Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
N-am
savrsit crime pedespite de lege, dar prin mintea mea, treceau liber tot felul de
monstri.
Dumnezeul nostru este de neajuns, nevazut, de neatins, de nepatruns sunt caile Lui
n Providenta Lui. n ce chip mna Lui gingasa, dar puternica, m-a prins cnd cu
ncapatnarea nebuniei mele tineresti nazuiam spre pustietatea nefiintei? Focul
ceresc mi-a patruns nauntru si inima mea topita era jarul lui. Rugaciunea mea de
pocainta o aduceam Sfntului Dumnezeu lipind fruntea de podele, de pamnt. O,
cta rusine era pe capul meu n acei ani! Ma vedeam ca pe cel mai ticalos criminal
din cauza elanului meu orgolios der a-L depasi. Pacatul meu mpotriva iubirii Lui mi
aparea n realitatea lui de cosmar ca o sinucidere si, pe deasupra, ca o departare
vesnica de Creatorul meu. Atunci El, n nemasurata Lui iubire, voia sa-mi dea
nemarginirea purtatoare de lumina, dar eu bateam n poarta mortii. Pentru aceea,
ma uram pe mine nsumi si timp de zeci de ani am plns n amaraciunea si de
rusinea mea.
Dar cnd mi s-a descoperit ca natura duhovniceasca a miscarii mele launtrice era
de fapt o repetare a caderii lui Adam, atunci m-am ngrozit si de atunci rugaciunea
mea se caracteriza printr-o vrajmasie fata de mine nsumi. n aceasta rugaciune
mintea mea nu era ndreptata asupra mea. Eu nu-mi analizam starile mele
interioare, ci ma gaseam ntr-o mare cutremurare, socotindu-ma nevrednic de
iertare. Parca stateam la nfricosata judecata la Tribunalul suprem: toata atentia
mea mea se concentra asupra Judecatorului meu. Eu nu aveam cuvinte: ma rugam
cu suspinurile inimii mele fara cuvinte. Nu-mi gaseam nici o ndreptatire. N-aveam
nici o nadejde. Poate ca ar fi mai bine spus: ma rugam cu nadejdea care merge
dincolo de orice disperare. Uneori, n acea rugaciune nu-mi mai simteam trupul. (mi
dadeam seama de acest fenomen numai dupa ce reveneam din nou n starea unei
sensibilitati normale). n acest timp duhul meu intra ntr-o oarecare sfera inteligibila,
ale carei granite nu se pot atinge, poate tocmai pentru ca nu sunt. n aceasta bezna
spirituala, sufletul meu l cauta numai pe Dumnezeu. Eram singur: nu erau "acolo"
nici obiecte, nici vreo oarecare fiinta personala. mi dadeam seama ca de va
binevoi, Domnul ar putea veni fara greutate la mine, oriunde m-as gasi. Si El a
binevoit.
n starea plnsului profund pentru pacatele noastre, ntr-un chip minunat, nlauntrul
nostru se primeste lucrarea lui Dumnezeu, care ca un Tata ne mbratiseaza strns n
Iubirea Lui. Acest Duh subtire nu-L putem simti datorita propriilor eforturi. Cnd El
pleaca de la noi, din nou ne afundam n ntunericul mortiii; noi l cautam, dar El,
care toate le umple, pare sa se fi retras n departari neajunse.
La nceputul pocaintei precumpaneste amaraciunea dar, ndata dupa aceasta,
vedem ca n noi patrunde energia unei vieti noi, care produce n noi o minunata
schimbare a mintii. nsasi miscarea de pocainta se nfatiseaza ca o descoperire a
Dumnezeului iubirii. n fata duhului nostru se contureaza tot mai lamurit chipul
preafrumos si de nedescris al Omului cel dinti zidit. Contemplnd aceasta
frumusete, ncepem sa ne dam seama ce teribila desfigurare a suferit n noi ideea