Sunteți pe pagina 1din 13

TUTUNUL I IGRILE = PCATUL SINUCIDERII

IGARA: UN RU NECESAR !

NUMAI DRACII SCOT FUM PE NRI I PE GUR!

Oameni buni, fie-v mil de sntatea voastr ! V sinucidei lent ! Nu mai ardei banii, ci
cheltuii-i fcnd milostenie, ca s scpai de fumul i de focul iadului !
ISTORIA TUTUNULUI

Desi unii cred ca tutunul s-a folosit abia dupa ce a fost adus in Europa de catre Cristofor Columb pe
la anul 1492, totusi povestirile stravechilor istorici ne arata ca el exista si inainte de era crestinismului la
triburile din Asia si America. Este binecunoscuta acea pipa a pacii pe care multe popoare aveau
obiceiul s-o foloseasca cand incheiau pace. La tatari, popor care a venit cu razboi si in Tarile Romane,
samanii (preotii tatari) foloseau fumatul, crezand ca alunga spiritele rele. Ei se asezau in jurul unui foc
unde fumau, bateau din tobe, gesticulau violent si sareau in jurul focului, racnind pana ce cadeau la
pamant, epuizati.
Poate ca tutunul va fi fost adus din America in Europa de indieni, malaiezi, japonezi, mongoli si alti
invadatori, cat si de indieni si alte popoare asiatice care, de-a lungul istoriei vor fi trecut in America
inainte de noi. Aceasta s-a probat prin credinta americanilor in secolul al XVI-lea despre potopul
universal, circumciziune, serbarea sabatului si a anului jubileu, intalnita doar la popoarele asiatice. La
descoperirea Americii de catre europeni, americanii aveau obiceiul sa arda tutun in fata zeilor sau a
idolilor lor. Unele legende ale lor sustin ca oamenii au fost facuti din lutul rosu din care se fac lulelele.

Astfel zeul suprem al Pieilor Rosii le-ar fi spus ca luleaua cu care fumeaza ei e carne din carnea lor si de
aceea luleaua e in mare cinste la toate triburile lor.
Si la popoarele pagane prezente in Vechiul Testament, idolului Moloh, facut din cupru, dupa ce in
interiorul lui se facea foc pana se inrosea, i se jertfeau oameni care erau aruncati inauntrul lui. Fumul
mirositor iesea prin gura si narile monstrului-idol iar idolatrii, ca sa se asemene idolului, foloseau
fumatul.
Pe la anul 1560 Jean Nicot, ambasadorul Frantei in Portugalia a adus in Franta tutun, ca dar reginei
Maria de Medicis. Apoi cultivarea tutunului s-a raspandit repede in Europa, cu toate masurile de
interzicere. Patima fumatului fiind inca de pe atunci considerata unealta a diavolului, Biserica afurisea
pe fumatori, iar tarii Rusiei ii deportau in Siberia dupa ce-i biciuia cu biciul cu plumb.

INVATATURA ORTODOXA DESPRE FUMAT

Din totdeauna fumatul a fost considerat un pacat, deoarece este o sinucidere lenta, un rau facut
trupului, o calcare a cuvintelor Sfantului Apostol Pavel:Ca nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci
fiecare il hraneste si il incalzeste(Efeseni 5;29). Fumatul a trecut cu usurinta de la usuraticii idolatri la
majoritatea crestinilor. Deosebirea intre tamaiatul cu tamaie sau smirna sfintita si fumatul cu luleaua sau
cu tigara se vede clar de catre oricine, incat de prea multe explicatii nu e nevoie. Bine-credinciosii
crestini au vazut totdeauna ceva diavolesc in aceasta patima. Din cauza aceasta, in multe case au fost
certuri si batai de pe urma fumatului. Cum mai pot spune cei care fumeaza, scotand fum pe gura ca
odinioara idolul Moloh, ca mai au chipul lui Dumnezeu?
Omul gaseste o multime de scuze pentru orice deprindere rea in viata. Asa se petrec lucrurile si cu obiceiul
fumatului. La suparare omul spune ca fumeaza ca sa-si mai risipeasca gandurile negre ce-i napadesc sufletul. La
bucurie spune ca cea mai nevinovata distractie este o tigara! Un lucrator incepu intr-una din zile sa faca socoteala
tuturor cheltuielilor, pe care le facea saptamanal cu tutunul, dar temandu-se ca nu cumva, ingrozit de risipa pe care
o facea, sa se hotarasca a da uitarii acest obicei, inceta imediat socoteala. In clipa aceea sosi unul dintre cei mai buni
prieteni ai lui, care parasise de multa vreme obiceiul fumatului si imediat il intreba: Ce faci acolo, bunul meu
amic? Saracul lucrator, desi la inceput cauta sa ocoleasca lucrurile, trebui insa, in cele din urma, sa spuna
adevarul. Atunci colegul sau ii zise: Prietene, lasa-te odata de tutun, ca orice tigara este un cui batut in cosciugul in
care vei fi inmormantat. De tine atarna sa-ti gatesti, mai curand sau mai tarziu, acest cosciug si odata terminat va
trebui neaparat sa-ti iei ramas bun de la cei vii si sa pleci degraba in mormant! Imediat ce-i pleca musafirul,
sarmanul om se puse din nou pe ganduri si-si zise: E foarte adevarat ca paguba cea mai mare pe care o cauzeaza
tutunul nu este numai risipa banilor, ci si zdruncinarea sanatatii, caci cata otrava nu introduce el in organismul
nostru si cata necuratie produce el pe unde trece, fara sa putem sterge cu ceva urmele lui vatamatoare ! Bine s-a zis
ca fumatul de tutun e drumul cel mai scurt catre tuberculoza. Toate bune - zise bietul om - dar cum sa fac, sa ma
scap de acest obicei vatamator?! De cate ori nu mi-am luat frumoasa hotarare de a o rupe odata pentru totdeauna
cu igarile si toate hotararile mele pentru viitor au ramas fara nici un folos! Omule! Nu uita ca nu e de ajuns sa
iei hotarari frumoase, care sa dureze numai o clipa, caci drumul spre iad e pardosit numai cu hotarari bune si
frumoase si nu e nevoie decat de o singura hotarare, care sa traiasca si sa ne croiasca drumul greu al ducerii ei la
indeplinire in orice clipa a vietii noastre. Pune-ti mai inainte viata si moartea si hotaraste-te odata, ori pentru una
ori pentru alta, fara sa uiti ca tutunul se gaseste totdeauna, pentru un om cuminte si prevazator, alaturi si in fata
mortii. Hotararea odata luata, cauta de o du la bun sfarsit si numai atunci vei vedea ca in privinta ruperii cu
obiceiurile trecutului, nu aduce anul ce aduce ceasul. Incearca si fii sigur ca vei izbuti. Si Ma cheama pe Mine in
ziua necazului si Eu te voi izbavi si Ma vei preaslavi(Psalmul 49;16). Fumatul afecteaza sanatatea si Sfanta Scriptura
ne invata ca trupul nostru este templu al Duhului Sfant (1 Corinteni 6;19), deci ii trebuie o deosebita ingrijire
pentru acest dar pe care il are de la Cel Preainalt. Astazi cu totii ne vaitam de saracie, dar nimeni nu s-a lasat de
fumat ca sa faca economie!
Oare ne putem lasa de fumat? Da! Cum? Printr-o hotarare tare de a nu mai fuma. Trebuie stiut ca in fiecare

