Capitolul I .

BAZELE TEORETICE
I.1 Scurt istoric
A doua jumatate a secolului al XX-lea o fost marcata de schimbari
importante ce ne-au afectat toate aspectele vietii. Traim trasformari majore ale
societatii de la perioada industriala la cea postindustriala, bazate pe informatie si
cunostinte. Aceste schimbari si transformari ne modifica modul de a a gandi si
de a ne vedea pe noi , sistemele din care facem parte, mediul in care traim si
modul in care vedem lumea.
O viziune asupra lumii este ca o lentila prin care noi percepem peisajul si
aceea devine realitatea noastra. Cei ce vad lumea prin lentilele timpurilor trecute
vor vedea o lume diferita de cea a celor ce privesc prin lentilele creeate recent..
Aceasta viziune asupra lumii are multe dimensiuni: socio-culturala, cea
socio-tehnica, cea socio-economica, cea organizationala, si cea stiintifica pentru
a numi doar cateva dintre ele.
Aceste dimensiuni interactioneaza si se influenteaza reciproc exprimand
interactiunea ca o emergenta a noii viziuni asupra lumii foarte diferita de cea din
perioada industriala.
Aceasta schimbare dintr-o perioada in alta este denumita adesea
shimbarea de paradigma. Atunci cand apar noi etape in evolutia societatii,
utilizarea continua a vechii paradigme, vechile lentile prin care se privea lumea,
creeaza probleme din ce in ce mai mari.
In ultimele patru sau cinci decade, am fost pusi fata in fata cu situatii
problema din ce in ce mai presante si mai complexe apartinand unor sisteme
interconectate de opereaza in medii dinamice. Si am invatat sa recunoastem
limitarile de perspectiva , metoda si unelte ale orientarii stiintifice traditionale.
Stiinta moderna a inceput acum 400 de ani si una din presupunerile sale
de baza, a fost aceea ca natura este guvernata de legi universale.

Ilya Prigogine a demonstrat cum stiinta s-a bazat pe ideea cauza-efect.

La baza viziunii fizicii clasice sta convingerea ca viitorul este determinat de
prezent si ca prin studiul atent al prezentului vom putea cunoaste ceea ce se va
intampla in viitor. Aceasta a fost mai mult decat o posibilitate teoretica in acelasi
timp aceasta predictibilitata nelimitata a fost un element esential al imaginii
stiintei clasice. Pentru multi oameni de stiinta clasici stiinta a reprezentat o
ocazia de a merge dincolo de aparente pentru a atinge o lume atemporala a
rationalului suprem.
Cu alte cuvinte stiinta clasica era dominata de determinism . Karl Poper
descrie cum determinismul este integrat in conceptul legilor fizice ale naturii,
din punct de vedere istoric cineva poate sa priveasca asupra ideii de determinism
stiintific ca rezultatul inlocuirii ideii de Dumnezeu cu ideea de Natura, si ideea
de legi divine cu cea de legi naturale; natura sau poate legea naturii este
omnipotenta si omniscienta, repara totul dinainte. In contradictie cu Dumnezeu
care este neingaduitor si care poate fi cunoscut doar prin revelatii , legile naturii
pot fi descoperite prin rationamentul si experientele facute de oameni si daca
cunoastem legile naturii putem prezice viitorul doar utilizand metode rationale si
datele prezente
Roger white afirma ca Determinismul stiintific traditional sugera ca
lumea inconjuratoare este regulata si predictibila si ca natura atemporala si
universala poate fi inteleasa prin studierea partilor izolate.
Timp de mai multe secole oamenii de stiinta au vazut lumea in termenii
instrumentelor conceptuale si matematice disponibile - precum formele regulate
ale geometriei Euclidiene.
Newton a fost primul mare om de stiinta determinist . Teoria sa a
gravitatiei a stabilit bazele Mecanicii si a furnizat o paradigma sau un model pe
care stiinta a continuat sa emuleze.
Newton a vizualizat stiinta precum studiul unui univers ordonat
deterministic , un univers regulat si predictibil precum un ceas.Utilizand aceasta

paradigma stiinta a avut fara tagada, succes. timp de 300 de ani oamenii de
stiinta au utilizat abordarea lui Newton pentru a gasi noi arii ale cunoasterii.
Punctul de vedere clasic determinist este foarte puternic si a supravietuit
chiar si teoriei relativitatii si a celei a fizicii cuantice cu toate ca acestea din
urma au oferit unele raspunsuri negasite pana atunci.(Roger White)
Viziunea newtoniana nu ne permite sa vedem lumea asa cum este ea in
realitate. Oamenii de stiinta in general incearca sa se delimiteze de lumea reala
in intregime, intrand in laboratoare si concentrandu-si atentia asupra unor mici
parti din mediul, pe care ei le-au izolat si pe care la pot controla in cele mai mici
detalii.
Daca munca in laborator nu este fezabila se folosesc metodele statistice
pentru a caracteriza procese sau fenomene eliminand din cercetatare
ZGOMOTUL sau erorile mici(cantitatile neglijabile). Metodele stiintifice
traditionale simplifica datele pana la o schema coerenta , dar elimina in acest fel
si complexitatea specifica lumii reale.
Astfel, lumea descrisa de oamenii de stinta pana acum este o lume
alcatuita din forme geometrice simple de tipul triughiuri , cercuri, conuri la care
se adauga parabole, hiperbole si linii drepte, acestea sunt elementele geometrice
apartinand savantului grec Euclid.
Descartes a folosit aceste elemente si a dezvoltat sistemul 3D cartezian iar
Newton a folosit pe acestea din urma pt a face marile sale descoperiri.
Matematicianul Benoit Mandelbrot remarca Galileo a spus ca marea
carte a naturii este scrisa in limbaj matematic adaugand ca caracteristicile sale
sunt triunghiurile,cercurile si celelalte forma geometrice fara de care am fi ca
intr-un labirint intunecat
In randul comunitatilor stiintifice acest mod de a vedea lucrurile a devenit
o a doua lor natura

, insa inainte ca stiinta sa devin newtoniana oamenii de

stiinta descriau natura asa cum o vedeau fara a utiliza limbajul formele
euclidiene.

