Strinul

Era duminic-ntr-amiaz,
Noi stam pe prisp strni n sfat,
Cnd s-a ivit pe drumul rii
Un om la marginea de sat.
Din pulberea nvolburat
Abia puteai s-l deslueti Cu paii largi grbindu-i mersul,
Venea n hainele-i nemeti...
La cruce,-n deal, noi l vzurm
Cum s-a oprit deodat-n pas
i s-a-nchinat adnc drumeul
Cnd a fcut n drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe gnduri,
La zidul zugrvit cu sfini.
i sta cu capul gol strinul
n ploaia razelor fierbini.
Cnd s-a pornit ncet la vale,
Noi ne uitam de la zplaz,
i nu tiu, ni s-a prut nou,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Cnd ne-a ajuns, a dat binee,
Cu glas domol, i-apoi a stat
i ne-a-ntrebat de sntate
i de nevoile din sat.
Ne-a zis c-ar vrea la sfnta slujb
S vie-alturea cu noi,
i s-a uitat cu-atta jale
Cnd a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumeul
Sttea cucernic i supus,
i-a srutat duios icoana
Cu rstignirea lui Isus.
Cnd a plecat, ne-a spus povee
Cu grai nduioat i blnd,
i ne-nclzea atta-n suflet,
C lcrimam toi ascultnd.
Spunea c nu-i pcat mai mare
Dect s-i lepezi legea ta

i, vezi, i tremura cuvntul

Pe buze, cnd ne cuvnta!
Apoi s-a dus... Ne era jale
Cnd s-a pornit la drum, pe grui...
Dar uite,-n intirim, pe noapte,
Spun c vzur umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
i-att am vrea cu toi s tim:
Anume lng care cruce
A-ngenuncheat n intirim...