crestin salasluieste o putere uriasa, cu ajutorul careia biruinta este sigura in lupta cu patimile, dupa cuvantul
Mantuitorului: Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, si nimic
nu va va vatama(Luca 10;19). Vointa este una din cele trei facultati ale sufletului omenesc, alaturi de ratiune si
sentiment, acestea facandu-l pe om sa se deosebeasca de animale. Vointa noastra insa trebuie sa fie inclinata spre
bine si nu sa fie subjugata de patimi. De aceea spune Mantuitorul: Daca lumina care e in tine este intuneric, dar
intunericul cu cat mai mult? (Matei 6;23).
Si femeile fumeaza ! Ce poate fi mai urat decat o femeie cu igar in gura si, poate, beata si care injura?!
Acestea cand de fapt rolul si rostul femeii este acela de a creste copii. Ce fel de educatie vor primii copiii de la o
astfel de mama depravata si care poate cand sunt mici le mai pune si cate-o tigara in gura ca sa faca haz de ei?

LASATI-VA GRABNIC DE PACATUL FUMATULUI!

Multi care sunt stapaniti de aceasta patima, neavand o vointa tare si un suflet intarit duhovniceste, desi vad
ca se prabusesc in iadul vremelnic si vesnic totusi continua sa tamaie pe satana, prefacand in fum si scrum
insemnate sume de bani. Crestinii sunt datori sa tamaie inaintea lui Dumnezeu cu tamaie si cu smirna iar nu
inaintea duhurilor necurate, cu duhoarea fumului de tutun. Toti crestinii sunt datori sa se lupte sa paraseasca
aceasta uracioasa patima pentru a castiga mult: dezrobirea de sub tiranica robie a pacatului, bani economisiti care
se pot intrebuinta pentru fapte folositoare sufletului, sanatatea imbunatatita, multumirea sufleteasca pentru
eliberarea din tirania acestui obicei pagubitor sufleteste si trupeste, redobandirea memoriei, puterii, poftei de
mancare. Orice pacat este daunator pentru om si de aceia Sfantul Evanghelist Ioan a zis: Cine savarseste pacatul
este de la diavolul pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste pcat,
pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta si nu poate sa pacatuiasca(1 Ioan3;8-9).

DE CE FUMATUL ESTE UN PCAT?

Multi oameni, simpli sau invatati, sustin ca fumatul nu este pacat. Vai ce vremuri si ce oameni am ajuns sa
vedem! Vai cum ne robim noi oamenii unei puturoase de buruieni otravitoare, apoi mai sustinem ca e bine asa.
Dumnezeu a randuit ca din ceea ce castigam sa folosim si pentru ajutorul bisericilor, al saracilor. A arunca banii pe
ceea ce ne dauneaza noua si nu foloseste nici altora este un pacat greu. Pentru milostenie nu avem niciodata bani dar
pentru tigari avem mereu! Daca e vorba sa cumparam icoane, carti sfinte, totdeauna stam la indoiala: ca n-avem
bani, ca-s prea scumpe. Insa cand trebuie sa cumparam pachetul ucigas, mereu gasim bani. Chiar si ultimul leut il
dam pe mahorca!
Dintre toate vietuitoarele pamantului numai omul scoate fum pe gura si pe nas. Numai omul slujeste idolului
fumatului dimineata, seara, inainte si dupa masa si peste zi in loc de a se ruga lui Dumnezeu dupa datorie. Ce nu am
vazut niciodata la dobitoacele cele fara de minte ale pamantului vedem la oameni! Omul patimas chiar purtator de
nume crestinesc jertfeste idolului fumatului de mii de ori mai mult decat a tamaia lui Dumnezeu celui viu, Care ne-a
creat, ne tine si se ingrijeste de noi. Dimineata in loc de rugaciune, aprindem tigara. Seara, intocmai. Duminica in
timp ce in biserica se aduce Mantuitorului Hristos tamaie intru miros de buna mireasma duhovniceasca, noi aducem
lui Satan tamaie Idolul acesta care se numeste patima ne batjocoreste si ne face sa fim plini de mirosuri grele
pentru oamenii cei nefumatori iar noi ii slujim mai mult decat Sfintei Biserici si-l iubim mai mult decat pe saraci, pe
orfani si pe vaduve. De aici se poate vedea clar ce idol iubit ne-am facut noi oamenii pana chiar si din buruiana
tutunului careia multi ii jertfesc si ii slujesc, chiar mai mult decat Lui Dumnezeu caruia ii datoram toate, pana si
viata noastra.

Intrucat vatama sanatatea, scurteaza viata si alunga pe Duhul Sfant, fumatul este pacat.

Astfel fumatorii savarsesc trei mari si infricosate pacate din care se nasc apoi si altele:

Pacatul sinuciderii, pentru ca asa cum vom vedea mai departe fumatorii, treptat, isi distrug sanatatea lor
pogorandu-se in iad de vii daca mor in acest pacat, fara sa se pocaiasca si sa se opreasca de la acest pacat.