AL.von humboldt marele geograf german a cautat si el sa observe scheme

clare in natura insa nu a neglijat realitatea complexa a lumii.
El a fost interesant si de aparente fiziognomiiasa cum organismele vii
prezinta anumite fizionomii asa si peisajul poate prezenta fizionomii aparte
putand astfel delimita diferite particularitati in fiecare regiune de pe pamant
ceea ce pictorii denumesc scena elvetiana sau cer italian se bazeaza pe simtirea
vaga a caracterului local
Humboldt intelege ca studiul aparentelor este metodologic distinct de alte
aspecte si ca trebuie sa lucreze cu formele care creeaza aparentele vizuale. El a
dorit sa angajeze artisti pentru a-l ajuta sa studieze aparentele vizuale ale naturii
pentru a creea o stiinta a esteticii naturii insa nu a reusit sa duca visul la capat..
In cei 150 de ani ce au urmat, oamenii de stiinta s-a obisnuit sa nu vada
bogatia si complexitatea lumii, multi invatand sa o ignore sa se uite dincolo de
aparentele complexe pentru a gasi forme geometrice ideale, paradigma
newtoniana asigurandu-i ca vor gasi ordine sub dezordinea de la suprafata.
Odata cu avansul tehnologic au fost adusi ingineri pentru a curata
dezordinea si pentru a elimina neregularitatile din natura, sa niveleze dealurile,
sa indrepte raurile, sa regleze ritmul de crestere a plantelor etc astfel incat sa
ofere lumii o fizionomie newtoniana.
Intr-un astfel de context stiintific o serie de oameni de stiinte precum,
Bertalanffy, Prygogine, Mandebrot, etc pun bazele unei noi paradigme si apar in
consecinta o serie de noi teorii precum Teoria Sistemelor Generale a lui L.von
Bertalanffy, Teoria Fractalilor mandelbrot, Teoria Autoorganizarii al lui Ilya
Prigogine sau Teoria Constructala apartinand romanului Bejan...etc.

I.2 - Teoria Sistemelor Generale

Teoria sistemelor generale: studiu transdisciplinar al organizarii
abstracte a fenomenelor , independent de substanta, tip, sau scara spatiotemporala de existenta. Investigheaza atat principiile comune tuturor entitatilor
complexe, cat si modelele( de obicei matematice) care pot utilizate pentru
descrierea lor (F. Heylighen, C. Joslyn,).
I.2.1.Scurt istoric
Idei despre teoria sistemelor au aparut in domenii stiintifice variate,
exemplificate de munca lui Bla H. Bnthy, sistemele ecologice al lui Howard
T. Odum, Eugene Odum si de cea al lui Fritjof Capra, asupra teoriei
organizationale, precum si managementul indivizilor a lui Peter Senge, studii
interdisciplinare in domeniul Dezvoltarii reserselor umane intreprinse de
Richard A. Swanson, precum si in domeniul educational de catre Debora
Hammond.
Ca domeniu transdisciplinar, interdisciplinar si cu perspective multiple ,
In aceasta zona se aduna principii si concepte din ontologie, philosofia stiintei,
fizica, informatica, biologie, si inginerie precum si geografie, sociologie, stiinte
politice, psihoterapie si economie. Asadar teoria sistemelor joaca rolul unui pod
ce face posibil dialogul interdisciplinar dintre domenii stiintifice autonome cat si
in interiorul domeniului stiintific al sistemicii.
Pentru a evita interpretarile gresite, Bertalanffy considera ca o teorie a
sistemelor generale ar trebui sa fie un important dispozitiv de reglaj in stiinta
, pentru a pazi impotriva analogiilor superficiale care sunt nefolositoare in
stiinta si daunatoare in privinta consecintelor practice.
Ceilalti raman aproape de conceptele sistemice dezvoltate de teoristii
originali. De exemplu , Ilya Prigogine, a studiat proprietatile emergente,
sugerand ca acestea ofera analogii cu sistemele vii. Teoria autopoiezei a lui
Francisco Varela si Humberto Maturana reprezinta dezvoltari ulterioare ale

acestui domeniu . Lista numelor importante in stiinta sistemica contemporana

include personallitati precum: Norbert Wiener, Russell Ackoff, Bela Banathy,
Anthony Stafford Beer, Mandy Brown, Peter Checkland, Robert Flood, Fritjof
Capra, Michael C. Jackson, and Werner Ulrich, printre altii .
In stiinta romaneasca preocupari si contributii in domeniul studiului
sistemelor au adus oameni precum: N.Botnariuc, Al.Rosu, Irina Ungureanu, Ion
Mac, Ioan Donisa(1977), N. Florea(1982), B. Stugren s.a.m.d

I.2.1.Definitia sistemelor
Bertalanffy a inceput sa gandeasca astfel: daca legea gravitatiei se aplica
la fel pentru toate planetele , si legea probabilitatii se aplica in mod egal in
genetica cat si in asigurarile de viata, atunci legile sistemelor biologice precum
acele ce guverneaza cresterea si adaptarea fiintelor vii se pot aplica psihicului
uman , institutiilor sociale si intregului ecosistem global.
El a formulat ipoteza existentei unor legi naturale ale organizarii
sistemelor la toate nivelurile de existenta.
Inca de la aparitia ideii de sistem s-a incercat de mai multe ori sa se
elaboreze o definitie atotcuprinzatoare si in acelasi timp sintetica a acestora.
Din din multitudinea de definitii am selectat cateva mai reprezentative:
1. un set de elemente impreuna cu relatiile dintre ele si tarile lor(Hall and
Fagen 1956)
2. un intreg care functioneaza ca un intreg in virtutea interactiunilor dintre
partile componente ; mai pe scurt un manunchi de relatii" (Anatol
Rapoport)
3. complex de elemente care se afla intr-o permanenta interactiune intre
ele( von Bertalanffy,1960),
4. Un grup de parti ce actioneaza ca un ansamblu Breier,1960

