; a – separare şi protecţie cu Secutex; b –
geomembrană; c, e – drenaje geosintetice; d – bentofix.
Defectele ce pot apărea atât în faza de construcţie, cât şi de exploatare
a depozitelor controlate de deşeuri, pot fi: de sudură (când se utilizează
geomembrane), în zonele de racordare a geomembranelor cu construcţiile
anexe, datorate elementelor granulare sau circulaţiei utilajelor. Ele pot fi evitate
doar printr-un control riguros în faza de execuţie şi o monitorizare performantă.

89
Controlul riguros în faza de execuţie şi monitorizarea eficienţei etanşării
după închidere pot fi realizate doar dacă geomembrana este echipată cu o
reţea de senzori (cabluri) amplasată între barierele de etanşare (în interiorul
stratelor de argilă / bentonită) sau sub aceasta, care să semnalizeze
(detecteze) posibilele defecte. Alăturat acestei reţele, este necesară existenţa
unei aparaturi electronice care să preia semnalele de la reţea, să interpreteze
informaţiile primite şi să localizeze defectele.
Între aparaturile cunoscute şi deja consacrate, [2], aparatura tip
LUMBRICUS asociată cu sistemul de calibrare TAUPE, realizată şi testată în
cadrul “Centrului de cercetări din Karlsruhe – tehnici şi mediu ambiant”, este
capabilă să detecteze planimetric şi valoric umidităţile barierelor de etanşare
testate, umidităţi variabile / influenţate şi întreţinute de apele meteorice infiltrate
prin zonele cu defecte accidentale ale geomembranelor.
Umiditatea argilei (U - în procente de volum) se poate stabili prin
măsurarea constantei dielectrice E, [2] şi apoi calculând:
( )
U = 0,043 ∗ E 3 − 5,5 ∗ E 2 − 292 ∗ E − 530 ∗ 10 −4
Cartogramele de umiditate (figura 15.3) astfel stabilite pot oferi doar
informaţii legate de valorile umidităţilor şi prin interpretarea planimetrică se
poate stabili amplasamentul defectului / defectelor, nu şi valoric (suprafaţa
defecţiunii, volume, debite tranzitate spre corpul depozitului).

În Germania se cunoaşte sistemul GEOLOGGER pentru urmărirea


etanşărilor, care poate localiza defecţiunea în geomembrană. Sistemul (figura
15.4) cuprinde o reţea de electrozi în stratul de argilă din radier şi alta după
ambele direcţii rectangulare, pe acele feţe ale geomembranei. Dacă
geomembrana este bună (intactă) în circuit nu apare curent electric şi invers.
Sistemul de electrozi se introduce în construcţia depozitului la execuţia
lui, conform instrucţiunilor de utilizare.
În exploatare dacă apare vreo defecţiune, reţeaua de electrozi poate
localiza foarte precis coordonatele unde trebuie să se intervină pentru o
posibilă reparaţie în acoperiş.

90
Fig. 15.3. Măsurători In Situ cu instalaţia electrică TAUPE

Fig. 15.4. Schema sistemului de control al etanşărilor GEOLOGGER

Dacă defecţiunea este în radier măsurile de remediere sunt mai dificile,


urmărindu-se doar poluarea posibilă a mediului.
Modelul fizic şi analitic al metodelor:
Modelul fizic (figura 15.5) la determinarea defectelor, în ordinea
manifestării acestora, este cel al:

91
™ scurgerii prin orificii parţial obturate (orificii cu scurgeri în medii poroase);
™ infiltraţiei apei în medii poroase parţial saturate.