Pacatul risipei banilor dati de Dumnezeu pe ceva nefolositor nici pentru trup, nici pentru suflet: Pentru ce
folositi argintii vostri pentru un lucru care nu va hraneste si castigul muncii voastre pentru ceva ce nu va satura?"
(Isaia 55;2).

Pacatul profanarii trupului, in care locuieste Duhul lui Dumnezeu si care devine prin aceasta patima salas al
diavolului: Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica
cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templu lui Dumnezeu care sunteti voi"
(1 Corinteni 3;15-17). In fiecare dintre noi exista un loc care nu poate sta niciodata gol: ori este plin de Duhul Sfant
impreuna cu ingerul cel bun, ori este plin de pacate impreuna cu diavolii lor, pacatele alungand pe Duhul Sfant.
Asa trebuie sa le raspundem celor care spun: Ei, ce pacat e sa fumezi? Nu dau in cap la nimeni, nu fur banii de
tigari, sunt munca mea sau Nu si tutunul este buruiana lasata de Dumnezeu? si cate si mai cate. O, bietii de ei! Se
imbata cu apa chioara! Ca nu numai ce cred ei este pacat, ci cele care sunt randuite de Dumnezeu sa nu le facem si
nici macar sa nu le gandim, acelea sunt pacate. Un crestin adevarat trebuie sa lupte hotarat contra tuturor
patimilor, fie ele mari sau mici. De aceea Sf. Apostol Iacov a spus: Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o
singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile (Iacov 2;10). Numai crestin nu se poate numi cel cu tigara
in gura!

NUMAI DIAVOLII SCOT FUM PE NAS SI PE GURA

Multi sfinti carora li s-a descoperit iadul au simtit acolo un miros foarte urat. La alti sfinti vrasmasul cel
ucigator de suflete le-a adus ispite sub forma unor mirosuri foarte grele, incat n-au mai putut sta in locul acela de
atata putoare. Asa putoare draceasca este si in casa si in hainele si in gura si in toate ale fumatorului. Cand sfintii
insa au vazut ingeri de lumina, ei nu s-au aratat scotand fum si foc pe nari si plini de putoare.
Vai de bietii copilasi care trebuie sa respire duhoarea de tutun cu care parintii umplu casa! Vai de viitorul lor,
caci sunt cu dracii in casa si nu cu parintii! Caci numai ei scot fum pe nari si pe gura. Acest aspect ni-l descrie cel
mai bine Sf. Antonie cel Mare cand zice cum se arata uneori diavolul: Ochii lui sunt ca un chip de luceafar, din
gura lui ies faclii aprinse si se arunca precum niste scantei de foc; din narile lui iese fum ca din cuptorul ce arde cu
foc de carbuni si din gura lui iese vapaie. (Vietile sfintilor pe Ianuarie, pg.315). Si tot el spune ca diavolii poarta cu
ei asemanarea focului ce are sa-i primeasca dupa Infricosata Judecata, la un loc cu pacatosii. Asemenea sunteti voi,
fumatorilor! Veti da seama si voi alaturi de demoni, in fata Judecatorului, pentru supararile pe care le-ati facut
aproapelui vostru cu mirosul vostru cel urat! Veti da seama pentru cei pe care i-ati imbolnavit cu fumul duhanit de
voi! Infricosati-va ca nu cumva de la un capat de tigara aprins uitat pe undeva, sa va aprinda Domnul casa si sa va

pedepseasca cu asa o moarte, cum am auzit pe la televizor multe cazuri!


Fumatorule! Cand vine dracul si-ti zice: Mai ia o tigara, sa te gandesti cat de frumoasa e viata si ca tigara-i
moartea. Si sa mai te gandesti ca poate chiar si peste un ceas, sufletul tau poate fi inaintea lui Hristos Judecatorul
Care-ti va cere socoteala de acest pacat? Ce vei raspunde? Pune capat pacatului si roaga-te si iar roaga-te si roagate!
Nefumatorule! Cand vezi pe un rob al acestui pacat, nu pacatui si tu! Nu-l judeca si nicidecum nu-l condamna;
nici chiar in gand sa nu indraznesti sa faci acestea. Daca-ti este mai apropiat sfatuieste-l, dar cu cuvinte potrivite. Nu
fi insistent, nu fi cicalitor ca nu cumva fumatorul sa mai faca alt pacat, adica sa te urasca. Stii cum il poti ajuta cel
mai bine? Roaga-te pentru el si iar roaga-te si roaga-te!

CAT DE MULTI OAMENI SE INCHINA IDOLULUI TIGARILOR ?