5. Prin sistem trebuie sa inteleg un ansamblu de relatii care se mentin, se

transforma independent de lucrurile care le leaga Foucault, 1957)
6. Un system este o multime structurata de obiecte si/ sau atributele
lor(Chorley si Kenedy, 1971
7. Un system detine o structura

care

incearca sa reprezinte schema

sistemului sau modelul logic( definitie circulara-n.r.) sau un model logic

cel mai adesea sagital in care apar elemente , legaturi orientate intre aceste
casete si puncte distributie sau de amplificare. Structura unui system
reprezinta structura sa interna.(R.Brunet, R. Ferras, H. Thery 1992)
Unii cercetatori accentueaza importanta relatiilor dintre elemente reducand
sistemul doar la interactiunile din interior si se incearca in acest fel evitarea
aparitiei unor eventuale confuzii dintre un simplu ansamblu de elemente si un
sistem.
In acest fel apare posibilitatea confuziei dintre un sistem si o suma de relatii
identificate, iar pentru a evita confuziile de orice fel consider ca fiind necesara
accentuarea aspectului functional al unui sistem general.

Consideram ca o definitie cuprinzatoare a sistemelor ne-o ofera Botnariuc ca

fiind
..Ansamblu de elemente identice sau diferite unite prin conexiuni intr-un
intreg
Daca ar fi sa oferim o definitie minimalista pentru un sistem general , am
putea spune ca: un sistem reprezinta un Intreg Functional.

I.2.2.Caracteristici ale Sistemelor

Pentru o mai buna intelegere

a sistemelor generale este necesara

descrierea caracteristicilor si a proprietatilor sistemelor generale.

I.2.2.1.Organizarea
Organizarea reprezinta constituirea unor ansambluri de fenomene,
elemente, in asa fel incat interactiunile si functiile fenomenelor sau elementelor
din cadrul ansamblului dat sunt subordonate functiilor esentiale ale intregului ,
in sensul conservarii intregului si indeplinirii functiilor acestuia(botnariuc).
Din aceasta definitie rezulta ca organizarea implica 2 aspecte esentiale:
structura si functia.
Prin structura se intelege existenta pe de o parte a unor
relatiile

spatiale

intre

elemente,(

exprimate

prin

organigrama) iar pe de alta parte existenta unor interactiuni

intre acele elemente ( exprimate prin modul de functionare
program)
Prin functie se intelege rolul pe care un sistem in cadrul unui
suprasistem sau activitatea desfasurata de un element
component ce duce la mentinerea intregului din care face
parte.Nu

trebuiesc

functionare.

Prin

facute
aceasta

confuzii
din

intre

urma

functie
se

si

intelege

mecanismul,modalitatea concretaprin care se realizeaza

functia.
I.2.2.2.Caracterul Istoric
In cadrul unui sistem timpul este o variabila la fel de importanta ca si
variabila spatiu.
Sistemele , indiferent de tipul lor, se nasc, traiesc si mor, iar in perioada
existentei acestora sunt intr-o continua schimbare, in ele coexistand elemente
relicte, elemente functionale actuale precum si germenii unor forme viitoare.
Pe parcursul existentei lor sistemele evolueaza in raport cu conditiile de
mediul si din aceasta cauza este necesara studierea diacronica a sistemelor
alaturi de cea sincrona(descrierea sistemului intr-un anumit moment).

I.2.2.3. Interactiunea
Reprezinta

actiunea

reciproca

capabila

sa

modifice

natura

si

comportamentul partilor implicate. Interactiunea sistemica este un conceptul

bipolar continuu, daca putem spune asa, pentru ca cauza influenteaza efectul si
efectul cauza, in mod continuu pana la disparitia sistemului. Interactiunea arata
ca elementele unui sistem se influenteaza reciproc unul pe celalalt si
influenteaza in acest fel si sistemul ca in intreg.
Influenta efectului asupra cauzei este pus in evidenta prin buclele de
retroactiune(feed back). Acesta este de doua feluri:feed back pozitiv ,daca
amplifica intrarile in sistem si feedback negativ, daca determina incetarea
intrarilor in sistem.

I.2.2.4.Emergenta
Structurile emergente nu au fost create in urma unui singur eveniment sau
reguli. Nimic nu-I comanda unui sistem sa formeze un model. In schimb,
interactiunea fiacarui component cu elementele apropiate genereaza un lant de
procese ce conduc la o anumita ordine. Putem concluziona ca ca structurile
emergente sunt mai mult decat suma partilor componente pentru ca ordinea
emergenta nu va aparea doar in urma coexistentei mai multor componente,
interactiunea dintre aceste parti componente fiind cea mai importanta.

I.2.2.5. Integralitatea
Una dintre cele mai importanta trasaturi ale sistemelor ce postuleaza ca
sistemele se comporta ca un tot unitar, iar elementele componente isi supun
activitatea spre binele sistemului din care fac parte. Cu alte cuvinte totul este
supus functie sistemului.

Amsamblu

Sistem

Un grup de jucatori de fotbal O echipa de fotbal

Un organism fara viata

Un organism viu

Un grup de muncitori

O fabrica

Un grup de elevi

O clasa

I.2.2.5. Echilibru dinamic

Sistemele se afla intr-un echilibru dinamic in raport cu conditiile de
mediu, intr-o continua ajustare a propriei stari ca raspuns la variatiile
parametrilor exteriori si interiori.
Am putea defini echilibru dinamic ca un sir de dezechibre functionale, un sir de
dezechilibre carora sistemul le face fata.

