Sunteți pe pagina 1din 3

REVOLUTIILE BURGHEZE:

FACTORI DE PROGRES IN EPOCA MODERNA


Premisele, obiectivele, fortele sociale si consecintele revolutiilor moderne. Istoria moderna, care
cuprinde epoca istorica situata intre evul mediu si perioada contemporana, se caracterizeaza prin aparitia,
dezvoltarea si stabilirea relatiilor capitaliste. Transformarile innoitoare se datoreaza atat reformelor, cat si
revolutiilor burgheze, care s-au desfasurat in multe tari ale lumii de-a lungul intregii epoci moderne.
Revolutiile burgheze, numite de istorici si revolutii moderne, se deosebesc sub raportul premiselor,
obiectivelor, fortelor motrice, metodelor si consecintelor lor. Scopul acestora a fost asigurarea dezvoltarii
libere a societatii in baza principiilor politice moderne, respectarii drepturilor naturale ale cetatenilor,
suveranitatii poporului.
Primele revolutii moderne (burgheze) - engleza, americana, franceza - au pus capat randuielilor medievale
si au pregatit terenul pentru afirmarea relatiilor capitaliste. Ele au stimulat constiinta popoarelor,
incurajand lupta lor pentru inlocuirea relatiilor vechi cu altele noi, moderne, in tarile coloniale apare
conflictul intre tendintele de dezvoltare de sine statatoare a economiei, vietii politice si spirituale
nationale si dominatia straina. 28522obp34elq3p
Obiectivele, care trebuie sa le solutioneze revolutiile, decurg din cauzele ce le-au generat. Sarcina
principala a majoritatii revolutiilor moderne a fost solutionarea problemei agrare (de exemplu, Marea
revolutie franceza, revolutiile ruse din 1905 si 1917). Unele revolutii isi pun drept scop cucerirea
independentei (de exemplu, revolutiile olandeza si americana), unificarea tarii (din Germania si Italia din
anii 1948-1949), eliberarea de sub jugul colonial (revolutiile din America Latina, Asia din sec. XIX-XX).
Revolutiile moderne au in fata si sarcini politice - lichidarea monarhiei absolute, stabilirea republicii si a
oranduirii social-politice democratice.
Pentru maturizarea premiselor obiective ale revolutiei, o insemnatate primordiala are factorul subiectiv prezenta fortelor social-politice, capabile sa rezolve sarcinile revolutiei. Revolutiile moderne au continuat
luni si chiar ani, trecand prin mai multe etape. Rezultatele lor au depins, in mod hotarator, de raportul de
forte din so-cietate de situatia internationala.
in primele revolutii moderne (pana la mijlocul sec. al XIX-lea) forte motrice ale lor erau burghezia,
taranimea, mestesugarii, plebea oraseneasca.
Burghezia, ca principala categorie sociala, s-a manifestat mai timpuriu in Europa Apuseana, cu timpul ea
devenind forta politica conducatoare. S-a impus la inceput in orasele-cetati italiene (sec. XIV-XV), apoi in
Olanda (sec. XVI), unde, datorita ei, tara si-a obtinut independenta. bl522o8234ellq
in sec. XVI-XVIII forta economica a burgheziei, treptat, a sporit, ea intrand in conflict direct cu
societatea, care apara interesele nobililor. Deoarece societatea medievala nu favoriza spiritul de initiativa
economica, concurenta, caracteristice activitatii burgheziei, ea a cautat sa se afirme prin lupta pentru
puterea politica, fie singura, fie in colaborare cu alte paturi sociale. Burgheziei i se opunea nobilimea, care
ocrotea formele medievale de organizare a societatii, in principalele tari occidentale contradictia intre