Stilul de viata sau comportamentul specific al oamenilor constituie cauza unor frecvente
dezechilibre fizice si psihice. Intro anumita privinta, stilurile de viata par sa depinda mai degraba de
factori sociali decat individuali, pe cand comportamentul individual depinde nemijlocit de
personalitatea, educatia, starea sociala, varsta, credinta etc., celui ce il adopta si dezvolta, astfel incat,
anumite obiceiuri, practici sau ocupatii existentiale insusite si perpetuate de acesta pot dobandi valente
negative, transformanduse in hazarduri cei ameninta integritatea fizica si psihica. Fumatul, consumul
de alcool sau alte substante psihotrope (cum ar fi drogurile), reprezinta unele din cele mai periculoase
deprinderi umane care ameninta nu numai sanatatea individului ce le practica, ci si prosperitatea
comunitatii din care acesta face parte, deoarece ele impun ridicate costuri sociale, devenind o povara
greu de suportat pentru toti cei din jur. Asemenea costuri se exprima nu numai prin efectele directe ale
acestor tipuri de comportamente hazardante asupra bugetului, capacitatii de munca si sanatatii
individului ce le practica, ci si prin efectele indirecte la distanta, exprimate prin consecintele medicale,
sociale, financiare si chiar morale asupra celorlalti indivizi ai comunitatii. In tarile cu economie
dezvoltata, fumatul este, de departe, cel mai important factor de risc patogen, desi amenintarea produsa
de cresterea continua a consumului de alcool si droguri, devine tot mai accentuata, in timp ce in tarile
slab dezvoltate, desi aceleasi comportamente de risc intretin ridicate cote de morbiditate si mortalitate,
ele continua sa fie devansate de alte cauze patogene externe, cum ar fi malnutritia, lipsa apei si igienei,
bolile parazitare etc.
Acest capitol isi propune sa analizeze dimensiunea patologica a uneia din cele mai importante si
frecvente deprinderi comportamentale individuale: fumatul, care se practica cu aceeasi perseverenta
atat in statele dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare.
Consumul de tutun, in general, care se manifesta prin diferite forme de mestecare, insertie rectala,
prizare nazala si orala sau sugere, si fumatul, in special, produc o serie intreaga de efecte patogene care
nu numai ca afecteaza in mod direct sanatatea umana, dar si amplifica calitatile nocive ale altor agenti
fizici, chimici si biologici prin insidioase reactii sinergice.
Fumatul in sine este un obicei larg raspandit in intreaga lume, fiind practicat in egala masura de
barbati si femei, copii si adulti si afectand viata si sanatatea a milioane de oameni. El are la baza
multiple cauze, dar cea mai importanta se refera la dependenta de efectul drogant al nicotinei existenta
in toate formele de prezentare comerciala a produselor obtinute din frunze de tutun. In plus, impactul
sau major asupra comportamentului individual a fost determinat si de industrializarea si comercializarea
tutunului sub forma de tigari care sunt relativ ieftine, usoare si deci eficiente din punct de vedere
economic, putand fi tinute in gura fara a folosi mainile care, intre timp, pot presta alte activitati. De altfel,
tutunul este daunator organismului uman nu numai prin faptul ca, in timpul arderii sale in procesul
fumatului, nicotina din compozitia sa patrunde in caile respiratorii, ci si prin faptul ca in timpul cultivarii

sale se folosesc o serie intreaga de pesticide care apoi sunt inhalate odata cu nicotina, sau prin faptul
ca in timpul recoltarii sau procesarii sale, pielea umana absoarbe o mare parte din nicotina continuta in
frunzele de tutun cu care vine in contact.
Din aceste motive insumate, fumatul, si nu numai, este recunoscut drept o importanta primejdie a
sanatatii umane; in numeroase tari adoptanduse severe masuri legislative de prevenire si control a
consumului de tutun prin implementarea unor politici de taxare, programe educationale de promovare a
unei atitudini publice sanatoase si, nu in ultimul rand, prin adoptarea unor masuri ferme de interzicere a
fumatului in diferite locuri publice.
Tutunul atat de larg utilizat de milioane de consumatori din intreaga lume este reprezentat, de fapt,
de frunzele speciilor Nicotina tabacum si Nicotina rustica care apartin genului Nicotiana din familia
plantelor Solanacee, care contine peste 100 de specii si subspecii.
Acestea contin o substanta alcaloida, nicotina, care odata patrunsa in organismul uman, produce
efecte de dependenta farmacologica si psihologica, intretinand si perpetuand obiceiul fumatului. Initial,
acesta era practicat numai de bastinasii amerindieni, dar dupa descoperirea Americii de catre Columb,
el a fost rapid adoptat si de populatiile europene. Fumul rezultat prin arderea tutunului era inhalat, la
inceput, pe gura, prin intermediul unor tuburi sau rulouri din frunze de tutun, precum si pe nari, cu
ajutorul unui tub in forma de Y, dar ulterior, el a inceput sa fie inghitit si exhalat de la o persoana la alta
in timpul unor ritualuri religioase, unde se mai practica si mestecatul frunzelor de tutun singure, sau in
combinatie cu cenusa, praf de scoici si miere. In zilele noastre, obiceiul fumatului a devenit aproape
universal, constand din arderea controlata a frunzelor de tutun (tratate si imbogatite cu diferiti aditivi
aromatizanti) rulate sub forma tigarilor sau introduse in recipienti speciali (pipe) si inhalarea fumului
rezultat. Dintre aceste forme, fumatul tigarilor a avut, de departe, cea mai larga putere de adoptie din
motive mentionate anterior.

EFECTELE TUTUNULUI ASUPRA SANATATII


De altfel, se stie ca tutunul, prin numerosii sai compusi toxici, afecteaza in mod direct sanatatea
umana, fiind cauza unei game foarte variate de boli ce pot avea caracter acut sau cronic.
Fumul de tigara este un amestec de compusi organici si anorganici produsi prin arderea tutunului si a
aditivilor. Printre acestia se afla gudronul (tarul) care expune fumatorul la un risc crescut pt. cancer
bronhopulmonar, emfizem pulmonar si afectiuni bronsice. El este alcatuit din peste 4000 compusi chimici, incluzand
mai mult de 60 substante cunoscute ca fiind cancerigene. Unele din aceste substante produc boli cardiovasculare si
pulmonare si toate pot fi letale. Alaturi de gudron, in compozitia fumului de tigara intra si alte substante cum ar fi:
cianuri, benzen, formaldehida, metanol, acetilena, amoniac, precum si o serie de gaze toxice: oxidul nitric si
monoxidul de carbon. Totusi, compusul principal al fumului de tigara este nicotina a carei structura chimica este
beta-piridil-N-pirolidina. Din cauza hidro- lipo-*solubilitatii si a volatilitatii sale, nicotina patrunde in organism pe
cale transcutanata, transmucoasa si respiratorie. Dupa patrunderea in circulatie, ea este distribuita in toate
tesuturile si organele, inclusiv in laptele matern (laptele fumatoarelor poate contine pana la 0,5mg nicotina/l). Prin
fumat, nivelul nicotinei acumulata in organism in timpul zilei persista si in cursul noptii. De aceea, cei care fumeaza
sau mesteca tutun ziua sunt expusi la efectele nicotinei timp de 24 ore. Prima treapta de metabolizare este oxidarea
la cotinina. Dintre metaboliti, nornicotina este mai putin toxica decat nicotina, iar cotininei si N-oxizilor li se
atribuie potential carcinogen. Eliminarea nicotinei se realizeaza pe cale renala, pulmonara si salivara.