I.2.2.6. Ierarhizarea
Modelul holarhic poate fi vazut ca o incerca de a modifica si moderniza
perceptiiile asupra ierarhiei naturale . Holarhia reprezinta o ierarhie de holoni.
On holon este un sistem care este un intreg in sine cat si o parte dintr-un
intreg mai mare.Poate fi conceput ca sisteme cuibarite unul in altul. Orice sistem
poate fi considerat un holon, de particula subatomica la univers in intregimea
sa.Pe plan imaterial, cuvintele, idea sunetele, emotiile-tot ce poate fi indentificat
este in mod simultan parte din ceva si poate fi vazut ca avand parti componente
proprii. Cum un holon este integrat intr-un intreg mai mare el este influentat si
influenteaza aceasta suprastructura. Si cum un holon contine mai multe
subsisteme influenteaza si este influentat de acestea.

I.2.3.Clasificare Sistemelor
Exista o multitudine de clasificari a sistemelor, functie de diferite criterii
de clasificare ce se supuneau necesitatilor domeniului in care au aparut. Fara a
incerca sa fim exaustivi v-om enumera doar pe cele ce au o oarecare relevanta in
studiul de fata.
I.2.3.1 Dupa criteriul relatiilor cu exteriorul :
Sisteme izolate
Sunt acele sisteme care nu schimba cu exteriorul nici materie, nici energie
si nici informatie. Acest tip de sistem nu exista in natura. Postularea lor teoretica
este totusi utila si necesara reprezentand o stare ideala a unui sistem. Stiintele
in mod necesar opereaza cu astfel de stari ideala, inexistente in natura dar
necesare teoretic. De pilda, notiunile de solid ideal, gaz idea, etc reprezinta
stari ideale necesare ca repere in studiul fenomenelor concrete.
Sisteme inchise
Sunt acele sisteme care schimba cu mediul inconjurator doar energie nu si
materie . Sisteme absolut inchise nici ele nu pot exista, pentru ca intotdeauna
exista si schimburi de materie. Deci caracterul de inchis al unui sistem este
intotdeauna relativ. Astfel de sisteme se pot creea artificial insa in natura nu
exista nici acest tip.
Sisteme deschise
Sunt sisteme care schimba cu mediul inconjurator atat materie cat si
energie si informatie. Toate sistemele naturale se incadreaza in aceasta
categorie.

I.2.3.2 Dupa particularilatile comportamentului distingem:

Sisteme deterministice liniare care sunt in mare masura predictibile ,
controlabile. Aceste sunt sisteme simple si relativ usor de caracterizat relatiile
dintre elemente fiind liniare, reactiunea este proportionala cu actiunea .
Sistemele nelineare reprezinta in mod mormal sisteme complexe.
Relatiile dintre elemente sunt neliniare ceea ce inseamna in cazul in care A
actioneaza asupra B atunci B poate sa nu raspunda, sa raspunda cu aceiasi
intensitate sau sa raspunda cu o intensitate mult mai mare.
I.2.3. 3 Dupa criteriul raporturilor cu energia implicata
Sisteme disipative ce apar cu scopul de a face un transfer de energie
dintr-o arie cu surplus intr-o arie cu deficit , iar cand acest transfer s-a realizat
aceste sisteme dispar. Daca diferentele se mentin si aceste sisteme se mentin
Marea majoritate a sistemelor fizico geografice anorganice intra in aceasta
categorie.
Sistemeconservative sunt acele sisteme care compenseaza pierderile
energetice rezultate continue explicate de principiul al II-lea al termodinamicii,
prin preluarea energiei necesare din mediul inconjurator. Aici intra toate
sistemele vii, precum si antroposfera si sistemele derivate.
I.2.3.4 Dupa gradul de departare de echilibru termodinamic,
prigogine, introduce o clasificare de un real interes:
Sisteme in echilibru, se caracterizeaza prin lipsa oricarui flux energetic, a
oricarui gradient si prin productie de entropie nula.
Sisteme aproape de echilibru, cand conditiile la limita impiedica
sistemul sa ajunga la echilibru termodinamic, acesta functionand in apropierea
echilibrului fiind guvernat de teorema productiei minime de entropie.
Sisteme departe de echilibru sunt cele mai active, fluxurile de energie
sunt intense ,au un comportament neliniar evolutiv. Aici intra sistemele vii.

In afara acestor criterii sistemele au mai fost impartite de Kenneth D.

Bailey care defineste sistemele in termenii: conceptuale, concrete si abstracte.
Bela H. Banathy separa sistemele naturale de cele artificialela care se pot
adauga cele hibride etcetera.
Cum sistemele naturale sunt in marea lor majoritate sisteme complexe si
dinamice cu comportament neliniar, nepredictibil, utilizarea legilor si a
principiilor newtoniene nu ajutau la intelegeea lor. Nevoia schimbarii de
paradigma dus la aparitia teoriei haosului.

1.3 Teoria Haosului

In matematica , teoria haosului descrie comportamentul anumitor sisteme
dinamice acestea fiind, acele sisteme ce evolueaza in timp- acestea pot arata
dinamici ce sunt foarte sensibile fata de starea initiala.
Ca rezultat al aceste sensibilitati , care se manifesta in sine ca ca o crestere
exponentiala a perturbatiilor din starea initiala, comportamentul sistemelor
haotice pare intamplatoare. Acest lucru se intampla chiar daca aceste sisteme
sunt deterministe, ceea ce inseamna ca dinamica viitoare este definita in
intregime de conditiile
Haosul marcheaza finalul stiintei clasice iar varful de lance al acestuia il
reprezinta ecuatia logistica a cresterii. Aceasta expresie matematica este trivial
de simpla si timp de un secol se credea ca este inteleasa in totalitate insa ecuatia
logistica a cresterii este ca o samanta de orhideee , un lucru aparent simplu care
insa tratat in mod ingrijit poate da nastere unei extraodinare flori.