Fig. 15.5 Schema unei defecţiuni în acoperişul unui depozit

Modelul analitic constă în a calcula:


™ debitul de scurgere prin orificii:

Q =η ∗a∗ 2∗ g ∗h
unde: η – vâscozitatea dinamică a fluidului;
g – acceleraţia gravitaţională, (m/s2);
h – presiunea hidrostatică, (m);
a – aria orificiului, (m2).
™ Debitul infiltrat prin medii poroase (legea lui Darcy):
Q = π ∗ Rh2 ∗ K h
unde: Kh – conductivitatea hidraulică pentru medii poroase, (bentofix
sau argilă), (m/s);
Rh – conform figurii 15.5., este dat de relaţia lui Giroud (şi
colaboratori – 1997), [2], prezentată în literatura românească de specialitate
pentru prima dată de dr. ing. Loretta Batali (1999):
Rh = 0,26 ∗ a 0, 05 ∗ h 0, 45 ∗ K h−0,13 , (m)

92
Deducerea relaţiei de calcul a lui Kh se face plecând de la ecuaţia de
continuitate a fluxului determinat de accidentul produs în geomembrană (Qinf =
Qor), adică:

π ∗ Rh2 ∗ K h = µ ∗ a ∗ 2 ∗ g ∗ h
în care: µ – vâscozitatea cinematică a lichidului;
de unde:
Rh = c ∗ a 0,5 x ∗ h 0, 25 y ∗ K h−0,5 z
şi x, y, z necunoscute şi
µ
c= 2 g = 0,26 (pentru µ = 0,5)
π
După Giroud, [2], x = 0,1 şi y = 1,80, iar prin logaritmare se obţine
ecuaţia de determinare a exponentului z:
Rh
lg
0,26 ∗ a 0,05 ∗ h 0, 45
z= 0,5
 1 
lg 
 Kh 
Pentru determinarea ariei orificiului (a), presiunile (h) şi conductivitatea
(Kh) , respectiv a valorii coeficientului z, s-a conceput un stand de laborator, [2],
a cărui schemă de principiu se prezintă în fig, 15.6 şi corespunzător un
program experimental.
Acest program a avut următoarele etape:
- execuţia barierei de etanşare (0,40m) în interiorul cuvei prin
compactarea manuală a patru straturi intermediare întreţinute la
umiditate optimă; colectarea de probe pentru determinarea valorii
Kh şi refacerea suprafeţei; montarea şi etanşarea pe conturul cuvei
a barierei superioare de etanşare (geomembrană), în care s-a
practicat un orificiu (cu diametrul d şi aria a), orificiu care simulează
un defect;
- simularea stratului de infiltraţie alimentat de precipitaţii prin
acoperişul depozitului (asigurarea sarcinii orificiului accidental), h =
(0,02 – 0,05)m;
93
- măsurarea diametrului (2 Rh) cilindrului / tubului de umectare din
bariera de argilă, după încheierea procesului de infiltraţie.

Fig. 15.6. Schema standului de laborator

Rezultatele măsurătorilor efectuate sunt prezentate grafic în figura


15.7, [2].

Fig. 15.7. Rezultate experimentale

94
În urma prelucrării acestora şi a utilizării relaţiei de calcul pentru
exponentul z, s-a obţinut valoarea medie z = 0,222 (pentru exemplul luat,
folosind o barieră de argilă de Oradea)
Se desprind astfel următoarele concluzii:
• corelarea datelor oferite de aparatura electronică de monitorizare
(Lumbricus – Taupe) cu rezultatele analitice ale relaţiei lui Giroud, poate
pune la dispoziţia personalului de deservire a depozitului informaţii atât
cantitative, cât şi calitative (localizare, intensitatea fluxului infiltraţiilor spre
corpul depozitului, amploarea dimensională a defecţiunii ivite) necesare
lucrărilor de remediere;
• cercetările şi rezultatele obţinute pun în evidenţă rolul necontestat al
cercetărilor în fază laborator şi in situ, ca singura metodă care oferă
informaţii complete şi corecte legate de caracteristicile materialelor utilizate,
caracteristici dictate de particularităţile locale ale surselor de argilă,
bentonită, ş.a.
Numai astfel se poate realiza o monitorizare eficientă spre protecţia
eficace a factorilor mediului ambiant.

95