Efectele complexe exercitate de nicotina in organism sunt explicate prin existenta unei faze de
excitare, urmata de inhibare, manifestate la nivelul diferitelor sisteme, dar mai ales asupra sistemului nervos. La
nivelul acestuia, nicotina produce o stare de excitatie psihica, euforie, reducerea senzatiei de foame si oboseala;
efectul inhibitor se manifesta in special asupra centrului respirator. In anumite cazuri, moartea poate surveni
inaintea inhibitiei centrului respirator prin curarizarea (paralizia) muschilor toracici ce participa la procesul
respiratiei. In doze mici, prin stimularea nervului vag, nicotina determina bradicardie (scaderea frecventei batailor
inimii) iar in doze mari, prin stimularea ganglionilor simpatici cardiaci, determina tahicardie (frecventa cardiaca

peste 80 batai/minut). Prima doza de nicotina produce o stare de agitatie si trezire, dozele urmatoare genereaza un
sentiment de calm si relaxare.
Nicotina are o mare capacitate de a produce addictie (dependenta), intr-un mod asemanator
cocainei si heroinei, producand o descarcare de adrenalina de la nivelul cortexului glandei suprarenale.
Aceasta stimuleaza sistemul nervos central si alte glande endocrine (cu secretie interna) ceea ce
produce o eliberare brusca de glucoza. Asa cum am spus, stimularea este urmata de depresie si o
senzatie de oboseala, facandu-l pe fumator sa caute a-si administra si mai multa nicotina. Dependenta
fata de nicotina se manifesta prin aparitia simpomelor de sevraj atunci cand o persoana incearca sa
renunte la fumat. Principalele simptome ale sevrajului nicotinic sunt reprezentate de anxietate (stare de
teama pt. un pericol iminent real sau imaginar), cefalee (dureri de cap), tulburari ale somnului,
iritabilitate, nervozitate, neliniste, senzatie de foame, dificultati in concentrare, probleme
gastrointestinale, cefalee, somnolenta, dorinta de a fuma. Un studiu a aratat ca atunci cand un fumator
cronic nu fumeaza timp de 24 ore, el prezinta un nivel crescut al ostilitatii, furiei si agresivitatii precum
si o cooperare sociala redusa. Persoanele aflate in sevraj dupa fumat necesita o perioada mai lunga de
timp pentru a-si redobandi echilibrul emotional perturbat in urma unor situatii stressante. In timpul
perioadei de abstinenta si/sau atunci cand simte nevoia acuta de a fuma, fumatorii prezinta perturbari
ale unei game largi de functii psihomotorii si cognitive, cum ar fi intelegerea limbajului.

Poate v-ati intrebat de ce tusesc fumatorii? Iata explicatia: Fumul de tigara contine o
serie de substante chimice care au proprietatea de a irita caile respiratorii si plamanii. Cand un fumator
inhaleaza aceste substante, organismul sau incearca sa se protejeze prin producerea de mucus si
eliminarea lor cu ajutorul tusei. Tusea matinala a fumatorilor are mai multe cauze. In mod normal, cilii ce
tapeteaza mucoasa traheei si a bronhiilor mari ajuta la eliminarea reziduurilor din plamani. fumul de
tigara incetineste functia lor astfel incat unele din substantele nocive ce au patruns in plamani prin
inhalarea fumului de tigara raman acolo iar mucusul stagneaza in caile respiratorii. In timpul somnului,
unii cili isi revin si devin din nou functionali. Dupa trezire, fumatorul tuseste pentru ca plamanii incearca
sa se curete de "otravurile" acumulate in ziua precedenta. Dupa o expunere de lunga durata la fumul de
tigara, cilii isi pierd functia in mod permanent. Atunci plamanii fumatorului sunt mai expusi decat inainte
in special la actiunea nociva a virusurilor si bacteriilor din mediul inconjurator.
Modificarile care apar in organism in momentul in care se renunta la fumat
S-a pus problema daca renuntarea la fumat este utila si in cazul celor care au fumat o viata
intreaga. Concluzia a fost ca nu este niciodata prea tarziu sa renunti. Totusi, cu cat te lasi mai curand de
fumat, cu atat iti scad sansele de a face o forma de cancer sau alte boli asociate cu fumul de tigara.
S-a constatat ca la 20 minute de la oprirea fumatului frecventa cardiaca scade spre valori normale;
la 12 ore nivelul monoxidului de carbon din sange revine la normal; intre 2 saptamani si 3 luni se
imbunatateste circulatia sanguina si functia pulmonara; intre 1 si 9 luni se reduce tusea si "scurtarea"
respiratiei, cilii isi recapata functia normala, le creste abilitatea de a manipula mucusul, de a curata
plamanul si scade riscul de infectii; la 1 an riscul de a face cardiopatie ischemica scade la jumatate
comparativ cu cel al unui fumator; la 5 ani riscul de AVC este egal cu cel al unui nefumator; la 10 ani
riscul de cancer bronhopulmonar este jumatate din cel al unuia care a continuat sa fumeze. Scade si
riscul de aparitie al cancerului cavitatii bucale, gatului, esofagului, vezicii urinare, colului uterin si
pancreasului; la 15 ani riscul de cardiopatie ischemica este egal cu cel al nefumatorilor.

Efectele fumatului activ


Pe termen scurt: nicotina influenteaza functiile cerebrale (dispozitia, emotiile, scaderea capacitatii de
concentrare, somnolenta, etc.), determina cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale,
efecte gastro-intestinale, scaderea temperaturii pielii datorita vasoconstrictiei periferice.
Pe termen lung: fumatul este factorul de risc principal pentru aparitia aterosclerozei, contribuie
la instalarea accidentului vascular cerebral, cardiopatiei ischemice (angina pectorala, infarct

miocardic acut), anevrismului aortic, bolii vasculare periferice, BPOC (boala pulmonara
obstructiva cronica), este factor de risc in cancere (in special carcinom bronho-pulmonar),
impotenta.

Efectele fumatului activ la copii


Copii au de trei ori mai multe sanse sa fumeze daca ambii parinti sunt fumatori. Copii care fumeaza au
sanse mai mari sa dezvolte ulterior diverse boli pulmonare. Fumatul in perioada copilariei
determina modificari genetice ireversibile la nivel pulmonar.
Fumul de tigareta este de 2 tipuri : fumul rezultat direct din arderea tigaretei (85% din fumul dintr-o
camera provine direct din arderea tigaretei si contine o concentratie mai mare de substante toxice
si carcinogene decat fumul expirat de fumator) si fumul expirat de fumator .