FRACTALII
Benoit Mandelbrot , s-a hotarat sa ia lumea asa cum este ea , ipoteza sa
de lucru fiind lumea pare complexa pentru ca este complexa .
Dealungul carierei sale Mandelbrot si-a cultiva un stil intuitiv in
abordarea problemelor matematice ce l-au interesat, crezand ca flexibilitatea si
deschiderea sunt esentiale progresului stiintific.
El a pendulat intre mai multe domenii economie, geologie, fiziologie,
botanica si a fost interesat de acele date pe care le ignorau toti pentru ca nu
evidentiau nici o scheme clara de functionare, insa in mod frecvent aceste date
avea anumite regularitati , datele aveau proprietatea numita : scalarea
iregularitatile se prezinta identic la toate niveluri de observatie.
Daca scalarea pare sau nu magnifica depinde de asteptarile fiecaruia, de
obicei matematicienii si oamenii de stiinta in general au tendinta de a imparti
fenomele in :
a)cele simple cu cauze deterministice descrise de legile
simple de tip cauza efect
b) cele datorate unei cauzalitati aleatorii (haotica)care
reprezinta subiectul legilor statistice .
Fenomenele de scalarea nu intra confortabil in nici o categorie cu toate ca
la prima vedere par aleatorii datorita complexitatii lor.
Roger White afirma in cartea sa Complexity & Chaos ca relatii
scalare au fost deja stabilie in unele domenii, in geografie de exemplu este
cunoscut faptul ca in multe tari incluzind USA populatia oraselor cand este
ierarhizata dupa dimensiune, arata adesea o relatie de scalare, ceea ce
inseamna ca raportul dimensiunilor ramane constant.
In USA cel mai mare oras este de 2 ori oi mai mare decat al doilea
oras, de 3 ori mai mare decat al treilea oras s.a.m.d. Relatia aceasta
mentinandu-se valabila de 200 de ani in ciuda unor schimbari dramatice, ca
de exemplu: orasul Los Angeles a aparut brusc si a devenit un oras de

importanta globala in timp ce altele, odata importante, au devenit

insignifiante, in tot acest timp relatiile de scalare ramand constante.
Mandelbrot realizeaza ca aceasta relationare indica modele de un alt tip
(tiparuri) non euclidiene ci mai degraba naturale sau organice :
De ce uneori geometria a fost descrisa ca fiind rece si uscata, un
motiv ar fi acela ca este incapabila sa descrie forma unui nor , munte , tarm
sau arbore , norii nu sunt sfere, muntii nu sunt conuri, tarmurile nu sunt
cercuri..... mai general cred ca multe modele(tiparuri) ale naturii sunt atat
de iregulate si fragmentate incat natura demonstreaza nu doar un grad mai
mai inalt ci in final un alt nivel de complexitate
El continua prin a descrie o noua clasa de forme existenta acestor
modele(tiparuri) ne provoaca sa cercetam aceste forme pe care Euclid le-a lasat
deoparte ca fiind amorfe si sa investigam morfologia amorfului.
In incercarea sa de a raspunde acestor provocari a conceput si dezvoltat o
noua geometrie a naturii, ce descrie multe din modelele, tiparurile neregulate din
jurul nostru care conduce catre o noua teorie care definesc o familie de forme
pe care le denumeste Fractali.
Unii oameni de stiinta vor fi impresionati cand vor descoperi ca
acele forme pe care ei le considerau a fi : carliontate , rasucite,sucite ,
undeva intre palmate, arborescente, ciudate

etc vor fi tratate in mod

riguros intr-o abordare cantitativa BM.

Fractali reprezinta forme geometrice care ,contrar geometriei lui Euclid,
nu sunt regulate de loc. In primul rand sunt neregulate peste tot, in al doilea rand
au acelasi grad de iregularitate la toate scarile, un fractal arata asemenator cand
este privit de la distanta sau din apropiere, este similar cu el insusi. Cand te
apropii de el observi ca parti din el care apar ca niste bule arata de fapt la fel cu
imaginea pe care ai vazut-o anterior.
Natura ofera multe exemple de fractali precum: brocoli si multe alte
plante pt ca multe plante arata la nivel foliar similar cu imaginea generala.

Brocoli

Corali

Trasnet

Sistemul vascular

Delta

Colonie de bacterii

Observam ca lucrarile anterioare ale lui Peano, Cantor et al au precedat

revolutia in domeniul matematicii si au prefigurat apartitia fractalilor.
O problema care l-a iritat pe Mandebrot a fost aceea a lungimii totale a
tarmului Marii Britanii. Aceasta intrebare si-au mai pus-o inainte si alti oameni
de stiinta precum Lewis Fry Richardson dar acesta a fost inaintea timpurilor
sale.
Mandelbrot a fost inspirat de munca lui Richardson pentru a rezolva o
intrebare ce suna copilaros .
Daca luam o portiune dintr-un tarm este de la sine inteles ca lungimea ei
este egala cu lungimea masurata intre cele doua capete, inceputul si sfarsitul.
O linie de tarm este de obicei neregulata, franta si in consecinta este mai
lunga decat linia dreapta care uneste capetele sale.

