UNIVERSITATEA DE TIINE AGRONOMICE I

MEDICIN VETERINAR BUCURETI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
APLICATII MODERNE ALE BIOTEHNOLOGIILOR
IN AGRICULTURA

EFECTELE PROBIOTICELOR ASUPRA

SNTTII OMULUI

Cadru didactic:
Adrian VAMANU
Masterand:
Daniel CRISTINA

SCURT ISTORIC

Termenul probiotic (din punct de vedere semantic pentru viat) a fost

definit n mod diferit de-a lungul timpului, n concordant cu evolutia metodelor
de cercetare n domeniu. Prima mentiune n literatura stiintific medical a fost
fcut de Lilly si Stillwell n 1965: probioticele sunt factori de stimulare a
cresterii microorganismelor produsi de alte microorganisme, cu actiune opus
antibioticelor. Parker (1974) caracterizeaz probioticele ca microorganisme si
substante care contribuie la realizarea balantei microbiene intestinale. Fuller
(1989) a subliniat rolul esential al celulelor vii din componenta probioticelor:
supliment nutritiv cu microbi vii ce are ca efect benefic pentru gazd
echilibrarea balantei microbiene intestinale"
Microorganismele cu efect probiotic sunt reprezentate de bacterii (ex. E.
coli Nissle, Lactobacillus casei Shirota) sau drojdii (Saccharomyces boulardii).
Probioticele pot fi administrate ca alimente (iaurt), medicamente sau ca
suplimente alimentare pentru animale.
Cel mai frecvent utilizate sunt: Lactobacillus rhamnosus GG (LGG), E.
Coli tulpina Nissle 1917 (EcN), amestecul bacterian VSL#3 si drojdia
Saccharomyces boulardii (SAB, enterol). Probioticele reprezint deja standardul
terapeutic ntr-un numr (nc limitat) de afectiuni intestinale.

MECANISMUL DE ACTIUNE
Initial utilizarea terapeutic a probioticelor s-a bazat pe date empirice.
Nissle (1931) a constatat rolul de protectie fat de boli diareice al preparatelor
de E. coli obtinute de la indivizi care preau a fi rezistenti fat de aceste
afectiuni 3.
nc nu este definit o conceptie unitar privind mecanismele de actiune
celulare si moleculare ale probioticelor. Cel mai frecvent efectele acestora sunt
corelate cu influenta pozitiv asupra florei microbiene intestinale. Proportia

diferitelor specii microbiene la adult este: bacteroides (27,6%), fusobacterium

(8,2%), bifidobacterium (12,2%), eubacterium (28,1%), lactobacillus (2,2%),
propionibacterium (2,8%), coci anaerobi (15,1%), clostridium (1,1%), aerobi
(1,7%). Germenii aerobi sunt E. coli, streptococi, stafilococi, levuri.
Functiunea florei microbiene intestinale fiziologice este numai partial
cunoscut: mentinerea mediului anaerob al colonului prin anaerobii facultativi,
barier fat de germenii microbieni strini, neutralizarea toxinelor enterice,
stimularea peristaltismului intestinal, reglarea dezvoltrii si functiunii sistemului
imun asociat intestinului, furnizare de energie mucoasei colonului.
Conceptul de influentare a florei microbiene ca mecanism de actiune al
probioticelor este dificil de definit. O microflor intestinal aflat in echilibru nu
poate fi descris in detaliu. Prin metodele microbiologice conventionale se poate
aprecia numai relatia bacterii anaerobe aerobe si cea dintre diferite grupuri
bacteriene. Pe de alt parte, compozitia florei bacteriene este variabil,
depinzand de varst, mas corporal si unii factori externi: alimentatie, zona
geografic, expunerea la stres. De aici deriv dificultatea de a afirma la un
individ intr-un moment dat o deviere a structurii florei intestinale si de a putea
preciza semnificatia modificrii numrului de germeni sau a grupurilor de
germeni dup administrarea de probiotice.
Relatia dintre o modificare a biodiversittii florei intestinale si afectiuni
specifice este afirmat uneori in mod arbitrar. Exist boli a cror cauz este
modificarea microflorei intestinale infectiile bacteriene intestinale.
Au fost evidentiate efecte farmacologice ale probioticelor in care flora
intestinal nu se modific din punct de vedere calitativ sau cantitativ. In
experimentul pe soareci S. boulardii protejeaz fat de tiflita
pseudomembranoas indus de infectia cu clostridium difficile. Efectul protector
nu s-a realizat prin influentarea floreibintestinale (sub tratament numrul C.
difficile nu se modific) ci prin neutralizarea toxinelor bacteriene.