Efectele fumatului pasiv la adulti


Pe termen scurt: greata, cefalee, tuse, iritatia ochilor, exacerbari la pacientii astmatici, fluxul sanguin
coronarian este redus la nefumatori dupa doar 30 de minute de fumat pasiv .
Pe termen lung: cresterea riscului de cancer pulmonar, cresterea riscului de boli cardiace, cresterea
riscului de accident vascular cerebral.

Efectele fumatului pasiv la copii


Copiii ai caror parinti fumeaza sunt de 1,5 ori mai susceptibili sa sufere de astm bronsic, sunt de 1,5 ori
mai susceptibili sa dezvolte o infectie de tract respirator in copilarie, inhaleaza echivalentul
fumatului a 30 - 80 tigarete pe an. La copiii ai caror mame fumeaza in timpul sarcinii sindromul de
moarte subita infantila apare de 2 ori mai frecvent.

Efectele fumatului pasiv la locul de munca


Un studiu pe 10 ani a demonstrat o reducere semnificativ mai rapida a functiei pulmonare la nefumatorii
expusi la fumat pasiv la locul de munca fata de cei neexpusi. Nefumatorii expusi la locul de munca la
fumat pasiv au prezentat semnificativ mai frecvent: tuse, expectoratie, dispnee (senzatie subiectiva de
dificultate in respiratie), iritatia ochilor, viroze pulmonare, absenteism datorat afectiunilor respiratorii.

BOLILE SPECIFICE FUMATORILOR


"La fiecare 6 secunde, un om moare din cauza consumului de tutun" afirma OMS (Organizatia
Mondiala a Sanatatii). Studiile arata ca acei care incep sa fumeze in adolescenta (mai mult de 70% dintre
fumatori) si continua in urmatorii 20 ani sau mai mult, vor muri cu 20 pana la 25 ani mai devreme decat
cei care nu au aprins niciodata o tigara. Nu numai cancerul pulmonar si bolile de inima provoaca
probleme serioase de sanatate sau moartea. Mai jos sunt prezentate cateva din efectele mai putin
cunoscute ale consumului de tutun, "din cap pana in picioare".
1. Cancerul bronho-pulmonar (NBP) - s-a demonstrat ca exista mai mult de 40 de substante cancerigene
in fumul de tigara. Fumatorii au o probabilitate de 20 ori mai mare de a face un cancer pulmonar,
comparativ cu nefumatorii. Tabagismul cauzeaza aproximativ 90% din cancerele pulmonare la barbati si
80% la femei. Numeroase studii arata ca, cu cat fumeaza mai mult timp, cu atat un fumator isi creste
riscul de a dezvolta un cancer in alte organe: de 2 ori pentru cancerul de nas si sinusuri, de 4-5 ori riscul
de cancer al cavitatii bucale, de 2 ori pentru cancerul de rinofaringe, de 4-5 ori pentru cancerul de oro- si
hipofaringe, de 10 ori pentru cel de laringe, de 2-5 ori pentru cel de esofag, de 2 ori pentru cel de
stomac, de 2-4 ori pentru cancerul de pancreas si de 1,5-2 ori pentru cancerul renal si de vezica urinara.
Studii recente sugereaza o legatura intre fumat si cancerul de san. Filtrul tigarilor micsoreaza riscul,

tutunul negru il creste. Oprirea fumatului determina scaderea substantiala a riscului pentru majoritatea
cancerelor mentionate.
Majoritatea datelor de etiologie privind NBP sunt centrate pe rolul dovedit al tutunului in carcinogeneza
(aparitia cancerului). Astfel, NBP este mai frecvent la barbati decat la femei, cu un raport de 4-3/1,
explicabil prin prevalenta (numarul cazurilor de imbolnaviri) mai mare a fumatorilor barbati - raport care
tinde sa scada in societatea moderna. Aceeasi cauza explica in mare parte incidenta (numarul de cazuri
noi de boala sau de persoane imbolnavite pe o perioada de timp data si intr-o populatie determinata)
mai mare a NBP in mediul urban si industrial, fata de mediul rural. Varsta de aparitie este in medie peste
50 ani la barbati si aproximativ cu zece ani mai mult la femei.
Fumatul este principala cauza dovedita a NBP, initial prin observatii empirice si ulterior prin ample studii
epidemiologice si date de patologie. In SUA, se estimeaza ca cel putin 87% din totalul cazurilor de
cancer pulmonar sunt atribuite fumatului de tigarete (90% la barbati si 79% la femei). Intr-un studiu larg
efectuat in Marea Britanie pe 3070 pacienti, numai 2% din cazuri s-au intalnit la nefumatori.
Riscul de NBP este de cel putin 10-30 mai mare la fumatori decat la nefumatori. Acest risc este
demonstrat prin rata deceselor prin NBP, de 10/100.000 locuitori la nefumatori si de 140/100.000 locuitori
la fumatorii de tigarete, per ansamblu, si de 251/100.000 locuitori la marii fumatori.
Studiile epidemiologice au demonstrat ca riscul pentru NBP este direct proportional cu durata totala a
obiceiului de a fuma, cu doza cumulativa de tigarete (numar pachete-an care se calculeaza inmultind
numarul de pachete fumate/zi cu numarul de ani de fumat), dar si cu varsta de incepere a fumatului,
continutul in nicotina al tigarilor, folosirea tigarilor fara filtru, gradul inhalarii fumului. Varsta de la care
creste riscul fumatorilor de a dezvolta cancerul pulmonar este de 40 ani. Un risc crescut ar exista si
pentru fumatorii pasivi.
Pana recent, dovezile care legau cauzal fumatul de tigarete de aparitia NBP erau indirecte, in special
epidemiologice. S-a stabilit insa, in ultimii ani, prin studii genetice o legatura directa intre tutun si NBP.
Un metabolit specific al benzopirenului, constituient chimic al fumului de tutun, ar modifica trei loci
(punct precis de pe un cromozom, unde se gaseste o gena) specifici de pe gena supresoare p53, care
este anormala la aproximativ 60% din cazurile de NBP.
Mecanismul precis al carcinogenezei prin tutun este necunoscut; este posibil ca unii constituienti
chimici ai tutunului sa fie carcinogeni sau cocarcinogeni, impreuna cu alti factori inductori. Analiza
chimica a fumuluide tutun a identificat un mare numar de agenti mutageni si carcinogeni, care se
gasesc fie in faza particulara a fumului (benzopiren, dibenzantracen, nicotina, catechol, nichel, cadmiu
etc.) sau in faza sa volatila (hidrazina, clorura de vinil, uretan, formaldehida, urme de nitrosamine etc.).
Carcinogenele din fumul de tutun sunt nu numai absorbite de epitelilul de suprafata a cailor aeriene si
alveolelor, dar sunt de asemenea metabolizate, fiind evidentiat prin prezenta de mutagene in urina
fumatorilor.