Lungimea segmetului = a

Lungimea segmetului = Lungimea segmetului =

a/2

a/3

Cu cat segmentul este mai mic cu atat lungimea tarmului este mai mare

Existam mai multe metode de a evalua aceasta lungime in mod precis,

insa in fiecare caz rezultatul este nesatisfacator , iar lungimea tarmului devine o
notiune iluzorie ce aluneca printre degetele celui ce vrea sa o detina.
toate metodele de masurare au dus la aceiasi concluzie ca lungimea
tarmului e mare si indeterminata astfel incat ea poate fi considerata infinita.
De exemplu:
Cu cat masori lungimea totala a tarmului unei tari din ce in ce mai precis,
cu atat aceasta valoare va fi mai mare datorita faptului ca vom lua in calcul din
ce in ce mai multe mici neregularitati.
Mandelbrot se refera ulterior la o problema legata de granitele dintre
tari
Lungimea frontierei comune dintre Spania si Portugalia sau Belgia si
Olanda sunt raportate in enciclopediile nationale cu o diferenta de aprox 20%.
Aceste discrepante se datoreaza scarii alese pt masuratori si prin urmare nu ar
trebui sa ne mire ca o tara mica precum Portugalia 1214 km isi masoara

granitele mai precis decat vecina sa mai mare Spania 987 km(Olanda 380 km si
Belgia 449 km )
Daca tarmurile vor deveni subiect de cercetarare stiinfica incertitudinile
legate de lungime nu pot fi eliminate, intr-un fel sau in altul conceptul de
lungime geografica nu este asa de inofensiv precum pare, nefiind in intregime
obiectiv , observatorul intervenind de fiecare data.
Matricile fractale sunt definitie prin dimensiunea lor, in traditia Euclidiana
noi consideram ca obiectele au dimensiuni date de numere intregi: o linie are o
dimensiune, un patrat are 2 dimensiuni iar un cub 3 dimensiuni dar fractalii au
dimensiuni frationate o linie a tarmului poate fi atat de convoluta incat sa aiba
dimensiunea de 1,42 este mai mult decat o linie dar inca nu este o suprafata cu 2
dimensiuni. Aceasta dimensiune fractionala e la originea acestei denumiri
:Fractalii.
Chiar daca sunt concepte matematice serioase fractalii nu pot fi studiati
fara vizualizare, motiv pt care atunci cand se vb de fractali sunt atasate o
multime de imagini cu exemple.
Importanta vizualizarii in studiul rezultatelor unor modele a fost sustinuta
si de chimistul Lindermayer care era interesat de morfogeneza plantelor si care
sustine ca este esential sa observam rezultatul si sa-l comparam vizual cu
realitatea (Lindermayer /Proshenkievici Frumusetea algoritmica a plantelor)
Fractalii sunt utilizati intr-o larga varietate de domenii pornind de la cele
artistice si terminand cu cele ale stiintei aplicate.De exemplu fractalii sunt
folositi pentru generarea unor secvente de film asistate de computer in filme ,
fiziologii studiaza structura si functionalitatea plamanilor prin aplicarea unor
modele fractale, acestia avand o structura arborescenta 3D care maximizeaza
suprafata de contact cu aerul si reduce necesarul de energie necesara pt a
respira, in industria petrolului fractalii ne ajuta sa intelegem cum se comporta
fluidele in subteran, deasemenea modelele fractale ajuta inginerii din domeniul

mediului sa controleze mai bine emisiile de gaze poluante, chiar si transmiterea

datelor digitale sunte mai recent percepute ca fenomene fractale.
Imaginea frumoasa si complexa a naturii pare sa arate regulili simple ale
cresterii insa unii fizicieni precum Per Bak si Chao Tang se intreaba daca chiar
intelegem fractalii. Importanta descoperiri lui Mandelbrot ca fractalii sunt larg
raspanditi in natura, nu trebuie exagerata
Mandelbrot Nu este o surpriza sa descoperim cum fractalii explica
comportamentul sistemelor dinamice complexe, ecuatiile din domeniul fluidelor,
vremii si a dinamicii populatiilor de insescte sunt neliniare si arata
comportament de tipul deterministic..haos...daca iteram aceste ecuatii, si
examinam solutiile in evolutia lor temporala vom observa ca multe din
proprietatile matematice,in special atunci cand sunt aratate sub forma grafica pe
calculator, se prezinta pe ele insele ca fiind similare cu ele insele, exemple:
Portretele faciale ale asa numitilor strange atractors..
. Comportamentul haotic este un surprinzator fenomen matematic
neintuitiv care descrie foarte multe situatii din lumea reala . Haosul ne-a
revolutionat ideile noastre filozofice despre predictibilitate si determinism.
Intrebari legate de origine pe care cel mai probabil ni le-am pus cu totii :
cum de se formeaza un uragan in atmosfera tropicala? Cum o fiinta asa de
complexa precum omul apare din uniunea a doua celule ? cum apare o noua
specie? Si cum a aparut viata in sine? Pana recent oamenii de stiinta au evitat
acest tip de intrebari in unele domenii precum chimia si biologia a fost oarecum
dificil sa le eviti pe toate , deci nu e surprinzator ca cei din domeniul chimiei si
biologiei sunt cei ce ne conduc departe de lumea newtoniana.