fortele sociale sustinatoare a vechiului regim si cele cointeresate in dezvoltarea societatii a fost
solutionata prin revolutia moderna.
in unele cazuri, aliati ai burgheziei erau si anumite categorii ale nobilimii, cointeresate in dezvoltarea
relatiilor capitaliste (Anglia). Lupta revolutionara a burgheziei a fost sustinuta de taranime, care s-a ridicat
impotriva oranduirii feudale. Taranii optau pentru o libera afirmare a lor in viata economica si socialpolitica. Plebea oraseneasca, care vedea in regimul absolutist cauza principala a saraciei sale, a ocupat o
pozitie radicala in lupta revolutionara, fiind sustinuta, in primul rand, de mica burghezie.
Muncitorii industriali, pe masura cresterii numarului lor si a nivelului de organizare, au inceput sa se
manifeste ca o forta politica de sine statatoare, inaintand revendicari social-economice si politice proprii,
indreptate impotriva burgheziei (la Paris, Berlin, Viena, in revolutia din 1848).
Cauza principala a revolutiei moderne a fost necesitatea concordarii organizarii productiei, a institutiilor
si legislatiei statului cu interesele noilor forte sociale, care s-au afirmat in sfera de productie si comert in
secolele XVI-XVIII. Scopul revolutiilor moderne era crearea unei organizari a societatii, adecvate
dezvoltarii initiativei economice si libertatii activitatii omului.
Istoricii marxisti vedeau esenta revolutiilor burgheze in schimbarea violenta a unei oranduiri socialeconomice (feudale) cu alta oranduire (capitalista), in istoriografia contemporana (nemarxista) esenta
revolutiilor moderne este considerata drept un fenomen complex, victoria luptei pentru asigurarea
dezvoltarii social-economice pe cale capitalista fiind conditionata de schimbarea unei forme de gandire
(mentalitate) cu alta, a unui sistem de valori spirituale cu altele, a modului de viata traditional agrar cu cel
urban industrial. Prezenta acestor factori determina caracterul ireversibil al noii societati, chiar si acolo,
unde era efectuata restaurarea temporara a fostelor dinastii regale (in revolutia engleza din sec. al XVIIlea si in cea franceza de dupa 1815).
Metodele si formele de lupta, folosite in timpul revolutiilor burgheze, sunt foarte variate. Astfel,
burghezia liberala, de obicei, apeleaza la formele de lupta ideologice si parlamentare, ofiterii organizeaza
comploturi militare, taranii participa la rascoale antifeudale. Pentru muncitori sunt specifice grevele,
demonstratiile, luptele de baricada, rascoalele armate, in cazul impotrivirii inversunate a adeptilor
vechiului regim si sprijinului lor de catre contrarevolutia externa (revolutiile engleza, franceza s.a.), poate
izbucni razboiul civil, fortele conservatoare incercand sa-si recapete pozitiile pierdute.
in actiunile de transformare a societatii, burghezia avea nevoie de o noua ideologie. Unii monarhi si
ministri ai lor au preluat anumite idei ale ideologiei burgheze, dar nu pe cele mai avansate, si s-au straduit
sa duca o politica de echilibru intre nobilime si burghezie - politica despotismului luminat, aplicata in
multe state europene, de exemplu, de catre Frederic al Il-lea, regele Prusiei (1740-1786), Maria Tereza
(1740-1780) si losif II (1780-1790) in Imperiul Habsburgic s.a.
Burghezia, in cautarea unei ideologii proprii, a apelat initial la ideologia religioasa protestanta (revolutiile
olandeza, engleza). Pe masura afirmarii sale ea a recurs la ideologia rationalista, laica, cum era
iluminismul, care propaga puterea nelimitata a ratiunii umane si "luminarea" omului prin invatamant si
cultura. Iluministii optau pentru libertate si egalitate, ca drepturi naturale ale omului, pentru organizarea
societatii in conformitate cu suveranitatea poporului.

Iluminismul clasic a luat amploare in Franta. Un critic consecvent al vechiului regim si al bisericii a fost
Voltaire (1694-1778), care insa credea in "despotismul luminat". Montesquieu (1689-1755) a fondat
conceptia separarii puterilor de stat (legislativa, executiva, juridica) in scopul prevenirii
despotismului (Despre spiritul legilor). JJ.Rousseau (1712-1778) a exprimat aspiratiile micii
burghezii (Discurs asupra inegalitatii intre oameni, Contractul social). Originea nedreptatilor el o vedea
in proprietatea privata, care trebuie limitata, iar oamenii perfectionati prin educatie, intrucat societatea a
aparut ca un "contract social" al oamenilor liberi, ea trebuie sa fie organizata astfel, ca sa asigure
suveranitatea poporului, care trebuie sa participe la viata politica.
Miscarea socialista moderna a aparut o data cu includerea in miscarea revolutionara a muncitorilor
(incepand cu anul revolutionar 1848).
Cele mai mari revolutii moderne din istoria omenirii sunt revolutiile engleza din sec. al XVII-lea,
americana, dar, mai ales, cea franceza din sec. al XVIII-lea, care se considera revolutie moderna clasica.
Importante au fost si revolutiile din iulie 1830 din Franta, din 1848-1849 dintr-o serie de tari europene
(inclusiv Tarile Romane), de eliberare nationala din prima patrime a sec. al XIX-lea din America Latina,
din anii 1905-1907 si 1917 din Rusia, din 1911-1912 din China, din Germania si Austro-Ungaria din
1918-1919 s.a.
Revolutiile burgheze in epoca moderna si-au indeplinit rolul de factor de progres, prin instaurarea
structurilor moderne, care permiteau dezvoltarea libera a economiei, organizarea politica, ce garanta
drepturile naturale ale omului, suveranitatea poporului, exercitata prin reprezentantii sai alesi la
guvernare. Au fost puse bazele natiunilor moderne, ale unei civilizatii si culturi inaintate.
Primele revolutii burgheze au stimulat dezvoltarea relatiilor noi capitaliste in alte tari ale lumii, au trezit
constiinta popoarelor, care au luptat pentru inlocuirea relatiilor vechi cu altele noi, moderne. Ca urmare,
omenirea a trecut definitiv la un stadiu superior de dezvoltare.