ASA ARATA O BUCATA DIN PLAMANUL


ASA ARATA O BUCATA DIN PLAMANUL
UNUI PACIENT DECEDAT IN URMA
UNUI PACIENT DECEDAT IN URMA ALTOR
CAUZE DECAT BOLILE DE PLAMANI
DIAGNOSTICULUI DE CANCER

BRONHO-PULMONAR

(PLAMAN NORMAL)

2. Psoriazisul - se pare ca fumatorii sunt mai predispusi sa dezvolte psoriazis, o boala inflamatorie
necontagioasa a pielii care se manifesta prin aparitia unor pete rosiatice si pruriginoase (care
"mananca").
3. Cataracta - Se considera ca tutunul produce/agraveaza o serie de afectiuni oculare. Cataracta, boala
in care cristalinul devine opac si impiedica trecerea razelor luminoase, putandu-se ajunge pana la
orbire, este cu 40% mai frecventa la fumatori. Acest efect este explicat prin doua mecanisme: prin
iritarea directa a ochilor de catre fumul de tigara si prin eliberarea in plaman de substante chimice care
apoi sunt transportate prin sange pana la nivelul globilor oculari. Fumatul se asociaza si cu
degenerescenta maculara senila, o boala oculara incurabila provocata de degradarea partii centrale a
retinei (macula lutea). Aceasta zona e responsabila de focalizarea imaginilor si ne ofera abilitatea de a
citi, conduce o masina, recunoaste figurile sau culorile si de a vedea detaliile cele mai fine ale
obiectelor.
4. Ridurile - Fumatul provoaca o imbatranire prematura a tegumentelor deoarece distruge proteinele
care confera elasticitate pielii, micsoreaza aportul de vitamina A si diminua circulatia sanguina.
Fumatorii au o piele uscata, aspra si cu riduri, in special in jurul buzelor si ochilor.
5. Pierderea auzului - Deoarece fumul de tigara antreneaza aparitia unor placi de aterom pe peretii
vaselor de sange (adica se ingroasa vasele de sange), cu scaderea irigatiei sanguine a urechii interne,
fumatorii isi pot pierde auzul mai curand decat nefumatorii si sunt mai expusi riscului de surditate
cauzata de infectii ale urechii sau de zgomote puternice. De asemenea, fumatorii au un risc de 3 ori mai
mare de a suferi infectii ale urechii medii comparativ cu nefumatorii.
6. Cariile dentare - Fumatul influenteaza echilibrul chimic de la nivelul cavitatii bucale provocand
formarea tartrului dentar si ingalbenirea dintilor. Exista studii care arata ca fumatul contribuie la
formarea cariilor. De asemenea, fumatorii au un risc de 1,5 ori mai mare de a-si pierde dintii.

7. Bronsita cronica, definita ca inflamatie cronica nespecifica a peretelui bronsic, cu alterarea structurilor ce
secreta mucus, manifestata clinic prin tuse cu expectoratie, cu evolutie cronica de minimum trei luni pe an, timp de
minimum doi ani consecutiv. Sa demonstrat de fapt, ca substantele iritante continute in fumul de tigara nu numai
ca irita mucoasa cailor respiratorii, dar si modifica proprietatile fizice si chimice ale structurilor ciliare, producand
grave dezechilibre ale mecanismelor mucociliare de epurare, ceea ce presupune reducerea severa a posibilitatii
plamanilor de a se apara si conserva (pe suprafata interioara a traheelor si bronhiilor mari exista niste perisori
care se numesc cili. Prin miscarea lor imping spre laringe unii corpi straini de
mici dimensiuni patrunsi acolo, cum ar fi de exemplu praful).
8. Emfizemul pulmonar - In afara cancerului pulmonar, fumatul produce si emfizem, o boala in care
dilatarea si ruptura alveolelor pulmonare scade capacitatea de preluare a oxigenului si de eliminare a
dioxidului de carbon. In cazuri extreme, este necesara traheostomia pentru ca pacientul sa poata
respira: se face o incizie a traheei si aerul e impins in plamani cu ajutorul unui ventilator. In bronsita
cronica se formeaza mucus purulent care se acumuleaza in bronhii producand tuse.