1.4 Teoriei Autoorganizarii Sistemelor

Istoric si contextul stiintific

Ilya Prigogine laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1977 arata ca
in conditiile prielnice , materia are proprietatea de a se organiza in structuri
complicate, aceste proprietati reprezinta cheia spre a afla raspunsul la intrebarea:
cum incepe organizarea naturii. (Timpul, entropia si al doilea principiu al
termodinamice)
Futurologul Alvin tofler spune: Paradigma Prigoginiana este urmatoarea
revolutie in stiinta .
Prigogine considera ca problema fundamentala este ca fizicientii au crezut
inca de pe vremea lui Newton si pana azi ca legile fizice sunt universale si
atemporale.Aceste legi ne-au aratat o lume tacuta facand dificila apropierea de
natura si de intelegerea ei
Stiinta a initiat un dialog benefic cu natura , pe de alta parte , primul
rezultal al acestui dialog a fost descoperirea unei pasari mute, acesta este
paradoxul stiintei clasice, a scos la iveala o natura moarta si pasiva ce se
comporta ca un automaton care odata programat el continue sa urmeze regulile
scrise in program. In acest sens dialogul cu natura a izolat omul de natura in loc
sa-l aduca mai aproape si astfel triumful ratiunii umane a fost transformat in
reguli triste se pare ca stiinta devaliza tot ceea ce atingea. Prigogine
Legile fizicii clasice se considerau independente de directia curgerii
timpului, dupa cum spun fizicienii....legile sunt dpdvd teoretic reversibile , si ar
fi la fel de valabile daca timpul ar curge in sens invers.
Prigogine afirma ca acest mod de a vedea lumea determina o falsa
simplitate , el compara legile fizice cu simple caramizi , fiecare este interesanta
insa adevarata maretie sta in complexitatea cladirii sau in sistemul natural in
intregimea sa:in mod traditional se considera ca la un anumit nivel sistemele
sunt previzibile si reversibile insa aceasta pare o simplificare exagerata si o

comparam cu transformarea cladirilor in in mormane de caramizi insa din

aceleasi caramizi poti constri o fabrica un palat sau o catedrala, a.i la nivel de
cladire se vede complexitatea sistemului ca rezultat al culturii si a timpului.
In timp ce noi putem sa vedem oamenii care deseneaza si construiesc
cladirile , prigogine spune ca anchetele stiintifice nu-l scot in evidenta pe
designerul naturii.: dar este o problema evidenta pentru ca nefiind nimeni care
sa construiasca natura noi ar trebui sa mergem la caramizile ei adica la
activitatea microscopica .
Doar o singura lege nu este reversibila din punct de vedere a timpului
adica nu functioneaza daca timpul este dat inapoi si aceasta este cel de al II-lea
principiu al termodinamicii cunoscuta si sub denumirea de legea cresterii
entropiei .
Entropia se refera la dezordine sau aleatoriu, iar legea spune ca universul
evolueaza catre o dezordine din ce in ce mai mare . Legea a fost formulata de
Boltzman la mijlocul secolului al XIX lea si stabileste ceea ce este cunoscut sub
numele de sageata timpului , in alte cuvinte timpul curge in directia cresterii
entropiei sau a dezordinii.
Oamenii de stiinta au acceptat ca exista o problema in corelarea acestui
principiu cu lumea vie si acesta este aspectul care-l preocupa pe Prigogine
Faimoasa lege a cresterii entropiei descriei lumea ce evolua de la ordine la
dezordine , totusi din logica evolutiei sociale ni se arata ca, complexitatea
emerge din simplitate.
Fizicienii adesea nu iau in serios a doua lege a termodinamicii in aceiasi
masura in care iau celelalte legi , pentru acesti fizicieni aceasta lege nu exprima
ceea ce universul este ci mai mult ignoranta umana . De exemplu este practic
imposibil sa aduni destule date despre sisteme foarte complexe precum gazele
care au nenumarate miliarde de molecule , daca nu putem avea date ignoranta
noastra este permanenta si dezordinea pare a fi permanenta si in crestere .

Chimistii , biologii si cei din domeniul stiintelor sociale considera greu de

acceptat ideea ca timpul ar fi reversibil.
Prigogine spune ca pentru aparitia complexitatii si a ordinii este nevoie ca
timpul sa curga intr-o singura directie , iar faptul ca fiecare dintre noi creste si
devine batran este un fapt si nu o situatie iluzorie .
Echilibrul si Sistemele deschise
In timp ce cel de al II lea pricipiu al termodinamicii postuleaza ca lumea
devine in mod constant din ce in ce mai dezorganizata, noi insine facem parte
dintr-un sistem care devine din ce in ce mai organizat.
Organizarea si complexitatea sistemelor biologice, a celor sociale si a
celor mixte este in crestere de milioane de ani . Daca cautam o intelegere
profunda a sistemelor vii ar trebui, ca intr-o anumita masura sa ne referim la
legile fizicii, dar am vazut ca legea pertinenta pt biologie este chiar al II lea
principiu al termodinamicii, este considerat de fizicieni a fi starea noastra de
ignoranta.
Daca au dreptate legile fizicii nu ne ofera o baza pt a intelege mai bine
viata. Ilya Prigogine spune ca ireversibilitatea timpului este o proprietate
fundamentala a celor mai multe sisteme dinamice si in consecinta a intregului
univers. Marea majoritate a sistemelor care ne intereseaza incluzandu-le pe cele
chimice sunt orientate in timp la nivel macroscopic, departe de a fi o iluzie acest
lucru exprima ruperea simetrii temporale la nivel macroscopic.
Ireversibilitatea este adevarata fie la toate nivelurile sau deloc , nu poate
sa apara ca prin miracol de la trecerea de la un nivel la altul. Prigogine ne spune
ca timpul nu este simetric si ca multe lucruri nu pot merge atat inainte cat si
inapoi.... descoperim primatul timpului in schimbare de la nivelul particulelor
elementare la modelele cosmologice atat la nivel macroscopic cat si
microscopic.
In mod ironic tinta principala a lui este sa demonstreze cum legile cresterii
dezorganizarii sunt responsabile pt organizarea din ce in ce mai complexa ce

caracterizeaza sistemele pe care le vedem in jurul nostru altfel spus

dezechilibrul este sursa ordinii la toate nivelurile non-echilibrul este sursa
ordinii , non echilibrul aduce ordinea din haos , dar conceptul de ordine sau
dezordine(dezorganizare) este mai complex decat era considerat.
Prigogine nu era preocupat de legile existentei ci de legile devenirii ,
creatiei, evolutiei si schimbarilor iar munca sa a dus la aparitia teoriei
autoorganizarii