ASA ARATA O BUCATA DIN PLAMANUL UNUI PACIENT DECEDAT IN URMA


DIAGNOSTICULUI DE EMFIZEM PULMONAR
9. Osteoporoza - monoxidul de carbon, principalul gaz toxic al gazelor de esapament si al fumului de
tigara, este absorbit in sange mult mai rapid decat oxigenul. De aceea, la marii fumatori, capacitatea de
a transporta oxigenul e redusa cu pana la 15%. Ca urmare, oasele fumatorilor isi reduc densitatea, se
fractureaza mai usor si au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca in cazul fracturilor (cu pana la
80% mai mult timp). De asemenea, fumatorii sunt mai predispusi la probleme la nivelul coloanei
vertebrale. Un studiu a demonstrat ca muncitorii din industrie care fumeaza au un risc de 5 ori mai mare
de a ramane cu o durere de spate, dupa un traumatism.
10. Bolile cardiace - In lume, bolile cardiovasculare sunt responsabile de 1 din 3 decese. Se cuvine sa
mentionam, de exemplu, ca fumatul este cauza a peste 2630 % din decesele datorate bolilor
cardiovasculare si sa dovedit de altfel ca unii compusi volatili ai tutunului, precum monoxidul de
carbon, nicotina, oxidul de azot sau gudronul patrund in alveolele pulmonare, de unde sunt absorbite in
fluxul sanguin. Fumatul determina, de fapt, cresterea cu peste 200400 % a riscului de infarct miocardic
acut si de AVC (accident vascular cerebral) deoarece nicotina patrunde in sange si determina cresterea
TA (tensiunea arteriala) si accelerarea frecventei batailor inimii, ceea ce inseamna ca inima suporta o
activitate si presiune mult mai intense. Fumatul e unul din cei mai importanti factori de risc pentru
dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Aceste afectiuni omoara intr-un an mai mult de 1.000.000 oameni in
tarile in curs de dezvoltare. Bolile cardiovasculare legate de fumat provoaca anual mai mult de 600.000

decese in tarile dezvoltate.


11. Ulcer gastric - Fumatul scade rezistenta organismului la bacteria numita Helicobacter pylori,
asociata cu UG (ulcer gastric). De asemenea, scade capacitatea stomacului de a neutraliza acizii care
pot apoi eroda straturile peretelui gastric. Deci UG e mai greu de tratat la fumatori, iar riscul de recidiva
e mai mare. Incriminarea fumatului in ulcerogeneza este categoric concludenta deoarece acesta este
asociat cu incidenta crescuta a ulcerului iar frecventa acestuia la fumatori se coreleaza pozitiv cu durata
fumatului. In plus, s-a dovedit ca la fumatori vindecarea ulcerului este intarziata si recurentele sunt mult
mai frecvente decat la nefumatori. Fumatul intervine prin anularea mecanismelor inhibitorii ale secretiei
acide gastrice si scaderea secretiei alcaline pancreatice.
12. Colorarea degetelor Gudronul (tarul) din fumul de tigara se acumuleaza in pielea degetelor si in
zona unghiilor de unde si tenta galbui-maronie specifica.
13. Cancerul de col uterin si avortul spontan In afara cresterii riscului de cancer al colului uterin,
fumatul provoaca probleme de fertilitate la femei si complicatii in timpul sarcinii si a nasterii. Fumatul pe
parcursul sarcinii creste riscul ca nou nascutul sa aiba o greutate mica la nastere si probleme de
sanatate in viitor. La fumatoare pierderea sarcinii e de 2-3 ori mai frecventa, ca si nasterea prematura, de
feti morti, din cauza privarii de oxigen a fatului si anomaliilor placentare produse de monoxidul de
carbon si de nicotina din fumul de tigara. De asemenea, sindromul de moarte subita a nou nascutului se
asociaza cu consumul de tutun. In plus, prin scaderea nivelului estrogenilor, fumatul poate induce
instalarea prematura a menopauzei. Cand nicotina este inhalata in plamani, fluxul sangvin preia aceasta
substanta si o transporta catre tesuturi intr-un interval de zece secunde. Atat in cazul femeilor, cat si al
barbatilor, raspandirea tuturor afectiunilor respiratorii cronice este strans legata de obiceiul fumatului.
Este un fapt cunoscut ca fumatul poate afecta anumite aspecte ale sexualitatii feminine. Fumatul a mai
mult de o jumatate de pachet de tigari pe zi este asociat cu un numar ridicat de cazuri de infertilitate.
Ciclul menstrual neregulat are o cota ridicata printre fumatoare, numarul potential de ani fertili este
redus, iar menopauza survine mai devreme. Numarul de cazuri de femei bolnave de cancer pulmonar
este mult crescut de cand si numarul fumatoarelor este in crestere. Copiii nascuti din mame fumatoare
cantaresc in medie cu 300 de grame mai putin decat cei ai unei nefumatoare. Acest fapt este unul foarte
important, deoarece greutatea la nastere este importanta pentru evolutia ulterioara a copilului. Se pare
ca aceasta scadere a greutatii la nastere este legata de cantitatea mai mica de oxigen pe care fatul o
primeste intrauterin. Un alt efect este acela al cresterii riscului de avort spontan. De fapt, acest risc este
dublu in cazul fumatoarelor. Exista, de asemenea, o mare varietate de complicatii posibile in timpul
sarcinii si al travaliului (ex. risc de hemoragii si de nastere prematura). De asemenea, exista o legatura
certa intre fumat si cazurile de moarte subita a nou-nascutilor. Copiii nascuti din mame fumatoare se pot
dezvolta mult mai lent, sunt predispusi disfunctiilor cerebrale, pot avea o dezvoltare psihica defectuasa
si un coeficient de inteligenta sub medie. Chiar daca fumatul nu produce in mod obligatoriu malformatii
ale fatului/copilului,el reprezinta un factor de risc ce poate fi evitat si responsabilitatea mamei in acest
caz este, intr-adevar, mare.
14. Afectarea spermei - Fumatul poate altera sperma si implicit ADN-ul prezent la nivelul
spermatozoizilor, putand astfel provoca avorturi spontane si anomalii congenitale. Unele studii au
demonstrat ca riscul de cancer e mult mai mare la copilul al carui tata fumeaza. Totodata, fumatul
reduce numarul spermatozoizilor si ingreuneaza circulatia sangelui la nivelul penisului, ceea ce poate
duce la tulburari de dinamica sexuala (probleme de potenta). Infertilitatea de cuplu e mai frecventa in
randul fumatorilor.
15. Boala Buerger (trombangeita obliteranta) aceasta boala e o inflamatie a arterelor, venelor si
nervilor, localizata in special la nivelul membrelor inferioare si in care se produce o reducere a
circulatiei sanguine. Daca nu e tratata adecvat poate evolua catre gangrena, necesitand amputarea
zonei afectate.
In concluzie, fumatul este o cauza majora a morbiditatii si mortalitatii, ceea ce reclama organizarea
unor ample campanii educationale pentru constientizarea oamenilor asupra pericolelor care ii ameninta

pe fumatori si nefumatori deopotriva.

http://www.parohiamacin4.org/pacatul_fumatului.htm

S-ar putea să vă placă și