sistemelor

aflate

in

stari

departe

de

echilibru

termodinamic .
Un bun exemplu de echilibru termodinamic este acela al unui pahar cu
apa si cu gheata in el , daca nu-l bem imediat , gheata se va topi iar temperatura
apei va ajunge la cea a camerei in care este pus paharul , astfel sistemul alcatuit
din camera si pahar cu apa se afla acum in echilibru termodinamic acest lucru
este denumit de fizicieni starea de entropie maxima (adica dezorganizare
maxima) .
Stariile initiale complexe ce constau in substante diferite, temperaturi
diferite forme diferite au evoluat in momentul de fata inspre asemanare inspre
lipsa organizarii si a complexitatii.
Sistemul pare de asemenea predictibil, adik fara influente din exterior,
indiferent care ar fi temperatura apei din pahar ea va ajunge la valoarea
temperaturii camerei.
In sistemele termodinamice acest lucru inseamna ca istoria sistemului,
conditiile initiale, si inregistrarile dezvoltarii sale in timp sunt pierdute .
Dupa Prigogine Intr-un sistem izolat toate situatii de nonechilibru
produc o evolutie catre acelasi tip de stare de echilibru cand acesta este atins
sistemul a uitat starea sa initiala.

1.5 Teoria constructala

Aceasta teorie inlocuieste ideea ca natura este fractala, si permite una care
sa deseneze si sa analizeze sistemele aflate in constrangeri in cautarea lor pentru
optimizare.
Teoria constructala a optimizarilor globale sub constrangerilee locale
explica intr-o maniera simpla formele care apar in natura. Se considera ca
arhitectura fluxurilor vine de la un principiu al maximizarii accesului la fluxuri,
in timp, si in configurarea scurgerii care este libera sa prinda forma.
Legea constructala proclama o tendinta pentru a genera in timp sisteme
de curgere animate si neanimate : Maximizarea accesului pentru curentii care
curg printr-un sistem de curgere in continua formare".
Acesta teorie permite proiectare si intelegerea sistemelor naturale,
disipatorilor termali, retelele de comunicatie, etc.
Istorie
Teoria constructala a fost dezvoltata de Adrian Bejan la sfarsitul anilor 90,
el fiind profesor la Duke University, Durham. Aria de cercetare a profesorului
Bejan acopera : minimizarea generarii de entropie, analiza exery?, condensare ,
convectia in medii poroase, tranzitia catre turbulente.
"Constructal" este un cuvant creat de Bejan, provine din cuvantul latin
verb construere, a construi , in sensul de a proiecta, din punct de vedere al teoriei
constructale, formele natural optimizate precum raurile, copacii si ramurile,
plamanii precum si formele ingineresti rezulta in urma procesului de optimizare.

Principii
De exemplu, in curgerile punct-suprafata si punct volum, teoria
constructala prezice arhitectura arborescenta, aceste curgeri arata cel putin 2
regimuri: unul cu rezistenta mica si unul resistenta mare si poate fi aplicata la
orice scara de la sistemele macroscopice la cele microscopice.

Cateva domenii de aplicare

Aplicatia
Schima
electronica

Ce
curge
Caldura

Canalele arborescente
Insertii

bune

conducatoare( Substrat

lame, nituri)

Traficul urban Oameni Traficul auto pe straziBazine

Hidrografice
Plamani
Sistemul
circulator

Apa

Aer

Sange

Spatii interstitiale
de

conductivitate josa
Mersul

pe

jos

pe

trotuare

Rauri si fluvii cu rezistenta Curgerea prin medii

scazuta

poroase - Darcy

Cai aeriene, bronhiile - cu Difuzia in tesuturile

rezistenta scazuta

alveolare

Vase de sange, artere, vene, Difuzia

capilare cu rezistenta scazuta

in

tesuturi

capilare

Principiul de baza al teoriei constructale este ca orice sistem este destinat

sa ramana imperfect. In legatura cu asta, cel mai bun lucru care poate fi facut
este sa distribuim optim imperfectiunile sistemului, si aceasta distributie
optimala a imperfectiunilor va genera geometria formei sistemului studiat.
Modalitatea constructala de a distribui imperfectiunile sistemului este sa pui the
more resistive regime la cele mai mici scari ale.
Legea constructala este principiul care genereaza forma perfecta , prin
aceasta inteleganduse de fapt forma cea mai putin imperfecta posibil.
Cladiri moderne precum aeroportul din Atlanta ilustreaza principiul
eqipartitiei timpului (rezistentei) , sau distributia optima a imperfectiunilor.
Cateva obiective au fost urmarite in dezvoltarea aceste structuri de forma
arborescenta : minimizarea timpului de calatorie pentru pietoni, minimizarea
timpuluisi consturilor de transport pentru bunurile trasportate intreterminal si
fiecare poarta. Fluxurile aeropotuare sunt arborescente.In concordanta cu teoria

constructala, timpul necesar pentru a merge on a concourse in acelasi timp (~5

min) incat se poate urca intr-un tren.
Legea Constructala a fost enuntata in 1996 de Adrian Bejan dupa cum
urmeaza: "pentru ca un sistem limitat in dimensiune sa traiasca, sa persiste in
timp, el trbuie sa evolueze in asa fel incat sa furnizeze acces cat mai facil la
curentii

impusi

ce

circula

prin

el."

Analogii Temodinamice
Teoria constructala este predictiva si poate fi verificata. Principiul
constructal al arhitecturii arborescente ce optimizeaza scurgerile a permis
predictia multor legi alometrice, e.g.:
Legea constructala a lui Bejan explica de ce avem un sistem bronsic cu 23
de bifurcatii.Modelul constructal al arhitecturii scurgeriiofera intr-un mod
deterministic informatii despre:
dimensiunile sacului alveolar,
Lungimea totala a cailor aeriene,
Suprafata alveolara totala,
Rezistenta totala la transportul oxigenului in arborele respirator.